Metode DE Investigare A Gradului DE Poluare AL Siturilor Industriale Si Tehnicile DE Reabilitare ALE Acestora

METODE DE INVESTIGARE A GRADULUI DE POLUARE AL SITURILOR INDUSTRIALE ȘI TEHNICILE DE REABILITARE ALE ACESTORACUPRINS

Epiderma vie a Pământului

Solul este un corp viu minunat. El reprezintă suportul vieții omenești și a bunăstării. Acesta oferă ancorare rădăcinilor, reține apa îndeajuns ca plantele să se poată folosi de ea, și stochează nutrienții care mențin viața – în lipsa acestor calități Pământul ar fi la fel de steril ca și planeta Marte. Solul este mediul de viață pentru nenumărate microorganisme, ce desfășoară multiple transformări biochimice, începând de la fixarea azotului atmosferic până la descompunerea materiei organice a organismelor moarte. Solul adăpostește animale microscopice, dar și râme, furnici și termite. De fapt, o mare parte a biodiversitătii terestre se găsește în sol și nu deasupra lui. Toata această activitate biologică contribuie la “fabricarea” solului: solul nu există fără viață și nici viața nu poate exista fără sol.

Prin urmare, oamenii nu numai că se hrănesc și se îmbracă pornind de la sol, dar și construiesc pe el. Solul nu este la fel peste tot, marea diversitate a modului de viață, a construcțiilor, a modului de ocupare a spațiului reflectă extraordinara diversitate a învelișului pedologic și a relațiilor dintre oameni și sol.

”Solul este cu adevarat remarcabil”

SURSE DE POLUARE ȘI METODE DE PREVENIRE

Introducere

Solul este stratul de la suprafața pământului, afânat, moale, friabil, care împreună cu atmosfera constituie mediul de viață al plantelor.

Solul s-a format din roci, sub influența factorilor pedogenetici: clima, microorganisme, vegetație, relief. Transformările rocilor în timp au fost profunde, astfel încat solul apare ca un corp natural, distinct, deosebit de roca mamă. Durata de generare este mare, astfel încat pentru a se forma pe cale naturala de sol sunt necesari 300-1000 de ani, iar pentru de sol, 7000 de ani.

Compoziția solului este dată de: substanțe minerale rezultate din degradarea și alterarea rocilor și mineralelor, ca de exemplu: SiO2, FeOx, CaCO3, CaSO4; substanțe organice specifice, produse prin transformarea chimică a resturilor vegetale. De exemplu: acizi humici, celuloza, hemiceluloza, aldehide, alcooli, fenoli, grăsimi, aminoacizi, albumine. Resturile vegetale și animale se descompun sub influența microflorei și microfaunei existente în sol, în compuși simpli (CO2, H2O, NH3), din care microorganismele sintetizează compuși organici.

Compoziția solului recoltat de pe (aproximativ 100 t) este următoarea : rădăcini 2-6 %, microorganisme 1-2 %, substanțe minerale 8-12 % , substanțe organice 80-85 % .

Solul conține un ansamblu complex de micro și macroorganisme, aflate într-un echilibru biologic, care acționează asupra compușilor. Astfel, macrofauna aerează solul, îl structurează, îi îmbunătățește fertilitatea. Microorganismele (bacterii, alge verzi) transformă compușii carbonului în CO2 și CH4, amoniu în nitrați, sau azot, iar alte microorganisme fixează azotul atmosferic. Ciupercile ajută absorbția apei și a microelementelor în rădăcini. Tot microorganismele descompun unele substanțe poluante, inclusiv pesticidele și fertilizanții, dar nu în totalitate.

Solurile sunt supuse unor procese continue de degradare și alterare. Degradarea reprezintă procesul de mărunțire și dispersare al rocilor și mineralelor în fragmente mai mici, sub influența temperaturii, apei, vântului, gravitației și viețuitoarelor. Procesul este irevesibil.

Alterarea reprezintă totalitatea proceselor chimice la care sunt supuse rocile și mineralele sub acțiunea apei, acizilor minerali sau organici și ai sărurilor. Degradarea și alterarea acționează simultan.

În prezent, și în România, gospodărirea și asigurarea unor condiții de calitate bună a solurilor, a devenit o problemă majoră în contextul alinierii țării noastre la standardele și cerințele impuse pe plan mondial în ceea ce privește protecția mediului și a resurselor naturale.

De asemenea, poluarea solului cu produse petroliere, face parte dintre cele mai evidente probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot mai accelerat și intensiv de folosire a acestor substanțe (specific țărilor în curs de dezvoltare) pentru satisfacerea nevoilor de energie. Se observă că atât în România cât și în lume în fiecare an se raportează o multitudine de deversări accidentale sau deliberate de produse petroliere pe sol sau în ape, ceea ce cauzează probleme economice, sociale și de mediu. Asigurarea protecției calității solurilor, ca mijloc de creștere a resurselor de sol, cât și pentru protecția mediului înconjurător, prevede printre altele utilizarea unor procedee și tehnologii de depoluare menite să neutralizeze sau să blocheze fluxul de poluanți și care să asigure eficiența dorită și aplicarea legislației privind protecția calității solului.

Fig. 1.1 Factorii ce definesc calitatea solului

Metodele convenționale de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere se aplică cu succes la scară internațională, însă majoritatea acestora prezintă următoarele inconveniente: generarea unor efluenți lichizi sau gazoși ce necesită o tratare/depozitare suplimentară, perioade mari de operare, dificultăți de monitorizare și control, costuri ridicate de capital și operare. Dezavantajele menționate, corespunzătoare tehnologiilor respective, conduc la limitarea sau chiar imposibilitatea aplicării acestor tehnici de depoluare la nivel național, în condițiile economice actuale ale României. Pe plan mondial se observă tendința de dezvoltare a unor metode simple, rapide, ieftine și eficiente, care să asigure prin aplicarea lor în-situ blocarea migrării poluanților din zona deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate, distrugerea poluanților și refacerea cadrului natural. Cercetările realizate de Choi H. și Cloud R.M. /1992/, Schatsberg P. /1971/, subliniază faptul că metoda folosirii sorbenților în cazul unor scurgeri de produse petroliere este foarte eficientă și nu prezintă riscuri pentru mediu. Materialele sorbente fiind folosite ca materiale de prevenire a propagării și dispersiei contaminanților.

Conform organizației American Society for Testing and Materials (ASTM), materialele sorbente existente pe piață se pot clasifica după mai multe criterii: natura lor (natural organice, natural anorganice, sintetice), aspectul fizic (tip I – absorbanți sub formă de pernuțe, pături; tip II – absorbanții nețesuți, polidisperși; tip III – bariere din materiale absorbante învelite în diferite texturi; tip IV: rețele cu o impedanță scăzută a migrării fluidelor), modul de aplicare (L-W: sorbenți recomandați pentru absorbția lichidelor de pe soluri și apă, L: sorbenți recomandați pentru absorbția lichidelor de pe soluri, W: sorbenți recomandați pentru absorbția poluanților de pe apă, I-S: sorbenți recomandați pentru absorbția lichidelor din zonele industriale – substanțe chimice agresive), etc. Studiile făcute de Johnson R.F./1973/, Choi H. /1992/ și alții, arată superioritatea sorbenților naturali organici față de cei sintetici în aplicarea lor pentru depoluarea solurilor, având în vedere capacitatea lor de biodegradare. Dr.Ali Ghalambor /1995/ University of Southwestern Louisiana, arată că sorbenții naturali dacă sunt folosiți într-un mod corespunzător, pot fi mult mai eficienți decât sorbenții sintetici. De asemenea subliniază și numeroasele avantaje ale sorbenților naturali organici: biodegradabili, resurse regenerabile, cost scăzut, impact scăzut asupra mediului, ușor de procurat și manipulat. În urma testelor efectuate pe o serie de sorbenți naturali și sintetici, Ali Ghalambor /1998/ întărește ideea folosirii sorbenților naturali în cazul unor deversări de produse petroliere, argumentând aceasta prin faptul că sorbenții uzați pot fi tratați prin biodegradare în vrac (compostare), în acest mod degradându-se atât sorbentul cât și produsul petrolier. Aplicarea la scară industrială a depoluării solurilor de contaminanți de tip hidrocarburi petroliere prin folosirea materialelor sorbente, nu este întâlnită în practica curentă din România, atât din lipsă de mijloace economice, cât și din lipsa unei baze științifice solide care să permită abordarea cu succes, într-un timp real, a depoluărilor discutate. În străinătate există o serie de produse absorbante naturale pe bază de turbă (PeatSorb, Spill Sorb, Oclansorb, etc) care sunt folosite cu succes, atât pentru depoluarea apelor cât și a solurilor. Actualmente, unitățile economice din România a căror activitate este corelată cu aplicarea soluțiilor tehnologice de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere se găsesc într-o fază incipientă utilizând preponderent materiale de import.

La noi în țară, unitățile de profil folosesc în mod empiric adsorbanți polimerici sau turbă importată din Canada, pentru depoluarea apelor. În ceea ce privește depoluarea solurilor, se poate spune că practic acesta nu se realizează, datorită lipsei unei baze științifice solide.

1.1 Surse de poluare și poluanți ai solurilor.

Poluarea solului reprezintă orice acțiune care dereglează funcționarea normală a solului. Activitățile de producție au afectat în timp solurile, prin : lucrări miniere, excavații, depozite de deșeuri, alunecări de teren, eroziune, salinizare, acidifiere, etc. S-au produs în multe zone dezechilibre în nutriția plantelor, care au mers până la dispariția plantelor , deșertificare.

Poluarea poate veni de la surse difuze (dispersate) sau punctuale, adică localizate și concentrate. Poluanții solurilor sunt extrem de variați și depind de originea poluării.

Cel mai important procent, însă, vine din industrie (36%).

Fig. 1.2 Surse de poluare

Prezența unui poluant în sol nu este periculoasă în sine. Putem vorbi de un risc de poluare atunci când acest poluant poate interfera cu mediul : fauna, flora și om.

Fig. 1.3 Propagarea poluarii în sol și metode de intervenție

De exemplu, zonele miniere suferă de o contaminare practic sistematică. Activitatea minieră aduce pietrele la suprafață care se oxidează eliberând sulfuri care, la rândul lor se oxidează producând sulfați. Această reacția produce acizi care eliberează metalele grele naturale prezente în sol. Aceste metale, difuzându-se vor polua solurile dimprejur. Remedierea solurilor contaminate fără intervenția umană, durează câteva sute de ani.

În general, efectele poluării solului se pot manifesta direct sau indirect și pot avea un caracter imediat sau pe termen lung.

Având în vedere tipurile deosebit de diverse sub care se manifestă poluarea solului, se vor aborda numai câteva dintre acestea din punct de vedere al consecințelor unui asemenea proces.

Poluarea solului se manifestă prin: degradare fizică (compactare, degradarea structurii); degradarea chimică (creșterea conținutului de metale grele , pesticide, modificarea pH-ului); degradarea biologică (cu germeni patogeni). Deci există poluare fizică, chimică, biologică și, uneori, radioactivă.

1.2 Surse de poluare a solului

1.2.1 Poluarea solului prin lucrări de excavare la zi

Astfel de situații se constată în cazul exploatărilor miniere la zi , balastiere, cariere, foraje. Se apreciază că în zonele adiacente solurilor distruse direct prin excavații, se afectează suprafețe de patru și uneori până la zece ori mai mari. Acestea sunt necesare pentru drumuri de acces, organizări de șantier, depozitare steril, decopertări.

Figura 1.4 Lucrări de excavare la zi

Din cauza excavărilor, pe terenurile învecinate se distruge biodiversitatea, se schimbă regimul apelor subterane, are loc o modificare geochimică naturală a elementelor, se manifestă intens procesele de eroziune.

În urma unor astfel de lucrări rămân adevarate “peisaje lunare”, denumite și “pustiuri industriale”.

Tabel 1.1 Tipurile de poluare a solului (P) – după natura și sursa poluantului

1.2.2 Poluarea solului cu halde, depozite, iazuri.

Marea majoritate a activităților umane, dar în special cele industdar în special cele industriale, care atrag dupa ele și o creștere a depozitelor de deșeuri solide. Acestea pot fi minerale sau simplu steril, deșeuri sau reziduuri industriale, deșeuri sau reziduuri menajere.

Acumularea, depozitarea, eliminarea deșeurilor solide au devenit, în ultimul timp, prin amploarea volumelor vehiculate, probleme de mare importanță pentru calitatea mediului înconjurator.

Haldele, iazurile sau depozitele blochează mari suprafețe de teren, care devin total inutilizabile.

Amplasarea sau amenajarea lor necorespunzătoare poate provoca:

-alunecări ale haldelor cu provocarea unor grave accidente;

-poluarea atmosferei (pulberi, bacterii, mirosuri, compuși organici volatili );

-poluarea chimică a solului care poate afecta pentru mulți ani proprietățile fertile ale acestuia;

-poluarea apelor subterane prin migrarea și antrenarea de substanțe poluante;

-accentuarea poluării difuze a apelor de suprafață prin apele de ploaie și șiroire.

Tabel 1.2 Gradul de poluare a solului (%)

La nivel de clasă de poluare au fost diferențiate poluarea fizică, chimică, biologică și radioactivă, tipurile de poluare au fost stabilite în funcție de natura și sursa poluantului , gradul de poluare s-a apreciat dupa reducerea cantitativă și /sau calitativă a producției vegetale ce se obține pe solul respectiv nepoluat în condiții climatice și tehnologice normale, iar la nivel inferior varianta de poluare este dată de o serie de detalii ale tipurilor de poluare.

Caracterizarea solurilor poluate este o necesitate pentru fundamentarea științifică a măsurilor de combatere a proceselor de degradare a solurilor, de prevenire a fenomenelor ce pot determina scăderea drastică a fertilității solurilor.

1.2.3 Poluarea solului cu îngrășăminte chimice și pesticide

Noțiunea de sol este indisolubil legată de productivitate, care depinde de ciclul de conversie, adică de viteza repunerii în circulație a materiei și a energiei din habitatul complex pe care-l formează biocenozele solului care, la rândul lor sunt influențate, printre altele de chimizarea în exces și unilaterală, ca și de pesticidele ajunse în sol. Pentru a preîntâmpina scăderea productivității solului ca urmare a chimizării, se recomandă asocierea îngrășămintelor minerale cu cele organice, sau alterarea administrării lor, astfel ca îngrășămintele organice să fie administrate cel puțin odată la 3-4 ani. Folosite timp îndelungat, îngrășămintele chimice pot opri reciclarea substanțelor organice din solurile cultivate, amenințând grav fertilitatea lor. Creșterea cantităților de îngrășăminte chimice reduce tot mai mult componentele organice și humusul din sol. Aceasta are drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la declinul complexului absorbant argilo-humic din sol.

Figura 1.5 Poluare cu îngrășăminte și pesticide

Pesticidele cu mare toxicitate pot și ele să degradeze biocenozele din sol, dar în această privință părerile sunt împărțite. Se știe că pesticidele ajunse în sol pot dăuna faunei ce contribuie la încorporarea materiei organice în sol. Dintre acestea, cel dintâi suferă râmele, care au rol primordial în asigurarea fertilității solului. Omul, utilizează pesticidele pentru a distruge un număr restrâns de organisme ce echivalează cu 0,5% din totalul speciilor ce populează biosfera, dar ele acționează în mod cu totul diferit, asupra tuturor organismelor. Administrarea lor este îndreptată asupra populațiilor și nu a indivizilor izolați. În prezent DDT-ul este considerat "cetățeanul principal al globului" deoarece a fost găsit peste tot de la cercul polar pânâ la ecuator. Se apreciază că în corpul uman cantitatea de DDT ajunge la aproximativ 6ppm. Din cauza toxicității și remanenței sale mari, DDT-ul a fost interzis de a mai fi folosit în numeroase țări, dar a fost înlocuit cu alte substanțe organoclorurate la fel de toxice. Efecte directe ale tratamentelor cu pesticide provoacă pieirea unui mare număr de indivizi ai populațiilor animale și vegetale din zonele tratate. Pulverizarea insecticidelor din avioane, deasupra pădurilor poate provoca intoxicații puternice în special a faunei forestiere. Astfel, folosirea abuzivă a pulverizării produselor fitosanitare în S.U.A., împotriva furnicii Selonopsis acevissima a avut drept rezultat, afectarea în proportie de 80% a avifaunei de pe o suprafață de 110.000 kmp. Ținând seama de foloasele pesticidelor în combatera diferiților dăunători sau factori patogeni ai plantelor, animalelor și omului, dar în același timp de efectele negative adesea grave ca factor poluant local și global, cu profunde consecințe asupra ecosistemelor, asupra economiei și sănătății umane, problema atitudinii omului față de pesticide este complexă. Producerea și utilizarea lor, deocamdată nu poate fi oprită, dar sunt necesare măsuri severe de interzicere a utilizării acestor substanțe cu mare toxicitate și remanență crescută. Folosirea pesticidelor selective în cadrul combaterii integrate, reprezintă o măsură eficientă de reducere a poluării solului. Evoluția cantității de reziduuri, mereu în creștere, cu tendințe de dublare în următorii 10-15 ani, pune probleme în prezent și în perspectivă, privind organizarea de depozite menajere în apropierea zonelor de locuit cu toate neplăcerile care decurg. Această situație implică găsirea de soluții economice și totodată nepoluante. Ca suport al vieții terestre, solul trebuie apărat de degradările produse de poluările de tot felul, rezultate în urma activităților umane.

1.2.4 Poluarea solului cu substanțe poluante din atmosferă

Prin poziția și caracteristicile sale solul constituie locul de întâlnire al tuturor poluanților din care cea mai mare parte vin din atmosferă.

În grupa principalilor poluanți ai solului ce vin pe calea aerului se includ particulele minerale solide și diverși compuși chimici sub formă de sulfați, carbonați, fosfați, cloruri, precum și unii compuși gazoși ca oxizii de sulf, de azot, de carbon și unele hidrocarburi. Tot din aer provin și o serie de elemente chimice Ca, Ag, As, Be, Br, Cd, Cu, Fe, Hg, Ni, Pb, Se, Sn, Zn etc.

Substanțele toxice din atmosferă cad pe sol și pătrund în el fie direct, fie indirect prin intermediul precipitațiilor. Ponderea lor este mai mare în jurul unor obiective industriale care produc aceste substanțe. Asemenea zone sunt cele din apropierea întreprinderilor Neferal și Acumulatorul București care emană Cu, Pb și Zn, Tîrnăveni, Copșa Mică, Zlatna, Baia Mare, Hunedoara, Reșița, Galați, Tîrgoviște, Călărași, unde emanațiile de metale grele afectează mari suprafețe de sol.

În jurul combinatelor de îngrășăminte chimice cu fosfor, a industriilor de aluminiu, sticlă, ceramică se degajă în atmosferă importante cantități de fluor sub forma de gaze (HF, Si, F4) precum și fluoruri de siliciu și calciu, de siliciu și sodiu. Prin intermediul precipitațiilor acestea ajung în sol unde sunt extrase de către plante. Distanța de poluare cu aceste plante poate merge până la 3- depărtare de sursă.

Poluarea solului cu produși ai fluorului apare în jurul combinatului de aluminiu de la Slatina, combinatelor de îngrășăminte chimice : Valea Călugărească, Turnu Măgurele, Tg. Mureș, Arad.

1.2.5 Poluarea solului cu metale grele

În grupa metalelor grele intră cele cu densitate peste 5 kg/dm3, adică cadmiu, cupru, mangan, nichel, plumb, zinc, mercur, etc. Ele provin din emanațiile mijloacelor de transport, ale motoarelor cu ardere internă, din nămolurile apelor uzate, deșeuri și reziduri de la exploatările miniere, din fertilizanți din pesticide, îngrășăminte organice etc.

Figura 1.6 Poluare cu metale grele

Din analiza datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul de Protecție a Mediului Sibiu, bazele de observații efectuate în intervalul 1999 – rezultat că doar în cazul dioxidului de sulf a avut loc o reducere a concentrațiilor diurne: cuantumul “vîrfurilor” de emisie a scăzut relativ constant. În anul 1998, ca urmare a adoptării unor tehnologi mai puțin poluante la S.C. SOMETRA S.A. valorile maxime ale concentrației dioxidului de sulf s-au situat sub CMA. Performanța realizată este cu atît mai relevantă, cu cît, începînd din 1996, producția la principalele sortimente a atins nivelul celei din anul 1989, după o reducere drastică pînă în 1995. Din păcate, în ultimi 2 ani, 1999 și 2000, s-au semnalat noi depășiri ale CMA la acest element, de 1,57 ori, relativ de 2,59 ori, dar cu frecvențe de depășire relativ reduse.

Formele de degradare a terenului identificate în Copșa Mică sunt forme complexe s-au politipice, la care procesele de eroziune și deplasare în masă li se asociează fenomenul de poluare. Eroziunea de suprafață se manifestă cu intensitate deosebită pe terenuri cu înclinare mai mare de 15 grade, pe care vegetația a fost puternic vătămată s-au distrusă sub impactul poluării. Eroziunea de adîncime este prezentă în general sub forma ogașelor în diferite stadii de evoluție și, în măsură mai mică, sub forma ravenelor.

Metalele grele devin periculoase numai atunci cînd ajung în soluția solului de unde pot fi absorbite de către plante. Efectele lor depind deci de solubilitatea lor în sol.

Concentrațiile limită în soluri nu tebuie să depășească 100 ppm pentru Pb, Cu, Ni, Cr, 5 ppm pentru Hg și Cd, 10 ppm pentru Mo și Se, 300 ppm pentru Zn.

Metalele grele au capacitatea de a-și schimba ușor valența, formează hidroxizi greu solubili, au afinitate pentru a crea sulfuri și de a forma compuși complecși. De aceea, ele sunt reținute ușor în sol de către complexul adsorbtiv, sunt absorbiți și de către oxizii hidratați de Al, Fe, Mn, iar în condiții reducătoare formează complecși insolubili.

Transportul metalelor grele în sol poate avea loc sub formă lichidă și în suspensie prin intermediul rădăcinilor plantelor și în asociație cu microorganismele din sol.

Ionii metalelor grele pot forma cu unele substanțe organice complexe de tip chelat a căror stabilitate este variabilă. Ordinea de stabilitate a complexelor de tip acizi fulvici-metale este următoarea:

la pH 3,0 Cu>Ni>Co>Pb>Ca>Zn>Mn>Mg;

la pH 5,0 Ni>Co>Pb>Cu>Zn>Mn>Ca>Mg.

Solurile cu textură grosieră și cele acide au o capacitate redusă de reținere a metalelor grele cu excepția molibdenului și seleniului. De aceea, plantele absorb ușor aceste metale grele din solurile cu textură ușoară sau cu reacție acidă.

Plumbul acumulat în cantitate mare în sol provoacă dereglări ale metabolismului microorganismelor afectînd în special procesul de respirație și de înmulțire a celulelor.

Zincul apare în sol în concentrații cuprinse între 30 și 50 ppm. În plante el devine toxic la concentrații mai mari de 400 ppm datorită împiedicării absorției altor elemente. Excesul de zinc în sol provoacă modificări ale proprietăților sale fizice și fizico-chimice și reduce activitatea biologică.

Cuprul apare în sol în concentrație de 1 pînă la 20 ppm. La o concentrație în sol de peste 0,1 ppm este toxic pentru majoritatea plantelor iar în concentrație de peste 20 ppm în furaje este toxic pentru ovine. În solurile bogate în materie organică și argilă mobilitatea cuprului este redusă.

Poluarea cu acest metal duce la degradarea structurii și a stabilității hidrice a agregatelor structurale fapt ce favorizează eroziunea și compactarea.

Cadmiul este unul dintre cele mai periculoase metale grele fiind foarte toxic pentru om și animale. În mod natural el apare în soluri la o concentrație sub 1 ppm. Toxicitatea sa este mai mare decît a zincului chiar la doze mai mici.

Mercurul apare în soluri în mod obișnuit în concentrații de 0,01-1 ppm iar limita de toleranță este de 2 ppm. Deoarece mercurul se pierde ușor prin volatizare la suprafața solului conținutul său în sol este foarte redus.

Cromul apare în mod obișnuit în soluri într-o concentrație de 2-50 ppm iar limita de toleranță este de 100 ppm. Absorbția sa de către plante este limitată.

Arseniul apare în sol în concentrații de 0,1-20 ppm iar pragul limită este de 20 ppm. În cantități mari el afectează creșterea plantelor.

Cobaltul apare frecvent în sol în concentrație de 1-10 ppm iar limita sa tolerabilă se apreciează a fi de 50 ppm. Cobaltul poate fi foarte toxic pentru plante.

Molibdenul poate deveni toxic pentru plante în solurile de reacție slab acidă sau alcalină. El apare în soluri într-o concentrație de 0,2-5 ppm limita tolerabilă fiind de 5 ppm.

Seleniul ca și molibdeniul are o mobilitate ridicată la pH-uri mari. În soluri în mod natural apare într-o concentrație de 0,01-5 ppm iar limita de toleranță este de 5 ppm.

1.2.6 Poluarea solului prin sărăturare

Sărăturarea solurilor reprezintă acumularea de săruri solubile, în special de sodiu. Apare în zone aride și semiaride, din cauze naturale și antropice. Cauzele naturale ale procesului de sărăturare pot fii: creșterea nivelului apelor freatice mineralizate; aducerea la suprafață a unor straturi salifere. Prima situație se întâlnește în vecinătatea lacului Razelm, iar a doua situație în Câmpiile Moldovei și Jijiei.

Dintre cauzele antropice generatoare de sărăturare se evidențiază: irigările cu ape salinizate; suprapășunatul; inundațiile cu regim hidrosalin ireversibil; creșterea nivelului apelor freatice în sol și chiar băltiri în apropierea lacurilor de acumulare.Vara, apa se evaporă, concentrând astfel solul cu săruri; în apropierea sondelor, deoarece țițeiul se extrage împreună cu ape salinizate și gaze.

În România peste sunt sărăturate, deci nefertile, procesul continuând și în prezent.

Figura 1.7 Poluare prin sărăturare

1.2.7 Poluarea solului prin compactare

Compactarea solului se datorează folosirii mașinilor grele la activitățile agricole, lipsei asolamentelor, suprapășunatului etc. Ea reduce aerarea solului și împiedică circularea normală a apei în sol. Compactarea solului se înlătură prin lucrări agricole la 70-. Prin compactare se reduce aerația, circulația apei.

Figura 1.8 Poluare prin compactare

1.2.8 Poluarea solului prin dejecții animale

Dejecțiile animale aplicate excesiv ca îngrășăminte afectează proprietățile solurilor. Acestea pot conține NaCl, biostimulatori, uree, medicamente, agenți patogeni, care produc poluarea chimică și biologică solurilor, scad permeabilitatea și pot difuza până la pânzele de ape freatice, transformându-le în focare de substanțe chimice, viruși, mai ales că unii viruși, cum sunt cei entirici pot persista și 9 luni.

Prin fermentație timp de 3 luni vara, sau 4 luni iarna, dejecțiile de porcine libere de agenți patogeni se transformă într-un îngrășământ valoros, numit compost. Nămolurile din zootehnie se mai pot stoca minim 6 luni, înainte de a fi utilizate pentru fertilizarea pășunilor, sau 3 luni pentru câmp, sau o lună pentru câmpul arat și însămânțat cu plante furajere.

Figura 1.9 Poluare cu dejecții animale

1.2.9 Poluarea solului prin eroziune și alunecare

Eroziunea și alunecările de teren sunt alte fenomene ce cauzează degradarea solurilor. Pe glob sunt aproximativ 5,7 miliarde ha erodate, creând pericolul extinderii deșerturilor.

Figura 1.10 Poluare prin eroziune și alunecare

Eroziunea rocilor și a solurilor apare datorită vântului, ploilor, activităților umane, cum sunt: lucrările agricole necorespunzătoare, care distrug textura solului, deci apa se evaporă, sau se scurge la suprafață; tratamente cu pesticide și fertilizanți chimici; ploi acide; defrișări. Suprapășunatul rasează solul, distruge vegetația, producând în final eroziunea solului, situații create în Spania, Iran, America de Nord. Materialul erodat este transportat de vânt, colmatează apele naturale și bazinele artificiale, sporind potentialul inundabil. Terenurile din vecinătate sunt acoperite cu materialul nefertil purtat de vânt.

Defrișările și excavațiile la suprafață, în contact cu cantități mari de apă de ploaie pot cauza alunecări de teren. Urmările alunecărilor de teren sunt dezastruoase: se distrug obiective, se schimbă cursuri de apă, la suprafață ajung roci nefertile.

1.2.10 Poluarea solului prin acidifiere

Acidifierea înseamnă scăderea pH-ului solului sub valoarea 7. Solurile devin nefertile, crește conținutul de Al, scad conținuturile în alți ioni. Pe glob, aproximativ 20% din soluri sunt acidifiate, iar în România aproximativ 2 milioane ha. Cauzele producerii acestui proces sunt fie naturale (existența unor soluri argiloase, silicatice, cu hidroxizi de fier și aluminiu, sau din descompunerea microbiologică a substanțelor organice în alte tipuri de soluri), fie antropice (aplicarea unui exces de fertilizanți, ploile acide).

Poluarea prin eroziune este una din cea mai gravă și actuală sursă de poluare a solului. Solul constituie capitalul cel mai prețios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor sale, dar nu este un rezervor inert, inepuizabil, ale cărui bogății ar putea fi extrase așa cum se procedează cu mineralele din subsol. Degradarea solului datorită activității umane se accelerează în mod deosebit, datorită factorilor urbani, industriali și a fenomenelor de poluare care îi însoțesc.

La noi în țară, suprafața supusă eroziunii este de circa 7 milioane ha din care 4 milioane ha au un grad înalt de erodare.

La nivelul localităților rurale, necesarul de apă potabilă este în mare parte asigurat prin fântâni particulare săpate la diferite adâncimi, care uneori prezintă o calitate necorespunzătoare datorită concentrațiilor mari de nitriți și nitrați, iar în zonele petroliere datorită produselor petroliere.

Impactul asupra sănătății umane constă în apariția îmbolnăvirilor datorită consumului de apă poluată provenită din surse de suprafață sau surse subterane de mică adâncime (fântâni particulare). Având în vedere numărul de locuitori expuși, riscul a fost evaluat ca fiind semnificativ. Contaminarea microbiologică a atmosferei generează riscul unor boli infecțioase în cazul locuitorilor din vecinătatea fermelor zootehnice. Având în vedere numărul de locuitori expuși, riscul a fost evaluat ca fiind semnificativ.

Impactul asupra mediului constă în diminuarea resurselor naturale de apă.

Impactul asupra calității vieții se datorează debitelor reduse de apă destinată consumului populației (nesatisfacerea cerințelor). Având în vedere cele prezentate anterior, se impune realizarea de sisteme centralizate de alimentare cu apă la nivelul celor 46 de comune și extinderea sistemului de alimentare cu apă în mediul urban pentru deservirea tuturor locuitorilor.

Solul și subsolul sunt, din punctul de vedere al populației urbane și peri-urbane, susceptibile la diverse forme de poluare provenind neamenajate de deșeuri. Evitarea folosirii acestora reprezintă cea mai buna formă de protejare a mediului înconjurator. Pe plan național, principalele priorități privind factorul de mediu sol/subsol în mediul urban sunt reabilitarea și refolosirea siturilor industriale dezafectate, contaminate sau nu, și planificarea spațială în domeniul economisirii spațiului, în scopul reducerii fenomenului de scoatere a terenurilor din circuitul agricol și a utilizarii raționale a solului. Cu ajutorul omului și a tehnicilor de depoluare solul ar putea avea o noua viață, astfel ar dura mii de ani până vom avea un sol curat și lipsit de orice boală.

1.3 Prevenirea poluării solului

Prevenirea poluării solului este în primul rând, o activitate la nivel conceptual, de elaborare a unor norme tehnice de protecție a calității solului și în al doilea rând, de respectare a acestora în activitatea curentă.

Normele tehnice de protecție a calității solului se referă la prevenirea poluării solului datorită:

degradării stării fizice a solului;

acidifierii, ca urmare a aplicării unor îngrășăminte chimice cu potențial de acidifiere;

degradării regimului de nutriție din sol (exces sau carență);

eroziunii;

excesul de apă;

poluări chimice, biologice și radioactive

1.3.1 Prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice

Cu privire la prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice a solului se prevăd următoarele măsuri minime:

efectuarea lucrărilor de pregătire a solului numai în condiții de umiditate optimă a solului;

reducerea la strictul necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreținere a culturilor, combatere a dăunătorilor, de recoltare și transport a recoltei, cu evitarea executării lor când umiditatea solului este excesivă;

tocarea și îngroparea în sol, prin arătură, a miriștii și oricăror altor resturi vegetale, neutilizabile în alte scopuri economice;

reducerea efectului de compresie asupra solului, respectiv efectul de distrugere a structurii și de tasare a solului.

1.3.2 Prevenirea poluării solului datorită acidifierii

Prevenirea poluării solului, datorită acidifierii ca urmare a aplicării de îngrășăminte chimice cu potențial de acidifiere prevede următoarele măsuri minime:

utilizarea tipurilor de îngrășăminte cu azot, lipsite de potențial de acidifiere pe solurile moderat și slab acide (cu valori ale pH-ului între 5.8 -6.8);

prevenirea acidifierii solului, în cazul folosirii pe asemenea soluri a îngrășămintelor cu potențial de acidifiere se face prin tratarea solului cu carbonat de calciu.

1.3.3 Prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriție

Prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriție din sol (exces sau carență) se prevăd următoarele măsuri minime:

realizarea și menținerea în primii ai solului a unei asigurări bune de fosfor și potasiu;

amendarea calcică a solurilor, astfel încât să nu se ajungă la pH-uri mai mari de 6.5, în scopul prevenirii carențelor de microelemente.

1.3.4 Prevenirea poluării solului datorită irigațiilor

Prevenirea poluării prin sărăturare secundară în cadrul sistemelor de irigație are în vedere următoarele:

menținerea nivelului apei freatice mineralizate la adâncimi minime în funcție de zona climatică prin: asigurarea bunei funcționări a sistemului de descărcare-drenaj; prevenirea stagnării îndelungate a apei pe teren;

prevenirea ridicării gradului de mineralizare a apelor freatice la niveluri dăunătoare calității solului prin: colectarea și evacuarea apelor mineralizate și a soluțiilor saline din sol; irigații de spălare sau spălări profilactice;

folosirea la irigat a apei de calitate, ținând seama de însușirile solului, culturile agricole și faza de vegetație;

prevenirea formării crustei la suprafața solului prin executarea lucrărilor necesare la culturile prășitoare, ca mijloc de evitare și reducere la minim a evacuării apei capilar-ascendente din sol;

acoperirea solului cu un covor vegetal dens, pentru reducerea la minim a evaporării apei direct de la suprafața solului.

1.3.5 Prevenirea poluării chimice, biologice și radioactive a solului.

Prevenirea poluării chimice, biologice și radioactive a solului are în vedere:

aplicarea ca îngrășământ sau amendament pentru sol a oricăror deșeuri, reziduuri sau dejecții, solide sau lichide provenite de la orice activitate social-economică, numai în conformitate cu recomandările emise de autoritățile competente;

prevenirea poluării solului prin carențe sau excese de macro/micro elemente nutritive pentru plantele cultivate sau spontane și sporirea cantitativă și calitativă a producției vegetale agricole;

folosirea unor pesticide cu certificat de calitate, aprobate de autoritățile competente, iar cantitățile aplicate să nu aibă ca efect imediat sau de lungă durată poluarea solului.

CADRUL LEGISLATIV AL STRATEGIEI

PROTECȚIEI SOLULUI

Având în vedere importanța protecției solului împotriva factorilor poluanți, atât pe plan european cât și la nivel național au fost elaborate o serie de acte normative, menite să reglementeze interacțiunile mediului antropic cu solul.

2.1 Legislația națională

Una din cele mai importante acte normative pe plan național este Hotărârea nr. 1408 din 19/11/2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului.

Această hotărâre de guvern cuprinde următoarele:

Dispoziții generale

Art. 1. – Prezenta hotărâre reglementează modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului, în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora și stabilirii responsabilităților pentru refacerea mediului geologic.

 Art. 2. – În înțelesul prezentei hotărâri, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații:

Activitate poluatoare – orice activitate care determină schimbări negative privind caracteristicile naturale ale calității mediului geologic;

Curățare – ansamblul lucrărilor efectuate în vederea îndepărtării parțiale sau totale a poluantului ori poluanților și a materialelor contaminate, fără tratare;

Deținător de teren – persoana fizică sau juridică care deține în proprietate sau în folosință un teren în baza unui titlu valabil; evaluare – orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea, prognozarea sau estimarea prezenței unui poluant în mediul geologic;

Investigare – procesul de identificare a prezenței poluanților în mediul geologic, delimitarea spațială a acestora, stabilirea concentrației lor, precum și a relației acestora cu matricea minerală și structura mediului geologic; raport geologic de investigare și evaluare a poluării mediului geologic – documentație tehnică elaborată de specialiști în domeniul științelor geologice și pedologice, persoane fizice sau juridice, care cuprinde rezultatele etapelor de investigare și evaluare a poluării;

Reconstrucție ecologică – ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după remedierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală;

Refacerea mediului geologic – ansamblul măsurilor de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică;

Remediere – ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentrațiilor poluanților sub valorile pragului de alertă; sit abandonat – zonă definită geografic, delimitată în suprafață și în adâncime, poluată cu substanțe biologice sau chimice și părăsită de poluator;

Sit contaminat – zonă definită geografic, delimitată în suprafață și adâncime, poluată cu substanțe biologice sau chimice;

Sit orfan – zonă definită geografic, delimitată în suprafață și adâncime, poluată cu substanțe biologice sau chimice, al cărei poluator este necunoscut.

Art. 3. – Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul contaminărilor cu organisme modificate genetic sau cu substanțe radioactive ce sunt supuse altor prevederi legale.

Art. 4. – (1) Investigarea mediului geologic pentru evaluarea contaminării se realizează prin metode specifice geologice și pedologice.

   (2) Metodele prevăzute la alin. (1) se stabilesc în funcție de caracteristicile geologice ale formațiunilor poluate, de natura poluantului și de distribuția acestuia în suprafață și în plan vertical.

   (3) Pachetul minimal obligatoriu de metode cuprinde investigarea geologică și/sau hidrogeologică, geochimică și geofizică.

Art. 5. – (1) Investigarea și evaluarea poluării solului și subsolului reprezintă obligația și responsabilitatea operatorului economic sau deținătorului de teren care a desfășurat ori desfășoară activități poluatoare sau potențial poluatoare pentru mediul geologic.

   (2) Investigarea și evaluarea poluării solului și subsolului se realizează în următoarele cazuri:

   a) la constatarea unei poluări potențial periculoasă pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu;

   b) la elaborarea bilanțului de mediu;

   c) la stabilirea obligațiilor de mediu, în cazul schimbării statutului juridic al terenurilor pe care s-a desfășurat o activitate cu impact asupra mediului;

   d) la identificarea unei surse potențial poluatoare a solului și subsolului;

   e) periodic, pentru urmărirea evoluției în timp a siturilor contaminate a căror remediere se realizează prin atenuare naturală, bioremediere sau metode de remediere de lungă durată;

   f) la monitorizarea siturilor după încheierea programelor sau proiectelor de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică;

   g) la producerea accidentelor care conduc la poluarea terenului, după îndepărtarea sursei și poluanților deversați în mediul geologic.

Art. 6. – La încetarea activității cu impact asupra mediului geologic, la schimbarea activității sau a destinației terenului, operatorul economic sau deținătorul de teren este obligat să realizeze investigarea și evaluarea poluării mediului geologic.

Art. 7. – (1) Finanțarea lucrărilor de investigare și evaluare a poluării mediului geologic este suportată de operatorul economic sau de deținătorul de teren, în cazul poluărilor actuale și istorice.

(2) Pentru situri contaminate orfane și abandonate aparținând domeniului public al statului, lucrările de investigare și de evaluare a poluării mediului geologic sunt finanțate de la bugetul de stat, prin bugetele autorităților care le administrează sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

Art. 8. – (1) Evaluarea intensității poluării într-un sit contaminat se efectuează prin comparație cu fondul natural din zonele adiacente și cu valorile de prag de alertă și prag de intervenție.

(2) Valorile de fond natural se stabilesc în funcție de zonă și de formațiunea geologică existentă.

(3) Valorile de prag de alertă și de prag de intervenție sunt prevăzute în reglementările specifice.

Un alt act normativ la fel de important este Hotărârea nr. 1403 din 19/11/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate.

Această hotărâre de guvern cuprinde următoarele:

Dispoziții generale

Art. 1. – Prezenta hotărâre stabilește cadrul legal pentru desfășurarea activităților de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică a zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate.

    Art. 2. – În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

   – atenuare naturală – concept care include un ansamblu de condiții și fenomene geologice, fizice și chimice ce produc în timp neutralizare sau scăderi ale concentrațiilor de poluanți în mediul geologic;

   – autoritate competentă pentru protecția mediului – agențiile regionale pentru protecția mediului și agențiile județene pentru protecția mediului;

   – deținător de teren – persoană fizică sau juridică care deține în proprietate sau în folosință un teren în baza unui titlu valabil;

   – ecosistem terestru – ecosistem dezvoltat în mediul geologic.

    Art. 3. – Prezenta hotărâre se aplică:

   a) poluării mediului geologic, produsă de activități cu impact semnificativ, care prezintă un risc real sau potențial pentru sănătatea oamenilor și a mediului;

   b) terenurilor în care ecosistemele terestre au fost afectate.

    Art. 4. – Siturile contaminate radioactiv și cele contaminate cu organisme modificate genetic nu constituie obiectul prezentei hotărâri.

    Art. 5. – (1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă, prin unitățile din subordine, stabilește necesitatea măsurilor de refacere a zonelor în care mediul geologic și ecosistemele terestre au fost afectate.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă, prin unitățile din subordine, monitorizează și controlează aplicarea măsurilor cuprinse în proiectul tehnic pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă elaborează ghidul tehnic pentru aplicarea metodologiilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate, aprobat prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(4) Autoritatea competentă pentru protecția mediului decide prioritizarea zonelor afectate care necesită refacerea mediului geologic, conform criteriilor stabilite prin ghidul tehnic prevăzut la alin. (3).

(5) Autoritatea competentă pentru protecția mediului aprobă proiectul tehnic pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică.

    Art. 6. – Orice persoană, fizică sau juridică, afectată sau susceptibil a fi afectată de o poluare a mediului geologic are dreptul să fie informată și să se adreseze autorității competente pentru protecția mediului pentru luarea măsurilor de prevenire sau refacere a mediului geologic.

Refacerea mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre

Art. 7. – Refacerea mediului geologic și a ecosistemelor terestre afectate constă în aducerea acestora cât mai aproape de starea naturală, prin aplicarea unor măsuri de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică, complementare și compensatorii, și prin eliminarea oricărui risc semnificativ de impact asupra acestora, conform categoriei de folosință a terenului.

    Art. 8. – Procesul de refacere a mediului geologic constă în îndepărtarea surselor de contaminare de pe amplasament, în izolarea și decontaminarea ariilor contaminate, limitarea și eliminarea posibilităților de răspândire a poluanților în mediul geologic și în atingerea valorilor limită admise pentru concentrațiile de poluanți.

    Art. 9. – Metodologiile de refacere a mediului geologic se stabilesc de către autoritatea competentă pentru protecția mediului în urma analizei raportului geologic final de investigare și evaluare a poluării mediului geologic și, după caz, a studiului evaluării de risc, luând în considerare următoarele:

   a) caracteristicile și funcțiile solului, ale formațiunilor geologice și ale apelor subterane;

   b) tipul și concentrația, gradul de risc pe care îl prezintă poluanții, organismele sau microorganismele nocive;

   c) distribuția poluanților în mediul geologic;

   d) volumul solului poluat sau subsolului care necesită tratarea, localizarea, adâncimea și accesibilitatea acestuia;

   e) obiectivele refacerii mediului geologic și intervalul de timp necesar pentru atingerea acestora;

   f) raportul cost/beneficiu al metodologiilor de refacere a mediului geologic;

   g) destinația terenului după refacerea mediului geologic și posibilitatea utilizării acestuia, având în vedere potențialul de dezvoltare al zonei sau folosința terenului preconizată pentru viitor.

    Art. 10. – Autoritatea competentă pentru protecția mediului decide asupra opțiunii aplicării conceptului de atenuare naturală a poluării solului și subsolului.

    Art. 11. – Operatorul economic sau deținătorul de teren este obligat să execute măsurile cuprinse în proiectul pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică la încheierea activității și/sau la schimbarea destinației terenului.

    Art. 12. – Măsurile de refacere pot fi realizate concomitent sau separat cu alte activități care se desfășoară în mediul geologic.

    Art. 13. – În cazul în care, ca urmare a refacerii mediului geologic, pe un amplasament sunt identificate noi situri contaminate, care nu au fost inventariate inițial, pentru acestea se aplică prevederile legale privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului.

    Art. 14. – (1) Restricția de utilizare a terenului pe care este localizat situl contaminat, stabilită de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, se înregistrează în documentele cadastrale de către autoritățile administrației publice locale.

(2) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să realizeze sisteme de bariere fizice și de avertizare pentru aplicarea regimului de restricție.

(3) La finalizarea proiectului tehnic pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică, autoritatea competentă pentru protecția mediului notifică autoritatea administrației publice locale asupra ridicării restricției, în vederea reutilizării terenului.

    Art. 15. – În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Agenția Națională pentru Protecția Mediului organizează, prin instituțiile subordonate, baza de date pentru gestionarea siturilor contaminate, sub coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă.

    Art. 16. – La solicitarea autorității competente pentru protecția mediului, operatorul economic sau deținătorul de teren este obligat să furnizeze datele privind situația siturilor contaminate necesare bazei de date prevăzute la art. 15.

    Art. 17. – (1) Monitorizarea siturilor după încheierea proiectului tehnic pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică este asigurată prin mijloace specifice de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului.

(2) Perioada de monitorizare se stabilește prin ghidul tehnic prevăzut la art. 5 alin. (3), în funcție de categoria de folosință a terenului.

(3) Rezultatele monitorizării sunt stocate în baza de date prevăzută la art. 15.

Refacerea mediului geologic al siturilor contaminate localizate în zona de frontieră

Art. 18. – În cazul în care o sursă de contaminare aflată pe teritoriul României afectează mediul geologic de pe teritoriul unui stat vecin, precum și în cazul în care sursa de contaminare se află pe teritoriul unui stat vecin și afectează teritoriul României, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și dezvoltare durabilă acționează pe bază de reciprocitate și în condiții de echivalență, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu legislația națională specifică în domeniu.

Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre.

Art. 19. – (1) Poluatorul are obligația de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre, ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate și al unui proiect tehnic, elaborate după realizarea investigării și evaluării poluării solului și subsolului.

(2) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităților industriale sau agricole de stat aflate în funcțiune, precum și pentru terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedește că poluarea a fost produsă de către acestea, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre se asigură din surse proprii ale acestor unități.

(3) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităților industriale sau agricole de stat aflate în procedură de faliment, închise sau abandonate, precum și pentru terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedește că poluarea a fost produsă de către acestea, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale în a cărei subordonare/coordonare se află operatorii economici cu capital integral de stat din domeniul agricol sau industrial, sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

(4) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităților industriale sau agricole de stat aflate în conservare, în cazul reînceperii activității, costurile de refacere a mediului geologic se suportă din surse proprii ale acestor unități.

(5) Pentru siturile contaminate amplasate pe domeniul public al statului aflate în administrarea instituțiilor publice, cu excepția situațiilor de vecinătate prevăzute la alin. (6) și (7), costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre se asigură din veniturile proprii ale acestora și/sau de la bugetul de stat, în funcție de modul de finanțare, prin bugetul autorității publice centrale în subordinea/coordonarea căreia funcționează acestea, sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

(6) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităților industriale sau agricole private care au fost privatizate cu obligații de mediu, precum și pentru terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedește că poluarea a fost produsă de către acestea, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre se asigură din sursele proprii ale deținătorului unităților industriale sau agricole, conform principiului "poluatorul plătește".

(7) Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităților industriale sau agricole private care au fost privatizate fără obligații de mediu, precum și pentru terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedește că poluarea a fost produsă de către acestea, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre se asigură din sursele proprii ale deținătorului unităților industriale sau agricole care a produs poluarea, conform principiului "poluatorul plătește", sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.

(8) Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre includ și costurile monitorizării prevăzute la art. 17 alin. (1), care se suportă de administratorul terenului.

    Art. 20. – În cazul în care poluarea mediului geologic este cauzată de mai mulți operatori economici, ponderile de participare la costul total al refacerii se stabilesc în cadrul studiului de fezabilitate și/sau al proiectului tehnic pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică.

    Art. 21. – (1) În cazul poluării cu substanțe și preparate periculoase, datorată nerespectării regimului acestora, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre sunt suportate, după caz, de producătorul, transportatorul sau utilizatorul substanțelor și preparatelor periculoase.

(2) Litigiile generate de poluarea solului și subsolului vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente potrivit legii.

Sancțiuni
Art. 22. – (1) Constituie contravenție nerespectarea prevederilor art. 11, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 19 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta în procesul-verbal.

    Art. 23. – Dispozițiile art. 22 referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

2.2 Strategie pentru protecția solurilor

Programul guvernamental stabilește principiile de bază ale politicii de mediu a României, în conformitate cu prevederile europene și internaționale, asigurând protecția și conservarea naturii, a diversității biologice și utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

În anul 1999, Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă, iar în anul fost elaborată Strategia Protecției Mediului. Acest document stabilește ca principii generale:

conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor;

dezvoltarea durabilă;

evitarea poluării prin măsuri preventive;

conservarea diversității biologice și reconstrucția ecologică a sistemelor deteriorate;

conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice;

principiul “poluatorul plătește”;

stimularea activității de redresare a mediului.

Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele protecției mediului sunt:

menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și a calității vieții;

menținerea și îmbunătățirea capacității productive și de suport a sistemelor ecologice naturale;

apărarea împotriva calamităților naturale și accidentelor;

respectarea prevederilor Convențiilor internaționale și ale Programelor internaționale privind protecția mediului;

maximizarea raportului beneficiu / cost;

integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.

Au fost stabilite obiective pe termen scurt până în anul 2004 și obiective pe termen mediu până în anul 2010. Planul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului cuprinde 286 de proiecte prioritare – 233 de proiecte corespunzătoare obiectivelor pe termen scurt și 53 de proiecte corespunzătoare obiectivelor pe termen mediu.

2.3 Instrumente pentru realizarea obiectivelor strategice

Instrumente de reglementare – va fi completat și îmbunătățit cadrul legislativ referitor la activitățile de gestionare a deșeurilor prin:

acte de reglementare a impactului asupra mediului;

acte de reglementare a activităților de recuperare materială și energetică;

acte de reglementare vizând responsabilitățile generatorilor de deșeuri;

acte de reglementare vizând responsabilitățile autorităților publice și relațiile ce trebuie definite între acestea și ceilalți factori implicați.

Instrumente economice care să încurajeze reflectarea costurilor activităților de gestionare a deșeurilor atât în prețul produselor, cât și în statutul pe piață al producătorului. Aplicarea corectă a stimulentelor financiare pe de o parte, și a penalităților pe de altă parte, va încuraja activitățile de gestionare prin prevenire, reducere și recuperare, conducând în același timp la eliminarea practicilor de gestionare cu impact asupra mediului sau care vin în contradicție cu principiul “poluatorul plătește”.

Instrumente statistice pe baza cărora să se obțină date corecte referitoare la generarea și gestionarea deșeurilor și care să permită evaluarea situației actuale și stabilirea obiectivelor de îndeplinit. Este necesară îmbunătățirea și adaptarea sistemului actual de colectare, validare și raportare a datelor la nivel județean și național.

Alte instrumente

aplicarea și controlul aplicării legislației existente;

elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor;

crearea unor comitete care să cuprindă reprezentanți ai tuturor factorilor implicați în activitățile de gestionare a anumitor tipuri de deșeuri;

analiza ciclului de viață al produselor și realizarea “bilanțurilor ecologice”, în scopul implementării celor mai bune practici de gestionare a deșeurilor.

Factorii implicați

Pentru îndeplinirea obiectivelor naționale și europene în domeniul gestionării deșeurilor este necesară implicarea, practic, a întregii societăți, reprezentată prin:

autorități publice centrale și locale (mediu, administrație, sănătate, industrie, finanțe);

generatori de deșeuri (persoane fizice și juridice de stat sau private);

asociații profesionale și institute de cercetare;

societate civilă (consumatori de bunuri, organizații non-guvernamentale).

2.4 Legislație europeană

Rezoluția Parlamentului European din 13 noiembrie 2007 referitoare la strategia tematică pentru protecția solului (2006/2293(INI))

Parlamentul European,

— având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategie tematică pentru protecția solului” (COM(2006)0231) și studiul de impact al strategiei tematice pentru protecția solului (SEC(2006)0620),

— având în vedere cel de-al saselea program de acțiune comunitară în domeniul mediului (PAM) (1),

— având în vedere Convenția privind diversitatea biologică, Convenția Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării, Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), precum si Protocolul de la Kyoto, din perspectiva legăturilor directe și indirecte pe care le au aceste documente cu funcțiile solului și cu protecția solului,

— având în vedere Rezoluția sa din 19 noiembrie 2003 privind Comunicarea Comisiei „Către o strategie tematică pentru protecția solului” (2),

— având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

— având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A6-0411/2007),

A. întrucât solul reprezintă o componentă-cheie a mediului geografic, interfața între pământ (litosfera), aer (atmosferă) și apă (hidrosferă) este baza pe care se sprijină funcțiile esențiale ale vieții pe pământ; întrucât obiectivul mai multor politici comunitare este acela de protecție a acestor funcții, iar studiul de impact efectuat de comisie demonstrează că, în pofida acestor politici, distrugerea, eroziunea și degradarea solului sunt în creștere, în timp ce eforturile menite să restabilească fertilitatea și funcțiile productive ale solului nu produc efectele scontate, ceea ce determină un impact din ce în ce mai mare asupra altor sectoare ale mediului, precum și asupra sănătății oamenilor și animalelor;

B. întrucât protecția generală a solului și a funcțiilor sale de mediu, economice, sociale, ecologice și culturale reprezintă o condiție prealabilă pentru abordarea principalelor provocări ecologice la nivel internațional, precum atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, asigurarea unei cantități suficiente de apă curată, combaterea scăderii nivelului apelor subterane, prevenirea calamităților naturale și a celor provocate de om, protecția biodiversității și lupta împotriva deșertificarii, a formării stepelor și a despăduririi, precum și acțiunile menite să prevină poluarea solului să oprească procesele care ar putea duce la degradarea sau distrugerea completă a solului;

C. întrucât structura și caracteristicile solului reprezintă rezultatul unor procese geomorfice și geologice milenare de formare a solului, fapt ce face ca solul să fie o resursă neregenerabilă; întrucât, prin urmare, este mult mai puțin costisitoare prevenirea oricărei forme de deteriorare a straturilor solului (eroziune, distrugere, degradare, salinizare etc.) și a contaminării solului decât încercarea de a restabili funcțiile solului;

D. întrucât inițiativele naționale voluntare și măsurile naționale existente au un rol important în realizarea obiectivului de asigurare a unei mai bune protecții a solului,

1. salută strategia tematică a Comisiei pentru protecția solului, care urmează comunicării pe aceeași temă din 2002 (COM(2002)0179), și care demonstrează clar necesitatea unor măsuri eficiente și productive de protecție a solului în statele membre, și propunerea de adoptare a unei directive-cadru privind protecția solului;

2. constată că degradarea solului are cauze și efecte locale și regionale și că efectele sporadice transfrontaliere sunt cauzate de factori geomorfologici regionali și, prin urmare, necesită măsuri interguvernamentale;

3. atrage atenția asupra faptului că activitățile umane afectează, în diverse moduri, funcționarea și utilizarea solului și că o strategie comunitară trebuie, prin urmare, să contribuie la protejarea suprafețelor agricole celor mai amenințate, printre altele, ca urmare a modificărilor în utilizarea solului, a zonelor industriale contaminate, a impermeabilizării sau a eroziunii solului;

4. își exprimă îngrijorarea cu privire la consecințele degradării solului, survenită pe cale naturală sau ca rezultat al activităților umane; subliniază necesitatea unei strategii europene pentru identificarea și rezolvarea problemelor legate de degradarea solurilor;

5. consideră că imensa diversitate a tipurilor de soluri (320, cu numeroase subtipuri), pe lângă abordările naționale ascendente (bottom-up), necesită și o strategie europeană care să se bazeze pe acțiuni de prevenire, sensibilizarea publicului larg, informarea și identificarea domeniilor de risc, în vederea abordării acestei probleme la nivel european; solicită statelor membre care nu au legislație în domeniul protecției solului să își asume responsabilitățile în acest domeniu, luând, de asemenea, în considerare responsabilitățile proprietarilor; consideră, în special, că autoritățile regionale și locale trebuie să joace un rol important în stabilirea obiectivelor și planurilor pentru protecția solului;

6. consideră necesară consolidarea strategiei tematice în toate statele membre; consideră, de asemenea, că dinamica aplicării acestei strategii va crește în mod considerabil dacă este însoțită de măsuri de asistență financiară pentru regiunile de coeziune, în cadrul creditelor bugetare disponibile;

7. subliniază faptul că solul este o resursă comună; subliniază, de asemenea, că spre deosebire de apă, aer și biodiversitate, pentru care există deja dispoziții legislative comunitare specifice, solul, care are un rol decisiv în producția viabilă, pe termen lung, a produselor alimentare, furajelor, fibrelor și, într-o măsură din ce în ce mai mare, a biomasei, nu beneficiază de astfel de dispoziții legislative;

8. subliniază că, potrivit principiilor unei mai bune legiferări, o directivă-cadru UE este pe deplin justificată, dat fiind că evaluarea legislației UE în vigoare, care ar trebui în primul rând completată, precum și a opțiunilor voluntare de transfer de cunoștințe arată că încă există lacune în ceea ce privește protecția solului;

9. solicită să se aibă în vedere noi reglementări europene, în cazul în care acest lucru mai este considerat necesar, exclusiv pe baza unor astfel de măsuri și, în acest caz, să fie prevăzute norme obligatorii de îmbunătățire;

10. susține poziția Comisiei, conform căreia este necesară adoptarea unei directive-cadru privind protecția solului, având în vedere rolul important pe care acesta îl are în abordarea unor provocări internaționale cum ar fi diminuarea productivității solului, a serviciilor ecosistemice și a biodiversității, cauzate de despăduriri, deteriorarea calității apei, formarea de stepe, eroziunea continuă a solului, inundații și alunecări de teren repetate, precum și în asigurarea unei producții alimentare sigure și în cantități suficiente;

11. consideră că o directivă-cadru reprezintă o măsură adecvată pentru protecția solului, ținând seama, în mod corespunzător, de principiul subsidiarității (articolul 5 al doilea paragraf din Tratatul CE) și al proporționalității (articolul 5 al treilea paragraf din Tratatul CE), și că aceasta va putea permite statelor membre, care nu au făcut încă acest lucru, să elaboreze politici în domeniul solului, fără a cauza denaturarea concurenței; consideră că respectiva directivă-cadru ar trebui să recunoască legislațiile naționale și legislația comunitară în vigoare și nu ar trebui să impună statelor membre, autorităților regionale și locale, precum și proprietarilor de terenuri poveri administrative noi și inutile;

12. subliniază că trebuie să fie luate în considerare gradul înalt de diversitate a solurilor, existența unor probleme diferite în funcție de regiuni și proiectele de protecție a solurilor existente la nivel național, garantând că statele membre beneficiază de un grad semnificativ de flexibilitate în elaborarea cadrului legislativ; subliniază că solul reprezintă un domeniu politic care, prin diversitatea sa semnificativă, necesită soluții specifice, care trebuie dezvoltate la nivel local și regional;

13. conchide că este necesară o demarcare clară între directiva respectivă și alte norme legislative europene privind protecția solului, astfel încât să se evite suprapunerea dispozițiilor legislative;

Sinergia cu alte politici comunitare

14. propune realizarea unei evaluări și a unei analize profunde a directivelor deja existente în Uniunea Europeană, cum ar fi directiva privind nitrații și cea privind apele subterane, precum și a măsurii în care statele membre îndeplinesc criteriile de condiționalitate aplicabile fermierilor; consideră că, pe baza acestei analize, pot fi formulate, dacă este cazul, măsuri obligatorii menite să promoveze calitatea solului; consideră că pe baza acestei analize va fi, de asemenea, posibilă efectuarea unui schimb de informații în interiorul UE pentru a promova calitatea solului;

15. invită Comisia să urmărească punerea în aplicare în statele membre a dispozițiilor corespunzătoare din alte acte legislative comunitare în domeniul aerului, apei, deșeurilor, schimbărilor climatice, biodiversității, deșertificării, agriculturii, energiei, produselor, industriei, transporturilor și dezvoltării regionale și să informeze Parlamentul European, până la sfârșitul anului 2008, cu privire la posibilitățile de a utiliza mai bine astfel de reglementări, pentru a spori protecția solului;

16. susține punctul de vedere al Comisiei, conform căruia, în multe regiuni ale Europei, situația solului trebuie îmbunătățită, dar este de părere că ar trebui depuse eforturi suplimentare de către Comisie pentru a garanta coerența cu legislația în vigoare;

17. accentuează necesitatea evitării suprapunerii, contradicțiilor și a incoerenței față de reglementările UE în vigoare;

18. susține acțiunile și calendarul propus de Comisie, în vederea revizuirii Directivei privind nămolurile de epurare și a Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării, precum și în vederea evaluării unor posibile sinergii între măsurile de protecție a solului și măsurile cuprinse, printre altele, în Directiva cadru privind apa; invită, de asemenea, Comisia să evalueze și eventuale sinergii cu Directiva privind deșeurile;

19. invită din nou Comisia să elaboreze cât mai curând posibil o directivă privind buna gestionare a deșeurilor biologice, în vederea reducerii cantității de deșeuri biologice stocate în depozitele de deșeuri sau incinerate și a promovării, în schimb, a producerii de compost și de biogaz; subliniază faptul că reziduurile tratate și compostul rezultate în urma producerii de biogaz și care sunt de o calitate satisfăcătoare ar putea avea o contribuție semnificativă la conservarea și creșterea materiei organice din sol;

Schimbările climatice

20. recunoaște că schimbarea modului în care este utilizat solul ar putea provoca o crestere a sechestrării de carbon sau a emisiilor de gaze cu efect de seră, de exemplu în cazul despăduririlor sau în cazul în care sunt secate turbăriile, ca urmare a unei fitoirigări sau a unei irigări necorespunzătoare sau în cazul în care sunt arate pajiștile permanente sau prin ararea necorespunzătoare a versanților; recunoaște că nu numai utilizarea solului are un impact semnificativ asupra schimbărilor climatice, ci și că schimbările climatice, la rândul lor, pot provoca degradarea sau eroziunea severă a solului;

21. recunoaște că schimbările climatice, prin modificarea temperaturilor și a precipitațiilor, pot avea repercusiuni semnificative asupra ciclurilor biogeochimice ale solurilor, care afectează fertilitatea acestuia; recunoaște, de asemenea, că trebuie să se acorde o atenție sporită modificării echilibrului apei și al nutrienților din sol, precum și efectului acestora asupra producției alimentare, transportului de nutrienți și de substanțe contaminante, precum și disponibilității apei în sol, ținând seama de schimbările climatice;

22. invită Comisia să ia în considerare introducerea unor măsuri, inclusiv a unei taxe comune minime, de exemplu asupra pierderilor de carbon; astfel de taxe trebuie să fie colectate la nivel național, iar veniturile trebuie utilizate pentru a soluționa problema poluării care face obiectul taxei, creând, de exemplu, sisteme care să permită o mai bună sechestrare a carbonului;

23. îndeamnă Consiliul si Comisia să ia în considerare, în cursul negocierilor privind regimul post-2012, din cadrul CCONUSC, rolul important pe care îl au politicile în domeniul solului atât în atenuarea schimbărilor climatice, cât și în adaptarea la efectele produse de acestea;

24. invită Comisia să promoveze cercetări suplimentare privind rolul pe care îl joacă solul în cresterea capacității de reținere a apei și în combaterea scăderii nivelului apelor subterane, în atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea și să identifice cele mai bune practici privind măsurile de sporire a sechestrării carbonului în sol și să informeze Parlamentul European cu privire la această problemă până la sfârșitul anului 2009, atunci când un studiu în curs de efectuare de către Comisie se va fi soldat cu rezultate;

Biodiversitatea

25. consideră esențială aplicarea principiul precauției și garantarea respectării integrale a celui de-al saselea PAM si a legislației de mediu a UE, cum ar fi directivele privind habitatele și păsările și Directiva-cadru privind apa; consideră, de asemenea, că politicile comunitare ar trebui revizuite, atunci când acest lucru este necesar, astfel încât să prevină mai bine reducerea biodiversității;

Cercetarea

26. invită Comisia să promoveze cercetări suplimentare privind rolul solului în protecția biodiversității, precum și a biodiversității solului, în ceea ce privește procesele care stau la baza funcțiilor solului, schimbările spațiale și temporale ale proceselor care privesc solul, factorii ecologici, economici și sociali care reprezintă amenințări la adresa solului, factorii care influențează rolurile utilitare ale solurilor pentru mediu, precum și procedurile și tehnologiile operaționale pentru protecția și remedierea solurilor; primele măsuri în această direcție au fost luate în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare (2007-2013) (1), care include cercetarea privind funcțiile solului în cadrul domeniilor prioritare „Mediu” și „Alimentație, agricultură și biotehnologie”;

Contaminarea

27. consideră că prevenirea contaminării solului este foarte importantă pentru conservarea proprietăților fizice și chimice corespunzătoare ale solului, precum și a calității solului și pentru asigurarea protecției altor elemente ale mediului natural și, prin urmare, invită Comisia să garanteze faptul că legislația comunitară actuală si viitoare respectă acest obiectiv;

28. consideră că, pentru acumularea informațiilor necesare și pentru crearea unor baze de date pentru gestionarea contaminării moștenite a solurilor, este necesară o abordare sistemică pentru identificarea siturilor contaminate, care să se sprijine pe monitorizarea unor parametri obiectivi și a unei liste comune de activități, transmițând astfel un semnal agenților economici privind necesitatea întreprinderii unor măsuri preventive eficace pentru evitarea contaminărilor în viitor;

29. subliniază că procedura de identificare a terenurilor contaminate trebuie să fie condiționată de existența unui posibil risc, pentru a ajunge la o soluționare adecvată și proporționată a problemei (abordare bazată pe riscuri);

30. subliniază că, pe lângă diferitele proceduri de remediere, cum ar fi decontaminarea si stabilizarea, ar trebui incluse, de asemenea, alte opțiuni, precum măsuri adecvate de protecție și limitare sau recurgerea la procese naturale de reducere a substanțelor poluante;

31. susține abordarea adoptată de Comisie pentru o mai mare sensibilizare a publicului în ceea ce privește siturile contaminate sau cele care pot fi amenințate de contaminare, precum și pentru sporirea transparenței tranzacțiilor funciare bazate pe planuri locale de amenajare a teritoriului, în special prin întocmirea raportului privind starea solului, mai ales pentru siturile în care au fost sau sunt desfășurate activități care pot duce la contaminarea solului;

32. salută crearea unei platforme europene pentru schimbul de informații între statele membre, care să promoveze transferul de cunoștințe și să poată da naștere unor sinergii; solicită ca, pentru crearea voluntară a unei platforme de acest fel în cadrul strategiei comunitare de protecție a solului, să se urmărească o abordare pragmatică bazată doar pe considerente financiare, care să țină seama de sistemele deja existente în statele membre;

33. subliniază că cerințele de informare și documentare prevăzute în directiva-cadru trebuie să se limiteze la strictul necesar, astfel încât să nu impună o sarcină excesivă asupra orașelor, administrațiilor locale și regionale; în special, statele membre trebuie să fie în măsură să își utilizeze propriile sisteme de informare;

SITUAȚIA SITURILOR INDUSTRIALE AFECTATE

LA NIVEL NAȚIONAL ȘI EUROPEAN

3.1 Situația siturilor industriale afectate la nivel național

Deși, în ultimii ani, o serie de unități industriale au fost închise, iar altele și-au redus activitatea, poluarea solului se menține ridicată în multe zone fierbinți (Borzești-Onești, Bacău, Ploiești, Brașov, Isalnița, Pitești, Govora, Suceava, Tg. Mureș, Turnu Măgurele, Tulcea).

O problemă care trebuie avută în vedere este cea a celor 973 de depozite industriale și orășenești, care ocupă teren și care poluează solul, apele subterane și în unele cazuri și apele de suprafață.

Folosirea îngrășămintelor chimice, a pesticidelor, ierbicidelor poluează solul și produsele agricole. Poluarea cu petrol și apă sărată de la exploatările petroliere și transport este prezentă pe circa . Alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha/an.

Solul din România este afectat într-o mare măsură de un sistem de management al deșeurilor de o calitate insuficientă sau defectuoasă, care a dus la acumularea deșeurilor municipale și industriale în halde întreținute necorespunzător și gropi de gunoi ilegale de origine. Din cauza deficiențelor sistemului și lipsei de stimulente pentru reducerea generării de deșeuri, pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor, în țară s-au acumulat cantități mari de deșeuri pe sol care provoacă poluarea solului, apelor de suprafață și subterane și deteriorarea ecosistemelor, reprezentând un potențial pericol pentru sănătatea umană. Managementul deșeurilor și în mod deosebit deșeurile casnice reprezintă una din cele mai mari probleme de mediu pe care autoritățile trebuie să le rezolve. Anual sunt generate milioane de tone de deșeuri din cauza creșterii consumului în ultimii 10 ani și a instalațiilor industriale și a tehnologiilor vechi și depășite. De asemenea există depozite mari de deșeuri urbane și industriale care dăunează calității mediului, în mod deosebit apelor subterane și de suprafață. În prezent coeficientul de colectare în zonele urbane dense este de 100% (>50.000 locuitori). Coeficientul de colectare pentru zonele urbane (>3.000 locuitori) este de 90%. În ceea ce privește zonele rurale, coeficientul de colectare este în proporție de 10%. Se anticipează o creștere de 1% pe an în 2007, și 7-8% până în anul 2012; apoi creșterea va fi de 10% pe an până în 2017 când se prezumă că procesul de colectare a deșeurilor va fi 100%.

Siturile industriale reprezintă o zonă de interes specific pentru România, începând cu perioada de după 1999, când declinul masiv al activității industriale din România a condus la o nouă configurare a structurii economice, dar și la apariția multor platforme industriale abandonate, având efecte dăunătoare asupra mediului și care au contribuit la diminuarea interesului investitorilor pentru zonele geografice în care aceste situri sunt localizate. Există numeroase situri industriale în care s-au desfășurat activități miniere și industriale, având diverse probleme de poluare care trebuiesc rezolvate și analizate pentru a găsi soluții pentru reabilitare. Imaginea devastată pe care o prezintă aceste situri industriale, în care a încetat activitatea economică, nu este capabilă să atragă investitori, fiind necesar intensificarea eforturilor pentru repararea prejudiciilor aduse mediului și pregătirea acestora pentru noi investiții. Intensificarea eforturilor este necesară pentru că locațiile fostelor industrii nu afectează doar mediul înconjurător în zonele nodale ale teritoriului dar și rețelele de comunicare și așezările umane. Reabilitarea acestor structuri nu favorizează doar protecția mediului, dar reprezintă și un avantaj pentru eficiența noilor investiții, deoarece acestea dispun de o infrastructură care trebuie doar îmbunătățită și nu total reînnoită. După cum s-a demonstrat, reintegrarea zonelor nefolosite în circuitul economic reprezintă un proces costisitor și de lungă durată.

Punerea la dispoziția întreprinzătorilor privați a infrastructurii complementare economiei reprezintă o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea sectorului privat. Practic, existența acestui tip de infrastructură este cea care îi determină pe intreprinzătorii privați să opteze pentru o anumită regiune, județ, localitate. Acest tip de infrastructură vizează, infrastructura necesară activitătilor productive între care se numără și reabilitarea mediului vechilor situri industriale degradate și al intreprinderilor închise, pentru ca potențialul infrastructural deja existent al acestora, să poată fi utilizat pentru noi tipuri de activități. Astfel, a devenit o necesitate pentru România să fie reabilitate zonele rămase în urma închiderii unor intreprinderi, în cazul platformelor industriale sau a terenurilor poluate, ca și consecință a unor foste activități poluante, pentru care poluatorul nu se cunoaște. Reabilitarea acestor situri este benefică atât din punct de vedere al îmbunătățirii stării mediului, cât și al dezvoltării economiilor locale, prin creare de condiții pentru investiții în noi activități. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a colectat informații cu privire la zonele care au nevoie de reabilitare. Conform datelor furnizate de consiliile județene există 262 de zone, având un nivel diferit de degradare care necesită reabilitare. Regiunile care au cel mai mare număr de zone aflate în declin sunt: Sud Vest (63), Sud Muntenia (49), Nord-Vest (42), urmat de Vest (33), Centru (31), Sud Est (24), Nord Est (19) și București Ilfov (1).

Tabel 3.1 Situri contaminate în România (inventariere septembrie 2006)

3.2 Repartizarea siturilor contaminate pe tipuri de activități cu efecte poluante

siderurgie, metalurgie feroasă și neferoasă – 8 situri contaminate cu o suprafață totală de ;

industria extractivă– 170 situri contaminate cu o suprafață totală de ;

industria petrolieră- (incluzând zone de extracție, separatoare, conducte de transport, unități prelucratoare, depozite, bataluri de deșeuri petroliere, stații PECO etc.) – 232 situri contaminate cu o suprafață totală de ;

energie electrică – 10 situri contaminate cu o suprafață totală de ;

depozite de deșeuri industriale (industria chimică, construcții de mașini, material de construcție etc.)- 110 situri contaminate cu o suprafață totală de ;

depozite de deșeuri menajere, stradale ± industriale – 475 situri contaminate cu o suprafață totală de 684,62ha;

ferme agricole – 47 situri contaminate cu o suprafață totală de .

3.3 Inventarul siturilor contaminate

Siturile contaminate reprezintă zone definite geografic, exact delimitate în suprafață și adâncime, poluate cu substanțe biologice, chimice sau radioactive.

Situația privind inventarul siturilor contaminate la nivelul Regiunii 3 Sud Muntenia a fost transmisă la ANPM București cu adresa nr. 7318 din 14.11.2006.

Tabel 3.2 Situația siturilor contaminate din Regiunea 3 Sud Muntenia

Ca și în alte orașe ale țării și Brăila se încadrează pe harta solurilor contaminate atât din cauza deșeurilor cât și din cauza industriei.

Numărul diversificat al activităților economice și sociale din județul Brăila, are ca rezultat producerea unei cantități însemnate de deșeuri industriale și menajere. Modalitățile de colectare, transport și depozitare a acestor deșeuri sunt tratate în paragraful intitulat „Gestiunea deșeurilor”.

Expertizarea solurilor în jurul platformelor industriale și al depozitelor menajere relevă faptul că solurile nu au fost contaminate cu substanțe poluante.

Calitatea solului expertizat în jurul platformei industriale din Chișcani (din cele trei puncte de prelevare, Albina, Chișcani și Lacul Sărat), înregistrează valori normale pentru majoritatea indicatorilor de mineralizare determinați. Reacția solului (pH-ul) se situează în domeniul neutru fiind un sol cu solubilitate și accesibilitate bună pentru majoritatea elementelor nutritive din sol. Conținutul total de săruri solubile și de bicarbonați nu prezintă depășiri ale limitei admise. Valorile medii ale indicatorilor de impurificare se situează în limitele admise, fapt ce încadrează acest sol în categoria unui sol normal.

Pentru solul expertizat în zona depozitului ecologic Tracon, mediile indicatorilor de mineralizare și impurificare se încadrează în limitele admise. Ph-ul este slab alcalin, iar conținutul total de săruri solubile și bicarbonați sub limitele admise. De asemenea conținutul de substanță organică se încadrează în limitele unui sol nepoluat.

Pentru solurile monitorizate în zonele de influență a depozitelor de deșeuri menajere Baldovinești, Ianca și Făurei, indicatorii de mineralizare și impurificare prezintă valori medii care se încadrează în limitele admise.

Solul din zona de influență a depozitului de reziduuri petroliere Oprișenești, înregistrează valori normale pentru majoritatea indicatorilor de mineralizare determinați. Ph-ul se situează în domeniul neutru iar conținutul de săruri solubile nu prezintă depășiri ale valorilor admise, solul încadrându-se în categoria solurilor nesalinizate. De asemenea conținutul de produse petroliere a fost sub limita pragului de alertă de 200 mg/Kg de sol.

În cursul anului 2006 s-a realizat o primă inventariere a siturilor potențial contaminate din județul Brăila evidențiate în tabelul de mai jos.

Ele se pot constitui în zone critice sub aspectul degradării solului, al apei freatice dar și a ecosistemelor terestre.

Tabel 3.3 Situația zonelor potențial contaminate în județul Brăila

3.4 Situația siturilor industriale afectate la nivel european

Degradarea solului este o problemă foate serioasă în Europa. Aceasta este condusă sau accentuată de către activitatea umană cum ar fi practici neadecvate în agricultură și silvicultură, activitatii industriale, turism, urban și lucrări în construcții. Aceste activități au un impact negativ, care împiedică solul de a-și exercita toata gama de funcții și servicii în slujba oamenilor și a ecosistemului. Aceasta rezultă din pierderea solul fertil, carbon și biodiversitate, capacitate mică a retenției de apă, descărcare de gaze și cicluri de nutrienți și degradarea redusă de contaminanți. Degradarea solului are un impact direct asupra calității apei și aerului, biodiversității și schimbării climatice. De asemenea, poate să deterioreze sănătatea cetățenilor europeni și constituie o amenințare pentru alimente și securitatea alimentației. De asemenea procesele de degradare ale solului variază considerabil de la un stat membru la altul, cu diferite amenințări, având diferite grade de severitate, degradarea solului este o problemă pentru toată UE.

115 mil. ha sau 12% din suprafața totală a Europei este afectată de eroziunea aluvionară, iar 42 mil. ha sunt afectate de eroziunea eoliană.

Aproximativ 45% din solurile Europei au conținut scăzut în materie organică, în principal în partea sudică a Europei , dar de asemenea în Franța, UK și Germania.

Numărul de situri potențial contaminate în UE-25 este estimat la aproximativ 3.5 mil.

Schimbarea climatică, în ceea ce privește ridicarea temperaturilor și evenimentele climatice catastrofale, le agravează pe amândouă : emisiile de gaze din pământ, pericole legate la eroziuni, alunecări de teren, salinizări și deteriorarea materiilor organice. Toate aceste informații sugerează faptul că în Europa degradarea solului va continua, probabil la un ritm mai accelerat. Evidența mare arată că majoritatea costurilor nu sunt date de către utilizatorii terenulului, mai degrabă ele sunt date de către societate și de către alții care sunt departe de această problemă (în afara terenului). Calitatea solului: Inventarele preliminare arată că aproximativ au fost afectate în mod diferit de diverse tipuri de poluanți, din care au fost grav afectate. Factorii cei mai importanți care au dus la poluarea/degradarea solurilor sunt: activitățile miniere; iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deșeuri neconforme; reziduuri și deșeuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze); apele sărate din industria petrolieră, poluarea cu petrol; substanțe purtate de aer – (hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.). Cu toate că în ultima vreme anumite instalații industriale au fost închise, iar altele și-au redus activitatea, poluarea solurilor se menține ridicată în zonele afectate. Principalele probleme în sectorul referitor la managementul deșeurilor și protecția solurilor sunt următoarele: – număr ridicat de situri poluate istoric; – depozitarea – principalul mod de eliminare a deșeurilor, și număr mare de depozite de deșeuri neconforme; – proporție scăzută de deșeuri valorificate și reciclate; – infrastructura neadecvată de colectare, transport și eliminare a deșeurilor. Distribuția siturilor contaminate pe domenii de activitate este reprezentată în figura 3.1

Tabelul 3.4 Lista siturilor contaminate pe domenii de activitate

Sursa: Date din evidențele A.P.M. și A.R.P.M.

Figura 3.1 Distribuția siturilor contaminate pe domenii de activitate

EFECTELE POLUĂRII SOLURILOR ȘI ACTIVITĂȚILE DESTINATE REMEDIERII ACESTORA

La nivel național există peste o mie de situri industriale contaminate. Cea mai mare suprafață, de aproape 90 de mii de hectare, o ocupă terenurile otrăvite de activități de siderurgie și metalurgie feroasă și neferoasă. Autoritățile de mediu vor întocmi, anul acesta, listele complete cu terenurile contaminate de producători și cu cele abandonate. 

Datele din ultimii ani făcute publice de către autoritățile de mediu din țară relevă că în siderurgie, metalurgie feroasă și neferoasă se află opt situri contaminate cu o suprafață totală de .

De asemenea, industria extractivă se poate „lăuda“ cu 170 de situri contaminate cu o suprafață totală de ; industria petrolieră (incluzând zone de extracție, separatoare, conducte de transport, unități prelucrătoare, depozite, batale de deșeuri petroliere, stații PECO etc.) deține 232 de situri contaminate cu o suprafață totală de .

Sectorul energetic a lăsat în urmă zece situri contaminate cu o suprafață totală de . Depozitele de deșeuri industriale, respectiv industria chimică, construcții de mașini, material de construcție etc. au provocat contaminarea a 110 situri cu o suprafață totală de .

Deșeurile menajere nu sunt mai puțin periculoase, acestea lăsând în urmă 475 de situri contaminate pe o suprafață totală de . Fermele agricole încheie vechea listă cu 47 de situri contaminate cu o suprafață totală de .

Efectele poluării mediului geologic se manifestă prin:

modificarea calității fizico-chimice și biologice a solului;

modificarea calității fizico-chimice și biologice a apelor subterane;

modificarea calității fizico-chimice și biologice a formațiunilor geologice;

apariția în sol /ape subterane/formațiuni geologice a unor acumulări de poluanți care devin la rândul lor surse de poluare;

apariția de restricții de utilizare a unor categorii de resurse naturale geologice;

apariția de zone ale mediului geologic cu risc semnificativ asupra sănătatii mediului pentru care se pot institui restricții sau interdicții de acces si utilizare;

afectarea ecosistemelor terestre.

Din mediul geologic, unii poluanți cu toxicitate și mobilitate foarte mare ajung în sol (prin intermediul apelor subterane), în apele de suprafață, în aer, în plante. În aer ajung, de regulă, substanțe chimice volatile, iar în apă substanțele chimice solubile. Plantele asimilează și concentrează cea mai mare parte din substanțele chimice prezente în sol.

Germenii patogeni ajung în mediul geologic ca urmare îndepărtării și depozitării neigienice a materiilor fecale, a îngropării de cadavre sau produse organice alterate. Din sol acești germeni trec în ape și plante. Paraziții pot fi prezenți în sol ca urmare a unor condiții de salubritate defectoase.

Investigarea este definită ca procesul de identificare a prezenței poluanților în mediul geologic, delimitarea spațială a acestora, stabilirea concentrației lor precum și a relației acestora cu matricea minerală și structura mediului geologic.

Ansamblul metodelor utilizate, specifice oricăror investigări în mediul geologic sunt adaptate la problematica urmărită, dar și la adâncimea la care se dorește să ajungă cunoașterea mediului geologic.

Investigarea se focalizează pe cunoașterea structurii geologice cercetate, identificând și urmărind toate elementele caracteristice necesare caracterizării calității naturale a mediului geologic cercetat.

În același timp investigarea va identifica toți poluanții existenți în arealul cercetat, va identifica distribuția spațială a acestora, pe orizontală și pe verticală, până la limita identificării condițiilor naturale neafectate, dar și căile prin care aceștia au ajuns în mediul geologic. Relația poluantului cu matricea minerală a rocilor, cu apa subterană, cu elemente de tectonică și stratigrafie sunt elemente esențiale care trebuie descifrate.

Toate cele trei elemente ale sistemului mediului geologic, solul, apele subterane și formațiunile geologice sunt investigate cu același grad de complexitate și detaliere, urmărindu-se integrarea și sinteza datelor de cunoaștere într-un tot unitar care să conducă la înțelegerea cât mai bună a fenomenelor și situațiilor investigate.

Investigarea se realizează în conformitate cu gradul de detaliere al informațiilor urmărit, la scări topografice de realizare corespunzătoare cunoașterii informative sau de detaliu și mare detaliu.

Orice investigare realizată conform prezentului ghid tehnic va trebui să răspundă cunoașterii totale, complexe și complete a spațiului geologic cercetat.

Evaluarea este definită ca orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea, prognozarea sau estimarea prezenței unui poluant în mediul geologic.

Metodele și tehnicile de investigare a mediului geologic au fiecare în parte o serie de limitări de cunoaștere. O categorie de limitare a cunoașterii mediului geologic este dată de densitatea punctelor de observare conform scării hărții.

Datele de observație diferite sunt supuse unor prelucrări matematice cu rol de îmbunătățire a interpretării geologice.

Metodele de evaluare pot fi: prelucrări ale datelor primare în scop de filtrare, prelucrări statistice, programe de calcul pentru evidențierea unor aspecte specifice, modelarea câmpurilor fizice sau geochimice, modelări hidrogeologice, modelări ale transportului poluanților ș. a.

Rezultatele investigării și evaluării poluării mediului geologic sunt prezentate prin mijloace specifice cum sunt: hărți de diferite tipuri, la diferite scări, profile, diagrame, analize de laborator, analize factoriale etc., însoțite de texte interpretative.

Obiectivul general al investigării si evaluarii mediului geologic este de identificare a modificarilor si prejudiciilor aduse solului și subsolului prin poluare.

Obiectivele specifice ale investigării și evaluarii mediului geologic sunt cercetarea și caracterizarea zonei contaminate din punct de vedere ecologic, tehnic și economic prin lucrări de investigare pedologică / geologică / hidrogeologică / geochimică / geofizică.

Investigarea mediului geologic pentru evaluarea contaminării se realizează prin:

metode specifice de investigare pedologică;

metode specifice de investigare geologică;

metode de investigare hidrogeologică;

metode specifice de investigare geochimică;

metode specifice de investigare geofizică;

în funcție de natura poluantului / tipul, întinderea și semnificația oricărei poluări existente în/ pe amplasament, complexitatea structurii geologice.

4.1 Metale grele și influențele acestora asupra sănătății omului

Din punct de vedere al concentrației și rolului în organism, ionii metalici se clasifică în mai multe grupe care cuprind:

– macroelemente, cum sunt Na, K, Ca, Mg ce se găsesc în concentrații mari, esențiale și pe care omul în mod normal le poate menține la nivelele fiziologice prin utilizarea sistemelor hemostazice.

– microelemente esențiale ce se gasesc în organisme în concentrații sub 0,01% (țesut uscat) cuprinzând Fe,Zn, Cu, Co, Ni, Cr, Mo, Mn, V, Se, I, Si, F, Al, Sn, Li.

– microelemente posibil esențiale, cum sunt Ba, Br, Rb, Sr, As, Ge, Ti.

– elemente toxice, cum sunt Pb, Hg, Cd, U etc.

Mercurul

Unii compuși ai mercurului precum sublimatul coroziv (HgCl2) este cunoscut de mult timp ca fiind toxic.

O toxicitate mare o au compușii organomercurici, ca metilmercurul și dimetilmercurul CH 3Hg și (CH 3) 2Hg.

Compușii metilmercurici provoacă aberații cromozomiale, trec prin placentă din corpul mamei în cel al fătului, afectează celulele nervoase ale creierului provocând grave afecțiuni – ca orbire, deteriorarea coordonării nervoase, anomalii psihice, moarte. Mecanismul chimic al acestor procese pare a consta în afinitatea mare a mercurului față de sulful din moleculele proteice, ceea ce afectează tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor, etc

Mercurul este singurul metal care se găsește în toate cele trei medii majore – apă, sol, atmosferă. Sursele de mercur sunt naturale și din activitatea umană. Mercurul este folosit mai ales în industria chimică la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide și fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectanților.

La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonă de sodă sunt deversate circa 200 gr. de mercur. O parte din acest produs rămâne și în sodă care se folosește și în unele ramuri ale industriei alimentare.

O altǎ sursă de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili. Anual în urma acestui proces în atmosferă nimeresc circa 5000 tone de mercur.

Contaminarea cu mercur are un caracter global și afectează atât mediul terestru cât și cel acvatic. Mediul natural conține o anumită cantitate de mercur la care viețuitoarele s-au adaptat în decursul evoluției. Dar datorită activității umane nivelul global al contaminării cu mercur este în creștere. Cea mai mare parte a mercurului provenit din activitatea umană se degajă în atmosferă, prin migrare și transformare el ajunge în mediul acvatic, unde se acumulează mai ales în organisme sub forma unor produși foarte toxici. Intoxicații cu mercur se produc frecvent în urma utilizării fungicidelor organomercurice.

Cercetările efectuate arată că toxicitatea mercurului este diminuată de către seleniu. Seleniul duce la scăderea nivelului de mercur din organe și schimbă legarea sa de către proteinele solubile. Efectul are loc datorită competiției între Se și Hg pentru grupele SH ale proteinelor.

Plumbul. Surse

Poluarea mediului cu plumb și consecințele ecologice sunt privite cu îngrijorare deoarece :

-compușii plumbului sunt foarte toxici ;

-persistența sa este nelimitată deoarece plumbul nu se degradează;

-efectul toxic se manifestă și la concentrații mici.

Poluarea mediului se produce la extracția minereurilor, la rafinarea industrială, la folosirea obiectelor din plumb, la fabricarea acumulatorilor, la etilarea benzinei, în metalurgia altor metale neferoase.

Toxicitate

Plumbul pătrunde în organism prin alimente și pe cale respiratorie. Odată intrat în organism, plumbul este reținut în cortex-ul renal și ficat după care este depozitat în oase sub formă de fosfați (10-15 ppm) prin înlocuirea Ca2+ din hidroxiapatită.

Concentrația plumbului în sânge variază destul de mult (15-40µg/100 ml) în funcție de gradul de expunere.

Plumbul poate înlocui alte metale esențiale (Ca, Mg ) în procesele biosintetice sau se poate încorpora în structura acizilor nucleici.

Plumbul inhibă dehidrogenaza acidului aminolevulinic din eritrocite, ceea ce provoacă anemie. Intoxicările cronice cu plumb duc la tulburări ale sistemului nervos, utilizarea fierului este impiedicată, se dereglează sistemul endocrin. Anual pe Pământ se extrag peste 2,5 milioane de tone de plumb, în atmosferă acesta ajunge în special odata cu gazele de eșapament ale automobilelor dotate cu motoare cu benzină. În apa de ploaie s-au determinat concentrații de 40mg Pb. Plumbul din sol este absorbit de plante, în special de rădăcini. Plumbul din atmosferă poate ajunge în frunze, de unde este consumat de animale, ajungând la concentrații destul de importante. Omul preia plumbul atât prin respirație, dar mai ales prin alimente (330 micrograme /zi).

Alte metale precum cobaltul, cuprul, molibdenul, zincul, manganul, nichelul, cromul, poluează mediul înconjurător ca urmare a activității industriale de extragere din mine, rafinare, prelucrare, folosirea în industria chimică , în galvanizare, obținerea de ambalaje.

Intoxicațiile se produc prin alimente poluate implicit sau din aer în intreprinderile care prelucrează aceste metale.

Intoxicațiile produc boli ale sistemului respirator, digestiv, endocrin.

Cadmiul. Surse

Poluarea mediului cu cadmiu se face în cursul arderii combustibilor naturali , al prelucrării și consumării materialelor în care este încorporat, în metalurgia neferoasă , în utilizarea cadmiului pentru metalizări, fabricarea de coloranți, acumulatori, obținerea aliajelor.

Apa este poluată pe cale aeriană și prin spălarea suprafețelor de către precipitații sau prin deversarea de ape uzate.

Toxicitate

Cadmiul are o puternică acțiune asupra organismelor vii, este letal pentru spermatozoizi, acesta pătrunde în organism prin hrană , prin suprafața corpului, pe cale respiratorie, acumulându-se selectiv în diferite țesuturi unde se leagă parțial de moleculele proteice cu grupe –SH.

Intoxicațiile pot fi acute sau cronice în mediu industrial poluat și se manifestă prin iritația căilor respiratorii, ulcerația mucoasei nazale, dintele galben, emfizem pulmonar, proteinurie, glicozurie, afecțiuni cardiace. Se cercetează efectul teratogen, cancerigen și mutagen al cadmiului.

Concentrația de cadmiu este mare în mări și ape dulci de aceea populațiile de pe litoral sau riverane care consumă peste au o încărcare mai mare a organismului cu cadmiu.

Hidrocarburile. Toxicitate

Hidrocarburile pătrund în organism pe cale respiratorie (cele volatile) sau pe cale digestivă sau cutanată. Ele afectează sistemul nervos, digestia, starea epidermei, oboseală, cefalee, tulburări hepatice, greață, foliculite, dermatite.

Complexarea chimică determină, uneori, apariția unor compuși deosebit de toxici: compuși organici cu clor, arsen, sulf etc.

Unele hidrocarburi au efect narcotic: cloroformul, clorura de etil, clorura de metil.

Hidrocarburile aromatice policiclice au acțiune negativă asupra metabolismului celular, înmulțirii celulare, hematopoezei.

Nitro și aminoderivații hidrocarburilor policiclice blochează hemoglobina sub formă de methemoglobină, scad capacitatea de muncă, au acțiune cancerigenă.

Surse

Poluarea cu hidrocarburi alifatice se datorează industriei petroliere și utilizării secundare a produșilor în industria chimică organică (petrochimie, cauciuc, mase plastice, pesticide), precum și în metalurgie.

Poluarea apei, direct sau prin intermediul solului, constituie un proces de mare întindere din cauza deversărilor de ape uzate sau unor accidente , precum și infiltrării de petrol în straturile de apă subterană.

Conținutul de metan este de aprox. 500 . 106 t/an și conținutul său crește constant cu circa 1% pe an. Creșterea conținutului de metan se datorează creșterii suprafețelor cultivate cu orez, creșterii bovinelor, pierderilor de la obținerea și distribuția și folosirea gazelor naturale și a petrolului; celelalte surse sunt naturale și reprezintă cca. 30% din totalul emisiilor de metan. Metanul are o pondere însemnată în subțierea păturii de ozon.

Alte hidrocarburi, cum ar fi terpenele, sunt emise antropic în cantități inferioare surselor naturale.

Fluoro- cloro hidrocarburile provin din ramurile industriale care le folosesc ca spumanți, agenți refrigeratori, solvenți, extinctori deoarece sunt foarte eficace, sunt lipsite de toxicitate pentru viețuitoare, sunt curați, neinflamabili și neagresivi față de materiale, termic stabili. Anual s-au folosit 400 .103t. Deoarece creșterea concentrației lor în atmosferă a fost de 5% /an ( suma tuturor compușilor ce conțin clor este de 3ppm în stratosferă și 0,7 ppm în troposferă) și a efectului lor de distrugere a stratului de ozon s-au emis legi de interdicție a folosirii acestora. În 1998 producția de cloro- fluoro hidrocarburi a scăzut cu 50%; se fac cercetări pentru obținerea de înlocuitori (de ex. ciclopentanul ca agent frigorific).

Poluarea cu hidrocarburi aromatice se produce în numeroase subramuri ale industriei chimice organice moderne (coloranți, cauciuc, mase plastice, rășini sintetice, detergenți, explozivi, antioxidanți).

Substanțele organice generate de diverse industrii sunt variate și produc poluare atât în atmosfera industrială cât și în cea limitrofă; acestea sunt : alcoolii, fenolii, eterii, esterii, aldehidele și cetonele, acizii carboxilici, nitrilii, aminele aromatice, compușii azoici bifenilii policlorurați, hidrocarburile aromatice policiclice: 3,4 benzpirenul, metilclorantrenul, benzfluorantrenul, benzantracenii, tetrametilfenantrenul.

Petrolul

Este un produs indispensabil în special ca o sursǎ importantă de energie. Însă pe cât este de necesar pe atât de periculos din punct de vedere ecologic.

Este una din principalele surse de hidrocarburi, care se întâlnesc în sol, atmosferă și hidrosferă. În atmosferă hidrocarburile pătrund ca substanțe volatile prin evaporarea produselor petroliere sau ca rezultat al arderilor industriale. Contribuie nemijlocit la apariția smogului. În hidrosferă hidrocarburile ajung din atmosferă, dar în special în urma scurgerilor de țiței.

Se estimează că anual în urma deversărilor petroliere accidentale în oceane pătrund până la 200 000 tone de țiței. Cantități și mai mari provin în urma proceselor de extracție, transport și prelucrare, curățirea halelor vapoarelor. O mare cantitate pătrunde în mediul înconjurător prin scurgerile de la rafinării sau terminale petroliere.

Pierderile anuale de produse petroliere, care pătrund în mediul ambiant ajung până la 5 milioane de tone. În același timp e demonstrat că o tonă de țiței brut acoperă cu o peliculă fină aproape moleculară o suprafață de 2 de apă.

Din păcate, omul de multe ori subestimează toxicitatea produselor petroliere. În același timp savanții, printre care Blumer deosebesc 2 categorii de efecte toxice: efecte imediate și efecte tardive. Efectul imediat se datorează hidrocarburilor. Cele saturate sunt solubile în apă, în concentrații mici produc anestezie, iar în doze mai mari moartea animalelor, în special a formelor tinere. Hidrocarburile aromatice (benzenul, toluenul, naftalenul) sunt și mai toxice, având și un efect cancerigen pronunțat.

Efectele toxice tardive sunt mai complexe, producând pe termen lung grave dezechilibre ecologice.

Formarea peliculei de petrol la suprafața apei are un prim efect de scădere a tensiunii superficiale la interferența apă-aer, astfel este perturbată activitatea numeroaselor organisme planctonice, multe din ele neputând supraviețui. Se modifică cantitatea de lumină pătrunsă în apă, diminuând fotosinteza algelor. Chiar după dispariția peliculei de petrol ele nu vor mai fi în stare să revină la starea inițială.

Evaporarea în atmosferă a petrolului este destul de intensă, astfel circa 25% din pelicula de petrol se evaporă în câteva zile. O altă parte din țiței trece in soluție, iar alta în organismele marine. De multe ori pelicula de petrol este dusă spre zonele litorale, de țărm, invadând plajele și distrugând toată flora și fauna adiacentă – un număr impresionant de crustacee, moluște, păsări și animale marine.

4.2 Faze operaționale ale intervențiilor de remediere

Obiectul prezentului capitol este definirea unui standard de referință pentru dezvoltarea logică a activităților finalizate cu gestiunea ambientală a unei zone în care există, sau se suspectează, evidențe de contaminare.

Pentru atingerea obiectivelor remedierii, în caz de noi evenimente de contaminare, activitățile operaționale și procesele decizionale aferente vor trebui să urmeze o abordare bazată pe faze consecutive de activitate : Măsuri de prevenire sau Măsuri de Punere în Siguranță ; investigații preliminare; colectare date specifice despre sit; caracterizare; analiză de risc; remediere; monitorizare.

4.3 Punerea în siguranță

Măsurile de prevenire sau de punere în siguranță trebuie să fie adoptate fie când se verifică un eveniment potențial în măsură să contamineze situl, sau când se identifică contaminări istorice care pot încă să comporte riscuri de agravare a situației de contaminare.

Măsurile de prevenire sunt acțiuni utile pentru contracararea unui eveniment, a unei acțiuni sau a unei omisiuni care a creat o amenințare iminentă pentru sănătate sau mediu, înțeleasă ca risc probabil suficient ca să se verifice o daună sanitară sau de mediu într-un viitor apropiat, în vederea împiedicării sau minimizării realizării acestei amenințări. Aceste acțiuni trebuie să fie implementate într-un timp scurt și au exclusiv sarcina de a cuprinde condițiile potențiale de contaminare prezente în sit.

Măsurile de prevenire vor fi luate în următoarele cazuri:

Concentrații actuale sau potențiale de vapori în spații închise aproape de nivelul de explozie sau care să cauzeze efecte nocive acute pentru sănătate;

Prezența de cantități semnificative de produs în fază separată pe sol sau cursuri de ape de suprafață sau pânza freatică;

Contaminarea puțurilor cu apă potabilă sau pentru irigații;

Pericol de incendii și explozii

În aceste cazuri este necesar să se aplice intervenții corective de urgență cu scopul de a reduce riscul imediat.

În aceste condiții specifice de urgență trebuie să se adopte imediat sau în termen scurt măsuri de punere în siguranță de urgență , utile pentru a reține difuzarea surselor primare de contaminare, pentru a împiedica contactul cu alte zone și pentru a le înlătura, în așteptarea de eventuale intervenții ulterioare de remediere sau de punere în siguranță operațională sau permanentă.

Prin punerea în siguranță operațională se indică totalitatea intervențiilor dintr-un sit , realizate pentru a garanta un nivel adecvat de siguranță pentru persoane și mediu, în așteptarea de ulterioare intervenții de punere în siguranță permanentă sau de remediere a se realiza la sfârșitul activității.

Acestea cuprind de asemenea intervențiile de limitare a contaminării care trebuie realizate provizoriu până la executarea remedierii sau până la punerea în siguranță permanentă, în vederea evitării difuzării contaminării în interiorul aceleiași zonei sau între zone diferite. În asemenea cazuri trebuie elaborate planuri adecvate de monitorizare și control care să permită verificarea eficacității soluțiilor adoptate

Punerea în siguranță permanentă este constituită în schimb din totalitatea intervențiilor menite să izoleze în mod definitiv sursele de poluare și să garanteze un nivel ridicat și definitiv de siguranță pentru persoane și mediu. În asemenea cazuri trebuie să se prevadă planuri de monitorizare și control și limitări ale utilizării cu privire la previziunile planurilor urbanistice.

Acest tip de punere în siguranță este aplicabil cu precădere deșeurilor, întrucât constă într-o acțiune de izolare în siguranță a surselor de poluare cu scopul de a evita o migrarea contaminării

Cu toate acestea granița între intervențiile de remediere și cele de punere în siguranță nu este atât de bine definită.

Intervenția de înlăturare a solului contaminat reprezintă măsura de punere în siguranță (intervenție de prevenire) cea mai adoptată dar care poate și să fie privită ca tehnologia de remediere cea mai simplă.

Contaminarea rețelei de apă, din cauza capacității intrinseci ridicate de vehiculare a elementelor contaminante și expunerii la factorii țintă, presupune adoptarea imediată de intervenții de punere în siguranță.

În aceste cazuri intervenția de urgență constă în punerea în practică a unui baraj hidraulic pentru pânza freatică prin intermediul realizării de puțuri de desecare. Această tehnică care cuprinde în general și tratarea apei captate , poate asuma caracteristicile unei tehnologii de remediere dacă este utilizată în combinație cu adăugarea de reactivi pentru a favoriza degradarea chimică și biologică a contaminanților prezenți în acvifer.

Eficacitatea tuturor măsurilor de Punere în Siguranță (Prevenire) adoptate va trebui evaluată și verificată de Organismele Publice de Control (APRM, APM…)

4.4 Investigații preliminare

Investigațiile preliminare, odată realizate măsurile necesare de prevenire, sunt puse în practică de responsabilul de poluare în cazurile în care urmează a fi stabilit dacă evenimentul de contaminare a determinat o poluare a zonei.

Investigațiile preliminare constituie o primă caracterizare chimică, în funcție de contaminanții probabili, a diferiților factori de mediu (sol, subsol, ape de suprafață, ape subterane) în vecinătățile imediate ale zonei unde s-a confirmat evenimentul de contaminare.

4.5 Colectare date specifice despre sit

Activitatea de colectare a datelor și informațiilor disponibile privind zona, care va fi efectuată de către subiectul responsabil de poluare, are ca obiectiv fundamental recunoașterea unei situații potențiale de contaminare prin intermediul:

identificării tuturor activităților antropice care au sau au avut loc în zonă, ca surse potențiale de poluare;

identificarea căilor de migrare a contaminanților, directe sau indirecte;

identificarea factorilor țintă potențiali de contaminare.

Vor trebui mai întâi conduse cercetări preliminare ale sitului, de către tehnicieni de diferite discipline, stabilindu-se ca obiectiv verificarea situației sitului și teritoriului înconjurător conform evaluărilor referitoare la următoarele aspecte: igienico-sanitare, geologice și hidrogeologice, geomorfologice, hidrologice, chimice și de mediu.

Pe baza documentației culese și datorită cercetărilor efectuate, va trebui elaborat un raport privind situația sitului, menit să evidențieze caracteristicile specifice și de mediu ale aceluiași sit. În privința caracteristicilor specifice, această reconstrucție ar trebui să privească atât situația trecută cât și pe cea actuală. În particular vor trebui ilustrate, cu privire la caracteristicile specifice ale sitului, următoarele: starea și tipul structurilor și instalațiilor prezente; prezența și tipul rezervoarelor de stocare la suprafață/îngropate sau a bazinelor, integritatea acestora și volumul, cantitatea și caracteristicile conținutului; prezența de zone sau platforme de stocare și starea lor; prezența de instalații tehnologice de tratare și starea acestora; prezența și amplasarea conductelor subterane și exterioare și starea lor; prezența și amplasarea apeductelor; prezența și amplasarea rețelei de canalizare a apei potabile/reziduale și a structurilor sau instalațiilor conexe; prezența de reziduuri din lucrări, produse intermediare, materie primă, descrierea tipului, caracteristicilor organolectice, stării fizice, cantității, modalității de stocare și suprafețelor implicate; prezența de acumulări de deșeuri, estimarea volumelor și suprafețelor implicate, stabilitatea acumulării, tipul deșeului, evidențe organolectice, prezența levigatului si biogazului, eventuale măsuri de control/protecție/punere în siguranță prezente; prezența, starea, amplasarea și utilizarea puțurilor forate.

Cu referire la contextul teritorial și de mediu vor trebui culese următoarele elemente: vecinătatea și tipul edificiilor de un deosebit interes public; hidrografia locală și zonele de revărsare; petrografia; manifestări hidrogeologice superficiale (izvoare, zone umede); morfologia teritoriului; prima evaluare de stabilitate a versanților sau pantelor; vegetație; principalii biotopi.

Aceste informații vor trebui rezumate în planimetrii adecvați de detaliu.

Se subliniază că în cazul în care analiza se referă la zone singulare care fac parte din complexe mai ample, activitățile de încadrare vor trebui să se refere la întreg teritoriul , încât să furnizeze un cadru credibil al tuturor problematicilor existente.

Datele obținute prin intermediul acestei proceduri trebuie raportate în proiectul referitor la Fișa de Caracterizare; Autoritățile competente (ARPM și APM) vor verifica veridicitatea datelor culese, în special cu privire la specificitatea siturilor.

4.6 Caracterizare

Una dintre principalele probleme pe care tehnicienii privați și publici le înfruntă în abordarea remedierii siturilor contaminate, este aceea a unei corecte definiri între cele trei dimensiuni ale stării de contaminare ale diferitelor matrici de mediu.

În cazul în care datele culese în fazele precedente nu permit să se dispună de o reconstrucție certă a caracteristicilor stratografice ale subsolului sau a amplasării centrelor de pericol conexe activităților antropice, în completare, sau integrarea datelor disponibile, vor trebui realizate investigații de tip indirect, cu scopul:

reconstrucției în detaliu a stratografiei subsolului cu referire în special la continuitatea nivelurilor mai puțin permeabile;

delimitării în trei dimensiuni, a zonelor de depozitare a deșeurilor;

identificării zonelor, cu reprezentarea grafică a acestora la scară adecvată, cu cel mai înalt potențial de contaminare cu referire specială la compușii volatili.

doar cu titlu exemplificativ se face referire la anumite tipuri de investigații indirecte care ar putea fi realizate în sit:

evidențe aerofotogrametrice specializate;

repere cu infraroșu;

repere geofizice (SEV, electromagnetism, etc.);

analiza gazului dintre straturi (S.O.V.).

Rezultatele acestor investigații vor trebui utilizate ca bază de lucru pentru schița fișei de investigații directe.

Pe baza celor elaborate în activitățile precedente vor trebui să se proiecteze campaniile de sondare directă și indirectă cu scopul:

o definirii direcției fluxului hidric subteran și parametrizării acviferelor;

o caracterizării chimice a diferitelor matrici de mediu considerate (sol, subsol, ape de suprafață, ape subterane);

o distribuirii spațiale a contaminării individuale în diferitele matrici de mediu (sol, subsol, ape de suprafață, ape subterane);

o aprecierii volumelor implicate în contaminare;

o estimării masei contaminantului prezent;

o strângerii tuturor informațiilor utile pentru a putea îndrepta intervențiile ulterioare asupra solurilor și pânzei freatice.

Cu referire în special la faza de caracterizare, paragraful prezent se configurează ca o serie de linii directoare la care cei care proiectează vor trebui să se conformeze în organizarea raportului tehnic și documentar.

Perimetrarea zonei contaminate, deja prevăzută pentru siturile de interes național, va putea fi definită doar ca urmare a investigațiilor de Caracterizare.

Aceste activități preliminare sunt finalizate prin corecta programare, proiectare și realizare a tuturor intervențiilor necesare pentru limitarea mișcării și difuzării poluanților și/sau reducerii acestora la asemenea valori astfel încât să nu determine pericole pentru sănătatea umană și mediu (activitate de remediere).

4.7 Remediere

Proiectarea intervențiilor de remediere trebuie realizată prin intermediul elaborării și executării următoarelor activități:

Analiza nivelului de poluare pentru a cuantifica suprafețele și volumele asupra cărora se va interveni.

Eventuala investigație în detaliu.

Analiza posibilelor tehnologii de adoptat pentru remedierea, punerea în siguranță permanentă, atingerea concentrațiilor reziduale în sit și în zona afectată de contaminare.

Descrierea tehnologiilor de decontaminare și remediere a mediului, a tehnologiilor pentru punerea în siguranță permanentă și a măsurilor de siguranță de adoptat pe baza de elemente tehnice și economice.

Compatibilitatea de mediu a intervențiilor propuse și evaluarea impactului lor asupra mediului.

Descrierea în detaliu a tehnologiei alese și a caracteristicilor de adoptat pentru intervențiile propuse cu definirea planului de investigare post-operare.

Intervenții a se realiza pentru implementarea dispozițiilor și limitelor utilizării sitului în cazul în care nu se ating valori inferioare sau egale cu CSI sau CSA.

Planul de controale post-operare cu scopul certificării remedierii care trebuie eliberată de Autoritatea competentă (Comisia Tehnică prezidată de Prefect).

Proiectarea executivă cu descrierea activităților civile care vor fi efectuate, a tehnicilor specifice, a instalațiilor tehnologice care vor fi realizate, a aparaturilor, mașinilor și instrumentelor, a funcționării instalației.

Reuniuni de consultare între executori, organism și controlori.

Executarea acțiunilor.

Verificarea și certificarea remedierii.

Cu referire la localizarea tratamentului, intervențiile de remediere se pot clasifica în:

Tratamente in situ: matricea poluată (sol sau apă) este tratată direct unde este localizată, adică fără a efectua mutarea; este soluția de preferat, întrucât nu există deplasări de material contaminat.

METODOLOGIE DE GESTIONARE A

SITURILOR ȘI SOLURILOR POLUATE

Generalități

Inventarele anterioare privind poluarea solurilor în România (realizate înainte de anul 1989) au arătat că aproximativ au fost afectate în mod diferit de diverse tipuri de poluanți.

În general, după anul 1989 s-a constatat o reducere a unor tipuri de poluare, datorită fie scăderii cantităților de fertilizanți și pesticide aplicate, scăderii emisiei noxelor, fie închiderii unor unități industriale și agricole.

În ceea ce privește poluarea istorică a solului, s-au adăugat noi cantități de elemente și substanțe potențial poluatoare, puse în evidență prin monitorizarea efectuată de către Institutul de Cercetări Pedologice și Agrochimice (ICPA), în cadrul Sistemului Național de Monitorizare de nivel I (16 x ) și la nivel II (zone de impact).

Cele mai importante tipuri de poluare a solurilor identificate de ICPA sunt:

poluarea solurilor (degradarea) ca urmare a activităților miniere;

poluarea cauzată de iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deșeuri neconforme;

poluarea produsă de reziduuri și deșeuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze);

poluarea cauzată de substanțe purtate de aer – (hidrocarburi, etilenă, amoniac, doxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.);

poluarea cauzată de apele sărate din industria petrolieră, poluarea cu petrol.

Activitățile miniere. Pentru extracția cărbunelui (lignit), activitățile miniere distrug mari suprafețe care afecteză fertilitatea solurilor și duc la pierderea terenurilor agricole și a pădurilor. Totodată, suprafețe importante sunt afectate de balastiere, care afectează calitatea solului prin depunerile de materiale extrase și duc la scăderea nivelului apei freatice. Datele preliminare furnizate de ICPA arată că aproximativ sunt puternic afectate de acest tip de poluare.

Creșterea volumului de deșeuri menajere și industriale ridică numeroase probleme pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, precum și din cauza faptului că ocupă suprafețe importante. În afara depozitelor în funcțiune pentru deșeuri industriale, există un număr de depozite care nu mai sunt utilizate fie pentru că au capacitatea epuizată, fie pentru că agentul economic în proprietatea căruia se află și-a încetat activitatea. În marea majoritate a cazurilor, închiderea acestor depozite nu s-a realizat în conformitate cu normele europene în vigoare, astfel că suprafețele respective au devenit "situri contaminate".

Aceste situri ridică probleme din cauza situației juridice incerte în care se găsesc, determinată, în principal, de următoarele aspecte:

unele depozite de deșeuri industriale au aparținut și au fost utilizate de agenți economici la care statul este acționar majoritar și care în prezent și-au încetat activitatea;

o serie de depozite de deșeuri industriale, cu capacitatea epuizată, au fost utilizate de unități economice care ulterior s-au privatizat, dar noul proprietar nu a preluat și obligațiile legate de depozitul de deșeuri;

depozitul a fost abandonat și/sau a avut loc falimentul proprietarului.

Cazurile menționate anterior sunt reprezentate, de cele mai multe ori, de depozite de dimensiuni destul de mari și care conțin diferite tipuri de deșeuri (inclusiv periculoase).

Iazurile de decantare aflate în funcțiune pot afecta terenurile din împrejurimi în cazul în care barajele de decantare cedează, prin contaminarea cu metale grele, cianuri și alte elemente excesive. Iazurile aflate în conservare pot avea același efect.

Din datele inventarierii preliminare rezultă că acest tip de poluare afectează în 30 județe din care sunt afectate în mod excesiv. Cele mai mari suprafețe se înregistrează în județele Alba-, Bacău–340 ha, Caraș-Severin – , Cluj-, Dolj-, Harghita , Hunedoara , Maramureș – etc.

Având în vedere principalele probleme cauzate de acest tip de poluare, o atenție specială trebuie acordată acestor situri în următorii ani. De asemenea, închiderea depozitelor de deșeuri neconforme în paralel cu deschiderea altor depozite noi, ecologice, trebuie să constituie una dintre prioritățile de top ce trebuie corelate cu prevederile Directivei 99/31 privind depozitele de deșeuri.

Deșeuri și reziduuri anorganice. Se estimează că poluarea cauzată de deșeuri și reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze) rezultate din industrie (inclusiv industria minieră) afectează circa , majoritatea zonelor fiind situate în acele județe în care activitățile miniere și industria feroasă și neferoasă sunt foarte dezvoltate (Galați – , Maramureș , Suceava – etc.). În prezent, suprafața totală afectată este estimată la peste .

Substanțe purtate de aer. Poluarea cauzată de hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc., purtate de aer, se produce în jurul unor surse industriale, cum sunt unitățile de metalurgie neferoase (Romplumb Firiza S.A., Phoenix Baia Mare, Sometra Copșa Mică, Galați, Hunedoara etc.). Efectele acestora au continuat să afecteze mediul chiar după închiderea activităților industriale, ca de exemplu Ampellum Zlatna care a poluat solul cu plumb. De asemenea, suprafețe importante sunt afectate de emisiile din zona combinatelor de îngrășăminte, de pesticide, de rafinare a petrolului, precum și al combinatelor de lianți și azbociment. În cazul metalurgiei neferoase (Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna) au fost afectate în diferite grade de conținutul de metale grele și de emisia de dioxid de sulf, , care produc maladii ale oamenilor și animalelor. Solurile suferă de acidifiere, care determină scăderea conținutului de nutrienți. Date preliminare arată că sunt afectate de acest tip de poluare aproximativ , din care sunt grav afectate.

Ape sărate provenite din extracția petrolului, poluarea cu petrol. Acest tip de poluare a distrus echilibrul ecologic al solurilor și al apei freatice pe o suprafață de peste , din care sunt grav afectate. Apele sărate afectează atât flora, cât și calitatea apei potabile în zonele învecinate. Poluarea cu petrol este cauzată de spargerea conductelor sau scurgeri și afectează în 4 județe inventariate (Bacău, Covasna, Gorj, Timiș).

Poluarea chimică mai poate fi produsă de aplicarea unor cantități prea mari de fertilizanți minerali sau de pesticide. Acest tip de poluare s-a redus în ultimii 15 ani, ca urmare a diminuării cantităților de substanțe utilizate. Astfel, comparativ cu anul 1986 când cantitatea de fertilizanți minerali (N, P, K) aplicați a fost de 130 kg/ha, în anul 2004, aceasta s-a redus la circa o treime (42 kg/ha), ceea ce indică faptul că, din acest punct de vedere, nu există o “presiune” asupra solului. De asemenea, s-a redus suprafața pe care s-au aplicat fertilizanți organici precum și cantitatea administrată. Din analiza datelor de monitorizare a solului, se remarcă, în general, o reducere a conținutului de fosfor mobil din sol, care poate avea implicații negative în obținerea unor recolte sigure și stabile. În același timp, un factor pozitiv îl reprezintă reducerea cantităților de pesticide, de la 1,6 kg/ha arabil în anul 1994 la 0,75 kg/ha în anul 2003 și 1,27kg/ha arabil în 2005.

În concluzie, datele preliminare furnizate de ICPA arată că aproximativ sunt afectate din punctul de vedere al calității solului de diferite tipuri și grade de poluare, din care aproximativ sunt grav afectate.

Prin POS Mediu se preconizează realizarea de investiții pentru reabilitarea zonelor istoric poluate în regiunile cele mai afectate, pentru a reduce impactul negativ asupra mediului și asupra sănătății umane. În acest scop, MMDD are în derulare un proiect finanțat de Banca Mondială (PPIBL) prin care se realizează următoarele:

Pregătirea de ghiduri metodologice și tehnice privind:

metode și tehnici de investigare a poluării solului/subsolului pentru diferite tipuri de terenuri contaminate.

ghiduri tehnice pentru investigare, evaluare, clasificare și monitorizare a siturilor contaminate.

culegere de tehnici eficiente utilizate la remedierea siturilor contaminate în funcție de diferite tipuri de poluanți.

Revizuirea cadrului legislativ actual și propuneri de îmbunătățire

(c) Realizarea inventarului național al siturilor contaminate și descrierea siturilor contaminate care prezintă cel mai mare risc pentru mediu și sănătate.

Totodată, prin proiectul PHARE 2006/018-147.03.03/4, “Asistență tehnică pentru pregătirea unei strategii și a unui plan de acțiune pentru reabilitarea siturilor poluate istoric” se are în vedere:

Actualizarea bazei de date pentru siturile contaminate istoric.

Pregătirea Strategiei și Planului de Acțiune pentru evaluarea și reabilitarea siturilor contaminate istoric.

Pregatirea a trei proiecte de investiții pentru reabilitarea siturilor contaminate istoric în vederea finanțării din POS Mediu.

Prin POS Mediu sunt preconizate pentru finanțare câteva proiecte pilot de închidere/reabilitare a siturilor contaminate istoric cu impact ecologic semnificativ. Aceasta reprezintă prima fază din strategia pe termen lung care are ca scop valorificarea zonelor afectate, în vederea derulării unor investiții publice viitoare sau a utilizării economice ori pur și simplu pentru reabilitarea peisajului. În acestă perioadă de programare proiectele pilot ce vor primi asistență financiară vor fi selectate pe baza strategiei pentru situri contaminate, în curs de elaborare prin proiectul PHARE menționat mai sus.

5.1 Noțiuni privind tehnologiile de depoluare a solurilor

5.1.1 Aspecte cu privire la migrarea poluanților în zona nesaturată a solurilor.

Pătura litologică de Pământ situată deasupra franjului capilar a apei freatice până la suprafață, poartă numele de zonă nesaturată.

În zona nesaturată a solurilor mișcarea poluanților lichizi se face, în primul rând, sub influența forței gravitaționale la care se adaugă adsorbția scheletului mineral precum și o serie de fenomene de difuzie, dispersie și precipitare.

Ca urmare a pătrunderii produsului sau substanței lichide cu caracter poluant în sol, sub acțiunea gravitației, se produce o infiltrare verticală iar prin fenomene de dispersie are loc, în paralel, și o extincție orizontală a acestuia. În acest fel, în teren rezultă un așa-numit corp de impregnare a cărui mărime depinde de cantitatea de poluant, de vâscozitatea acestuia, și de caracteristicile fizice și hidraulice ale rocilor care alcătuiesc scheletul mineral al terenului.

În cazul unei cantităti mari infiltrate și a unor proprietăți fizico-hidraulice favorabile, se poate produce o infiltrare a poluantului lichid până la nivelul suprafeței libere a acviferului realizându-se chiar și contactul cu acesta. Același fenomen se produce chiar și în cazul unor cantități reduse de poluant, sub acțiunea forței motrice a precipitațiilor infiltrate. Deosebirea este că, în cel de al doilea caz, concentrația de poluant, în întreg corpul de impregnare, este mai mică.

5.1.2 Criterii de clasificare a metodelor de depoluare a solurilor.

Depoluarea solurilor se poate defini ca fiind procesul prin care se realizează neutralizarea, eliminarea, sau blocarea fluxului de elemente, noxe sau produse de poluare în sol.

În principiu există doua criterii de clasificare a metodelor curative de depoluare :

După locul de aplicare al tehnologiei de depoluare: tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat; pe situl de sol poluat și în situ.

După principiile tehnice de depoluare sunt tehnologii bazate pe metode fizice, chimice și biologice.

5.1.3 Tehnologii de depoluare după locul de aplicare al tehnologiei de depoluare.

În funcție de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica în :

a) tehnologii aplicate în afara sitului de sol poluat

b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat

c) tehnologii aplicate ,,în situ”.

a) Tehnologiile aplicate în afara sitului, constau, mai întâi, din excavarea sitului poluat, încărcarea și transportul acestuia în unități specializate unde, în instalații speciale, se realizează depoluarea până la obținerea indicatorilor calitativi doriți, după care solul este readus în vechiul amplasament.

Tehnologiile din această categorie au avantajul unei depoluari rapide și eficiente, dar au dezavantajul că sunt deosebit de costisitoare mai ales din pricina costurilor ridicate ale lucrarilor de excavare și de transport.

b) Tehnologiile aplicate pe sit, sunt identice cu primele, cu deosebirea ca solul poluat, dupa excavare, nu mai este încărcat și transportat în unități din afara sitului, ci este depoluat cu ajutorul unor instalații mobile de depoluare amplasate chiar pe sit.

c) Tehnologiile aplicate în situ, sunt acele metode care se aplică solului în amplasamentul său.

5.1.4 Tehnologii de depoluare a solurilor după principiile tehnice

În funcție de principiile tehnologiei de depoluare sunt folosite în prezent tehnologii bazate pe metode fizice, chimice, termice și biologice.

5.1.4.1 Tehnologii fizice de depoluare

Tehnologiile fizice de depoluare a solurilor și a apelor subterane au în prezent cea mai mare aplicabilitate practică.

În cadrul tehnologiilor fizice de depoluare se pot deosebi:

a) Tehnologii bazate pe imobilizarea fizică a poluanților în solul și subsolul poluat.Tehnologiile din această categorie se aplică în situ și cuprind următoarele categorii de metode:

1. Etanșarea. Constă în izolarea solului și a subsolului sitului poluat, utilizând tehnologii specifice, în scopul evitării dispersiei poluantului în zonele limitrofe.

2. Alveolarea. Constă din excavarea pământului poluat și depunerea lui într-o alveolă ( groapă) etanșă situată pe sit în apropierea zonei de excavare.

3. Stabilizarea. Constă în transformarea unui poluant solubil în situ într-unul insolubil utilizând o reacție chimică sau prin absorbție pe o matrice neutră.

4. Inertarea. Constă din amestecarea solului poluat în situ cu anumite substanțe în scopul obținerii unui material compozit solid, impermeabil și nereactiv.

b) Tehnologii bazate pe extracția fizică a poluanților din solul poluat. Principalele tehnici de depoluare care se înscriu în această categorie sunt următoarele:

1. Excavarea. Constă în eliminarea stratului de sol poluat, încărcarea, transportul și depunerea lui în locuri unde prezența substanțelor sau a produselor poluante pe care le conține solul nu afectează mediul de depunere.

2. Spălarea. Constă din scoaterea poluanților din matricea solului cu ajutorul apei curate, soluțiilor, solvenților sau a emulsiilor. Spălarea se poate realiza în afara sitului, pe un sit sau în situ.

Figura 5.1 Spălarea în situ sau spălarea solului

Tabel 5.1 Posibilitatea aplicării spălării în situ sau a spălării solului

3. Flotația. În acest procedeu scoaterea poluanților din matricea solului se face în afara sitului sau pe sit, în mașini de flotație, care folosesc ca principiu de funcționare diferența dintre tensiunea superficială a substanțelor poluante și cea a scheletului mineral al solului.

4. Ventingul. Este o metodă de extracție, direct din zona nesaturată a solurilor, a poluanților gazoși. În principiu aceștia sunt extrași cu ajutorul unor puțuri care absorb (sunt legați la o pompă de vid), din porii solului, substanțele poluante gazoase.

Figura 5.2 Venting

Tabel 5.2 Posibilități de aplicare a venting-ului

5. Spargingul. Este asemănătoare cu ventingul numai că utilizează două tipuri de puțuri: unul pentru extracție și unul sau mai multe puțuri, pentru injecție în sol a aerului sub presiune. Injecția de aer sub presiune are ca scop intensificarea proceselor de volatilizare a substanțelor poluante volatile și semivolatile aflate atât în zona nesaturată cât și în cea nesaturată a solurilor.

Figura 5.3 Sparging

Tabel 5.3 Posibilități de aplicare a sparging-ului

6. Extracția electrocinetică. Se bazează pe deplasarea controlată a poluanților sub acțiunea unui câmp electric creat de doi eletrozi.

Pentru exemplificare se prezintă în continuare o instalație tehnologică de depoluare prin spălare, deosebit de eficientă, a cărui principiu de funcționare se aplică, la ora actuală, pe scara largă în lume. Este vorba despre instalația Eimco-Wemco. Instalația are ca principiu de bază faptul că, în solul contaminat, poluantul se află în porii solului, precum și sub formă de pelicule atașate suprafeței particulelor, iar cea mai importantă cantitate de poluant este reținută de fracțiile granulometrice fine ale solului (care au cea mai mare suprafață specifică).

Ca urmare a operațiilor care stau la baza acestei instalații se obține, pe de o parte, sol depoluat și pe de altă parte un concentrat de poluanți care conține și 20 -30 % din solul supus procesului de depoluare.

Solul contaminat este adus din zona unde s-a produs fenomenul de poluare și introdus într-un buncăr care are posibilitatea dozării cantitative la intrarea în instalație. Din buncăr, solul ajunge pe suprafața unui ciur cu mărimea ochiurilor de unde are loc, ca urmare și a spălării cu jet de apă, formarea unei prime șarje de sol depoluat (solul a cărui dimensiuni a particulelor este mai mare de ). Solul care trece prin ciur, împreună cu apa de spălare, este în continuare introdus într-un clasor spiral din care se obține un șlam format din particule foarte fine, având o concentrație ridicată în poluanți, care este trimis către un îngroșator iar solul mai grosier, parțial decontaminat, este introdus într-un turboatritor. În turboatritor are loc un intens proces de frecare între particulele de sol, ceea ce are drept rezultat o desprindere importantă a substanțelor poluante de pe suprafața particulelor de sol. Poluanților desprinși și evacuați din turboatritor li se adaugă o anumită cantitate de apă după care acest amestec (tulbureală) format din poluanți, particule foarte fine de sol si apă este trimis la un hidrociclon unde se realizează o nouă desprindere a poluanților față de granulele de sol. În supra- scurgerea hidrociclonului se obține un amestec bogat în poluanți care este trimis la îngroșător, unde rezultă un produs cu o granulație mai mare, care este trimis pe suprafața unei site de sub jet de apă. Solul care nu trece prin sită este practic depoluat și trimis în depozitul de sol depoluat iar șlamul care reușește să treacă prin sită este trimis, după amestecul de reactivi de flotație în mașina de flotație. Din mașina de flotație rezultă sol decontaminat și un concentrat de poluanți care, în continuare este trimis la hidrociclonare de unde îngroșatul este apoi sitat pe un filtru plan rotativ. Refuzul de pe acest filtru îl reprezintă solul depoluat (trimis la depozitul de sol depoluat) iar șlamul ce conține, de această dată, particule foarte fine este din nou trimis la hidrociclonare. Tulbureala bogată în poluanți de la toate operațiile expuse anterior ajunge, așa după cum s-a vazut, într-un îngroșător radical. Apa din preaplinul îngroșătorului este retrimisă în circuitul prezentat mai sus iar produsul îngroșat este filtrat cu ajutorul unui filtru cu bandă. Îngroșatul rezultat din îngroșător constituie practic concentratul final de poluanți care este alcătuit din substanța sau produsul de poluare, parte din particulele solide ale scheletului mineral al solului supus depoluării și o mică cantitate de apă.

Cel mai frecvent, o astfel de instalație se folosește pentru depoluarea solurilor poluate cu hidrocarburi.

5.1.4.2 Tehnologii chimice de depoluare

Tehnologiile chimice constau în folosirea unor reacții chimice de eliminare, neutralizare sau transformare a poluanților din soluri în specii cu caracter nepoluant.

Principalele metode de depoluare înscrise în această categorie sunt:

a) Extracția chimică se bazează pe separarea poluanților față de mediul poluant cu ajutorul unor reactivi chimici. În principiu se folosește:

1. Extracția cu solvenți se folosește la depoluarea solurilor contaminate cu hidrocarburi grele, gudroane, hidrocarburi aromatice policiclice, policlorbifenoli, pesticide organice. Solvenții cei mai folosiți sunt: alcanii, alcoolii, cetonele.

2. Extracția acidă se utilizează la depoluarea solurilor contaminate cu metale grele. Principalii acizi folosiți sunt: HCl, HNO3, H2SO4.

3. Extracția bazică se utilizează pentru extracția unor poluanți ca: cianuri, metale, amine, eteri, fenoli, cel mai utilizat reactiv este soda caustică.

b) Reducerea. Se folosește la decontaminarea solurilor poluate cu substanțe organice și metale grele. Cel mai folosit agent reducător este fierul care se administrează în soluri sub formă de pulbere. Prin reducere produsul poluant toxic se transformă într-unul inofensiv care nu este necesar să fie extras din sol.

c) Declorurarea constă din înlocuirea ionilor de clor din poluanții anorganici cu radicali ( OH ). Pentru declorurare sunt folosiți hidroxidul de sodiu și hidroxidul de potasiu. Declorurarea se aplică pe sit sau în afara sitului într-un reactor.

d) Oxidarea constă în folosirea unor oxidanți puternici (cei mai frecvenți folosiți sunt ozonul și apa oxigenată) care, pe de o parte, cauzează degradarea directă a poluantului, iar, pe de altă parte, îmbogățește mediul în oxigen și determină creearea unui mediu favorabil dezvoltării microorganismelor care vor accelera biodegradarea poluanților. Se foloseste la depoluarea zonei saturate a solurilor.

Figura 5.3 Schema de principiu a oxidării chimice în situ (amestec mecanic în situ)

Tabel 5.3 Posibilitatea aplicării oxidării chimice în situ

e) Precipitarea este o metodă de decontaminare a apelor subterane după pomparea lor la suprafața terenului.

5.1.4.3 Tehnologii termice de depoluare

Tehnologiile termice de depoluare a solurilor sunt utilizate în lume pe scară largă. În principiu metoda constă în încălzirea solului contaminat la diferite temperaturi în vederea extracției, neutralizării, distrugerii sau imobilizării poluanților. Sunt aplicate în prezent următoarele tehnologii de tip termic:

1. Incinerarea. Solul contaminat este excavat, încărcat, transportat și supus mai întâi unor operații de uscare, mărunțire și clasare granulometrică după care este introdus într-un incinerator care realizează depoluarea în două etape: în prima etapă la o temperatură de circa 400 ˚C se realizează volatilizarea poluanților iar în a doua etapă, prin încălzire la temperaturi mai mari de 1000 ˚C, se obține distrugerea poluanților.

2. Desorbția termică. Se aplică pentru poluări ale solului cu compuși volatili și semivolatili. Procesul tehnologic de desorbție presupune, de asemenea, după operația de pregătire, parcurgerea a doua etape: în prima etapă, la temperatura de 200-450 ˚C se realizează o volatilizare a poluanților iar în a doua etapă se realizează tratarea gazelor rezultate, în scopul separării și concentrării poluanților.

3. Vitrificarea. Constă din topirea solului la temperaturi înalte și transformarea acestuia, după răcire, într-un material inert din punct de vedere chimic. Tratarea se face în situ cu ajutorul unor electrozi înfipți în teren. Temperatura de vitrificare este de circa 2000 ˚C.

Figura 5.4 Incinerarea și desorbția termică

Tabel 5.4 Posibilitatea aplicării tratării termice (desorbție termica)

Tabel 5.5 Posibilitatea aplicării tratării termice (incinerare)

5.1.4.4 Tehnologii biologice de depoluare

Tehnologiile biologice de depoluare a solurilor cuprind trei categorii de metode:

1. Biodegradarea constă dintr-o acțiune cumulată a microorganismelor prezente în sol (bacterii, ciuperci ), asupra substanțelor poluante și transformarea acestora prin procese succesiv de degradare în apă și dioxid de carbon. În acest proces de biodegradare se mizează, în primul rând, pe microorganismele prezente în mod natural în soluri a căror activitate este stimulată prin introducerea de nutrienți (azot și fosfor) la care se adaugă aducerea, în mod obligatoriu, a unui supliment de oxigen pentru a stimula și ajuta activitatea de degradare a poluanților de către microorganismele aerobe. Biodegradarea se poate realiza în afara sitului, pe sit și în situ.

2. Bioacumularea. Metoda presupune acumularea biologică a poluanților care conduce la scoaterea din circuitul natural al materiei ecosistemul solului. Există doua tipuri de bioacumulări: bioacumulări pasive care constau din fixarea poluanților (metale grele) la suprafața anumitor microorganisme sau plante care mai apoi sunt incinerate, depozitate controlat sau prin procedee fizico-chimice se realizează recuperarea metalelor și bioacumularea activă care constă din bioacumularea poluanților în celulele microorganismelor și a plantelor.

3. Biolixivierea constă din extracția metalelor grele din soluri după ce acestea au fost separate de scheletul mineral al solului de către bacterii. În principiu metoda folosește bacteria ,,de mină” care are capacitatea de a oxida metalele grele aducându-le în forme ușor solubile.

4. Metoda zonelor umede. Această metodă constă din amenajarea unor suprafețe mlăștinoase în care sunt introduse apele poluate. La trecerea, apelor poluate prin zona mlăștinoasă substanțele poluante vor fii reținute de flora microbiană și de organismele vegetale superioare. În paralel vor intra în acțiune o serie de procese fizico-chimice și microbiologice care au ca rezultat declanșarea și dezvoltarea proceselor de descompunere – fermentare. În final, la ieșirea din zona mlăștinoasă apa este lipsită aproape în totalitate de elemente și substanțele poluante avute la intrare.

Figura 5.5 Biopile

Tabel 5.6 Posibilitatea aplicării tratării biologice

5.2 Ameliorarea solurilor cu metale grele

Metalele grele constituie o grupă de elemente chimice care au o densitate mai mare de 5 g/cm3, acest termen fiind preluat din literatura tehnică, unde metalele se clasifică în metale ușoare și metale grele. Pentru clasificarea lor biologică ar mai fi corect să se ia în considerare nu densitatea, ci masa atomică, adică să se considere metale grele toate metalele cu masa atomică mai mare de 40.

Ideea de toxicitate obligatorie a metalelor grele este o eroare, deoarece unele dintre ele (cupru, zinc, molibden, cobalt) au o importanță biologică pozitivă, ele fiind cunoscute sub denumirea de microelemente.

Fitotoxicitatea metalelor grele. Fitotoxicitatea metalelor grele și rezistența plantelor depind de mai multe condiții. Sunt cunoscute specii de plante care pot concentra anumite metale grele fără a prezenta semne evidente de inhibiție, însă sunt puține date care să certifice acest lucru. Rezistența plantelor la concentrații toxice ale unor metale grele este de ordin genetic, se presupune astfel că se pot obține noi soiuri de plante capabile să dea recolte nepoluate pe soluri în care sau acumulat metale grele.

Fitotoxicitatea metalelor este influențată, totodată și de unele proprietăți ale solului, cum sunt pH-ul, capacitatea de schimb cationic, conținutul în materie organică. Menținerea pH-ului la valori apropiate de 7 în soluri cu conținut semnificativ de metale grele previn fitotoxicitatea multora dintre ele, care la aceiași concentrație dar la un pH de 5.5 devin letale pentru plante. Aciditatea solurilor influențează mobilitatea metalelor și asimilarea lor de către sistemul radicular al plantelor.

Substanța organică din sol nu reține uniform metalele grele; unele sunt fixate puternic altele slab. Procedeele agrotehnice cum sunt fertilizarea, amendarea calcică și altele pot scădea sau accentua efectul toxic al metalelor grele.

Din cele prezentate reiese că fitotoxicitatea metalelor grele se manifestă diferit în funcție de numeroși factori, unul dintre aceștia fiind natura chimică a metalului. În plante se acumulează elemente din a doua grupă a sistemului periodic al lui Mendeleev: zinc, cadmiu, mercur. Dacă despre primul se știe că este necesar plantelor, cadmiul și mercurul sunt foarte toxici și apar în plante întâmplător, ca urmare a poluării solului cu metalele respective.

Fitotoxicitatea mare a cadmiului se explică prin apropierea proprietăților sale chimice de ale zincului. De aceea el poate participa în locul zincului, dereglând procesele biochimice din organismele vegetale și creând carențe de zinc, care la rândul lor, determină inhibiția și moartea plantelor. Molibdenul este putin toxic pentru plante, chiar dacă este administrat în cantități mari, deoarece odată cu creșterea pH-ului, scade capacitatea de asimilare de către sol crescând mobilitatea acestuia. Fitotoxicitatea scăzută a plumbului se explică, se pare, prin prezența în plantă a unui sistem funcțional de inactivitate a elementului care pătrunde în sistemul radicular. Cantitatea cea mai mare de plumb rămâne în rădăcinile plantelor. Introducerea câtorva metale deodată în mediul de cultură al plantelor a dus la creșterea fitotoxicității acestor metale.

5.3 Ameliorarea solurilor poluate cu reziduuri petroliere

Dezvoltarea industriei petroliere, atât cea extractivă cât și cea prelucrătoare, inclusiv transportul petrolului extras este însoțit uneori de apariția unor fenomene secundare neprevăzute, cu efecte dăunatoare asupra mediului înconjurator. Unul dintre aceste aspecte este poluarea solului cu reziduuri de petrol cu sau fără apă sărată, ca și alte produse petroliere rezultate din activitatea de extracție a petrolului.

Petrolul modifică radical proprietățile solului, el formează o peliculă impermeabilă la suprafața solului care împiedică circulația apei în sol și schimbul de gaze între sol și atmosferă, producând asfixierea rădăcinilor plantelor și favorizează manifestarea proceselor de reducere. Petrolul, fiind bogat în carbon organic (98% hidrocarburi) crește raportul carbon/azot din sol influențând negativ activitatea microbiologică și de nutriție a plantelor cu azot.

Solurile poluate cu petrol prezintă caracteristici variabile în funcție de intensitatea poluării, de intervalul de timp scurs de la data producerii poluării, timp în care s-au produs unele procese de autodegradare a petrolului prin volatilizarea unor componenți ai acestuia sau chiar procese de biodegradare. În majoritatea cazurilor, grosimea pe care solurile sunt afectate de poluare cu petrol este de 30-, datorită vâscozității care determină o circulație greoaie prin agregatele solului, iar datorită substanțelor grase pe care le conține (uleiuri minerale) îmbracă particulele de sol cu o peliculă unsuroasă care îngreunează sau împiedică circulația apei în sol.

Acoperirea solului cu fluide, care conțin pe lângă petrol și apă sărată, conduce la modificarea proprietăților fizice și chimice ale solului prin înrăutățirea condițiilor de aerație, de circulație și acumulare a apei în sol, provocând alcalizarea excesivă a solurilor și salinizarea lor în diferite grade.

În condițiile poluării cu petrol, solurile devin slab productive sau neproductive, fiind adeseori scoase complet din circuitul agricol. După unii autori viața plantelor începe să fie afectată când pe sol este deversată o cantitate de petrol mai mare de 11/m2.

5.4 Tehnologii de ameliorare a solurilor poluate cu reziduuri petroliere.

Solul este așadar, suport și mediu de viață pentru ecosistemele naturale și antropice. Absolut toate formele de poluare a solului au efecte dezastruoase asupra ecosferei, iar refacerea calității solului este un proces de lungă durată, sau imposibil.

În cadrul măsurilor de ameliorare trebuie avut în vedere modul de producere și de manifestare a poluării (țiței, țiței și apă sărată, apă sărată), adâncimea de pătrundere și gradul de încărcare a solului cu agenți poluanți, modificarea unor caracteristici inițiale ale solurilor, cartarea teritoriului de tipuri de poluare și mod de producere a poluării.

Astfel, au fost stabilite mai multe direcții principale de ameliorare a solurilor poluate cu reziduuri petroliere:

afânare adâncă;

omogenizarea profilului de sol;

amendare calcică 2 t /ha și gipsică – 4-10 t/ha (după caz) odată la 4 ani;

drenaj cârtiță pentru spălarea sărurilor ;

amenajarea de șanțuri și rigole simetrice și asimetrice;

folosirea în scop ameliorator a culturilor tolerante- orz, grâu, sorg, mei;

fertilizare organică și minerală –gunoi de grajd 75-150 t/ha, odată la 3 ani și N 150 -300 kg/ha, P75-150 kg/ha, în funcție de gradul de poluare, tipul și intensitatea poluării.

În afara acestor măsuri cu caracter agropedoameliorativ și de lungă durată, cercetările întreprinse pe plan mondial vizează descoperirea unor metode mai rapide și cu eficiență sporită. Unele din aceste cercetări sunt îndreptate spre găsirea unui compus chimic care să neutrelizeze reziduurile petroliere, cum ar fii de exemplu solvenții organici. O altă direcție de cercetare este punerea la punct a unor metode biologice de degradare a țițeiului prin folosirea unor microorganisme consumatoare de hidrocarburi, care ar curăța solul de petrol.

O măsură radicală de ameliorare, extrem de costisitoare, este decopertarea și îndepărtarea stratului de sol poluat, după care urmează lucrarea de a coperta cu un strat de sol fertil și aplicarea unor doze mari de îngrășăminte organice și minerale și cultivarea unor plante ameliorative pe o perioadă de 6-9 ani, cum ar fi leguminoase și ierburi perene.

Printre măsurile preventive se înscriu cele privitoare la executarea unor diguri de împrejmuire a sondelor de extracție care să împiedice scurgerea petrolului pe suprafețele învecinate, construcția căilor de acces spre sonde folosind dale de beton prefabricat repararea, sistematizarea și asigurarea împotriva furturilor de conducte pentru transportul fluidelor, dezafectarea căilor de acces la sonde sau obiective casate, supravegherea atentă modului de desfășurare a activității petroliștilor.

TESTAREA EXPERIMENTALĂ A GRADULUI DE POLUARE A SOLULUI DIN LOCAȚIA

S.C. LAMINORUL 4 S.A. BRĂILA

Amplasament. Societatea comercială Laminorul 4 SA Brăila are sediul în str.Transilvaniei și producea inițial sârmă trasă, cuie și articole metalurgice. După patru ani, în 1927, producția se diversifică cu lanțuri, șuruburi și nituri.

Studiu de caz

Acest studiu de caz, vizează investigarea experimentală a gradului de poluare al solului pe care a funcționat societatea comercială Laminorul 4 SA Brăila, cu profil industrial specializată în producerea de profile laminate la cald. SC Laminorul SA Brăila a luat ființa în anul 1923 sub denumirea “David Goldenberg și Fii”, prin Contractul de Societate nr.136/17.01.1923.

Fig 6.1 Fosta locație a S.C. Laminorul 4 SA Brăila – imagine Google Earth

6.1 Tehnici de investigare utilizate

Prima etapă în derularea activității de investigare a gradului de poluare a solului din locația Laminorul 4 SA Brăila a constat în prelevarea de probe de sol din 14 locații diferite. Aceste eșantioane de sol au fost prelucrate mecanic în vederea diminuării granulozității, etapă necesară în vederea desfășurării analizelor chimice ulterioare. În acest sens a fost utilizat sistemul de site de laborator din dotarea kitului de testare a solului.

Probe de sol prelevate din zona Laminorul 4 SA Brăila

Utilizând kitul de testare a solului Hach Soil Analysis, au fost realizate o serie de analize chimice în vederea determinării conținutului de nitrați, fosfați, și pH-ul.

Determinările experimentale au fost desfășurate în laboratorul de chimie al Facultății de Inginerie din Brăila, sub atenta îndrumare a doamnei S.l.dr.ing. Carmen Burtea.

6.2 Determinarea nitraților-Principiul Metodei.

Nitrații reprezintă una din componentele azotului mineral din sol, constituind, în același timp, sursa principală de aprovizionare cu azot a poluanților. Azotul nitric devine poluant numai atunci când conținutul său din sol depășește necesarul de nutriție a plantelor.

În mod normal, în stratul arat al solurilor agricole, conținutul de nitrați oscilează între valori mai mici de 20 ppm, caracteristic solurilor nefertilizate, la valori de 20-40 ppm, specifice solurilor fertilizate și până la valori de cca 60-70 ppm, întâlnite în solurile horticole.

În general, conținuturile mai mari de 100 ppm , sunt considerate poluante. În funcție de natura solului, a plantelor cultivate, efectul poluant se poate manifesta direct asupra plantelor, asupra solului , asupra apei freatice și asupra consumatorilor (animale, oameni).

Datorită mobilității sale ridicate, ionul NO3 circulă ușor odată cu apa descendentă îmbogățind în nitrați apa din pânza freatică. Fertilizarea nerațională, cu îngrășăminte cu azot, a constituit pentru țara noastră, o sursă majoră de poluare cu nitrați a solului și apei freatice. Surse majore da poluare cu nitrați sunt în mediul rural, intravilan, fiind datorate fertilizării excesive cu azot a grădinilor de legume și de gospodărirea nejudicioasă a deșeurilor zootehnice și umane. În urma analizelor realizate nivelul nitraților este zero ceea ce înseamnă că solul nu este afectat de nitrați.

6.3 Determinarea fosfaților- Principiul Metodei.

Tabel 6.1 Mod de lucru-determinarea fosfaților

Figura 6.5 Determinarea fosfaților

Figura 6.6 Hartă bidimensională-Nivelul fosfaților din sol

Figura 6.7 Hartă tridimensonală-Nivelul fosfaților din sol

6.4 Determinarea hidrocarburilor (uleiuri, produse petroliere) – Principiul Metodei

Cu ajutorul metodei SOXHLET sau extras uleiurile din proba de sol numărul 6 cu eter etilic. Tehnica Soxhlet presupune solubilizarea componentelor extractibile, prin picurarea unui solvent rece din refluxul unui condensator, operația completă necesitând astfel mult timp. 

Tehnica de lucru: aparatul Soxhlet este format din 3 părți principale (balon colector, corp extractor și refrigerent) și câteva anexe (cartușe Soxhlet, baie de apă, vată degresată).

Dintr-o probă preuscată la 65˚C se cântăresc la balanța analitică 1- (+/- 0,1 mg), se pun în cartușul Soxhlet, se acoperă cu vată degresată și apoi, acesta se introduce în corpul extractor pe la partea superioară. Se atașează la corpul extractor balonul colector (cu greutate constantă și cunoscută) apoi se toarnă prin partea superioară eter etilic (sau alt solvent) până când sifonează de 2-3 ori, cantitate suficientă pentru o extracție. După atașarea refrigerentului la corpul extractor, baia de apă se conectează la rețea.

Prin fierberea apei în baie, fierbe și eterul din balonul colector care la cca 40˚C se evaporă. Vaporii trec prin tubul lateral cu diametrul mai mare al corpului extractor și ajung în refrigerent unde datorită circuitului apei reci se condensează și cad sub formă de picături în corpul extractor, peste cartușul Soxhlet, unde este și proba.

Eterul dizolvă grăsimea din probă și când atinge punctul de sifonare, trece prin tubul lateral cu diametrul mai mic în balonul colector. Grăsimea se depune la fundul balonului colector, iar eterul urmează același circuit timp de 4-6 ore, cu câte 5-6 sifonări pe oră.

După terminarea extracției, eterul se recuperează înainte de a atinge punctul de sifonare, prin detașarea refrigerentului. Balonul colector cu cei câțiva mililitrii de solvent care-i conține și cu grăsimea solvită din probă se lasă în laborator pentru răcire completă, apoi se introduce în etuvă la 105˚C, unde se ține 2 ore. După scoaterea din etuvă se pune în exicator pentru răcire și în final, se cântărește.

Valoarea numerică obținută în urma acestei analize pentru hidrocarburi este 0.249 g/100 g sol.

6.5 Determinarea pH-ului. Principiul Metodei.

Reacția sau pH-ul solului reprezintă însușirea de a disocia ioni de H+ sau OH+ când vine în contact cu apa. Pentru exprimarea acidității sau bazicității solurilor se folosește noțiunea de pH care reprezintă logaritmul cu semn schimbat al activității ionilor de hidrogen.

pH= -lg aH+

Deși are un caracter convențional pH-ul solului caracterizează suficient sistemul sol-apă pentru a avea o imagine a troficității lui. Activitatea ionilor de H+ din soluția de sol determină activitatea altor ioni astfel că pH-ul solului constituie un indice important în aprecierea fertilității solului.

Reacția acidă influențează negativ creșterea și dezvoltarea plantelor prin carența de calciu, de microelemente (bor, molibden, cobalt), prin apariția de cantități excesive de fier, aluminiu, mangan, prin insolubilizarea fosforului care devine inaccesibil plantelor (pH<5); solurile acide au și proprietăți fizice nefavorabile: structura slab formată, porozitatea și permeabilitate mică.

Reacția bazică se datorează prezenței carbonatului și a bicarbonatului de sodiu, a sodiului schimbabil în complexul coloidal; plantele suferă la pH>8.5, sărurile solubile și Na2CO3 împiedică absorbția elementelor nutritive în plante; reacția puternic bazică blochează unele microelemente (cupru, zinc, mangan); solurile alcaline au și proprietăți fizice nefavorabile, nu au structură, au o porozitate mică, sunt impermeabile.

Mod de lucru: Se cântăresc sol cu precizie de și se trec într-un pahar de 50 ml. Se adaugă apoi 25 ml apă distilată. Suspensia se omogenizează prin agitarea conținutului paharului 3-5 minute. Apoi se lasă în repaus 2 ore pentru echilibrarea cu CO2 din atmosferă. Se agită din nou 1-2 minute apoi se determină valoarea pH.

Tabel.6.2 Valori pH obținute

Figura 6.12 Nivelul pH-ului in zona Laminorul 4 SA Brăila

După etalonarea aparatului cu soluțiile tampon se introduce cuplul de electrozi în suspensia de sol și după aproximativ 10 secunde se citește valoarea pH. Se spală electrozii cu apă distilată după fiecare introducere în suspensie sau soluție apoi se tamponează cu hârtie de filtru.

Tabel 6.3 Limite pH

Valorile numerice determinate pentru o serie de parametri urmăriti au fost integrate în mediul software MATLAB, realizându-se în acest fel hărți bidimensionale și tridimensionale, a gradului de repartiție al indicatorilor vizați pe suprafața de sol analizată.

Din aceste diagrame se observă gradul de distribuție al valorilor parametrilor evaluați evidențiindu-se în acest mod valorile extreme precum și amplasarea geografică a acestora.

Aceasta metodologie reprezintă o modalitate de realizare a hărților digitale a terenurilor contaminte în funcție de gradul de poluare al acestora. În acest mod tehnicile de depoluare aplicate în vederea diminuării sau chiar eliminării contaminarii solului sunt dirijate în funcție de concentrațiile poluantului aflat în sol.

CONCLUZII

Prezenta lucrare conține atât studii teoretice cât și cercetări experimentale fiind structurată pe șase capitole după cum urmează:

În primul capitol au fost prezentate sintetic și coerent principalele tipuri de poluare a solului precum și prevenirea poluării acestuia.

Al doilea capitol abordează problema legislației. Politica Uniunii Europene în domeniul mediului înconjurător, așa cum se regăsește în Tratatul Comunității Europene, este orientată spre atingerea unei dezvoltări durabile prin includerea protecției mediului în politicile sectoriale comunitare. Atingerea acestui obiectiv presupune introducerea unor standarde de mediu ridicate și respectarea câtorva principii foarte importante, precum: „poluatorul plătește”, „răspunderea poluatorului pentru paguba produsă”, combaterea poluării la sursă și împărțirea responsabilităților între toți operatorii economici și actorii locali – la nivel local, regional și național. În țara noastră, după participarea la Summit-ul de la Rio de Janiero și o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, conștientizarea problemelor legate de mediu a crescut în mod semnificativ și au fost luate măsuri pentru combaterea acestor probleme. Mai mult, Acordul de Asociere între România și UE prevede că politicile de dezvoltare în România trebuie să se fundamenteze pe principiul dezvoltării durabile și să ia în considerare potențialele efecte ale acestora asupra mediului înconjurător. Toate activitățile din domeniile: agricultură, industrie, energie, transport și turism exercită presiuni asupra factorilor de mediu. Cel mai semnificativ impact îl au industria și transporturile: în special extracția și transportul produselor petroliere precum și a substanțelor chimice.

Situația siturilor contaminate atât în țară cât și în Europa și efectele poluării solurilor au fost prezentate în capitolele 3 și 4. Efectele poluării solurilor sunt vaste, însă ceea ce este de luat în considerare este omul a cărui sănătate este extrem de afectată, însă nu trebuie sa neglijam faptul că și vegetația și apele subterane sunt extrem de afectate de poluare și implicit de metalele grele.

Metodologia de gestionare a siturilor și solurilor poluate precum și tehnologiile de depoluare a acestora au fost prezentate pe larg în capitolul 5. În acest sens, datorită multitudinii tipurilor de poluanți ai solurilor, au fost dezvoltate o serie de metodologii și tehnologii de depoluare a siturilor contaminate. Dificultatea aplicării metodologiei depoluante corespunzătoare, constă în diagnosticarea corectă a tipului de poluant precum și al gradului de infestare al sitului.

În capitolul 6, este vorba de un procedeu modern de diagnoză a gradului de poluare a siturilor contaminate cu agenți industriali. Acest procedeu este validat prin determinările experimentale și prin cuantificarea unor parametrii capabili să ofere o imagine cât mai reală a gradului de poluare a sitului analizat. Pe baza rezultatelor determinărilor experimentale asupra probelor de sol prelevate a fost posibilă realizarea unor hărți bi și tridimensionale în mediul Software Matlab pe baza cărora a fost analizat gradul de dispersie al compușilor cu potențial poluant.

În urma analizelor chimice de laborator care au vizat valorile pH-lui, fosfaților și nitraților nu au fost identificate valori alarmante ale acestora care ar putea pune în pericol flora și fauna adiacentă fostei zone industriale;

Pe baza determinărilor experimentale din cadrul capitolului 6 au fost identificate zone ale sitului analizat cu un grad ridicat de poluare prin hidrocarburi provenite din activitățile industriale desfășurate în cadrul S.C. Laminorul 4 S.A Brăila.

Având în vedere tipul poluantului la care au fost identificate experimental valori semnificative – hidrocarburile – consider adecvată ca metodă destinată depoluării solului tehnologia incinerării.

Bibliografie

[1] Antohi C.- Monitoringul factorilor de mediu. Note de curs, manuscris, Iași, 2000.

[2] Axinte S. și colaboratorii- Ecosisteme agricole, Ed. Politehnium, Iași, 2004.

[3] Barnea M. și Papadopol C.- Poluarea și Protecția Mediului, Ed Științifică și Enciclopedică, București, 1975.

[3] Bran.F- Poluarea, protecția și legislația de mediu, Ed. A.S.E. București, 1996.

[4] Burtea Mariana Carmen- Note de curs, Univ. Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie Brăila, 2007.

[5] Canarache A.- Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, București, 1990.

[6] Cojocaru I.- Surse, procese și produse de poluare, Ed. Junimea, Iași, 1995.

[7] Cojocarul I.- Amenajări pentru depoluarea solurilor. Note de curs, manuscris, Iași, 2002.

[8] Chiriță C.D, Păunescu C, Teaci D.- Solurile României, Ed. Agrosilvică, București, 1967.

[9] Ezeanu D.- Protecția Mediului, Ed. U.P.G, Ploiești, 2005.

[10] Florea N. și colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol I, Academia de Științe Agricole și Silvice, București, 1987.

[11] Florea N. și colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol III, Academia de Științe Agricole și Silvice, București, 1987.

[12] Florea N.- Cercetarea solului pe teren, Ed. Științifică, București, 1964.

[13] Florea N. și colaboratorii- Geografia solurilor României, Ed. Științifică, București, 1968.

[14] Florea N. și Dumitru M.- Știința solului în România în secolul al XX-lea, Ed. Cartea pentru toți, București, 2002.

[15] Grecu F.- Hazarde și riscuri naturale, Ed. Universitară, București, 2004.

[16] Grădinaru I.- Protecția Mediului, Ed. Economică, 2000.

[17] Ioniță I. și Ouatu O.- Contribuții la studiul eroziunii solurilor din Colinele Tutovei, vol III, Iași, 1985.

[18] Lăcătușu R.- Mineralogia și chimia solului, Ed.Univ Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2000.

[19] Moater E.- Chimia și protecția Mediului, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2006.

[20] Popa N. și Ioniță I.- Metode moderne de estimare a eroziunii pe terenurile agricole în pantă, Comunicările Conferinței Internaționale “ Eroziunea solului și metodele de combatere” Institutul “N. Dimo”, Chișinău, 1995.

[21] Popa N.- Analiza senzitivității unui model de prognoză a eroziunii solului pentru condițiile naturale din Podișul Bârladului, “Lucrări Științifice” Univ. Agron. și de Med. Vet. “Ion Ionescu de la Brad”, Iași 1997.

[22] Popovici N.- Combaterea eroziunii solului și a proceselor asociate, Rotaprint, IPI, 1991.

[23] Popescu St.- Dispersia poluanților. Note de curs, manuscris, Iași, 2002.

[24] Prepeliță D. – Sisteme automate pentru reglarea umidității solului în amenajarile complexe, Rotaprint, IPI, 1992.

[25] Puiu S.Basarabă A. – Pedologie, Ed. Piatra Craiului, București, 2001.

[26] Rojanschi.V și colaboratorii, Protecția și Ingineria Mediului, Editura Economics, București, 1997.

[26] Stătescu Fl.- Bazele Științei Solului, Ed. Sam-Son’S, Iași, 1998.

[27] Stătescu Fl.- Elemente ale complexului ecologic din sol, Ed. Sam-Son’S, Iași, 1997.

[28] Surpățeanu.M- Elemente de Chimia Mediului, Editura Matrix, București, 2004.

[29] Visan. S si colaboratorii- Mediul înconjurător Protecție și Poluare, Editura Economică, 2000.

Bibliografie

[1] Antohi C.- Monitoringul factorilor de mediu. Note de curs, manuscris, Iași, 2000.

[2] Axinte S. și colaboratorii- Ecosisteme agricole, Ed. Politehnium, Iași, 2004.

[3] Barnea M. și Papadopol C.- Poluarea și Protecția Mediului, Ed Științifică și Enciclopedică, București, 1975.

[3] Bran.F- Poluarea, protecția și legislația de mediu, Ed. A.S.E. București, 1996.

[4] Burtea Mariana Carmen- Note de curs, Univ. Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie Brăila, 2007.

[5] Canarache A.- Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, București, 1990.

[6] Cojocaru I.- Surse, procese și produse de poluare, Ed. Junimea, Iași, 1995.

[7] Cojocarul I.- Amenajări pentru depoluarea solurilor. Note de curs, manuscris, Iași, 2002.

[8] Chiriță C.D, Păunescu C, Teaci D.- Solurile României, Ed. Agrosilvică, București, 1967.

[9] Ezeanu D.- Protecția Mediului, Ed. U.P.G, Ploiești, 2005.

[10] Florea N. și colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol I, Academia de Științe Agricole și Silvice, București, 1987.

[11] Florea N. și colaboratorii- Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol III, Academia de Științe Agricole și Silvice, București, 1987.

[12] Florea N.- Cercetarea solului pe teren, Ed. Științifică, București, 1964.

[13] Florea N. și colaboratorii- Geografia solurilor României, Ed. Științifică, București, 1968.

[14] Florea N. și Dumitru M.- Știința solului în România în secolul al XX-lea, Ed. Cartea pentru toți, București, 2002.

[15] Grecu F.- Hazarde și riscuri naturale, Ed. Universitară, București, 2004.

[16] Grădinaru I.- Protecția Mediului, Ed. Economică, 2000.

[17] Ioniță I. și Ouatu O.- Contribuții la studiul eroziunii solurilor din Colinele Tutovei, vol III, Iași, 1985.

[18] Lăcătușu R.- Mineralogia și chimia solului, Ed.Univ Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2000.

[19] Moater E.- Chimia și protecția Mediului, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2006.

[20] Popa N. și Ioniță I.- Metode moderne de estimare a eroziunii pe terenurile agricole în pantă, Comunicările Conferinței Internaționale “ Eroziunea solului și metodele de combatere” Institutul “N. Dimo”, Chișinău, 1995.

[21] Popa N.- Analiza senzitivității unui model de prognoză a eroziunii solului pentru condițiile naturale din Podișul Bârladului, “Lucrări Științifice” Univ. Agron. și de Med. Vet. “Ion Ionescu de la Brad”, Iași 1997.

[22] Popovici N.- Combaterea eroziunii solului și a proceselor asociate, Rotaprint, IPI, 1991.

[23] Popescu St.- Dispersia poluanților. Note de curs, manuscris, Iași, 2002.

[24] Prepeliță D. – Sisteme automate pentru reglarea umidității solului în amenajarile complexe, Rotaprint, IPI, 1992.

[25] Puiu S.Basarabă A. – Pedologie, Ed. Piatra Craiului, București, 2001.

[26] Rojanschi.V și colaboratorii, Protecția și Ingineria Mediului, Editura Economics, București, 1997.

[26] Stătescu Fl.- Bazele Științei Solului, Ed. Sam-Son’S, Iași, 1998.

[27] Stătescu Fl.- Elemente ale complexului ecologic din sol, Ed. Sam-Son’S, Iași, 1997.

[28] Surpățeanu.M- Elemente de Chimia Mediului, Editura Matrix, București, 2004.

[29] Visan. S si colaboratorii- Mediul înconjurător Protecție și Poluare, Editura Economică, 2000.