Metode de Stimulare a Creativitatii

Există numeroase definiții ale creativității în funcție de dimensiunea abordată de diverși autori. Începând de la definirea acesteia ca ”realizarea de combinații noi, originale de la idei vechi” aparținând lui Margaret A. Boden (1992), pâna la capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme prin elaborarea de soluții inedite, așa cum este privit de E.Limbos (1998), există în mod cert o caracteristică regăsită în toate aceste delimitări conceptuale: creativitatea este o caracteristică umană, fiind regasită, într-o oarecare măsură, în fiecare din noi.

Pentru a putea să folosim ct mai bine acest potențial creator, au aparut tehnici și metode menite să stimuleze creativitatea, att pe cea individuală, cat i pe cea de grup.

Putem aborda stimularea creativitații privind-o mai inti ca proces creator, iar n acest caz ne interesează tehnici ce țin de sistemele psihologice implicate, sau putem avea n vedere produsul procesului de creație și tehnicile menite să crească cantitatea și calitatea acestuia.

În rândurile ce urmează vom enumera aceste tehnici, dar le vom descrie în detaliu doar pe cele care servesc scopul lucrarii de față și care sunt mult mai potrivite pentru mediul organizațional.

1.Stimularea creativității ca proces creator:

Metode psihoterapeutice – aceastea eliberaează un potential creator latent, relansează o creativitate împotmolita și ajuta la menținerea creativității la un nivel optim (M. Stein, 1975);

Metode sugestive – care au avantajul de a reuși să controleze fluxul informațional și de a activa rezervele creatoare;

2. Stimularea destinată produsului creativității:

2.1. Metode intuitive;

2.2. Metode analitice;

2.3. Metode de lucru asociative;

2.4. Metode de lucru deductive;

2.5. Metode fundamentale de creație.

2.1. Metode intuitive

2.1.1. Metoda Brainstormingului (furtuna de idei)

Metodă conceputa in anul 1938 de către A.Osborne, având ca scop aducerea unui plus de valoare în întâlnirile de afaceri. Metoda are la bază câteva principii și reguli:

Se pune accent pe cantitatea de idei, u pe calitatea acestora, participanții sunt liberi s emită idei, fară ca acestea să fie criticate sau judecate;

Orice idee este bun i poate reprezenta o bază pentru o alta idee;

Participanții participă de bunăvoie și în deplină cunoștință de cauza la sesiunea de brainstorming;

Relațiile între participanții sunt amiabile.

O astfel de reuniune creativă urmeaz o succesiune de etape:

Pregtirea reuniunii -presupune alegerea locului de desfașurare, datei, participanților și anunțarea problemei în discuție;

Desfașurarea reuniunii – presupune emiterea de idei și înregistrarea acestora. Este indicat ca participanții să fie așezați în așa fel încat să se vad;

Evaluarea ideilor – presupune clasificarea ideilor și evaluarea lor de catre experți.

Metoda brainstormingului are o aplicabilitate largă în domenii precum educația, cercetarea și productia.

2.1.2 Metoda Delphi

Concepută în 1964-1965 de către O.Helmer și colaboratorii săi, metoda se bazează pe schimbul de opinie, sub forma unor consultări cu caracter reciproc între participanți.

Metoda funcționează în etape:

Elaborarea unui chestionar vizând tema de discuție de către un grup de experți;

Trimiterea acestuia către un grup de specialiști care îl vor completa individual și îl vor trimite înapoi după o perioadă stabilită în funcție de complexitatea problemei;

După colectarea răspunsurilor, participanții primesc chestionarele înapoi, împreună cu chestionarele nenominale ale celorlalți specialiști care au raspuns temei în discuție;

Răspunsurile care diferă de restul sunt ajustate și procesul repetat până cand participanții ajung la un consens în proporție de 50%.

Metoda oferă un plus deoarece specialistul cunoaște alte idei și își poate revizui punctul de vedere, beneficiind de o comunicare mediată, precum și de anonimatul răspunsului, fără de care specialiștii s-ar putea teme de anumite consecințe în privința prestigiului personal.

1.3. Sinectica – Metoda Gordon

Promovată de cercetătorul William J. Gordon de la Universitatea Harvard din SUA. Este o metodă de succes folosita de firme americane cu renume: IBM, General Motors, General Electric, Gillet etc.

Deși face parte din grupul metodelor intuitive, alături de brainstorming, sinectica se diferențiază de acesta prin aplicabilitatea redusă la situații de grup, prin orientarea calitativă care are la bază mai mult decât găsirea unor soluții, cât și verificarea funcționalității acestora, prin caracterul eterogen al membrilor grupului.

Participanții trebuie să fie selectați riguros, fiind specialiști care au legătură cu tema sesiunii.

Sinectica folosește analogii, iar Pierre Lebel patru variante de sinectică:

a) Analogia directă – constă în aplicarea elementelor unei situații într-o alta, a cunoștințelor disponibile într-un domeniu în altul.

b) Analogia personală – constă în oferirea unui produs aflat în discuție elementele caracteristice cu scopul de a satisface majoritatea persoanelor.

c) Analogia simbolică – asocierea unui produs cu o imagine simbolică, cu valențe strict estetice.

d) Analogia magică – premisa acestui tip de analogie este că problema este deja rezolvată, iar participanții pot trece în revistă schimbările apărute de la situația inițiala.

Etapele unei sesiuni de sinectică

Prezentarea problemei;

Alegerea analogiei și găsirea de soluții ținând cont de aceasta;

Revenirea la problema inițială și evaluarea a soluțiilor.

1.4. Metoda Philips 6-6

Inițiată de J. D. Philips, metoda se poate considera ca o varianta de brainstorming, accesibilă pentru grupuri mici de 6 persoane sau grupuri mari divizate in grupe de 6 persoane. Durata unei astfel de sesiuni nu depășește 6 minute. Metoda este intensă, datorită duratei reduse.

Etapele metodei sunt:

a)Formarea grupurilor;

b)Informarea asupra problemei;

c)Dezbaterea problemei în cadrul echipei;

d)Discutarea în plen;

e)Decizia asupra viabilității ideilor.

1.5. Discuția în Panel

Este o variantă a metodei Phillips . În acest caz însă se formează două echipe, una numită panel sau juriu ( 5-7 experți, propune soluții și le argumentează), iar cealaltă numită auditoriu (emai numeroasă, cu rolul de a evalua ideile juriului). Între cele două echipe se interpune animatorul.

Spre deosebire de Phillips 6-6, metoda elimină etapa discuției pe echipe, dezbaterea realizându-se prin argumentări și contraargumentări numai între echipe. În final, animatorul sintetizează și supune aprobării varianta aleasă.

1.6. Metoda 6.3.5. sau Brainwriting

Inițial metoda impunea participarea a 6 persoane, fiecare cu câte 3 idei, în câte 5 minute. Cu timpul însă, metoda s-a dezvoltat și variantele recente implică șapte etape:

Informarea echipei asupra problemei;

Participanții primesc câte o coală de hârtie, pe care este scrisă problema și este indicat circuitul hârtiilor între ei;

Fiecare participant scrie 3 soluții în 5 minute (sau alte variante de timp convenite în funcție de complexitate);

Fiecare participant, după circuitul precizat, transmite hârtia și primește hârtia completată de un alt participant al său. Va analiza cele trei idei primite și le va aduce completări sau precizări;

Hârtiile se transmit de 5 ori, fiecare participant văzând astfel ideile transmise de alti participanții pe hârtia pe care a transferat-o inițial;

Membrii echipei aleg individual, din hârtia aflata in fata lor după 5 rotiri,cele mai bune 3 soluții, pe care le poziționează după valoare;

Analiza soluțiilor (după frecvența în clasamentul valoric) și electarea soluției optime.

1.7. Metoda Frisco

Presupune un brainstorming regizat, în care participanții au diferite roluri atribuite de către moderator: pesimistul, optimistul, tradiționalistul sau exuberantul. Personajele preiau discuția pe rând, sub îndrumarea moderatorului, abordând astfel problema din mai multe perspective.

Etapele metodei Frisco:

Ridicarea problemei și propunerea acesteia spre analiză;

Organizarea grupului prin stabilirea rolurilor;

Dezbaterea colectivă conform rolurilor: pesimistul vede mereu partea negativă a oricărei soluții, exuberantul oferă idei aparent imposibil de adaptat la practică, tradiționalistul pledează pentru menținerea vechilor soluții și optimistul găsește aspecte pozitive, dar realizabile în propunerile exuberantului.

Sistematizarea ideilor emise.

Toate cele șapte metode intuitive au rolul de a elimina blocajele la nivelul creativității colective și individuale, eliminând cu succes rigiditatea și neîncrederea în forța echipei ca suma indivizilor săi