. Metode Si Mijloace DE Constientizare A Starii DE Sanogeneza A Unui Ecosistem Urban

CUPRINS

CUPRINS 3

INTRODUCERE 7

CAPITOLUL I: ECOSISTEMUL URBAN 8

1.1 Conceptul „ecosistem urban" 8

1.2 Aspecte specifice ecosistemului urban 8

1.3 Structura și funcțiile ecosistemului urban 9

1.4 Evoluția ecosistemului urban în raport cu starea de sănătate 10

CAPITOLUL II: PARTICULARITĂȚI GEOGRAFICE ALE SECTORULUI 6, MUNICIPIUL BUCUREȘTI 10

2.1 Localizare geografică 10

2.2 Repere istorice 11

2.3 Caracteristici fizico – geografice 11

2.4 Populația și principalii indicatori demografici 11

CAPITOLUL III: PROIECȚIA FENOMENULUI DE POLUARE A MEDIULUI ÎN ANALIZA STĂRII DE SANOGENEZĂ ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA SECTORULUI 6, MUNICIPIUL BUCUREȘTI 14

3.1 Conceptul „poluare” și tipuri de poluanți 14

3.2 Factorii care influențează starea de sanogeneză într-un ecosistem urban 15

3.2.1 Factori de natură fizică 15

3.2.1.1 Microclima urbană 15

3.2.1.2 Oscilațiile mecanice 15

3.2.1.3 Zgomotul 15

3.2.1.4 Vibrațiile 15

3.2.1.5 Indicatori de evaluare a poluării fonice în sectorul 6, Municipiul București 15

3.2.2 Factori de natură chimică 16

3.2.2.1 Poluarea aerului într-un ecosistem urban 16

3.2.2.1.1 Surse de poluare a aerului într-un ecosistem urban 16

3.2.2.1.2 Principalii poluanți chimici ai atmosferei urbane și influența lor asupra sanogenezei componentelor ecosistemului urban 16

3.2.2.1.3 Calitatea aerului în sectorul 6, Municipiul București 16

3.2.2.1.4 Disfuncționalități la nivelul funcției de circulație și transport, cu implicații asupra sanogenezei mediului din sectorul 6 19

3.2.2.2 Poluarea apei într-un ecosistem urban 25

3.2.2.2.1 Principalele surse de poluare a apei într-un ecosistem urban 25

3.2.2.2.2 Principali poluanți ai apelor subterane 25

3.2.2.2.3 Descrierea sistemului de alimentare cu apă destinată folosințelor publice și gospodărești din sectorul 6, Municipiul București 25

3.2.2.3 Poluarea solului într-un ecosistem urban 30

3.2.2.3.1 Funcția de igienă și salubritate la nivelul sectorului 6, Municipiul București 30

3.2.2.3.2 Impactul deșeurilor reziduale asupra comunității urbane din sectorul 6, Municipiul București 31

3.2.3 Factori de natură biologică 31

3.2.3.1 Spațiile verzi și lumea animală într-un ecosistem urban 31

3.2.3.2 Spațiile verzi la nivelul sectorului 6, Municipiul București 32

3.2.4 Factori de natură psiho – socială 36

CAPITOLUL IV: BOLI ÎN RELAȚIE CU FACTORII ETIOLOGICI DE MEDIU ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN 37

4.1 Principalele categorii de boli caracteristice ecosistemului urban 37

4.2 Starea de sanogeneză a comunității umane din Municipiul București și sectorul 6 în raport cu starea de calitate a mediului 38

4.2.1 Morbiditatea 38

4.2.2 Mortalitatea 38

4.2.3 Asigurarea populației cu medici 39

4.3 Consecințe patologice ale modificărilor negative dintr-un ecosistem urban 39

CAPITOLUL V: STAREA DE SANOGENEZĂ A HABITATULUI INTERN ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA COMUNITĂȚILOR UMANE, CA PARTE INTEGRANTĂ A ECOSISTEMULUI URBAN 39

5.1 Considerații generale asupra stării de sanogeneză a habitatului intern 39

5.2 Surse de poluare a aerului habitatului intern în sectorul 6, Municipiul București 39

5.2.1 Surse exterioare 41

5.2.2 Surse interioare 41

5.2.3 Omul și activitatea sa în habitatul intern 43

5.3 Influența stării de sanogeneză a habitatului intern asupra sănătății comunității umane 44

5.4 Boli legate de clădire și sindromul de „clădire bolnavă” 45

CAPITOLUL VI: RISCURILE DE MEDIU – PROBLEMĂ FUNDAMENTALĂ A ECOSISTEMULUI URBAN 45

6.1 Concept și terminologie 45

6.2 Categorii de riscuri de mediu în sectorul 6, Municipiul București 46

6.2.1 Riscurile naturale 46

6.2.2 Riscurile tehnogene 47

6.3 Etapele evaluării riscurilor de mediu 47

6.4 Percepția comunității locale asupra riscurilor de mediu din sectorul 6, Municipiul București 47

CAPITOLUL VII: MANAGEMENTUL MEDIULUI ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN 53

7.1 Aspecte manageriale în abordarea problemelor de mediu într-un ecosistem urban 53

7.2 Direcții prioritare ale managementului de mediu într-un ecosistem urban, cu privire specială asupra sectorului 6, Municipiul București 53

7.3 Managementul riscului de mediu 54

CAPITOLUL VIII: METODE ȘI MIJLOACE DE EXPLORARE A REALITĂȚII ÎN PERSPECTIVA DETERMINĂRII STĂRII DE SANOGENEZĂ ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN 54

8.1 Metode de investigare a nivelului de conștientizare a populației asupra stării de sanogeneză într-un ecosistem urban 54

8.2 Chestionarul – tehnică și instrument de investigare a percepției populației școlare, din Liceul teoretic „Grigore Moisil”, asupra stării de sanogeneză din sectorul 6, Municipiul București 54

CAPITOLUL IX: EDUCAȚIA PENTRU MEDIU ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC – PREZENT PENTRU VIITOR 67

9.1 Considerații generale 67

9.2 Particularități ale educației pentru mediu și dezvoltare durabilă 67

9.3 Tehnologia de realizare a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă 67

9.4 Finalități ale educației pentru mediu și dezvoltare durabilă 67

CONCLUZII 68

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 70

INTRODUCERE

Problematica complexă a mediului a urcat sensibil în topul actual al preocupărilor științifice, însumând un volum impresionat de idei, întrebări, controverse interdisciplinare, argumente, care au conturat necesitatea unei abordări globale.

Dezvoltarea actuala a științei și tehnicii, a cunoașterii, permite ca în analiza raporturilor dintre om și natură să se evidențieze nu numai locui real și obiectiv al omului in natură, ei și locul real și obiectiv al naturii in viața omului și societății.

Lucrarea „Metode și mijloace și mijloace de conștientizare a stării de sanogeneză a unui ecosistem urban" reprezintă o abordare a problematicii de mare actualitate a mediului urban. Analiza ecosistemului urban este susținută de ideea conform căreia orașul modern nu reprezintă doar centrul de locuințe, comerț, industrie și cultură ci este un ecosistem viu, ale cărui componente naturale (spații verzi, cursuri de apă și alte zone de naturalitate) au în centru omul și activitățile socio-umane.

Într-o mare măsură, obiectul studiului unui ecosistem este acela de a oferi factorului uman datele necesare care să-l conducă la formarea unor opinii corecte cu privire la interdependența dintre factorii naturali și cei socio-culturali. Relația ecosistemului eu starea de sănătate implică inevitabil cunoașterea factorilor și condițiilor care îl caracterizează, sanogeneza lui și dinamica factorilor de risc.

Ecosistemul urban al Municipiului București se detașează prin diversitatea și complexitatea problemelor de mediu pe care Ic generează, fapt ce impune o analiză integrală și prioritară la nivel local. În acest context abordarea acestor aspecte s-a conturat cu privire specială asupra sectorului 6.

Pentru evidențierea zonelor critice din punct de vedere al protecției mediului și transpunerea în termeni concreți ai di s funcționali taților urbane și vulnerabilității elementelor de risc din teritoriul administrativ al sectorului 6 din Municipiul București, s-au utilizat, în principal: metode descriptive cu scopul de a sintetiza seriile de date în indicatori și indici statistici, metode calitative pentru evidențierea unor parametri calitativi ai mediului dar și a percepției populației față de diferite aspecte care caracterizează habitatul, mijloace și tehnici de analiză a datelor care au oferit posibilitatea clasificării datelor și interpretării rezultatelor obținute în urma prelucrării.

Demersul nostru s-a bazat pe inventarierea și analiza valorilor distribuției în spațiu (sectorul 6, Municipiul București) și timp (2000 – 2006) a indicilor de presiune umană, urmărind, pe de o parte, evidențierea factorilor de stres în funcție de mărimea, importanța și dimensiunea impactului asupra componentelor naturale ale ecosistemului, iar pe de altă parte, percepția comunității locale asupra principalelor categorii de disfuncționalități ale mediului urban, care induc o stare de disconfort în rândurile acesteia.

În acest context, studiul și-a propus să identifice și să aplice pe teritoriul sectorului 6 al Municipiului București, metode și mijloace de evaluare a stării de sanogeneză care să permită:

– evaluarea stării actuale a mediului și a cauzelor care o generează;

– problemele mediului și proiecția lor la nivelul stării de sanogeneză a habitatului

intern și extrem;

– aprecierea corectă a suportabilității mediului pentru diferite activități antropice:

– evidențierea importanței pe care o are existența unui mediu sănătos:

– aprecierea atitudinii populației locale, în special a populației școlare față de problemele mediului în cane locuiesc și a gradului de implicare în rezolvarea acestora:

– prioritizarea măsurilor de intervenție:

– evidențierea necesității educației pentru mediu în vederea unei dezvoltări durabile.

Prin demersul nostru ne propunem să conferim o dimensiune spațială și temporală abordării problemelor de mediu reflectate în starea de sanogeneză a ecosistemului urban București permițând astfel identificarea tendințelor de evoluție a teritoriului pe fondul unei susținute educații pentru un mediu durabil.

Pentru îndrumare științifică pe toată perioada anilor de cercetare și pentru sprijinul acordat la concretizarea prezentei teze de doctorat, mulțumesc conducătorului științific, doamnei profesor universitar doctor Maria Pătroescu.

Adresăm mulțumiri colectivului Catedrei de Geografie Regională din Facultatea de Geografie, domnului prof. univ. dr. Ion Marin pentru sprijinul și susținerea acordată în vederea elaborării prezentei lucrări.

Alături de aceștia mulțumim celor implicați în derularea cercetărilor: prof. univ. dr. Vasile Magearu (Universitatea București – Facultatea de Chimie), prof. univ. dr. Sanda Fătu (Universitatea București – Facultatea de Chimie), prof. univ. dr. Anca Maria Moldoveanu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București), prof. Alexandra Sfârlogea (Liceul teoretic „Grigore Moisil”), ing. Dumitru Mihăiuș (director tehnic, Administrația Domeniului Public sector 6)

CAPITOLUL I: ECOSISTEMUL URBAN

1.1 Conceptul „ecosistem urban"

Ecosistemul urban este reprezentat de către aglomerațiile umane fixate in jurul unor clădiri, instituții și relații care permit viețuirea și tranzitarea unui bogat flux energetic, formând un mozaic eterogen cu răspândiri și densități variabile supuse unor interacțiuni reciproce, în care majoritatea transformări lor de materie, energie și informație este realizată de om. (Gâștescu P., I998)

1.2 Aspecte specifice ecosistemului urban

Obiectivele studiului nostru surprind în mare măsură dezechilibrele dinamice care apar la nivelul ecosistemului urban prin înlocuirea peisajului natural, nu printr-o evoluție bio-ecologică de lungă durată ci printr-o artificializare rapidă, fapt ce necesită o permanentă „susținere" prin imput-uri de substanță și energie.

1.3 Structura și funcțiile ecosistemului urban

1.4 Evoluția ecosistemului urban în raport cu starea de sănătate

În ansamblu, ecosistemul urban este un complex de factori naturali și artificiali. pozitivi și negativi, care aduc o serie de facilități pentru desfășurarea comodă a vieții, dar expun și la riscuri nocive în funcție de modul de concepție, planificare și organizare a elementelor sale și de modul de folosire chibzuită a acestora de către oameni.

Din categorii factorilor cu influență pozitiva asupra stării de sanogeneză a ecosistemului urban, amintim:

reducerea spațiului de deplasare și acces rapid la variatele bunuri materiale și spirituale concentrate pe arii mici;

creșterea și diversificarea mijloacelor necesare desfășurării vieții; ridicarea nivelului tehnic necesar muncii, transportului; creșterea nivelai de educație și culturi.

Dintre factorii cu influență negativă asupra stării de sanogeneză a ecosistemului urban, enumerăm:

– aglomerația datorită concentrării populației, clădirilor, instalațiilor;

– existența industriilor generatoare de poluanți ai acrului, apei, solului și a poluării sonore;

– diminuarea accesului populației Ia factorii natui populației Ia factorii naturali și expunerea la factori artificiali:

– solicitarea excesivă și intensificarea stress-ului psiho-social; diminuarea posibilității de relaxare, reconfortare, odihnă, refacere etc.

Acest fapt a reprezentat unul din reperele cercetării noastre în vederea fondării unor teorii care să ateste pe de o parte importanța relației om-mediu ca manifestare cu specific constructiv, evolutiv și determinativ a vieții și pe de altă parte reflectarea acestei realități la nivelul percepției populației școlare și a comunității.

CAPITOLUL II: PARTICULARITĂȚI GEOGRAFICE ALE SECTORULUI 6, MUNICIPIUL BUCUREȘTI

2.1 Localizare geografică

Sectorul 6 se află situat în partea de vest a Bucureștiului (fig. 2.1) la o altitudine medie de 85 m; pe teritoriul său se află atitudinea maximă a capitalei, 94,63 m, pe bulevardul Iuliu Maniu.

(Sursa: Harta digitală a municipiului București)

Scara: 1:16000

Suprafața totală a sectorului 6 este de aproximativ 37 km2, situându-se pe locul doi ca mărime în cadrul sectoarelor capitalei, primul fiind sectorul 1

Conform adresei nr. 50675-1981, Administrația Domeniului Public, sector 6, cartierele cuprinse în acest sector sunt: Crângași – Giulești, Drumul Taberei și Militari.

2.2 Repere istorice

Reperele istorice ale sectorului 6 sunt legate de zona Crângași, care se pare, a fost locuită cu mult înainte de epoca primelor migrații. În secolul al IV-lea au fost găsite monede din timpul lui Valentinian I (364 – 375) și un cuptor de ars oale. De asemenea s-a formulat ipoteza că unele morminte din secolul al III-lea descoperite la Giulești, ar putea să aparțină unui neam iranian numiți sarmanți, neam ce fusese aliat cu dacii, pe vremea lui Decebal, în luptele împotriva romanilor.

Bucurestiul, în perioada interbelică era împărțit în cinci sectoare, în cadrul a cinci culori, actualul sector 6 corespunzând ca formă administrativă cu Sectorul de Negru al Capitalei. Când s-a adoptat în 1952 denumirea administrativă de raioane, sectorul 6, includea raioanele Gheorghe Gheorghiu-Dej și o parte din raionul Lenin. După 1974 s-a revenit la denumirea de sectoare.

2.3 Caracteristici fizico – geografice

Din punct de vedere geologic. în fundamentul zonei cuprinse în cadrul sectorului 6, se disting formațiuni de vârstă precambriană cutate și metamorfozate ce aparțin Platformei Moesice.

Din punct de vedere al reliefului sectorul 6, s-a dezvoltat într-o zonă de câmpuri netede, principalul contrast de relief fiind dat de valea râului Dâmbovița care îl străbate. Modificări importante apar la scara microreliefului, induse pe de o parte de întreaga gamă a construcțiilor cu caracter edilitar și rezidențial, pe de altă parte de amenajarea teritoriului la nivelul infrastructurii de transport și comunicație.

Clima este temperat continentală, influențată de caracteristicile zonei de contact ale maselor continentale estice cu cele vestice și sudice. Masele de aer estice predominante, imprimă climei nuanțe excesive, eu veri fierbinți și ierni deseori aspre.

Din punct de vedere hidrogeografic, sectorul 6 se suprapune peste bazinul hidrografic Argeș, principalul curs de apă care străbate zona fiind Dâmbovița. Încadrat în categoria de folosință complexa, Lacul Morii are o suprafață la nivel normal de retenție de 256 ha și un volum de 14,2 mil. m3.

Pânza freatică se află în baza depunerilor de loess și loessoide (- 20 m și – 30 m) și din ea se alimentează cu apă potabila platformele industriale și locuințele care nu sunt racordate la rețeaua de alimentare.

Modificările antropice puternice datorate construcțiilor (locuințe, platformele industriale, drumuri etc) au determinat destructurarea profilului de sol inițial (brun roșcat) și apariția așa – numitelor „protosoluri antropice".

În prezent vegetația inițială a fost înlocuită aproape în totalitate, locul acesteia fiind luat de spații construite, terenuri virane, căi de comunicație etc. Spațiile verzi cuprind specii de plante care s-au adaptat la climatul urban: stejarul roșu american, frasinul, tisa, pinul, molidul, magnolia.

2.4 Populația și principalii indicatori demografici

Populația sectorului 6 înregistrată la recensământul din iulie 2002, conform Comisiei Naționale pentru Statistică era de 346.480 locuitori, situându-se pe locul doi ca număr de locuitori în cadrul Bucureștiului, primul fiind sectorul 3 (fig. 2.4)

(Sursa: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București.)

Densitatea populației de 10.175 locuitori / km2 plasează sectorul 6 pe locul 3 între sectoarele Bucureștiului

Analiza datelor furnizate de Direcția Regională de Statistică a Municipiului București indică o scădere numerică a populației sectorului 6 în perioada cercetării noastre (2000-2005) de la 401 779 locuitori înregistrați în anul 2000, la 359 396 locuitori în anul 2005, fenomenul fiind caracteristic evoluției demografice la nivelul întregii capitale (fig. 2.6.)

(Sursa: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București).

În ceea ce privește evoluția ratei natalității pe parcursul cercetărilor s-a constatat o tendință de scădere în intervalul 2000 2001, urmată de o creștere continuă a valorilor acestui indicator până în anul 2005 când se înregistrează aproximativ 9%. Fenomenul este similar evoluției ratei natalității Ia nivelul întregii capitale (fig. 2.7.)

(Sursa: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București.)

Rata mortalității în intervalul 2000 – 2005 urmează o tendință de creștere până în anul 2003, când se înregistrează 10,61‰ după care se identifică o tendință de scădere până la valori apropiate de 10‰ (fig. 2.8)

(Sursa: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București).

Structura populației pe grupe de vârstă este redată în fig. 2.10

Obiectivele cercetării noastre își propun să evidențieze faptul că sectorul 6 nu este doar un cadru de manifestare a elementelor care îl compun ci este expresia acțiunii comunității asupra sa prin înlocuirea peisajului natural nu printr-o evoluție bio – ecologică de durată, ci printr-o artificializare rapidă cu consecințe asupra stării de sanogeneză a întregului ecosistem urban.

CAPITOLUL III: PROIECȚIA FENOMENULUI DE POLUARE A MEDIULUI ÎN ANALIZA STĂRII DE SANOGENEZĂ ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA SECTORULUI 6, MUNICIPIUL BUCUREȘTI

3.1 Conceptul „poluare” și tipuri de poluanți

Descrierea conceptuală a poluării mediului ia în considerare mai multe elemente interdependente, elemente care sunt redate de modelul poluării mediului, elaborat de Hodgate (după Haiduc, 1996). Modelul simplificat, prezentat schematic în fig. 3. .1., descrie procesul de poluare a mediului prin următoarele elemente:

– sursa de poluare, care emite poluantul;

– transportul poluantului în mediul biotic sau abiotic precum și transformările pe care acesta le suferă în mediu;

– ținta (organismele, ecosistemele sau alte componente ale mediului afectate de poluant), ca receptor al poluantului.

3.2 Factorii care influențează starea de sanogeneză într-un ecosistem urban

Principalii factori care stau la baza evaluării stării de sanogeneză a ecosistemul urban sunt:

factori de natură fizică

factori de natură chimică

factori de natură biologică

factori de natură psiho-socială.

3.2.1 Factori de natură fizică

3.2.1.1 Microclima urbană

3.2.1.2 Oscilațiile mecanice

3.2.1.3 Zgomotul

3.2.1.4 Vibrațiile

3.2.1.5 Indicatori de evaluare a poluării fonice în sectorul 6, Municipiul București

Pe teritoriul sectorului 6, principalele probleme legate de zgomot apar în proximitatea zonelor de trafic rutier și feroviar, celelalte surse având acțiune locală, ce accelerează dimensiunea efectelor (Pătroescu M, 2002).

Principiale surse de zgomot din sectorul 6 se pot clasifica în următoarele categorii:

1. surse staționare: zonele industriale, zonele de construcție și demolare, zonele rezidențiale;

2. surse în coridor: rețeaua de transport urban.

Ponderea majoră a surselor de poluare fonică, pe lângă cele fixe de origine industrială, o deține în proporție de 70% sursele mobile, respectiv circulație rutieră.

Traficul rutier generează nivele ridicate de disconfort acustic pe direcțiile principale ale fluxurilor de circulație în lungul arterelor rutiere de categoria I și II, cu consecințe la nivelul habitatului intern al populației din spațiile aflate în proximitate. în acest sens exemplificăm: intrarea Pitești – București bulevardul luliu Maniu, arteră principală spre interiorul orașului, Prelungirea Ghencea, Bulevardul Virtuții, Bulevardul Timișoara și Calea Giulești. Pe aceste artere, poluarea sonoră depășește frecvent cu 20 30 dB nivelul de 70 dB, considerat admisibil.

Pentru evaluarea incidenței zgomotului în Municipiul București, Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact a efectuat un studiu cuprinzând măsurători situate în diferite puncte aflate in zone caracteristice prin surse și condiții meteo (loja I.C, 2007). Punctele de măsurare de pe teritoriul sectorului 6. au fost: bulevardul Vasile Milea Pod Grozăvești, intersecția Răzoare, Calea Giulești-Carrefour, bulevardul Constantin Noica Splai, intrarea autostradă București—Pitești. Dinamica nivelului acustic echivalent continuu (LEq) în perioada 1999-2006 indică medii cuprinse între 69.8 dB (calea Giulești-Carrefour) și 76,2 dB (intrare autostradă București Pitești) și evidențiază următoarele nivele ale poluării: poluare fonică moderată (65-70 dB), puternică (70 75 dB) și foarte puternică (peste 75 dB) (fig. 3.3.).

Transportul in comun constituie, de asemenea, o sursă importantă de zgomot. Prezența mijloacelor de transport în comun de suprafață accentuează poluarea fonică, în special pe arterele principale (Calea Giulești, Bulevardul luliu Maniu, Bulevardul Timișoara. Bulevardul Virtuții), unde se concentrează mai multe linii, adăugându-se circulației auto obișnuite și transformându-le în principale coridoare de poluare fonică (fig. 3.3)

Zgomotul produs de traficul feroviar nu afectează întreaga populație a sectorului 6. Arterele de circulație feroviară sunt mai puțin numeroase (cartierul Militari: SCNFR Cotroceni București Vest și cartierul Giulești: CFR București Roșiori) iar zgomotul se propagă în axul căii ferate.

3.2.2 Factori de natură chimică

3.2.2.1 Poluarea aerului într-un ecosistem urban

3.2.2.1.1 Surse de poluare a aerului într-un ecosistem urban

a. întreprinderile industriale;

b. mijloacele de transport;

c. sistemele de încălzire a locuințelor;

d. îndepărtarea și tratarea reziduurilor

3.2.2.1.2 Principalii poluanți chimici ai atmosferei urbane și influența lor asupra sanogenezei componentelor ecosistemului urban

Oxidul de carbon

Bioxidul de carbon

Oxizi de azot

Bioxidul de sulf

Hidrogenul sulfurat

Hidrocarburile cancerigene

Substanțe oxidante

Plumbul, mercurul, etc.

3.2.2.1.3 Calitatea aerului în sectorul 6, Municipiul București

Poluarea aerului în sectorul 6 al Municipiului București are un caracter specific datorită, în primul rând condițiilor de emisie, respectiv existenței unor surse multiple, înălțimii diferite ale surselor de poluare, precum și repartiției neuniforme, dispersate pe întreg teritoriul sectorului.

Surse de poluare a aerului din sectorul 6, Municipiul București

Obiective industriale: platforma industrială Militari, industria cu profil chimic Munplast S.A. , industria cu profil materiale de construcții CESAROM, S.C. Firos S.A., S.C. Urbis S.A., S.C. Rami Dacia S.A., S.C. Victoria S.A

Traficul auto:

Determină niveluri de poluare variate în timp și spațiu

Impactul cel mai mare se remarcă în zonele construite cu clădiri sub formă compactă și cu artere de trafic supraaglomerate (Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Timișoara, Bulevardul Giulești)

Eliminarea poluanților se face foarte aproape de sol

Emisiile se realizează pe toată suprafața sectorului

Centrale electrotermice: S.C. Electrocentrale București S.A. – CET Grozăvești, S.C. Electrocentrale București S.A. – CET Vest

Șantiere de construcții și betoniere: betoniera Drumul Taberei, stația Bujoreni

Surse difuze: centrale termice uzinale sau de bloc, combustia neautorizată în aer liber

Categorii de poluare a aerului în sectorul 6 în funcție de tipul de emisii

Poluarea cu NO2

(Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului București)

(Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului București)

Poluarea cu SO2

(Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului București)

(Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului București)

3.2.2.1.4 Disfuncționalități la nivelul funcției de circulație și transport, cu implicații asupra sanogenezei mediului din sectorul 6

Procentul relativ mare a drumurilor din beton, balast și bolovani de râu, face ca sistemul tramei stradale a sectorului 6 să fie unul cu eficiență de trafic redusă. în care consumul de combustibil, respectiv emisia noxelor si poluarea fonică sunt printre cele mai importante probleme din mediul sectorului (fig. 3.24)

Analiza repartiției spațiale a principalelor categorii de străzi evidențiază o repartizare dispersată a arterelor de circulație de categoria I și categoria a II-a (fig. 3.30). Acest aspect nu permite o funcționare unitară a întregului sistem rutier, afectând modul de organizare a desfășurării circulației.

Disfuncționalități majore ale funcțiunii de circulație și transport sunt induse și de prezența în structura tramei stradale a unor sectoare cu declivitate ridicată (fig: 3.31)

Valorile mari ale densității tramei stradale reflectă o creștere a consumului de energie, o accelerare a poluării aerului și a nivelului de zgomot.

Cea mai mare valoare a densității tramei stradale apare în cartierul Militari (7,94 km/kmp) urmat de cartierul Drumul Taberei, cu 6,7 km/kmp în timp ce valoarea cea mai redusă apare în cartierul Crângași-Giulești, 4,03 –km/kmp unde nivelul de organizare teritorial-edilitar este mai scăzut, în special în partea de nord-vest (fig. 3.32.)

Pentru cartierul Drumul Taberei, valoarea indicelui de intersecție rectangulară este de peste 30%, în cartierul Militari între 20-30% valori mari favorizate de numărul marc de intersecții raportat la lungimea tramei stradale din aceste cartiere, spre deosebire de cartierul Crângași-Giulești unde valoarea indicelui de intersectare rectangulară scade sub 20%. Media indicelui de intersectare rectangulară la nivel de sector este de 27,3% (fig. 3.33.).

Creșterea numărului de autovehicule reprezintă un indicator de o mare importanță pentru determinarea stării de sanogeneză atât în sectorul 6 cât și la nivelul întregului ecosistem urban, fig (3.34)

În sectorul 6, un impact deosebit asupra capacității de circulație îl au și spațiile de parcare amenajate.

Totalul numărului de parcaje în sectorul 6 este de 17.500, necorespunzător necesităților, de cele mai multe ori parcarea făcându-se pe bordura trotuarelor sau în detrimentul spațiilor verzi aferente blocurilor de locuințe.

Cercetările de teren au evidențiat existența a numeroase noduri de trafic nesemaforizate, situate la intersecția străzilor de categoria 1 și II. În acest sens s-a întocmit o hartă a disfuncționalităților de organizare a traficului urban în sectorul 6, încercându-se cartarea principalelor zone de risc rutier (fig. 3.37)

3.2.2.2 Poluarea apei într-un ecosistem urban

3.2.2.2.1 Principalele surse de poluare a apei într-un ecosistem urban

Surse organizate: ape menajere și orășenești, ape reziduale industriale, poluarea apei cu detergenți

Surse difuze: cu caracter continuu sau permanent (canalizări urbane și industriale) și cu caracter discontinuu, sezonier, temporar (șantiere).

3.2.2.2.2 Principali poluanți ai apelor subterane

Poluanți care modifică proprietățile chimice sau biochimice (compuși toxici anorganici, compuși organici greu digerabili, substanțe fertilizatoare, etc)

Poluanți care modifică proprietățile fizice și organice ale apei (uleiuri, coloranți, suspensii, etc.)

3.2.2.2.3 Descrierea sistemului de alimentare cu apă destinată folosințelor publice și gospodărești din sectorul 6, Municipiul București

Rețeaua de distribuție a apei potabile în București este de tip inelar. Conductele sunt confecționate predominant din fontă, oțel azbociment, PVC.

Statisticile referitoare la lungimea arterelor și conductelor sistemului de distribuție în funcție de vârsta acestora, evidențiază ponderi mari ale conductelor cu o vechime sub 40 de ani (65%) și a conductelor cu o vechime de peste 60 de ani (fig. 3.39)

(Sursa: Primăria Municipiului București)

Rețeaua primară este veche șt prezintă defecțiuni majore necesitând un proces de depistare a pierderilor și spargerilor de conducte în vederea reabilitării și modernizării acestora.

Rețeaua secundară este parțial realizată din oțel a cărui calitate necorespunzătoare duce la coroziune eu consecințe fie legate de calitatea apei, fie de înregistrarea unor pierderi foarte mari prin fisurile provocate de acest fenomen. O parte importantă a rețelei (22%) este realizată din fontă cenușie, având o vechime de peste 60 ani. în acest context este necesară înlocuirea conductelor și contorizarea tuturor branșamentelor.

Principala sursă de poluare a apelor de suprafață din sectorul 6 o constituie activitatea industrială în urma căreia, datorită deficiențelor de funcționare a instalațiilor de preepurare sunt deversate în emisarii naturali, odată cu apele uzuale și o mare diversitate de noxe chimice. Dintre marii consumatori de apă amintim CET Grozăvești, CET Vest, Semănătoarea SA. Urbis SA, Cesarom SA etc. Volumele de apă depășesc 10.000 m3 pe lună fapt ce atenționează asupra presiunii foarte ridicate care există atât la nivel calitativ cât și cantitativ. În aceste unități industriale apa are utilizări diferite: materie primă, agent de spălare și curățare, agent de răcire, uz menajer etc.

De asemenea, depozitele de deșeuri industriale și menajere amenajate sau neamenajate corespunzător, neautorizate și care pot fi întâlnite adesea pe teritoriul sectorului 6, constituie o sursă de poluare cu substanțe nocive și germeni patogeni atât a apelor de suprafață cât și a apelor subterane prin infiltrarea acestora în sol.

În Municipiul București, la nivelul punctelor fixe de recoltare, dinamica ponderii probelor necorespunzătoare evidențiază o tendință de scădere în intervalul 2000 2005 (fîg. 3.42.) ceea ce indica o îmbunătățire a calității apei în aceasta perioadă.

(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului București)

Dinamica ponderii probelor necorespunzătoare recoltate din instalații proprii de apă potabilă evidențiază o tendință accelerată de creștere în intervalul 2003-2005, față de perioada 2001 – 2003 (fig. 3.45.),

(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului București)

Recomandările vizează în astfel de cazuri îndepărtarea de urgență a factorilor poluanți din jurul surselor de apă, asigurându-se respectarea zonei de protecție sanitară prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 563/1997 și HGR 101 / 1997,urmate de dezinfecția apei cu substanțe clorigene și repetarea recoltărilor.

Ca urmare a inundațiilor determinate de ploile torențiale din capitală, pe parcursul lunii septembrie 2005, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a inițiat o serie de acțiuni de recoltare de probe de apă, atât din surse proprii de mică adâncime aflate în gospodăriile populației din cartierele periferice, cât și din rețeaua centrală de distribuție, pentru verificarea calității apei. Recoltările din puțuri și fântâni au vizat zone din întregul oraș ce nu sunt racordate la rețeaua de apă și canalizare. Pe teritoriul sectorului 6 microcartierele supuse monitorizării sunt Giulești și Giulești-Sârbi (fig. 3.46.)

3.2.2.3 Poluarea solului într-un ecosistem urban

3.2.2.3.1 Funcția de igienă și salubritate la nivelul sectorului 6, Municipiul București

O sursă continuă și comună de contaminare a factorilor de mediu, considerate primele și cele mai vizibile surse de poluare a mediului sectorului 6, o constituie deșeurile menajere.

Evoluția cantității producției anuale de deșeuri la nivelul sectorului 6 a înregistrat o creștere constantă în intervalul 2000 – 2003, urmând o scădere în anul 2004 și din nou o creștere în 2005 (fig. 3.51)

(Sursa: Administrația Domeniului Public a sectorului 6, București)

Calculul pe cartiere a producției de deșeuri menajere, estimează creșterea, diversificarea și nevoia de rampe organizate. Acest aspect este evidențiat și de evoluția producției de deșeuri menajere per locuitor, în perioada analizată (fig. 3.54)

3.2.2.3.2 Impactul deșeurilor reziduale asupra comunității urbane din sectorul 6, Municipiul București

Impactul generat de deșeurile produse în perioada cercetării noastre afectează în mare măsură calitatea factorilor de mediu și a relațiilor din interiorul ecosistemului urban, prin:

– modificări ale caracteristicilor chimice ale solului prin aportul de substanțe organice și minerale poluante provenite din descompunerea deșeurilor (azotați, metale grele, concentrați cu azot, substanțe organice nedegradabile);

– modificări ale condițiilor apelor subterane și de suprafață prin antrenarea substanțelor solubile existente în deșeuri sau provenite din procesul de descompunere al acestora:

– modificări ale calității aerului prin:

• antrenarea de către curenții de aer a deșeurilor ușoare și a particulelor de praf produse în timpul operațiilor de descărcare, nivelare și compactare a deșeurilor;

• impurificarea atmosferei prin emisia gazului de fermentație rezultat din procesul de descompunere a deșeurilor;

• emisia gazelor de eșapament evacuate de vehiculele care asigură transportul deșeurilor;

– antrenarea prin ape meteorice a reziduurilor menajere și stradale în gurile de scurgere ale canalizării cu înfundarea acestora și formarea de colecții de ape stagnante, favorizând dezvoltarea germenilor patogeni;

– persistența în reziduuri a unui număr mare de insecte, rozătoare cunoscute ca vectori ai «nor toii infecțioase și parazitare.

3.2.3 Factori de natură biologică

3.2.3.1 Spațiile verzi și lumea animală într-un ecosistem urban

Factorii biologici sunt prezenți în limitele ecosistemului urban prin flora și fauna spontană sau aclimatizată.

Plantele specifice zonei geografice în care se găsește un ecosistem urban, sunt distruse prin impactul uman, respectiv prin construcții, activități de aplicare a ierbicidelor, activitățile traficului auto etc. În ecosistemul urban există un stres puternic asupra speciilor de plante datorită poluării cu metale grele, bioxid de sulf, toxicității și fumului, reducându-se astfel cantitatea de oxigen eliminată in atmosferă.

Principalele categorii din fauna ecosistemului urban sunt: microorganismele, insectele, rozătoarele și alte animale.

3.2.3.2 Spațiile verzi la nivelul sectorului 6, Municipiul București

La nivelul Sectorului 6 din București, suprafața ocupată de spațiile verzi în anul 2005, însuma circa 3 300 000 mp (tabelul 3.23.). Raportat la ansamblul populației înregistrate în același an (363 321 locuitori) fiecărui locuitor al sectorului îi reveneau 9,08 mp.

(Sursa: Administrația Domeniului Public Sector 6, Municipiul București)

Raportat la suprafața totală a sectorului de 3 690 ha suprafața deținută de spațiile verzi este de aproximativ 8,94% ceea ce înseamnă foarte puțin dacă avem în vedere recomandările specialiștilor care menționează o pondere a verdelui urban de cel puțin 3/4 din interiorul intravilanului.

La nivelul ansamblurilor de cartiere din sectorul 6, bilanțul teritorial al verdelui urban public pune în evidență ponderea cea mai mare a spațiilor verzi publice aferente blocurilor de locuințe (Drumul Taberei 50%, Militari 44%, Crângași 39%) urmată de aliniamentele stradale și scuaruri în cartierul Drumul Taberei 28%, și Militari 29% spre deosebire de cartierul Crângași-Giulești unde spațiilor verzi aferente blocurilor de locuințe le urmează ca pondere parcurile de agrement eu cea 37%.

Sectorul 6 al Municipiului București beneficiază în prezent de o suprafață insuficientă de zone verzi, valorile indicelui de spațiu verde fiind cuprinse între 6,06 mp/locuitor până la 7,41 mp/locuitor în funcție de zonă, în comparație cu dezvoltarea sectorului și gradul accelerat de creștere a poluării.

Fenomenul de schimbare ilegală a destinației terenurilor ating cote alarmante. în ultimii ani perceperea verdelui urban ca spațiu disponibil pentru construcții provizorii (terase, garaje) sau cu funcții diverse (unități comerciale, clădiri) constituie un precedent periculos în contextul în care actuala suprafață nu acoperă necesarul de spațiu verde pentru sectorul 6 (fig. 3.60).

Disfuncționalități la nivelul funcției ecologice și de recreere

Distribuție neuniformă

Suprafață mică în raport cu numărul utilizatorilor

Percepția de către o parte a agenților economici ca spații disponibile pentru investiții

Creșterea suprafeței ocupate de instalații și construcții cu diferite destinații care contribuie la diminuarea spațiilor verzi

Deteriorare sub aspect calitativ

Vandalizarea arborilor în anumite fenofaze din sistemul de vegetație

– gradul de accesibilitate la verdele urban evidențiază disfuncționalități majore induse de dispersia neechilibrată a parcurilor de agrement, existând zone extinse situate la distanță de peste 30 minute mers pe jos

Percepția locuitorilor sectorului 6 asupra spațiilor verzi din acest sector

Obiectivele investigației:

Analiza atitudinii populației față de importanța verdelui urban

Identificarea gradului de satisfacție față de verdele urban din zonele de locuit

Analiza comportamentului comunității față de zonele verzi

În acest sens s-a elaborat un chestionar folosind ca areale de reprezentativitate cartierele sectorului. Sondajul s-a realizat în vara anului 2006 pe un eșantion de 150 locuitori prin completarea unui chestionar alcătuit din patru itemi precodificați cu variante de răspuns: DA, NU, NU ȘTIU / NU MĂ INTERESEAZĂ.

Concluzii:

Implicațiile soluțiilor urbanistice se referă la amenajarea de spații verzi dimensionate în acord cu mărimea cartierelor și necesitățile locuitorilor

Necesitatea unei permanente campanii de informare și implicare a comunității

Indici de evaluare a calității verdelui urban

• Indicatorul mărime:

S-a constatat că suprafața deținută de spațiile verzi este de cea 8,95% din suprafața totală a sectorului 6, ceea ce înseamnă foarte puțin având în vedere că valoarea optimă a acestui raport indică o pondere a verdelui urban de cel puțin 3/4 din teritoriul intravilanului.

• Indicele formă:

Rezultatele obținute evidențiază valori ridicate ale indicelui de formă în cazul parcurilor Drumul Taberei, Istru , Insula Lacul Morii (0,23), Parcul Crângași și Grădina Botanică (0.21) în timp ce majoritatea se situează mult sub valoarea optimă a indicelui de formă, constituindu-se și în suprafețe a căror mărime este mică.

• Indicele de conectivitate:

S-a constatat că în cea mai marc parte predomină elemente de conectivitate de tip aliniamente stradale și platbenzi. în general, ariile de conectivitate se suprapun marilor aliniamente stradale cu arbori din lungul bulevardelor de acces.

• Biodiversițate

Distribuția spațială a biodiversității floristice din intravilanul sectorului 6 a scos în evidență cea mai ridicată valoare a indicatorului diversitatea speciilor (DS) numai în incinta Grădinii Botanice, cu un indice DS > 400 specii de arbori. Pentru celelalte arii, indicele DS este restrâns numai la câteva specii predominante care alcătuiesc vegetația arealelor de conectivitate.

• Indicele de protecție al fondului natural urban:

Grădina Botanică reprezintă prin localizare și funcționalitate, verdele urban pentru sectorul 6, unde perturbările induse de activitatea umană sunt minime, putând oferi adăpost speciilor mai sensibile la factorii de stres urban și de unde ulterior pot recoloniza. Suprafața sa de 175 000 m2 scoate în evidență indicele de protecție de 6% din suprafața totală a fondului natural urban.

3.2.4 Factori de natură psiho – socială

Aglomerațiile umane ridică probleme de ordin epidemiologic, legate de poluarea mediului, a alterării ambianței; mediul urban este sursa celor mai numeroși agenți patogeni care generează bacteriozele, virozele, intoxicațiile sau traumatismele. Rezolvarea acestor probleme are o mare importanță, datorită frecvenței crescânde a unei noi patologii generate de o adaptare deficientă sau de o „pseudoadaptare". (Zamfir Gh., 1977)

Toate aceste fenomene obligă organismul uman la necesitatea adaptării continue care „determină o oarecare uzură a corpului, căci declanșarea ei necesită energie"; este, în final, o reacție la stres, produsă de „șocul viitorului" (Zamfir Gh., 1977).

CAPITOLUL IV: BOLI ÎN RELAȚIE CU FACTORII ETIOLOGICI DE MEDIU ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN

4.1 Principalele categorii de boli caracteristice ecosistemului urban

Pentru a evidenția importanța factorilor utilizabili în analiza stării de sanogeneză s-au analizat raporturile dintre surse și diferitele categorii de boli ale indivizilor din comunitățile umane urbane, determinate de acestea (tabelul 4.1)

4.2 Starea de sanogeneză a comunității umane din Municipiul București și sectorul 6 în raport cu starea de calitate a mediului

4.2.1 Morbiditatea

În perioada 2002 – 2004 se constată ponderea majoritară (85%) a morbidității datorită afecțiunilor respiratorii acute (faringite, laringite, traheite, bronșite), urmată de afecțiuni cardiovasculare (12%), tumori (2%) și boli infecțioase (1%) (fig. 4.1)

(Sursa: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București)

4.2.2 Mortalitatea

Rezultatele evidențiază în perioada 2000 – 2004, ponderea mare a mortalității având cauză de deces afecțiunile cardiovasculare (66%) urmată de mortalitatea produsă de tumori (27%), afecțiuni respiratorii (6%) și boli infecțioase (1%) (fig. 4.8)

(Sursa: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București)

4.2.3 Asigurarea populației cu medici

În urma cartării rețelei sanitare din sectorul 6 al Municipiului București, am întocmit harta arealelor urbane de accesibilitate la serviciile de sănătate, luând în considerare spitalele și centrele medicale/policlinicile cu specializări diferite. Au fost delimitate areale urbane cu diferite grade de accesibilitate în funcție de proximitatea acestora față de punctele rețelei sanitare și timpul de mers pe jos (fig. 4.13.).

Studiul nostru a scos în evidență disfuncționalități la nivelul sectorului 6. induse în principal de dispersia neechilibrată a centrelor medicale, existând zone situate la mare distanță de mers (30 minute) și foarte mare (peste 30 minute) (cartier Giulești-Sârbi) dar și areale de accesibilitate scăzută (< 30 minute), în partea centrală a cartierelor Drumul Taberei. Militari și sud-estul cartierului Giulești-Crângași.

4.3 Consecințe patologice ale modificărilor negative dintr-un ecosistem urban

Așa cum ne arată îndelungata evoluție a omului, succesul sau insuccesul existenței lui s-a datorat adaptării sau inadaptării la condițiile de mediu. În civilizația tehnico-științifică, situația s-a complicat pentru că populațiile umane trebuie să se adapteze în primul rând la mediul natural modificat.

Din punct de vedere medico-sanitar, rezolvarea acestui proces are o deosebită importanță în epoca modernă, prin frecvența crescândă a unei noi patologii generata de adaptarea deficientă sau pseudoadaptare (Zamfir C, 1997). Este vorba despre o ecopatologie insuficient cunoscută etiopatogenic și curativo – profilactic (Selze H., 1956 -The stress of life, McGroves-Hill Book, New York).

CAPITOLUL V: STAREA DE SANOGENEZĂ A HABITATULUI INTERN ȘI INFLUENȚA SA ASUPRA COMUNITĂȚILOR UMANE, CA PARTE INTEGRANTĂ A ECOSISTEMULUI URBAN

5.1 Considerații generale asupra stării de sanogeneză a habitatului intern

Starea de sanogeneză a habitatului intern a suscitat o atenție sporită din mai multe motive, dintre care amintim:

– efectuarea unui design special noilor clădiri, precum și amenajarea celor existente astfel încât rate schimbului de aer cu exteriorul se micșorează; folosirea unei mari varietăți de materiale sintetice pentru construcția sau mobilarea clădirilor. (aceste materiale pun în libertate o gamă largă de substanțe chimice cu potențial toxic ce pot avea efecte agresive asupra sănătății); studii recente au indicat faptul că mulți poluanți înregistrează în interior concentrații mai mari ca în exterior.

Datele epidemiologice folosite pentru elaborarea standardelor de calitate a aerului exterior trebuie să țină seama de expunerea totală, ceea ce include atât expunerea exterioară cât și cea interioară; În ultima perioadă, se pare ca există o alarmă crescândă în ceea ce privește slaba calitate a aerului în birouri și locuințe.

5.2 Surse de poluare a aerului habitatului intern în sectorul 6, Municipiul București

Sursele de poluare a habitatului intern se pot împărți în trei categorii:

Surse exterioare;

Surse interioare – materiale de construcții, mobilierul și amenajările efectuate:

Omul și activitatea sa în habitatul intern.

5.2.1 Surse exterioare

Tabelul 5. l. prezintă o parte a principalilor poluanți din aerul habitatului intern și sursa exterioară de la care provin.

5.2.2 Surse interioare

În interior se găsesc o serie de poluanți ce sunt emiși de materiale de construcție cum ar fi betonul, piatra, lemnul, plăcile aglomerate, elementele folosite pentru izolare, fibre, adezivi, vopsele. Poluanții chimici sunt puși în libertate în cantități mari în locuințele noi față de locuințele mai vechi. Eliberarea compușilor volatili din clădirile noi continuă câteva luni.

Din analiza datelor provenite de la Direcția de Statistică București, în sectorul 6 situația clădirilor de locuit – după materialul de construcție al pereților exteriori ai clădirii indică ponderea mare a clădirilor construite din zidărie din cărămidă și piatră cu planșee din beton armat (36%) precum și a clădirilor de locuit construite din beton armat și prefabricate din beton (23%) (fig. 5.2).

(Sursa: Direcția de Statistică a Municipiului București)

O mare varietate de mobilier, și mai ales cel care conține materiale sintetice poate contribui la poluarea interioară.

În interioarele destinate a fi birouri prezența unor mașini de fotocopiere poate duce la o poluare cu ozon și cu substanțe organice volatile, mașinile de tipărit cu jet de cerneala pot polua cu amoniac, echipamentele fotografice poluează cu acid acetic iar elementele de refrigerare mai ales cele defecte pot polua interiorul cu freon.

5.2.3 Omul și activitatea sa în habitatul intern

Combustia în interior a diferiților combustibili poate duce la apariția nivelelor crescute de poluare cu monoxid de carbon, dioxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot, cu variați compuși organici volatili și pulberi în suspensie.

Conform datelor Direcției de Statistică București (tabelul 5.3.), în sectorul 6 majoritatea locuințelor au încălzire prin termoficare – rețea publică sau locală, reprezentând 93% din totalul locuințelor, cu încălzire de la sobă 4% iar centrală termică proprie 2% (fig. 5.3.).

(Sursa: Direcția de Statistică a Municipiului București)

Din totalul locuințelor cu încălzire prin centrală termică proprie, cea mai mare parte se bazează pe utilizarea gazelor (96%), și doar o mică parte pe utilizarea combustibilului solid (3%) și a combustibilului lichid (1%) (fig. 5.4)

(Sursa: Direcția de Statistică a Municipiului București)

Din totalul locuințelor cu încălzire de la sobă circa 55% utilizează combustibil solid, 42% gazele și doar 3% combustibil lichid (fig. 5.5)

(Sursa: Direcția de Statistică a Municipiului București)

5.3 Influența stării de sanogeneză a habitatului intern asupra sănătății comunității umane

Pentru a evalua efectele pe sănătate în urma expunerii la poluanții din atmosfera habitatului intern, în funcție de sursa de proveniență a poluanților, s-au considerat trei tipuri de expunere:

expunerea la poluanți rezultați în urma combustiilor: fum de tutun, dioxid de azot, monoxid de carbon;

expunerea la substanțe organice volatile și radon:

expunerea la poluanți rezultați prin contaminarea biologică a aerului.

Tabelul 5.7. prezintă o centralizare a principalelor afecțiuni ale comunității umane provocate de expunerea la poluanții habitatului interior precizând tipul de poluant și sursa de la care provine.

(prelucrare după Moldoveanu A.M., 1997)

5.4 Boli legate de clădire și sindromul de „clădire bolnavă”

În cadrul categoriei “boli legate de clădire” pot apărea manifestări de tip alergic, toxic sau infecțios, care pot fi identificate prin examen fizic și de laborator.

Sindromul de “clădire bolnavă” a fost definit ca un fenomen ce apare la un număr important de persoane dintr-o clădire, care resimt anumite simptome în interiorul incintei, semnalează dispariția acestora la ieșirea din clădirea afectată și reapariția lor la întoarcere; de cele mai multe ori sunt etichetate ca disconfort

Figura 5.6. prezintă principalele probleme de sanogeneză a habitatului intern cu influențe asupra comunității umane, ca parte integrantă a ecosistemului urban.

(prelucrare după Moldoveanu A.M., 1997)

Informațiile redate în prezentul capitol pot constitui un punct de plecare pentru un studiu interdisciplinar având principal obiectiv evaluarea impactului stării de sanogeneză a habitatului intern asupra comunității, în condițiile expunerii la agenții chimici și biologici în imobilele sectorului 6 din Municipiul București.

CAPITOLUL VI: RISCURILE DE MEDIU – PROBLEMĂ FUNDAMENTALĂ A ECOSISTEMULUI URBAN

6.1 Concept și terminologie

Riscul total cuantifică pierderile umane și materiale totale care ar rezulta în urma unui hazard.

R( = H x E x V

R – risc total;

H hazard:

E – elemente expuse riscului;

V – vulnerabilitate.

6.2 Categorii de riscuri de mediu în sectorul 6, Municipiul București

6.2.1 Riscurile naturale

Riscul seismic reprezintă un factor de restrictivitate pentru întregul ecosistem urban, chiar dacă frecvența seismelor de amploare nu este foarte ridicată.

La nivelul sectorului 6. dezechilibrele generate de riscurile seismice sunt legate în primul rând de dimensiunea ridicata a pagubelor pe care le pot produce, cu reflectare directă în calitatea factorilor de mediu prin accentuarea dimensiunii unor riscuri tehnogene.

Zona de câmpie și luncă impune o serie de restricții determinate în special de apariția unor riscuri geomorfologice și hidrologice. Pantele reduse, prezența argilelor și predominarea rocilor care au în compoziția lor elemente solubile se constituie în factori importanți care contribuie la dezvoltarea zonelor supraumectate sau cu crovuri.

O situație critică în acest sens se remarcă în zona Giulești-Sârbi, arealul străzilor: Bozilor-Sadinei-Podul Ilfovățului și Cărămidăriei. În perioada 1974—1989 O mare parte a regiunii Giulești-Sârbi era acoperită cu terenuri de culturi agricole. Porțiunea aflată în imediata proximitate a arealului mai sus amintit se prezenta ca o depresiune agricolă al cărei sol prelua în timp scurt excedentul de ape meteorice. După anul 1990, suprafața agricolă a fost revendicată de foștii proprietari care au executat supraînălțări ale terenurilor, cu înălțimi cuprinse între 0,5 – 2 m (fig. 6.1.). Aceste supraînălțări se pot observa de-a lungul arterei de circulație Drumul Săbăreni, dar și pe arterele laterale: Drumul Podul Dâmboviței, Drumul Podul Pitarului, Drumul Podul Lacului. Drumul Podul Doamnei, strada Cărămidăriei etc.

Un alt aspect al riscurilor naturale din sectorul 6 este legat de calitatea solurilor. Aceasta este afectată de dimensiunea ridicată a riscurilor geomorfologice (deflație, tasări) contribuind la scăderea productivității terenurilor si apariția riscurilor pedologice.

O altă problemă importantă pentru zona rezidențială din sectorul 6 vizează preluarea spre sistemul de canalizare a cantităților ridicate ale precipitațiilor care cad într-o perioadă foarte scurtă de timp. Căile de comunicație, pasajele, subsolurile locuințelor P, P + 1 etc. se caracterizează prin creșterea riscului de inundare, generat de lipsa rețelelor de canalizare sau de incapacitatea acestora de a prelua debite însemnate de apă.

Reale probleme de risc hidrologic la nivelul comunității urbane din sectorul 6 (în special carierele, Crângași-Giulești și Militari) ridică Lacul Morii în condițiile unei funcționări deficitare. Riscul de rupere a digurilor și barajelor conturează regiunea Lacul Morii ca areal de disfuncționalitate prin accentuarea riscului de inundație în cazul funcționării deficitare.

6.2.2 Riscurile tehnogene

În sectorul 6. principalele categorii de riscuri tehnogene sunt: exploziile, incendiile, deversările de substanțe periculoase, emisiile continue in aer, apă și pe sol, provenite de la diverse industrii și activități asociate, degradarea solurilor si apelor freatice prin infiltrații din haldele de deșeuri și accidentele de trafic.

Sursele potențiale de risc tehnogen din teritoriul sectorului 6 cuprind:

– obiective cu risc de accident tehnologic: unitățile industriale CET Grozăvești, CET Vest. Urbis SA. Cesarom SA, SC Energo SA, SC Firos SA, SC Turbomecanica SA. SC Vicotira SA, SC Semănătoarea SA

– obiective cu risc de explozie / incendiu: benzinării, GPL, unități industriale, service auto, spălătorii, depozite lemne, depozite materiale de construcții

– puncte cu risc de accident rutier: străzile cu trafic intens, intersecțiile de străzi cu trafic intens (Bulevardul Iuliu Maniu, bulevardul Virtuții, bulevardul Timișoara, etc.)

– obiective cu risc de infiltrație a substanțelor poluante: halde de deșeuri (cartierul Giulești – Sârbi)

La nivelul sectorului 6 din Municipiul București se conturează areale vulnerabile atât la riscuri naturale cât și la riscuri tehnogene (fig. 6.9)

Planurile de urbanism ar trebui să se conformeze unui Plan de Prevenire a Riscurilor Tehnologice, în vederea gestionării și „recuceririi” funciare a perimetrelor expuse riscurilor, ținând seama de faptul că în prezent, activitățile economice cu grad ridicat de risc s-au diversificat și înmulțit, iar măsurile de prevenire și restrângere a surselor de pericol sunt aproape nule.

6.3 Etapele evaluării riscurilor de mediu

Identificarea pericolelor

Evaluarea relației doză – răspuns

Evaluarea expunerii

Caracterizarea riscului

6.4 Percepția comunității locale asupra riscurilor de mediu din sectorul 6, Municipiul București

Obiectivul investigației

– identificarea percepției locuitorilor sectorului 6 asupra riscurilor de mediu la nivel de unități urbane

În acest sens am elaborat un chestionar folosind ca areale de reprezentativitate cartierele sectorului. S-au aplicat șapte întrebări deschise, la eșantioane de 100 persoane. Chestionarul a fost aplicat în vara anului 2006.

Concluzii

– necesitatea înțelegerii de către comunitatea locală a riscurilor de mediu și a consecințelor generate de acestea în vederea schimbării comportamentelor și adoptarea acelor comportamente care conduc la scăderea expunerii pericolului în cauză

– elaborarea unui plan de comunicare a riscului de mediu privind transmiterea către populația afectată a informațiilor celor mai corecte și obiective.

CAPITOLUL VII: MANAGEMENTUL MEDIULUI ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN

7.1 Aspecte manageriale în abordarea problemelor de mediu într-un ecosistem urban

Un exemplu de abordare etapizată a unei probleme prin prisma managementului de mediu este prezentat în schema următoare (fig. 7.1)

7.2 Direcții prioritare ale managementului de mediu într-un ecosistem urban, cu privire specială asupra sectorului 6, Municipiul București

Prevenirea și limitarea poluării aerului

– eliminarea și diminuarea pe cât posibil a factorilor poluanți ai aerului prin retehnologizarea proceselor de fabricație și instalațiilor specifice pentru reținerea substanțelor nocive evacuate de S.C. Electrocentrale București – CET Grozăvești, S.C. Electrocentrale București – CET Vest, precum și la societățile comerciale S.C. CESAROM S.A., S.C. Rom Dacia S.A., S.C. Firos S.A., S.C. Urbis S.A.

– reducerea concentrațiilor și a nivelurilor critice de oxizi de sulf, azot și pulberi din gazele de ardere, până la concentrațiile și nivelurile necesare protejării sănătății umane și a mediului la: S.C. Electrocentrale București – CET Grozăvești, S.C. Electrocentrale București – CET Vest, S.C. Vest Energo S.A.

– modernizarea și autorizarea instalațiilor în vederea reducerii de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități din unitățile S.C. Setum S.A., S.C. Munplast S.A., S.C. Silvarom S.A., etc

– consolidarea și stabilizarea zgurii și cenușii pe haldele de depozitare din cadrul S.C. Electrocentrale București – CET Vest

– măsuri care să contribuie la descongestionarea traficului rutier prin devierea traficului greu de tranzit, reducerea densității tramei stradale, organizarea spațiilor de parcare, reglarea timpilor de semaforizare în funcție de volumele de trafic, în special în cartierele Drumul Taberei si Militari, arterele Timișoara, Ghencea, Iuliu Maniu, Virtuții

Prevenirea si limitarea poluării apei

– realizarea unui sistem de drenaj în zona Giulești – Sârbi în vederea stopării producerii efectelor negative de către excesul de apă acumulata (străzile Bozilor, Cărămidăriei, Giulești, Podul Lacului, etc)

– extinderea rețelei de alimentare în zonele neracordate (străzile Ada-Kaleh, Ametistului, Begoniei, Bozilor, etc)

– echiparea completă a teritoriului intravilan al sectorului 6, cu rețele de canalizare (străzile Compasului, Corcodușului, Drenajului, Entuziasmului)

Prevenirea și limitarea poluării solului

– extinderea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile prin creșterea numărului de recipiente de colectare selectivă și amplasarea lor pe tot teritoriul sectorului,inclusiv periferia

– educarea publicului privind beneficiile recuperării, reciclării și valorificării anumitor tipuri de deșeuri

Prevenirea și limitarea poluării fonice

– realizarea timpilor de semaforizare în funcție de volumele de trafic (Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Timișoara, Bulevardul Drumul Taberei)

– asfaltarea și reabilitarea arterelor de trafic (străzile Retezatului, Regiei, Stadionului, etc)

– evitarea traficului vehiculat pe străzi coridor, unde fronturile clădirilor, relativ apropiate, determină adesea reverberația

– izolarea fonică suplimentară a clădirilor pe fațadele aflate către arterele stradale sau parcaje

Prevenirea și limitarea deteriorării verdelui urban

– dezvoltarea unui sistem de monitoring, care să cuprindă inventarierea vegetației de pe domeniul public și crearea bazei de date aferente (numărul și densitatea arborilor, identificarea exemplarelor în declin biologic, arborii ocrotiți și locația lor, posibilitatea conversiei spațiilor verzi)

– organizarea de noi spații verzi care să completeze deficitul care se manifestă la nivelul sectorului

– obligativitatea asociațiilor de locatari și a altor categorii de proprietari de a întreține spațiul verde aferent spațiului construit

– educarea comunităților locale în vederea schimbării comportamentului față de verdele urban

Probleme manageriale specifice habitatului intern

– certificarea calității produselor folosite la realizarea construcțiilor

– expertizarea proiectelor și a construcțiilor

– urmărirea comportării în exploatare și intervenție în timp

7.3 Managementul riscului de mediu

În sectorul 6 al Municipiului București managementul riscului de mediu ar trebui să formuleze o serie de măsuri pentru eliminarea riscurilor din teritoriul intravilan, cum ar fi:

îmbunătățirea și reorganizarea serviciilor de protecție civilă pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență provocate de hazarde naturale și antropice;

actualizarea și înăsprirea legislației în domeniul calității și amplasamentului construcțiilor în funcție de zonele de vulnerabilitate;

evaluarea stării de sănătate și a factorilor de risc de mediu printr-o mai bună corelare dintre datele provenite din sistemul de monitorizare a calității mediului (calitatea aerului, apei, zgomotul etc.) și datele de morbiditate și mortalitate specifice;

reabilitarea sistemelor tehnico-edilitare existente și dotarea cu rețele edilitare a noilor zone de dezvoltare din cadrul intravilanului;

identificarea și cuantificarea potențialelor riscuri asupra sănătății populației expuse la poluanții din habitatul intern sau extern.

creșterea interesului populației privind riscurile de mediu din sectorul 6, prin intensificarea gradului de informare și educare a acesteia;

Pe fondul celor prezentate, ne exprimăm în sensul intensificării măsurilor și acțiunilor autorităților locale, subliniind importanța înțelegerii și a bunei percepții a problematicii mediului din partea comunității, prin promovarea principiilor ecologice mai ales la nivel de micro – scară (cartier, unitate de vecinătate, clădire sau chiar apartament), nivel la care în cea mai mare parte a timpului și pentru aproape toate categoriile de vârstă ale locuitorilor, contactul nemijlocit cu mediul este perceptibil.

CAPITOLUL VIII: METODE ȘI MIJLOACE DE EXPLORARE A REALITĂȚII ÎN PERSPECTIVA DETERMINĂRII STĂRII DE SANOGENEZĂ ÎNTR-UN ECOSISTEM URBAN

8.1 Metode de investigare a nivelului de conștientizare a populației asupra stării de sanogeneză într-un ecosistem urban

Ancheta sociologică

Analiza documentelor

Observația

Studiul de caz

8.2 Chestionarul – tehnică și instrument de investigare a percepției populației școlare, din Liceul teoretic „Grigore Moisil”, asupra stării de sanogeneză din sectorul 6, Municipiul București

Obiectiv general:

– analiza cantitativă și calitativă a principalelor probleme de mediu din sectorul 6, precum și a consecințelor generate de acestea, în percepția populației școlare din învățământul liceal, în vederea determinării stării de sanogeneză

Eșantionul investigat:

– Liceul Teoretic “Grigore Moisil”, sector 6, București

– eșantioane formate din 100 elevi, aparținând claselor IX – XII

– perioada de investigare: 2001 – 2005, menținându-se în investigare aceleași eșantioane

– vârsta subiecților: 15 – 18 ani

Metode și instrumente utilizate

– metodă: ancheta sociologică

– instrument: chestionarul

După conținut – chestionar de opinie

După formă – chestionar omnibus, cu întrebări precodificate si postcodificate

După modul de administrare – chestionar administrat de operator de anchetă

Pentru a realiza această analiză s-a propus identificarea și măsurarea următoarelor aspecte din care decurg obiectivele specifice cercetării:

1. Identificarea nivelului de conștientizare a problemelor de mediu în rândul populației din învățământul liceal:

– recunoașterea existenței problemelor de mediu în zona în care trăiesc, respectiv a tipurilor de poluare specifice ecosistemului urban, cu predominarea poluării aerului și poluării fonice

– perceperea impactului activităților umane asupra mediului determinând afectarea gravă a acestuia și identificarea componentei cele mai degradate, aerul

– recunoașterea legăturilor strânse dintre problemele mediului și problemele sociale și identificarea cauzelor care determină deteriorarea mediului în care trăiesc, principala cauză fiind considerată indiferența comunității

Rezultatele exprimă un nivel de satisfacție scăzut, dedus din aprecierea unei păreri slabe în raport cu calitatea mediului.

2. Identificarea nivelului de satisfacție față de starea mediului în care locuiesc elevii chestionați:

Prin evaluarea condițiilor de viață, la acest nivel subiecții percep influența mare pe care starea mediului o are asupra stării de sănătate a populației

3. Nevoia tinerilor de a se implica în acțiuni de protejare a mediului

rezultatele exprimă disponibilitatea mare în a se angaja prin participarea activă in rezolvarea problemelor de mediu, deși până în momentul includerii în această cercetare nu au participat frecvent la aceste acțiuni.

4. Atitudinea tinerilor față de comunitate, ca factor de decizie în acțiuni de protecția mediului

– apreciază implicarea în acțiuni de protecție a mediului a majorității grupurilor sociale la nivel “mică măsură”, categoria profesorilor înregistrând aprecierea “mare măsură” a implicării în acest tip de acțiuni.

– penalizările si recompensele sunt percepute ca măsuri de corectare și educare a comportamentului comunității

calea cea mai importantă prin care comunitatea răspunde pozitiv pentru rezolvarea problemelor de mediu este aceea prin care comunitatea este implicată în acțiuni de protecție a mediului.

5. Atitudinea tinerilor școlari față de importanța informării complete, complexe și continue, a lor și a populației în general, despre problemele mediului în care trăiesc.

– nivel slab de informare a subiecților chestionați, dedus din obișnuința de a viziona,lectura și dezbate rar aspecte legate de problemele mediului

– populația școlară investigată apreciază un nivel slab de informare a populației in general, în raport cu problemele mediului

– solicitarea informațiilor privitoare la problemele mediului sub forma unui buletin informativ lunar

– majoritatea subiecților au ca sursa obținerea informațiilor despre mediu, mass-media

6. Rolul școlii în educația pentru mediu

– tinerii chestionați apreciază rolul “MARE” pe care școala îl va avea de-a lungul timpului în educația pentru mediu

– cea mai mare parte a tinerilor chestionați sunt în acord “ÎN FOARTE MARE MĂSURA” cu afirmația “SUNTEM DATORI SĂ NU FIM NEPĂSĂTORI FAȚĂ DE CEEA CE LĂSĂM GENERAȚIILOR VIITOARE”

– peste 50% dintre subiecți consideră “ÎN MARE MĂSURĂ” că “CELE MAI MULTE CONFLICTE SUNT REZULTATUL LIPSEI DE COMUNICARE”

– circa 60% dintre subiecți apreciază “ÎN MARE MĂSURĂ” afirmația “EXEMPLU ARE PUTEREA DE A CONDUCE”

– circa 50% dintre elevi este “ÎN FOARTE MARE MĂSURĂ” în acord cu afirmația “ACȚIUNEA ÎNȚELEAPTĂ EVITĂ NECAZURILE ȘI SPOREȘTE MULȚUMIREA”

Concluzii

– evaluarea percepției populației școlare confirmă rezultatele analizei din capitolele anterioare, evidențiind disfuncționalitățile urbane înregistrate la nivelul sectorului 6, care induc o stare de disconfort în rândul elevilor

– populația școlară investigată percepe educația pentru mediu drept calea prin care învățăm să trăim într-o manieră durabilă

– elevul bucureștean nu are o percepție clară a spațiului în care trăiește, a calității, a structurii și funcționalității acestui spațiu, cu atât mai mult cu cât este martorul unei dinamici accentuate

CAPITOLUL IX: EDUCAȚIA PENTRU MEDIU ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC – PREZENT PENTRU VIITOR

9.1 Considerații generale

Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă pune accentul pe abordarea globală și locală a interacțiunilor dintre sistemele naturale și cele create de om.

9.2 Particularități ale educației pentru mediu și dezvoltare durabilă

Mediul este bunul comun al speciei umane

Educația pentru mediu și dezvoltare durabila implica toți cetățenii

Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă trebuie să fie practică

Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă este holistică și favorizează efectuarea de conexiuni și corelații

Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă se armonizează cu scopurile sociale

Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă se face pe tot parcursul vieții

9.3 Tehnologia de realizare a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă

Tehnologia didactică presupune activități pedagogice structurate intr-un sistem unitar subordonate unor obiective clare și pertinente prin care se asigură pregătirea generației viitoare

Principiile care stau la baza tehnologiei de realizare a educației pentru mediu:

– principiul însușirii cunoștințelor necesare pentru rezolvarea problemelor de mediu

– principiul valorificării practice a cunoștințelor teoretice despre protecția mediului

– principiul individualizării și diferențierii problemelor de mediu

– principiul sistematizării și continuității pentru prevenirea, controlul și combaterea poluării

9.4 Finalități ale educației pentru mediu și dezvoltare durabilă

– crearea de valori și atitudini

– conștientizarea și sensibilizarea față de problemele mediului

– formarea cunoștințelor

– formarea deprinderilor

– participarea activă, individuală sau colectivă

CONCLUZII

Prin prezenta temă de cercetare s-a urmărit identificarea și descrierea obiectivă și sistematică la nivel constatativ a realității mediului în care trăim, în vederea formulării unor concluzii privind importanța disfuncționalităților mediului din Municipiul București și sectorul 6 și a disconfortului generat de acestea în rândul comunității locale, în special al populației școlare din învățământul liceal

Metodele și mijloacele utilizate:

După criteriul temporal:

– metode transversale

– metode longitudinale

După locul ocupat în procesul de investigare:

– metode de colectare a datelor

Sondaje de opinie

Ancheta statistică

Cartare

Observația

Consultarea materialelor documentare

– metode de prelucrare a informațiilor (cantitative și calitative)

Metode statistice

Indici și indicatori

Modele

– metode de expunere și interpretare a rezultatelor finale (comparative și interpretative)

Materiale grafice

Materiale cartografice

Prognoze

Cercetarea evidențiază următoarele aspecte:

Necesitatea abordării ecosistemului urban al Municipiului București ca un complex de factori naturali și artificiali, cu influență pozitivă și negativă asupra stării de sanogeneză a componentelor sale

Conștientizarea problemelor de mediu în rândul populației școlare s-a realizat prin:

– Percepția degradării mediului prin disconfortul creat de toate tipurile de poluare specifice ecosistemului urban, in primul rând de poluarea aerului și poluarea fonică,disfuncționalități semnalate și analizate la nivelul:

Funcției de circulație și transport

Funcției de salubritate și igienă

Funcției ecologice și de recreere

Analizei comparative la nivelul principalilor indicatori de calitate

Percepția impactului activităților umane asupra componentelor mediului și identificarea aerului ca fiind componenta cea mai degradată, fapt evidențiat și de :

Identificarea surselor multiple de poluare a aerului și repartizarea lor neuniformă

Analiza emisiilor poluante rezultate in principal din activitatea industrială și traficul rutier (NO2, SO2, Pb, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile)

– Recunoașterea legăturilor strânse dintre problemele mediului și problemele sociale și identificarea cauzei care determină deteriorarea acestei legături:indiferența comunității. Considerăm că educația pentru mediu este instrumentul de acțiune a societății asupra ei însăși, având rolul fundamental în generarea schimbărilor de la nivel individual până la nivel global

Nevoia tinerilor de a se implica în acțiuni de protejare a mediului s-a demonstrat printr-o mare disponibilitate în a se angaja prin participare activă la transformarea realității , aceasta constituind o finalitate a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă.

Aceste aspecte evidențiază prima ipoteză a cercetării: cu cât nivelul de conștientizare a fenomenului degradării mediului și a problemelor generate de acesta este mai mare, cu atât crește nevoia de antrenare și implicare a elevilor în activități de protecție a mediului.

Necesitatea informării complete, complexe și continue s-a evidențiat pe un fond de slabă informare, prin solicitarea informațiilor sub forma unui buletin informativ lunar, care să cuprindă in mod special informații ce pot preveni problemele mediului. Aceste aspecte reprezintă obiective regăsite în managementului riscului de mediu:

– creșterea interesului populației privind riscurile de mediu prin intensificarea gradului de informare și educare a acesteia

– importanța înțelegerii și a bunei percepții a problematicii mediului din partea comunității prin promovarea principiilor ecologice, mai ales la nivel de micro – scară

Acest rezultat al cercetării confirmă a doua ipoteză: dacă informarea se realizează continuu și permanent in rândul populației școlare, atunci potențialul creativ al elevilor se poate influența, determinând o atitudine de responsabilitate pentru mediu, ceea ce reprezintă o altă finalitate a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă

Nivelul de satisfacție a populației școlare față de starea mediului este scăzut, fiind determinat de o părere slabă față de calitatea mediului și reflectat în percepția influenței mari pe care starea mediului o are asupra stării de sănătate a populației, aspecte argumentate și prin:

Raporturile stabilite între surse și diferitele categorii de boli specifice ecosistemului urban, determinate de acestea

Investigații asupra unor indicatori ai stării de sănătate (morbiditate, mortalitate, acces la serviciile de sănătate, asigurarea populației cu medici)

Implicarea comunității ca factor de decizie se realizează in mică măsură in percepția populației școlare, recompensele și penalizările fiind considerate măsuri de corectare și educare a comportamentului față de mediu . De aceea este necesar să încurajăm populația încă din primii ani de școală să-și formeze cunoștințe ,deprinderi și motivații pentru soluționarea problemelor curente de mediu.

Populația școlară identifică rolul mare pe care îl are școala pe parcursul timpului in educația pentru un mediu durabil , aceasta reprezentând primul pas individual in dezvoltarea optimă a personalității individului in relație cu mediul său de viață.

Aceste aspecte confirmă a treia ipoteză a cercetării : cu cât comunitatea școlară se implică in acțiuni de protecție a mediului , cu atât este posibil să crească starea de satisfacție in percepția elevilor, in raport cu starea de sănătate.

În concluzie, considerăm că pentru a avea o populație conștientă de faptul că un mediu sănătos reprezintă un suport obligatoriu pentru un om sănătos, este necesară elaborarea unor programe de educație pentru un mediu durabil.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Bălteanu, D., (2004). Hazarde naturale și dezvoltarea durabilă. Institutul de Geografie X. București.

Bălteanu, D., Serban, M., (2005). Modificări globale ale mediului. Editura Credis, București.

Bărbulescu, A., (2003), Indicatorii utilizabili in analiza stării de sanogeneză într-un ecosistem urban, Comunicări de Geografic, volumul Vil. Editura Universității București.

Bărbulescu, A., (2004), Necesitatea educației pentru mediu în învățământul preuniversitar, Comunicări de Geografie, volumul IX, Editura Universității București.

Bărbulescu, A., (2006). Educația pentru un mediu durabil în învățământul preuniversitar românesc: prezent pentru viitor, Lucrările Simpozionului Internațional „Educație ecologică în învățământul preuniversitar și universitar în contextul legislației de mediu promovată de Uniunea Europeană, Ziua Mondială a Mediului, ediția a XXVI-a, lași.

Bărbulescu, A., (2006), Ecosistemul urban. Hazarduri și riscuri, Revista Terra Magazin, nr. 9, București.

Botnariuc, N., Vădineanu, V.. (1982), Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Brun, F., (2000), Ecologie generală și proiecția mediului. Editura Academici de Studii Economice, București.

Bran, F., (2004), Eco-economia sistemelor și biodiversitatea, Editura Academiei de Studii Economice, București.

Chelcea, S., (2001), Tehnici de cercetare sociologică, Editura SNSPA, București.

Cucoș, C, (1996), Pedagogie, Editura Polirom. Iași.

Drăghiei, C., Perniu, D.. (2002), Poluarea și monitorizarea mediului. Editura Universității Transilvania, Brașov.

Erdeli, G., Dumitrache, L., (2001), Geografia populației. Editura Corint, București.

Erdeli, G., lanoș, I., (1983), Marile concentrări urbane ale lumii. Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Erdeli, C, și colaboratorii, (1994), Dicționar de geografie, Editura Corint, București.

Gâștescu, P., (1998), Ecologia așezărilor umane, Editura Universității București.

Gâștescu, P., (2001), Managementul mediului, Editura Sfinx 200, Târgoviște.

Gotman, A., Kaufmann, J. C, (1998), Ancheta și metodele ei, Editura Polirom. București.

Grecu, F., (2004), Hazarduri și riscuri naturale. Editura Universali», București.

Guțu. V., Păslaru, V., Griu, E., Drâguțan, A., (1998), Tehnologii Educaționale, Editura Cartier, Chișinău

loja, C 1., (2006), Mijloace și tehnici de evaluare a calității mediului in aria metropolitană a Municipiului București, teză de doctorat.

Ionescu, A., (1988), Ecologia – Știința ecosistemelor. Editura Academici, București.

Marinescu, L, (2005), Disfuncționalitățile mediului urban. Studiu de caz – Municipiul Craiova, teză de doctorat.

Muja, S-. (1994), Dezvoltarea spațiilor verzi in sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Editura Ceres, București.

Ozun. A., Teodosiu, C, (2002), Prevenirea poluării mediului, Editura Universității Transilvania. Brașov.

Pătroescu, M., Bordușanu, M.. (1999). Politici de protecția a mediului în municipiul București și aria sa metropolitană, Comunicări de Geografie. III, Editura Universității din București.

Pătroescu, M., Cenac-Mehedinți, M., (1999), Scenarii de restructurare ecologică urbană specifice ariei urbane și metropolitane a Bucureștiului, Analele Universității Spiru Haret, Secția Geografie, 2.

Pătroescu, M., Cenac-Mehedinți, M., Osaci-Costache, G., Rozylowkz, L., (2000), Zone și arii protejate în Municipiul București, Analele Universității de Vest din Timișoara, Geografie, vol. 9 10.

Pătroescu, M., Iojă, C., Dumitrașcu, D., Rozylowicz, L., Necșuliu, R., Popescu, V., Tetela, C., Matache, M., (2003), Bucharest – elements of urban ecology, First International Conference on Environmental Research and Assessment, Editura Ars Dicendi, București.

Pătroescu, M., lojă, C, (2004). Disfuncționalități în gestiunea ariilor protejate din aria metropolitană a municipiului București, Analele Universității Spiru Haret.

Pătroescu, M., lojă, C., (2004), Disfuncționalități în gestiunea spațiilor oxigenate. Studiu de caz spațiile verzi din municipiul București, Analele Universității din Craiova, Seria Geografie, VII

Pătroescu. M., Marinescu, I., (2004), Poluarea fonică stradală – sursă de disconfort acustic în municipiul Craiova, Analele Universității din Craiova, Serie Geografie, vol. 7, Serie Nouă, Editura Universitaria, Craiova.

Pătroescu, M., Bărbulescu, A,, (2006), Bilanțul teritorial al verdelui urban din sectorul 6, Municipiul București, lucrare sub tipar, Comunicări de Geografie, vol. XI, Editura Universității București.

Pârvu, C, (1989) Ecosistemele din România, Editura Ceres, București.

Perniu, D., Noaghiu 1. C, (2001), Dezvoltarea durabilă – concept de învățare, în Managementul mediului urban și industrial în contextul integrării europene, Brașov.

Perniu, D.. (2002), Educație pentru mediu în contextul dezvoltării durabile, Editura Universității Transilvania, Brașov.

Popovici, E., (1998), Studiul mediului înconjurător. Editura Universul. Iași.

Ianoș. I., Pătroescu, M,. (2002), Atlasul României, Editura RAO, București.

Rojanschi, V., Bran, F., Diaconii, Gh., (2002), Protecția și ingineria mediului, Editura Economică. București

Rojmischi. V., Bran, R., Grigore, F., (2004), Elemente de economie și managementul mediului, Editura Economică, București.

Șerban C., (2005), Clima și poluarea aerului în Municipiul București – rezumatul tezei de doctorat

Ungureanu, I., (2005). Geografia mediului. Editura Universității Alexandru loan Cuza, lași.

Vădineanu,A., (1999),Dezvoltare durabilă teorie și practică, voi. 1, Editura Universității din București.

*** (2005), Planul Orașului București, AGC Busman PRL, Ediția a 6-a, București.

*** (2005), Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 6, Primăria Sectorului 6, București.

*** (1995). Legea 137, privind protecția mediului.

*** (2000), Legea 5, Zone și arii protejate.

*** (1999 2005), Rapoarte privind starea mediului în România, Agenția Regională pentru Protecția Mediului, București.

*** (1999 2005), Anuarele Statistice ale Comisiei de date statistice.

*** (1999 2006), Date statistice furnizate de Institutul Național de Statistică, Direcția de Statistică a Municipiului București, Direcția de Sănătate Publică, Primăria sectorului 6, Primăria Municipiului București, Prefectura Municipiului București. Administrația Domeniului Public – sector 6, Agenția Națională de Meteorologie. Compania Națională Apele Române, Agenția Regională pentru Protecția Mediului București, Registrul Auto Român.