Metode Si Strategii Utilizate In Predarea, Invatarea Si Evaluarea Notiunilor de Teorie Literara
CUPRINS
I.ARGUMENT………..
II.NOȚIUNI DE TEORIE LITERARĂ CUPRINSE ÎN PROGRAMA DE GIMNAZIU…….
III.NECESITATEA STUDIERII NOȚIUNILOR LITERARE ÎN VEDEREA DESCIFRĂRII
LIMBAJULUI ARTISTIC…..
III.1 Opera literară: realitate și ficțiune……
III.2 Limbajul artistic: stil, originalitate și expresivitate……
IV. FIGURILE DE STIL
IV.1 Caracteristici generale ale figurilor de stil.…………………….
IV.2. Figuri de stil studiate în gimnaziu…………………………………………………..
IV.3. Modele de lucru în lecție……………………………………………………………….
V.GENUL LIRIC…………………………………………
V.1. Caracteristici ale genului liric……….
V.2. Specii literare ale genului liric studiate în gimnaziu……
V.3. Modele de lucru în lecție…….
VI.GENUL EPIC……………………
VI.1. Caracteristici ale genului epic……..
VI.2. Specii literare ale genului epic studiate în gimnaziu………
VI.3. Modele de lucru în lecție………….
VII.GENUL DRAMATIC………………
VII.1. Caracteristici ale genului dramatic……………
VII.2. Specii literare ale genului dramatic studiate în gimnaziu……………
VII.3. Modele de lucru în lecție……
VIII.METODE ȘI STRATEGII UTILIZATE ÎN PREDAREA ȘI
ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ……………..
IX.METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE UTILIZATE ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA
NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ………
X.DOVEDIREA FEEDBACK-ULUI PRIN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ…………..
X.1. Pledoarie pentru cercetare……………….
X.2. Datele cercetării…………….
X.3.Test de evaluare a cunoștințelor de teorie literară………
X.4. Barem de corectare și notare……..
X.5. Analiza rezultatelor…………….
X.6. Strategii de remediere…………………….
X.7. Chestionar………………
X.8. Analiza chestionarului………..
XI.CONCLUZII……………….
XII. ANEXE…………………….
XIII. BIBLIOGRAFIE ……………..
I. ARGUMENT
Lucrarea de față are în vedere în mod special definirea și descrierea principalelor noțiuni de teorie literară întâlnite în gimnaziu, ca repere în analiza și interpretarea textelor epice, lirice și dramatice cuprinse în programa și manualele școlare.
Lucrarea urmărește tratarea conceptelor fundamentale de teorie literară cu care se lucrează la clasă, în gimnaziu. Predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară implică în cea mai mare măsură lucrul pe text, deoarece definirea acestor noțiuni se face în urma explicării și înțelegerii unui text, iar exemplificările trebuie să fie cât mai diversificate. Totodată, metodologia didactică folosită în predarea acestor noțiuni de teorie literară impune utilizarea cât mai variată a metodelor activ-participative.
Investigațiile realizate, activitatea desfășurată și considerațiile aprofundate pe parcursul lucrării au în vedere principii ale pedagogiei, iar un rol important în procesul de învățare a noțiunilor de teorie literară îl are dezvoltarea gândirii critice la elevi în vederea interpretării textelor literare diferite, a speciilor literare și a exemplelor cuprinse în programa de gimnaziu și în manualele școlare. Maniera de lucru abordată este concomitent inductivă și deductivă: pornind de la concepte și concepții din domeniul teoriei literare, continuând cu demonstrarea modului în care se folosesc în lucrul cu textul și mai ales cu modul în care sunt asimilate aceste cunoștințe de torie literară la clasă, în activitățile cu elevii unde modul de lucru diferă și se realizează pe parcursul lecției pe baza mai multor exemple, explicații, analize, comparații și generalizări treptate etc.
În primele capitole ale lucrării am subliniat importanța studierii noțiunilor de teorie literară în vederea descifrării limbajului artistic și am arătat care sunt noțiunile de teorie literare cuprinse în programa școlară de gimnaziu. Următoarele capitole le-am rezervat în exclusivitate tratării diferitelor figuri de stil, dar și genurilor și speciilor literare. Totodată am evidențiat unele metode și strategii utilizate în predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară precum și anumite tehnici de evaluare.
În partea de cercetare am depistat dificultățile pe care le întâmpină elevii în vederea însușirii noțiunilor de teorie literară, prin predarea acestor noțiuni de teorie literară, utilizarea prin metode diferite la clase diferite și prin aplicarea la clasa a VIII-a a unui test sumativ. În urma analizării testului am dat elevilor un chestionar pentru ca în planul de remediere să țin cont de toate implicațiile cercetării și consecințele acesteia pentru elevi și profesor.
Ca profesor de limba și lieratura română consider că este de o importanță maximă predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară și de aceea este esențială abordarea serioasă a acestor noțiuni în triada predare-învățare-evaluare; triadă pe care mi-am axat întreaga lucrare.
II. NOȚIUNI DE TEORIE LITERARĂ CUPRINSE
ÎN PROGRAMA DE GIMNAZIU ȘI ÎN MANUALELE ȘCOLARE
Noțiunile de teorie literară se întroduc treptat atât în programele școlare cât și în manualele școlare, astfel chiar din clasele mici elevii sunt familiarizați cu noțiuni de teorie literară precum: opera literară, personajul literar, moduri de expunere: dialogul, narațiunea și descrierea, dar și unele elemente de versificație precum versul, strofa etc.
În clasele V-VIII, elevii aprofundează noțiunile de teorie literară învățate în clasele primare și învață altele noi pe care le întâlnesc în diferite opere literare. Astfel, programa școlară de clasa a V-a cere elevilor să învețe următoarele noțiuni de teorie literară: opera literară, textul literar; opera lirică (Fulg de Nicolae Labiș;): versul, strofa, rima; opera epică: schița (Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea), basmul (Aleodor împărat), moduri de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul (Puiul de Ioan Al. Brătescu-Voinești); modalități de caracterizare a unui personaj (Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu). Dintre figurile de stil: epitetul (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu), personificarea (Fulg de Nicolae Labiș), enumerația (Ardealul de Nicolae Bălcescu) comparația și repetiția (Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri).
Programa clasei a VI-a cuprinde unele noțiuni care au fost învățate în clasa aV-a, dar și alte noțiuni noi: opera literară, genul epic (Sobieski și românii de Costache Negruzzi; D-l Goe de I.L Caragiale; Budulea Taichii de Ioan Slavici): momentele subiectului, rezumatul, caracterizarea personajelor, moduri de expunere: narațiunea, descrierea, dialogul, monologul, trăsături ale diferitelor specii epice, fabula (Bivolul și coțofana de George Topârceanu); genul liric: pastelul (Mărțișor de Ion Pillat), doina populară (Doina), versificația: tipuri de rimă, măsura, figuri de stil: epitetul, comparația, metafora, enumerația, repetiția, personificarea, antiteza (O, rămâi de Mihai Eminescu).
Pentru clasa a VII- a noțiunile de teorie literară prevăzute în manuale și programele școlare sunt cele învățate în clasele anterioare: genul epic și liric cu diverse specii și trăsături ale acestora (Călin, file din poveste de Mihai Eminescu; Monastirea Argeșului, Pașa Hassan de George Coșbuc, Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri), la care se adaugă specii literare noi precum: nuvela (Două loturi de I. L. Caragiale), imnul (Deșteaptă-te, române! de Andrei Mureșanu); figuri de stil: aliterația, metafora, hiperbola, iar la noțiunile de versificație pe lângă tipurile de rimă se adaugă ritmul iambic și trohaic.
În programa și manualele școlare pentru clasa a VIII-a se reîntâlnesc toate noțiunile de teorie literară învățate în clasele V-VII referitoare la genul epic, liric cu specii diferite și caracteristicile acestora (Doina de Octavian Goga, Dorința de Mihai Eminescu, Iertare de Al. Macedonski, Dincolo de nisipuri de Fănuș Neagu) la care se adaugă balada populară (Miorița), romanul (Baltagul de Mihail Sadoveanu) și genul dramatic (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale). Figurile de stil sunt cele învățate în clasele anterioare la care se adaugă alegoria, iar în mod facultativ și invocația, interogația retorică și exclamația retorică. De altfel, până la sfârșitul clasei a VIII-a elevii reactualizeză toate noțiunile de teorie literară învățate în gimnaziu deoarece sunt cerute și de programa pentru examenul național.
Pe lângă speciile literare cerute de programă uneori manualul oferă și alte texte suport precum psalmul, specie ce aparține genului liric, legenda, parabola, snoava ce aparțin genului epic, dar și proverbele și zicătorile ce aparțin genului aforistic.
III. NECESITATEA STUDIERII NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ
ÎN VEDEREA DESCIFRĂRII LIMBAJULUI ARTISTIC
III.1 Opera literară: realitate și ficțiune
Opera literară este o creație cu valoare estetică. Ea are un univers propriu și imaginar, valorificând limbajul artistic. Prin opera literară, autorul (cunoscut sau anonim) își expune și susține atitudinile, sentimentele, concepțiile proprii despre relația cu oamenii, natură, lume, viață sau Divinitate într-o formă unică, irepetabilă.
În textul literar, viața apare în bogăția ei vastă pentru că ,,o operă literară, care configurează numai viața lăuntrică a omului, fără interacțiunea vie dintre aceasta și obiectele mediului ei istoric se dizolvă fără lipsă de contur și substanță artistică” .
Originalitatea unei opere literare se confundă în mare măsură cu personalitatea scriitorului pentru că acesta ,,creează niște mase de cuvinte în care se descrie în mare pe sine”. Totodată originalitatea unei opere este strâns legată de viziunea artistică a scriitorului definită ca fiind modul propriu prin care autorul se raportează la întregul univers și pe care apoi îl transpune sau îl transformă prin limbajul artistic. Acesta din urmă este principalul element în realizarea unei opere literare, iar scriitorii de mare talent sunt numiți și ,,maeștri ai cuvântului”.
Este semnificativ faptul că în literatură toate personajele, întâmplările se bucură de o deplină libertate de acțiune, într-o lume cu legi proprii, diferite de cele ale realității. De fapt, evenimentele dintr-un text literar sunt ,,reale” atunci când trăiesc în conformitate cu propriile legi. În operele literare realitatea nu poate fi strict obiectivă chiar dacă multe din întâmplări și personaje își au originea în realitățile vremurilor în care au fost scrise pentru că a povesti înseamnă și ,,a reconstitui haosul de evenimente ce formează țesătura unei existențe”. Așadar, în textul literar se pot relata evenimente verosimile, dar diferitele particularități ale limbajului subiectivizează opera și emoționează cititorul.
Ficțiunea (din lat. ,,ficțio”= creație a imaginației, născocire) rămâne trăsătura specifică a unei opere literare prin capacitatea de a sugera iluzia unor întâmplări adevărate, care, de fapt sunt o plăsmuire a imaginației autorului. Pentru a pătrunde în subiectul unei opere cititorul pare a semna un pact ficțional cu autorul pentru că ,,lumile narative sunt parazite ale lumii reale”. Ficțiunea implică un proces delicat de interpretare și imaginare a realității pe care fiecare cititor îl percepe diferit, potrivit construcției sale sufletești, a capacităților de interpretare. De mule ori cititorul poate să subînțeleagă din text ceea ce autorul nu spune explicit. Interpretările unui text pot fi multiple și, evident pot cuprinde o sferă mult mai largă decât cea la care s-a gândit creatorul acestuia.
În literatură, cuvântul este utilizat cu sens conotativ și prinde contur diferit prin figurile de stil care diminuează sau accentuează diferența dintre realitate și ficțiune.
III.2. Limbajul artistic: stil, originalitate și expresivitate
Stilul poate fi considerat felul propriu de a se exprima al unei personane, felul propriu de a fi al unui individ: ,,Le stil c’est l’homme meme”(,,Stilul este omul însuși”) – după expresia celebră a lui Buffon; stilul e acel ,,ceva” care face inconfundabil un individ și ține de trăsăturile de personalitate ale fiecăruia. Făcând referire la stilul unei opere literare, acesta constituie totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le utilizează un autor într-o operă. Referindu-ne la stilul specific al unui autor se poate afirma faptul că adepți ai viziunii tradiționale vedeau în stil doar un factor de limbă, pe când modernii țin să reliefeze strânsa legătură dintre anumite procedee artistice utilizate și modul de a gândi al unui autor. Se poate sesiza faptul că stilul unui autor poate fi corelat cu etnia, religia sau uneori chiar condiția socială. Așadar, stilul depinde de potențialul diferit al fiecărei personalități și poate trăda realități sociale sau chiar psiho-sociale; el este expresia unei mentalități, a unei trăiri diferite. În acest sens, stilul este echivalent al creativității individuale, este vocea diferită a fiecărui scriitor. Toate operele literare oglindesc stilul individual al celui care le-a scris, modul de a folosi o limbă, libertatea de folosi cuvintele unei limbi în combinații diferite etc.
Limba și literatura sunt într-o relație de interdependență deoarece limbajul se concretizează în literatură prin operele literare și reliefează modul în care autorul reușește să îmbine forma și conținutul unei limbi; este vorba despre limbajul poetic al fiecărui autor. Limbajul poetic sau limbajul artistic este acel limbaj care valorifică la un grad cât mai înalt universul imaginar al unui autor. Toate oprele literare se adresează gândirii și simțirii de aceea limbajul este unul care chiar ,,provoacă” aceste simțuri; are o valoare etică și estetică și se adresează unor categorii diferite de cititori. Limbajul poetic este perceput ca o abatere de la limbajul utilizat în mod obișnuit prin utilizarea figurilor de stil. Poetul se exprimă prin limbajul artistic care e unic și original. Limbajul utilizat de autori în operele literare iese în evidență prin întrebuințarea diferită a limbii, prin utilizarea figurilor de stil, a tropilor. Prin înseși definiția lor, figurile de stil sau tropii reprezintă o schimbare a gândirii sau a expresiei într-un mod diferit de cel obișnuit.
Analizând conceptul de expresivitate, se poate seziza, faptul că domeniul stilisticii cuprinde și domeniul expresivității pentru că ,,zona stilistică a limbii este alcătuită din fapte de stil […] iar expresivitatea unui popor este influențată și de modul de viață al acestuia”. Astfel, expresivitatea poetică reprezintă ,,o calitate fundamentală a limbajului artistic, subordonată funcției estetice a limbii și manifestată într-un context, în vederea realizării unui accord, perceput de cititor ca pregnant și desăvârșit, între mijloacele lingvistice individuale și sensul comunicării artistice”.
Așadar se poate afirma faptul că există o strânsa legătură, chiar o interdependență între stil, originalitate și expresivitate în toate operele literare, iar pentru înțelegerea cât mai profundă a acestora este necesar ca elevii să cunoască și să identifice cât mai multe figuri de stil și să cunoască noțiunile de teorie literară.
IV. FIGURILE DE STIL
IV.1 Caracteristici generale ale figurilor de stil
Stilul unei opere sau limbajul unei opere literare este unic prin figurile de stil utilizate de creatorul acesteia. Figura de stil este un ,,procedeu stilistic care rezultă din organizarea cu intenție artistică a cuvintelor în vers sau în frază.[…] Din sens conotativ, plurisemnificant al cuvintelor, rezultă figurile de stil.” Figurile de stil, tropii au un mare rol în sporirea expresivității limbajului artistic, dând o și mai mare forță ideilor din text datorită faptului că acestea presupun modificarea sensului unui cuvânt. De aceea în structura figurilor de stil trebuie ținut cont atât de sensul propriu cât mai ales de sensul figurat al unui cuvânt care apare în context deoarece ,,tropii au calitatea de a trezi o atitudine emoțională în raport cu tema (cu obiectul despre care se vorbește) de a sugera niște sentimente, au un sens totodată axilogic și afectiv”. Sensul figurat al unui cuvânt este de fapt sensul conotativ al unui cuvânt și pe care se construiește întreaga figură de stil.
Casificarea figurilor de stil este diferită de la un teoretician la altul, de aceea există mai multe modalități de clasificare a acestora. Pentru unii teoreticieni figurile de stil și tropii constituie noțiuni identice, iar pentru alții nu. Astfel, unii consideră tropii procedee morfologice iar figurile de stil procedee artistice. Astfel sunt considerați tropi: metafora, alegoria, metonimia și sinecdoca, iar figurile de stil: comparația, epitetul, antiteza, hiperbola, enumerația. O clasificare a figurilor de stil este în funcție de nivelul la care acționează: gramatical (anacolutul, enumerația, inversiunea, repetiția) și semantic (epitetul, metafora, hiperbola). O altă clasificare a figurilor de stil este în: figuri de sunet (aliterație, asonanță, onomatopee), figuri de construcție (enumerația, repetiția, anacolutul, inversiunile etc), figuri semantice sau tropii (comparația, metafora, metonimia, epitetul, personificarea etc) și figuri de gândire (antiteza, hiperbola, ironia, alegoria etc). Teoriile moderne clasifică tropii în: 1. tropii echivalenței: tropii analogiei (epitetul, comparația, metafora, personificarea, hiperbola, alegoria, litota, etc) și tropii contradicției (antiteza, ironia, eufenismul, antifraza etc); 2. tropii contiguității (metonimia, sinecdoca, etc).
IV.2. Figuri de stil studiate în gimnaziu
Figurile de stil cerute de programa școlară pentru gimnaziu sunt: alegoria, aliterația, antiteza, comparația, enumerația, epitetul, hiperbola, inversiunea, metafora, personificarea și repetiția. Pe lângă aceste figuri de stil în multe dintre textele oferite ca suport de către manualele alternative se întâlnesc și următoarele figuri de stil: asonanța, exclamația retorică, interogeția retorică și invocația retorică. Acestea din urmă sunt studiate doar facultativ. Este relevant faptul că toate figurile de stil se pot întâlni în toate genurile literare și urmează să le tratez separat în paginile ce urmează (în ordine alfabetică).
Alegoria ( în limba greacă ,,allegoria”= vorbire figurată) presupune prezentarea unei idei, a unei noțiuni abstracte cu ajutorul unor lucruri sau întâmplări concrete. Este cea mai amplă figură de stil deoarece în componența ei intră și alte figuri de stil precum: epitete, comparații, hiperbole, metafore, repetiții, personificări. ,,Alegoria are menirea să comunice o imagine stilizată excasiv a condiției umane în ipostazele ei cele mai ontologic hotărâtoare. Poetul alegoric caută o expresie figurată pentru marile întrebări și procupări ale existenței. Puterea ei sugestivă stă permanent în dubla viziune și semnificațiile de adâncime virtualmente nelimitate”
Alegoria este întâlnită în fabule, legende, balade, basme și epopee. Prin această figură de stil autorul spune un lucru, dar înțelesul acestuia este mult mai profund.
Astfel, ideea morții în Miorița este prezentată sub forma unei nunți cosmice: ,,Să le spui curat /Că m-am însurat/ C-o mândră crăiasă, /A lumii mireasă;/ Că la nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele și luna/ Mi-au ținut cununa./ Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași,/ Preoți, munții mari,/ Păsări, lăutari,/ Păsărele mii,/ Și stele făclii!”. Tot moartea este substituită de această dată cu jocul în De-a v-ați ascuns de Tudor Arghezi: ,,Dragii mei, o să mă joc odată/ Cu voi de-a ceva ciudat./ Nu știu când o să fie asta, tată,/ Dar, hotărât o să ne jucăm odată,/ Odată, poate, după scăpătat.// E un joc viclean de bătrâni/ Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tine,/ Joc de sluji și joc de stăpâni,/ Joc de păsări, de flori, de câni,/ Și fiecare îl joacă bine. […]” Condiția omului de geniu este transpusă alegoric în Luceafărul de Mihai Eminescu, dar și în Riga Crypto și Lapona Enigel de Ion Barbu; aspirația spre ideal a emirului este transpusă alegoric în Noapte de decembrie de Alexandru Macedonski.
Aliterația (în limba latină al + littera = repetarea aceleiași litere) constă în repetarea unor consoane de obicei din rădăcina cuvântului cu scopul de a avea un efect imitative. Datorită efectului său imitative, aliterația este numită și armonie imitativă.
Exemple: ,,Vâjâind ca vijlia și ca plesnetul de ploaie…. Urlă câmpul și de ropot și de strigăt de bătaie.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III); ,,Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine” (Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)); ,,Un an dând d-ani, leag-an d-an, d-ani vani” (Alexandru Macedonski, Înmormântarea și toate sunetele clopotului).
Antiteza (în limba gracă anthitesis = opoziție) este figura de stil care se realizează prin alăturarea a doi termeni total opuși pentru a se evidenția cânt mai bine contrastul dintre ei. Opoziția poate fi la nivelul a două cuvinte, prsonaje, idei, fapte, obiecte etc.
Exemple: opoziția între termeni: ,, Voi credeți în scrisul vostru, noi nu credem în nimic” (Mihai Eminescu, Epigonii); opoziția între personaje și faptele lor: ,, Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai!/ Aleargă năvală nebună./ Împrăștie singur pe câți îi adună/ […]- Stai, pașă! Să piară azi unul din noi./ Dar pașa mai tare zorește;/ Cu scările-n coapse fugaru-și lovește […] (George Coșbuc, Pașa Hassan”. Alte opoziții întâlnim în Luceafărul, Înger și demon, Împărat și proletar de Mihai Eminescu, Riga Crypto și Lapona Enigel de Ion Barbu, Noapte de decembrie de Alexandru Macedonski, dar și în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu.
Asonanța (în limba latină ad+ sonare = la+ a suna) este o figură de stil care constă în repetiția unei vocale în două sau mai multe cuvinte. Asonanța este o figură de stil sonoră.
Exemple: ,, Nunul mare, mândrul soare și pe nună, mândra lună” (Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)); ,,Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate” (Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia).
Comparația (în limba latină comparațio = asemănare) este figura de stil care constă în alăturarea a doi termeni pe baza unor însușiri comune pentru a se scote în evidență trăsăturile primului termen. Asemănarea dintre cei doi termeni se realizează prin intermediul cuvintelor: ca, precum, cum, cât, asemenea, aidoma, la fel (cu), întocmai (cu) etc. ,,Comparația ajută cititorul să înțeleagă sau să-și imagineze ceva altfel decât era obișnuit. Comparația întărește impresia provocată asupra cititorului de primul termen sau, dimpotrivă, îl pune pe acesta într-o lumină nouă, surprinzătoare față de ceea ce se știa deja despre el.”
Exemple: ,,Frunzele-i cad, zbor în aer și de crengi se dezlipesc/ Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.” ( Vasile Alecsandri, Sfârșit de toamnă); ,,Nalt cât casa,/ Verde ca mătase” (Ghicitoare – Folclor), ,,[…] pe urmă, șapte zile de-a rândul a ouat câte un ou, în tot șapte ouă mici ca niște cofeturi și a început să le clocească […]” (I. Al. Brătescu-Voinești, Puiul).
Enumerația (în limba latină enumeratio = înșirare) constă într-o înșiruire de termeni de același fel sau cu sensuri apropiate pentru a-i scoate în evidență sau doar pentru a detalia o imagine, un tablou etc.
Exemple: ,,Ia, eu fac ce fac de mult,/ Iarna viscolul ascult,/ Crengile-mi rupându-le,/ Apele-astupându-le” (Mihai Eminescu, Revedere); ,,căci eu iubesc/ și ochi, și flori, și buze, și morminte” (Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii); ,,În pântecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa: sarea, ferul, argintul, arama, plumbul, mercuriul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul […]” (Nicolae Bălcescu, Ardealul- Românii supt Mihai-Voievod Viteazul).
Epitetul (în limba greacă epitheten = care e pus lângă) este figura de stil care exprimă însușiri deosebite ale acțiunilor sau obiectelor pentru a le prezenta într-o lumină nouă, dar și pentru a da mai multă expresivitate textului. ,,Epitetul este cel mai răspândit procedeu stilistic prin care se dă realității o imagine cât mai vie și mai convingătoare, transmițându-se în același timp și sentimentele scriitorului.”
Epitetele pot fi clasificate în funcție de partea de vorbire ale cărei însușiri le determină în epitete ale substantivului: ,,Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă;/ Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.” (Lacul de Mihai Eminescu) și epitete ale verbului: ,,pădurea lin suspină” (Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)). În funcție de așezarea sa, epitetul poate fi postpus: ,,Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gând răzleț” (George Coșbuc, Nunta Zamfirei) ,,Umplu aerul văratic de mireasmă și răcoare” (Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)) și antepus ,,Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită.” (Vasile Alecsandri, Sfârșit de toamnă); ,,Lin viorile răsună…”(Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)). O altă clasificare a epitului poate fi în funcție de numărul de cuvinte ce însoțesc cuvântul determinat. Astfel sunt epitete simple: ,,Vom visa un vis ferice” (Mihai Eminescu, Dorința), epitete duble: ,,Luna pe cer trece-așa sfântă și clară…” (Mihai Eminescu, Sara pe deal) și epitete multiple: ,,Dascălul nostru era un holtei frumos, zdravăn și voinic” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie). Există și alte clasificări: epitet personificator: ,,lacul care-n tremur somnoros și lin se bate…”(Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)), epitete morale: ,,Sălbatecul vodă-i în zale și fier” ( George Coșbuc, Pașa Hassan) etc.
Exclamația retorică (în limba latină exclamațio = strigăt) constă într-un enunț cu valoare exclamativă prin care autorul își exprimă o serie de sentimente sau scoate în evidență o idee, un gând, o poruncă, o uimire etc. Exclamația retorică se remarcă prin utilizarea semnului exclamării (!).
Exemple:,,Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ!” (Andrei Mureșanu, Deșteaptă-te, române!); ,,Ah! În curând satul în vale-amuțește; / Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbește” (Mihai Eminescu, Sara pe deal).
Hiperbola (în limba greacă hyper = peste, deasupra; ballein = a arunca) este o figură de stil prin care se mărește sau se micșorează intenționat trăsăturile unei ființe, ale unui fenomen sau ale unui obiect în scopul accentuării expresivității textului.
Exemple: ,,Din când în când o trăsnitură colosală umplea văile munților; erau fagii, paltinii sau brazii amețitor de înalți, care, în căderea lor prăpăstioasă, sfărâmau și doborau tot în calea lor” (Calistrat Hogaș, Amintiri dintr-o călătorie); ,,Și sufla un vânt,/ Un vânt pre pământ,/ Paltini că-ndoia,/ Brazi că despoia,/ Munții răsturna,/ Iar pe Ana Nici c-o înturna!” (Monastirea Argeșului); ,,Sălbatecul vodă e-n zale și-n fier,/ Și zalele-i zuruie crunte,/ Gigantică poart-o cupolă pe frunte/ Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda-i din stânga ajunge la cer,/ Și vodă-i un munte”(George Coșbuc, Pașa Hassan).
Interogația retorică ( în limba latină interrogațio = întrebare) sau interogația poetică constă în adresarea unei întrebări sau a mai multor înntrebări, fără a se aștepa vreun răspuns, acesta fiind subînțeles. Prin interogație, autorul poate să-și exprime sentimente diferite precum: uimirea, teama, îndoiala, frica, revolta, durerea etc. Interogația retorică se remarcă prin semnul întrebării (?).
Exemple: ,,În care brad, de care creangă/ Plânsoarea ta s-a aninat?” (Octavian Goga, Doina); ,,Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca, punând mâna pe ei, Să-i împarți în două cete; în smintiți și în mișei…?” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III).
Inversiunea ( în limba latină inversio = răsturnare) este un procedeu sintactic (o abatere de la topica normală) și totodată o figură de stil care constă în așezarea diferită a ordinii cuvintelor într-o propoziție (adjectivul în fața substantivului, adverbul în fața verbului), sau, mai rar a ordinii propozițiilor într-o frază.
Exemple: ,,Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă” (Vasile Alecsandri, Iarna); Peste vârf de rândunele/ Trec în stoluri rândunele” (Mihai Eminescu, Ce te legeni…),,Bătrânul Dan trăiește[…]” (Vasile Alecsandri, Dan, căpitan de plai).
Invocația retorică (în latină invocatio = rugă, chemare), este un procedeu stilistic prin care autorul adresează o rugăciune către o muză pentru a obține inspirație sau către divinitate pentru a obține ajutor.
Exemple: ,,Iertare! Sunt ca orice om” (Alexandru Macedonski, Iertare); ,,-Suflă, Doamne un vânt,/ Suflă-l pe pământ,/ Brazii să-i despoaie,/ Paltini să îndoaie,/ Munții să răstoarne…”(Monastirea Argeșului).
Metafora (în limba greacă metaphora = transport) ,,este o figură de stil prin care se realizează trecerea de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, cu o încărcătură emoțională semnificativă. Metafora pornește, de obicei, de la o comparație, prin renunțarea la elementele de legătură.” Metafora are la bază un transfer de sens de la un cuvânt la altul, pe baza unei asemănări presupuse de autor (acesta este și motivul pentru care o metaforă este mai greu de descifrat decât alte figuri de stil). Fiind o figură de stil deosebit de profundă și deschisă unor interpretări multiple, de multe ori , metafora a fost numită chiar ,,regina figurilor de stil”.
Într-o metaforă pot fi prezenți ambii termini sau numai unul. Când sunt prezenți ambii termini, metafora este explicit: ,,Și din neguri, dintre codri/ Tremurând s-arată luna/ Doamna mărilor ș-a nopții/ Varsă liniște și somn” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a); când este prezent doar unul dintre termini, metafora este implicită: ,,Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă./ Prin care trece albă regina-nopții moartă” (Mihai Eminescu, Melancolie). Din punct de vedere al părților de vorbire prin care se exprimă, metaforele pot fi: nominale (în cazul în care au ca nucleu un substantive) și verbale (în cazul în care au ca nucleu un verb). Exemple:,,În cuibar rotind de ape peste care luna zace” ( Mihai Eminescu, Călin (file din poveste)); ,,Magul privea în oglinda lui de aur” (Mihai Eminescu, Memento mori); ,,Seceta a ucis orice boare de vânt” (Nicolae Labiș, Moartea căprioarei); Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”(Miorița) – metaforă dublă.
După conținut, metaforele pot fi ,,plasticizante, care nu îmbogățesc conținutul ca atare al faptelor la care se referă și revelatorii, capabile să sporească semnificația faptelor. Primele sunt născute din nevoia limbajului de a plasticiza un termen prin altul […] Metaforele revelatorii sunt destinate să scoată la iveală ceva ascuns, săreveleze sau să capteze sensuri noi”. De exemplu: ,,Din vârf de munți amurgul suflă/ cu buze roșii/ în spuza unor nori” (Lucian Blaga, Amurg de toamnă) conține o metaforă plasticizantă, dar ,,Mamă, tu ai fost odat mormântul meu./ De ce îmi e așa de teamă – mamă – să părăsesc iar lumina?” (Lucian Blaga, Din adânc) conține o metaforă revelatorie. O altă împărțire ametaforelor este în metafore personificatoare, cosmologice,unificatoare și sintetice.
Uneori metaforele se încarcă de sensuri multiple și ambigue: ,,Cântecul tău a umplut clădirea toată,/ Sertarele, cutiile, covoarele,/ Ca o lavandă sonoră. Iată,/ Au sărit zăvoarele./ Și mănăstirea mi-a rămas descuiată” (Tudor Arghezi, Morgenstimmung).
Personificarea (în limba latină persona = mască) este procedeul stilistic prin care se atribuie însușiri omenești ființelor necuvântătoare, lucrurilor sau fenomenelor naturii. În vechime a fost numită și prozopopee. Personificarea apare foarte frecvent atât în genul epic, cât și în genul liric, scopul acesteia este de a institui o relație cât mai aproape de universul uman. Prin personificare imaginea creată este dinamizată și însuflețită.
Exemple: ,,Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace, Dorm și florile-n grădină, Dormi în pace!” (Mihai Eminescu, Somnoroase păsărele); ,,[…] timpul își întinde leneș clipele/ și ațipește între flori de mac” (Lucian Blaga, Vara); ,, – Eu o să zbor; voi să rămâneți nemișcați; care zboară e pierdut. Ați înțeles?” (Ioan Al. Brătescu-Voinești, Puiul).
Repetiția (în limba latină repetitio = copie, repetare) este o figură de stil care constă în folosirea repetată a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte cu scopul de a atrage atenția asupra acestora. Este utilizată în toate genurile literare. De multe ori, repetiția creează o anumită gradație într-un text, sau alteori poate să urmărească amplificarea unei emoții sau doar crearea unui efect muzical.
Exemple: ,,Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iarăși” (Vasile Alecsandri, Iarna); ,,Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III).
IV.3. Modele de lucru în lecție
Predarea și învățarea noțiunilor de teorie literară, deci implicit și a figurilor de stil se realizează prin respectarea anumitor etape ale lecției. Etapele predării figurilor de stil sunt diferite de cele întâlnite în lecțiile de analiză literară sau de caracterizare a personajului. Acestea presupun:
1.Contactul cu textul-model;
2.Identificarea noțiunilor de stil (a figurilor de stil);
3.Elaborarea definiției (prin diferite mijloace și metode);
4.Ilustrarea definiției cu alte exemple.
Este foarte important ca textele-suport să fie bine alese, iar ,,termenii folosiți în lecțiile de limbă și literatură română să fie definiți și explicați pe baza genului proxim și a diferenței specifice, utilizând numeroase exemple.”
Model de predare a noțiunilor de teorie literară: epitetul la clasa aV-a.
Aceată noțiune literară (epitetul) se poate preda abia după ce elevii cunosc foarte bine textul suport (Fiind băiat păduri cutreieram de Mihai Eminescu) și după ce a fost făcută o analiză primară a acestuia și au fost învățate și imaginile poetice.
Pentru captarea atenției elevilor le reamintesc acestora faptul că Mihai Eminescu creează diferite imagini poetice vizuale auditive, olfactive. (Elevii sunt solicitați să dea exemple). Acestea au rolul de a transmite într-un mod cât mai frumos sentimentele poetului. Pentru a crea aceste imagini poetul asociază diferite cuvinte deosebite cum ar fi:,,freamăt lin”, miros adormitor” în prima strofă. Aceste cuvinte deosebite se numesc epitete. (Fiind o clasă la început de ciclu, vor fi ajutați mai mult). Elevii vor avea definiția epitetului și pe retroproiector de unde o notează în caiete: epitetele sunt cuvinte care exprimă însușiri deosebite ale obiectelor sau ale acțiunilor, prezentându-le într-o lumină nouă.
Totodată reamintesc elevilor faptul că au învățat și în clasa a IV-a personificarea (când se atribuie însușiri omenești ființelor, lucrurilor, care de fapt în mod real nu pot face aceste lucruri: ex. capra vorbește cu iezii ca și o mamă, etc) și comparația: ex. roșu ca mărul, tare ca fierul, alb ca zăpada. Elevii sunt solicitați să dea și ei exemple. (Capra, iezii, lupul sunt personificați. Comparații sunt: ,,tare ca fierul”, ,,negru ca tăciunele” etc.)
Toate aceste construcții ajută autorul să se exprime cât mai bine și mai frumos și se numesc figuri de stil, deci și epitetul este o figură de stil. Scriu pe tabla magnetică, iar elevii în caiete: epitetul este o figură de stil deoarece cu ajutorul acesteia autorul își transmite mai bine și într-un mod cât mai frumos propriile idei, gânduri și sentimente.
În continuare, scriu pe tablă următoarele construcții, iar elevii în caiete: brățară aurie, toamnă aurie și apoi întreb elevii care dintre cele două construcții au capcitatea de a exprima ceva într-un mod deosebit. (Elevii observă că termenul aurie are valoare de epitet numai în relație cu substantivul toamnă.)
Se lucrează cu manualul, cu txtul-suport în față. Elevii sunt solicitați să identifice din prima strofă a poeziei ,,Fiind băiet păduri cutreieram…” de Mihai Eminescu cuvintele deosebite. (Sunt identificate imagini precum ,, freamăt lin”, ,,miros adormitor”.)
Spuneți ce credeți că vrea poetul să spună prin aceste asocieri? (Prin ,,freamăt lin”, autorul dorește să atragă atenția asupra faptului că vântul adia ușor, iar prin ,,miros adormitor vrea să arate că era un fel de miros liniștitor, plăcut etc).
Se procedează similar cu epitetele din următoarea strofă a poeziei. După ce sunt identificate epitetele, elevii arătă ce exprimă aceste cuvinte. Se notează în caiete și faptul că următoarele cuvinte: ,,din basme”, ,,argintie”, ,,de ceață”, ,,tainic”, ,,cu dulceață” etc au rolul de a exprima caracteristici deosebite ale unor lucruri, ființe, acțiuni sau împrejurări.
Oral se identifică epitetele și din ultimele două strofe ale poeziei, apoi se rezolvă exercițiul 1 pagina 26 și exercițiul 3 pagina 27- oral și în scris.
Pentru însușirea cât mai bine a noii noțiuni dau elevilor de rezolvat în scris un exercițiu de pe fișa de muncă independentă. (Împart elevilor o fișa de muncă independentă pe care au de identificat și de explicat semnificația epitetelor din două strofe din poezia Dimineața de Vasile Alecsandri: ,,Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură,/ Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură/ În curând și el apare pe-orizonul aurit,/ Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit.// El se-nalță de trei suliți pe cereasca mândra scară/ Și cu raze vii sărută june flori de primăvară,/ Dediței și viorele, brebenei și toporași/ Ce răzbat prin frunzi uscate și s-arată drăgălași”).
Elevii rezolvă exercițiul de pe fișă în 10 minute. Corectez fișele-oral.
Dacă timpul permite, se va rezolva următorul exercițiu: Descrieți în aproximativ 7-8 rânduri anotimpul toamna folosind cel puțin 5 epitete (timp de muncă 8 minute).
IV. GENUL LIRIC
Denumirea de ,,liric” vine de la liră, un instrument muzical al zeului Apollo. În antichitate, poezia lirică presupunea orice poezie ce se poate cânta. Azi, termenul și-a lărgit și schimbat sensul și desemneză modul specific de raportare a poetului la propriul eu și la lume. În acest sens, ,,poezia are o realitate a ei, diferită de lumea fenomenală. Simplu spus, poezia este înțeleasă ca răsfrângere, interioritate și muzică”
IV.1 Caracteristici ale genului liric
Genul liric este genul literar în care eul liric (vocea interioară a poetului) transmite o stare emoțională (de bucurie, admirație, melancolie, nostalgie, tristețe, uimire) cititorului. Trăirea eului liric este una subiectivă, iar discursul liric are un conținut inteligibil doar în contextul operei
Genului liric îi aparțin următoarele caracteristici: modul de expunere predominant este descrierea, iar expresivitatea textului este dată de diferite procedee artistice, imagini artistice, figuri de stil și elemente de versificație, eul liric își face simțită prezența prin verbe sau pronume utilizate la persoana I. Deoarece principalul element în realizarea unei operere lirice este cuvântul, marii poeți sunt numiți și ,,maeștri ai cuvântului”.
Descrierea este modul de expunere în care sunt înfățișate trăsăturile unui obiect, a unei priveliști, fenomen din natură, chipuri de oameni, stări sufletești etc. Descrierea poate fi de tip portret când se descriu trăsături morale și/sau fizice ale unei ființe reale sau imaginare (Portret de Tudor Arghezi, Portret de George Topîrceanu) și mai poate fi de tip tablou când se înfățișează un interior, o scenă din viața cotidiană sau un colț de natură (Iarna de Vasile Alecsandri).
Imaginile artistice sunt modalități prin care eul liric prezintă realitatea.,,Imaginea e modul de exprimare în poezie, e însuși limbajul poeziei.” Imaginile poetice incifrează o idee poetică pe care fiecare cititor o interpretează în stilul propriu. Imaginile artistice stârnesc în mintea cititorului un fel de tablou. Imaginile artistice întâlnite în diferite opere literare sunt: vizuale, auditive, olfactive, motorii și tactile.
Imaginile vizuale apelează la simțul vizual: ,,Pe câmpi un văl de argintie ceață,/ Sclipiri pe cer, văpaie preste ape” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu). Imaginile auditive sunt cele care doresc să solicite auzul: ,,Boii rag, caii nechează, câinii latră la un loc”(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri). Imaginile olfactive fac apel la simțul olfactiv: ,,Și un miros venea adormitor” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu). Imaginile motorii, motrice sau de mișcare sunt printre cele mai frecvent întâlnite alături de cele vizuale: ,,Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi, /Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.” (Mărțișor de Ion Pillat). Imaginile tactile apelează la simțuri și sunt mai puțin întrebuințate comparativ cu celelalte imagini poetice:,,Iar păru-i blond și moale ca mătasa” (Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu).
Figurile de stil, tropii (alegoria, aliterația, antiteza, comparația, enumerația, epitetul, hiperbola, interogația, inversiunea, invocația, metafora, personificarea repetiția etc) au un mare rol în sporirea expresivității limbajului artistic dând o și mai mare forță ideilor poetice din text: (de aceea sunt tratate detaliat într-un capitol din această lucrare).
O caracteristică aparte a genului liric este versificația, desigur această caracteristică o are și epica în versuri. Versificația este tehnica ce se ocupă de alcătuirea versurilor. Versul reprezintă un rând dintr-o poezie. O grupare de mai multe versuri alcătuiesc o strofă. În fucție de numărul de versuri dintr-o strofă distingem: monostih, distih, terțină, catren, cvintet și sextină. Strofa care conține mai mult de șase versuri se numește strofă polimorfă. După numărul de cuvinte întâlnite într-un vers, acestea pot fi scurte sau lungi.
Versuri scurte: ,,Soare scurt în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici de rândunici,
Viorele și urzici…”
(Rapsodii de toamnă de G.Topîrceanu)
Versuri lungi: ,,Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer și de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc”.
(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri)
În general versul păstreză anumite reguli precum: rima, măsura, ritmul. Rima constă în potrivirea sunetelor finale de la două sau mai multe versuri începând cu ultima vocală accentuată. În acest sens există mai multe categorii de rime: rima împerecheată, rima încrucișată, rima îmbrățișată, monorima, versul alb și în unele cazuri întâlnim rima variată (amestecată).
Rima împerecheată este acea rimă în care se potrivesc sunetele finale de la primul vers cu al doilea și de la al treilea cu al patrulea (a a b b):
,,Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele
Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.”
(Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri)
Rima încrucișată este rima în care se potrivesc sunetele finale de la primul vers cu al treilea și de la al doilea vers cu al patrulea (a b a b):
,,Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam adesea lângă izvor,
Iar brațul drept sub braț eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetișor”.
(Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu)
Potrivirea primului vers cu al patrulea și al celui de-al doilea cu al treilea alcătuiesc rima îmbrățișată (a b b a):
,,Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad”
(Mai am un singur dor de Mihai Eminescu)
Monorima este potrivirea sunetelor finale a trei sau mai multe versuri dintr-o strofă a unei poezii (a a a a).
,,Pân-o fost Horea-mpărat,
Domnii nu s-au desculțat,
Nici în pat nu s-au culcat,
Nici la masă n-au mâncat.
(Folclor)
Versul alb este versul care nu are rimă, dar care totuși de cele mai multe ori respectă măsura, ritmul și accentul:
,,Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streșini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte”
(Sufletul satului de Lucian Blaga)
Rima conferă muzicalitate poeziei. După dispunerea accentului, rima poate fi feminină sau masculină. În cazul rimei feminine accentul cade pe penultima silabă:
,,Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele”
(Ce te legeni de Mihai Eminescu)
Spre deosebire de rima feminină, în cazul rimei masculine, accentul cade pe ultima silabă:
,,La pașa vine un arab
Cu ochii stinși cu graiul slab”
(El Zorab de George Coșbuc)
Măsura reprezintă numărul de silabe dintr-un vers. Măsura versurilor poate fi diferită sau poate să difere de la un vers la altul într-o poezie. Spre exemplu versul de mai jos are măsura de șaisprezece silabe:
,,A ve-nit toamn-na, a-co-pe-ră-mi i-ni-ma cu ce-va”
(Emoție de toamnă de Nichita Stănescu)
Ritmul unei poezii dat de succesiunea silabelor accentuate și neaccentuate dintr-un vers.
În acest sens putem vorbi despre ritm trohaic, ritm iambic și ritm amfibrahic (doar acestea se cer în programa de gimnaziu).
Ritmul trohaic este unitatea metrică alcătuită din două silabe dintre care prima este accentuată și a doua neaccentuată. De obicei ritmul trohaic este întâlnit în creațiile populare:
,,Doi-nă, doi-nă, cân-tec dul-ce
/ – / – / – / –
Când te-a-ud nu m-aș mai du-ce.
/ – / – / – / –
(Folclor)
Ritmul iambic este unitatea metrică alcătuită tot din două silabe, dar în acest caz prima este neaccentuată și a doua este accentuată:
,,A fost o-da-tă ca-n po-vești
/ – / – / – /
A fost ca ni-cio-da-tă”
/ – / – / –
(Luceafărul de Mihai Eminescu)
Ritmul amfibrahic este alcătuit dintr-o succesiune de trei silabe dintre care cea din mijloc este accentuată:
,,O doi-nă plân-ge sus pe cul-me”
/ – – / – – / –
(Doina de Octavian Goga)
IV.2. Specii literare
Speciile literare care aparțin genului liric și care sunt cerute de programa claselor V-VIII sunt: doina, imnul, oda, pastelul. Manualele școlare oferă ca text suport pe lângă aceste specii și psalmul.
Doina este o poezie lirică specifică folclorului muzical românesc, care exprimă sentimente de dor, de dragoste, de jale, de regret, de revoltă, de haiducie, de cătănie, de înstrăinare, de ciobănie etc. De obicei doinele se cântă. Melodia doinei se caracterizează prin un tempo larg, tărăgănat, motiv pentru care doinele poartă și denumirea de horă sau cântec lung. Din punct de vedere tematic doinele pot fi clasificate în funcție de sentimentul dominant (de dor, de jale, de haiducie, etc).
Dintre doinele populare amintesc: Cucul (doină de jale), Foaie verde fir mohor (doină de dragoste), Frunză verde pui de nuc (doină de înstrăinare), Mult mi-i dor (doina voinicească), Doină, doină, cântic dulce” (doină de jale), Frunză verde magheran (doină de haiducie), etc.
Sub influența doinei populare unii scriitori au scris și ei doine. Vasile Alecsandri (Doina), Mihai Eminescu (Doina), George Coșbuc (Doina), Tudor Arghezi (Doina), Șt. O. Iosif (Doină), George Bacovia (Doină), etc. Este de remarcat faptul că specia literară este numită încă din titlu și se repetă și în poezie, ea fiind personificată: ,,Copilo, tu eși gata/ De-a pururi să plângi!/ Și când ești tristă, Doino,/ Tu inima ni-o frângi […]”.
Imnul este o specie solemnă a genului liric. Etimologic, cuvântul imn provine din cuvântul grecesc hymnos care înseamnă cântec de biruință. La vechii greci, imnul era un cântec prin care se preamăreau zeii sau eroii legendari. Mai târziul cuvântul imn și-a lărgit sensul și prin imn era proslăvită divinitatea, diferite personalități sau evenimente. Începând cu secolul al XIX imnul capătă semnificația unui cântec solemn și exprimă idealurile de unitate națională ale unui popor. Eul poetic devine exponentul unei colectivități și folosește mult ca figură de stil exclamația retorică. Toate țările lumii au imnuri de stat care se cântă cu diferite prilejuri. După 22 decembrie 1989, imnul de stat al României este Deșteaptă-te române! de Andrei Mureșanu. Versurile acestui imn indeamnă la solidarite și menținera unității naționale după modelul înaintașilor: ,,Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani![…]”.
Melodia imnului nostru de stat îi aparține lui G. Ucenescu (cântăreț în strană la biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului), care a adaptat textului poetic un cântec al lui Anton Pann. Imnul este prezent de obicei pe prima pagină a oricărui manual de limba și literatura română și este tratat separat, ca suport de text atât în clasa aV-a cât și în a VII-a unde se predă noțiunea de imn.
În literatura română au scris imnuri: Vasile Alecsandri (Imn lui Stefan cel Mare), Ion Pillat (Imn de închinăciune), Vasile Voiculescu (Imn sufletului), Ioan Alecsandru (Imnele Țării Românești), iar în literatura universală: Claude-Joseph Rouget de Lisle (La Marseillaise), Fredr. Schiler (Către Bucurie), Ch. Baudelaire (Imn frumuseții).
Oda este o specie a genului liric înrudită cu imnul în care sunt exprimate sentimente de admirație, de venerație, de preamărire față de Dumnezeu, față de patrie, față de o personalitate, față de un ideal etc. În funcție de tema abordată, odele se clasifică în: ode religioase, eroice, patriotice, erotice. Modalitățile artistice folosite sunt: evocarea, invocația retorică, monologul liric, adresarea directă etc.
În literatura română au scris ode: Gh. Asachi (La patrie), Ion Pillat (Versul țării), Vasile Alecsandri (Odă ostașilor români), Mihai Eminescu (La Heliade), Al. Vlahuță (Lui Eminescu), Vasile Voiculescu (Grai valah), Lucian Blaga (Odă simlisimei flori). Printre cele mai frumoase ode închinate patriei române este și Patria română de George Coșbuc: ,,Patria ne-a fost pământul/ Unde ni-au trăit strămoșii,/ Cei ce te-au bătut pe tine,/ Baiazide, la Rovine,/ Și la Neajlov te făcură/ Fără dinți, Sinane-n gură,/ Și punând dușmani-n juguri/ Ei au frământat sub pluguri/ Sângele Dumbrăvii Roșii,/ Asta-i patria română/ Unde-au vitejit strămoșii![…]”.
Dintre poeții literaturii universale care au scris ode amintesc: Horațiu (Ode), Fr. Schiller (Către bucurie), A. S. Pușkin (Libertatea) etc.
Pastelul este o poezie lirică în care autorul descrie un tablou din natură (o priveliște, un colț din natură, un anotimp, aspecte din lumea plantelor și animalelor). Termenul pastel este luat din domeniul picturii unde desemnează un tablou realizat în creioane colorate. Într-un pastel predomină descrierea prin intermediul căreia autorul își exprimă propriile idei, sentimente, gânduri ( ipostaza eului liric este cea contemplativă).
Cuvântul pastel a fost folosit în literatura română pentru prima dată de către Vasile Alecsandri, având un ciclu de poezii intitulat Pasteluri (Iarna, Gerul, Miezul iernii, Oaspeții primăverii, Dimineața, Concertul în luncă, Secerișul, etc), poezii care impresionează prin frumusețea și luminozitatea peisajului descris: ,,În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,/ La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!/ E cocostârcul tainic în lume călător,/ Al primăverii dulce iubit prevestitor. […] Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață!/ În lume-i veselie, amor, sperare, viață,/ Și cerul și pământul preschimbă sărutări/ Prin raze aurite și vesele cântări!”
Alți poeți ai literaturii române care au scris pasteluri: George Coșbuc (Noapte de vară), Octavian Goga (Dimineața), George Bacovia (Pastel), Lucian Blaga (Toamnă de cristal), Șt. Octavian Iosif (Pastel), Ion Pillat (Mărțișor).
Din literatura universală au scris pasteluri: H. Heine (În amurg), E.Verhaeren (Octombrie), P. Verlaine (Marină) etc.
Psalmul este o poezie lirică religioasă, ce se aseamănă cu oda. Este închinată divinității. În funcție de mesajul psalmilor, aceștia pot fi: imnuri de slavă, rugăciuni de recunoștință, de implorare, de umilință sau de regret sau foarte rar pot exprima sentimente de dușmănie, ură, revoltă. Majoritatea psalmilor sunt insprați din Biblie sau din alte cărți religioase. Psalmii biblici sunt atribuiți regelui poet și profet David. Cartea a XI-a A Vechiului Testament cuprinde 151 de psalmi închinați divinității.
Cei mai cunoscuți psalmi din literatura noastră sunt cei ai lui Al. Macedonski incluși în ciclul Psalmi moderni și închinați lui Dumnezeu: ,,Doamne toate sunt prin tine;/ Și averea și puterea,/ Fericirea, mângâierea:/ Ce ne trebuie știi bine.[…] (Doamne, toate… de Al. Macedonski). Au mai scris psalmi: Tudor Arghezi (în volumul Cuvinte potrivite) Cezar Baltag (Monodie), Șt.Augustin Doinaș (Psalmi) etc.
IV.3. Modele de lucru în lecție
La limba și literatura română fiecare lecție, fiecare moment este unic și trebuie tratat într-un mod particular, totuși trebuie ținut cont și de anumiți ,,pași” ai lecției. Este foarte împortant ca elevii să cunoască noțiunile de teorie literară pentru a analiza corect orice text indiferent dacă este liric, epic sau dramatic. În general, când analizăm o specie a genului liric sau când dorim să încadrăm o operă ca aparținând unei specii a genului liric respectăm următorii pași:
1. Încadrarea operei (locul operei literare în creația autorului);
2. Titlul, tema, motivul operei etc;
3. Interogarea primară, adică înțelegerea în ansamblu a mesajului poetic;
4. Explorarea nivelurilor de expresivitate (nivelul fonetic, nivelul prozodic, nivelul punctuației, nivelul lexico-semantic, nivelul morfologic, nivelul sintactic și nivelul stilistic).
5.Reflecția sau opinia personală.
Model de analiză a unei poezii care aparține genului liric, la clasa a VIII-a:
Doina de Octavian Goga este o poezie reprezentativă pentru specia literară căreia îi aparține. După ce elevii sunt familiarizați cu textul poeziei și totodată cunosc o serie de date despre autor și oera acestuia, în ora a doua se poate face analiza literară a acesteia. Prin utilizarea diferitelor mijloace și metode didactice, elevii urmeză să specifice locul poeziei în creația autorului, să arate ce denumește titlul poeziei; să selecteze imaginile poetice întâlnite în poezie; să identifice diferite figuri de stil; să menționeze care sunt sentimentele poetului de-a lungul poeziei; să recunoașteți diferite elemente de prozodie întâlnite în text etc.
Pentru această activitate voi folosi atât setul de întrebări și cerințe din manual cât și alte întrebări urmărind ca înțelegerea textului să fie cât mai complexă. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi notate pe tablă și în caietele elevilor.
Menționați câteva date despre creația lui Octavian Goga și despre opera literară Doină.
(Octavian Goga a fost una dintre personalitățile marcante din literatura noastră de la începutul secolului al XX-lea etc. Dintre volumele sale amintim: Poezii, Ne cheamă pământul, Din umbra zidurilor, Cântece fără țară. Poezia Doină a fost publicată în volumul Din umbra zidurilor.)
Ce denumește titlul acestei poezii? (Titlul acestei poezii denumește specia literară în care se încadrează poezia, iar morfologic este un substantiv comun articulat cu articol hotărât.)
Ce puteți spune despre tema poeziei? ( Tema poeziei este una comună majorității doinelor, ea este reprezentată de relația deosebit de strânsă dintre om și natură. Natura este singurul prieten de nădejde al omului care-l înțelege și-i este mereu aproape. Doina îl însoțește pe românul din comunitatea tradițională de-a lungul vieții, fiind prezentă la bucurie, la necaz, la muncă, la horă sau la revoltă.)
Referitor la structura-compoziția poeziei Doina de Octavian Goga ce este relevant? (Referitor la structură-compoziție se poate afirma faptul că poezia este organizată sub forma unei confesiuni a eului liric și este alcătuită din șapte catrene.)
Ce sentimente sunt exprimate în poezia ,,Doina” de Octavian Goga și în ce fel? (Poezia Doina este o creație lirică în care autorul își exprimă propriile sentimente în mod direct într-o manieră confesivă. Discursul liric se organizează sub forma unei confesiuni a eului liric, de aceea formele verbale sunt la persoana I, singular: ,,Mi-ai picurat un strop în suflet”, ,,plânsul veacurilor duse/ Mă înfioară când te-ascult”; Doina capătă identitate, concretețe, poetul găsind în cântec o modalitate de exprimare a propriilor idei, sentimente, doina putând deveni un cântec al suferinței, dar și al bucuriei, al împlinirii în mijlocul unei naturi însuflețite, prietenoase: ,,Trecând pe-aici un călător, /Te va culege dintr-o floare,/ De dup-o aripă de nor.//. Te-a coborâ în largul văii,/ Și-o lume-ntreagă va începe/ Să plângă cu durerea ta…”.)
Care este figura de stil care concentrează esența întregii poezii? (Personificarea este figura care concentrează esența întregii poezii. Doina, personificată, devine ,,tovarăș” al omului simplu atât în vremuri de bucurie cât și de dor, de jale: ,,O doină plânge sus pe culme,/ Din fluier unde limpezi cad,/ Și legănate lin s-afundă/ În pacea codrilor de brad[…]Cântare, meșteră cântare[…]).”
Ce alte figuri de stil mai sunt întâlnite în poezie?( Alte figuri de stil întâlnite în poezie sunt: metaforele: ,,Din fluier unde limpezi cad,/ Și legănate lin s-afundă În pacea codrilor de brad…” ,,Tu, soră, pururea cu noi”;epitete:,,unde limpezi”; repetițiile: ,,Cântare, meșteră cântare,/ Te stingi acum încet ,încet”) etc.
La nivel sintactic aveți de făcut vreo remarcă? (La nivel sintactic se remarcă ordinea diferită de cea obișnuită a cuvintelor în versuri, ceea ce dă muzicalitate poeziei: ,,Din fluier unde limpezi cad,/ Și legănate lin s-afundă/ În pacea codrilor de brad… meștră cântare” etc.
Abordând nivelul lexico-semantic, care credeți că sunt cuvintele- cheie ale poeziei? (Substantivul comun doină și pronumele personal eu sunt cele două cuvinte cheie ale poeziei. Prin aceste cuvinte autorul scoate în evidență legătura dintre om și natură, legătură subliniată și în versul: ,,Tu, soră pururia cu noi”.
Ce îmi puteți spune referitor la elementele de prozodie întâlnite în această doină? (Poezia este structurată în șapte catrene, cu versuri mijlocii, măsura versului este de 8-9 silabe, rima încrucișată, și ritmul iambic.)
Vă rog să formulați o opinie personală (sau orice altă concluzie personală) despre starea sufletească provocată de poezie. (Starea generală provocată este una de jale, de tristețe profundă: ,,Și-o lume-ntreagă va începe/ Să plângă cu durerea ta”).
Cărui gen literar îi aparține poezia ,,Doina” de Octavian Goga? Argumentați. (Doina de Octavian Goga aparține genului liric deoarece autorul își transmite gândurile, ideile și sentimentele în mod direct doar prin intermediul limbajului artistic. O altă trăsătură a acestei poezii este prezența eului liric, a persoanei I singular etc.
În funcție de timp sau într-o altă oră se va defini doina (specie a genului liric, cunoscută și sub denumirea de horă sau cântec lung – care poate fi însoțită de o melodie caracterizată printr-un tempo larg, trăgănat- prin care autorul își transmite sentimente de dragoste, de dor, de jale, de înstrăinare etc).
Elevii sunt solicitați să demonstreze apartenența poeziei la specia mai sus menționată, lucru destul de ușor după analiza textului și cunoaștrea definiției, mai ales că specia este cunoscută din clasele anterioare (elevii au fost obișnuiți ca atunci când demonstrează apartenența unei opere literare la o anumită specie să defalce definiția și fiecare trăsătură să o ia separat și să o susțină cu exemple concrete din text). În demonstrarea apartenenței operei literare la speciea doină folosesc, pe lângă alte metode și strategii lucrul în echipe: împart clasa în patru echipe. Două echipe demonstrează apartenența poeziei la genul liric; celelalte două echipe demonstrează faptul că poezia este o doină (cultă) de jale. Un reprezentant din fiecare echipă prezintă în fața clasei de pe foile de flip-chart. Se analizează răspunsurile și se iau notițe.
V. GENUL EPIC
Cuvântul epic provine din cuvântul grecesc epikoa, derivat la rândul lui din epos care înseamnă cuvânt, zicere.
Genul epic cuprinde creațiile literare în versuri sau în proză în care scriitorul redă fapte, idei, semtimente prin intermediul personajelor și al povestirii. ,,Genul epic poate fi legat de o tendință umană vitală, aceea de a povesti, de a te adresa celuilalt și a-i spune ce ți s-a întâmplat…De aceea geneza genului epic poate fi considerată: a) desacralizarea mitului care a dus la apariția literaturii populare (basme, povești, snoave, legende); b) istoria (ca succesiune a evenimentelor, ca selecție de evenimente, fapte, personaje, ca tematică).”
V. 1. Caracteristici ale genului epic
Opera epică desemnează un mod de comunicare indirectă a autorului cu cititorul. Ideile și sentimentele autorului reies indirect cu ajutorul personajelor și al acțiunii. Creația literară epică poate prezenta fapte și întâmplări care s-au pertecut în realitate sau fapte imaginare, iar naratorul poate să fie prezent sau nu la acțiunea prezentată. În funcție de prezența naratorului la acțiune avem diferite tipuri de narator: omniscient (care știe totul despre lumea creată, are capacitatea de a cunoaște toate gândurile personajelor și de a anticipa desfășurarea evenimentelor: Popa Tanda de Ioan Slavici); martor al acțiunii (ia parte la acțiune, dar nu în calitate de protagonist, ci de personaj secundar: Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu); și protagonist (participă ca protagonist la acțiunea narată: Amintiri din copilărie de Ion Creangă).
Într-o operă epică autorul își transmite propriile mesaje prin intermediul modurilor de expunere și prin personaje. Modurile de expunere utilizate în genul epic sunt: narațiunea, descrierea, dialogul și monologul uneori care pot alterna între ele.
Narațiunea sau povestirea este modul de expunere cu ajutorul căruia sunt narate o suită de întâmplări, evenimente etc. Narațiunea se realizează în general la persoana a III-a, de aceea se spune că este un gen literar obiectiv (în comparație cu genul liric ce este un gen literar subiectiv în excelență). Totuși, în funcție de atitudinea autorului, narațiunea poate fi: obiectivă (când verbul utilizat este la persoana a III-a, iar naratorul povestește parcă din exterior: Baltagul de Mihail Sadoveanu) și subiectivă (verbul este la persoana I, naratorul este și participant la acțiune: Amintiri din copilărie de Ion Creangă).
Narațiunea prezintă o cuccesiune de întâmplări într-o ordine gradată: ,,Așa se urmă. Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând în mijlocul ei loc să treacă garnizoana, și poarta se deschise” (Sobieski și românii de Costache Negruzzi).
Descrierea este modul de expunere care constă în prezentarea trăsăturilor caracteristice ale unui lucru, ale unei priveliști, ale unui fenomen din natură sau chiar ale unui personaj. Într-o descriere sunt folosite multe imagini artistice (vizuale, auditive, motrice, olfactive).
Descrierea literară poate surprinde: cadrul temporal și spațial al unei acțiuni, atmosfera generală, sentimente, impresii, înfățișarea unor personaje (portretul), peisaje (tablouri): Budulea Taichii de Ioan Slavici, Miorița, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș, Ardealul din Românii supt Mihai –Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu: ,,Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați, se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările de pre pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, cap d-operă de arhitectură, unde sunt adunate și așezate cu măiestrie toate frumusețile naturale ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brâu de munți ocolește, precum brâul o cetate, toată acestă țară, și dintr-însul, ici-colea, se desfac, întinzându-se până în centrul ei, ca niște valuri proptitoare, mai multe șiruri de dealuri nalte și frumoase, mărețe pedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci.”
Dialogul este modul de expunere care constă în reproducerea întocmai a dialogului dintre două sau mai multe persoane. Prin dialog scriitorii își caracterizează personajele. Intervenția în dialog a unui personaj se numește replică. După fel, replicile pot fi: verbale (scurte, ample, întrerupte, de completare etc), nonverbale și mixte. În mod normal într-un dialog trebuie respectate anumite reguli (acordarea atenției partenerului de dialog, preluarea cuvântului, utilizarea formulelor de inițiere, de menținere a dialogului și de încheiere), în operele literare acestea sunt sau nu respectate în funcție de creator, de operă și chiar de personaj: Moromeții de Marin Preda, Două loturi de I.L. Caragiale, Baltagul de Mihail Sadoveanu.
Dialogul dă textului un caracter viu, dinamic, iar elementele paraverbale (intonația, debitul verbal, accentul, mimica, gesturile) îi pot da o expresivitate mai mare:
,, – Parcă-i șade mai bine cu beretul!…zice mam-mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.
Lasă-l încolo că pre e nu știu cum!…Auzi d-ta! Pălărie nouă și biletul! Zice mamița
prefăcându-se foarte supărată.” (D-l Goe de I.L. Caragiale).
Monologul este un procedeu literar care constă în vorbirea personajului cu sine însusi.
Se mai numește și monolog interior deoarece prin intermediul acestui procedeu personajul nu se adresează cuiva, ci doar sie însuși analizându-și propriile stări sufletești, sentimente sau doar informează cititorul asupra unor evenimente în vederea înțelegerii mai profunde a textului. Într-un monolog se poate folsi persoana I, a II-a sau a III-a: ,,Să iasă, să nu iasă! Mai bine să se astâmpere. Ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să închidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an.” (Când stăpânul nu-i acasă de Emil Gârleanu).
Monologul interior a devenit un procedeu modern de caracterizare a personajului: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
Alături de narator și moduri de expunere, timpul, spațiul, acțiunea și personajele sunt componentele de bază ale unei opere epice.
Timpul în care se petrece acțiunea dintr-o operă epică este prezentat de obicei într-o ordine cronologică, iar secvențele sunt prezentate alternativ. Într-o operă literară timpul poate fi indicat direct de către autor sau indirect prin intermediul acțiunii, al personajelor etc. Într-un text, timpul se poate referi la momentul când se petrece întâmplarea sau la ordinea în care se desfășoară acțiunea operei.
Spațiul este cel care delimitează locul unde se plasează personajele și unde se desfășoară acțiunea operei. Spațiul indicat poate fi real sau fantastic, imaginar (totuși creat după modelul lumii reale), iar autorul poate face referi la poziția geografică, la decorul specific (al unui colț din natură, al unei case, al unui oraș, al unei țări etc).
Acțiunea unei opere literare este cea care dă specificul și originalitatea operei. Faptele, evenimentele, întâmplările sunt unice și se desfășoară într-o anumită ordine, respectând anumite momente ale subiectului.
Momentele subiectului sunt: expozițiunea (partea de început a unei opere literare, în care se prezintă locul, timpul, spațiul și unele dintre personaje); intriga (prezintă faptele care determină acțiunea operei: declanșarea unui conflict, a unei probleme etc); desfășurarea acțiunii (este partea cea mai amplă a unei opere literare și conține succesiunea faptelor determinate de intrigă); punctul culminant (coincide cu momentul de intensitate maximă din text); deznodământul (marchează sfârșitul actiunilor și al operei literare).
Un loc aparte într-o operă epică îl ocupă personajele.
Personajul este persoana care participă la acțiunea prezentată într-o operă literară. După locul și rolul pe care îl are în acțiunea unei opere, personajul poate fi: a) principal sau protagonist (care ocupă un rol central în acțiune): Lefter Popescu din Două loturi de I. L. Caragiale, Ilie Moromete din Moromeții de Marin Preda, Mihai Viteazul din Pașa Hassan de George Coșbuc; b) secundar (care are un rol mai puțin important în desfășurarea evenimentelor): Niculae Moromete din Moromeții de Marin Preda, Gheorghiță din Baltagul de Mihail Sadoveanu, Pașa Hassan din opera cu același titlu de George Coșbuc; c) episodic ( care apare doar într-un episod) baba Maranda, Minodora din Baltagul de Mihail Sadoveanu, profesorul Wondracek din Budulea Taichii de Ioan Slavici; d) figurant (nu are nici un rol în acțiune, fiind un simplu martor): sătenii care-l ascultă pe Ilie Moromete la fierăria lui Iocan din Moromeții de Marin Preda și e) colectiv (este reprezentat de o masă de oameni ce aparțin unei anumite categorii sociale sau unui grup): nuntașii de pe apa Bistriței tot din Baltagul de Mihail Sadoveanu, oamenii adunați la clacă din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Procedeul prin care se stabilește poziția unui personaj în operă, trăsăturile morale (sufletești), fizice, relațiile cu alte personaje și atitudinea autorului față de acest personaj reiese din caracterizarea personajului. De fapt, caracterizarea unui personaj este o compunere (realizată de o persoană care studiază opera literară: elev, critic literar etc) prin care sunt stabilite trăsăturile fizice și morale, dar și mijloacele prin care autorul prezintă personajele literare. Mijloacele de caracterizare a unui personj pot fi: directe (este făcută de autorul operei, de narator, de alte personaje sau de personajul însuși prin autocaracterizare) sau indirecte (prin felul de a gândi și a simți al personajului, prin comportament, vestimentație, mediul în care trăiește etc). Uneori numele personajului are un rol imortant în caracterizarea acestuia (în special în cazul personajelor lui I.L.Caragiale: Lefter Popescu din Două loturi).
În caracterizarea unui personaj, ca și în oricare compunere, trebuie să se țină cont de introducere, cuprins și încheiere. În introducere se prezintă date sumare despre autor și operă, stabilirea tipului personajului și împrejurările în care este prezentat; cuprinsul este partea cea mai amplă a compunerii și cuprinde ilustrarea trăsăturilor fizice și morale așa cum se desprind din text precum și mijloacele de realizare a acestora (directe sau indirecte); în încheiere se poate arăta semnificația trăsăturilor și legătura acestora cu titlul sau cu învățăturile ce se desprind din operă, totodată se poate arăta atitudinea autorului față de personaj și posibile comparații cu alte personaje de același fel.
Portretul este o componentă a caracterizării și este realizat de către autor. Acesta din urmă poate realiza un portret fizic sau moral al unui personaj: portretul Domnului Trandafir realizat de Mihail Sadoveanu în Domnu Trandafir, portretul bunicii realizat de B. Șt. Delavrancea în schița Bunica etc. Întemeietorul portretisticii în literatura noastră este considerat Grigore Ureche, care a realizat portretul lui Ștefan cel Mare în Letopisețuil Țării Moldovei. Portretul fizic surprinde trăsăturile fizice, îmbrăcămintea, gesturile personajului, iar portretul moral face referiri la felul de a fi al personajului și se referă la trăsăturile de caracter. Portretul se realizează prin evidențierea trăsăturilor unui personaj dând iluzia unui personaj autentic motiv pentru care, personajul literar are un mare impact asupra cititorului. În funcție de acest impact de obicei, personajul este unul pozitiv, negativ, ambițios, harnic, umil, îngâmfat, avar, autoritar etc.
V. 2. Specii literare
Speciile literare ale genului epic cerute de programa claselor V-VIII sunt: balada, basmul, fabula, nuvela, poemul, povestirea, romanul, schița. Manualele școlare dau ca model de specii literare ale genului epic, pe lângă cele amintite mai sus și legenda, parabola și snoava.
Balada este o specie a genului epic. Etimologic, cuvântul provine din latină unde ballare înseamnă a dansa. Este o specie a genului epic în versuri în care se povestesc întâmplări, fapte neobișnuite săvârșite de eroi cu însușiri excepționale.
Elementele caracteristice baladei (populare și culte) sunt: subiectul pornește de la o bază reală (spre exemplu în Pașa Hassan de George Coșbuc subiectul pornește de la un fapt real: lupta de la Călugăreni), dar în cele din urmă realul se împletește cu fantasticul; personajele au puteri supranaturale, însușiri excepționale și sunt puse de obicei în antiteză (Pașa Hassan e pus în antiteză cu Mihai Viteazul); timpul și spațiul nu au întotdeauna o determinare precisă, întâmplările sunt dramatice, iar acțiunea este amplă și povestită gradat respectându-se momentele subiectului; ca moduri de expunere sunt folosite narațiunea, descrierea și dialogul.
După conținut baladele pot fi clasificate în balade istorice: Constantin Brâncovanul, vitejești: Novac și corbul; păstorești: Miorița; legendare: Monastirea Argeșului; haiducești: Toma Alimoș; fantastice: Ghiță Cătănuță. După origine, balada poate fi populară (când nu are autor cunoscut și este adeseori numită și cântec bătrânesc): și cultă (când autorul este cunoscut și se caracterizează prin ambundența figurilor de stil și a procedeelor artistice). Este de subliniat și faptul că balada cultă are o acțiune mai concentrată decât balada populară: Groza de Vasile Alecsandri; Nunta Zamfirei, Pașa Hassan de George Coșbuc; Balada morții de George Topârceanu; Ștefan Augustin Doinaș Mistrețul cu colți de argint etc.
În literatura universală au scris balade culte: G. A. Burger (Lenore), Friedrich Schiller (Inelul lui Polykrates), Ludwing Uhland (Blestemul bardului), V. Hugo (Orientalele) etc.
Basmul este o specie a genului epic de obicei în proză. Cuvântul basm vine de la basni din slavă și înseamnă născocire. Basmul este o specie literară foarte veche care a apărut în folclorul popoarelor și în care se povestesc întâmplări fabuloase la care iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale și care întruchipează binele sau răul.
Basmele se clasifică în basme populare (cu autor necunoscut): Aleodor împărat, Greuceanu, Prâslea-cel-Voinic și merele de aur, Sarea în bucate etc; basme culte (cu autor cunoscut): Harap Alb de Ion Creangă, Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu. Este renumită culegerea de basme a lui Petre Ispirescu: Legendele sau Basmele românilor.
Indiferent dacă sunt populare sau culte, basmele au următoarele caracteristici comune: timpul și spațiul nu are o determinare precisă, iar elementele reale se împletesc cu cele fantastice; acțiunea este amplă structurându-se pe momentele subiectului și în jurul metaforei drumului deoarece pentru a deveni matur protagonistul are de trecut un șir de probe dificile din care învață câte ceva; personajul principal are puteri supranaturale și o serie de trăsături pozitive fiind ajutat în drumul său de mai multe personaje cu puteri supranaturale (cai, zîne, animle, obiecte etc) care-l ajută până la final să învingă răul; prezența cifrelor magice: trei, șapte, nouă; prezența unor formule tradiționale: inițiale sau introductive (,,A fost odată ca niciodată”), mediane sau de mijloc care au rolulul de a menține atenția cititorului (,,merse, merse, merse…; să vedeți ce s-a întâmplat…”), finale sau de încheiere (,,Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”). Este remarcabil faptul că finalul tuturor basmelor este unul optimist și are un caracter moralizator, reflectând concepția de viață a autorului sau a unui întreg popor care are credința că omul care face bine este fericit, iar cel care face rău este pedepsit.
Fabula este o operă epică în versuri sau în proză prin care autorul satirizează prin intermediul personajelor (animale, lucruri, plante) comportamente omenești cu scopul de a le îndrepta.
Acțiunea unei fabule este de obicei una simplă, chiar schematică, iar modul de expunere predominant este dialogul, dar sunt prezente și narațiunea sau descrierea. Din punct de vedere al structurii, fabula are două părți: o parte narativă și morala sau învățătura care se desprinde direct sau indirect din text. Partea narativă cuprinde povestirea alegorică a faptelor, parte în care acțuinea este dinamică; ultima parte care conține morala fabulei ne învață să apreciem adevărul, cinstea, modestia și faptul că oamenii pot fi cunoscuți nu după vorbe, ci după fapte: ,,Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poți să-mi faci?/ Nu mi-ar fi rușine mie de viței și de malaci,/ Bivol mare și puternic, gospodar cu greutate,/ Să te port degeaba-n spate?…”( Bivolul și coțofana de George Topîrceanu). Dintre mijloacele artistice frecvent întâlnite în fabulă amintim: personificarea și comicul de situație, de caracter, de limbaj sau de nume.
Fabula este una dintre cele mai vechi specii ale genului epic, întemeietorul ei fiind Esop, dar renumiți pentru scrierile de acest gen sunt și La Fontaine cu Fabule alese în versuri, Lessing sau Krâlov. În literatura română au scris fabule: Anton Pann, Tudor Arghezi, Aurel Baranga, Grigore Alexandrescu (Câinele și cățelul), George Topîrceanu (Bivolul și coțofana) etc.
Legenda este o specie a genului epic în versuri sau în proză în care se dă o explicație imaginară unui fapt real. Legendele explică într-un mod miraculos felul în care au luat naștere aștrii, cosmosul, plantele, animalele, păsările etc.
Caracteristicile legendei sunt: timpul și spațiul nu au o determinare precisă; întâmplările sunt fantastice, miraculoase (spre exemplu în Soarele și Luna cei doi frați sunt blestemați de mamă să nu se mai întâlnească niciodată, doar să se zărească ); eroii sunt deosebiți (Soarele este ,,trupșor fără păcate”, iar Luna este ,,Ileană Cosânzeană/ Suflețel fără prihană”; limbajul este unul simplu.
După tema tratată, legendele se împart în mai multe categorii: mitologice, toponimice, istorice sau hagiografice (despre viețile sfinților). Totodată, legendele pot fi populare (Ariciul și Dumnezeu, Albina, Soarele și luna, Monastirea Argeșului, Dragoș-Vodă) sau culte (Gheorghe Asachi, Traian și Dochia; Vasile Alecsandri, Dumbrava Roșie, Legenda rândunicăi; Alecu Russo, Piatra Teiului, Alecsandru Mitru, Legendele Olimpului) etc.
Nuvela, provine etimologic de la cuvântul din italiană novella care înseamnă noutate, știre și este o creație epică în proză, mai întinsă decât schița, dar mai scurtă decât romanul cu o acțiune compexă în care se înfățișează evenimente semnificative din viața unuia sau mai multor personaje.
Dintre caracteristicile nuvelei (indiferent de tematică) amitesc: prezintă fapte sau evenimente deosebite; are un singur fir epic punându-se un accent deosebit pe intrigă; timpul și spațiul sunt determinate, iar autorul scoate în evidență mai mult caracterizarea personajului decât acțiunea propriu-zisă; ca modalități de expunere predomină narațiunea și dialogul în defavoarea descrierii și a monologului; stilul este de obicei obiectiv, naratorul se detașează de personaje.
Spre exemplu în Budulea Taichii de Ioan Slavici, autorul prezintă evenimentele din viața lui Huțu începând cu primii ani de școală în satul natal și continuă cu eforturile acestuia de a studia la oraș până când ajunge în cele din urmă preot în satul natal și se căsătorește cu Mili, fiica dascălului Clăiță. Folosind narațiunea, descrierea, dialogul precum și mijloacele caracterizării directe și indirecte, autorul scoate în evidență trăsăturile morale ale personajului principal: muncitor, talentat, sârguincios, fire caldă și blândă, dar impunătoare (Huțu devine un model spiritual al comunității în care trăiește) .
În funcție de tematică, nuvelele se pot împărți în: nuvele istorice (Costache Negruzzi, Sobieski și românii, Alexandru Lăpușneanu, Alexandru Odobescu, Doamna Chiajna); nuvele sociale (Ioan Slavici, Budulea Taichii, Popa Tanda; Nicolae Filimon, Nenorocirile unui slujnicar); nuvele psihologice (Ioan Slavici, Moara cu noroc; I.L. Caragiale, Două loturi, În vreme de război); nuvele fantastice, filosofice și mitice (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis; I. L. Caragiale, La hanul lui Mânjoală; Mircea Eliade, La țigănci).
Parabola sau pilda este o narațiune specifică genului epic care exprimă un adevăr ascuns înțelegerii obișnuite cu ajutorul unei narațiuni inspirate din viața de zi cu zi a oamenilor. Prin parabolă se prezintă învățături morale sau religioase.
Dintre caracteristicile parabolei amintesc: este o narațiune cu caracter figurat; exprimă un adevăr supranatural, ascuns înțelegerii obișnuite prin transpunerea acestui adevăr într-o întâmplare din viața de zi cu zi a oamenilor; parabola seamănă cu o comarație care pornește de la particular și ajunge la semnificații general valabile astfel încât înțelesul unei parabole este unul dublu (unul propriu și unul figurat).
Parabolele se mai numesc și pilde. În literatura cultă au scris parabole: Boccaccio, Oscar Wilde, Franz Kafka etc (în literatura universală), George Coșbuc, Vasile Voiculescu, Emil Gârleanu (în literatura română). Acest din urmă autor a scris una dintre cele mai frumoase parabole pentru copii: Floarea lacrimilor.
Parabole spuse de Mântuitorul Iisus Hristos se numesc parabole biblice. Prin parabolele biblice Mântuitorul transmite învățăturile despre ceea ce trebuie să facem pentru a dobândi mântuirea. Noul Testament cuprinde 28 de parabole. Printre acestea se numără: Parabola fiului risipitor, Parabola vameșului și a fariseului, Parabola bogatului nemilostiv și săracul Lazăr, Parabola semănătorului, Parabola grâului și a neghinei, Parabola samarineanului milostiv etc. Multe dintre aceste parabole se regăsesc și în manualele de limba română și pe baza lor se pot organiza frumoase lecții interdiscilpnare (română- religie), lecții foarte plăcute elevilor.
Poemul este o specie a genului epic în versuri sau în proză de proporții destul de mari (alcătuit din mai multe episoade) în care se povestesc fapte deosebite și care au eroi cu însușiri deosebite. Etimologic, cuvântul poem provine din limba greacă și înseamnă a fabrica, a face.
Poemul se caracterizează prin: dimensiuni mai mari decât balada ce cuprinde o serie de episoade cu o acțiune dinamică, gradată și eroi exemplari a căror trăsături pozitive (de obice patriotismul) sunt intenționat accentuate: ,, Ceahlăul sub furtună nu scade mușuroi!/ Eu Dan, sub vântul soartei să cad păgân, nu voi…/ Alb am trăit de-un secul pe plaiul strămoșesc/ Și vreu cu fața albă senin să mă sfârșesc” (Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri).
După conținut poemele pot fi clasificate în poeme eroice: Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri; poeme istorice: Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri. Pe lângă poemul epic în versuri există și poemul epic în proză care are un caracter tot un caracter liric și o muzicalitate deosebită care îl apropie de poezie: ,,Deșteaptă-te, popor român! Biruie-ți durerea, e vremea să ieși din amorțire, seminție a domnitorilor lumei!…Aștepți oare spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte?” (Alecu Russo, Cântarea României).
Povestirea este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni reduse în care se povestește una sau mai multe întâmplări subiectivizate, autorul fiind de obicei protagonist sau martor al întâmplărilor relatate. Acțiunea este simplă și se limitează la unul sau câteva episoade petrecute într-un timp și spațiu limitat.
Dintre caracteristicile povestirii se pot menționa: instituirea unei relații apropiate între narator și cititor; întâmplările narate aparțin unui trecut mai mult sau mai puțin apropiat, dar sunt senzaționale și îmbracă parcă o aură misterioasă; atmosfera de poveste se menține prin oralitatea stilului; personajele sunt puține, iar accentul nu cade pe caracterizarea acestora, ci mai mult pe latura morală ( au un caracter moralizator) uneori chiar este destinată unui auditoriu. Referitor la această din urmă caracteristică a povestirii, Puiul de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești este o operă reprezentaivă; puiul, personificat este de fapt un copil neascultător. Este evident faptul că autorul prin povestirea sa încearcă să le arate copiilor faptul că dacă sunt neascultători pot păți ceva rău. Intenția moralizatoare este subliniată încă de la începutul operei printr-un motto plasat înainte de povestirea propriu-zisă: ,,Sandi, să asculți pe mămica!” și apoi prin povestirea momentului în care puiul cel mare fiind neascultător este prins de un flăcău sub căciulă (dar apoi eliberat) și a fragmentului în care din nou puiul nu ascultă de prepeliță să stea pitulat ca frații săi și o alică îl lovește în aripă (din acest moment încep zile grele pentru puiul care nu mai poate să zboare și care este părăsit și moare înghețat de frig).
Alte opere din literatura noastră reprezentative pentru povestire sunt: Când stăpânul nu-i acasă, Căprioara de Emil Gârleanu; Domnu Trandafir, În pădurea Petrișorului de Mihail Sadoveanu; Descoperind râul de Fănuș Neagu; Ciobănilă, Capul de zimbru de Vasile Voiculescu etc. ,,Uneori, mai multe povestiri pot realiza un întreg (un roman de o factură aparte) prin intermediul <<povestirii în ramă>>, care presupune prezența unui narator ce unește în relatări din afara povestirilor”: Hanu Ancuței de Mihail Sadoveanu; Amintiri din copilărie (cu povestirile:La cireșe,La scăldat, Primii ani de școală, De Sfântul Vasile etc) de Ion Creangă.
În literatura universală sunt renumiți povestitori precum: A. E. Poe: Povestiri ale grotescului și arabescului; N. Gogol: Serile în cătunul de lângă Dikanka; G. Flaubert: Trei povestiri; E. Zola, Povestiri pentru Ninon etc.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere cu o acțiune complicată, conflicte puternice și personaje numeroase ce oferă o amplă imagine a lumii în care trăiesc.
Fiind cea mai întinsă operă epică (structurat pe capitole, volume etc), romanul se caracterizează prin: acțiune complexă ce se desfășoară pe mai multe planuri (temei principale i se pot adăuga altele secundare); personajele numeroase și se pot clasifica în: principale, secundare, episodice, colective; ca moduri de expunere predomină narațiunea, dar au o pondere mare și descrierea, dialogul, uneori chiar și monologul.
Cunoscând o varietate de forme, romanul poate fi clasificat în funcție de conținut și structură în: romane istorice (Frații Jderi de Mihail Sadoveanu), sociale (Răscoala de Liviu Rebreanu), științifico-fantastice (Roboții de pe Aurora de Isaac Asimov), psihologice (Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu), de dragoste (Mara de Ioan Slavici), de aventuri (Cireșarii de Constantin Chiriță) sau romane ale copilăriei (Amintiri din copilărie de Ion Creangă). Mai există și alte clasificări: în funcție de formula nartivă utilizată (romane obiective și romane subiective); în funcție de curentele culturale (romane realiste, naturaliste și postmoderne); în funcție de tehnica romanească (romane tradiționale și moderne). Critica de specialitate amintește și de romanul doric, ionic și corintic. Există multe clasificări ale romanului deoarece acesta a răspuns gustului public atât prin formă cât și prin conținut.
Printre primele romane din literatura noastră amintesc: Manoil de Dimitrie Bolintineanu, Cicoii vechi și noi de Nicolae Filimon, apoi în timpul marilor clasici Mara de Ioan Slavici, Ion Creangă Amintiri din copilărie etc. Alți mari romancieri ai literaturii noastre sunt: Mihail Sadoveanu (Baltagul, Frații Jderi), Liviu Rebreanu (Ion, Pădurea spânzuraților), Camil Petrescu ( Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust), Hortensia Papadat-Bengescu (Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns) etc. George Călinescu (Enigma Otiliei), Mircea Eliade (Maitreyi), Ștefan Bănulescu, D.R. Popescu etc.
Dintre romanele studiate în gimnaziu, Baltagul de Mihail Sadoveanu este unul reprezentativ pentru specia pe care o reprezintă. Tema romanului (ce se întinde pe 16 capitole) ilustreză lumea arhaică a satului românesc, modul de a gândi, de a simți și de a acționa în anumite situații. Este de remarcat faptul că acest roman poate fi considerat un roman mitic (mitul transhumanței), monografic (prezintă locuitorii de la munte), de dragoste ( Vitoria/ Neechifor; Minodora/ fiul dăscăliței lui Topor), de formare a unei personalități (Gheorghiță), polițist (căutarea criminalilor și pedepsirea acestora) etc. Romanul este remarcabil și prin complexitatea personajelor care sunt: principale (Vitoria și Nechifor – personajul absent), secundare (Gheorghiță), episodice (Minodora, Calistrat Bogza, Ilie Cuțui), colectiv (nuntașii de pe apa Bistriței) etc.
În literatura universală romanele sunt cunoscute încă din antichitate (Odiseea și Iliada de Homer, Eneida de Vergiliu) și se dezvoltă din modernism până în prezent. Dintre marii romancieri ai literaturii universale amintim: M. de Cervantes (Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha), D. Defoe (Robinson Crusoe), J. W. Goethe (Faust), W. Scott (Ivanhoe), H.de Balzac (Moș Goriot), V. Hugo (Mizerabilii), L.Tolstoi (Război și pace), F. M. Dostoievski (Crimă și pedeapsă), T. Mann (Muntele vrăjit), M. Proust (În căutarea timpului pierdut), E. Hemingway (Bătrânul de lângă pod), A. Camus (Ciuma) etc.
Schița este o secie a genului epic specifică literaturii culte, de dimensiuni reduse în care se înfățișează un moment semnificativ din viața unuia sau a mai multor personaje.
Caracteristicile generale ale schiței sunt: spațiul și timpul sunt limitate; întâmplările prezentate sunt scurte; acțiunea este liniară și cuprinde fapte veridice; ca moduri de expunere predomină dialogul și narațiunea; personajele sunt puține, dar prezentate cu trăsătura lor dominantă; apare umorul și ironia prin utilizarea diferitelor tipuri de comic (de nume, de situație, de caracter sau de limbaj).
Au scris schițe în literatura română: B. Șt. Delavrancea (Bunica), E. Gârleanu (Din lumea celor care nu cuvântă), I. Al. Brătescu-Voinești (În lumea dreptății), I. Băieșu (Sufereau împreună), D.D.Pătrășcanu, Gh. Brăiescu. Totuși, cel mai mare creator de schițe în literatura noastră este I. L. Caragiale cu vol. Momente și schițe (Vizită…, D-l Goe, Lanțul slăbiciunilor, Bacalaureat, Bubico, C.F.R., Amici, Bacalaureat etc). Marele dramaturg reușește să critice defectele societății (în special cele legate de educația unor familii înstărite) din vremea sa prin utilizarea frcventă a ironiei și a umorului. Spre exemplu în D-l Goe… de I. L. Caragiale scriitorul critică felul în care unele familii burgheze își educă proprii copii apelând în acest sens la ironie și umor chiar de la începutul operei: Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam-mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 Mai.”
Printre scriitorii literaturii universale care au scris schițe se numără: Ch. Dikens (Schițele lui Boz), M. Twain (Schițe), G. de Maupassant (Casa Tellier), A.P. Cehov (Cameleonul) etc.
Snoava este o narațiune populară umoristică ce aparține genului epic, de scurtă întindere în care se satirizează defecte omenești precum: lenea, prostia, îngâmfarea, hoția, minciuna, lăcomia, infidelitatea etc.
În general, snoava se caracterizează prin: dimensiuni reduse; personajele desprinse din lumea cotidiană reprezintă oameni care sub aparenta prostie dovedesc o istețime deosebită sau oameni care chiar au defecte reale de natură morală sau intelectuală; defectele sunt ironizate prin utilizarea comicului de nume, de situație sau de caracter.
Cele mai cunoscute personaje ale snoavei românești sunt: Păcală, Tândală, Pepelea și Nastratin Hogea (preluat din folclorul oriental). Culegerea de snoave Năzdrăvăniile lui Păcală cuprinde povestiri precum: Păcală și vaca, Păcală cântă oilor din cimpoi, Podul lui Păcală, Păcală se întâlnește cu Tândală etc.
În literatura universală snoava are ca personaje principale pe: Nastratin Hogea, Bertoldo, Balakir, Till Buhoglindă etc. Unii scriitori precum: Ion Budai-Deleanu (în Tiganiada), Anton Pann (în Povestea vorbii), Ion Creangă (în Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac) Ioan Slavici (în Păcală în satul lui, Boierul și Păcală), Mihail Sadoveanu sau Petre Dulfu au preluat și prelucrat în scrierile sale multe snoave din folclor.
V.3. Modele de lucru în lecție
În analiza literară a unei specii ce aparține genului epic trebuie să fie foarte bine cunoscute noțiunile de teorie literară și totodată să se țină cont, în general, de următoarele etape (nu este naparat necesară ordinea, aceasta poate fi dată de ,,mersul” lecției, de răspunsurile elevor etc) :
1. Încadrarea operei (locul operei literare în creația autorului);
2. Titlul, tema, structura operei (capitole, subcapitole, planuri narative);
3. Determinarea naratorului și a modurilor de expunere (narațiune, descriere, dialog, monolog).
4. Determinarea momentelor subiectului
5. Reliefarea particularităților stilistice sau de limbaj
6. Stabilirea mesajului transmis prin opera literară
7. Formularea unei opinii personale despre operă
8. Identificarea personajelor (principale, secundare, episodice, colective)
9. Apartenența la o anumită specie literară
Model de analiză a unei opere care aparține genului epic, la clasa a VI-a (Budulea Taichii de Ioan Slavici)
Abia după ce elevii sunt familiarizați cu textul și totodată cunosc o serie de date despre autor și opera acestuia, în ora a doua se poate începe analiza primară a operei literare povestirea pemomentele subiectului și anumite particularități legate de limbaj (pentru că spre exemplu caracterizarea personajelor și apartenența la specia schiță se face în ore distincte). Prin utilizarea diferitelor mijloace și metode didactice, elevii urmeză să specifice locul operei în creația autorului, să arate ce denumește titlul operei; să menționeze modurile de expunere utilizate de autor; să reliefeze particularitățile stilistice etc.
Pentru aceste activități folosesc atât setul de întrebări și cerințe din manual cât și alte întrebări urmărind ca înțelegerea textului să fie cât mai complexă. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi notate pe tablă și în caietele elevilor cât mai amănunțit.
Menționați câteva date despre creația lui Ioan Slavici și despre opera literară Budulea Taichii (Ioan Slavici este unul dintre marii clasici ai literaturii noastre alături de Ion Creangă, I. L. Caragiale și Mihai Eminescu. A fost prozator, dramaturg și memorialist. Dintre operele sale amintim: Mara, Moara cu noroc, Pădureanca, Popa Tanda, Florița din codru, Amintiri etc. Nuvela Budulea Taichii a fost publicată în volumul Novele din popor.)
Ce denumește titlul acestei opre? (Titlul acestei opere desemnează personajul principal; este o formă de alint pe care i-o adresează bătrânul Budulea fiului său și care devine apoi porecla acestuia.)
Ce puteți spune despre tema operei? ( Tema operei este una socială, scriitorul arată cât de important este ca un intelectual să se întoarcă în viața colectivității din care face parte pentru a ajuta la prosperitatea acesteia în acest sens scriitorul narează mai multe momente semnificative din viața lui Huțu din momentul în care își începe studiile până când devine preot în satul natal.)
Cărui gen literar îi aparține opera literară Budulea Taichii de Ioan Slavici? ( Opera literară Budulea Taichii de Ioan Slavici aparține genului epic deoarece autorul își transmite gândurile, ideile și sentimentele în mod indirect prin intermediul personajelor și al acțiunii).
Cine este autorul și cine este naratorul acestei opere? (Autorul și naratorul operei este același: Ioan Slavici.)
Referitor la structura-compoziția acestei operei literare ce este relevant? ( Referitor la structură-compoziție se poate afirma faptul că această operă este destul de vastă ca întindere și poate fi povestită pe momentele subiectului.)
Vă rog să povestiți Budulea Taichii de Ioan Slavici respectând momentele subiectului. (Expozițiunea ocupă partea cea mai vastă a nuvelei. Opera începe cu amintirea scriitorului de anii de școală, de Huțu și de tatăl acestuia ale cărui portrete sumare le face. Intriga cuprinde imaginea prieteniei cu Huțu. Desfășurarea acțiunii relatează istoria unui copil de țărani care prin propriile puteri ajunge un om învățat. Punctul culminant este atins de momentul în care renunță la căsătoria cu Livia și poate ajunge mitropolit. Deznodământul este prezentat foarte pe scurt: se întoarce în satul natal și se căsătorește cu Mili cu care are primul nepot al lui Budulea.)
Dați exemple de câteva particularități artistice sau de limbaj întâlnite în text. (Povestirea are două ritmuri: unul rapid și unul lent datorită utilizării diferite a modurilor și timpurilor verbale: ,,să fi fost”, ,,m-am dus”, ,,umblase”, ,,eram fericit”. Se remarcă folosirea diferită a ordinii cuvintelor în text, ca marcă a oralității: ,,întrega lume a tinereților”, ,,așa m-am trezit eu”, ,,adânca dezamăgire” etc. Tot ca marcă a oralității se remarcă și folosirea unor cuvinte și expresii populare de tipul: ,,șerpar”, ,,praznic”, ,,cenzor”, ,,preparandie”, dar și construcțiile interogative: ,,De-mi părea bine?”, ,,Întrebați dacă-mi părea bine?”).
Care sunt figurile de stil utilizate de scriitor? ( Figurile de stil utilizate de autor sunt cele specifice unei narațiuni: enumerații: ,,așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii”, ,,are să vie Budulea cu mulți ani, cu spor în casă și cu belșug la masă”; antitezele sunt utilizate mai mult pentru a scoate în evidență trăsăturile personajelor: ,,Dascălul era foarte necăjit. (…) Budulea era, dimpotrivă, așezat și vesel.”, ,,(…) Huțu, în sfârșit, era nenorocit. (…) Eu eram fericit.”
Ce mesaj credeți că vrea autorul să transmită prin această operă? (Prin această operă literară autorul dorește să arate că orice intelectual, după ce-și termină studiile trebuie să se întoarcă în localitatea de unde a pornit pentru ,,a-i lumina” și pe cei de acolo.)
Care este opinia voastră despre acest lucru? Ce credeți este bine (util, necesar) ca fiecare să se întoarcă de unde a plecat? (Elevii răspund pro și contra. Sunt împărțiți în două echipe și fiecare echipă va aduce argumentele pe care le crede de cuviință pentru a-și susține opinia. Ideile sunt notate pe foi de flip-chart și prezentate clasei.)
Într-o altă oră se va face caracterizarea personajelor.
Elevii sunt întrebați care sunt personajele acestei opere? (Personajul principal al operei este Mihai (Huțu) Budulea; personaje secundare sunt: Budulea cel bătrân, naratorul; personaje episodice sunt: dascălul Clăiță, profesorul Wondracek, mama lui Huțu, Mili, Livia; personj colectiv: sătenii, călătorii din tren etc.)
În continuare, prin diferite metode și procedee, elevii sunt solicitați să identifice trăsăturile fizice și morale ale lui Huțu. Ei vor menționa câteva trăsături ale personajului principal referitoare la aspectul fizic apoi referitoare la trăsăturile morale: ambiție, bunătate, sârguință, putere de muncă etc (cu exemple din text). Vor specifica felul caracterizării pessonajului: directă sau indirectă. În cazul în care este necesar sunt ajutați.)
Apartenența la specia nuvelă se face într-o altă oră. Definiția nuvelei se poate da fie deductiv, fie inductiv și este vizualizată și în power-point, pe un retroproiector. Având mai multe caracteristici ( specie a genului epic care prezintă fapte sau evenimente deosebite; are un singur fir epic punându-se un accent deosebit pe intrigă; timpul și spațiul sunt determinate, iar autorul scoate în evidență mai mult caracterizarea personajului; ca modalități de expunere predomină narațiunea și dialogul; stilul este de obicei obiectiv, naratorul se detașează de personaje) se vor lua fiecare separat și se vor da exemple din text pentru fiecare trăsătură. Elevii sunt ajutați cu întrebări suplimentare dacă e cazul.
VI. GENUL DRAMATIC
Genul dramatic cuprinde opere destinate prezentării scenice. În operele dramatice, dramaturgul nu povestește evenimentele, ci le structurează astfel încât să se desfășoare ca un spectacol. Opera dramatică ,,ne arată oameni care acționează pe scenă exact ca în viața reală, actori care interpretează diferite roluri, cu care ocazie se depersonalizează, se pun în pielea personajelor (…). Orice operă dramatică poate să câștige în valoare prin spectacol sau să piardă în ochii publicului”.
VI. 1. Caracteristici ale genului dramatic
Ca și caracteristici, genul dramatic are unele trăsături de la genul epic, iar altele de la genul dramatic. De aceea de multe ori a fost socotit ,,un gen mixt, rezultat din fuziunea elementelor epice, caracterizate prin obiectivitatea inerentă a actului povestirii, cu cele lirice, marcate de subiectivitate”
În genul dramatic, prezența autorului se face simțită în mod indirect prin personaje, iar dramatismul, conflictul (tensiunea dintre taberele opuse) iese în evidență prin dialog, monologul este și el prezent de multe ori, dar are rolul de a exprima un conflict interior (monologul dramatic reprezintă o intervenție a unui personaj care face abstracție de cei din jur și-și dezvăluie propriile simțiri, trăiri etc). Acțiunea unei opere dramatice se caracterizează prin intensitate, dramatism, spontaneitate și scoate în evidență diferite trăsături ale personajelor; are un conflict principal, dar pe lângă acesta, poate avea și altele secundare.
Operele dramatice au de obicei două planuri: planul textual (care constă în vorbirea personajelor) și planul metatextual sau indicațiile scenice (care conține indicațiile scenice ale autorului privind decorul, gestica, mimica personajelor, jocul de scenă al personajelor și apar între paranteze).
Textul operei dramatice este structurat în acte care la rândul lor sunt împărțite în scene sau tablouri ( delimitate între ele de plecarea sau intrarea unui personaj, de modificarea locului și a timpului acțiunii). Subiectul dramatic este alcătuit dintr-un schimb de replici, susținute de dialog. În acest sens operele dramatice acestea seamănă cu cele epice în sensul că subiectul poate fi povestit respectându-se momentele subiectului: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământ.
Este evident faptul că opera dramatică, teatrul ,,este supus unor reguli constrângătoare și în același timp imprecise. În poziția sa de produs social, el este dispus în limita unor coduri, cod având aici semnificația de ansamblu de reguli ce permite înțelegerea unuia sau altuia dintre modurile de expresie, adică un sistem complex de semne […]. Dramaturgul scrie pentru scena timpului său (cod temporal), pentru spațiul tehnic și corespunzător mijloacelor tehnice de care dispune epoca sa […]”.
VI. 2. Specii ale genului dramatic
Speciile literare care aparțin genului dramatic sunt: comedia, drama și tragedia. Dintre acestea în gimnaziu se studiază doar comedia.
Comedia este o specie a genului dramatic în care sunt prezentate personaje, acțiuni și obiceiuri caracteristice unei societăți astfel încât să provoace râsul. Finalul este vesel și de obicei moralizator.
Într-o comedie autorul apelează la umor, ironie și uneori autoironie pentru a scoate cât mai bine în evidență defectele personajelor și totodată pentru a le caracteriza. Umorul este un mod de a înveseli realitatea ce presupune bunăvoință și înțelegere față de defectele de care se râde. Ironia constă în emiterea unui enunț care trebuie a fi înțeles total pe dos, este contrastul dintre esență și aparență. Autoironia este o formă a ironiei prin care vorbitorul, cunoscându-și propriile defecte râde de ele, dar în acest fel râde de multe ori și de defectele altora.
Dintre caracteristicile acestei specii amintesc: personajele sunt de obicei mediocre întruchipând defecte morale care stârnesc râsul deoarece de multe ori se confruntă cu false probleme existențiale; unele personaje devin tipice (naivul: Zaharia Trahanache; junele-prim: Ștefan Tipătescu; femeia îndrăgostită: Zoe Trahanache; parvenitul, demagogul: Nae Cațavencu, șantajistul, prostul fudul: Agamemnon Dandanache, slugarnicul: Ghiță Pristanda din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; conflictul unei comedii este ridicol și se rezolvă printr-un final fericit (în O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Nae Cațavencu organizeză banchetul în cinstea lui Dandanache și se îmbrățișează cu foștii adversari, iar în Crimă pe palier de Ion Băieșu, Pamfil P. devine sentimental când își întâlnește vecinul și uită că în urmă cu câteva minute dorește să-l ucidă).
,,Categoria estetică tipică acestei creații dramatice este comicul, deși acesta depășește specia, fiind prezent și în alte opere literare.”. Pornind de la anumite realități, comicul poate fi: de caracter ( vizează anumite tipuri umane precum avarul, demagogul, prostul fudul, slugarnicu etc); de limbaj (critică modul incorect de a vorbi al unor persoane); de moravuri (scoate în evidență mofturile și defectele unei societăți); de situații ( satirizează desfășurarea unor situații neașteptate); de nume (prin numele alese personajele se pot deja caracteriza). Astfel în funcție de comicul întâlnit într-o comedie acestea se clasifică în: comedii de moravuri (dramaturgul ridiculizează moravurile societății din vremea sa), comedii de limbaj (autorul critică limbajul greșit apelând la ironie și umor), comedii de caracter (scriitorul satirizează defectele umane), comedii de situație (dramaturgul ridiculizează diferite situații). Marele dramaturg I. L. Caragiale reușește în comedia sa, O scrisoare pierdută să surprindă toate aspectele comicului: de limbaj, de situație, de caracter, de limbaj și de moravuri.
Întemeietorul comediei este considerat a fi Aristofan. ,,Patria comediei a fost Grecia Antică (aprox.480 î. Hr.), avându-și originea în imnurile închinate zeului Dionysos”.
În literatura universală au scris comedii: Aristofan (Păsările), W. Shakespeare (Visul unei nopți de vară, Comedia erorilor), Moliere (Avarul, Burghezul gentilom), Lope de Vega (Câinele grădinarului), N. V. Gogol (Revizorul), P. Beaumarchais (Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro), G. Goldoni (Slugă la doi stăpâni) etc.
În literatura română au scris comedii: Vasile Alecsandri (Chirița în provincie), I. L. Caragiale (O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D-ale Carnavalului, Conu Leonida față cu Reacțiunea), Victor Eftimiu (Omul care a văzut moartea), V. I. Popa (Take, Ianke și Cadâr), Teodor Mușatescu (Omul cu mârțoaga), Ion Băieșu (Crimă pe palier) etc.
VI.3. Modele de lucru în lecție
Ca și în cazul genurilor liric și epic și în cazul analiei textelor dramatice trebuie să se țină cont de noțiunile de teorie literară însușite și să se urmeze anumite etape:
1. Încadrarea operei (locul operei literare în creația autorului);
2. Titlul, tema, structura operei (acte, scene);
3. Determinarea modurilor de expunere ( dialog, monolog);
4. Determinarea momentelor subiectului și a conflictelor (secundare sau principale);
5. Reliefarea modalităților de evidențiere a comicului;
6. Stabilirea mesajului transmis prin opera literară;
7. Identificarea personajelor (principale, secundare, episodice, colective)
8. Formularea unei opinii personale despre operă;
9. Apartenența la o anumită specie literară
În următorul model de lucru se va încadra opera literară O scrisoare pierdută de I. .L. Caragiale (studiată în clasa a VIII-a ) la specia comedie și se va reliefa mijloacele și procedeele comicului.
Această activitatese desfășoară sub forma unui dialog, a unei conversații continue între profesor – elev și are loc abia după ce elevii cunosc foarte bine textul, s-a făcut analiza acestuia și caracterizarea personajelor. Voi folosi atât diferite întrebări și cerințe din manual, cât și alte întrebări pentru ca înțelegerea comediei și a mijloacelor și procedeelor comice să fie cât mai complexă. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi notate pe tablă și în caietele elevilor.
Pentru început vom defini comedia ( definiția comediei este făcută și în power- point, iar elevii o vor nota în caiete): comedia este specia genului dramatic în care în care sunt înfățișate personaje, moravuri sociale, într-un mod care stârnește râsul, având totdeauna un final comic. Comedia se poate clasifică în: comedie de moravuri (dramaturgul ridiculizează moravurile societății din vremea sa), comedie de limbaj (autorul critică limbajul greșit apelând la ironie și umor), comedie de caracter (scriitorul satirizează defectele umane), comedie de situație (dramaturgul ridiculizează diferite situații).
Ce fel de comedie credeți că este opera literară O scrisoare pierdută? Argumentați. (Opera literară O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale, politice, familiale deoarece autorul satirizează întreaga societate din vremea sa. Personajele cuprind o gamă variată de tipuri, fiecare reliefând într-un fel sau altul diferite forme ale comicului, etc.)
Voi atrage atenția elevilor asupra faptului că la Caragiale întâlnim două forme ale comicului: ironia (contrastul dintre aparență și esență) și umorul (satirizarea defectelor umane). Astfel, în O scrisoare pierdută sursele și procedeele comicului sunt diversificate. Care credeți voi că sunt sursele și procedeele comicului în opera studiată? (În O scrisoare pierdută întâlnim: un comic de situație, un comic de caracter, un comic de limbaj și un comic de nume. Toate acestea constituie sursele și procedeele comicului în opera studiată.) În caz că este necesar voi pune și alte întrebări pentru ca elevii să răspundă în acest fel.
Fiecare dintre aceste forme ale comicului le discutăm pe rând, iar elevii dau pentru fiecare dintre ele exemple concrete din operă, utilizând în acest sens volumul cu opera.
Arătați care ste comicul de situație întâlnit în operă și dați exemple.(Comicul de situație: rezultă din situațiile în care acționează personajele. Întâlnim astfel triunghiul conjugal Zoe- Tipătescu-Trahanache, ultimul necrezând în trădarea soției și a prietenului său chiar dacă are în față dovada; cuplul comic Farfuridi-Brânzovenescu, cel din urmă acționând ca un ecou al primului; Cațavencu este la început plin de el și stăpân pe situație, iar apoi devine un ins umil când pierde scrisoarea; Agamemnon Dandanache este cel care confundă persoanele iar pe Zoe o consideră a fi soția lui Tipătescu, etc.)
Demonstrați comicul de caracter. (Comicul de caracter: constă în crearea tipologiilor, a personajelor care au o trăsătură dominantă. Trahanache este încornoratul, naivul: ,,Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joițica, i-e urât singură.”
Tipătescu- junele –prim: ,, Zoe, Zoe! Mă iubești?…(…) Să fugim împreună…”
Zoe- femeia voluntară: ,,Da, îl aleg. Eu sunt pentru Cațavencu….În sfârșit cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine…”
Farfuridi și Cațavencu-demagogul: ,,Da, suntem ultra-progresiști, da suntem liber-schimbiști….pentru că noi suntem pentru descentralizare…”
Agamemnon Dandanache- prostul fudul: ,,…si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră…”
Cetățeanul turmentat- tipul cetățeanului: ,,Să spui d-ta, pentru cine votez.”
Ghiță Pristanda- tipul slugarnic: „…eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna… ” )
Arătați prin ce este evidențiat comicul de limbaj. (Comicul de limbaj este evident prin încălcarea regulilor gramaticale, prin utilizarea sensurilor, greșite ale cuvintelor, prin fraze lipsite de logică, dar și prin apariția ticurilor verbale. Neologismele sunt preluate fără a li se cunoaște sensul. Astfel, renumerație îl folosește Ghiță în loc de remunerație, iar Cațavencu îi numește pe locuitorii capitalei capitaliști, etc. Trahanache, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu utilizează în discursuile lor non- sensul, acestea nefiind logice și la subiect. Astfel spre exemplu, Farfuridi afirmă: ,,Din două una dați-mi voie: ori să se revizuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale…”
Ticurile verbale, reprezintă și ele o sursă a comicului. Ghiță afirmă: ,,Curat murdar; Trahanache: Ai puțintică răbdare, stimabile!” etc.)
Arătați prin ce iese în evidență comicul de nume. (Comicul de nume reușește să sugereze dominanta caracterului prin nume. Trahanache-vine de la trahana-o cocă moale, care poate fi ușor de modelat; Zaharia, sugerează zahariseala; Cațavencu vine de la cață- femeie care vorbește mult și fără rost; Farfuridi și Brânzovenescu-nume cu rezonanță culinară: cei doi nu pot fi despărțiți precum brânza de farfurie; Pristanda vine de la pristandaua, un joc moldovenesc, în care cel ce intră trebuie să se miște după cum le sugerează conducătorul; Agamemnon Dandanache sugerează mărețul luptător din Iliada , dar și încurcătură: dandana, etc. Agamemnon este și numele care suferă modificări, devenind Agamiță și Gagamiță, așa cum și Zoe devine Zoițica și Joițica; Tipătescu conține în numele său cuvăntul tip, el înscriindu-se în tipologia junelui-prim.)
Pentru ca elevii să-și însușească mai bine noțiunea de comedie, dar și procedeele comicului împart clasa în 3 grupe. Elevii vor vedea la video-proiector un fragment din actul IV și vor analiza diferite forme ale comicului (prima grupă va analiza comicul de situație, a doua grupă comicul de caracter și cea de-a teria grupă comicul de limbaj) sesizate de ei înșiși. Un lider al fiecărui grup va prezenta în față ce au scris pe foile de flip-chart.
VIII. METODE ȘI STRATEGII UTILIZATE
ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ
Schimbările profunde care au avut loc și au în toate domeniile de activitate ale comunității civile și respectiv, în societatea românească actuală, impun o nouă abordare în demersul didactic și impun o instruire interactivă.
Învățarea interactivă este un tip superior de instruire care se bazează pe activitatea subiecților instruirii, pe implicarea și participarea lor activă și deplină în procesul propriei formări, precum și pe schimburi intelectuale și verbale, schimburi de idei, confruntarea de opinii, argumente, pe instaurarea de interacțiuni, etc.
Preocupările legate de activizarea elevilor în procesul didactic datează din antichitatea elenă și romană, până în zilele noastre, acum conturându-se curentul ,,școala activă”, al cărei reprezentant de marcă este Adolphe Ferriere. Spre deosebire de învățământul clasic care acordă prioritate predominantă instruirii intelectuale, ,,școala activă”, conferă importanță egală, categoriilor de ,,intelect”, ,,activitate” și ,,sentiment”- toate legate de caracter și situează elevul în centrul educației, pentru realizarea educației, pentru realizarea de activități pornind de la voința și inteligența personală a lui, în scopul influențării pozitive a întregii sale personalități. În această situație, elevul devine un subiect activ într-o acțiune condusă de propriile nevoi educaționale, modelându-și propria-i personalitate. Învățarea interactivă face posibilă întâlnirea reprezentărilor, întrebărilor și dorințelor elevilor, cu caracteristicile programelor educaționale. În acest fel li se propun elevilor traiectorii de formare intelectuală și profesională, implicându-i activ în formarea lor.
Pedagogia interactivă presupune o practică centrată pe activitatea de învățare individuală a elevului, profesorul fiind la dispoziția lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta să se dezvolte, să aibă încredere în sine, să-și modeleze personalitatea. Învățarea interactivă se bazează pe obiective și pune accentul pe libertatea intelectuală a elevului și pe autonomie. Pentru un elev, școala trebuie să fie un spațiu de libertate, de creativitate, unde, alături de profesor, își exersează spiritul activ, critic și creativ, achiziționează diverse competențe educaționale, corespunzătoare obiectivelor cognitive, psihomotorii, afectiv-voliționale, dar și culturale. În ceea ce-l privește pe profesor, el nu mai are rolul de a transmite cunoștințe, ci de aorganiza situații de învățare, de a crea interacțiuni între elev și conținutul învățării. Profesorul va îndruma acțiunile elevilor și interacțiunile dintre ei, care fac să progreseze dezbaterile pe o oarecare temă.
Organizarea procesului de învățământ trebuie făcută în așa fel încât să ajute fiecare elev să se dezvolte neîncetat, potrivit propriilor capacități. Lecția în sine este un exercițiu atât din partea profesorului cât și din partea elevilor. Pentru reușita unei ore în care să predomine metodele interactive, dascălul trebuie să țină cont de mai multe elemente.
În acest sens consider foarte important să se țină cont de programa școlară și de tipul lecției ce urmează a fi predată. Totodată este necesar a se respecta sintalitatea clasei pentru că, spre exemplu, în unele clase se lucrează mai ușor pe grupe, în altele nu. Este esențial să se țină cont de timpul alocat pentru discutarea unei anumite teme: spre exemplu la caracterizarea unui personaj se poate sta o oră și în acest fel se va organiza ora și se vor adapta metodele interactive, iar la un studiu de caz, se poate aloca mai multe ore și se pot utiliza metode de lucru mult mai complexe. Și spațiul în care se desfășoară activitatea didactică este unul foarte important pentru desfășurarea lecției: într-un fel se desfășoară lecția în sala de clasă, în alt fel în cabinetul de informatică și în alt fel prin vizita la un muzeu sau casă memorială.
Resursele umane, elevii sunt subiecții cu care se lucrează, de aceea trebuie să se țină cont pe cât posibil și de aptitudinile și capacitățile intelectuale ale acestora. Prin colaborarea cu familiile elevilor, cu diriginții sau prin diferite alte metode se poate identifica tipul de inteligență care predomină fiecărui elev. În acest sens se poate ține cont de Teoria Inteligențelor Multiple cere clasifică astfel tipurile de inteligență: verbal-lingvistică, logico-matematică, corporal-kinestezică, vizual-spațială, muzical-ritmică, intrapersonală, interpersonală și naturalistă. Stilul de predare și cel de învățare ( vizual, auditiv, kinestezic) poate influența procesul didactic.
Totodată un loc aparte în demersul didactic îl constituie motivația pentru învățare, fie ea intrinsecă sau extrinsecă. Nu în ultimul rând, consider esențială capacitatea de a se dărui, de a se dedica propriei meserii a fiecărui profesor.
Tendința generală a procesului de învățământ este una firească: aceea de a pune în centrul procesului instructiv-educativ elevii. În acest fel elevii pot să-și exerseze capacitățile de comunicare orală și scrisă, de a coopera cu proprii colegi și chiar cu profesorii. Pentru ca elevul să fie în centrul procesului de educație, profesorul poate aborda diferite strategii și metode care pun un accent deosebit pe activizarea elevilor; pe implicarea și participarea lor activă în procesul didactic; pe libertatea lor intelectuală și pe autonomie; pe capacitatea acestora de a sintetiza diferite informații .
În prezent se pune un mare accent pe metodele participative deoarece elevii participă activ la propria lor perfecționare. Responsabilitatea profesorului este aceea de a îndemna și încuraja elevul să participe interactiv la procesele de formare cognitive și afective în vederea dezvoltării armonioase a personalității acestora. Dintre metodele activ- participative utilizate la clasă voi descrie câteva în rândurile care urmează.
Brainstormingul, este numit și metoda ,,asaltului de idei”. În traducere liberă, brainstorming înseamnă ,,furtună în creier” și constă în formularea mai multor întrebări succesive menite să faciliteze gândirea elevilor și emiterea de către aceștia a unor răspunsuri spontane. Elevii trebuie puși în fața unor întrebări-problemă, a unor întrebări care generează asociații de idei surprinzătoare.
Ciorchinele este o metodă asemănătoare brainstormingului. Prin aceasta se urmărește găsirea de conexiuni între idei. Presupune următoarele etape: Se scrie în mijlocul tablei un cuvânt sau o temă care urmează a fi cercetată; Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă, între toate acestea trăgându-se linii astfel încât toate cuvintele vor apărea ca și conectate între ele. Se continuă activitatea până când se epuizează toate ideile.
Metoda cadranelor, presupune trasarea pe mijlocul foii a două drepte perpendiculare, astfel încât să se formeze patru cadrane ce conțin diferite cerințe ale profesorului. Se poate lucra individual sau pe grupe.
Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise cu scopul de a sintetiza conținutul unei teme abordate. Regulile de elaborare sunt următoarele: Primul vers este alcătuit dintr-un singur cuvânt- cheie, care denumește subiectul (un substantiv) și care urmează să fie explicat în versurile următoare; Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul ( adjective); Al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acțiuni (verbe la gerunziu); Al patrulea vers este o propoziție alcătuită din patru cuvine care exprimă diferite opinii despre subiectul abordat. Ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care exprimă esența subiectului (substantiv). Cuvântul nu trebuie repetat în celelalte versuri.
Turul galeriei, presupune ca elevii, organizați pe grupe să răspundă la anumite sarcini de lucru notându-le pe o foaie de format mare, afiș. Fiecare grup își prezentă propriul afiș urmând ca apoi să fie lipit pe pereții clasei. Lângă fiecare afiș se lipește o altă foaie goală pe care elevii, după ce au făcut ,,un tur” pe la toate foile afișate își notează propriile impresii, opinii, sugestii sau întrebări.
Diagrama Venn este formată din două sau mai multe cercuri care se suprapun parțial. În intersecția dintre cercuri se notează aspectele comune ale unor concepte, personaje, genuri sau specii literare, etc. În spațiile rămase libere din cercuri se notează deosebirile dintre acestea.
Diamantul, este o metodă de reflecție rapidă ce conține sinteza unei informații.
Știu/ veau să știu/ am învățat. Se formează un tabel cu trei rubrici: a) ceea ce știm/ credem că știm; b) ceea ce vrem să știm; c) ceea ce am învățat. Se compară ceea ce au știut elevii înainte cu ceea au vrut să știe și cu ceea ce știu. Profesorul poate să efectueze acum anumite ameliorări dacă sezizează că unele lucruri nu sunt bine cunoscute sau însușite de elevi.
Metoda pălăriilor gânditoare, este o tehnică interactivă de stimulare a creativității elevilor. Se aleg pălării de culori diferite. Sub fiecare pălărie se pune câte un bilețel cu o întrebare referitoare la o anumită temă ce urmează a fi abordată. Clasa este împărțită în echipe și fiecare dintre ele își alege o pălărie. După ce elevii din fiecare echipă se consultă între ei, își aleg un lider care prezintă răspunsul lor și celorlalte echipe. Toate echipele își prezintă propriile răspunsuri, iar dacă sunt solicitați răspund și la alte întrebări puse de colegii lor.
Medoda R.A.I. ,,Răspunde- Aruncă- Interoghează” este o metodă care urmărește realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a unei mingi ușoare. Copilul care aruncă mingea trebuie să formuleze întrebare copilului care prinde mingea. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare, apoi o aruncă altui coleg, punând o nouă întrebare.
Scaunul autorului: după redactarea independentă a unui exercițiu, unul dintre elevi este invitat să ia loc pe un scun, care devine scaunul autorului. Ceilalți elevi îi vor pune diferite întrebări în legătură cu exercițiul efectuat.
Alte metode activ-participative care pot fi folosite sunt: explozia stelară, cubul, lectura în perechi, jurnalul dublu, eseul de cinci minute, benzile desenate, reportajul, proiectul, prelegerea intensificată, lectura anticipativă sau oricare altele care ajută elevii în dezvoltarea capacităților de comunicare .
Este important ca toate metodele, mijloacele și strategiile didactice să alcătuiască împreună un tot unitar în proiectul didactic. Elaborarea unui proiect didactic este considerată a fi premisa și condiția necesară pentru realizarea unui demers instructiv-educativ eficient. Un proiect didactic poate fi conceput în diferite forme și poate oferi o serie posibilități de programare a scopurilor și obiectivelor, a resurselor materiale și metodologice, etc. Orice activitate didactică trebuie să conțină următoarele componente: obiective operaționale, conținutul și strategiile de dirijare a lecției.
Este de subliniat faptul că proiectul de lecție constituie un act de creație a profesorului și are un caracter orientativ. Activitatea de proiectare se desfășoară în mai multe etape: precizarea obiectivelor, analiza resurselor, elaborarea strategiilor didactice și evaluarea. Proiectarea didactică la nivel micro se află în interdependență cu activitățile de realizare, evaluare și reglare a instruirii. Un proiect trebuie să se caracterizeze prin: adecvarea la situații didactice concrete; flexibilitate și adaptabilitate la evenimente noi; operaționalitate și chiar economicitate.
În practica tradițională nu există un model unic de proiect de lecție, cert este faptul că acesta trebuie să aibă o componentă introductivă și una descriptivă. Totodată orice lecție trebuie să respecte următoarele patru etape fundamentale: identificarea obiectivelor, analiza resurselor, elaborarea strategiilor și a instrumentelor de evaluare.
IX. METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE UTILIZATE
ÎN PREDAREA ȘI ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR DE TEORIE LITERARĂ
Evaluarea performanțelor școlare constituie un element important în contextul triadei predare – învățare – evaluare. Ea constă în faptul că ,,surprinde descrierea calitativă și cantitativă a comportamentului, precum și emiterea unei judecăți de valoare referitoare la dezirabilitatea acestor comportamente, respectiv la concordanța dintre comportamente și obiective”( Ionescu M, Demersuri creative în predare și învățare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000, pg. 306).
O etapă importantă a procesului de învățământ o constituie evaluarea care este un proces de reglare și de autoreglare. Prin evaluare cadrul didactic obține informații referitoare la cantitatea și calitatea cunoștințelor asimilate de elevi și poate regla dacă este cazul activitatea de remediere. Evaluarea este, de fapt, un proces continuu ce are loc în cadrul activităților de la clasă.
Evaluarea didactică tradițională surprinde 3 momente: măsurarea, aprecierea și decizia; deasemenea, evaluarea are mai multe funcții: funcția diagnostică, funcția de control, funcția de reglare, funcția prognostică, funcția de selecție, funcția educativă și funcția socială. Se pot distinge opt criterii care stau la baza identificării mai multor tipuri de evaluare: 1.criteriul obiectivității și al gradului de de certitudine; 2.criteriul volumului de informații sau experienței acumulate de elevi; 3.criteriul sistemului de valori; 4.criteriul gradului de rigurozitate; 5.criteriul rolurilor de bază ale evaluării; 6.criteriul finalității urmărite; 7.criteriul personalului implicat în realizarea evaluării și 8.criteriul temporal. Cu toate că sunt cunoscute mai multe tipuri de evaluare, în general, autorii de didactici pun accent doar pe două dintre ele: evaluarea formativă și evaluarea cumulativă, ambele vizând obiectivele operaționale. Evaluarea formativă verifică achiziția cunoștințelor în memoria de scurtă durată, are loc imediat după încheierea învățării, motiv pentru care depistează imediat erorile și lacunele, raportându-se strict la obiectivele operaționale; evaluarea cumulativă verifică achiziția de cunoștințe în memoria de lungă durată marcând încheierea unei unități de învățare, a unui capitol și identifică pierderile de cunoștințe și dificultățile provocate de uitare, raportându-se la obiectivele finale ale unității de instruire.
Metodele sau strategiile de evaluare sunt multiple. Astfel putem vorbi despre strategii tradiționale și despre strategii complementare.
A. Strategii tradiționale
Evaluarea orală sau probele orale. Reprezintă o formă de conversație prin care se verifică atât calitatea cât și cantitatea de cunoștințe, priceperi, deprinderi achiziționate într-un anumit interval de timp și raportat la anumite obiective. Probele orale pot fi individuale sau frontale, iar întrebările pot fi adresate atât memoriei cât și gândirii. Avantajul acesui tip de evaluare constă în faptul că elevii aflați în dificultate pot fi ajutați.
Evaluarea scrisă sau probele scrise. Aceste probe se dau sub formă de test. Testul este considerat ca fiind o metodă obiectivă de evaluare. Profesorii sunt cei care concep diferite teste de evaluare: inițială, continuă și sumativă. Etapele care trebuie respectate pentru realizarea unui test sunt următoarele: precizarea obiectivelor și stabilirea materiei ce urmează a fi verificată, elaborarea itemilor, organizarea propriu-zisă a testului, cuantificarea testului, experimentarea testului și aplicarea acestuia pe scară largă. Probele scrise au avantajul că permit verificarea mai multor elevi deodată, oferindu-le tuturor posibilitatea de a se exprima liber.
Evaluarea sau probele practice. Presupun crearea unor situații care să verifice cunoștințele teoretice prin intermediul deprinderilor practice.
B. Strategii complementare sau alternative
Observația. Oferă posibilitatea de a urmări atent modul în care elevii participă la lecții sau efectuează diferite sarcini de lucru. De obicei observația se finalizează prin aprecieri verbale sau scrise.
Investigația. Este o metodă care ajută elevul să-și dezvolte creativitatea implicându-se cât mai activ în procesul de învățare. Investigația are o valoare formativă și trebuie să respecte trei etape: definirea problemei, alegerea metodologiei și alegerea soluțiilor, respectiv rezolvarea sarcinilor de lucru.
Evaluarea prin proiecte. Și această metodă are o mare valoare formativă și dezvoltă mult creativitatea elevilor datorită faptului că imbină cunoștințele teoretice cu cele practice. Avantajele acestei metode constă în faptul că elevii sunt implicați în crearea unui proiect pe o mai mare perioadă de timp,dezvoltă relații de cooperare și permite elevilor să se afime motivându-i mai puternic.
Eseul. Este o formă de evaluare prin care elevii sunt solicitați să organizeze un răspuns scurt sau extins respectând anumite criterii. Eseul pote fi structurat sau liber. Ambele forme de eseu se caracterizează prin faptul că stimulează creativitatea și capacitatea de a se exprima liber a fiecărui elev. Această metodă are un neajuns: acela de a crea subiectivitate în corectarea acestui gen de lucrări.
Portofoliul. Este considerat ,,cartea de vizită” a elevului deoarece aici este evidențiată activitatea acestuia la o anumită disciplină. Spre exemplu la Limba și literatura română portofoliul poate cuprinde fișe de lectură, comentarii literare, caracterizări de personaje, analize de text, notițe din excursiile făcute la diferite case memoriale, biografii ale scriitorilor, diferite înregistrări, eseuri,etc.
Dezbaterile în jurul unei teme. Are ca scop dezvoltarea spiritului competitiv, dar și dezvoltarea unei bune cooperări și comunicări în grupurile de elevi.
Verificarea cu ajutorul mijloacelor tehnice. Această tehnică se bazează pe dispozitive mecanice cu ajutorul cărora se administrează programul de verificare și se înregistrează răspunsurile elevilor. Randamentul acestei metode depinde de programul accesat și de modul de utilizare.
Alături de metodele mai sus amintite pot fi folosite cu succes și ale metode precum: metoda posterului, turul galeriei, metoda Foxfire, metoda ciorchinelui, studiul de caz, referatul, scaunul autorului, turul între echipe, colajul,etc.
X. DOVEDIREA FEEDBACK-ULUI PRIN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ
X.1. Argument-pledoarie pentru cercetare
Sunt profesor de Limba și literatura română din anul școlar 2003-2004 și din experiența pe care am avut-o la clasă consider că o bună însușire a noțiunilor de teorie literară conduce spre o bună înțelegere a operelor literare, spre o analiză corectă a acestora.
Într-o oarecare măsură mi-am conturat o idee despre care ar fi noțiunile de teorie literară mai dificile și întotdeauna am încercat să le explic elevilor cât mai bine și mai eficient aceste noțiuni. Este foarte important ca elevii să-și însușească noțiunile de teorie literară cât mai corect deoarece în gimnaziu se pun bazele pentru o bună analiză și înțelegere a operelor literare. Examenele Naționale pun un mare accent pe cunoașterea și aplicarea în practică (pe opere la prima vedere) a acestor noțiuni, așadar, însușirea lor are un avantaj de scurtă durată: o notă bună la clasă, dar și unul de lungă durată: o notă mare la Examenul Național.
Pentru a obține un feedbak corect asupra înțelegerii noțiunilor de teorie literară voi administra copiilor un test. Scopul acestui test este acela de a identifica dificultățile pe care le întâmpină elevii în însușirea acestor noțiuni de teorie literară și apoi găsirea unor soluții cât mai practice pentru remedierea neînțelegerilor existente la elevi.
X.2. Datele cercetării
Descrierea clasei:
Colectivul clasei selectate are un efectiv de 17 elevi. Am ales intenționat clasa a VIII-a deoarece fiind înainte de Examenul Nașional doresc să testez cunoștințele lor de teorie literară și apoi dacă este cazul să le ractualizăm să le aprofundăm.
Descrierea testului
Testul de evaluare sumativ de la clasa a VIIIa a fost elaborat pe baza programei școlare de Limba și Literatura Română pentru clasa a VIII-a, fiind în acord cu competențele generale, sociale și civice,dar și cu conținuturile specifice și conținuturile asociate.
Testul a fost conceput asemănător testelor pentru Examenul Național și conține 9 itemi: semiobiectivi, de tip întrebări structurate și subiectivi, de tip eseu structurat.
Lipsesc itemii de tip obiectiv pentru a familiariza copiii cu itemi de tip semiobiectivi și subiectivi care se dau la Examenele Naționale.
Pentru o evaluare corectă, consistentă și care să permită diferențierea între un răspuns corect și unul greșit sunt incluși și itemii intermediari.
S-au formulat itemi clari respectându-se gradul de dificultate gradată a acestora.
Ponderea punctajului este în raport cu gradul de dificultate al itemilor, care au fost formulați fără a lăsa loc de interpretare și cu posibilitatea de a fi rezolvați în 50 de minute.
Pentru itemul 9, de tip eseu structurat, criteriile de notare sunt prezentate împreună cu subiectul pentru a ajuta elevii să-și structureze mai bine răspunsul și pentru a evita caracterul subiectiv al acestuia.
X.3. Test de evaluare a cunoștințelor de teorie literară
Timp de lucru: 50 minute
CLASA A VIII-A
TEST DE EVALUARE
SUMATIV
Citește cu atenție textul următor:
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fior de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe pintre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iat-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
( Vasile Alecsandri, Iarna)
Redactează, pe baza textului de mai sus, răspunsuri pentru fiecare dintre cerințele următoare:
1.Menționează cărui gen literar aparține opera literară ,,Iarna” de Vasile Alexandri.
2 puncte
2.Precizează două trăsături ale genului literar căruia îi aparține poezia.
(2×2) 4 puncte
3.Stabilește rima și măsura poeziei.
(2×2) 4 puncte
4.Selectează din text o imagine vizuală, una auditivă și una motrică.
(3×2) 6 puncte
5.Identifică în text cinci figuri de stil diferite și dă exemple pentru fiecare.
(4×5) 20 puncte
6.Susține cu două argumente faptul că textul este o descriere.
(2×4) 8 puncte
7.Menționează sentimentele eului liric pe parcursul poeziei.
8 puncte
8.Explică titlul poeziei în 3-4 rânduri.
8 puncte
9.Redactează o compunere de 15-20 rânduri prin care să argumentezi apartenența poeziei Iarna de V. Alecsandri la specia pastel.
În compunere vei avea în vedere următoarele:
A. Conținut:
Numirea a patru dintre caracteristicile acestei specii -4 puncte;
Prezentarea acestor caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text -4 puncte;
Relevarea modului prin care se face simțită prezența eului liric în text – 4puncte;
Explicarea rolului mijloacelor artistice în conturarea atmosferei -4 puncte;
B. Redactare
Unitatea compoziției -3puncte; coerența textului -3 puncte, ortografia -3 puncte, punctuația -3puncte, așezarea corectă a textului în pagină -1 punct, încadrarea în spațiul acordat -1 punct.
30 puncte
Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se obține prin împărțire la 10 a punctajului obținut.
X.4. Barem de corectare și notare
1.Menționarea genului liric, ca gen literar căruia îi aparține poezia.
2 puncte
2.Precizarea a două trăsături ale genului liric: prezența eului liric, modul de expunere predominant este descrierea, expresivitatea limbajului, etc.
(2×2) 4 puncte
3.Rima este împerecheată și măsura de 16 silabe.
(2×2) 4 puncte
4.Selectarea din text a unei imagini vizuale: Tot e alb, pe câmp, pe dealuri.., una auditivă: În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi, și una motrică Iat-o sanie…, etc.
(3×2) 6 puncte
5.Identificarea în text a cinci figuri de stil diferite și exemplificarea acestora: cumplita iarnă- inversiune; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi comparație, fiori de gheață -metaforă, ai țării umeri dalbi –personificare, zale argintie –epitet, Ziua ninge, noaptea ninge,dimineața ninge, dimineața ninge iară –repetiție, pe câmp, pe dealuri,împrejur,în depărtare –enumerație, etc. Se vor acorda câte 2 puncte pentru identificarea figurii de stil și două pentru exemplificararea fiecăreia, cu citat corespunzător din text.
(4×5) 20 puncte
6.Susținerea cu două argumente a faptului că textul este o descriere: înfățișarea unui aspect din natură: iarna; utilizarea imaginilor poetice: 8 puncte, susținerea doar printr-un argument a faptului că textul este o descriere 4 puncte, etc.
(2×4) 8 puncte
7.Menționarea sentimentelor eului liric pe parcursul poeziei: Sentimentele eului liric oscilează de la melancolia produsă de căderea neântreruptă a zăpezii ca apoi să ajungă la înseninare în fața tabloului impresionant al țării împodobite de zăpadă, la veselie, exaltare când se aude clinchete de zurgălăi 8 puncte; menționarea doar a unia dintre sentimentele eului liric 4 puncte.
8 puncte
8.Explicarea titlului poeziei în 3-4 rânduri.Titlul operei Iarna de V. Alecsandri este alcătuit dintr-un singur substantiv și se referă la unul dintre cele mai interesante anotimpuri fiind în deplină concordanță cu tema operei. Autorul prezintă natura în anotimpul iarna folosind diferite mijloace artistice, etc; Formularea adecvată a opiniei despre semnificația titlului, respectând numărul de rânduri: 8 puncte; Formularea parțială a unei opinii despre semnificația titlului: 4 puncte.
8 puncte
9.Redactarea unei compuneri de 15-20 rânduri prin care să argumenteze apartenența poeziei Iarna de V. Alecsandri la specia pastel, ținând cont de:
A. Conținut:
Numirea a patru dintre caracteristicile acestei specii: descriere literară în versuri, înfățișesză un aspect din natură, un peisaj, sugerează sentimentele poetului, apelează la elemente de expresivitate artistică (1-1-1-1) 4 puncte;
Prezentarea acestor caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text: alegerea potrivită a citatelor, în acord cu trăsătura selectată -4 puncte; citate adecvate, dar însoțite de explicații parțiale-2 puncte; citate și explicații mai puțin relevante 1 punct;
Relevarea modului prin care se face simțită prezența eului liric în text: prezența persoanei I, adresarea directă, menționarea modului în care natura pare a prelua sentimentele și stările eului liric. Alegerea potrivită a exemplelor cu explicații logice, în acord cu exemplul ales – 4puncte; exemple nu în totalitate relevante și însoțite sporadic de explicații -2 puncte; ilustrare sporadică, fără explicații 1 punct;
Explicarea rolului mijloacelor artistice în conturarea atmosferei: semnalarea unor figuri de stil precum epitet, metaforă, comparație, repetiție, inversiune, enumerație; rolul punctelor de suspensie și al semnului de exclamare; evidențierea sentimentelor eului poetic: melancolic, meditativ, optimist; explicarea valorilor expresive ale unor categorii lexical-semantice. Identificarea a cel puțin patru mijloace artistice; alegerea potrivită a exemplelor pentru fiecare mijloc artistic precizat; explicații logice-4 puncte; identificarea a două-trei mijloace artistice dar cu exemple nu în totalitate relevante 2 puncte; identificare sporadică, fără exemple și explicații -1 punct.
B. Redactare
Unitatea compoziției (introducere 1punct, cuprins 1punct, încheiere 1punct): 3 puncte;
Coerența textului (claritatea 1 punct, varietatea 1 punct, sintaxă adecvată 1 punct): 3 puncte;
Ortografia 0-2 greșeli: 3 puncte; 3-4 greșeli: 2 puncte; 4-6 greșeli: 1 punct;
Punctuația 0-2 greșeli: 3 puncte; 3-4 greșeli: 2 puncte; 4-6 greșeli: 1 punct;
Așezarea corectă a textului în pagină și lizibilitatea: 1 punct;
Încadrarea în spațiul acordat: 1 punct. 30 puncte
X.5 Analiza rezultatelor
Rezultatele pe itemi și subitemi
Notele obținute la test în ordine descrescătoare și procentajele aferente
1. P.O.-10
2. M.S.-9,70
3. L.A.-9,40
4. M.A.-8,80
5. A.A.-8,70
6. A.C.-8,50
7. B.C.-7,90
8. P.M.-7,80
9. C.E.-7,70
10. S.B.-7,60
11. R.L.-7,40
12. Z.A.-6,90
13. H.C.-6,70
14. H.R.-5,80
15. T.O.-5.60
16. H.A.-4,90
17. S.D.-4,30
MEDIA CLASEI: 7,51
MEDIANA: 7,70
După cum se poate observa pe grafic prodomină notele de mijloc, ceea ce demonstrează faptul că o mare parte a elevilor și-au însușit noțiunile de teorie literară suficient de bine pentru ca să poată lucra cu ele pe diferite texte literare.
Analiza rezultatelor pe itemi
Itemul nr. 1
La primul item elevii au avut de menționat cărui gen literar îi aparține opera literară ,,Iarna” de Vasile Alecsandri. Fiind itemul cel mai simplu, toți elevii au răspuns corect la acest item; astfel că răspunsurile corecte au fost în proporție de 100 %.
Itemul nr.2
Itemul acesta a cerut elevilor să precizeze a două trăsături ale genului literar căruia îi aparține poezia. Răspunsurile cu punctaj maxim au fost 13 adică în proporție de 76,47 %.
Itemul nr.3
La itemul al treilea elevii au avut de stabilit rima și măsura poeziei. Maximul de punctaj l-au obținut 10 elevi, adică în proporție de 58,82 %.
Itemul nr.4
Itemul numărul patru a verificat elevilor capacitatea de a selecta o imagine vizuală, una auditivă și una motrică. Punctajul maxim l-au obținut 12 elevi, adică o proporție de 70,58 %.
Itemul nr. 5
Prin acest item s-a verificat elevilor dibacitatea de a identifica în versurile poeziei cinci figuri de stil diferite și exemplificarea acestora cu citate din poezie. Au obținut punctajul maxim 6 elevi, aceștia reprezentând o proporție de 35,29 %.
Itemul nr. 6
La itemul nr.6 elevii au avut de susținut cu două argumente faptul că textul citat este o descriere. Punctajul maxim este obținut de 11 elevi, adică o proporție de 64,70 %.
Itemul nr. 7
Acest item testează elevilor abilitatea de a identifica sentimentele eului liric. Răspunsurile cu punctaj maxim sunt 7, adică în proporție de 41,17 %.
Itemul nr. 8
Itemul numărul 8 testează capacitatea elevilor de a explica titlul unei poezii. Doar 4 elevi au obținut punctajul maxim la acest item, adică în proporție de 23,52 %.
Itemul nr. 9
Ultimul item a fost cu gradul cel mai ridicat de dificultate. Elevii au trebuit să redacteze o compunere de 15-20 de rânduri prin care să argumenteze apartenența poeziei ,,Iarna” de V. Alecsandri la specia pastel. Itemul a verificat atât cunoștinte de teorie literară cât și gramaticale și de utilizare corectă a limbii literare. Punctajul maxim a fost obținut doar de un elev, adică de o proporție de 5,88 %.
Concluzii
Testul de evaluare sumativ de la clasa a VIII-a a fost elaborat pe baza programei școlare de Limba și Literatura Română pentru clasa a VIII-a, fiind alcătuite în funcție de competențele specifice și conținuturile asociate.
Conține 9 itemi: semiobiectivi, de tip întrebări structurate; subiectivi, de tip eseu structurat. Lipsesc itemii de tip obiectiv din dorința de a familiariza copiii cu itemii de tip semiobiectiv și subiectiv care se dau la Examenele Naționale Tezele. Pentru o evaluare corectă, consistentă și care să permită diferențierea între un răspuns corect și unul greșit sunt incluși și itemii intermediari.
S-au formulat itemi clari respectându-se gradul de dificultate gradată a acestora.
Ponderea punctajului este în raport cu gradul de dificultate al itemilor, care au fost formulați fără a lăsa loc de interpretare și cu posibilitatea de a fi rezolvați în 50 de minute.
La itemul 10, de tip eseu structurat, criteriile de notare sunt prezentate împreună cu subiectul pentru a ajuta elevii să-și structureze mai bine răspunsul și pentru a evita caracterul subiectiv al acestuia.
Cele mai multe răspunsuri corecte au fost la itemii:1, 2, 3, 4, itemi cu un grad de dificultate mai scăzut. Cele mai puține răspunsuri corecte au fost la itemii: 8, 9, 10.
Rezultatele evaluării arată că în clasa a-VIII-a din 17 elevi, 1 elev are nota 10; 2 elevi au note cuprinse între 9-9,99; 3 elevi au note cuprinse între 8-8,99; 5 elevi au note între 7-7,99; 2 elevi au note între 6-6,99; 2 elevi au note între 5-5,99 și un elev are nota între 4-4,99.
Media clasei este 7,51 iar nota mediană este 7,70.
X.6. Strategii de remediere
În urma analizării rezultatelor de la testul sumativ se poate constata faptul că majoritatea elevilor și-au însușit noțiunile minime de teorie literară prevăzute în programa școlară și pot să lucreze cu acestea pe text. Totuși este necesară aprofundarea noțiunilor de teorie literară și identificarea acestora pe diferite texte literare.
Pentru însușirea, aprofundarea noțiunilor de teorie literară și obținerea unor rezultate cât mai bune la clasă, dar și la examenele naționale se vor avea în vedere următoarele obiective:
Se vor recapitula noțiunile de teorie literară cu cât mai multe exemplificări;
Se vor analiza diferite opre literare aparținând genului epic, liric și dramatic insistându-se asupra identificării noțiunilor de teorie literară și se va analiza rolul acestora;
Se va insista asupra modului în care elevii își exprimă propriile opinii în legătură cu un text literar, aceștia vor fi lăsați să identifice trăsăturile diferitelor genuri literare, imaginile literare, figurile de stil etc;
Se vor realiza diferite tipuri de eseuri structurate sau nestructurate precum și diferte tipuri de argumentări;
Se vor da elevilor diferite lecturi suplimentare pentru a-și îmbogăți vocabularul și pentru a-și dezvolta capacitatea de receptare a mesajului scris și imlicit capacitatea de exprimare scrisă.
Se va lucra în mod diferențiat și prin abordarea a diferite strategii atât la orele de limba și literatura română cât și la orele cursului opțional de limba română precum și la orele de pregătire suplimentară pentru examen.
Referitor la strategiile care urmează a fi folosite și în vederea unei mai bune comunicări cu elevii se va aplica un chestionar prin care aceștia din urmă vor fi interogați despre dificultățile pe care le întâmpină în învățarea noțiunilor de teorie literară și despre felul în care ar dori să li se predea aceste noțiuni de teorie literară pentru a și le însuși cât mai ușor. În funcție de răspunsurile elevilor voi alcătui toate demersurile didactice.
Iată chestionarul :
X.7. Chestionar
1.A învăța noțiunile de teorie literară este:
a) ușor
b) greu
c) important
2.A identifica noțiunile de teorie literară este:
a) ușor
b) greu
c) important
3.Care este modalitatea prin care crezi că îți poți aprofunda mai bine noțiunile de teorie literară?
a) asimilând cât mai bine teoria
b) identificând cât mai multe noțiuni de teorie literară pe diferite texte
c) citind cât mai multe opere literare care care aparțin diferitelor genuri și specii literare
4.Care este modalitatea de muncă pe care o preferi când înveți noțiunile de teorie literară?
a) să lucrez singur
b) să lucrez în echipe
c) să lucrez în perechi
5. Dintre metodele expozitive utilizate în lecțiile de teorie literară,care vi le plac cel mai mult?
a) metoda conversației (schimb reciproc de cinformții, idei, opinii)
b) învățarea prin descoperire (elevul observă singur noțiunile de teorie literară,bazându-se pe informațiile vechi)
c) problematizarea (profesorul nu comunică în mod direct elevilor noțiunile de teorie literară, ci îi conduce pe elevi spre descoperirea acestora).
6. Dintre metodele bazate pe acțiune utilizate în lecțiile de teorie literară vă plac:
a) exercițiul
b) proiectul
c) studiul de caz
7. Care dintre următoarele mijloace de învățământ vă place să fie utilizate în lectiile de teorie literară?:
a) flipchartul
b) calculatorul
c) retroproiectorul
8.Care este opinia ta despre mijloacele și metodele utilizate de profesor pentru învățarea noțiunilor de teorie literară?
a) sunt utile
b) sunt intile
c) sunt interesante
9.Cred că este mai dificil:
a) a învăța noțiunile de teorie literară
b) a identifica noțiunile de teorie literară
c) a analiza rolul noțiunilor de teorie literară
10. În viitor doresc să:
a) aprofundez noțiunile de teorie literară
b) să lucrez mai mult pe texte literare
c) să citesc cât mai multe opere aparținând cât mai multor specii și genuri literare
X.8.Analiza chestionarului
La prima întrebare din chestionar elevii au fost întrebați dacă este: ușor, greu sau important a învăța noțiunile de teorie literară. Astfel 2 elevi au răspuns că este ușor, 5 elevi au răspuns că este greu, iar 10 elevi au răspuns că este important.
La a doua întrebare elevii au fost întrebați dacă ete ușor,greu sau important a învăța noțiunile de teorie literară. Un elev a răspuns că este ușor, 7 au răspuns că este greu, iar 9 au răspuns că este important.
La următoarea întrebare elevii au fost întrebați care cred ei că este modalitatea prin care își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară. Astfel 5 dinte elevi au răspuns că își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară asimilând cât mai bine teoria, 7 consideră că își aprofundează mai bine noțiunile de teorie literară identificând cât mai multe noțiuni pe texte literare diferite, iar 5 consideră că își vor aprofunda mai bine noțiunile de teorie literară citind cât mai multe opere literare.
Întrebarea numărul patru a testat modalitatea de muncă preferată de către elevi. La această întrebare 7 elevi au răspuns că preferă să lucreze singuri, 4 elevi au răspuns că preferă să lucreze în echipe, iar 6 elevi în perechi.
La întrebarea numărul cinci elevii sunt întrebați care dintre metodele expozitive utillizate în lecțiile de teorie literară le place cel mai mult. Majoritatea elevilor au răspuns că preferă metoda conversației (8), alții (7) au răspuns că preferă învățarea prin descoperire și doar o mică parte (2) au răspuns că preferă problematizarea.
A șasea întrebare testează care dintre metodele bazate pe acțiune le place mai mult elevilor. 9 elevi au răspuns că preferă exercițiul, 3 elevi au răspuns că preferă proiectul, iar 5 elevi preferă studiul de caz.
Întrebarea numărul șapte testează elevii care dintre mijloacele de învățământ le place să fie utilizate în lecțiile de teorie literară. La această întrebare majoritatea (9) au răspuns că preferă calculatorul, alții (5) au răspuns că preferă flip-chartul, și o mică parte (3) au răspuns că preferă retroproiectorul.
La întrebarea numărul opt se testează opinia despre mijloacele și metodele utilizate de profesor pentru învățarea noțiunilor de teorie literară. 10 dintre elevi au răspuns că mijloacele și metodele folosite de profesor până acum în vederea însușirii noțiunilor de teorie literară sunt utile, 3 au răspuns că sunt greu accesibile, iar 4 au răspuns că sunt interesante.
La următoarea întrebare elevii sunt întrebați ce este mai dificil: să învețe noțiunile de teorie literară; să identifice noțiunile de teorie literară sau să analizeze rolul noțiunilor de teorie literară. O parte a elevilor (9) consideră că este mai dificil să analizeze rolul noțiunilor de teorie literară, alții (6) consideră că este greu să identifice noțiunile de teorie literară și o mică parte consideră că este greu să învețe noțiunile de teorie literară.
La ultima întrebare elevii sunt întrebați ce ar dori să facă pentru a-și însuși cât mai bine noțiunile de teorie literară. 5 dintre elevi doresc să-și aprofundeze noțiunile de teorie literară, 9 doresc să lucreze mai mult pe text, iar 3 doresc să citească mai multe opere ce aparțin mai multor specii și genuri literare.
Concluzii
Analizând răspunsurile elevilor se pot afirma următoarele: majoritatea elevilor consideră că e important să învețe noțiunile de teorie literară; modalitatea de muncă preferată este individuală; ca metode preferă conversația și exercițiul iar ca mijloc de învățământ calculatorul; cei mai mulți dintre elevi consideră că este dificil să analizeze rolul figurilor de stil și și-ar dori să lucreze cât mai mult pe texte literare. Ținând cont de aceste opinii voi încerca să alcătuiesc demersurile didactice în așa fel încât elevii să fie ajutați cât mai mult. Voi aprofunda mai mult noțiunile de teorie literară învățate prin cât mai multe exemplificări pe text. Ca metode și mijloace le voi folosi atât pe cele cu care i-am obișnuit deja pe elevi , precum și cele preferate de ei (conversația și exercițiul ca metode, calculatorul ca mijloc de învățământ).Îi voi lăsa să lucreze singuri, dar îi voi antrena să lucreze și în perechi ori de câte ori voi considera că acest mod de lucru este util. Ori de câte ori vom lucra pe texte literare diferite vom analiza rolul noțiunilor de stil pentru o cât mai bună însușire a acestora.
XI. ANEXE
PROIECT DIDACTIC
I. DATE GENERALE
Data:
Școala cu clasele I-VIII, Petreu
Clasa a VI-a A
Profesor: HEBRIȘTEAN ADINA-MARIANA
Disciplina: Limba și literatura română
Subiectul: Pastelul. Mărțișor de Ion Pillat
Tipul lecției: de predare-învățare a noțiunilor de teorie literară
Obiectiv de referință:
-cultivarea receptivității literar-artistice a elevilor
Obiective operaționale:
O1- să enumere elementele caracteristice peisajului de primăvară;
O2- să selecteze imaginile poetice întâlnite în poezie;
O3- să identifice diferite figuri de stil din text;
O4- să arate sentimentele poetului generate de schimbările ce au loc în natură;
O5- să recunoască modul de expunere predominant;
O6- să definească pastelul.
Strategii didactice:
Metode și procedee: autodictarea, conversația catihetică și euristică, explicația, problematizarea, analiza literară și analiza fonetică (prozodică), exercițiul, dictarea, lectura selectivă, lucrul cu manualul, schema la tablă.
Forme de organizare a activității elevilor: activitatea frontală, în alternativă cu activitatea independentă, individuală;
Resurse umane: capacitățile normale de învățare ale elevilor.
Mijloace ( materiale didactice): tabla magnetică, retroproiectorul, testul formativ, manualul
(Limba română, manual pentru clasa a VI-a de Elena Mazilu-Ionescu și Valentina Jerca, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2013).
Material bibliografic:
Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală,
Editura Polirom, Iași, 1999;
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri
didactice deschise, București, Editura Paralela 45, 2003.
Rusu, Mina-Maria,
Cotoi, Geanina, Exerciții practice de limba română, Editura Paralela 45
Pitești, 2009.
II. DESFĂȘURAREA LECȚIEI
Organizarea clasei
Stabilesc ordinea în clasă. Pregătesc tot ceea ce e necesar desfășurării lecției, notez absenții. Elevii se pregătesc de oră; elevul de serviciu spune absenții.
Actualizarea cunoștințelor învățate anterior
Verific temele de casă. Elevii citesc prin sondaj tema. Verific lecția de zi: Mărțișor de Ion Pillat- elevii sunt puși în mod selctiv să recite câte patru versuri din poezie și sunt verificate cuvintele noi prin utilizarea acestora în difrite contexte. Fac aprecieri referitoare la răspunsurile elevilor.
Captarea atenției elevilor, anunțarea temei noi și a obiectivelor
Mărțișor de Ion Pillat este o poezie reprezentativă atât pentru universul operei lui Ion Pillat căt și pentru specia literară căreia îi aparține. Pentru că acum sunteți familiarizați cu textul poeziei, acum vom studia textul în profunzime și vom vedea cărei specii literare îi aparține. Astfel că până la sfârșitul lecției va trebui să enumerați elementele caracteristice peisajului de început de primăvară, să selectați imaginile poetice întâlnite în poezie, să identificați diferite figuri de stil din text; să arătați sentimentele poetului generate de schimbările ce au loc în natură; să recunoașteți modul de expunere predominant și să definiți specia literară căreia îi aparține poezia. (Scriu titlul lecției pe tablă: Pastelul. Mărțișor de Ion Pillat, iar elevii în caiete).
Conducerea procesului de predare-învățare
Pentru această activitate voi folosi atât setul de întrebări și cerințe din manual cât alte întrebări urmărind ca înțelegerea textului să fie cât mai complexă. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi notate pe tablă și în caietele elevilor.
Ce denumește titlul acestei poezii? (Titlul acestei poezii denumește prima lună de primăvară: martie-mărțișor, care este văzută drept un cadou pentru om, acesta bucurându-se de lumina și de căldura primelor raze de soare).
Care anotimp este prezentat în poezie? (Poezia prezintă anotimpul primăvara).
Prin ce element este descris acest anotimp? (Acest anotimp este descris prin elemente caracteristice peisajului de început de primăvară: întâiul zbor al berzei, omul care sapă, plugul care ară, înflorirea prunilor, prezența câtorva pete de zăpadă netopită pe vârfurile înalte ale munților).
Există o corespondență între om și natură? Argumentați. ( Între om și natură există o deplină corespondență: ,,Te simți legat de toate-nu poți urni o piatră”. Natura care se trezește la viață îi dă omului un sentiment de bucurie, de liniște și pace).
Selectați versurile în care sunt exprimate sentimentele poetului generate de schimbările din natură. (,,În tine și prin ramuri e cerul limpezit”, ,,Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei” etc).
Identificați imaginile vizuale și auditive din această poezie. (Tabloul naturii este evidențiat prin imagini vizuale și auditive.)
Selectați figurile de stil din poezia Mărțișor. (Cele mai frecvente figuri de stil sunt personificările: ,,Ce limpede te cheamă un cuc o dată, două”; ,,Toți pomii ninși pe dealuri îi flutură batiste”; ,,Gâlgâitor în iarbă un șipot s-a trezit”, etc. Alte figuri de stil sunt epitetele: ,,sfântă bucurie”, ,,cerul limpezit”, repetiția: ,,de fiecare dată”, dar și metaforele- ce urmează a fi studiate).
Ce rol are repetiția ,,de fiecare dată”. (Această repetiție arată intensitatea sentimentului de bucurie).
Stabiliți măsura și rima poeziei. (Măsura poeziei este de 13-14 silabe, iar rima e imperecheată).
Ce îmi puteți spune despre strofele acestei poezii? (Poezia este alcătuită din 13 strofe de câte două versuri: distihuri).
Care este modul de expunere predominant? (Modul de expunere predominant este descrierea).
Ce este descris în acest tablou? (În acest tablou este descris un colț din natură în anotimpul primăvara).
Notez pe tablă următoarea schemă, schemă făcută elevilor și în power-point, iar elevii o notează în caiete:
Asigurarea feedback-ului
Are loc pe tot parcursul orei.
Evaluarea formativă
Elevii vor răspunde (independent) la următoarea cerință: Argumentați în 5-6 rânduri faptul că Mărțișor de Ion Pillat este un pastel.
Asigurarea retenției și a transferului
Tema: descrieți un peisaj de primăvară utilizâd diferite figuri de stil. Subliniați-le.
PROIECT DIDACTIC
I. DATE GENERALE
Data:
Școala cu clasele I-VIII, Petreu
Clasa a V-a A
Profesor: HEBRIȘTEAN ADINA-MARIANA
Disciplina: Limba română
Subiectul: Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu – Caracterizarea personajului
Tipul lecției: Dobândire de noi cunoștințe
Obiective operaționale:
a) cognitive: la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1- să enumere mijloacele caracterizării unui personaj literar;
O2- să identifice corect citatele referitoare la anumite trăsături ale personajului;
O3- să extragă corect trăsăturile dominante ale dascălului;
O4- să arate motivul pentru care scriitorul s-a oprit în opera sa în mod special la dascălul său (ce dorește să evidențieze prin cuvintele: ,,Domnu” și ,,un om” scrise diferit față de restul cuvintelor din text).
b) psihomotorii:
O1- să ortografieze corect toate cuvintele întâlnite în lecție
Strategii didactice
a) Metode și procedee: conversația, explicația, dictarea, lucrul cu manualul, schema la tablă, exercițiul, problematizarea, analiza stilistică, brainstorming-ul, ciorchinele de idei;
b) Forme de organizare a învățării: se va folosi activitatea frontală, alternativ cu activitatea independentă.
c) Resurse umane: capacitățile normale de învățare ale elevilor;
d) Mijloace (materiale didactice): tabla magnetică, retroproiectorul, caietele elevilor, fișa de muncă independentă, manualul (Limba română, manual pentru clasa a V-a de Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan și Gabriel Chelaru, Editura Petrion, București, 2014).
e) Material bibliografic:
Goia, Vistian Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și
liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Parfene, Constantin, Gramatica practică a limbii române, Ediția a-V-a
revăzută, Editura Orizonturi, București, 1995;
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri
didactice deschise, București, Editura Paralela 45, 2003.
Rotaru, Valentina, Teoria literaturii, Editura Aula, Brașov,2006.
II. DESFĂȘURAREA LECȚIEI
1. Organizarea clasei
Stabilesc liniștea în clasă. Pregătesc tot ceea ce e necesar pentru lecție, notez absenții.
Elevii se pregătesc pentru oră. Elevul de serviciu spune absenții.
2. Actualizarea cunoștințelor anterioare
Verific temele de casă.
Elevii vor citi prin sondaj tema ( exercițiul 2, 3 și 4 pagina 61).
Verific lecția de zi (Personajul literar) și fac aprecieri referitoare la răspunsurile elevilor.
3. Capterea atenției elevilor și anunțerea temei noi
Am vorbit ora trecută despre personajul literar, iar azi vom învăța mai multe despre personajul literar și despre cum surprinde un scriitor trăsăturile unui personaj, făcând caracterizarea personajului principal din Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu.
Scriu titlul lecției pe tablă, iar elevii în caiete: Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu- Caracterizarea personajului.
4. Anunțarea obiectivelor
Să fiți atenți la oră deoarece până la sfârșitul acesteia va trebui: să enumerați mijloacele caracterizării unui personaj literar, să identificați corect citatele referitoare la anumite trăsături ale personajului; să extrageți corect trăsăturile dominante ale dascălului; să arătați motivul pentru care Sadoveanu s-a oprit în mod special, în opera sa, la dascălul său.
5. Transmiterea noilor cunoștințe
Ce fel de trăsături ați sesizat în prezentarea dascălului din Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu? ( În prezentarea dascălului întâlnim trăsături fizice și morale.)
Dați exemple de trăsături fizice ale învățătorului. ( ,,Era un om bine făcut, puțin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini.Când zâmbea[…].” )
Dați exemple de trăsături morale ale dascălului. (Dintre trăsăturile morale ale dascălului amintim: bunătatea, dragostea față de profesiune, ospitalitatea, etc.)
Alături de trăsăturile fizice și morale scriitorii folosesc pentru a caracteriza un personaj și alte metode (despre care vom vorbi azi). Astfel caracterizarea este compunerea prin care sunt stabilite trăsăturile fizice și sufletești, precum și mijloacele prin care autorul prezintă personajele literare. Scriu definiția pe planșă, iar elevii o notează în caiete.
Modul prin care este caracterizat personajul literar poate fi:
A. Caracterizarea directă – se realizează prin cuvintele autorului.
B. Caracterizarea indirectă – este desprinsă din faptele săvârșite de personaj, din acțiunile, gândurile și frământările sufletești, din mediul în care trăiește și din opiniile altor personaje, din dialog.
C. Autocaracterizarea- este făcută de personajul însuși.
Modalitățile de caracterizare sunt vizibile în power-point, iar elevii le notează și în caiete.
Vom face caracterizarea personajului principal din Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu urmărind mijloacele prin care se realizează aceasta. Pentru a scoate în evidență aceste mijloace voi dirija învățarea în așa fel încât să completăm următorul tabel:(eu fac tabelul pe tablă, iar elevii în caiete):
5. Asigurarea feedback-ului
Are loc pe tot parcursul orei.
6. Evaluarea formativă
Împart elevilor fișa de muncă independentă și explic ce au de facut. Elevii rezolvă exercițiile de pe fișa de muncă independentă.Corectez fișele – oral.
7. Reflecția finală
De ce îl numește Sadoveanu pe dascălul său ,,Domnu Trandafir” și nu-i folosește numele adevărat? (Pentru că toate trăsăturile morale ale acestuia sunt pozitive, deosebit de frumoase, asemenea frumuseții unui trandafir etc.)
8. Asigurarea retenției și a transferului
Dau ca activitate pentru acasă exercițiul 1și 2, pag 61.
Elevii își notează tema.
Timp: 10 minute
Fișă de muncă independentă
I. Completați ciorchinele de mai jos răspunzând la următoarele întrebări:
1. Cine este personajul principal al operei Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu?
2. Care sunt trăsăturile fizice ale dascălului scoase în evidență de M.Sadoveanu?
3. Dar cele morale?
4. Specificați ce fel de caracterizare folosește autorul pentru a evidenția trăsăturile fizice și morale ale dascălului.
1.
2. 3. 4.
II.Care este motivul pentru care Mihail Sadoveanu scrie Domnul cu literă mare? Dar un om cu alt fel de litere?
PROIECT DIDACTIC
I. DATE GENERALE
Data:
Școala cu clasele I-VIII, Petreu
Clasa a VIII-a A
Profesor: HEBRIȘTEAN ADINA-MARIANA
Disciplina: Limba română
Subiectul: Alegoria
Tipul lecției: de însușire a noțiunilor de teorie literară
Obiectiv de referință:
-să recunoască procedeele de expresivitate dintr-un text
Obiective operaționale:
O1 – să identifice alegoria dintr-un text
O2 – să interpreteze cât mai nuanțat sensul alegoriei
O3 – să specifice rolul alegoriilor în diferite texte
O4 – să recunoască figurile de stil pe baza cărora se poate construi alegoria
Strategii didactice:
a) Metode și procedee: conversația, problematizarea, brainstormingul, lucrul cu manualul, schema la tablă, retroproiectorul, învățarea prin descoperire, exercițiul.
b) Forme de organizare: se va folosi activitatea frontală și activitatea independentă.
c) Resurse umane: capacitățile normale de învățare ale elevilor
d) Mijloace de învățământ: caietele elevilor, tabla magnetică, retroproiectorul, fișa de muncă independentă, planșa, manualul (Limba română, manual pentru clasa a VIII-a de Marin Iancu, Editura Corint, 2014).
e) Material bibliografic:
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri
didactice deschise, București, Editura Paralela 45, 2003
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală,
Editura Polirom, Iași, 1999.
Rotaru, Valentina, Teoria literaturii, Editura Aula, Brașov, 2006.
II. DESFĂȘURAREA LECȚIEI
1. Organizarea clasei
Stabilesc ordinea în clasă. Pregătesc ce e necesar pentru lecție. Notez absenții.
Elevii se pregătesc pentru oră. Elevul de serviciu spune absenții.
2. Actualizarea cunoștințelor dobândite anterior
Verific temele de casă.
Elevii citesc prin sondaj temele: exercițiul 1, 2, 5 pagina 97.
Verific lecția de zi și notez elevii.
3. Captarea atenției elevilor, anunțarea temei noi și a obiectivelor
Care sunt motivele literare întâlnite în balada Miorița? (Motivele literare întâlnite în Miorița sunt: motivul transhumanței, motivul complotului, motivul oiței năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntă, motivul măicuței bătrâne.)
Care sunt figurile de stil pe care le-ați întâlnit în baladă? (Elevii răspund că au întâlnit următoarele figuri de stil: epitete, personificări, enumerații, repetiții, metafore etc și dau exemple pentru fiecare.)
Azi vom vorbi despre o altă figură de stil: Alegoria, figură de stil întâlnită în motivul alegoriei moarte-nuntă (motiv pe care l-am discutat doar în mare nefăcând definiția alegoriei).
Scriu titlul pe tablă, iar elevii în caiete.
Să fiți cât mai activi deoarece până la sfârșitul orei va trebui să identificați alegoria din diferite texte, să interpretați cât mai nuanțat sensul alegoriei, să sesizați rolul alegoriei în structura diferitelor texte și să recunoașteți figurile de stil care se află la baza alegoriei.
4. Transmiterea noilor cunoștințe
Vă rog să- mi citați motivul alegoriei moarte- nuntă din Miorița. (Elevii citează versurile: ,, Să le spui curat /Că m-am însurat/ C-o mândră crăiasă, /A lumii mireasă;/ Că la nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele și luna/ Mi-au ținut cununa./ Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași,/ Preoți, munții mari,/ Păsări, lăutari,/ Păsărele mii,/ Și stele făclii!”)
Prezentarea înmormântării ca o nuntă, alegoria moarte- nuntă: ,,M-am însurat/ Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă” ( moartea), are la origine obiceiul larg răspândit la români de a-i înmormânta pe cei tineri și necăsotoriți cu ceremonial de nuntă, îmbrăcați în mire sau mireasă. Ciobanul mioritic cunoaște acest obicei și își imaginează o nunta cosmică la care nuntașii sunt brazi și păltinași, nașii: soarele și luna; făclii: stelele, lăutarii: păsările; preoții: munții mari; mândru ciobănel: mire cosmic; mândra crăiasă: mireasa. Ce figuri de stil sunt utilizate în alegoria moarte- nuntă? (Poetul anonim utilizează în mod special epitetele, personificările și metaforele.)
Dați exemple pentru fiecare dintre ele. (Personificarea: oița năzdrăvană trebue să spună atât oilor cât și mamei că ciobanul s-a însurat; metaforă: ,,M-am însurat/ C-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă”; epitete: ,, mândră crăiasă”, ,,munții mari”, enumerații: ,,Preoți, munții mari,/ Paseri, lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii!” etc.)
Alegoria este procedeul artistic prin intermediul căruia se concretizează, sub forma unor tropi, o serie de noțiuni abstracte. Alegoria este o imagine mai amplă decât celelalte figuri de stil studiate deoarece deoarece ea se realizează prin alăturarea mai multor figuri de stil precum: epitete, comparații, personificări, comparații, metafore, repetiții, etc. Acesta este motivul pentru care alegoriile au sensuri cât mai nuanțate. Alegoria este utilizată frecvent și în proverbe și parabole. Definiția este și în power-point; elevii o notează în caiete.
Pentru aprofundare, se rezolvă exercițiile: 1, 2, 3, 4, 5, pagina 98 (oral și în scris).
5. Asigurarea feedbak-ului
Are loc pe tot parcursul orei.
6. Evaluarea formativă
Împart elevilor fișa de muncă independentă și explic ce au de făcut.
Elevii rezolvă exercițiile de pe fișă, care apoi sunt corectate oral.
7. Asigurarea retenției și a transferului
Dau ca activitate pentru acasă exercițiile: 1, 2, 3, 4 pagina 99.
Timp: 15 minute
Fișă de muncă independentă
I.Citiți textul de mai jos și răspundeți următoarelor cerințe:
,,Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi de-a ceva ciudat.
Nu știu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.
E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tine,
Joc de sluji și joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Și fiecare îl joacă bine. […]
E jocul Sfintelor Scripturi.
Așa s-a jucat și Domnul nostru Iisus Hristos
Și alții, prinși de friguri și de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.
Voi să nu vă mâhniți tare
Când mă vor lua și duce departe
Și-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Așa e jocul, începe cu moarte.” (Tudor Arghezi, De-a v-ați ascuns)
1.Care este figura de stil în jurul căreia se construiește poezia?
2.Care este aspectul concret al realității care stă la baza alegoriei?
3.Care este aspectul abstract redat alegoric?
4.Care sunt figurile de stil pe baza cărora se construiește alegoria?
I.DATE GENERALE
Data:
Școala Gimnazială, Nr. 1, Petreu
Clasa a V-a A
Profesor: HEBRIȘTEAN ADINA-MARIANA
Disciplina: Limba română
Subiectul: Parabola. Parabola biblică
Tipul lecției: de însușire a noțiunilor de teorie literară
Obiectiv de referință:
-să identifice trăsăturile specifice parabolei
Obiective operaționale:
1.Obiective cognitive:
O1 – să definească parabola
O2 – să demonstreze faptul că parabola aparține genului epic;
O3 – să explice unele adevăruri de credință desprinse din parabole;
O4 – să enumere câteva parabole.
2. Obiective afective:
O1- să-și însușească anumite învățămine morale, practicându-le în viață.
Strategii didactice:
a) Metode și procedee: conversația, problematizarea, brainstormingul, lucrul cu manualul, schema la tablă, învățarea prin descoperire, exercițiul.
b) Forme de organizare: se va folosi activitatea frontală, alternativ cu activitatea independentă și munca în perechi.
c) Resurse umane: capacitățile normale de învățare ale elevilor
d) Mijloace de învățământ: caietele elevilor, tabla magnetică, flip-chartul, video-proiectorul, imagini, manualul (Limba română, manual pentru clasa a V-a de Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan, Gabriel Chelaru, Editura Petrion, 2014).
e) Material bibliografic:
Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și
liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri
didactice deschise, București, Editura Paralela 45, 2003.
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală,
Editura Polirom, Iași, 1999.
Rotaru, Valentina, Teoria literaturii, Editura Aula, Brașov, 2006.
*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și
de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991.
II.DESFĂȘURAREA LECȚIEI
1. Organizarea clasei
Stabilesc ordinea în clasă. Pregătesc ce e necesar pentru lecție. Notez absenții.
Elevii se pregătesc pentru oră. Elevul de serviciu spune absenții.
2. Actualizarea cunoștințelor dobândite anterior
Verific temele de casă.
Elevii citesc prin sondaj temele: povestirea fragmentului în care spinul se transformă în lujer verde în opera literară Floarea lacrimilor de Emil Gârleanu.
Verific oral povestirea operei literare și apreciez elevii.
3. Captarea atenției elevilor, anunțarea temei noi și a obiectivelor
Azi vom continua să vorbim tot despre Floarea lacrimilor de Emil Gârleanu, vom arăta că este o parabolă, dar vom vorbi și despre alte parabole și anume despre parabolele biblice. Scriu titlul pe tablă, iar elevii în caiete: Parabola. Parabola biblică.
Să fiți cât mai atenți deoarece până la sfârșitul orei va trebui să definiți parabola, să demonstrați faptul că parabola aparține genului epic; să explicați unele adevăruri de credință desprinse din parabole; să enumerați câteva parabole și să vă însușiți anumite învățămine morale, practicându-le în viață.
4. Transmiterea noilor cunoștințe
Voi proiecta definiția parabolei cu ajutorul video-proiectorului. Iar elevii o vor nota în caiete: Parabola este o specie a genului epic care exprimă un adevăr ascuns înțelegerii obișnuite cu ajutorul unei narațiuni inspirate din viața de zi cu zi a oamenilor. Prin parabolă se prezintă învățături morale sau religioase. Parabolele se mai numesc și pilde. Definiția parabolei se vede la retroproiector și în power point.
Am spus la începutul orei că vom arăta faptul că Floarea lacimilor de Emil Gârleanu este o parabolă. Pentru această demonstrație vom lua în parte fiecare trăsătură a parabolei.
Prima trăsătură a parabolei este ,,o specie a genului epic”.
Credeți că Floarea lacrimilor de E. Gârleanu aparține genului epic? (Da, deoarece autorul își transmite gândurile și sentimentele în mod indirect cu ajutorul personajelor și a narațiunii.)
Exprimă Floarea lacrimilor de Emil Gârleanu un adevăr ascuns înțelegerii obișnuite? (Floarea lacrimilor de Emil Gârleanu arată motivul pentru care crinul culege cele dintâi lacrimi de rouă ale dimineții.)
Care este modul de expunere predominant utilizat în text? (Modul de expunere predominant utilizat în text este narațiunea; autorul povestește episodul fugii în Egipt.)
Care credeți că este învățătura religioasă desprinsă din acest text? (Învățătura religioasă transmisă în acest text este aceea că Mântuitorul Iisus Hristos a făcut minuni de când era mic.)
Din cele arătate mai sus reiese faptul că Floarea lacrimilor de E. Gârleanu este o parabolă.
Există și altfel de parabole și anume parabolele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, acestea se numesc parabole biblice. Elevii scriu definiția parabolei biblice în caiete: Parabola biblică este o istorioară prin care sunt transmise învățăturile Mântuitorului într-un mod accesibil, prin exemple concrete din viața oamenilor .
În Noul Testament sunt 28 de parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos. Dintre aceste parabole două le aveți și în manualul vostru și urmează să le citim. Este vorba de Parabola grâului și a neghinei și Parabola samarineanului milostiv. Imaginile cu aceste parabole sunt văzute, pe rând în power point.
Elevii vor citi prima parabolă biblică din manual: Parabola grâului și a neghinei. Explic înțelesul parabolei biblice și apoi elevii vor nota în caiete: Semănătorul= Dumnezeu; un om vrăjmaș= deavolul; grâul= oamenii buni; neghina=oamenii răi; secerișul= sfârșitul veacurilor, etc. Dumnezeu a lăsat ca toți oamenii să fie buni, dar unii se lasă ispitiți de diavol și păcătuiesc. Cu toate acestea atât cei buni cât și cei păcătoși trăiesc împreună și toți vor fi judecați la Judecata cea de la sfârșitul veacurilor.
Elevii citesc următoarea parabolă biblică din manual: Parabola Samarineanului milostiv. Explic înțelesul parabolei, apoi elevii vor nota în caiete: Samarinean = persoană care locuia în Samaria, care erau tot evrei, dar care s-au amestecat cu străinii, de aceea erau considerați necurați, nepăstrători ai Legii Vechi, levit = preot la vechii evrei etc. Pin această parabolă, Mântuitorul ne învață că trebuie să fim milostivi cu semenii noștri. Dacă timpul permite voi explica și sensurile mai profunde ale celor două parabole din manual.
În continuare amintesc alte parabole spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: Parabola fiului risipitor, Parabola vameșului și a fariseului, Parabola bogatului nemilostiv și săracul Lazăr, Parabola semănătorului, etc. Imagini cu aceste parabole sunt văzute în power-point.
5. Asigurarea feedbak-ului
Are loc pe tot parcursul orei.
6. Evaluarea formativă
Voi citi elevilor din Biblie Parabola fiului risipitor (Luca 15:11-23). Voi explica elevilor acestă parabolă (fiul risipitor = omul păcătos, tatăl = Dumnezeu etc). Vom lucra în perechi: voi împărți clasa în 6 perechi. Fiecare pereche va rezolva pe hârtie de flip-chart câte o întrebare de pe fișa de muncă independentă (voi împărți fiecărei perechi o fișă cu imaginea din parobolă și întrebarea ce urmează a fi rezolvată) urmând ca după 5 minute un elev din fiecare echipă să prezinte clasei întrebarea și răspunsul de pe foile de plip-chart.
7. Asigurarea retenției și a transferului
Dau ca activitate pentru acasă: citiți din Biblie Pilda Vameșului și a fariseului (Luca 18: 10-14) și Pilda bogatului nemilostiv și săracul Lazăr (Luca 16:19-31) și arătați ce învățăminte morale se desprind din fiecare.
Timp: 5 min.
Răspundeți la următoarea întrebare pe coala de flip-chart:
Perechea 1
Ce îi cere fiul cel mic tatălui său înainte de a pleca într-o altă țară?
Perechea 2
Ce face fiul cel mic cu avera sa în acea țară străină?
Perechea 3
Care este motivul pentru care fiul risipitor se întoarce acasă?
Perechea 4
Cum este așteptat de tată fiul ce fusese plecat departe?
Perechea 5
Pe cine credeți că reprezintă fiul risipitor?
Perechea 6
Cine credeți că este tatăl din această parabolă?
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
A. Lucrări de teorie, istorie și critică literară
1. Andrău, Ioan , Elemente de teorie literară pentru elevi, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1986;
2. Blaga, Ana, Teorie literară, Zalău, Editura StadiForm, 2007;
3. Coteanu, Ion, Considerații asupra structurii stilistice a limbii în Probleme de
lingvistică generală, Vol IV, București, Editura Academiei, 1962;
4. Corniță, Georgeta, Manual de stilistică, Baia Mare, Editura Umbria, 1995;
5. Duda, Gabriela, Introducere în teoria literaturii, București, Editura All Educațional
2006;
6. Dumitru, Matei, Noțiuni de teorie a literaturii, București, Editura All Educațional, 1996;
7. Eco, Umberto, Limitele interpretării, Editura Pontica, Constanța, 1996;
8. Forster, E.M., Aspecte ale romanului, Editura Pentru Literatura Universală,
București, 1968;
9. Furet, Francois, Atelierul istoriei, Editura Corint, București, 2002;
10. Gurtavenco, Mariana,
Sasu, Adina Elena, Analiza textului literar în gimnaziu, Brașov, Editura Aula, 2007;
11. Iordan, Iorgu Stilistica funcțională a limbii române, vol. I, București, Editura
Academiei,1973;
12. Ionică, Naomi, Concepte operaționale pentru literatura română, Brașov, Editura
Aula, 2009;
13. Lukacs, Georg, Romanul istoric, vol I, Editura Minerva, București, 1978; 14. Magheru, Paul – Spațiul stilistic, Reșița, Editura Modus P.H., 1998;
15. Mihăilă Ecaterina, Receptarea poetică, București, Editura Eminescu,1980;
16. Mitrache, Gheorghe,
Colea, Carmen, Receptarea textului liric, București, Editura Paralela 45, 2005;
17. Crăciun, Gheorghe, Introducere în teoria literaturii, București, Editura Magister, 1997;
18. Munteanu, Ștefan – Stil și expresivitate poetică, București, Editura Științifică,1972;
19. Nicolae, Anton,
Nicolai, Livia-Coanta, Teorie literară și comunicare, Brașov, Editura Aula, 2002;
20. Petraș, Irina, Mic dicționar – antologie pentru elevi, București, Editura Demiurg,
1992;
21. Rotaru , Valentina, Teoria literaturii compendiu, cu aplicații, Brașov, Editura Aula,
2009;
22. Vasile, Marian, Teoria literaturii, București, Editura Atos, 1997;
23. Vianu, Tudor – Dubla intenție a limbajului și problema stilului; în Studii de
stilistică, Ediție îngrijită de Sorin Alexandrescu, București, Editura
Didactică Pedagogică, 1968;
24. * * *, Dicționar de termeni literari (coord. Al. Săndulescu), București,
Editura Academiei, 1976;
B. Lucrări metodice
1 Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, București, Editura Polirom, 2006;
2. Derșidan, Ioan, Limba și literatura română în școală, București, E.D.P., 1997;
3. Derșidan Ioan, Metodica predării limbii și literaturii române, Cluj- Napoca,Editura
Cărții de Știință, 2003;
4. Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și
liceu,Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002;
5. Ionescu, M., Demersuri creative în predare și învățare , Cluj-Napoca, Editura
Dacia,2000;
6. Jinga, Ioan,
Istrate, Elena, Manual de pedagogie, București, Editura All Educațional,
2001;
7. Opriș, Dorin,
Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare, Iași, Editura Sf. Mina, 2006;
8. Orțan, Florica, Introducere în pedagogie și științele educației, Oradea, Editura
Universității din Oradea, 2004;
9. Orțan, Florica, Pedagogie și elemente de psihologie, Cluj-Napoca, Editura Risoprint,
2012;
10. Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise,
București, Editura Paralela 45, 2003;
C. Manuale școlare
1. Crișan, Alexandru,
Dobra Sofia,
Sânmihăian, Florentina, Limba română, manual pentru clasa a V-a, București,
Editura Humanitas Educațional, 2009;
2. Crișan, Alexandru,
Dobra Sofia,
Sânmihăian, Florentina, Limba română, manual pentru clasa a VII-a, București,
Editura Humanitas Educațional, 2009;
3. Crișan, Alexandru,
Dobra, Sofia,
Sânmihăian, Florentina, Limba română, manual pentru clasa a VIII-a, București,
Editura Humanitas Educațional, 2009;
4. Iancu,Marin, Limba și literatura română, manual pentru clasa a VIII-a, București,
Editura Corint, 2014;
5. Iancu, Marin,
Olteanu, A. Gh.
Tulbă, Ana, Limba română, manual pentru clasa a VII-a, București, Editura
Corint, 2014;
6. Iancu, Marin,
Dumitru, Ioan,
Molan, Vasile,
Chelaru, Gabriel, Limba română, manual pentru clsa aV-a,București, Editura Petrion,
2014;
7. Mazilu-Ionescu,
Jercea,Valentina, Limba română, manual pentru clasa a VI-a, București, Editura
Didactică și Pedagogică, 2013;
8. Vasilescu, Andra,
Rogojinaru, Adela,
Vasilescu, Mircea, Limba română, manual pentru clasa a VI-a, București,
Editura All Educațional, 2001;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode Si Strategii Utilizate In Predarea, Invatarea Si Evaluarea Notiunilor de Teorie Literara (ID: 159921)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.