Metode Si Procedee Didactice Folosite în Cadrul Etapei Formative
Metode și procedee didactice folosite în cadrul etapei formative
În activitatea de rezolvare a problemelor de matematică la clasa a IV-a, am avut în vedere plasarea elevului în centrul acțiunii didactice, înlocuirea momentelor de învățare centrate pe învățător cu cele de învățare autentică centrate pe elev.
Strategia alternativă promovată în programul propus este învățarea bazată pe cooperare – ca activitate ce implică efort cognitiv, volitiv, emoțional – în primul rând pentru valențele ei activizatoare, motivante pentru obținerea performanțelor școlare, în al doilea rând, pentru design-ul atractiv pe care îl conferă orei.
De asemenea am îmbinat metodele tradiționale cu metodele activ-participative, activitatea frontală cu cea individuală, pe perechi sau pe grupuri, am folosit mijloace didactice diversificate: ilustrații, planșe, manualul de matematică, culegeri de matematică, fișe de lucru.
În cadrul cercetării am plecat de la obiectivele cadru și de referință ale programei școlare în vigoare, pe baza cărora am specificat performanțele pe care urmăresc să le dezvolt elevilor.
Putem spune că ipoteza este demonstrată dacă implementarea programului de activitățiconduce la obținerea de performanțe în:
Însușirea limbajului matematic și dezvoltarea capacității de a trece de la limbajul comun la cel matematic și invers;
Dezvoltarea abilităților de calcul într-un context dat;
Dezvoltarea capacităților de analiză și de interpretare a datelor problemei;
Dezvoltarea gândirii creatoare;
Dobândirea capacității de muncă independentă.
Descrierea activităților desfășurate în cadrul programului formativ,Micii matematicieni (sau lumea matematicii)
Dragi elevi! Vă invit într-o aventură care vă va ajuta să înțelegeți mai bine rolul matematicii în viața voastră.
Aventura va fi interesantă și vă va provoca să vă îmbogățiți cunoștințele, să căuțați noi informații, să faceți calcule și să le verificați, să explicați, să vă puneți întrebări, să căuțați soluții neobișnuite pentru probleme obișnuite din viața de zi cu zi. Deschideți-vă deci mintea și inima și antrenați-le pentru a găsi în lumea matematicii ceva frumos, ceva interesant, ceva care vă place, ceva util, ceva care vă face să gândiți și ceva care vă face să visați!
În sfârșit… aventura începe!
Care este scorul?
Scopul activității:
Unul din criteriile principale de evaluare a rezultatelor il reprezintă asocierea corectă a expresiilor specifice limbajului natural (comun) cu expresiile din limbajul matematic.
Pentru înbunătățirea performanțelor elevilor în ceea ce privește însușiirea terminologiei matematice am desfășurat o activitate sub formă de Joc didactic.
Reguli de joc: Formați perechi. Fiecare pereche primește un număr. Elevii vor rezolva problema de pe biletul cu același număr.
Când vă vine rândul, spuneți colegilor problema și răspunsul vostru. Ei vor verifica dacă este corect. Numărul din colțul din dreapta al fiecărui bilet reprezintă numărul biletului care urmează.
Dacă vreo pereche nu reușește să afle răspunsul, va fi ajutată de colegi. Pentru fiecare bilețel aveți aproximativ două minute la dispoziție.
Succes!
Să ne distrăm asambțând puzzle-uri
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, propietățile operațiilor matematice – asociativitatea adunării.
Ați primit cadou de ziua voastră un puzzle format din 500 de piese. În următoarele zile asamblați :79 de piese în prima zi, în a doua 48, 67 în a treia zi și 58 în a patra zi. Sunteți curioși să aflați numărul total al pieselor pe care le-ați folosit până în prezent.
Pentru a rezolva această problemă, trebuie să adunați 79+48+67+58.
Puteți rezolva această problemă fără a fi nevoie „să tineți minte”, adunând mai întâi fiecare coloană, iar apoi adunând numerele rezultate. Prima oară adunați coloana unităților și notați totalul. În continuare adunați coloana zecilor și scrieți rezultatul cu un spațiu mai la stânga. În cele din urmă, adunați coloana sumelor rezultate și veți obține răspunsul.
79+48+67+58=?
79+
48
67
58
Pasul 1. Adunați coloana unităților : 32
Pasul 2. Adunați coloana zecilor : 220
Răspuns: 252 piese
Scrieți într-un exercițiu!
70 + 9 + 40 + 8 + 60 + 7 + 50 + 8 =(9 + 8 + 7 + 8) + (70 +40 +60 +50) =32 +220 = 252
Acum treceți la treabă!
1. 74+ 2. 32+ 3. 44+ 4. 15+ 5. 78+ 6. 68+
22 59 14 48 25 19
36 14 45 28 16 22
15 22 34 52 63 61
Plimbarea în carusel
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, aplicarea propietăților operațiilor matematice – asociativitatea adunării.
Adunați fără a respecta o anumită ordine, cu ajutorul combinațiilor de zece.
Vă aflați alături de familie la un parc de distracții și urmează să vă dați în carusel. Sunt 6 cai, 7 girafe, 4 cămile și 3 elefanți. câte persoane se pot da în carusel în același timp? Pentru a rezolva această problemă, trebuie să adunați 6+7+4+3.
Când adunați, încercați să identificați combinațiile care au ca rezultat cifra 10, chiar dacă trebuie să efectuați într-o manieră dezordonată. Numerele care se adună cu 10 se calculează cel mai ușor și mai rapid. Toate perechile următoare dau 10. 1+9; 2+8; 3+7; 4+6;5+5. Haideți să folosim acest „truc” pentru rezolvarea problemei ridicate de plimbarea în carusel.
Pasul 1. Uitați-vă la 6 și la 4 și gândiți-vă la 10 6+
4
Pasul 2. Uitați-vă la 7 și la 3 și gândiți-vă la deja ”la 20” 7
3
Răspunns : 20 persoane
Din ce în ce mai interesant!
8 + 4 + 2 + 9 + 1
Pasul 1. Uitați-vă la cifra 8, treceți direct la cifra 2 reșineți deja suma „10” 8+
2
Pasul 2. Uitați-vă la cifra 4 și calculați mintal ”14” 4
9
Pasul 3. Uitați-vă la 9 și 1 și gândiți-vă la suma „24” 1
Răspuns: 24
Acum e răndul vostru!
6+3+7+4+5+5= 8+7+9+1+5= 90+10+60+40+50=
3+5+5+4+7= 1+9+8+6+4= 300+200+500+800+700=
Plimbarea în montagne russe
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, aplicarea propietăților operațiilor matematice -distributivitatea înmulțirii față de adunare și scădere.
Sunteți în parcul de distracții, așteptând la coada pentru o cursă montagne russe. Observați că sunt 14 mașinuțe care formează montagne russe-ul. Observați, de asemenea, că fiecare mașinuță are câte 8 locuri. Câte persoane se pot da în acelașii timp în montagne russe în acelașii timp? În vederea rezolvării acestei probleme trebuie să înmulțiți 13 cu 8.
13 x 8 = ?
Pasul 1. Descompuneți-l pe 13 în două părți egale: 13 = 10 + 3
Pasul 2. Înmulțiți-l pe 10 cu 8 10 x 8 = 80
Pasul 3. Înmulțiți-l pe 3 cu 8 3 x 8 = 24
Pasul 4. Adunați-l pe 80 cu 24 80+24 =104
Acest mod de rezolvare îl putem folosi cu eficiență maximă dacă avem de înmulțit un număr format din două cifre cu un număr format dintr-o singură cifră.
Scrieți într-un exercițiu!
13 x 8 = (10+3) x 8= 10 x 8 + 3 x 8 = 80 + 24 = 104
Acum e rândul vostru!
12 x 6 = 45 x 7 =
23 x 4 = 81 x 3 =
37 x 8 = 68 x 5 =
Lucrați în perechi!
Calculați suma vâstelor elevilor din clasa voastră. Luați în calcul numărul de ani
împliniți. Începeți cu completarea enunțurilor:
În clasa mea sunt ___ elevi. ___ fete au împlinit ___ ani. ___ fete au împlinit ___ ani.
___ băieți au împlinit ___ ani. ___ băieți au împlinit ___ ani.
Calculați:
Răspuns: _______ ani
Comparați rezultatul vostru cu al colegilor. Ați obținut același rezultat?
Sârguința nu ne-ajunge, trebuie ceva mai mult, o idee!
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, analiza și interpretarea datelor problemei aplicarea propietăților operațiilor matematice .
Iată un alt mod ingenios de a aplica proprietățile adunării (asociativitatea și comutativitatea) descoperit de un copil. Acest copil, care a devenit unul dintre cei mai mari matematicieni ai lumii, se numea Karl Friedrich Gauss.
Într-o zi, făcând o șotie, a fost pedepsit de către învățătorul său, să stea la vestitul colț cu grăunțe, pânâ va aduna mintal toate numerele naturale de la 1 la 100, inclusiv. Înainte de a ajunge la colțul cu pricina pentru a-și executa pedeapsa, copilul care se afla în al doilea an de școală, a dat rezultatul 5050. Surprins, învățătorul l-a întrebat cum a făcut calculul. El a răspuns că a grupat numerele două câte două, astfel încât suma fiecărei grupe să fie aceeași, respectiv 101. Cum erau 50 de grupe, micul Karl a concluzionat că suma primelor 100 de numere nenule, este 5050. Uimit de inteligența copilului, învățătorul l-a absolbit de pedeapsă și și-a schimbat complet atitudinea față de el. Mai mult, „norocul” micului Karl a fost schimbarea învățătorului de la clasă, noul învățător fiind ambițios a făcut un efort lăudabil pentru a-l înțelege pe copil.
Acum vom deveni și noi mici magicieni și vom calcula suma primelor 1204 numere nenule! Succes!
Am rezolvat cu elevii această problemă evidențiind etapele principale de rezolvare a problemei.
Înțelegerea conținutului problemei
Ce știm?
avem 1204 de numere
ele sunt consecutive
Ce trebuie să aflăm?Suma numerelor.
Analiza problemei și întocmirea planului logic de rezolvare al problemei, precum și efectuarea operațiilor corespunzătoare succesiunii judecăților din planul logic.
Trebuie să găsim o metodă de rezolvare care să nu implice adunarea termen cu termen. Această metoda de rezolvare trebuie să se bazeze pe faptul că numerele sunt consecutive
Suma = 1+ 2+ 3+……………………………+1202+1203+1204
1205
1205
1205
Observăm că dacă adunăm primul număr cu ultimul număr obținem același rezultat ca atunci când adunăm al doilea număr cu penultimul număr. Aceiași regula de grupare este valabila și pentru celalalte numere.
1+1204=1205
2+1203=1205
……….
Trebuie să aflăm câte perechi convenabile formăm.
Cum găsim numărul de perechi?
Avem 1204 numere pe care le grupăm câte două. Cum 1204 este un număr par deducem că nu ne ramâne nici un numâr fără pereche.
1204:2=602 număr de perechi
Deci suma o putem scrie sub formă de produs, astfel:
1+2+3+…1202+1203+1204 = 602 x 1205
Suma = 725410
Anunțarea rezultatului
Suma numerelor este 725410
Verificarea rezultatului
Verificarea se poate face prin aplicarea altei metode de aflare a sumei cum ar fi:
Folosind proprietatea de comutativitate a adunării, scriem suma în două moduri:
Suma = 1+ 2 +3+…..+1202+1203+1204
Suma =1204+1203+1202+…… ..3+ 2 +1
2x Suma= 1205+1205+1205+…..+1205+1205+1205
Deci:
2x Suma = 1205×1204
Suma = 1205×1204:2
Suma = 724410
Lucrurile se complică dacă avem un mumăr impar de numere.
1+2+3+…….+107+108+109=?
Pentru a obține rapid rezultatul, separăm ultimul număr și –l vom adăuga la sfârșit:
Rescriem suma:
Suma = (1+108) + (2+107) + (3+106) +…….+109
Avem 54 de perechi
Suma = 109 x 54 +109 = 5886 + 109 = 5995
Acum e rândul vostru!
1+2+3+……..76+77+78= 1+2+3+…….+115+117+118
1+2+3+……..55+56+57= 1+2+3+…….+128+129+130
Și mai isteți: 20+21+22+……….+62+63+64
Gândește, rezolvă!
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, analiza și interpretarea datelor problemei.
Am exemplificat folosirea conversației în următoarea problemă rezolvată (sintetic și analitic) cu elevii.
Metoda sintetică
Cum putem scoate dintr-un râu exact 6 litri de apă având la dispoziție doar două vase pentru a o măsura: unul de 9 litri și altul de 4 litri?
Ce este dat în datele problemei?
Două vase unul de 9 l iar altul de 4 l.
Putem să ne imaginăm cele două vase?
Desenăm două vase cilindrice unul cu înalțimea de 9 unități și altul cu înălțimea de 4 unități.
9l
4l
Ce se cere?
Se cere să măsurăm exact 6 litri de apă.
Este posibil fără să avem o scală gradată pe marginea vasului?
Să rezolvăm problema prin încercări.
Să umplem vasul de 9 l și să răsturnăm 4 l în vasul mic. Astfel am rămâne cu 5 litri.
Am putea obține și 6 litri?
Ne-ar mai trebui exact un litru. Cum procedăm pentru a obține exact încă un litru? (9 =4+4+1). Aruncăm apa din vasul de 4 l și răsturnăm încă 4 l din cei 5 l rămași obținând astfel 1 litru în vasul cel mare.
Ce facem cu acest litru? ce posibilități am avea dacă l-am păstra în vasul de 9 l? Dacă l-am vărsa în vasul mai mic, putem descoperi o altă acțiune care ne-ar conduce spre rezultat? Dacă am alege prima variantă nu am putea decât să ne întoarcem la situația inițială. Deci decidem să vărsăm litul de apă în vasul mic.
Care este următorul pas? Câte variante avem?
Să umplem vasul de 9 litri sau să-l umplem pe cel de 4 litri.
Ce se întâmplă dacă umplem vasul cel mic?
Ne întroarcem la începutul rezolvării. Deci alegem varianta de a umple vasul cel mare cu 9 litri.
Care este următorul pas? Care este legătura între cei 9 l din primul vas cu cei 3 litri care ar mai încăpea în vasul al doilea?
(9-3=6) turnăm din vasul mare exact trei litri cât mai este necesar pentru a umple vasul de 4 litri, obținând astfel 6 litri în vasul de 9 litri.
Am rezolvat problema problema folosindu-ne de variantele de încercări pe care ni le oferă datele problemei.
Metoda analitică
Mai putem rezolva și altfel problema?
Să ne imaginăm că avem exact cei 6 l ceruți. Oare cum i-am putea obține?
Îi putem obține dacă răsturnăm exact 3 l din vasul cel mare.
Dar cum putem separa cei 3 l dacă avem la dispoziție doar un vas de 4 l?
Acest lucru ar fi posibil doar dacă am avea deja un l în vas.
Cum putem obține un litru? Ce legătură observați între 9, 4 și 1?
9=2×4+1
Deci, încărcăm vasul de 9 litri și răsturnăm 4 l în vasul mic, apoi repetăm operațiunea, rămânând cu 1 litru. Acum e simplă problema. Răsturnăm litrul în vasul mic, încărcăm vasul mare cu 9 litri și separăm exact 3 litri, rămânând cu cei 6 litri ceruți.
Observații metodologice.
Am constatat că metoda sintezei este mai accesibilă, dar nu solicită prea mult gândirea elevilor. Mai mult, am observat că unii elevi pierd din vedere întrebarea problemei și sunt tentați să calculeze valori de mărimi care nu sunt necesare în găsirea soluției problemei. Metoda analitică pare mai dificilă, dar solicită mai mult gândirea elevilor și, folosind-o, îi ajută să privească problema în totalitatea ei, să aibă mereu în atenție întrebarea problemei.
Plimbarea cu mașina
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, analiza și interpretarea datelor problemei aplicarea propietăților operațiilor matematice .
În cadrul activităților desfășurate am abordat o gamă variată de exerciții și probleme a căror rezolvare am efectuat-o parcurgând etapele problematizării, solicitând în permanență soluții de la elevi, dinamizând astfel și mai mult orele de matematică.
Exemplu:
Un sofer parcurge in prima zi o cincime din drum, în a doua zi o pătrime din rest, in a treia zi o treime din rest, in a patra zi o doime din rest iar in ultima zi ultimii 300 km. Câți km a parcurs in total?
Drumul a fost parcurs in cinci zile, in fiecare zi parcurgăndu- se o fracție din rest
Se observă că avem doua feluri de informații:
unele date sub forma de fracție raportate la un număr de km (primele patru zile);
și una sub forma de nr de km (ultima zi).
Ne propunem să aflăm a câta parte reprezintă 300 km din numărul total de km.
Pentru aceasta facem o reprezentare grafica a datelor din problemă:
Total km ____ ____ ____ ____ ____
Prima zi ____ ____ ____ ____ ____
1/5 restul după prima zi
A doua zi ____ ____ ____ ____
¼ restul dupa a doua zi
A treia zi ____ ____ ____
1/3 restul după a treia zi
A patra zi ____ ____
½ restul dupa a patra zi
A cincea zi ____
300 kmreprezintă 1/5 din Total km
Momentul declanșator
După realizarea graficului problemei elevii,. au observat că, deși în fiecare zi au parcurs o altă fracție din o parte din drum, pe grafic porțiunea corespunzătoare era aceiași.
Momentul tensionat
Deci o cincime din drum =cu o pătrime din rest1= cu o treime din restul 2 =o doime din restul3=300 km
Observații metodologice:
Pentru unii elevi este greu de înțeles acest aspect pentru că nu asociază fracția la o cantitate.
Momentul rezolutiv
Egalând ultimul termen al egalității (300km) pe rînd, cu ceilalți termeni, obținem că în fiecare zi s-a parcurs cîte 300 de km.
Scriem operația corespunzătoare raționamentului:
300 x 5 =1500 km …..și anunțăm rezultatul
R: 1500 km a parcurs în total
Observații metodologice:
Aplicarea acestei metode în cadrul activităților de cercetare a decurs destul de anevoios deoarece colectivul de elevi este caracterizat de unele carențe greu ignorabile:
Elevii nu sunt obișnuiți a fi activi la lecțiile de matematică;
Anterior nu s-a uzat prea mult de această metodă;
majoritatea elevilor nu sunt buni rezolvatori de probleme;
nu există în colectivul de elevi un spirit de întrecere și cei talentați nu sunt apreciați corespunzător de elevi;
Algoritmizarea, metodă bazată pe utilizarea și valorificarea algoritmilor în învățare, a fost folosită atât ca metodă de sine stătătoare, cât și ca procedeu în cadrul altor metode, fiind eficientă datorită faptului că oferă elevului un instrument de lucru operativ, economicos, iar prin folosirea repetată a algoritmilor, elevul reușește să-și „disciplineze” propria gândire.
În rezolvarea problemelor de matematică, algoritmii se prezintă sub diverse forme: reguli de calcul (operații matematice), exercițiul de rezolvare al unei probleme, schema de rezolvare a unei probleme.
În momentul descoperirii algoritmului de rezolvare pentru un tip de problemă, rezolvarea mai multor probleme de același tip contribuie la formarea deprinderilor de rezolvare.
Antrenamentul parcurs de elevi a conținut sarcini care au solicitat elevilor să modifice formularea problemei, să introducă date suplimentare în problemele de tipul rezolvat, să modifice datele, să adauge întrebări suplimentare. Astfel, în faza de început a învățării s-a recurs la scheme operaționale fixe, la algoritmi.
Exemple de tipuri de probleme rezolvate cu ajutorul acestei metode:
transpunerea rezolvării unei probleme într-un exercițiu;
compunere de probleme după un desen dat;
compunere de probleme după un exercițiu dat;
compunerea unei probleme după o formulă literală;
rezolvarea de probleme aplicănd schema standard de rezolvare.
La librărie
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, analiza și interpretarea datelor problemei.
Am exemplificat folosirea algoritmizării în abordarea problemelor care se rezolvă prin metoda comparației.
Rezolvarea impune parcurgerea următorilor pași:
7 caiete si 3 stilouri costa 141 lei, iar 2 caiete si 6 stilouri costa 246 lei. Cât costă un caiet si cât costă un stilou?
Se ordonează datele problemei astfel încât mărimile de acelașii fel să fie așezate pe aceeași coloană:
7 caiete si 3 stilouri costa 141 lei,
2 caiete si 6 stilouri costa 246 lei
Se compară cele doua sau mai multe situații distincte, aducându-le dacă este cazul la același termen de comparație:
14 caiete si 6 stilouri costa 282 lei,
2 caiete si 6 stilouri costa 246 lei.
Se elimină una din necunoscutele problemei:
14 caiete si 6 stilouri costa 282 lei,
2 caiete si 6 stilouri costa 246 lei.
12 caiete =36 lei
Se determină prima necunoscută:
36: 12=3 lei costă un caiet
Înlocuind valoarea aflată se și cealaltă necunoscută:
Două caiete costă 3 lei x 2=6 lei
Inlocuim în a doua relație doua caiete cu 6 lei:
6 lei +6 stilouri =246 ( un termen se afla scăzând din suma celălalt termen)
6 stilouri =246-6
6 stilouri = 240 (un factor se află împărtind produsul la celălalt factor)
Un stilou costă: 240:6=40 lei
Observăm, gândim, rezolvăm!
Scopul activității: exersarea limbajului matematic, dezvoltarea deprinderilor de calcul întru-un context dat, analiza și interpretarea datelor problemei.
Observația este „o activitate perceptivă, intenționată, orientată spre un scop, reglată prin cunoștințe, organizată și condusă sistematic, conștient și voluntar”. .
Exemplu de activitate în care am folosit metoda observației pentru rezolvarea unei probleme prin metoda grafică.
Dacă elevii unei clase se așează câte doi într-o bancă, mai rămân două bănci goale. Pentru ca aceiași elevi să fie așezați câte unul în bancă în fiecare bancă, ar mai trebui 12 bănci. Câți elevi și câte bănci sunt în clasă?
Înțelegerea conținutului problemei
Ce știm?
Știm că dacă așezăm câte doi în bancă atunci ne rămân două bănci goale;
Dacă îi așezăm câte unul în bancă ne-ar mai trebui 12 bănci (adică 12 elevi rămân în picioare).
Ce nu știm? Nu cunoaștem numărul băncilor și numărul elevilor.
Analiza problemei și întocmirea planului logic
Observăm că avem două necunoscute și două relații între acestea.
Deși nu este deloc simplu, încercăm să reprezentăm grafic în paralel cele două situații (relațiile între necunoscute) iar pe baza desenului să deducem cele două necunoscute.
Alegerea și efectuarea operațiilor corespunzătoare succesiunii judecăților din planul logic
Dacă se așază câte unul în bancă Dacă se așază câte doi în bancă
E E E
E E E
E în picioare E E
………. EEEE ……… 14 bănci ( 12+2)
E EEEE E E
E EEEE E E
E E E
E ____
E ______
Facem comparație între cele două reprezentări și deducem că putem distribui cei 12 elevi rămași în picioare in prima reprezentare, câte unul în fiecare bancă, iar pentru a rămăne două bănci libere (așa cum ne este precizat în datele problemei) doi elevi care stau singuri (în prima reprezentare) vor completa încă două bănci (în a doua reprezentare). Deci se vor completa 14 bănci cu câte 2 elevi.
Numărul elevilor este:
14 x 2 = 28 elevi
Numărul băncilor îl aflăm adunând numărul bancilor ocupate (14 bănci) cu doi elevi cu numărul băncilor rămase goale (două bănci):
14 + 2 = 16 bănci
Anunțarea rezultatului
28 elevi
16 bănci
Verificarea rezultatului
16 + 12 = 28 elevi
(16 – 2) x 2 = 28 elevi
Observații metodologice:
Am observat că înțelegerea modului de rezolvare a decurs foarte anevoios. Nici un elev nu a reușit să parcurgă succesiunea logică a raționamentelor, deși acest tip de probleme este prevăzut în Programa școlară, iar conținuturile au fost parcurse la clasă.
Aceasta se datorează faptului că, nivelul clasei este foarte scăzut, dovedit și de rezultatele obținute la testarea inițială, dar și pentru că acest tip de probleme implică raționamente mult mai dificile. Cele două relații ale problemei sunt reprezentate separat elevului revenindu-i sarcina să le compare și să deducă acele acțiuni potrivite care să conducă la aflarea rezultatului.
Drept urmare, am intervenit cu o altă problemă bazată pe situația concretă din clasă (în clasă sunt 11 bănci și 18 de elevi prezenți), astfel:
Prin observație au stabilit că 9 bănci sunt ocupate cu doi elevi și două bănci sunt libere.
Le-am cerut elevilor să se așeze căte unul în bancă iar 7 elevi au rămas în picioare.
Pe baza celor observate, le-am solicitat elevilor să compună o problemă:
Bunicule, câți elevi am fost astăzi prezenți dacă am fost așezați căte doi în bancă și două bănci au rămas libere, iar daca doamna învățătoare ne-ar fi așezat căte unul în bancă 7 elevi am fi rămas în picioare?
Am trecut apoi la rezolvarea problemei tot în planul concret, astfel: cei 7 elevi rămași în picioare au completat 7 bănci cu căte doi elevi. Cei patru elevi singuri în bancă i-am grupat căte doi, formănd încă două bănci ocupate cu câte doi elevi. Am completat cele 9 bănci cu câte doi elevi. Deci elevilor este egal cu 9 x 2 =18 elevi.
Am adunat cele 9 bănci ocupate cu cele două libere și am confirmat prin rezultat cele 11 bănci din clasă.
Eficacitatea demersului propus s-a demonstrat prin:
Elevii au dovedit că au înțeles modalitatea de rezolvare a acestui tip de probleme. Revenind la problema inițială toți elevii au reușit să o rezolve individual.
Plecând de la situația concretă analizată, elevii au compus și alte probleme, schimbând „relațiile dintre necunoscute”: ce se înțâmplă dacă elevii se așează câte 3 în bancă, etc.
Etapa finală, evaluativă, a avut loc pe data de 15 mai, în cadrul acesteia aplicându-se proba de evaluare pentru a se stabili nivelul de pregătire al elevilor și modul în care au evoluat de la testele inițiale
Test de evaluare finală
Scrie în ordine descrescătoare toate numerele de două cifre cu diferența cifrelor egală cu 4.
Răspundeți cu adevărat sau fals:
Deînpărțitul este egal cu produsul împărțitorului cu câtul plus restul.
Un factor al înmulțirii este egal cu rezultatul împărțirii dintre
produs și celalalt factor.
Dacă adunăm un număr impar cu un număr par obținem un număr par
Impărțirea este comutativă.
Suma a trei numere pare consecutive este 96. Aflați numerele.
Suma a două numere este egală cu 190, iar diferența lor este 50. Aflați numerele.
Să se afle cele două numere știind că primul număr reprezintă două treimi din celalalt număr iar suma lor este 150.
Se știe că 3 linguri și 11 furculițe costă 39 lei iar 3 linguri și 13 furculițe costă 45 lei. Cât costă o lingură. Dar o furculiță?
Victor a ales un număr; l-a înmulțit cu 5, la produs a adunat 32, suma obținută a împărțit-o la 8 și, din cât a scăzut 12, obținând 2. Ce număr a ales Victor?
Într-un bloc sunt 48 de apartamente cu 3 și 4 camere. Câte apartamente sunt de acelașii fel, dacă în total sunt 172 de camere?
Din 600 kg de grâu se obține 200 kg de făină de calitatea I. Ce cantitate de grâu este necesară pentru a obține 180 kg de făină de aceeasi calitatea ?
Compuneți o problemă după desenul: _____ _____ _____ _____
_____
411 lei
Criterii de apreciere:
C1 efectuarea corectă a operațiilor de calcul într-un context dat;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode Si Procedee Didactice Folosite în Cadrul Etapei Formative (ID: 118205)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
