Metode Si Procedee Tipice Asistentului Social In Reducerea Efectelor Negative Datorate Crizei Adolescentine

Cuprins

Introducere

Adolescenții încep sã-și descopere aptitudini, abilitãți, totodatã încep sã-și construiascã intens lumea interioarã a aspirațiilor, intereselor și idealurilor. Adolescentul trãiește intens prezentul, își construiește viitorul care devine o dimensiune a sinelui. Se dezvoltã atitudini, concepția despre lume și viațã, au loc manifestãri de creativitate și se contureazã idealurile, ca structuri psihice, valorice și de tensiune ale personalitãții.

Adolescența reprezintã o etapã dinamicã a dezvoltãrii omului, o perioadã a vieții interesantã și încãrcatã de transformãri, unele de profunzime, altele de suprafațã. Anxietatea de fond a acestei perioade, motivația mobilizãrii spre independențã și spre intimitate, creația și afirmația de sine a adolescenților, nãzuința spre idealuri, adevãr, spre nou, spre autoperfecționare, ruperea de copilãrie fac din adolescențã o perioadã interesantã, generând multe opinii și discuții.

Adolescenții și tinerii care trec printr-o crizã de identitate, când au anumite conflicte interioare, datoritã teribilismelor, ei sunt foarte ușor influențabili și pot ajunge consumatori de droguri (alcool).

Pentru a depãși aceastã etapã cu toate dificultãțile ei, pentru prevenirea unor devianțe și construirea unei identitãți, la educarea adolescenților este bine sã contribuie, alãturi de educator și un asistent social.

Una din îndatoririle asistentului social este sã asiste persoanele care traverseazã momente dificile ale vieții, sã-și dezvolte capacitãți personale pentru a putea face fațã problemelor cu care vin în contact.

În structura lucrãrii ne propunem urmãtoarele obiective:

1. Prezentarea sinteticã a caracteristicilor psihologice ale adolescenței.

2. Descrierea crizei de identitate, a cauzelor și motivațiilor tipice fenomenului în adaptarea și formarea unor comportamente deviante sau indezirabile (consumul de droguri, alcoolismul, etc.).

3. Identificarea și descrierea unor modalitãți de intervenție ale asistentului social în prevenirea consumului de droguri a adolescenților și chiar de dezintoxicare a celor care au devenit consumatori.

4. Legătura care există între consumatorii de droguri și suicid.

Capitolul I

Caracteristici ale personalitãții adolescentului

1.1. Concepte și teorii

A) Definiții ale adolescenței

Hammer considerã cã adolescența este o perioadã de cãutare a identitãții, ea oferind maximum de avantaje dezvoltãrii creativitãții și studiului ei:, În adolescențã existã impresia generalã cã creativitatea și personalitatea sunt asociate. Adolescenții creativi, indiferent de domeniul de creativitate, prezintã un nivel scãzut de implicare în relațiile sociale, o nevoie de independențã și autonomie, toleranțã pentru suferințã, trãiri emoționale intense și cu un spectru larg, capacitate de autoobservare și conștientizare a conflictelor. Este interesant de studiat procesul creativ în adolescențã, pentru cã se pot obține date importante privitoare la structurarea personalitãții, înainte ca aceasta sã se solidifice, înainte sã-și ascundã motivațiile”.

J. Piaget afirmã cã, în adolescențã se ajunge dupã stadii de tranziție la gândirea logicã formalã”. Întreaga concepție a lui Piaget a pus în suspensie posibilitatea progresãrii ulterioare a capacitãților intelectuale fãcând din adolescențã momentul suprem al dezvoltãrii intelectuale umane.

B) Periodizare

Adolescentul reprezintã o ființã ale cãrei nevoi de sãnãtate sunt determinate prin perspectiva dezvoltãrii bio-psiho-sociale (Havinghurst, 1972). El definește nouã sarcini de dezvoltare ale adolescentului:

– Acceptarea propriului corp și consolidarea rolului sexului.

– Extinderea relațiilor cu colegii, pentru a cuprinde ambele sexe.

– Câștigarea independenței economice.

– Câștigarea independenței afective fațã de membrii familiei.

– Alegerea și pregãtirea pentru o profesie.

– Dezvoltarea aptitudinilor intelectuale și a conceptelor specifice adulților.

– Asumarea responsabilitãții sociale.

– Pregãtirea pentru cãsãtorie și responsabilitãțile de familie.

– Dezvoltarea realistã a valorilor, în armonie cu lumea.

1. 2. Caracteristici fizice ale adolescentului

Întreaga perioadã a adolescenței este legatã de schimbãri de o mare intensitate, cu efecte vizibile în înfățișare, comportamente și relaționare cu lumea exterioarã, inclusiv prin creșterea capacitãții de integrare în viața socialã.

Adolescența este o perioadã relativ îndelungatã de viațã și se caracterizeazã prin numeroase schimbãri și transformãri evidente și mai puțin semnificative la prima vedere.

Adolescența sau cel puțin primele douã din subetapele ei se consumã în cadrul vieții școlare. Deoarece modificãrile ce au loc în aceste perioade sunt nesincronice, o reconstituire de ansamblu a creșterii, maturizãrii și a dezvoltãrii psihice creeazã avantajul unor posibile repere pe terenul unor complicate transformãri pline de neprevãzut, transformãri ce sunt specifice întregii etape. În ceea ce privește creșterea, nu toate pãrțile corpului au același ritm și orar de creștere.

Procesul de osificare, început încã în perioada prenatalã continuã cu etapa de intensificare și încetinire pânã în perioada pubertãții când se constituie un puseu de creștere mai intens însoțit de apariția de însemne secundare ale sexualitãții intense a organismului. Se poate vorbi de douã, revoluții” ce caracterizeazã adolescența, una fiziologicã (de creștere) urmatã discret de una hormonalã care se intensificã dupã consumarea episodului fiziologic de creștere. Osificarea este implicatã în caracteristicile staturale ce se dobândesc la sfârșitul adolescenței.

Între 12- 16 ani au loc creșteri și modificãri ale osaturii faciale. Crește diametrul frontal, înãlțimea bãrbiei, acestea se produc odatã cu unele modificãri generale ale formei capului. Modificãrile staturale se exprimã prin creșterea oaselor inclusiv ale coloanei vertebrale, ale membrelor și articulațiilor acestora (12- 14 ani). Creșterea avantajeazã la început bãieții apoi fetele devin mai înalte decât bãieții (13- 15 ani). Fizicul începe sã se echilibreze, la fete se cambreazã talia, la bãieți cresc umerii, are loc schimbarea vocii, erotizare senzorialã în creștere la bãieți.

La 14- 16 ani, fetele au stabilizat ciclul, au conduite ce se feminizeazã. Bãieții sunt agitați, impulsivi, neliniștiți cu dificultãți de concentrare. Fetele sunt tot mai preocupate de aspectul fizic, încep sã se fardeze.

La 16- 18 ani, adolescenții învăța pânã târziu noaptea uneori au coșmaruri în somn sau chiar insomnii. Fetele acordã atenție îmbrãcãmintei, toaletei dar și accesoriilor, conduite feminine complexe. Unii bãieți încep viața sexualã. Adolescenții la aceastã vârstã încep sã fumeze, sã consume alcool, cafea sau droguri. La sfârșitul perioadei adolescenței, talia, greutatea tânãrului sunt apropiate de cele ale adultului, la fel și rezistența la eforturi. Sistemul nervos și endocrin ajung la maturitate, atât morfologic cât și funcțional.

Vârsta adolescenței este a doua naștere, sã-i spunem, renașterea întru sine”, în care, cordonul ombilical”, gravitând între familie și tânãr, este îndepãrtat. Maturizarea fiziologicã rapidã, apariția semnelor pregnante ale sexualitãții, experimentarea primelor relații intime sunt acompaniate de o puternicã nevoie de conturare a imaginii de sine, a conținuturilor profunde ale vieții.

Refuzul pãrinților de a accepta, eliberarea”, dorința de a viola continuu intimitatea propriilor copii, teama ascunsã, neînțeleasã de forța și încrederea lor nelimitatã duc, în final, la distorsionarea evoluției firești spre maturitate, spre autentică feminitate sau masculinitate (M. Grigore, 1993, p. 22).

1. 3. Caracteristici psihice

Dezvoltarea psihicã la adolescent cunoaște cel mai intens ritm al sãu, fiind însoțitã de conflicte, tensiuni, unele funcții psihice dezvoltându-se exagerat de mult, altele rãmânând în urmã. Maturizarea biologicã (sexualã) se asociazã cu dezvoltarea psihicã și se sprijinã pe maturizarea socialã timpurie a tineretului.

Întârzierea în maturizarea intelectual-moralã, ar putea duce la grave fenomene de inadaptare socialã deci la un vãdit regres, iar ieșirea tineretului în arenă socialã exprimã avansul acestuia în maturizarea să socialã. Depinde de fiecare adolescent în parte, de anturajul sãu, de factori socio – educaționali, că adolescentul sã se îndrepte spre normalitate psihicã.

În urma noilor achiziții psihice, adolescentul este capabil de a manifesta o multitudine de conduite cum ar fi:

conduita revoltei – refuzul de a se supune actului educațional

conduita de închidere în sine, intenția de a se cunoaște și descoperi pe sine

conduita exaltãrii și afirmãrii care se caracterizeazã prin exacerbarea satisfacțiilor intelectuale, filozofice, sentimentale, dezaprobarea minciunii, ipocriziei.

1.3.1. Evoluția personalitãții adolescentului

Personalitatea este definitã de cãtre psihologul Allport astfel:, Organizarea dinamicã, în cadrul individului, a sistemelor psiho-fizice care determinã comportamentul sãu conștient și caracteristic prin care el transformã mediul ambiant”.

Trãsãturile cognitive de personalitate se structureazã, conform lui Magargee (1972), la nivelul unui factor de flexibilitate mintalã. Aceste trãsãturi sunt: toleranța, capacitatea de realizare prin conformism, capacitatea de realizare prin independențã, eficiențã intelectualã, intuiție psihologicã, flexibilitate și empatie.

Identificarea caracteristicilor personalitãții în adolescențã ne obligã la analiza valorilor sociale și a opțiunilor profesionale ca efecte ale structurãrii personalitãții. Semnificația pe care individul o acordã comportamentelor sale poate fi o atitudine generatã de un set de valori care se formeazã pe parcursul experiențelor sociale.

În adolescență, se dezvoltã mult influența de modelare imitativã între tineri, de la elemente de modã, diferite obiecte personale, aspecte de stil de viațã, conduite, inclusiv verbale, pânã la stil de aspirații. În viața socialã existã evenimente și întâmplãri neobișnuite care se amplificã, dupã ce adolescentul începe sã citeascã mai multe cărți, vizioneazã mai multe filme care devin o importantã materie primã pentru startul în viața socialã. Întreaga dezvoltare a omului și a contribuției sale sociale depinde de acest start, de consecințe, competențe, deschidere spre progres, sesizare a limitelor dintre real și posibil totodatã de antrenare a capacitãții de muncã.

Toate frământările adolescenței duc la cristalizarea personalității, la formarea unui ideal în viață, la construirea unui sistem de valori care de obicei nu se mai schimbă ulterior.

Calea formãrii personalitãții este activitatea, exercițiul în cadrul jocului, învãțãrii, creației, prin care se formeazã treptat deprinderi, priceperi, obișnuințe, se dezvoltã atitudinile și caracterul, se formeazã conștiința de sine, se produce integrarea individului în sociogrup în conformitate cu codurile de norme juridice, morale, religioase.

Vom analiza trei dintre însușirile ce aparțin sistemului de personalitate:

Temperamentul

Aptitudinile

Caracterul

Temperamentul este componenta dinamico-energeticã a personalitãții. Temperamentul se exprimã atât în particularitãți ale activitãții intelectuale și afectivitãții, cât și comportamentul exterior (motricitate și vorbire).

Baza fiziologicã a temperamentelor este constituitã de cele patru tipuri de sistem nervos ce rezultã din combinarea celor trei însușiri fundamentale (forța sau energia, mobilitatea și echilibrul):

Tipul puternic neechilibrat, excitabil, coreleazã cu temperamentul coleric

Tipul puternic echilibrat, mobil, se exprimã în temperamentul sangvinic

Tipul puternic echilibrat, inert, se exprimã în temperamentul flegmatic

Tipul slab este pus la baza temperamentului melancolic

Nu putem pune semnul egalitãții între tipurile de temperamente și tipurile de sistem nervos. Tipurile de sistem nervos rãmân neschimbate de-a lungul vieții, în timp ce temperamentul se construiește în cadrul interacțiunii individului cu mediul fizic și socio-cultural, suportând în același timp și influențele celorlalte subsisteme ale personalitãții. Putem defini temperamentul, și că, expresia manifestãrii particulare în plan psihic și comportamental a tipurilor de activitate nervoasã superioarã, manifestare mijlocitã de o serie de factori socio-culturali și psihologici.

Adolescenții colerici (agitați, impulsivi, nestãpâniți) datoritã exercițiilor sociale, presiunii opiniei colegilor, a aprecierilor de grup și a atitudinii profesorilor vor face eforturi de a se autocontrola, vor devenii treptat mai stãpâni pe conduita lor.

Adolescenții cu un temperament flegmatic (inerți, lenți, meticuloși) vor depune eforturi pentru a-și mãri ritmul activitãților, a-și spori flexibilitatea gândirii, mobilitatea atenției și acțiunii.

Adolescenții melancolici (interiorizați, sensibili, timizi, visãtori), în procesele de adaptare și de integrare în sociogrup vor dobândi încredere în propriile capacitãți, vor fi solicitați în comunicarea educaționalã și vor fi încurajați mai ales de propriile lor succese.

Adolescenții cu temperament sangvin se vor alinia treptat și ei la criteriile și aprecierile dominante instalate în mentalitatea socio – grupului, vor începe sã reflecteze și sã delibereze mai mult, mai bine înainte de acțiune, vor ceda loc și altora, sã discute, sã inițieze.

Aptitudinile sunt însușiri neuropsihice, fizice sau fiziologice, care-i permit persoanei sã obținã cu ușurință succese în anumite forme de activitãți. Aptitudinile sunt, componenta instrumentalã, executivã a personalitãții, sunt o instrumentație a vieții psihice care mediazã reușita într-o activitate, o eficiențã peste media generalã. Aptitudinile dezvãluie ce și cât poate face persoana. Un nivel ridicat de combinare și funcționare a aptitudinilor dã naștere talentului.

Caracterul este totalitatea trãsãturilor esențiale și stabile, emanate din orientarea și voința omului care se exteriorizeazã în activitatea acestuia în mod constant, pe termen lung.

Caracterul este nucleul socio-cultural și spiritual al personalitãții, este un ansamblu de atitudini și valori dupã care persoanele se orienteazã în raporturile pe care le întrețin cu lumea și cu propria ființã.

În structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini:

1. Atitudinea fatã de sine însuși (modestie, orgoliu, demnitate, dar și sentimente de inferioritate, culpabilitate).

2. Atitudinea fatã de ceilalți, fațã de societate (altruism, umanism, patriotism, atitudini politice).

3. Atitudinea fatã de muncã.

Modelarea caracterului este influențatã de diferite instituții (mass-media, teatre, case de culturã, bisericã), de grupurile informale, de anturaj, de întregul spectru al relațiilor sociomorale, de cultura în care se formeazã tânărul.

Vom prezenta în continuare câteva din scãrile Inventarului de personalitate al autorului Harrison G. Rough:

Dominanțã: evalueazã factorii aptitudinali specifici liderului, dominanța, tenacitatea, și inițiativa socialã.

Acceptare de sine: se referã la factori precum simțul valorii personale, acceptarea de sine și capacitatea de a gândi și acționa independent.

Independențã: evalueazã libertatea deciziei și capacitatea de a acționa în funcție de propriile dorințe.

Empatie: capacitatea de a sesiza cu cea mai mare exactitate posibilã cadrul de referințã intern și componentele emoționale ale unei persoane, și de a înțelege că și cum ar fi ea însãși aceastã persoanã.

Responsabilitate: identificatã prin persoana cu caracter onest, responsabilã și conștiincioasã.

Socializare: nivelul de maturitate și spiritul de echitate socialã la care a ajuns individual.

Autocontrol: evalueazã gradul și suficiența dominãrii de sine, absența impulsivitãții și egocentrismului.

Toleranțã: identificã persoanele ce au convingeri și atitudini sociale care nu sunt bazate pe prejudecãți, receptive și toleranțe.

Realizare de sine prin conformism: identificã factorii de interes și motivaționali care faciliteazã realizarea de sine în condițiile în care conformismul este un comportament pozitiv.

Realizare de sine prin independentã: identificã factorii de interes și motivaționali care faciliteazã realizarea de sine în condițiile în care autonomia și independența sunt comportamente pozitive.

Allport apreciazã cã la fiecare individ se pot descoperii 2-3 trãsãturi cardinale care dominã și controleazã celelalte trãsãturi. Urmeazã apoi un grup de trãsãturi principale (10-15) caracteristice, ușor de identificat și apoi sute, mii de trãsãturi secundare și de fond, care sunt mai slab exprimate, greu de identificat câteodatã chir contestate de cei cãrora le sunt atribuite. De aceea personalitatea nu este o sumã de trãsãturi ci o structurã organizatã ierarhic. Important este sã surprindem configurația, structura și trãsãtura pivot, cele care controleazã și orienteazã întregul sistem de personalitate. Principalii factori ai devenirii personalitãții umane sunt: ereditatea, mediul și educația.

1.3.2. Afectivitatea

Stãrile afective sunt trãiri ce exprimã gradul de concordanțã sau neconcordanțã dintre un obiect sau o situație și tendințele noastre (termenul obiect fiind ceea ce cunoaștem – ființã sau lucru). Stãrile afective oglindesc, în fiecare moment, situațiile prezente, rezultatele conduitei, în raport cu impulsurile, aspirațiile noastre.

Emoțiile nu se reduc doar la emoțiile șoc, care apar în situații neașteptate, tensionate (furia, frica, dezasperarea și bucuria explozivã), ci sunt nenumãrate, ca și situațiile în care ne putem afla: rușinea, dezgustul, mila, speranța, simpatia, mirarea, certitudinea, nehotãrârea, regretul, antipatia, sfidarea, nemulțumirea și altele). Emoțiile sunt în strâns raport cu dorințele, intențiile noastre. Emoțiile repetate duc la cristalizarea unor sentimente.

Sentimentele sunt foarte variate, de aceea este greu sã le clasificãm.

Sentimente inferioare, legate de tendințe în relație cu interese personale.

Sentimente superioare: morale (dragostea de muncã, sentimentul dreptãții, patriotismul), estetice (trãirea frumosului din naturã și artã, aspirația creației artistice), și intelectuale (aspirația de a ști cât mai multe).

Afectivitatea excesivã din familie este nevitalizantã pentru adolescent, severitatea provoacã îndepãrtare, anxietate și tendințe de eliberare, indiferența este însã cea mai greu de suportat și cu consecințele cele mai evidente. Marii filozofi care s-au preocupat de problema echilibrului sufletesc al omului și de alcãtuirea unei societãți prospere au acordat o mare însemnãtate formãrii sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale și religioase.

Între sentimente și pasiuni nu sunt prea mari deosebiri, fiind vorba de intensitate, pasiunile fiind înrobitoare, acoperind sau subordonându-și toate preocupãrile, dominând puternic viața afectivã. Existã pasiuni care îmbogãțesc viața psihicã, cel puțin într-un domeniu și permit realizãri importante: pasiune artisticã, pasiune științificã, pasiune social-politicã, pasiune sportivã.

Maturizarea afectivã nu se realizeazã pe deplin, automat, odatã cu înaintarea în vârstã. Se cunosc persoane care toatã viața nu ajung la maturitate afectivã. Aceasta se caracterizeazã prin stabilirea vieții afective datoritã formãrii și ierarhizãrii a unor sentimente bine conturate. În lipsa acestora cineva poate fi o persoanã foarte emotivã, trecând cu ușurință de la o stare la alta, fiind capricioase și imprevizibile. Importantã este și predominarea unor sentimente superioare, îndeosebi a celor morale, asigurându-se astfel o conduitã civilizatã și atitudini corespunzãtoare fațã de cei din jur.

1.3.3. Creativitatea

Creativitatea este unul din conceptele cele mai cercetate. Studiul creativității și al personalitãții au în comun un element fundamental – UNICITATEA INDIVIDULUI.. Persoana creativã are comportamente și idei unice, iar psihologia personalitãții studiazã ceea ce face o persoanã sã fie diferitã de celelalte, unicã.

Paul Torrance afirmã cã procesul creativ presupune goluri în cunoaștere și dizarmonii, sensibilitate în sesizarea acestora, identificarea dificultãților, cãutarea de soluții, emiterea de ipoteze, verificarea și modificarea lor, iar în final alegerea soluției optime, creative și adaptate. Între 14 și 18 ani asistãm la dezorganizãri în plan afectiv și motivațional, inerente construirii propriei identitãți. Aceste caracteristici permit integrarea ideilor în sisteme care sã susținã experiențele reale. Creativitatea pare a compensa disconforturile legate de definirea identitãții, în același timp permite sesizarea golurilor din cunoaștere, identificarea problemei și cãutarea soluțiilor. Performanța creativã este corelativã nivelului potențialului creativ al tipului de personalitate, care determinã moduri diferite de structurare a abilitãților cognitiv-creative. Adolescenții extravertiți, nonconformiști și înalt creativi se caracterizeazã printr-o evoluție independentã și unitarã a variabilelor operaționale în funcție de tipul de simbol utilizat, verbal sau figural. Potențialul creativ este un factor de susținere a gândirii și implicit, a limbajului.

Adolescenții introvertiți, conformiști și noncreativi se caracterizeazã printr-o evoluție, a variabilelor operaționale, contradictorie și disjunctã. Percepția susține gândirea când utilizeazã simboluri figurate și o blocheazã când utilizeazã simboluri verbale. Limbajul pare a nu participa la demersul creativ, compensator potențialul creativ susține flexibilitatea verbalã și asigurã ușurința trecerilor de la o idee la alta.

Adolescenții extravertiți, conformiști ocupã locul al doilea din punct de vedere al performanței creative. Relațiile între variabilele operaționale încep sã se complice, sã piardã din independențã și unitate comparativ cu cei nonconformiști. Asocierile din planul gândirii sunt condiționate de percepție, iar evoluția noncreativã este susținutã și de neimplicarea în demersul mintal a potențialului creativ.

Adolescentul creativ are un stil propriu, gândește și se comportã altfel decât cei din jur. Într-o situație falimentarã, se poate reorganiza și poate relua activitatea de la, zero”. Eșecurile succesive nu-l descurajeazã și pânã la urmã reușește ceea ce și-a propus. Interesat de absolut tot, este mereu atent. Întreabã orice, pe oricine și oriunde, nu atât din pasiune sau dintr-un interes deosebit fațã de un subiect, ci pentru a ști. Adolescentul creativ privește latură bunã a lucrurilor, este vizionar adicã vede în perspectivã evoluția cunoștințelor umane. Cu sau fãrã voie reține și interpreteazã detalii care pentru alții par nesemnificative, numele sau vârsta persoanelor întâlnite, felul lor de exprimare.

Capitolul II

Adolescența și consumul de droguri

2.1. Consumul de droguri-fenomen al contemporaneitãții

Consumul de droguri este un fenomen care a existat din toate timpurile, dar altãdatã consumatorul de produse psihotrope – în comparație cu ceea ce se întâmplã în zilele noastre – se diferențiazã prin aspectul privat al propriei toxicomanii. Nu exista prozelitism, în multe cazuri persoana respectivã își pãstra inserția socialã, primul contact cu drogurile având loc cel mai adesea la o vârstã mai mare decât astãzi. În prezent, toate anchetele confirmã faptul cã, inițierea” începe mult mai devreme, în jurul vârstei de 15 ani. Aceastã vârstã coincide cu începutul adolescenței, fazã de grave, turbulențe” datorate numeroaselor transformãri de ordin fizic sau psihic pe care le presupune acest, ciclu de viațã”.

Primul demers al unui adolescent constã în a-și recunoaște propriul corp de adult, diferențiat din punct de vedere sexual, în a-l accepta, chiar dacã aceastã acțiune e presãratã de momente de îndoialã, de sentimentul de înstrãinare sau de izolare. Odatã cu pubertatea, presiunea pulsionalã crește și este uneori greu de controlat. Grija pentru look, recurgerea la strategii de, marcare” prin machiaj sau tatuare și consumul de droguri par a reprezenta aici o, punere la distanțã” și o împãrtãșire a unei plãceri comune.

Comunitatea unde, prinde” consumul de droguri se gãsește într-o fazã de dezorientare culturalã (culturã în sens larg, un ansamblu de concepte funcționale sau valori care permit individului sã se situeze într-o comunitate). Aceastã dezorientare este mai pronunțatã la tinerii care se gãsesc într-o cãutare, prin esențã destabilizantã, de identitate în general și de identitate socialã în particular. Consumul de droguri este deseori asociat de cãtre tinerii în dificultate cu o culturã alternativã, atractivã, a contrariilor, opusã unei comunitãți în care nu se simt integrați.

Consumul de droguri în România s-a insinuat treptat, la început mai timid, apoi din ce în ce mai puternic. Situația actualã prinde contururile clare ale unui fenomen social scãpat de sub control, astfel încât nu se mai poate vorbi de stoparea lui. Astãzi, toate acțiunile organizațiilor guvernamentale, precum și ale celor neguvernamentale trebuie îndreptate cãtre încetinirea dezvoltãrii acestui fenomen, deoarece stoparea lui este imposibilã.

2.2. Motivații ale consumului de droguri în adolescențã

A. Cauze interne

Vârsta adolescentului este un teren propice flagelului, din cauza specificului sãu de tensiuni, revoltã; evadarea din realitate, ca reacție la dificultãțile vârstei; anxietatea datoratã dificultãții de a-și identifica noile euri;

Anxietatea, datoratã dificultãții de a-și construi identitatea;

Personalitate slabã, datoritã unei instabilității psihice;

Absența unui ideal și/sau incapacitatea de a urmãri un scop prin efortul propriu; absența ofertelor de activitãți care sã-l implice pe deplin pe adolescent;

Incapacitatea de a-și alege în mod deliberat anturajul;

Curiozitate, tentația, fructului oprit”;

Perceperea lipsei de afecțiune, adolescenții se simt abandonați, respinși, confuzi.

B. Cauze externe

Confuzia indusã de perioada de tranziție asupra macrogrupului social;

Îngustarea orizontului de șanse, posibilitãți reduse de realizare profesionalã;

Dezorganizarea și tensiunile din familie;

Lipsa unui sistem valoric moral, a unor valori solide, acceptate ca atare de adolescenți; adoptarea pseudomodelelor culturale occidentale ca substitute ale unui model autohton – expune la tentația drogului;

Deficiențe ale educației fundamentale, datorate pãrinților; absența autoritãții și controlului familial;

Degradarea relațiilor dintre membrii familiei; lipsa de respect pentru valorile impuse de familie;

Deturnarea educației cãtre domenii tehnice supraspecializate, strãine de cultura umanistã și artisticã; absența educației estetice, a educației religioase;

Impactul negativ al mass-media, care impun modele strãine de cultura noastrã;

Anturajul, compania unei alte persoane, care impune anumite condiții pentru menținerea relației; medii dubioase; anturaje influențe; strada.

În urma unor cercetãri recente, a reieșit cã, în percepția adolescenților, principalii factori interni ce favorizeazã consumul de droguri sunt:

– Curiozitatea

– Dorința de senzații tari

– Lipsa de maturitate

– Probleme personale

– Lipsa de prieteni

– Plictiseala/lipsa de preocupãri interesante

– Teribilismul (extravaganțã)/nevoia de a fi remarcat.

Dintre factorii externi care favorizeazã consumul de droguri amintim:

– Prietenia/cunoașterea toxicomanilor

– Distracțiile (petreceri, baruri, discoteci)

– Frecventarea anumitor grupuri cu valori și practici îndoielnice

– Locurile ascunse/dosnice.

– Școalã aridã, rãmasã în afara preocupãrilor și intereselor lor

– Profesori indiferenți sau prea departe de aspirațiile lor.

2.3. Definirea și efectele drogurilor

Drogurile sunt substanțe care atunci când sunt luate de un organism viu, îi pot modifica una sau mai multe funcții. Drogurile sunt niște substanțe naturale sau sintetice apte sã ducã la dependențã. Ele sunt, în primul rând, niște medicamente (psihotrope) cu efect asupra sistemului nervos, care ușureazã suferințele bolnavilor. Dacã persoana nu este, însã, bolnavã, dacã ele sunt utilizate în dozã puternicã, dacã sunt amestecate cu alte medicamente sau cu alcool, atunci aceste produse schimbã comportamentul obișnuit și firesc al omului. Aceștia sunt toxicomanii, ei vor cãuta o senzație de plãcere puternicã și de scurtã duratã.

Toxicomania este o, apetențã anormalã și prelungitã manifestatã de cãtre anumiți indivizi pentru substanțe toxice sau droguri pe care le-au cunoscut accidental sau le-au cãutat cu intenție efectul analgezic, euforic și dinamizator, apetențã care devine rapid obișnuința tiranicã și care atrage dupã sine aproape inevitabil creșterea progresivã a dozelor ». Drogurile sunt toxice din cauza unei mari nocivitãți proprii și oarecum specifice sau a unei utilizãri prea intense și prelungite, provocând în organism reacții de adaptare ce se traduc printr-o toleranțã paradoxalã, printr-o stare de trebuințã imperioasã și prin accidente în caz de dezobișnuire bruscã.

În funcție de efectele scontate drogurile sunt de mai multe feluri:

Stimulative, droguri care provoacã excitație psihologicã, veselie, sentiment de tensiune psihicã și uneori reacții violente.

Sedative, droguri care provoacã, aduc un calm psihologic, relaxare psihicã sau somnolențã.

Halucinogene, droguri care modificã percepția, senzațiile auditive, vizuale și olfactive, cele care tulburã rațiunea se numesc delirogene.

Dependența fizicã desemneazã o stare adaptativã având drept consecințã apariția unor tulburãri fizice intense când este suspendatã administrarea drogului. Dependența psihicã desemneazã o stare caracterizatã prin dorința nestãpânitã de a reînnoi luarea unui drog pentru a înlãtura disconfortul psihic care se creazã.La început drogurile creeazã o trecãtoare dispoziție de bunãstare fizicã, o senzație de euforie, o liniște sau o exaltare psihicã dorite cu aviditate de indivizii care la consumã.

2.3.1. Ce trebuie sã știe un adolescent despre consumul de droguri?

Consumul de droguri genereazã dependențã fizicã și psihicã. Aceasta înseamnã cã în scurt timp de la începerea consumului de droguri, adolescentul își pierde libertatea de a alege, de a fi el însuși. Viața lui se va reduce la o cãutare nesfârșitã a, dozei” de fiecare zi. Ca sã gãseascã banii necesari va face orice: furt, prostituție, trafic de droguri sau chiar crimã. Tânãrul riscã sã fie arestat și închis în orice moment. Dacã la început consumul de droguri creeazã o oarecare plãcere, viața se transformã repede într-un coșmar, care poate fi întretãiat de repetate și dureroase cure de dezintoxicare.

Consumul de droguri pune în pericol integritatea fizicã, efectele toxice fiind deseori ireversibile asupra sistemului nervos și asupra întregului organism. Pot apãrea infecții, hepatita B sau chiar infestarea cu virusul HIV.

Toleranța este rãspunsul organismului la orice agresiune exterioarã care tinde sã-i distrugã echilibrul fiziologic. Ea constituie, proprietatea pe care o posedã organismul de a suporta, fãrã sã manifeste vreo reacție, administrarea unei doze dintr-o substanțã determinatã. În cazul abuzului de droguri, aceastã toleranțã poate duce la o creștere a dozelor inițiale în scopul de a obține efectul cãutat”.

Starea de trebuințã se referã la o foame continuã dupã produsul cu care s-a obișnuit organismul. Ea este o etapã în dezvoltare a toxicomaniei și reprezintã semnalul de alarmã premergãtor accidentelor de privare, de dezobișnuire. Dezobișnuirea este etapa suprimãrii produsului cu care s-a obișnuit consumatorul. Principalele toxicomanii sunt: opiul, cu derivații sãi (morfină și heroină), canabisul, cocaină, solvenții volatili, alcoolul, tutunul și cafeaua.

Opiul este un suc vegetal extras din capsula de mac. Folosit, în primul rând, împotriva durerilor foarte acute ale unor maladii și un calmant al angoaselor acute, al agitațiilor anxioase. Ca ajutor de urgențã opiul nu prezintã nici un pericol, însã folosirea lui un timp prelungit poate dezvolta dependențã.

Morfină este un derivat al opiului, utilizatã sub formã injectabilã pe cale intravenoasã. Se poate injecta cam peste tot pe corp (coapse, antebraț, zona abdomenului), prin dezbrãcarea persoanei se poate confirma rapid acest obicei. Efectul morfinei începe printr-o perioadã de bucurie cerebralã (se crede mai inteligent), calm fizic, drogatul dorește liniște, se complace în calm și imobilitate.

Heroina este un derivat al morfinei obținut prin procese chimice și se prezintã sub forma unui praf alb. Se mai numește și brown sugar (prin colorare). Heroina se administreazã pe cale intravenoasã, prizatã sau chiar fumatã și este de cinci ori mai toxicã decât morfină. Cei care consumã opiu și morfinã au o senzație de furnicãturã în momentul injectãrii. Unul din semnele care permit depistarea consumatorilor este modificarea venelor, întãrite și roz la început, mai târziu violete, apoi maronii.

Canabisul numit și cânepã indianã, utilizat sub trei forme: rãșinã secretatã, modelatã în plãci sau în mici batoane în vederea consumãrii; cânepa ca atare, tocatã și amestecatã cu anumite sorturi de tutun; uleiul produs și transportat în bidoane. Canabisul poate fi consumat ca țigarã sau pe cale oralã. Din canabis se extrage marijuana și hașișul.

Marijuana afecteazã starea de spirit și gândirea la fel ca și alcoolul, totodatã poate cauza și halucinații. Are efecte dãunãtoare asupra plãmânilor, poate duce la cancer pulmonar. Recent s-a descoperit cã o dozã de marijuana este echivalentul a unui pachet de țigãri.

Cocaină este un praf alb, care se prizeazã, se injecteazã sau sub formã de țigãri. Efectele cocainei parcurg mai multe faze: în prima fazã apare o euforie (individul se simte ușor, viguros, curajos, rezistent) în care individul dovedește o nevoie intensã de mișcare, de vitezã. Euforie care nu dureazã decât un moment, dupã care subiectul cade în apatie și pentru a ieși cautã o nouã prizã reluându-se ciclul.

A doua fazã este faza halucinatorie și a tulburãrilor de comportament. Apar iluziile animate, obiectele din casã prind viață, se deformeazã contururile, totodatã apar iluzii și halucinații ale auzului. Existã și o halucinație cutanatã, prima datã apar senzații anormale de frig, de electricitate, de furnicãturi. Curând apare senzația cã este devorat de paraziți minusculi care sunt între carne și piele, provocându-i mâncãrimi (scãrpinare pânã la zgârieturi și leziuni).

A. Porot și M. Porot precizeazã:, Cocainomania degenereazã repede în obsesia individului cã este pândit, supravegheat, urmãrit, amenințat; el se baricadeazã în casã, se ascunde sub pat. Goana dupã drog îl face sã iasã din casã, furișându-se pe lângã pereți uneori fiind și agresiv”.

A treia fazã este faza decãderii. În aceastã fazã își face apariția un stigmat de mare valoare diagnosticã: perforarea membranei nazale. Decãderea intelectualã și dezorganizarea personalitãții sunt mai prezente decât în alte toxicomanii. În aceastã fazã se stabilește un sindrom cronic: caracterizat prin insomnie, apatie și psihozã paranoidã. Intoxicațiile acute cu cocainã (accidental sau prin supradozare) pot duce la o moarte rapidã

Solvenții volatili sunt substanțe folosite în mod curent în viața casnicã: adezivi, lacuri (lacul de unghii, pe bazã de acetonã), diluanți pentru picturã, vopsele, produse petroliere (kerosen, gaz de brichetã) anestezice volatile, produse de scos petele și altele. Toxicomania cu asemenea substanțe se practicã cu precãdere din anii’70, este o, toxicomanie a preadolescenței” (11-16 ani) și sunt afectate toate clasele sociale, bãieții fiind mai numeroși decât fetele.

Aceste substanțe sau produse au prin ele însele o acțiune toxicã asupra organismului: sistemul nervos central și periferic, ficat, inimã, plãmân, sânge, mãduvã osoasã (leucemii), rinichi, aparatul digestiv. Efectele asupra stãrilor psihice ale unui individ sunt aproape instantanee: stare de ebrietate cu euforie, uneori halucinații, viziuni colorate. Starea de beție poate evolua spre confuzie sau chiar pierderea cunoștinței (comă). Pe termen lung se observã tulburãri de memorie, de comportament, perturbãri afective.

Alcoolul, toxicomania alcoolicã este unul dintre cele mai importante flageluri sociale. Cercetãrile psihologice asupra personalitãții alcoolicilor au ajuns la concluzia cã aceștia, au slãbiciuni morale, sunt aproape lipsiți de caracter, deseori dezechilibrați, inadaptabili sociali, cu tulburãri ale sexualitãții, de multe ori stare astenicã. Nu de puține ori factorii interni (predispoziția) cedeazã primul loc factorilor externi, ocazionali (anturaj, mediu). Privit ontogenetic, consumul de alcool crește semnificativ mai ales în cazul tinerilor de la vârsta de 15 ani în sus, cu precãdere în cazul bãieților.

Pentru foarte mulți consumul de alcool (dar și fumatul) sunt considerate semne de integrare socialã, de intrare în viața adultului. Dincolo de plãcere și de aspectul festiv de multe ori este vorba de dorința de evadare, de depãșire a propriilor limite, un mod în care adolescentul, aflat în cãutarea propriei identitãți, încearcã sã se afirme.

Alcoolul este astãzi problema numãrul unu în ceea ce privește consumul de droguri. El este cauza directã a afecțiunilor ficatului, creierului, stomacului, pancreasului.

Etapele intoxicației cu alcool sunt:

1) Veselia – persoana devine vorbãreațã, relaxatã, adesea mai sociabilã decât în stare normalã, apare și o scãdere a rațiunii.

2) Comportament dezordonat – este afectatã gândirea, rațiunea este de necontrolat, emoțiile sunt fluctuante, timpul de reacție crește.

3) Confuzia – apare dezorientarea, adesea persoana devine irascibilã, emoțiile se amplificã, apar temerile, furia, vorbirea va fi neclarã și poate apãrea vederea dublã.

4) Pierderea controlului – persoana nu mai este capabilã sã stea pe picioare sau sã meargã, se împiedicã, persoana abia dacã este conștientã.

5) Inconștiența – persoana este intoxicatã, complet inconștientã, poate muri.

Din nefericire asistãm astãzi la un foarte mare consum de alcool din partea tinerilor, ceea ce trebuie sã fie un semnal de alarmã pentru noi toți, deoarece este un drog foarte accesibil tuturor și consumarea lui duce la efecte grave, chiar la moarte, acestea fiind enumerate mai sus. Prin consum de alcool persoana ajunge la degradare moralã, fizicã și psihicã.

Sã amintim în aceastã categorie și sedativele la care recurg foarte mulți tineri din anumite motive. Barbituricele, somniferele non-barbiturice, medicamentele care relaxeazã mușchii, tranchilizantele și multe antihistaminice intrã în aceastã categorie. Sedativele aparțin grupei de droguri folosite pentru a relaxa sau seda sistemul nervos central. Acestea pot reduce concentrația oxigenului din sânge. Barbituricele care acționeazã rapid sunt sedativele cele mai periculoase. Ele pot paraliza porțiunea creierului care controleazã respirația, provocând astfel moartea. Semne ale intoxicației cu sedative sunt: respirație greoaie, cianozã, slãbirea inimii și oprirea respirației. Pot apãrea și intoxicații accidentale datoritã amestecului de sedative cu alcool.

Tutunul are o influențã nocivã asupra atenției, memoriei, orientãrii și consecințe asupra randamentului individual. Alte repercursiuni sunt: sedentarismul, supraalimentația, alcoolismul. Nimic nu evidențiazã mai bine importanța considerabilã a imitației în crearea de obiceiuri toxicomanice decât tutunul. Tulburãrile cauzate de prima țigarã sunt repede ignorate de amorul propriu al adolescentului care vrea sã facã și sã arate, precum cei mari’’. Este greu de fixat pragul intoxicației cronice cu tutun, aceasta ține de toleranța individualã și depinde de condițiile în care subiectul se intoxicã de obicei: cel care fumeazã în aer liber și nu înghite fumul va suporta mult mai bine toxicul decât un sedentar care respirã în camerã nori denși de fum.

De aceea este important sã fim atenți și apropiați de tineri pentru ca aceștia sã nu fie nevoiți sã apeleze la droguri; sã le fie suficient sã se respecte (pe ei înșiși), sã discearnã binele de rãu, sã fie responsabili, capabili sã înceapã o acțiune său proiect pe care sã-l și finalizeze, considerând cã orice problemã în viațã este o oportunitate de a se oferi lumii, prin aceasta marcând disponibilitãțile și contribuția personale.

2. 4. Designul cercetãrii

Metodele de cercetare sunt cãile efective prin care un cercetãtor strânge anumite date în funcție de domeniul cercetat. Existã patru tehnici fundamentale de cercetare: experimentul, ancheta, observația și analiza secundarã. Ancheta este metoda de cercetare cea mai obișnuitã.

În cadrul acestei metode subiecții (persoanele) sunt rugate sã rãspundã la o serie de întrebãri despre caracteristicile, atitudinile, valorile, comportamentul său percepțiile unei situații sau ale unor evenimente.

Ancheta pe eșantion este o culegere metodicã de informații printr-o tehnicã care asigurã colectarea și analiza datelor. Ea are mai multe etape:

1. Precizarea temei, a obiectivelor ei esențiale.

2. Stabilirea eșantionului.

3. Elaborarea instrumentelor de investigație.

4. Ancheta efectivã.

5. Analiza și prelucrarea statisticã a datelor.

6. Interpretarea rezultatelor obținute.

Ancheta, pentru a avea rezultatele scontate, se va face pe un eșantion adicã pe un grup de persoane care va fi reprezentativ pentru studiul care se dorește. Eșantionul nu va fi prea mare dar va trebui ales în așa fel încât sã reprezinte cât mai bine populația (în cazul de fațã am ales eșantionul care sã-i reprezinte pe adolescenți).

Dupã alegerea eșantionului vom folosi una din metodele de anchetare: chestionarul sau interviul. Metoda folositã în cazul de fațã este chestionarul.

Chestionarul constã într-o serie de întrebãri specifice sau afirmații la care o persoanã este rugatã sã rãspundã. Chestionarul este un formular scris pe care subiectul bifeazã, încercuiește sau completeazã rãspunsurile corecte. Pentru a fi eficient, întrebãrile trebuie exprimate într-o limbã simplã și directã.

Chestionarul este cea mai obișnuitã metodã de colectare a datelor, care se bazeazã pe autoraportãrile subiecților la propriile percepții, atitudini sau comportamente. Datele de bazã, în aceste cazuri, sunt raportãrile proprii ale indivizilor, despre gândurile, sentimentele și acțiunile lor.

Marele avantaj al chestionarului este cã valorizeazã introspecția și prin aceasta investigatorul mãsoarã percepții, atitudini și emoții subiective. Alte avantaje ale chestionarului ar fi, cã: se poate folosi de mai multe ori, se poate multiplica, volum mare de informații. Iar dezavantajul este cã nu suntem siguri dacã persoanele dau raportãri ale propriilor simțãminte. Tendința de fațadã pe care subiecții o manifestã îi poate determina sã-și ascundã sentimentele și atitudinile care nu sunt acceptate social (ex. Consumul de droguri, alcool).

2.4.1. Consumul de droguri la adolescenți

Consumul de droguri reprezintă o problemă de mare importanță și complexitate pentru noi toți. El semnifică o speranță sau o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru părinți și pedagogi și un semnal de alarma pentru societate. Adolescenta este vârsta la care apărea nevoia de identificare, de a se găsi și înțelege pe sine și pe cei din jur. Este vârsta experiențelor personale, vârsta căutării coordonatelor proprii sufletului și corpului, vârsta descoperirii dimensiunilor realității.

Drogul are de multe ori forma unei astfel de experiențe, care reunește: curiozitatea, dorința de a încerca ceva nou, de a experimenta totul, dorința de a-și ridica performanțele intelectuale și chiar dorința de a fi modern pur și simplu. Autori americani care au studiat fenomenul, au demonstrat că există o adevărată "foame" de a descoperi și cunoaște realitatea înconjurătoare în toate ipostazele incitante și sensurile ei profunde.

Un alt aspect deosebit este că drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în care se poate afla adolescentul la această vârstă: anturajul și școala. Este ceea ce determina formarea unui model biopsihosocial, care este dezvoltat de interacțiunea dintre factorii psihologici, de mediu și cei fiziologici.

Capitolul III

Metode și procedee tipice asistentului social în reducerea efectelor

negative datorate crizei adolescentine

3.1. Asistența socialã o instituție de ajutorare și sprijin

În opinia lui J.G. Hopps și a lui E.B. Pinderhughes:, Asistența socialã este un fel de pod uman suspendat, susținut de cabluri care reprezintã respectul pentru demnitatea umanã și dreptul de autorealizare a fiecãrui individ.

Asistența socialã este activitatea profesionistã de ajutare a indivizilor, grupurilor sau comunitãților, activitate prin care se întãrește sau se restabilește capacitatea acestora pentru funcționare socialã și se creeazã condiții sociale favorabile pentru atingerea obiectivelor propuse pentru fiecare (National Association of Social Work).

Practica asistenței sociale constã în aplicarea și utilizarea unor valori, principii și metode specifice pentru atingerea urmãtoarelor scopuri:

1. Sprijinirea oamenilor în obținerea de resurse și servicii.

2. Consilierea și sprijinirea psihologicã a indivizilor și microgrupurilor.

3. Implementarea sau îmbunãtãțirea unor servicii de sãnãtate la nivel comunitar.

4. Participarea la elaborarea și promovarea legislației sociale

Asistența socialã presupune o relație directã între asistent și client.

Beneficiarii asistenței sociale sunt următoarele categorii:

familii sãrace,

persoane lipsite de locuințã, în incapacitatea de a o obține,

copii care trãiesc într-un mediu familial/social advers, abandonați și instituționalizați,

minori delicvenți,

tineri neintegrați social,

persoane dependente de drog, alcool,

persoane cu handicap fizic sau mintal,

persoane cu boli cronice fãrã susținãtori legali,

persoane vârstnice neajutorate,

persoane care au suferit în urma calamitãților naturale, sociale, persecuții și discriminãri de orice tip.

Asistența socialã sau Serviciul social cautã sã-l insereze pe individ, familia, grupurile și colectivitãțile în mediul social de ansamblu. Prin intermediul unei acțiuni terapeutice sau preventive, el rãspunde nevoilor pe care se bazeazã inserția socialã, servindu-se de <<social>> ca de un punct de sprijin, altfel spus, el pune în joc și dezvoltã energiile personale ale asistaților și ale asistenților sociali, relațiile interpersonale și resursele societãții (Blum, 1970).

În cadrul procesului de ajutorare, asistentul social trebuie sã se implice și sã dezvolte o relație de ajutorare. Aceastã relație necesitã unele caracteristici pe care asistentul social trebuie sã le posede:

1. Grija pentru alții – aceasta include atitudini care reflectã sprijin, prietenie, interes pentru situația persoanei (clientului).

2. Implicare și responsabilitate – aceasta exprimã disponibilitatea asumãrii unor responsabilitãți, dorința de a pãtrunde în viața și realitatea altora.

3. Acceptare – aceasta include atitudini care nu judecã, respect și încredere obiectivã în capacitãțile clientului.

4. Empatie – prin aceastã caracteristicã se comunicã interesul, preocuparea pentru situația asistatului, dorința de a înțelege și de a asculta, înțelegerea situației din punct de vedere al asistatului. Chiar dacã metafizic este imposibil sã pãtrundem în universul altei persoane, totuși este posibil sã aproximãm percepțiile, situațiile și trãirile; chiar și o aproximare fiind foarte folositoare în procesul de ajutorare.

5. Comunicare clară – capacitatea de a comunica cu asistatul în așa fel încât acesta sã înțeleagã mesajul transmis.

6. Scopul – relația de ajutorare are un scop cunoscut și acceptat de ambele pãrți, aceasta fiind cea mai importantã caracteristicã a procesului de ajutorare.

3.2. Responsabilitatea și autoritatea asistentului social

Responsabilitatea asistentului social și autoritatea sunt douã atribute importante ale asistentului social. El trebuie sã se implice cu propria persoanã (self), sã creeze un climat favorabil procesului de ajutare. Asistentul social nu este responsabil de comportamentul clientului sãu, acesta din urmã fiind responsabil de el însuși.

Asistentul social trebuie sã accepte responsabilitatea în privința celor care nu se pot proteja singuri, de exemplu victimele unor abuzuri sau agresiuni.

Asistentul social trebuie sã-și foloseascã autoritatea pentru a ajuta, clienții, în spețã adolescenții, sã-și înțeleagã consecințele comportamentului. Adolescenții trebuie ajutați sã înțeleagã responsabilitatea consecințelor unor comportamente, atitudini sau acțiuni ale lor. În asistența socialã prin client se înțelege o persoanã, o familie sau un grup de persoane asupra cãrora se concentreazã activitatea de ajutare a asistentului social.

Pentru a putea veni în ajutorarea sau sprijinul adolescenților, asistentul social trebuie sã-și dezvolte unele, priceperi’’ cum ar fi:

priceperi în ceea ce privește înțelegerea, atât înțelegerea tânãrului aflat într-o anumitã situație, cât și ajutarea tânãrului sã se înțeleagã pe el însuși. Asistentul social sã știe sã asculte, sã reflecte asupra celor discutate, de a sprijini adolescentul sã se exprime;

priceperi necesare în asigurarea unui climat ce favorizeazã relația de ajutare, priceperea de a face un adolescent sã se simtã confortabil într-o situație nouã sau strãinã, intervenția în situație de crizã, crearea unui climat confortabil fizic și emoțional;

priceperi în rezolvarea problemelor pe care le are adolescentul;

priceperi necesare în comunicare: de a asculta, comunica, a verifica percepții, a încuraja, de a interpreta și informă.

Asistentul social trebuie sã manifeste respect și apreciere pentru diferențele individuale și de grup. Fiecare reprezintã o personalitate, adicã o structurare unicã de însușiri bio-psiho-socio-culturale prin care se diferențiazã unul de celãlalt, fiecare fiind unic în felul sãu.

3.3. Momentul intervenției asistentului social

Se considerã cã avem o problemã de domeniul asistenței sociale atunci când existã o trebuințã nesatisfãcutã care împiedicã funcționarea socialã. Problema se referã la o situație de funcționare socialã în care este blocatã satisfacerea unei trebuințe și în care persoana implicatã nu poate înlãtura singurã acest blocaj.

Asistentul social trebuie sã vinã în întâmpinarea problemelor adolescenților, sã-i sprijine, sã-i ajute sã înțeleagã cã au nevoie de ajutor, pe care-l pot primi dacã:

adolescentul decide cã ceva nu este în ordine,

recunoaște cã nu este capabil sã-și rezolve singur propria problemã;

decide sã caute ajutorul la cei abilitați;

dedicã timp și energie pentru rezolvarea problemelor.

Asistentul social va asigura adolescentul cã tot ceea ce vor discuta și vor întreprinde va fi confidențial. Se poate lucra în grup sau individual. Cele mai bune rezultate sunt atinse atunci când asistentul social se ocupã de fiecare persoanã în particular. Confidențialitatea este un principiu al eticii profesionale conform căreia asistentul social nu dezvãluie informații despre asistat fãrã acordul acestuia.

În anumite circumstanțe, asistentul social poate fi nevoit prin lege sã dezvãluie autoritãților desemnate unele informații (exemple: când integritatea fizicã sau moralã a altei persoane a fost, sau este pe cale de a fi afectatã, amenințări violențe, mãrturisiri a unor crime).

În activitatea sa, asistentul social rezolvã probleme. Procesul de rezolvare al problemelor parcurge anumite etape. Astfel, Ch. Zastrow stabilește urmãtoarele etape:

1. Identificarea cât mai precis posibil a problemei sau problemelor.

2. Gãsirea soluțiilor alternative posibile.

3. Evaluarea soluțiilor alternative.

4. Selectarea soluției sau soluțiilor de utilizat cu scopurile aferente.

5. Implementarea soluției.

6. A urmãri evaluarea modului în care soluția este funcționalã.

3.4. Metode și procedee de intervenție ale asistentului social

Metodele asistenței sociale desemneazã tipuri specifice de intervenție, a cãror eficacitate a fost deja probatã de o întreagã tradiție practicã., Activitățile asistențiale care au fost identificate ca metode includ: social casework, social group work, community organization, research, planning…”.

Prin social casework este desemnat acel tip de practicã utilizat de asistentul social în sprijinirea psihologicã, dar și relaționalã, educaționalã a unui individ sau a unei familii.

Social group work este orientarea și metoda ce constã în ajutorarea unui grup de persoane constituit pe criteriul comunitãții de interese sau al confruntãrii cu aceeași problemã (vizând dezvoltarea abilitãților de comunicare și integrare, limitarea comportamentelor deviante). Celelalte metode se referã la managementul asistenței sociale, la cercetarea în domeniu, la politicile sociale.

3.4.1. Modelul medical (casework)

Modelul sau metoda se autoproclamã psihosocialã, în sensul cã analizele de situație problematicã, diagnosticele și intervențiile propriu-zise vizeazã elemente de viațã psihicã și psihosocialã ale clientului.

Rezumând, obiectul” și finalitatea intervenției psihosociale, vom spune cã este vorba despre persoana (individul ca ființã socialã) aflatã în dificultate, pe care o sprijinim pentru a-și rezolva problemele și pentru a-i favoriza funcționarea socialã.

Principiile de bazã ale modelului casework sunt urmãtoarele:

Orice persoanã întâlnește, în decursul vieții, dificultãți, conflicte și tensiuni legate de specificul vieții ca atare (schimbãri fiziologice proprii diferitelor etape de vârstã, de schimbãrile de rol social) sau provocate de circumstanțe ale mediului.

Persoana cautã sã rezolve situația problematicã fie exclusiv prin efort propriu, fie apelând la ajutorul altora.

Nu orice tensiune sau problemã resimțită de o persoanã constituie o situație problematicã de care sã se intereseze serviciul social. Totuși, fiecare om se poate afla la un moment dat, în situația de a nu-și putea asuma de unul singur dificultãțile și de a avea nevoie de un ajutor, de susținere temporarã, de o relație de sprijin în același timp afectivã, permisivã și competentã profesional. Aceastã relație interpersonalã pozitivã poate constitui esența intervenției psihosociale.

3.4.2. Modelul intervenției

Modelul intervenției are la bazã conceptul potrivit cãreia asistentul social este un, agent al schimbãrii”. În aceastã calitate, asistentul social trebuie sã defineascã obiectivele precise ale schimbãrii de realizat și mijloacele necesare în acest sens.

Asistentul social este doar unul din elementele acțiunii de schimbare, celelalte fiind instituția angajatoare (ex. Școala) și clientul care poate fi un grup, o familie, un individ (în aceastã lucrare clientul este reprezentat de adolescent).

Modelul intervenției pune în relief complexitatea proceselor de schimbare socialã, conștientizând dificultatea și, delicatețea” acțiunii într-o sferã în care aspectele obiective și cele subiective nu pot fi disociate. El subliniazã nu numai voința de a acționa sau de a intervenii ale asistentului, ci și voința și capacitatea clientului de a-și canaliza resursele spre un proces adaptiv menit sã-i restaureze normalitatea în planul funcționãrii sociale.

Etapele acțiunii asistenților, din perspectiva modelului intervenției sunt:

1. Reperarea problemei sociale sau a cererii.

Momentul inițial al activitãții asistențiale, în care trebuie rãspuns la mai multe întrebãri: cine și ce solicitã?, pentru cine este formulatã cererea?, cui se adreseazã cererea (cine are competența de a aborda problema socialã?).

2. Analiza situației, care constã în culegerea informațiilor utile despre client, ca și despre mediul în care acesta evolueazã micro grupul de apartenențã, mediul socio-cultural, instituțiile și organizațiile cu funcții de sprijin social – inclusiv instituția cãreia i se adreseazã cererea de ajutor.

Metodele de culegere a datelor sunt: observația, documentarea, interviul și povestirea autobiograficã.

Observația s-a dezvoltat, ca metodã științificã de cunoaștere, în funcție de domeniul de aplicație. În domeniul sociouman, observația a trebuit sã se adapteze specificului obiectului cercetat. În acest domeniu obiectul este un subiect uman, un actor social individual sau colectiv. Actorii sociali dezvoltã comportamente reactive în raport cu observatorul. Oamenii își modificã substanțial comportamentul, atunci când se știu observați, pentru a-și construi o imagine favorabilã și pentru a rãspunde presupuselor așteptãri ale observatorului.

Asistentul social trebuie sã ia în calcul aceastã caracteristicã și sã încerce sã diminueze efectele distorsionante, el trebuie sã aibã mereu în vedere deosebirea dintre comportamentul, vizibil” și cel, invizibil”.

Documentarea este utilizatã în mai multe scopuri:

culegerea de informații despre un domeniu la care nu existã acces prin observație directã;

reconstrucția atmosferei socio-culturale, economice care a marcat cunoașterea și acțiunea socialã într-o perioadã de timp, într-o comunitate umanã.

În cercetarea și intervenția socialã document este nu doar textul, ci oricare alt obiect ce poate oferi informații comprehensibile (care se pot înțelege ușor) despre o realitate oarecare.

Interviul este deopotrivã un mijloc cotidian de comunicare și o metodã de cunoaștere și intervenție. În cadrul acesteia asistentul social formuleazã întrebãrile, iar clientul oferã informațiile solicitate, necesare construcției proiectului de intervenție. Asistența socialã se bazeazã în special pe interviul non-directiv sau nedirijat prin care clientul poate sã ofere un discurs coerent cu privire la problemele și experiențele trãite. Prin aceastã metodã, elementele de ordin afectiv, exprimate liber de cãtre client, sunt mai profunde decât informațiile pe care clientul ni le comunicã într-un alt context.

Povestirea autobiograficã este o tehnicã care poartã mai multe denumiri: povestire a vieții, istorie individualã, istorie socialã a individului.

Povestire vieții este definitã ca un proces de cercetare globalã în care individul interogat se situeazã ca subiect uman gândind și acționând, organizându-și experiențele trãite într-un discurs corect ce poartã pecetea subiectivitãții. Altfel spus, povestirea vieții este o expunere a experienței de viațã a unei persoane din perspectiva sa proprie. Povestirile vieții trimit întotdeauna la o, realitate a individului”.

În asistența socialã sunt utilizate trei tipuri de povestiri ale vieții:

povestirea biograficã, evenimente esențiale din existența sa pe cât posibil în ordine cronologicã;

povestirea tematicã, se limiteazã la o perioadã sau eveniment din viața clientului (copilãrie, constituirea sau destrãmarea familiei, activitate profesionalã).

povestirea editatã (modificatã, reorganizatã) atunci când în discursul clientului sunt inserate comentarii și explicații realizate de o altã persoanã (asistentul social, reprezentantul unei autoritãți, agent educațional). Povestirea editatã se apropie ca formã și conținut de ceea ce se numește istorie socialã a individului.

3. Etapa evaluãrii preliminare și operaționale constã în construirea unui model explicativ al realitãții în care urmeazã sã se deruleze intervenția. Aceasta presupune definirea și operaționalizarea conceptelor – cheie, formularea și corelarea ipotezelor, precum și surprinderea problemei de rezolvat.

4. Elaborarea proiectului de intervenție, aceasta presupune parcurgerea a trei etape.

– Definirea riguroasã a clientului și a nivelului la care se intervine (individ, grup, comunitate);

– Determinarea obiectivelor specifice intervenției, în ordinea importanței și/sau în ordinea cronologicã a realizãrii;

– Alegerea strategiilor, metodelor și tehnicilor de lucru cu clientul pentru a putea provoca și susține mecanismele schimbãrii sociale.

5. Punerea în aplicare a proiectului este etapa de realizare propriu-zisã a obiectivelor schimbãrii.

6. Evaluarea rezultatelor care constã în mãsurarea efectelor produse de punerea în aplicare a planului de intervenție. Din evaluare pot deriva douã situații: fie continuarea intervenției printr-un alt plan, fie renunțarea definitivã la intervenție, în virtutea reușitei sau a eșecului total.

7. Încheierea intervenției este momentul în care se consideră că obiectivele propuse au fost atinse sau că, dimpotrivă acțiunea asistențialã a eșuat, fãrã șanse de reușitã în viitor.

În cazul unei reușite clientul își va redobândi normalitatea funcționalã, se va regãsi într-o nouã postură – aceea de persoanã independentã și integral responsabilã pentru pãstrarea propriului echilibru. Sfârșitul intervenției îi poate declanșa fostului client comportamente de implicare și responsabilizare în raport cu probleme sociale și trebuințe similare cu cele cu care s-a confruntat el.

Pentru asistentul social sfârșitul intervenției poate reprezenta uneori debutul unui nou program, descoperirea unor cãi de acțiune mai eficiente și construirea unor rețele care pot fi punctele de plecare ale unei restructurãri interne.

Modelul intervenției se caracterizeazã prin responsabilizarea clientului și prin încercarea de a da actului asistențial o dimensiune comunitarã.

3.4.3. Consilierea

Consilierea constã într-o serie de rãspunsuri avizate oferite clienților care au probleme ce le afecteazã viața cotidianã. Consilierea pune în mișcare multiple componente psiho-dinamice și ridicã o serie de probleme deseori ignorate sau necunoscute.

Consilierea are mai multe faze:

1. Construirea unei relații.

Relația în procesul Asistenței Sociale nu apare spontan, ci se dezvoltã în cadrul unei interacțiuni orientate spre un țel – de aceea relația nu este neapãrat o relație prieteneascã. Ea se formeazã în urma discutãrii unor probleme dificile, de aceea nu este plãcutã și bunã; uneori problema este discutatã cu mânie, supãrare și conflict, alteori în colaborare.

Relația client – asistent social diferã în funcție de: mediul în care se întâlnesc; limită de timp a întâlnirilor; capacitățile, motivațiile, așteptãrile și obiectivele celor implicați; problema pentru intervenție și scopurile celor douã tabere; calitãțile și gradul de participare al asistentului social, cunoștințele și abilitãțile lui profesionale; și comportamentul reciproc al celor implicați în relație.

2. Exploatarea aprofundată a problemelor

A) conștientizarea problemei

În aceastã etapã clientul trebuie recunoascã cã are o problemã și sã fie motivat pentru face eforturi de a se schimba. În unele ramuri ale consilierii de exemplu în activitatea cu alcoolicii, uneori este dificil de a-i face pe oameni sã recunoascã cã au o problemã. Alteori o persoanã care recunoaște cã are o problemã preferã sã încerce sã o rezolve singurã, fãrã sã primeascã ajutor de la alții.

B) conceptualizarea problemei

Pentru ca o consiliere sã fie eficientã clientul trebuie sã recunoascã: problema lui nu este neobișnuită, dar are componente specifice. Consilierul (asistentul social) nu trebuie sã lase clientul sã devinã anxios și emotiv din cauza complexității problemei, arãtându-i cã vor explora în totalitate problema împreunã fiind o cercetare în profunzime.

Asistentul social trebuie sã transmitã empatie și nu simpatie. Empatia fiind capacitatea de a arãta cã știe și poate pânã la un punct, sã simtã ceea ce-i povestește clientul. Simpatia este aproape același lucru dar are și conotația de a arãta milã. Empatia este cea orientatã spre rezolvarea problemelor.

3. Explorarea soluțiilor alternative.

Rolul consilierului este sã indice alternativele posibile și apoi sã exploreze cu clientul avantajele, dezavantajele, consecințele. Fiecare client este unic și așa sunt și problemele lui. Nu se pot aplica aceleași metode pentru toți clienții, ceea ce funcționeazã pentru unii poate fi total nepotrivit pentru alții. Asistentul social trebuie sã ajute clientul sã conștientizeze cã problema lui are mai multe cãi de rezolvare. Clientul are drept de autodeterminare, adicã sã aleagã un curs al acțiunii între mai multe alternative pentru ca schimbarea sã fie constructivã.

4. Evaluarea

Intervenția în asistența socialã este întotdeauna legatã de timp. De aceea din timp în timp trebuie evaluatã problema continuãrii relației client – asistent social. Hotãrârea poate fi, cã s-a realizat un progres în direcția atingerii obiectivelor, rezolvarea problemelor sau faptul cã s-a schimbat prea puțin sau deloc din punctul de unde s-a plecat. Chiar dacã se realizeazã sau nu scopurile propuse trebuie acordatã o mare atenție încheierii unei relații.

2.5. Măsuri de prevenire și combatere a consumului de droguri

Un inamic al omului modern este drogul. Dobândite pe cale naturală sau artificială, substanțele care „fabrică visuri “sau care „aduc fericirea “fac, an de an, mai multe victime decât armele de distrugere în masă. Nici o statistică nu poate spune care este numărul exact al consumatorilor de droguri. El poate fi doar estimat. Fenomenul este extrem de greu de controlat, chiar dacă se fac eforturi pentru prevenirea și combaterea să. Deși interzise, drogurile tind să pătrundă tot mai mult pe piața mondială, numărul persoanelor care își găsesc refugiul, injectându-și „iluzii “, fiind în creștere. Drogurile pun stăpânire pe trupul și mintea consumatorilor. Victimele drogurilor pot fi văzute pe stradă în locuri obscure, în gară, la metrou etc. Pot fi recunoscute ușor: au fețele palide, răvășite; ochii roșii, închiși pe jumătate, cearcăne adânci și o expresie visătoare, pierdută. Sunt rupți de realitate și nu vor ajunge cu picioarele pe pământ decât peste câteva ore, cu puțin noroc. Și atunci vor vrea să cunoască din nou extazul. O nouă doză, un alt vis frumos. Și apoi coșmarul depresiei. Sunt puține șanse să mai aibă o viață normală, chiar dacă renunță la droguri. Medicii spun că e nevoie de cel puțin doi ani ca un consumator de droguri să se vindece complet. Și asta numai dacă persoana în cauză își dorește cu adevărat acest lucru. Și în țara noastră mulți tineri s-au lăsat atrași de „mirajul “drogurilor. Dacă acum câțiva ani, România era o țară de tranzit, în prezent a devenit o țară de consum.

Termenul de prevenție include orice activitate care vizează modificarea, reducerea sau întârzierea inițierii consumului de alcool, tutun și droguri într-o anumită perioadă de timp. Profesioniștii din domeniul sănătății definesc prevenția ca fiind: orice activitate de reducere a cererii menită să modifice comportamentul și astfel să reducă dorința de a fuma, bea alcool sau a consuma droguri.

Prevenția primară țintește realizarea unuia din următoarele obiective sau combinația lor:

diminuarea accesibilității la substanțele psihoactive. Este un fapt dovedit astăzi că scăderea consumului este direct proporțională cu reducerea locurilor de vânzare și invers proporțională cu prețul;

diminuarea motivației inițierii consumului la tineri (grupele de vârstă de risc maxim sunt 10 – 20 de ani) prin mesaje adecvate și vectori eficienți, credibili;

diseminarea în opinia publică a unor cât mai relevante informații privitoare la consecințele devastatoare ale adicției;

promovarea alternativelor sănătoase, non-drog.

Prevenția secundară se regăsește în conceptul de „harm reduction" – „reducerea utilizării nocive" sau „a gradului de nocivitate" a uzului de droguri ilegale, țintind ameliorarea integrării sociale a utilizatorilor, „normalizarea" existenței lor în condițiile în care abstinența rămâne mai mult sau mai puțin un deziderat sau chiar unul din modurile de a evita problemele reale ale acestui flagel social. Pentru a clarifica eventualele dubii asupra conceptului de „harm reduction", este oportun să amintim definiția acestui concept, dată de Buning și Brussel (1995): „Dacă o persoană care folosește droguri nu este capabilă să renunțe la ele, ea trebuie asistată pentru a o determina să reducă nocivitatea consumului asupra sa sau a altora".

Prevenția terțiară implică prevenirea recăderilor în cadrul unei boli sau limitarea efectelor nocive ale consumului de droguri într-o fază precoce a acestuia. Această formă de prevenție este de obicei strâns legată de intervențiile terapeutice. Autoritățile din Ministerul Apărării Naționale au luat măsuri pentru prevenirea consumului de droguri.

Unele dintre aceste măsuri ar fi:

Conștientizarea și implicarea întregii populații, în special a copiilor și tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri în scopul întăririi influenței factorilor de protecție și al reducerii influențelor factorilor de risc

Dezvoltarea unor atitudini și practici la nivelul întregii populații aflată într-o formă de învățământ, prin intermediul programelor școlare și de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viață sănătos, fără tutun, alcool și droguri

Informarea asupra riscurilor farmacodependenței prin organizarea de cursuri, seminarii, mese rotunde etc., pe teme de prevenire a consumului de droguri, cu public țintă specific (profesori, psihopedagogi, profesori diriginți, părinți, asistenți medicali din cadrul unităților școlare etc

Control asupra producerii și distribuției produselor farmaceutice

Pedepse aspre pentru cei care fac ilegal comerț și mai ales pentru cei care incită un minor să-și procure sau să utilizeze droguri.

Exista unele caracteristici ale familiilor toxicomanilor:

expresii arhaice ale conflictelor intrafamiliale;

frecvență mai mare a prelungite conduitelor de intoxicare;

preponderența temei morții și existența deceselor premature.

Presiunea grupului social și disponibilitatea drogului sunt factori determinanți majori în inițierea și menținerea consumului de droguri. În general, utilizarea tutunului, alcoolului și canabisului precede uzul de cocaină și opioide. Acele persoane care încep să consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum ar fi heroină, provin din familii dezorganizate sau au o relaționare deficitară cu părinții și prezintă adesea o stima de sine redusă. De asemenea, o proporție semnificativă din consumatorii de droguri întrunesc criteriile pentru tulburarea de personalitate de tip antisocial.

Toxicomanul recurge la drog pentru a-și anula tensiunea internă, secundară unei frustrări, unei decepții, unei anxietăți, depresii, în mod general pentru a-și anula o senzație dezagreabilă.

Drogul tinde să se substituie mecanismelor defensive nevrotice obișnuite: refularea, denegarea, izolarea; de aceea drogul, pentru toxicoman, reprezintă o necesitate, o nevoie și nu doar o dorință. Această lipsă de autonomie rezultă din eșecul interiorizării precoce ce corespunde primului proces de separare – individualizare care apare în cursul primilor trei ani de viață. Prezenta riscului face parte integrantă din conduita toxicomanului, risc cunoscut, dar negat.

În motivația pentru inițierea consumului de drog, în dependența și în recădere după o perioadă de abstinență sunt implicați și factori psihopatologici. Unii consumatori au mari dificultăți în a diferenția și a descrie ceea ce simt (sentimente), dificultate numită alexitimie. Pe de altă parte, atât din punct de vedere farmacologic, cât și simbolic, utilizarea drogului îi ajută pe toxicomani în controlul ego-ului asupra actelor, astfel drogul putând fi privit ca o formă de automedicație.

3.6. Consecințele negative ale consumului de droguri

Consumul de droguri poate avea consecințe grave asupra vieții tinerilor:

accidente de mașina – consumul de droguri este una din cauzele principale ale accidentelor de mașina (în care sunt implicați adolescenții și tinerii);

violenta și delicventa – adolescenții care consumă droguri (chiar și pentru prima dată!) sunt predispuși la violență și comportamente delicvente;

comportamente sexuale de risc – responsabilitatea este afectată sub influența alcoolului sau drogurilor, astfel că riscul pentru sarcini nedorite, infectarea cu BTS sau SIDA este foarte mare;

costuri emoționale – consumul de droguri îți scade stima de sine, ești mai deprimat, mai agresiv, îți pierzi respectul prietenilor, ai probleme cu părinții și cu școală;

suicidul – în multe cazuri consumul de droguri duce la suicid.

3.6.1. Dependența, toleranța, sevrajul

Dependența – definiție: stare psihică și câteodată somatică, rezultat al interacțiunii între un organism viu și un drog, ce se caracterizează prin modificări comportamentale și alte reacții, conducând la pulsiunea către consumul produsului de manieră continuă sau periodică, în scopul redobândirii efectelor sale psihice și câteodată pentru a evita suferința deprivării.

Această definiție este globală și conține noțiunile de dependență psihică și dependență fizică.

Dependența psihică este starea mentală caracterizată prin impulsul persoanei spre consumul periodic sau continuu al drogului, în scopul dobândirii unei plăceri sau al anulării unei stări de tensiune;

Dependența fizica corespunde unei necesități a organismului care, pentru a-și conserva echilibrul, are nevoie de aportul unei substanțe chimice exogene, ea se manifestă în cursul sevrajului.

Caracteristici pentru dependență psihică:

• Substanța este adesea luată în cantitate mai importantă sau o perioadă mai lungă decât a fost prevăzut

• Există o dorință persistentă sau eforturi infructuoase pentru a diminua sau pentru a controla utilizarea substanței

• Se dedică o mare cantitate de timp activităților necesare pentru obținerea substanței, utilizarea produsului său pentru a-și reveni de sub efectele sale.

• Activități sociale, profesionale sau recreative importante sunt abandonate sau reduse din cauza utilizării substanței;

• Utilizarea substanței este continuată, deși persoană știe că are o problemă psihologică sau fizică persistentă sau recurentă care este posibil să fi fost cauzată sau exacerbată de substanță.
O dată cu instalarea dependenței, eforturile susținute de a controla cantitatea, frecvența și durata consumului vor întâmpina eșecuri repetate. Dorința de a renunța la consum devine, la un moment dat, un leit-motiv chinuitor în viața persoanei dependente. Absența drogului produce impulsuri intense de a consuma, datorate ajustării fizice și psihice a dependentului la consumul de drog. Întreaga sa viață devine dominată de nevoia imperioasă de a găsi și consuma drogul, pentru a-și procura plăcerea sau pentru a reduce durerea.

Toleranța – procesul de adaptare a organismului la o substanță, care se traduce prin reducerea progresivă a efectelor la aceeași doză, ceea ce determină necesitatea creșterii dozelor pentru obținerea acelorași efecte.

Sevrajul – stare de rău subiectiv intens, în care persoana caută să obțină prin orice mijloace drogul, însoțită de o perturbare biologică neuro-vegetativă și dismetabolică de amploare.

Criterii de diagnostic al sevrajului: dezvoltarea unui sindrom specific unei substanțe, datorat încetării (sau reducerii) consumului de substanță care a fost excesiv sau prelungit; sindromul specific substanței determină suferință sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii de funcționare; simptomele nu se datorează unei condiții medicale generale și nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare mentală.

Tratament și readaptare. Cuprinde trei etape (pt consumatorii cronici):

• Dezintoxicarea = procesul terapeutic că are ca scop întreruperea utilizării drogului pentru acele substanțe capabile să producă dependența fizică și prevenirea sau tratamentul sindromului de abstinență. Dezintoxicarea se poate desfășura în regim spitalicesc sau ambulatoriu. Dezintoxicarea poate fi efectuată prin metode substitutive (de ex: metadona pt sevrajul opiomanilor, tinctura de opium și clorpromazină, neuroleptice majore.) sau prin sevraj brutal. Durata tratamentului de dezintoxicare este maxim 30 de zile.

• Postcura = este o etapă a procesului terapeutic de recuperare a persoanei dependente de droguri, care urmează dezintoxicării fizice și presupune oferirea de suport psihologic, social și medical, cu scopul menținerii abstinenței și reintegrării sale în societate. Specificul acestei faze constă, în primul rând, în abordarea terapeutică multidisciplinară, bio-psiho-socială, corespunzătoare complexității fenomenului dependenței de drog. Durata minimă a postcurei și reabilitării psiho-sociale este de 180 de zile.

• Reinserția socială = urmărește să redea individului motive de a-și relua activitatea socială anterioară, se acționează pe două planuri: asupra individului într-un cadru instituționalizat și asupra anturajului.

3.6.2. Clasificarea drogurilor

În funcție de efectul lor asupra sistemului nervos central, drogurile se împart în următoarele categorii:

• psiholeptice (sau inhibitoare ale SNC):

– Opiacee (opiu, morfină, heroina, codeina);

– Tranchilizante, anxiolitice (benzodiazepine);

– Barbiturice;

– Inhalante (solvenți, gaze volatile);

– Alcool.

• psihoanaleptice (sau stimulatoare ale SNC):

– Cocaină;

– Amfetamine;

– Produse pe bază de cofeină;

– Nicotina.

• psihodisleptice (sau psihedelicele, care produc modificări psihice, îndeosebi în sfera cognitivă și perceptuală):

– Derivate de canabis (hașiș, marihuana);

– Halucinogene (mescalina, psilocybina, LSD, Extasy);

– Anticolinergice.

Clasificarea drogurilor în funcție de posibilele lor riscuri manifestate la nivel individual sau social face distincția între droguri ușoare (hașiș, halucinogene) și droguri tari (cocaină, heroina).

Intoxicația acută cu opioide

euforie inițială urmată de letargie și somnolență;

dizartrie;

tulburări de atenție și memorie;

afectarea capacității de judecată, dar spre deosebire de intoxicațiile cu stimulente, fenilciclidina sau inhalante, în intoxicația cu opioide se constată rareori un comportament agresiv;

constipație, greață și vărsături;

hipotensiune arterială (inițial moderată, dar scade dramatic odată cu instalarea anoxiei, moment indicat și de conversia miozei în midriază);

aritmiile cardiace apar după instalarea anoxiei sau de la debut în cazul supradozei de propoxifen.

Intoxicația acută cu stimulente (amfetamine, cocaina)

dozele moderate (mai mici de 30 mg dextroamfetamina) provoacă: activitate simpatică excesivă, midriaza, tremor, HTA, neliniște, hipertermie, tahipnee, tahicardie;

la doze mai mari apar: anxietate, atacuri de panică, stare confuzivă, acompaniate de diverse tulburări vasomotorii (mai ales HTA severă) și de aritmii cardiace;

psihoza paranoidă acută cu halucinații auditive.

Intoxicația acută cu sedative, hipnotice și anxiolitice

stare de stupor cu ROT diminuate sau abolite, pupile miotice cu RFM lent (excepție făcând intoxicația cu glutetimid, în care pupilele sunt midriatice). Acestor semne li se asociază diverse complicații somatice: insuficiența cardiacă, pneumonie, depresie respiratorie, aritmii cardiace;

dezinhibiție a impulsurilor agresive și sexuale, precum și alte simptome: dizartrie, în coordonare motorie, mers nesigur, tulburări mnezice și prosexice;

în formele severe pacientul este comatos, hipotermic, cu depresie respiratorie marcată și cu insuficiență circulatorie.

Intoxicația acută cu canabis

dozele scăzute provoacă: relaxare, euforie, tahicardie și congestionarea sclerelor;

la subiecții aflați la prima utilizare, chiar la doze scăzute, pot apărea: anxietate până la panică, suspiciozitate, ideație paranoidă;

la doze mari apar: tremor, uscăciunea mucoaselor, ataxie, hipotensiune, cefalee, creșterea apetitului alimentar, tulburări mnezice (afectarea memoriei recente), depersonalizare;

în cazul dozelor extreme apar halucinații și stare confuzională.

Intoxicația acută cu halucinogene

tulburare psihotică, manifestată prin senzația de intensificare a percepției, derealizare și depersonalizare, sinestezie, iluzii și halucinații (mai frecvente halucinațiile vizuale). Aceste modificări sunt însoțite de fluctuații ale dispoziției, tulburări în percepția timpului, tulburări ale fluxului ideatic și modificări ale sensibilității proprioceptive. Somatic se descriu: greața, salivație excesivă, lăcrimare, tremor, slăbiciune musculară, midriază, HTA, tahicardie, hiperreflexie, congestie facială;

tulburare delirantă în cazurile în care pacienții își pierd discernământul asupra caracterului patologic al manifestărilor perceptuale și developează ideație paranoidă pe un fond timic, încărcat de anxietate;

tulburarea dispozițională se descrie în cazul depresiei sau anxietății persistente după 24 h de la utilizarea halucinogenului; rareori se instalează un episod depresiv de lungă durată;

flashbackul descrie tulburări perceptuale (halucinații și iluzii vizuale) apărute după oprirea administrării halucinogenelor.

Intoxicația acută cu inhalante

În intoxicația ușoară apar: euforie, incoordonare motorie, impulsivitate și agresivitate;

intoxicațiile moderate și severe provoacă: amețeli, nistagmus, dizartrie, ataxie, letargie și lentoare psiho-motorie, ROT diminuate, tremor, stupor, uneori însoțită de halucinații și ideație delirantă.

Intoxicația cronică cu opioide

Efectele pe termen mediu și lung ale consumului de opioide sunt: carii dentare, căderea părului, astenie, slăbirea organismului, ajungând până la stări cașectice; amenoree, impotență și frigiditate, complicații obstetricale (prematuritate. Mortalitate perinatală), sindrom de sevraj la nou-născut; slăbirea memoriei, declin intelectual și al întregii personalități.

Intoxicația cronică cu stimulente

Efectele consumului de cocaină pe termen mediu și lung sunt: ulcerații sau chiar perforații ale mucoasei nazale, datorate prizării nazale; leziuni definitive ale creierului (spasme și hemoragii care distrug celulele nervoase) ce determină dureri de cap severe și comportamente bizare, instabilitate extremă și panică; scăderea libidoului, a apetitului, a somnului și a capacității de a simți plăcerea.

Efectele consumului de amfetamine pe termen mediu și lung sunt: epuizare fizică, anorexie, deshidratare, sensibilitate la infecții, crize convulsive, halucinații, agitație, iritabilitate, panică, delir de persecuție, reacții heteroagresive, dezorganizare și incompetență intelectuală, deteriorare etică.

Intoxicația cronică cu sedative, hipnotice și anxiolitice

Efectele pe termen lung sunt:

tranchilizante și anxiolitice: diminuarea capacității intelectuale și fizice, tulburări ale memoriei până la amnezie, scăderea atenției, depresie, diminuarea libidoului, uneori agresivitate;

barbiturice: deprimarea sistemului nervos, scăderea eficienței funcțiilor fizice și mentale, vorbire greoaie, dificultăți în mers și în coordonarea mișcărilor, apatie, scăderea atenției și a memoriei, diminuarea autocontrolului, inapetența cu scădere ponderală, dermatoze, alergii.

Intoxicația cronică cu canabis

Efectele pe termen lung ale consumului de canabis sunt: inerție psihomotorie, pasivitate, infertilitate masculină și feminină, afectarea nou-născuților, leziuni ale sistemului respirator, diminuarea libidoului, modificări ale somnului și memoriei, lipsa concentrării, depresie, suspiciune, iritabilitate, apatie, pierderea motivației, lipsa oricărui scop, evitarea altor persoane, eșec profesional și social.

Intoxicația cronică cu halucinogene

Efectele pe termen lung ale consumului de halucinogene sunt: sentimente de depersonalizare cu angoase și agitații extreme, anxietate, depresie, comportament paranoid, tulburări ale somnului, halucinații terifiante, dezorientare temporo-spațială, tulburări de vedere, reacții de panică cu auto – sau hetero-agresivitate, tentative de automutilare sau suicid, stări de agitație cu trecere spre acte extrem de violente.

Intoxicația cronică cu inhalante

Pe termen lung, consumul de inhalante determină: toxicitate hepatică, renală, cardiacă și pulmonară, tulburări digestive grave, pierderea apetitului, scăderea în greutate, tulburări psihice grave cu deteriorare intelectivă gravă și a întregului comportament.

3.6.3. Complicațiile consumului de droguri

Complicații infecțioase:

Complicații legate de modul de viață al toxicomanului

boli cu transmitere sexuală, legate de promiscuitate și prostituție;

tuberculoza – aceasta afecțiune este în prezent într-o plină recrudescență și se caracterizează prin rezistență la tuberculostatice;

leziuni buco-dentare, care apar ca urmare a deficitului de igienă bucodentară și a malnutriției; sunt la originea focarelor infecțioase și a complicațiilor loco-regionale și metastatice (cardiace, pulmonare);

scabia.

Complicații legate de prezența asepsiei.

Principalii germeni incriminați sunt: stafilococul auriu, streptococul, bacili aerobi Gram negativi, coci și bacili Gram negativi, candida și aspergillus

infecții ale pielii: furuncule, abcese cutanate, celulite, limfocite, flebite, tromboflebite septice, piomiozite, necroze, gangrene și embolii gazoase;

metastaze septice cu puncte de plecare cutanat: osoase, cardiace, pulmonare, cerebrale, generale (septicemie);

infecții osteoarticulare (osteite și asteoartrite);

endocardite infecțioase;

infecții cerebrale, care pot evolua către abces cerebral.

Contaminări pe cale venoasă directă

hepatite virale B, C, D;

infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV).

Complicații psihiatrice: Stările depresive

Sunt cele mai frecvente complicații psihiatrice întâlnite la heroinomani. Depresia la toxicomani are câteva trăsături particulare, cum ar fi o mai mare frecvență a iritabilității și a comportamentelor agresive, violente, generate de o intoleranță la frustrări. Severitatea tulburării variază de la o tulburare depresivă scurtă până la un episod depresiv major cu risc suicidar (frecvența tentativelor de suicid variază între 10 – 20%). În fața unei tulburări depresive trebuie să evaluăm riscul suicidar.

Sindroamele confuzionale

Sindromul confuzional se caracterizează prin: dezorientare temporo – spațială, îngustarea câmpului conștienței cu amnezie anterogradă, uneori manifestări halucinatorii.
Această stare poate avea urmări fatale uneori în măsura în care afectează discernământul toxicomanului. Asocierea heroinei cu benzodiazepine și consum ulterior de alcool generează o stare de semiconștiență cu senzație euforică, amnezie anterogradă, acompaniată uneori de agresivitate incontrolabila și chiar acte delictuale. Această stare de amnezie – automatism este la originea delictelor grave, uneori chiar a homicidului.

Stările psihotice

În cadrul toxicomaniei, stările psihotice pot fi cauză sau consecința conduitei aditive (farmacopsihoze). Ele sunt declanșate fie de consumul de stupefiante (halucinogene, cocaină, amfetamine sau canabis), fie apar post-sevraj sau în cursul tratamentului de substituție.
În acest ultim caz prognosticul toxicomaniei depinde de natura tulburării psihotice asociate; recurgerea la drog poate fi motivată prin efectul său anxiolitic, euforizant, folosit ca automedicație de către pacientul psihotic.

Consumatorii de heroină adesea utilizează concomitent cocaină sau alte psihostimulante; acestea pot provoca reacții paranoide cu agitema persecutorie și iluzii sau halucinații vizuale. Durata reacției paranoide este variabilă, în funcție de vechimea și importanța intoxicației; un risc medico-legal este întotdeauna motivat de starea de agitație și de trăirile respective.

Sindromul amotivațional

Sindromul amotivațional cuprinde următoarele elemente semiologice: un dezinteres afectiv, intelectual sau al relaționării cu ceilalți; o astenie fizică și psihică cu reducerea activității, inhibiție psihomotorie (abulie cu apragmatism); uneori o tristețe, fără a fi însă o depresie veritabilă; pierderea elanului vital, a dinamismului.

Acest sindrom apare la câteva zile după întreruperea consumului de heroină și constă în hiperfagie, hipersomnie, scăderea activității pe fond dispozițional disforic și se poate însoți de tentative de suicid.

Adevărul despre droguri:

• Drogul nu te face liber

• Drogul este înșelător, produce foarte repede obișnuința

• Drogul nu ușurează comunicarea

• Drogul exclude individul din orice activitate familială și profesională

• Drogul nu rezolvă problemele

• Folosirea drogurilor este o alegere greșită, iar lupta cu stresul vieții de fiecare zi reprezintă o parte inevitabilă a experienței umane, lucru asociat cu dezvoltarea și maturizarea persoanei.

3.7. Drogurile și suicidul

În ultimele trei decenii, rata suicidului la vârstele cuprinse între 14-25 de ani a crescut în mod dramatic, suicidul la aceste vârste ocupând al treilea loc în rândul cauzelor de deces. Factorii asociați cu suicidul la adolescenți și tineri privesc individul, dar și microsistemul, mezosistemul și macrosistemul creșterea ratei suicidului la adolescenți fiind atribuită factorilor determinați de schimbările psiho-sociale caracteristice vârstei de 15-19 ani și dificultăților de integrare socială la aceste vârste. Problema identificării factorilor de risc ai suicidului la tineri este abordată într-o vastă literatură de specialitate.

La cazurile de suicid realizat, metoda autopsiei psihologice

este cea mai frecvent folosită pentru studierea aspectelor motivaționale complexe ale

Suicidului În etiologia comportamentului suicidar la adolescenți și tineri au fost identificați factori sociali, factori familiali, dar și factori personali legați de personalitatea individului sau de sănătatea lui mentală. Explorarea conduitelor suicidare ale unor indivizi cu vârste cuprinse între 15-21 ani, relevă o serie de aspecte legate de modalități de conduite cu referire la ideație suicidară sau tentative de sinucidere, legate de mediul social, de mediul familial, de factori personali, de evoluția personalității individului și de evenimentele stresante care intervin în perioada adolescenței.

Problemele psihiatrice de tipul depresiei, tulburărilor de anxietate, abuzului de substanțe, în combinație cu evenimentele stresante cotidiene au avut un rol semnificativ în conduita suicidară. Factorii de risc psiho-sociali apar frecvent în lucrările adresate conduite și suicidare la adolescenți și tineri.

Riscul ce-l comportă utilizarea drogului a fost accentuat, într-o manieră spectaculoasă de propagarea infecției cu HIV, pentru cei care-și administrează drogul prin injectare și împart între ei acele și seringile contaminate. Supradoză este cauza principală de deces prematur dar mai există și alte cauze că șocul anafilactic, septicemia, endocardita, hepatita și violenta cu o creștere a nivelului sinuciderilor. Decesul în cazul drogurilor deprimante ale SNC poată să apară în urma administrării accidental sau voluntar (suicid) a unei supradoze. În cursul crizelor de sevraj, cu gravitate mare, pot apare convulsii și o stare de rău epileptic care de asemenea pun viața în pericol.

S-a avansat ideea ca un consum prelungit de sedative poate antrena schimbări de personalitate, în special în cazul benzodiazepinelor (diazepam, clordiazepoxid); de asemenea s-a demonstrat că benzodiazepinele alterează memoria și vigilență. Halucinogenele (cel mai folosit este LSD) induc în special psihoză acută, eventual psihoză cronică, stări depresive precum și simptome neurologice (convulsii sau tulburări de percepție). Psihoza consecutivă prizării canabisului este reversibilă și apare la mai puțin de 1% din consumatori.

Suicidul poate fi asociat cu dependența de drog și alcool, precum și cu o instabilitate mentală. Uneori el este simptomul unei tulburări mentale grave cu tendințe paranoice sau schizofrenice. O personalitate neadaptată sau depresivă cu afecțiuni somatice poate precipita o tentativă de suicid la un tânăr. Totuși, pentru majoritatea tinerilor care se sinucid nu se poate diagnostica nici o tulburare mintală, rolul principal fiind jucat de factori de ordin individual și social.

Suicidul în alcoolism și toxicomanii

Justificarea ratei înalte de suicid în alcoolism și toxicomanii apare din următoarele motive: 30% din alcoolici sunt depresivi și aceștia recurg la alcool sau la droguri diverse pentru a putea suporta mai ușor supliciul depresiei lor. Exista și teoria unor psihologi conform căreia alcoolicul, conștient de continuă degradare, recurge deznădăjduit la suicid.

Suicidul în abuz de substanță mai poate fi ocazionat de simptome psihotice (în special halucinații) apărute în timpul stării confuzionale de delirium tremens sau în urma unei intoxicații cu diferite droguri..

Exista o considerabilă comorbiditate (60%) între depresie și problemele cu alcoolul în cazurile de sinucidere. Intoxicația cu medicamente este cauza morții în 90% din cazurile de sinucidere și este mult mai frecvență la alcoolici datorită interacțiunilor letale produse de combinarea celor două droguri. Drogurile cele mai frecvent folosite sunt antidepresivele (când pacientul a fost tratat cu ele) și tranchilizantele medii. Este evident că, atunci când medicii prescriu antidepresive, trebuie să ia cele mai mari precauții în ceea ce privește siguranța pacientului, cum ar fi supravegherea continua a acestuia în timpul tratamentului.

Capitolul IV

Studiu calitativ privind problematica consumului de substanțe interzise

Studiu de caz

Studiul de caz este una dintre tehnicile folosite de către asistentul social. Este o analiză amănunțită a unei persoane sau a unui grup, pentru a surprinde un model al unui fenomen social. Studiul de caz poate fi definit drept „o strategie de cercetare focalizată pe un caz concret care este interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate despre indivizi, grupuri, organizații, cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale contextuale. Acesta necesită utilizarea mai multor metode complementare de culegere, analiză, prelucrare și stocare a informațiilor relevante, atât cantitative cât și calitative.

P.E., în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a X a, la un liceu cu profil teoretic, clasa de limbi moderne, este internată pentru prima dată la Spitalul Județean, cu diagnosticul de reacție depresivă situațională cu tentativă autolitică.

A fost adusă la Urgențe de către mama și tatal său în stare de comă.
Pacientei i-au fost aplicate spălături stomacale la secția de urgențe, după care a fost adusă la secția de Reanimare a spitalului, unde a stat 5 zile în comă, cu tratament perfuzabil. În cea de-a sasea zi a început să-și revină parțial, dar prezentând manifestări halucinatorii tranzitorii.

În urma analizelor efectuate, s-a constatat că tentativa autolitica a fost efectuată prin intoxicație cu calmante (distonocalm). La o discuție ulterioară cu pacientă, aceasta a declarat că a ingerat 90 pastile de distonocalm, intenționând să ia chiar mai multe de atât.

Date despre familie

– Provine dintr-o familie cu frecvențe neînțelegeri, agresiuni fizice și verbale;

– Tatăl este consumator frecvent de băuturi alcoolice;

– Are un frate mai mare (20 ani).

Date personale

P.E. s-a dovedit a fi o elevă bună, silitoare;

între această și părinți exista o ruptură comunicațională profundă, de 1 an, de când pacienta a intrat într-o relație cu un băiat netolerat de către familie;

cu fratele nu se înțelege, între cei doi fiind frecvent momente de ceartă violentă;

din descrierile fetei, iubitul său pare a fi o fire posesivă, gelos și destul de agresiv; a mărturisit că uneori acesta o și lovea; el este cu doi ani mai în vârstă decât ea;

În ziua în care s-a hotărât să recurgă la suicid, fata avusese o altercație cu iubitul, acesta declarând că dorește să se despartă de ea. Se poate constata că despărțirea de prieten, care s-a constituit în factor declanșator al tentativei suicidare, a survenit pe un fond de vulnerabilitate crescută, accentuată de lipsa unui suport social (are convingerea că părinții nu o vor mai accepta niciodată).

În cadrul interviului clinic P. E. mărturisește că ajunsese la capătul răbdărilor. Nimeni nu o înțelegea și nici nu aveau timp să o asculte. Avea o stimă de sine foarte scăzută. Se autoînvinuia pentru faptul că părinții nu se înțelegeau. Nu se considera demnă de a fi iubită și respectată., Este o povară care mă face să mă simt vinovată că trăiesc, că exist. Nu mă voi simți niciodată bine nicăieri, deoarece întotdeauna mă voi gândi că sunt plictisitoare. Nu mă simt bine nici chiar în propria mea casă. Cuvântul definitor este insatisfacție. Niciodată nu am găsit gustul pentru viață și am acceptat acest lucru, iar asta este ceea ce m-a făcut să renunț…” spune tânăra.

Decizia finală de autosuprimare a luat-o în momentul în care, în urma certei cu iubitul, acesta i-a reproșat lucruri foarte dureroase pentru P.E., neacordându-i nici o șansă de a oferi vreo explicație, acesta plecând, a bruscat-o. P.E. s-a gândit că prin gestul său îi va demonstra că are dreptate, că, în sfârșit, i se va acorda atenție. Mai dorea ca prin finalitatea presupusă a actului, să-i pedepsească pe toți cei din jurul său care o făcuseră să sufere.

A mai declarat că s-a străduit să-și ia toate măsurile pentru reușita sinuciderii: a ingerat pastilele seara, în pat, înainte de culcare, urmând ca să stingă becul, ca și cum s-ar fi culcat în mod obișnuit. Datorită stării depresive majore și a ruminațiilor mentale, nu a mai apucat să se schimbe în hainele de casă, căzând într-un somn profund, cu lumina aprinsă. Mama sa a intrat la un moment târziu din noapte în camera fiicei, știind că aceasta avea obiceiul să citească până târziu și să adoarmă cu lumina aprinsă. Și-a găsit fiica în stare de inconștiență, a intrat în panică și a chemat de urgență salvarea.

În discursul pacientei se pot observa frecvente distorsiuni cognitive, de genul niciodată, nicăieri, totdeauna, generalizări care o îndepărtează de momentul prezent. Sentimentul inutilității, secondat de stimă de sine scăzută, faptul că s-a simțit neînțeleasă și neascultată, toate acestea au dus la luarea deciziei de a se sinucide. Pentru P.E., sinuciderea constituia un act de protest și de revoltă, un semnal de alarmă pentru cei din jurul său.

La ieșirea din spital pacienta a declarat că nu va mai face niciodată ceea ce a făcut, deoarece a realizat că viața este foarte prețioasă. A fost îndrumată către psihoterapie, pe care a și urmat-o dealtfel. La o lună de zile de la începerea psihoterapiei P.E a luat decizia de a se despărți de iubitul său. Concomitent, a început să capete încredere în forțele proprii și să spere pentru un viitor mai bun.

Poate că nu toți sunt conștienți că trăim într-o lume în care copiii devin tot mai singuri. O lume în care părinții sunt mereu ocupați sau preocupați de alte probleme și nu de cum să-și educe copilul. O lume în care educația se face mai mult la școală – atunci când e cazul. O lume în care o treime dintre copiii români cresc fără părinții plecați să muncească în străinătate. O lume în care să fii adolescent e mai complicat. O lume în care tentațiile sunt mai mari. O lume în care tinerii nu sunt înțeleși.

Cine este de vină că atât de mulți tineri se sinucid? Părinții? Societatea? Părinții, categoric nu-i înțeleg întotdeauna. Societatea nu-i înțelege, îi respinge și îi cataloghează drept dezaxați.

“Cauzele sinuciderii în rândul adolescenților sunt, în general, nerecunoașterea apartenenței acestora la un grup social sau nerecunoașterea și neacceptarea valorilor lor personale, de către cei din jurul lor. De asemenea, mediul în care trăiesc poate să nu îi securizeze emoțional, să nu-i valorizeze și să nu îi accepte. O altă cauză sunt părinții acestor copii, care sunt absenți, exigenți și indiferenți cu ei. Uneori, aceștia chiar abandonează rolul de părinți, pentru că sunt depășiți de situație sau lucrează prea mult și nu mai au timp de nimic.

O ultimă cauză este frica acestor tineri de consecințele comportamentelor lor, netolerante de familiile lor”, a declarat Aurelia Stănculescu, directorul Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, pentru un cotidian central.

E adevărat că cei mai slabi cedează. Dar poate ar trebui să facem ceva eforturi ca să împiedicăm creșterea numărului sinuciderilor în rândul adolescenților.

Concluzii și propuneri

Asistentul social trebuie să găsească căile cele mai potrivite de a intra în contact cu adolescenții. O bună colaborare cu cadrele didactice, cu diriginții, prin expuneri filmate sau cu ajutorul unor materiale și pliante cu referire la droguri, efectele acestora, urmările asupra psihicului lor și nu numai. Orele de dirigenție sunt un bun prilej de a face cunoștință unii cu alții.

Personal am avut ocazia de a cunoaște cel puțin adolescenții cărora le-a fost aplicat chestionarul. Împreună cu domnii diriginți le-au fost relatate câteva cazuri ale unor tineri, tinere de aceeași vârstă ca și ei, în urma căruia am observat un real interes din partea lor, punându-i pe majoritatea pe gânduri vis-à-vis de marele rău care intervine inevitabil după consumul de alcool, de drog (în orice formă ar fi el).

Adolescența este o perioadã a refuzãrii cadrului și a regulilor societãții, apare o nevoie aproape constantã de a încãlca regulile. Adolescența este o perioadã a deprecierii de sine cauzatã și de transformãrile corporale, resimțite ca o stare de jenã. Deprecierea îl poate determina, pe adolescent, sã dovedeascã faptul cã el existã și poate alege violența pentru a-și dovedi existența.

Cauzele, derivei” adolescenților sunt: ruptura de familie atunci când se simte exclus sau respins de familie, de societate, apare ca efect începutul suferinței, cãutarea unor persoane aflate în situații similare. Tinerii marginalizați devin impulsivi, trãiesc momentul și nu se ostenesc sã analizeze consecințele faptelor lor.

Adolescentul trebuie motivat pentru cã cel ce se știe util gãsește o rațiune în plus pentru a exista. Orice tânãr poate contribui cu ceva, chiar dacã talentele sale nu se exprimã în mediul școlar; disprețul, ignorarea adolescenților de cãtre adulți poate fi un factor de devianțã.

Anii adolescenței pot fi dureroși pentru adolescent și pentru pãrinții lui… E o perioadã de, crizã” adolescența?

În aceastã lucrare am dorit sã rãspund la aceastã întrebare, da, adolescența este o perioadã de crizã, care se manifestã pe mai multe planuri, cu consecințe diferite. Adolescenții din generația de astãzi, datoritã mijloacelor de informare, presã, mass-media, unele experiențe deja trãite de unii dintre ei, sunt cu totul diferiți fatã de adolescenții din generațiile din urmă. Sunt mult mai multe tentații, cercuri vicioase care-i acapareazã foarte ușor și datoritã crizei de identitate, ei pot aluneca spre, tãrâmul fericirii” indus de consumul de droguri (alcool).

Sunt mulți adolescenți care își dau seama cã viața înseamnã dãruire, angajare, responsabilitate, care știu cã în viațã sunt multe obstacole, probleme, dificultãți, trãdãri și infidelitãți, cã depãșirea fiecãreia dintre ele înseamnã o oportunitate a creșterii valorii lor intrinseci, a maturizãrii lor reale.

Existã însã și adolescenți care par cã și-au pierdut busola, cã nu mai au încredere (în nimic și în nimeni) și care nu (mai) știu ce vor de la ei înșiși. Sunt tineri care s-au rãtãcit sau care nu știu sã se regăsească încã, sã-și dea rost și sã-și stabileascã un rol în relațiile cu ceilalți și cu propria viațã.

Credem însã, cã relațiile deschise, calde, de încredere, apropiate dintre adult (pãrinte, educator, asistent, prieteni) și adolescent pot neutraliza orice tendințã și curiozitate spre lumea drogurilor. Dacã tânãrul vede în relația cu adultul un suport viguros și constant în susținerea și dezvoltarea personalitãții sale, dacã se poate exprima pe sine însuși, atunci este foarte puțin probabil, ca el, adolescentul, sã-și doreascã sã respingã o asemenea realitate, sã iasã, dincolo” de ea, sã caute tovãrãșia unor, adevãrați” prieteni, aflați – ca și el – în crizã, sã caute bucurii iluzorii.

Este nevoie de o bunã colaborare între părinți și educatori, toți trebuie sã înțeleagã cã este perioada cea mai dificilã din viața copiilor lor, fiecare trebuie sã-și facã timp pentru a-i înțelege, pentru a-i îndruma, într-un cuvânt pentru a fi prieteni. Astãzi, trebuie să tragem un semnal de alarmã față de ceea ce se întâmplã în majoritatea școlilor din ziua de astăzi, începând de la vârsta de 14 ani sunt tineri care fac orice pentru a-și cumpãra bãuturã sau chiar droguri.

. În calitate de pãrinte și asistent social, dacã aș dori sã se schimbe ceva în programa învățământului ar fi: integrarea în orarul sãptãmânal a cel puțin o oră de discuții despre prevenirea consumului de droguri, a bolilor cu transmitere sexualã, care sunt cauzele și consecințele ce derivã din practicarea uneia dintre aceste flagele și nu numai. Posibilitatea consilierii de cãtre personal calificat (asistent social, consilier, psiholog), care sã se efectueze atât în grup dar mai ales individual.

Toate acestea sã se introducã în jurul vârstei de 12- 13 ani. Pentru a putea preveni efectele nocive pe care le poate induce consumul de alcool, de drog, tinerii trebuie sã fie familiarizați cu acești termeni, sã cunoascã cât mai multe despre ele, îndeajuns pentru a nu ajunge la un comportament deviant care sã-i facã sã foloseascã vreodatã aceste, produse”.

Implicarea asistentului social în problemele cu care se confruntă adolescenții este strâns legată de capacitatea acestuia de a înțelege dificultățile prin care trec adolescenții, de ai accepta cu toate sentimentele, manifestările lor emoționale și a oferii orientare și suport în depășirea acestor dificultăți.

Adolescentul trebuie educat și îndrumat, deoarece absența factorilor educativi produce haosul, aceasta se vede în situația de a nu mai știi după cine să se ia. Să se ia după tată? Greu dacă acesta este dependent de alcool sau droguri. Să se ia după mamă? Ființă prea slabă, câteodată, și prea singură ca să furnizeze un exemplu ideal. Imaginea despre oameni – modelul – pe care și-l face și pe care-l admiră adolescentul pe parcursul dezvoltării, este elementul pozitiv și căreia ar dori să-I semene.

Din nefericire, profesorii, părinții și atâția alții nu țin seama de faptul că prin educație putem înțelege chiar – într-un anumit sens – arta de a străbate zidul defectelor. În aceste condiții trebuie să intervină asistentul social, să ajute adolescentul să-și formeze un, model” în viață.

Adolescentul este derutat și trebuie îndrumat de un asistent social, acesta trebuie să-l asculte și să încerce să-i dea cele mai bune alternative. Constatând necesitatea asistenței sociale în școală, propun că asistentul social să aibă un rol bine definit în consilierea adolescentului, dacă este necesar și a cadrului didactic.

Prin consiliere, asistentul social construiește o relație de sprijin, în sensul motivării clientului de a acționa pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situația de criză și pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vieții.

Bibliografie

1. Abraham, Pavel; Roncov, Adela Lucia; Cărăușu, Cornel,( 2004) Drogurile –aspecte juridice și psihosociale, Editura Mirton, Timișoara,.

2. Albu, G., În căutarea educației autentice, Editura Polirom, Iași, 2002.

3. Alexiu, M., Curs de metode utilizate în asistența socială, Universitatea de Vest Timișoara, 1997.

4. **Asistența socială. Studii și aplicații, Editura Polirom, Iași, 2005.

5. Birch, A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București, 2000.

6. Bocancea, C., Neamțu, G., Elemente de asistență socială, Universitatea de Vest Timișoara, 2001.

7. Botescu, M-S., Introducere în ghidul criminalității organizate, București, 2000.

8. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996.

9. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1999.

10. Cosmovici, A., Caluschi M., Adolescentul și timpul său liber, Editura Junimea, Iași, 1985.

11. Cherecheș, C., Teorie și practică în asistență socială, Universitatea de Vest Timișoara, 2001.

12. Dobson, J., Pregătirea pentru adolescență, Editura Nouă Speranță, Timișoara, 1994.

13. Ferreol, G., traducere Cobuz, A., Adolescenții și toxicomania, Editura Polirom, Iași, 2000.

14. Grigore, M., Radiografia unei relații părinte –adolescent, Psihologia, Editura Știință și Tehnică, București, 1993.

15. ***Introducere în psihologia contemporană, Cluj – Napoca, 1992.

16. Iovan, M., Psihologie și educație, Editura Felix, Arad, 1995.

17. Modrea, M., Adolescenții și societatea de tranziție, Psihologia, Editura Știință și Tehnică, București, 1994.

18. Neamțu, George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003.

19. Porot, A.; Porot, M, Toxicomaniile, Editura Știimțifică, București, 1997

20. Prelici, V., Asistența socială: idee, demers, profesie, Editura Mirton, Timișoara, 2001.

21. Rădulescu, Sorin, Devianță, criminalitate și patologie socială, Editura Lumina Lex, București, 1999

22. Rădulescu, Sorin M.; Dâmboeanu, Cristina, Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura Lumina Lex, București, 2006.

23. Rotariu, Traian (coord.), Metode statistice aplicate în științele sociale, ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2006.

24. Stănoiu, Rodica, Criminologie, Editura Oscar Print, București, 1998.

25. Șchiopu, U., Verza, E., Adolescența, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București, 1989.

26. Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuraști, 1981.

27. Tăsică, L., Marinescu, G., Există un adolescent în viața dumneavoastră, Psihologia, Editura Știință și Tehnică, București, 1997.

28. Zastrow, Charles, Introduction To Social Welfare, Belmont, California, 1999.

Anexe

Anchetă socială

Realizată de asistentul social: P.L

Locul și dată: 23.04.2015, Zalău

Persoane prezente: X (Asistent Social), Gale Roxana Maria (student)

Scopul: Reacție depresivă situațională cu tentativă autolitică.

I. Date de  identificare a copilului

Nume și prenume: P.E

Locul și data nașterii: Șimleu Silvaniei, 25 august 2000

CNP: 220042331XXXX ; C.I cu seria SX, nr. 062XXX

Domiciliul legal: Șimleu Silvaniei

Domiciliul în fapt: Șimleu Silvaniei

Etnia: română

Religia: ortodoxă

II. Date despre familie:

Date despre mamă

Nume și prenume: P. M

Locul și data nașterii: Dersida 21. 08. 1962

CNP: 262082131XXXX; C.I. cu seria SX, nr. 152XXX

Domiciliul legal: Șimleu Silvaniei

Domiciliul în fapt: Șimleu Silvaniei

Stare civilă: căsătorită

Studii:   medii

Ocupația:  casnică

Etnia:   română

Religia: ortodoxă

Stare de sănătate: bună

Date despre tată

Nume și prenume: P.V

Locul și data nașterii: Dersida, 20. 01. 1959

CNP: 162012031XXXX; C.I. cu seria SX, nr. 155XXX

Domiciliul legal: Șimleu Silvaniei

Domiciliul în fapt: Șimleu Silvaniei

Stare civilă: căsătorit

Studii: medii

Ocupația: sudor

Etnia: română

Religia: ortodoxă

Stare de sănătate:  bună

Date despre copiii din familie

III. Istoric social al copilului.

Copilul P.E provine dintr-o familie legal constituită, fiind. Copilul lui P.V. și al P.M cei doi soți fiind părinți naturali ai copilului. Nașterea a fost naturală, la termen, nou născutul fiind dezvoltat normal pentru vârsta sa. Pe parcursul dezvoltării sale nu s-au înregistrat probleme grave de sănătate. În prezent, este elevă în clasa a. X a. la liceul Colegiul Național “Simion Bărnuțiu”. Clasa de filologie are o relație mai rece cu colegii, fiind un copil retras. Rezultatele la învățătură sunt bune conform caracterizării dirigintelui și profesorilor.

Pe data de 23.04.2015 a fost internată la spitalul județean Sălaj, cu diagnosticul, intoxicație cu medicamente (distonocalm). P.E fost adusă la Urgențe de către mama și tatăl său în stare de comă.

Pacientei i-au fost aplicate spălături stomacale la secția de urgențe, după care a fost adusă la secția de Reanimare a spitalului de copii, unde a stat 5 zile în comă, cu tratament perfuzabil. În cea de-a șasea zi a început să-și revină parțial, dar prezentând manifestări halucinatorii tranzitorii.

IV. Starea de sănătate.

În cursul sarcinii mama a făcut tratament pentru menținerea sarcinii și pentru înlăturarea unor infecții cu complicații (tratament cu litiu).

Nașterea la 9 luni prin cezariană; având 3.5 kg, gânguritul normal, mersul la 10 luni, primele cuvinte le-a rostit după 3 ani.

Dezvoltarea somatică, staturală și toracală în limitele normalului: aspect atrăgător, corp proporționat, expresie inteligenta. P.E este un copil clinic sănătos fapt dovedit și de fișa sa medicală, ne având: afecțiuni cronice sau genetice. Este al treilea din cei trei copii. Primii doi copii sunt normali, fără probleme de dezvoltare.

V. Situația materială/financiară.

Locuința este proprietate personală a lui P.V și este compusă din 2 camere, bucătărie, baie de serviciu și balcon.

Locuința este racordata la rețeaua de electricitate, la rețeaua de apă curentă și gaze naturale, locuința ne fiind racordata la rețeaua de încălzire. Starea de igiena satisfăcătoare.

VI. Relații în familie și comunitate.

Relații în familie.

Provine dintr-o familie cu frecvențe neînțelegeri, agresiuni fizice și verbale;

Tatăl este consumator frecvent de băuturi alcoolice;

Are un frate mai mare (20 ani). Cu fratele nu se înțelege, între cei doi fiind frecvent momente de ceartă violenta.

Are o sora mai mare (17 ani). Cu sora nu se intelege, aceasta considerand ca nu are ce sa discute cu sora mai mică,cu care se certa frecvent.

Între aceasta și părinți exista o ruptură comunicațională profundă, de 1 an, de când pacienta a intrat într-o relație cu un băiat netolerat de către familie.

Din descrierile fetei, iubitul său pare a fi o fire posesivă, gelos și destul de agresiv; a mărturisit că uneori acesta o și lovea; el este cu doi ani mai în vârstă decât ea.

Relații în comunitate.

Din spusele dirigintelui reiese că M.I este o elevă silitoare da cam retrasă și tăcută, vorbește doar când este întrebată, iar în timpul pauzelor rareori pleacă din banca ei. Și din spusele vecinilor rezulta că P.E este un copil retras și tăcut.

VII. Concluzii și recomandări.

Pentru tânăra P.E se recomanda ședințe de psihoterapie. Pentru tatăl acesteia se recomanda internarea la secția de dezalcoolizare deoarece este dependent de alcool. Iar pentru mama tinerei se recomanda înscrierea la un curs de recalificare profesională pentru a putea intra din nou pe piața muncii.

Model Chestionar

Consumul de droguri la adolescenți

1. Care este structură familiei dumneavoastră?

a) Organizată;

b) Dezorganizată;

c) Reorganizata;

d) Concubinaj.

2. Care este relația între membrii familiei?

a) Armonioasă;

b) Conflictuala;

c) Indiferență.

3. După părerea dumneavoastră care este definiția noțiunii de drog?

a) Element care îți sigură o moarte sigură și rapidă;

b) Substanța stupefianta cu efecte negative;

c) Substanța nocivă;

d) Substanța care crează dependența și plăceri;

e) Viciu;

f) Moarte albă;

g) Autodistrugere;

h) Dependentă;

i) Medicamentul nebuniei;

j) Otrava, moarte pe bani;

k) Substanța ilegală;

l) Nu au definit noțiunea de grog.

4. De unde a-ți aflat despre droguri și efectele acestora?

a) Părinți;

b) Prieteni;

c) Ore de dirigenție;

d) Reviste;

e) Emisiuni radio – TV;

f) Internet.

5. Cunoașteți persoane care consumă droguri?

a) Da;

b) Nu.

6. Ce sentimente aveți fata de consumatorii de droguri?

a) Indiferenta;

b) Repulsie;

c) Mila;

d) Teama;

e) Milă și compasiune;

f) Repulsie și mila;

g) Altele: – Sila;

– Nespecificat.

7. Ți s-au oferit droguri spre cumpărare?
a) Da;

b) Nu.

8. Ți s-au oferit droguri spre consum?

a) Da;

b) Nu.

9. Ești consumator de droguri?

a) Da;

b) Nu.

10. Ce droguri obișnuiești să consumi?

11. Care este motivul pentru care consumați droguri?
a) Curiozitate;

b) Prieteni;

c) Experiență;

d) Medical.

12. Care sunt locurile unde obișnuiți să consumați droguri?

a) Petreceri;

b) Acasă;

c) Prieteni;

d) Cluburi;

e) Concerte.

13. Care sunt locurile de proveniență a drogurilor?
a) Farmacii;

b) Acasă de la părinți;

c) Prieteni;

d) Acasă.

14. Ce efecte importante au drogurile consumate?
a) Relaxează și facilitează comunicarea;

b) Oferă o perspectivă optimistă asupra vieții;

c) Încredere, liniște, uitarea problemelor;

d) Liniște și forța de muncă;

e) Facilitează socializarea.

15. Ce stări va crează consumul de droguri?
a) Nervos, deprimat, obosit, agitat, neîncrezător;

b) Deprimat, agitat, confuz;

c) Optimist;

d) Agresiv;

e) Nedormit, deprimat, neîncrezător;

f) Agitat, obosit;

g) Fericit, bine relaționat cu cei din jur, optimist;

h) Bine relaționat cu cei din jur;

i) Obosit, nedormit, inutil, confuz, neîncrezător;

j) Nu s-au definit.