Metode de Calcul a Disparităților Regionale

Cuprins

Introducere

Analiza disparităților regionale constituie un prim pas în rezolvarea unor dintre problemele care apar în colaborarea dintre unități adminstrativ teritoriale. Aceste disparități, analizate pe mai multe planuri, pot ajuta la implementarea unor proiecte care să ducă la creșterea coeziunii teritoriale și la creșterea competitivității regiunii respective. Prin urmare, pentru a avea o viziune cât mai cuprinzătoare asupra disparităților regionale, vom efectua un calcul și o analiză pe trei planuri: topologic, demografic și socio-cultural.

Inegalitățile spațiale care rezultă din analiza diferiților indicatori pot fi explicate atât pe baza localizării, cât și prin anumiți factori antropici.

Scopul lucrării

Scopul acestui studiu reprezintă analiza teritoriului macrojudețului Buzău-Brăila prin identificarea și calcularea principalilor factori topologici, demografici și socio-culturali pentru a descoperi disparitățile regionale prezente în această arie.

Metodologie

Macroregiunea studiată este alcătuită din 128 de UAT (Unități Administrativ Teritoriale), dintre care 8 reprezintă UAT urbane (1 oraș mare, pol de dezvoltare – Brăila, 2 orașe medii – Buzău și Râmnicu Sărat, 5 orașe mici – Făurei, Ianca, Însurăței, Nehoiu, Pogoanele).

Datele referitoare la aceste UAT au fost analizate și apoi cartografiate cu ajutorul unor soft-uri specializate:

– Microsoft Excel 2007 – pentru gestionarea bazelor de date

– ArcGIS 9.3 – pentru realizarea majorității hărților

– CorelDRAW X3 – pentru realizarea piramidei vărstelor și a coremei

– PhilCarto 5.6 – pentru realizarea uneia dintre hărți

– Adobe Illustrator CS3 – pentru retușarea și finalizarea hărții realizată cu PhilCarto

I Disparități topologice

Poziția localităților constituie unul dintre cei mai importanți factori de dezvoltare, dar și de creare de inegalități spațiale. Prin urmare acest factor va fi primul analizat în acest studiu.

I.1 Distribuția spațială a localităților

Cele 128 de UAT cuprind aproximativ 630 de localități distribuite neuniform în teritoriu, după cum se poate observa în figura 1. În zona montană din nord-vestul macrojudețului, prezența localităților este redusă la cele câteva văi care treversează această arie. În contrast cu aceasta, zona submontană și de dealuri prezintă o concentrare foarte mare de localități, acestea fiind dispuse în special de-a lungul cursurilor de apă. În zona de câmpie se observă atât o distribuție a localităților de-a lungul râurilor (Buzău, Călmățui), dar și o distribuție dată de alte elemente precum calea ferată (pentru zona dintre Făurei și Buzău). Totuși, cea mai mare parte a localităților din zona de câmpie au o distribuție oarecum uniformă în teritoriu, excepție făcând Insula Mare și Insula Mică a Brăilei, unde majoritatea localităților sunt concentrate în partea de sud, deși legăturile cu restul macrojudețului se efectuează prin intermediul bacurilor aflate în partea de nord-vest și central-vestic, fiind astfel mai apropiate de regiunile înconjurătoare.

I.2. Densitatea rețelei de așezări

Concentrarea așezărilor într-un anumit spațiu denotă o atractivitate a acelei zonei într-o anumită perioadă de timp, influențată de o serie de factori: configurația geografică, apărare, apropierea de un centru urban important, configurația rețelei de transport sau prezența unor elemente naturale sau culturale deosebite, care pot duce la dezvoltarea turismului.

Din figura 2 se poate observa că densitatea cea mai mare de localități se găsește în zona subcarpatică și de deal, ajungând până la 31 de localități la 100km2 – figura 2. În această arie se află și principalele puncte de atracție turistică, precum Sărata Monteoru, Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Ciolanu, Focul Viu sau Grotele cu picturi rupestre și Chiliile în stâncă.

Rețeaua de transport a generat și ea o concentrare a localităților de-a lungul ei, însă nu atât de pronunțată. Zona de câmpie, fiind puternic axată pe agricultură, se caracterizează prin suprafețe foarte mari lipsite de infrastructură de transport sau de țesut urban sau rural. Astfel, arii întinse situate între Buzău și Făurei, la vest de Făurei sau în estul macrojudețului, lângă Dunăre și în Insula Mare a Brăilei localitățile sunt extrem de dispersate sau lipsesc cu desăvârșire.

Deși densitatea localităților indică unele zone de concentrare a așezărilor, aceasta nu indică și o accesibilitate față de o serie de facilități asigurate de către zonele urbane. Astfel, calculând distanța-timp de la fiecare localitate către orașe, s-au conturat izocronele de 10, 20, 30, 50 și peste 50 de minute, fiind luată în considerație viteza medie de deplasare în funcție de tipul drumului (comunal – 40 km/h, județean – 60 km/h, național – 80 km/h, european – 90 km/h), iar pentru traversarea cu bacul a fost luată ca viteză medie 5 km/h – figura 3. În urma acestor calcule, zona cu densitatea cea mai mare a localităților se află la o distanță de 30-50 de minute de un centru urban, ceea ce nu favorizează o dezvoltare propice a zonei, relieful jucând și el un rol important în crearea acestor inegalități spațiale.

I.3. Indicele de dispersie Demangeon

Formula indicelui de dispersie Demangeon este:

Id=(N-M)*n/N

unde: N – Populația întregii unități administrative,

M – populația reședinței administrative,

n – numărul de localități

Cu cât indicele Demangeon este mai mare, cu atât numărul localităților dintr-o comună este mai mare și populația aflată în afara reședinței de comună este mai mare – figura 4. Comunele cu o singură localitate care este și reședința de comună va avea indice Demangeon 0, cum este cazul orașelor Brăila, Buzău, Făurei și Râmnicu Sărat, precum și în cazul unor comune precum Bărăganul, Gropeni, Tufești, Padina, etc. Comunele cu indice Demangeon mare prezintă o dispersie mare a localităților, dar și a populației și deci o dificultate mai mare în ceea ce privește dezvoltarea și echiparea localităților cu diverse servicii. Este cazul unor comune precum Odăile, Scorțoasa, Merei, Mânzălești, Tisău, Pătârlagele sau Cozieni, cu valori între 9 și 17 pentru indicele Demangeon, toate fiind situate în zona submontană sau de deal.

Valorile mici ale indicelui Demangeon în zona de câmpie sunt caracteristice fie comunelor cu o singură localitate, fie cu mai multe localități în care însă populația din afara reședinței de comună este relativ scăzută, fapt ce poate duce la o dezvoltare centrată doar pe acestea, celelalte sate urmănd un curs mai intens sau mai lent de îmbătrânire și depopulare.

II. Disparități demografice

Componenta demografică arată structura populației în funcție de comportamentul său natural sau migatoriu, dar și în funcție de anumite schimbări istorice produse de-a lungul timpului. Disparitățile spațiale pot fi explicate prin prisma schimbărilor generate de industrializare, urbanizare și mai nou de sub și periurbanizare. Trecerea de la proprietatea publică la cea privată a avut consecințe semnificative în regiune, ținând cont de specificul agricol din partea centrală și de est, aceasta generând în special un exod urban după 1990.

II.1. Bilanțul migratoriu

Pentru analizarea bilanțului migratoriu s-au folosit datele privind sosiții și plecații din fiecare an între 1992 și 2002, calculându-se o medie a bilanțului migratoriu pe acea perioadă și raportând la populația din 2002 (în promile), punându-se accent și pe plecații din 2002.

Se poate observa că cea mai mare scădere a populației (proporțional cu populația stabilă la nivelul anului 2002) prin migrație se înregistrează în zonele montane, în care depărtarea față de orașe constituie un impediment major în dezvoltare. Se observă scăderi și în rândul orașelor mari și medii, aici fiind prezent și exodul urban, fie din imposibilitatea autosusținerii în oraș a familiilor și mutarea acestora în mediul rural, fie din dorința persoanelor mai înstărite de a avea o locuință personală sub forma de casă de vacanță, locuință secundară sau chiar mutarea definitivă din oraș. Acest comportament se observă în special în jurul municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat.

Totodată, zonele în care se înregistrează cele mai multe plecări raportate la populația stabilă sunt și cele mai defavorizate din alte perspectivem după cum se va putea observa în capitolul privind confortul tehnic al habitatului.

II.2. Rata de dependență

Rata de dependență se calculează conform formulei:

unde: P0-19 – populația de până în 20 de ani

P>65 – populația de peste 65 de ani

P20-64 – populația între 20 și 65 de ani

Rata de dependență ilustrează capacitatea persoanelor în vârstă activă de a susține categoriile de populație inactivă sau de vârstă inactivă. Astfel, cu cât raportul este mai mare, cu atât presiunea asupra populației lucrătoare este mai mare – figura 6.

Valorile acestui indice pot varia de la subunitar la supraunitar.

În cazul valorilor subunitare, populația de 20-65 de ani este mai numeroasă decât celelalte două categorii, fapt ce reduce presiunea financiară pentru cei ocupați. Acest lucru se poate schimba însă, atunci când acest grup de persoane va intra în categoria de peste 65 de ani, iar populația de sub 20 de ani va rămâne scăzută, moment în care populația ocupată de la acel moment va resimți consecințele unei piramide a vârstelor dezechilibrată.

Pentru valorile supraunitare, se reliefează probleme de ordin demografic, care vor fi rezolvate la un moment dat prin avansarea pe verticală a acestor indivizi pe scara piramidei vârstelor.

În ceea ce privește structura populației pe grupe de vârstă pentru anul 2002 – figura 7, la nivelul întregului macrojudeț se conturează o piramidă a vârstelor cu baza îngustată, situație destul de răspândită în România, explicată prin situația economică și socială dificilă din anii de după 1989. O altă caracteristică specifică României este lărgirea piramidei pentru grupele de vârstă 10-35 de ani, dar mai ales pentru grupa 30-35 ani (la nivelul anului 2002), ca urmare a decretului 770 din 1966 a regimului comunist prin care se interzicea avortul și metodele contraceptive. O a treia îngustare a piramidei se observă în dreptul grupei de vîrstă 55-60 de ani, perioadă marcată de cel de-al Doilea Război Mondial, eveniment ce a dus la o scădere a populației.

Analizănd piramida vărstelor per ansamblu se observă căm deși grupa de vărstă cu cea mai mare extindere (30-35 de ani) a trecut de perioada de fertilitate maximă, acest lucru nu a provocat schimbări de proporții în rândul copiilor, aceștia însumînd abia jumătate din numărul adulților de 30-35 de ani. Acest comportament demografic se poate traduce în realitate prin probleme grave la nivel social și chiar ecomonic, care au dus la o întârziere accentuată sau chiar renunțare a momentului în care un cuplu decide să aibă un copil.

II.3. Rata de îmbătrânire

Formula de calcul pentru rata de îmbătrânire este

Ii = Pv/Pt

unde: Pv – populația vârstnică

Pt – populația tânără

Îmbătrânirea demografică este un process de lungă durată, care este declanșat de mobilitatea populației, dar și de caracteristici culturale, sanitare sau de fertilitate. În cazul de față am ales pragul vârstnicilor la 60 de ani, iar pragul tinerilor la 15 ani. Prin raportul dintre numărul de indivizi din cele două categorii rezultă două tipuri de valori – figura 8:

Valori subunitare în cazul în care proporția de tineri este mai mare decât cea a vârstnicilor, situație specifică zonelor urbane și a zonelor din împrejurimi, fiind întâlnită însă, în această zonă și în Insula Mare a Brăilei, precum și în unele comune din zona montană.

Valori supraunitare în cazul în care numărul vârstnicilor este mai mare decât cel al tinerilor, situație întâlnită în partea centrală a macrojudețului, precum și în zona de maximă densitate a locuințelor, în zona deluroasă și de munte și în sud-vest. Acest comportament demografic ar putea fi explicat prin migrația tinerilor spre oraș sau spre străinătate și suprapopularea acesto comune cu persoane vârstnice care i este mai mare decât cea a vârstnicilor, situație specifică zonelor urbane și a zonelor din împrejurimi, fiind întâlnită însă, în această zonă și în Insula Mare a Brăilei, precum și în unele comune din zona montană.

Valori supraunitare în cazul în care numărul vârstnicilor este mai mare decât cel al tinerilor, situație întâlnită în partea centrală a macrojudețului, precum și în zona de maximă densitate a locuințelor, în zona deluroasă și de munte și în sud-vest. Acest comportament demografic ar putea fi explicat prin migrația tinerilor spre oraș sau spre străinătate și suprapopularea acesto comune cu persoane vârstnice care au grijă în continuare de terenurile agricole.

Valoarea maximă se regăsește în comuna Pardoși, la vest de municipiul Râmnicu Sărat, comună care înregistrează și cea mai scăzută populație, dar și 5 sate componente, 4 dintre ele însumând doar 400 de locuitori. Aici valoarea indicelui ajunge la 9,66, înregistrându-se mai puțin de 30 de tineri la o populație covârșitoare de 320 de vârstnici, grup care înglobează mai mult de jumătate din populația comunei.

III. Disparități socio-culturale

Fiecare regiune se caracterizează printr-un anumit specific socio-cultural dezvoltat de-a lungul perioadelor istorice și influențat atât de configurația spațiului în care se află, cât și de factorii antropici. Tradițiile sau obiectivele turistice sunt dispuse extrem de inegal în teritoriu, acest lucru ducând la disparități.

De asemenea, accesul la unele faculități este condiționat de rețelele existente de drumuri, căi ferate, canalizare, gaz, apă, electricitate, internet,etc. Prin prezența sau absența acestor facilități, anumite sate sau comune devin mai bine integrate, cu potențial mai mare de interacțiune cu orașele sau cu alte zone învecinate, pe când altele devin excluse, abandonate și fără perspective de dezvoltare, fiind localizate în spații interstițiare sau chiar intermediare în cadrul ansamblului de localități.

III.1. Indicele de confort tehnic al habitatului

Fomula acestui indice se bazează pe gradul de conectare a populației la o serie de utilități:

unde: Ic – Dotarea cu canalizare a locuințelor

Ig – Dotarea cu gaz a locuințelor

Iac – Dotarea cu apă caldă a locuințelor

Ia – Dotarea cu apă potabilă a locuințelor

Accesul populației la utilități reprezintă, pe de o parte, calitatea vieții în acea localitate sau comună, dezvoltarea economică fiind mult mai probabilă în cazul prezenței și răspândirii acelui tip de utilitate. Motivele pentru care unele comune se bucură de acces la utilități, pe când, în cazul altora, nici măcar nu se vorbește despre acest lux, țin oarecum de centrele de difuzie a acestor utilități, dar, mai nou, de disponibilitatea și implicarea autorităților locale în implementarea de proiecte cu fonduri europene (practică mult mai răspândită odată cu intrarea României în Uniunea Europeană și deci neinclusă în datele statistice disponibile).

Analizând, în primă instanță, conectarea la fiecare utilitate în parte, vom urmări ariile de difuzie a acestora sau locațiile în care s-au dezvoltat separat de centre.

III.1.a. Dotarea cu gaz a locuințelor

Fiind considerată a doua cea mai puțin răspândită utilitate, conectarea la rețeaua de gaz metan reprezintă un lux pentru majoritatea comunelor din macrojudețul studiat, 24 dintre ele fiind total lipsite de această utilitate și încă 87 avînd sub 1% dintre locuințe conectate la gaz– figura 9.

Se remarcă astfel un procent mare al utilizatorilor de gaz metan în orașe (Brăila, Buzău, Râmnicu Sărat, Făurei, Ianca), dar și în comune precum Berca, Boldu și Ghergheasa. Dacă pentru comuna Berca acest procent mare poate fi explicat prin valențele turistice ale zonei, locuințele fiind probabil dotate corespunzător pentru acomodarea turiștilor, pentru comunele Boldu și Ghergheasa se poate explica prin prezența în acea zonă a unor puncte de extrecție a gazelor, fapt care a facilitat alimentarea locuințelor cu gaz.

III.1.b. Dotarea cu apă caldă

Apa caldă reprezintă o utilitate prezentă aproape exclusiv în zonele urbane și în zonele turistice – Figura 10. Celelalte comune înregistrează valori mici ale procentului de locuințe cu apă caldă, sub 2%, excepție făcând comuna Chișcani, situată la sud de Brăila unde proximitatea față de centrul urban a dus probabil la o prelungire a rețelei de apă caldă din oraș și probabil și comuna Merei, situată la vest de Buzău. Restul comunelor cu dotare semnificativă cu apă caldă sunt cele din zona de munte și de deal, acestea bazându-se pe activități turistice: Berca, Măgura, Nehoiu, Siriu.

III.1.c. Dotarea cu apă

Conectarea la rețeaua de apă potabilă este cea mai răspândită (după conectarea la electricitate) și garantează o calitate mai bună a apei pe care o cunsumă populația, spre deosebire de apa de la fântână care se poate contamina cu diverși compuși toxici proveniți din activitățile industriale. Se poate observa că un procent mai mare dintre locuințele zonei de studiu beneficiază de acces la apă curentă – figura 11.

Se identifică din nou zonele turistice montane și subcarpatice din vestul ți nord-vestul Buzăului, precum și reliefarea orașelor ai mici, care pentru procentul de conectare la celelelte utilități nu reușeau să iasă în evidență (Însurăței, Pogoanele). Și de această dată există comune care duc lipsă de apă curentăm cele mai multe fiind în zona subcarpaticăm în care și rata de îmbătrânire este foarte mare.

III.1.d. Sinteza dotărilor

Aplicând formula indicelui de confort tehnic al habitatului rezultă o hartă finală în care se pot observa zonele intens defavorizatem dar și direcțiile de dispersie a gradului de conectare la utilități – figura 12.

Se poate observa că există o tendință aproape generală ca zonele rurale să înglobeze doar până în 5% locuințe cu utilități, fapt ce demonstrează exitența unui nivel de trai relativ scăzut și oarecum uniform în cadrul macrojudețului.

Există totuși și zone care beneficiază de un acces ridicat la utilități, acestea fiind, bineînțeles orașele, cu valori ale indicelui de confort tehnic scăzând în funcție de mărimea orașelor. Celelalte zone cu prezență semnificativă a utilităților sunt cele turistice de la vest de Buzău și din zona montană care, datorită afluxului de turiști, s-au echipat cu rețele de apă, apă caldă și gaz. O excepție ar fi comunele Boldu și Ghergheasa care, după cum am explicat și la subcapitolul privind dotarea cu gaz, se bucură de o racordare la scară largă la această rețea.

III.2. Modelul difuziei spațiale a inovației tehnico-edilitare

În urma analizei efectuate pentru calcularea indicelui de confort tehnic al habitatului și analizarea distribuției acestuia în spațiu, s-au putut observa o serie de comportamente spațiale care oferă o imagine de ansamblu asupra difuziei spațiale a inovației – figura 13.

Prin urmare, au fost identificate o serie de centre de difuzie a inovației precum:

Buzău – cel mai puternic centru, cu o difuzie a tuturor celor trei tipuri de utilitățim direcționate în principal către vestm spre zonele turistice

Nehoiu – centru de difuzie a rețelelor de apă caldă și apă curentă pentru zona montană

Brăila – centru de difuzie modest în comparație cu dimensiunea sa, cu o propagare a inovației către sud și sud-vest

Ianca – centru mic de distribuție a rețelei de apă curentă

Surprinzător este faptul că celelalte orașe nu reușesc să răspândească inovația în împrejurimi, având chiar și zone lipsite complet de unele utilități în imediata vecinătate (cazul orașului Râmnicu Sărat).

Lipsa infrastructurii de utilități din zona Insulei Mari și Mici a Brăilei, precum și din zona limitrofă Dunării se poate explica prin dificultatea implementării acestora.

Pe lângă această arie, se mai observă și o serie de spații interstițiare (comunele Chiliile, Odăile, Pardoși, Murgești – din zona deluroasă) sau intermediare (comunele Tisău și Viperești – între zona de influență a Orașului Buzău și cea a orașului Nehoiu).

Concluzii

Studiul disparităților din cadrul macrojudețului Buzău-Brăila a scos la iveală faptul că există o disparitate foarte mare între zonele urbane mari și medii și celelalte orașe care nu au caracteristici foarte diferite față de zonele rurale.

Există probleme substanțiale în ceea ce privește dotarea cu utilități care începe să fie difuzată doar în partea de vest. Disparitățile demografice conturează zone cu probleme de îmbătrânire în partea centrală și central-nord-vestică, iar zonele îmbătrânite și cu densitatea cea mai mare de localități sunt simultan și defavorizate din punct de vedere al reliefului, dar și din prisma dotărilor cu utilități.