Metode Si Tehnici de Evaluare Utilizate In Predarea Si Invatarea Notiunilor de Teorie Literara

CUPRINS

I.ARGUMENT………..

II.NECESITATEA STUDIERII NOȚIUNILOR LITERARE ÎN VEDEREA DESCIFRĂRII

LIMBAJULUI ARTISTIC…..

II.1 Opera literară: realitate și ficțiune……

II.2 Limbajul artistic: stil, originalitate și expresivitate…… 

III.NOȚIUNI DE TEORIE LITERARĂ CUPRINSE ÎN PROGRAMA DE GIMNAZIU…….

IV.GENUL LIRIC…………………………………………

IV.1. Caracteristici ale genului liric……….

IV.2. Specii literare……

IV.3. Modele de lucru în lecție…….

V.GENUL EPIC……………………

V.1. Caracteristici ale genului epic……..

V.2. Specii literare………

V.3. Modele de lucru în lecție………….

VI.GENUL DRAMATIC………………

VI.1. Caracteristici ale genului dramatic……………

VI.2. Specii literare……………

VI.3. Modele de lucru în lecție…………

VII. FIGURI DE STIL……..

VIII.METODE ȘI STRATEGII ACTIV-PARTICIPATIVE UTILIZATE ÎN PREDAREA ȘI

ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ……………..

IX.METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE UTILIZATE ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA

NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ………

IX.1. Strategii tradiționale…………….

IX.2. Strategii complementare………….

X.DOVEDIREA FEEDBACKULUI PRIN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ…………..

X.1. Pledoarie pentru cercetare……………….

X.2. Datele cercetării…………….

X.3.Test de evaluare a cunoștințelor de teorie literară………

X.4. Barem de corectare și notare……..

X.5. Analiza rezultatelor…………….

X.6. Strategii de remediere…………………….

X.7. Chestionar………………

X.8. Analiza chestionarului………..

XI.CONCLUZII……………….

XII. ANEXE…………………….

XIII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………..

I. ARGUMENT

Lucrarea de față are în vedere în mod special definirea și descrierea principalelor noțiuni de teorie literară întâlnite în gimnaziu, ca repere în analiza și interpretarea textelor epice, lirice și dramatice cuprinse în programa și manualele școlare.

Lucrarea urmărește tratarea conceptelor fundamentale de teorie literară cu care se lucrează la clasă, în gimnaziu. Predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară implică în cea mai mare măsură lucrul pe text, deoarece definirea acestor noțiuni se face în urma explicării și înțelegerii unui text, iar exemplificările trebuie să fie cât mai variate. Totodată, metodologia didactică folosită în predarea acestor noțiuni de teorie literară impune utilizarea cât mai variată a metodelor activ-participative.

Investigațiile realizate, activitatea desfășurată și considerațiile aprofundate pe parcursul lucrării au în vedere principii ale pedagogiei, iar un rol important în procesul de învățare a noțiunilor de teorie literară îl are dezvoltarea gândirii critice la elevi în vederea interpretării textelor literare diferite, a speciilor literare și a exemplelor cuprinse în programa de gimnaziu și în manualele școlare. Maniera de lucru abordată este concomitent inductivă și deductivă: pornind de la concepte și concepții din domeniul teoriei literare, continuând cu demonstrarea modului în care se folosesc în lucrul cu textul și mai ales cu modul în care sunt asimilate aceste cunoștințe de torie literară la clasă, în activitățile cu elevii unde modul de lucru diferă și se realizează pe parcursul lecției pe baza mai multor exemple, explicații, analize, comparații și generalizări treptate etc.

În primele capitole ale lucrării am subliniat importanța studierii noțiunilor de teorie literară în vederea descifrării limbajului artistic și am arătat care sunt noțiunile de teorie literare cuprinse în programa școlară de gimnaziu. Următoarele capitole le-am rezervat în exclusivitate tratării genurilor și speciilor literare, precum și diferitelor figuri de stil. Totodată am evidențiat unele metode și strategii activ-participative utilizate în predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară precum și anumite tehnici de evaluare.

În partea de cercetare am depistat dificultățile pe care le întâmpină elevii în vederea însușirii noțiunilor de teorie literară, prin predarea acestor noțiuni de teorie literară, utilizarea prin metode diferite la clase diferite și prin aplicarea la clasa a VIII-a a unui test sumativ. În urma analizării testului am dat elevilor un chestionar pentru ca în planul de remediere să țin cont de toate implicațiile cercetării și consecințele acesteia pentru elevi și profesor.

Ca profesor de limba și lieratura română consider că este de o importanță maximă predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară și de aceea este esențială abordarea serioasă a acestor noțiuni în triada predare-învățare-evaluare; triadă pe care mi-am axat întreaga lucrare.

II. NECESITATEA STUDIERII NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ

ÎN VEDEREA DESCIFRĂRII LIMBAJULUI ARTISTIC

II.1 Opera literară: realitate și ficțiune

Opera literară este o creație artistică cu valoare estetică. Ea are un univers imaginar propriu și coerent, valorificând limbajul artistic. Prin opera literară, autorul (cunoscut sau anonim) își expune și susține sentimentele, atitudinile, concepțiile proprii despre relația cu oamenii, natură, lume, viață sau Dumnezeu într-o formă unică, irepetabilă.

În textul literar, viața apare în bogăția ei vastă pentru că ,,o operă literară, care configurează numai viața lăuntrică a omului, fără interacțiunea vie dintre aceasta și obiectele mediului ei istoric se dizolvă fără lipsă de contur și substanță artistică” .

Originalitatea unei opere literare se confundă în mare măsură cu personalitatea scriitorului pentru că acesta ,,creează niște mase de cuvinte în care se descrie în mare pe sine”. Totodată originalitatea unei opere este strâns legată de viziunea artistică a scriitorului definită ca fiind modul particular prin care autorul se raportează la întregul univers pe care apoi îl transpune în formă artistică prin cuvânt, prin limbajul artistic. Acesta din urmă este principalul element în realizarea unei opere literare, iar scriitorii de mare talent sunt numiți și ,,maeștri ai cuvântului”.

Este semnificativ faptul că în literatură toate personajele, întâmplările se bucură de o deplină libertate de acțiune, într-o lume cu legi proprii, diferite de cele ale realității. De fapt, evenimentele dintr-un text literar sunt ,,reale” atunci când trăiesc în conformitate cu propriile legi. În operele literare realitatea nu poate fi strict obiectivă chiar dacă multe din întâmplări și personaje își au originea în realitățile vremurilor în care au fost scrise pentru că a povesti înseamnă și ,,a reconstitui haosul de evenimente ce formează țesătura unei existențe”. Așadar, în textul literar se pot relata evenimente care se pertrec în realitate, dar diferitele particularități ale limbajului subiectivizează opera și emoționează cititorul.

Ficțiunea (din lat. ,,ficțio”= creație a imaginației, născocire) rămâne trăsătura specifică a unei opere literare prin capacitatea de a sugera iluzia unor întâmplări adevărate, care, de fapt sunt o plăsmuire a imaginației autorului. Pentru a pătrunde în subiectul unei opere cititorul pare a semna un pact ficțional cu autorul pentru că ,,lumile narative sunt parazite ale lumii reale” (Umberto Eco). Ficțiunea implică un proces delicat de interpretare și imaginare a realității pe care fiecare cititor îl percepe diferit, potrivit construcției sale sufletești, a capacităților de interpretare. De mule ori cititorul poate să conchidă din text ceea ce autorul nu spune explicit. Interpretările unui text pot fi multiple și, evident pot cuprinde o sferă mult mai largă decât cea la care s-a gândit creatorul acestuia.

În literatură, cuvântul este utilizat cu sens conotativ și prinde contur diferit în figurile de stil care diminuează sau accentuează diferența dintre realitate și ficțiune.

II.2. Limbajul artistic: stil, originalitate și expresivitate

Dicționarul explicativ al limbii române, definește stilul ca fiind ,,mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei personane; totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic”. Cu alte cuvinte am putea afirma că stilul este felul propriu de a fi al unui individ: ,,Le stil c’est l’homme meme”(,,Stilul este omul însuși”) – după expresia celebră a lui Buffon; stilul e acel ,,ceva” care face inconfundabil un individ și ține de trăsăturile de personalitate ale fiecăruia.

Referindu-ne la stilul specific al unui autor se poate afirma faptul că adepți ai viziunii tradiționale vedeau în stil doar un factor de limbă, pe când modernii țin să reliefeze strânsa legătură dintre anumite procedee artistice utilizate și modul de a gândi al unui autor. Se poate seza faptul că stilul unui autor poate fi corelat cu etnia, religia sau uneori chiar condiția socială. Așadar,stilul depinde de potențialul diferit al fiecărei personalități și poate trăda realități sociale sau chiar psiho-sociale profunde; el este expresia unei mentalități, a unei trăiri diferite. În acest sens, stilul este echivalent al creativității individuale, este vocea diferită a fiecărui scriitor. Toate operele literare oglindesc stilul individual al celui care le-a scris, modul de a folosi o limbă, libertatea de folosi cuvintele unei limbi în combinații diferite.

Limba și literatura sunt într-o relație de interdependență deoarece limbajul se concretizează în literatură prin operele literare și reliefează modul în care autorul reușește să îmbine forma și conținutul unei limbi; este vorba despre limbajul poetic al fiecărui autor. Limbajul poetic sau limbajul artistic este acel limbaj care valorifică la un grad cât mai înalt universul propriu, imaginar al unui autor. Toate oprele literare se adresează gândirii și simțirii de aceea limbajul este unul care chiar ,,provoacă” aceste simțuri; are o valoare etică și estetică și se adresează unor categorii diferite de cititori. Limbajul poetic este conceput ca o abatere de la limbajul uzual prin utilizarea tropilor, a simbolurilor. Poetul gândește prin limbajul artistic care e unic, expresiv și original. Limbajul utilizat de autori în operele literare se evidențiază prin întrebuințarea diferită a limbii care rezultă, printre altele și din alegerea și adecvarea la normele și convențiile limbii literare, dar și din depășirea acestora prin utilizarea figurilor de sttil. Prin înseși definiția lor, figurile de stil sau tropii reprezintă o schimbare a gândirii sau a expresiei într-un mod neconform cu natura. Dintre tropii cei mai frecvent utilizați amintesc: 1.tropii echivalenței: tropii analogiei (epitetul, comparația, metafora, personificarea, hiperbola, alegoria,litota, etc) ,și tropii contradicției (antiteza, ironia, eufenismul, antifraza etc); 2.tropii contiguității (metonimia, sinecdoca, etc).

Analizând conceptul de expresivitate,se poate seziza, la un moment dat, că domeniul stilisticii cuprinde și domeniul expresivității. Pentru Ștefan Munteanu, expresivitatea poetică reprezintă ,, o calitate fundamentală a limbajului artistic, subordonată funcției estetice a limbii și manifestată într-un context, în vederea realizării unui accord, perceput de cititor ca pregnant și desăvârșit, între mijloacele lingvistice individuale și sensul comunicării artistice” . Referindu-se tot la expresivitate, Tudor Vianu arată că ,,zona stilistică” a limbii este alcătuită din fapte de stil” și consideră că expresivitatea unui popor este influențată și de modul de viață al acestuia.

Așadar se poate afirma faptul că există o strânsa legătură, chiar o interdependență între stil, originalitate și expresivitate în toate operele literare, iar pentru înțelegerea cât mai profundă a acestora este necesar ca elevii să cunoască și să identifice cât mai multe noțiuni de teorie literară. Predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară constituie subiectul acestei lucrări de care mă voi ocupa în mod special în capitolele care urmează.

III. NOȚIUNI DE TEORIE LITERARĂ CUPRINSE

ÎN PROGRAMA DE GIMNAZIU ȘI ÎN MANUALELE ȘCOLARE

Noțiunile de teorie literară se întroduc treptat atât în programele școlare cât și în manualele școlare, astfel chiar din clasele mici elevii sunt familiarizați cu noțiuni de teorie literară precum: opera literară, personajul literar, moduri de expunere: dialogul, narațiunea și descrierea, dar și unele elemente de versificație precum versul, strofa etc.

În clasele V-VIII, elevii aprofundează noțiunile de teorie literară învățate în clasele primare și învață altele noi pe care le întâlnesc în diferite opere literare. Astfel, programa școlară de clasa a V-a cere elevilor să învețe următoarele noțiuni de teorie literară: opera literară, textul literar; opera lirică (Fulg de Nicolae Labiș): versul, strofa, rima; opera epică: schița (Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea), basmul (Aleodor împărat), moduri de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul (Puiul de Ioan Al. Brătescu-Voinești); modalități de caracterizare a unui personaj (Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu). Dintre figurile de stil: epitetul (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu), personificarea (Fulg de Nicolae Labiș), enumerația (Ardealul de Nicolae Bălcescu) comparația și repetiția (Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri).

Programa clasei a VI-a cuprinde unele noțiuni care au fost învățate în clasa aV-a, dar și alte noțiuni noi: opera literară, genul epic (Sobieski și românii de Costache Negruzzi; D-l Goe de I.L Caragiale; Budulea Taichii de Ioan Slavici): momentele subiectului, rezumatul, caracterizarea personajelor, moduri de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul, monologul, trăsături ale diferitelor specii epice, fabula (Bivolul și coțofana de George Topârceanu); genul liric: pastelul (Mărțișor de Ion Pillat), doina populară (Doina), versificația: tipuri de rimă, măsura, figuri de stil: epitetul, comparația, metafora, enumerația, repetiția, personificarea, antiteza (O, rămâi de Mihai Eminescu). 

Pentru clasa a VII- a noțiunile de teorie literară prevăzute în manuale și programele școlare sunt cele învățate în clasele anterioare: genul epic și liric cu diverse specii și trăsături ale acestora (Călin, file din poveste de Mihai Eminescu; Monastirea Argeșului, Pașa Hassan de George Coșbuc, Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri), la care se adaugă specii literare noi precum: nuvela (Două loturi de I. L. Caragiale), imnul (Deșteaptă-te, române! de Andrei Mureșanu); figuri de stil: aliterația, metafora, hiperbola, iar la noțiunile de versificație pe lângă tipurile de rimă se adaugă ritmul iambic și trohaic.

În programa și manualele școlare pentru clasa a VIII-a se reîntâlnesc toate noțiunile de teorie literară învățate în clasele V-VII referitoare la genul epic, liric cu specii diferite și caracteristicile acestora (Doina de Octavian Goga, Dorința de Mihai Eminescu, Iertare de Al. Macedonski, Dincolo de nisipuri de Fănuș Neagu) la care se adaugă balada populară (Miorița), romanul (Baltagul de Mihail Sadoveanu) și genul dramatic (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale). Figurile de stil sunt cele învățate în clasele anterioare la care se adaugă alegoria, invocația și interogația retorică. De altfel, până la sfârșitul clasei a VIII-a elevii reactualizeză toate noțiunile de teorie literară învățate în gimnaziu deoarece sunt cerute și de programa pentru examenul național.

Pe lângă speciile literare cerute de programă uneori manualul oferă și alte texte suport precum psalmul, specie ce aparține genului liric, legenda, parabola, snoava ce aparțin genului epic, dar și proverbele și zicătorile ce aparțin genului aforistic.

Următoarele capitole din lucrare sunt dedicate exclusiv predării și învățării noțiunilor de teorie literară în gimnaziu.Astfel trei capitole din lucrare le dedic celor trei genuri literare: epic, liric și dramatic, un alt capitol îl dedic figurilor de stil, apoi un capitol metodelor și strategiilor utilizate în predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară, penultimul metodelor și tehnicilor de evaluare, iar ultimul cuprinde partea de cercetare.

IV. GENUL LIRIC

Denumirea de ,,liric” vine de la liră, un instrument muzical al zeului Apollo. În antichitate, poezia lirică presupunea orice poezie ce se poate cânta. Azi, termenul și-a lărgit și schimbat sensul și desemneză modul specific de raportare a poetului la propriul eu și la lume. În acest sens, ,,poezia are o realitate a ei, diferită de lumea fenomenală. Simplu spus, poezia este înțeleasă ca răsfrângere, interioritate și muzică”

IV.1 Caracteristici ale genului liric

Genul liric este genul literar în care eul liric (vocea interioară a poetului) transmite o stare emoțională (de bucurie, admirație, melancolie, nostalgie, tristețe, uimire) cititorului. Trăirea eului liric este una subiectivă, iar discursul liric are un conținut inteligibil doar în contextul operei

Genului liric îi aparțin următoarele caracteristici: modul de expunere predominant este descrierea, iar expresivitatea textului este dată de diferite procedee artistice, imagini artistice, figuri de stil și elemente de versificație.

Descrierea este modul de expunere în care sunt înfățișate trăsăturile unui obiect, a unei priveliști, fenomen din natură, chipuri de oameni, stări sufletești etc. Descrierea poate fi de tip portret când se descriu trăsături morale și/sau fizice ale unei ființe reale sau imaginare (Portret de Tudor Arghezi, Portret de George Topîrceanu) și mai poate fi de tip tablou când se înfățișează un interior, o scenă din viața cotidiană sau un colț de natură (Iarna de Vasile Alecsandri).

Imaginile artistice sunt modalități prin care eul liric prezintă realitatea. Imaginile poetice incifrează o idee poetică pe care fiecare cititor o interpretează în stilul propriu. Imaginile artistice stârnesc în mintea cititorului un fel de tablou. Imaginile artistice întâlnite în diferite opere literare sunt: vizuale, auditive, olfactive, motorii și tactile.

Imaginile vizuale apelează la simțul vizual: ,,Pe câmpi un văl de argintie ceață,/ Sclipiri pe cer, văpaie preste ape” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu). Imaginile auditive sunt cele care doresc să solicite auzul: ,,Boii rag, caii nechează, câinii latră la un loc”(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri). Imaginile olfactive fac apel la simțul olfactiv: ,,Și un miros venea adormitor” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu). Imaginile motorii, motrice sau de mișcare sunt printre cele mai frecvent întâlnite alături de cele vizuale: ,,Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi, /Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.” (Mărțișor de Ion Pillat). Imaginile tactile apelează la simțuri și sunt mai puțin întrebuințate comparativ cu celelalte imagini poetice:,,Iar păru-i blond și moale ca mătasa” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu).

Figurile de stil, tropii au un mare rol în sporirea expresivității limbajului artistic, dând o și mai mare forță ideilor poetice din text. Dintre figurile de stil învățate în gimnaziu amintesc: alegoria, aliterația, antiteza, comparația, enumerația, epitetul, hiperbola, interogația, inversiunea, invocația, metafora, personificarea și repetiția. Toate aceste figuri de stil se pot întâlni și în celelalte genuri literare, de aceea sunt tratate detaliat într-un alt capitol din această lucrare.

O caracteristică aparte a genului liric este versificația, desigur această caracteristică o are și epica în versuri. Versificația este tehnica ce se ocupă de alcătuirea versurilor. Versul reprezintă un rând dintr-o poezie. O grupare de mai multe versuri alcătuiesc o strofă. În fucție de numărul de versuri dintr-o strofă distingem: monostih, distih, terțină, catren, cvintet și sextină. Strofa care conține mai mult de șase versuri se numește strofă polimorfă. După numărul de cuvinte întâlnite într-un vers, acestea pot fi scurte sau lungi.

Versuri scurte: ,,Soare scurt în liliac,

Zbor subțire de gândac,

Glasuri mici de rândunici,

Viorele și urzici…”

(Rapsodii de toamnă de G.Topîrceanu)

Versuri lungi: ,,Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer și de crengi se dezlipesc

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc”.

(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri)

În general versul păstreză anumite reguli precum: rima, măsura, ritmul. Rima constă în potrivirea sunetelor finale de la două sau mai multe versuri începând cu ultima vocală accentuată. În acest sens există mai multe categorii de rime: rima împerecheată, rima încrucișată, rima îmbrățișată, monorima, versul alb și în unele cazuri întâlnim rima variată (amestecată).

Rima împerecheată este acea rimă în care se potrivesc sunetele finale de la primul vers cu al doilea și de la al treilea cu al patrulea (a a b b):

,,Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele

Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.”

(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri)

Rima încrucișată este rima în care se potrivesc sunetele finale de la primul vers cu al treilea și de la al doilea vers cu al patrulea (a b a b):

,,Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam adesea lângă izvor,

Iar brațul drept sub braț eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetișor”.

(Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu)

Potrivirea primului vers cu al patrulea și al celui de-al doilea cu al treilea alcătuiesc rima îmbrățișată (a b b a):

,,Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntruna,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad”

(Mai am un singur dor de Mihai Eminescu)

Monorima este potrivirea sunetelor finale a trei sau mai multe versuri dintr-o strofă a unei poezii (a a a a).

,,Pân-o fost Horea-mpărat,

Domnii nu s-au desculțat,

Nici în pat nu s-au culcat,

Nici la masă n-au mâncat.

(Folclor)

Versul alb este versul care nu are rimă, dar care totuși de cele mai multe ori respectă măsura, ritmul și accentul:

,,Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte”

(Sufletul satului de Lucian Blaga)

Rima conferă muzicalitate poeziei. După dispunerea accentului, rima poate fi feminină sau masculină. În cazul rimei feminine accentul cade pe penultima silabă:

,,Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândunele”

(Ce te legeni de Mihai Eminescu)

Spre deosebire de rima feminină, în cazul rimei masculine, accentul cade pe ultima silabă:

,,La pașa vine un arab

Cu ochii stinși cu graiul slab”

(El Zorab de George Coșbuc)

Măsura reprezintă numărul de silabe dintr-un vers. Măsura unui vers poate fi diferită. Spre exemplu versul de mai jos are măsura de șaisprezece silabe:

,,A ve-nit toamn-na, a-co-pe-ră-mi i-ni-ma cu ce-va”

(Emoție de toamnă de Nichita Stănescu)

Ritmul unei poezii dat de succesiunea silabelor accentuate și neaccentuate dintr-un vers.

În acest sens putem vorbi despre ritm trohaic, ritm iambic și ritm amfibrahic (doar acestea se cer în programa de gimnaziu).

Ritmul trohaic este unitatea metrică alcătuită din două silabe dintre care prima este accentuată și a doua neaccentuată. De obicei ritmul trohaic este întâlnit în creațiile populare:

,,Doi-nă, doi-nă, cân-tec dul-ce

/ – / – / – / –

Când te-a-ud nu m-aș mai du-ce.

/ – / – / – / –

(Folclor)

Ritmul iambic este unitatea metrică alcătuită tot din două silabe, dar în acest caz prima este neaccentuată și a doua este accentuată:

,,A fost o-da-tă ca-n po-vești

/ – / – / – /

A fost ca ni-cio-da-tă”

/ – / – / –

(Luceafărul de Mihai Eminescu)

Ritmul amfibrahic este alcătuit dintr-o succesiune de trei silabe dintre care cea din mijloc este accentuată:

,,O doi-nă plân-ge sus pe cul-me”

/ – – / – – / –

(Doina de Octavian Goga)

IV.2. Specii literare

Speciile literare care aparțin genului liric și care sunt cerute de programa claselor V-VIII sunt: doina, imnul, oda, pastelul. Manualele școlare oferă ca text suport pe lângă aceste specii și psalmul.

Doina este o poezie lirică specifică folclorului muzical românesc, care exprimă sentimente de dor, de dragoste, de jale, de regret, de revoltă, de haiducie, de cătănie, de înstrăinare, de ciobănie etc. De obicei doinele se cântă. Melodia doinei se caracterizează prin un tempo larg, tărăgănat, motiv pentru care doinele poartă și denumirea de horă sau cântec lung. Din punct de vedere tematic doinele pot fi clasificate în funcție de sentimentul dominant (de dor, de jale, de haiducie, etc). Sub influența doinei populare unii scriitori au scris și ei doine: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Șt. O. Iosif, George Bacovia, etc.

Dintre doinele populare amintesc: Cucul (doină de jale), Foaie verde fir mohor (doină de dragoste), Frunză verde pui de nuc (doină de înstrăinare), Mult mi-i dor (doina voinicească), Doină, doină, cântic dulce” (doină de jale), Frunză verde magheran (doină de haiducie), etc. Dintre doinele culte se pot aminti: Doină de Șt. O. Iosif, Doină de Mihai Eminescu, Doină de George Bacovia.

Imnul este o specie solemnă a genului liric. Etimologic, cuvântul imn provine din cuvântul grecesc hymnos care înseamnă cântec de biruință. La vechii greci, imnul era un cântec prin care se preamăreau zeii sau eroii legendari. Mai târziul cuvântul imn și-a lărgit sensul și prin imn era proslăvită divinitatea, diferite personalități sau evenimente. Începând cu secolul al XIX imnul capătă semnificația unui cântec solemn și exprimă idealurile de unitate națională ale unui popor. Eul poetic devine exponentul unei colectivități și folosește mult ca figură de stil exclamația retorică. Toate țările lumii au imnuri de stat care se cântă cu diferite prilejuri. După 22 decembrie 1989, imnul de stat al României este Deșteaptă-te române! de Andrei Mureșanu. Melodia acestui imn îi aparține lui G. Ucenescu (cântăreț în strană la biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului), care a adaptat textului poetic un cântec al lui Anton Pann. Imnul este prezent de obicei pe prima pagină a oricărui manual de limba și literatura română și este tratat separat, ca suport de text atât în clasa aV-a cât și în a VII-a unde se predă noțiunea de imn.

În literatura română au scris imnuri: Vasile Alecsandri (Imn lui Stefan cel Mare), Ion Pillat (Imn de închinăciune), Vasile Voiculescu (Imn sufletului), Ioan Alecsandru (Imnele Țării Românești), iar în literatura universală: Claude-Joseph Rouget de Lisle (La Marseillaise), Fredr. Schiler (Către Bucurie), Ch. Baudelaire (Imn frumuseții).

Oda este o specie a genului liric înrudită cu imnul în care sunt exprimate sentimente de admirație, de venerație, de preamărire față de Dumnezeu, față de patrie, față de o personalitate, față de un ideal etc. În funcție de tema abordată, odele se clasifică în: ode religioase, eroice, patriotice, erotice. Modalitățile artistice folosite sunt: evocarea, invocația retorică, monologul liric, adresarea directă etc.

În literatura română au scris ode: Gh. Asachi (La patrie), George Coșbuc (Patria română), Vasile Alecsandri (Odă ostașilor români), Mihai Eminescu (La Heliade), Al. Vlahuță (Lui Eminescu), Lucian Blaga (Odă simlisimei flori). Dintre poeții literaturii universale care au scris ode amintesc: Horațiu (Ode), Fr. Schiller (Către bucurie), A. S. Pușkin (Libertatea) etc.

Pastelul este o poezie lirică în care autorul descrie un tablou din natură (o priveliște, un colț din natură, un anotimp, aspecte din lumea plantelor și animalelor). Termenul pastel este luat din domeniul picturii unde desemnează un tablou realizat în creioane colorate. Într-un pastel predomină descrierea prin intermediul căreia autorul își exprimă propriile idei, sentimente, gânduri ( ipostaza eului liric este cea contemplativă).

Cuvântul pastel a fost folosit în literatura română pentru prima dată de către Vasile Alecsandri, având un ciclu de poezii intitulat Pasteluri (Iarna, Gerul, Miezul iernii, Oaspeții primăverii, Dimineața, Concertul în luncă, Secerișul, etc). Alți poeți ai literaturii române care au scris pasteluri: George Coșbuc (Noapte de vară), Octavian Goga (Dimineața), George Bacovia (Pastel), Lucian Blaga (Toamnă de cristal), Șt. Octavian Iosif (Pastel), Ion Pillat (Mărțișor). Din literatura universală au scris pasteluri: H. Heine (În amurg), E.Verhaeren (Octombrie), P. Verlaine (Marină) etc.

Psalmul este o poezie lirică religioasă, ce se aseamănă cu oda. Este închinată divinității. În funcție de mesajul psalmilor, aceștia pot fi: imnuri de slavă, rugăciuni de recunoștință, de implorare, de umilință sau de regret sau foarte rar pot exprima sentimente de dușmănie, ură, revoltă. Majoritatea psalmilor sunt insprați din Biblie sau din alte cărți religioase. Psalmii biblici sunt atribuiți regelui poet și profet David. Cartea a XI-a A Vechiului Testament cuprinde 151 de psalmi închinați divinității. Cei mai cunoscuți psalmi din literatura noastră sunt cei ai lui Al. Macedonski incluși în ciclul Psalmi moderni și ai lui Tudor Arghezi din volumul Cuvinte potrivite. Au mai scris psalmi: Cezar Baltag (Monodie), Șt.Augustin Doinaș (Psalmi) etc.

IV.3. Modele de lucru în lecție

La limba și literatura română fiecare lecție (proiect de lecție) are specificul său și anumiți pași de urmat. În general, când analizăm o specie a genului liric sau când dorim să încadrăm o operă ca aparținând unei specii a genului liric respectăm următorii pași:

1.Încadrarea operei (locul operei literare în creația autorului);

2.Titlul, tema, motivul operei etc;

3.Interogarea primară, adică înțelegerea în ansamblu a mesajului poetic;

4. Explorarea nivelurilor de expresivitate (nivelul fonetic, nivelul prozodic, nivelul punctuației, nivelul lexico-semantic, nivelul morfologic, nivelul sintactic și nivelul stilistic.

3.Reflecția sau opinia personală.

PROIECT DIDACTIC

I. DATE GENERALE

Data:

Școala cu clasele I-VIII, Petreu

Clasa a VI-a A

Profesor: HEBRIȘTEAN ADINA-MARIANA

Disciplina: Limba și literatura română

Subiectul: Pastelul. Mărțișor de Ion Pillat

Tipul lecției: de predare-învățare a noțiunilor de teorie literară

Obiectiv de referință:

-cultivarea receptivității literar-artistice a elevilor

Obiective operaționale:

O1- să enumere elementele caracteristice peisajului de primăvară;

O2- să selecteze imaginile poetice întâlnite în poezie;

O3- să identifice diferite figuri de stil din text;

O4- să arate sentimentele poetului generate de schimbările ce au loc în natură;

O5- să recunoască modul de expunere predominant;

O6- să definească pastelul.

Strategii didactice:

Metode și procedee: autodictarea, conversația catihetică și euristică, explicația, problematizarea, analiza literară și analiza fonetică (prozodică), exercițiul, dictarea, lectura selectivă, lucrul cu manualul, schema la tablă.

Forme de organizare a activității elevilor: activitatea frontală, în alternativă cu activitatea independentă, individuală;

Resurse umane: capacitățile normale de învățare ale elevilor.

Mijloace ( materiale didactice): tabla magnetică, testul formativ, manualul ( Limba română, manual pentru clasa a VI-a de Elena Mazilu-Ionescu și Valentina Jerca, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002).

Material bibliografic:

Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală,

Editura Polirom, Iași, 1999;

Rusu, Mina-Maria,

Cotoi, Geanina, Exerciții practice de limba română, Editura Paralela 45

Pitești, 2009.

II. DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Organizarea clasei

Stabilesc ordinea în clasă. Pregătesc tot ceea ce e necesar desfășurării lecției, notez absenții. Elevii se pregătesc de oră; elevul de serviciu spune absenții.

Actualizarea cunoștințelor învățate anterior

Verific temele de casă.

Elevii citesc prin sondaj tema. Verific lecția de zi: Mărțișor de Ion Pillat- elevii sunt puși în mod selctiv să recite câte patru versuri din poezie și sunt verificate cuvintele noi prin utilizarea acestora în diferite contexte. Fac aprecieri referitoare la răspunsurile elevilor.

Captarea atenției elevilor, anunțarea temei noi și a obiectivelor

Mărțișor de Ion Pillat este o poezie reprezentativă atât pentru universul operei lui Ion Pillat căt și pentru specia literară căreia îi aparține. Pentru că acum sunteți familiarizați cu textul poeziei, acum vom studia textul în profunzime și vom vedea cărei specii literare îi aparține. Astfel că până la sfârșitul lecției va trebui să enumerați elementele caracteristice peisajului de început de primăvară, să selectați imaginile poetice întâlnite în poezie, să identificați diferite figuri de stil din text; să arătați sentimentele poetului generate de schimbările ce au loc în natură; să recunoașteți modul de expunere predominant și să definiți specia literară căreia îi aparține poezia. (Scriu titlul lecției pe tablă: Pastelul. Mărțișor de Ion Pillat, iar elevii în caiete).

Conducerea procesului de predare-învățare

Pentru această activitate voi folosi atât setul de întrebări și cerințe din manual cât alte întrebări urmărind ca înțelegerea textului să fie cât mai complexă. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi notate pe tablă și în caietele elevilor.

Ce denumește titlul acestei poezii? (Titlul acestei poezii denumește prima lună de primăvară: martie-mărțișor, care este văzută drept un cadou pentru om, acesta bucurându-se de lumina și de căldura primelor raze de soare).

Care anotimp este prezentat în poezie? (Poezia prezintă anotimpul primăvara).

Prin ce element este descris acest anotimp? (Acest anotimp este descris prin elemente caracteristice peisajului de început de primăvară: întâiul zbor al berzei, omul care sapă, plugul care ară, înflorirea prunilor, prezența câtorva pete de zăpadă netopită pe vârfurile înalte ale munților).

Există o corespondență între om și natură? Argumentați. ( Între om și natură există o deplină corespondență: ,,Te simți legat de toate-nu poți urni o piatră”. Natura care se trezește la viață îi dă omului un sentiment de bucurie, de liniște și pace).

Selectați versurile în care sunt exprimate sentimentele poetului generate de schimbările din natură. (,,În tine și prin ramuri e cerul limpezit”, ,,Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei” etc).

Identificați imaginile vizuale și auditive din această poezie. (Tabloul naturii este evidențiat prin imagini vizuale și auditive.)

Selectați figurile de stil din poezia Mărțișor. (Cele mai frecvente figuri de stil sunt personificările: ,,Ce limpede te cheamă un cuc o dată, două”; ,,Toți pomii ninși pe dealuri îi flutură batiste”; ,,Gâlgâitor în iarbă un șipot s-a trezit”, etc. Alte figuri de stil sunt epitetele: ,,sfântă bucurie”, ,,cerul limpezit”, repetiția: ,,de fiecare dată”, dar și metaforele- ce urmează a fi studiate).

Ce rol are repetiția ,,de fiecare dată”. (Această repetiție arată intensitatea sentimentului de bucurie).

Stabiliți măsura și rima poeziei. (Măsura poeziei este de 13-14 silabe, iar rima e imperecheată).

Ce îmi puteți spune despre strofele acestei poezii? (Poezia este alcătuită din 13 strofe de câte două versuri: distihuri).

Care este modul de expunere predominant? (Modul de expunere predominant este descrierea).

Ce este descris în acest tablou? (În acest tablou este descris un colț din natură în anotimpul primăvara).

Scriu pe tablă următoarea schemă, iar elevii în caiete:

Asigurarea feedback-ului

Are loc pe tot parcursul orei.

Evaluarea formativă

Elevii vor răspunde (independent) la următoarea cerință: Argumentați în 5-6 rânduri faptul că Mărțișor de Ion Pillat este un pastel.

Asigurarea retenției și a transferului

Dau ca activitate pentru acasă următorul exercițiu: Descrieți un peisaj de primăvară utilizând diferite figuri de stil înâlnite în poezia Mărțișor de Ion Pillat.

V. GENUL EPIC

Cuvântul epic provine din cuvântul grecesc epikoa, derivat la rândul lui din epos care înseamnă cuvânt, zicere.

Genul epic cuprinde creațiile literare în versuri sau în proză în care scriitorul redă fapte, idei, semtimente prin intermediul personajelor și al povestirii. ,,Genul epic poate fi legat de o tendință umană vitală, aceea de a povesti, de a te adresa celuilalt și a-i spune ce ți s-a întâmplat…De aceea geneza genului epic poate fi considerată: a) desacralizarea mitului care a dus la apariția literaturii populare (basme, povești, snoave, legende); b) istoria (ca succesiune a evenimentelor, ca selecție de evenimente, fapte, personaje, ca tematică).”

V. 1. Caracteristici ale genului epic

Opera epică desemnează un mod de comunicare indirectă a autorului cu cititorul. Ideile și sentimentele autorului reies indirect cu ajutorul personajelor și al acțiunii. Creația literară epică poate prezenta fapte și întâmplări care s-au pertecut în realitate sau fapte imaginare, iar naratorul poate să fie prezent sau nu la acțiunea prezentată. În funcție de prezența naratorului la acțiune avem diferite tipuri de narator: omniscient (care știe totul despre lumea creată, are capacitatea de a cunoaște toate gândurile personajelor și de a anticipa desfășurarea evenimentelor: Popa Tanda de Ioan Slavici); martor al acțiunii (ia parte la acțiune, dar nu în calitate de protagonist, ci de personaj secundar: Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu); și protagonist (participă ca protagonist la acțiunea narată: Amintiri din copilărie de Ion Creangă).

Într-o operă epică autorul își transmite propriile mesaje prin intermediul modurilor de expunere și prin personaje. Modurile de expunere utilizate în genul epic sunt: narațiunea, descrierea, dialogul și monologul uneori care pot alterna între ele.

Narațiunea sau povestirea este modul de expunere cu ajutorul căruia sunt narate o suită de întâmplări, evenimente etc. Narațiunea se realizează în general la persoana a III-a, de aceea se spune că este un gen literar obiectiv (în comparație cu genul liric ce este un gen literar subiectiv în excelență). Totuși, în funcție de atitudinea autorului, narațiunea poate fi: obiectivă (când verbul utilizat este la persoana a III-a, iar naratorul povestește parcă din exterior: Baltagul de Mihail Sadoveanu) și subiectivă (verbul este la persoana I, naratorul este și participant la acțiune: Amintiri din copilărie de Ion Creangă).

Narațiunea prezintă o cuccesiune de întâmplări într-o ordine gradată: ,,Așa se urmă. Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând în mijlocul ei loc să treacă garnizoana, și poarta se deschise” (Sobieski și românii de Costache Negruzzi).

Descrierea este modul de expunere care constă în prezentarea trăsăturilor caracteristice ale unui lucru, ale unei priveliști, ale unui fenomen din natură sau chiar ale unui personaj. Într-o descriere sunt folosite multe imagini artistice (vizuale, auditive, motrice, olfactive).

Descrierea literară poate surprinde: cadrul temporal și spațial al unei acțiuni, atmosfera generală, sentimente, impresii, înfățișarea unor personaje (portretul), peisaje (tablouri): Budulea Taichii de Ioan Slavici, Miorița, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș, Ardealul din Românii supt Mihai –Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu: ,,Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați, se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările de pre pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, cap d-operă de arhitectură, unde sunt adunate și așezate cu măiestrie toate frumusețile naturale ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brâu de munți ocolește, precum brâul o cetate, toată acestă țară, și dintr-însul, ici-colea, se desfac, întinzându-se până în centrul ei, ca niște valuri proptitoare, mai multe șiruri de dealuri nalte și frumoase, mărețe pedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci.”

Dialogul este modul de expunere care constă în reproducerea întocmai a dialogului dintre două sau mai multe persoane. Prin dialog scriitorii își caracterizează personajele. Intervenția în dialog a unui personaj se numește replică. După fel, replicile pot fi: verbale (scurte, ample, întrerupte, de completare etc), nonverbale și mixte. În mod normal într-un dialog trebuie respectate anumite reguli (acordarea atenției partenerului de dialog, preluarea cuvântului, utilizarea formulelor de inițiere, de menținere a dialogului și de încheiere), în operele literare acestea sunt sau nu respectate în funcție de creator, de operă și chiar de personaj: Moromeții de Marin Preda, Două loturi de I.L. Caragiale, Baltagul de Mihail Sadoveanu.

Dialogul dă textului un caracter viu, dinamic, iar elementele paraverbale (intonația, debitul verbal, accentul, mimica, gesturile) îi pot da o expresivitate mai mare:

,, – Parcă-i șade mai bine cu beretul!…zice mam-mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.

Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.

Lasă-l încolo că pre e nu știu cum!…Auzi d-ta! Pălărie nouă și biletul! Zice mamița

prefăcându-se foarte supărată.” (D-l Goe de I.L. Caragiale).

Monologul este un procedeu literar care constă în vorbirea personajului cu sine însusi.

Se mai numește și monolog interior deoarece prin intermediul acestui procedeu personajul nu se adresează cuiva, ci doar sie însuși analizându-și propriile stări sufletești, sentimente sau doar informează cititorul asupra unor evenimente în vederea înțelegerii mai profunde a textului. Într-un monolog se poate folsi persoana I, a II-a sau a III-a: ,,Să iasă, să nu iasă! Mai bine să se astâmpere. Ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să închidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an.” (Când stăpânul nu-i acasă de Emil Gârleanu).

Monologul interior a devenit un procedeu modern de caracterizare a personajului: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Alături de narator și moduri de expunere, timpul, spațiul, acțiunea și personajele sunt componentele de bază ale unei opere epice.

Timpul în care se petrece acțiunea dintr-o operă epică este prezentat de obicei într-o ordine cronologică, iar secvențele sunt prezentate alternativ. Într-o operă literară timpul poate fi indicat direct de către autor sau indirect prin intermediul acțiunii, al personajelor etc. Într-un text, timpul se poate referi la momentul când se petrece întâmplarea sau la ordinea în care se desfășoară acțiunea operei.

Spațiul este cel care delimitează locul unde se plasează personajele și unde se desfășoară acțiunea operei. Spațiul indicat poate fi real sau fantastic, imaginar (totuși creat după modelul lumii reale), iar autorul poate face referi la poziția geografică, la decorul specific (al unui colț din natură, al unei case, al unui oraș, al unei țări etc).

Acțiunea unei opere literare este cea care dă specificul și originalitatea operei. Faptele, evenimentele, întâmplările sunt unice și se desfășoară într-o anumită ordine, respectând anumite momente ale subiectului.

Momentele subiectului sunt: expozițiunea (partea de început a unei opere literare, în care se prezintă locul, timpul, spațiul și unele dintre personaje); intriga (prezintă faptele care determină acțiunea operei: declanșarea unui conflict, a unei probleme etc); desfășurarea acțiunii (este partea cea mai amplă a unei opere literare și conține succesiunea faptelor determinate de intrigă); punctul culminant (coincide cu momentul de intensitate maximă din text); deznodământul (marchează sfârșitul actiunilor și al operei literare).

Un loc aparte într-o operă epică îl ocupă personajele.

Personajul este persoana care participă la acțiunea prezentată într-o operă literară. După locul și rolul pe care îl are în acțiunea unei opere, personajul poate fi: a) principal sau protagonist (care ocupă un rol central în acțiune): Lefter Popescu din Două loturi de I. L. Caragiale, Ilie Moromete din Moromeții de Marin Preda, Mihai Viteazul din Pașa Hassan de George Coșbuc; b) secundar (care are un rol mai puțin important în desfășurarea evenimentelor): Niculae Moromete din Moromeții de Marin Preda, Gheorghiță din Baltagul de Mihail Sadoveanu, Pașa Hassan din opera cu același titlu de George Coșbuc; c) episodic ( care apare doar într-un episod) baba Maranda, Minodora din Baltagul de Mihail Sadoveanu, profesorul Wondracek din Budulea Taichii de Ioan Slavici; d) figurant (nu are nici un rol în acțiune, fiind un simplu martor): sătenii care-l ascultă pe Ilie Moromete la fierăria lui Iocan din Moromeții de Marin Preda și e) colectiv (este reprezentat de o masă de oameni ce aparțin unei anumite categorii sociale sau unui grup): nuntașii de pe apa Bistriței tot din Baltagul de Mihail Sadoveanu, oamenii adunați la clacă din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.

Procedeul prin care se stabilește poziția unui personaj în operă, trăsăturile morale (sufletești), fizice, relațiile cu alte personaje și atitudinea autorului față de acest personaj reiese din caracterizarea personajului. De fapt, caracterizarea unui personaj este o compunere (realizată de o persoană care studiază opera literară: elev, critic literar etc) prin care sunt stabilite trăsăturile fizice și morale, dar și mijloacele prin care autorul prezintă personajele literare. Mijloacele de caracterizare a unui personj pot fi: directe (este făcută de autorul operei, de narator, de alte personaje sau de personajul însuși prin autocaracterizare) sau indirecte (prin felul de a gândi și a simți al personajului, prin comportament, vestimentație, mediul în care trăiește etc). Uneori numele personajului are un rol imortant în caracterizarea acestuia (în special în cazul personajelor lui I.L.Caragiale: Lefter Popescu din Două loturi).

În caracterizarea unui personaj, ca și în oricare compunere, trebuie să se țină cont de introducere, cuprins și încheiere. În introducere se prezintă date sumare despre autor și operă, stabilirea tipului personajului și împrejurările în care este prezentat; cuprinsul este partea cea mai amplă a compunerii și cuprinde ilustrarea trăsăturilor fizice și morale așa cum se desprind din text precum și mijloacele de realizare a acestora (directe sau indirecte); în încheiere se poate arăta semnificația trăsăturilor și legătura acestora cu titlul sau cu învățăturile ce se desprind din operă, totodată se poate arăta atitudinea autorului față de personaj și posibile comparații cu alte personaje de același fel.

Portretul este o componentă a caracterizării și este realizat de către autor. Acesta din urmă poate realiza un portret fizic sau moral al unui personaj: portretul Domnului Trandafir realizat de Mihail Sadoveanu în Domnu Trandafir, portretul bunicii realizat de B. Șt. Delavrancea în schița Bunica etc. Întemeietorul portretisticii în literatura noastră este considerat Grigore Ureche, care a realizat portretul lui Ștefan cel Mare în Letopisețuil Țării Moldovei. Portretul fizic surprinde trăsăturile fizice, îmbrăcămintea, gesturile personajului, iar portretul moral face referiri la felul de a fi al personajului și se referă la trăsăturile de caracter. Portretul se realizează prin evidențierea trăsăturilor unui personaj dând iluzia unui personaj autentic motiv pentru care, personajul literar are un mare impact asupra cititorului. În funcție de acest impact de obicei, personajul este unul pozitiv, negativ, ambițios, harnic, umil, îngâmfat, avar, autoritar etc.

V. 2. Specii literare

Speciile literare ale genului epic cerute de programa claselor V-VIII sunt: balada, basmul, fabula, nuvela, parabola, poemul, povestirea, romanul, schița. Manualele școlare dau ca model de specii literare ale genului epic, pe lângă cele amintite mai sus și legenda, parabola și snoava.

Balada este o specie a genului epic. Etimologic, cuvântul provine din latină unde ballare înseamnă a dansa. Este o specie a genului epic în versuri în care se povestesc întâmplări, fapte neobișnuite săvârșite de eroi cu însușiri excepționale.

După conținut baladele pot fi clasificate în balade istorice: Constantin Brâncovanul, vitejești: Novac și corbul; păstorești: Miorița; legendare: Monastirea Argeșului; haiducești: Toma Alimoș; fantastice: Ghiță Cătănuță. După origine, balada poate fi populară (când nu are autor cunoscut și este adeseori numită și cântec bătrânesc): și cultă (când autorul este cunoscut și se caracterizează prin ambundența figurilor de stil și a procedeelor artistice). Este de subliniat și faptul că balada cultă are o acțiune mai concentrată decât balada populară: Groza de Vasile Alecsandri; Nunta Zamfirei, Pașa Hassan de George Coșbuc. Elemente comune baladei populare și celei culte sunt: subiectul pornește de la o bază reală, dar în cele din urmă realul se împletește cu fantasticul; personajele au puteri supranaturale, însușiri excepționale și sunt puse de obicei în antiteză; timpul și spațiul nu au întotdeauna o determinare precisă, întâmplările sunt dramatice, iar acțiunea este amplă și povestită gradat respectându-se momentele subiectului; ca moduri de expunere sunt folosite narațiunea, descrierea și dialogul.

Basmul este o specie a genului epic de obicei în proză. Cuvântul basm vine de la basni din slavă și înseamnă născocire. Basmul este o specie literară foarte veche care a apărut în folclorul popoarelor și în care se povestesc întâmplări fabuloase la care iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale și care întruchipează binele sau răul.

Basmele se clasifică în basme populare (cu autor necunoscut): Aleodor împărat, Greuceanu, Prâslea-cel-Voinic și merele de aur, Sarea în bucate etc; basme culte (cu autor cunoscut): Harap Alb de Ion Creangă, Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu. Este renumită culegerea de basme a lui Petre Ispirescu: Legendele sau Basmele românilor.

Indiferent dacă sunt populare sau culte, basmele au următoarele caracteristici comune: timpul și spațiul nu are o determinare precisă, iar elementele reale se împletesc cu cele fantastice; acțiunea este amplă structurându-se pe momentele subiectului și în jurul metaforei drumului deoarece pentru a deveni matur protagonistul are de trecut un șir de probe dificile din care învață câte ceva; personajul principal are puteri supranaturale și o serie de trăsături pozitive fiind ajutat în drumul său de mai multe personaje cu puteri supranaturale (cai, zîne, animle, obiecte etc) care-l ajută până la final să învingă răul; prezența cifrelor magice: trei, șapte, nouă; prezența unor formule tradiționale: inițiale sau introductive (A fost odată ca niciodată), mediane sau de mijloc care au rolulul de a menține atenția cititorului (merse, merse, merse…; să vedeți ce s-a întâmplat…), finale sau de încheiere (Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa). Este remarcbil faptul că finalul tuturor basmelor este unul optimist și are un caracter moralizator, reflectând concepția de viață a autorului sau a unui întreg popor.

Fabula este o operă epică în versuri sau în proză prin care autorul satirizează prin intermediul personajelor (animale, lucruri, plante) comportamente omenești cu scopul de a le îndrepta.

Fabula este una dintre cele mai vechi specii ale genului epic, întemeietorul ei fiind Esop. În literatura română au scris fabule: Anton Pann, Tudor Arghezi, Aurel Baranga, Grigore Alexandrescu (Câinele și cățelul), George Topîrceanu (Bivolul și coțofana) etc. Acțiunea unei fabule este de obicei una simplă, chiar schematică, iar modul de expunere predominant este dialogul, dar sunt prezente și narațiunea sau descrierea. Din punct de vedere al structurii, fabula are două părți: o parte narativă și morala sau învățătura care se desprinde direct sau indirect din text. Partea narativă cuprinde povestirea alegorică a faptelor, parte în care acțuinea este dinamică; ultima parte care conține morala fabulei ne învață să apreciem adevărul, cinstea, modestia și faptul că oamenii pot fi cunoscuți nu după vorbe, ci după fapte. Dintre mijloacele artistice frecvent întâlnite în fabulă amintim: personificarea și comicul de situație, de caracter, de limbaj sau de nume.

Legenda este o specie a genului epic în versuri sau în proză în care se dă o explicație imaginară unui fapt real. Legendele explică într-un mod miraculos felul în care au luat naștere aștrii, cosmosul, plantele, animalele, păsările etc.

După tema tratată, legendele se împart în mai multe categorii: mitologice, toponimice, istorice sau hagiografice (despre viețile sfinților). Totodată, legendele pot fi populare (Ariciul și Dumnezeu, Albina, Soarele și luna, Monastirea Argeșului, Dragoș-Vodă) sau culte (Gheorghe Asachi, Traian și Dochia; Vasile Alecsandri, Dumbrava Roșie, Legenda rândunicăi; Alecu Russo: Piatra Teiului) etc.

Dintre caracteristicile legendei amintesc: timpul și spațiul nu au o determinare precisă; întâmplările sunt fantastice, miraculoase; eroii sunt deosebiți; limbajul este unul simplu.

Nuvela, provine etimologic de la cuvântul din italiană novella care înseamnă noutate, știre și este o creație epică în proză, mai întinsă decât schița, dar mai scurtă decât romanul cu o acțiune compexă în care se înfățișează evenimente semnificative din viața unuia sau mai multor personaje.

În funcție de tematică, nuvelele se pot împărți în: nuvele istorice (Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanu, Alexandru Odobescu, Doamna Chiajna); nuvele sociale (Ioan Slavici, Budulea Taichii, Popa Tanda; Nicolae Filimon, Nenorocirile unui slujnicar); nuvele psihologice (Ioan Slavici, Moara cu noroc; I.L. Caragiale, Două loturi, În vreme de război); nuvele fantastice, filosofice și mitice (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis; I. L. Caragiale, La hanul lui Mânjoală; Mircea Eliade, La țigănci).

Dintre caracteristicile nuvelei amitesc

VIII. METODE ȘI STRATEGII ACTIV-PARTICIPATIVE UTILIZATE

ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ

Schimbările profunde care au avut loc și au în toate domeniile de activitate ale comunității civile și respectiv, în societatea românească actuală, impun o nouă abordare în demersul didactic și impun o instruire interactivă.

Învățarea interactivă este un tip superior de instruire care se bazează pe activitatea subiecților instruirii, pe implicarea și participarea lor activă și deplină în procesul propriei formări, precum și pe schimburi intelectuale și verbale, schimburi de idei, confruntarea de opinii, argumente, pe instaurarea de interacțiuni, etc.

Preocupările legate de activizarea elevilor în procesul didactic datează din antichitatea elenă și romană, până în zilele noastre, acum conturându-se curentul ,,școala activă”, al cărei reprezentant de marcă este Adolphe Ferriere. Spre deosebire de învățământul clasic care acordă prioritate predominantă instruirii intelectuale, ,,școala activă”, conferă importanță egală, categoriilor de ,,intelect”, ,,activitate” și ,,sentiment”- toate legate de caracter și situează elevul în centrul educației, pentru realizarea educației, pentru realizarea de activități pornind de la voința și inteligența personală a lui, în scopul influențării pozitive a întregii sale personalități. În această situație, elevul devine un subiect activ într-o acțiune condusă de propriile nevoi educaționale, modelându-și propria-i personalitate. Învățarea interactivă face posibilă întâlnirea reprezentărilor, întrebărilor și dorințelor elevilor, cu caracteristicile programelor educaționale. În acest fel li se propun elevilor traiectorii de formare intelectuală și profesională, implicându-i activ în formarea lor.

Pedagogia interactivă presupune o practică centrată pe activitatea de învățare individuală a elevului, profesorul fiind la dispoziția lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta să se dezvolte, să aibă încredere în sine, să-și modeleze personalitatea. Învățarea interactivă se bazează pe obiective și pune accentul pe libertatea intelectuală a elevului și pe autonomie. Pentru un elev, școala trebuie să fie un spațiu de libertate, de creativitate, unde, alături de profesor, își exersează spiritul activ, critic și creativ, achiziționează diverse competențe educaționale, corespunzătoare obiectivelor cognitive, psihomotorii, afectiv-voliționale, dar și culturale. În ceea ce-l privește pe profesor, el nu mai are rolul de a transmite cunoștințe, ci de aorganiza situații de învățare, de a crea interacțiuni între elev și conținutul învățării. Profesorul va îndruma acțiunile elevilor și interacțiunile dintre ei, care fac să progreseze dezbaterile pe o oarecare temă.

Organizarea procesului de învățământ trebuie făcută în așa fel încât să ajute fiecare elev să se dezvolte neîncetat, potrivit propriilor capacități. Lecția în sine este un exercițiu atât din partea profesorului cât și din partea elevilor. Pentru reușita unei ore în care să predomine metodele interactive, dascălul trebuie să țină cont de mai multe elemente.

În acest sens consider foarte important să se țină cont de programa școlară și de tipul lecției ce urmează a fi predată. Totodată este necesar a se respecta sintalitatea clasei pentru că, spre exemplu, în unele clase se lucrează mai ușor pe grupe, în altele nu. Este esențial să se țină cont de timpul alocat pentru discutarea unei anumite teme: spre exemplu la caracterizarea unui personaj se poate sta o oră și în acest fel se va organiza ora și se vor adapta metodele interactive, iar la un studiu de caz, se poate aloca mai multe ore și se pot utiliza metode de lucru mult mai complexe. Și spațiul în care se desfășoară activitatea didactică este unul foarte important pentru desfășurarea lecției: într-un fel se desfășoară lecția în sala de clasă, în alt fel în cabinetul de informatică și în alt fel prin vizita la un muzeu sau casă memorială.

Resursele umane, elevii sunt subiecții cu care se lucrează, de aceea trebuie să se țină cont pe cât posibil și de aptitudinile și capacitățile intelectuale ale acestora. Prin colaborarea cu familiile elevilor, cu diriginții sau prin diferite alte metode se poate identifica tipul de inteligență care predomină fiecărui elev. În acest sens se poate ține cont de Teoria Inteligențelor Multiple cere clasifică astfel tipurile de inteligență: verbal-lingvistică, logico-matematică, corporal-kinestezică, vizual-spațială, muzical-ritmică, intrapersonală, interpersonală și naturalistă. Stilul de predare și cel de învățare ( vizual, auditiv, kinestezic) poate influența procesul didactic.

Totodată un loc aparte în demersul didactic îl constituie motivația pentru învățare, fie ea intrinsecă sau extrinsecă. Nu în ultimul rând, consider esențială capacitatea de a se dărui, de a se dedica propriei meserii a fiecărui profesor.

Tendința generală a procesului de învățământ este una firească: aceea de a pune în centrul procesului instructiv-educativ elevii. În acest fel elevii pot să-și exerseze capacitățile de comunicare orală și scrisă, de a coopera cu proprii colegi și chiar cu profesorii. Pentru ca elevul să fie în centrul procesului de educație, profesorul poate aborda diferite strategii și metode care pun un accent deosebit pe activizarea elevilor; pe implicarea și participarea lor activă în procesul didactic; pe libertatea lor intelectuală și pe autonomie; pe capacitatea acestora de a sintetiza diferite informații .

În prezent se pune un mare accent pe metodele participative deoarece elevii participă activ la propria lor perfecționare. Responsabilitatea profesorului este aceea de a îndemna și încuraja elevul să participe interactiv la procesele de formare cognitive și afective în vederea dezvoltării armonioase a personalității acestora. Dintre metodele activ- participative utilizate la clasă voi descrie câteva în rândurile care urmează.

Brainstormingul, este numit și metoda ,,asaltului de idei”. În traducere liberă, brainstorming înseamnă ,,furtună în creier” și constă în formularea mai multor întrebări succesive menite să faciliteze gândirea elevilor și emiterea de către aceștia a unor răspunsuri spontane. Elevii trebuie puși în fața unor întrebări-problemă, a unor întrebări care generează asociații de idei surprinzătoare.

Ciorchinele este o metodă asemănătoare brainstormingului. Prin aceasta se urmărește găsirea de conexiuni între idei. Presupune următoarele etape: Se scrie în mijlocul tablei un cuvânt sau o temă care urmează a fi cercetată; Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă, între toate acestea trăgându-se linii astfel încât toate cuvintele vor apărea ca și conectate între ele. Se continuă activitatea până când se epuizează toate ideile.

Metoda cadranelor, presupune trasarea pe mijlocul foii a două drepte perpendiculare, astfel încât să se formeze patru cadrane ce conțin diferite cerințe ale profesorului. Se poate lucra individual sau pe grupe.

Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise cu scopul de a sintetiza conținutul unei teme abordate. Regulile de elaborare sunt următoarele: Primul vers este alcătuit dintr-un singur cuvânt- cheie, care denumește subiectul (un substantiv) și care urmează să fie explicat în versurile următoare; Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul ( adjective); Al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acțiuni (verbe la gerunziu); Al patrulea vers este o propoziție alcătuită din patru cuvine care exprimă diferite opinii despre subiectul abordat. Ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care exprimă esența subiectului (substantiv). Cuvântul nu trebuie repetat în celelalte versuri.

Turul galeriei, presupune ca elevii, organizați pe grupe să răspundă la anumite sarcini de lucru notându-le pe o foaie de format mare, afiș. Fiecare grup își prezentă propriul afiș urmând ca apoi să fie lipit pe pereții clasei. Lângă fiecare afiș se lipește o altă foaie goală pe care elevii, după ce au făcut ,,un tur” pe la toate foile afișate își notează propriile impresii, opinii, sugestii sau întrebări.

Diagrama Venn este formată din două sau mai multe cercuri care se suprapun parțial. În intersecția dintre cercuri se notează aspectele comune ale unor concepte, personaje, genuri sau specii literare, etc. În spațiile rămase libere din cercuri se notează deosebirile dintre acestea.

Diamantul, este o metodă de reflecție rapidă ce conține sinteza unei informații.

Știu/ veau să știu/ am învățat. Se formează un tabel cu trei rubrici: a) ceea ce știm/ credem că știm; b) ceea ce vrem să știm; c) ceea ce am învățat. Se compară ceea ce au știut elevii înainte cu ceea au vrut să știe și cu ceea ce știu. Profesorul poate să efectueze acum anumite ameliorări dacă sezizează că unele lucruri nu sunt bine cunoscute sau însușite de elevi.

Metoda pălăriilor gânditoare, este o tehnică interactivă de stimulare a creativității elevilor. Se aleg pălării de culori diferite. Sub fiecare pălărie se pune câte un bilețel cu o întrebare referitoare la o anumită temă ce urmează a fi abordată. Clasa este împărțită în echipe și fiecare dintre ele își alege o pălărie. După ce elevii din fiecare echipă se consultă între ei, își aleg un lider care prezintă răspunsul lor și celorlalte echipe. Toate echipele își prezintă propriile răspunsuri, iar dacă sunt solicitați răspund și la alte întrebări puse de colegii lor.

Medoda R.A.I. ,,Răspunde- Aruncă- Interoghează” este o metodă care urmărește realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a unei mingi ușoare. Copilul care aruncă mingea trebuie să formuleze întrebare copilului care prinde mingea. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare, apoi o aruncă altui coleg, punând o nouă întrebare.

Scaunul autorului: după redactarea independentă a unui exercițiu, unul dintre elevi este invitat să ia loc pe un scun, care devine scaunul autorului. Ceilalți elevi îi vor pune diferite întrebări în legătură cu exercițiul efectuat.

Alte metode activ-participative care pot fi folosite sunt: explozia stelară, cubul, lectura în perechi, jurnalul dublu, eseul de cinci minute, benzile desenate, reportajul, proiectul, prelegerea intensificată, lectura anticipativă sau oricare altele care ajută elevii în dezvoltarea capacităților de comunicare .

Este important ca toate metodele, mijloacele și strategiile didactice să alcătuiască împreună un tot unitar în proiectul didactic. Elaborarea unui proiect didactic este considerată a fi premisa și condiția necesară pentru realizarea unui demers instructiv-educativ eficient. Un proiect didactic poate fi conceput în diferite forme și poate oferi o serie posibilități de programare a scopurilor și obiectivelor, a resurselor materiale și metodologice, etc. Orice activitate didactică trebuie să conțină următoarele componente: obiective operaționale, conținutul și strategiile de dirijare a lecției.

Este de subliniat faptul că proiectul de lecție constituie un act de creație a profesorului și are un caracter orientativ. Activitatea de proiectare se desfășoară în mai multe etape: precizarea obiectivelor, analiza resurselor, elaborarea strategiilor didactice și evaluarea. Proiectarea didactică la nivel micro se află în interdependență cu activitățile de realizare, evaluare și reglare a instruirii. Un proiect trebuie să se caracterizeze prin: adecvarea la situații didactice concrete; flexibilitate și adaptabilitate la evenimente noi; operaționalitate și chiar economicitate.

În practica tradițională nu există un model unic de proiect de lecție, cert este faptul că acesta trebuie să aibă o componentă introductivă și una descriptivă. Totodată orice lecție trebuie să respecte următoarele patru etape fundamentale: identificarea obiectivelor, analiza resurselor, elaborarea strategiilor și a instrumentelor de evaluare.

Iată un model de proiect didactic:

IX. METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE UTILIZATE

ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ

Evaluarea performanțelor școlare constituie un element important în contextul triadei predare – învățare – evaluare. Ea constă în faptul că ,,surprinde descrierea calitativă și cantitativă a comportamentului, precum și emiterea unei judecăți de valoare referitoare la dezirabilitatea acestor comportamente, respectiv la concordanța dintre comportamente și obiective”( Ionescu M, Demersuri creative în predare și învățare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000, pg. 306).

O etapă importantă a procesului de învățământ o constituie evaluarea care este un proces de reglare și de autoreglare. Prin evaluare cadrul didactic obține informații referitoare la cantitatea și calitatea cunoștințelor asimilate de elevi și poate regla dacă este cazul activitatea de remediere. Evaluarea este, de fapt, un proces continuu ce are loc în cadrul activităților de la clasă.

Evaluarea didactică tradițională surprinde 3 momente: măsurarea, aprecierea și decizia; deasemenea, evaluarea are mai multe funcții: funcția diagnostică, funcția de control, funcția de reglare, funcția prognostică, funcția de selecție, funcția educativă și funcția socială. Se pot distinge opt criterii care stau la baza identificării mai multor tipuri de evaluare: 1.criteriul obiectivității și al gradului de de certitudine; 2.criteriul volumului de informații sau experienței acumulate de elevi; 3.criteriul sistemului de valori; 4.criteriul gradului de rigurozitate; 5.criteriul rolurilor de bază ale evaluării; 6.criteriul finalității urmărite; 7.criteriul personalului implicat în realizarea evaluării și 8.criteriul temporal. Cu toate că sunt cunoscute mai multe tipuri de evaluare, în general, autorii de didactici pun accent doar pe două dintre ele: evaluarea formativă și evaluarea cumulativă, ambele vizând obiectivele operaționale. Evaluarea formativă verifică achiziția cunoștințelor în memoria de scurtă durată, are loc imediat după încheierea învățării, motiv pentru care depistează imediat erorile și lacunele, raportându-se strict la obiectivele operaționale; evaluarea cumulativă verifică achiziția de cunoștințe în memoria de lungă durată marcând încheierea unei unități de învățare, a unui capitol și identifică pierderile de cunoștințe și dificultățile provocate de uitare, raportându-se la obiectivele finale ale unității de instruire.

Metodele sau strategiile de evaluare sunt multiple. Astfel putem vorbi despre strategii tradiționale și despre strategii complementare.

IX.1. Strategii tradiționale

Evaluarea orală sau probele orale. Reprezintă o formă de conversație prin care se verifică atât calitatea cât și cantitatea de cunoștințe, priceperi, deprinderi achiziționate într-un anumit interval de timp și raportat la anumite obiective. Probele orale pot fi individuale sau frontale, iar întrebările pot fi adresate atât memoriei cât și gândirii. Avantajul acesui tip de evaluare constă în faptul că elevii aflați în dificultate pot fi ajutați.

Evaluarea scrisă sau probele scrise. Aceste probe se dau sub formă de test. Testul este considerat ca fiind o metodă obiectivă de evaluare. Profesorii sunt cei care concep diferite teste de evaluare: inițială, continuă și sumativă. Etapele care trebuie respectate pentru realizarea unui test sunt următoarele: precizarea obiectivelor și stabilirea materiei ce urmează a fi verificată, elaborarea itemilor, organizarea propriu-zisă a testului, cuantificarea testului, experimentarea testului și aplicarea acestuia pe scară largă. Probele scrise au avantajul că permit verificarea mai multor elevi deodată, oferindu-le tuturor posibilitatea de a se exprima liber.

Evaluarea sau probele practice. Presupun crearea unor situații care să verifice cunoștințele teoretice prin intermediul deprinderilor practice.

IX.2. Strategii complementare sau alternative

Observația. Oferă posibilitatea de a urmări atent modul în care elevii participă la lecții sau efectuează diferite sarcini de lucru. De obicei observația se finalizează prin aprecieri verbale sau scrise.

Investigația. Este o metodă care ajută elevul să-și dezvolte creativitatea implicându-se cât mai activ în procesul de învățare. Investigația are o valoare formativă și trebuie să respecte trei etape: definirea problemei, alegerea metodologiei și alegerea soluțiilor, respectiv rezolvarea sarcinilor de lucru.

Evaluarea prin proiecte. Și această metodă are o mare valoare formativă și dezvoltă mult creativitatea elevilor datorită faptului că imbină cunoștințele teoretice cu cele practice. Avantajele acestei metode constă în faptul că elevii sunt implicați în crearea unui proiect pe o mai mare perioadă de timp,dezvoltă relații de cooperare și permite elevilor să se afime motivându-i mai puternic.

Eseul. Este o formă de evaluare prin care elevii sunt solicitați să organizeze un răspuns scurt sau extins respectând anumite criterii. Eseul pote fi structurat sau liber. Ambele forme de eseu se caracterizează prin faptul că stimulează creativitatea și capacitatea de a se exprima liber a fiecărui elev. Această metodă are un neajuns: acela de a crea subiectivitate în corectarea acestui gen de lucrări.

Portofoliul. Este considerat ,,cartea de vizită” a elevului deoarece aici este evidențiată activitatea acestuia la o anumită disciplină. Spre exemplu la Limba și literatura română portofoliul poate cuprinde fișe de lectură, comentarii literare, caracterizări de personaje, analize de text, notițe din excursiile făcute la diferite case memoriale, biografii ale scriitorilor, diferite înregistrări, eseuri,etc.

Dezbaterile în jurul unei teme. Are ca scop dezvoltarea spiritului competitiv, dar și dezvoltarea unei bune cooperări și comunicări în grupurile de elevi.

Verificarea cu ajutorul mijloacelor tehnice. Această tehnică se bazează pe dispozitive mecanice cu ajutorul cărora se administrează programul de verificare și se înregistrează răspunsurile elevilor. Randamentul acestei metode depinde de programul accesat și de modul de utilizare.

Alături de metodele mai sus amintite pot fi folosite cu succes și ale metode precum: metoda posterului, turul galeriei, metoda Foxfire, metoda ciorchinelui, studiul de caz, referatul, scaunul autorului, turul între echipe, colajul,etc.

X. DOVEDIREA FEEDBACK-ULUI PRIN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

X.1. Argument-pledoarie pentru cercetare

Sunt profesor de Limba și literatura română din anul școlar 2003-2004 și din experiența pe care am avut-o la clasă consider că o bună însușire a noțiunilor de teorie literară conduce spre o bună înțelegere a operelor literare, spre o analiză corectă a acestora.

Într-o oarecare măsură mi-am conturat o idee despre care ar fi noțiunile de teorie literară mai dificile și întotdeauna am încercat să le explic elevilor cât mai bine și mai eficient aceste noțiuni. Este foarte important ca elevii să-și însușească noțiunile de teorie literară cât mai corect deoarece în gimnaziu se pun bazele pentru o bună analiză și înțelegere a operelor literare. Examenele Naționale pun un mare accent pe cunoașterea și aplicarea în practică (pe opere la prima vedere) a acestor noțiuni, așadar, însușirea lor are un avantaj de scurtă durată: o notă bună la clasă, dar și unul de lungă durată: o notă mare la Examenul Național.

Pentru a obține un feedbak corect asupra înțelegerii noțiunilor de teorie literară voi administra copiilor un test. Scopul acestui test este acela de a identifica dificultățile pe care le întâmpină elevii în însușirea acestor noțiuni de teorie literară și apoi găsirea unor soluții cât mai practice pentru remedierea neînțelegerilor existente la elevi.

X.2. Datele cercetării

Descrierea clasei:

Colectivul clasei selectate are un efectiv de 17 elevi. Am ales intenționat clasa a VIII-a deoarece fiind înainte de Examenul Nașional doresc să testez cunoștințele lor de teorie literară și apoi dacă este cazul să le ractualizăm să le aprofundăm.

Descrierea testului

Testul de evaluare sumativ de la clasa a VIIIa a fost elaborat pe baza programei școlare de Limba și Literatura Română pentru clasa a VIII-a, fiind în acord cu competențele generale, sociale și civice,dar și cu conținuturile specifice și conținuturile asociate.

Testul a fost conceput asemănător testelor pentru Examenul Național și conține 9 itemi: semiobiectivi, de tip întrebări structurate și subiectivi, de tip eseu structurat.

Lipsecs itemii de tip obiectiv pentru a familiariza copiii cu itemi de tip semiobiectivi și subiectivi care se dau la Examenele Naționale.

Pentru o evaluare corectă, consistentă și care să permită diferențierea între un răspuns corect și unul greșit sunt incluși și itemii intermediari.

S-au formulat itemi clari respectându-se gradul de dificultate gradată a acestora.

Ponderea punctajului este în raport cu gradul de dificultate al itemilor, care au fost formulați fără a lăsa loc de interpretare și cu posibilitatea de a fi rezolvați în 50 de minute.

Pentru itemul 9, de tip eseu structurat, criteriile de notare sunt prezentate împreună cu subiectul pentru a ajuta elevii să-și structureze mai bine răspunsul și pentru a evita caracterul subiectiv al acestuia.

X.3. Test de evaluare a cunoștințelor de teorie literară

Timp de lucru: 50 minute

CLASA A VIII-A

TEST DE EVALUARE

SUMATIV

Citește cu atenție textul următor:

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fior de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe pintre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iat-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

( Vasile Alecsandri, Iarna)

Redactează, pe baza textului de mai sus, răspunsuri pentru fiecare dintre cerințele următoare:

1.Menționează cărui gen literar aparține opera literară ,,Iarna” de Vasile Alexandri.

2 puncte

2.Precizează două trăsături ale genului literar căruia îi aparține poezia.

(2×2) 4 puncte

3.Stabilește rima și măsura poeziei.

(2×2) 4 puncte

4.Selectează din text o imagine vizuală, una auditivă și una motrică.

(3×2) 6 puncte

5.Identifică în text cinci figuri de stil diferite și dă exemple pentru fiecare.

(4×5) 20 puncte

6.Susține cu două argumente faptul că textul este o descriere.

(2×4) 8 puncte

7.Menționează sentimentele eului liric pe parcursul poeziei.

8 puncte

8.Explică titlul poeziei în 3-4 rânduri.

8 puncte

9.Redactează o compunere de 15-20 rânduri prin care să argumentezi apartenența poeziei Iarna de V. Alecsandri la specia pastel.

În compunere vei avea în vedere următoarele:

A. Conținut:

Numirea a patru dintre caracteristicile acestei specii -4 puncte;

Prezentarea acestor caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text -4 puncte;

Relevarea modului prin care se face simțită prezența eului liric în text – 4puncte;

Explicarea rolului mijloacelor artistice în conturarea atmosferei -4 puncte;

B. Redactare

Unitatea compoziției -3puncte; coerența textului -3 puncte, ortografia -3 puncte, punctuația -3puncte, așezarea corectă a textului în pagină -1 punct, încadrarea în spațiul acordat -1 punct.

30 puncte

Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se obține prin împărțire la 10 a punctajului obținut.

X.4. Barem de corectare și notare

1.Menționarea genului liric, ca gen literar căruia îi aparține poezia.

2 puncte

2.Precizarea a două trăsături ale genului liric: prezența eului liric, modul de expunere predominant este descrierea, expresivitatea limbajului, etc.

(2×2) 4 puncte

3.Rima este împerecheată și măsura de 16 silabe.

(2×2) 4 puncte

4.Selectarea din text a unei imagini vizuale: Tot e alb, pe câmp, pe dealuri.., una auditivă: În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi, și una motrică Iat-o sanie…, etc.

(3×2) 6 puncte

5.Identificarea în text a cinci figuri de stil diferite și exemplificarea acestora: cumplita iarnă- inversiune; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi comparație, fiori de gheață -metaforă, ai țării umeri dalbi –personificare, zale argintie –epitet, Ziua ninge, noaptea ninge,dimineața ninge, dimineața ninge iară –repetiție, pe câmp, pe dealuri,împrejur,în depărtare –enumerație, etc. Se vor acorda câte 2 puncte pentru identificarea figurii de stil și două pentru exemplificararea fiecăreia, cu citat corespunzător din text.

(4×5) 20 puncte

6.Susținerea cu două argumente a faptului că textul este o descriere: înfățișarea unui aspect din natură: iarna; utilizarea imaginilor poetice: 8 puncte, susținerea doar printr-un argument a faptului că textul este o descriere 4 puncte, etc.

(2×4) 8 puncte

7.Menționarea sentimentelor eului liric pe parcursul poeziei: Sentimentele eului liric oscilează de la melancolia produsă de căderea neântreruptă a zăpezii ca apoi să ajungă la înseninare în fața tabloului impresionant al țării împodobite de zăpadă, la veselie, exaltare când se aude clinchete de zurgălăi 8 puncte; menționarea doar a unia dintre sentimentele eului liric 4 puncte.

8 puncte

8.Explicarea titlului poeziei în 3-4 rânduri.Titlul operei Iarna de V. Alecsandri este alcătuit dintr-un singur substantiv și se referă la unul dintre cele mai interesante anotimpuri fiind în deplină concordanță cu tema operei. Autorul prezintă natura în anotimpul iarna folosind diferite mijloace artistice, etc; Formularea adecvată a opiniei despre semnificația titlului, respectând numărul de rânduri: 8 puncte; Formularea parțială a unei opinii despre semnificația titlului: 4 puncte.

8 puncte

9.Redactarea unei compuneri de 15-20 rânduri prin care să argumenteze apartenența poeziei Iarna de V. Alecsandri la specia pastel, ținând cont de:

A. Conținut:

Numirea a patru dintre caracteristicile acestei specii: descriere literară în versuri, înfățișesză un aspect din natură, un peisaj, sugerează sentimentele poetului, apelează la elemente de expresivitate artistică (1-1-1-1) 4 puncte;

Prezentarea acestor caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text: alegerea potrivită a citatelor, în acord cu trăsătura selectată -4 puncte; citate adecvate, dar însoțite de explicații parțiale-2 puncte; citate și explicații mai puțin relevante 1 punct;

Relevarea modului prin care se face simțită prezența eului liric în text: prezența persoanei I, adresarea directă, menționarea modului în care natura pare a prelua sentimentele și stările eului liric. Alegerea potrivită a exemplelor cu explicații logice, în acord cu exemplul ales – 4puncte; exemple nu în totalitate relevante și însoțite sporadic de explicații -2 puncte; ilustrare sporadică, fără explicații 1 punct;

Explicarea rolului mijloacelor artistice în conturarea atmosferei: semnalarea unor figuri de stil precum epitet, metaforă, comparație, repetiție, inversiune, enumerație; rolul punctelor de suspensie și al semnului de exclamare; evidențierea sentimentelor eului poetic: melancolic, meditativ, optimist; explicarea valorilor expresive ale unor categorii lexical-semantice. Identificarea a cel puțin patru mijloace artistice; alegerea potrivită a exemplelor pentru fiecare mijloc artistic precizat; explicații logice-4 puncte; identificarea a două-trei mijloace artistice dar cu exemple nu în totalitate relevante 2 puncte; identificare sporadică, fără exemple și explicații -1 punct.

B. Redactare

Unitatea compoziției (introducere 1punct, cuprins 1punct, încheiere 1punct): 3 puncte;

Coerența textului (claritatea 1 punct, varietatea 1 punct, sintaxă adecvată 1 punct): 3 puncte;

Ortografia 0-2 greșeli: 3 puncte; 3-4 greșeli: 2 puncte; 4-6 greșeli: 1 punct;

Punctuația 0-2 greșeli: 3 puncte; 3-4 greșeli: 2 puncte; 4-6 greșeli: 1 punct;

Așezarea corectă a textului în pagină și lizibilitatea: 1 punct;

Încadrarea în spațiul acordat: 1 punct. 30 puncte

X.5 Analiza rezultatelor

Rezultatele pe itemi și subitemi

Notele obținute la test în ordine descrescătoare și procentajele aferente

1. P.O.-10

2. M.S.-9,70

3. L.A.-9,40

4. M.A.-8,80

5. A.A.-8,70

6. A.C.-8,50

7. B.C.-7,90

8. P.M.-7,80

9. C.E.-7,70

10. S.B.-7,60

11. R.L.-7,40

12. Z.A.-6,90

13. H.C.-6,70

14. H.R.-5,80

15. T.O.-5.60

16. H.A.-4,90

17. S.D.-4,30

MEDIA CLASEI: 7,51

MEDIANA: 7,70

După cum se poate observa pe grafic prodomină notele de mijloc, ceea ce demonstrează faptul că o mare parte a elevilor și-au însușit noțiunile de teorie literară suficient de bine pentru ca să poată lucra cu ele pe diferite texte literare.

Analiza rezultatelor pe itemi

Itemul nr. 1

La primul item elevii au avut de menționat cărui gen literar îi aparține opera literară ,,Iarna” de Vasile Alecsandri. Fiind itemul cel mai simplu, toți elevii au răspuns corect la acest item; astfel că răspunsurile corecte au fost în proporție de 100 %.

Itemul nr.2

Itemul acesta a cerut elevilor să precizeze a două trăsături ale genului literar căruia îi aparține poezia. Răspunsurile cu punctaj maxim au fost 13 adică în proporție de 76,47 %.

Itemul nr.3

La itemul al treilea elevii au avut de stabilit rima și măsura poeziei. Maximul de punctaj l-au obținut 10 elevi, adică în proporție de 58,82 %.

Itemul nr.4

Itemul numărul patru a verificat elevilor capacitatea de a selecta o imagine vizuală, una auditivă și una motrică. Punctajul maxim l-au obținut 12 elevi, adică o proporție de 70,58 %.

Itemul nr. 5

Prin acest item s-a verificat elevilor dibacitatea de a identifica în versurile poeziei cinci figuri de stil diferite și exemplificarea acestora cu citate din poezie. Au obținut punctajul maxim 6 elevi, aceștia reprezentând o proporție de 35,29 %.

Itemul nr. 6

La itemul nr.6 elevii au avut de susținut cu două argumente faptul că textul citat este o descriere. Punctajul maxim este obținut de 11 elevi, adică o proporție de 64,70 %.

Itemul nr. 7

Acest item testează elevilor abilitatea de a identifica sentimentele eului liric. Răspunsurile cu punctaj maxim sunt 7, adică în proporție de 41,17 %.

Itemul nr. 8

Itemul numărul 8 testează capacitatea elevilor de a explica titlul unei poezii. Doar 4 elevi au obținut punctajul maxim la acest item, adică în proporție de 23,52 %.

Itemul nr. 9

Ultimul item a fost cu gradul cel mai ridicat de dificultate. Elevii au trebuit să redacteze o compunere de 15-20 de rânduri prin care să argumenteze apartenența poeziei ,,Iarna” de V. Alecsandri la specia pastel. Itemul a verificat atât cunoștinte de teorie literară cât și gramaticale și de utilizare corectă a limbii literare. Punctajul maxim a fost obținut doar de un elev, adică de o proporție de 5,88 %.

Concluzii

Testul de evaluare sumativ de la clasa a VIII-a a fost elaborat pe baza programei școlare de Limba și Literatura Română pentru clasa a VIII-a, fiind alcătuite în funcție de competențele specifice și conținuturile asociate.

Conține 9 itemi: semiobiectivi, de tip întrebări structurate; subiectivi, de tip eseu structurat. Lipsesc itemii de tip obiectiv din dorința de a familiariza copiii cu itemii de tip semiobiectiv și subiectiv care se dau la Examenele Naționale Tezele. Pentru o evaluare corectă, consistentă și care să permită diferențierea între un răspuns corect și unul greșit sunt incluși și itemii intermediari.

S-au formulat itemi clari respectându-se gradul de dificultate gradată a acestora.

Ponderea punctajului este în raport cu gradul de dificultate al itemilor, care au fost formulați fără a lăsa loc de interpretare și cu posibilitatea de a fi rezolvați în 50 de minute.

La itemul 10, de tip eseu structurat, criteriile de notare sunt prezentate împreună cu subiectul pentru a ajuta elevii să-și structureze mai bine răspunsul și pentru a evita caracterul subiectiv al acestuia.

Cele mai multe răspunsuri corecte au fost la itemii:1, 2, 3, 4, itemi cu un grad de dificultate mai scăzut. Cele mai puține răspunsuri corecte au fost la itemii: 8, 9, 10.

Rezultatele evaluării arată că în clasa a-VIII-a din 17 elevi, 1 elev are nota 10; 2 elevi au note cuprinse între 9-9,99; 3 elevi au note cuprinse între 8-8,99; 5 elevi au note între 7-7,99; 2 elevi au note între 6-6,99; 2 elevi au note între 5-5,99 și un elev are nota între 4-4,99.

Media clasei este 7,51 iar nota mediană este 7,70.

X.6. Strategii de remediere

În urma analizării rezultatelor de la testul sumativ se poate constata faptul că majoritatea elevilor și-au însușit noțiunile minime de teorie literară prevăzute în programa școlară și pot să lucreze cu acestea pe text. Totuși este necesară aprofundarea noțiunilor de teorie literară și identificarea acestora pe diferite texte literare.

Pentru însușirea, aprofundarea noțiunilor de teorie literară și obținerea unor rezultate cât mai bune la clasă, dar și la examenele naționale se vor avea în vedere următoarele obiective:

Se vor recapitula noțiunile de teorie literară cu cât mai multe exemplificări;

Se vor analiza diferite opre literare aparținând genului epic, liric și dramatic insistându-se asupra identificării noțiunilor de teorie literară și se va analiza rolul acestora;

Se va insista asupra modului în care elevii își exprimă propriile opinii în legătură cu un text literar, aceștia vor fi lăsați să identifice trăsăturile diferitelor genuri literare, imaginile literare, figurile de stil etc;

Se vor realiza diferite tipuri de eseuri structurate sau nestructurate precum și diferte tipuri de argumentări;

Se vor da elevilor diferite lecturi suplimentare pentru a-și îmbogăți vocabularul și pentru a-și dezvolta capacitatea de receptare a mesajului scris și imlicit capacitatea de exprimare scrisă.

Se va lucra în mod diferențiat și prin abordarea a diferite strategii atât la orele de limba și literatura română cât și la orele cursului opțional de limba română precum și la orele de pregătire suplimentară pentru examen.

Referitor la strategiile care urmează a fi folosite și în vederea unei mai bune comunicări cu elevii se va aplica un chestionar prin care aceștia din urmă vor fi interogați despre dificultățile pe care le întâmpină în învățarea noțiunilor de teorie literară și despre felul în care ar dori să li se predea aceste noțiuni de teorie literară pentru a și le însuși cât mai ușor. În funcție de răspunsurile elevilor voi alcătui toate demersurile didactice.

Iată chestionarul :

X.7. Chestionar

1.A învăța noțiunile de teorie literară este:

a) ușor

b) greu

c) important

2.A identifica noțiunile de teorie literară este:

a) ușor

b) greu

c) important

3.Care este modalitatea prin care crezi că îți poți aprofunda mai bine noțiunile de teorie literară?

a) asimilând cât mai bine teoria

b) identificând cât mai multe noțiuni de teorie literară pe diferite texte

c) citind cât mai multe opere literare care care aparțin diferitelor genuri și specii literare

4.Care este modalitatea de muncă pe care o preferi când înveți noțiunile de teorie literară?

a) să lucrez singur

b) să lucrez în echipe

c) să lucrez în perechi

5. Dintre metodele expozitive utilizate în lecțiile de teorie literară,care vi le plac cel mai mult?

a) metoda conversației (schimb reciproc de cinformții, idei, opinii)

b) învățarea prin descoperire (elevul observă singur noțiunile de teorie literară,bazându-se pe informațiile vechi)

c) problematizarea (profesorul nu comunică în mod direct elevilor noțiunile de teorie literară, ci îi conduce pe elevi spre descoperirea acestora).

6. Dintre metodele bazate pe acțiune utilizate în lecțiile de teorie literară vă plac:

a) exercițiul

b) proiectul

c) studiul de caz

7. Care dintre următoarele mijloace de învățământ vă place să fie utilizate în lectiile de teorie literară?:

a) flipchartul

b) calculatorul

c) retroproiectorul

8.Care este opinia ta despre mijloacele și metodele utilizate de profesor pentru învățarea noțiunilor de teorie literară?

a) sunt utile

b) sunt intile

c) sunt interesante

9.Cred că este mai dificil:

a) a învăța noțiunile de teorie literară

b) a identifica noțiunile de teorie literară

c) a analiza rolul noțiunilor de teorie literară

10. În viitor doresc să:

a) aprofundez noțiunile de teorie literară

b) să lucrez mai mult pe texte literare

c) să citesc cât mai multe opere aparținând cât mai multor specii și genuri literare

X.8.Analiza chestionarului

La prima întrebare din chestionar elevii au fost întrebați dacă este: ușor, greu sau important a învăța noțiunile de teorie literară. Astfel 2 elevi au răspuns că este ușor, 5 elevi au răspuns că este greu, iar 10 elevi au răspuns că este important.

La a doua întrebare elevii au fost întrebați dacă ete ușor,greu sau important a învăța noțiunile de teorie literară. Un elev a răspuns că este ușor, 7 au răspuns că este greu, iar 9 au răspuns că este important.

La următoarea întrebare elevii au fost întrebați care cred ei că este modalitatea prin care își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară. Astfel 5 dinte elevi au răspuns că își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară asimilând cât mai bine teoria, 7 consideră că își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară identificând cât mai multe noțiuni pe texte literare diferite, iar 5 consideră că își vor aprofunda mai bine noțiunile de teorie literară citind cât mai multe opere literare.

Întrebarea numărul patru a testat modalitatea de muncă preferată de către elevi. La această întrebare 7 elevi au răspuns că preferă să lucreze singuri, 4 elevi au răspuns că preferă să lucreze în echipe, iar 6 elevi în perechi.

La întrebarea numărul cinci elevii sunt întrebați care dintre metodele expozitive utillizate în lecțiile de teorie literară le place cel mai mult. Majoritatea elevilor au răspuns că preferă metoda conversației (8), alții (7) au răspuns că preferă învățarea prin descoperire și doar o mică parte (2) au răspuns că preferă problematizarea.

A șasea întrebare testează care dintre metodele bazate pe acțiune le place mai mult elevilor. 9 elevi au răspuns că preferă exercițiul, 3 elevi au răspuns că preferă proiectul, iar 5 elevi preferă studiul de caz.

Întrebarea numărul șapte testează elevii care dintre mijloacele de învățământ le place să fie utilizate în lecțiile de teorie literară. La această întrebare majoritatea (9) au răspuns că preferă calculatorul, alții (5) au răspuns că preferă flip-chartul, și o mică parte (3) au răspuns că preferă retroproiectorul.

La întrebarea numărul opt se testează opinia despre mijloacele și metodele utilizate de profesor pentru învățarea noțiunilor de teorie literară. 10 dintre elevi au răspuns că mijloacele și metodele folosite de profesor până acum în vederea însușirii noțiunilor de teorie literară sunt utile, 3 au răspuns că sunt greu accesibile, iar 4 au răspuns că sunt interesante.

La următoarea întrebare elevii sunt întrebați ce este mai dificil: să învețe noțiunile de teorie literară; să identifice noțiunile de teorie literară sau să analizeze rolul noțiunilor de teorie literară. O parte a elevilor (9) consideră că este mai dificil să analizeze rolul noțiunilor de teorie literară, alții (6) consideră că este greu să identifice noțiunile de teorie literară și o mică parte consideră că este greu să învețe noțiunile de teorie literară.

La ultima întrebare elevii sunt întrebați ce ar dori să facă pentru a-și însuși cât mai bine noțiunile de teorie literară. 5 dintre elevi doresc să-și aprofundeze noțiunile de teorie literară, 9 doresc să lucreze mai mult pe text, iar 3 doresc să citească mai multe opere ce aparțin mai multor specii și genuri literare.

Concluzii

Analizând răspunsurile elevilor se pot afirma următoarele: majoritatea elevilor consideră că e important să învețe noțiunile de teorie literară; modalitatea de muncă preferată este individuală; ca metode preferă conversația și exercițiul iar ca mijloc de învățământ calculatorul; cei mai mulți dintre elevi consideră că este dificil să analizeze rolul figurilor de stil și și-ar dori să lucreze cât mai mult pe texte literare. Ținând cont de aceste opinii voi încerca să alcătuiesc demersurile didactice în așa fel încât elevii să fie ajutați cât mai mult. Voi aprofunda mai mult noțiunile de teorie literară învățate prin cât mai multe exemplificări pe text. Ca metode și mijloace le voi folosi atât pe cele cu care i-am obișnuit deja pe elevi , precum și cele preferate de ei (conversația și exercițiul ca metode, calculatorul ca mijloc de învățământ).Îi voi lăsa să lucreze singuri, dar îi voi antrena să lucreze și în perechi ori de câte ori voi considera că acest mod de lucru este util. Ori de câte ori vom lucra pe texte literare diferite vom analiza rolul noțiunilor de stil pentru o cât mai bună însușire a acestora.

BIBLIOGRAFIE

1.Derșidan, Ioan (2003), Metodica predării limbii și literaturii române, Cluj-Napoca, Editura

Cărții de Știință

Eco, Umberto, Limitele interpretării, Editura Pontica, Constanța, 1996;

Forster, E.M., Aspecte ale romanului, Editura Pentru Literatura Universală, București, 1968;

Furet, Francois, Atelierul istoriei, Editura Corint, București, 2002;

Lukacs, Georg, Romanul istoric, vol I, Editura Minerva, București, 1978.

Coteanu, Ion – Considerații asupra structurii stilistice a limbii în Probleme de lingvistică

generală, Vol IV, București, Editura Academiei, 1962

Iordan, Iorgu – Stilistica funcțională a limbii române, vol. I, București, Editura

Academiei,1973

Magheru,Paul – Spațiul stilistic, Reșița, Editura Modus P.H., 1998;

Munteanu, Ștefan – Stil și expresivitate poetică, București, Editura Științifică,1972;

Vianu, Tudor – Dubla intenție a limbajului și problema stilului; în Studii de stilistică,

Ediți îngrijită de Sorin Alexandrescu, București, Editura Didactică și

Pedagogică, 1968.

Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și

liceu,Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002;

Jinga, Ioan,

Istrate, Elena, Manual de pedagogie, București, Editura All Educațional,

2001;

Opriș, Dorin,

Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare, Iași, Editura Sf. Mina,

2006.

Orțan, Florica, Pedagogie și elemente de psihologie, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2012

Ionescu, M., ,,Demersuri creative în predare și învățare” , Cluj-Napoca, Editura

Dacia,2000;

Goia, Vistian, ,,Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu”, Cluj-

Napoca, Editura Dacia, 2002;

* * * , Dicționarul Explicativ al Limbii Române