Metode Si Procedee de Educatie Morala la Elevii din Clasele I Iv

CUPRINS

Cap. I. Conținutul educației morale …………………………………………………………………….pag.4

Cap. II . Metode și procedee de educație morală………………………………………………….pag. 20

Cap III. Cercetare constatativ-ameliorativă…………………………………………………………pag. 45

Cap. IV Interdependența educației morale cu celelalte componente ale educației… pag.57

Concluzii …………………………………………………………………………………………………… pag.63

Anexe………………………………………………………………………………….pag.65

Bibliografie …………………………………………………………………………….pag.80

Cap. I.

CONȚINUTUL EDUCAȚIEI MORALE

Familiarizarea de timpuriu a copilului cu sensul unor noțiuni ca: bine-rău; permis-interzis; minciună-sinceritate; drept-nedrept; cinstit-necinstit etc., reprezintă piatra de temelie a unei conduite morale și civice reale în forma lui ca OM. Educația moralității, a trecerii de la general la particular, de la abstract la concret, presupune asigurarea în prealabil a unor repere pe care să se poată construi caracterul moral. O anumită înțelegere, o minimă informație, o reală motivație, plus un climat favorabil funcționării unei moralități normale sunt condiții obligatorii ale oricarui început. Îmbinarea, acum, a educației morale cu cea civică are și unele particularități specifice. Pe lângă faptul că este vorba despre două aspecte (laturi) complementare, este de reținut și momentul tranziției pe care-l parcurgem și care a adus în prim planul preocupărilor pedagogice „valorile democratice ″ și necesitatea precizării unor noțiuni de înțeles general cum sunt : libertate, independență, toleranță, drepturi și datorii și, mai ales, combaterea și lichidarea unor prejudecăți și opinii greșite legate de religie, naționalitate, rasă, sex, clasă socială etc. Normele morale și juridice, care garantează o conviețuire socială agreabilă și civilizată stau la temelia relațiilor sociale și a exigenței oricărei comunități umane. Aceasta justifică începerea formării unui comportament moral-civic de la vârsta copilăriei și implicarea totală a familiei în realizarea unui asemenea obiectiv important alături de școală.

Organizarea acestor elemente (cunoștințe, tradiții, experiențe etc.) în funcție de exigențele comunității respective, într-un sistem și un program unitar, reprezintă conținutul cncret a procesului de educație, eșalonat pe un număr de ani, în funcție de o serie de criterii (ani de școlarizare, tip de școală, organizații ale tinerilor sau ale unor instituții cultural educative etc.)
Această complementaritate a elementelor de morală cu cele civice, raportate mereu la codul de valori al comunității și asociată cu transformarea lor în modalități de răspuns la solicitările sociale sau în trăsături stabile ale conduitei morale, reprezintă cadrul de bază al întregului proces educativ. Contactul cu normele morale și cu legislația țării trebuie să –l ajute pe tânâr nu numai să le cunoască și să vibreze afectiv la descoperirea lor, ci și să-l determine să opteze și să ia decizii ferme de a le transforma pe cele mai multe, dacă nu pe toate, în calități ale caracterului său moral, în principalele însușiri ale comportamentului și personalității sale. Educației morale îi revine misiunea să ridice valoarea omului, a umanismului și civismului și să facă din fiecare om o valoare supremă. Aceasta înseamnă accentuarea obligațiilor morale și civice, întărirea calităților care definesc profilul moral al unei persoane, ca : demnitate, responsabilitate, solidaritate, încredere, toleranță, respect reciproc, apărarea binelui, a dreptății, a cinstei etc. Educația trebuie să-i ajute fiecărui tânâr, să-și dezvolte conștiința morală, să și-o pună de acord cu faptele, cu exigențele colectivității și cu conștiințele altora.

Educația morală trebuie să se desfășoare în acord cu evoluția morală a individului și cu creșterea exigențelor comunității căreia îi aparține, într-o concordanță deplină.

Procesul formării comportamentului moral-civic nu este simplu, uniliniar, neted, determinat numai de explicarea, înțelegerea și asimilarea noțiunilor și normelor morale. Pe parcursul acestui proces apar obstacole, stagnări, contradicții, generalizări pripite, nedumeriri etc. care se cer prevenite sau învinse. Intervenția oportună și competentă a educatorului este necesară pe parcursul întregii școlarități a unui tânăr. Conștiința morală se dezvoltă unitar, dar inegal sub influența condițiilor existenței sociale. În procesul dezvoltării morale și civice are loc o restructurare continuă a experienței personale sub influența conștientizării acestuia și invers, caracterul conștient se adâncește pe baza unor numeroase fapte sprijinite pe valorile etice ale societății.

Continutul educatiei morale il reprezinta sistemul de valori, principii, trasaturi si semnificatii, convingeri, sentimente, deprinderi si obisnuinte etice de natura umanista, patriotica, de munca, disciplina etc, care se constituie ca factor ce formeaza constiinta si conduita etica, profilul moral al personalitatii.Continutul educatiei morale dezvolta interrelatii active cu societatea, cu caracteristicile si exigentele ei privind formarea profilului etic al personalitatii. Astfel, caracteristicile societatii contemporane, specifice si societatii romanesti, cum sunt: democratia si statul de drept, economia de piața, concurenta loială și cooperarea interna si internationala, libera circulatie a omului in tara si peste hotarele ei, integrarea europeana si mondializarea etc, precum si progresul stiintifico-tehnic, indeosebi informatizarea, aduc modificari si semnificatii noi continutului educatiei morale, cum ar fi: dezvoltarea democratica a moralei si educatiei morale, integrarea de semnificatii si implicatii noi, ca: toleranta, respectul si cooperarea intre oameni, fara nici o discriminare si convietuirea lor in mod demn, civilizat si constructiv; devotament constient, activ si responsabil fata de munca, patrie si popor etc. Odata perfectionat, in baza noilor caracteristici sociale enumerate, continutul educatiei morale poate contribui la perfectionarea unor componente sociale, cum ar fi democratizarea structurilor si a actelor de decizie, respectul fata de putere, perfectionarea legilor, perfectionarea relatiilor sociale, interumane etc.Constiinta si conduita etica, profilul etic al personalitatii, integreaza toate componentele continutului educatiei morale.Continutul educatiei morale cunoaste anumite componente specifice, in interactiune, printre care mentionam: educatia umanista, educatia patriotica, educatia muncii si educatia disciplinei constiente.Se poate observa ca s-a renuntat la unele denumiri formulate complicat, pleonastic, cum au fost educatia in spiritul umanismului, educatia atitudinii fata de munca educatia in spiritul disciplinei etc, folosindu-se, in locul acestora, denumiri mai concise care se considera benefice pentru perfectionarea limbajului pedagogic.

Educația umanistă

Umanismul reprezinta o conceptie (miscare) sociala si culturala europeana, care-si are inceputul in perioada Renasterii (secolul al XIV-lea). El promoveaza ideile de incredere in om si valorile lui, libera dezvoltare a personalitatii si realizarea fericirii omului in timpul vietii. Recunoaste posibilitatile de dezvoltare si perfectionare nelimitate si multidimensionale ale personalitatii umane. Nutreste o conceptie optimista despre om, sustinand ca omul normal poseda astfel de valori si calitati, care demonstreaza ca tot ceea ce s-a produs in lume reprezinta creatii umane. Conceptia optimista a umanismului concorda cu aprecierea elevata a savantului si inventatorului roman H. Coanda, care a afirmat: „Omul ca persoana este un infinit mic, dar prin ceea ce face este infinit de mare".Continutul educatiei umaniste se caracterizeaza printr-o gamă variata de trasaturi si semnificatii:

incredere deosebita in om, in valorile si capacitatile sale;

respect, dragoste si grija fata de om;

respect, dragoste si grija fata de familie, copii, parinti etc, pentru cresterea si educarea copiilor;

respect si grija fata de cei suferinzi, handicapati, in varsta sau aflati in nevoi;

cinste, sinceritate, politete, comportare civilizata etc. in relatiile interumane, cu evitarea oricaror forme de jignire fizica sau morala;

atitudine demna, activa si constienta fata de munca (invatatura), ca instrument productiv, creat si subordonat omului, in folosul lui si al societatii;

respectarea drepturilor omului, in conformitate cu Constitutia si legile tarii, cu Declaratia universala a drepturilor omului si a altor documente internationale asemanatoare;

respectarea opiniilor, parerilor, ideilor exprimate de oameni;

raporturi rationale, echilibrate intre individ si grup, intre interesele individuale si cele publice (generale);

toleranta, respect si convietuire demna, civilizata si constructiva intre romani si persoanele ce apartin minoritatilor nationale, respectandu-se reciproc cultura, limba, traditiile etc;

lupta pentru democratie si pentru respectarea ei in toate imprejurarile vietii individuale si sociale;

asigurarea protectiei minorilor, a ocrotirii sanatatii oamenilor, a protectiei muncii si protectiei si asistentei sociale;

respect, dragoste si convietuire demna, civilizata, intre oamenii de toate varstele – tineri sau batrani; respect, intelegere si cooperare intre generatii, cu evitarea neintelegerilor si tensiunilor artificiale intre generatia tanara si cea varstnica, avandu-se in vedere ca generatia varstnica, printre care si pensionarii, reprezinta pe cei care prin munca au produs bunuri materiale si spirituale, au o experienta valoroasa si o anumita intelepciune, de care beneficiaza generatia tanara, iar generatia tanara reprezinta forta, entuziasmul, potentialul creativ si viitorul societatii;

lupta impotriva oricaror forme de dezumanizare, alienare, nedreptate, favoritism, egoism, subiectivism, acte inumane (distrugeri, crime, violuri, trafic de droguri etc), cu aplicarea insa a constrangerilor pentru cei ce incalca principiile umanismului si a pedepselor pentru cei vinovati, potrivit prevederilor legilor; in acest context, este absolut necesara lupta impotriva dezumanizarii, a degenerarii relatiilor umane sub impulsul egoismului salbatic, pentru a nu se aplica niciodata exprimarea poetului comic latin Plautus (250-l84 i.Hr.) – „homo homini lupus" (omul este lup pentru
om);

aprecierea corecta si obiectiva a muncii si rezultatelor ei, insotita de recompense materiale, financiare (salarii, pensii, ajutoare etc. corespunzatoare) si morale, care sa

ofere placere, satisfactii si un nivel de trai normal si altel.

Contributia potentialului socioeticoeducativ al continutului educatiei umaniste la formarea profilului moral se face prin proiectarea si finalizarea urmatoarelor obiective:

cunoastera continutului educatiei umaniste pe baza de intelegere, a valentelor socioeticoeducative – ca obiectiv cognitiv;

formarea convingerilor si sentimentelor umaniste, in concordanta cu valentele socioeticoeducative ale continutului educatiei umaniste – ca obiectiv cognitiv-formativ-afectiv, care, impreuna cu primul obiectiv, formeaza constiinta umanista;

formarea deprinderilor si obisnuintelor umaniste, corespunzatoare acelorasi valente eticosocioeducative ale continutului educatiei umaniste si in concordanta cu constiinta umanista – ca obiectiv psihomotor, actionai, care formeaza conduita umanistă.

Educatia umanista poate fi realizata prin contributia continuturilor si activitatilor tuturor disciplinelor de invatamant, ale activitatilor didactice si extradidactice, ca si ale celor extrascolare, indeosebi cu caracter social, cum ar fi ajutorarea celor suferinzi, a handicapatilor, a batranilor, a celor aflati in nevoi, a celor vitregiti de calamitati (incendii, cutremure, inundatii etc). Educatia umanista il face pe om mai bun, mai frumos, mai iubitor de oameni, mai civilizat in comportare, mai saritor la inlaturarea necazurilor semenilor, mai devotat muncii, tarii si poporului sau.

Educația patriotică

Conceptele de patrie si patriotism Patria (tara) constituie sistemul de idei, convingeri si sentimente despre mediul geografic, social-economic, cultural, politic etc. in care munceste, traieste si creeaza poporul nostru. Ea cuprinde, de asemenea, limba, obiceiurile, traditiile, datinile, folclorul etc, dezvoltate in convietuirea indelungata (de milenii) a poporului roman, impreuna cu persoanele de alta origine (etnie), care alcatuiesc minoritatile nationale, stabilite pe teritoriul Romaniei, dupa formarea poporului roman recunoscute ca cetateni romani, convietuire realizata prin intelegere, cooperare si activitate constructiva, fara nici o discriminare rasiala, etnica, culturala, religioasa etc.Patriotismul exprima sistemul de idei, valori, convingeri, stari si trairi afective etc, sub forma unui sentiment complex si profund de dragoste si devotament constient si activ fata de patrie si popor, fata de tarditiile si creatiile acestuia.
Ideile despre patrie si popor au un caracter dinamic, putandu-se innoi si integra noi semnificatii eticosocioeducative in conditiile transformarilor din societatea contemporana, asa cum sunt: dezvoltarea democratiei si statului de drept, libera circulatie a cetatenilor, cooperarea dintre tari si popoare, integrarea europeana si chiar mondiala (globalizarea) etc.Aceste transformari nu inlatura insa ideile despre patrie si popor, ideile de patriotism, deoarece ele nu pot si nu-si propun sa duca la migrarea in masa a popoarelor, la schimbarea teritoriilor, la desfiintarea tarilor si popoarelor. Tarile si popoarele vor ramane in continuare pe teritoriile lor actuale, manifestandu-si si principalele caracteristici specifice. Ca atare, ideile de patrie si patriotism, de state nationale, nu s-au demonetizat, ele trebuie in continuare cultivate, desigur avand in vedere si contextul nou al dezvoltarii contemporane a tarilor si popoarelor, a noilor relatii dintre tari si popoare. Pe aceasta baza, educatia patriotica ramane o componenta importanta a educatiei morale, a formarii profilului etic al tuturor cetatenilor ce alcatuiesc poporul roman si locuiesc in Romania, dar si al romanilor ce locuiesc in alte tari, dezvoltand legaturile cu ei, in scopul asigurarii conditiilor pastrarii si folosirii limbii romane, a culturii si traditiilor romanesti etc.
Integrarea europeana si mondializarea sunt fenomene obiective. in contextul circulatiei nestingherite a persoanelor, ele trebuie sa se realizeze intr-un echilibru rational si dinamic intre national si universal, ca o unitate in diversitate. Aceasta presupune pastrarea identitatii si specificului creatiilor si realizarilor popoarelor in toate domeniile si mai ales in cel al culturii, folclorului si traditiilor, care sa se integreze in tezaurul cultural universal si care sa implementeze creatiile si tehnologiile performante in viata tuturor popoarelor, asigurandu-le tuturor progresul si bunastarea la nivelul celui existent in tarile avansate ale lumii. Si educatia trebuie sa se integreze in acest proces obiectiv de europenizare si mondializare, astfel incat nivelul ei, nivelul de pregatire al tinerilor, sa fie relativ asemanatoare cu cel din tarile avansate si aceasta in fiecare tara, asigurandu-se recunoasterea fara discrimnari a diplomelor de studii, astfel incat specialistii care le poseda sa-si poata exercita profesiunea la nivel optim de performanta si eficienta in orice altă țară.

Continutul educatiei patriotice se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi si semnificatii:

dragoste si devotament activ si constient fata de patrie, fata de bogatiile si frumusetile ei, fata de stramosii si eroii ei, fata de popor;

lupta ferma pentru apararea si dezvoltarea statului nostru national, suveran, independent, unitar si indivizibil, chiar cu sacrificiul suprem, daca tara o va cere;

respect fata de Constitutia si legile tarii, fata de institutiile statului nostru;

respect fata de cultura si traditiile, datinile, folclorul poporului nostru etc;

atitudine demna, constienta si activa fata de invatatura, fata de munca, ca instrumente create de om, subordonate lui, dar folositoare dezvoltarii si prosperitatii individuale si generale;

demnitate, mandrie nationala si patriotica, fidelitate fata de tara si popor;

sustinerea realizarilor si a luptei poporului roman pentru democratie, progres social etc, pe plan atat intern, cat si international, pentru o cunoastere veridica a tarii si statului roman, luptand impotriva celor care le denigreaza sau le tradeaza;

in acest context sociopatriotic elevat si complex, specialistii educati de invatamantul romanesc trebuie sa fie puternic legati de destinele tarii si, folosind experienta si tehnologiile avansate din lume, sa ramana in tara, aducandu-si aportul creativ si faptic la rezolvarea problemelor importante, uneori grele, contribuind la progresul tarii si la bunastarea poporului ei, asa cum au facut-o si o fac cei care se mandresc astazi ca au contribuit si au ridicat tarile lor in randul celor dezvoltate si prospere;

sustinerea drepturilor persoanelor ce apartin minoritatilor nationale in conformitate cu standardele europene si internationale, cu respectarea limbii, culturii si traditiilor acestora, precum si toleranta reciproca intre toti cetatenii tarii;

asigurarea drepturilor egale tuturor cetatenilor tarii, fara nici o discriminare, in conformitate cu Constitutia si legile tarii, cu Declaratia universala a drepturilor omului;

cooperare si intelegere egala si reciproca cu tarile si popoarele vecine Romaniei, cu toate tarile si popoarele lumii, pentru bunastarea si prosperitatea lor;

lupta sustinuta pentru pace, pentru prevenirea si inlaturarea conflictelor armate, pentru asigurarea linistii pe planeta noastra;

lupta ferma impotriva manifestarilor de rasism, sovinism, xenofobie, antisemitism, spirit revansard si extremist, impotriva manifestarilor antiromanesti;

educatie ecologica, insotita de actiuni de protectie a mediului natural si psihosocial, de lupta impotriva poluarii lui si altele.

Obiectivele educatiei patriotice: valentele socioetico-educative ale continutului educatiei patriotice se valorifica prin proiectarea si finalizarea urmatoarelor obiective:

cunoasterea pe baza de intelegere a ideilor despre patrie si patriotism, ca obiectiv cognitiv;

formarea convingerilor si sentimentelor patriotice in concordanta cu valentele socioetico-educative ale continutului educatiei patriotice – ca obiectiv cognitiv-formativ-afectiv, care in interactiune cu primul obiectiv formeaza constiinta patriotica;

formarea deprinderilor si obisnuintelor patriotice cu valente si implicatii eticosocioeducative patriotice, concretizate in fapte patriotice – ca obiectiv psiho-motor, actionai, care dezvolta conduita patriotica.

Educarea constiintei si conduitei patriotice se realizeaza prin intermediul disciplinelor de invatamant si al activitatilor didactice, extradidactice, extrascolare si sociale ale tinerilor, cu implicarea tuturor factorilor educativi -familia, scoala, mass-media, unitatile socioeconomice, asociatiile culturale, stiintifice, sportive etc.Procesul educatiei patriotice este necesar sa fie realizat la toate varstele. El incepe cu educarea sentimentului de dragoste fata de familie si casa parinteasca, continua cu sentimentul de dragoste fata de invatatura si scoala si apoi cu dezvoltarea sentimentului fata de munca si profesie, fata de patrie si popor.
O educatie patriotica aleasa, competenta, densa in continuturi eticosocioeducative, realizata in concordanta cu schimbarile produse in viata societatii si a oamenilor, va forma un om care nu va manifesta indiferenta fata de patrie si popor, nu le va denigra (trada) niciodata, nici in situatia unor neajunsuri si greutati. Un om cu astfel de profil moral va lupta pentru inlaturarea neajunsurilor, fiind preocupat de gasirea solutiilor si mijloacelor de dezvoltare a tarii, a prosperitatii ei materiale si spirituale.Educatia patriotica isi poate indeplini obiectivele numai daca contribuie la: dezvoltarea relatiilor multiple cu romanii de peste hotarele Romaniei, cu cei din tara-sora si vecina Moldova si cu cei din diaspora; realizarea unitatii spirituale si de neam a tuturor romanilor si conjugarea constienta si activa a inteligentelor, competentelor si eforturilor lor pentru prosperitatea si prestigiul Romaniei si, respectiv, ale romanilor de pretutindeni.

Educația muncii

Conceptul de munca si relatia omului cu munca.Munca este o componenta a mediului social formata din teorii, actiuni, tehnici, mijloace si deprinderi practice, care are ca finalitate producerea de bunuri materiale si spirituale necesare dezvoltarii si existentei omului si societatii.
In societatea contemporana democratica, bazata pe economia de piata, munca este subordonata omului, omul fiind agentul principal al crearii si perfectionarii muncii, ca un instrument complex teoretico-actional de producere a bunurilor materiale si spirituale in folosul omului si societatii.
Progresul tehnico-stiintific obiectivat in mecanizare,robotizare, automatizare si indeosebi informatizare,creatie a omului, il ajuta sa-si perfectioneze munca, s-o faca mai productivă și să-I aducă tot mai multă plăcere și satisfacție.

Genuri de muncă:

in functie de implicatiile fortelor psihofizice ale omului exista doua genuri de munca:

-manuală;

-intelectuală.

Munca manuala (fizica) este aceea facuta cu mana, cu eforturi fiziceEa cuprinde o serie de indeletniciri din domeniile agricol, industrial, de constructii, de birou, casnice etc. Desi progresul tehnico-stiintific va reduce ponderea muncii manuale (fizice), asa cum s-a aratat, ea se va mai mentine la unele activitati. Munca intelectuala este aceea care apartine mintii, intelectului, intr-o masura importanta. Ea implica antrenarea informatiilor dobandite si a capacitatilor cognitive (intelectuale), asa cum sunt atentia, memoria, gandirea, imaginatia etc. in rezolvarea problemelor, indeplinirea unor activitati profesionale. Ea este specifica anumitor profesii, asa cum sunt cele de inginer, medic, economist, artist, profesor, manager etc. Munca intelectuala va cunoaste o dezvoltare deosebita, datorita progresului telinico-stiintific – mecanizarea, robotizarea, automatizarea, informatizarea etc. Specialistii care lucreaza intr-o masura mare cu mintea alcatuiesc categoria sociala a intelectualitatii.

Este cunoscut ca genul de munca intelectuala nu se instaleaza intr-un „turn de fildes", ci se ancoreaza in realitate, are implicatii practice, contribuie la producerea bunurilor materiale si spirituale. Mai mult, unele profesii imbina nu numai munca intelectuala cu activitatea practica, ci imbina chiar munca intelectuala cu munca manuala, asa cum sunt profesiile din domeniile chimiei, electronicii, artei, agriculturii, constructiilor, activitatilor casnice et

In functie de domeniile sociale se pot evidentia alte genuri conventionale de munca, sunt cele de:

– culturala artistica, stiintifica, economica, industriala, agricola, comerciala, pedagogica, sanitara, juridica, sportiva, politica, diplomatica, manageriala etc. in cadrul acestor genuri de munca se pot regasi si genurile ce implica fortele psihofizice umane – munca manuala (munca fizica) si munca intelectuala, cu implicatii si aplicatii practice.

Pornind de la aprecierea obiectiva ca toate genurile de munca isi au locul si importanta lor in existenta si evolutia societatii, este necesar sa se constientizeze de catre toti factorii de conducere ai societatii ca genul de munca stiintifica, bazata pe cercetare, reprezinta unul dintre genurile cele mai importante de munca, care prin aportul lui creativ poate propulsa efectiv si cu forta diversele domenii sociale, intreaga societate, asa cum s-a intamplat in tarile care astazi sunt denumite, pe drept, dezvoltate. Conditiile bune de cercetare si stimularea materiala si morala a cercetatorilor reprezinta o necesitate a reusitei in domeniul cercetarii stiintifice. Ca urmare a acestor genuri de munca, invatamantul de toate gradele trebuie sa se implice, sa prevada timp, continuturi si activitati adecvate, care sa asigure tinerilor pregatirea pentru genurile de munca prezentate, desigur aceasta facandu-se diferentiat, in functie de calificarea ca personal de executie sau ca personal de specialitate sau de cercetare, realizand totodata si educatia muncii, dobandirea unei atitudini corecte fata de fiecare gen de munca, precum si daruirea deplina pentru genul de munca in care s-a realizat calificarea.

Conținutul educației muncii:

El include urmatoarele trasaturi si semnificatii:

intelegerea rolului si necesitatii invataturii si a muncii sociale pentru om si societate, considerand ca munca este un instrument creat si perfectionat de om. subordonat lui, in folosul lui si al semenilor sai, care contribuie, prin interventia si conducerea lui de catre om, la dezvoltarea oamenilor si societatii prin intermediul bunurilor materiale si spirituale produse (create);

drepturi egale la invatatura, la munca pentru toti cetatenii, fara nici o discriminare;

realizarea unei pregatiri teoretice si practice temeinice, de performanta si eficienta, prin intermediul invataturii (prin studii) a tinerelor generatii;

spirit de independenta, initiativa si creativitate in munca, insotit de dragoste, respect, devotament si responsabilitate fata de munca;

organizarea stiintifica a muncii, insotita de disciplina muncii, a unei discipline liber consimtite, constiente;

protectia, securitatea si igiena muncii;

competitie loiala, cooperare si intr-ajutorare in munca;

fundamentarea stiintifica a muncii, evitand pregatirea mestesugareasca;
– protectia minorilor, in sensul de a nu fi folositi in munci daunatoare sanatatii, moralitatii si dezvoltarii normale

interzicerea muncii fortate;

combaterea fenomenului de indiferenta si neangajare in munca;

lupta impotriva celor ce participa la furtul sau distrugerea produselor muncii, cu aplicarea sanctiunilor (pedepselor) prevazute de lege;

recompensarea materiala, financiara si morala a celor ce obtin rezultate in munca, in functie de calificare, realizari, importanta sociala a muncii etc, urmarindu-se producerea placerii si satisfactia in munca, a sporirii cantitatii si calitatii muncii;

desfasurarea unei munci, inclusiv a invataturii, sustinute si eficace, cu respectarea normelor ergonomice, intre care munca rationala, imbinata cu actiunile compensatorii, indeosebi odihna activa si cu evitarea suprasolicitarilor provocatoare de oboseala accentuata, a stimulentelor nocive, cum sunt alcoolul, drogurile si altele.

Obiectivele educație muncii

Potentialul etico-socio-educativ al continutului educatiei muncii, al trasaturilor si semnificatiilor ei se valorifica prin proiectarea si finalizarea urmatoarelor obeictive:

cunoasterea, pe baza de intelegere, a continutului muncii si educatiei muncii, a valentelor eticosocioeducative, ale trasaturilor si semnificatiilor lor – ca obiectiv cognitiv;

formarea convingerilor si sentimentelor de dragoste si devotament fata de munca, in concordanta cu valentele eticosocioeducative ale continutului educatiei muncii, ale trasaturilor si semnificatiilor lor – ca obiectiv cognitiv-formativ-afectiv, care impreuna cu primul obiectiv formeaza constiinta muncii;

formarea deprinderilor si obisnuintelor de munca, care se valorifica in fapte de munca (materiala si spirituala), in stransa legatura cu valentele eticosocioeducative ale continutului educatiei muncii – ca obiectiv psihomotor, actionai, care formeaza conduita muncii.

Finalizarea obiectivelor educatiei muncii in scoala se face prin toate formele de invatatura (activitati didactice si extradidactice), cat si prin formele de activitate extrascolara, printre care se pot mentiona:

lectii de toate tipurile desfasurate in clasa;

lucrari practice de laborator, atelier etc;

practica de specialitate in unitatile economico-sociale de profil;

consultatii si meditatii, vizite si excursii didactice;

studiul individual;

activitati in cercuri pe obiecte sau cercuri tehnico-stiintifice;

activitati in cluburi cultural-artistice, sportive;

concursuri profesionale si alte genuri de competitii scolare s.a.

O educatie a muncii, facuta cu competenta, cu continuturi cognitive, actionale si afective dense, elevate, moderne, legate de o pregatire generala si profesionala temeinica a tinerilor, de formare multidimensionala a personalitatii lui, in care au fost prezente eforturile psihofizice constiente, active, responsabile si eficiente ale elevilor (studentilor) aduce in profilul moral al acestora o componenta de mare importanta, care va duce la constientizarea ideii ca tot ceea ce a produs si a acumulat omenirea, toata cultura materiala si spirituala, reprezinta rezultatul muncii omului si ca fara munca, subordonata omului si condusa de acesta, nu se poate realiza dezvoltarea si prosperitatea omului si a societatii.

Educația disciplinei conștiente

Disciplina, in general, reprezinta un sistem de norme, reguli, dispozitii, obiceiuri de comportare si ordine care reglementeaza buna organizare si eficienta vietii, activitatii si convietuirii oamenilor.Disciplina are un caracter obiectiv, necesar si pozitiv, ea fiind integrata in mod organizat vietii, activitatii si convietuirii oamenilor; viata, activitatea si convietuirea umana exista si actioneaza eficace numai in conditii de disciplina, fiindu-i inadecvata si ineficienta indisciplina, care are caracteristici negative (distructive) ca: dezorganizarea, dezordinea, haosul, anarhia, liberul arbitru (bunul plac) etc. Disciplina umana nu poate si nu trebuie sa aiba un caracter mecanic, un caracter fortDisciplina umana trebuie sa fie o disciplina liber consimtita, de bunavoie, bazata pe intelegerea necesitatii respectarii normelor de ordine, bazata pe convingeri, adica o disciplina constienta.Disciplina este necesara tuturor domeniilor sociale. Privind sintetic acest adevar, se poate aprecia ca exista trei mari genuri de disciplina;

disciplina sociala – specifica intregii societati;

disciplina muncii – specifica tuturor locurilor de munca si tuturor profesiunilor;

disciplina scolara – specifica tuturor institutiilor de invatamant si activitatilor instructiv-educative.

Continuturile acestor genuri de disciplina – mai ales cele ale disciplinei muncii sunt cuprinse in documente oficiale, indeosebi in Regulamentele de ordine interioara. Continutul disciplinei scolare este cuprins in Regulamentele scolare si universitare (Carta universitara).
Anumite norme, dispozitii etc, indeosebi de disciplina sociala, sunt cuprinse in anumite coduri, asa cum sunt: Codul familiei, Codul civil. Codul penal etc, precum si anumite legi specifice diferitelor domenii sociale.

Continutul educatiei disciplinei constiente include urmatoarele trasaturi si semnificatii:

intelegerea importantei si necesitatii respectarii de bunavoie, liber consimtit a disciplinei, in spiritul „libertatii ca necesitate inteleasa";

intelegera normelor de ordine ca pe o disciplina interioara, bazata pe convingeri, mobiluri intrinseci si trairi afective superioare, care produc placere si satisfactie;

dezvoltarea spiritului de organizare si ordine intelese in viata, munca, inclusiv in invatatura si in convietuirea oamenilor, a tinerilor;

asigurarea unui caracter umanist si optimist disciplinei constiente, a carei respectare sa se bazeze in cea mai mare masura pe cerinte de disciplina pozitive si in mai mica masura pe interdictii;

disciplina egala pentru toti cetatenii tarii, fara nici o discriminare;
– respectarea disciplinei sa fie urmata de evaluare etica pozitiva, sub forma de aprobare, cu toate formele ei;

incalcarea normelor de disciplina sa fie urmata de evaluare etica negativa, sub forma de dezaprobare, cu toate formele prevazute de regulamentele de ordine interioara, ca atare si de regulamentele scolare;

combaterea oricaror forme de indisciplina (anarhie, haos, dezordine etc), urmate la nevoie (in caz de vinovatie verificata) de sanctiuni, aplicate conform regulamentelor de ordine interioara (scolare);

evitarea jignirilor fizice si morale;

respingerea ordinelor, dispozitiilor, interdictiilor etc. ilogice, absurde, inumane;

interzicerea pedepselor corporale (a bataii etc.) in scoli, conform legii;

punctualitate, operativitate si initiativa creatoare in respectarea disciplinei;

regim de viata si munca (invatatura) organizat, ordonat si rational;

conceperea si respectarea disciplinei ca ideal, mijloc si rezultat al educatiei morale si altele.

Daca o educatie umanista nu trebuie sa se bazeze pe dispozitii, ordine, interdictii si constrangeri ilogice si inumane, precum pedepsele corporale (bataile etc), tot atat de necesar este ca ea sa nu admita stari de indiferenta si de expectativa fata de nici un fel de incalcari, mai ales voite si constiente, ale normelor disciplinare, ale eticii demne si civilizate. in contextul in care s-au folosit cu grija strategiile educatiei umaniste si cei educati, indiferent de varsta, nu s-au straduit sa recepteze si sa inteleaga mesajul educational umanist, atunci in mod firesc si fara rezerve apar ca necesare si strategiile educationale de constrangere, chiar dispozitiile, ordinele, interdictiile si, la nevoie, sanctiunile. O astfel de ipostaza educationala, in mod firesc nedorita, adesea „dureroasa", are nevoie de cateva amendamente si anume: sa elimine orice jigniri fizice sau morale; sa fie pe cat este posibil constientizata; sa se diminueze aplicarea lor sau chiar sa fie inlaturate, in cazul in care ele au avut efect educational pozitiv, iar continuarea actului si relatiile educationale sa se desfasoare ca si cum constrangerile n-au existat. Daca nu s-ar proceda asa, educatia unei generatii ar putea da gres sau s-ar realiza la cote minime.
in scoala de toate gradele, ca de altfel in intreaga viata sociala, disciplina constienta are indisolubile legaturi cu democratia si libertatea. in acest context, democratia si libertatea nu presupun, in nici o situatie, indisciplina, incalcarea regulilor scolare si de convietuire sociala, absenta de la ore, dezinteres fata de invatatura, comportare necivilizata in familie, in scoala sau societate. Din contra, daca sunt intelese, ele presupun, fara nici o indoiala, respectarea regulilor scolare si de convietuire sociala, prezenta la orele didactice, interes si eforturi fata de invatatura si comportare civilizata, demna in scoala, familie si in societate. Continutul educatiei disciplinei constiente poate fi valorificat prin proiectarea si finalizarea urmatoarelor obiective:

cunoasterea, pe baza de intelegere, a continutului educatiei disciplinei constiente, a valentelor socioetico-educative a trasaturilor si semnificatiilor ei -ca obiectiv cognitiv;

formarea convingerilor si sentimentelor de disciplina constienta, in
concordanta cu valentele socioetico-educative ale continutului educatiei disciplinei constiente – ca obiectiv cognitiv-formativ-afectiv, care in interactiune cu primul obiectiv formeaza constiinta disciplinata;

formarea deprinderilor si obisnuintelor de disciplina constienta, in concordanta cu convingerile si sentimentele de disciplina constienta, ca obiectiv psihomotor, actionai, care formeaza conduita disciplinata;

formarea autodisciplinei constiente, insotita de capacitati de autoevaluare si autoreglaj etic, ca obiectiv superior complex al constiintei si conduitei disciplinate.
„O scoala (orice institutie, intreaga societate – am adauga noi, I.B.) fara disciplina – spunea J.A. Comenius-Komensky inca in secolul al XVII-lea – este ca o moara fara apa1" (Didactica magna, E.D.P., 1970, p. 129), adica nu poate functiona, nu-si poate indeplini misiunea. Desigur, pentru ca disciplina sa dea roade cat mai bune, ea trebuie sa fie, fara nici o indoiala, constienta.

Ca si celelalte componente ale educatiei morale, educarea disciplinei constiente se realizeaza in cadrul tuturor activitatilor didactice, extradidactice si extrascolare, cu implicarea tuturor factorilor educative .Omul caracterizat de o disciplina constienta isi desfasoara viata, activitatea si comportarea in mod liber, de buna voie, fiind capabil sa invinga greutatile, respectarea normelor de disciplina aducandu-i placere si satisfactie.

Componentele continutului educatiei morale se afla in interactiune, toate contribuind la educarea constiintei si conduitei morale, la formarea profilului moral al personalitatii oamenilor, care isi vor aduce, fara indoiala, o contributie insemnata la dezvoltarea si prosperitatea societatii, a patriei si poporului nostru. Conținutul educației morale de la Jean Piaget , așa cum reiese din lucrarea Judecata morală la copil este evidențiat prin formarea- dezvoltarea conștiinței morale , care se face acționând dirijat asupra mai multor înțelegeri construite: convingeri morale, aspirații morale, idei și concepții morale , sentimente și atitudini morale , aspirații morale.

Dezvoltarea individului prin învățare înseamnă asimilarea de noi cunoștințe valabile și în existența morală.

Cap II. METODE ȘI PROCEDEE DE EDUCAȚIE MORALĂ

Metodele de educație morala sunt căi (modalități) specifice de cunoastere a principiilor (etice) si de formare a constiinței morale (cunoștințe, convingeri și sentimente morale), precum și de transpunerea lor în practică, sub forma conduitei morale (priceperi, deprinderi și obișnuințe morale).
Metodele de educație morală se fundamentează pe principiile de educație morală. Ele au un specific al lor determinat de domeniul etic, dar sunt în interacțiune cu metodele de instrucție, cu cele didactice. Metodele de educație morală au, în primul rând, un rol educativ-formativ, constructiv, de formare nemijlocită a unei conștiințe și conduite etice demne, civilizate. Ele au, însă, un rol educativ preventiv și combativ, în sensul că urmăresc să preîntâmpine apariția și manifestarea unei conduite nedemne, necivilizate și respectiv, de combatere, de înlăturare a unei conduite nedemne, necivilizate.

Tendința didacticii actuale este de a centra activitatea educaționalӑ asupra copilului, dar educația nu trebuie sӑ porneascӑ de la copil, ci de la cadrul didactic. Aceastӑ afirmație se verificӑ mai ales ȋn cazul formӑrii simțului moral la elevi.Nimeni nu poate sӑ conteste faptul cӑ ceea ce reprezintӑ cadrul didactic, ceea ce vede, simte și crede, personalitatea sa, caracterul sӑu, sunt componențe esențiale cu rol decisiv ȋn formarea complexӑ a personalitӑții copiilor. Profesorul trebuie sӑ reprezinte mult mai mult decȃt un instrument al ȋnvӑțӑrii sau un dozator al informației, „el este ȋnsuși sufletul educației”. Pasiunea cadrului didactic pentru ceea ce predӑ și pentru profesia ȋn sine, este cea care, ȋn ultimӑ instanțӑ, va stȃrni interesul copiilor pentru ceea ce li se transmite.

Universul copilӑriei ȋnseamnӑ veselie, seninӑtate, de multe ori inconștiențӑ, imaginație debordantӑ, credința cӑ totul este posibil. Ȋn viziunea lor, lumea ȋnconjurӑtoare este un imens parc de distracții. De ce sӑ-i dezamӑgim și sӑ le prezentӑm lumea altfel decȃt o vӑd ei? De ce sӑ nu lӑsӑm deoparte prejudecӑțile, comoditӑțile și clișeele și sӑ intrӑm noi, cei mari, ȋn lumea lor, prezentȃndu-le conținutul curricular și formativ ȋntr-un mod inedit, care sӑ-i ȋncȃnte?

Pedepsele tradiționale (pus la colț, izolarea, umilirea publicӑ, rușinea, denigrarea, privarea, etichetarea cu buline negre, etc.) aplicate ȋn grӑdinițe și școli, au rezultate nule. Cercetӑri recente efectuate ȋn acest domeniu aratӑ cӑ pedepsele nu contribuie ȋn mod decisiv la schimbarea pozitivӑ durabilӑ a comportamentelor nedorite, nu-și aduc contribuția la formarea factorilor declanșatori ai comportamentelor (atitudini, obișnuințe, convingeri și trӑsӑturi de caracter).

Morala tradițională cuprinde norme de comportare, bine fundamentate și "cerute" de înțelepciunea poporului. Ca și alte forme ale conștiinței sociale – religia, știința, arta, filozofia – morala este condiționată și determinată de existența și condițiile de viață ale omului, reflectate în creația populară orală. Educația tradițională este un izvor inepuizabil de idei și conținut educativ acumulate pe parcursul secolelor. Elementul etic al activității educaționale trebuie considerat un tot unitar înglobînd conștiința, comportamentul și convingerile morale ale personalității. Prin urmare, multitudinea conținuturilor educației morale, în general, și a formării convingerilor morale, în particular, poate fi pusă în evidență prin raportarea acestora la principiile moralei universale și naționale.

Sarcina fundamentală a familiei și a școlii (la etapa ei de modernizare) rămîne a fi formarea conștiinței și comportamentului moral, consolidarea convingerilor etice, cultivarea valorilor culturale ale poporului.

„O conditie deosebit de importanta in formarea morala a prescolarului, este necesitatea realizarii unei stranse legaturi intre reprezentarile si sentimentele morale, pe de o parte, si deprinderile si actiunile morale, pe de alta parte. Este necesar, prin urmare, ca tot ceea ce-si insuseste copilul sa fie trecut prin activitatea lui, sa fie obiectul prelucrarii lui active.”1

În baza principiilor și a conținutului educației morale tradiționale sînt concretizate și modalitățile de realizare a acestui potențial în contextul pedagogiei populare la ora actuală, ținîndu-se cont de asigurarea unității dintre educația morală, intelectuală, estetică și fizică a copiilor și tinerilor.

Prin educație morală înțelegem modul de influență a adulților asupra copiilor, prin care aceștia își formează noțiunile, sentimentele, convingerile, obișnuințele de conduită morală. Deși metodele de educație trebuie deosebite de mijloacele de educație, cu care se află într-un raport de interdependență, uneori se pierde hotarul dintre metodă și mijloc.

Printre mijloacele de educație se numără, pe de o parte, diferite forme de activitate (jocurile, munca, învățătura ș. a.), iar pe de altă parte, totalitatea mijloacelor din folclor (numărătorile, ghicitorile, proverbele, zicătorile, cîntecele, basmele, poveștile, legendele, baladele, doinele, tradițiile etc.). Educația morală se caracterizează prin multilateralitatea conținutului, printr-o bogăție spirituală deosebită.

Metoda educației morale, în procesul de lucru, se divizează în elementele ei componente, care se numesc procedee de educație, în raport cu metodele, acestea au un caracter special și de subordonare.

Dupa varsta de 3 ani copilul devine obiectul unor influente educative complexe. Campul acestor influente, mai ales pentru copiii care frecventeaza gradinita, isi largeste mult aria. Posibilitatea de comunicare cu educatoarea, cu copiii, il pun in contact cu un mediu natural mai nuantat, cu relatii sociale care influenteaza toate aspectele dezvoltarii prescolarului: perceptia, memoria, imaginatia, gandirea, sentimentele, interesele, vointa. Caracterul colectiv al activitatii copilului in gradinita permite stabilirea de relatii sociale intre copii, trairea unei game bogate de stari afective, dezvoltarea stapanirii de sine si a curajului, a initiativei.

„Pe parcursul varstei copilariei mijlocii se poate observa o crestere a capacitatii de a transpune rapid si coerent in joc elemente ale realitatii: roluri, conduite, atitudini…de a prelucra si reflecta cu o mare profunzime si in contexte ludice diverse, jocuri cu subiect si roluri, aspecte mai ample ale mediului inconjurator.” Unii psihologi au denumit perioada cuprinsa intre 3 si 6 ani, perioada „de ce”-urilor, tinand seama de numarul impresionant de intrebari pe care copilul il adreseaza adultilor. Dezvoltarea afectiva a copilului se realizeaza concomitent cu cea cognitiva si cu relatiile sociale.

Relatiile cu grupa de copii potenteaza unele trairi afective si exercita influente inhibatorii asupra altora. Acestea se reflecta si in comportarea prescolarului, comportare determinata din ce in ce mai mult, nu de dorinte imediate, trecatoare, ci de realizarea unor scopuri mai indepartate. Normele de comportare si le insuseste mai ales de la adulti. El le accepta pe baza respectului pe care-l are fata de adult. Jean Piaget a numit acest respect „unilateral”, considerand ca „…pe el se construieste o morala a ascultarii.”2 Tot de la adult accepta prescolarul si criteriile de apreciere a faptelor sale si a conduitei, in general. In familie copiii isi formeaza notiuni si sentimente morale, corecte sau mai putin corecte. Este menirea gradinitei de a le corecta, imbogati, nuanta.

Educarea tinerilor în spiritul înaltei moralități este posibilă doar într-o comunitate sănătoasă. Iată de ce este important ca principalele caracteristici ale personalității să fie formate în școala contemporană, sistematic și consecutiv, pe primul loc fiind plasate exigența față de sine și disciplina conștientă, care duc la democratizarea și îmbunătățirea relațiilor dintre oameni.

Procesul de formare a sentimentului moral trebuie să implice un "algoritm" argumentat, judicios, să ia în considerație particularitățile individuale și de vîrstă ale copiilor.

Cercetările psihologilor și practica pedagogică demonstrează că educarea deprinderilor morale și transformarea lor în calități constante ale personalității sînt posibile numai prin prezența, la cel educat, a motivelor corespunzătoare de comportament. Atitudinile pozitive, create în baza anumitor norme de conduită, trebuie să evolueze în calități de personalitate, ceea ce depinde, în mare măsură, și de motivația elevului.

Formarea unui comportament moral pretinde o metodologie și o strategie complexă , variată , dinamică și adecvată numeroaselor componente care trebuie formate și dezvoltate. Integrarea metodelor și procedeelor utilizate într-un sistem , articularea lor într-o metodologie flexibilă , adaptabilă diverselor situații în care se găsește cadrul didactic și elevul prezintă o oarecare dificultate .

Principalele metode care stau la îndemâna oricărui cadru didactic sunt: explicația morală , convorbirea morală, dezbaterile morale , studiul de caz, exemplul , exercițiul moral, , aprecierea

și sancționarea, aprobarea sau dezaprobarea .

Domeniul educației morale este delicat și d aceea este nevoie de multă competență și artă pentru a soluționa diferitele probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Acest lucru presupune alegerea de către cadru didactic cu multă măiestrie fiecare procedeu sau metodă care-i pot oferi șansele cele mai mari de succes. Exemplul personal al cadrului didactic trebuie să însoțească permanent toate activitățile sale. Cadrul organizatoric al educației morale are valențe formative importante în cazul în care știm să utilizăm metodele cu multă abilitate. Acțiunile educative trebui desfășurate în mod organizat și sistematic , având rolul de a valorifica toate influențele care se exercită în mod organizat asupra copilului. Folosind metodele cele mai adecvate se urmărește „construirea conștientă a personalității morale a copilului în concordanță cu imperativele moralei societății”.

Nici un copil nu se naste sincer, sociabil, conștiincios, harnic etc., ci toate acestea se dob ândesc in cursul procesului educational. Copilul nu este „tabula rasa” la nastere, ci el aduce cu sine o dispozitie generala de a-si forma cele mai diverse atitudini in functie de experientele pe care le va avea. Formarea trasaturilor morale este in stransa legatura cu experienta personala si sociala pe care copilul aacumulat-o de la nastere si in cursul intregii sale vieti, in familie, in gradinita, in scoala etc. Cu cat se exercita o influenta mai timpurie asupra copilului, cu atat se formeaza mai repede si se intiparesc mai adanc atitudini pozitive sau negative fata de persoane, situatii, evenimente. „Datorita plasticitatii sistemului sau nervos, pe de o parte, si lipsei de maturitate, pe de alta parte, copilul este foarte receptiv la influentele externe pe care si le insuseste, determinand atitudini proprii, mai ales ca lumea in care traieste are, pentru el, un pronuntat caracter emotional.”.

Edificarea profilului moral în viziune populară angajează sensul bio-psiho-social și pedagogic al moralei plasate într-un cîmp pedagogic deschis, respectînd următoarele principii:

principiul corespondenței dintre știința pedagogică și educația tradițională a moralității;

principiul valorificării resurselor și disponibilităților pozitive ale personalității umane, în vederea eliminării celor negative;

principiul unității și continuității axiologice între toate formele, modalitățile, mijloacele și factorii etnopedagogiei în proiectarea și realizarea educației morale;

principiul diferențierii educației morale (în raport de funcția culturală a acesteia are o pondere specifică în cadrul activității de formare a personalității).

În perspectiva pedagogică, educația morală vizează formarea și dezvoltarea personalității umane, proiectată și realizată la nivel teoretic și practicținând seama de stadiile de dezvoltare a copilului și puterea sa de receptare a noțiunilor și înțelegere a acestora.

Experiența pedagogică arată că, în general, copilul preșcolar este incapabil să-și regleze comportamentul social în afara aplicării ,,automate” a consemnurile indicate de către adulți. Regula pe care și-o însușește copilul rămâne în perioada de început exterioară conștiinței lui, fiind reprezentată ca ceva peste care nu se poate trece, din moment ce există ca atare.

Ceea ce spune adultul este just prin simplul fapt că este spus de adult. Acest mod caracteristic de a-și reprezenta regulile a fost denumit ,,realism moral” pe care J. Piaget îl definește prin ,,tendința copilului de a considera trebuințele și valorile cărora li se raportează ca existând în sine, independent de conștiință, și impunându-se obligatoriu, oricare ar fi circumstanțele în care este angajat individul”. Ceea ce caracterizează așadar, moralitatea copilului este existența unei permanente discrepanțe între practica regulii și conștientizarea ei. Practica regulii precede conștientizarea ei, constituind totodată o etapă obligatorie în interiorizarea unei reguli morale. Încă de la vârsta de trei ani, prin felul în care acționează (practica regulii) copilul poate da iluzia observatorului că și-a interiorizat o serie de reprezentări și reguli morale (salută, semnalează faptele urâte ale altor copii…).

În realitate, aceste reguli care determină comportamentul său, atunci când este vorba de modul în care el le reprezintă, îi apar ca niște simple cerințe de comportament, impuse de adulți (“harnic înseamnă să aranjeze jucăriile în ordine, să îndeplinească unele sarcini în familie, să-și facă temele…”). Din această practică a regulii, pe măsura lărgirii ei, vor rezulta, treptat, reprezentări morale adecvate. Procesul de formare a reprezentărilor morale este oarecum similar procesului de geneză a acțiunilor mintale în general. El ne apare ca un proces de depășire a experienței empirice concrete, care se realizează, în esență, prin interiorizarea acțiunilor concrete, efective sub formă de imagini mintale.

Astfel, formarea reprezentărilor morale nu ne mai apare ca simplu rezultat al unui proces de ,,întipărire” în memoria copilului a unor situații și comportamente la care se atașează calificativul de ,,bine”, ,,rău”, ,,harnic” etc., date de către adult, ci ne apare ca rezultat al unui proces de ridicare treptată a copilului de la posibilitatea de a acționa doar în plan concret, la posibilitatea de a reconstrui o suită de acțiuni pe plan mintal.  Părintele care este preocupat de obligația pe care o are față de copilul lui, trebuie să-i dea pe lângă educația mintală și una morală. Educația morală trebuie să urmarească obiectivul de a forma la copil un fel de a fi care să-i dea o tărie sufletească, ce-l va determina să adopte o comportare onorabilă în familie, la școală, printre prieteni și în societate. Acest comportament moral se poate eticheta cu denumirea de conștiință socială superioară.

Formarea conștiinței morale naște sentimentul datoriei, sentimentul de cinste și coeziune între membrii familiei. Copilul educat, moralmente trebuie să-și dezvolte psihicul prin realizari corecte, în plan moral. Educația morală nu se limitează doar la străduința de a avea un copil cu idei juste și umanitare. Copilul nu trebuie instruit doar să cunoască sentimentele morale, ci trebuie să le aplice în viața socială. Inainte de etapa de preșcolar, copilul nu este copt pentru a primi o educatie morală. Când copilul atinge vârsta de cinci-șase ani, el încă nu poate fi influențat de observații și discursuri despre morală. Treptat, devine un observator care privește și interpretează purtările părinților. Cum la copii spiritul de imitație este foarte dezvoltat, ei trebuie să vadă la părinții lor exemple demne de imitat.

Exemplele de moralitate sunt necesare copilului în viața preșcolară și cea școlară, pentru ca la evoluția lui psihică să se poată adăuga elemente noi peste construcția lui veche. Este nevoie ca părinții să-l influențeze, să-l dirijeze, și să-i micșoreze grijile. Desigur că un copil nu trebuie să-și însușească ad literam, tot ce-au realizat pe plan psiho-moral înaintașii lui. Trebuie însă, sub influența împrejurărilor exterioare, sub influența educației familiale și culturii căpătate în școală, prin propria experiență să-și formeze personalitatea morală. El nu poate fi doar un rob al influențelor. În judecarea lor, copilul trebuie să aibă un rol activ. El trebuie să se ridice mereu pe noi trepte și să stabilească aprecieri și relații cu lumea înconjurătoare.

Fiind educat asupra modului în care un copil învață cum să se comporte cu membrii familiei, el va învăța cum să se comporte și cu alți oameni din colectivul cu care vine în contact. Toate sentimentele și cunoștințele însușite se leagă în mod armonios. În evoluția psihică a copilului trebuie să se simtă munca educativă a părinților și a cadrelor didactice, mai apoi. Treptat, el trebuie să ajungă la o oarecare independență de gândire și simțire. La vârsta școlară intrând în contact cu alți copii și profesori, el capătă noi obligații sociale. Tatăl trebuie să aibă o voință care să nu fie nici impulsivă, nici slabă. El nu trebuie niciodată să amenințe fără temei. El trebuie să aibă o atitudine constantă. Părinții care nu au aceeași atitudine în aceleași împrejurări, pierd autoritatea morală în fața copiilor. Prietenia cu copiii este prielnică educației morale. Câteodată, un părinte crede că un copil trebuie să-și facă singur o brumă de experiență de viață. Nu e rău, dar să nu încalce principiile morale ale vieții. Copilul, pentru a stabili legături prietenești cu alți copii, nu trebuie să trăiască izolat, ci într-un colectiv. Astfel copii cu  personalități diferite se întâlnesc și uneori se înfruntă, se ciocnesc sau își găsesc puncte comune. Morala cere unui copil să fie corect, cinstit, amabil și adaptabil la mediul său social. Sentimentul tovărășiei trebuie încurajat. Elevul (copilul) trebuie să fie conștient că între viața lui particulară și cea socială este o legătură strânsă.  Este necesar să i se cultive copilului atașamentul față de ceilalți. Pentru a fi capabil să interacționeze cu ceilalți, este necesar nu doar de supraviețuire, ci să trăiască într-un mod care să îi asigure fericirea și mulțumirea că este respectat de ceilalți. Este important a-l învăța pe copil valoarea relațiilor interumane și importanța interacționării cu ceilalți. Părinții trebuie să le prezinte copiilor avantajele vieții de familie și dorința de a avea, la vârsta potrivită și ei una. Băieții și fetele trebuie să beneficieze de o educație care să le permită să înțeleagă importanța sentimentului de iubire.

Prin sentimentele pe care le transmit acestora părinții, copiii vor învăța să simtă, la rândul lor, emoțiile. Nu doar părinții trebuie să aibă grijă de copil, acesta trebuie să fie lăsat să își manifeste propria grija față de ei. Permițând tânărului să ofere, acesta va învăța să aprecieze ceea ce i se oferă. Nu există părinți perfecți, așa cum nu există copii perfecți. În fiecare interacțiune a noastră cu ceilalți putem adopta o atitudine greșită. Căutarea unui echilibru și încercarea de a fi cât mai buni în ceea ce facem, ne poate asigura succesul în educația copilului, părinți sau cadre didactice.. Uneori, din necunoaștere, din lipsă de experiență, părinții adoptă stiluri greșite de dezvoltare a sentimentelor în cadrul familiei. O greșeală a părinților poate fi ignorarea completă a sentimentelor copiilor.

Unii părinți tratează supărarea copilului ca fiind lipsită de importanță sau ca pe un deranj. Acești părinți așteaptă ca supărarea copiilor să treacă de la sine, în loc să folosească evenimentul pentru a se apropia de copiii lor și a-i ajuta să-și înțeleagă sentimentele. Există părinți care sunt controlați de sentimentele copiilor lor. Aceștia cred că orice reacție a copilului lor este bună, chiar bătutul din picioare sau țipetele. Ei nu-l ajută să găsească un răspuns eficient într-o situație grea. Îi fac cadouri sau promisiuni ca să-l împace și să-l bucure pe copil. Acest mod de a acționa este și mai evident, în situația copiilor bolnavi sau cu handicap. Părinții acestor copii, copleșiți de milă, se comportă greșit, provocând mai multe probleme pentru că nu-i ajută pe copii să înțeleagă și să accepte starea de fapt.

In al doilea rând, ei le facilitează totul, lipsindu-i de orice responsabilitate, care, în realitate, le-ar aduce bucurie și încredere în potențialul lor de a acționa, de a fi eficienți pentru ei și pentru alții. Alți părinți nu dau nicio importanță exprimării de către copii a sentimentelor pe care le nutresc. Acest gen de părinți nu-i permit copilului să-și arate supărarea deloc, ba chiar pedepsesc cea mai mică manifestare a ei. Când copilul vrea să le comunice punctul lui de vedere, ei îi spun: ,,Nu mă contrazice!” Se pot face confuzii privind morala. Putem porni  de la premisa că în societatea noastră nu există o reprezentare clară a ideii de morală. Pe de o parte, există tendința de ,,personalizare” a moralei, în sensul că aceasta depinde de opțiunea individului și de modul în care el se raportează la un fapt. Termenul ,,relativism”, folosit adesea pentru a descrie această tendință, nu este cel mai adecvat. Pe de altă parte, se manifestă din ce în ce mai des tendința de a folosi termeni din limbajul eticii în viața publică. Pentru unii oameni este limpede că educația morală și educația pentru cetățenie sunt foarte strâns legate, în timp ce alții vor discuta despre educația pentru cetățenie independent de orice subiect aparținând moralei. Pentru aceștia din urmă, dacă educația morală ar trebui să fie până la urmă inclusă în curriculum, locul ei ar fi într-un domeniu care pune în discuție probleme legate de opțiunea individuală și de stilul de viață, nu probleme legate de cetățenie.. În unele privințe cetățenia presupune împărtășirea unor valori și, de asemenea, presupune că noi înțelegem, tolerăm și, eventual, susținem valori diferite.

Nu putem spune, cel puțin nu înaintea interpretărilor ulterioare, că printre valorile în cauză nu sunt incluse și unele morale. Educația al cărei scop îl constituie un cetățean educat nu poate ignora aceste diferențe. Înseamnă că educația pentru cetățenie ar trebui să considere morala, în mod explicit, ca un subiect de dezbatere și din moment ce există puncte de vedere diferite, morala ca opțiune personală, ca fiind dată de la Dumnezeu, ca fiind o convenție socială, acestea trebuie discutate. 

Educația morală include o serie de metode didactice cât si unele metode și procedee specifice. Ele sint grupate în trei mari categorii :

Metode de formare a conștiinței morale .

Metode de formare a conduitei morale.

Metode auxiliare care servesc în aceeași măsură la formarea conștiiței morale, conduitei morale precum și la aprecierea nivelului de realizare a acestora.

Metode de formare a conștiinței morale. Prin aceste metode se realizeaza instruirea morală ( adică interiorizarea componentelor sociale morale, normele, regulile etc); se grupează la rândul lor tot in trei categorii :

metode expozitive (care includ povestirea morală, explicația morală, conferința cu tematica morală, referate pe teme etice.);

metode dialogate care includ convorbirea morală, disputele morale, dezbaterile morale ,

metode demonstrative care includ exemplul moral și analiza biografiilor oamenilor de seama.

2. Metode de formare a conduitei morale = se umărește acumularea de către elevi a unor experiențe pozitive și formarea unui comportament moral. Utilizarea acestor metode ajută la formarea și consolidarea unor obișnuințe morale, trăsături de caracter, motivație adecvată.

Se foloseste exercițiul moral ( care se referă la deprindere, automatism și poate fi practicat încă din stadiul realismului moral).

Crearea unor situații educaționale ;

Metoda asumării de roluri;

Organizarea activității social- obstești;

Metoda întrecerilor.

3.Metode auxiliare :

metoda aprobarii ( recompensa, întărirea pozitivă);

metoda dezaprobării ( întărire negativă, pedeapsa ).

Metodele și procedeele de educație morală sunt strâns legate între ele și se pot succeda în diferite situații ale educației tradiționale.

povestirea moralӑ ;

explicația moralӑ ;

dialogul pe teme morale ;

convorbirea eticӑ ;

exemplul ;

analiza de caz ;

exercițiul moral ;

metode de apreciere a cunoștintelor și conduitei moral-civice .

Realizarea sarcinilor educației morale în pedagogia populară cere nu doar utilizarea unor metode izolate, ci aplicarea unui sistem de metode și procedee variate și adecvate scopului urmărit.

Povestirea morală – constă în relatarea într-o formă accesibilă și atractivă aunor întâmplări și fapte reale sau imaginare cu semnificație morală. Prin folosirea unui limbaj plastic-intuitiv a unor procedee artistice sau dramatice , a unui material intuitive adecvat , copilul este transpus într-un mod de viață care-l ajută să înțeleagă sensul unor norme sau reguli morale.

Un astfel de povestire ar putea fi utilizată ca subiect de dezbatere: Anexa nr. 1

Explicația morală. Cu ajutorul acesteia putem dezvălui conținutul, sensul și necesitatea respectării unei valori, norme sau reguli morale. Realizată cu ajutorul limbajului, ea implică două funcții principale: informativă și stimulativă. Prima constă în conștientizarea sensului unei cerințe morale externe, relevîndu-i note definitorii sau îmbogățindu-i conținutul cu noi aspecte. Aceeași conștientizare se produce și în funcție de experiența elevului, explicația folosindu-se cu precădere atunci cînd aceasta este mai redusă sau inexistentă, ea avînd menirea să conducă la recunoașterea și înțelegerea adevărului moral. Cea de-a doua funcție, stimulativă, constă în suscitarea componentei afective, datorită forței argumentative a limbajului ca instrument de comunicare. Atunci cînd argumentarea verbală este întregită cu materiale și fapte concrete, funcția stimulativă a explicației se amplifică.

Principiile și metodele educaționale sunt aplicate în practică adecvat vîrstei copilului și situațiilor concrete. Acest lucru poate fi urmărit în procesul de însușire a limbii materne, unde poporul își manifestă pregnant talentul pedagogic. Mama îi vorbește copilului și îi îngână cântece de leagăn încă atunci când acesta nu înțelege nici un cuvînt; i se arată persoanele din casă, numindu-le tare și deslușit ("Cine e aceasta?" "Ma-ma", "Cine e acesta?" "Ta-ta") sau animalele din curte, imitîndu-se sunetele respective (vaca – "mu", cîinele – "ham" etc.).

Metoda exemplului celor maturi se bazează pe însușirea unor modele ce întruchipează fapte și acțiuni morale. Spre deosebire de celelalte metode care descriu modul în care să se comporte copiii, prin exemple le sunt oferite modele concrete de comportare. „Locul prescripțiilor verbale , care avea menirea de a descrie cum urmează să fie comportamentul , este preluat de un model concret ce ilustrează comportamentul în desfășurarea sa” 1 Ioan Nicola- op. cit. ( 2000) ,p. 227

Baza psihologică a exemplului o constituie, pe de o parte, efectul sugestiv al comportamentului celor din jur, iar pe de altă parte, tendința spre imitație proprie omului, în general, și copilului, în special. Se imită, de obicei, ceea ce corespunde, la un moment dat, preocupărilor, dorințelor și aspirațiilor copilului/elevului. Cum este și firesc, această reluare îmbracă o serie de nuanțe, în funcție de personalitatea celui care preia exemplul, cît și de situația în care acționează.

Efectul acestui model depinde atât de calitatea modelului cât și de modul în care este perceput. Caracteristica vârstei preșcolare și a școlarului mic este o tendință de puternică imitare ce mărește foarte mult efectul sugestiv al comportării altora. Ei preiau modelul , în general, fără nici un fel de prelucrare sau filtrare internă , încercând să se comporte identic cu modelul care devine pentru copil un impuls spre acțiune. Exemplele își pot exercita acțiunea în mod diorect sau indirect . Atunci când sunt oferite de persoanele aflate în jurul copilului –părinți, cadre didactice, colegi, adulți- acționează nemijlocit asupra copilului prin interrelaționare. Sunt exemple foarte concludente , de mare importanță în influențarea conștiinței și conduitei copilului.

Exemplele indirect constau în relatarea și descrierea unor fapte și acțiuni morale exercitate de o anumită persoană , într-o anumită situație. Aceste a se pot realize cu ajutorul povestirii, textelor literare , filmelor, revistelor, etc.

Pentru ca exemplul moral să fie cel dorit se impun anumite condiții de ordin psihopedagogic:

Crearea unui climat psihosocial cu o puternică încărcătură afectivă care să fie favorabil unei relații bazate pe comuniune, atașament, respect între cadru didactic și copil;

Cadrul didactic să aibă calități și conduit care să dovedească în relațiile cu copiii , că este un exemplu demn de urmat;

Să se evite decretarea unui copil ca exemplu integral pentru colegii săi . Exagerarea în acest sens poate avea efecte nedorite atât pentru cel în cauză care poate dezvolta trăsătuir ca individualism, aroganță, cât și pentru ceilalți copii care pot simți frustrare sau subaprec iere.

Modelele negative pot fi utile doar în măsura în care copilul , raportându-se la ele se detașează , adoptând o conduit opusă.

Exercițiul moral:

Pedagogia definește exercițiul moral ca o repetare sistematică și organizată a unei acțiuni , în condiții relative identice , cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală , al elaborării și stabilirii trăsăturilor de voință și character implicate în atitudinea și conduit morală a copilului.

În practica educativă se disting două moment principale ale exercițiului moral :

Formularea cerințelor;

Exersarea propriu-zisă.

Cerințele exprimate pot să îmbrace diferite forme externe :

Ordinul :este o formă mai atenuată , care este însoțită de explicații și argumente cu privire la necesitatea împlinirii obligațiilor.

Dispoziția: este o formă de ordin mai atenuată, care este însoțită de explicații și argument cu privire la necesitatea îndeplinirii obligațiilor.

Îndemnul și sugestia: sunt forme indirect de formulare a cerințelor prin care copiii pot fi stimulați să desfășoare anumite acțiuni.

Rugămintea Cu ajutorul ei le solicităm copiilor și elevilor îndeplinirea benevolă a unei sarcini, lăsîndu-le totodată libertatea de a decide momentul și modul ei de realizare. De fapt, această metodă este opusă unor cerințe categorice. Spre deosebire de ordin, rugămintea presupune acceptarea autonomă a cerinței, de aceea refuzul îndeplinirii nu poate fi pedepsit. Prin felul în care sînt formulate sarcinile și tonul folosit la exprimarea acestora, educatorii declanșează asemenea forțe interioare, care în mod inevitabil se vor răsfringe asupra conduitei. Cum se împacă însă utilizarea rugăminții cu autoritatea? Nu reprezintă ea o subminare a acesteia? Răspunsul la întrebările date presupune raportarea strategiei educației morale la finalitatea ei, ceea ce nu înseamnă subminarea autorității. De asemenea, în ochii copilului rugămintea apare ca expresie a încrederii ce i se acordă, și nu ca o slăbiciune a celui care o expune. În cazul acestei metoderelația autoritate –supunere este mijlocită de mobiluri interne ale conduitei. Dacă noi, cadrele didactice vom sesiza aceste mobiluri , se pot obține rezultate bune, chiar superioare celor obținute prin constrângere.

Încrederea: avansul de încredere se poate acorda unor copii care prezintă carențe în anumite direcții. De exemplu copiilor care sunt egoiști li se poate încredința sarcina de a-și ajuta colegii care întâmpină dificultăți , celor care sunt indisciplinați , sarcina de a urmări disciplina altor colegi, etc.

Utilizarea perspectivelor: este foarte important să le facem cunoscut copiilor anumite obiective care urmează să fie atinse în activitatea pe care o desfășoară. Cunoașterea acestora poate să aibă un efect mobilizator pentru aspirațiile individuale și colective pe care le declanșează în conștiința copiilor. Aspirațiile individuale corespund satisfacerii unor interese personale și presupun un efort individual , iar obiectivele de grup presupun realizarea lor prin cooperarea membrilor grupului.

Încurajarea: Prin stimularea mobilurilor interne este stimulată , în principal, componenta afectiv-motivațională. Se folosesc expresii verbale apreciative care să ducă la încurajarea comportamentelor pozitive care mențin angajarea în respectarea regulilor și cerințelor morale.

Stimularea prin promiterea unor recompense: este o metodă de întărire pozitivă extrinsecă. Recompensa promisă , declanșează o seamă de trăiri afective care îi determină pe copii să desfășoare o anumită activitate. Prin aceasta se urmărește să se treacă de la motivarea extrinsecă la cea determinată de însuși conținutul activității.

Exersarea propriu-zisă:

Este un process care presupune îndeplinirea consecventă și sistematică a cerințelor formlate în vederea întăririi componentelor conștiinței morale și a formării conduitei morale. Exersarea este un process deosebit de important pentru interiorizarea cerințelor cuprinse în normele moralei sociale , care devin astfel elemente ale conduitei morale. . Aceste norme se reflect apoi în relațiile copilului cu ceilalți , cu societatea și cu sine însuși. Diferitele activități și acțiuni în care este antrenat copilul și care presupun situații de relaționare duc la formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare și a trăsăturilor de voință și character pe care le vizăm.

Povața este metoda ce se bazează pe valorificarea experienței morale a omului, sedimentată în proverbe, cugetări, maxime etc., în vederea formării conștiinței morale a elevilor.

Povața este metoda ce se bazează pe valorificarea experienței morale a omului, sedimentată în proverbe, cugetări, maxime etc., în vederea formării conștiinței morale a elevilor.

Dacă în majoritatea metodelor mesajul educativ vine de la profesor (ca agent sau model), în cadrul acestei metode mesajul este codificat într-o expresie lingvistică cu o puternică semnificație morală. De data aceasta nu educatorii, nu profesorii sînt cei care impun cerințe, orientează sau verifică moralitatea elevilor, ci maximele, cugetările, proverbele sau aforismele:

"Seamănă la tinerețe, ca să ai la bătrînețe";

"Nu călca adevărul în picioare, dacă vrei să ai trecere la oameni";

"Cel ce învață continuu este om drept, iar cel ce se crede învățat, nu e înțelept".

“Pomul se îndreaptă de mic, nu de mare. "

“Degeaba ai trăit, dacă nimic n-ai citit."

„Ascultă pe cel care știe mai bine decât tine."

„ Cine nu respectă pe bătrâni nu este om. "

„ Înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele.”

Aceste profunde gînduri despre comportamentul nostru acasă sau în societate constituie axiome veritabile, care contribuie la formarea conștiinței copilului. Asemenea expresii condensează o bogată experiență umană în domeniul moralității, descoperă o gamă variată de fenomene, răsfrîngîndu-se sub formă de îndemnuri asupra componentelor cognitive și afective ale conștiinței morale, sarcina educatorilor constînd în selectarea și folosirea lor judicioasă și la momentul oportun.

Obiectivul fundamental: Formarea unor trăsături pozitive de caracter: modestia, cumințenia, sinceritatea, cinstea, corectitudinea, ascultarea, respectul.

Mijloace didactice: culegere de proverbe

Cultivarea tradițiilor ca metodă de educație In general, tradițiile sintetizează experiența pozitivă acumulată de-a lungul istoriei și se concentrează în organizarea periodică a unor activități ce marchează cele mai semnificative momente din viața familiei, școlii sau a grupurilor de copii cu interese comune. Ele se caracterizează prin faptul că, odată consolidate, se transmit de la o generație la alta, devenind astfel focare de atracție și de acumulare a energiilor individuale, repercutîndu-se pozitiv asupra activităților pe care le implică.

Reproșul reprezintă o metodă prin care educatorii își exprimă nemulțumirea față de un act moral, realizat cu scopul de a evita sau de a preveni repetarea lui. Valențele educative ale acestei metode rezidă în convertirea nemulțumirii adultului într-un factor inhibitor pentru copii. Folosirea abuzivă poate duce la instalarea unei stări de descurajare și renunțare la tendința de a corecta comportamentul respectiv. Această metodă e în corelație cu aluzia prin care, exprimîndu-se la figurat, educatorul le imputează copiilor neîndeplinirea anumitor rugăminți. Reproșul și aluzia se întrepătrund cu o altă metodă ce presupune o nuanță de constrîngere – avertismentul, aplicat pe parcursul desfășurării activității atunci cînd se constată periclitarea rezultatului urmărit. Avertismentul reia și întărește cele emise în cerințele formulate anterior, indiferent de forma folosită (dispoziție, ordin, rugăminte etc.). Se recurge la acest procedeu doar arunci cînd una din aceste forme nu este respectată întocmai, întregind astfel conținutul și insistînd asupra necesității respectării celor expuse.

După părerea noastră, referirile indirecte, aluzive sugerează, prin deducție logică, cum ar trebui să se procedeze în continuare. Ele actualizează, într-o formă voalată, o faptă, un ordin, o dispoziție sau o cerință, în vederea respectării și executării lor de către copii.

La formarea conștiinței morale contribuie și disputa, obișnuința, binecuvîntarea, rugăciunea, dorința, cerința populară, sugestia, aprobarea, dezaprobarea, interzicerea, lauda, pedeapsa etc.

Formele tradiționale ale sfatului, amenințării, condamnării, aluziei, reproșului etc. își găsesc expresie în proverbele populare, un loc aparte avînd îndrumările practice de educație a copiilor. De fapt, acestea constituie forme de comunicare a experienței pedagogice populare.

Cea mai răspîndită categorie de proverbe în această ordine de idei are ca temă învățătura (sfatul, povața, îndrumarea):

"Pomul se îndreaptă de mic, nu de mare";

"Degeaba ai trăit, dacă nimic n-ai citit";

"Ascultă pe cel care știe mai bine decît tine";

"Cine nu respectă pe bătrîni nu este om ".

Conștiința morală a elevilor poate fi prezentată sub aspect de cerințe și idealuri ale unui popor. Pentru redarea generalizatoare a acesteia, este bine să evidențiem cerințele morale de bază; să selectăm proverbe, zicători, povești, cîntece corespunzător normelor moralității contemporane.

Convingerile morale reprezintă o viziune asupra normelor și principiilor morale; o totalitate de păreri care în conștiința celui educat sînt legate de declarații sincere și trăiri profunde. Ele constituie baza conduitei omului și îi caracterizează personalitatea.

Formarea sentimentului moral depinde de sistemul de corelație, care se constituie la copii în raport cu lumea înconjurătoare. De aceea, un rol important în educarea acestuia îi revine colectivului bine organizat și autorității educatorului. Dialogul sincer cu pedagogul își găsește reflectare în sufletul copilului și creează un teren favorabil pentru dezvoltarea lui.

Literatura artistică și arta influențează benefic și multilateral sentimentele morale ale copiilor. Cu cît mai complexă este opera artistică, cu atît mai puternic și mai profund este sentimentul provocat de aceasta.

ÎNTĂRIREA POZITIVĂ

Tehnica ȋntӑririi pozitive este cea mai bunӑ cale de urmat și nu se poate vorbi de ȋntӑrire pozitivӑ, dacӑ nu sunt ȋntrunite trei condiții, și anume:

este prezentatӑ o consecințӑ care depinde de un anumit comportament;

va crește repetarea unui anumit comportament ;

va crește frecvența comportamentului doar datoritӑ faptului cӑ a fost prezentatӑ o consecințӑ care depinde de acel comportament;

Ȋn funcție de natura lor, recompensele pot fi:

alimentare, de preferat fructe, dar le putem oferi mai rar și bomboane, prӑjituri, meniul preferat, etc.;

recompense materiale jetoane, steluțe, puncte roșii, diplome,bilete de tombolӑ, fișe cu desene de colorat, etc.;

posesiuni temporare a unor obiecte: posibilitatea de a se costuma ȋntr-un personaj preferat, de a sta pe scaunul de onoare, de a se juca cu anumite jucӑrii, de a dormi la prȃnz cu mascota grupei, etc.;

activitӑți stimulatoare: excursii, jocuri, vizionarea unor programe TV sau a unor filme, citirea poveștii preferate, etc.;

recompense sociale: ȋmbrӑțișӑri afectuoase, laude, zȃmbete, o simplӑ privire care sӑ exprime interesul, aprobarea, ș.a.m.d

EXEMPLE PRACTICE

1.Punctele de ajutor – Pe un panou,se afișează numele copiilor. De fiecare datӑ cȃnd observăm cӑ unul dintre ei ajutӑ un coleg, puneți o bulinӑ coloratӑ (steluțӑ) ȋn dreptul numelui sӑu. Cӑnd va acumula zece steluțe, va primi o diplomӑ.

2.Pomul ȋnflorit – Prindeți pe perete sau pe un panou un pom cu numele elevului pe el. Cȃnd a fӑcut o faptӑ bunӑ, a terminat ceea ce a avut de lucru la un anumit obiect, s-a comportat exemplar pe parcursul unei zile de școalӑ, va avea dreptul sӑ ȋmpodobeascӑ pomișorul sӑu cu o floare. Ȋn scurt timp, sala de clasӑ se va transforma ȋntr-o livadӑ. Fructele le vom culege mai tȃrziu.

3.Carduri cu puncte – Realizați o fișӑ cu un pӑtrat pentru fiecare zi. Copilul poate lipi o fațӑ zȃmbitoare pentru fiecare zi cȃnd a fost liniștit și nu a plȃns. Aceastӑ metodӑ o putem utiliza ȋn perioada de acomodare la grӑdinițӑ sau la școalӑ, dar și ȋn alte situații. Depinde de cȃt de inventivi suntem.

Omida – Desenați capul unei omizi pe tablӑ.Adӑugați un segment pentru fiecare

perioadӑ de timp ȋn care elevii lucreazӑ bine. Cȃnd omida a ajuns la zece segmente, clasa poate beneficia de timp liber sau de o pauzӑ de lucru cȃnd pot desena fișe cu personaje preferate.

5. Graficele cumulative – Elevul poate avea o fișӑ zilnicӑ pentru pӑrinți cu patru elemente care trebuie marcate de cӑtre profesor cu DA sau NU. Copilului i se poate stabili sӑ atingӑ o medie de trei din patru DA – uri pe sӑptӑmȃnӑ. Apoi elevul, nu profesorul, va marca pe un grafic, numӑrul total de DA – uri pe care le primește ȋntr-o zi. Astfel poate observa progresul sau regresul sӑu și este conștient de ceea ce trebuie sӑ remedieze.

6. Bilete de tombolӑ – Pe terenul de joacӑ, elevii pot primi bilete de tombolӑ dacӑ se joacӑ ȋn cooperare cu ceilalți copii, nu sunt agresivi și adoptӑ o atitudine tolerantӑ fațӑ de toți partenerii. La sfȃrșitul semestrului, ȋn timpul sӑrbӑtorilor de iarnӑ, a celor de Paști sau de 1 Iunie, puteți organiza, ȋmpreunӑ cu pӑrinții, o “ Zi de tombolӑ” ȋn care elevii pot cȃștiga premii. Iatӑ o alternativӑ la eternele cadouri pe care elevii le primesc de la Moș Crӑciun, indiferent dacӑ au fost sau nu cuminți, s-au achitat de sarcinile școlare sau nu.

Metode de întărire a deprinderilor și obișnuințelor morale:

Aprobarea: reprezintă un mod de întărire pozitivă , deoarece constă în acceptarea , recunoașterea și confirmarea rezultatelor și manifestărilor morale ale copiilor de către o autoritate externă . Mecanismul care stă la baza acestei întărir este o trăire afectivă pozitivă care va stimuli atitudinea și comportamentul moral al copilului în în sensul în care s-a manifestat anterior. Aprobarea confirm acordul dintre cerințele moralei sociale și felul în care acestea se materializează în faptele și comportamentul copiilor. Copilul deosebește binele de rău și accept normele morale impuse.

Acordul : este exprimarea mulțumirii față de respectarea sau indeplinirea cerințelor adresate copiilor și poate fi facut prin cuvinte sau unele gesture appreciative.

Lauda: este o formă de apreciere verbală care poate fi public sau confidențială. Atunci când aceasta este făcută în fața grupului ( clasei) , se face prin scoaterea în evidență a unor fapte care pot fi recomandate pentru a fi urmate și de alții.

Recompensa: este o formă premială , folosită în urma unor rezultate care depășesc nivelul de exigență impus , situându-se peste valoarea medie de manifestare a unor fapte și acțiuni morale. Recompensele pot fi de ordin material și spiritual , recomandate fiind cele de ordin spiritual pe măsură ce copilul se dezvoltă tot mai mult. Pentru ca recompensele să-și atingă scopul propus , trebuiesc respectate niște reguli :

Să fie raportate la fapte morale concrete și pe măsura lor;

Argumentarea lor să fie făcută pe criterii precise și fără subiectivism;

Să fie evitată folosirea lor exagerată pentru a nu denature motivația internă spre una de dragul recompense.

Privitor la aprobare se impugn câteva considerații de ordin psihopedagogic:

Pentru a nu diminua valoarea afectivă a acesteia , nu trebuie făcută la interval prea scurte ;

Formele de aprobare să fie foarte divesrse , iar momentul ales să fie unul păotrivit;

Pentru evitarea riscului izolării celui recompensat trebuie să ne asigurăm de un consens între opinia noastră ca educatori și opinia colectivului clasei.

Metode de frânare și eliminare a comportamentelor negative:

Dezaprobarea reprezintă forma negativă a întăririi , constă în respingerea unor fapte și manifestări nedorite ale copilului . Transmiterea informațiilor care induc stări affective neplăcute , pot determina copilul să nu mai repete acțiunile respective. Fiincă stârnesc sentimente de vinovăție , rușine, culpabilitate , această metodă îl adduce pe copil într-o stare de disconfort moral și îl determină, în general, să părăsească manifestările negative și să-și sincronizeze comportamentul cu cerințele formulate de către educator.

Dezaprobarea se poate manifesta sub diferite forme:

Dezacordul – prin care se exprimă nemulțumirea față de modul în care au fost îndeplinite cerințele, prin gesture sau verbal;

Observația – care poate fi adresată individual sau în fața colectivului și privește un aspect concret al comportamentului unui copil sau al unui grup de copii, privitor la efectuarea defectuoasă a unei anumite sarcini;

Avertismentul- constă în exprimarea indignării față de îndeplinirea deficitară a unei sarcini cu mențiunea că va fi urmată de o anumită pedeapsă în cazul în care abaterea se mai repetă;

Pedeapsa –este forma cea mai severă de dezaprobare care se aplică doar atunci când copilul refuză îndeplinirea sarcinii. Pentru a rezolva conflictul care este generat de atitudinea copilului și cerințele educatorului , uneori se recurge la pedeapsă. Aceasta are scopul de a declanșa o atitudine de regret față de faptele comise și de a mobilize copilul în vederea evitării unei atitudini de împotrivire față de normele și regulile date.

Ca modalități de pedepsire pot fi utilizate mai multe forme:

Suportarea consecințelor faptelor sale ( nu-și găsește o jucărie pentru că nu a așezat-o la locul ei; nu se joacă nimeni cu el pentru că este prea posesiv, etc)

Privarea de anumite privilegii sau confiscarea anumitor obiecte;

Repararea unor daune produse de încălcarea regulilor ( va înlocui geamul spart pentru că s-a jucat cu mingea în loc nepermis, etc.)

Izolarea copilului , îăntr-un loc sigur atunci când nu-și mai poate controla comportamentul ( stai alături de mine până te calmezi);

Se impun și în cazul pedepsei câteva condiții pentru ca aceasta să fie eficientă:

Să fie pe măsura faptei săvârșite;

Să fie aplicată imediat , pentru a fi înțeleasă gravitatea faptei săvârșite;

Să fie individualizatăși să țină seama de particularitățile individuale ale copilului și de contextual în care a fost săvârșită fapta ;

Să nu fie folosită prea des fiindcă astfel efectul ei scade;

Cadrul didactic trebuie să facă ce zice și să zică ceea ce face;

Pedeapsa să nu fie însoțită de o atmosferă încordată , de privarea de afecțiune a copiilor.

Pentru realizarea sarcinilor educației morale cadrele didactice apelează la acest ansamblu al metodelor și procedeelor , pe care dacă le integrează într-un tot , constituie strtategia educației în spiritual moralei . Folosirea conștientă și sistematică a acestor metode duce la formarea profilului moral al personalității copilului .

La clasele a-III-a și a-IV-a unde copilul are ca obiect de studiu -cultura civică- trebie să avem în vedere următoarele lucruri:

educația civică înseamnă educația persoanei pentru a trăi alături de ceilalți în societate, ceea ce include comportamentul politicos, normele de igienă, de circulație publică, de pază contra incendiilor etc.

În sens restrâns, educație civică înseamnă dobândirea de către elevi a unei culturi politice participative, respectiv dobândirea cunoștințelor și competențelor necesare unui cetățean pentru participarea la viața publică. În acest sens, ca disciplină, educația civică este un demers interdisciplinar, întrucât ea reflectă, la nivelul curriculum-ului, articularea complexă a domeniilor și aspectelor: politic, juridic, filosofic, politologic, economic, istoric, sociologic, de la nivelul vieții sociale.

Curriculum-ul de educație civică pentru clasele a III-a și a IV-a pune un accent deosebit pe demersurile de tip interdisciplinar, „din perspectiva unei resemnificări de tip filosofic a ceea ce formează orizontul de cunoaștere și de acțiune a elevilor la această vârstă. Această resemnificare de factură filosofică a noțiunilor, a datelor și faptelor implică o abordare comprehensivă a laturilor cognitivă, emoțională și atitudinal comportamentală a personalității elevilor, astfel încât să fie stimulată reflecția critică, participarea și comunicarea în clasă, de așa manieră, încât fiecare copil să fie inclus acestor activități și procese .

Educația civică se referă la activitatea de formare a omului ca cetățean, ca susținător activ al ordinii de drept și de stat și se realizează în relație cu educația morală și cu cea juridică. Ea înseamnă formarea conștiinței și comportamentului de membru al comunității.

Educatorul dispune în acest caz de trei modalități de acțiune: lecția teoretică, în care se explică noțiunile fundamentale; acțiunile practice din viața școlară; activitatea practică din mediul socio-cultural local. Are la dispoziție numeroase resurse: observații pe baza studiului în echipă sau individual, articole, imagini, texte, povești, cărți, pliante, discuții cu părinții și cu bunicii, mijloace audio-vizuale, informații mass-media, materiale și instrumente informatizate, fișe de lucru, portofolii.

Printre metodele des utilizate în cadrul orelor de educație civică se numără : jocul de rol, problematizarea, pălăriile gânditoare, predicția, brainstorming-ul, conversația euristică, studiul de caz, linia valorică .

Modalități de aplicare a acestor metode la clasă : ANEXA NR .2,3

Cap. III

CERCETARE CONSTATATIV- AMELIORATIVĂ

Tipul cercetării a fost de constatare – ameliorativă.

Obiectul cercetării: Procesul de formare la elevii din învățământul primar a noțiunii valorilor , având în vedere că educația pentru valori este principal axă a educației , mai ales educația morală , artistic și cultural–istorică, a competențelor comunicative din perspectiva comunicării didactice.

Scopul cercetării: găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea și modernizarea conținutului orelor de limba română și istorie , adecvarea acestui conținut la obiectivul formării convingerilor și concepțiilor în personalitatea elevului în formare , având în vedere că mulți copii provin dintr-un mediu defavorizat .

Ipoteza cercetării: Comunicarea didactică poate deveni un mijloc eficient de incuziune a copiilor proveniți din mediul defavorizat iar formarea competențelor de comunicare , formarea personalității din punct de vedere al valorilor morale , al dragostei față de țară și neam, față de locul natal , poate duce la ameliorarea situației copiilor și la integrarea lor mai ușoară în societate, mai târziu.

Receptarea povestirilor cu subiect istoric , trezește admirația elevilor față de prezentarea artistic a trecutului îndepărtat, dar implică și multe neclarități, întrebări.;

Povestirea cu conținut istoric permite dialogul cu trecutul , prin intermediul creatorului ei care exprimă atitudini, conduit, idei, mentalități și prin aceasta reînviind țesătura vieții individuale a unor personalități , a colectivității dintr-un timp demult apus .

Dialogul acesta este efficient atunci când copiii iau atitudine, disociază evenimentul , își pun întrebări și răspund actualelor cerințe ale societății în prospectarea ideii de patriotism , dragoste de țară, locul de baștină, promovarea valorilor neamului, a familiei , a colectivității din care fac parte, etc.

Obiectivele cercetării:

Utilizarea povestirilor în vederea obținerii unor rezultate mulțumitoare în activitățile de grup legate de relațiile ce se stabilesc la nivelul grupului: relații de prietenie, de colaborare, de competiție.

Influența povestirilor asupra personalității elevilor.

Îmbunătățirea atitudinilor pozitive față de procesul de cunoaștere și a spiritului de comunicare la nivelul grupului prin alegerea corectă a tehnicilor și metodelor muncii în grup.

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii clasei experimentale și de control, în diferite etape ale cercetării ( testul inițial, testul formativ, testul final )

Îmbunătățirea performanțelor școlare prin intermediul dezvoltării competențelor comunicaționaleși însușirea valorilor educației patriotice la nivelul clasei,

Dezvoltarea personală a elevilor cu accent pe normele și valorile etice ;

realizarea incluziunii grupului de copii defavorizați la nivelul întregii comunități locale prin posibilitatea de comunicare corespunzătoare a acestor copii și prin idea apartenenței la comunitate ..

Experimentul l-am desfășurat pe grupurile de copiii de la școlile Someș Uileac și Țicău nr.2 oraș Ulmeni , unde mi-am făcut practica pedagogică , cu ajutorul cadrelor didactice care își desfășoară activitatea aici..

De aceea mi-am stabilit prin programul meu anumite obiective care să mă ducă la obținerea unor rezultate acceptabile chiar în aceste condiții . Comunicarea este una din tarele cu care aceste grupuri se confruntă pentru că partea care ține de existența materială este mult mai importantă , ei fiind net dezavantajați din acest punct de vedere. Învățământul trebuie să facă totul pentru a-i pregăti din acest punct de vedere , aportul familiei fiind, în special la școala de rromi , aproape inexistent. Privind spre viitor, societatea românescă se află încă într-un plin proces de schimbare, iar maturizarea democrației va mai constitui sursa multora dintre problemele cu care familia și copiii se vor confrunta. Este foarte important ca tot ce am “cucerit” deja pe teritoriul educației părinților să nu se piardă, ci să stea la baza dezvoltării unui sistem bine structurat, organizat și mai ales eficient, cu rezultate palpabile și de durată. Implicarea comunității locale prin autoritățile publice, prin societatea civilă și alți factori resposabili în consolidarea relațiilor dintre instituțiile de educație și comunitate constituie cheia reușitelor viitoare. Acest fapt trebuie să stea la baza întregii activități pe care o desfășurăm în cadrul școlilor cu populație de etnie rromă și în cele din mediul rural , în general.. Direcția de dezvoltare a practicii educaționale din învățământul preșcolar și primar pornește de la constructul de creativitate didactică și se bazează pe cunoașterea caracteristicilor individuale ale copiilor.Noi, cadrele didactice trebuie să ne bazăm pe intuiție, pe creativitate și să abordăm strategii care se bazează pe inteligențele multiple . Pe drept cuvânt se spune că potențialul uman este nelimitat dacă grădinița și școala își concentrează atenția spre o didactică bazată pe inteligențe multiple. Toți copiii trebuie să primească sprijin din partea cadrelor didactice pentru a-și dezvolta inteligența mai puțin dezvoltată. Metodologiile tradiționale dezavantajează copiii creativi , veșnic în mișcare , independenți, neîndemânatici, pe cei visători , pe cei curioși sau introvertiți sau pe cei care provin din medii defavorizate. Pentru toți aceștia s-a creat un spectru de metode activ participative care au la bază mișcarea, muzica, învățământul prin cooperare, jocurile dramatice, activitățile practice, artistice, etc.

În demersul meu am pornit de la faptul că activitatea din școală se bazează și pe experiența socială și naturală a copilului, pe imagini, muzică și cuvinte. Întreaga activitate în școală se organizează în jurul celor șapte abilități : lingvistică ; vizual spațială, corporal kinestezică, muzicală, interpersonală, intrapersonală, naturalistă.

Scopul cercetării- Îmbunătățirea comunicării elevilor la nivelul grupului-clasă prin folosirea metodelor activ-participative și contribuția acestora la dezvoltarea personală a elevilor sub toate aspectele, mai ales sub aspectul cultivării valorilor morale la această vârstă.

Variabilele cercetării

înarmarea elevilor cu metode interactive de grup în vederea unei mai bune colaborări la nivelul grupului clasă;

dezvoltarea personală a elevilor prin ridicarea nivelului de adaptare și comunicare la nivelul grupului clasă

Eșantionul de subiecți a fost format dintr-un număr de 35 elevi.

Eșantionul de conținut a constat în urmărirea modului cum reacționează elevii în anumite situații legate de comportamentul la nivelul grupului clasă.

A Instrumente de cercetare : – chestionarul

– testul

Metoda experimentală – metodă de bază

etapa preexperimentală/pretest;

etapa experimentală/experimentul formativ-ameliorativ;

etapa postexperimentală/etapa de control/post-test;

verificarea la distanță/retest.

Pentru a putea fi actual am folosit activitățile pe care le-am desfășurat pentru a obține modificări valoroase care să ducă la eficientizarea procesului educațional. De exemplu un Ștefan cel Mare prezentat în povestirile istorice ale lui Dumitru Almaș , impresionează mai mult decât cel din manualul de istorie.

Prin intermediul povestirilor istorice se realizează autocunașterea prin recurs la experiența înaintașilor. În formarea conștinței istorice și transmiterea valorilor naționale pentru copii cadrul didactic poate apela la:

receptarea mesajului operei istorice prin crearea la lecții a unui climat , introducerea unui fragment ( ecranizări ale operelor literare cu conținut istoric , audiții înregistrate);

crearea unui film comun ( în baza imaginilor –desenelor) al clasei –banda cu imagini;

crearea și prezentarea în comun a proiectelor POWER POINT – la o povestire anume sau la o temă;

înființarea Cercului de lectură- ce va permite lectura liberă , individuală sau în grup , analiza și discutarea unor concepte ,idei promovate de opera literară; etc.

STUDIU DE CAZ

Studiul a fost aplicat în cadrul a douăclase simultane III-IV , care au fost folosite în cadrul experimentului și s-au folosit numai metode moderne pentru clasa experimental și numai metode tradiționale pentru clasa martor. Au fost aplicate trei probe ambelor clase:

clasa martor-metoda REPOVESTIRE;

clasa experimentală-metoda PĂLĂRIILE GÂNDITOARE

Pentru ambele clase tema a fost povestea: Ștefan cel Mare ” Stejarul din Borzești „

clasa martor-metoda lectura lecției dimn manualul de istorie;

Clasa experimentală-metoda Pălăriile gânditoere

Pentru ambele clase : Unirea cea Mare

clasa martor-metoda :lectura

Clasa experimentală-metoda : vizita la Muzeul “George Pop de Băsești –aflat în zonă.

PROBA NUMĂRUL 1

Clasa experimentală a fost împărțită în 6 echipe, fiecare având un conducător individualizat prin culoarea pălăriei: albă, neagră, roșie, galbenă, albastră și verde. Următorul pas al activității afost stabilirea sarcinilor pentru fiecare echipă: echipa pălăriilor albe a avut sarcina să redea imaginea clară, obiectivă a faptelor din poveste, pălăriile negre au exprimat întâmplările și personajele negative, pălăriile roșii au redat personajele pozitive și sentimentele provocate de faptele acestora, pălăriile galbene au găsit soluții prin care se pot corecta întâmplările și faptele negative din poveste, pălăriile albastre au relatat și explicat morala ce reiese din poveste, pălăriile verzi au exprimat o variantă nouă a poveltii. După împărțirea pălăriilor și a sarcinilor, am adresat copiilor o serie de întrebări (cîte 6 pentru fiecare echipă). Fiecare echipă, prin intermediul conducătorului a răspuns numai la întrebările care se potrivesc cu sarcina fiecărei culori. După fiecare set de întrebări, echipele fac schimb de pălării, dându-se astfel posibilitatea tuturor copiilor de a se transpune în rolurile fiecărei culori.

Exemplificăm în continuare, un set de întrebări pentru fiecare culoare:

Spuneți titlul și scriitorul povestirii (Pălăriile albe);

Care sunt personajele negative din poveste (Pălăriile negre);

Denumește personajele pozitive (Pălăriile roșii);

Ce ar trebui să facă Ștefăniță ca să îl ajute pe Mitruț? (Pălăriile galbene);

Ce învățăm noi din poveste? (Pălăriile albastre);

Găsiți alt final pentru poveste (Pălăriile verzi).

În cazul grupei martor activitatea realizată prin “Repovestire”, a avut următorul scenariu: după ce li s-a făcut cunoscut titlul și s-a anunțat pe scurt conținutul, copiii au fost solicitați să reproducă povestea pe episoade în ordinea prezentării tablourilor; fiecare episod corespunzător unui tablou, este povestit de către alt copil. După ce povestea a fost reprodusă pe fragmente ea este redată în întregime de copii, fără ca aceștia să se mai sprijine pe tablouri.

Rezultatele obținute în urma aplicări primei probe au fost consemnate în următoarele tabele:

Tabel nr.1

Tabel nr. 2

PROBA NUMĂRUL 2

La clasa experimentală,am folosit ca metodă modernă: PREDICȚIILE. Este o metodă care poate fi aplicată cu succes în cadrul activități de educare a valorilor morale -patriotice, mai ales la povestiri sau lecturi.

Am desenat pe o bucată de carton tabelul predicțiilor:

Copiilor le-au fost date câteva cuvinte cheie, iar ei au spus ce cred că se întâmplă legat de evenimentele respective; răspunsurile se trec în coloana 1 și 2 din TABELUL PREDICȚIILOR.

Am citit primul fragment și am scos câteva idei despre ce s-a întâmplat și se trec în coloana 3. Am pus întrebarea :„ Ce credeți că se întâmplă în continuare?”.Predicțiile copiilor se trec în coloana 1 și 2, apoi am citit următoarele fragmente, am formulat 2-3 idei pe care le-am trecut în coloana nr.3, apoi se merge mai departe cu întrebarea: ce credeți că se va întâmpla, se notează predicțiile și motivația: De ce credeți că așa se va întâmpla……… până se termină povestea.

La clasa martor, activitatea s-a desfășurat cu ajutorul metodei lectura lecției din manual – lectura individual deoarece sunt clase simultane , și a avut următorul scenariu: am făcut cunoscut copiilor titlul lecturii ce urmează a fi citită, apoi s-a trecut la expunerea propriu-zisă, expunere care a fost clară, accesibilă și expresivă, pentru a putea capta atenția, pentru a trezi emoții și pentru a asigura motivația învățării. Expunerea a alternat cu dialogul succint cu copii, menit să le întrețină atenția, să creeze tensiune emoțională și dinamism. La încheierea activității am pus câteva întrebări pentru a fixa conținutul:Ce personaje v-au plăcut și de ce?, Cu ce personaje ați dori să semănați și de ce?, ș.a.m.d.

Rezultatele obținute la proba a doua au fost consemnate în tabelele de mai jos:

Tabel nr. 3

Tabel nr.4

Dezvoltare personală Componenta de comunicare

Etapa experimentală Etapa postexperimentală

Dezvoltarea personală în urma experimentului verificarea la distanță – retest

-numărul elevilor cu personalitate nealterată a crescut,

-elevii sunt mai controlați , mai siguri de ei, doar trei elevi dau dovadă de emotivitate crescută și un comportament care denotă atașament față de valorile neamului a crescut ;

– nu se mai simt frustrați;

– nu mai sunt izolați, se simt că aparțin comunității din care fac parte;

-Sunt mai plini de viață, mai puțin șovăitori;

-a crescut numărul elevilor care își recunosc originile și sunt mândri că aparțin poporului român ,

-nr. elevilor, cu emotivitate crescută, este destul de mare dar nu sunt foarte sensibili la istoria neamului;

-jumătate dintre elevi se simt încă frustrați;

– sunt sociabili, plini de viață , dar retrași în cadrul activităților;

-sesimt marginalizați datorită situației lor materiale .

Concluzii:

Educația pentru valori trebuie să fie axa principală a educației;

Receptarea valorilor morale se face mult mai ușor dacă conținutul povestirilor cu conținut istoric este adecvat obiectivului pe care ni-l propunem pentru a forma convingeri și concepții la copil încă din ciclul primar.

A ști să-i asculți pe alții, să-ți exprimi ideile, opiniile personale în mod argumentat, a participa la dialog în mod decent, a face față conflictelor și a le rezolva constructiv nu sunt lucruri ușor de învățat. Astfel de competențe au nevoie de o formare sistematică, în timp, care să permită actualizarea lor flexibilă, în funcție de situație.

Integrarea în comunitatea este un proces care trebuie făcut în permanență pentru a putea să implementăm în comportamentul copiilor valori morale care să ducă la un comportament adecvat.

Activitatea profesorului este esențială în funcționarea clasei de elevi ca grup social.

În urma desfășurării activităților din timpul cercetării ameliorative, s-a stabilit faptul că ipotezele cercetării s-au confirmat. Concluzia finală poate fi aceea că înarmarea elevilor cu metode interactive de grup, contribuie la dezvoltarea personală a elevilor prin ridicarea nivelului de adaptare și comunicare.Prin cultivarea valorilor istorice putem obține modificări valoroase ale personalității copilului

Cap. IV

INTERDEPENDENȚA EDUCAȚIEI MORALE CU CELELALTE COMPONENTE ALEEDUCAȚIEI

În “Raportul UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI”, această stare de fapt este exprimată astfel: “Am putea spune că educația trebuie să traseze hărțile unei lumi în permanentă mișcare, dar în același timp să pună la dispoziția oamenilor instrumentele de orientare cu ajutorul cărora aceștia să-și găsească drumul”1

Una din provocările deja lansate în societatea contemporană este astfel necesitatea regândirii educației, prin articularea celor trei ipostaze:educația formală, educația informală și educația nonformală. Ca dimensiune permanentă a existenței umane, educația trebuie să aibă un caracter global, conjugând eficient educația formală cu cea nonformală și informală.

Potrivit concepției holistice (Ph. Coombs, P.Lengrand, Th. La Belle) delimitările dintre cele trei tipuri ale educației sunt mai mult teoretice, existând posibilități de întrepătrundere și

interdependență. “în practică, educația informală, nonformală și formal trebuie să fie vazute mai degrabă ca moduri predominante de învățare decât ca entitați. Ca modalități de accentuare, educația formală, nonformală și informală pot exista simultan, uneori în acord, alteori în contradicție” 2

Astfel, definițiile existente pentru cele trei concepte au câteva elemente în comun, dar dintr-o perspectivă sistemică, se poate observa că toate cele trei dimensiuni ale educației au câte ceva specific de indeplinit3.

Educația formală presupune:

desfășurarea actului didactic în instituții specializate;

obiective educaționale clar formulate;

1.Raportul UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI-2000,p.6

2 La Belle, 1982, p.162, apud. Cozma, p.276

3. cf. Pain, 1990, p.233, apud. Cucos, p.37

personal didactic specializat;

cunostințe sistematizate: orare, programe, manuale;

corelarea învățării orientate cu învățarea independentă;

proces de învățare eșalonat, cronologic;

evaluare pe etape de școlarizare.

Educația nonformală desemnează:

totalitatea influențelor educative ce se derulează în afara clasei;

realitate educațională neformalizată dar cu efecte formative;

coordonarea activităților de specialiști, dar care “își joacă rolul mai discret, asumându-și misiunea de moderator”1

Educația informală exprimă:

caracterul spontan al educației, liber de orice formalizare;

o achiziție autonomă a persoanei dobandită în maniera întâmplătoare;

învățare realizată în împrejurari diferite cu grad scăzut de prelucrare;

“comprimarea experienței umane”2 (Interdependența și co-existența formelor de educație asigură un context de formare-dezvoltare a personalității umane, la nivel didactic și extradidactic, depașind limitele și granițele teoretice ale concepteloranalizate dintr-o perspectivă singulară.

Clasificarea formelor educației angajează două categorii de criterii:

criteriul proiectării: educație instituțională / cu obiective specifice instituționalizate educația formală-nonformală); educație noninstituțională / realizată implicit, fară obiective recifice instituționalizate (educație informală);

criteriul organizării: educație realizată pe baza unor acțiuni explicite și influențe implicite (educația formală-nonformală); educație realizată doar pe baza unor influențe implicite (educația informală).

Educația formală reprezintă ansamblul acțiunilor (și al influențelor) pedagogice proiectate instituțional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri și trepte de studii (școli, universități, centre de perfecționare etc.) în cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum de rigurozitate în timp și spațiu (plan, programe, manuale, cursuri, materiale de învățare etc.).

Educația formală este organizată instituțional în cadrul sistemului de învățământ, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate, care asigură dirijarea conștientă a raporturilor funcțional-structurale dintre educator și educat realizate într-un context metodologic de predare- învățare-evaluare, favorabil reușitei pedagogice.

Educația formală dezvoltă următoarele obiective generale, multiplicabile în conținuturi specifice, operabile la nivel moral – intelectual – tehnologic – estetic – fizic:

dobândirea cunoștințelor fundamentale în interdependența lor sistemică;

exersarea aptitudinilor și a atitudinilor umane într-un cadru metodic stimulativ, deschis, perfectibil;

aplicarea instrumentelor de evaluare socială la diferite niveluri și grade de integrare școlară-postșcolară, universitară-postuniversitară, profesională.

Educația formală reflectă, în același timp, următoarele coordonate funcționale, valabile la nivelul sistemului și al procesului de învățământ:

proiectarea pedagogică organizată pe bază de planuri, programe, manuale școlare, cursuri niversitare, materiale de stimulare a învățării etc.;

orientarea prioritară a "finalităților" spre parcurgerea "programei", pentru "asigurarea succesului unui număr cât mai mare de elevi și studenți"

învățarea școlară / universitară sistematică, realizată prin corelarea activității cadrelor didactice de diferite specialități la nivelul metodologic al unei "echipe pedagogice";

evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase, realizată prin: note, calificative, aprecieri, caracterizări etc.

Educația nonformală completează educația formală într-un cadru instituționalizat situat în afara sistemului de învățământ dar și în interiorul acestuia, activat prin "organisme școlare conexe", extradidactice sau extrașcolare.

Educația nonformală sprijină, direct și indirect, acțiunile și influențele sistemului de învățământ, pe două circuite pedagogice principale:

un circuit pedagogic situat în afara clasei: cercuri pe discipline de învățământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive, artistice, culturale etc.: întreceri, competiții, concursuri, olimpiade școlare / universitare;

un circuit pedagogic situat în afara școlii:

activități perișcolare, organizate pentru valorificarea educativă a timpului liber, cu resurse tradiționale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universități populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) și de expoziții etc.; cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio, televiziune școlară; instruire asistată pe calculator, cu rețele de programe nonformale etc.;

activități parașcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca "soluții alternative" de perfecționare, reciclare, instruire permanentă, instituționalizate special la nivel de: prespedagogică, radio-televiziune școlară; cursuri, conferințe tematice – cu programe speciale de educație permanentă etc.

Activitățile de educație nonformală au un caracter instituțional. Ele probează – în comparație cu activitățile de educație formală – câteva note specifice:

proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă – la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic civic, etc.;

organizarea facultativă, neformalizată, cu profilare dependentă de opțiunile elevilor și ale comunităților școlare și locale, cu deschideri speciale spre experiment și inovație;

Structura acțiunii educaționale de tip nonformal are un plus de flexibilitate și de deschidere în raport cu influențele câmpului psihosocial care concentrează și multiplică numeroase efecte centrale și secundare, dependente de stilul activității de formare-dezvoltare a personalității proiectat și realizat în timp și spațiu.

Această structură parcurge două coordonate funcționale specifice educației nonformale, coordonate prezentate uneori ca obiective generale "de vocație": sprijinirea elevilor și chiar a adulților cu șanse reduse de acces la o școlaritate normală; stimularea dezvoltării socioeconomice și culturale a personalității umane și a comunităților locale.

Evoluția sistemelor moderne și postmoderne de învățământ, înregistrată în ultimele decenii, confirmă la nivel de UNESCO tendința de articulare sau de integrare a formelor educației și instruirii, realizabilă din perspectiva instruirii permanente.

Indiferent de activitatea pe care o desfășoară și de împrejurările în care se află, individul ne apare în ipostaza de subiect moral. În consecință, el acționează în virtutea unor forțe mobilizatoare morale, interiorizate în procesul interacțiunii sale cu morala socială, proprie societății din care face parte. Caracterul contradictoriu al acesteia, ca și distorsiunile ce intervin în procesul interiorizării generează individualitatea morală a fiecărui copil.

Educația morală urmărește conturarea șiconsolidarea profilului moral cu imperativele moralei sociale. În consecință structura unuia semenea profil se va răsfrânge asupra realizării sarcinilor tuturor celorlalte componente ale educației. Acest profil reprezintă un adevărat filtru ce imprimă o nuanță personală întregului evantai de acțiuni educative ce se exercită din exterior. Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educației intelectuale. Trăsături ca perseverența, tenacitatea, spiritul de disciplină,respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, conștiinciozitatea, au darul de a mobiliza resursele interne ale personalității în direcția unei productivități mai mari a educației intelectuale, a receptivității și asimilării valorilor științifice.

Un asemenea profil moral întreține în permanență curiozitatea pentru descoperirea continuă de soluții, pentru impunerea noului în viața de zi cu zi. De asemenea, activitatea creatoare presupune și un suport moral. Aceleași influențe pot fi exercitate și asupra educației profesionale, prin stimularea efortului și a curiozității de aplicare în practică a cunoștințelor asimilate, de formare a unor capacități,priceperi și deprinderi indispensabile exercitării unei profesiuni. Profilul moral mai impune și un consens între valorile științifice și cele tehnologice prin prisma aplicării lor în folosul oamenilor. Nici educația estetică nu este independentă de cea morală deoarece există o permanentă interacțiune între idealul moral și cel estetic. Morala stimulează împlinirea de sine a omului și prin intermediul valorilor estetice. Acestea, la rândul lor, sensibilizează și stimulează cunoașterea și înțelegerea valorilor morale. Judecata și aprecierea estetică se întemeiază și pe considerente de ordin moral. Întrucât toate laturile și aspectele devenirii personalității sunt supuse modelării și controlului moral înseamnă că și dezvoltarea fizică se va afla sub influența componentei morale. Influența moralei se exercită prin mobilizarea voinței în direcția fortificării fizice a organismului, a formării unor calități șideprinderi morale.

activita  Principalele forme organizatorice prin care sarcinile educațieimorale se pot împlini scoțând în evidență rolul lor. Putem afirma că această latură a educației este implicată în toate activitățile conduse și îndrumate de către profesor, deoarece elevul este permanent subiect al relațiilor moral – practice și al influențelor de ordin moral. Atunci când aceste influențe sunt dirijate și se desfășoară în cadrul unor forme organizatorice, ele devin acțiuni educative. Principalele forme organizatorice în care se realizează sarcinile educației morale sunt:

procesul de învățământ,

ora de dirigenție,

jocul și activitățile extradidactice.

Datorită conținutului divers al diferitelor obiecte de învățământ și datorită faptului că nu există obiect de învățământ al cărui conținut să nu poată fi valorificat pe linia formării conștiinței și conduitei morale, procesul de învățământ este forma fundamentală în care se realizează obiectivele educației morale.

La ora dedirigenție se pot dezbate diverse probleme cu implicații morale în paralel cu sintetizarea și coordonarea influențelor provenite de la ceilalți factori educativi.

Jocul prin conținutul și regulile sale contribuie și el la realizarea sarcinilor educației morale, iar activitățile extradidactice, desfășuratesub îndrumarea profesorului, prin gama lor extinsă conduc la însușirea unor conduite morale necesare definitivării profilului moral al elevului.

CONCLUZII

O problemă cu care s-a confruntat școala de-a lungul existenței sale, dar și societatea în ansamblul ei, este aceea a realizării unei conduite morale. Dacă în realizarea educației intelectuale, estetice, fizice, există programe sigure și precise, metode și tehnici variate, adaptate particularităților de vârstă și individuale ale celor care învață, în domeniul realizării obiectivelor educației morale au existat întotdeauna puncte de vedere diferite, chiar contradictorii. Sunt „voci” care se situează pe poziția lui E.Durkheim, după care „societatea este singura sursă a moralității”, pierzând din vedere faptul că școala are posibilitatea să ofere modele de comportare morală.

Legile moralei oficiale sunt diferite la diverse societăți (civilizații) și au evoluat de-a lungul timpului, împreună cu condițiile de trai și moravurile societăților respective. De exemplu, legile moralei nu sunt aceleași în regimul comunist și în cel capitalist, deși oamenii sunt aceiași.
Valorile morale (sau virtuțile) reprezintă aplicarea la orice fel de acțiune omenească a regulii „binelui” (a acțiunii corecte, corespunzătoare intereselor colective), respectiv de respingerea și condamnare a „răului”. Opusul virtuții este viciul. Mentalitatea (sau atitudinea) este maniera în care individul gândește pentru a-și rezolva toate problemele legate de viața și de relațiile sale cu societatea și cu mediul natural. Moralitatea este mentalitatea care respectă legile morale.Din punctul de vedere al moralei, caracterul este trasătura esențială a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte carateristici ale purtării. Atât răul cât și binele sunt molipsitoare, numai că binele se răspândește cu viteză mult mai mică.

Prin educație se poate modifica atât mentalitatea cât și caracterul individului. Educația morală înseamnă formarea unui caracter bun. Această educație „bună” se poate face:

în diverse locuri: în familie, în școală, în societate, în armată, în instituții de reeducare…;

– în multe feluri: prin învățare, constrângere….;

– în orice împrejurare: la joacă, la lucru, în școală, într-o călătorie, în excursie…. 

Scopul întregii străduințe în vederea civilizării oamenilor este dispariția purtărilor imorale, adică dispariția Egocentrismului. Dificultatea comportării morale constă în respectarea intereselor generale, ale celorlalți, conform rațiunii, înaintea celor personale, cum cer instinctele. Drumul spre desăvârșire este marcat de proverbul ,,ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, prin care individul ajunge să se antreneze mereu, să-și controleze instinctele, comportamentele sociale, modul de a gândi și astfel va deprinde o modalitate corectă de a trăi în societate și a-și armoniza sinele cu legile morale ale societății. 

Educarea elevilor în spiritul cinstei, înțelegerea adevărului și a virtuților morale ale poporului român, conduce la atingerea unei calități morale, bazată pe cinste și respect, la înțelegerea faptului că toate acestea nu sunt decât obligații morale ,cetățenești. Prin dezbateri, studii de caz, convorbiri etice, elevii pot fi educați să respecte valorile morale, vor conștientiza rolul lor în societatea europeană actuală. Elevii vor fi încurajați să învețe din reflecții, maxime și proverbe românești sau din alte țări, vor conștientiza buna-cuviință oglindită în aceste texte și vor trage concluzii pertinente despre valorile naționale și internaționale morale și cetățenești.

Prin ridicarea calității implementării normelor de moralitate și civism în rândul elevilor, trebuie să avem în vedere reacțiile ostile din partea unor forme negative ale democrației – extremism, xenofobie, rasism, violență, indiferență – și să existe o preocupare pentru viața elevilor care, nu tot timpul, se implică în viața comunității, manifestând dezinteres față de evenimentele importante din școală și comunitate.

Copiii sunt viitorul României. De felul în care ne creștem și educăm urmașii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a progresului sau o lume măcinată de conflicte, de ură sau distrugeri.

Procesul de devenire a personalității implică integrarea în plan intelectual, afectiv-motivațional și volitiv a valorilor, principiilor și normelor morale ale grupurilor, mai mari sau mai mici, în care individul trăiește. Acest proces se realizează atât în mod direct, prin participarea afectivă a individului la viața grupului, prin asumarea de roluri, cât și indirect, prin intermediul modelelor oferite de școală.

Formele educatiei reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice desfasurate, succesiv sau simultan, in cadrul

ANEXA NR. 1

Când respectarea regulilor casei devine o problema v-ar putea veni in ajutor povestea de mai jos:

Povestea stupului de albine

            Intr-un stup traia o regina foarte preocupata de calitatea mierii produse de supusele sale. Multa vreme, mierea a fost de calitate superioara, dar, de la un timp, lucrurile au inceput sa se schimbe: albinele au devenit mai superficiale, leneveau la umbra unei frunze sau se harjoneau intre ele.

            Situatia a inceput sa se agraveze de la o zi la alta, cu toate observatiile reginei. Intr-o zi, cand toate albinele se odihneau, s-a produs un eveniment inexplicabil: stupul s-a rasturnat si toate albinele au fost aruncate afara. Din fericire, atat albinele cat si regina au scapat nevatamate. Speriate, albinele s-au grupat in jurul reginei lor.

            In ajutorul albinelor a venit si regele bondarilor. Acesta a inceput sa analizeze situatia pentru a vedea care a fost cauza catastrofei. La sfarsit concluzia a fost urmatoarea: nenorocirea s-a produs chiar din vina albinelor, deoarece acestea au muncit fara sa fie atente astfel incat au depozitata toata mierea intr-o singura parte a stupului si l-au dezechilibrat.

            Marele bondar a chemat toate albinele si le-a explicat cum au reusit sa dezechilibreze stupul. Albinele si-au inteles greseala. Din acel moment regina a devenit mai hotarata si toate deciziile ei au fost respectate intocmai. Foarte repede albinele au refacut stupul, iar la festivalul mierii au castigat marele premiu.

Anexa nr,2

FISA DE LUCRU

MĂ COMPORT CIVILIZAT ? ( autoportret )

CERINTA : Raspunde sincer prin DA sau NU la intrebarile urmatoare pentru a-ti putea cunoaste si evalua comportamentul .

Imaginea fidela a comportamentului o obtii prin acordarea de puncte , astfel :

Pentru raspunsurile NU la intrebari iti acorzi cate un punct .

Pentru raspunsurile DA la intrebari iti acorzi cate un punct .

Afli rezultatul facand suma punctelor obtinute interpretand urmatoarea grila :

– Peste 55 de puncte:Te comporti totdeauna potrivit normelor de buna purtare si ai o educatie aleasa !

– 50-55 de puncte : Faci uneori greseli, dar poti indrepta repede si usor lipsurile !

– 34-49 de puncte : Ai lipsuri destul de serioase, trebuie neaparat sa le indepartezi !

– Sub 34 de puncte : Ai lipsuri mari, dart e poti indrepta

E bine sa retii ca indiferent de punctaj “Ai reusit , continua ! /

Nu ai reusit , continua ! “ confirmand ca “Perseverenta si exercitiul sunt mama invatarii !”

DA/NU

1. Speli zilnic dintii, dimineata si seara ? …./….

2. Te speli in fiecare seara, inainte de culcare ? …./….

3. Folosesti un loc special pentru lucrurile personale ? …./….

4. Foloseste aceeasi imbracaminte mai multe zile? …./….

5. Ingrijesti incaltamintea in fiecare zi ? …./….

6. Iti asezi patul in fiecare dimineata ? …./….

7.Aerisesti camera in fiecare zi ? …./….

8.Faci gimnastica ( macar cateva exercitii ) zilnic ? …./….

9.Participi cumva la realizarea curateniei ? …./….

10.Te implici in treburile gospodaresti ? …./….

11.Mergi la piata, dupa cumparaturi ? …./….

12.Esti politicos, saluti tot timpul ? …./….

13.Participi la asezatul mesei ? …./….

14.Faci zgomot cand mananci ? …./….

15.Reactionezi brutal la observatiile parintilor ? …./….

16.Retii datele de nastere ale parintilor ? …./….

17.Iti dojenesti agresiv partenerul de joaca ? …./….

18.Iti respecti vecinii ? …./….

19.Ii respecti pe cei invarsta ? …./….

20.Pastrezi curat rechizitele scolare ? …./….

21.Ai grija de cartile imprumutate(colegi,biblioteca)? …./….

22.Returnezi cartile imprumutate la timp ? …./….

23.In timpul orelor de curs vorbesti cu colegii ? …./….

24.Ajuti colegii la efectuarea temelor ? …./….

25.E importanta pentru tine nota la purtare ? …./….

26.Rezultatele slabe te nemultumesc ? …./….

27.Deranjezi colegii de clasa prin manifestari zgomotoase?…./….

28.Ripostezi la dojana nemeritata ? …./….

29.Iti ceri iertare cand gresesti ? …./….

30.Multumesti intodeauna celor care te ajuta ? …./….

31.Arunci deseurile de hartie pe jos ? …./….

32.Iubesti florile ? …./….

33.Rupi florile din gradini si le oferi mamei ? …./….

34.Iti scri numele pe scoarta copacilor ? …./….

35.Iti place puntualitatea ? …./….

36.Traversezi corect strada ? …./….

37.Cunosti regulile elementare de circulatie ? …./….

38.Ocrotesti plantele considerate monumente ale naturii? …./….

39.Mentii curatenia pe timpul excursiilor ? …./….

40.Vorbesti tare cu colegii in locuri publice ? …./….

41.Ai grija de colegi pe timpul excursiilor ? …./….

42.Asculti de sfatirile profesorilor in timpul excursiilor? …./….

43.Consumi dulciuri in timpul spectacolelor? …./….

44.Arunci biletul sub scaun la adapostul intunericului din sala? …./….

45.Respecti randul format la magazine ? …./….

46.Ajuti un batran ce nu-si poate duce bagajul? …./….

47.Duci puiul de pasare la cuibul sau? …./….

48.Strici cuiburile pasarilor ? …./….

49.Hranesti pasarile pe timpul iernii ? …./….

50.Te porti intotdeauna cuviincios ? …./….

51.Duci temele colegilor bolnavi ? …./….

52.Iti place sa mergi cu colindul ? …./….

53.Oferi cadouri in familie ? …./….

54.Esti alaturi de parinti la sarbatorile religioase ? …./….

55.Adresezi cuvinte urate celor care te lovesc din neatentie ? …./….

56.Saluti politicos o persona cunoscuta ? …./….

57.Iei atitudine cand esti martor la o fapta necivilizata ?…./….

58.Ceri voie parintilor sa mergi la joaca ? …./….

59.Esti punctual la scoala sau la unele intalniri ? …./….

60.Esti alaturi de invatator(diriginte)la activitatile organizate in afara programului de curs …./….

Punctaj:………….

Anexa nr.3

PROIECT DE LECȚIE

CLASA: a III-a

ARIA CURRICULARĂ: Om și societate

DISCIPLINA: Educație civică

SUBIECTUL LECȚIEI: „Tatăl și cei zece feciori” de Alexandru Mitru

SCOPUL LECȚIEI:

Educarea trăsăturilor pozitive de caracter, formarea unei atitudini de stimă și recunoștință față de părinți.

TIPUL DE LECȚIE: lecție mixtă

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:

cognitiv-informaționale:

O1- să rezume textul dat ;

O2- să adreseze întrebări pe baza textului;

O3- să explice cuvinte, expresii noi, atitudini, caracteristici ale personajelor;

O4- să facă predicții referitor la finalul poveștii;

O5- să comenteze atitudinea copiilor din poveste față de tatăl lor;

O6- să identifice atitudini pozitive față de părinți;

B) psiho-motorii

O7- să rezolve fișele de evaluare;

C) afectiv-volitive

O8- să identifice atitudinile pozitive față de părinți, valori morale, ca: bunătate, sinceritate, ajutorare, toleranță;

Sarcini de învățare în grup :

Povestitorii:

extrag ideile principale în funcție de întâmplări, rezumându-le concis;

expun rezumatul după ce l-au realizat în grup.

Curioșii:

adresează întrebări despre conținutul textului, despre cuvinte, expresii noi, despre personaje și atitudinea acestora;

Isteții:

clarifică termenii, cuvintele , expresiile necunoscute;

răspund la întrebări.

Prezicătorii:

fac predicții;

răspund la întrebări;

stabilesc mesajul moral- civic al poveștii.

găsesc alte finaluri pentru textul prezentat.

RESURSE:

PROCEDURALE: conversația , explicația, exercițiul, observația, expunerea narativă, metoda interactivă de grup „ predarea-învățarea reciprocă” ;

MATERIALE: imagini din poveste, palete cu întrebări pentru „curioși”( Ce? Cine? Cum? Când? De ce? Din ce cauză? Etc.) Ecusoane cu inițiale pentru cele patru grupuri ( P, C , I , P ), coronițe pentru lideri, Dicționarul explicativ al limbii române

BIBLIOGRAFIE:

Breben, Silvia și colaboratorii „ Metode interactive de grup”, 2002, Ed. Arves, Craiova

Lascu , Eugenia și Maxim, Olivia, Caiet pentru educație moral –civică, clasa a III-a , Ed. GIL, Zalău;

Ghid metodologic de aplicare a programei școlare de educație civică, învățământ primar și gimnazial, Ed. Aramis Print, București, 2001;

Ungureanu Adalmina, Educația micului cetățean, Ed. AS S, Iași, 1996;

Manualul de educație civică.

Scenariul didactic:

ANEXA NR.4

TRĂSĂTURI MORALE ALE PERSOANEI

ÎN ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Trăsăturile morale ale persoanei promovează participarea civică, acțiunea democratică și implicarea în viața comunității (încredere în sine și în celălalt, respectul, bunătatea, sinceritatea etc.). Acestea nu trebuie să rămână simple conținuturi ale învățării, ci atitudini care se formează în timp prin diferite activități.

La clasa a III-a, la unitatea de învățare „Persoana”, elementul de conținut „Trăsături morale ale persoanei”, într-o lecție de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor, se pot folosi strategii educaționale bazate pe cooperare și interactivitate, dându-se astfel elevului posibilitatea de a face diverse referiri asupra unor situații de viață cu conținut civic și de a manifesta un comportament adecvat muncii în echipă, bazat pe cooperare, implicare, toleranță și responsabilitate.

Captarea atenției poate fi realizată astfel: elevii, grupați câte doi, să primească fișe care să conțină enunțuri din care elevii să desprindă calitățile sau defectele. Exemplu: „În autobuz, Maria a cedat locul unui bătrân.” (respect)

Prin această activitate folosim de fapt metoda G-L-C (Gândim-Lucrăm în perechi-Comunicăm). Faptul că perechea confirmă ideile, face să crească încrederea în sine și elevului nu-i este teamă să exprime public opinia sau răspunsul asupra cărora au reflectat cei doi. De asemenea, fiecare elev conștientizează că în anumite situații devine o sursă și un sprijin de învățare pentru colegul lui

În etapa actualizării cunoștințelor, se poate realiza cu succes un ciorchine de tipul:

În cazul în care se dorește explorarea subiectului lecției din mai multe perspective, în etapa obținerii performanței se poate folosi metoda cubului. Astfel, sarcinile date spre rezolvare vor fi diferențiate, crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup, sporește eficiența învățării (elevii învață unii de la alții), se dezvoltă abilități de comunicare și cooperare.

Se împarte grupul în 6 subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului. Fișele corespunzătoare fiecărei fețe pot avea următoarele sarcini:

DESCRIE – „Descrieți comportamentul băiatului din textul dat. Cum ar fi trebuit să procedeze?”

COMPARĂ – „Scrieți cuvinte cu sens opus următoarelor cuvinte: rușine, darnic, omenos, laș,….”

ANALIZEAZĂ – „Care din următoarele enunțuri sunt adevărate și care sunt false?

(exemplu: „Sinceritatea, uneori, doare, dar este necesară.”)

ASOCIAZĂ – „Completați următoarele propoziții:

(exemplu: „Mă simt bine când ……………………………………. .”)

APLICĂ – „Alege din trăsăturile scrise în paranteză pe cea potrivită fiecărui enunț dat.”

ARGUMENTEAZĂ – „Întotdeauna bunătatea este răsplătită pe măsură? Motivați răspunsul.”

În următoarea etapă a lecției, feedbackul, se poate realiza un joc de mimă. Reprezentantul fiecărei grupe va extrage câte un bilețel pe care e scris unul din cuvintele: teamă, speranță, blândețe, respect, obrăznicie, curaj. Sunt rugați ca fiecare să mimeze ceea ce avea scris pe bilet, iar ceilalți membri ai grupului să ghicească ce mimează reprezentantul.

Pentru a crea un etos pozitiv, spre finalul lecției se poate realiza Cercul discuțiilor, fiecare membru fiind încurajat să-și spună părerea despre necesitatea unui comportament civilizat, responsabil, deschis, atât de necesar unei societăți democratice. Această metodă, pentru a fi cât mai eficientă, nu trebuie să fie practicată ca o activitate izolată. Respectarea regulilor de bază ale acesteia va duce la încetarea treptată a problemelor de intimidare, va determina construirea unei atmosfere incluzive, calde. De asemenea, elevii vor deprinde obiceiul de a lăsa să vorbească și celălalt, obicei pe care îl vor folosi și în afara cercului.

În etapa transferului, elevilor li se poate da ca temă pentru acasă să deseneze un copac cu frunze, să scrie pe frunzele copacului calități și defecte, să coloreze calitățile cu verde și defectele cu maro, să scrie apoi ce ar trebui să facă astfel încât copacul „să înverzească”.

Bibliografie: 1.Ileana Iepure, Adriana Moțcanu, Geta Popovici, Dorina Chirițescu (coord.), „Educație civică. Ghidul învățătorului”, București, Editura Atelier Didactic, 2005, pag. 62-81

BIBLIOGRAFIE

***Axiologie și moralitate- Culegere de texte. Ediție îngrijită de V. Mureșan, Editura Punc, București, 2000

*** Culegere metodică, Gradinița și educația morală și patriotică, București, 1977

*** Copilaria – Fundament al personalității, București, 1997

*** Dictionar de filosofie, Editura Politica, Bucuresti, 1978

*** Filosofie contemporana, texte alese, traduse si comentate de Al. Boboc si I.N. Rosca, Editura Gramond

*** Valori, virtuți și violență: educația și înțelegerea moralei (Blackwell, 1999)

Alexandru, C., Puzdriac,C., -Factori care influențează rezolvarea conflictelor la elevi-în Psihologia socială, nr.21, 2008

 Bellu,    Nicolae, Morala în existenta umana, Editura Politica, Bucuresti, 1989

Botezatu,P.,- Preludiul ideii de libertate morală-Editura Junimea, Iași, 1976

Bradberry ,T. -Inteligența emoțională-Editura Amalteea, București, 2008

Breban S., Gongea E., Ruiu, G., Fulga,M.,- Metode interactive de grup- Editura Arves, București, 2008

Bontaș, Ioan -Pedagogie, București, Editura All, 1994

Bronson,P., Merryman, S., -Șocul educației. O nouă perspectivă asupra dezvoltării copiilor- Editura Paralela 45, Pitești, 2011

Catâru,E., -Metode de menegment al comportamentului elevilor, în Miron Ionescu, Vasile Chiș ( coord.) , Fundamentări teoretice și abordări praxiologice în Științele educației- Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009

Cătineanu,T., -Elemente de etică- Editura Dacia, Cluj-Napoca, vol.1,1982, vol-Ii-1987

Cerghit,I.,Neacșu,I., Negreț-Dobridor,I., Pâinișoară ,I.O., Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iași, 2001

Comte-Sponville A, -Mic tratat al marilor virtuți-. Traducere din limba franceză de D. Ciolan,L., -Pași către școala interculturală pentru cadrele didactice-Editura Corint, București, 2002 R.Stănescu, B.Udrea, C.Hădăreanu. Prefață de V.Morar. Editura Univers, București, 1998

Cozma Carmen, Elemente de etica si deontologie, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1997

Crahay,M., -Psihologia educației-Editura Trei, București , 2009

Cretu, C. – Psiho-pedagogia succesului, Ed. Polirom, Iasi, 1997

Cucoș Constantin, Pedagogie , ediția a II-a, Polirom, Iași, 2002 

Dave,R.H.- Fundamentele educației permanente- Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991

Dimitriu-Tiron, E., Dimensiunile educației contemporane-Editura Institutul European, Iași, 2005

Elias,M.J., Tobias,E.S., Friedlander,S.B., -Stimularea inteligenței emoționale a adolescenților- Editura Curtea Veche, București, 2002

Farcas,S., -Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori- Editura Trei, București ,2010

Grayling A.C,- Viitorul valorilor morale-. Traducere de G.Harghel, Editura științifică, București, 2000

Gânju, Traian- Discurs despre morala, Editura Junimea, Iasi, 1981.

Grigoras, Ioan- Probleme de etica, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1999.

    Grigoras, Ioan Personalitatea morala, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982

Huszar T.,Morala și societatea București, Editura Științifică, 1967

Hanches, L. – Instruire diferentiata. Aspecte moderne in elaborarea strategiilor didactice, Editura Eurostampa, Timisoara, 2003

Ionescu, M. – Educatia si dinamica ei, Ed. Tribuna Invatamantului, Bucuresti, 1998

Losski Nikolai, Conditiile binelui absolut, Editura Humanitas

Mitrofan,N., -Noi perspective în cunoașterea copilului-în Revista învățământului preșcolar, nr.1-2, 1992

Moraru Marietta C., Valoare si etos, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976

Nicola, I., -Pedagogie-, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Nicola, Ioan-Tratat de Pedagogie Școlară, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996

Păcurari,O., Ciuhodaru, E., -Să ne cunoaștem elevii-Editura Sigma, București , 2003

Piaget J.și colab.- Judecata morală la copil-. Traducerea originalului apărut în anul 1932 în limba franceză de D.Răutu. Editura didactică și pedagogică, București, 1980

Radu,I., -Introducere în psihologia contemporană-Editura Sincrom, Cluj-Napoca, 1991

Salade,D., -Educație și personalitate-Editura Casa cărții de Știință, Cluj-Napaoca, 1995

Stanciu, I.Gh., -O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900-Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977

Șerdakov V.N.,- Iluzia binelui. Valorile morale și credința religioasă-. Cuvânt înainte de O.Chețan Traducere din limba rusă de E.M.Florescu. Editura politică, București, 1988

Tomșa,Gh.,- Psihopedagogie preșcolară și școlară- Editura Coresi, București, 2005

Trif, L. – Pedagogia invatamantului prescolar si primar, Editura Euro stampa, Timisoara,