Metode ȘI Tehnici DE Lucru Interactive Folosite CU Copiii ÎN Activitățile Artistico Plastice ÎN Grădiniță
CUPRINS
INTRODUCERE
1.Rolul activităților artistico-plastice în cunoașterea și dezvoltarea copilului preșcolar………………………………………………………………………………………………………2
2. Motivarea alegerii temei și obiectivele propuse……………………………………………..4
CAPITOLUL I
SPECIFICUL ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE ÎN GRĂDINIȚA
1. Caracteristicile desenelor executate de copiii preșcolari………………………………….8
2. Repere ontogenetice în evoluția desenului…………………………………………………..10
3. Desenul ca abordare diagnostică și terapeutică a copilului…………………………….12
4. Aprecierea maturizării psihice a copilului prin utilizarea desenului………………..16
5.Valoarea formativă a activităților artistico-plastice și rolul lor în pregătirea copiilor pentru școală…………………………………………………………………………………..19
CAPITOLUL II
METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU INTERACTIVE FOLOSITE CU COPIII ÎN ACTIVITĂȚILE ARTISTICO-PLASTICE ÎN GRĂDINIȚĂ
1. Metode și procedee folosite în activitățile artistico-plastice………………………….26
2. Tehnici de lucru utilizate în activitățile artistico-plastice……………………………….36
3. Considerații generale asupra dezvoltării psiho-individuale a copiilor de vârstă preșcolară…………………………………………………………………………………………………….59
CAPITOLUL III
ABORDAREA EXPERIMENTALA A TEMEI PROPUSE
1. Prezentarea ipotezei de lucru………………………………………………………67
2. Constituirea eșantionului………………………………………………………….70
3. Metode utilizate în cercetare………………………………………………………74
4. Prezentarea activităților experimentale propuse copiilor…………………………82
5. Modalități de analiză și evaluare a lucrărilor realizate de preșcolari……………..86
CONCLUZII ȘI PROPUNERI………………………………………………………………..98
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..101
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………103
INTRODUCERE
1.Rolul activităților artistico-plastice în cunoașterea și dezvoltarea copilului preșcolar
Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și realitate,constând într-o realizare a generalului în particular,un mijloc de a reflecta realitatea în plină dezvoltare. Ca formă a cunoștinței sociale arta îndeplinește o funcție de cunoaștere și una de comunicare,ea reflectă conținutul esențial și tipic al realității obiective. Arta exprimă întotdeauna ceva, poartă un mesaj comunicând sentimentele și ideile creatorului pe care beneficiarul de artă le receptează și le asimilează intr-un mod propriu.
Imaginea de ansamblu a realității, relațiile dintre elementele componente ale unui obiect sau relațiile dintre elementele și fenomenele din natură și viață se transmit mai direct și mai precis prin desen, pictură, modelaj, decât prin vorbire sau oricare altă formă de cunoaștere, datorită resurselor descriptive și concretizatoare ale acestora. În timp ce artistul matur își alege în foarte mare măsură singur drumul de împlinire și desăvârșire a operei sale, psihicul copilului prezintă o mare mobilitate, iar lucrările lui vor reprezenta o oglindă permanentă a nivelului de dezvoltare intelectuală,dar și a dorințelor,aspirațiilor temerilor sau a altor stări interioare a copilului.
Copilul trebuie învățat și format să gândească vizual. Viziunea lui nu trebuie folosită numai ca raport al afirmațiilor verbale și conceptuale, ci potențialul ei activ specific trebuie exploatat. Mecanismele percepției vizuale sunt ordonate în fluxuri de senzații din câmpul vizual pe care le selectează ,clarifică și ordonează.
Se vorbește tot mai mult în zilele noastre despre o educație permanentă care începe în copilărie și durează tot restul vieții, fiecare individ continuându-o în funcție de interesele și voința sa. Fiecare dintre noi trebuie să cântărim și să punem în valoare însușirile care constituie apanajul creaturilor umane, așa–numitele „manifestări culturale”: căutarea frumosului, imaginația creatoare ea, a privi, a căuta și a extrage informații despre culoare, formă, structură, pentru a trezi curiozitatea și acea așteptare activă care să le optimizeze potențele psihologice,având în vedere că acum copiii se află la vârsta curiozității neistovite de ordin intelectual, dublată de o disponibilitate sufletească. Acest proces perceptiv organizat și dirijat de o gândire logică intră în acțiune, pe de o parte pentru a organiza percepția prin analiza materialului perceptiv, prin raportarea elementelor componente, iar pe de altă parte pentru a găsi soluțiile ideale și mijloacelor tehnice necesare transpunerii cât mai corecte și expresive a datelor vizuale.
Pe lângă antrenarea analizatorilor, cu precădere cel vizual, orice observație antrenează intens operațiile gândirii, deoarece copilul, în timpul acțiunii, analizează, face comparații, generalizări, sinteze, nu numai între obiect și desen, ci și între desen și alte elemente apreciative care dau orientare și expresivitate lucrărilor. Efectele gândirii logice se pot constata prin felul în care copiii își organizează spațiul plastic, redau în proporție mare obiectele ce corespund realității si care au o semnificație deosebită pentru ei,folosesc îmbinări de culori pentru a da semnificație la tot ce fac,in funcție de starea psihică pe care o au în momentul respectiv.
Prin studiul organizat al naturii și mediului social, se dezvoltă și se îmbogățește permanent memoria. Aproape toate fenomenele din mediul de viață al omului se adresează ochiului, în activitățile artistico-plastice intervin, întocmai ca un sistem de selectare și sistematizare a celor văzute.
Limbajul plastic reprezintă învelișul material al gândirii artistice, o calitate a gândirii ce trebuie cultivată de la cea mai fragedă vârstă,făcând posibil schimbul de idei, sentimente, stări emotive cu conținut estetic.
Particularitățile cunoașterii artistice, între care posibilitatea de a sesiza mai complex, mai complet și mai profund obiectele, procesele realității, printr-o intensă participare afectivă atât a creatorului , cât și a receptorului de artă, îi acordă imense valențe cognitive și formative.
Educația artistico-plastică asigură condiții propice pentru stimularea și promovarea creativității în toate domeniile de activitate, inclusiv în munca de învățare. Arta posedă multiple valențe educative și cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivității și imaginației, ci și gândirii și voinței. Ea ne dă o „cheie” pentru înțelegerea multiplelor forme ale vieții.
Realizând educația estetică a copiilor, în cadrul activităților artistico-plastice, răspundem unor multiple cerințe privind educarea și dezvoltarea tinerei generații:
Educația estetică are un rol activ în formarea personalității;
Cultura generală și artistică deschide noi surse de informare și mijloace de expresie;
Asigură participarea copilului în calitatea sa de ființă umană sensibilă, punându-și în valoare calitățile sale psio-individuale,la permanenta educare și autoeducare.
Activitățile artistico-plastice contribuie în mod deosebit la educația estetică, formând și dezvoltând spiritul de observație, atenția, reprezentările spațiale, imaginația creatoare, interesul și plăcerea de a desena, a colora, de a modela,etc.,de a aranja după cerințele frumosului obiectele din jur, camera de locuit, sala de grupă, locul de joacă etc. Ori de câte ori are la îndemână un creion și o carte, copilul este tentat să „mâzgălească” ceva, de multe ori fără să ști ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale.
Desenul spontan exprimă personalitatea copilului, interesele, preferințele lui. Acestea trebuie îndrumate fără a-i înăbușii creația personală, sprijinindu-l cu materiale, tehnici, modalități de exprimare. Conținutul rămâne la dispoziția invenției și originalității preșcolarului. Trebuie să-i învățăm pe copii să știe să cultive, să le dăm neprețuitul capital de a știi să învețe, de a cunoaște, de a –și îmbogății spiritul. „ A ști să te cultivi înseamnă a da un sens existenței tale.”
2. Motivarea alegerii temei și obiectivele propuse
În contextul frământărilor și înnoirilor pe care le suferă în această perioadă învățământul românesc, date de o Reformă care se dorește a fi benefică pentru individul, candidat la umanitate, cunoașterea copilului, ocupă un loc central în cadrul preocupărilor pedagogice de realizare a unui învățământ de calitate centrat pe individ.
Perspectiva unui învățământ modern, activ, individualizat și formativ, necesită tratarea diferențiată a copiilor și a conținuturilor vehiculate de educatoare pentru realizarea obiectivelor prevăzute de Programa activităților instructiv-educative din grădinița de copii.
Obiectivele acesteia pun accent nu numai pe volumul, precizia sau durabilitatea cunoștințelor asimilate, ci mai ales pe calitatea acestora, dată de înțelegere, aplicare, putere explicativă, nivel de generalizare, locul lor în lanțul cunoașterii, valoarea formativă și educativă și nu în ultimul rând, de realizare a diferențierii în concordanță cu nivelul de dezvoltare psiho-individuală a copilului.
Perioada copilăriei, prin unicitatea ei, este una din perioadele de intensă dezvoltare psihologică și fizică. Realizarea educației prin activitățile artistico-plastice în această perioadă este condiționată de o temeinică cunoaștere a copilului, a universului său spiritual, a legităților formării și dezvoltării psihicului infantil, a particularităților și a dinamicii vieții sufletești a copilului.
Un rol hotărâtor în evoluția copilului îl are educatoarea ca prim agent specializat în educație cu care copilul intră în contact. Calitatea actului didactic desfășurat de ea, este condiția sine qua non pentru asigurarea progresului persoanei ce se instruiește.
Condiția de bază în realizarea unui învățământ de calitate este înainte de toate o bună cunoaștere a copilului. Nici un dulgher nu va sculpta o bucată de lemn înainte de a o studia, înainte de a o cunoaște – lemnul este moale, de brad, provine…ș.m.d. Asta este și obligația educatorului să-și studieze cu atenție „marfa”- copilul – înainte de a exercita asupra sa o serie de acte de instrucție și educație. Ce metode voi folosi, ce măsuri voi lua, ce cadru educațional voi crea pentru a obține în final rezultatul dorit – o educație de calitate centrată pe copil ca personalitate unică.
În activitatea mea didactică am fost mereu preocupată de o bună cunoaștere a copilului, de realizarea unui învățământ de calitate orientat după necesitățile copilului și în conformitate cu prevederile Programei. În munca mea cu preșcolarii am reflectat asupra selecționării și folosirii pe o scară cât mai largă a unor tehnologii didactice care să trezească interesul copiilor pentru cunoaștere și care să-mi permită în același timp realizarea obiectivelor propuse.
Voi trata deci activitățile artistico-plastice nu numai ca mijloc de transmitere a frumosului estetic din natură și mediul înconjurător, ci mai ales ca mijloc de cunoaștere a copilului preșcolar. Știm că la vârste mici desenul, pictura înseamnă comunicare. Ea este în directă legătură cu experiența de viață a copiilor, cu nerăbdarea de „a povesti” de a „spune” a transmite ceva despre ei, despre dorințele, așteptările, frustrările sau împlinirea lor.
Vârsta copilăriei este cea mai propice începerii antrenamentului de dezvoltare a facultăților creatoare pe care copilul urmează să le perfecționeze. Prin aceste activități nu se urmărește pregătirea tuturor copiilor de a deveni artiști, ci în primul rând dezvoltarea gândirii creatoare, a imaginației, atât de necesare în viitor. Pentru copii zilelor noastre desenul, pictura, modelajul, sunt activități didactice necesare în dezvoltarea lor spirituală și intelectuală.
Educația artistico-plastică în grădiniță, trebuie să înceapă cu ,,descoperirea culorii,, limbajul de bază al copilăriei. Însușirea conștientă a limbajului plastic, a gramaticii culorilor și formelor și utilizarea liberă în exprimarea și comunicarea proprie, nu se poate realiza de la sine și în mod spontan în activitățile de desen. Îndrumarea dreaptă și sistematică a copiilor cu mijloace de exprimare plastică duce la stimularea creativității plastice, la dezvoltarea sensibilității și gustului estetic. Bine îndrumați copiii reușesc să realizeze ce-și propun, se concentrează total asupra lucrului și astfel se manifestă spontaneitatea, originalitatea și fantezia. Perioada preșcolară este prima perioadă în viața omului în care copilul manifestă aptitudini și abordează cu destulă ușurință și cu succes domenii ca: muzica, desenul, pictura, colajul, modelajul. Dorința, de a da activităților artistico-plastice o formă cât mai eficientă, de-a realiza obiectivele vizând stimularea creativității preșcolarilor, s-a materializat în variante personale de organizare și desfășurare a acestor activități pe trei dominante ale acestora:
dezvoltare gândirii artistico-plastice
dezvoltarea mâinii pentru scris
dezvoltarea sensibilității și gustului estetic
În acest context, rolul activităților artistico-plastice este de a călăuzi pe fiecare copil în parte spre manifestarea activă a libertății personale de a gîndi, simți și acționa potrivit nevoilor, înclinațiilor, intereselor, capacităților și posibilităților individuale ale fiecăruia, care, vor duce la expansiunea energiilor creatoareexistente în fiecare copil. Activitățile din grădiniță oferă copiilor posibilitatea de a-și valorifica talentele și interesele pentru un anumit domeniu. Copiii își pot investi o parte din timpul petrecut în grădiniță pentr a-și dezvolta abilitățile pe care le posedă, sub îndrumarea atentă a educatoarei, sub diferite forme. Rolul educatoarei este de a fovoriza în fiecare copil capacități și aptitudini creative drept componente structurale ale personalității acestuia, în procesul lui de formare și dezvoltare.
Manifestarea potențialului de creativitate trebuie să înceapă cu inițierea copilului în stăpânirea elementelor de limbaj plastic, în dezvoltarea spiritului de observație, în dezvoltarea imaginației și cu stimularea formelor de expresie potrivit disponibilităților de vârstă și de temperament. În cadrul procesului instructiv-educativ, în planificarea temelor, a activitatilor și obiectivelor este imperios necesară cunoașterea colectivului de copii cu care se lucrează, a fiecărui copil în parte, iar această cunoaștere, observare a copilului se poate realiza și virtualizănd creații ale copiilor, care spun mai multe despre copil decât putem afla prin limbajul verbal. Limbajul plastic utilizat de copil ne poate ajuta în a-l cunoaște mai bine, testele aplicate furnizează informații prețioase despre copil. Preșcolarul dorește să deseneze, iubește culoarea, lucrează cu plăcere. Deseori se întâmplă ca unii copii să refuze , să fie crispați în timpul acestor activități uneori de teama eșecului sau pur și simplu spun: „nu știu’’, „nu pot”. Este foarte important ca aceste activități să se realizeze sistematic, consecvent planificat, pentru a ajuta copiii să se elibereze de teamă, de crispare,să ajungă să lucreze cu placere. Varietatea mijloacelor și procedeelor de lucru trezesc interesul, curiozitatea și curajul de a începe și finaliza o temă.
Un alt motiv pentru care am ales această temă este caracterul interdisciplinar al activităților artistico-plastice. In cadrul acestor activități copiii pot primi informații caracteristice altor discipline cum ar fi: cunoșterea mediului, matematică, educarea limbajului. De asemenea în rezolvarea sarcinilor de pe diferite fișe de evaluare, de la diferite activități se utilizează elemente plastice, forme, culori, linii, puncte. Copiii rezolvă fișele prin desen, de aceea este necesar acordarea unei atenții deosebite acestor activității.
Aceste activități au nu numai caracter informativ ci și formativ, iar efectele formative ale activităților artistico-plastice din grădiniță se observă pe parcursul celor trei ani de preșcolaritate sau mai târziu în școală, dacă această muncă este continuată.
Activitățile artistico-plastice au un rol deosebit de important în pregătirea preșcolarului pentru școala, mai ales în însușirea scrisului, datorită faptului că desenul, modelajul și pictura dezvoltă musculatura fină a mâinii.
CAPITOLUL I
SPECIFICUL ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE ÎN GRĂDINIȚA
1.Caracteristicile desenelor executate de copiii preșcolari
Pentru o mai bună desfășurare a activităților artistico-plastice din grădiniță, este necesară cunoașterea temeinică a caracteristicilor desenelor copiilor preșcolari, precum și cunoașterea evoluției psihice a copilului în acest interval de vârstă. Numai așa se poate înțelege de ce desenul, prin funcția lui „simbiotică” este o formă indispensabilă în constituirea simbolică după dorință, că este un mijloc de a exprima experiența trăită ce nu poate fii exteriorizată prin mijloacele limbajului vorbit. Cunoașterea stadiilor în evoluția desenului infantil determinate de particularități din sfera proceselor de cunoaștere, afective și volitive este un real sprijin în înțelegerea mai profundă a problematicii psiho-pedagogice, a cunoașterii copilului prin intermediul activităților artistico-plastice.
Valoarea și calitatea lucrărilor copiilor este determinată de:
Particularitățile de vârstă;
Particularitățile individuale;
Reprezentările formate de mediul înconjurător privind forma, culoarea, cantitatea, raporturi dimensionale, raporturi de orientare;
Particularitățile mișcării mâinii și a degetelor;
Particularitățile activităților analitico-sintetice;
Imaginație;
Nivelul întregii dezvoltări psihice.
Primele încercări ale copiilor de a desena sunt haotice, reprezintă doar o îngrămădeală de linii curbate, rectilinii, umplând foaia de hârtie cu linii curbe închise. Datorită slabei coordonări a mișcărilor mâinii, copilul acționează mai mult de dragul acțiunii, mânuirea creionului o face cu toate degetele, ținându-l într-o poziție verticală și strângându-l puternic.
La 3-4 ani, mișcările mâinii și a degetelor copiilor sunt insuficient dezvoltate, posibilitatea coordonării acestor mișcări este destul de restrânsă. Jucându-se cu creionul sau pensula, copilul reușește să facă prin mișcări simple, anumite linii, cerculețe, etc., iar apoi descoperă că formele obișnuite seamănă cu unele obiecte din realitate, aceasta fiind faza descoperirii. La această vârstă, sarcinile sunt simple, iar copiii pot realiza teme ca:”Iarbă pentru iepurași”,”Ghemul pisicii”,„Baloane colorate”,„Câmp de flori”,„Minge cu buline”,etc., utilizând tehnici de lucru simple care nu necesită multe materiale.
Înaintând în vârstă se poate observa un salt atât în redarea formelor cât și în stăpânirea unor tehnici de lucru. Astfel la 4-5 ani, desenele copiilor încep să prindă contur, numai că nu sunt redate corect raporturile spațiale iar părțile componente ale unor obiecte sau ființe nu sunt așezate întotdeauna la locul potrivit. Reprezentarea raporturilor dimensionale în puține situații apare corectă, copiii subdimensionează sau supradimensionează obiectele. Specific pentru această vârstă este și fenomenul Roentgen. Este știut că preșcolarii nu desenează numai ceea ce văd în acel moment sau ceea ce în mod normal este vizibil dintr-un anumit unghi. Acest desen al vârstei preșcolare, poate fi încadrat atât în categoria „desenului după natură”, cât și în categoria „desenului din memorie și imaginație” – cu valențe stimulative în demararea și conturarea funcțiilor intelectuale. Copiii pun întotdeauna în spațiul plastic tot ceea ce știu că există în acel spațiu vizibil, suprapunând spațial obiecte ce în mod real se ascund reciproc, producând o mare încărcătură și densitate, lucru pe care îl întâlnim în maniera unor reprezentanți ai cubismului – Broque și Picasso.
Luquet, susține această idee și formulează o nouă concepție privind geneza experienței grafice a copilului, el demonstrează că desenul este la început realist ca intenție, dar el exprimă ceea ce copilul știe despre diferitele obiecte din jurul său.
La 5-6 ani saltul este mai mare, mișcările degetelor se diferențiază din ce în ce mai mult, iar gradul de coordonare a acestor mișcări crește. La această vârstă se dezvoltă cel mai mult posibilitatea de coordonare dintre mișcările ochiului și cele ale mâinii. Mâna câștigă forță, copilul este capabil să-și dozeze efortul de apăsare. Acum copilul este în stare să redea figura umană cu toate părțile esențiale, redă din realitatea înconjurătoare formele importante (sugestive) pentru el, reușește să redea scene din povești sau imagini percepute anterior, accentul cade asupra formei dar apare și preocuparea pentru culoare. La această vârstă, dacă au frecventat grădinița cu regularitate, copiii pot desena motive decorative, pot reda elemente mici, de exemplu: amănuntele feței, iar tehnicile de lucru folosite sunt variate, ei reușind să le stăpânească.
După 6 ani experiența de viață este net superioară, reprezentările formate despre lumea înconjurătoare sunt mai bogate, nivelul intelectual este mai ridicat, ajung să dețină informații și cunoștințe estetice, încep să-și dezvolte capacitatea de a înțelege frumosul, de a participa la crearea lui, încep să întocmească judecăți estetice elementare, iar trăirile afective au intensitate, durată, profunzime, stăpânesc deja o parte a alfabetului picturii și o mare varietate de tehnici realizate, iar în desenele lor pe lângă preocuparea pentru formă, apare în mod egal preocuparea pentru culoare, există corelare între elementele desenului, încep să ilustreze raporturile cantitative, dimensionale, apar elemente de expresivitate și afectivitate. Raporturile spațiale nici la această vârstă nu pot fi redate corect pentru că nici reprezentările spațiale nu sunt încă formate în ceea ce privește perspectiva și relația între mărimea obiectelor și distanța la care se află ele în raport cu cel care privește, problema proporției și a perspectivei nu este clară pentru copii. În desenul după natură, descentrările succesive ale percepției determină dificultăți grafice împiedică preșcolarul să atingă realismul vizual. Dorind să reproducă un detaliu perceput dintr-un anumit unghi, micul desenator modifică traseul exterior pentru a sesiza mai bine detaliul întrevăzut. De altfel, detaliul nu poate fi redat în desen sub unghiul ales la plecare. Aceasta se întâmplă pentru fiecare detaliu sau aspect al obiectului, chiar dacă ansamblul realizat relevă aspectul unei juxtapuneri a elementelor izolate arbitrar sau formând un tot recognoscibil, dar cu distorsiuni și rabaturi mai mult sau mai puțin marcante.
2.Repere ontogenetice în evoluția desenului
Jocul simbolic și desenul apar ca activități tipic infantile. Sistematizarea studiilor desenului infantil, devenită clasică, îi aparține lui G.H.Luquet (1927). Conform acestei sistematizări, evoluția desenului infantil se caracterizează printr-un efort relativ îndelungat și constant al copilului de a reda cât mai realist obiectele din lumea înconjurătoare.
Luquet indică următoarele stadii în evoluția desenului infantil:
Stadiul realismului fortuit sau faza mâzgălelilor.
Este un stadiu de „joc-exercițiu grafic” (de la 2-3 ani). Desenul copilului are un caracter involuntar. Interesul lui este stimulat doar de urma pe care o lasă pensula sau creionul. Astfel, el desfășoară prin mișcările necontrolate ale mâinii o energie nedirecționată, dar care îi dezvoltă abilitatea de a face urme. Treptat, copilul descoperă că între mișcările mâinii lui, și urmele creionului este o legătură. Acum el încearcă să dea nume mâzgălelilor manifestând și intenția de a o controla. Pe măsură ce obține controlul asupra mișcărilor corpului, încep să apară „descoperirile” pentru că la vârste mici copilul învață din propria experiență. Este vârsta la care trasajul începe să arate ca o linie curbă, orizontală sau verticală, se produc accidentele, celebrele „găuri”, rupturile în hârtie care sunt pentru ei cele mai palpitante.
2.Stadiul realismului nechibzuit sau stadiul de incapacitate sintetică.
Este stadiul în care copilul de 3-4 ani își controlează mâzgălelile desfășurând o activitate imaginativă de tipul jocului. Deci copilul, pune formele determinate ale mâzgălelilor sale în legătură cu formele anumitor obiecte, începând să gândească prin acțiune și începând să gândească prin imagini. Așa își identifică mâzgăliturile cu lumea reală deși elementele ei sunt juxtapuse și neconcordante încă sintetic.
Un progres apare atunci când copilul încearcă printr-un model intern să descrie un eveniment care l-a impresionat. În această etapă copilul are nevoie de multă încurajare din partea educatoarei. Ea trebuie să-l stimuleze, creându-i anumite situații de activitate (desen, pictură, joc, etc.) și îndrumându-l prin dialog, explicații sau orice altceva este nevoie.
3.Stadiul realismului intelectual sau stadiul desenului ideo-plastic.
Apare la vârsta de 4-5 ani și ține la unii copii până aproape de 9-10 ani, fiind considerată apogeul desenului infantil. În această etapă, copilul folosește cu multă plăcere desenul ca mijloc de exprimare a propriilor trăiri, ca modalitate de comunicare cu cei din jur. Acum, exprimarea grafică devine, alături de joc, cea mai adecvată vârstei, pentru a exprima tot ce simte, tot ce știe despre lumea exterioară. Este o etapă fluctuantă, cu regresiuni și cu dezvoltări rapide, fiind considerată ca cea mai propice pentru dezvoltarea capacității de exprimare a copilului. Acum el își exprimă, prin desen, propriile lui trăiri și folosește desenul ca și mijloc de comunicare cu cei din jur.
Este etapa în care desenele schematice ale copilului au două caracteristici:
Repetiția frecventă a desenelor simbol atât pentru reprezentarea figurii umane, cât și pentru alte forme imaginare din natură;
Aranjamentul figurilor – scheme de-a lungul liniei situată la baza paginii.
Alături de joc, exprimarea grafică a copilului devine forma cea mai adecvată acestei vârste pentru a-și exprima ceea ce știe și simte despre lumea exterioară, despre acele obiecte și fenomene care au căpătat sensuri și semnificații în experiența și în trăirile sale proprii.
4.Stadiul realismului vizual sau stadiul desenului fizico-plastic.
Aceasta este o etapă când copilul de 9-11 ani este preocupat să redea, în imaginea grafică, aspectele vizibile ale obiectelor. Caracteristica principală a acestei perioade o constituie faptul că în desen copilul se supune, mai mult sau mai puțin îndemânatic, perspectivei vizuale. Redarea realului văzut întâmpină dificultăți, care adeseori par greu de
trecut, mai ales acelea privitoare la stăpânirea mijloacelor tehnice de lucru adecvate și a cunoașterii limbajului plastic necesar.
Caracteristica principală a acestei perioade, o constituie faptul că în desen copilul se supune mai mult sau mai puțin îndemânatic, perspectivei vizuale sau relațiilor active dintre imagini.
Copilul articulează elementele obiectului desenat, unele în raport cu altele, tinzând spre atingerea unei exigențe a coerenței vizuale. La 7-8 ani apar „intuiții proiective” în desen. La 8-9 ani, desenele cuprind doar ceea ce se vede dintr-o perspectivă vizuală particulară. Apar elemente de perspectivă liniară, de poziție spațială. Copiii țin seama de așezarea obiectelor în spațiu pe un plan de ansamblu utilizând axe de coordonare precum și de proporțiile metrice ale obiectelor desenate.
Cunoașterea acestor stadii în evoluția desenului infantil, determinate de anumite particularități din sfera proceselor de cunoaștere, afective și volitive, prezintă un interes deosebit. Ele sunt un sprijin real în înțelegerea mai profundă a problematicii psiho-pedagogice a educației artistico-plastice din grădiniță, iar mai apoi din școală.
3. Desenul ca abordare diagnostică și terapeutică a copilului
Cunoașterea universului interior al copilului beneficiază de un ajutor considerabil din partea tehnicilor expresiv creative de investigație și terapie, dintre care desenul, pictura modelajul, jocul cu nisip, exercițiul mimico-pantomimic și dramaterapeutic, improvizația muzicală, exprimarea prin dans și mișcare, sunt cele mai frecvent utilizate de consilierii și psihologii specializați în problemele copilului.
Desenul liber sau tematic constituie o foarte potrivită modalitate de cunoaștere și evaluare a personalității în formare a copilului, a problemelor sale emoționale, precum și a relațiilor lui cu familia, a traumelor pe care eventual le-a suferit, a nivelului de anxietate existențială, a capacităților și dificultăților sale de a se adapta la mediul social.
CUM și CÂT poate fi descifrată lumea subiectivă a copilului mic prin desen? Pe ce se bazează valoarea diagnostică și terapeutică a acestui mijloc expresiv?
Răspunsul la aceste întrebări este dat de valoarea simbolică a desenelor ca „vehicule” și „activatori” de informație psihologică inconștientă sau de mesaje pe care copilul este incapabil de a le exprima verbal, ci doar afectiv-imagistic prin intermediul liniilor grafice, culorilor, formelor, pozițiilor și dimensiunilor personajelor sau obiectelor desenate. Mecanismul psihologic prin care conflicte inconștiente nerezolvate, probleme incomunicabile, atitudini și sentimente față de persoanele importante din viața sa, frustrații și anxietății, blocaje și suferințe reprimate sunt devoalate – îl constituie proiecția. În alți termeni, problemele ascunse, neconștientizate, reprimate sau negate, îngropate în abisurile inconștientului sunt exprimate într-o manieră simbolică, adesea transparentă, în produsele creației artistice ale subiectului și sunt atribuite (proiectate) în elementele acesteia și ale relațiilor dintre aceste elemente. Astfel, personajele unei povești inventate de copil, dramatizate de el sau pur și simplu redate prin desen – sunt investite cu semnificații, emoții, sentimente și gânduri pe care copilul le trăiește în legătură directă cu evenimentele vieții sale, cu relațiile sale cu familia și cu alte persoane semnificative din viața sa.
Atât desenele, cât și jocurile sunt considerate drept cele mai relevante modalități de expresie în primii ani de viață, ele oferind datele importante despre inteligența și afectivitatea copilului. În mod special, desenul liber, spre deosebire de desenul după model (preferat în școala tradițională), îndeplinește rolul unei veritabile creații, care exprimă spontan viziunea personală a copilului asupra mediului înconjurător și prin aceasta se instituie într-un veritabil test psihodiagnostic al personalității lui.
Dintre testele proiective, bazate pe desen, utilizate în special în cunoașterea copilului sunt :
Testul „omulețului” (F.Goodenough) care oferă indicii asupra nivelului intelectual al copilului, în funcție de nivelul său de maturitate psihomotrică; percepția propriei scheme corporale și proiectarea sa în desenul unui omuleț pot fi semnificative pentru dezvoltarea cognitivă, evaluată concret prin gradul de perfecțiune și completitudine al desenului, echilibrul general, bogăția detaliilor.
Testul „femeii plimbându-se prin ploaie” (testul H.Fay) solicită o integrare mai complexă a unor elemente ale desenului liber, ce permit evaluarea nivelului de inteligență;
Testul desenului liber, al lui F. Minkowska (reprezentând personaje sau orice altceva), permit aprecierea modului particular de percepție al copilului, în două tipuri distincte: tipul senzorial și tipul rațional. La tipul senzorial, modalitatea de realizare a desenului nu este prea precisă, dar detaliile sunt legate unele de altele printr-un viu dinamism. Tipul rațional, dimpotrivă, are o manieră mai precisă de a desena, fiecare element, obiect sau ființă fiind riguros redate și adesea simetric, dar fiecare este izolat, imobil și fără nici o legătură cu restul desenului. Dar desenul liber ne oferă și indicii privind viața afectivă a subiectului prin intermediul analizei conținutului.
Testul desenului figurii umane (K.Machover). Autoarea pleacă de la modificarea testului omulețului, propunând desenarea succesivă a două persoane de sex diferit.
Testul „casă –copac-persoană” (H-T-P engl. house-tree-person, al lui J.N.Buck) îmbogățește situația proiectivă, având două etape de lucru: momentul creator non-verbal – realizarea unui desen prin folosirea celor trei elemente indicate și momentul verbal, interpretativ, în care copilul care este solicitat să descrie, să definească și să interpreteze ceea ce a desenat. Această a doua etapă creează asociații libere deosebit de relevante pentru cunoașterea problemelor emoționale și relaționale ale copilului. Din acest desen poate fi înțeles modul în care percepe copilul mediul înconjurător, proiecția propriului său mod de a fi și simți, în raport cu sine și cu alții.
Testul ”desenului familiei” (utilizat de mai mulți autori F.Minkowska, M. Porot, Cain și Gomila, N. Appel, F. Barcellos, N. Fukada) este relevant pentru cunoașterea raporturilor pe care le are copilul cu familia sa, ca decisive în formarea personalității sale. M.Porot consideră că simpla observare a desenului unei familii, permite cunoașterea sentimentelor reale pe care copilul le resimte față de ai săi, situația în care el se plasează în cadrul familiei sale, relațiile dintre membrii familiei și impactul lor asupra copilului din perspectiva acestuia. Dimensiunile personajelor familiale, centralitatea sau excentrizarea lor în spațiul grafic, distanțele dintre membrii familiei și dintre figurile centrale și copilul investigat, sunt elemente de diagnostic importante și totodată factori de suport pentru o discuție relevantă de conștientizare și chiar de optimizare a raporturilor perturbate din familie. Din această ultimă perspectivă, testul familiei poate constitui și o tehnică provocativă, utilizată în terapia cu familia copilului cu tulburări emoționale și de comportament. Utilizat mai ales ca probă de cunoaștere, testul familiei poate fi folosit pentru declanșarea unui dialog, condus prin întrebări de genul:
Povestește-mi despre membrii familiei pe care tu ai desenat-o…. Unde se află ei?, Ce fac ei?, Hai să vorbim despre fiecare persoană din această familie…, Ce rol are fiecare?, Ce vârstă are fiecare?, Ce sex?, Ce face fiecare?, Ce simte, ce gândește fiecare?, Ce vrea fiecare?, Care este cel mai simpatic dintre toți?, Dar cel mai antipatic?, Care este cel mai amabil?, Dar cel mai puțin drăguț?, Care este cel mai fericit, dar cel mai puțin fericit?, Tu pe cine preferi dintre ei?
Se pot de asemenea, discuta situații care să provoace proiecții interesante: „Dacă tata propune o plimbare cu mașina, dar nu este loc pentru toți, cine este cel care va rămâne acasă?
În timpul probei, se pot observa reacțiile afective ale copilului, mai ales inhibițiile și refuzul de a desena sau vorbi despre anumiți membri ai familiei sau chiar despre sine, jena sau teama față de unele personaje, resentimentele, ostilitatea. Se urmăresc oscilațiile afective, trecerile de la tristețe la veselie, mânia, nemulțumirile față de unele personaje, izolarea și sentimenul de autodevalorizare sau de insecuritate. Elemente ca egocentrizmul și autocentralitatea, redate grafic prin dimensiunile exagerate, sublinierile și detaliile suplimentare, precizia grafică a trăsăturilor unor personaje, precum și estomparea, absența, imprecizia desenării altora, pot fi ușor identificate și interpretate ca semnificație. Alegerea culorilor pentru sine și anumite persoane, nu este nici ea întâmplătoare. Desenarea în culori vii, luminoase sau întunecoase, este în directă legătură cu emoțiile și sentimentele copilului față de persoanele desenate, iar preferința lui pentru desenul alb – negru ne poate sugera blocajele emoționale, elemente de depresie, retragere sau lipsă de rezonanță afectivă, dificultăți de exprimare a sentimentelor și trăirilor. La finele discuției, copilul este întrebat dacă este mulțumit sau nu de desenul pe care l-a făcut și dacă ar dori să schimbe ceva sau să-l mai facă o dată, așa cum i-ar plăcea lui acum. Noul desen poate aduce date suplimentare despre relațiile cu propria familie, despre așteptările copilului și speranțele sale. Orice omisiune sau deformare a unui personaj într-un sens sau altul ne aduce date prețioase din punctul de vedere al cunoașterii lumii sale interioare, dar și al comportamentului său în raport cu aceste personaje ce exprimă simbolic realitatea relațiilor sale în familie.
O altă posibilitate este reprezentarea grafică a familiei prin simboluri, pe baza unui exercițiu analogic. Copilului i se cere să-și imagineze membrii familiei sale altfel decât oamenii și să-i deseneze așa cum dorește el, ei pot fii pete de culoare, linii, forme, obiecte sau animale, sau orice l-ar ajuta pe copil să-i reprezinte. Se pot provoca, apoi dialoguri între anumite părți din desen, aflate în contrast sau opoziție (o pată colorată poate să stea de vorbă cu o pată neagră, un animal mic intră in dialog cu unul mare și puternic, unul supărat cu unul vesel, unul curajos cu unul fricos etc.). Atunci când o anumită parte din desen este subliniată sau îngroșată, hașurată, i se acordă o importanță mai mare în interpretare. În acest scop, se adresează întrebări ajutătoare copilului pentru a-și clarifica raporturile și sentimentele cu elementul simbolic respectiv: Ce gândește acest…( triunghi, plantă, animal), după caz?, Încotro se duce?, Ce vrea să facă?, Ce i se va întâmpla? etc.
Valoarea acestor tehnici este nu numai diagnostică, ci și educațional-terapeutică. Copilul învață să-și comunice mai adecvat și în mod mai spontan sentimentele, dorințele, învață să-și conștientizeze mai clar pozițiile și atitudinile, dar și să-i înțeleagă mai bine pe cei cu care intră în contact și comunică. Efectul constă intr-o mai bună socializare și maturizare emoțională.
4. Aprecierea maturizării psihice a copilului prin utilizarea desenului
Capacitatea de reprezentare mintală a unei imagini concrete a realității obiective și cea de reproducere grafică a acesteia constituie un indice al gradului de maturizare psihică. S-a constatat chiar existența unei corelații intre stadiul grafismului, al desenului și cel al evoluției mintale a copiilor. Din desenul copiilor se poate deduce nu numai conținutul și nivelul dezvoltării psihice, ci și unele particularității ale structurării personalității. De obicei, lăsat de voia lui, copilul desenează omul, arborele sau familia, toate acestea sunt puternic influențate de personalitatea executantului. Totuși, A. Anastase a constatat că în desenele spontane ale copiilor cel mai frecvent (71%) a apărut desenul omului. Așa se poate justifica interesul și opțiunea de a se utiliza desenul omului (D.A.M.=draw a man) pentru aprecierea gradului de maturizare psihică a copiilor.
G.H.Luquet a analizat, pentru prima oară (1913), desenele copiilor cu scopul de a cunoaște caracteristicile dezvoltării mintale a copiilor. Florance Goodenough, examinând 4000 de desene ale figurii umane, executate de copii, a stabilit o scară de evaluare a etății mintale. Pe parcursul anilor, tehnica a fost modificată și perfecționată. J.Thomazi (1962), introduce elemente noi, dintre care demne de menționat sunt: dimensiunea desenului (care crește o dată cu vârsta copiilor), poziția corpului (din față sau profil), tipul de reprezentare a omului de către copil.
În general, după doi ani și jumătate, dar înainte de trei ani și jumătate, copilul desenează un om cu caracter difuz, nediferențiat.
Formele incipiente, caracteristicile stadiului rudimentar de reprezentare grafică a „tipului”, sunt sub formă de „mormoloc” și de „cap-corp”, care apar aproape la toți copiii. Acestea sunt urmate de „corp-fantomă”, „corp în suspensie” și „păstaie de mazăre”, care nu sunt obligatorii, caracteristic pentru primele două tipuri este că atât capul, cât și corpul sunt reprezentate printr-un singur cerc sau oval, pe care sunt implantate membrele și părul, iar în interior se găsesc ochii și gura. Tipul „corp-fantomă” poate fii identificat prin prezența capului, din care pornesc membrele inferioare, iar pe ele sunt amplasate cele superioare. Corpul nu este distinct redat, cum este la „corpul în suspensie”, ci are un caracter imaginar, fantomatic, dedus din hașurare, prezența nasturilor sau a ombilicului. La tipul „păstaie de mazăre” picioarele, care prezintă în același timp și corpul, sunt redate bidimensional. Progresul în dezvoltarea mintală a copilului îl găsim în desenele de tip „sac”, format din două cercuri tangente (unul mic-capul, celălalt mai mare-corpul), ”triunghi” sau „dreptunghi”, corpul având forma acestor figuri geometrice. Stadiul avansat, față de cele prezentate, este forma de „tranziție spre normal”, când corpul este redat distinct prin trunchi și abdomen. Tipul superior este cel „normal” în care se respectă formele și dimensiunile naturale ale corpului.
J.Thomazi nu utilizează punctajul aferent numărului de elemente desenate, ca indice al vârstei mintale, ci realizează evaluarea pe baza frecvenței cu care este desenat un anumit element în cazuri particulare pe care le raportează la cele ale vârstei căreia îi corespunde, stabilind astfel precocitatea, normalitatea sau întârzierea mintală. De exemplu, persistența tipului „mormoloc”, „păstaie de mazăre” și „ corp în suspensie” după cinci ani, a „corpului fantomă” după șase ani sau a tipului „sac” după opt ani o consideră ca fiind un indice nefavorabil, pe când apariția tipului de „tranziție spre normal” la cei mai mici de opt ani o apreciază ca fiind un semn sigur al precocității mintale. De asemenea autorul a constatat că acei copii care desenează persoane a căror dimensiune este mai mare decât cea care corespunde vârstei cronologice, prezintă un nivel intelectual mai ridicat. Desenele întârziaților mintal sunt, din punct de vedere al stadiului în care se încadrează, mai mici decât acelea pe care ar trebui să le execute la vârsta lor.
Dacă la vârsta de 3 ani figura umană poate fi identificată in majoritatea desenelor, în unele fiind redată printr-o aglomerare de linii, cercuri sau alte forme neregulate, la 4 ani copiii conturează în mod distinctiv figura umană. Spre deosebire de fete, băieții adoptă mai tardiv formele evoluate de reprezentare a omului. De exemplu, la 5 ani băieții desenează tipul de „tranziție spre normal” în proporție de 10% din cazuri, iar fetele, în proporție de 48%. De asemenea, valorile medii ale desenelor executate de fete depășesc la toate vârstele pe cele ale băieților, diferențele fiind semnificative. Performanțele mai ridicate ale fetelor pot fii o consecință a apariției mai frecvente în desenele lor a: pupilei, proporției ochilor, nasului bidimensional, sprâncenelor, genelor, a părului conturat și a umărului. Băieții redau mai frecvent decât fetele numai laba și proporția piciorului.
Se susține că hârtia este folosită de copil ca un „ecran” pe care el proiectează concepția sa despre sine. Astfel, interogând copiii asupra vârstei pe care o acordă persoanei desenate, am întâlnit variații nesistematice pe vârste. În general peste 50% dintre copii acordă desenului vârsta proprie, ceea ce înseamnă, din perspectiva testelor proiective, că aceștia sunt adaptații propriei vârste. Copiii care acordă o vârstă mai mică omului desenat, se susține că se află sub limita dezvoltării mintale corespunzătoare vârstei, iar cei care acordă o vârstă mai mare ar dispune de un potențial intelectual mai ridicat.
Cei mai mulți copii desenează un om de propriul lor sex. În general, între 4 – 12 ani fetele desenează un personaj de același sex în 90,3% din cazuri, iar băieții – un personaj de sex masculin în 65,6% din cazuri.
FĂ-MI UN DESEN ȘI ÎȚI SPUN CE VÂRSTĂ AI !
Vârsta fiecărui copil poate fii stabilită și în funcție de caracteristicile desenelor pe care le execută. Dacă pentru intervalul de vârstă 12 – 15 luni rezultatele desenelor sunt doar niște pete, în intervalul 18 luni – 3 ani, reprezentative sunt mâzgălelile – copilul desenează linii în toate direcțiile, fără să ridice creionul de pe foaie. Și pentru că pensula sau creionul reprezintă prelungirea firească a mâinii, iar liniile desenate sunt în relație directă cu „eul”, copiii vor desena diferit în funcție de starea lor de spirit. Copilul fericit va desena linii apăsate pe o mare parte a foii. Copilul instabil va abandona repede creionul. Dacă perioadei de antepreșcolaritate ii corespund petele și mâzgălelile, perioada de preșcolaritate mică (3 – 5 ani) debutează cu mâzgălelile elaborate. Mâzgălelile încep în această perioadă să prindă contur, copilul fiind capabil să dea un titlu lucrării. Tendința acestui stadiu este aceea de a imita scrisul adultului.
3 -5,6 ani. ”Omulețul mormoloc”. Acest omuleț este reprezentat printr-un cerc ce reunește și capul, și corpul în același timp. Este văzut din față și, uneori, are două brațe și chiar două picioare. Cu cât copilul crește, cu atât încep să se înmulțească detaliile. Pe la 5 – 6 ani, micuțul Picasso va desena cu siguranță capul și corpul sub forma a două cercuri distincte.
4 -5,6 ani. ”Corpul fărâmițat”. Copilul nu e încă conștient de întregul pe care îl formează trupul unui om, animal sau al unei păpuși. El vede părțile corpului ca fiind ceva singular și de multe ori le desenează în consecință. Iar atunci când se desenează pe sine nu are conștiința propriei scheme corporale, adică a imaginii corpului său și a poziției în spațiu.
6 – 9 ani. Transparența. Este momentul în care micuțul desenator schițează un obiect văzut în interior. De exemplu casele cu pereți transparenți prin care se poate vedea tot ce se ascunde în interior.
5 – 7 ani. Rabaterea. La această vârstă, perspective e absentă, planurile nu concordă și obiectele sunt redate grafic disproporționat. E momentul în care copilul nu poate face diferența între orizontal și vertical, motiv pentru care rabate verticala și o culcă la orizontală, fără să fie preocupat de perspectivă.
7 -12 ani. Realismul vizual. Desenează practic numai ceea ce vede. O casă va fi desenată numai la exterior. Dacă desenează interiorul redă grafic numai ce vede pe ferestre. De la acest stadiu se trece la reprezentarea în spațiu.
Ceea ce desenează copilul este foarte important. De multe ori casa, soarele, luna, norii, ploaia, florile, copacii au o simbolistică pe care noi educatorii, și psihologii în special, o interpretăm ținând cont și de starea copilului, de povestirile lui despre lume, familie, viață. E foarte important de știut că nu poți cunoaște un copil descifrând doar un singur desen al lui, întotdeauna va fii nevoie de mai multe informații și metode de abordare, dar ceea ce „spune” un desen poate fi întotdeauna un punct de plecare în cunoașterea copilului.
Așadar mi-am concentrat atenția în continuare asupra analizei produselor activităților artistico plastice pentru a vedea ce transmite copilul prin desenele sale .
5. Valoarea formativă activitaților artistico-plastice și rolul lor în pregătirea copiilor pentru școală
Mai mult decât alte activități, activitățile artistico plastice, constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potențialului creativ. Arta îl pregătește pe copil să trăiască în frumusețe, în armonie, să recepteze frumosul și să vibreze în fața lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, formele plastice, culorile sunt mijloace de exprimare , de exteriorizare a dorințelor, așteptărilor, relațiilor cu ceilalți, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știință a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știință a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spațiului în care trăiește și se joacă, de automodelare.
Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar și cea artistică și delicatețea comportamentală. Sensibilitatea artistică se construiește pe baza afectivității, intuiției și fanteziei, în funcție de măiestria educativă a adultului și de caracteristicile mediului în care se formează. Deși determinată genetic, ea se modelează prin educație, pentru că „ personalitatea copilului este rezultanta actiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu și educație, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea și acțiunea lor paralelă”.
Activitățile artistico plastice, contribuie nemijlocit la dezvoltarea psihică a copilului. Organizarea și desfășurarea acestor activități oferă variate posibilități pentru dezvoltarea atenției. Copiii trebuie să-și concentreze atenția asupra modelului expus de educatoare pentru a-l analiza, asupra explicațiilor date și asupra demonstrării făcute de ea. Lucrarea pe care o execută ei înșiși, precum și aprecierea lucrărilor realizate de colegii lor, au valoarea unor exerciții de concentrare a atenției voluntare.
Un aport deosebit de important au aceste activități în dezvoltarea operațiilor gândirii și mai ales a gândirii logice. Modelajul, desenul și pictura constituie excelente ocazii de a efectua operații ale gândirii, constituind un exercițiu practic valoros pentru preșcolari. Astfel, operația de analiză se realizează cu precădere în cursul analizării modelului, cea de sinteză în timpul executării temei, iar comparația se folosește atât în momentul executării temei cât și în acel al aprecierii lucrărilor, când copiii fac mereu comparație între model și lucrarea în curs de execuție sau executată. Tot în cadrul acestor activități copiii își dezvoltă spiritul de observație și își formează reprezentări care reflectă tot mai fidel diversele însușiri ale elementelor lumii înconjurătoare și relațiile dintre ele.
În desenele copiilor preșcolari se reflectă lipsa lor de cunoaștere. De exemplu, intr-un peisaj ei desenează de două ori soarele, sau soare și ninsoare abundentă; în alte lucrări ei redau iarba verde, flori, fluturi și un fum gros ieșind pe hornul casei etc. educatoarea va folosi ocazia pentru a le explica copiilor că pe cer nu apare decât un soare, că atunci când ninge cerul este acoperit de nori și deci soarele nu se vede, că vara nu se face foc în sobă ș.a.m.d. copilul sesizează greșeala făcută, începe să fie mai atent, să se gândească dacă elementele pe care le desenează corespund realității și pot coexista într-o lucrare.
Desenând copiii oglindesc caracteristicile esențiale ale unor categorii de obiecte, ființe și fenomene, deci generalizează, pornind de la o bază reală. În gândirea lor concretă se conturează elementele gândirii logico-verbale abstracte, elemente care vor ajuta la formarea în perspectivă a unor concepte.
Activitățile artistico-plastice contribuie și la dezvoltarea imaginației. Învățându-i să combine imaginile pentru a compune scene, ele dau copiilor posibilitatea de a-și exterioriza gândurile cu ajutorul unei activități concrete, contribuind astfel la dezvoltarea forțelor lor de creație. Caracterul concret al gândirii preșcolarilor și rolul pe care îl joacă intuiția la această vârstă determină importanța însușirii unor deprinderi de exprimare a gândurilor lor prin imagini grafice sau plastice.
În formarea profilului moral al preșcolarilor, desenul, modelajul și pictura sunt mijloace eficiente de influență pedagogică în educarea deprinderilor de muncă, a spiritului de echipă și în formarea calităților pozitive ale voinței. Prin intermediul lor, copilul este ajutat să treacă de la acte involuntare întâmplătoare, fără un scop definit, dinainte precizat, la reprezentarea unui scop și la canalizarea tuturor eforturilor sale în vederea realizării acestuia. Învățând să ducă la bun sfârșit lucrul început,deci să-și atingă scopul propus, chiar dacă pentru asta el trebuie să depună un efort îndelungat, copilul își dezvoltă răbdarea și perseverența.
Tot în cadrul acestor activități, preșcolarii își vor însuși o serie de deprinderi cum sunt acelea de a doza efortul și amplitudinea mișcării după cerințele modelajului sau desenului executat, de a mișca degajat creionul pe hârtie în toate sensurile dorite și de a ține corect creionul în mână, ceea ce constituie o formă eficientă de pregătire a copilului pentru însușirea deprinderii scrisului în școală.
IMPACTUL ASUPRA SFERELOR DE DEZVOLTARE
Centrul pentru activități artistice joacă un rol semnificativ în cadrul unei programe de lucru comprehensive de vreme ce își aduce contribuția la toate ariile de dezvoltare.
Dezvoltare emoțională
Prin a oferi ocazii de comunicare, de exprimare fără cuvinte.
Prin a asigura o cale de expresie a sentimentelor.
Prin a permite eliminarea tensiunilor emoționale.
Prin a da copiilor un sentiment de forță, de putere .
Prin a asigura autoaprecierea în crearea unei „capodopere„ proprii.
Dezvoltarea fizică
Prin dezvoltarea controlului activității motrice fine.
Prin stimularea simțului pipăitului.
Prin stimularea discernerii vizuale.
Prin încurajarea mișcărilor trupului.
Prin oferirea de experiențe practice pentru coordonarea ochi-mână.
Dezvoltarea aptitudinilor de factură socială
Prin a încuraja copiii să ia decizii și să rezolve probleme.
Prin a ajuta copiii să fie independenți și să-și facă singuri planuri.
Prin a crea ocazii în care copiii să lucreze împreună cu alții sau să-și aștepte rândul la șevalet.
Prin a ajuta copiii să-și asume responsabilități pentru grija față de materiale.
Prin a stimula respectul față de ideile celorlalți.
Dezvoltarea intelectuală
Prin îmbogățirea vocabularului copiilor.
Prin a-i ajuta pe copii să învețe despre cauză și efect –cum și de ce se petrec anumite lucruri.
Prin a învăța despre forme și culori.
Prin recunoașterea de către fiecare copil a numelui său propriu atunci când educatoarea îl scrie pe un desen făcut de el.
Prin mărirea puterii de concentrare a atenției.
Prin a începe să planifice împreună cu copiii.
Dezvoltarea creativității
Prin stimularea gândirii divergente și găsirii de soluții și variante.
Prin dezvoltarea simțului de apreciere a moștenirii culturale și artistice.
Există mulți factori care motivează creativitatea și dorința de a experimenta a copiilor. Unii copii sunt în mod natural foarte creativi, însă alții își exprimă mai greu impresiile artistice. Educatoarea pune la dispoziția copiilor multe obiecte, idei și stimuli pentru a ajuta la creșterea interesului lor pentru artă.
Educatoarea poate să:
Aducă în clasă obiecte de artă pentru ca copiii să le admire și să discute despre ele
Expună copii ale unor opere de artă celebre, în clasă
Discute despre elemente artistice din cărțile copiilor
Colecționeze obiecte din natură pentru a le folosi în cadrul proiectelor artistice ale copiilor
Ceară copiilor să picteze și să deseneze ceea ce simt ascultând o bucată muzicală
Le ofere experiențe senzoriale (gust, miros, auz, simț, mișcare) și să-l încurajeze să-și exprime aceste senzații în cadrul unui mediu artistic.
Vizitele la muzee, în cadrul cărora copiii pot admira produsele artistice și discuta despre istoria artei stimulează motivația copiilor. Vizita unui artist local care să muncească alături de copii poate fi o experiență interesantă și distractivă. Integrarea artei în toate centrele de activitate și stimularea creativității, inovațiilor și talentului copiilor va permite acestora să exploreze și să aibă încredere în capacitățile lor artistice.
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra și armoniza relațiile copilului cu natura, cu ceilalți, cu sine. Adultul nu va cere copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemănarea, până la identificare, cu înfățișarea naturii, care oricum este, în mod permanent alta. Dacă ar acționa așa, ar face din copil un inapt în ceea ce privește creația artistică, l-ar îndepărta de artă și l-ar înstrăina de propriile posibilități creative. Rolul adultului este de încurajare, de sensibilizare a copilului în fața frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul și operațiile specifice artei plastice. Procedând astfel și dovedind empatie și respect necondiționat, adultul îl ajută cu adevărat pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve problemele de compoziție și de tehnologie artistică. Cunoscând limbajul artei plastice, precum și particularitățile individuale, educatorul poate acționa creativ în vederea dezvoltării personalității copilului și a potențialului său creativ.
Se impune cu obligativitate descoperirea și exersarea predispozițiilor artistice care sunt aproape generale:
Simțul culorii actualizat în prezența atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate) se manifestă la toți copiii; la cei real înzestrați se manifestă printr-o voluptate ieșită din comun, pentru culori în acorduri strălucitoare, neașteptate;
Simțul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a o aprecia mintal sau cercetând cu mâna înainte de a o fixa pe hârtie;
Simțul ritmului are o nuanță de echilibrare fizico – comportamentală, dar și de armonie, se manifestă prin respingerea energetică a uniformității, ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni și va reflecta ritmul demersurilor psihice.
Deși nu este un artist, preșcolarul elaborează plastic, cu o plăcere imensă. Lucrând cu pensula sau cu creioanele colorate, manifestă o atitudine de uimire în fața realității și în fața propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite creative.
Valoarea formativă a activităților artistico plastice și a artei în general este subliniată de existența și utilizarea terapiei prin artă, numită de specialiști și art-terapie. Art-terapia este o formă de dezvoltare a creativității și o cale de exprimare a sentimentelor copiilor. Stimularea imaginației întărește personalitatea copilului, îl face să înfrunte mai ușor tot ceea ce îl rănește.
Diferența dintre arta propriu-zisă și terapia prin ea este următoarea:în artă beneficiarul este opera, pe când în cazul art-terapiei, beneficiarul este copilul, arta fiind doar un mijloc de dezvoltare pus la dispoziția lui. Psihologii care au aplicat terapia prin creație au constatat că, pe lângă creativitate și comunicare, aproape toți copiii au avut salturi considerabile în plan cognitiv, intelectual și afectiv-emoțional. Tehnicile creative sunt utile atât pentru cei mici cât și pentru adolescenți. Ele constituie un teren privilegiat al cunoașterii umane.
Ce spune art-terapia despre copil ?
Rezultatele se referă, în general, la întreaga personalitate a copilului și, în particular, la următoarele aspecte:
Dezvoltarea capacităților de exprimare verbală și nonverbală a dorințelor, sentimentelor, trăirilor
Creșterea încrederii în sine
Spargerea blocajelor emoționale
Dezvoltarea valorilor morale și spirituale
Dezvoltarea capacităților cognitive (memorie, atenție, limbaj, gândire etc.) și a creativității
Eliberarea de tensiuni, anxietăți acumulate, stres, frustrări și sentimente negative.
Ce vindecă art-terapia?
Timiditatea
Labilitatea
Problemele de integrare în grădiniță
Hiperactivitatea
Respectul redus față de sine :”nu știu nimic”
Negativismul:”nu vreau…”
Nervozitatea accentuată
Tulburările de limbaj
Randamentul școlar slab
Depresia.
Există nenumărate situații în care copiii nu pot exprima verbal sentimentele, gândurile care-i frământă și apelează la un alt tip de exprimare, cea afectiv-imagistică, a liniilor grafice, a culorilor și formelor, a pozițiilor și dimensiunilor personajelor desenate.
Activitățile artistico plastice au un rol determinant în formarea scrisului. De multe ori, dificultățile apărute în unul din stadiile de dezvoltare a desenului vor influența în mod direct și scrierea viitorului școlar. Pentru a-i descifra personalitatea, este foarte important să urmărim geometria desenelor, tipul de linii pe care le folosește, în ce parte a foii desenează mai mult și care sunt culorile pe care le îndrăgește.
Cunoașterea copilului prin intermediul activităților desfășurate în grădiniță, ne permite realizarea acelor activități, de formare a bagajului de cunoștințe, priceperi și deprinderi necesare stadiului următor pe care copiii îl vor parcurge și anume ȘCOLARITATEA.
Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță, urmărim realizarea unei finalități a învățământului preșcolar, și anume:
„Sprijinirea copilului preșcolar pentru a dobândi cunoștințe, capacități și atitudini necesare activității viitoare în școală, precum și vieții sale ulterioare în societate.”
CAPITOLUL II
METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU INTERACTIVE FOLOSITE CU COPIII ÎN ACTIVITĂȚILE ARTISTICO-PLASTICE ÎN GRĂDINIȚĂ
1. Metode și procedee folosite în activitățile artistico-plastice
De-a lungul timpului, omul a găsit modalități variate de exprimare a trăirilor, sentimentelor și aspirațiilor sale prin gesturi, mimică, desen, muzică și cuvânt.
La început, la vârstă preșcolară copiii se exprimă mai greoi verbal alegând varianta exprimării grafice. Prin activități instructiv-educative structurate, copilul ajunge să se exprime corect gramatical și cursiv, iar din punct de vedere plastic să se exprime prin desen, pictură si modelaj. Această ultimă variantă de exprimare este utilizată mai des de către copiii mai emotivi, care se refugiază în lumea culorilor.
Activitățile artistico-plastice (desen-pictură-modelaj) sunt concepute conform nivelului de vârstă al copilului, de la 1,6 luni până la 6/7 ani. Prima formă de exprimare grafică a copiulului mic este mâzgălitura. Acesta are un ințeles pentru el, deși adulții nu percep reprezentarea. Treptat, cu ajutor și perseverență, copiii învață să redea obiecte sau chiar imagini respectând realitatea.
Prin desen copilul se simte important, descoperind o altă variantă de exprimare a ceea ce simte, a ceea ce gândește și cum percepe lumea înconjuratoare. Atât educatoarele, cât și părinții trebuie să încurajeze și să ghideze pașii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, artă și pentru dezvoltarea unei personalități complexe.
Elementele plastice care se învață la grădiniță sunt: punctul, linia, pata de culoare, forma și combinatii ale acestora.
În prima etapă, copilul învață să deseneze utilizând creionul grafic, apoi creioanele colorate și mai târziu carioca. Pentru utilizarea elementelor grafice și instrumentele specifice desenului, educatoarea trebuie să proiecteze activități cu teme simple precum: ”Casa”,”Copacul”,”Nori”,”Soarele”,“Steluța”,”Fulgerul”,“Floarea”,“Omul”,”Bradul”,”Sacul”,”Clopoțelul”,”Mașina”, iar mai apoi trece la compoziții simple, apoi mai complexe, având ca posibile teme: “Anotimpurile”,”Familia”,”La Bunici”,”Prietenii”, ”Jucariile Mele”,”Parcul” etc.
Problemele privind metodologia organizării și desfășurării activităților artistico-plastice ținând seama de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, sunt strâns legate de diferite acțiuni de cunoaștere și de transformare specifică a personalității lor. Aceste acțiuni cu rol moderator trebuie să aibă un caracter conștient, normativ, formativ, alese cu discernământ pe cele care trebuie la accentuarea caracterului formativ al procesului educației artistico-plastice.
“Orice educator care-și apleacă atenția asupra propriei munci și care este animat de dorința de a contribui la perfecționarea ei găsește resurse pentru a renunța la ceea ce-l ține pe loc și-l priponește de formele depășite și inoperante”.
În îndrumarea activităților artistic-plastice a copiilor se cere un puternic simț artistic și-o sensibilitate deosebită și din partea celui care conduce activitatea, munca individuală cu toți copiii, mai ales cu cei care se situează la poli opuși, printr-o îmbinare armonioasă a modelelor de lucru, tradiționale sau modern, de evaluare, ce are ca scop final formarea capacității de selectare, apreciere și creare a frumosului după criteri obiective. Educatoarea intră în relație creatoare nu numai cu copilul, ci și cu propria lui acțiune și astfel și cu propriul său arsenal de metode și mijloace prin care își realizează opera sa.
În sens restrâns, metoda este o “tehnică”, de asemenea, ea pune în evidență o „modalitate” de lucru, o „manieră” de a acționa practic, sistematic, metodic și planificat, definându-se și aici ca un mers chibzuit, programat, premeditat, menținut în atenția și sub reflecția continuă a educatoarei. Metodele folosite în cadrul activităților artistico-plastice asigură dezvoltarea sensibilității și a gândirii artistice a copiilor. Alegerea și utilizarea metodelor nu am făcut-o la întâmplare, ci întotdeauna am avut în vedere anumite criteria bine determinate.
Astfel, metodele și procedeele folosite în cadrul activităților de educație artistico-plastică au variat în funcție de:
natura obiectivelor atinse;
caracteristicile conținutului nou predat;
particularitățile de vârstă și individuale;
materialul didactic și mijlocele de învățământ disponibile.
În cadrul activităților desfășurate am încercat să folosesc metode variate și atractive, chiar dacă uneori a fost mai dificilă aplicarea lor, găsind combinația optimă între diferitele metode.
Am pornit în educarea acuității vizuale a copiilor mei de la metoda cea mai accesibilă, cea mai atrăgătoare și mai eficientă – jocul.
Jocurile didactice nu constituie mijloc de divertisment în sine, ci având un caracter practic, nemijlocit aplicativ, asigură profundarea elementelor teoretice care fundamentează și orientează activitatea artistic-plastică, dezvoltă spiritul de inițiativă, răbdare, îndrazneală etc. Jocul pune în fața copiilor situații noi pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de inițiativă, fantezie, voință, spontaneitate, etc. El oferă copiilor posibilitatea de a-și afirma personalitatea, în raport cu atingerea unui anumit scop și să se bucure de plăcerea jocului ca activitate –joc, cât și de starea interioară de autoafirmare.
Prin activitățile-joc, se pot realiza primele experiențe practice ale copiilor, primele exerciții prin care ei se confruntă cu diferite aspect estetice ale realității și prin care ei se adaptează la aceasta. Ele îi angajează și le oferă posibilitatea de a fi activi la activități și nu simpli spectatori. Jocul angajează, eliberează, absoarbe atenția copiilor, îi captează, îi formează, îi ajută să descopere adevărul care le antrenează capacitățile lor de a acționa, creativ, manifestându-și istețimea, inventivitatea, inițiativa, indrăzneala.
Am folosit jocul didactic în anumite scopuri și în diferite faze ale activității, el putând fi organizat atât în scopul dezvoltării sensibilității artistico-plastice a copiilor (acuitatea vizuală, receptivitatea față de raporturile armonioase ale unor forme, culori, linii, puncte, etc.) cât și ca mijloc de a dobândi experiențe practice noi (de exemplu: tehnici noi de lucru) și de familiarizare a copiilor cu unele elemente de limbaj plastic (de exemplu: expresivitatea punctului, liniei, a culorii, etc).
Metodele interactive de grup sunt modalități modern de stimulare a învățării experențiale, de exersare a capacităților de analiză, de dezvoltare a creativității copiilor. Specific acestor metode este faptul că ele promovează interacțiunea dintre preșcolari, schimbul de idei, de cunoștințe, asigurând un demers interactive al actului de predare-învățare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, preșcolarii depun un effort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdiciplinare prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactive, în care își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții. De asemenea, aceste metode activează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independența în gândire și acțiune, îi ajută să ia decizii corecte și să argumenteze deciziile luate. Aceste metode presupun respectarea particularităților de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri și activitatea frontal, evaluarea, corectă a rezultatelor obținute și reconstituirea relației educatoare-copil. Aceste metode sunt folosite din ce în ce mai mult în practica educațională alături de cele tradiționale ori în combinație cu acestea.
Obiectivele metodelor interactive:
formarea/promovarea unor calități europene ce au la bază atitudini și comportamente democratice, stabilirea unor relații intercultural care au la bază comunicarea;
însușirea unor cunoștințe, abilități, comportamente de bază în învățarea eficientă a unor abilități practice în condiții de cooperare;
promovarea unei activități didactice moderne centrată pe demersurile intelectuale interdisciplinare și afectiv-emoționale;
dobândirea primelor elemente ale muncii intelectuale în vederea cunoșterii realității și activității viitoare de învățare scolară;
implicarea activă și creativă a copiilor pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente și laterale, libertatea de exprimare a cunoștințelor, gândurilor, faptelor;
formarea deprinderilor de a găsi singuri informații, de a lucre în echipă, de a aplica cunoștințe în diferite situații, de a conștientiza stilurile de învățare de învățare pe care le preferă;
realizare unor obiective interdiciplinare, a ști să culeagă informații despre o temă dată, de a știi să identifice problem, de a știi să facă conexiuni;
încurajarea autonomiei copilului și promovarea învățământului prin cooperare;
comunicarea pe baza unor tehnologii informaționale moderne, interactive.
Metode interactive:
Metode de predare învățare: – predarea învățarea reciprocă, mozaic, tehnica lotus( lotus de grup, lotus individual), stbilirea succesiuniii evenimentelor, bula-dublă, partenerul de sprijin, cubul, puzzle, acvariul, etc.
Metode de fixare, consolidare și evaluare: – piramida și diamantul, ghicitorile, ciorchinele, benzi desenate, posterul, diagram Venn, metoda piramidei, jurnalul grafic, turul galeriei,etc.
Metode de creativitate: braistormingul, tehnica 6/3/5, metoda Philips 6/6, tehnica viselor.
Metode de rezolvare de probleme: metoda pălăriuțele gânditoare, studiu de caz, explozia steleră, mai multe capete la un loc, interviul.
Metode de cercetare în grup: proiectul, reportajul, investigația în grup, experimental, explorarea intredisciplinară, investigațiaa comună.
Noul curriculum pentru învățământul preșcolar lasă libertatea de a organiza cât mai creative și personalizat actuc didactic. Educatoarei îi revine sarcina de a-și allege propriul demers, personalizat, modern, care să fie compatibil cu stilul didactic, cu obiectivele și conținuturile activităților. Exemplele de comportamente și capacitățile prevăzute în curriculum se mulează perfect pe metodele interactive de grup, pe idea desfășurării activităților sub forma integrată.
Metodele interactive de grup se pot combina între ele sau cu cele tradiționale. Metodele tradiționale nu se elimină, se modernizează, se combină, se adaptează se îmbunătățesc. Metodele interactive se selectează în funcție de obiective, de conținutul învățării și de modul de integrare în structura activității.
Metode tradiționale și interactive
Ce fac copiii?
Copiii se ajută unii pe alții să învețe, împărtășindu-și ideile.
Învață cum să învețe, se exprimă liber, experimentează.
Copiii trebuie să fie capabili:
Să asigure conducerea grupului;
Să coordoneze comunicarea;
Să stabilească un climat de încredere;
Să poată lua decezii;
Să medieze conflicte;
Să fie motivați să acționeze conform cerințelor educatoarei.
Ce face educatoarea?
Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Ideal este formarea grupurilor în număr de câtre patru copii, aranjați de o parte și de alta a unei măsuțe.
Stabilește criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităților într-un anumit domeniu, diferite focuri, etc.) și dimensiunea grupului (de la 2 la 6 copii).
Stabilește regulile de lucru (se vorbește pe rând, nu se atacă persoana ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează discuția, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite, etc.).
Explică foarte clar obiectivele activității, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziție.
Pregătește spațiul și materialele.
1.1. Metoda brainstorming
Prin metoda brainstorming- (asalt de idei, furtună în creier) se stimulează creativitatea în grup, constituie o tehnică de descoperire a noului, în scopul dezvoltării creativității preșcolarilor. Brainstorming-ul oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a imaginației membrilor grupului, crește productivitatea creativității individuale ca urmare a interacțiunii membrilor și a acționării lor într-o soluție de grup. În aplicarea metodei trebuie parcurse mai multe etape. Etapa pregătitoare cu cele 4 faze:
faza de investigare a membrilor grupurilor și de selecționare a acestora în vedereaconstituirii grupului creativ;
faza de antrenament creativ care constă în organizarea și familiarizarea cu tehnicile;
faza de pregătire a ședințelor de lucru în care se aranjează sala de grupă, se alege momentul zilei, se verifică materialele necesare, se anunță copiii regulile, fazele, durata intervenției fiecărui copil, precizându-se faptul că fiecare spune o singură idee chiar dacă în minte are mai multe, luându-se cuvântul pe rând. Se admite intervenția numai celor care preiau ideea și o continuă.
faza productivă a grupului de creativitate, în care se manifestă asaltul, furtuna creierului; copiii nu critică, nu lungesc durata exprimării, încearcă să emită cât mai multe idei proprii noi, să dezvolte ideile colegilor, să analizeze, să-și imagineze.
Cadru didactic nu are voie să emită idei, să comenteze. El intervine numai când nu se respectă regula, reformulează sau repetă sub formă de clarificare sinteză. Are rol de a încuraja, stimula, coordona, dirija activitatea creatoare a grupului. Brainstormingul stimulează creativitatea în grup, spiritul competitiv și are efecte psihologice incontestabile: crește încrederea în sine și în alții, produce plăcere personală, crește spiritul de inițiativă.
1.2. Metoda brainwriting
Metoda brainwriting sau 6/3/5 este o metodă interactivă de grup de stimulare a creativității.
Presupune un număr de 6 copii care enumeră 3 soluții, pe care le va nota educatoarea pe o foaie, pe parcursul a 5 minute, rotindu-se foaia pe care desenează sau spune fiecare cele 3 idei, în așa fel încât fiecare foaie să treacă pe la toți cei 6 participanți, obținându-se în final o multitudine de soluții, variante, idei. Metoda poate fi aplicată în mai multe variante, în funcție de o serie de criterii. Grupul creativ poate conține membri obișnuiți ai grupului natural neselecționați după criterii creative. În acest caz se pot admite chiar și două sau o singură soluție la fiecare rotire. Dar poate fi constituit și din membri selecționați pe criterii creative, în acest caz solicitându-se minimum 3 variante de soluții la problema de rezolvat și rapiditate mai mare. În această variantă, într-un timp scurt se obțin un număr de idei 6x3x5 = 90.
1.3. Metoda turul galeriei
Este o tehnică de învățare prin cooperare care stimulează gândirea, creativitatea și învățarea eficientă, încurajând copiii să-și exprime opiniile cu privire la soluțiile propuse de colegiilor.
Obiectiv: elaborarea unui plan care să conducă la finalizarea unui produs ce constituie opinia/concepția tuturor membrilor grupului.
Descrierea metodei:
Se formează grupe de câte 3-4 copii;
Copiii organizați pe grupe rezolvă o sarcină de lucru care permite mai multe perpective de abordare sau mai multe soluții;
Produsele activităților de grup – desene, pictură, colaje etc., se expun pe pereții grupei (panouri instalate prealabil) ca într-o galerie expozițională;
La un semnal (dat de educatoare) grupurile de copii cu rol de ”vizitatori ai galeriei” trec pe la fiecare lucrare și pe o coală (loc stabilit anterior) își ”înscriu” comentariile, observațiile, folosindu-se de simboluri și ajutați fiind de educatoare;
La finalul turului galeriei, grupurile de ”vizitatori revin la locurile inițiale și citesc comentariile, observațiile făcute.
1.4. Metoda observației
Constituie metoda fundamentală de cunoaștere a copilului în grădiniță și constă în urmărirea atentă a faptelor de educație așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite, cu scopul sesizării aspectelor esențiale sau a celor diferențiate. Avantajul acestei metode constă în faptul că permite observatorului să surprindă diferite aspecte în desfășurarea naturală a fenomenului.
Se folosește în toate etapele unei cercetării și însoțește, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Folosirea observației presupune respectarea unor cerințe, cum ar fi:
● elaborarea prealabilă a unui plan de observație cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmărite, a cadrului în care se desfășoară, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor, etc.;
● datele observației să fie consemnate imediat, fără să-și dea seama cei observați;
● crearea condițiilor pentru a nu altera desfășurarea naturală a fenomenelor observate;
● efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurări variate de către un singur observator sau de către mai mulți observatori, oferă posibilitatea confruntării datelor obținute.Prin metoda observației am urmărit:
nivelul de cunoștințe al copiilor;
capacitatea de adaptare la mediul ambiant;
descrierea și verbalizarea unor acțiuni;
gradul de înțelegere și executare a unor comenzi verbale și capacitatea de expunere;
interesul manifestat de preșcolari față de activitățile plastice.
D. Muster subliniază în „Metodologia cercetării în educație și învățământ” că observarea îndeplinește funcția sa specifică în ansamblul metodelor de colectare a datelor cercetării pentru motivul că adună fapte așa cum se prezintă ele, spontan, natural, deosebit de felul în care se adună faptele prin experiment sau altă metodă de colectare a datelor.
Folosind metoda observației am colectat date importante care mi-au permis cunoașterea individualității copiilor, a stadiului lor de dezvoltare în plan intelectual, socio-afectiv, orientate în direcția creativității, a imaginației, a dezvoltării spiritului de independență și inițiativă. Datele observării pedagogice mi-au demonstrat că-mi revine nobila misiune de a depista de timpuriu posibilitățile creative ale copiilor, chiar de la grupa mică și de a le crea condițiile optime de dezvoltare.
Din observațiile făcute am ajuns la concluzia că orientarea copiilor în tema activității și educarea creativității trebuie să se realizeze în perfect acord cu specificul acesteia (activități comune de educație plastică, activități alese) și că, numai în măsura în care este necesar, să se ilustreze noul, de fiecare dată făcându-se apel la ceea ce a fost însușit anterior. O atare practică aduce întotdeauna în fața copiilor noutatea (creativitatea) și îi determină să contribuie în mod activ la realizarea temei, reactualizându-și acele cunoștințe și integrându-se în mod organic și creator în noua temă.
Datele observațiilor făcute mi-au demonstrat eficiența folosirii activităților plastice în depistarea și educarea potențialului creativ al preșcolarilor. Astfel, în cadrul activităților liber alese,(ALA) am observat gândirea creativă a copiilor care operează cu grafisme la modul inventiv și original.
Am exemplificat cu desenul deoarece copilul, folosind linia, punctul, forma, culoarea, redă un obiect, un personaj, pe care le încarcă cu o anumită semnificație ideo-afectivă, exprimând cel mai profund personalitatea acestuia.
După înregistrarea materialului faptic, observația nu este încheiată, ci se continuă cu analiza și interpretarea datelor care au dus la formularea concluziilor.
1.5. Metoda experimentului pedagogic
Este definită în „Dicționarul de pedagogie” ca o metodă integrală de cercetare care folosește toate celelalte metode și care funcționează conform unui raționament experimental cu schema: observarea, ipoteza, verificarea ipotezei, legea (formulată conform raționamentului în cazul în care a fost verificată ipoteza).
Constă în observarea obiectelor și fenomenelor într-o situație creată anume de cercetători; ne folosim de introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.
„Metoda experimentului constă în primul rând în introducerea sau suprimarea unuia sau mai multor factori bine determinați într-o situație cunoscută în vederea verificării rezultatelor acestor intervenții”.
Cel mai adesea experimentul se utilizează în două forme:
experimentul de laborator;
experimentul natural.
Experimentul natural se folosește cel mai mult în grădiniță și se poate organiza într-o formă adecvată, într-o ambianță naturală de viață și activitate. Experimentul pedagogic natural se desfășoară în trei faze:
● faza prealabilă intervenției factorului experimental, când se înregistrează date privitoare la acesta și se stabilesc strategiile desfășurării experimentului;
● faza administrării factorului experimental – este faza cu cea mai mare durată și are în vedere faptul că factorul experimental nu poate fi aplicat întotdeauna instantaneu, iar rezultatele nu apar imediat; acum eșantionul experimental este supus unei acțiuni diferite față de eșantionul de control;
● faza înregistrării datelor după intervenția factorului experimental.
Experimentul se desfășoară în cadrul unei singure grupe de copii. Înainte de a stabili conținutul experimentului folosit, am stabilit anumite condiții:
● întregul experiment să aibă un caracter de activitate – joc, iar prin participarea activă a copiilor să se descopere adevărurile respective;
● rolul educatoarei să fie acela de a organiza astfel experimentul încât copilul să ajungă la rezultatul dorit printr-un raționament independent (îndrumarea indirectă);
● formularea concluziilor să se facă prin stimulente.
2. Tehnici de lucru utilizate în activitățile artistic-plastice
Ori de câte ori are la îndemână un creion, copilul este tentat să ”mâzgălească” ceva, de multe ori fără să știe ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale. Cu tot caracterul lor spontan și individual, plăcerea pentru a picta, colora poate fi educată, dirijată de timpuriu, nu în scopul uniformizării ci a formării gustului estetic în conformitate cu structura și experiența fiecărei individualități.
Pentru reușita activităților artistico-plastice se impun anumite cerințe: să i se lase copilului libertatea de exprimare, educatoarea stimulând și sugerând, mai puțin impunând. Acesta trebuie îndrumat fără a-i umbri creația personală, punându-i la îndemână material, tehnici, modalități de exprimare. Activitățile artistico-plastice scot în evidență un alt mod de exprimare, un alt limbaj, limbajul plastic.
Copiii desenează, pictează, modelează, activități în timpul cărora ei fac cunoștință cu o serie de materiale, instrumente și procedee – tehnici de lucru. Cu cât materialele sunt mai atractive, tehnicile mai diversificate, cu atât copilul lucrează mai cu plăcere, își satisface curiozitatea și setea de cunoștere iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
Tehnica de lucru reprezintă atât folosirea materialului cât și modul de lucru cu acesta, iar dacă tehnicile sunt bine alese și introduse progresiv, ele stârnesc interesul și curiozitatea față de activitățile artistico-plastice și avantajează realizarea tehnicii. Procesul familiarizării copiilor cu tehnicile de lucru și stăpânirea lor le crează acestora și sentimental propriei valori, sporindu-se încrederea în capacitatea lor de creație. Expresivitatea lucrărilor depinde de tehnica aplicată și de materialul folosit. Fiecare material folosit în anumite moduri, se compară astfel, are o altă structură și efect, ceea ce determină expresivitatea lucrării, dar, în cele din urmă, expresivitatea unei lucrări este determinată în cea mai mare parte de factorii sufletești ai copilului.
Prin folosirea divesificată a tehnicilor de lucru în activitățile artistico-plastice, copii își dezvoltă capacitatea de expunere artistico-plastică, având posibilitatea de a comunica prin mijloace diverse propriile idei, trăiri, sentimente. Este important să dezvoltăm la copil dorința de a realize ceva inedit, iar acest lucru îl putem realiza având ca linie directoare diversitatea. Familiarizarea copiilor cu unele tehnici noi de lucru le mărește curiozitatea și imprimă activitaților artistico-plastice un caracter atractiv și creativ. Cunoașterea limbajului și a tehnicilor de lucru de către copii duce la dezvoltarea creativității în realizarea ideilor în forme artistice variate. De asemenea, familiarizarea treptată a copiilor cu unele tehnici de lucru mărește curiozitatea lor și caracterul atractiv al activităților artistico-plastice.
Folosirea tehnicilor de lucru nu trebuie să fie un scop în sine ci o modalitate de realizare a unor subiecte în concordanță cu temperamental și sensibilitatea fiecărui copil. Cunoașterea și folosirea de către copil a acestor tehnici plastice de lucru le crează un start mai bun sau egal în activitatea plastică, căci în orice grupă există copii care se descurcă mai greu când sunt puși în fața unor instrumente și material pe care le văd pentru prima dată. Materialele și instrumentele de lucru sunt indispensabil legate de tehnicile de lucru. Prin tehnicile plastice copiii constrâng materialele folosite să configureze altceva decât sunt ele, fără să-și piardă propria structură. Mâna copilului, acționând asupra acestor materiale, le conferă calități plastice noi. Voi enumera câteva tehnici de lucru pe care le-am aplicat în activitățile artistico-plastice obligatorii cât și în cadrul activităților opționale.
Prin folosirea diversificată a tehnicilor de lucru în activitățile practice, copiii își dezvoltă capacitatea de expunere artistico-plastică, având posibilitatea de a comunica prin mijloace diverse propriile idei, trăiri sentimente. Este important să dezvoltăm la copil dorința de a realiza ceva inedit, iar acest lucru îl putem realiza având ca linie directoare diversitatea. Familiarizarea copiilor cu unele tehnici noi de lucru le mărește curiozitatea și imprimă activităților artistico-plastice un caracter atractiv și creativ. Cunoașterea limbajului și a tehnicilor de lucru de către copii duce la dezvoltarea creativității în realizarea ideilor în forme artistice variate. De asemenea, familiarizarea treptată a copiilor cu unele tehnici de lucru mărește curiozitatea lor și caracterul atractiv al activităților artistico-plastice.
Desenul este o tehnică des folosită în grădiniță. Se poate executa cu creion, cretă, cărbune, pensulă etc. Câteva exemple elocvente sunt: expresivitatea liniei; ritmuri liniare; tratarea grafică (suprapunerea grafică prin linia expresivă); grupări pentru multiplicarea unor linii; efecte ale așezării și tensiunilor liniei drepte, curbe, frânte, regulate, neregulate, mixte.
Tehnica acuarelei constituie baza activităților artistico-plastice prevăzute în programă la clasele mici. Ca material de lucru se folosește acuarela, amestec de pigmenți și cleiuri vegetale sau sucuri de plante, caracterizată prin transparență, luminozitate și prospețime, însușiri datorate și apei care o dizolvă. Acuarela se găsește în comerț sub formă de tablete așezate în cutii de plastic sau sub formă de tuburi închise.
Aplicarea tentei (lichid colorat, fluidizat, obținut din culoare și apă) pe partea poroasă a hârtiei, care ajută la întrepătrunderea culorilor și absorbirea lor mai rapidă, se face cu pensule (mari pentru suprafețe întinse, mici pentru detalii și contur) prin mânuirea acestora în plan orizontal, de sus în jos, evitându-se astfel murdărirea hainelor și a planșei. Practica a demonstrat aderența mai bună a acuarelei pe hârtie ușor umezită cu apă curată.
Prin amestecul fizic culorile își pierd din intensitate și strălucire, transformându-se în tonuri și nuanțe ce pot fi realizate prin diferite modalități: tehnica fuzionării culorilor, tehnica îndoirii și presării hârtiei, tehnica suprapunerii culorilor umede.
Amestecul culorilor cu alb sau negru dă tonuri și valori diferite de culoare. În același timp culoarea poate deveni mai luminoasă în amestec cu albul și mai întunecoasă în amestec cu negrul; mai rece și mai îndepărtată în amestec cu alb, mai apropiată și mai caldă în amestec cu negrul.
Negrul amestecat cu alb produce griuri numite „acromatice” sau griuri neutre. Adăugând încă o culoare, se transformă în griuri colorate.
Copiii se antrenează cu plăcere în activitatea de obținere a formelor spontane, realizabile printr-o largă paletă de tehnici și procedee:
1). TEHNICA DACTILOPICTURII (Anexa 1)
Au la bază folosirea amprentei degetelor pe care s-au pus vopsea, acuarela, cerneală, pastă de dinți etc. Această tehnică am folosit-o încă de la grupa mică, realizând teme mai simple: ”Câmp cu flori”, ”Șiragul de mărgele”, ”Mingi colorate”, ”Bradul împodobit”,”Ninge”, etc., adică trasarea cu degetul a conturului unor obiecte simple. În grupele mai mari, când grupa de copii este familiarizată cu această tehnică, se poate trece la realizarea unei teme mai complicate, de exemplu: ”Vaza cu flori”, ”Copac înflorit”, decorațiuni pe diferite obiecte din faianță, lut, carton sau chiar ouă fierte în preajma sărbătorilor Paștelui. Și piarta poate fi un obiect pentru decorat, de exemplu: ”Buburuza”. Copilul ia culoare pe degetul arătotor și o aplică pe obiectul ce urmează a fi decorat (faianța, lut, carton, etc.). Pentru a obține efecte coloristice deosebite, se aplică pe obiectul respectiv, nu numai amprenta rotundă a degetului, ci rotind degetul de repetate ori, cu culori cât mai variate. În efectuarea acestor decorațiuni am folosit și aracetul în amestec cu acuarela sau tempera pentru a da consistență și persistență culorilor.
În grădiniță folosim tehnica culorilor umede-transparente, folosind acuarela care se dizolvă în apă, adică se fluidizează. Obținerea tonurilor deschise, o anumită culoare se dizolă într-o cantitate din ce în ce mai mare de apă fără a se amesteca cu alta. Pentru tonurile închise culoarea fluidizată se amestecă cu negru.
Hârtia se umezește cu un burete evitându-se frecarea hârtiei, deoarece pe hârtia umedă aderă mai ușor și mai repede, culorile fuzionează, obtinându-se amestecuri noi.
O activitate atractivă, realizată cu grupa mică, folosind tehnica dactilopicturii cu confecția, a avut ca temă ”Mânuțe-Flori”. Am trasat cu creionul conturul pălmii copilului cu degetele desfăcute, apoi am umezit suportul de lucru. Copilul cu ajutorul degetelor a colorat palma cu ce culoare a dorit. Când desenul s-a uscat, am ajutat copii sa decupeze palma și pe un bețișor am rulat palma care a devenit o floare. Această temă se poate realiza la început și la sfârșit de ciclu dându-ne posibilitatea să observăm progresele obținute, cât și dezvoltarea fizică (cât a crescut palma).
Aplicând aceeași metodă, am realizat cu copiii ”Casa mea”. Pentru aceasta am făcut cu copii o plimbare în cartier, am observat blocurile înalte, vopsite diferit, grădinile cu flori, copacii, străzile curate, unii dintre copii și-au recunoscut blocul în care locuiesc.
Am purtat o discuție cu copii în urma plimbării în cartier și le-am sugerat să picteze cu degetele ceea ce au văzut, adică blocul, casa în care locuiesc. Acestă tehnică a avut succes la grupa mică realizându-se coordonarea oculo-motorie, dezvoltarea mușchiilor mici ai mâinii, dezvoltarea sensibilității cromatice. Aceste tehnici și procedee le pot folosi în activități desfășurate dacă educatoarea știe cum să organizeze activitatea să fie atractivă, dacă nu confundă sarcina activității plastice respective cu formularea obiectivului din program.
Educatatoarea ȘTIE că îi va învăța pe copii executarea punctului, dar copii vor ști cu totul altceva (de exemplu că vor desena ” Șiragul de mărgele”).
Această conduită pedagogică are ca efect înlăturarea rigidității în realizarea sarcinilor, a instalării plictiselii și creșterea motivației pentru activități prin oferirea unui scop pe care preșcolarul îl înțelege și îl acceptă.
2). TEHNICA PICTURII CU PALMA (Anexa 2)
Această tehnică constă în aplicarea culorii pe palma copilului, și aplicarea acesteia pe hârtie de mai multe ori, în mai multe poziții, chiar suprapuneri și în culori cât mai variate, deținându-se astfel diferite contururi, siluete, efecte coloristice, care, întregite cu pensula sau combinate cu alte tehnici de lucru pot da naștere unor lucrări deosebite,în funcție de imaginația fiecărui copil.
Prin urmare această tehnică se poate folosi ca tehnică principală, completată de alte tehnici secundare, sau ca tehnică secundară, completată de alte tehnici principale. Astfel am obținut, împreună cu copiii diferite peisaje cu păduri, aranjamente florale, îngerași, figurine de păsări, etc.
3). TEHNICA SIMETRIEI (Anexa 3)
Constă în aplicarea de către copii pe foaia de hârtie a petelor de culoare apropiate unele de altele și abundente în vopsea și apă pentru a nu se usca cele de la început, până reușesc să aplice culoarea pe toată suprafața hârtiei. După ce au aplicat petele de culoare, copiii vor îndoi foaia de hârtie după o linie de simetrie fie longitudinală, latitudinală, diagonală sau chiar mai multe linii, vor presa bine foaia pe toată suprafața ei, iar când o vor deschide, vor constata că s-au format diferite forme de construcție simetrică pe care le vor completa cu pensula sau cu alte tehnici de lucru, după dorința lor. De asemenea vor putea așeza petele de culoare numai pe o jumătate de foaie sau vor putea desena chiar diferite figurine abundente în culoare, iar prin suprapunerea celeilalte jumătăți vor obține aceeași imagine simetrică.
4). TEHNICA TAMPOANELOR DIN CÂRPĂ (HÂRTIE, BURETE) (Anexa 4)
Pentru aplicarea acestor tehnici, am realizat din materialele absorbante, de preferință țesături din bumbac, in, cânepă, burete sau hârtie mototolită, niște tampoane pe care copii le îmbibă în vopsea, le apasă pe foaia de hârtie, obținând efecte cromatice deosebite. În folosirea acestei tehnici, le-am explicat copiilor că este foarte important să nu se așeze dispersat petele de culore pe foaia de hârtie, ci foarte apropiat, chiar suprapuse în unele porțiuni, pentru a realiza fuzionarea culorilor și completarea formelor.
Lucrările astfel obținute în urma acestei tehnici se pot întregi cu pensula sau alte tehnici de lucru.
5). TEHNICA STROPILOR CU PENSULA (Anexa 5)
Această tehnică constă în îmbibarea pensulei cu acuarelă și lovirea ușoară cu pensula peste degetul arătător, deasupra foii, la distanță mică, plimbând degetul peste foaie pentru a se concentra stropii în locul dorit.
Tehnica stropilor cu pensula se poate folosi la realizarea unor teme ca: „Livadă cu pomi înfloriți”, „Ninge cu fugi mari”, „Câmp cu flori”, „Cerul înstelat”, dar se poate folosi și ca tehnică secundară pentru „Peisaj de toamnă”, „Peisaj de primăvară”, sau alte teme realizate în prealabil cu alte tehnici.
O mare plăcere creează copiilor această tehnică, atunci când, în mod spontan, din spirit de aventură creativă, ajung la anumite forme, aglomerări de stropi, pe care apoi le întregesc cu pensula sau alte tehnici de lucru.
6). TEHNICA STROPILOR DIRIJAȚI (Anexa 6)
Constă în stropirea foii de hârtie cu pensula, în culori variate, apoi se ia foaia în mână și se întoarce în diferite direcții, astfel dirijându-se curgerea picăturilor de culoare pe toată suprafața hârtiei. Se obțin astfel forme de un colorit variat, prin fuzionarea culorilor.
Dirijarea stropilor se poate face și suflând liber sau printr-un tub peste punctele sau petele de culoare fluidizate, elevii obținând forme deosebit de interesante care se pot numi „Crizanteme”, „Artificii”, „Copaci”.
Știm cu toții că, predilect, în desenele copiilor se află copacii: cu crengi drepte și prea scurte, cu trunchiul prea gros sau cu coroana prea rotundă. La copiii mici, brazii sunt desenați din trei triunghiuri suprapuse. Copacii se realizează foarte ușor cu ajutorul tehnicii stropilor dirijați prin suflare cu un pai. Se fluidizează pe paleta de culoare acuarela maro. Cu pensula, se face o pată groasă pentru trunchi. Se suflă printr-un pai de băut, așezat în poziție orizontală și se face trunchiul, întinzând culoarea în sus. Cu capătul paiului, se trag din trunchi câteva linii, pentru a realiza crengile principale. S-ar putea să fie nevoie de mai multă culoare. Se adaugă pete mici de culoare și, prin suflare, se realizează și alte crenguțe.
7). TEHNICA FUZIONĂRII CULORILOR (Anexa 7)
Aceasta constituie o tehnică prin modalitatea de lucru și mai puțin prin materialele folosite. Tehnica fuzionării constă în amestecul spontan sau dirijat al culorilor. Prin amestecul fizic, culorile își pierd din intensitate și strălucire transformându-se în tonuri și nuanțe.
Amestecul culorilor cu alb sau negru dă tonuri și valori diferite de culoare. Prin amestecul culorilor primare se obțin culori secundare, iar amestecul culorilor primare cu vecinele lor secundare dă nuanțele culorii primare, tenta obținută păstrându-și intensitatea și luminozitatea. Prin amestecul unei culori cu complementara acesteia se obțin griuri colorate.
Prin intermediul acestei tehnici se pot realiza teme ca: „Covorașul”, „Pădurea toamna”, „Apus de soare” etc.
8). TEHNICA PICTURII ÎN TEMPERA ȘI ÎN GUAȘĂ
Tempera și guașa sunt culori umede-opace. Tempera este pigmentul preparat cu ajutorul cleiului de origine animală, amestecat cu ou, lapte, lacuri. Guașa este un pigment care, spre deosebire de tempera, se leagă cu uleiuri vegetale. Se mai deosebește de tempera prin faptul că, după uscare, culoarea nu-și pierde atât de mult din strălucire. Atât tempera, cât și guașa se amestecă înainte de a le întinde pe hârtie, cu puțină apă.
Tempera se întinde cu pensula în tușe curate, netede și spre deosebire de acuarele, tonurile deschise se obțin prin amestecul cu alb. Tușele de tempera și de guașă acoperă toată hârtia, deoarece ele sunt opace, mate și dense.
Tempera și guașa se scot din tuburi, în cantități mici, pe marginea unui carton, plăci de metal, plastic sau un placaj, lăsându-se mijlocul liber pentru amestecuri. Se înmoaie pensula cu apă și se prepară culoarea dorită prin frecare. Pensula se ține între degetele mare, arătător și mijlociu, având vârful perpendicular pe hârtie. Pumnul, ușor deschis, se sprijină pe degetul mic, iar pensulările se fac prin flexiunea celor trei degete care țin pensula. Pensula se șterge cu o cârpă sau un șervețel de hârtie de surplusul de culoare și se spală de fiecare dată înainte de a se trece la o altă culoare.
Putem folosi această tehnică pentru rezolvarea unei game largi de teme plastice, dar este ineficientă în obținerea de pete spontane sau fuzionarea culorilor.
9). TEHNICA CERACOLOR (Anexa 8)
Prezent într-o largă paletă de culori, ceracolorul, un amestec de pigmenți și ceară sub formă de batoane, dă posibilitatea aplicării pe diferite materiale: hârtie, pânză, lemn, metal etc. Ușor de mânuit, atrage elevii prin coloristica vie dând o nouă formă de expresivitate diferită de materialele cunoscute de copii și o anumită vibrație în compoziție.
Expresivitatea compozițiilor executate în ceracolor poate fi sporită prin mărirea strălucirii culorilor, prin frecarea cu un material moale, vată sau molton. Tot în acest scop se poate folosi și lama unui cuțit ușor încălzită care se trece asemenea unui fier de călcat pe deasupra unei hârtii subțiri ce acoperă desenul. Culorile vor fuziona, efectul plastic fiind deosebit.
Deși nu poate fi folosit în mai multe straturi, ceracolorul asigură păstrarea corectitudinii desenului și o rezistență sporită la umezeală. Dă posibilități multiple de exprimare, în special folosind linii și pete pentru a reda flori, jucării, peisaje etc.
10). TEHNICA CRETEI COLORATE (Anexa 9)
Creta colorată se găsește sub formă de baton, dar într-o gamă mai restrânsă de nuanțe. Oferă posibilități variate de folosire: pe hârtie albă, pe hârtie colorată, pe tablă, pe asfalt, pe lemn etc.
În funcție de gradul de apăsare pe suportul de desenat fiecare culoare oferă mai multe nuanțe. Poate fi folosită în mai multe straturi dând posibilitatea retușării desenului și chiar a corectării unor desene executate în tempera sau acuarelă.
Am folosit această tehnică cu precădere la desenele pe asfalt, cu diferite ocazii, cum ar fi: 1 Iunie-„Ziua Copilului”, concurs de desene pe asfalt, excursii cu grupa etc. Desenele executate în această tehnică pot fi individuale sau colective, cu temă dată sau la liberă alegere.
11). TEHNICA ȘTAMPILEI (Anexa 10)
Mediul înconjurător ne oferă cu generozitate o multitudine de „ștampile” naturale cum ar fi: frunze verzi sau uscate, fire de iarbă, petale de flori, semințe de diferite forme și mărimi etc.
Copiii își pot confecționa chiar ei ștampile, cu destulă ușurință, folosind diferite materiale: radieră, dop de plută, bucăți de vinilin, cartofi, morcovi, lămâie etc. Ștampilele pot reprezenta flori, fluturi, frunze, brăduleți, buline, ciupercuțe etc. După ce am desenat conturul acestor imagini am decupat porțiunea din afara conturului, astfel încât imaginea să rămână pronunțată. Apoi, se acoperă suprafața acestora cu un strat de acuarelă și se aplică pe foaia de desen realizând diferite efecte decorative ce pot fi completate cu pensula. Trebuie menționat că înainte de a aplica ștampila este indicat să se facă o probă pe un material identic cu cel pe care se execută lucrarea.
Important de știut este faptul că ștampilele confecționate din radieră sau plută se pot utiliza timp îndelungat, pe când ștampilele din cartofi, morcovi, măr sau alte fructe și legume se pot folosi doar o zi sau două deoarece, în timp, se deteriorează.
12). TEHNICA COLAJULUI (Anexa 11)
Folosirea acestei tehnici presupune o varietate mare de materiale din natură: petale de flori, frunze uscate, scoarță fină de copaci, plante întregi, deșeuri textile, deșeuri din paie, plastic, hârtie, ziare, staniol, etc; pastă pentru lipit și tempera, guașe sau vopsea în ulei, creioane, forfeci pentru tăiat.
Aceste materiale lipite pe foaia de hârtie au dat naștere unei game variate de teme, în funcție de imaginația, îndemânarea și dorința fiecărui copil.
13). TEHNICA DESENULUI CU BEȚIȘOARE (Anexa 12)
Aceasta constă în zgârierea cu bețișorul pe o pată de culoare concentrată, de preferință guașa, tempera sau vopsea în ulei. În urma operației de zgâriere se obțin contururi, forme, schițe de obiecte, sau imagini, care, în contrast cu pata de culoare vor fi interesante și plăcute de copii.
14). TEHNICA ÎN CEARĂ (Anexa 13)
Realizarea desenelor în această tehnică presupune pregătirea unei schițe. Cu ajutorul unor lumânări obișnuite sau colorate, copiii vor trasa contururile schițate, apoi vor acoperi toată suprafața foii în culori tari (roșu, maro sau albastru închis) și nu culori opace. Pe conturul trasat cu lumânarea culoarea nu se va prinde și astfel desenul apare alb sau colorat mai deschis pe fondul închis colorat.
Pentru grupele mai mari, gradul de dificultate poate crește. Se colorează toată suprafața cu galben, se aplică ceară, prin picurare, pe suprafețele care se dorește să rămână galbene, apoi se colorează toată suprafața cu roșu. Se acoperă din nou cu ceară suprafețele care vor rămâne roșii, apoi se colorează întreaga suprafață cu albastru sau negru. După uscare se acoperă desenul cu o sugativă și se trece fierul de călcat încins deasupra lui. Ceara se topește și este absorbită de sugativă. Copiii sunt încântați și nerăbdători să descopere ce au realizat.
15). TEHNICA IMPRIMĂRII CU FIRUL DE AȚĂ (Anexa 14)
Pentru această tehnică avem nevoie de două bucăți de hârtie, obișnuită sau colorată, tăiate dreptunghiular, un fir de ață, acuarele, cerneală colorată sau tuș. Elevii vor introduce firul de ață în culoarea dorită, lăsând o porțiune de aproximativ doi centimetri necolorată. Firul trebuie să absoarbă bine culoarea, dar să nu fie prea umed. Vor așeza apoi firul deasupra uneia dintre bucățile de hârtie, lăsându-l să cadă în cercuri sau alte forme, partea uscată a firului rămânând afară. Cealaltă foaie se așează deasupra, apoi, presând ușor cu palma sau cu o suprafață plană cele două foi, se trage ușor firul dintre planșe, pe acestea, imprimându-se forme interesante ce pot rămâne în forma inițială sau se pot completa în funcție de inventivitatea sau originalitatea fiecărui elev.
Se pot lucra mai multe planșe de acest fel, iar formele obținute cu firul colorat se pot decupa și asambla pe o altă planșă, folosindu-se colajul. Se poate lucra pe o planșă colectivă cu formele obținute de toți elevii clasei sau desenele obținute pot fi lipite pe o felicitare, aceasta arătând mult mai interesant dacă pe marginile dreptunghiului trasăm și un chenar.
16). TEHNICA IMPRIMĂRII CU ȚESĂTURI RĂRITE (Anexa 15)
Deasupra foii de hârtie se așeză materialul (tifon, perdea, voal) înmuiat în tuș negru, baițuri colorate, cerneală sau acuarelă diluată. Materialul trebuie bine stors. Apoi, deasupra materialului se așterne o altă hârtie și se apasă pe toată suprafața (de preferință cu un rulou de cauciuc). După ce se ridică foaia și țesătura folosită, pe foaia de bază rămâne imprimarea, care constituie fondul pe care copiii pot desena cu pensula, bețișorul sau alt instrument. Motivele care se creează spontan prin imprimare sunt variate. Se pot dezvolta configurații de animale, flori, peisaje fantastice, totul depinzând de imaginația copilului și de modul în care este îndrumat.
După ce tehnica este bine stăpânită, se poate trece la imprimarea prin combinarea diferitelor materiale în aceeași compoziție.
17). TEHNICA DECOLORĂRII (Anexa 16)
Se colorează mai întâi planșa suport cu cerneală (de culoare diferită), iar după uscare, cu ajutorul pensulei sau a unui instrument ascuțit (vârful unui bețișor, scobitoare), înmuiat în soluție de pic sau clor, se desenează forma dorită. Prin reacția soluției de pic pe hârtia colorată cu cerneală, urmele desenului devin albe și creează o mare surpriză elevilor. Dacă cerneala cu care s-a colorat suportul este de diferite culori, bucuria realizării lucrării este mai mare.
Cerneala colorată poate fi înlocuită cu tușuri de diferite culori, iar în acest caz, decolorarea se face cu soluție de clor. Această tehnică se poate folosi la toate clasele. Am realizat în această tehnică lucrarea intitulată ,,Cer înstelat”, dar pe lângă aceasta se mai pot realiza lucrări cu temele: ,,Viață subacvatică”, ,,Peisaj de iarnă”, ,,În cosmos”, ,,Scene din basme”, ,,Om de zăpadă”. Lucrarea ,,Cer înstelat” a fost realizată nu prin atingerea suportului cu bețișorul, ci prin stropire.
18). TEHNICA ÎN CULORI CARIOCA (Anexa 17)
Aflate în comerț într-o gamă cromatică variată și destul de ușor de procurat, culorile carioca oferă posibilități diverse de realizare a liniei și punctului plastic. Cariocile dau desenului o culoare vie și un aspect plăcut. Cu carioci se pot completa celelalte tehnici, dând un contur mai clar formelor desenate. Se mânuiesc ușor și ocupă puțin spațiu, putând fi transportate ușor oriunde în cazul realizării unor desene în natură.
Păstrarea lucrărilor la lumină duce la ștergerea culorilor, lucrările păstrate închise, la întuneric, în blocul de desen sau în dulap, își păstrează prospețimea în timp.
Se pot utiliza în realizarea unor felicitări de 8 Martie, 1 Iunie, de Paște, Crăciun sau a unor afișe pentru panourile din grupă.
19). TEHNICA MODELAJULUI (Anexa 18)
Materialul pentru modelare poate fi plastilina, argila, aluatul. Fiecare material are avantajele sale. Prin tehnica modelajului copiii construiesc ceea ce au perceput, au gândit și au imaginat, într-o nouă dimensiune spațială. Ei observă forme din natură, apoi extrag ceea ce este caracteristic și expresiv, simțind frumosul și producându-l în lucrările lor. Modelajul contribuie în cea mai mare măsură la formarea gândirii spațiale.
În acest context s-a simțit nevoia unor opinii noi, ieșite din „tiparul curricular”, adaptate la epoca modernă, la tehnici și procedee noi, care să exercite o influență benefică asupra personalității preșcolarului nu numai pe plan estetic ci și pe plan moral, afectiv, intelectual, fizic. Ideea tehnicii de-a „colora cu plastilină” mi-a venit văzând tendința copiilor de-a lipi, de-a presa plastilina pe planșetă apăsând-o cu degetele, dar fără să-i dea o formă definită. Deoarece știm că nu toți copiii au dezvoltată percepția formei, li se desenează, pe plăcuțe mici din lemn, diferite contururi: mingi, baloane și li se cere copiilor să ia bucăți mici de plastilină, să o întindă ușor, uniform, în aceeași direcție, fără să depășească conturul, folosind degetele pe rând. Efectul este extraordinar, se obțin lucrări care, de la anumită distanță, nu se văd că sunt „colorate” cu plastilină. Pentru a îndepărta plusul de plastilină care a depășit conturul se pot folosi bețișoare cu care se merge pe conturul obiectului desenat. După ce copiii au deprins tehnica „colorării” în contur renunță la conturul trasat pe plăcuțe, dând astfel posibilitatea copiilor să-și exprime liber ideile originale, sentimentele, dorința de-a realiza acte de creație personale, impunându-și propria lor viziune despre lumea înconjurătoare. Cu aceste lucrări executate de copii se poate realiza o adevărată expoziție de tablouri cu tematică diversificată și mărimi diferite: ”A sosit primăvara”, ”Inimioare pentru mame”, ”Ghiocelul”, ”Se-ntorc păsările călătoare”, ”A-nflorit câmpia”, „Omul de zăpadă”, „Harta țării”, etc.
3. Considerații generale asupra dezvoltării psiho-individuale a copiilor de vârstă preșcolară
Întregul demers instructiv-educativ desfășurat în grădiniță se bazează pe cunoașterea copilului preșcolar sub toate aspectele care îl definesc pentru a putea înțelege cauzele care au condus la obținerea unor rezultate și a alege metodele cele mai potrivite pentru a dezvolta la nivel optim capacitățile necesare în activitatea de învățare.
Înainte de a deveni adult, omul parcurge, în dezvoltarea lui biologică, psihică și socială, mai multe cicluri. Copilăria și adolescența constituie primele etape, cele mai intense și necesare ale dezvoltării.
Psihologii au elaborat, în funcție de diferite criterii luate în considerare, o serie de stadializări în dezvoltarea umană. Depistarea și demarcarea stadiilor dezvoltării psihice au o mare importanță pentru cunoașterea aprofundată a profilului psihic aparținând celor cuprinși în limitele stadiului respectiv, caracteristicile lor psihice comune purtând denumirea de particularități de vârstă.
Cunoașterea și învățarea la vârsta preșcolară a determinat numeroși psihologi si pedagogi să-și focalizeze cercetările asupra acestei teme.
J. Piaget a lansat teoria potrivit căreia ideea de învățare este subordonată dezvoltării, iar dezvoltarea intelectuală este înțeleasă în sensul evoluției stadiale a gândirii. Etapa
cuprinsă între 3 și 6/7 ani este denumită de psihologul elvețian ca fiind stadiul gândirii preoperatorii evidențiind prin cercetările sale aspecte psiho-comportamentale specifice.
La vârsta de 3-4 ani copilul intră în grădiniță unde întâlnește un mediu evident diferit de cel familial fapt ce determină, uneori dificultăți de adaptare manifestate prin plâns, agățarea de gâtul părintelui, sentimentul abandonului, etc. Atitudinea față de realitatea înconjurătoare este de circumspecție, predomină egocentrismul care își pune amprenta și asupra modului în care copilul se joacă. Jocul, ca formă de activitate principală, este sărac, bazat pe manipulare de obiecte și se desfășoară predominant solitar, eventual este implicat adultul dar rareori un covârstnic. Aflându-se la o vârstă apropiată de stadiul inteligenței motorii, procesele cognitive ale copilului de 3-4 ani sunt impregnate de acțiune manifestând curiozitate față de lumea înconjurătoare. La această vârstă el adresează adultului întrebări în lanț, fiecare răspuns primit reprezentând un nou pretext pentru a întreba. Deși memorează ușor, copilul nu-și propune acest lucru. Limbajul folosit de el are un caracter situativ iar în timpul jocului comunică foarte puțin, gândirea sa fiind încă subordonată acțiunii și nu înțelege prea bine indicațiile verbale. Limbajul utilizat în plan afectiv este instabil, trăiește intens emoțiile, trece cu ușurință de la bucurie la tristețe si invers.
În jurul vârstei de 4-5 ani copilul se adaptează mult mai ușor mediului din grădiniță, începe să-l preocupe într-o măsură mai mare realitatea externă, jocul este mai bogat în conținut,activitățile obligatorii sunt mai solicitante și produc o dezvoltare psihică alertă, procesele intelectuale se desprind treptat de acțiune și se instituie în procese independente (astfel, percepția, de exemplu, devine un proces orientat cu sarcini și modalități proprii de realizare). Limbajul însoțește acțiunea desfășurată, crește în volum (acumulând aproximativ 50 de cuvinte pe lună) concomitent cu amplificarea puterilor imaginative și creatoare, iar spre vârsta de 5 ani se realizează o cotitură esențială în dezvoltarea psihică a copilului: apariția limbajului interior ca o modalitate psiho-comportamentală nouă. Memoria și imaginația, ca procese psihice, capătă un caracter voluntar relevat și de faptul că renunță la pornirile sale interioare (dorințe, trebuințe) pentru a realiza acordul cu cerințele formulate de educatoare sau de grupul din care face parte. Începe să coopereze cu ceilalți copii, renunțând la însingurare. Jocurile în care se implică tind să capete un caracter colectiv ceea ce ne îndreptățește să spunem că socializarea copilului se desfășoară intr-un ritm accelerat, identificându-se cu grupul educativ din care face parte și realizând că aparține unei anumite instituții (grădinița sa). Prinde contur viitoarea personalitate a copilului prin cristalizarea primelor atitudini față de lumea înconjurătoare și fiind mai evidente anumite trăsături temperamentale și caracteriale.
Apariția unor situații noi de învățare, cu un grad de complexitate sporit, îl determină pe preșcolarul de 5-6/7ani să găsească modalități variate de adaptare la mediul grădiniței, iar vârsta îi permite să realizeze acest lucru cu rapiditate cercetările stabilind că doar 1,5% dintre ei mai întâmpină dificultăți la intrarea în grădiniță. Programul instructiv-educativ din grădiniță, specific acestei perioade, este mai dens, activitățile obligatorii mai numeroase și cu o durată mai mare, cerințele mai complexe și, chiar dacă jocul rămâne activitatea dominantă, câștigă din ce în ce mai mult teren învățarea sistematică cu rol de a pregăti pentru o bună adaptare la regimul de viață școlară. Ca urmare, copilul își schimbă atitudinea față de realitatea fizică, organizându-și mai bine propriile activități și manifestând o atitudine critică față de ele. În plan comportamental copilul ascultă indicațiile verbale ce i se dau, pune întrebări, formulează răspunsuri corecte și complete, relatează pe parcursul acțiunii, limbajul devenind un mijloc de proiectare sau planificare a acțiunii ce o desfășoară și capătă o structură mai închegată comunicând după regulile gramaticale.
Până la 6-7 ani predomină gândirea în imagini numită de J.Piaget „preoperatorie” pentru că nu apare operația logică propriu-zisă. Gândirea este cantonată în concret și actual fiind dominată de contextul figural al operației concrete. Copilul nu poate stăpâni pe planul gândirii verbale ceea ce nu a cucerit în prealabil în planul acțiunii. Indiciul experimental al formării operațiilor concrete îl constituie la majoritatea copiilor ideea de conservare a cantității, a lungimii, etc., dincolo de anumite modificări fizice (vizibile) pe care le suferă obiectele. Mecanismul mintal grație căruia apare ideea de invarianță este reversibilitatea acțiunilor mentale, absentă la vârstele anterioare. Operațiile mentale sunt prezente dar numai în măsura în care obiectele sau fenomenele acționează direct sau prin substitutele lor asupra receptorilor. Rolul percepției nu trebuie neglijat deși începe să se detașeze de situațiile concrete. Analiza și sinteza însușirilor obiectelor se realizează prin percepția vizuală și tactilă a acestora. Preșcolarul descompune mental însușirile obiectului analizat și este capabil să-l recompună realizând astfel sinteza mentală. Dacă se înlocuiesc obiectele concrete cu simple propoziții, aceleași acte de gândire devin inoperante. Se schițează acum aparatul logic al gândirii dar cu anumite limite și particularități.
Luarea în considerare a reperelor psihogenetice în ceea ce privește organizarea procesului de instruire, a ofertei de informație a instrucției școlare, necesită condiții optime de mediu și educație, utilizarea unor metode active, a unei instruiri diferențiate deoarece astfel se poate accelera mersul dezvoltării copilului după cum o educație defectuoasă poate încetini sensibil acest proces. Dată fiind dezvoltarea inegală a copiilor, nu există o versiune unică de prezentare și de succesiune a materialului de învățat. J.Bruner sublinia în acest sens că orice material de învățat trebuie să cuprindă mai multe piste care să ducă la aceeași țintă comună. În opinia sa, orice temă din programă poate fi prezentată în forme care să pună accent fie pe acțiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale. Opțiunea pentru o versiune sau alta, ori pentru o versiune combinată, deschide calea diferențierii instruirii.
Dacă înainte de a intra în grădiniță perioada prin care trece copilul este o perioadă a expansiunii subiective, preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice, care se lărgește pe măsură ce „cucerește” noi spații de viață (strada, grădinița, magazinul ) și astfel se nasc o serie de trebuințe psihologice dintre care și trebuința de cunoaștere, de investigare este cea mai importantă. Pentru a satisface trebuința de cunoaștere, copilul trebuie să fie instrumentat din punct de vedere psihic, să dispună de procese, funcții, însușiri și capacități psihice care să-i permită „să stăpânească” noile obiecte și fenomene. Prin urmare, procesele senzorial-perceptive atât de strânse de cele motorii și acționale suportă o serie de transformări și se perfecționează în funcție de noile schimbări. Astfel, cele care captează prioritar informațiile sunt sensibilitatea vizuală și auditivă care se află pe prim plan, diferențiindu-se la vârsta micii școlarități culorile fundamentale (roșu, galben, verde, albastru), iar la vârsta de 5 ani cele intermediare (portocaliu, indigo, violet). Sensibilitatea auditivă devine de două ori mai fină dar un rol important îl deține și sensibilitatea tactilă care se subordonează văzului și auzului ca instrument de control și susținere a acestora.
Când este vorba despre un obiect necunoscut copilul întâmpină greutăți în recunoașterea tactilă a acestuia chiar dacă l-a perceput vizual anterior pe când recunoașterea vizuală a unui obiect perceput anterior prin pipăit este relativ mai simplă pentru copil prin faptul că vederea obiectului reactualizează vechile impresii tactil-chinestezice. Celelalte forme de sensibilitate (gustativă, olfactivă) continuă să se dezvolte și ele dar nu în aceeași măsură cu cea vizuală și auditivă.
Deoarece la această vârstă nu se poate vorbi despre existența senzațiilor în stare pură, acestea sunt subordonate și integrate percepțiilor care le individualizează în raport cu cele ale antepreșcolarilor. Astfel, ele se desprind treptat de particularitățile concrete ale situațiilor și de conotațiile afective, se centrează pe obiect, pe caracteristicile lui reale, obiective. Subordonându-se gândirii, percepția capătă noi forme cum ar fi observația (o percepție orientată spre un anumit scop, planificată și organizată); perceperea spațiului și a timpului care începe să funcționeze aproape normal și se realizează mai ușor dacă sunt puși în funcțiune mai mulți analizatori care îi determină pe copii să perceapă însușirile obiectelor utilizând mai multe canale de informație (de exemplu concomitența între explorarea vizuală și cea tactil chinestezică); percepția mărimii obiectelor ca și constanța percepției de mărime sunt încă deficitare și este nevoie de întărire verbală pentru a evidenția trăsăturile esențiale ale obiectelor; percepția distanței, ca dimensiune spațială a obiectelor, se face cu multă ușurință spre sfârșitul preșcolarității , iar percepția timpului pătrunde tot mai asiduu în viața copilului începând cu percepția succesiunii în timp a evenimentelor și a duratei lor și progresând până la citirea ceasului, în etapa preșcolară mare.
La această vârstă reprezentările au un caracter intuitiv-situativ, având la bază desprinderea însușirilor esențiale ale obiectelor și fixarea lor în cuvinte, însă caracterul lor schematizat și generalizat se prefigurează abia pe la sfârșitul preșcolarității . Reprezentările au un rol important în viața psihică a copilului deoarece lărgesc sfera și măresc coerența vieții psihice prin recunoașterea obiectelor în absența lor și reactualizarea experienței trecute prin integrarea ei în cea prezentă sau viitoare.
Activitățile desfășurate în grădiniță trebuie coordonate cu „etapele formării acțiunilor mintale” și să se bazeze pe procedee intuitive, concrete, acționale, aplicative, pentru a ajunge la un nivel de performanță ridicată în raport cu particularitățile proceselor și activităților psihice ale copilului preșcolar (gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție) care oferă posibilitatea desprinderii de stimulul ce acționează concret asupra organelor de simț, permițând depășirea experienței senzoriale și care sunt cuprinse în intelect ca formațiune psihică deosebit de complexă.
Orientând, conducând și valorificând toate celelalte procese și funcții psihice, gândirea la vârsta preșcolară are mai multe particularități:
Este preconceptuală, adică operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, dar nici noțiuni generale; însă cu ajutorul cuvântului,
care este un simbol, copilul reușește să-și reprezinte realitatea, și treptat preconceptele vor câștiga în generalitate, în precizie, conducând la constituirea claselor logice;
Are caracter intuitiv, în sensul că rămâne legată de imagine și de demersurile individuale, dar copilul ajunge totuși, să sesizeze configurația ansamblului, fapt care îl conduce spre un debut al logicii;
Este egocentrică și derivă din faptul că preșcolarul este incapabil să distingă suficient realitatea obiectivă de cea personală el crezându-se a fi în centrul universului și atribuindu-și o mare forță, de unde rezultă animismul și artificializmul (credința că toate lucrurile, inclusiv astrele, sunt făcute de om, atribuindu-i acestuia însușiri magice și din această cauză preșcolarul renunță în fața puterii adultului) gândirii ceea ce evidențiază slăbiciunea psihicului său. Treptat, preșcolarul, va conștientiza faptul că gândirea altuia este diferită de a sa, ceea ce-l va face să admită existența a două puncte de vedere diferite și se realizează trecerea de la egocentrismul inițial la reciprocitate, prin faptul că începe să imite lucrurile așa cum sunt, construiește reproducând realitatea așa cum e și ține seama, în joc, de părerea celorlalți și chiar joacă rolul altuia;
Rămâne sincretică, prin faptul că se bazează pe relaționarea mai mult sau mai puțin la întâmplare a însușirilor obiectelor, și nu după logica lor, deoarece reprezentările sunt inconsistente și nu poate folosi încă raționamente;
Se organizează structurile operative ale gândirii și apar noțiunile empirice care au o mare importanță pentru cunoașterea realității; încep să se contureze primele operații ale gândirii, această perioadă a fost numită de către J.Piaget preoperatoare, dovedită prin ireversibilitatea perceptivă, adică, preșcolarului îi este greu să treacă peste aspectele de formă, culoare, și să surprindă o serie de relații (permanența, invariația), de asemenea întâmpină greutăți în aprecierea ordinii directe și inverse, iar prezența „de ce” -urilor indică existența unei precauzalități intermediare între cauza eficientă și cauza finală pentru care copilul are nevoie de o explicație finalistă și, treptat, se transformă într-o cauzalitate rațională prin asimilarea ei cu operațiile ce reprezintă coordonări generale ale acțiunilor.
Strâns legată de evoluția gândirii este și evoluția limbajului care impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind la restructurarea ei, iar extinderea și complicarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare, sporirea independenței copilului, caracterul ceva mai organizat al activității sale se răsfrâng direct asupra limbajului. La această vârstă limbajul se îmbogățește sub aspect cantitativ și calitativ, se dezvoltă coerența lui, și capătă un caracter închegat, structurat, de la limbajul situativ se trece la limbajul contextual, pentru ca spre sfârșitul preșcolarității, să apară o nouă formă de limbaj-limbajul interior-care sporește enorm posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea,de a și-o regla permanent, acesta reprezentând mecanismul fundamental al gândirii.
Pentru ca gândirea și limbajul să se dezvolte normal este nevoie de un bogat material furnizat de realitate dar și de propria memorie a copiilor, prin formarea treptată a capacității de a întipări, păstra și reactualiza experiența sa de viață. În preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și mai ales a limbajului interior, alături de memorarea mecanică apare și cea logică, iar alături de cea involuntară, începând de la 4-5, cea voluntară, datorită îmbogățirii experienței copilului și perfecționării instrumentelor sale intelectuale. Conținutul memoriei este foarte bogat, se memorează mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Cu toate că volumul memoriei crește, totuși caracterul ei este incoerent, nesistematizat, haotic prin faptul că amintirile lor sunt uneori fragmentate, izolate, neintegrate în unități logice, copiii memorând repede dar uitând foarte ușor. Memoria are și un caracter contradictoriu, dat de plasticitatea sistemului nervos combinat cu labilitatea sa. Având în vedere aceste caracteristici, se impune din partea educatoarelor adoptarea unor măsuri educative pentru creșterea disponibilităților memoriei: repetarea, acordarea de semnificații, dozarea efortului, etc.
Dezvoltarea intelectuală a copiilor preșcolari nu se poate realiza decât prin prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. O pondere însemnată ocupă atenția voluntară care se organizează sub influența limbajului și gândirii și începe să se dezvolte prin creșterea stabilității și concentrării ei, prin mărirea volumului său și capătă un tot mai pronunțat caracter activ și selectiv. Datorită faptului că atenția involuntară este caracteristică preșcolarului, educatorii trebuie să acționeze în direcția trezirii atenției involuntare dar mai ales în menținerea atenției voluntare pentru o perioadă mai lungă de timp asupra activității desfășurate, aceasta din urmă presupunând mijloace mai subtile cum ar fi: îmbogățirea cunoștințelor, lărgirea sferei intereselor, dezvoltarea voinței.
Determinarea nivelului dezvoltării psihice este foarte importantă pentru că ne edifică asupra a două mari compartimente ale deosebirilor dintre copii: particularitățile de vârstă, care reprezintă ansamblul caracteristicilor ce se datorează modificărilor și transformărilor care au loc în organizarea biofiziologică și psihică a individului în diferite perioade ale vieții sale, și particularitățile individuale ca ansamblu al însușirii bioconstituționale și psihice prin care un copil se deosebește de alți copii înlăuntrul aceleași perioade de vârstă și al aceluiași stadiu de dezvoltare. Cunoașterea particularităților de vârstă, fac posibilă desfășurarea simultană a unei activități instructiv-educative frontale cu grupul de copii, iar cunoașterea particularităților individuale recomandă un demers de individualizare a actului instructiv educativ care să determine ca venirea în contact cu unele și aceleași valori de conținut să fie profitabile pentru fiecare copil în parte.
Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității, apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior al organizării vieții psihice a copilului și a unei mai bune organizări, și stabilizării comportamentelor ce se datorează apariției motivelor ca factori stimulatori ai activității. Sub aspectul personalității lor, adulții, cât și copiii, prezintă diferențe individuale care sunt reprezentate de diferențe temperamentale, aptitudinale, caracter precum și de posibilitățile variate de interacțiune dintre acestea. Ca latură dinamico-energetică a personalității umane, formele temperamentale ale copiilor de vârstă preșcolară se întâlnesc rareori în stare pură, de regulă avem de-a face cu variante intermediare a temperamentelor datorate faptului că proprietățile fundamentale (forța, echilibrul, mobilitatea) prezintă însemnate variații. De pildă, sunt copii cu temperament flegmatic la care inerția în conduită este mai pronunțată decât la alții cu același temperament, după cum există si copii sangvinici dintre care unii manifestă o doză de impulsivitate (neechilibru), iar alții de încetineală (inerție). Cunoașterea trăsăturilor caracteristice ale celor patru tipuri de temperament (coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic) este necesară în scopul stabilirii deviațiilor în raport cu acestea, pentru a releva variatele temperamente intermediare.
Alături de temperament și caracter, aptitudinile-acele însușiri fizice și psihice care condiționează competența, calitatea activităților desfășurate de om – contribuie la diferențierea individuală a oamenilor. La copiii preșcolari aptitudinile se manifestă pe planuri diferite, cele mai evidente fiind aptitudinile muzicale, manifestate printr-o memorie muzicală remarcabilă, aptitudinile pentru desen care se conturează încă de timpuriu, respectiv aptitudinea coregrafică care presupune un dezvoltat simț al echilibrului, memoria motrică etc. prin crearea unor condiții educative favorabile, aceste aptitudini se pot dezvolta într-un ritm rapid având grijă ca, pe lângă exersarea lor corespunzătoare să fie cultivată și o motivație adecvată, o atitudine pozitivă față de activitatea desfășurată.
Caracterul, ca latură atitudinal-valorică a personalității se manifestă prin anumite trăsături esențiale și durabile care ne permit să anticipăm, cunoscându-le, cum se va comporta o anumită persoană în diferite împrejurări.
La vârsta preșcolară atitudinile generale ale copilului față de oameni, obiecte sau îndatoriri se formează sub influențe exercitate de familie și de educatori prin asimilarea exigențelor pe care acești factori educativi le impun dar și prin exemplul lor personal. Bazându-se pe imitație dar și pe instrucțiunile verbale ale celor din jur, copilul învață „ ce este permis” și „ce nu este permis” ceea ce îi influențează comportarea, pune bazele sentimentului de datorie, al disciplinei, stăpânirii de sine, interiorizează normele, exigențele morale, regulile și obișnuințele de comportare civilizată.
Pentru ca în procesul individualizării educației cadrele didactice să obțină cele mai bune rezultate se impune respectarea particularităților copilului (însușiri temperamentale, aptitudinale, trăsături de caracter), stării psihice a copilului la un moment dat astfel încât, prin măsurile educative aplicate, să se obțină rezultate cât mai bune în procesul instructiv educativ.
CAPITOLUL III
ABORDAREA EXPERIMENTALĂ A TEMEI PROPUSE
1. Prezentare ipotezei de lucru
Educația în general se confruntă permanent cu numeroase și variate probleme care constituie o multitudine de teme de cercetare. Aceste teme pot fi formulate în funcție de datele pe care le oferă realitatea (date invocate) sau produse de cercetător ca intervenții în procesul respectiv și în anumite condiții potrivite problemei de studiu (date provocate). Cadrele didactice sunt mai obișnuite cu problemele ridicate nemijlocit de realitate, de munca lor zilnică în instituția școlară, cu copiii, cu materialul didactic, cu colegii, cu părinții etc. se pornește astfel de la faptele observate din care sunt selectate problemele pentru a căror dezlegare sunt organizate cercetări pedagogice. Oricât de originală ar fi ideea ce pune în mișcare cercetarea, ea se bazează pe o bogată cultură pedagogică care permite evitarea drumurilor bătute dar care, uneori, pot fi utile cercetării.
Concomitent cu alegerea temei se formulează, se conturează și ipoteza cercetării care sugerează relațiile posibile dintre elementele problemei și la care se caută răspuns prin cercetarea ce se efectuează.
Datele observațiilor făcute în timpul desfășurării procesului instructiv-educativ
m-au condus la anumite ipoteze, supoziții cu privire la relațiile cauză-efect care mi-au fost sugerate de observarea faptelor și de cunoștințele anterioare. Prin „operaționalizarea” reflexiei am tradus ideea într-o propoziție testabilă: ipoteza de lucru care anticipează o corelație determinată și pe care urmează să o supun verificării.
De-a lungul activității mele didactice am observat că atunci când colorează, când pictează, când folosește culoarea, hârtia, lipiciul sau plastilina, copilului i se formează răbdarea, îndemânarea, simțul estetic, trăsături care îi vor împlini personalitatea și, chiar dacă nu va ajunge artist, va avea viața sufletească mai bogată, va fi mai sensibil, mai fericit. De aceea, în activitatea mea la grupă, am pus pe primul loc calitatea actului educativ desfășurat, ținând cont de necesitatea asigurării unei participări cât mai active a copiilor în vederea stimulării creativității, în procesul de predare-învățare și cu precădere în activitățile artistico-plastice.
Atât din lucrările de specialitate, cât și din experiență proprie, am aflat că lucrând prea mult după șablon, inițiativa, independența și divergența gândirii copiilor se limitează, iar imaginația creatoare și gustul pentru nou sunt îngrădite.
Ipoteza :
Aplicarea sistematică în activitățile de educație plastică a unor strategii didactice centrate pe copil, care le oferă acestora un grad mare de libertate și decizie în realizarea produselor, favorizează potențialul creativ al copiilor manifestat sub următoarele aspecte:
optimizarea flexibilității, fluidității și originalității plastice a copiilor;
apariția în compozițiile copiilor a unor elemente noi, care se bazează pe cunoștințele și tehnicile noi asimilate;
valorificarea experiențelor cognitive ale copiilor prin manifestări creative în urma utilizării diferitelor tehnici de lucru.
Demersul experimental pentru verificarea ipotezei de lucru s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015 în cadrul următoarelor tipuri de activități:
activități de educație plastică, abilități practice;
activități extracurriculare;
jocuri și activități alese;
Obiectivele cercetării:
Obiectivele desemnează tipurile de schimbări pe care procesul de învățământ îl așteaptă sau îl realizează. Obiectivele se referă la achiziții de încorporat, redate în termeni de comportamente concrete, detectabile, observabile în mod direct.
Obiectivele educaționale nu se prezintă ca un tot nediferențiat, ci ele cunosc un mare grad de diferențiere. De aici rezultă nevoia de tipologizare, de clasificare a acestora. Se cunosc mai multe încercări de clasificare ca urmare a folosirii unor criterii diferite: obiective pe termen lung și scurt, obiective generale și concrete, obiective axate pe performanțe riguros circumscrise (de stăpânire a materiei), pe capacități (obiective de transfer), orientate spre creativitate (obiective de exprimare) etc.
Obiectivele care au stat la baza experimentului de față se referă la educația estetică realizată prin activități plastice:
exploatarea creativă a materialelor existente în dotare și în natură;
realizarea unor compoziții cu utilitate practică;
identificarea modalităților de folosire a produselor realizate;
participarea în mod individual sau în grup la realizarea unor lucrări;
dezvoltarea capacității creatoare a copiilor.
Necesitatea stabilirii corecte și în mod adecvat a obiectivelor este primordială în cazul cercetării, întrucât în funcție de obiectivele propuse vom obține rezultatele dorite. Obiectivele sunt cele care dirijează mersul cercetării, alegerea metodelor, a tehnicilor de lucru și a conținutului și prefigurează rezultatele așteptate la sfârșitul demersului experimental propus.
Acestor obiective se adaugă obiectivele cercetării:
proiectarea demersului cercetării;
proiectarea activităților de Educație artistico-plastică din cadrul temelor selectate;
proiectarea instrumentelor de evaluare inițială, de final și la distanță;
întocmirea fișelor de lucru pentru copii;
proiectarea instrumentelor de sistematizare și a modului de prelucrare a rezultatelor.
Tabelul 1. Categoriile de abilități necesare a fi luate în considerare cu referire la creativitate
Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc. Creativitatea, ca rezultat al stimulării și activității, înseamnă acumulări de capacități, abilități și posibilități de realizare a ceva nou, original, în plan ideal – abstract, ca și, după caz, în plan practic, deci inventivitatea ideatică și practică. S. Gollan (1963, p.548) stabilește patru tipuri de criterii în aprecierea creativității:
performanța creatoare care se caracterizează prin eficiență, utilitate, noutate și originalitate;
procesul creativ, ale cărui trăsături specifice sunt: spontaneitatea, asociativitatea,
flexibilitatea, capacitatea combinatorică;
însușirile persoanei creative, precum motivele și atitudinile creative;
potențialul creativ, situație în care sunt evaluate fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și capacitatea de elaborare prin intermediul unor teste specifice.
Creativitatea înseamnă îndrăzneală: tot ceea ce e nou, e incert și nonconformist. Pentru a se avânta în necunoscut, individul trebuie să dispună de acea libertate interioară, de acel sentiment de siguranță, provenit din lumea înconjurătoare. În învățământ, nu se pune problema de a forma creatori de valori originale, cât e vorba de a forma și cultiva trăsături care vor permite viitoare manifestări creatoare.
2. Constituirea eșantionului
Cercetarea descrisă în lucrarea de față are ca punct de pornire tema intitulată: „Metode și tehnici de lucru interactive utilizate în cadrul activităților artistico-plastice din grădiniță”.
Problema supusă cercetării: Care este efectul cultivării creativității copiilor asupra performanțelor copiilor în activitățile artistico-plastice?
Se dorește a se afla dacă (în urma investigațiilor efectuate, a programului de intervenție formativă):
a) activitățile de educație artistico-plastică, prin specificul lor, constituie un context favorabil dezvoltării creativității preșcolarilor și respectiv în ce condiții această dezvoltare este posibilă;
b) cultivarea creativității preșcolarilor prin activitățile de educație artistico-plastică conduce la performanțe superioare în domeniu.
Ipotezele de lucru au fost următoarele:
Ipoteza 1. Activitățile artistico-plastice sunt mult mai eficiente pentru încurajarea exprimării creative a preșcolarului decât alte activități desfășurate în învățământul preșcolar, în cazul în care sunt utilizate adecvat metode și procedee specifice de stimulare și antrenare a creativității.
Ipoteza 2. Cultivarea sistematică a manifestărilor creative ale copiilor în activitățile artistico-plastice contribuie la creșterea performanțelor preșcolare în acest domeniu (pictură, desen, modelaj).
Cercetarea empirică, de tip formativ, s-a desfășurat la Grădinița cu Program Prelungit ”Voinicel”, Zalau, pe durata anului școlar 2014-2015. Unul dintre cele mai importante aspecte în proiectarea unei cercetări experimentale este legat de eșantionare. Reușita oricărui demers experimental este în mare măsură condiționată de corectitudinea, rigurozitatea și acuratețea operației de eșantionare.
Lotul de subiecți asupra cărora mi-am îndreptat atenția în cercetarea mea, cuprinde copii de 3-5 ani care au frecventat grădinița cel puțin un an înaintea începerii experimentului și care au formate deprinderi de muncă, corespunzătoare nivelului lor de vârstă. Schematic, populația participantă la experiment, în vederea atingerii obiectivelor propuse, se prezintă astfel:
GRUP EXPERIMENTAL
GRUP MARTOR
Eșantionul cuprinde un număr de 20 de copii, dintre care 12 fete și 8 băieți distribuiți astfel: grupul experimental cuprinde un număr de 10 copii, iar grupul de control același număr de copii – 10. Din punct de vedere socioeconomic și cultural al familiei, un număr de 9 copii provin din familii de intelectuali, 7 copii din familii cu o pregătire medie, iar 4 copii provin din familii cu o pregătire mediocră. Cele două grupuri (grup experimental și grup martor) frecventează aceeași grădiniță, își desfășoară activitatea în sistem tradițional. Am hotărât să colaborez cu această grupă în realizarea cercetării mele deoarece tocmai acest lucru voi încerca să-l dovedesc, și anume faptul că metodele, tehnicile și mijloacele de lucru a activităților artistico plastice desfășurate în grădiniță oferă un cadru mai bun în vederea cunoașterii copilului preșcolar.
Dat fiind faptul că în unitatea în care lucrez există o grupă paralelă (cu același nivel de vârstă), m-a determinat și mi-a oferit în același timp posibilitatea ca pe tot parcursul cercetării, să realizez o serie de comparații și aprecieri în ce privește realizările, performanțele, cunoștințele și priceperile dobândite de copiii celor două grupe. Așadar voi prezenta mai întâi anumite aspecte legate de stadiile de dezvoltare prin care trec copiii preșcolari precum și caracteristici ale lucrărilor executate de aceștia în funcție de vârstă, aprecierea maturității intelectuale a copiilor prin desen, și alte aspecte ilustrate prin intermediul artei în general.
Există mai multe metode pentru colectarea datelor cercetării. Aceste metode se referă fie la date invocate (adică aduse în sprijinul validării ipotezei) fie ca date provocate (adică produse în mod special pentru cercetare). Cunoașterea lor, selectarea celor mai adecvate și aplicarea acestora în cercetare permit desfășurarea în bune condiții a cercetării și obținerea unor date concludente menite să confirme sau să infirme ipoteza stabilită și direcțiile de acțiune în viitor.
Eșantionul de conținut: o serie de activități de Educație artistico-plastică cu tematici diferite. Temele proiectelor tematice: „Ne pregătim de sărbători”, „Primăvara în culori”, „Surprize pentru cei dragi” au avut ca scop stabilirea eficienței cultivării manifestărilor creative în cadrul activităților artistico-plastice la nivel preșcolar. Programul de intervenție formativă a constat din activități bazate pe trei tehnici specifice educației artistico-plastice: desen, pictură, modelaj. Toate aceste activități presupun: efort fizic, mișcări precise, o bună coordonare a mișcărilor, sincronizarea gândirii cu mișcările în vederea finalizării lucrării, oferă copilului posibilitatea de a cunoaște în mod direct însușirile materialelor cu care lucrează, să le denumească, să-și fixeze în memorie forma și culoarea lor, să le cunoască funcționalitatea; solicită copiilor identificarea și aplicarea de metode și tehnici de încurajare a creativității, altele decât cele cuprinse în metodica activităților artistico-plastice; solicită inițiativa personală în procesul educației; impun respectarea imaginației și a ideilor inedite; necesită autoînvățarea și încurajarea demersurilor creative ale copilului.
3. Metode utilizate în cercetare
Punctul de plecare al multor cercetări de psihologie este prefigurat pe datele simțului comun, este vorba de observații și concluzii asupra comportamentului direct observabil, care se dezvăluie mai ales în relațiile interpersonale. Acesta este nivelul comportamentului moral ce devine vizibil în relațiile ”față în față” și care s-au fixat în replici, proverbe, zicale – deci în folclor – iar mai târziu în scrieri literare, judecăți de valoare, etc.
În schimb, fenomenele care se desfășoară la micro – și macro- nivel nu pot intra în raza de competență a simțului comun, în cercetarea lor este necesară implicarea științelor care, prin instrumentele ce le posedă, le pot studia.
Dezvoltarea științelor moderne a impus îmbinarea metodelor de cercetare. De exemplu, experimentul în cuplu metodologic s-a impus în însăși definiția spiritului științific modern. Fl. Ștefănescu-Goangă a militat încă de la crearea primului institut de psihologie din țara noastră (1920) pentru un program de lucru care să îmbine sistematic în cercetare experimentul și metoda statistică.
Cunoașterea psihologică se desfășoară ca orice cunoaștere științifică: ea se ridică de la date la ipoteză pentru a o verifica pe baza unor noi date de control; ea trece de la fapte care cuprind întotdeauna o parte de interpretare, de interferență, spre a verifica apoi aceste interferențe cu ajutorul unor noi fapte. Știința pornește de la fapte, dar nu se reduce la colectarea de fapte disparate ci trece dincolo de ele în vederea unei cunoașteri de adâncime.
O cercetare concretă își are originea, de regulă, într-un proces de observație. Observatorul are șansa de a descoperi un fapt inedit sau demn de atenție numai dacă inspectează realul, fiind înzestrat cu un fond larg de cunoștințe, de ipoteze latente, în măsură să înlesnească formularea unei ipoteze locale, care să fie supusă experimentării și verificării. Demersul experimental, comportă, în genere, o suită de momente sau faze: observația, stabilirea ipotezelor, experimentarea propriu-zisă și analiza/interpretarea datelor.
În psihologia copilului și psihologia pedagogică se folosesc aproximativ aceleași metode de investigare a fenomenelor psihice ca și în psihologia generală, numai că ele sunt adaptate noilor condiții și scopuri în/și pentru care sunt aplicate. Faptul că este cercetat copilul și nu adultul, că activitățile studiate sunt cele de joc și de învățare (socială sau didactică) atrage după sine individualizarea metodelor și utilizarea lor într-o pondere diferită: observația, experimentul, convorbirii, testele și analiza produselor activității au o mare frecvență de utilizare; convorbirea sau testele verbale sunt folosite mai puțin deoarece copiii, mai ales cei mici, nu au dezvoltată conduita verbală în suficientă măsură, iar metoda biografică este dificil de aplicat din cauza imperfecțiunilor memoriei copiilor. Impracticabile sunt și autoobservația și ancheta datorită particularităților dezvoltării psihice și tendinței spre instabilitate și impulsivitate.
În cadrul prezentului experiment am utilizat următoarele metode de cercetare: metoda brainstorming, metoda brainwriting, metoda turul galeriei, metoda observației, metoda experimentului pedagogic.
Metoda braistorming
Brainstorming-ul sau – metoda asaltului de idei – este una dintre cele mai utile metode în practica pedagogică deoarece stimulează creativitatea participanților și duce la descoperirea unor soluții inovatoare pentru problemele puse în discuție, definind totodată un cadru propice pentru instruirea școlară. Brainstorming-ul presupune amânarea evaluării ideilor emise pentru o etapă ulterioară, în prima etapă nicio afirmație nefiind supusă unui demers critic. Astfel se dezvoltă o atmosferă constructivă, fiecărei idei acordându-i-se maximum de atenție, diminuându-se o serie de factori inhibitori și blocaje ale spontaneității în gândire, care produc rutina intelectuală.
În practica școlară trebuie remarcat faptul că copiilor le vine destul de greu să se integreze rapid și eficient într-o astfel de activitate, deoarece dezvoltarea unui climat de lucru pozitiv, din care critica să fie complet eliminată, este o situație nefamiliară copiilor noștri. Pe de altă parte, brainstorming-ul este mai ușor de realizat pe grupe omogene, dar este mai puțin eficient – în ceea ce privește originalitatea ideilor – decât dacă are loc pe grupe eterogene.
Există patru reguli în brainstorming, menite să reducă inhibițiile care apar în grupuri și prin urmare să stimuleze generarea de noi idei:
focalizarea pe cantitate. Ideea este că din cantitate poate rezulta calitate, această regulă favorizează creativitatea divergentă, căci dacă ar crește numărul de idei, ar crește și probabilitatea unei soluții eficiente pentru problema existentă;
fără critici. Critica în această etapă este descurajată; în loc să se gândească la ce ar fi rău la acea idee, membrii sunt încurajați să se gândească la idei cât mai neobișnuite și să creeze o atmosferă constructivă;
ideile trăsnite sunt binevenite. Pentru a se obține o listă bună și lungă de idei, ideile neobișnuite sunt binevenite întrucât ele ar putea inspira soluții mai bune decât ideile obișnuite, de asemenea ele pot crea noi perspective sau diminua prejudecățile;
combină și îmbunătățește ideile. Ideile bune pot fi combinate pentru a obține o idee foarte bună, după cum sugerează și sloganul "1+1=3". Această abordare conduce la idei mai bune și complete decât lucrul individual și se crede că stimularea ideilor se face prin asociere.
Procedee de stimulare a imaginației folosite în cadrul acestei metode:
Adaptarea
Am cerut copiilor să se folosească de experiența lor pe care s-o integreze mai apoi în actul creator: în urma activității de educarea limbjului, memorizare „Iarna”, le-am solicitat copiilor să realizeze o lucrare cu titlul „Iarna”, folosind acuarele și polistiren extrudat.
Modificarea
La realizarea lucrării „Vază cu flori”, în momentul prezentării modelului sau chiar și după finalizarea lucrării, creativitatea copiilor poate fi stimulată prin întrebări de genul „Îi putem da o formă nouă?”, „Îi putem schimba culoarea?”, „Ce alte schimbări îi mai putem aduce?”.Găsirea răspunsului la aceste întrebări poate aduce o modificare, o îmbunătățire a lucrării.
Combinarea de elemente
Orice gen de combinare reprezintă însăși esența actului creativ, deoarece fiecare teorie, fiecare creație artistică, pleacă de la date existente care sunt asociate în moduri nemaiîntâlnite până atunci.
Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple: obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvitoare; costurile reduse necesare folosirii metodei; aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile; stimulează participarea activă și creează posibilitatea contagiunii ideilor; dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate; dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
Limitele brainstorming-ului: nu suplinește cercetarea de durată, clasică; depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul dorit; oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă; uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți; poate să apară fenomenul numit „chiul social“ (când responsabilitatea se împarte între mai mulți indivizi, unii depun mai puțin efort).
Metoda brainwriting sau 6/3/5
Exemplu – Artă – Desen: „În vacanță”
Obiectiv: Stimularea creativității de grup a copiilor. Copiii sunt împărțiți în grupe de câte 6.
Material folosit: Coli de hârtie, creioane colorate.
Sarcina jocului: Reprezentarea prin desen a unor elemente care să ilustreze o tema,continuând și compltând totodată desenul copiilor.
Desfășurarea jocului:Copiii sunt împărțiți în grupuri de câte 6. Fiecare copil al grupului își alege câte o culoare cu care va lucra, diferită de a celorlalți 5 colegi de grup. Educatoarea prezintă jocul: Astăzi, la Centrul Artă vom desena tema „În vacanță”. Fiecare copil să se gândească care vor fi primele 3 elemente care vor alcătui desenul lui. După ce veți desena cele trei elemente, dați foaia colegului din dreapta pentru ”a citi”, desenele și pentru a continua desenul vostru. Astfel se alternează activitatea individuală cu cea de grup. Foile se deplasează apoi dela stânga la dreapta până ajung în poziție inițială. Fiecare copil, când primește coala colegului din stânga sa, privește desenul, identifică elementele desenate și încearcă să adauge altele, să le completeze ori să le modifice creativ fără a se depărta de tema redată de colegul său. Se urmărește ca schimbul de fișe să se facă în ordinea stabilită, respectându-se regula. Notează implicarea fiecărui copil în realizarea temei. Fiecare lucrare realizată va reprezenta o subtemă a temei prezentate la începutul activității. Copiilor li se solicită să găsească un titlu care să definească conținutul desenului. Exemplu:”În vacanță,la bunici”,”La mare”,”În tabără”. Deoarece fiecare copil desenează cu o singură culoare, educatoare are o evidență clară a contribuției fiecăruia în realizarea temei.
Metoda turul galeriei
Am folosit această metodă în cadrul domeniului estetic și creativ (DEC) – ”Gâze și fluturi cutreieră pământul” (desen/pictură)
Descrierea activității: Se constiuie grupe de 3-4 copii care se consultă în vederea găsirii soluțiilor privind: elementele constitutive ale tabloului, culorile folosite, așezare în pagină, împărțirea sarcinilor în cadrul grupului. Timpul de lucru variază în funcție de forma de organizare a activității, respectiv ca parte a unei activități integrate sau ca activitate de sine-stătătoare. Am monotorizat activitatea oferind sprijin, dar fărăm a influența aspecte ce țin de creativitatea grupelor constituite. Grupele afișează lucrările pe panourile amenajate, formând ”expoziția” și turul galeriei începe prin trecerea grupurilor de la o lucrare la alta pentru a o examina. Pe margine lucrărilor vor fi lipite buline colorate astfel: buline albastre pentru lucrări care au elemente lipsă (soare, iarbă, gâze, fluturi), buline mov pentru lucrările care conțin elemente care trebuiesc eliminate din tablou, roșii pentru lucrările cu cât mai multe elemente, detalii, lucrări originale. Se motivează acordarea fiecărui tip de bulină pe lucrare. Turul galeriei durează până la analizarea tuturor lucrărilor, grupurile revin la loc și-și complectează lucrările.
Turul galeriei:
Antrenează grupurile;
Reactualizează cunoștințele;
Exersează deprinderile;
Evaluează capacități și abilități specifice preșcolarilor
Metoda observației
Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare. Este frecvent utilizată deoarece este cel mai ușor de aplicat din punct de vedere tehnic și nu necesită o aparatură sofisticată.
Ca metodă de cercetare, observația constă în urmărirea atentă, intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări ale comportamentului individului, ca și a contextului situațional unde acesta se produce, în scopul sesizării unor aspecte esențiale sau a celor diferențiate.
Cu ajutorul acestei metode am urmărit manifestările creative ale copiilor în urma utilizării diferitelor tehnici de lucru. Dintre formele observației am optat pentru observația sistematică, selectivă și continuă. Mi-am propus drept conținut al observației manifestările creative ale copiilor în activitățile de educație plastică.
Modificarea acțiunilor impuse de utilizarea tehnicilor de lucru;
Valorificarea experienței cognitive acumulate.
Pentru analiza acestor indicatori am stabilit trei grade de estimare care au fost convertite în puncte:
Pentru modificarea acțiunilor impuse de utilizarea tehnicilor de lucru:
cu multiple modificări – 4 puncte
cu ușoare modificări – 3 puncte
fără modificări – 2 puncte
De exemplu în utilizarea tehnicii imprimării cu țesături rărite, copiii puteau să combine țesăturile în aceeași compoziție, să adauge elemente decorative cu ajutorul altor tehnici, să deseneze o ramă pentru tabloul realizat etc. Un număr de 4 copii au adus multiple modificări lucrării, 3 copii – ușoare modificări, în timp ce 3 copii nu au adus alte modificări față de cele impuse la începutul lucrării.
Pentru valorificarea experienței cognitive acumulate:
valorifică experiența cognitivă îmbogățind desenul – 4 puncte
vine cu informații în plus, dar nu au legătură cu tema dată – 3 puncte
nu utilizează alte informații – 2 puncte
În urma realizării temei „Flori și fluturi” cu tehnica ștampilei, s-au obținut următoarele rezultate: Un număr de 5 copii valorifică experiența cognitivă îmbogățind desenul, 3 copii vin cu informații în plus dar nu au legătură cu tema dată, în timp ce 2 copii nu utilizează alte informații.
Metoda experimentului pedagogic
Prin definiție, experimentul este o observare provocată, o acțiune de căutare, de încercare, de găsire de dovezi și legalități; este o provocare intenționată, în condiții determinante a unui fenomen, în scopul observării comportamentului lui, cercetării raporturilor de cauzalitate, descoperirii esenței acestuia și verificarea unor ipoteze.
Etapele unui experiment:
crearea unei justificări ( motivații);
prezentarea unei probleme ( care să servească drept sistem de gândire);
analiza și enunțarea de ipoteze;
elaborarea unor strategii experimentale;
desfășurarea propriu – zisă a experimentului;
organizarea și efectuarea observației;
discutarea procedeelor utilizate;
prelucrarea datelor și elaborarea concluziilor;
verificarea rezultatelor prin aplicarea practică;
descoperirea validității.
Educarea creativității la preșcolari prin activitățile plastice din grădiniță este posibilă și trebuie să înceapă de la experiențe de observare a formelor, culorilor și mișcării. Consider că este foarte important ca activitatea în sine să se desfășoare într-un mediu stimulativ, atractiv, care să invite la observarea, aprecierea și redarea creativă a realului, la acumularea de impresii privind realitatea înconjurătoare. Astfel, am experimentat următorul caz:
Educarea creativității prin activitățile de pictură: Educație plastică – „O zi de toamnă” – pictură
Concluzii:
Preșcolarii din grupa experimentală, respectiv 90 %, au dovedit mai mult spirit de creativitate pe fondul stărilor emoționale generate de muzica liniștită, plăcută auzului, mai multă imaginație stimulată de planșele afișate în sala de grupă. Am remarcat la copiii din grupa experimentală o mulțime de modalități prin care fiecare și-a exprimat plastic emoțiile, în funcție de fantezia, aptitudinile și temperamentul care îl caracterizau; au acoperit suprafața de lucru cu pete de culoare – culori calde, vii, cu linii ample și puncte variate; au manifestat interes și plăcere în realizarea temei propuse.
Preșcolarii din grupa de control, respectiv 83%, au realizat lucrări folosind linii ascuțite, contururi colțuroase, iar culorile predominante au fost reci, mohorâte, au delimitat strict contururile; copiii au manifestat puțină inspirație și creativitate în compozițiile realizate, au manifestat lipsă de interes în realizarea lucrărilor.
Datele experimentului pedagogic relevă faptul că educarea creativității la preșcolari este posibilă prin activitățile plastice – de pictură – dacă se folosesc cele mai eficiente metode și mijloace de învățământ, dacă se creează un mediu favorabil.
Reprezentarea rezultatelor sub forma areolară
EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION MARTOR
În urma verificării rezultatelor obținute, am constatat că experimentul natural are un pronunțat caracter formativ și contribuie din plin la reușita activităților plastice din grădiniță, la formarea unor reprezentări temeinice și durabile, care să constituie bazele educării creativității preșcolarilor prin acest tip de activități.
4. Prezentarea activităților experimentale propuse copiilor
La baza procesului instructiv-educativ desfășurat în instituțiile școlare se află învățământul preșcolar care, asemenea celorlalte cicluri de învățământ, cunoaște o continuă transformare și renovare, în mod deosebit sub aspectul conținuturilor, a metodologiei și strategiilor de lucru.
Așadar, din această perspectivă privind lucrurile, atenția mea pe parcursul întregii mele cariere didactice, s-a concentrat în primul rând pe o bună cunoaștere a copilului, pentru ca în funcție de aceasta să aleg acele metode, procedee și forme de organizare care să permită o dezvoltare personală, în ritm propriu, fiecărui copil………………..
Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să povestească diferite întâmplări, să scoată la iveală scene din viața sa, pe care nu le poate exprima altfel. Povestea desenată de copil relevă foarte clar trăirile și sentimentele copilului.
Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:
ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenței cu ajutorul desenelor;
ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului și al comunicării în general;
ca mijloc de explorare a afectivității copilului;
ca mijloc de cunoaștere al propriului corp și al orientării în spațiu.
Un tablou singur este o stare, iar pentru a-l putea înțelege pe copil este bine să-l urmărim în timp. Prin desen și pictură copilul se eliberează, își exprimă atât senzațiile vechi, cât și pe cele noi, se înțelege pe sine și se transformă. Odată ce stăpânește acest limbaj, copilul este capabil să formuleze orice, nimic nu mai rămâne ascuns. Atât educatoarele, cât și părinții trebuie să încurajeze și să ghideze pașii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, artă și pentru dezvoltarea unei personalități complexe. Pentru a ajunge la cunoașterea și înțelegerea frumosului din natură și artă, precum și din viața socială, copilul trebuie ajutat să recunoască elementele limbajului plastic care se regăsesc în mediul înconjurător – punctul, linia, forma, culoarea. La primele activități, educatoarea învață copiii să țină creionul și hârtia în mână, să simtă că au ceva în mână, că au ceva în care depun un efort. Pe o foaie le cerem copiilor să deseneze punctișoare sub formă de grăuncioare, apoi ploiță din linii verticale, un balonaș și ață, panglici. Apoi, ținând în mânuță foaia, ei vor desena calea ferată, compusă din linii verticale și orizontale, o scară, punctișoare în locul cuiului; îi învățăm mișcările circulare mestecând mămăliga, pisicuța rostogolind ghemul, mingea ce se rostogolește, soarele. Activitatea de pictură se desfășoară diferit de cea de desen, prin faptul că se utilizează instrumente diferite (pensula, acuarele, guașe, pasta de dinți, paie, dopuri de plută etc.), păstrându-se aceleași teme sau se pot alege și altele, în funcție de context și de vârsta copilului. Prima formă de exprimare prin pictură la copiii mici este dactilopictura sau pictura cu degetul. La această vârstă, copiii nu au bine dezvoltați mușchii mici ai mâinii și nu își pot coordona bine mișcările, fiindu-le foarte greu să picteze cu pensula. De aceea, învață să picteze mai întâi cu degetul, urmărind ca mai apoi să utilizeze pensula sau alte instrumente (vată, ștampile etc.). La vârsta de 6-7 ani copiii cunosc culorile de bază și le aplică în practică. Amestecând mai multe culori, ei obțin o nuanță. Copilul trebuie învățat cum să combine și cum să îmbine. Copilul nu poate sa învețe prin explicație, demonstrație, ci doar prin activitatea practică. Prin mimică ne vorbește despre agresivitate, prin culoare redă starea psihologică a unei ființe. Forma joacă un rol important în expresivitate. Copilul folosește pătratul la redarea batistuței, a casei, ferestrei, triunghiul pentru a reprezenta bradul, trapezul la acoperiș.
Descoperirile copilului vizează:
acoperirea spațiului plastic, încercări compoziționale;
centrul de interes, gruparea egală/inegală a semnelor;
încercarea de trecere de la „povestea haotică” la grafierea semnelor relevante, ce pot fi recunoscute (soare, copac, casă, iarbă, nor, pasăre …);
legarea semnelor, trecerea de la „intuiția involuntară” la luarea în stăpânire conștientă a spațiului plastic (floarea în grădină, lângă casă; copacul are simțiri; soarele e sus; iarba e pe pajiște; pasărea e pe cer …);
La nivelul culorii:
descoperă calitățile constructive și spațiale ale culorii sau ale petei;
lucrează voluntar/involuntar cu tonuri închise/deschise, culori calde/reci;
este prețuită, deopotrivă, pata plată și cea vibrată (în mod simplist);
operează în monocromie simplă și dezvoltată;
descoperă în lucrări game: simplă, compusă, caldă-rece, (uneori) dominanta de culoare și accent.
Din punct de vedere psihologic, desenul poate fi utilizat, fie ca test de inteligență, fie ca test de personalitate. Ca test de inteligență – testul omului – detaliile anatomice și vestimentare calculează vârsta mentală a copilului. Testul omului arată expresia de sine a copilului. Ca test de personalitate, desenul este luat drept oglinda de reflexie a personalității. Copilul desenează spontan ceea ce consideră important pentru el, fie acest lucru pozitiv sau negativ. Pentru copil, desenul exprimă un fel de proiecție a existenței sale. Persoana desenată este copilul însuși căruia, de multe ori, îi dă propria vârstă și sex. Diferențe semnificative în reprezentarea grafică a omului pot indica tendințe regresive sau tendința de a crește. Persoana desenată reprezintă expresia de sine și imaginea corpului cu emoțiile trăite de copil. Modul în care îl reprezintă depinde de dorințele sau defectele acestuia. Prin acest proces de proiecție, copilul poate să își prezinte problemele sale, sentimentul de sine, anxietatea și mecanismele sale de reacție sau mecanismele de apărare. Prin intermediul culorilor, formelor, proporțiilor acestora (prin limbajul plastic) se formează deprinderile de prezentare a propriilor idei, sentimente, trăiri, stări interioare. De asemenea, prin pictură, desen și modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, capacități de exprimare, îl ajută pe copil să realizeze corespondențe între elementele de limbaj plastic și natură, stimulează expresivitatea, creativitatea și dezvoltă armonios și multilateral personalitatea copilului.
Studiind exemplul planificării din (Anexa 21) se poate observa faptul că, cunoștințele se transmit gradat și în mod logic. Astfel înainte de a realiza altfel de activități referitoare le tema săptămânii – „Flori de toamnă”, acestea sunt observate atât în sala de grupă la centrul de Știință în cadrul activității de Cunoașterea mediului prin observarea flori, dar și prin observarea ei nemijlocită în mediul lor natural în cadrul vizitei la Grădina botanică din Jibou. Abia după ce copiii au deținut suficient de multe cunoștințe despre florile puse în discuție, în urma observării și cunoașterii acestora, am propus desfășurarea celorlalte tipuri de activități pe aceeași temă: le-am pictat și modelat prin diverse procedee în cadrul activităților artistico – plastice de asemenea le-am cântat în cadrul Educației muzicale, le-am numărat și desenat în cadrul Activităților matematice, le-am mirosit, le-am îngrijit, le-am studiat, în centrul de Știință, am învățat poezii despre ele prin activitățile de Educarea limbajului, le-am desenat petalele, le-am construit diferite medii de viață în cadrul Centrului de construcții și mai ales în cadrul centrului Nisip și apă, unde folosind materiale adunate de ei din natură au realizat rondouri de flori, și machetă cu Grădina Botanică.
Experiența mea didactică mă îndreptățește să afirm că, un rol deosebit de important în buna desfășurare a activităților îl joacă modul în care este proiectat mediul educațional. Acest lucru m-a determinat să acord o atenție deosebită selectării materialelor de lucru, astfel încât ele să încurajeze explorarea din partea copiilor. De asemenea, am dispus aranjarea materialelor pe rafturi în așa fel încât copiii să poată ajunge la ele și să fie atrași de ele. Copiii trebuie să lucreze independent cu materialele. Așadar centrele de activitate au devenit laboratorul procesului de învățare inițiat de copilul însuși prin joacă și prin contactul cu materialele. Am permis copiilor să-și aleagă materialele cu care vor să lucreze, încurajându-i să se joace și să lucreze cu acestea după bunul lor plac.
Pentru a da un aer de noutate activităților și sectorului artă, spre exemplu, am modificat forma hârtiei, sau alteori culoarea, am adus în acest sector două șevalete și am introdus tehnici noi de lucru cum ar fii: pictura pe sticlă, pictura pe șevalet, pictura cu pensule mai mici, pictura cu periuțe de dinți, pictura cu sticle de vopsea la care se atașează un pulverizator, pictura/imprimarea cu buretele tăiat în bucăți de diferite forme, pictura cu bobine sau rulouri de carton, etc.
De asemenea am încurajat permanent experiențe deosebite prin aranjarea unei mese pentru o activitate artistică specială. Aici se poate picta cu degetele, cu săpun, cu pete de culoare, cu ceară, sau se pot confecționa diverse lucrușoare: mobilier pentru păpuși, roboți din cutii de chibrituri, pachete goale de țigări sau alte ambalaje, sau chiar păpușele din fire, cârpe, pungi de hârtie, șosete, mănuși sau alte materiale..
În învățământul preșcolar, utilizarea interdisciplinarității capătă nuanțe aparte, specifice vârstei căreia i se adresează. Astfel, se pot iniția activități în care să se realizeze proiectarea interdisciplinară a conținuturilor, pornind de la obiective comune mai multor categorii de activități conform prevederilor programei sau se pot realiza corelații între cunoștințe, valorificând în cadrul unei anumite categorii de activitate momentele în care să se intervină cu noțiuni specifice altor categorii de activitate.
5. Modalități de analiză și evaluare a lucrărilor realizate de preșcolari
Tabelul 2. Tematica testelor aplicate
Testele au fost aplicate atât grupei (experimentale), cât și grupei (martor) pentru a compara rezultatele obținute din punctul de vedere a manifestării creativității prin cele trei mijloace de realizare a activităților artistico-plastice. Alte criterii ce trebuiau respectate în vederea clasificării copiilor pe baza punctajelor obținute:
C1: respectarea modului de utilizare a tehnicii propuse,
C2: manifestarea creativității (originalității) în realizarea lucrării,
C3: aspectul estetic al lucrării,
C4: respectarea temei stabilite.
Rezultatele obținute
La cele trei testări au fost oferite puncte după aceste criterii pentru fiecare lucrare realizată și pentru fiecare copil implicat în cercetare, toate acestea concretizându-se în tabele de valori:
D – desen; M – modelaj; P – pictură;
Punctaj maxim acordat pentru un criteriu – 3 puncte din care:
3p- pentru Comportament atins
2p – pentru Comportament in dezvoltare
0p – pentru Comportament absent
Total punctaj maxim – 12 puncte.
Rezultate obținute la pretestare
LEGENDA: 3p – COMPORTAMENT ATINS
2p –COMPORTAMENT ÎN DEZVOLTARE
0p –COMPORTAMENT ABSENT
Figura 1. Punctajele obținute de copiii din cele două eșantioane în urma pretestării
Din cele observate în figura de mai sus, conform punctajelor din tabel, se poate constata că atat preșcolarii din grupul experimental cat si cei din grupul martor, au obținut rezultate mai bune la modelaj decât la pictură și desen. Toate cele trei forme de realizare ale activității artistico-plastice sunt îndrăgite de copii, însă modelajul permite copilului să intre în contact direct prin intermediul simțului tactil cu materialul cu care lucrează și de aceea performanțele obținute prin acest fel de activitate sunt puțin mai mari. Rezultatele la desen și pictură s-au situat la același nivel. Au fost obținute punctaje maxime la desen de către trei copii din fiecare grup, iar la modelaj și la pictură de câte un copil. În cea mai mare parte, copiii au respectat tehnicile de lucru, cea utilizată la pictură fiind o noutate pentru ei, dar și cea în care au dovedit cel mai bine cât de inventivi sunt și cât de bogată le este imaginația, încercând să asocieze petele de culoare obținute prin plierea hârtiei cu forme de viață cunoscute sau văzute de ei. Copiii din grupul martor, implicați în testarea inițială, au obținut punctaje egale cu cei din grupul experimental.
Figura 2. Raportul mediilor la pretestare
În etapa inițială, de constatare a nivelului de cunoaștere a celor trei tehnici de lucru și de aplicare a lor în situații practice, de evaluare, rezultatele au indicat nivele asemănătoare de pregătire, grupele de copii fiind omogene din acest punct de vedere, condiție esențială pentru dezvoltarea investigației propuse.
Astfel, din prelucrarea datelor obținute în urma aplicării testului inițial, reiese faptul că atât grupa experimentală cît și grupul martor au obținut media 31,8, ceea ce demonstrează același nivel al cunoștințelor și practicii în ceea ce privește tehnicile de realizare a activității artistico-plastice, corespunzător obiectivelor de referință pentru nivelul preșcolar.
Rezultatele obținute la posttestare:
LEGENDA: 3p – COMPORTAMENT ATINS
2p –COMPORTAMENT ÎN DEZVOLTARE
0p –COMPORTAMENT ABSENT
Figura 3. Punctajele obținute de copiii din cele două eșantioane în urma posttestării.
În această etapă, de posttestare, rezultatele au indicat o creștere semnificativă la grupa experimentală. De-a lungul întregului semestru, conform cu obiectivele urmărite și cu metodele și tehnicile propuse am desfășurat împreună cu copiii o serie de activități artistico-plastice al căror rol a fost acela de a călăuzi pe fiecare copil în parte spre manifestarea activă a libertății personale de a gândi, simți și acționa potrivit nevoilor, înclinațiilor, intereselor, capacităților și posibilităților individuale ale fiecăruia. În cadrul activității de modelaj am simțit nevoia unor aplicații noi, ieșite din „tiparul curricular”, adaptate la epoca modernă, la tehnici și procedee noi. Ideea tehnicii de-a „decora cu plastilină” mi-a venit văzând tendința copiilor de a lipi, de a presa plastilina pe planșetă apăsând-o cu degetele, dar fără să-i dea o formă definită. După ce copiii și-au însușit tehnica întinderii plastilinei cât mai subțire, uniform și în contur, folosind degetele arătător, mijlociu, inelar, am ajuns în etapa finală să „decorăm vase”. Am luat sticle incolore de sucuri, de diferite mărci, și de diferite capacități, iar pe partea interioară a vasului obținut după tăiere, copiii au întins plastilină de diferite culori, în strat subțire până au acoperit tot vasul. Combinația de forme și culori a aparținut fiecărui copil. Activitatea de pictură concretizată prin tehnica înmuierii firului de ață în culoare apoi presat între două pagini suprapuse, le-a lăsat copiilor posibilitatea de a se exprima „spontan”, de a descoperi și produce noul, originalul, într-o gândire creativă, rapidă, critică și eficientă. Efectele plastice obținute au fost pe cât de interesante, pe atât de surprinzătoare, iar tehnica nouă utilizată a fost pe deplin agreată de copii. Acest lucru se vede prin punctajele obținute la această tehnică, mai ales prin prisma manifestării creativității. „Covorașul pentru bunica” a fost realizat după o experiență acumulată în domeniul desenului decorativ, în cadrul căreia se observă un progres de la o etapă la alta, precizând că dexteritatea degetelor mâinii necesară în realizarea liniilor, punctelor, formelor, este în dezvoltare la această vârstă. Consider că, prin activitățile desfășurate, am îndepărtat factorii inhibatori ai creativității:
conformismul;
sancționarea îndrăznelii de a face și altfel;
accentul pus pe reproducere;
aprecierea insuficientă a originalității;
critica prematură;
accentul exagerat pus pe competiție și nu pe calitate.
Am propus copiilor teme care să-i sensibilizeze pe copii, să le bucure privirea, să-i plimbe în afara spațiului urbanizat, să-i ducă pe firul întoarcerii la arta creativă.
Ca urmare a aplicării unor metode și procedee în sistem tradițional, care nu încurajează în destulă măsură exprimarea creativă a preșcolarilor, rezultatele obținute cu copiii din grupul martor au fost satisfăcătoare. Astfel, progresul de la o etapă la alta nu a fost atât de mare dacă-l comparăm cu cel realizat de grupa experimentală. O parte dintre copii s-au exprimat plastic prin originalitate, creativitate, alții au apelat la imitație, fenomen specific în cadrul relațiilor de colegialitate și care se manifestă de la această vârstă.
Figura 4. Raportul mediilor la posttestare.
Din cele observate în diagrama de mai sus, mediile obținute la posttestare au o valoare mai mare (34,8, respectiv 32,8). Deși preșcolarii din grupa martor și cei din grupul experimental au același nivel de vârstă de 3-5 ani, cu privire la manifestarea creativității, grupul experimental deține un punctaj mai mare (86 puncte) față de grupul martor (78 puncte), ca urmare a aplicării mijloacelor și metodelor de cercetare care le-au încurajat exprimarea creativă. Pe parcursul derulării proiectului de cercetare, am observat că exprimarea creativă și-a pus amprenta și asupra celorlalte activități din alte domenii curriculare, cum ar fi cel de limbă și comunicare sau științe, în care copiii ofereau soluții cât mai originale, exprimându-se liber, cu dezinvoltură. Această constatare m-a făcut să realizez și să susțin că preocuparea pentru dezvoltarea capacităților creatoare ale copiilor trebuie să fie o constantă a activității noastre, a educatorilor, accentuată de grija de a le respecta ideile, de a da curs inițiativelor lor, de a le sădi în conștiință încrederea în propriile posibilități și respectul pentru ceea ce cred și cum se exprimă colegii. Se poate conchide, deci, că activitățile artistico-plastice au o influență benefică asupra formării personalității copilului preșcolar nu numai în plan estetic, ci și pe plan moral, afectiv, intelectual etc.
Rezultatele obținute la retestare:
LEGENDA: 3p – COMPORTAMENT ATINS
2p –COMPORTAMENT ÎN DEZVOLTARE
0p –COMPORTAMENT ABSENT
Figura 5. Punctajele obținute de copiii din cele două eșantioane în urma retestării.
Analiza și interpretarea lucrărilor copiilor au fost realizate astfel încât să se releve posibilitățile multiple de utilizare a formelor și culorilor. Așadar, în ceea ce privește manifestarea creativității în realizarea lucrărilor, finalitățile celor de pictură s-au dovedit a fi cele mai concludente în acest sens, tocmai pentru că au reușit să obțină efecte plastice deosebite prin varietatea combinațiilor de culori utilizate în redarea aripilor fluturașului. La desen au respectat atât tema, cât și tehnica propusă, folosind o varietate de linii, puncte și forme într-o combinație originală. Referitor la copiii care au obținut un punctaj mai mic, unii dintre ei nu au manifestat creativitate în realizarea lucrărilor, având tendința să copieze modelul prezentat, alții au decorat vaza nerespectând tehnica propusă (unii au colorat vaza, alții nu au realizat ciclicitatea elementelor decorative într-un rând). La activitatea de modelaj copiii s-au descurcat foarte bine, au înțeles pașii de urmat (realizarea trunchiului de copac, a crengilor, apoi a frunzelor și a florilor), respectând tema propusă.
Copiii din grupul de martor au obținut un punctaj mai scăzut, deoarece au încercat să le dea culoare aripilor fluturelui prin forme mai precise, mai conturate, neavând îndrăzneala sau poate imaginația de a fluidiza culorile pentru a obține combinații ale acestora, chiar dacă li s-a spus că o pot face. În cadrul activității de modelaj au respectat întocmai tehnica și tema propusă, în privința creativității situându-se la un nivel mediu.
Figura 6. Raportul mediilor la retestare.
Diferența mediilor obținute la această testare de către cele două eșantioane a fost destul de mare. Grupa experimentală a avut rezultate apreciabile la pictură, atât sub aspectul creativității, cât și al celorlalte criterii urmărite, iar grupa martor a ieșit în evidență prin lucrările de desen decorativ. Analizând reprezentarea grafică, se poate observa că preșcolarii din grupul experimental au avut rezultate mai bune în ce privește creativitatea la modelaj și pictură.
Programul creativ pus în practică a dus la schimbarea comportamentului copiilor prin trecerea de la atitudinea de confort, imitație, memorare, la atitudinea de efort, elaborări, interpretări personale.
Conștientizarea de către copii a propriului potențial creativ contribuie la dobândirea încrederii în forțele proprii, la exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin producții cu note deosebite de originalitate.
Importanța metodelor interactive de grup:
Metodele interactive de grup îmbracă forma unor jocuri cu reguli, jocuri de învățare, de cooperare, distractive și acționează direct asupra modului de gândire și manifestare a copiilor;
Prin utilizarea acestor metode, copii învață să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii în grup și să aplaneze conflictele;
Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive de grup dezvoltă gîndirea democratică, prin exersarea gândirii critice, găsesc soluții, aduc argumente, dau sfaturi (învață să condamne comportamente nu persoana)
Performanțele obținute sunt percepute de copii și-i responsabilizează pentru sarcinile viitoare;
Grupul se implică în rezolvarea sarcinilor, și înțelege să nu-și marginalizeze partenerii, să aibă răbdare, să se tolereze reciproc;
Stilul didactic al dascălului va fi adaptat în funcție de fiecare tip de copil: timid, agresiv, pesimist, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, sfatul, orientarea, lauda, aprecierea pozitivă.
Disponibilitățile creative ale preșcolarilor dovedite în cadrul antrenamentului creativ devin o premisă a dezvoltării creativității, dacă sunt valorificate și în cadrul celorlalte categorii de activitate. Cadrul didactic trebuie să se aplece permanent asupra literaturii de specialitate, pentru a găsi metodele, mijloacele, materialele și tehnicile cele mai potrivite pentru dezvoltarea creativității, stimularea interesului copiilor și îmbogățirea expresivității plastice a lucrărilor lor.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Preșcolaritatea este vârsta la care este imperios necesară stimularea potențialului creativ al copilului, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoașterea și încurajarea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor existente și prin susținerea manifestării lor printr-o mobilizare intrinsecă. De la această vârstă trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverența, interesele cognitive, dar și artistice. Ideea dezvoltării creativității copiilor pusă insistent în ultima vreme, pune educatorului o serie de probleme privind modul de manifestare a creativității, factorii și metodele de stimulare a creativității, modalități de evaluare a creațiilor plastice ale copiilor.
A fi creator, în sens general, înseamnă a fi capabil să stabilești legături artistice noi, neașteptate, între cunoștințele dobândite sau între acestea și cele noi, a face combinații cu o anumită intenție întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat. Dar, orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea, copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Activitățile artistico-plastice contribuie, în mod deosebit, la educarea gustului pentru frumos și trezesc interesul copiilor în a-și compune singuri modelele determinându-i să-și exprime ideile originale și să-și pună în practică inițiativele.
Frumosul – cuvânt care face plăcere oricui să îl audă și să-l rostească, oglindit în natură, creat în artă, frumosul influențează omul, îi creează o stare de bucurie, de plăcere, iar dacă frumosul ar fi mereu prezent printre noi, sub orice formă, ar determina frumusețea relațiilor dintre oameni, ne-ar face să-l dorim, iar atunci când ne lipsește să-l creăm.
Din primii ani ai vieții, copilul intră în sfera cunoașterii, împins de dorința simțită în familie, pe stradă, la școală, în societate, de a afla, a ști, a face. Și cum nimic nu vine de la sine, această dorință trebuie stimulată. Familia alimentează pofta de cunoaștere a copilului cu rezultate mai mult sau mai puțin pozitive, condiționate de zbuciumul vieții, de posibilitățile materiale și intelectuale și nu în ultimul rând de puterea trăirilor afective ale fiecărui părinte. Vrem sau nu, tot din primii ani, strada își pune și ea amprenta în acest proces al formării individului. Școala este cea care încearcă în mod direct, dirijat și organizat să stimuleze dorința firească a fiecărui individ de a afla, a ști și a aplica ceea ce cunoaște în viața cotidiană.
Copilul, beneficiarul artei, omul de mâine, capătă limbajul pe care-l utilizează înțelegerea artei, iar animatorul și mentorul acestei achiziții este fiecare dascăl. El are menirea de a înzestra copiii cu noțiuni și cunoștințe fundamentale ale științei, de a face înțelese mesajele artistice, de a cultiva gustul, simțul estetic. Învățând, cunoscând formele de comunicare și de expresie plastică, copilul devine capabil să descifreze mesajul operei de artă, să se exprime cu ajutorul mijloacelor specifice acestui mod de creație, devenind creator plastic, iar prin stimularea capacității evaluative, prin exerciții abile, devine critic responsabil al zilei de mâine, capabil să aprecieze valorile artistice, să distingă între arta autentică și kitsch.
În munca mea, de întocmire a acestei lucrări, am pornit de la afirmația că „sursa cea mai înaltă și mai pură a bucuriei este arta” și mi-am propus prezentarea unor resurse, nu îndeajuns valorificate în activitatea instructiv-educativă din cadrul Domeniului estetic, cu scopul de a dezvolta capacitatea de exprimare a copiilor prin limbajul artistico-plastic și de receptare a frumosului din natură și artă. Am pornit de la ipoteza că, prin cunoașterea și exersarea cât mai multor tehnici de lucru și a materialelor diverse, creativitatea și interesul copiilor vor crește considerabil, ducând la exprimarea, în mod original și expresiv, a ideilor și sentimentelor lor.
Fără a avea pretenția de a fi atins în lucrarea de față toate problemele, am încercat să scot în evidență importanța activităților artistico-plastice pentru dezvoltarea armonioasă a personalității preșcolarilor. După cum se știe, arta și știința reprezintă două elemente esențiale ale culturii și este necesară asigurarea unui echilibru între ele. Locul și rolul activităților artistico-plastice în învățământul preșcolar este acela de a-l face pe copil să-și dorească să creeze și să trăiască în frumusețe, armonie, să fie incompatibil cu sentimentele meschine, vulgaritatea și urâțenia morală.
Demersul propus în conținutul acestei lucrări le formează copiilor deprinderi tehnice de folosire a mijloacelor de expresie a activităților plastice, capacități de a reprezenta cu ajutorul elementelor naturale, gânduri, idei, stări afective, simț cromatic, gust estetic în perceperea, redarea și crearea frumosului prin tehnici diferite de lucru.
Chiar dacă, prin obiectivele sale, activitatea artistico-plastică nu-și propune să facă din copii niște artiști, se pun bazele unui viitor artistic, în unele cazuri, iar arta ca mijloc de educare este în același timp o metodă prin care se educă individul creator ce vede lumea înconjurătoare sub forma corelației spațiu-formă, care constituie baza oricărei concepții configurative, dar mai ales în sensul ideii că arta ar anticipa evenimentele sociale și tehnice.
Dezvoltarea potențialului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acțiuni continue și organizate de stimulare și activare. Informațiile, modelele de acțiune însușite de către elevi sunt reflectate în jocul, desenul și activitățile practice ale acestuia. Menirea noastră ca dascăli este de a fi mereu în mijlocul copiilor, de a-i îndruma permanent în încercările lor de cunoaștere a lumii, dar și a tehnicilor de creație, pentru a se putea exprima și găsi soluții noi și originale.
În întreaga activitate întreprinsă am ținut seama de flexibilitatea, pasiunile copiilor, de aptitudinile lor, de curiozitatea, încrederea în sine, de spontaneitatea găsirii unei soluții, încurajându-i pe copii cu sfaturi de genul: „Fii receptiv față de ceilalți!” , „Ei ar putea avea dreptate”, „ Nu renunța prea ușor!”, „ Ideile tale ar putea fi la fel de bune ca și ale altora!”, „ O idee absurdă valorează mai mult decât nici o idee!” etc.
Copiii au devenit mai sensibili și mai receptivi la indicațiile primite. Sunt foarte atenți atunci când le sunt transmise informații noi legate de expresivitatea unor elemente de limbaj plastic sau legate de noi tehnici de lucru. Ei observă și lucrează cu o atenție concentrată. Au o mare vioiciune corporală și o participare fizică la ceea ce realizează (mimează sau povestesc în timp ce lucrează).
Crearea unui climat de învățare neautoritar a dus, de asemenea, la stimularea activității artistice, creatoare a elevilor. Ei au fost încredințați că ideile lor sunt foarte importante atât pentru ei, cât și pentru întreaga clasă. Așa au căpătat încredere în forțele lor pentru a putea lucra creator. Imaginația îndrăzneață figurează printre cele mai de seamă calități ale omului modern. Cu ajutorul ei, copilul găsește forță în a lupta pentru adaptarea unor mentalități existente la situații noi, într-un ritm accelerat. Cu ajutorul imaginației creatoare, copii de azi – oamenii de mâine vor putea să vadă în viitor și să-și aducă contribuția reală la progresul societății.
Tema acestei lucrări este foarte vastă și fiecare problemă tratată permite în continuare aprofundare, ceea ce va reprezenta o preocupare a mea în viitor. Direcțiile de cercetare viitoare vor viza aprofundarea aspectelor creativității posibil a fi evidențiate în activitățile de educație plastică sau a relației dintre creativitatea manifestată în activitățile de educație plastică și cea evidențiată la alte activități din diverse domenii experiențiale cu privire la utilizarea unor metode cum sunt posterul și portofoliul, proiectul, etc.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru, J., Hrseni, I., Probe de evaluare. Cunoașterea copilului preșcolar, Colecția Cathedra, 1992
Arnheim, R., Arta și percepția vizuală, Editura Meridiane, București,1979
Badea, E., Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului (de la 3 la 17-18 ani) cu aplicații în fișa școlară, Editura Tehnică, București, 1998
Barta, A., Dragomir, P., Deprinderi motrice la preșcolari, Editura V&I Integral București
Băran, V., Horet, N., Anghel, Gh., Album metodic de creație artistic plastic, E.D.P., București, 1980
Bejat, M., Creativitatea în știință, tehnică și învățământ, E.D.P., București, 1981
Bocoș, M., Didactica disciplinelor pedagogice, Editura Paralela 45, Pitești, 2007
Bouillere, B., Carre, E., Cum să dezvoltăm creativitatea, Ed. Polirom, Iași, 2002
Breben, S., Goncea, E., Ruiu, G., Fulga, M., Metode interactive de grup – ghid metodic, Editura Arves, 2002
Breben, S., Ruiu, G., Goncea, E., Activități bazate pe inteligențe multiple, Editura Reprograph, Craiova, 2005
Capalneanu, I., Inteligența și creativitatea, Ed. Militară, 1978
Cerghit, I., Metode de învățare, ediția a III a, E.D.P., București 1998
Cristea, M., Nitescu, V., Ghid metodic de educație plastică, Editura Petrion, București
Cucoș, C-tin., Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1998
Delacriox, H., Psihologia artei, Ed. Meridiane, București, 1983
Demetrescu, C., Culoarea, suflet și retină, Ed. Meridiane, București, 1966
Dima, S., Copilăria-fundament al personalității, Ed. Coresi, București, 1997
Drăgan, I., Nicola, Cercetare psihopedagogică, Ed. Tipomur, 1993
Gârboveanu, M. (și colaboratorii), Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ, E.D.P., București 1981
Gluiga, L., Spiro, J., Învățarea activă, Ghid pentru formatori și cadre didactice, București, 2001
I., Șușală, O Bărbulescu, Dicționar de artă, Editura Sigma, București, 1993
Lespezeanu, M., Tradițional și modern în învățământul preșcolar, Ed. Omfal Esential, București 2007
Mihăilescu, D., Limbajul culorilor și al formelor, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980
Mureșan, P., Culoarea în viața noastră, Ed., Ceres, București, 1988
Nicola, I., Pedagogie școlară, E.D.P., București, 1980
Nicola, I., Pedagogie, E.D.P., București, 1994
Niculescu, R.M., Pedagogie preșcolară-sinteză, Ed. Pro Humanitas, București, 1999
Oprea, C.,L., Strategii didactice interactive, E.D.P., București, 2007
Pahonțu, E., Inițiere în artele plastice, Ed. Albatros, București, 1980
Pavel, V., Educația artistică, plastică, E.D.P., București 1996
Popescu-Neveanu, P., Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978
Popescu-Neveanu, P., Psihologie, Manual pentru licee, E.D.P., București, 1990
Preda Viorica, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Ed. Miniped, București, 2002.
Rafailă, E., Educarea creativității la vârstă preșcolară, Editura Aramis, 2002
Roșca, Al., Creativitatea, Ed. Enciclopedica română, București, 1972
Roșca, Al., Creativitatea generală și specifică, Ed. Academiei, București, 1981
Stoica, A., Creativitatea elevilor- Posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
Șchiopu, U.-Versa, E., Psihologia vârstelor, E.D.P., București 1981
Șușală, I.N., Culoarea cea de toate zilele, Editura Albatros, București, 1983
Țopa, L., Creativitatea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980
Verza, E., Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, București, 2000
M.E.C., Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Editura Gheorghe-Cârțu Alexandru, Craiova,2009
M.E.N., Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii și regulamentul învățământului preșcolar, Editura V&Integral, București, 2000
Curriculum pentru învățământul preșcolar Editura Didactica Publishing House, București, 2009.
Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1/2007
Revista Învățământul Preșcolar, nr.3-4/2008
Revista Învățământul Preșcolar, nr.3-4/2011
Revista Învățământul Preșcolar, nr. 1-2/2012
www.didactic.ro
www.edu.ro
ANEXE
Anexa 1- Tehnica dactilopicturii
Anexa 2 – Tehnica picturii cu palma
Anexa 3 – Tehnica simetriei
Anexa 4 – Tehnica tampoanelor din cârpă (hârtie, burete…)
Anexa 5 – Tehnica stropilor cu pensula
Anexa 6 – Tehnica stropilor dirijați
Anexa 7 – Tehnica fuzionării culorilor
Anexa 8 – Tehnica în ceracolor
Anexa 9 – Tehnica cretei colorate
Anexa 10 – Tehnica ștampilei
Anexa 11- Tehnica colajului
Anexa 12 – Tehnica desenului cu bețișoare
Anexa 13 – Tehnica în ceară
Anexa 14 – Tehnica imprimării cu firul de ață
Anexa 15 – Tehnica imprimării cu țesături rărite
Anexa 16 – Tehnica decolorării
Anexa 17 – Tehnica în culori carioca
Anexa 18 – Tehnica modelajului
Anexa 19 – Lucrari realizate de către grupul experimental
Anexa 20 – Lucrari realizate de către grupul martor
ANEXA 21
PLANIFICARE SĂPTĂMÂNALĂ
TEMA:”Când, cum și de ce se întâmplă?”
SUBTEMA:”Florile toamnei”
– PROIECT DIDACTIC
EDUCATOARE: Rize Florina
GRUPA: mijlocie
DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV (EDUCAȚIE PLASTICĂ)
TEMA: „ Fluturi multicolori”
TIPUL DE ACTIVITATE: formare de priceperi și deprinderi
FORMA DE REALIZARE: pictură
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Formarea priceperilor și deprinderilor de utilizare a tehnicilor picturii (pata de culoare și presare)
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
COGNITIVE:
să denumească materialele necesare realizării lucrării (acuarele, siluete de fluturași, apa);
să identifice culorile necesare realizării fluturașilor (roșu, portocaliu, galben, vere, albastru);
să realizeze o lucrare corectă și îngrijită;
PSIHO-MOTORII:
să aplice culoarea pe suprafața dată, cu degetul;
să dispună alternativ culorile pentru realizarea fluturașului;
să obțină efecte plastice pe jumătatea stângă a siluetei fluturașului;
să preseze cele două părți ale siluetei pentru a obține pete de culoare;
AFECTIVE:
să aprecieze, în final, lucrările realizate de colegi.
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ȘI PROCEDEE: observația, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, turul galeriei.
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: siluete de fluturași, acuarele, apa, aparat audio, planșă carton, flanelograf;
FORME DE ORGANIZARE: individual, frontal.
DURATA: 20min. – 25 min.
Anexa 22
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
Unitate de învățământ: Grădinița cu P.P.Voinicel Zalau
Educatoare: Rize Florina
Grupa: Mijlocie- Nivel I (3-5 ani)
Categorii de activități pe domenii experiențiale:
D.Ș – Activitate matematică
D.E.C – Activitate artistic-plastică
Tema: ”Când, cum și de ce se întâmplă?”
Subtema: ”Miresmele primăverii”
Mijloc de realizare: Activitate integrată
Tipul activității: Formare de priceperi și deprinderi
Mode de realizare: Joc exercițiu: ”Ne jucăm cu florile”
Pictură: Tablou- ”Simfonia Primăverii”
Durata: 1 zi.
Scopul:
Formarea deprinderii de a separa florile după anumite criterii;
Dezvoltarea vitezei de execuție și a îndemânării;
Stimlarea creativității în vederea utilizării elementelor de limbaj plastic – pata cromatică.
Obiective cadru pe domenii experiențiale:
Domeniul știință:
Dezvoltarea operațiilor intelectuale prematematice;
Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a florilor în vederea educării unei atitudini positive față de acestea.
Domeniul estetic și creative:
Utilizerea corectă a instrumentelor de lucru (pensula, carioca, etc.) și a diferitelor imagini, respectând conturul acestora;
Crearea de forme noi prin îmbinarea unor elemente cunoscute.
Obiective de referință pe domenii experiențiale:
Domeniul știință:
Să efectueze operații cu grupele de flori în funcție de diferite criteria date ori găsite de ei înșiși: triere, grupare, comparare, clasificare, apreciere a cantității prin punere în corespondență;
Să-și îmbogățească experiența senzorială, ca bază a cunoștințelor matematice referitoare la recunoașterea, denumirea florilor, cantitatea lor, constituirea de grupuri/mulțimi, pe baza unor însușiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare searat sau mai multe simultan;
Să numere de la 1 la 5 recunoscând grupele cu 1-5 flori.
Domeniul esthetic și creative:
Să redea teme plastice specific desenului;
Să obțină efecte plastic, forme spontane și elaborate prin tehnici specific picturii;
Să compună în mod original și personal spațiul plastic.
Obiective operaționale pe domenii experiențiale:
-sa redea grupe de cate trei flori utilizand tehnici de pictura.
Domeniul știință:
Sa selecteze si sa ordoneze florile după culoare, mărime, formă;
Sa alcatuiasca grupe cu 1,2,3 flori (cei de 3 ani) și cu 1,2,3, numărându-le corect.
Domeniul estetic și creativ:
– Sa denumeasca obiectele specific desenului și culorile de bază: roșu, galben, albastru, verde, ale altor culori și nuanțe și ale non-culorilor: negru, alb;
Sa redea tehnici de aplicare a culorilor pe suprafețe date sau libere, lucrând independent sau în echipă.
Strategii didactice pe domenii experiențiale:
Metode și procedee: brainstormingul, munca în perechi, problematizarea, jocul, exercițiul, explicația, conversația, turul galeriei.
Mijloace de învățare: flori de primăvară, vaze colorate, panclici, coșulețe, șorțulețe, staniol, pensule subțiri și groase, pânză, planșete, hârtie A4, burete căpăcele, șervețele, tablou model.
II. ACTIVITĂȚI PE ARII DE STIMULARE
JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI DIDACTICE ALESE:
Știință: Joc intelectual – ”Sortăm semințe de flori”.
Obiective operaționale:
Să observe și să separe semințele de flori, dintr-un amestec de material mărunte;
Să interacționeze cu partenerii de joc;
Să colaboreze și coopereze cu partenerii de grup, pentru finalizarea cu scces a sarcinii primate.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația,exercițiul, munca în grup.
Mijloace de învățare: boluri, semințe de flori, boabe de fasole, paste făinoase, biluțe porțelan.
Construcții: ”Gard pentru grădina de flori”
Obiective operaționale:
Să asambleze bețișoare și alte material, pentru a îngrădi grădina cu flori;
Să respecte ideile și propunerile membrilor grupului si sa propuna solutii;
Sa găsească utilitate produselor realizate.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, munca în grup.
Mijloace de învățare: bețișoare colorate, lipici cu applicator, panclici carton, fire de sârmă, tăvițe, șervețele.
Nisip și apă: Joc de rol ”Micii grădinari”.
Obiective operaționale:
Să amenajeze o minigrădină cu flori, folosind materialele puse la dispoziție;
Să realizeze ronduri de flori, folosindu-se de materialul mărunt separat la sectorul știință;
Să aprecieze realizările proprii, precum și pe ale colegilor.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrașia, exercițiul, brianstormingul, munca în grup, turul galeriei.
Mijloace de învățare: semințe de flori, jardiniere, unelte grădină (din plastic), hârtie creponată, staniol, ghivece, pământ de flori.
III. ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ
Concurs: versuri, cântec, dans și voie bună, ”Și eu sunt o mică stea”.
Obiecteive operaționale:
Să recite corect, clar și expresiv poezii învățate;
Să intoneze cântece pentru copii;
Să execute mișcări ritmate pe melodii cunoscute;
Strategii didactice:
Metode și procedee: explicația, exercițiul, competiția, surpriza, premierea.
Mijloace de învățare: fluturași divers colorați, carioca, diplome cu premii, diplome de participare, casetofon C.D, cutiuța muzicală nr.4., coronițe din flori, pelerine, baghete cu fluturi colorați, scena improvizată, aparat foto.
Bibliografie:
Bernes S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghid metodic, Ed. Arves, 2002.
Curriculumul pentru învățământul preșcolar, Ed. Omfal Esential, București, 2009.
Lespezeanu Monica, Tradițional și modern în învățământul preșcolar, Ed. Omfal Esential, București 2007.
Preda Viorica, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Ed. Miniped, București, 2002.
Revista învățământul preșcolar, M.Ed.C., nr. 1-2/2008.
Revista învățământul preșcolar, M.Ed.C., nr. 1-2/2009.
Scenariul didactic:
O fetiță venind la grădiniță, i-a adus d-nei educatoare un buchet de flori. Fiind întrebată cu ce ocazie le oferă, aceasta s-a uitat mirată la mama ei, pentru a-i oferi răspunsul. Plecând de la această discuție, copiii și-au adresat întrebări de felul:
” De ce trebuie să ducem flori d-nei educatoare?, Când trebuie să oferim flori?, Cui trebuie să dăruim flori? etc. Așadar, la activitatea desfășurată la grupă în aceea zi, am consolidat cunoștințele referitoare la bucuria pe care florile o redau în sufletul celor dragi, promițându-le copiilor că vom realiza lucrări cu flori într-o activitate viitoare, astfel realizând un proiect tematic intitulat ”Primăvara”, o hartă a ”Florilor de primăvară” și prezentul proiect de activitate integrată.
Programul va începe cu întâlnirea de dimineață, debutând cu salutul: ”Bună dimineața, d-na educatoare!”, ”Bună dimineața, copii!”, ”Bună dimineața, florilor!” și răspunsul: ”Bună dimineața, dragi pitici!/ Mă bucur că suntem aici./ A-nceput o nouă zi,/ Hai să ne-adunăm, copii.”
După ce se grupează, educatoarea face prezența copiilor, îi invită pe acestia să completeze calendarul naturii și eventual jurnalul grupei, după care li se prezintă calendarul zilei: ”Astăzi, ne vom juca în preajma florilor, le vom număra, vom forma mulțimi, vom picta, vom selecta semințe de flori, vom construi garduri, vom sădi flori, vom face ronduri de flori și veți avea parte și de câteva surprize.
Mesajul zilei va fi: ”Un cântec, un zâmbet, o floare, pentru fiecare”.
Prezint copiilor centrele la care urmează să-și desfășoare activitatea, sarcinile de lucru, și se intuiește materialul aflat la fiecare sector. Bucuria copiilor și o surpriză plăcută, va fi atunci când în sala de grupă va intra o fetiță, ”Zâna Florilor”, și va aduce un coșuleț cu flori. Astfel se va capta atenția copiilor, urmând să se grupeze în funcție de preferința și de sectorul de activitate dorit, pentru a realiza sarcina primită.
La sectorul ”Știință”, copiii vor observa și separa semințele de flori, dintr-un amestec de materiale mărunte, manifestând interes pentru activitatea desfășurată.
La sectorul ”Construcții”, vom asambla din materialele de pe masă, garduri pentru grădina de flori, vor găsi utilitate produselor realizate.
La sectorul ”Nisip și apă”, copiii vor amenaja o minigrădină cu flori, vor trasa ronduri, vor veni cu idei și vor colabora cu colegii de la sectorul știință, pentru a folsi câteva materiale rămase, astfel îndeplinind cu succes sarcina primită.
La finalul activităților liber alese, copiii vor trece pe la fiecare centru și vor aprecia realizările proprii, dar și pe ale colegilor, înțelegând acum mult mai bine ce simbolizează ”Un cântec, un zâmbet, o floare, pentru fiecare.”
Pentru a începe activitatea matematică, îi voi invita pe copii să se apropie de locul unde ”Zâna Florilor” a așezat coșulețul cu flori, acesta fiind momentul ce va marca începutul jocului exercițiu matematic: ”Ne jucăm cu florile”. Copiii vor denumi florile, le vor selecta și ordona după culoare, mărime, formă, vor alcătui grupe cu 1,2,3 flori (cei de 3 ani), și cu 1,2,3,4,5 flori (cei peste 3 ani), numărându-le corect. Vor forma buchete de flori de același fel, aceeași culoare, le vor prinde cu panglici sau le vor înfășura cozile în staniol, le vor așeza apoi în vaze după criteriul lungimii, pe cele cu cozi lungi în vaze înalte, iar pe cele cu cozi scurte în vaze mai scunde. După ce se vor declara mulțumiți de rezltatele obținute dar și de faptul că sala de grupă este împodobită cu flori, copiii urmează să picteze vaza cu flori de primăvară, pentru a realiza tablouri, cunoscut fiind faptul că lucrările realizate vor fi puse la expoziție și premiate.
Activitatea artistico-plastică va încheia activitățile pe domenii experiențiale, copiii vor denumi obiectele specifice desenului și culorile de bază: roșu, galben, albastru, verde, ale căror culori și nuanțe și ale non-culorilor: negru, alb. Vor continua să redea tehnici de aplicare a culorilor pe suprafețele date, lucrând atât independent cât și în echipă. Fiecare va analiza lucrarea sa, apoi pe cea a colegilor, fiecare copil oferind colegilor o bulină colorată (roșie sau verde), semnificând aprecierea pozitivă sau negativă a tabloului realizat. Încântarea va fi și mai mare, atunci când fiecare-și va vedea lucrarea la expoziție.
La un moment dat, în sala de grupă își va face apariția ”Zâna Florilor”, care va aprecia lucrările realizate, îi va lăuda pe copii și-i va invita să asculte poezia ”Săptămâna florilor”. Aceasta părăsește sala de grupă, promițându-le copiilor că va reveni fără veste și în alte săptămâni de primăvară.
După o scurtă discuție referitoare la activitățile desfășurate în acea zi, copiii se vor relaxa participând la concursul: versuri, cântec, dans și voie bună ”Și eu sunt o mică stea”, desfășurat la activitatea de dezvoltare personală. Copiii din grupa ”Buchețel” vor cânta, vor recita, vor dansa și vor participa activ pe durata desfășurării concursului. Trei copii vor reprezenta juriul, care va acorda fluturași de diverse culori concurenților, prin ridicarea unei baghete, astfel: fluturaș roșu pentru F.B; galben pentru B. și albastru pentru participare. Un copil va fi prezentatorul și-i va invita în scenă, iar celalți vor fi așezati pe scaune ca la spectacol. În funcție de culorile fluturașilor de pe baghetă se va face premierea, iar membrii juriului și prezentatorul, vor primi și ei diplome pentru participarea
de excepție la anumite activități desfășurate în acea zi, sau în alte zile (ex. cel mai bun constructor, cel mai bun matematician, cel mai ingenios costum de carnaval, etc.)
MOMENTELE PROIECTĂRII DIDACTICE
Introducerea în activitate s-a realizat prin întâlnirea de dimineață, debutând cu salutul.
Captarea atenției a fost realizată prin intrarea în sala de grupă a unei fetițe de la grupa mare, ”Zâna Florilor”, care a adus o vază cu flori naturale. Aceasta le-a spus copiilor că mai are o surpriză pentru ei, însă o va dezvălui mai târziu, când va veni să vadă ce au lucrat.
Anunțarea temei și a obiectivelor s-a realizat printr-o scurtă convorbire educatoare-copii
Prezentarea noului conținut, în care li se prezintă copiilor centrele la care urmează să-și desfășoare activitatea, sarcinile de lucru și se intuiește materialul aflat la fiecare sector.
Dirijarea învățării a fost realizată în mod integrat, prin antrenarea copiilor în activitățile propuse și participarea activă atât la ariile de stimulare, cât și la activitatea de dezvoltare personală.
Obținerea performanțelor a fost vizibilă după îndeplinirea de către copii a sarcinilor de lucru, demonstrând că obiectivele propuse au fost atinse.
Încheierea activității s-a realizat prin reactualizarea momentelor activității, aprecieri asupra comportamentului copiilor pe parcursul activităților și asupra modului cum au participat la acestea. Fiecare realizare s-a fotografiat, pentru a fi afișată la albumul grupei. Copiii sunt antrenați în realizarea concursului de versuri, cântec, dans și voie bună, ”Și eu sunt o mică stea”, la finalul căruia vor primi premii, aprecieri și surpriza, flori din ciocolată.
ANEXA 23
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATA
NIVEL:I(Grupa mijlocie)
TEMA DE STUDIU: “Cand ,cum si de ce se intampla?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: ,,In lumea insectelor.”
TEMA : ,, Veselie in stup ”
FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată
DOMENII INTEGRATE:
DLC-Noi, albinele de Vladimir Colin-pov ed.
DOS – Albinute si bondarei- confectionare
SCOPUL ACTIVITĂȚI: Imbogațirea cunostintelor despre albine,formarea unor atitudini pozitive fata de munca
OBIECTIVE OPERAȚIONALE
Să asculte cu atenție povestea;
Sa redea principalele momente ale povestirii.
Sa formuleze propoziții folosind cuvintele nou învatate.
Să identifice trasături de caracter specifice personajelor;
Sa demonstreze întelegerea mesajului transmis prin realizarea unei machete sub forma de stup.
Sa denumeasca materialele din care este confecționată albina si bondarul
Sa sesizeze diferența dintre bondar si albină
Sa lipeasca cu hartie autocolanta galbena corpul insectei,decorand cu sclipici aripile,sa lipeasca aripile capul ,ochii si acul insectelor.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: jocul, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul.
Materiale didactice: planse cu imagini din poveste, invitatul surpriza bondarul, modelul educatoarei,hartie autocolanta, lipici, tuburi din hartie igienica , sclipici, hartie colorata.
FORMA DE ORGANIZARE: frontal, pe grupuri
DURATA: 40 min
BIBLIOGRAFIE:
M.E.C.I., Curriculum pentru învățământ preșcolar , 2008.
Aplicarea Noului Curriculum pentru educația timpurie –
o provocare?, Editura Diana, Pitești, 2008.
L. EZECHIL, M. PĂIȘI-LĂZĂRESCU, Laborator preșcolar, Editura V&I Integral, București, 2002.
www.didactic.ro
SCENARIU DIDACTIC
„Noi, albinele”, de Călin Gruia
„Trântorul a plecat să se plimbe prin grădină și s-a întors seara târziu. Nu era obosit când a intrat în stup. De ce să fie? De somn? A dormit pe o floare de nalbă… A visat ceva, tolănit pe un trandafir roșu… S-a certat cu un fluture… A vorbit ceva cu o viespe. Și ziua a trecut. Atâta pagubă! Mâine o să fie altă zi, gândi trântorul și se-ndreptă repede spre sala de mese a stupului. Nu găsi pe nimeni acolo. Și nu-și vazu nici ceașca pe nicăieri. Supărat, începu să strige:
– Ei, dar unde-i ceșcuța mea? Unde-i cornulețul meu?… Nemaipomenit…
O albină mai în vârstă, cu o mătură sub aripă, se apropie de el și-i spune:
– Nu te enerva… Mănânci ce ai adus.
– Nu înțeleg ce vrei să spui…
– Nu ți se mai dă mâncare de azi înainte, îi spuse bătrâna albină.
– Dar mor de foame. Nu se poate… Am tot dreptul la porția mea!.
– Poftim mătura, fă curățenie pe sub cei doi faguri…
– Eu? Eu cu mătura?… Dar n-am muncit niciodata.
– Ei, vezi?… Asta-i pricina… Noi muncim și noi mâncăm… mierea nu pică din cer… Nu te trimite nimeni să alergi prin flori… Dar de curățat, de reparat, de aerisit, de adus apa la pui, de luptat cu dușmanii noștri din afară, mă rog, se gaseste de lucru…
– Și cine a hotărât toate astea?…
– Noi, albinele…
– Am să mă plâng împotriva voastra…
– N-ai decât…
– Am să mă plâng stăpânului prisăcii… 0 să vedeți voi. O să vă pară rău!
Și trântorul, supărat, ieși pe urdiniș… Pe unde o fi umblat, n-a putut să afle nimeni. Dacă-l intâlniți cumva, explicați-i voi cum stau lucrurile cu cei care nu vor să muncească.”
ANEXA 24
PROIECT TEMATIC
Prof inv prescolar:
Rize Florina GRUPA MIJLOCIE B
GRADINITA VOINICEL ZALAU
AN SCOLAR 2014
PERIOADA: 19-23.05.2014
DATA:19.05.2014-23.05.2014
TEMA: Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?
SUBTEMA: Lumea insectelor
GRUPA :Mijlocie B
FAZA I
1. Alegerea proiectului – sursa alegerii subiectului
EVENIMENT DE DESCRIERE:
Ideea acestui proiect a pornit de la audierea poeziei Gandacelul de Elena Farago. Mesajul emotionat al acestei poezii ne-a adus in lumea mirifica a gazelor . Impactul acestei poezii a fost atat de mare ca a trezit interesul copiilor de a proteja toate gazelle intalnite si de acunoaste cat mai multe lucruri despre ele.
2. Stabilirea direcțiilor de dezvoltare:
SCRISOARE CĂTRE PĂRINȚI:
DRAGI PĂRINȚI,
Vă aducem la cunoștință că începând de 19. 05 -23.05_, copiii Grupei Mijlocii B, vor organiza și desfășura un proiect tematic cu tema:
„IN LUMEA INSECTELOR”
În acest sens vă rugăm să discutați cu copiii despre acest subiect, să le dați cunoștințele și informațiile corecte, pe care să le împărtășească și celorlalți copii din grupă.
Dacă aveți materiale care să ne ajute în desfășurarea acestui proiect, vă rugăm să le aduceți la grădiniță, pentru a putea fi văzute de către toți copiii. La sfârșitul proiectului materialele dumneavoastră vor fi returnate.
Toate acestea constituie baze pentru alcătuirea și definitivarea unei HĂRȚI pe această temă, a „CUTIEI” cu întrebări, ce vor fi dezbătute și cercetate ulterior.
Vă anunțăm, de asemenea, că prezentarea și concluzionarea muncii de proiect cu această temă se va face de către copii, ocazie cu care sunteți invitați să participați și dumneavoastră.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ajutor,
HARTA:
OBIECTIVE DE REFERINȚÃ PE DOMENII EXPERENȚIALE
Domeniul Limbă și comunicare:
să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;
să înțeleagă și să transmită mesaje simple; să reacționeze la acestea;
să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;
să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia;
să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
Domeniul științe:
să efectueze operații cu grupele de obiecte constituite în funcție de diferite criterii date ori găsite de el însuși;
să numere de la 1 la 5 recunoscând grupele cu 1-5 obiecte și cifrele corespunzătoare;
să realizeze serieri obiecte pe baza unor criterii găsite de el însuși;
să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate.
Domeniul om și societate:
să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activități practice;
să se raporteze la mediul apropiat, contribuind la îmbogățirea acestuia prin lucrările personale.
Domeniu estetic și creativ:
să intoneze cântece pentru copii;
să redea teme plastice specifice desenului;
să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii;
să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice.
Domeniul psihomotric:
să cunoască și să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;
să-și formeze o ținută corporală corectă (în poziția stând, șezând și în deplasare);
să perceapă componentele spațio-temporale (ritm, durată, distanță, localizare);
să fie apt să utilizeze deprinderile însușite în diferite contexte.
CENTRE DE INTERES DESCHISE ȘI MATERIALE puse la dispoziția copiilor:
INVENTAR DE PROBLEME
INVENTAR DE RESURSE MATERIALE:
existente: insectare, jetoane, planșe, jucării, cărți, ilustrații pentru povești și poezii, aparatură audio-video, TV,
de care am nevoie: albume, enciclopedii, reviste, cărți, casete audio-video.
INVENTAR DE METODE DIDACTICE: observația, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, descoperirea, învățarea prin cooperare, lucrul în echipă, brainstorming-ul de grup și individual, gândiți-lucrați în perechi, turul galeriei, cubul, colțurile.
Discuții cu persoane implicate:
RESURSE UMANE:
– copiii;
– familiile copiilor – părinți, bunici;
– prof. de biologie.
FAZA II.
FAZA III
ADĂUGAREA DE DETALII ȘI ATRIBUIREA UNOR FUNCȚIONALITĂȚI:
În cadrul acestui proiect a fost necesară atribuirea unor funcționalități pentru a crea copiilor o motivație mai puternică și a-i implica afectiv. În această ultimă fază, evenimentele includ prepararea și prezentarea rezultatelor sub o formă concretă.
Finalizarea proiectului „IN LUMEA INSECTELOR” a reprezentat etapa în care s-a dovedit eficacitatea lui ca metodă educațională, dar și ca instrument de obținere de informații.
Machetă – “În lumea gâzelor”. Copiii au confecționat o „pădure” din carton (scheletul), crengi uscate, mușchi în care au așezat insecte confecționate din plastilină, hârtie, scoici etc.
Copiii au facut o expozitie cu lucrarile realizate si in timpul zilei de inspectie : Stupii cu rame si albinute si bondarei.
EVALUAREA:
Album cu fotografii realizat în timpul desfășurării proiectului;
Jurnalul proiectului – cu lucrări artistico-plastice și practice realizate de copii în timpul proiectului;
“Cărticica cu povești” (povești create de copii și desene);
Expoziții cu lucrări artistico-plastice și practice;
Înregistrări audio-video din timpul derulării proiectului.
3. PREZENTAREA PROIECTULUI OASPEȚILOR (PĂRINȚILOR ȘI COPIILOR DIN ALTE GRUPE):
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode ȘI Tehnici DE Lucru Interactive Folosite CU Copiii ÎN Activitățile Artistico Plastice ÎN Grădiniță (ID: 118314)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.