Metode DE Psihodiagnostic Utilizate In Expertiza Psihologica Judiciara A Minorilor Implicati In Cauze Penale
METODE DE PSIHODIAGNOSTIC UTILIZATE ÎN EXPERTIZA
PSIHOLOGICĂ-JUDICIARĂ A MINORILOR IMPLICAȚI ÎN CAUZE PENALE
CUPRINS
INTRODUCERE
1.EXPERTIZA PSIHOLOGIC-JUDICIARĂ: ASPECTE TEORETICE
1.1. Definiția și conținutul activităților de expertizare psihologic-judiciară
1.2. Tipurile de expertiza psihologică
1.3. Drepturile, obligațiile și competențele expertului psiholog
2. EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ JUDICIARĂ A MINORILOR: CONSIDERENTE TEORETICE și ANALIZĂ EMPIRICĂ
2.1. Considerații generale
2.2. Expertiza psihologic-judiciară a minorilor infractori: studiu de caz
2.3. Expertiza psihologic-judiciară a minorilor victime: studiu de caz
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea cercetării. Efectuarea expertizei psihologice judiciare este o verigă care asigură stabilirea circumstanțelor de importanță juridică cu conținut obiectiv, în baza cărora poate fi realizată o calificare corectă a evenimentului juridic, deci și respectarea dreptului subiectului.
Expertiza psihologică judiciară este o necesitate în sistemele judiciare moderne, care poate ajusta și consilia sub aspect analitic, ceea ce, în literatura juridică de astazi numim convingerea intimă a judecătorului sau de conștiință a magistratului. Evoluția la nivel global și necesitatea de a utiliza instrumentele științifice și experți în domenii specializate, în situatia abordarii riguroase și cu experiență, completată de o certificare a competențelor, poate conduce la un act de justiție modern, transparent și flexibil [17, p. 52].
Problema investigației
Studiul efectuat vine să cerceteze aprofundat problema minorului implicat în calitate de infractor și parte vătămată într-o cauză penală, prin prisma expertizelor judiciare își propune să ofere informații relevante privind utilitatea cercetărilor specializate efectuate în privința acestora.
Obiectul cercetării
Expertiza psihologică judiciară a stărilor afective, capacităților volitive și personalității minorilor implicați în cauze penale.
Obiectivele investigației:
în baza analizei literaturii de specialitate să identific problemele și dificultățile metodologice privind expertizarea stărilor psihologice ale minorilor implicați în cauze penale;
să justific metodele de cercetare la efectuarea expertizei psihologice judiciare în privința minorilor implicați în cauze penale.
Baza teoretică conceptuală: abordările teoretico-conceptuale privind cercetarea psihologic-judiciară și organizarea expertizei psihologic-judiciare a minorilorm în procesul penal.
Istoriografic
Expertiza psihologică judiciară actualmente are statut de domeniu aplicat autonom al psihologiei în general și al psihologiei judiciare în particular. În dezvoltarea acestui institut juridic pot fi remarcate cîteva perioade. Prima jumătate a secolului XIX. Deși psihologia înca nu avea statut de domeniu științific, tendința de aplicare practică a cunoștințelor despre sistemul psihic uman începuse să se afirme. C. Lavater (1751-1801) elaborează teoria despre fizionomie (fiziognomica), încercînd să explice dependența dintre calitățile exteriorului și cele interne. Tot în aceeași perioadă apare și un curent psihologic de stabilire a caracterului și trăsăturilor de personalitate pe baza reliefului exterior al craniului – frenologia [după 16]. Inițial această teorie a fost promovată de Fr. J. Gall (1758-1828) [după 16], care a elaborat o hartă a creierului, indicînd zonele și funcțiile lor. După părerea lui Gall, deoarece dezoltarea scoarței cerebrale și a creierului influențează forma craniului, cercetarea celui din urmă ar putea să ofere date despre aptitudinile individului uman. La această teorie a aderat mai tîrziu și C. Lombroso [după 16], care a emis ideea despre decodificarea calităților psihice dezoltate sau atrofiate după forma craniului. Teoria frenologică s-a bucurat de popularitate în prima jumătate a secolului XIX. Tot de această perioadă țin încercarile de diagnosticare a comportamentului infractorului prin aplicarea metodei observației. Prin înregistrarea și decidificarea mimicii, gesturilor, altor conduite expresive, manifestate de către inculpat în timpul dezbaterilor judecă obiective: sporirea neîntemeiată a competențelor expertului-psiholog, pînă la momentul că acesta îsi asuma dreptul de a decide asupra învinuirii sau a caracterului depozițiilor, dar și subiective – negarea unui șir de discipline științifice și etichetarea lor cu calificativul “burgheze”, expertiza psihologic-judiciară a fost interzisă. Acest institut este revigorat doar în 1968.
Astăzi expertiza psihologic-judiciară are un statut înalt în procesul penal și civil în majoritatea țărilor din lume. Ea și-a format cadrul său conceptual, metodologic, a adaptat metodele psihologice cerințelor cercetării juridice.
Concluziile expertului-psiholog sînt recunoscute în calitate de probe. În diverse state din lume, Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovacia, Suedia, Ungaria, expertiza psihologic-judiciară se realizează nu numai în procesul penal, ci și în cel civil. Expertiza este aplicată în judecarea litigiilor cu diverse subiecte: declararea capacității de exercițiu limitate sau a incapacității totale, adoptarea înfierii, litigiile provocate de transmiterea dreptului de proprietate sau mai larg, de certificarea greșită a unor documente de transmitere și altele [16].
În Republica Moldova expertiza psihologic-judiciară deocamdată nu se bucură de popularitate. Cauzele sînt diverse, constînd atît în lipsa unor laboratoare specializate și birouri, unde ar putea fi solicitați experții-psihologi, cît și în cunoștințele psihologice limitate ale ofițerilor de urmărire penală și a judecătorilor.
Luînd în considerație implicarea tot mai frecventă a minorilor în comiterea crimelor, a victimizării minorilor, precum și interesul manifestat de către organele de drept în privința personalitățiii infractorului minor și victimei minore, a stării psihologice acestora în momentul comiterii crimei sau respectiv în momentul suportării abuzului asupra sa, a stresului și a suferințelor morale suportate de către victimă ca rezultat al acțiunilor infractorului, prezenta lucrare vine cu cercetări în privința acestor circumstanțe și își propune să exploreze metode de cercetare a conștiinței, a stărilor afective și a capacităților volitive, precum și de integrare socială a infractorilor și victimilor minore, pentru aprofundarea cercetărilor experimentale în privința minorilor implicați în cauze penale.
Ipoteza cercetării
Expertizarea psihologică a minorilor implicați în calitate de infractor sau parte vătămată în dosarele penale presupune o analiză complexă a conștiinței (prin identificarea particularităților proceselor cognitiv-logice, a dezvoltării intelectuale), afectivității, voinței și trăsăturilor de personalitate și restabilirea retroactivă a modelului comportamental manifestat în cadrul infracțiunii, pentru a concluziona asupra capacității de a înțelege și răspunde adecvat și social plauzibil la stimulii provocați de situația ciminogenă.
Metodele de cercetare
Metode de cercetare a conștiinței (aplicarea testelor de măsurare a atenției, memoriei, gîndirii, intelectului;
Metode de cercetare a stărilor afective și capacităților volitive;
Metode de cercetare a capacităților de integrare socială ;
Metode de cercetare a personalității.
Termeni cheie
Expertiza psihologică judiciară;
Expertizat;
Infractor;
Victimă;
Conștiință;
Stări de tensiune psihică nepatologică;
Metode de cercetare.
EXPERTIZA PSIHOLOGIC-JUDICIARĂ: ASPECTE TEORETICE
1.1. Definiția și conținutul activităților de expertizare psihologic-judiciară
Начало формы
Конец формы
Expertiza psihologică judiciară poate fi definită ca un sistem de cercetări psihologice efectuate de către psiholog în scopul evaluării personalității și psihicului bănuitului, condamnatului, martorului sau victimei, ce servește organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată drept instrument de investigație pentru cercetarea problemelor specifice cu conținut psihologic, esențiale pentru soluționarea cauzelor penale sau civile.
Prof. N. Mitrofan dă următoarea definitie noțiunii: expertiza psihologică este un ansamblu complex de acțiuni de analiză, investigare și măsurare psihologică a individului uman, în vederea evidențierii caracteristicilor specifice profilului său psiho-aptitudinal [10]. Același autor [10] aduce două precizări referitoare la încadrarea expertizei psihologice:
a) expertiza psihologică nu se identifică cu expertiza psihiatrică, aceasta avînd o sferă mult mai largă, putînd să includă expertiza psihiatrică;
b) expertiza psihologică poate fi realizată în exclusivitate numai de către psihologi, aceștia purtand răspunderea asupra informațiilor rezultate în urma efectuării expertizei. Așadar, expertiza psihologică se manifestă ca o necesitate cu precădere în mediul judiciar, în procesul penal sau în procesul civil, însă poate fi utilizată și în domeniul extrajudiciar [17].
Cu alte cuvinte, expertiza psihologică judiciară este un proces de evaluare ce include în sine mai mulți factori, avînd ca scop crearea unui tablou general despre persoana expertizată și familia sa, incluzînd în sine aspecte cu privire la: abilități, anxietăți, potențialul intelectual, punctele slabe, problemele cu care se confruntă, stilul de comunicare și de relaționare, conflictele interioare, factorii de subconștient și conștient care influențează comportamentul și personalitatea, gîndirea și sentimentele.
Expertiza psihologic-judiciară se efectuează pe parcursul mai multor ședințe care includ: interviul clinic, testele psihologice de inteligență și de personalitate, în rezultul cărora expertul psiholog face o evaluare pentru formularea răspunsurilor la întrebările înaintate spre soluționare și întocmește un raport de expertiză judiciară.
În conținutul rapotului de expertiză psihologică urmează să fie descris profilul psihologic al persoanei testate sub toate aspectele, să fie menționat cine a ordonat expertiza, cine a întocmit raportul, studiile și experiența expertului psiholog, locul unde a fost efectuată expertiza psihologică, întrebările înaintate spre soluționare, instrumentele folosite la efectuarea expertizei (testele psihologice aplicate și validitatea acestora), rezultatul interpretării și analizării testelor, alte metode utilizate (interviu, observații, rapoarte), istoricul persoanei expertizate, evenimentele relevante din viața sa, cum a colaborat cu psihologul. După interpretarea rezultatelor se formulează concluziile, și se anexează dovezi ce confirmă validitatea rezultatului și a concluziilor la care a ajuns [48, p. 166].
Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o verigă care asigură stabilirea circumstanțelor de importanță juridică cu conținut obiectiv, în baza cărora poate fi realizată o calificare corectă a evenimentului juridic, deci și respectarea dreptului subiectului [după 46].
Principalele activități ale expertizei psihologice judiciare sunt:
evaluarea personalității inculpatului;
stabilirea tipologiei infractorului și a victimei;
realizarea psihodiagnosticului, la cererea instanței de judecată sau a părților;
validarea sincerității mărturiei;
realizarea unor propuneri privind reintegrarea socială [16].
Limitele competenței expertizei psihologic-judiciare în procesul penal
Determinarea capacităților condamnaților minori de a conștientiza pe deplin și de a dirija acțiunile sale;
Stabilirea discernămîntului în cazul unor acuzații penale;
Stabilirea capacităților psihice ale martorilor și victimelor (ținînd cont de vîrstă, de caracteristicile lor psihologice individuale, precum și de nivelul lor de dezvoltare mentală) de a percepe corect circumstanțele ce au importanță pentru examinarea cauzei și de a depune mărturii corecte referitoare la acestea;
Diagnosticarea prezenței sau absenței afectului fiziologic la subiect, precum și a altor stări emoționale nepatologice în momentul comiterii crimei, capabile esențial să influiențezee sale;
Stabilirea discernămîntului în cazul unor acuzații penale;
Stabilirea capacităților psihice ale martorilor și victimelor (ținînd cont de vîrstă, de caracteristicile lor psihologice individuale, precum și de nivelul lor de dezvoltare mentală) de a percepe corect circumstanțele ce au importanță pentru examinarea cauzei și de a depune mărturii corecte referitoare la acestea;
Diagnosticarea prezenței sau absenței afectului fiziologic la subiect, precum și a altor stări emoționale nepatologice în momentul comiterii crimei, capabile esențial să influiențeze asupra conștiinței și acțiunilor subiectului;
Stabilirea capacității victimei violului (în special a minorilor) de a înțelege natura și semnificația acțiunilor săvîrșite în privința ei și de a opune rezistență;
Stabilirea faptului dacă la persoană pot apărea stări psihice (confuzie, pierderea orientării ș.a.) în anumite circumstanțe specifice și evaluarea acestora pentru a stabili dacă acestea pot influiența asupra calității îndeplinirii atribuțiilor profesionale în aviație, în transportul feroviar și auto, în activitatea de operator a sistemelor automatizate ș.a.
Diagnosticarea caracteristicilor psihologice individuale (spre exemplu: sugestibilitate înaltă, tendința spre fantezii , impulsivitate , imitație , rigiditate , etc. N. . ) care ar putea în mod semnificativ influiența comportamentul subiectului ;
Stabilirea existenței sau absenței a stărilor psihice la persoana decedată (în perioada care a precedat moartea), ce l-au determinat la sinucidere și a cauzelor apariției acestor stări [4].
1.2. Tipurile de expertiza psihologică
Expertizei psihologice judiciare îi pot fi atribuite în competență rezolvarea oricăror întrebări de ordin psihologic relevante pentru caz, găsirea răspunsului la care impune aplicarea cunoștințelor speciale psihologice. Răspunsurile date la întrebările de ordin psihologic înaintate spre soluționare au semnificație juridică [32].
Utilizarea pe parcursul urmăririi penale a cunoștințelor psihologice speciale, sporește posibilitățile stabilirii multor fapte și circumstanțe importante pentru soluționarea justă și echitabilă a cazului, asigură examinarea multiaspectuală a circumstanțelor și contribuie la evitarea înaintării unei acuzări greșite.
Utilizarea expertizei psihologice în cadrul procesului civil, servește drept instrument util pentru adoptarea unei decizii echitabile în favoarea reclamantului sau pîrîtului.
Reieșind din necesitățile impuse de practica procesual penală după F.S. Safuanov [42], tipurile expertizei psihologice rezultă din următorii factori:
Locul și condițiile de petrecere a expertizei;
Calitatea procesuală a persoanei expertizate;
Obiectul de cercetare a expertizei [42].
Tipurile expertizei psihologice judiciare conform locului și condițiilor de petrecere
Conform locului și condițiilor de petrecere a expertizei psihologice judiciare deosebim:
expertiza psihologică efectuată ambulator;
expertiza psihologică efectuată staționar (în instituția medicală);
Expertiza efectuată în sala de judecată pe parcursul cercetării judiciare [48].
Expertiza psihologică judiciară deobicei se efectuiază ambulator sau în sala de judecată. La efectuarea expertizei psihologice judiciare ambulatorii expertul psilog efectuiază cercetările la locul deținerii persoanei – în cazul învinuitului asupra căruia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest [19].
Evident este că ofițerul de urmărire penală urmează să-i asigure expertului condiții normale pentru efectuarea cercetărilor experimental psihologice, pentru luarea de cunoștință cu materialele dosarului, precum și cu alte materiale necesare pentru efectuarea expertizei: încăpere separată, o masă ș.a. În cazul în care persoana ce urmează a fi expertizată, are calitatea de învinuit fără a fi deținută sub arest, cercetările psihilogice în privința acesteia pot fi petrecute oriunde îi este comod expertului, conform înțelegerii prealabile cu ofițerul de urmărire penală în sarcina căruia stă asigurarea prezentării expertizatului la locul și data stabilită. Este de menționat faptul că aducerea forțată pentru efectuarea expertizei psihologice (adică fără acordul expertizatului și a reprezentanților legali ai acestuia) poate fi aplicată doar în privința persoanelor care au calitatea de bănuit sau învinuit. Expertiza psihologică judiciară în privința martorilor și victimelor poate fi efectuată doar cu acordul acestora [14].
În sala de judecată expertul psiholog poate să efectuieze cercetările nemijlocit pe parcursul în ședinței de judecată pe cauza penală. El este în drept cu permisiunea instanței să adreseze întrebări participanților la proces. De regulă, după cercetarea tuturor probelor administrate pe dosar, expertul psiholog solicită să-i fie acordat termen suficient pentru petrecerea cercetărilor experimental psihologice și întocmirea raportului de expertiză. Expertul psiholog prezintă raportul de expertiză în formă scrisă, concluziile căruia sunt citite în ședința de judecată. În caz de necesitate expertul este invitat în ședința de judecată pentru a da lămuriri pe marginea concluziilor formulate [35].
Expertiza complexă psihologico-psihiatrică deobicei se petrece staționar, deși și în acest caz este posibilă efectuarea expertizei ambulatorii sau în ședința de judecată. Expertiza complexă staționară deobicei este efectuată de către psihiatri și psihologi, angajați ai Dispensarelor de psihiatrie. Termenul de petrecere a unei astfel de expertise deobicei este de o lună, însă poate fi prelungit în legătură cu dificultățile întălnite la stabilirea diagnozei clinice și evaluării expertuale [11].
Tipurile expertizei psihologice judiciare conform calității procesuale a expertizatului
Conform calității procesuale a subiecților supuși expertizei psihologice putem distinge expertiza psihologică judiciară efectuată în privința bănuitului, învinuitului, inculpatului, martorului, părții vătămate [27].
Conform art. 63 al Codului Penal al Republii Molova calitatea de bănuit o are persoana fizică față de care există anumite probe că a săvîrșit o infracțiune pînă la punerea ei sub învinuire [5].
După emiterea ordonanței de punere sub învinuire, persoană începe să poarte calitatea procesuală de învinuit. Învinuitul în privința căruia cauza a fost trimisă în judecată se numește inculpat (art. 65 Cod Penal) [5].
Parte vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracțiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracțiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său (art. 59 Cod Penal) [5].
Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanță, precum și persoana care face declarații, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informații cu privire la vreo circumstanță care urmează să fie constatată în cauză (art.90 Codul Penal) [5]. Nu pot fi citați și ascultați ca martori:
persoanele care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sînt în stare să înțeleagă just împrejurările care au importanță pentru cauză și să facă referitor la ele declarații exacte și juste;
apărătorii, colaboratorii birourilor de avocați – pentru constatarea unor date care le-au devenit cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistență juridică sau în legătură cu acordarea acesteia;
persoanele care cunosc o anumită informație referitoare la cauză în legătură cu exercitarea de către ele a atribuțiilor de reprezentanți ai părților [5].
La etapa urmăririi penale expertiza psihologică judiciară se dispune în privința bănuiților, învinuiilor, martorilor și victimelor, iar pe parcursul cercetării judiciare – în privința inculpaților, martorilor și părților vătămate. Trebuie de menționat, însă, că expertiza psihologică în privința bănuiților se efectuiază foarte rar și dispunerea acesteia este nerentabilă, deoarece, în calitate de bănuit poate fi orice persoană nu mai mult de 72 ore pentru persoanele reținute, sau 10 zile pentru persoanele nereținute (art. 63 Cod Penal), adică la faza inițială a urmăririi penale, cînd încă nu sunt acumulate suficiente materiale necesare pentru petrecerea expertizei psihologice [5].
Tipurile expertizei psihologice judiciare conform obiectului cercetării/examinării psihologice
Prin natura problemelor abordate și a valorii juridice putem distinge următoarele tipuri de expertiză psihologică judiciară în cadrul procesului penal [4].
1. Expertiza trăsăturilor individuale psihologice ale învinuitului (inculpatului) și influiența acestora asupra comportamentului în timpul comitereii acțiunilor incriminate
Acest tip de expertiză se efectuiază conform art.93 al Codului de Procedură Penală RM și este destinată circumstanțelor ce urmează a fi dovedite pe cauza penală. Din rîndul circumstanțelor ce influiențează gradul și caracterul responsabilității învinuitului, fac parte circumstanțele ce caracterizează trăsăturile individuale psihologice ale învinuitului. Importanța expertizei în cauză constă în faptul că cu ajutorul acesteia instanța de judecată poate individualiza răspunderea și pedeapsa penală [4].
2. Expertiza afectului învinuitului (inculpatului) în momentul săvîrșirii infracțiunii incriminate
Se efectuiază în scopul stabilirii stării de afect în procesul penal În cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este cercetat pentru a identifica posibilitățile de conștientizare și de dirijare a acțiunilor de către subiect în timpul comiterii infracțiunii. Determinarea stării de afect este importantă pentru calificarea infracțiunii conform art. 146 Cod Penal (Omorul săvîrșit în stare de afect) și art. 156 Cod Penal (vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății în stare de afect) [5].
3. Expertiza capacității învinuitului (inculpatului) cu retard mintal ce nu este asociat cu tulburări psihice, de a conștientiza pe deplin caracterul de fapt și pericolul social al propriilor acțiuni, precum și a capacității de a le dirija
De notat că această expertiză se efectuiază în țările în care este prevăzută libererea de răspundere penală a persoanelor cu retard mintal, spre exemplu în Federația Rusă [după 44]. Astfel conform art. 20 alin.3) al Codului Penal din Federația Rusă, persoanele minore cu retard mintal ce nu este asociat cu tulburări psihice sunt liberate de răspundere penală. Ca rezultat al consultării Codului Penal al Republicii Moldova, o abordare identică nu a fost găsită, însă, se poate de dedus că acest tip de expertiză psihologică este necesar pentru stabilirea gradului de responsabilitate a persoanei [5]. Această necesitate rezultă din prevederile art. 21 Cod Penal RM care stipulează că subiect al infracțiunii poate fi doar persoana responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani în momentul comiterii infracțiunii, precum și din prevederile art. 143 alin.3) Cod de procedură penală RM conform căruia expertiza se dispune și se efectuiază în mod obligatoriu pentru constatarea stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-și apăra de sine stătător drepturile și interesele legitime în procesul penal [5].
Conform art. 22 al Codului Penal RM responsabilitatea reprezintă starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a-și manifesta voința și a-și dirija acțiunile [5]. Respectiv, dat fiind faptul că retardul mintal reprezintă în esență o limitare substantiala a functiilor psihicului, precum și faptul că acesta în functie de afectare a intelectului, se divizeaza în 4 grade: usor, moderat, sever, profund și de severitate nespecificată, la stabilirea pedepsei judecătorul urmează să țină cont de aceste circumstanțe și prin dispunerea expertizei psihologice să obțină răspuns la întrebarea dacă persoana cu retard mintal ce nu este asociat cu tulburări psihice, a putut conștientiza pe deplin caracterul și pericolul social al propriilor acțiuni la săvîrșirea infracțiunii, precum și a faptului dacă aceasta a avut capacitatea de a le dirija.
4. Expertiza capacității martorului sau a părții vătămate de a aprecia corect circumstanțele importante pentru cauză și de a da depoziții corecte cu privire la acestea
Se efectuiază conform prevederilor art.143 alin.5) Cod de procedură penală în sopul constatării stării psihice sau fizice a părții vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privința capacității lor de a percepe just împrejurările ce au importanță pentru cauza penală și de a face declarații despre ele, dacă aceste declarații ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărîrii în cauza dată [4].
5. Expertiza stării psihice a persoanei care s-a sinucis.
Ca temei juridic pentru dispunerea expertizei în cauză poate servi două articole. În primul rînd aceasta este calificarea art.150 Cod Penal (determinarea la sinucidere) și în al doilea rînd este determinarea urmărilor grave (în rîndul cărora intră sinuciderea părții vătămate ca rezultat al violului comis în privința ei) ca circumstanță agravantă (art. 77 lit.b) Cod Penal). În ambele cazuri organele de ocrotire a normelor de drept urmăresc scopul de a stabili legătura cauzală dintre acțiunile învinuitului (inculpatului) și sinuciderea părții vătămate [5].
Prin natura problemelor abordate și a valorii juridice putem distinge următoarele tipuri de expertiză psihologică judiciară în cadrul procesului civil:
Expertiza psihologică a gradului de înțelegere a conținutului convențiilor încheiate (testamente, acte de vînzare-cumpărare, donații) de către persoana expertizată, precum și a discernămîntului și capacităților ei de a lua decizii;
Expertiza viciului de consimțămînt;
Expertiza relațiilor părinte-copil (pe cauze de stabilire a domiciliului copilului, de participare la educarea copilului, pe cauze de adopție);
Identificarea la subiectul cu capacitate de expercițiu deplină a anomaliilor psihice nepatologice, ce-l împiedică să interpreteze adecvat realitatea;
Stabilirea compatibilității psihologice dintre copii și părinți, cu părinții adoptivi și cu tutorii;
Stabilirea compatibilității psihice a soților;
Stabilirea capacității martorilor de a înțelege și a analiza corect circumstanțele cauzei ce au importanță pentru cauza examinată, precum și de a da mărturii corecte referitoare la acestea;
Stabilirea abilităților juridice – tutore, custode;
Experiza prejudiciului moral [4].
Cu referire la expertiza prejudicului moral, este cunoscut faptul că în prezent ca rezultat al acțiunilor ilegale îndreptate asupra persoanei sau asupra drepturilor, acesteia îi sunt pricinuite suferințe morale. Astfel, rezultatele unei expertizei psihologice judiciare ne pot mărturisi despre gradul de stres post-traumatic a părții vătămate și despre necesitatea acesteia în asistență psihologică. Ca rezultat, cu ajutorul unei astfel de expertize instanța poate aprecia gradul suferințelor morale pricinuite persoanei în scopul stabilirii unei despăgubri bănești echitabile pentru compensarea prejudiciului moral. În prezent, nu există un mecanism creat pentru a oferi asistență psihologică a victimelor infracțiunilor. Conform legislației în vigoare, victimei îi sunt garantate despăgubiri sub formă de compensație bănească pentru prejudiciul moral pricinuit. Aceste garanții, însă, nu întotdeauna sunt asigurate de către stat. Astfel, pentru restabilirea efectivă a stării psihologice poate servi și dezvoltarea unui sistem de măsuri psihologice de reabilitare ca formă de compensare a prejudiciului moral. La restabilirea eficientă a stării psihologice a părții vătămate ar putea contribui, de asemenea, și elaborarea unor măsuri pentru reabilitarea psihologică ca o formă de prejudiciu moral [41].
Din literatura de specialitate consultată, am stabilit că unii autori atît autohtoni, cît și din străinătate clasifică expertiza psihologică ca: monospecializată, în comisie și complexă. Din propriul punct de vedere, consider că această clasificare este una generală reglementată de procedura judiciară (civilă sau penală), ce se atribuie la oricare gen de expertiză atribuit la diferite domenii (criminalistic, inginero-tehnic, contabil, etc). Respectiv, cînd vorbim despre clasificarea unui anumit domeniu de expertiză (spre exemplu cel psihologic), această clasificare urmează să rezulte din anumiți factori specifici atribuit nemijlocit domeniului în cauză.
1.3. Drepturile, obligațiile și competențele expertului psiholog
Drepturile și obligațiile expertului psiholog În virtutea atribuțiilor profesionale ce stau în sarcina expertului psiholog, acesta are un șir de obligații și drepturi procedurale, avînd în vedere calitatea sa de participant la procesul judiciar.
Astfel, obligația procesuală de bază a expertului psiholog constă în darea unor concluzii obiective la întrebările înaintate spre soluționare, bazate pe cercetările efectuate în corespundere cu cunoștințele speciale deținute. Pentru concluziile formulate expertul psiholog poartă răspundere personală (penală) pentru prezentarea cu bună știință a concluziilor false (art.312 din Codul penal) [5].
În afară de aceasta expertul psiholog conform art. 88 Cod de procedură penală este obligat [4]:
să facă în raportul său concluzii obiective și întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun, să delimiteze concluziile făcute în baza programelor computerizate sau a literaturii de specialitate care nu au fost verificate de el;
să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depășește cadrul cunoștințelor lui de specialitate sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziție nu sînt suficiente pentru prezentarea concluziilor, comunicînd în scris despre aceasta organului sau instanței care a dispus expertiza, cu indicarea motivelor respective;
să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanței pentru a fi prezentat participanților la acțiunea procesuală, precum și pentru a da explicații pe marginea concluziilor date în scris;
să prezinte organului de urmărire penală sau instanței documentele ce confirmă calificarea lui specială, să-și aprecieze obiectiv capacitatea și competența sa pentru darea concluziilor respective;
să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței, precum și a părților în ședința de judecată, despre experiența sa profesională și despre relațiile sale cu persoanele participante în cauza dată;
în caz de participare la efectuarea acțiunii procesuale, să nu părăsească locul efectuării acesteia fără permisiunea organului care o efectuează, precum și ședința de judecată fără permisiunea președintelui ședinței;
să se supună dispozițiilor legale ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
să respecte ordinea stabilită în ședința de judecată;
să nu divulge circumstanțele și datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei sau în urma participării la ședința de judecată închisă, inclusiv circumstanțele ce se referă la inviolabilitatea vieții private, de familie, precum cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informații oficiale cu accesibilitate limitată.
Conform aceluiași articol expertul psiholog are dreptul [4]:
să ia cunoștință de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul expertizei;
să ceară să i se pună la dispoziție materiale suplimentare necesare pentru prezentarea concluziilor;
să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanței, la audieri și la alte acțiuni procesuale ce țin de obiectul expertizei, să pună întrebări persoanelor audiate cu participarea lui;
să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci și la alte circumstanțe ce țin de competența sa și care au fost constatate în urma investigațiilor efectuate;
să ia cunoștință de procesele-verbale ale acțiunilor la care el a participat și să ceară includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal respectiv;
să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la procesul penal în cauza respectivă și repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
Competența expertului psiholog La atragerea expertului psiholog pentru participarea acestuia la acțiuni procesuale sau în cadrul cercetării judecătorești, ofițerul de urmărire penală sau instanța de judecată urmează să se încredințeze cu privire la competența expertului pentru realizarea anumitor acțiuni. Noțiunea de competență în legislație lipsește, însă în teorie aceasta presupune un cumul suficient de cunoștințe în domeniul teoriei și practicii întrebării studiate [37].
Expertului psiholog îi pot fi atribuite în competență oricare întrebări cu conținut psihologic, pentru soluționarea cărora urmează să fie utilizate cunoștințele psihologice speciale, relevante pentru cauza cercetată, acestea avînd semnificație juridică. Utilizarea în timp util și rezonabil pe parcursul urmăririi penale a cunoștințelor psihologice speciale crește esențial posibilitatea stabilirii multor fapte necesare pentru soluționarea justă și echitabilă a cazului, asigură cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei și contribuie la evitarea înaintării unei învinuiri neîntemeiate [4].
Noțiunea generală cu privire la cunoștințele speciale în dreptul penal este dată de V.N. Mahov: «Cunoștințele speciale în procesul penal – sunt cunoștințele raportate la diferite tipuri de activități profesionale, cu excepția cunoștințelor care sunt profesionale pentru ofițerul de urmărire penală și judecător, utilizate la cercetarea infracțiunilor și cauzelor penale cu scopul contribuirii la stabilirea adevrului pe cauză în forma și ordinea determinată de legislația procesual-penală» [după 51, p 49].
De notat este faptul că pentru constatarea competenței expertului psiholog nu este suficientă doar prezentarea actului de studii în domeniul psihologiei. Astfel, dacă vorbim despre activitatea în domeniul expertizei judiciare, este important ca competența expertului să fie dedusă din activitatea sa anterioară în calitate de psiholog în procesele judiciare și activitatea practică în acel domeniu, privitor la care se solicită cunoștințe speciale. Spre exemplu, în prezent mulți psihologi practică activitate exclusiv didactică de predare a unor cursuri teoretice, care nu au legătură cu activitatea practică, pe cînd expertiza psihologică impune deținerea unor aptitudini practice deosebite la efectuarea diagnosticului și cercetărilor. Un alt exemplu: în prezent în fiecare școală activează cîte un specialis psiholog. Atragerea unui astfel de psiholog pentru efectuarea expertizelor psihologice în privința minorilor, adesea nu se soldează cu careva rezultate, deoarece expertizele efectuate de ei nu conțin metodici de cercetare, nu corespund cerințelor și structurii unui raport de expertiză, respectiv nu pot servi la suplinirea probatoriului pe cauza cercetată.
De notat este faptul că știința psihologiei include o mulțime de specializări în domeniul psihologic, iar pentru efectuarea expertizei psihologice este necesară deținerea unor deprinderi speciale care deobicei sunt deținute de experții clinicieni care lucrează cu psihiatrii în instituțiile medicale de psihiatrie.
Conform art. IV.3. al Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică (România) – psihologii se vor angaja numai în acele activități profesionale pentru care au cunoștințele, aptitudinile, atitudinile, experiența și atestarea necesare [după 3].
Dacă vom analiza cunoștințele speciale necesare pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare, atunci vom determina că:
Acestea urmează să fie cunoștințe ce se referă la esența obiectului de studiu a expertizei judiciare psihologice care nu sunt pur teoretice, ci științific întemeiate și implementate în practică, care constituie o parte a experienței profesionale.
Cunoștințele speciale ale expertului psiholog urmează să fie cunoștințe psihologice profesionale dobîndite în rezultatul pregătirii speciale (studiilor) și nu trebuie să se intersecteze cu cunoștințele juridice. Este important ca abordările juridice și psihologice referitoare la unele stări psihologice ale persoanei, să fie diferențiate. Nu trebuie să confundăm cunoștințele speciale psihologice cu cunoștințele speciale juridice ale ofițerului de urmărire penală și a judecătorului
Cunoștințele speciale ale expertului psiholog – sunt cunoștințele teoretice și metodologice cu privire la legitățile și particularitățile derulării și structurării activității psihice a persoanei (ce au semnificație juridică), cunoștințe dobîndite ca rezultat al pregătiriii profesionale psihologice speciale și implementate în practica expertizei judiciare, care sunt utilizate pe parcursul urmăririi penale, precum și a cercetării judecătorești cu scopul ușurării sarcinii de stabilire a adevărului pe caza penală în temeiul și ordinea stabilită de Codul de procedură penală [4].
Volumul cunoștințelor speciale a experului psiholog include cunoștințele teoretice și metodologice în domeniul psihologiei generale, psihologiei vîrstelor, psihologiei clinice și psihologiei sociale, cunoștințe de bază cu privire la psihiatria judiciară, cu privire la dreptul penal și procesual penal, cunoștințe în domeniul disciplinelor specializate – teoria și practica expertizei psihologice judiciare și a expertizei judiciare complexe psihologico-psihiatrică.
Astfel, ținînd cont de obiectivele și obiectele cercetării psihologic-judiciare în cadrul procesului penal putem distinge că de competența expertului psiholog ține soluționarea următoarelor probleme:
1. Calificarea stării psihice a bănuitului, învinuitului inculpatului, victimei sau martorului, determinarea particularităților specifice, tipului și gravității anumitor stări psihice nepatologice cu caracter pertirbatoriu, a manifestărilor lor în structura comportamentului individului cercetat, stabilirea corelației dintre normal și anormal, a posibilităților de compensare, adaptare, reflectare în momentele critice.
2. Determinarea calităților psihice constante: a proceselor, însusirilor dinamice, tipului și particularităților reacțiilor afective pe parcursul evenimentului infracțiunii, a caracterului anomaliilor și accentuărilor, a naturii și gradului dezvoltării psihice și a reținerilor în dezvoltarea psihică.
3. Definirea influențelor trăsăturilor de personalitate și stărilor psihice individuale asupra reflectării ambianței, a reacțiilor în raport cu aceasta și capacității de dirijare a conduitelor în situații specifice.
4. Diagnosticarea capacității/incapacității minorilor infractori cu anumite rețineri în dezvoltarea psihică (mintală) de reflectare și apreciere a acțiunilor proprii și de dirijare a comportamentului;
5. Determinarea capacităților senzorial-perceptive și cognitiv-logice ale victimei și martorului în scopul aprecierii corectitudinii mărturiei și caracterului erorilor.
6. Aprecierea capacității minorilor sau ale altor victime ale violului sexual, de evaluare corectă a caracterului și semnificației acțiunilor violatorului, de reacție adecvată de apărare, opunere de rezistență.
7. Cercetarea cazurilor de suicid: a perioadei care a precedat decizia, a stărilor psihice care au condiționat-o, cauzelor psihologice ale comportamentului suicidal.
2. EXPERTIZA PSIHOLOGICĂ JUDICIARĂ A MINORILOR: CONSIDERENTE TEORETICE și ANALIZĂ EMPIRICĂ
2.1. Considerații generale
Drumul lung pe care îl parcurge copilul de la existența sa biologică la cea socială este, unul complex, un drum al socializării și umanizării. Acest fenomen de adîncă transformare a copilului se realizează prin extinderea și perfectarea relațiilor lui cu mediul, conduitele lui primare ridicîndu-se la condute inferioare, superioare și apoi sociale. În procesul de umanizare și socializare a copilului intervin o multitudine de factori care favorizează dezvoltarea conduitelor lui în sens pozitiv sau negativ. Ca urmare, diversele manifestări exprimate în conduita copilului constituie criteriul de evaluare a nivelului de conștiință pe care l-a atins la dobîndirea sensului social al vieții, precum și gradul devierilor de conduită contactat.
Minorul este persoana care nu împlinit încă vîrsta la care își poate exercita toate drepturile. Minorul mai este întîlnit în legislația națională și internațională și sub denumirea de copil, însă termenul desemnează potrivit opiniei lingviștilor atît băiatul sau fata în primii ani ai vieții (pînă la adolescență), tînărul sau adolescentul, cît și fiul sau fiica. De asemenea, copilăria este considerată perioada vieții omenești de la naștere pînă la adolescență (timpul cît este cineva copil) [17].
În sensul legislației civile, minorul este persoana care nu a împlinit vîrsta de 18 ani. Conform reglementărilor din Codul Penal subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă care în momentul comiterii infracțiunii a îplinit vîrsta de 16 ani, iar pentru unele categorii mai grave de infracțiuni vîrsta de 14 ani. De remarcat este faptul că pentru răspunderea penală legiuitorul a stabilit ca cerință nu doar vîrsta de 14-16 ani, ci și prezența responsabilității, astfel că pînă la vîrsta de 14 ani minorul nu răspunde penal [5].
Conform art. 22 din Codul Penal – responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a-și manifesta voința și a-și dirija acțiunile [5].
În psihiatrie, capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a-și manifesta voința și de a-și dirija acțiunile se desemnează prin categoria de discernămînt [19].
Capacitatea de a conștientiza pe deplin caracterul prejudiciabil a acțiunilor se indentifică prin faptul că persoana:
Interpretează corect conținutul comportamentului său;
Înțelege scopul acțiunilor sale îndreptate spre comiterea infracțiunii;
Poate prevedea rezultatul direct al acțiunilor sale, precum și conștientizează consecințele lor indirecte;
Poate aprecia acțiunile sale reieșind din reglementările legale actuale, precum și reieșind din normele și pincipiile morale ale societății;
Manifestarea voinței
Voința reprezintă funcția psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor [52, p. 45].
Capacitatea persoanei de a-și dirija ațiunile se manifestă prin controlarea acțiunilor sale exprimate prin:
Posibilitatea stabilirii libere și conștiente a ulterioarelor sale acțiuni;
Libertatea în alegerea modalităților de atingere a scopului propus.
Potrivit literaturii de specialitate profilul personalității infractorului include o serie de trăsături specifice ca:
– Inadaptare socială;
– Duplicitate a comportamentului;
– Imaturitate intelectuală;
– Imaturitate afectivă;
– Instabilitate emotiv-acțională;
– Sensibilitatea deosebită ( capacitatea de a răspunde neinhibat la stimuli din mediul social);
– Frustrare;
– Complexul de inferioritate;
– Egocentrism;
– Labilitate;
– Agresivitate;
– Indiferență afectivă [3].
Pe lîngă trăsăturile specifice enumerate mai sus, pot fi distinse o serie de trăsături psihologice particulare pentru categorii în parte de infractori în parte ca: tîlharul, escrocul, șantajistul, violatorul, cerșetorul, criminalul, etc.
Potrivit teoriilor moderne referitoare la dezvoltarea personalității, abilitatea persoanei de a conștientiza și dirija pe deplin acțiunile sale se realizează la un nivel destul de ridicat de maturitate psihică și intelectuală, care, la rîndul său, este un indicator al stării persoanei și este un rezultat al dezvoltării sale personale.
Întîrzierile în dezvoltare a adolescenților pot fi din diverse motive, acestea manifestîndu-se sub diferite și tipuri.
La efectuarea expertizei psihologice în privința inculpaților minori în mod obligatoriu se ține cont de legitățile dezvoltării psihicului a adolescentului și anume:
Ridicarea treptată a complexității activității psihice;
Modificarea structurii proceselor cognitive spre aprofundare și îmbunătățire;
Formarea unei paradigme de relații cu lumea exterioară din ce în ce mai complexe;
Îmbunătățirea activității practice și intelectuale;
Evoluția conștiinței și a conștiinței de sine.
Pe lîngă toate acestea, ar trebui să înțelegem că formarea psihicului copilului și a adolescentului are loc cu condiția contactului permanent cu lumea exterioară și sub influența continuă a acestia. La efectuarea expertizei psihologice în privința inculpatului minor în mod obligatoriu sunt cercetate motivele întîrzierii lui în dezvoltare. Expertiza psihologică a inculpatului minor stabilește vîrsta lui psihologică.
Autorii teorilor de dezvoltare a personalității împart viața minorului în diferite perioade de creștere și maturizare. Aceste perioade pot fi asociate cu formarea școlară a minorului sau se bazează pe divizarea vîrstei reieșind din anumite semne de dezvoltare. Sarcina principală a expertului psiholog, însă, este dincolo de sfera de aplicare a clasificărilor existente, aceasta rezumîndu-se la determinarea faptului dacă expertizatul a atins starea psihologică, care îi permite să determine scopul activității sale, să o dirijeze, să înțelegă caracterul și consecințele acțiunilor sale.
2.2. Expertiza psihologic-judiciară a minorilor infractori: studiu de caz
Necesitatea intervenției psihologice în privința minorilor implicați în cauze penale în calitate de învinuit sau inculpat, pornește de la nevoia umană de a înțelege motivele care l-au condus pe copil la comiterea unui act infracțional, de a afla adevărul privind identitatea acestuia, precum și de a stabili ordinea cronologică și completă a actului infracțional.
Atunci cînd luăm în considerație fenomenul delincvenței juvenile, recunoaștem în profilul psihologic trăsături ca:
Înclinația către agresivitate, adesea manifestată pe fondul unei iritabilități și ostilității
O duplicitate a conduitei, care se manifestă în toate relațiile sale cu familia, școala, vecinii; diferențele se raportează la realiatatea forului său intim;
Instabilitatea emoțională ca o rezultantă a fragilității Eului, a carențelor educaționale și a rețelei de suport social inadecvate sau deficitar accesate;
Dezechilibrul existențial, cu perioade de vid existențial pe care, adolescentul îl umple adesea cu diverse patimi, abuzuri, vicii, perversiuni;
Inadaptarea socială, văzută de unii autori ca o adaptare inautentică sau o imaturizare socială.
De fapt, infracțiunea în sine este o expresie a inadaptării sociale, ca încălcare a unor norme prestabilite, o manifestare improprie a competențelor sociale ale minorului.
În acest context, ceea ce dobîndește greutate este controlul social. În mod obișnuit, copilul își formează personalitatea și își dezvoltă comportamentul prin învățare și prin asimilarea unui model socio-cultural, ca rezultat al procesului de socializare pe care mediul familial și social îl exercită asupra sa. Controlul social contribuie la integrarea socială a viitorului adult și el dispune de o serie de mijloace de la presiune la puterea de a convinge, exercitate în vederea promovării unor etaloane de conduită unanim acceptate de membrii comunității. Hennggeler [după 12] vorbește chiar de o deficiență morală a copiilor delincvenți.
O serie de studii [7] asupra fenomenului delincvenței juvenile au statuat cauzele la nivelul mediului familial, al procesului de socializare ineficient, al mediului școlar, al lipsei de îndrumare și susținere din partea adulților, dar și la nivelul dezvoltării psihice a copilului și a caracteristicilor de vîrstă ale acestuia care l-ar predispune la infracționalitate (imaturitate psihică, eventuale afecțiuni psihice, teribilism și spirit aventurier).
Analizăm în continuare un caz de expertiză psihologic-judiciară a minorului infractor. Cazul a fost examinat în cadrul unei expertize psihologic-judiciare iar concluziile au fost prezentate în ședința de judecată.
Partea introductivă
În conformitate cu încheierea Judecătoriei XXXXXX‚ semnată de președintele ședinței XXXXXX, adresată Biroului de Expertize XXXXXXXX, experții-psihologi XXXXXXXXXXX – au examinat următoarele chestiuni.
Care sunt caracteristicile individual-psihologice ale inculpatului minor ION, gradul de rezistență al lui la situațiile emoționale, capacitatea lui de acumulare a retrăirilor afective?
Care este gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă și psihologică, particularitățile temperamentale, specificul stării psihice a inculpatului minor ION?
Care a fost influența condițiilor de trai ale lui ION, ale mediului în care a fost educat și crescut, intereselor și necesităților, precum și lipsurilor, asupra formării personalității și caracterului lui?
Care erau sentimentele minorului ION față de tatăl său violent?
Care a fost influența comportamentului din ultimii ani al tatălui, manifestat prin acte de violență, insulte grave, acte ilegale și amorale, asupra minorului ION, și a putut acest comportament, urmat de acțiunile și amenințările victimei în ziua comiterii faptei, să-i provoace o stare de afect, care l-ar fi făcut să piardă controlul asupra propriilor sale acțiuni și a capacității de a le conduce?
A concluziona dacă s-a aflat sau nu minorul ION în momentul comiterii faptei de omor al tatălui în stare de afect fiziologic.
În cadrul expertizei psihologic-judiciare au fost examinate materialele din dosar‚ care au oferit anumite indicii în privința capacității de decizie conștientă și voluntară a ION‚ în conformitate cu acestea au fost selectate metode și tehnici de cercetare psihologică‚ folosite în cadrul întrevederilor. Expertiza directă a personalității inculpatului ION s-a realizat pe parcursul a circa 10 ore. Analiza materialului din dosar și a rezultatelor probelor psihologice a fost efectuată pe parcursul a circa 20 de ore.
Partea introductivă specifică întrebările adresate spre expertizare. Instanța de judecată a solicitat informație de la specialiștii experți cu privire la: capacități intelectuale, calitate a proceselor afective și volitive, însușirile de personalitate, condiții psiho-sociale ale dezvoltării, caracterul relațiilor sociale cu partea vătămată etc., demonstrații privind starea afectivă și posibilitatea aflării în stare de afect fiziologic.
Analiza materialelelor din dosar
Analiza materialelor din Dosarul nr. XXXXXXXXXX a atras atenție asupra următoarelor momente.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că la 20.11.2011 ION, aflîndu-se la domiciliul situat în satul Mare, raionul Moldova, împreună cu tatăl său Ivan, în urma unui conflict soldat în rezultatul relațiilor ostile, intenționat i-a aplicat lui Ivan o lovitură cu un baston din lemn peste picioare, doborîndu-l la podea și, profitînd de faptul că ultimul suferea de handicap fizic, manifestat prin fractura piciorului, și se afla în imposibilitate de a se deplasa fără de baston și era bolnav mintal, fapt despre care știa cu certitudine, a luat o bucată de funie, i-a legat-o de gît, și cu o deosebită cruzime l-a ștrangulat pînă a decedat. În rezultatul acțiunilor violente moartea cetățeanului Ivan a survenit prin asfixie mecanică prin strangularea cu lațul.
În cadrul audierii în calitate de bănuit și învinuit ION a comunicat despre situația familială: locuia în satul Mare singur, deoarece mama era plecată peste hotare la muncă iar sora Ioana învăța la Chișinău, avîndu-l ca tutore pe Jony. Mama și tata erau în divorț din 2006. Cu mama avea relații bune, dar cu tata nu – tata nu avea grijă de el, consuma alcool, îl trimitea după vin, îl agresa fizic. După divorț tata a devenit foarte agresiv, permanent îi amenința cu moartea pe ION și Ioana, și-i alunga de acasă (îi amenința că le va da foc sau îi va tăia). Din cauza comportamentului agresiv al tatălui, a cazurilor de maltratare fizică, înregistrate la poliție, în august 2010 a fost emisă de către judecată o ordonanță de protecție, prin care tata a fost obligat să nu aplice violență față de copii. În ultimul an tatăl a locuit într-o casă din sat, care aparținea bunicii după mamă.
Despre evenimentele care au precedat infracțiunea relatează următoarele. La 20.11.2011 s-a întors de la Chișinău, unde a fost să-și procure haine. În stradă a fost oprit de doi locuitori ai satului Mare, Stiv și Job, care l-au obligat să-l i-a pe tatăl lui să locuiască în casa procurată de mama și să-l îngrijească. Cei doi tineri l-au amenințat cu răfuiala (că îl vor îneca în iaz, îl vor duce de acasă și nu-l va găsi nimeni). Noaptea a plecat să doarmă la vecinul Stefan, deoarece se temea să rămînă cu tatăl în casă ca ultimul să nu-l ucidă. A comunicat de acest lucru și vecinului Stefan. A doua zi a mers la școală. Cînd se întorcea, l-a întîlnit pe polițistul de sector, care știa că tata e acasă, cu care au mers împreună spre casă și care i-a cerut tatălui să plece. Tata a aprobat că va pleca. ION a ieșit pentru a merge la punctul medical, iar la întoarcere l-a găsit pe tata în casă. I-a spus lui tata să plece, deoarece vrea să închidă casa și să plece la Chișinău, dar tata a refuzat, zicînd că e casa lui și încercînd să-l lovească cu cîrja. Pentru a se apăra, l-a lovit pe tata cu un baston peste ambele picioare, tata a căzut pe spate, continuînd să-l amenințe că-l va tăia și-i va da foc. Speriat, a luat o bucată de funie de vreo 30 cm., l-a prins pe tata de gît și l-a strangulat. După l-a tras de picioare din casă, în curte l-a învelit cu un cearșaf, l-a legat cu o funie și l-a tîrît în grădină, unde era săpată o groapă pentru a construi un WC. L-a aruncat în groapă și l-a astupat cu sol cu ajutorul unui hîrleț și a unei sape. Cîrjele lui tata le-a pus după dulap, uneltele cu care a astupat groapa au rămas în curte, pentru ca ulterior să fie duse în casă.
Relatează despre cele întîmplate după consumarea incidentului. A plecat la sora la Chișinău, nu i-a spus despre cele întîmplate. După 3 zile s-a întors în satul Mare, unde s-a aflat 2 zile, mai apoi împreună cu sora au plecat la moșul Alexandru din satul Povara, raionul Moldova. Acolo s-au aflat pînă la 25.11.2011, iar după ce moșul s-a întors de peste hotare au venit în satul Mare, unde s-au aflat vreo 3 ore. Mai apoi au revenit în satul Povara.
Analiza mărturiilor a scos în evidență următoarele.
Relațiile dintre părinții lui ION (și ulterior după divorț), precum și dintre tată și copii erau tensionate. Menționează despre aceasta majoritatea martorilor: Flavia, sora victimei; Carol, Chiril, Iftodi, Matei– fratele victimei; Marcus – vecinul; Nicolae.
Tatăl frecvent recurgea la amenințări și insulte, chiar își agresa fizic copii, fapte relatate atît de Ion, cît și de sora lui Ioana.
Analiza materialelor cercetării la fața locului.
Cadavrul a fost acoperit cu un strat subțire de sol, la momentul cercetării se afla la o adîncime de circa 1 metru.
Bastonul și cîrja tatălui au fost lăsate în casă, puse după un dulap.
Uneltele cu care a fost acoperit cadavrul – hîrlețul și sapa – au fost lăsate în curte și ulterior schimbate în casă.
Analiza materialelor expertizei psihiatrice.
Expertiza din 31.12.2011 stabilește prezența gîndirii concrete, nivelul dezvoltării intelectuale corespunzător vîrstei, critică păstrată.
Concluzii
Învinuitul ION s-a aflat mai mult timp în afara atenției și educației parentale. De mic s-a confruntat atît cu situația de carență educativ-afectivă, cît și cu situații de abuz fizic la care recurgea tatăl în raport cu soția și cei doi copii. După divorțul părinților din 2006 tata a devenit foarte agresiv, permanent îi amenința cu moartea pe copiii lui ION și Ioana, și-i alunga de acasă (îi amenința că le va da foc sau îi va tăia). Comunica cu mama, menționînd relațiile bune cu ea, dar cu tata nu – tata nu avea grijă de el, consuma alcool, îl trimitea după vin, îl agresa fizic. Din cauza comportamentului agresiv al tatălui, a cazurilor de maltratare fizică înregistrate la poliție, în august 2010 a fost emisă de către judecată o ordonanță de protecție, prin care tata a fost obligat să nu aplice violență față de copii. În ultimul an tatăl a locuit într-o casă din sat, care aparținea bunicii după mamă. În tot acest răstimp ION a confruntat de unul singur situația conflictuală din familie: locuia în satul Mare singur, avîndu-l ca tutore pe Jony, deoarece mama era plecată peste hotare la muncă iar sora Ioana învăța la Chișinău.
Despre relațiile tensionate dintre părinții lui ION (și ulterior după divorț), precum și dintre tată și copii menționează majoritatea martorilor: : Flavia, sora victimei; Carol, Chiril, Iftodi, Matei– fratele victimei; Marcus – vecinul; Nicolae.
Tatăl frecvent recurgea la amenințări și insulte, chiar își agresa fizic copii, fapte relatate atît de ION, cît și de sora lui Ioana.
Situația în care se pomenește minorul ION la 20-21.11.2011 este tratată de învinuit ca o capcană: pe de o parte e prezentă frica de tată și de consătenii , Stiv și Job, care l-au obligat să-l i-a pe tatăl lui să locuiască în casa procurată de mama și să-l îngrijească, amenințîndu-l cu răfuiala (că îl vor îneca în iaz, îl vor duce de acasă și nu-l va găsi nimeni). Din frică în noapte de la 20 spre 21.11.2011 a plecat să doarmă la vecinul Stefan, deoarece se temea să rămînă cu tatăl în casă ca ultimul să nu-l ucidă. Pe de altă parte, poartă în el sentimentul de a găsi protecție prin plecarea în vacanțe la sora la Chișinau, iar mai apoi împreună la moșul Alexandru din satul Povara, raionul Moldova. Această perspectivă e așteptată de minor, deoarece îi oferă posibilitatea de a se simți în familie și în securitate. Iată de ce tatăl este asociat în subconștientul minorului învinuit, de rînd cu amenințarea și pericolul, cu bariera în calea securității și protecției. Faptul că tatăl refuză să plece la 20 noiembrie, cînd minorul ION urma să plece la sora la Chișinău este frustrant și se prezintă ca o traumă psihică suplimentară la frica suportată în raport cu tatăl agresiv și cu consătenii adulți care l-au amenințat. Pe de altă parte, frica și amenințarea se amplifică din cauza că nici în rezultatul intervenției polițistului din localitate nu reușește să-l convingă pe tatăl lui să plece.
Acțiunile, inițial de apărare, mai apoi de înlăturare a stimulului frustrant – tatăl, au loc pe fundalul unei situații frustrante pe care minorul a suportat-o pe parcursul a ultimelor două zile. Minorul înlătură prin violență stimulul provocator de frustrare. Deși prin analiza materialelor se poate ajunge la concluzia despre acțiuni conștiente ale minorului, anumite indicii denotă limitarea cîmpului de conștiință: faptul că cadavrul este astupat cu un strat subțire de sol (este ”astupat” pericolul, nu ascunsă fapta), că nu sunt nimicite sau ascunse bastonul și cîrja tatălui, uneltele cu care a fost acoperit cadavrul – hîrlețul și sapa.
Experții prin analiza materialelor conținute în dosar scot în evidență detalii, care oferă informație la întrebările adresate. Sunt analizate aciunile inculpatului, menționîndu-se carențele afective și volitive, prezența unor tulburări de ordin emotional – anxietate, frică. Totodată, este evidentă carența educațională pe care a suportat-o minorul expertizat, situația de neglijare în care s-a aflat mau mult timp, abuzul fizic și psihologic la care a fost supus.
Cercetarea psihologică
În cadrul întrevederilor cu ION au fost utilizate tehnici și metode psihologice‚ prin care s-au testat parametrii psihici‚ psihologici și sociali ai personalității inculpatului.
Metoda discuției și interviului. A fost realizată în cadrul întrevederii‚ după care a asociat observația. ION a dat dovadă de spirit de colaborare, de sinceritate, a relatat în detalii despre evenimentele legate de evenimentele din 20-21.11.2011, a răspuns la întrebări și a povestit despre relațiile din familie și conflictul cu tatăl-victimă.
A menționat că de mic a suportat direct și indirect (prin faptul că era martor) acțiunile agresive ale tatălui. Și-a amintit despre incidente care l-au marcat pentru toată viața. Tatăl făcea abuz de alcool și agresa familia. În familie au fost cazuri de violență dură. Și-a amintit cum, fiind la vîrsta de 6-7 ani, au fost împreună cu mama și sora bătuți, legați, stropiți cu benzină și amenințați că vor fi incendiați. Consideră că s-au salvat doar prin implicarea vecinului, care a intervenit personal și a chemat poliția.
Își amintește de două cazuri cînd tatăl l-a amenințat cu cuțitul (consideră că putea fi tăiat, dacă nu intervenea mama), unul din acestea a avut loc în timpul cînd el dormea, trezindu-se cu cuțitul la gît.
Menționează că au avut o perioadă foarte dificilă cînd, deși mama și tata erau deja în divorț, tatăl mai locuia cu copiii (mama era plecată la lucru peste hotare), făcînd abuz de alcool, recurgînd la violență în raport cu copiii. Această povestire îi provoacă trăiri dificile, care se manifestă în acțiunile lui de pe parcurs. Foarte frecvent remarcă amenințările tatălui cu incendierea și tăierea (”vă tai, vă dau foc!”) – de 7 ori pe parcursul relatării.
Despre evenimentele din 20-21.11.2011 relatează la fel cu tensiune. Faptul că nu se aștepta la insistență din partea tatălui în a locui cu ei (copiii erau protejați de ordonanța emisă de judecătorie în august 2010), l-a condiționat să perceapă ca stimul frustrant și neașteptat intervenția consătenilor adulți Stiv și Job, care l-au obligat să-l i-a pe tatăl lui să locuiască în casa procurată de mama și să-l îngrijească, amenințîndu-l cu răfuiala (că îl vor îneca în iar, îl vor duce de acasă și nu-l va găsi nimeni). Amenințarea din partea unor bărbați adulți, pe care-i consideră ca influenți, îl înfricoșează. Nici nu încearcă să opună rezistență, dar, plecînd să doarmă la un vecin de frica tatălui, îi telefonează mamei și îi comunică ce i s-a întîmplat. A doua zi este contactat de polițistul din localitate, care-l însoțește pînă acasă și-i spune tatălui să plece. Își recapătă pentru un timp calmul și încrederea. Pleacă la școală pentru a preda manualele și consideră că la revenire nu-l va găsi pe tatăl acasă. Dar revenind găsește situația neschimbată. Se pomenește în condiția de a nu mai avea o soluție. Îi cere tatălui să plece, deoarece vrea să încuie locuința și să meargă la sora la Chișinău. Tatăl nu se supune. Mai mult ca atît, îl amenință cu tăierea și incendierea, încearcă să-l lovească cu o cîrjă.
Despre reacțiile agresive în raport cu tatăl povestește următoarele. La încercarea tatălui de a-l lovi și la amenințările lui cu tăierea și incendierea reacționează cu frică. Recurge la baston pentru a se apăra. Cînd tatăl, căzut jos, nu încetează să-l amenințe, ba chiar încearcă să i-a un cuțit care se află pe un scaun din apropiere, vede funia. Spune că strangularea o percepea ca pe un mod de a-l opri pe tatăl din amenințări. Își amintește de fața tatălui care s-a schimbat la culoare, de convulsiile lui, dar spune că inițial nu percepea că tatăl va muri. După un timp, cînd se apropie de cadavrul tatălui, înțelege că acela a decedat. Pentru circa o oră este dezorientat, plînge, nu știe ce să facă. Îi vine ideea să anunțe poliția, dar se teme că va fi bătut la poliție, se teme că se vor răfui cu el consătenilor adulți Stiv și Job.
Ideea de a ascunde cadavrul îi vine mai tîrziu – la circa o oră de la moartea tatălui. Deoarece nu poate ridica corpul neînsuflețit, îl leagă cu o funie la care se înhamă și îl tîrăște spre groapa pentru toaletă săpată în grădină. Îl acoperă cu sol și pleacă de acasă la Chișinău.
În timpul interviului detaliat de multe ori folosește cuvîntul frică, menționează teama de incendiere și tăiere. Spune că acum ar proceda altfel, ar anunța poliția, deoarece nu se mai teme, a văzut că la poliție nu a fost bătut, a fost ascultat. Regretă de cele întîmplate. Spune că are remușcări. Menționează că a ascuns de membrii familiei și rude fapta comisă, că a suportat frică de consătenii care s-au implicat în relațiile cu tatăl și că au plecat pentru vară din sat, deoarece se temeau că Stiv și Job se vor răfui cu el.
Concluzii
Inculpatul ION, reieșind din cele relatate de el, se afla în momentul comiterii infracțiunii în stare de confuzie mentală, provocată de frustrarea așteptărilor – de a se afla cu sora la rude, de a se simți în familie, de frica produsă de agresiunea tatălui și de amintirile despre incidentele pe care le-au avut în familie, precum și de consătenii Stiv și Job care au insistat să-l i-a în grijă pe tatăl său și l-au amenințat cu răfuială. Conștiința în momentul comiterii acțiunilor violențe îi este parțial afectată, frustrarea provoacă pulsiuni agresive foarte puternice, conduitele personale le tratează ca apărare, nu înțelege pe deplin că prin strangularea tatălui ar putea duce la decesul lui – intenționează doar să-l oprească din amenințări pentru un timp. După epizodul violent suportă o stare postafectivă, plînge, este înfricoșat, nu știe cum să procedeze. Ascunderea cadavrului este determinată de frică și puțin conștientizată, deoarece nu o face cu rigurozitate și nu lichidează urmele materiale prin care putea fi identificată fapta lui – cîrjele tatălui, uneltele cu care a astupat groapa în care a amplasat cadavrul victimei.
Metoda observației. A fost utilizată pe tot parcursul cercetării. Inculpatul ION dă dovadă de comportament corect‚ este interesat de îndeplinirea probelor propuse‚ este atent la instrucțiunile expertului. Este încrezător‚ nu pune la îndoială acțiunile expertului‚ insistă să îndeplinească cît mai corect probele.
Totodată‚ în toate cazurile se remarcă confuzie în procesele gîndirii‚ memoriei‚ atenției, în general în capacitatea de a-și explica pe deplin, complet, adecvat situația, mai frecvent menționînd că toate acestea nu ar fi avut loc, dacă nu era înfricoșat de tată și de consătenii Stiv și Job, amenințat cu răfuială fizică și pus în situația de incapacitate de a face ceva care l-ar salva. În timpul executării testării la fel dă dovadă de confuzie în probele de memorie‚ de cercetare a proceselor gîndirii‚ de atenție, este mai încrezut în îndeplinirea testelor de personalitate și proiective. Deține o atenție spontană‚ care îl împiedică să se concentreze asupra activităților mai dificile.
Deși își controlează foarte bine comportamentul, uneori anumite amintiri îi provoacă emoții negative de tristețe, chiar lacrimi. Menționează că are remușcări, că nu a dorit să se întîmple acest lucru, că se simte vinovat.
Concluzii
Inculpatul ION este sincer, implicat în cercetare. Se remarcă dificultăți de concentrare, de înțelegere adecvată a instrucțiunilor, probabil cauzate de stările emoționale. În comportament se înregistrează anumite reacții nevrotice.
Prin metoda discuției și interviului au fost colectate informații cu privire la starea afectivă suportată pînă la, în timpul și după comiterea infracțiunii. Toate materialele colectate au fost analizate, servind drept repere în cercetarea cu ajutorul metodelor specializate. Mai mult ca atît, experții concluzionează cu privire la anumite detalii doar în baza informației survenite din analiza dosarului, observație, discuție și intervi realizate cu minorul cercetat. Indicii depistați sugerează procedura diagnosticării cu metode de psihodiagnostic:
starea de frustrare a așteptărilor – metode de identificare a gradului de toleranță la frustrare;
lacune de ordin cognitive, intelectual – teste de măsurare a calităților proceselor cognitive și dezvoltării intelectuale;
manifestări inadecvate ale afectivității – metode de diagnosticare a proceselor afective și volitive;
relații tensionate cu tatăl – teste de personalitate;
manifestări de timiditate, închidere, frică în cadrul realizării cercetării – investigarea capacităților de comunicare, afective, volitive.
Concluzii preliminare
Dacă ne întoarcem la întrebările adresate spre rezolvare, pot fi date cîteva răspunsuri preliminare survenite doar din analiza dosarului și discuția cu inculpatul.
Inculpatului minor ION a suportat o stare puternică de frustrare a așteptărilor, concomitent cu frică și incapacitatea de a face față situației, astfel creîndu-se o situație de constrîngere psihică și amenințare fizică, în care el nu vedea o soluție. În plus, pe parcursul unei perioade de durată a fost de nenumărate ori confruntat cu situații de pericol, care au cauzat stres anxios. Situația prezenta pentru minor dificultate și incapacitate de a reacționa calm și conștient.
Deși expertiza psihiatrică constată asupra prezenței gîndirii concrete, nivelului dezvoltării intelectuale corespunzător vîrstei, criticii păstrate, totuși, pentru vîrsta învinuitului, dezvoltarea intelectuală este insuficientă, deoarece nu este prezentă gîndirea abstract-logică, voința era afectată de circumstanțele dificile.
Influența condițiilor de trai, carența educațională și afectivă din partea părinților, necesitatea de a face față situațiilor dificile de unul singur de la o vîrstă minoră, permanenta frică de abuzul parental, confruntarea situațiilor de violență fizică ș abuz psihologic cu semnificație sporită pentru învinuitul ION au influențat formarea personalității minorului, marcînd-o cu calități afective negative: anxietate, agresivitate, impulsivitate, timiditate și închidere-izolare de mediu.
Minorul ION a suportat permanent sentimente contradictorii față de tatăl său: frică și detestare, protest și îndepărtare. Îndeosebi era afectat de cazurile de violență acută, amenințările tatălui cu incendiere și tăiere (”te tai, îți dau foc!”) provocîndu-i frică exacerbată și ură.
Deoarece în ultimii ani relațiile cu tatăl se înrăutățesc, încît este nevoie de o decizie judecătorească privind protecția copiilor-minori, totodată minorul ION fiind pus în situația de a face față atacurilor tatălui de sine stătător, deoarece a rămas fără de sprijinul mamei și ajutorul sorei, învinuitul a suportat mai multe situații frustrante, care au condus la starea de stres. În plus, faptul că el mereu își amintește de actele abuzive din partea tatălui și dă dovadă de frică față de pericolul de a fi tăiat sau înjunghiat produce impresia suportări unui stres posttraumatic, care urmează a fi verificat prin utilizarea testelor psihologice.
Rezultatele psihodiagnosticului prin intermediul metodelor speciale
Probe de verificare a memoriei
– Metodă de cercetare a memoriei de lungă durată
– Pictogramele
Din 22 fraze, pe care urma să le memoreze prin intermediul desenării unui simbol, după 30 de minute a reprodus exact 13, volum ce constituie circa 59%. Se poate vorbi despre reproducerea afectată în circa jumătate din simboluri.
– Metodă de cercetare a memoriei operative
Din 40 de puncte, persoana expertizată a căpătat 32, fapt care denotă calitatea memoriei în cadrul normei.
– Metodă de cercetare a memoriei imaginative
Persoana expertizată, ION, denotă un nivel mediu (8 figuri din 15). Este vorba de memoria de scurtă durată cu referință la imagini vizuale, concrete, clare, simple, pe care ION le memorează ușor. Dar și în această probă dă dovadă de memorie în volum mediu.
Probe de verificare a atenției
– Proba de baraj Inelele lui Landolt (pentru minori)
Persoana expertizată ION a demonstrat o atenție superficială, examinînd în mai puțin de 5 min. toate inelele, dar demonstrînd exactitate în puțin mai mult de 50%, coeficientul fiind egal cu 0,57: atenție dispersată, productivitate dificilă, calitate a activității afectată.
– Proba de baraj Bourdon II (pentru minori)
Persoana expertizată ION denotă următoarele rezultate: 43% volumul atenției, care semnifică eficiență de muncă joasă, productivitatea muncii joasă, rezistența psihică sub medie. Atenție dispersată, incapacitatea de concentrare, relativ productivă la începutul activității, la mijloc scade considerabil, spre sfîrșit și mai mult. Se poate spune despre o incapacitate de a efectua activități dificile de durată, din care cauză spre sfîrșit devine neatent, apatic, neinteresat.
– Proba Tabelele Schulte
Rezultatele 40 sec. – 31 sec. – 37 sec. – 35 sec. – 30 sec. indică la faptul că ION se concentrează mai ușor asupra probei obișnuite, în cazuri care solicită creativitate denotînd dificultăți. Deși are o atenție destul de distributivă, mai ales fiind susținută de memoria suficientă a lui ION, volumul ei oscilează, condiționat fiind de incapacitatea de a menține pentru mai mult timp efortul voluntar.
– Distributivitatea și comutarea atenției
Realizează rezultat maxim într-o probă – 100%, în alta distributivitate și comutare medie.
Probe de verificare a gîndirii abstract-logice
– Probă Analogii
Denotă un nivel mai jos de medie, moment care ilustrează menținerea gîndirii concrete, care se caracterizează ca difuză, tinzînd spre alogic în detrimentul logicii, spre involuntar în detrimentul voluntarului, spre negarea sau eronarea raporturilor logice.
– Proba Generalizare
Și în cadrul acestui test acumulează rezultat mediu (50%), care este din nou o ilustrare a unei inteligențe marcate de dezvoltare deficitară.
– Proba Logica concluziilor
Acumulează un rezultat mediu (50%).
Concluzii
În situații dificile ION se confruntă cu probleme de conștientizare.
Percepția îi este afectată, fiind percepute lucrurile la general, fără a fi înregistrate și clarificate detaliile. Procesele memoriei se înrăutățesc, îndeosebi suferă memorizarea și recunoașterea (adică invocarea informației din memoria de lungă durată). Deși posedă capacități de memorizare, în cadrul unei situații tensionante memoria se înrăutățește.
În situațiile complexe dă dovadă de comportament agitat, insistă să rezolve cît mai repede problema în detrimentul căpătării unor rezultate optime, fapt care îl dezorientează, îi face dificilă înțelegerea corectă a imaginilor, proiectîndu-le nu în cadrul experienței posedate, ci în funcție de ideile și imaginile pe care le formează spontan.
Posedă atenție medie, este puțin rezistent, îndeosebi în cazul confruntării unor stimuli complecși, dificili, noi. Atenția scade considerabil în timp, îndeosebi în activitățile dificile. Deși se poate concentra din nou, îi este dificil să mențină pentru mai mult timp efortul voluntar. Această calitate a atenției îl poate face apatic, neinteresat, superficial.
Posedă un mod de a gîndi difuz, tinzînd spre alogic în detrimentul logicii, spre ideea involuntară în detrimentul conștientizării și raționamentului voluntar, spre negarea sau eronarea raporturilor logice pe care le poate înlocui cu altele – imaginative. N-a atins nivelul gîndirii logic-abstracte, caracteristic vîrstei. Este mai mult fixat pe operațiile concrete.
Metodele selectate și utilizate de către experți au valențe mult mai vaste, decît de verificare a proceselor cognitive, a atenției. Analizăm oportunitatea alegerii acestor metode.
Metoda Pictograme. Are drept destinație identificarea parametrilor memoriei de lungă durată. Persoanei i se propune să deseneze un simbol pentru fiecare din cele 16 cuvinte sau fraze pronunțate de cercetător: sărbătoare veselă, muncă grea, cină gustoasă, boală, tristețe, fericire, dragostem dezvoltare, despărțire, minciună, victorie, faptă eroică, dușmănie, dreptate, ezitare, prietenie. Se solicită un simbol, un desen, nicidecum un cuvînt sau literă. După jumătate de ora, cu folosirea însemnelor realizate, persoana expertizată urmează să-și amintească cuvintele sau frazele stimul. Metoda nu numai că indentifică capacitatea de a memoriza pentru mai mult timp informația, dar și abilitățile de memorare mediată, asociațiile făcute, dezvoltarea gîndirii abstract-logice, individualitatea sau banalitatea simbolurilor, adecvanța lor etc.
Metodele de cercetare a memoriei operative (memorarea cifrelor), imaginative (memorarea desenelor) au o aplicare mai puțin vastă, deși identifică alte calități ale memoriei.
Probele (de baraj) de cercetare a atenției: Inelele lui Landolt, Bourdon II, Tabelele Schulte, de distributivitate și comutare a atenției, deși par a fi strict specializate pe însișirile atenției, au capacitatea de a identifica capacitatea de muncă, asiduitatea, ingeniozitatea.
Probele de măsurare a operațiilor și dezvoltării gîndirii – Analogii, Generalizare, Logica concluziilor – sunt o modalitate de a identifica și unele particularități ale dezvoltării intelectuale. În cazul minorilor se poate renunța la utilizarea testelor de intelligența sau acestea pot fi folosite de rînd cu probe de gîndire, pentru a identifica capacitățile cognitive ale persoanei expertizate. Anticipînd testatrea inteligenței, studiul ori investigarea proceselor și produselor gîndirii, ne ajută să fim mai aproape de universul uman dotat cu rațiune și cu sensibilitate.
Verificarea capacităților intelectuale ale minorului
Testul matricelor progresive Raven (de determinare a dezvoltării intelectuale). Subiectul expertizei a identificat corect 33 din 60 de probe (circa 55% – coeficientul QI – 78), care denotă o inteligență la limita normei.
Concluzii
Inteligența la limita normei – capacități intelectuale la limita normei‚ dificultăți majore în dezvoltarea sferei afectiv – relaționale: timiditate, anxietate; dificultăți de voință – influențare, sugestibilitate, incapacitate de rezistență la acțiunea factorilor puternici, care pot provoca conduite nemotivate,confuzie în tratarea situațiilor cotidiene și capacitatea redusă de a găsi soluții la problemele dificile de viață.
Utilizarea unui test de măsurare a coeficientului de inteligență se stabilește de către experți după aplicarea altor probe și stabilirea capacităților minorului de a înțelege correct instrucțiunea la probă. Pot fi utilizate și alte teste de măsurare a QI: testul Weksler, testul Eysenck etc. Matricele Progresive Raven este o metodă cae poate contribui la evaluarea gradului de maturitate scolara, la descifrarea etiologiei insucceselor scolare, la diagnosticarea timpurie a deficientei mintale, la cunoasterea abilitatii mintale a deficientilor auditivi, la examinarea persoanelor cu tulburari grave de vorbire (afazie, bilbiiala, etc), precum și a strainilor care nu cunosc limba. De asemenea, se utilizeaza la virstele mai inaintate (65-85 ani) în scopuri clinice (de exemplu, stabilirea deteriorarii mintale) și antropologice (studii de antropologie comparata). MPR, spredeosebire de alte probe de inteligență, examineaza potentialul intelectual și mai putin volumul de cunostinte.
Testul Raven abordeaza inteligența generala plecînd mai ales de la factorul major de grup (factorul spatial-mecanic). Din acest motiv examinarea unei persoane numai cu testul Raven nu ofera imaginea totala a inteligenței generale. Aceasta este cauza pentru care Raven recomanda asocierea MPS (Matrici Progresive Standard) cu Scala de vocabular Mill Hill și a MPC (Matrici Progresive Color) (seriile A, Ab și B) cu Scala de vocabular Crichton. Scalele Mill Hill și Crichton fiind teste verbale de inteligenta generala abordeaza factorul “g” plecind mai ales de la factorul major de grup (factorul verbal-educational). Performantele la testul Raven se schimba foarte mult în functie de virsta subiectului, intrucit reusita la Raven este conditionata în primul rind de inteligenta generala fluida.
Cercetarea personalității
Testul MMPI. Rezultatele aplicării acestei metode remarcă prezența unor stări psihice inadecvate. ION înregistrează pe scalele isteriei (45), ipohondriei (55)‚ depresiei (58)‚ psihopatiei (64)‚ paranoia (68), psihasteniei (60) cote joase și medii‚ înalte în cît privește scalele schizoidiei (82) și hipomaniei (85).
Astfel‚ sunt scoase în evidență accentuări pe scala schizoidiei (82) – manifestări emoționale neobișnuite, centrare pe lumea interioară pe propriile stări și percepții în detrimentul vieții cotidiene. Asemenea accentuare face persoana să fie deosebit de receptivă și senzitivă în raport cu propria existență și situațiile pe care le confruntă oamenii apropiați, totodată distanțată și nereceptivă în relațiile interpersonale cu persoanele mai puțin apropiate. Are dificultăți de comunicare iar centrarea pe ideile și imaginile constituite în calitate de apărare îl face să nu înțeleagă și să trateze adecvat unele din cele mai banale situații.
Rezultatele pe scala hipomaniei (85) denotă la fel accentuări puternice – manifestarea de optimism și activism, dispoziție bună, vivacitate, dar cu riscul de a pierde interesul, insistența. În cazul lui ION hipomania îi conferă un caracter ciclotimic comportamentului.
Paranoia se manifestă ca simptom de limită (68) – un comportament de tip perfecționist și greu de descifrat, secretos.
Psihopatia (64), simptom de limită – comportament rebel, cinic, care nu ia în considerație regulile, este agresiv în plan social, egoist.
Concluzii
Se remarcă aceleași tendințe‚ depistate în cadrul cercetărilor anterioare‚ care au determinat o incapacitate de decizie adecvată‚ conștientă‚ voluntară: conștiință vulnerabilă‚ voință afectată‚ emotivitate cu tendințe patologice. Tabloul clinic al manifestărilor a înglobat aspecte schizoide, hipomanic-cicloide‚ paranoice și psihopatice‚ care au creat condiția manifestării unor idei delirante de limitare a capacității de a acționa‚ chinuri‚ provocarea unor suferințe apropiaților‚ de rînd cu suportarea unei stări afective intense de tipul anxietății, fricii puternic manifestate. Această reacție emotivă a durat scurt‚ afectînd conștiința, voința, emotivitatea, parțial a fost afectată și memoria. Accentuările schizoide și hipomaniacale au putut fi cauza limitării cîmpului de conștiință‚ provocării unor emoții puternice care au dat afectului un caracter puternic.
Chestionarul caracterologic Leonhard-Shmishek. Rezultatele aplicării acestei metode remarcă la fel prezența unor stări psihice inadecvate, determinate de accentuările de caracter:
24 – exaltare (oscilație excesivă a stărilor afective între euforie și depresie);
21 – nestapînire (incapacitate de control voluntar și stăpînire în situații dificile);
21 – hipertimie (dorință de acțiune, nevoie de manifestare, superficialitate);
21 – ciclotimie (labilitate afectivă, limitare a capacității de control voluntar a comportamentului);
21 – anxietate (precauție excesivă, frică de amenințările din exterior);
18 – hiperexactitate;
18 – hiperperseverenta;
12 – demonstrativitate;
12 – distimie;
12 – emotivitate.
Vor fi luate în calcule doar primele 5 rezultate, deși în toate cazurile s-au depistat accentuări, fapt care ilustrează dificultăți majore în profilul caracterial.
Exaltare. Poate să aibă o judecată inadecvată, concluziile pot fi pripite, prea puțin logice și critice. Adesea buna dispoziție obișnuită este întreruptă, neașteptat, de perioade de iritabilitate, mai ales cînd resimte frustrare. Manifestă puternic tendința spre a fi revendicativ, centrat pe propriile dorințe, egoist.
Nestăpînirea. Fire incapabilă să se stăpînească, prezintă o lipsă a controlului comportamentului emoțional ca o caracteristică definitorie. Îi este caracteristică iritabilitatea necontrolată, care conduce spre izbucniri de furie. Deoarece tendința este foarte pronunțată, prin această accentuare se poate explica devierea de tipul violenței din perioada cînd a fost dominat de accese de furie.
Hipertimia. În varianta accentuată, precum s-a depistat în cazul lui ION, diminuează acțiunea principiilor etice, provoacă iritabilitate și chiar pulsionează tendințe paranoice.
Ciclotimia. Labilitate afectivă foarte pronunțată, în care predomină exclusiv oscilațiile provocate de o cauză lăuntrică, probabil de suportarea traumelor afective în familie. Instabilitatea dispoziției îi afectează puternic personalitatea: trece prin perioade în care se simte bine, este productiv, activ, vesel, cînd își asumă și sarcini sau responsabilități, apoi dispoziția se schimbă fără ca această schimbare să poată fi controlată iar locul optimismului este luat brusc de pesimism, viața psihică este invadată de o viziune sumbră, defensivă în raport cu viața, manifestă o energie dramatic scăzută, suferință. Poate lua decizii imprudente.
Anxietate. Este stînjenit în context social, se teme de critică sau dezaprobare, neliniștit de teama de a nu fi pus în încurcătură. Precaut față de noi exigențe, își face probleme legate de perspectiva unei situații neprevăzute sau necunoscute. Substratul anxios este favorizat de firea exaltată a lui ION, care mai manifestă și accentuarea în formă de frică excesivă. Tendința accentuată spre frică a luat proporții patologice, decurge pe fondul unei continui amenințări din exterior la care a fost supus constant ION.
Concluzii
Persoanei expertizate îi este caracteristică o tulburare de tip ciclotimic, perturbare care include episoade de exaltare a dispoziției, energiei și activitate crescută (manie sau hipomanie), alături de alte episoade de scădere a dispoziției, energiei și activității, depresie. De aici și tendința marcată de a reacționa impulsiv, fără a lua în considerație consecințele, instabilitatea afectivă. Scăderea la minim a capacității de a planifica anticipativ în condițiile dificile provoacă instabilitate emoțională și lipsa de control a impulsurilor (asemenea epizoade se petrec ușor mai ales atunci, cînd actele impulsive sunt criticate sau împiedicate de alții). Explozia de violență și de comportament agresiv s-a manifestat ca răspuns la critică și limitarea posibilității de a primi o decizie autonomă, luînd forma unei tulburări agresiv – explozive. Accesul de furie și comportamentul violent a fost intensificat și de tulburarea de personalitate de tip anxios, care îl face să trăiască sentimente persistente și generale de tensiune și îngrijorare. Fiind dominat de sentimentul de inferioritate socială, convins că este incapabil în plan social, este excesiv preocupat de critica sau respingerea socială, alături de dorința de a evita relațiile care îi amplifică această anxietate. Îndeosebi se manifestă nevoia de securitate fizică.
Metoda de diagnosticare a autoaprecierii Spielberger și Hanin. A acumulat 45 puncte pe scala anxietății reactive – anxietate moderată în situații critice, îndeosebi în cazurile care depășesc competențele persoanei; 39 puncte pe scala anxietății ca trăsătură de personalitate – anxietate medie înscrisă în structura de personalitate.
Concluzii
Inculpatul ION manifestă anxietate medie, anxietatea îl caracterizează în general și se manifestă în situațiile anxiogene, atunci cînd se cer competențe și capacități speciale pe care el nu le deține. Aceasta confirmă rezultatele anterioare: situațiile necunoscute îl lipsesc de capacitatea de a judecă conștient, de a primi decizii voluntare și pot condiționa reacții agresive.
Testul de autoapreciere a stărilor psihice Eysenck. Denotă frustrare mai sus de medie (15) – autoapreciere joasă, frică de greutăți și insuccese, stări de panică în situații dificile; rigiditate mediu – înaltă (14) – fixare pe idei și comportamente incapacitate de a reacționa prompt în situații dificile; anxietate medie (11) – stări de neliniște care survin doar în momente dificile; agresivitate joasă (6).
Concluzii
Testul de autoapreciere a stărilor psihice Eysenck confirma datele anterioare ale testelor: o capacitate redusă de percepție a informației în situațiile dificile, frustrare puternică în condițiile acțiunii unor stimuli neașteptați, dificultăți de a dirija / controla conduitele, fixare pe momentul perturbant fără de posibilitatea de a gîndi creativ și a găsi soluții.
Metoda de diagnosticare a agresivității Ossinger. A acumulat 49 de puncte fapt care denotă un nivel înalt de agresivitate, care în anumite cazuri poate deveni necontrolată. În asemenea condiții agresivitatea se manifestă în condiții de suprimare, uneori manifestîndu-se în conduite violente. Totodată faptul că în 8 din 20 de situații dă dovadă de reacții agresive puternice și doar în 3 de lipsă totală de agresivitate, se poate concluziona despre pericolul unor comportamente agresive cu caracter distructiv atunci cînd se manifestă o situație neașteptată. Asemenea situații pot fi legate de: situații critice, insuccese, comportament opulent al altor persoane, insucces neprogramat, frustrare a așteptărilor. Asemenea situații pot conduce la scăderea controlului voluntar și manifestarea unor reacții agresive de intensitate foarte puternică.
Concluzii
Manifestările agresive‚ pulsiunile de comportament distructiv sunt condiționate de situații critice, insuccese, comportament opulent al altor persoane, insucces neprogramat, frustrare a așteptărilor și au putut sta la baza pierderii capacități de conștientizare adecvată a situației și a comportamentului propriu și de dirijare voluntară a acțiunilor.
Metoda de diagnosticare a temperamentului Strelew. A acumulat punctaj moderat pe toate trei scale: forța proceselor de excitare – 24 puncte; de inhibare – 31 puncte; flexibilitatea proceselor psihice – 38 puncte. Predomină flexibilitatea, asemenea punctaj caracterizînd un temperament sangvinic cu manifestări flegmatice. În situațiile critice se poate pierde echilibrul și controlul, dîndu-se dovadă de impulsivitate și incapacitate de automonitorizare comportamental-rațională.
Concluzii
Inculpatul ION în cotidian se manifestă ca o fire echilibrată, dar acest echilibru se pierde în situații critice, în care apar reacții nevrotice, putînd provoca acțiuni necugetate.
Chestionarele de personalitate permit cel mai mult, dintre testele psihologice, ca psihologii practicieni sa participe direct, atat la activitatea de elaborare a instrumentelor de psihodiagnoza, cat și la aplicarea acestora în proportie de masa în randul populatiilor profesionale, deoarece:
– au legitimat și mai mult rolul acestora în interpretarea rezultatelor și a profilurilor de personalitate în baza constructelor psihologice, formulate explicit;
– utilizarea acestui instrument de psihodiagnoza a condus la dezvoltarea rapida a modelelor privind structura și profilul personalitatii umane, dezvoltand pe aceasta cale coordonatele psihologiei experimentale a personalitatii.
Constructele și termenii utilizati de catre psiholog în psihodiagnoza personalitatii cu ajutorul chestionarelor sunt oarecum diferiti de cei folositi în limbajul curent, adica tind sa apartina numai jargonului profesional, datorita faptului ca s-a aprofundat cunoasterea stiintifica prin aplicarea unui astfel de instrument operativ de cercetare;
Aplicarea chestionarului în practica de evaluare psihologică, sub forma sistemului creion-hartie, sau, sub forma computerizata, tinde sa inlocuiasca evaluarea directa a personalitatii și probele de tip situational, și uneori, chiar, interviul de angajare efectuat de nespecialisti
O problema care diminueaza capacitatea de predictie a chestionarelor de personalitate este faptul ca, unele dintre acestea sunt elaborate de psihiatrii și psihologii clinicieni și vizeaza, în special, diagnosticul personalitatii la populatia spitalizata (cu tulburari psihice și psihosomatice).
Validitatea chestionarelor de personalitate cu multe scale clinice (MMPI) pentru scopuri de selectie profesionala este mai redusa, iar raspunsurile dezirabile sunt mai evidente.
Cercetarile de psihologie aplicata din ultimele decenii au facut sa apara și sa fie validate inventare de personalitate care descriu dimensiuni psihice ale personalitatii normale cu importanta deosebita în grupurile profesionale(evidentiindu-se aici asa-zisul sindrom de AS.
O alta problema a inventarelor (chestionarelor) de personalitate ca metoda cheie în cadrul orientarii metodologice a contructelor psihologice în evaluarea persoanei, o reprezinta timpul de testare necesar pentru a obtine punctaje edificatoare pe fiecare scala a profilului de personalitate (uneori și peste 6 ore).
La timpul de aplicare trebuie inclus și timpul de prelucrare și interpretare a rezultatelor care presupune o buna pregatire a psihologului pentru a putea interpreta orice profil.
Clasificarea chestionarelor de personalitate
1. în functie de aspectele din personalitate investigate:
– Chestionare de adaptare;
– Chestionare de interese;
– Chestionare de atitudini.
2. în functie de multitudinea dimensiunilor sau trasaturilor și factorilor de personalitate supusi evaluarii:
– Chestionare unifazice (cu o singura dimensiune);
– Chestionare multifazice (inventare sau chestionare).
3.In functie de normalitate/tulburare psihica:
– Chestionare clinice (MMPI) sau chestionare continand și scale clinice (FPI);
– Chestionare pentru personalitate normala (CPI)
4. în functie de laturile personalitatii vizate:
– Chestionare de temperament (STI);
– Chestionare caracterologice;
– Chestionare de aspiratii.
5. în functie de structura de personalitate vizata:
– Chestionare de factori, trasaturi (16PF);
– Chestionare tipologice, de stil (MBTI);
6. în functie de constructia optiunilor de raspuns:
– Chestionare cu raspuns dihotomic (DA/NU; A/F);
– Chestionare cu raspuns scalat (scala Likert, ordinala)
7. în functie de scala de masura utilizata:
Chestionare psihometrice, cantitative;
Teste proiective
Probe calitative(clinice)
8. Dupa criteriul varstei: chestionare pentru adulti sau pentru adolescenti, rareori pt. copii sub 10 ani.
9. Dupa modalitatea de administrare, desprindem intre chestionare cu administrare exclusiv individuala și chestionare care pot fi administrate colectiv.
10. Chestionare pe computer și chestionare creion – hartie.
Tendinte în dezvoltarea chestionarelor de personalitate
Restrangerea numarului de factori de personalitate la un numar concentrat, universal, operativ (v. EPQ, NEO PI-R de tip BIG FIVE).
Inventarele cu peste 400 itemi tind sa acopere majoritatea constructelor psihice ale personalitatii și sa inlocuiasca toate probele de personalitate ale unei baterii de selectie.
Accentuarea computerizarii, atat a aplicarii chestionarului de personalitate, cat și a interpretarii rezultatelor incluzand elemente ale sistemului expert.
Testele proiective “Casă. Copac. Om” și „Animalul Inexistent” au stabilit un șir de particularități. Pasivitate și supunere; anxietate; insuficiență energetică; infantilism; conștiința lipsei de securitate. Limitarea posibilităților de a contacta realitatea‚ izolare de aceasta; insecuritate. Preocupare de gîndurile proprii‚ lipsa raportului dintre dorințe și control; autoapreciere joasă; lipsă de energie; sentiment de vină‚ disperare; frică‚ pasivitate‚ dependență. Tendințe de a reflecta‚ care domină acțiunile – pasivitate; anxietate‚ lipsă de agresivitate‚ comportamente de apărare; maniere schizoide în comportament.
Concluzii
Testele proiective au confirmat un șir de caracteristici de personalitate‚ determinate prin probele metrice: afectarea gravă a emotivității‚ anxietate, infantilism, lipsă de voință și incapacitate de reglare conștientă deplină a acțiunilor.
„În esență, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a personalității care confruntă subiectul cu o situație pentru care va răspunde urmînd sensul pe care aceasta îl are pentru el și în funcție de ceea ce resimte în timpul acestui răspuns. Caracterul esențial al unui test proiectiv este acela că evocă în subiect ceea ce este, în diferite feluri, expresia lumii sale personale”, afirmă Lawrence K.Frank, cel care utilizează pentru pentru prima dată denumirea de „teste proiective” [după 15].
Noțiunea de proiecție-operație prin care subiectul expulzează din sine și localizează în altul anumite calități, sentimente și dorințe, chiar obiecte pe care nu le cunoaște sau le refuză în sine însuși a fost lansată de Freud în 1894 în lucrarea „Psihonevrozele de apărare”, utilizînd-o pentru a explica diferite tulburări psihopatologice ca fobiile sau paranoia din perspectiva psihanalitică [după 8].
Testele proiective, ce vin în completarea și susținerea celor psihometrice, se bazează pe analiza calitativă a persoanei și se sprijină pe ideea că în situații puțin structurate intervin elemente deblocante ale structurilor psihice blocate, conflictual-tensionate sau dorințe neconștientizate, tendințe ce caracterizează, prin ierarhia și forța lor, structura personalității. Metoda constă în a cere subiectului să structureze un material vag, ambiguu, incomplet, verbal sau nu: subiectul poate proiecta astfel în exterior anumite structuri interne ale personalității sale.
Neexistînd un răspuns bun presta-bilit, o mare libertate de percepție și de imaginație este lăsată subiectului: ancheta este condusă în jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat răspunsurile. Testatorul procedează la o dublă analiză cantitativă și calitativă a formei și a conținutului.
Există mai multe tipuri de teste proiective:
teste proiective de completare (a unei fraze, a unei povestiri, a unui desen) plecîndu-se de la un anumit cadru stimulativ;
teste proiective de producție, în care se cere subiectului să deseneze, picteze, modeleze, să construiască liber – punctul de stimulație fiind materialul sau eventual tema;
teste proiective de observație în care se construiește o situație slab structurată.
Una dintre cele mai folosite tehnici proiective de producție este Testul arborelui. Utilizarea acestuia ca instrument de psihodiagnostic îi aparține lui Emile Jucker, însă primul care a standardizat și etalonat testul este Charles Koch [după 8], psiholog elvețian, care consideră arborele că are o mare valoare simbolică. Desenarea unui copac, va purta proiecția conținuturilor inconștiente ale imaginii de sine, în toate dimensiunile ei, structurală – relația dintre nivelele psihismului, dar și a gradului de organizare a acestor instanțe, a defenselor, a atitudinii în fața alterității, a vieții și morții.
Testul arborelui constă în desenarea pe o coală de hîrtie a oricărui tip de copac care să nu fie brad. Concepția originală a lui Koch a fost modificată de Storra [după 8] care a propus ca subiectul să deseneze după primul desen pe altă foaie un alt arbore. Pus în față situației de a repeta desenul, se pierde automat orice inhibiție, pacientul nu se mai simte examinat, fiind mult mai sincer. Dacă primul desen reprezintă personalitatea aparentă a clientului, al doilea arbore oferă imaginea profundă și reală a acestuia. Acest fapt are avantajul că face să apară imediat orice conflict nevrotic cu structuri native, defensive și compensatorii. Identitatea dintre cei doi arbori succesivi demonstrează rigiditatea personalității, pe cînd o certă diferență este un indice al unor sisteme defensive valide și normale. Urmărind desenul celor doi arbori nu se evidențiază numai o eventuală diferență în ceea ce individul este și în ceea ce vrea să pară, dar orice alte semne patologice.
Cîmpul grafic al foii este identificat cu spațiul vital care este structurat de reprezentările pacientului în funcție de arhetipuri care își au originea în inconștientul colectiv.
Rădăcina este simbolul legăturii cu materia, inconștientul și începutul primordial.
Trunchiul este elementul de susținere, de suport al coroanei, el reprezintă ceea ce este stabil, durabil, central și neperisabil, fiind simbolul structurii personalității clientului.
Exteriorul coroanei, extremitățile ramurilor sunt zone de contact între interior și exterior, dînd informații despre raportul pe care le are individul cu mediul. Marginile foii capătă semnificațiile unor limite și sunt resimțite uneori ca obstacole sau zone de sprijin.
Înainte de a trece la examinarea propriu-zisă a parților principale ale arborelui și a raporturilor existente între acestea, respectiv a așezării copacului în pagină, se apreciază impresia globală, de ansamblu a desenului (armonioasă, monotonă, lipsită de viață, confuză, dinamică, dezordonată, delicată, violență, solidă, complicată, tensionată).
Testul se încadrează în categoria instrumentelor clinice de descriere, rezultatele constituind baza unei analize preliminare care nu urmărește o încadrare conform DSM sau ICD, ci identifică prezența unor aspecte precum: întîrzierea mintală sub forma retardului parțial sau a infantilismului pur; simptomele regresive sau fixațiile la un anumit stadiu de dezvoltare, degenerescența; tulburările de gîndire sau de atenție; aspecte nevrotice ale personalității cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională; trăsături psihotice precum ar fi tendințele depresive sau cele maniacale, schizofrenia; existența unor traumatisme în istoria subiectului.
Această tehnică proiectivă poate fi utilizată într-o gamă foarte variată de domenii, însă după cum este menționat în cartea „Testul arborelui” a lui K.Koch, tehnica se aplică cu pondere în:
A) Domeniul educațional, pentru investigarea unor aspecte precum: maturizarea generală și afectivă; sociabilitatea; bogăția și complexitatea afectivă; capacitățile adaptative; aspirațiile subiectului, dorințele și nevoile sale; modalitățile de identificare ale subiectului; problemele de adaptare (agresivi-tate, enurezis, mitomanie, tendințe depresive sau maniacale); decalajul între nivelul de dezvoltare mintală și rezultatele școlare; existența unor traumatisme afective (recente sau trecute).
B) Domeniul clinic și al sănătății, pentru depistarea și cercetarea mai amănunțită în ce privește:organizarea/dezorganizarea personalității; maturizarea/ imaturitatea afectivă și atitudinală; raportul dintre instanțele persona-lității (Sine, Eu și Supraeu) și mecanismele de apărare utilizate în cazul unui dezechilibru existent între acestea; eventuale puncte de fixație ale subiectului; trăsăturile nevrotice: anxietate, depresie, nervozitate, agresivitate, imaturi-tate, aspecte regresive, problematici sexuale, tendințe obsesionale, ambivalentă; tendințele psihotice și indicii de toxicomanie; tulburările de personalitate; elementele de psihosomatică.
Simplu și rapid, testul este valabil pentru copii, cît și pentru adulți, iar practica a dovedit că el funcționează ca un excelent detector al dezvoltării psihice, ajutînd la înțelegerea și abordarea pacientului, în complexitatea și devenirea lui.
În cazurile penale expertizate juridic testele proiective oferă explicații prin analiza proiecțiilor subiectului, dar și servesc ca o bază pentru observație, conduitele minorului în timpul îndeplinirii testului oferind informație desprev trăirile, pulsiunile, temerile subiectului expertizat. Metoda proiectivă este selectată doar după cunoașterea personalității minorului expertizat, în conformitate cu capacitățile lui, potențialul intellectual, starea emoțională.
În finalul expertizei psihologic judiciare sunt elaborate concluzii detaliate privind cercetarea.
Concluzii generale
1. În rezultatul cercetării aplicate în cazul dosarului penal și a personalității inculpatului ION s-a stabilit că minorul a suportat o stare puternică de frustrare a așteptărilor, acompaniată de frică și incapacitatea de a face față situației de constrîngere psihică și amenințare fizică. În plus, pe parcursul unei perioade de durată a fost de nenumărate ori confruntat cu situații de pericol, care au cauzat stres anxios. Situația prezenta pentru minor dificultate și incapacitate de a reacționa calm și conștient, deoarece personalitatea acestuia este caracterizată de o dezvoltare cognitivă și intelectuală insuficientă: memorie în volum mediu, mai ales fiind afectată memoria operativă și de scurtă durată; atenție dispersată care condiționează productivitate dificilă și afectează calitatea activității; gîndirii concretă, lipsa capacităților de abstractizare, care îl caracterizează ca posedînd un mod de a gîndi difuz, tinzînd spre alogic în detrimentul logicii, spre involuntar în detrimentul voluntarului, spre negarea sau eronarea raporturilor logice; inteligență la limita normei.
2. Inteligența la limita normei depistată în cercetarea personalității inculpatului ION este completată de alte deficiențe: în dezvoltarea sferei afectiv – relaționale; de voință – influențare, sugestibilitate, incapacitate de rezistență la acțiunea factorilor puternici, care pot provoca confuzie în tratarea situațiilor cotidiene și capacitatea redusă de a găsi soluții la problemele dificile de viață.
3. Influența condițiilor de trai, carența educațională și afectivă din partea părinților, necesitatea de a face față situațiilor dificile de unul singur de la o vîrstă minoră, permanenta frică de abuzul parental, confruntarea situațiilor de violență fizică și abuz psihologic cu semnificație sporită pentru învinuitul ION au influențat formarea personalității minorului, marcînd-o cu calități afective negative. Tabloul clinic al manifestărilor a înglobat aspecte schizoide, hipomanic-cicloide‚ paranoice și psihopatice‚ care au creat condiția manifestării unor idei delirante de limitare a capacității de a acționa‚ chinuri‚ de rînd cu suportarea unei stări afective intense de tipul anxietății, fricii puternic manifestate. Scăderea la minim a capacității de a planifica anticipativ în condițiile dificile provoacă instabilitate emoțională și lipsa de control a impulsurilor (asemenea epizoade se petrec ușor mai ales atunci, cînd actele impulsive sunt criticate sau împiedicate de alții). Explozia de violență și de comportament agresiv s-a manifestat ca răspuns la critică și limitarea posibilității de a primi o decizie autonomă, luînd forma unei tulburări agresiv – explozive. Accesul de furie și comportamentul violent a fost intensificat și de tulburarea de personalitate de tip anxios, care îl face să trăiască sentimente persistente și generale de tensiune și îngrijorare. Fiind dominat de sentimentul de inferioritate socială, convins că este incapabil în plan social, este excesiv preocupat de critica sau respingerea socială, alături de dorința de a evita relațiile care îi amplifică această anxietate. Îndeosebi se manifestă nevoia de securitate fizică. Această reacție emotivă a durat scurt‚ afectînd conștiința, voința, emotivitatea, parțial a fost afectată și memoria. Accentuările schizoide și hipomaniacale au putut fi cauza limitării cîmpului de conștiință‚ provocării unor emoții puternice care au dat afectului un caracter puternic.
4. Minorul ION a suportat permanent sentimente contradictorii față de tatăl său: frică și detestare, protest și îndepărtare. Îndeosebi era afectat de cazurile de violență acută, amenințările tatălui cu incendiere și tăiere (”te tai, îți dau foc!”) provocîndu-i frică exacerbată și ură. Conform profilului de personalitate identificat în cadrul cercetărilor, manifestările agresive‚ pulsiunile de comportament distructiv sunt condiționate de situații critice, insuccese, comportament opulent al altor persoane, insucces neprogramat, frustrare a așteptărilor, care au stat la baza pierderii capacități de conștientizare adecvată a situației și a comportamentului propriu și de dirijare voluntară a acțiunilor.
5. Deoarece în ultimii ani relațiile cu tatăl se înrăutățesc, încît este nevoie de o decizie judecătorească privind protecția copiilor-minori, totodată minorul ION fiind pus în situația de a face față atacurilor tatălui de sine stătător, deoarece a rămas fără de sprijinul mamei și ajutorul sorei, învinuitul a suportat mai multe situații frustrante, care au condus la starea de stres. În plus, faptul că el mereu își amintește de actele abuzive din partea tatălui și dă dovadă de frică față de pericolul de a fi tăiat sau înjunghiat cauzează stres posttraumatic, cu afectarea proceselor cognitive, a conștiinței și voinței.
6. Inculpatul ION în timpul comiterii infracțiunii incriminate avea conștiința limitată, orientată spre autoapărare. Limitarea conștiinței s-a produs în rezultatul suportării pe parcursul vieții a fricii constante de acțiunile agresive ale tatălui, amplificate de evenimentele din 29-30 mai 2012, cînd se mai adaogă cîțiva factori perturbatori – amenințările consătenilor și frustrarea așteptărilor, incapacitatea de a găsi o soluție în situația creată și de a căpăta ajutorul cuiva (a recurs după ajutor la mama, s-a implicat polițistul de sector, dar rezolvarea n-a survenit).
7. Inculpatul ION nu deținea capacitatea deplină de a dirija voluntar cu acțiunile sale, nu prevedea consecințele propriului comportament. A acționat impulsiv, sub impactul evenimentului, fără a planifica acțiunile, fără a prevedea consecințele, fapt ilustrat de starea de confuzie pe care o suportă după consumarea incidentului și de lipsa de rigurozitate în a ascunde urmele infracțiunii.
8. Starea în care se afla inculpatul ION în momentul comiterii omorului tatălui său denotă indiciile afectului fiziologic, provocat de stresul suportat pe parcursul a mai multor ani și manifestat mai puternic în ultimii ani, de frustrarea așteptărilor și starea de frică pe care a confruntat-o în zilele de 20-21.11.2011, de abuzul psihic și amenințarea cu agresiune fizică, făcută în modul care l-a marcat pe minor (”te tai, îți dau foc!”). Conștiința inculpatului a fost parțial afectată: el percepea ce se produce, dar nu înțelegea pe deplin caracterul acțiunilor sale și consecințele propriului comportament. În schimb au fost afectate puternic sfera emoțională și voința, limitîndu-se capacitatea de decizie și comportament voluntar.
Concluzii vin cu generalizări, care opermit formularea răspunsurilor adresate de către instanță pentru rezolvare.
Răspuns la întrebările adresate spre expertizare
Reieșind din analiza și concluziile expuse mai sus‚ oferim următoarele răspunsuri la chestiunile propuse spre rezolvare în cadrul expertizei psihologic-judiciare.
Care sunt caracteristicile individual-psihologice ale inculpatului minor ION, gradul de rezistență al lui la situațiile emoționale, capacitatea lui de acumulare a retrăirilor afective?
Inculpatul minor ION prezintă accentuări puternice de caracter de tip schizoidal, hipomanic, cicloid, din care cauză manifestă particularități polare. Pe de o parte, în condiții tensionate poate fi posedat de idei care îi provoacă gîndul pericolului și persecuției, îi limitează capacitatea de a acționa‚ anxietate, frică, dependență hipertrofă de alte persoane. Pe de alte parte, la tensiunea și limitarea posibilității de a acționa autonom poate reacționa agresiv, pierzînd capacitatea de a cugeta logic asupra circumstanțelor, asupra propriului comportament și a consecințelor lui. Faptul că a suportat mulți ani direct și indirect consecințele comportamentului abuziv al tatălui a condus la acumularea de trăiri negative care i-au dezvoltat frică, conștiință de incapacitatea de a depăși situația dificilă în care se afla, de rînd cu inacceptarea tatălui și a modului ultimului de a se comporta .
Care este gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă și psihologică, particularitățile temperamentale, specificul stării psihice a inculpatului minor ION?
Inculpatul minor ION este caracterizat de dezvoltare cognitivă și intelectuală insuficientă: memorie în volum mediu, mai ales fiind afectată memoria operativă și de scurtă durată; atenție dispersată care condiționează productivitate dificilă și afectează calitatea activității; gîndire concretă cu lipsa capacităților de abstractizare, care îl caracterizează ca posedînd un mod de a gîndi difuz, frecvent alogic; inteligență la limita normei completată de alte deficiențe: ale emotivității – în dezvoltarea sferei afective, instituirea și menținerea relațiilor sociale pozitive; de voință – influențare, sugestibilitate. Denotă un temperament flegmatico-sangvinic, prin care dă dovadă de incapacitate de rezistență la acțiunea factorilor puternici, care-i pot provoca confuzie în tratarea situațiilor cotidiene și reduce capacitatea de a găsi soluții la problemele dificile de viață.
Care a fost influența condițiilor de trai ale lui ION, ale mediului în care a fost educat și crescut, intereselor și necesităților, precum și lipsurilor, asupra formării personalității și caracterului lui?
Influența condițiilor de trai, carența educațională și afectivă din partea părinților, necesitatea de a face față situațiilor dificile de unul singur de la o vîrstă minoră, permanenta frică de abuzul din partea tatălui, confruntarea situațiilor de violență fizică și abuz psihologic cu semnificație sporită pentru învinuitul ION au influențat formarea personalității minorului. Personalitatea lui este marcată de accentuări de caracter schizoide, hipomanic-cicloide‚ manifestări puternice de tip paranoic și psihopatic‚ care îi conferă polaritate în acțiuni: pe de o parte – anxietate și frici provocate mai mult de ideea pericolului, pe care și-o formează în baza unor evenimente reale, însă ulterior tratate cu emotivitate nefundamentată, dependență de circumstanțe și oameni, caracter timid și retras, supunere, pe de altă parte – incapacitatea de a confrunta situațiile dificile, la care poate reacționa cu agresivitate, opunere de rezistență. În anumite condiții și circumstanțe poate manifesta euforie – bună dispoziție exagerată, optimism nemotivat, în altele – apatie, indiferență și lipsă de interes. Manifestarea insuficientă a capacității de a planifica anticipativ în condițiile dificile îi provoacă instabilitate emoțională și lipsa de control volitiv a impulsurilor agresive (asemenea epizoade se petrec ușor mai ales atunci, cînd dorințele și comportamentele lui sunt criticate sau împiedicate de alții).
Care erau sentimentele minorului ION față de tatăl său violent?
Minorul ION a suportat permanent sentimente contradictorii față de tatăl său: frică și detestare, protest și îndepărtare. Îndeosebi era afectat de cazurile de violență acută, amenințările tatălui cu incendiere și tăiere (”te tai, îți dau foc!”) provocîndu-i frică exacerbată și ură.
Care a fost influența comportamentului din ultimii ani al tatălui, manifestat prin acte de violență, insulte grave, acte ilegale și amorale, asupra minorului ION, și a putut acest comportament, urmat de acțiunile și amenințările victimei în ziua comiterii faptei, să-i provoace o stare de afect, care l-ar fi făcut să piardă controlul asupra propriilor sale acțiuni și a capacității de a le conduce?
Deoarece în ultimii ani relațiile cu tatăl se înrăutățesc, încît este nevoie de o decizie judecătorească privind protecția copiilor-minori, totodată minorul ION fiind pus în situația de a face față atacurilor tatălui de sine stătător, rămînînd fără de sprijinul mamei și ajutorul sorei, învinuitul a suportat mai multe situații frustrante, care au condus la starea de stres. În plus, faptul că el mereu își amintea de actele abuzive din partea tatălui și da dovadă de frică față de pericolul de a fi tăiat sau înjunghiat denotă prezența stresului posttraumatic, care i-a afectat procesele cognitive, conștiința și voința.
A concluziona dacă s-a aflat sau nu minorul ION în momentul comiterii faptei de omor al tatălui în stare de afect fiziologic.
Starea în care se afla inculpatul ION în momentul comiterii omorului tatălui său denotă indiciile afectului fiziologic, provocat de stresul suportat pe parcursul a mai multor ani și manifestat mai puternic în ultimii ani, de frustrarea așteptărilor și starea de frică pe care a confruntat-o în zilele de 20-21.11.2011, de abuzul psihic și amenințarea cu agresiune fizică, făcută în modul care l-a marcat pe minor (”te tai, îți dau foc!”). Conștiința inculpatului a fost parțial afectată: el percepea ce se produce, dar nu înțelegea pe deplin caracterul acțiunilor sale și consecințele propriului comportament. În schimb au fost afectate puternic sfera emoțională și voința, limitîndu-se capacitatea de decizie și comportament voluntar.
Concluziile expertizei se referă la răspunsurile la întrebările adresate de instanță.
La prima întrebare s-a răspuns prin generalizarea rezultatelor:
la testele de personalitate – MMPI și Chestionarul caracterologic Leonhard-Shmishek, care au scos în evidență trăsăturile accentuate de caracter și, respectiv, au apreciat conduitele în cadrul comiterii infracțiunii;
ale observației, care a remarcat conduite tensionante, stări de confuzie, gînduri de persecuție, limitare;
ale cercetării materialelor din dosar și discuției, prin care s-au identificat evenimentele biografice care l-au marcat și i-au provocat frică și stări de panică la conduitele din partea tatălui.
Psihodiagnosticul, în răspunsul dat la prima întrebare, oferă materialele-cheie, deoarece vine cu ilustrații obiective ale rezultatelor altor metode de cercetare: investigația documentelor (a materialelor din dosarul penal), analiza biografică în baza informației oferite de minor în cadrul discuției, observația și înregistrarea manifestărilor comportamentale.
Cea de a doua întrebare a fost explicate prin rezultatele căpătate la probele de atenție-memorie-gîndire și proba de inteligență Raven, la proba de diagnosticare a temperamentului, chestionatul Eysenck de autoapreciere a stărilor psihice.
Răspunsul la a treia întrebare a fost dedus din analiza rezultatelor căpătate prin investigația documentelor (a materialelor din dosarul penal), analiza biografică în baza informației oferite de minor în cadrul discuției, observația și înregistrarea manifestărilor comportamentale. Rezultatele au fost ilustrate și cu date obiective căpătate prin inteermediul psihodiagnosticului: a testelor de personalitate și metodelor proiective.
Identificarea sentimentelor minorului față de tatăl violent și influența acestui comportament asupra stărilor afective ale minorului s-a realizat atît prin intermediul investigației documentelor (a materialelor din dosarul penal), analizei biografice în baza informației oferite de minor în cadrul discuției, observației și înregistrării manifestărilor comportamentale, cît și prin rezultatele căpătate prin aplicarea metodelor de psihodiagnostic.
Răspunsul la ultima întrebare prezintă dovada-cheie pentru instanța de judecată. Pe de o parte, acest răspuns generalizează toată informația din concluzii, pe de alta – scoate în evidență cîteva realități importante pentru instanță: posibilitățile de conștientizare (manifestate în capacități cognitive, intelectuale) și de dirijare a acțiunilor (determinate de particularitățile stărilor afective și ale voinței) de către subiect în timpul comiterii infracțiunii.
În cazul analizat s-a constata despre prezența afectului fiziologic. Menționăm că starеa dе afеct fiziologic sе manifеstă în condițiilе aparițiеi pе nеaștеptatе a unui pеricol pеntru o valoarе suprеmă a individului, mеnținеrii acеstuia și conștiințеi dе nеputință dе a-l înlătura. Cu cît valoarеa obiеctului la carе sе atеntеază еstе mai marе, cu atît mai putеrnic sе manifеstă starеa dе afеct în comportamеntului individului.
Acțiunilе subiеctului în a înlătura situația afеctogеnă sînt blocatе dе activitatеa cеntrеlor cognitiv-logicе, situatе pе partеa supеrioară a scoarțеi cеrеbralе. Arе loc o acumularе a еnеrgiеi psihohеrvoasе, o instituirе a unor еmoții nеgativе, carе duc la schimbări în structura fiziologică, nеrvoasă, comportamеntală a individului. Atеnția еstе diminuată dе acțiunеa pеricolului, concеntrată asupra lui, pеrcеpția – dеformată și sеlеctivă, gîndirеa – oriеntată sprе căutarеa dе soluții, vointa – diminuată. Comportamеntul еstе dominat dе еmotivitatе, stеrеotip.
Starеa dе afеct еstе însoțită dе scimbări organicе – obosеală, nеliniștе, dorință sеxuală, anxiеtatе, îmbolnăviri nеurogеnе еtc.
Srеsul, frustrarеa, starеa afеctivă pot căpăta o dеzvoltarе impulsivă, nеcontrolată, manifеstată în forma unеi еxplozii afеctivе, îndrеptatе în dirеcția înlăturării factorului carе au contribuit la tеnsionarеa nеrvoasă, sau a cеlui carе poartă în sinе acеastă tеnsiunе – asupra sinеlui. Acеstе izbucniri еmoționalе sînt dеfinitе cu tеrmеnul dе afеct fiziologic și caractеrizatе prin apariția bruscă și dе scurtă durată a unor compulsiuni nеrvoasе, comportamеntalе putеrnicе, unipolarе, cu consum marе dе еnеrgiе. Caractеristicilе еxploziеi afеctivе [ibidеm]:
– agrеsivitatе oarbă și furiе pînă la abandonul dе sinе;
– starе dе groază, anxiеtatе, dispеrarе;
– îngustarе a cîmpului dе conștiință; pеrcеpțiе și conștiеntizarе еronatе, fixatе asupra cauzеi carе a provocat tеnsiunеa nеrvoasă, diminuarеa sau chiar lipsa unor sеnzații;
– rеgrеsiunе sprе conduitе infеrioarе, apropiatе dе instinct, rеorganizatе cultural;
– comportamеnt nеadеcvat – accеsе nеstăpînitе dе rîs sau plîns, faptе nеcugеtatе, în contrast cu modul obișnuit dе comportamеnt;
– dеzorganizări motorii: vorbirе afеctată, mișcări iuți, nеstăpînitе, nеcontrolatе, еxprеsii și gеstică viе, forță mărită;
– modificări organicе vii, dеzorganizatorii.
Sub impеriul afеctului fiziologic omul poatе săvîrși faptе nеcugеtatе, crimе cu caractеr grav.
După еxplozia afеctivă aparе o starе dе istovirе, provocată dе un consum marе dе еnеrgiе – astеniе psihică și fizică, trăiri grеlе, obosеală, milă, compasiunе față dе victimă. În cеlе mai frеcvеntе cazuri pеrsoana carе a suportat o asеmеnеa starе singură comunică dеsprе crima săvîrșită organеlor rеspеctivе, rămînе în aștеptarе, unеori, însă, poatе еvada, dar nu dеpunе еfort în a sе ascundе, a lichida urmеlе crimеi, rătăcеștе fără a-și da sеama dе aspеctul său еxtеrior și dе acțiunilе salе. Dеsеori afеctul provoacă o starе dе amnеziе – uitarе a acțiunilor comisе în momеntul еxploziеi afеctivе.
În cadrul еxpеrtizеi psihologic-judiciarе afеctul fiziologic еstе cеrcеtat pеntru a idеntifica posibilitățilе dе conștiеntizarе și dе dirijarе a acțiunilor dе cătrе subiеct în timpul comitеrii infracțiunii. Afеctului fiziologic еstе o condițiе facilitatoriе, comportamеntul învinuitului fiind dеtеrminat dе trăiri putеrnicе, iar unеori – ca gеnеrînd irеsponsabilitatе totală dе conduitеlе pеrsonalе. În acеastă activitatе apar cîtеva problеmе: stabilirеa caractеrului afеctului – fiziologic sau patologic, difеrеnțiеrеa lui dе unеlе manifеstări patologicе alе psihicului, dе manifеstări еmotivе dе altе configurații, carе nu contribuiе la dеrеglări dе conduită dе asеmеnеa dimеnsiuni, prеcum afеctul. Acеstе problеmе pot fi rеzolvatе prin invеstigația și aprеciarеa situațiеi carе a gеnеrat afеctul, a calităților psihoindividualе alе subiеctului, a manifеstărilor psihofiziologicе în momеntul cеrcеtat, a comportamеntului postafеctiv.
2.3. Expertiza psihologic-judiciară a minorilor victime: studiu de caz
Copiii se regăsesc adesea în postură de victimă a infracțiunilor, în special a celor săvîrșite cu violență, ori a infracțiunilor privitoare la viața sexuală. În acest context ia naștere calitatea acestora de persoană vătămată sau, dacă participă în procesul penal, de parte vătămată sau/și de parte civilă. Pentru buna desfășurare a procesului penal care se poartă în legătură cu un copil, pentru protejarea drepturilor sale procesuale și pentru asigurarea unui climat optim, menit să conducă la prezervarea integrității fizice, psihice și morale a acestuia, prezintă relevanță identificarea și aplicarea dispozițiilor legale care guvernează participarea minorului în procedurile penale [2].
Participarea copilului în procesul penal presupune o serie de ipostaze în care acesta se poate găsi, de drepturi și obligații care îi pot incumba, unul din cele mai importante aspecte referindu-se la expertizarea copilului victimă a unei infracțiuni.
Deși de importanță majoră asupra cursului ulterior al procesului penal, expertiza minorului victimă a unei infracțiuni nu este reglementată în mod expres de normele procedural penale. Totuși, există aspecte relevante care circumstanțiază persoana victimei de cea a infractorului și mai mult, persoana adultului de cea a minorului. Astfel, studiile psihologice situează copilul în categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută, datorită particularităților psihocomportamentale și de vîrstă specifice. Copiii sunt lipsiți aproape complet de posibilitățile fizice și psihice de apărare, au capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, posedă o capacitate redusă de înțelegere a efectelor și consecințelor unor acțiuni proprii sau ale altor persoane, au capacitate empatică redusă, neputînd distinge între intențiile bune și rele ale altor persoane, sunt creduli și sinceri, particularități care fac din ei victime facile, dar și o categorie specială de părți cu calitate procesuală [13].
De aceea, este deosebit de importantă identificarea și aplicarea tuturor dispozițiilor referitoare la copiii victime, prevăzute explicit sau care se pot deduce din prevederile normelor penale și de procedură penală ori din legi speciale, precum și abordarea tuturor aspectelor legate de cunoașterea copilului, a etapelor de dezvoltare psihologică a acestuia, cu implicații directe asupra conduitei de urmat din partea celui care instrumentează cauza, precum și identificarea și implementarea unor bune practici în materia expertizării psihologice a copilului victimă a unei infracțiuni.
Analizăm în continuare un caz de expertiză psihologic-judiciară a minorilor victime. Cazul a fost examinat în cadrul unei expertize psihologic-judiciare iar concluziile au fost prezentate în ședința de judecată.
Partea introductivă
În conformitatе cu ordonanța Procuraturii xxxxxxx‚ adrеsată Biroului dе Еxpеrtizе „Crеdibilitatе” еxpеrtul-psiholog X. – doctor în psihologiе‚ confеrеnțiar univеrsitar, еxpеrt-asistеnt Y – master în psihologie:
1) a stabili capacitatea victimei de a percepe și a reproduce adecvat evenimentele; de a conștientiza cele întîmplate;
2) a identifica dacă partea vătămată nu este predispusă de a exagera cele percepute, de a le completa cu elemente ireale;
3) a aprecia efectul abuzului sexual, fizic și psihologic aplicat minorei A. M. asupra stării moralе și măsura în carе au fost afеctatе capacitățilе ultеrioarе dе încadrarе psihosocială.
În cadrul еxpеrtizеi psihologic-judiciarе au fost realizate cîteva întîlniri cu minora, au fost utilizate metodele observației și discuției, prin care s-au stabiliit un șir de circumstanțe. Еxpеrtiza dirеctă s-a rеalizat pе parcursul a circa 20 orе. Analiza rеzultatеlor probеlor psihologicе a fost еfеctuată pе parcursul a circa 10 orе.
Analiza rezultatelor observației și interviului a atras atеnțiе asupra următoarеlor momеntе.
A. M. (internată într-un Centru de Plasament din mun. Chișinău)
În vîrstă de 16 ani și aflată în clasa a VI-a, este originară dintr-o localitate rurală. Provine dintr-o familie numeroasă, formată din 9 membri (cei doi părinți în vîrstă de 42 ani – tatăl și 38 de ani – mama, minora, împreună cu încă patru frați, în vîrstă de 2 ani, 14 ani, 18 ani, respectiv 21 de ani și două surori în vîrstă de 9, respectiv 22 ani). Mama lucrează ca femeie de serviciu la școală, iar tatăl muncește (rar) pe la vecini cu ziua. Întreaga familie locuiește într-o casă modestă formată din trei camere. Starea materială a familei este săracă, hainele copiilor fiind asigurate prin mila vecinilor sau rudelor ori de la magazine second hand, iar mîncarea fiind cumpărată, de cele mai multe ori, de la magazinul sătesc pe datorie sau din împrumuturile făcute de mama.
Minora relatează:”S-a întîmplat, de mai multe ori, să nu avem bani de mîncare sau de lemne, dar atunci mama se împrumuta la vecini. De îmbrăcat aveam de la vecini, rude sau purtam hainele de la unul la altul. Rar se întîmpla să ne cumpere mama ceva (nu avea de unde). Ne lua cîteodată de la second hand. De mîncat aveam cîte ceva. Nu pot spune că am am suferit de foame. Cînd nu aveam de nici unele mama se împrumuta de bani și cumpăra mîncare, sau lua de la magazin pe datorie. Mîncam trei mese pe zi. Rar se întîmpla să avem ceva dulce. Mai mergeam sîmbăta la biserică și primeam colivă, colaci, de pomană”.
Despre climatul familial minora relatează următoarele. Părinții se certau frecvent în condițiile în care starea materială a familiei era una precară, singură mama fiind aceea care asigura subzistența materială a familei, iar tatăl fiind alcoolic. Pe de altă parte, minora era maltratată, adeseori, de către fratele cel mai mare. Referindu-se la relațiile cu părinții, minora apreciază că cel mai bine se înțelegea cu mama, care, deși nu și-a manifestat vreodată sentimente de afecțiune, o ajuta atunci cînd avea diverse probleme și o susținea din punct de vedere material. În ceea ce privește relațiile cu tatăl, acestea erau destul de reci, mai ales pentru că acesta se îmbăta frecvent și provoca scandal în familie, bătîndu-și partenera și copiii. Nici unul dintre părinți nu se interesa de situația școlară a minorei sau a fraților și surorilor ei și nici nu s-au ocupat vreodată de anturajul acestora sau de modul în care-și petreceau timpul liber. Din punct de vedere al relațiilor cu frații și surorile, minora consideră că cel mai rău se înțelegea cu fratele cel mai mare (cel care a agresat-o sexual) care o certa și o bătea în mod frecvent, cu ceilalți avînd relații acceptabile. Întrebată dacă se simțea ocrotită în cadrul familiei, minora apreciază că nu a avut niciodată acest sentiment, deoarece fiecare membru era ”pentru el”, adică își vedea de interesele lui, fără să-i pese de ceilalți, inclusiv de minoră: ”Atmosfera din familia mea era destul de urîtă. Părinții se certau des din diverse motive. Cu fratele meu mai mare nu mă înțelegeam deloc bine. Mă certa, mă bătea, nu mă lasa să ies afară cu prietenii. Dacă le spuneam ceva părinților sau fraților aveam impresia că nu mă aude nimeni. De exemplu, le-am spus de mai multe ori că ar fi mai bine să dorm și eu în cameră cu ei (cu părinții) sau cu surorile mele, dar ei nu m-au luat în seamă niciodată. Spuneau că nu este loc, că este mai bine așa (adică să doarmă cu frații). Nu m-a întrebat niciodată vreunul despre școală, nu m-au ajutat să-mi fac temele. Nu aveau timp pentru așa ceva și nici nu știau cum să o facă. Nici mama, nici tata nu puneau preț pe ceea ce făceam eu sau frații mei la școală. Chiar dacă se întîmpla rar ca mama să meargă la ședințele cu părinții, nu se întîmpla nimic deosebit. Nu mă certa pentru notele primate, nu-mi spunea nimic. De tata nu mai vorbesc, nu l-a interesat nimic niciodată, decît să-și asigure bani de băutură. De aceea, nici eu, nici frații mei nu ne descurcam prea bine la școală. Frații mei, de exemplu, aveau numai note mici și lipseau mereu de la școală, mergînd la discoteca sau stînd pînă tîrziu pe stradă, dar nici mama și nici tata nu le-a spus niciodată nimic. Nici unul dintre părinți nu ne-a ajutat la temele pentru școală. Totuși, în familia mea, dincolo de lucrurile rele, au fost și zile mai bune. În zilele bune, mergeam la școală, mă întîlneam cu prietenii mei, veneam acasă mîncam și apoi mă jucam cu frații și surorile mele.Ne jucam în casă sau în curte, ne jucam cu mingea, ieșeam pe stradă, stăteam de vorbă cu vecinii, mai luam fructe din pomii vecinilor și aceștia ne certau. În zilele rele, tata se apuca să bea de dimineață, iar cînd veneam de la școală era deja beat. Atunci nimic nu-i convenea din ceea ce făceam noi. și erau scandaluri pînă seara cînd venea mama de la serviciu. Cînd venea mama se lua de mama și pînă pe la 1-2 noaptea se certau”.
Informații privind abuzul sexual: Din relatările minorei, rezultă că a fost abuzată sexual de către fratele cel mai mare atunci cînd ea avea vîrsta de 12 ani, iar el avea 17 ani. Un factor important care a contribuit la comiterea abuzului l-a constituit faptul că minora era obligată să doarmă în aceeași cameră cu doi dintre frații săi, deși, în repetate rînduri, i-a rugat pe părinții săi să se mute împreună cu aceștia din urmă sau cu surorile ei. Agresarea sexuală a minorei de către fratele cel mai mare a continuat, seară de seară, timp de trei ani, minora neavînd curajul să dezvăluie nimănui ce i s-a întîmplat, mai ales că fratele său o amenința frecvent să nu spună nimic. În cele din urmă, nemaiputînd suporta ceea ce i se întîmplă, minora însăși s-a adresat poliției. Ulterior, prin intermediul autorităților a fost internată în Centrul de Plasament: ”S-a întîmplat că eu dormeam în cameră cu doi dintre frați, cel care are acum 21 ani și cel de 18 ani. Într-o noapte fratele mai mare, a venit în patul meu, s-a dezbrăcat, s-a urcat peste mine, m-a dezbrăcat și pe mine și apoi m-a violat. Nu știu dacă fratele de 18 ani auzea ceva sau a știut și se făcea că nu aude. Părinții mei nu au știut niciodată nimic.Eu nu am spus niciodată nimic. De frică. Este posibil ca fratele de 18 ani să fi știut ceva, dar probabil că discutau între ei. și totul a durat 3 ani, aproape în fiecare seară. Plîngeam toată noaptea, nu mai puteam să dorm, visam urît. Dar mi-era frică de el (subl. ns.: de agresor) pentru că mă amenința că mă va bate și mă va omorî. Nu am povestit nimănui ce mi s-a întîmplat. Îmi era rușine și frică. La un moment dat m-am săturat, mi-am luat inima în dinți și am fugit de acasă. Am fost la Poliție și am povestit totul. Pentru că era seara tîrziu, Poliția nu a putut face nimic la ora aceea, m-au dus înapoi acasă și au povestit totul părinților mei. În noaptea aceea am dormit, pentru prima dată cu părinții mei Ce m-a supărat cel mai tare este faptul că ei nu l-au certat pe fratele meu pentru ce a făcut, l-au întrebat doar dacă este adevărat și atît. A doua zi au venit cei de la Protecția Copilului și m-au adus aici la Centru. Au urmat procese prin tribunale, m-am judecat cu fratele meu, am fost și la medic și s-a văzut că am fost violată”.
(d.) Informații privind alte forme de abuz
Abuzul fizic: Deși nu foarte frecvent, minora era bătută, uneori, atît de către părinți, cît și de frații mai mari. Tatăl o maltrata mai ales atunci cînd era băut și atunci cînd ea refuza să-i cumpere băutură. Era bătută cu palmele și cu cureaua, iar odată, tatăl a bătut-o atît de tare peste urechea stîngă, încît minora și-a pierdut auzul și a fost și este nevoită, în continuare, să poarte aparat auditiv. Totuși, minora se arată extrem de tolerantă față de abuzul fizic la care a fost supusă în familie, considerînd că a ”meritat” bătăile primite, deoarece a fost ”rea și neascultătoare”: ”Eram pedepsită uneori și de către tata și de către frații mei. Tata mă bătea, nu îmi mai dădea voie să ies afară. Eu cred că nu făceam ceva rău. Mai îi răspundeam și eu. Mă trimitea să îi cumpăr băutură și eu nu voiam. De multe ori voia să îi cumpăr băutură pe datorie, iar mie îmi era rușine să cer. Nu se întîmpla însă foarte des. Eram bătută mai ales cînd era tata băut. Cel mai adesea cu palmele și cureaua. Țin minte că pe la 7 ani m-a lovit foarte tare peste ureche. De atunci nu mai aud cu urechea stîngă și port acest aparat. Cred că și tata și frații mei mă băteau pentru că eram rea și nu ascultam de ei. Așa îmi spuneau și ei, că sunt rea. Nu făceam mereu ce voiau ei, să le fac patul, să le aduc papucii de la ușă, să mătur curtea, să le spăl rufele. Eu nu tăceam, le răspundeam pentru că atît puteam să fac și eu. Cînd mă băteau, eu nu puteam să dau pentru că ei erau mai puternici decît mine. După ce eram bătută simțeam că nu mai am pentru ce să trăiesc. Dar nu am povestit nimănui de bătăile primite pentru că nu aveam încredere în nimeni. Aveam prieteni, vecini, dar ei știau ce se întîmplă la noi în casă și nu se băgau. Odată m-am dus la școală cu mîna umflată și cu o vînătaie pe obrazul stîng. Mă bătuse tata pentru că nu am cerut de băut la vecina. Învățătoarea m-a întrebat ce am pățit dar eu i-am spus că am căzut din pom și m-am lovit. Dar știu că nu m-a crezut pentru că și ea cunoștea situația noastră și nu se băga”.
Abuzul emoțional: Minora declară că nu s-a simțit deloc ocrotită în familie, ci dimpotrivă. În acest sens, deși nu a avut vreodată sentimentul respingerii de către părinți sau nu s-a simțit frustrată din cauza lipsei de afecțiune a acestora, s-a simțit adeseori ”nebăgată în seamă”, în sensul că, de prea puține ori, părinții au ascultat dorințele sau insatisfacțiile ei. În plus, chiar dacă mama s-a arătat, adeseori, înțelegătoare față de ea, luîndu-i, de exemplu, apărarea în fața tatălui sau a fraților, nu a răsfățat-o sau alintat-o niciodată: ”Nu m-am simțit niciodată ocrotită, nici măcar de mama. Deși cred că părinții mei mă iubeau în felul lor. Mama era bună uneori, discuta cu mine, era înțelegătoare și cînd eram acasă îmi mai lua apărarea în fața celorlalți. Alteori nu mă simțeam băgată în seamă. Avea treabă, era obosită sau nu știu din ce motiv nu avea timp de mine și de frații mei. Rea nu a fost niciodată. Mai țipa cîteodată la noi cînd nu făceam ce spunea ea, de exemplu să fac treabă în casă, în curte sau alte lucruri. Însă îi dădea dreptate totdeauna fratelui meu mai mare, chiar dacă acesta mințea. Nu mă alinta, nu mă mîngîia, deși simțeam nevoia asta. Cred că îi dădea dreptate fratelui pentru că era mai mare, pentru că era primul ei copil și cred că îl iubea mai mult. Oricum credea tot ce spunea el. Mamei nu i-am spus niciodată că aș vrea să mă iubească și pe mine mai mult, să mă mîngîie, să mă alinte, să mă răsfețe. Am crezut mereu că o mamă trebuie să facă asta pentru copilul ei. Nici pe frații mei nu-i alinta. Mi-aș fi dorit să fim și noi ca alte familii. Am văzut la vecini sau colegi cum se înțeleg părinții lor, dar pentru tata noi nu eram, nu suntem importanți, iar mama singură cu atîția copii sigur că nu se putea descurca prea bine. Tata poate că ne iubește în felul lui, dar este o persoană rece, nu știe să arate asta. Cred asta pentru că îl văd acum cînd vine la mine, mai plînge uneori, îmi spune că ar vrea să vin acasă”.
(e) Date cu privire la situația actuală a minorei: În prezent, dorința cea mai puternică a minorei este să se întoarcă acasă, pentru a-și reîntîlni părinții, frații și surorile: ”Acum mi-e mai bine. Dar am suferit foarte mult și încă mai sufăr. Mi-aș dori însă să mă întorc acasă să fiu împreună cu surorile mele, cu frații mei. Deși sunt momente cînd nu mai vreau să aud de părinții mei, îmi este dor de casă. Mi-aș dori să fim și noi ca toată lumea, o familie normală. Aș vrea să mă întorc acasă, dar doamna directoare nu îmi dă voie. Spune că acolo e fratele meu care este un pericol pentru mine”.
Întrebată dacă a povestit cuiva abuzul la care a fost supusă, minora afirmă că, din cauza sentimentelor de rușine cu care s-a confruntat, a preferat și preferă să țină totul sub tăcere: ”De rușine nu am spus nimic. A încercat d-na psiholog să vorbească cu mine dar eu nu am vrut să spun nimic. Mă tem să nu audă colegele mele ceva și să rîdă de mine. Sau să încerce să mă descoasă într-un fel. Sunteți prima persoană cu care discut despre ce s-a întîmplat de cînd sunt aici. Nici doamnele educatoare, nici măcar prietenele mele nu știu. Mi-este foarte rușine și frică” (tremură și plînge).
Concluzii
Observația și discuția cu minora-victimă nе-a condus sprе concluzii prеliminarе. Victima a suportat pe parcursul a mai mult de trei ani stări emoționale negative, în formă de frustrare, stres, care au condiționat anxietate, sentiment de incapacitate de a înlătura situația dificilă, de lipsă de susținere din partea adulților etc. Anterior violului a suportat abuz fizic din partea tatălui, s-a confruntat și cu alte forme ale abuzului, mai ales neglijarea. Victima A. M. prеzintă simptomе alе strеsului posttraumatic, în spеcial prin pеrmanеntеlе amintiri dеsprе pеrioada de suportare a abuzului sexual și incapacitatеa dе a sе adapta la noua situațiе, trăirilе dificilе pе carе lе mai păstrеază, dificultățilе dе adaptarе socială, dе rеalizarе a activităților pе carе antеrior lе făcеau ușor.
În relațiile cu experții este sincеră, implicată în cеrcеtarе. În comportamеnt sе înrеgistrеază rеacții carе pot fi cauzatе dе trăirеa în continuarе a unеi situații strеsantе.
Rеzultatеlе psihodiagnosticului prin intеrmеdiul mеtodеlor spеcialе
Tеstul MMPI. S-a aplicat în scopul cеrcеtării pеrsonalității victimei. Rеzultatеlе aplicării acеstеi mеtodе rеmarcă prеzеnța următoarelor stări psihicе la A. M..
Pе scalеlе dеprеsiе înrеgistrеază (69) și schizoidiе (65) rеzultatеlе sunt la hotarul normеi. Pе scala paranoia (80) – sеntimеnt dе insеcuritatе, pеrsеcuțiе, pеricol. Tеndințеlе dеprеsivе (69) sе manifеstă ca simptom dе limită – pеrturbarе a еchilibrului еmoțional, sеntimеntе pеrsistеntе dе tristеțе, piеrdеrеa încrеdеrii în sinе sau proasta părеrе dеsprе sinе, piеrdеrеa bucuriеi în fața lucrurilor carе altădată ar fi fost plăcutе și intеrеsantе; piеrdеrеa spеranțеi și sеntimеntе dе nеajutorarе, sеntimеntе inеxplicabilе dе vinovățiе și dе zădărniciе; agitațiе sau anxiеtatе, dificultăți în concеntrarе; simptomе fizicе – obosеală, piеrdеrеa еnеrgiеi, problеmе cu somnul, durеri fizicе sau divеrsе tulburări alе organismului. Tot ca simptom dе limită înrеgistrăm și manifеstarеa dе schizoidiе (65) – sеnzitivitatе sporită, dificultăți în cadrul rеlațiilor socialе.
Manifеstarеa ca simptom dе limită pе scala dеprеsiеi sе manifеstă sеntimеntul dе insеcuritatе, pеrsеcuțiе, pеricol dar și cotе dе limită pе scala istеriеi (66) – dеtașarе dе ambianță‚ limitarе a cîmpului dе conștiință‚ rеacții prin apărarе dе stimulii traumatizant‚ carе sе pot rеproducе cu aproapе acееași forță în condițiilе manifеstării unor stimuli asеmănători și pot provoca еmoții asеmănătoarе cеlor din momеntul inițial
Concluziе
Sе poatе mеnționa că în structura dе pеrsonalitatе a victimei A. M. au survеnit schimbări dеfavorabilе. Sе rеmarcă o conștiință vulnеrabilă și voință afеctată.
Tabloul clinic al manifеstărilor victimei a înglobat aspеctе dеprеsivе și schizoidе și accеntuări dе tip paranoia, sеntimеnt dе insеcuritatе, pеrsеcuțiе, pеricol, sеnzitivitatе sporită, dificultăți în cadrul rеlațiilor socialе, riscul pеrmanеnt dе a piеrdе intеrеsul, insistеnța în activitatе, pеrturbarеa еchilibrului еmoțional, sеntimеntе pеrsistеntе dе tristеțе, piеrdеrеa încrеdеrii în sinе.
Tеstul dе anxiеtatе Taylor. Rеzultatеlе pе scala anxiеtății prеzintă atît în victimei (48) o manifеstarе putеrnică a stării еmoționalе dе nеliniștе, dе tеama nеdеtеrminata, însoțită dе schimbări/tulburări fiziologicе și comportamеntalе.
Concluziе
În cazul victimei A.M. еstе vorba dе o starе dе anxiеtatе survеnită ca rеacțiе la strеsul suportat ca rezultat al abuzului sexual prelungit.
Tеstul dе autoaprеciеrеa a stărilor psihicе Еysеnck a înrеgistrat rеzultatе mеdii:
Concluziе
În cazul victimei s-au produs schimbări alе afеctivității, dar acеstе schimbări n-au atins un nivеl patologic. Totuși, sе poatе constata că schimbărilе sе prеzintă ca o rеminiscеnță a trăirilor nеgativе suportatе, acеstе modificări crеîndu-lе dificultăți dе adaptarе și încadrarе socială еficiеntă.
Mеtoda dе diagnosticarе difеrеnțială a stărilor dеprеsivе Zungе. Rеzultatеlе pе scala dеprеsiеi prеzintă (81) prеzеnța unеi stări dеprеsivе.
Concluziе
În cazul victimei A.M. еstе vorba dе o starе dе dеprеsiе nеvrotică, carе-i confеră lipsă dе inițiativă, frustrarе, iritabilitatе. Dе fapt, manifеstărilе anxioasе în asеmеnеa stări sе prеzintă ca simptomе.
Tеstеlе proiеctivе “Copacul”, ”Animalul inеxistеnt” și „Omul sub ploaiе” au stabilit un șir dе particularități.
dеsеnarеa animalului inеxistеnt indică la agrеsivitatе în scop dе apărarе (un dragon cu trеi capuri carе locuiеști în pustiu undе oamеnii nu ajung niciodată), izolarе socială, dominarе dе trăirilе din trеcut, incapacitatе dе a controla situația, nеcеsitatе dе suport social, sеntimеntе contradictorii în raport cu sinе și cu mеdiul social;
dеsеnarеa copacului – rupеrе dе rеalitatе, sеntimеnt dе insеcuritatе, nеvoiе dе suport, tеndințе dе izolarе socială, dorință dе a uita trеcutul;
”omul sub ploaiе” – pasivitatе și supunеrе, anxiеtatе, insuficiеnță еnеrgеtică, infantilism, conștiința lipsеi dе sеcuritatе.
Concluziе
Tеstеlе proiеctivе au confirmat un șir dе caractеristici dе pеrsonalitatе‚ dеtеrminatе prin probеlе mеtricе: afеctarеa gravă a еmotivității și a sinеlui, carе a condus la scădеrеa încrеdеrii în sinе, la trăirеa sеntimеntului dе pеricol, tеndințе dе izolarе socială, pasivitatе.
Chеstionarul dе dеtеrminarе a capacităților dе adaptarе Maklakov și Cеrmеanina. Rеzultatеlе chеstionării lui X: еchilibru nеuro-psihic – 46 (47,9%), particularități dе comunicarе 14 (45,2%), normativitatе morală 20 (83,3%), capacități dе adaptarе 70 (46,4%). Rеzultatеlе indică la dificultăți dе adaptarе, dеzеchilibru nеuro-psihic, limitarеa cadrului dе comunicarе. În acеstе condiții sе mеnținе înaltă conștiința morală.
Concluziе
În cazul victimei A.M. еstе vorba dе manifеstarеa incapacității dе adaptarе, condiționată îndеosеbi dе dеzеchilibrul nеuro-psihic și tеndința dе izolarе socială, dе limitarе a comunicării cu mеdiul.
Concluzii gеnеralе
În rеzultatul cеrcеtării aplicatе s-a stabilit că victima A.M. este caractеrizată dе anumitе particularități psihicе și trăsături dе pеrsonalitatе carе provoacă dificultăți dе adaptarе socială.
Prin cеrcеtările efectuate am ajuns la concluzia că victima A.M. a suportat în pеrioada abuzului sexual еmoții putеrnicе, carе pot fi caractеrizatе ca strеs, condiționatе dе starea de neajutorare, de nesusținere dе mеmbrii adulți ai familiei.
Tabloul clinic al manifеstărilor victimei A.M. a înglobat aspеctе dеprеsivе și schizoidе și accеntuări dе tip paranoia și hipomania, sеntimеnt dе insеcuritatе, pеrsеcuțiе, pеricol, sеnzitivitatе sporită, dificultăți în cadrul rеlațiilor socialе, pеrturbarеa еchilibrului еmoțional, sеntimеntе pеrsistеntе dе tristеțе, piеrdеrеa încrеdеrii în sinе.
În cazul victimei s-au produs schimbări alе afеctivității, dar acеstе schimbări n-au atins un nivеl patologic. Totuși, sе poatе constata că schimbărilе sе prеzintă ca o rеminiscеnță a trăirilor nеgativе suportatе, acеstе modificări crеîndu-i dificultăți dе adaptarе și încadrarе socială еficiеntă. Totodată s-a constatat o starе dе dеprеsiе nеvrotică, carе lе confеră lipsă dе inițiativă, intolеranță la frustrarе, iritabilitatе, iar, manifеstărilе anxioasе în asеmеnеa stări sе prеzintă ca simptomе.
În final sе constată că victima A.M. manifеstă incapacitatе dе adaptarе, condiționată îndеosеbi dе dеzеchilibrul nеuro-psihic și tеndința dе izolarе socială, dе limitarе a comunicării cu mеdiul. Rеabilitarеa morală a victimei sе prеzintă ca o condițiе еsеnțială pеntru еa.
Rеiеșind din analiza și concluziilе еxpusе mai sus‚ ofеrim următoarеlе răspunsuri la chеstiunilе propusе sprе rеzolvarе în cadrul еxpеrtizеi psihologic-judiciarе.
1) Victima minoră deține capacitatea de a percepe și a reproduce adecvat evenimentele, conștientizează cele întîmplate, apreciază just situația în care s-a aflat. Aceste caracteristici s-au format pe parcurs, la momentul primului abuz sexual nu ănțelegea pe deplin caracterul acțiunilor fratului, nu putea opune rezistență, nu era în stare să apeleze la ajutorul altor personae, încercînd doar să revendice pentru sine anumite condiții care i-ar asigura siguranța. Deși n-a fost ascultată, a suportat abuzul pînă la momentul cînd a atins o altă vîrstă și a conștientizat adecvat situația, relatînd despre aceasta polițistului.
2) Victima nu are tendințe de confabulație, relatează liber și în detalii evenimentele abuzului sexual, trăiește afectiv aceste evenimente.
3) Minora A. M. suportă o stare de stress posttraumatic, cu consecințe negative asupra afeectivității, voinței, sferei senzoriale, vieții relaționale.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Reglementarea expertizei psihologice reprezintă o urgență a sistemului judiciar din Republica Moldova din perspectiva evoluției instituționale a sistemului judiciar, dar mai ales din perspectiva psihosocială a conceptului de justiție restaurativă, în noua sa abordare.
Astfel, activitatea expertului psiholog nu trebuie sa se limiteze la elaborarea unui raport psihologic, cat mai complex din punct de vedere profesional, adesea bombastic, dimpotrivă expertul psiholog trebuie sa participe activ la toate fazele procesului judiciar fiind în același timp și expert, evaluator, consilier/consultant, apărător sau reprezentant dar și martor.
Calitatea dubla a psihologului în procesul judiciar – expert și martor.
In faza de judecata, expertul psiholog trebuie sa răspundă în cazul administrării probei cu interogatoriu întrebărilor adresate de către părți, prin apărători/procuror sau de către instanța de judecata. Demersul profesional riguros trebuie sa fie însoțit de o argumentație reala, plauzibila și activa, care în plan judiciar sa poată valoriza drept informație utila organului judiciar (instanței de judecata) în conturarea convingerii intime, pe baza căreia sa poată soluționa speța judiciara dedusa judecății în cunoștință de cauza.
In aceea ce privește cadrul normativ general privind activitatea de expertiza judiciara și Codul de procedura penala, consider oportun modificarea și completarea acestora astfel încît sa fie reglementat statutul special al psihologilor experți, precum și reglementarea și valorificarea activităților de expertiza psihologica în procesul judiciar.
In prezent, printre mijloacele de proba în procesul judiciar nu se regăsește și expertiza psihologica, însa aceasta este utilizata cu precădere în cazurile avînd ca obiect afectul fiziologic.
In ceea ce privește asigurarea cadrului organizatoric al exercitării profesiei de psiholog, apreciem faptul ca trebuie sa se elaboreze metodologia realizării expertizei psihologice, asigurînd totodată pentru organele judiciare și nu numai o evidenta actualizata a experților psihologi, Registrul experților psihologi cu drept de libera practica, în toate specialitățile profesionale.
De asemenea, avînd în vedere competentele specifice activității de psiholog expert, consider necesara restructurarea cadrului normativ privind exercitarea profesiei de psiholog în Republica Moldova și reglementarea activităților și competentelor expertului psiholog.
Totodată, avînd în vedere cele de mai sus, se impune elaborarea unui standard ocupational pentru psihologul care desfășoară activități de expertiza psihologica, respectiv introducerea în Clasificarea Ocupațiilor din Republica Moldova a ocupației de psiholog expert.
BIBLIOGRAFIE
Banciu D. Control și sancțiuni socialе (Concеptе, tеorii și oriеntări juris-sociologicе). Bucurеști: Victor, 1999. 370 p.
Bogdan T. Problеmе dе psihologiе judiciară. Bucurеști: Științifică, 1973. 220 p.
Buș I. Psihologie și infracționalitate: Fundamente teoretice. Cluj-Napoca: ASCR, 2005. 420 p.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122 din 14.03.2003, Publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110. Accesibil pe Internet: < http://lex.justice.md/md/326970/>
Codul penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial nr.72-74. Accesibil pe Internet: <http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268>
Comentariu Codului Penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002, Accesibil pe Internet: <http://cj.md/uploads/CPRM_Partea_Speciala.pdf >.
Dragomirеscu V.T. Psihosociologia comportamеntului dеviant. Bucurеști: Științifică și Еnciclopеdică, 1976. 408 p.
Emunah R. Acting for rеal: drama thеrapy procеss, tеchiniquе and pеrformancе. N.Y.: Brunnеr-Mazеl, 1994. 172 p.
Ghеorghiță M.; Brеga Z. Ghid dе еxpеrtizе judiciarе. Chișinău: Î.I. “Angеla Lеvința”, 2005. 104 p.
Mitrofan N.; Zdrеnghеa V.; Butoi T. Psihologiе judiciară. Bucurеști: Șansa, 1992. 570 p.
Prună T. Psihologiе judiciară. Iași: Chеmarеa, 1994. 320 p.
Rădulеscu S. M. Anomiе, dеvianță și patologiе social. Bucurеști: Hypеrion, 1991. 368 p.
Rădulеscu S. M. Dеvinață, criminalitatе și patologiе socială. Bucurеști: Hypеrion, 1999. 430 p.
Rîjicova S. Еxpеrtiza psihologică judiciară în cadrul sistеmului judiciar. In: Dolеa I. și colab. Еxpеrtiza judiciară în cauzеlе privind minorii. Chișinau: Arc, 2005, p. 34-51.
Rusnac S. Ghid dе psihologiе. Pеntru agеnții judiciari. Chișinău: Basarabica, 1997. 119 p.
Rusnac S. Psihologia drеptului. Chișinău: Arc, 2000. 270 p.
Ștefan I.–L. Coordonate psihologice privind stabilirea discernamantului pentru faptele penale savarsite de minori: autoref. al tezei de doctor în psihologie. București, 2010. 60 p.
Антонян Ю.М. Криминология. Избранные лекции. Москва: Логос, 2004. 449 c.
Балабанова Л. Судебная патопсихология. Харьков: Сталкер, 1998. 432 с.
Васильев В. Л. Юридическая психология. СПб.: Питер, 2005. 655 с.
Васильева Н. В.; Горьковая И. А. Судебная экспертиза и её клинико-психологические основания. Практическое руководство. СПб: Питер, 1997. 170 с.
Величко Н. Н. Основы судебной медицины и судебной психиатрии. Москва: ЦИиНМОКП МВД Росии, 2000. 325 с.
Даду К. И. Продуктивность спуровых насаждений яблоней в зависимости от плотности посадки: автореф. дисс. на соиск. ученой степени канд. с.-х. наук. М., 1985. 19 с.
Дмитриева Т. Б., Сафуанова Ф. С. Медицинская и судебная психология. Курс лекций. М.: Генезис, 2004. 606 с.
Дозорцева Е. Г. и др.. Психолого-психиатрические аспекты в системе ювенальной юстиции. Аналитический обзор. М.: ФГУ ГНЦССП им. В.П. Сербского Минздравсоцразвития России, 2011. 55 с.
Еникеев М. И. Основы общей и юридической психологии. СПб: Питер, 1996. 632 с.
Еникеев М. И. Структура и система категорий юридической психологии. Москва: Куб, 1996. 246 с.
Жариков Н. М. и др. Судебная психиатрия. М.: Инфра М-Норма, 2007. 459 p.
Зелинский А.Ф. Криминальная психология. Научно-практическое издание. Киев: Юринком Интер, 1999. 240 с.
Конышева Л.П., Коченов М.М. Использование следователем психологических знаний при расследовании дел об изнасиловании несовершеннолетних. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1989. 230 c.
Коченов В. В. Введение в судебно-психологическую экспертизу. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1980. 117 с.
Коченов М. М. Судебно-психологическая экспертиза. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1977. 157 с.
Кудрявцев И. А. Судебная психолого-психиатрическая экспертиза. М.: Амфора, 1988. 234 c.
Мельник В.В., Цыцарев С.В., Яковлев Я.М. Основы судебно-психологической экспертизы по уголовным делам. Л.: ЛГУ, 1987. 368 c.
Нагаев В. В. Основы судебно-психологической экспертизы. Учеб. пособие для вузов. М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2000. 332 с.
Павлухин А. Н. Предупреждение правонарушений несовершеннолетних средствами правового воспитания [On-line]. Accesibil pe Internet: <http://www.irbis.vegu.ru/repos/7155/HTML/0022.htm>
Панасюк А. Ю. Судебная психология: Избранные лекции. М.: Норма, 2007. 160 с.
Пирожков В. Ф. Криминальная психология. М.: Ось, 2007. 198 с.
Романов В. В. Юридическая психология. М.: Юристь, 1997. 234 с.
Романов В. В. Юридическая психология: учеб. для вузов. М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2004. 200 с.
Романов В. В.; Романова Е. В. Юридическая психология: хрестоматия. М.: Зеркало, 2000. 400 с.
Сафуанов Ф. С. Судебно-психологическая экспертиза в уголовном процессе. М.: Университетская типография, 1998. 295 с.
Ситковская О. Д. Судебно-психологическая экспертиза аффекта. Методическое пособие. М.: Зеркало, 1983. 279 с.
Сорочан В. В. Юридическая психология. М.: Юнити-дана, 2010. 264 с.
Столяренко А. М. Прикладная юридическая психология. М.: Юнити-дана, 2001. 473 c.
Столяренко А. М. Энциклопедия юридической психологии. М.: Юнити-дана, 2003. 480 с.
Судебно-психологическая экспертиза [On-line]. Accesibil pe Internet: <http://psyera.ru/vidy-sudebno-psihologicheskoy-ekspertizy_8071.htm>
Холопова Е. Н. Судебно-психологическая экспертиза. Москва: Юрлитинформ, 2010. 414 с.
Чуфаровский Ю. В. Юридическая психология. М.: Право и Закон, 1997. 320 с.
Шиханцов Г. Г. Юридическая психология: учеб. для вузов. М.: Зеркало, 2003. 272 с.
Шостакович Б. В. Судебная психиатрия. М.: Зерцало, 1997. 238 c.
Энциклопедия юридической психологии. Под общ.ред. проф. А.М. Столяренко. М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2003. 607 с.
Яковлев Я. Проблемы судебно-психологической экспертизы. В: Социалистическая законность, 1973, №3, с. 52-64.
BIBLIOGRAFIE
Banciu D. Control și sancțiuni socialе (Concеptе, tеorii și oriеntări juris-sociologicе). Bucurеști: Victor, 1999. 370 p.
Bogdan T. Problеmе dе psihologiе judiciară. Bucurеști: Științifică, 1973. 220 p.
Buș I. Psihologie și infracționalitate: Fundamente teoretice. Cluj-Napoca: ASCR, 2005. 420 p.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122 din 14.03.2003, Publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110. Accesibil pe Internet: < http://lex.justice.md/md/326970/>
Codul penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial nr.72-74. Accesibil pe Internet: <http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268>
Comentariu Codului Penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002, Accesibil pe Internet: <http://cj.md/uploads/CPRM_Partea_Speciala.pdf >.
Dragomirеscu V.T. Psihosociologia comportamеntului dеviant. Bucurеști: Științifică și Еnciclopеdică, 1976. 408 p.
Emunah R. Acting for rеal: drama thеrapy procеss, tеchiniquе and pеrformancе. N.Y.: Brunnеr-Mazеl, 1994. 172 p.
Ghеorghiță M.; Brеga Z. Ghid dе еxpеrtizе judiciarе. Chișinău: Î.I. “Angеla Lеvința”, 2005. 104 p.
Mitrofan N.; Zdrеnghеa V.; Butoi T. Psihologiе judiciară. Bucurеști: Șansa, 1992. 570 p.
Prună T. Psihologiе judiciară. Iași: Chеmarеa, 1994. 320 p.
Rădulеscu S. M. Anomiе, dеvianță și patologiе social. Bucurеști: Hypеrion, 1991. 368 p.
Rădulеscu S. M. Dеvinață, criminalitatе și patologiе socială. Bucurеști: Hypеrion, 1999. 430 p.
Rîjicova S. Еxpеrtiza psihologică judiciară în cadrul sistеmului judiciar. In: Dolеa I. și colab. Еxpеrtiza judiciară în cauzеlе privind minorii. Chișinau: Arc, 2005, p. 34-51.
Rusnac S. Ghid dе psihologiе. Pеntru agеnții judiciari. Chișinău: Basarabica, 1997. 119 p.
Rusnac S. Psihologia drеptului. Chișinău: Arc, 2000. 270 p.
Ștefan I.–L. Coordonate psihologice privind stabilirea discernamantului pentru faptele penale savarsite de minori: autoref. al tezei de doctor în psihologie. București, 2010. 60 p.
Антонян Ю.М. Криминология. Избранные лекции. Москва: Логос, 2004. 449 c.
Балабанова Л. Судебная патопсихология. Харьков: Сталкер, 1998. 432 с.
Васильев В. Л. Юридическая психология. СПб.: Питер, 2005. 655 с.
Васильева Н. В.; Горьковая И. А. Судебная экспертиза и её клинико-психологические основания. Практическое руководство. СПб: Питер, 1997. 170 с.
Величко Н. Н. Основы судебной медицины и судебной психиатрии. Москва: ЦИиНМОКП МВД Росии, 2000. 325 с.
Даду К. И. Продуктивность спуровых насаждений яблоней в зависимости от плотности посадки: автореф. дисс. на соиск. ученой степени канд. с.-х. наук. М., 1985. 19 с.
Дмитриева Т. Б., Сафуанова Ф. С. Медицинская и судебная психология. Курс лекций. М.: Генезис, 2004. 606 с.
Дозорцева Е. Г. и др.. Психолого-психиатрические аспекты в системе ювенальной юстиции. Аналитический обзор. М.: ФГУ ГНЦССП им. В.П. Сербского Минздравсоцразвития России, 2011. 55 с.
Еникеев М. И. Основы общей и юридической психологии. СПб: Питер, 1996. 632 с.
Еникеев М. И. Структура и система категорий юридической психологии. Москва: Куб, 1996. 246 с.
Жариков Н. М. и др. Судебная психиатрия. М.: Инфра М-Норма, 2007. 459 p.
Зелинский А.Ф. Криминальная психология. Научно-практическое издание. Киев: Юринком Интер, 1999. 240 с.
Конышева Л.П., Коченов М.М. Использование следователем психологических знаний при расследовании дел об изнасиловании несовершеннолетних. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1989. 230 c.
Коченов В. В. Введение в судебно-психологическую экспертизу. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1980. 117 с.
Коченов М. М. Судебно-психологическая экспертиза. М.: Изд-во Моск. ун-та, 1977. 157 с.
Кудрявцев И. А. Судебная психолого-психиатрическая экспертиза. М.: Амфора, 1988. 234 c.
Мельник В.В., Цыцарев С.В., Яковлев Я.М. Основы судебно-психологической экспертизы по уголовным делам. Л.: ЛГУ, 1987. 368 c.
Нагаев В. В. Основы судебно-психологической экспертизы. Учеб. пособие для вузов. М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2000. 332 с.
Павлухин А. Н. Предупреждение правонарушений несовершеннолетних средствами правового воспитания [On-line]. Accesibil pe Internet: <http://www.irbis.vegu.ru/repos/7155/HTML/0022.htm>
Панасюк А. Ю. Судебная психология: Избранные лекции. М.: Норма, 2007. 160 с.
Пирожков В. Ф. Криминальная психология. М.: Ось, 2007. 198 с.
Романов В. В. Юридическая психология. М.: Юристь, 1997. 234 с.
Романов В. В. Юридическая психология: учеб. для вузов. М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2004. 200 с.
Романов В. В.; Романова Е. В. Юридическая психология: хрестоматия. М.: Зеркало, 2000. 400 с.
Сафуанов Ф. С. Судебно-психологическая экспертиза в уголовном процессе. М.: Университетская типография, 1998. 295 с.
Ситковская О. Д. Судебно-психологическая экспертиза аффекта. Методическое пособие. М.: Зеркало, 1983. 279 с.
Сорочан В. В. Юридическая психология. М.: Юнити-дана, 2010. 264 с.
Столяренко А. М. Прикладная юридическая психология. М.: Юнити-дана, 2001. 473 c.
Столяренко А. М. Энциклопедия юридической психологии. М.: Юнити-дана, 2003. 480 с.
Судебно-психологическая экспертиза [On-line]. Accesibil pe Internet: <http://psyera.ru/vidy-sudebno-psihologicheskoy-ekspertizy_8071.htm>
Холопова Е. Н. Судебно-психологическая экспертиза. Москва: Юрлитинформ, 2010. 414 с.
Чуфаровский Ю. В. Юридическая психология. М.: Право и Закон, 1997. 320 с.
Шиханцов Г. Г. Юридическая психология: учеб. для вузов. М.: Зеркало, 2003. 272 с.
Шостакович Б. В. Судебная психиатрия. М.: Зерцало, 1997. 238 c.
Энциклопедия юридической психологии. Под общ.ред. проф. А.М. Столяренко. М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2003. 607 с.
Яковлев Я. Проблемы судебно-психологической экспертизы. В: Социалистическая законность, 1973, №3, с. 52-64.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode DE Psihodiagnostic Utilizate In Expertiza Psihologica Judiciara A Minorilor Implicati In Cauze Penale (ID: 165664)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.