Metode de Stimulare Si Dezvoltarea Comunicarii Verbale la Prescolari

METODE DE STIMULARE ȘI DEZVOLTAREA COMUNICĂRII VERBALE LA PREȘCOLARI

Cuprins

ARGUMENT

Capitolul I. Comunicare – delimitări conceptuale

1.1. Definirea comunicării

1.2. Caracteristicile comunicării

Capitolul II. Limbajul la vârsta preșcolară

2.1. Dezvoltarea comunicării la vârsta preșcolară

2.2. Particularitati ale vocabularului la varsta prescolara

2.3. Analiza și sinteza

2.4. Importanța dezvoltării vorbirii la vârsta preșcolară

2.5. Rolul limbajului în procesul de cunoastere a realității și în stimularea activității intelectuale

2.6. Rolul și scopul metodicii dezvoltării vorbirii

Capitolul III. Cultivarea limbajului și a gândirii

3.1. Premise ale dezvoltării vorbirii

3.2. Tulburările de vorbire

3.3. Prevenirea și înlăturarea greșelilor de exprimare

3.4. Dezvoltarea personlității și creativitatea la varsta prescolară

3.5. Importanța jocului didactic

3.6. Teorii despre joc

3.7. Clasificarea și specificul jocurilor didactice

3.8. Valențe formative și informative ale jocului didactic

Capitolul IV. Cercetare – actiune pe tema “ valentele comunicarii verbale in directia imbogatirii vocabularului prescolarilor”

4.1. Scopul cercetarii

4.2. Ipoteza cercetarii

4.3. Variabilele cercetarii

4.4. Obiectivele cercetarii

4.5. Coordonatele cercetarii

4.6. Modele de proiecte de activitate folosite in etapa experimentala

4.7. Prezentarea si interpretarea datelor cercetarii

Concluzii

ARGUMENT

Limba este un sistem de semne care sunt organizate riguros și determinate de scopul comunicării. Copilul se deprinde cu aceste semne intuitiv, la vârsta când i se formează primele abilități de comunicare.

După cum știm, copilul vine în grădiniță cu o anumită competența lingvistică, grație a integrării sociale și condiție a dobândirii performanței lingvistice.

Vârsta cuprinsa între trei și șapte ani este vârsta vorbirii. Nu întâmplător ea coincide cu vârsta grădiniței, aceasta fiind cea care dă prima educație organizată. Dar grădinița nu și-ar îndeplini această menire daca n-ar acorda educării limbajului un loc de frunte in cadrul preocupărilor sale educative. Desigur că vorbirea, privilegiul ființei umane, se naște in chip spontan in sânul grupurilor, in cursul jocurilor. Lipsită de ajutorul grădiniței, ea poate rămâne însă frustă si adesea incorectă, mai cu seamă dacă mediul familial are un aport scăzut in acest domeniu, unde totul se învață prin imitație.

Grădinița, fiind prima treaptă a procesului de învățământ, are rolul de a-i pregăti pe copii pentru școală, pentru societate. De multe ori învățătorii se plâng că in clasa întâi unii copii nu stăpânesc suficient de bine limbajul ca mod de comunicare și de aceea întâmpină greutăți in însușirea citit-scrisului. De aceea învățământul preșcolar acordă o atenție deosebită dezvoltării capacității de comunicare verbală, căci exprimarea verbală este condiția de bază in formarea, fixarea și diferențierea noțiunilor și în transmiterea informației. Ca urmare, copilul reușește să treacă cu ușurința de la limbajul situativ la folosirea celui contextual.

Activitățile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii si de însușire a structurii gramaticale. Asigurarea capacitații copiilor de a folosi corect limbajul le da posibilitatea de a se adapta cu ușurința la sarcinile complexe ale învățării in clasa întâi.

Știm că, fată de școală unde învățarea este forma dominantă, in grădinița aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți ca fac acest lucru.

In literatura de specialitate jocul este definit și explicat in moduri foarte variate după cum tot atât de variate sunt și funcțiile și sensurile ce i se atribuie. După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie si in afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și de destindere.

Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție și reconfortare, de sentimente de plăcere și de bucurie. Datorită spontaneității, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă.

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate in conformitate cu vârsta, in final de modelare si formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.

Stabilind un echilibru în activitatea copilului, jocul fortifică energiile intelectuale si fizice, furnizează o motivație stimulatorie, o prezentă necesară in ritmul vieții copilului. Jocul poate folosi scopuri pe care copilul, cel care se joacă, nu le sesizează, dar care sunt inerente jocului; de asemenea, el poate să capete o finalitate pedagogică și un conținut instructiv bine determinat.

Trebuie precizat însă că utilizarea prea abundentă a jocurilor prezintă riscul de a transforma procesul de instrucție in joc și prin aceasta de a îndepărta activitatea preșcolară de realitate, mai ales la grupa mare pregătitoare când copiii trebuie obișnuiți cu activitatea școlara. Din această cauză un loc deosebit îl ocupă jocul didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de munca, de învățare, dar acest lucru se face treptat, ajungându-se la studiu realizat cu seriozitate. Rolul si importanta jocului didactic consta in faptul ca el facilitează procesul de asimilare, fixarea si consolidarea cunoștințelor, iar datorita caracterului sau formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.

Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuala care pune in valoare si antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului. El este folosit pentru cunoașterea realității pe o cale mai accesibila deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se in eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propria formare si, antrenați in joc, ei sunt capabili sa depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Activitatea de joc antrenează in mod spontan un efort susținut din partea tuturor copiilor, indiferent de nivelul lor de pregătire. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecații, memoriei, atenției spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuala si cea independenta. El constituie un mijloc si un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare si a activității de joc, putându-se desfășura atât in cadrul activităților libere cat si in cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila si de a folosi cunoștințe noi, de a-si dezvolta limbajul sub aspect fonetic, lexical, gramatical.

Jocul didactic oferă posibilitatea copiilor de a-si forma noțiuni noi, de a-si însușii treptat formele structurii gramaticale, contribuind la ridicarea nivelului calitativ al comunicării verbale. Ei pot fi influențați mai ușor in tehnica analizei si sintezei fonetice, fiind nevoiți sa găsească metode si procedee adecvate vârstei lor care ii determina sa opereze conștient cu materialul verbal însușit. Metoda de baza rămâne exercițiul-joc, care oferă posibilitatea copiilor de a-si afirma priceperile. Copiii desfășoară o activitate serioasa dar in același timp distractiva, activa, deconectata, participând activ. Punctul de plecare si materia prima a exercițiului va fi expresia spontana. Pornind de la aceasta expresie spontana, educatoarea poate dirija exercițiul, urmărind o îmbogățire a limbii si o adecvare mai buna a cuvintelor la obiecte. Prin urmare, exercițiul de vorbire pornește de la o tema al cărei scop este sa dea naștere unor comentarii spontane, care se vor dezvolta si in cursul cărora educatoarea își va plasa intențiile educative.

Lucrarea încearcă sa demonstreze daca si cum contribuie jocul didactic la dezvoltarea cantitativa si calitativa a vocabularului copiilor daca se folosesc metodele si strategiile adecvate si daca, folosind jocul didactic, se consolidează si perfecționează deprinderile de exprimare coerenta si expresiva, corecta din punct de vedere gramatical, adresativă, in dialog si in monolog.

Capitolul I. Comunicare – delimitări conceptuale

Definirea comunicării

Comunicarea este un proces care reprezintă transmiterea, recepționarea, stocarea, prelucrarea și utilizarea informațiilor, fiind caracteristică individului și societății în toate etapele dezvoltării. Prin comunicare omul dispune de principalul mijloc de socializare, în timp ce sistemele și structurile sociale își mențin stabilitatea și își realizează finalitățile prin intermediul rețelelor de comunicație disponibile.

Claude Shannon (1948) emite prima teorie matematică a comunicării, conform căreia cel mai elementar act al comunicării presupune existența unui emițător, care utilizând un limbaj codifica, un mesaj pe care il transmite printr-un canal de comunicare spre un receptor ce primește mesajul îl decodifică și îi întelege sensul. Există de asemenea și răspunsul receptorului la mesajul primit, fiind vorba de feedback.

In cercetarile asupra comunicării au fost emise și șapte axiome ale acestui proces:

Comunicarea este inevitabilă atâta timp cât între doi interlocutori comunciarea nu se limitează la componenta verbală, ci include procesul complex al mișcarii corporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii, tăcerii, spațiului individual, vestimentației, toate acestea avand o valoare comunicativă foarte bogată.

Comunicarea se desfăsoară la două niveluri: informațional și relațional, cel de-al doilea oferind indicații de interpretare a conținutului celui dintâi.

Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi tratat în termeni de cauză-efect sau stimul-răspuns.

Comunicarea îmbraca fie o formă digitala, fie o forrnă analogica.

Comunicarea este ireversibilă.

Comunicarea presupune raporturi de forță și ea implică tranzacții simetrice sau complementare.

Comunicarea presupune procese de ajustare și acordare.

1.2. Caracteristicile comunicării

Din punct de vedere al comunicării, limbajul este de doua feluri: limbaj activ și limbaj pasiv. Limbajul activ prezintă intenția de comunicare, este un proces de pronunțare a cuvintelor și un proces de fixare a cuvintelor în scris. Limbajul pasiv nu prezintă intenția de comunicare, el prezintă recepționarea și înțelegerea limbajului celui care ne transmite mesajul oral sau scris. Limbajul pasiv precedă pe cel activ și este mai bogat decât acesta. Limbajul activ propune exersarea și cultivarea sistematică.

După forma de exprimare, limbajul are două feluri: extern și intern.

Limbajul intern se desfășoară în sfera interioară, mintală. Este vorbirea în gând cu sine însuși și pentru sine. Este asonor, ascuns, este centrat pe înțelesuri, pe idei și imagini, este economic pentru că uzează de prescurtări și condensări. Limbajul interior se desfășoară cu o viteza foarte mare, de sute de ori mai mare decât limbajul oral. Limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, de proiectare, de conducere din interior și de coordonare a limbajului oral și scris.

Limbajul extern se adresează unor destinatari din afară și este realizat în doua forme: limbaj ormunicarea presupune raporturi de forță și ea implică tranzacții simetrice sau complementare.

Comunicarea presupune procese de ajustare și acordare.

1.2. Caracteristicile comunicării

Din punct de vedere al comunicării, limbajul este de doua feluri: limbaj activ și limbaj pasiv. Limbajul activ prezintă intenția de comunicare, este un proces de pronunțare a cuvintelor și un proces de fixare a cuvintelor în scris. Limbajul pasiv nu prezintă intenția de comunicare, el prezintă recepționarea și înțelegerea limbajului celui care ne transmite mesajul oral sau scris. Limbajul pasiv precedă pe cel activ și este mai bogat decât acesta. Limbajul activ propune exersarea și cultivarea sistematică.

După forma de exprimare, limbajul are două feluri: extern și intern.

Limbajul intern se desfășoară în sfera interioară, mintală. Este vorbirea în gând cu sine însuși și pentru sine. Este asonor, ascuns, este centrat pe înțelesuri, pe idei și imagini, este economic pentru că uzează de prescurtări și condensări. Limbajul interior se desfășoară cu o viteza foarte mare, de sute de ori mai mare decât limbajul oral. Limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, de proiectare, de conducere din interior și de coordonare a limbajului oral și scris.

Limbajul extern se adresează unor destinatari din afară și este realizat în doua forme: limbaj oral și limbaj scris. Limbajul oral este limbajul vorbit și rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. Este limbajului folosit de către oameni și de la limbajul oral se pornesc toate celelalte forme de limbaj. După specificul comunicării, limbajul oral se realizează în trei variante: solilocviu, monolog și dialog.

Solilocviu este vorbirea cu vocea tare cu noi înșine. Forma aceasta de comunicare este folosit de catre copiii până la vârsta de 5 ani și prin aceasta se exteriorizează intențiile și se consemnează desfășurarea activității curente.

Monologul presupune existența unui destinatar extern care receptează fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvență și numai la sfârșit.

Dialogul este comunicarea între doua opersane, în care fiecare partener de dialog este și un emițător și receptor. Dialog înseamnă schimbarea reciprocă de mesaje.

Indicatorii limbajului oral sunt:

volumul de cuvinte

fluența

diversitatea vocabularului

rapiditatea, adică frecventa cuvintelor întrun minut

tempoul care poate să fie regulat sau sincopat

tăria, adică forța pronunției

claritatea dicției

intonația

gradul de melodicitate

timbrul

Limbajul scris este mesajul oral în formă grafică. Aceasta apare mult mai târziu decât limbajul oral.

Evoluția limbajului la copil este strâns legata de evoluția gândirii, pentru ca limbajul impune gândirii exigentele sale culturale, contribuind, în felul acesta, la restructurarea ei. Extinderea și complicarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare, sporirea independentei copilului se răsfrâng direct asupra limbajului sau.

De la limbajul situativ specific antepreșcolarității, se trece la limbajul contextual care cunoaște o dezvoltare coerenta, este un limbaj închegat și structurat. Limbajul situativ de la antepreșcolar are forma dialogului cu caracter extreme de concret, pentru ca este legat de împrejurimile și situațiile particulare la care participa copilul, pe când limbajul preșcolarului ia înfățișarea monologului, deoarece el povestește ce a văzut, ce a auzit, fără ca ascultătorii sa cunoască neapărat situația despre care se vorbește.

Aceste doua forme de limbaj, situativ și contextual, coexist ape toata perioada preșcolarității, însa importanta, locul și rolul lor se schimba în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea.

Specifica preșcolarității este coexistenta limbajului situativ cu limbajul contextual și predominanta când a unuia, când a celuilalt, dar și apariția unei noi forme de limbaj din limbajul monologat, și anume a limbajului interior.

Procesul de formare a limbajului interior are loc la preșcolar intre 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate. Apariția limbajului interior sporește enorm de mult posibilitățile copilului de a-si planifica mintal activitatea, de a si-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine și pentru sine mai ales atunci când se afla în situații dificile, problematice.

Vorbind cu sine, copilul găsește soluții, își ordonează acțiunile. Limbajul interior are o mare importanta în dezvoltarea intelectuala a copilului, pentru ca limbajul interior este mecanismul de baza al gândirii.

Tot la preșcolar se dezvolta foarte mult latura fonetica a limbajului, cu toate ca pronunția cuvintelor nu este corecta din cauza unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor și ale analizatorului auditiv.

Capitolul II. Limbajul la vârsta preșcolară

2.1. Dezvoltarea comunicării la vârsta preșcolară

“Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga)

Nu numai în dezvoltarea omului pe parcursul vieții este considerabil rolul limbajului, dar și în dezvoltarea ontogenetică a psihicului. Limbajul este un instrument de comunicare interumană. Vorbirea i-a dat omului posibilitatea să stocheze și să acumuleze cunoștințe teoretice și experiență practică ușor transmisibilă și utilizată la maximum. Aceasta pune în evidență funcța: cognitivă și comunicativă acțional reglatorie a limbajului.

În procesul instructiv-educativ din grădiniță, în principal se dezvoltă capacitățile de comunicare, limbajul este o condiție esențială în formarea personalității copilului, și ale asigurării necesarului școlar. Prin procesul instructiv-educativ din grădiniță, activitățile specifice de cultivare a limbajului se înbunătățește vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgește sfera vocabularului pasiv și activ și se întărește formele corecte gramaticale.

Educarea limbajului necesită mare grijă la copii fiindcă trebuie să constituie o preocupare continuă a educatorilor dar și a părinților.

Particularitățile vorbirii în primul rând sunt legate de vârsta copiilor. Limbajul se dezvoltă și înaintează în permanență la copil, iar educatoarea are sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj în funcție de ritmul propriu în evoluția fiecăruia.

În îndrumarea educării limbajului la preșcolari, noua programă le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi:

dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificației structurilor verbale orale;

educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical;

dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Obiectivele cadru sunt vizionate de educatoare în întreaga perioadă a preșcolarității și constituie indicații asupra activităților de educarea limbajului.

Obiectivul principal în activitatea instructiv-educativă din grădiniță este formarea personalității individuale a copilului, respectând ritmul său propriu, nevoile sale afective și activitatea sa fundamentală care este jocul.

O primă varietate de obiective ale dezvoltării comunicării în grădiniță vizează lărgirea orizontului de cunoaștere al copilului, pentru îmbogățirea și dezvoltarea exprimării.

În activitățile libere și obligatorii, copilul cunoaște lumea înconjurătoare folosind toate simțurile prin comparare, analiză și interpretare a datelor obținute.

Acestea necesită copilului folosirea cuvintelor cu ajutorul cărora o să cunoască obiecte și îi dă posibilitatea să-i arate însușirea sau să indice acțiuni în care este implicat. Copiii cu ajutorul activităților de cunoaștere a mediului au posibilitate pentru îmbogățirea vocabularului, de a-și comunica impresiile și cunoștințele sau pentru precizarea sensului unui cuvânt.

Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniță urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării, ceea ce înseamnă, stimularea copilului de a vorbi,păstrându-și farmecul vorbirii, adică prin intonație, accent, ritm. Curiozitatea specifică vârstei preșcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrbări. În toată activitatea din grădiniță copilul trebuie să-și exprime emoțiile, trăirile afective, sentimentele, atitudinile față de oameni, plante, animale, situații pozitive sau negative, împrejurări concrete sau întâlnitte în povești.

Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea și eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puțin educatecu care copiii au luat contact în absența părinților și uneori chiar în familie. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât, că este folosit de o anumită categorie de oameni și că poate fi înlocuit cu altul mai frumos.

Obiectivul esențial al educării copiilor în grădiniță și anume, pregătirea copilului pentru activitatea de școlar, formarea unor deprinderi muncii școlare, constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. În acest sens, dezvoltarea și educarea limbajului preșcolarului presupune perfecționarea comunicării sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Atât în grădiniță, cât și în clasa I, cultivarea vorbirii se realizează și prin alte activități decât cele obligatorii sau decât în lecțiile de educare a limbajului.

De exemplu la sectorul „știință” activitățile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat, ghicește ce este ”, pe lângă obiective de altă natură, activează vocabularul preșcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate, determinându-i în același timp să răspundă în propoziții corecte din punct de vedere gramatical. Observând „Aspecte de iarnă”, preșcolarii le descriu, folosind cuvinte specifice anotimpului rece. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri, copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură și reușesc să-și exprime aprecierile asupra fieărui anotimp.

La sectorul „construcție”, la tema „Lego”, temă la alegere, copiii aranjează piesele respective, dar trebuie să și verbalizeze, descriind construcția obținută și dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcție ales.

În cadrul jocului de rol, putem avea tema „De-a grădinarii”, unde copiii dialoghează, utilizând cuvinte care arată obiecte utilizate în grădină: coș, greblă etc. La temele: „De-a gospodinele” sau „De-a doctorul” copiii dialoghează cu partenerii, în termeni adecvați temei, într-un dialog civilizat, este o latură esențială a activității.

La tema „De-a serbarea”, dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii, dansuri, piese de teatru, teatru de păpuși etc.

Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcție de temă. La tema „Caută locul meu!”, sistematizându-și cunoștințele despre toamnă, ei motivează acțiunea întreprinsă și selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe, legume) precum și frunzele ruginii etc.

Sectorul „bibliotecă” oferă preșcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucățele, (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viața plantelor, animalelor sau a oamenilor, a reconstituirii unor scene din poveștile îndrăgite (recunoașterea și caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat, a urmăririi unor diafilme („Scufița Roșie”), a dialogului pe tema unor cărți.

Chiar și sectorul „artă” în care ponderea o deține activitatea practică (pictură, aplicații, modelaj etc.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile, materialele, instrumentele, descriu obiectele obținute, apreciază propriile lucrări și pe acelea ale colegilor, motivându-și obțiunile.

Toate activitățile libere ale preșcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai variate, generate de varietatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

În procesul de instruire și educare a copiilor un rol important revine materialului didactic, mijloacelor de învățământ în calitatea lor de „instrumente de acțiune sau purtătoare de informații”(I. Cerghit).

Folosirea din plin a materialului didactic are o importanță hotărâtoare în asimilarea temeinică și conștientă a cunoștințelor, dezvoltă spiritul de observație al copiilor și mărește interesul pentru cunoaștere. Multe cunoștințe, care par la început dificile, pot fi ușor înțelese atunci când se folosește cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă lecțiilor un caracter intuitiv (astfel acționându-și laturile psihice ca: atenția, memoria, priceperea, imaginația, creativitatea, gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câștig mai deplin.

2.2. Particularitati ale vocabularului la varsta prescolara

La vârsta preșcolara, copilul intra tot mai mult în contact cu mediul înconjurător și automat are loc o creștere considerabila a vocabularului.

Din datele statistice reiese ca la vârsta de trei ani copilul stăpânește circa 1000 de cuvinte, mai multe substantive și verbe, la vârsta de patru ani numărul cuvintelor se dublează la 2000; la cinci ani numărul cuvintelor din vocabular ajunge la 3000, iar la 6 ani vocabularul ajunge sa conțină 3500 de cuvinte. La aceasta vârsta,unii copii au un vocabular mai sărac în conținut și se exprima mai greoi, alții deopotrivă au un vocabular mai bogat în conținut și o exprimare corecta și coerenta.

Tot la aceasta vârsta de obicei vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ.

Unii copii, deși cunosc multe cuvinte le înțeleg sensul, nu le folosesc în vorbire, pentru ca sunt timizi, vorbesc puțin, se exprima greoi și sunt reținuți când sunt solicitați de către educatoare.

La vârsta preșcolara, dificultățile de exprimare în învățarea limbii romane, nu sunt numai de natura fonetica ci mai ales de natura gramaticala, greșeli în folosirea acordului după gen, număr, și caz, „este multe cărți” în loc de „sunt multe cărți”, în conjugarea verbelor: „sa mănâncă cu noi” în loc de „ sa mănânce cu noi”, dificultăți în formularea pluralului substantivului „lingure” în loc de „linguri”, înlocuirea genitivului cu dativul: „i-au dat la Maria” în loc de „i-au dat Mariei”.

Din punct de vedere calitativ, cunoașterea copilului diferă de cea a adultului prin aceea ca cu cat copilul este mai mic, cu atât operațiile gândirii, analiza, sinteza, comparația, generalizarea și abstractizarea sunt mai slab dezvoltate.

Posibilitatea de a face aceste operații este mai mica la vârsta de trei ani și ea se dezvolta progresiv în cadrul vârstei preșcolare.

Educatoarea trebuie sa cunoască bine aceste particularități ale copilului pentru a putea sa-si dea seama ce cunoștințe pot fi predate la o anumita vârsta și cum trebuie predate.

Un rol important în dezvoltarea gândirii copilului îl are limbajul care constituie un instrument al gândirii. Intre limbaj și gândire exista o strânsa interdependenta. Dezvoltarea gândirii copilului preșcolar nu se poate face însușirea limbii de către aceștia.

Cuvântul este cel care fixează conținutul celor percepute de către copil. La început el este pentru copil numai un semnal al unui anumit obiect, al unei anumite relații, acțiuni sau însușiri pe care o denumește, capătă prin legarea lui de experiența mereu crescânda a copilului rol de integrata, ceea ce face posibila apariția încă din timpuriu a operațiilor de generalizare și abstractizare ca de altfel și a tuturor celorlalte operații ale gândirii pe care ele se bazează (analiza, sinteza, comparație)

Rolul limbajului creste în perioada vârstei preșcolare pe măsura ce vocabularul și posibilitățile de comunicare ale copilului cresc și se perfecționează.

2.3. Analiza și sinteza

Analiza însușirilor obiectelor și ființelor consta în diferențierea lor după diferite criterii. Informații despre forma, culoare, dimensiuni, despre cantități, despre temperatura, despre sunete, despre cantități, despre densitate și despre alte însușiri ale obiectelor, ființelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare le căpătam prin percepții.

Forma este însușirea cea mai ușor perceputa de către copii, de aceea este prima componenta ce se impune în formarea în mintea preșcolarului a imaginii unui obiect sau ființe. Ea poate fi perceputa de copil pe doua căi: vizual și haptic (prin apucare)
Percepția vizuala da aspectul de contur, percepția haptica da informații asupra volumului. Copilul de 3-4 ani privește forma numai ca pe o însușire proprie a obiectului respectiv. El nu operează o generalizare asupra lui.

La vârsta de 4-5 ani copii percep cu ușurința și alte forme în afară celei rotunde, chiar și forme plane, legătura dintre forma și denumire se stabilește mai ușor și este mai trainica la aceasta vârsta.

La vârsta de 5-6 ani, copii încep sa o diferențieze de obiect sa o privească independent de el, operand astfel o forma elementara de abstractizare și generalizare la nivelul acestei însușiri. în felul acesta ei ajung treptat ca la grupa mare sa integreze în categoria „forma” orice noua forma ce mai cunoaște.

Culoarea este o alta însușire a obiectelor care reflectata în psihicul copilului constituie o componenta importanta a imaginii pe care si-o formează despre ele.

La grupa mica copii disting în general numai culorile de baza: roșu, galben, verde și mai apoi albastrul și maroul la grupa mijlocie, iar treptat nuanțele lor. La grupa mica copii privesc culoarea ca pe o însușire o obiectului și nu o desprind de acesta. Începând cu grupa mijlocie ei o pot privi separat de obiect ca pe o însușire independenta.

Dimensiunea este componenta dimensionala a imaginii formata în timpul percepției, fiind de fapt reflectarea unei relații, este cu atât mai greu de sesizat de către copii cu cat aceștia sunt mai mici. Copii grupei mici înțeleg și exprima corect numai raporturile gros, subțire, mic, mare și alte raporturi ca: lat – îngust. Spre șase ani se sesizează mai întâi practic și mai târziu exprima verbal raporturile mare-mijlociu-mic.

Cantitatea-primele raporturi cantitative și cele mai ușor înțelese de copiii mici sunt: mult, un, doi, iar mai târziu trei și patru.

Toate cantitățile care depășesc limita posibilităților de înțelegere a copilului la vârsta și în momentul respectiv vor fi eliminate din explicațiile pe care le dam și menționate cu termenul de „multe”. Chiar și la grupa mijlocie și mare educatoarea trebuie sa releve în timpul percepției elementul cantitativ pentru a ușura înglobarea lui în imagine.

Relațiile spațiale de orientare-reprezentările de orientare spațiale reflecta așezarea în spațiu o obiectelor unele fata de altele și a părților unui obiect fata de celelalte. Aceasta componenta se include cel mai greu în imagine.

De aceea pe copii de 3-4 ani nu-i interesează daca imaginea pe care o desenează este cu capul în jos. Chiar și la grupa mare se întâlnesc greșeli de orientare.

Analiza părților componente ale imaginilor consta în descompunerea în mintea noastră a unui întreg în părțile componente. Ex: rădăcina, tulpina, crengi, frunze.

Sinteza părților componente ale întregului și a însușirilor lor este operația prin care noi reunim intr-un tot părțile componente și însușirile lor, pe care le-am diferențiat prin analiza.

Pentru a înlesni aceasta operație analitico-științifica educatoarea trebuie sa insiste în observarea părților componente.

b) Comparația – este operația prin care se stabilesc asemănări și deosebiri intre doua sau mai multe obiecte de diferite puncte de vedere sau după diferite criterii. Copiii de 3-4 ani nu sunt capabili sa facă singuri comparații decât intr-o forma implicita, pe baza percepției unei însușiri, a unui amănunt sau a unei părți a obiectului care l-a impresionat în mod deosebit.

La 4-5 ani, pot înțelege comparația explicita și pot sa o facă în mod conștient și sa o exprime verbal. Ex: pot spune fără ajutorul educatoarei – galben ca lămâia etc.

Ei devin capabili sa efectueze și operații pe baza de operații de analitico-sintetice putând chiar sa exprime verbal aceste operații.

După multe exerciții de acest fel se formează treptat deprinderea de a efectua comparații sistematice, organizate.

c) Generalizarea și abstractizarea

Abstractizarea este desprinderea unei însușiri a obiectelor și gândirea și independent de obiectul însuși.

Generalizarea este operația prin care se detașează o însușire proprie unei grupe de obiecte omogene, unei clase întregi de obiecte și fenomene.

Copiii grupei mici nu fac întotdeauna generalizări pe criterii esențiale, nu operează abstractizări în sensul ca ei nu pot gândi însușirile obiectului independent de acesta. Ex: minge roșie, scaun mare, bila mica etc.

Începând cu grupa mijlocie și mare, deoarece la aceasta vârsta se dezvolta posibilitățile copiilor de a opera analiza și sinteza organizate, încep sa facă și generalizări pe baza mai multor însușiri întrunite intr-un tot.

Educatoarea are rolul de a-l ajuta pe copil sa facă aceasta operație în mod conștient. De asemenea ea trebuie sa-l ajute sa dobândească elementele comune esențiale de elementele comune neesențiale, astfel ca ei sa poată face generalizări pe baza de elemente esențiale. în felul acesta ea ii ajuta pe copii sa-si formeze reprezentări generale și sa-si lărgească sfera noțiunilor. Daca sunt îndrumați în mod corect și sistematic copii pot opera generalizări corecte (înlimita cunoștințelor) chiar la grupa mijlocie spre sfârșitul anului și se continua dezvoltarea acestor posibilități în cadrul grupei mari.

Începând cu grupa mijlocie copiii pot sa efectueze și abstractizări în sensul ca ei pot gândi culoarea roșie, forma pătrata, etc. ca elemente separate de obiectele concrete.

La grupa mare gândirea copilului poate fi condusa da către educatoare în așa fel încât copilul sa devina capabil sa aplice operațiile de abstractizare și generalizare și în alte situații.

În procesul comunicării copiilor cu persoanele din jur, are loc asimilarea rapida a diferitelor aspecte ale limbii (compoziția fonetica, aspectul semantic, structura gramaticala) apare limbajul contextual, dar acesta coexista cu cel situativ din perioada antepreșcolară, dar relațiile dintre ele se schimba, limbajul contextual dobândind un rol tot mai mare pe măsura ce copii se dezvolta.

Deoarece trăsătura esențiala a limbajului situativ consta în caracterul sau de comunicație, forma inițiala a limbajului este dialogul, aceasta forma de limbaj adresându-se intr-o mai mare măsura ascultătorului decât limbajul contextual (monologat).

Din limbajul extern, monologat, cu timpul se desprinde și se dezvolta limbajul intern.

Procesul de interiorizare a limbajului intervine evident la vârsta de 4-5 ani când se intensifica și funcția sa cognitiva (ca instrument al gândirii, iar pe de alta parte funcția reglatoare – planificarea mentala și reglarea proceselor psihice a conduitei).

2.4. Importanța dezvoltării vorbirii la vârsta preșcolară

Ca didactică specială, metodica dezvoltării vorbirii studiază conținutul, obiectivele, metodele și modalitățile de organizare și de desfășurare a muncii de cultivare a limbajului preșcolarilor în cadrul grădiniței de copii.

Complexitatea și varietatea activităților de cultivare a limbajului în grădiniță oferă cadrul larg pentru aplicarea și respectarea principiilor didacticii. Metodele și formulele specifice de organizare și desfășurare a activităților de dezvoltarea vorbirii sunt determinate de aplicabilitatea practică a principiului însușirii conștiente și active a principiului învățământului sistematic, a principiului însușirii temeinice a cunoștințelor și deprinderilor etc. în strânsă corelare cu particularitățile psihologice ale copiilor. Particularitățile de gândire, cele ale proceselor intelectuale la vârsta preșcolară dau o dimensiune specifică principiului intuiției, celui al accesibilizării și individualizării învățământului, sistematic și continuu, al asigurării conexiunii inverse, în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preșcolară.

Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului și educatoarei cunoașterea metodelor și a mijloacelor de învățământ și stimulează adaptarea acestora la specificul muncii de cultivare a limbajului în grădinița de copii.

În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii, în practica pedagogică preșcolarul își formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate și competență, trebuie să iubească și să respecte copilul, să-i ofere model de comportament inclusiv în ce privește folosirea limbii materne.

Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preșcolarului, el însuși înregistrând, în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical, fonetic, gramatical și al expresivității. În general, admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea, o legătură biunivocă, datorită căreia gândirea structurează exprimarea și își găsește expresia în limbaj; vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Copilul apelează la realitate, dar, prin limbaj se depărtează de ea, își amintește situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții valide” (Psihologia copilului – manual pentru școli normale,E.D.P., București, 1994, pag. 86).

Limbajul este funcția de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Este o funcție complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcții, în special a celor intelectuale și motorii. Întelegerea cuvintelor impune o percepție clară și antrenează memoria semantică, imaginea și gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară.

Fr. Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală, cu scopul de a influența auditorul. În raport cu semnificațiile ce trebuie transmise, vorbirea capătă o organizare complexă. Unii psihologi, cum e B. Skinner, au subestimat acest aspect. După el, succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe condiționate: fiecare vorbă declanșează pe următoarea, în virtutea frecventelor asocieri anterioare. Concepția lui este un simplism evident. Când spunem: „Câinele care aleargă pe sradă este al meu”, pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”, fiind însă la cinci cuvinte distantă de el. Desigur se pot da nenumărate exemple. Vorbirea este o conduită voluntară, în care respectăm conștiinței o serie de reguli, chiar dacă folosim uneori și expresii devenite automate, prin uz frecvent.

Cât despre structurile sintactice, considerate de N. Chomsky ereditare, exsistența lor e foarte improbabilă: o fetiță de 8 ani (găsită în India), crescută de lupi, nu putea vorbi deloc (urla ca și lupii). Cu toate eforturile educative făcute, ea n-a reușit să rosteaască decât 50 de cuvinte îmbinate în propoziții extrem de simple. Așadar, învățarea limbajului presupune modelul adulților, corectarea greșelilor, dirijarea însușirii limbii și aceasta în primii ani de viață. Copilul rostește primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. Pe la 18 luni, el utilizează propoziții de cuvinte. Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. E drept că își însușește destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puține erori), dar nu e surprinzător, întrucât, chiar din anul al doilea, însușirea limbii este o preocupare permanentă și se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4 ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele înconjurătoare.

„Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) și dacă poem înseamnă „o operă de amploare cu caracter istoric, filozofic, mitologic, legendar ” limba română este depozitarea istoriei și eroismului românesc, a concepției despre viață, a credințelor legendelor și miturilor românești, a tot ce, în ani, s-a transfigurat în specificul național românesc.

La baza activității umane stă comunicarea verbală, iar însușirea și dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulții. Diferențele manifestate în capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniță sunt determinate de condițiile familiale diferite în care au trăit, de modul în care acestea au influențat dezvoltarea vorbirii preșcolarului.

În grădiniță, prin intermediul limbajului este dirijată învățarea, perceperea lumii înconjurătoare. Copilul este condus astfel, să deosebească ce este esențial, semnificativ, de neesențial, este ajutat să analizeze, să compare, să grupeze, să clasifice limba, contribuind direct la stimularea proceselor gândirii, la perfecționarea acesteia. Prin cuvânt, în cadrul activităților din grădiniță, copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare, să-și insușească un instrument superior de investigare și de cunoaștere a lumii înconjurătoare.

2.5. Rolul limbajului în procesul de cunoastere a realității și în stimularea activității intelectuale

Indiferent de vârsta și profesie pentru orice cetățean gradul de stăpânire și folosire a limbii a devenit o trăsătura definitorie a personalității sale.

Limbajul este definit ca un sistem de semne specific oamenilor alcătuit din sunete articulate care au apărut în procesul muncii concomitent cu gândirea și îndeplinește doua funcții:

de comunicare interumana

de cunoaștere a lumii reale

Cea mai importanta cale de elaborare a limbajului si-n același timp forma de baza a vorbirii este dialogul, care impune o tema comuna partenerilor de discuție.

A-l opri pe copil sa vorbească înseamnă a-l opri sa se autorealizeze și implicit sa se dezvolte la modul personalizat.

Referindu-se la cultivarea limbii, Tudor Vianu spunea: “O greșeala de limba, nu este numai o încălcare a oricăreia dintre regulile prescrise de gândirea logica, de simțul literar, de civilizație în raporturile sociale, o formalitate incorecta, confuza, improprie sau triviala alcătuiește o abatere de la norma limbii literare, e tot atât, daca nu mai mult decât forma corupta de limba.”

Sub aspect fonetic, limbajul prezintă anumite particularități specifice, particularităților de vârsta. La copiii de vârsta preșcolara mica, întâlnim dificultăți mari la consoane datorita faptului ca ele au o perceptibilitate auditiva mai mica în comparație cu vocalele. Acestea din urma sunt mai favorizate, având o intensitate sonora mai mare, o durata mai mare, ceea ce face ca ele sa fie pronunțate mai bine de către copii.

În general, copiii în vârsta de 5 ani pronunța corect anumite sunete (r, s, ș, t, f) , le înlocuiesc cu alte sunete mai ușoare sau le omit din cuvânt.

De o mare importanta în vorbirea copiilor este eliminarea sunetului “r”, indiferent în ce poziție se afla în cuvânt (ac-rac; ciorapi-cioapi), de asemenea putem aminti de inversiunea sunetelor: a place-palce, a trage-targe, etc.

Frecvente și variate sunt cazurile la preșcolari, de substituire a sunetelor. Astfel, înlocuiesc pe “j” cu “z”, (cozoc-cojoc); sau pe “s, (sosoni-șoșoni).

Printr-o munca susținuta din partea educatoarei, preșcolarii vor reuși sa-si corecteze acele mici greșeli care le fac în pronunțarea cuvintelor.

Odată cu trecerea vârstei către grupa mijlocie, încep sa dispară, înlocuirile, inversiunile, omisiunile, ajungând la grupa mare sa pronunțe corect în proporție de 100%. Aceste defecte se pot corecta sau lichida complet numai daca educatoarea are o pronunție și o exprimare impecabila, mai ales știind ca la vârsta preșcolara spiritul de imitație este foarte mare.

Când se încadrează în limite specifice particularităților de vârsta, aceste greșeli de pronunție nu trebuie sa ne alarmeze. Numai daca sesizam aceste greșeli și la grupa mare, aici se poate vorbi de o întârziere dependenta de aparatul fondator si-n acest caz, apelam la un logoped sau poate fi vorba de o dezvoltare incorecta a laturii fonetice a limbajului, atunci se pune problema unei munci speciale de îndreptare în grădinița.

Mulți părinți, fac o mare greșeala folosind un limbaj infantil cu copiii, îngreunând astfel însușirea pronunției corecte a sunetelor de către copii. Copilului trebuie sa i dea prilejul sa se exprime liber, deschis, sa vina cu inițiative personale, sa-si exprime gândurile și sentimentele sa-si exerseze expresivitatea verbala. Fără comunicarea verbala dintre oameni, nu sunt posibile cooperarea, acumularea și generalizarea experienței sociale.

Perceperea auditiva a fiecărui sunet din cuvânt, diferențierea de celelalte sunete, analiza compoziției fonetice a cuvintelor, sunt foarte importante pentru însușirea citit-scrisului în școala.

2.6. Rolul și scopul metodicii dezvoltării vorbirii

Concepută ca „parte a didacticii generale, care studiază principiile, metodele și formele de predare..” (Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1975, pag. 54), metodica, în funcție de obiect, normează aceste metode și forme, printr-o varietate de modalități de cercetare și de cunoaștere a realității obiective.

Făcând parte din sistemul științelor pedagogice, metodica dezvoltării vorbirii absoarbe cunoștiințe din domeniile limitrofe: psihologia copilului, pedagogia școlară, igiena preșcolară, anatomia și fiziologia copilului și pediatria, informații care, reorganizate sub aspect metodic, se intercondiționează, asigurând stabilirea condițiilor optime de însușire pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în aspect interdisciplinar.

Astfel, metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele și procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoștințelor, ținând, însă, cont de aspectele afective și volitive proprii vârstelor preșcolare, delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. De asemenea, se bazează pe legile fundamentale ale activității nervoase superioare, pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiționate; se bazează pe cunoașterea perticularităților dezvoltării fizice a copiilor, precum și pe igiena preșcolară, pentru a cunoaște capacitatea de muncă intelectuală și fizică a preșcolarului.

Metodica dezvoltării vorbirii are strânse legături cu domeniul gramaticii, a literaturii, dar și cu pictura și chiar cu muzica.

Funcțiile și obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniță se integrează contextului mai larg al funcțiilor și obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învățământului. De altfel, funcțiile și obiectivele activităților de dezvoltare a vorbirii din învățământul preșcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel școlar, având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmărește formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale. Funcția instrumentală alternează, în această primă treaptă, cu cea informațională și formativ-educativă, în vederea pregătirii preșcolarului pentru integrarea fără dificultăți în clasa I. Ca toate metodicile, metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a problematicii privind conducerea acțiunilor educaționale, a activităților specifice obiectului, asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice și moderne în stimularea prin diverse activități, a disponibilităților de acțiune și relaționare optimă în grupul de copii, acomodarea ritmului de activitate propriu cu cel al grupului, aspectele instrumentale, abilitățile cognitive specifice (capacitatea de a memora sistematic, capacitatea de concentrare și orientare selectivă a atenției, orientarea în raport cu o situație viitoare la care să adere intelectual, afectiv și volițional copilul).

Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este și acela de a oferi posibilități de fixare și de control al eficienței activităților de povestire, de memorizare a convorbirilor, a lecturilor după imagini, jocurilor didactice în condițiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei combinate. Ameliorarea comunicării preșcolarilor, se susține, de asemenea, în condițiile cunoașterii factorilor de mediu și ale învățământului bine organizat.

Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului de transferare a celor învățate, la gradul de utilizare a influențelor formative” (Kulcsar) prin evaluarea cunoștințelor copiilor, ca modalitate obiectivă de punere în evidență a randamentului obținut. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de dezvoltare a limbajului. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul didactic, pentru asigurarea unei învățări eficiente, al capacității de receptare a informațiilor logico-verbale, al formării deprinderilor de exprimare corectă, fluidității verbale, bogăției lexicale; de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire.

Educatoarea trebuie să știe că la vârsta preșcolară crește forța fizică generală a copilului, el devine mai rezistent la efort, obosește mai greu decât antepreșcolarul, mișcările îi devin coordonate și mai diferențiate, i se dezvoltă procesele psihice de cunoaștere, iar jocul devine activitate specifică. Comportarea preșcolarului este mai stăpânită, impulsivitatea mai atenuată, trăirile emotive mai variate; i se dezvoltă intens procesele intelectuale, crește receptivitatea, setea de cunoaștere, se dezvoltă procesele voliționale, se schițează unele trăsături morale. Intelectual preșcolarul se dezvoltă în procesul învățării, în activitățile care stimulează procesele de cunoaștere, îmbogățindu-i percepțiile și reprezentările, formarea noțiunilor. Sub influeța procesului instructiv, bine organizat de educatoare, comunicarea preșcolarului cu adultul, perfectându-se sub aspect fonetic, lexical, gramatical, evoluează datorită diferitelor forme de activități organizate în grădiniță în cadrul dezvoltării vorbirii.

Realizarea acestor deziderate și ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniță, se bazează și pe nivelul mai evoluat al gândirii preșcolarilor, care, pornind de la simple noțiuni și judecăți, își vor insuși evolutiv, noțiuni mai abstracte începând să dispună de principalele operații logice: comparația, generalizarea, abstractizarea. Având o contribuție substanțială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii și la educarea atenției sub aspectul ei voluntar, memoria este stimulată prin activități specifice.

Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preșcolarilor, deoarece întreaga experiență instructiv-educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea operațiilor gândirii, efectuându-se exerciții de pronunțare, de exprimare, de conversație și de povestire.

Programarea activităților instructiv-educative în grădinița de copii stabilește principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preșcolarilor corelate cu conținutul și mijloacele de realizare a acestora. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic, vizând perceperea și pronunțarea corectă a vocalelor, a consoanelor în difeite poziții, a silabelor, a diftongilor și a grupurilor de sunete, precum și deprinderea de a le intona corect și de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. Paralel cu însușirea sunetelor limbii române se pune accent pe corectarea defectelor de vorbire, specifice vârstei, precum și ale unor copii ce prezintă dificultăți de pronunție mai accentuată.

Îmbogățirea, precizarea, fixarea și activizarea vocabularului se face concomitent cu însușirea noilor cunoștințe și cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. Accentul se pune pe folosirea unui material intuitiv adecvat și accesibil preșcolarilor.

În realizarea acestui deziderat, în toate activitățile comune și la alegere, copiii trebuie antrenați în actul verbalizării. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar acasă, a părinților și a celolalți adulți din jurul lor. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor insușite în cadrul diverselor activități se fixează prin activizarea acestora, cerându-se copiilor să la utilizeze în contexte noi.

Adeziunea preșcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie privită în relație cu formarea deprinderilor de a-și exprima gândurile într-o comunicare coerentă și corectă. Astfel se are în vedere, gradat, la nivelul fiecărei grupe, formarea deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziții simple, apoi în propoziții dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordul predicatului cu subiectul și al adjectivului cu substantivul; folosirea corestă a flexiunii verbale și a celei nominale, cunoașterea și folosirea în comunicare a pronumelui de politețe și a principalelor părți de vorbire neflexibile.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor este, de asemenea, un principal obiectiv al activităților de dezvoltare a vorbirii, depreindere dobândită și prin activități de povestire, prin lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice. De gradul de corectitudine și expresivitate al exprimării preșcolarilor depin însușirea tuturor cunoștințelor din programă și planul de învățământ în mod conștient, precum și viitoarele succese școlare.

Eficiența activității didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa, de cantitatea și calitatea cunoștințelor transmise, dar și de gradul în care ele au fost interiorizate la vârsta maximei receptivități. Facând dovada bunei pregătiri profesionale, cadrul didactic va exercita influență pozitivă asupra preșcolarului prin claritatea și precizia conceptelor puse în discuție, prin realizarea unei permanente acțiuni interdisciplinare; aceasta presupune informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoașterea problemelor metodologice și epistemologice.

Capitolul III. Cultivarea limbajului și a gândirii

3.1. Premise ale dezvoltării vorbirii

Gândirea îndeplinește în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce și valorifică toate celelalte procese și funcții psihice cum ar fi limbajul, memoria, imaginația, atenția și este definitorie pentru om ca subiect al cunoașterii logice, raționale. Se definește ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării și generalizării, extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative. Are ca fundament principiile rațiunii și postulatele științei, ca operațiuni, judecățile și raționamentele, iar ca instrument – noțiunea.

Gândirea face necontenit comparații între înțelesurile noi cucerite de știință – ca fond al gândirii – derivând prin inducție și deducție din judecăți vechi (premise), judecăți noi drept concluzii ale raționamentelor inductive și deductive.

La baza orcărui proces de cunoaștere stă comparația ca determinare a asemănărilor și deosebirilor. De la cea mai fragedă vârstă ființa umană se raportează la lumea concretă, stabilește asemănări și deosebiri între obiecte, fenomene, situații, ținînd seama de un anumit criteriu (culoare, greutate, volum, mărime, formă, gusturi, utilitate etc.) ce compară, clasifică.

În toată activitatea psihică participă operații de analiză și sinteză, de descompunere a întregului în părți și recompunere în întreg. Modalitățile de operare a gândirii sunt, în sensul ascendent, de la particular la general, de la concret la abstract și, în sensul descendent, de la abstract la concret și de la general la particular.

Relațiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj, prin cunoștințele acumulate de memorie și reactualizate selectiv, prin datele experienței personale etc.

Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naștere până la adolescență cunoaște mai multe stadii. Primul stadiu, aș inteligenței senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la2 ani, se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiționate ale copilului la organizarea unor acțiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacțiilor circulare, primare, secundare și terțiare, prin asimilaări și acomodări reciproce ale schemelor, formarea unor deprinderi motrice, stocarea unor reprezentări și dobândirea unor semne ce pot simboliza obiecte.

Stadiul preoperațional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare, se caracterizează prin interiorizarea acțiunilor, multiplicarea schemelor diferențiate și asimilate reciproc, expansiunea simbolicii reprezentative, a semnalizării și comunicării verbale.

Treptat, în această perioadă, copilul se eliberează de limitele acțiunilor motorii concrete, le înlocuiește în cadrul jocului prin acte simbolice, este o perioadă de intensă verbalizare și organizare a limbajului, cuvântul și propoziția constituind mijloace de schematizare, integrare și clasificare a obiectelor și elementelor după diferite criterii.

În acest stadiu gândirea preșcolarului este preconceptuală și intuitivă, este o gândire egocentrică și magică.

Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele căștigă în generalitate; preșcolarul devine capabil de a sesiza configurația ansamblului cu ajutorul cuvântului, care este un simbol, copilul reușește să-și reprezinte realitatea, posibilitățile de sistematizare și integrare ale gândirii preșcolarului cresc.

În finalul perioadei preoperaționale apar grupările operaționale care permit conceptualizări și coordonări ale conceptualizării, se intră în stadiul operațiilor concrete (situat ăntre 6 și 10-12 ani), se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operațiile gândirii, de a la grupa în sisteme unitare, devine posibilă reversibilitatea prin inversiune.

Srâns legat de evoluția gândirii este și evoluția limbajului. Limbajul și gândirea se intercondiționează, a vorbi bine înseamnă a te conforma esenței limbajului, care este indisociabil de gândire, contribuie efectiv la constituirea, precizarea și vehicularea exactă a gândirii, făcând-o consistentă și comunicabilă. Prin limbaj, copilul face deducție, stabilește raporturi, își amintește situațiile trecute, cere explicații cauzale asupra unor obiecte, ale unor conduite. Nu există limbaj nesemantic, comunicarea fiind un proces de transmitere a informațiilor, a mesajelor, între comunicare și cunoaștere existând un raport de unitate. Nu se poate gândi fără mijloacele limbajului, acesta având multiple funcții: de comunicare, cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă, persuasivă, reglatorie, ludică.

Preșcolaritatea este perioada de organizare și pregătire a dezvoltării gândirii. Activitățile desfășurate în grădiniță, caracterul organizat al activității copiilor se răsfrâng direct asupra limbajului lor care se îmbogățește cantitativ de la o etapă la alta, câștigă în coerență, vocabularul activ crește de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani, până la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani.

Grădinița oferă variate posibilități de exersare și cultivare sistematică a limbajului activ. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului, la însușirea fondului lexical și a semnificației. Treptat, din limbajul monologat se dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporește posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea, contribuie substanțial la dezvoltarea intelectuală a copilului.

Limbajul interior îndeplinește funcții de anticipare, proiectare, este centrat pe înțelesuri, pe idei și imagini.

Dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă a acestuia în relațiile cu cei din jur. În grădiniță, în cadrul activității de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulții, copilului i se oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniță și până la plecare, din prima etapă a zilei până la etapa a IV-a.

În activitățile organizate cu întreaga grupă de copii, cât și în cele individuale, accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și insușească raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.

Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului este furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experiența de viață a copilului, de relațiile sale cu ceilalți copii.

Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăția experienței intuitiv-acționate, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care grădinița asigură achiziționarea de informații, cultivă procesele psihice de cunoaștere: gândirea, limbajul, memoria, imaginația, atenția voluntară etc., urmărește organizarea judicioasă a activității de instruire, dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune, formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente și expresive, prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire, de pronunție a sunetelor.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării, a vorbirii corecte, a creativității verbale a copiilor, a fluenței și originalității în gândire și vorbire se asigură prin stimularea imaginației acestora în interpretarea unor imagini, a unor roluri, în crearea unor povestiri, în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică, prin valorificarea la maximum a fiecărei posibilități de cultivare a exprimării verbale în activitățile ce se organizează în grădiniță.

O mare parte a sarcinilor recomandate de programa școlară mizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului.

Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza articulatorie), insistându-se asupra mișcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative, vibrante, velare etc.), precum și a diftongilor ai, ei, ea, au, corectându-se, în același timp, tulburările din vorbirea unor copii. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus și pe dezvoltarea, îmbogățirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de copil în activitatea cotidiană (cană, farfurie, creion, caiet, pensulă, acuarelă etc.), acțiuni (spălat, scris, desenat, culcat etc.), calități ale obiectelor (înalte, mici, scurte, frumoase, urâte etc.), noțiuni referitoare la culori (rosu, galben, albastru, alb, portocaliu, verde etc.), așezarea în spațiu (sus, jos, sub, deasupra etc.), timp (azi, ieri, dimineața, seara etc.).

În aceste activități copiii sunt puși în situația de a exprima verbal acțiunile întreprinse, de a face motivații, de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă, de a pronunța cuvântul izolat sau inclus în propoziții, deci în context.

Dezvoltarea limbajului la vârsta preșcolară se realizează prin toate activitățile din etape (în grupuri mici și individuale). Jocurile-exercițiu pentru însușirea exprimării orale corecte, exercițiile de observare a obiectelor, a fenomenelor, de stabilre a relațiilor și interdependențe dintre acestea și motivarea verbală, în scopul îmbogățirii vocabularului activ și a celui pasiv, exercițiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune relatare, comentare în scopul comunicării fluente, coerente, logice, exercițiile de mimică și gest, precum și de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute și îndrăgite de copii, învățarea conținutului poeziilor predate în activitățile obligatorii, povestirile după desen, picturi, imagini din cătți, reviste, albume etc. oferă variate posibilități pentru cultivarea limbajului și a gândirii preșcolarului.

Dezvoltarea vorbirii și a gândirii preșcolarului urmărește pregătirea copiilor prentru școală și stabilește o strânsă legătură între conținutul muncii instructiv-educative din grădiniță și integrarea cu succes în învățământul primar al copiilor.

3.2. Tulburările de vorbire

Pe lângă particularitățile firești, în dezvoltarea vorbirii preșcolarilor și școlarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendința să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire și ele pot apărea, în principal, datorită unor deprinderi greșite de vorbire cauzate sau susținute de o educație lacunară sau incompetentă, dar și datorită unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor și analizatorului auditiv de care depinde pronunția corectă. Cele mai răspândite dintre aceste tulburări sunt cele de pronunție (dislalia și rinolalia), tulburările de ritm și fluența vorbirii (bâlbâiala și bradilalia), tulburări ale limbajului citit- scris (dislexii, disgrafii), tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul electiv sau voluntar).

Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea, substituirea sau denaturarea pronunției unui sau a mai multor sunete:

Omiterea unor sunete: s, z, ș, j. Neputând fi pronunțate, acestea se omit complet sau sunt pronunțate doar în combinație cu vocalele.

Substituire (înlocuirea unor sunete):

inlocuirea siflantelor cu șuierătoarele: ș – j: jece pentru zece;

înlocuirea șuierătoarelor cu siflantele: s – ș: sase pentru șase;

înlocuirea africatelor între ele: ce, ci cu ț: ținți pentru cinci;

înlocuirea siflantelor și șuierătoarelor cu africatele: t – ș: țase pentru șase.

După cum arată E. Boșcaiu în „Prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire în grădinița de copii”, de obicei „la dislalici sunt afectate consoanele și, foarte rar vocalele deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu”.

Rinonalia sau nazalizarea este o alterare patologică a vocii provocată de vegetațiile de polipi ce duc la tulburări de articulație, deteriorări ale sunetelor (m-n).

Aceste greșeli de pronunție sau de vorbire nu au un caracter fiziologic, se înscriu în limitele normalului și pot fi ușor corectate.

Bâlbâiala afectând ritmul și fluența vorbirii este mai mult decât un defect de vorbire, este o tulburare de comunicare. Este una din diferențele care poate afecta grav nu numai vorbirea, comunicarea, ci întreaga personalitate a copilului.

S-a impus părerea că bâlbâiala apare, de obicei, la 4-5 ani, odată cu dezvoltarea limbajului propozițional sau odată cu intrarea copilului în școală, când au loc mutații importante în activitatea nervoasă a acestuia.

Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială: clonică, tonică și mixtă. „În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenței vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete și silabe. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziție, prin prezența unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de gravitatea acestuia. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două.”

În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine, dar, de obicei, datorită unor condiții de mediu nefavorabile și a unor greșeli educative, copilul devine conștient de defectul său și bâlbâiala se agravează, putând deveni chiar o boală a întregii personalități cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios, negativist, neîncrezător, anxios.

Prin intervenția timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante și declanșatoare, prin crearea unor condiții speciale de revenire la vorbirea normală, se înlătură definitiv bâlbâiala.

Mai sunt și alte tulburări de ritm și fluență ca tahilalia (vorbirea într-un tempo rapid) și bradilalia (vorbirea într-un tempo rar).

Tulburările de dezvoltare a limbajului mutismul efectiv sau voluntar se manifestă printr-un refuz temporar de a comunica cu anumite persoane. Boala este determinată de traume psihice puternice și eventual repetată pe un fond de mare sensibilitate afectivă.

Printr-un comportament de apopiere și încredere această tulburare poate dispărea.

Vorbirea pe inspirație. Preșcolarii vorbesc pe inspirație la recitări, povestiri și chiar în vorbirea spontană. Aceasta se datorează unei capacități respiratorii insuficiente, unui ritm dereglat de respirație, precum și unei imaturități psihomotrice.

Se corectează cu timpul prin repetarea unor versuri, povestiri insistând să nu se vorbească când inspiră.

Inhibițiile în vorbire se pot datora unor cauze hiperemotive, încăpățânării sau unei deprinderi greșite de conduită verbală.

Tulburările limbajului, citit-scrisului, dislexiile și disgrafiile constau în confuziile pe care preșcolarii le fac între fenomenele asemănătoare acustic, literele și grafemele lor, în inversiuni, adăugiri și omisiuni ale acestora.

Tulburările de articulație sau de pronunție se întâlnesc frecvent atât la preșcolari cât și la școlarii mici, esențial este ca educatoarea să desfășoare o activitate sistematică, cu îndrumarea medicului logoped, atunci când tulburările de limbaj sunt de natură organică, pentru corectarea acestora, pentru evitarea transformării acestora în deprinderi greșite greu de eliminat mai târziu.

3.3. Prevenirea și înlăturarea greșelilor de exprimare

Prevenirea și înlăturarea tulburărilor de vorbire, activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă cu copiii preșcolari și școlarii mici deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente, iar transformarea lor în depreinderi greșite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalității copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri, împiedică însușirea cunoștințelor prevăzute de programele școlare, îi fac timizi. La aceste vârste corectarea se realizează mai ușor.

Meodele și procedeele folosite în terapia handicapurilor de limbaj se aleg în funție de fiecare caz în parte, de specificul fiecărei categorii de tulburări, de vârsta și nivelul de dezvoltare psihică a subiectului.

În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape:

Etapa de depistare și cunoaștere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-și întocmească o evidență clară a copiilor cu dificultăți de vorbire, să întocmească la început de an școlar, o fișă pentru fiecare copil, în care se consemnează datele rezultate din examinarea limbajului, progresele obținute pe parcursul anului școlar. La început, se va urmări modul de pronunție a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s, j, z, ț, t, ș, ce, ci) pronunțate cu limba așezată între dinți. Se va acționa pe linia formării și consolidării unor deprinderi articulatorii, pe educarea respirației și a echilibrului dintre expirație și inspirație, pe dezvoltarea auzului fonematic, a mișcărilor fonoarticulatorii.

Pentru prevenirea și înlăturarea tulburărilor de vorbire constatate se pot folosi exerciții cum sunt: jocurile în aer liber, expirarea și inspirarea alternativă pe gură și pe nas, jocuri de ghicire a vocii celor care strigă, imitarea onomatopeelor specifice unor animale, recitarea unor poezii ritmice, identificarea și diferențierea cuvintelor sinonime și paronime, folosirea unor exerciții pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii.

Constatările din etapa depistării se înregistrează în fișa de observație a copilului, la rubrica „observații asupra dezvoltării limbajului”, cu referiri asupra sunetelor incorecte, la poziția limbii în timpul pronunției, la conformația maxilarelor, a dentiției, la cursivitatea vorbirii.

Etapa de formare, fixare și consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte se caracterizează prin formarea unor deprinderi de respirație corectă, dezvoltarea capacității toracice și pulmonare, realizarea unei mobilități sporite a organelor articulatorii, dezvoltarea auzului fonematic.

Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectare, fixare și consolidarea deprinderii de emitere a sunetelor și cere multă răbdare și întelegere. Timpul de corectare poate varia de la un copil la altul, în funcție de gradul de dificultate și de receptivitate a copilului.

Munca de corectare propriu-zisă se recomandă a se efectua individual, fără prezența altor copii. La început se efectuează câteva exerciții respiratorii, se trece la exprimarea unei scurte propoziții în componența căreia intră un cuvânt ce conține sunetul ce trebuie corectat. De exemplu: „Casa are acoperiș”. Se prezintă o imagine: „ce este aceasta? Casă! Fii atent cum spun eu cuvântul casă. Acum spune și tu.” Se izolează cuvântul „ca-să, c-a-sss-ă”; se demonstrează în oglindă modul în care se formează sunetul, cum se așează buzele, dinții, limba. Se exersează de mai multe ori, după care se introduce sunetul în alte silabe: „sa-pă, so-lar, su-mă, se-re, as-cuns”.

După obținerea pronunțării corecte a sunetului se trece la consolidarea lui prin reproducerea de texte, poezii, povestiri, descrierea de către copil a unei imagini, ilustrații, povestirea unei întâmplări reale sau imaginare.

Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exercițiile de vorbire ritmată, recitarea unor poezii, exercițiile de imitarea unor module cu vorbire corectă, exercițiile de imitarea poziției corecte a aparatului bucal în timpul emisiei, a unor fenomene naturale, a zgomotului făcut de unele obiecte, ființe, citirea imaginilor, alcătuirea de povestiri, jocurile didactice.

Dereglările de limbaj influențează negativ personalitatea, copilul devine neîncrezător, suspicios, nesociabil, necooperant în activitate.

Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o desfășoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în colectivitate, eliminaării stărilor negativiste comportamentale.

3.4. Dezvoltarea personlității și creativitatea la varsta prescolară

O incursiune în istoria gândirii umane și în special a pedagogiei, arata ca jocul a fost considerat un mijloc educativ din cele mai vechi timpuri. De la Platon sau Aristotel pana la K. D. Usinschi și pana în zilele noastre s-a subliniat contribuția jocului la dezvoltarea fizica și psihica a copilului, la formarea și educarea lui.

Jocul constituie o activitate fundamental normativa și dominanta în copilărie. Jucându-se, copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care ii apropie de realitățile înconjurătoare.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc: „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosfera în care ființa sa psihologica poate sa respire și în consecința sa acționeze”.Tocmai prin joc, el ghicește și anticipează conduitele superioare.

A ne întreba de ce copilul se joaca, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Despre un copil nu se poate spune ca “el creste” și atât, ci trebuie spus ca ;;el se dezvolta” prin joc. Astfel, el pune în acțiune toate posibilitățile care decurg din structura sa particulara, traduce în fapta potentele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează, le dezvolta, le îmbina și le combina, își coordonează ființa și ii da vigoare.

In copilărie, jocul duce la antrenarea atât a funcțiilor fiziologice cat și a celor psihice.

Pornind de la afirmația lui Schiller: “omul nu este întreg decât atunci când se joaca”, putem spune ca jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Așa cum adultul se simte puternic prin lucrările sale, la fel se simte și copilul prin succesele sale ludice.

Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevului cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorizarea lor creatoare. Ch. Bihler scria: “Copilul care construiește ceva cu un material învăța sa accepte și sa îndeplinească o datorie.”

Pe lângă aptitudinea de a se conforma regulilor jocului mai trebuie sa existe și voința de a le realiza. Jocul este adesea obositor, chiar istovitor. Astfel departe de a se naște din lene, jocul se naște din voința și munca.

Este clar ca jocul nu exersează numai forța fizica, ci în mare măsura inteligenta. El aduce stăpânire de sine fără de care nu poți fi o ființa umana fără a fi cu adevărat om.

în timpul jocului se dezvolta pasiunea de cunoaștere, curiozitatea și tot jocul oferă un larg câmp de identificare și cultivare timpurie a inclinațiilor native ale copilului și pe baza lor posibilitatea dezvoltării capacitaților și aptitudinilor creatoare. Jocul, chiar în formele lui primare, îl umanizează si-l ajuta sa fie armonios dezvoltat din punct de vedere psihofizic.

In joc, copilul dobândește noi cunoștințe, I se formează variate acțiuni mintale cu importante repercusiuni pentru dezvoltarea percepțiilor memorării, reproducerii voluntare, generalizării și abstractizării.

Prin activitatea de joc se produc schimbări în conținutul și structura proceselor cognitive. Spunem aceasta întrucât jocul este forma de activitate prin care se face trecerea în etape de la acțiunile practice, materiale de joc spre acțiuni mintale. Jocul ii oferă copilului posibilitatea de a reconstrui, de a reproduce intr-o forma intuitiv-activa o arie cuprinzătoare din realitatea obiectiva. Aplicând în cadrul jocului cunoștințele lor, copiii tind în același timp sa obțină informații necesare desfășurării jocului dezvoltându-se astfel interesul pentru cunoaștere.

In joc se produce dezvoltarea corecta a percepțiilor, reprezentărilor, a imaginației, a gândirii, a limbajului. Venind în contact cu obiectele pe care le folosește, copilul învăța sa perceapă și sa observe variatele lor însușiri.

Jocul este considerat ca una dintre metodele cele mai active, mai eficiente, prin care se obține activizarea maxima a copilului.Ca atare, conținutul instruirii trebuie sa se realizeze prin intermediul sau.

Jocul este pentru copil un important mijloc de cunoaștere directa, de înțelegere a lumii. în joc se exprima valoarea atitudinii intelectuale în care își au rădăcina toate posibilitățile viitoare de însușire a cunoștințelor. El este privit drept activitatea care formează, modelează inteligenta, dar pe de alta parte permite ca reprezentările copilului sa se îmbogățească;ele se precizează, se corectează.

In jocuri, funcțiile limbajului (de comunicare, de formare a experienței cognitive și a celei de organizare a activității) sunt amplu exersate, cu o sporita eficienta în planul exprimării logico-afective și în planul gândirii formale.

Pentru ca jocul sa dea rezultate optime în toate situațiile arătate, una din condițiile esențiale este buna pregătire a lui.

Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune educatoarei respectarea unor cerințe specifice jocului, pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea executării lui de către elevi, aprecierea rezultatelor.

In afară de joc, la vârsta preșcolara exista și alte modalități de exprimare a copilului: cuvântul, desenul, modelajul, muzica, dansul, sportul etc.

3.5. Importanța jocului didactic

Jocul didactic este o forma de activitate atractiva și accesibila, prin care se realizează o buna parte din sarcinile instructiv-educative din grădinița. Jocurile didactice ajuta la instruirea copiilor, le consolidează și precizează cunoștințele despre lumea înconjurătoare. Ele îmbina armonios elementele instructive și exercițiul cu elemente distractive. Deși copilul pare ca se joaca, el se distrează și învăța în același timp. Îmbinarea celor doua elemente duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifica procesele de reflectare directa și mijlocita a realității și de fixare a cunoștințelor.

Jocul didactic rămâne joc numai daca conține elemente de așteptare, de surpriza, de întrecere, de comunicare reciproca intre copii.

Jocurile didactice exercita o influenta deosebita asupra dezvoltării psihice a copiilor. în primul rând, contribuie la dezvoltarea intelectuala: la formarea percepțiilor de culoare, forma, mărime, etc., la educarea spiritului de observație, imaginației creatoare, gândirii, limbajului, memoriei.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficienta jocului didactic fata de celelalte activități obligatorii consta în faptul ca la desfășurarea lui participa toți copiii, ei depunând eforturi de gândire, de exprimare, dar fără a conștientiza, considerând ca se joaca. Printr-o alegere judicioasa, procesul asimilării și al adâncimii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare. Prin intermediul jocului didactic se fixează, se precizează și se activează vocabularul copiilor, fiind un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale. Eficienta jocurilor didactice în dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsura, de modul în care educatoarea știe sa selecteze jocul în raport cu situația concreta existenta în grupa de copii. Educatoarea trebuie sa cunoască foarte bine copiii sub nivelul raportului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire.

Numeroase jocuri didactice organizează procesul perceperii analitico-sintetice, a însușirii caracteristice ale obiectelor. Situațiile concrete ale jocurilor solicita copilului alegerea obiectelor după culoare, mărime, forma și găsirea asemănărilor dintre ele. De exemplu, în desfășurarea jocurilor cu loto, mozaic, domino, copilul analizează obiectele, diferențiază corect formele geometrice, culorile principale și complementare. Odată cu acestea el învăța și denumirea lor.

Percepția spațiala se dezvolta mai ales prin jocurile în care copilul așează la un loc figurile sau construiește ceva. Pe aceasta cale se familiarizează cu raporturile spațiale dintre obiecte: sus-jos, fata-spate, aproape-departe etc. Prin alte jocuri învăța sa cunoască formele și dimensiunile obiectelor(rotund, oval, pătrat etc.).Comparând obiectele după dimensiuni, învăța sa cunoască lungimea (lung, scurt), înălțimea (înalt-scund), mărimea(mare-mijlociu-mic), grosimea (gros-subțire).

Multe jocuri contribuie la precizarea vocabularului și la activizarea vorbirii. în acest scop sunt folosite jocuri prin care copiii memorează denumirea obiectelor și acțiunilor și își precizează înțelesul cuvintelor. Este important ca fixarea semnificației cuvintelor în memoria copiilor sa fie asociata cu acțiunile jocului. Numai în felul acesta sensul cuvintelor se retine mai bine.

In egala măsura prin aceste jocuri se formează la copii deprinderea unei vorbiri gramaticale corecte. De exemplu, deprinderea de a completa o propoziție din care lipsește subiectul, predicatul sau complementul precum și de a respecta acordul dintre subiect și predicat.

Jocurile didactice sunt mijloace eficiente și pentru realizarea sarcinilor educației moral-civice a copiilor. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenta, a disciplinei conștiente, a perseverentei, sociabilității, precum și a multor alte calități și trăsături incipiente de caracter.

Multe din jocurile didactice ajuta la dezvoltarea spiritului de independenta. Din aceasta categorie fac parte jocurile de tip domino, loto etc.

Pe măsura ce copilul devin stăpân pe aceste jocuri, el este în stare sa acționeze și în mod independent. Acest fapt are mare importanta în pregătirea copilului pentru școala, unde începe munca individuala și independenta.

Valoarea educativa a jocurilor didactice consta și în dezvoltarea spiritului colectiv, a relațiilor interpersonale corecte intre copii. Respectarea regulilor jocului educa la copii simțul răspunderii, onestitatea, solidaritatea. Copiii învăța sa se ajute unii pe alții, sa se bucure de succesele colegilor, sa aprecieze și sa recunoască nepărtinitor succesele altora.

Jocurile didactice exercita o influenta pozitiva nu numai asupra laturii intelectuale, ci asupra întregii personalități a copilului.

Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârsta preșcolara, deoarece rezolva intr-o forma cu totul adecvata vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădinița.

Eficienta lor în raport cu alte mijloace este cu atât mai mare cu cat se realizează o concordanta perfecta intre procesul de cunoaștere a mediului înconjurător, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de distractive pentru preșcolari. în felul acesta procesul asimilării și adânciri cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca mijloc de baza în cunoașterea mediului înconjurător și în dezvoltarea vorbirii se realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-I învăța pe copii destul de multe lucruri însa nu prin metode școlărești, ci sub forma de joc.

3.6. Teorii despre joc

Pentru elaborarea unei teorii științifice despre joc o însemnata contribuție au adus vederile unor pedagogi.

“Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului unele contradictorii, iar altele completându-se reciproc, vin sa răspundă la o seama de întrebări din cele mai complexe și dificile:

Pentru ce simte copilul nevoie atât de imperioasa de a juca?, Ce fel de funcții formative îndeplinește jocul în dezvoltarea psihica a copilului?, Constituie jocul o forma predominanta de numai conducătoare de activitate a copilului preșcolar?, Care sunt și cum se explica particularitățile caracteristice ale jocurilor de vârsta preșcolara?”

Acestea sunt câteva întrebări la care pedagogii și psihologii pe baza datelor observației și ale cercetărilor experimentale au dat răspunsuri diferite.

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului constituie o forma de manifestare întâlnita la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri este tovarășul de nedespărțit al copilăriei și constituie una dintre formele cele mai importante de activitate a preșcolarului. Preșcolarul este o ființa deosebit de activa, un copil sănătos, cu organismul în creștere, nu poate sa nu se joace; a opri sa facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizica și psihica.

Aristotel arata ca pana la al cincilea an de viața, copilul nu trebuie supus învățării și nici unei munci aspre, pentru ca prin acestea sa nu dăuneze creșterii, ci trebuie sa i se asigure atâta mișcare cat ii este necesara. Aceasta mișcare trebuie stimulata atât prin diverse ocupații cat mai ales prin joc.

Astfel, se conturează pentru prima data ideea folosirii jocului ca mijloc de educare.

Frobel afirma ca jocurile sunt forma dominanta a activității la vârsta preșcolara și de aceea ele sunt cea mai buna metoda de influențare asupra copiilor.

“Nu trebuie sa privim jocul ca pe ceva neserios, ci ca pe o activitate care are o adânca semnificație. Jocurile copiilor sunt mugurii întregii vieți a omului, caci acestea dezvoltându-se, prin ele dezvăluie și însușirile cele mai ascunse ale ființei sale. Întreaga viața a omului își are izvorul în aceasta epoca a existentei și daca aceasta viața este senina sau trista, liniștita sau zbuciumata, rodnica sau zadarnica, acesta depinde de îngrijirile mai mult sau mai puțin înțelepte, date la începutul vieții”.

Frobel aduce ideea prețioasa ca educatorul poate influenta în mod direct copilul prin jocuri special organizate de el, supravegheate și dirijate în funcție de directe obiective educative urmărite. Referindu-se la joc considera ca nu orice fel de joc poate rezolva problemele educative complexe ale vârstei, ci numai jocurile metodice, coordonate, care urmăresc progresiv și regulat diferite posibilități de dezvoltare care se arata la copil pe măsura ce el creste.

E. Claparede interesat de jocurile copiilor a atras atenția asupra faptului ca ele reproduc cea ce impresionează copilul, fapt ce determina asimilarea realității, incorporarea ei ca act de trăire, fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilități și disponibilități de a reacționa. De asemenea, Claparade se refera la universalul joc cu păpușile și susțin ca în acest joc nu se exercita la copii instinctul matern ci o infinitate de stări afective, de disponibilități nuanțate subtil și de trăiri necesare în procesul adaptării; jocul realizează un pre-exercițiu mai mult mental, psihologic

Lazarus subliniază faptul ca” jocul constituie tipul fundamental de activitate, adică forma de activitate ce susține în cea mai mare măsura, dezvoltarea psihica prin antrenarea psihomotorie, senzoriala, intelectuala, și afectiva, la o tensiune cu totul specifica, ce prezintă pentru procesul creșterii și dezvoltării psihice o importanta tot atât de mare ca și activitatea de instruire din anii de școala”

V.S. Vagotski susține ca în perioada preșcolara, jocul alimentează foarte mult tendința spre libertate, emancipare de tutela strânsa a adultului. El are funcții formative care sunt în principiu educative. Totuși condițiilor de contact, sensibilitatea fata de acestea vor determina valoarea educativa a jocului. Jocul apare ca o activitate complexa a copiilor în care ei reflecta și reproduc lumea și societatea, asimilându-le și prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple.

M. Montesori reduce întreaga dezvoltare intelectuala a copilului la “ exersarea organelor de simt”, aceasta exersare este însa organizata de așa natura încât prin materialul didactic preconizat, copilul nu poate veni în contact direct cu viața reala, cu lumea plantelor, cu cea a animalelor.

J.Piaget susține ideea ca „Însușirea și respectarea regulilor are o influenta puternica în formarea judecații morale a copiilor în evoluția lor morala bazata pe constrângere la cea bazata pe cooperare”

Ursula Șchiopu susține ideea ca: “Jocul apare ca o activitate fundamentala formativa și dominanta în copilărie, iar munca are aceleași caracteristici, din ce în ce mai pregnante, pe măsura ce se depășește copilăria, este un fel de anticamera vasta și bogat ornata a muncii.

Așadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează inteligenta, dar pe de alta parte permite sa se surprindă numeroase din caracteristicile ei”.

De asemenea jocul prilejuiește o refacere energetica, relaxare, o odihna activa evidenta, pe când munca se realizează printr-un important consum de energie care trebuie refăcut.

Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacitaților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului. Ele pot surprinde prin modul în care se joaca.

“Jocul – considera Ursula Șchiopu – stimulează creșterea capacitații de a trai din plin cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate, având funcția de o mare și complexa școala a vieții.

3.7. Clasificarea și specificul jocurilor didactice

Clasificarea jocurilor didactice se poate face după doua categorii, în funcție de conținut și material didactic. în conformitate cu aceste criterii se întâlnesc mai multe feluri de jocuri didactice:

După conținut, jocurile didactice se clasifica in:

Jocuri didactice pentru educarea limbajului (Cu ce sunet încep cuvântul?, Eu spun una, tu spui mai multe, Răspunde repede și bine.)

Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător (Anotimpurile, Unde s-a oprit roata, Cu ce călătorim)

Jocuri didactice pentru numărat și socotit (Jocul numerelor, După mine cine vine?, Găsește aceeași culoare)

La baza acestei clasificări sta principiul dezvoltării proceselor psihice a copiilor: dezvoltarea percepțiilor și reprezentărilor de forma, mărime, culoare, spațiu timp; îmbogățirea vocabularului, însușirea sistemului fonetic al limbii materne, însușirea structurii gramaticale, etc.

Cel de-al doilea criteriu se orientează după materialul didactic folosit pentru jocuri, indiferent de natura conținutului lor. După acest criteriu ele se împart în doua grupe mari cu subdiviziunile respective:

1.Jocuri didactice cu material:

jocuri cu material didactic (jocuri didactice, jocuri de masa)

jocuri cu material ajutător, diferite obiecte și jucării (obiecte din natura, obiecte de uz zilnic)

jocuri cu interpretarea unor povesti și lecturi precum și jocuri numărătoare, folosindu-se jucării corespunzătoare

2. Jocuri didactice fără material didactic sau jocuri orale

ghicitori (fără ilustrații)

jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze

jocuri de citire labiala

jocuri de compunere de povesti

Clasificarea jocurilor după cele doua criterii este mai mult sau mai puțin convenționala. Astfel, unele jocuri clasificate după criteriul conținutului se realizează cu sau fără material didactic. De exemplu, pentru dezvoltarea limbajului copiilor se pot folosi cu succes atât jocuri cu material cat și jocuri orale. De asemenea, jocurile clasificate după criteriul materialului didactic urmăresc prin scopul lor educativ realizarea aceluiași obiectiv ca și jocurile după criteriul conținutului. O delimitare neta nu este posibila nici intre jocurile didactice individuale și cele colective. De la început, multe jocuri didactice sunt accesibile copiilor numai în colectiv, mai târziu, datorita conducerii educatoarei, ele devin individuale, așa cum se întâmpla cu jocurile de masa.

Jocul didactic este o activitate care se deosebește prin structura sa specifica de celelalte activități cu conținut asemănător. Unitatea deplina dintre sarcina didactica și acțiunea de joc, forma distractiva pe care o îmbracă și o păstrează permanent trebuie sa caracterizeze jocul didactic.

Activitate organizata de instruire a copiilor, care se desfășoară sub conducerea directa a educatoarei și antrenează în majoritatea cazurilor întreaga grupa, jocul didactic se poate desfășura atât în cadrul activităților obligatorii cat și în afară lor, atunci când este repetat de copii, la inițiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei.

Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte mare deoarece el poate fi practicat în diferite momente din programul zilei, putând fi extins chiar și în viața de familie a copilului.

Jocul didactic este creat de pedagog. Specificul lui consta în faptul ca ii este subordonat, în sensul ca intra în fondul mijloacelor sale pedagogice, este însușit treptat de către copii și poate deveni apoi conținutul activităților individuale. Comparat cu celelalte jocuri cu subiect și cu reguli stabilite de educatoare, jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care-l dezvăluie și prin faptul ca accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale, respectiv pe cunoașterea mediului înconjurător, pe dezvoltarea facultăților intelectuale, pe dezvoltarea vorbirii sau formarea reprezentărilor matematice.

Intre mijloacele instructiv-educative, jocul didactic ocupa locul cel mai important prin influenta pe care o exercita asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului prin rolul sau în formarea unei gândiri corecte.

In determinarea jocului didactic problema care se ridica consta în determinarea parților sale componente, a trăsăturilor sale caracteristice, prin care își menține esența sa de joc și în același timp specificul sau de activitate didactica. Pedagogia preșcolara fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic, ocupându-se de:

conținutul jocului

sarcina didactica

acțiunea și elementele de joc

regulile jocului

Esența și specificul jocului didactic constau în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente, cat și în echilibru dintre sarcina didactica și acțiunea de joc. Ponderea mai mica sau mai mare a uneia dintre aceste doua componente poate duce la detunarea jocului, la schimbarea profilului sau.

In vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie sa îmbine elementele surpriza cu cele de așteptare. Jocul didactic poate fi folosit la toate grupele și în cadrul diferitelor activități. Pentru a influenta dezvoltarea copiilor prin intermediul jocului didactic este necesar sa ținem seama de particularitățile de vârsta a copiilor la cele trei grupe preșcolare. în același timp este necesar ca sarcina didactica sa fie complicata gradat pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.

Jocul didactic este activitatea cea mai fireasca, care corespunde cerințelor de dezvoltare a copilului, tendințelor lui de a fi în contact cu adultul și cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege oglinda lumii înconjurătoare, dorinței lui de a-si exprima gândurile.

3.8. Valențe formative și informative ale jocului didactic

Rolul și locul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de către marea majoritate a pedagogilor lumii.

Prin urmare, jocul este activitatea dominanta a copilului. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale, diferă de la o perioada de vârsta la alta. Daca în perioada copilăriei jocul îndeplinește funcții cognitive sau formativ educative, mai târziu, funcțiile sale devin recreere și reconfortare fizica și psihica.

Când copilul intra în școala jocul trece în plan secund, pe primul loc trece învățarea; se produce o schimbare radicala; locul jocului îl ia învățarea, mai apoi locul acestuia îl ia munca.

Ceea ce caracterizează în esența jocul didactic consta tocmai în aceea ca el îmbina intr-un tot unitar și armonios atât sarcini cat și funcții specifice învățării, cat și sarcini și funcții specifice jocului.

Deci jocurile didactice au drept scop sporirea interesului pentru activitatea respectiva, prin utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului care facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit și împreuna cu celelalte activități obligatorii exercita o puternica influenta formativ-educativa asupra copilului în vederea pregătirii lui pentru școala.

Împreuna cu celelalte mijloace de dezvoltarea vorbirii, jocul didactic pate aduce o contribuție de seama sub următoarele aspecte deosebit de importante, pregătirii pentru școala:

corectarea pronunției greșite a unor sunete și cuvinte

pronunțarea clara și corecta a tuturor sunetelor ce intra în componenta cuvintelor

clarificarea și precizarea noțiunilor de mare circulație legate de activitatea preșcolara și școlara

îmbogățirea vocabularului cu noțiuni noi si-ndeosebi cu termeni specifici învățării cititul-scrisul

activarea vocabularului cu noțiuni noi introduse în limbajul copiilor

Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca modalitate de dezvoltare a vorbirii la preșcolari, se realizează una dintre cele mai importante sarcini ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pe copii destul de multe lucruri însa nu prin metode școlărești ci, sub forma de joc.

Prin aceste forme de joc se dezvolta percepția, orientarea în spațiu, capacitatea de a distinge culorile, formele etc.

“Eficienta învățământului preșcolar este mai ridicata daca educatoarea se sprijină pe joc pe un aspect de baza al activității copiilor în vârsta de la 3 la 6 ani, daca acesta creează condiții de trecere de la joc la instrucție”.

Jocul didactic exercita asupra copilului o influenta multilaterala mai ales asupra dezvoltării lui psihice.

O însemnătate deosebita în acest sens o au jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii.

Ele contribuie în mare măsura la dezvoltarea acuității auditive, a auzului fonematic, iar odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor și structura gramaticala în mod practic.

Copilul nu învăța “regulile gramaticale” dar le respecta în vorbire pentru ca are în permanenta modelul de vorbire, este corectat ori de cate ori greșește.

Jocul didactic de dezvoltarea vorbirii, formează la copil o exprimare corecta din punct de vedere gramatical, dar în același timp are și funcții formative.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea psihica a copilului, stimulând funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității. Prin jocul didactic se dezvolta spiritual de observație, imaginația creatoare, memoria. Prin jocul didactic se stimulează și modelează procesele afective. El învăța sa reacționeze sincer, pozitiv fata de ceea ce este bun, frumos, moral și negative fata de ceea ce este urat, rău, imoral.

Latura voliționala este intens solicitata în jocurile cu reguli. Daca regula jocului i-o cere el poate sta nemișcat minute în sir, cea ce în alte situații ar fi cam greu de realizat. Tot prin jocul didactic este cultivata și funcția de comunicare.

Trebuința de comunicare devine evidenta pentru copil când este înconjurat de semeni. Jocurile didactice sunt și un mijloc eficient de realizare a sarcinilor educației moral-patriotice.

Jocul este un bun prilej de pregătire psihologica a copilului și care-i da posibilitatea de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. Educatoarea are menirea de a stabili conținutul informațional și lexical, alegând jocul cel mai adecvat ca mijloc și procedeu de influențare a dezvoltării vorbirii.

Caracterul formativ al jocului este cu atât mai evident cu cât prin intermediul său copilul asimilează nu numai caracteristicile modelelor, ci și felul relațiilor acestora cu mediul social în care trăiește. Jocul îl obișnuiește pe copil să trăiască și să acționeze într-un grup mai mic sau mai mare. El își îmbogățește viața personală prin relațiile pe care le stabilește cu ceilalți copii, prin prieteniile pe care le leagă, deoarece are posibilitatea să facă schimb nu numai de sentimente, cunoștințe, ci și de experiență socială.

Jocul dă posibilitatea formării unor relații corecte în cadrul societății infantile și pune bazele relațiilor caracteristice societății adulților spre care tinde întreaga activitate de educație.

Capitolul IV. Cercetare – actiune pe tema “ valentele comunicarii verbale in directia imbogatirii vocabularului prescolarilor”

4.1. Scopul cercetarii

Învățământul preșcolar, ca prima treapta de învățământ, are ca obiectiv major pregătirea copilului pentru școala. Aici copilul începe sa fie educat de la primele sale confruntări cu necunoscutul, satisfăcându-si curiozitatea si repetatele întrebări “cum” si “de ce”.

Preșcolarul este obiectul unor influente complexe si bine organizate, grădinița contribuind din plin la dezvoltarea lui psiho-fiziologica precum si la adaptarea lui la regimul de viața si instruire in cadrul colectivității de copii.

Când va intra in școala , copilul care a frecventat grădinița va poseda un bogat volum de cunoștințe despre mediul înconjurător dar si capacitatea de comunicare dezvoltata din punct de vedere fonetic, lexical si gramatical. Aceasta îl va ajuta sa-si exprime gândurile, nevoile, bucuriile.

Pregătirea lor pentru școala se realizează printr-o serie de activități specifice învățământului preșcolar, un rol primordial avându-l „jocul”.

Jocul este pentru copii activitatea cea mai atractiva prin care se lărgește orizontul copiilor cu cunoștințe noi, care îl vor ajuta sa se orienteze mai ușor in realizarea propriilor lui trebuințe.

O importanta deosebita o are dezvoltarea gândirii copilului preșcolar iar acest aspect nu trebuie neglijat întrucât nu tine cont de acest parametru înseamnă a lasa goluri de la început in intelectul viitorului școlar, goluri ce cu greu vor putea fi înlăturate ulterior.

Un rol important in dezvoltarea gândirii copilului îl are limbajul, care constituie un instrument al gândirii. Intre limbaj si gândire exista o strânsa interdependenta.

Dezvoltarea gândirii copilului preșcolar nu se poate face fără însușirea limbii de către aceștia. Nu este suficient ca preșcolarii sa pronunțe numai cuvintele, fără sa le cunoască sensul pentru ca le vor folosi greșit in diferite contexte, iar gândirea lor nu va avea o desfășurare corecta.

Însușirea vocabularului si a structurii gramaticale este numai un punct de plecare pentru a-si forma deprinderea de a se exprima si comunica cu educatoarea cat si cu ceilalți copii.

Cercetarea de fata este un studiu exploratoriu, ce are ca scop identificarea și precizarea locului și rolului jocului didactic în stimularea comunicării orale a preșcolarilor, ca formă de activitate în grădiniță și ca metodă de predare-învățare-evaluare, găsirea și evidențierea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

4.2. Ipoteza cercetarii

În condițiile actuale in care învățământul a luat o mare amploare in dezvoltarea sa, in tara noastră învățământul preșcolar fiind o parte integranta a acestuia se impune tot mai mult perfecționarea metodelor si procedeelor didactice si totodată modernizarea întregului proces informativ.

Acest proces informativ se traduce in învățământul preșcolar prin activitatea de transmitere a cunoștințelor pe tot parcursul zilei respective.

Grădinița joaca un rol important pe latura informativa, de aceea nu trebuie privit superficial, mai ales ca de la vârsta de 5 ani, copilul este foarte receptiv la tot ce-l înconjoară, la orice informație.

Paralel cu acest scop învățământul trebuie sa aibă si are o finalitate formativa in sensul de a modela ființa umana in raport cu posibilitățile anatomo-fiziologice de care dispune.

Pentru a facilita operația de cunoaștere profunda a psihologie preșcolarilor, trebuie sa cream condiții prielnice preîntâmpinării sau atenuării crizei de adaptare a copilului, fenomen determinat de sentimentul insecurității personale la intrarea intr-un mediu străin.

Celui care face investigarea i se cere intuitie psihologica, pricepere, tact si abilitate in mantuirea metodelor de cunoastere a copilului.

Unui viitor scolar i se cere sa fie ascultator, sa asculte si sa retina informatii transmise pe cale orala, sa gandeasca asupra lor pentru a raspunde la intrebari.

Deci concentrarea atentiei, vointa, gandirea si maturitatea socio-afectiva au implicatii deosebite in succesul sau insuccesul scolar.

Caracterul formativ al procesului instructiv-educativ din gradinita reiese din urmatoarele considerente:

Grădinita, ca prima veriga a invatamantului, trebuie sa asigure realizarea sarcinii de a conduce copilul treptat, in mod uimitor la integrarea sa in scoala;

Este bine cunoscut faptul ca varsta prescolara se caracterizeaza printr-o receptivitate si sensibilitate; ca atare, trebuie inceputa de pe acum studierea personalitatii copilului;

Cercetarea pedagogica reprezinta un demers cognitiv care va surprinde relatiile functionale si cauzale dintre variabilele fenomenului educational.

Una dintre etapele parcurse intr-o cercetare este elaborarea ipotezei stiintifice si de lucru specifice temei stabilite pentru cercetare. Ipoteza stiintifica este o predictie, o presupunere privind desfasurarea in perspectiva a unui proces sau fenomen educational, conceput si proiectat in conditii naturale sau provocate, in scopul obtinerii unor date teoretice si a unor rezultate practice noi, care sa conduca la optimizarea fenomenului sau procesului educational studiat. In studiul de fata ipoteza de la care am pornit este: „Daca jocul didactic este considerat activitate de bază în stimularea comunicării la prescolari, fiind integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului (activități comune, alese, pe arii de interes și recreative), atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare-învățare-evaluare, atunci capacitățile de comunicare ale preșcolarilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor preșcolarilor.

4.3. Variabilele cercetarii

Studiul de fata reliefeaza doua categorii de variabile. Variabila independenta exprimata de jocul didactic, considerat activitate de baza in stimularea comunicarii la prescolari. Variabila dependenta este exprimata de formarea capacitatilor de comunicare a prescolarilor, cresterea motivatiei si imbunatatirea rezultatelor prescolarilor.

4.4. Obiectivele cercetarii

Ca orice strategie, strategia cercetării pedagogice se subordonează unor intenționalități/ finalități, respectiv unor obiective formulate operațional. Obiectivele cercetarii de fata sunt:

O1: evaluarea obiectivă a cunoștințelor, capacităților proceselor cognitive, priceperilor, deprinderilor, abilităților de comunicare dobândite de preșcolari până la debutul grupei pregătitoare;

O2: înregistrarea, compararea și interpretarea rezultatelor obținute la probele inițiale, formative și sumative, urmărind evidențierea progresului realizat de preșcolari;

O3: utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;

O4: valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare.

4.5. Coordonatele cercetarii

4.5.1. Esantionul de subiecti

Subiectii investigatiei vor fi prescolarii grupei pregatitoare din cadrul Gradinitei cu program normal.

4.5.2. Esantionul de continut

Din gama variata de jocuri practicate in gradinita, jocurile didactice constituie una dintre cele mai eficiente forme de munca cu prescolarii.

Fiind o activitate atarctiva si accesibila, imbinand elementul distractiv cu cel instructiv, jocul didactic ofera copiilor posibilitatea sa-si formeze anumite notiuni, sa-si insuseasca treptat formele structucturii gramaticale ale limbii; pornind de la propozitii scurte si simple in care se exerseaza acordul intre subiect si predicat la forma singulara, se ajunge la propozitii care presupun raporturi gramaticale mai complicate si la elaborarea unor raporturi logice intre notiuni.

Jocurile didactice au un loc bine stabilit in procesul de invatamant, planificarea lor fiind dirijata in mare masura de programa.

In munca cu prescolarii, se pot organiza jocuri didactice ori de cate ori este necesara constatarea masurii in care si-au insusit copii anumite cunostinte, cuvinte noi sau explicarea sensului cuvintelor respective sau sistematizarea cunostintelor dobandite.

Urmarind dezvoltarea gandirii concomitent cu exteriorizarea gandurilor intr-o virbire corecta, se organizeaza diverse jocuri didactice si exercitii cu material, jocuri care dau bune rezultate.

4.5.3. Locul si durata cercetarii

Testarea ipotezei generale a cercetarii va presupune desfasurarea un ui experiment pedagogic in cursul anului scolar 2013-2014, pe perioada semestrului doi, in cadrul Gradinitei cu program.

4.5.4. Metodologia cercetarii

Legarea scolii de cercetarea științifica asigura cadrului didactic o menținere in problematica științei pedagogice si a disciplinelor de predare; adică o autoperfecționare profesionala continua si dezvolta interesul pentru cercetarea științifica.

Participarea la munca de cercetare dezvolta o atitudine științifica fata de realitatea educaționala nemijlocita ajutând cadrul didactic sa ia distanta fata de propria-I activitate practica, sa privească in mod practic situațiile de instruire create si deja parcurse, sa reflecteze sa sesizeze noi cai de abordare, de ameliorare a procesului de învățământ.

In cercetarea pedagogica se folosesc metode menite sa asigure colectarea datelor in problema investigata.

Dintre acestea, cel mai des se recurge la:

observarea pedagogica

experimental pedagogic

convorbirea

studiul de caz

analiza produselor

Oricât de utile ar fi metodele de cercetare a datelor si tehnicile de prelucrare a acestora, ele nu pot înlocui imaginația cercetătorului manifestata in interpretarea datelor, in analiza lor teoretica.

De aceea, sunt necesare acumularea de experiența in cercetare si exersarea permanenta a imaginației creatoare.

In lucrarea mea voi expune modul in care, folosind metode ca observarea, experimentul, convorbirea, analiza produselor activității, am încercat sa adun cat mai multe date privitoare la pregătirea copiilor pentru un debut școlar in bune condiții.

Metoda cuprinde un ansamablu de strategii prin care se poate ajunge la detinerea unor rezultate noi care sa asigure perfectionarea si optimizarea actiunii educationale.

Metoda are sens operational, conducandu-l pe cercetator spre descoperirea unor realitati noi, prescurtandu-i diferite operatii ce vor trebui intreprinse pe parcursul cercetarii iar in functie de rezultatele obtinute sa poata interveni in transformarea realitatii.

Metoda observarii

Termenul “observație” provine din latina, de la cuvântul “servare”, căruia se adăuga prefixul “ob” conferindu-i-se semnificația de “a avea înaintea ochilor”, “a cerceta”.

Ca metoda de colectare a datelor in cercetările pedagogice observația consta in urmărirea intenționata, metodica si sistematica a unui fenomen sau a unui complex de fenomene educaționale, dintr-o anumita perspectiva, in condiții obișnuite de existenta si desfășurare (fără nici o intervenție din partea cercetătorului), in scopul explicării, înțelegerii si ameliorării.

Reconsiderarea metodologica a metodei observației a condus la cristalizarea unei metode alternative de evaluare didactica, denumita “observația sistematica a activității si a comportamentului elevilor in clasa” care ii permite profesorului colectarea de informații diverse si bogate, referitoare la activitatea elevilor, la abilitățile si competentele disciplinare-intelectuale si practice si transversale ale acestora. Instrumentele de evaluare specifice acestei metode sunt:fisa de evaluare, scara de clasificare si lista de control\verificare.(M.Bocos, F.Ciomos, 2001).

Observarea trebuie sa se desfasoare in mod sistematic, adica dupa un plan in care sunt precizate problemele si aspectele ce vor fi urmarite.

Datele culese cu ajutorul observarii, trebuie sa fie notate pentru a oferi in orice moment date precise si clare.

Observarea de desfasoara in conditii obisnuite, dand posibilitatea de a surprinde ceea ce este caracteristic si esential.

In desfasurarea activitatilor de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale, se poate folosi cu precadere metoda observarii directe. Toate datele culese pe parcursul activitatilor se noteaza in caietul de observatii individuale si pe baza lor, la sfarsitul grupelor mari se poate intocmi caracterizarile psiho-pedagogice ale copiilor, care i-au insotit la intrarea in clasa I, constituind un ghid pretios pentru invatator.

Notitele facute pot folosi drept ghid in corectarea unor greseli de vorbire prin activitati individuale sau cu grupuri mici de copii.

Observarea, corectarea, imbogatirea vorbirii copiilor se face continuu, dar activitatile de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale au rol conducator.

Iata cateva observatii consemnate in urma desfasurarii unor activitati obligatorii de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale prin joc didactic:

CATEGORIA ACTIVITATII

– Dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale.

MIJLOC DE REALIZARE

– Jocul didactic

GRUPA

– Mica 3-4 ani

TEMA

– „Focul si vantul”

SARCINA DIDACTICA

– Redarea corecta a unor sunte izolate si a unor sunete din componenta unor cuvinte.

– Pronuntia corecta a consoanelor, labio-dentale: „c”, „f”, „v”, „s”, „j”

CONDITII INITIALE

– Copiii sunt sositi in colectiv din medii diferite. Unii pronunta clar aceste consoane, altii le omit, altii le inlocuiesc.

CONSTATARI

– Dupa desfasurarea jocului, se poate observa tendidnta și dorinta unor copii de a pronunta clar si corect consoanele vizate. Sunt copii care refuza sa mai vorbeasca atunci cand vad ca sunt corectati de mai multe ori de educatoare, altii participa la imitarea zgomotului („vaj-vaj”), dar nu pronunta si cuvantul. Prin jocuri, exercitii individuale, si cu grupuri mici de copii pe parcursul grupei mici se poate rezolva problema, si toti copiii pronunta clar consoanele: „f”, „v”, „s”, „j”.

O caracteristica de baza a observării este individualitatea. Este greu sa se poată observa întreaga grupa simultan sau 2-3 copii odată, deși la unele activități comune este posibil.

Folosirea metodei observații furnizează date importante si permite cunoașterea individualității copiilor, a stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv, asigurând o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai si mijloace de formare si dezvoltare a preșcolarilor.

Datele observării pedagogice ne-au demonstrat ca educația intelectuala a copiilor de vârsta preșcolara, se realizează in primul rând, sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaștere, al formarii unor deprinderi de activitate intelectuala si a spiritului de orientare in mediul înconjurător.

Masuri luate pe tot parcursul corectării, datorita metodei observării, au contribuit la înlăturarea defectelor vorbirii, la creșterea fondului pasiv de cuvinte, au favorizat modificarea poziției si relațiilor copiilor in cadrul activității.

Observarea se poate utiliza pe tot parcursul etapelor de cercetare, ea insotind toate celelalte metode si oferind date suplimentare in legatura cu diversele aspecte ale fenomenelor.

Metoda experimentului

,,Prin experiment, fenomenele urmărite sunt provocate de către cercetător, acesta modificând condițiile lor de producere in conformitate cu scopurile urmărite.”

Experimentul presupune producerea sau schimbarea deliberata a unor evenimente sau procese educationale, cu scopul de o observa, masura si evalua prin control sistematic, factorii care le influenteaza, le determina.

Prin folosirea metodei experimentului, cercetatorul poate ajunge mai sigur la descoperirea cauzelor fenomenelor studiate. De aceea experimnetul este o metoda superioara celorlalte metode de cercetare.

Prin experiment, cercetatorul provoaca ori de cate ori doreste fenomenul pe care doreste sa-l cerceteze, fara sa astepte producerea lui naturala: el se poate repeta fie in aceleasi conditii, fie in conditii modificate. In acest fel, ceea ce dorim sa cercetam poate fi cunoscut profund si vast.

Prin repetarea experimentului, rezultatele pot fi confruntate.

Pentru a detine date reale, concludente, experiemntul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa se stabileasca clar conditiile initiale obisnuite care au dus la anumite rezultate;

observarea evenimentelor sa se faca ca si cand ar avea loc in conditii normale (copilul nu trebuie sa simta ca este cercetat);

compararea rezultatelor obtinute in conditii normale cu cele in conditii modificate si invers.

Metoda convorbirii

Convorbirea este o alta metoda folosita in cercetarea pedagogica. Este o forma activa in care intervențiile educatoarei sunt hotărâte pentru obținerea datelor cu reala valoare pentru cercetarea întreprinsa.

La originea convorbirii, stau datele deținute pentru observare precum si efectele unor masuri pedagogice întreprinse de educatoare.

In obținerea datelor si informațiilor necesare in cercetare, se tine cont de următoarele cerințe ale convorbirii:

sa aibă un scop precis formulat si concretizat

convorbirea se efectuează atunci când educatoarea a dobândit deja si alte date

rezultatele convorbirii sunt reale numai atunci când intre cercetător sic el cercetat s-au realizat condiții de acceptare reciproca a dialogului

tema convorbirii sa se refere la o problematica selective, corespunzătoare scopului propus

sa fie reluata sistematic, urmărind sau micșorând sfera dialogului, in funcție de nevoile cercetării

sa îmbine scopurile cercetării cu cele de acțiune pedagogica propriu-zisa, urmărind da fapt si depistarea unor lacune individuale si de grup, in cunoașterea lumii înconjurătoare.

Convorbirile libere, fără o tema anume, dau posibilitatea copilului sa se afirme nestânjenit, ii dau libertatea de a comunica in voie.

Aceste convorbiri sunt foarte concludente pentru educatoare, pentru a cunoaște fiecare copil.

4.5.5. ETAPELE CERCETARII

4.5.5.1. ETAPA PREEXPERIMENTALA

In cadrul etapei preexperimentale, prin intermediul unor probe desfasurate sub forma de exercitiu-joc, se urmareste cunoasterea stadiului in care se gasesc copiii la inceputul experimentului.

Etapa a constat în aplicarea a trei probe de evaluare, cu conținut variat, sub formă de jocuri-exercițiu, orale și scrise, centrate pe următoarele conținuturi:

1.gradul de cunoaștere și operare cu elementele componente ale unor structuri gramaticale: „propoziția”, „cuvânul”, „silaba”, „sunetul”;

2. exprimarea gramaticală corectă;

3. nivelul vocabularului

PROBA DE EVALUARE NR. 1

UNITATEA DE CONȚINUT: exprimarea gramaticală corectă.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței personale și/sau a relațiilor cu ceilalți ;

să formuleze propoziții corecte, integrând cuvintele în contexte adecvate.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

O.1. Să asocieze cuvintele pronunțate oral cu imaginea la care se referă, sesizând diferența singular-plural.

O.2. Să formuleze propoziții corecte, realizând intuitiv acordul între subiect și predicat.

O.3. Să construiască propoziții, cu ajutorul imaginilor, realizând acordul corect între subiect și atributul genitival.

CONTINUTUL ITEMILOR:

I.1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul (multe)!

I.2. Citește imaginea și spune: ce face? ce fac?

I.3. Răspunde la întrebarea mea, asociind imaginile perechi! Încercuiește imaginile la care ai folosit cuvântul “ale”

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

4.5.5.2. ETAPA EXPERIMENTULUI PROPRIU-ZIS

În această etapă, a fost promovată o manieră de lucru atractivă, sub semnul jocului, îmbinându-se metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrându-se jocurile didactice în activități inter și transdisciplinare, selectându-se jocuri interesante, atractive.

Prin jocul “Păcălește-mă pe mine!”- copii au fost solicitați sa găsească cuvinte care sa se deosebească de cuvântul dat printr-un singur sunet. Exemplu: educatoarea pronunța cuvântul “rac”, iar copii substituie sunetul “r” cu sunetul “l”- rezultând cuvântul “lac” (loz-roz, paie-baie, bere-pere). Jocul se poate desfășura fără material, având in vedere ca nivelul grupei (6-7 ani) este corespunzător, întrucât copiii au frecventat patru ani grădinița.

Pentru înțelegerea noțiunii de propoziție, pentru a forma deprinderea copiilor de a se exprima corect, se pot desfășura jocuri in care se folosesc ilustrații care sa-i ajute sa înțeleagă faptul ca, pentru a alcătui o propoziție, este necesara o înlănțuire, o relație logica intre cuvinte.

Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corecta, pot fi antrenați intr-un viu dialog despre povestirile cunoscute, dirijând observația copiilor spre legăturile ce se stabilesc intre cuvintele unei comunicări.

Știind ca jocurile in care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea capacitații de analiza si sinteza fonetica, copiii pot fi antrenați in jocuri de sortare a imaginilor după anumite criterii, in jocuri de construire de imagini, dându-le de fiecare data alte sarcini. Astfel, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte pe care le raportează la imaginile corespunzătoare.

In scopul de a-i introduce pe copii in tehnica exprimării corecte, se organizează jocuri didactice de completare a propozițiilor cum sunt:

“ Continuați ce spun!”;

“Fii atent si completează!”;

“Ce cuvânt lipsește?”.

Se urmărește astfel o omogenizare a grupei de copii, având in vedere particularitățile individuale ale copiilor, participarea lor active la activitatea instructiv-educativa.

Exercițiile de completare a propozițiilor se fac gradat, începând cu cele care cer un efort mai mic ( găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele mai puțin dificile (complement, atribut).

După consolidarea deprinderii copiilor de a construi corect propoziții, se efectuează exerciții pentru sensului cuvintelor, explicându-le ca unele cuvinte se pronunța la fel, dar au înțelesuri diferite chiar in aceeași propoziție sau in propoziții diferite.

Prin jocul didactic “Spune mai departe” se urmărește respectarea acordului intre subiect si predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens si rapiditatea in gândire.

In acest sens, se poate folosi textul povestirii “Alba ca Zăpada si cei șapte pitici” din care, intenționat se omit cuvinte. In timpul jocului, copiii dau dovada de multa atenție, ascultând povestea, pentru a găsi rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii. Prin participarea activa a copiilor, este de înțeles ca ei cunosc foarte bine conținutul povestii si, in mod special, dialogurile dintre Alba ca Zăpada si oglinda, dintre mama vitrega si Alba ca Zăpada, dintre pitici si Alba ca Zăpada.

Prin jocul didactic “De-a școala” se urmărește evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului si a comunicării orale a preșcolarilor sub aspect fonetic, lexical, gramatical, expresiv. In joc ca si material didactic se folosesc imagini ce desemnează anumite obiecte, cerându-le sa denumească cuvinte, sa spună cu ce sunet începe cuvântul, sa despartă cuvântul in silabe, sa alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție. Pentru unele cuvinte se solicita copiilor sa găsească omonime cu ajutorul imaginilor afișate pe panou. Pentru a folosi corect substantivele la singular si plural, se poate folosi jocul didactic: „Eu spun una tu spui multe”.

Elementele de joc ( mânuirea materialului, acțiunea, aplauzele, etc.) sunt cuprinse in desfășurarea jocului. In finalul jocului, pentru verificarea performantei, se cere copiilor sa deseneze sub imaginea de pe fisa tot atâtea liniuțe cate silabe are cuvântul, iar cu o culoare roșie sa încercuiască silaba care începe cu sunetul “m”.

Se știe ca la vârsta preșcolara, copiii au o deosebita pasiune pentru povesti si basme.

Pentru ca întreaga grupa de copii sa aibă o vorbire coerenta si expresiva, educatoarea urmărește sa le formeze următoarele deprinderi:

deprinderea de a reproduce cu ușurința povesti cunoscute fără deviere de la subiect, păstrând o nota de originalitate;

deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului;

deprinderea de a interpreta rolul personajelor.

Pentru a se putea realiza cele propuse, educatoarea trebuie sa se apropie de copii cat mai mult, sa-i înțeleagă, sa le ofere exemplul personal in exprimare, in expunerea unor povestiri sau întâmplări, in scopul de a-i stimuli sa-si exprime gândurile si sa se manifeste liber in activitate.

Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințe si deprinderi necesare unei însușiri logice a unor idei prin povestire, se poate desfășura jocul didactic “Sa facem o poveste”. Pentru desfășurarea jocului ca mijloace de învățământ se pot folosi o serie de jetoane corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pus ape panou, rugându-i pe copii sa povestească, folosind cuvinte si expresii pe care le cunosc din alte activități.

Ca elemente de joc, se folosesc: întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea jetoanelor.

Regulile jocului-copilul care avea imaginea (jetonul) cu un element corespunzător ilustrației răspunde.

Exemplu: copilul care are un jeton pe care era desenat un om de zăpada, la indemnul “Sa facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău”, merge la panou, unde se afla ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul sau si răspunde: “Omul de zăpada l-au făcut si copiii din tablou, in care se vede ca este anotimpul iarna”. Răspunsul corect dat de copii a fost apreciat, iar copilul respectiv are voie sa fixeze jetonul sau pe ilustrațiile de pe panou. Alți copii formulează si alte propoziții. Astfel, se pot folosi in continuare toate ilustrațiile afișate pe panou si toate jetoanele copiilor.

Pentru a verifica in ce măsura copiii stăpânesc cunoștințele si deprinderile necesare unei însușiri logice a ideilor,sub aspectul fonetic, gramatical, lexical, ala alcătuirii de propoziții, se pot introduce intre jetoane si alte imagini care nu au legătura cu tema jocului si cu conținutul sau.

Intr-o alta variantă, copiii pot fi solicitați sa înlănțuie o serie de propoziții care sunt formulate, in timp ce imaginile folosite de pe jetoane se afișează pe ilustrațiile mai mari de la panou, cerându-le sa dea un titlu povestirii alcătuite de ei.

Jocurile se pot desfășura cu toți copiii grupei, dar in mod diferit; copiii mai timizi pot fi grupați in activități cu copiii mai vioi, mai operative pentru a-i antrena si pe ei sa răspundă la activitățile de joc didactic.

La început se poate ca rezultatele sa fie mai slabe, dar cu timpul, din dorința copiilor de a fi ascultați, educatoarea poate sa reușească sa-i integreze si pe copiii timizi. Pentru a-i încuraja mai mult pe acești copii, ca sa-si exprime cu ușurința gândurile prin formulare de propoziții si fraze, educatoarea poate valorifica cunoștințele copiilor însușite in diferite forme din mediul social, in etapele de dimineața sau de după-amiaza.

Astfel, copiilor cu un vocabular sărac li se pot da imagini, învățându-i cum sa le “citească”, insistând sa-si exprime impresiile, sa verbalizeze adecvat prin folosirea corecta a cuvintelor, sa formuleze propoziții.

In activitățile alese se pot organiza concursuri gen “Cine știe câștiga”, cu scopul de a le dezvolta gustul de a povesti. Se lucrează diferențiat cu copiii, formând grupe cu cei care au un vocabular mai bogat si stăpânesc mai bine instrumentul vorbirii, si grupele de copii cu un vocabular mai sărac, care sunt antrenați separat in relatarea după imagini a unei povestiri desfășurate in activitățile alese si, ajutați prin întrebări referitoare la imagini, astfel reușind sa se apropie de copiii cu un nivel dezvoltat de exprimare.

Pentru a determina copiii sa efectueze o operație de generalizare bazata pe o activitate analitico-sintetica si de comparare, se organizează jocul didactic Găsește locul potrivit, in care copiii trebuie sa așeze anumite animale sălbatice si domestice după mediul in care trăiesc si după dimensiunile lor. Prin sarcina didactic ape care o au de rezolvat, copiii sunt supuși unui proces de activizare a gândirii.

Comparând obiectele, trebuie sa le grupeze după trăsăturile caracteristice generale. Pentru aceasta, mai întâi le compara pentru a desprinde notele comune de cele esențiale, clasificându-le in animale domestic care trăiesc pe lângă casa omului, animale sălbatice care trăiesc in pădure, animale mari si animale mici, potrivindu-le pe imagine, conform conturului indicat ( putea fi o vulpe mare, una mica, un câine, un cățel). In timpul desfășurării jocului este nevoie sa-i ajutam pe unii pentru a da răspunsuri corecte si complete, folosind întrebările: “Unde l-ai așezat?”, “Ce fel de animal este?”. Se urmărește in același timp corectarea greșelilor de gramatica si de pronunție, ca in exemplul: “Vulpea mai trăiește in pădure?”, folosind adverbul mai in plus.

Alături de activitățile comune, cu întreaga grupa de copii, activitățile la alegere își aduc o importanta contribuție in însușirea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic si gramatical.

Unul dintre momentele cele mai favorabile pentru exersarea libera a vorbirii copiilor care se creează datorita comunicării intense, vii, ce se stabilește intre copii, îl constituie jocurile de creație. Acestea presupun doua situații de comunicare:

comunicarea intre copii, in vederea organizării jocului, a împărțirii materialului, a stabilirii planului si regulilor jocului, a îndrumării copiilor de către conducătorul jocului, a rezolvării unor conflicte apărute pe parcursul jocului;

comunicarea intre copii determinate de tema si acțiunea propriu-zisa a jocului, pentru a reflecta raporturile ce se creează intre adulți si situația respectiva.

In cadrul jocurilor de creație desfășurate la cele trei grupe de vârsta, pe lângă numeroase acțiuni care sunt implicate in joc, acestea presupun un dialog mai mult sau mai puțin bogat intre copil si adultul respective sau intre copil-copil.

Antrenarea copiilor, stimularea lor in exprimarea relațiilor dintre ei in dialoguri sau chiar in monologuri au o mare importanta nu numai pentru dinamismul jocului, ci, mai ales, pentru dezvoltarea vorbirii lor. Din acest punct de vedere, al doilea tip de comunicare este mai valoros, deoarece presupune folosirea unui vocabular mai variat, construirea unor fraze mai complicate. Ținând seama de aceasta constatare, in atenția educatoarei trebuie sa stea cultivarea comunicării verbale a copiilor. S-a constatat ca, daca se pune accent pe comunicarea dintre educatoare si copil ( educatoarea cere, de pilda, copiilor sa se exprime corect gramatical, corectează pronunția unor sunete), intercomunicarea dintre copii se urmărește mai puțin.

O prima problema care trebuie sa stea in fata educatoarei in etapa jocurilor si activităților alese este aceea de a-l antrena pe copil in dialoguri care necesita prezenta ei, pe de o parte, si a copiilor, pe de alta parte. Consideram ca deosebit de importanta este si prezenta educatoarei in jocurile copiilor in stadiul in care dialogul, comunicarea este săraca, cu scopul de a-i antrena si încuraja in acțiunea întreprinsa.

De aceea, consider ca activitățile libere sunt un bun prilej de exersare, de perfecționare a vorbirii copiilor in vederea pregătirii pentru activitatea de scris-citit din clasa I. Printre procedeele ce pot fi utilizate in vederea însușirii de către copii a laturii fonetice, lexical si a celei gramaticale a limbii romane figurează: convorbirile libere, povestirile libere, jocul didactic, exercițiile de vorbire, jocurile de masa, memorarea unor versuri.

Convorbirile libere

La sosirea copiilor in grădinița, educatoarea poarta un dialog viu cu copii, fie individual, fie in grupuri mici ( cum si-au petrecut duminica, ce au urmărit la televizor, cum si-au petrecut ziua de naștere etc.)

Acest prilej este deosebit de favorabil in vederea educării limbajului, pentru ca, in mod spontan, copilul este nevoit sa-si împărtășească impresiile, sa-si adune gândurile si sa folosească vocabularul necesar.

Convorbirile libere constituie o ocazie deosebita pentru depistarea unor dificultăți in pronunțarea sunetelor, iar in cadrul activităților alese se va insista mai mult asupra deficientelor constatate.

Copii sunt antrenați in jocuri de sortare a jetoanelor sau de alegere dintr-un grup, cum este, de exemplu, jocul “Tip-Top” sau jocul “Alegeți si grupați”. Li se cere copiilor sa aleagă dintre jetoanele respective un anumit jeton, sa denumească imaginea respectiva. Purtând acest dialog cu copilul, putem constata progresul lui, făcut de la o zi la alta sau rămânerea lui in urma. Alteori tematica acestor convorbiri poate fi mai variata, cuprinzând aspect legate de familie, de prietenii de joaca, de jucăriile preferate. In cadrul convorbirilor libere, copiii prezintă liber si nestingheriți părerea lor despre ceea ce sunt întrebați, in timp ce educatoarea urmărește felul cum reușesc sa formuleze propozițiile, cat de corect se pot exprima din punct de vedere gramatical. Utilizarea convorbirilor libere constituie un mijloc eficient pentru dezvoltarea vorbirii copiilor.

Povestirile libere

Se organizează cu întreaga grupa de copii sau numai cu o parte. Ca material didactic, se poate confecționa o “cutie cu povesti” ( o cutie din carton in care se găsesc decupate personaje din poveștile cunoscute de copii sau imagini cu aspect din povesti).

Copilul ia un jeton si recunoaște si povestea din care face parte, apoi relatează ce știe despre el. Pe baza acestui material se înfiripează o repovestire. In felul acesta se urmărește consolidarea conținutului povestii redate si implicit dezvoltarea vorbirii, deoarece copilul este pus sa povestească, folosind un vocabular bogat. In alegerea si recunoașterea personajului respectiv sunt antrenați copiii mai timizi, care nu au curajul sa povestească in public sau care au deficient in exprimare si in pronunțare. Corectarea exprimării greșite se face prin intermediul unei întrebări care îl face pe copil sa repete singur fraza. Alteori se repeta in cor unele onomatopee conținute in povestire pentru a-i antrena pe toți copiii grupei in pronunțarea unor sunete mai dificile.

Jocul didactic si exercițiile de vorbire

Din munca desfășurata cu preșcolarii, se constata ca, in cadrul activităților alese, un mijloc valoros de educare a limbajului îl constituie jocul didactic si exercițiile de vorbire.

Durata acestor jocuri este de 5-10 minute, după care copiii își aleg alta activitate. Prin jocurile “Cine (ce) este desenat pe jeton?”, “Cine a venit?”, se urmărește recunoașterea obiectului prezentat pe jeton, pronunțarea corecta a denumirii, exersarea pronunțării sunetelor mai dificile: |r|, |s|, |t|, |d|, |j|, |z| si a unor grupuri de cuvinte.

Lucrând cu imagini simple, copilul este învățat sa denumească corect imaginea si sa folosească corect articolul hotărât/nehotărât ( Pe jeton este desenat(a) “un băiețel sau o fetița, o minge, niște flori, multe flori”), deci implicit, sa folosească singularul si pluralul. Prin jocurile “Ce face?” si “Cum așezam o cartoanele?”, copiii sunt puși in situația de a formula propoziții, pentru a exprima acțiunea prezentata pe jeton. Lucrând astfel, putem depista mai ușor dificultățile pe care le întâmpina copiii in exprimare, din punct de vedere gramatical.

Jucându-se cu diferite materiale sau jucării, copiii sunt solicitați sa reprezinte o propoziție cu ajutorul acestora. De exemplu: din “Plaxticon”, copiii pot scrie o propoziție cu ajutorul rotitelor sau bețișoarelor, fiecare reprezentând un cuvânt. Acest joc constituie un bun prilej de analiza fonetica, lucru atât de necesar însușirii citit-scrisului in clasa I.

Jocul de masa

Setul cu imagini intitulat “Răspunde repede si bine” sau “Alfabetul in imagini” este destinat pentru jocurile de masa ale copiilor de vârsta preșcolara si ale celor din clasa I si constituie, din punct de vedere pedagogic, un material deosebit de important, deoarece pregătește copiii pentru însușirea citit-scrisului, a unei exprimări corecte si expresive.

Cu aceste imagini se organizează jocuri si exerciții sistematice de vorbire, prin care copiii de 3-7 ani, prin intermediul ilustrației, reușesc sa cunoască obiecte, sa le denumească, sa alcătuiască povestiri, sa le clasifice si sa le ordoneze după anumite criterii.

Întregul set de imagini constituie un important material cognitive si răspunde următoarelor obiective educative:

dezvoltarea auzului fonematic, exersarea aparatului fonator, in vederea corectării eventualelor defecte de vorbire si dobândirii unei pronunții corecte si clare a sunetelor si a cuvintelor;

dezvoltarea capacitații de analiza si sinteza fonetica (diferențierea sunetelor ce pot da naștere la confuzii fonetice: |p|-|b|, |c|-|s|, |t|-|d|, familiarizarea copiilor cu sunetele a căror pronunțare se poate prelungi: |a|,|e|, |i|, |o|, |u|, |s|,|z|, |r|,|j|; pronunțarea si folosirea corecta a diftongilor in vorbirea curenta: |oa|, |ua|, |ia|, |ea|; formarea capacitații de a diferenția silabele;

activizarea vocabularului cu noi cuvinte, raportarea acestora la imaginile corespunzătoare;

integrarea cuvintelor si a ideilor in scheme sintactice corecte ( exprimare corecta din punct de vedere al structurii gramaticale);

îmbogățirea vocabularului, completarea cu noi termini, in vederea folosirii ca instrument de baza in comunicarea verbal; adâncirea sensurilor exprimate prin cuvinte;

dezvoltarea capacitații copiilor de a stabili relații verbale corecte cu partenerii de joc;

Memorarea unor versuri

De un real folos in însușirea laturii fonetice si a structurii gramaticale a limbii romane s-a dovedit a fi, in cadrul activităților alese, memorarea unor versuri scurte pentru corectarea sau preîntâmpinarea pronunției greșite a unor sunete pe care copiii le rostesc mai greu. De exemplu versurile:

“Ursu-let si ursu-flet

Vor sa prindă peste-n lac.

Dar de ce plângi ursu-flet?

Eu n-am prins decât un rac!”

Sau exersarea pronunțării sunetelor: |ș|, |j|, |r|:

“Șapte porci așteaptă-n șir

Șapte saci umpluți cu jir,

Șapte ghinde de stejar

Și felii de gogoșar”.

Tot in aceasta idee se caută exemple care contribuie la consolidarea pronunțării corecte a sunetelor, in diferite poziții pe care le ocupa in cuvânt: inițiala, mediana, finala, intre vocale sau grupuri consonantice.

Având in vedere importanta dezvoltării vorbirii in pregătirea copilului preșcolar pentru școala, se poate amenaja, in sala de grupa, o mica biblioteca: pe rafturi așezate la o înălțime potrivita pentru copii sunt aranjate cărți cu ilustrații, cărți cu poveștile cuprinse in programa.

Biblioteca poate stârni un viu interes in rândul copiilor, deoarece copiii pot folosi materialele expuse, pot povesti si face lectura după imagini. Educatoarea are, in permanenta posibilitatea sa le corecteze vorbirea si exprimarea.

Aceasta “biblioteca”are un rol deosebit in vederea pregătirii copiilor pentru școala, deoarece ei se obișnuiesc sa răsfoiască o carte, s-o tina corect in mana, sa aibă grija de ea, sa nu-i îndoaie foile sau sa le rupă, s-o pună la loc pe raft, fiindcă aparține întregii grupe de copii.

4.6. Modele de proiecte de activitate folosite in etapa experimentala

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa : Pregatitoare

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Tema activitatii: ,,Eu spun una, tu spui multe”

Mijloc de realizare: Joc didactic

Scopul : -Formarea deprinderii de a folosi corect substantivele la singular si plural.

– Insusirea unor structuri gramaticale ale limbii romane; integrarea cuvintelor in propozitii dezvoltate; folosirea corecta a cuvintelor de legatura.

– Dezvoltarea atentiei si a memoriei vizuale; exersarea pronuntarii corecte a unor sunete si cuvinte.

Obiective operationale:Pe parcursul si la sfarsitul activitatii copiii vor fi capabili:

– Sa foloseasca corect formele de singular si plural ale substantivelor;

– Sa formuleze propozitii simple si dezvoltate;

– Sa recunoasca imaginea si sa indice corect daca reprezinta un obiect sau mai multe obiecte;

– Sa recunoasca culorile;

– Sa raspunda corect la anumite cerinte ale educatoarei, folosind limbajul oral.

Sarcina didactica: Alegerea corecta a jetonului cu una sau mai multe imagini, exprimarea corecta a singularului si pluralului construind propozitii.

Elemente de joc: Cautarea si manuirea materialului, surpriza, intrecerea, ghicirea, aplauze.

Regulile jocului: Copiii actioneaza cu materialul, rezolva sarcina data numai la comanda educatoarei, aplauda raspunsurile corecte. Copiii sunt impartiti in doua echipe.au pe masute cosulete cu jetoane.Ei recunosc Imaginea si alcatuiesc propozitii cu singularul si pluralul substantivelor.Fiecare raspuns corect este punctat .Castiga echipa cu cele mai multe raspunsuri corecte.

Strategii didactice:

Metode: explicatia, demonstratia, exercitiul, problematizarea.

Material didactic: jetoane, cutia cu surprize, scrisoarea,jucarii

Durata : -25 minute

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa Pregatitoare

Categoria activitatii: Educarea limbajului

Mijloc de realizare: Joc Didactic

Tema activitatii: „De-a scoala”

Obiective Generale:

Evaluarea nivelului de dezvoltare a limbajului si a comunicarii orale a prescolarilor sub aspect fonetic, lexical, al structurii gramaticale si al expresivitatii;

Perfectionarea deprinderii de a efectua analiza si sinteza fonetica a propozitiilor si a cuvintelor;

Stimularea dragostei si a dorintei de a deveni scolari.

Continut Informativ

Descrierea unor imagini, constituirea si completarea unor propozitii simple si dezvoltate;

Folosirea unor omonime;

Distingerea numarului de cuvinte, silabe si sunete;

Obiective Specifice

Sa denumeasca si sa descrie corect imaginile prezentate

Sa gaseasca un numar tot mai mare de cuvinte care incep cu sunetul dat si imaginile corespunazatoare acestui sunet;

Sa alcatuiasca propozitii cu cuvantul ( imaginea) gasit(a);

Sa formuleze propozitii cu un continut logic, asociind 2-3 imagini pentru formularea acestora;

Sa analizeze propozitiile, distingand: numarul de cuvinte, numarul de silabe din cuvinte, numarul de sunete;

Sa completeze o propozitie cu cuvantul care lipseste;

Sa gaseasca omonime, antonime, formuland cu acestea propozitii;

Sa manifeste interes pentru activitate

Mijloace de Invatamant:

Imagini ce desemneaza diferite obiecte (rechizitele scolare);

Imagini pentru omonime si anotonime;

Tabla magnetica;

DESFASURAREA ACTIVITATII

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa Mare

Categoria activitatii: Educarea Limbajului

Mijloc de Realizare: Joc didactic

Tema: „Cine stie castiga”

Obiective generale:

Consolidarea deprinderii de a formula propozitii dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical si cu sens logic;

Consolidarea deprinderii de a desparti in silabe cuvinte din cuprinsul unei propozitii;

Perfectionarea capacitatii de analiza si sinteza fonetica, a capacitatii de a efectua rapid asociatii;

Educarea spiritului competitiv

Obiective operationale: pe parcursul si la sfarsitul activitatii , copiii vor fi capabili:

Sa formuleze cel putin doua propozitii cu cuvintele: „Randunica”, „cuc”, „pupaza”, „lup”, „urs”, „vulpe”, corecte din punct de vedere gramatical.

Sa desparta corect in silabe cuvintele date

Sa precizeze numarul silabelor din cuvintele: „vaca”, „cal”, „gaina”

Sa precizeze primul sau ultimul sunet al cuvintelor: „mar”, „para”, „gutui”, „prune”.

Regulile Jocului: Copilul indicat va formula propozitii cu cuvinte date; determinarea numzarului de cuvinte din propozitie; despartirea cuvintelor in silabe, precizarea sunetelor cu care incep sau se termina cuvintele date.

Metode si procedee: conversatia, demonstratia, exercitiul, problematizarea

Material Didactic: machete, imagini cu cele patru anotimpuri, jetoane cu animale si fructe.

DESFASURAREA ACTIVITATII

PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: Pregatitoare

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

TEMA: „Hai, să facem o poveste!

MODUL DE REALIZARE: Poveste creată cu personaj dat

TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidare de deprinderi, aprofundarea unor noțiuni morale

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral.

Educarea capacității de exprimare orală.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

Consolidarea deprinderii de a elabora o poveste cu mijloace proprii, prin analogie cu poveștile receptate anterior.

Activizarea și îmbogățirea vocabularului.

Aprofundarea reprezentărilor morale.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1-Să recunoască trăsătura caracteristică comună unor personaje cunoscute(naivitatea) și sensul acesteia.

O2-Să creeze o poveste având drept punct de pornire o trăsătură morală- naivitatea.

O3-Să folosească cuvinte și expresii literare cunoscute, o exprimare nuanțată și expresivă.

O4-Să evidențieze consecințele comportamentelor greșite.

STRATEGII DIDACTICE:

METODOLOGIE DIDACTICĂ: Conversația, expunerea, explicația, problematizarea.

MIJLOACE DIDACTICE: Imagini(siluete) ale unor personaje cunoscute: Scufița Roșie și ursul din Ursul păcălit de vulpe

DESFASURAREA ACTIVITATII

4.5.5.3. ETAPA POSTEXPERIMENTALA

Etapa post experimentala a constat în aplicarea unei probe de evaluare, pornind de la cea din etapa preexperimentala, dar adăugând elementele noi de conținut transmise, precum și un un grad sporit de dificultate.

PROBA DE EVALUARE NR1

UNITATEA DE CONTINUT: Aspecte lexicale si sintactice

OBIECTIVE OPERATIONALE:

O1. . să sesizeze dezacordul dintre unele părți de vorbire în mod intuitiv, formulând propoziția în mod corect

Exemplu:

Barza stă într-un picioare.

Fetițele sare în apă.

Ursuleții mănânc frunze.

Legumele este bune.

Narcisele a înflorit.Ele miroase frumos.

Copiii construiește un om de zăpadă.

Câinele este curajoasă.

Pomul este înflorită frumos.

Cartofii are gustul bun.

CONȚINUTUL ITEMILOR

I.1. Am spus bine, n-am spus bine?;Ascultă propoziția spusă de mine și spune dacă e corectă sau nu. Spune propoziția corectă

O.2. Să construiască propoziții, cu ajutorul imaginilor, realizând intuitiv acordul corect între subiect și atributul genitival.

I.2. Denumește meseriile din imagine, materialele și uneltele. Spune, a ( al, ai, ale) cui este (sunt) fiecare din ele.

O.3.Să formuleze propoziții intuind acțiunile din imagini, folosind corect acordul subiect-predicat

I.3.Ce face? Ce fac?; Ce face ea? Ce fac ele?Ce face el? Ce fac ei?

DESCRIPTORI DE PERFORMANTA

4.7. Prezentarea si interpretarea datelor cercetarii

In urma activitatilor desfasurate in cele trei fae ale cercetarii, se pot desprinde urmatoarele concluzii cu privire la performantele copiilor:

Recunoasterea sunetelor se realizeaza mai usor in cadrul vocalelor (o-rar, a-rici, a-vion);

Copiii nu disting care este vocala de inceput in cazul unor cuvinte de forma: ie-pu-re;

Diferentierea mai greoaie a consoanelor care se pronunta insotite de o vocala ajutataore: zana, lana, sarma, randunica.

Majoritatea copiilor cunosc semnificatia corecta a cuvintelor intrebuintate si le utilizeaza corect, potrivit sensului care sa-l dea in diferite situatii;

Se poate constata ca toti copiii care au frecventat gradinita, formuleaza corect forma de plural, in functie de genul substantivelor utilizate si se exprima in propozitii si in fraze scurte.

Concluzii

Din analiza lucrarii se pot desprinde cateva constatari cu valoare de concluzii menite sa imbunatateasca activitatea educatoarei in ceea ce priveste pregatirea copilului pentru scoala.

Educatoarei ii revine sarcina de a constatacat mai timpuriu tulburarile de vorbire si de a-i ajuta pe copii sa le corecteze prin exercitii si jocuri pentru dezvoltarea si corectarea vorbirii copiilor prescolari.

Un rol deosebit il are pronuntia proprie a educatoarei, exprimarea cursiva corecta printr-un vocabular ingrijit, ceea ce le face munca mai usoara si eficienta.

Jocul didactic poate fi folosita atat ca mijloc de predare dar mai ales ca mijloc de consolidare si aplicare a cunostintelor insusite.

Jocurile didactice contribuie la realizarea unor importante sarcini ale dezvoltarii vorbirii la imbogatirea si exersarea vocabularului activ al copiilor; la cultivarea unei exprimari corecte si nuantate; la dezvoltarea capacitatii de a reda continutul unor povestiri.

Prin jocul didactic se cultiva increderea in fortele proprii precum si spiritul de raspundere, de colaborare si ajutor reciproc.

Este bine ca educatoarea sa tina seama de specificul grupei in alegerea exercitiilpor de vorbire si jocurilor didactice aplicate la grupa.

De o mare importanta este introducerea in practica prescolara a mai multor jocuri de insusire a pronuntiei corecte a sunetelor, de dezvoltare a auzului fonematic, jocuri didactice pentru formarea capacitatii de a efectua analiza fonetica, care sa asigure eficienta activitatii de pregatire a copiilor pentru scoala.

Organizate cu iscusinta si pricepere de catre educatoare, jocurile si exercitiile au o importanta contributie la pregatirea copiilor pentru viata, ajutandu-l sa-si insuseasca cunostine temeinice pe cai usoare si placute.

Jocurile didactice constituie activitatea importanta in gradinita de copii deoarece de reusita lor depinde insusirea tuturor deprinderilor intelectuale ale copilului.

Este bine de stiut ca, scoala isi incepe actiunea educationale fondul acumularilor realizate de copii la varsta prescolara.

Asigurarea unui inceput bun in procesul de invatare a cititului sis crisului reprezinta o conditie esentiala a procesului de activitate de tip scolar. Lucru acesta impune cu atat mai mult cu cat este vorba de deprinderi intelectuale si morale de o deosebita complexistate cu o arie de folosire extrem de variata.

Jocurile didactice de orice natura ar fi s-au dovedit a fi forme utile de invatare, consolidare si verificare a cunostintelor copiilor in general.

Esalonarea jocurilor didactice pe tot parcursul perioadei prescolare, intr-o anumita ordine gradata, a facut posibila accesibilitatea sarcinii didactice si obtinerea unor rezultate calitativ superioare.