Metode DE Recuperare Balneofizioterapeutice In Cifoze

PLANUL LUCRARII

PARTEA I:

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice.

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica.

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective.

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de lab.

IV. Evolutie si prognostic.

V Tratament:

1. profilactic.

2. igieno-dietetic.

3. medicamentos.

4. ortopedico-chirurgical.

PARTEA a II-a:

Tratamentul BFT.

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT.

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte).

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte).

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului.

–descrierea anatomica a regiunii.

–tehnica masajului.

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie).

–gimnastica medicala.

5. terapia ocupationala.

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri).

BIBLIOGRAFIE

32 pagini

=== METODE DE RECUPERARE BALNEOFIZIOTERAPEUTICE IN CIFOZE ===

PLANUL LUCRARII

PARTEA I:

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice.

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica.

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective.

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de lab.

IV. Evolutie si prognostic.

V Tratament:

1. profilactic.

2. igieno-dietetic.

3. medicamentos.

4. ortopedico-chirurgical.

PARTEA a II-a:

Tratamentul BFT.

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT.

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte).

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte).

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului.

–descrierea anatomica a regiunii.

–tehnica masajului.

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie).

–gimnastica medicala.

5. terapia ocupationala.

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri).

PARTEA I.

I.GENERALITATI (DEFINITIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE).

Definitie:

Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior), prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata posterior.

Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza cervicala, lordoza dorsala sau cifoza lombara).

Generalitati:

Coloana vertebrala sau scheletul axial reprezinta elementul anatomic, care joaca un rol deosebit de important in mentinerea verticalitatii corpului omenesc. Ea are,de asemenea, un important rol static si dinamic,ca suport fix al segmentelor din jumatatea superioara a corpului si ca ax mobil al trunchiului si gatului.

Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce intereseaza articulatiile intervertebrale,avand amplitudine variabila de la o regiune la alta, pozitiile si miscarile ei fiind asigurate atat de musculatura proprie cat si de cea a celorlalte segmente ale corpului.

Coloana vertebrala este alcatuita dintr-un numar de 33-34 de vertebre grupate in 5 regiuni si anume :

-regiunea cervicala (7 vertebre);

-regiunea toracala (12 vertebre);

-regiunea lombara (5 vertebre);

-regiunea sacrata (5 vertebre);

-regiunea coccigiana (4-5 vertebre).

In plan antero-posterior,coloana prezinta patru curburi fiziologice (lordoza cervicala-cifoza toracala-lordoza lombara si cifoza sacro-coccigiana).Aceste curburi au aparut ca o adaptare a omului la pozitia de ortostatism, astfel :curbura toracala o gasim la nou-nascut; curbura cervicala apare in urma adaptarii organismului uman la pozitia sezand, iar cea lombara apare odata cu dobandirea pozitiei ortostatice si a deprinderii mersului.Tot acum apar si solicitarile asupra coloanei si asupra musculaturii ce asigura mentinerea ei in pozitie fiziologica.

Coloana vertebrala poate prezenta deformari in plan fontal, sagital sau combinate.

Clasificare.

1) Dupa localizare:

* Cifoza dorsala –este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei in regiunea toracala Este cea mai frecventa deviatie a coloanei.

* Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensata de lordoza lombara),este o accentuare a celor doua curburii vertebrale,echilibrate si compensandu-se reciproc.

* Cifoza lombara si inversiunea vertebrala este o cifoza lombara aparuta prin retroversia bazinului,compensata dorsal.

* Cifoza cervicala reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.

* Cifoza totala este continuarea cifozei dorsale si lombare si este insotita de infundarea toracelui. Este o cifoza lunga, intalnita la indivizii cu relaxare ligamentara si musculara.

2) Dupa etiologie:

A. Functionale (nestructurale).Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se constata modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele mai frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart in:

Habituale – de obisnuinta,de deprindere;

De crestere – aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime si dezvoltarea insuficienta a musculaturii;

Profesionale – exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine cifotica;

Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin simpla indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina modificari anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.

B. Patologice.Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele fiind insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic, chirurgical, kinetoterapeutic),el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine precoce prin inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lunga durata.

Cifozele patologice sunt grupate astfel:

Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;

Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;

Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;

Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea mai des intilnita forma de cifoza patologica;

Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;

Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;

Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii, paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;

Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;

Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;

Psihotice: in afectiuni psihice depresive;

Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de cortizon,insulina,curara,pot determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei consecutive.

II. ETIOPATOGENIE (CAUZE,MECANISME,ANATOMIE PATOLOGICA).

Etiologie.

Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:

Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu caracter familial;

Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;

Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau contracturile din tetanos sau epilepsie);

Tumori vertebrale;

Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);

Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita anchilozanta care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive si ireductibile;

Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);

Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in inaltime, fara a avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in banca sau la locul de munca; miopia;

Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali, prezinta o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervico-dorsal la barbati si dorso-lombar la femei.

Mecanisme etiopatogenice.

Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi, tumorali,etc),insa de cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.

Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori: 

factorii genetici (predispozitie familiala),

factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de rezistenta al corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),

Factori de deficienta a sistemului de echilibru,

Asimetrii constitutionale,

Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,

Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor deformarilor vertebrale.

Anatomie patologica.

Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:

a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);

b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor normale (lombara sau cervicala).

Cifoza dorsala se compenseaza superior prin inclinarea inainte a gatului si capului, iar inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplatii sunt indepartati de torace (omoplati « in aripioare ») prin intinderea muschiului trapez si a romboizilor si prin scurtarea marelui pectoral.Toracele este infundat si umerii adusi inainte.

Cifoza adolescentilor (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea elasticitatii nucleului pulpos si inputinarea substantei discului intervertebral se ajunge la o micsorare a spatiului intervertebral. Deaorece, in partea posterioara micile articulatii mentin bine vertebrele, aceasta apropiere se face mai mult in partea anterioara. Sporirea presiunii in partea anterioara a unor corpuri vertebrale in crestere duce la tulburari in dezvoltarea epifizelor si la formarea de vertebre usor cuneiforme.

III. CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI.

Diagnosticul unei cifoze va trebui sa precizeze felul ei, etiologia (cauzele), gravitatea si potentialul sau evolutiv.

Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza examenului clinic si paraclinic.

Tablou clinic:

Din punct de vedere clinic,in cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regula generala in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii vertebrale.Asadar,fiecare tip in parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective diferite de ale celorlalte.

Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai multe cazuri si anume:

-durerea,care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale

vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percutie;

-durerea in coloana vertebrala este insotita,intotdeauna,de contractura

muschilor lungi ai spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;

-cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si abdomenului;

-frecvent ,se asociaza si cu piciorul plat;

-pacientii vor avea umerii cazuti anterior si omoplati *in aripioare*;

-agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari

respiratorii si cardiace.

Examen obiectiv:

Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala, caracterizata printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului spate.Capul si gatul se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este turtit sau infundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin inclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi. Atitudinea se mentine mai mult pe baza elementelor pasive, muschii planului posterior al trunchiului si gatului fiind intinsi, muschii planului anterior fiind relaxati.

Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad redus de curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De asemenea,ele se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau pot afecta si alte elemente anatomice ale spatelui (coaste,omoplati,muschi), constituind spatele cifotic.

Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un numar mare de vertebre.

Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic al individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.

Principalele forme clinice de cifoza:

Epifizita vertebrala (boala Scheuermann) sau cifoza juvenila: se caracterizeaza clinic prin cifoza dorsala insotita de dureri,care apar in perioada de crestere (11-18 ani). In aceasta perioada cand apare cifoza,pe fondul unei cresteri rapide,pe langa diversele tulburari endocrine,intervine si o insuficienta musculara si ligamentara a musculaturii care sustine coloana.In cazul cresterii rapide a scheletului,muschii nu se pot dezvolta in aceeasi masura,ci seamana mai degraba cu niste elastice intinse care nu pot face fata noilor cerinte.Coloana ia o atitudine usor cifotica,determinand cresterea presiunii exercitate in partea anterioara a corpilor vertebrali.Tinerii care au o cifoza cu o curbura mare obosesc destul de repede si au dureri spontane provocate de tentativele de indreptare a coloanei,precum si la presiune.

Examen radiologic : cand cifoza tinde sa se consolideze,vertebrele apar mai turtite anterior decat posterior si au marginile superioare si inferioare neregulate.

Diagnosticul diferential se va face cu :

Morbul lui Pott in faza incipienta.In cifoza adolescentilor curbura este mare,nu unghiulara ca in morbul lui Pott,durerile sunt mai putin accentuate si corespund unui numar mai mare de vertebre,contrar durerilor limitate la una,doua vertebre,in cazul tuberculozei osoase.Rigiditatea coloanei nu este insotita de contractura muschilor din ’’jgheaburile vertebrale’’ prezenta in cazul tuberculozei osoase;

Insuficienta vertebrala care apare la fetite intre 10-15 ani,in urma unui surmenaj fizic sau psihic.Insuficienta este musculara iar radiografia nu evidentiaza nici o modificare patologica.

Platispondilia se caracterizeaza prin latirea corpurilor vertebrale. Este o cifoza congenitala care se manifesta inca din copilarie printr-o suplete anormala a rahisului si printr-o deformatie cifo-scoliotica ,fara dureri si contracturi musculare.

Examen radiologic:latirea in ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale

Diagnosticul diferential se va face cu tasarea traumatica a corpilor vertebrali.

Agenezia discala (partiala sau totala),de origine congenitala,dar si inflamatorie,se manifesta tardiv prin fenomene discrete : dureri cu caracter de lumbago;cifoza cu curbura mica,mai frecventa in regiunea cervicala si lombara,mai rar in cea dorsala.

Examen radiologic : bloc format din doua sau mai multe corpuri vertebrale, cu osificarea ligamentului intervertebral.

Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari neurologice determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este chilurgical,cu rezectia corpului vertebral.

Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a coloanei.Aceasta cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in fazele mai tardive se poate ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza osoasa sau fibroasa.

Cifoza profesionala.Atitudinile cifotice dureroase,fara modificari radiologice aparente,se intalnesc la cei care practica o profesie care cere o postura speciala de lucru (lucratoarele din croiotorie).Apare de obicei o durere interscapulara;contractura muschilor care acopera regiunea interscapulara, pentru a fixa omoplatii in vederea acordarii unui punct solid de sprijin bratelor.Dupa un efort prelungit acesti muschi se surmeneaza si apar dureri.

Cifoza batranilor (senila).Este destul de frecventa.Spre deosebire de cifoza adolescentilor care intereseaza indeosebi ultimele vertebre toracale,cifza senila isi are sediul mai sus,ea reprezentand doar o accentuare a curburii dorsale.In general,afectiunea apare la indivizii cu o varsta inaintata (60-80 de ani),insa poate exista si la indivizi mai tineri,mai ales la cei care au practicat o meserie care ii obliga sa stea mult timp aplecati.Cauzele instalarii cifozei sunt : slabirea muschilor,a ligamentelor si ostoporoza.In cele mai multe cazuri,cifoza se instaleaza lent,nu prezinta dureri spontane,nici provocate.Cifoza este ireductibila.Mobilitatea coloanei in regiunea cervicala si cea lombara este normala.

Examen radiologic:la nivelul coloanei afectate apar modificari caracteristice cifozei (ingustari ale discurilor la partea anterioara),precum si modificari datorate ostoporozei.

Diagnosticul diferential se face cu cifozele carentiale si cu boala Paget.

Tratamentul este mult ingreunat datorita varstei inaintate a indivizilor,precum si a diferitelor afectiuni cronice asociate.

Cifoza histero-traumatica apare consecutiv accidentelor (de munca, alte traumatisme, mijloace de locomotie,etc.) si se caracterizeaza printr-o cifoza,care evolueaza de la o usoara incurbare a regiunii dorsale,pana la adevarate atitudini vicioase.In acest caz bolnavul se apleaca foarte mult inainte astfel incat priveste incontinuu pamantul,fiind silit la aceasta de catre cifoza generalizata,la care se poate adauga si flexia celor doua articulatii coxo-femurale.Cei mai multi dintre indivizi acuza dureri de-a lungul coloanei vertebrale,scaderea fortei musculare a membrelor inferioare, fapt ce ii obliga pe acestia sa mearga sprijinindu-se in baston.Frecvent se asociaza si tulburari psihomotorii.

Obiectiv-in afara de atitudinile amintite,nu apar modificari,atat din punct de vedere clinic cat si radiologic.

Sindromul lui Kummel-Verneuil apare dupa traumatisme,adesea neinsemnate,care ating direct sau indirect coloana vertebrala.El evolueaza in trei stadii:

in primul stadiu se observa pe langa fenomenele traumatice imediate,si dureri cu caracter nevralgic (intercostale,sciatice,abdominale) si unele tulburari motorii (contracturi,paresterzii).Aceste manifestari patologice dureaza doar cateva zile,dupa acest interval, fenomenele se inbunatatesc,mergand pana la disparitia lor

al doilea stadiu este acela al unei stari relativ bune,in care bolnavul isi poate incepe activitatile obisnuite.Acest ‘‘interval liber’’ poate dura uneori 1-2 ani;

in al treilea stadiu reapar durerile si se instaleaza diformitatea vertebrala,sub forma ei cifotica,accentuandu-se intr-un punct prin proeminenta unei apofize spinoase a unei vertebre. In acest stadiu apar si fenomene de compresiune medulara,radiculara sau radiculo-cordonala. Diagnosticul diferential : anamneza este de o mare insemnatate, deoarece forma cifozei si uneori chiar aspectul radiografic sunt asemanatoare celor datorate spondilitelor infectioase si,in special,morbului lui Pott. Un alt diagnostic diferential trebuie facut cu platispondilia congenitala , descoperita cu ocazia unui traumatism.

Tratamentul este chirurgical si este indicat mai ales cand exista fenomene de compresiune medulara.

Cifoza tetanica, are si ea o evolutie in 3 stadii:

Stadiul de decalcifiere osoasa;

Stadiul in care apare diformitatea;

Stadiul III , de recalcifiere puternica a vertebrelor care formeaza unghiul gibozitatii.

Tratamentul este orthopedic,(imobilizare in pat de gips) sau ortopedico-chirurgical.

Cifoza medicamentoasa. Administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor mijloace terapeutice de soc, folosite in special in neurologie, pot duce la aparitia unor fracturi de coloana si la o cifoza consecutiva. Astfel,avem cifozele aparute in urma administrarii de insulina,curara,cortizon sau dupa socuri electrice.

Bolnavii ajung de obicei la fracturi in urma administrarii zilnice a 100-200 mg de cortizon, timp de 1-2 luni.In tot acest timp ei prezinta si o eliminare excesiva de calciu,fosfor si azot, precum si o osteoporoza a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicatii,se recomanda adminisrarea concomitenta de testosteron,care favorizeaza retentia de calciu,fosfor si azot,precum si limitarea dozelor de cortizon,mai ales la bolnavii cu predispozitie la osteoporoza (batrani,femei dupa menopauza si bolnavi cu artrite reumatice severe).Este indicat tratamentul fracturilor aparute in urma medicatiei de soc si prevenirea cifozelor.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Cifozele,trebuie diferentiate de atitudinea cifotica, in cazul careia curbura se redreseaza in decubit ventral sau se hipercorecteaza la contractia voluntara a musculaturii spatelui.In cazul in care nu se poate corecta astfel,denota faptul ca avem de-a face cu o cifoza rigida sau fixa.

Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomina la nivelul musculaturii trunchiului.

IV. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti factori,cum ar fi:

Etiologia bolii;

Localizarea si intinderea ei;

Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile

Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu atat prognosticul este mai bun;

Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).

O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a generat, au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate. Aceasta evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se mentine pe toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul vietii.

Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei respiratorii (insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.

V. TRATAMENT.

Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este rezultatul muncii unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped , kinetoterapeutul,medicul de explorari functionale,radiologul,protezistul,medicul neurolog,etc.

Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina cont nu numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile de supraveghere a efectuarii tratamentului in cadrul familiei.

Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat medicale,socio-familiale,cat si educationale.

1.Tratament profilactic.

Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a trunchiului si aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia copilului in banca,la scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte din timp,tocmai in perioada de crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta asupra coloanei vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasa,se indica folosirea bancilor individuale care pot fi adaptate cu usurinta in functie de talia elevului.

Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :

Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si inlaturarea lor la timp;

Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii fizice,etc.

Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;

Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

2.Tratament igieno-dietetic.

Sunt indicate:-igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei;

-alimentatie bogata in proteine si saruri minerale.

-regim de odihna adecvat (pe pat tare);

-viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,

volei,gimnastica,etc.);

-mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a trunchiului;

-corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a platfusului.

3.Tratament medicamentos: – tratament tonifiant cu calciu,fosfor si vitamine.

4.Tratament ortopedico-chilurgical.

In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii.Stabilite pentru cifozele din maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele insa sunt folosite pentru alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte cauze.

Criterii de indicatie terapeutica:

Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia terapeutica, astfel :

Cifozele toracale sub 40-50 de grade se trateaza de obicei prin mijloace kineto-terapeutice. 

Cifozele toracale intre 40-50 si 70-80 de grade se trateaza prin mijloace ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea corectiei cu ajutorul corsetelor ortopedice).

Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate si stabilizate decat printr-un tratament chirurgical.

b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata clinic si radiografic,este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla, reductibila va necesita numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau absenta,impune o corectare cu aparate gipsate si corsete ortopedice.

c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale, astfel leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar daca gradul cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ importanta (50 de grade) dar supla si cu leziuni structurale vertebrale mici, va reactioma favorabil la kinetoterapie.

d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi conduc la aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca proiectia trunchiului inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza cu un grad mai mic al curburii.

In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:

Kinetoterapia,

Tratamentul ortopedic,

Tratamentul chirurgical.

* Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea deviatiilor vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura, fie asociata cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale in scopul neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le are la dispozitie si anume:

–Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de presiune,la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in general realizata prin aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul lor este luat de corsetele ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in prima faza este desfiintata lordoza lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de ore,corecteaza cifoza toracala.

–Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o autoredresare activa a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate -permanent sau intermitent,in functie de gravitatea curburii.

–Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).

* Tratament chirurgical –se aplica deviatiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se agraveaza lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.

In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a coloanei,realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou cranian si gips sau cerc pelvin.

Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset ortopedic timp de 18-24 luni.

Atat tratamentul ortopedic,cat si cel chirurgical sunt insotite de kinetoterapie,care urmareste asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a usura obtinerea redresarii,precum si mentinerea unei troficitati si a unui tonus muscular corespunzator.

TRATAMENTUL RECUPERATOR B.F.T.

Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai mare eficacitate.El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai precoce,dupa stabilirea diagnosticului clinico-functional.

Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de tratament activ,bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.

1.OBIECTIVELE TRATAMENTULUI B.F.T.

Tratamentul B.F.T. in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:

-corectarea pozitiei vicioase,

-realiniamentul coloanei vertebrale,

-recastigarea mobilitatii vertebrale,

-tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale si a pectoralilor punandu-se accent pe muschii extensori ai coloanei,

-combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,

-reducerea durerii (dupa caz),

-prevenirea reaparitiei cifozei.

Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T. (hidrotermoterapie,elevtrotrapie,masaj,kinetoterapie,balneoclimatologie,iar in ultimii ani se pune acent tot mai mult si pe ergoterapie).

2.HIDRO-TERMOTERAPIA.

Hidro-termoterapia.Se foloseste ca procedura de relaxare musculara si crestere a metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara pe care o produce.Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldură, folosind ca mijloc terapeutic apa,sub diferitele sale forme de agregare si la diverse temperaturi,dar si alte elemente strans legate de aceasta.

Principalele sale efecte sunt:

*analgezia, *hiperemia, *hipertermia locala si sistemica,

*cresterea elasticitatii tesuturilor.

Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie si masaj.

Metodologia in hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicatii:

Caldura profunda,produsa de diatermie si ultrasunete.

Caldura superficiala,produsa de celelalte tehnici,in care efectul de penetratie este mai redus,de numai cativa centimetri de la suprafata tegumentului.

Caldura umeda,sub forma impachetarilor cu parafina,cu namol si cu sisip, este mai benefica decat caldura uscata.

Mijloacele de lucru se aleg in functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau mai sofisticate.Important este ca indicatia terapeutica sa fie corecta si metodologia de aplicare sa fie respectata.

a).Impachetarea cu parafina.

Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.

Materiale necesare:canapea,cearșaf alb,vas pentru topit parafina, tavite din metal,patura,mansoane pentru articulatiile mari,un duș,prosop.

Tehnica de aplicare:

Se ia o cantitate de parafina,se topeste la temperatura de 35-70 C.Se toarna apoi in tavitele de metal si se lasa la racit,pana ajunge la o temperatura suportabila de catre pacient.

Se invita pacientul sa se aseze pe canapea,in decubit ventral,se scoate parafina din tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia .Se acopera apoi pacientul cu un cearsaf si se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute,dupa care se indeparteaza parafina si se invita pacientul sa faca un dus de curatire,la temperatura corpului.

Efecte:

-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si

o hiperemie puternica,care determina o transpiratie abundenta .

Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.

b).Impachetarea cu namol.

Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita regiune (dorsala),sau poate fi si generala.

Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.

Tehnica de aplicare:

In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce se obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de prescriptie,pe cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a pacientului.

Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se aplica o compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.

Efectele namolului sunt multiple si anume:

-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;

-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;

-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.

Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie abundenta cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea, sunt mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona tratata.

c).Baia de namol.

Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.

Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de cauciuc pentru cap.

Tehnica de aplicare:

Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se adauga namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul pacientului si se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va aplica o compresa rece pe frunte.

Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.

Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.

d).Ungerile cu namol.

Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.

Tehnica de aplicare:

Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nămol proaspat,in strat subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol. Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l protejeze impotriva razelor solare.

Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca se aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.

Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.

Efecte:

-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;

-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre organism.

Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.

e).Impachetarile cu nisip.

Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate realiza in cada de baie,dar si pe plaja.

Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.

Tehnica de aplicare:

Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se aplica la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o procedura de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.

Efecte:hipertermia.

f).Baile de abur complete (sauna).

Se executa intr-o camera supraincalzita de vapori,la diverse temperaturi..Se mai pot practica si in dulapuri speciale,orizontale sau verticale.Initial se porneste de la temperatura de 38-42 C si se urca treptat,pana la 50-55 C.

In timpul procedurii se aplica o compresa rece pe cap,ceafa sau inima.

Baia se termina cu o procedura de racire.

g).Baile de lumina.

Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie- transpiratie.

Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la temperatura camerei,pe frunte.

Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea arteriala prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.

Efecte:hiperemie,

efect analgezic.

Se folosesc in practica:razele infrarosii,

soluxul albastru,

ultravioletele-doza eritem.

h).Baile de soare si nisip.

Utilizeaza spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precautie,2-3minute pentru fiecare parte a corpului,cantitatea crescandu-se treptat in zilele urmatoare.

Aceste bai sunt indicate mai ales la copii,in perioada de crestere (aceste bai stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

i).Cataplasmele.

Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.

Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si antialgica.In cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.

j).Baia kinetoterapeutica.

Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.

Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza pe principiul legii lui Arhimede,conform careia „asupra unui corp scufundat intr-un lichid actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de acesta”.

Tehnica de aplicare .

Este o procedura calda,ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4 cu apa la temperatura de 35-38 C.

Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit,dupa care asistentul incepe sa execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10 minute.Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca,dupa care ases invitat sa execute singur aceste miscari.Durata baii este de 20-30 de minute.

Mod de actiune:-factorul termic,

-factorul mecanic.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care se produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui Arhimede.

k).Baia kineto in grup.

Este asemanatoare cu baia kineto individuala,doar ca in acest caz avem un grup de pacienti (si nu unul singur),iar cada de baie este inlocuita de un bazin special amenajat,in care vor intra bolnavii si vor executa miscarile,la comanda verbala a kinetoterapeutului,care se afla pe marginea bazinului si ii supravegheaza.

l).Dușul-masaj.

Reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-40C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.

Mai frecvent se aplică parțial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar general. Durata masajului este de 8-15 minute.

Dușul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv și de tonifiere,prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.

m).Dușul subacval.

Constă din aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu temperatura mai mare decât a apei de baie.

El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duș sul mobil,cu presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din mâinile asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.

Durata procedurii este de 5-10 minute. Acțiunea intensă a dușului subacval se datoreaza temperaturilor diferite,baie și duș,precum și a masajului puternic exercitat de coloana de apă,care comprimă puternic țesuturile.

Efectul este asemănător cu cel al dușului masaj,dar este suportat mai bine datorită băii calde.

n).Baia cu elongatie.

Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.

Tehnica de aplicare:

Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat. Il legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.

Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem capul pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei bolnavului,in asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze intre ele,pentru a da voie pacientului sa respire.

La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva minute.

Efecte:

-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;

-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o intinde-indrepta.

o).Bai cu amidon.

Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta, cearsaf sau prosop.

Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie,iar pacientul ramane in cada 15-20 de minute.

Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati,smaltul,taratele si amidonul mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie.Aceste substante au si o actiune emolienta asupra tegumentului.

3.ELECTROTERAPIA.

Electroterapia este ramura B.F.T.care foloseste in scop profilactic si curativ curentul electric,sub diferite forme de aplicare si la intensitati bine stabilite anterior. Electroterapia are unele aplicatii si in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si contracturile musculare,prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.

Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de întindere,mai pot beneficia de băi de lumină (raze infraroșii), masaj, iar hipotoniile musculare,de termoterapie,curenți aperiodici de joasă frecvență,curenți faradici și galvanizări.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică),cât și contracturii musculare ca sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).

Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările, ionizarile, faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele.

Galvanizarea transversală.

Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar electrozii sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o incadreaza astfel fata in fata.

Tehnica de aplicare:

Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra procedurii care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in timpul aplicatiei si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.

Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se ghideze dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea electrozilor,intensitatea curentului aplicat si durata sedintei.

Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si de regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele leziuni sau afectiuni ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.

Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un element deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in scopul prevenirii efectelor polare produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii se acopera cu o panza cauciucata sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se acopera cu un cearsaf.

Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de aplicatie,pacientul va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul electrozilor.

Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem,astfel:

pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm2).

pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.

pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste 0,1 mA/cm2).

in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag”.

in stadiile cronice aplicam intensitati „peste prag”.

In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.

Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.

Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă și antalgică.

Ionizarile.

Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si mucoase.

Tehnica de aplicare:

Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile corespunzatoare,

Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se va imbiba cu solutia medicamentoasa.

Efecte:

-efectul antalgic-este potențat de alegerea unor soluții medicamentoase cu efect anestezic de suprafață (xilină, novocaină).Esențial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» și durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curentii diadinamici.

Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.

Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:

-monofazat fix (MF),

-difazat fix (DF),

-perioada scurta (PS),

-perioada lunga (PL),

-ritmul sincopat (RS).

Tehnica de aplicare :

Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile terapeutice urmarite.

Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile, confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.

Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic. Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix (DF).

Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.

Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic urmarit.Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 10-12 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei (20-30 min).

Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul sedintelor este dictat de efectele obtinute.

Efecte:

Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante

si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.

In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte:

*MF-are un efect excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce actioneaza ca un masaj electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul neuro-mialgiilor reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care o are.

*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai atribuie si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din aceste motive se utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial analgetic.

*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect rezorbtiv,cu actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o durata destul de lunga.

*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.

*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi fiind astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.

Corentul interferential.

Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente diferite (in general,decalati cu 100 HZ).

Tehnica de aplicare:

Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si anume:

A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei de tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).

Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.

B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari) care se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsala,cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului interferential,procedeul purtand numele de electrokineziterapie.

Efecte:

In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:

-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor striati normoinervati;

-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au un efect decontracturant si vasculotrofic;

-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.

Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).

Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.

Ultrasunetele.

Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.

Tehnica de aplicare:

In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn. Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.

Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru activarea circulatiei generale.

Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate. Se actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la durata prescrisa pentru sedinta.

Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea

comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.

Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:

-cuplajul automat cu ceasul,

-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.

Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5 min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai multe zone tratate in aceeasi sedinta.

Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.

Efecte:

Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.

Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de mecanisme care se produc la nivelul acestuia.

Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra proprioceptorilor musculari si tendinosi.

Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si prin intermediul SNV.

Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular, creșterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete si efectul fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

4.TRATAMENTUL PRIN MASAJ.

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulări executate manual, variate si aplicate sistematic la suprafața organismului,în scop terapeutic si profilactic.

Acțiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul executării lor,de la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos central,care măresc excitabilitatea și imbunatatesc starea funcțională a scoarței cerebrale.

Efectele masajului:

Efecte locale:

1.Acțiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;

-durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare,lente,care stimulează repetat exteroceptorii și proprioceptorii.

2.Acțiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul.Această acțiime se obtine prin manevre mai energice,care comprimă alternativ vasele sangvine.

3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale:

-creșterea metabolismului bazal,

-stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator,

-influentează favorabil starea generală a organismului,

-îmbunătățește somnul,

-îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii, care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acțiune:

Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care pleacă de la exteroceptori și proprioceptori (de diferite intensități),pe cale aferentă către SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în suferință.

O alta actiune a masajului este acțiunea mecanică,produsă de manevrele mai dure ca frământarea,framantarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul (care se executa transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea musculaturii,îmbunătățirea funcției și forței musculare.

Indicatiile si contraindicatiile masajului:

Indicații:spondilita anchilozantă,sechele post-traumatice ale regiunii respective,deformări ale coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),în contracturi musculare de diferite cauze.

Contraindicații:boli dermatologice,boli hemoragice,inflamații acute ale organelor abdominale,TBC,boli vasculare,boli infecțioase.

Descrierea anatomica a regiunii:

Coloana vertebrală este axul de sustinere a trunchiului in pozitie verticala si este un sistem complex,în structura căruia intră 33 – 34 de vertebre,344 de suprafețe articulare,24 de discuri intervertebrale,365 de ligamente și asupra căreia acționează 750 de mușchi.

Ea este impartita in cinci segmente.Acestea sunt:segmantul cervical (alcatuit din 7 vertebre),regiunea dorsala (12 vertebre),segmentul lombar (5 vertebre),cel sacral (5 vertebre) și segmentul coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin C7, spina omoplatului și acromion.În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece prin T12 și coastele flotante.

Musculatura acestei regiuni este foarte bine dezvoltată.Mușchii mai importanti sunt:marii dorsali,trapezii inferiori,intercostalii,iliocostalii,mușchii proprii ai coloanei vertebrale (paravertebralii dorsali,intervertebralii,interspinoșii și transverso- spinoșii). În partea superioară a regiunii dorsale se gasesc:mușchii romboizi, mușchii supra și subspinoși,care intră atat in regiunea cefei cat și in cea dorsala.

Tehnica masajului.

Masajul regiunii dorsale se execută așezând bolnavul în decubit ventral,cu mîinile pe lîngă corp,iar in cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se aseaza pacientului o perna sub abdomen sau torace,in functie de regiunea in care se gaseste cifoza.Bolnavul este acoperit cu un cearceaf,lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Se începe prin neteziri (efleuraj),cu ambele palme întinse,pornind de la partea inferioară a trunchiului,pe mușchii paravertebrali și cei dorsali,pe marginea superioară a trapezilor,înconjurând umerii.

O alta formă de netezire se executa tot cu palmele întinse,pe părțile laterale ale toracelui,in acelasi sens (de jos în sus),pe partea superioara a trapezilor si terminand la C7.

Urmeaza netezirea pe coloană,cu două degete depărtate,prinzand apofizele spinoase vertebrale între degetele depărtate de la mâna stângă.Aceeasi manevra se executa si intercostal,atât pe partea opusa,cât și pe partea noastra.

Se continua cu netezirea pieptene.Ea se executa pe mușchii bine dezvoltați, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor, de 5-6 ori. Urmatoarea manevra de masaj aplicata o constituie frământarea sau petrisajul, sub toate formele sale (frământarea cu o mână, începând cu partea opusă nouă, pe 2-3 directii de mușchi, realizata prin compresiuni și relaxări ritmice intre police și celelalte patru degete, ridicând mușchiul de pe planul osos. Pe aceleași direcții se execută și frământarea cu două mâini și cea contratimp.

După fiecare manevra de framantat in parte se executa neteziri de întrerupere, cu scopul de a linisti organismul si,totodata,de a-l pregati pentru manevrele care vor urma.

Urmeaza geluirea,care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete depărtate,prinzand spina vertebrală între ele. 0 altă direcție a geluirii, cu degetele apropiate, se executa pe mușchii paravertebrali dorsali,iar cu degetele departate, intercostal.Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe fiecare direcție.

Se aplica din nou neteziri de intrarupere.

După acestea urmează fricțiunile, care se executa pe coloana,cu două degete depărtate, prin mișcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcție de fricțiune – intercostal, cu degetele depărtate si cu mișcări circulare; precum și pe mușchii paravertebrali dorsali,cu degetele apropiate.Se insista pe contracturile musculare,frictiunea avand un efect puternic decontracturant,mai ales in asociere cu vibratia.

Se executa din nou neteziri de intrerupere,după care urmează tapotamentul. Acesta se aplica doar pe mușchii bine dezvoltați ca marii dorsali și trapezii inferiori, evitand zona rinichilor. Formele de tapotament folosite sunt: căuș, cu partea cubitală a mainii și cu pumnii usor deschisi.Manevrele de tapotament nu se executa totdeauna ci numai in cazurile cu relaxare sau atrofie musculara.

Urmează vibrația, executata cu palma întreagă,intinsa,pe toată suprafața musculară, prin trenuri vibratorii profunde și rapide.

După toate acestea,se aplica netezirile de incheiere, a caror intensitate va fi descrescatoare, in vederea relaxarii si linistirii organismului.

In functie de localizarea deviatiei cifotice si gradul curburii,se poate indica,pe langa masajul dorsal,si un masaj decontracturant cervical si/sau lombar.

In incheierea sedintei de masaj,fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizari kinetice in articulatiile interesate (articulațiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru,pe fondul mișcarilor de inspiratie-expiratie efectuate de pacient, maseurul, ținând palmele perpendicular pe coloana dorsală a acestuia,ii cere bolnavului să tragă puternic aer în piept, după care,in timpul expirului, apasă ritmic, prin vibrații, coloana dorsala (de 2-3 ori).

KINETOTERAPIE (gimnastica medicala).

Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze patologice).

Exercițiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii dorsale (prin mișcări concentrice) și alungirea musculaturii anterioare a gîtului și toracelui (prin mișcări excentrice).

II.Ștergerea deprinderii greșite și formarea unei atitudini corecte a corpului.

III.Corectarea sau prevenirea deviațiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:

Exerciții statice:

-contractii izometrice,

-stînd în picioare corect,

-stînd în genunchi,

-stînd în decubit dorsal sau ventral,

-stînd atîrnat

Exerciții dinamice – extensia și întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciții pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (așezate la spate, sub axile), mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului).

Exercițiile vor fi întrerupte de frecvente mișcări de respirație și relaxare.

Deosebit de utile sunt exercițiile de redresare pasivă și pasivo-activă, efectuate la scara fixă, la perete și, mai ales, în fața oglinzii.

În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învățăm pacientul să-și formeze simțul poziției corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleței coloanei vertebrale.

Se are în vedere poziția defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin contracția musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menținînd privirea înainte, paralelă cu pămîntul.

Tonifierea și reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:

din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),

ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),

ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă).

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acționeze în sensul:

eliberării mișcării în articulațiile interapofizare posterioare,

contracararea tendinței de cifozare,

împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,

îmbunătățirea mobilității articulatiilor costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin exerciții de întindere a coloanei din cele trei poziții de bază (decubit, șezând, ortostatism), de fapt, conștientizarea poziției „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului și a trunchiului în ax. Exercițiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câțiva parametri care să-i permită să conștientizeze corecția posturală (o rezistență ușoară aplicată de palma terapeutului pe creștetul bolnavului, o carte așezată pe creștet etc.).

Din metoda Klapp se folosesc pozițiile lordozante plecând din poziția de start „în genunchi".

Extensiile active, mersul în patru labe, tracțiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiași obiectiv.

Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt și unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deși se adresează în principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru și musculatura centurii scapulo-humerale.

Exercitii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:

Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.

Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;

Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot;

Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.

Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziția membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).

În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând, se fac extensii din șold cu genunchii întinși.

Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia brațelor și menținerea pentru câteva secunde a poziției de maximă extensie.

Exercițiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiții de dotare minimă și nu pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acțiunea fizică a apei de a "descărca" mișcarile în mare parte, de acțiunea gravitației.

De asemenea, apa opune o rezistența la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mișcare, crescand astfel tonusul muscular.

La aceste acțiuni se mai adaugă efectele termalității apei asupra vasomotricității și efectele tonifiante asupra sistemului nervos central și periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat si efectul curativ al sărurilor și bulelor de gaz degajate.

De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.

In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode importante: – înotul,

– gimnastica respiratorie.

Innotul trebuie să fie simetric și făcut mulți ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale și de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de innot sau programe specializate. Exercițiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse și atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor.

Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul și favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui și cresterea capacității vitale.

Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din poziții care să fixeze regiunea lombară și cervicală în poziție corectă. Se lucrează, în special, din șezînd sau șezînd pe genunchi, din culcat, in genunchi cu sprijin pe palme, atîrnat la scară fixă, elongații cu ajutorul unui căpăstru, redresări active controlate, în fața oglinzii, transport de greutăți pe cap.

Pentru apropierea omoplaților se fac exerciții libere sau cu diferite aparate portabile (greutăți, bastoane), cu rotatia externă a brațelor, prin contracția mușchilor mic rotund și subspinos, cu apropierea omoplaților de linia mediană (de coloană) prin contracția trapezului și romboidului, cu inspirație, iar la revenire-expirație. Același rezultat îl obținem lucrînd și cu brațele întinse la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaților de coloană și torace.

Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obține prin exerciții de respirație amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului și să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele și ridicarea lor.Toracele și respirația costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni și tracțiuni asupra coastelor, ținînd cont de momentul inspirului și expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, și prin mișcări active de respirație. Presiunile și tracțiunile se aplică perpendicular pe axul de rotație a articulației costo-vertebrală, la nivelul arcului posterior sau la locul de deplasare in cazul coastelor mai mari.

Mișcările pasive cu presiuni și tracțiuni pe claviculă și stern, vizează mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cand sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie și inferioară.

Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp

(ideal ar fi ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii)

deoarece au un rol primordial atat in corectarea deviatiilor cifotice

existente si a complicatiilor lor,cat si in prevenirea reaparitiei acestora.

5.TERAPIA OCUPAȚIONALĂ (ergoterapia).

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind diverse activități, adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului, cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gestualitatile vieții zilnice.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie ocupaționala sunt:

– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii miscarilor in acestea;

– dezvoltarea forței musculare;

– restabilirea echilibrului psihic;

Planul de tratament,in terapia ocupationala,se stabileste in urma unei evaluari bine documentate (cuprinzand date personale despre pacient,despre mediul familial, socio-educational si lucrativ al acestuia; precum si indicatii asupra afectiunii pe care o are si modalitatile de tratament ale acesteia,prin mijloacele proprii ergoterapiei).

Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din medicul specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si stabilirea planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.

In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode specifice,grupate in trei mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative

activitati neesentiale, nesemnificative;

metode sau activitati ajutatoare.

Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de viata, terapia ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si angrenarea pacientilor in diverse activitati distractive, de agrement, precum si practicarea unor sporturi atat individuale, cat si de echipa.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activitățile care necesită flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la mașină, olarit, etc..

Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor activități sportive: înot, volei, baschet.

Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

6.TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în stațiuni profilate pe tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică și, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcțională a acestuia.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

Încetinirea procesului degenerativ;

Îmbunătățirea circulației locale și generale;

Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare.

Tipuri de ape recomandate:

Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)

Ape sărate iodurate (Bazna)

Ape sulfuroase sărate (Călimănești, Govora)

Ape sulfuroase termale (Herculane).

Terapia cu nămol este benefica prin acțiunea celor trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Stațiunile indicate sunt:

Techirghiol (și tot litoralul), unde se gaseste nămol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

Govora (nămol silicos și iodat);

Geoagiu (nămoluri feruginoase)

BIBLIOGRAFIE

Tratat de medicina interna – Reumatologie – Dr. Păun Radu

Ed. Medicală – București, 1999.

Clinica si tratamentul bolilor reumatice – Stefan Suteanu

Ed. Medicala – Bucuresti, 1977.

Electroterapie – Radulescu Andrei

Ed. Medicala – Bucuresti, 1991.

Anatomia si fiziologia omului – Dr. Roxana Maria Albu

Ed. Corint – Bucuresti, 1996.

Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului – Tudor Sbenghe

Ed. Medicala – Bucuresti, 1996.

Reumatologie – Prof. Dr. Eugen Popescu

Ed. National – Bucuresti, 1997.

Compendiu de medicina fizica si recuperare – Dr. Adriana Nica

Ed. Univ. Carol Davilla – Buc.1998.

Kinetoterapia profilactica, terapeutica si de recuperare – Tudor Sbenghe

Ed. Medicala – Bucuresti 1998.

Fiziokinetoterapie si recuperare medicala – Iaroslav Kiss

Ed. Medicala – Bucuresti, 1999.

Compendiu de reumatologie – Dr. Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu

Ed. Tehnica – Bucuresti, 1999.

Note de curs.