Metode DE Analiză A Bugetelor Locale

Diverse

Metode DE Analiză A Bugetelor Locale

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA “ARTIFEX” BUCURESTI

FACULTATEA: FINANȚE ȘI CONTABILITATE

SPECIALIZAREA: FINANȚE BANCI

LUCREARE DE LICENȚĂ

METODE DE ANALIZĂ A BUGETELOR LOCALE

COORDONATOR LUCRARE:

LECTOR UNIV. DR. MĂDĂLINA GABRIELA ANGHEL

STUDENT,

IOAN (MIHAI) ROXANA BIANCA

Bucuresti 2016

CUPRINS

Introducere

Capitolul I.Principalele abordări teorectice ale bugetelor locale

I.1. Noțiuni introductive privind organizarea finanțelor publice locale

I.1.1. Conceptul de buget local și caracteristicile acestuia

I.1.2. Principiile și regulile bugetare

I.1.3 Locul bugetelor locale în cadrul bugetului general consolidate

I.2. Bugetul local – sursa principală a administrațiilor locale. Elemente componente ale

bugetelor locale

I.2.1. Veniturile bugetelor locale și factorii de influență a acestora

I.2.2. Cheltuielile bugetelor locale. Criterii de grupare și factori de influență

I.2.3. Datoria publică locală

I.3. Derularea procesului bugetar

I.3.1. Aspecte procedurale privind elaborarea proiectului de buget local

I.3.2. Execuția bugetului local

I.4. Metode de dimensionare a indicatoriilor bugetari

Capitolul II. Studiu privind analiza bugetului Comunei Buturugeni,județul Giurgiu

II.1. Prezentarea generală a Comunei Buturugeni.

II.2. Analiza structurală și dinamică a veniturilor bugetului local al Comunei Buturugeni în perioada 2013 – 2015

II.3. Analiza strcuturală și dinamică a cheltuielilor bugetului local al Comunei Buturugeni în

perioada 2013 – 2015

II.4. Proiect de investiții publice locale propus spre finanțare în cadrul Comunei Buturugeni

Concluzii

Bibliografie

Anexe

„Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirea mulțimii, adică a nației”

Mihail Kogălniceanu

Introducere

După anul 1989, România a fost eliberată de sub regimul comunist care nu a oferit niciodată posibilitatea la o liberă exprimare iar pe acest fond, problema abordării unor astfel de aspecte este esențială, de aceea mi-am propus să abordez procesul bugetar la nivel teritorial cu ajutorul informațiilor primite de la Primăria comunei Buturugeni.

Este foarte important ca cetățenii comunei să cunoască în detaliu veniturile instituției cât și proveniența acestora, ei lasă în grija persoanei abilitate să gestioneze bugetul local și anume, primarul, ca să poată distribui veniturile conform reglementărilor legale cât și în funcție de necesitățile cetățenilor.

Un alt scop al lucrării îl constituie aprofundarea cunoștiințelor mele personale asupra locului în care trăiesc și în care voi trăi în continuare, lucrarea devenind o verigă intermediară între teorie și practică, o oglindă simplificată a realității ce ne înconjoară.

Îmi propun astfel să transpun noțiunile teoretice ce urmează să le accentuez, în practica desfășurată pe baza datelor furnizate de către Primăria comunei Buturugeni. Datele sunt reale, tocmai pentru a scoate în evidență informațiile asupra bugetului local și pentru liniștea oricărui cetățean că veniturile au fost repartizate corespunzător.

Având în vedere interesul cu care am abordat această temă, am studiat cu multă atenție nevoile comunei Buturugeni pentru o dezvoltare durabilă.

În primul rând putem face referire la faptul că avem nevoie de o infrastructură, în ciuda micilor progrese fondurile publice sunt tot mai limitate.

Începând cu anul 2011, cotele defalcate din impozitul pe venit au fost reduse creând un impact negativ asupra echilibrării bugetelor locale, comuna fiind în imposibilitate de a-și onora toate obligațiile de plată către furnizori.

Cu excepția proiectelor cu finanțare externă nerambursabila de care nu se bucură toate comunele, resursele utilizate de primărie pentru investiții în infrastructură fie din fonduri proprii fie din programe naționale sunt într-o ușoară scădere.

Capitolul I. Principalele abordări teoretice ale bugetelor locale

Noțiuni introductive privind organizarea finanțelor publice locale

Începând cu anul 1991 se dorea organizarea finanțelor locale precizând care sunt atribuțiile cât și resursele unităților administrative.

Se dorea crearea unei descentralizări administrative prin extinderea autonomiei locale, acest lucru se putea realiza numai cu resurse necesare cât și responsabilități ale administrațiilor locale.

La nivelul administrației publice locale, prin ”autorități ale administrației publice locale” se înțelege:

-primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor capitalei, primarul general și președinții consiliilor județene, ei reprezintă autoritatea executivă și reprezintă statul în autoritatea administrativ-teritorială unde a fost ales;

– consiliile locale, județene, Consiliul General al Municipiului București, acestea sunt autorități deliberative, consilierii răspunzând solidar pentru acțiunile consiliului din care fac parte.

Autonomia financiară este importantă pentru comunitățile locale deoarece este suportul material al funcționării, cunoscând bine potențialul economic cu privire la resursele bănești de proveniența publică dar cel mai important cheltuielile ce trebuie făcute pentru interesul public pe plan local.

Finanțele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor realizează resurse financiare prin colectarea taxelor și impozitelor de la persoane fizice și juridice și se îndreaptă către satisfacerea nevoilor social-culturale, serviciilor de dezvoltare publică precum și a altor acțiuni din organele administrației publice locale.

Conceptul de buget local și caracteristicile acestuia

Bugetul local reprezintă instrumentul de planificare și de conducere a activității financiare a administrațiilor publice locale. Structura acestuia impune gradul de autonomie a administrației locale față de unitățile centrale și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale.

Bugetele locale se prezintă ca balanțe financiare, pe de o parte cu venituri, pe de altă parte cu cheltuieli; principala lor caracteristică este faptul că sunt acordate competențe mai mari în ceea ce privește cheltuielile cuprinse în acestea decât în colectarea și mobilizarea de venituri.

Motivația principală este aceea că acțiunile social-culturale de interes general ca învățământul, sănătatea, sunt prezente dispersat în teritoriu, de regulă, după numărul populației, de aici și fondurile publice în diferite mărimi.

Administrațiile locale își obțin sursele de finanțare din:

a). venituri proprii: impozite și taxe, contribuții, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;

b). sume defalcate din venituri ale bugetului de stat;

c). subvenții;

d). donații și sponsorizări.

Veniturile bugetelor locale se structurează în venituri curente, venituri de capital, venituri cu destinație specială și cote, sume defalcate din veniturile bugetului de stat și transferuri, conform Figurii nr.1.

Principiile și regulile bugetare

Au luat naștere în urma victoriilor revoluțiilor burgheze iar pe lângă obiectivele majore se dorea și implementarea ordinii în finanțele publice, prin urmare așa au apărut finanțele publice și următoarele principii:

– principiul universalității;

– principiul unității;

– principiul neafectării veniturilor bugetare;

– principiul anualității;

– principiul specializării bugetare;

– principiul echilibrului bugetar;

– principiul publicității.

Principiul universalității

Conform acestui principiu, veniturile și cheltuielile trebuie să se înscrie în sume brute, în bugetul de stat fiind interzisă compensarea între venituri și cheltuieli proprii.

Acest principiu oferă posibilitatea de cunoaștere clară a tuturor veniturilor și cheltuielilor publice precum și legăturile dintre acestea.

Parlamentul, prin prisma acestui principiu, deține controlul însă din pricina volumului mare apar dificultăți în aplicarea acestui principiu, ducându-se la derogări.

Principiul unității

Presupune înscrierea într-un singur document și anume bugetul general al tuturor veniturilor și cheltuielilor statului pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice.

Prin principiul unității, bugetul este prezentat sub forma unui document unic concentrând ansamblul relațiilor bugetare ale statului cu scopul stabilirii de priorități și opțiuni și anume luarea deciziilor bugetare cât mai bine fundamentate.

Din păcate acest principiu este încălcat prin introducerea unor “bugete extraordinare” prin care se separă anumite cheltuieli ce se consideră excepționale.O altă modalitate de încălcare a acestui principiu o constituie bugetele autonome, acestea întocmindu-se de către regiuni, municipii.

Prin folosirea unor conturi speciale de trezorerie se încalcă din nou principiul unității bugetului , aceste conturi se deschid în numele statului pentru a evidenția anumite operațiunii provizorii.

Principiul neafectării veniturilor bugetare

Acest principiu face referire la faptul că totalitatea veniturilor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, veniturile se depersonalizează și nu este permis ca un venit bugetar să se folosească pentru anumite cheltuieli bugetare, deoarece se pierde concordanța între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează să se efectueze pe seama venitului special afectat.

Principiul anualității

Presupune că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate pe o perioadă de un an ce corespund exercițiului bugetar conform legislației în vigoare, fiind de astfel și primul principiu aplicat în practica bugetară.

Acest principiu a fost inițiat mai mult pe motive politice, deoarece Parlamentul poate controla gestiunea financiară a Guvernului mai ușor pe o perioadă mai scurtă de timp.

Anul bugetar poate sau nu să fie în concordanță cu anul calendaristic, în funcție de țara și anume:

– 1 aprilie-31 martie: India, Indonezia, Israel, Japonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă;

– 1 iulie-30 iunie:Australia, Germania, Egipt, Pakistan, Suedia, Sudan, Uganda;

– 1 octombrie-30 septembrie: SUA, Thailanda;

– 1 ianuarie-31decembrie: România.

În România, conform Legii Finanțelor Publice Nr.500/2002, “exercițiul bugetar este anual și coincide cu anul calendaristic”, iar “toate operațiunile efectuate în cursul unui an aparține exercițiului corespunzător de execuție a bugetului”.

Principiul specializării bugetare

Veniturile și cheltuielile bugetare se aprobă în buget pe surse de proveniență și pe categorii de cheltuieli potrivit clasificației bugetare.

Veniturile se împart în capitole și subcapitole iar cheltuielile în titluri, articole și alineate.

Principiul echilibrului bugetar

Din punctul de vedere al acestui principiu, veniturile trebuie să acopere în întregime cheltuielile publice, însă dacă acest lucru nu se respectă se ajunge la deficit bugetar, apelându-se la împrumuturi pentru acoperirea acestor cheltuieli suplimentare.

Principiul transparentei și publicității

Procesul bugetar e deschis și transparent, acesta fiind făcut public cu ajutorul presei locale, pe site-ul instituției publice sau prin afișarea la avizierul instituției a proiectului de buget local și al contului anual de execuție.

Veniturile precum și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale se regăsesc în bugetele ce se elaborează pentru fiecare exercițiu bugetar. Elaborarea, aprobarea și executarea bugetelor locale se desfășoară în baza principiilor bugetare.

Principiul autonomiei locale

Prin autonomie locală se înțelege capacitatea autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în numele și în interesul administrației locale pe care le reprezintă, activitățile publice. Acest drept se exercită de către consiliile locale și primari, precum și de către consiliile județene.

Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz.

Prin urmare, competentele și răspunderile ce revin autorităților administrației publice locale în domeniul finanțelor publice locale sunt depline și exclusive, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege.

Tot ca o consecință a autonomiei financiare de care se bucură autoritățile publice locale, acestea au dreptul, în limitele legii, de a avea inițiative în acest domeniu. Având autonomie funcțională, unitățile administrativ-teritoriale nu mai sunt incluse cu toate veniturile și cheltuielile lor în bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget.

Principiul consultării cetățenilor

Acest principiu prevede ca cetățenii să fie consultați asupra alocării resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetul local.

Principiul echilibrului bugetului

Presupune ca veniturile să acopere integral cheltuielile prevăzute în bugetul local. În situația în care veniturile nu acoperă cheltuielile, deficitul bugetului local urmează să fie acoperit din împrumuturi contractate de autoritățile publice locale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prevăzute prin legea bugetului de stat.

Principiul publicității bugetului local

Este necesar ca propunerile de venituri și de cheltuieli din bugetele locale să fie aduse la cunoștință locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale, prin publicare în presa locală sau afișare la avizierul unității care pot formula contestații și propuneri de care trebuie să se țină seama la dezbaterea și aprobarea bugetului local.

Reguli bugetare

Toate operatiunile bugetare se exprimă în moneda națională.

Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede astfel.

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute in legi speciale și legi bugetare anuale.

Nici o cheltuială nu poate fi inscrisă în buget și nici angajată și efectuată din buget dacă nu există baza legală pentru cheltuiala respectivă.

Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonantată și platită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

În cazurile in care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative, a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creșterea cheltuielilor. În acest scop inițiatorii trebuie să elaboreze o fișă financiară care insoțește expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, și în care se inscriu efectele financiare asupra bugetului, avandu-se în vedere: schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent și următorii ani, eșalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acțiunilor multianuale; propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor sau/și în vederea acoperirii minusului de venituri etc.

Locul bugetelor locale în cadrul bugetului general consolidat

Bugetul de stat reprezintă perspectiva financiară a statului îmbrăcând două aspecte: unul juridic și unul economic. Referitor la aspectul juridic, bugetul reprezintă un document prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile statului pe o perioadă de un an.

Bugetul de stat prezintă un caracter obligatoriu necesitând autorizarea puterii legislative, în același timp este un act de previziune a resurselor publice și a modului de utilizare a acestora. Abordarea economică pune în evidență corelațiile macroeconomice, accentuând determinarea produsului intern brut și nivelul de folosire a resurselor.

În țara noastră, necesitatea de resurse la nivelul societății și posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt evidențiate în bugetul general consolidat.

Cadrul legislativ privind finanțele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde:

– bugetul de stat;

– bugetul asigurărilor sociale de stat;

– bugetul fondurilor speciale;

– bugetul trezoreriei statului;

– bugetul local;

– bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

Consolidarea bugetară este procesul de eliminare a operațiunilor dintre elementele componente ale sistemului unitar de bugete, în vederea evitării dublei evidențieri a acestora. Pe baza procesului de consolidare bugetară, se determină efortul financiar public, precum și identificarea situațiilor de echilibru sau dezechilibru între resurse și necesitățile acoperite și, deci, dimensionarea datoriei publice.

În bugetul de stat și bugetele locale își găsesc reflectarea relațiile de repartizare a unei importante părți a produsului intern brut, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Este vorba de prelevări de venituri, de la persoane fizice și juridice, la dispoziția autorităților centrale de stat, județene, municipale, orășenești, comunale, prin mijloace de constrângere (impozite, taxe, penalizări, amenzi) și pe baze contractuale (chirii, amenzi, dividende, redevențe, încasări din vânzări de bunuri) .

Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite directe, impozite și taxe de la populație, venituri nefiscale și alte venituri.

Cheltuielile ce se finanțează prin bugetele județelor se asigură fonduri pentru acțiuni de cultură și religie, asistență socială, ajutoare și indemnizații, servicii și dezvoltare publică, transporturi și alte acțiuni.

O primă legătură financiară între cele două categorii de bugete o reprezintă, după cum s-a evidențiat mai sus, transferurile de fonduri de la bugetul central către bugetele locale, pentru echilibrarea acestora, cuprinse în veniturile totale ale bugetelor locale.

Transferurile prin bugetele locale depind de atribuțiile autorităților administrației publice locale, de coordonarea agenților economici și a instituțiilor publice.

Bugetele locale se echilibrează în limitele prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de către Ministerul Finanțelor, prin direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, atunci când ordonatorii principali de credite necesita acest aspect în execuția bugetară.

Pentru a se asigura echilibrul bugetar al unor unități administrativ-teritoriale, cu ajutorul legii bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și criterii de repartizare a acestora pe unitățile administrativ-teritoriale.Sumele defalcate din unele venituri care au o destinație specială din bugetul de stat și transferurile cu destinație specială din bugetul de stat, se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ, respectiv a municipiului București.

Atunci când se transferă de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru investiții finanțate din împrumuturi externe, la a căror realizare contribuie și Guvernul.

Pe lângă veniturile proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, unitățile administrativ-teritoriale pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate:

– cote defalcate din impozitul pe venit;

– sume defalcate din TVA;

– cote defalcate din impozitul pe venit;

– subvenții și transferuri.

Bugetul local – sursa principal a administrațiilor locale. Elementele componente ale bugetelor locale

Începând cu anul 1991 se dorea organizarea finanțelor locale precizând care sunt atribuțiile cât și resursele unităților administrative.

Se dorea crearea unei descentralizări administrative prin extinderea autonomiei locale, acest lucru se putea realiza numai cu resurse necesare cât și responsabilități ale administrațiilor locale.

La nivelul administrației publice locale, prin ”autorități ale administrației publice locale” se înțelege:

-primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor capitalei, primarul general și președinții consiliilor județene, ei reprezintă autoritatea executivă și reprezintă statul în autoritatea administrativ-teritorială unde a fost ales;

– consiliile locale, județene, Consiliul General al Municipiului București, acestea sunt autorități deliberative, consilierii răspunzând solidar pentru acțiunile consiliului din care fac parte.

Autonomia financiară este importantă pentru comunitățile locale deoarece este suportul material al funcționării, cunoscând bine potențialul economic cu privire la resursele bănești de proveniența publică dar cel mai important cheltuielile ce trebuie făcute pentru interesul public pe plan local.

Finanțele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor realizează resurse financiare prin colectarea taxelor și impozitelor de la persoane fizice și juridice și se îndreaptă către satisfacerea nevoilor social-culturale, serviciilor de dezvoltare publică precum și a altor acțiuni din organele administrației publice locale.

Bugetele locale cuprind două capitole principale: veniturile și cheltuielile localităților. Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată. Numărul de personal, permanent și temporar, precum și fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărei instituții publice. Numărul de salariați aprobat fiecărei instituții publice nu poate fi depășit.

Veniturile bugetelor locale și factorii de influență a acestora

Veniturile care se prevăd în bugetele locale se calculează pe baza unor metode diferite în funcție de anumiți factori.

Pe baza metodei automate veniturile ce se prevăd în proiectul bugetului local al anului următor se determină în funcție de veniturile penultimului an, la care s-a încheiat exercițiul.

Metoda majorării (diminuării), propune ca veniturile ce se prevăd în proiectul de buget local să rezulte pornind de la evoluția veniturilor pe o anumită perioadă de timp, la care se determină ritmul mediu anual ce se aplică la veniturile ultimului an. În acest caz nu se pot surprinde influențele unor factori noi și nu se pot elimina unele influențe negative din perioadele precedente.

Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venituri din bugetele locale. Veniturile ce se estimează pentru a fi înscrise în proiectul bugetului local, depind de veniturile încasate în perioada precedentă, de influențele unor factori precum și de modificările legislative.

Cele mai semnificative venituri curente fiscale cuprind cu precădere următoarele categorii:

– impozitul pe clădiri la persoane fizice;

– impozitul pe clădiri la persoane juridice;

– impozitul pe terenuri la persoane fizice;

– impozitul pe terenuri la persoane juridice;

– taxa pentru terenurile proprietate de stat, folosite în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură;

– taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice.

La baza întocmirii părții de venituri a bugetului de venituri și cheltuieli stau următoarele criterii:

– baza legală a veniturilor, veniturile nu se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli și nu se încasează decât dacă sunt reglementate expres printr-un act normativ și se cuvin unității respective;

– execuția preliminată pentru anul de bază reprezintă execuția certă pe o anumită perioadă de timp și execuția probabilă până la sfârșitul anului, corelată cu eventualele influențe;

– analiza și studierea comparativă a veniturilor realizate pe total, pe structură și în dinamică. Se realizează analiza și studiul privind evoluția veniturilor pe intervale mai mari de timp;

– evoluția volumului în funcție de factorii producători de venituri se fac calcule analitice pentru fiecare sursă de venit sau se utilizează o serie de indicatori privitori la veniturile medii realizate sau preliminate, corectat cu influențele ce vor apărea în anul de plan.

În fundamentarea cât mai corectă a unei planificări bugetare pe termen lung, în cazul veniturilor curente trebuie să se țină seama de următoarele elemente:

– gradul de încasare a impozitelor în raport cu debitele calculate. Un grad scăzut al încasărilor reprezintă un semnal de alarmă: ori fiscalitatea este prea mare, ori evaziunea fiscală este mult mai mare. În ambele cazuri, o creștere a nivelului fiscalității nu va conduce la o creștere semnificativă a sumelor încasate la bugetul local;

– nivelul fiscalității acesta trebuie fixat în funcție de obiectivele pe termen scurt, mediu și lung ale autorităților locale respective. Politica fiscală este bine să fie cât mai constantă în timp și să fie rezonantă cu politica de dezvoltare locală pe care autoritatea locală dorește să o impună. În condițiile în care impozitele și taxele locale reprezintă, pentru marile orașe cel puțin, aproximativ 40% din totalul resurselor financiare, este evidentă importanța pe care o are o bună politică fiscală pe plan local;

– dezvoltarea economică ce influențează direct creșterea sau descreșterea bazei de impozitare și care influențează direct și nivelul de încasare a impozitelor locale;

– cuantificarea nivelului inflației, care este mai puțin importantă pentru prognoza pe termen mediu și mult mai importantă în planificarea bugetară anuală.

Trebuie remarcat că prognoza veniturilor curente va fi mai ușor de realizat și mai aproape de realitate în momentul în care încasarea taxelor și impozitelor locale se va face prin serviciile specializate ale primăriilor, dispunându-se astfel de baza de date necesară unei astfel de operațiuni deosebit de complexă.

În evaluarea sumelor din cotă din impozitul pe salarii trebuie să se țină cont de următoarele elemente:

– nivelul încasării impozitului în funcție de debitele datorate de societățile comerciale;

– variații ale nivelului impozitului pe salarii fenomen ce scapă deciziei unei administrații locale este bine ca astfel de modificări să fie făcute numai la sfârșitul anului în curs pentru întreg anul viitor, astfel încât să poată fi posibilă planificarea bugetară;

– dezvoltarea economică locală și generală, care determină la rândul ei:

a). creșterea sau descreșterea reală a salariilor;

b). creșterea sau descreșterea șomajului și deci a bazei de impozitare.

Cheltuielile bugetelor locale. Criterii de grupare și factori de influență

Cheltuielile din bugetele locale reflectă resursele financiare utilizate de organele administrației publice locale pentru satisfacerea cerințelor social culturale, economice, serviciilor de dezvoltare publică și a altor cerințe ale locuitorilor localității respective.

Carta Europeană pentru autonomie locală prevede anumite principii în efectuarea cheltuielilor din bugetele locale:

În măsura posibilităților subvențiile acordate unităților administrativ teritoriale nu trebuie să fie destinate finanțării de proiecte specifice. Acordarea de subvenții nu trebuie să aducă atingere libertății fundamentale a autorităților administrației publice locale în domeniul de competență;

– pentru a finanța cheltuielile de investiții, colectivitățile locale trebuie să aibă acces la piața națională de capitaluri;

– colectivitățile locale trebuie să fie încurajate la asociere între ele, la cooperarea cu sectorul privat pentru realizarea și exploatarea anumitor servicii publice locale ce necesită investiții importante;

– colectivitățile locale trebuie să fie sprijinite în realizarea unor investiții publice care vizează o dezvoltare durabilă.

Cheltuielile bugetare reprezintă un consum de mijloace materiale sau de muncă în scopul desfășurării activității și pentru satisfacerea trebuințelor unităților administrativ teritoriale. Ca urmare, stabilirea cheltuielilor bugetare reprezintă rezultatul procesului de fundamentare a cheltuielilor.

Din punct de vedere al relației autonomie locală și responsabilitate în efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se pot desprinde următoarele:

– consiliile locale au o putere mai mare de decizie asupra modului de cheltuire a fondurilor;

– autoritățile publice locale răspund de gestionarea eficientă și corectă a cheltuielilor din sfera lor de competență;

– consiliile locale stabilesc și supraveghează modul de prestare a serviciilor publice pentru asigurarea calității acestora;

– consiliile locale sunt competente să aprobe documentațiile tehnico-economice în limite mai mari față de perioadele trecute.

Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se efectuează pe baza unor principii:

Dimensionarea cheltuielilor și repartizarea lor pe destinații se fundamentează pornind de la obiectivele strategice de dezvoltare și de la prioritățile locale. Autoritățile locale elaborează proiectul de buget anual ținând seama de programul de investiții detaliat pe obiective, ani de execuție și de prognoza bugetului pe următorii trei ani;

– cheltuielile nu se pot înscrie în bugetul anual și nu se pot efectua dacă nu există o bază legală în acest sens;

– cheltuielile se pot înscrie în bugetele locale și se pot aproba în măsura în care se asigură resursele financiare necesare. Dacă în cursul exercițiului bugetar se propun acțiuni care majorează cheltuielile acesta presupune asigurarea resurselor financiare necesare acoperirii sporului de cheltuieli;

– cheltuielile prevăzute și aprobate pe capitole și articole au destinație precisă și limitată. Prin bugetele locale se aprobă credite în limita cărora se pot angaja și efectua cheltuieli ce reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite în cursul exercițiului bugetar;

– alocațiile pentru cheltuieli de personal aprobate prin buget nu pot fi majorate prin virări de credite;

– cheltuielile din bugetul local se efectuează pe baza aprobării ordonatorilor de credite și cu avizul persoanelor desemnate să exercite control financiar preventiv;

– cheltuielile din bugetele locale se realizează pe baza documentelor justificative care reflectă angajamentele contractuale sau din convenții, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor, plata obligațiilor bănești;

– cheltuielile pentru investițiile județelor, municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiilor publice județene și locale care se finanțează din bugetele locale și din împrumuturi se reflectă în programul de investiții al fiecărei unități administrativ-teritoriale ce se aprobă ca anexă la bugetul local de către consiliile județene sau locale;

– în efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se urmărește criteriul eficienței, respectiv raportul din acțiunile realizate și resursele utilizate.

La proiectarea veniturilor și cheltuielilor, Guvernul întreprinde măsuri pentru stimularea inițiativei locale și pentru satisfacerea cerințelor sociale locale. Este dreptul organelor locale să dimensioneze prevederile bugetare la cheltuieli având în vedere nevoile proprii corelate cu posibilitățile de mobilizare a veniturilor și cu măsurile de folosire eficientă a fondurilor.

Este la fel de important să se dispună de credite bugetare suficiente pe cât de necesar este să se urmărească ca plățile de la buget să se facă numai pentru lucrări efectiv executate, combătându-se practica încă des întâlnită de a face plăți din buget fără controlul riguros al cantităților și valorilor înscrise în acte pentru decontare.

Cheltuielile ce se înscriu în proiectele bugetelor locale se pot estima pe baza metodei automate, a metodei majorării sau diminuării și a metodei evaluării directe.

Metoda automată presupune că la întocmirea bugetului local să se pornească de la cheltuielile penultimului an. Estimarea cheltuielilor din bugetul local în funcție de cheltuielile penultimului an reprezintă o operațiune simplă, dar care nu ține seama de factorii noi care au intervenit de la perioadă la care se raportează.

Metoda majorării (diminuării) constă în faptul că cheltuielile ce se înscriu în bugetul local se estimează pornind de la execuția din perioadele anterioare, din care rezultă un ritm mediu de creștere (descreștere) a cheltuielilor. Ritmul de creștere a cheltuielilor dintr-o anumită perioadă se aplică la nivelul cheltuielilor bugetare din anul în curs și rezultă cheltuielile ce se propun pentru bugetul pe anul următor. Prin aplicarea acestei metode la estimarea cheltuielilor din bugetele locale nu se reflectă intervenția unor factori noi și nu se elimină unele influențe negative.

Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule directe pentru fiecare acțiune care se înscrie la partea de cheltuieli în funcție de condițiile și factorii care vor exercita influență în anul următor.

Metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor ce se prevăd în bugetele locale implică analiza costuri avantaje sau costuri eficacitate.

Analiza cost avantaje se poate utiliza în cazul în care există mai multe soluții de realizare a unui obiectiv cu costuri diferite. Analiza cost avantaje necesită determinarea costurilor unor acțiuni, evaluarea avantajelor și a altor efecte ce se pot manifesta. Costurile acțiunilor sunt formate din cheltuielile directe și din cheltuielile indirecte.

Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat, precum și ale personalului care desfășoară activități pe bază de puncte, programe sau obiective a obligațiilor aferente față de bugetul statului, bugetul local, bugetul de asigurări sociale, asigurări de sănătate, fond de șomaj. De asemenea, se adaugă drepturile de delegare, detașare și transfer în interesul serviciului.

Cheltuielile de personal se vor stabili ținând seama de dimensionarea la strictul necesar a personalului de specialitate, administrativ și auxiliar finanțat de la buget, în concordanță cu programele și atribuțiile corespunzătoare legislației în domeniul salarizării.

Având în vedere implicațiile economice și sociale pe care le poate determina o fundamentare necorespunzătoare a acestor cheltuieli, procesul de fundamentare este meticulos și laborios. Ministerul Finanțelor a creat un set de formulare a căror corectă completare conduce la stabilirea justă a acestui titlu de cheltuieli pentru anul de bază și cu protecție pe următorii trei ani, după cum urmează:

– date de fundamentare a numărului de personal și a fondului de salarii de bază lunar;

– fundamentarea numărului și a fondului de salariu pentru personalul care desfășoară activități pe bază de proiecte, programe sau obiective;

– fundamentarea cheltuielilor privind plata drepturilor de deplasare, detașare și transfer în interesul serviciului.

Datele cuprinse în aceste formulare de fundamentare se analizează și sintetizează la nivelul fiecărei instituții său serviciu public descentralizat finanțat din bugetul local în formularul „Fundamentarea cheltuielilor de personal” care vor deveni apoi sume absolute propuse în proiectul de buget.

De exemplu, cheltuielile necesare în anul următor funcționării instituțiilor de învățământ preuniversitar se fundamentează în funcție de numărul elevilor, numărul personalului didactic, numărul normelor didactice, suprafață.

Cheltuielile pentru salarii se fundamentează ținând seama de următorii indicatori: numărul de posturi, salarii de bază, salarii de merit, gradații de merit, indemnizații de conducere spor pentru condiții de muncă, spor de stabilitate, spor de încordare neuropsihică, spor de titularizare.

Necesarul anual de fonduri pentru plata cheltuielilor salariale, într-o instituție de învățământ preuniversitar este egal cu fondul de salarii * 12 luni + al 13- lea salariu + premii (2% * total fonduri) + C.A.S. (30%) + F.S. (7%) + F.Ș. (5%). Suma astfel obișnuită se înmulțește cu un coeficient de prognozare dacă se anticipează o creștere a salariilor.

După formula de mai sus, ținând seama și de indicatorii specifici fiecărei unități subordonată local, instituțiile publice fundamentează necesarul de cheltuieli de personal pe care-l înscriu în bugetul propriu de venituri și cheltuieli.

Cheltuielile materiale și de servicii sunt în principal cheltuielile de întreținere și gospodărire a sediilor și spațiilor unde își desfășoară activitatea primăria sau consiliul județean, instituțiile publice subordonate și alte instituții ale căror cheltuieli de acest tip se finanțează din bugetul local (iluminat, încălzire, apă, canal, salubritate, telefon, fax, poștă, furnituri de birou, obiecte de inventar, reparații curente, cărți, publicații), dar și alte cheltuieli specifice (calificare – specializare, protocol, protecția muncii, alte cheltuieli autorizate de lege, hrană, reparații străzi, drumuri, poduri).

Alocațiile pentru instalațiile publice ale căror cheltuieli materiale și de prestări servicii se asigură potrivit legii din venituri extrabugetare sau din bugetele locale se vor fundamenta în funcție de programul de activitate al acestora, analizându-se: necesitatea, oportunitatea și eficiența fiecărei cheltuieli, asigurându-se condiții normale de funcționare pentru fiecare instituție.

Fundamentarea acestor cheltuieli se va face în raport cu indicatorii specifici fiecărei acțiuni, utilizându-se și de această dată formularele întocmite de Ministerul Finanțelor dar și orice alte date aflate în baza de date proprie astfel :

– fundamentarea cheltuielilor pentru hrană, în centrele de plasament familiar și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate pentru protecția copilului;

– fundamentarea cheltuielilor de hrană în creșe;

Cheltuielile de transfer nu reprezintă un veritabil consum de resurse, ci o serie de operațiuni de redistribuire în favoarea unor persoane fizice sau a unor organisme publice sau private. Între cheltuielile de transfer se pot deosebi:

– cheltuieli publice pentru asistență socială;

– cheltuieli de transfer către sectorul cultural-educativ pentru acordarea de burse sau subvenționarea instituțiilor din acest domeniu;

– subvențiile acordate regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital de stat.

Datele de fundamentare vor fi legate de următoarele informații:

– preț de producție și sau distribuție;

– preț suportat de populație;

– diferență de acoperit prin subvenții.

Transferurile neconsolidabile cuprind necesarul de fonduri privind bursele pentru elevii din învățământul preuniversitar și ajutoarele sociale acordate persoanelor defavorizate, alte ajutoare, alocații și indemnizații.

Desigur, cuantumul și frecvența cu care ele vor fi acordate se vor stabili în funcție de măsura în care fac sau nu parte din programul social al aleșilor și de sursele financiare posibil de mobilizat în această direcție.

Cheltuielile de capital sunt cele care permit achiziționarea sau construirea de bunuri publice de folosință îndelungată, contribuind la îmbogățirea și modernizarea sectorului public, cum ar fi: construirea de autostrăzi, porturi și aeroporturi, baraje, sisteme de irigații, școli, spitale, clădiri administrative.

De asemenea, sumele care se prevăd a fi alocate pentru această destinație se vor stabili după luarea în calcul a tuturor posibilităților de finanțare:

– surse proprii;

– surse atrase din:

*cofinanțări cu alte consilii locale sau consiliul județean;

*asocieri cu investitorii români sau străini interesați să participe la realizarea obiectivului;

*fonduri externe nerambursabile primite din partea unor structuri ale Uniunii Europene;

*împrumuturi interne sau externe.

La fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor publice locale pe destinații și ordonatori de credite se vor avea în vedere următoarele:

-serviciile publice locale create în interesul persoanelor fizice și persoanelor juridice vor utiliza în mod obligatoriu taxele încasate în scopul pentru care au fost înființate;

– administrarea resurselor în condiții de eficiență;

– conceperea și aplicarea unor politici tarifare pentru acele servicii publice la care se pretează;

– să se asigure funcționarea continuă a serviciilor, eventualele întreruperi putând fi cauzate doar de situații de forță majoră;

– să fie un serviciu public real, să se manifeste efectiv și concret, să fie cuantificabil pentru a se putea efectua o măsurare rapidă și corectă, să fie mobil, posibil de adaptat la solicitarea consumatorului final, să se asigure un cost cât mai redus, fără însă a afecta eficiența lui economică.

Pentru aceste servicii publice, consiliul local are posibilitatea să acorde împrumuturi fără dobândă pe termen de maxim 1 an.

Datoria publică locală

Datoria publică angajată de autoritățile deliberative ale administrației publice locale reprezintă o obligație care urmează să fie rambursată din veniturile proprii ale unităților administrativ teritoriale, precum și din veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de autoritățile administrației publice locale.

Datoria publică locală exprimă totalitatea obligațiilor de plată la un moment dat ce revine autorității administrației publice locale rezultată din acorduri și contracte de împrumut interne și externe, ce stipulează termenii și condițiile împrumutului între beneficiar și creditor și care se

rambursează din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale. Instrumentele de contractare a datoriei publice de către colectivitățile locale sunt: titlurile de valoare, împrumuturile de la bănci comerciale, credit furnizor, leasing financiar, garanție locală.

Emisiunea și lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autoritățile administrației publice locale sau prin intermediul unor agenții ori al altor instituții specializate.

Valoarea totală a datoriei contractate de autoritățile administrației publice locale se înscrie în Registrul de evidență a datoriei publice locale care reflectă informațiile privind datoria publică locală și detalierea datoriilor.

După contractare și/sau garantarea de împrumuturi interne și/sau externe, autoritățile administrației publice locale au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului, a unor copii de pe fiecare document primar care atestă contractarea/garantarea împrumutului și actul adițional.

În perioada de utilizare și rambursare a împrumutului contractat/garantat, autoritățile administrației publice locale raportează la Ministerul Finanțelor date privind datoria publică lunară, în termen de 15 zile de la sfârșitul perioadei de raportare.

Derularea procesului bugetar

Procesul bugetar reprezintă ansamblul acțiunilor și măsurilor întreprinse de instituțiile componente ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea bugetară.

Etapele procesului bugetar:

1.elaborarea proiectului de buget;

2.aprobarea bugetului;

3.execuția bugetului;

4.încheierea execuției bugetului;

5.controlul execuției bugetului;

6.aprobarea execuției bugetului.

1.3.1. Aspecte procedurale privind elaborarea proiectului de buget local

Elaborarea proiectului bugetului

Instituția menită să elaboreze proiectul de buget în Europa este Ministerul Finanțelor, care pe baza informațiilor obținute din anul precedent cât și pe baza volumului și structurii veniturilor și cheltuielilor bugetare elaborează proiectul de buget.

Ordonatorii principali de credite și miniștrii propun cheltuieli bugetare pe care le înaintează Ministerului Finanțelor pentru centralizarea cererilor.

Proiectul de buget este însușit de Guvern, fiind cea mai importantă decizie a puterii executive, având obligația în cazul unor dezbateri să-l susțină alături de ministrul finanțelor.

Pentru ca proiectul de buget să se finalizeze trebuie întocmită o serie de documente și anume:

– expunere de motive;

– proiectul legii bugetului de stat;

– informații utile Parlamentului cu privire la modul de fundamentare al bugetului;

– anexe la proiectul bugetar.

Aprobarea bugetului

Instituția însărcinată de către Constituție să aprobe proiectul de buget este Parlamentul. Aprobarea bugetului presupune dezbaterea și votarea legii, Parlamentul având dreptul să propună modificări cum ar fi majorarea sau reducerea veniturilor și cheltuielilor propuse de către Guvern.

Execuția bugetului

Această etapă joacă un rol foarte important deoarece presupune încasarea veniturilor la termenele stabilite și efecuarea cheltuielilor așa cum au fost aprobate prin legea bugetară anuală.

Guvernul, prin instituțiile specializate este răspunzător pentru ducerea la îndeplinire a încasării veniturilor și efectuarea cheltuielilor fiind momentul în care trebuie să dea dovadă de un bun adminitrator atât din punct de vedere al încasării veniturilor cât și de utilizarea eficientă a acestora.

Efectuarea cheltuielilor presupune parcurgerea a mai multor etape cum ar fi: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Angajarea presupune obligația statului de a plăti o sumă de bani furnizorilor, printr-un contract, hotărâre judecătorească sau decizie ministerială. Angajarea se face numai în limita stabilită în buget și se efectuează de către ordonatorii principali de credite, în cazul acesta fiind vorba de miniștri.

Lichidarea reprezintă realizarea serviciului în favoarea statului, se stabilește cuantumul platii ce urmează a fi efectuată și are la bază documente ce atestă furnizarea efectivă a bunurilor sau serviciilor.

Ordonanțarea presupune operațiunea de emitere din partea unei instituții publice a unei dispoziții cu privirea la alocarea unei sume de bani în contul unui furnizor de bunuri sau servicii.

Plata este operațiunea de stingere a obligației statului față de furnizori și constă în achitarea sumei datorate.

Încheierea exercițiului bugetar

Este etapa în care se întocmește darea de seamă cu privire la modul de colectare a veniturilor și efectuarea cheltuielilor pentru anul ce a trecut.

Se întocmește contul de încheiere a execuției bugetare ce ne permite vizualizarea rezultatelor, acestea putând duce către un deficit, când cheltuielile au fost mai mari decât veniturile sau către un excedent când veniturile au fost mai mari decât cheltuielile.

Contul de încheiere a execuției bugetare întocmit de către Ministerul Finanțelor este prezentat Guvernului care la rândul său îl prezintă spre dezbatere și aprobare Parlamentului.

Controlul execuției bugetare

În funcție de organele însărcinate să efectueze controlul bugetar, controlul poate fi: politic, administrativ și jurisdicțional.

Controlul bugetar politic se realizează de către Parlament, fie că se dorește examinarea și adoptarea proiectului de buget fie în timpul execuției bugetare la cerere sau din oficiu.

Controlul bugetar administrativ este realizat de către Ministerul Finanțelor prin organele specializate cu privire la modul cum s-au cheltuit alocațiile bugetare de către subordonații acestora.

Controlul jurisdicțional este realizat de către Curtea de Conturi ce are ca principal scop controlul activității ordonatorilor bugetari, analizează documentele justificative prezentate de către contabili și se pronunță asupra legalității acestora și verifică conturile de execuție ale bugetului de stat.

Aprobarea execuției bugetare

Aceasta este ultima etapă din procesul bugetar și reprezintă operațiunea prin care Curtea de Conturi realizează raportul cu privire la contul de execuție bugetară și il înaintează Parlamentului pentru procedura de dezbatere și aprobare a acestuia.

1.3.2. Execuția bugetului local

Fiind parte a bugetului public național, activitatea bugetară la nivel local se circumscrie activității bugetare la nivel național, cunoscând aceleași etape și desfașurându-se pe baza acelorași principii, dar privite prin prisma specificității activității administrației publice locale. Activitatea bugetară la nivel local cunoaște patru etape:

1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a

veniturilor și cheltuielilor la nivelul unităților adiministrativ-teritoriale cu personalitate

juridică (fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al capitalei și Municipiul

București);

2. Aprobarea presupune dezbaterea și votarea bugetelor locale de către autoritățile

administrației publice locale cu funcție deliberativă și care au în competența lor

această atribuție (consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al

Municipiului București);

3. Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor la termenul și în cuantumul

prevăzut în bugetul local și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în

bugetul local. Realizarea veniturilor în cuantumul prevăzut reprezintă o obligație

minimă, în cadrul execuției bugetare putându-se realiza venituri în cuantumuri

superioare celor prevăzute. În același timp, efectuarea cheltuielilor conform destinației

prevăzute în bugetele locale reprezintă o obligație, ce nu poate fi încalcată. Această

etapă este cea mai importantă, deoarece presupune transpunerea unor previziuni

în plan concret, asigurându-se astfel finanțarea activităților si funcționarea instituțiilor

publice de la nivel local;

4. Încheierea exercițiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra

modului de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar

expirat.

Toate actele și operațiunile cu caracter tehnic și normativ, realizate de autoritățile

publice competente în scopul elaborarii, adoptării, executării si încheierii bugetului

local constituie procedura bugetară la nivel local. Aceasta se desfașoară pe parcursul

a trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului de buget local începe în

anul premergator celui pentru care se întocmeste, continuă cu executarea, în cursul

anului respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a exercițiului bugetar, în

anul urmator.

Metode de dimensionare a indicatorilor bugetari