Metode Si Mijloace DE Actionare Pentru Invatarea Consolidarea Si Perfectionarea Probelor DE Alergari –sprint Juniori Iii

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – ARGUMENTAREA TEORETICĂ

I.1.Actualitatea și importanța temei

I.2.Studiu critic al literaturii de specialitate

I.3.Monografia probelor de alergări – sprint

1.3.1.Generalități

1.3.2.Caracteristicile probei

I.4. Cerințele selecției și orientării în probele de alergări –sprint

1.5.Calitățile motrice de bază și dominante în probele de sprint

I.6. Cerințe ale pregătirii în probele de alergări – sprint

I.7.Particularitățile moro-funcționale ale juniorilor III (13-14 ani) care practică probele de alergare – sprint

CAPITOLUL II – IPOTEZA, SCOP, SARCINI

II.1.Motivarea realizării temei

II.2.Ipoteza cercetării

II.3.Scopul și sarcinile (obiectivele) studiului

II.4.Metode de cercetare utilizate în studiu

II.5.Teste și măsurători efectuate

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1.Organizarea și desfășurarea experimentului

III.2.Analiza inițială a rezultatelor obținute de cele două grupe cuprinse în experiment

III.3.Planificarea anuală a procesului de pregătire a juniorilor III în proba de alergări -sprint

BIBLIOGRAFIE

=== l ===

PLANUL LUCRĂRII

„Metode și mijloace de acționare pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea probelor de alergări – sprint”

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – ARGUMENTAREA TEORETICĂ

I.1.Actualitatea și importanța temei

I.2.Studiu critic al literaturii de specialitate

I.3.Monografia probelor de alergări – sprint

1.3.1.Generalități

1.3.2.Caracteristicile probei

I.4. Cerințele selecției și orientării în probele de alergări –sprint

1.5.Calitățile motrice de bază și dominante în probele de sprint

I.6. Cerințe ale pregătirii în probele de alergări – sprint

I.7.Particularitățile moro-funcționale ale juniorilor III (13-14 ani) care practică probele de alergare – sprint

CAPITOLUL II – IPOTEZA, SCOP, SARCINI

II.1.Motivarea realizării temei

II.2.Ipoteza cercetării

II.3.Scopul și sarcinile (obiectivele) studiului

II.4.Metode de cercetare utilizate în studiu

II.5.Teste și măsurători efectuate

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1.Organizarea și desfășurarea experimentului

III.2.Analiza inițială a rezultatelor obținute de cele două grupe cuprinse în experiment

III.3.Planificarea anuală a procesului de pregătire a juniorilor III în proba de alergări -sprint

III.4.Argumentarea eficienței metodicii de pregătire a juniorilor III în probele de alergare- sprint

CAPITOLUL IV – REZULTATELE CERCETĂRII

IV.1.Prezentarea rezultatelor finale propuse

IV.3.Analiza comparativă a rezultatelor (inițial –final)

IV.4.Interpretarea statistică a rezultatelor cercetării

CONCLUZII

RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Performanța sportivă reprezintă sinteza unei munci îndelungate, realizată cu pasiune de către cuplul antrenor- sportiv, bazat pe cunoașterea aprofundată a datelor științifice.

In procesul de pregătire al alergătorilor de viteză, intervin o serie de factori, care se află în strânsă legătură cu formarea măiestriei sportive a acestora și depind de nivelul pregătirii fizice în special de forță/viteză, al pregătirii tehnice, psihologice, teoretice, tactice.

Determinarea metodicii dezvoltării calităților motrice forță/viteză, a atras atenția mai multor autori, având în vedere faptul că aceste calități sunt considerate cele mai importante. (Alexe N, 1993).

O mare parte a specialiștilor consideră că pentru atingerea măiestriei sportive, a performanței, de mare importanță sunt particularitățile morfofuncționale ale sportivilor, pentru că în funcție de acestea se pot selecta metodele și mijloacele de dezvoltare a caităților motrice specifice probelor de alergări și anume forța/viteza, se va doza efortul și intensitatea antrenamentului astfel încât, să poată fi atinse obiectivele propuse.

Alergarea de sprint presupune un înalt nivel al dezvoltării mișcărilor, rezistenței în general în regim de viteză, forță musculară și priceperea de a se concentra în implusia executată rapid, o înaltă coordonare a mișcărilor, cât și capacitatea de a contracta și relaxa cu rapiditate musculatura.

In ceea ce privește mijloacele de dezvoltare a vitezei folosite de sprinteri, acestea pot fi clasificate în funcție de diferitele forme de manifestare a vitezei și anume: viteza de reacție, de execuție, de repetiție, ca forme elementare, iar ca forme combinate: viteza de accelerare, viteza de deplasare.

CAPITOLUL I – ARGUMENTAREA TEORETICĂ

I.1.ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

Călăuziți de nivelul performanțelor și al experienței pe plan mondial, în lucrul cu copiii și juniorii, căutăm prin lucrarea de față, să transpunem în practica din țara noastră acest nivel de lucru ridicat în scopul realizării unui fundament solid în scopul obținerii viitoarelor performanțe. Antrenamentul și performanța în sprint, pot fi considerate ca o interacțiune complexă între parametrii bioenergetici, biomotrici și biomecanici, în participări diferite, dar strict legate și care integrează sistemele muscular și nervos. In ultimele cinci cicluri olimpice, pe plan internațional, performanțele la probele de sprint, la categoria juniori, s-au îmbunătățit mai puțin decât la probele atletice

In proba de 100m, creșterea performanței a fost mai mică de 3% atât la băieți cât și la fete. La 200m băieți, creșterea performanțelor este mai mică cu 1%. Cea mai notabilă îmbunătățire a avut loc la fete în probele de alergare 200m și 400m.

Specialiștii catedrei de atletism din A.N.E.F.S. București citați de Stoica M (1999), au constatat că în perioada 1987-1998 saltul valoric al sprintului la juniori este foarte redus, în multe cazuri se poate vorbi de regres, iar planurile de pregătire, în special la juniorii de categoria I, sunt foarte eterogene. Urmărind evoluția primilor juniori III din perioada 1972-1980, când aceștia au devenit seniori, în lista primilor 50 de seniori ai anului 1980 se regăsesc doar 20 din 220 atleți, procent de 9%. Analiza literaturii științifice și metodice existente, precum și generalizarea practicii sportive, ne-au demonstrat că nu există o părere unică în ceea ce privește problema folosirii mijloacelor de pregătire la alergările de sprint.

Acest fapt, nu rezolvă problemele actuale cu care se confruntă antrenorii români de sprint, mai ales la categoria juniori.

In dezvoltarea sprintului mondial se urmărește creșterea pregătirii atletice, cu accent pe antrenamentul specific de forță – viteză, cu prelucrarea atentă a tuturor grupelor musculare în regimuri de lucru adecvate.

Antrenamentul juniorilor nu este simplu, el presupune un înalt nivel de cunoștințe tehnice și experiențe practice și nu este suficientă în acest caz numai cunoașterea programelor unor atleți de renume internațional, antrenamentele copiilor și juniorilor neputând fi modele reduse ale antrenamentelor adulților.

In vederea optimizării antrenamentului juvenil, este necesar să analizăm principalele particularități ale fiecărui nivel de dezvoltare. Fără acest efort este exclus să se întocmească programe în conformitate cu vârsta și cu nivelul de dezvoltare în măsură să răspundă motivațiilor tinerilor atleți.

Antrenamentul juniorilor trebuie să însemne programe de pregătire pe termen lung, care să vizeze adaptarea organismului în mod progresiv și sistematic la condițiile specifice competiției, astfel încât să se obțină rezultate de excelență un timp îndelungat.

Succesiunea nerațională în folosirea mijloacelor pentru dezvoltarea calităților motrice specifice, repartizarea greșită a volumului de efort cu caracter de forță-viteză și corelarea lor ineficientă cu pregătirea de sprint, pot influența performanțele în aceste probe.

Erorile săvârșite de antrenor în pregătirea de perspectivă a tânărului atlet sprinter, erori de ordin metodic, fac ca talentul acestor sportivi să nu poată fi valorificat pe deplin la vârsta maturității sportive.

Considerăm, că din acest punct de vedere, problema abordată de noi în lucrare este de actualitate.

I.2.STUDIU CRITIC AL LITERATURII DE SPECIALITATE

In baza analizei literaturii de specialitate se constată că în momentul actual, performanța la alergările de sprint în general și la juniorii de vârstă 13-14 ani, este determinată de foarte mulți indicatori care nu sunt studiați suficient.

Scurtarea longevității sportive și încetarea prematură a progresului tinerilor atleți, care ajung prea devreme la maturitatea sportivă, nu este până în prezent îndeajuns abordată în lucrările de specialitate.

Din materialele studiate reiese faptul că maximizarea performanței în probele de sprint juniori, nu se datorează numai aplicării unor cunoștințe și metodici din domeniu, ci și asimilării lor cu investigații interdisciplinare din sfera fiziologiei, biochimiei, biomecanicii, psihologiei și medicinii sportive.

In literatura de specialitate nu sunt menționate cele prezentate mai jos, ceea ce duce la orientarea greșită în pregătire.

După delimitarea selecției, considerată ca hotărâtoare pe plan mondial, se trece la antrenamente specializate, caracterizate prin volum și intensitate de lucru ridicate. Antrenamentele sunt rezolvate cu un număr relativ redus de mijloace, dar au o legătură mare cu specificul competițional al probei.

S-a constatat că mijloacele și metodele folosite în pregătirea sprinterilor români nu diferă substanțial de cele folosite de sprinterii străini, dar în timp ce sprinterii români folosesc metode tradiționale, ceilalți utilizează metode moderne, cum ar fi combinările de regimuri de contracții musculare.

Planul de pregătire ale alergătorilor români și cele recomandate de specialiști vizează mai mult parametrul volumului și mai puțin desprindem intensitatea la care se lucrează.

O mare parte a specialiștilor consideră că pentru atingerea măiestriei sportive, a performanței, de mare importanță sunt particularitățile moro-funcționale ale sportivilor și modurile de refacere.

I.3.MONOGRAFIA PROBELOR DE ALERGARE DE VITEZĂ – SPRINT

I.3.1. Generalități

Obiectul activității alergătorului de viteză – sprint, este acela de a efectua alergarea într-un timp cât mai scurt, de a-și însuși și perfecționa tehnica acestei probe și de a-și dezvolta calitățile motrice la un nivel cât mai ridicat.

Probele de sprint se aleargă în linie dreaptă și pe culoare delimitate prin benzi cu o lățime de 5cm. Liniile de start și de sosire, paralele, delimitează distanța de parcurs, foarte exact. Pista nu trebuie să aibă nici obstacole, nici o înclinare mai mare decât prevederile regulamentului. Nerespectarea prevederilor regulamentare împiedică omologarea oricărui record.

CARE SUNT PROBELE DE SPRINT??? , PE CATEGORII DE VARSTA, daca exista diferente…..

1.3.2. Caracteristicile probei:

a)Tehnice și biomecanice:

Proba se compune din următoarele faze:

Startul de jos și lansarea de la start – reprezintă un efort maxim exploziv, care cere o acțiune simultană a grupelor și lanțurilor musculare respective, adică a lanțului triplei extensii și de avântare energică a brațelor și piciorului oscilant. La semnalul de plecare atletul trebuie să reacționeze imediat printr-un efort brusc de impulsie. Se produce desprinderea mâinilor de pe sol și concomitent cu acestea picioarele execută o împingere puternică în blocuri. Piciorul din spate se desprinde din bloc fiind dus energic înainte. Piciorul din față continuă în acest timp impulsia până la extinderea sa completă. După impulsie piciorul oscilant se duce rapid pe sol. Lanțurile musculare care asigură startul și lansarea de la start sunt: lanțul triplei extensii pentru împingerea în bloc starturi și lanțul triplei flexii pentru ducerea piciorului înainte pentru efectuarea pasului. Efortul depus este deosebit de energic și de mare, în special pentru musculatura extensoare. Lucrul brațelor în acest timp este energic, fiind realizat de musculatura centurii scapulohumerale și în principal de către deltoid, dorsal și pectoral, mai contribuie de asemenea, bicepsul și tricepsul.

Pasul lansat de viteză – este o mișcare de locomoție ciclică în care găsim o succesiune de perioade, faze și acțiuni, cum sunt:

perioada de sprijin, care se împarte în fazele de amortizare și impulsie;

perioada de oscilație, care se împarte în fazele de ridicare, avântare și coborâre a piciorului pe sol;

fazele piciorului de sprijin și fazele piciorului oscilant;

acțiunea de împingere (impulsie) pendulare și sprijin;

atacul firului de sosire;

b)Fiziologice:

Performanța sportivă este asigurată în special de starea funcțională a sistemului neuromuscular și a celui nervos central, care prin mobilitatea sa funcțională ridicată, asigură alternanța rapidă a excitației și a inhibiției centrilor locomotori (contracție –relaxare).

Efortul se realizează în cea mai mare parte în condiții anaerobe. In timpul alergării de viteză, atletul contractează, deci, o însemnată datorie de oxigen.

Este un efort anaerob alactacid.

Cantitatea de oxigen necesară arderilor interne eliberatoare de energie nu parvine organismului în timpul efortului, care se desfășoară în condiții de datorie de oxigen, lichidabilă în perioada de restabilire, imediat după terminarea probei.

Lichidarea datoriei de oxigen și liniștirea respirației după parcurgerea distanței, se obține în 10-15 minute. Respirația scade la zero în timpul efortului.

Activitatea aparatului cardiovascular este marcată printr-o intensificare considerabilă față de repaus.

Frecvența cardiacă și tensiunea arterială cresc la 160 pulsații pe minut și respectiv 180/70mm Hg. Revenirea la nivelul de repaus se obține odată cu liniștirea respirației după 6-12 minute de la terminarea efortului.

Sistemul nervos central, cel neuromuscular și glandele cu secreție internă sunt intens solicitate. Solicitarea mușchilor fiind intensă, dar de scurtă durată, oboseala musculară este redusă, refacerea funcțională a aparatului locomotor după efort realizându-se pe baza unei circulații locale abundente în timp de 15-20 minute. Activitatea neuroendocrină este minimă în timpul efortului.

Diureza crește datorită măririi presiunii de filtrare glomerulară în urma creșterii tensiunii arteriale sistolice.

Secreția sudorală este crescută încă din timpul încălzirii și se menține și după probă datorită necesității de termoliză crescută.

Pierderea în săruri și apă, deci și în greutate, este mică: 100-300grame.

c) Motrice:

Viteză:

timp de reacție foarte scurt, promptitudine și rapiditate la semnale;

capacitatea de a se mișca și a reacționa rapid, bine dezvoltată;

echilibru cât mai stabil între procesele nervoase fundamentale (excitație și inhibiție);

viteză crescută a mișcării picioarelor și brațelor;

Indemânare:

îndemânare motrică caracterizată printr-o bună coordonare a mișcărilor picioarelor și brațelor;

Forța:

robustețe;

musculatură bine dezvoltată, în special a membrelor inferioare și a pereților abdominali;

Rezistența:

rezistența la efort;

rezistența la diverși factori psihici tensionali;

d)Psihologice:

Motivația performanței

sentimentul că ar putea fi bun în sport și convingerea că nu îl poate depăși nimeni;

dorința de a reprezenta și a se reprezenta;

afirmarea de sine;

dobândirea prestigiului;

dorința de succes, de performanțe, de recorduri;

Manifestări ale voinței:

perseverența și ambiția;

spirit de luptă;

capacitatea de a manifesta efort maxim în anumite intervale de timp;

capacitatea de concentrare;

orientare privind starea adversarilor;

Calități intelectuale:

flexibilitatea gândirii;

cunoștințe de anatomie, fiziologie, biomecanică, psihologie tehnică, metodică, etc;

capacitatea de dirijarea a propriilor emoții,

echilibru emotiv în situația unui start greșit;

mare concentrare a atenției și un bun control al emotivității;

stăpânirea nervozității, nerăbdării, fricii, neliniștii;

stabilitate emoțională și de reacție, promptitudine și rapiditate în reacții;

acuitate auditivă bună care asigură reacții prompte și un comportament dinamic;

însușiri de caracter: interes și atracție pentru probă, conștiinciozitate, spirit de disciplină;

I.4.CERINȚE ALE SELECȚIEI ȘI ORIENTĂRII ÎN PROBELE DE ALERGĂRI – SPRINT

I.4.1.Selecția primară

Se efectuează la vârsta de aproximativ 8-12 ani, după următoarele criterii:

Somatice: tip longilin, cu membre inferioare lungi, raport optim între talie și greutate.

Motrice: viteza este testată sub toate aspectele și de asemenea, vioiciunea, rapiditatea mișcărilor, îndemânarea, explozia, calități indispensabile obținerii performanțelor de valoare.

Psihice și intelectuale. Perseverența, dorința de a se întrece, de a concura, de a fi primul, capacitatea de concentrare și de reacție la semnale, capacitatea de învățare, memoria, gândirea, etc.

Pentru selecția primară, D. Gârleanu ne propune testarea următoarelor probe (tabel 1):

Probe de evaluare pentru selecția primară

Tabel nr.1.

I.4.2.Selecția secundară

Se realizează la vârsta de 13-14 ani în principal, pentru probele de alergări pe distanțe scurte, pentru care se impun următoarele cerințe:

Somatice: tip longilin, cu membre inferioare lungi și suple, raport optim între talie și greutate.

Motrice: viteza sub toate formele de manifestare, forța explozibilă, îndemânarea.

Sistemul nervos al alergătorului de viteză trebuie să fie caracterizat în general de o mare energie a proceselor nervoase corticale, de echilibru perfect și în special, de o mare mobilitate (labilitate) funcțională a acestora, ele determinând frecvența cât mai ridicată a trimiterii impulsurilor spre mușchi realizând viteza crescută în contracția și relaxarea lor alternativă rapidă, condiție de bază și cheia succesului în aceste probe.

Psihice și intelectuale: perseverență, dârzenie, combativitate, spirit de luptă, determinare, stăpânirea nervozității, a nerăbdării, a neliniștei, etc. Acuitate auditivă bună care să asigure reacții prompte și un comportament dinamic. Imaginație, gândire creatoare, memorie.

Pentru această etapă a selecției, D. Gârleanu ne propune următoarele probe și norme (tabel 2):

Tabel 2 Probe de evaluare pentru selecția secundară

1.4.3.Selecția definitivă (finală)

Se realizează în momentul când constatăm existența concordanței între cerințele probei și aptitudinile individului. Din experiența mai multor specialiști, aceasta se poate face după vârsta de 14-15 ani, iar copiii trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

Somatice: talie medie și înaltă (1,75-1,80m băieții și 1,65-1,75m fetele). Membre inferioare lungi. Raport optim între talie și greutate (cu 7-12 kg mai puțin decât numărul centimetrilor ce depășește 1 metru). Sunt și cazuri când atleți de talie mică au obținut performanțe remarcabile. De aceea recomandăm ca atenția să se îndrepte, cu precădere, către îndeplinirea celorlalte cerințe.

Motrice: viteza de reacție, de execuție, și de repetiție precum și forța explozivă (detentă).

Cunoscând faptul că viteza se dezvoltă greu, ne obligă să fim foarte exigenți la selecție din acest punct de vedere.

Psihice și intelectuale: interesul și atracția pentru probă, dorința de afirmare, nivelul de aspirație, răspunderea față de activitatea încredințată, determinarea, flexibilitatea gândirii, capacitatea de învățare, imaginație, etc.

Pentru această etapă de selecție, D. Gârleanu ne propune aplicarea următoarelor probe (tabel 3).

Tabel 3 Probe de evaluare pentru selecția definitivă

1.5. CALITĂȚILE MOTRICE DE BAZĂ ȘI DOMINANTE ÎN PROBELE DE SPRINT

Calitățile motrice de bază și dominante în probele de sprint sunt forța și viteza (definitii, factori care conditioneaza, forme de manifestare – Merica Alexandru – „Calitati motrice”). Termenul de calitate de forță / viteză este definit ca fiind capacitatea omului de a manifesta eforturi de tensiune maximală într-un interval de timp foarte scurt, păstrând totodată amplitudinea optimală a mișcării. (Drăgan, 1989). Aceste calități trebuie neapărat să se dezvolte în funcție de vârstă și de particularitățile de dezvoltare ale copiilor selecționați pentru această probă. Mișcările trebuie învățate corect, conștient, la metoda demonstrației adăugându-se cu bune rezultate și ceea a explicației. Adolescentul prezintă crize de timiditate destul de frecvent, are o teamă de ridicol, este anxios în ceea ce privește corectitudinea exercițiilor. De aceea, antrenorul trebuie să dea dovadă în comportament de mult tact, de înțelegere, de sinceritate și chiar prietenie. In procesul de antrenament se recomandă să fie prelucrate numai acele calități pentru care există substartul biologic adecvat. Antrenamentul atletic reprezintă pentru copii procesul prin care se caută obținerea unei ameliorări calitative și cantitative a capacităților nivelului de însușire și perfecționare a deprinderilor specifice de alergări, sărituri, aruncări.

Cercetările arată că educarea forței în diferite regimuri de lucru nu este dăunătoare copiilor în vârsta de 8-9 ani. Vârsta la care se poate începe pregătirea pentru dezvoltarea forței (Atanasiu C.L., 1988).

Dezvoltarea forței este strânsă legătură cu masa musculară. La copii, masa musculară, chiar fără antrenamente speciale, are deja o pondere însemnată în raport cu greutatea corporală, ceea ce arată că există premize pentru dezvoltarea forței. Urmărirea atentă din punct de vedere medical, a evoluțiilor morfofuncționale a copiilor participanți în concursurile organizate, arată o dezvoltare normală și o stare de sănătate perfectă a tuturor copiilor care practică exercițiile cu greutăți sub formă competițională.

Din punct de vedere fiziologic, calitățile de forță/viteză se referă la cele în care exprimarea este determinată de faptul că forța musculară tinde spre creștere în contul majorării vitezei de contracție a mușchilor. Dezvoltarea calităților de forță/viteză influențează benefic pregătirea fizică și tehnică a sportivului.

Calitățile combinate de forță/viteză și viteză/forță acționează mult mai intens și multilateral decât calitatea de viteză sau de forță, creând condiții numai pentru dezvoltarea ei dar și a rapidității.(Drăgan, 1989).

Antrenamentul de forță la copii a fost și încă mai este un subiect controversat. Teama de accidentări sau a stopării premature a procesului de creștere a făcut ca în trecut copiii să fie ținuți departe de lucru cu greutăți. Studii recente au demonstrat că riscul producerii unor accidente este redus, iar pregătirea de forță poate ajuta la prevenirea lor. Cele mai multe accidente din atletism se produc la nivelul ligamentelor și tendoanelor. O progresie bine planificată a pregătirii de forță va duce la întărirea acestora, drept rezultat, sportivul va putea să facă mai bine față solicitărilor antrenamentelor și competiției. Pregătirea de forță asigură o bază solidă pentru fazele următoare la nivelul înaltei performanțe.

In lucrul cu greutăți se vor respecta următoarele încărcături:

între 11-13 ani, 30% din greutatea corpului;

între 13-14 ani, 70% din greutatea corpului;

peste această vârstă, se pot folosi greutăți ce depășesc greutatea corpului.

Specialiștii recomandă dezvoltarea forței la copii, cu ajutorul mijloacelor generale – exerciții din diferite ramuri de sport, în deosebi prin intermediul propriei greutăți. Ei consideră că forța în regim de viteză este îndeosebi recomandată a fi dezvoltată la copii și juniori. Incepând de la 14 ani, se va trece la efectuarea unor exerciții mai grele cu un pronunțat caracter specific, păstrându-se o pondere de 50% din volumul total de lucru pentru dezvoltarea analitică a principalelor grupe musculare.

In ceea ce privește calitatea combinată viteză în regim de forță, aceasta este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mișcări rapide în condițiile înfrângerii unei rezistențe relative mici (cuprinse între 50-60% din posibilitățile maxime). Antrenamentul de creștere al vitezei nu este un pericol pentru copiii, atâta timp cât antrenamentul de supra-viteză este modificat. Copiii nu trebuie să se angajeze în antrenamente cu greutăți sau exerciții pliometrice înainte de pubertate. Pe de altă parte, antrenamentele de forță/putere cu utilizarea de greutăți ușoare și cu multe repetări sunt folositoare și sigure. Se pare că timpul ideal de începere al unui antrenament viguros cu greutăți este în perioada de sfârșit de adolescență, după ce perioada de creștere rapidă și de lățire a centurii scapulare s-a încheiat.

Se știe că între 10-12 ani există deja condiții pentru dezvoltarea vitezei, iar între 13-14 ani se observă cele mai bune rezultate în această direcție. La vârsta adolescenței se observă o accelerare a tempourilor naturale a calității vitezei, care au loc de la vârsta de 11-12 ani până la 15-16 ani. După vârsta de 15-16 ani se remarcă nu numai o scădere a acestor tempouri, ci și o oarecare stabilizare a vitezei, iar la fete chiar o înrăutățire a acestor calități.

Putem spune că adolescenții au o viteză „înnăscută” iar forța lor musculară este insuficientă. Dacă se va dezvolta viteza și se va neglija forța, se va putea accentua și mai mult excitabilitatea sistemului nervos central, care este crescut la această vârstă. Folosindu-se încărcături în raport cu posibilitățile copiilor și juniorilor, se poate începe educarea vitezei în regim de forță, începând de la vârsta de 13-14 ani.

Orientarea procesului de antrenament în diferitele etape, trebuie programată ținându-se cont de procesele și de vârsta de creștere a diferitelor organe și sisteme organice ale sportivului junior, care au loc în perioadele diferite de timp. In mod fundamental, dezvoltarea completă a articulațiilor și suprafețelor articulare au loc între 18-20 ani, deși procesul de osificare se încheie la vârsta de 23-25 ani. La 18-20 ani se încheie creșterea masei musculare, care atinge 40-45% din masa corporală cu toate că diferențierea structurală și funcțională a respectivelor grupe musculare se produce la 23-25 ani.

I.6.CERINTE ALE PREGĂTIRII ÎN PROBELE DE ALERGĂRI – SPRINT

1.6.1. STADIU DE INIȚIERE

Sarcini:

Pregătirea fizică multilaterală.

Dezvoltarea calităților motrice: viteză cu accent pe perfecționarea frecvenței, îndemânare.

Însușirea tehnicii elementelor școlii alergării, săriturii și aruncării cât și probele atletice accesibile.

Însușirea cunoștințelor teoretice necesare.

Mijloace de realizare:

Exerciții pentru învățarea diferitelor variante de mers:

mers pe vârfurile picioarelor cu ducerea brațelor în diferite poziții;

mers pe vârfuri cu un baston la spate apucat la nivelul coatelor;

mers pe partea internă sau externă a labei piciorului, cu brațele menținute în diferite poziții;

mers cu pași mici, cu pași mari, cu pași adăugați, cu pași încrucișați;

mers cu tempo normal, rapid și accelerat;

Exerciții pentru învățarea diferitelor variante de alergare:

alergare pe o linie dreaptă sau șerpuită, trasată pe sol;

alergare pe semne marcate pe sol, la distanțe egale sau diferite între ele;

alergare cu trecere peste obstacole, printre acestea sau pe dedesupt;

alergare cu schimbarea repetată a tempoului pe distanțe scurte;

alergare laterală cu pași adăugați, cu pași încrucișați, alergare ușoară pe 100-150m;

alergare în jurul băncii de gimnastică, alergări în cerc, alergare accelerată;

Exerciții pentru însușirea desprinderii pe un picior:

deplasare cu sărituri pe un picior, pas săltat, pas sărit, săritură peste obstacole, săritură peste zone, atingerea obiectelor suspendate;

Exerciții pentru însușirea azvârlirii:

aruncarea la distanță a mingii de oină, de tenis;

aruncarea peste plasa de volei, sau alte obstacole dispuse la aceeași înălțime;

aruncarea la distanță, peste zone marcate pe sol;

aruncarea la țintă;

Exerciții pentru însușirea tehnicii pasului lansat, a startului de jos și din picioare:

jocuri de mișcare, ștafete cu alergări, sărituri și aruncări;

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei și îndemânării:

de pe loc, efectuarea unor acțiuni rapide, trecerea dintr-o poziție în alta la semnale auditive sau vizuale;

de pe loc, la semnal, alergare, întoarcere și iar alergare;

din mers sau alergare ușoară, la semnal, executarea diverselor acțiuni;

pornire în alergare, la semnal din diferite poziții;

alergare în tempo 4/4 pe distanțe scurte, cronometrată, pe grupe;

alergare cu handicap;

Jocuri de mișcare și sportive:

ștafete, întreceri, trasee aplicative;

Insușirea cunoștințelor teoretice:

noțiuni de igienă personală și de igiena antrenamentului;

noțiuni de tehnică și metodică a antrenamentului;

1.6.2. STADIU DE CONSOLIDARE

Sarcini:

pregătirea fizică multilaterală și polivalentă;

dezvoltarea calităților motrice: viteză, forță, îndemânare, rezistență;

perfecționarea tehnicii probei de alergare de viteză;

însușirea cunoștințelor teoretice necesare;

Mijloace de realizare:

Exerciții de gimnastică:

exerciții libere și cu obiecte, la aparate, cu partener;

exerciții de târâre, de cățărare și escaladare, cu ridicare și transport de greutăți;

practicarea probelor atletice de alergări (garduri, ștafetă);

a probelor de sărituri (lungime, înălțime, triplusalt);

a probelor de aruncări (greutate);

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:

alergare cu joc de glezne, cu genunchii sus, cu start de jos, cu start lansat, cu start din picioare, la vale;

alergare de ștafetă executate pe diferite distanțe, la diferite variante și cu tempouri diferite;

alergare cu ritm dirijat prin bătaia palmelor, alergare din poziții de start diferite (așezat cu picioarele încrucișate, așezat cu spatele pe direcția de alergare, culcat facial, culcat dorsal);

jocuri de mișcare axate pe dezvoltarea vitezei;

întreceri individuale contra cronometru;

întreceri pe perechi, în grup;

Exerciții pentru dezvoltarea forței:

exerciții libere și cu îngreuieri: sărituri pe verticală, pas săltat, pas sărit, sărituri pe un picior, triplusalt, săritură în lungime, în înălțime, pe scări, semigenuflexiuni, genuflexiuni;

fandare înainte, laterală (de pe loc, din deplasare, simple, cu încărcături și intensitate diferite);

ridicare pe banca de gimnastică, cu un picior;

exerciții cu mingi medicinale: aruncări peste cap, de deasupra capului înainte, lansări, împingeri, șutarea cu piciorul, etc;

exerciții în zăpadă, în nisip;

exerciții cu partener;

exerciții la aparate, cu aparate și obiecte;

Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării:

mijloacele educației fizice;

exerciții de sărituri cu zbor și cu executarea diferitelor acțiuni în timpul zborului;

exerciții acrobatice la sol și la aparate;

jocuri de mișcare;

trasee aplicative;

ștafete și jocuri sportive;

Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:

alergare pe teren variat;

jocuri sportive;

alergare accelerată, lansată și cu schimbare de ritm, executate prin sistemul repetărilor, cu mărirea treptată, fie a numărului, fie a tempoului;

Exerciții pentru consolidarea tehnicii alergării:

alergare accelerată în linie dreaptă, cu atingerea vitezei maxime la sfârșitul distanței;

alergare accelerată în linie dreaptă, urmată de alergare liberă;

alternări de alergări accelerate în linie dreaptă cu alergări libere din inerție;

alergare accelerată în linie dreaptă cu menținerea vitezei atinse;

alergare cu ridicarea coapsei la orizontală;

alergare cu genunchii sus și pendularea gambelor înainte;

alergare pe linia trasată cu alb;

plecări din picioare prin pierderea echilibrului;

plecări din poziția ghemuit;

luarea poziției corespunzătoare comenzii „pe locuri” apoi trecerea în poziția „gata”;

alternări ale acestora libere, la comandă, cu alergare;

Insușirea cunoștințelor teoretice:

studiul tehnicii alergării de viteză prin citirea lucrărilor de specialitate, prin studiul chinogramelor, a filmelor, a fotografiilor;

însușirea cunoștințelor de metodică a antrenamentului, biomecanică, anatomie, fiziologie, psihologie;

1.6.3. STADIU DE PERFECȚIONARE

Sarcini:

realizarea performanțelor înalte;

perfecționarea dezvoltării calităților motrice;

perfecționarea tehnicii alergării de viteză;

perfecționarea pregătirii fizice multilaterale;

perfecționarea cunoștințelor teoretice,

perfecționarea psihologică și intelectuală;

Mijloace de realizare:

Exerciții pentru lanțul triplei extensii, libere și cu îngreuieri;

pas săltat, pas sărit, alergare sărită la deal, pas sărit pe scări, combinații cu pași săriți și săltați, sărituri din ghemuit în ghemuit, cu întinderea picioarelor, ridicare pe vârfuri;

fandare înainte și revenire cu un picior și cu celălalt,

semigenuflexiuni, genuflexiuni, ridicare la bancă pe un picior, alergare în tempo 474;

mers cu învingerea rezistenței partenerului;

mers cu târârea unei greutăți, alergare cu târârea unei greutăți;

mers cu pas mare până la întinderea completă a piciorului, celălalt picior cu ridicarea coapsei cât mai sus, trăgând o greutate mare după el;

idem în alergare, tempouri diferite, alergare sărită, cu întinderea completă a piciorului;

pornire din start de jos în mers cu târârea unei greutăți;

idem în diferite tempouri cu accent pe executarea corectă a mișcării;

lucru izometric în pozițiile de pornire ale startului de jos;

alergare la deal;

Exerciții pentru lanțul triplei flexii, libere și cu îngreuieri:

alergare în tempo 4/4 cu genunchii sus;

atârnat la bară ridicarea alternativă a picioarelor;

atârnat cu un picior sprijinit pe o șipcă a scării fixe, cu o greutate atârnată de laba celuilalt picior, ridicarea piciorului cu greutatea la orizontală;

mers cu ridicarea genunchilor cât mai sus;

stând cu spatele la helcometru, care este prins de gleznă, ducerea energică a picioarelor înainte și revenire;

stând, legat de glezne cu cablu elastic, care este prins de scara fixă;

mers cu pași mari cu accent pe ridicarea genunchilor la fiecare pas;

Exerciții libere și cu îngreuieri pentru musculatura labei piciorului (gemenilor, bicepsului femural, bazinului și mușchilor lombari):

start de jos cu alergare în tempo 4/4;

săritură în lungime cu desprindere din poziția „gata”;

învingerea rezistenței partenerului la pornirea din start;

târârea unei greutăți la pornirea din start de jos;

lucru izometric din poziția startului de jos;

Exerciții pentru musculatura abdominală și a spatelui:

ridicarea picioarelor la orizontală și menținerea lor, ridicarea lor la punctul de sprijin;

aruncarea mingii umplute înapoi, peste cap, punerea halterei la piept, îndreptarea trunchiului, etc;

Exerciții pentru perfecționarea tehnicii alergării:

alergare pe distanțe scurte 10-30-50-100m în tempo 4/4, cu pornire din start de jos;

exerciții de perfecționare a tehnicii fiecărei faze a alergării cu și pentru dezvoltarea grupelor musculare care realizează faza respectivă;

Perfecționarea cunoștințelor teoretice, studiul tehnicii, metodicii învățării și antrenamentului, studiul comparativ al tehnicii personale cu tehnica celor mai buni alergători.

Pregătirea psihologică și intelectuală se va axa pe:

educarea atenției (stabilitatea, concentrarea, deplasarea, distribuția);

educarea percepțiilor specializate;

dezvoltarea capacității de autoconducere și autoreglare;

mobilizarea reducerea supra încordării afective și somatice ca și combaterea stărilor emoționale nefavorabile;

înlăturarea fricii, a neîncrederii, diminuarea stării de excitație exagerate;

diminuarea stării psihice nefavorabile cauzată de condițiile atmosferice în care se desfășoară activitatea;

Acestea se realizează prin: conștientizarea activității, studiul, analiza, sugestia, antrenamentul psihoton, masajul, ionizările, mijloacele psihofarmaceutice, concurs cu parteneri apropiați ca valoare, alegerea corespunzătoare a ambianței în care se va desfășura încălzirea (aceasta trebuie să fie calmantă, departe de caracterul celei competiționale).

Mijloace de refacere:

respectarea unui regim sever de viață extrasportivă (evitarea fumatului, a alcoolului), cât și a unuia igienico- dietetic corespunzător, pentru a nu suprasolicita organismul;

administrarea susținătoarelor de efort;

înainte de concurs:

masajul și automasajul stimulator;

hidroterapia caldă timp de câteva minute la o temperatură de 24-26 grade, folosind plante medicinale, săruri minerale și bicarbonat de natriu;

sauna uscată (cu plante aromate, menthol, eucaliptol, romazulan) timp de 10 minute;

In timpul antrenamentului și concursului:

odihnă pasivă cu pregătire psiho-verbală, masaj și automasaj neuromuscular segmentar, administrare de ceai, cafea, glucoză, apă minerală alcalină;

exerciții de respirație profundă, automasaj, relaxare, inhalare de spirt camforat, spirt mentolat, ingestie de lichide vitaminizate sau citrice, oxigenare etc;

După antrenament și concurs:

odihnă la orizontală; echilibrante neurovegetative sau sedative centrale;

rehidratare cu lichide călduțe cu aport de glucoză și vitamina B1;

băi calde, masaj, băi – masaj, băi de cadă cu bicarbonat;

substanțe bicarbonate introduse în lichidele pe care urmează să le ingere sportivul;

Mijloacele refacerii psihice:

creșterea capacității psihice a sportivului și a rezistenței la factorii perturbatori ai comportamentului, prin pregătire psihică adresată motivației optime, conștientizării sarcinilor constituirii seturilor anticipative, modelării acțiunilor, formării priceperilor de adaptare a conduitei la diversitatea situațiilor (învățare de strategii alternative pentru adaptarea flexibilă față de situațiile din concurs, supra învățare și supra pregătire pentru a avea rezerve funcționale și posibilități de răspuns la condiții neobișnuite), formarea unor atitudini specifice de rezistență la stres și frustrare;

crearea unui climat psihosocial, educogen favorabil, ca și relații antrenor- psiholog- sportiv, cât și deprinderi de psiho-igienă optime;

folosirea metodelor de autoreglare, tehnic relaxării, antrenamentul autogen, psihoton, tehnica de autoeducare a voinței, de autocunoaștere și autoapreciere, de autoinstruire;

metodele reglării psihice prin factori externi, de natură psiho-profilactică și psihoterapeutică, diferite forme de sugestie (de exemplu la demonstrație și convingere), hipnoză, somnul provocat, muzica, terapia, etc, aplicate individual sau în grup și diferit după creativitatea generală a sporturilor și în raport cu situațiile concrete;

1.6.4.GREȘELI FRECVENTE ÎN ALERGAREA DE 100m

greșeli datorate lipsei de pregătire fizică generală;

greșeli legate de lipsa unei dozări judicioase și diferențiale a efortului;

greșeli de formare eronată a imaginii motrico-tehnică a mișcărilor;

insuficienta dezvoltare a sistemului muscular și articular, a calităților motrice și intelectuale;

neîncadrarea ritmică a pauzelor în combaterea oboselii și refacerea organismului;

a) Greșeli tehnice în poziția „pe locuri”:

nerespectarea particularităților individuale la așezarea și fixarea blocstarturilor;

luarea poziției încordate în blocstarturi, prin așezarea prea apropiată sau depărtată a acestora, față de linia de plecare;

așezarea prea depărtată și întinsă a mâinilor și brațelor pe linia de plecare;

b) Greșeli tehnice la poziția „gata”:

șoldurile prea mult sau insuficient ridicate;

proiecția umerilor pe orizontala culoarului de alergare cade prea în spate, pe linie, sau prea în fața liniei de plecare;

privirea îndreptată departe pe culoarul de alergare, ceea ce determină încordarea musculaturii gâtului și a spatelui, determinând îndreptarea prematură a trunchiului din plecare;

c)Greșeli legate de lansarea de la start, după semnal și de alergarea lansată (pe parcurs):

angajarea insuficientă a picioarelor la impulsie;

pasul prea scurt sau prea lung în lansarea din start;

alergarea îngenunchiată și legănată pe parcurs,

rămânerea prea înapoi a trunchiului sau aplecarea prematură înainte;

atenția disperată spre adversari sau înapoi și nu concentrându-se asupra mișcării energice a picioarelor;

I.7.PARTICULARITĂȚILE VÂRSTEI PUBERTARE

(10-15ani fete și 11-17 ani băieți)

In procesul pregătirii alergătorilor de viteză intervin o serie de factori, care se află în strânsă legătură cu formarea măiestriei sportive a acestora și depind de nivelul pregătirii fizice, în special de forță-viteză, al pregătirii tehnice, psihologice, teoretice, tactice. (Ozolin, 1971).

Etapa de vârstă în care se încadrează sportivii cuprinși în experiment, 13-14 ani, are drept caracteristici formarea definitivă a analizatorului motric și formarea celor mai importante acte locomotorii – favorizând perfecționarea frecvenței mișcărilor – deci este bine să lucrăm pentru aceasta alegând cele mai adecvate mijloace. După această vârstă se lucrează mai mult pentru viteză –forță.

Această etapă de dezvoltare se caracterizează printr-un ritm de creștere accelerat atât la nivelul sferei somatice (aparat locomotor, sistem nervos, analizatori), cât și la nivelul organelor vegetative.

La copiii pubertari se constată o accelerare a creșterii, de cele mai multe ori membrele cresc mult față de trunchi, segmentele corporale crescând neuniform – dând aspect caricatural- în special băieților. In același timp are loc o oarecare stagnare a procesului de mineralizare a scheletului, cu posibilitatea instalării deformațiilor coloanei vertebrale și a piciorului plat.

La această vârstă se definitivează osificarea unor oase ca femurul, tibia, ca și sudarea completă a coxalului.

Deoarece în această perioadă scheletul este în continuă definitivare, vor fi evitate sau folosite cu mare atenție, exerciții ce cuprind sărituri cu aterizare rigidă (triplu salt), ca și exercițiile de forță, în afara celor cu învingerea greutății proprii ale corpului. Acest lucru este necesar mai ales în scopul pregătirii coloanei vertebrale, care la această vârstă nu este încă suficient susținută de musculatură.

Musculatura cunoaște o dezvoltare continuă, cu alungirea fibrelor în detrimentul grosimii. Forța musculară crește în ritm lent, la băieți viteza de creștere a forței este mai bine exprimată decât la fete. In timp ce la băieți se constată atât creșterea indicatorului forță absolută, cât și relativă, la fete creșterea greutății corpului depășește mărirea forței absolute, care în final duce la scăderea nivelului forței colective.

Datorită faptului că tonusul flexorilor predomină asupra celui a extensorilor se recomandă acordarea atenției deosebite exercițiilor care contribuie la formarea unei ținute corecte. De asemenea se va pune accent deosebit pe menținerea poziției corecte în efectuarea tuturor exercițiilor cuprinse în conținutul activității atletice (alergări, sărituri, etc).

In atenția profesorului trebuie să stea fetele care la sfârșitul acestei perioade manifestă o tendință de reducere a timpului afectat mișcării și implicit activității motrice organizate.

Organele vegetative care au o pondere deosebită în susținerea unui anumit nivel al efortului cresc lent și continuu atât în ceea ce privește volumul, cât și îmbunătățirea activității acestora, a stării lor funcționale. Volumul inimii cunoaște o dezvoltare progresivă, de asemenea patul vascular. Debitul cardiac către sfârșitul perioadei atinge valori apropiate de ale adulților de 4-5 l/min în repaus și 15-20l/min în efort.

Evaluând capacitatea funcțională a sistemului de transport al oxigenului prin calcularea cantității de oxigen furnizată de fiecare pulsație și raportând acest parametru la greutatea corporală, unii specialiști au ajuns la concluzia că fetele la 14 ani prezintă valorile cele mai mari, pe care băieții le ating la 17 ani.

Frecvența cardiacă, relativ mare, tinde să scadă către sfârșitul perioadei la 80 pulsații pe minut, iar cei care efectuează în mod judicios efortul fizic ajunge la valori egale cu ale adulților. Datorită ritmului cardiac crescut pentru efectuarea unui efort, inima copilului din această grupă de vârstă consumă mai multă energie, ceea ce determină instaurarea timpurie a oboselii

Așadar, se va acorda atenție deosebită dozării efortului, naturii și intensității acestuia, precum și pauzelor de revenire.

Se consideră că la această vârstă copiii suportă mult mai ușor eforturile de viteză, viteză-forță, decât eforturile de forță și rezistență.

Frecvența respiratorie, de asemenea, nu indică o economie funcțională. Volumul respirator diferă cu sexul, în favoarea băieților. Exercițiile atletice în general, iar mai ales cele cu caracter ciclic și cu influență generală asupra organismului, ca: mersul, alergarea, judicios aplicate, pot constitui mijloace importante în reglarea și perfecționarea funcțiilor vitale ce cunosc în această perioadă așa-numita „furtună vegetativă”.

Labilitatea neurovegetativă manifestată prin variații atât ale comportamentului, cât și ale performanțelor fizice și intelectuale ridică probleme deosebite profesorului. De aceea, se recomandă începerea practicării regulate a activității atletice, încă înainte de începerea pubertății active. Este mult mai ușor în această perioadă să se mențină interesul pentru practicarea sportului dacă acesta a fost imprimat în perioada anterioară.

In ceea ce privește dezvoltarea sistemului nervos, acesta cunoaște o continuă specializare funcțională, precum și o mărire a numărului conexiunilor diferitelor segmente nervoase. Copiii prezintă o mare plasticitate a fenomenelor nervoase, ca și o instabilitate comportamentală, lucru ce necesită grijă deosebită în activitatea cu această grupă de vârstă. De multe ori această perioadă este apreciată ca nefavorabilă pentru activitatea sportivă.

Lucrări de specialitate apreciază că reglarea corticală a actelor motrice prezintă o eficiență crescută, manifestată printr-o bună coordonare și precizie a mișcărilor. Aceasta este perioada formării legăturilor temporare trainice, favorabilă învățării actelor motrice cu un grad înalt de dificultate.

Mișcările copiilor de această vârstă se caracterizează prin armonie, precizie și economicitate. Se consideră că este perioada favorabilă învățării tehnicii probelor accesibile acestei vârste.

Capacitatea de concentrare sporită permite însușirea chiar a unor elemente tehnice de mare finețe și imprimarea unui ritm corespunzător execuției mișcărilor învățate.

CAPITOLUL II – IPOTEZA, SCOP, SARCINI

II.1.MOTIVAREA REALIZĂRII TEMEI

Urmărind evoluția primilor juniori III din perioada 1972-1980, când aceștia au devenit seniori, în lista primilor 50 de seniori ai anului 1980 se regăsesc doar 20 din 220 atleți, procent de 9%. Mulți specialiști susțin că, succesiunea nerațională în folosirea mijloacelor pentru dezvoltarea calităților motrice specifice, repartizarea greșită a volumului de efort cu caracter de forță-viteză și corelarea lor ineficientă cu pregătirea de sprint, pot influența performanțele în aceste probe. Erorile săvârșite de antrenor în pregătirea de perspectivă a tânărului atlet sprinter, erori de ordin metodic, fac ca talentul acestor sportivi să nu poată fi valorificat pe deplin la vârsta maturității sportive. In lucrarea de față ne propunem un experiment pe o grupă de atleți juniori III care să urmeze un program de pregătire, în vederea demonstrării sau infirmării celor menționate mai sus.

II.2.IPOTEZA CERCETĂRII

S-a presupus că prin dezvoltarea calităților de forță/viteză la sprinteri prin optimizarea volumului mijloacelor de forță/viteză în raport cu particularitățile de vârstă ale sportivilor, se va obține o creștere considerabilă a performanței în probele de sprint.

(parametri principali ai efortului – volum si intensitate, in cap I.)

II.3.SCOPUL ȘI SARCINILE (OBIECTIVELE) CERCETĂRII

Scopul cercetării constă în perfecționarea metodicii de pregătire la alergătorii sprinteri juniori III în vederea creșterii performanței.

Sarcinile cercetării:

1.Studierea metodologiei existente privind lucrul pentru dezvoltarea calităților de forță/viteză la sprinterii juniori III.

2.Cercetarea nivelului de dezvoltare a pregătirii fizice speciale și a volumelor efortului de antrenament în procesul creșterii performanței sportive.

3.Argumentarea experimentală a metodicii dezvoltării calităților de forță/viteză la sprinteri (13-14 ani) și a creșterii performanței sportive în cadrul unui ciclu anual de pregătire.

II.4.METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN STUDIU

In cadrul cercetării s-au folosit următoarele metode de cercetare:

metoda de documentare bibliografică;

observația;

metoda testelor motrice;

metoda înregistrării obiective a datelor;

metoda matematico – statistică;

metoda grafică;

a) Metoda de documentare bibliografică constă în investigația bibliografică a literaturii de specialitate, a programelor școlare, a lucrărilor prezentate la diferite sesiuni de comunicări științifice, după care urmează selecționarea, consemnarea, fișarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor culese. Activitatea creatoare a urmat etapelor următoare când s-a comparat faptele cu teoriile existente.

b) Observația este una din metodele utilizate pe toată durata experimentului, de la momentul inițial, până la cel final, pentru a constata care sunt posibilitățile fizice și motrice a subiecților cuprinși în cercetare.

In urma unei observații atente a atitudinii, comportamentului, interesului manifestat față de activitatea propusă, s-a putut selecționa stategiile cele mai eficiente în organizarea și desfășurarea experimentului.

c) Experimentul necesită crearea unei situații noi, prin introducerea unei modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.

d) Metode statistico-matematice

Metoda statistică, foarte frecvent folosită în cercetarea științifică, reprezintă acel domeniu al matematicii aplicate, fundamentată pe teoria probabilității și pe legea numerelor mari, care permite studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă (A. Dragnea, 1984). Indicatorii statistico-matematici pe care i-am utilizat în analiza datelor obținute prin măsurare au fost:

– media aritmetică, care reprezintă indicatorul cel mai utilizat în toate calculele referitoare la dispersie, semnificație și corelație, după formula:

– abaterea standard (S)sau abaterea tip, indicator al dispersiei folosit cel mai mult în cercetarea științifică, are întotdeauna înainte semnul ± și se calculează după formula:

cu cât dispersia este mai redusă, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă;

– coeficientul de variabilitate (CV) se exprimă în procente, oferă măsura gradului de omogenitate a unui eșantion și face posibilă compararea grupelor măsurate cu unități de măsură diferite. Valorile sale se exprimă în procente.

Valorile coeficientului de variabilitate cuprinse între:

• 0-10% indică omogenitate mare a colectivului cercetat;

• 10-20% arată o colectivitate mai puțin omogenă;

• peste 20% indică lipsa de omogenitate a colectivității.

– eroarea medie a mediei (Em)se calculează cu ajutorul formulei:

în care S= abaterea standard; n = numărul de cazuri.

II.5.TESTE ȘI MĂSURĂTORI EFECTUATE

In cercetare, pentru evaluarea celor două grupe de sportivi (martor și experiment), s-au utilizat următoarele probe:

alergare 30m cu start de jos;

alergare 30m cu start din picioare,

alergare 50m cu start de jos;

alergare 50m cu start din picioare;

alergare 50m cu start lansat;

alergare 80m cu start din picioare,

alergare 100m cu start de jos;

săritura în lungime de pe loc;

triplusalt;

detenta;

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1.Organizarea experimentului, subiecții

Experimentul s-a organizat pe parcursul anului școlar 2008/2009, cu un grup de 24 atleți juniori III, de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, (care au fost împărțiți în două grupe: experiment și martor) și s-a desfășurat în trei etape:

Etapa I: a constat în selectarea și studierea bibliografiei, elaborarea planului lucrării, stabilirea eșantionului ce avea să participe la experiment.

Etapa a II-a s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2008, când s-au aplicat testele inițiale specifice probelor de alergări – sprint, urmând apoi a se stabili programul de pregătire, după documentele de planificare ale antrenorului, la care se adaugă noi mijloace selecționate de comun acord.

Etapa a III-a a constat în aplicarea testelor finale, analiza comparativă a rezultatelor și a progresului obținut, în precizarea concluziilor și a recomandărilor metodice și validarea ipotezei.

(Subiectii cercetarii – in tabel centralizat cu date a si masuratori antropometrice)

III.2.Evaluarea rezultatelor inițiale

In urma aplicării probelor de evaluare, rezultatele subiecților cuprinși în experiment au fost înregistrate în tabelul 4.

S-a calculat media aritmetică pentru a se opera la acțiunea de comparare între cele două grupe (experiment și martor,) iar rezultatele obținute au arătat o ușoară diferență între cele două grupe, ceea ce demonstrează că antrenorul a făcut o selecție bună a sportivilor, iar mijloacele utilizate pentru pregătire, au afost accesibile pentru fiecare atlet.

In partea următoare a experimentului se va aplica grupei experiment alte mijloace decât la grupa martor, pentru a vedea eficiența acestora la final de experiment, când se vor compara din nou rezultatele celor două grupe, dar și progresul acestora.

Tabel 4 Rezultatele inițiale ale celor două grupe cuprinse în experiment

Prezentarea grafică a diferențelor dintre cele două grupe la testele inițiale

Fig.1

Fig.2.

Fig.3.

Fig.4

III.3.Planificarea anuală a procesului de pregătire a juniorilor III în proba de alergări – sprint

(ciclurile de pregatire – etapa pregatitoare, etapa precompetitionala, etapa competitionala, etapa de refacere sau de tranzitie)

Această perioadă de vârstă fiind apropiată de cea a copiilor, insistăm ca în cest stadiu de specializare să se pună mare accent pe pregătirea multilaterală și polivalentă, pe participarea în concursuri la cât mai multe probe, având ca suport pregătirea multilaterală și nu specializarea îngustă.

In cadrul fiecărei grupe de probe a fost inclusă și exersarea altor probe atletice cu pondere mare în pregătirea multilaterală și polivalentă, dar care nu sunt înrudite cu probele grupei respective.

Tabel 5. Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna octombrie (D.Gîrleanu)

Tabel 6 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna noiembrie (D.Gîrleanu)

Tabel 7 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna decembrie (D.Gîrleanu)

Tabel 8. Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna ianuarie (D.Gîrleanu)

Tabel 9 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna februarie (D.Gîrleanu)

Tabel 10 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna martie (D.Gîrleanu)

Tabel 11 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna aprilie (D.Gîrleanu)

Tabel 12 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna mai (D.Gîrleanu)

Tabel 13 Plan anual de pregătire în alergările de viteză pentru juniorii III luna iunie (D.Gîrleanu)

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu D.C., Bazele dezvoltării capacității de performanță A.N.E.F.S. – București ,1998.–P.65-86;

Alexe N. șii colab. , Antrenamentul sportiv modern.– Editis . – București, 1993.– p.531;

Ardelean T. și colab. , Problematica dezvoltării vitezei, studio privind dezvoltarea sprintului la juniori și particularitățile antrenamentului de sprint la juniori I – I .E.F.S. – București, 1988. -P.15-20;

Ardelean T, Particularitățile dezvoltării calităților motrice în atletism. – I.E.F.S. – Bucureșt i, 1990. -p.106;

Bobei , C-Pentatlonul atletic școlar, Eidt. Sport –Turism, 1978, p28

Bompa T.O, Model de plan anual de antrenament pentru un sprinter – Atletism: Alergări , Sărituri . – C.C.P.S. București, 1993. -P.18-26;

Bompa T.O., Teoria antrenamentului sportiv, C.C.P.S. București, 2000. – P.12-18,166-171;

Bompa T.O., Antrenamentul sportiv. Periodizarea. – C.C.P.S. – București, 2002. -p.435;

Bompa T.O., Totul despre pregătirea tinerilor campioni. – Ponto. – București, 2003. -p.267;

Demeter A., Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor mot rice. – Sport – Turism. – Bucureșt i, 1981. – P.49-53;

Demeter A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice. – Sport – Turism. – București, 1981. – P.17-118;

Dragnea A., Antrenamentul sportiv. – Didactică și Pedagogică. – București, 1996. -p.352;

Dragnea A., Teodorescu Mate S., Teoria sportului – FEST. – București, 2002. -p.610;

Drăgan I, colab. Selecția medico-biologică, Sport –Turism, București, 1989, p.64-68.

Gârleanu D, Monografia probelor atletice – Sport- Turism, București, 1977, p 9 -20;

Gârleanu D, Tănăsescu I, Poliatloane. Pregătirea copiilor și juniorilor. – Sport – turism. – București, 1981. – P.10-18;16-19;

Gârleanu D., Lecții de atletism pentru copii și juniori . – Sport -Turism. – București, 1983. -p.123-140;

Gârleanu D., Atleism de performanță. – Sport – Turism. – București, 1987. -p.122;

Mihăilescu N.L., Atletism – Optimizarea și raționalizarea antrenamentelor- Universității din Pitești, -Pitești 2003, p.136

Ozolin N.G., Metodica antrenamentului sportiv. – Stadion. – București, 1972. -p.263;

Stoica M., Optimizarea pregătirii la sprint a juniorilor de nivel I, în raport cu modelul ritmic al alergrii, în proba de 100m. plat, București ,1999. -P20-100;

Tatu T., Alexandrescu D.C., Ardelean T., Atletism. -Didactică și Pedagogică. – București , 1983. -P.25-36;