Metode Si Instrumente de Cercetare Privind Insertia Absolventilor din Invatamantul Superior pe Piata Muncii In Contextul Unei Dezvoltari Economice Durabile

Cuprins

Aspecte introductive

CAPITOLUL 1. Considerații introductive privind dezvoltarea resurselor umane ca factor hotărâtor în dezvoltarea economică durabilă

Elemente definitorii privind conceptul de dezvoltare durabilă

Strategiile Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă

Indicatorii dezvoltării durabile

Reforma în economia României, în contextul exigentelor dezvoltării umane durabile, în procesul de pre- și post- aderare

Situația actuală a sistemului socio – economic și a capitalului natural al României

Capitalul natural

Capitalul uman

Capitalul social

Capitalul tehnologic

Concluzii

CAPITOLUL 2. Dezvoltarea umană – durabilă

2.1. Măsurarea progresului economic și social în viziunea dezvoltării umane – durabile

2.2. Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

2.3. Înțelegerea nevoilor reale și a direcțiilor de dezvoltare a resurselor umane

Concluzii

CAPITOLUL 3. Piața muncii

3.1. Definire, teorii și funcții ale pieței muncii

3.2. Cererea și oferta de muncă

3.2.1. Cererea de muncă și determinanții săi

3.2.2. Influența modificării salariilor asupra cererii de muncă

3.2.3. Oferta de muncă și capitalul uman

3.3. Piața muncii – spațiu de contact între absolvenții de studii superioare și companiile angajatoare

3.3.1. Caracteristici ale situației pieței muncii actuale în România

3.3.2. Analiza situației de pe piața forței de muncă la nivel național și din regiunea SUD – MUNTENIA

3.3.3. Provocări legate de ocuparea forței de muncă

3.3.4. Acțiuni pentru prevenirea și combaterea șomajului de lungă durată întreprinse până în prezent

3.3.5. Politici de dezvoltare a spiritului antreprenorial și crearea de locuri de muncă în regiunea SUD – MUNTENIA

Concluzii

CAPITOLUL 4. Aspecte generale privind managementul resurselor umane

4.1. Recrutarea resurselor umane

4.2. Selecția resurselor umane

Concluzii

CAPITOLUL 5. Învățământul superior românesc – bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii

5.1. Ȋnceputurile ȋnvățământului superior. Repere ale apariției și dezvoltării ȋnvățământului superior românesc

5.2. Funcționarea economiei moderne și dezvoltarea relației societate – individ

5.3. Evoluția elaborării și dezvoltării unor strategii de implementare a politicilor de formare și perfecționare profesională continuă a tinerei generații

Concluzii

CAPITOLUL 6. Repere psiho – educaționale în dezvoltarea tinerilor

6.1. Stadialitatea dezvoltării psihice

6.1.1. Stadialitatea cognitivă

6.1.2. Stadialitatea morală

6.1.3. Stadialitatea psiho – socială

6.2. Evoluția dezvoltării psiho – sociale a tinerilor și adulților în procesul de integrare în societate

6.2.1. Aspecte generale

6.2.2. Etape de dezvoltare psiho – sociale (întemeierea unei familii, activitate profesională)

6.2.3. Tranziția către viața adultă

Concluzii

CAPITOLUL 7. Metode și intrumente de cercetare privind inserția absolvenților din ȋnvățământul superior pe piața muncii ȋn contextul unei dezvoltări economice durabile – Studiul de caz

7.1. Premise ale cercetării

7.2. Scopul, obiectivele și ipotezele cercetării

7.3. Conceperea programului on-line „Evaluarea inserției absolvenților pe piața muncii”: https://sites.google.com/site/insertiemunca

7.4. Procedura de organizare a cercetării și lotul investigat

7.4.1. Etapele cercetării

7.4.2. Analiza documentației cercetării

7.4.3. Aplicarea instrumentelor de cercetare

7.4.4. Interpretarea rezultatelor cercetării

7.5. Concluziile cercetării

Contribuții personale

Limitele stadiului și perspective viitoare de cercetare

Bibliografie

Anexe

Motto:

„Economia este un sistem viu, compus din ființe omenești,

și organisme sociale, aflate în continuă interacțiune unele cu altele și

cu ecosistemele care le înconjoară și de care depinde viața noastră.”

Fritjof Capra

Aspecte introductive

Cercetarea doctorală întreprinsă privind managementul proiectelor de inserție profesională pe piața muncii a absolvenților din ȋnvățământul superior pe fondul unei dezvoltări economice durabile izvorăște din nevoia de a identifica factorii de blocaj care apar în momentul integrării în muncă a tinerilor. Indicatorii statistici subliniază din ce în ce mai mult, în ultima perioadă, apariția neconcordanțelor între cerințele exprimate de companiile angajatoare și nivelul de pregătire practică și teoretică a tinerilor absolvenți de studii superioare. Analizarea, pe larg, a aspectelor economice, sociale, psihologice, au contribuit la conturarea imaginii stării actuale privind inserția pe piața muncii. Acest obiectiv a accentuat și necesitatea îmbunătățirii continue a calității învățământului, astfel ca, să se creeze un puternic liant între cerințele venite din partea potențialilor angajatori și noua forță de muncă. Având în vedere dinamica mediului economic, tinerii se văd de cele mai multe ori obligați ori să își continue studiile universitare pentru a își păstra sau găsi un loc de muncă dorit ori să se recalifice într-un domeniul cu totul nou dar de actualitate pe piața muncii. Tocmai de aceea, prin teza doctorală am dorit identificarea aspectelor ce definesc inserția pe piața muncii a tinerilor absolvenți raportată la cerințele actuale. Cercetarea se constituie ca un demers analitic în realizarea argumentată științific a ipotezei privind numărul de absolvenți care poate coincide sau nu cu numărul de persoane active pe piața muncii.

Tematica de studiu privind cercetarea doctorală a impus abordarea interdisciplinară a domeniilor care au un puternic impact privind resursele umane și inserția pe piața muncii pe fondul unei dezvoltări economice durabile. Astfel, în fundamentarea teoretică a tezei doctorale am examinat sfera dezvoltării resurselor umane ca factor hotărâtor în dezvoltarea economică durabilă.

Pentru încadrarea modelului românesc privind reforma în economia României, în contextul exigențelor dezvoltării umane durabile, au fost investigate strategiile Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă, indicatorii și situația actuală a sistemului socio – economic și al capitalului natural al României. Pornind de la aspectele teoretice și de la elementele definitorii am valorificat perspectivele paradigmatice ale teoriilor privind măsurarea progresului economic și social, creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere dar și înțelegerea nevoilor reale și a direcțiilor de dezvoltare a resurselor umane.

Piața muncii a fost privită ca spațiu de contact între absolvenții de studii superioare și angajatori. Este momentul de cotitură în dezvoltarea socio – psihologică a oricărui absolvent de studii superioare care se află în postura de a se integra pe piața muncii. Mai mult decât atât, piața muncii reprezintă și prima experiență reală, primul test privind valorificarea competențelor dobândite în anii de studii teoretice universitare. Întrebările care se formează automat se referă la cât de compatibile sunt aceste competențe și cerințele angajatorilor, care este portretul angajatului ideal, ce calități sunt urmărite pe piața muncii, ce are valoare mai mare: fundamentarea teoretică sau expertiza? Pentru a răspunde la aceste întrebări, capitolele 2 și 3 ale tezei doctorale conțin descrierea caracteristicilor situației actuale de pe piața muncii din România, analiză efectuată atât la nivel național cât și la nivelul regiunii Sud – Muntenia, provocările legate de ocuparea forței de muncă, acțiuni de prevenire și combatere a șomajului, dar și politici de dezvoltare a spiritului antreprenorial în rândul tinerilor specializați în domenii de activitate care pot oricând să reînvie economia și să dezvolte ramuri de industrie care, în timp, au fost stopate. Fără forță de muncă tânără, calificată, sistemul economic se poate bloca în orice moment, astfel că, este imperios necesară crearea unui angajament echilibrat între sistemul de învățământ superior și piața forței de muncă. Evoluția și funcționarea economiei moderne trebuie să se bazeze pe strategii de implementare a politicilor de formare și perfecționare profesională continuă a tinerei generații așa cum sunt prezentate în capitolul 5 al tezei. Perfecționarea profesională a tinerei generații și inserția armonioasă pe piața muncii va oferi absolvenților un plus de încredere în forțele proprii și în sistemele economic și educațional. Tinerii au nevoie de un suport educațional stabil care să le ofere garanția angajării pe o perioadă nelimitată de timp. În caz contrar, aceștia nu își vor pierde doar echilibrul emoțional ci vor deveni forță de muncă blocată în meandrele unui macro sistem incoerent. Din acest motiv, am considerat a fi necesară trasarea reperelor psiho – ecucaționale în dezvoltarea tinerilor, în capitolul 6.

Este importantă cunoașterea, la nivel psihologic, a trăsăturilor dezvoltării tinerilor absolvenți. Evoluția lor, gradul și modalitățile de integrare în societate și pe piața muncii, reacțiile și deciziile privind activitatea lor profesională, sunt elemente cheie care oglindesc portretul posibililor viitori angajați.

În final, capitolul 7 cuprinde metodele și instrumentele de cercetare privind inserția absolvenților din învățământul superior pe piața muncii. După fundamentarea teoretică a cercetării doctorale, ipotezele ce au reieșit, respectiv dacă numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii și dacă învățământul superior românesc reprezintă sau nu o bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii, am dorit aflarea veridicității situațiilor în care un absolvent de studii academice poate fi absorbit imediat după absolvirea studiilor superioare de piața muncii sau dacă acesta necesită o pregătire suplimentară (studierea prelungită într-un domeniu sau căpătarea unei expertize practice în domeniile vizate). De asemenea, am dorit să identific dacă viziunile inițiale ale studenților și masteranzilor au suferit modificări în momentul încercării de a fi integrați în muncă. Astfel, la nivel aplicativ, prin cercetarea realizată am urmărit următoarele aspecte:

Identificarea gradului de diferențiere pe piața muncii dintre un absolvent de studii superioare (licență și/sau masterat) și un posibil angajat care nu are studii superioare dar are expertiză practică în cadrul unei firme sau instituții,

Validarea nevoii de (re)adaptare a curriculei universitare care să vină în ajutorul absolvenților, facilitându-le inserția pe piața muncii,

Sublinierea necesității unei consilieri privind alegerea unei cariere,

Identificarea adaptabilității absolvenților la noile cerințe,

Stabilirea competențelor necesare integrării în muncă, din perspectiva profesorilor universitari și a studenților,

Identificarea activităților celor mai solicitate pe piața muncii.

Ipotezele generale care au stat la baza acestei cercetări au fost:

Pregătirea academică reprezintă un avantaj în momentul inserției pe piața muncii,

Numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii,

Tinerii absolvenți de studii superioare, chiar dacă nu au expertiză practică, pot aduce beneficii privind eficiența în muncă.

Necesitatea și importanța realizării cercetării doctorale este argumentată de faptul că deși au fost derulate atât la nivel instituțional cât și la nivel național sau internațional studii privind inserția tinerilor pe piața muncii, acestea sunt existente doar la nivel teoretic și descriptiv. Prin urmare, se impunea necesitatea unei analize interdisciplinare teoretice și practice care să fie întotdeauna în pas cu orice modificare apăruta la nivelul educațional, privind concepțiile tinerilor studenți și absolvenți dar și la nivelul cadrelor didactice și al angajatorilor. Astfel, complementar fundamentului teoretic și cercetării efectuate, am conceput o platformă on-line care poate fi oricând accesată de orice utiliferi absolvenților un plus de încredere în forțele proprii și în sistemele economic și educațional. Tinerii au nevoie de un suport educațional stabil care să le ofere garanția angajării pe o perioadă nelimitată de timp. În caz contrar, aceștia nu își vor pierde doar echilibrul emoțional ci vor deveni forță de muncă blocată în meandrele unui macro sistem incoerent. Din acest motiv, am considerat a fi necesară trasarea reperelor psiho – ecucaționale în dezvoltarea tinerilor, în capitolul 6.

Este importantă cunoașterea, la nivel psihologic, a trăsăturilor dezvoltării tinerilor absolvenți. Evoluția lor, gradul și modalitățile de integrare în societate și pe piața muncii, reacțiile și deciziile privind activitatea lor profesională, sunt elemente cheie care oglindesc portretul posibililor viitori angajați.

În final, capitolul 7 cuprinde metodele și instrumentele de cercetare privind inserția absolvenților din învățământul superior pe piața muncii. După fundamentarea teoretică a cercetării doctorale, ipotezele ce au reieșit, respectiv dacă numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii și dacă învățământul superior românesc reprezintă sau nu o bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii, am dorit aflarea veridicității situațiilor în care un absolvent de studii academice poate fi absorbit imediat după absolvirea studiilor superioare de piața muncii sau dacă acesta necesită o pregătire suplimentară (studierea prelungită într-un domeniu sau căpătarea unei expertize practice în domeniile vizate). De asemenea, am dorit să identific dacă viziunile inițiale ale studenților și masteranzilor au suferit modificări în momentul încercării de a fi integrați în muncă. Astfel, la nivel aplicativ, prin cercetarea realizată am urmărit următoarele aspecte:

Identificarea gradului de diferențiere pe piața muncii dintre un absolvent de studii superioare (licență și/sau masterat) și un posibil angajat care nu are studii superioare dar are expertiză practică în cadrul unei firme sau instituții,

Validarea nevoii de (re)adaptare a curriculei universitare care să vină în ajutorul absolvenților, facilitându-le inserția pe piața muncii,

Sublinierea necesității unei consilieri privind alegerea unei cariere,

Identificarea adaptabilității absolvenților la noile cerințe,

Stabilirea competențelor necesare integrării în muncă, din perspectiva profesorilor universitari și a studenților,

Identificarea activităților celor mai solicitate pe piața muncii.

Ipotezele generale care au stat la baza acestei cercetări au fost:

Pregătirea academică reprezintă un avantaj în momentul inserției pe piața muncii,

Numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii,

Tinerii absolvenți de studii superioare, chiar dacă nu au expertiză practică, pot aduce beneficii privind eficiența în muncă.

Necesitatea și importanța realizării cercetării doctorale este argumentată de faptul că deși au fost derulate atât la nivel instituțional cât și la nivel național sau internațional studii privind inserția tinerilor pe piața muncii, acestea sunt existente doar la nivel teoretic și descriptiv. Prin urmare, se impunea necesitatea unei analize interdisciplinare teoretice și practice care să fie întotdeauna în pas cu orice modificare apăruta la nivelul educațional, privind concepțiile tinerilor studenți și absolvenți dar și la nivelul cadrelor didactice și al angajatorilor. Astfel, complementar fundamentului teoretic și cercetării efectuate, am conceput o platformă on-line care poate fi oricând accesată de orice utilizator interesat de actualitatea inserției absolvenților pe piața muncii. Această platformă are o serie de avantaje, atât teoretice și statistice cât, mai ales, practice.

Prin programul on – line „Evaluarea inserției absolvenților pe piața muncii”: https://sites.google.com/site/insertiemunca/ pot fi utilizate, oricând, formulare electronice care stochează datele în foi de calcul tabelar, astfel încât, orice analiza privind inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii să fie actualizată. În crearea acestui program se evidențiază următoarele avantaje:

Formularele, respectiv, chestionarul, interviul și focus grup-ul, au fost integrate într-o aplicație on – line pentru a putea fi accesate de către orice persoană interesată: studenți, absolvenți, cadre didactice, angajatori.

Rezultatele și interpretarea instrumentelor de cercetare pot fi urmărite în timp real.

Prin utilizarea acestui program se accelerează colectarea răspunsurilor și se ușurează analizarea lor.

Pot fi oricând adăugate chestionare suplimentare, pentru îmbunătățirea calității cercetării.

Rezultatele pot fi trimise și prin poșta electronică a utilizatorilor interesați.

Datele stocate pot fi preluate de către o altă aplicație care să facă analize statistice de complexitate ridicată.

Programul este:

gratuit,

ușor de utilizat,

este comod,

poate fi accesat și de pe telefonul mobil și de pe tabletă.

Relevanța empirică a temei de cercetare se reflectă în utilitatea și actualitatea datelor rezultate pentru trei categorii direct interesate: mediul universitar (cadre didactice, persoanele responsabile de crearea unui curriculum universitar compatibil cu cerințele actuale de pe piața muncii), mediul economic (angajatorii) și tinerii absolvenți specializați pe diverse domenii de activitate.

La nivel conceptual, în urma cercetării aplicative au fost evidențiate elemente specifice instituțiilor de învățământ superior, compararea specializărilor universitare cu noile cerințe de pe piața muncii, nivelul de educație și dezvoltare al tinerilor absolvenți, gradul de compatibilitate dintre companiile angajatoare și expertiza absolvenților, compararea cererii și a ofertei existente pe piața muncii actuale în România. Toate aceste analize au condus la demararea unui studiu de cercetare prin implementarea instrumentelor de cercetare cu scopul de a evidenția trăsăturile următoarelor puncte de interes:

Utilitatea cunoștințelor teoretice dobândite în timpul studiilor academice pentru inserția pe piața muncii,

Importanța auto – susținerii financiare pentru absolvenți,

Verificarea ipotezei dacă expertiza subiecților ar trebui să respecte funcția pe care o vor deține,

Gradul de dispoziție al absolvenților pentru a se recalifica în funcțiile de noile cerințe de pe piața muncii,

Așteptările subiecților în legătură cu viitorul loc de muncă,

Prezentarea blocajelor cu care s-au confruntat în momentul încercării de a își găsi un loc de muncă,

Calitatea învățământului universitar românesc,

Corelarea dintre curricula universitară și cerințele de pe piața muncii,

Utilitatea materiilor studiate,

Auto – evaluarea competențelor dobândite,

Rata de angajare înainte sau după finalizarea studiilor universitare de licență,

Blocajele apărute în momentul angajării,

Concordanță dintre funcția pe care se află și studiile absolvite/expertiza,

Căile de informare privind locurile de muncă vacante.

În ceea ce privește importanța științifică a tezei doctorale, trebuie menționat că la nivel teoretic s-a realizat o abordare analitică amplă a domeniului de studiu propus spre cercetare și s-au evidențiat o serie de elemente specifice care descriu elementele caracteristice ale resurselor umane tinere. Cercetarea doctorală și rezultatele analizelor efectuate sunt necesare și contribuie la îmbunătățirea calității sistemelor educațional și economic, prin facilitatea înțelegerii modalitații prin care tinerii absolvenți de studii superioare pot fi integrați, în mod eficient, pe piața muncii, relevând competențele obținute în timpul studiilor universitate și puse în practică în domeniile dorite.

CAPITOLUL 1. Considerații introductive privind dezvoltarea resurselor umane ca factor hotărâtor în dezvoltarea economică durabilă.

Finalul primului deceniu al secolului XXI a dus în România, după o tranziție relativ prelungită și traumatizantă, la o economie de piață ce se dorea să se poziționeze la un nivel competitiv față de țările incluse în UE, ce reprezentau un exemplu pentru țara noastră.

România mai are de recuperat în momentul de față decalaje apreciabile față de celelalte state membre ale UE, cum ar fi însușirea și transpunerea în practică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în contextul globalizării. Realitatea actuală arată și faptul că România, în ciuda progreselor realizate, are încă o economie axată pe consumarea excesivă de resurse fiind afectată și de o administrație deficitară aflată în căutarea și stabilirea unei viziuni de ansamblu unitare privind păstrarea capitalului natural afectat de posibile deteriorări ireversibile. Este nevoie de îndeplinirea unor obiective strategice pentru a asigura atât pe termen mediu cât și pe termen lung o creștere economică ridicată, dar și o reducere clară a decalajelor economico-sociale dintre România și celelalte state membre ale UE.

Obiectivele studiului economic privesc determinarea cerințelor și a posibilităților alocării optime a resurselor în condițiile în care acestea sunt din ce în ce mai rare și suferă constrângeri derivate. Astfel, identificarea complexitătii societății include conceptul de economie ca factor natural în stabilirea valorilor și comportamentelor individuale.

În cartea sa „A Short History of Financial Euphoria”, J.K. Galbraith subliniază nemulțumirile generației tinere doritoare să intre ca factori activi pe piața muncii considerând că sistemul economic nu respectă individul.

O analiză globală asupra societății presupune interacțiunea dintre mediul economic și social ca o consecință a comportamentelor indivizilor implicați în activități economice și aspecte personale ale acestora, funcții mentale și atitudini subiective ce pot afecta demersul economic.

Putem preciza că există o legatură strânsă psihologică, dar și sociologică între funcțiile mentale ale indivizilor și valorificarea înclinațiilor personale în economie și la nivelul societății.

Idealul economic ar trebui să înglobeze în egală măsură segmentele economic, social și cultural. Conceptul de economie desemnează ansamblul activităților ce reprezintă acțiunile oamenilor pentru satisfacerea trebuințelor vitale.

Omul, ca ființă socială, înainte de a produce este nevoit să consume resursele din mediul înconjurător în funcție de nevoile sale. Nevoile și motivațiile reprezintă două dintre atributele specifice ființei umane care, în egală măsură, ne definesc și ne diferențiază.

Din perspectiva conceptului de dezvoltare durabilă se poate determina o imagine de ansamblu privind interdependența dintre om și natură și se poate contura deasemenea solidaritatea dintre generații ca opțiune viabilă pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu și lung.

În lucrare vom detalia elementele definitorii ale dezvoltării durabile și impactul acesteia în reforma economică a României.

Elemente definitorii privind conceptul de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă s-a cristalizat în urmă cu 30 de ani devenind singurul răspuns la apariția problemelor de mediu și a crizei resurselor.

De-a lungul timpului au existat dezbateri științifice aprofundate la nivel internațional care au căpătat valențe politice precise în contextul globalizării. S-a plecat de la premiza că civilizația umană este un subsistem al ecosferei care este dependent de fluxurile de materie și energie a planetei, de stabilitatea și capacitatea ei de autoreglare. Se cunoaște că există o capacitate limitată în satisfacerea cererilor tot mai mari de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și nevoia de absorbție a efectelor distructive ale utilizării acestor resurse. O serie de factori externi pot avea un impact ireversibil asupra resurselor naturale, cum ar fi: schimbările climatice, fenomenele de eroziune, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere, dar și epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile care au început să aibă efecte negative considerabile asupra dezvoltării socio-economice și calității vieții oamenilor.

Dicționarul de Politici Sociale definește dezvoltarea durabilă prin intersectarea a trei discipline:

Economia – știință care urmărește maximizarea bunăstării umane prin constrângerea stocului existent de capital și de tehnologie;

Ecologia – știință care subliniază nevoia conservării subsistemelor ecologice, instanțele de judecată fiind cele fizice și nu cele monetare;

Sociologia – care se axează pe relațiile și impactul asupra mediului social a ființelor umane, structura lor de organizare și, pentru cazul de față, găsirea de soluții viabile pentru atingerea dezvoltării durabile.

Conceptul de “dezvoltare durabilă” poate fi înțeles ca un tip de dezvoltare economică ce asigură satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără a compromite posibilitatea celor viitoare de a-și satisface propriile cerințe.

În prezent, pentru România, care are calitatea de stat membru al UE, dezvoltarea durabilă reprezintă singura perspectivă rațională având ca rezultat stabilirea unei noi paradigme de evoluție prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.

Problematica raporturilor dintre om și mediul natural a fost analizată încă din 1972, atunci când la Stockholm a fost organizată prima Conferința a ONU asupra mediului. Preocupările comunității internaționale s-au concretizat și în rapoartele Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare, instituite în 1985.

Prima definiție acceptată a dezvoltării durabile a fost următoarea: „o dezvoltare care satisface nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi”. Termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) a fost pentru prima dată folosit la începutul anilor ’80 ai secolului trecut , ȋn cadrul Conferinței Internaționale asupra Conservării Mediului, lansat în 1987, odată cu publicarea Raportului Brundtland “Viitorul nostru comun”. În cadrul raportului, obiectivele vizate de dezvoltarea durabilă au fost următoarele:

eliminarea sărăciei;

continuarea creșterii economice cu protejarea resurselor naturale;

punerea accentului pe aspectele calitative ale creșterii economice;

creșterea controlată a populației;

restructurarea proceselor economice și tehnologice în vederea protejării mediului.

Viziunile complexe privind dezvoltarea durabilă au căpătat o dimensiune politică globală, astfel că, la cel mai înalt nivel au fost organizate diferite conferințe privind protecția resurselor naturale: Conferința Mondială pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro din 1992, Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU și adoptarea Obiectivelor Mileniului din 2000 și Conferința Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg din 2002, Convenția privind protecția promovării diversității expresiilor culturale (UNESCO, 2005).

Aceste reuniuni, dezbateri și documente internaționale unesc laolaltă provarea ideilor privind reducerea „amprentei ecologice a omului”.

Raportul Brundtland cuprinde o prezentare a zonelor și domeniilor confruntate cu probleme economice și de mediu și prezintă, pe larg, diferite măsuri tehnologice și organizatorice care ar trebui luate în fiecare domeniu pentru a contribui la dezvoltarea durabilă. Conform Raportului Brundtland, dezvoltării durabile ȋi corespund șapte obiective de politică economică și socială, ținând seama de cerințele de mediu:

1. Redimensionarea creșterii economice în sensul conservării resurselor naturale. Acest obiectiv presupune scăderea ratei de exploatare a resurselor naturale , pe baza reducerii consumurilor și reciclarea sau reutilizarea produșilor secundari și finali din tehnosferă, precum și identificarea unor materii prime și, în special, a surselor de energie alternative, de preferat regenerabile și nepoluante.

2. Modificarea calității procesului de creștere economică. Ritmurile de creștere vor trebui dimensionate astfel încât să asigure pe termen lung atât satisfacerea necesităților mereu crescânde ale populației (și ea în creștere), cât și o mai mare rezistență a economiilor naționale la o serie de șocuri. Totodată, vor trebui evitate „dinamicile de supraîncălzire” a economiilor, care conduc inevitabil, la crize și declin.

3. Satisfacerea nevoilor esențiale de muncă, hrană, energie apă, locuință, asistență medicală pentru toți locuitorii. Este bine cunoscută situația existentă în multe țări ale lumii în privința subnutriției, șomajului, mortalității infantile, surselor de apă, accesului la învățătură etc.

4. Asigurarea unui nivel de creștere durabilă a populației. În condițiile inexistenței unui control demografic, se apreciază că în următorii 15 ani populația globului riscă să se dubleze, ceea ce va îngreuna satisfacerea cerințelor acesteia, va accentua sărăcia și mizeria și va genera noi probleme sociale.

5. Conservarea și sporirea bazei de resurse. Progresele înregistrate în ultimul secol, dar mai ales cele din ultima jumătate a sa, la nivelul știentosferei și tehnosferei, îndreptățesc speranța în identificarea măsurilor și proceselor prin care să se asigure conservarea bazei actuale de resurse și găsirea de surse alternative care să contribuie la creșterea nivelului existent al acestora.

6. Restructurarea tehnologică și punerea sub control a riscurilor pe care le implică activitatea economică. Tehnologiile existente azi sunt, în marea majoritate a țărilor lumii, energofage și poluante. Chiar dacă în țările dezvoltate există tehnologii performante și ecologice într-o serie de domenii economice, datorită politicii din sfera transferului de tehnologie și resurselor financiare insuficiente din marea majoritate a țărilor , aceste cuceriri ale științei și tehnologiei nu sunt accesibile acestora.

7. Integrarea deciziilor privind economia și mediul înconjurător într-un proces unic. Se poate aprecia că acest obiectiv are un conținut integrator al celorlalte, el semnificând, practic, dorința și necesitatea reconcilierii omului atât cu natura, cât și cu sine însuși.

Așa cum am precizat, conceptul de dezvoltare durabilă desemnează elementele aflate la intersecția conținuturilor altor trei sectoare: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului. Unii autori adaugă și un al patrulea sector, dezvoltarea tehnologică, având în vedere impactul puternic al acesteia asupra celorlalte trei. Ȋn ceea ce privește dezvoltarea tehnologică, vom lua ȋn calcul și faptul că, ritmul de dezvoltare a tehnologiei depășește, de cele mai multe ori, capacitatea de autorefacere a mediului natural, iar uneori și pe cea de adaptare a omului la schimbările pe care tehnologia le propune, determinând astfel, “un sentiment de anonimat, de frustrare” în raport cu “o lume a cărei complexitate crește permanent”.

Dezvoltarea eonomică urmărește obținerea unui flux maxim de venit în condițiile utilizării raționale, eficiente a resurselor, îndeosebi a resurselor rare.

Dezvoltarea socială vizează stabilitatea socio-culturală, realizarea echității atât la nivelul unei generații (reducerea decalajelor de orice natură dintre state, eradicarea sărăciei, șanse egale pentru toți, etc.), cât și între generații (a nu periclita viitorul, a nu epuiza resursele, etc.). În ultimă instanță, obiectivul dezvoltării sociale este readucerea omului “la ordinea zilei”.

Protecția mediului are în vedere stabilitatea sistemelor fizice și biologice, dezvoltarea capacității acestora de a se adapta schimbării și mai puțin “conservarea” unei stări considerate ideale, cu precizarea că mediul nu se reduce la resurse, exploatabile în orice condiții. Natura a furnizat de-a lungul timpului hrană pentru forța de muncă, materii prime și energie pentru activitățile economice și tehnologice, primind în schimb doar deșeuri materiale și de energie, atât în urma proceselor de producție cât și a celor de consum.

Analizând aspectele ce conturează definirea conceptului de „dezvoltare durabilă” înțelegem că aceasta reprezintă rezultatul unei abordări complexe și unificate atât a factorilor politici cât și decizionali în care protecția mediului și creșterea economică pe termen lung sunt considerate componente complementare și reciproc dependente.

Dictonul care a unit concluziile acestor conferințe a fost „să gândim global și să acționăm local”.

Strategiile Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă

Așa cum am arătat, dezvoltarea durabilă a devenit în timp, un obiectiv politic și economic al UE începând cu 1997 prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. Prin acest tratat, UE își propune următoarele obiective:

Dezvoltare în mod permanent a unei uniuni mai restrânse a popoarelor europene;

Promovarea progresului economic și a echilibrului social prin crearea unui spațiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice și sociale și prin crearea Uniunii Economice și Monetare ( piața unică a fost instituită în anul 1993, iar moneda unică Euro a fost lansată în 1999);

Afirmarea identității sale pe scena internațională prin punerea în practică a unei politici externe și de securitate comună, inclusiv a unei politici de apărare, întărirea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre;

Dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul economic, cel al justiției și afacerilor interne.

Tratatul de la Maastricht subliniază că misiunea Comunității este ca, prin stabilirea pieței comune și a Uniunii Economice și Monetare, să promoveze o dezvoltare armonioasă și echilibrată a activităților economice, o creștere durabilă și neinflaționistă care respectă mediul, un grad înalt de convergență al performanțelor economice, un nivel de folosire a forței de muncă și de protecție socială ridicat, creșterea nivelului și calității vieții și coeziunea economică și socială și solidaritatea statelor membre.

În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, care a generat mai târziu o nouă dimensiune externă la Barcelona în anul 2002.

În anul 2005 Comisia Europeană a revizuit Strategia de Dezvoltare Durabilă publicând o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001 punctând o serie de direcții de acțiune de urmat în continuare. Printre sugestiile făcute s-au numărat și strategiile privind creșterea economică și crearea de locuri de muncă, acestea fiind privite drept componente esențiale a obiectivului general al dezvoltării durabile. Consiliul UE a adoptat la 9 iunie 2006 Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă pentru o Europă extinsă. Obiectivul general al acestui document se orientează către îmbunătățirea continuă a calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare prin crearea unor comunități sustenabile, capabile să gestioneze și să folosească resursele în mod eficient și să valorifice la un potențial maxim de inovare ecologică și socială al economiei în vederea asigurării prosperității, protecției mediului și coeziunii sociale la nivel global. Strategia UE pentru dezvoltare durabilă se dorește a fi și fundamentul Strategiei Naționale a României cu un impact pozitiv pentru cei care elaborează politici publice și pentru opinia publică în general. Scopul Strategiei Naționale a României privind dezvoltarea durabilă ar fi generarea unei schimbări de comportament și implicarea activă a factorilor decizionali, atât publici cât și privați, precum și a cetățenilor în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile. Pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile sunt identificate patru obiective-cheie, și anume:

Prosperitate economică prin promovarea cunoașterii, inovării și cercetării pentru asigurarea standardelor de viață ridicate și crearea de locuri de muncă prin atragerea capitalului uman specializat;

Coeziunea socială prin respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, egalității de șanse neținând cont de diferențe de gen religie sau cultură și combaterea discriminării;

Protecția mediului prin implementarea unor măsuri care să permită creșterea economică, fără a genera un impact negativ asupra mediului;

Respectarea obligațiilor și responsabilităților internaționale ale UE prin promovarea instituțiilor democratice privind securitatea și libertatea, aplicarea principiilor și a practicilor dezvoltării durabile.

Strategia UE promovează o serie de principii directoare cu scopul de a asigura integrarea și corelarea echilibrată a componentelor economice, ecologice și socio-culturale privind dezvoltarea durabilă. Aceste principii sunt următoarele:

Integrarea politicilor economice, sociale și de mediu prin evaluări repetate de impact și consultarea factorilor interesați;

Informarea și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional;

Cultivarea unei societăți deschise și democratice;

Solidaritatea în interiorul generațiilor și între generații, prin promovarea și protecția drepturilor fundamentale ale omului;

Coerența politicilor și calitatea guvernării la nivel local, regional, național și global;

Implicarea mediului de afaceri a partenerilor sociali;

Utilizarea cunoștințelor moderne și a tehnicilor avansate pentru asigurarea eficienței economice și investiționale;

Aplicarea principiului precauțiunii în cazul informațiilor științifice incerte;

Aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Indicatorii dezvoltării durabile

Monitorizarea evoluției dezvoltării durabile utilizând și indicatori externi activităților economice precede formularea principiilor mai sus menționate concretizându-se în paralel cu procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă concepute sub egida Națiunilor Unite.

În societatea actuală este resimțită nevoia din ce în ce mai mare de a dispune de instrumente de monitorizare viabile pentru a acoperi o gamă largă de aplicații și de a depăși dificultăți metodologice sau blocaje în activitățile economice.

Discrepanțele dintre diversele stadii de dezvoltare și modalitățile de utilizare efectivă a unor pachete de indicatori evidențiază complexitatea nevoii de a alcătui o rețea compatibilă reală între abordările empirice și normative din diferitele domenii de activitate care se integrează în conceptul dezvoltării durabile: economia, societatea și capitalul natural.

În România, aspectele metodologice se află încă într-o fază de fundamentare teoretică fiind preluate doar în procesul de dezvoltare a aplicațiilor de raportare statistică.

Pentru Eurostat – Oficiul de Statistică a Comunităților Europene, Comisia Economică ONU pentru Europa și Organizația pentru Colaborare și Dezvoltare Economică, stabilirea unui set de indicatori acceptați ai dezvoltării durabile, cuprinzând și instrumente specifice, factori ecologici și sociali ai dezvoltării, constituie o preocupare prioritară.

Prin Institutul Național de Statistică, România este angajată în mod activ în procesul de convenire a setului de indicatori, astfel că, transmite la Eurostat un sistem parțial de indicatori, ca parte integrată în sistemul european al dezvoltării durabile în funcție de datele de care dispune. Se înțelege că sursele de date pot fi perfecționate printr-o cooperare directă și eficientă la nivel inter-instituțional, accentuându-se pe cuantificarea elementelor capitalului uman și social.UE recunoaște existența problemelor și recomandă statelor membre să continue cu revizuirea surselor de date pentru seturile de indicatori, pentru a asigura calitatea, alinierea la cerințele și obiectivele Strategiei UE. Unul din scopurile esențiale ale acestei strategii este reprezentat de implementarea unui proces de monitorizare și raportare care să faciliteze armonizarea cerințelor naționale specifice ale statelor membre cu nevoile de coordonare și sinteză la nivelul instituțiilor aflate în circuitul economic din cadrul UE. Se urmărește dezvoltarea unui dialog constructiv generat de Comisia Europeană și de fiecare stat membru al UE în comunitatea de afaceri, partenerii sociali și reprezentanții societății civile.

Conform deciziilor adoptate de Consiliul European, statele membre ale UE au obligația să-și creeze forme de suport instituțional pentru coordonarea dezvoltării și utilizării în condiții optime a instrumentelor statistice de monitorizare și pentru revizuirea periodică, efectuată la 2 ani, a fiecărei strategii naționale, într-o modalitate corespunzătoare cu efortul de sistematizare a raportărilor efectuate asupra implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul UE. Se înțelege clar că avem de- a face cu un proces continuu în care este imperativ necesară revizuirea la intervale scurte a Strategiilor Naționale și cele ale UE pentru a reduce cota de eroare privind evaluarea resurselor necesare pentru implementarea obiectivelor convenite.

Este necesară crearea și întreținerea unui sistem național de indicatori statistici ai dezvoltării durabile care să armonizeze și să devină congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru urmărirea progreselor la nivel național în raport cu Strategia pentru Dezvoltarea Durabilă a UE.

Privind colectarea și preluarea informațiilor concrete cuantificate și actualizate în mod regulat se va urmări măsurarea performanțelor în atingerea obiectivelor stabilite și evaluarea corectă asupra rezultatelor. Se vor avea în vedere două tipuri de indicatori, și anume:

Indicatori naționali de dezvoltare durabilă orientați către prioritățile cheie exprimate prin obiective calculabile care permit și compararea performanțelor naționale cu cele ale partenerilor internaționali și cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE modificate conform noilor analize. Setul de indicatori va conține rezultatele grupului de lucru Eurostat, UNECE, OCDE și va fi în permanență reactualizat pentru a arăta situația reală;

Indicatorii de progres ai Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României, conținând și întregul ansamblu de politici pe care le generează, inclusiv a celor ce nu sunt precizate în mod explicit în Strategia UE. Astfel, toate politicile devin obiectul monitorizării și au drept scop responsabilizarea decidenților politici permițând opiniei publice să evalueze acțiunile întreprinse.

Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă va stabili mandatul, componenta și modul de organizare a grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării durabile, termenele de execuție, pe etape, precum și rolul de coordonare conceptuală și metodologică al Institutului Național de Statistică.

Reforma în economia României, în contextul exigențelor dezvoltării umane durabile, în procesul de pre- și post- aderare

Schimbările politice, sociale și economice profunde ce au avut loc în spațiul românesc începând cu decembrie 1989, deschiderea și progresul tehnic care au facilitat accesul la informații ce nu fuseseră publice și nici accesibile publicului utilizator larg în timpul regimului comunist, au avut un impact considerabil și benefic asupra preocupărilor în domeniul dezvoltării durabile, atât în rândul opiniei publice cât și în rândul mass – media.

În timp, au luat ființă o serie de organizații neguvernamentale, partide politice ce susțin în platformele lor protejarea mediului și a resurselor naturale, fiind în concordanță cu cele existente deja în țările Europei Occidentale. De asemenea, s-au format, la nivelul structurilor executive și legislative, instituții ce sunt axate pe probleme de mediu, pe implementarea metodelor și practicilor de protejare a resurselor naturale epuizabile, emițându-se de către aceste ministere, respectiv, comisii parlamentare, acte de legislație primară și secundară în domeniul dezvoltării durabile.

Pentru început, activitățile ce promovau principiile de bază ale dezvoltării durabile în politicile publice au fost încorporate sub impulsul dezbaterilor și concluziilor lansate în cadrul ONU și a agențiilor specializate care ȋși asumau obligații precise în baza declarațiilor și convențiilor la care România a devenit parte. Astfel, România a devenit prima țară europeană care a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenția – cadrul Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice. S-au avut în prim – plan adoptarea și implementarea unei noi viziuni a dezvoltării care să permită corelarea organică a aspectelor economice, sociale și de mediu și însușirea acquis – ului comunitar.

Dorința și demersurile întreprinse la inițiativa Președintelui României și sub egida Academiei Române pentru elaborarea și implementarea unei strategii complexe de dezvoltare durabilă a României, cu o marjă de timp până în 2025, au continuat și s-au aprofundat, constituind, în mare măsură, baza de referință pentru redactarea proiectului de Strategie din prezent.

În data de 25 aprilie 2005, România a semnat Tratatul de Aderare cu Uniunea Europeană și protocoalele anexate, care cuprind obligațiile și angajamentele concrete și precise ale României privind transpunerea în practică a întregului acquis comunitar, cu prevederea termenelor sau a posibilelor decalări ale acestora de implementare a diverselor obligații de mediu – până în anul 2015 pentru instalații de poluare cu grad ridicat și complex, până la 16 iulie 2017 pentru depozitele municipale de deșeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă potabilă și aplicare de tratamente ecologice a apelor uzate. În acest sens, Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013 reprezintă documentul de bază în planificarea strategică și programare financiară multianuală care orientează și stimulează dezvoltarea economică și socială a României, conform principiilor Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Acest plan are fixat drept obiectiv global reducerea decalajelor de dezvoltare socio – economică dintre România și celelalte state membre ale UE și prezintă, în mod detaliat, obiectivele specifice ale acestui proces, stabilite în funcție de 6 direcții prioritare care integrează direct și/sau indirect nevoile și cerințele actuale privind dezvoltarea durabilă atât pe termen scurt cât și pe termen mediu. Direcțiile prioritare privind dezvoltarea durabilă sunt următoarele:

Se are în vedere ca obiectiv creșterea competitivității și dezvoltării economice bazate pe cunoaștere. Acest obiectiv include și îmbunătățirea eficienței energetice și valorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii efectelor schimbărilor climatice;

Se urmărește aducerea la standarde europene a infrastructurii de bază, punându-se accentul pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii și mijloacelor de transport prin reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Standardele europene sugerează și promovarea transportului intermodal, îmbunătățirea siguranței traficului și protecția elementelor critice privind infrastructura;

Protecția și îmbunătățirea mediului înconjurător reprezintă o altă prioritate ce prevede îmbunătățirea standardelor de viață pe baza asigurării serviciilor de utilități publice, în special în ceea ce privește gestionarea apei potabile și a deșeurilor. Îmbunătățirea sistemelor sectoriale și regionale privind managementul de mediu; conservarea biodiversității; reconstrucția ecologică dar și prevenirea riscurilor și intervenția în cazul unor calamități naturale reprezintă alte direcții clare în stabilirea principiilor de dezvoltare durabilă;

Utilizarea și perfecționarea cât mai eficientă a capitalului uman. Se are în vedere, în acest caz, promovarea incluziunii sociale și întărirea capacității administrative pentru dezvoltarea unei piețe a muncii moderne și flexibile care să poată absorbi forța de muncă tânără și specializată în diverse domenii de activitate ce vor genera modificări economice și sociale esențiale și pozitive, atât la nivel macro cât și la nivel micro; îmbunătățirea relevanței sistemului de educație și formarea profesională pentru ocuparea forței de muncaă, stimularea și dezvoltarea unei culturi antreprenoriale;

Dezvoltarea economiei în mediul rural și creșterea productivității în sectorul agricol, silvic, piscicol. Prevederile urmăresc utilizarea rațională a fondului funciar, reabilitarea ecologică a terenurilor degradate și/sau poluate, siguranța alimentară, bunăstarea animalelor;

Diminuarea discrepanțelor de dezvoltare între regiuni și interiorul acestora are în atenție și îmbunătățirea performanței administrative și a infrastructurii publice locale, protecția patrimoniului natural și cultural, dezvoltarea rurală integrată, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială, consolidarea mediului de afaceri și promovarea inovării. Sunt preferat de urmărit și acțiunile în domeniul cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale în vederea facilitării unei integrări armonioase socio – economice a zonelor de graniță și creșterea nivelului de accesibilitate a regiunilor României în cadrul teritoriului UE.

S-a constatat existența unor suprapuneri și/sau omisiuni privind coordonarea interdepartamentală, în sensul în care, strategiile și programele existente sunt axate pe intervale diferite de timp și nu sunt înglobate sub umbrela unei viziuni integratoare, așa cum este cea oferită de conceptul de dezvoltare durabilă.

Precizăm că dezvoltarea durabilă, privită ca proces strategic al evoluției societății românești, răspunde interesului național pe termen lung. Astfel, ea nu trebuie înțeleasă ca fiind pe poziție de egalitate cu obiectivele sectorului public care este dominat de proprietatea de stat în curs de privatizare și nici cu interesul public, în general, care reprezintă doar o componentă a interesului național. În genere, interesul național se disociază în obiectiv – scop și obiectiv – mijloc.

Astfel, obiectivele scop ce alcătuiesc imaginea societății românești în ansamblul ei, până în anii 2015 – 2020 ar fi după cum urmează:

Nevoia dezvoltării în ritm susținut a economiei prin creșterea produsului intern brut pe locuitor (PIB);

Formarea instructivă și educativă adecvate a întregii generații tinere și includerea în spațiul activ al forței de muncă a acesteia;

Uniformizarea armonioasă dintre populația urbană și cea rurală privind implicarea în activități economice, prin utilizarea eficace a noilor tehnologii care facilitează dezvoltarea economică durabilă;

Integrarea în procesul dezvoltării protecției mediului înconjurător;

Aprofundarea valorilor societății civile libere și democratice;

Promovarea și susținerea integrării în structuri europene și mondiale.

Tranziția, dublată de strategii și reforme, are menirea să asigure dezvoltarea durabilă a României și viabilitatea sistemelor și structurilor tehnice, ecologice, umane, politice, spirituale și sociale de care depinde economia națională. Reforma include politici și strategii adecvate pentru demarajul economic, în condițiile unei gestionări corecte și clare a resurselor și ale integrării mediului în toate activitățile umane.

Privind coordonatele esențiale care definesc și subliniază specificitatea conceptului de dezvoltare durabilă în România, se impun spre a fi analizate următoarele aspecte esențiale:

Imaginea actuală și de ansamblu a economiei românești în tranziție, în legatură directă cu cerințele impuse de dezvoltarea durabilă;

Necesitatea realizării unor schimbări la nivel structural din economia românească, în conexiune cu exigențele societății postmoderne capitaliste;

Relația dintre dezvoltare și mediul ambiant sau strategiile adecvate create pentru reorganizarea ecosocială.

Creșterea economică reală reprezintă pentru stadiul actual economic în care se află România elementul cheie salvator pentru o perioadă lungă de timp. Din istoria și experiența celor mai bogate țări ale lumii învățăm că, fără un întreg secol de performanță economică și fără o creștere lentă a populației, nici o țară nu poate deveni bogată, așa cum preciza Lester Thutrow în lucrarea sa „Head to Head: The Coming Economic Battle Among Japan, Europe and America” în care făcea un studiu comparativ între creșterea economică și standardele de viață din Japonia, Europa și America.

Din această perspectivă, necesitatea unei creșteri economice reale devine o problemă acută, România riscând să își mărească „distanțarea” economică, socială, politică și judiciară față de țările dezvoltate, care au o experiență și un avans considerabil în ceea ce privește dezvoltarea economică durabilă. Condiția fundamentală a creșterii durabile a economiei este proprietatea privată, preponderentă sectorului privat deoarece aceasta este posibilă printr-o realizare sistematică a societății având drept rezultat apariției unei concurențe eficace de piață, bazată pe libertatea de acțiune a agenților economici care devin responsabili în acțiunile întreprinse.

Realizarea unei dezvoltări durabile în România este posibilă doar prin respectarea și implementarea următoarelor componente majore:

Componenta sistematică care va fi posibilă atunci când transformarea reală a României va atinge cote ridicate de concurența pozitivă în sistemul de economie de piață bazat pe proprietatea privată, iar întreprinzătorii particulari vor deține forța motrică a dezvoltării durabile;

Componenta strategică axată pe o integrare organică a reorganizării și creșterii în cerințele dezvoltării privite prin prisma raționalității;

Componenta adaptivă care indică faptul că performanța la nivel economic este rezultatul întrepătrunderii de reguli formale și informale, de depășire a blocajelor economice;

Componenta responsabilității individuale și sociale în impactul consecințelor libertății de acțiune practică asupra sănătății umane și mediului din perspectiva egalității de șanse între generații;

Componenta competitivității în timp și spațiu, subliniată prin capacitatea sistemului economic de a include și utiliza tendințele de dezvoltare științifice, tehnologice, de cercetare și instituționale în valoare adaugată de piață; capacitatea de a se adapta la noile cerințe în mod proactiv, de a deține controlul asupra etapelor parcurse în activitățile economice și de depășire a eventualelor blocaje.

Dezvoltarea umană – durabilă este incompatibilă cu subdezvoltarea economică, astfel că, ea presupune o condiție esențială pentru asigurarea trebuințelor de viață ale tuturor indivizilor implicați în activități economice, la un standard normal și înalt de viață. Realitatea arată că imaginea de ansamblu a standardelor de viață este îngrijorătoare, dacă avem în vedere faptul că cea mai mare parte a populației, la nivel planetar, trăiește într-o situație de subdezvoltare economică.

În condițiile în care producția industrială evoluează în funcție de stadiul de industrializare și de ritmurile progresului tehnico – științific, putem preciza și faptul că modelul, la nivel teoretic, al industrializării reflectă trei stadii esențiale și interdependente ale acesteia, și anume:

Industrializarea bazată pe utilizarea intensivă a resurselor naturale și/sau a forței de muncă specializată în diverse domenii de activitate economică;

Industrializarea bazată pe utilizarea intensivă a capitalului fizic;

Industrializarea axată pe capitalul tehnologic și uman, posibilă fiind prin utilizarea forței de muncă specializată și utilizarea în activitatea economică a progresului tehnologic ce devine, în esență, factorul decisiv al creșterii productivității muncii și competitivității produselor de pe piețele interne și externe. Industria se adaptează relativ ușor la constrângerile impuse de caracterul limitativ al resurselor naturale și/sau financiare.

Pentru asigurarea dezvoltării durabile în România este imperativ necesară tranziția de la structurile cantitative ale economiei la cele calitative, exprimate și reflectate prin preponderența serviciilor față de industrie și agricultură, la structuri care se pliază și se adaptează în ritm rapid la schimbările de natură tehnică și la ale cererii atât la nivel național cât și la nivel mondial.

Direcțiile care asigură reforma și consolidarea economiei cu piața concurențială sunt următoarele:

Îmbunătățirea relațiilor de proprietate privată și noile structuri de exploatare – reforma întreprinderii, în industrie, agricultură, servicii;

Extinderea și dezvoltarea la nivel calitativ a mecanismelor pieței concurențiale instituționale, a mecanismelor specifice piețelor moderne, cunoașterii științifice și informației;

Restructurarea sistemului producției naționale prin tranzitarea de la structurile implicate în industrializarea clasică la cele postmoderne în care predomină serviciile, ramurile de tehnică de vârf, automatizate, robotizate, ce au consumuri energetice reduse și un grad ridicat de prelucrare și adaptare la schimbările tehnice și ale cererilor existe;

Consolidarea legăturii dintre dezvoltarea economică durabilă, democrația stabilă și asigurarea condițiilor pentru trecerea la economia de piață concurențială postmodernă, capitalistă instituțională;

Integrarea eficace a economiei românești în economia globală, cu referire la structurile economice europene și mondiale.

Este lesne de înțeles faptul că reforma economică se derulează odată cu reformele din toate domeniile vieții sociale și în corelație directă cu acestea. Astfel, strategia de dezvoltare nu poate fi doar de natură pur economică, ci cuprinde și structuri complementare: sfera socialului, sfera tehnologică și cea ecologică.

Reforma economică are un impact important asupra nivelului de trai al populației, asupra gradului de ocupare a forței de muncă, sănătății și educației. Considerăm, în acest sens, drept obiectiv strategic al reformei, apropierea puterii de cumpărare a populației din România de puterea de cumpărare a țărilor cu care am realizat integrarea noastră economică la nivel european. Se impune compatibilizarea nivelurilor productivității muncii, a parametrilor de competitivitate economică și creșterea calitativă a serviciilor.

Domeniul dezvoltării tehnologice influențează înfăptuirea reformei economice în sensul în care, nivelul calitativ și competitivitatea produselor românești trebuie să fie la nivel înalt, începând cu structurile tehnologice existente și propunându-se, prin intermediul reformei economice să se ajungă la un nivel de competitivitate, directă și benefică, cu țările dezvoltate. Pentru atingerea unui nivel de competitivitate ridicat sunt necesare obiective structurate și diferențiate pe ramuri și subramuri, precum și pe domenii științifice proprii și transferul internațional de tehnologie. Aceste transformări nu pot fi produse într-un termen scurt de timp.

Mai mult decât atât, consecințele ecologice ale dezvoltării economiei se resimt, pozitiv sau negativ, asupra nivelului de trai al indivizilor societății, în calitatea vieții acestora și în cheltuielile pentru protecția mediului.

Reforma economică românească depinde în egală măsură de factori care o determină, aceștia fiind: condițiile inițiale, recomandările și sugestiile organismelor internaționale, cadrul de referință al modelului economiei cu piața concurențială.

Cadrul de referință include trasăturile esențiale ale economiei care au condus în țările occidentale la înfăptuirea unei societăți postindustriale. Aceste trasături esențiale includ dezvoltarea bazată pe creșterea rapidă a schimburilor externe, ponderea peste media mondială a economisirii și investițiilor în PIB și sprijinirea dezvoltării capitalului uman.

De o importanță majoră este acest potențial uman de care dispune economia națională, în relație strânsă cu potențialul tehnico – științific și de cercetare, potențialul productiv, cu caracter tehnic, economic și organizațional. Reforma economică poate fi accelerată prin credința și dorința indivizilor pentru un nivel de trai mult mai ridicat, implicându-se în activități economice, prin dezvoltarea experienței manageriale românești, la nivel de microstructuri economice sau macrostructuri economice.

Putem aprecia că, în general, transformările importante produse la nivel socio – economic a unei colectivități umane se află sub influența factorilor de o complexitate evidentă, ce are atât acțiune pozitive cât și negative, interne și/sau externe, din integrarea cărora se vor trasa tendințele dominante. În condiții ideale, în cadrul procesului de reformă este de dorit să se manifeste comportamente de înțelegere, adaptare rapidă, cooperare, înfăptuire de acțiuni convergente, credința în avansarea activităților economice eficace.

Avem de-a face cu o respiritualizare a culturii întreprinzătorului, care, după „Marea schimbare” din decembrie 1989, a devenit un adevărat proces multilateral dezvoltat care își are bazele de reconstrucție în reorientarea viziunilor economice și manageriale asupra politicilor macroeconomice și macrosociale din perspectiva nevoii de a ne contura o identitate proprie culturală în domeniul afacerilor, într-o lume care are granițele deschise către interdependențe tot mai profunde. Această nouă atitudine stă la baza “societății de consum”, a “consumatorismului” care, după unii autori, pervertește sistemul nevoilor umane, creează false trebuințe, inventează și stimulează noi dorințe, ceea ce duce la risipă și inversează raportul producție-consum, în sensul că nu se mai produce pentru a acoperi nevoile de consum, ci se consumă pentru a crea noi motive pentru a se produce, indivizii fiind adesea considerați „masă manipulabilă” prin intermediul reclamelor promovate de media, la cererea diverșilor producători. Astfel, putem deduce faptul că, dacă în contextul teoriei clasice, după producerea unor bunuri și servicii erau căutați consumatorii acestora, marketing-ul clasic constând în cele mai bune tehnici de vânzare a produselor, logica modernă schimbă sensul relației: consumatorii și nevoile acestora determină nivelul și structura producției,iar marketing-ul modern urmărește identificarea nevoilor consumatorilor și adaptarea producției în funcție de acestea. Unii specialiști consideră că poate cel mai mare neajuns al acestor soluții privind creșterea și dezvoltarea economică l-a reprezentat tendința de izolare, de autonomizare a domeniului economic și, în special, ruptura sa cu domeniul politic, argumentată prin aceea că, în timp ce “politicul centralizează, economicul descentralizează”, că “economia nu se face cu sentimente, iar cunoașterea economică nu este de natură emoțională, că discursul economic trebuie să dobândească obiectivitate prin emanciparea de ideologie, de politică.

Noua viziune competitivă economică, atât la nivel macro cât și la nivel micro, implică și transformarea culturii salariaților care, prin participarea lor activă în activitățile economice, vor putea înțelege profunzimea interacțiunii dintre imposibilitatea de creștere a nivelului personal de trai în afara capacității de performanță în noua lume a activităților economice concurențiale și mediul natural – uman. În baza acestor argumente se apreciază că noile viziuni privind reforma economică durabilă depinde în egală măsură de întregul mediu cultural ce se află în zona de interes a întreprinzătorilor privați, începând cu salariații, ce doresc a fi retribuiți în funcție de activitățile prestate, cu administrația publică, ale cărei venituri sunt determinate de succesul afacerilor private, cu societatea civilă motivată de asumarea libertăților individuale, sociale si de mediu ce formeaza întregul viabil, avantajos, în egală măsură, pentru toate părțile componente.

Factorii creșterii și dezvoltării economice sunt deopotrivă de natură economică (resurse, productivitatea muncii, mărimea pieței interne, cererea și oferta agregată, volumul și structura comerțului exterior, etc.), tehnică (mărimea calitatea și structura aparatului de producție), demografică (numărul populației: la nivel național dar și global, densitatea populației în diferite zone ale lumii, rata de creștere a populației, supraaglomerările urbane, depopularea zonelor rurale, etc.; structura populației: accesul la educație, nivelul și calitatea educației, pregătirea și calificarea forței de muncă, confortul, gradul de civilizație, etc.; sănătatea populației: natalitatea, mortalitatea, bolile, starea de igienă, etc.), politică, juridică, socială, culturală, etică, și de mediu.

Reforma economică trebuie să însemne și asumarea proactivă a responsabilității de a ne manifesta libertatea de acțiune economică în lumea de afaceri, prin respectarea reciprocă a părților implicate în demersurile economice, într-un mediu politico – managerial democratic, axat pe adoptarea unui cadru instituțional favorabil luptei pentru competitivitate și creativitate, dar și prin adaptarea mediului tradițional la cerințele mediului de afaceri la nivel macro. Se consideră și faptul că impasul în care se află țările industrializate s-ar datora unei “economii supraindustriale la scară globală” ce caracterizează ceea ce Herman Kahn numea “marea tranziție”, adică trecerea de la stadiul preindustrial la cel postindustrial din perioada 1800-2200.

Situația actuală a sistemului socio – economic și a capitalului natural al

României

Țările aflate în curs de dezvoltare se confruntă cu o problemă extrem de importantă legată de aflarea răspunsului la întrebarea dacă poate fi susținută creșterea economică, referindu-ne la sporirea Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor fără a aduce prejudicii mediului înconjurător.

Ar trebui precizat, încă de la început, faptul că „dezvoltarea economică” și „creșterea economică” sunt două concepte diferite. Astfel, dezvoltarea economică reprezintă creșterea în timp a nivelului general de prosperitate al societății, pe când, creșterea economică reprezintă procesul de sporire a capacității economiei de a produce bunuri și servicii, având ca rezultat creșterea volumului factorilor de producție utilizați, îmbunătățirea nivelului calitativ și utilizarea în condiții de eficacitate a acestora.

Din această definiție înțelegem că, prin creșterea economică are loc o dezvoltare a ramurii de furnizare de bunuri și servicii suplimentare, dar, în paralel se produce aproape întotdeauna și un consum semnificativ de resurse.

Obiectivul principal al analizelor economice este identificarea și analiza corelațiilor dintre politicile macroeconomice sau la nivel de sectoare și mediul înconjurător. În mod normal, aceste politici economice nu ar trebui să influențeze calitatea mediului, și totuși, acțiunile derivate ale acestora îl afectează, în egală măsură pozitiv și negativ, iar ignorarea semnelor cu impact negativ ar putea genera situații falimentare, atât pentru mediu cât și pentru dezvoltare.

Luând în considerare aceste obiective este necesară demararea unei acțiuni de cercetare focalizată pe câteva aspecte cheie:

Mediul înconjurător privit din perspectiva conceptului de dezvoltare durabilă;

Implementarea unei metodologii de determinare a priorităților în strategiile naționale de protecție a mediului înconjurător;

Identificarea unor modele de corelare armonioasă între variabilele politicilor macroeconomice și cele sectoriale cu impact asupra mediului.

În continuarea analizei este interesant de cercetat și modul în care poate fi integrată analiza economică cu cea ecologică a proiectelor investiționale, având drept scop promovarea politicilor care să orienteze inițiativele și să atragă investițiile atât din domeniul public cât și privat, pe calea dezvoltării durabile.

Următoarele secvențe de cercetare economică se vor orienta către următoarele abordări:

Prezentarea metodologiei de integrare a studiilor de evaluare a impactului, în analiza economică a proiectelor;

Identificarea și examinarea indicatorilor non-economici utilizați în deciziile legate de proiect;

Stabilirea posibilităților de valorizare a input-urilor și output-urilor care nu au preț de piață;

Conceperea metodologiei de utilizare a analizelor multicriteriale în selectarea și evaluarea proiectelor investiționale;

Introducerea unor studii de evaluare care să prevadă nivelul impactului încă din faza incipientă a proiectelor.

Fig. 2.1. Interacțiunea factorilor privind dezvoltarea durabilă, Sursa: Autorul.

Prioritățile de protecție a mediului, în condițiile limitării resurselor, sunt determinate de costurile induse de daunele asupra mediului înconjurător și a beneficiilor rezultate dintr-un bun management și utilizarea creativă a acestor elemente în procesul decizional.

Așa cum am precizat și în capitolul precedent, reformele generează restructurarea economiei naționale fiind efectuate în scopul integrării acesteia pe piața mondială prin intermediul politicilor macroeconomice, care atrag implicit ajustarea cursului de schimb valutar, liberalizarea comerțului sau eliminarea subvențiilor. Aceste reforme au un impact direct atât asupra creșterii economice din diferite sectoare cât și asupra mediului înconjurător. Evaluarea impactului asupra mediului trebuie să includă o analiză a proiectelor din punct de vedere social, o estimare a costurilor induse și beneficiilor rezultate din protecția mediului prin utilizarea instrumentelor specifice de valorizare a resurselor naturale și calității mediului.

O soluție salvatoare în cazul în care analiza economică nu poate include toți factorii umani de mediu și sociali pentru identificarea celui mai eficient proiect, ar fi utilizarea de instrumente de decizie multicriterială.

Odată cu era globalizării și cu inserția de proiecte europene având ca obiective principale metodologii de protecție a mediului înconjurător, s-au promovat noi modele conceptuale de interpretare a mediului fizic, chimic și biologic a mediului înconjurător perceput ca o ierarhie de sisteme ecologice naturale, seminaturale și transformate sau create de om.

Relația și impactul generate dintre om și mediu sau dintre dezvoltare și mediu au devenit probleme legate de relațiile spațiale și a fluxurilor de masă și energie între componentele capitalului natural și cele ale sistemului socioeconomic.

Nu de puține ori implicarea și transformările aduse de către om asupra mediului au generat dezastre naturale greu de evitat, cum ar fi: inundații catastrofale, alunecări de teren, smogul londonez din 1952 care a cauzat peste 4000 de decese.

Societatea civilă, observând impactul negativ asupra mediului s-a orientat spre identificarea și reliefarea problemelor de natură ecologică prin înființarea unor mișcări pentru conservarea naturii și propagarea de idei ecologice. În această categorie pot fi incluse grupurile cu activitate permanentă precum „Nature Trust” din Marea Britanie sau „Sierra Club” din SUA. Principalele obiective urmărite de grupurile ecologiste s-au orientat către:

Promovarea ideologiei conform căreia natura nu reprezintă doar o resursă pentru umanitate ci are o importanță datorită valorilor ei intrinseci;

Acțiunile lor s-au axat pe achiziții de terenuri cu valoare ecologică ridicată pentru a le proteja, inspirând astfel și alte grupuri ecologiste la nivel mondial;

S-au înființat publicații și s-au organizat campanii educaționale adresate publicului larg cu scopul de a educa în spiritul ecologic.

Conceptul de criză ecologică impulsionează din ce în ce mai puternic acțiuni proactive ale celor implicați în probleme de mediu începând cu cercuri științifice și de cercetare privind impactul negativ asupra mediului generat de creșterea economică și terminând cu organizațiile strict ecologiste care susțin că ignorarea indicatorilor negativi constituie un real pericol.

În 1987 Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare, publicând raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut sub titulatura de Raportul Brundtland a reușit să genereze noi viziuni asupra conceptului de dezvoltare durabilă înlocuind treptat viziunea tehnico-științifică asupra mediului. Raportul definește în esență durabilitatea ca pe o rearanjare a tuturor resurselor naturale economice, sociale, tehnice, științifice și culturale astfel încât, sistemul rezultat să poată fi menținut în stare de echilibru spațio-temporal. Raportul Brundtland subliniază și faptul că dezvoltarea durabilă este, în egală măsură, posibilă și de dorit. Se conturează aspecte importante privind dezvoltarea durabilă care reliefează de fapt marile surse de conflicte legate de mediu:

Din punct de vedere al spațiului, dezvoltarea durabilă se referă la întreaga planetă;

Incluzând și dreptul oamenilor de a-și satisface nevoile se introduce conceptul de echitate având în vedere gradul diferit de afectare a mediului de către diferite state;

Din punctul de vedere al drepturilor generațiilor viitoare se ia în calcul și cadrul trans-generațional care leagă conceptul de durabilitate cu conceptul de etică;

Sfera de cuprindere fiind globală, abordarea aspectelor ce țin de ordinul social, economic și de mediu nu poate fi decât interdisciplinară;

Sunt de o importanță relevantă particularitățile culturale ale durabilității, cum ar fi: obiceiurile, tradițiile, miturile, deoarece, în alte condiții, o definiție cultural inacceptabilă nu poate fi operațională.

Dacă am considera dezvoltarea societății umane drept o evoluție „ecotehnologică”, am putea crede că am depășit stadiul de societate de consum care, în loc să reutilizeze bunurile cu scopul de a proteja mediul, ar merge în continuare pe premiza „arunc tot ce am folosit” fără a se gândi asupra impactului negativ asupra mediului natural.

Capitalul natural

Teritoriul României se suprapune peste cinci din cele 11 regiuni biogeografice ale Europei: alpină, continentală, panonică, pontică și stepică si se află la intersecția dintre subzonele floristice și faunistice palearctice: mediteraneană, pontică și eurasiatică. Poziția geografică, dar și complexitatea fiziografică și distribuirea formelor de relief crează o mare diversitate de condiții mezo- și microclimatice. Varietatea și proporționalitatea relativă a formelor de relief prezintă caracteristici unice în Europa și rare pe glob: 28% masive muntoase, 42% dealuri și podișuri și 30% câmpii. Munții reprezintă segmentul cel mai puțin modificat antropic cu o densitate redusă a populației stabile și localități mici aflate în curs de depopulare datorită migrației interne și externe în urma dispariției unor îndeletniciri tradiționale.

Fig. 2.2. Interacțiuni între mediile ecologic, economic și social ,

Sursa: Adaptare după modelul prezentat ȋn Buletinul Informativ „Punctul de Contact ESPON România”; http://www.esponromania.ro/newsletter/id6/c4/

Spre deosebire de zonele montane modificate antropic doar la un nivel relativ, zona de dealuri și podișuri a suferit intervenții mai extinse ale activității umane (așezări urbane și rurale, elemente de infrastructură, plantații de vii și pomi fructiferi, culturi de plante tehnice și cereale, creșterea animalelor, exploatări forestiere, extracție de hidrocarburi, minerit, întreprinderi industriale), fiind supusă unor fenomene mai accentuate de deteriorare prin despăduriri, eroziune, alunecări de teren, degradarea solului. Cu toate acestea, regiunea de dealuri și podișuri înalte conține o gamă variată de zone ocrotite și prezintă un potențial însemnat pentru selectarea unor noi areale nealterate sau slab modificate antropic.

Delta Dunării, cea mai extinsă zonă umedă din Europa, având o suprafață de 5050 km2, din care 4340 pe teritoriul României, a câștigat statutul de rezervație a biosferei de interes mondial și se bucură de atenția specială din partea UNESCO și Convenției Ramsar.

România dispune de un potențial important de ape minerale naturale deținând o rezervă exploatabilă de aproximativ 45 mil m3/an. În timp, activitățile antropice au afectat calitatea apelor de suprafață și pe cele subterane.

Pe termen mediu și lung, având în vedere cererea de apă tot mai mare venită din partea populației a industriei și a agriculturii se impune realizarea unor lucrări la nivel macrohidrotehnice care să asigure în timp util redistribuirea resurselor hidrologice.

Clima României este temperat-continentală având variații la nivel regional timp de 8-12 luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele de litoral și în zonele sudice și de 4 luni în zonele montane, la altitudini înalte. Țara noastră se situează printre țările europene cu risc seismic mare, având în Vrancea o zonă tectonică activă.Patrimoniul de resurse neregenerabile conține rezerve minerale încă neexploatate estimate de peste 20 de miliarde de tone: minereuri neferoase, minereuri feroase, sare, minereuri nemetalifere, nisipuri și pietrișuri și roci ornamentale. Ca rezultat al intervențiilor neraționale și neluând în calcul nivelul ridicat de poluare generat de activitățile industriale s-au constatat în timp procese de compactare și distrugere a structurii solului, dar și epuizări ale substanțelor nutritive, contribuind astfel la diminuarea fertilității solurilor folosite în agricultură. Din perspectiva structurii ecologice a capitalului natural se poate trage concluzia că actuala compoziție, distribuția spațială și ponderea categoriilor de ecosisteme dețin 53% de ecosisteme naturale și semi-naturale care au reușit să-și mențină caracterul multifuncțional, generând o gamă diversă de resurse și servicii benefice pentru activitățile economice și, implicit, alimentarea populației. România a venit cu un pachet important în UE privind biodiversitatea, deținând numeroase specii de plante și animale care sunt, dealtfel, rare în alte părți ale Europei. În legatură cu structura ecologică a capitalului natural, cu referire către regimul natural și/sau semi-natural, s-a păstrat în timp un nivel ridicat al diversității biologice, acestea fiind sustenabile.

Obiectivele strategiilor de dezvoltare socio-economică și prin mijloacele folosite pentru punerea lor în practică au reprezentat factori care au condus în ultimele decenii la dezvoltarea unei conștiințe ecologice trăgând semnalul asupra modificărilor de compoziție și a structurilor ecologice din România. Industrializarea rapidă și dezvoltarea infrastructurii de producție, construcțiile de mașini, dar și industria chimică și petrochimică a antrenat creșteri masive ale consumului de resurse neregenerabile din surse atât autohtone cât și externe contribuind în mod periculos la poluarea aerului, apelor de suprafață și subterane și a solului.

Avem în vedere și poluarea directă și indirectă cauzate de o utilizare defectuoasă a instalațiilor de depoluare. De-a lungul timpului, exploatările masive ale pădurilor naturale au dus la defrișări inimaginabile producând dezechilibre ecologice a bazinelor hidrografice montane și alunecări de teren. Dezvoltarea urbană și transferul populației din mediul rural au fost însoțite de măsuri ineficiente pentru soluționarea problemelor privind colectarea și tratarea deșeurilor și apelor uzate. Într-o societate de consum, supraexploatarea resurselor naturale regenerabile și neregenerabile pentru a alimenta diverse ramuri de producție din economie reprezintă una dintre cauzele devastatoare privind protecția mediului natural. Strategia principală privind protecția mediului trebuie sa conțină aspecte ce privesc reconsiderarea modului de producție prin prisma raționalității utilizării resurselor materiale, financiare și umane și prin dezvoltarea producțiilor, industriilor și tehnologiilor curate. Este de înțeles alinierea la cerințele și standardele UE, cu toate acestea, introducerea intenționată sau involuntară de specii străine în ecosistemele naturale sau agricole românești probează un potențial invaziv și perturbator a sistemelor naturale și seminaturale. Folosirea abuzivă a resurselor neregenerabile vor avea un impact nimicitor, în timp, asupra mediului înconjurător. Utilizarea resurselor și interacțiunea sustenabilă cu ecosistemele este posibilă și de dorit doar prin păstrarea limitelor acceptabile de folosire. Ȋn acest sens este necesară includerea în valoarea economică totală a resurselor ecologice (VET) a următoarelor componente:

contribuția factorilor de mediu la procesele de producție și consum;

valoarea serviciilor indirecte ale factorilor de mediu (filtrarea naturală a apei, împăduririle, fixarea azotului în sol, a carbonului în aer, etc.);

premiul acordat de unii consumatori pentru nefolosirea unor bunuri ecologice (de exemplu, protejarea biodiversității);

valoarea, în expresie monetară, a satisfacției de a ști că anumite resurse ecologice nu sunt și nu vor fi folosite. În acest mod s-ar îmbunătăți raportul beneficii/costuri și s-ar realiza o apropiere între producător și consumator.

Procesul lung de tranziție către o guvernare democratică și o economie de piață funcțională, concurențială și adaptată noilor cerințe determină diferite obiective politice și forme de gestionare aparținând vechiului și noului ciclu de dezvoltare privind proprietatea de stat și cea privată, administrarea centralizată și descentralizată și sistemele de producție agricolă intensive și cele de subzistență. Problematica protecției mediului și implicit a dezvoltării durabile continuă să preocupe organismele europene sub mai multe aspecte: “rolul instrumentelor tradiționale de tip comandă și control, rolul administrațiilor publice în raport cu grupurile ecologiste, obligativitatea politicilor de mediu, stimularea, inclusiv fiscală a firmelor pentru reducerea voluntară a activităților poluante (“eco-taxele”), rolul Agenției Europene a Mediului, înăsprirea sancțiunilor, a penalităților” sistemul de management si audit al mediului (EMAS), ecoprofitul, ecoeficienta, ecoetichetarea, precum și standardele ISO 14000. La nivelul Uniunii Europene relația dintre economie, mediu și politica de mediu unitară, integrată în contextul celorlalte politici comunitare au fost abordate în cadrul mai multor reuniuni și au făcut obiectul mai multor documente europene:

– Tratatul de la Amsterdam reiterează necesitatea unor politici și acțiuni concentrate în domeniul mediului, fiind elaborat “Al cincilea Program de Acțiune al Comunității privind mediul”, subintitulat “Către o dezvoltare durabilă”, pentru perioada 1992-2000. Prin acest program se propune o nouă abordare a problemelor mediului vizând identificarea și gestionarea tuturor surselor de poluare, de la industrie și până la turism, precum și armonizarea politicilor sectoriale ale Uniunii ȋn raport cu cerințele protecției mediului.

– Ȋn anul 2001, la Consiliul European de la Göteborg a fost adoptată strategia de dezvoltare durabilă prin care s-a ȋnchis cercul economie-societate-mediu.

– În 2002, la Laeken au fost adoptați principalii indicatori de mediu.

– La Barcelona a fost adoptat planul de acțiune privind promovarea tehnologiilor de mediu.

– Ȋn prezent este operațional “Al șaselea program de Acțiune privind mediul”, intitulat “Mediu 2010 – Viitorul nostru, Opțiunea noastră”, care stabilește patru mari domenii prioritare:

1. Schimbări climatice, având ca obiectiv principal reducerea efectului de seră astfel ȋncat să nu se ajungă la modificări ireversibile ale climei, știut fiind faptul că asistăm deja la o creștere a intensității și a frecvenței manifestărilor meteorologice cu caracter extrem, la o eroziune puternică ȋn zonele de coastă și la inundarea acestora. Pentru a preîntâmpina intensificarea acestor fenomene sau apariția altora Uniunea Europeană a adoptat o serie de reglementări interne, precum:

– Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării care orientează spre alegerea celei mai bune tehnologii posibile ȋn diversele activități industriale, de transport și din sectorul energetic;

– Directiva privind schema de negociere a emisiilor cu efect de seră prin care se stabilesc principii comerciale de transfer a obligației de reducere a emisiilor de la o țară la alta;

– Decizia privind monitorizarea la nivel comunitar a emisiilor gazelor ce produc efect de seră.

2. Natura și biodiversitatea, care urmărește ca principal obiectiv stoparea procesului de dispariție a unor specii de plante și animale, conservarea biodiversității și restaurarea unor sisteme naturale. În acest sens au fost întreprinse o serie de măsuri cu caracter legislativ, au fost semnate convenții internaționale, precum:

– Convenția de la Berna privind conservarea florei și faunei salbatice și a habitatelor naturale;

– Convenția de la Bonn privind conservarea speciilor de păsări migratoare;

De asemenea, sunt monitorizate ecosistemele forestiere ȋn scopul conservării pădurilor și s-a convenit asupra coordonării acțiunilor la nivel european ȋn caz de dezastre naturale sau accidente tehnologice.

3. Mediul și sănătatea, al căror obiectiv este acela de a asigura o calitate superioară a mediului care să nu afecteze sănătatea populației. Principalele măsuri luate în acest sens sunt:

– reglementarea transportului produselor chimice;

– clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase;

– limitare sau interzicere a folosirii anumitor substanțe periculoase cu efect cancerigen; – reglementarea folosirii organismelor modificate genetic și a ingredientelor alimentare (așa-numitele E-uri);

– măsuri de reducere a concentrației de dioxid de sulf sau benzen pe fondul creșterii aproape exponențiale a traficului rutier, a transporturilor, ȋn general;

– reducerea emisiilor și a consumului de combustibil, precum și promovarea vehiculelor nepoluante (norme Euro pentru motoarele cu combustie internă);

– construirea de rețele de alimentare cu apă și de canalizare ȋn mediul rural, precum și standarde de calitate a apei, de la apa potabilă și până la apele uzate;

– măsuri de protecție a solului ȋmpotriva poluării și a eroziunii.

4. Managementul resurselor naturale și al deșeurilor, care are ca obiective majore creșterea eficienței utilizării resurselor neregenerabile și reducerea deșeurilor. Pentru atingerea acestor obiective sunt utilizate pârghii financiare precum: impozitarea folosirii resurselor, introducerea unor taxe de mediu pentru activitățile poluante, reducerea și eliminarea subvențiilor pentru tehnologiile mari consumatoare de resurse.

Totodată, au fost implementate strategii de gestionare a resurselor naturale și deșeurilor, care vizează:

– ȋmbunătățirea tehnologiilor de fabricație, promovarea unor produse ecologice și folosirea redusă a ambalajelor;

– reciclarea și refolosirea deșeurilor, transformarea deșeurilor ȋn resurse (ambalaje, sticle PET, bateriile și acumulatorii auto, deșeurile electrice și electronice);

– reducerea poluării generate de depozitarea deșeurilor ȋn gropi de gunoi sau de incinerarea acestora;

– instituirea de bune practici în privința colectării și depozitării deșeurilor specifice (spitalicești) sau periculoase (radioactive).

Chiar dacă, pe fondul creșterii consumului, se va menține tendința actuală de creștere a cantității de deșeuri produse ȋn statele Uniunii Europene, estimându-se o creștere de circa 45% pentru perioada 2000-2020, se apreciază, în schimb ca procentul de deșeu din produsul inițial se va reduce la doar 20%.

Problema poluării mediului nu poate fi considerată doar la nivel național sau regional, ci ea, reprezintă o problemă globală, fapt ce a determinat Adunarea Generală a ONU să-și însușească conceptul de dezvoltare durabilă ca fiind adecvat strategiilor acestei organizații. Totodată, au luat ființă Asociația de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, Forumul Industrial pentru Mediu și Dezvoltare, Organizația Internațională pentru Standardizare care elaborează și Sistemele de Management de Mediu.

Considerăm, deasemenea, a fi necesar și ca cercetarea în domeniul mediului să fie una interdisciplinară, înțelegând prin aceasta “o cooperare organică între membrii unei echipe ale căror talente de cercetător și capacități de deschidere către alte discipline fac să eșueze sectarismul științific”. Consecințele asupra capitalului natural produse de reforme și programe sectoriale coerente reflectă generarea obiectivelor dezvoltării durabile relevante asupra stării capitalului natural.

Dezvoltarea durabilă a României continuă să urmeze o cale nesustenabilă, având în vedere modificările structurale care s-au produs în timp. Capacitatea capitalului natural este depașită, iar decalajul va continua să se accentueze dacă programele sectoriale vor conține obiective contradictorii ce intră automat în conflict cu preceptele dezvoltării durabile având doar efecte negative asupra capitalului natural în general.

Capitalul uman

În analiza capitalului uman, o evaluare corectă a acestuia, dar și a tendințelor sale de evoluție pe termen mediu și lung, are o importanță fundamentală pentru imaginea de ansamblu realistă a perspectivelor unui model sustenabil de dezvoltare cu toate componentele esențiale: economic, de mediu și socio-cultural.

Conceptul de calitate a vieții a fost lansat încă din anii ’60 de către societatea nord americană care constată că orice creștere economică trebuie să fie în primul rând un mijloc în crearea condițiilor de trai mai bune, pentru satisfacerea optimă a nevoilor unei anumite societăți. O definiție amplă privind conceptul de “calitate a vieții” subliniază existența ansamblului de elemente care “se referă la situația fizică, economică, socială, culturală, politică, de sănătate etc., în care trăiesc oamenii, conținutul și natura activităților pe care le desfășoară, caracteristicile relațiilor și proceselor sociale la care participă, bunurile și serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul și stilul de viață, evaluarea împrejurărilor și rezultatelor activităților care corespund așteptărilor populației, precum și stările subiective de satisfacție/insatisfacție, fericire, frustrare”.

I. Mărginean vede în calitatea vieții „un fapt social total” care are menirea de a include în sfera sa întrega societate, cu toate aspectele legate de modul de funcționare a instituțiilor, a proceselor și comportamentelor umane, care leagă într-o perspectivă globală viața individuală și colectivă, datele ei obiective și subiective. Calitatea vieții este una din dimensiunile dezvoltării durabile, dar și unul din scopurile acesteia. Înțeleasă ca acel tip de dezvoltare care asigură satisfacerea amplă, dar și echitabilă a nevoilor umane, protejând, în același timp, mediul și asigurând și o dezvoltare socio-culturală, dezvoltarea durabilă creează premise pentru o calitate superioară a vieții. Deseori se face confuzia între nivelul de trai și calitatea vieții; aceste două concepte se diferențiază în ceea ce privește sfera lor de cuprindere. Astfel, pentru a se lămuri această confuzie este necesară o clarificare privind delimitarea lor. “Prin nivel de trai înțelegem gradul de satisfacere a necesităților de viață ale populației unei țări, ale unui grup social sau ale unei persoane, expresie a volumului de bunuri și servicii de care dispune populația pe baza veniturilor obținute. Putem spune că nivelul de trai reprezintã ansamblul condițiilor materiale, culturale și sociale pe care societatea le pune la dispoziția întregii colectivități”.

Există însă și alte forme de capital, care, așa cum arată Bourdieu (1986), pot fi oricând valorificate și convertite în capital economic (material sau financiar). Este vorba despre capitalul uman și capitalul social.

Capitalul uman constă în acele abilități ale indivizilor, care aparțin acestora și se mențin neschimbate în orice mediu social și care pot fi schimbate pe piața muncii contra unor resurse economice de orice tip. El presupune, pe de o parte, capitalul educațional (nivelul de instrucție și toate deprinderile practice dobândite de individ prin școlarizare sau în practica de zi cu zi) și capitalul biologic (starea de sănătate).

Capitalul social constă în totalitatea abilităților individului de a lucra și a se integra în grupuri sociale, având astfel acces la resursele controlate de alți indivizi din grup sau de întregul grup ca atare. El înseamnă încredere și participare în și la rețele sociale. El nu reprezintă o caracteristică intrinsecă individului, ci reflectă poziția pe care acesta o deține într-un mediu social specific, fiind o proprietate a rețelelor și relațiilor sociale. Evidențierea nivelului calității vieții se realizează cu ajutorul Indicelui Dezvoltării Umane (IDU). IDU reunește informațiile a trei indicatori:

– speranța de viață la naștere;

– nivelul de școlarizare;

– nivelul venitului național/ locuitor și permite urmărirea evoluțiilor conjugate ale celor trei indicatori, sintetizând în final rezultatele lor.

IDU este un indicator de analiză internațională, cu profunde implicații în caracterizarea nivelului de dezvoltare al unei țări, generând o ierarhizare a țărilor în funcție de dezvoltarea umană. În cadrul Consiliului de la Lisabona din 2007 „Indexul European al Capitalului Uman” a luat în calcul elemente esențiale precum:

Stocul de capital uman, analizând investiția per capita pentru educația și formarea profesională a forței de muncă specializate, nivel inițial de educație și starea de sănătate;

Utilizarea capitalului uman, urmărind rata de ocupare, rata șomajului, dar și nivelul de conectare la rețele de comunicare multimedia;

Nivelul productivității, cu atenție către contribuția capitalului uman raportată la creșterea valorii economice, nivelul calității educației și angajabilitatea pe termen lung;

Demografia, trenduri migratoare și impactul calculat asupra pieței muncii.

România nu constituie o excepție privind gradul ridicat de îmbătrânire generală a populației. Întreaga Europă suferă de pe urma declinului demografic. Trei realități sugerează această involuție: criza economică și socială, dobândirea dreptului la libera circulație și efectele negative ale politicilor demografice ale guvernanților din secolul trecut. Măsurile punitive generate de regimul comunist în privința dreptului la întreruperea sarcinii și a contracepției ajungându-se la „planificarea” nivelului natalității, legislația restrictivă privind divorțul și penalizarea financiară a persoanelor fără copii au avut drept rezultat o explozie privind natalitatea în anii 1967 și 1968. Este de la sine înțeles că, odată cu căderea regimului comunist s-a ajuns la un recul al natalității în anii `90. Procesul a continuat și s-a amplificat în toate componentele care alcătuiesc numărul și structura pe vârstă a populației din România: natalitatea, mortalitatea generală și migrația externă.

Criza financiară a accentuat dezechilibrele de pe piața muncii dezvoltând în anumite sectoare sau profesii un deficit de forță de muncă. Resursa de muncă a fost diminuată și din cauza vârstei de pensionare, iar șomajul în rândul tinerilor a continuat să fie ridicat ajungând la o cotă de 21%. Se constată astfel că România are un potențial de resurse de muncă nevalorificat, ceea ce crează premizele pentru găsirea unor soluții pe termen scurt și mediu privind deficitul forței de muncă. Și migrația populației reprezintă un alt factor determinant în scăderea capitalului uman de muncă. Astfel, adulții tineri care decid să permanentizeze șederea lor în diverse țări din UE prin naturalizare vor afecta balanța pe vârste și aportul de natalitate destul de limitat. În condițiile decalajului privind standardele de viață și perspectivele de împlinire profesională și personală în România, atracția către emigrarea temporară sau permanentă rămâne în continuare destul de puternică, ținând seama și de propriile nevoi ale țărilor partenere mai dezvoltate din UE care se confruntă cu aceleași probleme de îmbătrânire demografică și scăderea natalității. Cu toate acestea, efectele crizei financiare accentuându-se în timp, au generat în întreaga Europă valuri masive de nemulțumiri venite din partea cetățenilor UE încadrați în muncă, fiind conștienți de nestatornicia pieței muncii și a economiei în general, riscând astfel să-și piardă locurile de muncă. Acesta a fost motivul pentru reacțiile violent negative afișate în mod public de către cetățenii Marii Britanii care, aflând de ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari s-au temut de pierderea propriilor locuri de muncă. Ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari pe piața muncii din Marea Britanie va avea un impact redus pentru cei care vor să emigreze, se arată într-un studiu recent. Cele două țări au aderat la Uniunea Europeană în 2007, însă mai multe state au impus restricții de muncă pentru cetățenii din România și Bulgaria, lucru care însă nu va mai fi valabil la sfârșitul acestui an, relatează BBC. Ridicarea restricțiilor a stârnit temeri legate de un aflux de imigranți. Însă sondajele BBC din fiecare din cele două țări indică faptul că mai mulți dintre cei chestionați voiau să își caute de muncă în 2013 decât în 2014. Sondajele BBC au fost realizate pe un eșantion de 1.000 de persoane.

Deși un număr semnificativ de români și bulgari și-au exprimat dorința de a emigra în Marea Britanie, în realitate numărul celor care își fac planuri concrete este mult mai mic. România și Bulgaria se numărau printre cele mai sărace țări din Europa și atunci când au aderat la Uniunea Europeană în 2007, restricțiile de muncă au fost impuse pe fondul temerilor cu privire la migrația în masă. Aceste măsuri vor fi eliminate de la 1 ianuarie 2014, acordându-se românilor și bulgarilor aceleași drepturi de a lucra pe întreg teritoriul Uniunii ca și altor cetățeni ai UE.

Evoluțiile demografice reprezintă un factor important din punct de vedere statistic privind domeniul educației și formării profesionale. Modificările Legii Învățământului au adus îmbunătățiri cadrului legal prevăzând câteva modificări esențiale:

Extinderea duratei învățământului obligatoriu de la 8 la 10 clase;

Includerea unor strategii de modificare în sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar prin sporirea autonomiei unităților de învățământ și atribuțiilor autorităților locale;

Finanțarea învățământului de stat din fonduri publice care a ajuns să fie estimată la peste 6%.

Rata de participare la educație a populației cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani a ajuns la 46,1 % în 2004, dar, în același timp, rata de părăsire timpurie a școlii rămâne alarmantă, în cuantum de 19% în 2006, cu mult peste nivelul mediu al UE și al obiectivului țintă de sub 10% prevăzut pentru aplicarea obiectivelor Strategiei Lisabona pentru anul 2010. Proporția absolvenților învățământului secundar superior cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani era de 77,2 % în 2006, iar, obiectivul de referință al UE pentru anul 2010 fusese stabilit la 85%. Participarea la educația timpurie era de 76,2% în 2006, față de 90% cât fusese stabilit nivelul de referință al UE pentru anul 2010. Piața muncii în 2013 își va reveni, chiar dacă nu miraculos. Pesimiștii sunt de părere că un an care are în denumire cifra fatidică 13 nu poate fi decât dezastruos. Desigur, toate aceste previziuni sunt la fel de exacte ca paginile horoscoapelor pe care oamenii le citesc pentru a fi sau nu de acord cu ce este scris că li se va întâmpla. 

Specialiștii în recrutare, cei care analizează piața muncii an de an, nu fac previziuni. Pentru ei lucrurile sunt clare și simple: anul 2013 nu va fi foarte diferit de recent încheiatul 2012. Se vor face angajări în continuare în domeniile IT, industrii, vânzări. Se vor crea oportunități pentru români odată cu deschiderea granițelor europene pentru angajații de la noi. Se va merge mai mult pe contracte pe perioade determinate. Și, nu în ultimul rând, rețelele sociale nu vor mai fi doar instrumente de distracție, ci și de recrutare.  Specialiștii în resurse spun că industriile unde se vor face angajări în 2013 vor fi: IT&C, outsourcing, domeniul medical-farmaceutic, dar și sectorul vânzărilor. La început de an, lucrurile se pot vedea într-o lumină destul clară. Față de decembrie 2011, numărul economiștilor care erau fără serviciu la sfârșitul anului 2012 a scăzut cu 150 de persoane, iar cel al avocaților și inginerilor mecanici cu câte 100 de oameni, potrivit unui raport al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Agricultorii și muncitorii necalificați sunt cei care au dus la creșterea numărului de șomeri din 2012, urmați de muncitorii din construcții de clădiri și lucrări de infrastructură. În mod surprinzător, pe lista meseriilor care au trimis români în șomaj în 2012 se află și asistenții medicali sau tehnicienii pentru operațiuni în IT&C, potrivit datelor ANOFM. Pe primul loc în topul orașelor cu ofertă mare de locuri de muncă în acest an va rămâne Capitala, urmată de județe precum: Cluj, Timiș, Brașov, Iași, Sibiu și Prahova, potrivit datelor site-ului de recrutare myjob.ro. În București, oferta de locuri de muncă va fi mare în continuare pe segmentele de vânzări, IT software și inginerie. În Iași, vânzările, IT-ul și domeniul medical vor genera cele mai multe locuri de muncă în 2013.

La fel ca și în 2012, când numărul locurilor de muncă disponibile a înregistrat creșteri, prognoza pentru 2013 este tot una pozitivă, estimân-du-se că numărul de locuri de muncă va avea o tendință ascendentă. 2013 este ultimul an în care anumite țări din UE pot menține restricțiile pentru muncitorii români, piața muncii deschizându-se total începând cu 1 ianuarie 2014. Sunt zece țări din Europa care mențin și în acest an restricțiile pentru muncitorii români: Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda și Spania. Comisia Europeană a aprobat o cerere specială transmisă de autoritățile din Spania privind prelungirea restricțiilor impuse lucrătorilor români până la 31 decembrie 2013, din cauza problemelor care afectează piața muncii din această țară. În schimb, Franța a extins recent accesul românilor pe piața forței de muncă de la 150 de meserii la 291 de meserii, în sectoare în care angajatorii întâmpină dificultăți în recrutarea de personal. Pe lista domeniilor în care românii pot munci în Franța se numără construcțiile (muncitor, reparator de acoperișuri, desenator etc.), hoteluri și restaurante (bucătar, ospătar, chelner), agricultură, pescuit, industrie (sudor, mecanic), comerț, IT, sectorul bancar și cel financiar.

De asemenea, grație unei legi intrate în vigoare la 1 aprilie 2012, privind recunoașterea calificării profesionale obținute în străinătate, acordarea dreptului de a profesa medicina în Germania nu mai depinde de cetățenia persoanei respective. În timp ce medicilor care provin din UE nu li se pretinde decât să cunoască îndeajuns limba germană, cei din afara spațiului comunitar mai trebuie să dea un examen de echivalare a studiilor. Românii au dreptul să lucreze fără permis, ca lucrător independent sau angajat, în următoarele țări: Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Suedia și Ungaria.

În ceea ce privește recrutarea, încă de anul trecut se anunța că recrutarea online va lua locul celei clasice. Ca să își reducă din costuri, dar și pentru a se apropia de angajați, companiile încearcă să își găsească singure candidați eligibili prin participări la evenimente de networking: târguri de joburi, demonstrații tehnice, platforme online. Dacă la nivel internațional, 92% dintre companiile americane recrutau prin intermediul rețelelor sociale, în România, doar 31% dintre recrutori angajează după ce au selectat anumiți candidați pe Facebook. Acest lucru s-ar putea schimba anul acesta, dar nu printr-o creștere masivă, angajații din middle și top-management fiind recrutați în continuare prin metodele clasice.

Încă de anul trecut, la nivelul Uniunii Europene criza economică s-a declarat oficial încheiată și s-a discutat despre redresarea economiei și crearea de noi locuri de muncă. Desigur, aceste declarații sunt privite cu scepticism, deoarece sunt state din UE, precum Spania și Grecia, unde situația șomajului este cu adevărat îngrijorătoare. În România lucrurile nu stau foarte rău, dar nici foarte bine. Economia României a fost influențată în 2012 de doi factori principali: instabilitate politică și reintrarea în recesiune a zonei euro, care au cauzat amânarea anumitor investiții sau finalizarea lor în alte state, în defavoarea țării noastre. Leul s-a depreciat, gradul de absorbție a fondurilor europene a rămas în continuare extrem de scăzut (sub 10%), iar restructurările de personal și-au continuat trendul anilor precedenți, chiar dacă nu la aceeași intensitate. Cu toate acestea, spre finalul anului 2012, economia României a avut o ușoară revenire, PIB-ul a crescut, rata șomajului a scăzut la 5,59 % în luna decembrie, comparativ cu primul și al doilea trimestru, ceea ce dovedește totuși că 2013 are șanse să fie un an mai bun. Cifrele din 2012 ne arată că angajații români au depus peste 100.000 de aplicații zilnic pe site-urile specializate în speranța găsirii unui loc de muncă sau a schimbării celui actual. Deși atrage atenția asupra nevoilor existente pe piața muncii pentru anul care tocmai a început, specialistul Kienbaum crede că anul 2013 nu va aduce surprize foarte mari în recrutare. Astfel, se așteaptă ca atitudinea generală de expectativă, de suspiciune și neîncredere din 2012 să fie înlocuită cu una de consolidare și așezare.

Schimbări minore sunt așteptate și la nivelul joburilor și al domeniilor ce vor avea căutare pe piața muncii. Cu alte cuvinte, cei care sunt la începutul carierei și nu au decis în ce să investească mai mult pentru găsirea unui loc de muncă mai bun trebuie să știe că studiile universitare sunt importante, dar cele postuniversitare nu sunt o condiție obligatorie. Sunt situații în care experiența profesională a candidaților este importantă și pentru că de cele mai multe ori aduce cu sine și contacte importante.

Și, în ceea ce privește metodologia recrutării lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de 2012. În privința colaborării cu firmele de consultanță, multe companii vor folosi recomandări și resurse interne, rețele sociale, evitând astfel cheltuirea bugetului cu recrutarea formală sau consultanți externi. Dar vor exista în continuare și poziții specializate și de management, unde se va prefera abordarea directă a candidaților, prin intermediul firmelor specializate. Pe piața muncii candidații vor trebui să fie din ce în mai competitivi, având în vedere că va crește gradul de specializare, iar criteriile de selecție sunt din ce în ce mai numeroase. Piața este caracterizată printr-un nivel ridicat de precauție, atât din perspectiva angajatorilor, cât și a angajaților. Angajatorii sunt tot mai atenți în alegerea candidaților potriviți, iar oferta de locuri de muncă în general este mai scăzută. Ȋn tabelul următor pot fi urmărite datele statistice privind numărul de șomeri ȋnregistrați de către ANOFM ȋn luna martie 2013, astfel:

Tabel 2.1. Raport al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din martie 2013

Sursa: www.anofm.ro

Ȋn acest raport oficial se menționează faptul că, la nivel național, rata șomajului a fost de 5,58%, mai mică cu 0,20 % decât cea din luna februarie a anului 2013 și cu 0,43 % mai mare față de cea din luna martie a anului 2012. Numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă la finele lunii martie a fost de 492.427 de persoane, cu 17.982 persoane mai puține față de finele lunii anterioare.

În ceea ce privește rata șomajului înregistrat pe sexe, în luna martie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin a scăzut de la 6,47 %, în luna februarie, la 6,22%, iar rata șomajului feminin a scăzut de la 5, 02%, în luna februarie a.c., la 4,87%.

Structura șomajului pe grupe de vârstă în luna martie 2013 se prezintă astfel : 60.360 șomeri au sub 25 de ani; 39.144 șomeri au între 25 și 29 de ani; 118.944 șomeri au între 30 și 39 de ani; 139.002 șomeri au între 40 și 49 de ani; 63.664 șomeri au între 50 și 55 de ani ; 71.313 șomeri au depășit 55 de ani.

Cele mai mari scăderi ale ratei șomajului s-au înregistrat în județele: Alba (cu 0,60 %), Harghita (cu 0,49 %), Gorj (0,41%), Mureș (0,39 %), Sălaj (0,39 %) și Bacău (cu 0,39 %).

Cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului au fost atinse în județele: Vaslui (11,20%), Mehedinți (10,37%), Teleorman (10,08%), Dolj (9,96%), Alba (9,12%), Galați (9,11%) și Buzău (8,37%). Din totalul șomerilor înregistrați la nivel național, 183.048 au fost șomeri indemnizați și 309.379 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 19.815 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 1.833 persoane față de luna precedentă.

Capitalul social

Pentru a funcționa în condiții optime, o societate democratică trebuie să dețină, în valori egale, un cadru legislativ adecvat și să modeleze construcții instituționale eficiente, dar și să implice dezvoltarea unei culturi participative având fundamente axate pe încredere și cooperare. O definiție clasică a capitalului social arată ca „un bun societal care îi unește pe oameni și le permite să urmărească eficient realizarea obiectivelor lor comune”, demonstrând astfel că stabilirea încrederii între membrii societății are la bază îndeplinirea obligațiilor asumate și reciprocitatea. Este de dorit ca în timp să se dezvolte o colaborare armonioasă și fără blocaje între entitățile publice și private aflate în slujba intereselor și drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

La începutul anilor `90, atunci când România se afla în plin proces de tranziție către democrația pluralistă și economia de piață funcțională, s-a remarcat o creștere neașteptată a numărului de organizații neguvernamentale, apărând astfel o diversificare a profilurilor de activitate. Așa cum era de așteptat, entuziasmul inițial fiind la cote ridicate, aceste organizații s-au bucurat de sprijinul organizatoric și logistic venit din partea organismelor similare din străinătate, cum ar fi cele din țările integrate în UE, dar și SUA, Canada și Japonia. Rezultatul a fost că s-au concretizat filiale românești ale diferitelor organizații internaționale neguvernamentale având activități în diverse domenii de interes social, cum ar fi: drepturile omului, dreptul la informare, transparența instituțiilor publice, protejarea mediului înconjurător și, nu în ultimul rând, promovarea principiilor dezvoltării durabile. De o importanță deosebită este obținerea dreptului de liberă asociere consfințit în Constituția României, prezent dealtfel și în 15 legi speciale și ordonanțe sau decizii ale Guvernului. La nivel național, Registrul asociațiilor și fundațiilor din cadrul Ministerului Justiției conține statutele de persoane juridice acordate prin hotărâre judecătorească celor interesați. Legea reglementează, printr-o politică de nediscriminare, și procedura recunoașterii în România a persoanelor juridice străine fără scop patrimonial.

Pentru implementarea obiectivelor Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, prevederile Legii administrației publice locale prezintă un interes deosebit reglementând dreptul unităților administrativ-teritoriale să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii și în limitele competențelor lor deliberative și executive alcătuind asociații de dezvoltare intercomunitară. Desi se promovează în mod repetat concepte precum „transparență” sau „acces liber la informare”, studiile de specialitate și sondajele de opinie arată că, în comparație cu alte state membre ale UE, participarea cetățenilor la viața asociativă, dar si dezvoltarea comunicării dintre organizațiile societății civile din diferite sectoare este extrem de scăzută. Cauzele acestor situații se identifică în capacitatea redusă de finanțare a inițiativelor cetățenești și a proiectelor neviabile concepute de organizațiile neguvernamentale din cauza carențelor legislative privind sponsorizarea sau regimul cointeresării mediului de afaceri pentru atragerea unor astfel de acțiuni. Pentru funcționarea eficientă și aliniată la standardele ridicate impuse de UE este nevoie de susținerea permanentă a unor principii ferme care să își întemeieze legitimitatea pe responsabilitate și transparență și să promoveze principiile și practicile dezvoltării durabile, dar și solidaritatea și coeziunea socială. Aceste principii sunt:

Respectarea valorilor organizațiilor neguvernamentale și a misiunilor derulate de acestea;

Optimizarea utilizării resurselor;

Comunicarea permanentă și accesul liber la informațiile de interes public;

Transparența actului decizional al administrației publice;

Nediscriminarea organizațiilor neguvernamentale în raport cu ceilalți potențiali parteneri din comunitate;

Parteneriatul durabil în realizarea obiectivelor comune.

Capitalul tehnologic

Tehnologia are două laturi în ceea ce privește sustenabilitatea. Pe de-o parte ea constituie cauza multor probleme ale mediului cu care ne confruntăm astăzi. Pe de altă parte tehnologia, prin intermediul unor principii inovative, ne înlesnește rezolvarea unor probleme ȋn evitarea altora. Trebuie precizat și faptul că, sustenabilitatea poate fi atinsă doar în cazul în care suprafața respectivei urme ecologice a populației unei țări (a unui oraș, a lumii) nu este mai mare decât partea folosibilă a suprafeței de pământ pusă la dispoziția acestei populații.

Dezvoltarea tehnologică și implicit tehnologia, sunt influențate de cultura, organizarea și structura unei societăți, elemente pe care le solicită în satisfacerea nevoilor ei sociale. Înfățișarea tehnologiilor oglindește așadar sistemul de valori și de țeluri ale unei societăți.

Pentru ca potențialul oferit nouă de către tehnologie în cazul unei dezvoltari sustenabile să poată fi valorificat, trebuie să se țină seama serios de aspecte ale sustenabilității în cazul dezvoltării de noi tehnologii. Pe lângă reducerea cantității de materie și energie, tehnologiile trebuie să evite, respectiv să reducă riscuri specific tehnologice pentru om și mediu, să reducă poluarea mediului și, prin aceasta, să maximalizeze eco-eficiența, să se orienteze în primul rând asupra folosului. O asemenea focalizare poate conduce la complet alte soluții tehnice.

O dezvoltare durabilă a tehnologiei se orientează în principal către trei țeluri:

1. Protejarea resurselor materiale și energetice: aceasta presupune tehnologii inovative pentru imbunătățirea eco-eficienței și, totodată, a productivității în cazul protejării simultane a resurselor naturale. Pe lângă așa numitele tehnici adiționale (de pildă instalații de filtrare, instalații de purificare, schimbător de căldură), care se leagă în principiu de procesele existente (ca atare), sunt de remarcat aici în special tehnici integrate de producție. Acestea evită de la început apariția deșeurilor neproductive, prin modificări ale procesului de producție propriu-zis, respectiv printr-o reglementare precisă și o coordonare mai bună cu etapele procesuale de început și de sfârșit.

2. Producția în circuite, închiderea circuitelor: această idee urmărește scopul de a conduce materiale de producție și ajutătoare în circuite și de a folosi resturile de producție. Pe lângă închiderea circuitelor de materie se urmarește refolosirea produselor uzate. Prin aceasta este vizată nu doar reciclarea clasică, ci și o prelucrare și refolosire a componentelor.

3. Politica și folosirea integrală a produselor: punctul de plecare în acest caz este recunoașterea faptului că, nu doar procesele, ci și produsele sunt cele care au un rol important într-o mare parte din folosirea resurselor în timpul sau după folosirea acestora și, totodată, conduc la o cantitate considerabilă de deșeuri. Un design ecologic poate astfel să renunțe la întrebuințarea materiei dăunătoare, sau poate fi îmbunătățită prelungirea duratei de folosire și de viață, refolosirea și reciclarea produselor și a componentelor lor.

Progresul tehnologic poate contribui semnificativ pentru ca aceste idei să poată fi puse în practică. Pentru domeniile tehnologice important e că există așa numitele căi tehnologice corespunzătoare de dezvoltare:

– Tehnologie informațională și comunicațională. densitatea de integrare crescândă în cazul componentelor microelectronice la prețuri simultan scazânde face posibilă folosirea microelectronicii într-un număr crescând de posibilități. Pentru a ilustra acest fapt pot fi menționate dezvoltările din cadrul internetului, telecomunicației, sistemelor de navigare, realității virtuale, tehnicilor de simulare, data-mining, E-Commerce, tele-learning. Acestea își aduc contribuția la schimbul mai bun, mai rapid și mai sigur de informații. Având în vedere că informațiile sunt o condiție ca materia și energia să poată fi mai bine manevrate de-a lungul lanțului valoric, contribuția acestei tehnologii diagonale devine semnificativă pentru obținerea sustenabilitatii.

– Tehnologia de microsistem: face posibile componente miniaturale precum senzori sau actori, care sunt integrabili direct pe chip-uri cu hardware de computer. Computerele primesc “organe de simț” cu ajutorul senzorilor și actorilor, prin care își deschid noi posibilități de aplicare a automatizării, a supravegherii și reglării procesuale descentralizate. Tehnica de microsistem face produsele “mai inteligente”, având în vedere că acestea își pot recunoaște starea și pot reacționa la schimbări din jurul lor. Exemple ar fi autosupravegherea si autoreglarea instalațiilor tehnice din gospodărie sau a instalațiilor industriale de finisaj.

– Tehnologia de materie primă. Fără materie primă nu există produse. Pe lângă sarcini structurale (de exemplu materie primă pentru aplicațiile din construcția ușoară cu necesități mecanice speciale; ceramica pentru aplicații la temperatură mare; materiale artificiale degradabile) câștigă în importanță așa numita materie primă functională precum catalizatorii, membranele, materiale artificiale conducătoare de electricitate. Tehnologia de materie primă face posibilă utilizarea de materie primă specific desemnată. Astfel produsele pot fi realizate mai eficient, făcute mai performante și mai ușor de reciclat.

– Nanotehnologia. Nanotehnologia este o tehnologie diagonală, care va avea efecte masive asupra tehnologiei informaționale și comunicaționale, asupra biotehnologiei, asupra tehnologiei materiei prime și asupra tehnologiei de finisaj. Are scopul de a produce materiale și părți componente la nivelul atomilor și moleculelor individuale. Prin aceasta se va face un pas mai departe ăn direcția miniaturizării (economisirea materialului, evitarea deșeurilor, multiplicarea domeniilor de aplicare), dar și în direcția apariției de calități absolut noi (de exemplu efectul de lotus, minimizarea frecării).

– Biotehnologia. Experiențele biotehnologice sunt aplicate tot mai mult în procesele industriale, pentru că de cele mai multe ori ele sunt cele care protejează mai bine mediul decât alte experiențe. Exemple variate de aplicare există în ramurile deosebit de intensive în emisie și energie precum industria hârtiei și cea textilă. Sunt deschise și domenii noi de aplicare de exemplu prin enzime utile tehnic, prin biocatalizatori sau prin biosenzori extrem de sensibili pentru măsurarea numeroșilor parametri relevanți în cazul mediului.

– Tehnologia energetică. Importante linii de dezvoltare se ocupă, printre altele, cu folosirea energiilor înnoibile precum vântul, soarele, caldura pământului, apa, biomasa și substanțe din apă. Se dezvoltă sisteme de transformare a energiei (de exemplu stirling-motor, celule cu substanțe de ardere, microturbine, electrolize si fotovoltaic) care sunt folosibile descentralizat și reduc dependența de surse fosile de energie. Activități intensive de cercetare si dezvoltare se ocupă cu salvarea energiei, de pildă prin salvare prin substanțe din apă, sisteme de baterii precum și cu tehnologii pentru transfer de energie cu foarte puține pierderi sau complet fără pierderi, tehnologii pentru recuperarea căldurii (schimbător de căldură) sau unificarea dintre putere și căldură pentru utilizarea eficientă a energiei (motoare și aparate, sisteme de iluminat).

– Tehnologie procesuală sau experimentală. Cercetarea se ocupă și cu experimente foarte eficiente de separare a complexelor de substanțe. Prin aceasta deșeurile se separă mai bine, fapt prin care e posibilă curățarea și refolosirea. Prin asemenea experimente de separare se produc substanțe mai curate, care în etapele următoare de prelucrare pot fi folosite mai eficient. Alte cercetări se ocupă cu înlocuirea experimentelor chimice prin experimente fizice (de exemplu pe baza tehnicii plasmatice sau a optochimiei). Aceasta reduce folosirea de chimicale.

Concluzionăm că tehnologiile, pe de-o parte, pot fi considerate responsabile pentru poluarea mediului înconjurător. Pe de altă parte, nu putem nega faptul că, evoluția înregistrată în tehnologie deschide căi importante de distrugere și evitare a poluării mediului.

Ȋn parametrii ideali, evoluția tehnologică trebuie să garanteze un standard de viață adecvat pentru populația Terrei în continuă creștere și trebuie să facă ȋn continuare posibilă, pe termen lung, trecerea la o formă de trai și economie sustenabilă. Tehnologiile inovaționale ar contribui la înțelegerea și păstrarea mediului și a ecosistemelor ca valoare în sine.

Concluzii

Este interesant de remarcat faptul că ideea lansată de Galbraith în 1993 privind nemulțumirea tinerilor față de situația de pe piața muncii la acel moment, considerând că sistemul economic nu respectă individul, pare mai adevărată decât oricând și în 2014. Tocmai de aceea trebuie să existe o interacțiune pozitivă între mediul economic și forța de muncă tânără. Este nevoie ca tinerii absolvenți specializați în diverse domenii să își poată trasa o direcție clară în dezvoltarea unei cariere solide. Piața muncii devine scena principală în care tinerii se confruntă cu primele cerințe reale venite din partea angajatorilor care le verifică, la nivel practic, competențele dobândite.

Toate activitățile economice trebuie să se desfășoare pe fondul unei dezvoltări durabile care are ca piloni: resursele naturale și umane. Așa cum am observat, obiectivele cheie comune prezente în majoritatea rapoartelor și strategiilor Europene, adaptate legislației și caracteristicilor societății românești, se orientează către eliminarea sărăciei, dezvoltarea continuă a economiei cu protejarea resurselor, accentul pus pe calitatea creșterii economice și adaptarea tehnologiei la noile cerințe fără a afecta resursele naturale epuizabile.

De asemenea, este nevoie de potențial uman pregătit în diverse domenii care să co-existe în relație strânsă cu potențialul tehnico – științific și de cercetare, potențialul productiv, cu caracter tehnic, economic și organizațional. Reforma economică poate fi accelerată și prin credința și dorința indivizilor pentru un nivel de trai mult mai ridicat, implicându-se în activități economice, prin dezvoltarea experienței manageriale românești, la nivel de microstructuri economice sau macrostructuri economice. Atât la nivel macro cât și la nivel micro, este necesară și implicarea și transformarea culturii salariaților care, prin participarea lor activă în activitățile economice, să fie capabili să înțeleagă profunzimea interacțiunii dintre imposibilitatea de creștere a nivelului personal de trai în afara capacității de performanță în noua lume a activităților economice concurențiale și mediul natural – uman.

Concluzionăm că resursa umană, pe lângă cea naturală, reprezintă cea mai profitabilă investiție deoarece:

Resursele umane pot influența eficacitatea utilizării tehnologiei în beneficiul economic,

Resursele umane pot produce la scară globală factori de producție,

Resursele umane stimulează mijloacele de producție,

Resursele umane transformă țintele economice în bunuri de consum necesare societății, asigură îmbunătățirea serviciilor.

CAPITOLUL 2. Dezvoltarea umană – durabilă

În cadrul conceptului de dezvoltare durabilă se urmărește interacțiunea compatibilității a patru sisteme, și anume: economic, uman, social și tehnologic, în așa fel încât să se asigure satisfacerea noilor nevoi fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor în funcție de cerințele apărute la un moment dat. În acest sens, strategia dezvoltării durabile include ca element esențial progresul efectuat în mod simultan în toate cele patru dimensiuni. Viziunile legate de conceptul de dezvoltare durabilă au ca punct de pornire recunoașterea faptului că economia unei țări constă în modificări profunde într-un subsistem sau altul care antrenează schimbări globale în virtutea interdependențelor dinamice existente între componentele ei. Strategiile care promovează dezvoltarea durabilă susțin optimizarea raportului nevoi-resurse, obiective de atins, instrumente și mijloace utilizate, ținând seama de compatibilitățile reciproce în timp și spațiu. Se înțelege astfel că dezvoltarea durabilă conține:

o dimensiune naturală, în sensul că poate exista atâta vreme cât mediul creat de om poate fi compatibil cu mediul natural;

de o dimensiune social-umană, din perspectiva că toate ieșirile din mediul creat de om trebuie să raspundă direct nevoilor și intereselor prezente și viitoare ale generațiilor;

de dimensiunea național-statală, regională și mondială, în sensul că există o compatibilitate între criteriile de optimizare pe plan național, regional sau global.

Viziunea dezvoltării umane-durabile integrează o serie de exigențe majore, atât la nivelul economiilor naționale cât și la nivel global al sistemului de economie mondială:

un comportament fundamental privit ca modalitate directă de luptă cu restricțiile obiective și subiective ale dezvoltării și de colaborare cu mediul natural;

planificarea strategică cu elemente specifice și comune, care se află într-o compatibilitate directă;

stabilirea unei stări raționale și durabile de echilibru prin ajustarea fundamentală a valorilor și obiectivelor;

îmbunătățirea substanțială a situației economice a țărilor în curs de dezvoltare;

tranziția spre înfăptuirea unei dezvoltări durabile, ținând cont și de tradițiile, educația și activitățile curente, ale intereselor imediate;

fundamentarea bazelor economice și dezvoltarea unei conștiințe de management de nivel internațional care să asigure pe termen lung un viitor din ce în ce mai sigur;

dezvoltările tehnologice din domeniul cercetării ar trebui utilizate în condiții de eficacitate pentru susținerea unui avans economic;

cheia problemei dezvoltării umane-durabile constă în utilizarea eficientă a resurselor și protejarea resurselor neregenerabile, în așa fel încât, mediul înconjurător să nu fie afectat într-un mod iremediabil asigurând supraviețuirea speciei umane.

Din această perspectivă, dezvoltarea umană-durabilă este definită de următoarele elemente:

compatibilitatea permanentă și sigură a mediului creat de om cu mediul natural;

egalitatea șanselor generațiilor care se succed în timp și spațiu;

viziunea de ansamblu și implementarea unor politici de previziune privind impactul acțiunilor economice prezente asupra viitorului;

capitalul ecologic se află în interdependență cu capitalul uman, cultural în cadrul unei strategii globale, redefinindu-și obiectivele economice și sociale;

dezvoltarea durabilă își propune să surprindă următoarele aspecte:

schimbarea tipului de creștere economică;

controlul poluării;

crearea unui cadru instituțional și legislativ adecvat și eficace;

sistemul educațional menit să anticipeze cunoașterea instrumentelor economice și să prevină sau să protejeze resursele rare;

sistemul de indicatori specifici după care se apreciază necesitatea dezvoltării și îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

Dezvoltarea umană durabilă presupune un nou cod de valori care să fie implementat în cadrul procesului general de tranziție către o societate viabilă, iar reprezentanții acesteia să-și dezvolte o conștiință economică ce ar putea să ducă la îmbunătățirea nivelului lor de viață.

Valoarea raționalității își are rădăcinile în lupta continuă a omului cu resursele limitate de care acesta dispune ținând cont și de limitele impuse de timp în tranziția prin viața umană la nivel individual uman în condiții de nesiguranță economică. Măsurarea progresului economic și social, în viziunea dezvoltării durabile, include și un sistem de criterii și indicatori care țin seama de faptul că PIB-ul pe cap de locuitor nu va mai putea exprima bunăstarea umană, deoarece piața apreciază doar eficiența.

Așadar, dezvoltarea umană-durabilă marchează intrarea omenirii în era mediului înconjurător în care riscurile generate de dezvoltarea proceselor economice trebuie diminuate sau chiar înlăturate în cazul în care acestea au efecte negative. Prin educație, cultură și știință, oamenii pot depăși un prag de percepție care îi va determina să observe și să acționeze pe termen lung în funcție de nevoile lor, dar și în funcție de nevoia implementării unor regulamente de conduită ecologică.

2.1. Măsurarea progresului economic și social în viziunea dezvoltării umane –

durabile

Strategia dezvoltării umane-durabile trebuie abordată ținând seama de marile decalaje existente astăzi în lume, de clasificarea și departajarea între țări în funcție de gradul lor de dezvoltare și catalogarea lor ca fiind drept țări bogate sau țări sărace, țări producătoare de arme nucleare antiecologice și antiumane și țări fără nici o capacitate.

Analizând imaginea globală a dezvoltării actuale a lumii în care trăim, din punct de vedere economic și ecologic, cercetările întreprinse în aceste domenii au constatat două opinii contradictorii, și anume:

potrivit indicatorilor economici cu care se apreciază starea de sănătate a economiei mondiale, lumea se află într-o situație relativ bună, iar previziunile economice pe termen lung sunt promițătoare; economiștii cred că tehnologiile avansate pot fi folosite într-un mod pozitiv și eficace în demersul lor;

potrivit indicatorilor care măsoară starea de sănătate a mediului ambiant, fiecare indicator major arată o deteriorare a sistemelor naturale: pășunile își micșorează suprafețele, deșerturile se extind, stratul de ozon devine tot mai subțire, poluarea aerului atinge niveluri care amenință sănătatea oamenilor, iar degradările produse de ploile acide se pot vedea pe orice continent.

Diferențele dintre aceste puncte de vedere sunt și mai evidente dacă luăm în considerare principalii indicatori economici și ecologici ai lumii în care trăim.

Măsurarea progresului prin indicatorii economici ar trebui să ia în considerare și datoriile pe care dezvoltarea economică le are față de mediul natural, având în vedere că impactul asupra mediului nu are doar consecințe negative, dar, de cele mai multe ori, acestea sunt irecuperabile.

Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

Odată cu aderarea la UE, strategiile de dezvoltare ale României vor urmări convergența cu spațiul economic european, atât la nivel nominal, cât mai ales real. Acest proces de recuperare a decalajelor presupune ca, în perioada 2007-2013, România să aibă ritmuri de creștere economică ridicate, păstrându-se însă stabile echilibrele macroeconomice.

Factorul cheie în determinarea creșterii economice, în condițiile intrării depline pe o piață marcată de puternice forțe concurențiale, este creșterea competitivității economice. În plus, dezvoltarea avantajelor economice competitive trebuie să fie un proces constant, care să țină seama de tendințele europene, dar și de procesul de globalizare în ansamblu. De aceea, creșterea competitivității nu trebuie privită ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt (de ex: costul redus al forței de muncă), ci ca un proces de construire a unei structuri economice bazate pe investiții de capital și pe procese de cercetare-dezvoltare-inovare. Altfel spus, articularea unei perspective de convergență pe termen mediu și lung trebuie să aibă în vedere dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere. Creșterea economică durabilă și îmbunătățirea standardului de viață al populației sunt determinate de dezvoltarea competitivității economiei în contextul provocărilor mondiale (globalizarea economiei, deschiderea piețelor internaționale, schimbările tehnologice rapide), provocări ce trebuie să fie transformate în oportunități pentru economia românească. Deși a progresat substanțial în ultimii ani, România prezintă serioase decalaje de competitivitate în raport cu statele din vestul și centrul Europei. Motivele acestei rămâneri în urmă se regăsesc la nivelul tuturor elementelor care determină capacitatea competitivă. Toate se traduc, în ultimă instanță, într-o productivitate scăzută, ceea ce definește problema competitivității în România. În ciuda progreselor înregistrate în privința privatizării, eficientizării și reglementării sectorului financiar, accesul firmelor la capital rămâne încă foarte limitat. Utilizarea unor tehnologii și echipamente cu durata de viață depășită, energo-intensive reduce drastic productivitatea în majoritatea sectoarelor industriale. Sectorul IMM este poate cel mai afectat, având o structură care denotă o orientare destul de redusă către activități productive, așa cum se poate observa din analiza situației actuale. În ciuda unei dinamici pozitive, ponderea IMM în PIB este încă insuficientă, fiind necesară atât creșterea cantitativă cât și cea calitativă a sectorului IMM. Accesul IMM la capital, tehnologie și infrastructură este redus, mult sub nivelul la care ar permite exercitarea rolului vital al IMM în întărirea competitivității economice, prin flexibilitatea cu care introduc procese inovative și adaptabilitatea la cerințele pieței.

Competitivitatea unei economii se bazează și pe consumul eficient de resurse energetice și de energie. În acest context, trebuie să se acorde o importanță specială producerii, transportului, distribuției și utilizării eficiente a energiei. România este caracterizată printr-o intensitate energetică extrem de ridicată comparativ nu numai cu media UE dar și cu media țărilor foste comuniste din regiune. Mai mult, analiza comparată a indicatorilor de competitivitate selectați arată că intensitatea energetică reprezintă factorul de competitivitate cu cel mai mare decalaj față de țările Uniunii Europene. Acest decalaj poate constitui un handicap important pentru competitivitatea economiei naționale mai ales în perspectiva creșterii treptate a prețurilor la energie și alinierea acestora la cele europene.

În context spațial, competitivitatea economică este determinată de:

implicarea centrelor urbane în valorificarea creativă și inovativă a potențialului național, care să alcătuiască un sistem ierarhizat de poli/zone de dezvoltare, prin concentrarea unor combinații de produse și servicii competitive sau care au șanse să devină competitive (servicii IT, financiare, industrii creative, servicii de mediu, servicii personalizate, turism etc.) concomitent cu dezvoltarea accesibilității, a resurselor din învățământ și cercetare-inovare, a infrastructurii de afaceri, calității mediului și calității vieții;

realizarea unui sistem integrat de accesibilitate a potențialului național și destabilire de interconexiuni între elementele sistemului policentric;

utilizarea potențialului de cercetare-inovare, în special al centrelor universitare, care devin astfel promotoare ale activității inovative și care oferă oportunități multiple și șanse pentru dezvoltare profesională ca factor de stabilizare a forței de muncă locale și de atragere a forței de muncă înalt calificată;

dezvoltarea și promovarea turismului prin valorificarea patrimoniului natural și cultural și a perspectivei axate pe peisajul natural și cultural. Totodată, dezvoltarea turistică va urmări planul național de amenajare a teritoriului (secțiunea turism), cu țintire pe gestionarea creativă a peisajelor naturale și a patrimoniului cultural rural;

realizarea de conexiuni superioare ca scară, la nivel teritorial prin stimularea apariției și consolidării clusterelor economice.

Asigurarea coeziunii teritoriale determină pe termen lung dezvoltarea economică echilibrată și creșterea nivelului de trai. Pe termen mediu o politică orientată exclusiv către echilibrarea spațială din punct de vedere economic ar antrena slăbirea zonelor puternice și, de aceea, este necesară evaluarea, selecția și prioritizarea opțiunilor de investiții având în vedere mixul/combinațiile optime de activități competitive, existența dotărilor și serviciilor necesare funcționării polilor de dezvoltare, verificarea accesibilității, facilitățile existente privind pregătirea resurselor umane, oferta de spații/terenuri necesare și acompatibilității funcționale a acestora.

Înțelegerea nevoilor reale și a direcțiilor de dezvoltare a resurselor umane

În cazul României este necesară elaborarea unor măsuri privind dezvoltarea resurselor umane cu atenție deosebită către înțelegerea atât a nevoilor indivizilor care vor deveni forța de muncă activă cât și nevoile și cerințele existente pe piața muncii. Așa cum s-a observat în timp, diversele strategii privind piața muncii au suferit modificări de la etapa de elaborare a acestora, pe baza exprimării democratice a diverselor opinii politice și până la o construcție axată pe direcții clare cu privire la analiza situațiilor actuale și anticiparea evoluțiilor sau diferitelor blocaje apărute pe piața muncii. Deasemenea, se observă și lipsa unei viziuni de a prevedea apariția crizei economice ce a afectat piața muncii și situația integrării forței de muncă începând cu anul 2008. Cu toate acestea sunt absolut necesare studiile pe termen lung cu obiective către analizarea dinamicii locurilor de muncă și către evaluarea posibilelor schimbări ce pot apărea pe piața muncii, acestea fiind corelate atât cu modificările din domeniul economic, cât și cu cele care susțin programe de formare profesională. În acest caz este o condiție necesară anticiparea și compatibilizarea competențelor cu nevoile pieței muncii pentru a schița nivelul de ocupare ridicată și integrarea politicilor de educație, respectiv alegerea unei cariere axată pe studiile înalte de specialitate a absolvenților de învățământ superior. În domeniul pieței muncii, tendințele actuale se orientează spre un nivel cât mai înalt al competențelor și informațiilor pentru toate domeniile cerute și se observă și o creștere a cererii venite din partea angajatorilor pentru competențe diverse, dorind astfel să eficientizeze activitățile economice din cadrul firmelor sau instituțiilor pe care le conduc. În acest sens, se pune un accent din ce în ce mai mare pe dezvoltarea capacităților de analiză, comunicare, structurarea obiectivelor, depășirea blocajelor economice sau cele care țin de etapele managementului de proiect. Angajații trebuie să dețină competențe înalte privind domeniile economic și financiar, să aibă capacități organizatorice remarcabile pentru a crea un mediu economic competitiv.

Pentru depășirea eventualelor crize apărute pe piața muncii, la ora actuală în România există numeroase metode și instrumente de cercetare, respectiv evaluare ce identifică cererile venite din partea angajatorilor și ofertele de forță de muncă. Activitățile de prognoză și cele bazate pe modele economice de analiză trebuie adaptate atât cerințelor impuse de UE, cât și de specificitatea direcțiilor în care se află economia românească. În cazul unei economii aflate într-o perioadă de post-tranziție, înțelegerea mecanismelor economice de funcționare este destul de dificilă putând duce la decizii eronate și la nivelul de politici publice, cum ar fi de spre exemplu, copierea unor structuri care nu au o legatură clară cu realitatea economică a societății românești.

În cadrul „proiectului strategiei integrate pentru dezvoltarea resurselor umane din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți 2009-2020”, document elaborat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu ajutorul UE prin proiectul PHARE RO 2006/018-147.04.05.01.07.02 sunt stabilite obiectivele specifice, dar și direcțiile de acțiune privind realizarea politicilor coerente privind piața muncii.

Așa cum se observă în Tabelul 2.1. stabilirea strategiilor pe termen scurt, mediu și lung, respectiv 2010, 2013, 2020, dezvoltarea durabilă reprezintă singura opțiune posibilă privind perspectiva rațională a devenirii naționale stabilindu-se ca rezultat sigur crearea unei noi direcții de dezvoltare prin îmbinarea armonioasă a factorilor economici și sociali, ținând cont, în același timp și de protejarea pe termen lung a mediului înconjurător. Responsabilitatea pentru implementarea strategiilor privind dezvoltarea durabilă revine UE și statelor membre, atât la nivel comunitar, cât și național prin implicarea tuturor componentelor sale instituționale.

Tabelul 2.1. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune privind realizarea politicilor coerente privind piața muncii.

Sursa: www.irea.ro/proiect_sidru_final ro_sitefse.pdf ; din „Proiectul strategiei integrate pentru dezvoltarea resurselor umane din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți 2009-2020”

Prin atingerea obiectivelor dezvoltării durabile sunt identificate următoarele obiective cheie:

Protecția mediului, prin minimizarea impactului negativ asupra elementelor naturale generate de creșterea economică;

Prosperitatea economică prin acțiuni ce amplifică și subliniază creșterea gradului de inovare și competitivitate pentru asigurarea unor locuri de muncă stabile pentru forța de muncă specializată în domeniile cerute pe piața muncii; pentru domenii ce nu sunt cerute în mod curent este indicată formarea unei strategii de reconversie profesională a forței de muncă pentru ca aceasta să poată fi integrată în circuitul economic;

Echitate și coeziune socială, respectându-se drepturile fundamentale ale omului, acordarea egalității de șanse, combaterea discriminării și acceptarea diversității culturale;

Îndeplinirea în termenele stabilite a responsabilităților internaționale ale UE prin implementarea principiilor și practicilor ce susțin dezvoltarea durabilă.

Strategia UE pentru asigurarea echilibrată a componentelor economice, ecologice și socio-culturale ale dezvoltării durabile conține următoarele principii:

Coerența la nivel local, regional, național și global a politicilor economice;

Protecția drepturilor fundamentale ale omului și promovarea acestora;

Solidaritatea între generații;

Dezvoltarea unei culturi bazate pe principii democratice;

Implicarea activă a cetățenilor în procesele decizionale;

Integrarea cunoștințelor moderne pentru asigurarea eficienței economice și investiționale;

Aplicarea taxelor și a sancțiunilor pentru cei ce desfășoară activități economice cu impact negativ și ireversibil asupra mediului înconjurător și, implicit, a resurselor naturale.

Schimbările intervenite pe piața muncii și în societatea românească necesită reevaluări și actualizări continue a cunoștințelor și deprinderilor forței de muncă. În acest sens, participarea la programe educaționale ajută la integrarea activă a forței de muncă pe piața muncii. În același timp, nivelul de competitivitate și calitate a serviciilor sunt dependente de investițiile făcute în dezvoltarea resurselor umane prin formarea forței de muncă. Încă din anul 2002 a fost demarat un proces de organizare și modernizare a serviciului public de ocupare a forței de muncă, respectiv a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și a agențiilor sale județene. Scopul acestui proces a fost de a îmbunătăți și diversifica serviciile oferite beneficiarilor, respectiv, angajatorilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și a șomerilor.

Pentru ca aceste activități să fie active și viabile sunt necesare și servicii de informare și consiliere profesională ce pot avea un rol esențial în sistemele de servicii publice de ocupare și de formare profesională.

În anul 2012 obiectivele generale în domeniul ocupării forței de muncă cuprinse și în programul de guvernare pentru perioada 2009-2012, având drept bază obiective strategice impuse de UE cu privire la ocuparea forței de muncă în perspectiva Europa 2020 au fost următoarele:

Creșterea gradului de ocupare și promovarea incluziunii sociale;

Stabilirea unui echilibru pe piața muncii, creșterea gradului de ocupare a tinerilor și a persoanelor de etnie romă;

Facilitarea tranziției de la șomaj către ocupare;

Ameliorarea și consolidarea competențelor profesionale ale persoanelor în căutarea de locuri de muncă.

Pentru facilitarea incluziunii forței de muncă tinere pe piața muncii, ANOFM a stabilit câteva criterii majore necesare, și-anume:

Facilitarea accesului pe piața forței de muncă a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și îndrumarea acestora spre programe de formare adecvate nivelului de educație în vederea obținerii unei calificări;

Corelarea nevoilor între formarea profesională a forței de muncă tinere cu cerințele existente pe piața muncii;

Menținerea șomajului la un nivel pe cât posibil redus, luând în considerare și cazurile de restructurare, prin creșterea calității ocupării și a siguranței locului de muncă;

Beneficiind de deschiderea către țările din cadrul UE s-a urmărit și consolidarea relațiilor de colaborare cu serviciile publice de ocupare din alte țări.

În anexe se poate studia în amănunt situația șomajului înregistrată în anul 2012 conform principalilor indicatori care au caracterizat forța de muncă civilă după participarea la activitatea economică.

La începutul anului 2012, datele furnizate de către Institutul Național de Statistică (Balanța Forței de Muncă la 1 ianuarie 2012) au fost următoarele:

Resursele de muncă: 14 047,07 mii persoane;

Populația activă civilă: 8 826, 5 mii persoane;

Populația în pregătire profesională și alte categorii de populație în varstă de muncă: 5 221, 2 mii persoane;

Populația ocupată civilă: 8 365, 5 mii persoane, din care salariați, 4 660, 5 mii persoane.

Așa cum se arată în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, UE și statele sale membre susțin procesul de extindere a aplicării principiilor și practicilor dezvoltării durabile la nivel global privind reducerea sărăciei și diminuarea discrepanțelor de ordin economic și social. Deasemenea, se urmărește, pe termen lung promovarea și implementarea unor politici responsabile care au ca punct central conservarea și utilizarea rațională a resurselor naturale. Acestea au fost motivele cheie pentru care UE și-a asumat obligații precise în conformitate cu documentele adoptate atât în cadrul ONU, cât și al Organizației Mondiale pentru Comerț, privind sporirea substanțială a contribuției sale la ajutorul pentru dezvoltare și la îmbunătățirea guvernanței internaționale privind protecția mediului. Au fost avuți în vedere termeni calitativi și cantitativi. Cu ocazia Consiliului European din iunie 2008, a fost adoptată Agenda de Acțiune privind rolul UE ca partener global în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului prin care se subliniază, încă o dată, angajamentul UE de a rămâne în continuare cel mai important donator economic.

În urma rapoartelor trimise, UE alocă la nivel colectiv 0.56% din venitul național brut, respectiv 66 miliarde euro în anul 2010 cu posibilitatea de a atinge pragul de 84 miliarde euro la nivelul anului 2015. Rapoartele conțin derularea etapelor de proiect optime, fără luarea în calcul a eventualelor blocaje pornind de la premisa ca toate statele incluse în UE să își respecte obligațiile asumate așa cum au convenit în urma Consensului European pentru Dezvoltare din 2005. În cazul României care a aderat la UE după 2002, angajamentul său a fost să depună eforturi privind creșterea volumului asistenței oficiale pentru dezvoltare cu scopul de a atinge ținta de 0.17% din venitul național brut (VNB) până în 2010 și 0.33% din VNB până în 2015. Agenda de Acțiune a UE subliniază atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în contextul unei dezvoltări durabile ce reprezintă o responsabilitate în proporții egale a tuturor partenerilor incluși în activitățile din cadrul UE. Ministerul Afacerilor Externe Român este instituția responsabilă cu gestionarea politicilor naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare. Menționăm în acest context și faptul că România a devenit un stat donator de asistență pentru dezvoltare odată cu asimilarea sa în cadrul UE. Politicile Naționale de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare au ca principal obiectiv reducerea nivelului de sărăcie în statele beneficiare de asistență prin atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. În cadrul Strategiei de Dezvoltare Orizont 2020, obiectivul României la nivel național vizează conturarea domeniilor specifice de aplicare a expertizei și resurselor disponibile în România în slujba asistenței pentru dezvoltare și alocarea a circa 0.50% din venitul național brut. Până în 2030 se urmărește alinierea completă a României la politicile Uniunii Europene privind cooperarea pentru dezvoltare.

Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013 care a fost aprobat în luna noiembrie 2007 stabilește 7 axe prioritare de acțiune, dintre care, cel puțin 3 au relevanță directă asupra evoluției viitoare a sistemului național de educație și formare profesională. România a elaborat tot în 2007 Strategia Educației pentru Dezvoltare Durabilă având drept bază recomandările Strategiei UNECE. Pentru anul 2013, obiectivul național privind dezvoltarea durabilă se axează pe creșterea competitivității și dezvoltarea capitalului uman prin întrepătrunderea armonioasă a educației și învățării pe tot parcursul vieții cu cerințele pieței muncii și asigurarea oportunităților prin integrarea forței de muncă într-un mediu flexibil și incluziv.

Conform statisticilor se urmărește calificarea și recalificarea potrivit noilor exigențe ale pieței muncii la nivel național și cerințele de competitivitate în Piața Unică a UE a unui număr de 1.65 milioane persoane. În strategiile impuse de către UE și implementate pe termen mediu și lung în România se recomandă ca întregul sistem de educație și formare profesională să asimileze principiile și obiectivele dezvoltării durabile, privite ca elemente integratoare și esențiale privind nivelul de cunoștințe dobândite, competențe, atitudini și deprinderi, expertize în diverse domenii de cercetare cerute pe piața muncii și performanțe profesionale, personale și socio – culturale.

Concluzii

În urma analizelor efectuate și a studiilor de caz privind diversele rapoarte publicate oficial, tragem concluzia că sintagma „dezvoltare durabilă”, conține un termen relativ. Se pune problema „cât de durabil”, „până când” fiind clar că accepțiunea de „pentru totdeauna” ar fi inițialmente exclus. Oare care trebuie să fie parametrii/variabilele care să definească în termeni cât mai puțin relativi conceptul de „dezvoltare durabilă”?Aceasta, pentru că economia de tip capitalist (despre care voci autorizate, din ce în ce mai numeroase, afirmă și chiar încearcă să demonstreze că trebuie modernizată conceptual) are, inexorabil, o dezvoltare ciclică. Avântul economic trebuie să se bazeze pe evitarea crizelor de supraproducție (atât în domeniul bunurilor cât și serviciilor), fiind necesară ca dezvoltarea să permită absorbția producției, și, implicit, a resurselor umane, atât în interiorul cât și în exteriorul statului/statelor în cauză. De asemeni, dezvoltarea trebuie să evite crize a căror intensitate poate afecta propriul popor sau relațiile între state.

O altă condiție principală este ca dezvoltarea să se facă într-o viziune pe termen lung și într-un raport judicios stabilit privind utilizarea resurselor naturale și umane în mod rațional. Este cazul și în domeniul resurselor de absorbție a forței de muncă, în general, și, în special, a celor cu înaltă calificare, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior. Adoptarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României evidențiază un proces de lungă durată care va conduce la crearea unui model de dezvoltare conform cu orientările strategice convenite la nivel mondial în cadrul ONU și cu directivele UE. Cu toate acestea, ar trebui menționat că realizarea obiectivelor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a României poate fi afectată în mod direct în cazul în care apar blocaje generate de factori interni sau externi. O parte din aceste blocaje pot fi prevăzute, dar impactul lor poate fi în egală măsură dificil de evaluat sau prognozat ca eșalonare în timp.

Principalii factori de risc ar putea fi următorii:

Întârzierea introducerii unui sistem de luare a deciziilor și de creștere a responsabilității instituțiilor publice în raport cu rezultatele politicilor promovate;

Alinierea politicilor economice ca urmare a instabilității politice și/sau a nerespectării principiilor dezvoltării durabile;

Accentuarea declinului demografic și a dezechilibrelor structurale cu implicații grave negative de natură economică și socială;

Eficiență limitată a politicilor privind procesul de dezinflație care poate avea o influență nefavorabilă asupra dezechilibrelor macroeconomice și creșterii economice durabile;

Creșterea creditelor de consum și a importurilor pentru consumul curent;

Amânarea implementării politicilor pentru reducerea intensității energetice și asigurarea necesarului de energie în condiții durabile privind funcționarea economiei și consumul populației;

Utilizarea ineficientă a fondurilor publice destinate formării pe termen scurt, mediu și lung a resurselor umane și stimularea activității de cercetare, dezvoltare și inovare care reprezintă domenii cu impact major asupra dezvoltării durabile.

În România este evident faptul că educația trebuie să reprezinte un factor strategic a dezvoltării viitoare a țării prin modelarea multidimensională a capitalului uman. Educația trebuie privită ca o direcție către dezvoltarea durabilă, reprezentând în sine un proces de învățare socială în căutare de soluții inovative conforme cu cererile actuale venite din partea pieței muncii. Dezvoltarea strategiilor economice a fost structurată astfel ȋncât să fie luați ȋn calcul parametrii privind protecția mediului și sustenabilității, pentru că pot apărea dezavantaje competiționale față de concurența internațională din cauza măsurilor politice pentru mediu. Urmările politicilor de impunere a măsurilor de protecție a mediului și împotriva intereselor particulare ale economiei sunt vizibile și azi: un exemplu de urmat este Germania care deține statutul de lider pe piața mondială în ceea ce privește tehnologia de mediu. Ȋn acest sens devine clar că pentru dezvoltarea economică a unei țări e foarte important ca, dacă în cazul impunerii măsurilor sustenabile se ignora interesele și dorințele industriilor, care de cele mai multe ori înclină să-și păstreze status quo-ul, acest status quo trebuie depășit cu ajutorul dezvoltării sustenabile. Economiștii liberali recunosc faptul ca politica joacă un rol important pentru dezvoltarea durabilă și într-o economie de piață, atâta vreme cât piețele singure nu reușesc să promoveze o dezvoltare durabilă. Dupa părerea economiștilor liberali e necesar ca politica să asigure transparența pieței prin următoarele măsuri:

– taxarea produselor și serviciilor pentru producerea cărora au fost externalizate costurile;

– stabilirea valorilor limită pentru reziduurile toxice, care nu e voie să fie depaășite in procesul de producție.

Numeroși economiști și politicieni consideră că modelul tradițional de creștere economică este în stare de criză (Peter F. Druker, Societatea post-capitalistă, 1999, Lester C. Thurow, The Future of Capitalism, How Today’s Economic Forces Shape Tomorrow’s World, 1996, G. Soros, Criza capitalismului global, 1999, Lester Brown, Planul B, 2006, etc.). Prin urmare, se impune necesitatea „unor reconsiderări în planul teoriei și practicii creșterii, respectiv, dezvoltării economice și elaborarea de noi strategii ale celor două procese. Restructurarea economiei din perspectiva dezvoltării durabile trebuie să răspundă unor provocări și tendințe ce se manifestă pe plan mondial: explozia demografică, persistența sărăciei și a decalajelor economice, diminuarea sau chiar dispariția unor resurse neregenerabile, deteriorarea mediului înconjurător, toate acestea reprezentând tot atâtea „limite ale progresului” ce pot fi depășite doar prin asigurarea „progresului limitelor”. Restructurarea economiei este un proces amplu și complex de ajustare structurală în strânsă legătură cu mediul social, politic, educativ, cultural, legislativ, dar și cu cel științific, tehnologic și managerial. Domeniile cheie în care restructurarea economiei este nu doar necesară ci și posibilă sunt: producția, resursele, tehnologia, capitalul, consumul, ramurile economice, forța de muncă, fiscalitatea, cuantificarea rezultatelor economice. O producție durabilă ar trebui să permită recuperarea capitalului natural depreciat, altfel spus ar trebui să existe posibilitatea substituirii capitalului natural prin capitalul produs, „condiția pentru o dezvoltare durabilă într-o economie fiind ca investițiile în capitalul produs de om să fie egale cu deprecierea economică a resurselor”. Acest lucru este posibil însă doar între anumite limite, existând și „capital natural critic…cu funcții de mediu importante și care nu poate fi substituit în exercitarea acestor funcții cu capitalul produs”.

Din perspectiva dezvoltării durabile importante sunt și decalajele mari dintre nivelul veniturilor populației care, fără îndoială, influențează și calitatea forței de muncă, starea de sănătate, nivelul de educație și pregătire profesională, condițiile de locuit. Dar chiar și țările dezvoltate se confruntă astăzi cu diferite probleme privind forța de muncă, una dintre cele mai importante fiind nivelul ratei șomajului, în condițiile utilizării unor tehnologii tot mai performante care asigură o creștere a productivității muncii și care conduc la disponibilizarea forței de muncă. O economie restructurată presupune importante modificări în privința pregătirii profesionale a forței de muncă, nevoită să facă față acestei restructurări. Tot mai mult, sistemul de educație trebuie să răspundă nevoilor prezente și viitoare de pe piața muncii, iar în acest sens ideea „life lerning” se impune ca soluție de adaptare a forței de muncă la noua economie. Cu alte cuvinte, forța de muncă trebuie să se adapteze din punct de vedere al volumului, structurii și calității cerințelor existente pe piața muncii.

Un alt aspect important cu privire la forța de muncă îl reprezintă managementul resurselor umane, cu toate compartimentele sale: planificarea strategică a resurselor umane, organizarea muncii și a locului de muncă, motivarea personalului, recrutarea și selectarea acestuia, dar mai ales pregătirea continuă a salariaților în vederea creșterii performanțelor individuale exprimate prin productivitate, inovare și loialitate, dar și a celor colective, organizaționale, exprimate în rezultate, valori, impact social și altele.

CAPITOLUL 3. Piața muncii

Având ȋn vedere faptul că piața muncii reprezintă spațiul de contact dintre tinerii absolvenți de studii superioare și companiile angajatoare, am considerat a fi necesară definirea pieței muncii cu toate elementele ce o caracterizează incluzând funcțiile ei, teoriile, relațiile dintre cerere și ofertă pe piața muncii, dar și elementele ce determină eventuale modificări apărute ȋn procesul de integrare și ocupare a forței de muncă. Fără ȋndoială, orice situație de criză care apare pe piața muncii atrage după sine evidențierea elementelor definitorii ale șomajului văzut ca un dezechilibru al pieței muncii.

Șomajul reprezintă o situație dramatică dacă luăm ȋn calcul și aspectele psihosociale ale unei persoane aflate ȋntr-o astfel de situație. Pierderea locului de muncă este simțită ȋn mod diferit și ȋn intensități diferite de către indivizi, aceștia fiind afectați pe termen scurt sau lung, ȋn funcție de experiențele lor de viață și de tendințele conflictuale ce sunt specifice personalității lor. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am considerat că este important să completez imaginea de ansamblu a pieței muncii și cu aspecte ce apar ȋn mod inevitabil, respectiv dezechilibre, așa cum este apariția șomajului. Fiecare perioadă istorică se confruntă cu diverse oscilații masive privind evoluțiile de pe piața muncii, iar omeniarea, în ansamblul ei, se vede nevoită să se confrunte și să depășească eventualele blocaje apărute în mod inevitabil, în desfășurarea activităților economice. Din experiențele avute din ultimele decenii, statele au fost determinate să acorde o importanță deosebită politicilor și strategiilor de evitare a blocajelor economice. Nu poate fi contestat faptul că importanța ocupării forței de muncă determină asigurarea și creșterea viitoarelor performanțe necesare în economiile unei națiuni. Dezvoltarea umană poate avea calitatea de a fi durabilă doar în măsura în care are ca punct central omul, ca principal element determinant în evoluția economică. Este nevoie, în mod constant, de sublinierea efortului de a balansa dorințele indivizilor cu cererea existentă de pe piața muncii. Evoluțiile în plan economic au un important impact și asupra planului social, astfel că, în urma blocajelor apărute, cum ar fi apariția șomajului, rata de afectare psihosocială influențează activitățile indivizilor. Apariția rezultatelor economice pozitive constituie elementul fundamental care alimentează gradul de bunăstare al populației. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care ponderea cheltuielilor publice sunt semnificativ mai consistente în țările dezvoltate decât în țările mai sărace. Capitalul uman este performant în țările cu o economie crescută unde nivelul satisfacerii nevoilor forței de muncă este mai mare. Menținerea unui echilibru stabil între raportul economic și cel social este destul de greu de pus în practică, dacă avem în vedere și problemele ce țin de gradul de sărăcie al populației unei țări, de existența analfabetismului sau de accesul limitat la serviciile sociale. Resursele unei țări pot influența, de asemenea, dezvoltarea economică și implicarea activă a unui număr cât mai mare și mai variat de personal calificat în diverse domenii de activitate. Dezvoltarea științifico-tehnologică și cea economico-financiară afectează în egală măsură performanțele și echilibrul unui sistem economic. În România trăim într-o societate încă în formare și în proces de adaptare la cerințele UE iar, economia națională este în continuare caracterizată prin diverse mutații privind natura muncii și a relațiilor de muncă, de noile cereri și oferte existente cu implicații profunde asupra modalităților de efectuare a activităților și de stil de viață ale cetățenilor. Precizăm, în acest sens, fără echivoc, faptul că piața muncii este într-o continuă schimbare, proces de adaptare și personalizare, atât sub aspectul cererii cât și al ofertei forței de muncă specializate.

Un alt factor ce trebuie menționat se referă la tendința de globalizare a pieței muncii demarată odată cu deschiderea pieței mondiale privind angajarea personalului. Tendința de globalizare a pieței muncii poate fi privită și analizată prin prisma a două perspective, una optimistă și cealaltă cu conotații negative. O influență pozitivă a globalizării asupra pieței muncii ar fi că odată cu această deschidere poate apărea un proces pozitiv de impulsionare a economiei care să scoată din criză o țară ale cărei activități economice se află într-o perioadă de blocaj. Pe de altă parte, procesul de globalizare poate și să influențeze în mod negativ economia, aceasta aflându-se în pericolul de a se bloca iremediabil prin propria ei dezvoltare.

Din această perspectivă, apariția șomajului apare ca rezultat a doi factori:

Gradul ridicat de preferință în vederea transferării locurilor de muncă din regiuni în care costul forței de muncă este semnificativ mai mic spre regiunile în care forța de muncă este mai ieftină, iar resursele naturale sunt încă semnificative,

Strategiile de ordin logistic, administrativ și de cercetare, de dezvoltare și implementare a unor noi strategii care pot influența economiile de personal calificat.

În mod constant este nevoie de o înnoire a structurilor economice iar flexibilitatea condițiilor de ocupare și utilizare a resurselor de muncă reprezintă factori esențiali în dezvoltarea activităților economice și implicit în piața muncii. Este evident faptul că odată cu integrarea în UE s-a încercat o armonizare atât la nivel legislativ cât și economic între țara noastră și restul statelor membre. Unul din obiectivele declarate ale politicilor sociale ale Comunității Europene este orientat către promovarea ocupării personalului apt de muncă, către strategii privind îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă și crearea unui echilibru al condițiilor cadru pentru dezvoltare și inserție profesională. Din această perspectivă, este important de subliniat faptul că, se impune, în continuare, un proces de restructurare a pieței muncii, care să modifice în mod constant și să se adapteze coordonatelor stragiilor europene și, în același timp, să implice și o perfecționare a mecanismelor adaptate în conformitate cu specificitățile economiei românești. În acest sens, mecanismele și strategiile de restructurare și readaptare la noile cerințe trebuie să răspundă, pe de o parte la cerințele de conținut de pe piața muncii, pentru a asigura eliminarea oricăror blocaje, și pe de altă parte, să asigure un grad ridicat de flezibilitate a pieței muncii, respectiv, trecerea dintr-un sector în altul, în modalități și proporții care să minimizeze costurile economice generate de această tranziție.

Definire, teorii și funcții ale pieței muncii

Începem analizarea pieței muncii prin sublinierea faptului că desfășurarea activităților economice reprezintă, în esență, un proces continuu de întrepătrundere a trei factori de producție, și anume: capitalul, natura și munca. Punctul de intersecție dintre cele trei elemente se regăsește la nivelul întreprinderilor, fiind coordonat și afectat de către întreprinzătorul care poate influența în mod pozitiv și/sau negativ demersul economic. Rolul întreprinzătorului în desfășurarea activităților economice a fost descris în urmă cu mai bine de două secole de către economistul francez Jean Baptiste Say.

O definiție a pieței muncii ar face referire către „locul de întâlnire, în timp și spațiu, pe total și pe structură, a cererii de muncă cu oferta de muncă”. Piața muncii se află într-o strânsă relație de interdependență cu piețele factorilor de producție și piața bunurilor și a serviciilor. Cu toate acestea, piața muncii are câteva trăsături specifice, care o detașează de celelalte piețe, astfel că:

Piața muncii este segmentată, structurarea sa pe mai multe subansamble face ca factorul de mobilitate a forței de muncă să fie mai ridicat în interiorul fiecărui sector, dar acesta devine mai redus între sectoare din cauza unei lipse de omogenitate a condițiilor de angajare și remunerare,

Piața muncii este reglementată, ea nu mai este perfect concurențială. Jocul nemărginit dintre cererea și oferta de muncă are loc într-un mediu instituțional și definit de condiții juridice, astfel că raporturile de muncă sunt reglementate printr-un cadru legislativ, prin acte normative și acorduri încheiate între angajatori, angajați, puteri publice, ș.a.m.d.,

Ca pe oricare altă piață, aici se întîlnesc o mulțime de cumpărători și vânzători. Cumpărătorii sunt angajatorii, iar vânzătorii sunt lucrătorii. Ei realizează în permanență tranzacții cu serviciile de muncă, fiind influențați de deciziile celorlalți participanți,

Dacă obiectul tranzacțiilor îl constituie servicii de muncă de înaltă calificare, ce nu

pot fi oferite decât de persoane cu pregătire superioară, cum ar fi, de exemplu, ingineri, medici, informaticieni, aria de căutare și întîlnire a cererii cu oferta se poate extinde la scara întregii economii naționale. Vorbim în acest caz de o piață a muncii națională.

Segmentarea pieței muncii îi conferă o anumită dualitate. Astfel, unele piețe ale

muncii, în special cele în care vânzătorii de muncă, adică lucrătorii, sunt reprezentați de sindicate, operează în baza unui set formal de reguli care guvernează parțial tranzacțiile cumpărători – vânzători. Angajatorii sunt obligați ca, în cazul unor profesii sindicalizate, să țină seama de lista membrilor eligibili ai sindicatului respectiv. Alteori, unele acorduri sindicate – management prevăd anumite reguli privind ordinea în care sunt angajați sau concediați membrii de sindicat, procedurile de rezolvare a nemulțumirilor angajaților, promovarea, sarcinile sau ritmul de muncă, sistemul de stimulente, care să asigure un tratament just, echitabil, al tuturor. Un astfel de set formal de reguli și proceduri care constrîng relațiile de angajare în interiorul firmei conferă caracter de piață internală a muncii.

tranzacțiile cu servicii de muncă se pot desfășura și în afara unor astfel de reguli scrise, într-un sector al pieței muncii în care slujbele pot fi stabile și bine plătite sau, dimpotrivă, instabile și prost plătite. Se consideră că instabilitatea locurilor de muncă și nivelul scăzut al remunerării lor sunt atribute ale pieței secundare a muncii. În contrast cu acestea, piețele muncii caracterizate prin niveluri relativ ridicate de remunerare și stabilitate a locurilor de muncă sunt piețe primare ale muncii.

Putem defini piața muncii și ca un întreg ansamblu care se desfășoară pe diferite niveluri de organizare economică și socială, având ca principali factori activi agenții economici și urmărind, ca scop principal, crearea unei legături stabile între reglarea cererii și ofertei de forță de muncă cu organizarea relațiilor de muncă.

Complexitatea pieței muncii se reflectă:

􀀹 în primul rând, prin asigurarea echilibrului dintre necesitățile de resurse de muncă ale economiei și posibilitățile pentru acoperirea lor;

􀀹 în al doilea rând, piața forței de muncă asigură orientarea utilizării resurselor de muncă ale fiecărei țări cu eficiență crescândă, prin repartizarea lor pe profesii, ramuri, cât și prin folosirea lor în cadrul fiecărei unități economice și social culturale – realizând astfel orientarea întregului potențial uman spre o folosire cât mai eficientă;

􀀹 în al treilea rând, piața forței de muncă determină adoptarea și realizarea măsurilor de protecție socială.

În țara noastră cererea de forță de muncă a cunoscut o creștere continuă pe măsura industrializării țării, intensitatea acestei creșteri cunoscând variații sensibile de la o perioadă la alta. În perioada de tranziție la economia de piață cererea de forță de muncă s-a redus. Pe fondul general al reducerii ocupării unele sectoare de activitate generează noi locuri de muncă, pe când altele le pierd; așa de exemplu, industria prelucrătoare, construcțiile, sănătatea, serviciile hoteliere își reduc ocuparea, dar, în același timp sporește ocuparea forței de muncă în alte ramuri (agricultura, administrația publică, activitățile financiar-bancare).

Piața muncii e o piață derivată a cărei formare, funcționare și dezvoltare, într-un anumit sens și măsură este dictată de starea și dinamica celorlalte piețe, în special a pieței bunurilor și serviciilor de care este legată în mod nemijlocit.

Munca a fost apreciată de Adam Smith ca „sursă unică a avuției națiunilor”, fundament al valorii; D. Ricardo preferă să recurgă la termenii de „muncă încorporată”; iar J. M. Keynes definea munca fiind „cea care produce totul”. Pentru Marx munca este „unica sursă a valorii sau, mai exact însăși substanța acesteia; mărfurile ca valori de schimb nu sunt decât măsuri determinate de timp de muncă solidificat, cristalizări ale muncii. Deci, cantitatea de muncă, mărimea substanței creatoare de valoare este cea care determină și permite măsurarea valorii unei mărfi”. Abraham Frois concepe definirea pieței forței de muncă ca “ansamblul relațiilor economice cu privire la angajarea și utilizarea forței de muncă, precum și cu privire la asigurarea protecției sociale a deținătorilor acestei mărfi speciale”.

Conținutul complex al pieței forței de muncă este definit de Michel Didier ca “un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cărora vânzătorii și cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce posedă, asupra nevoilor pe care le au și a prețurilor pe care le cer sau le propun în scopul încheierii unor tranzacții”.

Munca este un factor de producție activ și dinamizator, ea fiind cea care deține în mod exclusiv capacitatea de a pune în funcțiune ceilalți factori de producție și de a determina transformarea lor în bunuri economice. Practic principala cale de supraviețuire și dezvoltare a indivizilor și națiunilor este astăzi munca – cu mijloace tehnologice superioare în mediul natural dat, pentru rezultate superioare. Piața muncii reprezintă spațiul economic de confruntare liberă a deținătorilor de capital ( în calitate de cumpărători) și a posesorilor capacității de muncă ( în calitate de vânzători), unde, prin mecanisme specifice, cererea și oferta de muncă se echilibrează. Piața muncii oferă cadrul unde se reglează cererea și oferta de muncă, prin deciziile libere ale agenților economici și se determină salariul, ca preț al tranzacției.

Agenții economici întâlniți pe piața muncii sunt:

a) ofertanții (vânzătorii), respectiv cei ce oferă marfa reprezentată de capacitatea de muncă și competența profesională la un anumit preț.

b) cumpărătorii (purtătorii cererii, firmele) care au nevoie de muncă într-o anumită cantitate și structură profesională pentru a-și desfășura activitatea și pentru care sunt dispuși să plătească salariul (prețul specific);

c) intermediarii, reprezentați de oficiile de plasare, specializați într-o gamă largă de servicii prin intermediul cărora sunt puși față în față cei care au nevoie de muncă și cei care caută un loc de muncă, iar pentru serviciile lor intermediarii sunt și ei remunerați. Rezultatul tranzacției pe piața muncii se materializează în încheierea contractului de angajare și în stabilirea salariului.

În procesul de dezvoltare și de funcționare a economiei, piața muncii îndeplinește funcții importante, de ordin economic și social:

a) alocarea eficientă a resurselor de muncă, atât prin repartizarea lor pe profesii, ramuri și localități, cât și prin folosirea lor în cadrul întreprinderilor;

b) realizarea echilibrului dintre necesitățile de resurse de muncă ale economiei și posibilitățile pentru acoperirea lor;

c) unirea și combinarea forței de muncă cu mijloacele de producție;

d) influența asupra formării și repartizării veniturilor;

e) contribuie la asigurarea climatului de muncă și de protecție socială, asigurând informații privind procesul de orientare profesională, recalificarea și reintegrarea forței de muncă.

Așa cum am mai precizat, piața contemporană a muncii este o piață contractuală și participativă, în care negocierea și contractul sunt instrumente de reglare a cererii și ofertei de muncă. Procesele de ocupare și utilizare sunt ajustate și cu ajutorul altor mecanisme, aflate la dispoziția firmelor, colectivităților locale și statului.

Piața actuală a muncii este rezultatul acțiunii câtorva factori importanți:

1. extinderea sistemului de reglementări și legi, care ordonează și disciplinează raporturile dintre agenții economici de pe piața muncii;

2. organizarea agenților economici, a lucrătorilor și a patronatului. Creșterea gradului de sindicalizare a lucrătorilor și constituirea organizațiilor patronale nu au rămas fără impact asupra ocupării, dinamicii salariului, duratei muncii, protecției sociale;

3. extinderea sistemului de negocieri de la nivelul de firmă până la nivel național, în reglarea unor probleme importante cum ar fi: nivelul ocupării, salariul minim garantat, împărțirea sporurilor de producție între salariați și firmă;

4. elaborarea de politici de ocupare la nivelul firmelor, dar și a colectivităților locale și la nivel național și adâncirea segmentării pieței muncii;

5. statul, în calitatea de arbitru al reglementării raportului între ofertanții și cumpărătorii de muncă, ca și în calitate de agent economic, intervine activ pe piața muncii, direct sau indirect, prin mijloace economice și extraeconomice pentru a susține oferta sau cererea de muncă și veghează la asigurarea protecției sociale a categoriilor defavorizate.

Cererea și oferta de muncă

Componentele tradiționale ale sistemului pieței muncii sunt cererea și oferta de muncă. Alături de acestea, un rol important în organismul de funcționare al acestei piețe speciale îl joacă sindicatele și statul, care intervin puternic pentru reglarea echilibrului economico-social.

Deși cererea și oferta, ca elemente clasice se regăsesc pe toate piețele ele au câteva particularități distinctive, specifice pieței muncii.

În ceea ce privește particularitățile cererii de muncă putem preciza faptul că activitatea economico-socială generează nevoia de muncă. Volumul de muncă necesar pentru desfășurarea activității economice nu constituie în totalitate cerere de muncă. Condiția generală pentru ca nevoia de muncă să se transforme în cerere de muncă este recompensarea muncii prin salariu. Pe această bază cererea de muncă se definește ca fiind volumul total de muncă salarială necesar activităților economice și social-culturale dintr-o țară. Cererea de muncă se exprimă prin numărul locurilor de muncă ce se creează în unitățile producătoare de bunuri și prestatoare de servicii. Cererea de muncă este o cerere derivată, nu este o cerere autonomă; ea depinde de cererea de bunuri, de cantitatea de muncă necesară producerii acestora. Cererea de muncă depinde de ritmul de creștere economică, dar și de alți factori, cum sunt: nivelul și dinamica productivității muncii, structura producției și activităților economico-sociale, formele ocupării și regimul ocupării, volumul investițiilor, amploarea fenomenului de restructurare economică, conjunctura internațională. Se consideră că, în principiu, cererea de muncă depinde de :

 productivitatea marginală a muncii;

 condițiile generale ale activității economice, inclusiv de anticipările conjuncturale și previziunile privind mărimea cererii globale de bunuri și servicii.

La nivelul economiei naționale, cererea de muncă este o cerere agregată, adică rezultă din însumarea cererilor individuale ale întreprinderilor producătoare de bunuri și servicii. Este și motivul pentru care raționamentul dimensionării cererii de muncă are ca punct de plecare comportamentul producătorului individual. Cererea de muncă, fiind o cerere derivată din cererea de bunuri și servicii, se află sub influența a numeroși factori economici, social culturali și politici, care determină cererea de bunuri și servicii, modificându-se odată cu nivelul activității economice.

Evoluția nivelului activității economice nu cunoaște, de regulă, salturi deosebite în timp. O restructurare masivă a ramurilor economiei naționale, o pierdere a unui segment de

piață internă sau externă pot provoca însă scăderi importante ale cererii de muncă dintr-o

anumită regiune, cu atât mai semnificative cu cât regiunea respectivă are o structură mai

concentrată a output-ului. Sau, dimpotrivă, demararea unei ample investiții în zonă, creșterea bruscă a nivelului de activitate ca urmare, de exemplu, a descoperirii unui zăcământ important, pot genera o creștere semnificativă a cererii de muncă. Creșterea cererii de muncă nu constituie o problemă preocupantă decât poate pentru potențiali investitori din regiune, care se gândesc la competitivitatea ce poate fi afectată de o tendință de creștere a salariilor.

Scăderea cererii de muncă generează însă numeroase probleme, în primul rând pentru populația regiunii (al cărei standard de viață este afectat deoarece scade rata ocupării, crește șomajul ) și apoi pentru decidenții de politică economică, atât la scară regională câț și națională, care trebuie să caute căi și mijloace pentru a compensa acest proces.

O cerere redusă de muncă poate avea ca efect și deplasarea forței de muncă în afara unei regiuni, fie pe o rază mai restrânsă, dacă există oportunități de ocupare în regiunile învecinate, sub forma migrației temporare sau navetismului , fie spre regiuni mai îndepărtate, din țară sau din afara ei, sub forma migrației definitive, interne sau externe. Nivelul cererii regionale de muncă variază și odată cu succesiunea fazelor ciclului economic. Fazele ascendente ale ciclului, expansiunea sau boom-ul sunt însoțite, de regulă, de creșteri ale numărului locurilor de muncă, adică ale cererii de muncă, în timp ce fazele descendente, depresiunea sau recesiunea, înregistrează pierderi de locuri de muncă, o diminuare a cererii de muncă.

Nu întotdeauna o creștere a cererii de muncă se reflectă într-o diminuare a șomajului. Este foarte posibil ca într-o fază de creștere a numărului locurilor de muncă, de îmbunătățire a situației pieței muncii, numărul celor care intră sau reintră în forța de muncă (mărind rata de participare la forța de muncă) să fie mai mare decât numărul noilor locuri de muncă. De asemenea, pe fondul creșterii salariilor ca efect al expansiunii economice din regiune, poate crește atractivitatea regiunii pentru forță de muncă din afara ei, astfel încât imigrația să absoarbă o parte din cererea regională a muncii, mai ales atunci când noile locuri de muncă nu și-ar avea un corespondent în structura forței de muncă disponibile din regiune din punctul de vedere al calificărilor solicitate.

În ceea ce privește oferta de muncă, acesta poate fi definită prin gradul de satisfacere nevoii de muncă care se realizează pe seama utilizării disponibilităților de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populația aptă de muncă dintr-o țară într-o perioadă determinată de timp.

Nu toate resursele de muncă formează obiect al ofertei, ci doar acelea care apar ca ofertă de muncă salarizată (sau ca cerere pentru un loc de muncă salarizat).

Oferta de muncă este reprezentată de munca ce poate fi depusă în condiții salariale, într-o perioadă de timp dată. Ea nu cuprinde femeile casnice, elevii și studenții, militarii în termen și alte persoane ce depun activități nesalarizate sau care nu doresc să se angajeze în activitate deoarece dețin resurse pentru existență. Oferta se concretizează în numărul celor care solicită un loc de muncă salarizat.

Oferta de muncă prezintă o serie de particularități în raport cu oferta mărfurilor și anume:

mobilitate spațială și profesională relativ redusă, urmare a faptului că oamenii se atașează mediului economico-social, își făuresc o gospodărie acolo unde muncesc și acceptă greu schimbările;

formarea ofertei de muncă necesită un timp îndelungat, pentru atingerea de către populație a vârstei legale de muncă și pentru instruirea corespunzătoare;

perisabilitatea ridicată a forței de muncă și rigiditatea ofertei, rezultând din faptul că munca nu poate fi conservată, în cazul subutilizării sau inutilizării resurselor de muncă;

formarea ofertei de muncă nu se subordonează numai legilor pieței, ci și legilor demografice.

Dintre factorii care influențează oferta de muncă într-o economie putem enumera: populația totală aptă de muncă; o serie de factori instituționali cum sunt: vârsta minimă de muncă, legislația salarială, dispozițiile legale cu privire la pensionare, opțiunea indivizilor între muncă și timp liber. Oferta de muncă este asigurată pe piața regională a muncii de populația în vârstă legală de muncă din regiunea respectivă care participă la forța de muncă. Numai o parte a ei se întâlnește însă cu cererea de muncă, restul rămânând neocupată și îngroșînd numărul șomerilor. Și piața muncii nu este perfect concurențială sub toate caracteristicile ei definitorii. Munca nu este omogenă, ci diferențiată pe un evantai mai larg sau mai restrâns de profesii, de nivel de pregătire profesională etc. Nici transparența perfectă nu există deoarece forța de muncă nu este perfect informată, informația despre locurile de

muncă disponibile și despre condițiile de muncă nu este imediat disponibilă și nici gratuită.

De aceea, între rata de participare și rata de ocupare nu există o similitudine perfectă. La o creștere a ratei de participare se poate înregistra o diminuare a ratei de ocupare pe seama amplificării șomajului. este posibil ca în faza de expansiune sau de boom a ciclului economic, pe fondul creșterii prosperității generale, să sporească gradul de atractivitate a exercitării unei activități remunerate, astfel încât o parte dintre cei în vârstă legală de muncă dar retrași dintr-un motiv sau altul de pe piața muncii să dorească să reintre în categoria populației active,

mărind oferta de muncă într-un ritm superior celui de creștere a numărului locurilor de muncă. La fel de posibil este ca noii intrați sau cei reintrați să nu-și mai găsească locul de muncă adecvat pregătirii lor. Pentru cercetarea de față dorim de aflarea unui răspuns concret în ceea ce privește inserția pe piața muncii a personalului tânăr calificat superior și de identificare a gradului de concordanță existent pe piața muncii între cererea de muncă în anumite domenii și oferta de muncă existentă, calificată superior.

Conform datelor comunicate de către ANOFM, în data de 27 septembrie 2013 a avut loc Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți la nivelul tuturor agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, respectiv în 82 agenții locale și puncte de lucru, urmând ca această cifră să se modifice în funcție de viitoarele oferte de locuri de muncă.

Până la data de 12 septembrie a.c., au fost contactați 8.921 agenți economici, 355 dintre aceștia anunțându-și participarea la eveniment. Au fost puse la dispoziția persoanelor interesate 3.591 locuri de muncă, din care, 286 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare.

Așa cum era de așteptat și potrivit datelor, principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite au fost într-un număr semnificativ mai mare pentru persoanele fără studii superioare, după cum urmează:

– operator confecționer industrial imbrăcăminte – 514 locuri de muncă,

– agent asigurare – 201 locuri de muncă,

– agent securitate – 155 locuri de muncă,

– confecționer asamblor articole textile – 154 locuri de muncă,

– agent servicii client – 124 locuri de muncă,

– lăcătuș – 104 locuri de muncă,

– mercantizor – 100 locuri de muncă,

– agent vânzare – 92 locuri de muncă,

– lucrător comercial – 76 locuri de muncă,

– sudor – 75 locuri de muncă,

– operator vânzări prin telefon – 50 locuri de muncă.

Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe oferte au vizat următoarele profesii:

– consilier asigurări – 100 locuri de muncă,

– consultant credit – 20 locuri de muncă,

– agent vânzări – 10 locuri de muncă,

– unit manager – 7 locuri de muncă,

– inspector asigurări – 6 locuri de muncă,

– programator – 6 locuri de muncă,

– analist finaciar – 5 locuri de muncă,

– administrator rețea calculatoare – 5 locuri de muncă,

– economist – 5 locuri de muncă

– agent servicii clienți – 10 locuri de muncă,

Au mai fost oferite și oferite 67 locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate.

Dacă analizăm situația absolvenților de învățământ superior, chiar și la o primă analiză, vom observa un decaj îngrijorător în ceea ce privește numărul de absolvenți de studii superioare, specializați într-un anumit domeniu și oferta de locuri de muncă existente în acest moment pe piața muncii. Pentru început vom analiza numărul de absolvenți de studii superioare cu specializarea „Economia comerțului, turismului și serviciilor”, din cadrul Universității Petrol și Gaze din Ploiești. Începând cu anul 2008 și până în anul 2013, inclusiv, rata de promovabilitate a studenților înscriși la examenul de licență a fost de 100% aproape în fiecare an, excepție făcând anul 2009, atunci când rata de promovabilitate a fost de 90%, așa cum este prezentat în tabelul următor:

Tabel 3.1. Rata de promovabilitate a examenului de licență, Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești

Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Din analizarea datelor statistice, un număr de 80 de absolvenți cu specializarea in economia comerțului, turismului și serviciilor ar fi fost apți să intre pe piața muncii ocupând funcții conforme cu expertiza lor. Cu toate acestea, din analiza datelor statistice oferite de ANOFM privind Bursa locurilor de muncă, posibilitatea de a se angaja a tinerilor absolvenți de studii economice este destul de restrânsă, iar pentru cei care au specializarea în turism, provocarea este evidentă.

Tabelul 3.2 Rata de promovabilitate a examenului de licență, Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești

Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești

Facultatea de Științe Economice

Domeniul: Management

Specializarea: Management

Forma de învățământ: Învățământ la distanță

REZULTATELE EXAMENULUI DE LICENȚĂ

Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

După cum se observă din tabelul prezentat că în anul 2013 rata de promovabilitate a fost de 100%, astfel că un număr de 58 de absolvenți au obținut diploma de licență în dmeniul management. La Bursa locurilor de muncă doar un număr de 7 persoane ar fi putut să-și găsească un loc pe piața muncii, ocupând funcția de unit manager, conform calificării superioare.

Concluzia ce poate fi evidențiată, în acest stadiu de cercetare, ar fi că nu există o concordanță clară între pregătirea superioară în anumite domenii și oferta de muncă existentă pe piață, astfel că, un absolvent de studii superioare nu are garanția de a deveni un factor activ pe piața muncii.

Sunt necesare strategii de adaptare a nevoilor de pe piața muncii cu programele educaționale oferite de către universități în vederea pregătirii unui număr cât mai mare de persoane calificate în domenii cerute, utile dezvoltării economiei, astfel încât, după absolvirea unor facultăți tinerii să se poată integra imediat pe piața muncii, și nu să devină factori inactivi, în situația de a se recalifica.

O analiză SWOT privind resursele umane pentru regiunea Sud – Muntenia ar evidenția următoarele aspecte:

Tabelul 3.3. Analiza SWOT privind resursele umane, respectiv absolvenții de studii superioare

Cererea de muncă și determinanții săi

Ca pe orice altă piață, și pe piața muncii se întâlnesc cererea și oferta de muncă.

Purtătorii cererii de muncă – angajatorii – cu purtătorii ofertei de muncă – lucrătorii.

Cererea de muncă reprezintă cantitatea de muncă pe care angajatorii sunt dispuși să o achiziționeze la diferite niveluri ale salariului, pentru a-și desfașură activitatea în indiferent

care domeniu din cadrul economiei naționale, exprimându-se prin numărul de locuri de muncă oferite de ei. Angajatorii caută să achiziționeze pe piața muncii cantități suplimentare de muncă în măsura în care constată creșteri ale cererii pe piața bunurilor sau serviciilor care constituie obiectul activității lor. De aceea, cererea de muncă este o cerere derivată din cererea de pe piața bunurilor și serviciilor. Apare în mod inevitabil întrebarea: Ce factori determină mărimea cererii de muncă ? Altfel spus : care sunt determinanții ei ? Fiind o cerere derivată din cererea de bunuri, este evident că evoluția acesteia din urmă are un rol hotărîtor: în caz extrem, dispariția cererii pentru un anumit bun pe piața acestuia provoacă fără îndoială dispariția cererii însăși pentru forța de muncă de calificarea respectivă.

De-a lungul timpului evoluția modului de consum a determinat dispariția multor profesii.

Influența modificării salariilor asupra cererii de muncă

Este de interes și efectul avut asupra numărului de lucrători pe care îi angajează o firmă sau asupra cererii de muncă modificările survenite în factorii care o influențează : mărimea salariului, cererea de produse, cantitatea de capital ce poate fi achiziționată la prețurile date și tehnologia corespunzătoare. În cazul în care ar crește salariile, se majorează costurile output-ului firmei, ceea ce va avea ca efect diminuarea ofertei ei și, în consecință, reducerea cantității de muncă necesare realizării acestui nivel mai scăzut al producției. Această diminuare a nivelului de ocupare de pe piața muncii ca urmare a reducerii volumului producției se numește efect de scară. Astfel, dacă salariile cresc (toate celelalte lucruri rămânând neschimbate, inclusiv prețul capitalului), cel puțin în faza inițială, purtătorii cererii de muncă (firmele, angajatorii) vor dori să-și diminueze costul prin adoptarea unei tehnologii mai capital intensive (adică prin care se combină într-o proporție mai mare capitalul și într-o proporție mai mică munca). Și consecința acestei tendințe va fi diminuarea ocupării forței de muncă. Acest al doilea efect al creșterii salariului, constând în înlocuirea muncii de către capital în procesul de producție poate fi denumit efect de substituție. Cererea de muncă, nivelul dorit al ocupării forței de muncă se află așadar într-o dependență inversă față de mărimea salariului. Determinarea efectului modificării salariului asupra cantității de muncă cerute se poate evidenția prin deplasarea în sus sau în jos de-a lungul curbei cererii de muncă. În sus când mărimea salariului crește, iar în jos când salariul scade. Dacă, dintr-un motiv sau altul, de exemplu, ca urmare a creșterii veniturilor, se modifică cererea pentru un anumit produs în sensul creșterii ei, producția acestuia ar trebui să crească pentru a mări pe această cale profitul. Dar dacă cererea pentru un anumit produs rămîne neschimbată la fel ca și tehnologia, condițiile de ofertă a muncii și se modifică de această dată oferta de capital ? Presupunând că aceasta crește, prețul capitalului scade într-o anumită proporție față de nivelul său anterior. Ne întrebăm, în acest moment, ce efect va avea această scădere a prețului capitalului asupra cererii de muncă ?

Pe de o parte, ieftinirea capitalului duce la diminuarea costului producției, ceea ce va avea ca efect o tendință de creștere a producției, care va atrage după sine, desigur, creșterea cererii de muncă la aceleași niveluri ale salariului și, implicit, creșterea ocupării. Avem de-a face în acest caz cu un efect de scară pozitiv. Curba cererii de muncă se va deplasa paralel cu ea însăși spre dreapta. Acesta nu este însă singurul efect al scăderii prețului capitalului. Concomitent vom avea și un efect de substituție negativ, deoarece firmele producătoare, angajatorii, ca răspuns la ieftinirea capitalului vor modifica tehnologia, orientându-se spre una mai capital intensivă, adică vor substitui munca, devenită mai scumpă, cu capital, astfel încât o cantitate mai mare de output va fi obținută cu un volum mai mic de muncă. Cererea de muncă se va diminua. Curba cererii de muncă se va deplasa spre stânga, ceea ce înseamnă cantități de muncă mai mici cerute la aceleași niveluri ale salariului. Cererea de muncă și, implicit, nivelul ocupării pot fi influențate și de alți factori, cu acțiune indirectă. Astfel, toți factorii care stimulează cererea globală pot influența și cererea de muncă. Creșterea investițiilor, sporirea exporturilor, implicarea guvernului în economie prin demararea unor proiecte de lucrări publice sau de restructurare a unor ramuri sau activități din economia națională pot determina modificări esențiale ale cererii de muncă, în sensul creșterii ei dar și al scăderii.

Oferta de muncă și capitalul uman

Capitalul uman desemnează ansamblul cunoștințelor, deprinderilor, calificărilor, abilităților și aptitudinilor dobândite prin procesul de instruire și formare, de la învățământul elementar la cel superior și apoi în producție, pe care individul le folosește în cursul activității sale economice. Acest concept a fost introdus în literatura economică modernă neoclasică de

Iacob Mincer, prin articolul Investment in Human Capital and Personal Income Distribution

publicat în The Journal of Political Economy în 1958, dar lucrarea de referință care a consacrat termenul este Human Capital. A Theoretical and Empirical Analysis, with Special

Reference to Education, publicată de Gary Becker în 1964.

Educația elementară a populației de vârstă școlară, mai mică decât vârsta legală de muncă, reprezintă o investiție făcută de societate și de părinți, de familie, al cărei rezultat se concretizează într-un stoc de capital uman elementar, de bază. Ea este opțiunea altora, realizându-se în special pe baza resurselor părinților, într-un anumit mediu educațional cultural. Neafectând populația în vârstă de muncă, sub aspect cantitativ, dobândirea acestui capital uman nu influențează oferta de mucă. Peste vârsta de muncă, formarea capitalului uman este o problemă de alegere individuală, între a pătrunde pe piața muncii, pentru a se încadra în oferta de muncă, pe segmentul ei cu pregătire profesională inferioară, chiar de muncă necalificată, prost remunerată, sau a continua studiile, a absolvi liceul, apoi școala postliceală, colegiul, universitatea, studii postuniversitare de înaltă calificare, în speranța că, în viitor, va putea fi găsită o slujbă mult mai bine remunerată. Opțiunile legate de acest subiect constituie o latură importantă a comportamentului pieței muncii. Teoria încearcă să răspundă la întrebarea de ce, în fața aceluiași mediu, oamenii fac alegeri diferite referitoare la deciziile privind investiția în capitalul uman, cu consecințe asupra mărimii și mai ales structurii ofertei de muncă. Aceste decizii sunt influențate de calități care diferă de la om la om : ușurința și viteza cu care învață, aspirațiile și așteptările din viitor, accesul la resurse financiare. Conform cu definițiile BIM – Biroului Internațional al Muncii (ILO – International Labour Office), o persoană ocupată este aceea care în perioada de referință (săptămâna) a prestat orice fel de muncă pentru a obține o plată sau un profit sau nu a lucrat dar are un loc de muncă de unde a fost temporar absent. Rata ocupării exprimă ponderea persoanelor ocupate în totalul populației, fiind în mod frecvent calculată pe sexe și pe grupe de vârstă. În cazul structurii pe sexe a ocupării se utilizează așa-numitul decalaj dintre sexe sau gender gap (în engleză), care, deși nu suficient, se observă din datele publicate că s-a redus, între 2000 și 2010, de la 17,1 la 11,9 puncte procentuale, în special datorită impulsurilor venite de la nivelul central al UE. În anul 2010, decalaje mai mari decât la nivelul UE între sexe, prin prisma ratei de ocupare, se înregistrau în Malta, Grecia, Italia, Cehia, Luxemburg, România, Cipru, Slovacia, Polonia și Spania. Prin prisma nivelului educațional, în anul 2010 România se plasa la un nivel similar cu media din UE în privința nivelului primar (22% pe total, 21% pentru bărbați și 24% pentru femei). Ca nivel secundar, ponderea nivelului secundar era superioară mediei europene (61% pe total, 64% pentru bărbați și 57% pentru femei). Deficitul major în materie de educație în cazul României, față de media UE, se manifestă în cazul nivelului terțiar, unde ponderea în populația ocupată pe total reprezenta în 2010 doar 17% (15% pentru bărbați și 19% pentru femei), conform datelor statistice prezentate în studiul intitulat „Pespectivele pieței muncii din România în contextul Strategiei Europa 2020”. În prezent, România, cu toate eforturile depuse se află încă mult în urma mediei europene, în ceea ce privește nivelul dezvoltării economico-sociale, în general și al productivității muncii naționale. Una dintre cauzele fundamentale, la nivel macroeconomic, o reprezintă decalajele încă foarte mari care separă România în plan structural de situația din țările avansate și față de media europeană la o serie de indicatori de performanță. În primul rând ne referim la distribuția forței de muncă pe cele trei mari sectoare din economie. Dacă în cazul industriei ponderea ocupării este apropiată de aceea medie pe plan european, discrepanțele majore sunt în cazul agriculturii și respectiv al serviciilor.

La nivel macroeconomic, printre variabilele esențiale de la care se pornește în studierea problematicilor legate de disfuncțiile pe piața muncii, de mobilitatea forței de muncă și a flexibilității acesteia, se numără nivelul dezvoltării economice, ocuparea forței de muncă și productivitatea muncii. În perioadele de criză, cum este cea actuală, apare o discrepanță

semnificativă între dorința (potențialul) de căutare a unor noi oportunități de muncă și de venituri de către forța de muncă și posibilitățile (capacitatea) de absorbție (acoperire) a acestei cereri în creștere. În astfel de perioade apar tensiuni majore pe piața muncii, mobilitatea forței de muncă fiind uneori dramatic îngrădită. Tensiunile pot apărea pe multiple planuri: între șomeri și cei angajați, între forța de muncă tânără care-și caută un loc de muncă și cei aflați în prag de pensionare, între emigranți și forța de muncă autohtonă, între cei bine calificați,

bine remunerați, și cei cu slabă calificare, care sunt retribuiți modest etc. În aceste condiții, concurența devine acerbă pe piața muncii, iar angajatorii pot profita prin diminuarea uneori exagerată a costului muncii, inclusiv prin reducerea fondurilor alocate recalificării sau pentru ridicarea nivelului de pregătire și competență al personalului. Alături de alți factori, mobilitatea și flexibilizarea forței de muncă este influențată în mod semnificativ de nivelul veniturilor din muncă, acestea fiind la baza nivelului de trai al persoanelor ocupate. La rândul lor, veniturile din muncă îmbracă mai multe forme, dar cele mai importante provin din salarii.

Participarea tinerilor pe piața forței de muncă este o problemă ce se află în centrul atenției în întreaga Europă, amplificarea șomajului în rândul acestora având efecte negative la nivelul individului, al familiei sale și asupra comunității din care fac parte. Tinerii sunt afectați de șomaj mai mult decât alte categorii demografice și au posibilități mai reduse de a se integra pe piața muncii. Tinerii trebuie să facă față unor provocări care sunt generate de sistemele educaționale și formare și de accesul la piața forței de muncă agravate de criza economică

globală. În general tinerii lucrători sunt angajați prin contract de muncă temporar, perioadă folosită de întreprinderi pentru testarea competențelor, a productivității acestora înainte de a se oferi un loc de muncă cu durată determinată. O astfel de practică conduce la o segmentare a pieței forței de muncă pentru tineri, mulți dintre ei trecând alternativ de la perioade în care ocupă un loc de muncă temporar la cele de șomaj. În tot acest interval lucrătorii temporari tineri sunt relativ slab plătiți, beneficiind într-o mai mică măsură de programele de formare și calificare, iar contribuțiile lor la fondurile de pensii sunt de regulă incomplete. În final segmentarea pieței muncii pentru tineri are efecte negative în planul creșterii economice din perspectiva eficienței și a acumulării de capital uman. Numărul tinerilor care părăsesc de timpuriu școala este actualmente în creștere, ceea ce conduce implicit la creșterea riscului de a deveni șomeri sau persoane inactive, care vor trăi în sărăcie și care vor apela la protecție socială.

Asemeni oricărei alte investiții, o investiție în capitalul uman presupune costuri efectuate în prezent în speranța că vor fi compensate de beneficiile suplimentare sub formă de

salarii mai mari, ce vor fi obținute în viitor. Aceste costuri pentru suplimentarea capitalului uman pot fi grupate pe trei mari categorii :

1. cheltuieli directe, constând în costurile participării la cursuri, la lecții și cheltuielile

cu achiziționarea cărților sau altor materiale ;

2. veniturile pierdute, necâștigate, deoarece pe perioada acestei investiții în capital

uman individul nu lucrează sau, în cel mai bun caz, nu lucrează în regim de full – time.

Beneficiile viitoare așteptate pentru a compensa aceste costuri se referă în primul rând

la un nivel mai înalt al venitului ce va putea fi obținut, apoi la o creștere a satisfacției slujbei

care va fi ocupată, la o mai mare apreciere a celor din jur.

Piața muncii – spațiu de contact între absolvenții de studii superioare și companiile angajatoare

După terminarea și absolvirea cu diplomă de licență și/sau masterat, absolvenții de studii superioare, specializați în diverse domenii ar trebui, cel puțin la nivel teoretic, să-și găsească locul pe piața muncii, conform cu calificarea și nivelul de expertiză dobândit în anii de studii universitare și post universitare. Dacă la nivel teoretic situația absolvenților ar trebui să reflecte un nivel ridicat al populației educate, la nivel practic lucrurile nu sunt atât de îmbucurătoare. Pentru o fluidizare a trecerii de la stadiul de absolvent de studii superioare la cel de a obține calitatea de angajat ar trebui să existe o concordanță majoră între cererea și oferta de muncă existente. Realitatea însă, demonstrează faptul că un număr tot mai mare de absolvenți de studii superioare sunt înregistrați drept șomeri sau sunt în situația de a se recalifica pentru a se putea integra pe piața muncii.

De interes este și definiția dată de BIM, respectiv de Biroul Internațional al Muncii care arată că „o persoană ocupată este aceea care în perioada de referință (săptămâna) a prestat orice fel de muncă pentru a obține o plată sau un profit sau nu a lucrat dar are un loc de muncă de unde a fost temporar absent. Rata ocupării exprimă ponderea persoanelor ocupate în totalul populației, fiind în mod frecvent calculată pe sexe și pe grupe de vârstă.”

La nivel european rata de ocupare în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, în state membre ale UE, la nivelul anului 2010, a depășit nivelul de 70% doar în Olanda (74,7%) Danemarca (73,4%), Suedia (72,5%), Austria (71,7%) și Germania (71,1%). Cu puțin sub 70% s-a situat nivelul acestui indicator în Cipru (69,7%), Regatul Unit (69,5%) și în Finlanda (68,1%). Nivelul înregistrat de România a fost de 58,6%, identic cu al Slovaciei. Sub acest nivel s-au situat Spania (58,6%), Lituania (57,8%), Italia (56,9%) și Ungaria(55,4%).

Caracteristici ale situației pieței muncii actuale în România

În ultimii ani piața muncii a suferit o serie de modificări astfel că, atât angajații cât și angajatorii au căpătat o nouă perspectivă în ceea ce privește inserția pe piața muncii. Responsabilitatea și criteriul valorii au crescut exponențial în domeniul serviciilor private, un loc de muncă bun este mult mai prețui de către forța de muncă tânără, iar angajații eficienți sunt mai apreciați.

Specialiștii în domeniul resurselor umane au ajuns la concluzia că nu vom asista la o îmbunătățire bruscă a situației economice, ci mai degrabă la o evoluție lentă în ceea ce privește inserția profesională pe piața muncii a personalului tânăr calificat. Nimeni nu se așteaptă la o întoarcere la situația anilor 2007-2008, ci la transformarea pieței muncii, la accentuarea unor fenomene care au început să își facă tot mai mult prezența în ultimii ani: diversificarea formelor de colaborare, programele flexibile de lucru, migrarea activităților către mediul online, etc. În ceea ce privește șansele pentru creșteri salariale în 2013 și sectoarele vizate care prezintă interes pentru piața muncii previziunile specialiștilor HR consideră că sectoarele care vor înregistra creșteri salariale vor fi: sectoarele IT, Telecom, farmaceutic și sectorul industrial. Peste 80% dintre companiile mari din România au implementate sisteme de management al performanței, astfel încât se așteaptă, în continuare, ca acestea să continue să recompenseze performanța, respectiv să acorde creșteri salariale și bonusuri în funcție de rezultatelor obținute. O altă tendință înregistrată în 2013 este preocuparea companiilor de a se concentra prioritar pe dezvoltarea de poziții cu rol direct în creșterea business-ului (poziții de vânzări, marketing, dezvoltare, comerț etc.), și mai puțin către angajarea pentru funcții – suport.

Din cauza crizei financiare și a încercărilor de a o depăși prin implementarea diverselor strategii manageriale, ca tendință de micșorare a beneficiilor oferite angajaților,

s-a remarcat în 2013 diminuarea pachetelor de beneficii, în paralel cu orientarea companiilor către a-și plăti angajații în funcție de rezultate. A crescut numărul companiilor preocupate de implementarea sistemelor de evaluare a performanței, fapt stimulat și de noua prevedere a Codului Muncii privind introducerea criteriilor de evaluare a performanței. Dintre formele de recompensare în funcție de performanță, cel mai des întâlnite sunt bonusurile, acordate în funcție de criteriile stabilite la nivel individual și / sau la nivel de echipă. Prin aceasta, s-a produs în mod vizibil o înlocuire a vechilor „prime” cu instrumentele de recompensare corelate cu performanța.

Partea fixa a salariilor nu a mai înregistrat diminuări în 2013. Pe de altă parte, oferta salarială la momentul angajării s-a situat la un nivel ușor ascendent față de 2012. Proiectele de recrutare au fost mai numeroase decât în anii precedenți, dar mai bine fundamentate, pornind de la necesitățile de business. Angajatorii s-au dovedit mai prudenți în adoptarea deciziilor de angajare decât în anii anteriori crizei. În general angajatorii au dat dovadă de un nivel de exigență foarte sănătos pentru business, exigențele ridicate fiind prezente atât la selecția și acceptarea candidaților pe post, cât și ulterior în perioada de probă și după aceasta. Din cauza crizei economice, am asistat în ultimii ani la un excedent al cererii de locuri de muncă în raport cu oferta din piață. Pe de altă parte, s-a înregistrat o preocupare tot mai mare a companiilor față de rezultate, ceea ce a determinat schimbări importante în practicile de personal. Pentru multe dintre pozițiile vacante companiile cer acum calificări suplimentare și experiență consistentă. În aceste condiții, românii se confruntă pe de o parte cu lipsa oportunităților, iar pe de altă parte cu un nivel de exigență ridicat al companiilor.

Există numeroase disfuncții pe piața muncii în România. Unele sunt mai vechi, fiind amplificate în perioada de criză, altele au fost generate de aceasta. Noul cod al muncii, care introduce unele prevederi ce vizează flexibilizarea pieței muncii se pare că nu a generat efecte majore, cel puțin în perioada crizei. Cauzele disfuncțiilor par a fi mai complexe, ținând de comportamentul agenților economici, de conservatorismul venit din unele tradiții la care se renunță cu greu, de rapiditatea adoptării unor metode și tehnici moderne de reglementare pe piața muncii, de fermitatea aplicării acestora etc.

Criza a generat, din rațiuni ce pot fi justificate din punct de vedere bugetar, noi disfuncții, cum sunt cele reprezentate de măsurile privind blocarea angajărilor în sectorul public, de restrângerea cumulului și a convențiilor civile, de modificarea regimului drepturilor de autor, de trimiterea în pensie a celor care ating limita de vârstă, de modificarea plafonului de impozitare pentru microîntreprinderi etc. Totuși, experiența acumulată până în prezent arată că este necesară asigurarea unui echilibru, desigur dinamic, între măsurile care protejează bugetul (care de regulă sunt măsuri cu efect pe termen scurt) și cele care

stimulează mobilitatea și flexibilizarea pe piața muncii, eliminarea disfuncțiilor de

pe această piață (care în general au efecte pe termen mediu și lung). Alături de alți factori, mobilitatea și flexibilizarea forței de muncă este influențată în mod semnificativ de nivelul veniturilor din muncă, acestea fiind la baza nivelului de trai al persoanelor ocupate. La rândul lor, veniturile din muncă îmbracă mai multe forme, dar cele mai importante provin din salarii.

Analiza situației de pe piața forței de muncă la nivel național și din regiunea SUD – MUNTENIA

Conform Institutului Național de Statistică, în al doilea trimestru al anului 2010, populația activă, respectiv persoanele apte de muncă era de 10.185 de persoane, din care 9488 persoane erau încadrate în muncă și 697 000 șomeri înregistrați. Rata de ocupare a populației din grupa de vârstă 20 – 64 de ani a fost, în 2010 de 64, 8%, înregistrând valori mai mari pentru persoanele de sex masculin, respectiv 72, 3 % față de cele de sex feminin, respectiv 57, 3%. În ceea ce privește nivelul de instruire al forței de muncă se observă că persoanele cu studii medii, respectiv cu nivel de instruire liceal și încadrate în muncă au fost în procent mai mare în anul 2009 decât în 2010 în trimestrele unu și doi. Pe următoarea treaptă de inserție pe piața muncii se află persoanele instruite la nivel profesional și gimnazial, iar pe următoarea poziție de încadrare se află persoanele cu expertiză și calificare universitară, așa cum se poate observa și din figura următoare:

Fig. 3.1. Populația ocupată duă nivele de instruire. Sursa: INS.

Din rapoartele transmise de către INS pentru anul 2010 rezultă faptul că ponderea populației ocupate era de 60%. Rata de ocupare la nivel urban era de 57, 6%, iar la nivel rural de 63, 7%. 81% din rândul populației care sunt inserate pe piața muncii activează în sectorul privat, iar 17, 5% în sectorul de stat. Domeniile de activitate în care s-a observat cel mai mare grad de încadrare al populației sunt: agricultura, silvicultură și pescuit, industria prelucrătoare și cpmerț. Există și câteva domenii de activitate care înregistrează sub 1% din totalul populației ocupate, respectiv, activități de spectacole, culturale și recreative, tranzacții imobiliare, gestionarea deșeurilor, salubritate, distribuția apei, industria extractivă.

De partea cealaltă, în ceea ce privește cererea de muncă, în sectorul asistenței medicale s-a înregistrat cea mai mare cerere. Conform Observatorului european al locurilor de muncă vacante, publicate recent de Comisia Europeană, între 2008 și 2012, numărul de locuri de muncă în sectorul asistenței medicale din UE a crescut cu aproape 2 % anual. Această creștere este rezultatul efectelor combinate ale îmbătrânirii populației, progreselor tehnologice și terapeutice, creșterii așteptărilor populației în ceea ce privește calitatea serviciilor și punerea unui accent mai mare pe asistența profilactică, potrivit datelor CE. Numai în 2012, aproape un milion de persoane au fost angajate pentru a lucra în domeniul asistenței medicale.

Observatorul reflectă însă scăderea în ansamblu a cererii de forță de muncă în UE, locurile de muncă vacante fiind cu 6 % mai puține în al patrulea trimestru din 2012 în raport cu ultimul trimestru al anului 2011. Numărul de persoane angajate a scăzut în al patrulea trimestru al anului 2012 în cea mai mare parte a principalelor grupuri profesionale și a scăzut pentru „specialiști” pentru prima dată de la al doilea trimestru al anului 2010 (cu 5 %).

Profesiile cu cea mai mare creștere a numărului de angajați după lucrătorii care prestează servicii de îngrijire personală în domeniul asistenței medicale au fost creatorii și analiștii de aplicații software, personalul secretarial administrativ și specializat, personalul din minerit, supervizorii din industria prelucrătoare și a construcțiilor, precum și învățătorii.

În regiunea SUD – MUNTENIA, pentru a începe o analiză pertinentă a situației actuale privind posibilitățile incluziunii pe piața muncii a personalului calificat, se impune, alcătuirea unei analize SWOT pentru a identifica puntele forte, slabe, amenințările și oportunițățile ce pot fi create pentru acestă zonă, stabilind totodă și elementele specificei zonei analizate.

Din perspectiva resurselor existente și a punctelor forte specifice zonei SUD – MUNTENIA se evidențiază următoarele:

Un bogat potențial al resurselor naturale și bogate cu posibilități de dezvoltare economică,

Poziționarea din punct de vedere geografic ideală pentru implementarea diverselor strategii de dezvoltare,

Potențial turistic ridicat în județele din nordul regiunii,

Existența întreprinderilor reprezentative la nivel regional și național, precum Lukoil, Dacia Renault, Petrobrazi, Arpechim, Coca Cola, Arctic, etc.,

Procent mare al IMM-urilor medii 200-250 salariați în totalul unităților active,

Volum ridicat al investițiilor,

Existența programelor de formare și reconversie profesională,

Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești care generează anual absolvenți de studii superioare pentru diverse domenii de activitate,

Implementarea programelor de măsuri active pentru combaterea șomajului, diferențiat în funcție de necesitățile pieței.

Punctele slabe specifice zonei SUD – MUNTENIA sunt după cum urmează:

Tendințe de scădere a populației,

Prezența unei importante populații în mediul rural,

În timpul perioadei de criză financiară accentuată, microîntreprinderile au fost cele mai afectate,

Gradul de inserție pe piața muncii se află în scădere față de anii ărecedenți,

Repartizarea neuniformă a investițiilor în regiune,

Interes destul de scăzut, din partea populației active, la înscrierea la programe ecucaționale privind învățarea pe parcursul vieții dar. Și al angajatorilor pentru perfecționarea personalului încadrat în muncă,

Lipsa oportunităților de angajare, în mediul rural existând un trend ascendent al nivelului de subocupare,

Nivelul ridicat al sărăciei populației din zonele rurale agricole,

Creșterea abandonului școlar și a înscrierii la cursuri profesionale specializate sau universitare,

Nivelul scăzut de pregătire și adaptabilitate a șomerilor,

Insuficienta armonizare a sistemului educațional și de formare profesională cu cerințele pieței muncii,

Marginalizarea persoanelor în vârstă privind inserția pe piața muncii,

Mobilitatea profesională scăzută și fluctuația personalului didactic din cauza neacordării compensațiilor salariale privind dificultățile de transport,

Gradul scăzut de implicare a diverșilor parteneri sociali în programe de dezvoltare și promovare a resurselor umane,

Lipsa unor studii pertinente statistice ale piaței forței de muncă locale și județene privind forța activă de muncă și numărul de angajați pe unități administrative,

Oportunitățile pe care zona SUD – MUNTENIA le poate genera ar fi următoarele:

Dezvoltarea serviciilor pentru agricultura de tip bio, respective eco,

Consultanță pentru dezvoltarea de servicii specifice zonei SUD – MUNTENIA,

Existența capitalei în centrul regiunii care creează posibilități de dezvoltare a localităților învecinate,

Evaluarea calității învățământului de studii de către ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior),

Descentralizarea serviciilor publice de ocupare prin crearea unui cadru legal permisiv pentru prestarea de servicii specializate,

Consolidarea unor parteneriate viabile pentru accesarea fondurilor structurale.

Din analiza SWOT de față nu putea lipsi amenințările sau riscurile specifice zonei SUD – MUNTENIA, astfel că merită menționate următoarele:

Infrastructură dezvoltată insuficient care contribuie, inevitabil, la scăderea atractivității mediului de afaceri pentru noi investitori în zonă,

Regresul evident al unor domenii economice cum ar fi industria chimică, extractivă, metalurgică și constructoare de mașini,

Grad scăzut de atractivitate către locurile de muncă din mediul rural pe considerente financiare și de deplasare,

Fenomen accentuat de îmbătrânire a populației,

Reducerea numărului de salariați din sectorul bugetar prin restructurarea și restrângerea activităților,

Posibilitatea migrării forței de muncă înalt calificată,

Recesiunea economică,

Creșterea ratei șomajului în rândul absolvenților de studii preuniversitare și universitare,

Nivel scăzut de adaptabilitate a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă conform cerințelor actuale de pe piața muncii,

Reducerea eficienței formării profesionale continue în lipsa evoluțiilor și modificărilor apărute pe piața muncii.

Participarea periodică la cursuri a angajaților tineri ar putea oferi oportunități de dezvoltare și de aceea este necesar ca firmele să fie încurajate să investească în astfel de acțiuni. Ca soluție pentru a determina angajatorii să investească în angajații lor, merită menționată posibilitatea accesării de împrumuturi speciale. Pe de alta parte, dezvoltarea la locul de muncă, dobândirea de noi competențe pot fi asumate și personal de către tineri și obținute pe cale individuală. Din păcate, angajatorii nu sunt dispuși să acopere costurile necesare, mai ales acum în perioadă de criză, sau să scoată angajatul din producție pe durata cursului. Soluția aplicată de firme este angajarea de persoane calificate, cu experiență, („omul potrivit la locul potrivit”) și acceptă mai greu dezvoltarea profesională a angajaților la locul de muncă. Încheierea de contracte între firmele și societățile locale cu inspectoratul școlar ar putea facilita elevilor interesați desfășurarea de stagii de pactică în anii terminali. O altă soluție identificată este organizarea de seminarii și întâlniri de sensibilizare a angajatorilor în vedere acceptării tinerilor, în ciuda lipsei lor de experiență. Este necesară o implicare mai mare din partea angajatorilor care ar putea să prevadă o perioadă de probă pentru angajat, în care acesta să se familiarizeze cu cerințele postului. Asigurarea de către firme a unui număr de posturi special alocate pentru stagii de practică ar fi altă soluție. Aici însă intervine problema costurilor susținerii acestor locuri de muncă, fiind propusă ideea ca acestea să fie suportate de la bugetul de stat. Asigurarea unor perioade de practică pentru tineri presupune resurse materiale și de timp din partea angajatorilor, iar aceștia nu sunt dispuși sau nu-și permit să acopere costurile. Lipsa resurselor de la bugetul de stat face, de asemenea, dificilă susținerea stagiilor de practică de către instituțiile publice interesate, apărând astfel adevărate provocări legate de inserția pe piața muncii a personalului tânăr calificat.

Provocări legate de ocuparea forței de muncă

Așteptările pe care tinerii le au de la piața muncii diferă semnificativ în funcție de experiența anterioară pe piața muncii. Tinerii care încă nu au avut experiențe pe piața muncii proiectează locul de muncă pe care îl vor avea la un moment dat ca fiind suma așteptărilor lor. Asemeni acestora, tinerii care au intrat deja pe piața muncii, înainte de interacțiunea directă cu un loc de muncă, aveau proiecții și așteptări nerealiste. Cu toții sunt de acord că în urma acestei interacțiuni, așteptările lor s-au modificat, adaptându-se la ceea ce piața muncii poate să ofere în realitate. În evaluarea subiectivă a locului de muncă pe care tinerii îl au sau pe care își doresc să îl aibă, aceștia au în vedere criterii precum: siguranța locului de muncă, stresul psihologic, remunerația, independența în luarea deciziilor, motivația intrinsecă, oportunitățile de promovare sau intensitatea muncii. Văzut ca parte majoră a existenței, locul de muncă trebuie să asigure, în opinia tinerilor absolvenți de studii superioare, împlinire și siguranță materială (salariu decent, bonuri de masă, telefon, mașină de serviciu, plată ore suplimentare etc.), asta fără să pericliteze valorile individuale (respect față de persoană și față de munca depusă, recunoaștere, apreciere, promovare, corectitudine, colegialitate etc.). Situația se schimbă atunci când intră în discuție experiența pe care angajații au avut-o la diversele locuri de muncă. Tinerii sunt de acord că, cel mai adesea, așteptările și proiecțiile pe care ei și le făcuseră înainte să înceapă să muncească nu s-au realizat, ba mai mult, au trebuit să-și reevalueze aceste asteptări, ținând cont de data aceasta de realitatea pieței muncii. Interacțiunea cu piața muncii a făcut ca tinerii să aprecieze mai mult la locul de muncă relațiile pe care le au cu șefii sau colegii, modul în care sunt respectați sau plus-valoarea pe care o aduc prin munca pe care o depun. Din câteva discuții inițiale avute cu studenți din cadrul Universității Petrol și Gaze din Ploieși, în vederea demarării studiului de caz pentru lucrarea de cercetare doctorală a reieșit și faptul că, situația economică actuală și situația de pe piața forței de muncă îi determină pe tinerii viitori angajați să se mulțumească cu locul de muncă pe care îl au, chiar dacă acesta nu întrunește condițiile și așteptările acestora. Majoritatea este de părere că lucrurile merg înspre rău, iar criza economică favorizează contextul în care ei sunt obligați să accepte situațiile de compromis de la locul de muncă: lipsa criteriilor de performanță și competență, neluarea în calcul a studiilor realizate și irelevanța cunoștințelor acumulate, nerespectarea fișei postului și a condițiilor din contractul de muncă, neplata orelor suplimentare, necorelarea plății cu volumul de muncă depus, nerespectarea condițiilor de protecție a muncii etc. Siguranța locului de muncă, una dintre condițiile foarte importante pentru tinerii angajați este pusă în pericol de contextul actual al crizei economice. Pierderea jobului reprezintă una dintre temerile principale ale acestora în condițiile în care oferta locurilor de muncă este mult restrânsă față de momentul intrării lor pe piața muncii.

O altă provocare identificată de tineri este că, în cea mai mare parte, oferta locurilor de muncă, mai ales pentru perioada de vară, se adresează preponderent persoanelor necalificate, existând foarte multe locuri de muncă sezoniere și prea puține pe perioadă nedeterminată. Singura alternativă la această stare de fapt o reprezintă locurile de muncă din comerț, domeniu văzut ca fiind printre singurele care mai sunt funcționale, în condițiile în care în ultima perioadă, invesțiile din producție, industrie, turism etc., sunt ca și inexistente. Pe lângă numărul redus de locuri de muncă, o dificultate majoră cu care se confruntă tinerii este reprezentată de inadecvarea pregătirii profesionale cu piața muncii. Pentru aceste idei lansate de către studenți avem în vedere și un studiu realizat în 2008 de Agenția pentru Strategii Guvernamentale pe un eșanțion de 2203 studenți a arătat că 48% dintre studenți consiră că în România sunt prea mulți studenți, așa cum este prezentat și în figura următoare:

Fig. 3.2. Rezultate evaluare privind numărul mare de studenți din România, Sursa: Agenția pentru Strategii Guvernamentale.

Tot mai mulți absolvenți de facultate se găsesc în poziția de a nu avea un loc de muncă, fie pentru că acestea sunt pentru necalificați (și mai mult persoane fără studii superioare), fie pentru că pregătirea lor este una teoretică, iar lipsa de experiență îi defavorizează. Deși conștienți de impasul economic și de faptul că la nivel local, oportunitățile de angajare și de realizarea profesională sunt limitate, o parte din tineri rămân optimiști și încrezători în potențialul pe care îl au unele orașe. Pentru zona SUD – MUNTENIA, alegerea unui loc de muncă în București reprezintă aproape în majoritatea cazurilor o posibilitate viabilă, tinerii sperând să o obțină un salariu semnificativ mai mare decât ar primi într-o altă zonă din regiune. La nivel național, efectele crizei financiare și economice s-au manifestat prin reducerea locurilor de muncă și implicit prin eliberarea de forță de muncă în șomaj, prin limitarea și încetinirea proceselor de creare de noi locuri de muncă, cu consecințe directe în blocarea intrării tinerilor pe piața muncii și ieșirea de pe piața muncii a persoanelor cu o poziție vulnerabilă. În acest stadiu de cercetare identificăm câteva provocări specifice pieței muncii din România, după cum urmează:

 Demografice: procesul continuu și lent de scădere a populației României (spor natural negativ și sold negativ al mobilității și migrației externe); reducerea numărului populației active și îmbătrânirea forței de muncă;

 Participare pe piața muncii: ponderea ridicata a populației ocupate în agricultură; nivelul mai scăzut de participare pe piața muncii în rândul femeilor în comparație cu cel al bărbaților; nivelul ridicat al riscului de sărăcie și excluziune socială și, în special, a sărăciei în ocupare (in-work poverty); nivelul ridicat al șomajului în rândul tinerilor; ponderea ridicată a șomerilor de lungă durată în numărul total de șomeri;

 Competențele forței de muncă și participarea la învățarea pe tot parcursul vieții: nivelul educațional al forței de muncă (15 ani și peste) scăzut în comparație cu media UE 27; nivel scăzut al utilizării tehnologiilor informaționale și de comunicare de către populație, precum și utilizarea lor limitată în economie; participarea redusă la programe de învățare pe tot parcursul vieții; insuficiența fondurilor și a măsurilor de stimulare fiscală, adresate atât angajatorilor cât și angajaților în domeniul formării profesionale continue;

 Măsuri active de ocupare a forței de muncă: nivel scăzut de investiție și participare redusă a șomerilor și a altor categorii vulnerabile pe piața muncii la măsuri active de ocupare; măsurile de formare profesională în totalul măsurilor active ocupă un loc secundar; insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra diverselor grupuri cărora li se adresează.

În conformitate cu Monitorul performanței ocupării forței de muncă (EPM), document utilizat pentru identificarea principalelor provocări existente la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul fiecărui stat membru în parte, provocările specifice pieței muncii din România identificate se refera la:

 Participarea pe piața muncii:

→ Rata de ocupare a femeilor redusă;

→ Participare scăzută a lucrătorilor vârstnici pe piața muncii;

→ Nivelul ridicat al șomajului în rândul tinerilor și al tinerilor;

→ Durata redusă a vieții profesionale;

 Politici active pe piața muncii:

→ Nivel scăzut al cheltuielilor cu politicile active pe piața muncii; furnizare, focalizare și personalizare insuficientă a măsurilor de ocupare; funcționarea deficitară a serviciilor de ocupare;

 Sisteme de securitate socială adecvate și orientate spre ocupare:

→ Acoperire și nivel inadecvat al beneficiilor de șomaj, capcana sărăciei, risc de sărăcie în muncă, capcana salariilor mici;

 Echilibrul muncă – viața personală:

→ Furnizarea insuficientă a facilităților de îngrijire de calitate a copiilor și/sau a persoanelor dependente;

→ Incidență ridicată a inactivității și a muncii cu timp parțial involuntare (involuntary part-time employment);

Egalitate de gen:

→ Decalaj înalt între femei și bărbați în ceea ce privește rata de ocupare;

 Îmbunătățirea ofertei de competențe și a productivității, învățarea pe tot parcursul

vieții (LLL)

→ Neconcordanța dintre calificări și cerințele pieței muncii, sistem de previzionare insuficientă a competențelor;

→ Participarea populației adulte în educație și formare profesională la un nivel persistent redus;

 Îmbunătățirea sistemelor de formare și educație:

→ Rata de absolvire a educației terțiare redusă;

→ Incidență ridicată a părăsirii timpurii a școlii;

→ Furnizare insuficientă a oportunităților de educație de înaltă calitate;

→ Nivel foarte ridicat de studenți cu un nivel scăzut de competențe de bază.

3.3.4. Acțiuni pentru prevenirea și combaterea șomajului de lungă durată

întreprinse până în prezent

Politicile de combatere a șomajului pun accent pe problemele șomerilor: dezvoltarea comportamentului activ de căutare a unui loc de muncă, facilitarea obținerii de credite cu dobânzi reduse și pe termen lung pentru cei care doresc să inițieze o afacere proprie, flexibilizarea ofertei de forță de muncă, recalificarea, descoperirea de noi locuri de muncă etc.

Aparent atunci când discutăm de politici de ocupare a forței de muncă sau de politici de combatere a șomajului ne referim la lucruri diferite, în realitate însă, cele două tipuri de politici pot fi considerate ca sinonime pentru că una înseamnă implicit și cealaltă.

În ultima vreme se vehiculează tot mai mult o sintagmă care unifică cele două tipuri de politici și anume “politica de ocupare și combatere a șomajului”; aceasta se referă la ansamblul intervențiilor asupra pieței muncii din partea guvernului și a organizațiilor nonguvernamentale (inclusiv din partea sindicatelor) și la comportamentul populației nonsalariale (activizarea șomerilor). Principalele categorii de măsuri care definesc politicile de ocupare a forței de muncă și de combatere a șomajului cuprind atât măsuri de politică macroeconomică, educațională și socială generală, cât și măsuri care privesc piața muncii și sunt înscrise pe axa măsuri active și măsuri pasive. Politicile de ocupare și de combatere a șomajului diferă din punct de vedere calitativ de la o țară la alta în funcție de:

• modelul sociocultural al societății respective;

• resursele materiale, financiare și umane disponibile;

• adaptabilitatea populației la nou, spiritul întreprinzător și nivelul creativității tehnice și socio-culturale (calitatea învățământului și educației, nivelul cultural).

Obiectivele politicilor ocupării și combaterii șomajului vizează în principal trei aspecte:

1. reglarea calitativ structurală a ocupării (este vorba de nivelul “ocupării depline”);

2. reglarea calitativă a ocupării (caracteristicile locurilor de muncă, de cele ale angajațiilor considerate dezirabile și indezirabile la nivel individual);

3. protecția socială a șomerilor și asistența lor complexă.

Politicile ocupării și de combatere a șomajului vizează obiective cum ar fi: eficacitatea economică, echitatea și pacea socială, ceea ce implică aspecte precum mobilitatea socială, nivelul de formare și motivare a forței de muncă, nivelul de viață, inegalitățile salariale, combaterea discriminărilor.

În ceea ce privește consolidarea pieței muncii trebuie să se urmărească:

Îmbunătățirea accesului pe piața muncii,

Flexibilizarea pieței și armonizarea între cererea și oferta de muncă existente la un moment dat,

Prelungirea vieții active,

Activarea forței de muncă din zonele rurale.

Printre strategiile și politicile de combatere a șomajului și de evitare a blocajelor ce pot apărea pe piața muncii ar trebui să se numere și:

Îmbunătățirea condițiilor de muncă,

Strategii de combatere a încadrării în muncă fără forme legale,

Promovarea sănătății și securității la locul de muncă,

Adaptarea instrumentelor de acțiune dedicate dezvoltării politicilor fiscale, de stimulare a creării IMM-urilor, de atragere a investițiilor străine, de creștere a competitivității și promovare a calității, politici de modernizare.

3.3.5.Politici de dezvoltare a spiritului antreprenorial și crearea de locuri de muncă în regiunea SUD – MUNTENIA

Antreprenoriatul reprezintă un motor crucial pentru inovare, competitivitate, crearea de locuri de muncă și pentru creșterea economică. De asemenea, permite transformarea noilor idei inovative în afaceri de succes și poate debloca potențialul personal al indivizilor. Astfel, în ultimii ani, cercetătorii au demonstrat că firmele din ce în ce mai mici și noi sunt principalele furnizoare de noi locuri de muncă și nu cele mari, deoarece sunt mai flexibile și adaptabile la cerințele pieței. Astfel, inovarea este indusă (adoptată) în cadrul companiilor datorită noilor inițiative antreprenoriale care conduc la creșterea concurenței și determină companiile să reacționeze prin a alege să inoveze sau să își crească eficiența. Educația joacă un rol central în dezvoltarea calificărilor și aptitudinilor cerute (necesare), orientate către modelarea unei societăți antreprenoriale. În vederea transformării unei idei de afaceri într-o companie de succes, este necesară combinarea creativității și inovării cu o educație solidă de afaceri. Analiza nevoilor IMM-urilor regionale a accentuat faptul că o cauză a performanțelor slabe de inovare a companiilor este legată de lipsa spiritului antreprenorial, a cunoștințelor de management și a calificărilor antreprenorilor locali. Așadar, scopul acestei măsuri este de a sprijini integrarea educației antreprenoriale în programele școlare la toate nivelurile educaționale, astfel încât toți tinerii să învețe ce înseamnă cu adevărat activitatea de antreprenoriat, să dobândească abilități antreprenoriale și de afaceri și să decidă dacă aceasta este o carieră corespunzătoare pentru ei. Dezvoltarea unor astfel de abilități trebuie să înceapă în școala primară și trebuie susținută pe întreaga perioadă de educație. Educația privind activitatea antreprenorială trebuie să favorizeze dezvoltarea unei varietăți de abilități folositoare și trăsături de personalitate: curiozitate, deschiderea către studiul continuu, atitudine pro-activă, încredere și creativitate. Studenții trebuie să învețe cum să construiască și să dezvolte o companie, și cum să se obișnuiască cu ideea că o firmă reprezintă un instrument legal de comercializare a ideilor și nu un angajament personal pentru întreaga viață.

În acest sens sunt indicate câteva direcții de actiune, și anume:

Sprijin pentru dezvoltarea unei educații formale în domeniul antreprenoriatului în școala primară și gimnazială (secundară);

Sprijin pentru inițierea unor cursuri de afaceri în timpul școlii secundare;

Sprijin pentru programele de educație non formală în domeniul antreprenoriatului în școala primară și gimnazială (întreprinderi virtuale, întâlniri cu antreprenorii locali, organizarea de concursuri de afaceri, vizitarea companiilor, etc);

Sprijin pentru dezvoltarea unei educații formale în domeniul antreprenoriatului și de afaceri în programele universităților;

Sprijin pentru programele de educație non formală a spiritului antreprenorial în universități (jocuri de afaceri/concursuri de planuri de afaceri, crearea de incubatoare, întreprinderi virtuale) în universități.

În cazul adoptării unor astfel de politici beneficiarii direcți vor fi, în egală măsură, șsolile, liceele (teoretice și tehnologice) și universitățile. În vederea implementării unor strategii de dezvoltare și de creare de locuri de muncă se poate urmări și crearea unui mediu favorabil pentru companiile nou înființate bazate pe cunoaștere. În regiunea Sud Muntenia, ca și în orice altă regiune, companiile noi funcționează într-un mediu diferit în comparație cu companiile existente pe piață și trebuie să depășească bariere mai mari. Astfel, în general aceste firme nu au o poziție stabilă pe piață, încearcă să convingă potențialii investitori în legătură cu succesul viitor al companiei și au, de obicei, o deficiență de personal și de resurse. Astfel de companii au nevoie de ajutor în vederea transformării (transpunerii) unei idei pilot de afaceri într-o companie de succes. Crearea unui mediu favorabil pentru înființarea de companii noi bazate pe cunoaștere constă în promovarea și încurajarea unei culturi de afaceri (una care recompensează succesul și tratează eșecul ca o oportunitate de studiu), accesarea unui capital financiar suficient și a serviciilor de mentorat și a unei infrastructuri fizice fiabile (incubatoare și acceleratoare de afaceri).

Așadar, această măsură se va concentra pe furnizarea sprijinului pentru activitățile ce vor promova o imagine mai bună și înțelegerea spiritului de antreprenor, demonstrând beneficiile acestora și pe facilitarea accesului la capitalul de pre-inițiere și inițiere a afacerilor, dar și pe promovarea noilor modalități inovative a investiției individuale. Accesul la serviciile specializate este, de asemenea, crucial pentru antreprenorii potențiali și începători pentru că permite dobândirea abilităților și a cunoștințelor cerute pentru conducerea unei companii. În acest sens, va fi acordat sprijin pentru dezvoltarea schemelor de consultanță și de mentorat, ce reprezintă principalele modalități de abordare, eficiente în încercarea de a furniza noilor antreprenori o combinație reușită între cunoștințe și experiența practică. În vederea stimulării antreprenoriatului autohton un rol cheie îl pot juca și cercetătorii care își pot îmbunătății abilitățile manageriale. Pentru regiunea SUD – MUNTENIA trebuie să se profite de potențialul său de cercetare, de rezultatele tehnologice și patente, prin valorificarea rezultatelor cercetării. Aceasta presupune că cercetătorii trebuie să gândească ca niște antreprenori și să dobândească cunoștințele practice despre modalitatea de dezvoltare a potențialului comercial al profesiei (muncii) lor. Schemele de formare în acest sector sunt, așadar, primordiale. Dobândirea abilităților de afaceri îi va ajuta să transforme inovarea într-un succes comercial. Analiza sistemului regional de sprijin al inovării indică un nivel scăzut de valorificare a rezultatelor cercetării în activitățile economice la nivel de universități și de întreprinderi datorat nivelului scăzut de implicare al cercetătorilor în valorizarea activităților de cercetare. În vederea corectării acestui punct slab, această măsură urmărește stimularea introducerii în universități a modulelor de predare despre abilitățile de construire a unei afaceri în rândul oamenilor de știință și de favorizare a unei mobilități crescute a cercetătorilor între cercetare și industrie. Mobilitatea inter-sectorială este un instrument valoros care poate furniza cercetătorilor o oportunitate de perfecționare a carierelor lor, de recompensare și realizare personală, și este esențială pentru stimularea transferului de cunoștințe. Ca strategii de implementare în vederea îmbunătățirii abilităților cercetătorilor și promovarea cercetării în vederea dezvoltării economice se impun câteva indicații și anume:

Dezvoltarea de programe de doctorat și post-doctorat în asociere cu mediul de afaceri prin inovarea conținutului acestora – includerea modulelor de dobândire a abilităților și a cunoștințelor manageriale de către cercetători;

Furnizarea de instruire antreprenorială pentru cercetătorii tineri și seniori;

Dezvoltarea de programe de formare profesională privind managementul tehnologiei, inovării și cercetării pentru cercetătorii experimentați;

Sprijin pentru dezvoltarea mobilității inter-sectoriale prin intermediul schimburilor de personal, pozițiilor part-time oferite atât pentru cercetătorii aflați la începutul carierei, cât și pentru cercetătorii consacrați.

Un alt element important este obținerea drepturilor de proprietate intelectuală privind dezvoltarea economică bazată pe cunoaștere. În contextul unui proces continuu de globalizare economică și al unei tranziții către economia bazată pe cunoaștere, ideile care generează noi informații, dar și protejarea lor legală sunt de-o importanță extremă.

Exploatarea și protecția drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă unul din elementele principale care determină capacitatea unei regiuni de a concura într-o economie globală. Astfel, principalele avantaje comparative ale regiunii constau în creativitate, inovare și calitate. Dar toate acestea sunt supuse riscului, când ideile, mărcile și produsele sunt piratate și contrafăcute la scară largă de către competitori. Proprietatea intelectuală (PI) include

bunuri intangibile, precum portofoliul de brevete, mărci, schițe sau lucrări garantate de drepturile de autor, și, de asemenea, capitalul uman și know-how-ul. Toate aceste bunuri sunt de-o importanță majoră într-o economie bazată pe cunoaștere, așadar proprietarii de PI trebuie să le identifice cu atenție și să ia în considerare totalitatea modalităților prin care pot să beneficieze de acest drept. În acest sens se impune acordarea unui sprijin esențial pentru desfășurarea campaniilor de promovare a beneficiilor folosirii drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul mediului regional de afaceri, pentru dezvoltarea serviciilor de informare și consultanță în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală și asistență pentru activitățile autorizate și pentru achiziționarea de bunuri intangibile ( patente, licențe, mărcile de fabrică).

Concluzii

La nivel macroeconomic politica pieței muncii ar trebui astfel organizată încât să înlesnească redistribuirea forței de muncă și împărțirea echitabilă a costurilor între diferite segmente de populație, prin:

• Ridicarea și ritmicizarea pregătirii forței de muncă în meserii noi (pe termen) scurt, pentru dezvoltarea deprinderilor pentru o carieră, care generează pregătire flexibilă și permisivă schimbării dese a locurilor de muncă, mai degrabă decât pentru o anumită profesie, cu prioritate în cazul tinerilor;

• Evoluție reglementată realist decentă a salariului minim având în vedere mărirea oarecum artificială și excesivă a inegalității salariale;

• Evitarea discriminării de orice fel în muncă;

• Prezența actualului sistem legislativ destul de generos de acordare a ajutoarelor de șomaj;

• Activarea unor măsuri cu caracter activ care ar contribui la creșterea nivelului ocupării în muncă.

În ceea ce privește zona SUD – MUNTENIA analizată analiza SWOT a reliefat caracteristicile esențiale subliniind nevoia implementării unor programe educaționale și economice care să augumenteze resursele, atât naturale cât și umane, existente.

Este nevoie de crearea de condiții favorabile pentru investițiile bazate pe cunoaștere. Atragerea și reținerea capitalului uman foarte specializat în regiune reprezintă unul din elementele centrale ale acestei strategii elaborate cu scopul de a îmbunătăți competitivitatea regiunii în contextul unei economii bazate pe cunoaștere. În momentul

de față, regiunea Sud Muntenia se confruntă cu un fenomen de migrație al studenților și cercetătorilor foarte talentați către București sau în străinătate. Analizele regionale au demonstrat că nivelul slab de finanțare publică și privată pentru activitățile de cercetare–dezvoltare, dotările slabe sau necorespunzătoare, nivelul scăzut al salariilor, cât și oportunitățile create de programele de cercetare din alte țări au condus treptat la o infrastructură învechită de forță de muncă tânără. De asemenea se simte nevoia și a promovării schimbului informal inter-disciplinar de cunoștințe. Adevărata bogăție, în termeni de performanță economică, competitivitate industrială și ocupare a forței de muncă, nu provine doar din producția de mărfuri, ci din producția, transformarea și exploatarea cunoștințelor. În special, în contextul rolului crescut, jucat de sectorul de servicii în activitatea economică, informația este de o importanță fundamentală și strategică pentru inovare.

CAPITOLUL 4.Aspecte generale privind managementul resurselor umane

Managementul resurselor umane se axează pe îmbunătățirea continuă a strategiilor de asigurare a performanței activității angajaților cu scopul de a realiza obiectivele organizaționale în parametrii impuși. Astfel, acțiunile manageriale trebuie să aibă în vedere caracteristicile fiecărui angajat privit ca o individualitate distinctă, originală, care are caracteristici specifice. În acest sens aplicarea și implementarea unor programe sau metode de management al resurselor umane includ și existența unor sisteme de evaluare a performanțelor, de stimulare și recompensare a rezultatelor angajaților. Resursele umane reprezintă principala sursă care asigură competitivitatea și succesul unei afaceri. De aceea, putem spune că resursele umane sunt extrem de importante, relativ greu de înlocuit și este necesară o atenție specială cuvenită momentului în care se recrutează personalul necesar pentru formarea unei echipe de lucru. Așa cum precizam și în capitolul anterior, resursele umane nu se referă doar la capitalul uman privit ca forță de muncă. Ele implică indivizi, cu personalități diferite, caracteristici distincte, modalități diferite de reacție și integrare sau relaționare. De aceea, managementul resurselor umane cuprinde o abordare globală, profesională care presupune cunoașterea noțiunilor de psihologie, economie, management, atingând, astfel, valențe interdisciplinare.

Cerințele politicii eficiente în domeniul resurselor umane pot fi rezumate astfel:

managementul integrarii resurselor umane în managementul organizației;

– obținerea adeziunii întregului personal, pentru derularea activităților care decurg din necesitatea atingerii obiectivelor strategice pe care organizația și le-a asumat;

– asigurarea unui climat de implicare și de valorificare a potențialului fiecărui salariat;

– motivarea pozitivă pentru indivizii care obțin rezultate performante și stimularea celor care pot atinge acest stadiu;

– orientarea fiecărui angajat către autoperfecționare;

– antrenarea indivizilor care doresc să participe în mod direct la adoptarea actului decizional.

Pentru un tânăr absolvent de studii superioară este necesar să cunoască modalitățile, cerințele și nevoile de recrutare și selecție a resurselor umane urmărite de către companiile angajatoare.

Recrutarea resurselor umane

Procesul de recrutare al personalului calificat implică identificarea și absorbirea într-o organizație a persoanelor care se dovedesc a fi pregătite și care dețin abilitățile necesare pentru a candida pe un post vacant sau care este necesar în completarea unui anumit departament din cadrul organizației. Identificarea persoanei potrivite pentru poziția potrivită este un factor extrem de important în domeniul recrutării. Recrutarea nu implică doar atragerea candidaților potriviți ci reprezintă și o posibilitate de creștere a șanselor de a păstra personalul odată angajat. Pentru absolvenții de studii superioare care sunt în căutarea unui loc de muncă și au fost abordați de către firmele de recrutare este important de știut faptul că obiectivele specifice procesului de recrutare sunt următorii:

determinarea nevoilor de recrutare actuale și viitoare ale organizației în colaborare cu planificarea resurselor umane și analiza posturilor;

contribuția la creșterea ratei de reușită a procesului de selecție prin reducerea numărului de candidați necalificați sau supracalificați;

micșorarea numărului de candidați, care, odată recrutați și selectați, părăsesc organizația după o scurtă perioadă de timp;

dezvoltarea eficienței individuale și organizaționale pe termen scurt, mediu și lung;

evaluarea eficienței diverselor tehnici și surse de recrutare pentru toate tipurile de candidați.

Alături de aceste obiective, activitățile de recrutare presupun și următoarele activități:

determinarea nevoilor organizației pe temen scurt, mediu și lung în funcție de profilul postului și nivelul pe care îl ocupă în ierarhia organizațională;

strângerea de informații despre candidații de pe piața muncii;

realizarea materialelor necesare recrutării;

dezvoltarea programelor de recrutare în colaborare cu conducerea organizației;

atragerea candidaților calificați pentru posturi vacante sau ce urmează a fi create prin apelul la diverse surse și metode de recrutare;

evaluarea eficienței efortului de recrutare;

îndeplinirea tuturor activităților menționate cu respectarea cerințelor legale în vigoare.

Conform analizei efectuate de Alison E. Barber, recrutarea resurselor umane presupune și creearea strategiilor bazate pe trei decizii fundamentale, respectiv:

determinarea publicului țintă. În acest sens se vor urmări competențele necesare ale persoanei care candidează pentru un post anume și tipul de angajare, respective perioada de timp pentru care poziția este valabilă (angajare pe o perioadă determinată sau nedeterminată),

Stabilirea unor limite geografice în procesul de recrutare,

Tipul de pregătire specific pentru poziția vacantă,

Interesul pentru un anumit grup – absolvenți de studii superioare cu rezultate foarte bune, minorități, pensionare, șomeri, etc.,

Determinarea surselor de recrutare,

Identificarea modurilor de atragere a candidaților cei mai competenți: salarizare, beneficii, mediul de lucru, stabilirea unei perioade de inițiere și training necesare integrării în echipa organizației.

Pentru ocuparea diferitelor poziții din cadrul organizației se pot avea în vedere cel puțin două direcții astfel că pot fi identificați angajații disponibili din interiorul organizației care întrunesc condițiile necesare de calificare cerute de postul vacant (sursă internă de recrutare) fie condidații disponibili din exteriorul organizației (surse externe de recrutare).

Factorii externi de recrutare pot avea un anumit impact asupra eforturilor de atragere a personalului calificat, in funcție de raportul dintre cererea și oferta de pe piața muncii, a condițiilor economice și sociale, a impunerilor legislative și a potrivirii viitorului angajat cu imaginea și profilul organizației. Pentru mediul intern de recrutare se poate constata deja faptul că procesul de recrutare este influențat de practicile organizaționale, în sensul că organizația poate avea o politică de promovare a personalului din interior. În acest sens personalul deja încadrat în muncă poate fi constant motivat pentru a își atinge competențele maxime având speranța că eforturile depuse nu vor fi trecute cu vederea și că vor putea avansa în orice clipă pe o poziție mult mai bună care să le aducă beneficii. Reversul medaliei al acestei politici interne de promovare poate genera apariția unor blocaje pentru unii angajați în sensul că ei nu vor putea accede către anumite poziții superioare, acestea fiind ocupate pe baze de nepotism sau trafic de influență.

Sunt din ce în ce mai mulți studenți care se angajează încă din timpul facultății, chiar dacă ocupă poziții neconforme cu calificarea lor. Ei preferă acest stadiu pentru că realitățile de pe piața muncii i-a forțat să își creeze, încă de pe băncile facultății un portofoli profesional cât mai consistent. După absolvirea studiilor superioare, multi absolvenți aflați la un interviu de angajare vor fi întrebați ce experiență profesională au și cum cred ei că se vor integra într-o echipă? Pentru unii dintre ei, aceste întrăbări pot reprezenta principalele blocaje în calea obținerii unui loc de muncă, în sensul că, neavând și o expertiză profesională practică ci doar una teoretică, pot fi considerați ca nepregătiți sau nepotriviți pentru un post anume, în ciuda califării superioare. Ofertele de candidatură reprezintă una din tehnicile de recrutare ce permite absolvenților care candidează pentru o anumită poziție să își prezinte calitățile deținute. De asemenea, stagiul de practică este extrem de util și vine în ajutorul tinerilor studenți de a se forma la un loc de muncă și de a câștiga experiență profesională efectivă. Acest stagiu de practică presupune implicarea unui student într-un post temporar în care acesta va desfășura o activitate în cadrul unui departament. Activitatea este extrem de benefică pentru ambele părți implicate, atât pentru studentul implicat cât și pentru companie. Studentul va avea posibilitatea să vadă cum anume decurge activitatea din cadrul unui departament care are un specific anume conform cu specializarea penru care acesta se pregătește. De asemenea, studentul va intra in contact cu persoanele calificate și cu experiență și expertiză în domeniul respectiv, de la care tânărul va învăța și va putea completa cunoștințele de la nivel teoretic. Un alt element pozitiv reprezentat de stagiul de practică este modalitatea de integrare și adaptare într-o echipă diferită decât grupul de studenți cu care tânărul era obișnuit. Practica se poate desfășura fie în timpul anului școlar, fie pe perioada verii. Varianta a doua este de preferat deoarece nu este indicat ca tânărul să fie nevoit să aleagă între cursurile teoretice din cadrul facultății și activitatea desfășurată din cadrul unei organizații. Stagiile de vară sunt cele mai indicate, iar studenții vor putea să se concentreze pe activitățile din cadrul organizației fără teama de pierde cursurile și/sau examenele pe care trebuie să le depășească. Avantajele mai pot consta și în evaluarea interesului față de o poziție anume în cadrul organizației, practicanții pot deveni la rândul lor adevărați recrutori promovând și colegilor calitățile și beneficiile de a lucra într – o organizație sau alta, ei sunt și instrumente de relații publice asigurând vizibilitate organizației și crescându – i capitalul de imagine în ceea ce privește implicarea activă în atragerea de personal superior calificat și de îmbunătățire și eliminare a blocajelor apărute pe piața muncii. Perioada practicii este benefică și din punctul de vedere al evaluării performanțelor la locul de muncă al studenților implicați în astfel de programe.

Universitățile sunt o sursă de recrutare extrem de importantă pentru multe organizații pentru că, este de la sine înțeles că profesioniștii pot fi mult mai ușor identificați aici. De aceea este de interes dezvoltarea și promovarea cât mai multor parteneriate te tip public – privat prin care organizațiile și universitățile să stabilească relații de colaborare cât mai apropiate fiind benefice pentru ambele părți. În acest sens, putem preciza că pe site-ul Universității Petrol și Gaze din Ploieși există o secțiune special dedicată absolvenților și angajatorilor. Secțiunea a fost introdusă prin implementarea Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” – Investiții pentru viitorul dumneavoastră

„Tehnologie informatică pentru promovarea imaginii și gestionarea informațiilor de la absolvenți și agenții economici în scopul adaptării politicii manageriale la cerințele mediului socio-economic” – Proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Aplicația se adresează, în egală măsură, atât absolvenților (studenților) Universității, cât și agenților economici interesați în recrutarea unei forțe de muncă înalt calificate și adaptate cerințelor pieței. La secțiunea studenți, aceștia sunt invitați să își creeze un cont prin care vor putea primi și transmite informații în vederea angajării către diferite companii angajatoare doritoare de forță de muncă calificată.

Sursa: Site – ul Universității Petrol și Gaze din Ploiești,

http://tipigi.upg-ploiesti.ro/absolvent.php

Prin accesarea la acest portal absolvenților li se oferă următoarele avantaje:

Posibilitatea înregistrării în baza de date a portalului, cu un profil general și maxim cinci profiluri specifice;

Vizualizare listă globală a angajatorilor înregistrați, care oferă locuri de muncă;

Vizualizare selectivă în lista angajatorilor înregistrați, potrivit filtrelor aplicate;

Vizualizarea datelor de identificare/prezentare ale angajatorilor înregistrați;

Facilitatea de aplicare la postul/posturile oferite de angajatori.

Angajatorii interesați de recrutarea tinerilor specializați în anumite domenii vizate de aceștia îsi pot creea un cont de angajator prin care să poată avea vizualizarea listă globală a absolvenților înregistrați, care solicită locuri de muncă; vizualizarea selectivă în lista absolvenților înregistrați, potrivit filtrelor aplicate; vizualizarea datelor de identificare/prezentare (CV-uri) ale absolvenților care solicită un loc de muncă. De asemenea companiile angajatoare își pot înscrie posturile disponibile pentru care doresc să recruteze persoane calificate din rândul absolvenților de studii superioare specializați.

Sursa: Site – ul Universității Petrol și Gaze din Ploiești,

http://tipigi.upg-ploiesti.ro/angajator.php

Reușita procesului de recrutare a personalului calificat depinde în mare măsură și de adaptarea organizației la nevoile specifice, respectiv, sursele și metodele de recrutare trebuie să fie conforme cu tipul organizației și cu natura postului ce necesită o persoană calificată.

Există avantaje și dezanvataje pentru alegerea unei surse de recrutare în detrimentul celeilalte(alegerea sursei interne în locul celei externe și vice versa). Prin alegerea sursei interne avantajele constau în încurajarea unei etici profesionale ridicate, evaluarea eficientă și constantă a abilităților angajaților, minimizarea costurilor și motivarea în vederea atingerii și ocupării unei poziții mai bune în cadrul organizației.

Prin alegerea sursei externe avantajele vor aduce cu sine perspective noi ale noilor angajați, costuri mai mici în raport cu programele de pregătire pentru ocuparea unor noi poziții, eventuale informații furnizate privind activitatea concurenței dacă nu există un contract prealabil încheiat prin care fostul angajat să fie obligat să respecte clauza de confidențialitate privin activitățile din cadrul departamentului în care a lucrat. Cu toate acestea, există și o serie de dezavantaje izvorâte din cele două surse de recrutare. Dezavantajele sursei interne de recrutare vor viza problemele de natură etică cu cei care nu au fost promovați și apariția unor conflicte interne care au drept scop principal auto – promovarea. În ceea ce privește dezavantajele provenite din surse externe, putem evidenția problemele ce pot apărea cu eventualii candidați din interior, necesitatea unei perioade mai lungi de adaptare din partea noului venit la condițiile de muncă impuse și se pot strecura greșeli în selectarea unei persoane nepotrivite cu cerințele, cultura și valorile imuse de organizația angajatoare.

O altă variantă de recrutare a personalului calificat este și apelarea la internet. În epoca tehnologizată și bazată pe competitivitate în care trăim, utilizarea motoarelor de căutare și oferire de servicii era inevitabilă. Un plus adus de utilizarea mecanismelor tehnice privind modalitățile de recrutare este reprezentat de costurile scăzute în raport cu utilizarea altor surse de recrutare (angajarea unor firme de recrutare specializate). Rapiditatea în căutarea candidatului perfect este un alt stimulent pentru companiile doritoare de forță de muncă proaspătă, existând cauri în care candidații au fost identificați și selectați în aceeași zi în care s-a făcut public anunțul. Mai mult decât atât, schimbul de informații este foarte rapid. Întotdeauna este nevoie de completarea unor informații importante și relevante în timp real.

În general, tinerii sunt primii care vor utiliza și vor profita de beneficiile aduse de site-urile de recrutare, aceștia preferând să își posteze pe internet un CV care să poată fi vizualizat oricând de către orice companie angajatoare. Selecția este făcută mult mai rapid, în sensul că fiecare candidat își va selecta domeniul specializării astfel că acesta va primi informații legate doar de pozițiile vacante care l-ar putea interesa în mod direct.

Sursa: http://www.bestjobs.ro/.

Sursa: http://www.ejobs.ro.

Avantajele utilizării internetului în procesul de recrutare al personalului calificat are o serie de avantaje așa cum am arătat, dar în egală măsură utilizarea instrumentelor tehnologice poate limita îndeplinirea obiectivelor unei organizații în căutarea unui angajat anume, dacă luăm în calcul faptul că media de vârstă a celor care folosesc în mod constant internetul este sub 40 de ani. Mai mult, site-urile trebuie mereu reactualizate, în caz contrar, putând apărea solicitări pentru posturi ocupate deja sau pentru alte posturi decât pentru cele disponibile. De asemenea, un număr foarte mare de CV-uri implică un efort și un consum destul de mare de timp și de analiză din partea organizațiilor aflate în căutarea personalului calificat.

Internetul oferă organizației trei căi de recrutare:

1. site-uri generale și specializate în recrutare;

2. crearea propriei pagini de Internet care să ofere secțiuni dedicate posturilorvacante, să pună la dispoziție mijloacele prin care solicitanții pot să-și construiascăși să-și trimită CV-ul;

3. participarea la forumuri de discuții on line despre carieră.

Foarte multe organizații au obținut rezultate impresionanate utilizând recrutareaprin internet, în special prin apelul la propria pagină web. Numărul site-urilor specializateîn recrutarea de personal a crescut uimitor în ultimii ani. Foarte multe pagini de web ale organizațiilor pun la dispoziția solicitanților secțiuni speciale care afișează formate de CV-uri ce pot fi completate on line.

Absolvenții trebuie să respecte anumite norme în ceea ce privește completarea adecvată a unui Curriculum Vitae. Astfel sunt de evitat următoarele greșeli:

Prezentarea datelor personale la sfarsitul CV-ului,

CV-ul bilingv, respectiv utilizarea unor termeni preluați din limba engleză și transpuși în limba română,

Scrisoarea de intentie nepersonalizata si neconcordanta cu continutul CV-ului,

CV-ul trimis în interiorul e-mailului,

Denumirea fisierului care contine CV-ul, respectiv este indicat ca absolvenții să scrie în denumirea fișierului numele și prenumele aplicantului, postul pentru care aplică, mențiunea CV și limba în care este redactat (Ex: Mihai Ionescu_contabil_CV RO sau EN).

În cazul folosirii surselor de internet pentru acapararea forței de muncă, recrutarea externă și cea internă vor suferi și ele modificări, în sensul că, dacă pentru recrutarea externă persoana responsabilă cu recrutare este cyber-recrutor-ul și utilizarea informațiilor existente pe internet va genera un număr nelimitat de aderenți, în cadrul recrutării interne, se va folosi intranetul, astfel că dacă un angajat va dori să afle informații noi despre un post vacant va fi necesar doar să informeze rapid prin intranet.

Selecția resurselor umane

Selecția reprezintă procesul prin care se aleg candidații cei mai potriviți pentru ocuparea unui post vacant oferit la un moment dat. În urma recrutării, vor fi selectați cei care se potrivesc cel mai bine cu profilul organizației angajatoare. În cadrul selecției se vor obține date noi despre aderenții la postul vacant tocmai pentru a determina persoanele potrivite pentru a fi angajate pe termen scurt sau lung. Procesul de selecție implică și identificarea candidaților care se vor integra cel mai bine și care vor adera la valorile promovate de firma angajatoare. Etapa selecției personalului se corelează și cu celelalte etape caracteristice managementului resurselor umane, și anume: planificarea resurselor, analiza posturilor vacante, etapa recrutării, evaluarea performanțelor personalului angajat. Forța de muncă nouă va aduce întotdeauna un suflu nou activității oricărei organizații, îmbunătățind metodele de activitate și stimulând competitivitatea. Un personal calificat care ocupă poziții conforme cu domeniul studiat va aduce îmbănătățiri calității muncii, productivității și costurilor organizației. În acest sens, precizăm că obiectivele selecției rezidă în următoarele:

Contribuția privind realizarea obiectivelor organizației în mod efficient și eficace,

Certitudinea investițiilor financiare efectuate pentru găsirea și atragerea capitalului uman calificat,

Evaluarea și angajarea candidaților pe baze stabile de competență și adaptare rapidă la noile cerințe,

Plusul de valoare adus în realizarea obiectivelor organizației și în îmbunătățirea metodelor de lucru.

În derularea proceselor de selecție a personalului calificat se vor urmări, cu precădere, câțiva pași esențiali, cum ar fi:

Interviul preliminar,

Analiza cerințelor de candidatură,

Testarea candidaților,

Intervievarea grupului restrains de candidați rămași în competiție,

Analizarea expertizei profesionale a candidatului,

Realizările academice,

Testarea medical prin care să se sublinieze aptitudinea de a munci,

Analizarea rezultatelor selecției

Informarea candidaților cu privire a decizia luată în vederea ocupării postului vacant,

Obținerea confirmării de angajare și instalarea pe post a candidatului.

O schemă logică de prezentare a pașilor urmați în procesul de selecție ar fi astfel:

Fig. 4.1.Schemă logică a procesului de selecție. Sursa: Autoarea.

Interviul preliminar este momentul cu care procesul de selecție debutează, scopul principal fiind eliminarea candidaților care nu îndeplinesc cerințele postului vacant. Este etapa care aduce și un plus de beneficii organizației care poate identifica și elimina rapid candidații neadecvați și, în același timp, poate conduce și la cunoașterea unor candidați care posedă abilități pentru alte posibile posturi vacante din cadrul organizației. În acestă etapă de debut, absolventul poate fi intervievat fie telefonic (cu avantaj pentru compania angajatoare care va păstra un cost minim al selecției, dar va pierde contactul vizual direct cu persoana intevievată), fie față în față (cu costuri mai mari), fie asistant de calculator (sunt postate formulare cu întrebări care după completare vor fi preluate de un program ce afișează rezultatele). Analiza candidaturii va contura o perspectivă mai clară asupra candidaților selectați în primă fază. Angajaorul va evalua datele din cererea de angajare pentru a vedea dacă profilul candidatului se potrivește cu profilul poziției vacante. Este bine de știut pentru absolvenți că este în avantajul lor ca cererea de angajare să fie bine concepută, cu informații esențiale și relevante pentru poziția dorită și să respecte formatul standard cerut.

Testele de selecție reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru a testa abilitățile candidaților la nivel teoretic pentru ocuparea unei anumite funcții în cadrul organizației. Reprezintă și un suport bun de predicție în ceea ce privește abilitățile unui canditat și poziționarea celui mai pregătit canditat pe o poziție de superioritate față de alți candidați mai slab pregătiți. În general este indicat ca aceste teste să fie corelate și cu alte instrumente de selecție pentru a evita situațiile de anxietate provocate de presiunea pe care o pot simții candidații.

Interviul va reprezenta o nouă etapă importantă ivită în procesul de selecție. O discuție structurată și orientată către un scop anume va conduce către un schimb de informații eficient și benefic pentru ambele persoane implicate, intervievator și candidat. În urma acestui interviu se va confirma sau infirma dacă predicțiile anterioare au fost corect efectuate.

Analizarea expertizei candidatului și verificarea referințelor vor întări imaginea de ansamblu creată asupra celor care au fost selectați pe lista restrânsă de posibili câștigători. Este o etapă mediană prin care se urmărește acumularea de informații suplimentare despre candidat. Se va verifica și acuratețea dar și referințele date asupra candidatului. Este un pas important mai ales în condițiile în care sunt persoane care trec câteva referințe fără ca acestea să fie veridice. Informații suplimentare legate de locul de muncă anterior, pregătirea profesională, cazier, expertiza profesională sunt elemente esențiale în luarea unei decizii de selectare corecte.

În final, va avea loc luarea unei decizii în procesul de selecție. Rezultatele deciziei vor fi comunicate în mod direct candidatului câștigător dar și celor care nu au reușit să ocupe poziția dorită. În cazul în care nu a fost selectat nici un candidat câștigător, atunci se va relua întregul proces de selecție revenind la etapa de primire și analizare a dosarelor noilor candidați. Etapele de selecție vor fi reluate integral până la găsirea și decizia definitivă asupra câștigării poziției de către candidatul ideal.

Concluzii

Capitolul intitulat „Aspecte generale privind managementul resurselor umane” a avut menirea de a evidenția două dintre cele mai importante etape pe care orice absolvent de studii superioare trebuie să le parcurgă în vederea obținerii unui loc de muncă dorit. Este adevărat că pregătirea din punct de vedere teoretic este importantă pe perioada parcurgerii anilor de studii universitari, și, cu toate acestea, în condițiile unor modificări accelerate apărute pe piața muncii, absolvenții se văd nevoiți să se (re)adapteze, în mod constant, la noile cerințe. Conaoșterea în detaliu a proceselor de recrutare și selecție a personalului calificat este esențială pentru ca absolvenții să fie pregătiți pentru etapele următoare pe care le vor parcurge. Planificarea carierei presupune parcurgerea unor evenimente necesare pentru obținerea succesului absolventului.

Autocunoașterea și autoevaluarea, înțelegerea propriilor limite și competențe, a intereselor, valorilor personale, a preferințelor ocupaționale vor ajuta tânărul să- și contureze propriul drum în căutarea unei profesii potrivite cu dorințele acestuia și cu calificarea obținută. De asemenea, este important ca tânărul absolvent să cerceteze și să analizeze cu atenție piața forței de muncă și opțiunile privind cariera sa. El/ea trebuie să ia în calsul orice blocaje care pot apărea în procesul de obținere al unui loc de muncă. Consilierea în carieră este întotdeauna bine – venită, cu toate că există un număr extrem de redus de tineri care apelează la astfel de servicii. În România de abia se pun bazele unor centre de consiliere în carieră sau de mediere în domeniul muncii. Având în vedere toate realitățile existente pe piața muncii, informarea constantă și verificarea posibilităților de angajare, tinerii absolvenți și nu numai, vor putea anticipa oportunitățile și vor evita situațiile negative care ar putea să – i afecteze emoțional pierzându – și încrederea în forțele proprii și în capacitatea lor de adaptare și reinventare. Este indicat să evalueze și să identifice alternativele, să selecteze cea mai bună soluție și să acționeze ca atare.

Stabilirea unui plan de carieră este un alt pas esențial în reușita unui absolvent. Determinarea scopurilor individuale în vederea identificării locului de muncă ideal și planificarea modalităților de obținere a obiectivului vizat sunt cruciale. Planifiarea poate consta într-o serie de acțiuni care să-l conducă pe tânărul absolvent în final la atingea țelului propus:

Prevederea unor variante de atingere a țelului propus, respectiv creionarea unor versiuni de a își atinge scopul,

Instruirea permanentă, îmbunătățirea competențelor, dezvoltarea unor competențe noi conforme cu noile cereri de pe piața muncii,

Căpătarea flexibilității prin extinderea și îmbunătățirea unor competențe noi,

Participarea activă la o serie de proiecte sau prezentări publice, prin intermediul cărora tânărul absolvent să fie vizibil și să își poată expune calitățile.

O reușită garantată a tânărului absolvent de studii superioare poate fi determinată numai de o întrunire ternară simultană dintre autoevaluarea corectă a angajatului/viitorului angajat, oferirea sprijinului și a încurajărilor venite din partea superiorului direct care trebuie să aibă rolul de a îi ghida pașii tânărului anjagajat și contextul de dezvoltare prin asigurarea resurselor necesare desfășurării activității în condiții optime.

La nivel teoretic, toate aceste criterii par a fi corect așezate și facil de implementat. Cu toate acestea, la nivel practic se dovedește faptul că integrarea tinerilor pe piața muncii este un proces anevoios care necesită atât din partea tinerilor cât și din partea angajatorilor (re)orientări succesive pentru a își atinge scopul profesional și/sau personal.

CAPITOLUL 5. Învățământul superior românesc – bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii

Plecând de la ipoteza că învățământul superior românesc ar trebui să reprezinte o bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii, doresc să prezint câteva aspecte generale, pe cât posibil echilibrate, care să înfățișeze o parte dintre realitățile economice existente pe piața muncii, încercând astfel, să găsesc cel puțin o explicație pentru blocajele apărute în momentul imediat ulterior absolvirii unui institut de studii superioare de către tineri. Era presupus, încă de la bun început, faptul că așteptările inițiale ale tinerilor să nu fie în concordanță cu situația reală de pe piața muncii. În momentul de față, tinerii constituie un grup în plină transformare caracterizat printr – un acces tardiv la un loc de muncă și la întemeierea destul de târzie a unei familii. Ei sunt în căutarea unei stabilități financiare concrete și de lungă durată iar naveta între locul de muncă, studiile și nevoia de recalificare contribuie la pierderea interesului pentru concretizarea studiilor universitare și la creionarea unor trasee individuale.Acest fapt le creează o stare de nesiguranță și permanentă neîncredere într-un sistem care pare, de cele mai multe ori, depășit. În termeni concreți, situația tinerilor se traduce printr – un sentiment de fragilitate față de propria lor condiție, pierderea încrederii în sistemele decizionale și/sau detașarea de formele tradiționale de participare la viața publică. În privința angajării tinerilor, consider că nu există o corelare a cerințelor pieței muncii cu programele de educație și astfel trebuie avută în vedere adaptarea standardelor de pregătire și formare academică la nevoile angajatorilor. Implicarea angajatorilor și a partenerilor sociali este limitată în ceea ce privește planificarea educației universitare. Legăturile dintre universități și industrie sunt extrem de slabe, astfel că, din perspectiva relevanței învățământului superior la cerințele pieței muncii pot fi menționate următoarele dificultăți:

Sistemul nu este corelat cu nevoile unei piețe a muncii dinamice,

Absența unei echivalări între formarea universitară și criteriile impuse de piața muncii,

Absența unor studii și analize sistematice privind cerințele de pe piața muncii și modificările apărute, astfel încât programele educaționale să fie înotdeauna adaptate noilor nevoi,

Implicarea activă a tinerilor în programe de voluntariat pentru a căpăta o experiență reală de lucru.

Este evident faptul că o pregătire academică reprezintă un element extrem de important în portofoliul oricărui tânăr care dorește să pătrundă pe piața muncii, iar experiența obținută de acesta în timp ar veni să întregească întreaga lui capacitate de adaptabilitate la locul de muncă și de dezvoltare personală. De interes pentru cercetarea de față a fost înțelegerea stadiului de dezvotare al învățământului superior românesc și de fundamentare în funcționarea economiei moderne pentru accentuarea și stabilirea relației dintre societate și individ. Aceste aspecte vor fi dezbătute pe larg în cele ce urmează.

5.1. Ȋnceputurile ȋnvățământului superior. Repere ale apariției și dezvoltării

ȋnvățământului superior românesc

Istoria învățământului românesc și momentele importante socio – politice de formare a statului român trebuie privite ca două coordonate ce s-au dezvoltat în paralel. Începând cu constituirea statului Român modern la începutul secolului al 19-lea se ajunge la o creștere a interesului spre domeniul educației în vederea constituirii unui sistem solid de învățământ. După primul război mondial modalitățile de dezvoltare a educației s-au schimbat prin integrarea diverselor sisteme, respectiv prin creșterea teritorială și numărul mare de cetățeni. La finele celui de-al doilea război mondial s-a produs o înlocuire a sistemul educațional liberal cu cel tipic sovietic.

În perioada anilor 1918-1949, trebuiau să fie depășite două probleme esențiale, după 1918 – în primul rând, integrarea a patru sisteme de învățământ diferite datorită uniri a celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania și Basarabia, și în al doilea rând, nevoia de industrializare și modernizare a noii societăți românești. Ministrul de atunci, Constantin Angelescu a avut un rol esențial în modelarea sistemului de învățământ din România. Astfel că modelul lui Spiru Haret a fost păstrat fiind eliminate modelele sistemelor austriac și maghiar răspândite în Transilvania și Bucovina.

Până în 1941, au existat diferențe între tipul de educație primită de către copii de vârstă școlară în zonele rurale și urbane pentru că acestea au fost adaptate la nevoia de forță de muncă din zonele respective. Din acest punct de vedere diferențele puteau fi foarte mari, elevii din școlile rurale care se transferau în școlile urbane erau cei mai afectați. Ei trebuiau să repete anumiți ani sau să recupereze în timp util lipsurile, pentru a se putea adapta noului sistemului educativ în care se integraseră. Liceele de asemenea, au fost modernizate – învățământul clasic a fost simplificat, limbile moderne și limbile clasice au fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale, iar învățământul tehnic s-a îmbunătățit semnificativ pentru a furniza forță de muncă tânără respectiv, tehnicieni si muncitori care să lucreze în fabricile nou construite.

Dictatura legionar-fascistă și al Doilea Război Mondial au marcat sistemul educațional, mulți profesori universitari fiind uciși sau forțați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupația sovietica, a avut o influență fundamentală asupra sistemul de învățământ românesc. S-a trecut de la un sistem liberal, de inspirație franceză la un sistem educațional de tip stalinist.

Reformele din anul 1949 au generat o divizare a tipurilor de licee respectiv, tehnice și clasice. Mai departe, școlile au fost și ele segmentate pe trei niveluri:grupuri școlare, școli și universități de mijloc. La acea vreme universitățile au fost funcționat sub titulatura de„institute tehnice”. Revoluția din decembrie anul 1989 a adus, și ea, o serie de schimbări în sistemul de învățământ românesc. Învățământul superior a fost aliniat la spațiul european al învățământului superior. Astfel, procesul de internaționalizare și globalizareal educației reprezintă una dintre tendințelemajore ale evoluției sistemelor avansate deeducație din întreaga lume. Se dorește o accentuare puternică a dimensiunii internaționale a școlii românești care să devină din ce în ce mai competitivă și care să producă un număr cât mai însemnat de absolvenți pregătiți superior și calificați în domenii cât mai variate cerute de nevoile actuale de pe piața muncii. Racordarea la realitățile prezentului presupune, din perspectivainternațională, o compatibilizare curriculară precum și o armonizare cu cerințele actuale ale noii societăți. Adaptabilitatea noilor planuri de învățământ trebuie să respecte atât specificitatea sistemului național, cât și cerințele venite din spațiul european.

Societatea contemporană se dezvoltă într-un ritm extrem de accelerat. De aceea procesele de mișcare aleelevilor, studenților, cadrelor didactice și de cercetare și integrarea acestora în diferite programe educaționale care să le permită stagii de cercetare internaționale sunt foarte benefice.Intrarea în contact cu alte culturi și civilizații reprezintă unul dintre cele mai importante elemente care caracterizează tânăra generație.

Este adevărat că de multe ori instituțiile de învățământ superior sunt cunoscute drept „turnuri de fildeș” în care doar persoanele foarte bine pregătite pot pătrunde. Cu toate acestea, în ultimii ani, experiența ne-a arătat că acest turn greu de cucerit și-a deschis porțile pentru doritorii de studii avansate, înlesnindu-le acestora accesul și astfel, adaptându-se la noile viziuni ale societății. În istoria învățământului au avut întotdeauna loc schimbări majore, unele benefice iar altele care poate nu au generat, neapărat susținere unanimă din partea celor implicați. Cu toate acestea, putem preciza că fiecare modificare a fost, de-a lungul timpului într-un proces de adaptare a cerințelor istorico – sociale dintr-un moment anume. Robert Barr și John Tagged precizau în lucrarea Dinspre predare spre învățare: O nouă paradigmă pentru colegiile universitare, că pledează pentru un nou model de instituții de învățământ superior, construit în congruență cu noile nevoi existente în cadrul societății. Autorii menționează faptul că probabil datorită cerințelor recente în legătură cu restructurarea, regândirea și reinventarea strategiilor educaționale din învățământ se reflectă o conștientizare a structurilor organizaționale care sunt în egală măsură restrictive și eliberatoare.

În anul 2010 Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și-a propus să raporteze anual un barometru cu privire la starea educației superioare din România. Acest Barometru al Calității conține atât comparații între datele și informațiile despre sistemul românesc de învățământ superior și alte sisteme europene, cât și identificarea succeselor, performanțelor și problemelor cu scopul de a deschide discuții fundamentate cu privire la dinamica viitoare a învățământului superior și a instituțiilor de învățământ superior românești. Mai mult decât atât, raportul ARACIS 2010 prezintă pe larg și conceptul de „diversitatea instituțională” care este un subiect de interes la nivel european, în discuțiile privind modalitățile prin care instituțiile de învățământ superior pot răspunde la cerințele și nevoile studenților în contextul masificării învățământului superior. Scopul principal ar fi ca un învățământ superior cu instituții diverse să poată fi în măsură să satisfacă așteptări variate ale studenților – beneficiarilor și să contribuie la creșterea competitivității sociale a unei națiuni. Tocmai această „diversitatea instituțională” poate fi o finalitate dezirabilă a învățământului superior privită ca factor cheie în determinarea performanțelor sistemului. Realizarea sa depinde de politici și stimulente specifice, astfel că, o diversitate instituțională mai mare ar putea permite următoarele:

opțiuni de învățare mai variate pentru studenți și o adaptare mai puternică la nevoile acestora,

un nivel mai ridicat privind flexibilitatea instituțiilor de învățământ superior la schimbările care se petrec la nivel social,

oferirea de oportunități pentru mobilitatea socială care s-ar dovedi o soluție viabilă pentru acoperirea nevoilor apărute pe diferite piețe de muncă (cereri de specializări diverse) și asigurarea oportunităților de inovare.

Luând în calcul toate aceste aspecte este necesară și funcționarea și dezvoltarea armonioasă a raporturilor create între economia modernă și integrarea individului pe piața muncii dar și urmărirea relației dintre societate și individ.

5.2. Funcționarea economiei moderne și dezvoltarea relației societate – individ

Preocupările neîncetate de cunoaștere și înțelegere a relației individ – societate în condițiile schimbărilor iminente și evoluției noilor generații au produs o serie de cercetări științifice în diverse domenii importante care devin necesare pentru inserția tinerilor pe piața muncii. Factorul uman este fundamental în transformarea societății. Astfel, trebuie avută în vedere și relația de interdependență dintre trei poli esențiali: individul – ca forță de muncă, statul- în cadrul căruia activitățile economice au loc și societatea care este afectată de demersul întreprins de evoluția, respectiv involuția economică.

Fig. 5.1 Relația individ – stat – societate, Sursa: Autoarea.

În studierea economiei obiectivul principal este reprezentat de determinarea cerințelor și a posibilităților alocării optime a resurselor în condițiile rarității acestora dar și a modificărilor apărute de la o perioadă la alta. Astfel, determinarea analitică a complexității societății include economia ca un factor natural primordial pentru stabilirea valorilor și identificarea diferitelor comportamente individuale. J.K. Galbraith remarca încă din 1990 nemulțumirile generației tinere cu privire la lipsa de respect acordată individului de către sistemul economic. Efectele crizei financiare și economice s-au manifestat prin reducerea locurilor de muncă și implicit prin eliberarea de forță de muncă în șomaj, prin limitarea și încetinirea proceselor de creare de noi locuri de muncă, cu consecințe directe în blocarea intrării tinerilor pe piața muncii.

Merită menționat și faptul că modelul României de creștere economică, din perioada 2000 – 2010, bazat mai mult pe consum intern și nu pe ocupare, a fost unul nesustenabil, criza punând în evidență vulnerabilitățile acestuia. Chiar dacă în perioada 2000 – 2008 s – au înregistrat ritmuri de creștere economică mari, ocuparea forței de muncă nu a fost influențată semnificativ de acest context favorabil. În perioada 2000-2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populației în vârstă de muncă 20 – 64 de ani, 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forței de muncă vârstnice 55 – 64 de ani și 6,9 puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20-64 ani.În anul 2012, rata de ocupare a populației de 20-64 ani a fost de 63,8% și în creștere cu 1 punct procentual față de anul anterior, dar se afla sub media înregistrată la nivel european de 68,5% (UE 27). Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) era de 23,9% cu doar 0,1 pp. mai mare decât valoarea înregistrată în 2011, dar cu mult sub media europeană de 32,9%. În ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 – 64 ani) aceasta a fost de 41,4%, în creștere cu 1,4 pp. comparativ cu anul anterior dar sub media europeana de 48,9%. Analizând distribuția ratei de ocupare în cadrul UE, se constată că, în anul 2012, România, având o rată a ocupării la segmentul de populație 20-64 ani de 63,8%, sesituează semnificativ sub media europeană (68,5%).Pe niveluri de educație, tendința de scădere a populației ocupate în vârstă de muncă (15 – 64 ani) se manifestă pentru populația cu studii medii (ISCED20 3 – 4) și pentru populația cu nivel de pregătire scăzut (ISCED 0 – 2), pentru populația cu studii superioare (ISCED 5 – 6) se înregistrează o evoluție pozitivă a ocupării. Această evoluție, contrară tendinței generale de reducere a populației ocupate, a indus modificări importante de structură, ponderea populației ocupate cu studii superioare în total ocupare crescând de la

9.8 % în anul 2000 la 18.6 % în anul 2012. Această modificare de structură poate fi interpretată ca o tendință de îmbunătățire a calității locurilor de muncă. Având în vedere estimările, în perspectiva anului 2020, cu privire la continuarea tendinței de creare de locuri de muncă care să solicite un nivel de educație ridicat, ponderea populației ocupate cu studii superioare în total populație ocupată trebuie să își continue evoluția ascendentă.

În ultimii ani, a existat un interes constant din partea absolvenților de liceu pentru programele de studiu organizate de Universitate la nivel de studii universitare de licență. Din analiza dinamicii numărului de studenți se constată însă creșterea interesului absolvenților studiilor universitare de licență pentru continuarea pregătirii prin studii universitare de masterat în contextul suplimentării numărului de locuri fără taxă, dar și a oportunităților de dezvoltare în carieră pe care le oferă urmarea ciclului doi de pregătire universitară.

Tabelul de mai jos prezintă dinamica studenților pe cicluri de studii, în perioada 2008-2013, de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești:

Tabelul 5.1. Dinamica numărului de studenți pe cicluri de studii

Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești

La momentul actual, sunt înmatriculați la programele de studiu care funcționează în UniversitateaPetrol și Gaze din Ploiești și studenți străini al căror număr a scăzut pentru ciclul de studii universitare de masterat și s-a menținut relativ constant, înregistrându-se chiar o ușoară creștere, pentru ciclul de studii universitare de licență, ceea ce demonstrează în egală măsură creșterea vizibilității universității și aprecierea pozitivă a serviciilor educaționale oferite de universitate. Remarcăm, de asemenea, creșterea numărului de studenți la anul pregătitor, ceea ce confirmă cele afirmate mai sus:

Tabelul 5.2. Dinamica numărului de studenți străini pe cicluri de studii

Sursa: Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești

Scenariul devine optimist în ceea ce privește trendul ascendent al solicitărilor și înscrierilor la cursuri de învățământ superior dacă am lua în calcul și faptul că trebuie să existe din ce în ce mai multe modificări atât la nivel de management al pieței muncii, de implementare a unor politici care să genereze deblocări masive ale locurilor de muncă și/sau creearea de noi locuri de muncă în care tinerii absolvenți calificați să poată activa nestingheriți de limitări diverse. Un alt aspect care trebuie luat în calcul pentru dezvoltarea relației Individ- Stat – Societate este și gradul de adaptabilitate al programelor educative la cerințele pieței muncii.

În momentul de față pot apărea și deja sunt semne de alarmă în ceea ce privește gradul de nesiguranță al absolvenților de învățământ superior. În impactul cu piața muncii, atunci când tinerii nu își pot găsi un loc de muncă, aceștia sunt nevoiți să adopte alternativa recalificării într-un alt domeniu. Problema care apare este aceea a supra-educării, în sensul în care, tinerii ori doresc amânarea momentului de integrare pe piața muncii și preferă înscrierea la cursuri post – universitare, ori aleg calea unei recalificări radicale, schimbându-și opțiunea de studiu, în speranța că, noul domeniu ales se va plia mult mai bine cu cerințele pieței.

Tendința de continuare a studiilor este întotdeauna bine-venită, dar, doar în sensul în care tânărul alege această variantă pentru a căpăta și mai multă experiență în domeniul ales inițial. Un proces de recalificare, o schimbare de direcție a studiului radical opusă, se va concluziona, din păcăte și în majoritatea cazurilor, într-o lipsă de eficiență a timpului dedicat studiului inițial.

Implicațiile sunt majore în cazul unui eșec al incluziunii pe piața muncii, de la pierderea lipsei de încredere într-un sistem economic funcțional, și/sau educațional și până la un dezechilibru personal cu conotații psiho – sociale negative. Cu toate acestea, în societatea de astăzi în care au loc schimbări multiple, necesitatea înscrierii în sisteme de formare profesională continuă pare de neevitat.

5.3. Evoluția elaborării și dezvoltării unor strategii de implementare a politicilor de formare și perfecționare profesională continuă a tinerei generații

Dezvoltarea sistemului de formare profesională continuă trebuie să răspundă nevoilor pieței muncii și economiei bazate pe cunoaștere și necesită un set de informații relevante în ceea ce privește informațiile reale și relevante despre evoluția meseriilor și profesiilor, tendințele de evoluție a pieței muncii, nevoile de competențe, calificările, gradul de armonizare între cererea și oferta de forță de muncă existente pe piața muncii, identificarea elementelor negative, oferta de programe educaționale, de formare profesionalăși adecvarea acestora la nevoile celor care le solicită.

Economia țării noastre a generat o serie de schimbări semnificative în structura ocupațională, apărând ocupații noi, iar profesiile tradiționale au suferit modificări. Identificăm astfel, trei tipuri de ocupații în momentul actual:

Fig. 5.2. Sursa: Autoarea , Tabloul ocupațiilor din România.

Ocupații dominante: acestea sunt cristalizate, au o tradiție formată în zona ocupațională a economiei românești,

Ocupații cu conținut modificat: acestea se regăsesc în sectoarele industriale afectate de schimbările tehnologice sau organizaționale, iar în domeniul serviciilor acestea fiind orientate către satisfacerea clientului beneficiar,

Ocupații de străpungere: acestea sunt reprezentate de serviciile noi, adaptate noilor cerințe și care au o valoare adăugată ridicată și un potențial crescut de evoluție în perioada următoare. Elementul care poate avea o valoare negativă pentru acestă categorie l-ar reprezenta lipsa unui număr mare de personal calificat pentru a susține aceste ocupații. Personalul selectat trebuie să aibă, pe lângă pregătirea teortică și practică și un nivel mare de adaptabilitate.

Este de la sine înțeles faptul că factorii care au condus la aceste schibări în conținutul activităților sunt: adaptarea la noile nevoi, creșterea nivelului competitivității și procesul de retehnologizare.

Noua forță de muncă a fost nevoită să se adapteze și să câștige noi competențe precum utilizarea tehnologiilor informaționale, managementul resurselor și comunicarea. Tendința de evoluție este orientată către o ocupare flexibilă, de calitate bazată pe valoare și competențe, astfel că:

Ocupațiile de străpungere se dezvoltă către noi domenii de activitate, chiar pe nișe de piață, conform cerințelor ridicate privind nivelul și calitatea competențelor necesare,

Acestea sunt practicate cu un program parțial de lucru,

Cu cât crește valoarea activității economice, cu atât crește și posibilitatea motivării angajaților.

Este nevoie de implementarea unor programe de formare continuă care să atragă cât mai multe persoane doritoare de integrare pe piața muncii. Poate apărea și riscul de excludere de pe piața muncii a persoanelor care nu se pot adapta noilor nevoi, fără posibilități financiare și fără competențe necesare.

Dezvoltarea profesională continuă a tinerei generații trebuie să fie transpusă în practică prin promovarea parteneriatului dintre autoritățile publice, partenerii sociali și alți parteneri la nivel central și local, în vederea fundamentării, elaborării și implementării politicilor și strategiilor de formare profesională continuă, implicarea unui număr tot mai mare de angajatori în facilitarea accesului la formarea profesională continuă, inclusiv prin asigurarea

resurselor necesare formării, implicarea partenerilor sociali, cu precadere a patronatelor dar și a asociațiilor profesionale la validarea calificărilor, a standardelor ocupaționale și a programelor cadru de formare profesională continuă, la asigurarea calității formării profesionale continue și la asimilarea modelului european al calității în formarea profesională

continuă. Conform Strategiei Naționale din 2 septembrie 2004 pentru ocuparea forței de muncă, in perioada 2004-2010, cheltuielile care se fac cu formarea trebuie considerate ca fiind investiții și nu costuri, iar pentru creșterea investițiilor în formarea continuă sunt importante următoarele direcții de acțiune: asigurarea cadrului legislativ care să stimuleze finanțarea formării profesionale continue, implicarea partenerilor sociali în această finanțare, atragerea de finanțări externe și extinderea de furnizori de programe de formare profesională.

Este nevoie și de facilitarea accesului la formarea profesională continuă prin crearea de oportunități cât mai aproape de beneficiari, îmbunătățirea accesului la formare profesională în mediul rural, creșterea numărului de persoane, în căutarea unui loc de muncă, care vor fi cuprinse la programele de formare profesională, extinderea rețelei de formare profesională a adulților, a ANOFM, modernizarea și dotarea centrelor existente, stimularea anagajatorilor pentru formarea personalului propriu în vederea creșteriiși diversificării competențelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă și monitorizarea evoluției accesului la formarea profesională continuă.

Concluzii

Luând în calcul Raportul Comisiei Naționale de Prognoză privind perspectivele angajării de forță de muncă în România, putem considera drept un trend pozitiv pentru anul 2014 încadrarea în muncă a populației. Conform Raportului se estimează pentru 2014 o creștere de ocupare cu 3,3% față de 2010. Aceste creșteri vor fi progresive de la an la an. Cu toate acestea, realitățile de pe piața muncii arată și un alt aspect, și anume că locurile de muncă existente nu sunt pe măsură calificărilor tinerilor, în medie, mult mai înalte decât calificările necesare sau, altfel spus, piața muncii nu este adaptată la nivelul mai ridicat de calificare existent în rândul tinerilor. Acesta ar fi motivul principal pentru care una din soluțiile salvatoare ar fi programele de formare continuă pentru a oferi un grad mult mai ridicat de adaptabilitate pentru noile cerințe de pe piața muncii.

O altă soluție ar fi ca tinerii să beneficieze de consiliere în găsirea unui loc de muncă adecvat pregătirii lor. De asemenea, tinerii trebuie să aibă încredere că este posibilă dezvoltarea unei cariere și în situația în care piața din prezent oferă într-o mai mare măsură locuri de muncă sub pregătirea lor. Privită dintr-un punct de vedere pragmatic, problema va persista deoarece numărul de absolvenți de anumite discipline din învățământul superior va fi în continuare mare în raport cu locurile de muncă disponibile pe profil. Pot fi menționate ca piedici și lipsa fondurilor pentru susținerea centrelor de consiliere pentru tineri, precum și lipsa de interes a factorilor responsabili de a acționa în vedere unei mai bune corelări a ofertei educaționale cu piața muncii.

În urma analizării aspectelor teoretice care țin de funcționarea economiei moderne bazate pe cunoaștere, pe corelarea sistemului de învățământ superior cu noile cerințe pentru stabilirea și aprofundarea unor noi competențe relevante pentru piața muncii se impune nevoia implementării unor măsuri clare care vizează problemele cu care se confruntă tinerii în interacțiunea directă cu piața muncii, cu instituțiile facilitatoare în domeniu sau cu legislația în vigoare, cum ar fi:

atragerea investitorilor,

dezvoltarea de inițiative de promovare a tinerilor,

promovarea târgurilor de job-uri,

eradicarea corupției,

oferirea de burse pentru tineri,

susținerea micilor întreprinzători,

adaptarea legislației locale la cerințele pieței muncii sau la ofertele investitorilor,

scutirea investitorilor de taxe, construirea de locuințe pentru tineri,

scutirea de taxe a tinerilor care se angajează imediat după terminarea facultății măcar pe perioada cât ar fi trebuit să primească șomaj,

facilitarea creării de noi locuri de muncă, utilizarea și valorificarea resurselor locale,

acordarea de facilități firmelor producătoare,

armonizarea legislației în raport cu nevoile tinerilor,

sprijinirea mediului de afaceri, oferirea unor facilități pentru tineri în ceea ce privește accesul la credite sau consultanță în accesarea fondurilor europene,

eradiacarea birocrației, oferirea de facilități angajatorilor,

corelarea sistemul educațional cu ofertele de pe piața muncii (încheierea de parteneriate între instituțiile publice și universități),

micșorarea taxelor și impozitelor,

crearea de programe specifice pentru tinerii aflați în situații vulnerabile (șomeri, instituții de plasament etc.),

înființarea de centre de consiliere vocatională pentru tineret,

creșterea transparenței instituțiilor publice în ceea ce privește scoaterea la concurs a locurilor de muncă,

dezvoltarea și furmizarea unor programe de calificare/ perfecționare la locul de muncă,

furnizarea de servicii de informare despre oportunitățile de pe piața muncii.

Lipsa integrării în mediul social și blocajele apărute în viața tinerilor absolvenți de studii superioare care nu reușesc să obțină un loc de muncă în conformitate cu calificarea acestora sunt elemente ce creează dezechilibre psihice și emoționale foarte puternice, subiecții aflați în aceste situații fiind nevoiți să se readapteze unor noi cerințe venite de pe piața muncii despre care nu aveau cunoștință în momentul alegerii unui domeniu anume de studiu. Piața muncii se afla într-un proces de evoluție și schimbare din ce în ce mai rapid, elementul de stabilitate al unui loc de muncă aproape că a dispărut din vocabularul uzual, iar gradul de adaptabilitate al celor aflați în competiție pentru ocuparea unei poziții trebuie să fie din ce în ce mai mare. Orice proces de dezvoltare și creștere are la bază elementul schimbării, al adaptabilitații care însă nu este speficific și nu definește fiecare individ. De aceea este important să se cunoască parametrii psiho – educaționali de dezvoltare a tinerilor și să se înțeleagă modificările psihice, fizice și emoționale prin care aceștia trec în evoluția lor naturală de la stadiul de adolescenți la cel de tineri și adulți care, odată ce își finalizează studiile doresc să fie parte din societate, să aibă control asupra propriilor lor destine și decizii și să parcurgă, în mod natural toate stadiile de dezvoltare umană. Integrarea în mediul social, în mediul economic, obținerea unui loc de muncă și primirea acceptării într-un grup reprezintă elemente esențiale pentru orice individ pentru a se simții util și pentru a căpăta încredere și respect față de sine.

CAPITOLUL 6. Repere psiho – educaționale în dezvoltarea tinerilor

În societatea actuală au loc modificări în ritm accelerat atât sociale cât și economice cu un impact accentuat în rândul tinerilor care sunt doritori să-și clădească un viitor sigur și se află în căutarea unui loc de muncă. Simpla trecere de la viața de tânăr student la cea de absolvent de studii superioare care se așteaptă ca următorul pas în cariera sa să fie guvernat de integrarea nemărginită pe piața muncii are consecințe semnificative. Orice proces de schimbare implică, în mod automat, schimbări și adaptări la noile cerințe impuse de contextul în care tânărul absolvent se află. În psihologia dezvoltării, respectiv în psihologia vârstelor, putem identifica diferite tipuri de schimbări și modificări ce au loc la nivel psihologic. În multe cazuri, schimbările aparute în viața tinerilor sunt permanente și chiar ireversibile dacă subiectul în cauză nu este îndeajuns de flexibil pentru a se adapta la noul mediu. La nivelul schimbărilor ontogenetice sunt afectate sistemele cognitive, afective și motivaționale. Fiecare sistem este caracterizat de trăsături specifice de activitate transpusă în acțiuni sau modele acționale. În cadrul schimbărilor prin care un tânăr absolvent trece avem de a face și cu câteva modificări ce țin de funcțiile expresivă și instrumentală, în sensul că, prin acțiunile expresive putem identifica diferite blocaje și/sau stări emoționale prin care tânărul trece din perspectiva exprimării mulțumirilor sau nemulțumirilor acestuia și orice acțiune întreprinsă de către acesta reflectă un sistem dinamic comportamental și o organizare bazală. Din pespectiva funcției instrumentale, putem identifica mijloacele prin care tânărul absolvent va încerca să își atingă obiectivele personale. Atingerea acestor obiective va depinde, în mare măsură, de dimensiunea lui adaptativă și pragmatică.

Trebuie menționat și faptul că în urma proceselor de transformare psihică, fizică și emoțională, tânărul va suferi și o serie de schimbări transformative și variaționale. Schimbările transformative vor aduce cu sine modificări la nivel de modalitate de organizare sau structurare a unui sistem. Rezultatul evident, în acest caz, este apariția noutății și creșterea complexității sistemului.Modificările vor da naștere și unor noi caracteristici care nu vor putea fi reduse la componentele inițiale astfel că, schimbarea va fi la nivel calitativ. Schimbările variaționale reflectă gradul cu care poate varia o modificare de comportament față de un standard impus. Imbunătățirea rezultatelor, obținerea unor calificări superioare, acceptarea spre o nouă calificare, adaptarea la noile condiții impuse de piața muncii spre integrarea tânărului absolvent sunt exemple de modificări variaționale. Dacă precizam că gradul de adaptabilitate este unul din elementele cheie în dezvoltarea tânărului absolvent, atunci trebuie specificat și că are loc dezvoltarea unei abilități în direcția eficienței din ce în ce mai crescute. O astfel de modificare va avea un trend pozitiv fiind atât cantitativă cât și continuă.

6.1. Stadialitatea dezvoltării psihice

Dezvoltarea umană se desfășoară ca un proces stadial în sensul că etapele prin care tânărul trece se succed sistematic, progresiv și nu brusc. Cu toate că, în trecerea de la stadiul de tânăr absolvent la cea de viitor angajat, subiectul va fi nevoit să se conformeze unor cerințe cu care nu a fost obișnuit până în momentul în care dorește să fie inclus într-un sistem la care trebuie să se adapteze imediat. De aceea modificările de comportament vor avea ecouri în dezvoltarea psihică a tânărului. Aceasta ar fi și explicația pentru care multe persoane tinere suferă de depresii sau sunt într-o stare psihică precară în momentul în care realizează că încă nu dețin toate atributele de a fi integrați pe piața muncii, sau sunt integrați dar nu conform pregătirii lor academice datorită cererii destul de restrânse de forță de muncă calificată superior.

Trecerea de la o etapă la alta de dezvoltare are loc prin obișnuirea subiectului cu noua situație în care se află, cu noile caracteristici specifice stadiului său de dezvoltare, urmând apoi perioada de apogeu și de maturizare psihică. Piaget, Wallon, Freud, Leontiev, Kohlberg și Binet sunt cei care au subliniat existența stadiilor de dezvoltare umană. Aceste stadii reprezință de fapt niște faze, momente, etape de dezvoltare complexă, în care sunt întâlnite caracteristici fundamentale și transformări de tip cantitaviv, respectiv calitativ, funcționale și structurale. Pentru descrierea și înțelegerea acestor stadialități trebuie să ținem cont de caracteristicile subiectului referitoare la vârstă și trăsăturile individuale. Caracteristicile vârstei individului cuprind trăsăturile somatice, psiho-comportamentale și fiziologice comune pentru persoanele de aceeași vârstă și aflate în același stadiu de dezvoltare. Caracteristicile individuale descriu trăsăturile fiziologice, somatice și psiho – comportamentale ce descriu individul ca atare, ca entitate cu caracteristici diferite față de cele ale altor persoane din aceeași categorie de vârstă și aflate în același sau din alt stadiu de dezvoltare.

Mai departe trebuie precizat că stadiul psihic cuprinde ansamblul de caracteristici psihice clar conturate și diferențiate din punct de vedere calitativ , care descriu, în amănunt, particularitățile asemănătoare la indivizi aflați în aceeași perioadă de vârstă, precum și particularitățile diferite la indivizi aflați în diverse perioade de vârstă. Trebuie totuși făcută diferența dintre vârstă și stadiul de dezvoltare psihică, în sensul că avansarea în vârstă nu atrage după sine, în mod automat, și o dezvoltare psihică.

Între 0 și 25 de ani are loc ciclul de creștere și dezvoltare când individul își dezvoltă capacitățile fizice și psihice specifice. Ciclul de maturizare are loc între 25 și 60, 65 de ani când capacitățile fizice și psihice ating apogeul. Capacitățile individului vor intra în declin odată cu vârsta de 65 de ani, cand se instalează bătrânețea.

Dezvoltarea psihică poate fi descrisă urmărind trei direcții reprezentative și anume dezvoltarea cognitivă, afectivă și socio-morală.

6.1.1. Stadialitatea cognitivă

Din punct de vedere etimologic,termenul cognitiv derivă din limba latină cognoscere însemând cunoaștere. Astfel, conceptul desemnează activitățile care descriu achiziția, organizarea, utilizarea și procesarea informațiilor acumulate într-o perioadă de timp. Jean Piaget a fost interesat de ontogeneza cognitivă, în sensul că, acesta a dorit să afle trăsăturile procesului cognitiv de tip logic și matematic, succesiunea de stadii prin care individul trece. Putem enumera aceste stadii după cum urmează:

Stadiul senzorio – motor (0 – 2 ani),

Perioada preoperatorie (2 – 7/8 ani),

Stadiul operațiilor concrete (7/8 – 11/12 ani),

Stadiul operațiilor formale sau inteligența operațional-abstractă (11/12 – 15/16 ani),

Gândirea categorială (15-19 ani).

Piaget arăta că există o stabilitate a psihicului uman formată datorită echilibrului creat dintre asimilarea realului și acomodarea psihicului la real prin conceperea unor scheme cognitive de adaptare, înțelegând prin acesta o interiorizare a lumii reale și o viziune proprie a individului asupra lumii înconjurătoare. Echilibrul psihic depinde de cele două operații de asimilare și acomodare și de intercondiționarea dintre acestea. Doar în acest sens adolescenții, tinerii se pot raporta critic la propria gândire, își formează și formulează propriile idei privind mediul în care se află și pot reacționa ca atare ca stimulii prezenți. De asemenea, este perioada în care își pot testa și pune la încercare teoriile țtiințifice, logice sau credințele pe care le-au asimilat în timp, lând, de data aceasta, mai multe variabile în calcul, ceea ce îi va ajuta în dezvoltarea competențelor de adaptare la orice schimbare neașteaptată.

În completarea teoriilor lui Piaget, L.S. Vîgotski considera că dezvoltarea individului depindea, în mare măsură, de mijloacele oferite acestuia de mediul său de creștere, în contextul interacțiunilor sociale multiple. De aceea, dezvoltarea subiectului va presupune un joc permanent între procesele intra și interpsihice care vor îl vor antrena să interiorizeze și să personalizeze ceaa ce învăță și asimilează. Vîgotski își fundamentează teoria pe două concepte esențiale, și anume: medierea și procesele de internalizare.

Prin intermediul medierii, individul realizează, cu ajutorul altei persoane, instrumentele cognitive, pe care și le va însuși pentru propriul beneficiu. Mediatorul, în acest caz, va fi plasat între subiect și ceea ce se învață pentru a facilita interiorizarea și asimilarea informațiilor, ca instrumente ale gândirii necesare în dezvoltarea funcțiilor psihice. Pe de altă parte, procesele de internalizare, cuprind modalitățile prin care individul interiorizează activitățile externe formându-și structurile mintale proprii și dezvoltarea unei gândiri autonome și critice. Observăm că la Vîgotski acest concept de internalizare, întâlnit și al Piaget, primește și o conotație socio – culturală. Cultura va fi transmisă de la o generație la alta, cu alte cuvinte putem spune că la nivel individual, un tânăr devine el însuși prin educația primită de la cei care îl înconjoară și mediază procesele de interiorizare.

Zona proximă de dezvoltare și interacțiunea socială influențează, de asemenea, dezvoltarea individului. Zona proximă de dezvoltare indică locul în care se află persoana care se află într-un moment al evoluției sale și care poate învăța ceea ce nu știe încă, cu alte cuvinte, reprezintă distanța dintrenivelul de dezvoltare actual și nivelul de dezvoltare potențială. Interacțiunea socială va produce în dezvoltarea subiectului o dezvoltare a capacităților de organizare cognitivă mult mai elaborate. Mai târziu, această dezvoltare va ajuta individul să reacționeze în mediul social prompt și conform urmăririi scopului său. În condițiile modofării parametrilor cu care acesta era obișnuit, el va putea să – și modifice comportamentul astfel încât să se adapteze la noile cerințe.

6.1.2. Stadialitatea morală

Alături de evoluția cognitivă, individul va suferi și o dezvoltare a judecății morale, care la rândul său este alcătuită dintr – o serie de componente, respectiv: componenta cognitivă, comportamentală și emoțională.

Componenta cognitivă cuprinde cunoașterea regulilor care țin de etică, de capacitatea de a deosebi între „bine” și „rău”, „moral” și „imoral”; componenta comportamentală presupune actualizarea unor standarde morale, dezirabile la un moment dat și manifestate în cadrul societății, iar componenta emoțională a moralității presupune adoptarea unor seturi de sentimente și trăiri adecvate față de actele proprii și față de faptele celor din jur. Kohlberg identifica trei niveluri de evoluție a judecății morale, fiecare dintre acestea având propriul stadiu de dezvoltare, astfel:

Nivelul premoral sau convențional care apare odată cu vârsta de 4 ani și ține până în jurul vârstei de 10 ani, timp în care standardele de judecată sunt aplicarea unor etichete cultural impuse de mediul înconjurător, respective bun/rău, dreptate/nedreptate, etc.

Stadiul moralității ascultării în care criteriile cele mai puternice sunt pedeapsa și recompensa. Observăm că încă de la vârste fragile, subiecții sunt supuși unor tratamente care să le ghideze comportamentul viitor. Ca tineri încadrați într – un mediu concurențional, la locul de muncă, atutudinile lor ca angajați vor fi mai departe controlate prin măsuri asemănătoare, respectiv recompense sau sancțiuni în funcție de respectarea unor reguli de conduită interioară.

Stadiul moralității hedonismului instrumental naiv, respectiv conformarea la o normă impusă, care este considerată drept sursă de beneficii.

Nivelul moralității convenționale (10 – 13 ani) reflectă respectarea și conformarea, adaptarea și acceptarea normelor impuse așa cum sunt cerute de contextul în care individul se află.

Stadiul moralității bunelor relații în care individul respectă regulile impuse pentru a primii eticheta acceptării,

Stadiul moralității legii și ordinei care include respectarea autorității, a normelor impuse care apar ca o necesitate care reglementează conduita întregii societăți.

Nivelul autonomiei morale, al interiorizării și acceptării personale a principiilor morale care apare încă de la vârsta de 13 ani și cuprinde acceptarea unor norme și modele morale prin care individual se poate raporta la grupul de referință, prin împărtașirea unor drepturi și îndatoriri egale.

Stadiul moralității contractuale care presupune acceptarea democratică a legii, standardele morale fiind înțelese și acceptate ca decizii făcute de comun acord,

iar dacă se impun modificări acestea vor fi făcute pe baze raționale, care vor fi în avantajul majorității.

Stadiul moralității principiilor individuale de conduită cuprinde întregul sistem de valori morale pe care individul le-a achiziționat și interiorizat în timp, bazându – se pe concepte precum dreptate, reciprocitate, egalitate, demnitate, încredere. Aceste atribute vor veni în ajutorul tânărului angajat, care, în dorința de a se integra cât mai armonios într – un nou grup, cerințele vor fi îndreptate către aceste trăsături.

6.1.3. Stadialitatea psiho – socială

Teza principală pe care se bazează Teoria lui Eric Erikson este că potențialul de dezvoltare al unui individ poate căpăta desăvârșire și împlinire de – a lungul existenței sale și în trecerea armonioasă de la un stadiu de dezvoltare la altul dacă fiecare etapă este deschisă către noi achiziții și internalizări psihosociale ca urmare a unei crize de dezvoltare. Aceste, așa – zise „crize” apar în momentul generării conflictului dintre modalitățile de relaționare ale persoanei și cerințele venite din exterior, din mediul social în care acesta dorește să se încadreze. Rând pe rând, încă de la naștere, subiectul va trece prin opt stadii, respectiv, conflictul încredere-neîncredere, autonomie-dependență, inițiativă și vinovăție, sârguință-inferioritate, identitate – confuzie de rol, intimitate – izolare, realizare – rutină/stagnare și ultimul stadiu care apare la vârste de peste 60 de ani, când individul trebuie să accepte realitatea apropierii morții, pe care o poate întâmpina fie integru sau cu disperare. Pentru analiza de față, ne interesează, în mod particular, conflictele identitate – confuzie de rol (12 – 20 de ani), intimitate – izolare în relațiile cu alții (20 – 35 de ani) și realizare – rutină/stagnare (35 – 60 de ani).

Conflictul identitate – confuzie de rol are loc în intervalul de vârstă 12 – 20 de ani, când multitudinea de roluri sociale jucate de individ, adaptarea rapidă la diverse cerințe, dorința de integrare și apartenență la un anumit grup sau altul presupun dezvoltarea unui simț integrator al propriei persoane și al unui spirit critic și autonom de gândire.

Cu toate acestea, de multe ori, tânărul se poate simți copleșit de rolurile pe care trebuie să le joace, iar în dezvoltarea sa va contribui și identificarea unor răspunsuri care se îndreaptă către integrarea unor seturi contradictorii de percepții de sine și de percepții ale celor din jurul său asupra acțiunilor întreprinse de subiect. Nerealizarea scopurilor esențiale pentru el care îi pot contura viitorul, asumarea propriilor responsabilități, neînțelegerea unor situații în care acesta se află la un moment dat în dezvoltarea sa, elemente negative și deviante îi pot afecta modul de percepere a lucrurilor. Ca tânăr adult, subiectul va trece și prin stadiul de intimitate – izolare în relațiile cu cei din jur, stadiu care își face simțită prezenta o dată cu vârsta de 20 de ani și poate ține până în jurul vârstei de 35. Dorința și nevoia de intimitate presupun un stadiu de fuzionare a identităților individului fără ca acesta să le piardă. Odată revenit în mediul social activ, el își va relua rolurile inițiale. Există, în schimb, și reversul medaliei, în sensul că, sunt persoane care se lasă afectate și conduse de senzația de confort oferită de izolarea față de alte persoane. Ele consideră ca în acest sens nu pot apărea conflicte și nici nu se văd nevoite să – și modifice comportamentul în vreun fel care să fie pe placul societății. Astfel, preferă alternativa nefavorabilă de izolare, refuzând acceptarea limitărilor propriei independențe. Aceste persoane vor fi foarte greu de asimilat în cadrul unor grupuri sociale sau vor avea relații extrem de limitate cu colegii de muncă. Dacă lipsa de comunicare și izolarea vor avea efecte negative asupra calității muncii acestor persoane, ele riscă să fie excluse din mediul de muncă. Efectele pot fi chiar devastatoare în aceste cazuri, dacă persoana are un mecanism psihic instabil. Pierderea unui loc de muncă poate genera adevărate depresii și acte greu de stăpânit.

Următorul stadiu psihosocial este atingerea maturității când individul se va confrunta cu un nou conflic ce se află la limita jocului dintre realizare și rutină/stagnare. Acest stadiu apare în jurul vârstei de 35 de ani și se derulează până la vârsta de 60 de ani. În aceste momente se formulează diverse observații cu privire la elemente esențiale în viața unui individ, respectiv întemeierea unei familii, cariera profesională și stabilitatea acesteia, integrarea în societate. Conflictul interior se poate manifesta sub forma unei „crize a vârstei mijlocii” în care ori se cauta un punct esențial care să confere o stabilitate clară în toate domeniile amintite ori subiectul, având cele trei categorii împlinite va căuta noi provocări care să îi reconfirme puterea și capacitățile creatoare. Este interesant de urmărit ideea că dezvoltarea Eului, conform teoriei lui Eric Erikson continuă toată viața și că fiecare etapă prin care un individ trece are propriile seturi de crize, probleme sau conflicte, așa cum este prezentat și în tabelul următor:

Tabel 6.1. Stadiile dezvoltării psihosociale

Sursa: Eric H. Erikson, Childhood and Society. The Landmark Work on the Social Significance of Childhood, New York: W.W. Norton & Company, 2000.

6.2 Evoluția dezvoltării psiho – sociale a tinerilor și adulților în procesul de

integrare în societate

În evoluția psiho – socială a tinerilor și adulților se pot remarca diverse modele teoretice și experimentale care arată transformările subiecților și subliniază dezvoltarea activităților fundamentale care constau în pregătirea pentru integrarea în viața activă, atât din punct de vedere social cât și profesional. Aceste etape sunt esențiale în definirea individului ca entitate care și-a desăvârșit personalitatea și își poate exercita trăsăturile transpuse în relațiile sociale sau diverse activități creatoare și economice. Două elemente sunt extrem de importante în dezvoltarea umană, și anume: dezvoltarea cognitivă care trebuie să aibă la bază și stimularea educației; dezvoltarea socială care implică achiziționarea și internalizarea normelor sociale și culturale; stabilirea rolului și statutul social. Menținerea unei stări de sănătate pozitive va ajuta individul în desfășurarea activităților întreprinse, acesta putând fi considerat apt și capabil de muncă. Pregătirea pentru vârsta adultă începe încă din copilărie, atunci când copilul este întrebat de către cei din jur: „Ce vrei să devii când vei fi mare?”, va continua în perioada adolescenței prin crearea și stabilirea unei identități în urma experimentărilor realizate pentru ca mai apoi, adultul să își confirme sau să își infirme dorința formulată în copilărie: „Atunci când voi fi mare vreau să devin…”

6.2.1. Aspecte generale

Durata adolescenței poate varia depinzând, printre altele, și de gradul sau nivelul de școlarizare al individului. Sunt cazuri când după terminarea învățământului obligatoriu, adolescenții vor renunța la continuarea studiilor dorind sau preferând să se angajeze, considerând mult mai necesară integrarea pe piața muncii decât pregătirea superioară. Mulți dintre ei se vor căsători mai repede decât colegii lor care au preferat să își continue studiile. Astfel, perioada de adolescență pentru primul caz se va termina mult mai repede decât pentru subiecții care preferă să mai amâne integrarea în viața socială matură. Putem aminti și de „perioadele de criză” parcurse de adolescenți, de numeroasele conflicte apărute în relațiile cu părinții și/sau profesorii care le impun anumite reguli de conduită, iar aceștia cu greu le pot respecta. Aceste reacții sunt cât se poate de normale dacă le privim prin prisma psihologică, luând în considerare faptul că adolescentul este caracterizat de trăsături deopotrivă infantile și trăsături care anticipează viitorul adult. Din această cauză, comportamentul adolescenților este adesea oscilant, copilăros, sfidător, matur, recalcitrant, calm, echilibrat. În acest stadiu de dezvoltare gândirea atinge posibilitățile sale maxime, cu toate că experiența și cantitatea de cunoștințe acumulate sunt încă extrem de limitate. La nivel de conștiință, adolescentul va înțelege din ce în ce mai profund realitatea înconjurătoare, prin asimilarea cunoștințelor teoretice și prin punerea lor în practică și/sau îmbogățirea experienței de viață. Ei au mereu tendința să se autoanalizeze, încercând, astfel, să își cunoască sistemul de valori, calitățile, motivațiile, defectele, atitudinile, interesele de scurtă sau lungă durată. Perioada adolescenței este importantă și din perspectiva identificării sentimentului identității, a concepției despre sine, câștigarea unei stime de sine, care, mai departe îl vor ajuta pe tânărul absolvent să se poată integra într- o comunitate sau grup de lucru, aducând un plus de valoare mediului în care își desfășoară activitatea. Cu cât se va cunoaște mai bine pe sine, cu atât va fi capabil să își exprime liber opiniile, să dialogheze pastrând limitele echilibrate cu colegii și superiorii, având șanse crescute de a fi apreciat și avansat la locul de muncă.

În ceea ce privește conștiința morală, cercetările lui Kohlberg arătau că sunt adolescenți și adulți care rămân încătușați într – un stadiu al moralității convenționale, astfel că ei vor pune accent pe importanța și respectarea normelor, a cutumelor, a obișnuințelor și nu le vor depăși pentru că vor lua mereu modelul celor care au testat înaintea lor o situație anume. Pe de altă parte, există și grupul celor care vor reuși să treacă în stadiul moralității postconvenționale. Aceștia din urmă vor avea o capacitate mai mare de adaptabilitate la noile condiții impuse la nivel social, economic, afectiv și vor înțelege că anumite norme pot exista în contradicție cu bunele intenții ale unei persoane care nu este neapărat condamnabilă sau susceptibilă de a le face rău. Perioada de vârstă între 20 și 25 de ani va marca trecerea de la adolescență la tinerețe pentru individ. Conform teoriilor lui Erikson și Freud subiectul va intra în etapa tânără de dezvoltare în momentul în care va deveni capabil să își asume responsabilități familiale și/sau profesionale.

6.2.2. Etape de dezvoltare psiho – sociale: întemeierea unei familii și

activitatea profesională

Întemeierea unei familii presupune și o stabilitate financiară a tânărului. La nivel teoretic, după absolvirea studiilor universitare și/sau de masterat, el va porni în căutarea unui loc de muncă stabil, de pe urma căruia să câștige un venit care să-i permită o stabilitate financiară și odată cu aceasta să își poată planifica și întemeierea unei familii. Cu toate acestea, realitatea ne arată că demersurile tinerilor absolvenți de a își găsi un loc de muncă stabil sunt adeseori blocate de diverși factori: lipsa de experiență în muncă, plasarea tânărului pe o poziție nesigură și de scurtă durată, lipsa locurilor de muncă care presupun o calificare superioară conformă cu studiile absolventului. Amânarea integrării pe piața muncii și dobândirea unui statul sigur va creea o serie de incertitudini și la nivel psihologic. Alături de problemele venite din exterior (lipsa locurilor de muncă, instabilitatea situației economice actuale, etc.) tânărul absolvent se află și la momentul în care, la nivel psihic trebuie să treacă într-o nouă etapă a existenței sale. Erikson sublinia în studiile sale că probleme legate de întemeierea unei familii în rândul tinerilor sunt generate și de apariția unui conflict apărut între căutarea și nevoia de intimitate și teama de izolare. Eșecurile sau neîmplinirile tânărului izvorăsc și din teama acestuia de a nu fi respins, neacceptat, neavând astfel curajul să se apropie de cei din jurul său. Mai mult decât atât, în căutarea unei noi identități și în nevoia de a își stabili o poziție recunoscută și apreciată în cadrul societății, la nivel macro și în cadrul echipei de colegi de muncă, la nivel micro, tânărul absolvent va avea o serie de idealuri și dorințe de autorealizare. Ca proaspăt absolvenți de studii superioare ei se așteaptă ca societatea să aibă nevoie imediată de cunoștințele dobândite în anii de studii universitare și de munca lor. Blocajele apărute în derularea idealurilor tinerilor au fost identificate de către specialiștii în domeniul psihologic și numite drept „șocul realității”. În momentul în care absolventul va trece printr-o perioadă prelungită de căutare a unui loc de muncă și nu își va găsi stabilitatea dorită va simți că toată muncă depusă în perioada pregătirii teoretice a fost în zadar și că singurul rezultat palpabil estă că societatea are alte cerințe din partea lui. Nevoia de adaptare rapidă la noile cerințe este necesară pentru a se restabili un echilibru psihic de care tânărul are nevoie pentru a câștiga experiență prin muncă și respectul față de sine. Este la fel de adevărat și faptul că după angajare, sunt tineri care vor avea noi decepții în ceea ce privește sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, respectiv, sarcini auxiliare care nu sunt mereu în conformitate cu calificarea lor, șefii vor avea așteptări și o serie de cerințe cărora tinerii nu le vor putea face față mereu, trebuind să se readapteze la un nou stil de muncă prin respectarea unor termene limită impuse pentru proiectele lor și ducerea lor la îndeplinire conform unui grafic cerut. Atitudinile de superioritate sau lipsa ajutorului venite din partea colegilor cu mai multă experiență decât tinerii proaspăt integrați în muncă vor genera și o serie de stări negative care vor afecta implicit și relațiile de colegialitate. Tinerii se vor grupa întotdeauna și li se vor alătura celor cu care au tendințe și idealuri, moduri de gândire și percepții asemănătoare. Este perioada în care vor avea nevoie de modele și de o îndrumare clară privind sarcinile pe care le au de dus la îndeplinit. Respectarea unor termene limită, lucrul în echipă, comunicarea cu colegii de la diverse departamente îi va ajuta pe tinerii proaspăt îndrați în muncă să aibă o percepție amplă asupra activităților, drepturilor și responsabilităților pe care le au. Conștientizarea noilor responsabilități și seriozitatea cu care vor aborda problemele de zi cu zi vor afecta în mod pozitiv procesul lor de dezvoltare, simțindu-se mult mai stăpâni pe pozițiile pe care le ocupă și căpâtând, în timp, nu doar experiența necesară dar și o atitudine matură de a privi, în perspectivă, evenimentele curente.

6.2.3. Tranziția către viața adultă

Tranziția către viața adultă începe odată cu vârsta de 35 de ani, atunci când nu se mai produc modificări semnificative, dezvoltarea psihică este diminuată din punct de vedere transformativ. Jung și Erikson considerau că în timpul vieții adulte mai au loc dezvoltări la nivel psihic. Astfel, tranziția de la adolescență la viața adultă va marca în dezvoltarea subiectului o serie de deprinderi noi, de stadii de adaptare, de învățare a unor noi tehnici de înțelegere, acceptare și compromis, formându-se, în esență, ceea ce numim generic „experiența de viață”. Perioadele de stabilitate vor alterna cu cele de nesinguranță, apărând momente de tranziție la care subiectul este nevoit să adopte noi tehnici de adaptare. Jung considera că dezvoltarea psihică este puternic influențată de procese interne, subiective și de cele externe cum ar fi munca și ocuparea unei poziții satisfăcătoare. În caz contrar, tinerii adulți care nu și-au stabilit o poziție profesională satisfăcătoare sau se află în situația de a își pierde locul de muncă, vor trece printr-o serie de schimbări, după cum urmează:

Subiectul va suferi un șoc inițial în momentul pierderii locului de muncă, simțindu-se neapreciat și lipsit de valoare. Acesta va încerca să-și recapete statutul deținut și va căuta un nou loc de muncă în care să fie apreciat pentru calitățile sale profesionale,

Șomerul va depune eforturi să-și găsească un loc de muncă el puțin la fel de satisfăcător precum cel inițial,

În cazul în care perioada de căutare și stabilizare a situației profesionale sau financiare se prelungește, din diferite motive, individual va începe să se îndoiască de capacitățile sale profesionale, eforturile sale devenind neregulate, nesigure și dezamăgitoare,

Dacă subiectul va persista în această situație de blocaj profesionalel va trece și la nivel psihologic printr-o serie de stări negative precum apatia sau indiferența instalându-se primele semne de depresie.

Psihologii menționează în diverse cercetări „teoria evenimentului de viață” care sugerează că toate evenimentele prin care trece o persoană, fie pozitive sau negative, induc o stare de stres respectiv și atrag după sine o modificare psihologică. Stresul provocat de pierderea unui loc de muncă sau nereușita în integrarea armonioasă pe piața muncii ca factor activ poate fi urmat de probleme de sănătate, de apariția prematură a bolilor fizice și psihice. Având în vedere diferențele evidente dintre indivizi este destul de greu de determinat cauza principală a declanșării unei stări de dezechilibru. Impactul și gradul de severitate al unui eveniment negativ apărut în viața unui individ nu este determinat doar de apariția reală a situației care a provocat ieșirea dintr-o stare de normalitate afectivă, ci și de modalitatea prin care subiectul supus situației de limită va reacționa și va percepe evenimentul declanșator. Evenimentele pot genera reacții diferite pentru persoane diferite. În funcție de poziționarea subiecților față de un anumit eveniment, pentru unii evenimentul le poate produce o stare de bine, de ușurare, iar pentru alții impactul poate fi puternic negativ. Astfel, dacă pentru un absolvent de studii superioare care a reușit să se integreze pe piața muncii dar nu are un post satisfăcător, pierderea locului de muncă poate veni ca binefacere, în sensul că va crea oportunități viitoare pentru tânăr de a căuta un oc de muncă mult mai potrivit pentru dorințele și aspirațiile lui. În egală măsură, efectul poate fi negativ pentru un absolvent care, chiar dacă nu este pe deplin satisfăcut cu potiția actuală pe care o ocupă, pierderea locului de muncă este percepută ca pe o declarație oficială de respingere și neacceptare venită din partea angajatorului. Astfel, tranziția către viața adultă nu este un drum fără obstacole, provocări sau noi perspective pe care subiectul trebuie să le adopte și la care trebuie să se adapteze.

Concluzii

După analizarea reperelor psiho – educaționale în viața tinerilor putem trage concluzia că în procesul de integrare pe piața forței de muncă este nevoie ca proaspeții absolvenți de studii superioare să cunoască în detaliu eventualele piedici de care se pot lovi. Este indicată în perioada alegerii unei cariere de consiliere pentru ca tânărul să fie conștient de propriile calități pe care le poate aduce odată cu integrarea sa pe piața muncii, dar și de posibilele defecte privind gradul său de adaptabilitate. În condițiile unei societăți care devine din ce în ce mai competitivă, care are la bază și momente de instabilitate și blocaje apărute pe piața muncii, tinerii au speranț că vor fi imediat acaparați de companii angajatoare care le vor oferi stabilitate financiară și satisfacții profesionale. Ei se vor aștepta să primească salarii mari, eventuale bonificații sau creșteri salariale în funcție de modul în care se vor descurca în proiectele derulate. Din păcate, în viața reală, lucrurile nu vor sta întotdeauna așa cum credeau ei. Mai mult decât atât, nu este o cerință clară pe piața muncii ca absolvenții de studii superioare să o ocupe o potiție în conformitate cu domeniul de specializare. Din contră chiar, sunt mulți studenți care se angajează încă din perioada studiilor universitoare în companii de telefonie, în firme cu specific divers, fără ca aceștia să aibă calificarea necesară pentru funcțiile pe care le ocupă chiar și pentru o perioadă limitată de timp. Este adevărat că studenții preferă să se angajeze din perioada facultății din diferite motive care țin de o stabilitate financiară, de câștigarea unui portofoliu profesional mult mai bogat care să le ateste o experiență în muncă în momentul absolvirii facultății și al încercării de a se integra pe piața muncii. O dată cu absolvirea studiilor universitare și/sau de doctorat, absolvenții vor spera să se angajeze pe o poziție mult mai bună decât cea ocupată inițial și să își îmbunătățească considerabil venitul. Adaptabilitatea tinerilor nu este un proces care să vină de la sine. Trebuie înțeles faptul că tinerii, așa cum am arătat în acest capitol, trec print-o serie de adaptări de natură fizică și psihologică, și sunt mereu în căutarea fie a unei identități, fie a unei stabilitați care să le dovedească că tot parcusul lor emoțional, educațional, cultural i-a ajutat să se formeze ca personalități acceptate de o societate care îi va absorbi imediat după terminarea studiilor. În caz contrar, însemnând neintegrarea pe piața muncii, șomajul, lipsa unei perspective, nevoia de adaptabilitate în momente de confuzie pot avea efecte negative asupra propriei percepții a sinelui și față de societatea în care aceștia trăiesc. Faptul că de multe ori pregătirea teoretică nu este în concordanță cu nevoile actuale venite de pe piața muncii îi determină pe tinerii absolvenți fie să se readapteze, urmând cursuri de masterat sau de recalificare în domenii cerute. Recomandam consilierea în carieră în sensul în care este benefică pentru tinerii care doresc să se informeze despre aspectele reale legate de piața muncii și de cerințele venite din partea angajatorilor. Modalitățile de recrutare și selectare a personalului calicat de către firmele angajatoare trebuie să fie cunoscute de către tineri pentru ca aceștia să se poată acomoda și adapta nevoilor actuale. Astfel, tinerii vor știi cum să – și etaleze cunoștințele și se vor informa cu privire la exigențele pieței muncii.

CAPITOLUL 7.Metode și intrumente de cercetare privind inserția absolvenților din ȋnvățământul superior pe piața muncii ȋn contextul unei dezvoltări economice durabile

Obiectivul principal al cercetării doctorale este orientat către identificarea, la nivel practic și real, al posibilităților de inserție pe piața muncii a tinerilor absolvenți de studii superioare academice și de identificare a șanselor pe care aceștia le au în momentul absolvirii unui institut de învățământ superior. Este de la sine înțeles faptul că, la nivel teoretic, marea majoritate a absolvenților vor fi plasați, în timp, pe piața muncii. Întrebarea este dacă competențele lor teoretice sunt cerute de nevoile actuale și dacă absolvenții îndeplinesc condițiile impuse pentru ocuparea unei poziții dorite. În acest capitol voi prezenta pe larg metodele și instrumentele de cercetare privind inserția absolvenților din învățământul superior în muncă, aplicate pe un eșantion de 1649 de studenți și masteranzi din cadrul Universității „Petrol și Gaze” din Ploiești și de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște.

După stabilirea unor coordonate privind învățământul românesc perceput ca mediu favorabil pentru dezvoltarea intelectuală a tinerilor și pentru dobândirea unor competențe esențiale, a trasării unor repere psiho – educaționale existente în dezvoltarea tinerilor și completând analiza teoretică și cu aspectele generale relativ la managementul resurselor umane (recrutarea și selecția). Din punct de vedere teoretic, toate aceste analize creează imaginea de ansamblu a cadrului de inserție profesională a tinerilor absolvenți. Dar, blocajele intervenite pe piața muncii și numărul mare de șomeri arată că realitatea neagă ceea ce părea o posibilă trecere armonioasă de la statutul de student/masterand la cel de angajat.

O altă întrebare care a generat cercetarea doctorală este „cu ce atribute și competențe noi vin tinerii absolvenți în îmbunătățirea practicilor de pe piața muncii?” sau „de ce ar trebui angajatorii să se orienteze către tinerii absolvenți de studii superioare în momentul ocupării unor funcții care cer expertiza într-un anumit domeniu?”.

Conform statisticilor prezentate de Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești, din anul 2008 și până în anul 2013 inclusiv, în fiecare an totalul de studenți înscriși la diferite domenii de studiu au fost, în marea majoritate, în jurul cifrei de 3000 la buget și 4 – 5000 în regim de taxă. O concluzie rapidă ar fi că anual, ar trebui să absolve ciclul de studii academice un număr de 7 – 8 000 de studenți. De data aceasta se va pune întrebarea „câți dintre absolvenții de studii superioare vor reuși să fie imediat absorbiți de piața muncii?”.

Premise ale cercetării

Direcțiile de la care am pornit cercetarea doctorală de față au fost generate de experiența de zece ani în învățământul universitar în care, nu de puține ori, tinerii studenți și masteranzii, atât de la forma de învățământ de zi cât și de la învățământ la distanță, se confruntau cu noi decizii pe care trebuiau să le ia în momentul absolvirii unei facultăți sau master. De multe ori, confruntându-se pentru prima dată cu cerințe noi venite din partea viitorilor angajatori, pentru absolvenți noua situație reprezenta o adevărată provocare. Blocajele apărute în demersul lor de a își găsi un loc de muncă erau variate, de la lipsa de experiență și până la oferirea unui venit foarte mic, argumentat prin stadiul incipient de activitate desfășurată în cadrul unei firme private sau al unei instituții. De multe ori, absolvenții erau nevoiți să accepte funcții neconforme cu domeniul lor de studiu, respectiv expertiză teoretică. În situația neîncadrării în muncă pentru o perioadă extinsă de timp, absolvenții alegeau ori continuarea studiilor academice în speranța obținerii unui loc de muncă mult mai bun, ori recalificarea profesională într-un domeniu cu totul nou dar care era cerut de piața muncii la un moment dat. Alegerea ultimei variante dovedește gradul ridicat al absolvenților de a se (re)adapta la noi condiții dar implică și o pierdere de timp în ceea ce privește primul lor domeniu de expertiză care, dacă nu va fi aplicat, se va pierde în timp, devenind inutil.

Conform datelor furnizate de către Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești, în ultimii ani, a existat un interes constant din partea absolvenților de liceu pentru programele de studiu organizate de Universitate la nivel de studii universitare de licență, ceea ce dovedește că absolvenții de studii academice înscriși în cadrul Universității dețin competențe dorite și de viitorii absolvenți. Mai mult decât atât, din analiza dinamicii numărului de studenți se constată creșterea interesului absolvenților studiilor universitare de licență pentru continuarea pregătirii prin studii universitare de masterat în contextul suplimentării numărului de locuri fără taxă, dar și a oportunităților de dezvoltare în carierăpe care le oferă urmarea ciclului doi de pregătire universitară, fapt dovedit prin creșterea numărului de studenți din anul 2008 și până în anul 2013, așa cum este reliefat în tabelul următor.

Tabel. 7.1. Dinamica numărului de studenți pe cicluri de studii

Sursa: Date statistice Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești

În anul universitar 2013 – 2014 sunt înmatriculați la programele de studiu care funcționează în Universitate și studenți străini al căror număr a scăzut pentru ciclul de studii universitare de masterat și s-a menținut relativ constant, înregistrându-se chiar o ușoară creștere, pentru ciclul de studii universitare de licență, ceea ce demonstrează în egală măsură creșterea vizibilității universității și aprecierea pozitivă a serviciilor educaționale oferite de universitate. Remarcăm, de asemenea, creșterea numărului de studenți la anul pregătitor, ceea ce confirmă cele afirmate mai sus:

Tabel. 7.2. Dinamica numărului de studenți străini pe cicluri de studii

Sursa: Date statistice Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești

Interesul pentru parcurgerea studiilor academice este generat de credința celor implicați într-un sistem funcțional care să le ofere după absolvire o poziție pe piața muncii.

7.2. Scopul, obiectivele și ipotezele cercetării

Scopul cercetării doctorale este de a afla dacă un absolvent de studii academice poate fi absorbit imediat de piața muncii sau dacă acesta necesită o pregătire suplimentară (studierea prelungită într-un domeniu sau căpătarea unei expertize practice în domeniile vizate). De asemenea, am dorit să identific dacă viziunile inițiale ale studenților și masteranzilor au suferit modificări în momentul încercării de a fi integrați în muncă. În esență, utilitatea studiului efectuat pe un eșantion de 1 648 de studenți și masteranzi din cadrul Universității „Petrol și Gaze” din Ploiești si de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe economice, este de a arăta situația reală cu care se confruntă un absolvent de studii superioare în momentul inserției.

Obiectivele cercetării doctorale se concentrează într-o analiză documentară, de colectare a datelor, informațiilor concrete, a căror durată a fost cuprinsă între luna septembrie 2012 și luna noiembrie 2013. Cercetarea este atât calitativă, cât și cantitativă și a urmărit următoarele obiective:

Diferențierea pe piața muncii dintre un absolvent de studii superioare (licență și/sau masterat) și un posibil angajat care nu are studii superioare dar are expertiză practică în cadrul unei firme sau instituții,

Nevoia de (re)adaptare a curriculei universitare care să vină în ajutorul absolvenților, facilitându-le inserția pe piața muncii,

Necesitatea unei consilieri privind alegerea unei cariere,

Gradul de adaptabilitate al absolvenților la noile cerințe,

Stabilirea competențelor necesare integrării în muncă, din perspectiva profesorilor universitari și a studenților,

Identificarea activităților celor mai solicitate pe piața muncii.

Ipotezele generale care au stat la baza acestei cercetări au fost:

Pregătirea academică reprezintă un avantaj în momentul inserției pe piața muncii,

Numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii,

Tinerii absolvenți de studii superioare, chiar dacă nu au expertiză practică, pot aduce beneficii privind eficiența în muncă.

Conceperea programului on-line „Evaluarea inserției absolvenților pe piața muncii”: https://sites.google.com/site/insertiemunca/

Demararea cercetării tezei doctorale s-a concretizat și prin conceperea unei platforme on-line care facilitează stocarea de date, în timp real, privind evaluarea inserției pe piața muncii. Această platformă poate fi accesată de trei categorii țintă: studenți/masteranzi/absolvenți de studii superioare care participă în calitate de subiecți la cercetarea doctorală, cadrele didactice universitare și angajatorii care se pot informa de situația reală a perspectivelor privind inserția pe piața muncii a viitorilor posibili angajați.

Fig. 7.1. Pagina principală a platformei on-line „Evaluarea inserției absolvenților pe piața muncii”.

Platforma on-line conține trei instrumente de cercetare aplicate, respectiv, chestionarul – pilotat în rândul studenților și masteranzilor, focus – grup-ul și interviurile susținute cu cadrele didactice universitare. Utilizatorii pot accesa instrumentul de cercetare dorit prin selectarea unuia din butoanele afișate pe pagina principală a platformei on-line.

Odată selectată pagina aferentă chestionarului destinat subiecților cu calitatea de student/masterand, aceștia pot completa câmpurile obligatorii afișate: domeniu, specializare, an, forma de învățământ, vârsta, sexul, mediul de proveniență, așa cum se poate observa în figura 7.2.

Fig. 7.2. Platforma on-line, pagina de înregistrare a datelor personale ale subiectului.

Prin selectarea butonului „continuați” subiecții vor avea posibilitatea de a răspunde întrebărilor cuprinse în chestionar. Utilizarea chestionarului on-line va oferi date calitative și cantitative care vor fi stocate în baza de date a platformei, așa cum este indicat în figura 7.3.

Figura 7.3. Stocarea datelor răspunsurilor subiecților în urma pilotării chestionarului.

Următorul instrument de cercetare aplicat subiecților incluși în studiu este focus – grupul care are drept scop obținerea de date calitative privind viziunile studenților/masteranzilor asupra sistemului de învățământ românesc și a dobândirii competențelor cerute de piața muncii după absolvirea studiilor academice. Subiecții vor completa răspunsurile la întrebările focus – grupului în câmpurile destinate, iar datele vor fi stocate în baza de date a platoformei, așa cum este arătat în figurile 7.4 și 7.5.

Figura 7.4. Pagina cu întrebările din focus – grup.

Figura 7.5. Pagina cu răspunsurile subiecților la întrebările din cadrul focus – grupului.

Pentru conturarea imaginii reale privind situația educațională a studenților/masteranzilor și a absolvenților de studii academice, s-a optat, în cercetarea doctorală și pentru organizarea unor secțiuni on – line de interviuri cu cadrele didactice universitare. Scopul organizării sesiunilor on – line de interviuri a fost de a obține date calitative privind vitiunea cadrelor didactice în legătură cu șansele tinerilor absolvenți de a fi inserați pe piața muncii conform cerințelor actuale, așa cum este ilustrat în figurile 7.6. și 7.7.

Figura 7.6. Pagina de interviuri on – line cu cadrele didactice.

Figura 7.7. Pagina de răspunsuri a subiecților intervievați în cadrul interviului.

Analiza ternară (pilotarea chestionarului, focus – grupul și interviul) are menirea de a observa dacă există o concordanță între cele trei categorii de grupuri țintă privind viziunile acestora despre inserția profesională.

Punctele forte ale platformei on – line susțin continuarea și reactualizarea datelor în funcție de orice nouă cerință apărută privind inserția pe piața muncii. Accesul la platformă este facil, rapid și la îndemâna oricărui tip de subiect interesat.

Datele stocate și interpretarea efectivă a acestora nu se limitează doar la perioada aferentă cercetării actuale. Aceste analize pot fi continuate pe o perioadă nelimitată de timp, oferind astfel, un tablou general mereu actualizat privind procedura de inserție și stadiul în care se află resursa umană.

Procedura de organizare a cercetării și lotul investigat

Grupul țintă investigat a fost reprezentat de studenții și masteranzii din cadrul Universității „Petrol și Gaze” din Ploiești Ploiești și Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Științe economice, din anii II și III, forma de învățământ de zi și distanță. Au fost, de asemenea, intervievați și profesorii universitari pentru a identifica dacă opiniile formulate de viitorii absolvenți sunt în concordanță cu cele ale cadrelor universitare. Lotul investigat a fost alcătuit din 1648 de subiecți, iar în urma aplicării analizei ternare respectiv, completarea unui chestionar, participarea la un focus – grop și interviul, au fost obținute date calitative și cantitative.

Perioada de timp acordată aplicării instrumentelor de cercetare a fost destul de lungă, respectiv 14 luni. Cu toate acestea, pe parcursul cercetării au existat și diverse momente de blocaj privind modul de percepere asupra activității de a completa și răspunde la întrebările adresate, studenții/masteranzii fiind destul de retincenți în prezentarea viziunii lor reale privind statutul lor și posibilitățile pe care le dețin în legătură cu inserția profesională.

Pentru aplicarea analizei ternare a fost necesară o invitație prealabilă de participare la activitatea de completare a chestionarelor și de prezentare a opiniilor din cadrul focus – grupurilor. A fost interesant de urmărit faptul că, deși retincenți inițial, în momentul în care studenții/masteranzii au înțeles utilitatea acestui studiu și că cei vizați sunt chiar ei, în încercarea de a facilita și, eventual, debloca sistemul de inserție profesională prin prezentarea unor rezultate ale cercetării și formularea unor soluții, aceștia s-au implicat în derularea cercetării, apreciind că sunt luați în seamă și sperând că vor obține și ei, la rândul lor, soluții pentru depășirea blocajelor personale.

Timpul și resursele limitate au făcut ca analiza de față să fie efectuată doar pe lotul de subiecți din cadrul facultății de științe economice, dar de la toate domeniile de incluse în aceasta, respectiv, administrarea afacerilor anii II și III, finanțe anii II și III, cibernetică, statistică și informatică economică anii II și III, management anii II și III (învățământ de zi și la distanță), merceologie și managementul calității anii II și III, și masteratele: administrarea și finanțarea proiectelor de dezvoltare, managementul sistemelor microeconomice, managementul sectorului public, strategii în afaceri internaționale.

Etapele cercetării

Cercetarea s-a axat pe aplicarea a trei instrumente de cercetare subiecților, astfel că, a fost pilotat un chestionar care a conținut 12 întrebări, organizarea unui focus – grup și intervievarea cadrelor didactice. În urma acestei analize au fost obținute date calitative și cantitative care au condus către formularea unor concluzii clare, fără a exista urma de suspiciune asupra rezultatelor în sensul că, fiind aplicate toate cele trei instrumente de cercetare a putut fi evidențiat dacă datele obținute în urma analizării unuia dintre instrumente confirmă sau infirmă concluziile care au reieșit în urma utilizării unui alt instrument de cercetare.

Au existat itemi comuni pentru cele trei categorii de subiecți (studenți, masteranzi și cadre universitare), dar și itemi specifici care se adresau statutului diferit pe care aceștia îl dețin. Itemii comuni s-au referit la aspectele care țin de programele de studiu oferite de facultăți și la măsura în care acestea sunt adaptate la cerințele pieței muncii; componentele considerate ca fiind cele mai importante în vederea obținerii locului de muncă dorit; modalități de informare privind publicarea unor locuri vacante, cauzele care generează blocaje; competențe obținute în timpul studiilor academice. Itemii comuni au avut ca scop punerea în oglindă a opiniilor profesorilor universitari cu cele ale studenților/masteranzilor pentru a observa gradul de concordanță a modurilor în care cele trei categorii de subiecți percep cerințele pieței muncii și în ce măsură opțiunile acestora sunt apropiate sau contrastează, unde există punctele de convergență atitudinală și de opinie privind importanța colaborării dintre facultăți și angajatori pentru facilitarea/ asigurarea angajării proaspeților absolvenți, cât de omogenă sau eterogenă este atitudinea subiecților cu privire la dezvoltarea socio-economică a unei țări, ca urmare a investiției în educație/ învățământ.

Itemii specifici au pus un mare accent pe perspectiva individuală a subiecților în legăturp cu competențele obținute, cu nevoia de auto – susținere, dispunerea pentru a ocupa doar anumite funcții, calitățile deținute și enumerarea blocajelor care i-a împiedicat să își ocupe locul dorit oferit de piața muncii. A fost luat în calcul și faptul că opiniile exprimate puteau fi influențate de factori precum domeniul de studiu, anul de studiu sau vechimea didactică, ca și de particularități precum vârsta, genul subiectului sau mediul din care provine.

Interviurile individuale realizate cu profesorii universitari au urmărit să evidențieze și să detalieze existența unei corelații între cunoștințele și competențele dobândite pe parcursul facultății și competențele solicitate de angajator, creionarea unui portret robot al studenților/masteranzilor privind alegerea unui anumit de studiu, consecvența lor în dobândirea competențelor, așteptările, gradul de pregătire și/sau de adaptare,interdependența dintre ceea ce formează mediul academic și solicitarea mediului economic în care urmează să se integreze absolventul, precum și limitele sau dificultățile pe care aceștia le întâmpină.

Etapele derulării studiului la nivelul Universității „Petrol și Gaze” din Ploieștiși la Universitatea „Valahia” din Târgoviște au fost conform graficului de mai jos:

Tabel 7.3. Grafic pentru implementarea studiului de cercetare.

Sursa: Autoarea.

Analiza documentației cercetării

Cercetarea și derularea etapelor cercetării au avut la bază documente statistice oferite de personalul Universității „Petrol și Gaze” din Ploiești începând cu anul universitar 2009 – 2010 și terminând cu anul universitar 2012 – 2013. Din punct de vedere statistic situația studenților înscriși la cursurile de licență și master , cu tază și fără taxă este următoarea:

Tabel 7.4. Situația studenților și masteranzilor înscriși în anii universitari 2009-2013

Sursa: Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești.

În urma analizării raportului statistic prezentat mai sus observăm că din anul universitar 2009-2010 și până în anul universitar 2012 – 2013 numărul studenților și masteranzilor înscriși la Facultatea de Inginerie mecanică și electrică a scăzut de la an cu an cu aproximativ 100 de studenți și masteranzi. Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor a fost constantă în numărul de studenți și masteranzi care au dorit să se specializeze în domeniul petrolului. În cei patru ani universitari Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie a avut, în general, același număr de studenți, iar Facultatea de Litere și Științe dacă în anul universitar 2009-2010 avea un număr de 2517 de studenți înscriși, în anul universitar 2012 – 2013 cifra a scăzut la 1739. Facultatea de Științe econimice a avut cel mai scăzut trend în sensul că, în fiecare an, rata de școlaritate a scăzut de la 5378 la 2708 de studenți și masteranzi. Dacă numărul de studenți înscriși la ciclurile universitare de licență și masterat a fost situat în jurul valorii de 2- 3 000, numărul de absolvenți de licență și masterat cu taxă și fără taxă în anii universitari 2010, 2011, 2012 și 2013 a fost considerabil mai redus, așa cum este ilustrat în tabelul de mai jos:

Tabel 7.5. Numărul absolvenților de studii academice în anii universitari 2010 – 2013

Sursa: Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești.

Din statistica oferită putem trage concluzia că, la nivel teoretic în anul 2010 un număr de 3247 de absolvenți ar fi trebuit să fie absorbiți de piața muncii. În anul 2011 au absolvit 2 734 de studenți și masteranzi, în anul 2012 – 2487, iar în anul 2013 – 1920. Deducem de aici că, doar în patru ani, un număr de 10 388 de specialiști în domeniile tehnic, litere și științe și economic ar fi trebuit să ocupe poziții pe piața muncii. Pe de altă parte, statistica arată că doar în anul 2013 numărul de șomeri înregistrați la AJOFM, conform Direcția Județeană de Statistică Prahova, a fost de 16023, în perioada 1.01.2013-01.06.2013, în creștere cu 740 față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre cei 16023 de șomeri înregistrați, 7297 au beneficiat de ajutor de șomaj, în timp ce restul de 8726 nu au primit drepturi bănești. Un număr de 780 de șomeri aveau studii universitare. Din această statistică reiese faptul că cel puțin una din ipotezele formale sunt infirmate și anume:

Numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii,

Direcția Județeană de Statistică Prahova a publicat pe site-ul oficial și o statistică a persoanelor ocupate pe activități ale economiei naționale, așa cum este prezentat în tabelul următor:

Tabel 7.6. Statistică a persoanelor ocupate pe activități ale economiei naționale.

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Prahova.

Cercetarea doctorală cu studiul de caz efectuat la Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești, Facultatea de Științe economice, a avut la bază și documentarea inițială privind numărul de studenți înscriși în anii II și III și masteranzii, așa cum este reliefat în următoarele tabele:

Tabel 7.7.Statistică studenți – FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, Anul universitar 2013 – 2014, ZI/ID LICENȚĂ

TOTAL 1: 973 de studenți chestionați

7.8. Tabel Statistică masteranzi – FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, Anul universitar 2013 – 2014 , ZI/MASTERAT.

TOTAL 2: 187 de masteranzi chestionați de la Univesitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești

TOTAL FINAL (T1 + T2) : 1 160 de viitori absolvenți de studii superioare chestionați.

Sursa: Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești.

Studiul de cercetare a fost efectuat si in cadrul Universitatii „Valahia” din Târgoviște, pe studentii de la Facultatea de Stiinte economice, anul III. Au fost chestionati 289 de studenti inscrisi la cursurile de zi si 65 de studenti inscrisi la ID. De asemenea, au mai fost chestionati si masteranzii din anul II de studii, respectiv 135 de masteranzi. Astfel, numarul total de subiecti chestionati de la universitatile „Petrol și Gaze” din Ploiești si „Valahia” din Târgoviște a fost de 1649.

Aplicarea instrumentelor de cercetare

În perioada stabilită pentru derularea cercetării, respectiv luna septembrie 2012 și luna noiembrie 2013, au fost folosite trei instrumente care să conducă la o elavuare cât mai corectă a rezultatelor. Cercetarea ternară cuprinde: pilotarea unui chestionar pentru 1160 de subiecți, organizarea și participarea la focus – grupuri și intervievarea cadrelor didactice universitare. Chestionarul conține un set de 12 întrebări deschise care au ca obiective principale identificarea următoarelor aspecte, așa cum poate fi observat în Anexa 1:

Calitatea învățământului universitar românesc,

Corelarea dintre curricula universitară și cerințele de pe piața muncii,

Utilitatea materiilor studiate,

Auto – evaluarea competențelor dobândite,

Rata de angajare înainte sau după finalizarea studiilor universitare de licență,

Blocajele apărute în momentul angajării,

Concordanță dintre funcția pe care se află și studiile absolvite/expertiza,

Căile de informare privind locurile de muncă vacante.

Subiecții respondenți la acest chestionar au fost în prezență de 98%. Chestionarul a fost pilotat în perioada septembrie 2012 – martie 2013, conform graficului impus. Chestionarul a cuprins și elemente specifice de diferențiere dintre respondenți, în sensul că aceștia puteau preciza domeniul si specialitatea pe care le studiază, anul de învățământ în care se află, vârsta, sexul și mediul de proveniență. De asemenea, înainte de pilotarea efectivă a chestionarului, grupului de respondenți le-a fost explicat motivul pentru care au fost invitați să participe la acestă acțiune de cercetare. Chestionarul conține și intrebări deschise, în marea majoritate, deoarece am urmărit să aflu modalitatea subiecților de gândire și viziunile lor exprimate în mod liber.

După pilotarea chestionarului am organizat focus – grupuri cu studenții și masteranzii de la Facultatea de Științe Economice. Subiecților le-a fost prezentat scopul organizării activității de a obține date calitative privind viziunile studenților/masteranzilor asupra sistemului de învățământ românesc și a dobândirii competențelor cerute de piața muncii după absolvirea studiilor academice. Durata unui focus – grup a fost de 30 de minute, pentru fiecare întrebarea respondentul având la dispoziție 5 minute pentru a oferi un răspuns.

Focus – grupul a conținut 6 întrebări care s-au orientat către următoarele aspecte:

Utilitatea cunoștințelor teoretice dobândite în timpul studiilor academice pentru inserția pe piața muncii,

Importanța auto – susținerii financiare,

Ipoteza dacă expertiza subiecților ar trebui să respecte funcția pe care o vor deține,

Gradul de dispoziție pentru a se recalifica în funcțiile de noile cerințe de pe piața muncii,

Așteptările subiecților în legătură cu viitorul loc de muncă,

Prezentarea blocajelor cu care s-au confruntat în momentul încercării de a își găsi un loc de muncă.

Focus grupurile au fost organizate în perioadele aprilie 2013 – iunie 2013 și octombrie – noiembrie 2013. Subiecții au putut completa și fișele oferite care au conținut elemente specifice pentru respondenți precum, domeniul de studiu și specialitatea, vârsta, sex și mediul de proveniență. Cercetarea ternară s-a încheiat cu intervievarea cadrelor didactice universitare. Perioada de derulare a acestor interviuri a avut loc în lunile noiembrie și decembrie 2013, respectând graficul impus. Fiecărui cadru didactic inervievat i-a fost înmânată o fișă care conținea cinci întrebări. Durata interviului a fost de 25 – 30 de minute, pentru fiecare întrebare respondentul având la dispoziție 5 – 6 minute. Întrebările s-au axat pe următoarele aspecte, așa cum poate fi observat în anexe:

Menționarea criteriilor pe care le au în vedere studenții/masteranzii în alegereu unui anumit domeniu de studiu,

Viziunea asupra consecvenței studenților/masteranzilor în ceea ce privește îmbunătățirea competențelor,

Așteptările absolvenților cu privire la inserția pe piața muncii,

Nivelul de pregătire,

Sfaturi în găsirea unui loc de muncă potrivit.

Interpretarea rezultatelor cercetării

În urma pilotării chestionarului și a interpretării datelor au reieșit următoarele aspecte:

26,3 % dintre subiecți consideră învățământul românesc se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 45, 7% consideră că nu este nici bună, nici greșită, iar restul de 28 % dintre respondenți consideră că direcția învățământului este una bună.

Graficul 7.1. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la învățământul românesc

Sursa: Autoarea

Calitatea sistemului de învățământ românesc la nivel de licență/masterat în corelare cu cerințele de pe piața muncii a fost calificată ca fiind foarte slabă la 2,7% dintre respondenți, 2,3% au considerat-o slabă, 32% nici bună, nici slabă, 26% bună și restul de 37% dintre respondenți au considerat-o foarte bună.

Graficul 7.2.Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la calitatea învățământului.

Sursa: Autoarea

Evaluarea utilității materiilor studiate în anii de facultate/master din punctul de vedere al inserției pe piața muncii a fost reflectat astfel: 16% foarte scăzut, 21% scăzut, 13% nici scăzut, nici înalt, 44% înalt și 6% foarte înalt.

Graficul 7.3. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la utilitatea materiilor studiate

Sursa: Autoarea

Evaluarea nivelului de competențe a fost de 2,4% foarte scăzut, 6,6% scăzut, 25% nici scăzut, nici înalt, 37% înalt și 29% foarte înalt.

Graficul 7.4.Reprezentarea grafică a interpretării întrebării nr.4 privind nivelul de competențe

Sursa: Autoarea.

Competențele pe care ar trebui să le aibă un absolvent, din punctual de vedere al studenților și masteranzilor, au fost cât se poate de variate, de la modalitățile practice de aplicare a teoriilor învățate, gradul de adaptabilitate crescut, experiența, comunicare și implementare a strategiilor învățate și până la deținerea unei situații financiare stabile și “cunoștințele” care le-ar facilita găsirea unui loc de muncă.

În legătură cu găsirea unui loc de muncă, 17% dintre respondenți lucrează déjà în mediul privat, 1% în sectorul de stat, 24% sunt angajați încă din timpul facultății și și-au păstrat locul de muncă, 32% nu au reuși să se angajeze și 26% lucrează la negru.

Graficul 7.5 .Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la angajare.

Sursa: Autoarea.

Cauzele care au generat blocajele în calea angajării respondenților au fost astfel: pentru 34% dintre respondenți oferta de locuri de muncă destinate tinerilor este extrem de limitată, 13% nu au găsit un loc de muncă potrivit cu studiile mele, 26% nu au avut experiența cerută de angajator, 25% vor să lucreze doar în domeniul lor de expertiză, 12% au găsit locuri de muncă prost plătite, pentru 25% condițiile impuse de angajatori erau prea grele, 14% au răspuns că erau nevoiți să facă naveta, 2% au problem de sănătate, 14% nu s-au simțit pregătiți, 12% au considerat că au doar cunoștințe teoretice și nu se vor descurca, 14% nu au făcut față postului.

Graficul 7.6.Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la blocajele angajarii.

Rapiditatea cu care respondenții și-au găsit un loc de muncă a fost astfel: 24% lucrau din timpul facultatii, 12% au gasit un loc de muncă în prima lună de căutare, 45% după 3 luni, 19% după 6 luni.

Graficul 7.7. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la

gasirea unui loc de munca.

Sursa: Autoarea.

Subiecții angajați se află pe o funcție care necesită studii superioare pe durată nedeternimată 26%, 27% pe durată determinată, 32% studii medii pe durată nedeterminată și 12% studii medii pe determinată și 3% altele.

Graficul 7.8. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la cerintele postului.

Sursa: Autoarea.

Căile de informare privind locurile de muncă vacante alese de subiecți pentru 33% mass – media, 2% AJOFM, 0% agenții private de plasament, 5% au contactat angajatorii din proprie inițiativă, 1% au fost abordați de angajatori, 16% prin plasament pe piața muncii în timpul studiilor academice, 2% cu ajutorul universității, 6% prin intermediul rudelor, 55% prin intermediul internetului, 27% prin participarea la targuri de joburi, 1% și-au deschis propria afacere.

Graficul 7.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la

modalitatile de informare.

Sursa: Autoarea.

Pentru subiecți blocajele esențiale care împiedică un absolvent de studii superioare să se angajeze pe o poziție care să corespundă cu domeniul studiat au fost următoarele: pentru 64% sectorul public nu este atractiv din perspectiva salariilor minime acordate tinerilor angajați, 23% blocarea posturilor din sistemul public, 32% sistemul de nepotism si favoritism existent la nivelul sectoarelor public și privat, 6%angajarea se face pe linie de partid, 42% posturile din domeniile studiate necesită experiență din partea absolvenților, altele 9%.

Graficul 7.10. Reprezentarea grafică a rezultatelor interpretării întrebării referitoare la

Blocajele privind angajarea.

Sursa: Autoarea.

Întrebarea finala privind măsurile care ar putea să genereze eliminarea blocajelor inserției tinerilor absolvenți pe piața muncii au fost variate pornind de la schimbarea mentalităților privind forța de muncă tânără, acordarea de salarii mai bune în mediul de stat, facilitatea inserției tinerilor studenți în firme sau companii angajatoare, plasarea tinerilor în diferite locuri din care să capete experiență practică, deblocarea posturilor blocate.

În urma organizării focus-grupurilor datele calitative au confirmat rezultatele care au reieșit din interpretarea pilotării chestionarelor.

La întrebarea „Cât de folositoare considerați că vă sunt cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor academice pentru inserția pe piața muncii?” răspunsurile au fost diverse, în funcție de vârsta subiecților și situația în care se aflau în momentul participării la focus-grupuri. Astfel, pentru majoritatea respondenților cunoștințele dobândite sunt extrem de utile în momentul în care există o corelare între activitatea pe care o desfășoară și domeniul lor de expertiză. Sunt cazuri, în schimb când domeniul în care tinerii activează nu are nici o legătură directă cu domeniul lor de studiu (de exemplu, o mare parte dintre subiecți sunt angajații unei companii private de telefonie în funcții diverse, de la operator și până la team – manager). Cu toate ca unii dintre respondenți lucrează în această companie încă de la începutul facultății, domeniul lor de expertiză, respectiv finanțe – bănci, economia comerțului, turismului și serviciilor, cibernetică, statistică și informatică sau administrarea afacerilor nu are o relevanță imediată pentru sarcinile pe care le au de îndeplinit la locul de muncă. Respondenții speră ca o dată cu absolvirea studiilor universitare să poată fi plasați pe poziții mult mai bine plătite, chiar dacă nu vor lucra în domeniul lor. Pentru mulți dintre ei sintagma”am vrut să am o diplomă” este destul de frecvent utilizată, cu toate că, domeniile alese de studiu nu sunt dintre cele mai facile, iar aceste diplome obținute la finalul unui ciclu universitar ar putea să le ofere șanse mult mai mari de reușită.

Următoarea dezbatere a fost axată pe importanța auto – susținerii care pentru majoritatea respondenților (89%) este foarte importantă. Dacă pentru unii auto – susținerea are rolul de a suplimenta ajutorul venit de la părinți sau rude, pentru alții este singura modalitate de supraviețuire. Angajarea, chiar și pentru o perioadă determinată îi face să se simtă apreciați și le oferă o satisfacție imediată, față de obținerea unor rezultate bune școlare, care deși extrem de importante nu le oferă și un venit imediat. Așadar, pentru subiecți auto-susținerea este una dintre dorințele majorității, sperând ca după facultate sau master să poată rămâne pe aceeași poziție/funcție sau să fie promovați și salariul primit să fie considerabil îmbunătățit.

În ceea ce privește recalificarea, respondenții, în proporție de 43%, au fost de acord să se recalifice dar cu condiția, menționată de aproape toți respondenții, să le fie asigurat un loc de muncă:”dacă tot pierd timpul să învăț altceva, măcar să știu de ce”, a răspuns unul dintre subiecți.

Condițiile la care speră subiecții să beneficieze la angajare sunt următoarele: „propiul birou, un salariu bun, maxim 8 ore de muncă, bonificații, pauză de masă sau tichete de masă, telefon și mașină, posibilitatea de promovare, aprecierea muncii, calitate înainte de nepotism, concediu de odihnă plătit”.

În ceea ce privește calitățile care i-ar deosebi față de o posibilă concurență s-au numărat: „punctualitate, profesionalism, comunicare facilă cu memrii echipei, optimism, adaptabilitate, entuziasm, motivare, atitudine, personalitate, atenția la detalii, auto-motivația, realizarea mai multor sarcini în același timp, respect pentru termenele limită, încredere, atitudine pozitivă, deschidere la căpătarea de experiență, aspect și ținută, determinare, maniere, cunoștințe în domeniu, creativitate, suflu nou.”

În final au fost detaliate și blocajele apărute în încercările de a obține un loc de muncă, după cum urmează: oferte limitate, locuri de muncă nepotrivite pentru care ori erau necalificați ori erau supra – educați, salariul mic oferit, neseriozitatea din partea angajatorilor privind încheierea unui contract legal de muncă, condițiile grele de muncă (orele suplimentare efectuate și neplătite), cerințele nereale privind experiența profesională („Teoretic cum poate un student să aibă experiență?Chiar și un absolvent?” ,„ De ce nu se apreciază rezultatele bune la școală sau nu putem fi repartizați conform rezultatelor?”, „De ce nu putem lua parte la programe de internship după care să fim angajați?”).

În urma analizării reacțiilor și răspunsurilor oferite de subiecți se poate remarca neliniștea lor cu privire a nesiguranța viitorului lor. Lipsa de încredere în forțele proprii și în sistemul de inserție pe piața muncii este din ce în ce mai accentuat. Mulți dintre subiecți au așteptări foarte mari la viitoarele lor locuri de muncă, iar realitatea le arată că imaginea creată de ei nu este tocmai veridică. Apare și reversul monedei în sensul că, nu mai iau în seamă anii de studiu ci se îndreaptă spre orice fel de loc de muncă ce care calitatea de fi „bine plătit”. Un număr redus de respondenți (12%) au considerat că este normal ca piața muncii să-i primească cu retincență neavând o pregătire practică.

După interpretarea răspunsurilor exprimate în cadrul focus – grupurilor, a urmat, în cercetarea ternară, intervievarea cadrelor didactive universitare din cadrul Facultății de Științe economice. Interviurile au fost bine primite de către subiecții intervievați în sensul că au putut fi dezbătute subiecte care sunt analizate doar din perspective subiective și, de obicei, fără o finalitate clară ce ar putea conduce la modificări pozitive. Interviurile au conținut cinci întrebări pentru fiecare intervievat. În ceea ce privește criteriile pe care și le aleg tinerii în alegerea unui domeniu, marea majoritate a subiecților (87% din cei intervievați) consideră că studenții nu au o viziune clară și profundă asupra alegerii unui domeniu de studii. Părerea generală este că doar un număr restrâns de studenți sunt cu adevărat pasionați de materiile predate și încearcă, în mod constant, să-și înbunătățească cunoștințele, restul sunt ghidați fie de familie sau anturaj.

„Știți cum era în anii 98 – 2000 moda pentru facultatea de drept, sau în perioada de dinainte de Revoluție pentru specializările de inginerie, chimie, petro – chimie, ei bine, acum moda se îndreaptă către finanțe – bănci, studenții crezând că vor ieși direct bancheri de pe băncile facultății”, a răspuns unul dintre intervievați.

Legat de consecvența cu care studenții/masteranzii doresc și sunt motivați să-și îmbunătățească competențele subiecții au răspuns astfel:

„Cred că ar trebui să facem o diferențiere clară între aspirațiile unui absolvent de studii de licență și unul de masterat. Absolventul de facultate se află, de cele mai multe ori, la început de drum. Își caută un serviciu și dacă nu este satisfăcut cu ce a găsit sau vrea mai mult va fi motivat să-și continue studiile cu un master în domeniu.”

Alte păreri au fost diferite în sensul că unii absolvenți vor să facă și un master, pentru că,

„odată cu sistemul Bologna – ciclul complet de studii cuprinde și studiile de masterat și o parte dintre absolvenți aleg să își continue studiile pentru că li se cere sau nu pot avansa fără…Indiferent care ar fi motivația, întotdeauna am încurajat tinerii să își continue studiile.”

Privind pregătirea absolvenților de studii academice pentru obținerea unui loc de muncă potrivit calificării lor, respondenții au considerat că,

„teoretic ar trebui să fie pregătiți și răspunsul pentru această întrebare stă în rezultatele lor după o sesiune de examene, de ce nu? Dar, este adevărat și că așteptările pe care le au tinerii cu privire la viitorul loc de muncă nu au nici o legătură cu ce îi va aștepta efectiv. Unii dintre ei se angajează din timpul facultății, în detrimentul participării la cursuri, ceea ce nu este bine deloc…încearcă să sară peste niște trepte în evoluția lor ceea ce nu cred că le va veni în ajutor…sau poate pentru alții va fi mai bine, în sensul că vor căpăta experiența atotcerută de angajatori.”

Alți intervievați au dorit să sublinieze importanța formării unei baze teoretice în timpul facultății și mai departe a aprofundării în cadrul unui masterat:

„Este dificil de înțeles cum o persoană poate visa la un post bine plătit în condițiile în care nu are o pregătire academică sau măcar o bază solidă de cunoștințe într-un domeniu. Nu este totul doar să ai experiență, ce poate însemna asta fără o pregătire teoretică? În felul acesta am fi cu toții doar niște meșteșugari pricepuți care am furat meserie unii de la alții…Și apoi, ideea că „merge și așa” nu mai trebuie să continue în conștiința noastră, în general, indiferent de vârstă sau statut.”

O altă părere a subliniat faptul că,

„Dacă un student a știut cum să-și organizeze activitatea de pregătire profesională în timpul facultății, obținând rezultate satisfăcătoare, bune și foarte bune, atunci, cred că se va putea adapta și la cerințele angajatorilor privind respectul unor termene, aprofundarea diferitelor probleme sau gradul de adaptabilitate.”

În final, întrebarea „care credeți că ar fi următorii pași pe care un absolvent de studii academice ar trebui să îi facă pentru a obține locul de muncă visat după obținerea unei calificări?” a generat următoarele reacții:

„Dacă alegerea unei facultăți a fost făcută în perspectiva alegerii unei meserii atunci absolventul ar trebui să fi fost îndeajuns de motivat încât să știe foarte bine care este scopul urmărit. Dar, dacă alegerea a fost făcută la întâmplare, atunci situația în care tânărul se află este dezechilibrată, și din păcate văd destul de mulți studenți dezorientați…”

Sau,

„Indiferent dacă absolventul a visat sau nu să devină inginer, finanțist, contabil ș.a.m.d, în condițiile actuale de pe piața muncii, cred că este nevoie de consiliere. Este imperios necesar ca tinerii să fie foarte bine informați și să fie pregătiți pentru momentul prezentării la un interviu, pentru conceperea unui CV, pentru evidențierea competențelor, pentru…toate aspectele care pot fi vitale în obținerea unui loc de muncă. Mulți absolvenți sunt dezamăgiți de lipsa de locuri de muncă bine plătite, stabile sau care să le ofere stabilitate și nu înțeleg de ce au făcut o facultate cu speranța să devină ingineri când singurele locuri de muncă sunt pentru tâmplari și sudori…”

Și,

„Cred că ar trebui să se pregătescă să își creioneze un traseu privind alegerea unui loc de muncă dinainte de finalizarea cursurilor academice…Este adevărat că ultimul an de studii îi „epuizează” pe unii dintre ei pentru că au de susținut și examenele finale și pregătirea lucrării de licență sau disertatie și este greu pentru ei…Cu toate acestea, presupunem că s-au maturizat îndeajuns de mult încât să știe ce cale să urmeze și anume să urmărească pentru a își vedea țelul atins”.

Etapa intervievării cadrelor didactice a venit în ajutorul formării unei imagini de ansamblu asupra viziunilor variate ale studenților, masteranzilor și a celor care le ghidează pașii în obținerea unor competențe necesare pentru obținerea unui loc de muncă potrivit.

Utilizarea platformei on-line https://sites.google.com/site/inserțiemuncă a reprezentat o concretizare a scopului inițial de a continua cercetarea nu doar pe perioada aferentă studiului doctoral. Astfel, și după încheierea cercetării tradiționale folosind metoda ternară prin pilotarea directă a chestionarelor și organizarea interviurilor și focus – grupurilor nemijlocite de tehnici computerizate, cercetarea a continuat, platforma on-line fiind funcțională.

Lotul de subiecți supuși investigației a inclus: 120 de cadre didactice și 2000 de studenți și masteranzi. Cadrele didactice participante la aceasta investigație au avut la dispozitie un semestru școlar pentru a răspunde solicitărilor la instrumentul de analiză propus. Monitorizarea lor s-a realizat prin întâlniri periodice asigurându-le de păstrarea confidențialității răspunsurilor lor. Pentru analiza cantitativă a datelor s-a folosit ca metodă statistică stabilirea frecvenței relative la 100, adică exprimarea în procente.
Programul utilizat este IBM SPSS (Statistical Package for the Social Sciences) versiunea 21- programul permițând analiza statistică cu ușurință . Este unul dintre cele mai utilizate programme în analiza statistică a datelor (prelucrarea datelor prin metodele statisticii descriptive – frecvente, analiza datelor și a rezultatelor, reprezentarea datelor în forma de tabele și diagrame. Programul este utilizat astăzi în marketing, cercetare experimentală, educație, sănătate etc. În afară de analizele statistice posibile, programul are componente puternice pentru managementul datelor (selectare, reconfigurare, creare de date noi) și pentru documentarea datelor (există un dicționar metadata, care reține caracteristici ale datelor). Se mai poate adăuga flexibilitatea privind tipurile de date acceptate ca și modulul de construire a rapoartelor.
În urma analizelor interpretative au fost evidențiate rezultatele statistice a distribuțiilor de frecvențe. Indicatorul statistic reprezintă expresia numerică concretă sau dimensiunea unei colectivități sau fenomen. Poate fi definit ca “rezultat numeric al unei numărări, al unei măsuri statistice a fenomenelor și proceselor de masă sau al unui model de calcul statistic pe baza datelor înregistrate, de asemenea, este purtător de informații, reflectând în expresie numerică un fenomen real și, de asemenea este un mijloc de calcul constituind o modalitate a informației statistice. Indicatorii tendinței centrale reprezintă o categorie deosebit de importantă de indicatori statistici utilizați în analiza variabilelor numerice. Acești indicatori sintetici redau într-o singură măsură ceea ce este tipic, esențial, caracteristic, obiectiv și stabil pentru o serie de date numerice.
Indicatorii tendinței centrale sunt:
– mărimile medii;
– indicatorii medii de poziție.
Indicatorii tendinței centrale, pentru a reda corect nivelul în jurul căruia tind valorile individuale, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să fie definiți în mod precis printr-o definiție sau formulă;
– să poată fi calculați cu ușurință și rapiditate și să se preteze calculelor algebrice;
– să nu fie afectați de fluctuațiile de selecție în cazul în care datele provin dintr-un sondaj statistic (adică mediile diferitelor eșantioane de volum egal provenite din aceeași colectivitate să nu fie sensibil diferite);
– să nu aibă caracter matematic prea abstract;
– să fie expresia tuturor observațiilor făcute.
Acești indicatori caracterizează cu atât mai bine tendința centrală cu cât datele pe baza cărora se determină sunt mai omogene. Cei mai importanți și mai utilizați indicatori ai tendinței centrale sunt: media, mediana și modul.

Media este o valoare tipică sau centrală a unei distribuții. Pentru ca mărimea medie să aibă un caracter obiectiv este strict necesar ca alegerea tipului mediei să se facă în funcție de forma de variație și de sursele de informații referitoare la caracteristica studiată.
Mărimile medii utilizate în analiza seriilor de distribuție de frecvențe sunt:
media aritmetică
– media armonică,
– media pătratică,
– media geometrică.
Fiecare dintre cele patru medii poate fi calculată atât ca medie simplă (în cazul datelor negrupate) sau ca medie ponderată (în cazul datelor grupate pe variante sau intervale de variație). In studiul efectuat s-a folosit metoda mediei aritmetice.
Media aritmetică , numită adeseori “medie” este indicatorul cel mai utilizat pentru caracterizarea tendinței centrale. Media se calculează însumând toate valorile individuale și împărțind suma la numărul lor, ea reprezentând acea valoare care înlocuind toți termenii unei serii nu modifică nivelul lor totalizator. Media aritmetică calculată pentru o colectivitate statistică este acea valoare care s-ar fi obținut dacă toți factorii ar fi exercitat o influență constantă asupra tuturor unităților înregistrate.
În cazul chestionarelor utilizate care au ca variante de răspuns Da/NU (adică variabila alternativă (binară), media aritmetică s-a calculat astfel:

Tabel 7.9. Media aritmetică utilizată în cazul interpretării chestionarelor cu variante de răspuns Da/Nu.

Sursa: Autoarea.

Analiza frecvenței participării la cercetare, în etapele ulterioare a fost următoarea:

Tabel 7.10. Analiza frecvenței domeniilor.

Sursa: Platformei on-line https://sites.google.com/site/inserțiemuncă.

Tabel 7.11. Analiza frecvenței specializărilor.

Sursa: Platformei on-line https://sites.google.com/site/inserțiemuncă.

Tabel 7.12. Analiză după anul de studiu.

Sursa: Platformei on-line https://sites.google.com/site/inserțiemuncă.

Tabel 7.13. Analiză după vârstă.

Sursa: Platformei on-line https://sites.google.com/site/inserțiemuncă.

Concluziile cercetării

O primă concluzie, cu caracter general, se referă la calitatea învățământului superior de care depinde calitatea culturii, a științei, a intelectului social și toate acestea la un loc duc la îmbunătățirea calității vieții în general. Sarcina cea mai importantă a învățământului superior este de a asigura o compatibilitate a absolvenților săi cu noile cerințe de pe piața muncii. În condiții diferite, scopul educării și al formării tinerilor poate fi considerat ineficient dacă aceștia nu vor reuși să se încadreze în societate cu un anumit statut conform pregătirii lor. Dar trebuie subliniat faptul că, mediul universitar nu poate fi singurul răspunzător în realizarea unui echilibru între fluxul absolvenților și integrarea acestora pe piața muncii. Din această perspectivă, trebuie stabilite competențele și responsabilitățile autorităților publice, ale partenerilor sociali și agenților economici în proiectarea învățământului superior, astfel încât să se reducă discrepanțele care pot apărea prin necorelarea fluxului de specialiști, formați cu cei necesari pe piața muncii. Studenții ar trebui să-și formeze un bagaj solid de cunoștințe profesionale și să-și cultive abilități personale, precum responsabilitatea, spontaneitatea, adaptabilitatea, inițiativă și spirit managerial. Trebuie să realizeze o orientare profesională a acestora și să-i formeze spre o atitudine creatoare, critică și independentă, spre un comportament permanent adaptat la situații noi. Acest lucru implică o flexibilitate academică care să permită adaptarea, în primul rând a mediului universitar, la schimbările vieții socio-economice. Diversitatea gamei de specializări, care a apărut în ultimii douăzeci de ani, și creșterea explozivă a numărului de studenți, trebuie corelată cu evoluția și cererea de pe piața muncii. Cu cât specializările au o deschidere mai mare și oferă o pregătire pluridisciplinară, cu atât șansele unei mobilități în carieră cresc foarte mult. Școala trebuie să sprijine integrarea pe piața forței de muncă a produselor sale, prin formarea acestora ca specialiști bine instruiți, care pot fi direct angajabili și imediat productivi. Practica demonstrează că, la terminarea studiilor, tinerii sunt puși în fața unor angajatori care au nevoie de rezultate imediate din partea acestora. Consilierea în carieră ajută individul să-și găsească o ocupație compatibilă și de-a lungul carierei sale să învețe să-și dezvolte continuu competențele și să le valorifice pe parcursul schimbărilor care pot avea loc în traiectoria sa profesională. Rolul consilierii și orientării profesionale este de a dezvolta cunoștințele și abilitățile necesare pentru gestionarea eficientă a carierei. Actualul context economic a dus la o piață a muncii extrem de flexibilă și imprevizibilă. Acest lucru a făcut ca discrepanța dintre cerere și ofertă să fie din ce în ce mai mare. Facultatea trebuie să pună accentul pe capacitatea de analiză și sinteză, capacitatea de a empatiza cu mediul social, pe abilitatea de negociator, pe competențe de bun mediator pentru managementul de crizelor și conflictelor și pe abilitatea de a percepe corect și de a exploata eficient tendințele sociale, politice și economice. Această analiză pune în evidență

interdependența între ceea ce formează mediul academic și solicitarea mediului socio-economic în care urmează să se integreze absolventul. Facultatea, în urma unor astfel de monitorizări ale absolvenților săi, poate să-și evalueze activitatea și să constate în ce măsură reușește să formeze competențele pe care și le-a propus. O analiză atentă asupra propunerilor studenților poate duce la îmbunătățirea activității din facultate și implicit a rezultatelor acesteia. Practica a dovedit că prestigiul universității este dat, în primul rând, de absolvenții săi. Contextul economic instabil și generalizarea unei crize economice la nivel mondial ridică o serie de probleme și întrebări atât în mediul academic, preocupat în a pregăti absolvenți capabili să se integreze rapid pe piața muncii, cât și în mediul economic care are nevoie de specialiști capabili de mobilitate și adaptare continuă la schimbare.

Instituțiile de învățământ superior trebuie să fie din ce în ce mai conectate la mediul social și să mențină permanent legătura cu diverse comunități și organizații, care așteaptă servicii clar formulate, materializate în absolvenți cu un grad de specializare ridicat. Pe măsură ce învățământul superior se dezvoltă, cresc și standardele pe care societatea le impune.

Dezvoltarea învățământului superior nu trebuie neglijată deoarece investiția în educație poate juca un rol esențial în redresarea economică. Experiența formatorilor din educație, alături de spiritul inovativ al tinerilor, ca produse ale unui învățământ superior de calitate, pot găsi soluția unei noi strategii de dezvoltare. Cu alte cuvinte, instituțiile de învățământ contribuie la modernizarea și dezvoltarea societății și sunt promotoare ale valorilor naționale și internaționale. Societatea românească trebuie să susțină modernizarea învățământului superior, astfel încât acesta să poată răspunde cerințelor unei societăți a cunoașterii, în condițiile unei piețe competitive economice europene. În învățământul superior românesc programele de studii nu sunt în corelație cu cerințele de pe piața muncii. Sunt foarte puține universități care pregătesc absolvenți cu calificări și competențe bine definite pentru a avea o perspectivă clară legată de carieră. Abordările excesiv teoretice, generale și lipsa aplicabilității imediate a cunoștințelor acumulate sunt reclamate chiar de absolvenți, care sunt puși, în momentul integrării pe piața muncii să facă față unor lucruri despre care au cunoștințe foarte bune teoretice, dar sunt incapabili să le aplice practic.

În urma implementării instrumentelor de cercetare am tres concluzia că toți respondenții sunt de părere că ceva ar trebui să se schimbe atât în sistemul de învățământ superior, cât și la nivelul celor care se ocupă de formarea tinerilor absolvenți la locul de muncă. Ei consideră că este într-adevăr nevoie de mult mai multă practică în timpul facultății.

Printre măsurile pe care instituțiile de învățământ superior ar trebui să le aplice pentru a întâmpina nevoile angajatorilor se numără condiții mai severe pentru admiterea în facultăți, ceea ce ar crea în mintea tinerilor o analiză mult mai clară a propriilor nevoi de a fi încadrat la o facultate pentru a studia un anumit domeniu ales în mod conștient și pentru termen lung. De asemenea, cifra de absolvenți de studii superioare nu va mai fi atât de mare încât piața muncii să fie sufocată și incapabilă de o absorție atât de mare de specialiști. Facultatea poate să-și evalueze activitatea și să constate în ce măsură reușește să formeze competențele și abilitățile pe care și le-a propus. Mediul academic poate să-și adapteze programa universitară astfel încât să acopere golurile sesizate în urma evaluării propriilor absolvenți. Parteneriatul școală – agenți economici se bazează pe echilibrul dintre cererea și oferta educațională și este important din punct de vedere al dezvoltării personale a studenților și a viitoarei lor inserții socio-profesionale.

Prestigiul și eficiența instituției de învățământ superior este dată și de demersurile ulterioare ale absolvenților săi, fie prin continuarea studiilor, fie prin integrarea lor pe piața muncii.

Contribuții personale

Cercetarea teoretică se bazează pe un studiu bibliografic amplu, care cuprinde cărți de

referință și articole publicate în baze de date internaționale, publicații oficiale și statistici.

Majoritatea surselor bibliografice folosite sunt din literatura străină, dar am folosit și surse bibliografice cu autori români și rapoarte de strategie națională.

Sintetizând cele prezentate mai sus, enumerăm principalele contribuții personale pentru cercetarea de față:

Stabilirea unei structuri a lucrării care să prezinte, într-o succesiune logică, cele mai importante concepte teoretice și care să asigure contextul în care se desfășoară cercetarea experimentală;

Prezentarea principalelor abordări existente în literatura de specialitate referitoare la dezvoltarea durabilă, piața muncii, managementul resurselor umane, sistemul de învățământ românesc, aspectele psihologice și educaționale în dezvoltarea tinerilor;

Identificarea oportunităților de finanțare a proiectelor de inserție profesională prin intermediul programelor Uniunii Europene în România în perioada 2009-2020;

Am analizat datele statistice publicate de către ANOFM și INS privind cererea și oferta de muncă atât la nivel național cât și la nivel local, respectiv zona SUD – MUNTENIA;

Am restrâns studiul către absolvenții de studii superioare analizând discrepanța dintre oferta de servicii de pe piața muncii și competențele reale pe care le pot oferii tinerii absolvenți. Din această analiză a reieșit o primă concluzie respectiv aceea că nu există, la momentul actual, un grad ridicat de adaptabilitate la noile cerințe de pe piața muncii, de flexibilitate în alegerea unor domenii de studiu relevante pentru inserția eficace de pe piața muncii;

Am restrâns analiza și către un exemplu clar, utilizând date statistice, începând cu anul 2008 și până în anul 2013. Exemplul dat a fost Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești unde, plecând de la ratele de promovabilitate ale studenților care a fost, în majoritatea cazurilor de 100%, pentru domeniile Turism, Management, Informatică economică, etc. În urma studiului comparativ între rata de absolvire pe domenii și ofertele de muncă existente am observat că posibilitatea de a se angaja a tinerilor absolvenți de studii economice este destul de restrânsă, iar pentru cei care au specializarea în turism, provocarea este evidentă. Astfel, am subliniat, în acest stadiu de cercetare, că nu există o concordanță clară între pregătirea superioară în anumite domenii și oferta de muncă existentă pe piață, astfel că, un absolvent de studii superioare nu are garanția de a deveni un factor activ pe piața muncii.

Am formulat sugestii pentru o fluidizare eficace a procesului de inserție profesională a tinerilor absolvenți pe piața muncii, propunând a fi concepute strategii de adaptare a nevoilor de pe piața muncii cu programele educaționale oferite de către universități în vederea pregătirii unui număr cât mai mare de persoane calificate în domeniile cerute, utile dezvoltării economiei, astfel încât, după absolvirea unor facultăți tinerii să se poată integra imediat pe piața muncii, și nu să devină factori inactivi, în situația de a se recalifica.

Pentru o analiză pertinentă a situației actuale de pe piața muncii, am alcătuit o analiză SWOT privind resursele umane pentru regiunea Sud – Muntenia.

Am evidențiat și câteva soluții privind stimularea creșterii ocupării, în cazul tinerilor, pe piața muncii, pe termen scurt și mediu anumerând următoarele:

• sprijinirea pentru obținerea primului loc de muncă și începerea unei cariere prin aplicarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor în vederea încadrării în muncă a absolvenților de învățământ;

• promovarea uceniciei la locul de muncă pentru tinerii cu un nivel scăzut de instruire și fără calificare;

• acordarea de stimulente fiscale pentru întreprinderile care utilizează contracte cu durată nedeterminată sau pentru convertirea contractelor temporare în contracte cu durată nedeterminată;

• promovarea serviciilor de informare, orientare și consiliere profesională;

• consolidarea cursurilor de formare profesională, consultanță pentru înființarea de mici afaceri;

• acordarea de sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi de către tineri urmărindu-se consolidarea antreprenoriatului în rândul tinerilor;

• promovarea acțiunilor pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor și a șomerilor tineri, care vor fi finanțate și din Fondul Social European;

• promovarea unor stagii de calitate în cadrul programelor de educație și formare profesională și/sau a programelor de ocupare a forței de muncă;

• promovarea de oportunități profesionale și de formare profesională pentru tineri dincolo de frontierele naționale, inclusiv familiarizarea de timpuriu a tinerilor cu mediul de muncă.

Astfel, am propus un set de măsuri pentru creșterea capitalului uman, dintre care le menționăm pe următoarele:

• continuarea programelor și proiectelor din domeniul învățământului superior aflate deja în derulare și finanțate din fonduri structurale, care pot contribui la atingerea obiectivului din Strategia UE;

• sporirea calității învățământului românesc și ridicarea nivelului său în context european;

• acordarea de burse doctorale și postdoctorale;

• corelarea programelor de studii cu calificările de pe piața muncii și Cadrul European al Calificărilor;

• îmbunătățirea managementului universitar;

• introducerea registrului matricol unic, incluzând crearea și dezvoltarea bazei de date electronice pentru toți studenții la nivel național;

• organizarea școlilor doctorale;

• inițierea de studii privind monitorizarea inserției pe piața muncii a absolvenților de învățământ superior;

• creșterea cifrelor de școlarizare pentru studii universitare de licență;

• sporirea accesului la educația terțiară (prin operaționalizarea Agenției de Credite pentru Studenți);

• restructurarea învățământului superior pentru creșterea eficienței sale economice, prin reducerea numărului de programe de studii și creșterea numărului de studenți cuprinși în fiecare program de studii;

• orientarea mai bună a programelor de studii către cerințele pieței muncii;

Am analizat datele statistice oferite de ANOFM la data de 30 septembrie 2013 în ceea ce privește șomajul de lungă durată arătând că la finalul lunii septembrie, se aflau înregistrați în evidențele agenției 15.222 tineri cu vârsta de sub 25 de ani aflați în șomaj de peste 6 luni. Această cifră reprezintă 16, 15% din totalul șomerilor sub 25 de ani;

Pentru a oferi o imagine de ansamblu a tezei de cercetare doctorală am sintetizat și câteva aspecte esențiale privind armonizarea politicilor și strategiilor de ocupare a forței de muncă din Uniunea Europeană cu legislațiile, în vigoare, din tara noastră, reliefând legile naționale importante care au fost adaptate cerințelor UE. În urma studierii bibliografice, a diverselor rapoarte și date statistice am analizat și provocările legate de ocuparea forței de muncă arătând că, așteptările pe care tinerii le au de la piața muncii diferă semnificativ în funcție de experiența anterioară pe piața muncii. Tinerii care încă nu au avut experiențe pe piața muncii proiectează locul de muncă pe care îl vor avea la un moment dat ca fiind suma așteptărilor lor. Asemeni acestora, tinerii care au intrat deja pe piața muncii, înainte de interacțiunea directă cu un loc de muncă, aveau așteptări nerealiste.

Am sintetizat acțiunile pentru prevenirea și combaterea șomajului de lungă durată întreprinse până în prezent, arătând că politicile de combatere a șomajului pun accent pe problemele șomerilor: dezvoltarea comportamentului activ de căutare a unui loc de muncă, facilitarea obținerii de credite cu dobânzi reduse și pe termen lung pentru cei care doresc să inițieze o afacere proprie, flexibilizarea ofertei de forță de muncă, recalificarea, descoperirea de noi locuri de muncă etc.

Prin teza de doctorat am evidențiat imaginea de ansamblu a politicilor de dezvoltare a spiritului antreprenorial și crearea de locuri de muncă în regiunea SUD – MUNTENIA, cu accent pe faptul că antreprenoriatul reprezintă un motor crucial pentru inovare, competitivitate, crearea de locuri de muncă și pentru creșterea economică.

Am analizat situația învățământului românesc privit din perspectiva faptului că acesta ar trebui să reprezinte o bază sigură pentru pregătirea tinerei generații pentru piața muncii. Concluziile trasate au fost că legăturile dintre universități și industrie sunt extrem de slabe, astfel că, din perspectiva relevanței învățământului superior la cerințele pieței muncii pot fi menționate următoarele dificultăți:

a) Sistemul nu este corelat cu nevoile unei piețe a muncii dinamice,

b) Absența unei echivalări între formarea universitară și criteriile impuse de piața muncii,

c) Absența unor studii și analize sistematice privind cerințele de pe piața muncii și modificările apărute, astfel încât programele educaționale să fie înotdeauna adaptate noilor nevoi,

d) Implicarea activă a tinerilor în programe de voluntariat pentru a căpăta o experiență reală de lucru.

13. Am urmărit în cercetarea doctorală și evoluția elaborării și dezvoltării unor strategii de implementare a politicilor de formare și perfecționare profesională continuă a tinerei generații arătând că dezvoltarea sistemului de formare profesională continuă trebuie să răspundă nevoilor pieței muncii și economiei bazate pe cunoaștere și necesită un set de informații relevante în ceea ce privește informațiile reale și relevante despre evoluția meseriilor și profesiilor, tendințele de evoluție a pieței muncii, nevoile de competențe, calificări, gradul de armonizare între cererea și oferta de forță de muncă existente pe piața muncii, identificarea elementelor negative, oferta de programe educaționale, de formare profesională și adecvarea acestora la nevoile celor care le solicită.

În realizarea tezei, pentru fundamentarea teoretică a acesteia, am parcurs o amplă bibliografie din care am sintetizat elementele cele mai relevante pentru susținerea temei: Inserția absolvenților de studii superioare pe piața muncii. Studiu de caz: Universitatea „Petrol – Gaze” din Ploiești, și Universitatea „Valahia” din Târgoviște și care poate reprezenta o bază teoretică pentru cercetări viitoare.

Analiza de la nivel teoretic a vizat trei dintre cele mai importante fațete ale inserției absolvenților de studii superioare pe piața muncii: aspecte ce țin de istoricul și evoluția învățământului românesc, primordial pentru existența unui mediu propice pentru formarea tinerilor, reperele psiho – educaționale în dezvoltarea tinerilor și prezentarea stadialităților dezvoltării lor psihologice de care trebuie ținut cont atât de către părinți cât și de către cadrele didactice pentru a putea pătrunde în universul real al tinerilor și pentru a se putea forma conexiuni sănătoase și stabile și prezentarea aspectelor generale privind managementul resurselor umane – aspecte ce ar trebui să fie cunoscute de tinerii absolvenți în momentul încercării de a pătrunde pe piața muncii.

Sursa: Autoarea.

Datele culese prin intermediul pilotării chestionarelor, a interviurilor și a organizării focus – grupurilor, au permis conturarea unor recomandări privind facilitarea inserției tinerilor absolveți de învățământ superior pe piața muncii:

recomandări care îi vizează pe studenți: implicarea în activități de voluntariat, manifestarea unui interes crescut pentru auto-dezvoltarea profesională, pentru participarea la seminarii și conferințe, participarea activă la cursurile și seminariile din facultate, precum și la programele de studiu din străinătate, implicarea în cercetări științifice realizate la nivelul facultății.

recomandări pentru cadrele didactice universitare și facultăți: o implicare mai mare a facultății în problemele societății, existența unor contracte de colaborare cu firme/organizații potențiale angajatoare ale absolvenților; o monitorizare permanentă a absolvenților, în vederea stabilirii ofertelor educaționale pentru anii viitori, pentru realizarea unei corelări între oferta școlii și cererea de pe piața muncii.

recomandări pentru inspectorii de resurse umane și angajatori: organizarea unor stagii de practică pentru studenții/masteranzii din anii terminali, organizarea în colaborare cu facultatea a unor seminarii, conferințe pentru studenți, prezentarea unor oferte de muncă în cadrul facultăților, menținerea unei legături permanente cu facultatea (anunțarea desfășurării unor târguri de slujbe, alocurilor disponibile din interiorul instituției/organizației), implicarea studenților în cercetări realizate de instituții/organizații angajatoare.

Interpretarea rezultatelor cercetării poate reprezenta o bază de date utilă pentru informare și cercetări viitoare, de care pot ține cont în egală măsură, studenți, absolvenți, profesori, consilieri în carieră și angajatori.

Datele statistice care au reieșit din documentația cercetării a fost comparată cu datele statistice oferite de AJOFM, respectiv de Direcția Județeană de Statistică Prahova.

Instrumentele de cercetare au fost concepute și implementate după un grafic stabilit și în funcție de coordonatele stabilite pentru identificarea confirmării sau infirmării ipotezelor formulate:

Pregătirea academică reprezintă un avantaj în momentul inserției pe piața muncii,

Numărul de absolvenți coincide cu numărul de persoane active pe piața muncii,

Tinerii absolvenți de studii superioare, chiar dacă nu au expertiză practică, pot aduce beneficii privind eficiența în muncă.

Cercetarea poate genera și stabilirea unor direcții viitoarede cercetare și formulare de recondări privind adaptarea curriculei universitare la nevoile actuale de pe piața muncii, ajustarea fișelor disciplinelor predate în universitate, respectiv a obiectivelor disciplinei în termeni de competențe, conținut, documentare și aplicabilitate practică.

Am conceput un program on – line „Evaluarea inserției absolvenților pe piața muncii”: https://sites.google.com/site/insertiemunca/ prin care pot fi utilizate, oricând, formulare electronice care stochează datele în foi de calcul tabelar, astfel încât, orice analiză privind inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii să fie actualizată. În creearea acestui program se evidențiază următoarele avantaje:

Formularele, respectiv, chestionarul, interviul și focus grup-ul, au fost integrate într-o aplicație on – line pentru a putea fi accesate de către orice persoană interesată: studenți, absolvenți, cadre didactice, angajatori.

Rezultatele și interpretarea instrumentelor de cercetare pot fi urmărite în timp real.

Prin utilizarea acestui program se accelerează colectarea răspunsurilor și se ușurează analizarea lor.

Pot fi oricând adăugate chestionare suplimentare, pentru îmbunătățirea calității cercetării.

Rezultatele pot fi trimise și prin poșta electronică a utilizatorilor interesați.

Datele stocate pot fi preluate de către o altă aplicație care să facă analize statistice de complexitate ridicată.

Programul este:

gratuit.

ușor de utilizat.

este comod.

poate fi accesat și de pe telefonul mobil și de pe tabletă.

Limitele stadiului și perspective viitoare de cercetare

– lotul de subiecți,respectiv, cadrele didactice, studenții și masteranzii este relativ redus numeric și dispersia lor geografică este limitată doar pentru zona Sud-Muntenia, mai precis 3 județe: Prahova, Dâmbovița și Argeș, fapt care nu permite generalizarea rezultatelor și a concluziilor la nivel mai larg, regional și, cu atât mai puțin la nivel național. În zona Argeș pilotarea chestionarelor a fost posibilă doar prin intermediul platformei on-line, datele fiind stocate în bazele de date și intepretate alături de datele colectate din Dâmbovița și Prahova.
– specificul instrumentelor de cercetare utilizate care au permis efectuarea unor prelucrări cantitative (statistice). Cu toate acestea, prin procedeele și tehnicile utilizate (analiza de frecvență) am reușit să obținem rezultate demne de luat în seamă, care respectă standardele unei cercetări științifice riguroase. O astfel de cercetare poate fi extinsă la o scara mai largă pentru a putea obține rezultate actualizate în orice moment și a formula concluzii cu mai mare relevanță referitoare la impactul inserției profesionale a tinerilor absolvenți de studii superioare pe piața muncii.

BIBLIOGRAFIE

Aceleanu, M.I., Lifelong Learning – Necessity For Romanian Labour Market Flexibility, Proceedings of the 6th International Conference on Business Excellence, Vol 2, 2011;

Aceleanu M. I.,The Relationship Between Education And Quality Of Life. Implications Of The Labour Market In Romania, Journal of International Scientific Publications, Vol 9, Part 2, 2011;

Aguinis, H., Henle C.A., Ostroff C.,Measurement in work and organizational psychology, in: Anderson N, Ones DS, Sinangil HK, Viswesvaran C (Eds) Handbook of industrial, work and organizational psychology, Volume 1: Personnel psychology. London: Sage,2001;

Angelescu, A., Mediul ambiant și dezvoltarea durabilă, Editura A.S.E. ,București, 2001;

Angelescu, C., (coord.), Economie. Ediția a VII-a, București, Editura Economică, 2005;

Angelescu C., Stănescu I., Politica de creștere economică, București: Editura Economică, 2004;

Antonesei, L.,Ghid pentru cercetarea educației, București, Editura Polirom, 2009;

Argăseală., M., Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025, 2012;

Argăseală., M., et. alii, (2012). Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025;

Armstrong, M., Managementul resurselor umane, Ed. CODECS, București ,2006;

Arnaud, E., Berger, A., Perthuis, S., Le developpement durable, Paris: Nathan, 2008;

Artus, P., Virard, M.P. , Le capitalisme est en train des’autodétruire, La Découverte, Paris, 2005;

Bari, I., Globalizarea economiei, București, Ed. Economică, 2005;

Bazeley, P. , Issues in Mixing Qualitative and Quantitative Approaches to Research, în R.Buber, J. Gadner, & L. Richards (eds), Applying qualitative methods to marketing managementresearch. UK: Palgrave Macmillan, 2004;

Bǎdulescu A., Ocuparea și șomajul – intre abordǎri teoretice și realitǎți contemporane, Ed.Universitǎții , Oradea, 2006;

Bernard J, Colli J. C. , Vocabular economic și financiar , Ed.Humanitas, București, 2005;

Bloxham, S., Boyd, P., Developing Effective Assessment in Higher Education: a practical Guide, McGraw-Hill – Open University Press, 2007;

Bogathy, Z. (coordonator), Manual de psihologia muncii și organizațională, Editura Polirom,Iași, 2004;

Bonciu, C., Instrumente manageriale psihosociologice,Editura All Beck, București, 2000; Bonciu, C., Introducere în Managementul resurselor umane, Editura Credis, București,2002;

Boulton, R., Libert, B., Samek, S., Cracking the value code. How successful businesses are creating wealth in the new economy, HarperBussiness, New York, 2000;

Bratton, J., Gold, J.,Human resource management: Theory and practice, 2nd edition, NewJersey: Macmillan Press Ltd., 2000;

Brînză, R., Rolul capitalului uman în modelele de creștere economică, în Jurnalul Economic, nr. 24, iulie, 2007;

Brown, R., Lester, Eco-economia. Crearea unei economii pentru planeta noastră, București, Ed. Tehnică, 2001;

Brown, L.R., Planul B. Salvarea unei planete sub presiune și a unei civilizații în impas, Ed. Tehnică, București, 2006;

Brown, L.R., (coord.), Starea lumii 1989 – 1990, Bucuresti, Ed. Tehnica, 1992;

Bunăiasu, C. M, Seminarul didactic universitar. Seminarul disciplinelor pedagogice: structuri, conținuturi, metodologii. Craiova: Editura Universitaria, 2010;

Bunescu, Gh.(coord.), Educatia parintilor. Strategii si programe. Ghid pentru

formarea formatorilor. Bucuresti: Editura Didactică si Pedagogică, 1997;

Burciu, A., Introducere în management, Editura Economică, București, 2008;

Burduș, E. ș.a., Managementul schimbării organizaționale, Editura Economică, București, 2000;

Câmpeanu-Sonea, E., Osoian, C., Managementul Resurselor Umane, Recrutarea, selecția și dezvoltarea profesională, Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj Napoca, 2004;

Candea, M. și colaboratorii, Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a spațiului geografic, Editura Universitară, București, 2006;

Chașovschi, C. E., Cercetări privind managmentul resurselor umane în contextul dezvoltării regionale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;

Chișu, V. A., Manualul specialistului în resurse umane, Casa de Editură Irecson, București, 2001;

Chivu I., Dimensiunea europeană a managementului resurselor umane, București, Editura Luceafărul, 2003;

Cicea, C., Eficiența serviciilor publice. O abordare în viziunea clasică a sistemelor de învățământ, în Revista Administrație și Management Public, ASE, București, nr. 8, 2007;

Ciobanu, O., Educația economică în România Prezent și perspectivă, București, Editura ASE, 2003;

Cochinescu, C., Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, Iași, 2005;

Cole, G.A., Managementul personalului , București: Editura CODECS, 2000;

Constantin D-L. și colab. , Resursele umane în România. Mobilitatea teritorială., Editura ASE, București, 2002;

Constantin, T., Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași, 2004;

Cosmovici, A. (coord), Psihologie scolară. Iasi: Editura Polirom, 1998;

Crețoiu, Gh., Cornescu, V., Bucur, I., Economie. Ed. a II-a, revăzută, adăugită și actualizată, Ed. C.H. Beck, Colecția Oeconomica; București, 2008;

Crețu, T. , .Psihologia vârstelor. Iasi: Editura Polirom, 2009;

Cummings, K. W., Instituții de învățământ – Un studiu comparativ asupra dezvoltării învățământului în Germania, Franța, Anglia, SUA, Japonia, Rusia, București: Editura Comunicare.ro, 2007;

Currie D., Introducere în managementul resurselor umane, București, Editura Codecs, 2009;

Dăianu, D., Ruhl, C., (coord.), România 2000. 10 ani de tranziție – trecut, prezent și viitor, București: Centrul Român de Politici Economice, 2000;

Datalo, A., Strategies to Approximate Random Sampling and Assignment, Oxford: Oxford University Press, 2010;

Dávila Gómez, A. M., Crowther D. , Human Dignity and Managerial Responsibility: Diversity, Rights, and Sustainability, Gower Publishing, Ltd., England, 2012;

De Beer P., Schils T., The Labour Market Triangle: Employment Protection, Unemployment Compensation and Activation in Europe, Cheltenham UK, Northampton M.A., USA, 2011;

Dobre, M.H., Aceleanu, M.I., Negoitei, I., Rolul educației în inserția tinerilor pe piața muncii. Cazul României, în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie, 2006;

Dogaru I., Măntăluță O., Sinteze și studii privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, București: Editura Tipogrup Pres, 2001;

Dorina, M., Dimensiuni și tendințe ale pieței muncii în România, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, vol. I, București: Editura ASE, 2007;

Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice si sugestii practice. Iasi:

Editura Polirom, 2009;

Ehnert, Ina (Dr.) , Sustainable Human Resource Management: A Conceptual and Exploratory Analysis from a Paradox Perspective, Germany: University of Bremen, 2009;

Gal, D., Educația și mizele ei sociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

Galbraith, J.K., A Short History of Financial Euphoria, Penguin Books, USA, 1993;

Galbraith, J.K., Societatea perfectă la ordinea zilei: binele omului, București: Editura Eurosong&Book, 1997;

Gama, B., Piața muncii. Salariul, în Popescu, D., Economie politică, Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga”, 2000;

Georgescu, M. A., Provocǎri socio-economice , Ed.Casa Cǎrții de Științǎ, Cluj Napoca, 2005;

Gianini, O., Malița, M., Dubla spirală a învățării și a muncii, București: Comunicare/SNSPA, 2005;

Giddens, A, Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007;

Glaser, M., Krause G., Welp M. (Ed.)Human-Nature Interactions in the Anthropocene: Potentials of Social-Ecological Systems Analysis, Routledge: Third Avenue, New York, 2012;

Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași, 2002;

Harrington, H. J., Harrington, J.S., Management total, Ed. Teora, București, 2001;

Hatos, A., Sociologia educației, Polirom, Iași, 2006;

Hoyle, D.,Quality Management Essentials, Boston: Elsevier, 2004;

Ignat, I., Pohoață, I., Luțac, Gh., Pascariu, G., Economie Politică , ediția a II-a, București: Editura Economică, 2002;

Ilie, D., Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, Editura Economică, București, 2002;

Ilie, V. ,Pedagogie. Perspective teoretice si aplicative. Craiova: Editura Universitaria, 2007;

Ilies, L. Managementul calității totale, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003;

Iluț, P., Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, București, 2004;

Jackson, S. E., Ones D. S., Dilchert S. (Ed.)Managing Human Resources for Environmental Sustainability, The Proffesional Practice Series, 2012;

Jackson S E., Schuler R. S., Werner S. , Managing Human Resources, USA: Cengage Learning, 2012;

Kearns, P., HR Strategy, Creating Bussiness Strategy With Human Capital, USA: Butterworth – Heinneman, 2010;

Kelly, K., New rules for the new economy, Fourth Estate, London, 1998;

Kousis, S., Richardson, M., Young, D., Ed. by Baker, The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union, Ed.a-2-a. New York: Routledge, 2005;

Labăr, A.V., SPSS pentru științele educației, Iași: Editura Polirom, 2008;

Laperche, B., Levratto N., Uzunidis D. , Crisis, Innovation and Sustainable Development: The Ecological Opportunity, , USA: Edward Elgar Publishing, 2012;

Lawler, E. E. , Boudreau J. W. , Effective Human Resource Management, A Global Analysis, , Standford University Press, Standford California, 2010;

Lefter, V., Deaconu, A., Marinaș, C., Puia, R., Managementul resurselor umane. Teorie și practică, Ed. Economică, București, 2008;

Lefter, V., Olaru, M., Iasic-Maniu, Al., Pop, Al. N., Popescu, S., Drăgulănescu, N., Roncea, L., Roncea, C., Tehnici si instrumente utilizate în managementul calității, Ed. Economică, București, 2000;

Livanos, I., The Relationship Between Higher Education and Labour Market in Greece: the Weakest Link?, Institute for Employment Research, University of Warwick, 2009;

Luecke, R., Harvard Business Essentials: Coaching and Mentoring , Boston, Massachusetts: Harvard Business School Press, 2004;

Manole, C., Human Resources Management in Public Administration, A.S.E. Publishing House, Bucharest, 2006;

Manolescu, A., Managementul resurselor umane, Ediția a IV-a, Editura Economică, București, 2003;

Marten, G. G. , Human Ecology: Basic Concepts for Sustainable Development, U.K., USA, 2008;

Măntăluță, O., Abordarea economică a politicilor educaționale, în revista Sfera Politicii, nr. 129 – 130, anul XVI, București: Fundașia Societatea civilă,2008;

Mărginean, I., Bălașa A. , Calitatea vieții în România, Ed.Expert, București, 2002;

Mândruț, O., Geografia mediului geografic, dezvoltarea durabilă și educația în domeniul environmental, ghid metodologic, Ed. Corint, 2011;

Moscovici, S., Buschini, F., Metodologia științelor socioumane, Iași: Editura Polirom, 2007;

McCollum James, Idei americane pentru manageri români, București: Editura ASE, 2004;

Moussin, N., Guide de politiques de l’Europe, (6e edition), Editions Mols, Les editions Europeennes, Belgique, 2002;

Năstase, I. G., Badea, C., D., Probleme ale sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din România, Revista Euromentor, vol. I, martie 2010;

Nica, E., Managementul performanței. Perspectivă umană, București, Editura Economică, 2006;

Nica, E., Elaborarea și folosirea studiilor de caz în managementul resurselor umane, București, Editura Economică, 2010;

Nicolae, B., Dezvoltarea regională în România, Rolul cooperării economice internaționale, Editura Economică, București, 2003;

Nicolescu, O., Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației, Editura Economică, București, 2000;

Novac C., Bazele psihologiei educației. Craiova: Editura Universitaria, 2007.

Olteanu, I., Limitele progresului și progresele limitelor, Ed. Politică, București, 1981;

Osoian, C., Piața forței de muncă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2005;

Palos, R., Sava, S., Ungureanu, D. ,Educația adulților. Baze teoretice si repere

practice, Iasi: Editura Polirom, 2007.

Parker, S., The economics of self-employment and entrepreneurship, Cambridge: Cambridge University Press, 2004;

Păunescu, L.M, Information management system optimization for companies, The International Conference Education and Creativity for a Knoledge Society/ Informatica-Computer Science/ Editia a-III-a/ 19-20 noiembrie 2009/ Titu Maiorescu University Publisching House, București, ISBN: 978-606-8002-36-1, pag. 36-40;

Păunescu, L.M., Romanian higher education – base in the training of the young generation for the labour market, The 23rd International Scientific Conference NAV-MAR-EDU 2013, section economics, may 30th-june 1st 2013, p.127- 130, ISSN 1454-864X (Scientific Bulletin) “Mircea cel Bătrân” Naval Academy Publishing House, Constanța;

Păunescu, L.M., The information system and organizational culture – factors in the development of knowledge-based management, The 23rd International Scientific Conference NAV-MAR-EDU 2013, section economics, may 30th-june 1st 2013, p.120-126, ISSN 1454-864X (Scientific Bulletin) “Mircea cel Bătrân” Naval Academy Publishing House, Constanța;

Păunescu, L.M., The growth of economic competitiveness and the development of economy based on knowledge- Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Contabilitate și Finanțe, Câmpulung, "The Annual International Conference in Economics, Informatics and Communications Field" the 30th-31st of May 2013, ISSN 2247-3106, ISSN-L 2068-3790;

Păunescu, L.M., The measurement of economic and social progress regarding the sustainable human resources development- Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Contabilitate și Finanțe, Câmpulung, "The Annual International Conference in Economics, Informatics and Communications Field" the 30th-31st of May 2013, ISSN 2247-3106, ISSN-L 2068-3790;

Păunescu Loredana, Integrated system of jobs intermediation for young graduates, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 3- Economic Sciences, 6-th edition, November 22-24, 2012/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu Loredana, Statistics indicators on the labour market, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 3- Economic Sciences, 6-th edition, November 22-24, 2012/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria, ViorelaIacovoiu,Cătălin Popescu, A New Vision of the Romanian Economy Reform in the Context of the
Sustainable Human Development,5thWSEAS International Conference on APPLIED ECONOMICS, BUSINESS and DEVELOPMENT(AEBD'13)Proceedingsof the 4th International Conference on Business Administration (ICBA’13):Recent Researches inBusinessAdministration, ProductDesign and Marketing, August 27-29, Chania, Crete Island, Greece, pag. 111-116 (ISBN: 978-960-474-325-4).

Păunescu V. Loredana-Maria, The development of Economic Competitiveness Based on Knowledge, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 2- Economic Sciences, 7-th edition, November 21-23, 2013/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria , The Economic Progress in The Sustainable Human Resources Development, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 2- Economic Sciences, 7-th edition, November 21-23, 2013/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria, Features of the Current State of the Labor Market in Romania, The Book of Proceedings (ISI) – articol sustinut in cadrul conferintei The International Scientific Conference- Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, 1-st edition, 29-30 May 2014, Petru Maior-University of Tirgu Mures, ALPHA Institute for Multicultural Studies, Gheorghe Sincai Institute, Romanian Academy, Tg. Mures.

Păunescu V. Loredana-Maria , Information management system optimization for companies" – pag. 36-40/ The International Conference Education and Creativity for a Knoledge Society/ Informatica-Computer Science/ Editia a-III-a/ 19-20 noiembrie 2009/ Titu Maiorescu University Publisching House, ISBN: 978-606-8002-36-1.

Păunescu, L.M., A New Vision of the Romanian Economic Reform in the Context of The Sustainable Human Development- Conferinta ISI, articol in curs de publicare;

Pitariu, H., Human Resouces Management. Evaluating Profesional Performances, Editura All Beck, Bucuresti, 2000;

Pînzaru, F., Noțiuni fundamentale de economie. Introducere în management și marketing, suport de curs, București, 2007;

Pîrciog, S., Ciucă, V., Blaga, E. (ed.), Evoluția ocupațiilor pe piața forței de muncă din România în perspectiva anului 2010, Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei, Bucuresti, 2006;

Peters, M.A. ,Higher education, globalisation and the knowledge economy, în: Walker, M. and Nixon, J. (eds.) Reclaiming universities from a runaway world. Open University Press, 2004;

Popescu, A., Dinu, A., Jinga, I., Organizații europene și euroatlantice, București, Ed. Economică, 2005;

Popescu, C-tin, Gavrilă I., Ciucur D., Teorie economică generală. Volumul II. : Macroeconomie , Editura ASE; București, 2005;

Popescu Constanta, Păunescu V. Loredana-Maria, The Evolution, Bloking Steps and New Trands on The Romanian Labour Market, Analele Universitatii Constantin Brancusi din Targu Jiu, seria Economie (lucrare prezentata in cadrul Simpozionului Societatea informationala si dezvoltarea durabila, desfasurat in 4-5 aprilie 2014 la Ranca, Gorj).

Popescu, C. , Economie, Ed. Bibliotheca, Targoviste, 2009;

Popescu,I.A., Bondrea A.A., Constantinescu M.I., Dezvoltarea durabilă. O perspectivă românească, Ed. Economică, București, 2005;

Răboacă, Gh., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003;

Răboacă, Gh., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003;

Renton, J., Coaching and Mentoring, London: Profile Books Ltd., 2009;

Richard G. Lipsey, K.Alec Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică, București, 1999;

Roșca, I.Gh., Cotigaru B., Petrescu V., Popescu C. (Coord.), Reconstrucția instituțional – spirituală a ȋntreprinderilor, cerință a dezvoltării durabile ȋn societatea cunoașterii, Ed. ASE, București, 2006;

Ronald G. Ehrenberg, Robert S. Smith, Modern Labor Economics, Theory and Public Policy, Sixth Edition, Addison – Wesley, New York, Amsterdam, 1996;

Rothwell, W. J., Lindholm J.,Yarrish K. K., Zaballero A., Ed. by William Rothwell , Encyclopedia of Human Resource Management, Human Resources and Employment Forms, , San Francisco: John Wiley & Sons, 2012;

Rowentree, L. Lewis, M., Price, M., Wyckoff, W., Diversity amid Globalization – World Regions, New Jersey, USA.: Pearson, 2005;

Samuelson, P.A.; Nordhaus, W.D., Economie politică, Editura Teora, București, 2000;

Simionescu, M., Vasloban E., Avram L., Vasloban T., Avram C., Elemente de analiză macro, mezo și microeconomică, Editura Napocastar, Cluj Napoca, 2009;

Smith, A., “Wealth of Nations”, New York: Cosimo Classics, 2007;

Stănculescu, Manuela Sofia, Tănase, Ioan. 2008. Serviciile de informare publică în România – între cerere și ofertă. Studiu despre nevoile de informare ale cetățenilor. Raport de cercetare ANBCC. București. Disponibil pe site-ul www.robcc.ro;

Stănculescu, Manuela Sofia, coord, Marin, Monica. 2009. Rapid Assessment of the Social and Economic Impact of the Economic Crisis in Romania, Raport UNICEF și Banca Mondială, București;

Stiglitz, J., Walsh, C., Economie , Ed. Economică , București, 2005;

Streinu, A., Dictionar de economie , Ed.Niculescu , București, 2001;

Suciu, M. C., Investiția în educație, Editura Economică, București, 2005;

Șerban, M., Pataki, I., Oportunitatea constituirii unui mecanism regional de dialog social în sprijinul creșterii ocupării forței de muncă, București: Humanitas Educațional, 2004;

Ungureanu, E., Burcea, F., Investment in Education, the Way for Romania to Succeed, în Buletin Științific, Seria Științe Economice, nr. 9 (15), Pitești, 2010;

Voicu, B., Dezvoltare socială, în Pop, L., (coord.), Dicționar de politici sociale, București, Editura Expert, 2001;

Voiculescu, V., Educația în economia de piață, Iași: Editura Institutul European, 2008;

Wallace, H. & Wallace, W, Procesul politic în UE, Ed. Arc, Ediția a IV-a, București, 2004;.

Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Editura Polirom, Iași, 2006.

RAPOARTE ȘI STUDII:

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Angajatorul român (public și privat) și piața forței de muncă. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Sistemul universitar românesc – realități, cauze, soluții. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php

Comisia Europeană. 2010. Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm

European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions. 2007. First European Quality of Life Survey: quality of work and life satisfaction. Disponibil pe site-ul http://www.eurofound.europa.eu/

Guvernul României. 2005. Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. Disponibil pe site-ul www.inforegio.ro

Guvernul României. 2008. Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială (2008-2010. Disponibil pe site-ul www.mmuncii.ro

Guvernul României. 2010. Strategia Fiscal Bugetară pe perioada 2011-2013

Stănculescu, Manuela Sofia, Tănase, Ioan. 2008. Serviciile de informare publică în România – între cerere și ofertă. Studiu despre nevoile de informare ale cetățenilor. Raport de cercetare ANBCC. București. Disponibil pe site-ul www.robcc.ro

RAPOARTE ȘI STRATEGII:

Raport de activitate pentru anul 2012 emis de către ANOFM în anul 2013 (www.anofm.ro/files/raport de activitate 2012.pdf);

Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 – 2020 – 2030, București 2008;

Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013, Guvernul României, decembrie 2005;

Proiectul strategiei integrate pentru dezvoltarea resurselor umane din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți 2009-2020”, document elaborat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu ajutorul UE prin proiectul PHARE RO 2006/018-147.04.05.01.07.02.

ARTICOLE:

1. Bosch, P, The European Environment Agency focuses on EU-policy in its approach to sustainable development indicators. Statistical Journal of the United Nations.19, 2002, pp.5-18;

2. Meadowcroft, James, The Politics of Sustainable Development: Emergent Arenas and Challenges for Political Science. International Political Science Review, 2,1999, pp.219-237;

3. Muntean, I. Cuglesan, N., Environement and Sustainable Development Indicators for European Union and Romania. Revista Minelor, 10, 2009, pp. 22-30;

4. Radermacher, Walter, Indicators, Green Accounting and Environment Statistics: Information Requirements for Sustainable Development. International Statistical Review, 3, 1999, pp.339-354;

5. Schleicher-Tappeser, R., Assessing Sustainable Development in the European Union- The Sustainable Quality Management- Approach in the Context of Structural Funds. Institute for Regional Studies in Europe, 36, 2001, pp. 51-66.

SITE-URI CITATE:

http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf ;

site vizitat: 20 mai 2013;

http://www.anofm.ro/ (site vizitat: 6 iunie 2013);

http://www.ecol.ro/content/libertate-și-performanța-economică-ȋn-analiza-indicatorilor-dezvoltării (site vizitat: 9 mai 2013);

http://www.ziare.com/diaspora/români-marea-britanie/românii-și-bulgarii-nu-vor-emigra-ȋn-masă-ȋn-marea-britanie-sondaj-bbc-1231399 (site vizitat: 23 mai 2013);

http://www.cariereonline.ro/articol/piața-muncii-2013-anul-care-se-schimbă-nimic

(site vizitat: 12 mai 2013).

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Angajatorul român (public și privat) și piața forței de muncă. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php.

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Sistemul universitar românesc – realități, cauze, soluții. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php.

Comisia Europeană. 2010. Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm.

Guvernul României. 2005. Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. Disponibil pe site-ul www.inforegio.ro

Guvernul României. 2008. Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială 2008-2010. Disponibil pe site-ul www.mmuncii.ro

Guvernul României. 2010. Strategia Fiscal Bugetară pe perioada 2011-2013.

Documente Comisia Europeană:

ANEXE

ANEXA 1

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL:…………………………………………. VÂRSTA:

SPECIALITATEA: ……………………………….. SEX: F/M

AN/FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ………….. MEDIUL: R/U

CHESTIONAR STUDENȚI/MASTERANZI

Răspunsurile la întrebările din prezentul chestionar vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale privind inserția pe piața muncii a absolvenților de studii superioare (licență și masterat).

1. Considerați că învățământul românesc de îndreaptă într-o direcție

greșită

nici bună, nici greșită

bună

2. Cum apreciați calitatea sistemului de învățământ românesc la nivel de licență/masterat în corelare cu cerințele de pe piața muncii?

Foarte slabă

Slabă

Nici bună, nici slabă

Bună

Foarte bună

3. Din punctul de vedere al inserției pe piața muncii cum evaluați utilitatea materiilor studiate în anii de facultate/master?

1 2 3 4 5

Foarte scăzut Foarte înalt

4. Cum evaluați nivelul dumneavoastră de competență (cunoștințe, deprinderi, expertiză) în acest moment?

1 2 3 4 5

Foarte scăzut Foarte înalt

5. Care considerați că sunt principalele competențe pe care un absolvent de facultate și/sau masterat trebuie să le dețină pentru a facilita inserția lui/ei pe piața muncii?

6.După terminarea studiilor de licență/masterat ați reușit să vă angajați pe piața muncii ?

Da, mi-am găsit de lucru in sectorul privat

Da, mi-am găsit de lucru in sectorul de stat

Sunt angajat/ă încă din timpul facultății/masteratului și mi-am păstrat locul de muncă

Nu am reușit să mă angajez

Lucrez neoficial (la negru, fără a îmi fi achitate contribuțiile sociale și fără să am contract de muncă)

7. În cazul în care nu ați reușit să vă angajați pe piața muncii, puteți preciza care sunt cauzele care au generat acest blocaj?

Oferta de locuri de muncă destinate tinerilor este extrem de limitată

Nu am găsit un loc de muncă potrivit cu studiile mele

Nu am avut experiența cerută de angajator

Vreau să lucrez numai în domeniul corespunzător studiilor absolvite

Am găsit de lucru dar prost plătit

Am găsit un loc de muncă dar condițiile impuse de angajator erau grele

Am găsit de lucru doar la distanță mare de domiciliu

Am probleme de sănătate

Nu m-am simțit pregatit/ă să concurez pentru un post

Am numai cunoștințe teoretice și nu cred că mă pot descurca

N-am făcut față postului

Alte motive:

8. Pentru cei care au statutul de angajat, cât de rapid ați găsit un loc de muncă?

Lucram de la începutul facultății

În prima lună de când am început să caut

După 3 luni

După 6 luni

Altele:

9. Pentru cei care au statutul de angajat, sunteți angajat pe o funcție de

Studii superioare pe durată determinată

Studii superioare pe durată nedeterminată

Studii medii pe durată determinată

Studii medii pe durată nedeterminată

Altele:

10.Pentru cei care au statutul de angajat, care au fost căile de informare privind ofertele de angajare?

Prin mass – media

Prin agențiile publice de plasament (AJOFM)

Prin agențiile private de plasament

Am contactat angajatorii din proprie inițiativă

Am fost abordat de angajatori

Prin plasament pe piața muncii în timpul studiilor academice

Cu ajutorul universității

Prin intermediul cunoștințelor

Prin intermediul internetului

Prin participarea la târguri de job-uri

Mi-am deschis propria afacere

Altele:

11. Care considerați că sunt cele 3 blocaje esențiale care împiedică un absolvent de studii superioare să se angajeze pe o poziție care să corespundă cu domeniul studiat?

Sectorul public nu este atractiv din perspectiva salariilor minime acordate tinerilor angajați

Blocarea posturilor din sistemul public

Sistemul de nepotism si favoritism existent la nivelul sectoarelor public și privat

Angajarea se face pe linie de partid

Posturile din domeniile studiate necesită experiență din partea absolvenților

Altele:

12.După părerea dumneavoastră care credeți că ar fi principalele 3 măsuri care ar elimina blocajele privind inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii?

ANEXA 2

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL:…………………………………………. VÂRSTA:

SPECIALITATEA: ……………………………….. SEX: F/M

AN/FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ………….. MEDIUL: R/U

FOCUS GROUP

Scopul organizării acestui focus – grup este de a obține date calitative privind viziunile studenților/masteranzilor asupra sistemului de învățământ românesc și a dobândirii competențelor cerute de piața muncii după absolvirea studiilor academice. Răspunsurile la întrebările din prezentul focus – grup vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale privind inserția pe piața muncii a absolvenților de studii superioare (licență și masterat). Durata acestui focus – grup este de 30 de minute, pentru fiecare întrebarea respondentul având la dispoziție 5 minute pentru a oferi un răspuns.

Întrebarea nr.1: Cât de folositoare considerați că vă sunt cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor academice pentru inserția pe piața muncii?

Întrebarea nr.2: Este important pentru dumneavoastră să vă auto – susțineți?

Întrebarea nr.3: Când veți hotărî că vreți să vă angajați, ce condiții ar trebui să respecte funcția pe care o veți deține? Sunteți dispus la recalificare pentru a obține un loc de muncă mai bine plătit și apreciat?

Întrebarea nr.4: Care sunt așteptările voastre legate de o slujbă?

Întrebarea nr.5: Ce calități credeți că aveți pentru a vă deosebi față de o posibilă concurență pentru ocuparea unui loc de muncă?

Întrebarea nr.6: Care sunt blocajele apărute în încercările de a obține un loc de muncă?

ANEXA 3

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

INTERVIU CADRE DIDACTICE

Scopul organizării interviului este de a obține date calitative privind viziunea cadrelor didactice universitare în legătură cu șansele tinerilor absolvenți de studii superioare de a fi inserați pe piața muncii conform noilor cerințe. Răspunsurile la întrebările din prezentul interviu vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale.

Durata interviului este de 25 – 30 de minute, pentru fiecare întrebare respondentul având la dispoziție 5 – 6 minute.

Întrebarea 1: Pe ce criterii considerați că își aleg tinerii studenți/masteranzi un anumit domeniu de studiu?

Întrebarea 2: Cât de consecvenți sunt în îmbunătățirea competențelor?

Întrebarea 3: Ce așteptări credeți că au absolvenții de studii academice privind inserția pe piața muncii?

Întrebarea 4: Cât de pregătiți sunt absolvenții de studii academice pentru a obține un loc de muncă potrivit cu calificarea lor?

Întrebarea 5: După obținerea calificării care credeți că ar fi următorii pași pe care un absolvent de studii academice ar trebui să îi facă pentru a obține locul de muncă visat?

BIBLIOGRAFIE

Aceleanu, M.I., Lifelong Learning – Necessity For Romanian Labour Market Flexibility, Proceedings of the 6th International Conference on Business Excellence, Vol 2, 2011;

Aceleanu M. I.,The Relationship Between Education And Quality Of Life. Implications Of The Labour Market In Romania, Journal of International Scientific Publications, Vol 9, Part 2, 2011;

Aguinis, H., Henle C.A., Ostroff C.,Measurement in work and organizational psychology, in: Anderson N, Ones DS, Sinangil HK, Viswesvaran C (Eds) Handbook of industrial, work and organizational psychology, Volume 1: Personnel psychology. London: Sage,2001;

Angelescu, A., Mediul ambiant și dezvoltarea durabilă, Editura A.S.E. ,București, 2001;

Angelescu, C., (coord.), Economie. Ediția a VII-a, București, Editura Economică, 2005;

Angelescu C., Stănescu I., Politica de creștere economică, București: Editura Economică, 2004;

Antonesei, L.,Ghid pentru cercetarea educației, București, Editura Polirom, 2009;

Argăseală., M., Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025, 2012;

Argăseală., M., et. alii, (2012). Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025;

Armstrong, M., Managementul resurselor umane, Ed. CODECS, București ,2006;

Arnaud, E., Berger, A., Perthuis, S., Le developpement durable, Paris: Nathan, 2008;

Artus, P., Virard, M.P. , Le capitalisme est en train des’autodétruire, La Découverte, Paris, 2005;

Bari, I., Globalizarea economiei, București, Ed. Economică, 2005;

Bazeley, P. , Issues in Mixing Qualitative and Quantitative Approaches to Research, în R.Buber, J. Gadner, & L. Richards (eds), Applying qualitative methods to marketing managementresearch. UK: Palgrave Macmillan, 2004;

Bǎdulescu A., Ocuparea și șomajul – intre abordǎri teoretice și realitǎți contemporane, Ed.Universitǎții , Oradea, 2006;

Bernard J, Colli J. C. , Vocabular economic și financiar , Ed.Humanitas, București, 2005;

Bloxham, S., Boyd, P., Developing Effective Assessment in Higher Education: a practical Guide, McGraw-Hill – Open University Press, 2007;

Bogathy, Z. (coordonator), Manual de psihologia muncii și organizațională, Editura Polirom,Iași, 2004;

Bonciu, C., Instrumente manageriale psihosociologice,Editura All Beck, București, 2000; Bonciu, C., Introducere în Managementul resurselor umane, Editura Credis, București,2002;

Boulton, R., Libert, B., Samek, S., Cracking the value code. How successful businesses are creating wealth in the new economy, HarperBussiness, New York, 2000;

Bratton, J., Gold, J.,Human resource management: Theory and practice, 2nd edition, NewJersey: Macmillan Press Ltd., 2000;

Brînză, R., Rolul capitalului uman în modelele de creștere economică, în Jurnalul Economic, nr. 24, iulie, 2007;

Brown, R., Lester, Eco-economia. Crearea unei economii pentru planeta noastră, București, Ed. Tehnică, 2001;

Brown, L.R., Planul B. Salvarea unei planete sub presiune și a unei civilizații în impas, Ed. Tehnică, București, 2006;

Brown, L.R., (coord.), Starea lumii 1989 – 1990, Bucuresti, Ed. Tehnica, 1992;

Bunăiasu, C. M, Seminarul didactic universitar. Seminarul disciplinelor pedagogice: structuri, conținuturi, metodologii. Craiova: Editura Universitaria, 2010;

Bunescu, Gh.(coord.), Educatia parintilor. Strategii si programe. Ghid pentru

formarea formatorilor. Bucuresti: Editura Didactică si Pedagogică, 1997;

Burciu, A., Introducere în management, Editura Economică, București, 2008;

Burduș, E. ș.a., Managementul schimbării organizaționale, Editura Economică, București, 2000;

Câmpeanu-Sonea, E., Osoian, C., Managementul Resurselor Umane, Recrutarea, selecția și dezvoltarea profesională, Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj Napoca, 2004;

Candea, M. și colaboratorii, Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a spațiului geografic, Editura Universitară, București, 2006;

Chașovschi, C. E., Cercetări privind managmentul resurselor umane în contextul dezvoltării regionale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;

Chișu, V. A., Manualul specialistului în resurse umane, Casa de Editură Irecson, București, 2001;

Chivu I., Dimensiunea europeană a managementului resurselor umane, București, Editura Luceafărul, 2003;

Cicea, C., Eficiența serviciilor publice. O abordare în viziunea clasică a sistemelor de învățământ, în Revista Administrație și Management Public, ASE, București, nr. 8, 2007;

Ciobanu, O., Educația economică în România Prezent și perspectivă, București, Editura ASE, 2003;

Cochinescu, C., Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, Iași, 2005;

Cole, G.A., Managementul personalului , București: Editura CODECS, 2000;

Constantin D-L. și colab. , Resursele umane în România. Mobilitatea teritorială., Editura ASE, București, 2002;

Constantin, T., Evaluarea psihologică a personalului, Editura Polirom, Iași, 2004;

Cosmovici, A. (coord), Psihologie scolară. Iasi: Editura Polirom, 1998;

Crețoiu, Gh., Cornescu, V., Bucur, I., Economie. Ed. a II-a, revăzută, adăugită și actualizată, Ed. C.H. Beck, Colecția Oeconomica; București, 2008;

Crețu, T. , .Psihologia vârstelor. Iasi: Editura Polirom, 2009;

Cummings, K. W., Instituții de învățământ – Un studiu comparativ asupra dezvoltării învățământului în Germania, Franța, Anglia, SUA, Japonia, Rusia, București: Editura Comunicare.ro, 2007;

Currie D., Introducere în managementul resurselor umane, București, Editura Codecs, 2009;

Dăianu, D., Ruhl, C., (coord.), România 2000. 10 ani de tranziție – trecut, prezent și viitor, București: Centrul Român de Politici Economice, 2000;

Datalo, A., Strategies to Approximate Random Sampling and Assignment, Oxford: Oxford University Press, 2010;

Dávila Gómez, A. M., Crowther D. , Human Dignity and Managerial Responsibility: Diversity, Rights, and Sustainability, Gower Publishing, Ltd., England, 2012;

De Beer P., Schils T., The Labour Market Triangle: Employment Protection, Unemployment Compensation and Activation in Europe, Cheltenham UK, Northampton M.A., USA, 2011;

Dobre, M.H., Aceleanu, M.I., Negoitei, I., Rolul educației în inserția tinerilor pe piața muncii. Cazul României, în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie, 2006;

Dogaru I., Măntăluță O., Sinteze și studii privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, București: Editura Tipogrup Pres, 2001;

Dorina, M., Dimensiuni și tendințe ale pieței muncii în România, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, vol. I, București: Editura ASE, 2007;

Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice si sugestii practice. Iasi:

Editura Polirom, 2009;

Ehnert, Ina (Dr.) , Sustainable Human Resource Management: A Conceptual and Exploratory Analysis from a Paradox Perspective, Germany: University of Bremen, 2009;

Gal, D., Educația și mizele ei sociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

Galbraith, J.K., A Short History of Financial Euphoria, Penguin Books, USA, 1993;

Galbraith, J.K., Societatea perfectă la ordinea zilei: binele omului, București: Editura Eurosong&Book, 1997;

Gama, B., Piața muncii. Salariul, în Popescu, D., Economie politică, Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga”, 2000;

Georgescu, M. A., Provocǎri socio-economice , Ed.Casa Cǎrții de Științǎ, Cluj Napoca, 2005;

Gianini, O., Malița, M., Dubla spirală a învățării și a muncii, București: Comunicare/SNSPA, 2005;

Giddens, A, Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007;

Glaser, M., Krause G., Welp M. (Ed.)Human-Nature Interactions in the Anthropocene: Potentials of Social-Ecological Systems Analysis, Routledge: Third Avenue, New York, 2012;

Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași, 2002;

Harrington, H. J., Harrington, J.S., Management total, Ed. Teora, București, 2001;

Hatos, A., Sociologia educației, Polirom, Iași, 2006;

Hoyle, D.,Quality Management Essentials, Boston: Elsevier, 2004;

Ignat, I., Pohoață, I., Luțac, Gh., Pascariu, G., Economie Politică , ediția a II-a, București: Editura Economică, 2002;

Ilie, D., Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, Editura Economică, București, 2002;

Ilie, V. ,Pedagogie. Perspective teoretice si aplicative. Craiova: Editura Universitaria, 2007;

Ilies, L. Managementul calității totale, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003;

Iluț, P., Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, București, 2004;

Jackson, S. E., Ones D. S., Dilchert S. (Ed.)Managing Human Resources for Environmental Sustainability, The Proffesional Practice Series, 2012;

Jackson S E., Schuler R. S., Werner S. , Managing Human Resources, USA: Cengage Learning, 2012;

Kearns, P., HR Strategy, Creating Bussiness Strategy With Human Capital, USA: Butterworth – Heinneman, 2010;

Kelly, K., New rules for the new economy, Fourth Estate, London, 1998;

Kousis, S., Richardson, M., Young, D., Ed. by Baker, The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union, Ed.a-2-a. New York: Routledge, 2005;

Labăr, A.V., SPSS pentru științele educației, Iași: Editura Polirom, 2008;

Laperche, B., Levratto N., Uzunidis D. , Crisis, Innovation and Sustainable Development: The Ecological Opportunity, , USA: Edward Elgar Publishing, 2012;

Lawler, E. E. , Boudreau J. W. , Effective Human Resource Management, A Global Analysis, , Standford University Press, Standford California, 2010;

Lefter, V., Deaconu, A., Marinaș, C., Puia, R., Managementul resurselor umane. Teorie și practică, Ed. Economică, București, 2008;

Lefter, V., Olaru, M., Iasic-Maniu, Al., Pop, Al. N., Popescu, S., Drăgulănescu, N., Roncea, L., Roncea, C., Tehnici si instrumente utilizate în managementul calității, Ed. Economică, București, 2000;

Livanos, I., The Relationship Between Higher Education and Labour Market in Greece: the Weakest Link?, Institute for Employment Research, University of Warwick, 2009;

Luecke, R., Harvard Business Essentials: Coaching and Mentoring , Boston, Massachusetts: Harvard Business School Press, 2004;

Manole, C., Human Resources Management in Public Administration, A.S.E. Publishing House, Bucharest, 2006;

Manolescu, A., Managementul resurselor umane, Ediția a IV-a, Editura Economică, București, 2003;

Marten, G. G. , Human Ecology: Basic Concepts for Sustainable Development, U.K., USA, 2008;

Măntăluță, O., Abordarea economică a politicilor educaționale, în revista Sfera Politicii, nr. 129 – 130, anul XVI, București: Fundașia Societatea civilă,2008;

Mărginean, I., Bălașa A. , Calitatea vieții în România, Ed.Expert, București, 2002;

Mândruț, O., Geografia mediului geografic, dezvoltarea durabilă și educația în domeniul environmental, ghid metodologic, Ed. Corint, 2011;

Moscovici, S., Buschini, F., Metodologia științelor socioumane, Iași: Editura Polirom, 2007;

McCollum James, Idei americane pentru manageri români, București: Editura ASE, 2004;

Moussin, N., Guide de politiques de l’Europe, (6e edition), Editions Mols, Les editions Europeennes, Belgique, 2002;

Năstase, I. G., Badea, C., D., Probleme ale sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din România, Revista Euromentor, vol. I, martie 2010;

Nica, E., Managementul performanței. Perspectivă umană, București, Editura Economică, 2006;

Nica, E., Elaborarea și folosirea studiilor de caz în managementul resurselor umane, București, Editura Economică, 2010;

Nicolae, B., Dezvoltarea regională în România, Rolul cooperării economice internaționale, Editura Economică, București, 2003;

Nicolescu, O., Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației, Editura Economică, București, 2000;

Novac C., Bazele psihologiei educației. Craiova: Editura Universitaria, 2007.

Olteanu, I., Limitele progresului și progresele limitelor, Ed. Politică, București, 1981;

Osoian, C., Piața forței de muncă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2005;

Palos, R., Sava, S., Ungureanu, D. ,Educația adulților. Baze teoretice si repere

practice, Iasi: Editura Polirom, 2007.

Parker, S., The economics of self-employment and entrepreneurship, Cambridge: Cambridge University Press, 2004;

Păunescu, L.M, Information management system optimization for companies, The International Conference Education and Creativity for a Knoledge Society/ Informatica-Computer Science/ Editia a-III-a/ 19-20 noiembrie 2009/ Titu Maiorescu University Publisching House, București, ISBN: 978-606-8002-36-1, pag. 36-40;

Păunescu, L.M., Romanian higher education – base in the training of the young generation for the labour market, The 23rd International Scientific Conference NAV-MAR-EDU 2013, section economics, may 30th-june 1st 2013, p.127- 130, ISSN 1454-864X (Scientific Bulletin) “Mircea cel Bătrân” Naval Academy Publishing House, Constanța;

Păunescu, L.M., The information system and organizational culture – factors in the development of knowledge-based management, The 23rd International Scientific Conference NAV-MAR-EDU 2013, section economics, may 30th-june 1st 2013, p.120-126, ISSN 1454-864X (Scientific Bulletin) “Mircea cel Bătrân” Naval Academy Publishing House, Constanța;

Păunescu, L.M., The growth of economic competitiveness and the development of economy based on knowledge- Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Contabilitate și Finanțe, Câmpulung, "The Annual International Conference in Economics, Informatics and Communications Field" the 30th-31st of May 2013, ISSN 2247-3106, ISSN-L 2068-3790;

Păunescu, L.M., The measurement of economic and social progress regarding the sustainable human resources development- Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Contabilitate și Finanțe, Câmpulung, "The Annual International Conference in Economics, Informatics and Communications Field" the 30th-31st of May 2013, ISSN 2247-3106, ISSN-L 2068-3790;

Păunescu Loredana, Integrated system of jobs intermediation for young graduates, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 3- Economic Sciences, 6-th edition, November 22-24, 2012/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu Loredana, Statistics indicators on the labour market, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 3- Economic Sciences, 6-th edition, November 22-24, 2012/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria, ViorelaIacovoiu,Cătălin Popescu, A New Vision of the Romanian Economy Reform in the Context of the
Sustainable Human Development,5thWSEAS International Conference on APPLIED ECONOMICS, BUSINESS and DEVELOPMENT(AEBD'13)Proceedingsof the 4th International Conference on Business Administration (ICBA’13):Recent Researches inBusinessAdministration, ProductDesign and Marketing, August 27-29, Chania, Crete Island, Greece, pag. 111-116 (ISBN: 978-960-474-325-4).

Păunescu V. Loredana-Maria, The development of Economic Competitiveness Based on Knowledge, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 2- Economic Sciences, 7-th edition, November 21-23, 2013/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria , The Economic Progress in The Sustainable Human Resources Development, The International Conference Education and Creativity for a Knowledge-based Society-Section 2- Economic Sciences, 7-th edition, November 21-23, 2013/Titu Maiorescu Bucuresti University Publisching House/ ISBN 978-3-9503145; ISSN 2248-0064.

Păunescu V. Loredana-Maria, Features of the Current State of the Labor Market in Romania, The Book of Proceedings (ISI) – articol sustinut in cadrul conferintei The International Scientific Conference- Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, 1-st edition, 29-30 May 2014, Petru Maior-University of Tirgu Mures, ALPHA Institute for Multicultural Studies, Gheorghe Sincai Institute, Romanian Academy, Tg. Mures.

Păunescu V. Loredana-Maria , Information management system optimization for companies" – pag. 36-40/ The International Conference Education and Creativity for a Knoledge Society/ Informatica-Computer Science/ Editia a-III-a/ 19-20 noiembrie 2009/ Titu Maiorescu University Publisching House, ISBN: 978-606-8002-36-1.

Păunescu, L.M., A New Vision of the Romanian Economic Reform in the Context of The Sustainable Human Development- Conferinta ISI, articol in curs de publicare;

Pitariu, H., Human Resouces Management. Evaluating Profesional Performances, Editura All Beck, Bucuresti, 2000;

Pînzaru, F., Noțiuni fundamentale de economie. Introducere în management și marketing, suport de curs, București, 2007;

Pîrciog, S., Ciucă, V., Blaga, E. (ed.), Evoluția ocupațiilor pe piața forței de muncă din România în perspectiva anului 2010, Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei, Bucuresti, 2006;

Peters, M.A. ,Higher education, globalisation and the knowledge economy, în: Walker, M. and Nixon, J. (eds.) Reclaiming universities from a runaway world. Open University Press, 2004;

Popescu, A., Dinu, A., Jinga, I., Organizații europene și euroatlantice, București, Ed. Economică, 2005;

Popescu, C-tin, Gavrilă I., Ciucur D., Teorie economică generală. Volumul II. : Macroeconomie , Editura ASE; București, 2005;

Popescu Constanta, Păunescu V. Loredana-Maria, The Evolution, Bloking Steps and New Trands on The Romanian Labour Market, Analele Universitatii Constantin Brancusi din Targu Jiu, seria Economie (lucrare prezentata in cadrul Simpozionului Societatea informationala si dezvoltarea durabila, desfasurat in 4-5 aprilie 2014 la Ranca, Gorj).

Popescu, C. , Economie, Ed. Bibliotheca, Targoviste, 2009;

Popescu,I.A., Bondrea A.A., Constantinescu M.I., Dezvoltarea durabilă. O perspectivă românească, Ed. Economică, București, 2005;

Răboacă, Gh., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003;

Răboacă, Gh., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003;

Renton, J., Coaching and Mentoring, London: Profile Books Ltd., 2009;

Richard G. Lipsey, K.Alec Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică, București, 1999;

Roșca, I.Gh., Cotigaru B., Petrescu V., Popescu C. (Coord.), Reconstrucția instituțional – spirituală a ȋntreprinderilor, cerință a dezvoltării durabile ȋn societatea cunoașterii, Ed. ASE, București, 2006;

Ronald G. Ehrenberg, Robert S. Smith, Modern Labor Economics, Theory and Public Policy, Sixth Edition, Addison – Wesley, New York, Amsterdam, 1996;

Rothwell, W. J., Lindholm J.,Yarrish K. K., Zaballero A., Ed. by William Rothwell , Encyclopedia of Human Resource Management, Human Resources and Employment Forms, , San Francisco: John Wiley & Sons, 2012;

Rowentree, L. Lewis, M., Price, M., Wyckoff, W., Diversity amid Globalization – World Regions, New Jersey, USA.: Pearson, 2005;

Samuelson, P.A.; Nordhaus, W.D., Economie politică, Editura Teora, București, 2000;

Simionescu, M., Vasloban E., Avram L., Vasloban T., Avram C., Elemente de analiză macro, mezo și microeconomică, Editura Napocastar, Cluj Napoca, 2009;

Smith, A., “Wealth of Nations”, New York: Cosimo Classics, 2007;

Stănculescu, Manuela Sofia, Tănase, Ioan. 2008. Serviciile de informare publică în România – între cerere și ofertă. Studiu despre nevoile de informare ale cetățenilor. Raport de cercetare ANBCC. București. Disponibil pe site-ul www.robcc.ro;

Stănculescu, Manuela Sofia, coord, Marin, Monica. 2009. Rapid Assessment of the Social and Economic Impact of the Economic Crisis in Romania, Raport UNICEF și Banca Mondială, București;

Stiglitz, J., Walsh, C., Economie , Ed. Economică , București, 2005;

Streinu, A., Dictionar de economie , Ed.Niculescu , București, 2001;

Suciu, M. C., Investiția în educație, Editura Economică, București, 2005;

Șerban, M., Pataki, I., Oportunitatea constituirii unui mecanism regional de dialog social în sprijinul creșterii ocupării forței de muncă, București: Humanitas Educațional, 2004;

Ungureanu, E., Burcea, F., Investment in Education, the Way for Romania to Succeed, în Buletin Științific, Seria Științe Economice, nr. 9 (15), Pitești, 2010;

Voicu, B., Dezvoltare socială, în Pop, L., (coord.), Dicționar de politici sociale, București, Editura Expert, 2001;

Voiculescu, V., Educația în economia de piață, Iași: Editura Institutul European, 2008;

Wallace, H. & Wallace, W, Procesul politic în UE, Ed. Arc, Ediția a IV-a, București, 2004;.

Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Editura Polirom, Iași, 2006.

RAPOARTE ȘI STUDII:

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Angajatorul român (public și privat) și piața forței de muncă. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Sistemul universitar românesc – realități, cauze, soluții. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php

Comisia Europeană. 2010. Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm

European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions. 2007. First European Quality of Life Survey: quality of work and life satisfaction. Disponibil pe site-ul http://www.eurofound.europa.eu/

Guvernul României. 2005. Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. Disponibil pe site-ul www.inforegio.ro

Guvernul României. 2008. Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială (2008-2010. Disponibil pe site-ul www.mmuncii.ro

Guvernul României. 2010. Strategia Fiscal Bugetară pe perioada 2011-2013

Stănculescu, Manuela Sofia, Tănase, Ioan. 2008. Serviciile de informare publică în România – între cerere și ofertă. Studiu despre nevoile de informare ale cetățenilor. Raport de cercetare ANBCC. București. Disponibil pe site-ul www.robcc.ro

RAPOARTE ȘI STRATEGII:

Raport de activitate pentru anul 2012 emis de către ANOFM în anul 2013 (www.anofm.ro/files/raport de activitate 2012.pdf);

Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013 – 2020 – 2030, București 2008;

Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013, Guvernul României, decembrie 2005;

Proiectul strategiei integrate pentru dezvoltarea resurselor umane din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți 2009-2020”, document elaborat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu ajutorul UE prin proiectul PHARE RO 2006/018-147.04.05.01.07.02.

ARTICOLE:

1. Bosch, P, The European Environment Agency focuses on EU-policy in its approach to sustainable development indicators. Statistical Journal of the United Nations.19, 2002, pp.5-18;

2. Meadowcroft, James, The Politics of Sustainable Development: Emergent Arenas and Challenges for Political Science. International Political Science Review, 2,1999, pp.219-237;

3. Muntean, I. Cuglesan, N., Environement and Sustainable Development Indicators for European Union and Romania. Revista Minelor, 10, 2009, pp. 22-30;

4. Radermacher, Walter, Indicators, Green Accounting and Environment Statistics: Information Requirements for Sustainable Development. International Statistical Review, 3, 1999, pp.339-354;

5. Schleicher-Tappeser, R., Assessing Sustainable Development in the European Union- The Sustainable Quality Management- Approach in the Context of Structural Funds. Institute for Regional Studies in Europe, 36, 2001, pp. 51-66.

SITE-URI CITATE:

http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf ;

site vizitat: 20 mai 2013;

http://www.anofm.ro/ (site vizitat: 6 iunie 2013);

http://www.ecol.ro/content/libertate-și-performanța-economică-ȋn-analiza-indicatorilor-dezvoltării (site vizitat: 9 mai 2013);

http://www.ziare.com/diaspora/români-marea-britanie/românii-și-bulgarii-nu-vor-emigra-ȋn-masă-ȋn-marea-britanie-sondaj-bbc-1231399 (site vizitat: 23 mai 2013);

http://www.cariereonline.ro/articol/piața-muncii-2013-anul-care-se-schimbă-nimic

(site vizitat: 12 mai 2013).

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Angajatorul român (public și privat) și piața forței de muncă. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php.

Agenția pentru Strategii Guvernamentale. 2008. Sistemul universitar românesc – realități, cauze, soluții. Raport de cercetare. București. Disponibil pe site-ul www.publicinfo.ro/pagini/index.php.

Comisia Europeană. 2010. Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm.

Guvernul României. 2005. Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. Disponibil pe site-ul www.inforegio.ro

Guvernul României. 2008. Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială 2008-2010. Disponibil pe site-ul www.mmuncii.ro

Guvernul României. 2010. Strategia Fiscal Bugetară pe perioada 2011-2013.

Documente Comisia Europeană:

ANEXE

ANEXA 1

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL:…………………………………………. VÂRSTA:

SPECIALITATEA: ……………………………….. SEX: F/M

AN/FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ………….. MEDIUL: R/U

CHESTIONAR STUDENȚI/MASTERANZI

Răspunsurile la întrebările din prezentul chestionar vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale privind inserția pe piața muncii a absolvenților de studii superioare (licență și masterat).

1. Considerați că învățământul românesc de îndreaptă într-o direcție

greșită

nici bună, nici greșită

bună

2. Cum apreciați calitatea sistemului de învățământ românesc la nivel de licență/masterat în corelare cu cerințele de pe piața muncii?

Foarte slabă

Slabă

Nici bună, nici slabă

Bună

Foarte bună

3. Din punctul de vedere al inserției pe piața muncii cum evaluați utilitatea materiilor studiate în anii de facultate/master?

1 2 3 4 5

Foarte scăzut Foarte înalt

4. Cum evaluați nivelul dumneavoastră de competență (cunoștințe, deprinderi, expertiză) în acest moment?

1 2 3 4 5

Foarte scăzut Foarte înalt

5. Care considerați că sunt principalele competențe pe care un absolvent de facultate și/sau masterat trebuie să le dețină pentru a facilita inserția lui/ei pe piața muncii?

6.După terminarea studiilor de licență/masterat ați reușit să vă angajați pe piața muncii ?

Da, mi-am găsit de lucru in sectorul privat

Da, mi-am găsit de lucru in sectorul de stat

Sunt angajat/ă încă din timpul facultății/masteratului și mi-am păstrat locul de muncă

Nu am reușit să mă angajez

Lucrez neoficial (la negru, fără a îmi fi achitate contribuțiile sociale și fără să am contract de muncă)

7. În cazul în care nu ați reușit să vă angajați pe piața muncii, puteți preciza care sunt cauzele care au generat acest blocaj?

Oferta de locuri de muncă destinate tinerilor este extrem de limitată

Nu am găsit un loc de muncă potrivit cu studiile mele

Nu am avut experiența cerută de angajator

Vreau să lucrez numai în domeniul corespunzător studiilor absolvite

Am găsit de lucru dar prost plătit

Am găsit un loc de muncă dar condițiile impuse de angajator erau grele

Am găsit de lucru doar la distanță mare de domiciliu

Am probleme de sănătate

Nu m-am simțit pregatit/ă să concurez pentru un post

Am numai cunoștințe teoretice și nu cred că mă pot descurca

N-am făcut față postului

Alte motive:

8. Pentru cei care au statutul de angajat, cât de rapid ați găsit un loc de muncă?

Lucram de la începutul facultății

În prima lună de când am început să caut

După 3 luni

După 6 luni

Altele:

9. Pentru cei care au statutul de angajat, sunteți angajat pe o funcție de

Studii superioare pe durată determinată

Studii superioare pe durată nedeterminată

Studii medii pe durată determinată

Studii medii pe durată nedeterminată

Altele:

10.Pentru cei care au statutul de angajat, care au fost căile de informare privind ofertele de angajare?

Prin mass – media

Prin agențiile publice de plasament (AJOFM)

Prin agențiile private de plasament

Am contactat angajatorii din proprie inițiativă

Am fost abordat de angajatori

Prin plasament pe piața muncii în timpul studiilor academice

Cu ajutorul universității

Prin intermediul cunoștințelor

Prin intermediul internetului

Prin participarea la târguri de job-uri

Mi-am deschis propria afacere

Altele:

11. Care considerați că sunt cele 3 blocaje esențiale care împiedică un absolvent de studii superioare să se angajeze pe o poziție care să corespundă cu domeniul studiat?

Sectorul public nu este atractiv din perspectiva salariilor minime acordate tinerilor angajați

Blocarea posturilor din sistemul public

Sistemul de nepotism si favoritism existent la nivelul sectoarelor public și privat

Angajarea se face pe linie de partid

Posturile din domeniile studiate necesită experiență din partea absolvenților

Altele:

12.După părerea dumneavoastră care credeți că ar fi principalele 3 măsuri care ar elimina blocajele privind inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii?

ANEXA 2

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL:…………………………………………. VÂRSTA:

SPECIALITATEA: ……………………………….. SEX: F/M

AN/FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ………….. MEDIUL: R/U

FOCUS GROUP

Scopul organizării acestui focus – grup este de a obține date calitative privind viziunile studenților/masteranzilor asupra sistemului de învățământ românesc și a dobândirii competențelor cerute de piața muncii după absolvirea studiilor academice. Răspunsurile la întrebările din prezentul focus – grup vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale privind inserția pe piața muncii a absolvenților de studii superioare (licență și masterat). Durata acestui focus – grup este de 30 de minute, pentru fiecare întrebarea respondentul având la dispoziție 5 minute pentru a oferi un răspuns.

Întrebarea nr.1: Cât de folositoare considerați că vă sunt cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor academice pentru inserția pe piața muncii?

Întrebarea nr.2: Este important pentru dumneavoastră să vă auto – susțineți?

Întrebarea nr.3: Când veți hotărî că vreți să vă angajați, ce condiții ar trebui să respecte funcția pe care o veți deține? Sunteți dispus la recalificare pentru a obține un loc de muncă mai bine plătit și apreciat?

Întrebarea nr.4: Care sunt așteptările voastre legate de o slujbă?

Întrebarea nr.5: Ce calități credeți că aveți pentru a vă deosebi față de o posibilă concurență pentru ocuparea unui loc de muncă?

Întrebarea nr.6: Care sunt blocajele apărute în încercările de a obține un loc de muncă?

ANEXA 3

UNIVERSITATEA „PETROL ȘI GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

INTERVIU CADRE DIDACTICE

Scopul organizării interviului este de a obține date calitative privind viziunea cadrelor didactice universitare în legătură cu șansele tinerilor absolvenți de studii superioare de a fi inserați pe piața muncii conform noilor cerințe. Răspunsurile la întrebările din prezentul interviu vor contribui la realizarea unei cercetări doctorale.

Durata interviului este de 25 – 30 de minute, pentru fiecare întrebare respondentul având la dispoziție 5 – 6 minute.

Întrebarea 1: Pe ce criterii considerați că își aleg tinerii studenți/masteranzi un anumit domeniu de studiu?

Întrebarea 2: Cât de consecvenți sunt în îmbunătățirea competențelor?

Întrebarea 3: Ce așteptări credeți că au absolvenții de studii academice privind inserția pe piața muncii?

Întrebarea 4: Cât de pregătiți sunt absolvenții de studii academice pentru a obține un loc de muncă potrivit cu calificarea lor?

Întrebarea 5: După obținerea calificării care credeți că ar fi următorii pași pe care un absolvent de studii academice ar trebui să îi facă pentru a obține locul de muncă visat?