METODE INTERACTIVE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ LA CLASELE DIN [611910]

METODE INTERACTIVE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ LA CLASELE DIN
CICLUL PRIMAR

PROFESOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
UNGUREANU COVĂSAN MIHAI PAUL ,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SERAFIM DUICU”, TÂRGU MUREȘ, JUDEȚUL MUREȘ

Cel mai important aspect al instruirii active îl c onstituie faptul că elevii devin
coparticipanți la propria lor instruire și educare.
Sunt satisfăcute astfel, cerințele psihopedagogice ale activizării:
 Pregătirea psihologică pentru învățare;
 Prevenirea și reducerea influențelor negative ale diferitelor s urse
perturbatorii;
 Asigurarea repertoriilor congruente;
 Asigurarea unui limbaj comun între educator și educat;
 Utilizarea unor activități eficiente de activizare;
Pentru atingerea finalităților educației contextualizarea metodelor didactice la specificul
demersului educativ reprezintă o importantă sarcină a cadrului didactic. Este stimulată învățarea
și dezvoltarea personală, favorizând schimbul de idei, de experiențe și cunoștințe, asigură o
participare activă, promovează interacțiunea, conducând la o înv ățare activă cu rezultate
evidente. Contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv -educativ, are un caracter
activ -participativ, o reală valoare activ -formativă asupra personalității elevilor.
Pentru o utilizare eficientă a acestor metode, în practica didactică, este necesară
cunoașterea teoretică, o minimă experiență în utilizarea acestor metode și integrarea
corespunzătoare în proiectul didactic, în interrelație cu metodele tradiționale. Acest mod de
predare transformă elevul într -un actor, participant activ în procesul învățării, pregătit să -și
însușească cunăștințele prin efort propriu, o angajare optimă a gândirii, mobilizându -l în raport
cu sarcinile de învățare date. Se identifică cu situația de învățare în care este antrenat, fiind part e
activă a propriei transformări și formări generată de cunoaștere.
Practica didactică bazată pe metode interactive presupune:

 Interacțiuni verbale și socio -afective nemijlocite între elevi, grație
cărora se dezvoltă competențe intelectuale și sociale tran sferabile în diferite
contexte formale și informale;
 Atitudine deschisă, activă bazată pe inițiativă personală;
 O învățare în colaborare cu ceilalți colegi;
 Angajarea intensivă a elevilor în realizarea sarcinilor (chiar dacă în
cazul unora dintre ei nu se prouce la primele experiențe de acest gen);
 Responsabilitate colectivă și individuală;
 Valorizarea schimburilor intelectuale și verbale, mizând pe o
logică a învățăturii care ține cont de opiniile elevilor.
Demersurile didactice de acest tip conduc spre un progres cognitiv centrat pe
descoperirea celuilalt, a unei participări active și intercative, la reflecție comună în cadrul
comunității educaționale din care face parte.
Specific metodelor interactive este faptul că ele promovează interacțiunea dintre min țile
participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente.
Metodele interactive:
– crează deprinderi;
– facilitează învățarea într -un ritm propriu;
– stimulează cooperarea, nu competiția;
– sunt atractive;
– pot fi ab ordate din punct de vedere al diferitelor stiluri de învățare.
Un învățător care folosește astfel de metode ar trebui să fie:
 un sfătuitor – care își ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi
motivează să își prezinte propriul punct de vedere;
 un animator – care inițiază metodele și le explică elevilor,
pregătește materialele didactice și prezintă scopurile învățării;
 un observator și un ascultător – care observă elevii în timpul
activității și îi poate aprecia corect;
 un participant la învățare – care nu are impresia că este perfect și
învață pe tot parcursul vieții;

 un partener – care poate modifica „scenariul” lecției, dacă clasa
cere acest lucru.
De aceea învățătorul și elevii sunt responsabili de rezultatele muncii în comun.
Cele mai cunoscuete și fol osite strategii didactice interactive utilizate la clasă în
învățământul primar sunt:
Braistorming -ul (asaltul de idei) – feprezintă formularea unui număr cât mai mare de idei
– oricât de fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situație enunțat ă, după principiul
cantitatea generează calitate.
Harta povestirii – este o formă de organizare și sintetizare a conținutului informațional al
unui text. O altă „Hartă a povestirii” poate compara din anumite perspective două sau mai multe
povestiri și se p oate realiza sub forma unui tabel;
Rețeaua personajelor – este o metodă grafică de descriere a personajelor și de
argumentare a descrierii. Elevii vor scrie într -un cerc desenat numele personajului. În cercuri
satelit scriu cuvinte care caracterizează pers onajul, iar apoi citate, reformulări;
„Arborele lui Sapiro” – Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore.
Fiecare parte a lui reprezintă o parte componenta a conflictului:
• solul – mediul social în care izbucnește conflictul (famil ia, colectivul, școala);
• rădăcina – cauzele multiple ale conflictului;
• tulpina – părțile implicate în conflict;
• scorbura – problema clară definită a conflictului;
• florile – emoțiile proprii pozitive și negative a celor implicați în conflict;.
• frunzele – acțiunile concrete a celor implicați în conflict;
• fructul – soluția rezolvării conflictului;
Copacul ideilor – este o metodă grafică în care cuvântul cheie este scris într -un
dreptunghi, la baza paginii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemeni
crengilor unui copac toate cunoștințele evocate despre o anumită temă. Foaia pe care este desenat
copacul trece de la un membru la altul al grupului și fiecare elev are posibilitatea să citească ce
au scris colegii săi. Această formă d e activitate în grup este avantajoasă deoarece le propune
elevilor o nouă formă de organizare ș i sistematizare a cunoștințelor;
Cvintetul – este o metodă creativă, prin care în cinci versuri se sintetizează un conținut de
idei. Este și un instrument de eva luare a înțelegerii textului și de exprimare a creativității

elevilor . Este o poezie de cinci versuri, iar scrierea ei presupune o reflecție bazată pe înțelegerea
nuanțată a sensului subiectului ales. Primul vers este un cuvânt -cheie referitor la discuție , fiind,
de obicei, un substantiv. Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în
discuție, fiind adjective. Al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acțiune, fiind
de regulă verbe la gerunziu. Al patrulea ve rs conține patru cuvinte și exprimă sentimentele față
de subiect, iar al cincilea vers este un cuvânt care expimă esența subiectului ;
Diamantul – este o strategie modernă care are la bază împletirea activității individuale cu
cea de cooperare în grup. Prin aplicarea acestei metode se urmărește antrenarea în activitate a
fiecărui elev astfel încât să participe la soluționarea sarcinilor de lucru date. Este o metodă care
stimuleză interacțiunea între elevi, dezvoltă abilitățile de comunicare și gândirea criti că a
acestora. Metoda se poate utiliza cu succes la orele de educație civică, limba română, istorie, s.a.
Ciorchinele – se poate utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor învățate
anterior, sau în etapa de evocare, elevii fiind puși în situ ația de a stabilii conexiuni între
elementele studiate, de a se implica activ în procesul de gândire . În centru se notează conceptul
de referință, apoi se trasează sateliții cu conceptele conexe și de la fiecare ideile derivate.
Realizarea ciorchinelui pre supune comparații, raționamente, clasificări, ierarhizări. Ca aplica ție
practică, această metodă se poate folosi la toate obiect ele de studiu din ciclul primar;
Metoda cadranelor – este metoda prin care se rezumă sau se sintetizează conținutul unei
lecții. Urmărește implicarea elevilor în realizarea unei înțelegeri cât mai adecvate a unui conținut
informațional. Se împarte spațiul de lucru în patru cadrane și în fiecare se propune câte o sarcină
de lucru;
Explozia stelară – metodă de dezvoltare a creativită ții, asemănătoare braistorming -ului.
Scopul este de a obține cât mai multe conexiuni între concepte. Se scrie problema a cărei soluție
trebuie descoperită, apoi se formulează cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Întrebările
trebuie să înceapă cu “de ce?”, “cum?”, “când?”, “cine?”, “unde?” ;
Floarea de lotus – este o tehnică ce presupune identificarea conexiunilor dintre concepte
și idei, pornind de la o temă care generează opt (sau un număr la alegere) idei secundare. Fiecare
idee secundară va gen era alte opt idei, s.a.m.d. ;
Diagrama Venn -Euler – presupune compararea de către elevi a două elemente: idei
concepte, evenimente, obiecte. Sunt evidențiate atât elementele comune, cât și cele care le
diferențiază. Se reprezintă sub forma a douș cercuri c are se intersectează. În primul cerc se

notează elementele specifice primului obiect, în al doilea cerc cele ale celuilalt obiect, iar la
intersecția cercurilor, elementele comune. Această metodă este folosită pentru a -i ajuta pe elevi
să-și sistematizeze cunoștințele, să diferențieze informații asemănătoare. Astfel, cunoștințele
elevilor sunt mai precise și se păstrează un timp mai îndelungat;
Metoda celor șapte pălării gânditoare – Este o metodă -joc pentru stimularea creativității
participanților și se ba zează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase
pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru.
Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta rolul precis, așa cum consideră ma i bine.
Rolurile se pot inversa , participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul
pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul, iar pentru succesul acestei metode
este bine ca materialul didactic să fie varia t și bogat pentru a -i atrage pe elevi.
Cubul
Metoda presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective. Sunt recomandate
următoarele etape:
– Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează,
asociază, apli că, argumentează.
– Anunțarea temei.
– Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe fețele cubului.
– Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
– Compară: ce este asemănător, ce este diferit.
– Analizează: spune din ce este făcut.
– Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?
– Aplică: la ce poate fi folosită?
– Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin în
sprijinul afirmației tale.
– Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe.
– Afișarea formei finale pe tablă.
Turul galeriei este o metodă de învățare prin cooperare ce îi încurajează pe elevi să -și
exprime opiniile proprii. Produsele realizate de copii sunt expuse ca într -o galerie, prezentate și
susținute de secretarul grupului, urmând să fie evaluate și discutate de către toți elevii, indiferent

de grupul din care fac parte. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă
a produselor realizate de grupuri de elevi.
Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă , este o îmbinare armon ioasă între
activitatea individuală și cea a grupurilor de elevi. Are rol de a încorpora activitatea fiecărui elev
într-un demers amplu menit să rezolve o problemă complexă.
Această metodă presupune organizarea unei activități structurate în următoarele e tape:
– individuală – elevii primesc o temă pe care o rezolvă individual într -o perioadă scurtă
de timp ( de obicei 5 minute). Se pot formula întrebări referitoare la subiectul tratat;
– perechi – se formează grupe de doi elevi , care își verifică recipro c rezultatele și
încearcă să răspundă la întrebările care au fost formulate în interiorul grupului;
– grupuri de patru elevi – formate prin unirea perechilor două câte două. Elevii își
confruntă rezultatele , concep un nou răspuns, într -o formulare la car e îți aduc toți contribuția
identificând concluziile cu caracter general în zonele de controverse rezultate în urma întrebărilor
fiecăruia;
– întreaga clasă –un reprezentant al fiecărei grupe prezintă concluziile sale. Acestea pot
fi notate pe tablă pentru a putea realiza comparația între răspunsurile grupurilor. Pe baza lor se
concep concluziile finale.
Metoda R. A. I. are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica
(prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat. Denum irea provine de la inițialele
cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei lecții sau a
unei secvențe de lecție, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obținute în
urma predării -învățării, pri ntr-un joc de aruncare a unui obiect mic și ușor (minge) de la un elev
la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde.
Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o
nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască și răspunsul întrebării adresate. Elevul
care nu cunoaște răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus
întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dat ă mingea, și, deci, de a mai pune o
întrebare.
Aceste metode interactive le consider a fi cele mai indicate spre a fi folosite în activitatea
didactică.

Bibliografie :
1. Mândru E., Borbeli L., Filip D., Gall M., Niculae A., Nemțoc M.,
Todoruț D., Topolicean u F., Strategii didactice interactive, ed. Didactica
Publishing House, București, 2010;
2. Cristea, Sorin, Curriculum pedagogic, E.D.P., București, 2008