Metode Si Tehnici Moderne de Evaluare Propuse In Optimizarea Invatamantului Economic Superior

Optimizări ale evaluării elevilor în cadrul învățământului preuniversitar

CUPRINS

Introducere

Menirea evaluării este de a conduce la constatarea efectelor acțiunii didactice și, implicit, la aprecierea lor în perspectivă finalităților pedagogice urmărite.

Evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o componentă operațională fundamentală a procesului de învățământ. Ea constituie elementul reglator și autoreglator, de conexiune inversă.

În perspectiva corelațiilor sistemice dintre predare-învățare-evaluare, evaluarea informează despre eficiența strategiilor și metodelor de predare-învățare, dar în același timp asupra corectitudinii stabilirii obiectivelor operaționale și a măsurii în care acestea se regăsesc în rezultatele școlare.

Docimologia didactică este disciplina psiho-pedagogică ce studiază problemele examinării și notării, cuprinzând în sfera sa de preocupări studiul sistematic al examenelor și concursurilor; modurilor de notare; variabilității notării la același examinator și la examinatori diferiți; factorilor subiectivi ai notării; mijloacelor care concură la asigurarea obiectivității evaluării.

Docimologia este “o știință care are ca obiect studierea sistematică a examenelor, în special a sistemelor de notare și a comportării examinatorilor și a celor examinați”

Doxologia este studierea sistematică a rolului pe care îl joacă evaluarea în cadrul educației școlare. Marele merit al docimologiei este fundamentarea științifică a necesității schimbării radicale a opticii privind activitatea de evaluare a randamentului școlar, existente în învățământul tradițional. Ea susține necesitatea lărgirii sferei de aplicare, a flexibilizării sale de aplicare, astfel încât ea să poată fi integrată cu succes în toate tipurile de activități educaționale care vizează formarea integrală a elevilor.

Principalele mutații produse în evaluarea modernă sunt:

trecerea de la evaluarea rezultatelor la evaluarea procesului și a condițiilor

reconsiderarea criteriilor de evaluare, în centru fiind raportarea la obiective; la aceasta se adaugă luarea în calcul și a altor indicatori ca de exemplu conduita, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori;

diversificarea formelor și mijloacelor de evaluare și ridicarea calității instrumentelor de evaluare în vederea realizării unui grad cât mai înalt de obiectivitate a evaluării; extinderea folosirii testului docimologic, a lucrărilor cu caracter de sinteză, a unor metode de evaluare a achizițiilor practice;

extinderea evaluării asupra întregii personalități e elevilor și asupra tuturor aspectelor educative ale activității școlare; cuprinderea în evaluare și a altor elemente ale spațiului școlar (competențe relaționale, comunicaționale, disponibilități de integrare socială);

antrenarea elevilor la autoevaluare și la inter-evaluare; transformarea lor în parteneri reali ai profesorului.

Evaluarea modernă se deosebește de evaluarea tradițională prin trei aspecte: mai întâi prin transparență și ordonare metodologică, apoi prin obiectele și obiectivele evaluării și, în sfârșit, prin redundanță de la centru (minister) spre periferie (cadrele didactice). Metodele de evaluare moderne sunt: portofoliul, proiectul, investigația, observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor și autoevaluarea.

Portofoliul este o metodă din ce în ce mai folosită de către profesori, deoarece reprezintă o metodă de evaluare complexă, integratoare, flexibilă, care poate oferi o imagine clară nu numai asupra activităților unui semestru sau an școlar, dar și asupra evoluției unui elev de la începerea până la părăsirea unui ciclu de învățământ.

Portofoliul reprezintă o adevărată carte de vizită a elevului, acesta putând cuprinde: temele pentru acasă ale elevilor, calendarul activităților lunare ale elevului, notițele elevului, lucrări de cercetare sau lucrări de laborator, etc., iar evaluarea se poate face evaluând fiecare componentă a acestuia în parte, în momentul realizării ei sau se poate realiza o evaluare holistică a portofoliului, ținând cont de toate componentele sale.

CAPITOLUL 1

EVALUAREA ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI EDUCAȚIE.

PROBLEMATICA EVALUĂRII, ROLUL ȘI FUNCȚIILE EVALUĂRII, EFECTE.

De-a lungul timpului, problematica evaluării educaționale a devenit mult mai complexă și diversificată totodată. Astfel se observă tendința de trecere de la valorizarea și certificarea „a ceea ce știe elevul”, la „ceea ce știe el să facă” și mai ales, „la felul cum procedează pentru a fi performant și a obține succese”.

Aceasta este și cauza pentru care profesorii sunt din ce în ce mai preocupați de găsirea unor metode și strategii optime de evaluare, care să le permită un grad sporit de obiectivitate corelat cu o creștere a performanțelor și a motivației elevilor/studenților.

Conceptul de evaluare educațională

Înțelegerea teoriei și practicii evaluării educaționale, presupune studierea proceselor evaluative sub aspectul obiectului acțiunii evaluative, a funcțiilor pe care le îndeplinesc și a modurilor de realizare. În scopul înțelegerii conceptului de evaluare educațională vom reflecta asupra câtorva definiții semnificative.

Radu Ion T. consideră că evaluarea se referă la „acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informațiile privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii și prin care este influențată evoluția sistemului”.

Conform Conf. Univ. dr. Diaconu Mihai „evaluarea este însă un proces mult mai complex ce presupune o pregătire temeinică a personalului didactic, de conducere și de predare, ca și a celui din sistemul de îndrumare”.

După opinia lui Jean Vogler, „se evaluează peste tot și totul, iar educația nu a scăpat acestui val!”.

Steliana Toma(1991) definește evaluarea ca fiind „un proces de măsurare și apreciere a valorii rezultatelor sistemului de educație și învățământ sau a unei părți a acestuia, a eficienței resurselor, condițiilor și strategiilor folosite prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării unor decizii de îmbunătățire și perfecționare”.

Terry Tenfrink (1974), consideră „evaluarea în învățământ ca pe un proces de obținere a informațiilor – asupra elevului, profesorului însuși sau asupra programului educativ –și de valorificare a acestor informații în vederea elaborării unor aprecieri care, la rândul lor, vor fi utilizate pentru adoptarea unor decizii”.

Procese componente ale evaluării

Datorită caracterului său procesual actul evaluativ se desfășoară în etape și vizează emiterea unor aprecieri asupra fenomenului care constituie obiectul evaluării. Astfel, actul evaluativ este definit de următorele trei concepte ( Fig. 1.1):

Fig. 1.1 Conceptele care definesc actul evaluativ

Sursa: Radu Ion T.-Evaluarea in procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007, p. 16.

Măsurarea

A măsura înseamnă a atribui un număr unui obiect, sau unui eveniment conform unor reguli logice și acceptabile(Guilford). În educație însă, măsurarea trebuie înțeleasă într-un mod mai cuprinzător și nu doar ca rezultat al stabilirii unei corespondențe între elementele a două mulțimi (o mulțime de numere și cealaltă cuprinzând elementele supuse măsurării). Măsurarea se poate efectua și informal prin observare; când se realizează prin limbajul cifrelor, procesul de măsurare este mai complet(Hopkins K.). „Măsurarea presupune verificarea achizițiilor elevului/studentului, apelând la procedee și instrumente de măsură specifice”.

Aprecierea

Presupune evaluarea unei judecăți de valoare asupra fenomenului evaluat, pe baza datelor obținute prin măsurare, acordându-le smnificație prin raportarea la un termen de referință, la un sistem de valori sau criterii. Aprecierea se referă la rezultatele obținute de elev/student pe baza unor criterii unitare și obiective, definind procesul de judecare a valorii rezultatelor măsurării.

Decizia

Constituie scopul evaluării și se referă la adoptarea deciziei educțaionale de reglare și eficientizare a procesului instructiv-educativ. Rolul deciziei nu se limitează doar la stabilirea unui nivel de competență atins de elev/student, ci vizează și măsurile de ameliorare a performanțelor într-o etapa ulterioară.

Din perspectiva relației proces-produs „evaluarea constituie un act necesar în luarea deciziilor privind desfășurarea viitoare a activității instructiv educative”.

Operaționalizarea sistemului de evaluare

Știm cu toții că evaluarea are caracter procesual, din aceasta cauză profesorul trebuie să elaboreze o strategie a evaluării, încercând să răspundă unor întrebări clasice, de al căror răspuns depinde structura demersului de evaluare, eficiența și relevanța actului de evaluare. Astfel de întrebări sunt propuse de Olga Ciobanu, iar pentru a avea o imagine cât mai clară asupra procesului de evaluare Constantin Cucoș propune la rândul său o serie de repere interogative și de răspunsuri subsecvente într-un mod concis. Astfel în Tabelul nr.1.1. sunt cuprinse aceste aspecte:

Tabel nr. 1.1 Operaționalizarea sistemului de evaluare

Sursa: Diaconu Mihai, JINGA Ioan (coord). -Pedagogie, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Cucoș Constantin -Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași, 2008

Cerințe psihopedagogice ale evaluării

Pentru optimizarea procesului de evaluarea din învățământ, al cărei scop este în primul rând pedagogic, profesorul trebuie să respecte anumite cerințe. În continuare sunt prezentate câteva dintre acestea:

Motivarea elevilor

Scopul evaluării este acela de a-i motiva pe cei evaluați să obțină performanțe de înalt nivel, evaluarea nu trebuie să le demonstreze acestora că nu știu ceea ce profesorii le pretind și nici că nu sunt capabili să învețe un anumit lucru, ci, dimpotrivă, să releve progresul acestora, să-i încurajeze.

Echivalența probelor

Echivalența probelor de evaluare este o cerință dificil de realizat, deoarece conținuturile învățării nu au aceeași complexitate și același grad de dificultate, cu toate acestea, la elaborarea probelor de evaluare trebuie să se țină seama de această cerință pedagogică și să se formuleze probe cu valori sensibil egale.

Precizarea performanțelor școlare așteptate

Precizarea performanțelor școlare așteptate ar trebuie să se facă înainte de a începe parcurgerea propriu-zisă a materiei de studiu pentru ca cei evaluați să aibă o imagine clară asupra a ceea ce li se va cere să pregatească respectiv să învețe.

Combinarea metodelor și tehnicilor de evaluare

O modalitate de diminuare a erorilor de apreciere în cazul evaluării o reprezintă combinarea metodelor și tehnicilor de evaluare. Pentru verificarea și aprecierea rezultatelor de același tip (cunoștințe, deprinderi etc.), combinarea mai multor tehnici de evaluare, precum și folosirea mai multor metode (în cazul evaluărilor formative, realizate pe parcursul instruirii), amplifică avantajele și îngustează limitele fiecărei metode aplicate separat.

Ritmicitatea verificărilor

Această cerință este una de mare importanță, atât în cazul învățământului preuniversitar cât și în cel univeristar unde de cele mai multe ori această cerință a evaluării este nerespectată. Se impune însă să se explice motivul verificării mai dese și să li se solicite celor evaluați cooperarea, în vederea atingerii obiectivelor instruirii.

Dezvoltarea capacităților autoevaluative ale elevilor

Rolul și funcțiile evaluării, efecte

In general, evaluarea performantelor elevilor are urmatoarele functii:
– diagnostica, in sensul de a face cunoscute situatiile si factorii care conduc la obtinerea anumitor rezultate ale elevilor, pentru a stabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice.
– prognostica, in sensul anticiparii performantelor viitoare ale levilor pe baza rezultatelor inregistrate si si al planificarii secventelor urmatoare ale activitatii de invatare.
– de certificare a nivelului de cunoi de cunostinte si abilitati al elevilor la sfarsitul unei perioade lungi de instruire.
– de selectie a elevilor pentru accesul intr-o treapta superioara de invatamant sau intr-un program specific de instruire.

In afara functiilor generale mentionate anterior, evaluarea mai indeplineste si o serie de functii specifice:
– functia motivationala, de natura sa stimuleze activitatea de invatare a elevilor prin valorificarea optimala a feedback-ului pozitiv oferit de catre actul evaluativ in sine.
– functia de orientare scolara si profesionala, prin intermediul careia evaluarea performantelor elevilor furnizeaza informatii utile elevilor in vederea alegerii formei corespunzatoare de invatamant.

Evaluarea este o componentă esențială a procesului de învățământ și are un efect hotărâtor în obținerea unor performanțe în diferite activități, contribuind și la dezvoltarea intelectuală a subiecților. Rolul evalăurii este acela de creștere a performanțelor școlare, astfel, metodele și procedeele de evaluare oferă posibilitatea unei evaluări complexe, veridice și sensibile la diferențele individuale dintre elevi; îmbinarea lor oportună poate conduce la informații relevante referitoare la rezultatele și progresele pe care aceștia le înregistrează.

CAPITOLUL 2

EVALUAREA PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CAZUL DISCIPLINELOR ECONOMICE

Dificultățile cu privire la evaluare în contextul disciplinelor economice rezidă din faptul că, atitudinile intelectuale și comportamentul economic nu sunt imediat exprimabile, posibilitățile de măsurare fiind reduse. Există comportamente a căror apreciere nu se poate realiza prin evidențierea cantitativă a nivelului de însușire la un moment dat (exemplu: comportamentul rațional al elevului – consumator). Trăsăturile de personalitate, voința, motivația, atitudinile, interesele, sentimentele, spiritul de organizare, convingerile, întreaga conduită a elevului sunt rezultate calitative ale activității de învățare greu de cuantificat și evaluat în termeni de comportamente direct și imediat observabile.

2.1. Strategii de evaluare ale disciplinelor economice

În prezent, există trei momente în care se realizează evaluarea la nivelul procesului de învățământ: la început, pe parcursul procesului de învățământ și la sfârșitul lui. În funcție de acestea, se definesc și următoarele trei tipuri de strategii de evaluare valabile și în cazul disciplinelor economice:

Evaluarea inițială/predictivă se aplică la începutul unui program de instruire (an școlar, semestru, unitate de învățare). Este destinată identificării capacităților de învățare ale elevului, nivelului de pregătire al acestuia, motivația pentru învățare, nivelul la care s-au format deprinderile de muncă intelectuală și gradul de dezvoltare al acestora, vocabularul economic format (volumul și calitatea), capacitățile cognitive (analiza, sinteza), disponibilitățile de comunicare și relaționare etc.

Strategia de evaluare formativă (continuă/ pe parcurs/ de progres) – se realizează pe tot parcursul instruirii, presupune verificarea la fiecare oră (prin teste de progres, extemporale), în scopul determinări cauzelor eșecului sau succesului școlar precum și pentru a stabili lacunele acumulate de elevi/studenți și a le elimina. Scopul evaluării formative este de a stabili nivelul la care se plasează rezultatele parțiale față de cele finale preconizate a se produce.

Strategia de evaluare sumativă (cumulativă/ de bilanț) – se realizează la sfârșitul unei perioade de instruire (semestru, an școlar, ciclu de școlaritate). Evaluarea sumativă evidențiază efectele, eficiența, rezultatele globale ale învățării. Scopul acestei strategii este de a determina nivelul obiectivelor de referință și nu de a constata că cei evaluați știu totul.

2.2 Metode de evaluare ale disciplinelor economice

O selecție a metodelor și tehnicilor tradiționale de evaluare a rezultatelor și progreselor școlare utilizabile în predarea economiei ar putea cuprinde următoarele exemple:

Chestionarea orală se referă la dialogul bazat pe întrebări și răspunsuri între profesor și elev, profesorul urmărind să determine atât cantitatea cât și calitatea cunoștințelor, a deprinderilor formate, a capacității de a opera cu aceste cunoștințe/deprinderi. Ca dezavantaje ale metodei am putea considera faptul că această metodă presupune timp îndelungat pentru realizare, subiectivitate și inhibă unii elevi dar personal, consider că aceasta este cea mai bună metodă pentru a-i pregăti și a-i ajuta să își exrpime ideile mai ușor pe viitor.

Examinarea scrisă – reprezintă o modalitate mai „economicăˮ de evaluare, ce permite verificarea obiectivă a întregului colectiv de elevi, depistarea nivelului de reușită, greșelile comune și îndeplinirea obiectivelor pedagogice propuse. Evaluarea scrisă poate fi utilizată sub formă de extemporal, teză, test, temă executată acasă, proiect, eseu, referat, chestionar.

Iar ca dezavantaje considerăm: neajunsurile cauzate de răspunsurile testelor grilă, care nu exprimă de cele mai multe ori nivelul real al cunoștințelor unui elev; alt neajuns este întâlnit la evaluarea de tip eseu/referat, unde se poate copia sau plagia;

Examinarea prin probe practice la disciplinele economice presupune corelarea cunoștințelor acumulate cu capacitatea de aplicare practică a acestora. Această metodă are ca scop identificarea aptitudinilor, talentelor și a deprinderilor practice (capacitatea de „a face” nu doar de „a ști”) ale elevului.

Pe lângă metodele tradiționale de evaluare a disciplinelor economice există și o serie de metode alternative de evaluare precum:

Testul Docimologic reprezintă o modalitate de eficientizare a evaluării prin probe scrise. Acesta constă într-o probă ce permite o măsurare, apreciere și notare cât mai exactă a deprinderilor cognitive și psihomotorii ale elevilor.

Observarea sistematică a activității și a comportamentului elevului/studentului furnizează informații utile, diverse și complete cu privire la evoluția elevului. „Observarea este focalizată pe capacitățile acționale, pe competențele și abilitățile de care dispun elevii, dar și pe disponibilitățile de comunicare ale acestora, modul cum se implică în lecție și cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.

Portofoliul de activitate „reprezintă cel mai complex instrument de evaluare, include rezultatele relevante obținute de fiecare elev prin celelalte metode și tehnici de evaluare. Evaluarea portofoliului poate fi realizată pentru fiecare element al portofoliului, prin câte o notă, sau cu o singură notă pentru toate instrumentele de evaluare incluse”.

Referatul permite elaborarea unei sinteze originale referitoare la o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă. Referatul este folosit doar ca element de portofoliu sau pentru acordarea unei note parțiale în cadrul evaluării efectuate pe parcursul instruirii.

Eseul poate fi, de asemenea, folosit și ca metodă de evaluare. Problematica eseului în învățământ este foarte diversă putând fi abordată atât cu mijloace literare, cât și cu mijloace științifice, într-un spațiu care, de regulă, nu depășește două-trei pagini.

Proiectul este o activitate mai amplă de durată ce implică efort intelectual și muncă de organizare, selecție și sistematizare de date ceea ce permite dezvoltarea deprinderilor de documentare științifică.

Analiza textului economic reprezintă un procedeu didactic cu multiple valențe formativ-spirituale și axiologice, utilizarea textului economic în procesul de predare-învățare și în evaluare, îi formează pe elevi să deprindă arta lecturii active, inteligente și pătrunzătoare a ideilor cuprinse în text, înlocuind astfel citirea docilă și exclusiv receptivă, de memorizare.

Studiul de caz este o metodă care, prin excelență, se bazează pe cercetare, presupunând analiza, înțelegerea, diagnosticarea și rezolvarea unei situații.

Fig. 2.1. Etapele analizei unui studiu de caz

Aplicațiile practice și probleme cu conținut economic

Utilizarea aplicațiilor practice în procesul de învățământ impune realizarea unor cerințe metodologice și didactice. În funcție de tipologia lor, aplicațiile practice pot fi structurate astfel:

aplicații practice cu algoritm implicit

Aceste aplicații au un grad redus de operaționalizare, ca urmare a faptului că nu conțin capcane logico-cognitive în analiza conexiunii unor indicatori economici.

aplicații practice cu algoritm disimulat

Acest tip de aplicații practice presupune anumite capcane logico-economice, care pot fi sesizate și rezolvate doar în condițiile cunoașterii relațiilor de determinare a fenomenelor economice care

fac obiectul rezolvării aplicației respective, precum și a formulelor de calcul ale unor indicatori și indici economici.

aplicații practice de tip analiză-diagnostic

Problemele de acest tip presupun rezolvarea succesivă și corelată a unor aplicații cu algoritm implicit sau disimulat. Pe baza indicatorilor obținuți se face analiza comparată și în dinamică pe variante pentru aceeași firmă sau pentru cel puțin două societăți comerciale care au același obiect de activitate.

2.3 Inovații ale evaluării educaționale

2.3.1 Evaluarea asistată pe calculator reprezintă, precum și instruirea asistată pe calculator, un domeniu educațional nou și puțin fundamentat dar cu un mare potențial de dezvoltare.

Spre deosebire de metodele de evaluare tradiționale, evaluarea cu ajutorul calculatorului este detașată de orice element de subiectivism, pe de-o parte, iar pe de altă parte ajută pe cei evaluați sa-și stăpânească emoțiile cauzate verificările curente și la examene. Prin această metodă crește încrederea elevilor în obiectivitatea profesorilor dar cel mai mare avantaj al metodei îl constituie faptul că elevii înșiși se pot autoevalua pe parcursul muncii independente pe care o depun zilnic, beneficiind de feed-back-ul atât de necesar unei învățări eficiente și performante.

Evaluarea asistată pe calculator ar putea fi aplicată cu ușurință în cadrul disciplinelor economice, având în vedere faptul că acestea fac parte dintr-un domeniu vast de studiu și cu un grad crescut de aplicabilitate practică. În acest sens pot fi concepute teste docimologice de evaluare care să conțină itemi variați (închiși/deschiși) susținute pe calculator, de asemenea elevii/studenții pot fi evaluați pe baza unor probe practice realizate cu ajutorul calculatorului( ca de exemplu crearea unor magazine digitale de comerț, a unor site-uri sau bloguri de promovare sau chiar de realizare a unor programe de contabilitate cu ajutorul unor software-uri specifice).

Procesul de rezolvare a problemelor

Din cauza lipsei infrastructurii necesare dar și a lipsei instruirii cadrelor didactice în acest sens, metoda de evaluare cu ajutorul calculatorului este folosită, încă prea puțin, în școala românească, începuturile sunt însă promițătoare, iar numărul adepților utilizării ei în evaluarea curentă și la examene crește.

2.3.2 Strategii interactive de evaluare

Evaluarea interactivă presupune existența unui parteneriat între agenții educaționali, care are la bază procese de colaborare și de negociere constructivistă și care vizează responsabilizarea educatului și mobilizarea inițiativelor acestuia în cadrul proceselor de învățare și evaluare.

„Aceste strategii de evaluare interactive se potrivesc în contextul științelor economice, ținând seama de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și anume:

evaluarea să fie o experiență de învățare, motivantă, nestresantă;

să se bazeze pe dialog interpersonal și intrapersonal;

să se concentreze pe ceea ce s-a învățat și nu pe ceea ce s-a greșit;

să se desfășoare încă de la începutul programului, consiliând și ameliorând pe parcurs și nu doar la sfârșit;

să ofere oportunități de gândire, reflecție și revizuire;

să fie clară și explicită;

să fie în concordanță cu particularitățile educatului;

să promoveze dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi;

să favorizeze și să permită elevului/studentului să învețe să construiască forma sa personală de realizare a învățării;

evaluarea eficientă nu se oprește la sfârșitul procesului ci creează noi alternative, studiază impactul și preconizează noi demersuri”.

Fig. 2.3. Scopurile evaluării interactive

Ca și condiție a evaluării interactive, dezvoltarea capacității de autoevaluare ar putea fi realizată prin câteva metode și anume:

Notarea în colaborare cu colegii – participarea colegilor la aprecierea rezultatelor, realizează mai multe beneficii: confirmarea aprecierilor profesorului în opinia studenților față de rezultatele constatate, exercitarea de către elev, a rolului de subiect al acțiunii pedagogice, de participant efectiv la propria sa formare, o mai bună apreciere de către cel evaluat a rezultatelor sale, și o mai bună înțelegere a eforturilor necesare pentru a atinge nivelul de competență dorit.

Autonotarea controlată – propunerea de notă o face elevul sau studentul examinat, evident cu motivarea clară, revizuirea, și definitivarea de către examinator, poate fi chiar cu consultare colegilor. Nu este foarte recomandat însă ca cel examinat să-și evalueze singur răspunsul, varianta cea mai potrivită a metodei ar fi autocorectarea sau corectarea reciprocă, prin schimb de lucrări, efectuată în cazul evaluării formative.

Metoda notării reciproce – aprecierea este făcută de către o grupă de elevi, stabilită pentru o perioadă limitată și evident sub îndrumarea profesorului.

Metoda de apreciere obiectivă a personalității – autoaprecierea dirijată, controlată, însoțită de o pondere a notelor acordate de elevi sau studenți, având la bază principiul conform căruia o cunoaștere obiectivă a rezultatelor poate fi realizată prin completări reciproce de informații și aprecieri obținute în urma antrenării colectivului/grupei și confruntarea acestora.

CAPITOLUL 3.

METODE ȘI TEHNICI MODERNE DE EVALUARE PROPUSE ÎN
OPTIMIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ECONOMIC SUPERIOR

Sunt considerate metode si tehnici moderne de evaluare, care contribuie la optimizarea procesului evaluativ, hărțile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica 3-2-1, proiectul, portofoliul, jurnalul reflexiv, investigația, observația sistematică a comportamentului elevilor, autoevaluarea.

Principalele valențe formative ale metodelor și tehnicilor moderne de evaluare sunt cuprinse în următorul tabel (Tabel 3.1.)

Tabel 3.1. Valențele formative ale metodelor și tehnicilor moderne de evaluare

În continuare va fi analizat modul în care hărțile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica 3-2-1, proiectul și portofoliul contribuie la optimizarea procesului de evaluare al disciplinelor economice

3.1. Hărțile conceptuale

Harta cognitivă ia forma unei reprezentări grafice care permite „vizualizarea organizării procesărilor mentale a informațiilor legate de o problemă de conținut sau concept” (Joița, 2007, 22).

„Hărțile conceptuale („conceptual maps”) sau hărțile cognitive („cognitive maps”) pot fi definite drept oglinzi ale modului de gândire, simțire și înțelegere ale celui/celor care le elaborează. Reprezintă un mod diagramatic de expresie, constituindu-se ca un important instrument pentru predare, învățare, cercetare și evaluare la toate nivelurile și la toate disciplinele.” (Oprea, 2006, 255).

„Ele sunt imaginile noastre despre lume, arată modul nostru de a percepe și interpreta realitatea. Hărțile nu indică doar cunoașterea, ci și non-cunoașterea.” (Siebert, 2001, 172).

Hărțile conceptuale reprezintă instrumente care îi permit cadrului didactic să evalueze nu atât cunoștințele pe care le dețin studenți, ci, mult mai important, relațiile pe care aceștia le stabilesc între diverse concepte, informațiile internalizate în procesul învățării, modul în care își construiesc structurile cognitive, asociind și integrând cunoștințele noi în experiențele cognitive anterioare. Astfel că în cazul disciplinelor economice, hărțile conceptuale pot constitui o metodă de evaluare eficientă în condițiile în care studenții sunt deseori puși în situația de a se raporta la experiențele cognitive anterioare în demersul lor de acumulare de noi cunoștințe și de aprofundare cu atât mai mult cu cât acestea pot fi integrate atât în activitățile de grup, cât și în cele individuale.

Hărți conceptuale tip “pânză de păianjen”

Se plasează în centrul hărții conceptul nodal (tema centrală), iar de la acesta, prin săgeți, sunt marcate legăturile cu noțiunile secundare.

Fig. 3.1. Hărți conceptuale tip “pânză de păianjen”

Elevii ar putea fi evaluați printr-o astfel de metoda în cazul în care li s-ar cere să alcătuiască o hartă conceptuală tip pânză de păianjen, care să cuprindă ca și concept nodal o temă economică, iar prin săgeți să fie marcate legăturile cu o noțiunile economice secundare, urmând ca studentul să facă descrieri succinte ale tuturor noțiunilor marcate.

b. Hartă conceptuală ierarhică

Într-o hartă conceptuală ierarhică, informațiile vor fi reprezentate grafic în funcție de importanța acestora, stabilindu-se relații de supraordonare/subordonare și coordonare.

Fig. 3.2. Hartă conceptuală ierarhică

Acest tip de hartă conceptuală ierarhică poate fi de asemenea folosit în cazul evaluării gradului de însușire a cunoștințelor de natură economică de către elevi. Acestora li se poate cere să realizat o hartă conceptuală ierarhică în cazul unei clasificari a unor noțiuni cu caracter economic.

c. Harta conceptuală lineară

Particularitatea acestei hărți constă în prezentarea lineară a informațiilor.

Fig. 3.3 Harta conceptuală lineară Fig. 3.4 Sisteme de hărți conceptuale

Acest tip de hartă poate fi utilizat în evaluarea noțiunilor economice care au o anumită înlănțuire logică și care sunt interdependente, sau în cazul în care este vorba de o serie de noțiuni care trebuiesc prezentate cronologic de către elevi.

Avantajele utilizării hărților conceptuale: permit profesorului să emită aprecieri referitoare la eficiența stilului de învățare al elevilor și să îi ajute să-și regleze anumite componente ale acestuia; asigură „vizualizarea” relației dintre componenta teoretică și practică a pregătirii elevilor; facilitează evaluarea structurilor cognitive ale elevilor, cu accent pe relațiile stabilite între concepte, idei etc.

Dezavantaje ale utilizării hărților conceptuale: consum mare de timp; risc crescut de subiectivitate în apreciere, în absența unor criterii de evaluare clare; efort intelectual și voluntar intens din partea elevilor/studenților, care trebuie să respecte anumite standarde și rigori impuse de specificul acestei metode.

3.2. Metoda R.A.I. -Răspunde – Aruncă – Interoghează-

Metoda R.A.I. vizează „stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat.” (Oprea, 2006, 269).

Ca și metodă de evaluare aceasta poate fi utilizată în orice moment al activității didactice, dar implică respectarea următorilor pași:

se menționează conținutul/tema supus/ă evaluării;

se oferă o “minge” primului elev care va demara activitatea;

acesta formulează o întrebare și aruncă mingea către un coleg care va preciza răspunsul; la rândul său, acesta va arunca mingea altui coleg, adresându-i o nouă întrebare;

elevul care nu va putea oferi răspunsul corect la întrebare va ieși din „joc”, răspunsul corect fiind specificat de cel ce a formulat întrebarea; acesta are dreptul de a mai adresa o întrebare, iar în cazul în care nici el nu cunoaște răspunsul corect, va părăsi „jocul” în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea;

în „joc” vor rămâne numai elevii care demonstrează că dețin cunoștințe solide în legătură cu tema evaluată;

la final, profesorul clarifică eventualele probleme/întrebări rămase fără răspuns.

În cazul acestui tip de evaluare, profesorul-observator identifică eventualele carențe în pregătirea elevilor și poate corecta astfel aceste carențe odată identificate.

Avantajele metodei R.A.I.: elementele de joc asociate acestei metode transformă demersul evaluativ într-o activitate plăcută, atractivă, stimulativă; este, în același timp, o metodă eficientă de evaluare, dar și o metodă de învățare interactivă; nu implică sancționarea prin notă a performanțelor, având rol constativ-ameliorativ, ceea ce elimină stările emoționale intens negative;

Dezavantajele acestei metode pot fi următoarele: consum mare de timp; răspunsuri incomplete sau incorecte, în condițiile în care profesorul nu monitorizează cu atenție activitatea grupului; nonimplicarea unor elevi sau etichetarea elevilor care au nevoie de mai mult timp pentru formularea întrebărilor/răspunsurilor;

3.3. Tehnica 3-2-1

Tehnica 3-2-1 este „un instrument al evaluării continue, formative și formatoare, ale cărei funcții principale sunt de constatare și de sprijinire continuă a elevilor.” (Oprea, 2006, 268).

Această tehnică are în vedere constatarea și aprecierea rezultatelor obținute la finalul unei secvențe de instruire sau al unei activități didactice, în scopul ameliorării/îmbunătățirii acestora, și nu presupune sancționarea prin notă a rezultatelor elevilor/studenților.

Denumirea acestei tehnici se datorează cerințelor pe care le presupune. Asfel, dacă elevii vor fi evaluați printr-o astfel de metodă vor avea de precizat:

– trei concepte de natură economică pe care le-au învățat la disciplina respectivă

– două idei pe care ar dori să le dezvolte sau să le completeze cu noi informații economice;

– o capacitate, o pricepere sau o abilitate pe care și-au format-o/ exersat-o în cadrul activității de predare-învățare.

Avantajele tehnicii 3-2-1: formarea și dezvoltarea competențelor de autoevaluare; aprecierea unor rezultate de diverse tipuri (cunoștințe, capacități, abilități); conștientizarea achizițiilor ce trebuie realizate la finalul unei secvențe de instruire sau a activității didactice; cultivarea responsabilității pentru propria învățare și rezultatele acesteia;

Dezavantajele tehnicii 3-2-1: superficialitate în elaborarea răspunsurilor; „contaminarea” sau gândirea asemănătoare; dezinteres, neseriozitate manifestată de unii elevi/studenți etc.

3.4. Proiectul

Reprezintă „o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup, recomandată profesorilor pentru evaluarea sumativă.” (Cucoș, 2008, 138). Fiind o metoda mai complexă de evaluare și întocmirea acestuia presupune o perioadă mai mare de timp (câteva zile sau câteva săptămâni). Proiectul poate constitui atat o metoda de evaluare individuală cât și de grup.

După efectuarea planificării de către profesor, elevii vor avea de realizat produsele respectiv materialele, prevăzute, în concordanță cu structura prevăzută de către profesor și cu bibliografia aferentă. Ulterior își vor susține aceste proiecte be baza cărora vor fi evaluați și notați.

Avantaje ale utilizării proiectului ca metodă de evaluare:

este, în același timp, o metodă eficientă de evaluare, dar și o metodă de învățare interactivă;

plasează elevul într-o situație de cercetare autentică;

cultivă responsabilitatea pentru propria învățare și rezultatele acesteia;

asigură implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse;

facilitează abordările de tip inter – și transdisciplinar;

promovează interevaluarea/autoevaluarea și interînvățarea;

oferă posibilitatea aprecierii unor rezultate de diverse tipuri (cunoștințe, capacități, abilități);

permite exersarea și evaluarea:

capacității de a observa;

capacității investigative;

capacității de analiză, sinteză, comparație, generalizare și abstractizare;

capacității de a utiliza tehnici specifice de muncă intelectuală;

capacității de a utiliza, asocia, transfera diverse cunoștințe;

capacității argumentative;

capacității de a realiza un produs etc.;

asigură dezvoltarea competențelor de relaționare, a competențelor de comunicare;

stimulează creativitatea;

facilitează dezvoltarea încrederii în propriile forțe etc..

Dezavantaje ale utilizării proiectului ca metodă de evaluare:

apariția unor conflicte între elevi (în condițiile elaborării în grup a proiectelor);

minimalizarea rolului profesorului etc..

3.5. Portofoliul

Este „o metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată într-o secvență mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.” (Cucoș, 2008, 140). Portofoliul reprezintă „un veritabil „portret pedagogic” al elevului, relevând: nivelul general de pregătire, rezultatele deosebite obținute în unele domenii, ca și rezultatele slabe în altele, interese și aptitudini demonstrate, capacități formate, atitudini, dificultăți în învățare întâmpinate ș.a.m.d.” (Radu, 2000, 226).

STUDIU DE CAZ

UTILIZAREA METODEI PORTOFOLIULUI DE ACTIVITATE PE UN GRUP ȚINTĂ DIN BAZA DE PRACTICĂ PEDAGOGICĂ

Portofoliul este considerat a fi cel mai adecvat instrument de evaluare formativă, și are un rol tot mai important în evaluarea disciplinelor economice. Atuul portofoliului este acela că permite estimarea progresului în învățare al elevului, prin raportare la achizițiile realizate în perioade de timp mai mari, semestru sau chiar an școlar.

Precum și în cazul proiectului, structura unui portofoliu va trebui stabilită încă de la început de către profesor, de comun acord cu elevii.

Cerințele standard și produsele reprezentative ale activității studenților vor fi stabilite de către profesor, iar în ceea ce privește conținutul prortofoliului, elevii își vor aduce contribuția proprie, pe baza căreia vor fi și notați.

Există numeroase componente care pot fi conținute de un portofoliu, dar considerăm că la disciplinele economice în alcătuirea unui portofoliu prezintă importanță și regăsim: referate, eseuri, creații literare proprii, rezumate cu temă economică; recenzii ale unor articole sau cărți, pe teme economice; pliante, prospecte; postere; teme, probleme rezolvate; schițe, proiecte și experimente; date statistice; teste și lucrări semestriale; chestionare; fișe de observare; fișe de lucru; reflecții ale elevului asupra unor diverse teme; liste bibliografice și comentarii cu privire la anumite lucrări; fișe de informare și documentare independentă; hărți cognitive etc.

În cadrul activității de practică pedagogică am propus evaluarea unui portofoliu la disciplina, „Calitatea produselor și serviciilor”, ce se studiază pe parcursul clasei a IX-a de către elevii cu specializarea Tehnicieni în activitatea economică în cadrul Colegiului Economic „Hermesˮ din București. În planul de învățământ disciplina este prevăzută cu 2 ore/ săptămână pe parcursul întregului an școlar. Astfel evaluarea formativă sau continuă s-a realizat pe fiecare semestru al anului școlar 2013-2014. Evaluarea portofoliului s-a realizat pentru fiecare element în parte, utilizând metodele obișnuite de evaluare.

Împreună cu elevii am căzut de acord asupra produselor pe care trebuie să le conțină portofoliul și care să dovedească îndeplinirea obiectivelor învățării. Astfel portofoliul propus la disciplina, „Calitatea produselor și serviciilor” a cuprins:

Studiu de caz

Referat

Evaluarea prin intermediul probelor practice (rezolvarea problemelor din fișele de lucru)

Teme de casă

Anexe

Studiul de caz

În cadrul unităților de lecție aferente capitolului „Marcarea-etichetarea mărfurilor”, pentru aprofundarea noțiunilor predate, elevii au avut de parcurs un studiu de caz care presupunea ca aceștia să răspundă la o serie de întrebari. Obiectivele studiilor de caz urmăresc ca la finalul orei elevii să fie capabili:

să selecteze din suportul teoretic propus, datele necesare pentru un studiu de caz;

să structureze, într-un context nou, un studiu de caz;

să utilizeze oportun și rațional elementele studiului de caz.

Referatul

Tot în cadrul unităților de lecție, elevii au avut de realizat un referat cu una din temele următoare:

Caracteristici de calitate și defecte ale mărfurilor textile și ale articolelor de încălțăminte

Valoarea energetică a mărfurilor alimentare

Caracteristici organoleptice ale produselor din legume și fructe

Evaluarea prin intermediul probelor practice(rezolvare de probleme)

În cadrul lecției cu subiectul „Sortimentul mărfurilor chimice de uz casnic pentru spălat și curățat” elevii au realizat rezolvarea problemelor din fișele de lucru propuse.

După prezentarea modelului de rezolvare elevii au realizat în mod similar o rezolvare corectă a exercițiilor.

Temele de casă

Obținerea punctajului aferent activității la lecție a presupus și realizarea unor teme de casă de către elevi. Aceste teme au implicat fie rezolvarea de probleme specifice domeniului economic fie realizarea unor eseuri cu referire la anumite teme:

Pe baza cunoștințelor acumulate dați câte 3 exemple de produse chimice pentru fiecare categorie.

Prezentați efectele pe care le-ați observat recent în rețeaua comercială, în cazul unor produse nealimentare

Pe baza cunoștințelor acumulate precizați diferența dintre grăsimile vegetale și animale.

Pe baza cunoștințelor acumulate, precizați pentru fiecare categorie de mărfuri (tehnico-sanitare și materiale de construcții) câte un exemplu din cadrul obiectelor din locuința proprie, din sala de clasă sau alte locuri vizitate și cunoscute de elev.

Disciplina Calitatea produselor și a serviciilor asigură dobândirea unor competențe proprii gândirii economice moderne, active și creatoare, stimulează capacitățile intelectuale și abilitățile necesare cunoașterii calității produselor și serviciilor.

În evaluarea pe bază de portofoliu, avantajele sunt numeroase:

-permite identificarea punctelor forte ale activității fiecărui student, dar și a aspectelor ce pot fi îmbunătățite;

-facilitează exprimarea creativă și manifestarea originalității specifice fiecărui elev;

-determină angajarea și implicarea efectivă a elevilor în demersul evaluativ;

-permite aprecierea unor tipuri variate de rezultate școlare și a unor produse care, de regulă, nu fac obiectul nici unei evaluări;

-evidențiază cu acuratețe progresul în învățare al elevilor, prin raportare la o perioadă mai lungă de timp;

-constituie un reper relevant pentru demersurile de diferențiere și individualizare a instruirii;

-cultivă responsabilitatea studenților pentru propria învățare și pentru rezultatele obținute;

-nu induce stări emoționale negative, evaluarea având ca scop îmbunătățirea activității și a achizițiilor elevilor;

-facilitează cunoașterea personalității studentului și autocunoașterea;

Tipuri de portofolii:

Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecție a celor mai importante lucrări);

Portofoliu de progres sau de lucru (conține toate elementele desfășurate pe parcursul activității);

Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.)

Evaluarea portofoliilor se face multicriterial. De exemplu, criteriul conformității la teoria predată poate fi completat cu cel al inovativității și originalității. Fiecare produs cuprins în portofoliu poate fi evaluat din punct de vedere cantitativ (numărul de pagini, de exemplu), dar mai ales calitativ: creativitatea produsului individual sau colectiv, elementele noi, punctele forte, etc. De asemenea evaluarea portofoliului va fi supusă evaluării efectelor pe care acest gen de evaluare l-a avut asupra dezvoltării personalității, a capacității de autoevaluare și a competențelor de intercomunicare ale elevilor.

Eu nu am fost în măsură să notez portofoliile deoarece eram în practică pedagogică, dar acestea au fost verificate și m-am asigurat că elevii au toate elementele necesare portofoliilor.

Portofoliul reprezintă un element flexibil de evaluare, care, pe parcurs, poate să
includă și alte elemente către care se îndreaptă interesul elevilor și pe care dorește să le aprofundeze. Evaluarea portofoliului se face prin calificative acordate conform criteriilor de
apreciere și indicilor stabiliți. Forma pe care o poate îmbrăca portofoliul este fie o mapă cu documente, fie o cutie de carton în care se pot aduna: casete video, materiale, desene, picturi, fotografii ce reprezintă aspecte ale învățării și/sau pe cei implicați în activitate.

Scopul nu este neapărat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învățării,
prin directa implicare a participanților la activitate. Subiecții reflectă continuu asupra a ceea ce învață, existând o permanentă corelație cu obiectivele. Îndrumătorul trebuie să fie deschis și să sprijine căutările elevilor.

Portofoliul dezvoltă capacitatea studentului de autoevaluare, acesta devenind auto-reflexivi asupra propriei munci și asupra progreselor înregistrate. Totodată, portofoliul implică mai activ elevul în propria evaluare și în realizarea unor materiale care
să-l reprezinte cel mai bine.

Dezavantajul portofoliului este acela că nu poate fi repede și ușor de evaluat si este greu de apreciat conform unui barem strict, deoarece reflectă creativitatea și originalitatea elevului.

Ca metodă alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decât cantitativă și este mai ușor de aplicat pe grupuri mai mici. Profesorul îl poate folosi pentru a evalua performanțele studenților, iar studenții îl pot folosi pentru autoevaluare și ca modalitate de reflecție asupra învățării. Poate fi considerat în același timp un instrument complementar folosit de profesor în aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare și învățare. Deasemenea, portofoliul este compatibil cu
instruirea individualizată ca strategie centrată pe stilurile diferite de învățare.

Prin complexitatea și bogăția informației pe care o furnizează, sintetizând
activitatea studentului de-a lungul timpului (un semestru, an școlar sau ciclu de învățământ), portofoliul poate constitui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări.

Concluzii

Evoluția concepțiilor despre evaluarea educațională parcurge, la începutul secolului XXI, momentele trecerii de la „cultura testării” la „cultura evaluării”, adică de la „măsurare” la evaluare „autentică”. Paradigma dominantă în anii 60-70 a acordat mare atenție măsurării, nevoii de precizie, soluția fiind formularea obiectivelor educaționale în termeni comportamentali, măsurabili, operaționali. Astfel, se considera că precizia în formularea obiectivelor reprezintă o premisă pentru obiectivitatea, validitatea și fidelitatea evaluării.

Abordările teoretice și metodologice au evoluat în ultimele decenii. Pornind de la întrebarea “ce rezultate dorim să obținem în urma învățării?" și de la analiza efectelor negative ale evaluării asupra curriculum-ului și activităților de formare, asupra formatorului și cursanților, s-a încercat o „re-proiectare” a evaluării. Teoreticienii nord-americani utilizează termenul de „evaluare autentică”, pentru a desemna această nouă concepție.

Evaluarea nu mai este considerată doar o modalitate de control, finalizată potențial cu sancțiuni. Ea este concepută drept parte integrantă a întregului proces de instruire, și nu etapă separată a acestuia. În acest nou context, rolul evaluării este de a sprijini învățarea și formarea, fără a le “distorsiona”. În literatura de specialitate se vorbește chiar despre “demistificarea evaluării”: eliminarea aurei misterioase pe care evaluarea o are uneori și asigurarea transparenței și credibilității acestui proces. Multe lucrări de specialitate au analizat și au adus critici modelului psihometric, în special testelor standardizate care nu măsoară aspecte importante ale învățării și nu sprijină învățarea. Testele standardizate, normative, itemii cu alegere multiplă au rareori capacitatea de a evalua competențe superioare. Principalele critici aduse testelor standardizate au scos în evidență valoarea diagnostică redusă a informațiilor evaluative, evaluarea capacităților inferioare, încurajarea răspunsului la probleme predeterminate. Acestea nu reflectă diversitatea experiențelor cursanților, nu reflectă modul în care aceștia învață, ci doar rezultatele finale ale procesului didactic.

Modelul evaluării autentice propune deplasarea accentului de la evaluarea rezultatelor finale ale învățării, la procesul de învățare, de aceea evaluarea prin portofoliu considerăm că este o metodă modernă, de evaluare multidimensională. Principalele caracteristici ale acestei noi concepții despre evaluare sunt:

– Evaluarea trebuie să fie reprezentativă pentru performanțele elevilor: aceștia realizează experimente, nu memorează informația; sarcinile sunt contextualizate, complexe; presupune metacogniție; oferă posibilitatea exprimării stilului de învățare al fiecăruia.

– Criteriile de evaluare pun accent pe esențial; elevii cunosc sarcinile și criteriile de evaluare, știu ce competențe trebuie să demonstreze.

– Rolul important al autoevaluării: cursanții își analizează rezultatele, le compară, își revizuiesc strategia de învățare.

– Creează cursanților sentimentul că munca lor este importantă, și nu doar rezultatele finale.

Portofoliul este o metodă de evaluare ce reprezintă o colecție de informații despre progresul școlar al unui elev, obținut printr-o varietate de metode și tehnici de evaluare. Conținutul său va fi focalizat pe concepte și capacități esențiale, respectiv pe selecții din însemnări; produse elaborate; produse care indică interesele, stilul și folosirea unor varietăți de inteligențe; produse care arată procesul de dezvoltare(început, planificare, revizuire); criteriile pe baza cărora munca va fi evaluată.

BIBLIOGRAFIE

Aebli Hans -Didactica psihologică. Aplicație în didactică a psihologiei lui Jean Piaget, Editura Didactică și pedagogică, București, 1973

Andron Daniela Roxana -Gaudeamus:Cercetare pedagogică, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2011

Andron Daniela Roxana -Didactica specialității. Științe economice. Editura Psihomedia, Sibiu, 2008

Andron Daniela Roxana -Didactica științelor economice în contextul ariei curriculare, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011

Cerghit Ioan -Sisteme de instruire alternative si complementare: Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis, Bucuresti, 2002

Ciobanu Olga –Didactica disciplinelor economice, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Cucoș Constantin -Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002

Cucoș Constantin -Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași, 2008

Diaconu Mihai -Pedagogie, Editura ASE București, 2004

Diaconu Mihai, JINGA Ioan (coord) -Pedagogie, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Druță Maria Elena(coord) -Didactica disciplinelor economice. Considerații teoretice și aplicații, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Gavotă Mihai -Noi deschideri în învățământul universitar. Premise și soluții informatice, Editura Licorna, București, 2004

Jinga Ioan și colectiv -Evaluarea performanțelor, Ediția a II-a, Editura Aldin, București, 1999

Manolescu M. -Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București, 2005.

Meyer G. -De ce și cum evaluăm Editura Polirom, Iași, 2000

Oprea Crenguuța Ileana -Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Pătruț Vasile -Didactica disciplinelor economice, Editura Alma Mater Bacău, 2008

Radu Ion T. -Evaluarea in procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Stoica Adrian, Mihail Roxana -Evaluarea educațională:Inovații și perspective, Editura Humanitas Educațional, București, 2007

Surdu Emil -Fenomenul educațional:teoriia educației, teoria curriculum-ului, teoria instruirii, teoria evaluării, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008

http://pshihopedagogie.blogspot.ro/search?q=metodologia+evaluarii

Anexe

Fișă de lucru pentru clasa a IX-a A

Completați spațiile libere:

Mărfurile chimice se împart în ……….. categorii: …………………………………….. , …………………………………………. și produse chimice cu diverse utilizări.

Detergenți (după destinație) se împart la rândul lor în: ………………………………., …………………………………….,…………………………………,……………………………. și pentru covoare.

Produsele de curățat mobilă și produsele pentru curățat………………… fac parte din categoria produselor chimice ……………………

După forma de prezentare, produsele chimce pentru curățat obiecte de uz casnic sunt: …………….., …………………., …………………. și gel.

Alte anexe

Clasificarea mărfurilor chimice de uz casnic pentru spălat și curățat

BIBLIOGRAFIE

Aebli Hans -Didactica psihologică. Aplicație în didactică a psihologiei lui Jean Piaget, Editura Didactică și pedagogică, București, 1973

Andron Daniela Roxana -Gaudeamus:Cercetare pedagogică, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2011

Andron Daniela Roxana -Didactica specialității. Științe economice. Editura Psihomedia, Sibiu, 2008

Andron Daniela Roxana -Didactica științelor economice în contextul ariei curriculare, Editura Psihomedia, Sibiu, 2011

Cerghit Ioan -Sisteme de instruire alternative si complementare: Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis, Bucuresti, 2002

Ciobanu Olga –Didactica disciplinelor economice, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Cucoș Constantin -Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002

Cucoș Constantin -Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași, 2008

Diaconu Mihai -Pedagogie, Editura ASE București, 2004

Diaconu Mihai, JINGA Ioan (coord) -Pedagogie, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Druță Maria Elena(coord) -Didactica disciplinelor economice. Considerații teoretice și aplicații, Biblioteca digitală ASE, www.ase.ro, București

Gavotă Mihai -Noi deschideri în învățământul universitar. Premise și soluții informatice, Editura Licorna, București, 2004

Jinga Ioan și colectiv -Evaluarea performanțelor, Ediția a II-a, Editura Aldin, București, 1999

Manolescu M. -Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București, 2005.

Meyer G. -De ce și cum evaluăm Editura Polirom, Iași, 2000

Oprea Crenguuța Ileana -Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Pătruț Vasile -Didactica disciplinelor economice, Editura Alma Mater Bacău, 2008

Radu Ion T. -Evaluarea in procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Stoica Adrian, Mihail Roxana -Evaluarea educațională:Inovații și perspective, Editura Humanitas Educațional, București, 2007

Surdu Emil -Fenomenul educațional:teoriia educației, teoria curriculum-ului, teoria instruirii, teoria evaluării, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008

http://pshihopedagogie.blogspot.ro/search?q=metodologia+evaluarii

Anexe

Fișă de lucru pentru clasa a IX-a A

Completați spațiile libere:

Mărfurile chimice se împart în ……….. categorii: …………………………………….. , …………………………………………. și produse chimice cu diverse utilizări.

Detergenți (după destinație) se împart la rândul lor în: ………………………………., …………………………………….,…………………………………,……………………………. și pentru covoare.

Produsele de curățat mobilă și produsele pentru curățat………………… fac parte din categoria produselor chimice ……………………

După forma de prezentare, produsele chimce pentru curățat obiecte de uz casnic sunt: …………….., …………………., …………………. și gel.

Alte anexe

Clasificarea mărfurilor chimice de uz casnic pentru spălat și curățat