Metode Tehnico Tactice DE Depistare Si Investigare A Traficului DE Droguri

CUPRINS

CAPITOLUL I:

FENOMENUL TRAFICULUI DE DROGURI ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

SECȚIUNEA I

DEFINIȚII

Fenomenul gloalizării are un impact puternic asupra problematicii securității naționale. Securitatea a devenit depășită, structura instituțională și acțională în acest domeniu înregistrând modificări substanțiale, procesele globalizării modificând considerabil modul de abordare a securității. Emergența exponențială a amenunțărilor transnaționale a indus percepția că noțiunea de suveranitate națională este depășită, deoarece aceste amenințări afectează comunitățile și indivizii dincolo de frontierele statale.

În prezent, infracționaliatea transfrontalieră organizată reprezintă o amenințare globală, în evoluție, care a dobândit capacitatea de a influența politica statelor și activitatea instituțiilor democratice. Astfel, aceasta constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condițiile globalizării, cât și o consecință directă a gestionării ineficiente a schimbărilor economice și sociale profunde care s-au produs la nivel mondial.

Nu există un model unic la organizațiile criminale, acestea variind ca formă, norme de conduită, experiență, specializare în activitatea infracțională, arie de operare, tactici și mecanisme de apărare, drept pentru care și lupta de prevenire și combatere a acestora presupune un grad sporit de complexitate care reclamă în mod necesar și o cooperare interstatală.

Conceptul de criminalitate organizată include în conținutul său două aspecte. Primul se referă la noțiunea de criminalitate avându-se în vedere totalitatea infracțiunilor comise pe teritoriul statelor într-o anumită perioadă de timp, iar al doilea aspect se referă la termenul de criminalitate internațională, fiind incluse în cadrul acesteia numărul infracțiunilor comise într-o anumită perioadă de timp și prin care au fost încălcate, în mod obligatoriu, legislațiile a cel puțin două state.

Având în vedere faptul că în materia criminalității organizate există o ambiguitate conceptuală care, depășind planul teoretic, produce consecințe negative pe plan practic. În acest context, ambiguitatea se manifestă în primul rând în plan terminologic, reflectându-se ulterior și asupra caracteristicilor fenomenului și în final, asupra dificultății definirii acesteia.

Astfel, noțiunea de criminalitate organizată este sintagma prin care se desemnează fenomenul în general, prin criminalitate înțelegându-se un ansamblu de fapte penale.

Crima organizată este expresia care are mai mult valoare metaforică, neutilizată în mediul științific, nefiind potrivită pentru definirea fenomenului în ansamblu.

Organizația criminală reprezintă o expresie care face referire la o grupare de infractori ce desfășoară activități criminale, și nu la activitate în sine. Plecându-se de la sensul sociologic al termenului, este foarte dificil de admis faptul că o grupare de infratori poate îndeplini standardele pentru a putea fi cotată drept o organizație, fiind preferabilă utilizarea expresiei de grup criminal organizat, termen folosit și în Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate.

În ceea ce privește termenii de criminalitate transnațională sau criminalitate organizată transnațională, este de preferat ca aceștia să fie utilizați în mod diferențiat datorită faptului că există o criminalitate transnațională care nu are caracter organizat, dar și o criminalitate organizată care nu are caracter transnațional.

Criminalitatea organizată constituie o problemă socială complexă, grupările etnice care desfășoară activități de criminalitate organizată cu caracter violent la nivel mondial fiind responsabile, în mare parte, și de traficul de droguri. Astfel, se poate afirma faptul că există o strânsă legătură între consumul de droguri și criminalitate. Evident, gama infracțiunilor săvârșite are la bază consumul, traficul de droguri sau chiar ambele. Cu toate acestea, există mai multe tipuri de infracțiuni care pot fi asociate cu diferite stadii ale traficului de droguri, relația cauzală dintre ele putând fi greu stabilită. Exemplele în acest domeniu variază de la traficul de droguri la nivel internațional, înființarea de rețele infracționale multinaționale și până la infracțiuni legate de procurarea sumelor de bani necesare pentru achiziționarea drogurilor pentru consum propriu.

: Definiția drogului

În ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund și tragic al lumii contemporane, în condițiile în care, anual, sume mari de bani și un număr mare de persoane sunt angrenate în traficul și consumul ilicit de droguri. Privind în perspectivă, amploarea acestui fenomen este îngrijorătoare și din pricina faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor care și-au pierdut viața din cauza drogurilor.

Infracționalitatea produsă de droguri, prin consecințele pe care le are pe plan social, economic, medical, cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu doar intereselor de stat, dar și celor ale societății, atentând la viața și sănătatea cetățenilor, influențând în mod demoralizator conștiința și comportamentul oamenilor.

Din punct de vedere etimologic, termenul de drog este de origine olandeză, „droog”. Datorită faptului că specialiștii s-au aplecat spre studierea acestor substanțe în mod constant, în literatura de specialitate au fost conturate mai multe definiții ale acestora de-a lungul timpului. O primă definiție a drogului îl definește ca fiind acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care este întrebuințată la prepararea unor medicamente și ca stupefiant.

În sens larg, drogul poate fi definit ca fiind orice substanță utilizată în terapeutică, datorită anumitor proprietăți curative, dar al cărei efect este uneori incert și nociv organismului uman. Aceasă definiție este vagă, generalizând medicamentele ca substanțe curative.

Din punct de vedere farmaceutic, drogul reprezintă substanța utilizată de medicină și a cărei administrare abuzivă creează dependență fizică sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului sau cunoștinței.

Sensul clasic al termenului de drog este considerat a fi substanța care, odată absorbită de un organism viu, are capacitatea de a modifica una sau mai multe funcții ale acestuia.

În conformitate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive, după cum mai sunt denumite drogurile, care produc asemenea modificări organismului uman și care generează dependență, sunt acoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive utilizate în asociere.

Luând în considerare documentele internaționale, prin drog se înțelege stupefiantele supuse controlului internațional prin reglementările Convenției Unice privind Stupefiantele din1961, dar și substanțele psihotrope al căror control internațional este prevăzut în Convenția privind Substanțele Psihotrope din 1971.

În practică este des folosită denumirea de stupefiant, acesta putând fi definit ca acel medicament care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care induce dependență fizică și psihică severă.

Așadar, drogurile sunt substanțe artificiale, create de oamenii de știință pentru utilizarea acestora în anumite situații limită.

: Clasificarea drogurilor

Fascinația pe care drogurile o provoacă oamenilor nu este un fenomen nou. Folosirea substanțelor toxice a devenit o problemă majoră care privește sănătatea publicǎ prin amploarea pe care a luat-o, prin ecoul pe care îl are asupra desfășurării și adaptării sociale, prin morbiditatea și mortalitatea de care este strâns legatǎ.

În funcție de criteriile adoptate la nivel internațional, există diverse forme de clasificare a drogurilor. Astfel, în anul 1924, L. Lewin stabilea cinci grupe de substanțe în funcție de efectele pe care le produc. În grupa euphorică sunt incluse substanțele care produc liniște interioară și creează un sentiment de bună ființare, fiind cuprinse în această categorie opiaceele la care Lewin a adǎugat și cocaina. În grupa phantastică intră drogurile care corespund halucinogenelor la care a adăogat canabisul și derivatele sale. În a treia grupă, inebriantia, sunt plasate substanțelele care produc starea de beție, precum alcoolul și eterul. Grupa hypnotică însumează substanțele care provoacǎ somn, precum cloralul, kawakawa și veronalul, în prezent fiind adăogate toate barbituricile, tranchilizantele și somniferele. Ultima grupă, excitantia, include substanțele care reprezintǎ stimulente cum este cazul cafelei la care se adaugă astăzi amfetaminele și cocaina.

O altă clasificare realizată de J. Delay și P. Deniker și este compusă din trei grupe. Prima grupă este reprezentată de psiholeptice care diminuează activitatea psihică, fiind incluse aici neurolepticele cu efect antidelirant utilizate în psihoze, tranchilizantele, sedativele, anxioliticele și hipnoticele. A doua grupă sunt psihoanalepticele care stimulează activitatea psihică includ nooanalepticele care stimulează vigilitatea și timoanalepticele care au un efect pozitiv asupra dispoziției. Ultima grupă psihodisleptice care corespund halucinogenelor și canabisului, iar pentru unii, stupefiantelor precum și alcoolului.

În literatura de specialitate și în practică au fost elaborate numeroase clasificări ale drogurilor, placându-se de la diferite criterii, cele mai cunoscute fiind efectul produs asupra sistemului nervos central, originea lor, regimul juridic al substanțelor sau dependența genrată.

Clasificarea drogurilor având la bază efectul asupra sistemului nervos central este considerată, de majoritatea specialiștilor în domeniu, cea mai adecvată, ea fiind utilizată cu predilecție în practică. În funcție de acest criteriu, drogurile se clasifică în substanțe stimulente sau psihoanaleptice, substanțe depresoare sau psiholeptice și substanțe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.

Stimulentele sunt acele substanțe care accelerează activitatea sistemului nervos central, precum frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele și psihostimulenții. Aceste substanțe se subclasifică în stimulente ale veghii cum este cazul amfetaminei, cofeinei, cocainei și cathinei și stimulente ale umorii, mai precis, substanțele care au rolul de a îndepărta starea depresivă.

Depresoarele sunt substanțele care au capacitatea de a înceti activitatea sistemului nervos central, având efecte analgezice și sedative. Principalele substanțe din această categorie sunt opiul, morfina, heroina, medicamentele pe bază de opiu, morfinicele de sinteză, barbituricele, tranchilizantele și hipnoticele.

Halucinogenele sunt acele substanțe care au ca efect perturbarea activității sistemului nervos central și alterarea percepției atât temporale, cât și spațiale. Concret, ele deformează senzațiile și percepțiile celui care le folosesc. Această categorie cuprinde cannabisul, LSD 25, mescalina și altele.

În funcție de originea produsului, drogurile pot fi naturale, de semisinteză și de sinteză sau sintetice.

Drogurile naturale sunt obținute în mod direct din plante sau arbuști, cum este cazul opiumului, opiaceelor, cannabisului și rășinei acestuia, khat-ului, frunzelor de coca și derivaților săi sau alte plante care au efecte halucinogene.

Drogurile de semisinteză sunt realizate prin procesare chimică, pornindu-se de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal, ca în cazul heroinei sau LSD-ului.

Drogurile de sinteză sunt produse în totalitate prin sinteze chimice, așa cum este în cazul obținerii metadonei, mescalinei, LSD-ului 25, amfetaminei, designer-drugs-urilor, ecstasy-ului sau altor substanțe psihotrope. Tot aici sunt incluși și solvenții volatili și produsele cu proprietăți asemănătoare drogurilor. Specialiștii au ajuns la concluzi concluzia că droguri de sinteză sunt și produsele care sunt deturnate de la folosirea lor normală, produse larg răspândite și ușor de procurat. Această ultimă categorie de substanțe antrenează o puternică dependență psihică și, uneori, chiar fizică, producând fenomenul de toleranță.

Plecând de la criteriul regimului juridic al substanțelor, drogurile se împart în substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului, ca în situația morfinei și barbituricelor, fiind folosite în scop medical și substanțe total interzise, ca LSD-ul, heroina, ecstasy sau cocaină.

Un alt criteriu definitoriu în clasificarea acestor substanțe este dependența generată, din acest punct de vedere, drogurile fiind împărțite în trei categorii, și anume droguri care creează dependență fizică, dependență psihică și dependență mixtă, făcând parte din acestă categorie majoritatea stupefiantor.

Una dintre cele mai relevante clasificări este aceea reglementată de Convenția unică privind stupefiantele și Convenția privind substanțele psihotrope, conform cărora drogurile se împart în stupefiante și substanțe psihotrope. Astfel, potrivit articolului 1 literele q) și r) din Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit și a abuzului cu stupefiante și substanțe psihotrope este menținută această clasificare.

Pierre Deniker clasifica la modul general subtanțele psihotrope stabilind substanțele psiholeptice în cadrul cărora sunt incluse hipnoticele, tranchilizntele și sedative, nemoleptice și regulatoarele umorului, substanțele psihoanaleptice care cuprind stimulentele stării de veghe, antidepresoare stimulente ale umorului și alte stimulente, precum drogurile cafeinice, cafea ceai, cola, maté, guarana, khat, tutun, camfor, etc și substanțele psihodisleptice în cadrul cărora apar halucinogene și onirogene, precum mescalina, stupefiantele, adică heroina și cocaina și alcoolul împreună cu derivații săi.

În funcție de modul de administrare a drogurilor, acestea pot fi clasificate în droguri injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare, unele dintre acestea putând fi administrate și sub forma de supozitoare.

O problemă importantă în ceea ce privește analizarea clasificării stupefiantelor este împărțirea acestora în droguri licite și droguri ilicite. Cu privire la distincția dintre drogurile permise sau licite și cele supuse anumitor regimuri restrictive, literatura juridică a elaborat o multitudine de studii.

Drogurile licite pot fi divizate, potrivit anumitor opinii, în droguri recreative și droguri utilitare. Doctrina franceză include în categoria drogurilor ilicite produsele stupefiante care pot fi eliberate în afara cadrului prescripției medicale și anumite produse neclasate ca fiind stupefiante și deturnate de la folosirea lor normală, cum este cazul dizolvanților, solvenților, ciupercilor halocinogene, substanțelor de sinteză sau a medicamentelor dezinhibitoare.

În ceea ce privește drogurile ilicite, Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 precizează faptul că așa acestea reprezintă substanțele sau produsele naturale, sintetice sau semisintetice care, consumate în exces, în mod inutil și în afara prescripțiilor medicale, au ca efect dependența sigură a consumatorului față de ele.

În concluzie, dacă în cazul drogurilor licite sunt aplicabile regulile economiei de piață, în cazul drogurilor ilicite este instituit la nivel internațional program riguros de contracarare în scopul eradicării lor. Pe de altă parte, este important de evidențiat faptul că această distincție arbitrară are numeroase conotații de natură a alimenta mișcările apărute în ultima perioadă pe plan internațional și național prin care se solicită dezincriminarea penală pentru consumul anumitor droguri calificate în prezent ca fiind ilicite.

: Definiția de trafic de droguri

La începutul acestui mileniu, comunitatea internațională se confruntă cu amenințări grave la adresa securității naționale, cu noi forme de manifestare a criminalității, în special sub aspectul său organizat. În ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund și tragic al lumii, în condițiile în care, anual, sume foarte mari de bani sunt angrenate în traficul și consumul de droguri. Problema drogurilor este și va reprezenta în permanență una dintre temele dominante ale vieții socio- politice. Traficul de droguri este caracterizat de o serie de trăsături generale cu origini în numeroase studii și anchete efectuate de organismele naționale și internaționale cu atribuții în prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.

Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit de droguri este coordonat de legea cererii și ofertei de stupefiante și de faptul că unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor îl reprezintă obținerea unor venituri din ce în ce mai mari.

Caracterul clandestin reiese din faptul că persoanele care dirijează acest trafic sunt necunoscuți de către traficanții de rând, disimulându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege.

Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului internațional de droguri, dat fiind faptul că numeroși indivizi originari din zone producătoare de droguri efectuează pe cont propriu transporturi mici, în special frunză și rășină de cannabis și substanțe psihotrope.

Din definiția juridică a traficului ilicit reiese faptul că operațiile de transport efectuate cu diferite mijloace de transport (feroviare, maritime, rutiere, aeriene), într-un interval de timp sunt interzis de lege datorită faptului că acestea încalcă fie anumite dispoziții legale, fie alte reguli de conduită pe care legea le declară ca trebuind să fie respectate.

În accepțiunea juridică a noțiunii de trafic de droguri sunt incluse o serie de fapte incriminate de legislația în vigoare. Astfel, prin trafic de droguri legiuitorul a înțeles să incrimineze orice acțiune ce are legătură cu cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical și eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile menționate anterior sau a unei rețete medicale falsificate, administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale, furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor și organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor enumerate anterior.

Astfel, interzicerea consumului de drogurilor a creat premisele pentru ca acestea să devină un punct de interes pentru populație. De remarcat este conexiunea dintre traficul și consumul ilicit de droguri cu alte forme de criminalitate, cum este cazul tranzacțiilor ilegale, spălării banilor, evaziunii fiscale, fraudei monetare și bancare, corupției, utilizării frauduloase a informaticii, infracțiunilor asupra mediului înconjurător, terorismului și crimei organizată. Dinamica acestui gen de criminalitate a devenit extrem de pronunțată pe fondul criminalității organizate, a caracterului transnațional, și a crizei mondiale care apare ca un factor favorizator prin destabilizarea economică și socială pe care o produce.

SECȚIUNEA II

1.2.1: Repere ale evoluției fenomenului la nivel național și mondial

Încă din cele mai vechi timpuri omul a utilizat ierburi, rădăcini sau frunze pentru calmarea durerilor, opiumul fiind utilizat în scopuri medicale de cel puțin 3500 de ani. In antichitate au fost folosite efectele psiho-farmacologice ale opiumului și canabisului, fiind recomandate drept medicamente de către Hipocrat și Galen. În acea perioadă drogurile erau folosite în cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor mistice, în scopuri terapeutice, dar și pentru a induce o stare de plăcere.

O serie de izvoare istorice atestă faptul că opiul a pătruns în famacopeea chinezească în timpul dinastiei Tang, în jurul anilor 618-906, însă unii autori consideră că acest lucru s-a petrecut chiar cu trei secole anterior acestei atestări.

În perioada Renașterii, locuitorii Americii de Sud foloseau încă obiceiul strămoșilor lor de a mastica frunzele arbustului Erythroxylon coca, după cum reiese din notițele lui Francisco Pizarro care a instituit dominația iberică în Peru unde a descoperit plantații mari de coca.

Între secolele X și XII a avut loc pătrunderea cannabisului prin intermediul mongolilor în lumea arabă, suscitând o aprigă dispută care a avut ca urmare cu condamnarea drogului pe tema acceptării ori a interzicerii plantei de cânepă.

Primul preparat opiaceu puternic și ieftin a fost pulberea Dover care, având o concentrație de 10% opiu în conținutul său, putea fi folosită pentru calmarea anumitor simptome.

În anul 1804, chimistul francez J. Sequine și farmacistul F. Serturner în anul 1805 au izolat morfina din opiu, urmând ca în anul 1817, R. J. Robiquet să izoleze narcotina și să extragă codeina. O mare relevanță istorică o au războaiele purtate de Anglia și Franța împotriva Chinei, cunoscute sub denumirea de cele două războaie ale opiului, prin care China a fost obligată să accepte importul unor cantități imense de opiu.

În anul 1859, medicul și antropologul italian Paolo Mantegazza descria efectele pe care le produce cocaina și o caracteriza ca fiind unul dintre cei mai puternici tonifianți ai sistemului nervos. Aceast fapt a avut drept urmare în anul 1860 introducerea și consumarea în China a 4.840.000 kg de opiu, consumul acestui stupefiant ajungând la 4.972.000 kg în anul 1890.

Opiumul a pătruns și în Europa la jumătatea secolului al XIX-lea când au apărut centre semiclandestine unde se fuma opiu, atât în Paris, cât și în marile porturi franceze. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a constatat o intensificare a preocupării pentru uzul excesiv de drog, în special consumul de alcool, tabac, opiacee și cocaină. Începând cu anul 1885, companiile farmaceutice au început să vândă în Statele Unite și Europa produse pe bază de cocaină.

În anul 1897, chimistul german H. Dreser a sintetizat heroina din morfină, iar în anul 1898 acesta se comercializa ca medicament. În anul 1928, firma Mercks a început fabricarea morfinei, urmând ca în anul 1948 G. Fr. Merck să izoleze papaverina.

În timpul anilor 1950 apare primul caz de dependență în jurnalele medicale, dupã care, același „pattern“ este întâlnit în cazul sedativelor nebarbiturice (meprobamat). De la apariția pe piață, în anul 1960, a primului medicament din familia bezodiazepinelor, și anume clordiazepoxidul, consumul a crescut progresiv în timpul celor două decenii.

Amfetaminele, au fost sintetizate pentru prima oară în anul 1887 și introduse în uzul clinic în anul 1932. Primele abuzuri de amfetamine au semnalate în anul 1930, însă abia după cel de-al doilea război mondial s-a acordat importanțã acestei probleme.

Preocuparea socială pentru abuzul de halucinogene s-a intensificat în perioada anilor 1960 când consumul acestor substanțe, se răspândește foarte repede printre grupurile de tineri, în principal LSD, halucinogen extras din alcaloizii unei ciuperci parazite a secarei și care provoacã profunde modificãri psihice.

Phencyclidele, descoperite în anii 1950 au început să fie consumate în mod abuziv în perioada anilor ’70, crescând totodată și consumul de canabis. Toate aceste substanțe nu mai erau consumate doar în scop terapeutic, fabricarea lor realizându-se în principal în laboratoare clandestine.

În ultimii 20 de ani folosirea ilegală a drogurilor s-a răspândit într-un ritm fără precedent, ajungând în toate regiunile globului. Această extensiune ar putea fi atribuită în totalitate unor serii de factori și în mod special insuficienței informațiilor referitoare la pericolele imediate și pe termen lung a folosirii drogurilor, ușurinței cu care este abordată problema drogurilor, represiunii limitate din partea autorităților, dar și absenței unei conștiințe asupra dimensiunilor problemelor ridicate de droguri.

Și în cazul României, drogurile sunt întâlnite încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, în antichitate, vinul avea o mare importanță pentru traci. Interesant este faptul că vinul avea capacitatea de a produce efecte asupra psihicului tracilor fără a fi combinat cu alte substanțe. Tot legat de această perioadă, istoricii vorbesc despre folosirea plantelor psihotrope, referindu-se la unele fumigații euforizante practicate de traci, aceștia ardeau unele semințe și apoi inhalau fumul acestora, intrând într-o stare similară cu beția.

În secolul al XVIII-lea de exemplu, leacul pentru insomnie consta în consumarea unui pahar de vin în care erau înmuiate flori de mac. În aceeași perioadă, în spațiul românesc sunt regăsite documente care critică fumatul tutunului.

În perioada Romantică, opiumul a rămas cel mai popular drog pe teritoriul românesc. În secolul al XIX-lea sinuciderea cu opium a devenit foarte populară.

După al doilea Război Mondial, numărul consumatorilor de narcotice a crescut substanțial în România. În timpul războiului, principalele tratamente la care erau supuși răniții conțineau narcotice și stupefiante, fapt pentru care, mulți dintre pacienți părăseau spitalele fiind dependenți de droguri. Cele mai folosite narcotice în această epocă au fost morfina, opiul, eterul heroina și cocaina.

Gradul rezonabil de dezvoltare la care a ajuns industria farmaceutică la începutul secolului al XX-lea a permis ca fabricarea de produse sintetice din drogurile terapeutice să concureze, în ceea ce privește raportul cost de producție și eficacitate, cu utilizarea principiilor active izolate din materii prime naturale. Trecerea timpului și progresele chimiei au avut ca efect apariția morfinei sau opiu distilat și administrarea acesteia prin injectare. Următoarea etapă a acestui proces evolutiv a constat în căutarea obținerii unor stupefiante sintetice mult mai puternice, însă care să aibă efecte secundare puține.

1.2.2: Repere privind apariția drogurilor

Istoricul grec Herodot a descris, în jurul anului 450 î.d. Hr., practica anumitor triburi mongoleze care aruncau semințele de cânepă pe o plită încinsă. După ce se aprindeau, aceastea scoteau un fum al cărui miros îi îmbăta, asemenea vinului. Astfel, așa cum precizam anterior, încă din Antichitate oamenii au constatat că unele plante au proprietăți care pot înlatură diferite dureri, pot vindeca anumite afecțiuni, producând totodată senzații plăcute sau stranii, deformând trecerea timpului, percepția culorilor și sunetelor. Din momentul în care oamenii au conștientizat de acese efecte, drogurile au fost utilizate atât în activități terapeutice, cât și în practici mistico-religioase.

Termenul drog are origine incertă, specialiștii considerând că acesta provine fie în cuvântul persan „droa”, care înseamnă miros aromatic, fie în evreiescul „rahab” care înseamnă parfum, fie din cuvântul olandez „droog” care desemna, în urmă cu aproximativ 200 de ani, substanțele vegetale comercializate în farmacii.

Omul preistoric a aflat proprietățile drogurilor asupra organismului uman, descoperindu-le în mod accidental. Prin repetiție, aceste noi trăiri s-au fixat în memoria colectivă, efectele lor curative sau excitante căpătând o aura magică, exploatată în timp de către cei interesați de acest lucru.

Obârșia drogului este contemporană cu cea a nașterii practicilor mistico-religioase, cu apariția primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase pentru multe popoare, inspirând uneori, ritualuri exotice, la care s-a facut apel vreme îndelungată. Acordând drogurilor esența divină, omul credea că prin consumarea lor poate accede în lumea zeităților responsabile de viața și sănătatea sa.

Posibilitatea limitată a înțelegerii universului, ca urmare a nivelului redus de cunoștințe, și dificultățile rezolvării problemelor stringente legate de transformarea și stăpânirea mediului în care trebuiau să își desfășoare existența, au determinat oamenii să recurgă la o reprezentare subiectivă a realității, populată imaginar de ființe fabuloase, spirite bune și rele, forțe supranaturale, întâmplări fantastice, miracole, farmece, vrăji, semne prevestitoare și numere fatidice.

Forțele supranaturale invocate în cadrul ritualurilor magice de către vraci, vrăjitori și șamani, care foloseau pentru aceste ceremonii substanțe cunoscute inițial doar de ei, au permis, pe lângă transmiterea nealterată a informațiilor utile, și sacralizarea și idolatrizarea unor obiecte sau animale.

Astăzi, principiile active ale plantelor prelucrate în mod tradițional și folosite încă de la începuturile omenirii în scop terapeutic sau în ritualuri magice, în ceremoniile religioase sau doar pentru starea de satisfacție organică indusă, pot fi obținute prin sinteză chimică, având efecte mult mai puternice și mai periculoase decât cele ale plantelor din care au fost extrase sau pornind de la care a fost realizat un compus chimic.

1.2.3: Dimensiunea națională și mondială a traficului de droguri

Centrul de greutate al luptei pentru combaterea fenomenului se află tot în cadrul legislației interne a fiecărui stat. Din acest punct de vedere se constată o diversitate de modalități în care statele lumii înțeleg să reglementeze acest domeniu. Neincriminarea în unele state a deținerii și consumului cannabisului sau faptul că în unele state din S.U.A. cantitățile mici de marijuana nu sunt considerate ca ilegale, iar în Olanda, Japonia, și Singapore deținerea unor cantități de cannabis este pedepsită mai ușor decât în cazul altor droguri, face sa apară situații de natură a îngreuna activitatea generală de combatere a traficului de stupefiante.

În Suedia, Olanda și Scoția folosirea drogurilor nu este incriminată, în schimb este pedepsită conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor. În Belgia, consumarea drogurilor se pedepsește numai în cazul în care se săvârșește în grup, iar în Spania incitarea la consumarea de droguri este infracțiune. Prin urmare,există un spectru destul de vast în ceea ce privește situația pe planul reglementărilor naționale a consumului sau traficului de stupefiante.

În general, se constată că producerea, fabricarea, comerțul și traficul de stupefiante sunt mult mai server pedepsite decât deținerea sau folosirea acestora. Astfel, pedeapsa cu moartea pentru traficul de stupefiante se aplică în state precum Turcia, Malaezia, Sri Lanka, Thailanda, Egipt, Nigeria și China, iar în Statele Unite s-a adoptat o lege care prevede pedeapsa cu moartea pentru crimele săvârșite sub influența drogurilor. În alte țări precum Australia, Japonia, Marea Britanie și Grecia, pentru traficul de droguri este prevăzută pedeapsa cu închisoarea pe viață. Există și sisteme penale în care maximum de pedeapsă pentru trafic de stupefiante este între 10 și 40 de ani.

Pe plan internațional se poate observa că anumite măsuri procedurale care au ca scop facilitarea activităților desfășurate de poliție și organele împuternicite în lupta împotriva acestui flagel. Astfel, în Franța, o persoană suspectă de trafic de droguri poate fi reținută de către poliție, până la 48 sau 72 de ore, comparativ cu 24 de ore cât este în cazul altor fapte, iar în Belgia, denunțarea înainte de acuzare poate duce la exonerarea de răspundere în cazul traficului de droguri, iar denunțarea după acuzare este de natură să reducă din pedeapsă. Problema combaterii acestui flagel este deosebit de complexă, impunând o cooperare foarte strânsă între toate statele implicate.

Raportul anual 2012 privind situația drogurilor în Europa, prezintă că prevalența pe parcursul vieții privind consumul de cannabis este de 80,5 milioane persoane, adică 23,7% dintre adulții din Europa. Media europeană a consumului de cannabis este de 23,7%. România face parte din rândul țărilor cu prevalența cea mai mică, înregistrânu-se un procent de 1,6%. Cea mai mare prevalență la consumul de cannabis este între 30,7% și 32,5% este în Danemarca, Spania, Franța, Italia și Regatul Unit.

Prevalența pe parcursul vieții privind consumul de cocaină în Europa este de 15,5 milioane persoane, adică 4,6% din adulții Europei. Media europeană a consumului de cocaină este de 4,6%. În România, prevalența este de 0,3%. Cea mai mare prevalență la consumul de cocaină este între 6,8 și 10,2% în Spania, Regatul Unit, Italia și Irlanda.

Conform studiului E.S.P.A.D. 2011, proporția medie a elevilor care au încercat droguri ilegale în țările din Europa, a crescut de la 11% în 1995, la 17% în 1999, la 20% în 2003 și a cunoscut o ușoară scădere la 18% în 2007 și 2011, când a rămas la același nivel. Niveluri ridicate în prevalența consumului de droguri în rândul elevilor și studenților, s-au raportat în Republica Cehă, Franța, Monaco, Republica Slovacă, Belgia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Italia, Germania, etc. În România nu s-au înregistrat niveluri semnificative de prevalență în consumul de droguri, dimpotrivă, aceasta este situată sub media prevalenței de consum a diferitelor categorii de droguri, comparativ cu media pentru toate țările.

Astfel, rezultatele studiului național din cadrul E.S.P.A.D. 2011, plasează România între ultimele 10 state europene, ca nivel al prevalenței consumului oricărui tip de drog ilicit cel puțin o dată în viață în rândul elevilor de 16 ani, țara noastră situându-se cu 8 procente sub media europeană înregistrată. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate în cazul prevalenței consumului de canabis/hașiș, de substanțe inhalante și amfetamine.

Din punct de vedere al distribuției pe sexe, România se află printre puținele state care nu mai înregistrează diferențe între fete și băieți în legătură cu prevalența consumului de canabis, atât de-a lungul vieții cât și în ultima lună, alături de Franța și Bulgaria.

În concluzie, fenomenul traficului și consumului de droguri la nivel mondial este din ce în ce mai ridicat, orice încercare de cercetare și explicare științifică a unui fenomen atât de complex și dinamic, riscă să se adauge la lunga listă a studiilor elaborate pe această temă în cazul în care nu se reușește stabilirea unui cadru legislativ unitar care să faciliteze atât prevenirea, cât și combaterea acestui flagel la toate nivelele lui de dezvoltare.

SECȚIUNEA III

1.3: Studii de caz privind cele mai uzitate droguri

Actualul context internațional marcat de dezvoltarea galopantă a vieții, dar și a modernizării societăților, este resimțită în mod acut în nevoia instituirii unui sistem de justiție care să se raporteze la specificul comunităților, iar legea să conțină reglementări comunitare si să se focalizeze pe rezolvarea problemelor sociale în cadrul procedurilor judiciare.

Interconectarea sistemului judiciar cu sistemul social și comunitar a reprezentat un deziderat fundamental încă de la primele forme de adoptare a normelor de conviețuire în societățile umane. Diversitatea cotidiană a demonstrat faptul că individul este prins într-o rețea de relații sociale și juridice, care uneori nu operează nici în interesul apărării drepturilor sale fundamentale și nici pentru promovarea intereselor societății.

Potrivit Agenției Naționale Antidrog referitor la evoluția consumui de droguri pe piața românească, începând cu anul 1990, au existat mai mulți factori care au favorizat expansiunea acestora, precum poziția geografică, deschiderea frontierelor și conflictele militare din Irak, Afganistan și fosta Iugoslavie. Acestea au făcut ca România să devină un segment activ al „Rutei Balcanice” de traficare a stupefiantelor, iar în ultimii ani și o piață de desfacere a drogurilor.

Ritmul accelerat de creștere a traficului de droguri este evident după anii 1990 și din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001. Ca și exemplu, anul 2003 s-a caracterizat printr-o creștere cu 13% a infracțiunilor constatate față de anul 2002 și cu 118% față de anul 2001.

În prezent, aproximativ 230 milioane persoane, reprezentând 5% din populația adultă a lumii, s-au drogat cu substanțe ilegale în 2010. Raportul O.N.U. World Drug Report 2012 specifică faptul că utilizarea de droguri ilegale la nivel global a rămas în general constantă de-a lungul ultimilor cinci ani, însă continua să crească în unele state emergente. Una din concluziile de baza este că tratamentul și reabilitarea consumatorilor de droguri sunt mai eficiente decât pedeapsa și că eforturile de prevenire a traficului de droguri trebuie să fie echilibrate cu programe de reabilitare pentru consumatori.

Drogurile ilegale ucid în fiecare an aproximativ 200.000 de persoane, față de 2,3 milioane de decese cauzate de consumul de alcool și 5,1 milioane de decese cauzate de consumul de tutun. Piața americană de narcotice valoreaza în fiecare an aproximativ 60 miliarde de dolari.

În prezent, cannabisul este cel mai folosit drog ilegal, existând în jur de 224 milioane consumatori la nivel global. Cannabisul este urmat de drogurile bazate pe amfetamine cu 52 de consumatori în 2010. În ultimii patru ani, consumul de cocaină a scăzut în S.U.A. și a crescut în Australia. În ceea ce privește Europa, consumul de cocaina s-a stabilizat.

În America de Nord și Europa, consumul de opiu se afla la același nivel sau în scădere, , în timp ce Africa și Asia au atins cota de 70% dintre consumatorii globali ai drogului. Utilizarea opioidelor, în special heroina, morfina și opioide de uz non-medical, rămâne la un nivel periculos de ridicat.

Piața europeană de ecstasy a început să crească din nou, în condițiile în care capturile au crescut de la 590 kg în anul 2009 la 1.180 kg în anul 2010.

1.3.1: Cocaina

Cocaina este alcaloidul principal din frunzele de Erythroxylon coca, arbust originar din America de Sud, în Munții Anzi, zonele subtropicală și tropicală. În Bolivia este răspândită varietatea Huanico coca, cu un conținut mai mare în cocaină decât varietatea Truxilo coca din Peru.

Cu toate că proprietățile frunzelor de coca drept stimulant și supresor al senzației de foame sunt cunoscute de timp îndelungat, izolarea alcaloidului cocaina a fost făcută abia în anul 1855.

Cocaina este cel mai traficat drog din lume după plantele de canabis și rășina de canabis. Din punctul de vedere al volumului capturat, majoritatea traficului cu cocaină s-a înregistrat în America de Sud (44%) și în America de Nord (34%), urmate de Europa Centrală și de Vest (15%).

Columbia este de departe cea mai importantă sursă de coca ilicită din lume, fiind urmată de Peru și Bolivia. Producția globală de cocaină este estimată la aproximativ 687 tone, la care Columbia a contribuit cu 56%, Peru cu 28%, iar Bolivia cu 16%. Majoritatea cocainei confiscate în Europa provine din America de Sud. Rapoartele elaborate arată că Surinamul, Brazilia, Argentina, Venezuela, Ecuador, Curaçao, Jamaica, Mexico, Guyana și Panama sunt țări de tranzit pentru cocaina importată în Uniunea Europeană. O parte din aceasta tranzitează Africa, în mod special vestul Africii și țările din Golful Guineii, dar și prin estul Africii și nord-vestul Africii prin insulele din largul coastei Mauritaniei și a Senegalului.

Principalele puncte de intrare în Uniunea Europeană sunt în continuare Spania, Țările de Jos și Portugalia, precum și Belgia, Franța și Regatul Unit. În ciuda faptului că Spania și Țările de Jos continuă să joace un rol important ca puncte de distribuție pentru cocaina care intră în Uniunea Europeană, controalele intensificate de-a lungul coastei de nord a Spaniei (Galicia) și politica de controale 100% a zborurilor din anumite țări este posibil să fi jucat un rol esențial în dezvoltarea rutelor alternative, tot mai mult, spre exemplu, prin Africa, dar și prin Europa Centrală și de Est și distribuția secundară de aici către Europa de Vest .

Pe baza anchetelor realizate la nivelul populației, s-a ajuns la concluzia că aproximativ 10 milioane de europeni au consumat cel puțin o dată această substanță, ceea ce reprezintă peste 3% din totalul populației adulte. Cifrele naționale privind consumul raportat variază între 0,5% și 6%, valorile cele mai mari fiind înregistrte în Italia (4,6%), Spania (5,9%) și Regatul Unit al marii Britanii (6,1%). La nivel statistic se estimează că în jur de 3,5 milioane de adulți au consumat cocaină în ultimul an, reprezentând 1% din totalul populației adulte. În majoritatea țărilor, cifrele naționale variază între 0,3% și 1%, cu toate că nivelurile de prevalență sunt mai ridicate în Spania (2,7%) și în Regatul Unit (2%).

Consumul de cocaină se concentrează în rândul adulților tineri, pe parcursul vieții fiind cel mai răspândit în rândul adulților tineri cu vârste cuprinse între 15-34 ani, în ciuda faptului că acest consum este ușor mai ridicat în rândul celor cu vârste cuprinse între 15-24 ani.

Consumul de cocaină este mult mai mare în rândul bărbaților tineri. Sondajele efectuate în țări precum Danemarca, Germania, Spania, Italia, Țările de Jos, Regatul Unit și Norvegia au arătat că, pentru bărbații cu vârste cuprinse între 15–34 de ani, rata celor care au experimentat drogul pe parcursul vieții variază între 5% și 14%.

La nivelul întregii populații, consumul de cocaină este unul ocazional și se produce în principal la sfârșit de săptămână și în locuri de recreere unde acesta poate atinge niveluri ridicate. Studiile realizate în rândul tinerilor din diferite țări indică prevalența estimată pe parcursul vieții a consumului de cocaină este mult mai ridicată decât cea înregistrată la nivelul întregii populații, prevalența consumului pe parcursul vieții variind între 10% și 75%.

De mulți ani există avertismente privind creșterea consumului de cocaină în Europa, pe baza datelor din diferite surse și, cu toate că informațiile existente privind tendințele consumului de cocaină în rândul populației se ameliorează, pe măsură ce tot mai multe țări realizează sondaje repetate, datele sunt încă limitate. În cazul cocainei, dificultăți suplimentare le constituie nivelurile prevalenței și posibila raportare incompletă a consumului.

În cazul acestui drog, ca și în cel al altor substanțe, tendințele pot fi indicate corect prin concentrarea analizei asupra grupurilor în care consumul de droguri este frecvent, în special în rândul tinerilor din zonele urbane.

1.3.2: Heroina

Heroina sau diacetilmorfina este un derivat semisintetic opioid, sintetizată pentru prima dată în anul 1874 de către chimistul englez Wright. Heroina e devenit cunoscută lumii abia după 23 de ani, când un chimist al companiei farmaceutice Bayer, Felix Hoffman, în timp ce încerca să obțină codeina prin acetilarea morfinei, a descoperit un nou compus cu o potență de două ori mai mare decât a morfinei.

În prezent heroinei îi revine primul loc în cadrul dependenței induse de morfinomimetice. Popularitatea ei se datorează, în primul rând faptului că este disponibilă pe

piața ilicită a drogurilor, preșul acesteia scăzând semnificativ în perioada anilor '90, și latenței mici a efectelor, după administrare, efectele apărând în aproximativ 1 minut.

Conform statisticilor Biroului pentru Droguri și Criminalitate al Națiunilor Unite (U.N.O.D.C.), producția mondială ilicită de opiu a scăzut cu aproximativ 18%. Datorită fapului că în Asia se consumă cantități mari de opiu, cantitatea finală de heroină este estimată la aproximativ 200 de tone. Se estimează ca aproximativ 80% din heroina existentă pe piețele europene provine din sud-vestul Asiei, drogurile fiind introduse prin intermediul a două coridoare principale, și anume din Afganistan în republicile din Asia centrală și în continuare de-a lungul Drumului Mătăsii și din Afganistan în Turcia, via Iran, și de acolo pe Ruta Balcanică.

Cea mai mare parte a heroinei ajunge în Europa de vest prin intermediul Rutei Balcanice care pornește din Turcia. Schimburile comerciale extinse dintre Asia și Europa și infrastructura de transporturi terestre, navale și aeriene oferă oportunități ample traficului de heroină, în care Turcia, din pricina poziției sale geografice, joacă un rol esențial.

De obicei, drogurile sunt transportate în cantități între 20 și 200 de kilograme, în compartimente ascunse, special amenajate, în camioane, autoturisme particulare și autocare. În câteva state central și sud-europene, incluzând Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, România și Ungaria, au fost constituite depozite de heroină, de unde drogurile sunt distribuite în vestul Europei. Se estimează, pe baza statisticilor, că în Uniunea Europeană se consumă în fiecare an aproximativ 100 de tone de heroină.

Traficul de heroină înspre și în interiorul Uniunii Europene continuă să fie dominat de grupările criminale turcești, existând și o implicare semnificativă a rețelelor infracționale albaneze.

1.3.3: Marijuana

Marijuana este un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semințele și florile uscate ale cânepei indiene (Cannabis sativa indica) și are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin. Fiecare tip de marihuana conține THC (tetrahidrocanabinol), principala substanța psihoactivă a acestor produse vegetale. Cu cât valoarea THC-ului este mai mare, cu atât sunt mai puterni efectele pe care le produce acest drog.

Marijuana este cel mai comun drog ilicit folosit în lume. După o perioada de declin, în deceniul anterior, consumul acestui tip de drog a crescut la nivel general, printre persoanele tinere, începând cu anul 2007, perioada în care percepția socială asupra riscurilor asociate consumului de droguri a scăzut. Tot mai mulți adolescenți preferă să fumeze jointuri decât tigarete cu tutun.

În urma studiilor realizate s-a concluzionat faptul că cei mai mulți dintre tinerii care ajung să consume marijuana o fac datorită anturajului, a curiozității sau dorinței de a se integra într-un anumit cerc social. În plus, studiile statistice au demonstrat faptul că tinerii care provin din familii cu părinți fumători sau care la rândul lor au fumează, sunt mult mai predispuși să consume droguri. Deasemenea mulți dintre cei care sunt dependenți de marijuana afirmă că au recurs la consumul de droguri pentru a face față unor sentimente negative precum depresii, stări de frustrare sau anxietate, furie sau chiar plictiseală.

În prezent, după consumul de alcool, marijuana este al doilea drog din punct de vedere al consumului. În doze mici aceasta induce stări de neliniște, o stare de relaxare, de visare si o creștere a apetitului. Dozele mari crează stări de confuzie, pierderi de identitate, fluctuații emoționale, fantezii, halucunații sau imagini distorsionate.

Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri a realizat un clasament pentru a determina țara în care se fumează marijuana mai mult, luând în calcul o gama variată de criterii statistice. Acestea includ procentul din populația adultă, respectiv 15 – 65 ani, care a fumat droguri în ultimele 12 luni sau de câte ori au făcut acest lucru în timpul ultimelor luni. Astfel, în Slovenia s-a înregistrat un procent de 3,1%, în Austria 3,5%, în Portugalia și Finlanda 3,6%, în Norvegia 3,8%, în Cipru 4,4%, Germania 4,8%, Letonia 4,9%, Belgia 5,1%, Olanda și Danemarca 5,4%, Lituania 5,6%, Estonia 6%, Irlanda 6,3%, Marea Britanie 6,6%, Slovacia 6,9%, Franța 8,6%, Spania 10,6%, Cehia și Italia 11,1%. În ceea ce privește România, aceasta se situează la un nivel scăzut, doar 1,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 – 64 de ani au recunoscut că au fumat marijuana cel puțin o dată în viață.

În ultima perioadă s-a observant o acceptare a consumului de marijuana de către statele lumii, majoritatea permițând consumul acestui drog. Spre exemplu, conform legislației actuale, consumul de marijuana în Uruguay este legal, însă cumpărarea, viderea și cultivarea sunt ilegale. Odată intrată în vigoare a noii legi, contradicția va fi eliminată. Legalizarea drogurilor ușoare are ca scop supravegherea surselor astfel încât consumatorii să nu fie expuși bolilor. Datorită faptului că distribuția de marijuana este ilegală, mare parte a tranzacțiilor se fac pe stradă, iar piața este monopolizată de câteva găști.

CAPITOLUL II:

CADRUL LEGAL AL INFRACȚIUNILOR ÎN DOMENIUL TRAFICULUI DE DROGURI

Încă de la început trebuie făcută delimitarea conceptuală între traficul de droguri, privit ca și comportament antisocial grav și consumul de droguri. Din păcate această distincție evidentă pentru juriști are o conotație diferiră pentru populație, care sesizează de cele mai multe ori efectele negative în ceea ce privește consumatorii concreți.

Traficul de droguri nu pune probleme din perspectiva deciziei de a incrimina aceste fapte, existând în acest sens numeroase convenții, tratate internaționale sau chiar Decizii-cadru referitoare la necesitatea incriminarea traficului de droguri. Aceste comportamente trebuie incriminate datorită faptului că ele speculează economic situația de vulnerabilitate și de dependență a consumatorilor.

Traficul de droguri generează profituri uriașe celor implicați, fiind la fel ca și o activitate comercială în care nu ai nici un concurent și publicul țintă este alcătuit din consumatori captivi care necesită acel produs, la început ca o formă de dependență psihologică, pentru ca mai ulterior să se transforme chiar într-o dependență fizică. Totodată, costurile de producție ale drogurilor sunt foarte scăzute raportat de prețul de comercializare. Pentru combaterea acestui tip de trafic, pe lângă intervenția dreptului penal, este imperios necesară cooperarea internațională și o pregătire de specialitate a organelor polițienești și judiciare.

La nivel internațional se constată un exces de reglementare, existând o serie de Convenții ale Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Uniunii Europene, care deseori se suprapun și creează dificultăți de aplicare, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceste acte de cele mai multe ori au un caracter declarativ, tocmai pentru a nu impune tipuri de politici statelor în acest domeniu sensibil pentru o populație dintr-un anumit spațiu.

Consumul ilicit de droguri a devenit un subiect din ce în ce mai preocupant în contextul în care, în ultimii ani, România s-a transformat dintr-o țară de tranzit, într-o țară de destinație pentru traficul internațional cu diferite substanțe stupefiante ori psihotrope. În efortul de a ține sub control fenomenul și, totodată, de a se adapta la legislația internațională, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Dispozițiile acestei legi au dat naștere, în doctrina penală, unei controverse referitoare la modalitatea în care legiuitorul a înțeles să sancționeze consumul de droguri.

Problema care s-a ridicat a fost dacă legea penală românească incriminează sau nu consumul de droguri. Controversa apărută în doctrină demonstrează faptul că legiuitorul a manifestat o oarecare ezitare în privința modalității de sancționare a consumului de droguri. Ezitarea manifestată poate să nu fie însă, doar expresia unei neîndemânări de natură tehnico-juridică, ci ar putea exprima o dilemă de politică penală, legată de oportunitatea incriminării consumului de droguri. De aici apare o altă problemă care depășește cadrul normativ, însă fără a-l poată ignora. Prima problemă se referă la domeniul normativului penal și presupune a stabili dacă și în ce modalitate consumul ilicit de droguri este sancționat în legislația noastră actuală, iar a doua problemă aparține domeniului criminologiei juridice și presupune stabilirea, dacă și în ce modalitate este oportună incriminarea consumului ilicit de droguri, în contextul social actual.

Potrivit celor două probleme enunțate, subiectul în discuție poate fi abordat dintr-o dublă perspectivă, și anume sancționarea consumului ilicit de droguri din perspectiva legislației române în vigoare și oportunitatea incriminării consumului ilicit de droguri, în contextul social actual, din perspectiva criminologiei juridice.

În doctrina penală s-a exprimat opinia potrivit căreia din ansamblul dispozițiilor legale cuprinse în Legea 143/2000 reiese faptul că în legislația noastră penală consumul de droguri, în sine, este interzis, dar nu este sancționat din punct de vedere penal. În aceeași opinie se apreciază că în ipoteza în care consumatorul de droguri este prins în momentul în care le cumpără sau cu ocazia percheziției corporale se găsesc asupra lui droguri ori la domiciliu, el răspunde penal, fapta sa încadrându-se în dispozițiile articolului 4 din Legea nr. 143/2000 pentru deținere ilicită de droguri și nu pentru consum.

Contrar opiniei menționate anterior, s-a susținut și punctul de vedere conform căruia este absurd să se considere că este infracțiune cultivarea, producerea sau cumpărarea de droguri pentru consumul propriu, iar consumul acestora nu este o faptă penală, ci o infracțiune. În realitate, însă, consumul face parte intergrantă din infracțiunea de cultivare, producere ori cumpărare de droguri pentru consum propriu.

În argumentarea acestei opinii literatura de specialitate arată că nu se poate susține că numai cultivarea, producerea sau cumpărarea de droguri pentru consum propriu, care constituie o activitate mai puțin gravă, să constituie infracțiune, iar atunci când drogurile au fost și consumate efectiv, activitate mai gravă, aceasta nu ar constitui infracțiune, ci doar o contravenție.

La nivel doctrina s-a ajuns la concluzia că opinia corectă este cea potrivit căreia Legea nr. 143/2000 nu incriminează în mod direct consumul de droguri sau, altfel spus, nu incriminează consumul de droguri în sine, acest lucru rezultând foarte clar din cuprinsul articolului 4 al Legii 143/2000 care stabilește ca modalități alternative de realizare a elementului material cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea cumpărarea sau deținerea de droguri. Sub aceste modalități alternative este prezentat verbum regens. Așadar, consumul de droguri nu este reținut de legiuitor ca modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii.

Ceea ce poate să genereze o confuzie este condiția adăugată de legiuitor elementului material, respectiv împrejurarea că pentru existența infracțiunii în varianta prevăzută la articolul 4 este necesară cultivarea, producerea, cumpărarea sau deținerea pentru consum. Această condiție are rolul de cauză de atenuare legală specială, adică de element circumstanțial al infracțiunii. Mai precis, este vorba despre un element circumstanțial în conținutul atenuat al infracțiunii, datorită faptului că textul articolului 4 din Legea nr. 143/2000 reprezintă în fapt o variantă atenuată a infracțiunii prevăzute la articolul 2 din aceeași lege.

În acest sens, se poate constata că toate modalitățile prin care se exprimă elementul material al infracțiunii prevăzute în cuprinsul articolul 4 pot fi regăsite printre modalitățile enumerate la articolul 2. Diferența esențială dintre acestea constă în faptul că la articolul 4 operațiunile incriminate nu sunt realizează în vederea traficului, ca la articolul 2, ci în vederea consumului propriu sau, așa cum se exprimă legiuitorul, pentru consum propriu.

Din punctul de vedere al criminologiei juridice, fenomenul reprezentat de traficul și consumul ilicit de droguri trebuie analizat din punct de vedere al eficienței deferitelor mijloace prin care se urmărește prevenirea și combaterea acestui fenomen. Problema care se pune se rezumă la evaluarea eficienței sau oportunității incriminării consumului de droguri. O asemenea evaluare presupune ca regelemntarea internă să fie raportată la realitatea locală a fenomenului. În prealabil însă, este necesară, în primul rând, o trecere în revistă a diferitelor reglementări existente pe plan internațional, iar în al doilea rând, este oportună o examinare a diferitelor modele de abordare a fenomenului de către statele occidentale. Convențiile internaționale în materia produselor stupefiante și substanțelor psihotrope tratează în mod secundar problema consumului.

Convenția Unică asupra stupefiantelor semnată la New York la 30 martie 1961 propune organizarea controlului internațional al stupefiantelor. În acest cadru, este fixată obligația statelor părți de a asigura incriminarea unor fapte, nonconforme cu dispozițiile Convenției, referitoare la producerea, fabricarea, deținerea, oferirea, transportul, importul și exportul etc. produselor stupefiante. Totodată, se recomandă statelor părți ca, în cazul în care infracțiunile amintite au fost comise de persoane care consumă în mod abuziv stupefiante, să fie aplice față de aceste persoane măsuri de tratament, educare, post-cură, readaptare si reintegrare socială, în locul aplicării unor sancțiuni cu caracter penal.

Convenția asupra substanțelor psihotrope adoptată la Viena la 21 februarie 1971 are drept scop plasarea substanțelor psihotrope sub control internațional. Obiectivul Convenției este de a preveni și combate abuzul de substanțe psihotrope și traficul ilicit al acestor produse. În această ordine de idei, articolul 22 al Convenției conține o serie de dispoziții penale asemănătoare cu cele din Convenția Unică, recomandând și unele măsuri de tratament, educație, post-cură, etc. pentru persoanele utilizatoare în mod abuziv de substanțe psihotrope și care comit infracțiuni legate de producerea sau traficarea acestor substanțe.

Așa cum se poate observa, nici una din cele două convenții nu se referă la incriminarea consumului.

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope semnată la Viena la 20 decembrie 1988 are ca obiectiv direct reprimarea traficului de droguri. Această Convenție aduce o modificare de optică cu privinre la consumator, în sensul că prevede incriminarea deținerii și cumpărării de stupefiante sau de substanțe psihotrope în scopul consumului personal. Nici această Convenție însă, nu incriminează, în mod direct, consumul de droguri.

Încercând găsirea unui numitor comun, se poate observa că aceste convenții exprimă o voință fermă a statelor părți în legătură cu reprimarea traficului dar, în același timp, se abțin în privința sancționării consumului, cu excepția Convenției Organizației Națiunilor Unite din 1988 care îl incriminează indirect, și optează pentru o tratare mai puțin severă a consumatorilor dependenți. Această situație reprezintă expresia unui compromis între două opțiuni stategice în lupta împotriva traficului și consumului de droguri, opțiuni care au în comun voința fermă de reprimare a traficului, dar care diferă cât privește problema consumului. Această diferență de abordare a apărut cu ocazia Convenției ministeriale mondiale de la Londra din anul 1990 s-a pus accentul pe represiune, fiind subliniat faptul că și consumatorii de droguri sunt, în mod personal, răspunzători.

În ceea ce privește statele Europei occidentale, cu toate că există o opțiune strategică generală comună, nu există o manieră concretă identică de reglementare a acestui fenomen. Dimpotrivă, literatura de specialitate arată că există o mare diversitate de reglementări referitoare la consumului de droguri, iar uneori, chiar în cadrul aceluiași sistem național, putându-sr constata ezitări, fluctuații de la o perioadă la alta, precum și o dublă mișcare de incriminare-dezincriminare. În legislațiile penale occidentale incriminarea directă a consumului reprezintă excepția. Marea majoritate a statelor recurge la o incriminare indirectă, în sensul că, fie sancționează penal posesia pentru consum, ca în cazul în Irlanda, Marea Britanie, Olanda, fie incriminează deținerea de droguri ilegale, cum este cazul Germaniei, Danemarcei, Portugaliei sau Belgiei.

Atât incriminarea consumului de stupefiante, cât și penalizarea indirectă a acestuia, pe calea deținerii sau cumpărării de droguri, sunt limitate printr-o serie de dispoziții care prevăd atenuarea sau, uneori, chiar neaplicarea pedepselor.

În ipotezele în care legislațiile naționale permit tragerea la răspundere penală a consumatorului, sub diferite forme, multe cauze penale sunt soluționate înainte de a se ajunge în fața instanței datorită faptului că principiul oportunității urmăririi conduce de cele mai multe ori magistrații la soluții de neurmărire penală pentru consumatorul ocazional, în special dacă acesta este interpelat pentru prima oară. În acest context, se poate afirma că la nivelul statelor occidentale există o atitudine de relativă clemență în materia consumului de stupefiante care se află în deplin acord cu spiritul convențiilor internaționale în domeniu.

În România, după anul 1990, traficul și consumul de droguri s-au dezvoltat într-un ritm rapid. În contextul liberalizării economico-sociale și al derutei de ordin moral, flagelul drogului a întâlnit un mediu prielnic, în care nici mijloacele juridice, nici mijloacele empirice nu erau pregătite să împiedice dezvoltarea lui.

Față de modul în care a evolat acest fenomen în ultimii ani, a devenit clar faptul că soluțiile de tip reflex condiționat, adică simpla majorare a pedepselor nu are o influență reală asupra fenomenului, în sensul limitării acestuia. Mai mult decât atât, se evdențiază faptul că nici măcar soluțiile normative mai ample, cum este Legea nr. 143/2000, nu pot să ofere soluțiile necesare rezolvării gravelor probleme legate de traficul și consumul de droguri. Pe lângă efortul legislativ este necesar și de un efort intituțional susținut și conjugat.

În vederea evitării ca evoluția fenomenului să scape de sub control se impune elaborarea unor strategii coerente de prevenire și combatare, pe termen scurt, mediu și lung, punerea lor în practică într-o manieră fermă, evaluarea și readaptarea periodică a acestora în funcție de evoluția fenomenului. Cu alte cuvinte, se impune promovarea unei politici anticriminale inteligente în domeniul traficului și consumului de droguri. O asemenea politică trebuie să se armonizeze cu experiența statelor occidentale în domeniu.

Totodată, este necesar ca o astfel de politică să ia în calcul particularitățile care disting criminalitatea de trafic față de criminalitatea de pradă. În acest sens trebui avut în vedere, printre altele, faptul că în cazul criminalitățiii de trafic acționează un mecanism de cerere și ofertă, similar celui care reglează economia de piață. Pentru a limita acest fenomen este necesar să se acționeze în vederea obținerii unei scădere atât la nivelul ofertei, cât și la nivelul cererii, esențial fiind folosirea cu precădere a mijloacelor represive și a celor preventive.

Din păcate Legea nr. 143/2000 nu oferă posibilitatea consumatorului de droguri suficiente șanse de redresare. În logica pe care o conturează combinarea articolelor 4, 15 și 16 din Legea nr. 143/2000, consumatorul, fie el ocazional sau toxicoman, reprezintă punctul de plecare în descoperirea traficanților de droguri.

Sub aspectul acestei logici, articolul 29 se referă la confidențialitatea pe care o pot solicita toxicomanii care se prezintă din proprie inițiativă pentru a beneficia de tratament.

Legea 143/ 2000 sancționează traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național, incriminând faptele cu caracter penal, formele agravante constând în pedepsirea mai aspră a activităților infracționale care au avut ca obiect drogurile de mare risc.

În sensul legii, constituie infracțiune, conform articolului 2 alineat 1, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Potrivit articolului 3 alineat 1, constituie infracțiune introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, încălcarea acestor prevederi pedepsindu-se cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că în cazul în care faptele prevăzute la alineatul 1 privesc drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Legiuitorul incriminează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 5 ani și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu.

Potrivit articolului 6 alineat 1, prescrierea drogurilor de mare risc cu intenție de către medic făfă ca acestea să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că eliberarea sau obținerea cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute al alineatul 1 sau a unei rețete medicale falsificate se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alineatul 1.

Totodată, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau alt loc amenajat în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.

Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Dispozițiile articolelor 8 și 10 consacră ca infracțiune furnizarea, în vederea consumului de inhalanți chimici unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Confomr legii, producerea, fabricarea, importul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, transmiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente orin materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de dorguri de mare risc, se pedespsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Legea 143/2000 prevede că organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la articolele 2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. De asemenea, legea pedepsește și fapta unei persoane de a îndemna la consumul ilicit de droguri, o astfel de faptă fiind sancționată chiar în situația în care îndemnul nu a fost urmat de executare.

Este pedepsit cu detențiunea pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi făptuitorul care face parte dintr-o organizație sau asociație ori dintr-un grup de cel puțin trei persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte și al obținerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite, cu aceeași pedeapsă fiind sancționate și faptele care au ca urmare moartea victimei.

Textul Legii 143/2000 sancționarea tentativei în condițiile prevăzute la articolul 13 și anume, tentativa la infracțiunile prevăzute la articolele 2, 7, 9, 10 și se consideră tentativă și activitatea de producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la articolele respective. În cuprinsul articolului 16 sunt inserate cazuri de impunitate, iar articolul 15 face referire la cazurile de reducere a pedepsei .

Lege 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se situează, din punct de vedere calitativ, deasupra celorlalte actele normative în domeniu și constituie un instrument juridic eficace de luptă împotriva acestui fenomen nociv, pe toate segmentele sale. Această lege permite organelor abilitate o acțiune concentrată pe toate segmentele luptei antidrog și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în acest fenomen infracțional.

Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folisiți la fabricarea ilicită a drogurilor reglementează regimul juridic al precursorilor utilizați la fabricarea ilicită a drogurilor și desfășurarea operațiunilor cu precursori, precum și măsurile de combatere a operațiunilor ilicite cu precursori. În Capitolul III al legii se face referite la contravențiile și infracțiunile cu privire la precursori. În acest sens, articolul 27 enumeră faptele care constituie contravenți.

Legea stipulează în mod expres pedeapsa aplicabilă în cazul producerii, extracției, experimentării, obținerii, transportului, vânzării, plasării pe piață sau efectuării altor operațiuni cu precursori, stailind că se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Tot prin textul acesteia, se prevede faptul că în cazul infracțiunilor din reglementate se dispune confiscarea precursorilor în condițiile Codul Penal privind cu privire la confiscarea specială. De asemenea, legea 300/2002 reglementează că activitatea de trecere peste frontieră a precursorilor, fără documentele prevăzute la articolul 6 constituie infracțiunea de contrabandă calificată.

Conținutul legii 300/ 2002 este o completare la prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

CAPITOLUL III: MODURI DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANȚII DE DROGURI

SECȚIUNEA I

FABRICAREA DROGURILOR ȘI METODELE DE AMBALARE ȘI MASCARE A ACESTORA

1.1: Fabricarea drogurilor

Fabricarea trebuie acceptată ca o treaptă mai complexă a producerii, presupunând un flux tehnologic ce, bazându-se pe prelucrarea de materii prime are ca rezultat obținerea, în serie, de droguri. O mare varietate de narcotice, precum codeina, methadona, stimulentele și depresivele, sunt fabricate în mod legal având scop medicamentos. Aceste droguri, însă pot deveni obiect al abuzului și al traficului ilicit.

O altă categorie de droguri o reprezintă stupefiantele a căror materie primă este procurată din culturile clandestine de mac opiaceu, canabis, planta de coca, ciuperci halucinogene etc. Aceste culturi clandestine sporesc adesea în detrimentul culturilor alimentare. Ca și culturile, fabricarea stupefiantelor este realizată în mod ilicit, în laboratoare special. Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind achiziționat din magazine fără a trezi suspiciuni. Practica a demonstrat faptul că traficanții nu folosesc o lungă perioadă de timp aceleași încăperi pentru producerea de stupefiante, ci schimbă frecvent laboratorul pentru a nu fi identificați.

În afara marijuanei, celelalte droguri, atât cele produse prin sinteză, cât și cele sintetice în totalitate, necesită pentru a fi fabricate tehnologii și substanțe chimice, aducă precursori. Traficarea acestor chimicale face parte din activitatea traficantului de drouguri și este pedepsită ca atare de lege.

Culturile clandestine de mac opiaceu, cannabis, „Indica” sau „Sativa”, plantă de coca și ciuperci halucinogene furnizează materia primă pentru obținerea stupefiantelor. Dacă plantațiile de coca, cannabis, și alte asemenea plante erau înainte mai lesne de depistat și de distrus, rețelele de traficanți au găsit cheia unei soluții mai comode, adică fabricarea drogurilor sintetice, ingineria chimică oferind ofertanților posibilitatea unei extraordinare mobilități.

Astfel s-a ajuns ca unele state, mai cu seamă țările Uniunii Europene, care erau doar consumatoare de droguri naturale să fie împânzite de laboratoare ce produc droguri sintetice, alimentând în special tineretul, dar pătrunzând și în mediul familial. Existența unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanțe chimice indispensabile în procesul de fabricare a morfinei sau heroinei.

1.2: Metode de ambalare și ascundere a drogurilor

Ascunderea, transportul și plasarea drogurilor pe piață reprezintă principala problema a traficanților, aceștia urmărind, astfel, sustragerea de la depistarea de către autoritățile vamale sau judiciare. Din datele oferite de Interpol rezultă că, dintre modalitățile de mascare sau ascundere și metodele propriu-zise de traficare ilicită a stupefiantelor, cele mai des folosite sunt fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor prin folosirea mașinilor, cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice ale fabricilor de conserve, bucurându-se de complicitatea unor salariați ai acestor întreprinderi, confecționarea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere prin procurarea de utilaje și materiale de bază care servesc la ascunderea drogurilor în timpul transportului și care trebuie să se conformeze caracteristicilor produselor care se află pe piața industrială și înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, folosirea sistemului poștal, folosirea curierilor sau a animalelor pentru dismularea drogurilor, precum și îmbibarea țesăturilor, hârtiei ori a altor suporturi cu stupefiante.

În ceea ce privește înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, prima formă de disimulare este reprezentată de deschiderea normală a cutiei, cu dezlipirea etichetei, desfacerea, golirea de conținut și spălarea cutiei care este tăiată transversal pe dedesubtul sulului care marchează sertisajul fabricii. După aceste operațiuni, cutia devine mai mică, diferența fiind de câțiva milimetri. A doua formă o reprezintă deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii în pereții laterali ai acesteia după îndepartarea etichetei. Cutia este golită, se introduce drogul, după care decupajele sunt cositorite și finisate, iar eticheta este relipită pe cutie. Ultima formă de ascundere·o reprezintă tăierea transversală a cutiei și confecționarea unui capac veritabil. După dezlipirea etichetei, cutia este tăiată transversal la aproximativ 13 mm de marginea superioară, iar în interior este sudată o bandă metalică, astfel încât aceasta să depășească partea superioară cu aproximativ 1 mm. Drogul este introdus în partea inferioară a cutiei, capacul este fixat deasupra, la nivelul tăieturii circulare și este lipit cu bandă adezivă, după care se lipește eticheta. În acest mod, se poate transporta orice fel de drog, în stare lichidă sau solidă, fără să emane vreun miros.

Referitor la îmbbarea țesăturilor cu substanțe psihotrope, țesăturile din bumbac sunt îmbibate în cocaină dizolvată în alcool pur, lichidul fiind în prealabil filtrat. Recuperarea drogului se face prin înmuierea țesăturii într-o soluție de acetona, timp de 15 minute, după care lichidul este filtrat și uscat într-un recipient pâna la apariția cristalelor de stupefiant.

Din analiza fenomenului infracțional în materia stupefiantelor rezultă că marea majoritate a drogurilor care fac obiectul traficului ilicit sunt disimulate în mijloacele de transport folosite de traficanți, oferindu-le acestora nenumărate posibilități de ascundere și camuflare a stupefiantelor.

În cazul autoturismelor, drogurile pot fi ascunse și transportate pâna la 100 de kilograme de stupefiante, fără ca încărcătura să atraga atenția. La astfel de vehicule cu motor, locurile care pot fi folosite prezintă o mare varietate, de regulă, fiind folosite locurile unde există materiale de acoperire, precum tapiterie, capacele roților, și care sunt ușor manevrabile, putându-se amenaja foarte bine ascunzători. În cazul autocamioanelor de transport internațional de mărfuri se impune examinarea instalațiilor frigorifice, a suspensiei, a șasiului remorcii, insistându-se pe zonele unde apar urme de sudură sau de vopsire recenta. Totodată este necesar să fie verificat sistemul de închidere a ușilor.

Când există suspiciunea că drogurile sunt transportate prin intermediul mijloacelor de transport feroviare, trebuie cunoscut faptul că ascunzătorile frecvent utilizate sunt amplasate în tapițeria interioară a vagoanelor, plafoniere și lămpi, scrumiere amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele acestora, spatele radiatoarelor de căldură, al oglinzilor și al tablourilor, coșurile pentru hârtii, amenajările de la extremitățile vagoanelor, toaletele și spălătoarele, îndeosebi compartimentul rezervorului de apa și cel al încălzitorului de apa, suporturile pentru servețele și săpun, în compartimentele pentru călători, în canapele, în spatele lor ori sub acestea, în compartimentele vagoanelor de dormit, în saltele, perdele, locurile destinate bagajelor, în cușetele controlorului, în dulapurile și recipientele care se afla în barurile vagoanelor de dormit sau pe culoarele compartimentelor.

Pe navele maritime sau fluviale, locurile cele mai propice pentru ascunderea drogurilor sunt tubulatura din bai și toalete, rezervoarele de reziduuri, de apa,de carburanți, dulapurile și rafturile cu registre de navigație, locul unde este amenajată farmacia vasului și anexele acestui spațiu, interiorul catargelor, elicea, colacii de frânghii, sala mașinilor cu tot ce ține de aceasta și, n în ultimul rând, în uneltele de pescuit și rezervoarele pentru plonjări submarine.

În cazul aeronavelor, drogurile sunt ascunse de obicei în bagajele pasagerilor, în încaperile destinate depozitării alimentelor, băuturilor sau în cele destinate păstrarii obiectelor sau valorilor care aparțin membrilor echipajului.

De cele mai multe ori, traficanții transportă personal stupefiantele, ascunzându-le în diferite obiecte pe care le au asupra lor sau în îmbracaminte. Corpul uman este, de asemenea, folosit în scop de transport, fiind folosite ascunzători realizate în corsete, sutiene, slipuri, coafură, încălțăminte special confecționată, suporturi special realizate pentru ascunderea stupefiantelor pe corp, proteze, în cavități anatomice ale femeilor și barbatilor. Totodată, femeile pot disimula graviditatea, ascunzând stupefiantele în săculeți fixați pe abdomen.

1.3: Metode de mascare a mirosurilor specifice drogurilor

Mirosul specific al anumitor droguri constituie un indiciu în descoperirea acestora cu ajutorul câinilor special dresati pentru în vedere descoperirii drogurilor. Acest aspect trebuie privit cu multă circumspecție, având în vedere faptul că în traficul ilicit de stupefiante sunt întâlnite foarte multe cazuri de mascare a mirosurilor specifice cu scopul de a deruta câinii de serviciu.

Astfel izul stupefiantelor este mascat prin introducerea unor produse cu miros înțepător sau a unor substanțe folosite pentru combaterea moliilor, folosirea cepei, a usturoiului sau a unor rășini sintetice cu mirosuri puternice și persistente sau ambalarea narcoticelor în containere închise ermetic care nu permit nici degajarea mirosurilor, exceptând cazul în care aceste cutii au fost anterior manipulate de persoane murdare pe mâini de drogul ambalat.

1.4: Metode de evitare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea drogurilor

Modernizarea și complexitatea măsurilor de supraveghere adoptate la punctele de trecere a frontierei au determinat pe transportatori substanțelor stupefiante să recurgă la metode ingenioase de eludare a controlului vamal.

Astfel, pentru a opri razele X folosite la control, traficanții experimentați învelesc drogul în staniol sau hârtie indigo. Totodată, pentru a transporta cantități importante de droguri, aceștia folosesc deseori avioane, elicoptere și nave maritime personale. În cazul avioanelor, decolarea și aterizarea se face pe aeroporturi clandestine, iar pentru a nu fi interceptat, întreaga operațiune se desfășoară, de obicei, pe timpul nopții. De asemenea, traficanții apelează la mituirea oficialii țărilor de destinatie pentru a se bucura de libertate pe timpul transportării substanțelor narcotice.

SECȚIUNEA II

TRANSPORTUL DROGURILOR ȘI MODALITĂȚI DE ASCUNDERE ÎN TRAFIC

2.1: Transportul drogurilor

Transportarea drogurilor se face pe căi aeriene, rutiere sau maritime. Traficanții folosesc în special autovehicule cu numere false de înmatriculare sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și, implicit, a drogurilor. Uneori, contrabandiștii ascund drogurile în autovehicule aflate în traficul internațional, fără ca personalul de deservire să aibă cunoștință desspre acest fapt.

Transportarea drogurilor în estul și centrul Europei, inclusiv în România se realizează cu ajutorul autoturismelor particulare neînregistrate, astfel încât, în cazul în care autoritățile dețin informații cu privire la transport, ele urmăresc camionul, iar transportul de droguri este dus la destinație de un alt autoturism. În alte situații, mașina este abandonată de traficanți o anumită perioadă de timp, după care marfa este preluată de către alți infractori și dusă la destinație, în special în vestul Europei.

Pentru capturi mari de droguri, acestea sunt lăsate să părăsească țara pentru a permite livrarea controlată. Statisticile întocmite arată însă că, din întreaga cantitate care este transportată ilicit la nivel mondial, doar 10% este interceptată de organele de control.

Traficul de droguri îmbracă două aspecte diferite. Primul aspect se referă la traficul derulat de amatori cu cantități minime (câteva grame), destinate uzului personal sau al apropriaților, în prezent constatându-se o creștere constantă a acestei metode, iar al doilea aspect face referire la traficul internațional care vizează, în general, mari cantități de opium, heroină, cocaină, canabis ori droguri de sinteză sau precursori. În acest caz, marfa este transportată sub supraveghere de către veritabili profesioniști în domeniul traficului cu droguri, care sunt în legătură sau fac parte din organizații criminale, adesea la nivel internațional.

În ambele situații, ingeniozitatea în a găsi locuri și modalități de ascundere este nelimitată. Traficanții profesionalizați analizează totul, de la condițiile economice, politice, sociale din zonele de traficare până la automatisme ale organelor de control, influența unor lideri de opinie, obiceiuri, persoane aflate în risc social, etc., de cele mai multe ori anticipând posibilitățile de reacție a organelor abilitate în prevenirea și combaterea acestui fenomen.

2.2: Modalități de ascundere

Pentru trecerea frontierelor, drogurile sunt foarte bine ascunse, astfel încât să nu fie descoperite de organele abilitate în desfășurarea controlului la frontieră. Ascunderea stupefiantelor reprezintă o problemă esențială, atât pentru traficanți, cât și pentru aurorități. Locurile și modalitățile de disimulare sunt diferite, ele depinzând de ingeniozitatea traficanților, aceștia dovedindu-se foarte inventivi. Alegera unui loc pentru ascunderea stupefiantelor depinde de o serie de factori precum cantitatea de stupefiante care urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigența controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe traseul parcurs.

În funcție de tipul de mijloc de transport, stupefiantele pot fi ascunse în autoturisme, autocamioane, autobuze, trenuri de călători și de marfă, avioane pentru transportul călătorilor și a mărfurilor aparținând unor companii sau persoane particulare, vapoare, șalupe și alte ambarcațiuni mici.

Ca posibile locuri de ascundere într-un autoturism, trebuie avute în vedere tavanul dublu, colțurile tavanului, parasolarele, trapa din acoperiș, rafturi cu fund dublu, partea posterioară a scaunelor, cavitatea dintre scaunele din spate și portbagaj, scaunele ca atare, tunelul de transmisie, barele de structură de sub scaunele din față sau spate, volanul și butonul pentru claxon, instrumentele de bord, spațiul din portiere, pragurile, compartimentul pentru bagaje, peretele dublu din lateralele portbagajului, rezervorul cu toate posibilitățile sale de ascundere, semnalizatoarele și accesul la aripile din spate, aripile din spate cu pereți dubli, portbagajul în ansamblu și toate posibilitățile de ascundere, compartimentul roții de rezervă, capacele de la roți, bușonul de la rezervor și accesul în rezervor, sistemul de ventilare a motorului, radiatorului și habitaclului destinat persoanelor, lăcașul farurilor și zona din spate, ventilatoarele, radiatoarele, barele de protecție, filtrul de aer, rezervoarele de apă, bateria, anexe ale motorului ce ar putea fi scoase din uz fără să afecteze un anumit regim de funcționare a motorului, orificiile prin care se realizează schimbul de aer pentru habitaclul persoanelor, bara de structură din față, fundul băii de ulei, camera de evacuare, fundul dublu al podelei, sistemul de amortizare, cavitățile din aripile din față, axul frontal, cavitățile din aripile din spate, bara de structură din spate cauciucuri și roata de rezervă.

Nu trebuie omisă evidența actelor autoturismului, prezența unor scule și echipamente neobișnuite, șuruburi sau alte elemente ale unor sisteme de închidere slăbite, modificate ori lipsă.

Ca posibile locuri de ascundere în automarfare sunt importante spațiul de încărcătură, podeaua și pereții ce pot fi dublați, rezervorul de combustibil, cabina șoferilor și locul de prindere a remorcii de autotractor.

În practică, au apărut, în ultimul timp ca locuri special amenajate pentru ascunderea de bunuri de contrabandă, locuri în compartimentul destinat mărfurilor cu căi de acces aferente bine disimulate, ascunzători în instalația de producere a frigului pentru compartimentul de marfă, în locașul acumulatorilor, ascunzători create prin dublarea podelei și a pereților compartimentului destinat transportului de mărfuri, ascunzători în cabina șoferului în torpedou, în locașul siguranțelor electrice, în salteaua sau alte componente ale paturilor sau de-a lungul axului volanului.

Vagoanele de cale ferată reprezintă, în contrabanda cu stipefiante, mijloce de transport cel mai des folosite de traficanți, datorită multiplelor posibilități de ascundere și a controlului prin sondaj efectuat de către autoritățile vamale la trecerea frontierei din cauza timpului limitat avut la dispotiție.

În aeronave, drogurile pot fi transportate în bagajele pasagerilor și în numeroase alte locuri care oferă posibilități în acest sens, uneori cu complicitatea personalului din aeroporturi.

Pe vapoare, locurile propice pentru disimularea drogurilor sunt trompa de vânt, țevile, cisternele goale de carburanți, dulapurile și rafturile cu registrele pentru navigație, centurile de salvare, magaziile, frigoriferele, elicea etc.

Cu toate că nu poate fi vorba de un volum important, contrabandiștii folosesc adesea și corpul uman pentru transportul de bunuri speciale, îndeosebi droguri. Tehnicile de ascundere folosite diferă de la caz la caz, metoda aleasă depinzând, bunăoară în cazul traficului de droguri, de cantitatea de droguri ce se voiește a fi traficată, de destinația acestora și, foarte important, de percepția contrabandiștilor despre sistemul de control pe parcursul rutei.

Persoanele implicate în contrabandă și în traficul de droguri pot ascunde bunuri speciale în interiorul corpului, acestea fiind înghițite, introduse în cavitățile corporale, mascate între picioare sau puse în pachete fixate în jurul corpului, înăuntrul pleoapelor, etc., în îmbrăcăminte sau în încălțăminte, îmbibate, învelite în obiectele de uz personal, în manșeta pantalonilor, în buzunare, în centură, corset sau portjartier, în ciorapi, în brâuri sau alte mijloace ce pot fi învelite în jurul corpului, în vestă, anexe de design ale hainelor, căptușeli false, în mănuși, îmbibate în prosoape, ascunzători create ori spații apte pentru aceasta existente din fabricație în talpa pantofilor sau a altor tipuri de încălțăminte, în talpa falsă la încălțămintea cu talpă groasă, în obiecte de încălțăminte uzate, în bagaje de mână, valize, saci, alimente, în pereți falși, buzunare mascate, fund fals, mânere, cutii de carton, jucării, alimente ori alte obiecte pentru nou-născuți, saci de dormit, diferite alimente cu volum adecvat, în produse cosmetice, în recipiente de sticlă ori de altă natură, în cutii, lăzi, în cărți, albume, obiecte de artă sau în aparatură electronică, foto, de măsură și control, în interiorul carcaselor, în interiorul tuburilor sau altor recipiente ce conțin consumabile ori anexe, în interiorul ambalajelor pentru acestea, etc.

SECȚIUNEA III

DISTRIBUIREA DROGURILOR

Câștigurile fabuloase realizate ca urmare a traficului de droguri au determinat organizațiile criminale să declanșeze o adevărată ofensivă mondială pentru deschiderea și acapararea de noi piețe de desfacere a acestor produse. Metoda transportului de droguri ingerate de curieri sau ascunse pe corp ori în bagajele de mână, în cantități de ordinul sutelor de grame, nu mai este de actualitate, actualmente fiind folosite mijloace de transport de mare tonaj, în care sunt camuflate zeci și sute de tone de astfel de substanțe.

După căderea „Cortinei de Fier”, țările fostului bloc comunist au devenit segmente principale ale rutelor de transport al drogurilor și chiar veritabile piețe de desfacere, existând pericolul ca, în cel mai scurt timp, în cazul în care nu întreprinse măsurile care se impun, acestea să ajungă din urmă și chiar să devanseze statele occidentale cu tradiție în consumul de stupefiante. Strategiile elaborate și măsurile întreprinse pentru combaterea acestui flagel sunt încă firave, ineficiente, limitându-se, de regulă, la spațiul național sau la o zonă regională restrânsă. Fără elaborarea unei strategii globale sau pe zone extinse, care să se bazeze pe angajamentul ferm de cooperare al guvernelor implicate în acțiunile de contracarare a organizațiilor criminale, nu se poate spera într-o diminuare a acestui fenomen și cu atât mai puțin în eradicarea sa.

În multe state drogurile nu se vând pe disimulat. Un aspect important pentru traficanți este ambalarea și prezentarea spre desfacere a drogurilor. Producătorii de opiu îl ambalează în săculețe de pânză, sub forma unei turte. Pe marfa ambalată este aplicată o marcă de recunoaștere care poate consta într-un desen reprezentând un păun, fluturi, cărți de joc, etc. Unele pachete sunt inscripțonate.

Narcomanii folosesc diferite metode pentru a obține droguri, de la cele mai pașnice, până la întrebuințarea de violente. De fapt, traficanții recurg la o metodă deja cunoscută. Aceasta poate fi rezumată ca fapte în distribuirea într-o perioadă de timp foarte scurtă. Piața neagră sau piața secretă de desfacere a stupefiantelor este diferită. În unele zone, această piață este la vedere.

Nevoia sistemului nervos, a celulelor nervoase, în speță, este de o intensitate deosebită; reprezentând o sete mai mare decât cea a unui om care ar merge câteva zile, fără avea apă, prin pustiurile Saharei.

Atât timp cât toxicomanii au la îndemână sau își pot procura în mod constant stupefiantul, ei sunt, de regulă, liniștiți și pașnici, gânditori la fericirea artificial obținută. Când nu mai sunt în posesia drogurilor sau ajung la un grad de intoxicație extrem, aceștia devin periculoși, manifestându-se specific elementelor antisociale și intrând, în cele din urmă, în marea criminalitate.

CAPITOLUL IV: METODE DE DEPISTARE A TRAFICULUI DE DROGURI

SECȚIUNEA I

METODE TACTICE DE DEPISTARE

Pentru descoperirea activităților infracționale, a identificării persoanelor implicate și obținerea mijloacelor de probă necesare probării infracțiunilor de trafic de droguri, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, permite autorizarea de către procuror a folosirii investigatorilor sub acoperire, procurarea de droguri, substanțe chimice, esențiale sau precursori, în vederrea desfășurării unor asemenea acțiuni, precum și folosirea și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau informatice.

Pentru depistarea traficului de stupefiante sunt efectuate supravegheri și verificări, verificări de registre, corespondențe și evidențe financiar contabile, inclusiv cele pe suport informatic, care pot avea tangență, directă sau indirectă, cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul național. Totodată, pot fi efectuate supravegheri și verificări operative a clădirilor, depozitelor, terenurilor unde există posibilitatea să se găsească stupefiante sau precursori, precum și prelevarea de probe cu scopul identificării și expertizării bunurilor care au făcut obiectul operațiunilor vamale.

Pentru depistarea traficanților organele competente apelează la ceea ce este numit urmărirea zborurilor sensibile, adică a acelora despre care se dețin date și informații că sunt folosite pentru transportul unor produse și substanțe stupefiante, ascunse în diferite locuri de pe aeronave. În această situație controlul este efectuat atât asupra călătorilor, personalului navigant și a bagajelor, cât și asupra aeronavei, verificându-se cu atenție toate locurile posibile de ascundere a stupefiantelor de către specialiști care cunosc caracteristicile tehnice de construcție a navei.

O metodă specifică folosită în depistarea traficanților o constituie livrarea controlată, atunci când drogurile sunt lăsate intenționat să treacă prin filtrele organelor de control, pentru ca, prin urmărirea persoanelor care le transportă, să se ajungă în final la capii rețelelor de trafic sau la alte persoane implicate, la rețelele și filierele organizate de aceștia, precum și la mijloacele și metodele folosite etc.

Activitatea de constatare în flagrant a activităților ilicite care au ca obiect traficul de droguri și de precursori este deosebit de importantă. Pornind de la modul în care legiuitorul a conceput incriminarea activității ilicite, se poate observa că, în mod necesar, ancheta trebuie să debuteze cu activitatea de constatare în flagrant, activitate ce are o importanță crucială atât pentru evoluția în timp, cât și pentru rezultatele anchetei. Trebuie remarcat faptul că, în cadrul investigării traficului de droguri, cercetarea la fața locului nu este exclusă, atât doar că deplasarea în câmpul infracțional a organelor judiciare dobândește o complexitate specifică dată de dinamicitatea, de caracterul activ, participativ al intervenției în desfășurarea activității ilicite. Constatând în flagrant infracțiunea de trafic de droguri, anchetatorii intervin în derularea activității ilicite împiedicând amplificarea rezultatelor.

În cazul traficului de droguri și precursori locul și timpul săvârșirii infracțiunii devin cunoscute încă din faza inițială a cercetărilor, prinderea unuia dintre făptuitori putând conduce la identificarea tuturor participanților. Pentru realizarea în cât mai bune condiții a constatării infracțiunii flagrante, atunci când situația permite, apreciez că trebuie urmărite următoarele aspecte ce țin de particularitățile tactice de efectuare a acestei activități.

SECȚIUNEA II

METODE TEHNICO ȘTIINȚIFICE DE DEPISTARE

Drogurile și, implicit, traficanții de droguri pot fi identificați cu ajutorul câinilor antidrogroguri. Mirosul câinelui, se apreciază, este de 100 de milioane de ori mai puternic și mai subtil decât al omului. Astfel s-au constatat că câinii simt mirosul unor substanțe care pentru om nu au miros, mirosurile de substanțe organice (urina, sângele, părul) sunt percepute de câine în diluții foarte mari și indicate după specific, deosebesc între ele mirosuri care pentru om sunt la fel, câinele poate percepe mirosuri care în condiții normale de viață nu au pentru el nici o importanță, precum parfumul florilor, parfumul de iodoform, etc., dar dacă i se cere, le sesizează ușor chiar dacă sunt în diluții foarte marin și acizii și în special acizii grași sunt foarte bine percepuți de câine.

Cu ajutorul câinilor de serviciu dresați pentru depistarea stupefiantelor nu pot fi descoperite decât acele categorii de stupefiante care au miros, precum opiul și derivații acestuia.

Pentru dresajul unui câine care să depisteze stupefiantele ascunse în orice condiții de mediu este necesar un timp de șase luni. În urma unei astfel de activități de descoperire a stupefiantelor, unii câini devin ei înșiși dependenți de droguri, căutând în permanență stupefiante, până și în padocurile lor.

O altă modalitate de depistare a stupefiantelor o reprezintă folosirea dispozitivelor cu raze X, în special pentru controlul bagajelor și a locurilor greu accesibile, ca și aparatură de examinare neutronică.

De asemenea, pentru interceptarea transporturilor clandestine, organele competente folosesc tehnică ultrasofisticată, cum ar fi nave rapide, aparatură de control, avioane tip AWACS și sateliți. Aceștia mai sunt utilizați și în depistarea culturilor clandestine.

SECȚIUNEA III

IDENTIFICAREA CONSUMATORILOR

Până în momentul identificării toxicomanilor în mod operativ, pentru efectuarea unei investigații medico-legale, trebuie analizate momentul în care apare nevoia de drog care, la toxicomani, se manifestă prin lăcrimări, curgeri nazale, mâncărimi, transpirații, frisoane, dilatarea pupilelor, agitație, nervozitate, existența unei stări de somnolență, apatie, privire în gol și izolare, analizarea obiectelor aflate în preajma drogatului, asupra sa sau mirosuile specifice îi pot trăda pe cei care au consumat stupefiante, precum și urmele lăsate de instrumentele de administrare a drogurilor pe membrele superioare sau inferioare sunt indicii că este vorba de toxicomani, ceea ce presupune examinarea medicală.

De asemenea, identificarea toxicomanilor este posibilă și pe baza regisrelor existente în cadrul farmaciilor și a angajaților acestora, a rețetelor cu timbru sec onorate de policlinici, spitale și farmacii în care, pentru aceeași persoană, sunt trecute la intervale de timp scurte, diagnostice diferite, a carnetelor de evidență a rețetelor cu timbru sec distribuite medicilor, care pot duce la descoperirea unor fictivități și falsuri sau prescrieri de stupefiante fără a fi necesare. Aceste nereguli pot fi depistate prin verificarea pe teren a datelor înscrise în carnetele respective. Condicile de la camerele de gardă oferă informații cu privire la persoanele de serviciu în ale căror schimburi consumul a fost mai mare, depistându-se bolnavii care frecventează aceste locuri pentru a li se administra stupefiante, iar evidențele de la unitățile de intervenție și salvare ajută la identificarea persoanelor care solicită mai des intervenția salvării, acuzând dureri acute, urmărind să li se administreze stupefiante.

CAPITOLUL V: METODOLOGIA INVESTIGĂRII TRAFICULUI DE DROGURI

SECȚIUNEA I

CERCETAREA LAFAȚA LOCULUI

Considerată partea cea mai importantă a instrumentării cauzei penale, cercetarea la fața locului precede în timp, celelalte activități de urmărire penală și în cazul traficului de stupefiante. Bineînțeles că o asemenea activitate este condiționată de modalitățile normative și faptice de comitere, respectiv dacă în raport cu acțiunile desfășurate de către făptuitori este necesară efectuarea de constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirea și fixarea urmelor acesteia, stabilirea poziției și stării mijloacelor materialede probă ori a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Așadar, în cazul traficului de droguri se impune efectuarea la fața locului atunci când activitatea infacțională a constat în producerea stupefiantelor sau toxicelor, experimentarea acestora, cultivarea plantantelor ce conțin astfel de substanțe în scop de prelucrare, organizarea sau îngăduirea consumului în anumite locuri etc. Alteori, traficul de stupefiante este săvârșit în concurs cu infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei și contrabandă, situație în care cercetarea la fața locului împrumută aspectele specifice unor astfel de fapte, particularizate prin obiectul lor material, în cazul nostru produsele ori substanțele stupefiante sau toxice. În mod similar se pune problema și în cazul săvârșirii trficului de stupefiante în concurs cu infracțiunea de furt.

În accepțiunea de loc al faptei intră locurile din fabricile sau unitățile care produc, prepară ori condiționează medicamentele pe bază de stupefiante și împrejurimile acestora, laboratoarele de analiză chimică și control al unor asemenea medicamente și vecinătățile acestora, depozitele de meterii prime sau produse intermediare sau finite și zonele înconjurătoare, unitățile de comerț exterior specializate în importul sau exportul de stupefiante, terenurile cultivate cu plante ce conțin substanțe toxice sau stupefiante: mac opiaceu, cannabis sativa L, punctele de trecere a frontierei și zonele limitrofe, locurile de cazare și distracție, cum ar fi: hoteluri, moteluri, restaurante, discoteci etc, porturi, aeroporturi, stații de cale ferată, oficii poștale etc și unități școlare, cămine, campusuri universitare ș.a. unde s-au semnalat consumul și alte operații interzise privind circulația stupefiantelor.

Ajungând la fața locului, după luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare procedează la luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicațiilor cu stupefiante sau toxice, fotografierea sau videofilmarea produselor ori substanțelor descoperite în locurile unde au fost ascunse sau depozitate și a persoanelor implicate în traficul ilicit, descoperirea obiectelor de corp delict și a urmelor vizibile, descoperirea pe membrele superioare sau inferioare ale consumatorilor de droguri de înțepături, cruste, cicatrice, efectuarea perchezițiilor corporale asupra persoanelor implicate găsite la fața locului, în vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte și înscrisuri ce pot dovedii activitatea infracțională și servi ca mijloc de probă și folosirea câinilor special dresați pentru depistarea stupefiantelor.

Din analiza fenomenului infracțional în materie de stupefiante rezultă că marea majoritate a drogurilor care fac obiectul traficului ilicit sunt ascunse în mijloacele de transport folosite de traficanți, aceste mijloace oferind posibilități nenumărate de ascundere și camuflare a acestora.

În cazul în care există date sau suspiciuni că drogurile sunt transportate pe calea ferată trebuie cunoscut faptul că cele mai frecvente ascunzători folosite de traficanți sunt tapițeria interioară a vagoanelor, plafoniere și lămpi, scrumiere amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele acestora, spatele radiatoarelor de căldură, oglinzilor și tablourilor, coșurile pentru hârtii, toaletele și spălătoarele, îndeosebi compartimentul rezervorului de apă și cel al încălzitorului apei, în spatele oglinzilor, în sulurile de hârtie igienică ori sub suporturile acestora, în compartimentele vagoanelor de dormit, inclusiv în depozitele pentru lenjerie de pat, sacii pentru lenjerie sau pe culoarele compartimentelor, locurile de ascundere putând fi atât jaluzelele cât și scaunele rabatabile, portbagajele ori ușile culisante etc.

Când cercetarea la fața locului este făcută pe o navă maritimă sau fluvială, sunt examinate cabinele personalului și obiectele, inclusiv cele de lenjerie- aparținând celor care ocupă cabinele respective, părțile comune ale navei, locul unde este amenajată farmacia vasului și anexele acesteia, tubulatura din băi și toalete, toate locurile situate pe puntea vasului, sala mașinilor, cu tot ce ține de aceasta, spațiul cuprins între tacheți și îmbinările planșeului, uneltele de pescuit și rezervoarele pentru plinjări submarine.

În locurile unde sunt cultivate plante care conțin stupefiante sau sunt toxice, pe lângă celelalte activități desfășurate în mod obișuit, se procedează la măsurarea cu exactitate a suprafeței cultivate și densitatea plantelor pe aria de cultură.

Se impune precizarea cu privire la regulile de ambalare și conservare a produselor sau substanțelor descoperite. Materialele folosite la ambalarea drogurilor trebuie să fie curate și etanșe pentru a se evita deprecierea calitativă a acestora, modificarea gradului de umiditate, aspectului exterior ș.a.

Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoare de probă, constatările făcute cu prilejul cercetării la fața locului trebuie consemnate în mijloace de probă prevăzute de legea penală, adcă într-un procesul-verbal, fotografiile efectuate cu această ocazie, schița locului faptei, filmul sau înregistrările pe bandă videomagnetică.

SECȚIUNEA II

EFECTUAREA PERCHEZIȚIILOR. VERIFICAREA ȘI RIDICAREA PROBELOR

Percheziția constituie activitatea cu cea mai mare pondere în instrumentarea cauzelor penale care au ca obiect traficul de stupefiante. Doctrina afirmă că aproape nu exstă cauză penală în care să nu se impună efectuarea acestei activități de urmărire penală și de tactică criminalistică pentru descoperirea produselor sau substanțelor toxice ori stupefiantecare au făcut obiectul activității ilicite, înscrisurilor și valorilor necesare probării infracțiunii și, implicit, a vinovăției făptuitorului.

Raportată la specificul infracțiunii de trafic de stupefiante, pregătirea și efectuarea propriu-zisă a acestei percheziției ridică probleme din cele mai diverse. În primul rând, percheziția trebuie făcută numai cu autorizația procurorului, excepții fiind doar cazurile când aceasta este făcută ca urmare a constatării în flagrant a infracțiunii. În al doilea rând, în cazul în care se ajunge la concluzia că efectuarea percheziției este necesară și oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate, orice întărziere având drept consecință pierderea momentului prielnic, ratarea momentului surpriză, de cele mai multe ori decisiv în astfel de cazuri.

Practica judiciară recomandă ca momentul ales pentru declanșarea percheziției să fie situat în acea fază a cercetărilor, când există certitudinea că vor fi obținute maximum de probe. Cu alte cuvinte, trecerea la efectuarea percheziției trebuie să se facă numai atunci când scopul acesteia nu poate fi realizat prin alte activități de urmărire penală.

Percheziția are ca scop descoperirea de produse sau substanțe stupefiante ori toxice, descoperirea de instalații, aparatură etc. folosite pentru producerea, condiționarea, experimentarea drogurilor, descoperirea de materii prime ori produși intermediari, prinderea unor traficanți care se ascund într-un anumit loc, inclusiv a celor care se sustrag de la urmărirea penală ori de la executarea pedepsei, identificarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a drogurilor, proveniența acestora,persoanele implicate etc. și descoperirea altor bunuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare (arme, muniții, materiale explozive etc.).

Atât practica organelor de urmărire penală, cât și literatura de specialitate afirmă că percheziția este o luptă continuă, pe tărâm psihologic, între cei care organizează și efectuează această activitate și cei percheziționați. Complexitatea formelor prin care sunt puse în evidență stările emoționale ale percheziționatului, dublate de observarea și atribuirea semnificației reale a acestora, contribuie la obținerea rezultatelor scontate. Este evident faptul că aceste stări ale celui percheziționat trebuie corelate cu activitățile concrete desfășurate în locul percheziținat, în strânsă legătură cu împrejurările specifice în care se desfășoară activitatea.

La efectuarea percheziției asupra miijloacelor de transport se impune folosirea unor specialiști în vederea descoperirii ascunzătorilor amenajate, evităndu-se riscul degradării lor, din cauza necunoașterii modului de demontarea unor ansamble. În aceste situații poate fi folosit cu succes câinele dresat pentru depistarea stupefiantelor, ușurând descoperirea acestora.

În cazul perchezițiilor efectuate la domiciliul toxicomanilor aflați sub influența consumului de stupefiante trebuie apelat la concursul medicilor pentru acordarea asistenței de specialitate și, la nevoie, pentru dispunerea internării.

Substanțele sau produsele ridicate, ambalate în mod corespunzător și etichetate pe ambalaj trebuie trimise în cel mai scurt timp laboratoarelor de specialitate pentru analizare în vederea stabilirii dacă sunt sau conțin stupefiante. Analiza acestora este impusă de faptul că unele substanțe pot fi confundate cu medicamente de uz general ce au aceeași formă, mărime sau culoare iar unele dintre produsele farmaceutice, deși conțin același stupefiant, apar în comerț cu denumiri complet diferite, în funcție de firma și de țara producătoare. De asemenea, această activitate este necesară mai ales prin prisma transformării sau deteriorării unor substanțe în contact cu aerul.

Odată cu substanțele stupefiante pot fi ridicate și alte corpuri delicte, precum seringi și fiole folosite, vase suspecte că au conținut stupefiante, resturi de țigări, precum și înscrisuri care au legătură cu cauza cercetată. Trebuie precizat faptul că ridicarea de obiecte și înscrisuri poate fi făcută ca activitate procedurală de sine-stătătoare, în afara percheziției.

Alături de procesul-verbal, ca mijloace tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor percheziției sunt folosite fotografierea și înregistrarea pe bandă videomagnetică.

Din cauza faptului că toxicomanii folosesc stupefiante sub diferite forme, recoltarea, ambalarea și expedierea se va face în funcție de starea acestora, da către medic sau un specialist al poliției.

În ceea ce privește examinarea înscrisurilor, cu ocazia efectuării percheziției, pot fi ridicate și anumite înscrisuri care au legătură cu fapta cercetată. O problemă care necesită clarificare în acest caz este determinarea exactă a criteriilor după care se stabilește legătura cu fapta, astfel încât să nu fie întârziate cercetările, în special că în această categorie pot fi incluse și alte obiecte care pot oferi indicii cu privire la circumstanțele în care a fost pregătită și săvârșită infracțiunea și la persoanele care au participat sau care cunosc ceva despre faptă.

Înscrisurile găsite în momentul perchezițiilor corporale sau domiciliare, cele ridicate la cercetarea la fața locului din mijloacele de transport, colete, etc., sunt supuse unor examinări criminalistice minuțioase deoarece ele pot constitui mijloace materiale de probă în dovedirea vinovăției uneia sau mai multor persoane.

Examinarea înscrisurilor conduce la stabilirea legăturilor infracționale dintre diferite persoane sau poate contribui la identificarea locurilor de producere, depozitare și desfacere a stupefiantelor. Acestea pot duce la obținerea de date care să conducă la depistarea unor filiere, organizare, compunere, trasee, mijloace și metode folosite, iar în final la dezmembrarea acestora.

Cunoașterea persoanei care urmează a fi percheziționată are o semnificație cu totul aparte. Obținerea unor date privitoare la modul de viață, locurile pe care le frecventează persoanele în compania cărora este semnalată, pasiuni, vicii, devin obligatorii. În cazul în care cel care va fi percheziționat este cetățean străin, este necesară verificarea faptului dacă acesta este dat în urmărire, dacă a mai săvârșit fapte de acest gen pe teritoriul altor state, data intrării în țară și punctul de frontieră pe unde a intrat pe teritoriul național, mijlocul de transport folosit, itinerariul urmat și persoanele pe care le-a contactat de la intrarea în România.

SECȚIUNEA III

CONSTATĂRI TEHNICO-ȘTIINȚIFICE. EXPERTIZELE

Constatările tehnico-științifice sau expertizele sunt necesare în cauzele penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele modalități științificede probare a existenței stupefiantului.

Specifice în cazul infracțiunii de trafic de droguri, indiferent de modalitățile normative sau faptice de comitere, sunt constatările tehnico-științifice sau expertizele toxicologice având drept finalitate stabilirea naturii produsului ori a substanței descoperite asupra făptuitorului sau dacă substanța ori produsul în cauză face parte din categoria stupefiantelor sau în care compoziție de stupefiante din rândul celor puse sub control internațional.

Una din activitățile prioritare care se efectuează cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, cercetării la fața locului sau percheziției este testarea cu ajutorul trusei cu reactivi. Alteori, prezența drogului poate fi observată și în alte moduri decât prin folosirea trusei cu reactivi.

Constatarea tehnico-științifică sau expertiza toxicologică are drept finalitate stabilirea naturii produsului ori a substanței descoperite asupra făptuitorului. Identificarea urmelor de substanțe stupefiante se bazează pe punerea în evidență a caracteristicilor calitative proprii fiecărui stupefiant care se păstrează neschimbate, indiferent de conjunctura existentă în momentul folosirii lor ca mijloc al comiterii infracțiunii.

Constatarea tehnico-științifică sau expertiza fizico-chimică se dispune pentru stabilirea unor urme de substanțe ori produse stupefiante pe obiectele găsite asupra unor persoane, cum ar fi: pipe, seringi, pahare, lingurițe, etc.

Constatarea tehnico-științifică sau expertiza dactiloscopică este folosită în situația în care pe diferite ambalaje ale stupefiantelor ori pe înscrisurile descoperite sunt relevate, fixate și ridicate urme papilare, iar persoanele asupra cărora au fost găsite neagă fie că au cunoscut conținutul ambalajelor, fie că au manipulat drogurile. În astfel de situații, de cele mai multe ori, specialiștii sunt solicitați să se pronunțe dacă urma în litigiu și impresiunea model de comparație au fost sau nu create de aceeași persoană; alteori specialistului i se prezintă numai urma sau obiectul în litigiu.

Constatarea tehnico-științifică sau expertiza grafică și tehnică a documentelor presupune examinarea înscrisurilor identificarea scriptorului sau a mașinii de scris la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiștilor solicitându-li-se să stabilească autenticitatea și vechimea înscrisurilor, materialul din care este confecționat suportul, materialele cu care au fost scrise textele în litigiu.

Constatarea tehnico-științifică sau expertiza medico-legală urmărește elucidarea problemei referitoare la faptul dacă persoana supusă examinării este sau nu sub influența consumului de stupefiante, natura stupefiantului consumat, dacă decesul s-a datorat consumului de droguri, etc.

De obicei drogurile au în compoziție ingrediente de drog active de origine si identitate necunoscută. Testele de rutină folosite de specialiști în identificarea drogurilor sunt testele de culoare, testele micro-cristaline, cromatografia, spectrofotometria, spectrometria de masă. Cromatografia pe strat subțire și cromotografia de gaz sunt tehnici de separare care sunt folosite cu success în analiza drogurilor. O altă metodă este reprezentată de spectrofotometria care reprezintă o tehnică valoroasă în caracterizarea drogurilor, spectrul I.R. fiind unic pentru fiecare componentă a unei substanțe, reprezentând o amprentă a acestora. Spectrometria de masă este considerată o tehincă valoroasă în analiza drogurilor, având în vedere ușurința cu care se poate separa drogul propriu-zis de result substanțelor ce pot fi prezente în compoziția drogului amalgamat.

SECȚIUNEA IV

ASCULTAREA CONSUMATORILOR. DECLARAȚIILE MARTORILOR

În sensul legii penale, toxicomanii nu sunt considerați infractori, însă trebuie audiați pentru a se obține date cu privire la filierele de traficanți, surse de aprovizionare, locurile de comercializare sau prețul de vânzare. În interogarea traficanților sau consumatorilor de stupefiante trebuie stabilite legăturile dintre sursele de aprovizionare și destinația stupefiantelor, urmărindu-se evaluarea volumului traficului ilicit de pe raza unei regiuni sau zone geografice.

Imediat ce s-a descoperit o nouă metodă de evitare a controlului, traficanții își schimbă metodele, tehnicile și chiar ruta de până atunci. Ascultarea cetățenilor străini implicați în traficul de stupefiante pe teritoriul României trebuie să conducă la stabilirea tuturor legăturilor, procedeele folosite și sarcinile fiecărei legături, sursele de aprovizionare și date despre persoanele cărora le trebuie predate stupefiantele. Totodată, trebuie identificate locurile de fabricare și depozitare a stupefiantelor, metodele, mijloacele și locurile de ascundere a stupefiantelor în vederea tranzitării lor, modul în care au reușit să treacă neobservate prin mai multe puncte vamale, dacă au sau nu legături în rândul vameșilor și mijloacele folosite pentru coruperea acestora, eventualele transporturi anterioare rămase nedescoperite, precum și eventualele transporturi viitoare, date despre alți traficanți, metodele folosite pentru ascunderea stupefiantelor, mijloacele de transport ce vor fi utilizate și traseele pe care le vor parcurge.

Persoanele ce consumă droguri au un comportament deosebit de complex, neputându-se asocia cauzalități ori consecințe invariabile deoarece numărul de componente ce pot fi implicate este mare, fiecare componentă fiind diferită de oricare alta, ceea ce face ca schimbările să fie diferite de la un caz la altul. În general, consumul de droguri precum: heroina, cocaina, drogurile de sinteză, tranchilizantele, etc. are o percepție socială clară, consumatorul suferă o deteriorare fizică și psihică importantă. Rin urmare, în cazuri extreme, consumatorul ajunge într-o situație de marginalizare socială importantă, cele mai multe dintre droguri conducând la o stare de, efectivă, invaliditate fizică cu repercusiuni importante în mediul social.

În condițiile cercetării infracțiunilor ce se săvârșesc în legătură cu drogurile și cu precursorii acestora, martorii pot fi identificați din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru desfășurarea activităților ilicite efectuate cu droguri sau cu precursorii acestora, prsoanele care au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacții cu astfel de mărfuri, persoanele care au asigurat transportul drogurilor ori precursorilor, le-au manipulat, le-au ambalat sau sortat cunoscând sau fără să fi avut cunoștință, la momentul efectuării operațiunilor, despre natura bunurilor, persoane care au rude, prieteni, alte cunoștințe care sunt implicate în traficul și consumul de droguri; funcționari ai autorităților vamale ce au înregistrat operațiuni vamale ori au descoperit droguri sau precursori desfășurând activități specifice, etc.

Ca și probleme ce trebuie lămurite prin ascultarea acestora trebuie insistat asupra împrejurărilor în care au luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunilor, persoanele implicate în desfășurarea activităților ilicite, modul de organizare și sarcinile fiecărei persoane în cadrul planului infracțional, natura bunurilor ce constituie obiectul activităților ilicite, circumstanțele de loc și timp ce au caracterizat desfășurarea activităților ilicite, alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori, dacă au fost înarmați, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenți vamali, ai poliției, poliției de frontieră sau alți funcționari ai statului, mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a drogurilor ori precursorilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii și dacă aceștia știau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârșirea de infracțiuni ce se săvârșesc în legătură cu drogurile sau precursorii acestora, personalul autorităților statale implicat în desfășurarea activităților ilicite, în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a atras și alți funcționari, natura foloaselor primite; modul de valorificare a drogurilor ori precursorilor, persoanele fizice și juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au fost făcute evidențieri în contabilitatea firmelor implicate, funcționari ai autorității statale implicați în distribuție, persoanele care mai cunosc despre faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și modul în care au luat cunoștință despre activitatea infracțională.

Trebuie subliniat faptul că ascultarea martorilor în cadrul investigării infracțiunilor ce se săvârșesc în legătură cu drogurile și cu precursorii acestora implică, pe lângă dificultatea și complexitatea activității în sine, necesitatea alegerii unor procedee de ascultare oportune pentru fiecare martor, în parte, pe baza cadrului informațional obținut cu ocazia efectuării activităților pregătitoare, unanim fiind acceptat că legat de săvârșirea acestor infracțiuni compartimentul martorilor este puternic influențat de interese personale legate de activitatea infracțională propriu-zisă, legate de modul în care se desfășoară ancheta, de rezultatele acesteia, fiecare, în parte, dorind să exploateze la maxim situația în interesul său.

Nu trebuie omis că datorită unei conduite echivoce, multe persoane sunt, într-un anumit fel, implicate în activitatea infracțională, devenind o problemă de analiză și interpretare a stărilor de lucruri calitatea în care este ascultată și va participa o persoană în cadrul procesului penal.

Cu alte cuvinte, succesul în audierea celor implicați în activitatea ilicită este condiționat de prestanța anchetatorului, impactul personal fiind de cele mai multe ori hotărâtor. Prestanța trebuie să aibă la bază documentarea detaliată asupra condițiilor generale de desfășurare a activității ilicite, cu privire la relațiile pe care le întreține cu persoane politice, din sistemul judiciar sau administrativ și pe ce se bazează aceste relații, relațiile cu persoanele din cercul social și cu familia sau averea personală, comportamentul general în societate și în momente de criză, ticuri și reacții nervoase ce apar frecvent.

Obținerea de informații referitoare la aspectele arătate, apreciez, că este vitală pentru succesul anchetei. Informațiile pot fi obținute relativ ușor, în cazul persoanelor cu o anumită notorietate publică și mult mai greu, atunci când este vorba despre persoane cărora le place o anumită obscuritate.

Pregătirea ascultării presupune un efort susținut și o bună stăpânire a tuturor posibilităților de informare. Foarte important este că lipsa pregătirii sau o pregătire superficială pune în pericol rezultatele activității, de obicei nu se poate stabili dialogul, comunicarea fiind obstrucționată fundamental de cauze ce țin de anchetator.

SECȚIUNEA V

REALIZAREA FLAGRANTULUI

5.1: Pregătirea constatării infracțiunii flagrante

Activitatea de constatare în flagrant a activităților ilicite care au ca obiect traficul de droguri și de precursori este deosebit de importantă. Plecând de la analiza modului în care legiuitorul a conceput incriminarea activității ilicite se observă faptul că, în mod necesar, ancheta trebuie să înceapă cu activitatea de constatare în flagrant, activitate care, în context, devine de importanță crucială atât pentru evoluția în timp, cât și pentru rezultatele anchetei.

Trebuie remarcat faptul că, în cadrul investigării traficului de droguri, cercetarea la fața locului nu este exclusă, atât doar că deplasarea în câmpul infracțional a organelor judiciare dobândește o complexitate specifică dată de dinamicitatea, de caracterul activ, participativ al intervenției în desfășurarea activității ilicite. Constatând în flagrant infracțiunea de trafic de droguri, anchetatorii intervin în derularea activității ilicite împiedicând amplificarea rezultatelor.

Pentru realizarea în cele mai bune condiții a constatării infracțiunii flagrante, atunci când situația permite, trebuie urmărite toate aspectele ce țin de particularitățile tactice de efectuare a acestei activități. Pregătirea activității trebuie să debuteze cu o analiză atentă a datelor care impun constatarea infracțiunii flagrante, fiind vorba despre informațiile obținute pe fluxul informațional. De asemenea trebuie avute în vedere denunțurile unor persoane interesate sau care au aflat date în mod întâmplător, analiza indicilor de suspiciune și a comportamentului unor persoane.

Constatarea infracțiunii flagrante prezintă importanța sub dublu aspect. Pe de o parte, aceasta împiedică consumarea activității ilicite, iar pe de altă parte, prin descoperirea infracțiunilor comise, se realizează tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei.

În luarea hotărârii privind necesitatea constatării infracțiunii, organul de urmărire penală trebuie să procedeze la analiza temeinică a fiecărui caz în parte. Astfel, în unele situații, organele de urmărire apelează la supravegherea traficului de droguri, denumtă și livrare controlată, care are ca scop depistarea și destrămarea rețelelor de traficanți, descoperirea mijloacelor și metodelor folosite, a modurilor de operare etc. În aceste situații, se apreciază, de exemplu, că mai mare valoare are descoperirea unor rețele de traficanți decât prinderea unui singur traficant.

Deosebit de important este obținerea de date referitoare la făptuitor și activitatea sa infracțională. Cunoscând aceste aspecte, organele de urmărire au posibilitatea să stabilească modalitățile concrete în care trebuie să se acționeze pentru constatarea infracțiunii flagrante.

În ceea ce privește pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice, în cazul acestor infracțiuni, echipa operativă trebuie să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru relevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat și video.

Un alt element esențial îl constituie stabilirea momentului și a modului de acțiune. În cazul infracțiunii de trafic de stupefiante, momentul acțiunii trebuie fixat în perioada producerii, deținerii sau altor operațiuni privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, în timpul cultivării în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe sau în timpul experimentării produselor sau substanțelor toxice.

În ansamblu, activitatea de constatare în flagrant presupune constatarea activității ilicite, luarea măsurilor necesare pentru încetarea pentru prevenirea extinderii rezultatelor acesteia și pentru conservarea urmelor și mijloacelor materiale de probă create ca urmare a săvârșirii și a producerii consecințelor infracțiunii, evaluarea rezultatelor măsurilor întreprinse, salvarea victimelor și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în stare de nevoie, urmărirea, localizarea, prinderea, imobilizarea și identificarea suspecților care au fugit de la locul faptei, identificarea, percheziționarea și ascultarea tuturor persoanelor găsite la fața locului, efectuarea cercetării la fața locului, luarea măsurilor necesare în vederea restabilirii situației anterioare, limitarea oricăror efecte ce au apărut ori sunt în curs de a apare ca urmare a săvârșirii infracțiunii, dispunerea aducerii ori conducerii la sediul organului judiciar a persoanelor ce sunt implicate și a celor ce prin declarațiile lor pot contribui la elucidarea tuturor aspectelor legate de săvârșirea infracțiunii și dispunerea măsurilor legale cu privire la drogurile traficate și obiectele și valorile implicate în săvârșirea infracțiunii.

Recomandabil este ca zona aleasă pentru acțiune să fie foarte bine cunoscută de către participanți, aceasta să ofere condiții cât mai bune pentru înregistrările de sunet și imagine, pentru afluirea și defluirea rapidă a personalului și a mijloacelor ce vor fi folosite, pentru păstrarea sub control a accesului în zonă.

În cadrul pregătirii, un loc central îl ocupă planul pe baza căruia se va desfășura constatarea în flagrant. Persoana care conduce activitatea are un rol esențial în elaborarea acestui plan, însă, se aprecieză ca fiind oportună participarea, sau cel puțin, consultarea unora dintre cei care vor participa la activitate, cei cu o experiență mai mare, lideri informali ori cei selecționați ca reprezentativi pe categorii de implicare și experiență.

5.2: Realizarea efectivă a prinderii în flagrant

Prin identificarea și ascultarea martorilor oculari este asigurată posibilitatea obținerii și altor probe decât cele constatate nemijlocit, cu referire la activitățile desfășurate de către persoanele implicate în traficul de droguri, înaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care le-au ajutat, locurile unde au fost ascunse ori aruncate produsele și subtanțele toxice sau stupefiante, mijloacele folosite. De cele mai multe ori, pentru realizarea operativă a activităților propuse, organele de urmărire penală trebuie să apeleze la concursul unor persoane de bună credință aflate la locul faptei.

În cazul infracțiunilor de trafic de droguri, activitățile ilicite pot consta în producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conțin astfel de substanțe, ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, dacă toate acestea se desfășoară fără drept.

Un aspect important în realizarea flagrantului îl reprezintă declinarea calității organului judiciar și luarea măsurilor pentru întreruperea activității ilicite. În momentul intervenției, organul de urmărire penală trebuie să-și prezinte calitatea și să indice unitatea din care face parte, arătând actul doveditor în acest sens, în mod deosebit în cazurile când cei ce acționează sunt îmbrăcați în ținută civilă. După prezentarea calității, acesta trebuie să ia toate măsurile necesare pentru încetarea activității ilicite, în acest scop apelând și la sprijinul persoanelor de bună-credință care se află la locul faptei.

În ceea ce privește acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate, această activitate poate avea loc în cazul unor persoane aflate în stare gravă datorită supradozelor consumate, situație în care se impune internarea imediată. Atunci când există date și informații despre persoanele care consumă stupefiante, cu ocazia realizării flagrantului, este necesar ca din echipa să facă parte și un medic specialist. Înainte de a fi transportată la spital, în raport cu starea ei, persoana în cauză trebuie să fie identificată, făcându-se mențiune despre aceasta și despre măsurile luate, în procesul-verbal.

Autorul faptei trebuie să fie identificat pe baza actelor de identitate care le are asupra sa, reținându-se numele, prenumele, numele și prenumele părinților, data și locul nașterii, seria, numărul și unitatea de poliție care a emis actul de identitate, domiciliul și reședinta acestuia.

După identificarea autorului, percheziția corporală se efectueză cu prioritate și este obligatorie în toate cazurile. În aceste cazuri trebuie evitate, pe cât posibil, locurile aglomerate. Percheziția trebuie extinsă și asupra bagajelor și autoturismului în care se găsește persoana respectivă. În aceste împrejurări, asupra făptuitorului pot fi găsite substanțe sau produse stupefiante sau toxice, țigări care conțin plante stupefiante, băuturi în care s-au introdus astfel de substanțe, alimente folosite ca ascunzători, dar și diferite înscrisuri ca: note de plată a cazării la hotel sau a diferitelor servicii prestate de acesta (telefon, televizor, spălat, călcat), hârti pe care sunt însemnate traseele de parcurs, agende cu nume de persoane, adrese, numere de telefon și altele. În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în cazul în care există consimțământul scris al persoanei, în caz contrar, se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce va efectua investigațiile medicale.

După efectuarea percheziției corporale, făptuitorului i se asigură paza, aceasta având dublu rol. Pe de o parte, pentru a nu-i da posibilitatea să dispară de la locul faptei, iar pe de altă parte, pentru a nu distruge eventualele mijloace materiale de probă. Obiectele purtătoare de urme găsite asupra autorului rămân asupra organelor de urmărire penală pentru a se dispune constatările tehnico-știintifice expertizele și analizele de laborator necesare identificării substanțelor stupefiante.

Fixarea rezultatelor activității de constatare în flagrant a traficului de droguri are ca particularitate, față de alte activități, folosirea pe scară largă a înregistrărilor de sunet și imagine, atât a celor făcute la vedere cât și a celor făcute în secret, caz în care cel puțin una dintre persoanele al căror comportament este înregistrat nu cunoaște despre aceasta.

Pe lângă îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru efectuarea și pentru folosirea ca probe a acestora în cadrul procesului penal, este necesar să se remarce faptul că personalul destinat să efectueze înregistrări de sunet și imagine, trebuie să beneficieze de o colaborare deosebită din partea celorlalți membri ai echipei, cei care intră în câmpul infracțional trebuie să acționeze în așa fel încât să favorizeze înregistrările de sunet și imagine și să protejeze mijloacele tehnice, cunoscut fiind faptul că, adesea, aceste înregistrări stau ca mărturie asupra, în primul rând, a legalității desfășurării activității, în ansamblu, dar, și a fiecărui membru al echipei în parte și poate, în plan secund, asupra modului și gradului de implicare în activitatea infracțională a participanților.

Concluzionând, constatarea în flagrant a traficului de droguri este o activitate deosebit de importantă și de complexă ce desfășurată cu profesionalism poate avea un rol capital în investigarea acestei categorii de infracțiuni.

CONCLUZII

Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează, din cele mai vechi timpuri, eforturile pentru stoparea acestui fenomen. Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesită perioade de timp tot mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, determinând extinderea anatemei drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.

Consolidarea structurilor crimei organizate, care, funcționând în mod similar unei entități economice legale, dar în domenii ale cerinței de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice, trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor și a tot mai deselor încercări ale comunității internaționale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii și a combaterii acestui flagel. Internaționalizarea activităților infracționale a determinat apariția unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominației lor asupra unui anumit teritoriu, își unesc forțele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.

Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient și vestul Europei, este marcat de dificultățile inerente perioadei de tranziție prelungită între sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piață.

Situația actuală caracterizată prin creșterea în progresie geometrică, de la an la an, a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate, tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite.

D ezvoltarea unor intervenții de reducere a cererii bazate pe dovezi reprezintă un obiectiv primordial al politicii în domeniul drogurilor atât la nivel național și european, cât și la nivel global.

În ultimele două decenii, Europa a asistat la creșterea interesului pentru dezvoltarea și promovarea celor mai bune practici. Pentru promovarea practicilor bazate pe dovezi în cadrul intervențiilor pentru reducerea cererii de droguri se utilizează diferite instrumente, precum orientări și standarde de calitate.

La nivel național, diseminarea și adaptarea orientărilor bazate pe dovezi deja existente, se dovedește a fi o soluție rentabilă, care contribuie la asigurarea calității. La nivel european, a fost instituit recent, un proces de promovare a consensului cu privire la standardele minime comune de calitate.

Promovarea și schimbul de bune practici sunt recunoscute ca strategie importantă, atât pentru eficientizarea intervențiilor în domeniul drogurilor, cât și pentru asigurarea utilizării eficiente a resurselor limitate. Orientările și standardele se numără printre cele mai frecvent utilizate instrumente de promovare a bunelor practici. În acest scop, un proiect recent european a avut ca scop promovarea unui consens cu privire la standardele minime de calitate în domeniile prevenirii, tratării și reducerii riscurilor asociate consumului de droguri, precum și transpunerea standardelor de calitate în practică.

Dezvoltarea complexității și evoluția rapidă a pieței drogurilor, într-un context de globalizare și de progres tehnologic, reprezintă motivele creșterii fără precedent a numărului, tipurilor și disponibilității noilor droguri. Noile substanțe psihoactive, în special drogurile legale, continuă să fie o prioritate politică pentru Uniunea Europeană și pentru multe alte state membre. În acest sens, Comisia Europeană pregătește o nouă legislație privind noile substanțe psihoactive, luând în calcul evoluțiile rapide în acest plan și de noile dovezi științifice privind riscurile asociate consumului acestor substanțe.

În general, în Europa, continuă să se raporteze mortalitatea și morbiditatea asociate de consumul de mefedronă, deși la niveluri relativ scăzute. Unele state, precum Ungaria, Austria, Romania, Regatul Unit, au raportat consumul de mefedronă, M.D.P.V. și alte catinone sintetice prin injectare, în rândul grupurilor de consumatori problematici de droguri și al celor care urmează un tratament pentru dependența de droguri.

România este unul dintre statele Uniunii Europene cu cele mai mari creșteri ale prevalenței consumului de substanțe interzise. În doar trei ani, procentele au crescut de la 1,7%, la 4,3%. În anul 2012 erau înregistrați în evidențe peste 600.000 de consumatori, numărul real fiind însă cu mult mai mare. Situația se agravează în rândul tinerilor, peste 11% dintre elevi, respectiv 150.000 de copii, consumând măcar o dată substanțe interzise.

Creșteri semnificante au fost înregistrate și în rândul consumului de etnobotanice și marijuana. De asemenea, a crescut și consumul de cocaină și heroină. Din cauza drogurilor injectabile, România a fost declarată, în anul 2013, drept focar HIV/SIDA. În plus, debutul consumului de droguri a scăzut de la 16 la 14 ani.

ANEXĂ 1: STATISTICĂ PRIVIND CONSUMUL DE DROGURI ÎN BUCUREȘTI ÎN ANUL 2013

Din Raportul național privind situația drogurilor în România, prezentat de Agenția Națională Antidrog (ANA), rezultă că cel mai consumat este canabisul, acesta fiind preferat de 52,% dintre consumatori, urmat de heroină, 20,5 la sută, substanțe noi cu proprietăți psihoactive, denumite S.N.P.P., 13,5 % și cocaină, 7,5%.

În funcție de frecvența consumului de drog principal, majoritatea respondenților au spus că sunt consumatori ocazionali, un număr de 57%, dintre care 30% consumă de două-trei ori pe săptămână, iar 27%, mai puțin de o dată pe săptămână.

În ceea ce privește modul de consum a drogului principal, se poate observa că cea mai frecventă cale de administrare este fumatul, 54,5%, urmată de cea injectabilă, 32,8%.

Cu privire la vârsta de debut, cea mai mare pondere o au cei care au început consumul de droguri la 20 de ani, 13,5 %, vârsta medie de debut fiind 21 de ani. Cea mai mică vârstă de debut este de 12 ani, iar cea mai mare de 41 de ani.

Majoritatea celor care au luat prima dată droguri la vârste fragede au început cu consumul de heroină, 75% dintre cei sub 15 ani, iar cei care au început consumul între 15 și 34 ani au preferat canabisul. Cei care au consumat pentru prima dată droguri la vârsta de peste 34 de ani au început în proporții egale cu cocaină, heroină și S.N.P.P.

Numărul consumatorilor de droguri din municipiul București a rămas constant în ultimii ani, fiind estimat la aproximativ 19.000 consumatori.

ANEXĂ 2: DISTRIBUȚIA CAPTURILOR SEMNIFICATIVE PE TERITORIUL ROMÂNIEI PE TIP DE DROG

ANEXĂ 3: DISTRIBUȚIA DROGURILOR ÎN ROMÂNIA PE REGIUNI

ANEXĂ 4: CONSUMUL DE DROGURI ÎN RÂNDUL POPULAȚIEI TINERE

ANEXĂ 5: VALORILE MINIME ȘI MAXIME ALE PREȚURILOR ÎN EURO A DROGURILOR

ANEXĂ 6: DISTRIBUȚIA CAZURILOR DE DECES ÎN FUNCȚIE DE SUBSTANȚA DETECATATĂ LA EXAMENELE TOXICOLOGCE LA NIVELUL ANULUI 2012

ANEXĂ 7: TABELE CU SUBSTANȚE AFLATE SUB CONTROL NAȚIONAL CONFORM LEGII 143/2000

TABELUL Nr. 1: Droguri de mare risc

TABELUL Nr. 2: Droguri de mare risc

TABELUL Nr. 3: Droguri de risc

TABELUL Nr. 4: Precursori și substante utilizate frecvent în fabricarea drogurilor

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Convenția Unică asupra stupefiantelor 1961

Convenția asupra substanțelor psihotrope 1971

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope 1988

Convenția ministerială mondială de la Londra 1990

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate adoptată la 15 noiembrie 2000

Convenția unică privind stupefiantele

Convenția Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit și a abuzului cu stupefiante și substanțe psihotrope

Legea 143/ 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folisiți la fabricarea ilicită a drogurilor

Monografii:

M. Apostolescu, Capcana mirajului, Ed. Albatros, București, 1964

D. Banciu, M. Oardă, Intoxicațiile acute, Ed. Medicală, București, 1964

T. Ciurezu, G. Timofte, Medicamente psihotrope moderne, Ed. Medicală, București, 1973

C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975

M. Bărbulescu, E. Prodan, I. Grigorescu, Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor, Ed. Serviciul editorial și cinematografic al Ministerului de Interne, București, 1979

G. Berger, Drugs abuse. The impact on society, Ed. Franklin Wats, New York, 1981

P. Reuter, Disorganized crime: The economics of the visible hand, Ed. M.I.T. Press, Cambridge, 1983

I. Suceavă, P. Olaru, Miraj și realitate, Ed. Militară, București, 1985

I. Suceavă, Legislația drogului – instrumente universale și naționale, București, 1988

A. C., German, Law Enforcement and Criminal Justice, ediția 31, 1988

F. Caballero, Droit de le drogue, Ed. Sallo, Paris, 1989

S. Țurlea, Bomba drogurilor, Ed Humanitas, București, 1991

J. Hartelius, Narcotic drugs – laws, facts, arguments, Ed. Rikspolisstyrelsen, 1991

C. Aionițoaie, I. E. Sandu, Tratat de tactică criminalistică, ediția a II-a, Ed. Carpați, Craiova, 1992

E. Stancu, C. Aioanițoaiei, Tactica criminalistică, Serviciul edictorial și cinematografic al Ministerului de Interne, 1992

M. Anderson, Marea Britanie și crima organizată: dimensiunea internațională, Anglia, 1993

K. Ambos, Die Drogenkontrolle und ihre Probleme in Kolumbien, Peru, und Bolivien, Ed. Max Plack Institut, 1993

R. Chutterbuck, Terrorism, drugs and crime in Europe after 1992, , Ed. Rootledge, Londra, 1993

J. Drăgan, A. Mircea, Manualul polițistului antidrog, Ed. Ministerului de Interne, București, 1993

M. Cusson, La nation de crime, Paris, 1994

V. Bercheșan, C. Pletea, Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpați, Craiova, 1994

J. Drăgan, Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, București, 1994

I. Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor, București, 1995

J. Wesley, Drug base: drug identification database, Ed. Wesmost Press, New York, 1995

C. Voicu, Banii Murdari și Crima Organizată, Ed. Artprint, București, 1995

I. Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Ed. Ministerului Finanțelor, 1995

J. C. Monet, La criminalité organisée, Ed. „La documentation francaise”, Paris, 1996

J. Drăgan, Drogurile în viața românilor, Ed. Magicart Design, București, 1996

J. Drăgan, Drogurile în viața românilor, vol. I, Ed. Magicart Design, București, 1996

A. Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996

V. Bercheșan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, Pitești, 1997

D. B. Kandel, K. Chen, L. Warner, R. Kessler, B. Grant, Prevalence and demographic correlates of symptoms of dependence on cigarettes, alcohol, marijuana and cocaine in the U.S. population. Drug and Alcohol Dependence, 1997

E. Stancu, Criminalistică, ediția a II-a, vol. II, Ed. Actami, București, 1997

J. A. Schaler, Drugs. Should we legalize, decriminalize or derulate, Ed. Prometheus Books, 1998

V. Bercheșan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, Pitești,1998

J. A. Siegel, Forensic identification of controlled substances, vol. II, Ed. EngleWood Cliffs, New York, 1998

E. Stancu, Criminalistică, vol. II, Ed. Actami, București, 1999

J. Drăgan, Dicționar de droguri, Ed. Național, 2000

C. Bellu Bengescu, Drogurile – alarmă națională, Ed. Polirom, 2000

V. Cioclei, Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, Ed. Lumina Tipo, București, 2001

H. Ardelean, Droguri și toxicomani, Ed. Europrint, Oradea, 2001

N. Drugescu, Medicină legală, Ed. Printech, București, 2001

J. Drăgan, Gh. Alecu, M. Țipișcă, Dreptul drogurilor, Ed. Dobrogea, Constanța, 2001

E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, București, 2001

Gh. Alecu, Traficul și consumul de droguri – o amenințare continuă. Evoluție și preocupări, Brașov, 2002

E. H. Hasabov, Lupta împotriva infracționalității legate de droguri. Aspecte de drept internațional și comparat, Ed. Paideia, 2002

V. Bercheșan, Cercetarea penală (criminalistică-teorie și practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediția a II-a, Ed. și Tipografia I.C.A.R., București, 2002

S. T. Higgins, S. C. Sigmon, C. J.Wong, Community reinforcement therapy for cocaine-dependent outpatients, Archives of general psychiatry, 2003

G. M. Țical, Combaterea Crimei Organizate- Antidrog, Curs, vol. II, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2003

T. D. Colbridge, Probationers, Parolees and Fourth Amendament, în FBI Law Enforcement, July, 2003

P. Abraham, Reglementări internaționale și interne, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2004

S. Drăgan, Drogurile și delincvența, Secolul 21, Drogul, 2004

H. Diaconescu, Infracțiuni de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. AII Beck, București, 2004

E. Stancu, Tratat de criminalistică, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2004

S. L. Mihai, 14 pași în lumea drogurilor, București, 2005

P. Abraham, Capcana drogurilor, Ed. Detectiv, București, 2005

A. W. Blume, Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare, diagnostic și tratament, Ed. Polirom, Iași, 2005

G. M. Țical, Crima organizată și terorismul Ed. Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006

C. Voicu, A. C. Voicu, I. Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Ed. Pildner & Pildner, Târgoviște, 2006

S. M. Rădulescu, C. Dâmboeanu, Sociologia consumului și abuzului de droguri, Ed. Lumina Lex, București, 2006

P. Abraham, D. Georgescu, A. M. Moldovan, G. Cicu, Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților și tinerilor, Ed. Detectiv,București, 2007

G. I. Olteanu, Metodologie criminalistică, Ed. AIT Laboratories, București, 2007

I. G. Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de acestea, Ed. AIT Laboratories, București, 2007

E. Hasanov, Infracționalitatea în domeniul drogurilor și lupta împotriva ei în Uniunea Europeană, Ed. Ideea Europeană, București, 2007

L. Ionescu, Criminalistică, Ed. Pro Universitaria, București, 2007

L. T. Pintilie, Metode și tehnici operative de investigare și documentare a infracțiunilor în domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova, 2008

I. Gârbuleț, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Hamangiu, București, 2008

I. Dascălu, M. C. Țupulan, C. E. Ștefan, L. Giurea, Metodologia investigării infracțiunilor, Ed. Sitech, Craiova, 2008

S. Bogdan, Criminologie, Ed. Universul juridic, 2009

G. I. Olteanu, M. Ruiu, Tactică criminalistică, Ed. AIT Laboratories, București, 2009

E. A. Nechita, Criminalistică. Tehnica și tactica criminalistică, ediția a II-a, Ed. Pro Universitaria, București, 2009

I. Dascălu, Cătălin Tone, M. Surduleac, E. C. Ștefan, Drogurile și crima organizată, Ed. Sitech, București, 2009

A. Boroi, N. Neagu, V. R. Sultănescu, Infracțiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Ed. Rosetti, 2010

N. Niță, Criminalistică. Suport de curs, Bacău, 2010

I. Mihalache, Metode și tehnici de investigare criminologică și criminalistică, Ed. Independența Economic, Pitești, 2010

A. D. Ivașcu, A. Teodorescu, Fenomenul consumului de droguri, Ed. Psihomedia, București, 2010

J. P. Gray, Why our drug law have failed and what we can do about it, ediția a II-a, Ed. Temple Univ PR, 2011

M. A. Kleiman, Drugs and drug policy, Ed. Oxford University Press, 2011

A. W. Blume, Consumul și dependența de droguri: ghid practic de evaluare, diagnostic și tratament, 2011

I. Dascălu, Ș. Prună, C. E. Ștefan, M. C. Țupulan, L. Giurea, Organizația criminală a drogurilor, Ed. Sitech, Craiova, 2011

N. E. Buzatu, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Universul Juridic, București, 2012

M. Iovu, Droguri ilegale, București, 2013

Articole:

C. Tuhașu, Moduri de operare inedite utilizate de traficanții de droguri, în Buletinul informativ al poliției antidrog nr.1, 1991

Buletin de Informare și Documentare, Ministerul de Interne, Direcția Secretariat, Cabinete și Protocol, Tipografia Ministerului de Interne, nr. 5/2000

Gh. Alecu, Comunitatea și lupta împotriva drogurilor, în Revista Curierul Judiciar nr. 3-4/ 2001

S. Filipoi, M. Iancău, Prevenția consumului de droguri, în Revista British Medical Journal, nr. 5, Vol. 8, 2001

A. Boroi, N. Norel, R. V. Sultănescu, Combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, în Revista de drept penal nr.4, 2001

E. Stancu, G. Matei, Producția, traficul și consumul de droguri; implicații asupra stabilității economice și politice a țărilor din Estul Europei, în R.R.C., Nr. 5, 2001

P. Albu, Câteva considerații asupra criminalității organizate – necesități în procesul de pregătire a Îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri, Ed. Ministerului de Interne, 2002

Buletin de Informare și Documentare, Ministerul Administrației și Internelor, Anul 12 nr. 3(56)2003

E. Roe, J. Becker, Drug prevention with vulnerable young people: a review, Drugs: education, prevention and policy, 12(2), 2005

T. Dima, N. I. Vrâncean, Droguri. Deținere. Consum., în Revista de Drept Penal nr. 4/2005

I. Gârbuleț, Considerații în legătura cu traficul intern de droguri reglementat de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în Revista Dreptul nr.12/2008

I. Teriano, Infracționalitatea și conceptul de droguri,în B.I.D. nr. 3 (110) 2012

Alte surse:

Seria de rapoarte tehnice nr. 836/ 1993 a Organizației Mondiale a Sănătății

International narcotics control strategy report, vol. I, 2010

The 2011 ESPAD Report Substance Use Among Students in 36 European Countries

Raportul anual 2012, privind situația drogurilor în Europa, în cadrul Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie

Raportului ONU World Drug Report 2012

Îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri, Ed. Ministerului de Interne, 2002

Raportul național privind situația drogurilor în România pentru anul 2013

http://medical-dictionary.thefreedictionary.com

http://www.advocate.ro

http://dexonline.ro

www.incb.org

www.unodc.org

The Best Non Gamstop Casinos for UK Players November 2025

http://www.manager.ro

http://www.emcdda.europa.eu

http://www.i-medic.ro

http://www.ana.gov.ro

http://www.anti-droguri.ro

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Convenția Unică asupra stupefiantelor 1961

Convenția asupra substanțelor psihotrope 1971

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope 1988

Convenția ministerială mondială de la Londra 1990

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate adoptată la 15 noiembrie 2000

Convenția unică privind stupefiantele

Convenția Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope

Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit și a abuzului cu stupefiante și substanțe psihotrope

Legea 143/ 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folisiți la fabricarea ilicită a drogurilor

Monografii:

M. Apostolescu, Capcana mirajului, Ed. Albatros, București, 1964

D. Banciu, M. Oardă, Intoxicațiile acute, Ed. Medicală, București, 1964

T. Ciurezu, G. Timofte, Medicamente psihotrope moderne, Ed. Medicală, București, 1973

C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975

M. Bărbulescu, E. Prodan, I. Grigorescu, Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor, Ed. Serviciul editorial și cinematografic al Ministerului de Interne, București, 1979

G. Berger, Drugs abuse. The impact on society, Ed. Franklin Wats, New York, 1981

P. Reuter, Disorganized crime: The economics of the visible hand, Ed. M.I.T. Press, Cambridge, 1983

I. Suceavă, P. Olaru, Miraj și realitate, Ed. Militară, București, 1985

I. Suceavă, Legislația drogului – instrumente universale și naționale, București, 1988

A. C., German, Law Enforcement and Criminal Justice, ediția 31, 1988

F. Caballero, Droit de le drogue, Ed. Sallo, Paris, 1989

S. Țurlea, Bomba drogurilor, Ed Humanitas, București, 1991

J. Hartelius, Narcotic drugs – laws, facts, arguments, Ed. Rikspolisstyrelsen, 1991

C. Aionițoaie, I. E. Sandu, Tratat de tactică criminalistică, ediția a II-a, Ed. Carpați, Craiova, 1992

E. Stancu, C. Aioanițoaiei, Tactica criminalistică, Serviciul edictorial și cinematografic al Ministerului de Interne, 1992

M. Anderson, Marea Britanie și crima organizată: dimensiunea internațională, Anglia, 1993

K. Ambos, Die Drogenkontrolle und ihre Probleme in Kolumbien, Peru, und Bolivien, Ed. Max Plack Institut, 1993

R. Chutterbuck, Terrorism, drugs and crime in Europe after 1992, , Ed. Rootledge, Londra, 1993

J. Drăgan, A. Mircea, Manualul polițistului antidrog, Ed. Ministerului de Interne, București, 1993

M. Cusson, La nation de crime, Paris, 1994

V. Bercheșan, C. Pletea, Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpați, Craiova, 1994

J. Drăgan, Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, București, 1994

I. Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor, București, 1995

J. Wesley, Drug base: drug identification database, Ed. Wesmost Press, New York, 1995

C. Voicu, Banii Murdari și Crima Organizată, Ed. Artprint, București, 1995

I. Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Ed. Ministerului Finanțelor, 1995

J. C. Monet, La criminalité organisée, Ed. „La documentation francaise”, Paris, 1996

J. Drăgan, Drogurile în viața românilor, Ed. Magicart Design, București, 1996

J. Drăgan, Drogurile în viața românilor, vol. I, Ed. Magicart Design, București, 1996

A. Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996

V. Bercheșan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, Pitești, 1997

D. B. Kandel, K. Chen, L. Warner, R. Kessler, B. Grant, Prevalence and demographic correlates of symptoms of dependence on cigarettes, alcohol, marijuana and cocaine in the U.S. population. Drug and Alcohol Dependence, 1997

E. Stancu, Criminalistică, ediția a II-a, vol. II, Ed. Actami, București, 1997

J. A. Schaler, Drugs. Should we legalize, decriminalize or derulate, Ed. Prometheus Books, 1998

V. Bercheșan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, Pitești,1998

J. A. Siegel, Forensic identification of controlled substances, vol. II, Ed. EngleWood Cliffs, New York, 1998

E. Stancu, Criminalistică, vol. II, Ed. Actami, București, 1999

J. Drăgan, Dicționar de droguri, Ed. Național, 2000

C. Bellu Bengescu, Drogurile – alarmă națională, Ed. Polirom, 2000

V. Cioclei, Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, Ed. Lumina Tipo, București, 2001

H. Ardelean, Droguri și toxicomani, Ed. Europrint, Oradea, 2001

N. Drugescu, Medicină legală, Ed. Printech, București, 2001

J. Drăgan, Gh. Alecu, M. Țipișcă, Dreptul drogurilor, Ed. Dobrogea, Constanța, 2001

E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, București, 2001

Gh. Alecu, Traficul și consumul de droguri – o amenințare continuă. Evoluție și preocupări, Brașov, 2002

E. H. Hasabov, Lupta împotriva infracționalității legate de droguri. Aspecte de drept internațional și comparat, Ed. Paideia, 2002

V. Bercheșan, Cercetarea penală (criminalistică-teorie și practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediția a II-a, Ed. și Tipografia I.C.A.R., București, 2002

S. T. Higgins, S. C. Sigmon, C. J.Wong, Community reinforcement therapy for cocaine-dependent outpatients, Archives of general psychiatry, 2003

G. M. Țical, Combaterea Crimei Organizate- Antidrog, Curs, vol. II, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2003

T. D. Colbridge, Probationers, Parolees and Fourth Amendament, în FBI Law Enforcement, July, 2003

P. Abraham, Reglementări internaționale și interne, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2004

S. Drăgan, Drogurile și delincvența, Secolul 21, Drogul, 2004

H. Diaconescu, Infracțiuni de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. AII Beck, București, 2004

E. Stancu, Tratat de criminalistică, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2004

S. L. Mihai, 14 pași în lumea drogurilor, București, 2005

P. Abraham, Capcana drogurilor, Ed. Detectiv, București, 2005

A. W. Blume, Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare, diagnostic și tratament, Ed. Polirom, Iași, 2005

G. M. Țical, Crima organizată și terorismul Ed. Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006

C. Voicu, A. C. Voicu, I. Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Ed. Pildner & Pildner, Târgoviște, 2006

S. M. Rădulescu, C. Dâmboeanu, Sociologia consumului și abuzului de droguri, Ed. Lumina Lex, București, 2006

P. Abraham, D. Georgescu, A. M. Moldovan, G. Cicu, Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților și tinerilor, Ed. Detectiv,București, 2007

G. I. Olteanu, Metodologie criminalistică, Ed. AIT Laboratories, București, 2007

I. G. Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de acestea, Ed. AIT Laboratories, București, 2007

E. Hasanov, Infracționalitatea în domeniul drogurilor și lupta împotriva ei în Uniunea Europeană, Ed. Ideea Europeană, București, 2007

L. Ionescu, Criminalistică, Ed. Pro Universitaria, București, 2007

L. T. Pintilie, Metode și tehnici operative de investigare și documentare a infracțiunilor în domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova, 2008

I. Gârbuleț, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Hamangiu, București, 2008

I. Dascălu, M. C. Țupulan, C. E. Ștefan, L. Giurea, Metodologia investigării infracțiunilor, Ed. Sitech, Craiova, 2008

S. Bogdan, Criminologie, Ed. Universul juridic, 2009

G. I. Olteanu, M. Ruiu, Tactică criminalistică, Ed. AIT Laboratories, București, 2009

E. A. Nechita, Criminalistică. Tehnica și tactica criminalistică, ediția a II-a, Ed. Pro Universitaria, București, 2009

I. Dascălu, Cătălin Tone, M. Surduleac, E. C. Ștefan, Drogurile și crima organizată, Ed. Sitech, București, 2009

A. Boroi, N. Neagu, V. R. Sultănescu, Infracțiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Ed. Rosetti, 2010

N. Niță, Criminalistică. Suport de curs, Bacău, 2010

I. Mihalache, Metode și tehnici de investigare criminologică și criminalistică, Ed. Independența Economic, Pitești, 2010

A. D. Ivașcu, A. Teodorescu, Fenomenul consumului de droguri, Ed. Psihomedia, București, 2010

J. P. Gray, Why our drug law have failed and what we can do about it, ediția a II-a, Ed. Temple Univ PR, 2011

M. A. Kleiman, Drugs and drug policy, Ed. Oxford University Press, 2011

A. W. Blume, Consumul și dependența de droguri: ghid practic de evaluare, diagnostic și tratament, 2011

I. Dascălu, Ș. Prună, C. E. Ștefan, M. C. Țupulan, L. Giurea, Organizația criminală a drogurilor, Ed. Sitech, Craiova, 2011

N. E. Buzatu, Traficul și consumul ilicit de droguri, Ed. Universul Juridic, București, 2012

M. Iovu, Droguri ilegale, București, 2013

Articole:

C. Tuhașu, Moduri de operare inedite utilizate de traficanții de droguri, în Buletinul informativ al poliției antidrog nr.1, 1991

Buletin de Informare și Documentare, Ministerul de Interne, Direcția Secretariat, Cabinete și Protocol, Tipografia Ministerului de Interne, nr. 5/2000

Gh. Alecu, Comunitatea și lupta împotriva drogurilor, în Revista Curierul Judiciar nr. 3-4/ 2001

S. Filipoi, M. Iancău, Prevenția consumului de droguri, în Revista British Medical Journal, nr. 5, Vol. 8, 2001

A. Boroi, N. Norel, R. V. Sultănescu, Combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, în Revista de drept penal nr.4, 2001

E. Stancu, G. Matei, Producția, traficul și consumul de droguri; implicații asupra stabilității economice și politice a țărilor din Estul Europei, în R.R.C., Nr. 5, 2001

P. Albu, Câteva considerații asupra criminalității organizate – necesități în procesul de pregătire a Îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri, Ed. Ministerului de Interne, 2002

Buletin de Informare și Documentare, Ministerul Administrației și Internelor, Anul 12 nr. 3(56)2003

E. Roe, J. Becker, Drug prevention with vulnerable young people: a review, Drugs: education, prevention and policy, 12(2), 2005

T. Dima, N. I. Vrâncean, Droguri. Deținere. Consum., în Revista de Drept Penal nr. 4/2005

I. Gârbuleț, Considerații în legătura cu traficul intern de droguri reglementat de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în Revista Dreptul nr.12/2008

I. Teriano, Infracționalitatea și conceptul de droguri,în B.I.D. nr. 3 (110) 2012

Alte surse:

Seria de rapoarte tehnice nr. 836/ 1993 a Organizației Mondiale a Sănătății

International narcotics control strategy report, vol. I, 2010

The 2011 ESPAD Report Substance Use Among Students in 36 European Countries

Raportul anual 2012, privind situația drogurilor în Europa, în cadrul Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie

Raportului ONU World Drug Report 2012

Îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri, Ed. Ministerului de Interne, 2002

Raportul național privind situația drogurilor în România pentru anul 2013

http://medical-dictionary.thefreedictionary.com

http://www.advocate.ro

http://dexonline.ro

www.incb.org

www.unodc.org

The Best Non Gamstop Casinos for UK Players November 2025

http://www.manager.ro

http://www.emcdda.europa.eu

http://www.i-medic.ro

http://www.ana.gov.ro

http://www.anti-droguri.ro