Metode Speciale de Supraveghere sau Cercetare. Supravegherea Tehnică

=== 1c1c7a45e50d4754edd6590423551077fd318926_418592_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND MĂSURILE SPECIALE DE SUPRAVEGHERE

CAPITOLUL II SUPRAVEGHEREA TEHNICĂ

2.1. Noțiunea de supraveghere tehnică

2.2. Condițiile privind dispunerea supravegherii tehnice

2.2.1. Titularii dreptului de a dispune măsura

2.2.2. Momentul procesual în care poate fi dispusă măsura

2.2.3. Tipuri de autorizări în funcție de emitent: ăntindere, confirmare

2.3. Punerea în executare a mandatului de supraveghere

2.4. Certificare mijloacelor de probă obținute prin supraveghere tehnică

2.5. Consemnarea activităților de suprveghere tehnică

2.6. Durata pentru care este emis mandatul de supraveghere tehnică

2.7. Dreptul la informare

2.8. Conservarea și arhivarea materialului administrat

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

NCP – noul Cod penal

NCPP – noul Cod de procedură penală

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

ș.a. – și alții

vol. – volumul

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND
MĂSURILE SPECIALE DE SUPRAVEGHERE

Articolul 97 NCPP consacră legislativ un punct de vedere doctrinar referitor la separarea materiei probelor în trei părți: probe, mijloace de probă și procedee probatorii.

Metodele speciale de supraveghere sau de cercetare reprezintă procedee probatorii, fiind considerate de către legiuitor speciale datorită nivelului de intruziune în viața privată a persoanelor cercetate.

În cadrul procedeelor probatorii, unele sunt prevăzute de art. 138 NCPP în Capitolul IV al Titlului IV al Părții generale – „Metode speciale de supraveghere sau cercetare", iar altele în capitolele următoare: Capitolul VI – „Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri", Capitolul VII – „Expertiza și constatarea", Capitolul VIII – „Cercetarea locului faptei și reconstituirea", Capitolul IX – „Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane".

Ca regulă generală, deosebirea dintre metodele speciale de supraveghere sau cercetare și celelalte procedee probatorii este dată de faptul că cele dintâi sunt dispuse și îndeplinite fără știrea persoanelor suspectate, în timp ce percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri, expertiza și constatarea sau cercetarea locului faptei constituie procedee probatorii la care prezența suspectului este cerută de lege, acesta fiind pe deplin avizat de activitățile organelor judiciare.

Procedeele probatorii enumerate de art. 138 NCPP au fost prevăzute în legi speciale, fiind folosite de mai mulți ani pentru prevenirea și combaterea criminalității specializate: pentru combaterea infracțiunilor de corupție, de criminalitate organizată, trafic de droguri sau substanțe de mare risc, trafic de persoane, infracțiuni informatice etc.

Actualul Cod de procedură penală aduce într-un singur loc, într-un capitol unitar, toată problematica procedeelor probatorii, care au grad mare de interferență cu drepturile fundamentale ale omului.

Reglementarea unitară prezintă avantaje, de exemplu, reglementarea comună a modalității de utilizare a mijloacelor speciale de supraveghere sau cercetare, în același timp generalizând utilizarea lor la toate infracțiunile grave, nu doar la cele pentru care erau prevăzute în reglementarea anterioară. Noul cod mai vine cu o noutate în această materie, respectiv enumerarea și definirea fiecărui mijloc special de supraveghere sau cercetare.

La rândul lor, procedeele probatorii prevăzute de art. 138 NCPP sunt împărțite în două categorii:

metode de supraveghere – cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-e);

metode de cercetare – cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. f)-j).

Deosebirea fundamentală între cele două categorii – de supraveghere și de cercetare – constă în faptul că primele sunt realizate în timp real, organele de urmărire penală trebuie să primească informațiile chiar în timp ce se desfășoară activitățile. Acest fapt este întărit de verbele folosite pentru definirea activității: interceptare, acces, supraveghere, localizare și urmărire, precum și obținere.

Pe de altă parte, metodele de cercetare sunt procedee probatorii prin care organele de urmărire penală primesc informațiile despre activități după ce acestea au avut loc, având, în unele cazuri, posibilitatea să cerceteze și obiectul material – de exemplu, trimiterile poștale, obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului.

Legiuitorul a eșuat în alegerea unui criteriu coerent pentru separarea celor două tipuri de activități. Credem că metodele speciale de supraveghere ar fi putut fi autorizate de către judecătorul de drepturi și libertăți, în timp ce metodele de cercetare ar fi trebuit să rămână în sarcina procurorului, datorită nivelului mai redus de intruziune în viața persoanei și pentru a păstra un nivel ridicat de operativitate.

Astfel, apare nejustificată necesitatea autorizării judecătorului de drepturi și libertăți pentru o serie de metode de cercetare, cum arfi: obținerea datelorgeneratesau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul comunicațiilor, și reținute de către aceștia, măsură prevăzută de art. 152 NCPP, sau obținerea de date privind situația financiară a unei persoane, măsură prevăzută de art. 153 NCPP, având în vedere nivelul redus de imixtiune în viața persoanei și faptul că toate datele sunt din categoria celor existente, fiind fapte consumate.

Având în vedere criteriul exprimat mai sus – respectiv monitorizarea activității în timp real sau informarea după ce activitatea a avut loc -, unele dintre activități, date în autorizarea procurorului, sunt desfășurate în timp real: utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor (art. 148 NCPP), participarea autorizată la anumite activități (art. 150 NCPP), livrarea supravegheată (art. 151 NCPP) și sunt considerate metode de cercetare, deși întreaga lor modalitate de desfășurare s-ar circumscrie metodelor speciale de supraveghere.

Legiuitorul a eșuat în stabilirea unui criteriu logic, obiectiv prin care activitățile de investigare să fie date în autorizarea procurorului sau a judecătorului de drepturi și libertăți, în funcție de nivelul de intruziune în viața privată a unei persoane în funcție de tipul de activitate în timp real sau după ce faptele au avut loc ori în funcție de complexitatea activității.

Metodele speciale de supraveghere sau cercetare au fost preluate din toate legile care reglementau cercetarea în domenii speciale – trafic de persoane, criminalitate organizată, corupție etc. – și prevăzute în Codul de procedură penală, fără însă a se stabiliun mod de reglementare unitar. Unele norme au suferit modificări pe parcursul legislativ de la inițiator până la votul final, astfel că, uneori, coerența și logica reglementării sunt dificil de stabilit.

Ca tehnică legislativă, se observă că metodele de supraveghere tehnică sunt reglementate unitar în ceea ce privește modalitatea de autorizare, mandatul putând fi emis de către judecătorul de drepturi și libertăți și doar în mod excepțional de către procuror, în timp ce metodele de cercetare pot fi dispuse de către procuror, doar în unele cazuri fiind necesară încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți, după o procedură neunitară, specificată în cuprinsul reglementării, iar în cazul art. 153 NCPP privind obținerea de date privind situația financiară a unei persoane, în lipsa unor prevederi exprese, prin analogie.

CAPITOLUL II
SUPRAVEGHEREA TEHNICĂ

2.1. Noțiunea de supraveghere tehnică

Noul Cod de procedură penală definește, art. 138 alin. (13), noțiunea de supraveghere tehnică cu referire la utilizarea uneia dintre următoarele metode:

interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță. Prin această metodă se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare [art. 138 alin. (2) NCPP]; accesul la un sistem informatic.

Prin acces la un sistem informatic se înțelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direcr fie de la distanță, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul une rețele, în scopul de a identifica probe. Prin sistem informatic se înțelege orice dispozir sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui progra- informatic. Prin date informatice se înțelege orice reprezentare de fapte, informații ss_ concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un progra- capabil să determine executarea unei funcții de către un sistem informatic [art. 136 alin. (3)-(5) NCPP];

supravegherea video, audio sau prin fotografiere.

Această metodă constă în fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori altor activități ale acestora [art. 138 alin. (6) NCPP];

localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. Prin această metodă se înțe err folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate [art. 138 alin. (7) NCPP];

obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane.

Prin această metodă se înțelege operațiunile prin care se asigură cunoașterea conținutului tranzacți or financiare și al altor operațiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituții de credit ori al altei entități financiare, precum și obținerea de la o instituție de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informații afes în posesia acesteia referitoare la tranzacțiile sau operațiunile unei persoane.

Această metodă de supraveghere tehnică este diferită de metoca de cercetare prevăzută și reglementată de dispozițiile art. 153 NCPP. Deosebirile constau în conținutul datelor ce sunt accesate și modalitatea de accesare. Astfel, dispozițiile din art. 138 alin. (9) NCPP se referă la cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare în timp ce art. 153 privește datele referitoare la existența și conținutul conturilor și ale altor situații financiare. Reglementarea poate fi comparată cu înregistrarea convorbirilor telefonice și listingul acestora.

2.2. Condițiile privind dispunerea supravegherii tehnice

Articolul 139 NCPP stabilește condițiile concrete în care se poate dispune supravegherea tehnică, respectiv folosirea unuia dintre mijloacele probatorii prevăzute de
art. 138 alin. (1) lit. a)-e) din aceași cod. Astfel, condițiile de admisibilitate se referă la:

2.2.1. Titularii dreptului de a dispune măsura

Potrivit art. 139 NCPP, supravegherea :ehnică poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța compe- :entă să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad aceștia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, având în vedere și dispozițiile art. 53 raportat la art. 35 și urm. NCPP, sau de către procuror, pentru o durată de cel mult 48 de ore, potrivit art. 141 NCPP.

2.2.2. Momentul procesual în care poate fi dispusă măsura

Măsura supravegherii tehnice se va putea dispune în cursul urmăririi penale, cu respectarea a trei condiții cuulative. Sintetic, acestea pot fi exprimate astfel: suspiciune rezonabilă, proporționali- 3te, necesitate.

Cele trei condiții prezintă, la rândul lor, o serie de condiționalități, așa cum voi arăta

continuare:

Există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2) al art. 139 NCPP.

Codul de procedură penală anterior folosea termenul de „indicii temeinice", înlocuit acum, prin noua reglementare, cu moțiunea de „suspiciune rezonabilă”, preluată din jurisprudența C.E.D.O. și reprezentând existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune; există și alte definiții ale acestei sintagme, fie în jurisprudența C.E.D.O., fie în jurisprudența international.

Referitor la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, textul acoperă ambele ipoteze: fie suspectul desfășoară activități care să îi permită comiterea unei infracțiuni, fie a săvârșit-o deja.

O situație aparte se ivește în momentul în care pregătirile pentru săvârșea unei infracțiuni constituie ele însele infracțiuni. în acest caz, poate apărea discuția în cadrul procedurii de admitere a cererii de supraveghere tehnică dacă aceste infracțiuni, cregătitoare pentru săvârșirea infracțiunii principale, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 139 alin. (2) NCPP, putând fi ele însele obiect al mandatului de supraveghere tehnică.

Credem că această situație trebuie analizată prin prisma infracțiunii-scop, mandatul ze supraveghere tehnică putând fi eliberat indiferent de gravitatea infracțiunii-mijloc, mai mult, analiza infracțiunii-mijloc poate constitui o capcană – cu consecința neemiterii unui mandat de supraveghere tehnică, chiar dacă toate condițiile sunt îndeplinite.

Cât privește infracțiunea ce se pregătește sau a fost săvârșită aceasta trebuie să fie una prevăzută de art- 139 alin. 2 NCPP: infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, infracțiunile de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de șantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, infracțiunile care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicații electronice, alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Legiuitorul a ales enumerarea exhaustivă a infracțiunilor pentru care este posibilă utilizarea supravegherii tehnice, dar a lăsat deschisă și varianta, ca și în Codul de procedură penală anterior, ca anumite infracțiuni, deși nu sunt enumerate, prin gradul lor de pericol social ridicat, relevat în nivelul pedepsei, să poată fi investigate prin aceste procedee probatorii. Important de menționat este faptul că, pentru multe dintre infracțiunile din noul Cod penai, maximul special al pedepsei este de 5 ani, iar în acest caz este posibilă emiterea mandatului de supraveghere tehnică.

Măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii.

Așa cum am mai arătat, supravegherea tehnică presupune o intruziune puternică în viața privată a unei persoane. Nivelul de intruziune trebuie să fie proporțional – valoarea apărată să fie cel puțin egală cu dreptul sau libertatea fundamentală încălcată.

Această analiză trebuie făcută la fiecare caz concret și nu poate fi circumscrisă valorii generale de apărare a societății de infractori și infracțiuni. De asemenea, este important de precizat faptul că proporționalitatea nu este dată de încadrarea juridică pentru care a fost începută urmărirea penală. încadrarea juridică – infracțiunile arătate la alin. (2) al art. 139 NCPP prezentat mai sus – are doar o valoare de referință, fiind o condiție de admisibilitate, în lipsa sa neputându-se trece la verificarea celorlalte condiții.

Astfel, este posibil ca, în cazuri concrete, deși infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală să fie una dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) NCPP, să nu poată fi emis mandat de supraveghere tehnică, deoarece nu este îndeplinită condiția de proporționalitate între nivelul limitării drepturilor fundamentale și rezultatul obținut prin respectivul mijloc probatoriu, de exemplu, proba obținută prin interceptarea comunicațiilor sau prin accesul la un sistem informatic este doar una circumstanțială.

Judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să verifice proporționalitatea măsurii – a procedeului probatoriu al supravegherii tehnice – raportat la unul dintre următoarele criterii alternative: particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii. Trebuie subliniat că doar unul dintre aceste criterii poate fi luat în calcul atunci când se motivează admisibilitatea, fără a exclude posibilitatea ca, în cazuri concrete, toate cele trei criterii să fie îndeplinite.

Particularitățile cauzei-procedeul probatoriu la care se apelează pentru supraveghere tehnică trebuie să țină cont de modalitățile concrete în care fapta urmează să fie săvârșită sau a fost săvârșită. Astfel, pentru infracțiuni informatice, este mult mai previzibil că va fi folosit ca mijloc de supraveghere tehnică accesul la un sistem informatic, decât supravegherea video sau audio ori prin fotografiere.

Evident, în derularea operativă a anchetei pot fi folosite toate metodele de supraveghere tehnică; în cazul în care se cere judecătorului de drepturi și libertăți un mandat pentru supraveghere video, audio sau prin fotografiere în domiciliul suspectului, această măsură trebuie să aibă o motivare foarte puternică pentru a justifica interferența cu viața privată nu numai a suspectului, dar și a celorlalte persoane care locuiesc cu acesta.

Importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute – ori de câte ori organele de urmărire penală solicită emiterea unui mandat de supraveghere tehnică, se așteaptă să găsească, să administreze anumite probe care să contribuie la stabilirea adevărului, conlucrând toate la stabilirea vinovăției sau nevinovăției suspectului.

În momentul în care organele de urmărire penală solicită judecătorului de drepturi și libertăți emiterea mandatului de supraveghere tehnică, ar putea să invoce importanța în
stabilirea adevărului a probei obținute astfel.

Poate fi considerată o probă fundamentală în stabilirea faptelor și a vinovăției supravegherea video, audio sau prin fotografiere a momentului când suspectul primește o sumă de bani, în cazul infracțiunii de luare de mită. Similar, o probă deosebit de importantă pentru stabilirea adevărului poate fi accesarea sistemului informatic în cazul unei acuzații de pornografie infantilă, prevăzută și pedepsită de art. 374 alin. (2) NCP.

Gravitatea infracțiunii reprezintă cel de-al treilea criteriu față de care trebuie să verificăm proporționalitatea intruziunii sau limitării drepturilor și libertăților
fundamentale.

Aparent, există o dublare a condițiilor în acest caz, deoarece gravitatea infracțiunii o mai avem în vedere și la lit. a) de la alin. (1) al art. 139 NCPP care trimite la infracțiunile pentru care poate fi cerut mandatul de supraveghere tehnică, respectiv lista prevăzută la art. 139 alin. (2) NCPP sau infracțiuni cu pedeapsă de 5 ani ori mai mare. Este doar o aparență, deoarece, în acest caz, se verifică proporționalitatea dintre procedeul probatoriu concret care se solicită judecătorului de drepturi și libertăți și tipul de gravitate a infracțiunii.

Astfel, în cazul unei infracțiuni de furt calificat (prevăzută de art. 229 NCP), cu pedeapsa situată între un an și 5 ani pentru variantele prevăzute în alin. (1), între 2 și 7 ani pentru cele din alin. (2) sau între 3 și 10 ani pentru cele din alin. (3), deși faptele îndeplinesc condițiile art. 139 alin. (1) lit. a) NCPP, nu s-ar putea emite un mandat de supraveghere tehnică pentru accesarea unui sistem informatic sau obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane decât în condiții foarte limitate, excepționale. Similar, supravegherea video, audio sau prin fotografiere în casa suspectului, chiar prin plasarea de camere video în dormitorul acestuia, nu s-ar justifica, limitarea dreptului la viață privată fiind prea puternică raportat la gravitatea faptei. Aceasta nu exclude folosirea altor mijloace de supraveghere tehnică proporționale cu gravitatea faptei – interceptarea comunicațiilor sau localizarea ori urmărirea prin mijloace tehnice, pentru variantele infracțiunii de furt calificat prevăzute în alin. (2) și (3) ale art. 229 NCP.

Probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Scopul oricărei activități în cazul procedeelor probatorii este administrarea probei, aducerea ei în cadrul procesual pentru a fi avută în vedere la stabilirea adevărului judiciar, care, la rândul său, să poată servi drept bază pentru stabilirea faptelor, a vinovăției sau nevinovăției suspectului ori inculpatului și în final pentru stabilirea pedepsei. Cea de-a treia condiție necesară pentru a fi emis mandatul de supraveghere tehnică este o transpunere a celei de-a doua condiționalități din jurisprudența CEDO – necesitatea.

Necesitatea probei nu este contestată și nu poate fi pusă la îndoială, deoarece ea derivă din logica anchetei penale, procurorul fiind mai presus de orice îndoială în ceea ce privește stabilirea probelor și mijloacelor de probă necesare pentru aflarea adevărului.

Pentru respectarea acestui punct al cerințelor, trebuie verificat dacă este necesară intruziunea în viața privată a unei persoane, limitarea care s-ar produce prin îndeplinirea mandatului de supraveghere tehnică. Legiuitorul a prevăzut o serie de condiții față de care se poate verifica dacă metoda de supraveghere tehnică este cea recomandată, astfel încât să nu se producă limitări ale drepturilor fundamentale sau intruziuni în viața privată a unei persoane decât dacă este absolut necesar.

2.2.3. Tipuri de autorizări în funcție de emitent: ăntindere, confirmare

Supravegherea tehnică poate fi efectuată de către organele de cercetare penală în baza a două tipuri ce autorizare cu întinderi și caracteristici diferite:

mandat de supraveghere tehnică emis de către judecătorul de drepturi și libertă: (art. 140 NCPP);

autorizarea măsurii de supraveghere de către procuror (art. 141 NCPP).

Mandatul de supraveghere tehnică poate fi solicitat de către procuror judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care face cererea.

Precizarea este importantă în cazul în care, la momentul cererii de supraveghere tehnică, nu se poate preciza instanța competentă, care va putea fi stabilită la finalizarea urmăririi penale. De exemplu, mandatul de supraveghere poate fi cerut la o instanță din lași, pentru infracțiuni săvârșite în București sau în orice altă parte a țării, dacă ancheta este pornită și se efectuează la unul dintre parchetele din acest județ.

Pe de altă parte, această ultimă teză nu permite emiterea mandatului de supraveghere tehnică de către o instanță ierarhic inferioară celei care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță.

Autorizarea măsurii de supraveghere tehnică poate fi dispusă de către procuror (potrivit art. 141 NCPP), pentru o durată de 48 de ore, prin ordonanță. Toate condițiile prevăzute de art. 139 NCPP trebuie respectate și în acest caz, iar la ele se mai adaugă urgența.

Prevederile art. 141 alin. (1) lit. a) NCPP nu definesc urgența, dar oferă suficiente criterii pentru a putea fi determinată în concret: obținerea mandatului de supraveghere tehnică pe căile normale, respectiv prin solicitarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau a membrilor familiilor acestora.

Urgența măsurii se referă la oricare dintre criteriile menționate mai sus raportate la timpul necesar pentru obținerea aceluiași mandat de la judecătorul de drepturi și libertăți.

Având în vedere că, potrivit art. 140 alin. (3) NCPP, cererea de emitere a unui mandat de supraveghere tehnică se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți în aceeași zi, evaluarea urgenței urmează a fi raportată la o întârziere de câteva ore, în multe cazuri cu tot cu procedurile aferente – 8-10 ore. Acest termen poate varia însă în funcție de încărcătura instanței, de momentul din zi când este făcută cererea, de programul judecătorilor, de zilele libere de la sfârșitul de săptămână sau de sărbătorile legale. Față de aceste momente se poate verifica în ce măsură autorizarea dată de procuror, cu scurtarea timpului cu cele 8-10 ore, a fost sau nu necesară.

Măsura trebuie confirmată de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența de judecată a cauzei sau de la instanța egală în grad cu instanța competentă în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, în termen de 24 de ore de la expirarea măsurii.

Practic, procurorul are la dispoziție 72 de ore: 48 de ore pentru efectuarea supravegherii tehnice, 24 de ore pentru efectuarea unui proces-verbal cu rezumatul supravegherii și dosarul cauzei.

Acest dosar trebuie să cuprindă: sesizarea care a dus la începerea urmăririi penale, ordonanța de începere a urmăririi penale, indiciile sau probele care au dus la întrunirea condițiilor pentru realizarea activității de supraveghere tehnică (suspiciunea rezonabilă, proporționalitatea, necesitatea), precum și motivarea care să susțină urgența autorizării date de procuror, ordonanța de realizare și tipul de supraveghere tehnică.

Încheierea de admitere ori ordonanța procurorului, precum și mandatul de supraveghere tehnică emis de către judecătorul de drepturi și libertăți sau autorizarea emisă de către procuror trebuie să cuprindă: denumirea instanței; data, ora și locul emiterii; numele, prenumele și calitatea persoanei care a dat încheierea și a emis mandatul; indicarea măsurii concrete încuvințate; perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura; numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de indentificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute; indicarea, în cazul în care este necesar față de natura măsurii încuviințate, a elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont; în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice; semnătura judecătorului și ștampila instanței.

Procedura este similară și în cazul în care persoana vătămată cere procurorului, iar acesta, la rândul său, solicită judecătorului de drepturi și libertăți autorizarea comunicațiilor ori înregistrării acestora, precum și a oricăror tipuri de comunicări efectuate de ea prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infracțiunii ce formează obiectul cercetării.

Judecata are loc în camera de consiliu, fără citarea părților. Trebuie menționat că participarea procurorului este obligatorie doar când se solicită emiterea mandatului de supraveghere tehnică, nu și în cazul cererii de confirmare a autorizării dispuse de procuror.

Acest lucru rezultă din analiza comparativă a dispozițiilor art. 140 alin. (3) și art. 141 alin. (4) NCPP. Astfel art. 140 alin. (3) prevede în mod expres că judecata are locîn camera de consiliu, fără citarea părților, iar participarea procurorului este obligatorie. Pe de altă parte, art. 141 alin. (4) prevede că dosarul se înaintează judecătorului de drepturi și libertăți, judecata are loc în camera de consiliu, fără citarea părților. Observăm că lipsește mențiunea de la finalul art. 140 alin. (3) privind participarea procurorului. în lipsa acesteia și având în vedere că, acolo unde legiuitorul a dorit ca procurorul să participe la judecată, a prevăzut aceasta în mod expres, credem că procurorul nu participă la judecarea cererii de confirmare a autorizării măsurii de supraveghere tehnică.

Diferența de reglementare – în ceea ce privește participarea procurorului la confirmarea autorizării-este nepotrivită, având în vedere că cele două modalități de dispunere a măsurii de supraveghere tehnică sunt similare, diferind doar emitentul ei. Credem că, așa cum procurorul trebuie să participe la judecata cererii de emitere a mandatulu; de supraveghere tehnică, pentru aceleași considerente, ar fi trebuit să participe și la judecata cererii de confirmare a autorizației date chiar de el.

Contraargumentul ar fi că la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal rezumativ al activității de supraveghere, care prin el însuși ar trebui să convingă instanța, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții – suspiciune rezonabilă, proporționalitate și necesitate- și de îndeplinirea condiției de urgență, care justifică adoptarea sa de către procuror.

Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cereri de emitere a unui mandat de autorizare sau asupra cererii de confirmare a autorizări date de procuror nu este supusă niciunei căi de atac. De altfel, dispoziția dată de către judecătorul de drepturi și libertăți este pusă de îndată în aplicare, fie prin începerea activității de supraveghere tehnică, fie prin distrugerea înregistrărilor, în cazul în care nu au fost îndeplinite condițiile pentru autorizarea sa, iar o eventuală cale de atac ar fi lipsită de obiect.

În cazul respingerii cererii de supraveghere tehnică, procurorul are posibilitatea sâ formuleze una nouă, dar în baza altor motive, necunoscute la momentul soluționări cererii. În cazul admiterii sau respingerii cererii de confirmare a măsurii, procurorul are posibilitatea să formuleze în fața judecătorului de drepturi și libertăți o cerere de emitere a unui mandat de supraveghere tehnică. În cazul autorizării date de procuror, aceasta trebuie să îndeplinească o condiție în plus – urgența -, ceea ce poate constitui un motiv mportant pentru respingerea cererii de confirmare, având în vedere că diferența dintre cele două măsuri, cea dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți și cea autorizată de procuror, este de câteva or

Măsura supravegherii tehnice poate fi autorizată de către procuror oe o perioadă de 48 de ore, timp în care pot fi efectuate oricare dintre activitățile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a)-e) NCPP: interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță; accesul la un sistem informatic; supravegherea video, audio sau prin fotografiere; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane.

În situația în care judecătorul de drepturi și libertăți infirmă măsura dispusă de către arocuror, acesta este obligat să distrugă probele astfel obținute și să întocmească un oroces-verbal în acest sens.

2.3. Punerea în executare a mandatului de supraveghere

După emiterea mandatului de supraveghere tehnică, procurorul poate proceda la punerea acestuia în executare, fie personal, fie de către organele de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.

Articolul 142 alin. (1) NCPP precizează că procurorul „dispune" punerea în executare a mandatului de către alte organe. Credem că, dată fiind formularea textului, pentru punerea în executare a mandatului de către organele de cercetare penală sau de lucrători specializați ori de alte organe specializate ale statului, este necesar ca procurorul să emită o ordonanță, prin care să precizeze aceste organe. în lipsa unei asemenea ordonanțe, se poate presupune că măsura de supraveghere tehnică a fost executată de către procuror si nu s-ar putea justifica primirea înregistrărilor convorbirilor de la SRI sau a filmărilor de a poliție etc.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod de procedură penală introduce obligația pentru persoanele implicate în efectuarea supravegherii tehnice de a păstra secretul operațiunii, sub sancțiunea legii penale.

Legea penală care poate constitui sediul materiei pentru încălcarea obligației de păstrare a confidențialității este art. 304 NCP (divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice), iar un alt text care ar putea fi aplicabil în funcție de tipul de informație pe care operatorul o aduce la cunoștința publicului este art. 227 NCP (divulgarea secretului profesional). Terminologia folosită – „secretul operațiunii" – face trimitere la noțiunea de informații secrete, or, în cursul procesului penal, măsura supravegherii tehnice și toate actele realizate în cadrul acesteia nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate informații secrete în sensul legii specifice, astfel că ele pot fi considerate drept informații confidențiale sau nepublice.

Divulgarea acestui tip de informație poate fi încadrată în prevederile art. 304 alin. (2) NCP. Pedeapsa prevăzută de lege pentru divulgarea confidențialității operațiunilor de supraveghere nu poate constitui un factor descurajant pentru o persoană care are un interesîn cauza respectivă.

Pedepsele prevăzute de art. 304 alin. (3) NCP-forma calificată a infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, dacă fapta are drept consecință săvârșirea unei infracțiuni împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecție a martorilor – sunt de natură să descurajeze eventualele divulgări intenționate. Aceste pedepse nu sunt însă suficiente pentru a preveni prin ele însele scurgerea de informații, cu atât mai mult cu cât practica a arătat că cele mai multe dintre informațiile confidențiale sunt de natură personală, sunt folosite de mass-media pentru compromiterea imaginii suspecților sau a altor persoane din sfera de interes și par a fi furnizate chiar de către organele judiciare.

Divulgarea acestor informații personale către presă poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 227 NCP (divulgarea secretului profesional), în măsura în care s-a creat un prejudiciu unei persoane fizice. Prejudiciul poate fi de imagine, dar, în acest caz, organele judiciare sesizate cu o astfel de plângere trebuie să verifice ca faptele care au ajuns la cunoștința publicului să nu fie cele referitoare la infracțiunea pentru care persoana este cercetată, deoarece ele fac parte din ancheta penală aflată în desfășurare și nu creează prin ele însele un prejudiciu, iar a doua condiție ce trebuie verificată este ca faptele divulgate să nu fie din categoria informațiilor de interes public, în sensul larg al jurisprudenței C.E.D.O.

Prevederile art. 142 alin. (4) și (6) NCPP instituie garanții pentru persoanele cercetate sau ale căror drepturi sunt limitate prin emiterea mandatului de supraveghere tehnică.

Pe de o parte, procurorul este obligat să înceteze supravegherea tehnică atunci când nu mai există temeiurile către au stat la baza începerii ei, iar, pe de altă parte, probele astfel obținute care nu au fost folosite la probatoriul cauzei în care au fost autorizate sau în alte dosare penale se păstrează sigilate la sediul parchetului și vor fi distruse după un an de la finalizarea definitivă a cauzei.

Intențiile legiuitorului sunt clar exprimate în sensul că supravegherea tehnică trebuie să înceteze atunci când nu mai există temeiurile pe baza cărora a fost emis mandatul. Credem că în practică acest lucru nu se va întâmpla, existând posibilitatea ca o informație nouă să apară din valorificarea pe deplin a mandatului de supraveghere tehnică. îndeplinirea cerinței poate fi verificată de către judecătorul de cameră preliminară, dar nu va exista practic nicio consecință: dacă sunt probe în cauză, atunci acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei – deci temeiurile care au impus dispunerea măsurii supravegherii tehnice au existat -, iar dacă nu sunt probe, atunci ele nu vor apărea la dosarul cauzei, selecția lor fiind făcută anterior trimiterii în judecată de către procuror.

Articolul 142 alin. (5) NCPP consacră legislativ o activitate care se desfășura deja în practica organelor judiciare și care era prevăzută în art. 912 alin. (5) CPP 1968 doar în materia interceptărilor și a înregistrărilor audio și video: probele obținute legal vor fi valorificate în toate cauzele penale sau vor fi folosite pentru investigarea tuturor faptelor penale.

Organele judiciare au astfel posibilitatea să valorifice la maxim activitatea de supraveghere tehnică, cu observația că aceasta trebuie să fie legală. în cazul în care proba este înlăturată, deoarece a fost obținută nelegal, înlăturarea va afecta și probele derivate. Pe de altă parte, probele obținute prin supraveghere tehnică vor putea fi folosite și în cauzele pentru care în mod normal nu s-ar fi emis mandat de supraveghere tehnică, deoarece nu îndeplinesc condițiile art. 139 NCPP

2.4. Certificare mijloacelor de probă obținute prin supraveghere tehnică

În cadrul probatoriului, trebuie ținut seama de modalitatea de obținere a înregistrărilor, având în vedere că sursa acestora poate fi diferită: pe de o parte, înregistrări provenite din activitatea organelor de urmărire penală, autorizate de către judecătorul de drepturi și libertăți și care trebuie semnate și autentificate de către persoana care le-a realizat; o altă categorie sunt cele pe care părțile le pun la dispoziția organelor judiciare, înregistrări efectuate de către acestea sau de terțe persoane la ordinul lor și care trebuie autentificate, în sensul de asumare a răspunderii că nu sunt contrafăcute de către partea care le-a realizat sau care le depune la dosar; o altă categorie o reprezintă înregistrările provenite din surse publice – camere de supraveghere stradale sau circuite de supraveghere private la acestea certificarea trebuind făcută de către organele de urmărire penală cu ocazia ridicării lor și efectuării extraselor relevante pentru activitatea judiciară.

În toate cazurile, trebuie identificată persoana care își asumă responsabilitatea pentru înregistrări.

Cu toate acestea – existența semnăturii electronice extinse, a procesului-verbal de ridicare a înregistrărilor etc. -, probele obținute prin mijloacele speciale de supraveghere trebuie coroborate cu alte probe din dosarul penal, obținute prin mijloace clasice, chiar dacă cele din urmă sunt rezultate, identificate din valorificarea informațiilor obținute prin mandatul de supraveghere. Mai mult chiar, probele ulterioare constituie o confirmare a materialului probator strâns prin metodele speciale de supraveghere și cercetare.

În cazul în care din activitățile interceptate rezultă date utile pentru continuarea anchetei – localizarea persoanelor, identificarea unor persoane, locul ascunderii unor obiecte etc. -, procurorul va întocmi un proces-verbal cu menționarea concretă a acestor date, semnat pentru autenticitate, și va putea continua urmărirea penală cu ele, valorificându-le pentru obținerea de noi probe și mijloace de probă.

Activitățile autorizate prin mandatul de supraveghere tehnică se desfășoară pe durata pentru care a fost emis acesta, iar la finalul perioadei procurorul va încunoștința judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile desfășurate și finalizarea lor. Credem că art. 142 alin. (4) NCPP, în care se precizează că „procurorul are obligația de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura", este o excepție de la regula că măsura se execută pe durata pentru care a fost autorizată, o excepție care își va găsi aplicarea foarte rar, organele de anchetă fiind interesate să valorifice la maxim beneficiile unei autorizații legale.

Semnătura se emite în baza unui dispozitiv electronic de creare a semnăturii electronice, care folosește date cu caracter de unicitate, coduri sau chei criptografice private. Pentru crearea unei semnături digitale, este nevoie de înscrierea la un furnizor de servicii de certificare din lista agreată de Ministerul pentru Societatea Informațională.

Semnătura digitală este atașată documentului digital și atestă faptul că acel document a fost aprobat de semnatar – similar semnăturii olografe. Datorită formei digitale, documentele pot fi ușor modificate, prelucrate. Acest lucru nu este posibil în cazul în care documentul este semnat digital, deoarece, prin prelucrare sau modificare, semnătura digitală se pierde, este înlăturată.

Astfel, un fișier conținând o înregistrare audio sau video va fi semnat digital prin semnătură electronică extinsă de către ofițerul care a efectuat acea operațiune, el asumându-și faptul că nu s-au produs modificări, prelucrări sau orice alte operațiuni asupra acestuia și că este intact și așa cum a rezultat din activitatea operativă.

Dacă însă asupra acelui fișier se efectuează operații de modificare, atunci el nu mai arată semnătura digitală, iar în lipsa ei nu mai poate fi folosit ca probă în proces. Lipsa semnăturii arată că s-au operat modificări asupra conținutului fișierului. Prin copiere, mutare, transmitere prin e-mail sau pe orice alt suport optic ori digital nu se pierde semnătura digitală, ci doar prin modificarea conținutului, urmată de operațiunea de salvare

2.5. Consemnarea activităților de suprveghere tehnică

Potrivit art. 140 alin. (2) NCPP, solicitarea procurorului pentru emiterea mandatului de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă o serie de elemente care, în esență, trebuie să convingă judecătorul de drepturi și libertăți că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 139 din același cod.

Similar, în situația autorizării măsurii de către judecătorul de drepturi și libertăți,
încheierea și mandatul acestuia trebuie să cuprindă elemente de formă și de fond. Condițiile de formă sunt cele clasice, firești pentru orice act emis de instanță: denumire; data, ora și locul emiterii; numele, prenumele și calitatea persoanei care a dat încheierea și a emis mandatul; indicarea măsurii concrete încuviințate; semnătura judecătorului și ștampila instanței.

Condițiile de fond sunt cele privind: perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura; numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute; indicarea, în cazul în care este necesar față de natura măsurii încuviințate, a elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont; în cazul măsurii supravegherii video audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitări ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegheri tehnice

Observăm diferențele de redactare a textului, în timp ce enumerarea din actul de sesizare al procurorului este exemplificativă, cu unele elemente imperative (tipul măsurii de supraveghere tehnică, numele sau alte date de identificare, doar dacă sunt cunoscute probele rezonabile din care să rezulte legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și subsidiaritatea măsurii), dispoziția instanței, consemnată în încheiere și mandat, trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute de art. 140 alin. (5) NCPP, arătate mai sus. Lipsa unuia dintre elementele menționate duce la invalidarea autorizației de supraveghere tehnică și, implicit, la anularea probei administrate în baza unui mandat nelegal.

Având în vedere multitudinea de cerințe de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea procurorului, precum și încheierea și mandatul judecătorului de drepturi și libertăți, procesul-verbal de consemnare a activităților de supraveghere tehnică este la fel de elaborat, trebuind să fie o oglindă a actului de autorizare.

Astfel, este necesar ca acesta să conțină în preambul mențiuni despre actul de autorizare, măsura dispusă, persoanele cercetate, în plus, trebuie trecute toate probele obținute prin efectuarea supravegherii tehnice, rezultatele ei. Se suține că în procesul-verbal de consemnare a activităților de supraveghere trebuie trecute în concret toate rezultatele supravegherii, astfel încât ele să poată fi coroborate cu celelalte probe din dosar.

Este important să fie menționate și faptele sau actele care sunt în favoarea suspectului, pentru a putea fi utilizate în stabilirea situației de fapt. De precizat că acest proces-verbal constituie probă în procesul penal, fiind actul care încheie supravegherea tehnică și conține rezultatele activității autorizate.

Omiterea din procesul-verbal de consemnare a activităților de supraveghere a unor fapte sau acte săvârșite de suspect duce la înlăturarea sa din ansamblul probator, după ascultarea, vizionarea înregistrărilor de către judecător în cursul judecății.

O consemnare trunchiată a rezultatelor supravegherii tehnice sau a activităților desfășurate în cadrul acesteia nu atrage nulitatea probei în cadrul procedurii de cameră preliminară, dacă proba a fost administrată potrivit prevederilor legale, cu respectarea dispozițiilor art. 139 NCPP.

Instanța de judecată, în cursul cercetării judecătorești, poate dispune ascultarea sau vizionarea suportului pe care au fost înregistrate activitățile de supraveghere tehnică, stabilind propriile concluzii asupra modalității de săvârșire a faptelor. De altfel, este important ca audierea sau vizionarea materialului probator să se facă în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, în cursul cercetării judecătorești, pentru a putea fi comparat și coroborat cu alte probe din procesul penal.

Procesul-verbal de consemnare a supravegherii tehnice va fi însoțit de suportul pe care au fost înregistrate activitățile, iar fișierul digital sau analog va fi semnat pentru autenticitate de persoana care a efectuat acele activități. Dacă activitatea a fost consemnată pe suport digital, atunci acesta va fi semnat electronic potrivit art. 1421 NCPP, iar dacă este efectuată pe suport analogic, va fi semnată prin proces-verbai separat, după sistemul clasic. Deși art. 1421 NCPP nu solicită expres semnarea fișierelor – „are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activitățile de supraveghere tehnică” – credem că această semnătură, care asigură autenticitatea, este oportună. Semnătura electronică extinsă face legătura între fișierul depus la dosarul cauzei și conținutul înregistrărilor, în ceea ce privește persoanele care au efectuat operațiunea, astfel că, în cazul contestării înregistrărilor, dacă se dovedește lipsa lor de acuratețe sau chiar alterarea lor, aceasta va atrage răspunderea persoanei care a semnat prin semnătură electronică extinsă, asumându-și răspunderea pentru integritatea înregistrărilor.

În ipoteza în care prin expertizare se demonstrează lipsa de autenticitate a
înregistrărilor, lipsa semnăturii ar conduce la imposibilitatea stabilirii unei răspunderi în sarcina vreunei persoane. în cazul contestării înregistrărilor, expertizarea se va putea face doar asupra unor fișiere certificate cu semnătură electronică extinsă.

În cadrul probatoriului, trebuie ținut seama de modalitatea de obținere a înregistrărilor, având în vedere că sursa acestora poate fi diferită: pe de o parte, înregistrări provenite din activitatea organelor de urmărire penală, autorizate de către judecătorul de drepturi și libertăți și care trebuie semnate și autentificate de către persoana care le-a realizat; o altă categorie sunt cele pe care părțile le pun la dispoziția organelor judiciare, înregistrări efectuate de către acestea sau de terțe persoane la ordinul lor și care trebuie autentificate, în sensul de asumare a răspunderii că nu sunt contrafăcute de către partea care le-a realizat sau care le depune la dosar; o altă categorie o reprezintă înregistrările provenite din surse publice – camere de supraveghere stradale sau circuite de supraveghere private la acestea certificarea trebuind făcută de către organele de urmărire penală cu ocazia ridicării lor și efectuării extraselor relevante pentru activitatea judiciară.

În toate cazurile, trebuie identificată persoana care își asumă responsabilitatea pentru înregistrări.

Cu toate acestea – existența semnăturii electronice extinse, a procesului-verbal de ridicare a înregistrărilor etc. -, probele obținute prin mijloacele speciale de supraveghere trebuie coroborate cu alte probe din dosarul penal, obținute prin mijloace clasice, chiar dacă cele din urmă sunt rezultate, identificate din valorificarea informațiilor obținute prin mandatul de supraveghere. Mai mult chiar, probele ulterioare constituie o confirmare a materialului probator strâns prin metodele speciale de supraveghere și cercetare.

În cazul în care din activitățile interceptate rezultă date utile pentru continuarea anchetei – localizarea persoanelor, identificarea unor persoane, locul ascunderii unor obiecte etc. -, procurorul va întocmi un proces-verbal cu menționarea concretă a acestor date, semnat pentru autenticitate, și va putea continua urmărirea penală cu ele, valorifi- cându-le pentru obținerea de noi probe și mijloace de probă.

Activitățile autorizate prin mandatul de supraveghere tehnică se desfășoară pe durata pentru care a fost emis acesta, iar la finalul perioadei procurorul va încunoștința judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile desfășurate și finalizarea lor. Credem că art. 142 alin. (4) NCPP, în care se precizează că „procurorul are obligația de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura", este o excepție de la regula că măsura se execută pe durata pentru care a fost autorizată, o excepție care își va găsi aplicarea foarte rar, organele de anchetă fiind interesate să valorifice la maxim beneficiile unei autorizații legale.

2.6. Durata pentru care este emis mandatul de supraveghere tehnică

Mandatul de supraveghere tehnică se emite inițial pentru o durată de cel mult 30 de zile. Mandatul poate fi prelungit pentru motive temeinice, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 NCPP, succesiv pentru perioade de cel mult 30 de zile.

Trebuie precizat că durata totală a măsurii de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, este de 6 luni, iar pentru măsura supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private de 120 de zile. Nu înțelegem rațiunea pentru care în același text au fost folosite de legiuitor două modalități de exprimare a timpului diferite: pe de o parte, 6 luni, iar în teza a II-a 120 de zile, în loc de a se folosi un singur sistem: 180 de zile cu 120 zile sau
6 luni cu 4 luni.

Trebuie precizat că măsura supravegherii tehnice poate fi autorizată și pentru o durată mai redusă de timp, fie la cererea procurorului, fie atunci când judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu se impune autorizarea pentru o perioadă completă de 30 de zile.

În sens general, măsura supravegherii tehnice poate dura mai mult de 6 luni, atunci când sunt emise mandate diferite pentru aceeași persoană, dar pentru fapte diferite, sau pentru aceeași faptă, dar persoane diferite. O asemenea metodă de lucru din partea organelor judiciare a mai fost folosită și sub Codul de procedură penală anterior, prin disjungerea cauzelor și solicitarea de mandate în dosare diferite cu fapte diferite, dar pentru aceleași persoane.

Practica aceasta nu este interzisă de lege, dar poate constitui o problemă sub aspectul respectării de către organele judiciare a prezumției de nevinovăție, al caracterului echitabil al procesului penal, al dreptului la libertate și siguranță.

2.7. Dreptul la informare

Măsurile de supraveghere tehnică, odată ce sunt finalizate, fie prin expirarea autorizării, fie prin încetarea lor la inițiativa procurorului, trebuie aduse la cunoștința subiectului mandatului, în termen de 10 zile, prin informare de către procuror.

Când au fost emise mai multe mandate pentru persoane diferite, dar pentru aceeași faptă, atunci fiecărei persoane în parte, subiect al înregistrărilor, i se va comunica despre măsura supravegherii tehnice. Dacă au fost emise mai multe mandate pentru o singură persoană, dar pentru fapte diferite, la expirarea fiecărui mandat, persoanei respective i se va comunica despre faptul că a fost subiect al măsurii tehnice de supraveghere.

În termen de 20 de zile de la data comunicării, persoana informată poate solicita procurorului acces la procesele-verbale de consemnare a activității de supraveghere și are posibilitatea de a viziona, audia, studia întregul material strâns prin măsura supravegherii tehnice.

Procurorul poate amâna atât informarea, cât și prezentarea materialelor pe care s-a înregistrat supravegherea tehnică, până la finalizarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. (a) NCPP.

Amânarea trebuie motivată prin ordonanță. Având în vedere că scopul urmărit de procuror este ca suspectul să nu cunoască existența mandatului de supraveghere tehnică, de asemenea nici conținutul proceselor-verbale, să nu cunoască dacă au mai fost cerute și emise și alte mandate de supraveghere tehnică pentru alte fapte sau alte persoane, credem că ordonanța motivată prin care procurorul amână informarea suspectului are caracter confidențial, nefiind atașată dosarului cauzei, decât după ce acesta a fost finalizat sau la momentul la care procurorul a hotărât informarea.

Prevederile art. 94 raportat la art. 78 și art. 83 alin. (1) lit. b) NCPP stabilesc dreptul suspectului/inculpatului ori al avocatului acestuia de a avea acces la toate lucrările dosarului, pe întreaga durată a procesului penal. în cursul urmăririi penale, acest drept poate fi limitat de către procuror doar motivat, dacă astfel s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale, limitarea poate fi de cel mult 10 zile.

Aceste dispoziții trebuie corelate cu cele ale art. 285 NCPP, care stabilesc că urmărirea penală este nepublică.

În concluzie, suspectul/inculpatul, personal sau prin apărător, are dreptul de a studia dosarul de urmărire penală, are obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor pe care le află cu această ocazie, dar, pentru motivele arătate în art. 145 alin. (4) NCPP (perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză, punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilorsau a membrilor familiilor acestora ori dificultăți în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză), procurorul poate restricționa accesul la o parte a materialului probator, respectiv cel obținut prin măsuri de supraveghere tehnică, până la finalizarea urmăririi penale sau clasarea cauzei.

Pentru a fi eficientă, o asemenea dispoziție trebuie dispusă de procuror prin ordonanță motivată și care nu se află la dosarul cauzei, astfel încât părțile să nu poată lua cunoștință de conținutul ei și de restrângerea pe care o conține

Analizând motivele pentru care procurorul poate dispune amânarea informări persoanei cercetate, constatăm că acestea acoperă o paletă foarte largă, procuroru putând practic amâna informarea în orice situație. Această dispoziție a procurorulu nu este supusă niciunei căi de atac, pentru că părțile nu au cunoștință de ea. Ulterior în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul cercetării judecătorești, părțile pot lua cunoștință de măsura de supraveghere tehnică și pot consulta tot materialul probator prin audiere sau vizionare.

În procedura de cameră preliminară nu identificăm niciun motiv pentru ca amânarea informării până la finalizarea urmăririi penale asupra măsurii supravegherii tehnice să constituie un motiv de nelegalitate a probei. Nelegalitatea probei poate fi invocată doar raportat la condițiile de formă și de fond ale emiterii mandatului și ale efectuări supravegherii tehnice, dar faptul că, ulterior finalizării supravegherii tehnice, procurori, a dispus amânarea informării pentru motive subiective, generale – perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză – nu poate constitui un motiv de nelegalitate a probei.

În orice situație, fie că amânarea informării are motive întemeiate, fie că este o
apreciere a procurorului de caz, înainte de finalizarea urmăririi penale, suspectul/inculpatul și apărătorul acestuia au dreptul să studieze procesele-verbale de consemnare a activităților de supraveghere, precum și să asculte sau să vizioneze suporturile care le conțin, în funcție de conținutul înregistrărilor, suspectul/inculpatul are dreptul să propună noi probe în apărarea sa, urmărirea penală putând continua până la epuizarea administrării probatoriului.

2.8. Conservarea și arhivarea materialului administrat

La finalizarea urmăriri penale, materialul probator strâns prin metode speciale de supraveghere va fi arhivat, ca regulă generală ce se aplică în privința majorității măsurilor dispuse de către judecătoru de drepturi și libertăți, la sediul instanței de judecată. În cazul soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, atacate sau nu cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, precum și în cazul trimiterii în judecată, în momentul în care soluția devine definitivă, suportul material care conține înregistrarea activității de supraveghere tehnică se conservă la sediul instanței care a emis mandatul de supraveghere tehnică, în locur special amenajate, cu asigurarea confidențialității.

O situație deosebită poate fi întâlnită în cazul în care mandatul de supraveghere tehnică a fost emis într-un dosar pentru o persoană și pentru o faptă, iar în cursul activităților de supraveghere cauza este disjunsă, creându-se noi dosare în care materialul probator strâns prin metoda de supraveghere autorizată este util. În această situație, se conservă prin arhivare suportul material al activității împreună cu dosarul în care a fost autorizată măsura, iar pentru celelalte dosare se folosesc copii certificate, care la rândul lor vor trebui conservate prin arhivare în momentul în care respectivele cauze disjunsa din cea inițială vor fi finalizate.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri, monografii

N. Volonciu ș.a., Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, București 2014;

Legislație

*** Noul Cod penal

*** Noul Cod de procedură penală