Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole [609604]

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 1
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
MASTER
Specializarea: Expertiza produselor
agroalimentare

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonatori științific i:
Prof.Univ.Dr. Dana Tăpăloagă
Conf. Univ. Dr. Carmen PETCU

Absolvent: [anonimizat]. Valeria CHERCIU

2017

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 2

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
MASTER
Specializarea: Expertiza produselor
agroalimentare

METODE DE CERCETARE
PRIVIND AUTENTIFICAREA
UNOR PRODUSE APICOLE

Coordonatori științific i:
Prof.Univ.Dr. Dana Tăpăloagă
Conf. Un iv. Dr. Carmen PETCU
Absolvent: [anonimizat]. Valeria CHERCIU
2017

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 3
Cuprins

Introducere………………….. ……………………………………………………. …………………………. ……… 5
Capitolul I – Produsele apicole, obținerea și importanța acestora ……………. ………………..7
1.1 Aspecte privind importanța mierii……… …………………………… ………….. ……7
1.2 Aspecte privind importanța cerii……………………………….. ………………………… ….20
1.3 Aspecte privind importanța polenului …… ………… …………………… …… ………26
1.4 Aspecte privind importanța p ropolisul ui………… ………… .…… ……………… …..33
1.5 Aspecte privind importanța l ăptiș orului de matcă……… ……….. ………… .…………..36
1.6 Aspecte tehnologice de preluc rare a mierii………………………… ………………. ..39
1.7 Reglementări pri vind comerțul cu miere de albine. Ceri nțe calitative și legislative.. .46

Capito lul II – Metode de cercetare privind autentificarea mierii………….. …………… …….48
2.1 Examene organoleptice ………… ……… ……………… ……………… ………….. ..48
2.1.1 Autentificarea produselor ap icole prin aprecieri organoleptice ……….….48
2.2 Autentificarea compoziției mierii prin aplicarea de metode fizico – chimice de
laborator…………………………………………………………………………………………………….. ………55
2.2.1 Determina rea conținutului de apă… …………………………… ………… ..55
2.2.2 Determinarea conținutului de substanțe minerale totale ……….. ………..59
2.2.3 Determinarea conținutului de zahăr direct redu cător (zahărul invertit) … .60
2.2.4 Determinarea conținutului de zaharoză ………………… …………… …..62
2.2.5 Determinarea indi celui diasta zic …… ……………… …… …………… ….66
2.3 Identificarea unor falsifică ri ale mierii de albine………………… …………… …….69
2.3.1 Falsificarea prin adaos de apă …… ……………………… ……… ..………69
2.4 Falsificarea prin adao s de substanț e care corectează consistența …… ………….. ……70
2.4.1 Falsificar ea prin adaos de gelatină ……… ………………………… ………70
2.4.2 Falsifica rea prin adaos de albuș de ou …………………………… .……….71
2.4.3 Falsificar ea prin amidon pur… …… ……… ………………………… ……………….71
2.4.4 Falsificarea prin a daos de melasă………… ……………….. ……… ……..72
2.4.5 Falsificarea prin adaos de glucoză indu strial – reacția cu alcool … ……..72

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 4
2.4.6 Falsificarea cu sir op de zahăr ………………………………… ……….. ..73
2.4.7 Falsificarea cu sirop d e zahăr invertit artificial ……… ………… ……. …..74
2.5 Identificarea dextrinelor di n mierea de albine …… ………… …….. ……………. …76
2.6 Expertiza microscopic ă …………………………………… …………… ……….. …78
2.7 Expertiza gradului de prospețime…………… …… …………………… ……… ……79
2.7.1 Determinarea acidității .……… ……………………… ……………………. …80

Capitolul III – Particularitățile autentificării mierii obț inute într -o unitate de profil. ..81
3.1 Programul de autocontrol al Inspectoratului de Cercetare și Dezvoltare pent ru
Apicultură……………………………………………………………………………….. …………………………81
3.2 Tipuri de analize efectuate în laborator………………………………….. …………………. ……..82
3.3 Activitățile desfășurate în laborator . Materiale și metode. …………… ………………………84
3.4 Cercetări personale privind calitatea produselor apicole – materie primă……………….87
3.4.1 Rezultate și discuții privind stu diul activițății antimicrobiene a l unor produse
apicole ……………………………………. ……………………………………………… …………………………88
3.4.2 Determinarea activității antimicrobiene a diferiț ilor compuși ap icoli……….89
3.4.3 Determinarea valorii concentrației minime inhibitorie… …………………………90
3.4.4 Citirea rezultatelor la spectofometru…………………………. …………………………91
3.5 Caracteristicile de calitate ale mierii de albine – calitatea org anoleptică………………..94
3.6 Calitatea fizico – chimică a mierii de albin e………………………… …………………………..98
3.7 Evaluarea calității mierii prin probă de analiză……. ……………………………………. …….100
3.8 Destinația mierii falsificate…… ……… ………… ………… ………………………104
Concluzii ………………………………………………………………………………… ………………………..105
Bibliografie ……… …………………………. ……………………………………………………………. ..106

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 5
INTRODUCERE

Stupul este o carte deschisă unde regula jocului o face albina.
Albina este o insectă care are o lungă evoluție. Primele albin e au apărut în urmă cu mai
mult de o sută de milioane de ani, apr oape în același timp cu florile . Un produs natural cu o enormă
valoare nutritivă cum este mierea, acest prețios concentrat de raze de soare, nu putea trece
neobservat de acest răpitor înfomet at care este omul, și asta încă de pe vremea când trăia în peșteri.
De-a lungul milenilor, mierea a fost singurul elducorant de care a dispus omul, hrană rară și
prețioasă despre care se spune că era folosită de zeii din Olimp. Deci, este ușor de înteles f aptul că
omul a fost atras din cele mai vechi timpuri de albine și de produsele lor.
Mierea de albine face parte din categoria produselor care sunt susceptibile la o gama larga
de falsificari prin substituiri sau adaosuri nepermise.
Titlul lucrării Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole exprimă
evaluarea calității și a autenticității mierii, care este o importantă arie de cercetare aplicată cu un
impact relevant în industrie și în protecția consumatorului.
Termenul de “autenticita te“ are două aspecte: autenticitatea în ceea ce privește producția
(are ca scop prevenirea falsificărilor) și autenticitatea în privința originii geografice sau botanice
(are ca scop prevenirea etichetării greșite, știindu -se că mierea polifloră are prețul de vânzare mai
scăzut decât mierea de salcâm).
Obiectivele efectuate în prezenta lucrare, identifică falsificările prin procedee fizico –
chimice cum ar fi falsificarea cu sirop de zahăr, cu sirop de zahăr invertit pe cale chimică,
falsificarea cu dextrin e, falsificarea prin adaos de apă, cu albuș de ou, prin adaos de gelatină,
melasă , făini de cereale, amidon pur sau cu substanțe care corectează consistența m ierii și avizează
modul de certificare al mierii și a altor produse apicole, precum și normele ce trebuie respectate în
prelucrarea și comercializarea acestora. De asemenea lucrarea prezintă și expertizarea mierii prin
examene organoleptice și metode fizico – chimice de laborator.
Dintre toate substantele folosite ca agenti de falsificare, un loc par ticular îl ocupă
substanțele dulci din categoria zaharurilor și substanțelor edulcorante sintetice. Falsifică rile pot fi
totale sau parț iale, directe sau indirecte.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 6
Mierea naturală, inclusiv cea din import, poate fi plasată pe piața internă doar dacă este
conformă cerințelor legale. Conformitatea mierii naturale trebuie asigură de către producător sau
importator.
Examinarea și analiza mierii se face pentru aprecierea cali tății și puri tății ei, pentru
stabilirea s tării de alterare și pentru depistarea falsi ficărilor.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 7
CAPITOLUL I – PRODUSELE APICOLE ȘI OBȚINEREA
ACESTORA

1.1 Aspecte privind importanța mierii
Viața albinelor este în permanent interdependență cu plantele, întrucât hrana albinelor se
bazează exclusiv pe produse de origine vegetală, ele depunând eforturi susținute pentru asigurarea
hranei, atât pentru necesitățile immediate câ t și pentru crearea de rezerve.
Mierea este un produs fabricat de albine din nectar sau mană, care după o prelucrare special
în interiorul sau exteriorul organismulu i albinei este îmbogățit cu substanțe proprii și depozitat în
celulele fagurilor, constituind princip ala hrană a populației din stup (Marin M. , 1966) .
În mod obișnuit, albinele se alimentează cu nectar, miere, polen și apă, iar pentru hrana
larvelor și a mătcilor utilizează în plus, lăptișor de matcă. Cu excepția apei, mierea și polenul sunt
depozitate ca rezerve. Pentru asigurarea de substanțe hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg
nectar și mană, iar pentru satisfacerea nevoilor de substanțe proteice , minerale, grăsimi, vitamine,
acestea culeg polenul florilor, vizitând în acest scop flora entomo filă existent în jurul stupinei
(România apicolă, 1990) .
Din nectar, mană sau sucuri dulci, care se găsesc în diferitele părți ale plantelor și arborilor,
în amestec cu unele substanțe care iau naștere în glandele salivare ale albinelor, se obține mierea,
pe care albinele o depun în celulele fagurelui. Denumirea de miere nu se poate da nici unui produs
asemănător, la fabricarea căruia nu participă în exclusivit ate albinele, sau care rezultă în urma
hrănirii albinelor cu zahăr sau siropuri dulci (Mărghitaș L. , 2008) .
Astfel, “mierea este substanța dulce produsă de albine melifice din nectarul florilor sau din
secrețiile care provin din părți vii ale plantelor sa u care se gasesc pe acestea, pe care le culeg, le
transform și le combină cu substanțe specific și le înmagazinează în fagurii de stup” (Mărghitaș L. ,
2008) .
Cantitatea de miere ce se poate produce din nectarul florii depinde de cantitatea totală de
nectar secretat și de concentrația zahărului din nectar. Concentrația zahărului din nectar variază
mult de la o specie vegetală la alta, fiind cuprinsă în general între 10 -15%. În zborurile ce le
execută albinele acestea aleg nectarurile cele mai bogate în zahăr, iar când conținutul de zahăr din
nectar este sub 15 % acestea întrerup în general culesul. Nu se poate da denumirea de miere

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 8
produselor care conțin mai mult de 22% apă și 5% zaharoză, sau alte categorii de miere artificial
obținu tă prin diferite metode ch imice (Louveaux J. , 1987) .
Din punct de vedere comercial, prin noțiunea de miere se înțelege acel produs natural, din
faguri, când aceștia au fost căpăciți de albine pe cel puțin ¾ din aria lor, orice altă formă de
prezentare va trebui să poarte denumirea corespunzătoare: fagure cu miere, miere cu polen, miere
cu lăptișor de matcă. Pentru albine nectarul și celelalte sucuri dulci asigură substratul energetic,
polenul asigură substratul plastic, iar apa și alte alimente completează n ecesarul de substanțe
nutritive (Mărghitaș L. , 2008) .
Din punct de vedere fizic, mierea este un lichid cu aspect semifluid, vâscos, care poate
cristaliza foarte ușor, parțial sau total, căpătând consistență solidă din care poate fi readus la cea
lichisă prin încălzirea până la 30 ᵒC, temperatură ce nu trebuie depășită, pentru a nu fi alterate
calitățile și caracteristicile, culoare (Figura nr. 1.1) și aromă speci fic și gust dulce caracteristic
( Mihăilescu N. , 1977) .
Din punct de vedere chimic, mierea este un aliment cu un conținut ridicat de zaharuri și un
conținut prețios de substanțe nezaharoase, precum: substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi
organic, având largi utilizări în dietetic și terapeutică, fiind folosită pe scară largă în hr ana
oamenilor de toate vârstele (Marin M ., 1966) .

Figura nr. 1.1. – Miere ambalată în borcane
(http://gardenbio.ro/ )

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 9

1.1.1 Obținerea mierii
Pentru a obține mierea ce va fi folosită ca hrană și pentru depozitare, albinele au două surse
de materii prime: o sursă vegetală, reprezentată în cea mai mare parte din nectarul florilor și o
sursă animal ă, reprezentată de substanțele dulci, bogat e în zaharuri, eliminate de unii paraziți ai
plantelor, numită mană sau rouă de miere.
Nectarul constituie sursa cea mai importantă cantitativ și cea mai valoroasă calitativ.
El este un produs complex de secreție al glandelor nectarifere florale sau extr aflorale
(Figura 1.2) , sub forma unei soluții
glucidice de concentrații diferite.
Componenții principali ai
nectarului sunt hidrații de carbon,
sintetizați exclusiv în plante cu
ajutorul clorofilei și energiei solare.
În general, plantele sintetizează
două categorii de hidrați de carbon:
unii solubili, care circulă cu seva
prin plante și servesc la hrănirea
acestora și alții insolubili, care sunt
depozitați sub formă de material
de rezervă (Marin M. , 1966).
Figura 1.2– Nectar
(https://bishopsbackyardfarm.com )
Glandele nectariferice extraflorale pot fi localizate pe frunze, pe pețioluri ca la bumbac sau
stejar, pe stipele ca la măzăriche, pe bractee sau pe peduncul. Cele florale sunt situate la baza
florii,ca în cazul piciorului cocosului, dar pot fi și pe petal e, pe sepale sau pe carpel. Uneori țesutul
nectarifer este aglomerat la baza staminelor, așa cum se întâlnește la plantele din familia crucifere,
iar alteori este aglomerat sub forma unui țesut continuu și compact, numit inel sau disc nectarifer,
ca la arț ar, jugastru, floarea -soarelui.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 10
La glandele nectarifere florale secreția nectarului începe de obicei odată cu deschiderea
florilor și se termină după polenizarea lor, când rezervele situate în vecinătatea ovarului sunt
mobilizate pentru fo rmarea seminței și a fructului.
Țesutul nectarifer extrafloral secretă o substanță dulce, limpede, vâscoasă, ce conține o
cantitate redusă de nectar și de calitate inferioară, fiind mai sărac în zaharuri și în substanțe
aromate. Nectarul nu are aceeși compoziție cu seva e laborată, conținută în vasele care duc la
glandele nectarifere. La nivelul acestora se produc o serie de transformări biochimice foarte
complexe care dau nectarulu i o anumită compoziție chimică (Marin M. , 1966).
În funcție de specia și vârsta plantei, de u miditatea atmosferică, de intensitatea luminii și a
vântului, de precipitații și temperatură, concentrația lui poate scădea sub 5% sau poate crește peste
90%, în ambele cazuri nefiind preferată de albine, acestea preferând nectarul cu concentrații în
zahar uri situate în jurul valorii de 40 -50%. Florile mari produc mai mult nectar decât cele m ici,
cele situate în vâ rful inflorescenței secretă mai puțin nectar decât cele situate la baza ei. La plantele
cu sexe separate, cum sunt salcia sau curcubeata ( Bryonia dioica L.), sexul florii joacă un rol
diferit, florile bărbătești oferind mai mult nectar decât cele femeiești, fenomen întâlnit și la plantele
la care sexele sunt distinct pe aceeași tijă. Pe când florile femeiești ale podbeanului nu au nectar,
iar flori le bărbătești au, la curcubitacee (pepene, castravete, dovleac , bostan) fenomenul este invers
(Mărghitaș L. , 2008).
Vârsta florii influențează secreția de nectar, astfel florile de tei bătrâne secretă mai mult
nectar decât cele tinere, dar cantitatea de za hăr este aceeași. La murul de camp, secreția de nectar
are loc în primele 60 de ore , iar la trifoiul violet, acesta atinge punctual maxim în momentul în
care floarea începe să se ofilească.
Umiditatea relativă a aerului atmospheric influențează favorabil secreția de nectar atunci
când ea este cuprinsă între 65 -75%. Umiditatea ridicată, ploile calde și de scurtă durată
influențează favorabil secreția de nectar, în timp ce ploi abundente, de lungă durată diluează mult
nectarul și nu mai este atractiv pentru albine.
Temperatura este un factor limitant al secreției de nectar, în sensul că pentru fiecare plantă
există un nivel optim de temperatură, dar în general ea este optimă în jurul valorii de 20 -30ᵒC și
nefavorabilă sub 10 ᵒC sau peste 35 ᵒC.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 11
În anotimpuril e secetoase, cu temperature ridicate, când aproape toată cantitatea de apă din
nectar este evaporată, iar zaharurile se găsesc sub formă vâscoasă sau cristalizată pe suprafața
nectarinelor, albinele nu mai pot folosi aparatul bucal pentru aspurare, ci cule g zaharurile prin
lingere după ce în prealabil le solubilizează cu salivă, operațiunea de recoltare fiind anevoioasă,
producându -se o uzură prematură a albinelor.
Producția de nectare nu este un process continuu, ci ea urmează un anumit ritm diurn, adică
variază în timpul zilei după un ciclu legat de alternanța zi – noapte, astfel că în funcție de plantă,
maxima și minima secreției se situează în moment diferite ale zilei. Dacă noaptea este caldă, dacă
dimineața cade rouă, ziua este zăpușeală și cerul înnour at, florile vor secreta o cantitate mai mare
de nectar (Mărghitaș L. , 2008).
Solurile cu un conținut mare de substanțe minerale, solurile cu mult cernoziom și cele
aluvionare influențează favorabil producția de nectar a florilor. Solurile calcaroase spores c
cantitatea de nectar la hectar, iar o agrotehnică bine realizată, fără un dezechilibru al
îngrășămintelor are același efect. Cantitățile mari de azot și cele scăzute de fosfor și potasiu scad
productivitatea nectariferă, plantele producând mai multe frun ze și mai puține flori și fructe.
Principalii componenți ai nectarului sunt zaharoza, glucoza și fructoza care se găsesc în
cantități mari, iar alfa -metil glucozidele, maltoza, melibioza, trehaloza, amibioza, rafinoza,
melizitoza, în cantități reduse. Pe l angă zaharuri în compoziția chimică a nectarului intră și alte
substanțe, în cantități reduse precum: acizi grași, rășini, dextrine, diferiți compuși cu fosfor și azot,
săruri minerale, proteine, vitamine, provitamine, enzime, drojdii, substanțe biologic a ctive,
substanțe aromate. Dintre vitamine acidul ascorbic (vitamina C) se găsește în cantitate apreciabilă
în nectar, iar unele zaharuri cum sunt maltoza, galactoza și ramnoza sunt toxice pentru albine și le
reduc longevitatea (Marin M. , 1966) .
Unele plan te cum sunt castanul sălbatic ( Aesculus hippocastanum ) secretă nectar foarte
bogat în zaharoză, iar la altele, precum majoritatea cruciferelor, predomină glucoza și fructoza.
Nectarul conține enzime care îl transformă, chiar în momentul secretării, în gluc oză și fructoză,
fie în totalitate, fie parțial, iar reacțiile mai complexe conduc la formarea unor zaharuri ca maltoza,
precum și unor zaharuri superioare. S -a constatat că nectarul majorității plantelor conține enzima
numită invertază care are proprietat ea de a scinda zaharoza în glucoză și fructoză. Cu cât nectarul
are o cantitate mai mare de invertază, cu atât el conține mai multa glucoză și fructoză, în
detrimentul zaharozei, ca de exemplu la rapiță. Mierea produsă din nectarul unor astfel de flori va
avea un conținut scăzut de zaharoză, fiind de calitate superioară.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 12
Acțiunea invertazei asupra zaharozei din nectar este direct proporțională cu timpul, deci
cu cât o floare este mai rar vizitată de albine în cursul unei zile, cu atât va avea nectarul mai bogat
în glucoză și fructoză.
Greutatea specifică a nectarului variază în limite cuprinse între 1,02 și 1,35, iar reacția lui
poate fi acidă, bazică sau neutră, în general având un pH acid.
Mana este acea substanță dulce, limpede și vâscoasă, uneori solidi ficată, ce se află în
anumite perioade ale anului pe frunze, ramuri sau tulpinile plantelor. Ea poate fi de origine
vegetală, când este secretată direct de frunzele, mugurii sau alte părți din plantă sau de origine
animală, când este produsă prin intermedi ul anumitor insect.
Mana de origine vegetală prezintă importanță mai redusă, apare primavara pe ramurile de
arțar, mesteacăn, arin, tei, salcie, odată cu trecerea plantelor din starea de repaus în starea de
activitate, când după înfrunzire excesul de sevă se elimină sub formă de picături prin niște celule
cu structură special dispuse pe vârful sau marginea frunzelor, denumite hidatode sau stomata
acvifere, fenomenul în ansamb lu purtând denumirea de gutație (Marin M. , 1966).
Mana este produsă de excreția uno r insecte care consumă seva plantelor. Acestea utitlizează
proteinele și apa sevei și elimină partea nedigerată, bogată în zaharuri. Aceste insect producătoare
de mană, datorită vieții sedentare consumă puține glucide și multe protein, dar cum seva plantel or
conține 90% glucide și doar 5% proteine din 100g substanță uscată, rezultă că ele folosesc mari
cantități de sevă pentru acoperirea necesarului lor nutritive, elaborând în schimb cantități mari de
mană. De obicei, în stup, mana este amestecată în propor ții variabile cu mierea de flori, și de aceea
efectul acesteia asupra organismului albinei în timpul iernii diferă foarte mult, compoziția chimică
fiind puternic influențată de specia de insect care o produce, de planta parazitată, de epoca
recoltării, de condițiile meteriologice.
Pe lângă zaharurile de bază: zaharoză, glucoză, fructoză, în mană apar forme noi de
zaharuri, neîntâlnite în sucul celular. Aceste zaharuri sunt rezultatul acțiunii fermenților și
secrețiilor produse de insecte care participă și l a formarea zaharurilor superioare (oligozaharide),
cum este melezitoza, nu doar la descompunerea zaharurilor din sevă. Tot sub influența acestor
fermenți se pot forma unele substanțe zaharoase care sunt ingerate de albine și de alte insecte
consumatoare de mană. Astfel afida roșie ( Eriosoma lanigerum Hausm.) elimină pe frunze în locul
zahărului, alco ol zaharat (sorbitol, inozitol) (Marin M. , 1966).
Mana mai conține pentozani, gume, mucilagii și alte substanțe hidrocarbonate complexe de
tipul substanțelor pe ctice, precum și o cantitate mare de săruri minerale.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 13
Fiind un de dezasimilație al insectelor, spre deosebire de nectar, conține o cantitate mare
de substanțe azotoase și este sărac în substanțe aromate, specific nectarului florilor. Prezența în
mană pe l ângă aminoacizii existenți în sevă, a aminoacizilor noi cum este acidul gamma
aminobutiric, se presupune că este rezultatul metabolismului insectei sau constituie un produs al
activității simbionaților ce trăiesc în hemolimfa insectei gazdă, capabili să fi xeze ș i să transforme
azotul în aer. Deoarece în mană mai există unele substanțe neîntâlnite în seva plantei gazdă, se
deduce că simbionații joacă un rol important și în sinteza vitaminelor, îndeosebi a celor din grupa
B, care sunt mai rare sau lip sesc com plet din sucul celular (Marin M. , 1966).
Transformarea nectarului și a manei în miere
Producerea mierii este un proces complex, ce începe odată cu recoltarea sucurilor dulci de
către albinele culegătoare, aceasta realizându -se cu ajutorul aparatului bucal sau armura bucală și
se încheie în momentul căpăcirii celulelor în care a fost depozitată.
Aparatul bucal al albinei îndeplinește funcția de prehensiune, insalivare, aspirare a hranei
lichide și conducerea acesteia spre faringe, fiind format din trei părț i: labrum – buza superioară,
două mandibule și trompa (Mărgăritaș L. , 1997) .
Aparatul bucal al albinei este adaptat pentru supt și lins, funcție condiționată de
vâscozitatea materiei prime. Astfel când aceasta are o consistență apoasă, fluidă aparatul bucal
acționează ca o veritabilă pompă aspiratoare, iar când material primă este vâscoasă sau cristalizată,
albinele o recoltează prin lingere, aparatul bucal funcționând ca o pensulă. Mandibulele sunt două
piese pare, scurte de formă concavă, articulate mobil pe obraz, acționate de mușchi puternici. Pe
mandibule se găsește câte un șanț ce permite scurgerea secrețiilor elaborate de glandele
madibulare. Spre deosebire de viespi, mandibulele albinelor sunt lipsite de dinți, ceea ce face
imposibilă spargerea cojii fructelor. Mandibulele servesc la ingerarea granulelor de polen, la
roaderea căpăcelelor, la modelarea solzilor de ceară, la clădirea fagurilor, curățarea stupului de
albine moarte sau mici dăunători și la susținerea trompei, atât în timpul repausului cât și al
activității. Ele servesc, de asemenea, la scuturarea polenului de pe anterele florilor sau la
desprinderea de pe muguri a propolisului. La baza mandibulelor se deschid două glande
mandubulare ce sunt foarte mici la trântor, bine dezvoltate la albina lucrătoare și foarte mari la
matcă. Secreția acestor glande, împreună cu cea a gland elor faringiene formează saliva (Mărghitaș
L., 1997).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 14
Trompa se compune din două maxile și labium, piese independente, care servesc la
recoltarea hranei lichide, prin asp irație și lins, moment în care toate componentele se alătură,
formând un tub cu lumen mare la bază și mai redus spre vârf, diametrul acestuia variind direct cu
vâscozitatea hranei.
Trompa este folosita în schimburile de hrană între lucrătoare, între lucrăt oare și matcă, între
lucătoare și trântori, fiind folosită și pentru linsul feromonilor de pe corpul mătcii și tran smiterea
lor la alte lucrătoare (Mărgăritaș L. , 1997) .
În momentul aspirației soluției zaharoase, trompa se îndreaptă înainte, cu baza ridic ată.
Materia primă absorbită de trompă, datorită musculaturii puternice a faringelui, pătrunde în esofag
și este depozitată în gușa albinei (Figura 1.3). Gușa
reprezintă o dilatație a esofagului, situată în partea
anterioară a abdomenului. Este o pungă foa rte subțire,
extensibilă, ce servește la colectarea și transportul
nectarului și a apei sau la depozitarea mierii ce va fi diluată
în timpul zborului. La matcă și la trântor, aceasta este mai
puțin dezvoltată, iar la lucrătoare capacitatea maximă a
gușii e ste de 75 mg. În medie gușa transport 35 -45mg. Prin
musculature cu care este prevăzută, gușa permite
reîntoarcer ea nectarului în aparatul bucal (Louveaux J.,
1987) .
Figura nr 1.3 – Albină culegătoare
(https://carlafork.wordpress.com )
Albinele culegătoare, după ce își umplu gușa cu material primă, se întorc în stup, unde sunt
întâmpinate de albinele tinere care nu ies din stupid ci execută doar muncile din interior. Odată cu
intrarea în stup, albina culegătoare deschide larg maxilarul superior și scoate picătura de nectar pe
partea anterioară a trompei, de unde albina primitoare o ia cu trompa ei. Această operațiun e
durează până la patru minute, după care albina culegătoare zboară din nou la cules. În condițiile
unor culesuri de mare intensitate, culegătoarele depozitează încărcătura direct în celulele libere,
suspendând picăturile pe partea superioară a acestora sau chiar în celulele cu ouă sau cu puiet
tânăr (Mărgăritaș L. , 2008) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 15
Transformarea nectarului și a manei în miere are la bază un proces fizic și unul biochimic,
la această transformare participând întreaga familie de albine. Încă din gușă se îmbogațește cu
enzimele secretate de glandele fari ngiene. Depozitat în stup, suferă transformări de ordin fizic,
realizându -se evaporarea treptată a apei și concentrarea nectarului (Bîrcă G. , 1968) .
Pentru producerea unui kilogram de miere, albina trebuie sa adune în stup 3 -4 litri de nectar,
pentru care trece prin 6 -8 milioane de flori fiind necesare 120.000 -150.000 de transporturi de
nectar,iar timpul necesar prelucrării nectarului este de 24 -48 de ore (Rawhi A. , 2012) .
Eliminarea surplusului de apă din material primă până la limita de 17 -18% se realizea ză
prin evaporare pe două căi: prin marurarea acesteia de către albine sau prin distribuirea ei în cât
mai multe celule ale fagurilor.
Maturarea mierii de către albine constă în regurgitarea repetată a unei picături de nectar din
gușă la extremitarea cavit ății bucale sub îndoitura trompei și înghițirea repetată a picăturii.
Eliminarea picăturii de nectar și înghițirea însoțită de o mișcare ritmică a trompei, se desfășoară
în reprise de 10 -15 secunde timp de aproximativ 20 de minute, apoi albina depozitează mierea în
celule. După un asemenea ciclu de maturare urmează altele, desăvârșind procesul de transformare
a nectarului sau manei în miere. Unii cercetători consideră că albinele adaugă și un antiseptic, sub
forma acidului formic, care contribuie la conserv area mierii.
În acest timp, nectarul pierde o cantitate apreciabilă din conținutul său apos, se saturează
cu enzime produse de glandele salivare ale albinei și au loc procese biochimice, procese începute
încă din momentul recoltării și transportării materi ei prime. Aceste procese biochimice constau în
transformarea zaharozei sub acțiunea invertazei în glucoză și fructoză. Astfel prelucrat, materialul
recoltat este depozitat sub formă de picături mici pe fundul mai multor celule, după care, albinele,
prin mi șcarea aripilor, crează curenți de aer care accelerează evaporarea apei, astfel că după 2 -4
zile conținutul în zahăr ajunge la 76 -80%. După îngroșarea lui este transportat în alte celule, unde
se termină procesul de maturare și se transformă în mierea prop riu-zisă.
Reducerea conținutului în apă duce la reducerea spațiului de stocare și la mărirea presiunii
osmotic a mierii. Osmoza este fenomenul care apare atunci când două soluții de concentrații
diferite sunt separate de o membrană organică sau de un peret e semipermeabil constând în difuzia
solventului de la soluția mai diluată spre cea mai concentrată. Bacteriile nu pot supraviețui sau
înmulți în miere din cauza presiunii osmotice. Dacă bacteriile sunt în stadiu de spori, ele nu sunt
afectate de presiunea osmotic datorită grosimii peretelui cellular și slabului conținut în apă.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 16
Astfel, dacă o bacteria este introdusă intenționat sau involuntar în miere este literalmente
deshidratată și omorâtă. Presiunea osmotic din miere este unul dintre factorii de protec ție contra
atacului microbilor și a lung ii sale perioade de conservare (Bîrcă G. , 1968).
Acțiunea enzimelor asupra zaharurilor din miere are loc și după ce aceasta a fost depozitată
în celulele fagurilor și mai departe, chiar și după extragerea ei din fagu ri. Mierea se maturează de
două ori mai repede în celulele umplute numai 1/4 decât cele umplute 3/4. În mod practic, atâta
timp cât în miere se găsește invertază, aceasta produce scindarea lentă și continuă a zaharozei,
indiferent dacă ea se găsește în fag uri sau în afara lor.
În nectar și în special în mană, în afara zaharozei se găsesc și alte subiecte hidrocarbonate
mai complexe, asupra cărora activitatea enzimatică a salivei albinelor este foarte slabă, astfel că
acestea rămân în procesul finit aproxima tiv în aceeași formă.
După ce albinele umplu celulele cu miere, le căpăcesc, formă sub care mierea poate să se
conserve timp îndelungat. Mierea recoltată din fagurii cu celule necăpăcite este de calitate
inferioară, deoarece, înainte de căpăcire, procentul de apă este peste 20%, iar transformarea
zaharozei în glucoză și fructoză est e în plin proces de desfășurare (Mărgăritaș L. , 2008).
O familie de albine poate strânge într -un sezon melifer, practicând stupăritul pastoral, până
la 150 kg de miere. Pentru a colecta 1kg de miere, o albină trebuie să efectueze 120.000 -150.000
de zboruri de cules, iar pentru a produce această cantitate de miere, albinele unei familii parcurg
aproximativ 24.000km.
1.1.2 Compoziția chimică a mierii
Compoziția chimică a mierii este influ ențată de muneroși factori cum ar fi: compoziția
materiei prime, abundența acestia în natură, modul de exploatare a albinelor, factori geoclimatici,
modul de recoltare, condiționare, conservare.
În general elementele care intră în compoziția mierii se împa rt în trei grupe: apă, substanțe
zaharoase și substanțe nezaharoase.
Apa caracterizează gradul de maturare și calitatea mierii, de conținutul în apă depinzând
conservarea și cristalizarea ei. Nectarul sau mana adusă inițial în stup de albinele culegătoare are
un conținut ridicat în apă, de peste 50%, care este micșorat treptat pe măsură ce celulele fagurelui
se umplu cu miere. Procentul de apă din miere este invers proporțional cu gradul de umplere al
celulelor. Valorile cele mai scăzute ale umdității se în cadrează la noi în țară în jurul valorii de
13,30%, iar cele mai ridicate în jur de 22,40%.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 17
Mierea din zona de șes are umiditate medie de 15,90%, cea de la deal 16,95%, iar cea din
zona montană depășește 17,40% datorită cantităților ma ri de precipitații î nregistrate (Mărghitaș
L., 2008) .
Valoarea normal a acestui parametru este de 17 -18%, o miere prea uscată este greu de
extras și condiționat, iar una prea umedă riscă să fermenteze și gustul îi este alterat deoarece se
crează condiții optime pentru dezvolt area levurilor.
Uneori apa este adăugată la mierea tulbure pentru a -i îmbunătăți calitatea, a -i da o înfățișare
strălucitoare, alteori este adăugată pentru a facilita filtrarea, ambele cazuri producând falsificarea
mierii.
Substanțele zaharoase formează c omponenții cei mai importanți ai mierii .
Literatura de specialitate mentioneaza bogatia in minerale (K, Na, Ca, Mg, Fe, Cu, Mn,
Cl, P, S, Si), in acizi (acetic, butiric, citric, formic, gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.), in
enzyme (diastaza, invertaza, glucozidaza, peroxidaza etc.), in vitamine (B 1, B6, C, acid pantotenic,
provitamina A , acid nicotinic, piridoxina) (Volcinschi T. , 1988).
Zaharuri
Zaharurile reprezintă 95 -99 % din substabta uscată a mierii. Cele mai importante sunt :
glucoza (dextroza) si fructoza (levuloza ). Conț inutul mediu de glucoză este de 31 % iar de fructoză
aproximativ 38 %. Ambele sunt monozaharide.
Dizaharidele formate prin asocierea a două monozaharide : maltoză si zaharoză într -un
procent de 7,3 % respective 1,3 %.
Zaharuri: 1,5 % iar în unele tipuri de miere pot atinge valori de până la 8 %. În afara celor
mentionate s -au mai identificat : izomaltoza, turanoza, maltuloza, nigeroza, leucroza, melezioza,
kestoza etc.
Acizii organici
Toate tipurile de miere au o re actie acidă ele contin un amestec de acizi organici dintre care
unii sunt prezenti în nectar altii în miere. Acidul care predomină este acidul gluconic provenit din
glucoză. Au fost pusi în evidentă si alti acizi : acetic, lactic, malicbutinic, citric, for mic etc.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 18
Aminoacizi si proteine
Substantele azotoase nu reprezintă decât o parte infimă din mierea pură. Nivelul azotului
de miere este în medie de 0,04 % ceea ce transformat în proteine dă aproximativ 0,26 %. Este
vorba de aminoacizi liberi si de prot eine care pot fi de diverse origini. Aceste substabte pot fi
prezente în nectar, pot proveni din secretiile albinelor sau pot fi continute în grăuncioare de polen.
Compoziț ia chimica a mierii este în func ție de compoz iția nectarului/nectarurilor din care
ea provine și de anumiti factori externi.
Compozi ția mierii este mult mai complexă decâ t cele prezentate în tabelul de mai jos.
Literatura de specialitate me nționează boga ția în minerale (K, Na, Ca, Mg, Fe, Cu, Mn, Cl, P, S,
Si), în acizi (acetic, butiric, citric, formic, gluconic, lactic, malic, oxalic, succinic etc.), in enzyme
(diastaza, invertaza, glucozidaza, peroxidaza etc.), in vitamine (B 1, B 6, C, acid pantotenic,
provitamina A, acid nicotinic, piridoxina) (Mărghitaș L. , 2008).
Sorturi de miere
Mier ea poate fi împărțită în două categorii distincte:
• miere monofloră sau unifloră sau miere de un sortiment – este mierea
care provine predominant de la o anumită plantă, așa cum este mierea de salcâm,
tei, zmeur, floarea -soarelui;
• miere polifloră – este miere a care provine din mai multe recolte făcute
de albine într -o perioadă, fără dominanța netă a unei anumite plante, așa cum este
mierea de fâneață.
Mierea de salcâm este mierea produsă de albine din nectarul florilor de salcâm, (Figura
1.4), Robinia pseudaca cia. Aceasta face parte din sortul de miere superioară, fiind solicitată pentru
aroma și gustul plăcut, pentru efectele terapeutice benefice. Recoltarea se realizează în a doua
jumătate a lunii mai și chiar luna iunie. Mierea are multă finețe și delicatețe , este limpede, iar
imediat după este transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor, aceasta variind de
la incolor la galben -pai sau galben deschis , (Figura 1.5) . Are un gust plăcut dulce, este perfect
fluidă, vâsco asă, fără semne de cristali zare (Mladeno v S., 1972) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 19

Figura 1.4 – Floare de s alcâm Figura 1.5 – Miere de salcâm
ambalată în borcan
(https://www.apiland.ro/ ) (http://www.naturist -terapii.ro )
Conține în me die 41,73% fructoză, 34,8% glucoză și 10% zaharoză și maltoză. O asemenea
compoziție are drept consecință o viteză de cristalizare foarte scăzută, în sensul că după 1,5 -2 ani
mierea de salcâm rămâne lichidă. Gradul de puritate al mierii este dat de spectru l polenic redus
deoarece florile de salcâm sunt sărace în polen, conținând adesea mai puțin de 10. 000 grăuncioare
de polen în 10g (Mărghitaș L. , 2008) .
Mierea de tei este mierea obținută de la speciile de tei (Tilia sp. ), catalogată în categoria
celor ma i bune și mai appreciate sorturi de miere. Este
destul de de schisă la culoare, ușor gălbuie (Figura 1.6),
variind de la portocaliu până la brun – roșcat, are aromă
plăcută de tei, gust dulce. Conține în medie 38,28%
fructoză și 37,27% glucoză, cristalizând foarte rapid în
granule mici. În sedimentul mierii de tei, granulele de polen
ajung până la 70 -80%. Mierea de tei conține o cantitate
însemnată de mană.
Figura 1.6 – Miere de tei
(https://bodygeek.ro )

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 20
Mierea de rapiță este obținută din flori de Brassica
napus var. oleifera , ( Figura 1.7) plantă oleaginoasă. Recoltarea
se realizează în lunil e aprilie – mai, dacă provine din
însămânțările de toamnă. Colorația este foarte slabă, aspect
opalescent, mirosul este cel al florilor de rapiță, gustul dulce,
fără o caracteristică anume. Conținutul în apă este ridicat, în
jurul valorii de 18% fiind nece sară recoltarea rapidă pentru a
evita cristalizarea în faguri.
Figura 1.7 – Floare de rapiță
(http://www.curademiere.ro )
Spectrul zaharurilor este caracterizat de abundența glucozei, 48% care domină net asupra
fructozei, 44%, acest spectru având tendința de cristalizare spontană sau foarte rapidă. Când gradul
de puritate este foarte ridicat, mierea de rapiță poate să cristalize încă de la extracție (Louveaux J. ,
1987) .
Spectrul polinic al mierii de rapiță conține o cantitate mare de polen, 95%.
Mierea de floarea – soarelui prezintă după recoltare o culoare galben ă, galben -pai sau
galben – brună, (Figura 1.8). La gust este dulce, cu o aromă
nedefinită, iar în sedimentul ei predomină granulele de polen
de floarea -soarelui, uneori ajungând la 100%. Datorită
conținutului mare în glucoză, cristalizarea se declanșează
repede, uneori chiar în faguri, extracția trebuind să se facă
rapid.
Figura 1.8 – Miere de floarea soarelui
(http://numailucruribune .ro)
1.2 Aspecte privind importanța cerii
Ceara este un produs natural, secretat de glandele cerigene ale albinelor lucratoare în vârstă
de 13 -18 zile. Prin ceară de albine se înțelege ceara produsă de albina meliferă ( Apis melifera L. )
si nu ceara produsă de alte specii de albine ca Apis dorsara F. sau Apis florea F ., ceruri ce poartă
numele de ceară de Ghedda (Mărghitaș L. , 2008) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 21
Organele specializate ale albinei pentru secreția cerii poartă denumirea de glande cerifere,
având formă ovală, sunt netede, strălucito are, fiind situate pe ultimele patru inele abdominale ale
albinei lucrătoare (sternite). Pe fiecare sternit se află câte două formațiuni glandulare, fiecare
alcătuită din 10.000 – 20.000 de celule secretorii. Activitatea celulelor secretoare de ceară începe
la vârsta de 3 zile, când albinele participă la activitatea de căpăcire a celulelor și se intensifică în
ziua a 7 -a, când albinel e trec la construirea fagurelui (Vasile A. , 2000) .
În momentul secreției de către celulele glandulare, ceara de albine este li chidă, fapt ce
permite ieșirea acesteia spre exterior prin porii. În contact cu aerul, ceara se solidifică formând
solzișori de ceară, pentru a căror întărire albina folosește secreții glandulare.
Ceara este utilizată ca material de construcție în stup, pe ntru realizarea unui fagure complex
hexagonal, cu d ouă fețe laterale, (Figura 1.9). Secreția este staționară până în cea de a 19 -a zi de
viață a albinelor, pentru a scădea în intensitate până la moartea albinei. Înainte de a fi utilizați
pentru depozitarea rezervelor de hrană sau pentru creșterea larvelor, fagurii proaspăt construiți
sunt și ei de un alb strălucitor. Pe măsura depozitării de hrană sau odată cu prima generație de
puiet, aceștia devin galben -aurii, iar dacă sunt vechi de câțiva ani, pot deven i aproape brun -negru.
De asemenea în funcție de floră, de modul de condiționare al fagurilor coloritul cerii variază
de la nuanțe de galben, la cenușiu -verzui, port ocaliu, galben închis spre brun (Mateescu C.,
2008) .
Ceara proaspătă este moale, aproape c asantă, cu gust slab balsamic, aromat, în timp ce cea
cu adaosuri are un gust rânced sau aspru. Ceara care se lipește de dinți conține seu sau rășini.
Mirosul cerii naturale trebuie să fie specific florilor din care a fost adus nectarul.
Densitatea ei es te cuprinsă între 0.95 -0.96, cu un interval de topire cuprins între 62 -65°C.
Ceara este insolubilă în apă, dar ușor solubilă în solvenți organici, precum benzen, benzină,
tetraclorură de carbon, cloroform, dioxan, izopropil, eter, tetralină acetonă, uleiur i eterice și alcool
amilic fierbinte. Este parțial solubilă în alcool de 90°, chiar la cald, precum și în eter etilic. Alcoolul
fierbinte nu dizolvă decât foarte greu ceara, dar o separă foarte bine de propolis, care este foarte
solubil în alcool. Cel mai bun solvent organic este benzenul si terebentina .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 22
Secreția cerii este dependentă de abundența
hranei adusă în stup. În timpul culesurilor
abundente activitatea de producere a cerii este
ridicată, activitatea de clădire a fagurilor fiind
corelată direct. S ecreția de ceara depinde în mod
direct de calitatea și cantitatea polenului ingerat de
albine, fiind mai intensă cu cât în stup sunt mai
multe albine care preiau și prelucrează nectarul, în
timp ce activitatea de secreție a cerii este mai
scăzută cu cât în cuib este mai puțin puiet necăpăcit
(Marin M. , 1966) .
Figura 1.9 – Descăpacire ceară (original)
În procesul de secreție a cerii în celulele glandulare au loc reacții sistemice înt re alcooli
inferiori, cu puțini atomi de carbon în moleculă, grupările care rezultă unindu -se la rândul lor între
ele, crescând astfel treptat gradul de complexitate al produsului. La suprafață și în contact cu aerul,
moleculele se condensează și ceara se solidifică, apărând sub formă de solzi relativi hexagonali cu
o masa de cca. 0,20 -0,25 mg.
Albinele iau solzii de pe abdomen cu ajutorul periilor de pe bazitarsele picioarelor
posterioare. Piciorul care poartă unul sau mai mulți solzi, este avansat până în apropierea
mandibulelor. Aceastea apucă solzii, îi plasează între maxile, care îi mestecă, transformându -i într-
o pastă maleabilă. Ceara din solzul astfel prelucrat este așezată pe postamentul unei celule în curs
de clădire. Alte albine continuă apoi lucr ul primeia, săpând sau subțiind peretele, în timp ce
bucățile care se înlătură sunt refolosite l a construcția următoarei celule (Marin M. , 1966) .
1.2.1 Compoziția chimică a cerii
Ceara de albine are o structură foarte complexă, asemănătoare cu a grăsimilor organ ice.
Toate tipurile de cear au roprietăți chimice apropiate, iar în compoziția lor nu intră decât carbon,
hidrogen și oxigen.
Din punct de vedere chimi, ceara este n amestec natural forma t în principal din esterii
acidului palmitic și acidului cerotic cu alcool mirici și alcool melisic.
În amestecul respectiv mai intră și cantități mici de esteri ai altor alcooli și acizi superiori,
precum si acizi liberi și hidrocarburi. Esterul acidului palmitic cu alcoolul mircic deține ponderea

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 23
cea mai mare în compozi ția chimică a cerii de albine. Hidrocarburile sunt în special hidrocarburi
saturate, având înt re 25 și 50 de atomi de carbon. În tabel ul 1.1. sunt trecute date despre structura
cerii de albine .
Tabelul 1.1. Structura mierii de albine (Louveaux J. 1988)

Denumirea
compusului % din fracțiunea de
ceară
Esteri acizi 71%
Palmitat de miricil 23%
Ceroat de miricil 12%
Hipogeat de miricil 12%
Acizi liberi 14%
Hidrocarburi 12%
Apă 3%

Fagurii nou clădiți sunt alcătuiți aproape în exclusivitate din ceară, dar pe masura învechirii
lor în stup, ca urmare a activității de creștere a puietului, apar și substanțe neceroase, (Figura 1.10),
substanțe ce cresc în detrimentrul conținutului de ceară, proporțional cu durata de utilizare.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 24

Figura 1.10 – Ramă clădită c u ceară ( original)
În fagurele nou construit conținutul în proteină de 0,73% provine din secrețiile glandulare
ale albinelor, adaugate solzișorilor de ceară în timpul construcției lui, iar pe masură ce în fagurele
respectiv se cresc mai multe generații de puiet, conținutul în proteină crește datorită adaosului de
cămăși nimfale, cât și resturilor de hrană larvară rămase în celulă. Ca urmare a acestor acumulări
cresc și celelalte componente, iar glucidele, datorită structurii lor foarte complexe, îngreuneay ă
foarte mult procesul de extracție. pe măsura învechirii fagurilor, valorile indicilor fizico -chimici
ai cerii extrase se modifică: valoarea indicelul de aciditate (17 -21,40) se mărește progresiv, iar
valoarea celorlalți in dici scade de aceeași manieră (Mărghitaș L. , 2008) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 25
1.2.2 Clasificarea cerii
În funcție de materia primă și după modul de extracție, ceara de albine se clasifică astfel:
ceara de stupină, ceară de presă și ceară extractivă.
Ceara de stupină se obține prin prelucrarea directă în clădirea a nexă a stupinei a fagurilor
de reformă, a ramelor clăditoare, căpăcelelor și a cerii rezultate de la curătarea stupilor. Extragerea
cerii se face cu ajutorul energiei solare sau prin presare, folosind diferite tipuri de prese manuale.
Înainte de topire fag urii vechi se sortează pe calități, fiecare topindu -se separat. Astfel, fagurii de
culoare galbenă, fără păstura și miere, ușori, străvezii, cu un conținut de 70 -75% ceară, se
repartizează la calitatea I, fagurii de culoare brun – deschis până la brun închi s, fără păstură și miere,
mai puțin străveyii si mai grei decât cei de calitatea I, cu un conținut de 55 -70% ceara se
repartizează la calitatea a II -a, iar cei de culoare închisă cu multă păstură, conținând 40 -55% ceară,
la calitatea a III -a (Bîrcă G. , 1968).
Extragerea cerii cu ajutorul topitorului solar se face din fagurii din ramele clăditoare, din
curățările scoase din stup, din căpăcelele rezultate de la extracția mierii și a fagurilor de calitatea
I. Extracția cerii prin presare în condiții de stupină se face prin prelucrarea separată a fagurilor de
calitatea a II -a și a III -a. Înainte de prelucrare fagurii se înmoaie timp de 24 de ore. Topirea se face
în vase de aluminiu, agitându -se continuu. Masa obținută se toarnă într -un sac rezistent de pânză
de in, presându -se cu ajutorul unei prese. Din presă, ceara se scurge într -un vas în care se solidifică,
retopindu -se în vederea purificării ei. Acum răcirea trebuie să se facă lent pentru ca impuritățile să
se poata depune în partea inferioara a masei de cea ra, de unde se va înlătura ușor.
Ceara de presă rezultă dintr -o materie primă cu un conținut mai scăzut de ceară, cum ar fi
boștina sau fagurii de reformă, extracția făcându -se cu ajutorul unei prese industriale, la presiuni
foarte mari, de aceea ceara ma i conține și substanțe străine ca: grăsimea larvelor, păstura, materii
rășinoase.
Ceara extractivă se obține prin extracție la cald cu ajutorul solvenților boștina rezultată de
la presele industriale și din alte reziduri ce conțin ceara de albine. Ceara e xtractivă prezintă cea
mai slabă calitate, conținând solvenți și substanțe lipidice. Sub aspect organoleptic, ea este moale,
cu duritate foarte scăzută, având culoare închisă și miros neplăcut, fapt pentru care se fo losește
exclusiv în industrie (Baculinsc hi H. , 1955).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 26
1.3 Aspecte privind importanța polenului
Staminele florilor care formează androceul au ca funcție principală producerea și răspândirea
polenului. Atingerea cât mai
ușoară a staminelor de către
insecte provoacă o răsucire sau o
înclinare a filam entelor staminelor
și respectiv o golire parțială a
polenului din antere. Polenul floral
este format din grăuncioare de
polen, a căror culoare, mărime și
format diferă de la o floare la alta,
fiind totodată caracteristic pentru
fiecare specie florală în pa rte.
Figura 1.11 – Polen
(http://www.cugetliber.ro )
Polenul este format dintr -o multitudine de corpu sculi microscopici, conținuți în sacii polenici
din anterele staminelor unei flori. Din punct de vedere fiziologic, sunt grăuncioare minuscule,
pulberi impalpabile, divers colorate, care constituie elementele fecundate masculine ale florii,
partea reproduc ătoare masculină. Învelișul extern al acestor granule este format din celuloză și
este greu asimilabilă. Acest înveliș se numește sporodermă și este alcătuit din două straturi: exină
și intină. Exina este prevăzută cu pori, striuri, protuberanțe caracteris tice fiecărei specii de plante
de la care provin, iar intina învăluiește protoplasma și nucleii polinici (Rawhi A. , 2012) .
Majoritatea plantelor oferă albinelor atât nectar cât și polen. Polenul care se răspândește cu
ajutorul vântului poartă numele de ane mofil, iar polenul care este recoltat de albine poartă numele
de entomofil. În general, plantele anemofile produc mai mult polen decât plantele entomofilr, dar
indiferent de modul de polenizare, fiecare specie produce mai mult polen decât necesarul său,
raportat la numărul florilor femeiești. Maturizarea polenului și momentul punerii lui în libertate
reprezintă un ritm caracteristic fiecărei specii, putermic influențat atât de dezvoltarea plantei câ t și
de factorii meteorologici (Mateescu C. , 2008).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 27
Există plante care eliberează polenul în tot cursul zilei și al nopții, iar altele numai în decurs
de câteva ore sau de câteva minute (Mărgăritaș L. , 2008) .
Polenul este colectat de albinele culegătoare de la plantele polenifere sau nectaro -polenifere
și depozita t de acestea în celulele fagurilor din stup construind păstura, care reprezintă hrana
proteică necesară familiei de albine și puietului.
La culesul de polen participă întreg corpul albinei prin perișorii de la cap, torace și abdomen,
prin piesele bucale ș i cele trei perechi de picioare, (Figura 1.11). La albina lucrătoare, rolul
principal îl au picioarele, care prezintă o serie de dispozitive adaptate ce permit curățarea întregii
suprafețe a corpului și debarasarea acestuia de polenul cu care se acoperă în timpul culesului,
participând și la confecționarea ghemotoacelor de polen pe care le aduce la stup (Alexandru V. ,
2000) .
Polenul este recoltat de pe anterele florale în două etape. În prima fază, albina zdrobește
anterele florilor cu ajutorul mandibulelor și prin mișcări repezi scutură polenul care cade pe
perișorii corpului lucrătoarei de unde va fi adunat de către picioare. Faza a doua de desfășoară de
aobicei în zbor, după părăsirea florii, albina cu pernițele tarsiene perie polenul de pe perișorii
corpului. Strângerea polenului de pe cap, piesele bucale și regiunea gâtului este realizată cu
membrele anterioare, iar de pe torace și abdomen cu cele mijlocii. În timpul perierii, aceste două
perechi de picioare sunt în contact cu pompa care umezește fiecar e cantitate de polen cu miere sau
nectar și salivă. Polenul astfel umectat este prelucrat de membrele posterioare și cu ajutorul periilor
tarsale trece în adâncitura coșuletului de polen (corbicula). Peria de polen a unui picior este răzuită
de pieptenele piciorului opus. Orice polen nou colectat este împins peste cel precedent și astfel
polenul urcă de -a lungul tibiilor, unde se acumulează sub formă de ghemotoace. Masa de polen
este reținută pe loc de perii lungi și curbați aflați pe margine, iar greutatea a doua sferule de polen
variază între 8 și 20 mg (Mărgăritaș L. , 2008) .
Albina ajunsă cu polenul în stup, introduce pintenul de la membrul mijlociu sub sferulă și îl
introduce astfel într -o celulă de albină lucrătoare, în jurul puietului. Polenul colectat într-o celulă
este suficient pentru hrănirea a două larve. Treptat, glomerulele de polen sunt tasate cu capul
pentru eliminarea aerului, până ocupă jumătatesau două treimi din celulă, apoi albinele aplică un
strat subțire de propolis, iar în timpul culesu lui, celula este completată cu miere, după care este
închisă cu un capac de ceară. Aici, ca urmare a lipsei de aer, polenul suferă un proces de
fermentație lactică, transformându -se într -un produs nou, conservabil, ce poartă numele de păstură.
La celulele rămase necăpăcite cu miere, în timpul iernii, polenul mucegăiește din cauza umezelii.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 28
Grăunciorul de polen are un diametru 1: 50.000 dintr -un milimetru, aproximativ 14.000 de
grăuncioare cântăresc 1g. O albină recoltează aproximativ 12 -15 mg de polen la un singur
transport, iar pentru a aduce în stup o catitate de un kg de polen, o albină culegătoare trebuie să
efectueze între 50.000 si 100.000 de zboruri, iar timpul necesar pentru culegerea unei încărcături
de polen este de 12 -16 minute de zbor, în condiți i favorabile de cules. Recoltarea polenul de către
albine crește în situația în care stupul are puiet (Rawhi A. , 2012) .
Ca formă grăuncioarele de polen diferă (Figura 1.12), putând avea diferite forme mai mult
sau mai puțin regulate, în funcție de genul și specia de la care provin. Grăuncioarele de polen pot
fi sferoidale, ovale sau turtite, în funcție de forma și poziția particulelor de polen precum și de
amplasarea porilor și striațiunilor. Suprafața lor poate fi netedă, ondulată sau colțuroasă.
Grăuncioa rele de polen de la plantele entomofile au suprafața prevăzută cu excrescențe care
favorizează transportul lor de către albine, spre deosebire de cele de la plantele anemofile care au
suprafața netedă uscată, fiind ușor antrenate de vânt (Mărgăritaș L. , 2008).

Figura 1 .12 – Grăuncioare de polen
(http://www.cugetliber.ro/ )
Culoarea polenului diferă de la o specie la alta, gama coloristică variază de la alb – gălbui
până la negru, predominând în special toate nuanțele de galben – verde.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 29
1.3.1 Compoziția chimică a polenului
Polenul este un produs biologic foarte valoros, datorită componenților săi și reprezintă
hrana protidică și vitaminică de bază a albinelor, punân d la dispoziția acestora și sărurile minerale
necesare. Compoziția chimică a polenului variază foarte mult în funcție de proveniență, zonă
geografică, epocă și modul de recoltare, precum și durata și condițiile de păstrare. Amestecul de
polen provenit de la plantele entomofile are o valoare nutritivă mai ridicată comparativ cu cea a
polenului de la plantele anemofile și asigură toate substanțele necesare dezvoltării organismului
tânăr. Polenul unor specii de plante este mai bogat în proteine decât al altor a. Printre speciile cele
mai valoroase se află polenul arborilor fructiferi și cel de trifoi, iar dintre cele mai sărace amintim
speciile de Ranunculaceae . Principalele grupe de compuși ce intră în compoziția polenului sunt :
apa, zaharuri, amidon și alte glucide, lipide, proteine, aminoacizi liberi, celuloză, cenușă, în
diverse concentrații detaliate în tabelul 1.2 (Mateescu C., 2005).
Tabelul 1.2. Concentrația compușilor care contribuie la alcătuirea polenului
(Mateescu C., 2005).
Componentul Concentrați a
Apă 11%
Zaharuri 19-40%
Proteine 23.7%
Aminoacizi liberi 10%
Lipide 4.8%
Celuloză 2.1%
Cenușă 3.1%
Proteinele îndeplinesc rol plastic, funcțional, constituind și apofermenții unoe serii de
coenzime pe care le activează. Tot pe baza proteinelor se realizează procesele de producere a cerii,

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 30
de elaborare a lăptoșorului de matcă și de invertire a zaharozei. Longevitatea mare a albinelor
eclozionate la sfîrșitul verii se explică prin consumul ridicat de polen al acestora.
De aceea în pr ocesul de pregătire pentru iernat, apicultorul are în vedere așezarea ramelor în stup
într-o anumită ordine, începând cu 2 rame ce conțin miere căpăcită, urmând ramele cu polen, iar
în apropierea acestora ramele cu puiet, pentru ca albina proaspăt ieșită d in ou să aibă la îndemână
hrana. Constituenții de bază a i proteinelor sunt aminoacizii (Volcinschi T., 1988).
Polenul conține un număr de 21 de aminoacizi liberi, indispensabili vieții albinei,
precum: asparagina, prolina, alanina, gentamin a, metionina, serina, acid aminobutiruc, arginina,
acid aspartic, cistina, histidina, leucina, izoleucina, lizina, triptofanul, tirosina, valina. Acești
aminoacizi nu pot fi sintetizați de albine, singura sursă ramânând hrana. În polen s -au identificat
pe lângă aminoacizi, peptone și globuline precum și substanțe azotate, ca xantina, hipoxantina,
geranina și trimetilamina. Substanțele alergene din polen sunt de natură proteică, iar pe baza
cercetărilor realizate s -a reușit izolarea unei fracțiuni alergizant e responsabilă de 50 -100% di n
acțiunea alergică a polenului (Vasile A., 2000) .
Conținutul de glucide din polen variază în limte foarte largi, în funcție de proveniență și
modul de recoltare. Astfel polenul recoltat manual conține glucide ale căror valori sunt mult
scăzute, deoarece la formarea ghemotoacelor de polen albinele adaugă nectar sau miere regurgitată
în gușă. Polenul recoltat de albine conține aproximativ jumătate din glucide reprezentate prin
zaharuri de reducție, în timp ce în pol enul recoltat manual, cantitatea lor este neînsemnată, dar cu
un conținut crescut în zaharuri nereducătoare. Din totalul glucidelor, glucoza reprezintă 3.27 –
34.62%, fructoza 3.19 -43.84%, iar zaharoză 21.54 -93.54%. În polen s -au mai identificat riboză,
dezo xiriboză, lactoză, rafinoză, stachiloză, amidon, dextrine, celuloză și poleină. Poleina este un
glucid de tipul chitinei și al suberinei. În extina și intina grăuntelui de polen se găsesc pectina și
lignina, acestea fiind importante din punct de vedere ter apeutic, deoarece, la nivelul intestinulu
gros măresc peristaltismul intestinal, fiind eficiente în cazul consti pației sau a colitelor spastice
(Mărgăritaș L., 2008) .
Lipidele din polen sunt reprezentate de esteri ai acizilor oleic, linoleic , palmitic și
miristic, stearic, arahidonic, acești acizi grași fiind indispensabili vieții albinelor. Conținutul de
lipide din polen variază în funcție de proveniența botanică a acestuia, o cantitate însemnată
înregistrându -se la păpădie. În polen s -a evi dențiat prezența lecitinei, a uleiurilor grase, a
colesterolului. Polenul conține și o cantitate mică dar importantă de steroli, necesară metabolizării
colesterolului de către albine.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 31
Vitaminele sunt substanțe organice naturale indispensa bile pentru desfășurarea
normală a vieții. Ele sunt biocatalizatori cu rol în procesele metabolice. În polen au fost identificate
vitamice ca: tiamina (B1), riboflavină (B2), acid nicotinic (PP), piridoxină (B6), acid pantotenic
(B5), biotină, acid folic, acid ascorbic, calciferol, tocoferol. Polenul proaspăt este bogat în caroten,
iar cel de salcâm galben conține o cantitate de 20 de ori mai mare de provitamina A decât morcovii
roșii. Substanțele minerale identificate sunt: potasiul, fosfor, siliciu calci u, sulf, magneziu, sodiu,
clor, aluminiu și urme de fier, bor, iod. Aceste minerale sunt folosite de albină în timpul
metamorfozei la nivelul învelișului chitinos (Mărghitaș L., 1997).
Polenul conține și un complex important de enzime, dintre care sunt de menționat
amilaza, invertaza, proteaza, lipaza, fosfataza, catalaza și lactaza, însă activitatea acestor enzime
scade în timpul păstrării. Alături de enzime în polen sunt identificați acizi organici ca: citric, tartric,
malic, malonic, succinic, aconitic, indolic, acetic, fumaric și alfa cetoglutamic. Unele sorturi de
polen conțin alcaloizi și glicozizi, ceea ce le face toxice, afectând î principal albinele doici.
În decursul unui an, o familie de albine consumă o can titate variabilă de polen,
cuprinsă între 15 și 55 de kg, cantitate ce este determinată de populația familiei și activitatea pe
care o desfășoară. De aceea în funcție de valoarea biologică polenul poate fi împărțit în patru
categorii: cu valoare scăzută, ce provine de la conifere, cu valoare medie, de la arin sau alun, cu
valoare ridicată de la arțar, fag, păpădie, ulm, porumb și cu valoare foarte ridicată de la mesteacăn,
castan sălbatic, iarba neagră, pomi fructiferi, trifoi roșu sau salcie.
Odată discutat despre polen este necesară menționarea câtorva aspecte legate de
păstură. Păstura este un produs apicol natural, care provine din polenul recoltat de la albine și
depozitat în celulele fagurilor, formând rezerva de hrană proteică a familiei de albine.
Transformarea polenului în păstură constă în procesul natural de conservare a
polenului și începe după depunerea acestuia în celulele fagurelui, după care prin tasarea
ghemotoacelor acestea devin o masă omogenă și compactă ce aderă perfect la pereții celulei.
Desfășurarea normală a procesului de formare a păsturii depinde de gradul de compactare a
polenului, de reducerea bulelor de aer , a conținutului în apă, precum și de imposi biliatatea refacerii
ulterioare (Rawh i A., 2012).
În celulele fagurilor, polenul este supus unor procese biochimice de tip fermentativ
sub acțiunea anumitor microorganisme ca bacterii de tip Pseudomonas, Lactobacillus și ciuperca

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 32
Sacharomyces . Corespunzător dezvoltării a cestor microorganisme, transformarea polenului în
păstură cuprinde trei etape (Vasile A., 2000) .
Prima etapă constă în dezvoltarea bacteriei Pseudomonas care, fiind aerobă,
consumă întreaga cantitate de oxigen disponibilă, ducând în f inal la autoasfixia bacteriei. În a doua
etapă în lipsa oxigenului se dezvoltă Lactobacillus ce folosește glucide drept sursă de oxigen,
producând acid lactic. În a treia fază, activitatea este preluată de levuri din genul Sacharomyces ce
preia în circuitu l metabolic resturile de glucide rămase. În această fază se desăvârșește procesul de
fermentare a păsturii.
Ca produs dietetic și apiterapic, păstura se poate valorifica în două modalități:
păstură extrasă din faguri sub formă de grău nțe și păstură în faguri noi sau folosiți cel mult o
generație de puiet. Recoltarea păsturii se face înceăând de la 15 iunie, după maturarea ei în celule
și numai din faguri proaspeți scoși din stup. Granulele de păstură se condiționează în borcane
închis e la culoare, închise etanș la loc răcoros cu o temperatură care să nu depășească 15°C.
1.4 Aspecte privind importanța propolisului
Termenul propolis derivă din limba latină de la cuvântul “pro -polire”, care înseamnă înaintea
cetății, evidențiind faptul că propolisul este un produs pe care albinele îl utilizează pentru păstrarea
integrității stupului. În limba greacă “pro -polis” era folosit cu sensul de în fața clădirii, iar primele
însemnări cu privire la utilizarea propolisului sun t făcute de fil osoful Aristotel (Mărgăritaș L.,
1997) .
Propolisul este un produs apicol, natural, un produs de cules, digestie și secreții al albinelor,
foarte prețios din punct de vedere terapeutic. Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea
unor produse biologice din cel puțin 20 de specii de arbori care produc secreții rășinoase, ca
mugurii unor arbori precum, plop, mesteacăn, castan, fag, frasin, pin, brad, arin, de pe frunze,
tulpini, ramuri tinere, scoarța coniferelor și a plopilor, a salciil or și a prunilor. Materiile rășinoase
astfel culese sunt amestecate de albine cu secreții salivare care conțin enzime , ceară și alți compuși
chimici (Rawhi A., 2012) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 33

Figura 1.13 – Propolis brut (original)
Propolisul este utilizat la aco perirea crăpăturilor din stup de dimensiuni mai mici de 3 –
5 mm, la nivelarea neregularităților din interiorul stupului, la fixarea ramelor, la lipirea
scândurelelor din partea inferioară a stupului. Este folosit deasemenea pentru căptușirea pereților
interni ai celulelor din fagurii nou confecționați, la lustruirea celulelor destinate creșterii puietului,
la îngustarea urdinișului, toamna, în scopul menținerii căldurii. Propolisul are și rolul de apărător
al vieții coloniei, fiind folosit împotriva daunăto rilor: mucegaiuri, fungi, insecte sau animale
(gândaci, viespi, șoareci, târâtoare), care sunt omorâte de albine și apoi mumificate într -un înveliș
de propolis și ceară, ce ea ce împiedică putrefacția lor (Popescu N., 1997).
Nu toate spec iile de albine sunt producătoare de propolis, iar în cadrul stupului nu
participă toate albinele lucrătoare la recoltarea secrețiilor rășinoase din care se produce propolisul.
Astfel, albinele lucrătoare specializate în recoltarea secrețiilor rășinoase ale plantelor au vârsta de
sub 15 zile, participând în aceleși timp și la culesul nectarului aflat în apropierea secrețiilor.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 34
Condițiile geografice, clima, prezența pădurilor înfluențează procesul de producere a
propolisului. De exemplu, în zonele răcoroase și împădurite, recolta de propolis este mai bogată
decât în zonele de câmpie sau toamna și primăvara recolta este mai mare decât în timpul verii, iar
la o temperatură de aproximativ 20 °C, colectarea rășinilor este f acilitată (Rawhi A., 2012).
Procesul de obținere a propolisului este unul solicitant pentru albina lucrătoare și de
lunga durată. Astfle, albina identifică particulele de rășină ce urmează a fi recoltată cu ajutorul
anterelor, apoi cu mandibulele prinde bucat a respectivă, trage de ea și o întinde sub forma unui fir
subțire până se rupe. Cu picioarele manevrează particula ruptă și o depozitează în corbicule.
Această operațiune se repetă până ce grăuncioarele de propolis ajung la dimensiunea potrivită. În
timpul prelucrării acestui material lipicios, albinele nu se încleiază cu el deoarece ele secretă o
serie de substanțe care le ajută să facă față acestor situații. Grăuncioarele de rășină sunt transportate
în stup, unde la descărcarea lui albina este ajutată de alte albine, care trag și rup propolisul cu
mandibulele, depozitându -l acolo unde este necesar. Debarasarea de propolis se face adesea chiar
pe scândura de z bor și poate dura mai multe ore (Mărgăritaș L., 2008) .
Dacă materialul colecta t nu este destul de maleabil, culegătoare pot aștepta și până în
ziua următoare pentru a fi eliberată de încărcătură. Atunci se duce la urdiniș și așteaptă până ce
încărcătura este înmuiată de căldura soarelui pentru a putea fi îndepărtată.
Recoltarea propolisului se face numai la o temperatură ridicată de peste 20°C, când
materia vâscoasă este moale și ușor de manevrat și colectat. Odată cu scăderea temperaturii,
albinele stopează recoltarea propolisului.
În func ție de proveniență, propolisul se prezintă ca o masă solidă, cleioasă,
lipicioasă, rășinoasă, de culori variate de la verde -brun, cafe niu la galben, roșu, portocalui ( Figura
1.13), iar aspectul poate fi omogen sau marmorat în secțiune. Mirosul este plă cut, caracteristic,
de rășini naturale, ceară, miere, balsam și se apreciză la temperatura camerei prin mirosirea unei
bucăți întregi sau a unei probe recoltate din mijloc. Gustul este plăcut, deseori iute, uneori amărui,
ușor astringent, în funcție de ori gine. Consistența propolisului este vâscoasă, lipicioasă până la
tare, casantă, iar frământat între degete lasă urme.
Se înmoaie la temperatura de 30 -37°C, sub 15°C este dur și fără miros, la 70 -80°C
se topește, iar la 100°C devine li chid. Propolisul este solubil în alcool, benzen, acetonă, cloroform,
eter și insolubil în apă. Solventul cel mai util pentru necesitățile practice este alcoolul etilic
concentrat.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 35
1.4.1 Compoziția chimică a propolisului
Analizele realizate pe propolis au dus la identificarea a peste 150 de componente,
care diferă cantitativ în funcție de compoziția plantelor de la care provone secreția rășinoasă.
Componenții de bază sunt rășinile și balsamurile în proporție de 55%, ceruri vegetale de albine
7.5-35%, uleiuri volatile și eterii lor 10%, polen 5%, acizi grași 5%, 4.40 -19% impurități. Rășinile
sunt alcătuite în cea mai mare parte din acizi monocarboxilici în stare liberă de tipul acizilor
abietici și pimarici. Pe lângă aceștia, în rășina de prop olis s -au mai identificat acizii benzoic,
cinamic, feluric și cafeic, precum și substanțe cumarinice și terpenoidice, valină, alcool cinamic și
benzilic, esteri ai acizilor benzoic, cinamic și cumaric. Se presupune că esterii aromatici constituie
o fracțiu ne a suportului acțiuni i antimicrobiene a propolisului (Meica S., 1997).
Ceara reprezintă al doilea component al propolisului și are o dublă origine: ceara
vegetală recoltată de albine de pe mugurii copacilor și ceara de albine pe car e acestea o adaugă
produsului primar în timpul prelucrării lui. Se apreciază că raportul dintre cele două categorii de
ceară este de 1:3.
Propolisul are un conținut bogat în substanțe minerale, în urma extractului alcoolic
uscat evide nțiindu -se: fier, zinc, cupru, magneziu, molibden, calciu, siliciu, bariu, vanadiu, sodiu,
potasiu, aluminiu, mangan, stronțiu, titan, staniu, argint, nichel, crom, cobalt, argint, aur, wolfram.
Vitaminele predominante conținute de propolis sunt A, B, D, E , PP.
În propolis s -au pus în evidență și unele zaharuri ca: glucoză, fructoză, melezitoză,
precum și enzime: alfa și beta amilaze și coenzime de tipul transaminazelor anaerobe.
Propolisul mai co nține: polifenoli, fl avonoizi ( vanil ină, crizină, tectocrizină,
izalpinină, pinocembrină, galangină), hormoni naturali, substanțe taninice, secreții glandulare ale
albinelor, compuși heteroaromatici, hidrocarburi alifatice, acizi alifatici și esterii lor, aldehide,
cetone, te rpene, terpenoide, acizi sesquiterpenici, hidrocarburi, steroizi, steroli, lactone , derivați ai
acizilor nucleici (Popescu N., 1997).
Impuritățile din propolis sunt alcătuite din fragmente de țesuturi vegetale de la
mugurii plantelor d in care a fost recoltat de către albine, din perișorii de pe corpul albinelor și din
impurități mecanice încorporate în timpul recoltăr ii din stup de către apicultor.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 36
1.5 Lăptișorul de matcă
Lăptișorul matcă este o secreție a glandelor fari ngiene și mandibulare ale albinelor
lucrătoare, folosită de ele pentru hrănirea larvelor în primele trei zile, a larvelor de matcă și a
mătcilor (Mărgăritaș L., 1997) .

Figura 1.14 – Lăptișor de matcă
(http://www.monitorul .ro)
Lăptișorul de matcă este un produs proteic. Pentru o secreție abundentă a acestuia
albina tânără are nevoie de un aport proteic consistent asigurat prin hrană, fapt pe ntru care, din a
doua zi de viață, albina se hrănește intensiv cu polen, ce durează pe toată perioada secretării
lăptișorului de matcă.
Glandele faringiene ale albinei sunt dezvoltate variabil, în funcție de activitatea
îndeplinită de ace asta. Secreția glandelor începe din ziua a treia când albinele devin doici. Albinele
tinere în vârstă de 3 -6 zile nu prezintă glande producătoare de lăptișor complet dezvoltate, de aceea
ele hrănesc larvele cu un amestec nutritiv format din fermenți nutrit ivi, miere și polen. În perioada
imediat următoare, începând cu ziua a 6 -a sau a 7 -a albinele au glande complet dezvoltate și sunt
capabile să hrănească larvele si mătcile (Marin M., 1966) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 37
Începând cu a 11 -a zi de viață, hrănirea c u polen începe să scadă și crește
compensator hrănirea cu miere, astfel că la vârsta de 15 zile , secreția de lăptoșor încetează.
Încetarea funcției de doică determină regresia celulelor glandulare care capătă structura și funcția
glandelor salivare. Astfe l, secreția de lăptișor de matcă este înlociută cu secreția de salivă, moment
în care albina devine aptă pentru activitatea de culegătoare. În perioada în care albina produce
lăptișor de matcă, principalele enzime ale secreției glandelor hipofaringiene sun t proteazele, iar în
momentul în care devine culegătoare, principalele enzime ale secreției sunt invertaza, maltaza și
amilaza. Transformarea glandelor hipofaringiene (Figura 1.15) în glande salivare (Figura 1.16)
nu este un proces ireversibil. În caz de necesitate, albinele bătrâne pot produce, ca urmare a
consumului de polen, lăptișor de matcă, atât pentru hrănirea mătcilor, cât și a primei generații de
larve de primăvară. Lăptișorul de matcă în stare proaspătă se prezintă sub forma unei mase
vâscoase o mogene cu granulații fine. Are culoare albicioasă sau slab gălbuie, asemănătoare cu a
laptelui, iar în contact cu aerul, la temperatura de 1 5°C, lăptișorul se îngălbenește (Bîrcă G. 1968) .
Figura 1.15 – Glande hipofaringiene

Figura 1.16 – Glande s alivare
(http://www.apicultura.freesoul.ro )

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 38
Lăptișorul de matcă are o consistență ușor vâscoasă, un miros caracteristic, deosebit,
puțin aromat și gust acrișor, ușor astringent. Este parțial solubil în apă, solubil în alcool, iar
densitatea este mai mare decât a apei. Aciditatea este apropiată de cea a sucului gastric având un
pH de 3.5 -4.5. Compoziția chimică a lăptișorului de matcă nu este complet stabilă și ea diferă în
funcție de d estinația și vârsta larvelor ce urmează a fi hrănite. Pentru lăptișorul obținut în țara
noastră, compoziția chimică este prezentată în tabelul 1.3. (http://www.laptisordematcapur.ro/).
Tabelul 1.3. Compoziția chimică a lăptișorului de matcă (http://www.la ptisordematcapur.ro/)

Componente Limite %
Apă 58- 67
Substanță uscată 33- 42
Proteine totale 13- 18
Glucide 7.5- 12.5
Lipide 3- 6
Cenușă 0.8- 1.5
Substanțe nedeterminate 5- 8.7
Indice diastazic 23.8
Apa se găsește în procent ridicat, lăptișorul de matcă fiind produsul apicol cu cel mai
mare procent de umiditate. Acizii organici întâlniți sunt: acid ul formic, citric, tartric și urme de
acid acetic, butiric. Componentul cel mai important al lăptișorului este acidul 10 – hidroxi -2
decenoic, precum și acidul octanoic și alți acizi volatili (Louveaux J., 1968) .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 39
Proteinele reprezintă elementele de bază ale celulelor din structura lăptișorului de
matcă, contribuind în mod esențial la valoarea biologică a acestui produs în hrana puietului dar și
în alimentația umană. Au fost izolați 18 aminoacizi combinați și liberi d intre care sunt de
menționat: acid aspartic, acid glutamic, alanina, arginina, glutamina, glicina, leucina, lizina,
metio nina, valina, tiamina, tirozina (Mărgăritaș L., 2008) .
Glucidele sunt reprezentate de monozaharidele glucoză și m ai puțin fructoză,
zaharuri direct asimilabile.
Lăptișorul de matcă conține următoarele vitamine: tiamină, riboflavină, niacină,
biotină, inositol, acid folic, acid pantotenic, acid ascorbic, cianocobalamină. Vitaminele A, E, K
sunt a bsente. Sursa principală a vitaminelor din lăptișorul de matcă este polenul, dar și albinele
tinere au capacitatea de a sintetiza unele vitamine în glandele faringiene. Lăptișorul administrat
larvelor de matcă conține mai mult acid pantotenic decât cel adm inistrat larvelor de lucrătoare sau
trântori, iar suplimentarea acestuia în hrană, determină o dezvoltare mai accentuată a glandelor
faringiene. În lăptișorul de matcă au fost identificate mai multe macro – și micro – elemente: fier,
sulf, magneziu, mangan, calciu, crom, siliciu, nichel, cobalt, zinc, argint și fosfor. Cobaltul, ca
parte componentă a viaminei B12, ia parte activă în metabolismul albuminelor din organism, iar
zincul aflat în concentrație mare, stimulează activitatea ovarelor mătcilor. Lăptișor ul de matcă mai
conține acetilcolină și colinesterază, substanțe de tip hormonal și o substanță antibiotică,
bactericidă, care se găsește în sedimentele de centrifu gare ale lăptișorului de matcă (Manualul
Apicultorului, 2000) .
Lăptișoru l de matcă concentrează în structura lui elemente biologice atât de active,
complexe și echilibrate în conținut, încât poate declanșa într -o cantitate mică, cu ajutorul
formațiunilor sistemului neuro reticular, procese și fenomene ale căror efecte nu se po t explica
decât în parte. Substanțele determinate și nedeterminate pe care le conține, prin mecanismul lor
specific de acțiune, constituie și determină valoarea deosebită a lăptișorului de matcă, ca produs
natural folosit din ce în ce mai mult în tratament ul unor maladii, în sc op profilactic și vitaminizant.
1.6 Aspecte tehnologice de prelucrare a mierii
Viața albinelor este în interdependență cu procesul de dezvoltare al plantelor, hrana
albinelor bazându -se exclusiv pe produse de natură v egetală. Astfel, a cincea lună calendaristică
florar, caracterizată printr -un climat schimbător, dar și prin creșterea temperaturii, trezește la viață
întreaga natură și o împodobește într -o coloristică atractivă și un parfum proaspăt.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 40
În același timp alb inele își încep activitatea de colectare și prelucrare a materiilor prime pentru
producerea mierii, necesară supraviețuirii în anotimpurile reci.
Specific perioadei de cules sunt condițiile favorabile plantelor de secreție a
nectarul ui, când albinele recoltează cantități mari de nectar, depășesc necesarul lor, rămânând un
exces de miere, ce pot fi valorificat de către apicultor.
Cantitatea totală de miere realizată de o familie de albine în cursul unui sezon
reprezintă randamentul anual sau producția brută anuală. Din aceasta o parte este extrasă, devenind
mierea marfă, destinată comercializării sau satisfacerii nevoilor de consum a apicultorului, iar o
altă parte va constitui rezerva familie de albine, pe care apicultorul este dator să o asigure stupului,
necesară travesării sezonului rece (Manualul Apicultorului, 2000) .
Pentru a obține sortimente de miere pură (provenită de la un singur tip sau o singură
specie de floare), apicultorul verifică în timpul culesului stadiul de căpăcire, mai exact gradul de
acoperire cu un strat subțire de ceară a celulelor fagurilor cu miere.
Se cunoaște faptul ca mierea măturată, de cea mai bună calitate este aceea căpăcită, însă
în stup proporția mierii căpăcite nu este niciodată de 100%, exceptând perioada de iernare. Astfel,
din momentul în care suprafața ramei este peste 80%acoperită cu căpăceală, în treimea superioară
a fagurilor, apicultorul poate demară procesul de extracție.
Este esențial ca ultima recoltare să se realizeze cu 1 -2 zile înainte de sfârșitul culesului,
în cazul celui de scurtă durată, salcâm și cu 5 -6 zile înainte de sfârșitul culesului, în cazul celui de
lungă durată, dar de mică intensitate, cum este floarea -soarelui.
Instrumentele necesare extragerii mierii din faguri sunt: cuțite de descăpăcit obișnuite
sau încălzite electric sau cu aburi, mașină de descăpăcit de mare capacitate în cazul stupinelor
mari, unde activitatea apicolă trebuie efici entizată, tavă sau masă de descăpăcit, extractoare de
diferite capacități și modele, strecurători pentru miere sau filtre speciale. În cazul stupinelor mari,
procesul de prelucrare al mierii se desfășoară în centre speciale de extracție, unde sunt utilizat e
mașini ș i unelte de mare productivitate (Cioca D., 1966).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 41
Procesul de extracție cuprinde mai multe etape:
– deschiderea stupului de către apicultor, verificarea fiecărei rame și sortarea celor care urmează a
fi extrase (Figura 1.17). Se urmărește, pe cât posibil, ca ramele să nu conțină ouă, larve sau chiar
puiet de albină căpăcit, pentru a nu -l deteriora în timpul manipulării sau centrifugării. Deasemenea
se urmărește poziția mătcii, iar rama pe care se află aceasta se exclude de la extr as, așeazându -se
separat în stup pentru a n u periclita activitatea reginei (Mărghitaș L., 2002).

Figura 1.17 – Procesul de verificare al ramelor pregătite pentru extras (original)
– înlăturarea albinelor pe de faguri, se face prin scuturarea energică a ac estora,prin mișcări
verticale, repetate și bruște și prin aplicarea câtorva lovituri cu podul palmei în partea laterală
superioară a ramei, până când aceasta rămâne curată. Albina mai poate fi înlăturată cu ajutor ul
periei apicole, o perie fină (Figura 1.1 8).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 42

Figura 1.18 – Înlăturarea albinelor de pe rama cu ajutorul periei (original)
Se pot folosi și substanțe chimice cu proprietăți insectifuge, precum acidul fenic
condiționat sub forma unei perne fernicate, în concentație de 5 % sau benzaldehida, însă apicultorii
evită această modalitate pentru a evita o eventuală contaminare a mierii (Bucată P., 2001) .
Fagurii se recoltează cu atenție, evitându -se stropirea lăzilor cu miere pentru a
preveni furtul,etapa finalizându -se cu așezarea ramelor într -o lădiță transportoare.
-descăpăcirea(îndepărtarea căpăcelelor de ceară) se efectuează pe masa de descăpăc it, cu ajutorul
unei furculițe (Figura 1.19), cu o lățime de aproximativ 8 cm și dinți foarte deși sau a unui cuțit
descăpăcitor, încălzit în prealabil în apă fierbinte. Masa de descăpăcit este prevăzută în partea
inferioară cu o sită, sub care se află un vas colector, în care se colectează mierea scursă în timpul
procesului de descăpăcit. Fagurele se ține în pozi ție verticală pe tava de descăpăcire, iar cu cuțitul
sau furculița în poziție orizontală, prin mișcări scurte și rapide se elimină stratul de ceară de la
suprafața fagurilor. În general, operația se efectuează de sus în jos. De asemenea, rama se curăța
și de resturile de ceară depuse pe suportul din lemn al acesteia.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 43

Figura 1.19 – Procesul de descăpacire al ramei (original)
– introducerea ramelor în centrifu gă în poziție verticală, cu leaț ul gros în poziție opusă sensului de
rotație, pentru ca extracția să se realizeze complet, aceasta datorită faptului că poziția pereților
celulei nu este perfect perpendiculară pe foița de ceară suport, fapt ce determina ca mierea să nu
curgă din celule, când rama este în stup datorită gravitației.

Figura 1.20 – Centifrugă manuală (original)

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 44
– centrifugarea se realizează prin î nvârtirea mânerului centrifugii (Figura 1.20), rezultând
proiectarea picăturilor de miere pe pereții extractorului, până când părăsește complet sau a proape
complet fagurele. Viteza de rotație trebuie să fie constantă și nu foarte mare pentru a evita
desprinderea sau ruperea fagurelui de pe rama. După extracție, fagurii sunt reintroduși în stupii de
proveniență, unde albina îi curăță și îi refolosește c a suport pentru depunerea rezervelor de miere.
– filtrarea mierii din centrifugă se face printr -o sită suficient de deasă pentru a permite trecerea
acesteia și reținerea eventualelor resturi de ceară, fragmentelor de propolis, micilor cantități de
polen, larvelor sau a altor impurități. Sita se atașează la robinetul extractorului sau deasupra vasului
de colectare.
După o precondiționare într -un vas numit maturator, are loc o purificare a mierii, “o
limpezire”, când mierea este lăsată cât eva zile pentru decantare. Acum, bulele de aer încorporate
în timpul centrifugării, se ridică la suprafață datorită dimensiunilor și diferenței de densitate. În
același timp sunt separate și corpurile străine pe baza dimensiunilor, cele mai grele se depun pe
fundul vasului, i ar cele mai ușoare se ridică, fiind îndep ărtate cu ajutorul unei linguri (Mălaiu A.,
1971).
Deoarece mierea atacă majoritatea metalelor, vasele pentru condiționarea acesteia nu
vor fi confecționate din fier, zinc, cup ru, plumb sau aliajele lor, decât cele cositorite sau emailate.
Sub acțiunea acizilor din miere se formează compuși chimici ce pot da intoxicații grave. Asupra
fierului mierea are actiune corozivă, iar la contactul prelungit cu acizii conținuți de miere, a ceasta
va căpăta un gust și un miros neplăcut. Vasele ideale pentru păstrarea mierii de albine sunt cele
realizate din aluminiu, sticlă sau alte materiale transparente.
Mierea nu se condiționeză decât în ambalaje perfect spălate și usc ate. Gospodinele nu
trebuie să refolosească vasele pe considerentul că au conținut tot miere, deoarece pelicula veche
de pe pereții vasului conține germeni de fermentație, care însămânțează mierea nouă și aceasta va
fermenta la rândul ei, schimbându -și gus tul și mirosul. Dacă pe pereții vasului există resturi de
miere cristalizată, acestea vor declanșa procesul cristalizării și î n mierea nouă pu să la păstrare
(Manualul apicultorului, 2007).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 45
Conservarea mierii se face în încăperi curate, u scate, fără mirosuri străine, la
temperatura de 14°C. Temperaturile mai ridicate, cuprinse între 20 -25°C determină pierderea
aromei și închiderea la culoare. Mierea ambalată în borcane de sticlă trebuie ferită de lumină
deoarece aceasta îi depreciază calit ățile determinând o modificare vizibililă a culorii.
La nivel industrial, mierea se condiționează în containere care se închid ermetic, confecționate din
metale rezistente la umiditate. În timpul procesului de conservare diferitele sorturi de miere pot
suferi un proces de cristalizare, care nu influențează negativ proprietățile și calitățile mierii.
Lichefierea se realizează prin introducerea recipientelor cu miere cristalizată în apă încălzită și
temperaturi de 60 -70°C, dar fără un con tact direct cu sursa de căldură (Mateescu C., 2008).
Mierea supraîncălzită conduce la creșterea procentului de hidroximetilfurfurol care, determină o
deprecierea calităților mierii.
O lucrare de laborator care ajută la determinarea calității mierii este Identi ficarea
fermenților (Manualul Apicultorului, 2000).
Tehnica de lucru:
Într-o eprubetă se dizolvă 1g miere în 5ml apă; se adaugă 1ml amidon 1% și se menține la
40°C timp de o oră. Se adaugă apoi 2 -3 picături iod 0,1N.
Mierea naturală se colorează în galben, galben -verziu sau cafeniu, datorită prezenței
dextrinelor rezultate din hidroliza amidonului în prezența diastazei, în timp ce mierea falsificată
se coloreză în albastru, datorită prezenței amidonului neh idrolizat în absența enzimel or.
Interpretarea rezultatelor:
La adăugarea soluției de iod, proba se colorează în galben, demonstrând că mierea este
naturală, prin existența enzimelor ce au fost hidrolizate.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 46

1.7 Reglementari privind comertul cu miere de albine. Cerinte cal itative si
legislative.
Directiva 2001/110/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind mierea, prevede
Normele generale cu privire la etichetarea alimentelor prevăzute de Directiva 2000/13/CE a
Parlamentului European și a
Consiliului, trebuie să se ap lice în
anumite condicii. Datorită strânsei
legături dintre calitatea mierii și
originea sa, este indispensabilă
furnizarea unor formații complete în
acest sens. Încât consumatorul să nu
fie indus in eroare cu privire la
calitatea produsului. Interesul
special al consumatorilor cu privire
la caracteristicile geografice ale
mierii și transparența completă în acest sens se impune necesitatea includerii pe etichetă,
(Figura 1.21) a țării de origi ne unde a fost recoltată mierea (Petcu C., 2002, Savu C., 2002 ).

Figura 1.21 – Miere ambalată în borcane pregatită pentru export
(https://ww w.agerpres.ro/ )
Nu trebuie să se îndepărteze polenul sau alte ingrediente naturale ale mierii decât în
condițiile în care acest lucru este inevitabil pentru îndepărtarea materiilor stiințe anorganice.
Procesul respectiv se poate realiza prin filtrare. În cazul în care această filtrare duce la
îndepărtarea unei cantități semnificative de polen, se impune informarea corectă a
consumatorului în acest sens, prin intermediul unei mențiuni corespunzătoare incluse la
etichetare.
In cazul mierii a cărei denumire include indicații cu privire la originea florală, vegetală,
regională, teritorială sau topografică sau cu privire la criterii calitative specifice este interzisă
adăugarea mierii filtrate. In scopul ameliorării transparenței pieței, etichetarea mierii filt rate și

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 47
a mierii destinate industriei alimentare trebuie să fie obligatorie pentru fiecare tranzacție pe
piața de gros.
Potrivit comunicării Comisiei adresate Parlamentului European și Consiliului în 24 iunie
1994 cu privire la apicultura europeană, Comisi a poate adopta metode de analiză pentru a
asigura respectarea caracteristicilor de compozifie și declarații specifice suplimentare cu privire
la întreaga cantitate de miere comercializată la nivel comunitar. Este de dorit să se ia în
considerare progresele realizate în adoptarea unui nou standard Codex pentru miere, în mod
adecvat î n funcție de normele comunitare (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Conform principiilor de subsidiaritate și de proporționalitate prevăzute la articolul 5 din
tratat, obiectivul de a stabili definiții și norme comune pentru produsele în cauză și de a
armoniza prevederile cu legislația comunitară generală în materie de produse alimentare nu
poate fi realizat în mod suficient de către statele membre și, prin urmare, poate fi realizat, prin
natura prezentei directive, de către comunitate. Prezenta directivă nu depășește ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivului menționat anterior (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 48

CAPITOLUL II – METODE DE CERCETARE PRIVIND
AUTENTI FICAREA MIERII

2.1 Examene organoleptice
2.1.1 Autentificarea mierii prin a precie ri organoleptice
Calitățile organoleptice se apreciază ținându -se cont de materia primă de proveniență,
dirijând încadrarea în diferite clase de calitate.
După materia primă de proveniență, mierea se împarte în:
• Miere de origine vegetală (miere de nectar sau flori), care la rândul ei poate
fi:
– monoflora – atunci când mierea provine în cea mai mare parte din
nectarul unei singure specii de plante (miere de tei, de salcâm, de floa rea soarelui,
de zmeură, de mentă)
– poliflora – atunci când provine din neclarul mai multor specii de
plante, măcar una dintre ele să dețină ponderea.
• Miere de origine animală (de mană sau de pădure).

Mana este produsul dulce excretat (excremente ce conț in zaharuri în cantitate mare) de
unele insecte parazitare ale vegetației lemnoase sau ierboase.
Examenul organoleptic constă din aprecierea culorii, mirosului, gustu lui, consistenței și
aspectului (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Culoarea se examinează pr in aprecierea vizuală la lumina zilei, pe un fond alb, a unei probe
de miere introdusă într -o eprubetă de sticlă incoloră, cu diametrul de 10 mm.
Mirosul și gustul se apreciază prin mirosirea și degustarea probei. La mierea monofloră se
indică flora predom inantă. Mirosul și gustul se exprimă în plăcut, dulce, caracteristic mierii de
albine, slab aromat. Se urmăresc și se indică eventualele particularități gustative (acrișor, amărui,
astringent, alcoolic și altele).
Consistența se apreciază după modul de cur gere al mierii de pe o lopețică de lemn. Ea
poate fi uniformă, fluidă. vâscoasă, cu diferite aspecte de cristalizare. La mierea cristalizată se

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 49
apreciază și se indică și caracterul cristalelor (fine, u netuoase, nisipoase, grosolane) (Petcu C.,
2002, Savu C., 2002).
Aspectul se apreciază după gradul de transparență pe care îl prezintă o probă de miere
introdusă într -o eprubetă de sticlă incoloră și examinată direct la lumina zilei.
Puritatea se evaluează prin aprecierea prezentei sau absenței unor fragmente de cadavre de
albine, de ceruri etc.
Caracteristicile organoleptice ale mierii de albine sunt prezentate în tabelul 2.1
(Antonescu C., 2006).
Tabelul 2. 1. Condiții organoleptice de calitate a mierii (Antonescu C., 2006)

Tip
Miere Calitat e Aspect Consistență Culoare Miros și gust
Salcâm Superioară
Curat,
omogen,
fără
spumă,
fără
impurități Fluidă, vâscoasă
Omogenă Aproape incoloră
până la galben deschis
Gust pronunțat
dulce, cu
aromă discreta
specifică
mierii de
salcâm

I Se admite
cristalizarea
incipientă
(aspect ușor
opalescent),
menținerea
consistentei
fluide, fără
depuneri de
cristale . Galben deschis până
la galben închis

Tei

I Curat,
omogen,
făra
spumă.
fără
impurități Masa fluidă,
vâscoasă,
cristal izată.
Cristalizarea
poate fi Galben lămâie, pana
la galben portocaliu Gust dulce,
aromă
pronunțată de
tei.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 50
Zmeură
I
Curat,
omogen,
fără
spumă,
fără
impurități incipientă,
parțială sau
chiar cristale
fine, potrivite
sau grosiere Galbenă cu nuanț ă
verzuie, roșcată sau
maronie Gust dulce,
plăcut cu
aromă
discretă de
zmeură.

Izmă
I
Galbenă sau
galbenă cu
nuanță portocalie,
roșcată sau
maronie Gust dulce,
plăcut, cu
aromă de
mentă bine
evidențiată
Floarea
soarelui

I Masa fluidă,
vâscoasă
cristalizată.
Cristalizarea
poate fi
incipientă,
parțială sau
totală, iar
cristalele fine,
potrivite sau
grosiere Galben – deschis până
la brun deschis, cu
nuanță
verzuie,maronie sau
roșiatică Gust dulce
cu aromâ
plăcută, bine
evidenț iată
Mană

Superioară Curat,
omogen,
fără
spuma,
fără
impurități Masa fluidă,
vâscoasă,
cleioasă
cristalizată.
Cristalizarea
poate fi
incipientă sau
parțială,
cristalele fine,
potrivite sau
grosiere Brună cu nuanță
verzuie -maronie sau
roșiatică până la
negru Gustspecific
plăcut, moderat
dulce, cu
aromă
caracteristică
mierii de
mană.

I Brun -deschis cu
nuanță verzuie,
maronie sau roșiatică

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 51

Falsificarea mierii este cauzată în exclusivitate de om în dorința de a comercializa o
cantitate mai m are de miere și de a obține beneficii necuvenite. Mierea poate fi amestecată cu
diverse produse: zahăr comercial, făină. pastă (piure) de cartofi, cretă, glucoză, clei etc. Mierea
de albine este un produs care se poate falsifica în foarte multe moduri (Ban u C., 2002 , Bulancea
M., 2002). Principalele căi de falsificare a mierii de albin e sunt prezentate în tabelul 2.2 .

Tabelul 2 .2. Principalele căi de falsificare a mierii (Banu C., 2002, Bulancea M.,
2002).

Falsificari
directe

Pentru corectarea
gustului

Substanțe
îndulcitoare zaharate
Zahăr alimentar ca
atare
Zahăr invertit
artificial
Glucoză artificială
sau melasă

Substanțe
îndulcitoare sintetice

Zaharină
Dulcinc
Glicerină

Pentru corectarea
consistenței
Amidon
Gela tină
Clei
Substanțe pectice
Gume

Caramel

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 52
Pentru
corectarea culorii Culori de anilină

Pentru împiedicarea
fermentării
Acid salicilic
Acid benzoic

Pentru neutralizarea
aciditații

Bicarbonat de sodiu
Carbonat de sodiu
Hidroxid de sodiu

Substanțe folosite pentru corectarea
sedimentului
Polen de flori recoltat
manual
Polen recoltat de
albine

Pentru corectarea echipamentului
enzimatic
Diamalț sau alt
extract din culturi de
drojdii

Falsificari indirecte
Miere de albine hrănite c u zahăr

Și în situația substanțelor cu potanțial nociv pentru miere este importantă cunoașterea
cauzelor care conduc la contaminarea mierii cu reziduurile unor astfel de substanțe. Acestea sunt
prezentate în tabelul 2.3 (Antonescu C., 2006).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 53

Tabe lul 2.3. Efectele negative și cauza acestora asupra calității mierii (Antonescu
C., 2006)

Cauza

Efecte -negative posibile asupra calității

Amplasarea stupilor în apropierea
zonelor urbane, cu trafic auto intens, sau zone
industrializate

Contaminar ea mierii cu metale erele,
prezente în concentrații posibil dăunătoare
sănătății
• din aer — circuit: plantă
(nectarimanăipolen) albine produs finit: miere:
din recipienti (reacții chimice
componente material — acizii din miere
Folosirea pe întreg circuitu l mierii de
obiecte sau recipiente confecționate din
materiale improprii (inacceptabile)

Amplasarea stupilor in apropierea
culturilor agricole. plantațiilor de pomi
fructiferi șiisau vită de vie, pădurilor tratate eu
pesticide

Contaminarea mierii cu p esticide
• din aer — circuit: planta
(nectarimană \polen) albine produs
finit:miere;
• din sol;
• din apa din apropierea
stupinei
Folosirea repelenților În timpul operației
de scoatere a fagurilor cu miere din stup

Folosirea substanțelor Organice de
sinteză de lipul: naftalinei, etilen bibromidului.
para—diclorbenzolului pentru protecția

Contaminarea mierii cu pesticide
• din aer — circuit: planta
(nectarimană \polen) albine produs finit:mie re;

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 54
fagurilor pe durata depozitării acestora
(împotriva moliei cerii)

Folosirea antibioticelor in hrănirile de
stimulare a dezvoltării albinelor

Contaminarea mierii cu substanțe
medicamentoase de uz veterinar
Folosirea de alte produse medicamentoase
de uz veterinar decăt cele autorizate a se folosi
pentru combat erea bolilor la albine

Nerespectarea instrucțiunilor de folosire
din pliantul produsului

Amplasarea stupilor in apropierea unor
culturi agricole, plantații pomicole tratate cu
produse pe bază de antibiotice, pentru
combaterea unor boli ale acestora — cazul
produselor pe bază de streptomicin ă folosite
pentru combaterea ,, focului maurii",
devastatoare boală a pomilor fructiferi (mai ales
în perioada de înflorire) provocată de Erwina
amylovora.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 55
2.2 Autentificarea compoziției mierii prin aplicarea de me tode fizico – chimice de
laborator
Acestea au în vedere aprecierea integrității, depistarea diferitelor falsificări și a gradului de
prospețime.
2.2.1 Determinarea conținutului de apă
Se poate face cu refractometrul sau, în caz de litigiu, prin uscare la etuvă.
Determinarea umidității este o procedură de bază folosită în controlul și expertiza
alimentelor. Apa reprezintă componentul principal al produselor alimentare de origine animală î n
stare naturală (neprelucrate ) (http://documentslide.com ).
Informațiile pe care le oferă stabilirea conținutului în apă a alimentelor se referă la:
• valoarea nutritivă (conținut ridicat în apă – valoare nutritivă scăzută);
• perisabilitate (conținut scăzut în apă – conservabilitate bună);
• coeficientul de utilizare digestivă; verificarea respectării rețetei oficiale de
fabricație (în cazul în care este permis adaosul unei anumite cantități de apă);
• calcularea substanțelor adăugate, cum este cazul la semiconservele de carne
în cutii.
În fu ncție de natura compusului determinat, tehnicile de analiză sunt clasificate în:
• metode directe — aprecierea cantității de apă;
• metode indirecte — măsurarea substanței uscate rămasă după
îndepărtarea apei.
Metodele indirecte sunt mai rapide, dar au un gra d mai ridicat de imprecizie. Metodele
directe sunt mai laborioase, însă mai exacte.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 56
✓ Metoda refractometrica
Este o metodă folosită cu rezultate bune pentru determinarea conținutu lui de apă din
mierea de albine (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Principiul metodei
Există o corelație directă între indicele de refracție și conținutul în substanță uscată al
mierii de albine, care permite calcularea procentului de apă.

Aparatară
– refractometrul Abbe -Zeiss si refractometrul portabil ( Figura 2.1 ).
– ultratermost at reglat la 440O C si cuplat la refractometrul Abbe -Zeiss.

Mod de lucru

După atingerea temperaturii de +400C, s-au desfacut cele două prisme ale refractometrului
și s-a depus un strat subțire și uniform de miere, pe fiecare prismă. Operația s -a facut c u pulpa
degetului, curată și uscată, avându -se grijă să nu se înglobeze bule de aer. Mierea cristalizată a
fost fluidificată prin menținerea recipientului închis etanș în apă caldă, la temperatura de
+55…+600C, înainte de determinare, apoi a fost răcită pâna la +40 0C.
S-au închis prismele refractometrului și, după un minut, s -au acționat cele două vize în așa
fel încât linia de demarcație a celor două câmpuri să fie perfect clară, cu profil rectiliniu și să
treacă exact prin punctul central de intersecți e al celor două linii vizuale (ocularul din dreapta).
Prin ocularul din stânga s -a citit apoi indicele de refracție corespunzător (a patra zecimală cu
aproximație).
Fiecare probă s -a analizat de două ori cu refractometrul Abbe -Zeiss si respectiv cu
refract ometrul portabil, iar diferența conținutului în apă calculat, nu a fost mai mare de 0,1 %.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 57

Figura nr 2.1 – Refractometrul Abbe — Zeiss
(https://en.wikipedia.org/wiki/Abbe_refractometer )
În tabelul 2.4 se poate observa conținutul de apă corespunzător indicelui de refracție găsit.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 58

Tabelul 2.4 Conținutul în apă al mierii de albine în f uncție de indicele de refracție
(Mădaș M., 2013).

Indicele de
refracție la 400C
0 2 4 6 8
1,476 22,00
7 21,91 21,84 21,76 21,68 21,00
8 21,53 21,45 21,37 21,29 21,22
9 21,14 21,06 20,98 20,90 20.83
1,480 20,74 20,67 20,59 20,51 20,44
1 20,35 20,28 20,20 20, 12 20,04
2 19,96 1 9,89 19,81 19,73 19,63
3 19,57 19,50 19,42 19,34 19,26
4 19,18 1 9,11 19,03 1 8,95 8,87
5 18.79 18,72 18,64 18,56 18.48
6 18.40 18,33 18,25
18,17 18,09
7 1 8,01 17,93 7,86 17,78 17,70
8 1 7,62 17,54 17,47 17,39 17,31
9 17,23 17,15 1 7,07 16,99 16,92
1 ,490 16,86 16,92 16,68 16,61 16,53
1 16,45 16,53 16,29 16,21 16,14
2 16,06 16,14 15,90 15,82 15.75
3 15,67 15,75 15,51 1 5,43 15,36
4 15,.28 15,20 15,12 15,04 14,97
5 14,89 14,81 14,73 14,65 14,57

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 59
2.2.2 Determinarea conținutului de substanțe minerale totale
Principiul metodei
Substanțele minerale total e reprezintă reziduul obținut după calcinarea probei la 525
+/- 250C până la greutate constantă (Petcu C., 2002, Savu C., 2002 ).

Materiale necesare:
– etuvă de uscare teromreglabilă
– cuptor de calcinare termoreglabil
– creuzete de porțelan

Modul de lucru
Într-un creuzet de porțelan curat, uscat și tarat s -au cântărit la balanța analitică cca. 5 g din
produsul analizat. S -au deshidratat, la etuva reglată la 125 0C, apoi s -au supus arderii, până la
carbonizare la flacăra unui bec de gaz, timp de 10 -15 minute. D upă terminarea operației de
carbonizare, creuzetele s -au introdus, cu ąiutorul unui clește cu brațe lungi, în cuptorul de
calcinare, reglat la temperatura de 525 ± 25 oC (475 ± 25 0C), unde s -au ținut 16 -18 ore neîntrerupt.
S-a repetat operația de calcinar e, prin 1 -2 expuneri la cuptor de scurtă durată (cca. 1
oră), până la greutate constantă.

Calculul rezultatelor
Conținutul de substanțe minerale totale s -a calculat, folosind următoarea formulă:
Cenușă, % = m1/m x 100
în care:
m1 = este cantitatea de c enușă. în g, care se deduce din diferența între greutatea creuzetului
cu cenușă și greutatea creuzetului gol (tara);
m = cantitatea de produs luată în lucru, aceasta calculându -se din diferenąa între greutatea
creuzetului cu proba înainte de uscare și tar a acestuia.
Cenușa astfel obținută a fost folosită în continuare pentru alte determinări cum ar fi
determinarea elementelor chimice, alcalinitatea cenușii ș.a.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 60
2.2.3 Determinarea conținutului de zahăr direct reducător (zahărul invertit)

✓ Metoda Elser
Principiul metodei
Glucoza și fructoza în stare liberă au capacitatea de a reduce sulfatul de cupru în mediu
alcalin și la cald, pe care îl transformă în oxid cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se formează
în condiții specifice de lucru este proporțională cu concen trația celor două zaharuri reducătoare
din soluția de c ercetat (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Reactivi
– sulfat de cupru, soluție apoasă 50% (Fehling I) : 50 g sulfat de cupru la 1000 ml
apă disti lată);
– soluție alcalină de sare, Seignette (F ehling I I) : 75 g sare Seignette , 25 g carbonat
de sodiu și 15 g de hidroxid de sodiu, la 1000 ml apă distilată;
– soluție saturată și acidulată de clorură de sodiu: la 1000 ml soluție saturată de
clorură de sodiu se adaugă 25 ml acid clorhidric concentrat (d = l ,19);
– bicarbonat de sodiu;
– iod, soluție 0,05 N (N/20) (6,35g iod/1000 ml apă distilată);
– tiosulfat de sodiu, soluție 0,05N (12,4095 g NaS 2 O3 + 1000 ml);
– amidon, soluție 1%, proaspăt preparată.
Mod de lucru

Se cântăresc 3 g miere la balanța an alitică și se aduc cantitativ cu apă distilată în balon
cotat la 200 ml (se asigură o omogenizare perfectă). Aceasta este soluția de bază. Din soluția de
bază se pipetează 20 ml în balon cotat de 100 ml și se completează cu apă distilată până la semn
(măsu rare exactă, omogenizare perfectă). Aceasta constituie soluția de lucru.
Într-un pahar Erlenmeyer de 100 ml se introduc 20 ml soluție de sulfat de cupru, 20 ml
soluție de sare Seignette și 20 ml de apă distilată. Amestecul se încălzește și când a ajuns la
fierbere se adaugă cu pipeta 20 ml din soluția de lucru (măsurare exactă) în așa fel încât să nu se
atingă pereții paharului (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 61
Din momentul în care reîncepe fierberea se cronometrează 5 minute, timp în care, sub
acțiunea redu cătoare a glucozei și fructozei din proba de analizat. se formează oxidul cupros de
culoare roșie – cărămizie, care tinde să se depună la partea inferioară a recipientului.
După epuizarea celor 5 minute, se răcește vasul imediat în apă (operația trebuie s ă se
execute cu atenție deoarece vasul încălzit, luat direct de la sursa de căldură, se poate sparge). Se
adaugă 25 – 30 ml din soluția acidulată de clorură de sodiu și se omogenizează bine. Soluția
acidulată de clorură de sodiu dizolvă oxidul cupros, iar lichidul din balon trebuie să devină
limpede cu nuanță albăstrui -verzui deschis (la nevoie pot fi adăugați câțiva ml de soluție de clorură
de sodiu). Apoi, se adaugă 2 -3 g de bicarbonat de sodiu pulbere, pentru neutralizare, în așa fel
încât în final să ră mână un rest vizibil de bicarbonat (în exces) pe fundul recipientului. În timpul
neutralizării se produce o ușoară efervescentă. După neutralizare, soluția devine albăstruie (nuanță
intensificată) și perfect clară (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
După cca. 5 minute de repaus, se titrează cu soluția de iod, sub agitare continuă. Reacția
fiind lentă, titrarea se va face la început în fir subțire, apoi treptat, în picături din ce în ce mai rare
(la nevoie pot fi făcute mici pauze în timpul titrării). In prima parte a titrării va aparea o tulbureală
lăptoasă, care dispare treptat pe măsură ce ne apropiem de stărșitul titrării. Lichidul începe să se
clarifice și tinde să ia culoarea verde. În acest moment se adaugă 0,25 ml din soluția de amidon
ce modifică brusc culoarea în albastru -închis cu nuanță negricioasă (dovada existenței iodului în
exces). Se notează volumul de iod folosit la titrare (obișnuit, pentru mierea naturală și în condițiile
de lucru menționate, acesta va fi de 26 – 30 ml).
Se retitrează iodul î n exces cu soluția de tiosulfat picătură cu picătură, până in momentul
în care culoarea variază brusc de la albastru -negricios la albastru -deschis.
Numărul de ml folosiți pentru oxidarea cationului cupros se obține din diferența dintre
cantitatea de soluți e de iod, în ml, folosită la titrare și cantitatea de soluție de tiosulfat de sodi u în
ml, folosită la reclitrare (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Calculul rezultatelor
Conținutul de zahăr direct reducător, exprimat în zahăr invertit %, se calculează cu aj utorul
formulei următoare:
Zahăr invertit, % = m * 10 * 5
3
în care:
m – este cantitatea de zahăr invertit citită în tabel;

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 62
10 – raportul dintre volumul balonului cotat de 200 ml și cantitatea luată pentru pregătirea
soluției de lucr u;
5 – raportul dintre volumul balonului cotat de 100 ml și cantitatea de soluție luată în lucru:
3 – cantitatea de miere, în grame, luată pentru analiză.

2.2.4 Determinarea conținutului de zaharoză

✓ Metoda Elser
Principiul metodei
Se determină zahărul direct red ucător înainte și după invertire (hidroliză acidă), iar prin
diferență se calculează zaharoza (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Reactivi
Față de determinarea zahărului direct reducător prin metoda Elser, se mai adaugă:
acid clorhidric, soluție 1 N;
– hidroxid de sodiu, solurie 1 N.
Mod de lucru
Din soluția de bază pregătită pentru determinarea zahărului direct reducător prin metoda
Elser, se măsoară 20 ml într -un balon cotat de 100 ml, se diluează cu apa distilată până la volumul
de cca. 50 ml, se adaugă 1 ml acid clorhidric, se omogenizează și se ține pe baia de apă la fierbere
exact 30 de minute. După răcire se neutralizează cu 1 ml hidroxid de sodiu de aceeași normalitate,
se aduce la semn și se omogenizează bine.
In timpul hidrolizei acide, zaharoza se transformă (invertește) în zahăr direct reducător. În
continuare se determină zahărul direct reducător total co nform metodei descrise anterior (Petcu
C., 2002, Savu C., 2002).
Calcul ul rezultatelor
Conținutul de zaharoză se calculează cu ajutorul formulei :

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 63
Zaharoză, % = (m – ml)*0.95

În care:
m – este zahărul direct reducător total, după
invertire;
m1 – zahărul direct reducător, înainte de invertire;
0,95 – factor de convertire a zahărului direct reducător în ech ivalent zaharoză.

Datele din tab elul 2.5 au fost calculate cu ajutorul formulei următoare:
Substanța uscată, % = 78 + 390,7 (x –
1,4768) în care:
78 — substanța uscală a mierii ce conține 22% apă;
390,7 — coeficient de calculare (factor empiric);
x — indicele de refracție al mierii ce se analizează;
1,4768 – indicele de refracție al mierii având un conținut de 22% apă.
Cunoscând substanta uscată. sc calculează conținutul în apă cu ajutorul corelației
urmă toare:
Apa,% = 100 – % S.U.
Conținutul în apă al mierii de albine mai poate fi determinat și prin citirea indicelui de
refracție la 20oC (situație ce nu se recomandă a fi folosită).
În cele mai multe situații, după reglarea imaginii prin folosirea ocula rului drept, citirea
valorii procentului de substanță uscată s -a facut direct, folosind scala din dreapta ocularului stâng.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 64
TABELUL 2.5 . Cantitatea de zahăr invertit, în mg, corespunzătoare diferitelor cantități de
soluție de iod 0,05 N (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Ml. Iod
0,05 N Sol. Mg
zahăr invertit ml. Iod
0,05 N Sol. mg zahăr
invertit ml.Iod
N 0,05 sol. mg zahăr
invertit
5,0 8.6 12,2 21,1 19,4 31.4
5,2 8,9 12,4 20,4 19,6 31,7
5,4 9,2 12,6 20,8 19.8 32,0
5,5 9,6 12,8 21,2 20,2 32,6
5,8 9,9 13,0 21,4 20.6 33,3
6,0 10,2 13,2 21,7 21.0 33,9
6,2 10,5 13,4 22,0 21,4 34,5
6,4 10,8 13,6 22,4 21,8 35,1
6,6 11,2 13,8 22,7 22,2 35,7
6,8 11,5 14,0 23,0 22.6 36,3
7,0 1 1 ,8 14,2 23,3 23,0 37,0
7,2 12,1 14,4 23,6 23,4 37,6
7,4 12,4 14,6 23,9 23,8 38,3
7,6 12,7 14,8 24,2 24,2 38,9
7,8 13,1 15,0 24,5 24.6 39,6
8,0 13,4 15.2 24,8 25.0 40,2
8,2 13,7 15.4 25, 25.4 40,8
8,4 14,0 15,6 25,5 25,8 4 1 ,4
8,6 14.4 15,8 25.8 26,2 42.0
8.8 14,7 16,0 26,1 26,6 42,6
9,0 15,0 16,2 26,4 27,0 43,2
9,2 15,3 16,4 26,7 27,4 43,8
9,4 15,6 16,6 27,0 27,8 44,4
9,6 16 16,8 27,3 28,2 45,0

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 65
10,4 17,2 17,6 28,6 29,8 47,4
10,6 17,6 17,8 28,9 30,2 48,0
10,8 17,9 1 8,0 29,2 30,6 48,6
11,0 18,2 18.2 29,5 31,0 49,2
11,2 18,5 18,4 29,8 31,4 49,8
11,4 18,9 18,6 30.2 31,8 50,4
11,6 19,2 18,8 30,5 32,2 51,0
11,8 19,5 19,0 30,8 32,6 51,6
12 19,8 19,2 31,1 33.0 52,2

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 66
Cerințele fizico – chimice de integritate pentru mierea de albine sunt prezentate în tabel ul
2.6.
Tabelul 2.6 . Determinări fizico – chimice pentru aprecierea calității mierii de albine
(Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Parametrul Miere
monofloră și polifloră Miere de mană
Apă % max. 20 20
Cenușă % max 0,5 1,0
Zahăr direct
reducător % min. 70 60
Zaharoză %
max. 5 10

2.2.5 Determinarea indicelui diastazic
În mierea de albine există mai multe enzime. Amilaza este enzima cu cea mai mare
rezistență la tratarea termică, aceasta fiind ultima care se d istruge.
Mierea supusă unui tratament termic brutal va avea indicele diastazic cu valori foarte
scăzute sau chiar zero. Același lucru se poate co nstata și la mierea falsificată (Petcu C., 2002,
Savu C., 2002).

✓ Metoda Ghote

Principiul metodei

Indicele di astazic are la bază determinarea activității amilazei. Indicele diastazic se
definește ca numărul de ml dintr -o soluție de amidon 1% care a fost transformat în dextrine în
timp de 1 oră la temperatura de 45 oC și pH optim, de către amilaza dintr -un gram de miere.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 67

Reactivi
– carbonat de sodiu, soluție 0,05N
– acid acetic, soluție N;
– clorură de sodiu, soluție 0,1 N;
– iod, soluție N;
– amidon, soluție 1% proaspăt preparată.

Mod de lucru

Într-un balon cotat de 100 ml se introduc 10 g miere dizolvată în cca. 5 0 ml apă distilată și
neutralizată cu soluția de carbonat de sodiu în prezența hârtiei de turnesol, după care se aduce la
semn cu apă distilată și se omogenizează bine. Din soluția astfel preparată. se introduc anumite
cantități în mai multe eprubete confo rm tabelului 2.7 (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 68

Tabelul 2.7. Schema determinării indicelui diastazic (Petcu C., 2002, Savu C., 2002)

Se adaugă apoi în fiecare eprubetă câte 0,5 ml din soluția de acid acetic, câte 0,5 ml din
soluția de clorură de sodiu, câte 5 ml din soluția de amidon și se completează cu apă distilată până
la volumul de 16 ml (soluția de amidon se adaugă ultima).
Se omogenizează fiecare eprubetă prin răsturnare de câteva ori, se așează într -un stativ
special și apoi se țin pe baia de apă (ultratermostat reglat la 45oC).Timpul scurs de la adăugarea
soluției de amidon și până la introducerea eprubetelor în baia de apă trebuie să fie cât ma i scurt
posibil. Nr.
Eprubetă
Soluție
miere ml Acid acetic
ml Soluție
NaCl ml Apă ml Soluție
amidon ml Volum
total ml Indice
diastazic
coresp.
1 10,0 0,5 0,5 0 5,0 16 5,0
2 9,0 0,5 0,5 1,0 5,0 16 5,5
3 8,0 0,5 0,5 2,0 5,0 16 6,2
4 7,0 0,5 0,5 3,0 5,0 16 7,1
5 6,5 0,5 0,5 3,5 5,0 16 7,5
6 5,9 0,5 0,5 4,1 5,0 16 7,7
7 5,4 0,5 0,5 4,6 5,0 16 9,2
8 5,0 0,5 0,5 5,0 5,0 16 10,0
9 4,6 0,5 0,5 5.4 5,0 16 10,9
10 4,2 0,5 0,5 5,8 5,0 16 11,9
11 3,8 0,5 0,5 6,2 5,0 16 13,1
12 3,4 0,5 0,5 6.6 5,0 16 14,7
13 3,0 0,5 0,5 7.0 5,0 16 16,6
14 2,6 0,5 0,5 7,4 5,0 16 19,2
15 2,2 0,5 0,5 7,8 5,0 16 22,7

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 69
Așezarea eprubetelor în baia de apă trebuie făcută în așa fel încât lichidul băii să depășească
cu puțin nivelul lichidului din eprubete (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
După exact o oră se scot eprubetele din baia de apă și se introduc în tr-un vas ce conține
apă răcită cu gheață. Se adaugă (după răcire) în fiecare eprubetă câte o picătură din soluția de iod
și se omogenizează prin răsturnare.
În eprubetele în care amidonul nu a fost hidrolizat în întregime, apare culoarea albastră. În
eprubetele în care amidonul a fost complet hidrolizat apar diferențe de nuanțe: violet – violaceu –
roșu – portocaliu – gălbui – incolor (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Aprecierea reacției
Limita activității amilazei din miere este dată de prima eprubetă în c are apare culoarea
albastră. Pentru calcul se consideră eprubeta dinaintea acestuia (cea cu conținut de miere imediat
superior), care de obicei apare colorată în violet – închis.
Calculul rezultatelor
Se folosește următoarea formulă:

Indice diastazic = 5 /V * 100
în care:
5 – este numărul de ml din soluția de amidon 1%:
V – volumul soluției de miere, în ml, din eprubeta respectivă.
2.3 Identificarea unor falsificări ale mierii de albine

2.3.1 Falsificarea prin adaos de apă

Este tipul de falsificare mai rar întâln it, iar atunci când se practică, se realizează in
momentul valorificării mieri. Aceasta datorită faptului că prin adăugarea de apă se depășește
pragul minim de 20% umiditate, ceea ce creează condiții pentru instalarea timpurie a proceselor
fermentative, de ci pentru alternarea mierii.Acest tip de falsificare se decelează relativ ușor dacă
se ține cont de unele aspecte precum: consistența fluidă, subțire, cu aspect apos (din punct de
vedere organoleptic); conținutul de apă depășește valoarea maximală de 20% e l fiind direct
proporțional eu cantitatea de apă (din pu nct de vedere fizico – chimic) (Petcu C., 2002, Savu C.,
2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 70
Prin adăugarea de apă, scade zahărul invertit sub limita inferioară de 70 % pentru mierea
de flori sau 60 % pentru cea de mană. În cazul în care falsificarea s -a produs de mai multe zile,
mierea ia aspectul de dospit (datorită degajării dioxidului de carbon in timpul fermentației
alcoolice), la suprafața stratului de miere se constată de obicei un strat abundent de spumă, gustul
puternic m odificat spre nuanță alcoolică, asemănător borhotului fermentat. Acest tip de falsificare
poate fi mascat (limitarea procesului fermentativ) doar dacă se recurge la cea de -a doua fraudă și
anume la adăugarea de substanțe conservante.
2.4 Falsificarea prin adao s de substanțe care corectează consistența

2.4.1 Falsificarea prin adaos de gelatină
Prin adăugarea de gelatină este posibil să se realizeze corectarea consistenței, dar nu se
corectează în mod semnificativ conținutul de apă.Drept urmare, ca și în cazul anteri or, mierea este
susceptibilă de fermentație timpurie (care se poate preveni prin adăug area substanțelor
conservante).
Acest tip de falsificare se decelează astfel:
– din punct de vedere organoleptic are aspect slab opalescent, consistența filantă la
temperat ura camerei sau gelatinoasă la temperatură scăzută, gust ușor fad;
– din punct de vedere fizico -chimic, apa depășește valoarea maximală. continutul de
zahăr invertit este sub limita minimală, valoarea indicelui diastazic se situează la nivelul limitei
minima le sau chiar sub această limită.
Pentru identificarea acestei fraude pot fi folosite reacții specifice, iar în caz de necesitate
se fac determinări cantitative (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Identificare
Într-o soluție de miere -apă, 1/2 se adaugă câteva picături dintr -o soluție de tanin 5%.
Apariția unui precipitat floconos abundent indică existența unui exces de substanțe
azotoase (gelatină sau clei). Cantitativ se pot doza substanțele proteice sau azotul total prin metoda
Kjeldahl.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 71
Interpretare
Substanț ele azotoase din miere exprimate în echivalent proteină se găsesc sub 0,5 %, iar în
cazul adaosului d e gelatină valoarea este mărită (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

2.4.2 Falsificarea prin adaos de albuș de ou

Este asemănătoare cu falsificarea realizată prin adaos de gelatină, atât în ceea ce privește
scopul urmărit cât și caracteristicile organoleptice și fizico – chimice.
Criteriile de decelare sunt identice, iar diferențierea față de falsificarea cu gelatină, se poate
face ușor, încălzind soluția de miere ( ușor acidulată), situație în care albuminele din albușul de ou
precipită abundent (lucru ce nu se întâmpl ă la falsificarea cu gelatină).
2.4.3 Falsificarea pr in adaos de amidon pur

Acest lip de falsificare poate fi decelat din punct de vedere organoleptic, prin prezența unor
modificări cum ar fi aspectul opalescent, iar în cazul temperaturii scăzute, consistența devine
vâscoasă. Din punct de vedere fizico -chimic, modificările sunt asemănătoare cu cele întâlnite la
falsificarea cu gelatină și albuș (Petcu C., 200 2, Savu C., 2002).
Principiul metodei
Soluția de miere cercetată se colorează în albastru la adăugarea de iod, datorită reacției
specifice iod – amidon.
Reactivi
– iod iodurat, soluție apoasă (4 g iodură de potasiu se dizolvă în 10 ml apă
distilată după care se adaugă 2 g iod, iar după dizolvarea acestuia se completează până la
100 ml cu apă distilată).
Mod de lucru
Într-un pahar de laborator se cântăresc 10 g din proba ce se analizează, se adaugă 100 ml
apă distilată și se fierbe 15 minute, apoi se filtrează prin filtru cutat.După răcirea completă se
pipetează 10 ml intr -o eprubetă peste care se adaugă câteva picăt uri din soluția de iod iodurat.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 72
Interpretare
In prezența amidonului apare culoare albastră de intensitate direct pmporț ională cu
cantitatea de amid on.
2.4.4 Falsificarea prin adaos de melasă
Melasa constituie un agent de falsificare deoarece imită foarte bine mierea de mană. Din
punct de vedere organoleptic acest tip de falsificare este greu de decelat, însă, modificările fizico
– chimice sunt bine eviden țiate și permit decelarea acestui t ip de fraudă (Petcu C., 2002, Savu C.,
2002).
Aceste modificări sunt:
– conținutul redus de zahăr (total) invertit = sub 60%;
– conținutul foarte mare de zaharoză = peste 25 – 30 %;
– conținut foarte mare de zaharuri complexe – tip dextrine = mai mult de 5%;
– conținut foarte mare de substanțe minerale totale = peste 7%.

2.4.5 Falsificarea prin adaos de glucoză industrială – reacția
cu alcool

Principiul metodei
Glucoza industrială are un conținut relativ mare de malto -dextrine care se evidențiază prin
precipitare cu alcool. Pentru eliminarea interferenței în reacție a proteinelor, reacția se execută pe
soluția de miere deproteinizată (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Reactivi
– tanin, soluție apoasă 10 %:

– acid clorhidric 35 %;
– alcool etilic 95%.
Mod de lucru
Într-o eprubetă se introduc 5 g miere, se dizolvă cu 10 ml apă distilată, se adaugă 1 ml din
soluția de tanin și se trece pc baia de apă la fierbere pentru 15 minute.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 73
Precipitarea proteinelor se evidențiază la început prin apariția unui continut tulbure, lăptos.
ulterior floconos și în final prin aglomerarea precipitatului în stratul superior și stratificarea
soluției. După răcire la jetul de apă se îndepărtează proteinele precipitate prin filtrare.
Din acest filtrat se iau 2 ml și se introduc într -o eprubetă peste care se adaugă 2 picături de
acid clorhidric și 20 ml alcool, se omogenizează prin răsturnare și se lasă în repaus.
În cazul în care mierea conține malto -dextrine, apare o modificare de transparență,
conținutul este tul bure de diferite intensități: o palescent, lăptos sau floconos.
Interpretare :
– la mierea de flori, soluția rămâne clară, perfect transparentă – reacție
negativă;
– la mierea cu adaos de glucoză industrială, reacția este intens pozitivă =
aspect tulbure, lăpto s sau floconos,
– mierea de mană, deoarece conține cantități reduse de zaharuri complexe
precipitabile cu alcool, reacția poate fi slab pozitivă.

2.4.6 Falsificarea cu sirop de zahăr

Este o falsificare frecvent practicată, deoarece acest agent de substituire imită relativ bine
mierea naturală (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Cu toate acestea, criteriile organoleptice și fizico – chimice permit decelarea acestei fraude.
Pentru aceasta se ține cont de următoarele aspecte:
– zaharoza (în comparație cu zahărul inver tit) are o capacitate de solubilizare mai
redusă, în apă punctul de saturare al soluției de zaharoză fiind în jurul valorii de 67 %. Excesul va
rămâne ca atare sub formă de cristale (nedizolvate);
– prepararea siropului cu o concentrație de zahăr sub 67 %, nu se indică, deoarece
mierea astfel falsificată va avea un conținut depășit în apă, iar frauda ar fi ușor decelată;
– dacă se urmărește prepararea siropului cu un conținut de apă sub 20 %, înseamnă
depășirea semnificativă a procentului de saturare a soluție i, ceea ce ar face ca după răcirea
siropului, cantitatea de zahăr care depășește pragul de 67 % să rămână în stare nedizolvată. sub
formă de cristale.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 74

Această falsificare atrage atenția astfel:
– din punct de vedere organoleptic, cristalele de zaharoză se d iferențiază mult de
cristalele de glucoză din mierea naturală prin faptul că au culoare albă și consistență tare la
masticație, imitând caracteristicile zahărului tos;
– din punct de vedere chimic atrage atenția conținutul foarte mare de zaharoză și
proporți a redusă de zahăr invertit, în funcție de procentul de substituire (în cazul substituirii
parțiale), iar în cazul substituirii totale, întreaga cantitate de zahăr este reprezentată numai de
zaharoză.
Chiar atunci când se face o substituire parțială este necesară omogenizarea mierii cu siropul
de zahăr, necesitând în acest fel încălzirea amestecului. Prin încălzire, enzimele din miere se
distrug, deci indicele diastazic va avea valori mai mici, tinzând către zero, în funcție de
tratamentul term ic aplicat (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
2.4.7 Falsificarea cu sirop de zahăr invertit artificial

Este falsificarea cea mai frecvent întâlnită deoarece prin hidroliza artificială a zaharozei,
aceasta se transfomă în glucoză și fructoză în proporții asemănătoare cu ce a din mierea naturală,
iar mierea astfel falsificată își menține starea fluidă timp îndelungat, ceea ce face ca această
subst ituire să imite mierea naturală (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Invertirea zaharozei se realizează numai sub formă de soluție în mediu pronunțat acid și la
cald. După realizarea invertirii este necesară corectarea acidității prin neutralizarea parțială cu o
bază. Acidul care se pretează acestui scop este acidul citric. Alți acizi cum ar fi acidul azotic,
acidul clorhidric, nu se fol osesc deoarece concomitent cu invertirea se produce și descompunerea
puternică a zaharurilor rezultate, în special fructoza, care ar imprima modificări organolept ice și
fizico -chimice evidente.
Acidul citric prezintă însă dezavantajul unei slabe invertiri, iar pentru compensare este
necesară o cantitate mare de acid și un timp îndelungat de fierbere, în aceste condilii producându –
se unele modificări de natură organoleptică și fizico -chimică, modificări ce stau la baza decelării
acestui tip de falsificare. P rincipala modificare este dată de descompunerea fructozei în urma
căreia rezultă compuși furfurolici, în mod deosebit hidroximeti l furfurolul (H.M.F.) (Petcu C.,
2002, Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 75
Pentru identificarea acestui compus poate fi folosită una din metodele F iehe sau Winkler .

✓ Metoda Fiehe
Principiul metodei
HMF -ul formează cu rezorcina în mediu de acid clorhidric un complex colorat în roșu
intens.
Reactivi
– eter etilic;
– rezorcină, soluție 1 % în acid clorhidric concentrat, proaspăt
preparată.

Mod de lucru
Într-un mojar se mojarează bine 5 g miere cu cca. 25 ml eter etilic, timp de 5 minute. În
timpul operației se completează eterul care se evaporă. Eterul de extracție se filtrează prin hârtie
de filtru într -o capsulă curată de porțelan și se evaporă la sec ( evaporare liberă, la temperatura
mediului ambiant).Peste reziduul sec se adaugă soluția de rezorcină, picătură cu picătură, pe
marginile capsulei, de jur împrejur.
În prezența HMF -ului apare o culoare roșie -intensă, care se concentrează în timp. Este
posibil să apară rapid o culoare roză sau portocalie, care de obicei dispare în primele 5 minute și
nu se ia în considerare.
O cantitate redusă de HMF se poate forma și la mierea naturală dacă aceasta este supusă
unui tratament termic brutal. Pentru o interpr etare corectă sunt necesare reații suplimentare, cum
ar fi determinarea cantitativă a HM F-ului (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Ca mod de evidențiere a acestei falsificări pot fi folosite criterii:
– organoleptice – modificarea culorii care capătă o nuanță m aronie -roșcată
tinzând spre brun. De asemenea, mierea are gustul cu nuanță slabă de caramel, consistență
fluidă;
– fizico -chimice – zahărul invertit este sub limita de 70 % (pentru mierea de
flori) sau 60 % (mierea de mană); conținutul de zaharoză depășește 5 %, enzimele absente,
deci indicele diastazic are valoarea zero și conținut foarte mare de HMF astfel:

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 76
– pentru mierea naturală indiferent de sort 1,5 mg %;
– pentru mierea naturală, dar tr atată termic brutal – 5 – 10 mg %;
– mierea falsificată cu zahăr invert it – mai mult de 20 mg %.

2.5 Identificarea dextrinelor din mierea de albine

Dextrina se prepară pe cale industrială prin prăjirea amidonului în prezența unei cantități
mici de acid clorhidric sau azotic. Soluțiile concentrate de dextrină au consistența vâsc oasă,
culoarea brun -roșcată și gust dulceag, imitând în oarecare măsură mierea de mană. Adaosul de
dextrină în miere este considerat falsificare (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Principiul metodei
Separarea dextrinei din proba de analizat prin precipitare cu alcool, transformarea ei în
zahăr direct reducător prin hidroliză acidă puternică, dozarea zahărului astfel rezultat și calcularea
în echivalent dextrină.
Reactivi
– alcool etilic 95%;
– acid clorhidric, diluat d = 1,125,
– hidroxid de sodiu, soluție 10 % și 0,1 N;
Mod de lucru
Într-un vas conic de 300 ml se cântăresc cu precizie 5 g miere, se diluează cu 20 ml apă
distilată, se adaugă 200 ml alcool etilic și se omogenizează bine. În prezența dextrinelor apare un
precipitat abundent la început cu aspect lăpto s sau floconos, care se depune pe fundul și pe pereții
paharului.
După un repaus de cel puțin o oră se filtrează conținutulpaharului prin filtru curat. Paharul
și filtrul se spală în mai multe reprize cu alcool etilic călduț (cca. 400 0C).
Se așează pâlni a cu filtrul la deschiderea unui pahar de iod de 200 ml. Se dizolvă dextrina
aderentă de pereții paharului inițial cu 10 – 15 ml apă fierbinte și apoi se trece prin filtru. Se repetă
operația de câteva ori în așa fel încât să se aducă sub formă de soluție întreagă cantitate de dextrină
precipitată, atât cea de pe pereții vasului, cât și cea de pe filtru. Volumul total al soluției din paharul
de iod nu trebuie să depășească 50 ml.
Se adaugă 20 ml acid clorhidric, se acoperă cu dopul sau cu refrigerentul asce ndent și se
ține pe baia de a pă la fierbere 3 ore.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 77
După răcire se neutralizează în prezența fenolftaleinei cu hidroxid de sodiu, soluție 10 %
și apoi 0,1 N până la apariția culorii roz, persistentă 30 secunde, după care se aduce cu apă distilată
la 100 ml (în balonul cotat).Din soluția de lucru astfel preparată se măsoară 20 ml și se determină
zahărul direct reducător (conform tehnicii descrise anterio r) (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Calculul rezultatelor
Conținutul în dextrină se calculează cu ajutorul formulei:
ml x 5 x 100
Dextrină, % 0,9
m x 1000
În care:
m 1 – este cantitatea de zahăr invertit, în mg
5 – raportul între volumul total al soluției de dextrină (100 ml) și volumul luat pentru
determinare (20 ml);
100 – factor de exprimare procentua lă;
m – cantitatea de miere luată pentru analiză, g;
1 000 – factor de transformare din mg în g;
0,9 – factor de transformare a zahărului invertit în echivalent dextrină.

Aspectele legate de decelarea acestei substituiri sunt cele prezentate la decelarea glucozei
industriale.
Din punct de vedere organoleplic se constată absența aromei specifice mierii de albine sau
slaba evidențiere a acesteia.
Sub aspect fizico -chimic se constată: conținutul de zahăr invertit este sub limita minimă;
conținutul de zaharo ză este peste limita maximă; indicele diastazic are valoarea mai mică decât
limita minimă; spectrul polenic al sedimentului obținut prin centrifugare evidențiază absența
granulelor de polen (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
2.6 Expertiza microscopică
Un criteri u ajutător pentru decelarea falsificărilor este examenul microscopic, care
reprezintă cercetarea spectrului polenic al mierii, stabilindu -se zona de proveniență a mierii și
sortul acesteia.În cazul falsificării parțiale, densitatea polenului este foarte re dusă, iar spectrul

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 78
polenic nespecific.În cazul falsificărilor totale se constată absența granulelor de polen în
sedimentul obținut prin centrifugarea soluției preparată din mierea specifică (Petcu C., 2002, Savu
C., 2002).
Principiul metodei
Numărul granul elor de polen specific se determină prin examinarea microscopică a
sedimentului obținut prin centrifugarea soluției de miere, iar procentul se stabilește prin raportarea
numărului respectiv la numărul de granule de polen găsit (indiferent de specie) pe ace leași câmpuri
microscopice.
Aparatură și reactivi
• centrifugă reglată la 3000 rotații / minut;
• balanță pentru echilibrat tuburile de centrifugă;
• acid sulfuric, soluție 5%;
• amestec gelatină -glicerină în raport 1 : 7.
Pentru prepararea amestecului se iau 1 0 g gelatină în 60 ml apă, timp de 2 -3 ore, se adaugă
70 g glicerină și se trece pe baia de apă fierbinte omogenizând continuu până la dizolvarea
completă a gelatinei. Pentru conservare se poate adăuga un cristal de timol sau camfor.
Mod de lucru
Se cântăr esc 10 g de miere, se dizolvă în 20 ml soluție acid sulfuric, după care se
repartizează în tuburile de centrifugă, se echilibrează și se centrifughează 20 de minute.
Se scurge lichidul din fiecare tub prin înclinare ușoară în așa fel încât să nu se disloce din
sediment. Sedimentele se reunesc într -un singur tub prin trecerea cantitativă cu apă.
Tubul cu sediment se echilibrează cu al doilea t ub care conține numai apă și se
centrifughează din nou 10 minute.
După îndepărtarea lichidului se preia întreaga can titate de sediment cu ąiutorul unei pipete
prevăzută cu o pară mică de cauciuc și se depune pe o lamă de sticlă, în două picături
separate.După uscarea completă la 45 0C, cele două spoturi se includ în amestecul gelatină –
glicerină și se acoperă cu câte o lamelă.
Se examinează la microscop cu ocularul 10x și obiectivul 40x.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 79
Numărând și notând pentru fiecare câmp granulele de polen aparținând speciei florare
urmărite și separat granulele celorlalte specii, parcurgem astfel întreaga suprafață a preparatului
prin deplasarea lamei pe distanțe egale cu diametrul câmpului microscopic.
In general se numără 1 000 de granule, câte jumătate pentru fiecare spot, după care se face
totalul celor două coloane (separat numărul granulelor aparținând speciei urmărit e și sep arat
celelalte specii) (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).
Calculul și exprimarea rezultatelor

Procentul granulelor de polen specific la mierea monofloră examinată (exemplu: miere de
tei) se stabilește cu următoarea formulă:
Granule de polen (se nominalizeaz ă specia) = n/n1 * 100
în care:
n – este numărul granulelor de polen ce aparțin speciei urmărite;
n1 – număr total de granule de polen (specia urmărită + celelalte
specii).
2.7 Expertiza gradului de prospețime
Gradul de prospețime al mierii se apreciază, con form standardelor, după aciditate (cu toate
că mai frecvent se întâlnește fermentaț ia alcoolică decât acidifierea) (Petcu C., 2002, Savu C.,
2002).
2.7.1 Determinarea acidității

✓ Metoda tritrimetică
Principiul metodei
Proba de miere diluată cu apă se titrează cu hidroxid de sodiu N/ 10, iar aciditatea se
exprimă în grade aciditate (cm 3, hidroxid de sodiu, soluție N/10 la 10 g de miere) (Petcu C., 2002,
Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 80
Reactivi
– hidroxid de sodiu, soluție 0,1 N,
– fenolftaleină, soluție alcoolică 1 -2 %.
Mod de luc ru
Într-un pahar de laborator se cântăresc 10 g miere, se dizolvă cu cca. 50 ml apă și se titrează
cu hidroxid de sodiu N/ 10 în prezența a 3 – 4 picături de fenolftaleină până la apariția culorii roz
persistentă 30 secunde.
Aciditatea este reprezentată d e numărul de cm NaOH 0,1 N folosiți la titrare.
Interpretare
Aciditatea la mierea de flori poate fi de maxim 40A, iar la cea de mană maxim 5oA .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 81
CAPITOLUL III – Particularitățile autentificării mierii obținută într -o
unitate de profil

3.1 Programul de autocontrol al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură
(ICDA)

Institutul de Cercet are Dezvoltare pentru Apicultură dispune de o așa numită cercetare
științifică desfășurată pe diferite s ubdomenii, iar î n conformitate cu struc tura s a departamentală
de cercetare -dezvoltare cons tă în (http://www.icdapicultura.ro/ ):
– Genetica ș i ameliorarea albinelor , care are ca ș i obiectiv cons ervarea ș i ameliorarea
continuă a fondului genetic apicol a utohton, crearea de linii de albine de mare valoare
biologică și productivă;
– Tehnologie apicolă care elaborea ză metode, tehnici, proceduri ș i tehnologii noi sau
îmbunătațite pentru obținerea produselor apicole;
– Resurs e melifere ș i polenizare , au ca sco p identificarea și îmbunătățirea resurselor de
plante melifere din Romania, cartografierea acestora precum și elaborarea de tehnologii de
polenizare a culturilor agricole entomofile;
– Chimia și tehnologia produselor apicole , evaluează c alitatea produselor apicole și
îmbunătațirea metodelor de condiț ionare cu scopul păstrării calitaților acestora.
– Apiterapie are ca scop, valorificarea produselor apicole pentru sănatatea omului prin
elaborarea și obținerea de produse cu calități energovitalizante și apiterap eutice pe baza de
produse ale stupului. Activitatea acestui departament se realizează în strânsă legătură cu
cea a centrului medical de apiterapie organizat pe specialități medicale.
– Patologie apicolă , se ocupă cu studiul bolilor la albine și realizarea de produse pentru
profilaxia și tratamentul acestora ( http://www.icdapicultura.ro/ ).

La momentul actual ICDA (Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură) produce și
comercializeaza:

– material biolo gic – mătci selecționate împerecheate, roiuri de albine, familii de albine.
– biostimulatori, preparate, sup limente nutritive pentru albine.
– medicamente pentru albine.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 82
– produse apicole dar si produse apiterapeutice și suplimente nutritive pe baza de pr oduse ale
stupului de uz uman.
– produse apiterapeutice și suplimente nutritive de uz veterinar (pentru animale de fermă și de
companie) .

Unitățile de producție din cadrul ICDA sunt:
– Stupinele de producție din rețeaua ICDA unde se obțin produse ale stu pului și material
biologic.
2. Secția de produse pentru obținerea de medicamente pentru uz veterinar apicol
autorizată GMP (Good Manufacturig Practice), realizează medicamente dar și alte produse
pentru albine – suplimente nutritive și biostimulatori api coli.
3. Secția de producție pentru prepararea produselor cu scop nutritiv și medical
(apiterapeutice) bazate pe produse apicole . Acest departament pune în practică și fabrică
toate formulele de medicamente și suplimente nutriționale elabor ate de sectorul de
cercetare ( http://www.icdapicultura.ro/ ).

Institutul are capacitatea de a organiza:
– activități de consultanță și asistentă tehnică în apicultură și apiterapie
– cursuri specializate pentru apicultorii încep ători și profesioniști;
– cursuri specializate de apiterapie la nivel guvernamental pentru medici;
– manifestări științifice și tehnice – ateliere științifice, semina rii, conferințe, simpozioane
– târguri apicole.

3.2 Tipuri de analize efectuate în laborator.
Laboratorul „CHIMIA PRODUSELOR APICOLE” este acreditat de RENAR (Certificat de
acreditare nr. 433 – L din 6 iulie 2006 și certificat de reacreditare din 05.07.2010) în conformitate
cu stand ardul SR EN ISO/CEI 17025:2005 (http://www.icdapicultura.ro/ ).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 83

Laboratorul „CHIMIA PRODUSELOR APICOLE” :

– efectuează analize fizico –chimice pentru produsele stupului (folosite în alimentație ca
alimente sau suplimente nutritive) în conformitate cu prevederile normative lor europene și
internaționale în domeniu.
– efectuează analize fizico –chimice pentru produsele apiterapice (ce au la bază miere, lăptișor
de matcă, apilarnil, polen, pastură, propolis și venin de albine) conform reglementarilor U.E.
și internaționale în d omeniul suplimentelor nutritive
– aplica metode de lucru ce corespund cerintelor standarde lor nationale si internationale
-ofera servicii competente de analize bazandu –se pe activitatea unui colectiv cu e xperienta si
instruit ISO 17025
– serviciile prestat e de laborator se adreseaza persoanelor fi zice (apicultori /producatori) ș i
persoanelor juridice (companii procesatoare/producatoare);
Lista încercarilor fizico –chimice pentru care s –a obținut acreditarea este urm âtoarea:
• Examen organoleptic;
• Determinarea aciditaț ii libere;
• Determinarea 5 –hidroximetilfurfuralului (HMF);
• Determinarea pierderii prin uscare;
• Determinarea indicelui diastazic (metoda Gothe);
• Determinarea zaharului reducator (zahar invertit);
• Determinarea zaharului usor hidrolizabil (zaharoza);
• Determinarea conț inutului de granule de polen;
• Determinarea cenuș ii;
• Determinarea conț inutului de azot total si proteine totale;
• Determinarea c onținutului de grasimi totale;
• Determinarea indicelui de aciditate;
• Determinarea indicelui de ș aponificare;
• Determ inarea indicelui de esteri;
• Determinarea conținutului de apă ;
• Determinari refractometrice;

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 84
3.3 Activități le desfășurate în laborator . Materiale și metode.
Conform no rmelor de ultima o ră prevăzute în Codex Alimentarius ș i a cel or elaborate de
Comisia Internați onală a Mierii la nivel de UE și î n cooperare cu WHO si FA O acest departament
a introdus în practică activitaț i de laborator specializate care să verifice calități ile produselor
apicol e utilizate fie ca materie primă pentru medicamente apiterap eutice cât ș i pentru suplimente
nutritive. Acest laborator este acreditat RENAR ș i este autorizat sanitar -veterinar
(http://www.icdapicultura.ro/ ).

Cercetare științifică și activităț i de laborator:
1. Reali zarea de studii pri vind compoziția chimică naturală a produselor stupului (miere,
laptișor de matcă , polen, propolis, ceara).
2. Realizarea unor teme de cercetare interdisciplinare prin efectuarea de analize fizico –
chimice asupra materiilor prime apicole ș i a noilor produse ap iterap eutice de uz uman
respectiv veterinar, efectuarea de studii de stabilitate a produselor finite ap iterapice,
elaborarea specificaț iilor tehnice de calitate ale noilor produse apiterapice în vederea
autoriză rii lor.
3. Perfe cționarea tehnologiilor existen te și elabora rea de noi tehnologii pentru obținerea,
condiționarea mierii românești ș i a celorlalte produse apicole;
4. Elabora rea de acte normative, tehnice și procedee de condiționare care să permită
alinierea calităț ii mie rii și a celorlalte produse apico le românești la parametrii impuși
de Uniunea Europeană și piața internațională.
5. Adaptarea tehnicilor de analiză a calităț ii produselo r apicole conform metodelor de
înaltă performanță utilizate pe plan european ș i interna țional.
6. Perfecționarea ș i acreditare a RENAR a unor noi metode de determinare a reziduurilor
de antibiotice ș i pesticide din mierea de alb ine prin documentare procedurală ș i
validarea metodelor cromatografice aplicate pentru determinarea reziduurilor;
7. Intocmirea de noi caiete de sarcini refer itoare l a produsele stupului cu destinație
alimentară și terapeutică în contextul necesității aplică rii normelor G.M.P.
8. Elaborarea ș i executarea unor p rograme zonale de monitorizare ș i control a l calităț ii
produselor apicole, conform normelor G.M.P.
9. Standa rdizarea produselor apicole de colectura (p olen, propolis) privind compoziția
chimică și a componenț ei chimice cu elect terapeutic .
10. Certificarea conformității calității produselor apicole î n raport cu legis lația europeană .

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 85
11. Consultanța tehnică de specialita te pe probleme legate de chimia ș i tehnologia
produselor apicole (http://www.icdapicultura.ro/ ).

Patol ogia albinelor are ca obiectiv:

✓ Cercetare științifică
1. Realizarea mijloacelor de prevenire și combatere a bo lilor albinelor precum și a
procedurilor terapeutice pentru a spori capacitatea biologic ă și produ ctivă a familiilor de
albine.
2. Elaborarea unor mijloace alternative de combatere a varrozei (Varroa destructor), a unor
formule medicamentoase adecvate și eficiente, folosindu -se substan țe naturale cu ac țiune
acaricidă (extracte vegetale și uleiuri aromatice) precum și acizi organici care au dovedit
acțiune împotriva acarienilor;
3. Implementarea unor metode de luptă integrată î mpotriva varrozei prin diverse proc edee
tehnologice (fund antivarroa, ramă capcană cu celule de trâ ntori, metoda roiurilor etc).
4. Elaborarea de noi produse cu efe ct terapeutic specific, precum și noi preparate prin
potențarea substanț elor active din formulele actuale pentru combaterea mic ozelor ș i bolilor
bacteriene;
5. Optimizar ea unor tehnici de chimie uscată și umedă cu aplicabilitate în evaluarea stării de
sănătate a familiilor de albine pe baza de probe de hemolimfă ;
6. Aprofundarea studiilor privind apărarea sănătății albinelor ș i evaluarea unor posibile
depopulări masive de albine la nivel național în contextul apariț iei fenomenului CCD
(colony collapse disorder);

Activitate a de laborator (http://www.icdapicultura.ro/ ).
1. Efectuează diagnostic pen tru:

– boli bacteriene ale puietului (loca american ă, loca european ă) și albinelor adult e (salmoneloză ș i
septicem ie);
– boli parazitare externe ș i interne: varrooza, acarioza (supraveghere), nosemoza, amoebioza,
brauloza, triungul inoza, tropilaelapsoza, infestație cu gâ ndacul mic de stup (supraveghere);
– boli micotice: ascosferoza, aspergiloza, melanoza;

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 86
– daunatori: galerioza s.a;
2. Elaborează și eliberează buletine de analiză pentru informarea apicultorilor privind
diagnosticul stabilit pe probele ana lizate, cu recomandarile de tratamen t și măsurile de igienă
impuse;
3. Asigură consultanță tehnică de specialitate privind problemele de patologie a albinelor;
4. Efectuează studii ș i testari pentru realizarea unor formule medicamentoase pentru
combaterea bolilor la albine. Testările se efectuează în laborator, stupină experimentală a
laborato rului și în stupinele de reproducție și de producț ie ale Institutului de Cercetar e – Dezvoltare
pentru Apicultură ;
5. Urmăreș te cali tatea medicamentelor realizate în s ecția de microproducț ie a medicamentelor de
uz veterinar apicol, prin analize pe sarje î n cadrul Institutului pentru Controlul Produselor
Biologice ș i Medicamentelor de Uz Veterinar, organism al Autorității Naționale Sanitar –
Veterinare și pentru Siguranț a Alimentelor ( http://www.icdapicultura.ro/ ).

3.4 Cercetă ri personale privind calitatea produselor apicole – mater ie primă

Analiza compoziției fizico -chimice (a) și microbiologice (b) a produselor apicole ce vor fi
utilizate în apiterapie, ca alimente funcționale și în api -cosmetologie este de importanță extremă,
deoarece este esențial să se știe dacă produsele:
➢ sunt autentice,
➢ au compoziția chimică adecvată tipului de produs apicol declarat
➢ nu au încărcătură mi crobiană patogenă, iar cea saprofită este în limitele de accesibilitate.

(a) Pentru produsele apicole care vor intra în formula produselor api -fito-terapeutice propuse, au fost
determinați parametrii fizico -chimici principali: conținut de apă, protein e totale, lipide totale (Tabel nr.
3.1). Deoarece pentru miere sunt importante și alte caracteristici fizico -chimice, s -au determinat și
indicele diastazic, conductivitatea electrică și conținutul de HMF (hidroxi metil furfural) (Tabel nr.
3.2). Tehnicile d e lucru aplicate respectă monografiile din FR X și Farmacopeea europeană, ediția în
vigoare.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 87
(b) Studiul activității antimicrobiene a unor produse apicole constă în determinarea proprietăților
antimicrobiene la mierea de albine, propolis, lăptișorul de matcă, precum și stabilirea eficienței acestor
produse în funcție de calitățile antibacteriene în vederea utilizării lor în tratamente. Astfel, o biectivele
studiului microbiologic vizează două etape:
1) screening -ul activității antimicrobiene a produselor apicole față de diferite tulpini bacteriene și
fungice.
2) determinarea cantitativă a concentrației minime inhibitoare a produselor apicole testate față de
diferite tulpini microbiene.

✓ Materialul biologic.

Studiul a fost realizat pe 16 tulpini microbiene izolate de la pacienți spitalizați. Identificarea tulpinilor
a fost realizată cu sistemul automatizat VITEK 2, precum și cu ajutorul galeriilor microtest API 20.
Tulpinile bacteriene standard utilizate în studiu sunt:
a) Tulpini fungice : Candida albicans 103101, Candida famata 366, Candida albicans 601,
b) Tulpini bacteriene Gram -pozitive: Enterococcus faecalis ATCC, Staphylococcus aureus MRSA
349, SCN, Staphylococcus epidermidis, MRSA 1840, Staphylococcus aureus ATCC,
c) Tulpini bacteriene Gram -negative: Escheri chia coli 634, Escherichia coli 8730, Klebsiella
136202, Pseudomonas aeruginosa ATCC, Acinetobacterbaumanii 7706, Pseudomonas
aeruginosa 6633, Pseudomonas aeruginosa 719.

Produsele apicole testate au fost:
➢ Miere;
➢ Polen;
➢ Lăptișor de matcă;
➢ Apilarnil;
➢ Propolis;
➢ Tinctură de propolis;
➢ Extract moale de propolis.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 88
3.4.1 Rezultate și discuții privind studiul analizei antimicrobiene
În tabelul 3.1 sunt prezentați principalii parametri fizico -chim ici ai materiilor prime apicole.
Dintre cele șapte produse apic ole supuse analizei antimicrobiene a rezultat un conținut de apă ridicat
lăptișorul de matcă , în valoare de 63,7% , un procent de 18,8% de proteine totale a înregistrat polenul
din 2013 , iar polenul din 2014 are un procent crescut de lipide, acesta fiind de 5,8%.

Tabelul 3.1. Parametrii fizico -chimici principali ai produselor apicole utilizate ca materie primă
(Doștețan C., 2014)

Nr. Produs Conținut de apă (%) Proteine totale (%) Lipide totale
(%)
1. Miere salcâm 17,4 0,21 0,00
2. Miere mană 16,4 0,68 0,01
3. Polen 2013 19,7 18,8 5,1
4. Polen 2014 19,2 18,6 5,8
5. Păstură 15,7 16,6 4,4
6. Lăptișor de matcă 63,7 13,4 2,2
7. Apilarnil 61,4 7,6 3,2

Pentru miere s-au determinat și indicele diastazic, conductivitatea electrică și conținutul d e HMF
(hidroxi metil furfural), valorile fiind prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Caracteristici fizico -chimice specifice mierii (Doștețan C., 2014)

Nr. Produs apicol Conductivitatea electrică
(mS/cm) Indice diastazic
(DN) HMF
(mg/kg)
1. Miere salcâm 0,125 14,9 2,3
2. Miere mană 0,962 36,9 4,9

După cum se poate observa din analizele efectuate, mierea de salcâm și mierea de mană sunt
produse autentice, având indice diastazic ridicat (conținut de amilazimă provenită de albine) și conținut
de HMF foarte scăzut. Cond uctivitatea electrică a mierii de mană este ridicată, peste limita minimă a
standardului românesc și Codex Alimentarius pentru ca o miere să fie declarată de mană (0.8 mS/cm).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 89
Pentru principalele materii prime apicole au fost subcontractate analize speci fice către
laboratoarele de Analize Fizico -Chimice și Microbiologie ale INCD IBA București (Institutul de
Bioresurse Alimentare). Buletinele de analiză prezintă caracteristicile materiei prime (umiditate,
aciditate, substanță uscată, cenușă totală) conform STAS -urilor în vigoare, dar și informații referitoare
la proprietățile organoleptice ale materiilor prime apicole: aspect, consistență, culoare, gust și miros,
conform monografiilor din Farmacopeea Ro mână, ediția în vigoare (FR X).

3.4.2 Determinarea activită ții antimicrobiene a diferiților compuși apicoli asupra tulpinilor
bacteriene analizate.

S-a utilizat o metodă adaptată după metoda difuzimetrică (Kirby -Bauer) .
Tehnica de lucru:
1) Inocularea mediului s -a realizat prin însămânțarea în spot cu ajutorul tampo nului de vată steril:
s-a îmbibat tamponul în inocul, se îndepărtează excesul de inocul rotind și presând ușor
tamponul pe pereții interiori ai tubului, după care se descarcă tamponul pe suprafața plăcii prin
mișcări orizontale și apoi verticale, finaliz ate cu descrierea unui cerc marginal. În vederea
uscării suprafeței mediului, plăcile se lasă cu capacul întredeschis 30 minute la temperatura
camerei sau 15 minute la 37oC.
2) Însămânțarea în spot a produsului apicol testat, câte 5 µl de produs apicol pe f iecare placă.
După însămânțarea în spot, plăcile se lasă în repaus la temperatura camerei 20 -30 minute,
pentru a asigura difuzarea uniformă a acestor produse apicole în mediu.
3) Incubarea plăcilor s -a realizat timp de 16 -18h la 37°C, cu capacul în jos.
4) Citirea rezultatelor s -a realizat prin măsurarea diametrelor zonelor de inhibiție generate de
diferite produse apicole, cu ajutorul unei rigle gradate.

3.4.3 Determinarea valorii CMI (concentrația minimă inhibitorie) prin metoda microdiluțiilor
în mediu lichid.

Permite determinarea C.M.I. exprimată în U.I/mgr sau gram produs.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 90
Mod de lucru:

Tehnica s -a realizat în plăci cu 96 de godeuri. Se numerotează godeurile de la 1 la12 de la stânga la
dreapta. Se repartizează în cele 12 godeuri bulionul nutritiv (180µ l în primul godeu, respectiv 100µl în
restul). În primul tub se repartizeazăun volum de 20 µl din soluția stoc de produși apicoli folosiți
rezultând o concentrație de 1/10 în primul godeu. Din acesta se prelevează 100 µl și se transferă în
godeul următ or, unde se realizează o concentrație de produși apicoli de 1/20, s.a.m.d., realizându -se o
serie de diluții binare din acești produși apicoli. În godeul 12 nu se repartizează (tub martor de creștere).
Se însămânțează toate tuburile cu un volum egal de in ocul standardizat (20 µl), mai puțin godeul 11
care va fi martor de sterilitate. Se incubează tuburile la temperatura de 37°C timp de 18 -24h. Rezultatele
obținute s -au analizat prin observare macroscopică și prin citire la spectofotometru: în primele godeu ri,
cu concentrații mari de produși apicoli, creșterea culturii nu este vizibilă, microorganismele fiind
omorâte sau inhibate în prezența acestora.
Concentrația de produși apicoli corespunzătoare ultimului godeu în care nu se mai observă dezvoltarea
cultu rii reprezintă valorea C.M.I. (mg/ml) pentru compusul apicol respectiv.
În tuburile următoare, inclusiv tubul martor de creștere, mediul se tulbură ca urmare a creșterii
microbiene. Tubul martor de sterilitate obligatoriu nu prezintă cultură dezvoltată.

3.4.4 Citirea rezultatelor la spectofotometru.

Rezultatele au fost analizate și prin citirea la spectofotometru, spectrofotometrul fiind astfel un
instrument capabil să măsoare cu precizie cantitatea de fotoni (intensitatea luminii) absorbită de trecerea
lor printr-o probă (soluție). Astfel, se poate determina indirect și cantitatea de substanță (concentrația).
Pentru tulpinile de Candida albicans toate produsele testate au activitate antimicrobiană, CMI are
valori cuprinse între 1/10 șsi 1/80. Tulpina de C. famata s-a dovedit însa sensibilă doar la activitatea
polenului, ceilalți compuși neavând efect (Tabel nr. 3.3 și 3.4 ).
CMI – concentrație minimă inhibitorie
CMB – concentrație minimă batericidă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 91
Tabel nr. 3.3. Valorile CMI și CMEB ale produselor api cole testate față de tulpini d e Candida
sp. (Doștețan C., 2014)

Cod tulpină Apilarnil
Lăptișor
de matcă Miere mană

CMI % CMB % CMI % CMB % CMI % CMB %
Candida albicans 103101 1/80 1/10 1/320 1/320 1/40 1/40
Candida famata 366 1/40 Fără efect Fără efect 1/10 Fără efect 1/80
Candida albicans 601 1/80 Fără efect 1/20 1/20 1/80 1/20

Tabelul nr. 3.4. Valorile CMI și CM B ale produselor apicole testate față de tulpini de Candida
sp. (Doștețan C., 2014)

Cod tulpină Miere salcâm
Tinctura de propolis Polen crud

CMI % CMB % CMI % CMB % CMI % CMB %
Candida albicans 103101 1/40 1/10 1/320 1/10 1/80 1/40
Candida famata 366 Fără efect 1/20 Fără efect 1/10 1/160 1/10
Candida albicans 601 1/10 1/10 1/40 1/10 1/160 1/10

Pentru tulpinile Gram pozitive analizate, apilarnil a prezentat activitate antimicrobiană față de
toate tulpinile, cu o valoare CMI variind între 1/20 și 1/80µg/µl. Restul produselor testate au avut
activitate doar față de anumite tulpini, cu concentrații variate, între 1/10 și 1/320 µg/µl (polen crud fata
de tulpinile de SCN) (Tabel nr. 3.5 și 3.6 .), spectrul cel mai îngust de activitate fiind în cazul
lăptișorului de matcă.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 92
Tabel ul nr. 3.5 Valorile CMI și CM B ale produselor testate față de tulpini bacteriene Gram
pozitive (Doștețan C., 2014)
Cod tulpină Apilarnil Lăptișor de matcă Miere mană
CMI % CMB % CMI % CMB % CMI % CMB %
Enterococcus. faecali s
ATCC 1/40 1/10 1/40 1/10 1/10 1/10
S. aureus ATCC 1/20 1/10 Fara efect 1/20 1/10 1/10
S. aureus MRSA 349 1/40 1/10 Fara efect 1/20 Fara efect Fără efect
SCN 1/80 1/10 Fara efect 1/20 Fara efect Fără efect
S. epidermidis 1/40 Fără efect Fara efect 1/20 Fara efect Fără efect
S. aureus MRSA 1840 1/40 Fără efect 1/20 1/20 Fara efect Fara efect

Tabelul nr. 3.6 Valorile CMI și CMEB ale produselor testate față de tulpini bacteriene Gram
pozitive (Doștețan C., 2014)
Cod tulpină Miere salcâm Tinctura deprop olis Polen crud
CMI % CMB % CMI % CMB% CMI % CMB %
Enterococcus faecalis ATCC Fără efect Fără efect 1/20 1/10 Fără efect 1/10
S. aureus ATCC 1/40 1/10 1/80 1/20 1/160 1/10
S. aureus MRSA 349 Fără efect 1/10 1/40 1/10 Fără efect Fără efect
SCN 1/10 1/10 Fără efect Fără efect 1/320 Fără efect
S. epidermidis Fără efect Fără efect 1/160 Fără efect 1/320 Fără efect
S. aureus MRSA 1840 1/80 1/10 1/80 1/10 1/160 1/10

La tulpinile Gram -negative analizate se observă că apilarnil și tinctura de propolis a u activitate
antibacteriană față de toate speciile analizate, iaractivitatea celorlalți compuși variază funcție de tulpina
analizată. Valorile CMI sunt cuprinse între 1/10 și 1/320 µg/µl (Tabel nr. 3.7 și 3.8).

CMI – concentrație minimă inhibitorie
CMB – concentrație minimă bactericidă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 93
Tabelul nr. 3.7. Valorile CMI și CMEB la produsele testate față de tulpini bacteriene Gram
negative (Doștețan C., 2014)

Cod tulpină Apilarnil Lăptișor de matcă Miere mană
CMI % CMB % CMI % CMB % CMI % CMB %
Pseudomon as aeruginosa ATCC 1/80 1/10 1/40 1/10 1/10 1/10
Pseudomonas aeruginosa 719 1/80 1/10 Fără efect Fără efect 1/10 Fără efect
Pseudomonas aeruginosa 6633 1/10 Fără efect 1/640 1/10 1/40 1/10
Acinetobacter baumanii 7706 1/60 Fără efect Fara efect 1/10 1/80 1/40
E. coli 8730 1/40 Fără efect Fara efect 1/10 Fără efect Fără efect
E. coli 634 1/40 1/10 1/40 1/40 Fără a efect 1/10
Klebsiella sp. 136202 1/80 Fără efect 1/10 Fără efect 1/10 Fără efect

Tabelul nr. 3.8. Valorile CMI și CMEB la produsele testate față de tulpini bacteriene Gram
negative (Doștețan C., 2014)

Cod tulpină Miere salcâm Tinctura propolis Polen crud
CMI % CMB % CMI % CMB % CMI % CMB %
Pseudomonas aeruginosa
ATCC 1/20 1/20 1/10 Fara efect 1/320 1/10
Pseudomonas aeruginosa
719 Fara efect Fara efect 1/10 Fara efect Fara efect Fara efect
Pseudomonas aeruginosa
6633 1/40 1/20 1/10 Fara efect 1/160 1/10
Acinetob acter baumanii
7706 Fara efect Fara efect 1/10 Fara efect 1/20 Fara efect
E. coli 8730 Fara efect Fără efect 1/10 Fara efect 1/320 Fără efect
E. coli 634 Fara efect 1/10 1/10 Fara efect 1/160 1/10
Klebsiella sp. 136202 1/10 Fara efect 1/160 1/10 Fara ef ect Fara efect

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 94
3.5 Caracteristicile de calitate ale mierii de albine – calitatea organoleptică
Analiza senzorială, ca metodă științifică de apreciere a proprietăților organoleptice ale
alimentelor, are un rol important în stabilirea autenticității produsel or, fiind folosită îndeosebi
pentru compararea cu produsele de referință, în clasificare și standardizare, precum și în decelarea
prospețimii, defectelor și a altor neajunsuri mai greu sesizabile prin celelalte mijloace (Bulancea
M., 2001).
Deși analiza s enzorială este încă tributară aprecierii umane, având un anumit grad de
subiectivism, datorită profesionalizării corpului de degustători și interpretării statistice, constituie
un instrument util, iar în unele cazuri devine de neînlocuit în aprecierea cali tății (Segal E., 1982).
Principiile de analiză senzorială a mierii de albine sunt redate în STAS 784/3 – 1989. Mierea fluidă
se examinează organoleptic, inițial pe proba ca atare. Se notează dacă prezintă spumă și/sau
impurități.
Mierea se omogenizează cu ajutorul unei baghete de sticlă pentru dispersia uniformă a
impurităților în toată masa. Apoi, mierea se filtrează printr -un tifon dublu la prima întrebuințare,
se omogenizează și se lasă în repaus pentru eliminarea aerului înglobat, până la limpezirea
completă, după care se supune examenului organoleptic complet (aspect, consistență, culoare,
miros și gust). Mierea cristalizată se examinează organoleptic, inițial pe proba ca atare. Se notează
dacă prezintă spumă și/sau impurități, felul cristalizării (inc ipientă, parțială sau totală) și
caracteristicile cristalelor (fine, potrivite, grosiere).
Borcanul cu miere închis etanș se supune fluidificării prin încăl zire la temperatura de
40…450C, până la topirea completă a cristalelor. După răcire se îndepărtea ză capacul, se
omogenizează bine cu ajutorul unei baghete de sticlă pentru dispersia uniformă a impurităților în
toată masa. Aspectul se apreciază după gradul de transparență pe care îl prezintă mierea introduse
într-o epubetă de sticlă incoloră, cu diamet rul de 16 mm, examinată în lumina directă a zilei. Se
notează în mod detaliat diferitele nuanțe, ca de exemplu: transparent, strălucitor, opalescent,
tulbure etc.
Consistența se apreciază după modul de curgere a mierii de pe o baghetă de sticlă sau de
pe o lopățică de lemn, precizându -se starea respectivă: apoasă, fluidă -sub- țire, fluidă -vâscoasă,
cleioasă. Culoarea se apreciază prin examinare vizuală directă, la lumina zilei, pe un fond alb, a
mierii introduse într -o eprubetă din sticlă incoloră, cu diam etrul de 16 mm.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 95
Mirosul și gustul se apreciază prin mirosirea și gustarea probei. Se notează nuanța de aromă
dominantă (pentru mierea polifloră) și intensitatea acesteia (pronunțată, bine evidențiată,
moderată, discretă). De asemenea, se apreciază intens itatea gustului dulce (pronunțat, bine
evidențiat, moderat) și eventualele nuanțe secundare (acrișor, amărui, astringent, fad etc.)
Mierea posedă o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect fără spumă, fără corpuri
străine vizibile, culoare de la slab incolor până la galben deschis, galbenauriu, galben -portocaliu,
galben -închis, rubiniu, galbenbrun, brun -închis, miros și gust specifice mierii, cu aromă mai puțin
sau mai mult pronunțată, gust dulce, consistența omogenă, fluidă, vâscoasă, cristali zată.
Principalele însușiri senzoriale care dau calitatea organoleptică a mierii sunt redate în
tabelul 3.9 . (Șindilar, E., 2000).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 96

Tabelul 3.9 Însușirile senzoriale ale mierii de albine (Șindilar E., 2000)

Felul mierii Culoarea
Mirosul și gustul Consistența
Calitatea I Calitatea II Calitatea
I Calitatea II
Miere de salcâm Aproape
incolor ă
Galben ă-
deschis ă
Galben ă-aurie Galben ă-
închis Plăcut, dulce, caracteristic
mierii de salcâm Uniform ă: fluid ă sau vâscoas ă, fără semne de cristalizar e
Miere de tei Galben ă-
portocalie,
roșcată Brun ă;brun ă-
închis Arom ă pronun țată, dulce,
caracteristic ă mierii de tei Uniform ă: fluid ă, vâscoas ă sau fin cristalizat ă
Mierea de
zmeur ă Galben ă-
roșcată
Galben ă-
verzuie Brun ă-roșcată Plăcute, arom ă specific ă,
dulce Uniform ă: fluid ă, vâscoas ă sau fin cristalizat ă
Miere de izm ă Galben ă-
verzuie Brun ă-roșcată Plăcut,aromat, dulce Uniform ă: fluid ă sau vâscoas ă
Se admite fin cristalizat ă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 97
Miere de conifere Brun ă Rubinie Plăcut, pu țin astri ngent Uniform ă: foarte vâscoas ă, fără semne de cristalizare
Se admite și mai pu țin vâscoas ă
Miere de fânea ță,
de deal Galben ă Brun ă Plăcut, dulce Uniform ă: fluid ă, vâscoas ă sau fin cristalizat ă
Miere de floarea –
soarelui Galben ă – aurie
Galben ă-
portocalie Galben ă-
închis, Brun ă Plăcut, dulce, specific Uniform ă: fluid ă, vâscoas ă sau cristalizat ă
Miere poliflor ă
(cu excep ția mierii
de fânea ță Galben ă Brun ă Plăcut, dulce Uniform ă: fluid ă, vâscoas ă sau cristalizat ă
Miere de man ă Galbenă-brună Brun ă-
deschis Arom ă specific ă, gust pl ăcut,
dulce Uniform ă: fluid ă sau vâscoas ă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 98

3.6 CALITATEA FIZICO -CHIMICĂ A MIERII DE ALBINE
Conform STAS 784/3 -1989, mierea de salcâm și de man ă se livreaz ă în trei calit ăți: calitate
superioar ă, calitatea I și calitatea a II – a. Celelalte tipuri de miere se livreaz ă în dou ă calități: I și a
II-a. Principalele caracteristici fizico -chimice ce confer ă calitatea fizico -chimic ă a mierii
comercializate în țara noastr ă sunt prezentate în tabelul 3.10 .
Mierea de albine mai con ține un ansamblu de compu și importan ți, printre care: substan țe
proteice (în medie 0,5% la mierea floral ă și doze pu țin mai mari la cea de man ă); un spectru larg
de microelemente (beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, nichel, argint ș.a.); vitamine (B 1, B2, B6, C, K,
PP, H, ș.a.);
Mici cantit ăți de acizi organici (malic, citric, lactic, oxalic, succinic etc.), gume vegetale numite
impropriu dextrine, substan țe colorante și odorante etc. (Bulancea M., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 99
Tabelul 3.10 . Caracteristicile fizico -chimice și microscopice ale mierii de albine (Bulancea
M., 2002)

Parametrul Mierea de salcâm Mierea de mană Celelalte
sorturi
Cal. sup Cal. I Cal. sup Cal. I Cal. I
Apă, % max. 20 20 20 20 20
Aciditate, ml NaO H sol.1N/100g max. 4 4 5 4
Zahăr reduc ător, exprimat în zah ăr
invertit, %, min. 70 70 60 60 70
Zahăr ușor hidrolizabil, exprimat în
zaharoz ă, %, max 5 5 10 10 5
Indice amilazic, min. 6,5 6,5 13,9 10,9 10,9
Cenu șa, %, max. 0,5 0,5 1,0 1,0 0,5
Granule de polen specific,
raportat la num ărul total
de granule polen
examinate, %, min. Salcâm 30*) 25 – – –
Tei – – – – 30
Zmeur ă – – – – 25
Floarea –
soarelui – – – – 40
Ment ă – – – – 20
Hidroxi metilfurfural, mg / 100 g max. 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5**)
Indice colorimetric,mm,max.(pe scara
Pfund) max.12 max.18 min.65 min.55 –
Conductivitate electric ă, micro Siemens
x102, min – – 7 6 –
Substan țe insolubile în ap ă, max. 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1
Agen ți de falsificare (zah ăr invertit
artificial, glucoz ă industrial ă sau alt
hidrolizat de amidon, gelatin ă, clei,
făină de cereale sau alte produse lipsă lipsă lipsă lipsă lipsă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 100
amidonoase, coloran ți artificiali,
substan țe îndulcitoare sintetice etc.)

*) În plus, mierea de salcâm de calitate superioar ă nu trebuie s ă conțină mai mult de 5% granule
polen de rapi ță și/sau de pomi fructiferi;
**) La mierea livrat ă în borcane se admite un con ținut de HMF de max.4 mg la 100 g.
Principalii indicatori microbiologici care dau calitatea igienic ă a mierii de albine sunt reda ți
în tabelul 3.11 .
Tabelul 3.11. Indicatorii microbiologici ai mierii de albine (Lenco G., 2003)

3.7 Evaluarea calității mierii prin probă de analiză
Literatura de specialit ate care studiează calitatea mierii demonstrează necesitatea stabilirii
unor strategii de colectare a probelor pentru îmbunătățirea analizei markerilor mierii. Strategia
aplicată în acest studiu a fost prelevarea a două probe de analiză de la o stupină din județul Gorj,
cu conținut diferit de miere și anume mie re polifloră și miere de salcâm, destinată exportului.
După preluarea de la producători, mierea este supusă unui șir de analize organoleptice, fizice
și chimice în vederea determinarii parametrilor ca re interesează pentru ca lotul de miere să fie
declarat conform cu normle în vigoare și sigur pentru sănătatea consumatorului.
Specificare NTM/g Număr
drojdii/g Mucegaiuri Microfloră
patogenă
Miere normal ă < 300 2-3 Absente Absent ă
Miere cu
conservabilitate limitat ă < 300 10 – 103 Absente Absent ă
Miere care se scoate din
consum > 300 104 Prezente Prezent ă

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 101
În urma efectuării analizelor conform STAS 784/3 -89 și a comparării rezultatelor obținute cu
valorile normale stabilite prin reg lementările în vigoare se eliberează buletinul de analiză. Mierea
urmează apoi procesul tehnologic în scopul filtrării și omogenizării, proces care implică operații
tehnologice efectuate în vederea menținerii în stare fluidă și omogenizării, proces care im plică
operații tehnologice efectuate în vederea menținerii în stare fluidă, dar care nu modifică
caracteristicile organoleptice, fizico – chimice, biochimice și mi croscopice ale mierii de albine
(Practică S.C Apicola S.R.L, 2017).
Referințe:
• STAS 784/1 -89-Miere de albine. Condiții tehnice de calitate la preluarea de la producători.
• STAS 784/2 -89-Mierea de albine. Condiții tehnice de calitate la desfacere.
• STAS 784/3 -89-Mierea de albine. Metode de analiză.
• SR ISO 7954 -2001 -Directive generale pentru număra rea drojdiilor și mucegaiurilor.
• Ordin 522/798/317 -2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea,
caracteristicile și compoziția mierii.
• HGR nr.530/2001, republicată – intrucțiuni de metrologie legală IML 8 -01
,, preambalarea unor produse î n funcție de masă și de volum,,.
Sortimentele de miere analiza te în unitate, în perioada 06.06 – 08.06. 2017, au fost salcâm
și polifloră. Recoltarea probelor supuse analizei s -a realizat conform standardului și î n urma
efectuării analizelor s -au obținut u rmătoarele rezultate:

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 102
Asociația Crescătorilor de Albine din GORJ (Practică S.C Apicola S.R.L, 2017).
S.C. Apicola. S.R.L – TG. JIU
Buletin de analiză nr. 50
Probă analizată Miere de albine – Polifloră
Cantitatea/ probă 500,00 g
Cod probă GJ-22105 -1 Prelevat CTC Pîrvan Ionuț
Data fabricației 20.04.2017
Examen org. -fz.-ch.-micr. pentru Comercializare
Cantitatea kg 1000,00

Examen Organoleptic – effect
Culoare Galben Miros – aromat Specific
Gust – dulce Caracteristic Consistență Fluid

Examen Fizico – Chimic și microscopic – effect
Apa 17,3% Ind diastazic 17.9
H.M.F. mg/100g 1,6 Zahă r reducător (invertit) 80%
Zaharoză 2.61%

Examen reziduuri antibiotice – effect
Streptomicină – nedetectabil
Tetraciclină – nedetectabil
Cloranfenicol – nedetectabil
Rezultatul testului corespunde prevederilor Ord. MADR/MS/ANPC nr. 522/798/ 317/2003 cu
completările ulterioare.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 103
Asociația Crescătorilor de Albine din GORJ (Practică S.C Apicola S.R.L, 2017).
S.C. Apicola. S.R.L – TG. JIU
Buletin de analiză nr. 51
Probă analizată Miere de salcâm
Cantitatea/ probă 500,00 g
Cod probă GJ-22105 -2 Prelevat CTC Pîrvan Ionuț
Data fabricației 20.05.2017
Examen org. -fz.-ch.-micr. pentru Comercializare
Cantitatea kg 500,00

Examen Organoleptic – effect
Culoare Alb – Incolor Miros – aromat Spec ific
Gust – dulce Carateristic Consistență Fluid

Examen Fizico – Chimic și microscopic – effect
Apa% 16,65 Ind diastazic 6.7
H.M.F. mg/100g 1,6 Zahăr reducător (invertit) 78%
Zaharoză 1,42%

Examen reziduuri antibiotice – effect
Streptomicină – nedetectabil
Tetraciclină – nedetectabil
Cloranfenicol – nedetectabil
Rezultatul testului corespunde prevederilor Ord. MADR/MS/ANPC nr. 522/798/317/2003 cu
completările ulterio are.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 104
Mierea destinată comercializării se ambalează astfel:
• La doze de 30g/buc
• Borcane sticlă 450g și 900g
• Butoaie 280 kg
Ambalajele de desfacere destinate îmbutelierii mierii trebuie să fie curate și lipsite de miros străin,
iar ambalajele de desfacere ( doze, borcan e) se introd uc în cutii de carton ondulat sau mucava.
Marcarea se face în scopul indentificării lotului.
Pe ambalajele de desfacere – butoaie, se înscriu următoarele date de identificare:
✓ Numărul lot codificat (nr.lot fabricație și sortimentul codificat).
✓ Cantitatea netă/cantitatea brută.
✓ Numărul de ordine de îmbuteliere în butoi.
Pe ambalajele colective (doze/borcane) se înscriu:
✓ Denumirea produsului – sortimentul de miere
✓ Denumirea producătorului/îmbuteliatorului și adresa
✓ Data îmbutelierii ( zi, lună, an)
✓ Număr lot
✓ Numărul ambalajelor de desfacere și masa netă pe bucată
✓ Durata de valabilitate (12 luni de la data îmbutelierii), în funcție de respectarea condițiilor
prevăzute în prezenta specificație tehnică
Depozitarea ambalajelor cu miere se f ace în spații corespunzătoare din punct de vedere igienic,
tehnologic (curate, uscate, aerisite, dezinfectate, deratizate, ferite de soare, fără mirosuri străine).
Transportul se face cu mijloace de transport acoperite, care sunt corespunzătoare din punct de
vedere igienic (curate, dezin fectate, fără mirosuri străine) (Practică S.C Apicola S.R.L, 2017).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 105

3.8 Destinația mierii falsificate

Mierea falsificată prin adaos de apă sau adaos de apă și alte substanțe folosite pentru
corectarea consistenței (amidon, gelatină, albuș de ou), chiar dacă prezintă caracteristicile
organoleptice acceptabile, nu poate ti folosită ca atare în scopuri alimentare, dar poate fi utilizată
ca materie primă pentru prepararea băuturilor alcoolice sau a oțetului.
Mierea falsificată c u sirop de zahăr, zahăr invertit artificial, cu glucoză industrială și
mierea albinelor hrănite cu zahăr, în cazul când prezintă caracteristici organoleptice și fizico –
chimice acceptabile, poate fi folosită în scopuri alimentare ca substanță edulcorantă, deci ca
înlocuitor al zahărului alimentar. În acest caz, prețul de valorificare va fi inferior prețului
zahărului, deoarece trebuie făcută corecția pentru umiditate.
Mierea falsificată cu melasă nu poate fi valorificată decât pentru hrana animalelor. În to ate
cazurile în care se constată falsificarea mierii de albine, în afara sechestrării produsului și stabilirii
destinației conform celor prezentate anterior, medicul veterinar are obligația de a sancționa aceste
fraude conform legilor în vigoare (Petcu C., 2002, Savu C., 2002).

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 106
Concluzii
1. Există tot mai multe metode de falsificare a mierii de către producători sau verigi
intermediare din lanțul de procesare și distribuție. Pentru idenficarea acestor falsificări sunt
dezvoltate continuu metode de identificare, standardizate și aplicate în cardul
laboratoarelor specializate.
2. Cristalizarea mierii este un proces natural și el se datorează faptului că cele mai multe
sorturi de miere sunt soluții suprasaturate de zaharuri, deci în mod corect, aceasta nu ar
trebui socotită ca un defect, ci din contră, o garanție a autenticității și calității ei.
3. Higroscopicitatea este una dintre caracteristicile mierii care necesită o atenție sporită.
Depozitarea în condiții necorespunzătoare, o miere de calitate, poate suferi modificări în
urma creșterii procentului de umiditate și astfel mierea este compromisă.
4. Din punct de vedere organoleptic probele analizate au fost în conformitate cu cerințele în
vigoare.
5. Analiza senzorială este încă tributară aprecierii um ane, având un anumit grad de
subiectivism, datorită profesionalizării corpului de degustători și interpretării statistice,
constituie un instrument util, iar în unele cazuri devine de neînlocuit în aprecierea calității.
6. Activitatea antimicrobiană a produse lor apicole apreciată prin metoda difuzimetrică a fost
redusă, zonele de inhibiție a creșterii fiind slab evidențiate, cu excepția tincturii de propolis,
astefel încât s -a observat că în unele cazuri, activitatea antimicrobiană a produselor testate
s-a acc entuat prin continuarea timpului de incubare (de la 24 de ore la 72 de ore).
7. Controlul sanitar veterinar al mierii se face la locul de producere, de colectare, de
depozitare și la locul de desfacere.
8. Falsificarea mierii este o practică des întâlnită și rel ativ ușor de depistat, ce atrage pe tot
mai mulți comercianți, tocmai de aceea trebuie acordată atenție sporită acestui detaliu.
9. O miere ecologică/bio certificată este o condiție pentru obținerea efectelor dorite asupra
nutriției și sănătății. Cu toate ace stea, pentru a ne bucura pe deplin de proprietățile ei și
efectele benefice ale mierii, aceasta trebuie consumată cu măsură și cu respectarea
indicațiilor de utilizare.
10. Pentru a putea fi certificate produsele apicole trebuie să întrunească toate cerințele
standardelor naționale și europene avute în vedere la certificare.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 107
Bibliografie

1. Alexandru Vasile, Manualul apicultorului, ediția a VII -a, A.C.A.R., București, 2000.
2. Bârcă Gheorghe, Piscicultură, apicultură, sericultură, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1968 .
3. Bucată P., Tehnologia recoltării poenului cu ajutorul albinelor, ACA – redacția
revistei Apicultura în România, 1981.
4. Baculinschi H., Cercetări asupra constantelor fizico -chimice ale cerii de albine în
vederea identificării falsificărilor . Lucrări științifice S.C.A.S., vol III, 1961.
5. Cârnu I., Mierea de mană și caracteristicile ei, Editura Apicultura, 1962.
6. Dobrotă Virgil – Despre albine , Editura Salgo, Sibiu, 2016 .
7. Doștețan Cornelia Carmen, Studii și cercetări cu privire la produsele api cole, în
scopul valorificării lor superioare, Sibiu, 2014.
8. Harnaj V. – Produsele stupului, Editura Apimondia, București, 1989 .
9. Jarvis D.C., Mierea și alte produse naturale, Editura Apimondia, București, 1976.
10. Lenco Gabriela – Caracteristicile de calitate a le mierii de albine, uitilizată în procese
de valorificare biotehnologică, Galați, 2003.
11. Louveaux Jean, Albinele și creșterea lor, Editura Apimodia, București, 1987.
12. Mălăianu A., Stupăritul, Editura Ceres, București, 1980.
13. Mărghitaș Liviu Alexandru, Albine le și produsele lor, Editura Ceres, București, 2008.
14. Mărg hitaș Liviu Alexandru, Bonta Victoria, Metode moderne de determinare a
reziduurilor și contaminaților din miere și produse apicole, Academic Press, Cluj –
Napoca, 2010.
15. Marin M. Valoarea alimentară, dietetică și terapeutică a produselor apicole, Editura
Agro -silvică, București, 1966.
16. Maeterlinck Maurice – Viața albinelor, Editura Apimondia, București, 1976 .
17. Mihăilescu Nicolae, Mierea și sănătate, Editura Ceres, București, 1977.
18. Rawhi M. A. Abdalla, To tul despre apiterapie, Editura All,, București, 2012 .
19. Petcu Carmen, Ambalaje utilizate în industria alimentară, Editura Granada,
București, 2015.
20. Petcu Carmen , Savu Constantin – Igiena și controlul produselor de origine animală,
Editura Semne, București, 2 002.
21. Popescu Nicolae, Meica Sergiu , Produsele apicole și analiza lor chimică, Editura
Diacon Coresi, 1997.

Metode de cercetare privind autentificarea unor produse apicole

Page 108
22. Volcinschi Traian – Ceara, Asociația crescătorilor de albine din R.S. România,
București, 1988 .
23. ***Apicultura – Manualul cursantului, Ediția I 2012 .
24. ***Ghid de bune practice în apicultură, Editura Crepuscul, Ediția a III -a 2012 .
25. ***Manualul apicultorului, E diția a VII -a, Editura A.C.A.R., București, 2000.
26. ***Manualul apicultoului, Ediția IX, Editura I.I.T.E.A Apimondia, 2007.
27. ***România apicolă, Nr. 2, tiparită de I.I.T.E.A. , Editura Apimondia, februarie 1990.
28. ***Produsele stupului, hrană, sănătate, frumusețe, Editura Apimondia, București,
1989.
29. ***STAS 784/1 -89 – Miere de albine. Condiț ii tehnice de calitate la preluarea de la
producători .
30. ***STAS 784/2 -89 – Miere de albine. Condiții tehnice de calitate la desfacere .
31. ***STAS 784/3 -89 – Miere de albine. Metode de analiză .
32. ***http://www.robeetech.ro/DisciplinaApicultura/Calitateaproduselorapicole.html
33. ***http://www.icdapicultura.ro/
34. ***http://despremiere.blogspot.ro/2009/10/cateva -diferente -intre -sorturile -de.html
35. ***http://www.covera.ro/cum -se-face/ferma/apicultura/primii -pasi-in-apicultura/
36. ***https://lumeasatului.ro/articole -revista/apicultura/3424 -afaceri -apicole -in-
austria – germania -si-elvetia.html
37. ***http://www.a picultura.freesoul.ro/biologia_albinei/fiziologia.htm
38. *** http://www.aca.org.ro/informatii -apicole/apicultura -ecologica.html
39. ***http://www.ecocert.ro/ghiduri/TS36%20(EC)v03ro_Apicultura.pdf
40. ***http://www.aca.org.ro/content/media/pagini/directiva%20110 -2001.pdf
41. *** http://agrointel.ro/31265/cum -deosebesti -mierea -naturala -de-cea-falsificata -10-
sfaturi -pentru -a-nu-cadea -in-capcana -falsilor -stupari -de-la-targurile -apicole/
42. ***http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=29755
43. ***http://www.tremot.ro/calitatea -mierii/
44. ***http://adevarul.ro/sanatate/medicina -naturista/video -verifici -mierea -naturala –
saufalsificata -1_5225bba1c7b855ff563f4488/index.html
45. ***https://corneliapurcarea.files.wordpress.com/2015/10/purcarea_ -biochimie –
laborator.pdf
46. ***http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2013/madas.pdf
47. *** http://www.eurohonig.com/targ2006/Ca rmenAntonescui.html