Metode de cercetare utilizate…9 [311618]
Cuprins
Argument………………………………………………………………………………………………………………..3 Istoricul cercetării orașului Brăila ……………………………………………………………………………5
Metode de cercetare utilizate……………………………………………………………………………………..9
Capitolul I ELEMENTE DE FAVORABILITATE ALE CADRULUI
NATURAL……………………………………………………………………………………………………………10
I. 1. Așezarea geografică și limitele……………………………………………………………………………10
I. 2. [anonimizat] ……………………………12
I.2.a Caracterizare geologică…………………………………………………………………………….12
I.2.b Relieful…………………………………………………………………………………………………..16
I.2.c Clima……………………………………………………………………………………………………..19
I.2.d Rețeaua hidrografică………………………………………………………………………………..31
I.2.e Vegetația, fauna și solurile……………………………………………………………………….39
I. 3. [anonimizat] A ORIZONTULUI
LOCAL………………………………………………………………………………………………………………….43
[anonimizat]-DEMOGRAFICE………………………67
II.1.Istoricul populării zonei………………………………………………………………………………………67
II.2.Evoluția teritorială a orașului……………………………………………………………………………….71
II.3.Evoluția numerică a populației până în anul 1989…………………………………………………..77
II.4. Evoluția numerică a populației în perioada postdecembristă…………………………………..80
II.4.1 Densitatea populației municipiului Brăila……………………………………………………84
II.4.2 Mișcarea naturală și mișcarea migratorie…………………………………………………….86
II.4.2.a Mișcarea naturală……………………………………………………………………………….87
II.4.2.b Mișcarea migratorie……………………………………………………………………………92
II.4.2.c Bilanțul total al populației orașului Brăila……………………………………………..96
II.4.3.Structura populației…………………………………………………………………………………..97
II.4.3.a Structura populației orașului Brăila pe sexe…………………………………………..97
II.4.3.b Structura populației pe grupe de vârstă și sexe………………………………………98
II.4.3.c Structura etnică………………………………………………………………………………..103
II.4.3.d Structura confesională………………………………………………………………………107
II.4.3.e Structura populației după limba maternă……………………………………………108
II.4.3.f Structura socio- economică a populației orașului Brăila………………………..109
II.5 Abordări metodice- STRATEGIILE DE INSTRUIRE UTILIZATE ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA GEOGRAFIEI…………………………………………………………………………………113 Capitolul III. DINAMICA RECENTĂ A PROCESELOR ȘI A FENOMENELOR SOCIALE…………………………………………………………………………………………………………….146
III.1 Factori determinanți ai comportamentului social………………………………………………….146
III.2 Șomajul în contextul restructurării economice……………………………………………………..150
III.3 Impactul scăderii nivelului de trai asupra fenomenelor sociale………………………………165
III.3.a Divorțialitatea si nupțialitatea………………………………………………………………….. 166
III.3.b Starea de sănătate a populației………………………………………………………………….169
III.3.c Educația…………………………………………………………………………………………………176
III.3.d Participarea la procesul cultural…………………………………………………………………186
III.4 Abordări metodice- EVALUAREA REZULTATELOR ÎNVĂȚĂRII LA GEOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….191
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………….229
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………230
ARGUMENT
Lucrarea cu tema „Studiu geo-demografic al municipiului Brăila“ nu se dorește a fi o abordare exhaustivă a problematicii municipiului sub raport geografic și demografic.
Rolul ei este de a aborda din punct de vedere științific, dar și metodico–didactic, particularitățile de spațiu geografic urban deosebit al orașului Brăila.
În elaborarea acestei lucrări am plecat de la ideea că geografia orizontului local este parte integrantă a geografiei regionale. Teritoriul unității administrative Brăila este relativ modest la scară națională dar pentru oamenii de aici și implicit pentru elevii noștri ele reprezintă orizontul sursă al realității înconjurătoare.
Societatea în care trăim are câteva caracteristici de bază, dintre care două sunt relevante pentru demersul nostru actual:
Afirmarea unor noi identități regionale și locale, pe fondul tendinței generale de globalizare, concretizate în tot mai puternicele legături dintre indivizi și comunitățile locale din care aceștia provin și pe care le reprezintă, pe orice plan.
Puternice mutații în domeniul vieții economice și sociale, materializate prin tranziție către economia de piață, restructurare, retehnologizare, reorientare profesională, etc., cu puternice consecințe asupra modului de viață, a nivelului de trai, a așteptărilor asupra viitorului, a scalei de valori și a atitudinilor – în special ale tineretului – față de muncă, viață, profesie, carieră, familie, religie și alte aspecte majore ale existenței.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, care abordează atât problematica patrimoniului fizico-geografic al orașului Brăila, cât și particularitățile geo-demografice și sociodemografice ale acestuia. Prin urmare scopul științific al lucrării este de a descoperi și evidenția aceste particularități.
Structura științifică a lucrării a fost concepută în ideea unei analize geografice pertinente ce-a avut în vedere:
abordarea populației ca temă interdisciplinară;
prelucrarea datelor statistice și utilizarea unor surse bibliografice de referință;
formarea unei imagini corecte, reale asupra populației orașului.
Concluziile anexate la finalul fiecărui capitol au rolul de a asigura legătura dintre conținuturile științifice ale lucrării dar și de a realiza transferul spre abordarea metodico – didactică a acesteia.
Aspectele metodico-didactice ale lucrării au fost abordate la finalul fiecăruia din cele trei capitole. Pentru realizarea părții metodico-didactice a lucrării s-au avut în vedere următoarele:
considerarea informațiilor științifice din textul lucrării drept suport pentru realizarea unei programe de disciplină opțională în cadrul curricumului la decizia școlii; noile programe de geografie aprobate de MEN pun un accent deosebit pe analizarea elementelor de geografie locală, prin urmare un asemenea demers este bine venit.
descrierea unor metode activizante în predarea și învățarea geografiei din învățământul preuniversitar; informația științifică pentru exemplificare acestor metode a fost preluată din textul lucrării de față;
particularizarea manierei de descriere a unui peisaj geografic pornind de la un exemplu concret oferit de spațiul geografic analizat – orașul Brăila;
utilizarea unor modalități clasice și moderne de evaluare având drept punct de reper informația științifică despre orașul Brăila.
ISTORICUL CERCETĂRII ORAȘULUI BRĂILA
Cele mai vechi cercetări făcute asupra orașului Brăila au fost realizate de istorici. Ulterior, mai ales după anul 1900 au fost realizate lucrări cu caracter militar, cultural, dar și numeroase lucrări geografice.
Pentru prima dată trecutul Brăilei a fost prezentat de profesorul Grigore Tocilescu într-o conferință ținută în localitate la sfârșitul secolului trecut; textul acestei conferințe nu a fost tipărit, el a servit însă la redactarea capitolului ,,Istoricul orașuluiˮ, din articolul consacrat acestui oraș și port dunărean, din ,,Marele Dicționar Geografic al Românieiˮ, apărut în anul 1892.
Cele mai numeroase lucrări referitoare la orașul Brăila au fost tipărite după anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei apărute în Brăila în timpul ocupației, precum și istoricul întregii prese brăilene – de la primul periodic, din 1839, până la cele 26 de periodice din 1926 – se afla în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tipărită în 1927. În preajma celui de-al doilea razboi mondial a apărut studiul lui N. Petrovici, „Brăila sub ocupațiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.
În anul 1929 a apărut revista „Analele Brăilei”, întemeiată de Gh. T. Marinescu, această revistă a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei orașului și județului Brăila, pe lângă acestea au fost publicate și studii geografice. „Analele Brăilei” a creat o adevărată mișcare culturală, stiințifică, literară și artistică, precum și una turistică privind Brăila.
Numeroase cercetari și lucrări cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Brăila românească 1832 – 1866. Istorie și documente (pentru o suta de ani de la întemeierea orașului”, București, 1929; „Unde e istoria Brăilei”, articol publicat în „Analele Brăilei” în anul 1929; „Caracteristici ale brăilenilor” în „Analele Brăilei” – 1931.
Despre trecutul istoric al orașului și județului Brăila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schițe – documente și însemnări din orașul și județul Brăila), o contribuție însemnată privind lucrările alcătuite de brăileni au avut-o N. C. Istrate si I. C. Băncila. Numeroase informații despre Brăila se pot obține din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.
O importanță deosebită o are lucrarea lui Constantin C. Giurescu: „Istoricul orașului Brăila”, apărută în anul 1968 și care reprezintă o sinteză a istoriei orașului Brăila, înfațișând în același timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Referindu-ne la cercetările, studiile și lucrările geografice realizate în orașul Brăila, citez în primul rând prețioasa statistică din anul 1828, întocmită îndată dupa eliberarea de sub turci, statistică arătând numărul și numele locuitorilor din oraș, pe mahalale, și din satele județului; ea a fost publicată de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tipărit și unul din planurile cetății Brăila, planuri alcătuite de austrieci și păstrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a orașului și județului Brăila”, în „Analele Brăilei” (1932).
Gh. T. Marinescu publică în anul 1929 un „Album” care înfațișa Brăila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, harți.
În anul 1930, Ion Vârtosu publică în „Analele Brăilei” trei prețioase cartografii ale locuitorilor Brăilei din anul 1837.
Problema așezărilor omenești din raiaua Brăilei la 1790 și 1828 a fost analizată de profesorul Gh. Mihăiescu, acestea au fost analizate în comparație cu cele de pe harta austriacă care datează din anul 1790.
Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua Brăilei în „Anuarul de antropogeografie și geografie”, II (1910 – 1911), publicând și un plan al orașului care datează din 1830.
Lucrări cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Baile Lacu Sărat”, iar în anul 1889 „Descrierea stațiunii balneare de la Lacu Sărat, Brăila”.
În anul 1894 apare “Dicționarul geografic al județului Brăila”, realizat de I. Delescu și O. Demetrescu.
Cele mai importante cercetări în arealul analizat le-au făcut, însă marii geografi Vintilă Mihăilescu, care descrie cadrul natural în care se afla situat orașul Brăila, în volumele: „România – geografie fizică” (1926) și „Dealurile și câmpiile României” (1966). Acestor lucrări li se adaugă cea a lui Ghe. M. Murgoci, Câmpia Română și Balta Dunării în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Română” (1915), Traian Naum și colaboratorii realizează un studiu privind raionarea morfologică a părții de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publică în anul 1964 lucrarea „Bărăganul”.
Referitor la viața economică a orașului Brăila, până în anul 1940, M. Trufașu, publică în „Analele Brăilei” – „Considerațiuni asupra industriei Brailei”. Petre Gâștescu publică în anul 1973 lucrarea „Județul Brăila”, realizând o analiză complexa a județului.
În arealul analizat au fost făcute și cercetări cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin Ștefănescu publica „Brăila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucuta realizează un studiu pentru dezvoltarea de perspectivă a turismului în județul Brăila, este o lucrare manuscris din anul 1974. Cercetările din domeniul geografiei umane au dus la apariția unor importante lucrări de geografie, între acestea „Demografia orașelor României”, publicată în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache si Al. Trebici, mai recent a apărut „Gruparea urbana Galați – Brăila” – Dimitrie Oancea. Se constată că în arealul analizat au fost efectuate cercetări de către oameni de știință din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultură, biologie, cele mai numeroase fiind însă cele din domeniul istoriei și geografiei. Cercetările geografice s-au amplificat după anul 1900, în concordanță cu dezvoltarea geografiei în România.
Aspecte legate de problematica efectelor sociale și impactul lor asupra populației unei regiuni au fost mai puțin studiate în geografia socială românească. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un material statistic bogat și mai puțin pe o serie de lucrări existente în domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop evidențierea modului cum locuitorii percep propriul oraș, și mai des evidențierea anumitor efecte în planul societații brăilene.
Acestea fiind spuse, istoricul cercetării pornește de la definirea geografiei sociale ca ramură recentă a geografiei umane.
Studiile de geografie socială cele mai prolifice și de o reală valoare au fost realizate de cercetători aparținând școlilor de geografie socială americană, britanică, franceză și germană.
Premisele definirii geografiei ca știință cu valențe sociale se prefigurează la sfârșitul secolului trecut, odată cu opera lui Ratzel, care sub influența lui Haeckel și a evoluționismului, a orientat cercetarea asupra relațiilor dintre om și mediu.
Chiar dacă pune accentul numai pe influențele pe care mediul le exercită asupra omului și asupra societății, contribuția autorului menționat nu poate fi negată, dimpotrivă, trebuie subliniat faptul că prin orientările sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins și geografia socială.
În România, noțiunea de geografie socială a fost utilizată pentru prima dată de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie socială a României”. Ulterior, Vintilă Mihăilescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia socială ca ramură a geografiei umane, alături de geografia economică și cea politică.
Aspectele surprinse în formulările mai sus menționate pun în evidență, în mod ilustrativ, o realitate fără echivoc, și anume: conturarea încă neclară a domeniului de studiu al geografiei sociale.
Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esență geografică generează, la diferite nivele ale demersului stiințific, numeroase inadvertențe urmate de suprasolicitarea sau dimpotrivă minimalizarea conceptului în sine.
Geografia socială se individualizează ca știința ansamblului de fenomene și procese ce caracterizează apariția, dezvoltarea și diversificarea comunităților umane; ea operează selectiv vizând doar aspectele ce derivă din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt condiționate de acestea.
O primă categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri sunt cele referitoare la habitat, educație, cultură, credința religioasă.
Geografia socială își asumă un vast domeniu de investigare analizat de numeroasele sale subramuri.
METODE DE CERCETARE UTILIZATE
Problemele abordate în lucrare au necesitat folosirea unor metode variate de cercetare: metode comune, speciale și de reprezentare cartografică.
Dintre metodele comune am utilizat, în primul rând, metoda observației directe pentru a caracteriza cantitativ și calitativ elemente și procese din teren. Observațiile s-au axat pe trăsături exterioare (localizarea și dimensiunile elementelor sau proceselor în spațiu, forma pe care o reprezintă etc), care au avut în vedere și înregistrarea elementelor de ordin genetic și evolutiv.
Observațiile expediționare s-au bazat pe evaluări cantitative, pe elemente într-o anumită perioadă de timp prin interpretarea unor aspecte din peisaj și a informațiilor de la localnici, pe corelarea realității din teren cu cea de pe hărțile topografice, rezultatele fiind prezentate sub forma unor materiale grafice și a tabelelor statistice.
Observațiile indirecte au valorificat mijloace diverse: bibliografie, hărți, grafice, tabele. Ca metodă de observație indirectă am urmărit aprecierea condițiilor climatice și hidrologice pe baza datelor din atlase, anuare meteorologice și hidrologice. De asemenea, am beneficiat de date puse la dispoziție de, Direcția de Statistică Brăila și nu în ultimul rând, de Primăria orașului Brăila.
Aceste date au stat la baza realizării a numeroase tabele și grafice reprezentative pentru capitolele lucrării.
Am utilizat metoda comparației, plecând de la precizarea unor particularități exterioare ale fenomenelor, care permit raportarea componentelor între ele și mai ales raportarea la întreg.
Metodele speciale folosite au fost cele morfografice și de reprezentare cartografică.
O altă metodă utilizată de noi în această lucrare a fost metoda comparației, necesară pentru a vedea caracteristicile localității noastre raportate la alte localități similare sau diferite zone specifice, uneori comparația am făcut-o chiar prin raportarea la întregul teritoriu al țării, în special datele referitoare la populație, dar și cele referitoare la valoarea elementelor climatice.
CAPITOLUL I
ELEMENTE DE FAVORABILITATE A CADRULUI NATURAL
I.1 POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE
În cadrul țării, municipiul Brăila este situat în partea de est-sud-est a României, la intersecția paralelei 45° 16ʹ17ʺ, latitudine nordică cu meridianul 27°58ʹ33ʺ longitudine estică. Municipiul Brăila este situat în nord-estul Câmpiei Române,în Bărăganul Nordic sau Câmpia Brăilei, în partea de nord a Câmpului Viziru, pe stânga Dunării, în subsectorul bălților, la o altitudine medie de 20 m.
Figura nr. 1
Harta fizică a României
Județul și municipiul Brăila
Sursa: http://www.otpdl5.ro/p=680
În cadrul județului Brăila, orașul este situat în nord-estul acestuia, într-o zonă de contact dintre unități fizico-geografice variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior. Din suprafața totală a județului Brăila, de 4724 Km²,(2% din suprafața țării )orașul Brăila are o suprafață de 33 Km². Această localizare geografică la contactul dintre luncă și câmpie, favorizată de condițiile naturale oferite de relieful de luncă și de câmpie, jos și neted, se resimt în aspectul exterior, structura funcțională și textura orașului.
Principalele elemente de favorabilitate legate de localizare sunt: existența resurselor de apă, de hrană, pește, posibilitatea practicării agriculturii, dezvoltarea transporturilor, marile posibilități de legătură ale Brăilei, atât pe uscat cât și pe apă, Brăila fiind primul port pe Dunărea maritimă. Față de capitala țării, de curbura Carpaților și de Marea Neagră, distanțele nu depășesc 200 km; practicarea schimburilor comerciale, existența resurselor de petrol din Câmpia Bărăganului, dezvoltarea industriei.
Această localizare are și o serie de consecințe mai puțin favorabile cum ar fi: temperaturile scăzute din timpul iernii, viscolirea zăpezii, temperaturile ridicate din timpul verii, precipitațiile reduse, perioade secetoase prelungite, apropierea de zona seismică Vrancea.
În ceea ce privește poziția geografică, marele geograf Vintilă Mihăilescu considera Brăila ca făcând parte din categoria orașelor ,,cap de drumˮ, în această categorie fiind incluse orașele dunărene sau maritime.
În privința limitelor, orașul Brăila se extinde pâna la localitățile: Siliștea și Baldovinești in nord, Cazasu în sud, Gemenele în vest, în est se întinde pâna la Lunca Dunării, iar în nord- vest pâna la Scorțaru și în sud-vest până la Romanu, acestea alcătuind zona periurbană.
După numărul de locuitori, orașul Brăila face parte din categoria orașelor mari, cu o populație de 180.302 locuitori, conform ultimului recensământ din 2011, deținând în același timp cea mai mare pondere a populației urbane din județul Brăila. Datorită întinderilor reduse de 33 km² dar și a numărului mare de populație, Brăila se înscrie în rețeaua urbană din România în cadrul orașelor cu mare densitate a populației 5.463 locuitori/km².
În cadrul rețelei urbane, orașul Brăila face parte din categoria municipiilor, orașe importante cu o populație numeroasă, care au un rol însemnat în viața economică, politică, socială și culturală a țării. A fost declarat municipiu la data de 17 februarie 1968.
După gradul și zonele de influență, orașul Brăila face parte din categoria orașelor ,,centre nodaleˮ sau ,,poli de creștereˮ, având o sferă de influență ce variază între 60 și 100 de km, peste 100.000 locuitori, acestea se mai numesc și centre de convergență economică ridicată. Ele domină un anumit hinterland, cu raporturi pe linie economică, sanitară,culturală sau comercială, au tendință de dezvoltare complexă și de hipertrofiere. Aceste orașe asigură peste 30% din producția globală industrială, cu ponderi ale industriei superioare mediei pe țară și cu o pondere mai mică a funcției terțiare (Brăila, Galați, etc.,care sunt hipertrofiate industrial).( Nicolae Ilinca, 1999).
Municipiul Brăila a cunoscut o dezvoltare intensă până în anul 1989. Datorită apariției în orașul Brăila și dezvoltării accentuate a unor ramuri industriale, de importanță națională, acesta a devenit un oraș complex, polarizator de prim rang, având un nivel de dezvoltare ridicat. Prin urmare principala funcție a orașului Brăila a devenit cea industrial agrară, făcând din acesta un important centru polarizator.
După anul 1990, funcția orașului a rămas aceeași, însă, datorită puternicelor restructurări industriale, importanța economică a orașului în cadrul țării a scăzut foarte mult.
I.2 ASPECTE FIZICO – GEOGRAFICE DETERMINANTE ÎN DEZVOLTAREA AȘEZĂRII
I.2. a. Caracterizarea geologică a teritoriului orașului Brăila.
Sub raport genetic, Câmpia Brăilei, ca porțiune a Câmpiei Române, poartă amprenta evoluției acesteia. Câmpia Română reprezintă o zonă largă depresionară cu caracter subsident
(în special partea estică) situată la contactul dintre orogenul carpatic, platforma Moesică, Podișul Moldovenesc și Platforma Dobrogeană, denumită în literatura geologică depresiunea Valahă, prezintă numeroase complicații tectonice date de întâlnirea celor patru unități structurale amintite.
Analizând coloana statigrafică a fundamentului pe linia de profil Brăila- Mărtăcești-Romanu- Gemenele- Mihail kogălniceanu – Racovița – Balta Albă constatăm că formațiunile precambriene reprezentate prin șisturi verzi și cele paleozoice se afundă din ce în ce mai spre vest.
Dacă pe malul dobrogean al Dunării acestea se întâlnesc la suprafață, la Mărtăcești ajung la 1500m, iar sub albia Buzăului la 3500m. Peste aceste formațiuni urmează succesiunea depozitelor neogene, tortoniene (marne calcaroase, nisipuri gresoase și calcare organogene), sarmațian la aproximativ 3000m adâncime (marne, nisipuri, gresii), meoțian la 2400m,( nisipuri), dacian la 1500m,( nisipuri, marne, argile) levantin de la 1500 la 500m și cuaternar pe aproximativ 400m grosime (argile, nisipuri, pietrișuri și depozite loessoide). Această stivă de depozite s-a depus într-un mediu marin, ceea ce denotă o continuitate de sedimentare în tortonian, mai exact din sarmațian și până în cuaternarul inferior-pleistocen, când arealul oriental al Câmpiei Române mai era încă ocupat de un lac relict.
Depozitele loessoide cu grosimi de 10-20 m se deosebesc din punct de vedere granulomertic și al compoziției chimice de cele din zonele limitrofe, Bărăganul de Sud și Câmpia Râmnicului.
Compoziția chimică și granulometria depozitelor loessoide cât si prezența nisipurilor eoliene sub formă de dune fixate în mai mică măsură pe malul drept al Buzăului, scot în evidență rolul vântului în geneza acestora. Spre deosebire de depozitele din partea vestică a Câmpiei Române sau cea din Bărăganul de Sud, care au o culoare galben- roșiatică, cele din Câmpia Brăilei au o culoare galben – albicioasă.
Loessul având caractere tipice ale acestei roci, se prezintă ca un înveliș continuu, acoperind largi părți ale Câmpiei Române și coborând chiar pe terasele inferioare și chiar în luncile râurilor. S-a observat că repartiția loess-ului este în raport cu vânturile de nord și nord-est, ceea ce a dus la concluzia că materialul loessoid românesc este originar din Câmpia Rusă. Acolo ar fi luat naștere și de fapt nu ar fi decât vechiul nămol glaciar, uscat și ridicat de vânturile anticiclonale în epoci mai uscate chiar decât cea de acum. Dar loess-ul pare a fi în Câmpia Româna și ca formațiune locală( Gh.M Murgoci). Marea sa grosime la periferia acestei câmpii dă impresia unui bazin al cărui centru a fost supus unei deflații în folosul marginilor, iar tranziția între nisipuri și loess se face printr-un orizont format din depozite foarte fine.
Fenomenul tectonic ce a acționat și acționează în prezent în zona Câmpiei Brăilei este mișcarea de subsidență, fenomen care influențează fizionomia actuală a reliefului. Mișcarea de coborâre pare a fi început în toată regiunea periferică a subcarpaților accentuându-se în vremuri mai târzii în zona nord – estică a Câmpiei Române.
Se poate spune că studiul morfologic al Câmpiei Române duce la concluzia că mișcările recente epirogenetice din cuaternar, au accentuat caracterul de depresiune al acestei câmpii influențând atât suprafața cât și cursul râurilor. Mișcarea predominantă a fost de coborâre spre est, așa cum au susținut toți cercetătorii care s-au ocupat de studiul Câmpiei Române.
Cele mai puternice și mai recente urme morfologice ale acestei mișcări se găsesc în partea de nord – est. Mișcarea de subsidență mai ales în cursul inferior al Buzăului are drept consecință aluvionarea luncii, înecarea teraselor fluviale, schimbarea cursului râului, formarea de cursuri părăsite, numite buzoele, care fac legătura cu râul Buzău în timpul marilor inundații.
I.2.b RELIEFUL
C.C.Giurescu (1986) spunea despre așezarea Brăilei pe stânga Dunării ,,nici mai spre miazănoapte, nici mai spre miazăzi, ci numai în locul în care îl constatăm azi, deoarece numai aici în câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie coboară la nivelul Dunării, transformându-se în lunca inundabilă a acesteia, deci improprie unei așezări permanenteˮ.
Relieful județului dar și al municipiului se caracterizează prin monotonie și uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre. Municipiul Brăila este situat în partea de nord est a Câmpiei Române, pe Dunărea inferioară, într-o zonă de contact dintre unități fizico- geografice diferite: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior.
Figura nr.2
Harta fizico – geografică a Județului Brăila
Sursa :http://www. desprebraila.3x.ro
Câmpia Brăilei, denumită și Bărăganul Nordic reprezintă un interfluviu cu altitudini ce variază în general între 20-30 metri. Ea este situată între Lunca Dunării, a Călmățuiului, a Siretului și a Buzăului până în zona brațelor părăsite ale Buzăului dintre Făurei și Ulmu; face parte din terasa inferioară a Dunării de vârstă holocenă. În vest se prezintă ca un câmp îngust pe dreapta Buzăului, cu altitudine ce urca până la 40-50 de metri – datorită depozitelor eoliene, relief de dune, pe când în est se prezintă ca o zonă netedă sub forma unei prispe prelungi, terminată abrupt spre Dunăre și Siret, dominând Dunărea cu 8-12 metri.
Podul terasei, între Dunăre și Valea Iencii are o lățime de 10-15 metri, cu o înclinare ușoară de la vest spre est. Porțiunea de la vest de Valea Iencii se prezintă mai înaltă și datorită prezenței crovurilor, suprafața ei pare ondulată.
După cercetările întreprinse de Traian Naum, Horia Grumăzescu și G.Niculescu în Câmpia Brăilei se disting următoarele subunități:
Câmpul Mircea Vodă situat în partea de vest și sud – vest;
Câmpul Ianca sau Movila Miresii în partea centrală;
Câmpul Viziru situat între lunca Dunării, Valea Iencii, Valea Călmățuiului;
Câmpul Gemenele – Romanu situat între Lunca Buzăului, Lunca Siretului Inferior până la o linie ce trece pe la nord de Movila Miresii – Tudor Vladimirescu, apoi o linie paralelă cu Dunărea până la Brăila.
Câmpul Mircea Vodă având o altitudine medie de 42 de metri reprezintă zona cea mai înaltă. Partea centrală prezintă ușoare denivelări între Mircea Vodă și Ianca( 2-6 m), față de lunca Buzăului, 10 m față de câmpie și 3m față de lunca Călmățuiului. Contactul dintre câmpie și lunca Buzăului se face printr-un abrupt evident (5-20m) care începe în nordul localității Dedulești și ține până la Râmnicelu.
În perioadele de uscăciune din timpul verii, pe pantele văilor apar crăpături ce favorizează eroziunea și ablațiunea torențială. Pe suprafața câmpului apar zone largi de tasare.
Câmpul Ianca sau Movila Miresii este o porțiune mai joasă față de Câmpul Mircea Vodă având o altitudine medie de 25 m. Suprafața aproape netedă este presărată cu depresiuni lacustre și movile.
Câmpul Viziru prezintă o slabă înclinare către valea Iencii, terminându-se cu o pantă abruptă spre Dunăre. Denivelarea între terasa fluviatilă Călărași și lunca Dunării este de 5- 15 m, iar în unele porțiuni câmpia înaintează în cadrul luncii sub forma unor pinteni: Gropeni, Tichilești și Chiscani. Altitudinea medie este de 20 m. Prezența nisipurilor eoliene au favorizat o eroziune mai accentuată.
Câmpul Gemenele – Romanu se prezintă ca un interfluviu acoperit cu nisipuri de origine fluviatilă transportate de vânt. Acestea sunt fixate aproape în întregime cu viță de vie (zona Râmincelu). Relieful este relativ uniform, reprezentat prin câmpuri netede și întinse. Singurele accidente morfologice le formează depresiunile de tasare și câteva văi largi, fără scurgere. Văile după părerile emise de Gh. Murgoci și G. Vâlsan ar fi sectoare de cursuri părăsite.
Valea Ianca se prezintă ca o zonă depresionară orientată pe direcția sud – nord. Este ușor asimetrică, malul drept fiind mai abrupt și este acoperită cu aluviuni fluviale.
Terasa Brăilei se prezintă sub forma unui relief aproape plan, ce coboară dinspre nord, de la Piscu Brăilei (33 m alt. abs.), spre sud-vest (15 m alt.abs. în Parcul poporului, în apropierea căii ferate) și de la est, dinspre Dunăre (22-23 m alt. abs). În dreptul Grădinii Publice, spre vest (10-15 m lângă Lacul Dulce) (Oancea D. I., 1973).
La Brăila fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasată, în cea mai mare parte, în vederea înlăturării surpării, iar spre Dunăre, fruntea terasei este fragmentată în nouă văi, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din oraș către port; adâncimea lor crește de la sud la nord; diferența de adâncime se explică prin prezența nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuată; înainte de a fi terasată, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri față de baza terasei.
Foto nr. 1
Zonă terasată în nordul municipiului Brăila
În rada portului apăreau izvoare la nivelul străzii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajărilor efectuate.
În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie încă în formare, joasă, cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite. Lățimea sa ajunge la 25-30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidență din cursul Siretului Inferior. Această lăsare este pusă în evidență de convergența râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord și de numeroasele cursuri părăsite în sud. Altitudinea variază între 5-6 metri și 13- 15 metri.
În est orașul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită Insula Mare a Brăilei, ea reprezintă suprafața cuprinsă înte cele doua brațe ale Dunării ( Dunărea Veche sau Brațul Măcin și Dunărea Nouă).S-a format într-un regim deltaic de eroziune și acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe direcția nord-sud (Vadu Oii – Brăila) și pe 20 de kilometrii lățime.Are altitudini cuprinse între 2 – 12 metri în grindurile sudice și de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine ( 45 de metri) se află în popina Blasova, rest din Munții Dobrogei scufundați și erodați în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini sunt reprezentate de fundul lacurilor Zăton și Dunărea Veche (1,2 metri).
În ceea ce privește numele de Bărăgan, folosit pentru Câmpia Brăilei (Bărăganul de nord) și pentru Câmpia Călmățuiului( Bărăganul de mijloc), el este întâlnit pentru prima dată în anul 1597.
C. Banu (1964) consideră că acest cuvânt este o formă derivată din cuvântul ,,buraganˮ care înseamnă ,,furtună de zăpadăˮ, ,,vârtej de zăpadăˮ, fenomen ce caracterizează această regiune. În limba română acest cuvânt a intrat în timpul dominației pecenegilor, populație migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din Țara Românească. Bărăgan înseamnă regiune cu populație rară, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice și căldură mare.
I. 2.c CLIMA
Clima orașului Brăila – considerații generale.
Din punct de vedere climatic teritoriul orașului Brăila aparține zonei cu climat temperat – continental cu un pronunțat caracter de excesivitate. Particularitățile climatice de aici sunt o consecință a interacțiunii factorilor climatogeni generali ( radiația solară, dinamica maselor de aer ) și a celor locali ( sol, vegetație, relief, hidrografie ).
Caracteristica generală a reliefului, aceea de câmpie relativ netedă, cu o structură aproximativ omogenă a peisajului geografic, determină advecții de aer oarecum simultane pe toată suprafața ei, astfel încât cele mai intense procese climatice se produc concomitent. Așa se explică faptul că în unii ani s-au înregistrat aproximativ aceleași caracteristici climatice pe întreg teritoriul.
O trăsătură a climei Câmpiei Brăilei o constituie dezvoltarea locală a unor procese și fenomene climatice sub influența direct a radiației solare, care stimulează dezvoltarea inegală a proceselor de încălzire a suprafeței active, specific regiunilor cu climat continental și dau naștere la curenți de convecție cu intensitate diferită care, ating punctual maxim de dezvoltare, determinând formarea norilor cumuliformi si prodecerea aveselor de ploaie cu caracter local.
Radiația solară
Radiația solară globală – reprezintă sursa cea mai importantă de încălzire a suprafeței active a solului și aerului, determinând în același timp, prin regimul său, evoluția și variația tuturor fenomenelor meteorologice și climatice.
Prin poziția geografic-matematică a Câmpiei Brăilei, situat în partea est, nord-est a Câmpiei Române, între 45° 16ʹ17ʺ, latitudine nordică și 27°58ʹ33ʺ longitudine estică, radiația solară globală are valori anuale de 125 Kcal/cm2 (după Atlasul R. S. România, 1974-1979 ). Însă sumele anuale medii ale radiației variază în strânsă legătură cu condițiile de relief și de circulație a aerului care condiționează regimul nebulozității și al duratei de strălucire a soarelui.
Variația anuală a radiației solare totale este condiționată în primul rând de mărimea zilei. Astfel, la Brăila, intensitatea radiației solare globale crește de la solstițiul de iarnă când înălțimea soarelui deasupra orizontului este cea mai mică, până la solstițiul de vară când ajunge la valoarea de 18,02 Kcal/cm2 (21 iulie), când unghiul de incidență al razelor solare cu suprafața orizontului este cea mai mare.
Radiația solară directă (insolația) care ajunge la suprafața solului constituie sursa energetică principală. Pe timp senin, regimul diurn al acesteia se caracterizează printr-o maximă la amiază, la orele 12 și prin două minime ce corespund răsăritului și apusului de soare.
Regimul anual al radiației directe se caracterizează printr-o valoare maximă la sfârșitul primăverii – începutul verii, când impuritățile micșorează transparența atmosferei și o valoare minimă în decembrie când soarele are cea mai mică înălțime deasupra orizontului.
Radiația reflectată ce se exprimă prin albedou, are cele mai mari valori în anotimpul rece, pe zăpada proaspăt căzută (75 – 89%).
După topirea zăpezii albedoul scade, înregistrând 10 – 15%, toamna când pajiștile și frunzele copacilor îngălbenesc.
Efectul principal al radiației solare este încălzirea solului și a aerului, determinând regimul termic zilnic, lunar și anual cu caracter periodic.
Unele diferențieri locale ale radiației solare sunt impuse de caracteristicile suprafeței subiacente: altitudine, modul de utilizare a terenului, suprafețele acvatice, etc.
Durata de strălicire a Soarelui
Durata strălucirii Soarelui reprezintă o caracteristica climatică importanta a fiecărei regiuni. Valorile ei reprezintă atât importanță teoretica pentru caracterizarea condițiilor climatice ale unei regiuni (în calculul direct al bilanțului radiativ), cat și o mare valoare aplicativă în agronomie, balneologie, turism etc.
Durata strălucirii Soarelui are importanță asupra ritmului dezvoltării plantelor și acumulării anumitor substanțe, cat și în tratarea unor maladii. (Elena Dumitrescu, Maria Glaja, 1972).
Durata medie de strălucire a Soarelui înregistrează în estul Câmpiei Române valori cuprinse intre 2150 și 2200 ore cu 150-200 ore mai puține decât pe litoralul Marii Negre unde apar cele mai mari valori de pe teritoriul tarii noastre (2300-2400 ore anual).
Numărul lunar al orelor de insolație este determinat de durata zilei și de regimul nebulozității. Vara, Câmpia Brăilei sunt peste 335 ore de insolație, când ziua are cea mai mare durata.
Dintre lunile de vara, iunie și iulie realizează cea mai mare durata de strălucire a Soarelui, de circa 247-256 ore.
Primăvara, când intensificarea activității frontale este mai mare și nebulozitatea are valori ridicate, numărul de ore de insolație rămâne în continuare redus cu 30-50 ore față de vara.
Pentru agricultura cunoașterea numărului mediu de ore de strălucire a Soarelui în perioada de vegetație prezintă importanță practică, numărul mare de ore favorizând la maximum procesele de fotosinteză.
Mișcarea maselor de aer
Mobilitatea maselor de aer generează frecvente variații ale vremii. Teritoriul orașului Brăila se află într-o zonă de influență a maselor de aer: atlantice, tropicale, continentale de origine estică și polare. Advecțiile frecvente de aer polar determină nebulozități ridicate, precipitații abundente vara, iar iarna minime termice de – 200 C, precum și înghețuri timpurii și târzii. Circulația atlantică frecventă vara influențează regimul precipitațiilor din Câmpia Bărăganului și implicit pe cel al precipitațiilor din orașul Brăila. Circulația tropicală, mai puțin accentuată provoacă temperaturi foarte ridicate vara, iar iarna determină precipitații sub formă de zăpadă. Masele de aer continentale estice determină apariția de ierni foarte reci, uscate și veri fierbinți, secetoase.
Suprafața activă subiacentă.
Dintre factorii genetici ai climei, suprafața subiacentă alături de radiația solară nu înregistrează modificări substanțiale de la un an la altul. La nivelul suprafeței active subiacente razele solare se transformă în energie calorică, generând fenomenele climatice din stratul inferior al atmosferei. Natura suprafeței subiacente ( rocă „ in situ “, sol descoperit), exercită o influență nemijlocită asupra radiației, proceselor convective și turbulenței aerului. Relieful prin altitudine, grad de fragmentare, înclinare și orientare generală a văilor și interfluviilor, determină o modificare însemnată în dinamica generală, masele de aer căpătând o orientare conformă cu acesta.
Elementele climatice.
Temperatura aerului prezintă o importanță deosebită, funcție de ea modificându-se și celelalte elemente climatice.
În Câmpia Brăilei temperatura aerului se caracterizează prin medii anuale cuprinse între 10,3°.C și 10,5°C, însă la Brăila valorile sunt mai ridicate ca urmare a influenței Dunării, dar mai ales degajării de energie calorică datorită activităților economice și gospodărești din oraș respectiv 11,1° C.
În cursul anului, temperatura aerului înregistrează o creștere continuă, din februarie până în iulie și apoi o descreștere din august până în ianuarie, punând în evidență contrastele termice dintre iarnă și vară.
Temperaturile medii ale primelor două luni au avut valori sub 0° C fiind cuprinse între –2,1°C ( pentru luna ianuarie ) și -1,9°C (în luna februarie).
În lunile următoare valorile temperaturii cresc până în luna iulie când se înregistrează valorile medii cele mai mari cu variații cuprinse între 24,2°C la Râmnicelu și 23,1°C la Brăila.
Creșterile de temperatură nu se realizează uniform înregistrând un salt în anotimpul de trecere de la iarnă la primăvară (4 – 6°C între luna martie și aprilie) cât și între vară și toamnă (5 – 6°C între septembrie și octombrie).
Din iulie până în decembrie tempraturile descresc astfel încât în decembrie (la fel ca și în lunile ianuarie și februarie) înregistrează valori medii negative cuprinse între –1,04°C și –1,8°C la Brăila.
Tabel nr.1: Temperaturi medii lunare maxime și minime la stația Brăila, 2011
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Grafic nr.1: Reprezentarea temperaturilor minime și maxime în anul 2011 la stația Brăila
Valorile temperaturii aerului, înregistrate în anul 2009, și cantitățile de precipitații se regăsesc în tabelul de mai jos:
Tabel nr.2: Valorile temperaturilor și precipitațiilor din anul 2009, la stația Brăila
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie – Bucuresști
Temperatura minimă înregistrată în anul 2009 a fost -16,9°C, mai scăzută față de minima din anul 2008 (-15.1°C), însă mai ridicată față de minima absolută înregistrată în ianuarie 1943 (-26,5°C).
Temperatura maximă s-a înregistrat în luna iulie având o valoare de 38,0°C, mai scăzută față de maxima anului 2008 (38,5°C), față de maxima din anul 2007 (41,5°C) și față de maxima absolută înregistrată până în anul 2007, (40,5° în iulie 1943).
Temperatura medie a fost mai ridicată iar cantitatea de precipitații mai scăzută față de normala climatologică.
Amplitudinea termică medie are valori cuprinse între 24-25°C pentru temperaturile medii și de 70-74°C în cazul temperaturilor extreme, cu consecințe importante asupra proceselor locale de evaporație, evapotranspirație, precipitații.
Numărul zilelor de iarnă – sunt marcate de temperaturile cele mai coborâte (temperatura maximă ≤ 0°C), variază între 62 și 80 de zile.
Numărul zilelor de vară (cu temperaturi maxime ≥ 25°C) este de 112 la Brăila. Aceasta ca urmare a predominării timpului senin și a invaziilor de aer cald tropical și continental. Deși frecvența maximă a producerii acestor temperaturi este în lunile iulie și august 25 – 28 zile, totuși intervalul maxim se desfășoară din aprilie și până în octombrie.
Numărul zilele tropicale (cu temperaturi maxime 30°C) se produc cu o frecvență ridicată, totalizând o valoare medie anuală de 42 zile la Brăila .
O altă caracteristică a regimului termic din Câmpia Brăilei o constituie contrastele mari care apar de la vară la iarnă, oglindite de temperaturile extreme absolute.
Astfel temperaturile minime au fost de –25° Cși – 29° C.
Temperatura maximă absolută de +44,5°C,care este recordul termic din țară, a fost înregistrată la stația meteorologică Ion Sion, Râmnicelu, la 10 august 1951, datorită unor invazii de aer tropical, venite din Câmpia Padului.
Maxima termică înregistrată la stația meteorologică Brăila este de +40,5 C, temperatură înregistrată la data de 22 iulie 1943.
Precipitațiile atmosferice.
Cunoașterea acestui parametru are importanță dublă: climatologică și practică (în agricultură, transporturi, etc.). Regimul precipitațiilor este influențat de circulația maselor de aer și caracterul suprafeței subiacente. În medie, pe an, în orașul Brăila, cad, 454 mm precipitații. Acestea au o repartizare diferită în timpul anului. Astfel în semestrul cald (aprilie-septembrie) cad 59 – 62 % din totalul valorilor multianuale înregistrate. Regimul anual al precipitațiilor se caracterizează printr-un maxim în lunile mai, iunie, ( 60-70 mm) și un minim în lunile februarie și martie (25 -30 mm). Întreaga cantitate de precipitații este distribuită într-un număr de 125 – 140 zile, cantitatea maximă în 24 de ore depășind 80 mm. După cantitățile de precipitații anii se împart în: normali, ploioși și secetoși. Frecvența anilor cu cantități de precipitații apropiate de valorile medii sau normale este mult mai redusă decât a valorilor extreme, iar dintre aceștia cea mai mare frecvență o au anii secetoși. Cele mai lungi perioade de secetă ( cu precipitații mai mici de 70 % din valorile medii ) s-au înregistrat în 1945-1946 ( aprilie-iulie) și 1976 ( aprilie – august). Frecvența perioadelor secetoase și a faptului că cele mai multe precipitații cad vara sunt o dovadă a continentalismului climatic al regiunii din care face parte și orașul Brăila.
În tabelul de mai jos sunt prezentate cantitățile de precipitații din decursul anilor 2006 -2009 prelevate în trei puncte (CET Chiscani, Stația MeteoBrăila și Baza SGA).
Tabel nr. 3: Valorile precipitațiilor în intervalul 2006-2009
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Cele mai mari cantități de precipitații s-au înregistrat în luna septembrie a anului 2006 și cele mai mici în luna aprilie a anului 2009.
În anul 2009 cantitatea medie anuală de precipitații a fost de 141,75 l/mp, cu o medie lunară de 25,87 l/mp.
Apele din precipitații au înregistrat valori ale pH – ului care s-au situat în intervalul 5,6 – 7,46 unități de pH în anul 2006, 5,7-7,54 unități de pH în anul 2007, 5,6 -6,73 unități de pH în anul 2008 și 6,30 – 7,88 unități de pH în anul 2009, valori ce indică faptul că în decursul acestor ani s-au înregistrat precipitații acide.
Grafic nr:2 Reprezentarea valorilor precipitațiilor în intervalul 2006-2009
Caracterul deficitar al precipitațiilor din Câmpia Brăilei, propriu regiunilor continentale, se reflectă și în regimul evapotranspirației, astfel valorile anuale ale evapotranspirației potențiale depășesc cu circa 200 – 250 mm valorile precipitațiilor atmosferice.
Tabel nr. 4 Valorile precipitațiilor medii lunare în anul 2010, Brăila
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Graficul nr. 3: Reprezentarea valorilor precipitațiilor medii lunare, în 2010
Vântul. Variația direcției și vitezei vântului este determinată de poziția și intensitatea centrilor barici, care dirijează circulația maselor de aer și influențată de caracteristicile reliefului din zona studiată.
Vântul este un element climatic cu o influență deosebită în morfodinamica proceselor actuale din Câmpia Brăilei. Urmărind frecvența și viteza medie a vântului se constată că cea mai mare frecvență o au vânturile de nord, urmate de cele din nord – est și sud și aceeași ordine se menține și în privința vitezei.
Vânturile sunt determinate de prezența diferitelor sisteme barice ce traversează teritoriul țării, precum și de condițiile fizico-geografice locale, care, prin orientarea văilor pot cauza intensificarea sau atenuarea vântului din diferite direcții.
Vântul este cel mai schimbător element meteorologic, contribuind la echilibrarea contrastului atmosferic apărut datorită deosebirilor de încălzire sau răcire a suprafeței active. Vântul reflectă condițiile circulației generale a atmosferei și influențează numeroase aspecte ale vieții din natură, de el ținându-se cont în analiza condițiilor favorabile sau nefavorabile diverselor culturi agricole.
Vântul este o mărime vectorială ce se caracterizează prin direcție și viteză.
Vântul, prin rolul său de transport al maselor de aer, joacă rol de purificator al aerului dar și de transportator de noxe dinspre zona industrială . Datorită orientării reliefului direcția predominantă a vântului în orașul Brăila este dinspre N ( 20,3 %). Vânturile de NE au o frecvență de 14,7 % iar cele de S de 10,3 %.
Cele mai cunoscute vânturi care bat în Câmpia Brăilei sunt Crivățul și Suhoveiul și Băltărețul.
Crivățul este un vânt rece și uscat, bate cu o direcție nord-nord – est, este determinat de anticiclonul siberian, în timpul iernii aduce zăpadă și viscol.
Suhoveiul are o frecvență mai mică, este un vânt cald și uscat care bate vara din partea estică, dar care intensifică evapotranspirația și mărește ariditatea relativă a climatului.
În zilele în care se formează Băltărețul, un vânt care ia naștere datorită diferențelor de temperatură dintre uscat și suprafața acvatică, apar precipitații mai bogate.
În zona orașelor cu importantă activitate industrială și intensă circulație feroviară sau rutieră, valoarea mare a calmului atmosferic constituie o problemă importantă privind gradul de poluare; produșii de impurificare (praf, fum, gaze, etc.), nefiind antrenați de vânt se acumulează și sunt inspirați creând astfel situații, uneori grave din punct de vedere igienico-sanitar, influențând nefavorabil populația urbană, în special, cea infantilă și vârstnică.
Fenomene meteorologice specifice
1. Ceața – reprezintă un fenomen meteorologic determinat de particulele de apa rezultate din vaporizarea apei de pe sol aflate în suspensie în atmosfera ce întreține o umezeala mare în aer.
Grosimea ceții variază mult pe verticală, de la câțiva metri până la peste 1km. Numărul mediu anual cu zile cu ceață, în condiții locale favorabile este de 37,8 zile înregistrate la stația meteorologică Brăila.
Cele mai multe zile cu ceață se înregistrează din luna octombrie până în martie, inclusiv, dar ceața se poate produce tot anul.
Ceața este mai densă noaptea spre dimineață și se dispersează vizibil peste zi.
Studiul ceții prezintă și un interes teoretic (climatic) pentru că poate reduce evapotranspirația, dar și durata de strălucire a Soarelui, deci și radiația globală și temperatura aerului.
2. Roua este un alt element climatic frecvent în Câmpia Brăilei, mai ales în culoarele văilor; apare în sezonul cald, în nopțile senine când vaporii de apă condensează pe suprafața obiectelor răcite prin radiație, în special la nivelul plantelor aflate pe sol.
Roua este prezentă aproape toată vara, când se întrunesc condițiile de timp senin, fiind influențată și de suprafața activă ce determină depunerile de rouă.
3. Grindina este caracteristică anotimpului de vară când însoțește aversele puternice de ploaie.
Fenomenul poate deveni catastrofal când particulele de gheață au dimensiuni mai mari (durata grindinii este invers proporțională cu dimensiunile boabelor de grindină care pot varia între 5 și 50mm în diametru, distrugând sau vătămând prin lovire vegetația (spontană și cultivată) ori părțile expuse ale construcțiilor.
În cursul anului, grindina este posibilă din luna martie până în luna octombrie; intervalul cel mai favorabil este însă cuprins între lunile mai-august, cu deosebiri în iunie. În cursul zilei, grindina se produce cu frecvență maximă după-amiază, când convecția termică atinge punctul culminant, dar a fost posibilă și dimineața și chiar noaptea.
În general, durata ploilor cu grindină este foarte redusă (1 -15 minute), iar într-un an însumează, în medie, circa 0,3 ore..
4. Înghețul Scăderea temperaturilor minime sub 0°C determină apariția fenomenului de îngheț, cu frecvență mai mare iarna, dar nelipsind nici în anotimpurile de tranziție când afectează activitatea economică, mai ales cea agricolă.
Din aceste punct de vedere prezintă interes înghețurile timpurii de toamnă și cele târzii de primăvară.
În Câmpia Brăilei primul îngheț se produce în medie în a doua decadă a lunii octombrie , iar ultimul îngheț se produce în general în a doua decadă a lunii aprilie.
În ceea ce privește suma anuală a zilelor cu îngheț de la stația meteorologică Brăila acestea oscilează ușor între 80 de zile și 110 de zile ceea ce implică utilizarea culturilor de câmp cu un ciclu de viață de 7 – 8 luni, corespunzător duratei intervalului fără îngheț sau plantații permanente rezistente la îngheț mai ales că, față de datele medii ale temperaturii aerului, primul și respectiv ultimul îngheț al solului se poate produce cu una până la trei săptămâni mai devreme.
5. Viscolul. Prezența stratului de zăpadă continuu precum și grosimea acestuia depind de intensitatea vântului. Viscolul constituie un risc climatic de iarnă la producerea căruia concură două elemente mai importante și anume, viteza vântului și cantitatea de zăpadă căzută. Calitatea de risc climatic este dată, în primul rând, de vitezele mari ale vântului și cantitatea de zăpadă căzută.
Riscul climatic este dat în primpul rând, de vitezele mari ale vântului: peste 11 m/s caracteristice viscolelor puternice și > 15 m/s caracteristice viscolelor violente. În al doilea rând, aceasta depinde de cantitatea de zăpadă căzută care poate forma un strat continuu de 25-50 cm sau troiene de 1-4 m înălțime (exemplu viscolul din 3-6.II.1954), care provoacă mari pagube și dezechilibre de mediu.
Pe o scară cu 4 trepte de vulnerabilitate, județul Brăila se află în aria cu cea mai mare vulnerabilitate la viscol (Mediul și Rețeaua Electrică de Transport – Atlas geografic 2002). Viscolul are consecințe negative asupra culturii plantelor atunci când este însoțit de o scădere accentuata a temperaturii producând înghețul acestora.
6. Seceta este un fenomen climatic complex al cărui producere este influențată de mai mulți factori: particularitățile reliefului, gradul de acoperire cu vegetație și tipul de vegetație, caracteristicile solului și adâncimea pânzei freatice, cantitatea de precipitații și rezerva apei din sol, umezeala și temperatura aerului și solului, gradul de rezistență al plantelor la uscăciune.
Deși acești factori sunt numeroși rămâne prioritară absența precipitațiilor determinată de dezvoltarea unor centri brici anticiclonali.
Fenomenele de uscăciune și secetă au durată variabilă în timp și spațiu în funcție de intensitatea factorilor săi genetici.
În studiul secetei nu putem lua în considerare numai valorile medii lunare ale precipitațiilor întrucât dezvoltarea plantelor nu este influențată strict de aceasta ci și de distribuția uniformă în timp a acesteia.
De exemplu, pentru anotimpul cald, precipitațiile au în general caracter de aversă, producându-se cantități mari în perioade scurte.
O bună parte din apa rezultată se pierde prin șiroire și evaporare. În plus, datorită temperaturii ridicate pot să apară cruste la suprafața solului.
Ideal pentru dezvoltarea plantelor ar fi distribuția cantității lunare medii de precipitații uniform, cu intervale lipsite de precipitații care să nu depășească 4-5 zile, cu o intensitate a acestora de maxim 8-10 l/zi, un grad de înnourare mai ridicat, cu vânturi slabe și răcoroase,cu număr mare de zile cu rouă.
Din analiza precipitațiilor medii căzute în anotimpul cald (vara) putem deduce o alternanță a verilor mai ploioase și cele secetoase.
Seceta pe teritoriul Brăilei este un fenomen de risc climatic de vară la producerea căreia concură ciclonii mediteraneeni, aducători de aer cald tropical care determină fenomene de uscăciune.
În semestrul cald al anului se mai adaugă acțiunea unui anticiclon situat în Asia Mică care pompează peste Câmpia Română aer cald sau fierbinte, tropical-continental, sărac în precipitații și care generează temperaturi mari (peste 30-40°C). Toate aceste fenomene măresc evapotranspirația, provoacă ofilirea culturilor și uneori compromiterea recoltei.
Fenomenele de secetă și tendința tot mai accentuată a aridizării teritoriului este pusă în evidență de izolinia de 22 (indicele de ariditate Emmanuelle de Martonne), care în ultimele decenii a suferit mutații de la est la vest.
Seceta este un fenomen negativ pentru cultura plantelor putând produce compromiterea totala sau diminuarea producției.
Din această cauză, în sprijinul combaterii efectelor negative ale fenomenului de uscăciune și secetă, de un real folos sunt prognoza și avertizarea meteorologică dată de instituțiile de specialitate, de determinările asupra rezervei de apă din sol în raport cu tipul de cultură, folosirea irigațiilor și a altor metode care au în vedere păstrarea umezelii în sol.
I.2.d REȚEAUA HIDROGRAFICĂ
Hidrografia județului Brăila se caracterzează, pe de o parte, prin faptul că apele curgătoare (Dunărea, Siretul, Buzăul, Călmățuiul) au caracter tranzitoriu, iar, pe de altă parte, prin faptul că în toate microdepresiunile (crovuri) sunt cantonate lacuri.
Județul Brăila dispune de o rețea hidrografică organizată pe 5 bazine hidrografice, astfel:
– Bazinul Hidrografic al fluviului Dunărea;
– Bazinul Hidrografic al râului Buzău;
– Bazinul Hidrografic al râului Călmățui;
– Bazinul Hidrografic al râului Siret;
– Bazinul Hidrografic al râului Ialomița cu subbazinul Strachina care are un număr redus de folosințe de apă în județul Brăila.
Lungimea rețelei hidrografice pe teritoriul județului Brăila însumează 603,5 km.
Figura nr. 3
Harta județului Brăila
Sursa:http://www.aventurilapescuit.ro/locuri-de-pescuit/harti_judete/harta-judetului-braila/
Tabel nr. 5: Principalele cursuri de apă ce traversează județul Brăila
Sursa: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor
Cursurile fluviului Dunărea și al râurilor de pe teritoriul județului Brăila sunt îndiguite în totalitate, lungimea digurilor fiind următoarea:
– Dunărea 225 km
– Buzău 85,5 km;
– Călmățui 64,5 km;
– Siret 40,30 km.
Suprafața de 5 % din teritoriul județului Brăila care este împădurită se situează preponderent în albia majoră a cursurilor de apă din județ.
Între brațele fluviului Dunărea există Insula Mare a Brăilei cu o suprafață de 76.700 ha și Parcul Natural Balta Mică a Brăilei cu o suprafață de 17.529 ha, din care 3.626 ha o constituie luciul de apă al bălților și iezerelor din aria protejată.
Foto nr. 2
Balta Mică a Brăilei
Sursa:www.infobraila.ro
Râurile
Dunărea este principala arteră hidrografică a zonei. Lățimea albiei minore, în amonte de Brăila, este de 420 m ajungând în aval la 463 m, secțiunea albiei fiind de 7270 m.p., ceea ce reprezintă un record. Aceste date au o mare însemnătate pentru navigație, în acest sector fiind mari posibilități de manevrare a navelor. Adâncimile marine permit intrarea până la Brăila, a navelor maritime cu tonaj de 6000 tdw și un pescaj de 7 m.
În regiunea analizată se desfășoară subsectorul bălților, pe o lungime de 195km² între Călărași și Brăila. În această regiune Valea Dunării este largă, reprezentând fenomenul despletirii cursului său în cele cele două brațe principale: Brațul Măcin( Dunărea Veche), spre Dobrogea,și Brațul Cremenea, spre Câmpia Brăilei, închizând în mijloc fosta Baltă a Brăilei, astăzi incinta îndiguită, Insula Mare a Brăilei.
Dunărea Veche sau brațul Măcin, formează limita estică a județului, având o lungime de 96 km. un coeficient mare de meandrare( 1,24) și o lățime medie de 250 de metri.panta mică, ca urmare a gradului mare de meandrare, face ca acest braț să transporte o cantitate mică de apă 13% din debitul total 5949m³/s, la Hârșova. Datorită adâncimilor mici și a bancurilor submerse, este folosit pentru navigație numai în perioada apelor mari și medii.
Foto nr.3
Dunărea la Brăila 20 iulie 2014
Brațul Cremenea, cel mai important, are o lungime mai mică, de 70 de kilometri, o pantă mai mare de scurgere și o lățime medie de 500 de metri. Din brațul Măcin se desprinde brațul Vîlciu, care se varsă apoi în Cremenea.
Pentru a se evita inundațiile care se produceau în timpul apelor mari, mai ales primăvara (datorită ploilor torențiale asociate cu topirea zăpezilor), în această regiune brațele Dunării au fost îndiguite.
Oricum, portul Brăilei se află la o înălțime de 7,40 metri deasupra nivelului mării, iar orașul Brăila la 25 metri, fiind la adăpost de orice viitură.
Debitul maxim atins înainte de îndiguire a fost de 7.926 m³/s, iar după îndiguire, ca urmare a îngustării văii, debitul maxim atins a fost de 14. 620 m³/s în anul 1970, iar cel minim de 1.490 m³/s la Brăila.
Nivelurile maxime se produc primăvara și vara (aprilie – iunie). În anul 1970 la Brăila s-a înregistrat nivelul maxim de 632 centimetri. Înainte de îndiguire, apele mari inundau însemnate suprafețe. În prezent pe teritoriul județului Brăila, Dunărea este îndiguită pe o lungime totală de 225 kilometri, apărându-se astfel de inundații peste 100.000 de hectare, teren agricol, un număr mare de localități, obiective industriale și agricole, căi de comunicație.
Undele de viitură au atins cotele maxime în 1897, cand s-a ajuns la 693 cm. In privința afectării Dunării de către îngheț, în acest secol doar 30 de ani au cunoscut aceste fenomene. Dintre aceștia doar în 19 ani navigația a fost total întreruptă, datorită fenomenului de pod de gheață, durata fiind de 47 de zile. Cea mai timpurie data a aparițiilor sloiurilor de gheață a fost, 11 decembrie și cea mai târzie, 5 februarie. În general se poate aprecia că în foarte mulți ani fenomenul are o durata de 3-5 zile. În privința zăpoarelor care pot duce la inundații, cea mai timpurie dată, a fost în ziua de 13 martie, iar cea mai târzie la 28 martie, cota cea mai înaltă fiind de 284 cm în 1962.
Pentru asigurarea navigației permanente în regiune circulă spărgătoare de gheață și există puncte de prognoză hidrologică, astfel fiind create condiții pentru asigurarea navigației permanente în tot cursul anului.
Dunărea are o mare importanță economică, atât din punct de vedere al navigației, cât și prin faptul că apele fluviului alimentează cu apă municipiul Brăila, importante obiective economice, precum și marile sisteme de irigații.
Foto nr.4
Dunărea ianuarie 2012
Sursa:www.infobraila.ro
Pe teritoriul județului Brăila se mai întâlnesc și cursurile inferioare ale unor râuri tributare Dunării: Siretul, Buzăul și Călmățuiul.
Siretul formează limita dintre județele Brăila și Galați, între localitatea Corbu Vechi și confluența cu Dunărea, pe 47,4 km lungime. La confluența cu Dunărea, panta profilului longitudinal este destul de mică, ceea ce determină o meandrare puternică a râului în cadrul luncii și o acțiune intensă de aluvionare. Față de debitul mediu multianual 220 m³/ s , debitul maxim al Siretului este de 4500m³/s , iar cel minim fiind de 26m³/s.
Buzăul, pe tritoriul județului, se desfășoară pe o lungime de 141 km, între Făurei și confluența cu Siretul la Voinești și transportă o cantitate redusă de apă 25,4 m³/s, valoarea maximă fiind de 1800m³/s, iar cea minimă este de 0,200m³/s. Amplitudinea mare de variație a debitului conduce la o mobilitate mare a albiei minore, fapt remarcat prin schimbările recente ale cursului.
Buzăul, în afară de mobilitatea albiei sub influența aluviunilor, mai prezintă o altă particularitate – aceea a pierderii unei cantități de apă, la niveluri mari, pe brațele părăsite dintre Gălbinași și Făurei. O parte din aceste ape trec în Călmățui prin Buzoel.
Călmățuiul pe teritoriul județului Brăila are aproximativ jumătate din lungimea lui totală 70 de kilometri și reprezintă un vechi traseu al Buzăului. Panta mică de scurgere și caracterul impermeabil al aluviunilor din lunca Călmățuiului fac ca apele revărsate și cele din ploi să stagneze o bună parte în porțiunile mai joase, depresionare, formând lacuri.
Lacurile
Dacă râurile autohtone sunt aproape inexistente, lacurile sunt bine reprezentate, iar apele freatice alcătuiesc orizonturi continue care constituie importante rezerve de apă pentru această zonă.
Depresiunile de crov, situate pe depozite loessoide, cu o compoziție granulometrică care nu permite o infiltrare rapidă a apei din precipitații și cu o suprafață de colectare mai mare, acestea reprezintă o vale de drenaj local al apelor. Fundul depresiunilor de crov are un grad mare de impermeabilitate ceea ce face ca în perioadele cu exces de umiditate, pe acestea apa să stagneze formând lacuri temporare.
Lacurile de crov fac parte din grupa lacurilor clastocarstice si sunt răspândite în zona endoreică dintre Buzău și Călmățui, de exemplu: Lacul Plopu, Lacul Ianca, Lacul Lutul Alb, Lacul Tătaru, Lacul Colțea.
Foto nr.5
Lacul Tătaru
Sursa:www.infobraila.ro
Așa cum arăta G. Vâlsan în lucrarea ,,Influențe climatice în morfologia Câmpiei Române 1947ˮ, crovurile au diametru până la 2-3 km, adâncimea de până la 5-6 m și se pun în evidență la începutul primăverii, când zăpezile întârzie câteva zile la topire, sau după ploi torențiale, pentru că se adună apa și se formează în timp bălți.
O altă categorie de cuvete lacustre o formează limanele fluviatile, ele se află pe malul stâng al râului Buzău (lacul Jirlău, Lacul Câineni, Lacul Ciulnița).
Foto nr. 6
Lacul Jirlău
Sursa:www.infobraila.ro
Lacurile de meandru și de braț părăsit se găsesc mai des în Lunca Dunării( Balta Brăilei) – Dunărea Veche sau Blasova se întinde pe 400 de hectare și Japșa Plopilor pe 176 de hectare.
În apropiere de Brăila se află Lacul Sărat situat pe terasa I a Dunării într-un vechi curs părăsit. Forma depresionară ce depășește limitele cuvetei lacustre, este dată de de un vechi curs al Dunării, care a fost ulterior obstruat complet de aluviuni la cele două extremități și acoperit de deposide loessoide.
Lacul este complet izolat de Dunăre și lipsit de afluenți, fapt ce a determinat ca în depresiune să se acumuleze săruri minerale, iar apa provenită din ploi și din izvoare subterane să se salinizeze puternic.
Partucularitățile fizico – chimice și biotice ale apei au condus la formarea nămolului sapropelic, folosit în scop terapeutic. Rezerva importantă de nămol și calitățile apei sărate au determinat dezvoltarea unei importante stațiuni balneare.
Foto nr.7
Lacul Sărat
Sursa:www.infobraila.ro
Lacurile de luncă sunt cantonate în luncile râurilor principale, ele ocupă denivelările din luncă, rezultate în urma acțiunii de eroziune a apelor.
În județul Brăila se întâlnesc și lacuri artificiale executate pentru scopuri piscicole sau pentru irigații, exemplu Lacul Măxineni, Lacul Gradiștea, Lacul Însurăței, Lacul Ulmu, Lacul Rezi, etc.se mai găsesc și lacuri de acumulare, cum sunt lacurile Galbenu și Sătuc pe pârâul Valea Boului, precum și Mircea Vodă și Horia pe Brezoel Nord, a căror apă este folosită pentru irigații.
Prezența acestor lacuri în apropierea orașului Brăila a avut o importanță deosebită pe de o parte pentru dezvoltarea turismului: stațiunea Lacul Sărat, pentru dezvoltarea economică: Lacul Măxineni piscicol, pentru agricultură, lacuri folosite pentru irigații.
Apele subterane
Sunt în strânsă legătură cu depozitele litologice în care sunt cantonate, cu sursele de alimentare și cu condițiile climatice ale teritoriului.
Apele subterane se împart în: ape freatice și ape de adâncime.
Apele freatice se găsesc cantonate în depozite loessoide și în nisipurile eoliene de pe interfluvii precum și în aluviunile din luncile râurilor.
În zona Brăilei, apele freatice au adâncimi cuprinse între 5 – 10 metri si de peste zece metri, ajungând chiar până la 30 de metri, ele se găsesc pe interfluvii. Datorită condițiilor climatice, a cantităților reduse de precipitații în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistrează variații de 2- 3 metri. De asemenea se reduce considerabil, la unele aproape complet, capacitatea de debitare.
Apele de adâncime sunt cantonate în pietrișurile de Frătești și depozite cuaternare nisipoase, uneori în luncile Călmățuiului și Buzăului și în depozite argilo – nisipoase.
Apele de adâncime sunt utilizate mai mult pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților sau a obiectivelor industriale.
I.2.e FLORA, FAUNA ȘI SOLURILE
Influența omului și–a pus amprenta asupra vegetației spontane din regiunea Brăilei.
În trecut vegetația caracteristică era reprezentată prin stepă în zonele de câmpie și prin vegetația de stepă și de baltă în Balta Brăilei.
Din cauza desțelenirii stepei, multe plante spontane au dispărut, ceea ce a determint și restrângerea arealului unor specii de păsări și animale exemplu: s–a redus arealul de răspândire al dropiei.
În Câmpia Brăilei se disting trei formațiuni vegetale: asociația ierboasă, vegetație lemnoasă și vegetație arborescentă.
Asociația ierboasă este reprezentată în general prin graminee: pirul( Agropyrum cristatum), negara( Stipa capillata), troscotul, traista ciobanului, pelin( Artemisia), păiușul (Festuca valesiaca), volbura, lumânărica, ceapa ciorii( Muscari), mohorul sălbatic,etc.
Vegetația lemnoasă este reprezentată prin tufișuri de porumbar (Prunus spinosa), migdal pitic( Amygdalus nana), măceșul pitic (Rosa), vișin pitic (Cerasus fruticosa).
Vegetația arborescentă este relativ puțin reprezentată, majoritatea pădurilor sunt de luncă, speciile cele mai des întîlnite sunt: plopul( plopi negri, plopi hibrizi, plopi indigeni) (Plopus alba, plopus nigra), salcia( Salix alba, Salix nigra), salcâmul, stejarul, mai rar se întâlnește și cătina: alături de stejar și salcâm, mai apare ulmul și frasinul.
În mod spontan, pe dunele de nisip, apare vegetația psamofilă reprezentată prin romaniță (Anthemis ruthenica), laptele câinelui(Euphorbia gerardiana), salcia de nisip (Salix rosmarinifolia).
Vegetația halofilă este reprezentată prin genuri și specii adaptate la condițiile de sărătură, spre exemplu: sărățica (Salsola soda), brâncă( Salicornia herbaceea), rogozul de sărătură, patlagina, limba peștelui.
Vegetația acvatică se întâlnește predominant în bălțile și în lacurile zonei inundabile a Dunării.
Foto nr. 8
Parcul natural Balta Mică a Brăilei
Fauna a fost și ea influențată de activitatea umană, astfel desțelenirea stepei, îndiguirea și desecarea Bălții Brăilei, crearea sistemelor de irigații, au dus la reducerea sau disparițtia unor specii: dropia (Otis tarda), spurcaciul (Otis tetrax), pelicanul, lupul (Canis lupus), la migrarea unora în alte zone, la adaptarea altora la noile condiții de viață.
În prezent dintre mamiferele cele mai răspândite sunt rozătoarele reprezentate prin: popândăul (Citelus citellus), hârciogul ( Cricetus cricetus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șoerecele de stepă( Sicista subtilis), iepurele de câmp( Lepus europaeus).
În păduri, din ce în ce mai rar întâlnite sunt: căprioara, vulpea (Vulpes vulpes), dihorul, nevăstuica și mistrețul, lupul( Canis lupus).
Dintre animalele de apă, de interes cinegetic, bizamii sunt cei mai numeroși și vidrele aflate pe cale de dispariție. Dintre păsările comune stepei sunt: cioara( Burhinus oedicnemus), prepelița (Coturnix coturnix), potârnichea (Perdix perdix), ciocârlia (Melanocorypha calandra), grauru l(Sturnus vulgaris), care cuibăresc în zăvoaiele și păpurișurile din lunca Dunării și vin uneori după hrană în terenurile cultivate agricol.
Dintre răpitoare întâlnim uliul porumbar, uliul de stepă (Buteo rufinus ) , șorecarul încălțat (Buteo lagopus) și acvila sudică (Aquila rapax orientalis).
Ihtiofauna este reprezentată de pești autohtoni și migratori, dintre cei autohtoni amintim: crapul (Cyprinus carpio), somnul (Silurus glanis), șalăul (Stizostedion lucioperca), văduvița (Leuciscus idus), știuca( Esox lucius), carasul, mreana (Barbus barbus), obletele (Alburnus alburnus), iar cei migratori sunt de mare importanță economică, pătrund în Dunăre din Marea Neagră pentru a–și depune icrele, sunt reprezentați prin: cegă, morun (Huso huso), nisetru (Acipenser guldenstaedti), păstrugă (Acipenser stellatus) (sturioni).
Formarea și evoluția solurilor din zona studiată este rezultatul acțiunii factorilor pedogenetici generali ( climă, relief, vegetație, rocă) și a celor locali (apa freatică, activitatea antropică). În Câmpia Brăilei specifice sunt solurile cernoziomice care s- au format în condițiile unui climat semiarid cu o umiditate deficitară și în prezența asociațiilor ierboase de stepă.
Din punct de vedere pedologic aproximativ 75% din suprafața arealului studiat este acoperit cu cernoziomuri, soluri bogate în humus și deci cu o fertilitate ridicată.
Figura nr. 4: Harta pedologică a județului Brăila
http://doctopus-media.s3.amazonaws.com/files/xg0r00hw_169.JP
În Câmpia Brăilei se întâlnesc patru tipuri de soluri zonale care se delimitează sub forma unor zone: zona cernoziomului deschis, întâlnită în partea de est, zona cernoziomului castaniu dezvoltată în partea centrală a unității, zona cernoziomurilor ciocolatii răspândită în partea central vestică și zona solurilor aluvionare, care apare în partea de nord – vestică.
Pe fondul general al cernoziomurilor, în condițiile unor stagnări de ape, ca urmare a ridicării nivelului hidrostatic, s-au format lăcoviști, iar în acele depresiuni de tasare sau lunci unde evaporația apei este puternică au apărut solonceacurile și solonețurile.
În general, pe înteg teritoriul județului Brăila, se găsesc soluri fertile, intens utilizate pentru culturile agricole, ceea ce a favorizat și dezvoltarea municipiului Brăila și determinând funcția sa predominant agrară.
ABORDĂRI METODICE
I.3. OPȚIONALUL DE GEOGRAFIE A ORIZONTULUI LOCAL
Disciplina opțională. Delimitări conceptuale
În sens larg curriculum-ul cuprinde ansamblul proceselor educative și experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar.
În sens restrâns curriculum-ul sau curriculum formal/oficial cuprinde ansamblul documentelor școlare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative și experiențiale de învățare pe care școala le oferă elevului. (Dulamă, Măria, ELiza, 2000)
În cadrul său se diferențiază:
curriculum-ul nucleu care corespunde trunchiului comun, adică numărului minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planurile – cadru de învățământ, obligatorii pentru toți elevii;
curriculum-ul diferențiat se definește la nivel central, prin pachete de discipline care variază pentru elevii înscriși la un anumit profil sau specializare;
curriculum-ul la decizia școlii acoperă diferența de ore dintre curriculum – ul nucleu și numărul minim/maxim de ore pe săptămână, pe disciplină și pe an de studiu, prevăzute în planurile cadru de învățământ. Deci în completarea curriculum-ului nucleu, școala poate opta pentru una dintre variantele de curriculum la decizia școlii;
curriculum-ul nucleu aprofundat presupune parcurgerea segmentului obligatoriu din programa școlară (nemarcat prin asterisc), prin diversificarea activităților de învățare până la acoperirea numărului maxim de ore de care dispune disciplina respectivă. Această variantă se alege doar în cazuri de recuperare necesară unor elevi care nu reușesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de programă în anii anteriori;
curriculum-ul extins presupune parcurgerea în întregime a programei, inclusiv a segmentelor marcate cu asterisc, fiind destinată elevilor care manifestă un interes special pentru disciplina respectivă;
curriculum-ul elaborat în școală implică diverse tipuri de activități opționale pe care le propune școala. Proiectarea curriculum-ului elaborat în școală va avea ca repere: resursele umane și materiale ale școlii, interesele elevilor, situațiile specifice școlii, necesitățile comunității locale.
Prin introducerea domeniului nou al disciplinelor opționale se dorea introducerea în sistem a unor aspecte vizând formarea unor capacități care nu pot fi structurate doar prin aportul unei singure discipline. De asemenea, asigurarea treptată a orientării profesorilor spre arii complexe domeniilor lor și spre o viziune interdisciplinară asupra învățării.
Disciplinele opționale sunt:
obiecte de studiu propriu-zise și/sau teme/module transdisciplinare;
discipline/teme/ cursuri opționale pe care școala le propune elevilor, cu aprobarea Inspectoratelor Școlare Județene, ISMB;
„repere” pentru definirea „personalității” școlii sau pe care aceasta vrea să și-o creeze;
oportunități în asigurarea parcursurilor individuale ale elevilor, potrivit intereselor și aptitudinilor lor (Giurgea, Doina, 2006);
Opționalul deschide noi perspective creativității la nivelul practicii școlare profesorilor, aceștia devin „conceptori ai curriculum-ului” și își orientează proiectarea pornind de la competențe clar definite pe care le va urmări pe toată durata desfășurării opționalului, sprijinindu-se pe vehicularea unor conținuturi accesibile elevului, prin aplicarea unor strategii didactice centrate pe nevoile, interesele, deprinderile și abilitățile existente/așteptate (Lăzărescu Luminița, Cocerhan, C, Băncescu, D., 2011).
Opționalul poate fi:
/. opțional la nivelul disciplinei. Acesta constă în activități, module, teme (care nu fac parte din programele școlare propuse de autoritatea centrală) sau dintr-o disciplină care nu este prevăzută ca atare în planul – cadru și nu apare la o anumită clasă ori ciclu curricular. Acesta poate fi:
opționalul de aprofundare este acel tip de curriculum la decizia școlii derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun. Aprofundează competențele specifice, propunându-se noi conținuturi la nivelul școlii (sau cele notate cu asterisc);
opționalul de extindere este acel tip de curriculum la decizia școlii derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmărește extinderea competențelor generale din curriculum-ul nucleu prin noi competențe specifice și conținuturi propuse la nivelul școlii. In cazul aprofundărilor si extinderilor, CDS va lua în considerare profilul elevilor cărora respectiva formă de CDS se adresează;
opționalul ca disciplină nouă este un nou obiect de studiu, în afara celor din trunchiul comun la un anumit profil sau specializare. Are o nouă programă propusă în școală diferită de programele disciplinelor din trunchiul comun;
opțional ca disciplină care apare în trunchiul comun al altei specializări.
opțional la nivelul ariei curriculare. Se referă la o temă interdisciplinară care implică cel puțin două discipline dintr-o arie. În acest caz pornind de la obiectivele cadru ale disciplinelor, vor fi formulate obiective de referință din perspectiva temei pentru care s-a optat.
opțional la nivelul mai multor arii curriculare (Opționalul crosscurricular sau opționalul integrat cross-curricular). Acest tip de opțional presupune minim două discipline din arii curriculare diferite. Informațiile se caracteriza printr-un grad ridicat de complexitate. Se formulează noi competențe specifice și conținuturi interdisciplinare la nivelul ariilor curriculare.
La nivelul ariei curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare se poate concepe opționalul integrat. Opționalul integrat este un nou obiect de studiu cu o temă integratoare pentru o arie curriculară sau mai multe arii curriculare. Presupune o nouă programă care să integreze minim două domenii. De asemenea obiectivele și competențele sunt diferite de cele existente în programele școlare ale disciplinelor care se integreză. Acesta poate fi:
opțional ca temă integratoare pentru o anumită arie curriculară la care tema aleasă implică cel puțin două discipline dintr-o arie. În acest caz, pornind de la obiectivele cadru ale disciplinei, vor fi formulate obiective de referință din perspectiva temei pe care s-a optat.
opțional ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare la care tema
aleasă implică cel puțin două discipline din arii curriculare diferite. Pornind de la obiectivele cadru ale celor două disciplinei, vor fi formulate obiective de referință din perspectiva temei pe care s-a optat.
Disciplinele opționale flexibilizează disponibilitățile geografiei, în special în învățământul gimnazial. De asemenea vizează formarea unor capacități care nu pot fi realizate doar prin aportul unei singure discipline, permițând profesorilor abordarea unor domenii complexe și o viziune interdisciplinară asupra procesului de învățare.
Proiectarea disciplinelor opționale
Etapele proiectării disciplinelor opționale constau în realizarea documentării și a pachetului educațional format din: programă, planificare, suport de curs/manual.
Documentarea
Odată luată decizia de a proiecta și realiza o disciplină opțională se va întocmi o documentație, pe baza căreia se va susține proiectul de opțional la nivel de catedră, consiliul profesoral și consiliul de administrație al școlii, pentru avizare. Studierea profilului de formare al absolventului este obligatorie si reprezintă o componentă reglatoare a Curriculum-ului național (Giurgea, Doina, 2006).
Se urmăresc următoarele etape:
Alegerea denumirii (titlului) disciplinei opționale;
Stabilirea tipului de opțional;
Încadrarea opționalului în aria curriculară și ciclul curricular;
Stabilire duratei disciplinei opționale (semestrial, anual, pe ciclu curricular);
Identificarea resurselor școlii (materiale și umane);
Stabilirea locului și modului de desfășurare (sală de clasă, zi, oră; clasă/grupe).
1. Titlul opționalului poate fi selectat din oferta M.E.N. sau propus propriul proiect de disciplină opțională. Acesta trebuie să răspundă unor cerințe individuale și sociale, specifice elevilor din școală.
Titlul opționalului este „Geografia orașului Brăila”.
2. Stabilirea tipului de opțional este foarte importantă, pentru că în funcție de aceasta se aleg: obiectivele, competențele și conținuturile programei.
Opționalul propus de mine este un opțional ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare (Opționalul cross-curricular).
3. Aria curriculară și ciclul curricular
Acest opțional integrează disciplinele din aria curriculară „Om și societate” și din aria curriculară „Tehnologii”.
4. Durata unei discipline opționale poate fi de un semestru, de un an, pe un ciclu curricular. În cazul nostru, opționalul propus va avea durata unui an școlar.
5. Resursele materiale și umane necesare predării opționalului se identifică în școală.
Este necesar un cabinet de geografie în care să existe mobilier, surse bibliografice (cărți, atlase, reviste, portofolii, pliante, etc) și tehnica necesare orei (videoproiector, panou de proiecție, perdele închise la culoare, calculator etc). Opționalul ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare este oferta opțională cea mai generoasă, dar are nevoie și de dotări corespunzătoare.
Pentru realizarea acestui tip de opțional este nevoie de profesori sufletiști, cu multă dragoste față de profesie și copii, dispuși pentru voluntariat.
Modul de desfășurare poate fi pe grupe sau pe clasă. Propunerea mea este ca acest opțional să se realizeze pe clasă.
Programa(Teme – Conținuturi)
Elaborarea programei și realizarea proiectului de programă, implică redactarea efectivă a programei disciplinei opționale aleasă.
1. Considerații generale privind programa.
Educația axată pe curriculum are la baza programa școlară (curricula). Aceasta are următoarele caracteristici:
este parte a Curriculum-ului Național și reprezintă un reper obligatoriu;
descrie oferta educațională a unei anumite discipline pentru un parcurs școlar determinat;
este centrată pe elev, pe formarea de competențe;
2. Elaborarea programei (conținutul programei – prezentarea detaliată)
Programa pentru învățământul gimnazial și liceal trebuie sa cuprindă (Giurgea, Doina, 2006):
Argument
Competențe generale
Competențe specifice
Conținuturi
Activități de învățare
Valori si atitudini
Sugestii metodologice
Modalități de evaluare
Bibliografia
Suport de curs / Manual
Pentru opționalul ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare programa va cuprinde: obiective transdisciplinare și obiective cadru ale disciplinelor implicate. Temele conținuturilor programei sunt la nivelul mai multor arii curriculare.
Argumentul este important ca mesaj atât pentru elevi, cât și pentru forurile decizionale și va cuprinde motivarea alegerii/propunerii disciplinei opționale (nevoi ale elevilor, ale comunității locale, formarea unor competențe de transfer, etc.);
Competențele generale se definesc pe obiect de studiu și se referă la formarea unor capacități și atitudini specifice. Ele sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu, având un grad ridicat de generalitate și complexitate. Ca urmare orientează demersul didactic spre achizițiile finale dobândite de elev prin învățare.
Competențele specifice se definesc pe obiect de studiu și se formează pe parcursul unui an școlar. Acestea sunt derivate din competențele generale și reprezintă etape în dobândirea acestora. Lor li se asociază prin programă unități de conținut. Vor fi formulate altele, decât în programa de trunchi comun.
Activitățile de învățare trebuie să presupună activitatea nemijlocită a elevului și să conțină referiri la utilizarea resurselor materiale. Ele ne arată cum să se ajungă la dezvoltarea competențelor propuse.
Conținuturile sunt parte a programei școlare și reprezintă informații de specialitate cu ajutorul cărora se ating competențele specifice propuse. Conținuturile trebuie corelate cu competențele generale si competențele specifice. De asemenea să fie altele, decât în programa de trunchi comun și să țină cont de interesele, nevoile elevului.
Valorile și atitudinile apar în mod explicit sub forma unei liste separate în programa fiecărui obiect de studiu.
Ele se dezvoltă pe tot parcursul învățământului gimnazial și orientează dimensiunile axiologică și afectiv – atitudinală aferente formării personalității din perspectiva fiecărei discipline. Realizarea lor concretă este o consecință a activității didactice permanente a profesorului.
Sugestiile metodologice cuprind recomandări generale privind metodologia de aplicare a programei. Acestea se pot referi la: desfășurarea efectivă a procesului de predare/învățare centrat pe formarea de competențe; sugestii privind cele mai adecvate metode și activități de învățare; dotări/materiale necesare pentru aplicarea în condiții optime a programei; sugestii privind evaluarea continuă, etc.
Evaluarea va menționa tipurile de probe care se potrivesc opționalului propus.
Bibliografia trebuie să însoțească obligatoriu lista de conținuturi. Din toată bibliografia studiată, se extrage o lista cu bibliografia minimală, care se trece în programă.
Redactarea programei de opțional
Componenta fundamentală a programei este cea referitoare la competențe specifice și conținuturi.
Etapele în redactarea programei de opțional sunt:
A. Schița de proiect de programă care cuprinde :
tipul de opțional;
durata;
temele /conținuturile alese;
aria curriculară / ariile curriculare;
ciclul curricular;
B. Competențele și finalitățile propuse
C. Schița de programă care are :
notă de prezentare sau argumentul;
competențe generale;
competențe specifice;
lista conținuturilor învățării (in jur de 20 teme pe an);
bibliografia minimală.
În elaborarea propriei programe s-a avut în vedere faptul ca aceasta trebuie axată pe dobândirea de către elevi a unor cunoștințe funcționale și a unor competențe complexe și variate mai ales, nu doar intelectuale.
Programa școlară (curriculum scris) se realizează în funcție de : teme / conținuturi ; arie și ciclu curricular ; tip de opțional ; durată.
Suportul de curs/Manualul
Suportul de curs pentru opționalul „Geografia orașului Brăila” este prezentat în cadrul acestei lucrări.
Planificarea
Planificarea va avea menționat:
Școala, localitatea si adresa completă;
Numele si prenumele propunătorului;
Specialitatea;
Gradul didactic;
Titlul opționalului;
Resursele de timp alocate;
Grupa / clasa;
Numărul de ore afectat;
Locul desfășurării;
Ziua si ora.
Structura programei pentru disciplină opțională ar putea fi următoarea:
Miniprogramă pentru disciplina opțională
„GEOGRAFIA ORIZONTULUI LOCAL”
Aria curriculară „ Om și societate”
Profesor CIUPALĂ CORINA FLORENTINA
Clasa a VIII-a
O oră pe săptămână
I. Argument
Societatea în care trăim are câteva caracteristici de bază, dintre care două sunt relevante pentru demersul nostru actual:
1. Afirmarea unor noi identități regionale și locale, pe fondul tendinței generale de globalizare, concretizate în tot mai puternicele legături dintre indivizi și comunitățile locale din care aceștia provin și pe care le reprezintă, pe orice plan.
2. Puternice mutații în domeniul vieții economice și sociale, materializate prin tranziție către economia de piață, restructurare, retehnologizare, reorientare profesională, etc., cu puternice consecințe asupra modului de viață, a nivelului de trai, a așteptărilor asupra viitorului, a scalei de valori și a atitudinilor – în special ale tineretului – față de muncă, viață, profesie, carieră, familie, religie și alte aspecte majore ale existenței.
Față de această situație, considerăm necesar ca, pe lângă curriculumul-nucleu, să existe, pentru ciclul gimnazial cel puțin, un pachet de discipline opționale care să conțină noțiuni de bază despre comunitatea locală, adaptate pentru nivelul de vârstă, de pregătire și pentru necesitățile elevilor.
Plecând de la citatul marelui geograf George Vâlsan ………..’’o datorie elementară a școlii e să-i dea elevului o noțiune clară despre țara lui și despre pământurile de care aude zilnic’’, mi s-a părut, imperios necesară, propunerea și studierea unei discipline opționale, referitoare la geografia orașului nostru.
Disciplina opțională propusă pentru clasa a VIII-a, oferă și o puternică latură formativă, prin componentele legate de orientarea pentru profesie, pentru carieră, deoarece prezintă în detaliu posibilitățile de pe plan local în vederea unei viitoare inserții profesionale, sau oportunitățile pentru întemeierea, pe viitor, a unor noi afaceri, folosind resursele, dar și oportunitățile existente în zonă. Din acest punct de vedere, se trece de la aspectul pur contemplativ al studiului geografiei și al analizei factorilor determinanți ai realităților geografice, la atitudinea de cercetător activ al avantajelor și dezavantajelor oferite de spațiul local.
Acest lucru va încuraja formarea, la elevi, a unei atitudini civice, responsabile, de viitori membri ai comunității locale și îi va determina să se gândească mai bine înainte de a dori să-și caute viitorul pe alte meleaguri, iar în acest caz, să aibă în vedere posibilitățile de reîntoarcere și de reintegrare în comunitatea locală.
II. Competențe generale
Perceperea corectă a elementelor, proceselor și fenomenelor care definesc mediul geografic al orizontului local.
Investigarea și interpretarea unor procese și fenomene specifice geografiei orizontului local, percepute direct sau prin studiul mijloacelor auxiliare (hărți, documente, date, bibliografie).
Explicarea și descrierea unor elemente, procese și fenomene ce formează mediul înconjurător al orizontului local, utilizând limbajul geografic specific.
Relaționarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare cu reprezentarea lor grafică și cartografică și cu prezența lor în conștiința colectivității.
Aplicarea cunoștințelor despre orizontul local în viața cotidiană și integrarea lor în sistemul de achiziții al altor discipline, comune sau opționale.
III. Competențe specifice
Pentru cele trei părți ale disciplinei „Geografia orizontului local” propunem următoarele competențe specifice:
A. Elemente de geografie fizică
1.1. Identificarea elementelor de referință ale cadrului natural pe hărți (relief, rețea hidrografică, formațiuni vegetale, etc.) și în realitate.
1.2. Identificarea aspectelor specifice din orizontul local ale cadrului natural.
2.1. Analiza și interpretarea hărților fizico-geografice și topografice ale împrejurimilor.
2.2. Alcătuirea unor reprezentări cartografice simple pe baza elementelor observate în natură sau desprinse din bibliografie.
3.1. Utilizarea corectă a terminologiei specifice elementelor naturale în contextul dat.
3.2. Găsirea de corespondențe în realitatea observabilă în împrejurimi pentru elementele și noțiunile studiate.
4.1. Localizarea principalelor elemente ale cadrului natural.
4.2. Culegerea de informații pe plan local asupra denumirilor unor elemente naturale.
4.3. Studierea legăturilor dintre denumirile geografice și proprietățile elementelor definite.
5.1. Integrarea informațiilor despre cadrul natural în sistemul de referință al geografiei fizice.
5.2. Transferarea cunoștințelor despre orizontul local în arealul științelor înrudite (fizică, biologie, etc.)
B. Geografia populației și caracteristicile așezărilor omenești
1.1. Identificarea elementelor de referință ale hărților și planurilor referitoare la populația și caracteristicile așezării omenești.
1.2. Identificarea specificului componentei socio-umane în caracteristicile actuale ale mediului geografic specific orizontului local.
2.1. Analiza și interpretarea unor hărți topografice, cadastrale, dar și ale populației și așezărilor omenești, pentru a percepe specificul local în diversitatea umană a lumii contemporane.
2.2. Analiza și interpretarea datelor geodemografice și alcătuirea reprezentărilor cartografice corespunzătoare.
3.1. Utilizarea corectă a terminologiei referitoare la populație și așezări omenești în contextul realităților locale.
3.2. Utilizarea corectă a unor sisteme de referință spațiale și temporale pentru analiza elementelor legate de populația localității și așezările omenești aflate în legătură cu aceasta.
4.1. Localizarea principalelor elemente geodemografice ce definesc orizontul local.
4.2. Identificarea unor relații observabile între elementele mediului natural, populație și așezarea omenească.
5.1. Relaționarea informațiilor de la instituțiile statului și din media locală cu sistemul de referință al geografiei populației și așezărilor omenești.
C. Geografia economică a orizontului local
1.1. Identificarea elementelor de referință pentru orizontul local de pe hărțile economico-geografice.
1.2. Identificarea specificului economic al comunității locale.
2.1. Analiza și interpretarea unor date de natură economică și confecționarea, pentru acestea, a unor reprezentări spațiale adecvate.
2.2. Analiza și interpretarea unor hărți de natură economică pentru perceperea diversității teritoriale a economiei și a specificului local.
3.1. Utilizarea terminologiei referitoare la resurse și activități economice pentru a prezenta coerent realitatea economică a zonei Brăila.
4.1. Localizarea spațială și cartografică a elementelor economice specifice municipiului Brăila pentru înțelegerea relațiilor dintre acestea și mediul local.
5.1. Relaționarea informațiilor de la instituțiile locale, din mass-media și din experiența cotidiană cu sistemul conceptual al geografiei economice.
IV. Conținuturi
Introducere (1 oră)
A. Elemente de geografie fizică (7ore)
Poziția geografică;
Caracteristicile reliefului.
Elemente de climă și hidrografie.
Elemente bio-pedo-geografice.
Starea mediului natural și direcții de acțiune pentru viitor.
B. Geografia populației și caracteristicile așezărilor omenești (8 ore)
1. populația zonei. (4 ore)
Evoluția numărului de locuitori.
Sporul natural, sporul migratoriu și bilanțul general al populației.
Densitatea populației.
Structura populației: (pe sexe și pe grupe de vârste, etnică și lingvistică, confesională, pe domenii de activitate)
Perspectivele evoluției populației.
2. Caracteristicile habitatului. (4 ore)
Apariția și evoluția localităților.
Structura și textura așezărilor omenești.
Organizarea spațiului: zonele funcționale.
Sistematizare și remodelare edilitară: prezent și perspective.
Evaluare semestrială (1 oră)
C. Geografia economică a orizontului local. (16 ore)
1. Caracterizarea activităților economice (8 ore)
Istoricul activităților economice și resursele locale.
Activitățile agricole.
Industria: prezent și perspective.
Sectorul terțiar.
Perspective ale activităților economice din zonă.
2. Dezvoltarea durabilă a zonei (8ore)
Ideea de dezvoltare durabilă.
Principalele probleme ale zonei.
Proiecte prioritare privind dezvoltarea zonei.
Probleme globale ale omenirii și proiectarea lor în realitatea orizontului local.
Evaluare finală. (2 ore)
Total 35 ore.
V. Valori și atitudini
Obiectivele generale și specifice care sunt urmărite în învățământul obligatoriu prin procesul educațional complementar centrat pe geografia orizontului local se bazează și promovează următoarele valori și atitudini:
Atitudinea pozitivă față de cunoaștere, educație, societate, cultură, civilizație și față de valorile locale.
Curiozitatea pentru explorarea mediului geografic, în special pentru mediul orizontului local.
Respectul pentru valorile locale, pentru diversitatea naturală și umană.
Formarea și conservarea unei identități locale, care să vină în completarea unei identități naționale și europene cu un potențial constructiv ridicat.
Conservarea și ocrotirea mediului de viață propriu și al concetățenilor.
VI. Modalități de evaluare
Evaluarea rezultatelor instruirii prin această disciplină opțională are o importanță deosebită atât în realizarea curriculumului propus cât și în legătură cu aprofundarea, la nivel local, a rezultatelor instruirii prin orele de geografie – curriculum obligatoriu. Totodată are o însemnătate aparte prin prisma însușirii aspectelor de orientare pentru activitatea ulterioară, profesională.
În evaluarea unităților de instruire se folosesc în general teste scrise, cu durate variate, de la 10-15 minute pentru secvențele mai puțin importante până la teste recapitulative de 40-50 minute. Testele trebuie să asigure folosirea unor itemi adecvați competențelor și deprinderilor ce se cer evaluate, să fie elaborate clar, concis și să corespundă particularităților de vârstă și intelectuale ale elevilor.
Pe parcursul orelor se va folosi evaluarea orală, prin întrebări care să stimuleze cât mai mult capacitățile analitice și sintetice, coerența gândirii elevilor și nu memoria și capacitatea de reproducere.
Ca forme de evaluare care să stimuleze activitatea independentă a elevilor, cooperarea și investigarea unor surse și domenii nemijlocit legate de scopurile propuse prin instruirea prin această disciplină, se propune folosirea proiectului, a portofoliului și a studiului de caz.
Acestea pot investiga o gamă variată de probleme de actualitate, care pot deveni în acest fel antrenante și pot constitui chiar surse de lucrări independente, referate și comunicări științifice ale elevilor. Astfel, putem enumera:
gruparea străzilor după specificul locuințelor, al activităților comerciale sau după starea spațiilor verzi;
analiza unei unități economice cu perspectivele acesteia în contextul economiei de piață și al integrării europene;
studierea fenomenului emigrației către diferite țări străine și a consecințelor de ordin economic, social, financiar ale acestuia;
analiza aspectului urbanistic, estetic și funcțional al localității;
analiza activităților agricole în perimetrul zonei;
activități de cercetare a elementelor cadrului natural și antropic și de ecologizare a zonei;
excursii geografice și drumeții în localitățile învecinate;
analiza potențialului turistic al zonei;
folosirea calculatoarelor din laboratorul de informatică AEL din dotarea școlii pentru analiza și prelucrarea unor date și pentru studierea unor materiale de informare, hărți și imagini satelitare ale zonei.
VII. Sugestii metodologice
Prezentul curriculum este o alternativă, aflată la dispoziția profesorilor care predau geografia în școala generală și a conducerilor unităților de învățământ care doresc să asigure elevilor o pregătire axată pe cunoașterea și aprofundarea valorilor locale, a avantajelor și nevoilor comunității. Acesta favorizează:
1. Organizarea unui proces de învățământ care să aibă o bază referențială precisă dată atât de sistemul de obiective generale – obiective specifice și conținuturi, cât și de ancorarea acestora în realitățile locale.
2. Realizarea unei instruiri în care elevii să îmbine în mod judicios asimilarea curriculumului-nucleu cu elementele propuse pentru studiul cadrului local.
3. Realizarea unui proces educațional diferențiat și personalizat prin selectarea acelor conținuturi care se pliază și corespund cel mai bine cu realitățile locale, precum și a activităților de învățare, a traseelor de parcurs în instruire care să ducă la îndeplinire în condiții optime demersul asumat.
4. Asumarea unor obiective care să corespundă cu nevoia de cunoaștere mai bună de către elevi a orizontului local, pentru a-și putea cântări mai bine șansele în construirea unei viitoare cariere.
5. Folosirea de demersuri de investigare specifice geografiei, dar corelate cu realitățile din teren, care să asigure legătura dintre geografie ca știință, cu obiect de studiu mediul geografic (Pământul, într-o accepțiune mai largă), și geografia locală, cu un obiect de studiu mult mai aproape de elev și de profesor, palpabil, dar mult mai greu de investigat la nivelul informațiilor oficiale și al datelor statistice, al reprezentărilor cartografice.
Macroproiectarea instruirii la disciplina opțională
„Geografia orizontului local”
Anul școlar 2013 – 2014;
Nr. ore 35 (o oră pe săptămână)
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Orașul Brăila – poziția geografică. Caracteristici generale ale reliefului
Nr. ore alocate: 3
P R O I E C T U L U N I T Ă Ț I I D E Î N V Ǎ Ț A R E
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Orașul Brăila caracterizare climatică, hidrografică și biopedogeografică
Nr. ore alocate: 4
P R O I E C T U L U N I T Ă Ț I I D E Î N V Ǎ Ț A R E
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Populația și caracteristiciile habitatului
Nr. ore alocate: 8
P R O I E C T U L U N I T Ă Ț I I D E Î N V Ǎ Ț A R E
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Orașul Brăila – Activitățile economice
Nr. ore alocate: 8
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Orașul Brăila – dezvoltare durabilă
Nr. ore alocate: 8
CAPITOLUL II.
ORAȘUL BRĂILA – ASPECTE DEMOGRAFICE
II.1. ISTORICUL POPULĂRII ZONEI
Condițiile favorbile oferite de zona de câmpie și luncile aferente au atras populația încă din timpuri străvechi, formându-se aici așezări stabile. Câmpia a oferit terenuri bune atât pentru pășunatul animalelor și cultura plantelor, cât și locuri mai înalte, bune pentru așezări, ferite de inundațiile distrugătoare ale Dunării și ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau totodată puncte de unde se putea veghea împotriva năvălirilor dușmane.
Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însă, luncile și bălțile limitrofe care reprezentau în trecut așa cum arată C. Brătescu: „…regiuni naturale de o rară bogăție, cu pășuni fragede și verzi, cuprinse între stepele îngalbenite de arșița vremii, cu belșugul peștelui și al vânatului, de multe feluri, și cu locuri de adăpost vremelnic “.
Datorită acestor condiții prielnice pentru apariția așezărilor omenești, se presupune că cele mai vechi dintre ele au existat încă înainte de paleolitic. Descoperirile arheologice făcute în arealul municipiului Brăila, atestă o locuire omenească de peste cinci milenii.
Un studiu al originilor Brăilei arată că regiunea a fost locuită din vremuri imemoriale. Există numeroase vestigii arheologice dovedind prezența omului neolitic (Boian-Giulești) 5000 i.Hr., la Brăilița (vârful Catagatei), viața a continuat în epoca bronzului, apoi fiind atestată o puternică așezare getică între secolele IV și III î.Hr. aflată pe terasa înaltă a Dunării și întreținând legături cu grecii – de la Pontul Euxin, până la Elada.
Din cele 20 de așezări aparținând culturii Boian, mai importante sunt cele de la Brăilița, Siliștea (Nazâru), Râmnicelu, Însurăței.
În zona Brăilei, faza Giulești are o dăinuire îndelungată, încadrându-se cronologic între 3700-3400 î.Hr.
Perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului este ilustrată de inventarul mormintelor de la Brăilița, cea mai mare necropolă din țară. Prezența populațiilor de păstori nomazi este atestată de unele morminte descoperite la Brăilița, Râmnicelu și Horia- Făurei, datând din epoca Bronzului.
Dintre așezările geto dacice descoperite până acum datând din secolele IV.- I î. Hr., cea mai importantă a fost cea de la Brăilița. Aici în afară de materialele arheologice tipic getice s-au descoperit numeroase amfore grecești, care fac dovada că la Brăilița a existat în antichitate un important centru de schimb între negustorii greci veniți pe Istru sau peste tertoriul Dobrogei și geții de aici.
Perioada secolelor V-VII este reprezentată de romanii, care își desfășoară activitatea chiar în condițiile migrației unor populații străine.
Pentru perioada de început a epocii feudale secolele VIII – XI materialul documentar menționează 25 de așezări în județul Brăila și trei mari necropole: de la Chiscani, Sihleanu și Tichilești, care atestă prezența populției românești aici în vatra locuită de milenii de străbunii noștrii.
Dacă pentru secolele IX – XIII, prezența populației autohtone este atestată arheologic prin săpăturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovinești (sec. X – XI) și Brăila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se păstrează unele documente scrise despre evoluția populației și activitatea sa economică, mai ales cea comercială.
În secolul al XV-lea găsim numele Brăilei sub forma Breil, într-o mențiune a Cancelariei voievodului “Tibor din Transilvania”. O altă formă a numelui e prezentată într-o hartă ce însoțește tratatul Codex Latinus Parisinus: Baradigo, “loc deșert în care locuiesc numai pescarii”.
Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind "orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării".
Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări, obiceiuri, etc. ar trebui amintite și cele două cronici: Letopisețul Cantacuzinesc și Cronica Bălenilor. În primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăși întemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și sate până în marginea Dunării și până în Olt ”.
Izvoare exterioare Țării Românești, Letopisețul anonim al Moldovei, Cronica Moldo-germană, Letopisețele de la Putna (numărul 1 și numărul 2) ne dau una și aceiași știre și anume aceea de a ardere a Brăilei de către Ștefan cel Mare (1457 – 1504) la 27 februarie 1470, marți în săptămâna brânzei. În izvoarele narative externe Brăila este amintită relativ târziu, adică în secolul al XIV-lea. Reprezentativ pentru veacurile al XIV-lea și al XV-lea este Laonic Chalcocondil , unul din cronicarii Bizanțului.
Izvoarele diplomatice din cancelaria Țării Românești își încep activitatea din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, din punct de vedere intern, cel mai vechi document cunoscut până acum este privilegiul acordat negustorilor brașoveni și din Țara Bârsei de Vladislav I Vlaicu la 20 ianuarie 1368. El constituie totodată și cea mai veche dovadă a existenței Brăilei ca așezare a Țării Românești. Pentru secolul al XVI-lea putem aminti încă două documente importante ale cancelariei otomane, unul din 1520, deci precedând cu aproape două decenii constituirea kazalei Brăila precum și un altul, posterior cu trei decenii aceluiași moment. Este vorba, pentru cel din urmă de știrile cuprinse într-o interesantă kanunnameea, republicată recent.
Izvoarele catagrafice au fost socotite în mod firesc printre cele mai vechi surse privitoare la Brăila, atâta vreme cât litoralul dobrogean și gurile Dunării au fost în atenția și intersul negustorilor și călătorilor ce aveau nevoie de detalii pentru a ajunge în aceste locuri. În secolul trecut, Constantin C. Giurescu a socotit chiar, că cea mai veche mențiune a Brăilei într-o formă alterată ar fi cea din Libro del Conoscimiento, datând din jurul anului 1350.
O altă sursă cartografică, pe care socotim a fi, a doua mențiune a Brăilei ca vechime, ar fi o hartă nautică probabil italiană ca realizare aflată în Arhivele de stat din Zagreb și datată de primul ei editor (L. Bendeffy) în intervalul 1320-1370.
Urmează pentru veacul al XV-lea o serie de hărți nautice, mai mult sau mai puțin folosite de istoricii români în ceea ce privește descifrarea realităților din stațiul românesc. Este vorba de cele lucrate în atelierele lui Grazioso Benicasa din 1467 și 1471, unde Brăila este numită Brilago, apoi hărțile datorate cartografilor din atelierul lui Enrico Martello Germano din 1480-1493, unde orașul Dunărean este numit Brailano. Primele patru decenii din veacul următor nu aduc o creștere spectaculoasă a numărului de portulane, așa cum se va întâmpla după 1550, dar Brăila este întâlnită în continuare la Fr. Rosseli sub numele de Brailano, în vreme ce pe harta lui Andreea Vavassore (cca 1520) numele apare sub forma Brelago.
Ultimele izvoare ce scot în evidență arealul brăilean, sunt cele numismatice. Secolul al XI-lea este ilustrat de două monede de la Roman III Argyros (1028-1034) și de la Mihail al IV-lea (1034-1041). Ambele sunt găsite la Brăila, ultima foarte recent adică în timpul cercetărilor arheologice din 1993. Veacurile următoare sunt relativ bogate în mărturii numismatice, explicația fiind circulația monetară datorită comerțului, proveniența lor fiind diversă: Polonia, Imperiul Otoman, Imperiul Habsbugic.
Însemnătatea marelui port dunărean este demonstrată și de faptul că numeroase drumuri comerciale care îl legau de diferite zone și orașe din Țara Româneasca, Moldova și Transilvania purtau denumirea de Drumul sau Calea Brăilei. Mare centru economic, cu o poziție strategică deosebită, aflat în zona de granițe dintre cele două țări românesti, Brăila a intrat în sfera de expansiune a Imperiului Otoman. Cu atât mai mult cu cât se putea crea o punte de legatură cu Dobrogea, aflată sub stăpânire otomană, iar prezența unei garnizoane militare aici ar fi descurajat intențiile de independență ale domnilor români. De aceea, în 1538, cu prilejul expediției împotriva Domnului Moldovei, Petru Rareș, Brăila este ocupată de către turci, iar doi ani mai târziu, așa cum reiese dintr-un raport polon, aici se construia cetate de zid. Deși aflată sub monopol otoman, viața economică a continuat să evolueze, Brăila devenind schela de aprovizionare pentru capitala Imperiului , iar marile venituri obținute din diferitele activități comerciale nu mai intrau în visteria țării, ci reveneau acum sultanului și dregătorilor acestuia.
După 289 de ani de ocupație otomană, Brăila este reintegrată Țării Românești, în urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, încheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Actul dezvoltator al articolului V din tratat prevedea ca cetățile turcești de pe malul stâng al Dunării împreună cu insulele dinspre acest mal vor fi înapoiate Țării Românești, hotarul față de Imperiul Otoman urmând a fi talvegul Dunării. Totodată, prin tratat se stipula libertatea de navigație pe Dunăre și mare, ceea ce înseamna desființarea monopolului otoman asupra mărfurilor românești, în consecință, Brăila a cunoscut un avânt economic fără precedent în istoria sa, stimulat și de obținerea, în 1836, a statutului de porto-franco.
Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales după eliberarea de sub ocupație otomană, după liberalizarea comerțului pe Dunăre și îndeosebi odată cu dezvoltarea extensivă a agriculturii, ca urmare a desțelenirilor din această zonă stepică.
Creșterea numerică a populației, dezvoltarea așezărilor omenești s–a făcut sub influența imigrărilor și a transhumanței populației transilvănene subcarpatice, care a format sate noi( odăi, câșle, turle), mai ales în cuprinsul Bălții Brăilei, atrași de bogățiile acesteia.
Treptat, locul pășunilor și fânețelor fiind luat de arături, populația din acest teritoriu își diverifică și mai mult preocupările și ocupațiile productive. Valorificarea terenurilor fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brăilei și îndeosebi dezvoltarea portuară și industrială a orașului Brăila, cu profil industrial diferit, a dus la intensificarea necontenită a procesului de populare a teritoriului, de concentrare a populației în orașul Brăila.
Intensele tranzacții comerciale efectuate în port, posibilitatea obținerii unor caștiguri mari și rapide au atras numeroși comercianți străini -bulgari, macedoneni, albanezi, greci dar și francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei, precum și numeroși români transilvaneni, Brăila devenind o entitate specializată în exportul cerealelor, speculând abil construirea rețelei de căi ferate, Brăila, în scurt timp, a reușit să tranșeze în favoarea ei rivalitatea cu portul vecin, Galați, ba mai mult, să intre în competiție cu Odessa. O parte a veniturilor obținute din activitățile comerciale au fost utilizate de autoritățile orașului atât pentru reconstrucția și modernizarea acestuia, cât și pentru extinderea capacităților portuare. Deși statutul de porto-franco a fost desființat, portul și-a continuat evoluția ascendentă înregistrând în 1911 momentul de vârf al valorii exportului, aceasta și datorită amplelor lucrări de modernizare a instalațiilor portuare și de construire a docurilor care cumprindea un complex întreg de cheiuri, dane, silozuri și magazii, rezervoare de petrol, căi ferate, șosele, precum și un bazin pentru iernatul vaselor.
II.2. EVOLUȚIA TERITORIALĂ A ORAȘULUI
De-a lungul istoriei, orașul Brăila a avut când perioade de progres, când perioade de regres, datorită evenimentelor politice. Este suficient să se amintească faptul că, începând din secolul al XV-lea și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial a fost de mai multe ori complet asediat, prădat, ocupat de forțe militare străine, bombardat, populația decimată de molime sau inundații. Așa se explică și unele stagnări, atât în ceea ce privește dezvoltarea teritorială, cât și în activitatea economică. Dar, după fiecare eveniment care atrăgea pagube materiale și umane, orașul se refăcea repede, urmând o linie ascendentă.
Evoluția teritorială a orașului Brăila desfășurată în funcție de cauzele generale și particulare ale dezvoltării orașului, poartă în mare parte amprenta microreliefului, ca fiind determinată de numărul de locuitori și de dezvoltarea funcțiilor economice în raport cu condițiile politice.
Apariția unor noi funcți: industrie, transport feroviar industrial, au determinat extinderea spațiilor clădite, iar suburbiile, cartierele mărginașe cu un număr mare de lociutori, furnizau, orașului propriu – zis contingente de forță de muncă ieftină.
În anumite perioade de timp, au existat prin grija administrațiilor respective, numeroase terenuri libere foarte ieftine, apte pentru construcțiile industriale mai ales, situate în imediata apropiere a portului, gării sau zonei rezidențiale. Construcția unor industrii pe aceste terenuri a dus la extinderea intravilanului și la sudura, până la înglobare, a suburbiilor (de fapt sate), aflate în imediata apropiere (exemplu: Piscul, Brăilița, Nedelcu – Chercea si Radu – Negru care au fost incluse în oraș dupa 1930).
Analiza detaliată a unor evenimente de care dispunem astăzi arată că, în dezvoltarea generală, mai ales în ceea ce privește evoluția teritorială și formarea texturii, un rol deosebit l-au jucat principalele drumuri comerciale care se îndreptau spre Dunăre. Unele dintre acestea, ca de exemplu cel al Siretului, era utilizat „înca înainte de era noastra” (C. C. Giurescu, 1968,). Drumurile Călărașilor, Bucureștilor, Buzăului, Focșanilor, Galaților se transformau în „les principaux axes directeus” (I. Sandru, V. Cucu, V. Sficlea, 1963,) ale orașului, chiar în zilele noastre se mai disting înca „les ancieus noyan” (I. Sandru și colab, 1963) ale orașului, strâns legate de cheile portului.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, de când există posibilități pentru reconstituirea evoluției teritoriale, intravilanul Brăilei se întindea pe malul Dunării, în zona portului, dar și pe terase.
De asemenea, se mai observă că, toate străzile converg spre cheiul schelei, mulțimea de corăbii din port, și „Insula pastramagiior”, vestită încă de la începutul ocupației turcești a acestui teritoriu prin producția de pastramă (C. C. Girescu, 1968).
Din urmele cetății turcești, dărâmată în anii 1828 – 1829 (C. C. Girescu, 1968), se mai păstrează până în zilele noastre un fragment din zidul înconjurator aflat în partea de est a Gradinii Publice. Numele străzilor în măsura în care s-au păstrat până astăzi, confirmă existența cetații, prin denumiri ca: Cetății, Fortificației, Citadelei.
Între anii 1800 și 1856, intravilanul depășește linia zidului exterior al cetății și șanțul exterior de apărare, întinzându-se pâna la actuala stradă a Griviței. Prin dărâmarea zidului exterior al cetății este creat un bulevard, care astăzi poartă numele de Alexandru Ioan Cuza, se construiește și spațiul dintre acestea și fostul șanț exterior, strada Unirii.
Primul plan a fost întocmit în 1830 de către locotenentul colonel G. Rivière, iar al doilea, în același an, de către colonelul Nilson, ele cuprinzând crearea unui mare bulevard de centură la limita orașului, precum și traseele străzilor, localizarea piețelor, instituțiilor (conform C. C. Girescu, 1968). Aceste două planuri sunt însă respinse de divanul țării. La 1834, un mare plan de sistematizare este întocmit și aplicat din 1835, de către un căpitan rus, din ordinul generalului Kisseleff. Acesta prevedea existența foburgului dincolo de șanțul orașului, proiectarea traseului Bulevardului Alexandru Ioan Cuza (pe locul fostului zid dărâmat cu numai cinci ani înainte); axele de comunicație amintite, a Bucureștilor (rue de Kisseleff) și a Călărașilor (rue de Siliștei); piețe, numeroase construcții care prin proiecte de sistematizare rămâneau în mijlocul străzilor existente și care trebuiau îndepărtate. Proiectarea și realizarea Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, sub forma unui semicerc, avea să determine textura de mai târziu, ca și cea actuală a Brăilei, radiar semi-inelară.
Figura nr.5
Harta municipiului Brăila
Sursa: www.Tortentpress.com
Transformările rapide prin care trecea Brăila, sunt determinate de obținerea libertății comerțului pe Dunăre și mare (1829) și de declararea sa, la 13 ianuarie 1836, porto-franco; în acei ani se întreprind o serie de acțiuni menite să înfrumusețeze orașul.
La 1832, se pavează cu piatră o parte a pieței centrale; începând cu anul 1835 se aliniază străzile, se amenajează gradina publică „Belvedere”, se schițează și parcul din sud, dincolo de foburg, prin construirea monumentului ridicat în amintirea campaniei din 1828 – 1829, iar în 1836, încep studiile pentru construirea cheiurilor Brăilei. De-a lungul acelor ani, orașul era împărțit, pentru ușurința administrației, în mai multe sectoare.
În acea perioadă, apar și câteva mici așezări rurale: în nord Piscul, în vest Iarba Dulce si Nedelcu (numite mai târziu Izlazu), în apropierea intravilanului, iar în sud, Vărsătura. Primele trei aveau să fie înglobate, pe rând orașului, în timp ce ultimul a rămas și astăzi în extravilan, la doi kilometri.
Între anii 1856 – 1888 se adaugă o nouă zonă, urmărind același semicerc dictat de incinta exterioară a fostei cetăți, cu o prelungire spre sud, ca o pana de-a lungul căii Siliștei (actuala stradă a Călărașilor). Limita vestică se oprește aproximativ la actualul bulevard al Dorobanților, în timp ce în nord-est, acesta se oprea la strada George Enescu de astăzi, construcțiile evitând, în această parte, fruntea si marginea podului terasei (cu evidente alunecări și, mai ales, surpări ale materialului löessoid), precum și zona joasă inundabilă (în jurul docurilor de astăzi). Continuând să exercite o puternică atracție pentru populația din împrejurimi, Brăila își mărește necontenit numărul locuitorilor, al caselor, suprafața intravilanului, dar și activitațile economice, comerciale și de transporturi.
La 1859, existau 5664 de clădiri și case la un loc, precum și 5 mari mori cu abur. Noi terenuri erau ocupate de șantierele de reparații navale „Brăila”, înființate la 1864, de doua rafinării de țiței lângă Dunăre, la 1864, de uzina de gaz pentru iluminat, la 1869, de fabrica de ciment „I. G. Cantacuzino” la 1888, etc.
În anul 1869 încep lucrările la gara Brăila, iar în 1876 orașul este introdus în circuitul național feroviar, calea ferată București – Brăila – Galați întregind funcția de transport. În anul 1872 sunt terminate cheiurile, iar în 1883 începea construcția docurilor, terminată în 1892. La construcția acestora s-a întrebuințat pentru prima dată în țară betonul armat, după proiectele și rețetele inginerului român Anghel Saligny.
Conform obiceiului timpului, administrația românească a împărțit orașul în culori sau mahalale, în 1833 erau consemnate patru astfel de unități (roșie, albastră, galbenă și verde). Dar în 1837 vom regăsi din nou doar trei mahalale, a Bisericii vechi, Belvederului și Armenească. Era posibil ca să existe o anumită păstrare a tradiției, respectiv pe lângă culori să se utilizeze și mahalalele.
Împărțirea oficială pe culori s-a păstrat, așa cum rezultă din planul arhitecților C. S. Budeanu din 1892, unde regăsim tot patru unități, dar în cel a lui J. Dufour din 1898 constatăm o creștere cu o unitate.
Figura nr.6
Planul orașului Brăila în anul 1892
Sursa: www.flickr.com
Spre sfârșitul perioadei, orașul se extinsese pe un teritoriu care însuma 405 hectare și el avea să crească încă, mai ales în trei direcții care exercitau o atracție deosebită: calea ferată și gara, portul și docurile, precum și spre sud, în zona de construcții industriale. Așa se explică faptul că până la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost ocupate de intravilan și zonele de alunecări și inundații (cartierul Comorofca, locuit mai ales de pescarii și muncitorii din port), precum și noi terenuri în vest, de-a lungul căii ferate, până în satul Izlaz, iar în sud și nord în legatură cu construcțiile (fabrica de ciment și fabrica de scândură).
O parte din terenurile virane au fost ocupate de populația în continuă creștere, apoi de marile mori „Violatos” (1898), „Likiardopolis”, „Milas și fiul”, fapt justificat dacă avem în vedere specializarea cerealieră a portului Brăila, iar spre sud, noi terenuri se adaugă la intravilan prin construirea uzinei de apa (1889). Cu toate acestea, între limita de vest a intravilanului la 1856, Bulevardul Dorobanților, și zona construită în preajma căii ferate, sudura nu se produsese încă în anul 1900.
Ea avea să se realizeze destul de încet, înaintea primului război mondial, în această lungă perioadă apărând noi așezări, cu caracter semiurban: Brăilița în nord și Radu Negru în sud. Toate aceste suburbii sunt înglobate în intravilan.
În primele patru decenii ale secolului nostru, evoluția teritorială se făcea încă pe seama dezvoltării funcției industriale. Sunt construite întreprinderi industriale atât în limitele
intravilanului, cât și în afara lui crescând astfel teritoriul orașului. Printre acestea amintim Uzina Electrică (1900); Rizeria română (1904), o serie de întreprinderi metalurgice – „Izbânda” (1907, în piața Fortunei), „Întreprinderea metalurgică franco – română”(1921, în fața portului), „David Goldenburg și fiii” (1931, numită din 1938 „Întreprinderile metalurgice dunărene”, azi „Laminorul”, pe strada Transilvaniei, lângă calea ferată), „Atelierele de material de drum de fier”, în prelungirea intravilanului, spre nord, nord-vest (1921, azi uzinele „Progresul”, „Industria sârmei”, (1932, în sud), șantierul naval „România” S.A. (1940), o fabrică de cuie, ateliere mecanice, șantiere mecanice, etc.
Se remarcă cu ușurință că între anii 1900 și 1940 se dezvoltă îndeosebi funcția industrială, prin ramura metalurgiei, fapt explicat de dependența de importuri de materii prime din Europa Centrală și costul redus al transportului fluvial pe Dunăre.
În anii fostei perioade socialiste, intravilanul nu s-a mai extins în afara limitelor pe care le avea imediat dupa al II-lea razboi mondial, ci de fapt, s-a dat o noua destinație, și anume rezidențială, unor terenuri virane situate între Parcul Poporului (azi Parcul Monument), cimitirul Sf. Constantin și Bulevardul Hipodrom.
Orașul s-a înscris astfel cu un peisaj nou, dat de ansamblul de locuințe din Piața Halelor, Victoriei, Marna, Obor și noile cartiere Hipodrom, Viziru I, II, III, Vidin – alături de care putem adăuga impunătoarea platformă industrială Chiscani.
Ulterior, frumusețea orașului a fost întregită prin extinderea spațiilor verzi pe trotuarele tuturor străzilor principale, dar și în interiorul tuturor cartierelor, dar mai ales de construirea unui ansamblu de fântâni arteziene, unice în țară ca estetică și originalitate, amplasate lângă Casa Albă și coborând pe faleza Dunării. Caracteristica generală a dezvoltării teritoriale a Brăilei, începând din secolul al XIX-lea și până în zilele noastre, o constituie adăugarea, în diferite etape analizate, de noi zone concentrice față de nucleul inițial determinat, dupa cum s-a spus, de zidul și șanțul exterior al fostei cetăți.
Se poate menționa că, pe lângă fosta etapă socialistă, orașul s-a extins mai ales pe orizontală, astăzi însumând suprafețe destul de mari. Dupa 1955, creșterea s-a facut dimpotrivă, mai ales pe verticală, ca urmare a numeroaselor construcții pentru forța de muncă atrasă de oraș, datorită dezvoltării funcției industriale și portuare.
Figura nr.7
Evoluția teritorială a orașului Brăila
Perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraș, care cunoaște multe modificări și realizări: pavaj și felinare pe străzi, farmacii, stație meteo, spital militar, dobândirea statutului de oraș porto-franco în 1836, parcul Belvedere, înființarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme și a unui teatru, deschiderea unei școli de fete, a unui gimnaziu și construirea docurilor, a căilor ferate și a mai multor fabrici. În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în țară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul și becul electric. Se dezvoltă puternic învățământul și cultura sistemul bancar, susținute de comerțul înfloritor. După ocupația din primul război mondial, se pune în 1927 temelia Palatului Agriculturii, iar trei ani mai târziu populația așezării a ajuns la 68.310 locuitori. În această perioadă la Brăila se stabilea prețul cerealelor in Europa, la Bursa Agricolă.
După anul 2000 s-au făcut resimțite rezultatele dezvoltării mult prea ambițioase, nejustificate și disproporționate a industriei. Multe din reperele industriale de referință și-au închis total sau parțial porțile. Aceasta a dus la deprecierea, mai accentuată decât la nivel național, a nivelului de trai și al gradului de dezvoltarea al urbei. Brăila nu este un oraș-muzeu, dar vizitatorii săi simt magia, legendele și istoria orașului care sunt prezente pretutindeni.
II. 3 EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI PÂNĂ ÎN ANUL 1989
La recensământul populației și locuințelor de la sfârșitul anului 2011 populația orașului Brăila era de 180.302 locuitori, fiind primul centru urban ca mărime al județului, reprezentând 90,5 % din populația urbană a județului Brăila și 58,8% din cea a județului.
Numărul actual al populației este rezultatul unor evoluții îndelungate, cauzate de factori istorici (perioada interbelică și cea postbelică a României), politici (politica pro-natalistă a statului comunist) și socio-economici (perioada de tranziție postdecembristă).
Pentru satele și localitățile componente ale orașului nu se găsesc documente referitoare la numărul populației mai vechi de anul 1829 sau cuprinse în intervalul 1800-1812, decât cu privire la aspectele administrative locale, schimbările de moșii și de stăpâni.
În anul 1812, ungurul Koraczy tipărește o lucrare în care care Brăila era consemnată ca având 30.000 de locuitori ( Gr. Mihăilescu, 1932). În anul 1828, mareșalul Von Moltka arată în memoriile sale că Brăila are 40.000 de locuitori, dar prin părăsirea orașului de către turci rămân doar 6 .000 de locuitori (591 de familii).
În anul 1853, orașul Brăila era al treilea oraș din Țara Românească, ca număr de locuitori, după București și Ploiești (C.C. Giuresc, 1968).
Astfel, în anul 1862 Brăila avea 15.000 de locuitori, iar la recensământul din 1899 populația orașului totaliza 56.330 locuitori, fiind situat pe locul al patrulea între orașele țării, după București, Iași, și Galați( C. C. Giurescu, 1986).
Cele mai sigure informații demografice despre orașul Brăila, provin incontestabil de la recensămintele populației, desfășurate în perioada 1912-2011.
La recensământul din anul 1912 se înregistrează o creștere a populației cu 115% față de anul 1899. În acest an orașele Brăila și Galați dețineau 70% din numărul total al populației, de pe tot cursul românesc al Dunării.
Din datele recensământului din anul 1930 reiese că aici erau 68.347 de locuitori, iar în anul 1937 peste 68.700. În perioada 1912-1937, care cuprindea și primul război mondial, creșterea numărului de locuitori este foarte mică, de numai circa 3000 de persoane în 25 de ani, urmarea unui spor natural foarte redus, ca și a lipsei unui aflux mai însemnat de noi elemente din mediul rural înconjurător, datorită reducerii activității portului și ca urmare, a întregii vieți economice a orașului.
În anul 1941 populația orașului Brăila ajunge la 99.531 locuitori, în principal creșterea fiind pusă pe seama includerii în populația orașului a populației din suburbiile Chercea și Radu Negru, ce dețineau peste 10.000 de locuitori fiecare.
Intervalul 1941-1948 se caracterizează printr-o creștere a populației de numai 0,96%. Supramortalitatea masculină-consecință a celui de-al doilea război mondial, epidemia de tifos exantematic și seceta din perioada postbelică imediat următoare reprezintă un context de factori determinanți în evoluția numerică a populației.
Creșterea demografică din intervalul 1956 (102.500)-1966 (138.802) nu este o rezultantă a componentei natalitate (perioadă de liberalizare a avorturilor) ci a sporului migratoriu ridicat.
Ulterior acestei perioade, ca urmare a dezvoltării economice, dar și datorită politicilor demografice din perioada socialistă, se înregistrează o creștere demografică susținută.
Analiza datelor furnizate de recensăminte arată că populația a avut o evoluție ascendentă în perioada 1966-1989, volumul populației municipiului sporind cu aproape 100.00 mii de locuitori în intervalul celor 24 de ani .
Tabel nr.6: Evoluția numerică a populației din municipiul Brăila până în anul 1989
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.4: Reprezentarea grafică a populației municipiului Brăila 1930-1989
Creșterea numerică a populației înregistrată până în anul 1989 – 242.592 , a continuat, dar mult mai redusă până în anul 1993 când numărul persoanelor orașului Brăila era de 236.344.
După evenimentele din decembrie 1989, se constată o evoluție fluctuantă a populației, cu perioade de creștere și descreștere. Perioadele de creștere sunt datorate în mare măsură revenirii acelor locuitori plecați înainte de 1989 în țară în căutare de lucru. Contextul general socio-politic a determinat revenirea acestor oameni la locurile de baștină, după aplicarea Legii nr.18/1991și desființarea organizațiilor cooperatiste create forțat în perioada 1949 – 1962 de vechiul regim comunist după model sovietic.
Descreșterea spectaculoasă a populației în ultimul deceniu este o consecință a evoluției geopolitice a României prin integrarea în NATO și UE ce a determinat migrații externe ample spre Occident, în special pre Italia, Spania, Marea Britanie, Germania.
II 4. EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI ÎN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ
Evoluția numerică a populației este determinată mai ales, de indicatorul demografic – spor natural, dar și de sporul migratoriu.
Așa cum am prezentat în capitolul anterior, numărul populației municipiului Brăila a crescut permanent, dar cu ritmuri diferite până în anul 1989, când populația avea valoarea de 242.595. Cele mai importante cauze ale creșteii numărului de locuitori au fost:
creșterea economică, în special dezvoltarea industrială, a determinat migrarea unui număr mare de personae din mediul rural, spre orașul Brăila, pentru a acoperi necesarul de forță de muncă;
politica demografică din perioada socialistă, pronatalistă, care a determinat valori mari ale natalității, ale sporului natural și în final, o adevărată explozie demografică.
creșterea numerică a populației înregistrată până în anul 1989, a continuat, dar cu ritmuri de creștere mai reduse, până în anul 1993, fiind efectul migrației interne, determinat exclusiv de afluxul populației de la sat la oraș, mai ales dupa abrogarea legislației privind stabilirea domiciliului în municipii și orașe mari. Prin urmare, populația orașului Brăila a crescut numeric din anul 1989 – 242.592 locuitori stabili, atingând o valoare maxima în anul 1991 – respectiv 239.902 locuitori.
Tabel nr. 7: Evoluția numerică a populației din municipiul Brăila, între anii 1990- 2011
Sursa Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.5: Evoluția numerică a populației municipiului Brăila în perioada 1990- 2011
Începând cu anul 1993, se înregistrează o scădere a numărului populației stabile, însa ritmul cu care numărul populației scade are valori mici; dacă în anul 1993 populația stabilă din Brăila înregistra un numar de 236.344 persoane, în anul 2000 numărul locuitorilor stabili s-a redus până la 230.962 de personae, iar în anul 2010-210.245, pentru ca la recensământul din 2011 să mai fie doar 180.302 locuitori.
În concluzie, în aproximativ 20 de ani, din 1992 până în anul 2011 numărul populației s-a redus în municipiul Brăila cu 56.042 persoane. Această situație demografică este caracteristică la nivelul întregii țări, după revoluția din decembrie 1989, mai precis după anul 1992, numărul populației scade datorită scăderii natalității, integrării unui spor natural negativ, pentru prima dată în istoria României, la care se adaugă sporul migratoriu negativ.
Conform statisticilor oficiale din anul 2011, populația Municipiului Brăila era de 180.302 locuitori, ceea ce reprezintă 58,8% din populația totală a județului Brăila și 90,5% din populația urbană a aceluiași județ.
Tabel nr.8: Populația totală a municipiului și a județului Brăila în anul 2011
Sursa: Baza TEMPO – Online – serii de timp, INSSE
Analiza datelor furnizate de recensăminte arată că populația a avut o evoluțieascendentă în perioada 1966-2002, volumul populației municipiului sporind cu peste 77 miide locuitori în intervalul celor 36 de ani (peste 55%). Dat fiind faptul că populația orașului analizat reprezintă mai mult de jumătate din totalul populației județului Brăila este foarte probabilă o evoluție demografică cu trenduri specifice trendului general județean.
Dacă la nivelul întregului județ creșterea populației în perioada amintită se face maiales pe seama municipiului reședintă, în perioada dintre ultimele două recensăminte scăderea populației are un caracter mai accentuat la nivelul municipiului Brăila, comparativ cu evoluția întregului județ.
Tabel nr.9: Volumul populației municipiului Brăila – evoluție la recensăminte
Sursa: DJS Brăila, Recensământul Populației și Locuințelor 1992, 2002 și 2011
Pe intervalul 1992 – 2002 populația orașului scade mai accentuat decât populația județeană în general, cu o diferență de aproape 3 puncte procentuale (-7,6% comparativ cu -4,8%). Cu alte cuvinte avem o scădere de populație în județul Brăila pe intervalul 1992 –2002, între cele două recensăminte, mai intensă în municipiul reședință.
La nivel județean, populația continuă sa scadă până în anul 2011, cu un ritm constant începând cu anul 2006, iar în orașul Brăila populația scade în volum, cu un ritm ușor mai lent față de scăderea manifestată în context suprateritorial. La sfârșitul anului 2011 populația orașului a fost cu 2,8% mai mică, față de cea înregistrată la recensământul din 2002, ajungând la 180.302 locuitori, iar la nivelul întregului județ ea a scăzut cu 4,2%, ajungând la 321.212 locuitori, în aceeași perioadă.
Evoluția detaliată pe ani consecutivi, după anul 1990, arată că au existat două puncte critice în dinamica populației orașului, unul din 1991-1992 și altul din 2001-2002, când numărul de locuitori stabili s-a diminuat cu 5,5%, respectiv 3,6%, față de anul precedent. După aceste moment trendul întregii perioade analizate a fost unul de scădere constantă a populației, în medie cu 0,7 procente pe an pentru ultimii 6 ani.
Pentru municipiul Brăila, cauzele reducerii numărului de locuitori stabili sunt următoarele:
restructurarea economică, foarte multe personae rămase fără loc de muncă s-au retras în mediul rural, înregistrându-se după anul 1993 o migrație inversă, față de perioada anterioară, respectiv din mediul urban, către mediul rural. Alături de restructurarea economică o altă cauză a exodului urban, a constituit-o și împropietărirea agrară, care a determinat retragerea citadinului pe locul natal, spre vatra de care aparține proprietatea sa funciară.
reducerea considerabilă a natalității, cu valori mai mici decât ale mortalității și deci un spor natural negativ;
numărul mare de personae care au migrat spre țări din Uniunea Europeană, dezvoltate economic, în căutarea unui nivel de trai mai bun; se remarcă în special migrarea persoanelor de sex feminin, spre țări sud-europene: Italia și Spania.
În concluzie, urmărind evoluția populației în ultima perioadă, se observă o ușoară creștere în prima parte a perioadei de după 1992, ca apoi, după 1995 să se instaleze o descreștere, sub nivelul anului 1992 începând cu anul 1996. În anul 1991 se înregistrează cel mai mare număr de locuitori, după care evoluția populației intră pe un trend descendent.
Tendința generală a ritmului mediu anual în ultimii 10 ani este de descreștere.
II.4.1 DENSITATEA POPULAȚIEI MUNICIPIULUI BRĂILA
Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și unitatea de suprafață pe care aceștia locuiesc și se exprimă în loc/ km², din acest motiv constituie un paramertu deosebit de important prin semnificația sa ecologică.
În conformitate cu Legea nr.5/1973, a fost stabilită suprafața locuibilă pe persoană la 10 m². Ca urmare a acestei indicații, construcțiile de locuințe executate până în anul 1989, au un grad de discomfort ridicat. Acesta constituie și unul din motivele creșterii densității populației în zona construcțiilor înalte.
Tabel nr. 10 : Densitatea populației municipiului Brăila în perioada 1966-2011
Sursa: Direcția județeană de Statistică- Brăila
D.- densitatea populației(loc/km²)
Grafic nr. 6: Reprezentarea grafică a populației municipiului Brăila
Ca urmare a legii promulgate în anul 1973, se constată o crștere bruscă a densității populației la circa 5.000 loc/km² în anul 1975 la peste 7000 loc/km² în anul 1985, orașul Brăila fiind unul dintre orașele cu cele mai mari densități dintre orașele țării. Începând din anul 1990, densitatea populației a scăzut, cu un ritm lent, ajungând în anul 2000 la o valoare de circa 6.900 loc/km², iar în anul 2011 la valoarea de 5463 loc/km², tendința este în continuă scădere dar cu ritmuri mici. Scăderea densității populației se datorează scăderii numărului de locuitori, în condițiile în care suprafața orașului a rămas aceeași (33km²).
Potrivit datelor statistice, densitatea populației în județul Brăila este apropiată de media pe țară, mai scăzută însă în Insula Mare a Brăilei și mai ridicată în celelalte orașe ale județului. Spre exemplu, densitatea medie a populației în județul Brăila, în anul 2000 era de 81 locuitori/km², iar în orașul Făurei densitatea depășește 700 locuitori/km².
Însă diferența dintre densitatea populației din municipiul Brăila și a celorlalte orașe ale județului este foarte mare, această situație se datorează rolului de centru polarizator pe care îl are orașul Brăila.
În 2011, densitatea populației județene urbane era de 559 locuitori/km2. Municipiul Brăila ocupă o suprafață de 33 km², reprezentând circa 0,9% din suprafața județului Brăila și circa 9,5% din suprafața sa urbană. Datorită scăderii continue a volumului populației zonei în perioada 2002 – 2010 a scăzut în același ritm și densitatea populației de la 7015 locuitori/km² în 2002 la 5463 locuitori/km² în 2011. Valoarea mare a densității demonstrează importanța municipiului atât în rândul așezărilor urbane din Regiunea Sud-Est, cât și în în rândul așezarilor urbane din țară (vezi tabel ). Astfel se confirmă poziția municipiului în rețeaua națională de localități, ca localitate de rang I.
Tabel nr.11: Densitatea populației municipiului Brăila în context suprateritorial, 2011
Sursa: Baza TEMPO- online- serii de timp, INSSE
II.4.2 MIȘCAREA NATURALĂ ȘI MIȘCAREA MIGRATORIE
II.4.2.a Mișcarea naturală
Cele două tipuri de mișcări care determină volumul și structura unei populații sunt: mișcarea naturală cu cele două fenomene pe care le surprinde – natalitatea și motalitatea- sintetizate prin sporul natural și mișcarea migratorie, sintetizată de sporul migratoriu.
Natalitatea, ca fenomen demografic, este măsurată prin rata natalității care reprezintă numărul de copii născuți vii la 1000 de locuitori, într-o perioadă determinat (un an calendaristic).În perioada 2003 – 2011, conform datelor furnizate de INSSE rata natalității municipiului Brăila a avut o evoluție relativ constantă, oscilând în jurul valorii de 8‰. Valorile înregistrate în această perioadă sunt inferioare celor înregistrate la nivel național care se plasează în jurul valorii de 10‰. Pe medii rezidențiale, ratele natalității sunt superioare ruralului regiunii (rata natalității variind în jurul valorii de 10‰), față de cele din mediul urban.
Tabel nr.12: Rata natalității în anul 2011 în România, județul și orașul Brăila
Sursa: Baza TEMPO- online- serii de timp, INSSE
Fertilitatea, exprimată prin rata de fertilitate, este un indicator ce măsoară frecvența născuților vii în raport cu numărul femeilor de vărstă fertilă (15- 49 ani), în cursul unei perioade de timp determinate, de obicei un an. Orașele din județul Brăila au o fertilitate scăzută( 31‰ față de 35‰ media națională), în anul 2011, însă în ultimii trei ani manifestă o ușoară creștere în urban, în special pentru contingentul de femei de vârstă fertilă 20 – 29 de ani. Deși vârsta medie la prima căsătorie este pentru acest mediu de rezidență de 28,7 ani pentru bărbați și 26 de ani pentru femei, observăm o tendință de creștere a ferilității în ultimii trei ani pentru grupa de vârstă 15-19 ani, care provine probabil din patternul specific relațiilor de cuplu ale populației de etnie rromă, unde legalizarea relației poate avea loc ulterior nașterii copiilor. Căsătoria tradițională la rromi se face prin consensul celor două familii ,,xanamik’’(cuscre) din care provine cuplul, fără necesitatea unei oficializări externe.
Mortalitatea se măsoară prin rata mortalității care reprezintă numărul celor decedați la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată (un an calendaristic). La nivelul zonei studiate rata mortalității oscilează în jurul valorii de 10‰, fiind în perioada 2005- 2011 superioară mediei naționale 10‰.
Mortalitatea este mai intensă în ruralul zonei decât în urban, diferențele fiind determinate, pe lângă structura pe grupe de vârstă a populației (mai îmbătrânită în mediul rural), și de caracteristici ale serviciilor de sănătate, precum calitatea și accesibilitatea sau de nivelul de educație a populației,( mai ridicat în urban). În anul 2011 se înregistrează în municipiul Brăila o mortalitate de 11,6‰, cea mai ridicată valoare din ultimii 20 de ani.
După 1990 mortalitatea începe să crească, rata ei anuală depășește constant valoarea de 10,5‰. Creșterea valorii mortalității este generată de o creștere a ponderii populației vârstnice (peste 60 ani) în contextul scăderii ratei natalității și a creșterii ratei emigrării (în deosebi în rândul populației adulte 20-60 ani), dar și de o creștere a ratei morbidității (frecvența cazurilor de îmbolnăvire în rândul populației timp de un an, raportate la 100.000 locuitori) cu specificația că, începând din 1998, sunt înregistrate doar cazurile de îmbolnăviri ale populației cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate. Acest lucru se datorează scăderii standardului de viață a unui număr însemnat de familii ca urmare a creșterii șomajului, cu urmări precum: scăderea calității alimentației și a igienei personale, accentuarea stressului, o mare parte din populație neapelând la serviciile medicale, nefiind inclusă în sistemul de asigurări medicale.
Tabel nr. 13: Mișcarea naturală a populației municipiului Brăila în perioada 2005-2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr. 7:Evoluția mișcării naturale a populației municipiului Brăila în perioada 2005-2011
Mortalitatea infantilă
În aprecierea mortalității generale un rol important îl are mortalitatea infantilă, adică numărul de decese în primul an de viață la 1000 născuți vii.
Rata mortalității infantile – important indice al educației sanitare și civilizației – are pentru orașul Brăila valori extrem de interesante. Rata cea mai ridicată a fost înregistrată la 1966, cu o valoare de 68,18‰. După această dată ritmurile de evoluție ale ratei mortalității infantile au înregistrat sensuri oscilatorii de creștere sau descreștere bruscă.
Pentru acest indicator orașul Brăila prezintă valori ridicate 9‰ comparativ cu cele înregistrate la nivel județean 7,9 ‰ și național 8,1 ‰ . Conform datelor recensământului din 2011, mortalitatea infantilă are valori de 12,2‰.
Accesul redus la serviciile sanitare, nivelul scăzut de educație sanitară, alimentația necorespunzătoare a mamei și nerespectarea regimului de sarcină, stresul, sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la înregistrarea acestor valori ridicate.
În general în cadrul populației aparținând etniei rromilor mortalitatea infantilă este mai mare.
Situația actuală, a raportului nașteri-decese, este rezultatul unor condiții complexe de transformare și evoluție a întregii țări după anul 1989, pe care le structurăm astfel:
schimbarea proprietății asupra terenului, cu consecințe majore asupra activităților economice, în special a agriculturii;
trecerea de la activitățile economice centralizate la cele desfășurate de către sectorul privat, a determinat diminuarea accentuată a veniturilor;
revenirea muncitorilor de la orașe, odată cu diminuarea locurilor de muncă și retrocedarea pământurilor, cu un plus pentru populația tânără;
plecările masive în străinătate, la muncă, facilitate în ultima perioadă de aderarea României la 1.01.2007 la Uniunea Europeană, majoritatea populației angrenată în migrații fiind reprezentată de tineri;
îmbunătățirea asistenței sociale, asigurându-se un venit minim garantat;
îmbunătățirea sistemului medical, și accesul la medicamente gratuit sau compensat, pentru cei cu venituri modeste;
venituri mici din pensii, o parte importantă a celor pensionați având pensii agricole;
prevederi legislative noi privind avorturile;
o influență ceva mai mică a bisericii în stabilitatea familiei și în privința avorturilor;
rata în creștere a divorțurilor;
schimbarea mentalității în privința numărului de copii în familie, cu tendința spre 1-2 copii/familie, cu excepția familiilor de rromi.
Sporul natural, expresia mișcării natural a populației, redă relația dintre natalitate și mortalitate și se calculează ca diferență între numărul de nașteri și cel de decese, ce au avut loc într-un an, raportată la volumul populației.
Sporul natural al populației din orașul Brăila a înregistrat de – a lungul timpului, de la un recensământ la altul fluctuații însemnate, acestea fiind determinate de conjunctura social-economică, istorică, dar și de o anumită concepție a populației în ceea ce privește familia.
Între cele două războie mondiale sporul natural s-a menținut în jurul valorii de 3,5‰, mult mai scăzută față de perioada anterioară a războiului, ca urmare a natalității scăzute în antiteză cu mortalitatea ridicată.
Între anii 1949-1955, sporul natural a cunoscut o ușoară creștere ca urmare a îmbunătățirii nivelului de trai, după care a scăzut din nou foarte mult, ajungând în anul 1965 la o valoare de 1,7‰.
Pe baza măsurilor luate și a legislației pentru stimularea natalității, a politicii pronataliste care s-a bazat în principal pe interzicerea avorturilor, dar și pe acordarea de ajutoare financiare familiilor care aveau mai mulți copii, începând din anul 1968, sporul natural a înregistrat o creștere bruscă, rapidă, ajungând în doar10 ani să atingă valori de 12‰. Se constată astfel că a avut loc o explozie demografică, un ,,baby – boom’’, aceasta susținută și de scăderea ratei mortalității au determinat o creștere a sporului natural impresionantă, de la 1,7‰ în anul 1965 la 11,7‰ în anul 1977. Aceasta este și perioada în care numărul populației stabile din municipiul Brăila crește foarte mult.
După anul 1977 sporul natural cunoaște o perioadă de reducere, dar se menține relativ ridicat, până în anul 1989 oscilând între valori medii de 5‰ – 6‰.
Tabel nr.14: Valoarea sporului natural în municipiul Brăila între anii
1977 – 1989( ‰).
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr.8: Evoluția sporului natural în municipiul Brăila între 1977-1989
În perioada 1989 – 1991, în doar doi ani sporul natural cunoaște o scădere aaccentuată de la 5,9 ‰ până la 0,08 ‰, însă rămâne pozitiv. Această situație se datorează în principal descreșterii ratei natalității de la 13,5 ‰ în anul 1989 la 7,9 ‰ în anul 1994 și chiar sub 6 ‰ în anul 1998, această valoare fiind sub valoarea medie pe țară (10,9‰). Începând cu anul 1992 evoluția mișcării naturale arată tendința sporului natural spre valori constant negative.
Dacă în anul 1992, sporul natural înregistra valori de -0,2 ‰, în anul 1997 această valoare a scăzut la – 2,1‰, înregistrându-se apoi o crștere ușoară -1,8 ‰ în anul 1998, menținându-se în jurul acestei valori până în anul 2001. Începând din anul 2002, valorile sporului natural scad din nou, variind până în anul 2011, între -2,6 ‰ și -4,6 ‰.
Această situație se datorează menținerii valorilor mici ale ratei natalității, între 7,2 ‰ în anul 2002 și maxim 8,7 ‰, în anul 2005, valori sub media pe țară. În aceeași perioadă, crește ușor rata mortalității, de la 9,5 ‰ în anul 2001 la 11,3 ‰ în anul 2011, cu toate acestea, sporul natural se menține negativ, chiar crește ușor.
Tabel nr.15: Evoluția sporului natural în municipiul Brăila între anii 1990- 2011 (‰)
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
S.N.- sporul natural
Menținerea sporului natural la valori negative determină în timp apariția unui fenomen demografic grav, cu repercursiuni asupra tuturor fenomenelor demografice, sociale și economice, acesta fiind fenomenul de îmbătrânire a populației.
Grafic nr.9: Reprezentarea grafică a sporului natural între anii 1990-2011
În concluzie, situația demografică în municipiul Brăila este asemănătoare cu cea din România, deosebindu-se două perioade distincte:
Perioada socialistă, până în anul 1989, care se continuă până în 1992, în care natalitatea are valori mari, încurajată de politica pronatalistă, mortalitatea se menține aproximativ la aceleași valori, sporul natural are valori pozitive mari, determinând creșterea numerică a populației.
Din anul 1992, până în prezent, scad dramatic valorile natalității, sub rata mortalității, sporul natural are valori negative, pentru prima dată în istoria României, determinând scăderea numerică a populației, scăderea valorilor densității populației pe grupe de vârstă, etnică, etc. fenomenul de îmbătrânire a populației.
II.4.2.b Mișcarea migratorie
Bilanțul migratoriu
Este cel de-al doilea indicator demografic ce determină direct dinamica populației. Este definit ca un element al mobilității teritoriale a populației care semnifică diferența dintre numărul celor sosiți (imigrați) și cel al persoanelor plecate (emigrați) în timp de un an raportat la 1000 de locuitori. Atât procesul de imigrație, cât și cel de emigrație sunt determinați de o serie de factori: demografici, politici, sociali, economici, educaționali, culturali. Caracteristicile acestor factori au determinat o diferențiere în timp a emigrării și imigrării, a raportului dintre ele, cu implicație directă asupra dinamicii populației orașului Brăila.
Deplasările zilnice
Deplasările zilnice din orașul Brăila se înscriu în tipologia migrației pendulatorii sau navetismului. Navetismul constă în deplasările cotidiene ale persoanelor de la domiciliul stabil situat într-o localitate, la locul de muncă situat în altă localitate. O mică parte din locuitorii municipiului Brăila sunt implicați în viața economică a orașelor Ianca, Făurei și Insurăței, mai ales cei care lucrează în sectorul terțiar.
Deplasarile sezoniere
În general migranții sezonieri nu au forme legale de muncă, astfel încât familiile sunt reticente în a declara plecările astfel încât nivelul real al migrațiilor este greu de stabilit cu certitudine.
Cea mai însemnată parte a emigrației este deci reprezentată de migrația internațională, respectiv de persoanele care pleacă să lucreze cu contracte la termen. sau sezonier fără angajamente contractuale. După cum afirmă autoritățile locale, o bună parte a populației lucrează în afara țării, destinațiile predilecte ale migrațiilor fiind mai ales Italia, Spania și Grecia.
În ceea ce privește dimensiunea fluxului mobilității internaționale, deși statisticile oficiale redau doar plecările permanente, reprezentanții locali estimează că în această mișcare ar fi antrenate efective mult mai mari de populație.
Marea majoritate a acestor migranți se întorc în localitate după ce au acumulat un anumit capital, pe care îl investesc de obicei în construcții, însă o mică parte a acestora decid să se stabilească în zona în care muncesc, formând mici comunități.
Deplasările definitive
Deplasările definitive din teritoriul analizat s–sau înscris înainte de 1989 în timpul fluxului migraționist sat – oraș. Amploarea deosebită a acestui flux tradițional a fost vizibilă în ultimele trei decenii. Motivațiile determinante ale unei schimbări de domiciliu sunt evident cele economice. Orașul, comparativ cu satul oferă o serie de avantaje, iar puterea de atracție a acestuia este direct proporțională cu mărimea lui, înzestrarea edilitară sau facilitățile educaționale sau culturale oferite..
În anul 1828, când se deschid porțile orașului amploarea migrației devine tot mai pregnantă: mocanii transilvăneni plătesc 1.593 taleri și 102 bani pentru oi (C.C. Giurescu, 1968).
În anul 1837, în orașul Brăila se stabilesc un număr apreciabil de transilvăneni, români din Dobrogea, aromânii din Macedonia, greci, bulgari, ultimii deținând în anul 1838, 412 capi de familie, reprezentând 23,69% din populația totală(C.C. Giurescu, 1968). Se mai stabilesc în arealul analizat și numeroși lipoveni, mai ales în satul Piscu, sat ce a devenit ulterior cartier al orașului Brăila, s-a realizat astfel o largă eterogenizare a locuitorilor.
Industrializarea puternică a orașului Brăila, începând cu deceniile 6 și 7 ale secolului XX, extinderea zonelor industriale și a cartierelor rezidențiale, au constituit principalii poli de atracție pentru populația rurală din jurul municipiilor.
Tabel nr.16: Evoluția sporului migratoriu în municipiul Brăila, 1985 – 2000
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.10: Reprezentarea grafică a sporului migratoriu între 1985- 2000
Indicatorii demografici care măsoară intensitatea emigrării, respectiv imigrării în cadrul mobilității teritoriale a spațiului analizat sunt indicele de emigrare respectiv de imigrare.
Indicele de emigrare (me) reprezintă un raport între numărul persoanelor emigrate în cursul unei anumite perioade de timp (E) și numărul mediu al populației în același interval temporar (P), înmulțit cu 1000. Valorile indicelui de emigrare a fost în orașul Brăila în intervalul 2002 – 2011 de 4,43‰.
Indicele de imigrare (mi) măsoară intensitatea imigrării printr-un raport între numărul persoanelor imigrate și numărul mediu al populației, într-un anumit interval de timp. Pentru orașul Brăila în același interval de timp a fost de 16,21‰ .
Tabel nr.17: Evoluția valorilor bilanțului migratoriu în orașul Brăila, 1990-2011
Sursa:PUG-2007 și Anuarul Statistic – 2011
Grafic nr:11:Reprezentarea grafică a valorilor bilanțului migratoriu
Grafic nr:12: Reprezentarea grafică a valorilor bilanțului migratoriu
II.4.2.c Bilanțul total al populației orașului Brăila
Bilanțul total al populației unui teritoriu reprezintă suma algebrică a bilanțurilor natural (BN) și migratoriu (BM): BT = BN + BM .
O detaliere a acestei formule de calcul presupune utilizarea celor patru indicatori demografici natalitate (N), mortalitate (M), imigrație(I) și emigrație(E), indicatori esențiali în analiza fenomenului de evoluție numerică a populației unui teritoriu. Bilanțul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate (BN = N-M), iar bilanțul migratoriu reprezintă diferența dintre imigrație și emigrație (BM = I-E). Prin urmare o altă formulă de calcul ( mult mai detaliată ) a bilanțului total al populației unui teritoriu este: BT = (N-M) + (I-E). Se poate realiza și o altă grupare a termenilor din formula bilanțului total al populației: BT = (N+I) -(M+E). Pe lângă această formulă în valori absolute a bilanțului total al populației unui teritoriu, se poate utiliza și formula bilanțului total al populației cu exprimare în promile (‰). În acest ultim caz bilanțul total al populației unui teritoriu în valori absolute se raportează la populația totală a teritoriului respectiv, iar rezultatul se înmulțește cu 1000:
BT = (N-M) + (I-E) / Pt *1000, unde Pt reprezintă populația totală a unui teritoriu.
Pentru municipiul Brăila valoarea înregistrată în anul 2011 este de -6,4‰, mai mică decât în anii anteriori.
II.4.3 Structura populației
II.4.3.a Structura populației orașului Brăila pe sexe
De importanță demografică dar și economică este structura unei populații pe grupe de vârstă și sexe. Statisticile evidențiază faptul că numărul populației feminine este mai mare decât cel al populației masculine, în ciuda faptului că natalitatea masculină este superioară celei feminine.
Structura populației pe sexe a suferit transformări în cadrul fiecărui oraș din județul Brăila, dar mai ales în orașul Brăila ca urmare a mutațiilor ce au avut loc în domeniul economic.Spre exemplu, în municipiul Brăila, după anul 1960, alături de ramurile industriei grele, au apărut și s-au dezvoltat foarte multe ramuri ale industriei chimice, ușoare,( mai ales textilă și de confecții), ramuri ale industriei alimentare, care au atras și reținut populația de sex feminin, determinând un echilibru între sexe.
Tabel nr.18: Structura populației orașului Brăila, pe sexe, 1930-2010
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Această situație de egalitate numerică a populației de sexe diferite s- a menținut mai mulți ani în șir, proporția fiind de 50,11% bărbați la 49,9% femei.
După anul 1989, balanța s-a achimbat în favoarea persoanelor de sex feminin, proporția fiind în anul 1992 de 50,55% femei la 49,45% bărbați. Se poate vorbi de o ușoară tendință de feminizare a populației în municipiul Brăila, raportul de masculinitate (număr de bărbați la 100 de femei) avea în anul 2011 la nivelul zonei studiate valoare de 91,8 la 100 de femei.
Tabel nr.19: Distribuția populației urbane pe sexe în context suprateritorial, 2011
Sursa: Baza TEMPO- Online-serii de timp,INSSE
Grafic nr.13: Reprezentarea grafică a populației pe sexe în anul 2011
II.4.3.b Structura populației pe grupe de vârstă și sexe
Această structură este redată intuitiv de piramida vârstelor care sintetizează istoria demografică a orașului într-un anumit interval de timp și depinde direct de natalitate și mortalitate.
În trecut această structură a fost supusă unei variații ca reflex al transformărilor economico- sociale prin care a trecut orașul. Dacă în anul 1930, ponderea populației adulte reprezenta 58,4%, până la 1956 crește la 66,9%,, apoi cunoaște o scădere până la 62,9%, în anul 1977, urmată de o nouă creștere la 64,2%,cu o cifră de 150.337 persoane în anul 1998.
Cele 90 clase de vârstă reprezentate grafic corespund celor aproximativ 100 de generații care au apărut între 1902-2002. Analiza celor 90 de clase de vârstă permite formarea unei imagini despre istoria fiecărei generații în parte. La data apariției fiecare generație are un echivalent numeric, un anumit număr, fapt care poate fi dedus din dimensiunile coloanelor graficului.
Analiza structurală s-a realizat și prin evidențierea rolului fiecărei grupe de vârstă în parte.
Comprimând cele 100 de generații în grupe mari de vârstă, rezultă o clasificare care convențional ar cuprinde:
grupa de vârstă 0-20 ani (20generații) ce reprezintă populația tânără a orașului;
grupa de vârstă 20-60 ani (40 de generații și clase de vârstă), constituie populația adultă. În cadrul acestei grupe se pot individualiza alte 2 subgrupe reprezentând adulții tineri (vârstă cuprinsă între 20-45 ani) și adulții maturi (vârstă cuprinsă între 45-60 de ani);
grupa de vârstă între 60 ani și peste această valoare reprezintă populația bătrână sau vârstnică. Cele 40 de generații ale populației vârstnice mai poartă denumirea generică de vârsta a treia. Creșterea numerică a populației bătrâne în ultimele decenii (1977-2002), a impus în demografie conceptul de vârsta a patra (cuprinde persoane cu vârstă de peste 75 de ani).O detaliere a acestui eșantion de populație ar presupune:
populația vârstei a III-a (60-75 ani);
populația vârstei a IV-a (75 ani și peste 75 de ani);
Vârsta a IV-a reprezenta în 1977- 2,59% din populația orașului, în 1992 – 10,21% iar în 2002 – 7,91%.
Raporturile dintre cele 3 grupe de vârstă sunt determinante în a defini gradul de întinerire sau de îmbătrânire demografică. Cu cât ponderea populației vârstnice este mai ridicată, cu atât fenomenul de îmbătrânire este mai evident.
Din cei 222.320 locuitori(în anul 2002), 23,8%( 55374) reprezentau populația tânără, 54,95% respectiv 130.265, populația adultă și 21,25% respectiv 36.681 populația vârstnică.
La nivel național se constată însă un proces de îmbătrânire demografică (scade ponderea populației tinere și crește cea a populației vârstnice). În 1966 populația tânără din orașul Brăila deținea 20,4%, comparativ cu cea vârstnică care deținea 8,9% dintr-un total de 144.551 locuitori. În anul 2011, populația tânără reprezenta 17,26%, comparativ cu cea vârstnică ce deținea 32,35% , ceea ce demonstrează procesul de îmbătrânire demografică a populației minicipiului Brăila.
Procesul de îmbătrânire demografică are implicații imediate economice, demografice, sociale și psihologice. Astfel presiunea populației vârstnice asupra populației adulte crește considerabil.
Formula clasică în demografie care relevă îmbătrânirea populației este raportul dependenței de vârstă (RDV) care se calculează după formula:
RDV = 1000 sau 100, unde P este populația. Pentru anul 2002 RDV orașului Brăila era de 81,98 %. Acest raport sugerează foarte bine presiunea exercitată de tineri și vârstnici asupra populației apte de muncă.
Raportul de dependență după vârstă, în anul 2000 stabilea la nivelul orașului un număr de 367 dependenți minori și vârstnici ce revin la 1000 de persoane, în vârstă de muncă, valoarea acestui indicator întegistrând o scădere în 2011, ajungând la 342 dependenți minori și vârstnici la 1000 de persoane. Cum era de așteptat scăderea valorii raportului de dependență demografică în cei 10 ani are loc pe seama scăderii numărului de copii.
Tabel nr.20: Structura populației orașului Brăila pe grupe de vârstă și sexe la 2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Compoziția pe grupe de vârstă și sexe a populației are o importanță deosebită din punct de vedere demografic, ea detrminând, într-o măsură decisivă, potențialul biologic de creștere a unei populații și influențând nivelul tuturor componentelor schimbării populației. Din punct de vedere socio- economic ea condiționează semnificativ mărimea potențială a forței de muncă, structura cererii de bunuri și servicii, structura ocupațională a populației etc. Cunoașterea structurii populației pe vârste permite anticiparea tendinței de dezvoltare a unor fenomene demografice deja instalate, dintre care cel mai important este îmbătrânirea demografică.
Grafic nr.14: Reprezentarea grafică a populației orașului Brăila, pe grupe de vârstă, 2011
Sursa: Baza TEMPO- Online-serii de timp,INSSE
Piramida vârstelor în anul 2011
Imagine clasică în demografie (V.Trebici,1996) graficul piramida vârstelor oferă detalii despre tinerețea sau bătrânețea unei populații.
Analizând istoria celor 90 de generații dinspre bază spre vârf, se constată că:
deficitul de nașteri datorat primului război mondial caracterizează grupa de vârstă între 70-90 de ani (vârful piramidei fiind puternic îngustat);
generațiile născute în perioada 1952-1966 (grupa de vârstă 36-50 de ani) sunt reduse numeric, fenomenul fiind o consecință a perioadei de liberalizare a avorturilor;
politica pronatalistă promovată de statul comunist a favorizat creșterea valorilor natalității în perioada 1967-1982. Generațiile cu vârste cuprinse între 30-45 de ani dețin o pondere considerabilă în piramida vârstelor din 2011.
O reducere semnificativă se remarcă și la generațiile cu vârste cuprinse între 10 – 20 de ani. Acest eșantion demografic reflectă un comportament antinatalist al populației după 1990.
Tabel nr.21: Structura pe grupe de vârstă și sexe în anul 2011, în orașul Brăila
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr.15: Reprezentarea grafică a structurii pe grupe de vârstă și sexe în anul 2011, în orașul Brăila
În concluzie, din punct de vedere al structurii pe grupe de vârstă a populației, municipiul Brăila în prezent are o populație mai îmbătrânită, dar și-a păstrat capacitatea resurselor de muncă în ultimii 10 ani. Se constată la nivelul municipiului Brăila o reprezentare bună în anul 2011, a grupei de vârstă de 40-44 de ani feminin și 30-34 de ani masculin, dar este important de evaluat pregătirea acestei populații pentru piața muncii, necesară utilizării eficiente a resursei umane, pentru susținerea activităților economice care contribuie la menținerea poziției de rang I în ierarhia rețelei naționale de localități.
II.4.3.c Structura etnică
Datele despre structura etnică a populației unei regiuni geografice aparțin incontestabil secolului XX. Recensămintele populației din acest secol, dar și din secolul XXI oferă cele mai sigure informații despre componența etnică a unei unități administrative oarecare.
La recensământul din 1930, termenul care definea structura etnică a populației era neamul. La recensămintele din 1956, 1966, 1977, 1992 noțiunea utilizată a fost cea de naționalitate. Statisticile demografice realizate după recensământul din 2002 utilizează termenul de etnie.
Urmărind evoluția structurii etnice a populației orașului Brăila pe o durată de opt decenii (1930-2011) se observă că majoritatea a fost deținută de români.
Tabel nr.22: Structura etnică a populației orașului Brăila în perioada 1930-2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr. 16: Reprezentarea grafică a structurii etnice a populației orașului Brăila în perioada 1930-2011
Concluzionând, în municipiul Brăila, românii au fost permanent majoritari, datorită condițiilor istorice, politice naturale- poziția în cadrul țării, dintre celelalte etnii ponderi importante au rușii lipoveni, rromii, grecii,turcii. De-a lungul timpului se remarcă o scădere a ponderii evreilor, maghiarilor și o creștere a ponderii românilor și a rromilor.
Etnia rromilor din orașul Brăila
La recensământul general al populației și locuințelor din 18 martie 2002, populația orașului Brăila era de 222.320 locuitori din care românii în număr de 209.406 reprezentau 94,2 %. În 2011, minoritatea rromă reprezenta (1,12%) din totalul populației municipiului, respectiv 2025 .
Rromii din Brăila reprezentau 0,3% din cei aproximativ 619000 rromi existenți în România și 2,66% din cei 8.555 existenți în județul Brăila la recensământul din 20 octombrie 2011. Structura etnică actuală ne îndreptățește să încadrăm orașul Brăila în tiparele unei microregiuni etnice (V.Trebici,1996) concept ce desemnează o zonă în care trăiesc mai multe etnii. Abordând o scară microdemografică de analiză a minorităților etnice din orașul Brăila, se constată că ponderea cea mai mare din totalul etniilor (altele decât cea a românilor, majoritară) o deține cea a rromilor.
Se pune întrebarea dacă rromii reprezintă numai 1,12% din totalul populației orașului sau sunt în număr ceva mai mare. Problema aceasta implică discuții și la nivel național. Liderii acestei minorități au considerat că numărul de aproximativ 6190000 rromi (aproximativ 3,25% din populația țării) înregistrat la 20 noiembrie 2011 este mult subevaluat, consecință a nedeclarării corecte a naționalităților. Aceste raționamente pot fi abordate și la nivelul orașului Brăila.
Veniți din Asia central-sudică, rromii sau țiganii s-au remarcat în istoria României prin viața nomadă și arta excepțională a prelucrării metalelor nobile.
Deseori la scară istorică națională – țiganii erau folosiți la munca pe moșiile boierești sau pe domeniile mănăstirilor.
Minoritarii rromi sunt stabiliți mai ales în cartierul Lacul Dulce, se integrează relativ bine mediului social, neexistând clivaje majore pe criterii etnice sau probleme comportamentale deosebite care să genereze conflicte între majoritarii români și și minoritatea rromă, de altfel în scădere față de 1992 când număra 4265 de locuitori.
Foto nr. 9
,, Perlele Brăilei’’ elevi ai școlii Anton Pann
Funcționând ca o societate autarhică secole întregi – dovada cea mai clară fiind păstrarea limbii, portului tradițional la femei și a unor obiceiuri de nuntă -astăzi comunitatea rromilor din orașul Brăila dovedește o oarecare receptivitate la valorile culturale și socio-economice ale românilor.
Foto nr.10
Femei de etnie rromă din orașul Brăila în port tradițional
Învățarea limbii române de către majoritatea membrilor comunității, școlarizarea parțială a copiilor, participarea la sărbătorile importante ale comunității creștin-ortodoxe – Paște, Crăciun – sunt dovezi clare ale influenței dinspre comunitatea românilor.
Analizând comportamentul demografic al rromilor se constată o creștere a natalității și o scădere a mortalității infantile, grație folosirii sistemului medical existent și creșterii gradului de civilizație.
În ceea ce privește mobilitatea teritorială, aceasta depinde de practicile ancestrale ale rromilor, prin care fetele părăseau comunitatea în care au copilărit, îndreptându-se spre o alta care devenea spațiu de adopție pentru o viață familială. Ocupația de bază a rromilor din orașul Brăila este confecționarea unor obiecte de uz casnic din tablă, iar mai recent inițierea unor afaceri cu materiale de construcție.
Cele două etnii ale rromilor și românilor – oferă prin modul lor de viață un model de conviețuire pașnică între majoritari și minoritari.
Grafic nr.16: Reprezentarea grafică a populației rrome, 2011
II.4.3.d Structura confesională
Ponderea importantă a românilor în Brăila determină și o proporție importantă a populației de religie ortodoxă. Comparând însă structura etnică cu cea confesională se poate observa cu ușurință că o parte importantă a populației rrome este de religie ortodoxă. Religiile la care au aderat unii dintre rromi, după 1989, au avut o importantă componentă materială, sectele ce au intrat în legalitate după Revoluție, au adoptat metode specifice de atragere a acestora, ajutorul material fiind primordial.
Alte religii ale populațiiei din municipiu, mai răspăndite ca pondere sunt cea creștină de rit vechi specifică comunității rușilor lipoveni( 1,28%) și cea romano catolică ( 0,4%).
În ansamblu, orașul Brăila se caracterizează prin omogenitate etno – confesională, cu interferențe minore. Așezămintele de cult ale acestor confesiuni constituie locuri de întâlnire și centre ale spațiului comunitar în care membri aceleiași comunități religioase, în afara practicii religioase propriu – zise, pot socializa.
Tabel nr.23: Structura confesională a populației orașului Brăila (2011)
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr.18: Reprezentarea grafică a structurii confesionale
II.4.3.e Structura populației după limba maternă
Pentru 98,4% dintre locuitorii zonei, limba maternă este limba româna. Rusa lipoveana este limba maternă pentru peste 1% din locuitorii municipiului, unde această etnie este concentrată. Alte limbi vorbite în comunitate sunt rromanes, greacă, turcă și maghiară.
Tabel nr.24: Populația din municipiu după limba maternă, comparativ cu populația județului Brăila, la recensământul din 2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr.19: Reprezentarea grafică a populației, după limba maternă, Brăila, 2011
II. 4.3.f Structura socio – economică a populației orașului Brăila
În raport cu sistemul economic populația apare într-o dublă ipostază: populație activă și inactivă.
Populația activă este un subsistem demo-economic creat de interacțiunea sistemului economic cu cel demografic. Demografic existența populației active este determinată de număr, structura pe sexe și vârstă, iar economic de existența locurilor de muncă (V.Trebici, 1996)
Limita de intrare în rândurile populației active o reprezintă vârsta de 16 ani, iar de pensionare, deci de intrare în rândurile populației întreținute, este de 65 de ani bărbații și de 60 de ani femeile.
În mod practic în statistici, prin populație în vârstă de muncă se înțelege populația masculină cu vârsta de 16-59 ani, respectiv populația feminină cu vârsta de 16-54 ani.
Potrivit metodologiei țării noastre populația activă se determină numai cu prilejul recensămintelor populației, în timp ce populația ocupată este o categorie ce se calculează pentru fiecare an.
Structura populației ocupate pe sectoare de activitate a cunoscut mari modificări de-a lungul timpului, datorită schimbărilor din domeniul economic în orașul Brăila.
Dacă până în anul 1956, principala funcție economică a orașului era agricultura, ulterior, dezvoltarea intensivă a industriei, a dus la divesificarea funcțiilor sale, toate acestea având urmări asupra numărului și structurii populației active.
În perioada anilor 1930-1965, populația activă reprezenta 40% din populația totală.
Din anul 1966, ponderea populației active ocupate a înregistrat o creștere lentă, de la 41,9% în 1966, cerscând până la valoarea de 46,2 % în anul 1977. După anul 1989, ca urmare a evoluției demografice, a pensionărilor înainte de vârsta standard și mai ales datorită apariției și creșterii continue a șomajului, numărul populației active ocupate scade, reprezentând 42,4% din numărul locuitorilor; această scădere a continuat în anul 2002, populația activă ocupată reprezintă 36% din totalul populației, iar în anul 2010, sub 30%.
Situația economică, în special restructurarea industrială a determinat creșterea ponderii șomerilor, a celor aflați în căutarea unui loc de muncă, a persoanelor casnice, a pensionarilor, a celor întreținuți de persoane care muncesc în țări ale Uniunii Europene.
La sfârșitul anului 1993, populația ocupată înregistra 102.750 de persoane, ponderea fiind cu 7,8% mai mică față de 1989 și cu 10,6% mai mică față de anul 1990. În anul 2002, populația ocupată înregistra 78.039 de persoane din totalul populației, ponderea fiind cu 18% mai mică față de anul 1990. În anul 2010 numărul mediu de persoane salariate în municipiul Brăila depășește ușor 50.000 de persoane, populația activă ocupată reprezentând sub 30% din totalul populației.
Populația orașului Brăila înregistra la recensământul din 2002 un număr de 78.039 persoane active, din care populația activă reprezenta 63.342 restul din populația aptă de muncă fiind inactivi.
Raportat la numărul de activi, populația ocupată reprezenta circa 81,16%, restul fiind șomeri, dintre care 13,34% șomeri în căutarea primului loc de muncă, iar 5,5% sunt șomeri în căutarea altui loc de muncă.
În categoria populației inactive sunt incluse casnicele, pensionarii, elevii și studenții, dar și persoanele întreținute, cei mai numeroși fiind pensionarii (38%), secondați de elevi și studenți (26%).
Cea mai mare pondere din populația activă era ocupată în agricultură la nivelul anului 1956, iar după acest an populația activă ocupată în industrie, înregistrează o creștere continuă ca urmare a dezvoltării industriale. Această creștere se menține până în anul 1989, când urmează o perioadă de scădere ca urmare a restructurărilor industriale, astfel încât în anul 2002, ponderea populației ocupate în sectorul secundar are valoarea de 37%, iar în anul 2010, această pondere scade la 33%.
În domeniul construcțiilor, ponderea populației active ocupată în acest domeniu era in anul 1990 de 17,7%, pentru ca în prezent să se mențină în jurul valorii de 6%. De remarcat că în acest domeniu se constată încălcări ale legii de multe ori muncitorii nu sunt angajați cu forme legale și de aceia considerăm că numărul lor este în realitate mult mai mare.
Următorul ca pondere a persoanelor ocupate este sectorul terțiar, în proporție de 20,7%, în anul 2010 predominând cei din serviciile bugetare (învățământ, administrație publică și sănătate). Un număr important de persoane sunt ocupate în activități ce țin de transporturi, depozitare, comunicații, precum și în comerț și alte servicii sociale, colective și personale.
Reducerea considerabilă a populației ocupate în industrie cu 19,3% mai mica în anul 1993 față de 1989 s-a realizat îndeosebi pe seama ramurilor prelucrătoare ale industriei, mai ales în industria chimică și în cea a mașinilor și echipamentelor industriale, care au constituit principala sursă de alimentare și susținere a șomajului.
După intrarea în vigoare, la începutul anului 1991 a Legii nr.1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, pe fondul, agravării crizei economice, fenomenul de șomaj a evoluat rapid de la 18625 în 1992 la 21.800 în anul 1996. Ritmul s-a accentuat cu un an mai târziu, concomitent cu manifestarea dezechilibrelor structurale acute pe piața forței de muncă, repercutând în diminuarea capacității economiei de a absorbi personalul disponibil. Dezvoltarea sectorului privat este insuficientă pentru crearea unui număr de locuri de muncă corespunzător, și mai mult decât atât, acoperirea necesarului său de resurse umane se bazează pe alegerea de persoane active din sectorul public și mai puțin pe repartițiile oficiilor forței de muncă.
Analizând datele statistice de la recensământul din anul 2011, structura populației pe sectoare de activitate se prezintă astfel:
Din totalul populației municipiului Brăila de 180.302 persoane, populația activă număra 93.723 persoane, ceea ce reprezintă 51,98%;
În cadrul populației active populația ocupată număra 78.039 persoane, cu pondere de 83,2%;
Șomerii sunt în număr de 15.684, având o pondere de 17,2%, din totalul populației;
Populația inactivă număra 70.913 persoane, reprezentând 39,33% din totalul populației.
Tabel nr. 25: Structura populației active din orașul Brăila la recensământul din 2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr.20: Reprezentarea grafică a populației active, 2011
Tabel nr. 26: Structura populației inactive din orașul Brăila la recensământul din 2011
Sursa: Baza TEMPO-on-line- serii de timp, INSSE
Grafic nr. 21: Reprezentarea grafică a structurii populației inactive, pe sexe
Grafic nr.22: Reprezentarea structurii populației inactive din orașul Brăila
II. 5. ABORDĂRI METODICE
Strategiile de instruire utilizate în predarea-învățarea geografiei.
Strategia reprezintă ansamblul de surse și metode planificate și organizate de profesor pentru a permite elevilor să realizeze obiectivele propuse. Altfel spus, strategia este un mod de abordare a învățării și predării, de combinare și organizare optimă a metodelor și mijloacelor utilizate, precum și a formelor de grupare a elevilor, în vederea obiectivelor propuse(I.Cerghit,1993).
În opinia pedagogolui Miron Ionescu(1992), strategia instruirii include sarcina de învățare, creată de profesor pentru ca elevii să acționeze în vederea realizării obiectivelor propuse și situația de învățare, în care este implicat elevul spre îndeplinirea obiectivelor și realizarea învățării.
Strategia didactică reprezintă un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activității de predare – învățare -evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale specifice și concrete (Sorin Cristea, Dicționar de pedagogie). Cu alte cuvinte, strategia didactică este un demers proiectiv ce dă un răspuns complex corelativ, stabilind calea generală pe care cadrul didactic dorește să o urmeze în realizarea lecției.
În literatura pedagogică de specialitate se evidențiază câteva repere de analiză a strategiilor didactice, interpretabile în diferite variante, ca: „metode generale” de tip expozitiv și interogativ, implicate în reușita actului de instruire; „ansamblu de decizii” care trebuie adecvate fiecărei situații concrete; „modalități de programare”, a evenimentelor realizabile în cadrul activ de instruire; rezultat al interacțiunii mai multor procedee angajate în direcția îndeplinirii obiectivelor; „mod de corelare a metodelor” stabilit în funcție de forma de organizare a procesului instructiv-educativ.
Strategia didactică reprezintă organizarea proiectivă a unei înlănțuiri de situații educaționale prin parcurgerea cărora elevii își însușesc cunoștințe noi, își formează priceperi, deprinderi, competențe sau sunt evaluați. Opțiunea pentru o strategie înseamnă alegerea unei căi generale de urmat, prin raportare la obiectivele operaționale vizate, la resursele materiale și umane concrete și prin stabilirea metodelor, procedeelor, mijloacelor didactice aferente.
În concepția lui Ioan Cerghit (Marin N., Teoria Curriculum-ului) există trei accepțiuni ale conceptului de strategie didactică și anume ca mod de abordare a învățării (prin problematizare euristică, experimental faptică etc.); mod de combinare a metodelor, mijloacelor și formelor de organizare a actului didactic și mod de programare într-o succesiune optimă a fazelor și etapelor.
Pentru elaborarea unei strategii didactice, profesorul trebuie să se raporteze în principal, la metodele și mijloacele folosite, dar în egală măsură trebuie să ia în considerare și formele de organizare a activității didactice.
Constantin Cucoș, în „Pedagogie”, 1996, folosește pentru formele și mijloacele strategice mai multe terminologii: tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă didactică, procedeu didactic și modul de organizare a învățării.
În viziunea sa, noțiunea de tehnologie didactică cuprinde două accepțiuni:
– ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă (un sens mai restrâns);
– ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învățământ, al strategiilor de organizare a predării-învățării, puse în aplicație în interacțiunea dintre educator și educat, printr-o strânsă corelare a lor cu obiectivele pedagogice, conținuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalitățile de evaluare (sensul larg al termenului).
Ioan Nicola, 1994, include în cadrul tehnologiei didactice termenul de strategii didactice, pe care le definește a fi un ansamblu de procedee, prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și elevi, în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvoltării personalității umane. El susține că orice strategie didactică impune doi parametri: programarea externă și programarea internă. Programarea externă se referă la modul în care este prelucrată, ordonată și prezentată informația didactică. Prin intermediul ei se realizează reglarea externă a procesului de învățare. Ea imprimă un caracter organizat învățării. Programarea operațională internă se referă la registrul componentelor psihice antrenate în procesul de învățare a informațiilor. Ea facilitează autoreglarea internă prin valorificarea experienței acumulate și a potențialului psihologic, propriu fiecărui elev.
O strategie didactică urmărește apariția și stabilizarea unor relații optime între activitatea de predare și cea de învățare prin care se urmărește declanșarea mecanismelor psihologice ale învățării potrivit particularităților de vârstă și individuale ale elevilor și a condițiilor concrete de învățare. Orice strategie didactică este eficientă numai în măsura în care, transmițând o cantitate de informație, reușește să-i antreneze pe elevi în asimilarea ei activă și creatoare. În al doilea rând, orice strategie impune îmbinarea între activitatea profesorului și cea a elevului. Din acest punct de vedere, rolul profesorului se poate deplasa de la polul în care este doar o sursă de informații, la polul în care conduce și controlează activitatea independentă a elevilor, în timp ce activitatea acestora se poate deplasa de la cea de simplă reproducere, la cea creatoare. Folosirea diverselor strategii impune un sens ascendent acestei mișcări, apropiind astfel procesul concret al asimilării de modelul său ideal, învățarea independentă și creatoare. Conlucrarea dintre profesor și elevi conferă strategiei o dimensiune psihosocială prin multitudinea și diversitatea relațiilor interpersonale ce se stabilesc între ei.
Strategia didactică nu se reduce la o simplă tehnică de lucru, ci este o manifestare și expresie a personalității profesorului. Din toate acestea, deducem, că strategiile didactice ocupă un loc central în cadrul tehnologiei didactice, alegerea și folosirea lor depinzând în mod hotărâtor de pregătirea și personalitatea profesorului.
Metodologia instruirii precizează natura, funcțiile și clasificările posibile ale diferitelor metode de învățământ. Profesorul trebuie să decidă metodologia în funcție de natura activității, de conținut, de formele de organizare, de mijloacele utilizate. Pentru o învățare de bună calitate a cunoștințelor se recomandă utilizarea unui palier variat de strategii, metode și procedee de instruire și de autoinstruire.
Metoda didactică. Termenul metodă provine din grecescul methodos (odos – cale, drum; metha – spre, către),ceea ce înseamnă cale de urmat în scopul atingerii unui obiectiv, sau un mod de urmărire, de căutare, de cercetare și aflare a adevărului. Metoda desemnează o cale pe care profesorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei înșiși una proprie de parcurs în vederea aflării sau redescoperirii unor adevăruri noi, consemnate în cunoștințe noi, în forme comportamentale. În didactică, metoda se referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educaționale, având un caracter operațional.
Metoda este „o cale de optimizare a acțiunii de instruire, care implică o anumită modalitate de lucru în procesul de predare-învățare permițând elevilor să găsească drumul de urmat pentru ași însuși noțiuni, cunoștințe, deprinderi, capacități. Metoda de învățământ este un plan de acțiune, un anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul într-o situație de învățare. Metoda este un instrument prin care elevii, sub îndrumarea profesorului, își însușesc noțiuni geografice, își formează capacități, aptitudini și atitudini legate de conținuturi geografice. Aptitudinile au în vedere capacitatea de a înțelege procesele și fenomenele geografice, cauzalitatea lor, în urma unei activități proiectate mintal, în cadrul procesului de predare-învățare.
O metodă pedagogică se caracterizează prin: caracter polifuncțional și funcție specifică. Caracterul polifuncțional constă în condițiile în care se desfășoară învățarea, succesiv sau simultan, în funcție de care se realizează un număr mai mare sau mai mic de obiective de instruire.
Metoda este un ansamblu organizat de procedee destinate realizării practice a operațiilor care conduc la realizarea obiectivelor propuse. Metoda se aplică printr-o suită de operații concrete, numite procedee.
Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune, o componentă sau chiar o particularizare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situație dată de învățare. În interiorul unei metode, procedeele se pot reordona, în funcție de exigențele exterioare. Între metodă și procedee relațiile sunt dinamice, în sensul că o metodă poate deveni ea însăși un procedeu în contextul altei metode, după cum un procedeu poate fi ridicat la rangul de metodă la un moment dat. La obiectul geografie astfel de situații sunt des întâlnite. De exemplu :demonstrarea unui fenomen, prezentarea conținutului unei planșe pot constitui un simplu procedeu în cadrul metodei povestirii, descrierii, explicației sau conversației euristice. Dar la fel de bine, explicația poate deveni un procedeu în ansamblul demonstrației unui fapt geografic. Expunerea devine procedeu în contextul metodelor activ-participative. În timpul lecției dominate de expunere, o metodă activ-participativă, demonstrația cu ajutorul hărții devine procedeu didactic.
Procedeele didactice sunt, de fapt, tehnici mai limitate care servesc drept instrumente ale metodei. Astfel, în cadrul explicației profesorul poate elabora un desen geografic pe tablă, poate folosi un material demonstrativ sau o imagine dintr-un peisaj geografic. Procedeul didactic este o secvență a metodei, detalii care particularizează metoda și furnizează acțiunea proprie de învățare a elevilor. Procedeele didactice reprezintă componente ale metodei, care țin de execuția acțiunii, care servesc drept instrumente ale metodei (I.Jinga).
Tehnica didactică este o îmbinare de procedee, însoțite , după caz, de mijloace pentru realizarea eficientă a unor activități didactice (Bontaș,1995).Tehnica didactică formează structura metodologică a procesului de învățământ (metodele, procedeele și mijloacele didactice).
Metodica este o disciplină științifică ce aplică didactica în predare, la un obiect de învățământ. Acesta studiază organizarea și desfășurarea procesului de învățământ. Metodica predării-învățării geografiei precizează scopul și obiectivele geografiei, locul și rolul în formarea personalității elevului, conținutul, metodele, formele de angajare a elevilor, principiile și mijloacele învățării geografiei.
Ansamblul metodelor de predare și învățare utilizate formează metodologia procesului de învățământ (metodologia instruirii, metodologia activității didactice).
Această metodologie studiază natura, funcțiile, locul și clasificarea metodelor, principiilor și regulile ce stau la baza utilizării lor optimale. Totodată, metodologia are un caracter dinamic, se distinge prin flexibilitate și suplețe, deschidere la înnoire, preocupare de racordare la cerințele actuale ale învățământului.
Specialiștii în metodologia didactică sunt de acord că metodele dețin mai multe funcții specifice.
Funcțiile metodelor de instruire pot fi cu caracter general și comun sau particular. Dintre funcțiile cu caracter general pot fi amintite:
*funcția cognitivă, de organizare și divizare a cunoașterii (învățării) de elaborare a unor noi cunoștințe;
* funcția instrumentală , ca intermediar între elev și unitățile de conținut ce se studiază, între obiective de îndeplinit și rezultate;
*funcția normativă, în sensul că profesorul, prin intermediul metodei, stăpânește acțiunea instructivă, o dirijează, o corectează și o reglează continuu, permițând să se arate cum să se procedeze, cum să se predea, cum să se învețe pentru a se obține rezultatele cele mai bune în situații variate;
*funcția motivațională prin care este stimulată curiozitatea elevilor și treptat, interesul pentru a cunoaște noțiuni, concepte, conținuturi, modalități de rezolvare a acestora;
*funcția formativ-educativă, prin care sunt exersate și dezvoltate procesele psihice și motorii, concomitent cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor, de influențare și modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calităților morale, etc;.
Așadar, orice metodă poate avea un caracter polifuncțional. Între metodele de învățare a geografiei există o strânsă legătură, acestea alcătuind de fapt, un sistem. Metoda este calea necesară pentru realizarea obiectivelor. Însă conexiunile dintre obiectivele de conținut, tipurile de acțiuni realizate de elevi și metodele oportune pun în evidență capacitatea elevilor de a reacționa diferențiat la sarcinile de învățare.
Fiecare metodă deține o funcție specifică prin care se individualizează și care îi conferă o anumită identitate. Metodologia predării geografiei trebuie să țină seama de aceste funcții, fără de care obiectivele predării-învățării nu pot fi realizate.
Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogică personală, o artă care individualizează profesorul și metodele folosite în procesul didactic. Există dispute între profesorii de geografie, unii fiind fascinați de metodele activ-participative, alții, tributari metodelor tradiționale. Conținuturile pot fi însușite atât prin metode moderne, cât și tradiționale. Folosirea numai a metodelor moderne nu este posibilă, deoarece multe conținuturi nu se pretează decât la metode tradiționale, neexistând posibilitatea de implicare a elevului în procesul de predare-învățare. Din aceste considerente, lecția de geografie este realizată întotdeauna, sau aproape întotdeauna, printr-o îmbinare a metodelor clasice cu cele moderne, ceea ce este cunoscut sub numele de clasic și modern în predarea geografiei. Elevul pentru a deveni un subiect al cunoașterii prin acțiune, trebuie confruntat cu metode active care dirijează procesul de acumulare a cunoștințelor, stimulează creativitatea, determină motivația învățării.
Profesorul de geografie își alege sistemul metodologic adecvat în funcție de următorii factori:
obiectivele operaționale și obiectivele formativ-educative ale lecției. Metoda este subordonată obiectivelor operaționale, obiectivelor formativ-educative și conținutului lecției;
tipul de lecție. Este definit de obiectivul didactic principal al lecției;
analiza resurselor de predare-învățare. Urmărește trei aspecte: analiza conținutului lecției respective, analiza resurselor psihologice ale clasei (particularitățile de vârstă, individuale, de grup, nivelul general al unei clase), analiza resurselor materiale (mijloace de învățământ);
competența și personalitatea profesorului. Profesorul va aplica metodele de învățământ în funcție de competența și personalitatea proprie;
unitatea dintre conținut și metodă. Există o legătură între ceea ce se predă și cum se predă;
Proiectarea lecției de geografie trebuie să țină seama de operațiile logice de care sunt capabili elevii la diferite vârste. Diversificarea este o consecință a particularităților de vârstă a elevilor. Caracterul formativ presupune metode centrate pe elev care solicită gândirea și imaginația. Pentru amplificarea caracterului formativ, profesorul diversifică metodele, folosește mijloacele moderne în predare-învățare și arta predării care îl individualizează și îi formează un stil de predare. Revoluția informațională obligă profesorul de geografie să schimbe modul în care manipulează informația, prin strategii și mijloace adecvate.
Dezvoltarea gândirii critice constituie un important obiectiv de tip formativ și se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii activ-participative. Prin metode activ-participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puși și care-i scot pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și îi transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria formare. „A activiza înseamnă, deci, a mobiliza, a angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului însoțite constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate componentele personalității
Educatorii trebuie să fie preocupați de găsirea unor metode și procedee variate adaptate diferitelor situații de instruire în care elevii vor fi puși. Pe baza competențelor sale profesionale mereu actualizate, educatorul va încerca noi metode de predare. Este loc în acest domeniu pentru manifestarea imaginației și creativității didactice, cu efecte pozitive nu numai asupra elevilor, ci și asupra dascălului.
Învățământul românesc se confruntă și cu nota sa predominant teoretizantă, chiar cu tendințe de supraîncărcare informațională. De aceea, efortul educatorilor trebuie canalizat în direcția operaționalizării cunoștințelor, ceea ce va conduce la o creștere a interesului și motivației elevilor pentru diferitele domenii ale cunoașterii, îi va pregăti mai bine pe aceștia în perspectiva integrării în viața socială. Învățarea asistată de calculator și multimedia, îmbinarea activității frontale cu cea individuală și pe grupe, realizarea diferențierii și personalizării activității de instruire constituie alte direcții importante ale modernizării strategiilor didactice.
Metodele constituie elementul esențial al strategiei didactice, ele reprezentând latura executorie, de punere în acțiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat. În acest context, metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor prestabilite ale activității instructive. De aici și o mare grijă pentru adaptarea unor metode variate, eficiente și adecvate nu numai specificului disciplinelor, profilului școlii, ca și scopului general al învățământului și cerințelor de educație ale societății contemporane.
Având în vedere finalitatea procesului de învățământ și în primul rând latura sa formativă este necesar ca toate metodele, separat sau îmbinat, să contribuie la realizarea cu succes atât a predării cât și a învățării. În cadrul orelor de curs, pentru obținerea unor rezultate pozitive în actul predării-învățării, profesorii au obligația să îmbine și să folosească adecvat și creator metodele didactice.
Maria Eliza Dulamă, în Metodologie didactică sugerează șapte clasificări, conform unor criterii adecvate, asemănătoare clasificării de mai sus. Ioan Jinga și Ion Negreț consideră că metodele trebuie clasificate după natura obiectivelor pedagogice folosite de profesor într-un moment al instruirii. Autorii unor lucrări de metodică a geografiei au demonstrat că profesorul are nevoie de un inventar al metodelor și procedeelor didactice, din care în funcție de conținuturi și particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, poate să aleagă pe cele optime pentru realizarea obiectivelor pedagogice.
Clasificarea metodelor după registrul în care se operează și după rolul elevului în activitatea de predare-învățare este o clasificare ușor de reținut, pentru că permite profesorului de geografie proiectarea metodelor optime de învățare în funcție de aceste criterii .
În funcție de izvorul principal al cunoașterii sau învățării școlare, care vizează experiența social-istorică, experiența dobândită prin acțiunea de intervenție activă (practică), metodele de instruire și autoinstruire sunt grupate (Ionescu M, Radu I)în :
A .Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor
*de comunicare orală – expozitive: povestirea, descrierea, explicarea, instructajul;
– conversative: conversația, conversația euristică, problematizarea;
*de comunicare scrisă: lucrul cu manualul, lectura explicativă, lectura independentă.
B. Metode de explorare și descoperire (de învățare prin descoperire dirijată sau nedirijată):
*de explorare directă a obiectelor și fenomenelor geografice: observarea sistematică și independentă,efectuarea de experimente, examinarea unor probe sau documente/date statistice, studiul de caz;
*de explorare prin intermediul substitutelor realității: demonstrația cu ajutorul imaginilor geografice, graficelor, proiecțiilor, modelelor, machetelor (mijloacelor obiectuale și mijloace figurale);
*instruirea programată;
C. Metode bazate pe acțiune:
*prin acțiune reală: exerciții, lucrări practice;
*prin acțiune fictivă ( simulată); jocuri didactice.
După criteriul registrului în care se operează, Ionescu M, Radu I, 1995 au inclus metodele în:
registrul simbolic: instruirea asistată de calculator, algoritmizarea, modelarea logico-matematică, exercițiul, statistica, analiza structurată;
registrul figural: descrierea, demonstrația, învățarea prin film, observarea;
registrul acțional :experimentarea, lecturarea, lucrul cu manualul, documentarea, informarea, proiectarea, modelarea, jocul didactic, lucrările în natură și pe terenul geografic, experimentul, investigarea, etc;
registrul verbal :prelegerea, conversația catehetică și euristică, dezbaterea, discuția liberă/dirijată, povestirea, descrierea, explicația, informarea, problematizarea, descoperirea;
O clasificare are în vedere și rolul elevului în activitatea de instruire, în funcție de care Maria Eliza Dulamă a separat :
*metodele cu rol pasiv :povestirea, descrierea, explicația, prelegerea, lecturarea, instructajul ;
* metode cu rol semiactiv :conversația catehetică și euristică, observarea, dezbaterea, problematizarea, discuția dirijată;
*metode cu rol activ :asaltul de idei, proiectarea, studiul de caz, lucrul cu manualul, exercițiul, jocul didactic, modelarea, experimentarea, algoritmizarea, investigarea, informarea, descoperirea, lucrările pe terenul geografic și în natură;
Metodele de instruire și autoinstruire în activitatea de predare-învățare a geografiei sunt grefate pe comunicare, care este prioritară în activitatea de verbalizare, motiv pentru care profesorul de geografie trebuie să cunoască și să respecte cerințele comunicării :
stabilirea distanței optime ce asigură vizualizarea sa și a tuturor elevilor, a materialelor prezentate, percepția sunetelor;
controlul privind gestica, vocea, viteza vorbirii și stilul de exprimare;
Știința și arta vorbirii implică efort, curaj, stăpânire de sine, cunoașterea în profunzime a activității didactice prin proiectul de tehnologie didactică, cunoașterea fiecărui elev în parte, posibilitățile sale intelectuale și de comunicare. Conținuturile, noțiunile și fenomenele geografice impun întrebări profunde, provocatoare, care impulsionează comunicarea. Prezența profesorului între elevi accentuează comunicarea. Prezența în clasă presupune o distanță optimă față de anumite elemente: tablă, harta geografică, material didactic pentru vizualizarea elementelor necesare procesului de predare-învățare. Distanța și arta vorbirii sunt importante, implică controlul vocii, viteza vorbirii, gesticii, stilului. Vocea profesorului are o importanță deosebită deoarece facilitează comunicarea, mărește atenția elevilor, determină o stare de disciplină în clasă, se bazează pe activități activ-participative. Pentru elevi, vocea puternică este obositoare, iar vocea slabă plictisitoare. Din aceste considerente, vocea profesorului trebuie să fie moderată, impunătoare prin tonalitatea adecvată. Viteza vorbirii este, de asemenea, importantă în realizarea comunicării dintre profesor și elev în predarea geografiei. Psihopedagogia recomandă un debit moderat, studiile demonstrând că debitul lent și debitul rapid al vorbirii sunt enervante, supărătoare și împiedică receptarea conținuturilor. Pauzele între expresii și fraze trebuie să fie cu distribuție echilibrată. Pauzele lungi provoacă incertitudine, efecte retorice. Mimica profesorului, gestul și tonul nu trebuie să provoace ilaritate, sterotipii hazlii sau caraghioase ce pot constitui motive și momente de amuzament.
În procesul educativ profesorul este pentru elevi figura centrală și ca urmare atenția lor se îndreaptă spre el. Comportamentul pedagogic se împletește în cadrul lecțiilor și în afara lor cu o anumită tonalitate afectivă, care apropie sau îndepărtează pe elevi de educator și de obiectul pe care el îl predă, îi entuziasmează pentru valorile culturale și pentru școală sau le strecoară în suflet răceală și indiferență. Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament, individual și de grup. Eficiența acțiunii de influențare, sensul și intensitatea influenței pe care o exercită educatorul asupra elevilor depind în mare măsură de tonul afectiv al relațiilor lui cu elevii.
Stilul de instruire desemnează felul în care profesorul organizează și conduce procesul de învățământ, fapt ce presupune abilități, îndemânări și priceperi din partea acestuia. Stilul didactic al unui profesor are caracter unic, este o formă de exprimare a originalității și o sursă generatoare de noi practici didactice. Stilul profesorului trebuie să fie concis, bazat pe armonia predării lecției. Unele componente de personalitate dominante pot defini stilul didactic :
* deschidere spre inovație / înclinare spre rutină (flexibilitate / rigiditate);
* centrare pe angajarea elevului / substituirea învățării cu predarea;
* apropiat (afectiv) / distant;
* permisiv / autoritar;
* nivel înalt de cunoștințe / exigențe scăzute;
* prescripție (dirijare riguroasă) / independență;
Astfel se consideră că personalitatea profesorului de geografie evoluează în ritmuri variate, de la una inițială la cea cristalizată, care poate fi definită prin: competență științifică, competență managerială, competență socială, competență psihopedagogică. Un bun profesor trebuie să fie capabil de o mare varietate de stiluri didactice, să-și regleze stilul de adaptare, în funcție de situațiile ivite, asigurând flexibilitate și eficiență.
Profesorul de geografie este creativ în conceperea și conducerea lecțiilor numai dacă are o consistentă pregătire pedagogică, metodică și de specialitate, precum și o deschidere suficient de largă pentru a proiecta corect actul didactic. Atingerea unui randament superior în activitatea didactică nu este posibilă fără cunoașterea și aplicarea corectă a strategiilor didactice. Strategiile euristice și algoritmice sunt consolidate de strategiile evaluativ-stimulative. În condițiile unui stil didactic elevat, riguros și performant, o condiție esențială este raportarea evaluării la componentele actului didactic. În felul acesta, instrumentele de evaluare, metodele și tehnicile adecvate trebuie să fie cât mai flexibile, să asigure validitatea și fidelitatea, pentru ca măsurarea rezultatelor învățării să fie reală, obiectivă și exactă.
Profesorul de geografie trebuie să se distingă prin :
• competența profesională ;
• integritate ;
• obiectivitate ;
• confidențialitate.
Profesorul de geografie trebuie să fie în permanență preocupat de succesul școlar, care reprezintă o stare de concordanță a capacității de învățare a elevului și a exigențelor școlare, de aceea este necesară punerea de acord a solicitărilor profesorului de geografie cu capacitățile de învățare ale elevilor și de adaptare a acestora la activitatea școlară, trebuie să se axeze pe alternanța dintre metodele tradiționale de evaluare și cele complementare.
Îmbinarea metodelor și procedeelor tradiționale cu cele moderne, imprimarea unui pronunțat caracter activ metodelor de învățământ este calea ce asigură realizarea obiectivelor perfecționării învățământului. Selectarea metodelor didactice care să contribuie la antrenarea elevilor în activitatea școlară nu presupune renunțarea la cele folosite în mod obișnuit în predarea geografiei, fiind o cale esențială în modernizarea lecției de geografie. Este necesară însă o diminuare a metodelor expozitive, verbale, iar atunci când activitățile didactice o cer, să li se imprime un puternic caracter activ.
În ceea ce privește folosirea metodelor acestea se asociază, de regulă, și anumitor mijloace de învățământ, pe care și le subordonează selectiv și, împreună, caută să asigure o eficiență sporită activității de predare și învățare.
Este vădită tendința accentuării puternice a caracterului formativ-educativ al metodelor, acestea asumându-și o intervenție și mai activă și mai eficientă în cultivarea întregului potențial individual. Au întâietate acele metode prin care se reușește să se cultive personalitatea elevului care-l formează ca individ, ca membru al societății. Este vorba despre aplicarea cu prioritate a unor metode active și participative în întreaga activitate școlară. Metodele active urmează să pună accentul pe aspectele operatorii ale gândirii și nu pe cele figurative, intuitive, imagistice. Metodele active se sprijină pe o motivare intrinsecă a învățării, venită din interior și nu impusă din afară, prin constrângere. Formarea unor oameni activi, dinamici, capabili să stăpânească cunoștințele active, să aibă priceperi și să dovedească voința necesară de a le transpune în practică impun utilizarea unor metode cu un pronunțat caracter aplicativ, în esență metodele practice care să favorizeze convertirea cunoștințelor studiate în întruchipări concrete.
Tehnici de evocare a cunoștințelor și experiențelor anterioare
Prin procesele de gândire, în mintea individului se formează o structură cognitivă (bază de cunoștințe), adică un ansamblu de cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale, cunoștințe atitudinale, competențe și valori relaționale între ele ( Dulamă, 2002). Deoarece constituirea acestei structuri cognitive este un proces care se derulează pe parcursul întregii vieți a individului, ne interesează cum anume se poate constitui cadrul de învățare într-o lecție pentru a facilita reprezentarea informațiilor receptate din mediul extern și formarea unor sisteme de cunoștințe ordonate și operaționale. Pentru a se produce învățarea unei informații și pentru ca acestea să devină cunoștință, individul realizează conexiuni între conținutul nou și ceea ce simte, înțelege, crede că știe și ceea ce știe deja și posedă în baza proprie de cunoștințe.
Evocarea – amintirea și actualizarea cunoștințelor se face înaintea începerii oricărei învățări prin diverse strategii, metode, tehnici sau procedee tradiționale sau moderne.
În lecțiile tradiționale conversația este metoda utilizată cel mai frecvent cu scopul actualizării cunoștințelor în momentul numit trecerea la lecția nouă, situat între verificarea cunoștințelor din lecția precedentă și dobândirea noilor cunoștințe.
Testul este un instrument utilizat de asemenea cu scop de evocare. Aplicarea unui test la începutul învățării are avantaje prin faptul că fiecare elev își autoevaluaează conștient cunoștințele iar profesorul are dovada cunoștințelor tuturor elevilor cărora le organizează învățarea. Dezavantajele aplicării acestor teste constau în timpul necesar conceperii, aplicării și corectării testelor iar aplicarea testelor în fiecare lecție este stresantă și monotonă pentru elevi.
Pentru optimizarea procesului de activare a cunoștințelor anterioare, în etapa de evocare se utilizează diverse tehnici: brainstorming-ul, scrierea liberă, vânătoarea de comori, termeni cheie dați în avans etc. Utilizarea acestor tehnici are mai multe avantaje: obligă pe toți elevii să își actualizeze cunoștințele despre subiectul abordat, cunoștințele sunt prezentate de către fiecare elev în formă scrisă sau verbală unui coleg, unui grup sau clasei; necesită resurse mici de timp; cunoștințele anterioare ale tuturor elevilor sunt reorganizate într-o schemă nouă.
Brainstorming-ul este cea mai simplă, cea mai eficientă și cea mai utilizată tehnică de stimulare a creativității și de generare de idei noi în cadrul unui grup. Practica a demonstrat că participanții emit la început, aproape întotdeauna, idei banale, iar într-o fază ulterioară idei viabile, fie pornind de la cunoștințele anterioare, fie ca rezultat al asociației spontane între cunoștințele lor și informațiile oferite de ceilalți. Creșterea cantității de idei produse de indivizii unui grup determină direct proporțional apariția ideilor valoroase, inedite sau a soluțiilor viabile în rezolvarea unor probleme. Creativitatea grupului este superioară creativității individuale deoarece există posibilitatea de a combina, asocia și îmbunătăți ideile personale pe baza celor emise de ceilalți. În clasă există diverse moduri de a organiza elevii pentru brainstorming. Profesorul, care are rolul de lider, poate propune un subiect întregii clase, iar unul sau mai mulți elevi consemnează toate ideile emise. Există situații în care clasa de elevi este divizată în mai multe grupuri care lucrează independent, fiecare grup având un lider și un secretar. Brainstorming-ul implică mai multe etape:
• Comunicarea sarcinii de lucru: Care sunt parametrii demografici care determină evoluția în timp a valorilor bilanțului total al populației unui teritoriu? Cum justificați evoluția acestor parametri în cazul orașului Brăila pentru ultimii 20 de ani? Pentru stimularea producției de idei în timpul emisiei acestora se acordă sprijin prin încurajare, formulare de întrebări, emitere de idei. Atitudinea profesorului este importantă în evitarea blocajelor intelectuale, a ridiculizării unor idei sau elevi, a consolidării încrederii în sine.
• Comunicarea regulilor. Deoarece scopul este amintirea sau producerea a cât mai multe idei referitoare la un subiect, când formulați ideile respectați următoarele reguli:
– lăsați imaginația să lucreze nestingherită pentru a produce cât mai multe idei;
– preluați mental sau în scris ideile emise de ceilalți, completați-le, reformulați-le ca într-o reacție în lanț;
– nu există răspunsuri greșite sau absurde;
– fiecare ascultă și respectă părerea celorlalți;
– notați toate ideile, inclusiv cele provocatoare, șocante, caraghioase, irelevante;
• Activitate frontală de prezentare a ideilor.
• Evaluarea ideilor produse de brainstorming. După emisia de idei, fiecare are dreptul și obligația să comenteze. Ideile emise pot fi ordonate după diferite criterii. Prin această tehnică, profesorul și elevii află: ideile celor care învață referitoare la un subiect; soluțiile la o situație – problemă; opinii despre o experiență comună. Elevii învață diferite comportamente: ascultarea atentă și cu respect a ideilor celorlalți; comunicarea calmă și fără teamă a ideilor proprii. Fiind determinați să se implice activ, ei devin mai curajoși, au mai multă încredere în sine, învață să colaboreze. Brainstorming-ul are anumite limite. Tehnica reprezintă doar o etapă a procesului de rezolvare creativă a unei probleme și nu înlocuiește cercetarea clasică. Soluțiile propuse nu au întotdeauna aplicabilitate practică. Dacă brainstorming-ul este condus incorect, nu toți participanții sunt antrenați eficient iar procesul de emitere a ideilor poate deveni plictisitor, incoerent sau obositor.
Scrierea liberă este o strategie care implică activitatea de exprimare în scris a gândurilor / ideilor despre un subiect cu scopul de a gândi și a învăța. Scrierea facilitează mult gândirea, formularea de raționamente, rezolvarea de probleme, reflecția și creația. Scrierea este utilizată, de obicei, doar ca instrument de evaluare a cunoștințelor acumulate sau ca exercițiu pentru testarea capacității de exprimare, în scris, a unor idei sau cunoștințe. În scriere, ca modalitate de exprimare a reflecțiilor personale ale autorului, accentul cade pe produsul final și nu pe proces. Cititorul este de obicei profesorul, care evaluează lucrările, face câteva corecturi, acordă o notă și restituie lucrarea elevului după câteva săptămâni. Elevii primesc un feed-back slab care le confirmă sau le infirmă părerile despre subiectul abordat. Din acest motiv, dorința elevilor de a scrie dispare, scrisul este considerat adesea ca o corvoadă și nu o plăcere de a-și exprima ideile pentru a fi citite și evaluate de alții de la care să primească un feed-back eficient. Pentru utilizarea scrisului ca instrument de gândire, este necesară schimbarea atitudinii negative a elevilor față de scris și aceasta se realizează prin manifestarea faptică a atitudinii profesorului față de scris. Ideal este ca elevilor să li se ofere posibilitatea să scrie despre un subiect pe care îl aleg singuri și textul scris să fie destinat unui public interesat de subiect. Scrierea liberă se utilizează în etapa de evocare a cunoștințelor, dar și în cea de reflecție. Scrierea liberă cuprinde mai multe etape:
• Comunicarea sarcinii de lucru: Scrieți fiecare, timp de două minute, câteva idei despre comunitatea rromilor din orașul Brăila.
• Activitate individuală.
• Activitate în perechi. Timp de trei minute citiți colegului vostru de bancă, ce ați scris, ascultați ce a scris și discutați ideile voastre.
• Activitate frontală. Un elev citește ce a scris sau subliniază numai lucrurile de care este cel mai puțin sigur.
Este important ca elevii să scrie tot ce le vine în mite referitor la subiectul respectiv, chiar dacă este corect sau greșit. Prin această scriere ei se gândesc la ceea ce știu sau cred că știu despre subiect, iar cunoștințele empirice și științifice sunt aduse la suprafață oferind posibilitatea de a fi completate, corectate, comparate cu ale celorlalți și reorganizate în structuri noi. Activitatea de scriere liberă poate fi urmată de un moment de revizuire în care elevii sunt solicitați să extragă ideile cele mai interesante pe care le-au notat și care vor constitui puncte de plecare pentru un eseu.
Lanțul ideilor este o tehnică orală frontală. La solicitarea profesorului, fiecare elev, în ordinea locurilor în clasă, enunță pe rând câte o idee despre subiectul propus. După evaluarea ideilor acestea sunt scrise pe tablă și în caiete.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Fiecare dintre voi va spune câte o idee despre structura etnică a populației orașului Brăila în ultimii 30 de ani.
Această tehnică prezintă avantajul că îi obligă pe toți elevii din grup să spună câte o idee, dar fără să repete ideile spuse anterior. În practică există situații în care elevii nu mai au nici o idee nouă, dar atunci elevii au dreptul să nu spună nimic.
Tehnica Găsește pe cineva care știe sau Vânătoarea de comori necesită adunarea informațiilor dintr-un grup prin chestionarea membrilor grupului. Informațiile sunt scrise într-un tabel sau se face numai o listă a acestora. Tehnica poate fi utilizată în momentele de încălzire a grupurilor, la începutul ciclurilor de învățământ când se formează colective noi de elevi, dar și în oricare dintre etapele cadrului de învățare evocare-realizarea sensului-reflecție. Tehnica are mai multe etape:
• Comunicarea sarcinii de lucru: Desenați pe o foaie întreagă de caiet tabelul de pe tablă, apoi plimbați-vă toți prin clasă și completați tabelul întrebând colegii. De la fiecare coleg luați numai câte o idee.
• Activitate frontală: De la fiecare voi lua câte o idee și voi scrie ideile voastre în tabelul de pe tablă. Vânătoarea de comori poate fi utilizată în lecțiile de recapitulare. Informațiile sunt adunate în tabele după diferite criterii, apoi sunt ordonate de către profesor pe tablă după chestionarea elevilor
Tehnica are mai multe avantaje pentru elevi: mișcarea prin clasă; obligativitatea de a formula întrebări pentru a completa tabelul cu informațiile necesare; formularea răspunsurilor la întrebări; spargerea monotoniei; discuția între colegi; cunoașterea personalității colegilor. Deoarece există riscul ca unii dintre elevi să fie tentați să scrie în tabel propriile idei pentru a rezolva mai repede sarcina de lucru, este necesară observarea atentă a acestora. Printr-o monitorizare atentă, se observă că unii elevi nu răspund intenționat sau din cauza necunoașterii informațiilor necesare. Pentru evitarea acestei probleme, se poate cere elevilor să specifice sursa (numele colegului) în dreptul informației.
Tehnica termeni cheie dați în avans are ca scop actualizarea unor concepte esențiale cunoscute sau învățate deja de către elevi, stabilirea unor relații între acești termeni, explicare unui proces științific care va fi prezentat în textul care urmează să îl citească, focalizarea atenției asupra termenilor esențiali utilizați pentru înțelegerea conținutului lecției și motivarea logică sau de cauzalitate. Profesorul alege patru-cinci concepte cheie din textul care va fi studiat și le scrie pe tablă. Tehnica termeni cheie dați în avans are mai multe etape:
• Comunicarea sarcinii de lucru: Scrieți în caiete cei patru termeni pe care i-am scris pe tablă: regim comunist, creștere numerică a populației, politică pronatalistă, valori mari de natalitate. Timp de două minute stabiliți ce relație există între acești termeni.
• Activitate în perechi. Elevii discută semnificația termenilor și stabilesc ce relație există între aceștia.
• Citirea textului și compararea cu relația identificată anterior: Citiți textul din manual și identificați conceptele scrise pe tablă și relația existentă între ele. Comparați relația descoperită în text cu relația presupusă de către voi anterior citirii textului.
Regim comunist→ politică pronatalistă → valori mari de natalitate → creștere numerică a populației.
Această tehnică este avantajoasă deoarece determină elevii să reflecteze la conținutul care va fi studiat ulterior, facilitează anticiparea unor fenomene, procese sau acțiuni și permite compararea ideilor personale despre anumite consecințe posibile cu cele care într-adevăr se produc în realitate.
Tehnica hârtiei de un minut determină elevii să-și concentreze atenția pentru a răspunde la o întrebare sau pentru a evoca anumite cunoștințe învățate anterior.
• comunicarea sarcinii de lucru: timp de un minut fiecare elev va scrie pe o foaie de hârtie un răspuns la întrebarea: Care sunt factorii care determină în timp oscilații numerice ale populației unui teritoriu ( în cazul nostru orașul Brăila )?
Această tehnică obligă elevii să caute un răspuns scurt la o întrebare și să îl scrie într-o formă concisă. Utilizarea hârtiei de un minut în etapa de evocare este importantă deoarece confruntă elevii cu problema care va fi abordată ulterior, îi incită pentru formularea unor opinii personale care vor fi comparate cu ale celorlalți și îi motivează pentru învățare.
Graffiti est un organizator grafic care poate fi utilizat la activitățile în grupuri. Această tehnică are avantajul că fiecare membru al grupurilor constituite contribuie cu idei la întrebările propuse, fără ca în momentul producției de idei să se facă evaluarea acestora.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Observați cele trei foi mari așezate pe mese separate. Pe fiecare foaie este scrisă o întrebare. Citiți întrebările și ceea ce au scris colegii voștri, apoi dați un răspuns.
1. Care sunt principalele criterii de structurare a populației unui teritoriu?
2. Ce structuri geodemografice sunt caracteristice orașului Brăila?
3. Detaliați componența fiecărei structuri geodemografice urbane a orașului Brăila identificate de voi.
Strategii și tehnici bazate pe studiul individual și scriere
Metodele moderne de structurare a lecției prevăd momente de activitate individuală a elevilor în care aceștia evocă cunoștințele și experiențele anterioare, se confruntă cu noile informații conferindu-le sensuri, și le structurează în forme diverse pentru a le integra în sistemele mentale proprii sau prezintă rezultatele personale pentru a fi evaluate. Integrarea în lecții a unor scurte situații de învățare sau de evaluare individuală este necesară deoarece obligă toți elevii să se implice în rezolvare și să prezinte ideile, soluțiile sau opiniile personale unui partener, unui grup sau profesorului, ceea ce presupune o abordare și o evaluare din mai multe perspective.
Strategiile și tehnicile de studiu individual și scriere sunt valoroase deoarece facilitează dezvoltarea autonomiei elevilor, îi ajută să devină capabili: să își identifice nevoile și interesele, să fixeze scopuri și obiective personale, să ierarhizeze prioritățile, să proiecteze, să organizeze și să dirijeze propria învățare și activitate. Punerea în practică a acestor strategii și tehnici presupune distribuirea unor sarcini variate elevilor, orientate atât spre asimilarea de cunoștințe, spre punerea în practică a acestora, cât și spre manifestarea unor comportamente și atitudini, ca părți componente ale competențelor.
Strategii de lectură a textelor științifice. Fiecare profesor a remarcat că elevii învață cu dificultate conținutul textelor științifice deoarece nu îl înțeleg, iar neînțelegerea este determinată de faptul că textele au un conținut nefamiliar, o structură complicată și un limbaj specific unui anumit domeniu al științei. Din aceste motive, de multe ori elevii evită citirea lecțiilor din manual și preferă să învețe schemele din caietul de notițe, care sunt accesibile ca formă și conținut. Practicând acest stil de învățare, adesea elevii sunt tentați să vorbească schematic prin eliminarea verbelor din construcțiile lor verbale. Deoarece obiectivul nostru îl constituie lecturarea eficientă a textelor din manuale, strategiile vor fi prezentate mai detaliat și adecvat conținutului.
Strategii utilizate înainte de lectură
• Formulați un scop sau un motiv pentru lectură răspunzând la întrebările: la ce îmi va fi utilă această lectură? Ce aștept să citesc în această carte? La aceste întrebări încearcă să răspundă fiecare cititor atunci când remarcă titlul unei cărți și, pentru găsirea răspunsului, face pasul următor.
• Priviți lucrarea în ansamblu. Dacă elevii studiază singuri o lucrare ( de exemplu, în librărie sau în bibliotecă ) ar putea utiliza o strategie asemănătoare cu cea utilizată de profesor:
– parcurgeți întregul capitol citind titlurile, subtitlurile și privind toate ilustrațiile. Dacă nu există titluri și ilustrații, citiți prima propoziție din fiecare paragraf pentru a vă forma o idee despre conținutul capitolului;
– analizați caracteristicile capitolului: dimensiunea, structura, modul de prezentare a informațiilor, bibliografia etc. Observați aspectele importante și modul în care autorii reliefează informațiile importante ( sublinieri, încasetări, culori etc. );
– identificați ce anume vă interesează din acest capitol și cum anume vă este util pentru realizarea scopului propus;
– stabiliți ce anume veți citi cu atenție și ce anume veți ignora.
• Evocați cunoștințele personale despre conținutul abordat în lucrare. Pentru ca lectura să fie eficientă este necesară o actualizare a cunoștințelor pe care le deținem în baza proprie despre conținutul respectiv: ce știu despre această temă? De obicei, un cititor nu este motivat să citească o lucrare al cărei conținut îl cunoaște deja sau care tratează un subiect la un nivel inferior propriilor cunoștințe.
Strategii utilizate în timpul lecturii
• Analizați și interpretați materialul ilustrativ:
– analizați titlurile, legendele, conținutul fiecărei diagrame, hărți;
– interpretați conținutul materialului grafic răspunzând la întrebări. De ce este așa și altfel? De ce există diferențe / asemănări? Din ce cauză s-a produs acest fenomen ? etc.
• Citiți integral textul pentru familiarizarea cu conținutul și pentru sesizarea mesajelor.
• Dacă nu înțelegeți anumite paragrafe, nu treceți ,mai departe:
– recitiți pasajele anterioare,
– identificați cuvintele al căror sens este necunoscut și căutați-le în dicționare; înlocuiți-le în textul inițial prin sinonime cunoscute;
– recitiți lecțiile în care au fost prezentate unele informații pe care nu le stăpâniți încă.
• Utilizați harta pentru identificarea elementelor precizate în text:
– căutați localitățile, unitățile de relief, unitățile hidrografice specificate în text etc.;
– identificați cu ajutorul hărții relațiile existente între componentele specificate în text.
• Faceți presupuneri despre autor:
– scopul, intențiile autorului;
– contextul social în care a scris;
– sursele de documentare pe care le-a avut.
• Elaborați scheme logice ale conținutului:
– identificați conceptele cheie, relațiile cauză – efect, problemele / soluțiile, clasificările, exemplele etc. ;
– refaceți schema logică dacă necesită completări, corectări, eliminări de informații sau dacă nu este ordonată logic.
Strategii utilizate după lecturare
• Vizualizați conținutul capitolului în forma originală, dar și în cea schematică.
• Redați verbal sau mintal conținutul capitolului / lecției cu cuvinte familiare, în absența textului original.
• Recitiți pasajele din text pe care nu le-ați învățat satisfăcător sau schema logică.
• Formulați întrebări pe baza textului și răspundeți la ele.
• Rezolvați exercițiile, problemele existente după text.
• Răspundeți la întrebările existente după text.
Aceste strategii pot fi utilizate pe parcursul mai multor lecții sub forma unor exerciții ghidate de profesor până în momentul în care elevii le cunosc și le aplică în studiul individual.
Interogarea reciprocă sau în perechi, este o tehnică utilizabilă pentru înțelegerea unui text prin intermediul întrebărilor. Scopul întrebărilor este ca elevul care întreabă să își clarifice anumite aspecte, dar și de evaluare a înțelegerii textului de către colegul său. Etapele acestei tehnici sunt următoarele:
• Comunicarea sarcinii de lucru: citiți cu atenție textul din manual și scrieți în caiete cât mai multe întrebări pe baza acestuia. Aveți la dispoziție cinci minute.
• Activitate individuală. Elevii citesc textul și formulează întrebările.
• Schimbarea caietelor. Schimbați caietele cu colegul de bancă și răspundeți în scris la întrebările formulate de el.
Elevii pot fi solicitați să formuleze întrebări de diferite tipuri, în funcție de obiectivele lecției. Interogarea reciprocă poate fi utilizată în realizarea sensului unui text, în recapitularea cunoștințelor ori în evaluarea acestora.
Fișele de studiu reprezintă un produs în care se consemnează sintetic, rezumativ și cu comentarii personale rezultatele lecturării unei lucrări. O fișă de studiu cuprinde: titlul lucrării; domeniul sau specificul temei abordate; elemente reper care să permită orientarea rapidă în fișă; rezumări succinte, extrase reprezentative; citate; reflecții, comentarii și opinii personale; trimiteri bibliografice; probleme cu caracter deschis care necesită consultarea altor surse de informații. Fișele de studiu au un grad mai mare de prelucrare, sistematizare, esențializare și concentrare a textului decât conspectele. Spre deosebire de conspecte, care utilizează mai multe surse, fișele sunt elaborate, de obicei, pe fiecare sursă bibliografică în parte. Fișele de studiu se utilizează pentru elaborarea referatelor, conspectelor, proiectelor, articolelor sau lucrărilor științifice, în recapitularea unor informații, în învățare etc.
Conspectul reprezintă o formă amplă , rezumativă a activității de lectură științifică a unor surse bibliografice, ce oferă o viziune de ansamblu asupra materialului parcurs, cu evidențierea contribuției originale a autorului și care cuprinde judecăți de valoare și opinii personale critice, observații, completări, dezvoltări de idei, trimiteri referențiale etc.
Elaborarea unui conspect necesită un efort de prelucrare constructivă, care constă în recitirea unor fragmente, extragerea unor idei, compararea și sintetizarea informațiilor, restructurarea lor în modele grafice, ordonarea ideilor într-o nouă formă logică. Obiectivul principal al conspectării este consemnarea critică și selectivă a ideilor principale ale unui text cu scopul însușirii conținutului, de a le utiliza în situații noi și de a putea reveni asupra lui atunci când este nevoie.
Profesorii propun de multe ori elevilor să conspecteze anumite lecții, însă fără să le spună cum anume să procedeze, motiv pentru care elevii copiază idei din manual fără nici un criteriu de selecție. Pentru ca activitatea de selectare și sistematizare a ideilor să fie eficientă este nevoie ca elevii să primească indicații. Elevii vor învăța mai întâi să elaboreze scheme logice ale unor fragmente mici de conținut, apoi să conspecteze lecții sau lucrări întregi. Elaborarea conspectelor de către elevi este importantă deoarece prin această activitate se formează mai multe capacități intelectuale: extragerea ideilor esențiale dintr-un text; clasificarea ideilor după anumite criterii; exprimarea concisă a ideilor; sistematizarea informațiilor după criterii logice sau cronologice; definirea conceptelor; compararea informațiilor; sintetizarea ideilor etc.
Referatul redă sintetic, în ordine logică, esența unei probleme sau a unor idei din una sau mai multe lucrări apropiate ca temă, evidențiind contribuția autorilor, incluzând elemente critice și păreri personale despre subiectul tratat. Prin elaborarea referatelor elevii învață: să caute, să selecteze, să prelucreze și să comunice informații; să introducă citate într-un text; să exprime opinii despre diverse informații publicate în lucrările științifice; să argumenteze opiniile personale despre un subiect; să caute și să ordoneze o bibliografie. În introducere subiectul abordat este încadrat într-o tematică sau spațiu mai larg, se motivează alegerea temei, se subliniază câteva aspecte care vor fi prezentate, se precizează stadiul cercetărilor cu privire la subiectul abordat, importanța temei alese, instrumentele și metodele de investigație. Introducerea este concepută într-o formă care să incite și să capteze atenția, să stimuleze interesul și curiozitatea auditoriului. În cuprins sunt dezvoltate ideile esențiale extrase din lucrările citite și cele originale, precizând sursa ( autorul, anul apariției lucrării ). Conținutul este divizat proporțional în părți, secțiuni, paragrafe. Pentru a atrage atenția asupra valorii unor informații, acestea sunt reliefate grafic. În încheiere se prezintă concluziile referitoare la subiect, se recapitulează ideile principale, se formulează răspunsurile la ipotezele fundamentale, se indică direcțiile posibile de cercetare și câteva idei pentru prognoză. După prezentarea și discutarea referatului cu elevii, profesorul prezintă opinia personală, apreciază conținutul, modul de elaborare și susținerea referatului.
Rezumatul este o versiune foarte concentrată, condensată ca esență, cursivă, sub formă de proză sau schematizată, a conținutului textului original. Rezumatul nu conține referiri faptice, aprecieri critice sau de valoare și variază în funcție de dimensiunile sursei. Prin elaborarea rezumatelor elevii învață să prezinte succint conținutul unei lucrări urmând logica autorului și surprinzând ideile esențiale. În activitatea didactică, în afara rezumării unor lucrări științifice, elevii pot fi solicitați să rezume conținutul unui film documentar, desfășurarea unui eveniment vizionat la televizor sau cunoscut din realitatea înconjurătoare, vizita efectuată într-un oraș sau într-o țară.
Eseul este considerat în prezent un gen hibrid de sinteză, filosofic, științific, literar și publicistic. În activitatea didactică elevii sunt solicitați să elaboreze în lecții ori acasă eseuri nestructurate și eseuri structurate. Eseul nestructurat est un tip de compunere care pornește de la un subiect indicat și lasă autorului libertate de selecție și de abordare a ideilor. Eseul structurat tratează un subiect pornind de la un număr de idei indicate. Autorul are libertatea de a structura eseul și de a ansambla ideile în ordinea dorită. Elaborarea eseurilor are ca rezultat formarea mai multor capacități intelectuale la elevi: de a exprima ideile simultan într-o formă literară și științifică; de argumenta afirmațiile, de a susține printr-un exemplu o afirmație; de a înlănțui logic un ansamblu de idei; de a exprima și susține o opinie personală despre un subiect, de a utiliza un limbaj literar și științific.
Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe discuție.
Metodele moderne de structurare a lecției implică momente de activitate în grupuri mici, în alternanță cu cele individuale sau frontale. Activitățile în grupuri mici determină:
• relații pozitive, mai profunde, mai calde între elevi prin amplificarea spiritului de echipă;
• dezvoltarea abilităților de comunicare;
• rezultate mai bune la nivelul tuturor indivizilor, dar și al grupurilor cooperante sau în competiție;
• dezvoltarea capacității de evaluare prin compararea cunoștințelor și competențelor proprii cu ale celorlalți.
Tehnica mozaicului are ca scop învățarea prin cooperare într-un grup mic a unui conținut mai dificil. Tehnica are mai multe etape:
• Constituirea grupurilor casă: Formați grupuri casă cu n membri.
• Activitatea în grupurile casă : Subiectul lecției este Orașul Brăila – aspecte geodemografice. Fiecare elev va învăța toată lecția, dar va deveni expert într-una din părțile ei, pe care o va preda celorlalți. Elevii citesc integral textul lecției. Fiecare membru al grupurilor primește o altă fișă de expert, conform numărului pe care îl are. Aceste fișe cuprind întrebări care îi vor ghida în lectura textului. Trebuie să se acorde atenție mai mare fragmentelor în care se află răspunsurile de pe fișa individuală de viitor expert. Cei care vor termina mai repede, vor scrie răspunsurile la întrebări. Se pregătesc mese separate pentru grupurile de experți.
• Activitate în grupurile de experți. Toți elevii care au același număr ocupă câte un loc la aceeași masă. Se acordă 10 minute pentru discutarea întrebărilor și pentru stabilirea răspunsurilor. Fiecare grupă își alege un moderator al discuțiilor. Trebuie respectate câteva reguli ale discuțiilor:
– toți elevii participă la discuții, nimeni nu monopolizează discuția;
– grupul va fi de acord asupra sensului întrebării sau asupra a ceea ce li se cere să facă înainte de a răspunde;
– când nu li se pare clar ceea ce s-a spus, reformulează pentru a fi siguri că au înțeles;
– toți se ocupă de același lucru. În timp ce grupurile lucrează, profesorul monitorizează activitatea pentru a-i sprijini să se concentreze asupra sarcinii de lucru și pentru a clarifica unele aspecte.
Fișa de expert nr. 1
1. Enumerați factorii care au contribuit la evoluția numerică a populației orașului Brăila în secolele XX – XXI.
2. Definiți termenii natalitate, mortalitate, emigrație și imigrație și stabiliți relația matematică ce există între ele.
3. Care a fost rolul deplasărilor zilnice în dinamica naturală a populației orașului Brăila din ani 70 – 80 ?
Fișa de expert nr. 2
1. Care sunt principalele structuri geodemografice ale orașului Brăila?
2. Poate fi considerat orașul Brăila o microregiune etnică?
3. Ce sensuri evolutive credeți ca vor caracteriza în următorii ani, populația de etnie rromă?
Fișa de expert nr. 3
1. Definiți termenii densitate a populației și densitate subzistențială.
2. De ce considerați că densitatea este un indicator demografic esențial?
3. Care sunt factorii care condiționează la un moment dat repartiția populației pe un anumit teritoriu ( în cazul nostru orașul Brăila)?
• Activitatea în grupurile casă: se revine în grupurile casă. Fiecare expert va prezenta timp de patru minute ce a învățat în grupul de experți. Sarcina expertului nu este doar de a expune (raporta), ci și de a pune întrebări și de a răspunde la întrebări pentru a se asigura că toți colegii din grupul casă au înțeles și au învățat. Expertul va întreba colegilor întrebări care au fost discutate în grupul de experți sau întrebări proprii.
• Evaluarea procesului. Se cere fiecărui elev să scrie cu ce anume a contribuit la discuție și cum ar fi putut să se desfășoare mai bine activitatea.
Cubul este o tehnică prin care este studiat și prezentat din mai multe perspective. Pe fiecare față a cubului sunt scrise diferite instrucțiuni pe care elevii trebuie să le urmeze în activitatea de gândire și de scriere. Pe fiecare față a cubului este scrisă câte una din următoarele instrucțiuni: Descrie! Compara! Asociază! Analizează! Aplică! Argumentează pro și contra!
• Comunicarea sarcinii de lucru: timp de trei minute completați în caiete ceea ce se cere pe fiecare față a cubului. Subiectul îl constituie structuri geodemografie în orașul Brăila.
1. Descrie criteriile de structurare a populației orașului Brăila.
2. Compară structura etnică a populației orașului Brăila cu structura religioasă.
3. Asociază aspectele specifice structurii pe sexe a populației orașului Brăila cu cele specifice structurii pe grupe de vârstă.
4. Analizează repartiția minorităților etnice pe teritoriul orașului Brăila.
5. Aplică datele specifice în formula RDV și calculează valoarea RDV pentru orașul Brăila în anul 2002.
6. Argumentează pro sau contra afirmația Ponderea populației inactive de pe teritoriul orașului Brăila este în continuă creștere comparativ cu ponderea populației active.
• Activitate în perechi: citiți partenerului ce ați scris pe prima față, iar colegul vostru va specifica exact ce i-a plăcut și de ce anume. Dacă ascultătorul nu a înțeles ce anume scris, va formula întrebări: De ce ai scris această idee? Ce înțelegeți prin asta? Cel de-al doilea elev prezintă ceea ce a scris, iar partenerul comentează.
• Activitate frontală. Împărțiți tabla în șase coloane, câte una pentru fiecare față a cubului. Câte un reprezentant din fiecare pereche va scrie într-una din coloane ceea ce a scris pe una din fețele cubului. Se cere completări din parte celorlalți, pe rând, pentru fiecare față a cubului.
Strategii și tehnici de realizare a sensului didactic bazate pe argumentare și dezbateri.
Utilizarea tehnicilor bazate pe argumentare, care promovează învățarea prin acțiune și reflecție, este eficientă deoarece elevii obțin cunoștințe printr-un efort propriu de gândire, învață să susțină opiniile proprii prin argumente, să analizeze argumentele celorlalți și să le contracareze prin contraargumente. Integrarea tehnicilor de argumentare în orice moment al lecției se face cu ușurință, pe diverse elemente de conținut și realizarea sarcinilor de lucru necesită resurse mici de timp. Dezbaterile, în schimb, necesită o documentare anterioară detaliată din partea profesorului și a elevilor, stăpânirea tehnicilor de comunicare verbală, a celor de argumentare și contraargumentare, a capacității de analiză. Învățarea se produce prin tehnicile de argumentare și prin dezbateri facilitează obținerea unor cunoștințe declarative temeinice, ca rezultat al mai multor restructurări și abordări din diferite puncte de vedere, a unor cunoștințe procedurale și competențe, ca rezultat al exersării.
Rețeaua de discuții este o tehnică în care fiecare elev este implicat să organizeze grafic argumentele pro și contra, ca răspuns la o întrebare binară ( la care se poate răspunde afirmativ sau negativ) și care se referă la o problemă esențială.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Credeți că în noul context social, o politică pronatalistă a statului român, ar determina modificări spectaculoase în evoluția numerică a populației orașului Brăila? Enumerați câteva motive pentru care o asemenea situație NU ar determina modificări spectaculoase în evoluția numerică a populației orașului Brăila, și câteva motive pentru care o asemenea situație DA, ar determina modificări spectaculoase în evoluția numerică a populației orașului Brăila.
• Activitate în perechi.
• Activitate în grupuri. Fiecare pereche prezintă altei perechi ce a scris și adaugă la rețeaua proprie argumentele identificate de perechea cealaltă. Concluzia la care ajunge o pereche sau ambele poate fi prezentată clasei oral, în scris sau pe un poster afișat pentru a fi citit de către ceilalți. Această tehnică poate fi continuată printr-o dezbatere.
Rețeaua de discuții are mai multe avantaje: elevii lucrează întâi în perechi, apoi în grupuri de câte patru și în final cu întreaga clasă, dezbaterea îi determină pe elevi să se contrazică unii pe alții și să-și formuleze în scris argumentele; elevii își susțin poziția cu voce tare, încercând să-i convingă pe colegii lor din celelalte grupuri pentru a-i atrage în grupul lor; elevii au posibilitatea să-și schimbe opinia pe parcursul dezbaterii, în funcție de argumentele și contraargumentele prezentate; elevii învață să-și asculte politicos, cu atenție și răbdare adversarii înainte de a răspunde.
Linia valorilor este o tehnică prin care fiecare elev își exprimă o opinie față de o problemă și situează această opinie în cadrul grupului. Aplicarea tehnicii implică parcurgerea mai multor etape:
• Comunicare sarcinii de lucru: Există opinii, care consideră orașul Brăila, ca fiind o microregiune etnică. Sunt opinii care nu susțin acest aspect. Descrieți poziția personală față de acest aspect.
• Activitatea în grupuri: Imaginați-vă o linie care unește pereții clasei prin mijlocul ei. Așezați-vă pe această linie în funcție de decizia voastră. Cei care consideră că soluția este benefică vă veți așeza în capătul dinspre tablă, iar ceilalți, la capătul opus. Indecișii se plasează la mijlocul liniei valorilor. Discutați în fiecare grup argumentele pentru care aveți această opțiune. Un membru al grupului va scrie argumentele pentru a le prezenta apoi celorlalte grupuri. Aveți la dispoziție cinci minute.
• Activitate în grupuri. Fiecare grup prezintă argumentele proprii pentru a-i convinge pe membrii celorlalte grupuri să-și schimbe atitudinea. Pentru expunerea argumentelor aveți la dispoziție un minut. Discuția între grupuri se finalizează într-un mod deschis, cu mai multe alternative posibile, fără ca profesorul să exprime opinia sa ori să formuleze o judecată de valoare în favoarea unui anumit grup. Această tehnică permite manifestarea gradată a opiniei personale față de o problemă deoarece elevii se situează într-un anume loc pe linie și nu neapărat în capetele ei și, în plus, ei își pot manifesta indecizia. A fi nehotărât într-o problemă nu este întotdeauna un aspect negativ. Unii indivizi au rezerve în adoptarea unei poziții tranșante fie din lipsa informației, fie din cauza personalității lor ( iau decizii după o perioadă mai lungă de reflecție). Cei care reușesc să-i convingă pe ceilalți să se decidă sau să-și schimbe atitudinea dovedesc capacitatea de a susține cu argumente poziția adoptată. Pe parcursul desfășurării activității profesorul are rolul unui spectator, care intervine doar pentru a organiza sau pentru a modera dezbaterea.
Argumente pentru și argumente contra este o tehnică care are ca scop formularea individuală a argumentelor pro și contra față de o anumită afirmație pusă în discuție și discutarea pe baza acestora.
• Comunicarea sarcinii de lucru. Formați grupuri de câte patru elevi. Grupele cu număr impar formulează argumente pro, iar grupele cu număr par formulează argumente contra pentru susținerea poziției față de următorul enunț: Diversitatea etnică o orașului Brăila , inexistența conflictelor dintre minorități, sunt dovezi ale unității unei comunități.
• Activitate în grupuri. Fiecare elev prezintă grupului argumentul cel mai puternic, fără a repeta pe cele care au fost spuse deja. În fiecare grup se discută argumentele și se selectează cele mai puternice.
• Activitate frontală. Fiecare grup delegă un elev care va prezenta poziția grupului și argumentele. Fiecare grup caută contraargumente pentru a contracara argumentele grupului advers. Tehnica este valoroasă deoarece elevii exprimă argumente pro sau contra pe baza cunoștințelor anterioare, le completează apoi pe baza unui text și ulterior le confruntă cu argumentele identificate de către colegii din grup cu scopul de ale ierarhiza. În final, elevii învață să utilizeze într-un exercițiu ghidat contraargumentele pentru a contracara argumentele altui grup.
Deprinderile fundamentale care se dobândesc prin dezbateri sunt:
– de documentare, deoarece elevii au nevoie să adune informații din diverse surse pentru susținerea moțiunilor;
– de investigare a unor probleme specifice realității actuale;
– de comunicare, deoarece elevii învață să asculte cu atenție, politicos, pentru a înțelege mesajele emise de ceilalți și învață să emită mesajele pentru a fi înțelese corect de către oponenți sau auditoriu;
– de argumentare sau contraargumentare a opiniilor personale sau ale unui grup;
– de analiză a ideilor, argumentelor, discursurilor;
– de a decide corect pe baza informațiilor obținute și analizate.
Tehnici de organizare grafică a informațiilor
Organizarea grafică a informațiilor poate fi învățată de către elevi încă din primele clase, pornind de la forme simple spre cele mai complexe. Pentru organizarea grafică a unui conținut, elevii analizează ideile, le compară pentru a extrage esențialul, deduc conceptele, apoi ordonează informațiile în diverse ansambluri, după diferite criterii ( temporale, ierarhice, spațiale etc. ), pe baza cerințelor logicii și a domeniului studiat.
În continuare sunt prezentate mai multe modalități de organizare grafică a informațiilor și tehnicile prin care elevii învață să structureze informațiile verbale în cadrul lecțiilor de geografie.
Diagrama Venn este formată din două cercuri care se suprapun parțial. În arealul în care se suprapun cele două cercuri se grupează asemănările, iar în arealele rămase libere deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte. Diagrama se utilizează fie pentru evocarea unor cunoștințe, fie pentru restructurarea ideilor extrase dintr-un text în etapa de realizare a sensului ori de reflecție.
• Comunicarea sarcinii de lucru: desenați în caiete două cercuri parțial suprapuse. Între bilanțul natural al populației și bilanțul migratoriu al populației există asemănări și deosebiri. Într-un cerc scrieți elementele esențiale prin care se caracterizează bilanțul natural al populației, iar în celălalt elementele specifice numai bilanțului migratoriu. În spațiul în care se suprapun cele două cercuri scrieți asemănările dintre cele două tipuri de bilanț. Aveți la dispoziție trei – cinci minute.
• Activitate individuală.
• Activitate în perechi: prezentați partenerului ce ați completat. Completați diagrama Venn cu informațiile obținute de la colegul vostru. Aveți la dispoziție două minute.
• Activitate frontală: se va alege de la fiecare pereche câte un element scris în diagramă proprie și se va stabili poziția lui în diagrama finală.
Organizatorul grafic de tip cauză – efect se utilizează pentru evidențierea cauzelor și efectelor unor procese sau fenomene. Cauza este un fenomen sau un complex de fenomene care precedă și în anumite condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare. Efectele (consecințe, rezultate, urmări) sunt fenomene care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu acesta. În unele situații un efect constituie o cauză pentru alt fenomen. Pentru organizarea unui organizator grafic de tip cauză – efect se parcurg mai multe etape.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Între fenomenele specificate pe tablă există o înlănțuire cauză – efect. Stabiliți ordinea corectă. Fenomenele sunt: bilanț natural pozitiv, politică pronatalistă , creșterea numerică a populației, etc. Organizați grafic informațiile după modelul:
Cauză → efect 1 → efect2 → …..
Politică pronatalistă → creștere numerică a populației → bilanț natural pozitiv
Ciorchinele ( engl. Cluster – ciorchine ), este un organizator grafic, un tip de brainstorming neliniar, prin care se evidențiază într-o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect. Tehnica vizează găsirea căilor de acces și de actualizare a cunoștințelor, a credințelor, a convingerilor din baza proprie de cunoștințe, evidențiind modul specific al individului de a înțelege un anumit conținut. Individul este încurajat în faza de evocare să gândească liber asupra unui subiect și să stabilească anumite conexiuni între idei, înainte de a-l studia temeinic. După elaborarea ciorchinelui, autorul primește informații despre cunoștințele și conexiunile pe care le are despre subiectul abordat și despre care poate nu era conștient că le are sau că le poate realiza.
Sarcina de lucru: Construirea unui ciorchine cu trei sateliți (definiție, elemente componente, factori determinanți în structura actuală) pentru bilanțul total al populației orașului Brăila, în anul 2002.
În etapa de reflecție ciorchinele constituie un mijloc de a rezuma ceea ce s-a studiat, o modalitate de a construi asociații noi sau de reprezenta noi sensuri. Ciorchinele este o activitate eficientă de scriere, care îi determină să lucreze și pe cei mai puțin motivați, individual sau în grup, în toate etapele cadrului de predare – învățare sau numai în una dintre ele.
Tehnici de reflecție
În momentul de reflecție elevii au posibilitatea să compare, să stabilească unele conexiuni și să structureze ansambluri complexe formate din cunoștințe anterioare și noile informații. Reflecția și analiza critică necesită luarea în considerare cu atenție și creativitate a modalităților în care noile cunoștințe pot fi aplicate celor preexistente și acestea sunt modificate pentru a face loc celor noi. Acest proces activ nu are loc spontan, el necesită timp, atenție și intenție. Elevilor trebuie să li se dea timp pentru a-și activa cunoștințele anterioare, pentru a înțelege și a reflecta la ceea ce știu și cred, pentru a reconstrui schemele mintale în etapele de realizare a sensului și de reflecție. Prin structurarea lecției după modelul Evocare – Realizarea sensului – Reflecție, prin tehnicile specifice reflecției, elevii beneficiază de un moment scurt de analiză a cunoștințelor anterioare și a noilor informații, însă pentru o învățare temeinică este necesar un interval de timp mai lung, în care fiecare elev să învețe în ritmul său și să aibă posibilitatea de a reveni asupra informațiilor ori de câte ori este nevoie pentru a înțelege semnificația, pentru o procesare adâncă, la nivel conceptual și pentru a-și elabora schemele proprii. În etapa de reflecție se organizează discuții în care se generează un schimb de idei între elevi și o confruntare cu o varietate de modele de gândire. În acest moment al schimbării și reconceptualizării, elevii își dezvoltă capacitatea de exprimare, își completează vocabularul, analizează diverse scheme în timp ce le construiesc pe ale lor.. Tehnicile de reflecție prezentate în acest capitol pot fi utilizate în timpul lecțiilor sau în afara lor, în elaborarea temelor pentru acasă. Cu acest scop de reflecție pot fi utilizate multe alte tehnici prezentate în subcapitolele, cum sunt: diagrama Venn, copacul ideilor, cubul, etc.
Exerciții de scriere reflexivă
Scrisul poate fi utilizat cu diverse scopuri: pentru formarea unei opinii despre un subiect discutat; pentru sintetizarea unui conținut într-o formă concisă, pentru extragerea unor idei esențiale sau semnificative dintr-un conținut sau text discutat. Pentru creșterea eficienței, elevii sunt avertizați că la sfârșitul lecției vor formula în scris idei care vor satisface o anumită cerință. În continuare se prezintă câteva tipuri de exerciții de scriere.
• Cea mai interesantă idee. La sfârșitul lecției cereți elevilor să scrie un paragraf despre cea mai importantă sau interesantă idee care s-a discutat în ora respectivă. Elevii știu de la începutul orei că vor avea de efectuat această activitate.
• Ordonarea etapelor. După o lecție în care s-a învățat o anumită procedură, un proces sau experiment, li se oferă elevilor lista dezordonată a etapelor și li se cere să le ordoneze.
• Descrierea fotografiei. Se prezintă elevilor o imagine și li se cere să scrie o idee pe care le-o sugerează sau să descrie cu detalii toate aspectele observate. Elevii învață să observe lucrurile fotografiate și să exprime în cuvinte elementele identificate pe imagine.
• Întrebare – răspuns. Se cere elevilor să formuleze în scris, pe o foaie mică, o întrebare despre conținutul studiat. Se adună biletele, se redistribuie la întâmplare și se cere fiecărui elev să răspundă în scris la întrebarea primită.
• Opinia mea. Se cere elevilor să scrie părerea lor despre ce au învățat în lecție și să o susțină cel puțin printr-un argument.
• Aplicația conceptului. Când se recapitulează un concept, li se cere elevilor să descrie cel puțin o aplicație a acestuia.
• Întrebările mele despre… Elevii sunt solicitați să scrie întrebări despre un subiect anumit și la care ar dori să primească un răspuns de la profesor.
Eseul de cinci minute
Eseul de cinci minute este scris în etapa de reflecție cu scopul adunării de la elevi a opiniilor despre subiectul lecției și pentru obținerea informațiilor despre ceea ce s-a întâmplat în plan cognitiv cu fiecare elev în lecția respectivă. Eseul de cinci minute este practic un feed-back oferit de elevi profesorului. Pentru redactarea unui eseu se parcurg mai multe etape.
• Comunicarea sarcinii de lucru: timp de cinci minute scrieți pe o foaie:
1. Un aspect important pe care l-ați învățat ora aceasta despre aspectele geodemografice ale orașului Brăila.
2. O întrebare pe care o mai aveți despre acest subiect și la care doriți un răspuns.
3. O sugestie, un comentariu despre activitatea de astăzi.
• Activitate individuală
Fiecare elev predă eseul său profesorului. Acestea sunt folosite de profesor pentru a proiecta lecția următoare, pentru a identifica problemele cu care se confruntă elevii referitor la subiectul abordat sau aspectele care i-au impresionat mai mult în activitatea respectivă. În ora următoare profesorul răspunde la unele dintre întrebările elevilor.
Tehnica fotolimbajului
Tehnica fotolimbajului este utilizată în procesul didactic pentru abordarea unui subiect prin intermediul unor suporturi cartografice. Membrii unui grup sunt invitați să aleagă una sau mai multe fotografii dintr-un lot mai mare. Participanții prezintă apoi fotografiile alese și explică motivul alegerii. Tehnica fotolimabajului poate fi utilizată în etapa de evocare sau în cea de reflecție.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de trei minute, din lotul de fotografii de pe masă, alegeți una care să ilustreze cel mai bine influența populației orașului Brăila asupra mediului și pe care va trebui să o comentați.
• Alegerile individuale. Fiecare reprezentant al unui grup alege o fotografie dintr-un lot de oferte.
• Activitate frontală. Fiecare elev prezintă grupului fotografia aleasă. Ceilalți participanți comunică impresiile și pun întrebări la motivele sau semnificația alegerii.
Utilizarea tehnicii fotolimbajului în lecțiile de geografie, în această manieră, este eficientă din mai multe motive: facilitează receptarea mesajului exprimat de o fotografie; facilitează înțelegerea unor aspecte din realitate față de simbolurile vizuale; asigură conexiunea dintre reprezentarea realității prin fotografii și cea sub formă conceptuală sau factuală.
Ghicitorile
Pentru stimularea creativității și dezvoltarea capacității elevilor de a sintetiza un conținut se poate oferi ca temă pentru acasă scrierea unor ghicitori pentru un anumit subiect. Dacă tema este vastă, elevii sunt tentați să caute ghicitori scrise de către alții. Ghicitorile pot fi scrise individual, în perechi sau grupuri mici. O scurtă activitate de scriere a ghicitorilor poate fi organizată în clasă, în etapa de reflecție.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Lucrați în perechi timp de cinci minute. Fiecare pereche va scrie câte o ghicitoare despre un element al populației orașului Brăila. Pentru crearea unor momente de destindere în lecții pot fi organizate concursuri de ghicitori. Elevii pot căuta ghicitori din diferite surse.
Turul galeriei
Prin tehnica turul galeriei clasa devine un mediu care stimulează gândirea, creativitatea și învățarea eficientă. Elevii elaborează în grup un produs care exprimă opinia tuturor, își împart sarcinile, negociază, caută soluții pentru rezolvarea problemelor. Gândirea în grup poate fi mai productivă decât cea individuală, sporind șansele soluționării unor probleme într-un mod mai adecvat. Elevii exprimă în cadrul grupului păreri personale, de obicei diferite, identifică soluții posibile, compară alternativele posibile, ajung la un anumit acord, chiar dacă există divergențe și controverse semnificative. Când fac turul galeriei analizează și evaluează produsele realizate de colegi, le compară cu produsul lor ( autoevaluare), identifică greșeli și lacune, formulează comentarii și observații în scris. Elevii experimentează rolul profesorului care întreabă, dar și răspunde la întrebări. Această tehnică are mai multe etape.
• Comunicarea sarcinii de lucru: Veți lucra în grupuri de câte patru elevi, timp de zece minute. Fiecare grup va realiza un grafic referitor la evoluția numerică a populației orașului Brăila în secolele XIX – XX.
• Activitate în grupuri: În timp ce elevii lucrează, profesorul monitorizează activitatea oferind sprijin.
• Expunerea produselor: fiecare grup afișează graficele.
• Turul galeriei: la semnalul profesorului se trece de la un poster la altul pentru a examina graficele realizate de către elevi. Scrieți comentariile și observațiile voastre pe marginea graficelor. Aveți la dispoziție cinci minute pentru observarea graficelor, pentru exprimarea verbală și scrisă a comentariilor.
• Activitate în grupuri: Timp de cinci minute fiecare grup reexaminează graficul propriu, comparativ cu ale celorlalte grupuri. Analizați comentariile și observațiile notate de colegi pe marginea graficului vostru.
Prin turul galeriei elevii au oportunitatea să ofere și să primească feed-back referitor la munca lor, au șansa să vorbească despre produsul lor simultan cu ceilalți, în mod organizat și productiv și să compare lucrul respectiv cu al lor.
CAPITOLUL III.
DINAMICA RECENTĂ A PROCESELOR ȘI A FENOMENELOR SOCIALE
III. 1 FACTORI DETERMINANȚI AI COMPORTAMENTULUI SOCIAL.
Intrepretarea unor fenomene sociale, mai importante din municipiul Brăila, se bazează pe interpretarea cadrului fizico-geografic și economico – geografic care a imprimat anumite caractere fenomenelor sociale, transpuse în comportamente și analize sociale.
Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico-geografic scoate în evidență situarea regiunii studiate în cadrul reliefului de câmpie, respectiv Câmpia Brăilei.
Fenomenul social observat cu privire la cadrul natural a fost acela al migrării populației active spre regiunile învecinate orașului, mai ales în urma restructurării industriale masive, dar pe de altă parte se observă și aglomerarea orașului ca urmare a apariției unor unități industriale, mici și mijlocii, mai ales în domeniul industriei ușoare.
Un alt factor deosebit de important în analiza și determinarea comportamentului social este piața muncii și industrializarea( respectiv restructurarea industrială) din municipiul Brăila.
Obiectivele care se impun în scopul menținerii pieței muncii sunt:
dezvoltarea intreprinderilor mici și mijlocii care să creeze noi locuri de muncă;
formare profesională;
integrarea forței de muncă disponibile;
– aplicarea măsurilor active de combatere a șomajului.
Se impune deci intervenția unor instituții specializate care să regleze funcționarea pieței muncii.
Studierea fenomenelor sociale este destul de greu de realizat atunci când fenomenul se studiază pentru același popor, dar în condiții de guvernare și de schimbare economică diferită. Se poate spune că și comportamentul electoral reprezintă unul din factorii determinanți ai fenomenelor sociale.
În ceea ce privește economia de piață, se constată după anul 1989, o schimbare radicală care duce implicit la o restructurare și privatizare eșuată, având ca efect diminuarea locurilor de muncă, creșterea șomajului și implicit la scăderea nivelului de trai al populației.
Analiza demografică indică un declin al populației, în mod deosebit pentru grupele tinere de vârstă, însoțit de îmbătrânirea populației. Se rețin din analiza demografică, diversitatea etnică, gradul ridicat de urbanizare al județului.
Scăderile prognozate pentru totalul populației regiunii și mai ales scăderile înregistrate în ultimii ani la populația cu vârsta între 0-14 ani va influența structura rețelei școlare prin concentrarea activităților și creșterea competiției între școli. Apreciem că într-un mediu concurențial tot mai pronunțat, unitățile școlare vor trebui să pună accent pe calitate în formarea profesională, certificată prin inserția socio-profesională a absolvenților.
Creșterea numărului populației cu vârsta de 60 de ani și peste, apreciem că va conduce la sporirea nevoilor din domeniul asistenței sociale și medicale, învățământul fiind chemat să răspundă prin oferta de formare la această realitate, atât prin planurile de școlarizare cât și prin curriculum adaptat.
Ponderea mai mare a populației cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani din mediul rural decât cea din mediul urban ridică problema adaptării rețelei școlare de formare profesională inițială și a adoptării unor măsuri eficiente pentru asigurarea accesului acestei categorii, cu asigurarea egalității șanselor.
Preponderența populației feminine, inclusiv la categoria de vârstă 0-14 ani, apreciem că are implicații în structura ofertei de formare inițială.
Din analiza mediului economic se constată diversitatea activităților economice, creșterea ponderii serviciilor în economia județeană, precum și dinamica construcțiilor.
Economia județului se află pe un trend crescător ca urmare a creșterilor înregistrate pentru produsul intern brut, valoarea adăugată brută, cifra de afaceri, investițiile brute, investițiile străine.
Se apreciază că domeniile de formare profesională inițială prioritare sunt: comerț, turism și alimentație, construcții, mecanica prin calificări ce se adresează industriei navale, agricultura și industria alimentară.
Schimbările tehnologice și organizaționale produse la nivelul agenților economici impun dezvoltarea parteneriatului dintre unitățile școlare și agenții economici pentru adaptarea curriculum-ului, asigurarea condițiilor de desfășurare a instruirii practice și dezvoltarea formării continue a cadrelor didactice prin stagii la agenții economici. Pentru a înțelege mai bine acest factor al determinării șomajului și scăderii nivelului de trai, vom analiza mai mult fenomenul de piață a muncii.
Principalele constatări din analiza pieței muncii indică o creștere a populației active civile și a populației ocupate civile începând cu anul 2004. Se constată o rată de ocupare egală cu cea la nivel regional (54,2% la nivelul orașului față de 54,4% la nivel județean) și un decalaj semnificativ față de ținta UE pentru 2011 (care prevede o rata de ocupare de 70% în 2011).
Reținem scăderea continuă în perioada 2002-2007 a ponderii populației ocupate civile în agricultură, dar situată încă la valori relativ mari (29.7%), urmată de o creșetere până în 2011 (30,06%) cu mențiunea că este o ocupare supradimensionată, precară, de subzistență, și puternica creștere a ponderii ocupării în servicii (de la 28,2% în 2002 la 38% în 2011). De asemena, este de remarcat scăderea continuă a ponderii populației ocupate în industrie și creșterea semnificartivă a ponderii în construcții (de la 4,5% în 2002 la 9,13% în 2011).
Ponderea mare a populației șomere din grupa 15-24 ani (16,7% din șomeri în 2008) cu diferențe însemnate între cele două sexe apreciem că trebuie să fie obiect de analiză la nivel local și la nivelul parteneriatului școală-angajatori-familie pentru identificarea cauzelor care au generat situațiile de șomaj ridicat in rândul acestei grupe de vârstă (oferta educațională neadecvată cerințelor pieței muncii, competențele scăzute ale absolvenților în raport cu cerințele angajatorilor, refuzul absolvenților pentru încadrare în anumite meserii sau pentru formare inițială în meserii cerute pe piața muncii) și adoptarea măsurilor pentru diminuarea fenomenului.
Structura populației ocupate pe grupe de vârstă și nivele de instruire arată nevoia ca atât școala cât și factorii responsabili trebuie să acționeze pentru crearea condițiilor și a motivației în deplină egalitate a șanselor pentru continuarea studiilor de către absolvenții de gimnaziu și diminuarea în acest fel a procentului de populație ocupată cu nivel de pregătire gimnazial. Apreciem că școlii îi revine o importantă sarcină de a aborda forme de învățământ pentru adulți în condițiile în care cerințele ce se vor manifesta pe piața muncii și în viața economică odată cu integrarea României în Uniunea Europeană vor afecta și mai mult categoriile de populație ocupată cu nivel de instruire primar, gimnazial și chiar profesional.
Din analiza evoluțiilor prognozate pentru cerere-ofertă și pentru cerere în perspectiva 2015 apreciem că este necesară creșterea preocupării școlilor pentru asigurarea unei înalte calități a formării profesionale, menită să conducă la dobândirea de către absolvenți a competențelor profesionale la un nivel superior celorlalți ofertanți de forță de muncă. Șansa absolvenților și implicit a școlii, în condițiile în care oferta pe piața muncii este cu mult mai mare decât cererea, este de a răspunde în mai mare măsură cerințelor angajatorilor decât alții. Acest lucru se poate obține prin dezvoltarea resurselor umane și materiale ale școlilor și a unor parteneriate durabile școală-angajatori.
Între conceptele de cerere și ofertă de locuri de muncă și cerere de forță de muncă, există o strânsă corelare, dar în același timp ele se constituie în două categorii distincte. Cererea de locuri de muncă, reprezintă solicitarea de locuri de muncă făcută de posesorii forței de muncă. Oferta de locuri de muncă corespunde numărului de locuri de muncă și este formată de deținătorii de capital (agenții economici, instituții) și reprezintă nevoia de muncă salariată ce există la un moment dat.
Oferta forței de muncă și oferta de muncă corespund numărului de persoane care doresc să presteze o muncă în anumite condiții salariale. Oferta de muncă se formează în decursul unui timp mai îndelungat, timp în care crește și se construiește fiecare generație.
Oferta forței de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătății, psihologie, etc.
Piața muncii îndeplinește următoarele funcții:
asigură realizarea echilibrului între necesitățile de resurse de muncă și posibilitățile pentru acoperirea lor;
determină orientarea utilizării resurselor de muncă ale fiecărei zone cu eficiență crescândă, atât prin repartizarea forței de muncă pe profesii și ramuri, cât și prin folosirea lor în cadrul fiecărei unități;
determină adoptarea și aplicarea măsurilor de protecție socială a posesorilor de forță de muncă.
În Brăila, după 1989, piața muncii cunoaște o evoluție rapidă datorită schimbărilor economice. Astfel, unele meserii sunt mai puțin solicitate sau chiar deloc, alte meserii apar noi pe piața muncii, datorită ocupațiilor pe care agenții economici le-au solicitat.
Forța de muncă în Brăila se cofruntă atât cu lipsa locurilor de muncă cât și cu slaba pregătire profesională a șomerilor, care nu corespunde nevoilor beneficiarilor.
În acest sens, un exemplu cuncludent îl reprezintă faptul că în luna februarie 2007 în orașul Brăila existau 78 de posturi vacante pentru funcția de consilier asistență și 2 posturi pentru funcția de inspector asistență. Pentru ca aceste posturi să fie ocupate de personal competent și bine pregătit, a fost elaborat un program de formare și perfecționare.
În situația actuală, economia Brăilei se află într-un proces de restructurare ce va influența evoluția pieței muncii în viitor.
III.2. ȘOMAJUL ÎN CONTEXTUL RESTRUCTURĂRII ECONOMICE.
Șomerii reprezintă persoanele apte de muncă, care nu pot fi încadrate din lipsă de locuri de muncă. Începând cu 1 martie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. În sensul prevederilor noii legi, șomer înregistrat este persoana care îndeplinește cumulative următoarele condiții:
este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;
este înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Asimilați șomerilor sunt:
absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale pentru personae cu handicap, în vârstă de minim 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale;
persoanele care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrate în muncă și care, într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră nu s-au putut încadra în muncă.
Pentru a înțelege mai bine evoluția șomajului și măsurile care ar trebui luate, este necesar să cunoaștem situația economică a orașului de-a lungul anilor și până în prezent. Ascensiunea industială a orașului a început în anii construcției socialismului și a înregistrat un ritm spectaculos de creștere și dezvoltare. Aceasta a dus într-un timp relativ scurt la transformarea orașului Brăila într-un organism complex industrial-urban.
Modificări profunde s-au produs de-a lungul timpului, în toate domeniile vieții spirituale și materiale, orașul, exercitându-și sfera de influență asupra unui vast teritoriu. Ca urmare, numărul locuitorilor a crescut continuu. Investițiile alocate dezvoltării orașului depășesc jumătate din volumul total al județului și au fost folosite în proporție de 89,2% pentru extinderea activităților industriale, astfel că municipiul a ajuns în anul 1970 să concentreze peste 60% din valoarea producției globale a județului și circa 45% din numărul angajaților. Principalele ramuri industriale, cele care au cunoscut o dezvoltare puternică în orașul Brăila sunt: industria construcțiilor de mașini, reprezentată prin Șantierul Naval și Întreprinderea de Utilaj Greu ,,Progresul’’, metalurgia feroasă: se produceau laminate în cadrul întreprinerilor ,,Laminorul’’ Brăila, industria chimică începe să se afirme în anul 1978, producând fibre și fire artificial, celuloză și hârtie, în cadrul Combinatului de fibre și fire artificial, și respective al celui de Celuloză și Hârtie (C.F.A. și C.C.H.), industria lemnului, industria alimentară și industrie textilă.
Toate aceste unități concentrau peste 60% din forța de muncă a municipiului Brăila. Ulterior, după anul 1989, ele au suferit modificări: unele au fost închise definitive, fiind declarate nerentabile ( de exemplu S.C. Dunacor S.A.-combinatul de fire și fibre artificiale), în cazul altora au fost închise doar anumite secții- considerate nerentabile ( exemplu Promex- Brăila), unele au fost privatizate, fiind cumpărate de investitori străini – mai ales untăți ale industriei ușoare. În toate din cazurile prezentate mai sus a avut loc același fenomen: restructurarea locurilor de muncă, ceea ce a dus la creșterea numărului de șomeri.
Cronicizarea șomajului, ca și creșterea numărului celor care solicită pentru prima dată un loc de muncă, au determinat sporirea ponderii șomerilor.
Problema șomajului, a șomerilor este critică în municipiul Brăila, rata șomajului depașind în acest oraș cu mult media pe țară; principala cauză a acestei situații fiind perioada de tranziție prin care trece economia româneasca, respectiv restructurarea industriei, declararea ca falimentare a unor întreprinderi mici și mijlocii care absorbeau o forță de muncă numeroasă.
Rata șomajului la nivelul municipiului Brăila a înregistrat o creștere continuă din anul 1992, când existau 13,2%, până în anul 1999- când ajunsese 17,5%, depășind cu mult media pe țară ( 11,1% în anul 1999).
Tabel nr.27: Evoluția numărului de șomeri în cadrul municipiului Brăila în perioada 1991-2000
Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Brăila
Grafic nr.23: Reprezentarea grafică a numărului de șomeri
Rata șomajului a săzut semnificativ în perioada 2002- 2007 atât la nivelul orașului cât și la nivel național. Totuși în anul 2007 rata șomajului ajunge la o valoare de 4%. Perioada 2008-2010 a fost marcată de noul context economic național, care a produs mutații semnificative în structura ocupațională a municipiului Brăila, în primul rând creșterea numărului de șomeri.
Tabel nr.28: Evoluția ratei șomajului în municipiul Brăila, 1994-2011
Grafic nr.24: Reprezentarea grafică a ratei șomajului, 1994-2011
Efectele crizei economice instalate în România la începutul anului 2009 devin tot mai vizibile după jumătatea anului 2009, ritmul de creștere al numărului de șomeri înregistrați, devenind mult mai alert. Practic, în perioada martie 2008 – martie 2011 numărul total de șomeri crește de mai mult de două ori la nivelul municipiului Brăila.
Tabel nr.29: Evoluția numărului de șomeri în municipiul Brăila în 2010-2011
Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Brăila
Datele recente de la AJOFM Brăila arată că șomajul scade accentuat din aprilie 2010 până în aprilie 2011 la nivelul municipiului Brăila, unde reducerea aproape la jumătate a numărului de șomeri are loc cu precădere pe seama populației feminine.
Un fenomen care se observă în ultima vreme este acela al apariției locurilor de muncă pe o perioadă determinată de timp (de obicei scurtă) și acela al creșterii numărului de locuri de muncă temporare. În Brăila, numărul celor care acceptă o slujbă temporară a crescut foarte mult, în timp ce numărul celor cu slujbe permanente a scăzut în fiecare an.
Specialiștii consideră că cele două fenomene și anume apariția locurilor de muncă cu timp spațial și a locurilor de muncă temporare este un semn de modernism, un semn care ne arată creșterea flexibilității populației în ceea ce privește locul de muncă.
Un alt fenomen care se constată în municipiul Brăila este acela al șomajului de lungă durată. Practic peste 50% din persoanele aflate în șomaj se găsesc în această situație de mai mult de 2 ani.
Rata șomajului reprezintă raportul dintre numărul șomerilor și populația activă civilă, această valoare ridicată pe care o are județul Brăila (17,5%) îl situeaza pe locul trei între județele țării în ceea ce privește numărul șomerilor, astfel încât, putem spune că este unul dintre județele defavorizate, aflate într-o situație critică. De aceea se încearcă asigurarea unei tranziții rapide și cu cât mai puține costuri sociale. Acest lucru înseamnă reducerea la maxim a perioadei între pierderea unui loc de muncă și câștigarea unui nou loc de muncă.
Pentru realizarea acestui proces, este esențial să existe o strategie clară, să știm permanent care sunt profesiile cerute pe piața muncii pentru a forma profesional pe cei care urmează a le exercita și de asemenea trebuie să știm permanent care sunt strategiile dezvoltarii economice, regionale și sectoriale, pentru ca numai așa vom avea posibilitatea să pregătim oameni care să lucreze și să nu ajungă la un șomaj de mare durată.
Din nefericire, municipiul Brăila se află într-o situație critică în urma acestui proces de tranziție economică, putem spune chiar datorită acestei dezorientări economice, care a avut drept efect creșterea continuă a șomajului. Specialiștii în economie din Brăila, încearca tot mai mult să combată eficient rata șomajului sau stimularea ocupării eficiente a locurilor de muncă. În acest sens, au fost create strategii și planuri locale de dezvoltare, bazate mai ales pe atragerea investitorilor străini sau români.
Pentru a evidenția tot mai bine gravitatea acestui fenomen, în municipiul Brăila s-au luat în calcul date statistice privind:
numărul populației în vârstă de muncă, respectiv cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 62 de ani la bărbați, 16 și 57 de ani la femei;
numărul mediu de salariați( mii de persoane);
numărul mediu de salariați pe principalele activități economice;
numărul celor fără un loc de muncă, a șomerilor, cu diferențiere pe sexe;
Datorită faptului că cea mai mare importanță o are dinamica recent a proceselor și fenomenelor sociale,în cazul de față al șomajului, datele statistice folosite pentru a reliefa această dinamică sunt corespunzătoare ultimilor douăzeci de ani 1990 – 2011, perioadă în care au avut loc cele mai multe modificări în plan social.
În ceea ce privesc resursele de muncă se constată o ușoară creștere a valorii acestora începând din anul 1990 și până în anul 1998, ceea ce reflecă creșterea cererii de locuri de muncă.
Resursele de muncă reprezintă acea categorie de populație care dispune de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care îi permit să desfășoare o muncă utilă în una din activitățile economiei naționale și includ: populația cu vârstă de muncă, aptă de a lucra, precum și persoanele sub și peste vârsta de muncă aflate în activitate.
Populația activă civilă caracterizează oferta potențială de forță de muncă și gradul de ocupare a populației cuprinzând populația ocupată civilă și șomerii înregistrați.
Populația ocupată civilă cuprinde toate persoanele care au o ocupație aducătoare de venit, pe care o exercită în mod obișnuit în una din activitățile economiei naționale, fiind încadrate într-o activitate economică sau socială în baza unui contract de muncă sau în mod independent, pe cont propriu, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură, etc.
Dacă până în anul 1990, populația orașului Brăila era de 242.595 locuitori din totalul populației, mai puțin de jumătate erau personae cu vârstă de muncă, respectiv 108.566.
În anul 1996, populația orașului Brăila cunoaște o reducere, ajungând la 234.843 persoane, din care mai mult de jumătate sunt persoane cu vârsta de muncă, respectiv 120.976 de personae.
În anul 1999, populația orașului însumează 232.409 persoane (ceea ce evidențiază o scădere a numărului de locuitori), din care 122.428 sunt persoane având vârsta de muncă, rezultă că mai mult de jumătate din locuitorii orașului Brăila sunt persoane cu vârsta de muncă.
Această situație pune în evidență creșterea cererii de locuri de munca în condițiile în care oferta de locuri de muncă în Brăila este aproape nulă, mai mult decât atât, în perioada 1990 – 2000 au loc disponibilizări masive ale forței de munca, în urma restructurării industriale.
Tabel nr.30: Evolutia numarului populatiei cu vârstă de muncă
Sursa :Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Graficul nr.25: Reprezentarea grafică a populației cu vârstă de muncă
Salariații sunt persoanele care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare, în schimbul unei remunerații sub formă de salariu, plătit în bani sau în natură, sub formă de comisioane, etc. Astfel, din anul 1989 până în anul 2011, numărul mediu de salariați a scăzut continuu, ca urmare a restructurărilor din industrie și a disponibilizării, a trecerii în șomaj a unui număr mare de persoane. Daca în anul 1989, în orașul Brăila exista un numar mediu de salariați de circa 104.600 persoane, acest număr a scăzut aproape la jumatate în mai puțin de zece ani, astfel, în anul 1998 numărul mediu de salariați din municipiul Brăila era de 65.426 persoane, ulterior, numărul mediu de salariați a scăzut cu ritmuri mai mici, datorită reorientării economiei spre alte sectoare de activitate: industrie ușoară, comerț, sector financiar – bancar, etc, astfel în anul 2011, numărul mediu de salariați era de 47.435.
Tabel nr.31: Evoluția numărului mediu de salariați în municipiul Brăila,
1992-2011
Sursa: Directia Judeteana de Statistica – Braila
Grafic nr.26: Reprezentarea grafică a numărului de salariați, 1992-2011
Analizând datele statistice se pot determina și anii când au avut loc disponibilizări masive ale forței de muncă, astfel: între anii 1990 – 1991, numărul mediu de salariați a scăzut în Brăila cu circa 7.000 persoane, între anii 1991 – 1992 cu circa 10.000 persoane. Alte scăderi masive ale numărului de salariați au avut loc între anii 1994 – 1995, cu circa 9.000 persoane, între anii 1996 – 1997, numărul de salariați a scăzut cu circa 11.000 persoane. Această evoluție reliefează clar creșterea numărului de șomeri în municipiul Brăila și prin urmare creșterea rapidă a ratei șomajului, rată ce depășește cu 6%, media pe țară. .
Urmărind evoluția numărului mediu de salariați pe principalele activități economice, în orașul Brăila se observă că ramurile economice care au devenit neprofitabile au dus la creșterea semnificativă a numărului de șomeri. În acest scop s-a analizat comparativ situația pe trei ani: 1994, 1998 si respectiv 2011.
Tabel nr.32: Numărul mediu de salariați din orașul Brăila pe principalele activități economice, în anul 1994
Sursa: Direcția Județeană de statistică- Brăila
Grafic nr.27: Reprezentarea grafică a numărului de salariați, pe domenii de activitate, 1994
Tabel nr.33: Numărul mediu de salariați din orașul Brăila pe principalele activități economice, în anul 1998
Sursa: Direcția Județeană de statistică- Brăila
Grafic nr.28: Reprezentarea grafică a numărului de salariați, pe domenii de activitate, 1998
Tabel nr.34: Numărul mediu de salariați din orașul Brăila pe principalele activități economice, în anul 2011
Sursa: Direcția Județeană de163Statistică- Brăila
Grafic nr.29: Reprezentarea grafică a numărului de salariați, pe domenii de activitate, 2011
Studiind cele trei tabele care cuprind numărul mediu de salariați din municipiul Brăila, pe principalele activități economice se observă că între anii 1994 și 1998 cel mai mare număr de șomeri provine din sectorul industrial unde numărul de salariați a scăzut de la 43.793 în 1994 la 28.574 salariați în 1998, numărul persoanelor ocupate în industrie reducându-se aproape la jumătate, iar față de anul 2011, când numărul persoanelor ocupate în industrie este de 16.754, ponderea s-a redus cu mai mult de jumătate. Asemănător este și cazul persoanelor ocupate în sectorul construcțiilor și în acest caz numărul salariaților a scăzut la mai mult de jumătate, de la 10.777 persoane active în 1994 la 5.618 în anul 1998, respectiv, aproximativ 3000 de persoane în anul 2011. O parte importantă a șomerilor provine din alte sectoare de activitate, cum ar fi :din sectorul agricol (de la 6.484 persoane în 1994 la sub 1000 de persoane în anul 2011), dar și din domeniul transporturilor( de la 6.900 în anul 1994 la 3.115 în 2011).
Un procent însemnat din forța de muncă disponibilizată a fost absorbit ulterior de domenii economice care au cunoscut o dezvoltare mai mare față de perioada precedentă, între aceste domenii o dezvoltare mai mare au: cel al comerțului, al activităților financiare, al tranzacțiilor imobiliare, al telecomunicațiilor și chiar domeniul învățământului.
În aceste sectoare de activitate numărul salariaților a crescut în anul 1998 față de 1994, de exemplu. În sectorul comerțului, numărul salariaților aproape s-a dublat, de la 4.958 persoane în anul 1994 la 8.165 salariați în 1998 și respectiv, 10.573 persoane în 2011, această creștere se datorează în principal apariției a numeroși mici afaceriști, apariției a numeroase puncte comerciale mici și mijlocii, de tipul chioșcurilor, buticurilor dar și a supermarket-urilor.
Aceste sectoare de activitate nu au putut însă să ofere suficiente locuri de muncă, astfel încât numărul șomerilor în municipiul Brăila se menține ridicat și se află în continuă creștere.
În ceea ce privește numărul persoanelor care au primit diferite tipuri de ajutoare bănești, acest număr a crescut și el odată cu creșterea numărului șomerilor. Astfel, ajutorul de șomaj echivalează în medie cu salariul minim pe economie și se acordă timp de 9 luni. După 9 luni, ajutorul de șomaj este înlocuit cu alocația de sprijin care reprezintă 60% din salariul minim pe economie. După 18 luni este suspendată și alocația de sprijin.
Șomajul pe termen lung reprezintă sursa cea mai dramatică a sărăciei.
Tabel nr. 35: Numărul de personae care au primit diferite tipuri de ajutoare bănești în anul 2011.
Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Brăila
În urma analizei datelor statistice se observă că peste 90% din numărul șomerilor sunt muncitori și doar o proporție redusă din cei cu studii superioare nu au un loc de muncă (circa 3%), ceilalți fiind absolvenți ai formelor de învățământ mediu.
Tabel nr. 36: Cheltuieli cu protecția socială a șomerilor în anul 2011, milioane lei
Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă, Brăila
Se constată la nivelul întregii țări și la nivelul municipiului Brăila că se acordă ajutoare bănești celor rămași fără un loc de muncă, șomerilor, dar aceste ajutoare sunt acordate pe o perioadă limitată de timp, însă ceea ce este mai important și totuși nu li se pot oferi oamenilor, sunt noile locuri de muncă, pe care majoritatea celor aflați în această situație le doresc cu disperare. Imposibilitatea de a crea noi locuri de muncă, în antiteză cu restructurarea locurilor de muncă existente în aproape toate ramurile economiei brăilene au făcut ca rata șomajului să se mențină ridicată și să crească continuu.
Creșterea îngrijorătoare a numărului de șomeri, a ratei șomajului, inflația economică, salarizarea redusă în raport cu prețurile practicate pe piață sunt factori care au dus la o scădere alarmantă a nivelului de trai, această scădere având un impact deosebit asupra fenomenelor sociale.
ȘOMAJUL CA FACTOR AL SĂRĂCIEI
Șomajul reprezintă factorul care aduce o contribuție majoră la creșterea gradului de sărăcie. Trecerea în șomaj este compensată la început de ajutorul de șomaj, dar numai parțial. Prelungirea șomajului produce o scădere și mai accentuată a veniturilor. Alocația de sprijin, care înlocuiește după nouă luni, ajutorul de șomaj, reprezintă 60% din salariul minim pe economie și determină scăderea drastică a veniturilor unei persoane, până la limita subzistenței. După alte 18 luni, alocația de sprijin este suspendată. Șomajul cronic, reprezintă sursa cea mai dramatică a sărăciei. În țara noastră acest fenomen se extinde dramatic; odată cu pierderea locului de muncă, persoana în cauză are o mică șansă de a-și găsi un loc de muncă.
Începând cu anul 1993 proporția șomerilor care au depășit nouă luni, trecând pe alocația de sprijin, dar și a celor care au depășit întreaga perioadă în care primeau vreun sprijin material a crescut foarte mult, în prezent aceste persoane atingând un număr îngrijorător.
SĂRĂCIA ȘI PRAGURILE SĂRĂCIEI
În mod curent sărăcia este definită ca lipsa de mijloace financiare necesare asigurării unui trai adecvat în raport cu standardele colectivității. Există însă o anumită oscilație a termenului de sărăcie între: sărăcie minimă- desemnată prin ceea ce se cheamă sărăcie abolută și o limită maximă-desemnată prin termenul de sărăcie relativă.
Sărăcia absolută este reprezentată de inexistența unor condiții minime de trai, de viață: mâncare, îmbrăcăminte, locuință, necesare unei simple supraviețuirii în condițiile societății respective. Pe termen lung, sărăcia absolută produce degradări biologice, ireversibile.
Sărăcia relativă se definește ca inexistența nivelului minim de resurse care asigură o funcționare normală a persoanei în contextul socio-cultural dat. Sub pragul de sărăcie relativă se poate rezista fără o alterare de durată a capacităților de funcționare socială normală, însă doar o perioadă limitată de timp.
Pragurile sărăciei permit identificarea incidenței sărăciei și a gradului de sărăcie.
Utilizarea gradului de sărăcie furnizează doi indicatori importanți: numărul săracilor și amploarea sărăciei.
CONFIGURAREA SĂRĂCIEI PE DIFERITE CATEGORII DE POPULAȚIE.
Conform studiilor realizate, referitoare la sărăcie – ca fenomen social și a standardului de viață în orașul Brăila, s-a constatat că cel mai scăzut nivel de trai, în termeni uzuali- cel mai prost trăiesc persoanele fără ocupație, șomerii, casnicele, elevii și studenții care fac parte din familii cu un venit modest, dar și persoanele fără studii sau cu un nivel de școlarizare redus, aceștia din urmă lucrând ca muncitori necalificați, sezonieri, sau chiar zilieri.
Cel mai ridicat nivel de trai îl au patronii, urmați la distanță aprecialilă de persoanele cu studii superioare, pensionarii, salariații, persoanele cu studii medii și de cei care locuiesc în mediul rural.
Se constată că per ansamblu pensionarii nu trăiesc mai rău decât celelalte categorii, decât persoanele active, ci dimpotrivă, trăiesc mai bine. Se poate spune chiar, pentru orașul Brăila că pensionarii reprezintă o categorie favorizată de persoane și asta în primul rând datorită faptului că au o sursă sigură de venit, dar și pentru faptul că de cele mai multe ori pensiile sunt mai mari decât salariul persoanelor active ocupate. Această afirmație este susținută de analiza gradului de sărăcie asociat grupelor de vârstă.
III.3 IMPACTUL SCĂDERII NIVELULUI DE TRAI ASUPRA FENOMENELOR SOCIALE
Scăderea nivelului de trai pentru locuitorii orașului Brăila a fost generată de perioada de tranziție în care se află economia României începând din anul 1989, modificări economice care au dus la extinderea și agravarea sărăciei.
Concluziile studiilor făcute converg spre aprecierea că sărăcia este un fenomen social foarte des întâlnit, având drept urmare amplificarea altor fenomene sociale, foarte grave cum sunt: creșterea numărului de șomeri, creșterea infracționalității, scăderea numărului de căsătorii și creșterea numărului de divorțuri, scăderea nivelului de educație.
Câștigul salarial
În luna ianuarie 1990 salariul mediu brut al unui brăilean era de 2.952 lei. După șapte ani, în decembrie 1997, salariul net crescuse de 318,6 ori, ajungând la 940.500 lei.
În prima lună a anului 1999, Centrul Național de Statistică a comunicat că salariul mediu pe economie este de 1.240.900 lei. Cu toate că din ianuarie 1990 până în ianuarie 1999 salariul mediu net a crescut de peste 420 de ori, puterea de cumpărare a brăilenilor a scăzut. Din luna ianuarie până în luna august 1999, salariul mediu net a crescut cu 383.283 lei(35,7%), ajungând la 1.624.183 lei. Această creștere s-a produs în situația în care rata inflației în perioada ianuarie – august 1999 a fost de 38,9 %, iar deprecierea leului în rport cu dolarul american a fost de 46,44%, tot în perioada menționată.
Salariul mediu net lunar aferent municipiului Brăila, în anul 2010, a fost de 1.125 lei, iar în 2011 a crescut cu 55 de lei ajungând la 1.180 lei.
Tabel nr. 37: Câștigul salarial nominal mediu net din orașul Brăila pe domenii de activitate în 2010 comparativ cu anul 2011.(lei)
Sursa: Central Național de Satistică Brăila
Domeniile în care câștigul salarial nominal mediu net lunar a scăzut față de anul anterior sunt cele aparținând sectorului public în general, iar din sectorul privat se constată că tranzacțiile imobiliare, intermedierile financiare și activitățile profesionale, științifice și tehnice au înregistrat un recul. Cele mai mari valori medii lunare ale câștigului salarial net în anul 2011, din economia municipiului Brăila, erau înregistrate în domeniul industriei extractive, în activitățile de producere și furnizare a energiei, în activitățile de intermedieri financiare și asigurări.
III.3.1 DIVORȚIALITATEA ȘI NUPȚIALITATEA
Nupțialitatea și divorțialitatea, rate ce măsoară numărul de căsătorii, respectiv divorțuri la mia de locuitori, sunt indicatori ce dau informații asupra modelului de familie spre care se tinde în municipiul Brăila.
Principalele cauze care au dus la creștere numărului de divorțuri sunt: lipsa locurilor de muncă și nivelul de trai scăzut, dar și scăderea nivelului de civilizație, încălcarea codurilor morale. Alte motive care generează divorțul, mai ales în rândul tinerilor căsătoriți sunt: fie dorința de libertate, de independență, fie imposibilitatea asumării răspunderilor pe care le presupune viața în doi și nu în ultimul rând găsirea unui alt partener/ parteneră
Tabel nr.38: Evoluția numărului de divorțuri în municipiul Brăila, 1989-2011
Sursa:Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.30: Reprezentarea grafică a numărului divorțurilor
Analizând graficul se constată că numărul divorțurilor a crescut foarte mult din anul 1989, de la 599 divorțuri la un număr de 763 cupluri divorțate în anul 1994.
Din anul 1994 până în anul 2011 numărul divorțurilor a scăzut, ajungându-se la 702 cupluri divorțate în 1998, 635 în anul 2002 și 595 în anul 2011.
Avocații spun că în general lumea nu mai optează pentru divorț, fiindcă această procedură costă destul de mult, partenerii preferând doar să rămână separați.
Contrar aparențelor în municipiul Brăila, femeile dețin procentul cel mai mare în ceea ce privește intentarea divorțului. Până în anul 1998, proporția semnatarilor era echilibrată între soți și soții, însă în anul 1999 cele mai multe cereri de divorț au fost formulate de către femei (61,6%).
În ceea ce privește numărul de divorțuri în funcție de grupa de vârstă a soților se constată pentru municipiul Brăila că cele mai numeroase divorțuri sunt datorate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 24 și 29 de ani, urmate de grupele de 20 și 24 de ani, si 30 – 34 de ani.
Cel mai redus număr de divorțuri se înregistreaza în cazul cuplurilor, a persoanelor cu vârsta sub 20 de ani (dar în acest caz și numărul casătoriilor este extrem de redus), apoi în cazul grupei vârstnice – numărul divorțurilor este din ce în ce mai redus, ca și în cazul persoanelor mature, cu vârste cuprinse între 40 – 54 ani.
În ceea ce privește numărul divorțurilor pe medii: urban/rural se constată că peste 90% din numărul acestora se înregistrează în mediul urban.
Totuși studiile despre familiile monoparentale arată că despărțirea de soț/soție duce la scăderea nivelului de trai, mai ales în situația în care familia are copiii minori, dar și la creșterea riscului de excluziune sau de dependență socială față de sistemele de asigurări sociale.
Concomitent cu creșterea numărului de divorțuri se remarcă scăderea continuă a numărului de căsătorii, cauza principală fiind scăderea nivelului de trai.
Numărul căsătoriilor a scăzut continuu în municipiul Brăila, situația fiind similară la nivelul țării.
Tabel nr.39 : Evoluția numărului de căsătorii în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.31: Reprezentarea grafică a numărului de căsătorii
Analizând datele statistice, se constată că numărul căsătoriilor s-a redus la jumătate în douăzeci de ani, de la 2.138 căsătorii în anul 1989 la doar 1.012 în anul 2011.
Dacă în perioada anilor ’90 nupțialitatea rămâne relativ constantă, divorțialitatea înregistrează ușoare creșteri, ajungând în anul 2008 la un maxim de 3,2‰. Nupțialitatea scade constant și înregistrează în anul 2009 cea mai mică valoare din ultimii 20 de ani (6‰).
În prezent datele disponibile la nivelul anului 2011, relevă faptul că se extinde forma de familie monoparentală și crește vârsta medie la căsătorie a ambilor parteneri.
În ceea ce privește numărul de căsătorii pe grupe de vârste se remarcă pentru Brăila faptul că cel mai mare număr de căsătorii se înregistreaza în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20-24 ani, urmată de categoria de vârstă 25 – 29 de ani; cel mai mic număr de căsătorii se realizează în cazul persoanelor cu vârste de peste 35 de ani.
Concluzia este că scăderea numărului de căsătorii și creșterea îngrijoratoare a numărului de divorțuri se datorează în primul rând neajunsurilor, scăderii nivelului de trai, dar și datorită democrației, libertății căpătate dupa anul 1989, democrației înțeleasă greșit.
III.3.2 STAREA DE SĂNĂTATE A POPULAȚIEI
Definiția O.M.S. la care apelăm foarte des privește sănătatea ca pe o stare de bine biologic, mental și social, referindu-se la o sănătate ideală. Meritul ei este acele că atrage atenția asupra unității tridimensionale, adică bio-psiho-sociale a individului, de care trebuie să ținem seama în ecuația diagnosticului de sănătate.
De aceea, sănătatea reprezintă nu numai o proprietate a vieții individului ci și o consecință a relațiilor sale cu un mediu fizic, biologic și social în care trăiește.
Sănătatea este pe de o parte rezultatul unui proces complex între forțele de apărare și forțele de agresiune exercitate de diferiți factori patogenetici.
În procesul de tranziție de la starea de sănătate la starea de boală se pot pune în evidență o serie de etape intermediare de sănătate:
starea de sănătate ideală – reprezintă mai mult un deziderat decât o realitate concretă;
starea de sănătate deplină – este caracterizată de absența factorilor subiectivi și obiectivi de boală, de absența factorilor de risc și de încadrarea tuturor datelor culese în limitele medii ale normalului, fără a atinge extremele;
starea de sănătate satisfăcătoare – caracterizată ca și starea de sănătate deplină, de absența oricăror elemente subiective sau obiective de boală;
starea de sănătate îndoielnică – se caracterizează prin prezența factorilor de risc; este stadiul prielnic;
starea de sănătate subminată- caracterizată de prezența unor leziuni biochimice și anatomice minime care nu pot fi descoperite decât cu ajutorul unor investigații de mare finețe;
starea de sănătate compromisă – este stadiul manifest în care apar modificări clinice, biochimice și morfologice;
starea de sănătate pierdută – apare atunci când leziunile biochimice și anatomopatologice devin ireversibile și invalidante.
diagnosticul de sănătate nu este ușor de stabilit nici în cazul în care nu se găsește vreun semn de boală și nici în cazul în care toate datele culese se încadrează în limitele normalului și sunt puse în evidență criteriile pozitive, morfo-funcționale și comportamentale corespunzătoare.
Trecerea limitei de la starea de sănătate la cea de boala, existența unor boli cronice care evoluează, limitele foarte largi ale normalului subliniază relativitatea diagnosticului de sănătate.
Starea de sănătate a populației cumulează influențe mai mult sau mai
putin îndepărtate, directe sau indirecte ale modului de viață, motiv pentru care acest aspect are o importanță majoră, în aprecierea nivelului de trai atins de o anumită colectivitate.
Pentru aprecierea condițiilor materiale ce influențează starea de sănătate, a influenței factorilor social – economici și sanitari, în analiza nivelului de trai a populației municipiului Brăila se folosește un sistem de indicatori, grupați în funcție de aspectele specifice pe care le sesizează:
a). Indicatorii accesibilității populației la asistență sanitară urmăresc să identifice suportul material al ocrotirii sănătății.
Atunci când facem referire la calitatea vieții locuitorilor unei zone luăm în considerare și accesul acestora la serviciile de sănătate, dotarea localităților cu unități medicale și farmaceutice și asigurarea unor servicii minime de îngrijire a sănătății.
În acest sens am urmărit evoluția numărului de unități sanitare (spitale, policlinici dispensare, cabinete medicale, farmacii, etc.), a numărului de paturi în spitalele din orașul Brăila, a numărului de medici și personal mediu sanitar, luând ca ani de referință: 1992, 1995, 1999,2005 și 2011.
Tabel nr. 40: Evoluția numărului de unități sanitare din sectorul public
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Acestor unități sanitare care aparțin sectorului public li se adaugă începând din anul 1992 alte unități sanitare care aparțin sectorului privat. Acestea din urmă au apărut într-un număr semnificativ, au o mare dezvoltare începând cu anul 1995.
Urmarind evoluția numărului de unități sanitare care aparțin proprietății publice se constată o scădere a numărului acestora.
Analizând pe tipuri de unități sanitare se observă ca numărul spitalelor în municipiul Brăila a rămas același „4” din anul 1975 până în prezent.
Datorită creșterii nevoilor de asistență sanitară și datorită grijii mereu sporite pentru condiții optime de asistență medicală au fost înființate până în anul 1989 numeroase dispensare de întreprinderi care permiteau o rapidă accesibilitate a oamenilor la asistență medicală și în egală măsură, o mai bună urmărire a stării de sănătate a colectivelor de muncitori. Aceste dispensare mai funcționează și astăzi în cadrul unităților industriale care nu au fost închise.
Apariția acestor dispensare a dus la creșterea semnificativă a numărului acestor tipuri de unități sanitare până în anul 1989, după acest an, numărul dispensarelor a scăzut treptat în municipiul Brăila astfel: în anul 1992 numărul dispensarelor medicale era de 67, numărul acestora a scăzut până la 56 în anul 1995, iar în anul 1999 numărul dispensarelor medicale a scăzut până la 35, în 2001 au rămas 18, iar în anul 2011 funcționează un singur dispensar. Se constată că în doar șapte ani dispensarele medicale din Brăila și-au redus numărul cu 32 unități, iar în aproximativ 20 de ani, dispensarele medicale din sectorul public aproape a dispărut.
În acest cadru este demn de relevat grija care se acordă ocrotirii sănătății copilului, este domeniul în care salturile de dezvoltare din punct de vedere al bazei materiale, dar și a calității asistenței depășește media celorlalte realizări din domeniul ocrotirii sănătății. În acest sens în municipiul Brăila a crescut numărul de creșe de la 2 (1992) la 4 începând cu anul 1994, ele funcționând și în prezent. Acestor unități sanitare li se adaugă cele din sectorul privat. Înca din anul 1992 au apărut astfel de unități, mai ales în domeniul farmaceutic, însă acestea sunt puțin accesibile oamenilor de rând, muncitorilor, cu atât mai puțin celor fără loc de muncă.
Astfel, din anul 1990 până în anul 1995 au apărut în municipiul Brăila 22 de cabinete medicale, 33 de cabinete stomatologice și farmacii.
Între anul 1995 și anul 1997, numărul unităților sanitare private a crescut foarte mult, au apărut încă 20 de cabinete medicale, 22 de cabinete stomatologice, 3 farmacii.
Alături de acestea au mai apărut: 7 laboratoare medicale, 19 laboratoare tehnico-dentare, 6 puncte farmaceutice, 5 policlinici și 4 depozite farmaceutice.
În numai 2 ani, până în 1999 au apărut noi unități sanitare private, astfel încât la sfârșitul anului 1999, în municipiul Brăila existau în domeniul proprietății private 50 de cabinete medicale, 53 de cabinete stomatologice, 9 laboratoare medicale, 18 laboratoare tehnico-dentare, 41 de farmacii, 5 puncte farmaceutice, 2 policlinici, 3 depozite farmaceutice.
Din 1995 a apărut și o cantină de ajutor social cu un numar de 702 locuri, însă numărul de locuri a scăzut continuu, ajungând în 1998 la 300 de locuri, cifră care se menține și în prezent.
În prezent se constată dorința de privatizare a sistemului sanitar, ceea ce ar avea implicații grave pentru categoriile defavorizate de populație: șomerii, pensionarii care au pensii foarte mici, muncitorii cu salariul minim pe economie, personele casnice, etc.
În ceea ce privește evoluția numărului de paturi din unitățile sanitare se constată o scădere ușoară a numărului acestora, astfel din 1980 numărul s-a redus cu 1400 de paturi.
Tabel nr. 41 : Evoluția numărului de paturi din unitățile sanitare 1980 – 2011
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.32: Reprezentarea grafică a numărului de paturi
Reducerea numărului de paturi din unitățile sanitare, mai ales a celor din spitale, a determinat în multe cazuri situații neplăcute, numeroși bolnavi care necesitau îngrijiri medicale în cadrul spitalelor nu au dobândit această îngrijire medicală datorită numărului redus de paturi, în acest caz punându-se în pericol sănătatea și viața oamenilor.
Pentru o imagine complexă a rețelei de unități sanitare din municipiul Brăila, menționăm faptul că aici există și o stație județeană de salvare, un centru județean de recoltare și conservare a sângelui și un centru sanitar antiepidemic.
Tabel nr 42: Evoluția numărului de medici în municipiul Brăila, 1980-2011
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.33: Reprezentarea grafică a numărului de medici
În ceea ce privește numărul de medici din municipiul Brăila se constată o creștere a acestuia din anul 1960 până în anul 1990. După anul 1990, numărul medicilor a scăzut. Astfel de la un număr de 282 de medici în anul 1960 s-a ajuns la un număr de 553 medici în 1990. Numărul medicilor a scăzut de la 553 în anul 1990 până la 395 în anul 1997, numărul medicilor a crescut ușor până în anul 2000, ajungându-se la 474, menținându-se în jurul cifrei de 400 în anul 2005, 418 în anul 2011. Relevanță mai mare are numărul de persoane care îi revin unui medic, pentru că evidențiază nivelul de dezvoltare economic, nivelul de trai, gradul de dezvoltare și eficiență a sistemului sanitar din țara noastră. Astfel, în municipiul Brăila, în anul 2000, unui medic îi revin în medie 545 pacienți, o cifră foarte mare, care caracterizează țările aflate în curs de dezvoltare, cu un sistem sanitar și social slab dezvoltat. În anul 2011, a crescut ușor numărul medicilor, și unui medic îi revin, în medie, 490 pacienți.
Tabel nr.43: Indicatori generali privind sistemul de sănătate, în anul 2011
În municipiul Brăila, primul medic a activat în 1832, Domenico Fabriciu (italian despre care magistrul Brăilei spune că „este un om foarte învățat în meșteșugul doctoricesc și cu diplomă de academie”). Acestuia i-au urmat alți câțiva medici care s-au remarcat prin prodigioasa lor activitate practică și științifică: Alcibiade Tavernier, Constantin Hepites (întemeietorul primei farmacii românești), Pană Gherasim (vicepreședintele Consiliului Național de Igienă), Caludi Vincente (numit din 1865 medic al spitalului care luase ființă încă din 1844), etc.
În ceea ce privește dinamica personalului medico-sanitar, numărul acestuia s-a redus din anul 1990 până în anul 2000 cu circa 200 de persoane.
b)Indicatorii stării de sănătate.
Conform definiției OMS, starea de sănătate este echivalentă cu starea de bine general, fizic, psihic și social.
Statistica din Brăila urmărește mai ales evoluția numărului de decese pe cauze de deces, se constată astfel că cel mai mare număr de decese s-a datorat bolilor infecțioase și parazitare (tuberculoza, hepatita virală, gripa, dizenterie, sifilis, boli diareice acute, etc.); bolilor de nutriție, metabolism, endocrine; boli ale sistemului nervos, ale aparatului circulator; numeroase decese s-au datorat leziunilor traumatice, otrăvirilor, etc.
Creșterea numărului unor astfel de îmbolnăviri și a numărului de decese cauzate de aceste boli pun clar în evidență scăderea nivelului de trai în municipiul Brăila, numărul foarte mare de personae aflate la limita sărăciei dar și lipsa hranei, a igienei și a unei locuințe.
Din analiza datelor se observă o creștere constantă a numărului deceselor, din anul 1992 și până în anul 2011. Cele mai multe dintre aceste boli, ca și majoritatea numărului de decese cauzate de aceste boli se înregistrează în rândul populației sărace, cu un nivel de trai extrem de scăzut.
Tabel nr. 44: Numărul persoanelor decedate în municipiul Brăila, 1992-2011
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Grafic nr.34: Decedați pe cauze de decese în județul Brăila 1992-2011
Alarmant a crescut numărul deceselor cauzate de tulburări de comportament, de boli ale sistemului nervos, astfel dacă în anul 1992 numărul deceselor cauzate de aceste afecțiuni era de 6, în anul 1998 numărul acestora a crescut pănă la la 33, maximul fiind atins în anul 1997, când s-au înregistrat 49 de decese, cauzate de boli ale sistemului nervos, numărul acestora menținându-se ridicat și după anul 2000. Cauza principală a creșterii numărului de astfel de îmbolnăviri se datorează în principal stresului generat de sărăcie. Legat de această situație se remarcă și creșterea numărului de decese determinate de sinucideri, de leziuni traumatice.
În concluzie, această situație dramatică se datorează scăderii nivelului de trai, accentuării sărăciei, lipsei igienei, dar și reducerea numărului de cadre medicale în comparație cu numărul bolnavilor care cunoaște o creștere rapidă.
Indicatorii bilanțului vital al populației
Aceștia se referă în principal la indicatorii demografici utilizați în caracterizarea mișcării naturale și în caracterizarea altor indicatori sintetici calitativi. Dintre aceștia amintim:
– rata generală a natalității – fertilitatea;
– rata generală și specifică de mortalitate,
– sporul natural al populației;
– speranța de viață la naștere;
– durata medie a vieții active.
STAREA DE SĂNĂTATE ȘI STILUL DE VIAȚĂ
Fumatul
Informațiile furnizate în continuare sunt dintr-un studiu realizat în anul școlar 2009- 2010, despre atitudinea pe care o adoptă tinerii brăileni față de fumat. Studiul fost realizat pe un lot de elevi dintr-un liceu brăilean, pe fondul creșterii îngrijorătoare a numărului de tineri fumători.
Tabel nr.45: Determinarea numărului de elevi fumători din liceul X
Același studiu, aplicat în același liceu, în anul școlar 2011-2012 arată că numărul tinerilor liceeni fumători a crescut îngrijorător. La clasa a IX-a, din 100 de elevi intevievați, 30 sunt fumători, clasa a X-a, din 100 de elevi intervievați 43 sunt fumători, clasa a XI-a din 100 de elevi 45 sunt fumători, iar la clasa a XII-a din 100 de elevi intervievați 42 sunt fumători. Se observă că, tinerii încep să fumeze mai ales la vârsta de 15-16 ani, iar numărul lor este tot mai mare.
La întrebarea din chestionar: ,,Fumatul este o tentație pentru tineri mai ales atunci când sunt în grup?’’. 80% dintre tinerii chestionați au afirmat că sunt de acord cu acest lucru. Influența grupului și presiunea lui asupra nefumătorilor în vârstă de 14-17 ani, este foarte mare.
Tinerii cunosc în proporție de peste 90% care sunt substanțele dăunătoare organismului, substanțe conținute în țigară, cu toate acestea un număr important de tineri liceeni din orașul Brăila sunt fumători. Absolut toți elevii știu că fumatul pasiv este dăunător pentru sănătatea persoanelor nefumătoare.
În ceea ce ce privesc răspunsurile tinerilor privind consecințele fumatului: 98% știu că fumatul este factor de îmbolnăvire în bolile cardio – vasculare, 99% știu că gudronul se depozitează în plămâni, fiind una din cauzele principale ale apariției cancerului pulmonar.
La nivelul municipiului Brăila, fumătorii reprezintă 26,7 %, adică 67.528 de persoane, dintre care cei mai mulți sunt bărbații 37,4% iar femeile 16,7%.
Referitor la motivele pentru care se fumează au fost obținute, în ordinea frecvenței, următoarele răspunsuri: din obișnuință – 59%, simt nevoia să fumez – 46,4%, din plăcere – 40,4%, fumatul mă ajută să mă relaxez – 38,5%, din plictiseală – 16,9%, fumatul mă ajută să mă concentrez – 12,9%, îmi place gustul de tutun – 12,6%. în procente mai mici, de sub 10% au fost obținute și alte variante de răspuns: din distracție, îmi place să țin țigara în mână, fumatul îmi dă mai multă energie, din curiozitate.
Consumul de alcool
Datele existente în Brăila pentru monitorizarea consumului de alcool sunt extrem de sărace și discontinui. Ultima anchetă a Ministerului Sănătății asupra determinanților stării de sănătate datează din 1998. Singurele studii care s-au efectuat în România în ultimii 10 ani au fost studii internaționale precum ESPAD ("Anchetă în școlile europene privind consumul de alcool și alte droguri") sau HBSC ("Comportamente legate de sănătate la copiii școlari").
Tabel nr.46: Consumul de băuturi alcoolice (vin, bere, țuică și alte băuturi) în orașul Brăila și în România în anii 1998, 2010 (litri/an/persoană)
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Comparând datele, putem spune că în ceea ce privește consumul pe categorii de băutori, în orașul Brăila se înregistrează un consum mai mare decât media pe țară, în cazul salariaților, situația inversându-se în cazul pensionarilor. Un paradox pentru țara noastră, valabil și pentru orașul Brăila, este următorul fapt , cu cât crește numărul șomerilor, cu cât a scăzut mai mult nivelul de trai, cu atât a crescut mai mult consumul de alcool, cu precădere creșterea resimțindu-se în mediul urban. Îngrijorătoare este si creșterea consumului de alcool în rândul femeilor.
III.3.3 EDUCAȚIA
Plecând de la preocupările manifestate atât la nivel național, cât și local, privind dezvoltarea capitalului uman și exprimate în strategii și politici naționale, referitoare la educație, acest capitol analizează principalii indicatori la nivelul Municipiului Brăila, care pot conferi o imagine globală privind șansele egale de acces ale populației la serviciile educaționale. Sunt astfel analizați indicatori reprezentativi la nivelul orașului, care redau o imagine calitativă a procesului de învățământ, precum: nivelul de instruire al populației, numărul de elevi ce revin unui cadru didactic, și numărul de elevi pe o sală de clasă.
Nivelul de instruire al populației municipiului Brăila este analizat pornind de la datele oferite de recensământul populației și locuințelor din 2002.
Tabel nr.47: Distribuția populației de 10 ani și peste, după nivelul instituției de învățământ absolvite, 2011
Sursa Recensământul populației și locuințelor 2011- INSSE
Conform acestora aproximativ 40,8% din populația de peste 10 ani era absolventă a unei instituții de învățământ primar sau gimnazial, 42,8 % a unei instituții de învățământ secundar superior (liceal 25%, profesional și de ucenici 17,8%), 4,8% a unei de instituții de învățământ postliceal sau de maiștri și 8,7% ai unei instituții de învățământ superior. Aproximativ 3% din populația municipiului nu absolvise nici o școală, până la momentul recensământului.
Sistemul de învățâmânt preuniversitar este structurat pe 4 niveluri( preșcolar,primar, secundar și postliceal). La nivelul municipiului Brăila, acesta cuprinde atât învățământ preuniversitar de stat cât și privat.
La nivelul anului 2011, în municipiul Brăila, populația înscrisă într-o formă de învățământ era de 34.333 înscriși, distribuiți astfel: 5.755 – învățământ preșcolar, 12.984- învățământ primar și gimnazial, 10.618 învățământ liceal, 1.851 – învățământ profesional, 970 – învățământ postliceal, 325 – învățământ de maiștri și 1830 învățământ superior. Rețeaua de învățământ cuprindea: 78 de unități: 29 învățământ preșcolar, 29 – învâțământ primar și gimnazial, 18 – învățământ liceal, o unitate de învățământ postliceal și o școală de arte și meserii.
Învățământul particular este reprezentat de: 2 grădinițe, 2 școli primare, un liceu(Liceul ,,P.S. Aurelian’’) și o școală postliceală, ,,Sănătate și Temperanțăˮ. Există de semenea și unități conexe, care contribuie la buna desfășurare a activităților didactice: Casa Corpului Didactic, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Palatul Copiilor și Elevilor.
În perioada 2005- 2009, populația școlară a municipiului Brăila a scăzut cu aproximativ 10%. Pe nivele de învățământ, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în învățămăntul pentru maiștri, unde numărul de elevi a crescutde 17 ori în ultimii cinci ani, în învățământul preșcolar(9,6%) și învățământul postliceal, unde numărul elevilor a crescut cu aproximativ 6,8%.
Tabel nr.48: Populația școlară pe niveluri de instruire, în municipiul Brăila
( 2005-2009).
Sursa:Baza TEMPO- online, INSSE
Grafic nr.35: Reprezentarea grafică a populației școlare
Numărul elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial a cunoscut o scădere, determinată cel mai probabil de scăderea natalității din municipiu.
Această situație se datorează pe de o parte natalității scăzute, a sporului natural negativ, care duc în final la fenomenul de îmbătrânire a populației, iar pe de altă parte se datorează scăderii nivelului de trai, a sărăciei accentuate cu care se confruntă o bună parte a locuitorilor orașului Brăila, multe familii sărace, cu mulți copiii, fiind în imposibilitatea de a putea întreține copiii la școală.
În privința absolvenților din învățământul de toate gradele se constată pentru orașul Brăila că numărul acestora este mult mai mic decât al persoanelor înscrise în aceste forme de învățământ, ceea ce se explică prin faptul că numeroși elevi renunță la școală, la procesul de instruire pentru a munci, și asta datorită faptului că părinții nu-i pot întreține. Acest fenomen este mult mai pregnant în cadrul comunității rrome.
Tabel nr.48: Numărul elevilor aflați în abandon școlar Scoala,,Anton Pannˮ. 2008-2013
Sursa Scoala Gimnazială ,,Anton Pannˮ Brăila
Fenomenul de abandon școlar capătă proporții semnificative la nivelul Județului Brăila, fiind un indicator important al nivelului de dezvoltare economică, al stării sociale a locuitorilor acestui județ, cauzele abandonului sunt multiple, dar toate derivă din starea de sărăcie, fie că este determinat de lipsa efectivă a banilor necesari pentru întreținerea copiilor la școală; de absența părinților, plecați să muncească în alte țări mai dezvoltate economic; de situațiile grave din familie generate de divorțuri, alcoolism, sau mai grav de exploatarea minorilor prin muncă sau cerșit. Probabil printre cele mai grave efecte ale regresului economic, ale scăderii nivelului de trai, ale sărăciei sunt: creșterea abandonului școlar, creșterea numărului de elevi neșcolarizați, creșterea gradului de analfabetism.
Evoluția numărului de cadre didactice indică o diminuare a personalului didactic cu aproximativ 13% în perioada 2005-2009.
Consecința reducerii populației școlare cuprinsă în învățământul primar și gimnazial este scăderea numărului de cadre didactice la acest nivel de instruire, care înregistrează totuși o pierdere mai mică față de nivelele superioare ale învățământului preuniversitar. Învățământul postliceal cunoaște cea mai drastică diminuare de personal specializat, fiind urmat de învățământul universitar.
Singurul nivel de educație unde personalul didactic devine mai numeros este învățământul preșcolar, unde probabil cererea este orientată mai mult spre sistemul privat.
Diminuarea personalului de specialitate, care instruiește la un nivel superior potențiala forță de muncă a municipiului, constituie un semnal de alarmă asupra calității pregătirii profesionale oferite prin sistemul de învățământ existent.
Tabel nr.49: Evoluția numărului de cadre didactice în municipiul Brăila, 2000-2010
Sursa:Baza TEMPO- online
Grafic nr.36: Reprezentarea grafică a numărului de cadre didactice
Așa cun se poate observa, numărul cadrelor didactice s-a redus concomitent cu desființarea unor unități de învățământ, de la aproximativ 3000 cadre didactice la nivelul anului 1995, la 2.700 în anul 2000 până la 2000 de cadre didactice în anul 2010. Această situație se datorează în primul rând scăderii semnificative a numărului de elevi, ca urmare a scăderii natalității, dar și desființării unor unități școlare, în prezent ne aflăm în plin proces de reorganizare a rețelei școlare.
Valoarea înregistrată a indicatorului ,, număr mediu de elevi pe cadru didacticˮ la nivelul municipiului Brăila este similară mediei pe țară. Având în vedere că norma stabilită este de circa 15-16 elevi/cadru didactic și că la nivelul municipiului indicatorul are în 2009 valoarea 23, se confirmă necesitatea luării unor măsuri menite să îmbunătățească acest raport, a cărui valoare a crescut, indică o premisă de diminuare a calității actului de instruire.
Tabel nr.50 : Indicatori generali privind sistemul de învățământ urban, în anul 2011
Sursa:Baza TEMPO- online, INSSE
Analiza indicatorului număr de elevi/ sală de clasă indică pentru anul 2009 o valoare pentru orașul Brăila de 47 de elevi, situată peste valoarea națională. Având în vedere că activitatea didactică poate fi organizată pe mai multe cicluri(schimburi), valoarea indicatorului nu relevă neapărat insuficiența spațiului, a sălilor de clasă, drept una dintre problemele care ar putea afecta procesul de învățământ. În funcție de situațiile punctuale, concrete ale unităților școlare din municipiu și de accesibilitatea elevilor, activitatea didactică poate fi reorganizată astfel încât ,,aglomerareaˮ într-o sală de clasă să permită desfășurarea normală a procesului de învățare. Astfel fiecare unitate școlară este obligată să optimizeze acest raport.
La nivelul anului 2009, în municipiul Brăila funcționau 3 facultăți, două în regim de proprietate privată și una proprietate de stat, precum și 5 filiale ale unor instituții de învățământ superior naționale. În anul 2005 existau două facultăți în proprietate publică, însă începând cu anul 2007, statisticile indică doar una:
Facultatea de Inginerie ,,Dunărea de Josˮ, ce aparține de Universitatea cu același nume din Galați;
Universitatea ,, Constantin Brâncoveanuˮ, privată cu sediul central în municipiul Pitești;
Universitatea Ecologică București, privată.
De asemenea în municipiul Brăila își desfășoară activitatea secții ale unor facultăți ( din centre universitare importante) cum sunt: Universitatea ,,Spiru Haret’’, Universitatea ,, Hyperionˮ; Universitatea ,,Danubiusˮ; Universitatea ,,Victor Babeșˮ;
Infrastructura pentru educație a municipiului Brăila mai dispune de o serie de dotări prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel nr.51 : Infrastructura învățământului în municipiul Brăila în perioada
2005 – 2011.
Sursa:Baza TEMPO- online, INSSE * indicatori nou introduși în statistica oficială
Se poate constata că doar numărul de laboratoare și săli de gimnastică se diminuează în perioada 2007 – 2009, pentru că sălile de clasă și atelierele școlare devin mai numeroase în această perioadă. Este semnificativă dotarea școlilor cu PC.uri, al căror număr a crescut cu 25% în doi ani. Pentru a reorienta profesional resursele umane ale orașului este necesar să fie îndreptate către un învățământ profesional, postliceal și superior, orientat spre domenii diverse de interes, în special de servicii, pentru dezvoltarea locală.
Învățământul, privit ca activitate de educare și formare profesională ni se înfățișează în două ipostaze diferite, însă indisolubil legate între ele: pe de o parte el apare ca un act de transmitere- recepție a cunoștințelor,informațiilor, iar pe de altă parte ca un proces îndelungat de stocare a cunoștințelor și apoi de valorificare treptată a acestora.
Altfel spus pe termen scurt învățământul reprezintă o activitate consumatoare de venit național, iar pe termen lung, ca un proces investițional în resurse umane. Costurile învățământului în municipiul Brăila diferă în funcție de grdul de cuprindere a populației școlare, de durata studiilor și felul lor, etc. Pentru municipiul Brăila, ca și pentru întreaga țară se remarcă un nivel redus al cheltuielilor pentru învățământ, finanțate prin resurse publice.
Concluziile pe care le putem trage din acest capitol sunt următoarele: dacă îmbunătățirile aduse învățământului de toate gradele vor fi însoțite de măsuri adecvate pe linia de ocrotire medicală, protecție socială, ameliorarea condițiilor de muncă și de viață ale populației în general, acestea vor avea un efect de antrenare a creșterii economice în municipiul Brăila.
Angrenarea investițiilor în resurse umane se va traduce printr-o creștere mai accentuată a produsului intern brut, iar această creștere va constitui o bază solidă pentru alocarea unei părți mai mari din P.I.B. nevoilor de învățământ,cultură, sănătate, protecție socială, etc.
III.3.4 PARTICIPAREA LA PROCESUL CULTURAL
Pentru a evidenția gradul de participare al populației din municipiul Brăila la procesul cultural am studiat pentru patru ani, 1995, 1998, 2000 și respectiv 2005 numărul și activitatea bibliotecilor, numărul și activitatea cinematografelor, numărul de abonamente radio și de televiziune, numărul muzeelor și vizitatorilor acestora.
Tabel nr.52: Numărul și activitatea bibliotecilor în municipiul Brăila
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Figura nr.37:Numărul și activitatea bibliotecilor în municipiul Brăila
Analizând datele din tabel, se observă că atât activitatea cât și numărul bibliotecilor s-a redus din anul 1995 și până în anul 2005.
În ceea ce privește numărul bibliotecilor, acestea sunt mai puține ca și număr cu 10 unități din anul 1995 și până în anul 2005.
Mai alarmant este faptul că a scăzut foarte mult numărul cititorilor înscriși în cadrul bibliotecilor de la 89.500 cititori înscriși în anul 1995 până la 58.300 în anul 2005. Această situație pune clar în evidență participarea tot mai redusă a populației municipiului la procesul cultural. Dezinteresul oamenilor pentru cultură se datorează în mare parte, scăderii nivelului de trai, datorită faptului că sunt copleșiți de grijile materiale, în cazul de față putem spune că brăilenii nu mai sunt stimulați, motivați să citească și să studieze. În rândul tinerilor, al copiilor, lipsa de interes față de carte, de lectură se datorează și progresului tehnic, se constată că astăzi cei mai mulți preferă calculatorul și nu să citească o carte.
Astfel, numărul volumelor eliberate în cadrul bibliotecilor brăilene a scăzut în zece ani , din 1995 până în 2005, reducându-se aproape la jumătate.
Tabel nr.53: Numărul și activitatea bibliotecilor publice în cadrul municipiului Brăila, în anii 1995 și 2011
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Figura nr.38: Numărul și activitatea bibliotecilor publice în cadrul municipiului Brăila
În municipiul Brăila există o bibliotecă publică în cadrul careia se remarcă reduceri accentuate în ceea ce privește numărul volumelor existente, numărul cititorilor înscriși, numărul volumelor eliberate, reduceri foarte mari care s-au produs în doar trei ani, din anul 1995 până în anul 1998, acestea reliefează scăderea rapidă a interesului pentru lectură în rândul brăilenilor, însă dacă ne raportăm la cei zece ani, din 1995 până în 2011, situația este îngrijorătoare.
Urmărind datele din tabelul alăturat, remarcăm faptul că în cadrul bibliotecii publice din orașul Brăila numărul volumelor existente s-a redus foarte mult din anul 1995, când existau 822.000 volume până în anul 2011- 630.000 volume, numărul volumelor s-a redus cu 39%. Numărul cititorilor brăileni, al iubitorilor de carte s-a redus și el foarte mult, ceea ce este pus în evidență de scăderea accentuată a numărului de cititori înscriși în cadrul bibliotecii publice.
Cum era și firesc a scăzut și numărul volumelor eliberate de către bibliotecă, de la 731.100 volume eliberate în anul 1995 până la 563.100 volume eliberate în anul 1998 și 295.000 volume eliberate în 2011.
Consider că, gradul de participare al populației la procesul cultural este în strânsă legătură cu nivelul de civilizație al unei țări, iar participarea tot mai redusă a populației din Brăila, dar și din România la procesul cultural este îngrijorătoare.
În ceea ce privește numărul și activitatea cinematografelor se remarcă următoarele: în municipiul Brăila exista un număr de 6 cinematografe, în cadrul acestora a scăzut foarte mult numărul spectacolelor, dar mai ales al spectatorilor în anul 2011 față de 1995.
Tabel nr.54:Numărul și activitatea cinematografelor în municipiul Brăila,
în anii 1995 – 2011
Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila
Această scădere impresionantă a numărului de spectatori în cinematografe nu se datorează reducerii interesului față de divertisment, în cazul de față vizionarea unui film, ci se datorează lipsei posibilităților materiale, scăderii nivelului de trai. Tot mai puțini brăileni, permițându-și costul unui bilet de film. De aceea am constatat în urma unui sondaj realizat în rândul populației brăilene în anul 2010, că existau numeroase persoane care nu au mai vizionat un film la cinematograf de peste 5 ani; peste 60% dintre brăileni văd mersul la cinematograf ca pe un lux. Explicația este simplă: datorită scăderii accentuate a nivelului de trai, datorită șomajului foarte ridicat, mai mult din jumătate dintre locuitorii orașului Brăila fac eforturi uriașe pentru a obține cele mai importante necesități ale existenței unui om: hrană, îmbrăcăminte, întreținerea unei locuințe.
După anul 2000, se închid treptat toate cinematografele din Brăila, datorită lipsei de spectatori. În prezent, funcționează în Brăila două cinematografe private: Cinema Luna, care se confruntă cu aceeași lipsă a spectatorilor, și Cinema City din Promenada Mall, cu numeroase săli de proiecție, foarte modern și paradoxal cu numeroși spectatori, veniți chiar și din orașul Galați.
Scăderea nivelului de trai în municipiul Brăila poate fi pusă în evidență și prin reducerea numărului de abonamente de radio și de televiziune. Numărul abonamentelor radio a scăzut de la 48.002 abonamente în anul 1995 până la 43.230 abonamente în anul 1998, în cazul abonamentelor de televiziune, numărul acestora a scăzut de la 55.196 abonamente în anul 1995 la 54.025 abonamente în anul 1998.
În privința vizitării muzeelor, în municipiul Brăila sunt 5 muzee, în perioada 2005-2011, numărul vizitatorilor s-a redus la jumătate, de la 26.653 vizitatori în anul 2005 la 10.910 vizitatori în anul 2011.
Acest subcapitol nu are pretenția unei analize obiective, complete și complexe a gradului de participare la procesul cultural în municipiul Brăila, dar totuși pune în evidență faptul că scăderea nivelului de trai influențează puternic și negativ în același timp participarea populației la procesul educațional și cultural.
ABORDĂRI METODICE
Evaluarea rezultatelor învățării la geografie
Evaluarea este o componentă distinctă a actului didactic, care permite evidențierea achizițiilor de cunoștințe și abilități dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unor probe orale, scrise sau practice. Evaluarea reprezintă una dintre activitățile cele mai importante din procesul didactic. Prin intermediul ei putem descoperi dacă obiectivele educaționale au fost operaționalizate.
În procesul de predare-învățare, evaluarea vizează colectarea, organizarea și interpretarea informațiilor, cu scopul de a potența conținuturile modelului educațional.
Pe de altă parte, evaluarea are rol de feed-back pentru elevi, profesor și părinții elevilor.( N. Ilinca 2006). În accepția generală, conceptul de evaluare este utilizat cu privire la verificările curente, la examene, la inspecția școlară sau la colectarea datelor statistice, care, asamblate și interpretate, oferă informații despre starea, funcționarea și evoluția procesului de învățământ.
Activitatea de predare – învățare este și un proces de reglare – autoreglare, în sensul că fluxul informațional trebuie să circule în ambele sensuri, de la profesor spre elev și invers, realizându-se astfel conexiunea inversă. Astfel, factorul care realizează comanda determină obținerea unor cunoștințe, formarea de capacități și deprinderi, care, la rândul lor, confirmă sau infirmă rezultate, performanțe, comportamente și conduite, strategii, reglând desfășurarea ulterioară a actului didactic. Evaluarea este astfel, procesul prin care se stabilește dacă sistemul educațional își îndeplinește funcțiile, dacă obiectivele propuse sunt realizate.
Evaluarea presupune realizarea mai multor operații, care vizează măsurarea, interpretarea și aprecierea datelor obținute, precum și adoptarea deciziilor.
Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabilește o relație funcțională între diferite simboluri (cifre, litere, expresii) și obiecte, subiecte sau evenimente; măsurarea este lipsită de orice judecată de valoare.
Aprecierea presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra rezultatului unei măsurări, pe baza unui criteriu sau a unei scări de valori, fiind o estimare a nivelului de pregătire al elevilor sau o prognoză a rezultatelor viitoare. În acest sens, deciziile sunt opțiuni pentru posibile modalități de acțiune și constituie concluzii desprinse din interpretarea datelor, evaluării rezultatelor și mai ales din diagnosticarea activității. Informațiile culese prin evaluare sunt determinate de deciziile ce urmează să fie adoptate.
Evaluarea implică trei elemente :
• verificarea – parte a actului didactic prin care profesorul constată volumul și calitatea cunoștințelor și abilităților practice ale elevilor, la un moment dat și la o temă oarecare;
• aprecierea – se referă la estimarea de către profesor a nivelului performanțelor, cunoștințelor și capacităților de învățare ale elevilor; a priceperilor și deprinderilor, a aptitudinilor și atitudinilor, a interesului pentru grafice;
• notarea – vizează măsurarea și validarea de către profesor a rezultatului pregătirii elevului, obținut prin verificare și apreciere, concretizat prin simboluri convenționale sau indicatori sintetici, cantitativi și calitativi ai performanței (note și calificative).
Funcțiile generale ale evaluării. Tipuri de evaluare.
Evaluarea este aprecierea cantitativă și calitativă a unei instruiri, ea face parte integrantă din procesul de învățământ și este strâns legată de obiectivele și de metodele de învățământ. Funcțiile pedagogice ale educației au în vedere și informațiile privitoare la relațiile dintre profesori și elevi. Referitor la performanțele elevilor se pot formula aprecieri asupra modului cum obiectivele propuse s-au transpus în realități psihice, ce au provocat transformări în diferitele componente ale comportamentului elevilor. Ca atare, funcțiile generale ale evaluării au la bază constatarea rezultatelor învățării, prin cunoștințe, abilități și atitudini (N.Ilinca, 2006):
• funcția diagnostică urmărește depistarea lacunelor și greșelilor și înlăturarea acestora, evidențiindu-se valoarea, nivelul și performanțele pregătirii elevilor la un moment dat. Prin feed-back, evaluatorul poate modifica modul și tehnicile de predare și constata dacă elevul a interpretat corect cunoștințele dobândite. Această funcție, care se referă la punctele slabe, se poate realiza prin teste de cunoștințe de tip diagnostic.
• funcția prognostică vizează posibilitățile orientate spre viitor pe care le oferă performanța unui subiect sau performanțele mai multor subiecți, punând în evidență valoarea, nivelul și performanțele viitoare ale elevilor. Prin teste pedagogice se verifică resursele și capacitățile de învățare ce vor fi solicitate de activitățile viitoare.
• funcția de certificare și selecție se face prezentă când se urmărește clasificarea și admiterea elevilor la concursurile școlare (olimpiade) și examene (teste naționale ), ierarhizarea elevilor unei clase sau școli.
• funcția de reglare vizează posibilitatea profesorului de a interveni sau a reveni asupra materialului predat. Astfel, atitudinea față de învățare se schimbă când evaluarea este obiectivă și când profesorul sprijină elevii, diferențiat sau individual, în corectarea participării lor la desfășurarea lecției și la asimilarea cunoștințelor.
• funcția motivațională se explică prin faptul că verificarea ritmică îl face pe elev să învețe cu regularitate, iar evaluarea corectă, obiectivă îl poate motiva pentru învățare. În acest sens, (D. Ausubel, 1981) preciza : „Ar fi cu totul nerealist să ne așteptăm ca elevii să învețe cu regularitate, sistematic și conștiincios în absența unei examinări periodice”.
La acestea se mai adaugă funcția de decizie, funcția de informare, funcția de validare socială, funcția de orientare socială, școlară și profesională.
Evaluarea rezultatelor școlare furnizează datele necesare în vederea adoptării celor mai bune decizii educaționale, apreciază măsura în care rezultatele învățării sunt în concordanță cu obiectivele educaționale propuse, vizează totalitatea proceselor și a produselor care măsoară natura și nivelul performanțelor atinse de elevi. Evaluarea poate fi clasificată după trei criterii (N. Ilinca 2006):
După momentul în care evaluarea este integrată în activitatea de instruire:
a. evaluare inițială (la început de nivel, an de învățământ, semestru);oferă posibilitatea de a lansa decizii spre corectarea unor disfuncții în actul de predare-învățare și pentru aplicarea de strategii didactice adecvate.
b. evaluare continuă, formativă (pe tot parcursul unui nivel, an de învățământ, lecție). Evaluarea continuă vizează sesizarea la timp a unor defecțiuni și aplicarea măsurilor de corectare necesare. Cunoscută și sub numele de evaluare dinamică, aceasta implică
– culegerea continuă de date, observații, concluzii, care să vizeze nivelul de pregătire al elevilor;
– utilizarea informațiilor în raport cu noile situații ivite;
– producerea de moduri și mijloace adecvate de acțiune;
c. finală (la sfârșit de nivel, an de învățământ, semestru);
După funcția pedagogică:
1. predictivă – cu funcție diagnostică și prognostică (de realizare a legăturii între situația anterioară și situația viitoare);
2. formativă – cu funcție de observație, intervenție și reglare-autoreglare;
3. sumativă sau cumulativă – cu funcție de verificare parțială – se efectuează la sfârșitul unor perioade mai lungi (semestru, an școlar sau ciclu de învățământ). Există, în felul acesta, posibilitatea aprecierii modului în care au fost realizate competențele a căror țintă vizează modificarea comportamentelor elevilor prin raportarea la exigențele testului standardizat.
Evaluarea cumulativă se realizează prin verificări parțiale, încheiate cu aprecieri de bilanț asupra rezultatelor, pe când cea continuă se face prin verificări sistematice pe parcursul programului, pe secvențe mai mici ; evaluarea cumulativă operează prin verificări prin sondaj în rândul elevilor și în materie, pe când evaluarea continuă are loc prin verificarea tuturor elevilor și a întregii materii, dat fiind faptul că nu toți elevii învață deopotrivă un conținut la fel de bine ; evaluarea sumativă exercită, în principal, funcția de constatare a rezultatelor și de clasificare a elevilor, pe când evaluarea formativă are funcția prioritară de clasificare, dar nu definitivă, prin lăsarea unui câmp deschis sancționărilor apreciative viitoare; primul tip de evaluare generează atitudini de neliniște și stres la elevi, iar al doilea tip determină relații de cooperare între profesori și elevi, cultivând simultan capacitatea de evaluare și autoevaluare la nivelul elevilor.
Metodele utilizate în evaluarea performanțelor școlare sunt de mai multe feluri. Cele mai frecvente sunt probele orale, scrise și practice. Verificarea orală constă în realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității și calității instrucției. Conversația poate fi individuală, frontală sau combinată. Avantajele probelor orale sunt: flexibilitatea; posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor și gradul lor de dificultate, în funcție de calitatea răspunsurilor oferite de către elev; posibilitatea de a clasifica și corecta imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale elevului în raport de un conținut specific; formularea răspunsurilor potrivit logicii și dinamicii unui discurs oral; interacțiunea directă între evaluator și evaluat (profesor și elev). De multe ori însă, obiectivitatea ascultării orale este periclitată din cauza intervenției unei multitudini de variabile:
– se examinează mai puțini elevi pe unitatea de timp (îndeosebi pentru disciplinele cu o singură oră pe săptămână) ;
– se evaluează o cantitate mică din materia pe care elevii trebuie s-o asimileze în întregime, existând posibilitatea ca unii elevi să înregistreze lacune în cunoștințe;
– este greu să se păstreze același nivel de exigență pe durata întregii examinări, existând dovezi certe că evaluatorul este mai exigent la începutul acestei activități și mult mai indulgent spre sfârșitul ei (din diferite cauze: oboseală, plictiseală, constrângeri de natură temporală etc.);
– imposibilitatea de a echilibra, sub aspectul dificultății, conținuturile care fac obiectul activității de evaluare;
– creează dificultăți elevilor introvertiți și celor care au un echilibru emoțional precar
(pot să se blocheze în fața examinatorului)
Pentru a diminua dezavantajele examinării orale, evaluatorul poate să utilizeze o fișă de evaluare orală. În evaluarea cu ajutorul fișei trebuie să se țină cont de trei aspecte:
1. conținutul răspunsului (evaluatorul va trebui să aprecieze corectitudinea acestuia cu raportare la obiectivele pedagogice vizate și la conținuturile predate);
2. organizarea conținutului (evaluatorul va ține seama de modul cum este structurat conținutul și de coerența existentă între elementele acestuia);
3. prezentarea conținutului (evaluatorul va ține seama de claritatea, siguranța și acuratețea modului de prezentare a cunoștințelor);
Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii au șansa să-și prezinte achizițiile educației, fără intervenția profesorului, în absența unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, ușor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectivității profesorului. Probele scrise se pot concretiza în mai multe tipuri de lucrări: probe scrise de control curent (extemporale), lucrări de control la sfârșitul unui capitol, prin intermediul cărora elevii sunt puși să probeze ce achiziții au dobândit ca urmare a parcurgerii respectivului capitol (obiectivul vizat este mai complex, timpul alocat acestei forme este mai extins, de exemplu o oră de curs), lucrări scrise semestriale pregătite, de obicei, prin lecții de recapitulare. Ca avantaje, mai consemnăm posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conținutul lucrării scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprimă defectuos pe cale orală etc. Verificarea scrisă implică un feed-back mai slab, în sensul că unele erori sau neîmpliniri nu pot fi eliminate operativ prin intervenția profesorului. Alte dezavantaje: elevii nu pot primi sprijin din partea examinatorului pentru a-și elabora răspunsurile, existând și riscul ca unele lacune în cunoștințe, unele neînțelegeri ale elevilor să nu poată fi remediate; exprimarea în scris este mai constrângătoare, ceea ce înseamnă că elevii vor trebui să depună eforturi atât în redarea cunoștințelor, cât și în realizarea unei forme de prezentare cât mai convingătoare. Examinarea prin probe practice se realizează la o serie de discipline specifice și vizează identificarea capacităților de aplicare în practică a cunoștințelor dobândite, a gradului de încorporare a unor priceperi și deprinderi, concretizate în anumite suporturi obiectuale sau activități materiale. În cazul geografiei pot fi incluse în categoria lucrărilor practice: lucrul cu harta (măsurarea distanțelor, a suprafețelor, a altitudinii reliefului), elaborarea de planșe și hărți, activități în terenul geografic, studierea unor procese și fenomene din orizontul local, participarea la excursii, la concursuri cu specific geografic etc. Prin aceste probe, elevii trebuie să demonstreze că pot transpune în practică anumite cunoștințe, că le pot obiectiva în diverse obiecte, instrumente, unelte etc. Ca dezavantaje pot fi socotite: asigurarea unor condiții specifice și modul de aplicare a baremului de notare.
Standardele curriculare de performanță sunt criterii de evaluare a calității procesului de învățare. Acestea sunt prezentate sub forma unor enunțuri sintetice care vizează nivelul de atingere a obiectivelor fiecărei discipline, de către elevi, la finalul învățământului primar și gimnazial. Criteriile reprezintă fundamentul pentru elaborarea descriptorilor de performanță (în învățământul primar), respectiv a criteriilor de notare (în învățământul secundar). Au rol reglator pentru activitatea desfășurată de profesor la clasă.
Proceduri și instrumente de evaluare complementară.
Alături de modalitățile de evaluare tradiționale, la ora actuală se utilizează și modalități alternative sau complementare de evaluare a căror pondere devine tot mai semnificativă în paleta activităților evaluative desfășurate la nivelul întregului sistem de învățământ. Cum ușor se poate anticipa, aceste modalități nu au fost concepute în ideea de a le înlocui pe cele clasice, ci în dorința de a face evaluarea mai flexibilă și de ce nu, mai atractivă, atât pentru evaluatori, cât și pentru cei care fac obiectul evaluării: elevi, persoane care participă la diverse programe de instruire.
Modul de a concepe evaluarea curentă, pe fondul a numeroase și variate strategii evaluative reprezintă o preocupare a specialiștilor, care au elaborat instrumente de evaluare, ce pot reprezenta o alternativă la testele standardizate. Profesorul – evaluator poate recurge la combinații de modele de evaluare cantitative și calitative, pe care se întemeiază judecata de valoare asupra achizițiilor elevilor, trecând, astfel, de la statutul de evaluator – „judecător” la cel de evaluator – „formator”. Este nevoie de alte forme instrumentale, care să îmbogățească practica evaluării, ce se cer utilizate într-un model coerent, pentru ca informațiile obținute să-i dea profesorului posibilitatea să-și regleze stilul de lucru și modul de desfășurare a activității didactice. Dintre instrumentele de evaluare pot fi menționate: chestionarele, grilele, referatele, eseurile, proiectul, activitățile experimentale și portofoliile.
• Referatul permite o apreciere mai nuanțată a rezultatelor învățării, identificarea unor elemente de performanță individuală a elevilor, referitor la activitatea desfășurată. Acesta redă sintetic, în ordine logică esența unei probleme sau a unor idei din una sau mai multe lucrări apropiate ca temă, evidențiind contribuția autorilor, incluzând elemente critice și păreri personale despre subiectul tratat. Prin elaborarea referatelor elevii învață: să caute, să selecteze, să prelucreze și să comunice informații, să utilizeze cuvinte – cheie, să conceapă un plan, să elaboreze un text științific, să introducă citate într-un text, să exprime opinii despre diverse informații publicate în lucrările științifice, să argumenteze opiniile personale despre un subiect, să caute și să ordoneze o bibliografie. Folosirea referatului prezintă multiple avantaje printre care:
– oferă indicii referitoare la motivația pe care o au elevii pentru o disciplină;
– oferă elevilor posibilitatea de a demonstra bogăția, varietatea și profunzimea cunoștințelor pe care le posedă pe o anumită temă sau subiect;
– oferă elevilor ocazia de a-și demonstra capacitățile creative și imaginative;
– poate apropia elevii de teme sau subiecte cărora nu li s-a acordat un spațiu suficient în programe și în manuale școlare.
Ca dezavantaje pot fi amintite:
– nu este adecvat pentru toate nivelurile de școlaritate (poate fi utilizat cu rezultate bune la elevii claselor mari);
– nu este compatibil tuturor elevilor, ci numai acelora care sunt motivați pentru anumite discipline;
– este mai dificil de evaluat, nefiind un instrument standardizat.
În practica evaluării cunoștințelor de geografie, sunt mai frecvent folosite referatele bazate pe descrierea unei activități de lucru independente desfășurate.
• Portofoliul este un instrument de evaluare complex, integrator, care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare bazată pe un ansamblu de rezultate. În funcție de scop, profesorul poate proiecta un anumit tip de portofoliu. Acesta reprezintă o colecție de lucrări ale elevilor, alcătuită cu scopul de a indica eforturile, progresele și rezultatele acestora la una sau mai multe discipline. Colecția ar trebui să evidențieze participarea elevilor la selectarea temelor, criteriile de selecție, judecățile de valoare despre conținutul sistematizat și opinia despre conținut.
Portofoliul unui elev poate cuprinde:
a. instrumente formale de evaluare (probe de evaluare, extemporale, lucrări de control, teste de cunoștințe, chestionare, teme pentru acasă, probe practice);
b. instrumente „non-formalizate”(comentariile profesorului asupra rezolvării temelor, asupra participării elevului în lecție, asupra produselor scrise ale elevului, proiecte sau investigații individuale sau realizate în grup, concluziile vizitelor, drumețiilor sau excursiilor, eseuri structurate sau nestructurate, postere, fișe de autoevaluare ș.a.)
Evaluarea prin portofoliu are avantaje pentru elev: încurajează învățarea autodirijată; elevii devin autoreflexivi, se gândesc la ei și la munca lor când elaborează produsele, când scriu eseul despre ce au învățat, când calculează sau estimează nota, când discută cu profesorul planurile de realizare a obiectivelor.
• Chestionarul vizează identificarea unor informații privitoare la elementele procesului de instruire : nivelul de pregătire, resursele de învățare, care pot investiga atitudini, opinii, arii de cunoștințe. Poate fi aplicat la începutul demersului de studiu al temei pentru a vedea dacă elevii remarcă corelațiile dintre componentele fizico-geografice ale mediului înconjurător.
• Proiectul reprezintă o metodă mai complexă de evaluare care poate furniza informații mai bogate în legătură cu competențele elevilor și cu progresele pe care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. Informațiile pe care le poate obține evaluatorul se referă la motivația pe care o are elevul față de domeniul din care a selectat tema; capacitatea elevului de a se informa și de a utiliza o bibliografie centrată pe nevoile de tratare a subiectului; capacitatea elevului de a concepe un parcurs investigativ și de a utiliza o serie de metode care să-l ajute să atingă obiectivele pe care și le-a propus; modalitatea de organizare, prelucrare și prezentare a informațiilor; calitatea produsului (produselor) obținute în urma finalizării proiectului. Metoda proiectului, încurajează exprimarea liberă a opiniilor personale, logic argumentate, contribuind astfel la dezvoltarea capacității de anticipație, la emiterea și susținerea ipotezelor, la însușirea regulilor de cercetare sistematică a bibliografiei și terenului, urmărind cu rigurozitate cele trei trepte ale cercetării: documentare, teren și cercetare. Proiectul, este o tehnică activă prin care elevii sunt „constrânși” să efectueze în mod activ unele demersuri de instruire, pe care nu le-ar fi făcut în alte situații (să răspundă, să prevadă, să planifice, să rezolve probleme). Astfel, proiectul este o cauză și un motor de instruire, cât și o metodă didactică.
• Investigația reprezintă un instrument în cadrul căruia elevii pot aplica în mod creator cunoștințele și experiențele de învățare pe care le-au dobândit în instruirile anterioare, putându-se realiza pe o temă propusă de profesor sau de elevi. Investigația necesită familiarizarea elevilor cu textul înainte de discuția dirijată de profesor. Se poate realiza și individual, dar și în colectiv. Are un caracter sumativ, angrenând cunoștințe, abilități și atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învățare. Ca metodă de evaluare alternativă, de instruire și învățare activă, prezintă avantajul tipului de acțiune, care presupune uneori și joc de rol.
• Experimentul, este o metodă de cercetare care presupune provocarea unui fenomen sau proces, în scopul studierii acestuia (de exemplu defrișarea unei păduri). Conform afirmației lui J. Piaget, elevii, încă de la vârsta de 11-14 ani, pot fi antrenați în cercetări experimentale, deoarece în această perioadă se structurează gândirea formală, se dobândesc instrumente mentale : judecăți, raționamente inductive, deductive și ipotetice, capătă abilitatea de a combina ipoteze, de a le verifica experimental ; instrumente necesare într-o asemenea activitate practică.
Experimentul negativ, este utilizat pentru a corecta anumite reprezentări greșite ale elevilor despre fenomenul studiat. O astfel de situație poate fi concretizată prin exemplificarea fenomenului de inversiune termică, în zonele depresionare intramontane. Evaluarea activităților experimentale este aplicabilă în sfera activităților didactice din terenul geografic, cabinetul de geografie, sau activitățile didactice extrașcolare, prilej cu care sunt vizate: capacitatea de a manipula instrumente și aparate de măsură, capacitatea de a utiliza limbaje specifice, de a nota, de a citi și interpreta datele și informațiile obținute și de a le transpune într-o reprezentare grafică sau cartografică.
• Autoevaluarea. O modalitate de evaluare cu largi valențe formative o constituie autoevaluarea elevilor. Autoevaluarea poate să meargă de la autoaprecierea verbală și până la autonotarea mai mult sau mai puțin supravegheată de către profesor. Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are efecte benefice pe mai multe planuri:
– profesorul dobândește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate;
– elevul exercită rolul de subiect al acțiunii pedagogice, de participant la propria sa formare;
– îi ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;
– cultivă atitudinea pozitivă, responsabilă, față de propria activitate;
Metode și tehnici de evaluare a achizițiilor și rezultatelor învățării
Procesul de învățământ este activitatea fundamentală care conferă sens și identitate oricărei instituții școlare. Așadar, demersurile evaluative se efectuează pentru nivelul procesului de învățământ ca atare (de fapt, pentru predare – învățare – evaluare ), practic se realizează evaluarea predării, ca acțiune de apreciere a cadrului didactic și se produce evaluarea învățării și a rezultatelor ei, ca activitate apreciativă asupra elevului.
Evaluarea efectuată de către profesor asupra rezultatelor elevilor constituie o activitate deosebit de complexă care exercită un impact profund la nivelul beneficiarilor atât din punct de vedere pedagogic, cât și din perspectiva psihologică și sociomorală.
Prezentă în toate momentele ( ca subunități temporale) sau în toate etapele, fazele procesului de educație ( ca subunități temporale) sau în toate etapele, fazele procesului de educație ( ca subunități acționale), evaluarea dobândește caracteristici specifice atunci când are loc la începutul unui program de educație / proces de învățământ, pe parcursul sau la finalul acestuia. Din acest considerent, literatura de specialitate clasifică evaluarea în trei timpi: evaluarea inițială a unui program de instruire, evaluarea pe parcursul acestuia și evaluarea finală sau la încheierea derulării programului realizat.
Practica demonstrează faptul că nici o etapă a activităților didactice nu exclude evaluarea; ea are loc pe întreg parcursul desfășurării procesului pedagogic. Din acest motiv se justifică evidențierea permanenței evaluării ( evaluare permanentă), indiferent dacă pe parcursul programului vizat distingem sau nu etapa inițială, etapa finală și evaluările aferente.
Metode, forme, procedee și instrumente de evaluare prin care se evidențiază calitativ și cantitativ cunoștințele elevilor
► Chestionarea orală
Chestionarea orală ( tehnica întrebărilor și răspunsurilor) este o formă particulară a conversației prin care se verifică gradul de însușire cantitativă și calitativă a cunoștințelor, capacitatea de a opera cu ele și de a le aplica în practică. Tehnica chestionării orale cuprinde mai multe etape:
– formularea întrebării de către profesor;
– acordare timpului de gândire pentru formularea răspunsurilor;
– desemnarea elevului care va răspunde;
– formularea răspunsului de către elev, memorarea și evaluarea lui de către profesor și elevi;
– formularea unei întrebări ajutătoare, oferirea de indicii sau reformularea lui către profesor și elevi; dacă se apreciază că elevul nu a înțeles întrebarea și că ar putea totuși răspunde la întrebare sau dacă a deviat de la subiect;
– solicitare a unui alt elev dacă răspunsul formulat nu este corect sau dacă sunt necesare completări, alte opinii, etc;
– formularea răspunsului de către profesor dacă nu s-a răspuns la întrebare deoarece fiecare întrebare trebuie să primească un răspuns adecvat;
– oferirea feed-back-ului pentru răspuns de către profesor sau elevi pe cale verbală
( Foarte bine! , Bine!) sau nonverbală ( de exemplu, prin înclinarea capului în sens afirmativ sau negativ);
– notarea răspunsurilor elevilor chestionați.
Elevii sunt chestionați după diferite criterii:
– cine ridică mâna presupunând că știe răspunsul corect;
– cine nu ridică mâna din diverse motive(teamă, comoditate, necunoașterea răspunsului corect, indiferență etc.), motivele fiind identificabile prin interpretarea comportamentului verbal sau nonverbal în momentul formulării răspunsului, pentru a-i implica pe toți în activitate;
– cine nu are notă în catalog;
– cine se ocupă cu altceva, pentru a fi determinat să se implice în lecție.
Pentru a antrena cât mai mulți elevi în conversație și pentru asigurarea unui ritm rapid se adresează întrebări care necesită răspunsuri scurte și care vizează actualizarea unor cunoștințe memorate, citirea unor elemente pe hartă sau pe mijloace grafice.
Exemple de întrebări pentru chestionarea orală:
1. Enumerați principalele minorități etnice ale orașului Brăila.
2. Ce disfuncționalități au apărut prin evoluția populației orașului Brăila?
► Examinarea prin extemporale
Extemporalul este un instrument de evaluare scrisă care vizează verificare neanunțată a cunoștințelor din lecția de zi. Obținem informații despre măsura în care elevii fac față unui control inopinant, despre conștiinciozitatea cu care se pregătesc și despre priceperea de a formula, într-un timp scurt, răspunsuri închegate la întrebări precise.
Exemplu: Timp de zece minute răspundeți în scris la următoarele întrebări:
Extemporal pentru prima grupă de elevi:
1. Caracterizați structura etnică a populației orașului Brăila.
2. Definiți termenul natalitate.
Extemporal pentru a doua grupă de elevi:
1. Caracterizați structura religioasă a populației orașului Brăila.
2. Definiți termenul spor natural.
► Examinarea prin lucrări de control
Lucrarea de control este un instrument de evaluare scrisă care vizează verificarea cunoștințelor dintr-un capitol și a capacității de sinteză a elevilor. Subiectele nu solicită simpla reproducere a cunoștințelor memorate, ci pretind analize, comparații, interpretări, selecție și prelucrare a materialului învățat, utilizarea cunoștințelor dobândite într-un context nou.
Exemplu: Timp de douăzeci de minute elaborați o lucrare scrisă în care:
1. Elaborați un text de 5-7 rânduri, referitor la hazardele climatice din județul Brăila, folosind termenii: grindină, Crivăț, inundații, secetă, vara, distrugerea culturilor agricole, izolarea localităților, paralizarea activităților umane.
2. Indicați două aspecte ale relației funcție urbană – condiții fizico-geografice pentru orașul Brăila.
► Chestionar cu termeni de vocabular
Chestionarul cu termeni de vocabular este elaborat pe baza unei liste de cuvinte extrase de elevi pe parcursul lecturării. Elevii completează chestionarul individual și primesc note individuale.
Exemplu: Precizați sensul cuvintelor: albie, grind, luncă, crovuri, movilă.
Pentru ca elevii să învețe conceptele cele mai importante, specifice unui domeniu al cunoașterii se pot folosi și alte procedee. De exemplu se cere elevilor să extragă din texte termenii de specialitate, să caute sensul acestora în dicționare și apoi să îi înscrie într-un vocabular. Activitatea desfășurată în perechi sau în grupuri de patru facilitează discuția asupra conceptelor, o analiză din perspective diferite, o clarificare mai bună. Înainte de înscrierea termenilor în vocabular aceștia pot fi discutați cu întreaga clasă și înscriși pe tablă.
► Examinarea prin teste de cunoștințe
Testul este un instrument de evaluare scrisă, frontală, obiective, după criterii științifice, a unei realități măsurabile (aptitudini, abilități, informații, tehnici, atitudini, intensitate, durată, cantitate etc.). Prin teste se măsoară progresele sau dificultățile de învățare ale elevilor, cantitatea și calitatea cunoștințelor – gradul de înțelegere, aplicare, analiză și sinteză a informației dobândite într-o perioadă de timp, într-un domeniu de cunoaștere. Aplicare unui test are multiple avantaje: asigură un mare grad de obiectivitate; se evaluează într-un interval mic de timp un volum mare de cunoștințe ale unui număr mare de persoane. Testele de cunoștințe sunt instrumente de evaluare care cuprind un ansamblu de itemi variați ca mod de formulare (întrebări, exerciții, probleme) cu care se verifică calitatea și cantitatea cunoștințelor și capacitățile de a opera cu ele, se dezvăluie ce știe elevul ca informație și ce știe elevul să facă ( deprinderi, priceperi, operații) și în care se solicită diferitele procese psihice (gândire, memorie, imaginație). Fiecare test de cunoștințe cuprinde itemi și un barem.
În cadrul evaluării, la clasă, profesorii au libertatea să creeze teste în care să utilizeze diferite tipuri de itemi :
A) Itemii obiectivi fac posibilă măsurarea mai exactă a învățării și sunt cei al căror răspuns este unul singur, iar elevul trebuie să-l aleagă dintr-o listă de variante plauzibile și paralele. Itemii obiectivi presupun întotdeauna alegerea răspunsului / răspunsurilor corecte dintr-o listă anterior elaborată pusă la dispoziție celui examinat, fiind denumiți și itemi cu răspuns dat. Răspunsul corect este identic pentru toți cei examinați, iar evaluatorii corectează acești itemi strict identic. Putem delimita patru categorii de itemi obiectivi, diferențiați atât în funcție de natura stimulului, cât și în funcție de natura răspunsurilor solicitate : itemi cu alegere duală, itemi cu răspuns de tip alegere multiplăși itemi de tip pereche (de asociere), itemi de grupare (după un criteriu).
1. Itemi cu alegere duală – elevul alege răspunsul corect din două variante: adevărat – fals, da – nu, corect – incorect. Trebuie să se țină cont de o serie de reguli de proiectare, cum ar fi: enunțul formulat nu trebuie să conțină ambiguități sau aspecte irelevante ; se vor evita enunțurile lungi și complexe; se va evita introducerea a două idei distincte într-un singur enunț; se va utiliza un limbaj adecvat nivelului de vârstă al celor evaluați;
Exemplu:
Citește cu atenție afirmația următoare! În cazul în care apreciezi că afirmația este adevărată, încercuiește litera A, iar dacă o consideri falsă, încercuiește litera F. Argumentează alegerea făcută!
– Orașul Brăila este localizat in Bărăganul Nordic.
A F
– Orașul Brăila a fost declarată oraș în anul 1968.
A F
2. Itemi cu alegere multiplă – solicită elevului alegerea răspunsului corect sau a celui mai bun dintr-un număr de variante construite deja. Acești itemi sunt formați dintr-un enunț – numit premisă – urmat de un număr de opțiuni din care elevul trebuie să aleagă răspunsul corect numit cheie. Premisa trebuie să fie clară, concisă ; să fie formulată într-un limbaj corespunzător nivelului de vârstă al elevilor pentru care a fost proiectată ; nu trebuie să conțină elemente care să sugereze răspunsul corect ; trebuie să conțină un verb care să orienteze sarcina și să determine alegerea unui răspuns ;
Exemplu:
I. Analizați afirmațiile de mai jos și identificați răspunsul corect, notând pe fișa de test litera corespunzătoare acestuia :
1.Orașul Brăila face parte din categoria orașelor:
a. medievale; b. antice; c. contemporane.
3. Itemii de tip pereche solicită elevilor stabilirea unor corespondențe între cuvinte, propoziții, fraze, numere, simboluri, distribuite pe două coloane. Informațiile din prima coloană se numesc premise, iar cele din a doua coloană reprezintă răspunsurile. Acest tip de item se bazează pe abilitatea de a identifica relația existentă între două elemente, cum ar fi : termeni – definiții, reguli – exemple, unități de relief – caracteristici etc. Numărul premiselor și cel al răspunsurilor să fie inegale, pentru a micșoara posibilitatea de ghicire.
Exemplu:
– În coloana A sunt notate numele orașele din județul Brăila, iar în coloana B numărul de locuitori al acestora în anul 2011. Stabiliți corespondența între principalele orașe și numărul de locuitori al acestora :
A B
1. Ianca a. 180.302 locuitori
2.Brăila b. 6524 locuitori
3. Făurei c. 5731 locuitori
4. Însurăței d. 3.592 locuitori
e. 10.343 locuitori
4.Itemi de grupare (după un criteriu) – solicită recunoașterea unor elemente geografice aflate într-o relație dată ; gruparea se realizează după un criteriu cunoscut, fiecare răspuns putând fi folosit o singură dată.
Exemplu:
Aveți în vedere următoare listă cu nume de localități din județul Brăila: Ciocile,Roșiori, Bărăganu, Victoria, Măxineni, Silștea, Tichilești, Tufești, Gropeni,Jirlău, Ulmu, Surdila Greci
Completați tabelul de mai jos, precizând poziția acestor localități în cadrul județului.
B) Itemii semiobiectivi pot fi itemi cu răspunsuri scurte / de completare, fiind formulați concis și specificând clar natura răspunsului corect ; itemi de completare care presupun completarea unui cuvânt sau a unei sintagme într-un text lacunar ; itemi structurați care se constituie dintr-un set de întrebări care au în comun un element sau se referă la același fenomen, concept (Mândruț, 2001; Radu, 2000).
1. Itemi cu răspuns scur/de completare solicită elaborarea unui răspuns limitat ca spațiu, formă și conținut. Elevilor li se cer definiții, enunțarea unor caracteristici ale unui concept dat, să completeze spațiile goale dintr-o propoziție sau dintr-un text lacunar, să completeze diferitele părți lipsă ale unui material vizual-diagrame, hărți, grafice. Elevul trebuie să-și demonstreze abilitatea de a elabora și structura cel mai potrivit și scurt răspuns. Itemul solicită un anumit grad de coerență în elaborarea răspunsului. Enunțul itemilor care solicită un răspuns scurt poate fi formulat în două variante: printr-o întrebare; printr-o propoziție incompletă ;
Exemple:
– Care este cel mai sudic oraș din județul Brăila ?
– Care este numărul populației orașului Brăila ?
Itemii ce utilizează această tehnică sunt ușor de construit și se datorează, în parte, complexității reduse a rezultatelor învățării; existența unui model complet al răspunsului corect facilitează construirea itemilor; faptul că răspunsul este produs de subiect reduce drastic probabilitatea furnizării unui răspuns corect prin ghicire. Tehnica poate fi utilizată pentru abordarea rezultatelor învățării de complexitate redusă, vizând cunoașterea terminologiei, a unor principii, a unor fapte specifice, a unor date și aplicarea unor cunoștințe.
2. Itemii de tipul întrebărilor structurate sunt formați din mai multe subîntrebări de tip obiectiv sau semiobiectiv legate între ele printr-un element comun. Răspunsurile pot varia de la răspunsuri alese din variante oferite până la minieseuri. Elevilor li se oferă un material stimul (texte, date, diagrame, grafice etc.) Subîntrebările se construiesc folosind verbe adecvate, precum: să definească, să enumere, să enunțe, să completeze un tabel / text, să identifice pe un suport cartografic, să explice, să descrie un fenomen, să construiască un grafic, să facă analogii între reprezentări, să calculeze mărimi, să aplice un algoritm, etc.
Exemple:
– Definiți elementele unei așezări rurale.
– Enumerați tipurile de sate dinCâmpia Brăilei după funcțiile specifice.
– Denumiți unitățile de relief traversate sau care sunt limitate de Dunăre.
– Explicați cauzele distribuției inegale a populației în Cămpia Brăilei.
– Calculați sporul natural al populației din orașul Brăila pentru anul 2011.
– Reprezentați grafic datele din tabelul alăturat.
– Pe harta de mai jos sunt redați prin cifre principalii afluenți ai Dunării. Identificați acești afluenți :
c) Itemii subiectivi – solicită un răspuns deschis. Aceștia testează obiectivele ce vizează originalitate, creativitate și specificul personal al răspunsului. De asemenea, acești itemi pun în evidență cunoștințe și deprinderi practice, capacități de exprimare, fluență, logică argumentală. Elevul va decide singur care sunt elementele pe care le va include în răspuns. Aceștia sunt de trei feluri:
1. Itemi de tip rezolvare de probleme sau a unor situații-problemă, care stimulează gândirea creativă și permit utilizarea unor materiale-suport variate. Presupun prezentarea unor situații – problemă, nefamiliare, inedite pentru elev, care nu dispun de o soluție predeterminată, precum și antrenarea acestuia pentru identificarea unor soluții prin parcurgerea unor etape: identificarea problemei, alegerea și selectarea datelor de bază (relevante) formularea și validarea unor ipoteze, identificarea metodei de rezolvare, propunerea unei soluții, evaluarea soluției, formularea concluziei asupra rezolvării realizate (Mândruț, 2001).
Situațiile problemă pot fi simple, „închise”, atunci când elevului îi sunt puse la dispoziție toate datele necesare rezolvării, scopul este precizat clar, iar succesiunea cerințelor sugerează și etapele de rezolvare; și situații problemă „deschise”, atunci când elevul dispune doar de datele cele mai importante, procesul de rezolvare este doar sugerat, iar demersul propriu-zis trebuie ales de către cel examinat.
Exemplu:
Problemă: Maxima absolută a temperaturii în orașul Brăila a fost de 40,5 °C, iar minima absolută a fost de -26,5°C. Calculați amplitudinea termică.
Situație –problemă: Explicați nivelul scăzut de urbanizare al județului Brăila.
2. Itemii de tip eseu structurat – solicită argumentarea unei afirmații date, explicarea unui fenomen sau unui fapt geografic. Sunt itemii care solicită elevul să producă un răspuns liber, în conformitate cu anumite cerințe sau criterii formulate, libertatea de organizare a răspunsului nefiind totală. Enunțul acestor tipuri de itemi trebuie să fie clar definit, fără ambiguități. Sunt ușor de proiectat, pot acoperi o gamă largă de obiective de la cunoaștere până la analiză și sinteză. Prezintă și unele dezavantaje deoarece sunt greu de barat, obiectivitatea notării este în general scăzută, iar timpul necesar corectării este mare.
Exemplu:
Caracterizați, în maximum o pagină Orașul Brăila, având în vedere:
Comunele limitrofe (minim două limite);
Relieful (trei aspecte specifice și două diviziuni);
aspectele climatice;
artera hidrografică care traversează regiunea;
o zonă sau un etaj de vegetație;
un tip sau o clasă de sol;
3. Itemi de tip eseu nestructurat (liberi) – în acest tip de itemi nu sunt creionate jaloane pentru răspunsul așteptat. Elevul poate să aleagă atât elementele care vor fi incluse în răspuns, cât și modul lor de organizare. Enunțul itemului trebuie să fie clar definit, fără ambiguități. Răspund unor obiective ce vizează originalitatea, creativitatea, scrierea imaginativă. Ca dezavantaj au un grad ridicat de subiectivitate în corectare și notare, fapt care duce la scăderea fidelității, iar timpul necesar corectării este mare.
Exemplu:
– Realizați un text corect din punct de vedere geografic, de aproximativ o jumătate de pagină despre orașul Brăila, folosind următori termeni : Zona de câmpie, Balta Brăilei valea Dunării inundabil, Câmpia Brăilei, despletiri, nisipuri, lacuri, sector vestic.
Fiecare termen și denumire se utilizează o singură dată, într-un text cu conținut geografic; propozițiile din text trebuie să aibă legătură între ele pentru a asigura coerența textului; termenii și denumirile se folosesc, în alcătuirea textului, fără modificarea formei.
Asamblarea itemilor în teste.
Testul este un instrument metodologic obiectiv de evaluare, de măsurare, de diagnosticare după criterii științifice a unei realități măsurabile (aptitudini, abilități, tehnici, atitudini etc.). Testul este o formă de verificare frontală, scrisă, care cuprinde un ansamblu diversificat de itemi – întrebări sau teme – care vizează un volum mai mare de cunoștințe și capacități, prin care se dezvăluie ce știe elevul ca informație și ce știe să facă (deprinderi, priceperi, operații), iar prin baremul de notare asigură condițiile unei notări mai obiective. O modalitate de clasificare a testelor scrise este în funcție de persoanele care le proiectează :
• teste elaborate de profesori cu o varietate de forme, dar tehnici scăzute;
• teste elaborate de instituții specializate (teste standardizate) – sunt apreciate că evaluează, în special, obiective și abilități inferioare ;
În activitatea didactică geografică sunt utilizate mai multe tipuri de teste. Astfel, după momentul aplicării testelor distingem :
• teste inițiale ;
• teste aplicate pe parcursul anului școlar ;
• teste finale plasate la sfârșitul semestrului sau anului școlar ;
După scopul evaluării distingem :
• teste de progres ;
• teste de notare ;
• teste de ierarhizare (testul sintetic, grila) ;
După volumul de informație, testele pot viza conținutul unei lecții, a unui capitol sau a mai multor capitole, a unui manual (testul sintetic, grila)(Eliza Dulamă, 1996).
În proiectarea testelor de cunoștințe, o etapă posibilă este elaborarea matricei / tablei de specificații. Matricea de specificații poate fi înlocuită de judecata expertă, care poate avea un rol echivalent. Matricea este o tabelă de distribuție și relaționare, cu două intrări: arii de conținut și comportamente observabile, itemi propriu-ziși și obiective corespunzătoare. Cea mai simplă matrice relaționează elemente de conținut și categorii de obiective. Matricea are un rol major în standardizarea instrumentelor de evaluare; ea poate fi revăzută, ajustată, în baza concluziilor desprinse din experimentare; este un instrument flexibil, adaptabil situației și poate fi suplinită.
Elaborarea itemilor unui test poate fi ghidată de o pregătire atentă a tabelei de specificații. Acesta implică construirea matricei de specificații, raportabilă la tipurile de performanțe ale elevilor; selectarea informațiilor acumulate ce se cer testate; formularea subiectelor din conținutul de evaluat. Deci, construirea tabelei de specificații presupune: selectarea cunoștințelor care trebuie testate ; formularea subiectelor (cerințelor) ; întocmirea unei diagrame cu două căi care să descrie itemi pentru a fi incluși în test. Selectarea cunoștințelor ce trebuie testate trebuie să aibă în vedere faptul că majoritatea obiectivelor instrucționale includ cunoștințe, abilități și capacități intelectuale, abilități generale (performanță, comunicare, studiu), atitudini și aprecieri.
Prezentăm în continuare un test sumativ care poate fi utilizat la sfârșitul unității de învățare „Geografia fizică și umană a orașului Brăila ” din opționalul „Geografia orizontului local – orașul Brăila”, propus în capitolul I.
MATRICEA DE SPECIFICAȚIE
Test sumativ – orașul Brăila – elemente de geografie fizică și umană
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
SUBIECTUL I (24 puncte)
Scrieți, pe foaia de teză, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre afirmațiile de mai jos :
1. Localitatea urbană cea mai apropiată de orașul Brăila este:
a. Galați b. Făurei
c. Ianca d. Însurăței 4 puncte
2. Unitatea de relief în care este localizat orașul Brăila este:
a. Cămpia Brăilei b. Podișul Dobrogei
c. Câmpia Olteniei d. Câmpia Siretului Inferior 4 puncte
3. Orașul Brăila este drenat de :
a. Dunăre b. Buzău
c. Călmățui d. Siret 4 puncte
4. Cel mai vechi oraș, apărut din evul mediu este :
a. Ianca b. Brăila
c. Făurei d. Însurăței 4 puncte
5. Vegetația specifică județului Brăila este cea de:
a. luncă b.silvostepă
c. stepă d. pădure 4 puncte
6. Principala zonă funcțională a orașului Brăila este cea:
a. industrială b. agricolă
c. de transport d. turistică 4 puncte
SUBIECTUL II (20 puncte)
Scrieți, pe foaia de teză, răspunsurile corecte care completează propozițiile de mai jos:
1. Alături de români principala etnie întâlnită în orașul Brăila este ……… 4puncte
2. Principala paralelă care trece prin județul Brăila este cea de ………….. 4 puncte
3. De-a lungul albiei Dunării întâlnim o vegetație de…… …. 4 puncte
4. În partea de vest, orașul Brăila se învecinrează cu comuna ……. 4 puncte 5. Satele ce intră în alcătuirea județului Brăila , după modul de grupare a gospodăriilor sunt de tip ………….. … 4 puncte
SUBIECTUL III (10 puncte)
Pentru orașul Brăila precizați :
– vecinii și limitele (comunele învecinate);
– trei unități de relief;
– o caracteristică climatică și un tip de sol;
SUBIECTUL IV (12 puncte)
Comparați orașul Brăila cu orașul Ianca și precizați o asemănare și trei deosebiri.
Asemănările și deosebirile se pot referi la oricare dintre următoarele elemente: structură, profil, textura specifică(trama stradală), numărul de locuitori, funcțiile specifice, perioadă de apariție, localizare în cadrul județului și al unităților majore de relief.
Notă: Punctajul complet va fi acordat numai dacă cele două tipuri de orașe vor fi tratate
comparativ și nu separat.
SUBIECTUL V (18 puncte)
Pe harta de mai jos sunt marcate, cu numere, unități de relief (sau subunități ale acestora). Scrieți pe foaia de teză :
1. numele orașelor marcate, pe hartă, cu cifrele 1, 2, 3 ;
2. numele râului ce drenează orașul Brăila marcat cu litera A și numele afluenților notați cu literele B, C ;
3. numele comunelor situate pe stânga Dunării , notate cu literele a, b, c ;
4. tipul de oraș după numărul de locuitori notat cu cifra 2 ;
5. prima menționare documentară a orașului notat cu cifra 1 ;
6. locul de unde izvorăște râul notat pe hartă cu litera A;
SUBIECTUL VI (5 puncte)
Explicați : o cauză care să justifice scăderea populației orașului Brăila în 2011.
Barem de corectare și de notare
• Se vor puncta orice formulări și modalități de rezolvare corectă a cerințelor, în acord cu ideile precizate în barem.
SUBIECTUL I (24 puncte)
Se acordă câte 6 puncte pentru fiecare răspuns corect (6 x 4 = 24p):
1. a; 2. a; 3. a; 4. b; 5.c; 6. a;
SUBIECTUL II (20 puncte)
Se acordă câte 4 puncte pentru fiecare spațiu completat corect (5 x 4 = 20p) :
1 – rroma; 2 – 45° latitudine nordică; 3 – de luncă ; 4 – Gemenele; 5 – adunate;
SUBIECTUL III (10 puncte)
Se acordă 10 puncte pentru precizarea următoarelor elemente :
– limitele sau unitățile vecine – 4p pentru precizarea corectă a cel puțin două limite sau unități vecine ( 2p pentru precizarea corectă a unei singure limite sau unități vecine); – 4 puncte câte 1 punct pentru fiecare unitate de relief precizată corect;
– precizarea corectă a tipului de clima(temperat) – 2p și 2 puncte pentru precizarea unui tip de sol ;
SUBIECTUL IV (12 puncte)
Se acordă câte 3p puncte pentru precizarea corectă a asemănării ;
Se acordă câte 3p puncte pentru precizarea corectă a deosebirilor ;
SUBIECTUL V (18puncte)
Se acordă 18puncte astfel:
1. identificarea orașelor– 3p (câte 1p pentru fiecare oraș identificat corect) :
2. identificarea râurilor – 3p (câte 1p pentru fiecare râu identificat corect) :
3. identificarea comunelor de pe stânga Dunării – 6p(câte 2p pentru fiecare comună identificată corect) ;
4. numărul de locuitori ai orașului Ianca – 2p – 10.343locuitori.
5. prima menționare documentară a orașului Brăila – 2p – anul 1368;
6. locul de unde izvorăște Dunărea -2p – Munții Pădurea Neagră
SUBIECTUL VI (5 puncte)
Se acordă 5 puncte astfel: câte 5p pentru fiecare argument prezentat.
Calitatea de evaluator a profesorului de geografie
Personalitatea profesorului evaluator se bazează pe doua dimensiuni importante care pot fi puse în legătură cu etica procesului evaluativ :
• dimensiunea profesionalismului său, care poate fi analizat sub aspectul cunoștințelor și abilităților pe care el le are în domeniul specialității precum și, în domeniul teoriilor și practicilor evaluative ;
• dimensiunea atitudinii pe care el o adoptă în decursul procesului evaluativ (aspect care se află într-o relație directă cu caracterul și cu setul de valori morale la care el aderă, cu atașamentul său la valorile acceptate din punct de vedere social).
Profesorul de geografie practică în evaluarea continuă: evaluarea orală, evaluarea scrisă și evaluarea practică.
Proiectarea activității de evaluare se realizează concomitant cu proiectarea demersului de predare-învățare și în deplină concordanță cu acesta. Stabilirea criteriilor de apreciere este o problemă specifică evaluării și se pune problema trecerii de la prioritatea acordată criteriului subiectiv ( respectiv profesorul suveran în acordarea notei, adică fiecare profesor apreciază în funcție de ceea ce consideră că trebuie să știe elevii) la criterii obiective , cât mai detașate de evaluator.
Concluzii
Lucrarea cu tema „ Studiu geo-demografic al municipiului Brăila, cu aplicații în activitatea didactică. “ nu a intenționat să abordeze intr-o manieră exhaustivă problematica sociodemografică din municipiul Brăila. Rolul ei a fost de a evidenția câteva aspecte legate de evoluția numerică a populației dar și dinamica recentă a proceselor și fenomenelor sociale din orașului Brăila.
Lucrarea a fost structurată pe trei capitole pe parcursul cărora am avut în vedere :
► descrierea patrimoniului fizico-geografic al orașului și identificarea legăturilor dintre acesta și patrimoniul demografic;
► analiza evolutivă și structurală a factorului demografic al orașului, cu sublinierea rolului acestuia în fenomenul urban actual;
► descrierea dinamicii recente a proceselor și a fenomenelor sociale.
Partea metodico-didactică a lucrării a fost integrată în textul științific al lucrării, la finalul fiecărui capitol. În acest sens am avut în vedere accentuarea importanței studierii geografiei locale, oferind un model de programă pentru CDS, cu conținuturi inspirate din textul științific al lucrării. Am optat pentru strategii, metode și tehnici de predare, învățare și evaluare a geografiei locale, activizante pentru elevi.
Bibliografie
1. Abraham, D., (1991) –Introducere în sociologia urbană, Editura Stiințifică, București
2. Cerghit, I. (2006) – Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași.
3. Coteț, P., (1976 )– Câmpia Română.Studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București.
4. Cucu, S.V. (1981) – Geografia populației și așezărilor omenești, Editura Didactică și Pedagogică, București.
5. Cucu, S.V. (1995) – România.Geografie umană, Editura Glasul Bucovinei, Iași.
6. Cucu, S.V., (1996) – România. Geografia economică, Editura Glasul Bucovinei, Iași.
7. Dan,S., Pârlog, C.,(2006) – Geografia Județului Brăila, Editura ART, București
8. Dulamă, Maria Eliza (2002) – Modele, strategii și tehnici activizante cu aplicații în geografie, Editura Clusium, Cluj Napoca.
9. Dulamă, Maria Eliza, (2001) – Metodica predării geografiei, Editura Clusium, Cluj Napoca.
10. Dulamă, Maria Eliza, (2004) – Modelul învățării depline a geografiei. Teorii și practici în geografie, Editura Clusium, Cluj -Napoca.
11. Erdeli, G.; Dumitrache, Liliana (2004) – Geografia populației, Editura Corint, București.
12.***, Enciclopedia geografică a României, (1982) – Editura Științifică și Enciclopedică.
13. Gâștescu, Petre,Gruescu, Ioan,S., (1973) – Județul Brăila, Editura Academiei R.S.R., București.
14. Giurescu, C. Constantin, (1968) – Istoricul Brăilei din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Științifică, București.
15. Giurescu, C. Constantin, (1968)- Istoricul orașului Brăila, Editura Istros, București.
16. *** (1983-1992) – Geografia României, vol.I-IV, Editura Academiei,București.
17. Ianoș, Ioan, ( 1997) – Orașele și organizarea spațiului geografic, Editura Academiei Române, București
18. Ianoș, Ioan, Tălângă, Cristian,(1994) – Orașul și sistemul urban românesc în condițiile eeconomiei de piață, Institutul de Geografie, București.
19. Ilinca, N. (2008) – Geografia umană.Populația și așezările, Editura CD Press, București
20. Ilinca, N. (1999) – Geografia urbană, Editura Atlas Multimedia, Odorheiu Secuiesc, 1999.
21. Ilinca, N. , (2000) – Didactica geografiei, Editura Corint, București.
22. Ionașcu, Gh. S. (2002) – Amenajarea teritoriului, Editura Fundației „România de mâine”, București.
23. Ionescu, M.; Radu, I. (1995) – Didactică modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca.
24. Ionesi, L. (1994) – Geologia unităților de platformă și a orogenului nord – dobrogean, Editura Tehnică, București.
25. Lahovari, G.I. (1898-1902) – Marele Dicționar Geografic al României.
26. Mândruț, O., Apostol, G. (2003) – Ghidul profesorului pentru clasele V-VIII, Editura Corint, București.
27. Munteanu, Ioan, (1984) – Brăila mic îndreptar turistic, Editura Sport- Turism, București.
28. Mureșan, P. (1990) – Învățarea eficientă și rapidă, Editura Ceres, București.
29. Mutihac, V. (1990) – Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București.
30. Oancea, Dimitrie, I.(1973) – Gruparea urbană Galați – Brăila. Studiu de geografie regională, Editura Academiei R.S.R., București.
31. Pintilie, Mariana (2002) – Metode moderne de învățare-evaluare a geografiei, Editura Eurodidact, Cluj – Napoca.
32. Roșu, Alexandru, (1980) – Geografie fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București.
33. *** – Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930, Direcția județeană de statistică Brăila.
34. *** – Recensământul general al populației României din 21 februarie 1956 Direcția județeană de statistică Brăila.
35. *** – Recensământul general al populației României din 15 martie 1966 Direcția județeană de statistică Brăila.
36. *** – Recensământul general al populației României din 5 ianuarie 1977 Direcția județeană de statistică Suceava.
37. *** – Recensământul general al populației României din 7 ianuarie 1992 Direcția județeană de statistică Brăila.
38.*** (2003) – Anuarul statistic al județului Brăila pentru anul 2002, Direcția județeană de statistică Brăila.
39. Soare, Ionica,(2004) – Spațiul dunărean fluvio-maritim. Studiu de geografie umană și geoeconomică, Editura N’Ergo, Galați.
40. Stan, L.; Steva, D.E.; Dragu, V.; Vlasov, D.V. (2003) – Elemente de didactica geografiei, Editura Polirom, București.
41. Trebici, V.; Hristache, I.(1986) – Demografia teritorială a României, Editura Academiei, București.
42. Trebici, V. (1986) – Demografie și etnografie, Editura Academiei, București.
43. Trebici, V. (1996) – Demografie.Excerpta et selecta, Editura Enciclopedică, București.
44. Trebici, V. (1975) – Mică enciclopedie de demografie, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
45. Zamfir, Elena, (1997) – Psihologie socială (texte alese), Editura Aurarom, București.
46. Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin, (1996) – Politici sociale, Editura Alternative, București.
47. http://www.cciabr.ro/
48.http://www.știriazi.ro/ziare/cuvinte
49.http://www.viatabrailei.ro
50.http://www.ziare-pe-net.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode de cercetare utilizate…9 [311618] (ID: 311618)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.