Metode Si Strategii Didactice Moderne
LUCRARE DE DISERTAȚIE
TEMA: METODE ȘI STRATEGII DIDACTICE MODERNE
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I – POTENȚIALUL FORMATIV ȘI EDUCATIV AL MUZICII
I.1 – Scurt istoric al învățământului muzical românesc
I.2 – Funcțiile muzicii
I.3 – Muzica și valoarea ei în educația estetică a elevilor
CAPITOLUL II – STRATEGII ȘI METODE DIDACTICE. COMPONENTE ȘI INTERACȚIUNEA LOR
II. 1- Strategii și metode didactice. Definiții și aspecte generale.
II. 2 – Mijloace și materiale didactice necesare pentru realizarea educației muzicale
II.2.1 Cântecul
II.2.2 Audiția muzicală
II.2.3. Jocul didactic muzical
II.2.4 Jocuri cu cântec
II.2.5 Exerciții de cultură vocal – auditivă (exerciții muzicale pregătitoare)
II.2.6 Materiale didactice pentru educația muzicală
CAPITOLUL III – METODE DIDACTICE MODERNE APLICATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE MUZICALĂ
III. 1 Metode de ieri și de azi
III. 1.1 Coordonate moderne ale educației muzicale. Metode și strategii interactive
CAPITOLUL IV – VIAȚA ARTISTICĂ ȘCOLARĂ ȘI ROLUL INSTITUȚIILOR MUZICALE PROFESIONISTE ÎN ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ
CAPITOLUL V – ÎN LOC DE CONCLUZII, DIN ACTIVITATEA MEA
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
În contextul actual al societății în care omul desfășoară activității complexe, care solicită timp, concentrare, efort intelectual sau fizic intens, se observă o îndepărtare a omului modern de natură. Natura ne oferă frumusețe, culoare, armonie, pe care omul de azi nu le mai observă fiind preocupat de activitățile de zi cu zi tot mai elaborate, care îl acaparează cu totul. La un moment dat, simțim nevoia să ne întoarcem la origini, la surse, la vibrația prin sunete, culoare, forme, linii, pe care ne-o dăruiește natura sau arta. Arta deschide căi spre cunoașterea realității prin limbajul imaginilor artistice, dezvoltă gustul pentru frumos, întregește cunoașterea realității cu lucruri semnificative, care dau colorit, nuanțe, finețe, poezie surprinzătoare unor fenomene, care altfel ar trece neobservate. Vibrația prin sunet, adică muzica, ne face mai receptivi, ne sensibilizează, ne încântă, ne liniștește, ne disciplinează cu alte cuvinte ne influențează în sens pozitiv.
Muzica, cea mai profundă și complexă dintre arte, înseamnă exprimarea ideilor și sentimentelor prin mijlocirea sunetelor muzicale. Mesajele ei sunt adresate afectivității, sensibilității și dezvoltă temeinice sentimente estetice, care sprijină dezvoltarea intelectuală și ridică pe o treaptă superioară țelurile activității umane.
Atracția copilului față de sunet și ritm apare încă din primii ani de viață. Din acest motiv cântecul ca și jocul, ocupă un loc important în activitățile copiilor încă de la cea mai fragedă vărstă.
Muzica a stat în atenția educatorilor din cele mai vechi timpuri, constituind primul factor de educație cetățenească la greci, ca făcând parte din cele patru discipline de bază: oratorie, matematică, muzică, folosofie. În secolul al V-lea, romanii considerau că a nu ști să cânți era la fel de rușinos ca a nu ști să scrii.
În sistemul de învățământ tradiționalist, disciplina prin care elevii erau educați din punct de vedere muzical se numea Cânt sau Muzică, iar în sistemul modern al școlilor de tip activ, denumire s-a schimbat în Educație muzicală. Educația muzicală trebuie să facă parte din educația generală a omului, fiind disciplina cu un impact deosebit de impărtant în conturarea personalității omului modern. Fără a fi profesionist, fiecare individ trebuie să fie un amator inteligent educat și din această perspectivă educația muzicală trebuie gândită ca o necesitate și începută de timpuriu.
Cum putem face un copil să iubească muzica?
Cel mai ușor mod de a ajunge la sufletul copilului este jocul. Pentru aceasta trebuie să ne folosim la maxim imaginația. Dragostea copiilor pentru muzică începe deseori cu anumite cântece de adormit sau rime pe care mama i le spune când copilul este în pătuț. Pe măsură ce ei cresc, muzica joacă în continuare un rol important în fiecare etepă a dezvoltării și educației lor.
În mod normal, familia este primul factor care contribiue la formarea premisele însușirii elementelor de bază ale muzicii, prin crearea climatului propice dezvoltării simțului muzical. Ceea ce vede și aude copilul în primii ani, primele impresii, se păstrează întreaga viață. Este greu și puțin probabil ca familia să poată face mereu această pregătire, de aceea o importanță deosebită o au grădinițele. Aici se observă predispozițiile copiilor, se depistează aptitudinile muzicale. La această vârstă copilul manifestă o plăcere deosebită pentru muzică. El este interesat de jocuri cu exerciții ritmice, reține cu ușurință melodi mai ușoare pe careapoi le redă cât mai corect. După ce au fost depistate aptitudinile, educatoarea începe să-i formeze ușor deprinderile muzicale, fără efort, folosind cântece scurte, cu un ambitus ce nu va depăși posibilitățile vocale ale copilului. În același timp, dat fiind ușurința în formarea deprinderilor, tot acum pot fi abordate primele trepte ale unei educații sistematice: intonația justă a sunetelor, executarea corectă a ritmului, pronunțarea corectă a textului.
Educația muzicală reprezintă conștientizarea cântării și a operării cu elementele de limbaj muzical, prin dezvoltarea gândirii muzicale, a sensibilității și a simțului estetic, chiar de la cea mai fragedă vârstă.
„ O școală în care nu se cântă este o pădure în care nu se aude foșnetul frunzelor sau cântecul păsărelelor, este o școală tristă, anormală.” ( F.L.Dessaint)
De-a lungul timpului, din dorința de a face cât mai plăcută, mai interesantă, mai atractivă, mai eficientă ore de muzică, pedagogi, muzicieni, metodiști și psihologi renumiți, în urma observărilor, cercetărilor, studiilor au propus diferite metode care să servească obiectivelor educației muzicale, iar învățarea în acest domeniu să fie ușoară, plăcută, temeinică. Astfel au apărut puncte de vedere diferite, strategii diferite, metode active create sau inovate de muzicieni și pedagogi preocupați de accesibilizarea practicării muzicii și de creșterea interesului pentru această disciplină.
Nu există strategii perfecte, există doar strategii adecvate demersului didactic, într-un context dat și cu anumiți elevi. Fiecare profesor dorește să utilizeze cea mai bună strategie, dar el trebuie să caute, de fapt, strategia adecvată clasei, disciplinei, lecției, momentului.
Metodele de predare-învățare-evaluare prezintă o importanță deosebită în activitatea didactică, pentru că se dovedesc a fi instrumente eficiente în selectarea conținuturilor, a materialelor, în configurarea predării, a activității de învățare, de formare a personalității elevilor. Cunoașterea acestor metode imprimă o bază științifică demersului didactic, conferă mobilitate, creativitate pedagogică cadrului didactic. Fiecare însă prezintă avantaje și limite, dar profesorul trebuie să găsească soluția cea mai bună prin combinarea mai multor variante, selectarea unor elemente potrivite cu condițiile, cu specificul situației educaționale.
Școala de astăzi, care ar terbui să fie o școală activă, este instituția în care activitatea profesorului și a elevului trebuie să stea sub semnul parteneriatului, al creativității, al activităților practice legate de viața societății. Finalitatea unei astfel de școli urmărește să-l învețe pe elev să știe (teorie) și să știe să aplice (practic) ceea ce știe teoretic.
Copilul învață făcând! Să-i oferim toate oportunitățile de a învăța, asigurându-i protecție, siguranță, încurajare și, mai presus de toate, iubire.
CAPITOLUL I
POTENȚIALUL FORMATIV ȘI EDUCATIV AL MUZICII
I.1 – Scurt istoric al învățământului muzical românesc
Muzica este una din cele mai vechi forme de exprimare a omului, poate chiar mai veche decât graiul, susțin unii cercetători. Ea poate fi cultură, remediu și mijloc de desfătare.
Muzica a avut întotdeauna un rol imens în viața omului și a societății, fiind conside-
rată cel mai fidel însoțitor al omului, de la naștere până la moarte. Arta sunetelor este considerata o artă miraculoasă, de origine divină. Nobila ei misiune este aceea de a modela cele mai frumoase trăsături psihice, morale și intelectuale ale oamenilor și de aceea, toate marile civilizații au acordat muzicii și educației muzicale o atenție deosebită.
Încă de la naștere, omul ia contact cu muzica si beneficiază de virtuțile ei. Copilul abia născut adoarme în cantecele de leagăn ale mamei, care au un efect spectaculos asupra lui.În relația dintre copil și mamă, muzica creaza o legatură de atașament puternică, iar cantecele ei reprezintăpunți de comunicare dintre cei doi. Copiii folosesc muzica pentru a cerceta, pentru a învăța, pentru a interpreta, pentru a se relaxa, pentru a-și exprima sentimentele și a se adapta din punct de vedere cultural la tot ce înseamnă lumea înconjurătoare.
Importanța artei în educație a fost exprimatăîn idei și concepții, din cele mai vechi timpuri, de marile personalități ale vremurilor. Dintre toate artele, muzica a avut cea mai intensă acțiune educativă interdisciplinară și o puternică influență asupra formării unor ca-
ractere sensibile, a unor personalități complexe și echilibrate, cu calități umane deosebite.
Activitățile muzicale și preocupările pentru realizarea lor sunt cele mai vechi activități din istoria educației. Le întâlnim în practica populară, dar și la începuturile învățământului instituționalizat, fiind atestate de primii gănditori și filosofi chinezi, greci, evrei, romani etc. Considerată cea dintâi facultate omenească, muzica a ocupat un loc important în evoluția societății și a culturii.
În concepția mozaicană și creștină, muzica este singura artă prezentă în ambele lumi, ce terestră și cea celestă. Toate cele făcute de Dumnezeu cântă, chiar și Hristos a căntat în viața sa pămînteană. Marile momente ale Vechiului și Noului Testament, cum ar fi profețiile, Nașterea Domnului, Cina cea de Taină etc.,sunt creații poetico-muzicale, David și Solomon fiind mari interpreți și creatori muzicali.
Vechiul Testament ne confirmă puterile terapeutice ale muzicii, importanta ei deosebita în viața socială, dar și cea religioasă. Potențialul imens al muzicii de înălțare sufletească, de trăire complexă a unor stari și funcții psihice, care generează sentimente înalte și procese de gândire, determină ideea că muzica poate fi modalitate de învățare a legilor sfinte.
Vechii greci acordă o mare importanță muzicii și educației muzicale. Printre cele nouă muze, fiicele lui Zeus și Mnemosinei (zeița memoriei), se numără Euterpe – muza cântărilor, întruchiparea muzicii. „Totul este dumnezeiesc în împărăția Euterpei” spunea marele Gorge Călinescu
Muza istoriei, Clio – este reprezentată cântând din phorminx, un instrument cu coarde. Muza poeziei lirice și a dansului – Terpsihore – prezida cântecele de joc și pe cele dramatice. Polimnia prezenta cântece și imnuri dedicate zeilor și eroilor. Apollo era zeul soarelui și al muzicii.
În jurul muzicii s-a născut o lume fascinantă a legendelor populare, cu personaje imaginare, fabuloase. Orfeu, celebrul poet-muzician, fiul unei rege trec și al unei muze, este reprezentat cântând din liră. Înfruntând împărăția morții cu vraja muzicii sale, care îmblânzea fiarele și mișca pitrele din loc, Orfeu simbolizează puterea muzicii.
„Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile și să apropie inimile într-o caldă înfrățire, așa precum a înțeles-o măreața antichitate, creând mitul lui Orfeu”. (George Enescu)
Grecii și romanii aminteau în cântece despre faunul Pan, o ființă misterioasă care cântă la nai, iar în jurul lui dansau nimfele pădurii.
În mitologia poporului nostru apare Păunașul Codrilor, care însuflețește pădurea cântând din frunză sau din fluier.
Mințile luminate ale omenirii au făcut nenumărate aprecieri asupra muzicii, importanței și tainelor ei. Confucius, un excelent muzician și un abil executant, aprecia că „prin muzică privești în sufletul popoarelor”. Marele filosof Socrate consideră că filosofia reprezintă punctul culminant al muzicii. Platon crede că poate fi judecat caracterulul unui om după gusturile sale muzicale și vede că în arta muzicală „educația este lucrul esențial, fiind mai presus de orice, ritmul și armonia pătrund în interiorul sufletului și-l ating puternic, aducând cu ele frumusețea morală.” El consideră că „muzica este o lege morală.”
În concepția luiAristotel muzica este „o imitație a senzațiilor morale.”
Muzica este arta care se exprimă prin sunete muzicale. Ca să descoperim și sădescifrăm minunata lume a muzicii trebuie sădeținem acele elemente care se îmbină după legile frumosului și care reprezinta cheia ce deschide porțile spre înțelegerea acestei arte. „Dacă muzica ne spune ceva – nu o poveste sau o imagine, ci un simțământ – dacă ne face să ne schimbăm lăuntric, atunci înseamnă că o înțelegem.” (Leonard Bernstein)
Educația muzicală nu înseamnă doar acea materie pe care o studiază elevii la școala, ci muzica în general, cu care pot fi familiarizați copiii. Evoluția artei muzicale românești a influiențatevoluția generală a metodicii educației muzicale. Arta muzicalăromânească a evoluat în trei direcții importante și complexe: muzica populară, muzica bisericeascăși muzica de factură cultă. Cunoscând principale momente din evoluția metodicii educației muzicale în învățămâtulromânesc, vom cunoaște ideile, direcțiile, conceptele, sistemele educaționale ale acestei discipline în diferite etape istorice.
Experianțele acumulate în timp, în evoluțiasocietății culturale românești, parcurgerea principalelor momente ale evoluțieieducației muzicale în învățământulromânesc, au ajutat la găsirea unor soluții adecvate în vederea rezolvării problemelor din acest domeniu. Educația muzicală reprezintă arta sunetelor, care își are punctul de plecare undeva afara, în univers, ea izvorand întotdeauna din spiritualitatea artistului, din lumea asimilată de el, așa cum a înțeles-o și a tăit-o. Pentru a descifra teinele acestei arte este nevoie de un intermadiar, care să asigure transferul, în vederea înțelegerii mesajului cât mai corect și dezvoltarii interesului pentru muzică. Acesta este profesorul de muzică care are misiunea de a-i antrena pe elevi în activități muzicale diverse și complexe, cu scopul de a le stimula fantezia, imaginația, creativitatea. Reușita acestuia îi va face pe copii să iubeascăși sătrăiască muzica.
Muzica l-a însoțit pe om de la începuturile existenței sale și a evoluat odată cu năzuințele spirituale ale acestuia. Elementul de baza al muzicii este melodia, care poate fi foarte simplă, sau complexă, dar întotdeauna expresivăși emoționantă.
Constantin C. Giurescu analizândinformația conform căreia agatarsii, neam getic din Munții Apuseni, învățau legile cântându-le, se întreba: ”Este îndrazneț oare a crede că ei puneau pe tineri săînvețe aceste legi, deci aveau o formă de învățământ?“Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, iar această modalitate de învățare a legilor prin intermediul cântecului, reprezintă o primă formă de învățământ a stramoșilornoștri. Pledoaria Sfantului Niceta de Remesiana, eminent episcop (secolul IV), pentru avantajul învățării prin cântare, în lucrarea sa “Despre foloasele cântării”, susținerăspunsul afirmativ la întrebarea lui Constantin C. Giurescu.
Elementele de bază ale metodicii educației muzicale se desprind din învățământul religios organizat în cele mai vechi școli, care au funcționatîn marile mănăstiri, centrele episcopale și mitropolitane. Arta muzicalăînregistrează cele mai vechi referiri la activitatea educativă, primele forme de manuale, programe și încercări de metodică. În perioada medievalășcolile mănăstireștiși episcopale erau singurele instituții de învățământ care au făcut parte din triada educațională: biserică-școală-comunitate.
Aparițiașcolilor săteștiși aînvățătoruluipregătit special pentru a desfășura activități didactice la acest nivel a determinat găsirea unor soluții didactice și metodice. Învățătoriitransilvăneni din veacul al XIX-lea: Ioan Dariu, Iului Pop si Toma Popovici, independent unul de celălalt au abordat același domeniu și anume educația muzicalăși au propus colegilor lor din “școalele poporale” soluții care au rezistat timpului.
Învățătorbrașovean, Ioan Dariu, care a fost și redactor al revistei Școala și familia,
“foaie pentru creștereși învățământ”, a publicat în prefațacolecției numită Arion sau Culegere de cânturinaționale, concepția proprie despre etapelece trebuie parcurse pentru învățarea unui cântec: explicarea textului și învățareaacestuia decătreelevi, interpretarea de către propunator a întregului cântec al carui text copiii îl știu; învățarea primei părți cu elevii, pe măsurăînsușirii melodiei cântând mai tare până la intensitatea normală; învățarea, dupăaceleași principii, a părții a doua, repetarea împreună a primelor douăpărți; continuarea învățării dupăaceleași reguli și interpretarea finală a tuturor strofelor cântecului. Sunt aici enunțate principiile și etapele învățării unui cântec dupa auz, valabile și astazi.
Învățătorulnăsăudean, Iuliu Pop, realizează un adevarat îndreptar metodic în broșuraCântulîn școală populară, Teorie, pracsa și cânturi (1883). În această lucrare autorul subliniază rolul cânteculuiîn activitatea educativă, raporturile dintre textul cânteculuiși discursul melodic, legăturile interdisciplinare ale cântului cu poezia. El consideră că rolul cânteculuiîn dezvoltarea armonioasă a individului nu poate fi egalat de nici una dintre celelalte discipline de învățământ pentru că “nu are acea potere asupra inimei copilui, ca cea ce o are cântecul”. Lipsa muzicii, a cântului, consideră Iuliu Pop, determinăapariția unor “oameni străini de simțul estetic, sclavi ai patimelor, desprețuitori a tot ce e adorabil, oameni fără teamă de Dumnezeu și fără milă de oameni, surzi la glasul neamului”.
Învățătorul Toma Popovici consideră muzica principalul mijloc de realizare a educațieinaționale, bazată pe valorile tradiționale. Acesta publică un studiu mai dezvoltat Cântulîn școala primară care cuprinde un îndreptar metodic și o programă pentru școalele popularetransilvănene de la sfarșitul secolului trecut. În acest prim îndreptar metodologic autorul propune un lucru nou, îndrăznaț, modern și anume abordarea notației muzicale în paralel cu deprinderile de scris-citi literar, cu alte cuvinte, abordarea simultană a celor doua abecedare, versurile fiind citite și scrise, dar și cântate. El motivează această abordare astfel: “Încercarile ce am facut până acum m-au dus la acea convingere că tot acel proces psihologic s-a purces în sufletul copilului cu ocaziunea acestor deprinderi care se succed în învațarea cititului.”
Evoluțiasocietății, schibările aduse de progres nu ocolesc nici domeniul muzical, iar la începutul secolului al XX-lea, această disciplinăîși propune alte obiective și își schimbă denumirea. Noile direcții ale Muzicii vizează acum descifrarea unor texte muzicale din manuale, solfegiile create de autorii acestora și acumularea unor cunoștințe despre muzicieni, curente, stiluri, genuri muzicale care să-i facă pe copii să iubeascăși săînțeleagă mai bine această artă.
Realizarea practică a educației muzicale aduce păreriși propuneri diverse din partea învățătorilorși a profesorilor, care încep să se preocupe de problemele metodice. Profesoara de pedagogie Ana Conta Kembach, tratează problematica educației muzicale în formă primarăîntr-un articol, confirmândpreocupările pedagogice pentru acest domeniu și propune introducerea muzicii în educația copiilor. Dar cei care au facut primii pași mai importanțiîn aceastădirecție sunt Timotei Popovici și Alexandru Voevidca, de la care ne-au rămas primele încercări metodice. Timotei Popovici susține că pentru elevi, mai importantdecât citirea unor solfegii este memorarea unui repertoriu de cântece. Alexandru Voevidca, publicăîn 1923 la București, un manual metodic pentru predarea cântuluiîn școlile primare, alcatuit dupăcele mai noi principii ale pedagogiei muzicale, acesta fiind primul manual metodic din învățământulromânesc. În prima parte a metodicii sale, Voevidca stabilea două obiective de bază ale educației muzicale în ciclul primar: înnobilarea sufletelor copiilor și sădirea sentimentelor patriotice, stabilind și materialul necesar pentru atingerea acestor obiective: cantecul popular și muzica bisericeascăstrăbună.
Metodica educației muzicale în România a evoluat și datorităcontribuției lui D.G.Kiriac, care a abordat mai multe direcții: crearea cântecelor pentru copii; adaptarea unor metode benefice pentru educația muzicală; formularea unor obiective primare pentru educația muzicală. Alexandru Podoleanu si D.G.Kiriac așeazăeducația muzicală pe temeliile solide ale folclorului românescși ale valorilor occidentale, locul principal ocupându-l muzica românească. Aceste idei sunt îmbrațișateși de Spiru Haret care consideră muzica popularăromâneascăși cea bisericească fundament pentru evoluțiași perfecționareaînvățământului nostru muzical. Constantin Constantinescu susțineîncadrarea învățământului muzical în educația generala, iar Gavriil Galinescu propune introducerea muzicii în programul liceului și ancorarea culturii muzicale în cea generală, prin relizarea unei educații interdisciplinare (discipline înrudite sau care interferează cum ar fi literatura- muzica, istoria-muzica)
Nicolae Lungu, profesor de muzicăși autor de manuale pentru învățământul general, face și o încercare sistematizată de metodicăîn predarea muzicii în învățământul general, iar acestă lucrare pornește de la stabilirea scopului disciplinei. În lucrarea Îndrumari metodice in predarea muzicii, autorul consideră că scopul acestei discipline este desăvârșirea culturii estetice a elevului și consolidarea sentimentelor superioare, deci trăirea frumosului prin muzică.
George Breazul poate fi considerat fondatorul metodicii educațieimuzicale din țara noastră. În acea perioadă disciplina s-anumitEnciclopedia și Pedagogia muzicii. Constantin Brailoiu străluceșteîn domeniul istoriei etnomuzicologiei românești, dar se remarcăși în cea a pedagogiei muzicale, chiar dacă nu la același nivel. Emilia Comișel afirmă, în legatură cu Brailoiu, că “principiile sale cu privire la rolul muzicii în formarea omului și la modul de utilizare a folclorului în școli își păstrează valabilitatea pânăastăzi”. Dimitrie Cuclin și Constantin Brăiloiu semnalează “nepotrivirea dintre teoria occidentalăși modurile și ritmica muzicii noastre populare “. Brăiloiu este preocupat de problematica metodici muzicale și propune câtevaschimbări pe care le consideră benefice pentru educația muzicalăși anume: unitatea cu care să fie abordat ritmul muzical să fie pătrimeași analiza principalelor genuri ale muzicii populare.
Faust Niculescu încearcă o altă abordare a metodicii educației muzicale, care prezintă de fapt problemele disciplinei. Muzica este considerată un agrement, elevii învățând după ureche, lăutarește, cateva solfegii, cânteceși coruri, adăugându-se elementele de armonie, contrapunct și istoria muzicii ”când ei nu știau citi și scrie o propozițiune melodică”.
În secolului XIX, educația muzicală din țara noastră este folosită pentru promovarea noilor ideologii și omagierea totalitarismului. Apar acum lucrări de metodică realizate de profesori din învățământul general, care se supun unor direcții impuse de contextului istoric, dar care contribuie, și în aceste condiții, la evoluțiaeducației muzicale. Merităamintiți aici Ana Motora-Ionescu, Maria Tudorie, Anton Scornea, Ion Șerfezi, Anton Dogaru, Anca Ilie, Magdalena Stoica, Beatrice Petre, Anatolie Bârcă, Vasile Vasile.
Eliberarea de totalitarism a produs schimbăriîn toate domeniile și implicit în domeniul muzical, unde noul ideal educațional a impus o altă abordare metodică. Au aparut noi programe și metodici grație unor profesori ca: Pavel Delion, Gabriela Munteanu, Georgeta Aldea.
Analizândevoluția muzicii de-a lungul veacurilor se poate concluziona căatâtîn istoria învățământului universal câtși a celui românesc, educația muzicală parcurge cele trei etape pe care Ion Șerfezi le descrie în lucrarea sa de doctorat în pedagogie:
“1. – cea izvorâtă din practică, realizată prin imitare;
2. – conturarea în scris a primelor elemente, componente ale educației;
3.– instituirea didacticilor de specialitate numite metodici, lămurind problemele întâlniteîn activitățile practice.”
I.2 Funcțiile muzicii
Muzica, înțeleasă ca fenomen artistic cu implicații în viața spirituală, de-a lungul timpului și-a conturat mai multe funcții. Cunoașterea acestora este o necesitate pentru profesori, deoarece oferă sugestii și soluții pentru realizarea corespunzătoare a educației muzicale. Din perspectiva funcțiilor muzicii, factorii decizionali ar trebui să acorda o atenția sporită acestui domeniu, care reprezintă un important mijloc de cultivare spirituală.
Voi prezenta pe scurt funcțiile muzicii, care conturează desenul complex al acestei arte, cu un rol imens în viața societății și a cpiilor aflați în formare.
I.2.1-Efectele anatomo-fiziologice ale muzicii au fost descoperite din cele mai vechi timpuri. În antichitate, muzica era considerată a patra necesitate, urmând după hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Implicațiile artei muzicale și efectele ei în viața omului sunt bine cunoscute. Cercetările din domeniul medicinii și fiziologiei au arătat că muzica are efecte benefice asupra organismului uman, contribuind la reglarea circulației sanguine, a tensiunii arteriale, a metabolismului, la o bună respirație și digestie, la aerisirea creierului etc. Muzica declanșează mecanismele psiho-neuro-endocrine și produce modificări somato-viscerale. Astfel, prin muzică, au fost vindecate tulburări de limbaj, generate de manifestări predominant aritmice și au fost ajutați copiii să depășească unele inhibiții verbale și motrice și chiar unele blocaje psihice.
I.2.2-Funcția hedonică, este o funcție ușor de sesizat și pentru mulți oameni singura care contează, din păcate, pentru că produce senzații de plăcere, de satisfacție, de delectare primară, determinate de multe ori de muzică de proastă calitate. Cantonând educația muzicală doar la această funcție este greșit și păgubos. Este datoria educatorilor, a celor implicați în educația muzicală, să direcționeze activitățile educative astfel încât, să se depășească faza plăcerilor primare stârnite de muzica de consum, cu slabe sau inexistente virtuți artistice, pentru a descoperi și aprecia adevăratele valori ale muzicii românești și universale, de factură populară sau cultă, bisericească sau de divertisment. Handel afirmă:”Aș regreta mult dacă muzica mea nu ar face decât să distreze ascultătorii, căci eu am tins să-i fac mai buni”. În aceeași notă Gluk afirmă și el:”Înțeleg muzica nu ca o artă de a mângâia auzul, ci ca unul dintre cele mai mărețe mijloace de a răscoli sufletul și de a trezi în el sentimente”.
I.2.3-Funcțiapsihologică este in strâns legatura cu cea fiziologică și anatomică, dar și cu unele procese psihice complexe, funcționând ca element terapeutic. Această funcție are un dublu impact asupra organismului ascultătorului: psihic și organic. Cercetătorii consideră că sufletul uman are nevoie de muzică și de implicarea ei în viața afectivă, emțională, volițională, etică și estetică, iar absența muzicii dăunează vieții pihice. Iată o sistematizare a funcției psihologice a muzicii:
– dezvoltă procesele psihice afective, declanșând dispoziții, emoții, sentimente, pasiuni;
– dezvoltă procesele psihice de cunoaștere: muzica stimulează gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea;
– dezvoltă procesele volitive, susținând și mobilizând voința, perseverența, tenacitatea;
– formează trăsături morale și de caracter, cultivând responsabilitatea, perseverența, demnitatea, armonia interioară, respectul, exigența. Muzica influiențează în mod benefic comportamentul, atitudinea.
Comuniunea cu muzica determină relaxarea psihică, starea de euforie, o comunicare intimă. Ea amplifică emoții de mare complexitate, ca extazul, nostalgia, dorul, regretul, mila și educă sentimentele primare: de tristețe, durere, mânie, anxietate sau de bucurie.
În funcție de reacția copiilor la cele trei elemente fundamentale ale muzicii, există patru tipuri de temperament psiho-biologic:
-melodicul, este un extrovertit, deschis, optimist, sociabil, simte nevoia apropierii de oameni și îșidorește să promoveze o bună imagine a sa;
-ritmicul, depinde de mediu, este activ, puțin emotiv, responsabil, cu înclinații sadice;
-armonicul este un introvertit, rezervat sau inhibat, emotiv, cu salturi în activitate, preocupat în primul rând de propria persoană;
-armonic-melodic-ritmicul numit și complex, sintetizeazăproprietățile primilor trei și este avid de contemplație și de frumusețe, atras deopotrivă de rafinament și de vulgaritate, pesimist și neliniștit.
I.2.4-Funcția terapeutică – meloterapie – musicoterapie își are rădăcinile în practicile magice. Meloterapia s-a adaptat la condițiile vieții moderne, care aduce după sine și stresul, pe lângă multiplelor beneficii. Mulți oameni apelează la meloterapie, iar medicii recunosc rolul muzicii de bună calitate la irigarea creierului, la reglarea tensiunii arteriale, la atenuarea unor stări depresive și disfuncții anatomice. Ea depășește funcțiile vechi, care limitau muzica la arta ce a atins performanța de a vorbi sufletului, trecând la utilizarea muzicii pentru vindecarea ființelor atinse de diverse boali. S-a constatat că muzica poate contribui la remedierea unor deficiențe motrice și de concentrare, de exprimare, chiar și la depășirea unor stări emoționale și la câștigarea încrederii în sine.
Există un raport strâns între muzică, psihologie și meloterapie. Au fost personalități care au surprins aspecte foarte importante ale terapiei prin muzică, considerate tributare ritmului, melodiei și armoniei muzicale. Edgard Williems disociază ritmoterapia de meloterapie. El realizează o schemă din care reiese faptul că viața fiziologică a individului este cel mai puternic influiențată de ritm, viața afectivă de melodie și apoi de armonie și ritm, iar viața mentală este influiențată în primul rând de armonie și foarte puțin de ritm și de melodie. Acesta atrage atenția asupra faptului că terapia muzicală este în bună parte dependentă de educația muzicală și pledează pentru acel tip de educație muzicală completă, ritmică, melodică și armonică, în stare să armonizeze cele trei planuri umane: fizic, afectiv și mental. Concluzia ar fi aceasta: vom acorda întâietate melodiei pentru amplificarea afectivității și armoniei pentru dezvoltarea inteligenței.
Prin educația muzicală se dezvoltă procese psiho-intelectuale (gândirea logică, memoria voluntară, atenția distributivă, afectivitatea, creativitatea, imaginația, spiritul de ordine, punctualitatea, integrarea în colectiv etc.), priceperi și deprinderi. Muzica și-a doveit eficiența în tratarea unor deficiențe de limbaj, în rezolvarea bâlbâielii.
I.2.5-Funcția religioasă este evidențiată de cele mai vechi documente. În concepția creștină, Dumnezeu Însuși și îngerii cântă. Marile servicii de cult creștin sunt dominate de cântări-rugăciuni, purtătoare de învățături creștine tradiționale. Pentru cultura românească muzica religioasă a avut o importanță vitală, facând parte alături de cea populară din patrimoniul spiritual național și ortodox, contribuind la plămădirea sufletească a poporului nostru. Virtuțile muzicii religioase nu s-au limitat doar la însoțirea vieții de cult, ci au intrat și în viața școlii, în activitatea educațională.
I.2.6-Funcția cognitivă, gnoseologică reprezinta bagajul impresionant de cunoaștinte pe care il conține literatură muzicală cu specificul ei și reflectarea trăirilor sufletești, care nu pot fi surprinse de alte limbaje. Cei care sunt răspunzători de educația muzicală a copiilor trebuie să conștientizeze deosebirile dintre cunoașterea științifică și cunoașterea artistică, deoarece acestea au o importanță deosebită în proiectarea, derularea și evaluarea demersului educativ.
I.2.7-Funcția comunicativă nu poate fi separată de cea gnosologică pentru că prin muzică oamenii comunică între ei, transmițându-și elemente de cunoaștere, idealuri, concepții general umane. Muzica contribuie la unire dintre oameni, la comunicarea lor spirituală. Funcția comunicativă a muzicii este strâns legată de cea culturală și socială, presupunând transmiterea unor idei, sentimente, idealuri, exprimate prin intrmediul unui limbaj specific, ce poate fi decodificat. Muzica exprimă stări afective și înțelegerea ei necesită, de asemenea, afectivitate dublată de o activitate intelectuală, rațională și senzorială.
I.2.8-Funcția axiologică-culturală presupune faptul că marile lucrări muzicale sunt valori culturale reprezentative pentru întreaga omenire și elemente fundamentale de cunoaștere și creație, puse în slujba marilor idealuri umane: binele, adevărul, frumosul. Școala trebuie să asigure cunoașterea marilor valori ale umanității și a reprezentanților celor mai diferite moduri de exprimare umană. În lipsa acestor informații, cunoașterea și dezvoltarea armonioasă a tinerei generații este influiențată negativ. Astfel se impune necesitatea cunoașterii culturii tradiționalecreștine, care constituie baza pentru studierea creației populare și culte, iar legatura dintre ele facilitează studierea valorilor naționaleși universale, toate împreunăinfluiențând pozitiv personalitatea în formare a elevilor.
I.2.9-Funcția euristică se bazează pe caracterul inventiv: descoperire unor elemente noi pe baza celor cunoscute și manifestarea creativității. Spiritul creativ este evident în activitățile de interpretare și de receptare, unde interpretul transmite mesajul așa cum simte, iar ascultătorul decodifică mesajul în funcție de trăirile propri.
I.2.10-Funcția estetică este cea ce își propune arta în general și muzica în special. Muzica, alături de celelalte arte, cultivă simțul frumosului, al echilibrului, al armoniei și al perfecțiunii. Aceasta are implicații în viața morală, religioasă, civică, patriotică și socială. Emoțiile estetice joacă un rol deosebit în viața omului, de aceea copilul trebuie deprins de mic cu acele emoții estetice care îi vor îmfrumuseța viața și-i vor spori trăirile superioare și sensibilitatea.
I.2.11-Funcția educativă este foarte importantăși domină celelalte funcții având ca scop influiențarea publicului, cultivarea sentimentelor morale, religioase, patriotice, civice, influiențarea vieții spirituale a celor care trasmit muzica, dar și a celor care o receptează. S-a constatat faptul că cei mai buni elevi provin din rândul celor care îndrăgesc muzica. Ea le dezvolta sensibilitatea, creativitatea, perseverența, simțul estetic, autocunoașterea și responsabilitatea, îi ajită să-și formeze noțiuni, judecăți și o cultură specifică, parte a culturii generale. Educatorul trebuie să selecteze cu mare grija valorile pe care să le transmită elevilor pentru atingerea obiectivelor educaționale.
I.2.12-Funcția socială amuziciiși-ademonstrat de-a lungul vremii forța în procesele de socializare și de modelare a trăsăturile de carecter ale celor care o practică, dar și a celor care o ascultă. Muzica are cele mai puternice legături cu viața socială și religioasă. Ea a avut o mare contribuție la pregătirea, însoțirea și reflectarea unor mari evenimente istorice, dar și din viața oamenilor.
I.2.13-Funcția cathartică înseamnă contribuția muzicii la purificarea sufletului uman, în descătușarea de pasiuni primare și de emoții negative. Ea determina nu numai relaxarea ci și înnobilarea sufletului uman, acesta fiind țelul suprem spre care tind capodoperele artei universale. Terapeuții folosesc în munca lor studiile psihologilor care “arată că zonele întunecate ale sufletului nostru se luminează, atunci când ne simțim la unison și în acord deplin cu o lucrare muzicală”.
I.2.14-Funcția intelectualăînseamnă că muzica este rezultatul unor activități intelectuale de mare rafinament și de mare complexitate. Ea îl îmbogățește spiritual pe copil, îi disciplinează gândirea și susține acte voliționale. Educația muzicală se bazează pe cunoștințe și deprinderi intelectuale, având ca scop final apropierea copilului de arta muzicală, de aspectul ei cultural. Activitatea de educație muzicală acționează asupra creierului, diversifică viața afectivă și spirituală. Muzica îmbogățește ființa umană devenind un factor cultural esențial.
În toate activitățile artistice și de educație muzicală aceste funcții se îmbină, formând un tot unitar, cu multiple implicații. Profesorii trebuie să le cunoască și să le valorifice în beneficiul copiilor pentru a le forma o personalitate complexă.
Complexitatea artei muzicale se deduce din prezentarea separată a funcțiilor ei, de care ar trebui să țină cont și factorii decizionali, care să creeze condiții corespunzătoare pentru desfășurarea unor activități educaționale și artistice de calitate.
I.3 Muzica și valoarea ei în educația estetică a elevilor
Natura, în care omul se regăsește pe sine, oferă o permanentă deschidere spre frumos și armonie. Societatea în care omul evoluează este amprentată de valorile morale, estetice, intelectuale ale trecutului și prezentului. Pe aceste valori tânăra generație poate clădi viitorului. Este foarte clar că valorile există în viața noastră, iar noi suntem datori să-i ajutăm pe copii să le descopere și să le foloseascăîn beneficiul tuturor.
Educația estetică favorizează dezvoltarea intelectuală, formarea sentimantelor, a convingerilor morale și a altor laturi ale structurii personalității umane. Cultivarea sensibilității prin intermediul educației estetice formează premisele realizărea idealului educațional. Educația estetică nu îngrădește libertatea alegerii frumosul artistic, ci dimpotrivă, pregătește terenul pentru descoperirea valorilor și dă posibilitatea individului să opteze, să aleagă, să asimileze acele valori ce răspund nevoilor și gusturilor fiecăruia . Acest proces este complex și continuu și depinde de evoluția educației individului în diferite etape ale vieții.
O etapă importantă în dezvoltarea armonioasă a personalității umane o constituie perioada de școlarizare în care copilul beneficiază de un sistem educativ deschis spre modernizare, spre viitor, centrat pe valorizarea potențialului, a disponibilităților, darținând cont de nevoilor concrete ale acestuia.
Educația estetică a școlarului urmărește cultivarea capacităților de a aprecia frumosul din artă, ambiață, natură, viața socială și contribuie la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, în vederea formării și desăvârșirii personalității acestuia.
Educația estetică a constituit una din preocupările centrale ale școlii din toate timpurile, reprezentând o veche activitate pedagogică.
Având în vedere particularitățile fiecarei vârste cât și faptul că în perioadă de școlarizare se pun bazele dezvoltării ulterioare a adultului, se impune începerea realizării unei educații estetice organizate, folosindu-se metode și procedee adecvate fiecarei etape.
Cea mai profundă și complexe dintre arte, muzica, este mai mult decât încântarea urechii. Mesajele ei sunt adresate sensibilității. Ea dezvoltă profunde sentimente estetice care ajuta dezvoltarea intelectuală, influiențândîntreaga activitate umane. Natura sonora a imaginilor muzicale contribuie la trezirea unor emoții estetice, având o puternică forță expresivă.
„Arta muzicală dezvăluie lumea interioară a omului, cele mai subtile nuanțe ale vieții afective, cele mai înalte idealuri, crezul dintotdeauna al omului în bine, frumos și adevăr” (Dumitru Slade, Educația prin artă și literatură)
Muzica are rol de șlefuitor al gusturilor, al exigențelor, al sensibilității umane. Educația muzicală contribuie la formarea unei personalități armonioase, sensibile și creative, capabilă să-și exprime prin muzică sentimentele și ideile, să comunice cu semenii, să vibreze afectiv la valorile artei muzicale. Procesul educației muzicale este o activitate complexă , continuă, sistematicăși unitară, care începe în copilărieși se termină la sfarșitulvieții. Dragostea copiilor pentru această artă este un lucru firesc. Interesul lor pentru muzică se manifestă încă din primii ani. Multe din jocurile copiilor sunt însoțite de muzica pe care și-o crează singuri, în funcție de dezvoltarea și predispozițiile lor.
Știință și artă în același timp, muzica dispune de un limbaj specific, la însușirea căruia contribuie deprinderile integratoare specifice proceselor limbajului: înțelegerea după auz, practicarea și chiar crearea unor structuri muzicale.
Toate activitățile organizate în școală au valoare estetică, dar rolul cel mai important în educația estetică a elevilorîi revine activității de educație muzicală. Componentă principală a educației estetice, educația muzicală contribuie într-o mare măsură la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor estetice ale copiilor.
La vârstei preșcolare educația muzicală parcurge prima etapă,etapa prenotației, în care muzica se învață exclusiv după auz, prin ascultare și interpretare.
Există diferențe între a auzi muzica și a asculta muzica. Aceastea apar datorită unor deosebiri individuale de sensibilitate, de preferințe, dar în primul rând datorită existenței sau lipsei educației muzicală în timpul copilăriei. Educatoarele și profesorii sunt datori să conducă pas cu pas căutareași descoperirea preferințelor și predispozițiilor fiecăruielevîn parte. De aceea educația muzicală trebuie începută de la vârsta preșcolară, perioada prenotației.Prenotația reprezinta prima etapă parcursă de catre copii pentru a intra în lumea minunată a muzicii. Această etapăîncepeîn gradiniță și continuă în primii doi ani ai ciclului primar.
Cântecele, jocurile muzicale, jocurile cu cântec, audițiile muzicale sunt mijloace de bază ale educației muzicale la vârsta preșcolară și școlară mică. Prin cântec, joc cu cântec, audiții muzicale, preșcolarii se deprind să asculte muzică, îndeosebi muzică vocală și datorită capacității imitative, caracteristică dominantă a acestei perioade, li se trezește dorința de a cânta ei înșiși. Astfel se formează priceperile și deprinderile elementare de a interpreta clar, melodios și expresiv piesele muzicale destinate copiilor.
Copiii sunt impresionați de muzică de la cea mai fragedă vârstă. Ca să faci educație muzicală trebuieînsă să le cunoști firea, să-i iubești, să-i înțelegi.
„Ca să poți povesti sau cânta copiilor, trebuie să-i iubești, să cauți să pricepi firea și lumea aparte în care trăiesc, să știi să cobori până la nivelul personalității lor. Trebuie să iei parte la toate manifestările lor sufletești, într-un cuvânt, rămânând om mare să fii cât se poate de copil.” spune foarte frumos și sugestiv George Călinescu.
Introducând copiii în lumea muzicii, aceștia își îmbogățesc sfera de cunoștințe prin intermediul cântecelor, al jocurilor muzicale și audițiilor, iar prin intermediul serbărilor, copiii își amplifică trăirile afective. Toate acestea dau aripi imaginației și se constituie în momente de neuitat în viața fiecăruia. Astfel li se dezvoltă copiilor interesul și dragostea pentru muzică.
Orizontul artistic al copiilor se dezvoltă mult prin dezvăluirea conținutului de idei și a formelor de expresie artistică a pieselor muzicale audiate. Copiii dobândesc astfel, încă de la vârste mici, unele priceperi și deprinderi care stau la baza formării și dezvoltării gustului pentru frumos, a înțelegerii și aprecierii frumosului.
Îmbinând armonios mijloaceleprin care se realizează educația muzicală (cântecul, jocul muzical, audiția muzicală) și mijloacelor tehnice (audio-vizuale) se consolidează cunoștințele și deprinderele muzicale, se dezvoltă dispozițiile speciale, care se pot transforma cu timpul în aptitudini sau chiar talent. „Cu cât copilul va fi mai atras spre muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoțiilor artistice. Muzica va fi pentru el un izvor curat de munte care, pe unde trece, face să rodească pământul și cu timpul modelează chiar și piatra.” (Lupu Jean – Educația auzului muzical dificil).
Educația muzicală își aduce și din alt punct de vedere contribuția la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Cântecele, jocurile cu cântec și jocurile muzicale prin conținutul lor pozitiv de idei exprimate într-o formă emoționantă, convingătoare, influențează trăsăturile de caracter și de voință, în curs de formare, ale copiilor. Conținutul de idei al cântecelor și jocurilor pe care le ascultă sau le execută, influiențează deci pozitiv procesul de formare al caracterului copiilor. Aceștia învață să fie harnici, buni, generoși, corecți, să-și iubească familia, ținutul natal, natura înconjurătoare. Cântecele, jocurile muzicale și jocurile cu cântec îi fac pe copii veseli, vioi, perseverenți, prietenoși și tot mai disciplinați, ajutând la închegarea colectivului. Jocurile cu cântec prilejuiesc copiilor posibilități largi de a-și întări spiritul de independență și de disciplină, răbdarea, perseverența, curajul, inițiativa. Jucându-se și cântând împreună, copiii se împrietenesc, iar legăturile acestea de prietenie se consolidează mereu.
Grădinița și școala în primii doi ani acordă o atenție deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului muzical, a simțului ritmic și melodic. Premisele dezvoltării sensibilității muzicale a copiilor sunt: îmbogățirea impresiilor muzicale, dezvoltarea vocii și a simțului ritmic, formarea unor deprinderi muzicale elementare.
În desfășurerea activităților de educație muzicală, când situația o cere, cântecul nu trebuie privit ca o activitate de predare, ci ca un joc, cu intenția de a trezi plăcerea, de a înlocui eforturile cu relaxarea. Totodată cel mai important lucru este ca educatorul să ajungă la sufletul copilului, să facă în așa fel încât acesta să vibreze, să înțeleagă și să iubească mesajul artistic.
Sunt cunoscute valențe formative ale muzicii, iar învățarea și practicarea ei constituie o adevărată terapie pentru intelectul copilului. Ea contribuie la educarea și dezvoltre procese psihice: gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, voința. Atunci când copilul cântă trebuie să fie atent la mai multe operații pentru a da expresivitate cântecului (este solicitată atenția), trebuie învețe textul cântecului (memoria), în cazul jocurilor muzicale respectă anumite reguli, învață melodia (acuitate auditivă) și trebuie să fie disciplinat și riguros (atenție, voință, gândire).
În activitățile de educația muzicală copiii se dezvoltă și din punct de vedere fizic. Interpretând cântece, jocuri cu cântec sau jocuri muzicale copiii își dezvoltă aparatul respirator, aparatului vocal și își oxigeneazămai bine sângele, iar mișcările executate ritmic sunt mai puțin obositoare și contribuie la modelarea corpului, dându-i suplețe și frumusețe.
Educația muzicală contribuie și la dezvoltarea intelectualăa copiilor. Intuirea dirijată a unor tablouri, imagini, familiarizarea cu conținutul de idei al cântecelor și prezentarea acestora prin discuții, convorbiri, povestiri, le dezvoltă copiilor spiritul de observație, le îmbogățește cunoștințele și vocabularul. Muzica ajută la dezvoltarea vorbirii. Interpretând cântece simple, copii învață cum este construit limbajul.
Sporirea impresiilor și a cunoștințelor muzicale constituie în fond o lărgire și o aprofundare a experiențelor lor de viață. Piesele muzicale audiate sau interpretate, prin conținutul nou de idei și de fapte, îmbogățesc zestrea spirituală a copilului și dezvoltă capacitatea lui de a vedea, de a înțelege, de a simți și de a aprecia.
Muzica ajută copilul să învețe matematică, deoarece atunci când învață despre ritm, folosește raporturi, fracții și proporții. Ea îmbunătățește și simțul social, fiind dovedit că toți copiii care au beneficiat încă din primii ani ai copilăriei de educație muzicală, au abilități speciale de a dezvolta bune relații cu cei din jur, de a se înțelege și a-i înțelege pe ceilalți. Muzica dezvoltă inteligența, generând în creier modele de legături între neuroni. De asemenea, fiind un limbaj complex poate fi folosit la fel de bine de copiii timizi, cât și de cei îndrăzneți.
Toate mijloacele folosite în educația muzicală din această perioadă au contribuția lor la dezvoltarea gândirii și imaginației copiilor, la stimularea atenției și mai ales la cultivarea memoriei auditive.
Muzica faciliteazădezvoltarea memoriei, dezvoltarea emoționalăși identificarea stăriloremoționale, dezvoltarea motorie finăși grosieră,conștientizareași controlul asupra propriului corp, relaxarea muscularăși eliberarea de stările tensionale. Prin educarea ritmului, copilul învațăsăîși simtă propriul corp, săîși coordoneze mișcările, săîși păstrezeechilibrul etc. Chiar dacă nu fiecare copil este un geniu al muzicii și poate nu va studia un instrument, sau nu va alege calea muzicii, el poate beneficia de pe urma acesteia.
Jean Lupu spune: „Să-i învățăm pe copiii noștri cum să cânte frumos și astfel vor avea muzica în ei toată viața.”
Activitatea de educație muzicală urmărește atingerea următoarelor obiective:
– formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii;
– formarea capacității de exprimare prin muzică;
– cunoașterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale
Realizarea acestor obiective conduc la formarea simțului estetic și a celui muzical, fiind o îmbinare fericită între sensibilitatea copilului și forța emoțională a acestuia.
Perioada notațieireprezintă continuarea învățării tainelor muzicii după parcurgerea de catre copiii preșcolariși școlari mici a primei etape, reprezentată de etapa prenotației. Perioada notațieipresupune o responsabilitate mai mare din parteaînvățătorilor și profesorilor pentru că se trece la un alt nivel. Acum sarcinile sunt maicomplexe și necesităînsușirea limbajului specific, ce se realizează cu ajutorul unor deprinderi integratoare: învățarea dupa auz, practicarea muzicii (prezente și în etapa prenotației), lectura și scrierea muzicală, foarte importante în etapa notației.
Educația muzicală – componentă principală a educației estetice trebuie privită ca un proces unitar, în care mijloacele ei specifice se îmbină armonios, iar formarea priceperilor și deprinderilor muzicale se realizează progresiv, prin gradarea judicioasă a conținuturilor.
Muzica este divertisment, cale de învățare, de formare și de sensibilizare, este formă de comunicare ce nu trebuie tradusă, căci universul vibrează la unison la auzul ei.
Educația muzicală are un loc important în procesul instructiv-educativ, contribuindesențial la educația estetică a copiilor, dar și la educația lor intelectuală, fizică și morală.
CAPITOLUL II
STRATEGII ȘI METODE DIDACTICE.
COMPONENTE ȘI INTERACȚIUNEA LOR
II. 1 Strategii și metode didactice. Definiții și aspecte generale.
Dicționaruldefinește termenul de strategie astfel: “arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate”. Este deci un mod de a combina și a organiza într-o ordine logică mai multe metode și mijloace alese cu mare atențieîn vederea atingerii unor obiective propuse.
Strategia didactică este o noțiune specific învățământului. În ea se regăsescîmpreună, sarcinile și situațiile de învățareși reprezintă un angrenaj complex și logic de metode, mijloace, materiale și alte resurse educaționale, care au ca finalitate rezolvarea sarcinilor în vederea atingerii obiectivelor. În cadrul activităților didactice strategia ocupă un loc central deoarece proiectarea și organizarea eficientă a unui demers didactic se realizeazăîn funcțiede strategia aleasă de profesor. Demersul didactic este gândit ca un scenariu complex, în care sunt implicați profesorii, elevii, condițiileîn care se desfășoară, metodele selectate și obiectivele vizate. Strategia aleasă impune traseul metodic cel mai potrivit, calea care va duce la o abordare eficientă a unei situații concrete de predare-învățare și la prevenirea unor greșeli, a unor riscuri sau evenimente nedorite în timpul demersul didactic.
Orice strategie didactică este rezultatul interacțiunii mai multor procedee, este o succesiune de operații care urmăresc mai multe obiective didactice. De aceea, alegerea unei strategii se face în funcție de anumite criterii: conținutul informațional, particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, situația concretă etc. Strategia didactică aleasă este amprenta personalității cadrului didactic și ea scoate în evidență stilul de lucru și concepția celui care o utilizează.
Strategiile didactice cuprind:
– formele de organizare și desfășurare a activitățiieducaționale;
– metodele și procedeele didactice;
– mijloacele de învățământși resursele utilizate;
– obiectivele operaționale.
Strategia didactică are în vedere procesul de instruire în întregime, în comparație cu metoda didactică care vizează o secvență de instruire. Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor și nivelului lor de pregătire, reprezintă o provocare și un efort permanent de creativitate, în actul didactic, din partea profesorului.
Strategiile didactice au o importanță deosebităîn procesul instructiv-educativ pentru că:
– implică elevii în situații specifice de învățare;
– adapteazăconținuturile instruirii la particularitățile individuale;
– creeazăpunți de legatură între celelalte componente ale procesului de instruire;
– combină original elementele procesului instructiv-educativ;
– se sprijină pe acumulările elevilor până în acel moment.
Strategiile didactice au fost clasificate în funcție de diferite criterii. Următoarea clasificare este una complexă și eu cred și cea mai explicită:
– inductive – pornind de la particular la general;
– deductive – pornind de la general la particular;
– analogice – predarea și învățarea se desfașoara cu ajutorul modelelor;
– transductive – explicații prin metafore;
– mixte: inductiv-deductive și deductiv-inductive;
– algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate și algoritmice propriu-zise;
– euristice – de dobandire a cunoștințelor prin efort propriu de gândire, folosind metode activ-participative centrate pe elev. Aceste strategii au ca efect stimularea creativității.
Cele mai eficiente și cele mai folosite în procesul didactic sunt strategiile mixte, îmbinand fericit elementele de învățare dirijată cu învățarea independentă.
Pentru construirea unor strategii eficiente este nevoie de metode de predare și învățare informative, activ-participative, de studiu individual, de verificare și evaluare.
Nu exista modele de strategii universal valabile. Cea mai buna strategie proiectatăși aplicată de un dascălîn demersul său trebuie sățină cont de anumiți factori:
a) Factori care depind de profesor:
– stilul didactic – concepția prdagogică personală adaptată la cea a culturii și societății moderne împletită cu personalitatea profesorului.
b) Factori care depind de colectivul de elevi:
– particularitățile clasei (nevoile, cerințele, dorințele, posibilitățile, experiențele cognitive, sociale și emoționale ale elevilor);
– mărimea colectivului (gradul de omogenitate care poate determina modul de lucru: frontal, în grup, în perechi, individual)
– motivarea elevilor;
– aptitudinile într-un anumit domeniu, nivelul de pregătireși implicare al elevilor.
c) Factori care depind de curriculum:
-scopurile urmărite, accesibilitatea acestora și modalitățile de verificare a atingerii lor;
-conținuturile pe care trebuie să le învețe elevii, cât de adaptabile sunt, care este utilitatea și importanța lor pentru activitatea și viața elevilor;
d) Factori care depind de organizarea școlară:
– timpul alocat în raport cu timpul necesar aplicării unei strategii didactice;
– spațiul educativ;
– resursele materiale (dotări, aparatură, echipamente disponibile etc.) folosite în activitatea didactică.
Profesorul încearcă săgăsească strategia adecvată clasei, disciplinei, lecției, momentului etc. Ne putem da seama cât de eficientă este strategia aleasă de profesor urmarind câteva aspect:
– placerea cu care învață elevii:
– eficiențaînvățării – asimilarea cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor și atingere obiectivelor propuse;
– capacitatea de a folosi ce au învățat în practică, în viață;
– timpul necesar aplicării strategiei didactice alese să corespundă cu timpul alocat demersului didactic;
– componentele strategiei: metodele, tehnicile, mijloacele didactice și formele de organizare a activității, să fie compatibile și săfuncționeze ca un angrenaj bine pus la punct.
Proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de strategia aleasă de profesor, de aceeastrategiile didactice sunt deosebit de importante în procesul didactic.Ținând cont de participanții la activitate, de condițiileîn care se realizează, de obiectivele și metodele propuse, profesorul trebuie să concepă strategia ca pe un scenariu didactic complex. Astfel concepută, strategia didactică stabilește traseul metodic cel mai potrivit și mai eficient în vederea abordării unei situații concrete de predare și învățareși previnegreșelile, riscurile și evenimentele nedorite din activitatea didactică.
Metodele de invatamant – reprezintă acele căi prin care elevii ajung, în procesul didactic, îndrumațidedascălii lor, la asimilarea de cunoștinte, la formarea unor deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la dezvoltarea și valorificarea aptitudinilor specifice în vederea obținerii performanțelor.
Metoda este definită ca drum, sau cale de urmat în activitatea comună a cadrului didactic și elevilor, pentru atingerea scopurilor propuse. Ea asigură desfășurarea practică a unei activități proiectate mintal, după o strategie didáctică. De asemenea, pune în evidență un mod de lucru, o modalitate de acțiune practică, sistematicăși planificată, urmarită permanent de profesor.
Procesul de învățământ din zilele noastre impune un ansamblu de metode și procedee care să ducă spre cunoaștereași transformarea realității, spre însușirea culturii, științei, tehnicii, a comportamentelor umane.
Principalele funcții ale metodelor de învățământ sunt:
– cognitivă – însușirea unor cunoștințeprin dirijarea cunoașterii;
– normativă – modul de predare al profesoruluiși deînvățare al elevul;
– motivațională – motivează învățarea dezvoltând interesul cognitiv;
– formativ-educativ-compensatorie – dezvoltă procesele psihice, le exersează și le antrenează în rezolvarea sarcinilor.
În literature de specialitate întâlnim diverse clasificări ale metodelor didactice. Elena Danciu consideră că cea mai cunoscută clasificare a acestora este cea care respectă urmatoarele criterii :
a) Istoric: se face distincția între metode tradiționale (expunerea, conversația, exercițiul) și metode noi (algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, învățarea programată). Metodele tradiționale nu sunt obligatoriu depășite și ineficiente, iar cele noi nu sunt garantat moderne și eficiente.
b) Gradul de generalitate: metode generale ( expunerea, prelegerea, conversația) și metode speciale ( exercițiul moral).
c) Bilateralitatea procesului de învățământ:
-metode de predare;
-metode de învățare.
d) Funcția fundamentală :
-metode de transmitere și asimilare a noilor cunoștințe;
-metode de formare a priceperilor și deprinderilor;
-metode de consolidare;
-metode de evaluare și autoevaluare;
-metode de aplicare.
e) Modul de organizare a muncii :
-metode de muncă individuală;
-metode de predare-învățare în grupuri;
-metode frontale, cu întreaga clasă;
-metode de lucru în echipă;
-combinate.
f) Modul de determinare a activității mintale :
-metode algoritmice;
-metode euristice.
g) Gradul de participare a elevilor :
-metode active;
-metode pasive.
h) Opoziția dintre învățarea mecanică și învățarea conștientă
-metode bazate pe receptare;
-metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate;
-metode de descoperire propriu-zis.
i)Domeniile sau laturile educației :
-vizează educația intelectuală, fizică, moral-civică, juridică, ecologică, estetică
etc.
j) Modalitatea de comunicare orală :
-metode expozitive;
-metode interogative;
-metoda problematizării.
k) Limbajul intern : reflecția personală.
l) Scopul didactic urmărit :
-metode de predare a conținutului nou, de fixare a cunoștințelor, de formare a priceperilor și deprinderilor;
-metode de verificare și apreciere a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
-metode și strategii de dezvoltare a gândirii critice :
de evocare : brainstorming-ul, harta gândirii, lectura în perechi etc.
de realizare a înțelesului: jurnalul dublu, tehnica lotus, ghidurile de studiu etc.
de reflecție : tehnici de conversație, tehnica celor șase pălării gânditoare, diagramele Venn, metoda horoscopului etc.
de încheiere : eseul de cinci minute, fișele de evaluare
de extindere : interviurile, investigațiile independente, colectarea datelor etc.
-metode și strategii de învățare prin colaborare :
tehnici de spargere a gheții: Bingo, Ecusonul, Blazonul, Tehnica căutării de comori etc.
metode și strategii pentru rezolvarea de probleme și dezbatere: Mozaic, Reuniunea Phillips 66, Metoda grafică etc.
exerciții pentru rezolvarea de probleme și discuții: Mai multe capete la un loc, Discuția în grup, Consensul în grup.
Metodele și procedeele de predare-învățare trebuie să fie selectate în raport cu scopul și obiectivele activității didactice, conținutul lecției și particularitățile elevilor.
II. 2 Mijloace și materiale didactice necesare pentru realizarea educației muzicale
Dintre toate artele, cea mai apropiată de sufletul omenesc este muzica, ea fiind prezentă în viața omului în toate etapele dezvoltării sale. Muzica îi fascinează de timpuriu pe copii. Ea le trezește stări emoționale plăcute și puternice, le dezvoltă treptat sensibilitatea și receptivitatea artistică, contribuind la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor muzicale și sentimentelor estetice.
Educația muzicală a elevilor înseamnă însușirea, prin activități de interpretare și de receptare, a unor lucrări muzicale. Acest scop se poate realiza prin folosirea mijloacelor didactice adecvate, mijloace pe care ar fi grețit să le limităm la materialele audio-vizuale deoarece principalele mijloace ale educației muzicale sunt cântecele și lucrările reprezentative din literatura muzicală (populară, bisericească, cultă) atât națională cât și universală. De aceea este necesar să facem o delimitare și anume:
-mijloace de educație muzicală, acestea fiind: cântecele, piesele muzicale propuse copiilor pentru a fi cunoscute și însușite prin interpretare sau audiție;
-materiale tehnice pentru realizarea acestor activități.
Atracția copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primii ani ai copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viața și preocupările lor. Prin cântec se realizează educația morală, intelectuală și estetică a copilului, se transmit cunoștințe și se formează deprinderi.
II.2.1 Cântecul
Cântecul este cel mai important și cel mai eficient mijloc de educație muzicală, chintesență a artei muzicale în activitatea didactică. Multe dintre sarcinile educative ale elevilor pot avea ca suport cântecul.
Accesibil copiilor înaintea cuvântului, cântecul lasă în candidele lor suflete, amintiri și emoții ce rămân imprimate adânc toată viața. El se apropie mult de specificul copilăriei deoarece melodia formează o unitate cu textul făcând-o mai ușor de receptat.
Cu ajutorul cântecelor se atinge cea mai mare parte a obiectivelor activității de educație muzicală. Datorită conținutului lor foarte variat, cântecele contribuie la dezvoltarea dragostei copiilor pentru familie, pentru natură, pentru ținutul natalși poporulcăruia îi aparține. În activitățile de educație muzicală cântecul îi ajută pe elevii să asculte muzică, să manifeste interes pentru ea, le formează unele priceperi și deprinderi elementare de a cânta în colectiv și individual, le dezvoltă vocea și auzul muzical, simțul melodic precum și cel ritmic.
Ca să răspundă obiectivelor educatiei muzicalecântecele utilizate în ora de muzică trebuie alese după urmaroarele criterii:
să fie în concordanța cu subiectul și scopul lecției;
să aibă valoarea estetică și educativă;
să fie accesibile grupei sau clasei respectivă.
Materialul muzical din perioada preșcolaritătii, școlarității și nu numai, cuprinde piese muzicale cu un conținut foarte variat. Multe cîntece oglindesc întâmplări și fapte din viața copiilor: Eu de astăzi sunt școlar, Cântec de seară etc. Cântecele din folclorul copiilor sunt foarte importante familiarizându-i pe aceștia de timpuriu cu creația populară. Astfel de cântece sunt: Mămăruța, La moară, Stai, ploaie!, Melcul supărat. Folclorul copiilor este reprezentat prin realizări literare, legate de gestică, mișcare, joc, cântate sau scandate. Ceea ce crează copiii, cântecele, micile producții artistice care insoțesc jocurile lor și cântecele create pentru ei, au utilitate în mai multe direcții: distractivă, educativă, didactică, pedagocică, socială, contribuind la dezvoltarea spiritului de cooperare, de acțiune, dezvoltă limbajul, sensibilitatea, percepția verbală și muzicală, iar punându-i în mișcare îi dezvoltă și din punct de vedere fizic.
O parte din cântecele create pentru copii vorbesc despre patrie, despre sărbătorile poporului nostru, despre diferite aspecte de muncă. Astfel sunt cântecele: Țara mea, Hora Unirii, Steaua etc. Cântece ca: Țesătoarele, Micul tractorist, La uzină contribuie la dezvoltarea dragostei pentru muncă, pentru oamenii muncii.
Copiii învață să numere, să-și cunoască părțile corpului, învață zilele săptămânii și prin intermediul cântecelor. De asemenea, ei învață cântece din folclorul altor popoare cum ar fi: Cocorul- cântec rus, sau Ce ne trimite orașul- cântec maghiar și astfel reușesc să cunoască, să înțeleagă și să îndrăgească cultura altor popoare.
Alte cântece care sunt îndrăgite de copii se referă la diferite fenomene ale naturii (Ploaia de C. Mareș, Ninge, ninge de V. Voiculescu, Primăvara a sosit de N. Oancea), sau la diferite întâmplări din mediul înconjurător, apropiate înțelegerii copiilor. De asemenea, copiii învață cu plăcere cântece despre animale și despre obiceiurile acestora (Vulpea păcălită, Cocoșelul de Ana Motora Ionescu, Iepurașul Țup de Gh. Ciorănescu) și cântece ce prezintă aspecte din viața plantelor (Copăcelul de C. Mereș, Ghiocel plăpând de Anton Zeman).
O atenție deosebită trebuie acordată selectării unui repertoriu de cântece ce urmează se fie asimilat. În acest scop, cântecul trebuie să fie accesibil și educativ. Din punct de vedere ritmico-intonațional cântecul trebuie să fie pe măsura puterii de înțelegere și execuție a copiilor, ritmul să nu fie prea greoi, iar intervalele melodice să cuprindă salturi firești, nici prea mari, nici prea mici, care să nu poată fie percepute sau chiar intonate de către copii. Melodiile care nu întrunesc astfel de calități îi fac pe copii să renunțe la învățarea lor sau să le învețe incorect, fals.
Pentru formarea deprinderii de a cânta este necesar să dezvoltăm auzul muzical – ca mijloc de percepere a muzicii și vocea – ca mijloc de redare. Stadiul de dezvoltare psihică al elevilor este important atunci când ne propunem învățarea unor cântece. Cântecele trebuie să fie valoroase din punct de vedere artistic pentru a-i emotiona, pentru a le forma sentimente estetice puternice și durabile, pentru a-i atrage și a-i motiva în învățare.
Cântecul este bine să fie predat la începutul activității pentru că învățarea lui, care presupune repetarea acestuia de câte ori în vederea memorării corecte a melodiei și a textului, presupune multă atenție și un efort susținut și continu.
II.2.2 Audiția muzicală
Fiind un mijloc plăcut și eficient prin care se formează de timpuriu la copii dragostea pentru muzică, abilitatea de a descoperi unele idei și sentimente pe care le transmite cântecul, audiția muzicală ocupă un loc important în cadrul activităților de educație muzicală. Dacă ne gândim la cântecele pe care mama le cântă copiilor cu atâta duioșie, sau la mijloacele moderne cu ajutorul cărora se transmite muzică (radio, televizor, casetofon, calculator etc.) este clar că audiția în forme neorganizate, constituie primul contact al copiilor cu muzica, cu arta sunetelor. Copiiisunt atrași și interesați să asculte diferite surse sonore din mediul ambiantal și să audieze genuri muzicale specifice muzicii populare, culte și ușoare cu care sunt familiarizați în primă instanță prin intermediul radioului și televiziunii în special.
Prin audițiile muzicale desfășurate la orele de muzică se continuă îmbogățirea experiențele elevilor în domeniul muzical.Ei sunt deprinși să asculte, să înțeleagă și să îndrăgească diferite piese muzicale, li se formează capacitatea de concentrare la un singur stimul, stimulul auditiv.Audiția este acum organizată, sistematizată și contribuie la formarea și dezvoltarea deprinderilor de a asculta conștient muzica și la dezvoltarea capaci tății de a înțelege mesajul ei.
Alegerea pieselor muzicale, care urmează să fie audiate de către copii în cadrul orelor de muzica, trebuie să țină cont de vârsta copiilor, de nivelul lor de dezvoltare. Copiii trebuie sa fie incurajati sǎ-și spunǎ preferințele muzicale, genurile de muzică în care se regăsesc pentru cǎ, indiferent de alegerile făcute ei trebuie sǎ înțeleagǎ ceea ce ascultǎ. În acest fel se realizeazǎ ascultarea activă, care poate fi considerată activitate intelectuală imaginativă, bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să fie conștienți când audiază anumite lucrari muzicale, să urmărescă ce trebuie să descopere în urma audierii și să dea frâu liber trăirilor și emoțiilor provocate de ceea ce au ascultat.
Îndrumarea elevilor în parcurgerea etapelor specifice audiției, de la ascultarea empirică, pasivă, la cea conștientă și activă, are ca rezultat dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și a simțului estetic. Ca audiția să fie eficientă, piesa propusă trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume:să fie accesibilă, valoroasă din punct de vedere estetic și educativ, să fie în concordanță cu subiectul activității, dar și cu programa.
Întreg materialul propus pentru audiere în activitatea de educație muzicală,pentru a capta atenția și interesul copiilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– creațiile să fie valoroase din punct de vedere artistice;
– să fie adecvate vârstei atât din punct de vedere al conținutului, cât și al formei;
– să fie interpretate expresiv pentru a produce emoție;
– conținutului de idei, exprimat prin versuri și muzică, să fie pregătit în prealabil.
Când vorbim de accesibilitatea matrialului de audiat ne referim la respectarea capacității de concentrare în timp a copiilor, cât și la alegerea gradatǎ a lucrărilor: de la interpretări vocale spre cele vocal-instrumentale, de la formații restrânse la formații mai ample.
Ca și activități de sine stătătoare, audițiile muzicale necesită o fază de pregătire și una de realizare. Audițiile muzicale cuprind următoarele momente :
-pregătirea copiilor pentru audiție ;
-audierea propriu-zisă ;
-reaudierea piesei (după caz).
Pregătirea copiilor pentru audiție începe cu amenajarea unui spațiu propice acestei activități, unde copiii să se așeze într-o poziție lejeră de ascultare și în care să domnească liniștea. Profesorul creeză apoi starea afectivă adecvată caracterului piesei de audiat, comunică informațiile necesare și orientează gândirea copiilor spre problemele propuse spre rezolvare, cum ar fi :
– povestirea, conversațiea sau descrierea conținutului piesei având ca suport o ilustrație, un instrument, un portret ;
– stabilire elementelor ce trebuie urmărite în timpul audiției și crearea situațiilor problemă pentru copii ;
– reținerea unor date privind compozitorul, piesa, interpretul, cât mai accesibile și numai acolo unde se pretează ;
– sublinierea caracterului muzicii, în concordanță cu conținutul de idei și sentimente.
Metodele cele mai adecvate acestei etape sunt explicația și conversația, care trebuie să îmbrace forme adecvate, chiar poetice, pentru a crea starea emoțională și de așteptare premergătoare contactului nemijlocit cu muzica.
Lecturile muzicale îi pot familiariza pe copii, într-un limbaj accesibil, cu informații importante specifice domeniului muzical legate de istoria muzicii, genurilor și formele muzicale. Toate aceste date cu privire la compozitori, creație și interpretare constituie achiziții importante pentru copii. Ele au rolul de a lărgi orizontul de cunoaștere al acestora și de a le pune la dispoziție elemente suplimentare pentru înțelegerea corectă și profundă a unei lucrări muzicale pentru copii sau chiar a unei piese celebre.
După momentul pregătitor al audiției și înaintea audiției propriu-zise, se poate stinge lumina sau închide ochii. Aceste procedee ajută la crearea, în spațiul educativ, a unei atmosfere asemănătoare celei dintr-o sală de concert, urmărind izolarea ascultătorilor de alți stimuli, în special cei vizuali, pentru sporirea randamentului percepției muzicale.
Audierea propriu-zisă presupune depistarea imaginilor muzicale conținute de lucrarea propusă. Uneori aceste imagini nu se lasă ușor descoperite, fiind necesară reaudierea pieselor, fie în cadrul aceleiași activități, fie în altele viitoare. După audiție se împartașesc impresiile și trăirile generate de piesa audiată și apoi copiii sunt solicitați să formuleze răspunsurile la problemele urmărite în timpul audiției.
Prin înlocuirea înregistrărilor sonore cu interpretările „ pe viu” ale profesorului se obține un efect educativ deosebit. Faptul că piesa muzicală este produsă de instrumentele sau voce unui interpret cunoscut și apropiat lor, constituie un avantaj important în înțelegerea muzicii, iar copiii cunosc astfel modalitatea concretă de interpretare. Acestă demonstrație directe de interpretare mai prezintă un avantaj la fel de important și anume acela că permite întoarcerea, de câte ori este nevoie, asupra unor fragmente mai complex și mai greu de înțeles sau a unuia mai expresiv, mai emoționant. Interpretarea vocală sau instrumentală a piesei de către profesor poate stimula dorința copiilor de a învăța să cânte vocal sau la un instrument muzical.
Comentariile copiilor în legătură cu lucrarea audiată pot reprezenta pentru profesor un excepțional feed-beck. În acest momentul copiii comunică „descoperirile” lor legate de ceea ce au ascultat și acestea pot fi foarte diverse din cauza percepției diferite de la copil la copil. În consecințăimpresiile legate de lucrările audiate poat fi diferite și de aceea este necesară formarea deprinderii copiilor de a fi toleranți, de a accepta și alte păreri, mai mult sau mai puțin originale. Cu tact pedagogic, profesorul va stabili un consens foarte apropiat de semnificația reală a lucrării. În această etapă, profesorul are posibilitatea de a cunoaște manifestările copiilor, reacțiile acestora, nivelul de dezvoltare al capacităților dereceptare a muzicii, sau dificultățile de receptare.
Comentariile copiilor pot viza anumite elemente specifice lucrării audiate: încadrarea în genul muzical, ce caracter are lucrarea – vocal sau instrumental, dacă au sesizat asemănări și deosebiri între lucrarea audiată și alte lucrări cunoscute de ei. Profesorului îi va îndemna pe copii să discute despre concordanța dintre conținutul și titlul lucrarii, dar mai important despre concordanța dintre acestea și propriile impresii. Pentru exprimarea impresiilor și comentariile copiilor în legătură cu lucrările audiate ei trebuie să folosească un limbaj specific muzicii și analizei creațiilor muzicale, de aceea este important ca ei să-și însușească unele elemente de limbaj verbal specifice muzicii. Această etapă reprizinte faza conștientizării a ceea ce au intuit pe parcursul audiției și face trecerea de la emoțional la rațional. Reaudierea piesei se face pentru întoarcerea de la rațional la emoțional, iar în această nouă fază copiii dețin elemente suplimentare descoperite prin comentarea ei. Din acest punct de vedere, reaudierea reprezintă o fază superioară, iar percepția asupra lucrării audiate este diferită și sporită, deoarece copiii deja o cunosc și au discutat și analizat anumite aspecte pe care acum le simt și le înțeleg cu totul altfel. Dacă este nevoie, piesa audiată se poate relua sub forma unor exerciții sau jocuri de recunoaștere într-o activitateviitoare.
Comportamentul copiilor în timpul audiția, în perioada prenotației, are o desfășurare liberă. Ei sunt tentați să se apropie de sursa sonoră, să vorbească, să se miște, iar educatorul trebuie să-i îndrume, să-i atragă, să se folosească de orice tertip pentru a-i determina să asculte muzica, să o transpună în mișcare și cuvânt.
Pentru eficiența audiției muzicale este foarte important ca metoda problematizării să fie folosită cât mai mult în cadrul acestei forme de activitate, în vederea trezirii interesului copiilor și participării lor active. De exemplu :
Ne mișcăm cum ne spune muzica! ;
Povestim ce ne-a spus muzica! ;
Desenăm ce ne-a spus muzica! ;
Recunoaștem un cântec! ;
Recunoaște un instrument!
Audiția nu trebuie inclusă numai în activități special destinate acesteia. Fiind un mijloc specific educației muzicale, ea se poate utiliza eficient în orice activitate astfel: înlocuiește sau precede interpretarea model a unui cântec ce urmează a fi însușit după auz; în fixarea unui cântec pentru a compara interpretarea copiilor cu cea înregistrate; după însușirea unui cântec, se poate audia altul, cu același conținut și caracter sau de același compozitor, pentru a stabili asemănările.
Pentru a asigura caracterul de „spectacol” al activităților de educație muzicală este bine ca audiția să constituie o surpriză pentru copii.
În ceea ce privește timpul destinat audierii, acesta poate fi extins progresiv. Se poate porni de la un spațiu de 3 minute, cât durează, de obicei, un cântec simplu, până la circa 10 minute la sfârșitul preșcolarității, sau mai mult in cazul școlarilor.
Audițiile bine alese și organizate îi ajută pe copii să-și apropie mijloacele de exprimare ale muzicii, le îmbogățește impresiile muzicale, îi deprind cu ascultarea și interpretarea conștientă a cântecelor.
O cale modernă de transmitere și de întărire a cunoștințelor muzicale o constituie folosirea mijloacelor audio-vizuale. Aceste mijloace (casetofonul, calculatorul, radioul, televizorul etc.) pot fi folosite cu succes în cadrul audițiilor muzicale, dar și în cadrul jocurilor cu cântec sau al jocurilor muzicale.
Există multe asemănări întreexprimarea muzicală și cea literară pentru că folosesc unități sintactice asemănătoare sau chiar identice. Paralelismul dintre literatură și muzică îi poate ajuta pe școlari să ințeleagă structura arhitectonică a lucrărilor muzicale și să le recepteze mai ușor pentru că le cunosc și le înțeleg. Elevii vorreține cu ușurintă sistemul de construire al discursului muzical pentru că se asemănă celui literar, care este completat de elemente melodice, ritmice, dinamice, polifonice, timbrale.
Repertoriul pentru audiții poate fi divers. Muzica populară românească, jocurile populare (hora, sârba, brâul, călușul) în interpretarea unor formații instrumentale constituieun material atractiv si educative pentru elevii din clasele I-IV. Pentru a se pute trece la audierea unor lucrări vocale și instrumentale mai complexe (dansuri clasice, suite și concerte instrumentale, sonate, simfonii) audițiile trebuie sa devin o permanențǎ a orelor de educație muzicalǎ.
Audițiile muzicale se organizează și se desfășoară în funcție de grupa sau clasa cu care lucrează dascălul, de scopul pe care îl urmărește în activitate, ținandu-se cont de conținutul și carecterul pieselor muzicale pe care urmează să le asculte copiii. Scopul principal urmărit prin aceste activități este acela de a-i învăța pe copii să asculte muzica.
II.2.3. Jocul didactic muzical
În educația muzicală a copiilor (preșcolari și școlari) trebuie să ținem cont și de ceea ce este firesc și natural în psihologia lor și anume de faptul că în viața acestora muzica se împletește cu jocul. În jocurile independente, copilul cântă din proprie inițiativă și improvizează mici motive ritmice sau melodice, pe care le integrează în mod organic în joc. De aceea, activitățile muzicale trebuie să cuprindă forme cât mai variate, din care să nu lipseasca jocurile, pentru a menține viu interesul copiilor și a le stimula plăcerea de a cânta. De la joc porneste și simtul artistic care treptat evolueaza în placerea de a cânta frumos, de a crea sau de a asculta muzică de calitate. Jocul este o activitate concretă, vie, care izvorăște din nevoia de acțiune a copilului. Acesta mijlocește cunoașterea directă a lumii, formează deprinderi, trăsături complexe de caracter, convingeri și puternice trăiri emoționale.
Jocul muzical este o formă de activitate ce oferă multiple posibilități de învățare, calea naturală prin care se ajunge de la vorbire la muzică. Aceasta modelează comportamentul copilului în fața muzicii sau a oricărei sonorități din lumea vie, ce-l înconjoară. Poate fi realizat pe suport muzical sau fără suport muzical, pe versuri.
În educația muzicală un loc de seamă îl ocupă jocurile muzicale, corespunzător particularităților de vârstă ale copiilor. După cum arată însăși denumirea lor, jocurile muzicale constituie o împletire, o îmbinare a jocului cu muzica. Ele satisfac pe de o parte interesul copiilor pentru muzică, iar pe de altă parte nevoia lor de a se mișca, de a fi activi.
Jocul muzical prezintă o importanță covărșitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacții și plăceri, îi atrage și îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoționale din cele mai puternice. Potențialul educativ ala jocurile muzicale este mai mare în comparație cu celelalte tipuri de jocuri pentru că răspund unor cerințe muzicale de bază ca:
-dezvoltarea auzului muzical și a vocii copiilor;
-dezvoltarea dragostei și a interesului pentru muzică;
-dezvoltarea simțului ritmic.
Jocurile muzicale nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având drept obiectiv rezolvarea unor sarcini didactice, apelând la materiale muzicale diverse. Ele se apropie prin structură de jocurile didactice, pentru că presupun sarcini precise (sarcini muzicale), unele reguli de desfășurare și elemente specifice jocului: mișcarea, întrecerea, ghicirea, surpriza etc.
Din perspectiva psiho-pedagogică, profesoara Gabriela Munteanu clasifică jocurile muzicale astfel:
– jocuri muzicale de socializare a copilului (toate jocurile muzicale vizează socializarea);
– jocuri muzicale pentru obținerea performanțelor și competențelor muzicale (vizează mai mult calitățile sunetelor muzicale: înălțime, intensitate, tempou);
– jocuri muzicale de stimulare a spiritului creativ și a imaginației muzicale (vizează alegerea mișcărilor concordante cu melodia).
În funcție de conținutul lor, de împletirea originală a sarcinii muzicale cu elemente de joc și regulile de desfășurare, jocurile muzicale pot fi grupate în următoarele categorii:
a) jocuri muzicale care se desfășoară după versuri. Aceste jocuri constau în redarea ritmică a unor versuri, ritmul fiind marcat și prin bătăi din palme, bătăi în tobă sau prin mers asociat cu bătăi din palme.
b) jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută. Ele cuprind mișcări foarte variate, executate după muzică în funcție de caracterul acesteia. De pildă, mișcări imitative (zborul păsărelelor, mersul piticilor, săritura broscuței etc.); bătăi din palme sau mersul asociat cu bătăi din palme, după o melodie cunoscută; mișcări improvizate după muzică.
c) jocuri muzicale de recunoaștere-ghicire. Ele constau în identificarea unui cântec, a unei melodii, a unui fragment dintr-o melodie sau a unui joc cu cântec, desfășurându-se potrivit unor reguli dinainte stabilite, care trebuie respectate întocmai de jucători.
d) jocuri muzicale care se desfășoară potrivit sarcinii sau comenzii primite. Ele constau în executarea unor mișcări după muzică, în funcție de sarcina sau comanda dată de educatoare. De exemplu, copiii să meargă după ritmul bătăilor din tobă (repede, rar), să danseze respectând tempoul cântecului, să danseze sau să meargă într-un anumit ritm chiar dacă muzica a încetat.
O altă clasificare a jocurilor muzicale se realizează în funcție de mijlocul muzical cu care se combină. Astfel jocurile muzicale se clasifică în:
-jocuri muzicale axate pe: cântece, exerciții, audiție.
În funcție de sarcina muzicală urmărită avem următoarea clasificare:
-jocuri muzicale melodice, ritmice, cu mișcări sugerate de textul cântecului;
-jocuri dans;
-jocuri muzicale pentru însușirea elementelor de expresie;
-jocuri muzicale pentru diferențierea timbrelor;
-jocuri muzicale armonico-polifonice;
-jocuri muzicale pentru cultură vocală;
-jocuri muzicale de creație.
Liviu Comes consideră că jocul didctic muzical nu este decât un simplu cântec ce poate fi interpretat în diferite variante: în grup, în dialog, cu gesturi și acompaniament ritmic. Ana Motora-Ionescu în lucrare sa „Cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari”, clasifică jocurile muzicale astfel:
-melodice;
-ritmice;
-psiho-motrice – cu mișcări sugerate de textul cântecului, mișcări de dans pe cântec sau audiție (jocuri-dans);
-pentru însușirea elementelor de expresie, de formare a competențelor legate de intensitatea sunetelor și tempouri;
-pentru diferențierea timbrelor;
-pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice (cu roluri sau sub formă de întrebare și răspuns);
-pentru formare deprinderii de audiere;
-pentru formare deprinderii de a cânta în colectiv;
-jocuri de cultură vocală;
-de creație;
Jocurile muzicale au, după cum am văzut, un aspect destul de variat. În același timp, ele presupun o desfășurare mai simplă sau mai complexă, în funcție de sarcina didactică pe care o includ și de regulile după care se desfășoară. Ținându-se seama de senzorialitatea și caracterul sincretic al vieții muzicale a copilului preșcolarși școlar este necesară combinarea și completarea continuă a cuvântului cu sunetul muzical și mișcarea.Scopul jocului muzical este dezvoltarea simțului ritmic și a celui melodic. Pe lăngă aceste jocuri muzicale, cu scopul de a pregăti vocea în vederea cântării se adaugă jocurile exerciții de omogenizare a vocii, vocalize.
Ritmul este succesiunea organizată a duratelor muzicale, considerat elementul dinamic în joc. Jocul muzical prin care se urmărește dezvoltarea simțului ritmic al preșcolarilor și școlarilor, are un conținut foarte variat. De exemplu, sunt jocuri muzicale care constau în recitarea silabisită, ritmică, a unor versuri. În primele jocuri muzicale de acest fel, copiii sunt învățați să recite versuri într-un ritm uniform:
”Cea–sul ma-re ba-te ta-re
Tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac.”
Pătrimeaeste durata pe care se recităaceste versuri, iar apoi ea este însoțită cu bătăi din palme, cu bătăi de tobă sau în masă (câte o bătaie pentru fiecare silabă) După ce copiii își însușesc procedeul, jocul muzical se poate complica, ei vor fi învățați să facă câte un pas pentru fiecare silabă rostită ( mers ritmic). Următorul pas, în evoluția firească a complicării jocului ar fi solicitarea recitării îmbinată cu mers ritmic sau cu bătăi ritmice din palme, folosindu-se versuri pe durate mai scurte (optimi), tot cu un ritm uniform. De exemplu:
„Ce fru- moa-să-i a mea floa-re
Și fru-mos mi-ro – si – to-re”.
după care se poate trece la folosirea unor exerciții ritmice cu combinații de durate (optimi, pătrimi, doimi)
„Că-ră-mi-dă no-uă
Dă Doam-ne să plo-uă
Că-ră-mi-dă ve-che
Dă Doam-ne să-n-ce-te”.
sau:
„Tot pe loc, tot pe loc,
Să ră-sa ră bu-su-ioc”.
Și în acest caz, copiii, silabisind versurile, bat din palme, fac pași pe loc, apoi merg în ritmul versurilor, asociind fiecare silabă cu câte un pas.
Jocul De-a trenul, îndrăgit foarte mult de copii este și un mijloc eficient de a folosi diferite combinații de durată : copiii merg rar (în valori de pătrimi), apoi merg repede (în valori de optimi) și revin la mersul inițial (în valori de pătrime). Mersul este asociat cu mișcarea brațelor și cu intonarea onomatopeelor: ș,ș,ș… Exemplele prezentate pot fi realizate antrenând și alte părți ale corpului în marcarea ritmului.
Pentru că implică mișcare pe ritm,jocurile muzicale dezvoltă și deprinderi euritmice, copilul reușind să se miște liber și creativ pe orice ritm.Prin aceste jocuricopiii își coordonează mai bine mișcările, capătă suplețe și grație în mișcare și devin mai activi, chiar și cei mai puțin dinamici. Reproducerea textelorjocurilor muzicale formează o pronunție corecte și clare a cuvintelor care atrage după sine emisia naturală a sunetelor, dezvoltând simțul melodic. Asta înseamnă că elevii reușesc să diferențieze înălțimea sunetelor, iar pentru realizarea acestor sarcinii se pot folosi atât cântece cât și jocuri muzicale speciale. În aceste jocuri se pornește de la difernțierea de către copii a sunetelor joase de cele înalte, ca mai apoi să reușască să perceapă sunete cu diferențe mici de înălțime.Mișcări brațelor concomitent cu emiterea sunetelor cum ar fi: brațeleridicate pentru sunetele înalte și coborârea lor pentru sunetele joase, reprezintă procedee eficiente care ajută la perceperea înălțimii corecte a sunetelor.
Jocurile muzicale ca Eu cânt tare, tu cânți încet, Cum am cântat?, Ecoulsunt doar câteva dintre jocurile care contribuie la însușirea intensității sunetelor de către elevi.Marcarea intensității sunetelor prin diferite mișcări de brațe: apropierea lor pentru tare și depărtarea pentru încet, este un procedeu eficient și atractiv pe care îl întâlnim în jocul „Ecoul”
Timbrul sunetelor poate fi, de asemenea, diferențiat cu ajutorul jocurilor muzicale, cum ar fi: Ghicește cine a cântat!, Deschide urechea bine!, Ghicește în ce am lovit. Sarcina elevilor este de a diferentia timbrul vocal sau instrumental pentru a recunoaște vocea colegilor, sunetul unor instrumente sau al unor jucării muzicale.
Jocurile muzicale contribuie și la coordonarea mișcărilor elevilor, dezvoltând armonioas organismul lor. Ele formează deprinderile tehnice muzicale: pronunțarea clară a cuvintelor, respectarea valorii sunetelor, a intensității lor. Pentru pregătirea vocilor copiilor în vederea relizării cu succes a jocurilor și rezolvarea sarcinilor acestora trebuie executate exerciții de omogenizare a vocii (vocalize).La început vocalizele se execută cu gura închisă, murmurând sunetul Do din octava centrală, urcând și coborând până la nota Sol. Apoi se poate trece la vocalize pe aceleași note, dar alte durate, cu vocalele: a, e, i, o, u.Se pot folosi și silabe de genul: ma, me, mi, mo, mu, ta, te, ti, to, tu, ra, re, ri, ro, ru,… . Emiterea vocalizelor se face cu gura rotunjită, ca atunci când se pronunță vocala o.
În concluzie, jocurile muzicale contribuie la dezvoltarea simțului ritmic, la dezvoltarea expresivității interpretării, la formarea capacității de a percepe ritmul și a-l respecta în cântece, în jocuri, în gimnastică.
II.2.4 Jocuri cu cântec
Aceste jocuri sunt mai complexe decât jocurile muzicalepentru că îmbină unitar mișcarea, cu textul și melodia unui cântec. Mișcarea este subordonată conținutului și melodiei cântecului, ea desfășurându-se în concordanță cu imaginile transmise de textul cântecului, pe care copiii le transpun în joc cu mijloace specifice. Jocurile cu cântec au un rol important în coordonarea mișcărilor copiilor, acestea devenind mai ritmice și mai expresive.
Aceste jocuri au conținutul desprins din aspectele vieții socială, din natură, din basme, din povestiri. Apar în unele jocuri aspecte de muncă : Brutarii, Moaracare îi solicită pe elevi să imite diferite mișcări specifice muncilor respective. În altele apar aspecte din viața și activitatea lor: Bat din palme, Nani, nani, care presupun reproducerea unor mișcări variate de trunchi, mâini, picioare.
Jocurile în care apar animalele cu caracteristicile lor, sunt foarte îndragite de copii, ei reproducând cu plăcere diferite mișcări specifice acestora: mersul animalelor, zborul păsărelelor, onomatopeele pe care le emit -glasul animalelor:Vrăbiuța, La pădure. În jocurilePiticii, Căsuța din pădure apar personaje de basm și aspecte din poveștile îndrăgite.
Textele unor jocuri cu cântec spun explicitcare sunt mișcările ce trebuie executate de copii. Un exemplueste jocul Bat din palme:
Bat din palme, clap, clap, clap – elevii bat din palme pe cuvintele clap, clap, clap
Din picioare, trap, trap, trap – elevii bat din picioare pe cuvintele trap, trap, trap.
În alte jocuri mișcările sunt sugerate de cuvinte, iar copii le transpun în joc (exemplu: joculMișcă vântul frunzele).
Pentru că mișcările din jocurile cu cântec nu sunt executate într-o succesiune rapidă, calitatea lor este superioară.Progresiv, conținutul jocurilor cu cântec trebuie complicat, iar copiii vor executa mișcări din ce în ce mai complexe.Coordonarea mișcărilor în concordanță cu ritmul și caracterul muzicii, ajută copiii să descifreze mai ușor conținutul unui cântec, să descopere legătura dintre text și melodie. Se poate trece apoi la un alt nivel și anume la ascultarea și interpretarea unor piese muzicale mai complexe, care să-i ajute să evolueze din punct de vedere muzical.
II.2.5 Exerciții de cultură vocal – auditivă (exerciții muzicale pregătitoare)
Aceste exerciții au menirea să pregătească corzile vocale ale copiilor pentru a cânta cât mai omogenă piesele muzicale propuse. Ele se realizează la începutul fiecăreă activității pe o perioadă de 3-5 minute. Pentru dezvoltarea cu succers a simțului ritmic și melodic, se folosesc mijloace auxiliare ca: exercițiile muzicale premergătoare sub formă de joc, jocuri muzicale și mijloace audio-vizuale.
Exercițiile muzicale au ca scop formare deprinderilor de a respira corect, de a emite și de a intona natural sunetele, de a pronunța cuvintele clar și corect. Ele pot fi împărțite în:
exerciții provocate (de respirație și dicție)
inspirație și expirație pe patru timpi (mirosim floarea, suflăm în lumânare, umflăm balonul etc.);
inspirație-expirație– prin rostirea unei propoziții (Eu cânt la nai);
inspirație-expirație – prin rostirea de onomatopee (cu-cu-ri-gu);
exerciții de dicție (ri-sa-și-rum-bra-tra-tro-tru).
exerciții vocale propriu-zise (de emisie și intonație) – sunt grupate în jurul notei sol pe care copiii o cântă corect fără a forța vocea. Registru poate fi extins în sens ascendent și descendent.
exerciții imitative (imitarea trompetei, a fluierului);
intonanrea unor scurte fragmente melodice din cântecul ce va fi învățat sau consolidat;
exerciții de redare a duratelor sunetelor prin rostirea unor silabe (ma-ma-ma, ta-ta-ta).
Și fragmentele ritmico-melodice din cântece propuse pot contribuie la realizarea omogenizării și acordării vocilor copiilor, și de aceea pot fi folosite ca exerciții muzicale.
Exercițiile muzicale sunt socotite a fi o variante de jocuri muzicale.
Muzicienii au evidențiat rolul deosebit al melodiei, ea fiind recunoscută ca cel mai expresiv element și având o excepțională încărcătură emoțională.
„Melodia este cea care dă farmec muzicii” (Joseph Haydn)
„Melodia este elementul în care specificul personal al compozitorului se poate manifesta în modul cel mai direct și inteligibil” (Paul Hindemith)
Ea constituie în același timp primul element de limbaj muzical al actualei programe de educație muzicală propus pentru însușire.
Simțul melodic apare din fragedă copilărie, viața muzicală a copilului fiind dominată de acele manifestări caracteristice în care locul cel mai important îl deține jocul însoțit de cântece foarte simple, atât din punct de vedere ritmic, cât și melodic. Simțul muzical se dezvoltă în forme organizate, activitățile muzicale din grădinițe și din clasele primare având acest obiectiv prioritar.
Principalele activități pentru dezvoltarea simțului melodic încep cu exercițiile de diferențiere a anumitor înălțimi ale sunetelor (sunete înalte, sunete joase, sunete mijlocii), cu cele de percepere a mersului melodic (sunete repetate, ascendente, alăturate sau depărtate și descendente, la fel, alăturate sau depărtate) și continuă cu exerciții și cântece în scări. Compozitorul Paul Hindemith numește exercițiile ritmice „acțiuni în timp”, iar pe cele melodice, „acțiuni în spațiu”.
În funcție de elementele muzicale la care se referă, exercițiile muzicale se clasifică astfel:
exerciții melodice – au în vedere relațiile de înălțime ce există între sunetele muzicale. Sunetele înalte sunt asociate cu ridicarea brațelor, iar sunetele joase sunt asociate cu lăsarea brațelor jos. Sunetele care urcă sau coboară treptat, ca pe o scară sunt asociate cu ducerea corespunzătoare a brațelor (din ce în ce mai sus sau mai jos );
exerciții ritmice – pentru perceperea duratei sunetelor, se realizează prin bătăi ritmice din palme concomitent cu intonarea unui fragment muzical;
exerciții armonico-polifonice – însoțite de gesturi realizate de către doi copii (unul indică sunetele de sus, iar altul indică sunetele de jos);
exerciții pentru însușirea elementelor de expresie – aceste exerciții sprijină interpretarea artistică, copiii indicând nuanța forte prin îndepărtarea brațelor, iar nuanța pianissimo prin apropierea brațelor;
exerciții de cultură vocală – ținuta corpului, respirație, dicție;
exerciții de mișcare – aceste exerciții se realizează printr-o sincronizare între pași și muzică.
II.2.6 Materiale didactice pentru educația muzicală
Toate elemente care contribuie la educația muzicala a elevilor, se pot prezenta în diferite forme, devenind materiale didactice specifice, adică baza materială a disciplinei: manuale, caiete ale elevilor, ghiduri pentru profesori, culegeri de cântece, partituri, instrumente muzicale, camerton, metronom, casete și benzi magnetice, discuri, CD-uri pentru audiție sau DVD-uri, diapozitive, planșe, scheme, afișe ale unor manifestări muzicale, teblouri și portrete de muzicieni, scene din opere și balete, scarițe muzicale, alfabetare cu elemente de notație, aparate de radio, televizoare, tablă școlară liniată cu portative, tablou de comandă sonoră și vizuală etc.
Materialul didactic și mijloacele tehnice audio-vizuale dacă sunt folosite cu pricepere de catre profesor și sunt încadrate în procesul didactic la locul potrivit, în funcție de obiectivele urmărite, de conținutul studiat, de metodele vizate și de colectivul de elevi, întregesc și eficientizează strategia didactica abordată, care va conduce la obținerea unor performanțe deosebite. Un profesor bun trebuie să știe dupa ce criterii poate alege un material didactic (muzical sau auxiliar), în ce moment al lecției și cum să-l folosească.
Criterile dupa care sunt selectate materialele didactice pentru educația muzicală sunt:
-după elementul muzical pe care îl susține: melodic, ritmic, armonic;
-după conținutul lecției: de citire, de scriere muzicală, pentru folclor, pentru istoria muzicii, pentru elemente teoretice, pentru muzica bisericească;
-după forma de percepere: auditiv, vizual, mixt;
-dupa importanța în lecție: principal, secundar.
Baza tehnico-materiala trebuie să cuprindă toate cele necesare realizării în condiții optime a educației muzicale.
Educația muzicale este deschisă spre interdisciplinaritate și este, evident, domeniul în care apar noțiuni și diferite aspecte din celelalte domeni, adunate în textele cântecelor, jocurilor și pieselor propuse spre audiție. Pentru a fi mereu conectată la societatea modernă, într-o permanentă schimbare, profesorii trebuie să caute și săgăsească noi mijloace și metode didactice sau să leînbunătățeascăpe cele mai vechi. Prin introducerea aplicațiilor multimedia și a soft-riloreducaționale, profesorii au vizat abordarea interdisciplinară a educației muzicale și eficientizarea demersul didactic–muzical, modernizarea acestuia și transformarea lui într-o activitate atractivă.Apariția calculatorului în domeniul muzicală a dus la diversificarea sau apariția unor noi genuri și stiluri muzicale: muzica secolului XX, muzica electronică și muzica asistată de calculatorul personal.
Site-urile educaționale pot reprezenta mijloace eficiente care săîi ajute pe elevi în activitatea de învățare prin cantitatea mare de informații, noțiuni și concepte din domeniul muzical și despre educația muzicală vocală și instrumental.În cadrul noțiunii de site educațional se încadrează: blogurile, portalurile, forumurile, chaturile (pentru comunicarea sincronă) și siteurile web.
CD-ul multimedia reprezintă o tehnologie educațională care sprijină studierea muzicii și nu numai, ajutând profesorul, dar și obligându-l să se perfecționeze permanent. Aceste CD-uri reprezintă și o formă de predare – învățare – evaluare, care poate fi distribuită, sprijinind învățământul la distanță.
Softul educațional este un program proiectat pentru a fi utilizat în instruire. El esteeste un produs software, ce poate avea forme diverse și se poate utilizat pe orice calculator. Conținutul acestuia tratează un subiect, o temă, un experiment, o lecție, un curs, etc. Acesta reprezintă o alternativă față de mijloacele didactice tradiționale (tabla, creta, flipchart-ul, etc.)
După funcția pedagogică specifică pe care o îndeplinesc în cadrul procesului de instruire, softurile educaționale se clasificăîn:
– Softuri de exersare (Drill-and-Practice) – profesorulle poate folosiîn activități de exersare, elevul poate lucra în ritm propriu și are un feed-beck rapid în legăturăcu corectitudinea răspunsului dat;
– Softurile educaționale interactive creează un dialog între elev și program;
– Softuri educaționale de simulare au la bază un model. În sistemul muzical acestea sunt utilizate atunci când este vorba despre prezentarea unor fenomene sau unor procese mai complexe în cadrul lecțiilor de muzică;
– Softuri educaționale pentru testarea cunoștințelorsunt folosite uneori independente, alteori integrateîntr-un mediu de instruire complex. Testele de evaluare la calculator reprezintă mijloce didactice, dar și metode complementare de evaluare pe lângă probele scrise, probele orale și cele practice.
CAPITOLUL III
METODE DIDACTICE MODERNE APLICATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE MUZICALĂ
III. 1 Metode de ieri și de azi
Atunci când metodele tradiționale sunt completate în mod fericit cu metodele moderne, alese cu grijă și în concordanță cu celelalte componente ale strategiei aplicate, întregul demers didactic va fi un succes. Realizarea uneieducații moderne este posibilă astăzidatorită unei metodologii diversificate, care îmbinăactivitățile de cooperare, de învățare în grup, cu activitățile de munca independentă.
Să vedem care sunt metodele pe care le putem folosi în activitatea de educație muzicală în vederea creșterii eficienței demersului didactic. Și pentru că metodele tradiționale aplicate corect, în locul și momentul potrivit pod duce la rezultate foarte bune, nu trebuie să le excludem din actul didactic, ci să ne folosim de avantajele acestora pentru a obține rezultatul dorit.
În funcție de scopul și acțiunea didactică, metodele se grupează astfel:
a) Metode de transmitere/însușirede cunostințe
Metode de comunicare orala- metode expozitive: expunerea, povestirea, explicatia, prelegerea
Explicatia, o metodă tradițională importantă, asigură însușirea de cunoștinte, formarea de priceperi și deprinderi muzicale, înțelegerea fenomenului muzical și este folosită în toate etapele lecției. Reprezintă concentrarea esențialului și este însoțită de exemple. Explicația trebuie să fie clară, precisă, logică, să aibă caracter științific și un conținut autentic.
Conversatia o altă metodă tradițională importantă, se desfășoară sub formă de dialog între profesor și elevi sau între elevi, prin intermediul întrebărilor și răspunsuri în legatură cu lecția. Întrebările trebuie să îndeplinească niște condiții și anume: să fie precise, scurte, concise, frumos și corect exprimate. Răspunsurile pot dovediînțelegerea problemei muzicale și reprezintă rezultatul eforturilor proprii ale elevilor. Ele trebuie apreciate obiectiv, stimulativ, educativ.
Problematizarea presupune rezolvarea unei situații-problemă. Elevul îndrumat de profesor, formulează ipoteze pentru descoperirea celei mai bune soluții, folosind cunoștințele asimilate anterior.
Metode de comunicare scrisa: lectura, activitatea cu manualul, metoda activității cu fișele
Metoda activității cu fișele presupune organizareasistematică a procesului de educație muzicală pornindu-se de la analiza conținutuluiși a dificultăților pe care acesta le prezintă, trecându-se apoi laîmpărțireaconținutuluipe secvențeprezentate pe fișe. Pentru a fi reținute ideile importante din fiecare secvență, acestea sunt scoase în evidență prin una sau mai multe întrebări, care solicitărăspunsuricorespunzatoare, ceea ce permite controlul imediat.
Metoda poate fi utilizatăîn vederea individualizăriiînvățării, în sensul adaptăriiconținuturilor pentru fiecare elev. Exista o mare varietate de fișe:
-fișe de cunoștințe, de autoinstruire (fișecu date biografice ale compozitorilor, fișe-dicționar muzical etc);
-fișe de exerciții, cu grad progresiv de dificultate, destinate aplicăriiși consolidăriinoțiunilorși deprinderilor muzicale;
– fișe de control, utilizate în etapa de reactualizare a noțiunilor studiate;
– fișe de dezvoltare, utilizate de elevii în vederea perfecționăriicunoștințelor muzicale.
Această metodă poate fi folosităîn momente diferite, cu scopuri diferite și din perspective diferite. Ea oferă posibilitatea de a monitoriza progresele înregistrate de fiecare copil în parte.
Metode de comunicare la nivelul limbajului intern: reflecția personală, introspecția
b) Metode de cercetare a realității
Metode de cercetare directă: observația sistematicăși independentă, experimentul, învățarea prin descoperire
Descoperirea este o metodă prin care elevul trebuie să detecteze și extragă informații noi prin eforturi proprii. Ea contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii cauzale, la formarea deprinderii de investigare a realității. Metoda se bazează pe observare și pe un material corespunzator. În activitățile de educație muzicală, elevii vor observa un cântec, o lucrare muzicală pentru a descoperi elementele componente (formă, melodie, ritm, conținut tematic), vor compara doua sau mai multe lucrări muzicale pe baza unor criterii date etc.
Metode de cercetare indirectă: demonstrația, modelarea, descoperirea în plan mental.
Demonstrația facilitează cunoașterea muzicii. Ea este însoțită întotdeauna de explicație și este foarte importantă în educația muzicală pentru că în acest domeniu învațarea se bazează pe audiere, pe practică și mai puțin pe teorie. Demonstrația trebuie să fie complexă, variată, atractivă. În educația muzicală demonstrația se realizează sub trei forme:
-prin utilizarea cântării: vocale, instrumentale sau înregistrări;
-prin utilizarea scierii (simbolică) – reprezentarea grafică a sunetelor;
-prin utilizarea gesturilor (figurativă) – care sugereaza anumite elemente interpretative (tempoul, intensitatea), mersul liniei melodice (ascendent, descendent, orizontal)
c) Metode bazate pe acțiune practică
Metode de acțiune reală: exercitiul, rezolvarea de probleme, algoritmizarea, lucrarile practice, studiul de caz, proiectul de cercetare.
Exercitiulînseamnă de fapt repetarea conștientă, voităși sistematică a unei activități, pânăcând aceasta va fi executată corect.El reprezintă practicarea muzicii, iar elevii parti-
cipă direct și activ. Noțiunea de exercițiu are mai multe conotații:
-metodă;
-activitate practică – prin care se formează deprinderi;
-lucrare muzicală – scrisă special pentru formarea deprinderilor.
Aplicarea acestei metode poate avea rezultate foarte bune dacă elevul înțelege scopul și utilitatea exercițiului, întelege tehnica executării exercitiului, execută voit și conștient exercițiul, repetă exercițiul în diferite variante, se autocontroleze.
Algoritmizarea presupune efectuarea unor operații succesive, desfașurate în aceeași ordine de fiecare dată, în vederea rezolvării aceluiași tip de probleme.
Metode de acțiune simulată: jocul didactic, jocul de simulare, jocul de roluri
Metoda jocurilor se bazeazăexclusiv pe simularea didactică a unor situații problemă reale sau imaginare. Există doua categorii de jocuri:
-Jocurile didactice;
-Jocurile simulative -jocurile de rol.
Jocul didactic muzical reprezintă o activitate ce izvoraște din nevoia de a acționa a copiilor, trăsătură dominantă a acestei perioade.Jocul didactic muzical dezvoltăși consolideazăanumite deprinderi muzicale.
Practicarea jocurilor de catre copii reprezinta o activitate cu bogate valențe educative. Prin joc un cântec simplu se poate transforma într-o activitate complexă: se antrenează în activitate un numar mare de copii, sporește interesul și placerea de a participa, inclusiv a copiilor cu posibilități muzicale mai reduse.
Jocul didactic muzical nu are o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie pentru rezolvarea unor sarcini didactice, apeland la un material muzical divers. Regulile de joc și actțiunile jocurilor muzicale se stabilesc de catre cadrul didactic sau reies din conținutul literar al cântecelor.
Jocurile didactice adecvate educatiei muzicale sunt:
– jocuri pentru intonare justă;
– jocuri pentru construirea și executarea unor formule ritmice;
– jocuri pentru însușirea elementelor de expresie;
– jocuri pentru diferențierea timbrurilor muzicale;
– jocuri pentru refacerea formei corecte a unui cântec descompus (puzzle muzical)
– jocuri pentru asocierea unor elemente extramuzicale – mițcare, desen, text;
– jocuri-spectacol.
III. 1.1 Coordonate moderne ale educației muzicale. Metode și strategii interactive
Strategiile didactice interactive implică colaborareadintre elevi, organizați pe grupuri sau echipe de lucru, pentrurealizarea obiectivelor stabilite. Aceste strategii se bazează pe sprijinul reciproc, dar și pe stimularea participării individuale și solicită eforturi din partea elevilor de adaptare la normele de grup, toleranță față de opiniile colegilor, dezvoltândcapacitațile de autoevaluare. Aplicănd astfel de strategii, participanții la activitate interacționează activ (interacțiune elev-elev sau profesor-elev).
Metodele interactive sunt folosite de profesorii care doresc să desfășoarelecții atractive și eficiente implicându-i pe elevi în mod activ, realizând interacțiunea dintre mințileșipersonalitățiletuturorparticipanților. Aceste metode aplicate corect și original duc la o învățare activă, conștientă, temeinică, cu rezultate deosebite.
Cunoașterea metodelor interactive repezintă fundamentul științific al procesului didactic. Ele sunt diverse, având obiective foarte variate. Ținând cont de aceste lucruri putem aminti următoarele metode:
metode centrate pe procesarea informației: învațarea de concepte, gândire investigativă, memorizare etc.
metode centrate pe persoană, pe implicarea tuturor elevilor dintr-o clasă, pe crearea unui climat favorabil învățării;
metode centrate pe dimensiunea socială, pe dezvoltarea competențelor interpersonale, pe activități de grup;
metode de însușire a comportamentelor bazate pe învățarea deplină, prin simulare, prin afirmare, prin valorificarea tipurilor de comunicare.
Fiecare metodă are avantaje și limite. De aceea se impune o combinare a mai multe variante, și folosirea în activitate doar a acelor elemente care sunt în concordanță cu obiectivele, colectivul de elevi, condițiile și specificul situației educaționale.
Învățarea centrată pe elev presupune un stil de învățare activ în funcție de ritmul propriun de învățare al elevului. Elevul trebuie să fie implicat și responsabil pentru progresele pe care le face în ceea ce privește propria lui educație.
Avantajele metodelor centrate pe elev sunt:
– creșterea motivației elevilor, deoarece aceștia sunt conștienți că pot influența procesul de învățare;
-eficiență mai mare a învățării și a aplicării celor învățate deoarece aceste abordări folosesc învățarea activă;
– pot fi adaptate în funcție de potențialul fiecarui elev, de capacitățile diferite de învățare, de contextele de învățare specifice unui domeniu;
– fac lecțiile interesante;
-sprijină elevii în înțelegerea conținuturilor pentru a fi capabili sa le aplice în viața reală.
Printre metodele interactive cu prize la elevi sunt și cele de grup, prin care elevii lucrează productiv unii cu alții, își dezvoltă abilități de colaborare și ajutor reciproc. Ele pot avea un impact extraordinar asupra elevilor datorită caracterului ludic și pentru ca oferă alternative de învățare.
Pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor, trebuie să utilizăm metode didactice modern. Acestea nu trebuie rupte de cele tradiționale, ci îmbinate cu acestea pentru a atinge un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.
Iata cateva metode centrate pe elev care pot eficientiza demersul didactic:
Metode cu valențe creatoare:
-Brainstormingul;
-Metoda ,,Ciorchinelui”;
-Turul galeriei;
-Metoda Phillips 6/6 sau 6-3-6;
-Dezbaterea panel.
Metode cu valențe activizatoare:
-Metoda cadranelor;
-Știu/vreau să știu/am învățat;
-Mozaicul;
-Rețeaua de discuție;
-Cubul;
-Organizatorul grafic;
-Studiul de caz.
Brainstormingul – este o metodă creativă de rezolvare a problemelor și se traduce astfel: asalt de idei sau furtună în creier. Scopul acestei metode este descoperirea și formularea unui număr cât mai mare de idei, de soluții pentru rezolvarea unei probleme. După epuizarea propunerilor de soluții, se analizează cu atenție și se aleg cele mai inspirate astfel încât prin combinarea lor să se ajungă la o soluție complexă, creativă care să poată rezolva problema cu succes.
Metoda are avantaje, dar și limite.
Avantaje sunt:
stimulează creativitatea;
dezvoltă gândirea criticăși capacitățile argumentative;
dezvoltă competențele de comunicare;
sunt formateși dezvoltate capacitățile reflective;
îi implică activ pe elevi;
dezvoltă inițiativa și încrederea în sine;
crează un climat educațional pozitiv, propice acțiunii în vederea învățării.
Limite:
durată importantă de timp;
calitățile profesorului de a orienta discuția în direcția dorită sunt de o importanță hotărâtoare pentru reușită;
participanții sunt solicitați din plin și din acest motiv poate deveni obositoare;
sunt descoperite cele mai bune soluții de rezolvare a problemelor, dar nu le rezolvă efectiv.
Tehnica 6/3/5 – se aseamănă brainstorming-ului, doar că ideile noi se scriu pe o coală de hârtie, care circulă între participanți. Denumireatehnicii de 6/3/5 vine de la faptul că există 6 participanți în grupul de lucru, care notează câte 3 soluții fiecare la o problemă dată, timp de 5 minute.
Avantaje tehnicii sunt:
stimularea creativității;
dezvoltă capacitățile argumentative și gândirea critică;
implicarea activă a elevilor, indiferent de caracter, chiar și a celor introvertiți;
le formează elevilor capacitățile reflective;
dezvoltarea capacităților elevilorde analiză, comparație, generalizare;
îmbină munca individuală cu cea de grup;
comprimă timpului de desfășurare.
Limite acestei tehnici:
pot apărea timpi morți pentru membrii grupurilor;
soluțiile, ideile pot fi influiențate de ale celorlalți sau pot exista momente de blocaj;
elevii nu sunt tratați diferențiat pentru că au același timp la dispoziție, deși fiecare are un ritm propriu de gândire, de lucru.
Diagrama Venn este formată din 2 cercuri care se suprapun parțial. În spațiul în care se suprapun cele 2 cercuri se grupează asemănările existente între două aspecte, idei sau concepte, iar în spațiile rămase libere deosebirile dintre acestea. La clasa a VII-a, pentru consolidarea și verificarea cunoștințelor legate operă și baletam solicitat elevilor realizarea unei diagrame care să evidențieze asemănările și deosebirile existente între aceste genuri ale muzicii culte, iar la clasa a VI-a această metodă am folosit-o pentru a consolida și verifica cunoștințele despre gama Do major și relativa ei, la minor.
Metoda cubului- pune în valoare operațiile gândirii implicate în învățarea unui conținut, pentru că are ca scop studierea unui conținut din multiple puncte de vedere. Ea oferă posibilitatea unui studiu complexși integrator.
Avantaje ale metodei:
elevii își dezvoltă capacitățile de: analiză, sinteză, aplicare, transfer, argumentare;
își formează o imagine de ansamblu asupra temei abordate;
studierea complexă, din mai multe perspective, al problemei, duce la o înțelegerea mai profundă a acesteie;
elevii sunt motivați să se implice în activitate;
implică activ elevii;
dezvoltă capacitățile de comunicare ale elevilor.
Limite:
durată mare de timp;
pericolulapariției dezordinii în timpul activității;
nu sunt implicați toți membrii grupului.
Explozia stelarăeste o altă metodă pe care am folosit-o în procesul instructiv- educativ. Este o metodă de stimulare a creativității și o modalitate de relaxare a copiilor. Ea se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Ca material didactic am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii și jetoane. Pe steluța mare am așezat o imagine legată de tema abordată, iar pe cele cinci steluțe mici am scris câte o întrebare de tipul: CE?, CINE?, UNDE?, DE CE?, CÂND?. Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potențialului creativ al copiilor, familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea capacității acestora de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unor imagini, a unor noțiuni, a unor cântece, piese muzicale și nu în ultimul rând rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate.
Introducerea informațiilor digitale și apariția unor metode moderne de predare-învățare-evaluare au diversificat conținuturileși au împrumutat învățământului românesc caracterul societății cunoașterii în care el există.
Pentru desfășurarea unor activități de educație muzicală de calitate, în urma schimbarilor din învățământ, una dintre acestea fiind coborarea vârstei de școlarizare, este necesar ca activitățile muzicale să fie în special practice, implicând foarte mult mișcarea, jocul și folosirea obiectele și instrumentele muzicale. De asemenea folosirea PC-ului,a softurilor educaționale, care reprezintă mijloace moderne de educație, și utilizarea noțiunile informatice și de comunicare pe care le implică acestea, procesul didactic devine mai atractiv și mai activ. Pentru ca nivelul și volumul de cunoștințe transmis să fie în concordanță cu capacitatea de asimilare a elevului, este necesar să-l implicăm pe acesta în mod activîn propria formare. Sub influența tehnologiilor moderne (TIC), a noilor teorii psihopedagogice ale învățării, domeniul educațional se schimbă, iar profesorii sunt primii care răspund acestor schimbări, în vederea obținerii unor performanțe superioare în învățarea cu elevii.
Instruirea Asistată de Calculator se desfașoară cu ajutorul mediilor educaționale virtuale, educația deschisă și la distanță, bibliotecile și clasele virtuale. PC-ul există deja în activitățile didactice și este folosit cu succes și în educația muzicală. Prin caracterul ludic al aplicațiilor folosite, elevii îsi pot dezvolta aptitudinile muzicale, pot asimila competențele de a cânta la un instrument, pot asimila date importante despre evoluția muzicii, a instrumentelor muzicale, despre epocile muzicale sau date și elemente biografice ale unor personalități marcante din istoriei muzicii. Folosind calculatorul copiii își dezvoltă capacitățile și competențele de operare la acesta. Calculatorul este un mijloc modern și foarte util pe care îl putem folosi atunci cand prezentăm anumite informații, când folosimdiferite aplicații, exerciții, jocuri didactice,când propunem rezolvarea unor probleme sau când simulămanumite fenomene. Pentru ca instruirii asistată de calculator să fie eficientă cadrul didactic trebuie să folosească programe educaționale de calitate, să aibă competențe didactico-metodice și tehnice pentru a utiliza calculatorul, iar elevii să aibă și ei competențe tehnice.
CAPITOLUL IV
VIAȚA ARTISTICĂ ȘCOLARĂ ȘI ROLUL INSTITUȚIILOR MUZICALE PROFESIONISTE ÎN ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ
Educație muzicalănu se face doar la orele de muzică și nu doar în școală. Actvitățile extrașcolare vin să continue și să întregească în mod fericit procesul de formare al personalității elevilor,având un rol educative foarte important. Participarea copiilor la activități diverse, organizate în afara orelor de curs,este benefică pentru că acestea contribuie la identificarea și cultivarea aptitudinilor și a talentului, la dezvoltarea creativității, la educarea din punct de vedere moral și estetic, la formarea unor compotramente și atitudini dezirabile, la disciplinarea copiilor și lărgire orizontul artistic.
Activitățile extrașcolare urmăresc valorificarea potențialul creativ alcopiilor, dându-le posibilitatea să-și formeze personalitatea prin acțiuni și experiențe propri. Ele include o mare varietate de acțiuni care se desfășoară în afara programului propriu-zis: excursii, serbari cu diferite ocazii, concursuri, olimpiade, plimbări sau acțiuni în natură, tabere, parteneriate școlare pe diferite teme, etc
Serbarile, activitate extracurriculara îndrăgite de copii, le dezvoltă dragostea pentru artă, pentru frumos, oferindu-le emoții puternice, bucurii și satisfacții ce vor rămâne întipărite în mintea lor pentru totdeauna. Atmosfera sărbătorească în care se desfășoară, costumele, rolurile sau cântecele pe care le interpretează, vor ramâne niște amintiri ce îi vor însoți mai departe în viață și care vor lăsa cele mai profunde urme în personalitatea tânărului în devenire.
În alcătuirea programului acestor activități, materialul muzical are un rol important: cântecele, jocurile cu cântec, cântecele populare, acompaniamentul muzical pentru programe de gimnastică și dansuri populare nu pot lipsi.
Repetițiile organizate în acest scop devin plăcute și dorite de copii, care sunt nerăbdători să fie văzuți de părinți la serbare.
În organizarea programelor pentru serbări, profesorul nu va urmări numai evidențierea copiilor cu aptitudini. Principala grijă a acestuia este de a antrena toată grupa, de a solicita contribuția fiecărui copil la reușita serbării. Numai ținând seama de aceste cerințe putem conta pe valoarea educaivă a serbării. Latura muzicală a serbării ne dă posibilitatea să antrenăm toți copii în coruri, jocuri cu cântece.
Profesorul trebuie să aleagă din materialul predat anterior, piesele muzicale și jocurile cele mai valoroase și potrivite cu această manifestare artistică. Apoi va urmări antrenarea tuturor copiilor la o participare activă, după care va face câteva repetiții. Materialul serbării se va repeta eșalonat și numai odată sau de două ori se face repetiția generală. Aceasta pentru a nu încărca prea mult munca zilnică a copiilor. De asemenea, profesorul se va implica în procurare costumelor necesare și eventual a elementele de decor.
Conținutul muzical al unei serbări este condiționat de evenimentul care se sărbătorește și de scopul urmărit.Se poate include în program și orchestra de copii. Unele dintre cântecele pe care le învață copiii pot fi însoțite de un acompaniament muzical pe care îl pot susține chiar ei, cu instrumentele potrivite vârstei lor, instrumente de percuție (tobă, trianglu, tamburină, castaniete, clopoței). Rolul orchestrei este acela de a marca ritmica melodiei. Toba și clopoțlelul sunt instrumente de percuție îndrăgite de timpuriu de copii și totodată cele mai familiare lor. Toba atrage pe copii prin sunetele ei puternice, clopoțelul prin sunetele lui plăcute, vesele. Trianglul și tamburina, au sunete cu înălțime nedeterminată și timbru foarte plăcut. Castanietele au și ele un sunet specific ce se datorează materialului din care sunt făcute și a modului cum sunt folosite, iar talgerele, care produc sunetele tot prin lovire, pentru că sunt făcute din alamă, au un sunet puternic, dar plăcut.
În vederea realizării acompaniamentului muzical, profesorul trebuie să deprindă copiii cu folosirea instrumantelor respective după specificul lor. De asemenea, cântecul care va fi acompaniat trebuie să fie bine cunoscut de către copii. Orchestra este compusă dintr-un număr mai restrâns de copii. Acompaniamentul depinde de piesa muzicală interpretată. Cântecele copiilor pot fi acompaniate de întreaga orchestră sau numai de unul, două instrumente muzicale de percuție. De exemplu, cântecul „Moș Crăciun” poate fi acompaniat de la început și până la sfârșit de clopoței și tamburine. Uneori un cântec poate fi însoțit numai de tobă, de pildă cântecul Ca soldații.
Folosirea instrumentelor de percuție contribuie la dezvoltarea simțului ritmic al copiilor. În același timp, ei se deprind să cânte dirijat, să-și coordoneze corespunzător mișcările.
Orchestra ritmică de copii se numără și ea printre mijloacele de educație muzicală, firește având o funcție și o valoare formativă mult mai restrânsă în comparație cu cântecul, jocul muzical, jocul cu cântec și audiția muzicală, care constituie mijloacele de bază. Dacă este însă bine organizată și bine condusă de profesor, ea completează cu succes gama de mijloace folosite în educația muzicală a copiilor. Orchestra mijlocește însușirea de către copii a unor noi cunoștințe și deprinderi muzicale, legate de instrumentele muzicale folosite, pe lângă contribuția la dezvoltarea simțului ritmic și dinamic.
Printr-o bună pregătire profesională și cunoscând locul și valoarea fiecăruia dintre mijloacele educației muzicale, profesorul poate realiza o îmbinare reușită a tuturor acestora, astfel încât să asigure oprimizarea posibilităților de însușire și formare a cunoștințelor și deprinderilor muzicale ale copiilor.
Spectacolele/concertele suntalte forme de activitate extrașcolară care prezintă copiilor lumea minunată a artei. În astfel de activități copiii poate fi implicat direct în actul artistic sau pot avea rolul de spectatori.Spectacolele/concertele organizate în școlile vocaționale îi pot avea ca protagoniști pe copiii talentați, care au atins un anumit nivel de performanțăși care merită valorizați prin astfel de acțiuni. În orice situație ar fi copiii, spectatori sau interpreți, acest gen de activitate îi impresionează, îi dezvoltă din punct de vedere artistic, le stimulează creativitatea și imaginația, îi dezvoltă din punct de vedere intelectual și moral. Într-o lume dominată de tehnologia modernă, care acum este la îndemâna tuturor ( televizor , calculator, internet) astfel de activități reprezintă o oază de cultură, de valoare și frumos, un mijloc de a modela pozitiv caracterele în formare ale elevilor.
Concursurile sau olimpiadeleșcolare sunt activități complementare evaluărilor din timpul anului, diferite de acestea și cu un grad ridicat de dificultate, care oferă noi oportunități de învățare și de implicare activă, responsabilă și consimțită a tinerilor în propria formare. Ele dau posibilitatea elevilor care nu s-au remarcat în activitatea didactică formală, să participe după preferințe la o probă, unde să obțină rezultate foarte bune, datorită aptitudinilor, talentului sau pregătirii deosebite în acea direcție.Concursurile sau olimpiadele școlare sunt ocazii de formare suplimentară, organizate pentru elevi, pentru dezvoltarea lor spirituală. La sfârșitul acestora copiii trebuie să rămână cu sentimente de satisfacție, de edificare și de bucurie pentru reușită.
Organizarea concursurilorpe teme muzicale își propun descoperirea unor talente artistice în vederea cultivării și promovării lor, dar în același timp și dezvoltare dragosteiși interesului copiilor pentru artă în general și pentru muzică în special, promovarea unor creații muzicale valoroase, dezvoltarea spiritului competitiv, a corectitudiniiîntre copii și nu în ultimul rând crearea unor punții de prietenie între concurenți.
De asemenea festivalurile destinate copiilor din grădinițe și școli generale, o altă formă de activitate extrașcolară, auca scop promovarea calităților vocale, artistice și creative ale tuturor micilor artiști care evoluează pe scenă.
Activitatea didactică a profesorului de muzică se îmbină cu cea culturală, pentru că el este cel care pregătește elevii în cadrul cercurilor artistice, instruiește și conduce corul școlii, participă cu elevii la manifestări muzicale: concerte, spectacole, servicii liturgice, etc., asigură materialul muzical pentru serbările școlare.
Alte activitățile extrașcolare legate de domeniul muzical pe care profesorul le poate desfășura împreună cu copii sunt: participarea la spectacole literar-muzicale, concursuri muzicale, cursuri facultative de inițiere instrumentală, organizarea de concerte-lecții, organizarea de excursii la filarmonică, la operă, la teatru, la clubul copiilor, la cluburi muzicale școlare sau cercuri de audiție și cu un mare impact asupra elevilor, intâlnirile cu interpreți, compozitori, muzicologi, oameni de cultură.
Legătura dintre activitatea școlară și cea extrașcolară se realizează în primul rând prin corul școlii, care participă la toate manifestările artistice din școală și din comunitate. Activitatea muzicală școlară devenind astfel parte componentă a vieții culturale, pregătind copiii pentru integrarea în viața socială și culturală. Corul, alături de alte formații artistice realizează legătura dintre școală-familie-societate și viața culturelă a comunității.
Activitatea corală este una dintre activitățile artistice extrașcolare importante, dar unde este posibil, ar trebui să fie dublată de și activități ale unor ansambluri vocal-instrumentale, orchestre pentru copii sau a unor ansambluri coregrafice.
Toate aceste activități și multe altele au un rol important în creșterea viitorilor iubitori de muzică și asigură legătura cu viața.
„ Munca elevului se ușurează când i se arată ce folos are în viața cotidiană” spune Comenius și tot el afirmă „…nimic să nu se învațe exclusiv pentru școală, ci pentru viață..”
CAPITOLUL V
ÎN LOC DE CONCLUZII,
DIN ACTIVITATEA MEA
Ca în viața oricărui om, muzica a apărut în viața mea chiar din perioada intrauterină, iar primul contact direct cu ea a fost prin câtecele mamei atunci când mă adormea. Se spune că nimic nu este întâmplător în lumea noastră și că experiențele trăite pe parcursul vieții te vor ajuta în devenirea ta. Deși anumite experiențe par uneori momente fără legătură cu parcursul vieții tale, ele revin după o perioadă, probabil la momentul potrivit, însă într-un alt context și la un alt nivel și întregesc personalitatea fiecăruia. Așa mi s-a întâmplat și mie. La vârsta de 5 ani părinții mei văzând căt de mult îmi place muzica, că sunt fascinată de instrumentele muzicale, în special de vioară și crezându-mă talentată, mi-au cumpărat o vioară și au vorbit cu un profesor să mă ajute să învăț tainele acestui instrument. Așa a început legătura mea la un alt nivel cu muzica și deși îmi plăcea foarte mult și profesorul credea că mă descurc foarte bine după numai un an această colaborare s-a încheiat, nu știu din ce cauză. Mică fiind m-am supus deciziei părinților mei, iar legătura mea cu muzica a continuat doar în cadrul orelor de muzică, la serbări sau la repetițiile de la cor, în clasele mai mari.
Și pentru că dragostea mea pentru muzică a continuat, ca orice copil la vărsta mea ascultam căntecele promovate la radio sau la televizor, căntece de pe discuri sau de pe casete și încercam să le învăț. Așa mi-am dezvoltat auzul muzical, important, dar nu suficient pentru o interpretare bună, lucru pe care l-am aflat mai târziu. Cu vioara nu am mai cântat de când am întrerupt orele cu domnul profesor. Acum cred că acest lucru a fost ca un fel de revoltă interioară, dar peste ani, în perioada liceului am avut și ore de vioară și a trebuit să cânt din nou. M-am descurcat mai bine decât celelalte colege, dar pauza destul de mare de la momentul când am pus pentru prima dată mâna pe vioară, până la momentul reântâlnirii cu ea, a stins dorința mea de a cânta la acest instrument. În acel moment eram adolescentă, atrasă de muzica modernă, dornică să experimentez alte sonorități. Plăcerea de a asculta muzică și de a cânta, nu m-a părăsit niciodată. Legătura mea cu muzica a continuat și după liceu pentru că fiind educatoare ea este prezentă în activitatea mea permanent.
Într-o bună zi, o prietenă, și ea educatoare ca și mine însă și studentă la Facultetea de Științe și Arte, m-a convins să mă înscriu la această facultate cu un discurs emoționant despre ceea ce reprezintă pentru ea muzica. Mi-am zis: „Îmi place muzica, cânt destul de bine, de ce nu?” și așa am ajuns și eu la această facultate. Doar că abia acum am înțeles cu adevărat ce este muzica, adică după părerea mea: ceve sublim, dar complex, complicat, important, care poate fi făcută doar de oameni aleși. Muzica reface legătura dintre oameni și divinitate și cred că reprezintă un mod de exprimare a universului interior al artistului, al sufletului său. Inspirația vine din lumea interioară a artistului și universul propriu, lumea ce îl înconjoară. Talentul vine de la Dumnezeu, îl șlefuiește munca și este minunat când muzica transformă totul în emoție.
Nu mi-a fost de loc ușor să pătrund tainele acestui domeniu la o vârstă nu tocmai potrivită, iar atunci a fost pentru prima dată când am regretat că nu am continuat să cănt la vioară și am înțeles cât de adevărată este afirmația cum că „nimic nu este întâmplător”, trebuie însă să înțelegi la timp lucrul acesta și să nu pierzi șansa, așa cum mi s-a întâmplat mie. Faptul că am fost studentă la Facultetea de Științe și Arte aș putea să spun ca a fost o altă șansă pentru mine să descopăr minunata lume sonoră, importanța și beneficiile ei, însă regretul meu este că nu am reușit să fac muzică la un nivel înalt așa cum s-ar fi întâmplat dacă nu mă opream din studiu în copilărie.
Consider că indiferent la ce nivel, sau la ce vârstă faci muzică lucrul acesta este un mare câștig pentru oricine. De aceea în afara activităților de educație muzicală din grădiniță am încercat să mă implic și în activități extrașcolare legate de muzică.
La grădiniță am făcut opționale de muzică atunci când am simțit că este ceea ce își doresc copiii și când am constatat că au aptitudini muzicale. Am implicat în cursurile opționale și copii mai puțin dotați, dat fiind importanța și impactul muzicii în viața și activitatea lor. Pe copiii cu aptitudini muzicale i-am implicat în activități artistice mai mult de cât pe ceilalți, dându-le ocazia să-și pună în valoare talentul. Aceștia au avut un rol important în desfășurarea unor activități cum ar fi: serbări, spectacole prilejuite de diferite evenimente, concursuri, emisiuni TV etc., De asemenea am descoperit copii dotați din punct de vedere muzical cu care am lucrat mai mult pentru a-i face să evolueze și să treacă la un alt nivel. Am pregătit o fetiță foarte talentată care și-a dorit să meargă la Școala de Arte ”Bălașa Doamnă” unde trebuia să treacă un examen. Fetița a promovat acest examen, iar acum este elevă la această școală cu rezultate foarte bune. Ceea ce m-a emoționat și m-a făcut să mă gândesc la perioada copilăriei mele este faptul că această fetiță a ales ca instrument de studiu, vioara. Am păstrat o legătură strânsă cu mica violonistă, iar anul trecut, la serbarea de sfârșit de an a unei alte generații am invitat-o să prezinte un moment artistic pentru a o promova în rândul părinților și a-i determina pe aceștia să-și îndrepte copiii către muzică. Momentul a fost special, emoționant și gustat de auditoriu într-o liniște sublimă, iar la final aplaudat cu entuziasm.
În aceeași generație cu micuța violonistă au mai fost câțiva copii dotați, care însă nu i-au urmat exemplul, dar care sunt prezenți la toate manifestările artistice din viața comunității. Totuși eu am insistat foarte mult pe lângă părinții unei alte fetițe rugându-i de fiecare dată când ne întâlneam să facă ceva în privința acesteia, ca să nu i se irosească talentul. După cinci ani, iată că părinții au hotărât să o lase să facă muzică, pentru că fetița își dorea foarte tare asta și nu a renunțat nici o clipă la această dorință. Acum, este și ea elevă la Școala de Arte „Bălașa Doamnă”, iar ca instrument de studiu și-a ales chitara.
În cadrul Casei de Cultură din comuna Doicești, comuna mea natală și unde îmi desfășor activitatea la Greadinița nr. 2, se desfășoară în perioada verii un proiect deosebită, sub genericul „Școala de vară-o altfel de vacanță” ajuns la a VII-a ediție. Aici vin copii de diferite vârste, din medii diferite, de etnii și religii diferite care vor să-și petreacă vacanța împreună, într-un mod plăcut, non-formal, participând la diferite activități. Activitatea se desfășoară pe ateliere și fiecare atelier beneficiază de colaborarea unor profesori voluntari și a unor elevi voluntari (de liceu, studenți sau chiar absolvenți). Unul dintre ateliere se numește „Magia muzicii și a dansului”, iar eu am fost profesor voluntar și am lucrat cu copii de la grădiniță până la clasa a VII-a, alături de voluntari foarte talentați, printre care se numără o tânără, pe nume Bianca, care a făcut ore de canto cu d-na Dana Dorian și a participat la concursul „Vocea României”. Scopul acestui atelier este de a le da posibilitatea tuturor copiilor atrași de muzică și dans să se exprime așa cum simt, de a-i invăța câteva tehnici de bază în interpretarea unui cântec, de a le îmbogății repertoriul muzical cu piese noi, de a-i ajuta să creeze versuri, melodii, momente artistice și de a pregăti momentele de muzică și dans pentru spectacolul final. De asemenea cîntând și dansând copiii se relaxează, se distrează, socializează, devin mai buni, mai prietenoși, mai toleranți, mai grațioși. Descoperind copii talentați i-am ajutat să se dezvolte, i-am pus în valoare în diverse contexte și prin evoluțiile lor pe scenă am urmărit ca aceștia să deprindă atitudinea și comportamentul unui artist care evoluează în fața unui public.
Și pentru că o astfel de activitate importantă și amplă cum este Școala se vară nu se putea să nu aibă un imn, le-am propus copiilor să compunem împreună unul. Copiii au creat versuri pe melodia cântecului foarte cunoscut Gașca mea. Cele mai reușite și mai potrivite cu melodia și ritmul propus au fost selectate pentru a alcătui textul imnului și astfel s-a născut Imnul școlii de vară, care se cântă în încheierea spectacolului de la sfârșitul acestui proiect.
Pe parcursul activității din cadrul acestui proiect arta în general și muzica în special sunt domeni prezente într-o foarte mare proporție. Trebuie să amintesc din această perspectivă de concursurile care se desfășoară pe parcursul proiectului, inspirate de concursurile de la televizor și care s-au numit „Copiii au talent”, „ Vocea școlii de vară”, „Voluntarii au talent”. Concursurile au fost așteptate și dorite de copii și s-au desfășurat cu multă seriozitate, ca niște concursuri adevărate, păstrând proporțiile, cu prezentatori, cu juriu care a notat fiecare moment, cu premii pentru câștigători. Dar cel mai impresionant este faptul că toți copiii care au participat la aceste concursuri, s-au pregătit foarte serios, cu costume, cu decoruri sau obiecte de recuzită, au făcut repetiții, au crează coregrafii sau diverse scenarii, au intrat în atmosfera unui concurs. Participarea la asemenea manifestări i-a învațat să respecte regulile acestuia și că uneori câștigi alte ori pierzi, important este să participi și să nu renunți la visul tău. Concursurile au avut mai multe secțiuni: muzică, dans, teatru, desen, originalitate, oferind mai multe alternative pentru o participare cât mai largă.
În cadrul atelierului de literatură Cuvinte vrăjite, împreună cu copiii mai mari (clasa a VII-a) am horărât să ne organizăm într-o redacție pentru acrea o revistă în care să fie prezentată întreaga activitate din proiect. Vă voi prezenta ce a fost publicat în revista Școala de vară despre atelierul de muzică – Magia muzicii și a dansului. În această revistă a fost publicat și Imnul școlii de vară și prezentate pe scurt, dar în esență concursurile organizate și rezultatele acestora.
Activitatea mea muzicală continuă și în afara orelor de program pentru că sunt membră a corului învățământului PRO MUZICA cu care am participat la diferite manifestări artistice.
Iată cum s-a dovedit că întâmplarea mea din copilărie a prefigurat sensul devenirii mele. Deși nu sunt un profesionist adevărat, în sensul că nu stăpânesc un instrument așa cum ar trebuie sau cum mi-aș dori, iar lucrul acesta va rămâne regretul meu cel mai mare, totuși am reușit, datorită dragostei pentru muzică și a studiului, să ajut, să schimb suflete, atitudini, să îndrum spre sublima lume sonoră copii speciali.
Am participat de curând la două evenimente foarte importante alături de colegii mei de la Facultatea de Științe și Arte, evident legate de domeniul muzical. În primul s-a vorbit teoretic despre muzică și conexiunile ei cu fizica și matematica. Prezentarea a fost absolut fascinantă și presărată cu exemple care păreau desprinse de realitate, iar viziunea autoarei mi s-a părut genielă. Al doilea eveniment are legătură cu practica și am asistat la un spectacol de interpretare instrumentală perfect după părerea mea. Doi instrumentiști desăvârșiți, fenomen i-am numit eu, ne-au dăruit o parte din sufletul lor și ne-au creat atâtea stări și emoții, care au alungat oboseala și au comprimat timpul, pentru că deși au cântat ceva vreme, nouă ni s-a părut prea puțin.
Manifestare a frumosului artistic, muzica este una din expresiile cele mai sensibile și mai relevante ale naturii umane. Educația muzicală sau lipsa acesteia și a unei ambianțe muzicale explică faptul că nu toți oamenii care ascultă muzică o și iubesc și o înțeleg. Muzica este prezentă în nenumărate manifestări ale viații noastre. Ea ne încântă, ne bucură, ne întristează, ne dezvăluie un bogat conținut de idei, ne ajută să înțelegem mai profund gânduri și evenimente, ne mobilizează forțele, ne îndeamnă la realizări nobile. Muzica și-a aflat locul în școală încă din Antichitate, păstrându-și în toate epocile următoare rostul în dezvoltarea armonioasă a ființei umane.
Bibliografie
1. Bârnă, Andrei, Antohe, Georgeta – Curs de pedagogie – Editura ISTRU Galați
2003
2. Ciurea, Rodica – Educația prin artă și literatură, studiu, București, 1973
3. Dolgoșev, Maria și Marinescu, Elisabeta – Metodica educației muzicale în
grădinița de copii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977
4. Herman, Vasile – Originile și dezvoltarea formelor muzicale, Editura muzicală,
București, 1982
5. Iacob, Aurelian și Vasile, Vasile – Educația muzicală – manual pentru clasa a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
6. Luca, Mariana – Glume muzical – culegere de cântece pentru preșcolariși școlari, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2001
7. Lupu, Jean – Educarea auzului muzical dificil, Editura muzicală, București, 1988
8. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Institutul de Științe ale Educației – Revista Învățământul Preșcolar, București, nr.3-4, 2005
9. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Institutul de Științe ale Educației – Revista Învățământul Preșcolar, București, nr.3, 2007
10. Motora-Ionescu, Ana – Culegere de cântece și jocuri muzicale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
11. Motora-Ionescu, Ana – Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV –
Editura Didactică și Pedagogică, București,1978
12. Palade, Laurențiu și Palade, Corina – Aspecte metodice privind predarea educației muzicale în grădinița de copii, Editura Axa Botoșani, 2003
13. Popescu-Neveanu, Paul –Probleme ale dezvoltării psihice a copilului între 3-7 ani, în Studiul psiho-pedagogic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
14. Rausch, Regeni și Giurumescu, Simona – Educația muzicală-manual pentru clasa a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000
15. Răileanu, Daniela – Muzică și joc în grădiniță, Editura Delta Cart Educațional, Pitești, 2005
16. Vaideanu, George – Cultura estetică școlară, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970
17. Vasile, Vasile – Metodica educației muzicale, Editura muzicală, București, 2004
18. Zisulescu, Ștefan – Dicționar de pedagogie, Editura Științifică, București 1971
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode Si Strategii Didactice Moderne (ID: 159918)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.