Metode DE Recuperare Medicala Bft In Accidente Cerebrale Vasculare Hemiplegii Si Paraplegii

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de laborator

IV. Evolutie si prognostic

V Tratament:

1. profilactic

2. igieno-dietetic

3. medicamentos

4. ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului

–descrierea anatomica a regiunii

–tehnica masajului

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

–gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

24 PAGINI

=== ACCIDENTE VASCULARE ===

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de laborator

IV. Evolutie si prognostic

V Tratament:

1. profilactic

2. igieno-dietetic

3. medicamentos

4. ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului

–descrierea anatomica a regiunii

–tehnica masajului

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

–gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

PARTEA I

I. Definitie

Accidentele vasculare acute ale creierului reprezintă, prin frecvența lor, capitolul cel mai important din patologia nervoasă. Orice tulburare circulatoare intensă și bruscă produce leziuni cerebrale grave. Aceste leziuni sunt, în linii mari, de trei feluri: ramolismentul, hemoragia și edemul cerebral.

Se numeste hemiplegie sindromul caracterrizat prin pierderea motilitatii voluntare a unei jumatati a corpului

Prin paraplegie se intelege paralizia celor doua member inferioare.Acest sindrom poate fi determinat de leziuni ale neuronului motor central sau de leziuni ale neuronului motor periferic..

Generalitati

Boala apare cu predominanță la bătrâni, după vârsta de 60 de ani, cu arterioscle- roză.

Debutul este acut. În tromboză, accidentul acut este adesea prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar săptămân accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub formă de pareze discrete, parastezii care retrocedează total sau parțial. Ele sunt expresia trombozării progresive a unei artere.

Apoi brusc, bolnavul are o senzație de amețeală, uneori cefalee și greață; dacă este interesat un vas mare, simptomele sunt mai intense și brutale, iar bolnavul își pierde conștiința.

Pierderea cunoștinței, care nu este obligatorie, dureză, de obicei, puțin în ramolismentele ischemice pure și mici. În cele masive și mai ales în hemoragiile cerebrale se instaleză, însă, o comă profundă.

Hemiplegia cerebrală vasculară are debut brusc și evoluție lentă și parțial regre- sivă. Această evoluție prezintă 2 faze: o fază inițială care durează ore sau zile și o fază ulterioară de stare care durează mai mult: luni sai ani sau, chiar toată viața. Termenul de hemiplegie este un cuvânt compus (hemi-jumătate, plegie-paralizie).

a)Perioada inițială este caracterizată prin paralizia jumătății corpului de parte opusă leziunii cerebrale, cu următoarele simptome: paralizia este flască, cu reflexele osteotendinoase și cutante abdominale diminuate sau chiar abolite, iar semnul Babinski prezent. Capul și privire sunt adesea îndreptate spre partea opusă hemiplegiei.

În decurs de 1-3 săptămâni, hipotonia membrelor hemiplegice este treptat înlo-cuită printr-o hipertonie musculară, cu hiper-reflexie osteotendinoasă, iar semnul Babin-ski păstrat. Concomitent, deviația conjugată a capului și privirii spre partea opusă se reduce treptat și, apoi, dispare.

b)Perioada a II-a este anunțată de instalarea hipertoniei și a hiperreflexei. Este pe-rioada de hemiplegie în contractură, opusă perioadei inițiale de hemiplegie flască. Contractura are particularitatea că este mai intensă la începutul mișcării pasive imprimate segmentului respectiv și cedează, apoi, în cursul desfășurării acestei mișcări.

Motilitatea voluntară reapare încet și incomplet. Recuperarea mișcorilor se face, mai ales, în segmentele proximale (în articulația umărului și a șoldului), iar mișcările sunt limitate. Bolnavul reușește să meargă după un interval variabil de la un caz la altul, dar mersul este dificil și are un aspect particular; membrul inferior este mișcat ca un stâlp rigid după articulația șoldului și la fiecare pas descrie un arc de cerc în afară. (“mers cosind”).

Fața poate fi sau nu prinsă, după sediul leziunii cerebrale. Paralizia facială este de tip central, adică prinde mușchiul feței, dar respectă mușchii frunții și obicularul pleoapelor. Nu este, de obicei, o paralizie intensă. Asimetria facială se accentuează când bolnavul vorbește sau contractă voluntar mușchii feței, dar se atenuează dacă bolnavul râde sau plânge.

Boala apare cu predominanță la bătrâni, după vârsta de 60 de ani, cu arterioscleroză.

Debutul este acut. În tromboză, accidentul acut este adesea prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar săptămân accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub formă de pareze discrete, parastezii care retrocedează total sau parțial. Ele sunt expresia trombozării progresive a unei artere.

Encefalopatia hipertensiva are ca debut clinic cefalee intensă, în cască sau în cerc, rezistență la antinevralgice. Cefaleea este însoțită de greață și vărsături care ușurează, parțial pe bolnav (prin deshidratare). Apare, uneori, rigiditatea cefei, convulsii localizate sau genera-lizate, sau semnul Babinski discret și intermitent. Fața bolnavului poate lua aspect împăstat, buhăit, printr-un edem discret și difuz al frunții, pleoapelor și feței. Venele temporale și nazale sunt proeminente. Bolnavul are o stare de obnubilare psihică, de torpoare intelectuală.

Clasificare

Tipurile anatomo-clinice cele mai insemnate sunt:

– hemiplegiile pedunculare

a) sindromul lui Webwr – hemiplegie de partea opusa leziunii, asociata cu paralizia nervului oculomotor comun de partea leziunii.

b) sindromul lui Benedicht de partea opusa leziunii o hemipareza asociata cu tulburari cerebeloase si miscari involuntare.

– hemiplegii protuberantiale

a) sindromul lui milard-hemiplegie de partea opusa leziunii asociata cu paralizie homolaterala a perechii a VII-a si a VI-a de nervi cranieni.

b) sindroamele de tipul Foville-sunt paralizii ale miscarilor de lateralitate a globilor oculari.

– hemiplegiile bulbare-sunt sindroame alterne constand intr-o hemiplegie incrucisata asociata cu o paralizie a unui nerv bulbar de partea leziunii.

– hemiplegia spinala-intereseaza o jumatate a maduvei situate deasupra unflaturii cervicale.Din punct de vedere motor se constata o paralizie a membrelor de partea leziunii, cu integritatea fetei.

Paraplegia prin leziunea neuronului motor central este fie flasca, fie spastica

Paraplegia flasca este aproape totdeauna de cauza spinala , paraplegiile prin leziunea trunchiului cerebral sau a emisferelor cerebrale fiind in mod obisnuit spastice.

Paraplegia spastica este fie in extensie fie in flexie.

II Etiopatogenie cauze si mecanisme , anatomie patologica

Leziuni vasculare

obstructia arterelor cerebrale in cursul aterosclerozei cerebrale si ale arteritelor.

embolii cerebrale in cursul stenozei mitrale, al endocarditelor, al fibrilatiilor arteriale.

hemoragia cerebrala.

tromboflebitele venelor corticale.

Leziuni traumatice se datoresc fie unei ranir directe a substantei cerebrale, fie unei compresiuni printr-un hematom.

Hemiplegii de origine infectioasa. Dintre infectiile cronice citam: tuberculoza si sifilisul. Dintre infectiile acute care pot determina o hemiplegie amintim:abcesul cerebral, meningitele acute, encefalitele virotice.

Hemiplegia din cursul tumorilor cerebrale.Se insoteste adese ori de crize de epilepsie jacksoniana si da semne de hipertensiune craniana.

In scleroza in placi.Hemiplegia , fara sa fie frecventa nu este totusi exceptionala.

In encefalopatiile infantile.

Hemiplegia isterica. Se diagnosticheaza prin absenta modificarilor de reflexe, prin absenta paraliziei faciale, prin absenta sinkineziilor faciale si a modificarilor de tonus.

Paraplegii cu instalare acuta.

cauze traumatice, raniri directe ale maduvei, fracturi ale rahisului cu contuzie sau comprimare a medularei.

Cauze infectioase:mielite acute, virotice primitive, mielite postvaccinale, abcese epidurale.

Cauze vasculare: hematomielite, ramolismente medulare.

Leziuni toxice: mielite salvorsonice.

Leziuni compresive

Paraplegia cu instalare lenta.

tumorile intrarahidiene si vertebrale, morbul lui Pott, unele cifoze si scolioze

mielitele sifilitice cu evolutie lenta.

Leziunile degenerative ale maduvei

Scleroza in placi

Siringomegali

III. Criterii de sustinere a diagnosticului

Examen clinic

Se cunosc o serie de semne care pot sa dea indicii asupra exisistentei unui deficit motor, deci care pot sa diagnosticheze hemiplegia chiar in perioada de coma

Membrele de partea hemiplegica atunci cand sunt ridicate pasiv cad cu o mare inertie pe pat fata de membrele sanatoase.Fata este asimetrica, mai etalata pe partea hemiplegica, pupilele pot fi inegale, in cazul unei hemiplegii prin hemoragie cerebrala sau in cazul unei angajari pupila de partea leziunioi fiind midriatica.Reflexul comun este prezentat de partea neparalizata si poate fi diminuat sau abolit de partea hemiplegica. Alteori bolnavul asista la instalarea hemiplegiei sale fara sa-si piarda nici un moment cunostinta.

In paraplegie deficitul motor se instaleaza in mod progresiv in cursul lunilor sau anilor.Mersul devine din ce in ce mai greu.Uneori in faza initiala se constata fenomene de elondicatie intermitenta.In timpul mersului flexia gambei pe coapsa se face cu amplitudine redusa, in contracturi accentuate aceasta lipsest.

In paraplegia spastica se constata de la inceput toate simptomele caracteristice leziunii piramidale:reflexele sunt exagerate, exista semnul lui Babinski. Aceswta a sustinut ca paraplegia in flexie se datoreaza predominantei reflexelor de flexie asupra reflexelor extensoare.

Paraplegia in extensie se caracterizeaza printr- o contractura a muschilor extensori a tuturor segmentelor si o exagerare a reflexelor osteotendinoase

b) Investigații paraclinice – examene radiologice și probe de laborator

Cercetările de laborator ajută la elucidarea diagnosticului eti-ologic și la instituirea tratamentului.

1.Examenul urinii (albumină, elemente biliare, glucoză, ace-tonă, sediment). În hemoragia meningiană se poate observa o al-buminurie care dispare în 24-48 de ore. Creșterea acizilor aminați pledează pentru o insuficiență hepatică. Glicozuria în cantitate mică poate fi întâlnită în comele prin leziuni cerebrale. Glicozuria foarte ridicată și însoțită de acetonurie pledează pentru o comă diabetică.

2.Chimismul sângelui. Creșterea importantă a ureei arată o comă uremică. O creștere moderată a ureei se poate întâlni și în alte come. Probele de insuficiență hepatică pot pune în evidență o comă hepatică. Dozarea glucozei în sânge poate indica o comă diabetică sau o comă hipoglicemică. Scăderea clorurilor ne orien-tează spre o comă addisoniană.

3.Examenul lamelor de sânge poate arăta o comă leucemică, o comă infecțioasă sau prezența hematozoarului (comă malarică).

4.Căutarea toxicelor în sânge și urină (barbiturice, alcool, plumb) ne indică o comă toxică.

5.Puncția lombară este contraindicată în comele prin hipertensiune craniană.

6.Electrocardiograma pune în evidență un bloc, un infract miocardic, o fibrilație arterială.

7.Electroencefalograma poate descoperi leziuni focale (hematom, tumoare cerebrală).

IV Evoluția și prognosticul AVC

Un AVC poate evolua în 3 moduri:

1)progresic, cu agravarea simptomelor și cu sfârșit letal 2)regresiv, cu ameliorarea simptomelor neurologice, a simptomelor cardiovasculare și revenirea treptată a conștiinței 3)remitent, cu agravări și ameliorări periodice în legătură cu cauza cu care a provocat coma și cu complicațiile care se pot ivi Durata comelor variază de la câteva ore până la 3-6 ore și chiar mai mult. În general, coma epileptică durează mai puțin de o oră, rareori câteva ore. Coma traumatică poate dura de la 7 la 16 ore. De multe ori, o comă la început mai puțin adâncă, cu păstra-rea deglutiției, a reflexelor de apărare la excitanți nocivi puternici și cu mișcări spontane (coma vigil) poate trece, treptat, într-o comă profundă, cu pierderea reflexului de deglutiție, a reflexului de tuse și a reflexelor de apărare împotriva excitanților nociceptivi, oricât de puternici ar fi (coma carus).

Prognosticul comei depinde de profunzimea ei, de cauza care a provocat-o și de intervalul care a trecut de la instalarea stării comatoase până în momentul când bolnavul poate avea un ajutor medical corect și energic. În coma diabetică, tratamentul insulinic precoce bine condus poate salva viața bolnavului. Dacă în 24 de ore încă nu s-a administrat insulină, prognosticul se agravează. În traumatismul cranio-cerebral, pierderea conștiinței mai mult de 6 ore indică leziuni grave.

Apariția unor anumite simptome arată agravarea comei. Prin-tre aceste simptome sunt: spasme tonice spontane și spasme la manevrele de provocare a reflexelor de apărare, proiectarea puternică a buzelor și menținerea lor tonică în această poziție, când se încearcă introducerea de lichide în gura bolnavului (reflexul de trompă); strângerea puternică a maxilarelor, când se introduce o lingură în gură (reflexul de bulldog); pierderea reflexelor de deglutiție și de tuse. Aritmia pe fond cardiatic este un simptom grav în coma infecțioasă; pericardita, convulsiile întunecă prognosticul în coma uremică. (Convulsiile la începutul unei come nu sunt un simptom grav) Un simptom de alarmă este dilatarea pupilelor care au fost la început în mioză, simptom care arată hipotonie a mușchiului constructor al pupilei. (Dilatarea pupilei în prima fază a comei prin intoxicație cu atropină nu influențează

prognosticul datorită paraliziei parasimpatice) Un alt simptom grav este deshidratarea organismului. Edemul pulmonar, sughițul, respi-rația Cheyne-Stokes, cianoza progresivă, răcirea extremităților, sudorile reci, anunță sfârșitul letal. Bolnavul ia aspectul obișnuit al fazei preagonice, prezintă ochi adânciți în orbite, obrajii și tâm-plele excavate, nasul subțiat, o culoare ușor cărămizie a feței.

La examenul fundului de ochi se constată semnele unei retinoparii hipertensive în plină evoluție, cu edem papilar, exsuda-te și hemoragii retiniene. Des apar obnubilări trecătoare ale vede-rii, durând câteva secunde sau minute.

Uneori merge spre comă și exitus prin hemoragie cerebrală, alteori tratamentul o reduce, dar prognosticul îndepărtat este serios dacă hipertensiunea arterială persistă. Hemoragia cerebrală este o complicație iminentă care întunecă prognosticul.

V Tratament:

1. Profilactic

Tratamentul insuficienței circulatoare acute a creierului. Tratamentul profilactic comportă măsurile obișnuite igienodietetice și medicamentoase ale bolii hipertensive, sau ale afecțiunii vasculare inițiale.

2. Igieno-dietetic

Tratamentul ictusului apoplectic, indiferent de intensitatea lui, impune măsuri urgente.

În primul rând nu se deplasează bolnavul în primele zile, deci transportul la spital este contraindicat în faza inițială. Îngrijirea la domiciliu trebuie însă să fie atentă și permanentă. Bolnavul trebuie menținut foarte curat, schimbându-se lenjeria odată ce s-a murdă-rit cu urină sau fecale. Dacă are glob vezical va fi sondat regulat. Gura, tegumentele se curăță cu tampoane umede.

3. Tratament medicamentos

In hemiplegie si paraplegie interventia medicamentoasa implica folosirea de doze mari de vitamina B1, B6, B12, de sticnina in doze progresive pana la 19 -20 mg. pe zi in mai multe prize si regeneratoare nervoase.In cazul aparitie de redoare articulara si de contracturi musculare se pre3scriu decontracturante cum ar fi: clorzoxazona, midocalmul, diazepamul.Cauzele si sindromul fiziopatic se combat prin analgezice, neuroleptice , vazodilatatoare, simptomatice si la nevoie prin infiltrari anestezice pe sistemul simpatic.Sedativele si ascioleticele diminueaza simptomatologia subiectiva si trairile penibile generate de gandul infirmitatii ireversibile, diminuare care permite mobilizarea fortelor energetice ale organismului.

Partea a II-a

I Principiile și obiectivele tratamentului BFT

Definiție: fizioterapia este o ramură a medicinei care folosește în scop terapeutic agenții fizici și naturali sau artificiali. Hidroterapia – aplicarea, în scop profilactic și curativ a unui nr. de proceduri care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă) BFT- cuprinde toate fazele de dezvoltare ale acesteia: faza lentă (predispozițională) sau preclinică, faza aparentă cu modificări funcționale, faza postboală, care se referă la terapiea sechelelor sau la dezvoltarea unor funcții noi de compensare. BFT este o terapie patogenică și uneori simptomatică. Boala, după cum se știe, are un caracter general, deci și tratamentul va fi general și nu local. BFT se adresează bolii și în faza de predispoziție, în sensul că poate influența terenul. Este, deci, pe lângă terapie cu caracter curativ și o terapie cu caracter profilactic.

II Tratament prin hidro-termoterapie

Băi galvanice patrucelulare: 15 mA, 15-20 minute, polul pozitiv la membrele superioare si polul negativ la membrele inferioare. zilnic o ședință, total 20 ședințe pe serie. Galvanizări decontracturante, se fac aplicand electrodul negativ latero-cervical si electrodul pozitiv palmar sau plantar, de partea opusă a hemiplegiei, 10-15 mA, 10-15 minute, zilnic o ședință, 10-12 ședințe pe serie

Înpachetări cu parafină 50-60 grade pe articulațiile dureroase, 20-30 minute, zilnic o ședință, 10-15 ședințe pe serie.

Penaje uscate în caz de hipertensiune persistentă. Băile generale cu plante călduțe (37 0C), de durată 10-15 minute – au un efect trofic și previn contractările.

Băile kinetoterapeutice la 37 0C, timp de 20 minute, împachetările cu nămol la 40-41 grade, 15-20 minute au acțiune decontractuantă.

III Tratament prin electroterapie

Ionizări transversale cu sulfură de Mg 2-10% sau clorură de Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput, intensitatea 2-3 mA, durata 10-20 minute, zilnic o ședință, 15 ședințe pe serie. Ionizări cu Ca clorat, 1-10% polul pozitiv activ, bicuricular, negativ, occipital, 1-2 mA, durata 10-20 minute, zilnic o ședință, 10 – 12 ședințe pe serie. Curenți cu impulsuri, frecvența 60, creșterea ICR impulsuri 8, 2-3 mA, durată 30 minute, zilnic o ședință, total 10-12 ședințe pe serie.

Decontracturări pentru segmente distale, electrodul negativ pe mușchii antagoniști celor contractați, 10-12 mA, 10-15 minute, zilnic o ședință, 10-12 ședințe pe serie. Interferențiali. Se începe cu brațul, cu ajutorul a 4 plăci (electrozi). Frecvență rapidă, 20 minute, intensitate ușoară, apoi 5 minute frecvență lentă, după care se tratează gamba respectivă. Unde scurte pe articulațiile dureroase, zilnic 20 minute o ședință, doze calde III și IV. Tratamentul trebuie făcut cu perseverență pentru a combate contractarea în flexie. Galvanizările descendente ale coloanei cu electrod pozitiv la ceafă și negativ la sacru sau anterior: electrod negativ pe abdomen, electrodul pozitiv pe stomac (în cazul paraplegiilor).

IV Tratament prin masaj:

1.Efectele fiziologice ala masajului

Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple. Se atribuie masaj acțiunii locale cum sunt: -acțiune sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor -acțiune hiperemiantă locală de îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentelor -înlăturarea lichidelor interstițiale de stază cu accelerarea proceselor de resorbție De asemenea masajul are o serie de acțiuni generale asupra organismului ca: – stimularea funcțiilor aparatului circulator și respirator. – creșterea metabolismului bazal. – efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboselii etc. Toate aceste acțiuni se explică prin acțiunea exercitată de masaj asupra pielii, un organ bogat vascularizat și mai ales inervat. În piele există numeroase terminații nervoase (exteroceptori), punct de plecare a unei serii de reflexe.

La acestea trebuiesc adăugate și efectele excitante exercitate de masaj asupra terminațiunilor nervoase din mușchi, ligamente și tendoane (proprioceptori). Cel mai important mecanism de acționat este mecanismul reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument și proprioceptorii musculari, la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități, ce pornesc spre centru. Aceste reflexe explică multe din efectele locale și generale ale masajului. Trebuie adăugat că organismele interne în suferință trimit senzații dureroase la nivelul peretelui toracic sau abdominal, fiecărui organ corespunzăndu-i o anumită zonă cutanată. Topografia acestor zone așa-zise “metamerice” a fost stabilită de Head. Cunoașterea acestor zone este necesară pentru influențarea indirectă a organelor interioare în suferință în acelși timp, se produc efecte neurovegetative pe căile rahidiene, precum și efecte asupra circulației generale prin activitatea celei periferice, care deține o cantitate considerabilă din volumul total circulant (aproape un sfert). Un alt mecanism de acționat al masajului îl constituie formarea în cadrul metabolismului pielii a unor produși specifici ce trec în circulația generală. Indicații terapeutice ale masajului pot fi prescrise numai de medici.

Descrierea anatomică a regiunii

Membrele inferioare

Mușchi: Mușchii coapsei –regiunea anterioară: mușchiul croitor, muș-

chiul cvadriceps femural (dreptul femural, vastul lateral, vastul medial, vastul intermediar). -regiunea medială: mușchiul pectineu, adductor lung, mușchiul gracilis, adductor scurt, adductor mare -regiunea posterioară: mușchiul biceps femural, semitendinos și semimembranos Mușchii gambei -grupul anterior: tibial anterior, extensor lung al halucelui și mușchiul extensor lung al degetului -grupul lateral: peronier lung și scurt -grupul posterior: gastrocnemian, solear, plantar, popliteu, plexul lung al degetelor, tibial posterior și flexor lung al halucelui

Mușchii piciorului –extensor scurt al degetelor, extensor scurt al halucelui, abductor al halucelui, abductor al degetelor, flexor scurt al halucelui, abductor al degetului mic, pătratul plantei, interosoși, lumbricali -grupul anterior al membrelor inferioare – mușchii extensori -grupul medial – mușchii abductori

– grupul posterior – mușchii flexori

Oasele: – scheletul șoldului – oasele bazinului și femurul – scheletul coapsei – osul femur – scheletul gambei – tibia și peroneul – scheletul piciorului – oasele tarsului (astragal, calcaneu, scafoid, cuboid, și 3 cuneiforme) – oasele metatarsului în număr de 5 -falangele (câte 3 pentru fiecare deget și 2 la haluce)

Articulațiile: -articulația șoldului – coxofemural

-articulația genunchiului – femuro-tibială

– femuro-rotuliană

– tibio-peronieră superioară

-articulația gleznei și ale picorului: -astragalocalcaneeană

-mediotarsiană

-intertarsiene

-tarsometatarsiane

-intermetatarsiene

-metatarsofalangeene

Inervația:

-plexul lombar inervează mușchiul pectineu croitor și cvadriceps

-plexul sacral – nervul sceatic, popliteu inervează pipialul anterior, extensorul comun al degetelor, extensorul halucelui, lungulm pero-nier, scurtul peronier și pediosul

-nervul tibial posterior inervează tricepsul sural, flexorul comun al degetelor, lungul flexor al halucelui, tibialul posterior, abductorul halucelui și lombricarii

Vascularizația:

-Arterele –artera rușinoasă

-arterele fesiere

-artera obturatoare

-artera femurală

-artera poplitee

-artera tibială

-arterele plantare laterale

-arterele plantare mediale

-Venele –vena cavă inferioară și afluenții ei culeg sângele din membrele inferioare. La nivelul picioruli sunt 2 rețele venoase: -rețeau dorsală și plantară

Din aceste vene se formează: vena safenă mare și mică.

Membrele superioare:

Oasele –oasele centurii scapulare –claviculă și scapulă

-scheletul brațului –humerus

-scheletul antebrațului –radius și cubitus

-scheletul mâinii – carpul –rândul superior

-scafoidul

-semilunarul

-piramidalul

-pisiformul

-rândul inferior

-trapezul

-trapezoidul

-osul mare

-osul cu cârlig

Metacarpul format din 5 oase metacarpiene

-falangele –cu excepția degetului mare care are câte 2 falange, toate celelalte au câte 3, numite, de sus în jos, falanga proximală, medie și distală

Mușchii: -centura scapulară

Lateral: -deltoidul și spina scapului

Ventral: -marele și micul pectoral

Dorsal: -supraspinosul, infraspinosul, marele rotund, subscapularul

Mușchii brațului: -grupul flexor –brahialul, bicepsul brahial

-grupul extensor: tricepsul brahial, coracobrahial

Mușchii antebrațului: -anterior: rotundul pronator, flexor radial al carpului, mușchiul flexor ulnar, mușchil flexor superficial al degetelor, mușchiul flexor profund al degetelor, mușchiul flexor lung al policelui și pătratul pronator

-posterior: extensor al degetelor, al degetului mic, extensor lunar al carpului, anconeu, abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui și lung, extensor al indexului

-lateral: brahioradial, lungul extensor al cal-pului, scurt extensor radial și supinator

Mușchii mâinii: -mușchii eminenței tenare –scurt abductor al policelui, opozant scurt flexor al police-lui, mușchii eminenței hipotenare, palmar scurt, flexor scurt al degetului mic, abductor al degeului mic, opozant al degetului mic

Inervația: -nervul subscapular, micul axilar, nervul circumflex, nervul musculocutanat, ramurile nervului suprascapular, nervul radial

Vascularizația: -artera cervicală profundă, artera toracică superi-oară, artera toracoarcromială, artera subscapulară, arterele flexe humerale, artera brahială, artera colaterală, artera interosoasă comună, arterele digitale comune și arterele metacarpiene.

Tehnica masajului

TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE INFERIOARE

Definiție: Prin noțiunea de masaj se întelege o serie de manipulatii manuale aplicate sistematic pe suprafata organismului în scop terapeutic sau profilactic

Masajul regiunii fesiere

Masajul regiunii va consta din netezire și presiuni efectuate cu pulpa degetelor unite, urmat de un masaj vibrator insistent, mai ales în plica fesieră, la nivelul marii scobituri sciatice. Masajul articulației coxofemurale este foarte dificil datorită musculaturii masive care înconjoară articulația. Accesul la capsula articulară este posibil numai prin 2 puncte:

La nivelul inserției mușchiului croitor, pe partea sa, pătrunde prin

apăsare și execută mișcări vibratorii;

În trohanter și tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând

bolnavul să flecteze genunchiul și să facă abducție a coapsei. Aici se

poate executa masajul vbrator sau chiar baterea.

După executarea masajului în aceste 2 puncte se execută mișcări pasive și active în articulație: flexie și extensie a coapsei pe bazin, o abducție și adducție a coapsei, circumducție și rotație.

Masajul coapsei

Masajul coapsei se începe cu presiunea și netezirea bimanuală, mai întâi pe fața anterioară și apoi pe fața externă, bolnavul stând în decubit dorsal, apoi pe fețele posteioare interne, bolnavul fiind î decubit ventral.

Se execută aceste mișcări, de netezire cu policele, pe fața anterioară, iar cu celelalte patru degete pe fața posterioară a coapsei, începând din dreptul genunchiului, în sus pe baza coapsei.

Urmează frământatul musculaturii coapsei, care se face energic sub toate formele (presiune, cu o mână sau cu ambele mâini, petrisaj, torsiunea musculaturii). La coapsă se aplică mângăluirea și se fac bateri energice, mai ales la cei obezi, în regiunea laterală a coapsei, pe tensorul faciei lata, de sus în jos.

Masajul articulației genunchiului

Masajul genunchiului se poate efectua cu ambele mâini, cu degetele în regiunea poplitee, în timp ce pulpa degetelor mari masează regiunea pararotuliană. Se începe netezirea cu unul singur, mai întâi fundul de sac superior, apoi pe lângă rotulă spre marginea internă, fricționăm spațiul articular, porțiunea ei extermă din nou până la spațiul popliteu.

Masajul se încheie cu netezirea, urmată de mișcări active și pasive, flexie și extensie, apoi pronație și supinație.

Masajul gambei

Masajul gambei se va executa anterior cu extensorul comun al degetelor și extensorul comun al halucelui, la care se face mai întâi netezirea cu o mână (degetul mare) marginea anterioară a tibiei și pe celelalte margini externe ale gambei.

Netezirea se face de jos în sus, sub formă de pieptene, cu partea dorsală a falangelor, după care urmează frământarea cu toate formele ei.

Grupul peronierilor se masează cu o mână, ca și grupul anterior, numai că poziția este cea mai laterală, cu policele care alunecă pe musculatura interioară, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte deget fiind pe musculatura posterioară. După netezire executăm petrisajul și apoi mângăluirea.

Masajul articulației gleznei

Masajul articulației gleznei se începe cu netezirea, care se poate executa cu ambele mâini, urmată de presiunea pe regiunea perimaleolară, apoi fricțiunea articulației tibiotarsiene.

Fricțiunea se începe la tendonul lui Achile, sub maleola externă, apoi pe fața dorsală și din nou către tendonul lui Achile, sub maleola internă.

După masaj executăm mișcări active și pasive de flexie dorsală și apoi plantară a piciorului pe gambă, după care facem pronație, supinație și circumducție.

Masajul piciorului propriu zis

Pentru masajul piciorului cea mai indicată poziție este aceea de decubit dorsal cu genunchii flectați. Începem cu netezirea degetelor de jos în sus, urmată de presiuni și frământări. Se insistă la haluce, la articulația metatarsofalangiană. Trecem la masajul feței dorsale a piciorului, prin neteziri, urmat de o ușoară frământare a fiecărei teci tendinoase în parte, prin mișcări lente laterale ale tendoanelor.

Masajul regiunii dorsale a piciorului este deosebit de eficace în combaterea durerilor acestor regiuni.

Masajul plantei se efectuează prin netezire, fricțiune, în caz de aderențe și mai ales baterea, cu partea cubitală a mâinii, cu pumnul sau cu partea dorsală a degetelor.

Kinetoterapia la plantă se face prin flexie dorsală a picioru-lui, flexia plantară, supinația și rotația plantară și circumducție.

B. TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE SUPERIOARE

Masajul umărului

Masajul umărului se execută la bolnavul așezat. Toate forme-le de masaj sunt aplicabile la regiunea deltoidiană: netezire, apăsare, petrisaj, frământare, vibrații, fricțiune. Se începe totdeau-na cu netezirea întregii regiuni, apoi a fiecărui mușchi în parte, cu palma mâinii, mușchiul supraspinos, subspinos, urmată de frămân-tarea acestor mușchi , cu două degete (stoarcere) sub formă de geluire, cu rădăcina mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. Se trece apoi la frământarea și netezirea mușchiului pectoral cu 2 degete (stoarcere) sau prin geluire, urmată de batere, ca și la mușchiul omoplatului.

Regiunea deltoidiană este mai întâi netezită, apoi se trece la frământare. Cel mai frecvent se aplică petrisajul, care interesează nu numai partea cărnoasă a mușchiului, ci și țesutul celular subdeltoidian, în care se găsesc bursele seroase, care sunt adesea sediile proceselor inflamatoare cronice sau acute denumite prin termenul de poliartrită scapulohumerală. Petrisajul se face mai mult sub formă de stoarcere transversală. Se poate face și prin geluire. De asemenea masajul regiunii deltoidiene profunde, poate să îmbrace forma unei mișcări de roată de moară.

Cu palma se execută mișcări circulare sau în spirală, sprijinindu-se cu putere pe prominința umărului. Palma maseurului și tegumentul umărului bolnavului sunt întinse, unite și solidare și de aceea, fața profundă a dermului masat este aceea care activează în planurile profunde. Baterea se face cu dosul mâinii sau cu partea cubitală a degetelor. O altă formă de masaj aplicată la umăr este fricțiunea scapulohumerală, acromioclaviculară și în articulația pe care o face omoplatul cu grilajul costal, pe care alunecă.

Fricțiunea se aplică la prima și cea mai importantă articulație, cea scapulohumerală, care este o enartroză ce unește capul humeral cu cavitatea glenoidă a scapulei prin intermediul unei capsule în formă de manșon care se insertează în cadrul cavității glenoide și pe gâtul omoplatului, iar în jos, pe gâtul chirurgical al humerusului, la aproximativ 2 cm sub capul humeral. Fricțiunea se începe anterior, bolnavul stând cu brațul, de partea articulației masate, la spate. Se execută fricțiuni orizontale, verticale și circulare ale scapulei. Se continuă apoi cu partea posterioară, în care scop bolnavul ține mâna pe umărul din partea opusă. Urmează partea inferioară a capsulei, prin spațiul auxiliar. Bolnavul își asează mâna pe mâna maseorului, care pătrunde cu ambele police în axilă, cu celelalte degete prinzând circular umă-rul. Fricțiunea se continuă în șanțul bicipital, printre cele două porțiuni ale deltoidului. Bolnavul lasă să atârne liber brațul, iar maseurul pătrunde printre cele 2 porțiuni ale deltoidului în șanțul bicipital, unde insistă cu fricțiuni și eventual vibrații.

După executarea manevrelor de masaj la umăr se trece la mișcări active și pasive în articulația umărului masat, mișcări care se execută în toate sensurile: flexiune – extensiune, abducție – adducție și rotație internă – externă, dacă este nevoie cu ajutorul maseurului

Masajul brațului

Se începe cu netezirea, executată cu o mână, împingând toată masa musculară a tricepsului, degetul mare alunecând prin șanțul bicipital extern, în timp ce mâna cealaltă a maseurului fixează, în ușoară flexiune, antebrațul pe braț. Urmează netezirea, în același fel, a regiunii anterioare, bicipitale. Netezirea poate să fie combinată cu vibrația. Se continuă apoi cu frământatul, care se execută în aceeași ordine. Se fac mișcări de netezire, executându-se mișcări de compresiuni și decompresiuni succesive, de jos în sus. O tehnică care poate să fie aplicată la braț este masajul ascendent bimanual, care se execută cu ambele mâini aplicate una pe regiunea brahială anterioară (mâna dreaptă), înconjurând brațul cu policele insinuat în șanțurile interstițiale dintre fasciculele musculare. Ambele mâini exercită simultan presiuni și fricțiuni ascendente, de la cot la umăr. O altă practică de masaj a brațului este măgăluirea, care constă în îmbrățișarea maselor musculare între cele 2 palme deschise, cu degetele întinse. Se execută mișcări de rulare, fiecare mână descriind o mișcare în sens invers față de cealaltă. Maselor musculare le sunt imprimate mișcări de rotație în jurul brațului, care determină o activitate vie a circulației. Se poate aplica și baterea, fie cu partea cubitală a degetelor, fie cu palma, fie cu dosul pălmii.

Masajul cotului

Masajul cotului se face mai ales în regiunea paraolecraniană. Se începe cu masajul de introducere, care constă în netezirea regiunii cubitale și a tricepsului. Se face apoi frământarea regiunii descrise, compresiuni cu ambele police în spațiul paraolecranian. Urmeză fricțiunea capsulei, la început posterior, insinuând unul sau două degete spre interiorul capsulei, concomitent cu vibrația. Apoi cu ambele police continuăm fricțiunea spre epicondilul și epitrohlee. Pentru fricțiunea capsulei anterior, bolnavul face fricți-unea antebrațului pe braț și supinația antebrațului (care pătrunde în ambele police în plica cotului, printre tendoane și va fricționa capsula).

După aceste manevre de masaj se fac mișcări pasive și active ale circulației cotului, flexie și extensie, precum și pronație și supinație a mâinii, cu antebrațul în flexiune.

Masajul antebrațului

Masajul antebrațului înepe cu neteziea părții anterioare, care se poate face cu o singură mână, cu policele, celelalte degete alunecând pe partea posterioară sau cu ambele mâini, efleuraj bimanual. Se procedează cu multă blândețe, de jos în sus, de la pumn și plica cotului. Se continuă cu netezirea feței posterioare a extensorilor, cu o singură mână. Netezirea se poate face și concomitent pe ambele fețe ale antebrațului, cu ambele mâini.

După netezire se trece la frământat: la început cu grupul fle-xorilor, prin presiuni exercitate cu o mână sau cu ambele mâini dispuse în inel, prin mișcări ascendente. Se fac fac și mișcări de stoarcere, de sus în jos, pe partea radială, alunecând spre epicondil. Frământarea regiunii posterioare a ambelor antebrațe se face prin presiuni ascendente, cu o mână. Pe antebraț, atunci când volumul muscular este mare, se poate aplica petrisajul cu două mâini. În plus la antebraț se pot aplica bateri ușoare, cu partea cubitală a degetelor și vibrații.

Masajul pumnului

Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor, de jos în sus.

Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea cu degetul mare, urmat de fricțiunea articulației radiocarpiene.

Masajul degetol și pumnilor

Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete, între police și indexul maseurului; apoi continuând cu pre-siuni, frământare, eventual sub formă de măngăluire, fricțiuni pe articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene. Totdeauna masajul se execută de la vârful degetelor către rădăcina lor.

Masajul regiunii dorsale a mâinii se începe cu netezirea, începând de la articulația metacarpofalangiană și continuând în sus, precum și chiar antebrațul. Continuăm cu frământarea muscu-laturii tenare și hipotenare, prin stoarcere între police și indexul maseurului. Se trece la masarea spațiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni în ambe-le diracții.

Masajul palmei se adresează celor 3 regiuni ale ei: eminența tenară, hipotenară și bureletul digitopalmar.

Masajul eminenței tenare, formată din mușchi care se inseră pe prima falangă a policelui, se face de către maseur prin presiuni cu degetul mare.

Eminența hipotenară, formată din 4 mușchi (palmarul, cuta-nat, adductorul degetului mic, scurtul flexor și opozantul) se masează ca și eminența tenară.

Se poate aplica și petrisajul prin ciupire.

Refiunea mijlocie a mâinii, datorită aponevrozei puternice a palmei, fece dificil masajul. Se aplică aici neteziri mai energice și frământare prin apăsări puternice și mobilizări ale tendoanelor.

4. Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Sincineziile de imitație în care membrul hemiplegic execută involuntar o mișcare voluntar de membrul sănătos. Acest tip de sincinezii sunt mai rare. Un exemplu este constituit de Raimiste: cerând bolnavului să mai execute o mișcare de adducție contra rezistentă a coapsei bolnave explicată probabil prin intervenția ariei motorii ipsilaterale (fibre piramidale neâncrucișate).

Semnul flexiei combinate a coapsei și a trunchiului (Babin-ski). În momentul în care pacientul încearcă să treacă din decubit dorsal în poziție așezată, coapsa se flectează pe bazin, membrul inferior bolnav ridicându-se deasupra planului patului. La membrul sănătos acest fenomen nu se produce din cauza intervenției exten-sorilor coapsei care fixează membrul inferior pe pat. De partea hemiplegică, posibilitatea acțiunii concomitente a unor mușchi care aparțin sinergiei de flexie și altora care aparțin sinergiei de extensie este pierdută.

Cerem bolnavului să flecteze gamba pe coapsă împotri-va unei rezistențe. Se produce o flexie sincinetică a piciorului pe gambă (fenomenul tibialului anterior, descris de Strumpell).

Bolnavul fiind în picioare, la aplecarea trunchiului înainte se flectază genunchiul sincinetic (semnul Neri).

Când bolnavul ridică la verticală membrul superior de partea hemiplegică, degetele care erau în flexie trec în extensie și abducție (Souques).

În momentul când bolnavul strânge un obiect cu mâna paretică se produce o adducție, flexie și opoziție a policelui (Wartenberg).

Flexia activă contra rezistetă a antebrațului paretic provoacă o pronație și flexie a mâinii (semnul pronației a lui Strumpell).

Pacientul așezat pe o masă cu picioarele atârnând agață degetele de la o mână cu degetele de la cealaltă și exercită o tracțiune puternică prin abducția brațului. Răspunsul sincinetic constă într-o extensie a gambei de partea paretică (Babinski).

Reflexul extensor cvadrupedal (Brain). În momentul când pacientul se apleacă înainte ca și cum ar vrea să ia poziția patru-pedă, se produce o extensie a membrului superior paretic

Gimnastică medicală

Exerciții C.F.M.

În paraplegie exercițiile mai importante sunt pentru recupera-reafuncțiunilor grupurilor musculare ale membrelor inferioare, sco-pul final fiind mersul.

Exerciții efectuate în ortostatism, în care se suportă total greu-tatea corpului.

Se ridică pe vârful ambelor picioare, apoi pe vârful unuia sau altuia din picioare, alternant și în final pe un singur picior.

Exerciții pe călcâie.

Exerciții de derulare a pasului.

Se trece succesiv de la sprijinitul pe vârfuri, la sprijinul pe călcâie și invers, ținând picioarele paralele.

exerciții de echilibru în ortostatism.

IV. Terapia ocupațională

Este o formă de tratament care folosește activități și metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activități necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a diminua deficiențe fizice.

Acest obiectiv se realizează prin 3 modalități de acționare:

Prin adaptarea activității individului în așa fel încât să facă ceea ce îi trebuie să facă cu ceea ce poate cu mijloacele sale. Ex: individul este învățat să meargă cu cârje, învață să-și pregătească masa cu o singură mână, când cealaltă este paralizată

Prin adaptarea mediului înconjurător la deficitul funcțional al pacientului. Ex: înlocuiește robinetul de la apă cu o manetă, intră în bloc cu căruciorul pe un plan înclinat.

Adaptarea modului de realizare a unei sarcini cu scop lucra-tiv. Ex: face o activitate care tonifică grupuri de mușchi.

Acțiunile terapiei ocupaționale sunt întotdeauna subordonate unui obiectiv funcțional lucrativ la care trebuie să ajungă pacientul.

Pe de altă parte, sindromul depresiv și tendința de abandon întâlnită la unii bolnavi cu leziuni cerebrale difuze nu constituie o piedică în calea recuperării, cu condiția trezirii interesului bolnavu-lui pentru acest gen de tratament.

Reeducarea profesională la care pornește de la inventarul foarte atent al leziunilor, al funțiilor deficiente, al stării somatice și psihointelectuale, al condițiilor sociale și ale individului. La toate acestea se va adăuga profesiunea anterioară, precum și aptitudi-nile psiho-fizice și psiho-tehnice.

Reâncadrarea socială reprezintă procesul prin care se crează invalidului condițiile necesare pentru ca acesta să profite la maximum de toate beneficiile civilizației și bunurilor materiale și spirituale din care face parte.

Reâncadrarea și readaptarea socială presupun procese de adaptare deosebit de complexe pe care bolnavul trebuie să le abordeze cu un psihic și cu capacități fizice bine puse la punct

V.Tratament balneologic(ape minerale, namoluri).

Bolnavii beneficiază de cure balneare la Herculane, Victoria, Covasna. Stațiuni: Felix, Baziaș, Eforie Nord, Covasna, Govora, Dorna, Techirghiol.