Metode de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari de 6 – 7 Ani
TEZA DE LICENȚĂ
Metode de stimulare a creativității copiilor preșcolari de 6 – 7 ani
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Repere conceptuale ale creativității la preșcolarii de 6 – 7 ani
Conceptul de creativitate și delimitările ei esențiale
Creativitatea – dimensiune a formării personalității copiilor de 6-7 ani
Capitolul II. Metodologia de dezvoltare a creativității copiilor de 6 – 7 ani
Repere psiho-pedagogice ale creativității în dezvoltarea personalității copiilor de 6-7 ani
Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativității
Modalități de dezvoltare a creativității în cadrul activităților de literatură artistică
Cercetarea activității copiilor în cadrul activităților de formare a reprezentărilor matematice elementare
Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativității copiilor de 6-7 ani
Rolul activităților artistico-plastice în stimularea creativității la copiii preșcolari
Jocurile creative în educarea și instruirea copiilor
Metode psihodiagnostice de cercetare a creativității copiilor de 6-7 ani
Concluzii
Încheiere
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei :
Schimbările sociale din Republica Moldova și în alte țări sud-est europene au generat noi atitudini în procesul de educație și instruire a personalității. Reforma sistemului de învățământ actual promovează noi strategii didactice în scopul formării personalității începând cu vârsta preșcolară, care asigură o adaptare la cerințele curente ale realității.
Actualmente se intenționează crearea unui nou model de educație reieșind din perspectiva teoriilor noilor educații dinamic și adaptabil la condițiile sociale moderne. Stimularea și aprofundarea creativității, adaptarea la cerințele teoriilor noilor educații devine un imperativ pentru Republica Moldova.
Astăzi când se pune problema creării unei școli noi, devine tot mai clar, că aceasta trebuie să fie o școală națională, care poate fi creată numai de o generație de psihologi și pedagogi cunoscători profunzi a istoriei, culturii gândirii pedagogice românești. Poporul nostru dispune de o vastă experiență și înțelepciune pedagogică, care se cere utilizată cu chibzuință, grijă și eficacitate în activitatea educațională cotidiană.
Asigurarea succesului la învățătură al copiilor în funcție de potențialul lor biologic și psihic, pe de-o parte și depășirea eșecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaționale de mare complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei și practicii pedagogice.
Eficiența activității preșcolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, dar și de anumite trăsături de personalitate, în particular de imaginația și de creativitatea lui. Fără imaginație este imposibilă acumularea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, este cu neputință formarea structurii de personalitate în ansamblu a preșcolarului mare.
Până în anii 1980 cercetarea asupra creativității a pus foarte mult accentul pe identificarea tipurilor de personalități creatoare și pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire creatoare. Unii autori care fac știință la nivel de popularizare sugerează faptul că-ți poți aranja întreaga viața astfel încât ea să fie o „colecție” de creații alimentate de pasiune și conduse de viziune (Fritz, 1989).
Creativitatea deși este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată plină de controverse și incertitudini. În prezent, unii specialiști ai domeniului încă mai discută faptul dacă aceasta este într-adevăr o disciplină științifică.
În 1989, Teresa Amabile a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viață” în care a propus mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o sarcină într-un mod mai mult sau mai puțin creativ.
Un rol important, îl au arta plastică, literatura artistică, jocurile creative în dezvoltarea capacităților creative la vârsta preșcolară mare. Dar e lucru știut că în multe din instituțiile preșcolare nu se ține cont de această conexiune dintre aceste activități și dezvoltarea capacităților creative.
Cauza esențială fiind faptul că practica învățării preșcolarilor mari în grădiniță nu ține cont de specificul funcționării și dezvoltării capacităților creative, de relațiile lui cu activitatea de creare.
La etapa actuală, rămâne nesoluționată problema rolului artei plastice în dezvoltarea capacităților creative, lipsa unor ghiduri metodice pentru psihopedagogii grupelor preșcolare vizând dezvoltarea capacităților creative, reliefează actualitatea investigației date.
Educatorii trebuie să dispună de măiestrie în formarea priceperilor și deprinderilor necesare dezvoltării personalității copilului prin intermediul activității organizate, prin intermediul creațiilor literare.
Obiectul cercetării:
Este procesul de formare la copii a personalității, dezvoltarea capacităților creative prin intermediul activităților de orice gen.
Educatorii trebuie să aibă răbdare în formarea priceperilor și deprinderilor necesare dezvoltării personalității copilului prin intermediul creațiilor literare. Relația educator/copil și interacțiunea părinților favorizează o educație eficientă din perspectiva curriculară și teoriilor noilor educații.
Scopul investigației :
Constă în determinarea particularităților specifice de dezvoltare a capacităților creative și elaborarea unui sistem eficient de activități care va facilita acest proces.
De a determina căile eficiente pentru evaluarea gradului dezvoltării creativității la o nouă etapă superioară.
În conformitate cu obiectul și scopul cercetării, au fost stabilite următoarele obiective:
Studierea lucrărilor științifico-metodice de specialitate;
Determinarea reperelor psiho-pedagogice al investigației vizând dezvoltarea capacităților creative la copiii de vârstă preșcolară mare;
Constatarea nivelului de dezvoltare a capacităților creative la literatură artistică, matematică, artă plastică, jocuri creative;
Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităților creative la toate nivele cercetate.
Ipoteza cercetării :
Noi considerăm că creativitatea copiilor preșcolari mari va evalua la o nouă treaptă:
Vom forma și dezvolta priceperi și deprinderi, capacități creative de alcătuire și redare a obiectelor.
Vom dezvolta priceperi, de redare corectă a formelor, de a aplica independent elemente, forme, obiecte, deprinderea de a lucra cu acuarela, creioane, carioca și paleta de culori.
Dacă în activitățile copiilor de artă plastică va fi o consecutivitate.
Dezvoltarea capacităților creative la preșcolarii mari ar produce progrese în dezvoltarea potențialului creativ.
Cu cât capacitățile creative vor fi mai dezvoltate cu atât potențialul creativ al preșcolarilor mari va fi mai înalt.
Potențialul copiilor cu imaginație creatoare dezvoltată se va deosebi de potențialul copiilor cu fantezie mai puțin dezvoltată prin valorile indicilor de: expresivitate, coerență, originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluență.
Baza metodologică:
Drept punct de reper al cercetării noastre au servit teoriile referitoare la activitate. Au fost consultate sursele următoarelor autori ( I. Nicola, Comarova T.S., I. Bonțaș, Muhina V.S., A. Galperin, Leontiev, Levin, Saculina, J. Piajet, D. Elconin, E. Fleorina, Teplov B. M., Chirev A., Berdiaev N., Rogere C., Guilford J.P., Allport G.W., Gallton F., Cattell J.M., Weisberg R., Rădulescu – Motru, Ralea M., Pavelcu V., Odobleja Ș., Munteanu Anca, Roșca Al., Boden Margaret A., Fuster Michel, Barron F., W. Duff, Teresa Amabile, Vâgotski L.Ș.).
Metodele de cercetare:
În conformitate cu obiectivele investigației au fost utilizate metode psiho-pedagogice.
Metode teoretice – analiza, compararea și generalizarea datelor din literatura științifică la problema în speță;
Metode empirice – observarea, probe psiho-diagnostice, experimentul de constatare și formare;
Metode statistice – analiza calitativă, cantitativă și comparativă a datelor obținute.
Demersul inovativ al cercetării :
În cercetarea noastră am creat un model de forme și activități al educatorului inovator, dispus de a aplica noi strategii în cadrul activităților de predare-învățare în dezvoltarea capacităților la copiii de vârstă preșcolară mare (6-7 ani).
Am ajuns la concluzia, că reușita dezvoltării creativității depinde mult de factorii :
cei care țin de rolul familiei;
cei care țin de receptivitatea copilului la dezvoltarea creativității;
educația pune în valoare potențialul creativ al copilului;
dezvoltarea conștientă a potențialului bio-psihic al copilului și pregătirea lui pentru integrarea activă în viața socială;
am demonstrat principiile educației din perspectiva curriculumului educației copiilor în instituțiile preșcolare de diferite tipuri :
principiul respectării particularităților de vârstă;
principiul continuității;
principiul accesibilității;
principiul unității;
principiul axării educației pe copil;
principiul cooperării și participării în actul educativ;
principiul individualizării și diferențierii procesului educativ.
am determinat obiectivele care pot fi realizate pe parcursul anului de învățământ în cadrul activităților dirijate de educatori;
am ajuns la concluzia că educația copiilor în grădiniță se înfăptuiește prin intermediul activităților organizate de către maturi;
Au fost elucidate particularitățile dezvoltării capacităților creative la arta plastică, lucru manual, matematică, literatură artistică, activitățile de joc;
S-au elaborat și experimentat modele psiho-pedagogice pentru dezvoltarea capacităților creative;
S-a dovedit că modelele implementate au contribuit la sporirea valorilor indicilor ce indică dezvoltarea capacităților creative.
Am implementat metodologia de dezvoltare a creativității copiilor de 6-7 ani în cadrul activităților dirijate de literatura artistică, artă plastică, formarea reprezentărilor elementare matematice, jocurile creative. Activitățile la alegerea copiilor se organizează pe întreg parcursul zilei, sub directa conducere a pedagogilor.
Am ajuns la concluzia că, eliminarea vechilor metode de învățare mecanică și trecerea la învățarea conștientizată, logică presupune și noi forme de evaluare. Evaluarea este un proces care implică în esență trei etape :
obținerea informațiilor legate de obiectivele urmărite;
formularea aprecierilor ce decurg din aceste informații analizate și prelucrate, interpretate din punct de vedere calitativ al semnificației psiho-pedagogice;
adoptarea deciziilor ce se impun în vederea eficientizării activității viitoare.
În funcție de modul de integrare în activitatea didactică am conturat trei forme de evaluare :
evaluare inițială (predicativă);
evaluare formativă (continuă);
evaluare sumativă (cumulativă).
Educația de calitate depinde mult de amenajarea spațiului și de folosirea suportului didactic.
Valoarea teoretică a investigațiilor :
s-a intenționat de a defini noțiunile de : „creativitate”, „euristică”, „stimularea creativității”, „educație”, a cuvintelor cheie [vezi Anexa № 1];
au fost determinate reperele psiho-pedagogice ale creativității la copii de 6-7 ani din perspectiva pedagogică;
s-a întreprins consolidarea reperelor teoretice la baza proiectării strategiei didactice de colaborare activă între educatori, părinți și copii în cadrul dezvoltării capacităților creative în instituțiile preșcolare cu copii de vârstă mare și pregătitoare;
au fost fundamentate condițiile curriculare de aplicare a metodelor active în cadrul activităților de diferite tipuri la dezvoltarea creativității.
Valoarea practică a investigației :
Rezultatele obținute întregesc dezvoltarea capacităților creative. Ele pot fi aplicate :
Elaborarea noilor sisteme științifice de organizare a activităților cercetate;
Elaborarea tehnicilor (metodelor, procedeelor de lucru), în cadrul activităților propusrtului didactic.
Valoarea teoretică a investigațiilor :
s-a intenționat de a defini noțiunile de : „creativitate”, „euristică”, „stimularea creativității”, „educație”, a cuvintelor cheie [vezi Anexa № 1];
au fost determinate reperele psiho-pedagogice ale creativității la copii de 6-7 ani din perspectiva pedagogică;
s-a întreprins consolidarea reperelor teoretice la baza proiectării strategiei didactice de colaborare activă între educatori, părinți și copii în cadrul dezvoltării capacităților creative în instituțiile preșcolare cu copii de vârstă mare și pregătitoare;
au fost fundamentate condițiile curriculare de aplicare a metodelor active în cadrul activităților de diferite tipuri la dezvoltarea creativității.
Valoarea practică a investigației :
Rezultatele obținute întregesc dezvoltarea capacităților creative. Ele pot fi aplicate :
Elaborarea noilor sisteme științifice de organizare a activităților cercetate;
Elaborarea tehnicilor (metodelor, procedeelor de lucru), în cadrul activităților propuse;
Elaborarea formelor și strategiilor de lucru;
De a forma un volum de cunoștințe, priceperi, deprinderi la preșcolarii mari, de a aplica în practică acele metode, procedee, forme.
Formarea abilităților practice la copii.
Formarea deprinderilor tehnice și grafice de lucru cu diverse materiale (creioane, acuarele, carioca).
Această lucrare va fi de folos :
managerilor preșcolari : director, metodist, educator;
studenților facultăților pedagogie-psihologie, phiso-pedagogie;
tinerilor specialiști la predarea cursului de „Psihologie”, „Pedagogie”, „Pedagogie generală”.
Etapele cercetării :
2007 – 2008. Determinarea temei de cercetare, studierea literaturii de specialitate și a experienței de lucru a educatorilor din Complexul Școală Primară – Grădiniță din comuna Zârnești r. Cahul.
2008 – 2009. Elaborarea planului experimental de organizare a activităților comune, activitățile la alegerea copiilor pentru dezvoltarea creativității copiilor de 6-7 ani.
Baza experimentală:
Experimentarea conținuturilor s-au efectuat în Complexul Școală Primară – Grădiniță din comuna Zârnești r. Cahul. La experiment au participat 20 de copii ai grupei pregătitoare, educatorii grădiniței de copii.
Capitolul I : Repere conceptuale ale creativității la preșcolarii de 6 – 7 ani
Conceptul de creativitate și delimitările ei esențiale
Societatea contemporană, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în știință, tehnică și cultură. Psihologii susțin că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității.
Astfel Berdiaev N. susține, că a trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare și de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei ființe, justificându-se în fața Creatorului nu numai prin ispășire ci și prin creație.
După Rogere C. (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ține pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condițiile ratei actuale a progresului științei, tehnicii și culturii; un popor cu un nivel scăzut al creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor realiza ideii noi și originale în adaptarea lor la mediu atunci popoarele lor nu ar mai fi competitive în plan internațional.
Psihologul Guilford J.P. în 1950 arată că creativitatea are în vedere abilitățile pe care le întâlnim la majoritatea oamenilor, fiindcă acestea se referă de fapt la modul sui-generis în care se reunesc însușirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Trăsăturile de caracter fiind specifice fiecăruia dintre noi, și fiind interesat de felul în care personalitatea creatoare se manifestă prin aptitudini, atitudini, calități temperamentale.
După Allport G.W. , creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalității : aptitudini, atitudini și calități temperamentale.
Gallton F. (1869) consideră că oamenii geniali sunt înzestrați cu aptitudini intelectuale sau mentale excepționale.
Cattell J.M. (1903) studiind viața și activitatea a o mie de personalității eminente consemnate în dicționare, a ajuns la concluzia că aceștia se definesc prin calități intelectuale remarcabile care sunt ereditare.
Ellis (1904), Cox (1926), White (1931), în diferite perioade au stabilit că între conștientul intelectual (QI) și realizările profesionale ale geniilor studiate de ei există corelații semnificative.
Weisberg R. apreciază, că toate persoanele creatoare („unde există creație există și geniu”) au un număr restrâns de trăsături comune printre care se numără : interesele de cunoaștere, inteligența judecăților, încrederea în sine, intuiția și o fermă percepție de sine ca individ creativ. El susține că în prezent se cunoaște foarte puțin despre caracteristicile geniului, conceptul de geniu fiind un mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente :
se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaționeze cauzal cu activitatea creatoare;
creativitatea nu se manifestă nici chiar la cei mai mari artiști sau oameni de știință, ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;
geniul este o caracteristică pe care societatea o atribuie rezultatelor muncii unui individ [ 54, p. 14 ].
Interpretările psihologilor români referitoare la creativitate acoperă aproape toate direcțiile consemnate în literatura mondială de specialitate.
Astfel, Rădulescu – Motru se referea la creație în termenii personalismului energetic și ai vocației.
Ralea M. consideră că originalitatea este mai mult dependentă de sentimente decât de factori intelectuali.
Pavelcu V. aprecia că personalitatea creatoare integrează specific motivațiile individului.
Odobleja Ș. a încercat în lucrarea sa Psihologia consonantistă 1938 să operaționalizeze componentele cognitive ale descoperirii și invenției într-un model operațional sui-generis ale relației, care posedă modelul tridimensional al inteligenței elaborat de Guilford (1967) sau modelul gândirii creative al lui Torrance (1974) [54, pag. 16].
Munteanu Anca în lucrarea sa „Incursiune în creatologie” oferă informații despre creativitate în toate domeniile. Ea susține că a fi creativ înseamnă a vedea același lucru ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit [Anca Munteanu, 1994, pp. 309-314].
Roșca Al. Este de părere că datorită complexității fenomenului creației este puțin probabil să se ajungă la o definiție unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite. El arată ca, după unii autori „creativitatea este atitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare.”, iar după alții ea constituie un proces prin care se realizează un produs [56, pag. 16].
După Popescu – Niveanu P. (1987) „creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”. El consideră că personalitatea creatoare se caracterizează prin interacțiunea optimă între aptitudini și atitudini [51, pag. 52].
Boden Margaret A. (1992) consideră că creativitatea constă în „realizarea de combinații noi originale, de ideii vechi”. Combinațiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.
Fuster Michel și Bernardette (1988) susțin că, creativitatea este un concept destul de vag și oarecum imprecis, arătând că în mintea omului obișnuit creativitatea este legată de expresii și creații artistice, de invenții tehnologice sau descoperiri științifice, de comunicare interumană, de educație, de comportamente personale și de mișcările sociale. Ea semnifică : adaptări, imaginație, construcție, originalitate, evoluție libertate interioară, talent literar, distanțare față de lucrările deja expuse [55, pag. 19].
Barron F. (1963) introduce un criteriu dual pentru evaluarea creativității. El consideră că, produsul creator trebuie să aibă un grad ridicat de neobișnuit, să fie rar întâlnit în colectivitatea în care a apărut și în același timp acest produs creator să fie adecvat realității. De multe ori, răspunsurile neobișnuite provin din ignoranță, confuzie, stări alterate de conștiință, ele fiind în totală neconcordanță cu realitatea [5, pag. 32].
Una dintre cele mai valoroase interpretări ale creativității pe care o regăsim în lucrările contemporane, aparține lui W. Duff și a fost elaborată în sec. XVIII. Ipotezele teoriei sale au fost formulate plecând de la analiza intelectului unor genii precum Platon, Shakespeare, Descartes, Bacon, Newton sau Berkeley.
W. Duff a distins trei facultăți ale minții creatoare : imaginația, judecata și gustul, pe care le consideră principalele componente ale geniului.
Imaginația este facultatea mintală care elaborează o infinitate de asociații noi prin compunere și descompunere a ideilor, prin combinare și recombinare a lor, creând în final obiecte care nu au existat niciodată în natură.
Judecata permite combinarea ideilor elaborate de imaginație, observarea acordului sau dezacordului dintre ele, reunirea în aceeași categorie a celor omogene și respingerea celor discordante, în final urmând să se determine utilitatea și adevărul invențiilor și descoperirilor produse prin puterea imaginației.
Gustul este un simț intern care permite delimitarea ideilor frumoase de cele urâte, acelor decente de cele ridicole. El susține că imaginația se aseamănă cu gândirea divergentă, iar judecata cu gândirea convergentă. Gustul este abordat ca un supliment de judecată de factură estetică, care conferă eleganța gândurilor noastre.
W. Duff a considerat că cele trei facultăți ale minții umane implicate în creație sunt întâlnite la toți oamenii, fiind în special prezente la copii, la oameni cu realizări excepționale. El a mai intuit că anumite trăsături ale creativității cum ar fi spontaneitatea, asociativitatea, curiozitatea … sunt specifice copiilor și adulților înalt creativi [Duff, 1767, pag. 64; 51, pag. 15 ].
Teresa Amabile (1983) consideră că adoptarea deciziilor implică deseori creativitatea. Pe de o parte, soluțiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neașteptată eficiență și, pe de altă parte, dispun de eleganță și o uimitoare simplitate. Autoarea dă exemplu unui joc pentru antrenarea creativității solicitând subiecților să arate : „cum se poate pune mâna stângă în buzunarul drept de la pantaloni, iar cea dreaptă în buzunarul stâng, în același timp ?”.
Răspunsul fiind : „Punând pantalonii invers”.
După părerea sa a fi creativ înseamnă să elaborezi un anumit lucru (unealtă, idee, operă de artă), care este absolut inovator și valabil.
Ea structurează creativitatea în următoarele componente :
calificarea, gradul de specializare în domeniul respectiv. Sunt incluse cunoștințele obiective de specialitate, abilitățile tehnice, talentul special în domeniul respectiv.
abilitățile creative includ un set cognitiv și unul perceptiv favorabile abordării în rezolvarea unei probleme.
motivația intrinsecă, prevede realizarea unei activități pentru că ni se pare captivantă, generându-ne bucurie și satisfacție.
Deci, ce este creativitatea, cum putem s-o cunoaștem și stimula?
Răspuns la această întrebare o găsim în teoriile savanților (Kubie, Piercon, Bejan, Piajet J., Richard, Muchielli R., Vîgotskii L.).
Creativitatea în viziunea autoarei este capacitatea de a produce lucruri care sunt atât noi, originale, cât și eficiente [Sternberg D. 1995, 1996, 1998; Lubart,1994, 1995; Feist și Runco, 1993; 53 pp. 20-21].
Mai întâi, trebuie să fim conștienți, și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației, creativității.
După Bonțaș I. și Nicola I., creativitatea – este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce ceva nou, original, de valoare și edificiență științifică și social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – a posibilităților (și calităților) persoanei și a condițiilor ambientale ale mediului socio-cultural [53, pag. 17].
Ea poate fi considerată și ca aptitudine, dispoziție a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi originale. Gândirea este procesul cognitiv cel mai important, fiind apreciat îndeosebi prin creativitate. „Gândirea ca o capacitate de prim ordin a personalității – există ca gândire umană numai prin creativitate.” (I. Kant) [3 pag. 26 ; 53 pag. 32 ].
Structura creativității :
Cercetările făcute de Gollann (1963) remarcă că: noțiunea de creativitate are în vedere mai multe accepțiuni:
creativitatea ca o caracteristică personală;
creativitatea ca produs;
creativitatea ca proces specific.
Problema dezvoltării creativității a fost cercetată în mai multe decenii. Odată cu dezvoltarea învățământului preșcolar o atenție deosebită se acordă problemei dezvoltării creativității în psihologie și pedagogie. Ca și la etapele de vârstă școlară, procesul de dezvoltare a creativității la preșcolari presupune aceeași structură. Această structură exprimă independența existentă între produsul creator – procesul creator, personalitatea creatoare [16 pag. 28].
Produsul creator reprezintă, în esență, un element nou în raport cu experiența socială anterioară sau cu experiența de viață a unui individ: criteriul originalității, un cadru de corelare care reprezintă spațiul ierarhic de manifestare a creativității, în plan individual sau social.
Conceptul pedagogic de creativitate propune un model teoretic adaptabil la condițiile unui „praxis” educațional deschis autoperfecționării permanente. În această accepție, creativitatea definește: un produs creator situat cel puțin la nivel inventiv; un proces creator orientat în direcția sesizării și a rezolvării – problemă la nivelul gândirii divergente; o dimensiune axiologică a personalității care valorifică resursele globale ale sistemului psihic uman, la nivelul interacțiunii optime dintre atitudinile și aptitudinile creative [16 pag. 33].
Florin Druță – 1997, afirmă că până în anii ‘50 atenția psihologilor era centrată pe analiza procesului de creație, considerat ca un fenomen rar, prezent exclusiv la elitele științifice și la marii creatori de opere literare și artistice. Cunoștințele elaborate au rezultat în mod esențial din analizele biografice ale savanților L. Kubie, M. Bejan, H. Piercson, J. Piajet, E. Richard, oamenilor de artă, sau din mărturiile pe care le-au lăsat unii dintre ei. După al doilea război mondial, creativitatea apare ca o necesitate socială și economică, devenind obiect de cercetare de sine stătător. Conceptul de creativitate se aplică deja atât copilului care se joacă cât și inventatorului sau omului de artă [27 pag. 44].
Creativitatea este definită uneori ca fiind „procesul prin care un individ sau un grup plasat într-o situație dată elaborează un produs nou original în conformitate cu necesitățile și scopurile situației respective”. Alții o definesc drept „capacitatea de a organiza (reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ indiferent că este vorba de joc, principii matematice sau cuvinte” [53 pag. 21].
Procesul creativ poate fi realizat în mod intenționat, el poate fi învățat și dezvoltat la un mare număr de oameni. La aceste idei se adaugă cele ale lui Osborn potrivit cărora cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiții, creativitate. Opinia lui Osborn, potrivit căreia punctul de plecare al creativității este imaginația. Imaginația este definită ca aptitudine de a reprezenta obiecte absente și de a combina imaginile acestora între ele [5 pag. 18].
Etapele procesului de creație
Procesul creator presupune parcurgerea următoarelor patru etape:
Pregătirea – acțiunii complexă bazată pe următoarele operații: identificarea problemei în termeni optimi (natură, specific, timp, etc.). Analiza datei problemei în vederea formulării clare a acestora (premise, principii, resurse posibile și necesare,), acumularea și selecționarea informației necesare pentru abordarea corectă a problemei; prelucrarea și sistematizarea informației stocate, elaborarea strategiei de rezolvare a problemei la nivelul unui plan operativ [54 pag. 100]. Deci creativitatea de la un loc gol, de la nimic, ea se bazează pe un fond ideatic și acțional aperceptiv, ea înseamnă și învățare nouă, prin documentare și experimentare (analize, sinteze, calcule), care se restructurează cu cele aperceptive; [18 pag. 153].
Incubația – o acțiune complexă realizabilă intensiv sau și extensiv prin diferite operații de organizare și reorganizare a informației pregătite anterior prin procesări care valorifică experiența individuală și socială a subiectului la nivelul conștiinței acestuia dar și în planul verigilor sale profunde, dependente de zona inconștientului dar și a conștientului. Incubația presupune asocieri, bisocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele. În mod inconștient, sub conștient, preconștient și conștient, care creează datele, ideile, structurile, modelele, soluțiile noi cu asigurarea condițiilor interne și externe; [18 pag. 154].
Iluminarea – acțiunea complexă de asociere și de combinare a informației care declanșează momentul inspirației, respectiv al descoperirii soluției optime de rezolvare a problemei. Inspirația este apariția bruscă a noului, a creației, a noilor ideii, modele, sisteme, structuri, teorii, tehnologii, în mod inconștient, subconștient, preconștient și conștient [18 pag. 154].
Verificarea – acțiunea complexă de evaluare finală a soluției adoptate anterior, realizabilă prin operații de apreciere, validare, aplicare, în condiții de amendare, finisare, ajustare, reorganizare, perfecționare permanentă. Procesul creator implică sesizarea și rezolvarea unor probleme, acțiune complexă bazată pe următoarele operații: definirea și înțelegerea tipului de problemă, avansarea unor soluții virtuale, ipotetică a soluțiilor probabile, (re)actualizarea – activarea cunoștințelor și capacităților necesare pentru alegerea soluției optime, alegerea soluției optime pe criteriul originalității și al eficienței, aplicarea soluției optime în cadrul specific definit de problema existentă; verificarea modului de rezolvare a problemei în sens managerial (abordare sistematică – optimă – strategică) [54 pag. 101]. Verificarea constituie controlul creației rezultată din factorii obiectivi și subiectivi, autenticității valorii, aplicabilității și eficienței în plan teoretic și aplicativ. Acest control, făcut adesea prin experimentări pe stații (clase, eșantioane, etc.) pilot, probabilele erori sau neconcordanțe cu cerințele reale, evitând cheltuielile neeconomice sau eșecurile în condițiile generalizării creațiilor [18 pag. 154] [vezi Anexa № 2].
Aceleași idei le întâlnim Bonțaș I.
Personalitatea creatoare reprezintă cea de a treia dimensiune a creativității, care evidențiază resursele sistemului psihic uman, capacitatea acestuia de a angaja un proces creator, susținut la nivelul conștiinței individuale cu scopul de a produce ceva nou, original și eficient. Trăsăturile personalității creatoare pot fi grupate la nivelul următoarelor trei categorii de factori: intelectuali, operaționali, comportamentali. Funcția pedagogică a creativității – orientează în mod special, realizarea a două acțiuni complementare: elaborarea unui model de educare a creativității; proiectarea unei învățări creative [15 pag. 105].
Elaborarea unui model de educare a creativității presupune valorificarea, la diferite niveluri de generalitate a raportului funcțional existent între comportamentul creativ și flexibilitatea gândirii creatoare .
Obiectivul general vizează formarea, dezvoltarea unei personalități capabile să se angajeze creator în plan cultural, profesional, etic.
Reflexii identice referitor la factorii creativității găsim și în cercetările pedagogului român Nicola I. [75 pag. 19].
Niveluri ale creativității
A.L. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate :
1. creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, fără preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.
2. creativitate productivă, când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat.
3. creativitatea inventivă face posibile invențiile îmbunătățirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție.
4. creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor.
5. creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revoluționează un domeniu științific, ori la creația artistică, deschizând căi noi de abordare [18 pp. 147-148].
Factorii creativității :
Formarea și dezvoltarea potențialului creativ este determinată de logica formării relațiilor fundamentale în societate: personalitate – colectiv (asociație de copii) – societate, familie.
J.P. Guilford a identificat șase factori ai creativității: fluiditatea gândirii, flexibilitatea acesteia, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea fața de probleme și redefinirea. Acestui model al aptitudinilor creative i se aduce obiecția că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde și modul de constituire a raporturilor dintre informații ,procesul creației fiind determinat de motivații sau influente externe. Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde 5 factori incluzând și aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică și posibilitatea de sesizare a destinului, a încrederii creatorului în viitorul său [54 pag. 100].
Creația este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali.
Există 3 factori care pot influența la reușita preșcolarului:
Factorii cognitivi operaționali (intelectuali)
Dintre acești factori cei mai importanți sunt imaginația și inteligența, întrucât ei au funcția de integrare a celorlalți factori cognitivi ai creativității. Inteligența este forma superioară de organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea față de probleme apoi fluența, flexibilitatea și capacitatea de redefinire. Imaginația e un factor fundamental, întrucât realizează fuziunea informațiilor în structuri noi prin contopire, transformarea și unificarea imaginilor, a ideilor, a obiectelor și fenomenelor într-o nouă semnificație. Un factor deosebit de important e intuiția. O forma superioară a imaginației creatoare e ingeniozitatea, finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale. Un alt factor al imaginației creatoare e originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate [18 pag. 148].
În procesul creației importante sunt reprezentările, cunoștințele, lărgimea câmpului de idei și aptitudinile specifice.
Factorii de personalitate
Motivațiile superioare, nivelul de aspirație, interesele personale, sentimentele și atitudinile, corelate cu temperamentul și aptitudinile speciale orientează creativitatea mărindu-i eficienta [43 pag. 53].
Factorii caracteriali și cei afectiv-motivaționali
Suplinesc în creație un coeficient de inteligenta mai scăzut de 120. Atitudinea interogativă, încrederea în forțele proprii, răbdarea, perseverența, entuziasmul, autoexigența, angajarea socială, spiritul de grup pun în valoare capacitățile creative [18 pag. 149].
Factorii sociali
Activitatea creatoare este stimulată de exigența unui mediu social–economic și cultural-științific care asigura formarea unei personalități creative permite libertatea creației, recunoaște și aplică valorile create [2 pag. 217].
Factorii dezvoltării psihice pot fi externi și interni.
Factorii interni pot fi de natură biologică, ereditară și psihosocială.
Factorii externi: mediul și educația.
Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalității (calități ale proceselor psihice, trebuințe și motive interne ale acțiunii), apoi experiența personală nemijlocită și concretă dobândită de ființa umană in cursul evoluției sale [6 pag. 66].
Factorii externi sunt alcătuiți din ansamblul condițiilor ale elementelor și forțelor tuturor influențelor care se exercită din exterior în scopul formării și dezvoltării personalității. În cercetările psihologilor și pedagogilor (M. A. Danilov, V. Zîcova, N. A. Mencinskaia, T. A. Vlasova, M. S. Pevzner, A. N. Leontiev, A. R. Luria, A. A. Smirnov, L. S. Slavina, I. Bonțaș, I. Nicola, I. Piajet, T. S. Comarova, V.S. Muhina, L.S. Vîgotskii, A. Galperin) găsim că în procesul dezvoltării psihice, elementele celor două grupe de factori se intercondiționează, creează o anumită fuziune, o întrepătrundere care sporește potențialul existent al individului și determină o permanentă restructurare a formelor de reacție, realizând schimbări continue, imperceptibile, dar care se acumulează în întreaga structură a vieții psihice. Pe parcursul activității, factorii interni și externi se integrează în sisteme funcționale unitare, dând naștere unor produse și structuri operaționali cu calități noi și cu eficiență sporită [6 pag.67].
Elementele esențiale prin care se poate constata existența creativității sunt: flexibilitatea, noutatea și originalitatea, fluența, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea, expresivitatea.
Nonconformismul, tenacitatea, inteligența și imaginația creatoare, profunzimea câmpului de imagini și idei sunt factori stimulatori și ideile preconcepute, neîncrederea în sine, conformismul, teama de a nu greși și lipsa de motivație sunt factori inhibitori [22 pag. 213].
c) Funcțiile creativității determină structura tridimensională a creativității, reflectă cerințele funcționale ale creativității la nivel de produs, proces, personalitate.
a) Funcția socială a creativității determină modul de realizare a produsului creator stimulând și dirijând acele comportamente ale personalității semnificative din perspectiva perfecționării raportului cognitiv , afectiv, motivațional asumat față de realitatea economică politică , culturală . În această accepție, produsul creativ este cu atât mai elefant cu cât este mai extinsă și mai profundă structurarea posibilităților personalității de înțelegere a realității sociale. Funcția socială a creativității urmărește, însă , nu numai calitatea imediată a produsului creator, ci și efectele optimizante ale acestuia care au o sferă de acțiune din ce în ce mai largă , la nivel temporal și spațial , mergând chiar până la nivelul relațiilor de macrosistem .Fiecare societate stimulează și reflectă un tip aparte de creativitate [51 pag. 134].
b) Funcția psihologică a creativității determină modul de realizare a procesului creator angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele accente evidente care vizează: inteligența în calitate de aptitudine generală, care asigură premiza sesizării, rezolvării, inventării de probleme și de situații-problemă; gândirea, în calitate de produs de cunoaștere logică, proiectată multifazic, pe baza unității informațional – operațional, realizabilă în sens convergent, divergent; imaginația – în calitate de proces de cunoaștere logică, specializat în (re)producerea noului prin (re)combinarea informațiilor dobândite anterior, aptitudinile speciale, în calitate de „vectori” ai acțiunii eficiente, reglatori în anumite domenii de activitate; atitudinile (afective, motivaționale, caracteriale), în calitate de „vectori” ai acțiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate . Privite din perspectiva funcționalității lor creative, toate elementele sistemului psihic uman pot evolua ca însușiri generale ale personalității creatoare implicate de-a lungul întregului proces creator [18 pag. 152].
c) Funcția pedagogică a creativității determină modul de comportare a personalității creatoare, angajată în proiectarea unor acțiuni educaționale, didactice realizabile în condiții de transformare continuă a raporturilor subiect-obiect. Definiția conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor structural-funcționale, analizate anterior, interpretabile și realizabile în sens prioritar formativ. Structura creativității pedagogice evidențiază anumite caracteristici specifice, dezvoltate la nivelul: produsului creator, procesului creator, personalității creatoare [18 pag. 153].
Fluiditatea – este posibilitatea de a-ți imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei, unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se și cele adecvate soluții căutate; [82 pag. 23].
Plasticitatea – este ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant; [82 pag. 23].
Originalitatea – este expresia noutății, a inovației; când vrem să testăm această calitate la cineva, ea poate determina prin rapiditatea statistică a unui răspuns. Anume originalitatea garantează valoarea rezultatului muncii creatoare (Vîgotskii L. S., Psihologia artei).
Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri și fenomene pe care alții nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia. F. Bruner scrie „Orice formă de creativitate, crește dintr-o activitate combinatorie” [82 pag. 24].
Imaginația creatoare – constituie o aptitudine importantă care are la bază predispoziții ereditare, mai mult sau mai puțin dezvoltate. Însă dezvoltarea ei presupune multă muncă și exercițiu.
Factorii aptitudinali include în sine aptitudinile speciale, nivelul gândirii și inteligenței [82 pag. 24].
Inteligența se explică ca o aptitudine asupra căreia au fost formulate variate puncte de vedere. Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situații noi, atunci ne dăm seama că posibilitățile de gândire ocupă locul central în această capacitate complexă, influențate de alte funcții psihice.
Creativitatea ca trăsătură general – umană poate să se manifeste în decursul vieții personalității în mod spontan, întâmplător. Se are în vedere că este posibil contactul, „întâlnirea” spontană a personalității cu obiectul și acțiunea social – adecvată ei sau corespunzătoare tipului specific de dispoziție creativă. Însă acest contact poate sau nu poate avea loc [84 pag. 32].
În afară de faptul că este o capacitate și aptitudine (dispoziție) a personalității, a intelectului, este în același timp, un produs și un proces. Este un produs pentru că se dobândește ca realitate de a realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin activitate, prin experiență, necesitând foarte multă muncă.
În ce privește factorii creativității, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creație. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaștem, care favorizează imaginația, ele creând predispoziții de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuși e nevoie de intervenția mediului, a experienței pentru ca ele să dea naștere la ceea ce numim talent [18 pag. 153].
Edison spunea: că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1% inspirație. Este totodată și un proces, fiindcă necesită evoluție în timpul dezvoltării și, uneori, retrageri a factorilor și elementelor noi, necesită învingerea unor obstacole, etc. [55 pag. 74].
Viața, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operații noi, ca urmare a unor combinări și recombinări, asocieri etc., a datelor elementelor existente, care se obiectivează în anumite soluții (metode etc.) utile și mai eficiente – de exemplu o inovație care reprezintă unele elemente de creativitate. Conform opiniei lui Bontaș, Piajet, creativitatea propriu – zisă necesită înzestrări și capacități intelectuale etc., deosebite, care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum și care determină schimbări calitative (de valoare și eficiență) într-un domeniu anumit [8 pag. 61].
Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.
Creativitatea poate fi cunoscută, măsurată și stimulată.
Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.
Creativitatea ca rezultat al stimulării și activității înseamnă acumulări de capacități, abilități și posibilități de realizare a ceva nou, original, în plan ideal – abstract ca și, după caz, în plan practic, deci inventivitatea ideatică și practică. Autorii Bonțaș, Piajet, Nicola I., Comarova afirmă că: la naștere copilul posedă doar o anumită potențialitate creativă, evidențiată de o anumită flexibilitate, fluență și sensitivitate (sensibilitate) a scoarței cerebrale (și a sistemului nervos în general) [56 pag. 93]. Ulterior, în procesul educației și activității, al rezolvării unor probleme ridicate de viață, sporește potențialitatea menționată (flexibilitatea, fluența, expresivitatea, sensitivitatea) desigur, în funcție de dezvoltarea și manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali și de mediu, dezvoltându-se alte niveluri ale creativității – cum sunt originalitatea și inventivitatea.
Pentru a asigura progresul uman și bunăstarea materială și spirituală a oamenilor, este nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea și de finalizarea ei în inventivitate ideatică și practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat și valorificat acest potențial.
Au studiat fenomenul H. C. Lehman, A. F. Osborn și alții. Creativitatea se poate manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieții, însă vârsta cea mai productivă în creativitate este între 25-40 ani.
Factorii creativității au asemănări cu cei ai învățării eficiente. Au fost studiați de numeroși psihologi, printre care menționăm pe (G. N, Allport, SUA, Caterina Cox). Pe lângă coeficientul de inteligență, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacitățile intelectuale, aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susținut de pregătire și investigație și altele.
Procesele fundamentale ale imaginației
Imaginația, componentă principală a structurii mentale creative, are la bază două procese fundamentale : analiza și sinteza.
Analiza – realizează o sfărâmare a unor asociații, o descoperire a unor reprezentări care apoi, prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau gândite anterior.
Sinteza – are loc în diferite modalități numite de obicei „Procedeele imaginației”.
Aglutinarea – se produce când părți descompuse din diferite ființe sau obiecte sunt recombinate, astfel dând naștere unor ființe sau obiecte cu aspect eterogen.
Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriași și de pitici.
Multiplicarea șerpilor a creat imaginea balaurului cu 7 capete.
Schematizarea feței umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anumite trăsături dominante.
Analogia este un procedeu adeseori prezent în știință și tehnică. Structura atomului a fost imaginată similar cu aceea a unui sistem solar. Unii vor să explice întreaga sinteză creatoare prin analogie, ceea ce este un procedeu foarte productiv [18 pp. 152-153].
Creativitatea – dimensiune a formării personalității copiilor de 6-7 ani
Personalitatea copiilor se dezvoltă concomitent în mai multe direcții : intelectuală, afectivă, volitivă, morală și fizică. Corespunzător obiectivului învățământului preșcolar, și anume, dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, conținutul acestui nivel de educație instituționalizată vizează formarea de cunoștințe priceperi, deprinderi și obișnuințe [10 pag. 29].
C. Harly susține că „Personalitatea este considerată ca ideal educațional, drept o permanentă aspirație a omului. Personalitatea desăvârșită se obține prin activitate, în timpul căreia copilul desprinde adevărul din experiențele proprii, fără ajutorul educatorului.”
În procesul de formare a personalității o importanță deosebită revine educației multilaterale, bine orientate, în concordanță cu vârsta copilului și cu particularitățile sale individuale [59 pag. 72].
Tot ce acumulează copii în această perioadă – cunoștințe, deprinderi, obișnuințe, principii de purtare, trăsături de caracter în formare, – se dovedește a fi deosebit de trainic și constituie baza pentru dezvoltarea în continuare a personalității. A. S. Makarenko nota : „ Fundamentul educației se pune până la 5 ani, și ceea ce s-a făcut până la această vârstă constituie aproape 90 % din întregul proces educativ, iar mai apoi educația omului doar continuă.”
O educație justă a copilului de vârstă preșcolară îi asigură dezvoltarea mai intensă a perceperii mediului ambiant, a gândirii intuitiv – expresive, a imaginației creatoare, atitudinea emoțională față de oamenii din jur, compasiunea de nevoile și suferințele lor [ 66 pag. 23 ].
Capacitatea copilului de a percepe frumosul din natură, artă, realitatea înconjurătoare nu poate să nu se răsfrângă asupra formării la el a priceperilor elementare de a înțelege frumusețea relațiilor, acțiunilor oamenilor și de a-și aprecia propria purtare ca fiind frumoasă. V. A. Suhomlinski acorda o atenție deosebită educației prin frumos : de la contemplarea și înțelegerea frumosului spre crearea frumosului, spre tendința de a trăi după legile frumosului [ 74 pag. 11].
În esență, creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială deoarece implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile populare sau convenționale nu funcționează. Creativitatea implică adaptabilitatea și flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilități pe care multe studii referitoare la educație le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [69 pag. 47].
Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea și a folosi un talent artistic sau muzical. În acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnică într-un domeniu specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără însă a reuși să provoace emoții sau, de exemplu, sentimentul că acea operă este unică. Este de asemenea important să ținem cont de faptul că creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă și scris ci în toate domeniile curriculare, în știința, dar și în studiile sociale [76 pag. 8].
Despre importanța creativității nu e nevoie sa spunem multe : toate progresele științei, tehnicii și artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur există mai multe trepte de creativitate, C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativității :
a) Creativitatea expresivă se manifestă liber și spontan în desenele sau construcțiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este însă un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.
b) Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obișnuite. Un olar sau o țesătoare de covoare produc obiecte a căror forma se realizează conform unei tradiții, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul căruia accede orice om muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minorități foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reușesc să aducă ameliorări parțiale unei unelte, unui aparat, unei teorii controversate. Într-o țară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenții, ceea ce asigura un progres vizibil al producției.
d) Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizați ca fiind "talente". Ei realizează opere a căror originalitate este remarcata cel puțin pe plan național.
e) Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale, revoluționare, într-un domeniu și a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generații [33 pag. 73].
În ultima analiză, societatea are o influență deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerințele sociale. Strălucita epocă a Renașterii italiene, în domeniul picturii și sculpturii, se explica prin îmbogățirea negustorilor, atrăgând după sine cerința construirii de palate împodobite cu picturi și sculpturi, care a stimulat talentele existând totdeauna într-un popor; s-au creat școli ilustre permițând ridicarea acestor arte pe cele mai înalte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societății s-au îndreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent [62 pag. 91].
Rădăcinile creativității specifice adulților sunt evidente la copii.
De ce sa studiem creativitatea la copii?
Tot așa cum nu toți copiii sunt la fel de inteligenți, ei nu sunt nici la fel de creativi. Dar în același fel în care toți copiii au manifestări de inteligență, încă de la naștere, ei prezintă de asemenea și manifestări care evidențiază potențialul creativ.
În esență, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una specială deoarece implica probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile populare sau convenționale nu funcționează. Creativitatea implică adaptabilitatea și flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilități pe care multe studii referitoare la educație le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [29 pag. 77].
Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat sunt produse originale, semnificative și de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adică pe dezvoltarea și generarea de idei originale, care pare să fie baza potențialului creativ. În înțelegerea acestui fenomen, este util sa considerăm diferențele dintre gândirea convergentă și cea divergentă. Problemele asociate cu gândirea convergentă au de obicei o singură soluție corectă. Gândirea divergentă, în schimb, cere celui care rezolvă problema generarea mai multor soluții, puține dintre acestea fiind noi, de o calitate înaltă și funcționale – într-un cuvânt, creative [56 pag. 69].
Pentru o înțelegere corectă a creativității copilului, trebuie să distingem creativitatea de inteligență și talent. S-a pus problema dacă într-adevăr creativitatea copiilor poate fi diferențiată de celelalte abilități cognitive. Studii recente, însă, au arătat că anumite componente ale potențialului creativ pot fi deosebite de inteligentă. Termenul "înzestrat" este utilizat de obicei pentru a desemna un grad înalt de inteligență. Dar se pare ca inteligența și creativitatea sunt independente. Un copil foarte creativ nu este neapărat și foarte inteligent [53 pag. 85].
Cele mai folosite metode de măsurare a creativității la copii sunt bazate pe fluența ideațională. Probele referitoare la fluența ideațională cer din partea copiilor generarea cât mai multor răspunsuri la un anumit stimul, într-un mod asemănător brainstorming-ului. În general, fluența ideațională este considerată o calitate critica a procesului creativ. Răspunsurile copiilor pot fi populare sau originale, cele originale atestând potențialul creativ [42 pag. 79].
Pe măsură ce copiii își dezvoltă abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor și generarea de soluții devin din ce în ce mai importante. La aceasta vârstă, accentul ar trebui pus pe evaluarea ideilor proprii, deoarece acești copii își explorează capacitatea de generare și evaluare ale soluțiilor problemei și își revizuiesc ideile bazându-se pe această evaluare. Evaluarea de către terți și criteriile pentru determinarea soluțiilor semnificative ar trebui folosite numai în cazul adolescenților mari sau al adulților [10 pag. 42].
Pedagogii trebuie să țină cont de faptul că structura răspunsurilor unui copil este foarte subtilă. Anumite cercetări sugerează ca acei copii care par să fie creativi sunt adeseori implicați în jocuri imaginative și sunt motivați mai mult de factori interni decât de factori externi, cum ar fi recompensele sau cointeresarea [56 pag. 39].
Cum pot adulții încuraja creativitatea?
– Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze și să se joace fără restrângeri exagerate.
– Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se potrivească cu cele ale adulților.
– Prin acceptarea ideilor neobișnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta rezolva o problemă.
– Folosind modalități creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în viața de zi cu zi.
– Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităților, pentru trecerea de la ideile obișnuite la idei mai originale.
– Încurajând procesul, iar nu scopul.
Adulții pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea și exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ și prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât și asupra celei divergente. Adulții pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea și siguranța de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.
Pentru mulți copii, grădinița reprezintă o „primă șansă”- ocazia de a căpăta un alt sentiment al sinelui și o altă viziune asupra vieții, decât ceea ce li s-a oferit acasă. Un profesor care îi transmite unui copil încredere în potențialul și calitățile sale poate fi un antidot puternic față de familie în care o asemenea încredere lipsește sau în care copilului i se transmite contrariul. Un educator, tratând copiii cu egală considerație, poate să aducă o iluminare pentru copil care se luptă să înțeleagă relațiile umane și care provine dintr-o casă unde o asemenea considerație este inexistentă. Pedagogul care refuză să accepte concepția negativă despre sine a unui copil și care promovează continuu o imagine mai bună despre competențele acestuia are uneori puterea de a salva o viață [10 pag. 8].
Dar pentru unii copii, grădinița este o întemnițare consolidată în mod legal în mâinile educatorilor cărora le lipsește fie respectul de sine, fie pregătirea, fie ambele, pentru a-și face meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimulează, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul politeții și stimei, ci pe cel al ridiculizării și sarcasmului. Prin comparații care stârnesc invidia, ei laudă un copil, jignind un altul. Cu o nerăbdare necontrolată, asemenea educatori adâncesc frica copilului de a greși. Nu au nici o altă noțiune despre disciplină, în afară de amenințările cu pedeapsa. Ei nu reușesc să motiveze oferind valori, ci făcând apel la teamă. Ei nu cred în posibilitățile copilului; cred numai în limitele lui, aprinzând flăcări în mințile copiilor, ci stingându-le [47 pag. 94].
Majoritatea pedagogilor doresc să-și aducă o contribuție pozitivă la dezvoltarea minților ce li s-au încredințat. Dacă uneori însă fac rău, aceasta nu este intenționat. Astăzi majoritatea sunt conștienți că una dintre modalitățile prin care pot interveni este cultivarea respectului de sine la copil. Educatorii știu că acei copii care au încredere în ei înșiși și a căror educatori proiectează o imagine pozitivă asupra potențialului lor se descurcă mai bine la învățătură decât copiii fără aceste avantaje.
Poate un copil să aibă o reușită scăzută la învățătură și totuși să aibă un bun respect de sine? Desigur. Există totdeauna motive pentru care un preșcolar oarecare nu are mari succese la învățătură, de la o stare de dislexie și până la lipsa unei stimulări corespunzătoare. Să ne reamintim că respectul de sine ține de ceea ce se deschide alegerii noastre volitive . El nu poate depinde de familia în care ne-am născut, de culoarea pielii sau de realizările strămoșilor [34 pag. 46].
Pe de altă parte, principiul împăcării cu sine poate avea aici o importantă ilustrare. Unii copii care provin din culturi etnice diferite, dar care sunt nerăbdători să se „adapteze”, pot să-și nege sau să-și denigreze contextul etnic propriu. În asemenea cazuri, evident că este bine să ajutăm copiii să-și aprecieze aspectele unice ale rasei sau culturii.
„Prin educație”, scria Carl Rogers în Devenirea persoanei, „avem tendința de a deveni conformiști, stereotipi, indivizi a căror educație este „încheiată”, și nu gânditori liberi, creativi și originali” [33 pag. 88].
Dacă obiectivul corect al educației este acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce privește nevoile esențiale funcționării eficiente în lumea modernă, atunci nimic nu este mai important decât inițierea în arta de a gândi critic. Iar dacă respectul de sine înseamnă încredere în capacitatea noastră de a depăși provocările vieții, există ceva mai important decât a învăța cum să ne folosim mintea?
Activitățile educative și social-culturale sunt deosebit de importante pentru democratizarea și progresul țărilor; ele facilitează posibilitatea fiecărui om de a-și completa studiile, de a se perfecționa în muncă, de a se policalifica sau de a-și însuși o cultură superioară, ca un bun al vieții personale și sociale, necesar familiei proprii și aspirațiilor individuale. Și totuși mugurii vieții cultural-educative cresc prin motivații noi, prin tendința de a se forma culți cu o personalitate mai bogată și mereu înnobilată [49 pag. 33].
În a doua jumătate a acestui secol au apărut numeroase lucrări despre creativitatea în cunoaștere și în acțiune, în științe și în tehnologii .
Mult interes se acordă educației pentru creativitate.
Este creativitatea educabilă? Ce rol se poate atribui unei metodologii a creativității?
Înainte de a identifica și analiza cele mai importante aspecte intelectuale și de etică, de psihologie, sociologie și pedagogie, vom puncta câteva conexiuni dintre creativitate și educație permanentă, formulate ca propuneri în direcția ameliorării activității în învățământ, în profesii și în activitatea instituțiilor de cercetare, ca și în cea a întreprinderilor în general [39 pag. 239].
Atât în educația permanentă cât și în creativitate trebuie să se îmbine studiul și promovarea calităților psihice-morale, între care nu pot lipsi: rigoarea argumentării logice și slăbirea entuziasmului „momentan”; acuitatea analizei și sintezei bazate pe fapte reale și pe idei variate; capacitatea proiectării și demersului concret „sistemic”; modelarea euristică tehnică; apelul necontenit la faptele concrete. Dar în calitățile cercetătorului, ca și ale învățătorului sau profesorului, nu putem uita calitățile morale și cetățenești care pot și trebuie să susțină înclinația, talentul și încrederea în forțele emergente ale inovării și descoperirii. Deci vom prețui onestitatea muncii, demnitatea de a apăra adevărul, loialitatea față de colegi și colaboratori, față de toți membrii societății în care trăim [7 pag. 69].
După cum spunea Nicolae Bălcescu „nu se poate fi fericire fără libertate”, și Moon Sun Myong „nu există libertate fără responsabilitate și responsabilitate fără atingerea unui rezultat” [84 pag. 52].
Creativitatea în toate domeniile, inclusiv în educație și în didactică, se naște și se dezvoltă în libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuală și socială, în deplină concordanță cu actele sociale constitutive – politice și economice, morale și culturale – ale societății, care permit și asigură independența personalității în vocație și în acțiune practică [45 pag. 118].
Studiul creativității și măsura creației omului nu sunt încă ridicate la valoarea și eficiența lor culturală și socială. Desigur, nu numai discursul generic și abstract al creatologiei va produce mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observație concretă și fiecare act oferit celui ce afirmă prin interes, motivație și mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficiența reală, directă. Asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent și propriilor calități creative. Nu este suficient să îndrumăm pe copii la îndrumări și invenții; trebuie să însoțim îndemnul cu exemplul, cu observația și autoobservația copilului, pentru ca el să beneficieze de marea putere a studiului și exemplelor reale care să-l însoțească în propria sa devenire creatoare. Talentul trebuie să fie însoțit de calitățile morale, de tăria caracterului etic al personalității îndrumate spre creație [34 pag. 47].
Creativitatea este definită ca „o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de calități perceptive și de personalitate, ca și în funcție de inteligența divergentă în măsura în care ea favorizează diversitatea soluțiilor și rezultatelor” [7 pag. 82].
Dezvoltarea imaginației și creativității
Creativitatea gândirii este capacitatea proprie spiritului omenesc de a depăși prezentul și faptele liniar constituite și de a descoperi adevăruri și realități noi. Un act creator este recunoscut în măsura în care oferă soluția unei probleme sau sugerează realitatea unui produs nou [26 pag. 172].
Conform pedagogiei Freinet, fundamentul creativității îl constituie libertatea de manifestare, libertatea de gândire și libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor. În acest sens, sunt adecvate activitățile care cer spontaneitate și contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și în acțiune [18 pag. 163].
Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare și restructurare continuă a datelor, prin situarea celui care învață și situații problematice care necesită rezolvare. Învățarea creativă formează copilul creativ. Ea pune accentul pe învățarea prin cercetare-descoperire, pe învățarea prin efort propriu, pe imaginație și pe gândire creatoare.
Niculina Velea, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” susține că : pedagogul trebuie să dispună de vaste cunoștințe profesionale, să posede priceperi de realizare a lor în practică, să manifeste aptitudini creative de îmbinare a cunoștințelor concrete ale procesului educațional integral. Un pedagog creativ știe cum să folosească întrebările pentru a începe un act creativ, și acestea trebuie să fie deschise și să aibă sens și să nu sugereze răspunsuri predeterminate. Întrebarea operațională provoacă conduita creatoare, pentru că ea dezvoltă curiozitatea și creativitatea [83 pag. 38].
Rolul pedagogului constă în stimularea efortului personal al copilului, stimularea tendinței acestuia de a aduce o contribuție, de fi original, inventiv, creativ. Un rol important în crearea unui climat propice stimulării și dezvoltării unei învățări interactiv-creative îl deține atitudinea pedagogului față de creativitatea copiilor și de posibilitățile lor de a se descurca în situații problematice [78 pag. 63].
Se practică diferite modalități de stimulare a creativității. Unele dintre ele se sprijină pe antrenamentul imaginației, altele activează gândirea creatoare prin procedee euristice sau prin modelare.
Stimularea activismului și a creativității în procesul de instruire presupune favorizarea unui mediu de învățare interactiv și dinamic.
Suportul pedagogului la dezvoltarea creativității copiilor :
Sala de grupă este bine organizată pentru o formare creativă
Pedagogul stabilește și menține o atmosferă de predare-învățare creativă
Pedagogul investește timp în răspunsurile și lucrările creative ale copiilor
Pedagogul își manifestă satisfacția când copii desfășoară o activitate creativă și fac progrese în formarea pentru creativitate.
Pedagogul este gata să accepte inițial orice răspuns
Pedagogul stimulează operațiile cognitive și creative
Pedagogul creează condiții pentru activități creative în grup
Pedagogul încurajează curiozitatea intelectuală
Pedagogul îi încurajează pe copii să inițieze dialogul [63 pag. 112].
Activitatea pedagogică nu poate fi necreativă, deoarece irepetabili sunt copiii, condițiile de instruire și de educație, personalitatea însăși a educatorului și orice decizie pedagogică trebuie să țină cont de acești factori ne standardizați.
Activitatea educatorului fiind un aliaj al științei și artei, după ambele componente întotdeauna presupune creativitate [12 pag. 9].
Creativitatea pedagogică constituie un complex de capacități, aptitudini și însușiri psihice fundamentale ale personalității cadrului didactic care în condiții favorabile îi permit să-și manifeste posibilitățile sale în elaborarea teoriilor, ideilor, tehnologiilor valoroase pentru educație și instruire.
Creativitatea pedagogică e considerată în psiho-pedagogie ca una dintre cele mai importante aptitudini ale personalității didactice [58 pag. 122].
Printre trăsăturile personalității pedagogului creativ putem evidenția : orientarea spre formarea copilului ca personalitate creatoare, tactul pedagogic, empatia, imaginația pedagogică, gândirea divergentă, aprecierea și susținerea de către educator a imaginației copiilor, artistismul, simțul dezvoltat al umorului, abilitatea de a crea situații de probleme, de a provoca întrebările copiilor cât și abilități creative [11 pag. 59].
Așadar, creativitatea pedagogică spre deosebire de alte feluri de creativitate (artistică, tehnică, etc.), reprezintă un act relațional, realizat în activitatea cu copiii, care presupune renovări, invenții și anticipări care să producă un salt calitativ în activitatea instituțiilor preșcolare.
Randamentul preșcolar reprezintă nivelul, calitatea, valoarea și eficiența teoretico – aplicativă la care a ajuns copilul la un moment dat (îndeosebi în momente finale), în procesul învățării (instruirii). Este o cerință a creativității în situația în care el este obținut în condițiile preșcolarului ,,subiect al educației” atunci când este bazat pe învățătura euristică. Desigur și randamentul preșcolar depinde de un sistem de condiții care favorizează ca atare și creativitatea : dezvoltarea gândirii independente și creative în învățare, evitând gândirea stereotipă; metodologii problematizate : metodologii euristice – descoperiri și redescoperiri; învățarea prin investigare, cercetare, rezolvarea de probleme concrete, legate de practică, și altele [12 pag. 13].
Astfel concluzionez că cercetarea pedagogică evidențiază că nu este întotdeauna concordanța deplină între randamentul preșcolar, inteligența și creativitate. Unii profesori apreciază pe cei inteligenți și mai puțin pe cei creativi. Se constata că cei inteligenți nu obțin, în mod obligatoriu și randament maxim la învățătura, mai ales dacă nu depun și eforturi de învățare.
Totuși, cercetarea și viața au arătat că atunci când inteligența este îmbinată cu eforturile de învățare, de aflare (căutare), creativitatea are un rol foarte important [24 pag. 57].
Dezvoltarea creativității contribuie la asigurarea autonomiei persoanelor, autonomia înlesnește și îmbogățește relațiile sociale, iar o bună inerție socială stimulează în același timp responsabilitatea și gustul creației.
Creația este adierea blândă a vântului, imaginație, îmbrățișarea călduroasă a soarelui care îți dă aripi.
A fi creativ înseamnă să-ți faci timp să adaogi picături de avânt sălbatic personalității tale [61 pag. 70].
Capitolul II : Metodologia de dezvoltare a creativității copiilor de 6 – 7 ani
Repere psiho-pedagogice ale creativității în dezvoltarea personalității copiilor de 6-7 ani
Multă vreme creația a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorități restrânse. Distingând însă mai multe trepte calitative în creativitate și observând cum și eforturile de gândire obișnuită implică ceva nou, cel puțin pentru persoana aflată într-un impas, astăzi nu se mai face o separare netă între omul obișnuit și creator. Orice om normal poate realiza o îmbunătățire în munca sa, o mică inovație sau invenție. Ca dovada că, în multe țări, numărul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor și chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanță, e nevoie de preocupare specială, de condiții favorabile dezvoltării imaginației. Și, într-adevăr, asistăm astăzi la deschiderea unor ,,cursuri de creativitate’’ și chiar ,, școli de inventică’’. Ce se poate face deci pentru stimularea creativității? Mai întâi, trebuie sa fim conștienți, și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației, creativității. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite, de obicei, blocaje [5, pag. 68].
a) Metode și tehnici pentru stimularea creativității
Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, utilizând astfel la maximum resursele inconștientului [18 pag. 154].
Metodele și tehnicile de dezvoltare a creativității contribuie la dezvoltarea gândirii divergente creative a copiilor și a comportamentului lor creativ, ceea ce implică explorarea activă a mediului și găsirea soluțiilor la problemele cu care se confruntă. Capacitățile creative ale copiilor necesită o dezvoltare multilaterală. După Torrance „Indivizii creativi nu-și pot înceta activitatea, de oarece nu pot înceta să gândească. Ei nu se pot gândi la nimic altceva mai plăcut de cât la muncă. Aici își pot pune în aplicare aptitudinile creative” [54 pag. 108].
Există variate modalități de stimulare a creativității. Unele se bazează pe dezvoltarea imaginației (brainstroming, sinectica), altele dezvoltă gândirea creatoare prin procedee euristice. Îmbinarea celor două categorii de metode oferă cele mai bune șanse de stimulare a activităților creative. Metodele de acest tip se aplică individual sau în grup. Aceste metode și tehnici instructive destinate să influențeze dezvoltarea capacităților creative ale gândirii trebuie să provoace nedumeri, să incite întrebări să creeze acea situație care îl îndeamnă pe copil la căutări, la noi descoperiri, sugerând oportunități de creație [13 pag. 95].
Voi prezenta doar câteva dintre ele :
Brainstorming – o metodă de stimulare a creativității în condițiile activității în grup.
Ideea de bază aparține lui Alex Osborn care elaborează această tehnică încă la 1938. El scoate în evidență importanța imaginației în toate domeniile vieții și a aplicării creativității în toate fazele de rezolvare a problemelor, începând cu orientarea și terminând cu evaluarea. Se discută cu această ocazie blocajele perceptuale, emoționale și culturale ale gîndirii [27 pag. 36].
Brainstorming-ul prezintă o metodă de căutări și creații individuale precum și de confruntare și omologare a ideilor, soluțiilor descoperite în grup. Reprezintă o aplicare a dialogului euristic a lui Socrate, cu o largă utilizare a mecanismului asociațiilor libere ale colectivului optim pentru învățare prin creație. Geothe este de părere că, „ideile îndrăznețe sunt ca piesele de șah în atac; ele pot fi bătute, dar pot și începe un joc câștigător.” Scopul major al brainstorming-ului este enunțarea a cât mai multe puncte de vedere, de oarece nu calitatea contează, ci cantitatea, de aceea sunt acceptate toate ideile, chiar și cele bizare. Chiar și Alfred North Whitehead susținea că „aproape toate ideile noi au un oarecare aspect de prostie când apar prima dată.” [21 pag. 173].
Etapele de desfășurare a ședinței de brainstorming :
etapa de pregătire – selecția membrilor grupului creativ.
etapa productivă – anunțarea temei și a problemelor ce trebuie dezbătute.
etapa selecției ideilor emise – analiza de ideii
stabilirea concluziilor de rezolvare a problemei.
Avantajele utilizări metodei brainstorming-ului :
obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor de rezolvare
aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile
stimulează participarea activă a membrilor
dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine
dezvoltă abilitatea de lucru în echipă [19 pag. 48].
Brainwriting (6-3-5) – asemănătoare cu brainstorming-ul, doar că ideile originale sunt notate pe foile de hârtie care circulă între participanți până când fierare grup primește foaia sa proprie cu toate completările celorlalte grupuri.
Etapele metodei :
împărțirea grupei în subgrupe a câte 6 membri
enunțarea problemei și explicarea modalității de lucru
desfășurarea activității în grup
analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune [83 pag. 53].
Avantajele aplicării metodei :
oferă posibilitate celor timizi de a se exprima
stimulează construcția de „idei pe idei”
sunt cumulate valențele muncii individuale cu cele ale efectului de grup
se respectă ritmul celor lenți, care au posibilitatea să participe la această acțiune de grup [51 pag. 157; 55 pag. 121].
Starbursting (explozia stelară) – este o metodă nouă de dezvoltare a creativității.
Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemenea exploziei stelare. Scopul ei este de a obține cât mai multe întrebări, cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup organizată în grup stimulează crearea de întrebări la întrebări, dezvoltă construcția de idei pe idei.
Etapele metodei :
propunerea unei probleme
colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale
grupurile lucrează pentru a elabora un număr mare de diverse întrebări
comunicarea rezultatelor muncii
evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
Această metodă este ușor de aplicat la orice vârstă și în mai multe domenii. Ea fiind o modalitate de relaxare, dar și o sursă de noi descoperiri [83 pag. 54; 84 pag. 48].
Sinectica – e o tehnică de creație în cadrul grupului și este strâns legată de descoperirea analogică, ce se bazează pe raționamentul prin analogie.
Această tehnică a fost elaborată de W. J. Gordon. Scopul acestei tehnici fiind promovarea rezolvării creative a problemelor [27 pag. 37].
Este un proces de rezolvare creativă a problemelor. Participanții analizează unele probleme, dezvoltă idei noi și originale.
Etapele metodei :
enunțarea problemei
analiza problemei
sugestii
creșterea distanței metaforice utilizând analogia directă, analogia personală sau conflictul condensat
generarea unor posibile soluții [18 pag. 157].
Tipurile analogice ale sinecticii :
analogia directă – presupune căutarea unei probleme cu ajutorul unor date, fapte, situații, etc.
analogia personală – înseamnă să te analizezi pe tine însuți în miezul problemei.
analogia simbolică – presupune utilizarea imaginilor obiective și impersonale pentru descrierea problemei.
analogia fantezistă – presupune generarea celor mai bizare ideii [82 pag. 44].
Scopul sinecticii este de a elibera participanții de orice constrângeri și de ai face să-și exprime liber opiniile. Metoda incită la dezvoltarea de ideii noi și originale și la asociații de idei : participantul transformă necunoscutul în cunoscut, favorizează emergența ideilor noi privind problema abordată [6 pag. 40].
Investigațiile realizate de diferiți specialiști (J. Piajet, David Ausubel, Hans Aebli, Teresa Engelman, Ion Berca, Robert Gagne, Ion Dănilă, Siminica Șova, Ioan Suretu etc.) susțin că condiția fundamentală pentru randamentul școlar este caracterul conștient al învățării.
Aptitudinile de învățare conștientă se formează la copii treptat și cu greu.
O modalitate de pregătire pentru activitatea de învățare conștientă în preșcolaritate este activitatea verbal-artistică. Ea corespunde particularităților de vârstă a preșcolarilor și susține curiozitatea lor.
Descrierea a celor observate în natură este și ea o activitate verbal-artistică care are drept suport cuvântul și frumosul, artisticul din natură. Analiza elementară a unui tablou, lectura imaginilor, interpretarea unui cântec pentru copii este de asemenea o activitate artistică, dezvoltă spiritul de observație, îl obișnuiește să audă, să vadă, să simtă și să explice, îl familiarizează frumosul [51 pag. 149].
Problema învățământului preșcolar este discutată pe parcursul ultimelor secole (XIX – XX). Savanții nu au ajuns încă la un răspuns definitiv. Jean Piajet susține că: Toate conduitele comportă un aspect înnăscut și unul dobândit, dar nu cunoaște unde se află frontiera dintre ele, ceea ce ne permite să afirmăm că savantul recunoaște și apreciază etapa învățământului preșcolar, în care copiii dobândesc, achiziționează cunoștințe și își formează competențe, atitudini, comportamente [42 pag. 113].
Învățarea în ciclul primar se întemeiază pe achizițiile spontane ale preșcolarității. Practica de instruire dovedește că o achiziție nouă se clădește pe un sistem de cunoștințe, competențe sedimentat deja, și nu pe teren gol. Audierea și repovestirea poveștilor, memorizarea și recitarea versurilor, însușirea proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor, și utilizarea lor în vorbire, arta plastică, comunicarea sunt momente necesare ale procesului de formare a personalității în devenire.
Acestea și alte abilități obținute la vârsta preșcolară prin intermediul activității artistice (desen, modelare, aplicație, construire, lucru manual) permit copilului să deprindă la debitul școlar anumite competențe care la rândul lor devin o garanție a integrării sociale și o condiție a dobândirii performanței lingvistice, artistice plastice [12 pag. 63].
Activitatea verbal-artistică, integrată cu cea artistică plastică:
– ajută la însușirea limbii literare și la perceperea mediului ambiant;
– dezvoltă sensibilitatea;
– servește drept sursă principală de transmitere a experienței sociale, și a cunoștințelor;
– contribuie la formarea competențelor și atitudinilor, la realizarea obiectivelor educației estetice, intelectuale și morale;
– include elemente spirituale și comportamentale în personalitatea copilului;
– servește drept suport pentru achiziționarea valorilor sociale, naționale și general umane, morale, stimulând acțiunile creative ale preșcolarilor și elevilor mici.
Un obiectiv major al activității literar artistice este dezvoltarea creativității verbale și artistico – plastice [12 pag . 71].
b) Blocajele creativității
1) Mai întâi, sunt amintite blocajele culturale. Conformistul este unul din ele: dorința oamenilor ca toți cetățenii să gândească și să se poarte la fel. Cei cu idei sau comportări neobișnuite sunt priviți cu suspiciune și chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, există în general o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a raționamentelor. Dar, vom vedea când se va studia gândirea, că deducțiile riguroase nu permit un progres real decât dacă fundamentează rezultatele unor construcții sau ale unor operații imaginare. Nici matematica nu poate progresa fără fantezie. Aceasta atitudine sceptică, observată atât la oameni simpli, cât și la cei cultivați, și-ar putea avea originea în existența unor indivizi cu imaginație bogată, dar comozi, leneși, care nici nu-si fac cum trebuie obligațiile serviciului, dar să creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrecere [ 89, psihologie ].
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Așa e cazul rigidității algoritmilor anteriori. Se numește algoritm o succesiune determinată de operații permițând rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi suntem obișnuiți să aplicăm intr-o situație un anume algoritm și, deși nu pare a se potrivi, stăruim în a-l aplica, în loc să încercăm altceva. De asemenea, se observă cazuri de fixitate funcțională: folosim obiecte și uneltele potrivit funcției lor obișnuite și nu ne vine în minte să le utilizăm altfel. Să dăm un exemplu simplu: în timpul războiului, o grupă de soldați cartiruită într-o casă părăsită dintr-o localitate evacuată de inamic. Acolo ramaseră mai multe scaune, dar nu exista nici o masă. Mai multe zile soldații s-au chinuit să mănânce pe brațe, până când unuia i-a venit ideea să scoată ușa din balamale și, punând-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comodă. Aceasta idee a venit foarte târziu, întrucât pentru noi toți funcția ușii este de a închide o încăpere și nu de a servi drept o scândură pentru masă. Tot în aceasta categorie de blocaje găsim și critica prematură, evidențiată de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivării creativității. Atunci când ne gândim la soluționarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente când ne vin în monte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor idei în conștiință. Și cum prima sugestie de obicei nu e cea mai bună, ne aflăm în impas. Când imaginația trece printr-un moment de efervescență, să lăsăm ideile să curgă – doar să le notăm. Numai după acest izvor de inspirație seacă, să trecem la examenul analitic al fiecăruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce în traducere literară ar fi „furtună, asaltul creierului” – în limba noastră îl caracterizăm ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea amânată”. Brainstormingul poate fi utilizat și în munca individuală, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat [31 pag. 32].
3) În fine, mai există și blocaje emotive, întrucât, așa cum se știe, factorii afectivi au o influență importantă: teama de a nu greși, de a nu se face de râs, poate împiedica pe cineva să exprime și să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este greșită, fiindcă rareori soluția apare de la început. Unii se descurajează rapid, dat fiind că munca de creație, de inovație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată. Și tendința exagerată de a-i întrece pe alții implica evitarea ideilor prea deosebite și dăunează procesul de creație [18 pag. 153].
Creativitatea și elementele ei.
Există multiple posibilități de formare a unei personalități creative. Considerăm că una dintre cele mai eficiente în vârsta preșcolară este familiarizarea copiilor cu textul literar și dezvoltarea creativității prin diverse exerciții artistico – plastice: desen, pictură, modelare, aplicare.
Elementele de bază ale creativității sunt:
originalitatea flexibilitatea senzitivitatea fluența ingeniozitate expresivitatea
Originalitatea prevede capacitatea individului de a adopta atitudini personale fără tendința de a copia sau a reproduce modul de gândire al altcuiva [31 pag. 94].
Flexibilitatea este capacitatea de a adapta gândirea la situații noi, uneori neprevăzute, cu scopul de a căuta și a găsi soluții optime de rezolvare a problemelor ce apar în diverse domenii de cunoaștere inclusiv în cel al cunoașterii artistice.
Senzitivitatea înseamnă facultatea de a simți, de a fi sensibil. Profunzimea și aria sensibilității depind de spiritul de observație care poate fi format, educat la copii prin exerciții dirijate de pedagog [78 pag. 81].
Fluența este o proprietate a stilului și se caracterizează prin cursivitate și fluiditate în exprimare (având ca suport limbajul și fluența lui).
Ingeniozitatea indică spiritul inventiv, de inițiativă – calități indispensabile creativității umane.
Expresivitatea exprimă culoarea, forma, mărimea, ritmul, simetria, asimetria și dinamica. Cu cât este mai expresivă opera de artă cu atât mai mult ne place. Dezvoltarea creativității nu poate fi dezvoltată fără a înțelege ce-i acela mijloc de expresivitate [32 pag. 90].
Însușirea de a fi ingenios se impune ca un semn al unei minți agere, capabile să găsească soluții neordinare în cele mai complicate și surprinzătoare împrejurări. Ingeniozitatea permite evitarea stereotipilor.
Sarcinile corpului didactic în scopul ridicării potențialului creativ al copiilor și stimularea lui sunt:
reformulări într-o viziune personală;
clasificări de obiecte care posedă însușiri similare;
evidențierea particularităților unor clase de obiecte;
formulări și explicații personale care se pretează la interpretări controversate;
comentarea unor opere artistice;
inventarea de jocuri și soluții de rezolvare a unor situații;
interpretarea de roluri ale unor persoane reale sau imaginare;
dramatizări ale episoadelor din creația literară, artistică [35 pag. 78].
Formarea creativității
Acesta este un proces complicat care se derulează în timp.
Progresul creativității poate fi considerat efectiv numai atunci când trece patru etape:
1. Etapa formativă presupune existența unor noi condiții și adaptarea la ele (pentru un pianist acesta ar însemna însușirea clapelor, pentru un elev din clasa I însușirea vocalelor și consoanelor) [72 pag. 22].
2. Etapa normativă are drept scop integrarea fiecărui copil într-un grup (a nu se considera diferit, aparte) deoarece colegii exercită influență și cineva poate fi complexat din cauza diferențelor [18 pag. 158].
3. Etapa interogativă în care elevul nu mai găsește că e plăcut să fie ca altcineva. Asemănarea devine plictisitoare și inutilă. Individul începe să aprecieze aceea ce deosebește de alții și ceea ce este particularitatea altora. El își dezvoltă un simț al mândriei pentru unicitatea sa și o încredere mai mare în eu-l său [66 pag. 57].
4. Etapa transformațională în acest punct individul realizează că pentru a evolua, trebuie să se schimbe și schimbarea trebuie să fie majoră: “în viață și în stilul de viață… pentru copil, elev”, aceasta e o perioadă de criză când dorește să se debaraseze de ceea ce era plăcut și comod. La această etapă individul își face drum înainte sau regresează literalmente. Este vorba de o “transformare” [18 pag. 159].
Acțiunile de stimulare a creativității urmăresc să determine productivitatea acestor capacități umane.
Ridicarea potențialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic (pentru aceasta sunt necesare cunoștințe multilaterale; eficiența de muncă și o bună pregătire).
Creativitatea în stilul de muncă al cadrelor didactice ține de factorii psiho-pedagogici și reflectă un cuantum de capacități specifice și generale [44 pag. 45].
Capacități generale:
Vocația profesională: predispoziții, aptitudini literare, muzicale, artistice, simțul noutății;
Erudiția: posedarea unui larg și bogat orizont cultural în diferite ramuri – artă, filozofie, psihologie, etică etc.;
Pasiunea pentru literatură și artă.
Structuri fizice și psihice cognitive, afective, motivaționale, predominarea semnificativului spre satisfacerea solicitărilor copiilor (elevilor, discipolilor). [87 Știinte socio-umane]
Capacități speciale:
Capacitatea intelectuală.
Posibilitatea cadrului didactic de a reacționa și de a se adapta la nivelul diferențial al copiilor.
Posibilitatea de a opera cu eficiență în cadrul activităților teoretice și practice în scopul asimilării cunoștințelor, al formării priceperilor și deprinderilor necesare.
Iscusința de a-i captiva pe copii, de a le trezi și satisface interesul de cunoaștere.
Capacități docimologice: evaluarea reală obiectivă, a nivelului de dezvoltare a cunoștințelor și aptitudinilor copiilor.
Capacitatea de generalizare a experienței personale [59 pag. 110].
Prezența spiritului creativ ce persistă la toate disciplinele de studiu și caracterul deschis și creativ la stilul profesorului.
Creativitatea ocupă un loc de cinste în sistemul de educație.
Nu fiecare ființă umană are din punct de vedere ereditar aceeași capacitate creativă. Coeficientul de inteligență joacă un rol important în acest proces. Dincolo de acest nivel determinant sunt factorii de personalitate: fluiditatea și flexibilitatea gândirii, echilibrul afectiv, perseverența, originalitatea, capacitatea de a rezista spiritului gregar etc. Un alt factor determinant îl reprezintă nivelul și varietatea cunoștințelor, precum și predominanta factorilor psihici non-verbali care își au sediul în emisfera dreaptă a creierului [79 pag. 31].
Dat fiind faptul că este o caracteristică atipică și calitativă, nivelul de creativitate al unui elev nu poate fi determinat prin metode cantitative. Pentru evidențierea lui trebuie utilizate teste specifice, experiențe, și chestionare adecvate.
În același timp însă, nivelul de creativitate al unui copil nu este o constantă absolută, ci el poate crește prin stimulare adecvată sau poate scădea prin neîntrebuințare și necultivare. Creativitatea poate și trebuie să fie cultivată, atât în activitățile preșcolare, școlare, cât și în cele extra-școlare [37 pag. 52].
Așa cum spuneam mai sus, deși există anumite înclinații și înzestrări înnăscute în fiecare dintre noi, creativitatea poate fi învățată și dezvoltată. Aceasta nu se poate realiza însă dacă sistemul pedagogic dominant este unul care accentuează conformismul și reproducerea servilă a informațiilor transmise de educator.
Este adevărat că stimularea creativității, a originalității și a gândirii critice presupun o serie de riscuri pe care educatorul trebuie să și le asume, conștient fiindcă rezultatul final merită un asemenea preț. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o predă sau care are o slabă imagine de sine se va simți în general amenințat de manifestările de conformism, implicite comportamentului creativ și va avea puține șanse de a induce în copii o atitudine relaxată, absolut esențială în creativitate [35 pag. 76].
De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările și în general interacțiunea va induce la preșcolarii mari un sentiment de autoapărare și va conduce la inhibarea capacităților lor creatoare.
Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde și restricții nu este benefică pentru stimularea și cultivarea creativității, deoarece în asemenea condiții copiii devin nesiguri și șovăitori, temându-se tot timpul că riscă să încalce vreo regulă necunoscută. Trasarea precisă a limitelor și explicarea rațiunii acestora va induce în mult mai mare măsură în copii o atmosferă deschisă și stabilă emoțional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului [59 pag. 92].
Pentru ca dimensiunea creativă a educației să devină mai mult un ideal frumos, este imperios necesară sacrificarea prejudecăților, eliminarea miturilor care au consfințit și au dat legitimitate în ultimele secole unui învățământ conformist, egalitarist și uniformizator. Iată care sunt câteva dintre aceste mituri:
Cultul copilului mediu – orientarea educației la un nivel mediu, adeseori absolut teoretic, în loc de a adapta și a personaliza procesul de instrucție la nivelul real al copiilor;
Exaltarea memorării și a reproducerii fidele a cunoștințelor memorate, (reprezentând de cele mai multe ori opinia profesorului asupra problemei tratate) ca model suprem al scopului educației, în detrimentul aprecierii imaginației și a intuiției;
Valoarea de fetiș a programei, un loc de a privi programa ca un simplu cadru de referință;
Încrederea exagerată în metodele tradiționale, în paralel cu subestimarea și suspectarea din principiu a oricărei noi abordări în educație;
Supraestimarea valorii docimologice a notelor, ca formă supremă și infailibilă de evaluare a instruirii de către copii a cunoștințelor predate [56 pag. 29].
Acestea, și multe altele asemenea lor, sunt veritabile piedici în calea înnoirii unui sistem de educație anchilozat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic, mai incapabil să se adapteze la schimbările rapide cu care ne confruntăm în societatea globalizată în care trăim la ora actuală. Momentul schimbării bate mereu la ușă.
Multă vreme imaginația a fost definită ca un proces de combinare a imaginațiilor, ceea ce se potrivește numai imaginației artistice. Azi putem defini imaginația ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor [85 pag. 27].
Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi , nu se obține cu ușurință, o altă componentă este voința, perseverența în a face numeroase încercări și verificări [73 pag. 61].
Imaginația, deci și creativitatea, presupun trei însușiri:
fluiditate
plasticitate
originalitate.
Fiecare dintre aceste trei Însușiri are însemnătatea ei; caracteristica principală rămâne originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare [55 pag. 83].
Câtă vreme creația era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, școala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deși, e drept, s-au creat ici colo clase speciale de supradotați. De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile monotone, stereotipe și deci omului îi revin mai multe sarcini de perfecționare, de înnoire, cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a școlilor de masă. Pe lângă efortul tradițional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare și ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât și în ce privește metodele de educare și instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale și emotive. Se cer relații distinse, democratice, între preșcolari și educatori, ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, inițiativa elevilor, e vorba de acele metode active, din păcate prea puțin utilizate. În fine, fantezia trebuie și ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia cunoștințelor, de raționamentul riguros și spiritul critic [77 pag. 42].
Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativității
Prin aprobarea „Concepției dezvoltării sistemului educației preșcolare în Republica Moldova” și prin editarea „Curriculumului educației și instruirii copiilor în instituțiile preșcolare de diverse tipuri” (1997), a „Curriculumului preșcolar. Educația și instruirea copiilor de 5-7 ani în grupele pregătitoare” (2000) și a „Curriculumului educației copiilor de vârstă timpurie și preșcolară” (1-7 ani) în Republica Moldova (2008), s-a anunțat decizia statului de a restructura în mod fundamental sistemul de instruire și educație preșcolară și de a conveni un caracter de continuitate între primele verigi ale sistemului de învățământ : grădiniță – școală primară, punând accentul pe necesitatea pregătirii copiilor pentru viață și școală prin formarea maturității școlare [14 pag. 45].
Practica pedagogică a demonstrat că obiectivele educaționale la această etapă se fac mai efective prin utilizarea frecventă a diferitelor materiale didactice, care ar corespunde particularităților de vârstă preșcolară. S-a presupus că operarea pe parcursul vârstei de grădiniță cu diverse jucării, caiete didactice, mini-manuale, seturi de teste formează atitudini pozitive față de mediul înconjurător și dezvoltă curiozitatea, creativitatea, intelectul, perseverența și voința – calități atât de necesare viitorului școlar [79 pag. 34].
Materialele didactice elaborate respectă particularitățile de învățare ale preșcolarilor, iar ordinea logică a activităților de învățare presupune respectarea condițiilor în care materialele didactice contribuie la :
Dezvoltarea capacităților psihomotorii
Dezvoltarea proceselor perceptive
Dezvoltarea proceselor cognitive superioare :
Educația limbajului : formarea pronunției corecte; completarea și activizarea vocabularului; dezvoltarea capacităților de descriere, povestire, creativitate verbală; evaluarea competențelor de creativitate verbală; educarea capacității comunicării culte.
Educația literar artistică : dezvoltarea capacităților de receptare; formarea perceperilor elementare de analiză a textului literar; formarea competențelor de reproducere expresivă (recitare, repovestire, dramatizare); dezvoltarea imaginației și a creativității elementare, a perceperilor de comunicare [80 pag. 21] [Anexa № 16].
Prin conținuturile materialelor didactice elaborate s-au urmărit scopul de a permite copiilor să stabilească anumite relații de colaborare, spunând unele motive altora. În baza caietelor, cărților didactice, testelor copiilor le vor fi formate și dezvoltate motivele principale legate de stabilirea și păstrarea relațiilor reciproce, pozitive cu semenii și adulții : motivul demnității personale, al autoafirmării, motivele cognitive și competiționale. Este necesar de ai învăța pe copii să-și aprecieze calitățile personale, capacitățile și incapacitățile, succesele și insuccesele lor, folosind pe larg texte din literatura copiilor.
Prin folosirea corectă a materialelor didactice elaborate se vor pune accentul pe însușirea normelor etice, fiind deprinși să fie sinceri, modești, onești, politicoși, ne invidioși. Cărțile, textele literare, tablourile, imaginile și jucăriile le vor ajuta să înțeleagă cum trebuie să fie relațiile interpersonale, cum trebuie să comunice, să se comporte [12 pag. 9].
În practica de lucru a grădinițelor de copii s-au editat și s-au implementat un set de materiale didactice, culegeri de jocuri, seturi de imagini, antologii de texte, abecedare și dicționare ilustrate, complete de tablouri, caiete didactice, etc.
Caietul preșcolarului. Aceste caiete pot fi folosite în multiple scopuri : dezvoltarea verbal-artistică, formarea comunicării verbale elementare fluente, corecte, expresive și creative; dezvoltarea vorbirii și dezvoltarea literară, fondarea priceperii de a învăța prin intermediul activității de joc în baza conținuturilor propuse; familiarizarea cu folclorul și literatura pentru copii; dezvoltarea aptitudinilor de a organiza jocuri-dramatizări, jocuri-teatru în baza textelor literare.
Abecedarul preșcolarului. Prevede nu numai învățarea literelor și a citirii, dar și dezvoltarea personalității copilului. Fiecare pagină este orientată spre dezvoltarea verbal-artistică a copiilor, spre formarea competențelor elementare de comunicare. Litera este însoțită de imagini, texte din creația folclorică. Copii învață în baza Abecedarului să recite, să converseze, să povestească, să compună povești, ghicitori.
Direcțiile principale ale activității urmăresc : familiarizarea cu mediul înconjurător, cu flora și fauna plaiului natal; extinderea și aprofundarea cunoștințelor despre viață, natură și societate; educația literar-artistică; formarea aptitudinilor de comunicare.
Cine le vede nu le crede, cine le paște le cunoaște … Această lucrare completează setul de lucrări didactice pentru copii de 5-7 ani. Ea constituie partea a II Abecedarului preșcolarului și este prevăzută pentru grupele pregătitoare. Materialul inclus în această carte vizează perioada abecedară și prevede continuarea lucrului început în Abecedarul preșcolarului. Principiul fundamental este munca individual – diferențiată cu fiecare copil. În vederea dezvoltării gândirii verbal – logice și creative a copiilor li se propune să rezolve integrame, să compună povești, ghicitori.
Setul de caiete didactice „Ne pregătim de școală” pune un accent deosebit pe rolul adulților (părinților și cadrelor didactice) în procesul de activizare a structurilor mintale constructive și creative ale copiilor, pe realizarea unor conlucrări sistematice.
Caietul № 1 Comunicare și dezvoltarea vorbirii are ca obiective majore : însușirea, formarea priceperilor elementare de comunicare orală și pregătirea pentru comunicarea scrisă. Conținutul paginilor prevăd și includerea treptată a copiilor în lumea literaturii și a științelor. Imaginile și textele prevăd familiarizarea cu plaiul natal, natura și dezvoltarea literar-artistică. Lucrând independent cu copii, selectând poezii, povești, snoave, legende, ghicitori, proverbe, adulții le vor forma atitudini, cunoștințe și competențe necesare, și se vor realiza obiectivele educaționale.
Caietul № 2 Matematica. Conținuturile incluse în caiet prevăd un mod neobișnuit de dezvoltare matematică prin intermediul diverselor texte literare. Aici le permite copiilor să rezolve probleme împreună cu eroii din povești, vor colora, vor hașura, vor încercui grupuri de obiecte etc. Antrenamentul grafic v-a facilita și dezvolta priceperi de a desena ornamente, creativitatea fiecărui copil și va evidenția nivelul pregătirii mâinii pentru scriere.
Caietul № 3 Literatură și desen. În elaborarea conținutului acestui caiet se vor realiza o serie de obiective educaționale generale care creează bazele culturii spirituale ale omului. În vederea dezvoltării creativității copilului adulții trebuie să lectureze mai întâi conținutul textului ilustrat apoi să le propună copiilor să deseneze, să compună o poveste, etc. Se recomandă să se respecte anumite tehnologii didactice; descrierea unor personaje, completarea textului, schimbarea subiectului, alcătuirea independentă a sfârșitului, începutului, conținutului textelor literare, organizarea jocurilor cu subiect.
Caietul № 4 Creativitate. Prin acest caiet s-a făcut o încercare de integrare a obiectivelor educației artistico-plastice, literare și muzicale. Scopul fiind dezvoltarea priceperilor elementare ale copiilor de a crea ceva în mod independent; de a-și forma unele competențe de lucru manual. Creativitatea este tratată ca o dimensiune psihologică ce angajează în procesul de creație întreaga personalitate și este considerată o performanță originală și de valoare a personalității.
Caietul № 5 Științe. conținuturile incluse în acest caiet vin să faciliteze activitatea educațională de dezvoltare la copii a atitudinii pozitive față de om și munca lui, față de flora și fauna plaiului, comunicarea cunoștințelor despre mediul ambiant.
Setul de cărți „Crește-n casă scump odor”. Este destinat copiilor preșcolari, părinților și educatorilor din instituțiile preșcolare și prevede educația literar artistică a copiilor. În componența setului sunt incluse 4 cărți (mini-antologii) ce conțin texte din folclor și literatură pentru folclor.
Setul de caiete „Lumea ce ne înconjoară”. Prezintă un material didactic prin intermediul căruia se va face educația preșcolarilor pentru mediu.
Setul de teste „Cunoașterea Mediului” prevede conținuturi și modalități de realizare a obiectivelor curriculare. Înglobează conexiuni cu activitățile de educație a limbajului, educație pentru știință și elemente de matematică.
În scopul realizărilor obiectivelor curriculare au fost editate și cărțile unite sub genericul „Să colorăm, să ascultăm, să învățăm”, în care adulții concomitent vor realiza și multe alte obiective : ale educației verbal-artistice, literare, muzicale, artistico-plastice, matematice, etc.
Hai să ne jucăm și să învățăm – Stela Cemortan. Aceasta va contribui nu numai la dezvoltarea gândirii creative, ci și a mișcărilor mâinilor, urmând să hașureze, să contureze, să deseneze, să coloreze, etc.
Realizarea itemilor solicită gândirea, atenția, imaginația, creativitatea copiilor.
2.3 Modalități de dezvoltare a creativității în cadrul activităților de literatură artistică
Metodica literaturii ca știința studiază legitățile procesului pedagogic efectuat în scopul dezvoltării literar artistice a personalității.
Psihologia preșcolară susține, că gândirea preșcolarilor e concretă, intuitiv-imaginară. Preșcolarii percep atât mediul înconjurător cât și literatura mai mult prin intermediul senzațiilor. Familiarizându-i cu textele literare, la copii se dezvoltă emotivitatea, priceperile și deprinderile necesare activității date. Tot aici li se mai formează și anumite modalități speciale și generalizate de acțiune : perceperea conținutului emotiv și de idei al textului; atitudinea individual – diferențiată față de conținutul lui; interpretarea emotivă a conținutului; alegerea de sine stătătoare a mijloacelor de redare expresivă; priceperi elementare de creație (compunere) [2 pag. 289].
Scopul principal al dezvoltării literar – artistice este familiarizarea cu folclorul și operele literare create special pentru ei.
Scopul educativ prevede educarea la preșcolari a sentimentelor, formarea pe baza textului concret predat a anumitor calități și trăsături de caracter.
În pedagogia contemporană o atenție deosebită se acordă metodelor instruirii și educației copiilor, ele determinând modalități de activitate a pedagogului și copilului, îndreptate spre obținerea anumitor succese în procesul de instruire și educație, formarea anumitor calități ale personalității [3 pag. 58].
În organizarea activității literar artistice se utilizează trei tipuri de metode pedagogice :
A. Metodele intuitive – se utilizează în procesul activității literar – artistice cu scopuri ca : pregătirea copiilor pentru a percepe textul, lărgirea orizontului lor de cunoștințe pe baza conținutului textului literar, consolidarea și aprofundarea cunoștințelor acumulate anterior despre fenomenele naturii și a vieții sociale.
Observarea este una dintre metodele intuitive. În procesul observărilor copii acumulează cunoștințe atât despre însușirile și calitățile obiectelor și fenomenele ce-i înconjoară, cât și despre legătura obiectului cu mediul ambiant [12 pag. 75].
O altă metodă este demonstrarea obiectelor, ilustrațiilor și a tablourilor. Scopul utilizării acestei metode poate fi : pregătirea copiilor către o percepere mai profundă a conținutului textului; formarea unor reprezentări concrete despre mediul ambiant și obiectele, fenomenele lumii înconjurătoare; consolidarea și aprofundarea cunoștințelor despre obiectele cunoscute; sistematizarea cunoștințelor copiilor la literatură [12 pag. 78].
O metodă eficientă este demonstrarea filmelor prin care le trezim copiilor un viu interes față de conținutul emotiv al textului le ajută mai ușor să înțeleagă conținutul de idei și limbajul operei date, să le mărească volumul de cunoștințe, să-și imagineze personajele din text [89, pedagogie].
B. Metodele practice – aici pot fi utilizate exercițiile, jocurile, experiențele elementare și modelarea. Suplimentar se introduc și așa metode ca : înscenarea, desenul, aplicația și modelarea lucrărilor colective (după conținutul operei literare). Scopurile acestor metode sunt însușirea profundă a materiei de programă, consolidarea cunoștințelor acumulate de către copii, dezvoltarea imaginației.
Metoda exercițiilor – cere de la copii să pună în acțiune cunoștințele acumulate în domeniul literaturii pentru copii, adică aplicarea lor în practică. La activitățile de literatură se aplică exerciții :
Cu caracter imitativ – copiii se stăruie să alcătuiască povestirea sau povestea sa după modelul educatorului sau al autorului.
Cu caracter creator – copiii singuri, după dorința și posibilitățile proprii aleg, caută mijloacele interpretării expresive; sau, alcătuind o povestire, poveste după modelul scriitorului sau educatorului, compun o variantă proprie.
Cu caracter de joc mobil – copiii înscenează un text sau creează anumite situații de joc și acționează din numele eroului literar, imită mișcările lui [47 pag. 33].
Metoda de joc – cere îndeplinirea diferitor acțiuni, imitarea mișcărilor personajelor din text, recitarea poeziilor, demonstrarea teatrelor, repovestirea. Această metodă se folosește în cadrul activităților pe roluri a poeziilor, de repovestire. Metoda jocului include în sine nu numai consolidarea cunoștințelor despre textele literare, dar și a cunoștințelor din domeniul literaturii, dezvoltarea aptitudinilor creatore [12 pag. 69].
Modelarea ca metodă practică a căpătat o răspândire largă în cadrul activităților literar artistice. Aici se pot folosi două tipuri de modelare : cu obiecte și cu modele – scheme. Putem utiliza jocul „Ghiciți, ce v-am spus?” [23 pag. 118 ] [Anexa № 15].
Metoda înscenării – pregătim copiii către jocurile dramatice și activitatea teatralizată, având ca scop formarea atitudinii creatoare față de conținutul operelor literare; dezvoltarea spiritului creator; formarea priceperii de a înscena poveștile; educarea dorinței de a organiza jocuri-dramatizări [12 pag. 63].
C. Metodele verbale – metodele în cauză transferă copiii pe o treaptă nouă de dezvoltare. Scopurile acestei metode : îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre mediul ambiant, viața socială și literară, formării atitudinii emotive față de textul literar, dezvoltarea imaginației creatoare.
Povestirea pedagogului este una dintre cele mai răspândite metode verbale în activitățile cu copii. Cu ajutorul acesteia educatorul creează la copii impresii vii, trezește imaginația,interesul față de textul literar contribuie la lărgirea cercului lor de cunoștințe.
Metoda lecturii – trezește la copii interesul față de carte, față de conținutul textului literar. Apare dorința de a mai lectura încă o dată opera. Dacă educatorul sistematic va susține această inițiativă a copiilor atunci el va educa interesul față de carte, dorința de a se adresa de sine stătător cărții și de „a lucra” sistematic cu ea [68 pag. 38].
Povestirea artistică a textului – scopul acestor activități este de ai familiariza pe preșcolari cu cele mai frumoase opere în proză din folclorul copiilor, de ai face să simtă frumusețea operei. Aceste activități sunt îndrăgite de copii, deoarece în cadrul lor ei au prilejul de a savura frumusețea cuvântului artistic, de a se familiariza cu viața socială și cea a naturii, cu unii eroi neverosimili. Copii de 6-7 ani încep a manifesta interes mai mare față de carte, de fiecare text aparte. Lectura pentru ei devine o necesitate. Deseori terminând citirea textului ei roagă educatorul să le mai citească. Aceasta ne vorbește nu numai de apariția elementelor de dragoste a copiilor față de carte ci și faptul că la ei se dezvoltă atenția voluntară [12 pag. 122].
Pentru activități se aleg povești populare cu animale, snoave, basme scurte. De asemenea se povestesc și unele povestiri cu tematică patriotică despre sărbători. Curriculum prevede următoarele creații populare :
„Ridichea” – poveste populară rusă;
„Oul de aur” – poveste populară bulgară;
„Ursul păcălit de vulpe” – de I. Creangă [vezi Anexa № 6].
„Miorița” – baladă populară
„Moldova” – de D. Matcovschi
Un loc de seamă la activitățile de citire și povestire artistică trebuie să le revină metodelor intuitive.
Repovestirea – este o activitate de literatură având ca scop principal formarea la copii a perceperii de interpretare expresivă a unui text [12 pag. 125].
La aceste activități în fața copiilor se pun următoarele sarcini : de a asculta atent și a reține în memorie conținutul operei artistice, de a simți conținutul emotiv al textului, de a înțelege conținutul de idei, de a reproduce aproape un text.
O atenție deosebită e necesar să se acorde metodicii organizării aceste activități care are următoarele etape : citirea expresivă a textului de către pedagog, conversația în legătură cu conținutul, citirea repetată de către pedagog, repovestirea de către copii, organizarea jocurilor pe baza textului [24 pag. 67].
Se aleg pentru repovestire următoarele creații :
„Ce este mai tare de cât cetățile ?” – legendă populară
„Capra cu trei iezi” – de I. Creangă
„Păcală și zarzărele” – snoavă populară
„Punguța cu doi bani” – de I. Creangă
„Motanul, vulpea și cocoșul” – poveste populară rusă
„Ulciorul cu galbeni” – poveste populară
Copiii povestesc aproape de conținut, expresiv, utilizează cuvinte din text, expresii literare, observă ce a fost bun în povestirea sa.
Memorizarea – se începe încă din fragedă copilărie. Copiilor li se spun poezii hazlii se organizează jocuri amuzante în timpul cărora memorizează poezioare [12 pag. 52].
În grupa pregătitoare se folosesc poezii cu un volum de 2-3 strofe. Memorizarea textului se începe cu o conversație introductivă în legătură cu conținutul textului. Copiilor li se spune o ghicitoare, li se arată un tablou, jucărie, obiect. Se recită poezia de către educator (de 2-3 ori), apoi memorizarea ei de către copii. Ei memorează poezia, o recită pe rând, o înscenează (dacă conține dialog.). Trebuie atrasă atenția la recitarea expresivă a poeziei.
Poeziile se memorează în întregime și nu pe strofe, se recită individual și nu în cor. Pentru recitare la etapa de bază se invită copiii înzestrați cu o memorie bună, ceea ce permite la ceilalți copii să înțeleagă și să însușească mai bine textul. Trebuie de atras atenția la conținutul poeziei : solemn, liric [12 pag. 56].
Compunerea (crearea textelor) – dezvoltarea imaginației creatoare, a priceperii de a compune este una din sarcinile supreme ale activității literar artistice. Pentru realizarea cu succes a acestei sarcini o importanță deosebită o au următorii factori : conținutul bogat al vieții copiilor acasă și la grădiniță, activitățile bogate după conținut la grădiniță, îmbogățirea cunoștințelor despre viață, literatură, scriitori, carte [12 pag. 56].
În grupele pregătitoare copii învață a compune ghicitori, povești după modelul educatorului, după conținutul unui tablou cu subiect, compun împreună cu educatoarea poezioare scurte de 2-3 rânduri.
Formarea priceperii de a crea independent texte de mic volum este scopul final al activităților de povestire creatoare, ce se organizează în grădiniță [12 pag. 57] [Anexa № 18; Anexa № 19].
2.4 Cercetarea creativității copiilor în cadrul activităților de formare a reprezentărilor matematice elementare
Epoca contemporană formulează multiple exigențe față de personalitatea umană. Ea are nevoie de un om inventiv, explorator neobosit, îndrăzneț, cu o gândire creatoare.
Matematica a devenit unul din cele mai importante instrumente ale cunoașterii.
În instituțiile preșcolare formarea reprezentărilor elementare matematice ocupă un loc important în ansamblul problemelor instructiv-educative, avându-se în vedere atât obiectivele pe care le urmărește grădinița în pregătirea copiilor pentru școală și implicit pentru viață, cât și influența pe care o exercită însușirea noțiunilor matematice asupra dezvoltării lor generale [50 pag. 12].
Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulțimilor, chiar sub forma ei elementară din activitățile matematice din grădiniță, constituie o bună călăuză a copilului preșcolar în matematica modernă, iar primii pași sunt favorizați de utilizarea frecventă în activitatea preșcolarilor a jocului didactic matematic [76 pag. 8].
Activitățile matematice au un rol deosebit în cadrul învățământului preșcolar, care are scop de a contribui la formarea personalității copiilor de 6-7 ani. Ele vizează stimularea dezvoltării intelectuale a preșcolarilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea abstractă, pregătind copii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa I.
E. Bernard, consideră că, la intrarea în școală, personalitatea copiilor trebuie să se caracterizeze prin: maturitate fizică – rezistență la efort ; maturitate mentală; capacitatea de analiză și planificare, înțelegerea normei, a regulii, a cantităților; maturitate volitivă – capacitatea de autoreglare, de a-și inhiba impulsurile și de a-și regla trebuințele ; maturitate socială – trebuința de apartenență la grup, conduita socială adecvată în grup; maturitate morală – sentimentul datoriei și al responsabilității, conștiința sarcinii ; maturitate pentru muncă – capacitatea de concentrare, atenția și perseverența, trebuința de performanță [28 pag. 45].
Achiziționarea unor capacități și abilități intelectuale, care să-i înlesnească munca de învățare, îl face pe copil apt pentru școală și nu însușirea unui volum mare de cunoștințe. Pe lângă un volum corespunzător de reprezentări asupra mediului înconjurător, copilul trebuie să posede, la intrarea în școală operații intelectuale necesare actului de cunoaștere.
De îndată ce copiii au căpătat o inițiere, chiar sumară, asupra formelor, mărimii și culorilor mai importante, ei pot primi trusele pentru a-și desfășura unele activități la liberă alegere [50 pag. 14].
Cercetările în domeniul formării reprezentărilor matematice la preșcolari, câștigă în ultima vreme tot mai multă importanță, devin mai riguros fundamentate din punct de vedere științific. Aceasta deoarece reprezentările matematice constituie baza intuitiv concretă a noțiunilor matematice și a operațiilor logico-matematice ce se dezvoltă succesiv în operațiile gândirii și inteligenței preșcolarului și apoi a școlarului [23 pag. 113].
Printre diversitatea jocurilor folosite în instituțiile preșcolare un rol aparte îl ocupă jocurile didactice. Particularitatea caracteristică a jocurilor didactice constă în conținutul lor instructiv și educativ, ele fiind special create de adulți în baza diverselor materiale ilustrative. Fiind create în scopuri didactice, ele păstrează esența activității de joc : regulile și acțiunile de joc.
Sarcina didactică e rezolvată de către copil cu succes, atenția lui fiind spre desfășurarea acțiunilor și regulilor de joc [50 pag. 13].
Jocurile didactice incluse la activități prin acțiunile lor implică instruirii un caracter atractiv, emoțional, stimulează atenția voluntară la copii, creează premise pentru asimilarea mai profundă a cunoștințelor priceperilor și deprinderilor.
În procesul jocului copilul trăiește diverse emoții, se neliniștește se bucură, capătă încredere în puterile sale intelectuale. Fundalul emoțional al jocului, izvorât din caracterul lui creator, din diversitatea materialului didactic, din bucuria câștigului comun este un factor important în dezvoltarea personalității, a spiritului colectivist [25 pag. 25].
În jocul „Găsește o piesă” de aceeași formă, copiii își formează reprezentările despre figurile geometrice. Învățând să deosebească formele: cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi. Comparând obiectele după diferitele lor însușiri, copilul învață să cunoască dimensiunile de mărime și grosime [Anexa № 12].
Jocul „Săculețul fermecat” le dă copiilor posibilitatea să descopere forma, mărimea și grosimea piesei numai prin simțul tactil; culoarea poate fi doar ghicită sau spusă prin scoaterea piesei din săculeț. Treptat însă, li se oferă procedee și pentru deducerea ei în anumite situații [23 pag. 73].
În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii își exersează vorbirea, își însușesc o terminologie adecvată, își dezvoltă vocabularul matematic. Ei se obișnuiesc să exprime corect și cu ușurință ceea ce gândesc și rezolvă practic, să stabilească o legătură firească între cuvânt și semnificația sa. Copilul își exprimă gândurile și sentimentele cu ajutorul cuvintelor, deci el trebuie antrenat să le folosească pentru a-i forma deprinderi corecte de gândire și de limbaj [50 pag. 15].
Pe măsură ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să acționeze și în mod independent, activitate de mare importanță în pregătirea pentru școală, unde începe munca intelectuala independentă.
Organizarea echipelor permite copiilor să se obișnuiască cu cerința de a munci în colectiv, de a cultiva relații interpersonale corecte între copii, cu organizarea schimbului de experiență; în cadrul echipelor trebuie antrenați si cei mai timizi. Astfel se formează spiritul de echipă, fiecare copil luptând pentru câștigarea competiției de către echipa sa. Educatoarea are rol de organizator, de îndrumător, de arbitru imparțial [vezi Anexa № 7].
Paralel cu jocurile sunt binevenite și diverse exersări, situații cu elemente de problematizare. E necesar să se creeze și diverse situații neforțate de învățare cu utilizarea diferitelor materiale didactice. Bine venite sunt diverse fișe cu conținut matematic și caietul „Matematica” din setul „Ne pregătim de școală” de S. Cemortan. Cu ajutorul acestui caiet copiii însușesc volumul necesar de cunoștințe prevăzut de curriculum [11 pag. 54].
Obiectivele curriculare vor fi realizate prin intermediul tehnologiilor moderne a metodelor active, a exercițiilor permițând copiilor să rezolve probleme împreună cu eroii din povești :
Tema : Unu-mult „Pupăza din tei ” de I. Creangă.
Tema : Mulțimea „Crăiasa Broască” poveste populară rusă.
Tema : Numărul și cifra 2 „Păcală și Tândală” snoavă populară.
Tema : Pus-adunarea „Doi ursuleți lacomi” poveste populară ungară.
Tema : Numărul și cifra 3 „Păcală și cârnațul” snoavă populară.
Tema : Semnul minus. Scăderea. „Spicul de grâu”.
Tema : Numărul și cifra 4 „Păcală și luna” snoavă populară.
Tema : Figuri geometrice „Oul de aur” poveste populară bulgară.
Tema : Numărul și cifra 5 „Păcală turc” snoavă populară.
Tema : Ovalul. Adunarea a 3 numere. „Capra cu 3 iezi” de I. Creangă.
Tema : Numărul și cifra 6 „Ciocârlia, vulpea și ogarul” poveste populară.
Tema : Evaluare. Plus, minus, egal. „Gogoașa” poveste populară rusă.
Tema : Numărul și cifra 7 „Păcală și pisica” snoavă populară.
Tema : Componența numărului 7 „Cizmele ogarului” poveste populară bulgară.
Tema : Numărul și cifra 8. Banii și valoarea lor. „Cinstea lui Păcală” snoavă populară.
Tema : Evaluarea. Banii și munca. „Punguța cu 2 bani” de I. Creangă.
Tema : Consolidare. Componența numerelor în limita lui 9 „Când își face câinele casă” poveste populară.
Curriculum preșcolar prevede următoarele compartimente în care sunt utilizate jocurile :
Mulțimea, numărul
Jocul „Cât mai adăugăm ?”
Obiectivele :
consolidarea cunoștințelor de numărare în limita 10;
dezvoltarea competențelor de rezolvare a unor situații problematice; a priceperii de a aprecia vizual numărul obiectelor. Formarea capacității de a se concentra la conținutul propus pentru rezolvare.
Desfășurare : Copiii formează numărul 10 din unități mai mici. Pe casetă se plasează 8 pătrate, copiii le numără și determină de câte pătrate e nevoie pentru a forma numărul 10. Copiii numără figurile și pun cifra corespunzătoare lor [50 pag. 87].
Jocul „Floricica magică”
Obiectivele :
Alcătuirea și descompunerea mulțimilor după anumiți indici : culoare, formă, mărime;
Stabilirea egalității și inegalității numărului de elemente;
Determinarea componenței numărului.
Materiale : Set de floricele de diferite culori.
Desfășurare: Copiii determină numărul de floricele de aceiași culoare, formă, mărime și indică numărul corespunzător. Apoi stabilesc egalitatea și inegalitatea numărului de elemente folosind semnele convenționale : <; >; = [50 pag. 103].
Dimensiunea
Jocul „Cine va reuși mai repede ?”
Obiectivele :
exersarea în aprecieri vizuale a dimensiunilor, în utilizarea riglei sau a centimetrului ca unitate de măsură;
să poată folosi măsura convențională în diverse situații;
Materiale : Rigle, panglici centimetrice și fâșii de hârtie.
Desfășurare : Copiii cu ajutorul riglei și panglicii centimetrice vor măsura fâșiile de hârtie determinând lungimea lor. Ei pot să măsoare la dorință proprie orice obiect [46 pag. 69].
Figuri geometrice
Jocul „Chibzuiește și construiește”
Obiectivele :
evidențierea componențelor de a uni corect figurile geometrice, înălțimea, lățimea;
dezvoltarea gândirii logice, a imaginației, atenției voluntare, a priceperilor de orientare pe suprafața plată;
Materiale : Set de figuri geometrice.
Desfășurare : Copiilor li se propune seturi de figuri geometrice din care vor construi diverse imagini, apoi conștientizând unde pot fi ele folosite [50 pag. 102].
Orientarea în spațiu
Jocul „Cu ce se aseamănă ?”
Obiectivele :
dezvoltarea gândirii logice, a imaginației, a fanteziei;
evaluarea capacității de orientare pe foaie de hârtie;
utilizarea corectă a semnelor, adecvat siluetei : la stânga, la dreapta, sus, jos.
Desfășurare : Se demonstrează o imagine pe care sunt redate diferite figuri geometrice însă ne finisate. Copilul este solicitat să termine de desenat figurile geometrice alcătuind o imagine [46 pag. 72].
În urma investigațiilor realizate am concluzionat că influența jocului logic asupra comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului și a voinței este permanentă, directă și de o mare intensitate, ceea ce îi mărește considerabil valoarea educativă.
Deci, jocul logic exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului, aducând un spor de eficiență în pregătirea acestuia pentru școală.
Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativității copiilor de 6-7 ani
3.1 Rolul activităților artistico-plastice în stimularea creativității la copiii preșcolari
“Frumosul se educă prin frumos”(Platon)
Educația estetică poate avea o puternică influență asupra trăsăturilor morale prin trăiri afective în fața operelor artistice , în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ceea ce este corect și frumos în comportarea și activitatea celor din jur.
Activitatea artistico-plastică este un cadru ideal pentru dezvoltarea aptitudinilor , este o activitate care produce , place și care îi ajută pe copii să vadă frumosul [24 pag. 81].
Atenția copiilor trebuie să fie îndreptată asupra valorilor: aspecte din natură, tradiții, folclor, artă etc. Astfel ei trebuie învățați să nu treacă pe lângă valorile frumosului din viața înconjurătoare fără să le observe.
Desenul este unul din mijloacele cele mai apropiate și mai potrivite pentru educația estetică, la rândul ei educația estetică fiind o parte principală a educației multilaterale ce trebuie începută încă de la cea mai fragedă vârstă. Dar după cum spunea Aristotel ”desenul trebuie să fie studiat pentru dezvoltarea sentimentului frumosului și să nu devină o meserie” [ 88, pedagogie ].
Desenul constituie un mediu propice posibilităților de creație ale copilului. Viața preșcolarității permite formarea și dezvoltarea creativității, educatoarei revenindu-i sarcina de a găsi activități caracteristice preșcolarilor care să constituie o formă de expresie a imaginației și creativității. Există, după A.L. Taylor, cinci niveluri ale creativității dintre care la vârsta preșcolară singurul nivel ce poate fi atins este cel al creativității expresive. Acest tip de creativitate se caracterizează printr-o exprimare liberă și spontană a persoanei fără ca aceasta să fie preocupată de produsul activității sale să aibă un anumit grad de utilitate și valoare. La vârsta preșcolară creația are importanță majoră în devenirea umană, în formare și dezvoltarea personalității copilului, chiar dacă pentru omenire creația copilului nu are valoare [vezi Anexa № 8]. Pentru a pune în valoare potențialul creativ al copiilor educatoarea trebuie să folosească acele metode active, asociative care pun accentul pe libertatea asociațiilor în care copiii devin participanți la găsirea răspunsurilor, pot avea inițiativă, pot pune întrebări, pot da soluții [23 pag. 92].
Ca formă de expresie a imaginației și gândirii, activitatea artistico-plastică este atât activitate de joc dar și formă de obiectivare al celor două procese psihice [vezi Anexa № 9]. Trăsăturile creativității (fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea) pot fi testate cu ușurință prin intermediul unor parametri ai desenului. Se știe că o componentă vitală a creativității o constituie însăși dorința de a crea, curiozitatea, necesitatea lăuntrică a afirmării. Ca factor intelectual la creativității, imaginația cunoaște la vârsta preșcolară o adevărată „explozie “, ea fiind acum la apogeu și pentru că gândirea se află la un nivel de dezvoltare cel mai are de străbătut alte stadii importante de dezvoltare, imaginația completează astfel întru-un fel slăbiciunile gândirii. Chiar dacă imaginația se află la apogeul manifestărilor sale, totuși ea nu se află și la apogeul calității sale [25 pag. 17].
Referindu-se la activitatea artistică M. Ralea consideră că psihologia artistului este psihologia anumitor trăsături, abilități, atitudini caracteristică tuturor oamenilor, manifestate însă într-un grad mai înalt și îmbrăcând forme extreme de personalitate. Influența artei asupra proceselor de cunoaștere constă în primul rând în dezvoltarea capacităților senzorio-perceptive. Formele artei se manifestă în conștiința copiilor îndeosebi pe calea simțurilor. Apelând la afectivitatea copilului, la emoțiile sale față de tot ceea ce este frumos, cunoașterea prin artă devine mai accesibilă, mai largă. Vizitele făcute la diferite expoziții de desen și pictură, vizionarea unor documentare de artă sau prezentare unor albume tematice ajută copiii să observe aspecte ale realității pe care nu le-ar fi sesizat dacă acestea nu ar fi fost oferite sub formă artistică. Coloritul armonios al unui tablou îl stimulează pe copil să îl transpună în desenul său. Primele lucrări ale copiilor sunt de cele mai multe ori combinații de imagini din basme , povești ilustrații cunoscute anterior. Prin educație copiii învață să perceapă , să observe și să aprecieze frumosul din lumea înconjurătoare. Apoi în desenele lor vor exprima trăirile lor în fața acestor frumuseți. Percepția vizuală trebuie îmbogățită printr-o educație corect îndrumată. Activitățile artistico-plastice pot veni în sprijinul copiilor prin exerciții de antrenament pentru a privi, a vedea, a căuta și înțelege o informație despre culoarea și forma obiectelor din jur. În grădiniță sunt multiple posibilități de a pregăti copilul să recepționeze și să vibreze în fața frumosului , să creeze frumosul și să-l introducă în viața sa personală. Activitățile artistico-plastice constituie un cadru eficient în acest sens și un mijloc de stimularea creativității copiilor [29 pag. 89].
Obiectivele specifice prevăzute în programa de învățământ vizează formarea unor capacități, priceperi, deprinderi și aptitudini ca:
– realizarea de compoziții plastice și redarea expresivă a unui obiect;
– respectarea proporțiilor unui obiect sau între două obiecte;
– așezarea în pagină a elementului temei;
– mânuirea corectă a pensulei și folosirea acuarelelor sau a altor culori de apă;
– familiarizarea copiilor cu elemente de limbaj plastic și tehnic de realizare practică a acestora [64 pag. 8].
Strategia didactică este direct responsabilă în mare parte de stimularea potențialului creativ al copilului preșcolar. În acest sens ea vizează stimularea curiozității și a trebuinței de cunoaștere la copii, declanșarea motivației pozitive și afective, asigurarea unui climat educațional dezinhibant, folosirea unor metode pedagogice adecvate dar și o conduită didactică flexibilă.
Activitatea plastică este și o formă de echilibru între lumea interioară a copilului și solicitările lumii exterioare. Astfel, desenul constituie când o cale de pregătire a imaginii mentale când o rezultantă a acesteia [30 pag. 88].
A fi creator în sens general, înseamnă a fi capabil să stabilească legături artistice noi, neașteptate între cunoștințele dobândite sau între acestea și cele noi, a face combinații cu o anumită intenție întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat. Dar orice activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoștințe temeinic însușite. De aceea copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode de stimulare a creativității, folosind cât mai multe procedee de obținere a unor forme spontane. Pentru a ține trează curiozitatea și interesul copiilor trebuie ca materialul pe care se lucrează să fie cât mai diversificat atât ca formă și mărime dar ca și compoziție. De asemenea folosirea diferitelor unelte de lucru (pensula, creta ) pot lărgi orizontul copiilor și dau frâu liber imaginației [63 pag. 71].
Activitățile artistico-plastice contribuie în mod deosebit la educarea gustului pentru frumos și trezesc interesul copiilor în a-și compune singuri modelele determinându-i să-și exprime ideile originale și să-și pună în practică inițiativele.
A.S. Macarenco aprecia înalt capacitatea pedagogului de a visa împreună cu copiii, de a-i pasiona prin visul său, de a-i ajuta să vadă “bucuria de mâine”.
Imaginația este unul din indicii după care I.P. Pavlov îi raporta pe oameni la tipul artistic sau gânditor. Desenând, copiii operează în special cu imagini (vizuale, auditive, motorii). Aceasta vorbește despre rolul mare în activitatea lui, a primului sistem de semnalizare, a reflectării plastice, a lumii. Gândirea plastică însă, este doar o parte a gândirii artistice [75 pag.52].
Creația este strâns legată cu însușirile personalității (caracterul, capacitățile, interesele), este nivelul superior al cunoașterii și nu se poate produce fără acumularea prealabilă a cunoștințelor.
În variantele de abordare și analiză a creativității putem delimita trei direcții:
accentuarea produsului creator;
accentuarea procesului creator;
accentuarea personalității creatoare.
Tratând creativitatea ca produs ne referim la rezultatul procesului de creație – el se concretizează prin ceva material: desene, aplicații, invenții din material natural. Produsul este apreciat drept creativ dacă poate fi caracterizat prin originalitate și utilitate socială. Originalitatea se exprimă prin noutate și unicitate [9 pag. 7].
În grupele unde sunt create condiții psihologice optime centrate pe dezvoltarea personalității armonioase, creativitatea copiilor se dezvoltă mai intens. Creativitatea bazată pe învățământul formativ stimulează îndeosebi originalitatea, ca cel mai important indice definitoriu de creativitate și elaborarea ca indice a creativității care ne indică capacitatea de a utiliza multiplele detalii necesare expresiei creative.
Educația intelectuală a copiilor preșcolari conform prevederilor curriculumului preșcolar este orientată spre formarea comportamentului cognitiv și verbal. Acest program prevede ca în acest scop educatorii și părinții în procesul educației artistico-plastice să-și orienteze eforturile spre rezolvarea următoarele obiective generale ale educației intelectuale prin intermediul operelor de artă plastică :
dezvoltarea proceselor psihice cognitive; a senzațiilor, percepțiilor, gândirii, limbajului, memoriei, atenției voluntare și a imaginației;
formarea abilităților intelectuale, a deprinderilor de a observa, a sesiza, a compara, a analiza, a trage concluzii, a lua decizii.
dezvoltarea curiozității, a capacităților intelectuale.
formarea celor mai elementare procedee ale activității cognitive
dezvoltarea spiritului inventiv și creativ [64 pag. 18].
Dezvoltarea operațiilor gândirii (analiză, comparația, sinteza, clasificarea, etc.), atât în familie cât și în cadrul grădiniței fac posibilă evoluția gândirii copiilor, trecerea ei de la cea intuitivă la cea abstractă.
Obiectivul general ce trebuie urmărit și la activitățile de artă plastică vizează formarea culturii vorbirii și a competențelor de comunicare.
Despre importanța factorilor afectivi și intelectuali în procesul educației artistice și cel al dezvoltării creativității se vorbește pe parcursul a mai multor ani în lucrările semnate de : J. Guilford, N. Maier, Al. Roșca, S. Cemortam, E. Postolache, N. Vetlughin, M. Ștern, S. Rubenștein, T. Hubenco [26 pag. 168].
Conform convingerilor acestor cercetători, printre factorii afectivi și intelectuali ai educației artistico plastice și ai dezvoltării creativității, un rol decisiv îi revine gândirii divergente rezidată de următoarele caracteristici : originalitatea, flexibilitatea, fluența, inventivitatea, fluxul informativ.
I. Piaget, A. Osborne la gîndirea divergentă adiționează și alte variabile cognitive cum ar fi : spiritul de observație, emotivitatea, imaginația constructivă, gândirea imaginativă [23 pag. 95].
Conform convingerilor altor cercetători (D. Berlyne, J. Maltzman, L. Thurstone, A. Toffler ) pentru realizarea cu succes a dezvoltării creativității nu mai puțin importanți sunt și factorii adiționali : dorința de a crea, impulsul, curiozitatea, tendința de afirmare și autorealizare personală.
În ultimul timp se simte o tendință de a lăsa copilul liber să facă diverse,mâzgăleli spontane urmând ca apoi să caute cu ce sar potrivi unele elemente și în baza acestora să inițieze un subiect.
Fantezia la copil este ca o arena de lansare către creația plastică. Prin imaginație copilul realizează diverse comparații, asocieri combinări, sporindu-și capacitățile creatoare [23 pag. 64].
Copiii pot crea poezii, povestiri, muzică, dar posibilitățile care le oferă activitatea artistico-plastică sunt mult mai vaste. Folosind plăcerea copilului de a se exprima, de a se realiza prin mijloace artistice, dezvoltăm aceste capacități care vor deveni comori de mare preț pentru viitor.
Capacitatea de a percepe, compara, transforma, modela noi forme, mijloace materiale, artistice și spirituale este produsul capacităților creatoare [vezi Anexa № 10 ].
Educația artistico plastică este una din cele mai importante activități ce poate asigura o bună și valoroasă dezvoltare a personalității [64 pag. 39].
Obiectivele conceptuale ale educației artistico-plastice pun accentul atât pe conținuturi, tehnologii orientate spre dezvoltarea gândirii în imagini, creativității, cât și spre descoperirea, favorizarea, protejarea și cultivarea dorinței de activitate artistico-plastică, îmbogățirea nivelului spiritual prin dirijarea procesului de percepere, provocarea curiozității, interesului față de conținutul identico-semnificativ, dezvoltarea simțului de frumos, armonie, perfecțiune la copii [9 pag. 18].
3.2 Jocurile creative în educarea și instruirea copiilor
Jocul reprezintă o activitate deosebită care înflorește în anii copilăriei și îl însoțește pe om pe parcursul întregii sale vieți.
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului [36 pag. 89].
O importanță decisivă pentru dezvoltarea imaginației o constituie jocurile de roluri. În activitatea de joc copii învață a substitui un obiect prin altul, a-și asuma cele mai diverse roluri. Această capacitate și stă la baza dezvoltării imaginației. În jocurile copiilor de vârstă preșcolară superioară obiectele substituente nici nu sunt obligatorii, tot așa cu nu sunt obligatorii nici multe din acțiunile de joc. Ei învață a identifica obiecte și acțiunile cu ele, creând noi situații de joc în imaginație. Jocul în acest caz se poate desfășura în plan intern. Ana (o fetiță de 6 ani) privește fotografia unei fetițe, care și-a sprijinit obrazul în palmă și contemplă păpușa, ce stă lângă mașina de cusut. Ana zice : „fetița se gândește cum păpușa coase”. Prin explicația dată ea își dezvăluie, modul ei personal de a se juca [71 pag. 134-134].
În joc copilul pătrunde semnificația specifică a două tipuri de simboluri : simbolurile individual – convenționale, cât și cele iconice își asumă pe parcursul jocului funcția obiectului lipsă, pe care ele îl înlocuiesc. Gradul diferit al apropierii dintre obiectul – simbol (ce înlocuiește obiectul lipsă) și obiectul substituit contribuie la exercitarea funcției simbolice a vorbirii; legătura reciprocă intermediată dintre „obiect – simbol și denumirea lui ” îmbogățește latura semantică a cuvântului ca simbol [90].
Acțiunea de substituire contribuie la dezvoltarea capacităților de a acționa liber cu obiectele, utilizându-le nu numai conform destinației, pe care a însușit-o în primii ani de viață, dar și în alt mod (o băsmăluță poate înlocui o bucată de tifon).
Ca activitate primordială, jocul are o importanță deosebită pentru dezvoltarea gândirii reflexive. Reflexia condiționează comportamentul adecvat al omului printre ceilalți semeni.
Jocul contribuie la dezvoltarea reflexiei, deoarece în cadrul lui apare posibilitatea reală de a controla, cum se execută acțiunea ce face parte din procesul comunicării. Astfel jucându-se de-a spitalul, copilul plânge și suferă aidoma unui pacient, fiind totodată mulțumit de sine că a executant al rolului pe care și l-a asumat [67 pag. 28-29].
În jocul cu roluri apar premizele reflexiei, ca o capacitate pur umană de ași conștientiza și compara propriile acțiuni, necesități și trăiri cu acțiunile, necesitățile și trăirile altor oameni.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii [70 pag. 41].
Psihologul și filosoful Vund V. la începutul sec. XX afirmă că, : „ jocul este copilul muncii”.
Originea jocurilor de copii (conform acestei teorii) nu este doar în necesitatea „arderii” surplusului de energie, deși acest lucru este recunoscut drept condiție necesară educației. Jocurile sunt niște pre-exerciții de inițiere și antrenare, exerciții pregătitoare pentru viața socială de mai târziu. În joc, copilul repetă acțiunile utile pe care le-a îndeplinit ori el, or le-a văzut la alții. Copilul simulează în joc acțiunile omului. Jocurile copiilor au un caracter social permanent [26 pag. 184].
Ap. D. Culea în lucrările sale susține că : „ca și orice formă de activitate suspusă evoluției, jocurile se schimbă odată cu obiceiurile, dispar ca să apară altele în conformitate cu noile stări sociale” [4 pag. 57 ].
J. Locke a fost unul dintre primii pedagogi care a dezvăluit rolul jocului în educația copilului.
D. V. Elkonin demonstrează că prin joc se asigură dezvoltarea la copii a capacității de orientare în problemele și motivele activității umane și însușesc metode de activitate în comun. El fundamentează ideii importante despre activitatea de joc a copilului ca suport al activității de învățare [28 pag. 51].
Jocurile facilitează dezvoltarea creativității la copii. Creativitatea este un proces care constă în utilizarea potențialului personal cu scopul de a dezvolta abilitățile de generare a noilor ideii și concepte originale și utile, dar și pentru soluționarea problemelor practice.
Vom examina jocurile creative care, reprezintă o formă foarte actuală de auto afirmare a copiilor.
Datele obținute prin cercetările experimentale au demonstrat că jocurile de creație se dezvoltă odată cu dezvoltarea psihică generală a preșcolarilor pe măsură ce ei acumulează o experiență tot mai bogată. Jocurile au particularitățile lor specifice, condiționate de diferite faze ale copilăriei [4 pag. 49].
La vârsta preșcolară mare jocul de creație atinge un nivel superior de dezvoltare în ceea ce privește tematica și conținutul său, modul de transfigurare a realității, structura, relațiile dintre copii, precum și raportul dintre real și imaginar.
Un rol important în desfășurarea organizată a jocului îl are modificarea raportului asumat și regulile care decurg din el.
Stăpânirea unor cunoștințe mai precise și a unor deprinderi adecvate îl ajută pe copil să asigure mai deplin concordanța cu realitatea, aceasta constituind regula de bază a oricărui joc. Existența scopului în joc atrage după sine elaborarea unui plan care se realizează în cadrul discuțiilor și al acțiunilor de organizare a jocului [4 pag. 57].
Aceste elemente de planificare și organizare influențează structura jocului. Se diferențiază treptat momentele jocului, pregătirea jocului, desfășurarea propriu-zisă și încheierea lui.
Jocurile creative sunt variate și multe. Ele pot fi clasificate în câteva grupe. După conținut sunt jocuri care reflectă munca, traiul celor adulți, reflectă evenimente din viața socială. Deosebim și jocuri după modelul de organizare al lor : jocuri individuale, jocuri în grupe mici și jocuri în colectiv, jocuri-dramatizări (poveste, povestirea), jocuri de construcție sau constructive [81 pag. 11].
Ne cătând la caracterul multiplu, jocurile creative au trăsături comune, copiii aleg singuri tema jocului, ei dezvoltă subiectul jocului, repartizează rolurile, aleg rechizitele necesare.
Jocul creativ este o formă de activitate independentă în care apar și se desfășoară calități creative variate. Componenți obligatorii ai jocului creativ sunt : rolul, situația inspirată și subiectul jocului [86].
Conform acestor componenți voi argumenta metodica jocului creativ :
Alegerea subiectului acțiunii (tema) în jocul creativ este determinată de scopul educativ.
Pregătirea copiilor pentru joc. Comunitatea intereselor de joc este o condiție de promovare a jocului creativ. Este necesar ca toți copiii să fie cointeresați de subiectul jocului care va urma, și să dorească să se joace. Alegerea subiectului depinde de conținutul acelor sarcini educative de gradul cărora se introduce jocul. Copiii trebuie pregătiți pentru aceasta.
Distribuirea rolurilor în jocurile creative se face la începutul jocului. Se aplică câteva procedee de împărțire a rolurilor : distribuirea liberă de către copii, distribuirea rolurilor pe rând [14 pag. 3].
Cel care organizează jocul urmărește ca în planul jocului să fie introduse situații adecvate de comportare a copiilor. Acesta este o condiție a efectuării pedagogice de aplicare a jocului.
În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că există necesitatea de a introduce termenul de „Jocul creativ artistic”. Prin așa termen voi menționa acele jocuri, care prin conținutul său sunt legate de dezvoltarea creativității artistice a copilului.
Unele jocuri au luat naștere în anumite localități și circulă doar aici. Dar cele mai multe se întâlnesc în toate satele moldovenești.
Jocurile îmbină mai multe elemente : mișcare, poezie, cântec, numărătoare – toate contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor, rolul lor instructiv-educativ [13 pag. 22].
Din jocuri copiii află lucruri interesante despre lumea vegetală și animală, despre traiul și munca oamenilor.
Multe jocuri conțin lupte competitive. Există aici un scop asupra căruia e concentrată toată atenția jucătorilor. De exemplu, în jocul „Gâștele și lupul” gâștele trebuie să fugă să nu le prindă lupul [vezi Anexa № 11].
Jocurile dezvoltă așa însușiri ca : spiritul de observație, istețimea („Culorile”, „Inelul ascuns”) [Anexa № 17].
Un mare efect au căpătat jocurile cu caracter sportiv (jocuri cu împărțire pe echipe) : „Podul de piatră.” [vezi Anexa № 11].
Unele jocuri controlează capacitatea copiilor de a cunoaște ușor și exact obiectele, a determina calitățile lor caracteristice (formă, gust, miros, etc.) „Ghici cine e ” [vezi Anexa № 11].
Metodica aplicării și promovării jocului creativ depinde de măiestria pedagogică a pedagogului, de cunoașterea de către el a particularităților de vârstă. Jocul creativ artistic este cea mai bine venită formă de muncă educativă. Metodica promovării acestor jocuri conține câteva etape:
Pregătirea pentru joc
Promovarea jocului
Generalizarea jocului
Pregătirea de joc prevede : procedee anumite de conducere cu jocul; promovarea preventivă a unor activități artistice [25 pag. 19].
Dirijarea jocurilor poate fi clasificată :
dirijare directă – dirijarea directă este participarea nemijlocită a educatorului în joc, explicațiile pe care le dă copiilor, ajutorul, povața pe parcursul jocului, propunerea unei noi teme de joc.
dirijarea indirectă – este efectuată pe calea îmbogățirii cunoștințelor copiilor despre lumea înconjurătoare și formarea noțiunilor în baza acestor cunoștințe [24 pag. 38].
Victoria Rotaru magistru în psihologie, USEFS, afirmă că jocul copilului nu constituie doar reflectarea lumii înconjurătoare ci și o posibilitate de pătrundere a copilului în viața maturului.
În activitatea de joc putem evidenția două particularități importante ale jocului. În primul rând jocul se distinge prin caracterul său neproductiv, adică este orientat spre procesul jocului și trăirile celui ce se joacă. În al doilea rând în cadrul jocului, planul imaginar predomină asupra celui real [34 pag. 77].
J. Piaget, în cadrul cercetărilor a stabilit etapele dezvoltării jocului în legătură cu formarea intelectuală. Conform rezultatelor lui J. Piaget, citat de D. Elkonin, 1978, este evidentă deosebirea dintre activitatea intelectuală și cea de joc. Jocul nu se caracterizează prin adaptare, adică această activitate nu servește drept sarcină de adaptare.
Într-un șir de cercetări fenomenul studierii jocului ca formă specifică de activitate a copiilor cuprinde multitudinea problemelor existente în formarea personalității copiilor prin activități de joc și ponderea lor în dezvoltarea proceselor psihice superioare [48 pag. 91].
Jocul este o școală a sentimentelor pentru copil. Rolul ce și-l atribuie îl antrenează, influențează sentimentele lui. Intrând în rol el se poartă corespunzător : manifestă bunătate, atenție, gingășie, amabilitate sau cruzime, brutalitate. De aceea e important ca copilul să-și asume roluri pozitive, acumulând astfel experiență morală. Jocul trebuie să trezească în copil sentimente frumoase. Numai în așa caz el poate să exercite o influență binefăcătoare. Jocurile au pentru preșcolari o importanță excepțională : jocul este pentru dânșii și învățătură și muncă [80 pag. 27].
Copilul se manifestă în joc așa cum este adevărat : unul poate să arate bun, săritor, disciplinat capabil să accepte părerea majorității; altul, dimpotrivă, se manifestă ca un încăpăținat, pretențios [27 pag. 69].
Jocurile contribuie și la cultivarea unor norme morale. Îi învață pe copii să fie buni colectiviști, binevoitori, cinstiți, principiali.
3.3 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativității copiilor de 6-7 ani
Schimbările ce au loc în procesul educațional din țară oferă suficiente puncte de reper și pentru cadrele didactice din instituțiile preșcolare. Este necesar de a cunoaște modalitățile de realizare a educației preșcolare, a formelor învățării specifice vârstei, proiectarea didactică, selectarea și construirea conținuturilor accesibile, efectuarea evaluării (inițiale, continue și finale) atât prin intermediul jocurilor cât și a exercițiilor, activităților individuale și colective [11 pag. 6].
În viziunea lui J. Dewey, proiectul nu poate fi scopul final al procesului educațional, ci o învățare integrată în efortul constructiv de realizare a proiectului, după cum numește autorul – „învățare prin / din acțiune” (learning by doing) [45 pag. 24].
După cum susține W. H. Kilpatric : „Proiectul nu este o întreprindere a copilului, ci o întreprindere comună a educatorului și a copilului”.
În aria preocupărilor directe privind problema proiectului se înscriu investigațiile cercetătorilor Al. Găvenea, M. Knoll, M. Minder, J. Pulkkinene, A. Bulboacă, V. Cojocaru, L. Secară. Ei consideră că proiectul este o construcție mentală care poate fi valorificată prin : anticiparea, ceea ce am vrea să realizăm în viitor; reprezentarea unei activități pe care avem intenția să o realiză. Alții susțin că proiectul este o investigație amănunțită, desfășurată de copil; este o acțiune practică de cunoaștere, cu caracter de învățare prin descoperire, care presupune un efort deliberat de cercetare al copilului, o investigare a unui subiect către care copilul își îndreaptă întreaga atenție [45 pag. 26].
O proiectare bine realizată permite asigurarea eficienței activității, sistematizarea și evaluarea formativă ce conduc la ameliorarea și perfecționarea procesului de instruire și educație [63 pag. 107].
Obținerea performanțelor înalte în activitățile cu preșcolarii depinde de modul în care educatoarea conduce operațiile și procesele de cunoaștere și acțiune, ceea ce presupune în timp, proiectarea lor riguroasă, anticiparea cu cât mai multe șanse de realizare practică a demersurilor educative [63 pag.109 ].
Eficiența proiectării depinde de respectarea unor principii și a unor cerințe principalele, fiind :
O proiectare eficientă este condiționată de o pregătire temeinică, de cunoaștere a tuturor aspectelor : nivelul copiilor, documentele de proiectare elaborate de minister.
Proiectarea este o activitate continuă, etapizată în care educatorul deține toate datele necesare și poate lua deciziile corecte.
A stabili toate elementele esențiale și relațiile dintre ele, a ține cont de toți factorii ce pot influența demersul educativ, situația de învățare [45 pag. 75].
Proiectarea vizează obiectul muncii de recuperare, sarcinile de lucrul pentru copii, materialul utilizat, procedeele de muncă individualizată. La baza proiectării va sta cunoașterea copilului prin discuții cu părinții, observarea zilnică a comportamentului, studierea rezultatelor activității copiilor respectivi și corelarea acestor informații într-o fișă de analize psiho-pedagogică [63 pag. 112].
Autoanaliza activității educative este sursa de bază a perfecționării activității cadrului didactic, a acumulării de experiență pozitivă, a evitării greșelilor și lipsurilor, în dobândirea măiestriei didactice.
Cercetarea pedagogică este o activitate științifică de investigare a sistemului sau a procesului de învățământ, sau unor aspecte particulare ale acestora, cu scopul de a le constata utilitatea, eficiența neajunsurile, de a le ameliora, de ale moderniza, de a asigura educarea și formarea, instruirea tinerii generații în condiții sporite de randament și calitate.
În practica cercetării intră o gamă variată de aspecte, de fenomene, de componente ale sistemului de învățământ sau ale procesului de predare-învățare, constituind baza cercetării pedagogice fundamentale [63 pag.114].
Cercetarea pedagogică aplicativă se referă la aspecte mai concrete ale procesului de învățământ cu aplicabilitate în practica școlară și preșcolară, cu rezultate ce pot fi aplicate foarte curând în activitatea didactică, în predare și învățare.
O altă clasificare a cercetării se referă la criteriul numărului de discipline științifice implicate :
Cercetări pedagogice propriu-zise (abordare didactică unidisciplinară);
Cercetări psihopedagogice (transdisciplinare, presupunând viziune psihologică și pedagogică).
În literatura de specialitate se mai întâlnesc o serie de alte taxonomii ale cercetării pedagogice : cercetare normativă – cercetare operațională, filosofică – acțiune, prospectivă și retrospectivă, dar ele pot fi raportate la clasificarea fundamentală aplicativă [G. de Landsheere, 1992, pag. 254-259].
Desfășurarea cercetării pedagogice impune parcurgerea unor etape, respectarea unor cerințe și utilizarea unor metode și tehnici specifice :
Etapa formulării problemei are următoarele cerințe :
Exprimarea clară;
Delimitarea și alegerea surselor;
Stabilirea tipului de investigație;
Angajarea inovației.
Etapa proiectării cuprinde :
Alegerea metodei;
Stabilirea clară a obiectivelor cercetării;
Formularea ipotezei cercetării ce urmează a fi verificată experimental sau prin observare sistematică;
Definirea operaționalizarea conceptelor pedagogice fundamentale utilizate în cercetare.
Etapa realizării presupune :
Alegerea metodelor, tehnicilor, mijloacelor de cercetare;
Organizarea cercetării, determinarea echipei;
Prelucrarea datelor prin mijloace clasici sau cu ajutorul calculatorului;
Redarea grafică a rezultatelor;
Evaluarea rezultatelor cercetării.
Redactarea unor concluzii preliminare.
Etapa finală presupune :
Prelucrarea și analiza pedagogică a rezultatelor statistice;
Stabilirea relațiilor dintre ipoteze și rezultate;
În caz de incertitudine cercetarea se reia și se compară rezultatele obținute cu datele inițiale;
Elaborarea unor studii, a unei lucrări de cercetare;
Extinderea rezultatelor, generalizarea experienței pozitive rezultate în urma cercetării [63 pp.117-118].
Metodologia cercetării reprezintă un ansamblu de tehnici, metode, procedee, instrumente de investigare supuse atenției cercetătorului.
Cele mai cunoscute și aplicate metode sunt :
Observarea copiilor în grădiniță în mod spontan și sistematic.
Experimentul ce aparține în egală măsură tuturor cercetărilor științifice, numit și observare dirijată.
Ancheta poate fi în formă scrisă sau orală.
Analiza produselor activității a lucrărilor, a activității creative.
Analiza rezultatelor școlare (fișe de evaluare, fișe de observare).
Studiul documentelor de programare emise de minister.
(Auto)biografia : curriculum vitae, convorbiri [ 63 pag. 119]. Principalele metode de cercetare sunt : observația și experimentul.
Observația are aceleași reguli ca și metoda observării. Observarea copiilor în timpul activităților, în activitățile alese, la joacă, în mediul familial aduce informații despre personalitatea în formare, despre nivelul cunoașterii, despre aptitudini, temperament, trăsături de caracter. Cercetarea pedagogică apelează la observare mai cu seamă că aceasta nu presupune aparataj, instrumente costisitoare.
Observarea sistematică servește și pentru întocmirea fișei psihopedagogice a copilului care poate fi considerată o mică cercetare psihopedagogică.
Experimentul presupune să se înceapă cu o ipoteză experimentală apoi se aleg metodele potrivite fiecărei etape.
Experimentul poate fi abordat cu succes, și de educator sau institutor cu condiția pregătirii prealabile în domeniul etapelor, metodelor, tehnicilor experimentale, a sprijinului dat de colectivul din care face parte, cu precauții deontologice [63 pag. 220 ].
Învățământul contemporan este centrat pe copil și pe formarea de competențe. Folosirea testelor, jocurilor logice, evaluărilor contribuie la sporirea calității instruirii. [Anexa № 14]
L. Vîgotski afirmă : „ evaluând gradul de dezvoltare a unei persoane, trebuie să ia în calcul nu numai calitățile formate, ci și cele în formare.” Tot el susține că „ instruirea este eficientă doar atunci când precede dezvoltarea și nu-și are rostul dacă nu constituie un imbold spre evoluție, izvorul apariției noului” [11 pag. 36].
În cercetare au fost utilizate următoarele metodici :
Metode proiective „Desenul familiei”, „Testul arborelui”, care au avut drept scop determinarea particularităților de personalitate, de percepere și trăire emoțională a relațiilor interpersonale în familie, determinarea autoaprecierii copilului și a imaginii de sine.
Teste de personalitate : metodele „Scărița” și „Cum sunt eu ?” orientate la studierea auto aprecierii copilului și a imaginii de sine.
Pentru determinarea fricii la copii a fost utilizat „ Ce-ai face dacă …?”.
Cercetările empirice New Look au introdus în metoda proiectivă noi categorii „control” și „stil cognitiv”.
Din grupul metodelor proiective au fost utilizate „Metode de studiere a produsului activității”.
1. Tehnica „Desenul familiei”
Scopul : determinarea particularităților relațiilor în familie și a locului său între adulți.
Aplicarea testului : Copilului i se propune să deseneze pe o foaie A4 familia sa, astfel încât membrii ei să fie preocupați de lucrul casnic. În timpul desenării se fixează consecutivitatea desenării elementelor, comentariile, reacțiile emoționale.
După realizarea desenului copiii au fost intervievați cu scopul obținerii informației suplimentare. [vezi Anexa № 3]
Au fost fixate particularități ale desenului ca :
consecutivitatea desenării elementelor
componența familiei desenate
consecutivitatea desenării membrilor familiilor
stilul comunicării în familie
gama culorilor
plasarea desenului pe foaie.
2. Teste de personalitate
Testul „Scărița”
Scopul : studierea autoaprecierii copiilor de 6-7 ani.
Aplicarea testului : copilului i se oferă foaia cu o scăriță desenată cu 5-7 trepte și se explică semnificația treptelor, după care se adresează întrebările : „Pe care treaptă tu te vei plasa?, Pe care treaptă te va plasa mama?, Dar tata?, Pe care treaptă te va plasa educatoarea? ”, răspunsurile se înregistrează.
Analiza rezultatelor :
dacă copilul se plasează pe I-a, a II-a treaptă – subapreciază;
dacă pe treapta a III-a, a IV-a, a V-a – autoapreciere adecvată;
dacă pe treapta a VI-a, VII-a – supraapreciere.
În rezultatul cercetării am obținut următoarele rezultate care le-am prezentat în tabelul № 1. și graficul № 1.
Tabelul № 1 „Rezultatele autoaprecierii copiilor după metoda „Scărița””
Datele din tabelul № 1 indică lipsa unei autoaprecieri adecvate la respondenți : 42 % au prezentat o supraapreciere vădită, plasându-se în toate situațiile pe prima treaptă. 33 % din copii s-au văzut plasați pe treapta de jos, și 25 % s-au apreciat la justa lor valoare. Astfel a ajuns la concluzia că numărul mare de copii care se subapreciază ne vorbește despre faptul că aceștia duc lipsa unei comunicări cu adulții care-i influențează la formarea unei autoaprecieri adecvate.
Diagrama № 1 Vizualizarea datelor „Autoaprecierea copiilor după metoda „Scărița””
Metoda „Cum sunt eu ?”
Rezultatele obținute sunt prezentate în :
Tabelul № 2
Aceste cifre ne indică că la copii aceștia este tendința de supraapreciere peste 45 % și sub apreciere 28 %, iar nivelul de autoapreciere adecvată este minim 23 %. În timpul sarcinii de lucru la copii cu autoaprecierea cu nivel scăzut s-a observat manifestarea unei stări încordate, agitație în timpul sarcinii de lucru, acestea fiind manifestări tipice ale subaprecierii.
Diagrama № 2 comparativă a autoaprecierii copiilor
Datele din tabel prezintă rezultatele similare la fiecare nivel de autoapreciere. Analiza comparativă a rezultatelor obținute la aceste două metode confirmă ultima parte a ipotezei cercetării.
În urma cercetărilor efectuate asupra principalelor ipoteze care menționează formarea și dezvoltarea priceperii și deprinderii, capacități creative de alcătuire și redare a obiectelor, redarea corectă a formelor, de aplicare independentă a elementelor se reflectă în capacitatea de autoapreciere adecvată aplicarea metodei și a chestionarului „Ce ai face dacă…?” [Anexa № 13], am obținut următoarea informație :
Copiii cu capacități înalte de creativitate, au tendința de a se sub și supra aprecia.
La copii se manifestă accentuat elementele afectivității negative : anxietate, frica, neliniștea, atitudine pasivă, aceste manifestări ne fiind specifice vârstei lor.
Pentru cercetarea evaluării nivelului de dezvoltare a comportamentelor : social și cognitiv am folosit o serie de teste, unde am determinat gradul de apreciere a evaluărilor atât inițial, formativ cât și finale. Aici constat că nivelul dezvoltării copilului a crescut.
Proba № 1 Comunicarea „Este corect ?”
Testul № 1 „ Este corect ? ”
Obiective. Consolidarea competențelor referitoare la povești, texte literare. Dezvoltarea atenției a promptitudinii, a vorbirii coerente.
Materiale. Imagini (personaje dintr-o poveste) : capra, lupul, vulpea,iezii, pădurea, masa de ceară.
Regulile jocului. Copilul ce depistează erorile, se anunță, făcând apoi precizările respective. Episoadele improvizate să fie cât mai variate.
Desfășurarea. Jucătorii trebuie să depisteze imaginea personajului ne corespunzător, să spună din ce text face parte și să povestească anumite fragmente.
Barem :
Nivel inferior – a numit un singur fragment de poveste.
Nivel mediu – a numit 2-3 fragmente de poveste.
Nivel superior – a numit toate fragmentele din poveștile cunoscute [14 pag. 53].
Proba № 2 Imaginația „Compune o povestire”
Testul № 1 „Imaginează-ți și construiește ”
Obiectiv : dezvoltarea imaginației vizuale și a creativității.
Desfășurarea. Copilului i se propune să deseneze cât mai multe obiecte, utilizând figurile geometrice de pe desenul propus (în partea de sus a desenului se propun modele de construcție) [vezi Anexa № 4]. Unele figuri pot fi utilizate de mai multe ori, altele nici o dată. Dimensiunile pot varia.
Condiția de bază: Se interzice de a utiliza figuri ce nu sunt indicate pe desen.
Barem :
Nivelul inferior – dacă a desenat o singură imagine.
Nivel mediu – a desenat 2-3 imagini.
Nivel superior – a desenat mai mult de 3 imagini [46 pag. 71].
Proba № 3 Gândirea „Integrarea noțiunilor”
Testul № 1 „ Integrarea noțiunilor ”
Obiectiv: Dezvoltarea agerimii gândirii, capacitatea de a generaliza, raportarea noțiunilor integratoare la semnificația obiectelor ce le reprezintă.
Desfășurarea: Copiilor li se propune un grupaj de noțiuni aparținând aceleiași categorii integratoare și li se cere cât mai multe obiecte, ființe, lucruri :
Numește toate animalele care trăiesc la casa omului.
Toate animalele care trăiesc în pădure.
Tot ce poate zbura.
Tot ce poate înota.
Tot ce poate fi confecționat din lemn.
Toate fructele care se pot consuma.
Toate hăinuțele de care ai nevoie.
Toate obiectele care fac zgomot.
Tot ce se poate deplasa cu ajutorul roților.
Toate legumele care se pot consuma.
Barem :
Nivelul inferior – dacă copilul a dat 3 răspunsuri din 10.
Nivel mediu – dacă a dat 4-5 răspunsuri din 10.
Nivel superior – dacă a răspuns la toate 10 întrebări [46 pag. 15].
Rezultatele obținute în urma cercetării :
Tabelul № 3
Diagrama № 3 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor
Valorile medii calculate la 3 probe a evaluării : inițiale, formative și finale la comunicare, imaginație și gândire privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o ușoară creștere.
Proba № 4 Perceperea „Completează figurile”
Testul №1 : „Sesizarea spațială”
Scopul : Dezvoltarea percepției spațiului (la stânga, la dreapta, în față, în spate).
Materiale : Corpuri geometrice.
Desfășurarea : Sunt aranjate corpuri geometrice în fața copilului, la spate, la stânga, la dreapta lui la o distanță de 40 – . Propunem să spună unde se află fiecare obiect. În continuare copilul stând în centrul camerei, trebuie să numească ce corpuri geometrice se găsesc în fața lui, la spate, la stânga la dreapta lui.
Barem : Se consideră nivel superior cazul când copilul a rezolvat toate însărcinările timp de 45 – 60 sec. [46 pag. 57].
Proba № 5 Atenția „Compară desenele”
Testul № 1 „Transcrie punctele”
Obiectiv : Dezvoltarea atenției voluntare, capacității de a respecta instrucțiunea.
Desfășurarea : Copilului i se propune să copie modelul expus pe desen [vezi Anexa № 5]. Examinând rezultatele, important e să se țină cont de :
numărul de puncte copiate;
aranjarea punctelor pe foaie în corespundere cu modelul.
Se admite mărirea/micșorarea dimensiunilor desenului (nu mai mult de 2 ori).
Barem : Pentru apreciere se ia în considerație timpul consumat în întregime la realizarea modelului propus (20 sec.) [46 pag. 29].
Proba № 6 Memoria „Desenează silueta unui copil după memorie”
Test №1 „Memorează enunțul”
Obiectiv : Dezvoltarea memoriei logice.
Desfășurarea : Se citesc următoarele enunțuri :
Primăvara se topește zăpada.
Vișinele sunt dulci.
Corabia plutește pe mare.
Soarele are formă rotundă.
Bunica poartă ochelari.
Cerul este albastru.
Copilul trebuie să repete enunțurile pe care le-a memorat. Nu este obligatoriu să reproducă propoziția integral, important e să rețină sensul ei.
În caz dacă copilul nu reușește să memoreze, enunțurile se mai repetă încă o dată.
Barem :
Pentru fiecare răspuns corect copilului i se acordă câte un punct. Este considerat nivel super al memoriei care a numit toate enunțurile corect [46 pag. 49].
Rezultatele obținute în urma cercetării :
Tabelul № 4
Diagrama № 4 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor
Valorile medii calculate la 3 probe a evaluării : inițiale, formative și finale la percepție, atenție și memorie privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o creștere substanțială.
În concluzie analiza teoretică și conceptualizarea creativității în dezvoltarea personalității copiilor de 6-7 ani ne-au permis să deducem următoarele repere și concluzii :
Creativitatea este de natură socială, și apare ca o componentă a sistemului social, cu o structură, cu un conținut și o logică specifică, având funcții de realizare și transformare a raporturilor subiect-obiect.
Ridicarea nivelului de dezvoltare a creativității copiilor trebuie realizat pentru integrarea lui în viața socială.
Educarea creativității copiilor este un proces continuu care pune în valoare potențialul creativ al acestuia.
Creativitatea poate fi încurajată prin :
adaptarea la ideile copilului;
acceptarea ideilor neobișnuite ale copiilor;
încurajarea procesului.
Personalitatea mare este vârsta formării unor importante orientări valorice ale copilului și aceasta se realizează în procesul socializării sale.
Concluzii :
Creativitatea prin bogăția conținuturilor îl ajută pe copil să perceapă, să descopere, să creeze, să însușească cunoștințe, să-și formeze competențe și aptitudini. E cunoscut sloganul „Creația e necesară, deoarece fără ea nu există prezent și viitor. În decursul vieții pe pământ omul a tot creat, el fiind tot o creație, a lui Dumnezeu. O adevărată creație este aceea prin care autorul își exprimă trăirile interioare.” În psihopedagogie e demonstrat că literatura pentru copii, folclorul, jocurile artistice creative îmbogățește lumea interioară a copiilor, le trăiesc emoții, trăiri care îi sensibilizează. Astfel de trăiri care adesea nu pot avea loc în realitate îi permit copilului să-și creeze un anumit comportament, o anumită atitudine față de ceea cel înconjoară.
Având succes la operele literare, la bogăția spirituală a poporului, copilul își formează la baza celor audiate, învățate, anumite norme morale. Compătimirea și înțelegerile manifestate pe parcursul operelor literare le ajută copiilor să perceapă evenimentele din viața personajelor descrise în text, astfel ei învață a aprecia faptele, însușesc normele morale acceptate de societate.
Pentru a ușura receptarea operelor literare de către copil este important să se respecte următoarele condiții :
adultul să prezinte textul într-un mod captivant;
ascultătorul (copilul) să se încadreze nemijlocit ca participant activ la cele expuse în text;
în scopul de a evidenția nivelul de percepere a operelor literare de către copii, să organizeze convorbiri speciale în baza textului.
Fiecare individ acumulează și posedă un anumit volum de cunoștințe, o anumită experiență de viață care contribuie la formarea intelectului și personalității lui.
Artele constituie factorul cel mai important în procesul de formare, de cultivare a calității nobile omenești. Educatorul în procesul organizării activităților trebuie să folosească cele mai moderne tehnologii educaționale, mijloace, forme de organizare a procesului de învățământ în instituțiile preșcolare pentru a stimula și dezvolta creativitatea la copii. În fața educatorului sunt înaintate următoarele cerințe : participarea și implicarea motivațională în actul educativ; crearea soluțiilor și abordarea a unor atitudini creative în fața realizărilor problemelor de zi cu zi în cercetarea creativității; reflexivitatea pentru că trebuie să considere și să reconsidere permanent ceea ce observă la copii și să analizeze cu atenție datele; deschiderea trebuie să accepte permanent noul, soluțiile variate și flexibile care să corespundă nevoilor copiilor, parteneriatul, lucrând împreună cu colegele sale, cu părinții, cu specialiștii și cu membrii comunității care îi pot sprijini efortul educativ; empatia, presupune că în orice decizie educativă ține seama de trăirile copiilor și își aduce permanent aminte că a fost și ea copil; flexibilitatea în planificare, decizii și activități; facilitatea constructivă, oferind opțiuni diferite copiilor și lăsându-i pe ei să aleagă materiale diverse.
Educatorul trebuie să planifice jocuri artistice creative, activități cu conținut creator, distracții, sărbători conform cerințelor curriculare reieșind din teoriile noilor educații.
În partea teoretică a lucrării ne-am oprit asupra analizei a concepțiilor diferitor autori cu referință la creativitate : Guilford J.P., Alport G.W., Rogere C., Weisberg R., și alții. Toți acești cercetători susțin că creativitatea este o necesitate socială, fiind principala condiție a progresului economic și social, a calității vieții și a existenței societății. Ei consideră că supraviețuirea omului depinde de dimensiunea creatoare a factorului uman.
Pe parcursul cercetărilor am stabilit unele progrese în dezvoltarea creativității la copii, dar mai apar încă dificultăți în auto aprecierea adecvată.
Ținând cont de primele ipoteze putem vorbi despre :
formarea și dezvoltarea priceperii și deprinderilor la copii, a capacității de a fi creativ la alcătuirea și redarea formelor, obiectelor;
la copii se dezvoltă valorile fundamentale ale omenirii : binele, adevărul, frumosul, libertatea.
Din ultimele ipoteze putem concede, cu cât capacitatea creatoare va fi mai dezvoltată cu atât mai mult potențialul creativ va fi mai înalt prin valorile indicilor de : expresivitate, coerență, originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluență.
Adulții trebuie să contribuie la încurajarea copiilor în exprimarea emoțiilor, propunerilor, sentimentelor :
Copiii trebuie să fie învățați să-și folosească imaginația în exprimarea emoțiilor;
Copilul trebuie să fie apreciat pentru efortul pe care la depus în realizarea sarcinilor. Astfel capătă o doză de încredere în sine și fiecare următoare sarcină o va realiza cu mai multă ardoare.
Să li se ofere posibilități de câte ori este posibil pentru a-și da părerea, a-și expune toate ideile.
Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ la copii, dar se simte necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire și stilul de lucru.
Încheiere
Cercetările au fost realizate în contextul reformei curriculumului național reieșind din perspectiva noilor educații. Conținutul de bază a educației constituie :
operele literare – având ca scop formarea personalității
arta plastică – dezvoltarea capacităților creatoare
jocurile creatoare – dezvoltarea creativității artistice.
Reperele teoretice și experimentale ne-a permis să desfășurăm următoarele activități :
familiarizarea cu mediul înconjurător
arta plastică
lucrul manual
reprezentări elementare matematice
activități de educație muzicală
activități de educație fizică
dezvoltarea vorbirii
literatura artistică.
În cercetare sunt arătate principiile, metodele, formele, au fost elaborate proiecte didactice, jocuri creatoare, teste.
Modelul elaborat va fi de folos managerilor preșcolari : director, metodist, educatorilor, și desigur studenților la specialitatea pedagogie/psihologie, psiho-pedagogie, și nu în ultimul rând va fi bine venită tinerilor specialiști la predarea cursului de Pedagogie preșcolară, Teoria educației, Psihologie.
Bibliografie
Albu Gabriel – Introducere într-o pedagogie a libertății, Polirom, Iași, 1998, numărul de pagini : 192.
Alois Ghergut – Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, 2005, Polirom, Iași, numărul de pagini : 424.
Andre de Peretti. Educația în schimbare. S.H. Iași. 1986.
Axentii I-A. Gîndirea pedagpgică în Basarabia (1918-1940), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 160.
Barron Frank and David M. Harrington. "Creativity, Intelligence and Personality." (varianta electronică).
Bădina Ovidiu, Neamțu Octavian „Mecanismul cercetării. Considerații psihologice asupra scientismului. Contribuții la teoria și practica organizării științifice”. București Ed. Politică, 1970.
Bejan F. Particularități psihologice de vîrstă ale elevilor din clasele primare, Lumina, Chișinău, 1983, numărul de pagini : 105.
Bontaș Ioan, „Pedagogie”, Ed. ALL Educational S.A. 1998
Calistru R. Arta plastică în instituțiile preșcolare, Chișinău, 2003, numărul de pagini : 25.
Călcîi Maria, Cemortan Stela. „ Dezvoltarea creativității la preșcolari”. Chișinău Universitas 2001.
Cemortan S. Copilul la debutul școlar, Lyceum, Chișinău, 2001, numărul de pagini : 140.
Cemortan S. Metodica organizării activităților literar-artistice ale preșcolarilor, Lumina, Chișinău, 1991, numărul de pagini : 160.
Chirev A. „Dezvoltarea copilului prin joc, învățare, muncă.” București 1964.
Ciobanu-Mocanu L. Învață jucîndu-te, Editura Ruxanda, Chișinău, 1998, numărul de pagini : 96.
Claparedé E, Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.
Cojocaru C., Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoașterea și stimularea potențialului creativ (implicații practice, psihologice, psihoeducaționale), Tipografia Universității, București;
Cosmovici A. Iacob L. Psihologie școlară, Polirom, Iași, 1999, numărul de pagini : 301.
Cristea Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași, număr pagini: 464
Cucoș Constantin – Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Polirom, Iași, 2001, numărul de pagini : 288.
Cucoș Constantin – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, Iași, 2008, numărul de pagini : 736.
Culegere de articole : Evaluarea la debutul școlar (abordări inovaționale), Institutul de științe ale educației, Chișinău, 2003, numărul de pagini : 130.
Curriculum-ul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în RM. Cartier, Chișinău, 2008, numărul de pagini : 96.
Curriculum-ul educației copiilor în instituțiile preșcolare de diferite tipuri. Chișinău 1997, numărul de pagini : 270.
Danii A. Racu Al. Intervenția psihopedagogică în școală incluzivă, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 230.
Druță M. E. Cunoașterea elevului, Aramis, București, 2004, numărul de pagini : 112.
Elconin D.V. „Psihologia jocului.” București 1975.
Ezechil L.; Păiși Lăzărescu M. (2001) – Laborator preșcolar, Editura V& I Integral, București;
Fleorina E.A. „Jocul și jucăria.” București 1976.
Garboveanu Maria – Stimularea creativității elevilor în procesul de învățămînt, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Golu P.; Zlate M.; Verza E. (1992) – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București.
Groves Melissa M., Janet K. Sawyers, and James D. Moran, III. "Reward and Ideational Fluency in Preschool Children.", 2003.
Gusac M., Zemțov T. Activități creative ale elevilor de vîrstă mică, Lumina, Chișinău, 1995, numărul de pagini : 70.
Horst Schaub, Karl G. Zenke – Dicționar de pedagogie, Polirom, Iași, 2001, numărul de pagini : 344.
Îndrumări metodice „Desenul, modelajul și lucrul manual în grădinița de copii.” București 1965.
Jelescu P. Racu I. Psihologie generală, Tipografia Centrală, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 160.
Joița Elena – Pedagogie. Știința integrativă a educației. Polirom, Iași, 1999, numărul de pagini : 176.
Macavei E. Pedagogie, Aramis, București, 2001, numărul de pagini : 352.
Materialele conferinței științifice „Valorificarea patrimoniului național în educație și instruire. Chișinău 11-13 decembrie” 1996.
Melnic P. Frumosul artistic și valoarea lui educativă, Lumina, Chișinău, 1972, numărul de pagini : 50.
Moran James D. III, Roberta M. Milgrim, Janet K. Sawyers, and Victoria R. Fu. "Original Thinking in Preschool Children." 2001
Nestor Iacob Marius, „Creativitatea”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1980.
Oprea Nicolae. Colaborare și educație. Lumina, 1991.
Ostrovskaia L. Situații pedagogice, Lumina, Chișinău, 1993, numărul de pagini : 158.
Pascari V. Mîine vom fi școlari, Editura Ruxanda, Chișinău, 1998, numărul de pagini: 100.
Pascari V. Proiectarea procesului educațional în instituția preșcolară, CEP USM, Chișinău, 2008, numărul de pagini : 120.
Păruș E. Sova S. Cunoașterea mediului – educație ecologică, Tipografia Panfilius, Iași, 2003, numărul de pagini : 43.
Păun Emil, Dan Potolea – Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, 2002, Polirom, Iași, numărul de pagini : 248.
Pereteatcu M. Educația și instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chișinău, 1994, numărul de pagini : 120.
Popescu – Niveanu P. Psihologie, Editura Didactică și pedagogică București, 1991, numărul de pagini : 202.
Racu I. Perjan C. Psiholgia dezvoltării și psihologia pedagogică, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 160.
Răfăilă E. – Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Aramis, 2002, București.
Roco Mihaela, „Creativitate și inteligență emoțională”. Polirom, Iași, 2004, numărul de pagini: 246.
Roco Mihaela, „Creativitatea individuală și de grup – studii experimentale”. București, Ed. Academiei Române, 1979.
Roșca AL., Creativitatea, Colecție, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, București 1972.
Roșca Alexandru, „Creativitatea”, București, Centrul de Informare și Documentare în Științele Sociale, 1973.
Savca L. Psihologie, Lumina, Chișinău, 2005, numărul de pagini : 190.
Stoica A. (1971) – Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu U., Psihologia Copilului, Educația Didactică și pedagogică, 1967.
Tărîță Zinaida. Stimularea creativității copiilor ciclului primar, 1993.
Teodorescu Barbu, Nicolae Iorga și educația maselor. București, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, 1967.
Voiculescu E. Pedagogie preșcolară, Ediția a II-2003, Aramis, București, numărul de pagini: 142.
Voloșin E. Educația artistico-plastică a preșcolarilor, Stelart, Chișinău, 2006, numărul de pagini : 122.
Vrabie D. Psihologia educației, Editura Geneze, Galați, 2002, numărul de pagini : 303.
Ананьев Б.Г. О соотношений способностей и одариностей в себе. Проблемы способы. Москва, 1962.
Воронова В. Я. Жокуриле де креацие але прешколарилор де вырстэ маре. Кишинэу, Лумина, 1983, numărul de pagini : 77.
Витаев Т. В. Развитье творческого воображения, Бурятия, 1966.
Выготски Л.С. Воображение и творчество в школ М.Л. 1930
Космынская В.Б. Халедова Основы изобразительного искуства и методика руковоства изобразительных деятельность. Москва, 1987.
Мухина В.С. Психология копилулуи, Кишинэу, Лумина, 1990, numărul de pagini : 300.
Мясьщев В. Н. Проблемы способностей. Москва, 1962.
Рыбалко Е.Ф. Сколость и способность. Л. 1962.
Сакулина Н.П. Рисование в дошкольном возрасте, МП. 1965.
Теплов Б. М. Вопросы художественного воспитания. Москва, 1947.
Reviste și ziare :
Făclia, Săptămînal de informație, opinie și cultură pedagogică, № 5, 7 februarie 2009, numărul de pagini : 16.
Revista : Didactica PRO, № 1-2, (41-42), – Chișinău, aprilie 2007, numărul de pagini : 88.
Revista : Didactica PRO, № 2-3, (36-37), – Chișinău, 2006, numărul de pagini : 92.
Revista : Didactica PRO, № 3, (49), – Chișinău, iunie 2008, numărul de pagini : 56.
Revista : Să nu excludem nici un copil, № 4, 2004, UNICEF – Moldova,Numărul de pagini : 28.
Revista „Pedagogul”. Jocul ca parte componentă a procesului de instruire și educație.” № 3 1991.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 4 (12), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 79.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 1 (9), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 80.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 2 (10), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 79.
Univers Pedagogic, Săptămânal al MET al RM, № 46, 18 decembrie 2008, numărul de pagini : 8.
Resurse Internet :
www.bcu.ubbcluj.ro
www.didactic.ro
www.preferatele.com
www.regielive.ro
www.uab.ro
Anexe
Anexa № 1
Cuvinte cheie :
Atenție – Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție.
Capacitate – Proprietate de pătrundere în esența lucrurilor; competență. Îndemânare, abilitate, aptitudine, forță de a face ceva într-un anumit domeniu.
Creativitate – Însușirea de a fi creator; putere creatoare. Capacitate de a crea, de a produce valori.
Dezvoltare – Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei; creștere, evoluare; amplificare.
Evaluare – Acțiunea de a evalua și rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, prețuire.
Gândire – Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință.
Imaginație – Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; închipuire, fantezie.
Instruire – Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instrucție.
Joc – Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. Acțiunea de a se juca și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă.
Memorie – Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare).
Metodologie – 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de cercetare proprii unei științe. 2) Metodă de cunoaștere caracterizată printr-un grad maxim de generalizare.
Percepere – Acțiunea de a distinge și rezultatul ei.
Personalitate – Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
Proces – Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea călcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni.
Proiect – Text inițial al unui plan de activitate socială care urmează să fie discutat, completat, aprobat și apoi pus în aplicare.
Euristică – Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul.
Educație – Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate.
Stimulare – Acțiunea de activare; îndemn, însuflețire.
Anexa № 2
Bazele psiho–pedagogice de dezvoltare a capacităților creative
Creativitatea
Factorii creativității
Dinamica creativității
Condițiile
Elementele ale mediului care pot frâna creativitatea
Metode și procedee creative
Procedee de stimulare a imaginației
Anexa № 3
Chestionar la testul „Familia mea”
Pe cine ai desenat aici ?
Unde se află ei ?
Ce fac ei ?
Lor le este vesel sau trist ? De ce?
Cine din toți oamenii desenați este cel mai fericit ? De ce ?
Cine din toți oamenii desenați este cel mai nefericit ? De ce ?
Informații suplimentare
Dacă pe acest desen ar fi o pasăre, iar în locul ei ar fi desenat un om, cine ar fi acesta ?
Cine ar cîștiga în întrecerile dintre tine și sora / frate ? De ce ?
6 situații
Imaginează-ți că ești invitat la teatru, dar sunt doar 2 bilete, pe cine ai lua cu tine ?
Întreaga familie trebuie să plece în ospeție, dar mama se simte rău. Cine va rămînea cu ea acasă ?
Tu construiești o mașinuță din cutioare, iar roțile din roticele de morcov, pe cine îl vei chema în ajutor ?
Imaginează-ți că ai nimerit pe o insulă ne populată. Cu cine ai vrea să locui acolo ?
Tu ai primit în dar un constructor interesant. Toată familia se joacă, dar unui membru nu i-au ajuns detalii. Cine nu se va juca ?
Tu ai bilete la cinema (cu unul mai puțin decît numărul membrilor familiei). Cine va rămînea acasă ?
Anexa № 4
Testul № 1 „Imaginează-ți și construiește”
Anexa № 5
Testul № 1 „Transcrie punctele”
Anexa № 6
Proiect didactic (literatura artistică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – literatura artistică
Tema – „Ursul păcălit de vulpe”
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Dezvoltarea perceperii artistice, a receptivității, formarea cunoștințelor elementare despre carte, scriitori și specii literare, organizarea jocului – dramatizări în baza textului însușit.
Obiective de referință
O1 familiarizarea copiilor cu procedeele de lucru asupra textului literar ( în scopul perceperii emotive a conținutului artistic și ideatic).
O2 consolidarea priceperii de a efectua analiza elementară a textului, a desena tablourile descrise în text.
O3 dezvoltarea priceperii de a dramatiza unele scene din poveste, utilizînd cuvinte și expresii din text, sau însușite anterior.
Obiective operaționale
O1 să asculte atent și să conștientizeze despre cine se vorbește în conținutul textului;
O2 să perceapă conținutul ideatic al textului literar;
O3 să poată evidenția personajele principale din text;
O4 să-și cultive capacitatea de a caracteriza eroii pozitivi și cei negativi;
O5 să poată să-și expună atitudinea proprie față de personaje;
O6 să organizeze jocul-dramatizare în baza textului împărțindu-și în mod independent rolurile;
O7 să utilizeze expresii frumoase audiate din textul dat;
O8 să manifeste interes față de teatru;
O9 să recunoască cartea, denumirea ei după ilustrația de pe copertă;
O10 să recunoască chipul scriitorului după portret
O11 să deseneze în caiet tablourile descrise în text;
O12 să poată numi în ce texte au întîlnit fragmentele date;
O13 să înțeleagă și să lămurească învățămintele proverbului;
O14 să numească și alte proverbe ce se potrivesc textului dat.
Strategii didactice
Metode și procedee : demonstrarea, explicarea, citirea, exersarea, jocul – dramatizare, întrebări, răspunsuri, analiza, generalizare, lucrul individual în caiet.
Forma de organizare – frontală, individuală;
Resurse materiale : portretul scriitorului, expoziția de carte a scriitorului, cartea ilustrată a lui I. Creangă „Ursul păcălit vulpe ”, măști pentru dramatizare.
Vocabular: cațaveică, a-și pune pofta-n cui.
Anexa № 7
Proiect didactic (formarea reprezentărilor matematice)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – matematică
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Subiectul – Victorină matematică „Numărul și cifra cinci”
Obiective generale
Dezvoltarea operațiilor gîndirii (analiza, comparația, clasificarea), a calităților gîndirii (independența, corectitudinea, reversibilitatea operațiilor intelectuale), a deprinderilor elementare de activitate intelectuală.
Obiective de referință
O1 efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu obiectele orientîndu-se la însușirile lor (formă, culoare).
O2 identificarea soluției unei probleme pe baza condițiilor date în formă intuitivă.
Obiective operaționale
O1 să verbalizeze consecutivitatea zilelor săptămînii
O2 să conștientizeze vecinii numerelor
O3 sa compare numerele folosind corect simbolurile : >; <; =
O4 să efectueze operații simple de adunare și scădere cu ajutorul figurilor geometrice.
O5 să rezolve probleme simple indicînd răspunsul cu numărul necesar
O6 să construiască obiecte la dorință (mare, mic, egal), comparîndu-le folosind simbolurile necesare.
O7 să dramatizeze cîntecul „Doi rățoi și un cocoș” de Gr. Vieru.
Material didactic
Setul de citire (1-5), foi cu imaginea brăduțului, minge, capac, sferă mică, fișe colorate, creioane colorate, bețișoare, foi cu exerciții, măști pentru dramatizare, castane, fluturași, buburuze, covrig.
Strategii didactice
Metode și procedee : demonstrarea, lămurirea, conversia, exercițiu, problematizare, descoperire, algoritmul, întrebări, răspunsuri, interpretare, recitare.
Forma de organizare
Frontală individuală, în grup.
Bibliografia
MEȘ Curriculumul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în RM, Chișinău, 2008
MEȘ Curriculumul preșcolar, Lyceum, Chișnău, 1997
Pereteatcu M. Educația și instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chișinău, 1994
Vieru Gr. „Albinuța”, Chișinău, 1990.
Anexa № 8
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – desenul decorativ
Tema – „ Bondiță națională”
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Formarea reprezentărilor despre unele aspecte din ornamentica națională, specificul ornamentării bondiței naționale, redarea formelor, elementelor decorative specifice pentru ornamentare.
Obiective de referință
O1 familiarizarea cu arta decorativă națională a poporului nostru
O2 alcătuirea și aplicarea ornamentelor specifice bondiței naționale
O3 redarea expresivă a formelor, elementelor decorative specifice ornamentării
O4 dezvoltarea sentimentelor estetice, a imaginației creatoare.
Obiective operaționale
O1 să poată numi piesele unui costum național (bărbați, femei)
O2 sa poată alcătui și reda în desen ornamentele specifice bondiței naționale
O3 să deosebească culorile cromatice, folosindu-le corect în desen
O4 să creeze imagini plastice din puncte, linii, figuri geometrice de culori cromatice
O5 să posede modalități de plasare a formelor în spațiul plastic
O6 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor
O7 să-și dezvolte sensibilitatea estetică, imaginația creatoare
O8 să manifeste interes și dragoste față de frumusețea costumului național
Strategii didactice
Metode și procedee : conversația, demonstrația, explicația, exersarea, joc didactic, lucrul individual.
Tema de organizare : frontală și individuală. Materiale : expoziții de cărți cu imagini ale costumului național, desene, broderii, mileuri, țesături ale meșterilor populari, păpușă îmbracată în costum național, bondiță aplicată, creioane colorate, carioci, exemplul educatorului, fetiță îmbracată în costum național.
Vocabular : ie, catrință, brîu, basma, bondiță, pînză, stofă, opinci.
Anexa № 9
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – muncă artistică
Tema – „Învață jucîndu-te”
Tipul activității – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Perfecționarea deprinderilor de lucru manual, educarea dragostei față de muncă, a dorinței de a duce la bun sfîrșit lucrul început.
Obiective de referință
O1 formarea deprinderilor de confecționare a jucăriilor din diverse materiale.
O2 consolidarea cunoștințelor în obținerea obiectului dorit.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul confecționării jucăriilor.
Obiective operaționale
O1 să se poată exprima corect cu ce se vor ocupa.
O2 să aranjeze corect penele și să le vopsească la dorință.
O3 să confecționeze din cutioare jucării la dorință.
O4 să aranjeze corect ață de diverse culori pentru canafuri și răsucirea aței.
O5 să înșire mărgelele în ordinea corespunzătoare : mare, mijlocie, mică.
O6 să aleagă modul de executare pentru crearea compoziției din plante.
O7 să dezvolte spiritul inventiv și creativ, și a gustului estetic.
O8 să recite mici poezioare despre jucăria dată.
O9 să ia parte la jocul colectiv.
O10 să poată povesti despre lucrarea sa.
Strategii didactice
Convorbirea, întrebări, răspunsuri, explicații, jocul, lucrul în grup și individual, demonstrarea, analiza, evaluarea.
Materialul didactic
Plastilină, planșete, cuțite, pene, bastonașe, cutioare, clei, morcov, ață de diferite culori, sîrmă moale, semințe, hîrtie de staniol, carton colorat, foarfece, plante uscate, jucării.
Reguli
Pentru a obține o lucrare reușită este necesar de a ține cont de simetrie, orientarea pe foaie, folosirea corectă a obiectelor.
Vocabular
Creația lui, viață veșnică.
Material bibliografic
MEȘ „Curriculumul preșcolar”, Lyceum, Chișinău, 1997
Volșin El. „Educația artistico-plastică a preșcolarilor”, Stelart 2006
Cemortan S. Caietul preșcolarului „Creativitate” Chișinău
Pascari V. „ Învață, jucîndu-te”, Chișinău 2004
Anexa № 10
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – Artă plastică
Tema – „Zi de iarnă”
Tipul activității – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Dezvoltarea capacităților creatoare, formarea sensibilității artistice.
Obiectivele de referință
O1 formarea deprinderilor de prezentare a propriilor idei, sentimente, stări.
O2 consolidarea cunoștințelor în obținerea imaginii plastice prin intermediul punctelor, liniilor : drepte, oblice, întrerupte, verticale, orizontale.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul creării formelor volumetrice.
Obiectivele operaționale
La sfîrșitul activității copiii vor fi capabili :
OO1 să utilizeze creativ punctul și linia în propriile lucrări
OO2 să posede modalități de plasare a imaginilor în spațiu.
OO3 să experimenteze în crearea formelor volumetrice cu ajutorul diverselor materiale.
OO4 să utilizeze creativ culorile în funcție de mesajul artistic.
OO5 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor.
OO6 să-și dezvolte sensibilitatea estetică, imaginația creatoare .
OO7 să manifeste interes față de activitatea plastică.
Strategii didactice
Metode și procedee : conversația demonstrarea, povestirea, explicarea, exersarea, joc didactic, lucrul individual evaluarea.
Forma de organizare : frontală și individuală.
Material didactic
Tablouri cu imagini despre iarnă, creioane colorate, lipici, șervețele din hîrtie, vată, caiete de desen.
Cuvinte cheie
Zimți, nea, gene, zare.
Material bibliografic
MEȘ „Curriculumul preșcolar”, Lyceum, Chișinău, 1997
„Curriculumul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în Republica Moldova”, 2008
Calistru R. „Arta plastică în instituțiile preșcolare”, Chișinău, 2003
Cemortan E. „Abecedarul preșcolarului”, Universul, Chișinău, 1990
Comarova R. „Arta plastică”. Chișinău, Lumina, 1980
Ghidul cadrelor didactice
Anexa № 11
Jocuri artistice creative
Ghici ce e ?
Jucătorii se împart în două grupuri. Copiii dintr-un grup își leagă ochii și fiecare primește de la jucătorii celuilalt grup cîte cinci frunze, flori sau tulpinițe de plante. Cei cu ochii legați trebuie să determine, prin pipăit ori miros, ce plante li s-a adus. Pentru fiecare denumire corectă primește un punct. Apoi grupurile de jucători se schimbă cu rolurile : legîndu-și ochii cei din grupul doi.
Cîștigă grupul ce a acumulat cele mai multe puncte.
Podul de piatră
Doi copii se apucă de ambele mîini, ridicîndu-le în sus și stînd față în față. Acesta e „Podul stricat”. Ceilalți copii se apucă de mîini, formînd un rînd („Apa”) și trec pe sub „Pod”. Toți cîntă :
Podul de piatră s-a stricat
A venit apa și la luat
Cine trece pe aici, Stai !
La care copil s-a sfîrșit cîntecul, acesta e prins între mîinile lăsate în jos și-și alege : mar-prună și trece corespunzător la copilul respectiv. La sfîrșit un grup și altul se apucă unul de altul și se întrec cine e mai puternic.
Gîștele și lupul
Un grup de jucători („Gîștele”) stau într-o parte : „Mama” le stigă :
Gîște, gîște !
Ga – ga – ga.
Vreți mîncare?
Da, da, da !
Veniți acasă !
„Fiica” (ea paște „Gîștele”) răspunde :
Este lupul după deal !
Cum este, cum este ?
Alb cu negru și tărcat.
Gîsculița mi-a mîncat.
În timpul acesta toate „gîștele” o iau la fugă spre „casă”, iar „lupul” din urma lor.
Anexa № 12
Construcția unei figuri-siluetă în formă de iepuraș
Scopul : A învăța copiii să analizeze metoda de amplasare a părților, să construiască o figură siluetă, orientându-se după model.
Materialul : copiii au un complet de figuri pentru jocul „Tangram”, un model.
Desfășurarea activității : educatorul arată copiilor un model de figură-siluetă, în formă de iepuraș, și spune „Priviți atent iepurașul și povestiți, cum e construit. Din ce figuri geometrice este construit capul, corpul, picioarele iepurașului ?”. Numiți figura și mărimea ei, deoarece triunghiurile din care e alcătuit iepurașul, sunt de diferite dimensiuni.
Anexa № 13
Chestionar
CE-AI FACE DACĂ . . .
Obiective. Dezvoltarea creativității verbale, a gândirii, imaginației, a vorbirii coerente. Activizarea verbelor la modul condițional.
Desfășurarea
Se propun copiilor diverse întrebări, de genul: Ce ai face dacă:
– ai locui singur?
– ai avea un avion?
– ai fi mare?
– ai prinde un iepure cu coada lungă și fără urechi?
– ai avea un car condus de un melc?
– ai avea în sân o albină bolnavă?
– ar exista pastile pe care dacă le înghiți, devii cel mai puternic?
– ar veni la tine Făt – Frumos? etc.
Notă : Pe cât sânt mai variate întrebările, pe atât stimulăm creativitatea copiilor, a limbajului.
Anexa № 14
Testul înțelegerea sensului
Obiectiv: Evaluarea gândirii verbal-logice.
Materiale: Un set de întrebări la care copilul trebuie să răspundă.
Desfășurarea:
Pot fi considerate răspunsuri corecte nu numai cele indicate mai sus,ci și alte variante: dacă sunt logice și corespund sensului întrebării.
Barem: Nivel superior de gândire verbal-logică este considerat cazul când copilul a răspuns corect la 15-16 întrebări.
Anexa № 15
Jocul "Ghiciți ce v-am spus"
Materiale: Imaginile – simboluri ce reprezintă diverse genuri și specii literare.
Obiective: Se evaluează cunoștințele copiilor din domeniul literaturii, priceperea de a recunoaște textul; competențele de reproducere acumulate; priceperea de a recunoaște după unele semne caracteristice: povestea, poezia, povestirea, ghicitoarea, snoava, proverbul etc.
Desfășurarea jocului: Cu ajutorul unei numărători se alege copilul care va spune o poezie, un fragment dintr-o poveste, snoavă, povestire etc. Ceilalți răspund prin demonstrarea imaginii – simbol. Dacă li se spune o ghicitoare, arată imaginea pe care e reprezentată vulpea, dacă au ascultat o poezie — ridică imaginea fetiței etc.
Sarcini: Ascultați textul, ghiciți ce vi s-a spus, căutați imaginea cu simbolul respectiv, spuneți ce ați auzit prin demonstrarea simbolului; explicați de ce credeți că ați răspuns corect.
Aprecieri: Pentru fiecare răspuns corect copiii primesc câte un jeton. învingători vor fi considerați acei copii care vor acumula mai multe jetoane. Testul 2. Educația muzicală. Jocul "La concert"
Materiale: Diverse jucării muzicale (tobă, tamburină, pian, trianglu, vioară etc.) imagini cu viețuitoare (din setul "Hai să ne jucăm) sau din alte cărți.
Obiective: Se verifică cunoștințele copiilor despre instrumentele muzicale și felul cum sună ele; despre cântecele învățate; priceperea de a cânta independent un cântec din cele învățate.
Anexa № 16
Jocul popular “Paparuda”
Acest joc are drept scop de a determina combinarea culorilor, varietatea și frumusețea formelor, elementelor decorative, specifice pentru ornamentare.
Regula jocului:
Fiecare obiect desenat să aibă ceva specific, ce-l deosebește de celelalte obiecte.
Desfășurarea jocului:
Copiii adunați în cerc cântă, sar în sus, iar “Paparuda-regină” trece pe la fiecare – imitând acțiunea – udatul cu ulciorul; în acest moment copiii cântă:
“Paparudă-rudă,
Vino de mă udă.
Udă cu ulciorul
Să crească feciorul,
Udă cu găleata
Ca să crească fata”.
Apoi, după ce s-au jucat, li s-a propus să deseneze ulcior pentru paparudă.
Anexa № 17
Jocul popular “Culorile”
Acest joc are drept scop de a învăța culorile, nuanțele culorilor.
Reguli de joc: copiii trebuie să numească numai acele culori care sunt pe îmbrăcămintea, încălțămintea lor. Dacă nu are culoarea numită de un copil și tocmai el este întrebat, atunci iese din joc. Acel copil rămâne învingător, care a rămas în joc ultimul.
Desfășurarea jocului:
Un copil spune:
– “Am o călimară cu trei culori: albastru, alb, negru;
Dar, tu alb, ai în călimara ta?
– Da, am!”
Jocul continuă de la acel copil care a zis că are culoarea albă în călimara lui.
“Am o călimară cu cinci culori: roșu, galben, verde, alb, sur;
Dar, tu galben ai în călimara ta?
Galben, n-am!”
În așa mod jocul continuă.
Anexa № 18
Anexa № 19
Bibliografie
Albu Gabriel – Introducere într-o pedagogie a libertății, Polirom, Iași, 1998, numărul de pagini : 192.
Alois Ghergut – Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, 2005, Polirom, Iași, numărul de pagini : 424.
Andre de Peretti. Educația în schimbare. S.H. Iași. 1986.
Axentii I-A. Gîndirea pedagpgică în Basarabia (1918-1940), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 160.
Barron Frank and David M. Harrington. "Creativity, Intelligence and Personality." (varianta electronică).
Bădina Ovidiu, Neamțu Octavian „Mecanismul cercetării. Considerații psihologice asupra scientismului. Contribuții la teoria și practica organizării științifice”. București Ed. Politică, 1970.
Bejan F. Particularități psihologice de vîrstă ale elevilor din clasele primare, Lumina, Chișinău, 1983, numărul de pagini : 105.
Bontaș Ioan, „Pedagogie”, Ed. ALL Educational S.A. 1998
Calistru R. Arta plastică în instituțiile preșcolare, Chișinău, 2003, numărul de pagini : 25.
Călcîi Maria, Cemortan Stela. „ Dezvoltarea creativității la preșcolari”. Chișinău Universitas 2001.
Cemortan S. Copilul la debutul școlar, Lyceum, Chișinău, 2001, numărul de pagini : 140.
Cemortan S. Metodica organizării activităților literar-artistice ale preșcolarilor, Lumina, Chișinău, 1991, numărul de pagini : 160.
Chirev A. „Dezvoltarea copilului prin joc, învățare, muncă.” București 1964.
Ciobanu-Mocanu L. Învață jucîndu-te, Editura Ruxanda, Chișinău, 1998, numărul de pagini : 96.
Claparedé E, Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.
Cojocaru C., Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoașterea și stimularea potențialului creativ (implicații practice, psihologice, psihoeducaționale), Tipografia Universității, București;
Cosmovici A. Iacob L. Psihologie școlară, Polirom, Iași, 1999, numărul de pagini : 301.
Cristea Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași, număr pagini: 464
Cucoș Constantin – Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale. Polirom, Iași, 2001, numărul de pagini : 288.
Cucoș Constantin – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, Iași, 2008, numărul de pagini : 736.
Culegere de articole : Evaluarea la debutul școlar (abordări inovaționale), Institutul de științe ale educației, Chișinău, 2003, numărul de pagini : 130.
Curriculum-ul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în RM. Cartier, Chișinău, 2008, numărul de pagini : 96.
Curriculum-ul educației copiilor în instituțiile preșcolare de diferite tipuri. Chișinău 1997, numărul de pagini : 270.
Danii A. Racu Al. Intervenția psihopedagogică în școală incluzivă, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 230.
Druță M. E. Cunoașterea elevului, Aramis, București, 2004, numărul de pagini : 112.
Elconin D.V. „Psihologia jocului.” București 1975.
Ezechil L.; Păiși Lăzărescu M. (2001) – Laborator preșcolar, Editura V& I Integral, București;
Fleorina E.A. „Jocul și jucăria.” București 1976.
Garboveanu Maria – Stimularea creativității elevilor în procesul de învățămînt, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Golu P.; Zlate M.; Verza E. (1992) – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București.
Groves Melissa M., Janet K. Sawyers, and James D. Moran, III. "Reward and Ideational Fluency in Preschool Children.", 2003.
Gusac M., Zemțov T. Activități creative ale elevilor de vîrstă mică, Lumina, Chișinău, 1995, numărul de pagini : 70.
Horst Schaub, Karl G. Zenke – Dicționar de pedagogie, Polirom, Iași, 2001, numărul de pagini : 344.
Îndrumări metodice „Desenul, modelajul și lucrul manual în grădinița de copii.” București 1965.
Jelescu P. Racu I. Psihologie generală, Tipografia Centrală, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 160.
Joița Elena – Pedagogie. Știința integrativă a educației. Polirom, Iași, 1999, numărul de pagini : 176.
Macavei E. Pedagogie, Aramis, București, 2001, numărul de pagini : 352.
Materialele conferinței științifice „Valorificarea patrimoniului național în educație și instruire. Chișinău 11-13 decembrie” 1996.
Melnic P. Frumosul artistic și valoarea lui educativă, Lumina, Chișinău, 1972, numărul de pagini : 50.
Moran James D. III, Roberta M. Milgrim, Janet K. Sawyers, and Victoria R. Fu. "Original Thinking in Preschool Children." 2001
Nestor Iacob Marius, „Creativitatea”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1980.
Oprea Nicolae. Colaborare și educație. Lumina, 1991.
Ostrovskaia L. Situații pedagogice, Lumina, Chișinău, 1993, numărul de pagini : 158.
Pascari V. Mîine vom fi școlari, Editura Ruxanda, Chișinău, 1998, numărul de pagini: 100.
Pascari V. Proiectarea procesului educațional în instituția preșcolară, CEP USM, Chișinău, 2008, numărul de pagini : 120.
Păruș E. Sova S. Cunoașterea mediului – educație ecologică, Tipografia Panfilius, Iași, 2003, numărul de pagini : 43.
Păun Emil, Dan Potolea – Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, 2002, Polirom, Iași, numărul de pagini : 248.
Pereteatcu M. Educația și instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chișinău, 1994, numărul de pagini : 120.
Popescu – Niveanu P. Psihologie, Editura Didactică și pedagogică București, 1991, numărul de pagini : 202.
Racu I. Perjan C. Psiholgia dezvoltării și psihologia pedagogică, Chișinău, 2007, numărul de pagini : 160.
Răfăilă E. – Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Aramis, 2002, București.
Roco Mihaela, „Creativitate și inteligență emoțională”. Polirom, Iași, 2004, numărul de pagini: 246.
Roco Mihaela, „Creativitatea individuală și de grup – studii experimentale”. București, Ed. Academiei Române, 1979.
Roșca AL., Creativitatea, Colecție, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, București 1972.
Roșca Alexandru, „Creativitatea”, București, Centrul de Informare și Documentare în Științele Sociale, 1973.
Savca L. Psihologie, Lumina, Chișinău, 2005, numărul de pagini : 190.
Stoica A. (1971) – Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu U., Psihologia Copilului, Educația Didactică și pedagogică, 1967.
Tărîță Zinaida. Stimularea creativității copiilor ciclului primar, 1993.
Teodorescu Barbu, Nicolae Iorga și educația maselor. București, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, 1967.
Voiculescu E. Pedagogie preșcolară, Ediția a II-2003, Aramis, București, numărul de pagini: 142.
Voloșin E. Educația artistico-plastică a preșcolarilor, Stelart, Chișinău, 2006, numărul de pagini : 122.
Vrabie D. Psihologia educației, Editura Geneze, Galați, 2002, numărul de pagini : 303.
Ананьев Б.Г. О соотношений способностей и одариностей в себе. Проблемы способы. Москва, 1962.
Воронова В. Я. Жокуриле де креацие але прешколарилор де вырстэ маре. Кишинэу, Лумина, 1983, numărul de pagini : 77.
Витаев Т. В. Развитье творческого воображения, Бурятия, 1966.
Выготски Л.С. Воображение и творчество в школ М.Л. 1930
Космынская В.Б. Халедова Основы изобразительного искуства и методика руковоства изобразительных деятельность. Москва, 1987.
Мухина В.С. Психология копилулуи, Кишинэу, Лумина, 1990, numărul de pagini : 300.
Мясьщев В. Н. Проблемы способностей. Москва, 1962.
Рыбалко Е.Ф. Сколость и способность. Л. 1962.
Сакулина Н.П. Рисование в дошкольном возрасте, МП. 1965.
Теплов Б. М. Вопросы художественного воспитания. Москва, 1947.
Reviste și ziare :
Făclia, Săptămînal de informație, opinie și cultură pedagogică, № 5, 7 februarie 2009, numărul de pagini : 16.
Revista : Didactica PRO, № 1-2, (41-42), – Chișinău, aprilie 2007, numărul de pagini : 88.
Revista : Didactica PRO, № 2-3, (36-37), – Chișinău, 2006, numărul de pagini : 92.
Revista : Didactica PRO, № 3, (49), – Chișinău, iunie 2008, numărul de pagini : 56.
Revista : Să nu excludem nici un copil, № 4, 2004, UNICEF – Moldova,Numărul de pagini : 28.
Revista „Pedagogul”. Jocul ca parte componentă a procesului de instruire și educație.” № 3 1991.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 4 (12), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 79.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 1 (9), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 80.
Revista MET al RM : Univers pedagogic, Culegere de articole științifice, № 2 (10), Chișinău, 2006, numărul de pagini : 79.
Univers Pedagogic, Săptămânal al MET al RM, № 46, 18 decembrie 2008, numărul de pagini : 8.
Resurse Internet :
www.bcu.ubbcluj.ro
www.didactic.ro
www.preferatele.com
www.regielive.ro
www.uab.ro
Anexe
Anexa № 1
Cuvinte cheie :
Atenție – Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție.
Capacitate – Proprietate de pătrundere în esența lucrurilor; competență. Îndemânare, abilitate, aptitudine, forță de a face ceva într-un anumit domeniu.
Creativitate – Însușirea de a fi creator; putere creatoare. Capacitate de a crea, de a produce valori.
Dezvoltare – Acțiunea de a (se) dezvolta și rezultatul ei; creștere, evoluare; amplificare.
Evaluare – Acțiunea de a evalua și rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, prețuire.
Gândire – Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realității obiective; spirit, conștiință.
Imaginație – Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; închipuire, fantezie.
Instruire – Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instrucție.
Joc – Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. Acțiunea de a se juca și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă.
Memorie – Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare).
Metodologie – 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de cercetare proprii unei științe. 2) Metodă de cunoaștere caracterizată printr-un grad maxim de generalizare.
Percepere – Acțiunea de a distinge și rezultatul ei.
Personalitate – Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
Proces – Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea călcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni.
Proiect – Text inițial al unui plan de activitate socială care urmează să fie discutat, completat, aprobat și apoi pus în aplicare.
Euristică – Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul.
Educație – Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate.
Stimulare – Acțiunea de activare; îndemn, însuflețire.
Anexa № 2
Bazele psiho–pedagogice de dezvoltare a capacităților creative
Creativitatea
Factorii creativității
Dinamica creativității
Condițiile
Elementele ale mediului care pot frâna creativitatea
Metode și procedee creative
Procedee de stimulare a imaginației
Anexa № 3
Chestionar la testul „Familia mea”
Pe cine ai desenat aici ?
Unde se află ei ?
Ce fac ei ?
Lor le este vesel sau trist ? De ce?
Cine din toți oamenii desenați este cel mai fericit ? De ce ?
Cine din toți oamenii desenați este cel mai nefericit ? De ce ?
Informații suplimentare
Dacă pe acest desen ar fi o pasăre, iar în locul ei ar fi desenat un om, cine ar fi acesta ?
Cine ar cîștiga în întrecerile dintre tine și sora / frate ? De ce ?
6 situații
Imaginează-ți că ești invitat la teatru, dar sunt doar 2 bilete, pe cine ai lua cu tine ?
Întreaga familie trebuie să plece în ospeție, dar mama se simte rău. Cine va rămînea cu ea acasă ?
Tu construiești o mașinuță din cutioare, iar roțile din roticele de morcov, pe cine îl vei chema în ajutor ?
Imaginează-ți că ai nimerit pe o insulă ne populată. Cu cine ai vrea să locui acolo ?
Tu ai primit în dar un constructor interesant. Toată familia se joacă, dar unui membru nu i-au ajuns detalii. Cine nu se va juca ?
Tu ai bilete la cinema (cu unul mai puțin decît numărul membrilor familiei). Cine va rămînea acasă ?
Anexa № 4
Testul № 1 „Imaginează-ți și construiește”
Anexa № 5
Testul № 1 „Transcrie punctele”
Anexa № 6
Proiect didactic (literatura artistică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – literatura artistică
Tema – „Ursul păcălit de vulpe”
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Dezvoltarea perceperii artistice, a receptivității, formarea cunoștințelor elementare despre carte, scriitori și specii literare, organizarea jocului – dramatizări în baza textului însușit.
Obiective de referință
O1 familiarizarea copiilor cu procedeele de lucru asupra textului literar ( în scopul perceperii emotive a conținutului artistic și ideatic).
O2 consolidarea priceperii de a efectua analiza elementară a textului, a desena tablourile descrise în text.
O3 dezvoltarea priceperii de a dramatiza unele scene din poveste, utilizînd cuvinte și expresii din text, sau însușite anterior.
Obiective operaționale
O1 să asculte atent și să conștientizeze despre cine se vorbește în conținutul textului;
O2 să perceapă conținutul ideatic al textului literar;
O3 să poată evidenția personajele principale din text;
O4 să-și cultive capacitatea de a caracteriza eroii pozitivi și cei negativi;
O5 să poată să-și expună atitudinea proprie față de personaje;
O6 să organizeze jocul-dramatizare în baza textului împărțindu-și în mod independent rolurile;
O7 să utilizeze expresii frumoase audiate din textul dat;
O8 să manifeste interes față de teatru;
O9 să recunoască cartea, denumirea ei după ilustrația de pe copertă;
O10 să recunoască chipul scriitorului după portret
O11 să deseneze în caiet tablourile descrise în text;
O12 să poată numi în ce texte au întîlnit fragmentele date;
O13 să înțeleagă și să lămurească învățămintele proverbului;
O14 să numească și alte proverbe ce se potrivesc textului dat.
Strategii didactice
Metode și procedee : demonstrarea, explicarea, citirea, exersarea, jocul – dramatizare, întrebări, răspunsuri, analiza, generalizare, lucrul individual în caiet.
Forma de organizare – frontală, individuală;
Resurse materiale : portretul scriitorului, expoziția de carte a scriitorului, cartea ilustrată a lui I. Creangă „Ursul păcălit vulpe ”, măști pentru dramatizare.
Vocabular: cațaveică, a-și pune pofta-n cui.
Anexa № 7
Proiect didactic (formarea reprezentărilor matematice)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – matematică
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Subiectul – Victorină matematică „Numărul și cifra cinci”
Obiective generale
Dezvoltarea operațiilor gîndirii (analiza, comparația, clasificarea), a calităților gîndirii (independența, corectitudinea, reversibilitatea operațiilor intelectuale), a deprinderilor elementare de activitate intelectuală.
Obiective de referință
O1 efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu obiectele orientîndu-se la însușirile lor (formă, culoare).
O2 identificarea soluției unei probleme pe baza condițiilor date în formă intuitivă.
Obiective operaționale
O1 să verbalizeze consecutivitatea zilelor săptămînii
O2 să conștientizeze vecinii numerelor
O3 sa compare numerele folosind corect simbolurile : >; <; =
O4 să efectueze operații simple de adunare și scădere cu ajutorul figurilor geometrice.
O5 să rezolve probleme simple indicînd răspunsul cu numărul necesar
O6 să construiască obiecte la dorință (mare, mic, egal), comparîndu-le folosind simbolurile necesare.
O7 să dramatizeze cîntecul „Doi rățoi și un cocoș” de Gr. Vieru.
Material didactic
Setul de citire (1-5), foi cu imaginea brăduțului, minge, capac, sferă mică, fișe colorate, creioane colorate, bețișoare, foi cu exerciții, măști pentru dramatizare, castane, fluturași, buburuze, covrig.
Strategii didactice
Metode și procedee : demonstrarea, lămurirea, conversia, exercițiu, problematizare, descoperire, algoritmul, întrebări, răspunsuri, interpretare, recitare.
Forma de organizare
Frontală individuală, în grup.
Bibliografia
MEȘ Curriculumul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în RM, Chișinău, 2008
MEȘ Curriculumul preșcolar, Lyceum, Chișnău, 1997
Pereteatcu M. Educația și instruirea copiilor în grupele mixte, Lumina, Chișinău, 1994
Vieru Gr. „Albinuța”, Chișinău, 1990.
Anexa № 8
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – desenul decorativ
Tema – „ Bondiță națională”
Tipul activității – predare, învățare, evaluare
Forma de organizare – integră
Obiective generale
Formarea reprezentărilor despre unele aspecte din ornamentica națională, specificul ornamentării bondiței naționale, redarea formelor, elementelor decorative specifice pentru ornamentare.
Obiective de referință
O1 familiarizarea cu arta decorativă națională a poporului nostru
O2 alcătuirea și aplicarea ornamentelor specifice bondiței naționale
O3 redarea expresivă a formelor, elementelor decorative specifice ornamentării
O4 dezvoltarea sentimentelor estetice, a imaginației creatoare.
Obiective operaționale
O1 să poată numi piesele unui costum național (bărbați, femei)
O2 sa poată alcătui și reda în desen ornamentele specifice bondiței naționale
O3 să deosebească culorile cromatice, folosindu-le corect în desen
O4 să creeze imagini plastice din puncte, linii, figuri geometrice de culori cromatice
O5 să posede modalități de plasare a formelor în spațiul plastic
O6 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor
O7 să-și dezvolte sensibilitatea estetică, imaginația creatoare
O8 să manifeste interes și dragoste față de frumusețea costumului național
Strategii didactice
Metode și procedee : conversația, demonstrația, explicația, exersarea, joc didactic, lucrul individual.
Tema de organizare : frontală și individuală. Materiale : expoziții de cărți cu imagini ale costumului național, desene, broderii, mileuri, țesături ale meșterilor populari, păpușă îmbracată în costum național, bondiță aplicată, creioane colorate, carioci, exemplul educatorului, fetiță îmbracată în costum național.
Vocabular : ie, catrință, brîu, basma, bondiță, pînză, stofă, opinci.
Anexa № 9
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – muncă artistică
Tema – „Învață jucîndu-te”
Tipul activității – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Perfecționarea deprinderilor de lucru manual, educarea dragostei față de muncă, a dorinței de a duce la bun sfîrșit lucrul început.
Obiective de referință
O1 formarea deprinderilor de confecționare a jucăriilor din diverse materiale.
O2 consolidarea cunoștințelor în obținerea obiectului dorit.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul confecționării jucăriilor.
Obiective operaționale
O1 să se poată exprima corect cu ce se vor ocupa.
O2 să aranjeze corect penele și să le vopsească la dorință.
O3 să confecționeze din cutioare jucării la dorință.
O4 să aranjeze corect ață de diverse culori pentru canafuri și răsucirea aței.
O5 să înșire mărgelele în ordinea corespunzătoare : mare, mijlocie, mică.
O6 să aleagă modul de executare pentru crearea compoziției din plante.
O7 să dezvolte spiritul inventiv și creativ, și a gustului estetic.
O8 să recite mici poezioare despre jucăria dată.
O9 să ia parte la jocul colectiv.
O10 să poată povesti despre lucrarea sa.
Strategii didactice
Convorbirea, întrebări, răspunsuri, explicații, jocul, lucrul în grup și individual, demonstrarea, analiza, evaluarea.
Materialul didactic
Plastilină, planșete, cuțite, pene, bastonașe, cutioare, clei, morcov, ață de diferite culori, sîrmă moale, semințe, hîrtie de staniol, carton colorat, foarfece, plante uscate, jucării.
Reguli
Pentru a obține o lucrare reușită este necesar de a ține cont de simetrie, orientarea pe foaie, folosirea corectă a obiectelor.
Vocabular
Creația lui, viață veșnică.
Material bibliografic
MEȘ „Curriculumul preșcolar”, Lyceum, Chișinău, 1997
Volșin El. „Educația artistico-plastică a preșcolarilor”, Stelart 2006
Cemortan S. Caietul preșcolarului „Creativitate” Chișinău
Pascari V. „ Învață, jucîndu-te”, Chișinău 2004
Anexa № 10
Proiect didactic (arta plastică)
Grupa – pregătitoare
Compartimentul – Artă plastică
Tema – „Zi de iarnă”
Tipul activității – mixtă
Forma de organizare – integră
Obiectiv general
Dezvoltarea capacităților creatoare, formarea sensibilității artistice.
Obiectivele de referință
O1 formarea deprinderilor de prezentare a propriilor idei, sentimente, stări.
O2 consolidarea cunoștințelor în obținerea imaginii plastice prin intermediul punctelor, liniilor : drepte, oblice, întrerupte, verticale, orizontale.
O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul creării formelor volumetrice.
Obiectivele operaționale
La sfîrșitul activității copiii vor fi capabili :
OO1 să utilizeze creativ punctul și linia în propriile lucrări
OO2 să posede modalități de plasare a imaginilor în spațiu.
OO3 să experimenteze în crearea formelor volumetrice cu ajutorul diverselor materiale.
OO4 să utilizeze creativ culorile în funcție de mesajul artistic.
OO5 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor.
OO6 să-și dezvolte sensibilitatea estetică, imaginația creatoare .
OO7 să manifeste interes față de activitatea plastică.
Strategii didactice
Metode și procedee : conversația demonstrarea, povestirea, explicarea, exersarea, joc didactic, lucrul individual evaluarea.
Forma de organizare : frontală și individuală.
Material didactic
Tablouri cu imagini despre iarnă, creioane colorate, lipici, șervețele din hîrtie, vată, caiete de desen.
Cuvinte cheie
Zimți, nea, gene, zare.
Material bibliografic
MEȘ „Curriculumul preșcolar”, Lyceum, Chișinău, 1997
„Curriculumul educației copiilor de vîrstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în Republica Moldova”, 2008
Calistru R. „Arta plastică în instituțiile preșcolare”, Chișinău, 2003
Cemortan E. „Abecedarul preșcolarului”, Universul, Chișinău, 1990
Comarova R. „Arta plastică”. Chișinău, Lumina, 1980
Ghidul cadrelor didactice
Anexa № 11
Jocuri artistice creative
Ghici ce e ?
Jucătorii se împart în două grupuri. Copiii dintr-un grup își leagă ochii și fiecare primește de la jucătorii celuilalt grup cîte cinci frunze, flori sau tulpinițe de plante. Cei cu ochii legați trebuie să determine, prin pipăit ori miros, ce plante li s-a adus. Pentru fiecare denumire corectă primește un punct. Apoi grupurile de jucători se schimbă cu rolurile : legîndu-și ochii cei din grupul doi.
Cîștigă grupul ce a acumulat cele mai multe puncte.
Podul de piatră
Doi copii se apucă de ambele mîini, ridicîndu-le în sus și stînd față în față. Acesta e „Podul stricat”. Ceilalți copii se apucă de mîini, formînd un rînd („Apa”) și trec pe sub „Pod”. Toți cîntă :
Podul de piatră s-a stricat
A venit apa și la luat
Cine trece pe aici, Stai !
La care copil s-a sfîrșit cîntecul, acesta e prins între mîinile lăsate în jos și-și alege : mar-prună și trece corespunzător la copilul respectiv. La sfîrșit un grup și altul se apucă unul de altul și se întrec cine e mai puternic.
Gîștele și lupul
Un grup de jucători („Gîștele”) stau într-o parte : „Mama” le stigă :
Gîște, gîște !
Ga – ga – ga.
Vreți mîncare?
Da, da, da !
Veniți acasă !
„Fiica” (ea paște „Gîștele”) răspunde :
Este lupul după deal !
Cum este, cum este ?
Alb cu negru și tărcat.
Gîsculița mi-a mîncat.
În timpul acesta toate „gîștele” o iau la fugă spre „casă”, iar „lupul” din urma lor.
Anexa № 12
Construcția unei figuri-siluetă în formă de iepuraș
Scopul : A învăța copiii să analizeze metoda de amplasare a părților, să construiască o figură siluetă, orientându-se după model.
Materialul : copiii au un complet de figuri pentru jocul „Tangram”, un model.
Desfășurarea activității : educatorul arată copiilor un model de figură-siluetă, în formă de iepuraș, și spune „Priviți atent iepurașul și povestiți, cum e construit. Din ce figuri geometrice este construit capul, corpul, picioarele iepurașului ?”. Numiți figura și mărimea ei, deoarece triunghiurile din care e alcătuit iepurașul, sunt de diferite dimensiuni.
Anexa № 13
Chestionar
CE-AI FACE DACĂ . . .
Obiective. Dezvoltarea creativității verbale, a gândirii, imaginației, a vorbirii coerente. Activizarea verbelor la modul condițional.
Desfășurarea
Se propun copiilor diverse întrebări, de genul: Ce ai face dacă:
– ai locui singur?
– ai avea un avion?
– ai fi mare?
– ai prinde un iepure cu coada lungă și fără urechi?
– ai avea un car condus de un melc?
– ai avea în sân o albină bolnavă?
– ar exista pastile pe care dacă le înghiți, devii cel mai puternic?
– ar veni la tine Făt – Frumos? etc.
Notă : Pe cât sânt mai variate întrebările, pe atât stimulăm creativitatea copiilor, a limbajului.
Anexa № 14
Testul înțelegerea sensului
Obiectiv: Evaluarea gândirii verbal-logice.
Materiale: Un set de întrebări la care copilul trebuie să răspundă.
Desfășurarea:
Pot fi considerate răspunsuri corecte nu numai cele indicate mai sus,ci și alte variante: dacă sunt logice și corespund sensului întrebării.
Barem: Nivel superior de gândire verbal-logică este considerat cazul când copilul a răspuns corect la 15-16 întrebări.
Anexa № 15
Jocul "Ghiciți ce v-am spus"
Materiale: Imaginile – simboluri ce reprezintă diverse genuri și specii literare.
Obiective: Se evaluează cunoștințele copiilor din domeniul literaturii, priceperea de a recunoaște textul; competențele de reproducere acumulate; priceperea de a recunoaște după unele semne caracteristice: povestea, poezia, povestirea, ghicitoarea, snoava, proverbul etc.
Desfășurarea jocului: Cu ajutorul unei numărători se alege copilul care va spune o poezie, un fragment dintr-o poveste, snoavă, povestire etc. Ceilalți răspund prin demonstrarea imaginii – simbol. Dacă li se spune o ghicitoare, arată imaginea pe care e reprezentată vulpea, dacă au ascultat o poezie — ridică imaginea fetiței etc.
Sarcini: Ascultați textul, ghiciți ce vi s-a spus, căutați imaginea cu simbolul respectiv, spuneți ce ați auzit prin demonstrarea simbolului; explicați de ce credeți că ați răspuns corect.
Aprecieri: Pentru fiecare răspuns corect copiii primesc câte un jeton. învingători vor fi considerați acei copii care vor acumula mai multe jetoane. Testul 2. Educația muzicală. Jocul "La concert"
Materiale: Diverse jucării muzicale (tobă, tamburină, pian, trianglu, vioară etc.) imagini cu viețuitoare (din setul "Hai să ne jucăm) sau din alte cărți.
Obiective: Se verifică cunoștințele copiilor despre instrumentele muzicale și felul cum sună ele; despre cântecele învățate; priceperea de a cânta independent un cântec din cele învățate.
Anexa № 16
Jocul popular “Paparuda”
Acest joc are drept scop de a determina combinarea culorilor, varietatea și frumusețea formelor, elementelor decorative, specifice pentru ornamentare.
Regula jocului:
Fiecare obiect desenat să aibă ceva specific, ce-l deosebește de celelalte obiecte.
Desfășurarea jocului:
Copiii adunați în cerc cântă, sar în sus, iar “Paparuda-regină” trece pe la fiecare – imitând acțiunea – udatul cu ulciorul; în acest moment copiii cântă:
“Paparudă-rudă,
Vino de mă udă.
Udă cu ulciorul
Să crească feciorul,
Udă cu găleata
Ca să crească fata”.
Apoi, după ce s-au jucat, li s-a propus să deseneze ulcior pentru paparudă.
Anexa № 17
Jocul popular “Culorile”
Acest joc are drept scop de a învăța culorile, nuanțele culorilor.
Reguli de joc: copiii trebuie să numească numai acele culori care sunt pe îmbrăcămintea, încălțămintea lor. Dacă nu are culoarea numită de un copil și tocmai el este întrebat, atunci iese din joc. Acel copil rămâne învingător, care a rămas în joc ultimul.
Desfășurarea jocului:
Un copil spune:
– “Am o călimară cu trei culori: albastru, alb, negru;
Dar, tu alb, ai în călimara ta?
– Da, am!”
Jocul continuă de la acel copil care a zis că are culoarea albă în călimara lui.
“Am o călimară cu cinci culori: roșu, galben, verde, alb, sur;
Dar, tu galben ai în călimara ta?
Galben, n-am!”
În așa mod jocul continuă.
Anexa № 18
Anexa № 19
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari de 6 – 7 Ani (ID: 159880)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.