Metode de Manipulare Si Dezinformare

METODE DE MANIPULARE ȘI DEZINFORMARE

MANIPULAREA PRIN RELIGIE

CUPRINS

Introducere

În ciuda faptului că provin dintr-o familie religioasă, o familie care m-a învățat de mic care sunt rânduielile Bisericii, și tot ceea ce înseamnă să crești după ce ‘’spune’’ Biblia, am ales să scriu despre una dintre cele mai vechi manipulări ale omenirii, manipulare ce își are rădăcinile adânc înfipte în istoria oricărui neam de pe pământul acesta. Religia și formele sale de a manipula.

Nu neg pozitivismul pe care religia, în unele cazuri, îl poate aduce în viețile noastre, dar neg să cred că religia și credința sunt același lucru. Crezi în ce vrei, și asta înseamnă că ai credință, dar să crezi în ceea ce scriu anumite cărți, sau să crezi tot ceea ce ți se zice că ar fi bine să faci, de către niște oameni care la rândul lor greșesc enorm de mult, și care ar trebui să fie imaginea fizică – spirituală a unei ființe divine, din punct de vedere personal, cred că este greșit.

In ciuda faptului ca tema acestei lucrari este, evident, una dificila, data fiind multitudinea parerilor ce le pot crea celor din jurul meu, riscand in acelasi timp, sa fiu încadrat în categoria Deiștilor, am să încerc să dezvolt cât mai bine cu putință această Lucrare de Licență, care pe langa Introducere si Concluzii, este structurata pe patru capitole, trei capitole de teorie si un capitol practic.

Primul capitol cuprinde noțiuni teoretice despre manipulare, formele sale, puterea limbajului in manipulare si legile de bază ale manipulării care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, dar si principalele tehnici de manipulare folosite în zilele noastre.

În capitolul al doilea, am încercat să pun în evidență sub ce forma este dezinformat individul, pe baza aspectelor generale ale dezinformării. De asemenea sunt relatate avantajele cât și dezavantajele comunicării în masă.

În cel de-al treilea capitol, am efectuat o scurtă trecere prin istoria religiilor, dupa care am prezentat sub ce formă se poate folosi religia în scopul manipulării maselor.

Capitolul patru cuprinde partea practica a lucrarii si se axeaza pe manipularea sentimentelor, am redat câteva exemple de culte religioase, după care, am încercat să prezint, caracteristicile dar și diferențele fiecăruia în parte, și modalitățile folosite pentru a-și manipula fiecare adepții.

Cu o structura deloc marunta subiectul ales și anume Religie, putere și politică la prima vedere ar avea in comun aceleași fenomene esențiale subliniate și în titlu, diferenta dintre ele constă însă în modul de tratare a problemei, deoarece nu ne vom opri în a observa totul doar dintr-un singur punct de vedere, ci vom încerca analizarea subiectului din diferite puncte de vedere. Înainte de toate, vom realiza o particularizare și definire a fenomenelor pentru eliminarea oricărei neclarități, urmând ca apoi să dezbatem legaturile dintre concepte.

Capitolul 1 – Manipularea

1.1 Definirea și tipurile de manipulare

Manipularea este un subiect destul de controversat si fiecare dintre noi incearca sa dea o definitie a acestui termen. Direct sau indirect oamenii vor sa manipuleze, cu toate ca majoritatea dintre noi nu recunoastem acest lucru, pentru ca in acelasi timp, niciunul dintre noi nu vrem sa cadem in capcana celor care manipuleaza.

Conform Dictionarului de Sociologie, ‘’manipularea reprezintă acțiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate, etc.) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenționat adevărul, lăsând impresia libertății de gândire și decizie’’. Vorbim de manipulare ‘’ atunci cand o anumita situatie sociala este creata premeditat pentru a influenta reactiile si comportamentul manipulatilor in sensul dorit de manipulator’’.

Într-un limbaj popular tehnica manipulării poate fi caracterizată ca fiind cel mai indicat mijloc de a obține rezultatele dorite de la ceilalți prin a-i determina să raționalizeze și să analizeze, încât vor descoperi că cea mai mare satisfacție este de a face pe plac unei persoane sau unui grup.

Acest punct de vedere a fost detaliat pentru prima dată de reprezentanții curentului de gândire umanist și este valabil chiar și în zilele de astazi. Autorii unor lucrări de specialitate în domeniul psihologiei sociale, francezii Robert-Vincent Joule și Jean-Leon Beauvois, detaliază acest aspect într-un text de un umor tonic în „Tratat de manipulare”.

Scopul manipulării reprezintă controlul total asupra individului, asupra felului sau de a gandi, control total asupra comportamentului și reacțiilor sale, influențarea sentimentelor pe care acesta le dezvolta față de o persoană, un eveniment sau o anumita situație. Rezultatul este supunerea necondiționată, astfel încât individul nu este indeajuns capabil să ia decizii pe cont propriu, aproximativ toate acțiunile și trăirile sale sunt influențate de manipulator pentru a-și atinge ținta.

Oamenii de stiinta care au dezvltat experimente în acest domeniu au ajuns la o varietate de studii de caz, care demonstreaza cât de ușor poate fi influențat o persoana, un grup sau o parte a unei societăți. Scopul pe care acești cercetători, precum M.B. Harris, I.L. Child, Kurt Lewin, și l-au propus, era unul pur științific. Toți au observat următorul fenomen: subiecții experimentului au reacțiile dorite de cel care încearcă manipularea, indiferent că este doar o cercetare științifică pentru o lucrare de specialitate sau un fapt real, petrecut în viața cotidiană. În această situație se poate explica mult mai ușor cum a fost posibilă apariția sistemelor totalitare, a sinuciderilor în masă din ultimii ani și de ce aparatul propagandistic a devenit o armă de temut în mâinile celor care știu să o utilizeze la maximă capacitate.

O altă definiție a termenului de manipulare poate fi exprimată ca fiind remodelarea gândirii, a comportamentului și sentimentelor sub acțiunea unor factori externi, a unei presiuni exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul propus. Conform celor afirmate de Bogdan Ficeac, manipulatul va deveni „un simplu figurant”.

Din punct de vedere lingvistic, a încerca o definiție pentru acest termen se dovedește o încercare și mai grea decât din punct de vedere științific. Dicționarul Enciclopedic al Limbii Române nu oferă nici un fel de informații privind etimologia acestui termen. Dicționarul Explicativ, elaborat de Academia Română, nu conține decât semnificația să tehnică. Acest fapt este ușor de explicat. România a trăit mai bine de o jumătate de secol într-un sistem totalitar iar acest cuvânt a devenit „tabu”. Este lesne de înțeles de ce el nu apărea în dicționare sau în lucrări de specialitate când, tocmai sistemul comunist și cultul personalității liderilor acestui regim l-au dus la apogeu, se baza pe manipularea societății în folosul unui grup restrâns de oameni.

‘’A determina pe cineva să adopte o conduită, pe care în mod normal ar prefera să nu o urmeze, se încadrează tot la manipulare’’.

Ceea ce face posibil un proces de manipulare este „impresia” individului că acționează sau ia hotărâri în condiții de libertate totală, de autonomie. Sutele de studii au relevat faptul că nu pot exista decât două moduri eficiente de a obține de la cineva comportamentul dorit: manipularea și exercitarea puterii. Aceste variante sunt explicate de către Joule și Beauvois: „În general, un funcționar găsește că este normal să execute ce îi cere șeful, sau un student să corespundă exigențelor profesorilor săi” (marea manipulare). „În aceeași ordine de idei, un ostatic va scrie sub amenințare un text laudativ la adresa răpitorilor săi. În astfel de cazuri, poți obține ceva de la oricine pentru că dispui de forță sau de mijloace de persuasiune, sau de amândouă în același timp. În astfel de cazuri, persoana <<supusă>> are însă conștiința existenței unei situații în care se acționează prin intermediul puterii sau a existenței unui raport de forță’’.

Concluzia, ce reiese ca rezultat al celor detaliate mai sus, este că procesul de manipulare nu se poate desfasura, ori nu își poate atinge scopul, doar daca cel manipulat beneficiază de o stare de constiinta limpede, poate gândi singur, ori se regaseste într-o stare de coordonator propriu ale deciziilor luate de el însuși.

Este foarte important ca manipularea să nu fie confundată cu argumentația sau seducția. Acestea două sunt procese dificile și nu se află la îndemâna oricui. Argumentația tinde să devină din ce în ce mai mult o artă iar cel care apelează la acest procedeu, trebuie să dețină cunoștințe solide, atribute și competențe necesare unei persuasiuni încununate de succes. Seducția este și mai dificilă deoarece se bazează pe un farmec personal pe care foarte puțini îl posedă. Este destul de dificil ca un funcționar să își seducă șeful, dar nu și reciproc, deoarece ultimul beneficiază de atributele puterii și autorității.

Conform celor doi cercetători francezi, citați mai sus, singura soluție pentru a ieși din impas este manipularea care reprezinta ultima metoda de a se salva cei lipsiți de putere sau de mijloace de presiune.” Avantajul, descris si anterior, este acela că va da persoanei un sentiment de libertate, nefiind ceva de neglijat. Pe de alta parte, nu mereu cei care apelează la aceste procedee, urmăresc scopuri pur științifice. Este si cazul regimurilor totalitare sau al experimentelor desfășurate de agențiile de spionaj (CIA, NKVD-KGB).

‘’Manipularea a devenit cel mai eficient mod de a te impune și de a-ți implementa convingerile și impresiile personale fără ca acest lucru să apară la o vedere de suprafață a fiecărui caz în parte. Manipularea este cel mai sigur mod de a transmite „învățăminte cerute de evoluția socială a științei, tehnicii sau a moravurilor”.

Conform studiilor putem deduce usor faptul că manipularea a existat inca din cele mai vechi timpuri, doar că inainte nu luase aceasta amploare. Nu este rezultatul unei tehnologii de ultimă oră, ci rezultatul gândirii omului, a nevoiei de a-și atinge scopurile. Studii ce fac referire la acest procedeu, acela de a manipula există de mai mult de un veac, iar un personaj important în acest domeniu fiind Emile Durkheim, fondatorul școlii de sociologie franceză, care a studiat apariția și efectele fenomenului de ’’anomie‘’ , în timpul Revoluției Franceze și care au fost expuse în lucrarea să „Diviziunea muncii sociale”.

Odată cu perfecționarea mijloacelor de informare în masă, procedeul manipulării a atins cote nebănuite. Mass-media a devenit mijlocul prin care poate fi realizată, devenind in acelasi timp și o armă puternică pentru cei care doresc să o utilizeze. Dacă in urma cu sute de ani, radioul si ziarele erau principalele mijloace de informare, apariția televiziunii, și a internetului, a schimbat importanța și rating-ul pe care radioul si ziarele îl aveau.

Astfel putem observa că de la manipulările care vizau un grup școlar sau o națiune manipulate prin ziare și radio,internetul si televiziunea au deschis noi perspective. Asadar , se pot manipula mai usor continente, tari sau chiar întreaga planetă, după cum vom dezvolta aceasta tema si în capitolul următor.

Pentru a înțelege cât mai bine această clasificare mi-am propus să o structurez în două părți distincte, dar care sunt complementare. Primul criteriu se referă la dimensiunea pe care o poate avea un astfel de proces, în funcție de numărul de subiecți vizați, mijloace utilizate și aria geografică de extindere. Acestea se pot împarte în trei categorii: mici, medii și mari. Cel de-al doilea criteriu se referă exclusiv la modul și procedeele utilizate de manipulator pentru a-și atinge scopul. Acestea țin mai mult de tehnicile folosite și pe care este absolut necesar să le cunoaștem în pștem în profunzime pentru o mai bună înțelegere a lucrării ulterioare.

Profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, statul California, utilizează drept criteriu de clasificare „amplitudinea modificărilor efectuate într-o anumită situație socială”.

Putem clasifica manipulările ca fiind mici sau minore, totusi efectele pe care le creeaza, pot avea consecințe minore sau majore, iar asta depinzand de cât de bine sunt realizate. Deseori, aspecte banale, neimportante, generează schimbări neasteptate, în comportamentul persoanelor aflate într-o anumită situație socială. Totul depinde de puterea de a influența persoanele manipulate, de a-i putea dirija reacțiile și comportamentul, de cele mai multe ori fără ca individul sa isi poata da seama.

Manipulările mici

Se referă, ca amploare, la un singur individ sau un grup restrâns de persoane. Se obțin prin mijloace simple, manipulatorul provoacă modificări minore ale situației sociale într-o anumită perioadă de timp. Efectele pot depăși așteptările.

Un asemenea exemplu ne este detaliat foarte bine de catre Bogdan Ficeac . Este vorba despre adepții unei secte religioase, Hâre Krishna, fiind cei care, au pus la punct un sistem de strangere a fondurilor, pe cât de simplu, pe atât de eficient. Un membru al acestei secte, ras pe cap, cu o togă albă, specifică acestei miscari religioase, se deplasa intr-o gara ori într-un aeroport. În momentul când sosea un tren sau un avion aștepta pasagerii la poarta principala cu o floare în mână, pe care o oferea unei persoane care sosea, în numele iubirii dintre oameni și al toleranței rasiale. Viitoarea „victimă” accepta, în mare parte a cazurilor, floarea, mai ales că nu se cerea nimic in schimb. Dupa ce primul pas era făcut, membrul sectei scotea o carte sau o revistă pe care o oferea aceluiași pasager, în schimbul unei donații nesemnificative. Un procent foarte mare din cei care acceptau floarea plecau cu buzunarele mai goale in urma respectivelor donații.

Următorul exemplu este caracteristic tarii noastre. L-am întâlnit cu totii pe stradă, în intersecțiile aglomerate sau printre participanții la trafic. Cerșitul a devenit o industrie din ce in ce mai prezenta, creandu-se adevărate rețele, atât în țară cât și in strainatate, lucru care mereu a afectat și va continua să afecteze imaginea noastră în lume.

Cerșetorii se folosesc de nenumărate metode pentru a sensibiliza trecătorii. Cei mai des folosiți, sunt copiii. Iarna umbla desculți și îmbrăcați cu haine rupte și sumare, tocmai pentru a creste mila trecatorilor. De cele mai multe ori sunt mutilați intenționat de catre parinti ori de catre cei care ii exploateaza. Melodiile ori textele de care se folosesc si le recită în locuri publice, mijloace de transport în comun, sunt compuse cu mare atenție. De exemplu, cei care spală parbrizele mașinilor in intersectii oferă un mic serviciu care durează aproximativ 30 de secunde, serviciu pentru care acestia primesc echivalentul sumei de bani a unei persoane care muncește 30 de minute. Puțini șoferi conștientizează că au fost manipulați și consideră ca li s-a oferit un serviciu pe bani relativ puțini. În realitate, lucrurile sunt exact invers.

Asemenea metode de a sensibiliza exista, apeland la spiritul caritabil al cetățenilor. În interiorul lor au loc schimbări de comportament minore, dar care au drept consecință adunarea unor fonduri imense, constituirea unor rețele de trafic cu carne vie care, indirect, prin intermediul cerșetorilor, manipulează indivizii din societate să comită acte caritabile.

Am afirmat anterior că mici schimbări, manipulări minore, pot crea efecte majore la nivelul societății. Bogdan Ficeac vorbește despre criza grâului din România a anului 1992 și care au fost consecințele acestei manipulări. ’’Televiziunea națională a prezentat mai multe zile la rând informații oficiale privind o iminentă criză de pâine, din cauza lipsei de grâu. S-a indus astfel un sentiment de panică la nivelul întregii societăți. Câteva zile mai târziu, oamenii au răsuflat ușurați aflând, tot de la televiziunea națională, că guvernul a rezolvat situația prin acceptarea unor masive importuri de grâu.”

În perioada următoare a fost descoperit substratul acestei mici manipulări, dar cu consecințe majore pentru economia tarii. Criza fusese creată in mod voit de guvernanți prin două jocuri de culise. Primul a fost lansarea zvonului despre presupunerea crizei de pâine din cauza lipsei de grâu. În realitate ceea ce sa oferit producătorilor a fost un pret foarte mic, pret ce nu acoperea cheltuielile cu recolta a acelui an și nici nu oferea posibilitatea de auto-finanțare pentru recolta viitoare. Fermierii nu au vândut grâul statului sperand că prețul va crește în lunile următoare. Doar că, tara noastra a importat grâu la un preț de trei ori mai mare decât cel oferit fermierilor. Toată aceasta afacere a putut fi incheiata doar cu complicitatea guvernanților, care au acceptat importurile de grâu doar in urma primirii a unor comisioane foarte consistente. Consecințele nu au intarziat sa apara pentru românul de rând: creșterea generală a prețurilor, fermieri cu recoltele nevândute și în imposibilitatea de a reîncepe o nouă producție. Strategii asemănătoare au fost folosite si în anii următori, aducem aici aminte, de criza uleiului, zahărului, ori a orezului.

Cum de a fost posibil crearea acestui fenomen? Foarte simplu. În România anului 1992, TVR era singura televiziune din tară, iar lipsa altor metode de informare independente și necontrolate de instituțiile statului a permis inducerea unor premise false, propice unei strategii pentru manipularea românului de rând. Acesta fiind desigur, doar un exemplu minor dintr-o multitudine de manipulări minore cu efecte majore. Uneori prin efectele care le creeaza, acestea nu mai pot fi catalogate ca fiind manipulări mici, unele dintre ele, ar putea usor sa intre în categoria celor de o importanta mai mare.

Manipulările medii

Acestea „se referă la modificări importante ale situațiilor sociale, cu efecte, care uneori, depășesc în mod dramatic așteptările, tocmai pentru că enorma putere de influență a situațiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluată.”

Cel care inceput primele cercetări în acest domeniu, a fost americanul Stanlez Milgram. Acesta pornea de la ideea că fiecare persoana este supusa unei anumite autorități. Scopul experimentelor sale constau în a observa cât de supuse pot fi anumite persoane, si care este limita superioară a supunerii la care subiecții pot ajunge, toate acestea în condițiile în care acestia erau manipulați de cei ce conduceau experimentele.

Unul din experimente consta in memorarea anumitor lucruri și influențarea acestui proces prin anumite pedepse victimei în caz de greșeală. Voluntarii erau pusi într-o camera cu un examinator și se așezau la pupitrul de comandă al unui aparat ce transmitea șocuri electrice. În camera, în fața individului voluntar se afla un geam de la altă incapere. In cealalta camera, pe un scaun, conectat la electrozii aparatului de șocuri electrice, se afla un bărbat . Voluntarul, denumit profesor, rostea un cuvânt iar cel de dincolo trebuia să-i spună perechea dinainte învățată. În cazul in care acesta gresea, i se administra un șoc electric de 15 volți, care creștea progresiv cu aceeași tensiune în cazul unui alt răspuns eronat. Limita maximă a șocurilor putea fi de 450 de volți. La inceputul testului primele trei răspunsuri sunt exacte. Dar al patrulea este greșit intentionat și i se administrează un șoc de 15 volți. Apoi, elevul o ține dintr-un raspuns gresit in altul. Pe măsură ce răspunsurile gresite se acumulau, creștea și intensitatea șocului și durerea elevului. Profesorul era mereu îndemnat de examinator să nu se opreasca si sa continue. La 270 de volți se părea că, cel care era supus șocurilor electrice, avea dureri foarte mari și curand va face un atac de cord. Dar examinatorul îi cerea de fiecare dată să continue. În realitate, nu avea loc nici un șoc electric, elevul le simula atat de bine pentru ca examinatorul să vadă cât de departe poate ajunge profesorul. Dintre cei voluntari, 62,5% au administrat elevului voltajul maxim, deși, într-un test realizat anterior, doar 1% au afirmat că ar putea face acest lucru.

Cel mai important exemplu referitor la tipurile de manipulare medie se regăsește în evenimentele din decembrie '89, când unica soluție a fost eliminarea a sotilor Ceausescu. ‘’Revolutia romana reprezinta un material faptic de exceptie pentru identificarea nenumaratelor tehnici de manipulare ce au functionat perfect, in magnetizarea maselor’’.

Joule și Beauvois propun un exemplu destul de simplu. Un studiu ce o viza pe Doamna O, care primește o ofertă din partea unui magazin, de a cumpăra trei produse. În acest fel va participa și la un concurs care va avea premii de milioane, un sejur la mare si o limuzina de lux. Pe langa Doamna O, alte sute de persoane au primit respectiva ofertă. Procentul de oameni care au decis să beneficiez de aceasta oferta, inclusiv Doamna O., a fost foarte mare, chiar și pentru cei care au initiat experimentul. In mare parte, aproximativ toți au cumpărat respectivele produsele doar pentru a participa la loterie.

Un alt experiment efectuat de aceiasi doi francezi, este cel in care întâlnim o serie de situații care presupun o abordare aparte. Aceeași Domană O. este rugată pe plajă să ii supravegheze prosopul unei alte femei ce este în apă pentru a se racori. Pe prosop se afla un aparat de radio modern pe care o persoana necunoscuta încearcă să il sustraga fără nici o jenă. Doamna O. intervine, și incearca sa ceara ajutorul in timp ce se lansează în urmărirea hoțului. Într-o situație similara, doar ca de această dată fără a o ruga pe Doamna O să supravegheze prosopul, un alt individ încearcă să fure o geantă elegantă de piele, dar de aceasta data Doamna O nu intervine. Dacă în primul experiment aproape toti subiecții au intervenit, în cel de-al doilea experiment doar ceva mai mult de o zecime au avut initiativa de a stopa individul.

Vorbim deci, de așa-numitele condiție angajament și condiție control. Prima este valabila în experimentul de pe plajă, fiind vorba de un angajament, fie el și verbal, între cele două femei. Doamna O. se considera obligată să intervină. Condiția de control este valabila situației cu geanta de piele, când nu există nici un fel de acord verbal. Mai mult decat atat, oamenii nu au intervenit deoarece nu puteau sti dacă e vorba de proprietarul genții sau de un hoț.

Diferența între cele două experimente constă în schimbul de cuvinte, comunicarea dintre subiecti, care se realizeaza printr-un angajament. Același principiu este valabil în cazul lui Stanley Milgram și al experimentelor sale. Angajamentul între Doamna O și cealaltă femeie a fost catalogat ca fiind „supunere liber consimțită”. Relațiile sociale dintre indivizi se transformă într-o relație de supunere sub forma unei cerinte banale, care se poate accepta sau refuza. Doamna O consideră că i-a făcut un favor celeilalte, nestiind totusi, ea se află în postură de victimă a unei metode de manipulăre simpla. Concluzia ar fi urmatoarea: “oamenii au tendința să adere la ce le pare că fiind propriile lor hotărâri, și, deci să se comporte în conformitate cu ele’’.

Manipulările mari

Se află în strânsă legătură cu acea cultură din care face parte persoana și în mijlocul căreia isi desfasoara activitatile. Când ne referim la influența unei culturi, facem referire la acele legi care guvernează societatea, cele scrise cât și cele morale, sistemul de valori promovat de indivizii acestei societăți.

Deoarece au devenit o parte din cotidian, abia daca mai putem recunoaște marile manipulări, ori daca reusim o facem rar și destul de greu, deoarece ele nu mai sunt recunoscute ca atare. Cel care a identificat cel mai amplu si mai simplu sistem de manipulare major, a fost psihologul elvețian Jean Piaget. El a recunoscut în sistemul educațional din fiecare țară o manipulare a studentilor, a elevilor, menită de a obișnui individul cu rigorile și regulile vieții de adult și modul de viata dezvoltat într-o societate bazata pe legi.

Fiecare popor are propriul sistem educațional ce se află într-o strânsă legătură cu valorile si tradițiile dupa care poporul respectiv se ghideaza sau le-a cultivat. Cel mai important lucru pe care școala îl transmite persoanei este simțul responsabilității. Dupa, este adaptarea la un program strict care îi este impus, deși el nu simte acest lucru: orar, vacanțe, programe școlare. Cum fiecare societate modernă isi propune sa aiba pe posturile cele mai bune , cei mai buni și mai calificați oameni, încă din școală copiii isi dezvolta spiritul de competiție care constă în recompense la terminarea unor perioade de studiu: premii, burse.

In timp sa dovedit că sistemul democratic este mai bun decât cel totalitar. In Statele Unite ale Americii, spre exemplu, accentul se pune pe dezvoltarea capacităților individuale, pe un fel de “descurca-te singur!”. Americanii sunt învățați să se descurce singuri și să se bazaze pe forțele proprii. În communism se urmărea uniformizarea tuturor indivizilor pentru a-i pregăti pentru ideologia pe care o dezvolta sistemul. Uniformele școlare erau obligatorii, tocmai pentru a crea acea uniformitate. Inclusiv programele școlare erau modificate pentru a se inocui ideologia comunistă de la cea mai fragedă vârstă. În sistemul democratic, din contră, cei care poartă uniforme sunt elevii colegiilor particulare cu pretenții, tocmai pentru a le crea acestor tineri un sentiment de unicitate. La fel se întâmplă în armate unde uniforma este obligatorie pentru a uniformiza indivizii, în acest fel soldații răspund mai ușor la comenzi și ordine, deci sunt mai usor de controlat.

Din punct de vedere al mentalității , popoarele din estul Europei se aseamănă mai mult cu civilizațiile asiatice decât cu mentalitatea americană. Bogdan Ficeac ne oferă un astfel de exemplu: “Istoria Statelor Unite, așa cum este ea prezentată în The World Almanac, cel mai răspândit compendiu despre “starea națiunii”, reactualizat în fiecare an, începe la 1492,…trebuie observat că trecutul popoarelor ce au stăpânit acele ținuturi înainte de venirea lui Cristofor Columb nu este luat în calcul, dovadă că până și în sistemele cu o democrație avansată prezentarea istoriei are o tentă subiectivă” .

Popoarele europene, mai ales cele de origine latină, se mândresc cu trecutul lor, începând cu istoria antică, și pun mult mai multă valoare pe tradiții decât o fac americanii.

În debutul capitolului, am facut cateva referiri asupra experimentelor efectuate de agențiile de spionaj. Sunt bine cunoscute acele exemple din timpul Războiului Rece, când tehnologia ori aspectele mai „întunecate” ale mintii umane nu au rămas neexplorate. Orice putea sa aduca avantaje asupra inamicului a fost atent studiat si calculat. Este cunoscut proiectul CIA care ‘’încerca să controleze mințile cetățenilor prin unde emise de transmițătoare speciale, infestarea orașelor cu viruși mai mult sau mai puțin inofensivi, pentru a studia aria de răspândire și imunitatea oamenilor, toate acestea în cazul unui război cu arme nucleare, bacteriologice sau chimice’’. Marile puteri au alocat fonduri substantiale, in general pentru studierea fenomenului ce tine de parapsihologic. Majoritatea studiilor au fost concentrate pe studii privind aplicatii militare, iar concluziile adoptate au fost folosite pentru manipularea inamicilor ori a maselor de manevra.

1.2 Principalele tehnici de manipulare

Pentru a reusi ceea ce si-a propus, un manipulator adopta în mod conștient procedee bine definite ce tin de psihologia modernă. Majoritatea teoriilor despre tehnica manipularii s-au dezvoltat in special în prima jumătate a secolului trecut, când a avut loc o amploare de cercetari în domeniul psihicului uman, a relațiilor dintre oameni și a interacțiunii individului cu diversele acțiuni ale sale sau care se reflecta asupra sa.

Exista mai multe forme de manipulare: manipulare pozitivă – care este în acord cu normele raționalității cât și cu normele moralității care acționează în vederea satisfacerii binelui comun și manipulare negativă, care la rândul ei poate fi intenționata și neintenționată. Manipularea se face prin minciuna. Unii mint fără să-și dea seama, în necunoștință de cauză, din ignoranță, iar alții mint cu bună știință, cunoscând adevărul; alții spun doar un adevăr parțial.

Generalizarea informației, pe leit motivul “poporul vrea…” ori “populația crede că…”, este un alt mod de a influența opinia publică pe considerentul conformismului, care presupune tendința oamenilor de a se încadra în trendul majorității.

Abaterea atenției este o altă modalitate de manipulare, realizată prin lansarea unor false teme de interes general, de regulă de natura scandaloasă, în vederea trecerii sub tăcere a altor aspecte ce ar putea deranja cu adevărat opinia publică. Ca exemplu putem menționa teme de real impact social, cum ar fi criza ce afectează sistemul sanitar ori colapsul sistemului educațional. Nu e normal și nici moral, dar e eficient să recurgi la aceste forme de manipulare. În acest caz trebuie să ne gândim care este raportul dintre adevăr și politică, valori și politică, dintre morala și politică. Se poate accepta discursul politic fără valorizare, fără o anumită etică? Toate relațiile politice se bazează pe valori. Valori precum drepturile omului, democrație, stat de drept, egalitate, justiție sunt valori specifice domeniului politic. Trebuie să reflectăm asupra raportului dintre a proclama valorilor și a acționa conform acestora. În domeniul politic se întâmpla adesea ca în timpul discursului politic să aibă loc proclamarea unor valori, iar în practică să existe fapte în neconcordanță cu acestea. Din acesta cauza ceea ce reprezintă o problemă pentru cei ce dețin puterea este credibilitatea – obținerea dar și perpetuarea ei.

Din cele prezentate este evident că arta de a vorbi în public este foarte importantă, pentru că pune la îndemâna tuturor un instrument foarte puternic: forța de a-i convinge pe ceilalți. Desigur, rămâne la latitudinea fiecăruia modul în care alege să folosească această forță. Nu trebuie să ne mire că unii o folosesc așa cum trebuie, în folosul binelui și adevărului, în timp ce alții o folosesc în scopuri reprobabile. În ultimã instanțã este vorba de o alegere cu privire la valorile și credințele față de care ne raportăm existența.

Arta de a vorbi rămâne însă elementul cheie în devenirea individuală, de vreme ce este demonstrat faptul că realizarea personală în societate impune aptitudini deosebite de comunicare și cu precădere aptitudini de a vorbi în public. Chiar și locurile de muncă eminamente tehnice au nevoie de oameni care să știe să comunice, pentru că nu e suficient ca un om să aibă idei strălucite, el trebuie să fie capabil să le formuleze pe înțelesul celor din jur, pentru a le putea pune în aplicare.

Cu alte cuvinte, prin limbaj, un grup poate să câștige chiar acordul deplin, de durată, al acelora al căror sprijin îi este necesar. Mai mult, sunt de părere cercetătorii în domeniu, dialogul și răspunsul la dialog este cel ce dă măsura puterii politice și, nicidecum, exacerbarea forței. Este limpede faptul că realitatea lingvistică, scoate în evidență rolul de cadru al limbajului, de teren de manifestare, în timp ce finalitățile pur politice sunt cele în baza cărora se operează atât selecția terminologică, cât și cea a strategiilor discursive. Toate acestea ne conduc la afirmația pertinentă, că limbajul, strategia discursivă sunt interdependente, ele servind în primul rând persuadării și, mai puțin, transmiterii de informație. Ele sunt cele care oferă terenul de joc al manipulării.

Bouvois & Joule , în lucrarea "TRATAT DE MANIPULARE", stabilesc parametrii tehnicilor de manipulare, atribuind anumitor caracteristici, care au un inteles comun, denumiri specifice: Tehnica piciorului-în-ușã; Tehnica trântitului-ușii-în-fațã, Teoria angajamentului etc..Existența unei singure surse de informare , prezentarea voit modificata a evenimentelor poate creste la maxim efectele manipulãrii. Strategiile și tehnicile de manipulare sunt axate pe obținerea controlului asupra comportamentului, gândirii sau sentimentelor subiecților într-o anumitã situație și pe parcursul unei anumite perioade de timp, in vederea câstgãrii unor avantaje substanțiale pentru autorii manipulãrii, și în defavoarea celor controlați. Tehnicile de manipulare se bazeazã pe exploatarea necesitãților fundamentale ale oamenilor (nevoia de adãpost,de hrana, de integrare într-un grup social, de informare etc), avand ca scop plasarea individului în anonimat, pentru a-l face mai docil și mult mai dispus sã se conformeze regulilor impuse de autoritãți, indiferent de forma sub care sunt percepute acestea. Cu cât o persoana se preocupã mai mult de a nu fi luat drept plictisitor, incult, prost sau lipsit de orice talent, cu atât el este mai ușor de manipulate, de cãtre cei care intenționat îi aduc astfel de precupãri pentru a-l distrage de la gândurile și întrebãrile lui firești. Tehnici ale manipularii moderne apărute o dată cu dezvoltarea rapida a mijloacelor de comunicare sunt si, propaganda, discreditarea ,dezinformarea, sau războiul informațiilor facand si ele parte din bagajul modern a celor care manipuleaza. ’’Dar, în măsura în care contemporanii noștri iau cunoștință de importanța informației ca atare, în măsura în care înțeleg că nu au deloc de-a face cu fapte care sunt încăpățânate ci cu idei, ei devin în mod firesc îndemnați să răspândească informațiile care le sunt favorabile și să le disimuleze pe cele nefavorabile.

Amorsarea sau low-ball

Consta in a determina potentialul individ manipulat, sa ia decizii in favoarea scopului urmarit de manipulator, prin a-i omite unele neajunsuri, sau prin a-i arata anumite dezavantaje ce sunt mai degraba fictive decat reale. Potrivit lui M.D. Carlson , aceasta metoda este cunoscuta mai bine in tarile anglo-saxone ca low-ball, si este folosita destul de des in America in industria masinilor. Conform definitiei , tehnica amorsarii poate fi folosita in diverse moduri pe care le vom exemplifica in cele ce urmeaza.

Joule și Beauvois ne prezintă un alt experiment ce o implică pe Doamna O. Aceasta dorea să-și cumpere o alta canapea și cu greu reuseste sa isi faca soțul să accepte să-i dea suma necesara pentru a o putea cumpara. La magazin se decide asupra unei canapele accesibila la preț, de culoare verde, potrivita si cu nuanța în care erau vopsiți pereții sufrageriei sale. Cu toate astea vânzătorul îi recomandă o alta canapea, una mai scumpă, roz de altfel, și care era însoțită de o lampă, cadou, pe care Doamna O decide să o cumpere. Doar că în momentul în care a vrut să plateasca suma pentru canapeaua de culoare roz, i se aduce la cunoștință că oferta a fost valabilă doar pentru primii zece cumpărători și ca oferta a expirat. Indiferent de situatia creata, Doamna O, isi mentine decizia de a cumpara canapeaua roz, chiar daca nu poate beneficia si de lampa oferita cadou și nici culoarea noii canapele nu se potrivește cu zugrăveala peretilor din sufragerie. În cazul acesta, Doamna O. este manipulată de vânzător printr-o minciuna, element care în unele cazuri se poate dovedi o problema majora în realizarea unei manipulări.

Un alt doilea mod este prin mascarea unor detalii semnificative. Să presupunem că, în cadrul aceluiași experiment cu Doamna O., vânzătorul a uitat să menționeze de garantia de doi ani a primei canapele iar ca cea roz nu avea nici un fel de garantie, deoarece aceasta din urma era din imitație de piele, in ciuda faptului ca era si mai scumpă. Pe langa toate astea , în cazul primei canapele, a celei verzi, era inclus în prețul de vânzare si transportul asigurat..

Reflectand la cele două modalități prezentate mai sus, metoda amorsarii poate fi pusa in practica și prin tehnica amăgirii. Să presupunem că observăm în vitrina unei librării o carte pe care o căutăm de foarte mult timp. Însă, când dorim să o cumparam, vânzătorul ne spune că toate exemplarele s-au vandut și ca a fost făcută o nouă comandă, dar care inca nu a sosit . În schimb ni se ofera o altă carte, tipărită în condiții grafice foarte bune si care este semnata de acelasi autor, pe care pana la urma o achiziționăm. Vanzatorul, folosind tehnica amagirii ,tocmai a reusit sa ne manipuleze.

Piciorul în ușă

Această metoda este foarte simplă și oricare dintre noi dispunem cu usurinta de ea. Poate am si folosit-o deja, si nu ne-am dat seama de acest lucru. În prima din cele doua faze ale sale, manipulatorul dezvolta o cerere simplă, aproape de ne-refuzat de către potentialul manipulat. Această cerere simpla, fiind si cheia întregii tehnici. Dupa ce s-a facut primul pas, manipulatorul face o nouă cerere aceluiași individ, mai grea, dar avand toate șansele sa fie acceptată. Pentru a intelege mai bine metoda Piciorul in Usa, in cartea sa, Bogdan Ficeac ne arata ca aceasta tehnica, ‘’ consta in obtinerea prealabila a unei mici concesii, care sa determine sporirea disponibilitatii celui vizat de a accepta o concesie mai mare’’.

Un exemplu dat, este cel al profesorului Robert Cialdini, pe baza unui experiment derulat in California, in care locuitorilor unei suburbii li s-a cerut sa puna un mic anunt pe usa, cu mesajul:’ Pastrati curtea curata’ sau ‘ Copiii trebuie sa mearga cu bicicleta numai pe trotuar’. Cei care au acceptat acesta cerere, au cedat ulterior unei alte propuneri, mai importante , aceea de a instala un panou in curte avand scris :’ Pastrati California curata’ sau ‘ Viteza ucide’. Pe de alta parte , aceiasi propunere, de a instala respectivul panou, facut unei alte comunitati, unde nu s-a aplicat tehnica ‘ degetului’ ( sau a piciorului in usa) , s-au obtinut altfel de rezultate comparative cu cele facute primei comunitati.

Ușa în nas

Este probabil cea mai eficientă tehnică de a manipula atunci când se resfrange asupra unui singur individ ori a unui număr restrâns de indivizi ai unui grup, comunități, etc. Condiția impusa pentru a reusi posibil acest procedeu, este că totul să se desfășoare într-o perioadă scurta de timp. Denumita de altfel si Usa in Fata, tehnica s-ar putea traduce prin ‘’ “a cere un lucru enorm, imposibil de acceptat, pentru ca mai apoi sa faci o cerere care sa para mai rezonabila in raport cu prima si sa ai mai multe sanse de a obtine ceea ce vrei’’.

Cati nu s-au intalnit macar o data in viata cu situatia in care un amic iti cere imprumut o suma imensa de bani ? Majoritatea au auzit cu siguranta cereri de genul: ‘ as avea nevoie de 5 milioane , am o mare problema si nu am la cine apela’. Probabil , de cele mai multe ori incercam sa ne scuzam ca nu il putem ajuta, deoarece nu dispunem de acea suma de bani, in timp ce prietenul nostru precizeaza ca i-ar prinde bine si 3 milioane , suma care de altfel ar fi avut nevoie inca de la inceput, si nu de 5 milioane. Nebanuind care a fost de fapt intentia amicului, acesta reuseste cu succes sa plaseze momeala pe care noi o ‘ muscam’.

Potrivit Cristinei Stan momeala ‘’ consta in a obtine acordul unei persoane pentru o actiune, fara ca aceasta sa cunoasca amploarea reala a acelei actiuni, adica efortul sau costul de orice fel la care este supus’’. Un bun exemplu este si acela cand esti trimis de catre unul din parinti sa cumperi paine, deoarece acesta este ocupat cu treburi mai importante decat ale tale . La plecare vi se precizeaza faptul ca ‘’ daca tot mergeti dupa paine ,ar trebui sa luati si lapte’’, ba chiar vi se comunica la geam faptul ca trebuie sa mergeti la alt magazin decat cel din cartierul dumneavoastra, deoarece acesta este inchis. In realitate cel care v-a trimis stia deja toate aceste detalii, dar neavand chef sa mearga , printr-o tehnica relativ simpla, a obtinut ceea ce si-a dorit de la dumneavoastra ,desi in momentul respectiv nici dumneavoastra nu aveati chef sa iesiti din casa.

Anomia

Conceptul de anomie provine din grecescul a nomos care înseamnă fără lege și a fost introdus de către reputatul sociolog francez Emile Durkheim în 1893. „Anomia desemnează un fenomen social anormal, patologic, generat de lipsa de reguli morale și juridice menite să organizeze viața economică și sociala’’

Anomia este un efect al marilor manipulări. Individul este integrat într-un anumit sistem care are regulile sale precise. În cazul în care au loc grave seisme pe scena politică și socială, întregul sistem de valori după care se ghida individul se prăbușește.

Acest fenomen s-a observat cel mai bine în timpul revoluției din 1989, în România. Dictatorii nu mai erau la putere, armata fraterniza cu demonstranții, peste tot erau teroriști care trăgeau în populație, apă potabilă din multe orașe era otrăvită. Toate aceste zvonuri, dintre care doar unele s-au confirmat, au avut rolul de a dezinforma individul care și-a pierdut sistemul de valori în care credea. Se vorbește de o generație de sacrificiu de după 1989 datorată adaptării la noile reguli ale unei societăți democratice, atât din punct de vedere economic, cât și social, politic sau economic.

Nu sunt puțini aceia care afirmă că revoluția a fost furată. Toți românii și-au pierdut orientarea în acele zile de decembrie, cei care au știut să profite de pe urma confuziei și să manipuleze, au făcut-o. Tot vechii nomenclaturiști au condus România după revoluție deoarece au profitat de ocazie și și-au impus voința.

Anomia este una dintre cele mai periculoase tehnici de manipulare. Ea poate fi provocată intenționat. Amintindu-ne dimensiunile acelor zile din 1989 și confuzia care domnea, zecile de morți, ne arată cât suntem de vulnerabili ca și societate. Această tehnică este aplicată și în cazul loviturilor de stat, când ordinea de facto este răsturnată pe calea armelor.

Un sondaj efectuat în 1994 în țara noastră arăta că 88% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani sufereau de anomie.

Dezumanizarea

Dezumanizarea este una dintre cele mai simple tehnici de manipulare utilizate, însă efectele sale în timp sunt cel puțin la fel de eficiente ca și în cazul celorlalte metode de a manipula. Dezumanizarea presupune pierderea în anonimat, fie in cadrul unei organizații sau societăți. Individul se simte eliberat de constrângerile morale pe care le-ar avea în cazul unui comportament normal în societate. Efectul este un comportament deviant de la normele de conviețuire, fără ca individul să își poată da seama de ceea ce face. Creșterea agresivității este consecința directă a acestui comportament deviant.

Psihologul Robert Watson a observat în anul 1973, în cadrul unui studiu pe care l-a efectuat asupra a 24 de culturi din lumea întreagă, că războinicii care poartă măști pe față sau se vopsesc înainte de a pleca la luptă vor comite mai multe acte de sadism și vor omorî mult mai multe persoane decât un războinic care nu adoptă aceste deghizări.

Dezindividualizarea este o tehnică de manipulare folosită din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscute o sumedenie de cazuri consemnate și în manualele de istorie. Facem referire aici la membrii celebrei organizații din SUA, Ku-Klux-Klan, în timpul „vânătorilor” și al represaliilor asupra populației de culoare purtau măști albe țuguiate ca și robe lungi cu însemnele crucifixului pe ele. În oricare armată a oricărei țări din lume, soldații poartă aceeași uniformă, tocmai pentru a-i dezindividualiza și a-i face mai maleabili și mai supusi la comenzile primite de la superiori. În unele sisteme totalitare, de exemplu Coreea de Nord sau Albania, toată populația era obligată să poarte aceeași uniformă muncitorească pentru crearea unei uniformități și pierderea individului în anonimat.

Bogdan Ficeac readuce cititorului în atenție experimentele efectuate în primii ani ai Războiului Rece de către Central Intelligence Agency. În cadrul acestor experimente au fost angajati de bună voie personaje sonore ale științei și care în numele aceluiași progres al științei, au fost capabili de orori greu de închipuit. Experimentatorii se bazau pe tehnici neconvenționale, „precum hipnoza, stimularea electrică a creierului său administrarea de droguri (LSD), pentru a obține un control total asupra gândirii și comportamentului subiecților’’.

Experimentele desfășurate nu doar că violau orice etică profesională sau morală dar aveau ca final tragic de cele mai multe ori, decesul sau infirmitatea permanentă a „cobailor umani”. Rezultatele obținute în urma acestor experimente „de tip nazist”, nu au raspuns așteptărilor și au încetat, dar surprinzător este faptul că unii dintre cei mai mari savanți americani au participat constient la aceste monstruozitati, fără sa existe nici cea mai mică remușcare.

1.3 Manipularea prin mass-media

Cu ani in urma, lumea avea acces la informație prin intermediul tiparului, dupa care radioul a permis ca informația să fie difuzată într-o arie și mai raspandita, cu o viteză uimitoare. Televiziunea a permis dezvoltarea acestui concept, telespectatorul fiind atras în desfășurarea evenimentelor, prin intermediul camerelor de luat vederi. Mass-media, la inceputul acestui mileniu, ramane inca cel mai redutabil formator de parere. Ea fiind in mare parte responsabila de tot ceea ce priveste politica, stiinta, muzica, moda etc.

În secolul vitezei, cel mai folositor lucru a fost și continuă să fie informația. De nenumărate ori s-a precizat că informația reprezinta putere. În foarte multe cazuri informația a fost utilizată abuziv în scopuri care nu au legatura cu etica morala, în interesul unor personane care au dorit putere ori controlul maselor. Hitler, Stalin, Mao sau Ceaușescu sunt printre cele mai bune exemple. Aceștia au devenit cunoscuti prin cruzimea de care au putut da dovadă, dar și prin usurinta de care au dat dovada in a manipula milioane de oameni.

Televiziunea , radioul sau ziarele sunt mijloacele din mass-media care au făcut posibile aceste fapte. Metode ce au fost folosite sunt propaganda, dezinformarea ori calomnierea. De-a lungul istoriei au fost manipulate popoare intregi.

Dintre metodele cele mai vechi de informare, inca sunt prezente în viața de zi cu zi a cetateanului de rand. Prin intermediul acestora, oamenii sunt informați cu privire la faptele de interes general, le sunt formate opiniile și, în unele cazuri la nivel mondial pot determina anumite evoluții.

Ca o manipulare să fie cât mai eficientă, trebuie sa îndeplineasca câteva condiții importante: numărul indivizilor care receptează mesajul să fie cât mai mare, timpul între emiterea și receptarea mesajului să fie cât mai scurt, canalul de transmitere a mesajului sa nu fie bruiat si să fie specializat în transmiterea de informații la scara mare.

Presa, atât cea scrisă, dar mai ales cea audio-vizuală îndeplinește aceste condiții. Reușește, voit sau nu, să amplifice forma mesajului transmis de manipulator. În acest fel ea acționează ca o cutie de rezonanță mărind impactul pe care îl avea mesajul principal. Un zvon preluat de un canal mediatic poate crea panică, revoltă iar urmarile acestui fapt pot deveni dezastruoase. Un exemplu important care dainuie încă în mințile multor români, sunt zilele din decembrie 1989 cu revoluția poporului, transmisă în direct. Apăreau cel putin o data pe ora știri care avertizau poporul că apa dintr-un anume oraș era otrăvită, că anumiti teroriști încearcă să ocupe sediul aeroporturilor, a televiziunii, că trupe sovietice se află organizate la granița de pe Prut, că în toate marile orașe se trage neincetat și ca sunt mii de morți și răniți, etc. Aproape toate s-au dovedit a fi ne-adevarate dar panica ce s-a produs în rândul oamenilor abia daca a putut fi depășită. Este clasicul caz de dezinformare, organizat foarte precis de o grupare bine pusa la punct iar mass-media nu facea decat sa preia toate aceste zvonuri si sa le amplifice.

1.4 Avantaje/dezavantaje ale comunicarii in masa.

Odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare in masa si a efectului lor asupra societatii, in mod deliberat puterea politica, a inceput sa se intrebe daca nu cumva, ‘’puterea mass-media’’ ar trebui limitata in vre-un fel sau altul. Daca mass-media ar trebui sa fie controlata sau sa fie libera si ce norme ar trebui sa i se impuna. Aceste intrebari au aparut in urma observarii influentei pe care mass-media a dezvoltat-o in randul societatii.

Consecințele comunicării se datorează unor efecte care dau naștere unei dezvoltari a tehnicilor și tehnologiilor altă dată bine delimitate: rețelele de transmitere de date, rețelele telefonice, rețelele de cablu TV, fiind susținute de traductibilitatea culturii în informație digitală. ‘’ Relatia dintre mass-media si societate, se poate pune in termeni de consecinte globale’’.

Avantajele comunicării în masă:

• Facilitează un schimb de gânduri sau idei

• Prin dimensiunea să, facilitează împrăștierea informației, crește viteza cu care un mesaj se propagă

• Este o modalitate de a lega părți discontinue ale vieții sociale

• Alimentează nevoia de reducere a certitudinii

• Diminuează stressul cotidian

• Compensează anumite frustrări

• Sprijină efortul de autoidentificare

• Are rol de supraveghere publică

• Denunță și sacționează formele de devianță socială

• Răspunde unor așteptări specifice cu grade diferite de satisfacție

• Mesaje complexe, cantitate mare de date

• Oferă alternative substanțiale

• Mediază raporturi dintre stat și public și dintre individ li mass-media

• Reperează, selectează, evaluează, prezintă evenimente etc.

Dezavantajele comunicării în masă (din perspectiva destinatarului):

• Relaționarea între sursă și receptor este de obicei univocă. Publicul este aflat sub controlul direct al comunicatorului

• Conținuturile comunicării sunt generate de nevoile publicului, deci informația va fi prelucrată cât să satisfacă aceste nevoi

• Profesionalizarea substanțială a specialiștilor din mass-media are și efecte negative, deoarece instituțiile furnizoare de mesaje sunt ghidate de criteriul eficinței

• Transformă cotidianul în senzațional

• Deformează percepția asupra lumii reale

• Crează (uneori involuntar) modele false, „proaste”, pentru publicul care se expune, dar care nu are capacitatea de a selecta și prelucra informația (copiii, bolnavii etc.)

• Mesajul, oricât de obiectiv se vrea, este distorsionat încă de la sursă (subiectivitatea creatorului)

• Crează efecte de dependență de natură cognitivă, afectivă și comportamentală

• Poate induce ușor dezinformarea pentru anumite tipuri de public

• Produce modificări, facilitări sau întăriri a unor opinii sau convingeri ce pot fi greșite, periculoase social etc.

• Poate manipula publicurile prin modificarea, schimbarea contextualității unui evenimet, știre etc.

Inca de la inceputul aparitiei comunicarii de masa, cercetatorii au vrut sa inteleaga influentele mass-media asupra societatii. S-au dezvoltat teorii care incearca sa descrie, sa explice si sa prezica ce se intampla, atunci cand anumite categorii de indivizi sunt expuse unor continuturi specifice prin intermediul unui anumit mijloc de comunicare de masa. Aceste teorii despre influenta mass-media se bazeaza pe psihologie, sociologie dar si antropologie.

Datorita faptului ca tehnologia comunicarii si ordinea sociala sunt intr-un continuu process de dezvoltare, putem deduce faptul ca influentele mass-media asupra societatii nu vor fi aceleasi de la o epoca la alta.

Capitolul 2 – Dezinformarea opiniei publice

2.1 Aspecte generale privind dezinformarea opiniei publice

‘’Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces de comunicare, interventie ce modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social’’. Ea este catalogata de către unii dintre noi cu minciuna sau informația eronată, cand de fapt, este și una și alta, iar în cadrul acestei metode de manipulare este foarte ușor de găsit țapi ispășitori care să plateasca pentru anumite fapte ce nu le-au întreprins. Dezinformarea vizează prezența simultană a trei elemente:

– o manipulare a populației vizate, altfel ar fi intoxicare;

– mijloace deturnate, altfel ar fi propagandă;

– interese politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate;

Prin urmare, se formulează următoarea definiție: dezinformarea reprezinta manipularea cetățenilor, în scopuri economice, politice, utilizând informații răspândite cu mijloace de deturnare.

O altă definiție acceptată și destul de influentă este cea dată de R. Shultz și R. Godson ‘’ conceptul descrie ansamblul informatiilor false, incomplete, eronate, care sunt îndreptate, alimentate, confirmate catre o tinta ce reprezinta un individ, un grup sau o tara’’.

Actele de dezinformare modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori denumiți ,,ținte’’ în teoria dezinformării, anumite atitudini, reacții, acțiuni dorite de un anumit agent social.

În mass-media dezinformarea are două dimensiuni: prima dimensiune este neintențională, și cealaltă intențională, cu referire la un anumit grup țintă.  Din punct de vedere intențional, dezinformarea poate fi evaluată în funcție de mesajele simbolice prin care sunt criptate informațiile din mesaj, aceste coduri putând fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal, gesturi, mimică, culori, panouri, lumini și simboluri specifice limbajului artificial, precum: expresii logice ,formule matematice, etc. 

Mai este considerată ca fiind echivalentă cu propaganda neagră deoarece imprastie informații false. Originea cuvântului ‘’dezinformatsia’’, vine și susține această posibila legătură. De regulă, acțiunea de dezinformare presupune existența unei structuri sistemice alcătuită din : unul sau mai mulți comanditari, specialiști (planificatori și controlori), intermediari agenții de influență și relee.

Comanditarii – formează nivelul de decizie. Sunt cei care concep și proiectează conținutul mesajului, stabilesc țintele, atitudinile și comportamentele dezirabile care se caută pentru a se obține. Aceștia sunt factori de decizie (guverne, state majore militare, partide politice, firme influente, organizații economice, care pot solicita acest gen de operațiuni defensive (replică la atacurile adversarilor, mascarea propriilor eșecuri etc.) sau ofensive (angajarea într-o dezinformare). În cea mai mare parte cele două tipuri de operațiuni se întrepătund și se autoalimentează reciproc.

Specialiștii (experții) – nivelul de elaborare strategică. Reprezintă planificarea profesionistă a secvențelor tactice ale dezinformării. În această categorie găsim specialiști în comunicare, în tehnicile de influențare socială, sociologi, psihologi sociali, analiști politici etc.

Controlorii – nivelul de legătură. Sunt aleși dintre persoanele ce stabilesc o relaționare eficientă între comanditari și agenții de influență. Ei sunt “binevoitorii” care sugerează cine și în ce condiții ar fi dispus să participe la dezinformare. Au ca misiune gasirea subiecților interesanți din perspectiva derulării operațiunilor de dezinformare și de a comunica cu regularitate care sunt efectele obtinute ale dezinformării.

Agenții de influență – nivelul de propagare penetrantă, releele. Indivizi care se bucură de prestigiu în grupul lor și care, datorită statusului de prestigiu, vor ajunge să propage mesajul cu eficiență sporită. Aceștia sunt recrutați din rândul liderilor de opinie, persoane cu prestigiu academic, științific, cultural. Tehnicile uzuale în vederea racolării lor sunt : cumpărarea “fiecare are prețul lui” sau șantajul ,“fiecare are ceva de ascuns”.

Dezinformatorul este cel care dezinformează receptorul, dar acesta poate să fie diferit de individul, structura, grupul, instituția care dorește dezinformarea. Țintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societății, cât și indivizi, dar întotdeauna lideri, oameni ce pot influența decizional grupul în care se află. Dezinformarea desfășurată prin mass-media are cele mai eficiente rezultate la nivel social. Efectele dezinformării depind, pe de o parte, de caracteristicile țintelor (atitudine critică, personalitate, nivel intelectual, aspirații etc.), iar pe de altă parte, de posibilitatea sau imposibilitatea de verificare a informațiilor vehiculate.

Dezinformarea, ca fenomen malign, nedorit, dar totuși real în procesele comunicaționale contemporane de masă, poate fi surprinsă și din perspectiva analizei tipurilor de informație și a mijloacelelor de alterare ale acesteia, respectând nivelurile de abordare propus de H. Lassewell : analiza sursei sau a emițătorului, analiza mesajului , analiza canalelor de comunicare, analiza receptorului sau a destinatarului și analiza efectelor comunicării.

Plecând de la dimensiunile informației sintactică, semantică și pragmatică, se pot intui alte căi de dezinformare ,’’manipularea contextelor receptorului prin modificarea, la nivel sintactic, a conținutului mesajului; distorsionare semantică, prin apelul la moduri de decodificare neadecvate, dar clădite pe baza unor convenții sociale acceptate; reglarea efectului conținutului informativ asupra receptorului prin dozarea, organizarea, modificarea mesajului etc. Nu trebuie ignorat aspectul legat de gradul de valabilitate a informației, adică verosimilitate și autoritatea sursei, aspect ce ține de componenta socială a procesului comunicațional’’

Dezinformarea are deci un caracter deliberat și presupune în general, circulația unor informații false, create deliberat, construite, manipulate strict de un grup de specialiști etc. Poate fi o componentă a propagandei, cum zvonul poate fi o subspecie a dezinformării. Dezinformarea este practicată de toate marile puteri și reflectă o realitate a politicii internaționale pe parcursul istoriei schimbându-se doar mijloacele, mizele și strategiei acesteia. Structura sistemului social în societățile moderne este puternic influențată de raportul dintre informare și dezinformare aferent mesajelor care se vehiculează în spațiul social respectiv. Cercetările in domeniu au demonstrat că rezultatele cele mai eficiente se înregistrează în domeniul mass-mediei, unde se pot atinge, toate segmentele de opinie ale spațiului social.

2.2 Forme ale dezinformarii opiniei publice. Persuasiunea, Intoxicarea (prin minciună, zvon etc.)

Dezinformarea este percepută ca o negare a informării sau, mai bine spus, ca o asimilare de informații false, o intoxicare informațională. În opoziție cu informarea, dezinformarea nu vizează cunoașterea și poate fi nedeliberată, atunci când mesajele sunt transmise către public de către neprofesioniști sau deliberată, implicând o strategie care are ca efect transmiterea unor mesaje parțial ori total neadevărate, îndreptate spre anumite ținte relevante. Sub aspect neintenționat, sursele de mesaje sunt folosite de ne-profesioniști.

Alte forme sub care un manipulator poate duce la bun sfarsit tehnica manipularii individului, se regasesc deasemenea in urmatoarele: Persuasiune, informare, intoxicare prin minciună, zvon etc. Procesul de comunicare poate fi considerat un instrument care poate fi folosit cu intenții bune, prin persuasiune, dar și cu intenții negative, prin manipulare. Unii autori consideră că există manipulare pozitivă, iar principalul obiect care diferențiază cei doi termeni este intenția, care este mascata în procesul de manipulare.

Persuasiunea

Prin persuasiune înțelegem metoda de a convinge într-un mod sau altul pe cineva să facă sau să aleagă un lucru. Este acțiunea prin care initiatorul unui mesaj susține o idee, încercând să convingă publicul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsă de importanța sau necesitatea aparentă a acțiunii sau lucrului respectiv.

In cartea sa ‘’ Persuasiunea arta de a obține ceea ce vrei’’, Dave Lakhani, vorbește atât de manipulare pozitivă cât și negativă. „Manipularea, indiferent că este de natură pozitivă sau negativă, este caracterizată de scopul celui care manipulează. Dacă îi spun unui copil care aduce o pungă de biscuiți din bufet, chiar înainte de ora de somn, cu intenția să îi mănânce pe toți, că poate lua un singur biscuite sau nici unul, i-am creat iluzia alegerii, dar în limitele a ceea ce eu consider că este acceptabil pentru mine. I-am manipulat comportamentul, dar pentru binele copilului care are nevoie de un somn liniștit noaptea”.

Persuasiunea nu conține intenționalitate negativă ,ea ține de forța de a argumenta, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-și pună într-o lumină cât mai bună ideea susținută. Datorită structurii sale complexe și a limbajului specific, care îmbina forța cuvântului cu atuurile artei actoricești (tonul, mimică, expresivitatea mișcării), televiziunea avand cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masă.

Intoxicarea

Intoxicarea este definită mai ales cu sensul de otrăvire, dar tine și de domeniul neologismelor: ''actiune insidioasă asupra spiritelor, tinzând să acrediteze anumite opinii, să demoralizeze, să deruteze''. Intoxicarea este operația de "anesteziere" a publicului în scopul acceptării unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezător, ostil în fața unui adevăr care urmează a fi comunicat. Se poate spune ca intoxicarea vizeaza adversarul. Aceasta consta in a furniza informatii gresite, care il vor face sa ia decizii dezavantajoase pentru el si avantajoase pentru tine. Spre deosebire de dezinformare , rolul intoxicarii este acela de a determina sa greseasca mai multe persoane in acelasi timp, insa nu intreaga colectivitate.

Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevărate războaie
ale imaginii, din care iese învingător cel care a investit cel mai mult în propria sa imagine și care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Intoxicarea nu ese destinata numai domeniului militar ci si pentru un partid politic, un fabricant, o banca, care pot profita de pe urma intoxicarii indivizilor. Exemplul cel mai relevant in acest sens il reprezinta modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie.

Minciuna

Minciuna este definita, in Dictionarul Explicativ, drept ‘’denaturare itentionata a adevarului avand de obicei ca scop inselarea cuiva’. In limba romana sinonime cu minciuna ar fi: nascocirea, viclesugul dar si fictiunea. Pe langa toate astea, printre sinonimele adjectivului mincinos sunt enumerate si neadevarat, neintemeiat, fals. In sensul demersului nostru, minciuna ca tip comunicare, nu se refera la fictiune, caruia nu ii este fundamental caracteristic scopul imoral, unde lipseste intentia de a modifica adevarul. De aceea prin miciuna se poate intelege manipulare, in sens larg, fie ca este vorba de dezinformare , de propaganda , de impostura ori intoxicare.

Din punct de vedere religios, minciuna este impartita in doua mari modele de teorie etica: modelul deontologic si modelul teologic. Modelul deontologic care mai este de altfel numit si modelul legalist sau juridic, defineste etica ca pe un principiu al datoriei. Din celalalt punct de vedere, cel al teologiei, reprezinta etica gandirii umanitatii, avand ca traditie si o forta cel putin egale cu cel al deontologiei. Acesta se bazeaza in primul rand, pe valorile umane , intruchipate in scopuri bune si dezirabile. Minciuna apare altfel ca neadevar si consta in a spune opusul lucrurilor, cu intentia de a insela, ea fiind mereu un pacat capital.

Conform Scripturii, originea minciunii, isi are tatal, pe insusi diavolul, ea neavand de a face sub nici o forma cu Dumnezeu.’’ Este cu neputinta ca Dumnezeu sa minta’’ , iar Iisus a declarat ‚’’ Eu sunt adevarul’’. Pe cealalta parte, Diavolul ‚’’ ori de cate ori spune o minciuna vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii’’.

Rar vom putea spune despre minciuna ca este un lucru bun, cu toate ca, uneori aceasta este necesara si unori chiar recomandata in situatii cum ar fi:

Evitarea producerii raului fata de ceilalti sau de noi insine

Producerea de avantaje pentru ale persoane

Incurajarea corectitudinii si justitiei

Zvonul

Zvonul este definit ca, ’’o afirmatie prezentata drept adevarata, fara a exista posibilitatea sa i se verifice corectitudinea’’ . Zvonurile lansate în circulație au funcție dublă. Prima este de a explica iar cea de a doua este de a atenua anumite probleme emotionale.

Circulația lor este dependentă de contextele societale, de trăsăturile de personalitate ale indivizilor și de nevoile psihosociologice ale indivizilor, grupurilor sau comunităților. Lucrările lui Allport și Postman (1965) au pus în evidență trei legi de transmisie a zvonurilor:

legea sărăciei (a nivelării) – pe măsură ce zvonul circulă, el tinde să fie tot mai scurt, mai ușor de înțeles și de relatat.

legea accentuării – anumite detalii se vor întări, dobândind loc central în semnificația acestuia

legea asimilării – informația se conservă și se reorganizează în jurul unor motive centrale. Asimilarea se poate face la tema centrală, prin condensare, anticipare sau prin stereotipuri verbale.

Zvonurile tind să se ajusteze intereselor individului, apartenenței sociale sau rasiale, prejudecăților personale ale celui care le transmite. Individul care propagă zvonul se lovește de dificultatea de a sesiza și de a reține în obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. Pentru a putea să le utilizeze, ei trebuie să le adapteze și să le structureze conform modelului lor de înțelegere și în funcție de interesele personale. Circulatia lor este corelata cu cantitatea , calitatea si credibilitatea informatiei oficiale sau formale.

Pentru societate, zvonul denota ceva misterios, aproape magic. Zvonurile zboară, mocnesc, sau circulă cu mare viteza. Circulația zvonului apare ca un sistem de canalizare a fricii și a incertitudinilor în fața unei situații ambigue. In societățile cu regim totalitar, zvonurile au o mare răspândire, informația oficială este gestionată strict. Circulația zvonurilor se restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a unei informații. Zvonul nu este neapărat fals, dar în schimb mereu este neoficial. Paralel sau uneori în opoziție cu informația oficială, zvonul o contestă, propunând alte realități, explicandu-se in asa fel faptul că mediile de informare nu l-au desființat. El va reprezenta un mijloc de comunicare complementar, dar și o informație paralelă, așadar necontrolata.

Printre cele mai vehiculate zvonuri din istorie, il regasim si pe cel in care este relatat, asasinatul presedintelui Statelor Unite , John Fitzgerald Kennedy , zvon care niciodata nu a fost elucidat.

’’ Pe 22 noiembrie 1963 , in Statele Unite, John Fitzgerald Kennedy era asasinat in timp de strabatea orasul Dallas, insotit de convoiul sau de masini. Vinovatul a fost repede identificat in persoana unui oarecare Lee Harvey Oswald. A fost desemnata o comisie de ancheta care sa cerceteze si sa formuleze concluziile in legatura cu acest moment sumbru din istoria Statelor Unite. Concluziile consemnate in celebrul raport Warren, au fost cat se poate de clare: presedintele Kennedy a fost asasinat de o singura persoana. L. Oswald , care actionase din proprie initiativa. Totusi, un zvon a inceput sa circule inca din primele momente de dupa atentat. Se pare ca la Dallas s-ar fi aflat mai multi tragatori in ziua aceea. Era vorba asadar de un complot in toata regula. Unii vorbeau de Fidel Castro, altii de CIA. Un lucru e sigur” versiunea oficiala a tragatorului izolat nu a reusit sa convinga niciodata intreaga opinie publica americana’’.

Aproape identificându-se cu zvonul, in spatiul cultural romanesc, este bârfa. Aceasta are aceleași motivații, emotionale, psihologice, afective, cognitive, putând fi percepută ca o fabrica de producție a zvonurilor. Barfa este imaginea unui adevar deformat, a unui zvon imbunatatit, de cele mai multe ori aceasta fiind mai puternica decat adevarul.

Capitolul 3 – Manipularea prin religie

3.1 Prezentarea istoricului manipulării în religia universală

Cu de mii de ani în urmă când omul primitiv nu intelegea semnificația fenomenelor naturii, acesta a pus pe seama divinității toate evenimentele pe care nu și le putea explica din dorința de a crede în ceva mai presus de el, și astfel a apărut prima religie, Animismul. Termenul de ‚’’ animism’’ provine din latina, si ‚ ’’este rezultatul gândirii omului primitiv din stadiul prereligios timpuriu, manifestat prin personificarea obiectelor și a fenomenelor naturii, precum și prin investirea acestora cu atribute umane’’.

Oamenii au inventat câte o zeitate pentru toate lucrurile elementare din proximitatea lor, deci prima religie a fost politeistă, așadar, omul fiind un animal rațional, supus de sentimente de frică, de inferioritate, a apelat la zei pentru a ști că este protejat de un personaj divin, de ceva mai presus ca ei. Cunoștințele astrale este cea a doua parte din istoria religiilor antice, întrucât în urmă cu 8000 de ani când mintea omului s-a distanțat de instincte și a început să cunoască mediul înconjurător, religia a fost pusă pe seama astrelor cerești. S-a descoperit faptul că vechii sumerieni au observat că astrele revin la poziția inițială după o perioadă ciclică.

A treia etapă a religiilor este reprezentata de modernism, iar credința în divinitate este inclusă ca parte integrantă în cadrul mai multor religii, cele mai importante fiind creștinismul și islamismul, asadar, fiecare religie are felul ei de a acorda o semnificație lucrurilor, de aici rezultă diferența între popoare și implicit actele beligerante.

Primul document religios datează din perioada sumerienilor cu 3500 de ani înaintea erei noastre și se numește Epopeea lui Ghilgameș. Egiptenii, o populație emerită în ceea ce privește, astrologia, medicina și științele exacte au preluat Epopeea lui Ghilgameș modificând-o și numind-o Cartea Morților. Astfel, cu 2300 de ani înaintea erei noastre, a apărut o nouă carte sfântă în fața căreia oamenii își prea mareau zeii. Al treilea document religios cu o mare importanță a fost început de un om simplu care a crescut la curtea faraonului, pe nume Moise. Acesta avea acces la toate manuscrisele împăratului, fapt pentru care a preluat și adaptat religia, de aici rezultând creștinismul și respectiv Biblia. Creștinismul își are originea în Asia răspândindu-se în Imperiul Roman, ulterior în Europa și în Africa acesta răspândește un mesaj mai presus de segregările naționale, rasiale sau categorial-sociale. Propaganda creștină are un mesaj social care a câștigat o largă audiență în primul rând pentru că a propus o religie a săracilor, a celor jigniți și asupriți de semenii lor sau de soartă, dar și prin faptul că s-a fundamentat pe marile virtuți pașnice omenești și mai ales pe iubirea aproapelui.

Creștinismul a evoluat din credința iudaică unde credința în Yahweh se baza pe profilul mesianic și sacrificiul de răscumpărare adică jertfa. Un principiu primordial al creștinismului constă în manifestarea toleranței față de alte religii sau față de puterea administrativă existentă în numele puterii supreme iubitoare, iertătoare și blânde: Dumnezeu-Tatăl aproape opus cu Yahweh, din care totuși s-a dezvoltat. Adoptarea creștinismului ca religie de stat a fost un act care ascundea interese politice și a fost implementată de către împăratul Constantin Cel Mare, nu din vocație religioasă ci din ambițiile sale politice exclusive, împăratul murind fără să fie creștin.

Origenes, un filozof grec considera pe Dumnezeu o entitate imaterială, perfectă și eternă și implicit nemărginita. Dacă analizam Vechiul Testament Și Noul Testament realizăm că este o religie politeistă deoarece sunt trei mai puteri supreme: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Sfântul Duh. Iisus Christos devine în concepția să un fel de Dumnezeu secund, fiind creat de Dumnezeu Tatăl care nu dorește se aibă nici un fel de legătura cu lumea materială. Iisus Christos are misiunea de creației lumii materiale, de unde rezultă ideea de creație continua a lumii succesive cu început și fără sfârșit.

Creștinismul a fost implantat în rândurile soldatilor romani și în randul saracilor societății, care, considerându-se sclavi aveau nevoie de ceva care să-i protejeze și să-i ajute. Până în momentul în care creștinismul ajunge o religie unică de stat ea se alimenta din sursele orientale. Persecuțiile sistematice, lupta împotriva cultelor orientale în cadrul acțiunii generale pentru distrugerea pagânismului, au început o dată cu victoria și extinderea creștinismului. Deci prin religie împărații Augustus, Nero chiar și Traian stăpâneau o mare masă de oameni și își întregeau jocurile politice și expansiunea.

Coranul, cartea sfântă a islamului a apărut cu 600 de ani înainte de Hristos fiind scrisă de Mahomed. Tradiția, mai mult legendara decât mitologica precizează că Mahomed a fost dus catre cer de o iapă cu cap de femeie și coada de păun, după acest lucru el fiind catalogat o persoană sacralizată.

La sumerieni avem același lucru, Enkidu spunea că a fost luat spre cer de o pasăre imensă și dus la zei. Și în creștinism este o asemănare. Ea se întâmplă atunci când Iisus se ridica la cer. Trei religii diferite au multe asemănări printre care și legătura dintre cer și Pământ, unde cineva sau ceva, vine din cer sub diferite forme, acestea fiind descrise de oameni diferiți sub forme diferite, totuși nimeni nu a vezut vreodată un zeu. Oamenii din acea vreme nu aveau cunoștințe și asemănau lucruri inexplicabile cu divinitatea.

În toate religiile și în toate cărțile sfinte sunt asemănări precum potopul sau eterna lupta între bine și rău, lumina și întuneric, deci toate au aceeași bază dar sunt interpretate diferit. Un exemplu, la vechii sumerieni care sunt baza religiilor mai evoluate și la majoritatea religiilor din lume, potopul este relatat exact ca în Biblie.

Evul Mediu reprezintă cea mai mare perioadă în care religia stagnează toate stiintele și evoluția omului. Această perioadă neagră în evoluție reprezintă trecerea de la sclavagism la feudalism, unde biserica deținea, puterea absolută în stat. Toate statele creștine erau conduse de Vatican și plăteau tribut acestuia pentru a putea începe un război sau pentru a-și organiza viața internă.

Din anul 476 până în 1453 până la căderea Constantinopolului, aproape 1000 de ani biserica interzicea scrierea cu mai mult de 5 cifre deoarece un număr cu 6 cifre era considerat numărul Satanei. Multe din actiuniile oamenilor erau considerate împotriva statului și aceștia erau asupriți sau li se atribuia pedeapsa capitală. Galileo Galilei a afirmat că Pământul este rotund și a fost amenințat de Vatican că va fi ars pe rug pentru acesta afirmație. El a fost obligat să se supună în fața unui tribunal public și să infirme această ipoteză, precum că Pământul e rotund și se mișca. După ce a spus în fața mulțimii că este un ne-adevăr a șoptit: “E pur și muove” – “Și totuși se mișca”, ceea ce demonstrează că oamenii nu aveau nici măcar drepul să își exprime opiniile pentru ca preoții și biserica le interzicea să gândească! Matematica, medicina, astrologia și toate științele cunoscute atunci au stagnat. Până la Renaștere omenirea nu a cunoscut nici un avans în nici un domeniu rămânând cu cunoștințe de la vechiile popoare.

Terorismul și religia

Consideram terorismul drept ‚’’ amenintarea cu violenta sau folosirea violentei in scopuri politice de catre indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent daca actioneaza pro sau contra autoritatii guvernamentale existente, cand aceste actiuni au intentia de a soca, intimida, sau consterna un grup-tinta mai larg decat victimele imediate. Terorismul este relationat cu indivizi sau grupuri de indivizi, care urmaresc rasturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficiente sociale percepute de gruparile respective sau erodarea ordinii politice internationale’’

Religia a avut și are în continuare un efect negativ asupra omenirii, ea făcând diferențe de rasă, determinand crime în societate și chiar razboiaie. ’’Apărut în istorie ca „produs“ al unor cauze ce își au rădăcinile în politicile unor state, în miezul unor religii, în naționalism, xenofobie, rasism sau alte motive ascunse sub masca bunelor intenții, terorismul nu a contribuit niciodată la instalarea și menținerea păcii pe pământ ci, dimpotrivă, a amplificat neliniștea, ura și durerea unor comunități, care și așa, de cele mai multe ori au fost vitregite în evoluția lor istorică. Indiferent cât s-ar încerca a fi justificate scopurile acțiunilor teroriste, oricât de importante și de acute ar fi problemele care generează nedreptăți și nemulțumiri, ele nu explică fenomenul terorist. Terorismul nu este așa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacție a celui slab împotriva celui puternic, ci o acțiune premeditată, punitivă și răzbunătoare, inumană, criminală – adesea sinucigașă și totdeauna feroce – care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă cu cruzime și să înspăimânte. Terorismul nu se justifică și nu se poate justifica în nici un fel, întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situații strategice – așa cum se prezintă, în general războiul –, nici ca o simplă reacție de răzbunare împotriva unui dușman pe care nu-l poți lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă și criminală împotriva ființei umane, a civilizației și sistemelor de valori ’’.

Dintre toate formele pe care terorismul le poate capata, cel mai raspandit si cel care are cel mai negativ efect asupra societatii, este terorismul religios. Teoria sa consta in exercitarea orientarilor fundamentaliste, fanatice , care ofera dogmelor religioase interpretari si conotatii celor mai brutale manifestari violente. ‚’’ Nu am nici un regret. Am actionat de unul singur la ordinele Domnului’’. Aceasta a fost declaratia tanarului evreu extremist care l-a asasinat pe Yizhak Rabin, castigator al premiului Nobel pentru pace, fiind singurul premier al Israelului care si-a dorit intradevar solutionarea conflictului dintre israeliti si palestineni. In zilele de astazi aproximativ un sfert din totalul gruparilor teroriste active fac parte din categoria celor care sunt motivate religios, iar ca si rezultat negativ , numarul de victime produse de catre aceste grupari este in continua crestere.

Tab 1.1 . Tipologia teroristului

Asadar, religia nu își mai arata adevărata față, lăsând jocurile politice să rezolve totul. În Irak și Afganistan au fost și încă sunt războaie determinate de economie, și religie. Războiul dintre creștini și islamiști a început o dată cu atentatul din 11 septembrie 2001 din SUA și a continuat cu cel din Irak, Afganistan și atentatul din Spania. Încă două trei atentate în marile capitale europene, chiar și in Romania și ne putem aștepta la o cruciadă împotriva islamului care ar putea fi șters de pe fața pământului .

Imaginea nr.1.1: Atacul 11 septembrie 2001, New York

Sursa:http://ginacobb.typepad.com/.shared/image.html?/photos/uncategorized/2007/04/29/september_11_burning.jpg

Imaginea 1.2 : Atentatul cu bomba, 11 martie 2004, Atocha , Madrid

Sursa:http://uk.reuters.com/article/2007/02/28/uk-britain-spain-extradition idUKL285076520070228

Violenta in Coran si Biblie

Unii oameni încearcă să justifice recentele acte de terorism apelând la imaginile de violența din Biblie. Unii argumentează ca recentele acte de violență în numele lui Allah împotriva necredincioșilor islamului, nu se deosebesc de violențele vechiului Israel sau cele ale liderilor bisericii medievale. În aceste cazuri, violenta a fost folosită pentru a-i ucide pe cei care erau considerați dușmani ai lui Dumnezeu. Mulți oameni de seamă care au studiat religia apelează la istorisirile violente din Biblie, spunând ca si Biblia prezintă relatări de violente comise în numele Domnului.

Argumentul că violența prezentată în Coran nu este diferită de cea pe care o găsim în Biblie este de obicei folosit pentru a disculpa recentele acte de violență. Islamul este în mod firesc o religie intoleranta și violentă. Alți oameni de stiinta nu sunt insa de acord, precizand faptul că islamul condamna masacrarea nevinovaților și condamna sinuciderile. Nu se va rezolva nimic prin căutarea adevăratului islam sau prin menționări ale Coranului. Fiecare religie este compatibilă cu ce este mai bun și ce este mai rău în ființa umană. De-a lungul istoriei sale, se pare ca religia creștina a sprijinit inchiziția și anti-semitismul, dar și drepturile omului și bunăstarea socială.

Este aceasta o apreciere corectă a învățăturilor Coranului și Bibliei? Învățăturile Bibliei cu privire la violența nu se deosebesc de cele ale Coranului? Coranul învața în același timp pacea și războiul, toleranță și intoleranta. Totusi, Cum pot oameni sensibili să își transforme propriile trupuri în arme care să distrugă atât de mulți oameni nevinovați? Aceasta este întrebarea pe care mulți și-o pun astăzi. Coranul învața pe musulmanii devotați să înainteze cauza lui Allah prin pace și convingere, sau prin război violent.

Ura conduce la terorism

Umilința pe care au experimentat-o musulmanii în ultimele două secole este unul din factorii care conduc la terorismul de astăzi. În ultimii ani, musulmanii au fost umiliți nu numai de evreii din Palestina, ci și de sârbii creștini din Bosnia și Kosovo, de către ateii sau creștinii ruși din Cecenia și hindușii din Kashmir și Pakistan.

Pentru unii musulmani este greu de acceptat rușinea eșecului lor internațional. După ce au fost o superputere mai bine de o mie de ani, crezând că Allah i-a împuternicit să-i înlăture pe creștini, iudei și păgâni și să conducă întreaga lume, astăzi se văd guvernați politic și controlați economic de către națiuni formate în cea mai mare parte din necredincioși. Mulți musulmani sunt supărați de puterea superioară a țărilor vestice, mai ales a Americii, deoarece ei cred încă în religia și cultura lor pe care vor să o impună lumii.

Musulmanii îngrijorați doresc să pedepsească America pentru politica ei anti-islamica prin lovirea oamenilor chiar în zonele lor sigure. Acest lucru va forța Americia, sa cheltuie mai multe miliarde de dolari în lupta cu terorismul din interiorul țării și din afara granițelor ei. De asemenea, aceasta pedeapsă constă în supunerea americanilor la teama constantă de alte atacuri neașteptate. Ținându-i pe americani în alertă și subminându-le tradiționalul lor simț al securității, mulți musulmani devotați cred că au obținut o victorie importantă pentru cauza islamului. Ei cred că au arătat lumii că Allah i-a împuternicit să umilească cea mai puternică națiune a lumii, America. Pentru ei acest lucru reprezintă victoria islamului asupra creștinismului.

Din cauza dezvoltării armelor nucleare, chimice și biologice de distrugere în masa, amenintarea creste, în țări arabe ca Irakul, Iranul și Libia. Dacă un student la [anonimizat] Massachusetts poate testa o bombă nucleară în câteva săptămâni folosind un material publicat, disponibil într-o bibliotecă bună, este ușor de conceput ca acestea și alte țări dezvoltate ar putea asambla arme termonucleare. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, chiar și o mică utilizare a armelor nucleare de către tari musulmane angajate în înaintarea cauzei lui Allah, prin umilirea superputerilor creștine ar putea devia într-un conflict major care ar aduce la ruină multe popoare.

3.2 Interpretarea religiei în scopul manipulării

Religia a fost și poate încă este o încercare de a stabili un cod moral respectat de toată lumea, însă a eșuat ajungând cel mai puternic mod de manipulare în masă. Odată cu evoluția umanității, de la "credo quia absurdum" (cred, pentru că este absurd – crede și nu cerceta), până la "credo ut intelligam" (cred că să înțeleg) și "cogito ergo sum" (cred, deci exist), puterea credinței s-a dizolvat’’.

Religia a devenit un motiv de război, un criteriu de selecție și poate cel mai grav, o mască afișată de majoritatea oamenilor, un fel de formă, fără fond. Deși lumea a evoluat, religia încă naște controverse, iar una dintre marile greșeli ale societății moderne este îmbinarea conceptelor de credință, religie și Biserica. Societatea ar trebui să delimiteze credința în ceva, de religie, în care te naști și ești botezat, fără voia ta, ce-i drept, și Biserica, o instituie ce dovedește mai degrabă corupție decât evlavie. Oliver Thomson , intr-una din lucrarile sale, precizeaza ca ‘’ Unul dintre cele mai remarcabile si mai putin studiate aspecte ale istoriei umanitatii este cel legat de usurinta cu care oamneii pot fi condusi. Cu o uluitoare credubilitate , am idolatrizat cuceritori , am aplaudat genociduri, am sustinut persecutii si am trecut cu vederea exploatarii sangeroase. Am fost convinsi de fanatismul religios sa veneram zei cruzi, sa ne temem de iaduri stranii, sa binecuvantam sacrificiile umane si tortura. Am ajuns sa credem cele mai prostesti mituri , sa ne lasam simturile conduse de fanfare militare, sloganuri poetice, profetii absurde si imagini exotice’’.

Ceea ce crede un singur om nu este un adevăr general valabil, ci mai degrabă o teorie proprie, personală, așadar subiectiv, am fost curios să aflu și părerea altora în legătură cu religia, credința și Biserica. Urmatorul chestionar a fost conceput in format electronic atat cu ajutorul corespondentei electronice, (e-mail), dar si a platformelor de socializare, (facebook), si se bazeaza pe raspunsurile a 100 de persoane care au raspuns la urmatoarele intrebari :

Tab 1.2 Chestionar religios. Ce mai înseamnă religia astăzi?

Comform rezultatelor primite pe baza sondajului , desfasurat in decursul a 3 zile, in ceea ce priveste apartenenta etnica si religioasa , a rezultat un numar total de 87 % ca avand nationalitatea romana si sunt crestini , urmata de cei cu etnie rroma 11%, printre care s-au regasit doar 3 persoane care sa respecte dogmele catolice , respectiv de 2 % apartinand altor nationalitati si a altor religii.

Tab.1.3

Tab 1.4

Pentru unii, religia a fost și este cea mai reușită unealta folosită pentru a manipula masele la nivel global. Un instrument izvorât din teamă oamenilor, folosit pentru stăpânirea maselor de către cei care au știut să-i mânuiască sforile. Astfel, religia este definită ca o modalitate foarte simplă de a îndoctrina și controla populația, de a determina oamenii să facă lucruri pe care în mod normal nu le fac, de genul pelerinaje ca să pupe racla, băut de apă murdară, că spune preotul că e sfințita, până la atacuri kamikaze.

Toate se fac în numele unei interpretări greșite a vreunei religii. Totuși religia are și aspecte pozitive. De exemplu, mulți nu fac păcatuiesc de teamă că o să îi vede Dumnezeu, Allah etc, fiind astfel un stimulent pentru cei care propriul simț al moralei sau frică de pedeapsa oamenilor nu sunt suficiente și au nevoie de un stimulent divin.
Pe de altă parte, religia este percepută și ca un element de echilibru, un punct de sprjin, o speranță, un mod de viață. Omul simplu simte nevoia de a ști că cineva superior are grijă de el pentru a se simți protejat. "Religia este o bucată a vieții, nici mai bună nici mai rea decât celelalte, importantă pentru echilibru. Ceva ce poate determina existența unui 'sistem de referință inertial'".

Religie, credința și Biserica

Teoretic, religia este sistemul de credințe și practici ce unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem. Credința este convingerea despre existența lui Dumnezeu, iar Biserica instituția creștinismului în ansamblu. În mod normal, cele trei concepte ar trebui să fie interdependente, însă astăzi credința nu mai are de-a face cu religia și nici cu Biserica.

Potrivit unora, preoții sunt cei care, teoretic, pun în practică ce scrie în textele "sfinte". De fapt, ar fi vorba de o funcție bănoasă (inclusiv în România) ce presupune "să predici și să te dai smerit, iar Biserica nu mai este casa Domnului, ci sălașul preotului, care numai credincios și un model de urmat nu e, pe principiul 'nu e om mai păcătos ca popa'". Însă această idee ca preotul nu mai este cel ce propovăduiește cuvântul Domnului nu este generală, fiind relativă de la caz la caz.

"Când oamenii descoperă ceva, întâi se bucură și spun și altora. E etapa de expansiune, etapa misionară a unei religii. Când ajung să creadă și alții același lucru, încep să dezbată. E etapa de constituire a dogmei, doctrinei și teologiei. După ce cred că ceea ce au descoperit ei e bine, vor să impună și altora. Și atunci trebuie să se organizeze. Astfel ia naștere biserica."

Se pare că oamenii cred, fie în ceea ce simt, în ceea ce vor să facă, în cine sunt, fie într-o forță superioară. Care este motivul? Trebuie sa crezi in ceva. Oamenii simt nevoia de a crede într-o divinitate care îi poate ajuta oricând, explicând că de multe ori simți o prezenta divină în tot ceea ce faci. O altă motivație a credinței este explicația pentru necunoscut. "Cred în ceva. Dar nu în 'Dumnezeul' prezentat de religiile lumii. Probabil că există ceva dincolo de noi.

Distribuirea geografica a religiilor

Distribuirea geografică a religiilor variază. Crestinismul este distribuit in cea mai mare parte a lumii, iar musulmanii domina in mare parte regiunile din zona Asiei, a Pacificului respectiv a Africii. Republica Ceha figureaza pe lista tarilor in care majoritatea populatiei nu apartine nici unei religii, fiind urmata de Coreea de Nord, Estonia, Japonia si China. Un clasament al religiilor ne arata cat la suta din populatia de pe glob este dedicata fiecarei religii in parte, dupa cum urmeaza in clasificarea si tabelul urmator.

Creștinism (2,2 miliarde – 32 % din populație)

Musulmani (1,5 miliarde – 23%)

Fără religie (1,1 miliarde – 16%)

Hindu ( 1 miliard – 15%)

Budism (500 milioane – 7%)

Evrei (14 milioane – 0,2%)

Imaginea 1.3 Harta Distribuire a Religiilor Lumii , recensamant 2012

Sursa : http://en.wikipedia.org/wiki/Major_religious_groups

In Romania in momentul de fata, viata religioasa se desfasoara conform principiului libertatii credintelor religioase, alaturi de libertatea gandirii si a opiniilor. Romania nu are nici o religie nationala, cetatenii fiind egali in fata legii si in fata autoritatilor indiferent de convingerile religioase, ori de parerile referitoare la lume ori a vietii pe care o au. In Romania , discriminarile religioase cat si promovarea urii religioase sunt interzise prin constitutie. La ultimul recensamant din 2011 din Romania, au reiesit peste 18 religii. Cea mai raspandita fiind ortodoxa, urmata de cea romano – catolica. Dintre putinele judete din Romania unde religia ortodoxa nu este majoritara sunt judetele Covasna si Harghita, iar cel mai mare procent de ortodocsi se gaseste in judetul Valcea ( 94,66 % ).

Imaginea 1.4 Harta Distribuire a Religiilor in Romania , Recesamant 2011.

Sursa: www.stiricrestine.ro

Romania este una dintre cele mai credincioase tari din lume. Peste tot unde privesti se pot observa simbolurile bisericilor.

Capitolul 4. Studiu de caz – Manipularea prin religie în cadrul cultelor religioase

4.1 Trăsăturile principale ale sectelor religioase

Ce este o sectă?

Definiția, din punct de vedere creștin, a sectei este aceea a unui grup religios care neagă unul sau mai multe adevăruri fundamentale ale Bibliei. In termeni mai simpli, o sectă este un grup care învață pe oameni anumite lucruri care îi ghideaza pe aceștia către o cale ce nu duce la mântuire. Comparativ cu religia, secta este un grup care pretinde că aparține creștinismului, cu toate acestea neagă toate adevărurile fundamentale, ale creștinismului biblic.

Asadar, este o mișcare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată fată de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare care nu sunt etice (cum ar fi izolarea de prieteni ori membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea și supunerea, controlul informațiilor, anularea individualității sau a judecății critice, promovarea dependentei fată de grup și teama de a-l părăsi, etc.), în scopul atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea familiilor, a membrilor lor sau a comunității.

Sectele pretind o anumită poziție pentru ele sau pentru conducătorii lor, ceea ce le așează în opoziție cu societatea și/sau cu familia. Ele adoptă atitudini fățarnice, propagandistice, pentru a câștiga noi membri. Într-o lume în care cifrele vorbesc, un număr mai mare de membri creează iluzia de veridicitate învățăturii religioase. Doua dintre cele may cunoscute exemple de secte sunt Martorii lui Iehova și Mormonii. Ambele secte pretind a fi creștine, cu toate că amândouă neagă cele doctrinele menționate mai sus.

Caracteristicile unei secte.

Câteva dintre aspectele ce caracterizează sectele religioase, cu precizarea că aceste trăsături nu se regăsesc la toate sectele, ele variind destul de mult de la o grupare la alta, le putem observa may jos.

Ruptură abruptă cu creștinătatea istorică.  Deoarece secta crede că întreaga Biserică creștină a disparut la scurt timp de la moartea Apostolilor și că Dumnezeu a dat conducătorilor sectei o nouă lumină privind adevărul mântuitor. Asadar, ea s-a despărțit de Biserică și a devenit complet independentă. Asadar, pentru secte, istoria Bisericii este o chestiune simplă: de pe vremea lui Hristos nu s-a întâmplat nimic important în Biserică, până când fondatorul sectei a început organizarea a ceea ce este catalogat acum ca singurul popor adevărat al lui Dumnezeu. Secta se bucură de faptul ca este separate de Biserica și este foarte mulțumită să rămână separată.

Tendința spre perfecționism. Membrii sectei se simt mai sfinți comparative cu cei din alte grupări religioase, mai ales fată de membrii Bisericii istorice. Pentru sectă nu este importantă sensibilitatea fată de păcat, convinsi fiind că nu suntem la înălțimea așteptărilor în privința îndeplinirii a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Membrii sectelor se laudă cu ceea ce fac. Pretind că ascultă de Dumnezeu și savarsesc lucrări pe care alții le neglijează. Considera că Dumnezeu folosește standardul lor în ce privește faptele și se consideră singurii care-L multumesc. Ca urmare, celelalte grupări din punct de vedere spiritual nu exista, sunt moarte, ipocrite și creștine doar cu numele.

Tendința de a supra-aprecia lucrurile secundare. Mai exact, sectele tind să ia anumite adevăruri neimportante și să le dea o importantă mai mare decât li se cuvine, în timp ce chestiuni de importantă majoră nu sunt luate in considerare. Rezultatul este că teologia sectei devine unilaterală și deformată. Aceste adevăruri sunt cele care au dus la nașterea sectei sau care le mențin acum separate. Pe langa toate astea, membrii sectelor au versetele lor speciale în Scriptură, pe care doar ei le înțeleg corect și pe care le consideră fundamentale în susținerea teologiei lor.

Comunitatea exclusivă a celor mântuiți. Secta se auto numeste pe sine prin premisa că numai ea ar reprezenta comunitatea celor aleși,mantuiti,iluminati. Comparativ cu Biserica este fie apostată, fie unealta diavolului. Membrii sectei sunt prezentați că sfinți, în timp ce păcatele tuturor celorlalți sunt amplificate. Dumnezeu devine astfel proprietatea grupării, El apreciindu-i pe toți oameni așa cum face aceasta. Prin urmare, Dumnezeu îi folosește numai pe membrii sectei ca instrumente pentru a-și revela voia și adevărul Său. Ei au astfel o misiune specială. Secta se ridică pe sine la poziția tranșantă a lui Iisus, aplicându-și cuvintele Lui: "Cine nu este cu mine, este împotriva mea." Ea nu se mulțumește cu atitudinea pe care Iisus a recomandat-o ucenicilor Săi: "Cine nu este împotriva voastră, este pentru voi".

Rolul central al grupării în sfârșitul lumii. Adeptii sectei sunt convinsi ca gruparea lor, a luat naștere conform unui plan special al lui Dumnezeu, pentru a umple locul lăsat gol de Biserica depărtată de la credința adevărată. De multe ori, nașterea sectei marchează un moment istoric în evolutia lumii. Sfârșitul lumii joacă un rol determinant în teologia grupării: ea devine arena pe care se va desăvârși glorificarea sectei, atunci când toți ceilalți vor fi înfrânți. Deși poate fi mică și neînsemnată, atunci când vine ziua încheierii socotelilor, ea va primi de la Dumnezeu locul de onoare pe care îl merită. Ea este mesagera, cea care pregătește revenirea lui Hristos și participantă alături de Dumnezeu la judecata finală.

Pe evreii vinovați de mândrie spirituală cu privire la locul lor, Iisus i-a avertizat: "Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară".

Conducător carismatic sau mesianic. Acesta fie se consideră Dumnezeu, fie numai el interpretează Scripturile așa cum ar voi Dumnezeu, interpretări care nu pot fi contestate de membri. Conducătorul este auto-numit și nu se subordonează nici unei alte autorități. El hotărăște cum trebuie să gândească, să reacționeze sau să simtă membrii în diferite situații ale vieții.

Dependentă psihologică fată de grup. În timp, membrilor li se induce credința că părăsirea sectei echivalează cu părăsirea lui Dumnezeu și cu pierderea mântuirii. Astfel, secta capătă un rol tot mai mare în viața individului, cu valențe de viață socială și familială. Prin urmare, membrii au tendința să rupă legăturile cu familia și cu prietenii care nu frecventează gruparea respectivă. Ei renunță la telurile în viață și la activitățile de interes pe care la aveau înainte de a se alătura grupului; întreaga lor viața începe să graviteze în jurul sectei, rezultând o izolare de societate – restul lumii nu sunt mântuiți, nu sunt creștini, nu sunt transformați; Secta devine singura sursă valabilă de informare.

Lumea este împărțită în noi și ei: curați și păcătoși, binele absolut și răul absolut. Persoană trebuie să se schimbe în permanentă pentru a se conforma normelor grupului; tendința spre rușine și vină sunt folosite ca pârghii emoționale pentru a-i influența și manipula pe membri.

Dacă persoana se izolează de familie sau de societate, ea își poate pierde simțul realității. De aici decurge un comportament nefiresc în societate, la serviciu, etc. Dacă individul nu petrece timp de unul singur, el își va pierde capacitatea de a fi obiectiv și de a avea o imagine corectă asupra lucrurilor.

Premize pentru convertire.

Farber, Harlow și West (1957) au lansat termenul de "sindrom DDT" pentru a descrie transformarea la nivelul gândirii suferită de prizonierii din războiul din Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat modificarea gândirii folosită în universitățile din China, a demonstrat că procesul nu necesită afecțiuni sau probleme fizice. Cultele contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu această transformare a gândirii decât cu situația prizonierilor de război, în sensul că ele nu folosesc forța fizică. Pentru a-și controla subiecții, ele recurg la subterfugii și la domeniile naturale de intersecție între ele și individ. Sectele induc stări de dependența pentru a obține controlul asupra membrilor și folosesc metode de pedeapsa psihologică pentru a întreține acest control. Procesul, după opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT modificat: debilitate, dependentă, teamă.

Deși procesul descris aici este complex și variat, cele de mai jos reprezintă schema clasică de aderare la o sectă:

Individul vulnerabil se întâlnește cu grupul.

Conducătorul (conducătorii) grupului se prezintă pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunătăți viața.

Individul răspunde pozitiv, are parte de o creștere a respectului de sine și a sentimentului de securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi considerat ca "racolat".

Prin intermediul împărtășirii de experiențe, a mărturisirilor și a exemplelor individualizate, conducătorul(îi) grupul capătă acces la punctele tari și la cele slabe ale individului.

Prin mărturisiri ale membrilor grupului, prin denigrarea "concurenței" (alte biserici sau grupuri religioase), prin accentuarea constantă a amintirilor rușinoase ale individului și a altor slăbiciuni, prin îndoctrinarea treptată cu sistemul de gândire strict și închis al cultului, se afirmă superioritatea grupului ca un adevăr fundamental.

Mărturisirile membrilor, întărirea încrederii individului în grup, amintirea discretă a slăbiciunilor individului și diferite forme de presiune îi creează individului sentimentul că bunăstarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de respectarea credințelor grupului, mai exact a "programului de schimbare".

Aceste tehnici de influențare sunt însoțite de o subminare a respectului de sine al individului (de exemplu prin exagerarea păcătoșeniei faptelor pe care individul trebuie să le mărturisească), suprimarea sau slăbirea gândirii critice prin alocarea de sarcini care să ocupe cât mai mult din timpul liber al individului și prin repetarea constantă ca numai lucruri rele se pot întâmpla dacă nu se respectă rețetă de "transformare" sau mântuire a grupului. Aceste manipulări îl fac pe individ să-și exprime loialitatea față de grup și să se angajeze să se schimbe conform cu schema locală. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind "pe cale" (că mergând pe calea "mântuirii", "iluminării", "curățirii", etc.). Dependența individului fata de grup este deja creată și afirmata implicit sau explicit. Mai mult, el sau ea acceptă autoritatea grupului în definirea binelui sau a răului, în inima individului precum și în ceea ce privește lumea.

Convertitul face apoi obiectul așteptărilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma "cu dragoste" potențialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului mărturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor (conducătorii sau fondatorii grupului). Misiunea de căpătâi a grupului (o falsă mântuire) sunt o justificare pentru toate expectațiile denaturate.

Deoarece cuvântul grupului este întotdeauna adevărat iar gândirea "negativă" nu este acceptată, eșecurile individului sunt numai și numai ale lui, în timp ce îndoielile personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca păcate personale. Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni în sectă este eliminată; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din gândire; este menținut sentimentul de vinovăție de a nu te ridica la nivelul așteptărilor grupului. Singura adaptare posibilă este fragmentarea și compartimentizarea. Nu este surprinzător deci că mulți doctori considera disocierea ca reprezentând miezul tulburărilor și disfuncționalităților legate de secte.

Alienarea individului va atrage după sine ruperea psihologică, dacă nu și fizica, de lumea exterioară, în special de familie. Informațiile din exterior amenința să tulbure falsul sistem de valori și echilibru al individului, pe care acesta le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerințelor implicit afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentuează dependenta individului fata de grup.

Grupul promovează echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de exemplu prin exagerarea "păcatelor" din trecut și a conflictelor cu familia, prin denigrarea celor din afară, prin folosirea de cântări care să abată orice gândire critică și prin oferirea de posibilități prin care individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în beneficiul grupului, a vinde reviste pe stradă, a munci pentru construirea/întreținerea locului de adunare).

Grupul favorizează dependenta crescânda a individului, prezentând pericole și tragedii care se vor întâmpla dacă individul sau o forță din afară (vizita unui membru al familiei, de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei să funcționeze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natură psihologică sau metafizica. În unele secte, la inițiativa conducătorului grupului sau a unor membrii "fierbinți pe cale", individul este ostracizat, evitat și catalogat ca având un "duh rău" sau ca fiind rebel. Mai mult, individul este avertizat că dacă perseverează în acea atitudine critica, își pierde mântuirea și, în general, îl așteaptă iadul. Trebuie amintit ca aceste amenințări sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup și al unei alienări psihologice (separări) fata de sistemul de suport din trecut. Aceasta face avertizările grupului mult mai puternice decât avertizările folosite de grupările religioase tradiționale, de genul "vei ajunge în iad dacă mori având un păcat de moarte".

Rezultatul acestui proces, atunci când este dus până la capăt, ‘’este o persoană care vrea să pară foarte fericită’’, dar care ascunde o suferință adâncă. Cu un zâmbet nenatural pe fată, persoana va mărturisi cum i s-a schimbat viața și chiar cum "frații" au devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totală iar persoana nu concepe să-și trăiască viața separat. Întâlniri cât mai frecvente, petrecerea împreună a timpului, presărată cu mărturisiri personale, totul creează un univers închis și îi dau individului senzația că nici nu ar putea trăi fără grup. Am discutat cu mulți foști membri de secte care, atunci când au părăsit adunarea și au vorbit cu alți foști membri, a fost surprinși să constate că mulți dintre "frații" lor zâmbeau și ei fals, cu toții crezând că ei sunt singurii care nu se simt bine acolo.

Cine aderă la aceste secte și de ce?

Contrar părerii generale ca membrii acestor secte sunt "ciudați", cercetările și dovezile arată că majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, deși o treime se pare că au avut parte de ușoare tulburări psihice înainte de convertire. Trebuie menționat, de asemenea, că un studiu recent efectuat de Institutul de Sănătate Mintală din SUA arata ca aproximativ 20% din populația generală are suferă de cel puțin o tulburare psihică.

Membrii includ tineri, bătrâni, bogați, săraci, educați și needucați. Nu este ușor de identificat tipul de persoana care aderă la o sectă. Oricum, experiențele clinice și studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescenței și ale primei tinereți, cum ar fi idile eșuate, eșecuri la școală sau confuzii profesionale) înainte de venirea în aceste secte. Deoarece capacitatea lor de a face fața problemelor vieții era redusă, aceste persoane stresate erau mai deschise decât altele la ofertele de "cai către fericire".

Alți factori care pot indica o persoană influențabila de către o sectă includ:

dependentă (dorința de a fi al cuiva; lipsa de încredere în sine)

labilitate psihică (incapacitatea de a spune Nu sau de a manifesta scepticism sau îndoiala)

naivitate (capacitate redusă de a analiza critic afirmațiile cuiva, ceea ce vede, aude sau gândește, etc.)

intolerantă la ambiguitate (nevoie de răspunsuri absolute, nerăbdarea de a obține răspunsuri)

deziluzie culturală (înstrăinare, nemulțumire de condiția socială)

căutarea de sensuri spirituale.

singurătate și lipsa prietenilor; secta oferă peste noapte o viață socială.

ignorantă fată de modurile în care un grup poate manipula individul.

Atunci când persoanele vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care practica tehnici de control al minții, convertirea se poate produce relativ ușor, în funcție de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social și practicile de control al minții cu punctele sensibile ale individului. Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de convingere a grupului deoarece le este teamă să conteste orientarea dogmatică a sectei.

Convertirea la aceste secte nu reprezintă rezultatul unei alegeri, ci a unei căderi, alunecări sau atrageri. Punctele vulnerabile nu sunt de natură să "conducă" individul către un anume grup. Grupul se folosește de aceste puncte slabe și îi amăgește pe indivizi pentru a-i convinge să se alăture și să renunțe la modul lor de viața anterior. Manipularea de către grup pe baza punctelor slabe ale persoanei nu este de obicei un lucru rațional, gândit sau planificat, ci un mecanism tacit rezultat din mediul strict și închis.

Cum se schimbă cei care aderă la secte?

După ce convertiții se înrolează într-o sectă, modul de gândire, de simțire și de acțiune al cultului devine o a doua natură, în timp ce aspectele importante anterioare venirii în sectă sunt suprimate sau se atrofiază prin abandonare. Noi convertiți încep să-și formeze o carapace datorită asaltului propagandistic al sectei. Încep să apară ca "defazați", rigizi și stereotipici în răspunsuri, cu un vocabular limitat, cu o capacitate redusă de analiză și fățiș distanți în relațiile cu ceilalți. Mulți părinți au spus: "Acesta nu e copilul meu!". Astfel de constatări întăresc opinia ca membrii unor astfel de secte sunt un fel de "zombi" sau niște roboți. Deși această descriere este o exagerare, ea reflectă totuși faptul că manipulările sectare formează în timp o formă denaturata de conștiința la unele persoane.

Cu timpul, convertiții reduc din distanța față de restul lumii, din "defazaj". Învața diferite metode sau adopta atitudini de suprafață pentru a combate opinia generală despre ei și pentru a-i minți mai ușor pe alții și pe sine. Deseori ei pierd legătura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al opoziției sectei fata de părinți și de societate. Mai mult, în cadrul grupului devin apreciați pentru conformarea cu cerințele sectei de care au devenit atât de dependenți. Eventual sunt prezentați noilor veniți ca "eroi ai credinței", modele vrednic de urmat.

Dacă li se permite amintirile suprimate sau îndoielile înăbușite să vină la suprafață, acestea pot declanșa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stări de cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apărării sistemului de gândire, de sentimente și de comportament al cultului. Astfel de persoane pot avea un comportament normal, cel puțin la suprafață. Totuși, adaptarea lor la societate depinde de măsura în care și-au păstrat vechiul mod de gândire, telurile, valorile și afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare psihologică și integrare a personalității este foarte greu de atins.

Cum îi influențează pe oameni apartenența la o sectă?

Deoarece sesizează deseori schimbările negative care le scapă noilor convertiți, familiile acestora sunt de obicei primele rănite. În încercarea lor de a-și ajuta rudele căzute în aceste culte, familiile au parte de frustrări, lipsa de ajutor, vină și, din cauză că puțini le înțeleg situația, de singurătate.

Membrii pot fi afectați în sensul că își pierd autonomia psihologică. Mai mult, separarea grupului de restul societății, în numele ideii biblice de "ieșire din lume", îi lipsește pe membri de ocazia de a învăța din variatele experiențe ale unei vieți normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de "blocaj al dezvoltării". În unele cazuri, ei au parte de căderi psihice. Copiii din astfel de secte sunt supuși riscului de neglijare din partea părinților din cauză că părinții și-au modificat sistemul anterior și normal de afecte, declinându-și acum tacit responsabilitatea pe motivul "voii Domnului" sau al unei entități superioare.

Cei care părăsesc grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina, tulburări de gândire, "plutire", trecere de la atitudinea sectară fata de lume la una nesectară, sau senzația că sunt înțepeniți într-o stare intermediară. Aceasta tulburare emoțională afectează capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma responsabilitățile vieții.

Într-adevăr, mulți foști membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel de adaptare, în timp de unii suferă căderi nervoase sau rămân afectați psihologic ani de zile.

Nu toți cei care aderă la o sectă sunt afectați din punct de vedere psihologic. Unii se refugiază într-o sectă din față dificultăților vieții, prea mari pentru ei. Alții au putut păstra o distanță emoțională și au urmat secta fără a deveni însă cu adevărat o parte din el și fără a fi prea afectați de ideologia grupului. În fine, unii au tăria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite să-și păstreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.

De ce pleacă oamenii din secte?

Oamenii pot pleca din secte din mai multe motive. După ce au devenit conștienți de corupția și/sau ipocrizia din interiorul grupului, indivizii care și-au păstrat un grad de independență și o oarecare legătura cu vechile lor valori pot pur și simplu să plece, deziluzionați. Alți membri pleacă pentru că s-au plictisit de rutină prozelitismului sau a colectării de fonduri, prezenta în adunare dându-le un sentiment de "tras barca pe uscat". Uneori chiar și cei mai "fierbinți" membrii ai cultului ajung să se simtă nepotriviți în față cerințelor exagerate ale sectei și pleacă, nu pentru că au încetat să mai creadă, ci pentru că se simt niște eșecuri irecuperabile. Alții pot renunța la sectă după ce se reîntâlnesc cu vechile valori, țeluri în viață, interese sau relații, ca rezultat al vizitelor părinților sau a discuțiilor cu foști membri.

Este ușor să părăsești o sectă?

Persoanele care încep să se gândească să părăsească adunarea se văd supuși anumitor presiuni să rămână. Unii foști membri povestesc că au avut nevoie de luni, chiar ani de zile pentru a găsi puterea să plece. Unii au fost atât de intimidați încât au plecat în secret. Deși majoritatea membrilor din secte singuri în cele din urmă, rudele nu trebuie să fie liniștite. Mai întâi, mulți, dacă nu majoritatea celor care pleacă singuri sunt afectați din punct de vedere psihologic, deseori într-o manieră pe care ei nu o înțeleg. În al doilea rând, unii nu pleacă niciodată și sunt afectați foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca și cine nu sau cine va fi afectat. În consecință, a renunța la atenție din partea rudelor înainte de vreme este ca și cum ai renunța la precauții în cazul tinerilor care fumează marijuana pe motivul că majoritatea celor care încearcă marijuana nu devin drogați.

Ce este consilierea pentru ieșirea din sectă? Cum diferă aceasta de deprogramare?

Consilierea pentru ieșirea dintr-o sectă și deprogramarea implică discutarea cu membrii sectei (uneori în ședințe lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta să identifice practicile manipulante și înșelătoare ale sectei, să-și refacă legăturile avute anterior de convertire și să-și reia capacitatea de a gândi independent și critic. Aceste două concepte diferă însă printr-un aspect foarte important.

Deprogramarea, spre deosebire de consiliere, este asociata unui proces de "salvare" în care membrii familiei și prietenii au un rol extrem de important.

Deși propaganda din interiorul sectei încearcă să contracareze procesul de "salvare", numindu-l "cădere de la credința", "părăsire a căii", "întoarcere la păcat" sau la lumea cea rea, mulți foști membri care au fost ajutați să se re-echilibreze au declarat că au fost surprinși de respectul și grijă de care au avut parte.

Riscurile eșuării unui astfel de proces de "salvare" sunt mari. În unele cazuri copiii au dezvoltat o ura față de părinți și în general, fata de cei din afara grupului. Lipsa de tact și de răbdare a familiei a fost atent speculata de sectă pentru a întări în mintea persoanei imaginea de răutate a lumii din afară, persoana devenind în cele din urmă mai legată de grup.

Reacții organizate la adresa sectelor

În Occident, opoziția socială, organizată, fată de secte a început să apară în anii 1960, în special din partea părinților, din cauza eforturilor unor secte de a-i atrage pe tineri și datorită influentelor asupra acestora. Recrutarea în secte conducea și conduce în unele cazuri la abandon școlar și la adoptarea unui stil de viața separat de familie, într-un cadru strict sectar. Conformismul, obedienta și disciplina membrilor sectelor au tras semnale de alarmă. Unele secte le solicitau membrilor să se separe fizic de mediul social anterior și să se retragă în anumite locuri, întrerupând orice contact cu familia și cu cei din afara organizației.

Părinții și alte persoane îngrijorate au acuzat sectele că folosesc metode de înșelare și manipulare pentru recrutarea și păstrarea membrilor. Una dintre cel mai grave acuzații a fost aceea că sectele folosesc tehnici de spălare a creierului astfel încât membrii devin incapabili de a gândi independent, obiectiv.

Primul grup social anti-secte a fost Comitetul Părinților pentru Eliberarea Copiilor din secta Copiii lui Dumnezeu (pe scurt, FREECOG), format la începutul anilor 1970. FREECOG denunța secta Copiii lui Dumnezeu din cauza practicilor sexuale care includeau sexul în grup și recrutarea de noi membri prin tehnici de seducere sexuală. Până la jumătatea anilor 1970, publicitatea realizată împotriva sectelor a condus la apariția unei mișcări anti-secte în America de Nord, în Europa de vest și în alte zone din lume. La începutul anilor 1980, majoritatea asociațiilor de părinți s-au unit în ceea ce a devenit Cult Awareness Network (Rețeaua Anti-Secte).

Date fiind pericolele apartenenței la o sectă, mulți părinți au recurs la retragerea forțată a copiilor lor din acele secte. În unele cazuri copiii au fost luați cu forța și ținuți închiși împotriva voinței lor. Părinții au recurs apoi la deprogramare, ceea ce implica presiuni psihologice intense pentru a rupe dependenta individului de grupul respectiv. În replică la aceste măsuri, unele grupuri de "apărare a drepturilor omului" au atras atenția că sunt încălcate anumite libertăți fundamentale ale cetățeanului.

Controversa în ceea ce privește sectele a condus la studierea organizată a noilor religii. Informarea și cunoașterea în detaliu a practicilor și credințelor unei secte sunt necesare ca o măsură de prevenire a alienării acelor persoane care ar putea fi recrutate în astfel de organizații religioase.

4.2 Descrierea elementelor și a modalităților de manipulare a religiilor

Cum am precizat si la inceputul acestei lucrari, risc sa fiu catalogat ca facand parte din categoria Deistilor, de aceea as dori inainte de toate sa ii dam o definitie acestui termen.

‘’Deismul este o orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății’’. Deistul crede în existența unui Dumnezeu, sau unei ființe supreme, dar neagă religiile, bazându-și credința numai pe lumina primită de la natură, trecută prin filtrul rațiunii. Deiști renumiți au fost: Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson ș.a.

Deismul susține că numai folosind corect rațiunea, omul poate ajunge la o religie naturală sau rațională, capabilă să treacă dincolo de mesajele revelațiilor divine. Deismul se bazează pe mai multe principii, primul dintre ele fiind cel al existenței unei divinități, a cărei existență, susțin deiștii, poate fi afirmată gândindu-ne la ordinea și perfecțiunea Universului. Este vorba deci de o divinitate creatoare. Credința în acest Dumnezeu este cea mai importantă pentru deiști și nu diferitele servicii religioase. Din acest motiv, ei nu cred în preoți, biserici și texte sacre. Deiștii susțin că omul singur nu poate cunoaște binele și răul. Cunoașterea acestora, care constituie o adevărată știință teologică, devine posibilă doar dacă se acceptă ideea că divinitatea a elaborat legi și principii etice, a căror respectare este obligatorie pentru toți indivizii societății. Concepția deistă, născută într-o epocă de mari bătălii religioase, susține că numai folosind rațiunea se poate pune capăt diferitelor controverse religioase, și ca atare, se poate ajunge la aceea unitate religioasă pe care, mai ales iluminiștii, o interpretau ca fiind singura modalitate de a uni toate ființele umane într-o religie unică.

Din perspectiva istorica, religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. În ziua de astăzi , actualele religii moderne sunt împărțite în mai multe categorii.

Religi avraamice (Iudaismul , Creștinismul , Islamul) ;

Religi indiene (Hinduismul , Budismul ,Jainismul etc.) ;

Religi est-asiatice (Taoismul , Confucianismul , Șintoismul etc.) ;

Religi iraniene (Zoroastrismul) ;

Religi neo-păgâne și noi mișcări religioase (Wicca , Satanismul , Asatru , Scientologia etc.) ;

Religi indigene (nativ-americană , afro-americană , polineziană , australiană ).

Una dintre aceste religii care mi-a atras atentia in ultimii ani,sau mai bine spus, de cand am inceput sa privesc cu alti ochi divinitatea, este catolicismul. ’’ CATOLICISM (‹ it., fr.) s. n. Sistem doctrinar exprimat în teologia latină și tradiția Bisericii romano-catolice. Ce se deosebește atît de ortodoxie cît și de protestantism prin: primatul papal, filoque, azima, purgatoriu etc. ce folosește metoda scolastică tomistă introducînd concepte filozofice în formularea dogmelor, care sînt decizii ale unei autorități infailibile în materie de credință și nu de mărturisire de credință’’. .Catolicismul reprezinta cea mai mare structura unitara crestina, fiind alcatuita din cei care recunosc autoritatea Episcopului de Roma (Papa), in tot ceea ce reprezinta aspectele de credinta si dogma religioasa. Denumirea de "catolic" provine din cuvantul grec katholikos (universal) si a fost utilizata pentru a denumi Biserica inca din perioada timpurie, cand exista o singura Biserica crestina.

Catolicii se considera drept singurii continuatori legitimi ai misiunilor si prerogativelor celor 12 apostoli ai lui Hristos, prin traditia succesiunii episcopale neintrerupte, inceputa de Sfântul Petru. Acesta este considerat temelia Bisericii, datorita fragmentului din Noul Testament in care Iisus ii schimba acestuia numele ebraic de Simon: “Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Isus a luat din nou cuvântul, și i-a zis: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Și eu îți zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Catolicismul a avut un impact profund asupra istoriei lumii, asupra dezvoltarii culturii si civilizatiei europene si a raspândirii valorilor europene la nivel universal. Actualmente numara aproximativ un miliard de membri ,(20% din populatia Globului), fiind foarte bine reprezentat in Europa si America Latina, dar si in alte parti ale lumii (ex. Filipine). Anumite biserici de ritm oriental (Uniatii, Maronitii), isi urmeaza propriile manifestari traditionale, dar recunosc autoritatea Papei.

Mergand in ultimii ani mai des in vizita la Roma, nu am putut evita sa iau contact cu tot ceea ce are legatura cu Vaticanul, Piata Sf Petru, si desigur, era imposibil sa nu aud despre acele discutii, cum ca, la Vatican se ascund unele dintre cele mai mari secrete din lume. Se spune că în arhivele Vaticanului există anumite lucruri care, dacă ar ajunge la cunoștința publicului, ar schimba pentru totdeauna fața credinței. Vaticanul este învăluit în mistere și intrigi de secole. Cu excepția cardinalilor și episcopilor din vârful ierarhiei, nimeni nu are acces, la ceea ce se petrece în interiorul Bisericii. Cu toate acestea, cred ca majoritatea au auzit de acele practici nu prea ortodoxe pe care biserica catolica le practica.

Unul dintre metodele pe care biserica catolica le-ar folosi pentru a-si manipula psihologic adeptii, este cea a penitentelor, a indulgentelor de care sunt sigur ca multi dintre noi am auzit. Penitența este o pedeapsă pe care biserica o impune păcătosului în vederea ispășirii păcatelor. Aceasta se acorda în funcție de gravitatea păcatului săvârșit și constă în diverse privațiuni sau flagelări. Această practică este mai rar întâlnită între creștinii moderni, fiind practicată de cei mai de modă veche. În schimb, cea de-a doua practică este mult mai prezentă și mult mai confortabilă atât pentru suflet cât mai ales pentru trup: indulgența.

Indulgența este un mijloc prin care biserica acordă iertarea totală sau parțială a păcătosului în schimbul unei sume de bani. Desigur, suma e mai mare sau mai mică în funcție de numărul păcatelor sau gravitatea acestora. Partea și mai interesantă a acestei practici, este că poți plăti în avans pentru păcatele pe care le-ai comis ori le vei comite; azi le poți plăti cu cardul sau prin sms. Un alt exemplu l-am vazut zilele acestea pe internet unde o stire preciza, citez, “ Papa Francisc a oferit iertarea pacatelor oricui urmareste slujba de Ziua Mondiala a Tineretii la televizor, radio sau pe Internet, respectiv pe reteaua de socializare Twitter”. Un mod de a manipula prin mass media as zice, fara de care acest tip de ‘’propaganda’’ adusa religiei nu s-ar putea realiza.

Aceiasi practica o gasim si la noi, cei ce ne consideram crestini. Cate pagini de internet nu s-au umplut de sarlatani care fura identitatea unor calugari, ori a unor preoti recunoscuti pentru credinta lor? Cati nu activeaza in numele acestora convingand oamenii ca pentru o aumita suma de bani li se pot ierta un anumit numar de pacate. Si nu putini sunt cei care au indrazneala de a fi atat de naivi, incat sa creada in aceste practice, si sa plateasca pentru iertarea pacatelor. Aici intervine iarasi manipularea psihologica a individului. Un bun preot pentru a putea manipula trebuie sa fie si un bun psiholog. Va folosi religia ca punct de plecare pentru a obtine ceea ce doreste de la tine. Sunt multe persoane care in numele religiei te pot manipula sub o forma destul de egoista, gandindu-se doar la ei insisi. Nu trebuie sa fie neaparat un castig material, dar ne poate manipula pentru a deveni mai buni, pentru a crede in Dumnezeu.

Ca sa nu para deja o problema direct – personala ma gandesc totusi si la un exemplu bun al acestei manipulari al unui om, din punct de vedere religios. Incerc sa ma gandesc la cei care nu au bani pentru a merge la psihologi, sau nu se pot gandi ca ar putea apela la unul, preotul le poate fi un bun psiholog in care isi pot gasi alinarea sau rezolvarea la anumite probleme.

Tot religia este cea care are un efect destul de puternic asupra intelectului uman. Din punct de vedere psihologic, ganditi-va doar la lumanarile care trebuie sa le cumparam din Biserica, presupunanduse ca, odata aprinsa o lumanare si lasata sa arda pentru sufletul unei persoane, sufletul persoanei respective va fi iertat de anumite pacate pe cealalata lume. Asta este conspiratia lumanarii ca sa zic asa. Cu acei bani dati pentru o lumanare, s-ar putea construi atatea spitale ce ar putea ajuta intr-un fel sau altul lumea. Dar mintea credinciosului nu gandeste asa, deoarece este destul de fixata pe ideea ca ceea ce face, face bine.. Metaniile, cruciulitele, iconitele se presupune ca te ajuta in situatii rele, ca te scapa de blesteme ori te pot ajuta la un examen. Oare nu au toate aceste metode de vanzare a anumitor lucruri, obiecte , legatura cu o forma de marketing? O forma prin care Biserica isi rotunjeste destul de considerabil bugetul? Forma aceasta de manipulare psihologica promovata in randul oamenilor prin diverse metode, inclusiv cea de vanzare a obiectelor prin mediul online, au facut ca din Biserica Catolica de exemplu sa fie una dintre institutiile cele mai bogate de pe pamant. Se evalueaza ca averea acesteia ar depasi peste 100 de miliarde de dolari. Daca este sa ne gandim doar la Muzeul Vaticanului care adaposteste atatea opere de arta, ori putem face referire la taxele impuse de muzeu pentru a putea urca in cupola ( 7 euro pentru a urca cu liftul si 6 euro pentru a urca pe scari), ar exista multe semne de intrebare legate de fondurile stranse anual de catre Biserica.

Cum am zis si mai sus, cred ca cel mai functional mod prin care religia manipuleaza este prin intermediul mass – media. In Romania de exemplu, un mod eficient prin care Biserica continua sa manipuleze este prin televiziune. Posturi de televiziune celebre, care și-au câștigat credibilitatea printr-o serie de documentare, au ajuns ușor la sufletele oamenilor, iar acum sunt folosite pentru a promova cu o deosebită ușurință ‘’caile corecte’’ ale bisericii.

Tot felul de ‘’specialisti’’ ai religiei apar aproape in fiecare zi la televizor si ne invata cum sa ne comportam in viata de zi cu zi. Ne invata sa nu punem accent pe bogatie ,deoarece in imparatia cerurilor nu conteaza averea. Aici apar totusi firestile intrebari. Ei ce fac in acele masini luxoase? De ce isi construiesc atatea vile ? Ce fac cu atatea terenuri primite de la statul roman?

Mijloacele moderne de comunicare permit transmiterea informației mult mai facil decât înainte, și într-o societate atat de naiva cea cea din zilele noastre, documentarele de acest gen își ating scopul mult mai ușor. În ceea ce privește atitudinea pe care trebuie să o adoptam în fața acestor minciuni televizate îmbrăcate, trebuie să fim în primul rând prudenți și să conștientizăm faptul că suntem mințiți în mod intenționat.

Luam exemplu postul Trinitas Tv, post de televiziune ce apartine Patriarhiei Romane. Daca ne uitam un pic la descrierea postului Trinitas Tv, intr-unul din punctele subliniate, apare si cel al ‘’surselor de finantare’’. Respectivul paragraf precizeaza ‘’ Cu toate acestea, resursele financiare necesare postului nostru de televiziune sunt limitate, astfel încât orice contribuție este apreciată și așteptată. Cine dorește să ajute acest proiect de o mare importanță poate depune donația sa în următoarele conturi deschise la BCR sector 4, București’’. In continuare ne sunt afisate 3 conturi bancare in diverse valute. Prin acest mod biserica, cu ajutorul religiei , apeleaza la bunatatea morala si financiara a enoriasilor, stiind ca nu are cum sa dea gres,deoarece pana in zilele noastre biserica ‘’ a supravietuit’’ in cea mai mare parte din donatii.

Din diferite cauze, cum ar fi exemplul persoanelor cu dizabilitati, persoanele care nu au timp sa ajunga la biserica etc, Patriarhia Romana infiintat si un radio. Postul de radio al Patriarhiei Române, transmite zilnic slujbele Bisericii. La fel de bine putem face referire aici si la versiunea Bibliei, care se gaseste la vanzare si in format electronic.

Biserica tine pasul cu acest secol, unde cu ajutorul tehnologiei lanseaza aplicatii cu rugaciuni, pentru iPhone si iPad, oferind credincioșilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile, aplicații ce includ colecții numeroase de rugăciuni și acatiste, dar și planificatoare cu alarmă, care amintește credinciosului ce rugăciune și-a propus, ora dar si data. Tot ce ne mai ramane, se pare, este ca noi sa ‘’tinem pasul impus’’ de Biserica, si nu ea cu noi.

Concluzii

Scopul acestei lucrări a fost , așadar, acela de a afla diferențele de valori religioase la anumite culturi, dar și acela de a înțelege mai bine felul și metodele cu care au fost manipulați oamenii, cu ajutorul Bisericii de –a lungul istoriei.

După cum am observat, practică manipulării opiniei publice este foarte veche, iar tehnicile specifice s-au diversificat și rafinat de la o epocă la alta. Câteva arme folosite pentru a manipula ar putea fi: discursul politic, ca metodă de dezinformare, folosirea notorietății pentru autentificarea informațiilor eronate, lansarea unor atacuri politice prin intermediul mediei ori al terților politici, pentru mascarea intereselor reale, campanii de presă demarate la comanda politică. Denigrarea sau ocuparea agendei media cu scandaluri fabricate, în vederea abaterii atenției de la alte teme de real interes, promovarea de false modele politice, zvonistică și intoxicarea sunt doar câteva dintre metodele folosite zilnic de anumite instituții pentru îndeplinirea obiectivelor personale.

Ce este de făcut așadar împotriva manipulării? După cum am precizat pe tot parcursul lucrării, este faptul că, manipularea indiferent de formă pe care o adoptă amenință democrația din zilele noastre. De cele mai multe ori aplicarea tehnicii manipulării se face în folosul celor care nu urmăresc decât să demoleze democrația și nu văd în aceasta vre-un beneficiu. Printre acele motive pentru care nu ar trebui să apelăm la aceste tehnici, este și acela de a nu încălca principiile demnității umane și de a–l respecta pe cel în cauză. Manipularea deposedează individul și îl transformă în jucăria altcuiva. Îi distruge acestuia conștiința ,pentru care mai apoi să o reclădească după cum însuși manipulatorul dorește, deși conștient fiind că individul nu va mai semăna deloc cu cel de dinainte.

Lupta împotriva manipulării și a efectelor sale este o necessitate pe care ar trebui să o luăm mai serios în seamă. În primul rând , prevenirea ei ar ajuta persoanele direct implicate în acest proces al manipulării.

Din celălalt punct de vedere al lucrării, și anume, manipularea cu ajutorul religiei, am putut observa, influența, puterea, și metodele pe care religia o are în procesul de a controla și manipula omenirea. De asemena, e de precizat faptul că și în cadrul oricărei religii conștiința religioasă diferă de la persoană la persoană în funcție de modul fiecăruia de a înțelege religia, precum și de modul personal de a înțelege divinitatea. Cred că omul mereu va trăi cu ideea că trebuie să urmeze niște reguli morale, va trăi mereu cu frica că cineva îl va pedepsi dacă face ceva rău.

Metodele acestea de manipulare sunt bazate mai mult pe frică decât pe ceva real, și ce este trist în asta este că există dar și funcționează.

Sper să nu fiu considerat ateu, și sper să fiu înțeles, că cei care credem că religia este o formă de manipulare, credem în Dumnezeu, de aceea, voi încheia cu un citat:

“ Nu vreau să am nimic de a face cu religia care se ocupă cu menținerea maselor satisfăcute să trăiască în foamete, mizerie și ignoranța. Nu vreau să am nimic de a face cu nicio ordine, religioasă sau altfel, care nu-i învăța pe oameni că sunt capabili să devină mai fericiți și mai civilizați, pe acest pământ, capabili să devină oameni adevărați, stăpâni ai sorților lor și căpitani ai sufletelor lor. Pentru obținerea acestor lucruri, i-aș pune și pe preoți la muncă și aș transforma templele în școli.” .

Bibliografie

Literatură română și străină:

Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, București, Ed. Babel, 1993.

Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, București, 1998.

Bruner, Roland, Psihanaliză și societate postmodernă, Editura Amarcord, Timișoara, 2010.

Robert-Vincent Joule, Jean-Leon Beauvois, Tratat de manipulare ,Bucuresti, Editura Antet.

Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Iași, Institutul European, 2006.

Vladimir Volkoff – Tratat de dezinformare, 2009, Editura Antet.

Sonia Crisrina Stan,Manipularea prin presa, Ed. Humanitas 2004.

Mihai Coman, Din culisele celei de a IV-a puteri. Editura Carro, Bucuresti. 1996.

R. Shultz și R. Godson, Dezinformatsia: Active Measures In Soviet Strategy , 1986, Berkley.

Rosemarie Haines, Comunicarea televizuala, Editura Eficient, Bucuresti, 2000.

Dave Lakhani , Persuasiunea – Arta de a obține ceea ce vrei, Editura Amaltea, 2009.

Dumitru Cornilescu , Biblia de studiu , Editura Live Publishers.

Dicționar Enciclopedic”, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, București, 1993.

Simileanu, Vasile, Asimetria fenomenului terorist, Bucureti, Editura Top Form, 2003.

Bodulescu, Ion,Terorismul, fenomen global, București, Editura ODEON, 2001 .

O’Donnell, Jowett, Persuasion: An interactive dependency approach, New York, Random House, 2005.

Moscovici, Serge, Psihologia socială sau mașina de fabricat zei, Editura Polirom, Iași, 2011.

Filmografie

Zeitgeist – The mouvie, Documentar , 2007, Regia Peter Joseph

Zeitgeist – Addendum , Documentar, 2008, Regia Peter Joseph

Zeitgeist – Moving Forward, Documentar, 2011, Regia Peter Joseph

Bibliografie web:

www.ziare.com

http://www.odaiadesus.ro/manipulare.html

http://infopressa.wordpress.com/manipulare/

Despre manipulare

http://ortodoxie.trei.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

Tr?s?turile principale ale sectelor religioase si strategiile persuasive folosite

http://secretelefemeilor.ro/ce-este-o-secta.html

Tehnica manipularii la cultele religioase

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Definirea-manipularii54924.php

http://www.scritub.com/jurnalism/Functiile-mass-media15995.php

http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Manipularea14165.php

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2007&page=12

http://www.forum.lovendal.ro/index.php?topic=3391.20;wap2

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Manipularea92947.php

http://manipulareaomenirii.blogspot.ro/

http://moldovacc.md/catedraland/page24.html

http://manipulareaomenirii.blogspot.ro/2012/08/religia-influenta-ei-in-manipularea.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Principalele-tehnici-de-manipu51641.php

http://psiholog.proeducation.md/elevi/7.html

http://www.comunique.ro/2010/02/manipularea-prin-publicitate.html

http://www.sanatatenelimitata.ro/sample-page/de-ce-noi-nu-suntem-o-secta/

http://blogosfera.md/blog-b-4864-romana.html

http://www.slideshare.net/AlinaDia/2296981-tehniciledemanipularesimassmedia

http://forum.druckeria.ro/forum/viewtopic.php?f=21&t=209&view=previous

http://www.newstm.ro/psihologul-iti-raspunde/

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19015/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR-pagina-13.html

http://comunicarts.blogspot.ro/2009_03_01_archive.html

http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/22/3.html

http://forum.softpedia.com/topic/369181-modalitati-de-racolare-a-noilor-adepti-specifice-sectelor-religioase/

http://www.oradereligie.ro/studiul-religiei-in-ue/

http://depozitdeidei.blogspot.ro/2013/02/tupismmul-unui-individ.html

http://www.moldovacrestina.info/2011/06/sectele-si-lucrarea-lor-in-lume/

http://martorii.uv.ro/Sectele-trasaturi_caracteristice.htm

http://comunicarts.blogspot.ro/2009/03/manipularea-prin-publicitate.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/psihologie/mass-media-ca-mijloc-de-informare-dezinformare-a-opiniei-publice-dinamica-grupurilor-323858.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/filosofie/religie-putere-si-politica-207155.html

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

http://biserica.org/Publicatii/1992/NoI/29_index.html

http://secretelefemeilor.ro/ce-este-o-secta.html

Tr?s?turile principale ale sectelor religioase si strategiile persuasive folosite

Despre manipulare

Tehnica manipularii la cultele religioase

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2007&page=12

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19015/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR-pagina-13.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Definirea-manipularii54924.php

http://www.forum.lovendal.ro/index.php?topic=3391.20;wap2

http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Manipularea14165.php

http://www.scritub.com/jurnalism/Functiile-mass-media15995.php

http://moldovacc.md/catedraland/page24.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Principalele-tehnici-de-manipu51641.php

http://manipulareaomenirii.blogspot.com/

http://blogosfera.md/blog-b-4864-romana.html

http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/02/teza-de-licenta-tehnici-de-manipulare.html

http://manipulareaomenirii.blogspot.com/2012_08_12_archive.html

Bibliografie

Literatură română și străină:

Zamfir, Cătălin și Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, București, Ed. Babel, 1993.

Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, București, 1998.

Bruner, Roland, Psihanaliză și societate postmodernă, Editura Amarcord, Timișoara, 2010.

Robert-Vincent Joule, Jean-Leon Beauvois, Tratat de manipulare ,Bucuresti, Editura Antet.

Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Iași, Institutul European, 2006.

Vladimir Volkoff – Tratat de dezinformare, 2009, Editura Antet.

Sonia Crisrina Stan,Manipularea prin presa, Ed. Humanitas 2004.

Mihai Coman, Din culisele celei de a IV-a puteri. Editura Carro, Bucuresti. 1996.

R. Shultz și R. Godson, Dezinformatsia: Active Measures In Soviet Strategy , 1986, Berkley.

Rosemarie Haines, Comunicarea televizuala, Editura Eficient, Bucuresti, 2000.

Dave Lakhani , Persuasiunea – Arta de a obține ceea ce vrei, Editura Amaltea, 2009.

Dumitru Cornilescu , Biblia de studiu , Editura Live Publishers.

Dicționar Enciclopedic”, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, București, 1993.

Simileanu, Vasile, Asimetria fenomenului terorist, Bucureti, Editura Top Form, 2003.

Bodulescu, Ion,Terorismul, fenomen global, București, Editura ODEON, 2001 .

O’Donnell, Jowett, Persuasion: An interactive dependency approach, New York, Random House, 2005.

Moscovici, Serge, Psihologia socială sau mașina de fabricat zei, Editura Polirom, Iași, 2011.

Filmografie

Zeitgeist – The mouvie, Documentar , 2007, Regia Peter Joseph

Zeitgeist – Addendum , Documentar, 2008, Regia Peter Joseph

Zeitgeist – Moving Forward, Documentar, 2011, Regia Peter Joseph

Bibliografie web:

www.ziare.com

http://www.odaiadesus.ro/manipulare.html

http://infopressa.wordpress.com/manipulare/

Despre manipulare

http://ortodoxie.trei.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

Tr?s?turile principale ale sectelor religioase si strategiile persuasive folosite

http://secretelefemeilor.ro/ce-este-o-secta.html

Tehnica manipularii la cultele religioase

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Definirea-manipularii54924.php

http://www.scritub.com/jurnalism/Functiile-mass-media15995.php

http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Manipularea14165.php

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2007&page=12

http://www.forum.lovendal.ro/index.php?topic=3391.20;wap2

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Manipularea92947.php

http://manipulareaomenirii.blogspot.ro/

http://moldovacc.md/catedraland/page24.html

http://manipulareaomenirii.blogspot.ro/2012/08/religia-influenta-ei-in-manipularea.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Principalele-tehnici-de-manipu51641.php

http://psiholog.proeducation.md/elevi/7.html

http://www.comunique.ro/2010/02/manipularea-prin-publicitate.html

http://www.sanatatenelimitata.ro/sample-page/de-ce-noi-nu-suntem-o-secta/

http://blogosfera.md/blog-b-4864-romana.html

http://www.slideshare.net/AlinaDia/2296981-tehniciledemanipularesimassmedia

http://forum.druckeria.ro/forum/viewtopic.php?f=21&t=209&view=previous

http://www.newstm.ro/psihologul-iti-raspunde/

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19015/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR-pagina-13.html

http://comunicarts.blogspot.ro/2009_03_01_archive.html

http://www.scoalarosu.ro/rom-files/revista/22/3.html

http://forum.softpedia.com/topic/369181-modalitati-de-racolare-a-noilor-adepti-specifice-sectelor-religioase/

http://www.oradereligie.ro/studiul-religiei-in-ue/

http://depozitdeidei.blogspot.ro/2013/02/tupismmul-unui-individ.html

http://www.moldovacrestina.info/2011/06/sectele-si-lucrarea-lor-in-lume/

http://martorii.uv.ro/Sectele-trasaturi_caracteristice.htm

http://comunicarts.blogspot.ro/2009/03/manipularea-prin-publicitate.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/psihologie/mass-media-ca-mijloc-de-informare-dezinformare-a-opiniei-publice-dinamica-grupurilor-323858.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/filosofie/religie-putere-si-politica-207155.html

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/tehnica_manipularii_la_cultele_r.html

http://biserica.org/Publicatii/1992/NoI/29_index.html

http://secretelefemeilor.ro/ce-este-o-secta.html

Tr?s?turile principale ale sectelor religioase si strategiile persuasive folosite

Despre manipulare

Tehnica manipularii la cultele religioase

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2007&page=12

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19015/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR/Cum-poate-explica-HOMO-RELIGIOSUS-urmatoarele-atrocitati-comise-in-numele-RELIGIILOR-pagina-13.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Definirea-manipularii54924.php

http://www.forum.lovendal.ro/index.php?topic=3391.20;wap2

http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Manipularea14165.php

http://www.scritub.com/jurnalism/Functiile-mass-media15995.php

http://moldovacc.md/catedraland/page24.html

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Principalele-tehnici-de-manipu51641.php

http://manipulareaomenirii.blogspot.com/

http://blogosfera.md/blog-b-4864-romana.html

http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/02/teza-de-licenta-tehnici-de-manipulare.html

http://manipulareaomenirii.blogspot.com/2012_08_12_archive.html