Metode de Stimulare a Creativității Copiilor de 9 10 Ani Prin Educația Non Formala

Rezumat într-o limbă străină

DECLARAȚIE

Subsemnata BĂNICĂ RAMONA – LINTE, candidată la examenul de disertație la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, programul de master Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație, declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă unei alte instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data, Semnătura,

14.06.2016

A

CUPRINS

Rezumat în limba engleză 1

Argument 4

PARTEA I: Determinarea cadrului teoretic al cercetării 7

1.VALENȚELE FORMATIVE ALE METODELOR DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII IN EDUCAȚIA NON-FORMALĂ 7

1.1. Definirea creativității 7

1.2. Educația non-formală 11

2. PROFILUL PSIHOLOGIC AL ȘCOLARULUI DE 9-10 ANI 14

2.1. Rolul cunoașterii particularităților vârstei copiilor 14

2.2. Profilul școlarului de 9-10 ani 14

2.3.1. Jocul, activitatea preferată a elevilor 15

2.3.2. Învățarea –partea nevăzută a jocului 16

2.4. Avantajele stimulării creativității în dezvoltarea armonioasă a tinerilor 17

2.5. Avantajele stimulării creativității prin educația non-formală 18

3. PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE LA PALATE ȘI CLUBURI ALE COPIILOR 19

3.1. Palatul Copiilor Pitești, un exemplu de educație non-formală 19

3.2. Lecția în educația non-formală 24

3.3. Metode de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani în palate și cluburi ale copiilor 26

3.3.1. Radioul 29

3.5.2. Campania publicitară 30

3.5.3. Cât de mult vă amintiți? 30

3.5.4.

3.5.5.

3.5.6.

PARTEA a II-a: Metodologia cercetării

4. DETERMINAREA CADRULUI OPERAȚIONAL AL CERCETĂRII

4.1. Prezentarea cercetării. 3

4.2. Ipotezele cercetării 3

2.2.1. 3

2.2.2. 3

Lista figurilor din text

Lista tabelelor din text

ARGUMENT

Tema Metode de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală este de actualitate și se înscrie în domeniul Științelor Educației, abordarea fiind de tip practic-aplicativ, vizând punerea în practică în cadrul educației non-formale a activității centrate pe elev, caracteristică pedagogiilor alternative, dar și a educației non-formale, prin folosirea unor metode specifice, în vederea dezvoltării creativității copiilor. Experimentul vizează stimularea creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală.

Viitorii profesori au nevoie de un mentor care să le îndrume pașii pe cărările nedescoperite ale educației din postura de educator. În calitate de profesor, studentul trebuie să știe că activitatea sa nu se rezumă doar la activitățile planificate în programa școlară obligatorie, respectiv în planificarea anuală sau semestrială a materiei. Un profesor bun își depășește limitele și își organizează întreaga muncă în funcție de cerințele elevilor săi, de abilitățile pe care dorește să le dezvolte educabililor săi.

Activitățile extrașcolare dau posibilitatea cadrului didactic să reconsidere modul de abordare a materiei dintr-o perspectivă plăcută și utilă, ușor asimilabilă de către elevi. Acestea pot fi aplicate atât în mediul educativ formal, cât și în cel non-formal.

Am ales această temă deoarece consider că activitățile extrașcolare, indiferent de felul lor, reprezintă o parte foarte importantă din activitatea unui cadru didactic. În timp ce participă la realizarea unui proiect educațional, elevii au posibilitatea să se descopere, să observe că dețin abilități despre care nu puteau afirma că le au, să se vizualizeze în situații diverse, provocatoare ale creativității, comunicării, conlucrării și să conștientizeze valori noi, modele reale ale viitorului proiectat.

Importanța acestei teme este maximă bazându-mă în această afirmație pe cele enumerate mai sus. Conștientizarea beneficiilor este la un nivel superior abia după ce ai realizat un proiect educațional și ai descoperit rezultatele pe mai multe planuri ale acestuia.

Până în acest moment nu există cărți sau ghiduri care să-i îndrume pe viitorii profesori cum să abordeze activitățile extrașcolare, ce tipuri de activități pot aborda și cum să le realizeze, cum să le transpună în scris, ce etape trebuie să urmărească, cum să încheie un parteneriat complementar proiectului educațional propus și ce rol au acestea. De asemenea, ei trebuie să conștientizeze modul în care se dezvoltă cultura instituțională datorită proiectelor educaționale și a parteneriatelor încheiate.

Proiecte și parteneriate au existat de foarte mult timp, dar nu erau conștientizate, nu erau subliniate prin realizarea în scris a acestora, prin legalizarea tuturor pașilor inițiați. Și domnul Trandafir își depășea limitele lecțiilor prin ceea ce făcea, dar aceste activități nescrise în planificări nu se numeau proiecte. Și atunci exista cooperare între școli și instituții, dar nu se încheiau protocoale sau parteneriate între școală, societate și familie. Scopurile erau aceleași, dar nu erau evidențiate clar în documente școlare. Existau obiective, grupuri țintă, cadre didactice implicate, finalități, dar nu erau dezvoltate în scris și susținute prin documente, ci doar se realizau.

Această temă este de foarte mare actualitate atât pentru cadre didactice, cât și pentru elevi deoarece acum se pune un accent deosebit în cariera didactică pe activitățile extrașcolare susținute, contribuind la acordarea unui calificativ bun, respectiv la delimitarea profesorilor merituoși de cei care nu-și depășesc condiția și se limitează la noțiunile obligatorii pe care trebuie să le predea. De asemenea, elevii au numeroase beneficii: sunt promovați prin activitățile desfășurate, pot intra mai ușor la facultate sau la liceu dacă au rezultate remarcabile în cadrul proiectelor educaționale, își schimbă modul de abordare a materiilor, au o posibilitate plăcută de a-și petrece timpul liber în mod eficient, realizându-se o coeziune a grupului școlar din care fac parte și nu în ultimul rând, creativitatea copiilor este dezvoltată considerabil.

Neexistând cărți numeroase în care să se prezinte pe larg importanța, modul de abordare a lecțiilor în mediul educativ non-formal, dar și felul în care se realizează acestea, structura și etapele pe care trebuie să le respecte, cum să integreze metodele eficiente de dezvoltare a creativității în cadrul educației non-formale, lucrarea de față reprezintă un model de care viitorii profesori ar putea ține cont în dezvoltarea personală. Studenții primesc modele funcționale ale tehnicilor de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani, tipologia și pașii urmați spre realizarea lor de la idee la concret.

În primul capitol intitulat Valențele formative ale creativității prin educația non-formală mi-am propus să definesc creativitatea și educația non-formală.

În cel de-al doilea capitol Profilul psihologic al școlarului de 9-10 ani am argumentat rolul cunoașterii particularităților vârstei copiilor, realizând un profil al copiilor de 9-10 ani. Am demonstrat că jocul este activitatea preferată a elevilor, fiind o formă plăcută a învățării.

În capitolul al treilea am argumentat cu un exemplu concret al educației non-formale: Palatul Copiilor Pitești. În continuare am prezentat ce presupune o lecție în educația non-formală, iar în final am expus metode de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani în palate și cluburi ale copiilor.

În partea a doua a lucrării ne-am propus să descriem cercetarea…..

PARTEA I: Determinarea cadrului teoretic al cercetării

VALENȚELE FORMATIV-EDUCATIVE ALE METODELOR DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII IN EDUCAȚIA NON-FORMALĂ

Educația non-formală este reglementată în legile din România și reprezintă cea mai nouă formă de educație și de învățare prin activități plăcute și motivante ce reprezintă numeroase avantaje pentru elevi. În cadrul activităților specifice educației non-formale sunt vizate deprinderile, dar și descoperirea și dezvoltarea unor abilităților și competențelor.

Obiectivele vizate prin educația non-formală nu le exclud pe cele vizate prin educația formală, ci scopul lor este de a le întregi, dovedind complementaritatea fomelor de educație. Prin educația non-formală copiii au posibilitatea să își descopere potențialul creativ având în cadrul orelor libertatea creativă ce poate genera descoperirea și dezvoltarea abilităților și a competențelor aplicabile în viața cotidiană, dar și în context european (dacă vizăm dezvoltarea unor competențe cheie europene).

Creativitatea se manifestă prin tot ceea ce facem și este în continuă dezvoltare. Nu există o limită a creativității, ci doar oportunități de a dovedi existența ei.

1.1. Definirea creativității

,,Dacă te-ai așezat în viață în condiții absolute, practică absolutul: CREAȚIA”

Constantin Noica

Termenul creativitate provine din latinescul ,,creare”, ceea ce înseamnă a ,,zămisli”, „a făuri”, ,,a naște”. În limbajul psihologic termenul a fost adaptat inițial pentru a defini capacitatea de creație (artistic), dar conform „Dicționarului explicativ al limbii române”, creativitatea este o caracteristică a personalității incluzând aptitudini, motive, aspirații și atitudini a căror notă definitorie este originalitatea, producerea a ceva nou, deosebit de ceea ce era cunoscut și uzual.

Dezvoltarea societății contemporane, tehnologizarea și informatizarea rapidă a condus la necesitatea rezolvării unor probleme tot mai diferite în toate sectoarele de activitate ceea ce a determinat reevaluarea rolului educării creativității, apreciată unanim ca o prioritate și ca o necesitate pentru continuarea cercetărilor specifice în domeniul creativității.

Mihaela Roco consideră că orice om poate fi creativ, iar creativitatea este o nevoie socială (2004, p. 12). Creativitatea face parte din personalitatea fiecărui individ și fiecare om o deține. Cel mai important este ca noi să conștientizăm acest potențial și să îl valorificăm.

Educarea gândirii creatoare a elevilor este o preocupare generată nu de o modă didactică, ci de necesitățile timpului actual. Dinamica extraordinară în domeniul activității umane, cu dezvoltări ale științei și tehnicii, cu apariții de noi direcții ale cercetării, reclamă oameni creatori, rapid adaptabili unei societăți în continuu progres.

Doamna profesoară Elena Stănculescu consideră că o persoană creativă se caracterizează prin: capacitatea de a explora noi modalități de rezolvare, folosirea unor demersuri mentale originale, asocierea elementelor aparent necorelate, suspendarea temporară a judecății, nonconformism, persistență în sarcină (efort voluntar, concentrarea atenției), încrederea în sine, curiozitate epistemică, motivație <<de creștere>> , toleranță față de ambiguitate, situații slab structurate, atipice (2013, pag.229).

Creativitatea nu înseamnă numai capacitatea de a realiza produse originale, noi. În învățământ nu se pune problema de a forma creatori de valori originale, ci de a forma și cultiva trăsături care vor permite manifestări creatoare: inițiativă, perseverență în căutarea de soluții, curiozitate, originalitate în punctele de vedere afirmate.

A fi creativ este rezultatul unui antrenament creativ individual sau de grup, care presupune existența unui conținut specific, a unor metode și tehnici de creativitate, ceea ce determină abordarea educației prin creativitate.

Educarea creativității elevilor a devenit o preocupare de prim ordin a școlii de pretutindeni. „Progresul omenirii nu este disponibil fără activitatea creatoare, teoretică și practică a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activității omenești… În funcție de felul în care este organizat și orientat procesul de învățământ poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce și la formarea unei gândiri șablon.” (Al. Roșca, 1972, pag. 45). Creator poate fi considerat oricine nu rămâne la ceea ce a moștenit, la ceea ce a învățat și apoi reproduce în chip mecanic, ci încearcă să aducă o contribuție personală, să progreseze, să-și expună ideile proprii asupra unui anume subiect.

Multă vreme creația a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorități restrânse, dar astăzi nu se mai face o separare între omul obișnuit și creator. Orice om normal poate realiza o îmbunătățire în munca sa, o mică inovație sau invenție, astfel că în multe țări numărul inventatorilor este foarte mare. Pentru a se ajunge la o astfel de performanță, e nevoie de preocupare specială, de condiții favorabile dezvoltării imaginației. Edison considera că actul creativ se compune din 99% transpirație și 1% inspirație, deci crearea unui produs reprezintă rezultatul unui proces complex, care necesită multă muncă.

Creativitatea reprezintă pentru lumea contemporană o provocare cu totul specială, un fenomen unic, cu caracter complex și interdisciplinar. Sintagma „formarea personalității creative” este prezentă în însăși idealul educațional actual al școlii românești. „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative” (Legea Învățământului, nr. 84/1995 pct. 2).

Noile cerințe ale elevilor și ale societății impun ca sistemul de instruire și de metodologie didactică să fie suplu și permisiv la dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv-educativ. Pentru a implementa aceste idealuri societății de dezvoltare a creativității elevilor, este nevoie de noi metode și mijloace care să asigure acest lucru.

Formarea prin creativitate este un drum al schimbării, drum care nu este un traseu impus, ci este ca un labirint cu mai multe ieșiri, în care fiecare își caută calea. Fiecare va câștiga în măsura în care va ști să-și valorifice propriul potențial în scopul interiorizării unor abilități creative.

Schimbarea copiilor de astăzi în creatorii de mâine nu se realizează numai pentru a le permite să se adapteze schimbărilor rapide, dar și pentru a le oferi mijloacele de a se ocupa de calitatea vieții lor.

Activitatea de stimulare a creativității prin joc, prin desen presupune nu numai o blocare momentană a judecății critice și, mai ales a confirmării la real, ci și o întemeiere pe datele obiective ale regulilor jocului. A avea nu numai o atentă preocupare față de lucrările altora, ci și o întoarcere permanentă către sine, deci nu doar încercarea de a valida pe alții, iată atitudinea pe care o putem numi necontenita nemulțumire creatoare.

Creativitatea este o capacitate mai complexă ce face posibilă crearea de produse reale sau ireale, constitund un progres în planul social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, voința, perseverența în a face numeroase încercări și verificări.

Imaginația, deci și creativitatea, presupun trei însușiri: fluiditate – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare număr de imagini, idei, situații etc ; plasticitate – ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare ; originalitatea – expresia noutății, a inovației. Fiecare dintre aceste însușiri are însemnătatea ei, dar principala trăsătură este originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare.

Un elev își manifestă spiritul creativ atunci când se implică activ în procesul de formare – învățare și adoptă o atitudine activă, interactivă, atunci când gândește critic, are deprinderi de gândire critică, când acționează în totală libertate în planul alegerilor pe care le face, când explorează mediul și găsește soluții personale, când preferă gândirea divergentă, imaginativă și creativă; când își valorifică și dezvoltă imaginația, originalitatea, inventivitatea, fantezia, creativitatea; când problematizează conținuturile și face descoperiri, își exercită liberul arbitru; are încredere în forțele proprii și dorința de autodepășire; nu se descurajează în fața frustrării și ambiguului, ci perseverează; devine responsabil, elaborând produse intelectuale unice și originale. Toate acestea se datorează factorilor creativității, care sunt de natură intelectuali, caracteriali sau sociali.

Toate progresele știintei, tehnicii și artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare, existente în diferite trepte de creativitate. A.L. Taylor descrie cinci niveluri ale creativității după cum afirmă Andrei Cosmovici (1999, p. 147):

Creativitatea expresivă se manifestă liber și spontan în desenele sau construcțiile copiilor mici și reprezintă un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.

Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obișnuite, conform unei tradiții, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus.

Planul inventiv este accesibil unei minorități foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reușesc să aducă ameliorări parțiale unei unelte sau unei teorii controversate.

Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizați ca fiind „talente” și care realizează opere de originalitate remarcată cel puțin pe plan național.

Creativitatea emergentă este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbări radicale, revoluționare într-un domeniu și a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generații.

Pentru stimularea creativității trebuie să fim conștienți și să combatem piedicile din calea manifestării imaginației, creativității. Blocajele creativității conform lui Andrei Cosmovici (1999, p. 154-156) pot fi:

1) blocaje culturale: conformismul (dorința oamenilor ca toți să gândească și să se poarte la fel duce la descurajare), neîncredere în fantezie (o prețuire exagerată a rațiunii logice).

2) blocaje metodologice ce rezultă din procedeele de gândire (rigiditatea algoritmilor, fixitate funcțională, critică prematură).

3) blocaje emotive: teama de a nu greși, de a nu se face de râs, graba de a accepta prima idee, descurajarea, tendința exagerată de a-i întrece pe alții.

1.2. Educația non-formală

Literatura de specialitate identifică trei domenii educaționale: educația formală, non-formală și informală. Educația formală cuprinde întregul sistem educațional de tip școlar, structurat ierarhic conform coord. Potolea, Neacșu, Iucu, Pânișoară (2008, pag. 85). Educația formală presupune finalități și obiective clare, dar și conținuturi bine structurate ce sunt cuprinse în documente școlare realizate de persoane cu pregătire de specialitate.

Educația informală nu presupune prezența unor obiective educaționale deoarece educația este spontană și întâmplătoare, având loc în interacțiuni cotidiene și fiind un proces continuu. Ea vizează formarea abilităților prin intermediul influenței mediului de viață și a experiențelor personale, nefiind necesară prezența unor persoane cu o pregătire de specialitate.

Educația non-formală include toate activitățile educative instituționalizate care nu sunt cuprinse în educația formală. Domnul profesor Sorin Cristea afirmă că procesul de învățământ definește dimensiunea dinamică a sistemului de învățământ în cadrul căreia este organizată activitatea de instruire în organizații școlare de tip formal și extrașcolare de tip nonformal (2010, p. 172)

Educația non-formală este legiferată și prin Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Articolul 81, al (1) prevede faptul că antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar au drepturi egale la educație, prin activități extrașcolare organizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Astfel, legea precizează faptul că educația non-formală vizată prin activitățile extrașcolare devine o componentă importantă în întregirea educației copilului. Mai mult, al (2) al LEN nr. 1/2011 precizează că activitățile extrașcolare sunt realizate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, în cluburi, în palate ale copiilor, în tabere școlare, în baze sportive, turistice și de agrement sau în alte unități acreditate în acest sens.

Așa cum am observat, atât Legea Educației Naționale cât și OMECȘ nr. 4624/2015 care cuprinde regulamentul privind organizarea și funcționarea palatelor și cluburilor copiilor prezintă modul în care se pot desfășura la nivel național activitățile extrașcolare. Aceste activități vizează valorificarea eficientă a timpului liber al copiilor prin implicarea activă în proiecte educative organizate la nivel local, județean, interjudețean, național sau internațional. Conform OMECȘ nr. 4624/2015, art. 5, al. (a), palatele și cluburile copiilor asigură activitatea extrașcolară/ activitatea educativă nonformală a preșcolarilor și elevilor.

Educația non-formală înseamnă orice acțiune organizată în afara sistemului școlar tradițional, prin care se formează o punte între cunoștințele predate de profesori și punerea lor în practică. Acest tip modern de instruire elimină stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse și al temelor obligatorii. Înseamnă plăcerea de a cunoaște și de a te dezvolta. Educația non-formală are rolul de a completa educația formală, iar activitățile extrașcolare propuse au rolul de a-i încuraja pe tineri să își descopere abilitățile, să se exprime liber, să se implice, să își asume responsabilitatea, să lucreze în echipă și să își crească stima de sine.

Obiectivele educației non-formale vizează completarea abilităților, competențelor și a valorilor morale și etice prin activități complementare educației formale, punând accent pe partea aplicativă a noțiunilor învățate în mediul formal. Aceste obiective nu presupun excluderea modului tradițional de educație, ci întregirea educației la care să poată avea acces un număr foarte mare de tineri, fără discriminări. Prin dezvoltarea unei palete largi educaționale, tinerii își completează orizontul de cultură într-un mediu educațional prielnic cultivării interculturalității, a aptitudinilor, a competențelor și a interdisciplinarității.

Educația non-formală se desfășoară într-un cadru instituționalizat, dar în afara școlii, unde activitățile contribuie la perfecționarea și împlinirea personală a fiecărui individ. Mediul non-formal este ofertant, adaptabil cerințelor, iar cadrul didactic dă dovadă de creativitate, de flexibilitate și de o reală deschidere. Timpul capătă alte valențe în mediul non-formal, iar activitățile extrașcolare îl transpun pe elev într-o lume de basm, indiferent de vârsta pe care o are. Acțiunile sunt raportate la interesele tinerilor, la aptitudinile și dorințele lor.

Educația non-formală se poate organiza în cadrul activității formale prin diverse activități extrașcolare propuse, prin parteneriate educaționale cu diferite instituții sau prin cercuri organizate după programul de școală.

PROFILUL PSIHOLOGIC AL ȘCOLARULUI DE 9-10 ANI

Rolul cunoașterii particularităților vârstei copiilor

Dacă ne raportăm la faptul că doar dacă descoperim nevoile și abilitățile specifice vârstei copiilor putem să îi ajutăm și să le satisfacem nevoile educaționale, atunci vom înțelege de ce trebuie să cunoaștem particularitățile vârstei și profilul psihologic. Nu putem dezvolta creativitatea unui copil dacă nu cunoaștem particularitățile sale de vârstă și nevoile sale. Fiecare etapă a vieții reflectă personalitatea ce se manifestă prin comportamente generale sau specifice. Copiii de 9-10 ani sunt la a treia copilărie, perioadă ce cuprinde copii de la 7 la 11 ani.

Fără să ținem cont de particularitățile vârstei copiilor, putem face greșeli pedagogice fără să conștientizăm. Astfel, putem să le propunem noțiuni, exerciții sau activități ce nu pot fi înțelese de copii sau pot fi considerate prea ușoare. În aceste situații, interesul copiilor este scăzut, iar obiectivele educative nu pot fi atinse.

Rolul cunoașterii particularităților vârstei copiilor vizează individualizarea elevilor potrivit particularităților lor fizice și psihice, prin diferențierea sarcinilor didactice și a modului în care le îndeplinesc. Astfel, se creează condiții pentru ca fiecare copil să se dezvolte în ritmul său propriu, prin activizarea potențialului real și valorificarea acestuia la cote ridicate.

Principiul respectării particularităților de vârstă este întâlnit în literatura de specialitate și sub denumirea de „principiul accesibilității”. Acest principiu se referă la necesitatea ca desfășurarea procesului de învățământ să se realizeze în concordanță cu posibilitățile reale ale elevilor (potențialul intelectual, fizic, nivelul pregătirii anterioare) și să stimuleze dezvoltarea lor ontogenetică. „Este vorba, în fond, de asigurarea unor relații între cerințe, structura personalității, efortul individului și rezultate”, conchide I. Nicola (1996, p.357).

Rolul cunoașterii particularităților vârstei copiilor este o preocupare mai veche a specialiștilor, dar formularea ei ca un principiu o descoperim inițial la Comenius și Rousseau, fiind dezvoltată și precizată apoi prin contribuțiile lui Pestalozzi, Usinski, J. Dewey, Ed. Claparéde, M. Montessori ș.a.

Respectarea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor vizează toate componentele procesului de învățământ: finalitățile, conținuturile, metodologiile de predare – învățare, standardele de performanță. Tratarea individuală se poate realiza prin intermediul mai multor procedee ( I. Nicola, 1996, pp. 359-360):

acțiuni individualizate ce se desfășoară pe fondul activităților frontale, cu întreaga clasă de elevi;

acțiuni individualizate sugerate și impuse în cadrul procesului de învățământ, dar care se realizează în afara lui (de exemplu, temele diferențiate, lectura);

activități pe grupe de nivel (împărțirea clasei în grupe relativ apropiate sub raportul potențialului intelectual și repartizarea unor sarcini diferite);

activități în clase speciale, pentru elevi cu aptitudini deosebite sau pentru elevi cu handicapuri (cu programe și metodologii specifice).

Profilul școlarului de 9-10 ani

Din punctul de vedere al stadialității, școlarul de 9-10 ani este în stadiul operațiilor concrete (7/8-11/12 ani) conform volumului Psihologie școlară coordonat de Andrei Cosmovici și Luminița Iacob (1999, p. 36) care parafrazează stadialitatea cognitivă realizată de J. Piaget. Aici se precizează că la această vârstă “copilul poate de acum percepe că fiecărei acțiuni îi corespunde o acțiune inversă care permite revenirea la starea interioară”. Copilul face un pas mare spre gândirea logică, realizând o trecere de la tipul funcțional de gândire la cea de tip categorial. Observă că lucrurile nu se limitează la propriile sale trăiri și că, doar dacă o cunoaște și o înțelege se poate raporta mai bine la ea. Tot în opera citată se face referire și la stadiile genezei raționamentului moral identificate de L. Kohlberg. Astfel, copilul de 9-10 ani este la granița stadiilor:

Nivelul premoral sau preconvențional (4-10 ani) unde se identifică stadiul moralității ascultării și cel al moralității hedonismului instrumental naiv. Copilul ține cont de recompensă și de pedeapsă, iar respectarea normelor duce la beneficii. (op. cit. p. 37-38).

Nivelul moralității convenționale (10-13 ani) unde se identifică stadiul moralității bunelor relații și cel al moralității legii și ordinii. Copilul respectă normele pentru că vrea să fie identificat ca un copil bun, respectarea normelor devenind o necesitate.

O altă clasificare în opera citată (Luminița Iacob, 1999, p. 39) este realizată de E. Erikson, copilul de 9-10 ani aparținând copilăriei mari ce integrează copii de 6-12 ani. Factorii sociali determinanți identificați de E. Erikson sunt școala și grupul de joacă, principala achiziție fiind sârguința și eficiența, în opoziție aflându-se inferioritatea. Corolarul axiologic identificat este competența.

În concluzia celor relatate, putem afirma că în activitatea cu copiii de 9-10 ani profesorul trebuie să limiteze comparațiile dintre copiii buni și copiii mai slabi la învățătură, oferind activități constructive ce pornesc de la experiențe concrete care apoi se generalizează. Toate activitățile trebuie să devină niște înțelegeri mutuale care se supun regulilor oficiale. Copiii sunt entuziasmați să învețe atâta timp cât noțiunile sunt noi. Fetele dovedesc fluență verbală, au performanțe la ortografie, citit și calcul matematic. Băieții dovedesc raționament matematic, orientare spațială și găsesc soluții pentru problemele descoperite. Din punct de vedere al erorilor, băieții au tendința să facă erori de rezolvare, iar fetele fac erori de interpretare.

2.3.1. Jocul, activitatea preferată a elevilor

Activitățile din plăcere dau posibilitatea copiilor să se pună în valoare, să experimenteze și să-și dezvolte abilitățile și creativitatea. Jocul intră în categoria activități iubite de copii. Toți pedagogii recunosc efectele benefice ale jocului în actul educativ, indiferent de vârsta educabilului. Noțiunile, indiferent cât de grele ar părea, dacă sunt predate apelând la metode atractive ce presupun joc devin mult mai ușor de înțeles, mai practice, mai abordabile. Astfel, este ușurată munca dascălului, ora devine atractivă, iar elevul nu simte că învață, cu atât mai mult, nu percepe noțiunile ca fiind grele.

Jocul reprezintă o unealtă practică în dezvoltarea și consolidarea capacităților psihice ale copiilor, îmbunătățind capacitatea de concentrare. Cheateau consideră că jocul este o activitate gratuită ce are loc datorită plăcerii (Olteanu, 2013, pag. 12), în timp ce Schiller și Spencer afirmă că jocul este o soluție pentru surplusul de energie. Deși unii specialiști consideră că jocul este o metodă de relaxare totală sau o modalitate de satisfacere a dorințelor, Piaget descoperă jocuri cu funcții diferite: jocul simbolic, jocul exercițiu și jocul cu reguli.

Jocul cu reguli dezvoltă memoria deoarece îi determină pe copii să țină minte regulile și să joace jocul corect. Exersarea memoriei este un pas important în dezvoltarea tinerilor. Percepțiile despre trăsăturile fizice ale obiectelor (caracteristici privind mărimea, greutatea, forma, culoarea, vechimea etc) ajută la dezvoltarea capacității de a observa, de a se exprima, de a memora, de a-și dezvolta creativitatea.

Dacă ne raportăm la una dintre devizele omului creativ prezentată de Mihaela Roco (2004, p. 244) toate convențiile nu sunt decât reguli ale unui joc; ele pot fi modificate și create jocuri noi, atunci putem să definim creativitatea ca fiind libertatea supremă. Jocul din timpul orei se poate modifica oricând, iar micii regizori pot crea noi reguli în funcție de cât de mult zboară creativitatea pentru a urzi drumuri noi.

2.3.2. Învățarea – partea nevăzută a jocului

Învățarea are numeroase definiții, dar Andrei Cosmovici (1999, p. 121) consideră că datorită învățării nu se acumulează doar informații, ci se formează gândirea, sentimentele și voința – întreaga personalitate. În procesul învățării este antrenat întreg psihicul. Tot aici se identifică două tipuri de învățare: învățarea spontană numită și învățare socială și învățarea sistematică.

În vederea învățării și implicit a dezvoltării creativității este important să se utilizeze strategii didactice interactive (descrise în cărți de specialitate de C.L. Oprea, 2009), dar și tehnici eficiente pentru stimularea creativității (metode descrise în cărți de specialitate de I.O. Pânișoară, 2006).

Învățarea este percepută de Ioan Neacșu ca fiind o atitudine fundamentală care pune accentul pe inițiativa omului. El consideră că învățarea cuprinde achiziționarea și practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini și noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. (Coord. D. Potolea, I. Neacșu, R. Iucu, I.O. Pânișoară, 2008).

Învățarea este plăcută atunci când copilul nu conștientizează că este în plin act al asimilării. Când nu simte că învață, copilul se simte bine și este mult mai receptiv, mai sociabil. Fiind deschis cooperării el înțelege mult mai ușor prin metode atractive. Fără să simtă granița dintre joc, joacă și învățare, copilul își dezvoltă abilități și competențe, dar asimilează și partea teoretică percepută cel mai ușor prin prizma aplicabilității noțiunilor.

Avantajele stimulării creativității în dezvoltarea armonioasă a tinerilor

Un copil creativ este un tânăr creativ și implicit un adult creativ. Creativitatea contribuie la creștere stimei de sine, la dezvoltarea armonioasă a individului.

Creativitatea are numai avantaje deoarece duce către o stare pozitivă indiferent de situație. Parafrazându-l pe C. Rogers. Mihaela Roco (2004, p. 32) consideră că principalul motiv al creativității îl constituie tendința omului de a se actualiza pe sine, de a deveni ceea ce este potențial. Prin această permanentă actualizarea, individul are ocazia de a se autoevalua și de a îndrepta eventualele puncte slabe. Actualizarea implică o atitudine pozitivă, o dorință de a se îndrepta spre mai bine, acestea contribuind la dezvoltarea armonioasă a tinerilor.

Prin stimularea curiozității, a interesului pentru elaborarea unor lucrări originale, prin manifestarea unei fantezii libere, prin flexibilitate și capacitate de metaforizare, prin nonconformism, copilul dă dovadă de un coeficient de inteligență peste medie (coord. D. Potolea, I. Neacșu, 2008, p. 500-501) și reliefează dezvoltarea armonioasă.

O altă dimensiune a gândirii la nivel superior este gândirea creativă, definită frecvent ca un proces intuitiv, imaginativ, ce presupune flexibilitate, fluență, originalitate și elaborare (R. Iucu, 2008, p. 78). Toate acestea conduc la creșterea stimei de sine, la crearea unui climat echilibrat ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a tinerilor.

Avantajele stimulării creativității prin educația non-formală

Stimularea creativității are efecte benefice în orice tip de educație, dar prin educația non-formală creativitatea se întregește devenind cununa creației. Educația non-formală este aerul creativității deoarece prin intermediul acestui tip de educație creativitatea poate înflori, libertatea pe care o oferă mediul non-formal fiind prielnică etalării creativității.

Unul dintre marile avantaje ale stimulării creativității prin educația non-formală îl reprezintă flexibilitatea foarte mare ce poate satisface interese dintre cele mai variate.

Printre avantajele stimulării creativității copiilor prin educația non-formală se numără următoarele:

Lărgirea și completarea orizontului de cultură.

Crearea unor condiții pentru desăvârșirea profesională.

Cultivarea abilităților și aptitudinilor copiilor.

Dezvoltarea interdisciplinarității.

Spontaneitate crescută.

Asigurarea unui climat educațional favorabil și ușor particularizabil, respectiv adaptabil.

Manifestarea talentelor și a inteligențelor emoționale.

Învățarea fiind centrată pe elev este adaptată nevoilor sale, copilul având capacitatea de a selecta noțiunile în funcție de abilitățile sale.

Se asigură într-un ritm rapid actualizarea informațiilor din diferite domenii, antrenând noile tehnologii comunicaționale, iar perspectiva educațională fiind una interdisciplinară.

În concluzie, putem afirma că prin educație non-formală, elevii dovedesc a avea inițiativă ridicată, sunt conduși de idei creative, participă activ și nu se tem de eventualele greșeli de conținut. Astfel, stima de sine crește, iar elevul se simte liber să se exprime și să creeze.

Procesul de predare-învățare-evaluare la palate și cluburi ale copiilor

3.1. Palatul Copiilor Pitești, un exemplu de educație non-formală

Palatul Copiilor Pitești este o instituție specializată, furnizoare de educație non-formală și reprezintă o opțiune pentru petrecerea timpului liber al copiilor în mod eficient, eficace și plăcut. Tinerii cu vârste între 3-19 ani pot frecventa cursurile, dar nu sunt obligați să participe la activități și nici să se înscrie. În funcție de obiectivele personale și de aspirații, copiii aleg să se înscrie la unul sau mai multe cercuri (din cele aproximativ 40 de opțiuni) și să participe la activitățile propuse.

Educația non-formală contribuie la formarea educațională a tinerilor și reprezintă una dintre variantele optime pentru susținerea plăcerii de cunoaștere și de împlinire profesională.
Proiectele și parteneriatele educaționale pot fi realizate oricând, de către oricine pentru că nu presupun o limitare a persoanelor care le pot propune sau o anumită etapă a anului în care se pot desfășura. Există și proiecte europene cu finanțare care impun termene de depunere, dar acest tip de proiect nu face obiectul prezentului studiu de cercetare.

Mulți studenți ar putea considera că proiectele educaționale și parteneriatele ar trebui să se realizeze numai în mediul non-formal sau informal deoarece mediul formal este limitat în timpul educațional, programele încărcate și planificările determinându-i să se aplece numai asupra materiei, asupra examenului vizat care trebuie promovat. Nimic mai fals! Chiar dacă elevul este supraaglomerat de materia care trebuie asimilată, el va avea întotdeauna disponibilitatea și plăcerea să participe la proiectele propuse sau la parteneriatele educaționale. Prin această participare el vede partea plăcută și distractivă a participării sale visând la noi oportunități ce apar în dezvoltarea sa personală și interpersonală. Mulți dintre ei se gândesc la portofoliul personal pe care trebuie să-l îmbogățească permanent deoarece este un posibil mod de evaluare a competențelor sale dezvoltate pe parcursul anilor de studiu. Proiectele ce impun activități de voluntariat sunt apreciate atât în țară, cât și în afara ei, devenind o emblemă cu greutate a elevilor.

Chiar dacă unii părinți consideră că sunt prea multe activități extrașcolare cuprinse în proiecte locale, județene, interjudețene, regionale, naționale și internaționale, elevii au posibilitatea să aleagă ce proiecte ating standardele minime personale și să participe cu drag, nefiind constrânși în niciun fel să aleagă sau să participe la un proiect educațional. De multe ori, ei sunt cei care vin cu inițiative, cu idei de proiecte ce sunt puse în practică de profesori receptivi.

Profesorii sunt deschiși noilor modele de proiecte impuse de curentul modern, participă la cursuri pentru a-și dezvolta abilitățile și competențele astfel încât să poată iniția sau participa la proiecte noi, ce dezvoltă creativitatea educabililor.

În urma unui studiu inițiat de mine în perioada aprilie-mai 2012 în unități școlare din mediul urban și rural din Județul Argeș am observat că toate cadrele didactice au o deschidere deosebită spre proiectele și parteneriatele educaționale. Chestionarul aplicat a avut în vedere modul în care cadrele didactice participă sau inițiază proiecte și parteneriate (Anexa 1). Acest chestionar s-a adresat unui număr de 50 de cadre didactice din unități școlare diferite, de niveluri diferite, din mediul urban și rural. Chestionarul din Anexa 2 a fost aplicat pe un număr de 50 de elevi din învățământul preuniversitar din mediul urban și rural. Elevii s-au dovedit foarte receptivi la proiectele și parteneriatele educaționale și consideră că acestea sunt necesare în evoluția lor, dar și în valorizarea lor prin îmbunătățirea portofoliului.

S-a dovedit că toate cadrele didactice sunt deschise să participe la activități extrașcolare sau să inițieze măcar un proiect sau un parteneriat educațional anual.

Figura nr.1

De asemenea, toate cadrele didactice chestionate au inițiat măcar un proiect educativ în acest an școlar și un parteneriat educațional. Aceste chestionare au stat la baza cercetării perspectivei proiectelor educaționale și a parteneriatelor. Procentul de 100% pe care l-au atins cadrele didactice este realist și concludent în ceea ce privește impactul pe care proiectele și parteneriatele l-au avut asupra cadrelor didactice. Aceste răspunsuri au dovedit faptul că nu există niciun cadru didactic care să nu participe anual la un proiect didactic. Cum este posibil? Fiecare face măcar o serbare anual, o excursie sau o vizită de lucru. Așadar, acestea sunt activități minime care sunt făcute anual, depășind clar activitatea necesară răspunsului pozitiv. De asemenea, procentul de 100% a fost posibil și în cazul elevilor pentru că și ei participă măcar la o serbare anual, o vizită de lucru, o excursie sau un concurs.

Aproximativ 90% dintre cadrele didactice chestionate consideră că participarea la proiecte educaționale este necesară pentru o activitate educativă superioară. Aici răspunsul nu a atins cotele celorlalte răspunsuri enumerate mai sus pentru că unii dintre ei au motivat faptul că pe elevii mai puțini pregătiți nu îi ajută foarte mult participarea la o serbare unde rolul lor de regulă este minimalizat la nivelul posibilității și receptivității elevului respectiv.

Figura nr.2

Ca orice activitate și proiectele trebuie să îndeplinească niște criterii, niște norme stabilite ce asigură calitatea impusă. După cum aminteam, proiecte au existat de foarte mult timp, dar nu erau și materializate în scris, ci doar se făceau și eventual se încheia un proces-verbal ce atesta faptul că activitatea respectivă a avut loc.

La Palatul Copiilor Pitești au existat proiecte locale numite acțiuni de masă la care erau invitați profesori și copii din localitate sau din județ. Aceste acțiuni de masă sau de amploare erau organizate pe diferite domenii, elevii putând participa la competiții, spectacole, expoziții, concursuri pe anumite teme anunțate: sportive, cultural-artistice, tehnico-științifice etc. Invitații pregăteau în parteneriat (verbal inițial) cu organizatorii gazdă activități în conformitate cu tema anunțată. În urma acestor activități propuse, organizatorii ofereau diplome de participare ce atestau activitatea respectivă.

Acțiunile de masă se constituie într-un program al activităților anuale, unde sunt detaliate pe luni toate activitățile anului școlar respectiv. Acest calendar al acțiunilor de masă se realizează la începutul anului școlar și se depune la Inspectoratul Școlar Argeș. În acest calendar apar detalii despre cum se numește activitatea propusă, când are loc, unde se desfășoară și cine o coordonează.

În prezent aceste acțiuni de masă au loc în continuare, singurele modificări fiind că respectivul calendar se transmite la inspectorat la începutul fiecărui semestru, iar activitățile se desfășoară după un proiect depus conducerii unității înainte cu câteva zile de a avea loc activitatea. Acum se încheie parteneriate cu toți colaboratorii activităților propuse și se delimitează foarte clar ce are de făcut fiecare partener.

Aceste activități de amploare ale Palatului Copiilor Pitești sunt anexate Calendarului Activităților Extrașcolare Județene emis de Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Alte tipuri de proiecte sunt cele județene, interjudețene, regionale, naționale și internaționale. Acestea se întocmesc după un model standard și se depun la un termen limită anunțat. Toate tipurile de proiecte trebuie să fie înregistrate, semnate și ștampilate de directorul unității și trebuie să fie însoțite de parteneriate care se anexează documentelor care formează proiectul.

Proiectele județene se realizează după modelul standard și se depun la Inspectoratul Școlar Județean Argeș până la începutul lunii noiembrie pentru semestrul I sau până la începutul lunii ianuarie pentru al doilea semestru, pentru a fi verificate, aprobate și adăugate în Calendarul Activităților Extrașcolare al Județului Argeș. Prezența proiectului în acest calendar atestă faptul că activitatea este avizată și punctată în evaluările cadrelor didactice și în portofoliile elevilor.

Proiectele interjudețene sunt avizate de Inspectoratul Școlar Județean Argeș și expediate la Ministerul Educației, Naționale și Cercetării Științifice pentru a fi incluse în Calendarul Activităților Extrașcolare Interjudețene. Formularul de aplicație standard și regulamentul anexat la care se adaugă parteneriatele încheiate pentru desfășurarea concursului sunt documentele oficiale ce trebuie expediate pentru a fi aprobat proiectul educativ.

Fiecare tip de proiect se dorește a fi aprobat și inclus în calendarul aferent etapei, dar modul în care este conceput, domeniul de activitate, originalitatea sunt doar câteva dintre criteriile care fac diferența între a fi sau a nu fi în calendarul dorit sau inclus într-o treaptă inferioară sau în cel mai nefericit caz, exclus. Spre exemplu, un concurs propus pentru CAEN (Calendarul Activităților Extrașcolare Național) poate fi ”descalificat” și ”retrogradat” în CAER (Calendarul Activităților Extrașcolare Regional) sau interjudețean. În acest caz, am putea spune că e bine că se află în calendar și nu este exclus.

Proiectele pot fi pe teme variate, creativitatea propunătorului fiind cea care face diferența. Ele pot avea o adresabilitate largă sau restrânsă, pot fi pe un anumit domeniu sau pot include mai multe domenii și atunci sunt interdisciplinare, pot fi de cultură generală sau să vizeze competențe specifice unui anumit domeniu. Perioada pe care se întinde un proiect nu este impusă, la fel ca și termenele de înscriere sau desfășurare a activităților propuse. Nu sunt impuse anumite activități standard și nici un număr minim.

În realizarea activităților extrașcolare trebuie să ținem cont de faptul că fiecare copil este unic și are un anume potențial de dezvoltare și de învățare. Școala și comunitatea asigură șanse egale de acces la educație pentru toți copiii. De aceea, se impune corelarea tipurilor de educație și a formelor de școlarizare în funcție de scopul educației, obiectivele generale și specifice, precum și de finalitățile educației. Se urmărește asigurarea conexiunii educaționale prin activități complexe.

Dacă ținem cont de toate aceste considerente, putem crea un proiect care are o adresabilitate largă, copiii fiind egali în fața oportunității apărute. Propunătorul de proiect educațional trebuie să realizeze un studiu în urma căruia să poată constata care sunt nevoile educabililor, respectiv ale societății din care fac parte. După identificarea nevoilor, propunătorul începe să se gândească la tipul de proiect care ar satisface nevoile identificate.

În urma realizării proiectelor educaționale și a încheierii parteneriatelor, cadrele didactice și elevii beneficiază de experiența colegilor participanți, se leagă prietenii ce pot încolți prin noi proiecte și parteneriate, se dezvoltă abilități și competențe, se depășesc limite, se îmbogățesc portofoliile personale și ale instituției participante, se descoperă noi perspective educaționale de abordare a materiei sau de petrecere a timpului liber și un în ultimul rând, se dezvoltă creativitatea tuturor participanților.

Rezultatele proiectelor educaționale și ale parteneriatelor pot fi pe termen lung sau scurt, în funcție de ce își propune fiecare proiect sau protocol de colaborare.

Cultura organizațională se îmbunătățește, creativitatea este stimulată, elevii, cadrele didactice, familiile persoanelor implicate beneficiază de toate rezultatele pozitive, elevii organizându-se mai eficient, învață să aprecieze timpul liber și să-l petreacă în mod plăcut și util alături de colectivul educațional din care fac parte, transmițând în mod direct emoțiile și trăirile, socializând și comunicând în mod real și nu virtual cum fac cei mai mulți dintre tineri în mod frecvent.

Orice proiect și orice parteneriat educațional înseamnă o provocare pentru participanți, o depășire a condiției sau a sinelui. Răspunzând unor astfel de provocări în mod constant timpul se cronometrează altfel, în ritmul premiilor și al câștigurilor permanente care nu se lasă așteptate, ci se materializează printr-o nouă echipă, un nou gând creator, un impuls creativ, un zâmbet sau un prieten.

Lecția în educația non-formală

Lecția în educația non-formală este rolul creativității cadrului didactic, al adaptării demersului pedagogic la cerințele copiilor, la obiectivele comunității, dar și corelarea acestora cu obiectivele interculturale. Astfel, profesorul este actorul care poate interpreta orice rol dorește, este magicianul care urmărește finalități nerealizabile în mediul formal. Copiii pot fi regizorii din umbră ai lecțiilor, contribuind la percepția creativă asupra noțiunilor asimilate și asupra abilităților și competențelor dezvoltate.

În educația non-formală lecția stimulează implicarea activă a elevilor, aceștia fiind mai conștienți de responsabilitatea asumată în realizarea sarcinilor. Astfel, putem spune că se asigură o bună punere în practică a cunoștințelor, elevii exersându-și și dezvoltându-și abilitățile, priceperile și capacitățile în contexte și situații variate.

Portofoliul este utilizat atât în mediul formal cât și în cel non-formal. El asigură o percepție de ansamblu despre întreaga activitate a elevului într-o perioadă de timp clară. La Palatul Copiilor Pitești elevii își fac portofolii cu activitatea cuprinsă într-un an școlar sau cu întreaga activitate desfășurată în cadrul cercului pe o perioadă mai mare de timp. Portofoliul este mândria elevului, este rodul muncii extrașcolare ce dovedește evoluția abilităților dobândite.

Mediul educativ non-formal din cadrul Palatului Copiilor Pitești asigură un demers didactic interactiv, adaptat nevoilor de învățare ale copiilor și bazat pe potențialul creativ al acestora. Originalitatea și creativitatea sunt punctul forte al atracției educației desfășurate în mediul non-formal. Libertatea de a crea în timpul orei, de a aborda un subiect sau de a te exprima, reprezintă avantaje importante ale educației non-formale desfășurate în cadrul cercurilor de la Palatul Copiilor Pitești. Toate activitățile vin ca o completare a timpului liber desfășurat de plăcere. Nefiind constrânși de prezență, ținută sau note, elevii nu speculează momente pentru a putea merge mai departe, ci le trăiesc intens, dezvoltându-și competențele și abilitățile. Astfel, factorul stres este redus deoarece profesorul este un partener de drum în călătoria descoperirilor educative, iar evaluarea are ca scop doar îmbunătățirea activității și stimularea creativă a elevului, nevizând sancționarea noțiunilor neasimilate.

Elevii înțeleg că în mediul non-formal criteriile de evaluare sunt diferite și urmăresc evidențierea performanțelor educative obținute prin evoluția individuală a abilităților și competențelor dobândite și perfecționate. Elevii nu sunt raportați la evoluția grupei, ci la evoluția personală. Astfel, se face simțită prezența unui climat de învățare plăcut, relaxant, atractiv, evaluarea nefiind percepută ca o verificare, de multe ori copiii neconștientizând existența vreunei forme de evaluare. Ei se joacă, elaborează proiecte, completează un portofoliu pentru a se lăuda celor dragi, se întrec în abilități, creează liber în funcție de ce simt și de ce vor. Toate acestea reprezintă predarea-învățarea-evaluarea în mediul educativ non-formal, opțiuni metodologice care au ca scop diversificarea și îmbogățirea demersului didactic având în vedere îndepărtarea stereotipurilor, a rutinii și a timpului didactic desfășurat eficient, eficace și plăcut.

Mediul educativ oferă o strânsă legătură cu comunitatea locală și cu părinții prin implicarea activă a acestora în activitățile pe care le desfășoară copiii. Procesul de predare-învățare-evaluare la palate și cluburi ale copiilor are în vedere efortul real pe care elevii îl depun cu scopul atingerii unui anumit rezultat sau a unor competențe, nu neapărat bifarea unor bareme ce sistematizează nivelul cunoștințelor asimilate.

Realizarea întregului demers educativ la Palatul Copiilor Pitești presupune conceperea unei programe și a unor planificări anuale și semestriale ce determină dezvoltarea creativității copiilor în funcție de abordarea individualizată și de nevoile de dezvoltare ale copiilor. Știind că mediul non-formal oferă un mediu plăcut de învățare, spontan și creativ, libertatea de a alege cum să învețe, cât și ce să înmagazineze copilul, putem afirma că se dezvoltă automotivarea copiilor și stima de sine crește, copiii având încredere în propriile resurse. Copiii descoperă cum să învețe, cum să se pună în valoare și care sunt inteligențele multiple pe care să se bazeze și pe care să le cultive având ca prim scop dezvoltarea creativității cu toate implicațiile secundare ce vizează numeroase abilități.

Fiind un mediu educativ pregătit și deschis, copiii au libertatea de a găsi soluții pentru problemele lor, pentru acoperirea nevoilor de învățare bazându-se pe creativitate, interdisciplinaritate și pe autodisciplină. Copiii sunt liberi să învețe ceea ce au nevoie și când au nevoie într-un mediu în care copilul simte plăcerea de a fi chiar dacă nu conștientizează întotdeauna că este un mediu de învățare, ci un mediu care încurajează independența.

Metode de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani în palate și cluburi ale copiilor

În vederea stimulării unui număr cât mai mare de inteligențe în timpul orelor de curs, profesorul trebuie să utilizeze metode de stimulare a creativității copiilor. Ținând cont de partcularitățile de vârstă ale copiilor, de mediul educativ non-formal care este foarte ofertant, metodele de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani în palate și cluburi ale copiilor sunt variate.

În cadrul Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Pitești scrierea imaginativă oglindește gradul de stăpânire și de folosire a limbii de către elevi, capacitatea de exprimare în scris, respectarea ortografiei punctuației, topicii. Acest tip de scriere angajează în mod efectiv capacitățile intelectual – creative ale elevilor și oferă terenul de valorificare în practică a cunoștințelor, deprinderilor și capacităților însușite în școală la toate disciplinele de învățământ.

Cele mai bune scrieri imaginative le vor realiza elevii ai căror învățători își cultivă ei înșiși potențialul creator, în virtutea principiului bipolarității actului pedagogic, care iubesc originalitatea și urăsc șabloanele, care asigură în sala de clasă un climat favorabil caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă de exigență și înțelegere, de responsabilitate.

Scrierea imaginativă include:

*compunere narativă după o ilustrație sau un șir de ilustrații;

*compunere după planul de idei;

*compunere cu început dat;

*compunere după benzi desenate;

*compunere pe baza unor cuvinte de sprijin;

*compunerea narativă în care se introduce dialogul;

*compunerea pe baza unor cuvinte și expresii date;

*compunerea narativă liberă;

*compuneri care înfățișează o ființă sau un colț de natură.

Compunerea școlară este o întreprindere dificilă, migăloasă și pretențioasă care se bazează, însă, pe abilități învățate anterior. În lecțiile ce vizează dezvoltarea creativității literare, elevii își însușesc multe instrumente care devin operaționale în tehnica și conținutul compunerii:

îmbogățirea, activizarea, precizarea și nuanțarea vocabularului;

alcătuirea planului de idei;

povestirea unui text literar narativ;

redactarea rezumatului;

realizarea unor descrieri sau caracterizări;

exersarea dialogului prin citire pe roluri și transformarea dialogului în povestire.

Elevii sunt îndrumați să-și confecționeze mape tematice incluzând materiale de sprijin, cum ar fi: seturi de ilustrații aflate în reviste sau cărți pentru copii, desene tematice personale, fișe cu expresii poetice culese din textele literare studiate sau din lectura suplimentară, fișe cu poezii pentru copii etc.

Pentru ca elevii să-și manifeste personalitatea, în activitatea de elaborare a compunerilor am pus un mare accent pe utilizarea acestor materiale și, mai ales, am încurajat crearea unor expresii unice, individuale.

La documentația adunată cu trudă și bucurie de către elevi, se adaugă cea din portofoliul cadrului didactic, cuprinzând materiale didactice, materiale bibliografice, fișe de lucru sau de evaluare, consemnarea unor succese sau insuccese în activitatea de creație, lucrări ale elevilor. Etapele de elaborare ale unei compuneri sunt:

*stabilirea temei;

*documentarea (strângerea materialului);

*invențiunea (căutarea ideilor);

*dispozițiunea și diviziunea (alcătuirea planului și dozarea proporțională a părților, dispunerea logică și ordonată a ideilor);

*elocuțiunea, cel mai important moment al compunerii ce constă în redactarea sau dezvoltarea în scris a ideilor din plan;

*redactarea propriu-zisă ce trebuie să respecte câteva cerințe legate de: așezare estetică și funcțională a textului în pagină, grafie lizibilă, frumoasă, corectitudine gramaticală, vocabular adecvat, respectarea normelor ortografice și de punctuație, adaptarea stilului la subiectul tratat, utilizarea corectă a timpurilor verbale.

Din paleta bogată de scrieri imaginative ce se realizează la ciclul primar, mă voi referi, în cele ce urmează, la două dintre ele, pentru a ilustra modul creativ în care în care le-am abordat în vederea dezvoltării personalității elevilor: compuneri narative după o ilustrație sau un șir de ilustrații și compuneri narative libere.

În redactarea compunerilor narative după o ilustrație, un șir de ilustrații sau diapozitive, am acordat o atenție deosebită calității imaginilor utilizate: să fie realizate corespunzător din punct de vedere artistic, să aibă un conținut clar, accesibil elevilor, să fie de mărime potrivită pentru a putea fi urmărite.

Am constatat că elevilor le este mai ușor să alcătuiască o compunere după un plan de imagini (dându-i fiecărui tablou un titlu), decât după un plan scris, iar o acțiune este urmărită foarte bine de elevi pe un șir de tablouri după care alcătuiesc compunerea.

Deși, fiecare din ilustrații redă un moment esențial din succesiunea momentelor ce marchează conținutul de bază al unei narațiuni, ilustrațiile nu redau direct, prin cuvinte, narațiunea sau peisajul din natură, ci doar le sugerează. Pus în fața lor, elevul reflectează asupra fiecărei ilustrații, pentru ca apoi, urmărind succesiunea, să poată stabili înlănțuirea ideilor pe baza cărora se va alcătui compunerea.

Redactarea compunerii va fi rezultatul unor idei creatoare ale elevilor, iar elevii vor depune efort intelectual pentru a găsi cele mai potrivite forme de exprimare.

Trecerea de la un șir de ilustrații la compuneri pe baza ilustrației unice se face treptat. După ce elevii reușesc să observe ce idee dezvoltă fiecare imagine și alcătuiesc compuneri după acestea, în activitățile următoare nu se mai folosește un întreg șir, ci doar o parte din materiale, ajungându-se, apoi, la o singură ilustrație. De aici, elevul dezvoltă acțiunea cu forțe proprii și-i conferă o interpretare creatoare. El trebuie să-și imagineze ce s-a petrecut înainte și după momentul înfățișat în tablou, să descifreze tabloul prezentat, să stabilească succesiunea secvențelor compunerii, precum și eventualele semnificații ale unor detalii ale tabloului respectiv.

Cu mult succes, am utilizat, în special la clasa a II-a, tablouri pretext care să reprezinte un singur moment al acțiunii, în rest, se apelează la imaginația creatoare și la cunoștințele elevilor, sau personaje ori obiecte, fie static, fie în acțiune, urmând ca, pe baza lor, elevii să imagineze întâmplări ai căror eroi sunt obiectele sau personajele prezentate. Înainte de redactarea compunerilor, am reactualizat normele referitoare la dozarea proporțională a părților compunerii, dispunerea logică și ordonată a ideilor principale, am întărit regulile de scriere grafică, ortografică și de punctuație, așezarea în pagină, acuratețea. În cazul introducerii dialogului, s-au reactualizat formulele specifice, scrierea replicilor utilizând linia de dialog, redactarea la persoana corespunzătoare.

Radioul

Elevii sunt așezați în cerc și scot un sunet ca de bruiaj al radioului, iar un elev stă în centru. El prinde frecvența radioului în timp ce se oprește în fața unui copil. Atunci bruiajul se oprește și cel care este radioul activ începe să emită. El redă ce se emite în acel moment la radio: o știre, o reclamă, un reportaj, un cântec, o poezie, o poveste etc. Cel care a emis va trece în mijloc și jocul se reia.

Campania publicitară

Este un exercițiu de tip colaborativ ce se joacă în echipe. Fiecare echipă are la dispozilie cinci minute pentru a crea o campanie publicitară a unui produs obișnuit, dar cu calități neobișnuite.

Exemplu: Stiloul care scrie mai subțire când elevul este liniștit și mai gros când este nervos, supărat.

Se vor stabili: numele produsului, un design pentru ambalaj, un slogan, un cântec al spotului publicitar, grupul țintă de clienți. Se vor împărți roluri pentru fiecare membru al echipei

Cât de mult vă amintiți?

Se pune accent pe citit și ascultat. Se fac perechi în care un elev este cititor, iar celălalt ascultător.

Cititorul citește un text, în timp ce ascultătorul îi povestește un incident fără nicio legătură cu textul. Înaintea inversării rolurilor, cititorul ii spune ascultătorului ceea ce a citit și ce a reținut din povestirea ascultătorului.

CAPITOLUL II: Scopul, obiectivele și metodologia cercetării

DETERMINAREA CADRULUI OPERAȚIONAL AL CERCETĂRII

Prezentarea cercetării

Cercetarea de față vizează metodele de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală pe parcursul a 9 luni calendaristice. Cercetarea a avut loc la Palatul Copiilor Pitești, în cadrul Cercului de Jurnalism-Ziaristică. Metodele de cercetare folosite au fost metoda experimentului psihopedagogic și ancheta pe bază de chestionar. În perioada septembrie 2015 – mai 2016, 15 copii cu vârstă cuprinsă între 9 și 10 ani au frecventat Cercul de Jurnalism-Ziaristică din cadrul Palatului Copiilor Pitești. Pentru analiza rezultatelor au fost luate în considerare 10 seturi complete de teste. În semestrul doi au fost aplicate chestionarele, atât copiilor cât și părinților. Pentru organizarea cercetării am utilizat diagrama Gantt. (Anexa 4)

Obiectivele și ipotezele cercetării

Obiectivele cercetării;

Obiectivele acestei cercetări vizează următoarele aspecte:

Proiectarea unui model funcțional pentru stimularea creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală;

studiul motivației copiilor privind participarea la cursurile organizate de Palatul Copiilor Pitești, studiu bazat pe opinia părinților;

studiul motivației copiilor privind participarea la cursurile organizate de Palatul Copiilor Pitești, studiu bazat pe opinia copiilor;

ameliorarea metodelor și mijloacelor de predare-învățare prin educația non-formală privind evoluția abilităților elevilor;

Ipotezele cercetării;

Ipotezele lansate sunt următoarele:

Ipoteză: Dacă aplicăm metode de stimulare a creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală, atunci elevii vor fi mai motivați să participe la lecții organizate în cadrul Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Pitești și își vor dezvolta în mai mare măsură creativitatea, realizând o învățare temeinică și de plăcere.

Subipoteza 1:

Evoluția elevilor din punct de vedere al dezvoltării creativității și receptivității o să fie foarte bună: 80% din elevi să-și dezvolte creativitatea și minim 80% din noțiunile predate să fie aplicate pe parcursul anului.

Subipoteza 2:

Cel puțin 80% din totalul părinților ai căror copii au participat la cursurile Cercului de Jurnalism-Ziaristică să dorească continuarea studierii și anul viitor în cadrul Palatului Copiilor Pitești.

Subipoteza 3:

Cel puțin 80% din totalul copiilor care au participat la cursurile Cercului de Jurnalism-Ziaristică să dorească continuarea studierii și anul viitor în cadrul Palatului Copiilor Pitești.

Subipoteza 4:

Cel puțin 80% din totalul părinților ai căror copii au participat la cursurile Cercului de Jurnalism-Ziaristică în cadrul Palatului Copiilor Pitești să considere benefică participarea copiilor în mediul non-formal în vederea dezvoltării armonioase a copilului.

Am ales pragul de 80% în prima subipoteză (atât pentru numărul de copii cât și pentru cantitatea informațiilor însușite) deoarece dacă analizăm rezultatele după modelul strategiei evaluative normative/comparative, model teoretic oferit de bază statistica a curbei lui Gaus, există un anumit procent de copii care au rezultate sub medie, precum există un procent asemănător de copii care au rezultate peste medie. Ținând cont că media este reprezentată de notele 7 și 8, am considerat rezonabil că 80% dintre copii să obțină minim 4.8 puncte din 6 (punctaj corespondent procentajului de 80%). În celelalte subipoteze, am ales pragul de 80% deoarece din experiență anilor anteriori am aproximat că un procent de 20% dintre copii sau dintre părinți nu doresc continuarea studierii jurnalismului și că ignoră sau nu sunt interesați de beneficiile pe care le poate oferi practicarea lui.

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Modul de organizare a cercetării: perioada de cercetare, subiecții cuprinși în cercetare, locații, condiții;

În timpul primelor 9 luni calendaristice din anul școlar 2015-2016 copiii au participat la cursurile Cercului de Jurnalism-Ziaristică din cadrul Palatului Copiilor Pitești bazate pe predarea utilizând metode de stimulare a creativității. În vederea prelevării informațiilor necesare, au fost utilizate două metode de cercetare: Au fost efectuate evaluări inițiale (de cunoștințe, generale, dar și de creativitate), evaluări secvențiale (după fiecare capitol) și o evaluare finală. Toate evaluările au urmărit același set de competențe: respectarea cerinței și dezvoltarea originalității. Testele utilizate și baremele de corectare se găsesc în Anexa ?.

Au participat la Cercul de Jurnalism-Ziaristică aproximativ 15 copii, baieți și fete cu cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani. Pentru analiză însă au fost luate în considerate rezultatele a 10 copii (5 fete și 5 băieți cu o medie de vârstă de 9 ani și 2 luni) de la cursurile Cercului de Jurnalism-Ziaristică, care au fost prezenți la toate evaluările.

Ancheta pe bază de chestionar a fost utilizată pentru a afla opinia părinților, referitoare la beneficiile practicării jurnalismului, atitudinea copiilor față de acest curs și dorința părinților de a continua pe viitor jurnalismului de către copii. Au fost luate pentru analiză rezultatele părinților ai căror copii au avut seturile de teste complete în cadrul cercetării experimentale: (8 părinți din mediul urban, dintre care 7 persoane de sex feminin și 1 persoană de sex masculin, cu o medie de vârstă de 40 de ani).

De asemenea au existat și chestionare pentru copii, care au urmărit motivația copiilor față de participarea la curs. Și în acest caz au fost analizate răspunsurile copiilor care au avut seturile de teste complete în cadrul experimentului. Chestionarele, care se găsesc în anexe, au fost aplicate pe parcursul semestrului al II-lea.

Metodele de cercetare

În această cercetare au fost utilizate două metode de cercetare:

1) experimentul psihopedagogic – tehnica eșantionului unic/ eșantionul clasă (care urmărește evoluția copiilor din punct de vedere al dezvoltării creativității prin educația non-formală în condițiile introducerii unor strategii cvasi-experimentale de lucru interactiv cu elevii, bazate pe folosirea metodelor centrate pe elev). Datele au fost prelucrate de mine.

2) ancheta pe bază de chestionar. Scopul utilizării acestei metode a fost de a afla opinia părinților și a elevilor, referitoare la beneficiile stimulării creativității copiilor de 9-10 ani prin educația non-formală. Chestionarele au fost aplicate la începutul semestrului II. Chestionarele se vor găsi în anexa 3 ?.

CAPITOLUL III: Rezultatele cercetării, interpretare, comentarii

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Rezultate obținute folosind metoda experimentului psihopedagogic

BIBLIOGRAFIE

1.

2. Gagne, R., M., (1975) – Condițiile învățării, Editura Didactică și Pedagogică, București;

3. Neveanu, P., P. , ( 1978) – Psihologie generala, EdituraUniversitatii București;

4. Piaget, J., Inhelder, B. (1968) – Psihologia copilului întreprinderea Poligrafică Crișana Oradea;

Vaideanu, G. (1986) – Pedagogie – ghid pentru profesori, Editura Universității, Iași;

Verza, E. (1997), – Psihopedagogia specială, Editura Didactică și Pedagogică, București

Verza, E. (1993), – Psihologia vârstelor, Editura Hyperion, București

Voiculescu, E. (2001) – Jocul – principala formă de activitate din grădinița de copii în Pedagogia preșcolara, Editura Aramis, București;

Zlate, M. (2000) – Introducere în psihologie, Ediția a –III-a, Editura Polirom, Iași

Cristea Sorin, Stanciu Filip (coordonatori) – Fundamentele educației, vol I, Editura Pro Universitaria, București, 2010

Lievegoed Bernard (2011) – Fazele de dezvoltare a copilului, Univers Enciclopedic Junior, București;

Oprea, Crenguța-Lăcrămioara. (2009). Strategii didactice interactive. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Pânișoară, I.O (2006) . Comunicarea eficientă, Iași: Polirom.

Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Iași: Editura Polirom.

Stănculescu, Elena (2013) – Psihologia educației de la teorie la practică, Editura Universitară, București;

Grigoraș, I., (1995), Normativitatea activității școlare, în Neculau, A. și Cozma T., (coord.), Psihopedagogie pentru examenul de definitivat și gradul didactic II, Editura „Spiru Haret”, Iași

Nicola, I., 1996, Tratat de pedagogie școlară, EDP, București

https://www.academia.edu/24012854/CUPRINS_ARGUMENT_CAPITOLUL_I._JOCUL_-DOMINANT%C4%82_A_V%C3%82RSTEI_PRE%C5%9ECOLARE_%C5%9EI_FORM%C4%82_DE_ACTIVITATE_%C3%8EN_CADRUL_PROCESULUI_DE_DEZVOLTARE_COGNITIV%C4%82