Metode calitative, 2006 -2007 [614733]

1
1
Metode calitative, 2006 -2007
Prof.univ.dr. Elisabeta Stănciulescu
Notă: Autoarea autorizează utilizarea acestui material exclusiv în scopuri pedagogice (ca
resursă a învățării).

Metodologie: Un mod de a gândi despre și de a studia realitatea socială.
Metode: Un set de proceduri și tehnici de colectare și analiză a datelor.
(Strauss și Corbin, 1998: 3)

Nu uitați!

A memora nu înseamnă a învăța!
Nici a înțelege nu înseamnă a învăța!
A învăța înseamnă : a înțelege + a memora + a te antrena [a aplica + a v erifica dacă ai aplicat corect +
a aplica din nou, evitând greșelile + a verifica din nou ș.a.m.d.]

Orice recomandare din sociologia calitativă trebuie utilizată flexibil și creativ .
Dar creativitatea nu e pur și simplu un har cu care ne naștem și pe car e îl putem utiliza spontan.
„Creativitatea poate fi învățată și antrenată” (Patton, 2002: 302).
În fiecare zi (Henry James; Virginia Woolf – cf. Patton, ibidem ).

Modulul 3. Interviurile individuale

În cadrul acestui curs , urmărim să dezvoltăm următoar ele competențe specifice , repartizate între
curs (C), seminar (S) și învățare autonomă (A) după cum urmează:
(Cog = cognitive ; Ap = aplicative)

Cog – Să enunțe și să expliciteze asumpțiile care stau la baza utilizării interviurilor ca tehnică
de recoltar e a datelor de cercetare. C*

Cog – Să arate în ce constă specificul interviului calitativ . Să expliciteze ce înseamnă o
întrebare open -ended : deosebiri față de întrebările închise; deosebiri față de întrebările
deschise de chestionar. C +S*
Ap – Să for muleze întrebări desch ise și focalizate pe o temă dată . C + S
Cog – Să expliciteze ce înseamnă o „deschidere” sau o stimulare / provocare inițială . C
Ap – Să formuleze „deschideri”, pornind de la o temă de cercetare și populație date. C
Cog – Să explic e când și de ce alegem să utilizăm interviul calitativ pentru cunoașterea unui
fenomen. C
Ap – Pentru o problemă socială dată, să formuleze două întrebări de cercetare, corelate, și să
aleagă o populație de cercetare, astfel încât să fie oportună utiliza rea interviului în recoltarea
datelor. C
Cog – Să indice principalele modalități de eșantionare a subiecților pentru interviuri calitative
individuale. A* + S
Ap – Să elaboreze o strategie de eșantionare a subiecților, pentru un obiect de cercetare și
populație construite în prealabil. A
Cog – Să descrie cele mai uzuale modalități practice de acces la subiecți . A
Ap – Să elaboreze o strategie de acces la subiecți, pentru un obiect de cercetare și un eșantion
construite în prealabil A
Cog – Să indice ti purile de informație pe care trebuie să le conțină o scrisoare / un discurs A

2
2
oral prin care i se solicită un interviu unui subiect.
Ap – Să elaboreze o scrisoare / un discurs oral prin care solicită un interviu; să comunice oral
un astfel de mesaj într -o situație practică. Să evalueze calitatea, pe baza cunoștințelor învățate. C
Cog – Să expliciteze distincția dintre „deschideri” (grila de interviu) și intervențiile
operatorului pe parcurs. C
Cog – Să enunțe principalele tipuri și criterii de calitate ale ghidului de interviu și
intervențiilor pe parcurs. A + S
Ap – Să recunoască tipurile de intervenții ale operatorului și să evalueze calitatea lor pornind
de la o transcriere de interviu dată, pe baza criteriilor de calitate învățate . Să formuleze tipu ri
alternative de intervenție, justificând alegerile făcute pe baza acelorași criterii. C + S
Cog – Să numească și să descrie diferite postùri ale operatorului de interviu : operatorul
neutru, operatorul implicat, postura flexibilă. A

Ap – Să recunoască postura operatorului într -o situație de interviu și să o evalueze din
perspectiva obiectivității datelor și exigențelor etice. C
Cog – Să enunțe cele mai frecvente surse de distorsiune a datelor de interviu : surse care țin
de subiect; greșeli ale operato rilor de interviu; greșeli în înregistrarea și transcrierea
interviurilor. A
Ap – Să recunoască posibilele distorsiuni într -o transcriere de interviu și să indice cât mai
multe proceduri prin care ar fi putut fi întărite validitatea și fiabilitatea datel or în cadrul
interviului respectiv. Să -și argumenteze punctele de vedere. C
Ap – Să evalueze în ce măsură au fost respectate principiile etice într-o conduită de interviu;
să formuleze alternative etice pentru o conduită de interviu dată. C
Cog – Să enun țe caracteristicile specifice, avantajele și dezavantajele fiecărei forme de
interviu calitativ : conversație informală (interviu etnologic), interviu sociologic nestructurat,
interviu semistructurat, interviu calitativ structurat. A + S
Ap – Să elaboreze și să evalueze câte o grilă de interviu pentru fiecare formă, argumentându –
și aprecierile sau / și criticile pe baza criteriilor de calitate ale unui ghid de interviu calitati v. C + S
Ap – Să realizeze, împreună cu un coleg, câte o simulare de interviu de fiecare tip (etnologic,
sociologic nestructurat, semistructurat, structurat calitativ). Să argumenteze alegerile făcute pe
baza cunoștințelor învățate. A + S

Note
1. Competențele notate cu A vor fi învățate autonom . Rațiunile pentru care ele nu vor fi
abordate nici la curs, nici la seminar sunt următoarele: ( a) unele dintre ele nu necesită
decât un transfer de cunoștințe și know -how abordate la alte cursuri sau seminarii; (b)
aveți nevoie să vă dezvolt ați și să prob ați capacitate de învățare autonomă , aceasta
constituind una dintre competen țele transversa le cele mai utile în condițiile societăților
actuale (ale cunoașterii) ; (c) timpul alocat cursurilor și seminariilor e limitat și e mai
profitabil să îl alocăm competențelor mai dificil de înțeles și în vățat .
2. Solicit ați ulterior – dacă sim țiți nevoia – un feedback în leg ătură cu rezultatele muncii
autonome, în cadrul întâlnirilor față în față cu cadrele didactice (cursuri, seminarii,
consultații).
3. Niciun curs și nici un seminar, oricât de bune, nu p ot suplini studiul și antrenamentul
autonom. Chiar dacă sunt abordate la curs sau la seminar, toate competențele necesită
studiu și antrenament autonome .

***

Citându -i pe Fontana & Frey (2000), Michael Q. Patton (2002, p. 340) observă că trăim într -o
adevărată interview society , iar aceasta înseamnă ca interviul are o popularitate foarte mare, dar și

3
3
că are o credibilitate problematică : în ce măsură putem avea încredere că ceea ce ne spun
oamenii ne ajută să avansăm către o cunoaștere valabilă a fenomenului s au procesului studiat ?

Atenție la modul în care formulați întrebările!

Uneori, într ebarea de mai sus e formulată foarte greșit, la modul: în ce măsură putem avea
încredere că ceea ce ne spun oamenii e adevărat?
Greșeala vine din faptul că mulți reduc r ezultatele unei cercetări prin interviu la un simplu
rezumat al spuselor subiecților .
Interviurile (ca și chestionarele, ori notele de observație, ori documentele) nu sunt decât materia
primă a cercetătorului. Ele trebuie prelucrate îndelung și interpreta te atent pentru a ajunge la
rezultate de cercetare. Iar dacă recoltarea, prelucrarea și interpretarea lor sunt realizate cu
profesionism , putem avansa către o cunoaștere valabilă a fenomenului sau procesului studiat (v.
obiectivarea – tratată în primul cur s).
Aici ne ocupăm numai de procesul de recoltare, înregistrare, transcriere și prelucrare primară a
interviurilor. Despre prelucrarea și interpretarea lor în profunzime vom vorbi în cadrul unui curs
special (la masterat).

1. Asumpții care fundamentează uti lizarea interviului în cercetare

Asumpțiile sunt idei, de cele mai multe ori implicite, pe care le considerăm adevărate, chiar dacă
nu au fost testate sau / și există unele controverse în legătură cu ele . Multe din ra ționamentele pe
care le facem se bazea ză pe astfel de idei netestate sau care fac obiect de controversă (asumpții) .
Pentru a înainta în procesul de obiectivare a ideilor noastre, e ste necesar să conștientizăm
asumpțiile care le susțin.

Utilizarea interviului se bazează pe două tipuri de asump ții.

1.2. Asumpția ontologică

 Lumea socială nu este o realitate pur obiectivă, alcătuită din instituții (roluri sociale, reguli,
norme) care ar exercita asupra noastră același tip de constrângere « tare » pe care o exercită
legile naturii, ci este o lume -viață, adică o lume trăită în mod diferit de grupurile și indivizii
care o compun . Lumea socială este o lume culturală și intersubiectivă , adică o lume în care :
o tot ce se întâmpă depinde și de interpretările și semnificațiil e (diferite) pe care
subiecții uman i le atribuie normelor, regulilor etc.,
o aceste semnificații și interpretări fiind construite în interacțiunil e oamenilor , în
experiențel e lor comune, și transmise de la o generație la alta .

De exemplu, indiferent de ce credem noi, legea fizică a gravita ției ne constrânge să
rămânem pe Pământ (avem nevoie de aparatură foarte sofisticată pentru a ne putea
sustrage acestei legi naturale). Dar orice normă sau regulă socială poate fi evitată sau
încălcată de unele grupuri sau subgrupuri umane , dacă membri i acestora o interpretează
ca posibil de evitat sau încălcat și construiesc împreună, în experiența colectivă cotidiană
strategii eficace în acest sens , pe care apoi le transmit noilor generații (gândiți -vă, de
pildă, la regula instituțională care interzice co piatul la examene ; sau la norma culturală
care descurajează dragostea între persoane de același sex ).

4
4
1.3. Asumpții epistemologice și metodologice

 Interesul pentru logica și limbajul specifice unei categorii sociale. În unele situații, suntem
interesați nu d e o cunoaștere a aspectelor obiective (instituționale) ale fenomenelor sociale, ci
de modul în care sunt ele trăite de diferite grupuri de oameni, dorim să le vedem din
perspectiva particulară a uneia sau alteia dintre categoriile implicate și să le exprim ăm în
limbajul lor .

De exemplu, putem cerceta sărăcia din punct de vedere « obiectiv », căutând să vedem ce
instituții au o funcție socială legată de reducerea sărăciei și cum funcționează ele, ori cu ce
regularitate, frecvență apare sărăcia în diferitel e categorii de populație (ce procent din
populația totală trăiește sub ceea ce statisticienii și economiștii stabilesc a fi pragul minim al
sărăciei, câți bărbați și câte femei, câți din mediul rural și câți din mediul urban etc.). Acestea
sunt întrebări o bișnuite în cercetarea cantitativă.
Dar putem să o cercetăm și altfel, căutând să vedem ce gândesc, ce simt, cum fac față acestei
situații persoanele din diferite categorii (femei sau bărbați, tineri sau vârstnici, persoane din
urban sau persoane din rural etc.) și cum relaționează ele cu instituțiile și cu alte categorii, ce
gândesc și ce simt persoanele din celelalte categorii față de săraci și cum relaționează ele cu
cei considerați săraci. Și dorim să aflăm cum exprimă oamenii respectiv toate acestea în
limbajul lor, după logica lor specifică.
În primul caz, vorbim despre o perspectivă etică (exterioară, neutră), în cel de -al doilea
despre o perspectivă emică (din interior, empatică sau chiar implicată, participativă).
Utilizăm interviul calitativ în cel de-al doilea caz .

 Individualismul metodologic :
a. chiar dacă, din punct de vedere ontologic, societatea nu se reduce la o sumă a
indivizilor care o compun, din punct de vedere metodologic nu putem cunoaște
societatea decât prin intermediul indivizilor ;
b. considerăm că indivizii aflați într -o situație oarecare sunt aceia care știu cel mai bine
ce înseamnă situația respectivă pentru ei , ce simt și ce gândesc ei în legătură cu ele,
cum procedează ei înșiși pentru a -i face față (Max Weber, 1922 ; Alfred Schütz ,
1962 ; Raymond Boudon , 2003 ).

Nu uitați !

Ca sociologi sau / și antropologi, ne interesează indivizii în calitate de membri ai unor
grupuri și organizații sociale.

Urmărim să punem în evidență :
– aspectele comune membrilor grupului sau subgrupului pe care îl cercetăm ;
– deosebirile intergrupale sau intercategoriale , altfel spus deosebirile între grupuri sau
categorii sociale;
– deosebirile intra -grupale sau inter -categoriale , cu alte cuvinte deosebirile între
subgrupurile unui grup sau subcategoriile unei categorii.

 Comprehensiunea : considerăm că ceea ce relatează oamenii despre modul în care își trăiesc
viața poate fi înțeles de o persoană care nu trăiește neapărat în același fel .

5
5
Nu confundați !

Aici, a înțelege înseamnă a cunoaște din perspect ivă emică :
cum sunt văzute lucrurile din perspectiva indivizi lor / grupurilor care le trăie sc efectiv ?

Termenul științific se apropie de, dar nu e identic cu termenul pe care îl utilizați în limbajul
comun , când îi spune ți, de exemplu, cadrului didacti c care v -a evaluat performanțele cu o
notă mai mică decât aceea pe care o doreați : « Vă rog să mă înțelegeți , dacă pierd bursa … ».
În această situație, ceea ce spuneți conține mai multe mesaje : (1) o informație (« din punctul
meu de vedere lucrurile se văd altfel ») ; (2) o cerere de ascultare activă și empatie (« vă rog
să vă puneți în locul meu ») ; (3) o cerere de complicitate în atingerea propriilor interese (« vă
rog să mă ‘ajutați ’ să-mi ating interesele »).

Termenul sociologic -antropologic compr ehensiune sau înțelegere vizează aspectul cognitiv
(informația cu privire la punctul de vedere al subiectului) și aspectul ascultare -empatie .

În ce privește complicitatea cu subiectul, pozițiile cercetătorilor pot fi organizate pe o axă
care merge de la neutralitatea totală la identificarea totală cu subiectul . Vom discuta mai jos
aceste aspecte, când vom vorbi despre postura cercetătorului.

 Comunicabilitatea : acceptăm că oamenii pot face inteligibil pentru semenii lor ceea ce fac,
gândesc, simt, utiliz ând un limbaj comun .

Propozițiile precedente nu trebuie interpretate în sensul că subiecții ar acționa întotdeauna
conștient (ar ști de ce fac un lucru sau altul sau de ce li se întâmplă ceva) , nici că pot întotdeauna
verbaliza (exprima în cuvinte) ceea c e gândesc și simt . Acesta e ste unul dintre motivele pentru
care întrebările « de ce ? » sunt, de regulă, evitate în interviuri , iar pentru a stimula capacitatea
de a verbaliza a subiecților ne ajutăm adesea de limbajul paraverbal (intonație, accente, pauze ,
mimică etc.) și nonverbal (gesturi, posturi corporale, vestimentație etc.) , ori de un apel figurativ
(desene, fotografii, filme etc.).

2. Specificul interviurilor calitative :
întrebările deschise și focalizate (open -ended )

Specificul interviurilor calita tive constă mai ales în utilizarea întrebărilor deschise și în același
timp focalizate (open -ended ).

O întrebare de interviu calitativ trebuie să fie în primul rând :
 o întrebare deschisă , adică o întrebare prin care îl stimulăm pe subiect:
o să ne vorbească despre ce înțelege el prin noțiunea sau noțiunile pe care i le
propunem (de exemplu: familie, democrație etc.);
o să aleagă liber temele concrete pe care le abordează și momentele în care le
abordează;
o să ne vorbească pe larg despre experiențele sale, trăir ile sale, opiniile sale etc.;
o să folosească cuvintele sale , formele sintactice pe care le folosește de obicei,
limbajele paraverbale și nonverbale cu care e deprins;
 o întrebare focalizată , prin care îi comunicăm subiectului problematica generală care ne
interesează și despre care dorim să ne vorbească (de exemplu: „Vă rog să -mi povestiți
despre cum ați devenit dumneavoastră om de afaceri”) .

6
6

Întrebările open -ended pe care le utilizăm în sociologia calitativă se deosebesc de întrebările
deschise din chestio nare prin aceea că îi solicită subiectului o relatare, o povestire, o detaliere , pe
scurt un discurs .

Termenul generic întrebare , pe care îl utilizează mulți cercetători calitativ i, poate genera confuzii
pentru începătorii în sociologia calitativă, întru cât – date fiind practicile științifice dominante
până nu demult – el riscă a fi interpretat în sensul unei întrebări deschise, ori chiar închise de
chestionar. Termeni precum stimulare, incitare, provocare, intervenție a cercetătorului sunt mai
adecvați a tunci când vorbim despre interviul calitativ. De altfel, question are, atât în limba
engleză, cât și în limba franceză, toate aceste sensuri. Rețineți că, în continuare, vom utiliza
termenul « întrebare » în aceste accepțiuni.

Potrivit lui M. Q. Patton ( 2002) alte caracteristici ale întrebărilor « bune » sunt :
o să fie neutre : să nu lase să se vadă punctul de vedere, atitudinea cercetătorului cu privire
la tema discutată sau la cele spuse de subiect;
o să fie singulare, univoce :
– ca și în cazul chestionaru lui : fiecare item să conțină o singură întrebare ;
– la început, putem proceda la o p rezentare generală a temei generale , introducând
mai multe întrebări deodată; ulterior, însă, le reformulăm pe rând în vederea
aprofundării, fiind atenți să ridicăm o singu ră dimensiune , distinctă de celelalte și
să rămânem focalizați pe ea atât cât e necesar; în acest fel, economisim timp și
obținem o informație mai ușor de prelucrat;
o să fie clare:
– să-l ajute pe subiect să înțeleagă despre ce anume vrem să ne vorbească ;
– să-l facă să se simtă « în largul lui » (nu ignorant, inconfortabil, confuz etc.) ;
– este indicat să folosim termenii utilizați de subiecții înșiși în viața lor cotidiană
(altfel, riscăm să nu înțeleagă despre ce vorbim sau înțelegerea să varieze de la un
subiect la altul, iar datele să nu mai fie fiabile ; riscăm de asemenea ca în
interpretare să nu mai știm la ce se referă subiectul și să producem interpretări
nevalide) ;
– pentru mai mare siguranță, e recomandat să intervenim din când în când (pentru
termeni i cruciali sau foarte frecvent utilizați) cu : « Aș vrea să înțeleg mai bine ce
înțelegeți dumneavoastră prin… , la ce vă referiți exact când spuneți…, dați -mi un
exemplu de…».

În sociologia calitativă, nu utilizăm întrebări cu răspuns precis (Când? Unde? Cine? Câți? Ce?)
decât în anumite condiții și numai dacă avem neapărată nevoie de datele respective.

Nu utilizăm întrebări cu variante de răspuns (explicite sau implicite).

Nu confundați!

Adesea, studenții confundă întrebările de interviu cu întrebări le de cercetare .
Întrebările de cercetare sunt întrebări de interes social sau / și științific . Ele precizează scopul,
obiectivele cercetării (ce dorim să obținem la final). O întrebare de cercetare se referă la o
categorie de populație , nu la un individ. De regulă, e ste formulată la începutul cercetării și ne
ghidează pe tot parcursul acesteia (inclusiv atunci când redactăm rapoartele de cercetare). –
Uneori, în cercetarea calitativă, formulăm unele întrebări de cercetare noi și pe parcursul
cercetării.

7
7

Întrebările de interviu sunt întrebările pe care le adresăm efectiv subiecților atunci când stăm de
vorbă cu ei (într -o discuție față în față, prin telefon, ori prin e -mail). Ele sunt (ca și întrebările de
chestionar) derivate din întrebările de cercetare . O întrebare de interviu se referă numai la o
dimensiune a întrebării de cercetare și îi cere subiectului informații concrete, specifice în legătură
cu practicile sale, cu opiniile sale, cu emoțiile și sentimentele sale etc.

3. Ghidul de interviu calitativ

Ca și în cazul observației, avem nevoie de o instrumentare (revedeți argumentele furnizate în
cursurile anterioare și bibliografie). Instrumentul care ne ajută în recoltarea datelor prin intervi u
este ghidul de interviu.
În cele mai multe cazuri, ghidu l de interviu calitativ constă într -o « deschidere » (sau stimulare /
provocare inițială) și o listă de teme și subteme pe care cercetătorul își propune să le abordeze pe
parcurs (un exemplu găsim în Blanchet și Gotman, 1998 : 152 -154). În cazul în care op eratorii de
interviu sunt mai puțin experimentați, această formă minimalistă a ghidului nu e ste însă
recomandată. E preferabil ca pentru fiecare temă și subtemă să formulăm, înainte de a merge în
teren , câte o « deschidere ». În acest caz, ghidul de interv iu ne apare ca o listă de « deschideri »,
stimulări, provocări ( open -ended ) – pe care operatorul trebuie să le învețe ca atare și să le
reproducă în fața subiectului intervievat.

3.1. „Deschiderea”, provocarea inițială, consemnul inițial

„Deschiderea” (sau co nsemnul inițial, stimularea, incitarea, provocarea inițială) este o frază sau
un discurs foarte scurt prin care îi comunicăm subiectului tema sau sub -tema generală despre
care dorim să ne vorbească și îl facem să înțeleagă în ce calitate dorim să ne vorbea scă (de ce îl
considerăm competent să ne vorbească despre tema respectivă).

De exemplu: „Știu că ești student. Aș vrea să -mi povestești cum se desfășoară pentru tine,
studentul A.P. o zi de lucru obișnuită și cum se desfășoară o zi de weekend, să încerci să-
mi descrii ce gândești și ce simți tu când faci ceva în calitate de student și când alții te
tratează ca student”.

Stimularea inițială este open -ended .
Ea focalizează (trasează limite pentru conversație), comunicând tema generală, lăsându -i totodată
celui intervievat posibilitatea să aleagă liber aspectele cele mai semnificative pentru el, ordinea
în care le abordează, limbajul sau limbajele în care se exprimă.
Totodată, e a trebuie să genereze o relatare, o povestire, o descriere, un comentariu, o
argu mentație etc. O importanță foarte mare o au verbele folosite : « povestiți», « relatați »,
« descrieți » etc.

E singura intervenție a operatorului care poate conține mai multe întrebări , deoarece una dintre
funcțiile sale e ste aceea de a -l introduce pe sub iect în problematica generală care va fi abordată pe
parcurs.

3.2. La ce se referă « deschiderile » din ghidul de interviu ?

1. Experiențe și comportamente :
o « Ați primit de curând o moștenire. Aș vrea să -mi relatați cum s -a întâmplat »
(Gotman, 1998) ;

8
8
o «Dacă v-aș urmări pe parcursul unei zile / dacă aș participa la același program ca și
dv, ce v -aș vedea făcând ?» (Patton, 2002 : 350).
2. Opinii și valori, scopuri, intenții, dorințe, așteptări (vizează aspectele cognitive și
interpretative) :
o « Ce credeți despre aceasta? Care e părerea dumneavoastră?» ;
o « Ce v-ar fi plăcut / v -ar plăcea să vedeți că se întâmplă ? » ;
o « Ce așteptați dumneavoastră de la acest curs / guvern / președinte ? »
3. Trăiri (vizează emoțiile) :
o « Ce simțiți când… ? »
o Această întrebare deschisă nu trebuie confundată cu întrebarea închisă « Cum vă
simțiți când… ? » (care implică variante de răspuns : foarte bine, bine, rău sau
confortabil/inconfortabil etc. ).

Nu confundați !
Întrebările care vizează trăiri sunt adesea confundate cu opiniile – de pildă, la întrebarea
de mai sus subiecții pot răspunde « Cred că, în condițiile date, e tot ce se putea face », o
frază care nu răspunde la întrebare, pentru că ne comunică produsul unei judecăți
raționale, nu o trăire (Patton, 2002).

Totodată, unel e întrebări aparent deschise sunt de fapt închise, pentru că implică variante
de răspuns.

4. Cunoștințe (ce informație factuală deține subiectul despre…) :
o « Acum știi multe despre SIDA, dar aș vrea să -ți amintești c e știai despre această
boală înainte de a afla că ești seropozitiv » ;
o « Am aflat că urmează să devii tată. Aș vrea să -mi spui ce știi tu în acest moment
despre îndatoririle unui tată ».

Nu confundați !
Întrebările care vizează cunoștințe sunt adesea confundate cu opiniile și credințele – de
pildă, la întrebarea de mai sus subiecții ne pot spune ce cred ei despre îndatoririle unui
tată, nu ce știu. Una dintre posibilitățile de control este întrebarea : « De unde știi, de
unde ai aflat ? ».

5. Întrebări senzoriale (ce poate vedea, auzi etc.) :
o sunt foarte importante când e vorba de populație cu disabilități, dar chiar și în condiții
normale oamenii percep stimulii din mediu diferit ;
o « Te rog să descrii tot ce vezi tu în acest moment (sau : « … tot ce vezi tu de obicei,
atunci când …) ».
6. Date demogr afice (vârstă, gen, educație etc) :
o este recomandat ca întrebările să nu fie formulate direct, ca într -un chestionar (« Ce
vârstă aveți ? », « Care e religia dumneavoastră ? »), ci open -ended : « M-ar ajuta
dacă mi -ați vorbi puțin despre vârsta / etnia / r eligia… dumneavoastră » ;
o subiecții trebuie să poată folosi propriile categorii de identificare : « Mai am 5 ani
până la pensie », « Sunt creștin ortodox, dar mă duc rar la biserică, și când mă duc nu
caut neapărat o biserică ortodoxă » ;

Rețineți !
E foarte util să procedăm la un control al protocolului de interviu și al intervențiilor operatorului
prin această clasificare, deoarece :

9
9
– în acest fel, suntem siguri că nu ne scapă informații importante pentru cercetarea noastră ;
– reducem riscul de a inte rpreta greșit datele și a ajunge la rezultate lipsite de validitate.

Ponderea fiecărui tip de întrebări de interviu poate varia de la o cercetare la alta, în funcție de
scopurile cercetării (întrebările de cercetare).

3.3. Ce timp folosim în întrebări le din g hidul de interviu (« deschideri ») ?

Michael Q. Patton (2002, p. 352) propune o matrice obținută prin încrucișarea tipurilor de
informație cu cele trei timpuri (trecut, prezent, viitor), de exemplu :
– experiențe trecute, experiențe prezente, experiențe an ticipate pentru viitor ;
– opinii trecute, opinii prezente, opinii anticipate pentru viitor ;
– trăiri trecute, trăiri prezente etc.
Totuși, o astfel de matrice trebuie înțeleasă numai ca instrument pe baza căruia putem alege care
sunt tipurile de informație cele mai utile pentru a ne atinge scopurile. În nici un caz nu trebuie să
înțelegem că în orice cercetare ar trebui să abordăm toate aspectele respective. Întotdeauna
alegem în funcție de scopurile noastre (întrebările de cercetare) și în funcție de parti cularitățile
populației în care realizăm cercetarea .

3.4. În ce ordine plasăm temele și subtemele în ghidul de interviu ?

Nu există rețete. Totul este să alegem pe baza unor argumente bine întemeiate , raportându -ne la
scopul și întrebările de cercetare, la po pulația intervievată etc.

De exemplu, M.Q. Patton (2002 : 352) ne spune că începe cu întrebări referitoare la experiențe,
activități, comportamente (« Cu ce te ocupi acum la școală ? »), deoarece :
o opiniile și trăirile sunt mai ușor de abordat după ce sub iectul și -a descris experiențele
factuale ;
o cunoștintele și deprinderile cer întotdeauna un context, o introducere , iar relatarea
experiențelor creionează acest context ;
o datele demografice trebuie reduse la minimum și intercalate strategic pe parcurs ; unele
pot fi necesare la început, dar niciodată nu se comasează toate la început ; cele care
rămân, se adresează la sfârșit.
Același cercetător ne recomandă să pornim de la timpul prezent , deoarece descrierea faptelor,
opiniilor etc. prezente presupune, din punctul de vedere al subiectului, un efort minim de
rememorare și interpretare. În plus, datele despre trecut sunt mai puțin fiabile decât cele despre
prezent.

Recomandările lui Patton – formulate mai ales pentru cercetările de evaluare a unor proiecte
educative și pentru interviurile structurate – nu sunt valabile în orice tip de cercetare și pentru
orice tip de interviu calitativ . Astfel, în interviurile de tip istoria vieții (sau povestirea vieții)
subiecții sunt invitați să urmeze un fir cronologic și sunt lăsați să aleagă ei înșiși dacă ne relatează
mai întâi faptele « brute » și apoi opiniile, trăirile etc. La fel , dacă ne interesează să punem în
evidență modul în care e voluează o problemă (de exemplu o boală cronică sau sărăcia), e
preferabil ca subiectul să înceapă cu momentul în care a debutat problema care face obiectul
cercetării noastre sau cu momentul în care a devenit conștient de ea .

10
10
Rețineți !
E crucial ca în orice interviu să verificăm dacă subiecții ne -au vorbit și despre fapte, și despr e
opinii, și despre trăiri, și despre cunoștințe etc., iar dacă ceva le -a « scăpat », să -i stimulăm să
abordeze și aspectul respectiv.

Pe de altă parte, recomandările sociologului american – formulate pornind de la experiența de
cercetare realizată mai a les pe populații socializate în culturi occidentale (raționaliste și
pragmatice) – nu pot fi transferate mecanic în cercetările realizate în România . După observațiile
mele, cultura română e ste o cultură puternic « sentimentalizată » și « eseizată » : oame nii pun mai
mult preț pe ce simt și ce păreri au decât pe argumente întemeiate pe fapte atent observate și pe
raționamente riguroase. Practic, ne aflăm într -o dilemă : pe de o parte, pentru a obține logica
proprie a subiectului, e recomandat să -l lăsăm să -și construiască liber discursul, să aleagă el însuși
despre ce vorbește și când vorbește despre ceva ; pe de altă parte, după ce ne -a spus deja că îi
place / nu -i place ceva, se simte confortabil sau inconfortabil într -o situație, e oarecum inutil să -i
mai cerem să ne furnizeze fapte observabile – le va selecta, mai mult sau mai puțin conștient, pe
acelea care susțin opinia sau trăirea exprimată anterior. De pildă, când li se cere studenților să
evalueze calitatea activităților curriculare (cursuri, seminar ii, laboratoare), cei mai mulți se
grăbesc să spună ce cred ei sau cei apropiați, ce le place și ce nu le place (Stănciulescu, 2005).
Adesea, dacă subiectul e lăsat să povestească complet liber, datele factuale lipsesc total sau ocupă
un spațiu foarte redu s în relatări.

Soluțiile țin de scopul cercetării și de talentul, experiența și reflexivitatea operatorului.
o Dacă scopul nostru e ste acela de a recolta opiniile și trăirile subiectului, ce gândește și ce
simte el într -o situație dată, nu are prea mare i mportanță dacă deformează faptele reale :
indiferent care e realitatea, el va acționa potrivit modului în care o interpretează. De pildă,
indiferent dacă ceea ce au spus partizanii lui Traian Basescu sau ce au spus oponenții săi în
campania recentă pentru referendum a fost adevărat sau nu, oamenii au votat în funcție de
ce au crezut și au simțit ei.
o Dacă ne interesează mai curând aspectele obiective ale unui fenomen , plasăm , așa cum ne
recomandă Patton, întrebările factuale la început și lăsăm către final întrebările despre
opinii și interpretări. În experiența mea de cercetător, am putut observa că oamenii nu -și
schimbă opiniile și trăirile după ce relatează faptele, dar pot conștientiza contradicția între
fapte și opinii. De exemplu, după ce a răspuns la un număr de întrebări cu privire la
comportamentul efectiv al unui profesor pe care îl aprecia ca « bun », un student a
exclamat : « Ia uite, chiar îmi place, da’ acum îmi dau seama că nu știu de ce îl consider un
profesor bun ».
o O variantă care recoltează și logica proprie a subiecților și faptele este următoarea :
o lansăm mai întâi o «deschidere » foarte generală și îl lăsăm pe subiect să vorbească
liber până când simte că a epuizat tema (d e regulă, subiecții « epuizează » tema după
5-15 minute și ne cer să îi întrebăm noi ceva);
o în acest moment, intervenim cu relansări (v. mai jos, tipurile de intervenții pe
parcurs) și începem cu întrebări open -ended care vi zează fapte, experiențe, date
senzoriale , continuăm cu întrebări care se referă la opinii și trăiri etc.

Rețineți !
Avem nevoie de o foarte bună stăpânire a tipurilor de intervenție a operatorului și de foartă
multă concentrare pentru a obține date valide și fiabile într -un interviu calitativ. Numai o bună
pregătire teoretică și un antrenament îndelung at ne pot ajuta să ne comportăm ca profesioniști.

11
11
3.5. Întrebări care ridică probleme
(cf. Patton, 2002: 363 -365)

Întrebările « de ce » trebuie evitate .
 Ele implică un număr de presupoziții :
o că lucrurile se întâmplă întotdeauna din cauze determinate (perspec tivă
deterministă) ;
o că subiectul cunoaște aceste cauze ;
o că ni le poate comunica verbal.
 Or :
o în viața socială, cauzalitatea e rareori evidentă și simplă ; întrebarea « de ce » e, de
fapt, una plurală și neclară (se referă la dimensiuni multiple) ;
o nu în totdeauna subiecții conștientizează rațiunile pentru care lucrurile se întâmplă sau
se întâmplă așa și nu altfel ;
o nu întotdeauna pot comunica verbal ceea ce gândesc sau simt.
 Patton ne recomandă ca, în locul întrebării « de ce », să identificăm diferite d imensiuni ale
cauzalității și să -l invităm pe interlocutor să dezvolte pe rând respectivele dimensiuni ; de
pildă, în evaluarea participării subiecților la un program educativ putem avea rațiuni care țin
de :
o conceperea și organizarea programului [ele înse le sub -clasabile] ;
o interesele și caracteristicile de personalitate ale subiectului ;
o influența sociala ;
o costuri ;
o rezultate așteptate de subiecți.

Întrebări le care presupun presupozi ții trebuie utilizate cu prudență .
 De exemplu, « Povestește -mi despre rivalitățile / conflictele din grupul vostru » presupune că
există rivalități / conflicte.
 E recomandat să fie utilizate cu prudență, pentru că presupun o doză de directivitate. În
exemplul dat, i se sugerează subiectului că trebuie să existe rivalități, i ncitându -l să
interpreteze diferite comportamente ca rivalități. Prin aceasta, cercetătorul poate exercita o
intervenție indirectă asupra grupului – sugestia de a interpreta anumite acte într -un anume fel
poate conduce la modificari în relațiile din grup.
 Totuși, sunt foarte utile în unele situații, pentru că îi permit subiectului să evite o decizie cu
privire la recunoașterea sau nerecunoașterea unor fapte (comportamente) și stimulează
sinceritatea.
o De exemplu, în loc de « În ultimele douăsprezece luni, d umneavoastră v -ați înjurat,
jignit, lovit etc. [frecvent] soția / copilul / elevii ? » (întrebare obișnuită în
chestionare), putem spune « Acum aș vrea sa -mi vorbiți despre împrejurările în care
vi s-a întâmplat să vă înjurați, sau să vă jigniți, sau să va loviți … » ; la final, putem
eventual întreba « Vi s-a întâmplat de multe ori în ultimele douăsprezece luni ?».

4. Când utilizăm interviul într -o cercetare?

În orice cercetare, putem utiliza diferite tehnici de recoltare a datelor, dar nu le putem utiliza
niciodată pe toate, din cauză că :
o nu avem suficient timp, suficienți bani și suficiente resurse umane ;
o pentru fiecare obiect și fiecare întrebare de cercetare se potrivesc mai bine anumite
tehnici, în timp ce altele nu se potrivesc.
Întotdeauna, trebuie să alegem rațional tehnica cea mai adecvată și cea mai economică.

12
12

4.1. Situații în care utilizăm interviul

Primul criteriu în funcție de care alegem interviul e ste scopul cercetării (întrebăril e de cercetare).
De regulă, utilizăm interviul sociologic pentru cazurile în care dorim să recoltăm experiențe,
practici, sentimente, gânduri, intenții, interpretări, așteptări, judecăți evaluative, din perspectiva
particulară a diferitelor categorii de su biecți care trăiesc aceeași situație / experiență și exprimate
în limbajul lor . Din acest motiv, subiecții cercetării calitative sunt numiți adesea și informatori
(ne oferă informații detaliate despre viața lor și a grupurilor din care fac parte).

Al doil ea criteriu îl constituie natura obiectului cercetat . Apelăm la interviu atunci când :
o acțiunile studiate au avut loc în trecut și nu pot fi reconstituite altfel decât apelând la
memoria participanților ;
o acțiunile studiate nu pot avea loc în prezența unui străin (necesită intimitate sau sunt
secrete).

Rețineți!
Atunci când putem observa direct acțiunile și producțiile verbale « naturale » ale actorilor în
situație, e ste mai indicat să atașăm interviul unei observații de teren. Am discutat în cursul
preced ent că, în acest caz, avem de -a face cu munca de teren (fieldwork).

« Problema nu e dacă datele de observație sunt mai dezirabile, valide sau semnificative decât
acelea obținute prin interviu. Problema e că nu putem observa totul » (Patton, 2000: 340 –
341).

Și că nu putem afla orice , nici prin observație, nici prin interviu, nici printr -o altă tehnică .
Oricare dintre tehnicile de recoltare a datelor are avantajele și limitele ei.

Un al treilea criteriu după care a legem metod a îl constituie caracteri sticile cercetătorului . Nu
utilizăm interviul decât dacă :
o ne place, ne interesează să afl ăm perspectiva subiectului, accept ăm că avem de învățat
de la acesta , oricare ar fi poziția sa socială, nivelul de educație etc. ;
o ne place și știm să ascult ăm (celor mai mulți oameni le place să vorbească ei înșiși, nu
să-i asculte pe alții) ;
o stăpânim o tehnică pe care am exersat -o îndelung , avem o cal ificare corespunzatoare .

De asemenea, timpul e foarte important : interviul calitativ (aprofundat) – ca, de altfel, toate
tehnicile calitative – necesită timp mai mult decât chestionarul (acesta din urmă e utilizat atât de
frecvent mai ales din rațiuni de viteză de lucru ).

4.2. În ce etapă a cercetării și în ce scop poate fi utilizat interviul?

Interviul poate fi utilizat:
o ca tehnică principală sau unică, într -o cercetare calitativă;
o ca tehnică asociată observației sau / și documentării calitative (în munca de teren );
o ca tehnică asociată chestionarului, într -o cercetare cantitativă:
– la începutul anchetei, pentru explorarea „tere nului” (formulare a ipotezelor) ;
– atunci când pretest ăm și definitivăm chestionarul;
– pe parcursul prelucrării datelor de chestionar , pentru aprofundare a unor ipoteze .

13
13
Exercițiu autonom
Utilizând cunoștințele și modul de lucru exersate când ați studiat tehnica observați ei, realizați ,
împreună cu alți doi colegi, următoarele :

1. Identificați o problemă de interes social. Argumentați relevanța ei socială (pe cine interesează ?
sub ce aspecte ? de ce ? pe ce vă bazați afirmațiile ?).
2. Formulați două întreb ări de cercetare, una cantitativă și una calitativă, corelate, astfel încât,
pentru a găsi răspunsuri adecvate, să fie nevoie de interviuri calitative. Argumentați în ce moment
al cercetării e ste nevoie de interviu și de ce.
3. Precizați populația cercetăr ii, unitățile de analiză, locația sau locațiile. Argumentați alegerile
făcute.
4. Elaborați un ghid de interviu care să conțină cinci itemi. Evaluați calitatea lui, pe baza
criteriilor de calitate învățate.
5. Scrieți toate acestea pe maximum trei pagini.

Realizați o listă a lucrurilor pe care le -ați învățat în urma acestui exercițiu !

Solicitați -i cadrului didactic un feedback cu privire la rezultatul final al muncii voastre ! Căutați
să vă clarificați toate aspectele pe care nu le -ați înțeles !

5. Eșan tionarea

Exercițiu autonom

1. Revedeți procedeele de eșantionare abordate în cadrul cursului precedent (Observația) .
2. Pentru obiectul de cercetare pe care l -ați construit în cadrul exercițiului precedent, elaborați o
strategie de eșantionare , fără să vă mai uitați pe curs sau bibliografie . Argumentați alegerile
făcute.
3. Consultați pe suportul de curs : ce ați știut ? ce ați greșit ?

Realizați o listă a lucrurilor pe care le -ați învățat în urma acestui exercițiu !
Solicitați -i cadrului didactic un f eedback cu privire la rezultatul final al muncii voastre ! Căutați
să vă clarificați toate aspectele pe care nu le -ați înțeles !

6. Accesul la subiecți .
Obținerea consimțământului informat

6.1. Modalități de acces

 Accesul direct . Subiectul e selectat și abordat direct de cercetător, în spațiile activității sale
cotidiene : propria locuință (cercetătorul care merge « din ușă în ușă »), spațiul muncii
profesionale, strada etc. Posibilități:
o contact față în față ;
o contact telefonic ;
o contact printr -o formă de corespondență (poșta obișnuită, poșta electronică)
Riscul refuzului e mai mare.

 Accesul mediat . Subiectul e selectat și abordat prin intermediul unei alte persoane , care se
bucură de credibilitate ; intermediarul poate fi :
o un subiect intervievat ante rior (procedeul eșantionării « bulgăre de zăpadă ») ;

14
14
o o persoană din anturaj ul subiectului , pe care cercetătorul o cunoaște sau la care
are un acces mai facil ;
o un actor social – cheie (primar, preot, învățător, medic, asistent social…);
o un superior în ier arhia profesională.
Avantaj : risc mai mic de refuz.
Riscuri :
o natura relației dintre subiect și mediator se poate proiecta în relația dintre subiect
și cercetător, iar această proiecție poate conduce la distorsiuni în informația
furnizată ( de exemplu, pu tem primi răspunsul presupus a fi pe placul
mediatorului) ;
o cercetătorul introdus de un reprezentant al puterii e, de regulă, privit cu
neîncredere (cercetătorul e perceput ca instrument de control).

6.2. Problema refuzurilor

 Majoritatea studenților – și mai ales aceia care nu au participat decât rareori sau niciodată la o
anchetă de teren – se tem că oamenii nu vor accepta să stea de vorbă cu ei. În parte,
scepticismul lor e întemeiat : numărul anchetelor a devenit atât de mare, încât au devenit
sufocan te ; pe de altă parte, oamenii nu văd efecte le benefice ale efortului lor . Putem oricând
trăi experiența unui refuz și trebuie să învățăm să o acceptăm ca atare .
 În cazul cercetărilor calitative în care nu folosim eșantioane reprezentative, refuzurile nu
constituie o problemă crucială : dacă un subiect refuză să colaboreze, vom căuta să -l
convingem (v. mai jos, scrisoarea sau discursul de contact) ; dacă nu reușim, vom căuta un
altul, cu aceleași caracteristici.
 Principalul « truc » constă în a identifica acele categorii și acele persoane foarte interesate
de tema noastră de cercetare și a găsi argumente cu care să le convingem că pot beneficia
într-un fel sau altul de rezultate : fie pentru că acestea le satisfac o curizitate cognitivă, fie
pentru că pot f undamenta decizii de schimbare pe care ei le speră … Totuși, nu e corect să
promitem nimic cu privire la aceste schimbări : exigențele etice ne cer să-i informăm că nu
noi luăm deciziile și că tot ce putem face e să le furnizăm celor care iau decizii o cuno aștere
cât mai corectă asupra vieții reale.
 Un al doilea « truc » constă în modul în care știm să ne facem percepuți de subiecți . În p ofida
scepticismului unora , oamenii sunt dispuși să discute despre viața lor mai degrabă cu un
străin pe care știu că, foa rte probabil, nu -l vor mai întâlni niciodată, decât cu cei pe care îi
cunosc . Exemplul destăinuirilor pe care și le fac oamenii în timpul unei călătorii mai lungi cu
trenul e semnificativ : condiția e ca străinul respectiv să fie perceput ca cineva care e într-
adevăr dornic și capabil să înțeleagă respectiva problemă și care nu o va utiliza împotriva
celui care povestește . Și, evident, să acceptăm agenda subiectului (întâlnirea are loc în ziua și
intervalul orar stabilite de el).

 Cea mai utilizată strategi e este aceea de a construi , cu răbdare, condițiile ca subiecții să te
perceapă « de-al lor » :
o etnologii cei mai cunoscuți au adoptat integral , pentru o vreme, stilul de viață al
grupului cercetat ;
o unii cercetători au adoptat temporar un stil de a se îmb răca similar cu ace la al grupului
studiat (de ex., Fontana și Thompson, citați în Fontana și Frey, 1994 : 367), ori un stil
de a vorbi « de la om la om », « de la femeie la femeie » (de ex., Spradley, Ibidem ) ;
o unii au învățat limba subiecților intervievaț i ;

15
15
o cercetătorii pot să nu meargă ei înșiși în teren, ci să recruteze și antreneze în acest scop
persoane cu aceleași caracteristici cu ale grupului studiat (tineri pentru a intervieva
tineri, operatori de interviu de culoare pentru subiecți de culoare etc .) ;
o mai recent, sunt recrutați și antrenați ca operatori de interviu persoane din chiar grupul
studiat (participantul ca intervievator) .
 O altă strategie – foarte eficace în cazul intervievatorilor tineri – este aceea de a -l convinge pe
subiect că ești în tr-adevăr interesat să înveți din experiența lui (Vax, citat în Fontana și Frey,
1994 : 367).
 În sfârșit, faptul de a fi perceput ca suficient de calificat pentru a realiza munca de cercetare
la care le propui să coopereze e important. Pentru aceasta, a t e legitima ca reprezentant al
unui instituții cu prestigiu poate constitui un punct de plecare util (Howard Becker, în studiul
asupra studenților la medicină, 1956).

6.3. Primul contact cu subiectul intervievat

Primu l contact cu subiectul e esențial, atâ t pentru diminuarea numărului de refuzuri, cât și pentru
calitatea informației recoltate . Pentru a evita refuzurile, primul contact cu subiectul trebuie
pregătit foarte atent , de la ceea ce spunem la modul în care ne îmbrăcăm, pieptănăm etc. Cele
mai multe refuzuri se datorează unei pregătiri superficiale a acestui prim contact.

Nu faceți nici odată greșeala de a spune « Mă descurc eu » și a lăsa prima întâlnire la inspirația de
moment ! Pregătiți -o în cele mai mici detalii !

Obiectivele pe care le urmăr im în această etapă sunt: (a) construcția încrederii și a interacțiunii;
(b) evitarea riscurilor etice.

(a) Construcția interacțiunii și încrederii se realizează prin a -i comunica subiectului :
o ideea de interes pentru experiența, cunoștințele, opiniile, trăirile subiectului ;
o ideea de respect al libertății sale de voință (nu-l obligăm să facă sau să spună ceva ce nu
dorește) ;
o ideea de respect al vieții sale private și intimității (are dreptul să nu ne spună unele
lucruri, dacă le consideră prea intime) ;
o ideea de securitate (vom lua măsuri pentru ca ceea ce ne spune să nu fie folosit împotriva
lui, ori împotriva altei persoane sau instituții) ;
o ideea de reciprocitate (el ne oferă informații, noi îi putem oferi rezultatele cercetării).

(b) Evitarea riscu rilor etice
Practica cea mai obișnuită e ste aceea de a le promite subiecților anonimatul sau / și
confidențialitatea. Dar cine îl asigură pe subiect că promisiunea va fi respectată ? Ce mijloace de
sancțiune are el împotriva cercetătorului care ar putea să nu-și țină promisiunea ?
În SUA, este uzual un formular cu valoare juridică prin care cercetătorul se angajează să asigure
anonimatul (eventual, și confidențialitatea). În cazul în care anonimatul e încălcat, subiectul îl
poate acționa în justiție pe cerc etătorul indiscret.
Totuși, acest formular care încearcă să rezolve o problemă etică ridică el însuși o astfel de
problemă :
”On the one hand, you may be offering conversational partners anonymity and
confidentiality, and on the other asking them to sign a legal form saying they are
participating în the study. How could they later deny they spoke to you – which they may
need to do to protect themselves – if you possess a signed form saying they were willing
to participate în the study?” (Rubin and Rubin, 1995: 95, citați în Patton, 2002: 411).

16
16

Lucrurile se complică și mai mult, dacă luăm în calcul faptul că cercetătorii nu se bucură de
privilegiul secretului profesio nal, ca medicii, și nici de acela al secretului confesiunii, ca preoții,
fiind obligați, î n calitate de cetățeni, să semnaleze comportamentele ilegale de care au cunoștință.
Unii cercetători preferă să -și respecte promisiunea, asumându -și sancțiunile legale: cazul lui Laud
Humphreys ( Tearoom Trade: Impersonal Sex in Public Places , 1970), care a preferat să se lase
închis decât să dezvăluie identitatea subiecților săi (homosexuali care întrețineau relații sexuale în
toaletele publice new -yorkeze) a devenit celebru. Patton (2002: 416) citează un alt caz, acela al
studentului Mario Brajuha care, ce rcetând cultura internă a unui bistro new -yorkez, a fost surprins
de o razie a poliției și, în fața obligației de a -și denunța subiecții, a preferat închisoarea, cu toate
consecințele asupra studiilor și vieții sale.

Mulți preferă soluția unui consimțămân t în cunoștintă de cauză : subiectul e informat de toate
riscurile care pot fi anticipate, iar în aceste condiții el poate chiar opta pentru dezvaluirea publ ică
a identității sale.
(« Protecțion of human subjects properly insists on informed consent. That does not now
automatically mean confidentiality » – Patton, 2002: 412).

6.4. Obținerea consimțământului informat

Practic, primul contact are semnificația unui « contract » încheiat între operatorul de teren și
subiectul intervievat. Rigorile etice și nev oia de a evita suspiciunile (mai ales într -o societate cu
un grad înalt de insecuritate personală) impun ca subiectul să fie informat în legătură cu :
 identitatea cercetătorului și « scrisorile sale de acreditare » :
o nume, prenume, statut social (apartenen ța institu țională ) ;
o dacă accesul e direct, e obligatorie o legitima ție institu țional ă, pe care sunt trecute
numărul și seria CI și CNP ; legitimația (eventual însoțită de CI) îi este arătată
subiectului , fără a aștepta ca el să solicite aceasta – se evit ă suspiciune a nerostită, ori
penibilul situației în care subiectul spune « Vă rog să -mi ar ătați și mie o
legitima ție » ;
o dacă accesul e mediat, numele și statutul persoanei care a făcut recomandarea
(eventual, o scurtă scrisoare de recomandare).
 motivul pe ntru care cercetătorul se afl ă acolo :
o institu ția sa realizează sau girează (în cazul lucrărilor de licență, masterat, doctorat) o
cercetare cu privire la problema … ;
o în urma acestei cercet ări, se a șteaptă un num ăr de beneficii pentru cutare grupur i
sociale sau o informație utilă în rezolvarea cutărei probleme de interes social ;
 motivul pentru care a fost ale asă populația / categoria din care subiectul face parte :
o categoria respectivă dispune de o cunoaștere sau experiență de viață care ar putea
ajuta la rezolvarea problemei respective ;
o este interesat ă de rezolvar ea problemei respective ;
 de ce, din tre toți membrii grupului, a fost ales el /ea și nu alt cineva :
o fie cercetătorii urmează să stea de vorb ă cu to ți membrii grupului, deci și cu el /ea ;
o fie a fost selectat (ă) prin procedee stati stice ;
o fie are o pozi ție particular ă în grup , care îl/o face să posede o experienț ă unică ;
o fie a fost recomandat (ă) ca posed ând o informație foarte util ă ;
o alte motive acceptabile .
 ce ar urma să fac ă subiectul, î n cazul în care accept ă să participe la anchetă :
o să relateze experiențe personale sau / și s ă-și spun ă opinia cu privire la tema în
discu ție etc. ;

17
17
o nu ne interesează dacă ce a făcut sau ce gândește el e corect sau incorect, bine sau
rău ;
o ne interesează numai ce a v ăzut, a auzit, a sim țit, a crezut el însuși ; nu trebuie decât
să se simtă liber să relateze despre experiențele sale de viață ;
 câtă libertate va avea parcurs :
o poate solicita explica ții în leg ătură cu oportunitatea unei întrebări;
o poate spu ne deschis dacă ceva îl deranjează;
o poate refuza să raspund ă la unele întrebări sau să abordeze anumite teme;
o poate solicita în orice moment î ntrerupe rea sau chiar oprirea definitivă a discu ției ;
 cât timp urmează să aloce interviului :
o cercetătorii dores c să fac ă o treab ă bună, iar pentru aceasta ar avea nevoie de o
discu ție mai pe îndelete :
– eu nu aș recomanda să spunem o durat ă anume – nu putem prevedea cât de
mult va dezvolta subiectul o tem ă sau alta, iar a -i spune c ă avem nevoie de
câteva ore îl poat e descuraja ;
– a-i spune că nu -i cerem decât… , din dorința de a -i obține consimțământul,
poate avea efecte nedorite, pentru că poate crea o impresie de
superficialitate : de ce săși piardă vremea participând la o treabă care nu e
prea serioasă ? sau, dacă a cceptă, poate expedia foarte repede temele
abordate ;
– prefer să spun « Atât cât veți fi dispus(ă) să colaborați cu noi » ;
o nu e obligatoriu ca întreg intervi ul să fie epuizat într -o singură întâlnire ;
cercetătorul poate veni de mai multe ori, ia r el / ea este liber (ă) să decidă când și
pentru cât timp este disponibil (ă) ;
 cum vor fi înregistrate datele :
o pentru a fi sigur ca nu uit ă și nu deformează cele spuse de subiect, cercetătorul îi
propune să se lase înregistrat ;
o îl asigur ă din nou c ă nimeni în a fara echipei de cercetători nu va avea acces la casete ;
o dacă dorește, casetele înregistrate vor fi șterse imediat după transcriere sau după
încheierea cercetării ;
o eventual, i se poate oferi o copie a casetei sau / și a transcrierii (contra -darul e o
formă de reciprocit ate) ;
o dacă subiectul nu accept ă înregistrarea , cercetătorul va cere permisiunea să noteze ;

Dacă nu obține nici permisiunea de a nota, va realiza interviul încercând să
memoreze cât mai fidel cele spuse de subiect și va nota totul imedi at ce se desparte
de acesta ; în acest caz, ar fi util să -i solicităm subiectului mai multe întâlniri mai
scurte ; în plus, avem nevoie de un foarte bun antrenament al memoriei.
Dacă subiectul refuză interviul (e posibil, chiar dacă l -a acceptat inițial), i se
adresează o one-shot question (pe care cercetătorul trebuie să o aibă întotdeauna
pregătită), iar răspunsul e notat imediat după întâlnire .

 cum vor fi utilizate datele :
o cine va avea acces la ele ;
o în ce condiții vor fi « depozitate » ;
o în ce formă v or fi făcute publice.
 ce garanții oferă cercetătorul că ceea ce spune un subiect nu va fi folosit împotriva lui, a
instituției sale sau a altor persoane sau instituții :
o angajamentul ferm că cele spuse vor fi folosite exclusiv în scopul declarat al
cercet ării și nu va fi folosit împotriva nimănui ;

18
18
o că nici un nume real de persoană sau instituție nu va fi păstrat în transcrierea
interviului și nu va fi făcut public, decât dacă subiectul dorește ;
o că nimeni, în afara operatorului de interviu, nu va putea f ace legătura între o idee
formulată și persoana sa, decât dacă el dorește ;
o dacă subiectul dorește , se poate semna un angajament scris în acest sens.

Atenție !
Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu al drepturilor legale ( minor i, persoane cu
dizabi lități) nu pot fi intervievate decât cu consimțământul informat al tutorelui legal !
Totuși, această măsură de protecție a subiecților e controversată : cum poate fi intervievat un
minor supus unui abuz familial, dacă cei care îl agresează trebuie să -și dea acordul ?

Pe de altă parte, e xistă grupuri în care cultura locală impune consimțământul informal al altei
persoane (tată, soț, soacră…) , chiar și atunci când subiectul e adult și cu capacitate deplină de
exercițiu ! În aceste situații, trebuie să notăm cine și -a dat consimțământul și în ce condiții s -a
desfășurat interviul, întrucât există un risc major de distorsiune : subiectul poate spune numai
ceea ce crede ca ar fi pe voia / placul « tutorelui ».

Pentru documentare și ilustrare , a se vedea Patton, 2002 : 407 -417.
O altă ilustrare : v. Anexa – Obținerea unui consimțământ informat .

Exercițiu autonom
Continuați exercițiul pe care l -ați început.
1. Alegeți una dintre categoriile de subiecți care formează populația cercetării pe care ați
imaginat -o.
2. Elaborați o strategie de acces (sau mai multe) la subiecții din această categorie.
3. Fără să vă uitați în suportul de curs sau în alt material, scrieți o scriso are prin care solicitați
consimțământul subiecți lor din această categorie pentru realizarea unor interviuri.
Argumentați în ce măsură textul vostru : (1) satisface exigențele etice ; (2) contribuie la
construcția unei relații de încredere și reciprocitate.
4. Comparați produsele muncii voastre cu « teoria » din suportul de curs sau / și bibliogra fie.
Unde ați procedat corect ? Unde ați greșit ? Unde nu sunteți siguri ?
5. Prezentați discursul respectiv în fața unui coleg (ca potențial subiect). Cereți -i opinia :
discursul vostru a « sunat » natural ? l-a convins ? unde ar mai trebui lucrat ?

Realizați o listă a lucrurilor pe care le -ați învățat în urma acestui exercițiu !
Solicitați -i cadrului didactic un feedback, la cursul următo r sau la consultații !

7. Intervenții ale operatorului pe parcursul interviului

Principalele s trategii de intervenție pe parcurs sunt :
 ascultarea activă,
 prefațările și tranzițiile,
 aprofundarea unor teme ( relansările; verificarea sensului/interpretării; explicitarea
raționamentelor; comunicarea unei opinii sau experiențe diferite; întrebările directe;
intervenții în ve derea testării unor ipoteze) ,
 intervenții pentru controlul focalizării și creșterea calității răspunsurilor,
 întreruperile.

19
19

7.1. Ascultarea activ ă

Sunt intervenții prin care îi comunicăm interlocutorului că suntem acolo, îl urmărim și ne
străduim să în țelegem ce vrea să spună efectiv, suntem deschiși să învățăm de la el.
Pentru aceasta, putem utiliza tehnici variate :
 tehnici nonverbale – tăcerea însoțită de privire, mimică și posturi corporale care exprimă
atenția, interesul, concentrarea, participarea ; gesturi interogative sau de invitație la
aprofundare ; notarea unor idei ;
 tehnici verbale de manifestare a interesului :
o interjecții și comentarii scurte : "A!", "Interesant !" ; "Așa !" ; "Înțeleg !" ;
o « Invăț foarte multe de la dumneavoastră » ; « Aveți o viziune foarte clară /
complexă / largă etc. asupra lucrurilor » (Patton, 2002 : 373) ;
o "Știți așa de multe despre…(se reamintește tema)", "Am avut noroc să stau de
vorbă cu dumneavoastră despre…", "Am fost inspirat(ă) când v -am abordat" etc.

Formulările evaluative (" Foarte b ine", " Corect", « Adevărat », "Ai dreptate") trebuie evitate,
pentru că direcționează discursul interlocutorului și comunică un raport de putere !

Toate prefațările și tranzițiile, precum și intervențiile de clarificare și aprofundare (v. mai jos)
sunt forme și totodată indicii ale ascultării active și empatice.

7.2. Prefațările și tranzițiile

Creează un context favorabil pentru ca subiectul să se simtă încurajat să răspundă liber . Sunt
foarte utile mai ales în cazul unor teme cvasi -tabu (des pre care nu se vorbește în grupul respectiv,
ori nu se vorbește cu străinii) și în cazul temelor care generează disconfort.
 Anunțarea direct ă a temei care urmează : « Acum aș vrea s ă-mi vorbi ți despre… ». O
variantă a acestei modalități e ste sublinierea importan ței temei : « Acum aș vrea sa -mi
vorbi ți despre un aspect foarte important… ».
 Reluarea unei idei enun țate de subiect : « Spunea ți mai devreme c ă…, aș vrea s ă-mi vorbi ți
mai pe larg / s ă-mi pove stiți mai multe detalii despre…».
– Această tehnică e utilizată mai ales pentru relansare și pentru aprofundarea unor
teme, dar o putem utiliza și pentru a introduce teme noi .
 Descrierea unei controverse : « Unii povestesc c ă… Al ții… Dumneavoastr ă ce experiențe /
sentimente ați tr ăit din acest punct de vedere ? ». Sau, pentru opinii : « Unii sunt de p ărere
că… Al ții… Dumneavoastr ă ce crede ți ? ».
– Scopul este acela de a -l face pe subiect să înțeleag ă că orice conduit ă poate fi
recunoscut ă.
– Confruntarea cu alte experiențe și puncte de vedere, diferite, trebuie fa cută neutru ,
la nivel cognitiv, nu evaluativ ; necesit ă o atenție maximă la formul ări, pentru a
evita ca unele conduite să apar ă ca dezirabile .
– Pentru a evita directivitatea , i se furnizează subiectului exemple ilustrative care
exprimă fie toat ă gama de c onduite (î i arătam astfel c ă orice poate fi declarat), fie
numai extremele (Patton, 2002).
– Această tehnică poate servi și pentru aprofundarea unei teme : « Unii povestesc
că… / unii sunt de părere că… Convingeți -mă că dumneavoastră aveți dreptate ».
 Descrierea unor conduite indezirabile ca reale (deci posibil de recunoscut) : « Orice cuplu
/ familie are problemele și neî ntelegeri le lui / ei. Uneori, se întâmplă ca atunci când au
probleme mai grave partenerii să se jignească, să se înjure, să se amenin țe sau să se

20
20
lovească unul pe altul. Aș vrea sa -mi vorbi ți despre aceste situații din cuplul / familia
dumneavoastr ă » (comparați această intervenție cu întrebările de chestionar !).
 Crearea unui context favorabil prin ini țierea unui joc de roluri în care cel intervievat este
tratat ca expert, iar cercetătorul apare ca un nou venit care are nevoie să fie î ndrumat
(cercetătorul « joacă » neștiinta – Patton, 2002 ; Stahl , 2001 ) : « Să zicem ca eu sunt un (o)
nou venit(ă ) în grupul dumneavoastr ă și doresc… Ce ar trebui să știu și să fac ca să
reușesc ? ».
 Crearea unui context favorabil, prin simularea unei situații : « Să presupunem că sunt fiica
/ fiul, sora / fratele du mneavoastră și că locuiesc cu dumneavoastr ă. Soț ul vine acas ă târziu
și mirosind a bautur ă, și nu se întâmpl ă prima dat ă. Ce l -aș vedea și ce v -aș vedea f ăcând ?
Ce v -aș auzi ca v ă spune ți unul altuia ? Face ți-mă să mă simt acolo ». E foarte utilă pentru
recoltarea experiențelor (fapte observabile și trăiri emoț ionale) .
 Prezentarea unor metafore cu privire la activitatea respectivă, pentru a -l stimula pe s ubiect
să expliciteze ce crede (Helma W. Oolbekkink -Marchand, Jan H. van Driel, Nico Verloop,
« A breed apart ? A comparison of secondary and university teachers’ perspectives on self –
regulated l earning », in Teachers and Teaching: Theory and Practice , Vol. 12, No. 5 /
October 2006, pp 593 -614 – utilizează metafore cu privire la activitatea didactică).
 Prezentarea unor materiale non -verbale: fotografii, desene, picturi, grafice, liste de termeni
etc.

7.3. Aprofundarea unor teme

Utilizăm intervenții cu scop de aprofundare a tunci când subiectul “expediază” o temă care ne
interesează sau simțim că ne -ar mai putea furniza și alte informații relevante.
Tehnicile pe care le putem folosi sunt, și în acest c az, multiple.
 Pauzele : dacă subiectul se oprește, iar noi ne mulțumim să -l privim ca și cum am astepta să
continue, se va simți încurajat să o facă.
 Operatorul îl invită direct pe subiect să furnizeze mai multe detalii (v. mai sus).
 Operatorul exprim ă o îndoială cu privire la cât de corect a î nțeles : « Nu sunt sigur( ă) că
am înțeles bine » ; « Aș vrea să m ă conving c ă am înțeles bine » ; « Cred c ă încep să
înțeleg, dar aș vrea să m ă ajuta ți, să-mi da ți mai multe detalii ». Personal, nu aș recomanda
formula rea « Nu am înțeles bine », pentru că, în cultura română, ea conține ideea unei
incapacități a celui care explică de a explica pe înțelesul interlocutorului. Nici « Puteți să-
mi da ți mai multe detalii … », pentru c ă induce aceeași îndoial ă cu privire la ca pacitatea
subiectului și ii oferă posibilitatea să se eschivez e. Aș recomada mai curând formula
franceză « Vreți, vă rog, să… », care comunică ideea de libertate de decizie a subiectului,
sau « Aș vrea / dori s ă… », care comunică o rugă minte și face appel la rela ția contractual ă.
 Operatorul descrie o controversă (v. mai sus).
 Solicit ă compara ții cu experiențele sau opiniile altor persoane pe care subiectul le
cunoaște : « Deci d umneavoastr ă ați v ăzut / auzit / sim țit … / Deci dumneavoastră credeț i
că… Știți și alte persoane care povestesc / cred același lucru ? Ați întâlnit și oameni care
povestesc / cred altceva ? ».
 Rezumă / reformule ază, cu invitația « Vă rog să -mi spuneț i dac ă am înțeles bine ».
– Totuși, această modalitate trebuie utilizată cu p recauție, pentru că putem direcționa
răspunsul.
– În timpul rezumării, pot fi introduse inten ționat distorsiuni, pentru a incita la
dezvoltări și pentru a verifica dacă nu cumva subiectul caută să dea răspunsurile pe
care crede că le așteaptă operatorul.
 Semnalarea unei contradictii interne în discurs : « Mai devreme spunea ți și c ă… Cum se
împac ă una cu alta ? ».

21
21
– Poate fi utilizată și pentru a testa consistența discursului și validitatea datelor,
introducând intenționat distorsiuni. Dacă subiectul acceptă var ianta noastră, putem
suspecta fie o tendință către răspunsuri așteptate, fie o problemă de validitate a
datelor , fie o logică personală care acceptă contradicția ; în acest ultim caz, ne
putem întreba în ce măsură e această logică împărtășită și de alți me mbrii ai
grupului .
 Semnalarea unor posibile consecințe interpretative : « Aceasta ar însemna că …/ ar putea fi
interpretat ca… ».
 Testarea unor inferențe (ipoteze , interpretări ) : « Spuneați că… și că… Să înțeleg de aici
că… / aș putea trage de aici conclu zia că… ? ».
 Întrebări de precizie : când ? unde ? cine ? ce ? cum ?
– Niciodată la începutul discursului subiectului.
– Pe parcurs, introduse cu grijă, astfel încât să nu rupă logica subiectului.
– Cel mai sigur e să ni le notăm pe parcurs și să le adres ăm fie la finalul unei sub-
teme, în cazul unui interviu semi -structurat sau structurat, fie la finalul întâlnirii /
interviului.

7.4. Intervenții pentru controlul focalizării și creșterea calității răspunsurilor
(cf. Patton, 2002 : 377)
 Se reaminteste din când în cand, înainte de a lansa o nou ă secvență, scopul interviului –
delicat : «Aflu foarte multe de la dumneavoastr ă despre… » ; « Ceea ce îmi spune ți ne va
ajuta foarte mult la… ».
 Se consult ă ghidul de interviu : « Vă rog s ă-mi da ți voie s ă-mi consul t ghidul / lista de
probleme. (pauză) Vă rog s ă-mi vorbi ți acum despre… / Văd că nu am vorbit (sau am
vorbit prea puțin) despre…».
 Este necesar să urmărim dacă subiectul raspunde într -adevăr la întrebarea pe care am dorit
să i-o punem . De exemplu, îl putem înt reba despre fapte, iar el ne poate da opinii ; îl
întrebăm despre experiențe, iar el ne furnizează norme; sau îl întrebăm despre emoții și
sentimente , iar el ne furnizează opinii.

Rețineți !
Problema centrală în recolt area unui interviu rămâne – îndeosebi pentru începători – focalizarea
pe temă , cu evitarea direcționării răspunsului !
J.C. Kaufmann (1998) ne recomandă să consultăm din când în când ghidul, chiar să -i cerem
explicit sub iectului permisiunea să o facem ; pauzele pentru consultarea ghidului sa u pentru
verificarea înregistrarii sunt bine -venite – odihnesc și comunică seriozitate.

O altă problemă : a simți pulsul interviului, a-i controla dinamica . Operatorul trebuie să simtă
starea subiectului, să simtă când o temă îl incită sau, dimpotrivă, îi provoacă disconfort, când e
oportun să intervină și când nu etc.
M.Q. Patton (2002) ne recomandă să verificăm din când în când starea subiectului. De exemplu,
putem spune : « Eu sunt foarte mulțumit(ă) de cum decurge discuția noastră, pentru că aflu lucr uri
foarte interesante și utile pentru cercetare. Dumneavoastră cum vă simțiți ? ». Sau : « Am trecut
peste ce era mai greu, prima jumătate de oră / Am ajuns deja la jumătatea discuției noastre. Cum
vă simțiți ? Ați dori să schimbăm ceva ? ».

Ambele țin și de talent , dar mai ales de antrenament !

22
22
7.5. Când și cum î ntrerupem ?
(cf. Patton, 2002 : 378 )
 Când subiectul se abate prea mult de la tema / scopul interviului.
– Prin feedback non -verbal, stopând stimulările (privirile încurajatoare, mimica
interesat ă, noti țele…).
– Printr -o intervenție în care se reamintește delicat tema / scopul interviului : « E un
detaliu care ne ajută să înțelegem mai bine… » ; « Considerați că asta are legătură
cu… ».
– Eu recomand evitarea unei fraze de tip « E foarte interesant ce spuneți, dar… », din
cauză că are un aer de politețe formală care îl poate descuraja pe subiect.
 Când dorim să aprofundăm o temă pe care subiectul tocmai a abandonat -o ca să treacă la
alta, ori dorim date exacte despre tem ape care el tocmai a abandonat -o.
– Printr -o intervenție verbală delicată : “Vă întrerup, pentru că nu vreau să pierdem o
idee pe care ați formulat -o mai devreme. Spuneați că… » ; « Vă întrerup, pentru că
aș avea nevoie de niște date mai exacte. Când (în ce an/lună)… ? Unde… ?
Cine… ? Cum… ?».
– Totuși, trebuie să fim atenți să nu întrerupem prea devreme : subiectul poate avea o
logică proprie pe care nu o întelegem de la început ; apelul la fapte care nouă ni se
par colaterale îl poate ajuta să reconstruiasc ă complexitatea faptului relata t.
– După ce am realizat aprofundarea sau am obținut detaliile pe care le doream,
relansăm tema pe care o lansase subiectul înainte de întrerupere : « Înainte de a vă
întrerupe, spuneați că… (îl cităm cât mai exact), Aș dori să continuați ».

7.6. Modalități de menținere a relației (interesului și încrederii)

Dacă am obținut acordul subiectului pentru interviu , acest „contract” inițial nu e suficient pentru a
asigura cooperarea lui pe parcurs . Disponibilitatea și încrederea lui trebuie menținute și întărite
continuu , iar pentru aceasta sunt necesare :
o manifestarea continuă și autentică a interesului pentru spusele subiectului ;
o respectarea de către cercetător a tuturor promisiunilor inițiale ;
o reamintirea lor pe parcurs, atunci când simte ezitări : « Vă simț iți un pic obligat să -mi
spuneți lucruri despre care nu ați dori să vorbiți ? Dacă e așa, putem trece la altceva, aș vrea
să vă simțiți foarte liber să vorbiți numai despre ce doriți» ;
o sinceritatea, naturalețea intervievatorului ;
o ascultarea activă ;
o tăcerile însoțite de priviri în așteptare : îi dau posibilitatea subiectului să « respire », să se
odihnească, să -și cheme amintirile, să -și clarifice unele gânduri…
o intervenții la obiect, a căror legătură cu scopul anu nțat e clară (a se vedea mai sus ) ;
o intervenții care nu evaluează, nu judecă experiențele și opiniile subiectului ; de exemplu,
spune ți : « Ce interesant ! », «Chiar e important să -mi povestiți mai mult despre
asta », « Asta nu mi -a mai spus nimeni ! », « Mi-au mai povestit și alții, dar ce spune ți
dumneavoastră sună foarte interesant » ; nu spuneți niciodată : « Corect ! », « Sunt de acord
/ nu sunt de acord ! », « Îmi place cum gândiți ! » .
Siguranța în utilizarea instrumentelor de înregistrare contribuie și ea la menținerea relației și
creștere a încrederii .

7.7. Finalul interviului

 « Am atins aproape toate aspectele pe care noi ni le -am propus în leg ătură cu… (se
reaminte ște tema general ă și scopul) și vă mulțumesc pentru tot ce mi -ați împărtășit din

23
23
experiența dumneavoastră. Mai e vreun aspec t sau vreun detaliu pe care mi l-ați putea
spune ? Poate v -ați mai amintit ceva? ».
 De multe ori, subi ectul r ăspunde negativ, iar după închidere a reportofonului ne mai spune
câte ceva. Se întâmplă adesea ca – degajat de tensiunea interviului – să spună luc ruri foarte
utile tocmai în această etapă.
– Dacă încă nu ne -am str âns uneltele, declan șăm din nou înregistrarea sau m ăcar
notăm cât se poate de exact .
– Dacă suntem deja în picioare, ori subiectul ne spune ceva „doar între noi“ sau care
„nu e așa de importan t“, notăm imediat dup ă ce ieșim.
– Când vom transcrie, vom adăuga aceste note.
 Dacă am optat pentru un eșantion « bulgăre de zăpadă », îl rugăm să ne recomande alte
persoane pentru interviu : « Mi-ați putea recomanda o altă persoană cu care aș putea să stau
de vorbă pe această temă ? Eventual c ineva care are aproximativ aceleași experiențe cu ale
dumneavoastră? Sau cineva cu experiențe diferite? Eventual , îi comunicăm alte
caracteristici care ne interesează: gen, v ârstă, educație, etnie etc.
 Solicit ăm acordu l de principiu pentru o nou ă întălnire , dup ă ascultarea casetelor și
transcriere.
– Motivăm aceasta prin faptul că dorim să înțelegem foarte corect ceea ce ne -a spus
și să nu deformăm nimic, dar e posibil să ne dăm seama că unele lucruri ne -au
scăpat abia c ând ascultăm / transcriem.
– Eventual, îi putem aduce o copie după transcriere, pentru a se putea convinge că îi
respectăm anonimatul.
– Putem solicita un număr de telefon, pentru o contactare mai ușoară – nu scriem
numărul de telefon pe casetă, nici pe carne tul cu note de teren, ci în agenda
noastră obișnuită!

Ultima frază trebuie să fie una în care ne exprim ăm încă o dat ă gratitudinea pentru timpul
acordat și mai ales pentru ajutorul foarte pre țios în realizarea scopului cercetarii.

7.8. Criterii după care putem aprecia calitatea întrebărilor de interviu
(ghidului de interviu și intervențiilor pe parcurs)

Nu există „rețete“ pentru întrebările de interviu . Totuși, putem evalua calitatea lor după un număr
de criterii, pe care eu le -aș sintetiza după cum urme ază:

Calitatea Explicitare
Au caracter
sociologic/antropologic Solicită o informație care ne ajută să aflăm mai multe despre
raporturile dintre grupuri și subgrupuri, culturile acestora.
Sunt focalizate pe tema
cercetării respective Au o legătură clară cu tema cercetării, respectiv cu o dimensiune a
acesteia.
Acoperă toate
dimensiunile temei Numai pentru ghidul de interviu
Au o funcție clară în
ansamblul interviului
(Care?) Sunt adresate cu un scop clar.
Introduc o temă sau subtemă; relansează o dis cuție întreruptă sau
care trenează; solicită o clarificare, o detaliere sau o aprofundare a
unei informații deja furnizate de subiect; verifică o interpretare ; re –
focalizează discursul subiectului; întrețin relația de încredere etc.
Sunt deschise Stimule ază un discurs (o relatare, povestire, comentariu etc.), nu un
raspuns scurt.
Non-directive Nu sugerează un răspuns, nici variante de răspuns.

24
24
Neutre (de regulă, dar nu
întotdeauna) Operatorul nu îi dezvăluie subiectului experiențele, opiniile sau
trăiri le sale, nu își exprimă nici acordul, nici dezacordul în raport cu
cele relatate de subiect. Totuși, în unele cazuri, un anume grad de
implicare a operatorului contribuie la recoltarea unor date mai de
profunzime.
Clare, univoce Înțelesul termenilor folos iți și al întrebării în ansamblu e același, și
pentru operator și pentru subiectul intervievat.
Singulare (exceptând
„deschiderile” inițiale) Se referă la un singur aspect, la o singură dimensiune, adresează o
singură întrebare.
Non-cauzale (de regulă,
dar nu întotdeauna) Nu le solicită subiecților explicații cauzale cu privire la faptele
povestite (evită „de ce?” -urile)
Evită presupozițiile sau
le utilizează într -un mod
controlat Nu conțin presupoziții. Totuși, în unele cazuri, presupozițiile sunt
utile pentru a evita o întrebare stânjenitoare. În acest caz, trebuie să
fim atenți la formulare (să nu direcționăm răspunsul subiectului).
Respectă exigențele etice Respectă drepturile universale ale omului, drepturile universale ale
copilului.
Protejează sub iecții.
Reciprocitate Evită raporturile de putere.
Oferă satisfacție subiecților.
Oralitate, naturalețe,
autenticitate Sunt formulate într -un stilul oral, utilizează un mod de a vorbi natural
(undeva la intersecția dintre modul natural de a vorbi al subi ectului și
modul natural de a vorbi al operatorului)

Rețineți !
E crucial să vă antrenați cât mai mult pentru a stăpâni diferitele forme de intervenție.
Totuși, odată ajunși în fața subiectului , cel mai bine e să NU vă gândiți la câte greșeli veți face.
Fiți cât mai degajați și naturali. Interviul calitativ are acest avantaj că multe dintre greșelile d in
teren pot fi « reparate » printr -o nouă întâlnire cu subiectul sau « neutralizate » în timpul
prelucrării datelor.
După realizarea fiecărui interviu, s upuneți -l unei reflecții atente și învățați din greșeli !

8. Postùrile operatorului de interviu

Cercetătorii au opinii diferite în legătură cu post ùra care ar trebui adoptată în cadrul interviurilor.
Ca și în cazul observației, a ceste opinii ar putea fi organizate pe o axă ce are la un capăt exigența
de neutralitate, iar la celălalt identificarea cu grupul / persoana studiată , cu numeroase poziții
intermediare .

(1) Neutralitatea este definită foarte clar de M.Q. Patton (2002: 365):
“Neutralitatea înseamnă că persoana pe care o intervievez îmi poate spune orice, fără să
genereze nici aprobarea, nici dezaprobarea mea cu privire la conținutul răspunsurilor
sale. Nu pot fi șocat; nu pot fi furios; nu mă pot simți stânjenit; nu mă pot întrista. Nimic
din ce -mi spu ne nu mă va face să gândesc ceva în plus sau în minus despre persoana
respectivă ” (trad.rom. ES) .

O astfel de atitudine e ste susținută cu argumentul validității : obținem în acest fel date despre
opiniile, trăirile, experiențele subiectului, neinfluențate de atitudinile cercetătorului.

Patton (2002 : 365 -366) insistă însă asupra nevoii de a combin a neutralit atea cu stabilirea și
menținerea unui raport personal de respect, înțelegere, empatie cu subiectul :

25
25
« Raportul înseamnă că eu îi respect pe cei pe car e îi intervievez, că ceea ce spune
fiecare e important pentru că cel care spune e important. Vreau să le comunic că c eea ce
ei știu , experiențele lor, atitudinile și sentimentele lor sunt importante. Mai mult, că nu -i
voi judeca pentru ceea ce îmi vor spun e. / Raportul e construit pe abilitatea de a
transmite empatie și înțelegere, fără a judeca. (…) vreau să insist asupra modului în care
sunt formulate întrebările, care joacă un rol deosebit în a transmite acest mesaj
important de neutralitate ” (trad.rom . ES) .

(2) Identificarea cu grupul / persoana intervievat/ă e ste susținută mai ales de antropologi,
paradoxal cu același argument al validității datelor obținute. În anumite populații și în cazul
unor teme care ating dimensiuni mai profunde și mai intime ale existenței, numai
identificarea cu subiecții îi poate determina pe aceștia să se dezvăluie. De exemplu, Jeanne
Favret -Saada ne spune că nu a putut cerceta vrăjitoria decât în momentul în care s -a lăsat ea
însăși vrăjită:
„Cel care spune vrăji nu o face nic iodată pentru a informa. (…) E literalmente de
neimaginat ca vrăjitorul să îl informeze pe etnograf, adică pe unul care îi dă asigurări că
nu vrea să facă uz în nici un fel de aceste informații, care cere cu naivitate să știe pentru
a ști. Căci există do ar un cuvânt (și numai unul) care leagă și dezleagă soarta și oricine
se află în poziția de a -l spune devine de temut (…) Ceea ce înseamnă că nu există poziție
neutră a cuvântului: în vrăjitorie, cuvântul înseamnă război. Oricine vorbește e un
războinic, etnograful ca oricine altcineva. Nu e loc pentru un observator neangajat. (…)
Câtă vreme am ocupat locul obișnuit al etnografului, al unuia care pretindea că dorește
să știe pentru a ști, interlocutorii mei au fost mai puțin interesați să îmi comunice d in
știința lor decât să o măsoare pe a mea, să ghicească întrebuințarea în mod necesar
magică pe care aveam să o dau științei mele, să -și dezvolte ‚forța’ în detrimentul forței
mele. / În consecință, a trebuit să trag învățăminte dintr -o situație atât de t otal sortită
eșecului și să recunosc că ar fi absurd să continuu a revendica o neutralitate care u era
admisibilă și nici măcar credibilă pentru nimeni ” (Les Morts, la Mort, les Sorts , 1994:
26-30; trad.rom. ES) ).

Recent, postura angajată e adoptată în no ile tehnici de intervievare participativă – în care
operatorii de interviu sunt recrutați dintre membrii grupului cercetat –, utilizate îndeosebi în
cercetarea -acțiune (v. Patton, 2002 : 394 -400).

(3) Între cele două extreme, cercetătorii adoptă un număr mare de poziții intermediare .

H.H. Stahl (2001) vorbește despre simpatie pentru subiecții cercetați – care înseamnă mai mult
decât empatia neutră pe care o susține M.Q. Patton , dar mai puțin decât identificarea cu subiectul
/ grupul .

Simpatia e susținută și de J.C. Kaufmann (1998) , care merge însă mai departe recomandând o
postură flexibilă și o manifestare personalizată : cercetătorul trebuie să iasă din când în când din
poziția de neutralitate și să comunice ceva din propriile cunoștințe, opinii, atitudini. Această
strategie e susținută cu argumente care vizează un raport mai autentic cu subiectul intervievat –
care poate avea consecințe pozitive și asupra validității datelor
„Anchetatorul care păstrează o atitudine rezervată îl împiedică, așadar, pe informat or să
se destăinuie: numai în măsura în care se va implica el însuși, celalalt, la rândul său, va
putea să se implice și să exprime gândurile sale cele mai profunde. (…) Empatia rimează
cu simpatia, iar anchetatorul trebuie, înainte de orice, să fie amab il, înțelegător, deschis
la tot ce spune persoana din fața sa. Totuși, odată însușit acest comportament de bază,
devine posibilă și chiar interesantă exprimarea unor mici dezacorduri, care îi permit să

26
26
fie mai autentic și care dinamizează adesea discuția. (…) Este, deci, posibil, ca
anchetatorul să nu se limiteze la punerea întrebărilor: să zâmbească, să râdă în hohote,
să complimenteze, să -și dezvăluie fugar propria părere, să explice un aspect al ipotezei,
să analizeze pe loc ceea ce tocmai a spus infor matorul, chiar să -l critice și să -și
manifeste dezacordul ” (pp. 239 -240).
O ilustrare ne e oferită la pp. 242 -243.

Postura flexibilă e susținută de psihologi și psihoterapeuți.
„Nu servește la nimic să stați în umbră, să priviți pe furiș, să coborâți pri virea, să
adoptați un aer modest, să vă faceți mici și neobservați , nimeni nu vă va crede că nu
aveți nici o opinie în privința temei de care vă ocupați, sau nici o preferință ” (Anne
Gotman, citată în Kaufmann, 1998: 239).

M.Q. Patton (2002: 8 -9) îl cite ază pe psihologul fenomenolog Clark Moustakas (1995) care,
reflectând asupra propriei experiențe profesionale, identifică trei atitudini care , adoptate
progresiv, pot contribui la dezvoltarea unei relații:
o A-fi-în (Being -In) = imersia completă în lumea cel uilalt:
„Nu selectez, nu interpretez, nu dau sfaturi, nu direcționez…. A -fi-în lumea celuilalt e o cale
de a deveni eu însumi larg deschis, intrând în [acea lume] ca și cum s-ar întâmpla pentru
prima dată, auzind exact ce e spus celălalt , lăsând la o par te propriile mele gânduri, trăiri,
teorii, distorsiuni… Intru cu intenția de a î nțelege și accepta percepțiile celuilalt , nu cu
intenția de a prezenta propriile -mi vederi ori reacții… Tot ce vreau e să încurajez și să
susțin expresia celuilalt, așa cum e (…) (trad.rom. ES) ”.
o A-fi-pentru (Being -For) = a exprima o opinie favorabilă subiectului, a -i susține poziția:
„Ascult. Ofer, de asemenea, o poziție, iar această poziți e conține ceva care arată că sunt de
partea subiectului, împotriva tuturor acelor a care i -ar minimiza, deprecia, ori nega dreptul
de a fi și a se dezvolta… Devin un avocat al subiectului în raport cu frustrările și
problemele pe care le are în relațiile cu ceilalți (trad.rom. ES) ”.
o A-fi-cu (Being -With ) = a aduce în relație propriile cunoștințe și propria experiență:
„Aceasta poate presupune a nu fi de acord cu modul celuilalt de a interpreta, ori a judeca,
ori a prezenta unele aspecte ale lumii. Being -With înseamnă a asculta și auzi sentimentele,
gândurile, obiectivele celuilalt, dar înseamnă de asemenea a -i oferi propriile -mi percepții
și vederi . Există, în a -fi-cu, un sens al unei acțiuni comune – doi oameni complet implicați,
luptându -se, explorând, împărtășind (trad.rom. ES) ”.

La rândul său, Kvale (1996) atrage atenț ia că orice inteviu e ste un inter -views.

9. Inovații în realizarea interviurilor

Orice inova ție e acceptabil ă, dacă facilitează colectarea unor date valide, fiabile, cu sens și care
pot fi u tilizate în înțelegerea mai bună a unui fenomen sau / și într -o intervenți e social ă.

Cercetătorul calitativ e un bricoleur (Claude Levi -Strauss, La pensee sauvage ) : un om care
construiește ceva nou, combinând tot ce are la îndemână.

9.1. Varierea stimulilor
Tehnicile proiective :
o principiu general : stimularea este de altă natur ă decât pur verbal ă ; subiecții sunt pu și să
reacționeze la stimuli precum : obiecte, simularea unor ac țiuni reale, fotografii, desene

27
27
proprii sau ale altor persoane, desene animate, filme scurte, scrisori sau alte tipuri de
documente, o list ă de termeni, istorioare etc. ;
o cea mai cunosc ută este testul Rorschach ;
o alte tehnici : sculptura familial ă ; coregrafia familială .

Pentru mai multe e xemple, v. P atton, 2002 :395.

De asemenea, putem porni de la un eveniment critic – care produce o cotitură în viața unui grup
sau a unei persoane – și îi putem solicita subiectului să vorbească despre el (Patton, 2002 : 396).
o O variantă e ste aceea în care i se oferă o descriere verbală sau scris ă, i se arată o
fotografie, i se proiectează un film etc. despre un eveniment critic, iar apoi i se cere să
vorbeasc ă despre ce gândește și ce simte : ce înseamnă evenimentul re spectiv pentru el ?
știa ceva mai îna inte despre el ? îl poate asoci a cu experiențe semnificative din viața sa ?
care ? (i se cere să le descrie).
o O altă variantă : i se cere subiectului să indice evenimente critice din viața sa , iar apoi să
expliciteze de ce consideră că un eveniment sau altul este « critic ».

9.2. Implicare versus neutralitate

 « Interviul activ »: dintr -o perspectivă construc ționistă , datele sunt produse în
interac țiunea dintre interlocutori, în care fiecare îi împărteșește celuilalt propriile
experiențe, opinii etc. (Holstei n, James A., Gubrium, Jaber F., The Activ Interview ,
Qualitative Research Methods Series, Vol. 37, Thousand Oaks, CA : Sage) .

Reamintiți -vă!
Michael Crotty (1998 ) distinge între constructivism (care ar desemna « the meaning –
making activity of the individu al mind ») și constru cționism (“the collective generation of
meaning ”).

9.3. Postùrile de operator de interviu

 [participantul intervievator 1] Patton, 2002 : 396 -397 utilizează o tehnică particulară
(participant interview chain ) în care recoltarea datelor e ste realizată de participanți i înșiși
la o acțiune (la un program educativ, de exemplu), prin intervievare reciprocă (doi c âte
doi : fiecare îi împărtășește celuilalt propria experienț ă trăită pe parcursul programului).
Calitatea datelor e însă problematică (intervievatorii trebuie să fie antrenați) ; apoi,
confiden țialitate a nu poate fi asigurată.
 [participantul intervievator 2 ] O altă posibilitate e ste aceea în care datele sunt recoltate de
membrii staffului (de exemplu, profesorii îi intervieveaz ă pe p ărinti sau p e studen ți).
Limitele sunt aici legate de subiec tivismul intervievatorului și de reținerile subiecților ;
pot fi diminuate prin « încruci șarea » celor două categorii de actori (profesorii î i
intervieveaz ă pe pă rinții altor elevi sau pe suden ții altor profe sori). Ramâne însă
problema confidentialit ății (e nevoie de consim țământul participanților) .
 În ambele cazuri, a vantajele cele mai mari sunt (Patton, 2002 :398) :
o costurile reduse (« ‘Șmecheria ’ constă în a integra colectarea datelor în
programul însuși », p. 397) ;
o participanții ajung să înțeleagă mai bine ac țiunea la care participă , să-și
înțeleagă partenerii de acțiune (de exemplu, p rofesorii îi pot înțelege mai bine
pe parin ții sau pe cursanții pe care îi intervievează ) – [foarte util în cercetările –
acțiune sau în evalu ările formative].

28
28
 Totu și, problema r ămâne controversată: cercetarea -acțiune e « ‘low-tech’ research ”
(Kemmis și McTaggart, 2000, citati de Patton, 2002:398).
 Patton (2002) : este necesar să ne întreb ăm dacă merită să ne concentr ăm asupra
aspec telor metodologice sofisticate, sau merit ă să ne focaliz ăm asupra utilizatorilor
imedia ți ai rezultatelor; o abordare pragmati că e, uneori, de prefer at: în locul unei
cunoașter i stiintific e generale, exprima te în concepte abstracte , putem prefera să
produc em o informație utilă în contextul concret al vie ții grupului studiat .

10. Î nregistrarea și transcrierea interviurilor

Trebuie reținut că înregistrarea riguroasă e indispensabilă pentru un control mai bun al
validit ății și fiabilit ății datelor (și analiz elor / interpretărilor ulterioare ). În absența unei astfel de
înregistrări, nu există cercetare științifică.

Utilizăm două modalități de înregistrare a interviurilor:
1. înregistrările audio sau audio -video – care sunt, de regulă, transcrise ulterior;
2. înregi strarea manuală, prin scrierea celor spuse de subiect – e utilizată atunci când
subiectul refuză înregistrarea audio sau în cazul în care, după ce am închis aparatul,
subiectul ne mai spune unele lucruri despre tema de cercetare .

10.1. Înregistrarea audi o-video (film, caseta audio)

Asigur ă cel mai înalt grad de fidelitate și validitate , cu condi ția să control ăm calitatea
înregistr ării.

În spiritul pragmatismului american, Patton (2002 :382) ne oferă o listă detaliată de acțiuni în
măsură să crească cali tatea înregistrării, elaborată de profesioniștii în transcriere de la Minnesota
Center for Social Research:

Ponturi pentru interviurile înregistrate pe bandă magnetică:
cum să -i ajutăm pe cei care transcriu

1. Echipament:
a. Utilizați o alimentare electrică și un microfon extern, dacă e posibil; sunt mai de
încredere.
b. Dacă folosiți baterii, verificați -le regulat și luați -vă rezerve.
c. Aparatul trebuie să fie curățat și în stare bună – verificați -l înainte de a merge la un
interviu.
d. Utilizați casete de bună calita te și cu o durată de cel mult 60 minute; casetele lungi se
deteriorează sau se rup mai frecvent la transcriere.
e. Luați cu voi o rezervă de casete.
2. Înainte de interviu
a. Alegeți un loc liniștit și unde să nu fiți întrerupți.
b. Plasați microfonul aproape de respo ndent, iar apoi vorbiți suficient de tare pentru ca
întrebarea să se audă pe casetă; totuși, cel mai important e să se audă răspunsurile.
c. Așezați aparatul pe o suprafață stabilă.
d. Verificați dacă întreg sistemul funcționează.
3. În timpul interviului
a. Vorbiți c lar și nu foarte repede – în același fel îl stimulați pe respondent să procedeze la
fel.
b. Rugați -l pe respondent să vorbească mai tare, dacă vocea sa devine prea slabă.

29
29
c. Faceți un test de înregistrare cu respondentul. Apoi derulați și ascultați, astfel încât
respondentul să -și dea seama dacă vorbește inteligibil sau nu. Dacă apare o problemă
mecanică sau personală, corectați -o înainte de a continua.
d. Nu foșniți hârtii, nu mișcați cești, sticle etc. lângă microfon.
e. Închideți aparatul în timpul conversațiilor pe lângă tema de cercetare, pauzelor sau
întreruperilor.
f. Verificați dacă banda nu s -a rupt sau încurcat.
g. Repetați testul, dacă e necesar să schimbați caseta.
h. La sfârșitul interviului, spuneți „Aici se termină interviul cu…..”.
4. După interviu
a. Ascultați încep utul, mijlocul și finalul fiecărei casete; scrieți o listă cu numele și
terminologia nefamiliară sau neuzuală, pentru a -l ajuta pe cel care transcrie.
b. Puneți etichete pe fiecare casetă și puneți -o într -un ambalaj adecvat.
c. Păstrați casetele și aparatele în stare bună; nu atingeți benzile și nu le expuneți la
temperaturi extreme.
d. Dați-le celor care transcriu un timp rezonabil, pentru a face o treabă bună.

Sursa: Patton , 2002 : 382; trad.rom. ES.

Eu v-aș recomand a să adăugați la lista de mai sus următoarele :
 La întoarcerea sau schimbarea casetei, r epetați ultimele propoziții de pe fa ța / caseta
precedent ă (« Spuneați că… »). Aceasta servește ca relansare pentru subiect și vă ajută
ulterior să identificați mai ușor ordinea casetelor / fețelor.
 Verific ați din când în când (într-o pauză sau înainte de a trece la o subtemă mouă) calitatea
înregistrării : «Aș dori să verific dacă înregistrarea e suficie nt de bună » – subiectului îi face,
de obicei, plăcere să se asculte și își corectează modul de vorbire dacă observă că a vorbit
prea încet sau nu se înțel ege ce spune. O astfel de strategie poate fi utilizată și pentru
relansarea discuției .
 Notați numele, cuvintele, pasajele care ar putea să nu fie ușor identificabile pe casetă , chiar
în timpul interviului, solicitând confirmarea subiectului .
 La sfârșitul i nterviului, rugați -l pe subiect să accepte ca – la nevoie – să colaboreze la
refacerea unor p ărți care, eventual, nu au fost bine înregistrate .
 Alcătuiți o listă a subiecților, în care fiecare primește un cod. Scrieți pe fiecare casetă codul
subiectului . Dacă ați înregistrat mai multe casete cu același subiect, scrieți și numărul
„fețelor” de casetă (de ex. 1 -2, ori 3 -4); vă va fi mai ușor să le regăsiți ulterior.
 Ascult ați benzile în aceeași zi și reface ți informați a pierdută pe baza notelor luate în timpu l
înregistrării, din memorie , sau, dacă aveți îndoieli, printr-un telefon . Scrieți această
informație sub forma unor note, pe care le atașați casetei și pe care le inserați atunci când
transcrieți .

Înregistrarea audio p oate fi respins ă de subiecți , care p ot avea sentimentul că le este încălcată
intimitat ea, ori un sentiment de insecuritate (nu pot controla ce se va întâmpla cu vocea sau cu
imaginea lor) . Refuzul poate fi contracarat prin :
o un preambul explicativ suficient de bine lucrat : « Ne interesează exact ce spuneți
dumneavoastră, cuvânt cu cuvânt, și nu cred ca pot să țin minte sau să notez tot, sau aș
putea deforma unele lucruri. Ca să nu pierd nimic și să nu deformez nimic, vă rog să
acceptati să înregistrez discuția noastră. Vă asigur că nimeni în afară de mine [eventual : și
unul-doi colegi cercetători] nu va avea acces la casete și nu va putea face vreodată legătura
între persoana dumneavoastră și ceea ce veți spune. Dacă, pe parcurs, vreți să spuneți ceva
ce nu doriți să fie înregistrat, nu treb uie decât să -mi faceți un semn să închid aparatul. Sau

30
30
dacă, după ce ați spus, doriți să ștergem ceva, o putem face » : în cazul în care subiectul
refuz ă în con tinuare, înregistrarea se face prin note ; dacă nici notele nu sunt posibile, vom
completa o f ișă de convorbire imediat dup ă încheierea întâlnirii ;
o garan ții cu privire la anonimat și confidențialitate : le comunicați că veți transcrie casetele ,
iar în cursul transcrierii toate numele de persoane și institu ții vor fi modificate ; dacă
subiectul doreș te, se poate stabili un interval în care casetele sunt transcri se și distruse sau
dăruite lui .

Înregistrarea audio p oate genera, mai ales la începutul ei, fenomene de inhibi ție sau de
comportament dezirabil . Aceste consecințe pot fi contracarate prin :
o construcția unei relații de încredere între subiect și cercetător ;
o un exercițiu preliminar de înregistrare, urmat de ascultarea înregistrării – subiectul se
familiarizează cu aparatul ;
o o durată suficient de lung ă a interviului, în măsura s ă-l familiarizez e pe subiect cu
aparatele de înregistrare ; interviul în mai multe « reprize » are acest avantaj.

10.2. Notele î n timpul înregistr ării audio -video

Notele îndeplinesc mai multe funcții :
 Influențează dinamica interviului :
o pot fi utilizate ca tehnică de a scultare activă și încurajare a subiectului să aprofund eze o
temă;
o de asemenea, ca tehnic ă de relaxare : privirea în carnet îl « eliberează » câteva momente
pe subiect de privirea cercetătorului, iar timpul în care acesta notează îi îngaduie să
« respire » ;
o totuși, trebuie evitată concentrarea prea mult timp a privirii pe note.

 Contribuie la creșterea calității transcrierilor și, împlicit , a analizelor și interpretărilor .
o Le putem utiliza p entru completarea unei eventuale înregistr ări ratate. În acest scop, e ste
util să notăm și să -l rugăm pe subiect să confirme :
– nume proprii sau abrevieri de instituții, localități etc.;
– termeni cu care nu suntem familiarizați ;
– spusele subiectului, atunci când vorbește prea încet, când râde sau plânge în timp
ce vorbește , când bate darabana pe masă, când intervine un zgomot exterior etc. , iar
a-l opri ar însemna să rupem firul relatării ; în aceste cazuri, ne notăm și numărul
« feței » de casetă și ideea generală abordată, pentru ca, la transcriere, să putem
insera ușor p asajul în text.
o Pentru ata șarea unor observații ( context, conduite n on-verbale, întreruperi etc.) la
relatările verbale .
– observații asupra contextului interviului : o hartă a spațiului , în care plas ăm
obiectele și actorii ;
– conduite non -verbale ale subiec tului ; fiecare trebuie asociată unui scurt citat din
spusele lui, pentru a o putea integra în transcriere la locul ei ;
– evenimente neașteptate (asociate unui scurt citat) ;
– auto-observații (acte, trăiri ale operatorului – disconfort, nervozitate, teamă et c.) ;
– nu confundați observațiile (ceea ce vedeți efectiv) cu interpretările personale ! De
exemplu, când în loc de « subiectul bate darabana pe masă » scrieți « devine
nervos » aveți o interpretare. Eu aș nota : « Bate darabana pe masă
[nervozitate ?] », reținând astfel și interpretarea, dar cu titlu de ipoteză. În general,
când sunteți tentați să scrieți atribute, comparații, metafore, puteți fi siguri că e
vorba de interpretări .

31
31
 Contribuie la pregătirea intervențiilor ulterioare :
o Notați e xpresii le uzuale (de exemplu, «copil cuminte / bun», « om cumsecade »),
expresiile pe ca re subiectul le repetă frecvent sau pe care le accentuează . Ele solicită
intervenții de aprofundare : « Când spuneți…, la ce vă gândiți, ce înseamnă pentru
dumneavoastră…? ». Nu-l pute ți întrerupe pe subiect în orice moment, iar notându -vă
puteți fi siguri că nu pierdeți ideea.
o Creați documente în care sintetizați pe loc informația furnizată de subiect (genograme,
rețele personale, re țele institu țional e, traiectori i etc.) ; pe baza lor, puteți identifica mai
ușor informația care vă lipsește și puteți formula noi întrebări.
o Notați inferențele pe care le realizați și / sau întrebările necesare pentru a verifica aceste
inferențe.
 Pot contribui la schimbarea evoluției cercetări i
o Notați eventuale teme sau întrebări de cercetare noi, la care nu v -ați gândit la început.
o Notați orice idee teoretică sau metodologică care vă vine în minte.
o Veți reflecta asupra lor mai târziu, pe unele le veți abandona, dar unele se pot dovedi
valoroas e și dacă nu le notați le puteți pierde

Recomandare suplimentar ă
Vă va fi mult mai ușor să valorificați notele dacă :
o pentru fiecare din cele trei tipuri, utilizați un carnet separat sau culori diferite ;
o scrieți documentele create, temele și ipotezele noi, ideile te oretice și metodologice sub
forma unor fișe tematice , pe file separate (nu una după alta, pe aceeași pagină).

Notele presupun un sistem de abrevieri și codificări , pe care le utilizați constant. Puteți construi
propria listă de abrevieri și coduri, pe car e să le utilizați în toate interviurile. Când lucrați în
echipă, e ste util ca toți membrii să utilizeze același sistem de coduri.

10.3. Transcrierea interviurilor

(1) De regulă, interviurile sunt transcrise integral ; ele formează corpusul de date pe care se
realizează prelucrările și interpretările. Transcrierile sunt ulterior decupate în unități de
conținut, codificate etc. Avantajele acestui sistem vizează în primul rând :
o posibilitatea de a anonimiza datele și a le face astfel disponibile pentru alți
cercetăt ori (respectul exigențelor etice);
o posibilitatea de a control a validitatea analizelor și interpretărilor (textul poate fi reluat de
câte ori dorim și de cercetători diferiți) ;
o posibilitatea de prelucrare computerizată.

(2) Totuși, unii autori preferă să tra nscrie selectiv , pe fișe tematice , în care fragmentul din
discursul subiectului e ste însoțit de un comentariu sau o interpretare a cercetătorului. Analiza
se realizează pe corpusul de date în formă orală sau video (înregistrarea), fișele reprezentând
deja prime reducții și interpretări ale corpusului.
« Retranscrierea integrală schimbă natura materialului de bază, care devine text scris,
mai concentrat pe limbaj : ceea ce e ideal pentru o tratare simplificată a datelor, dar nu
și pentru o anchetă de profunzime, care necesit ă maximum de indicii. Oralul e infinit mai
bogat și mai complex : ritmurile, intonațiile și tăcerile sunt tot atâtea ‘comentarii’ ale
textului, care pot modifica sensul. (…) Ascult benzile și le reascult, având în minte grile
de problematizare care variază , iar în mână carnetul și stiloul : notez tot ce îmi vine în
minte. Baza celor mai multe fișe e constituită din fraze formulate de informatori.
Retranscriu, deci, și eu interviurile, dar într -un mod aparte : fragmentat (câte o frază pe
fiecare fișă, sau un extras mai lung, dar pe una și aceeași temă) și parțial (nu retranscriu

32
32
decât ce consider a fi demn de interes , procedeu care îmi permite să reduc această
sarcină ingrată și să evit să mă las copleșit de materialul mai puțin important) »
(Kau fmann, 1998 : 263-264).

Atenție !
Nu vă grăbiți să adoptați rapid această strategie – doar aparent mai ușoară !
Rețineți că cei care o utilizează sunt cercetători experimentați !
De asemenea, că ei aleg să se situeze într -o perspectivă teoretică -metodologică de tip
hermeneutic, criticată de foarte mulți specialiști , din cauza dificult ății de a control a
validitatea interpretărilor.

O a treia poziție cu p rivire la transcrieri încearcă să combine avantajele textului cu avantajele
oralității. Transcrierea e ste realizată integral și astfel încât să redea cu maximum de fidelitate
derularea interviului , dar, atunci când exigențele etice și resursele o permit, cercetătorii păstrează
casetele și apelează la ele în timpul analizei și interpretării, or i de câte ori textul transcrierii pare
insuficient.

În toate cele trei situații , cel care transcrie trebuie să acorde atenție maximă :
o să reproducă exact ceea ce spune operatorul de interviu ; uneori, în timpul transcrierii ne
dăm seama de unele greșeli sau stângăcii și suntem tentați să le corectăm (ca să nu vadă și
alții) ; rețineți că orice cosmetizare poate produce distorsiuni în interpretarea datelor ;
o să reproducă exact cuvintele subiectului, inclusiv interjecțiile, termenii obsceni, cuvintele
nearticulate sau d eformate prin pronunție etc.;
o să utilizeze semnele de punctuație pentru a reda cât mai exact modul de vorbire al
interlocutorilor : dacă unul dintre ei construiește propoziții fără predicat, acestea vor fi
reproduse ca atare ; dacă pune punct după fiecare cuvânt, transcrierea trebuie să marcheze
punctul ; dacă subiectul nu pune punct decât după 20 minute de discurs, transcrierea trebuie
să redea această situație ; etc.
o să noteze între paranteze drepte […] pauzele, informații cu privire la intonație, la
accentuarea unor termeni sau expresii, la râs sau plâns, la comportamente non -verbale , la
evenimente neașteptate care întrerup interviul etc.

Dacă un pasaj nu poate fi înțeles, el trebuie fie refăcut printr -o nouă întâlnire cu subiectul, fie
tratat ca informa ție pierdută ; sub nici o formă, nu re -inventăm textul !
“Guessing the meaning of a response is unacceptable ; if there is no way of following up
the comments with the respondent, then those areas of vagueness and uncertainty simply
become missing data” (Patton, 2002:384).

Recomandare
Eu recomand împărțirea paginii în trei coloane : prima pentru intervențiile operatorului , a doua
(cea mai consistent ă) pentru relat ările subiectului și a treia pentru ideile de prelucrare a datelor
care vin chiar în momentul tr anscrierii sau la o primă lectură (interogații, ipoteze, teme etc. ).

Putem astfel pune rapid în legătură răspunsul subiectului cu intervenția operatorului și putem
evalua în ce măsură a avut loc o direcționare.

Dacă prima coloană rezervată intervențiilo r operatorului e prea « plină », avem deja un semn de
întrebare în legătură cu caracterul calitativ (ne -direcționat) al interviului.

33
33
Pentru a controla fidelitatea transcrierii , putem:
o să reascultăm caseta peste o zi -două, urmărind textul și operând modifi cările necesare;
o să-i cerem unei alte persoane să facă același lucru – atenție la exigența de confidențialitate!

Nu uitați !
Pe prima pagină, sunt necesare – ca și la notele de observație – câteva date tehnice.
Vă recomand trei casete tehnice separate:
– prima cuprinde informații socio -demografice despre subiectul in tervievat (gen, vârstă, studii
etc.)
– cea de -a doua cuprinde informații socio -demografice despre operatorul de interviu (vor fi
foarte importante în momentul prelucrării și interpretării datelor) ;
– cea de -a treia se referă la contextul spațio -temporal : data, ora la care începe și ora la care se
termină interviul, o descriere a spațiului fizic și social, ce a făcut subiectul înainte, ce
urmează să facă după…

Primele două casete pot fi înlocuite cu coduri. Aceasta înseamnă că vom crea două documente
separate în care alocăm câte un cod fiecărui subiect și fiecărui operator, și scriem în dreptul
fiecărui cod datele socio -demografice respective. Acest procedeu al codării e foarte recomandat
atunci când sunt necesare măsuri speciale de protecție a subiecților cer cetării.

Criterii de calitate a transcrierilor

1. Casete tehnice (3)
2. Etica
3. Integralitatea
4. Fidelitatea (vocabular, oralitate – sintaxă, punctuație –, limbaj paraverbal și nonverbal, pauze,
fragmente neînțelese la transcriere, evenimente neaște ptate )
5. Lizibilitatea

10.4. Înregistrarea prin note (ca tehnică de sine stătătoare)

Când utilizăm notele ca tehnică de sine stătătoare?
Când în registrarea audio -video nu e posibilă, din cauză că
o fie tema și natura cercetării nu o permit, ca în cazul conver sației etnografice;
o fie subiectul refuz ă;
o fie subiectul ne mai spune ceva important , după ce am încheiat interviul și am strâns deja
aparatura ;
o fie avem un accident tehnic (în pofida precauțiunilor luate, aparatul nu funcționează) .

Când și unde notăm ?
o în timpul conversației (cand subiectul, tema și natura cercet ării o permit) ;
o imediat dup ă conversație , pentru a evita distorsiunile generate de uitare.
o Inventivitatea cercetătorului e foarte importantă pentru a găsi momentele și locurile cele
mai adecvate p entru a nota.

Cum notăm ?
Din punctul de vedere al gradului de structurare , notele pot fi :
o note spontane , dezordona te, cu multe abrevieri și codificări ; sunt utilizate mai ales în
conversațiile informale sau în interviurile slab structurate ; au avantaju l unei deschideri

34
34
totale la spusele subiectului – notăm oricând, pe orice suport, expresii și frânturi de
propoziții care ni se par semnificative ; au dezavantajul de a fi foarte greu de utilizat
ulterior , în special într -o muncă de echipă (cu timpul, expre siile notate pot deveni
neinteligibile, chiar și pentru cei care le -au scris) ; au, în consecință, dezavantajul de a face
practic imposibil orice control al obiectivității ;
o fișe tematice , care permit notarea mai organizat ă și facilitea ză analizele și inter pretările; pot
fi scrise mai ales în cazul interviurilor semistructurate și structurate, construind o fișă
pentru fiecare temă, « consemn” sau întrebare din ghidul de interviu.

Pe ce notăm ?
o pe fișe de conversație pregătite în prealabil, în cazul interviu rilor structurate sau semi –
structurate ;
o pe un carnet ;
o pe orice bucată de hârtie disponibilă ;
o pe orice poate suplini hârtia de scris.

În oricare dintre cazuri, e recomandat ca – în cursul aceleiași zile – să reciti m și rescrie m notele
într-o formă compl etă și organizată (pe fișe sistematice , fără abrevieri ). Numai acest tip de note
permite un control al validității analizelor și interpretărilor (dar, de regulă, cercetătorii nu
procedează astfel).

O posibilitate de a controla validitatea datelor o consti tuie prezen ța a doi operatori : se ab țin să
comunice între ei (inclusiv non -verbal) în timpul conversației ; unul singur conduce dialogul, iar
celălalt notează (dacă e posibil) sau încearcă să memoreze cât mai exact ; imediat dup ă
aceea , fiecare va scrie p ropria fi șă de conversați e, independent de cel ălalt, încercând să
reconstituie cât mai exact dialogul ; ulterior , se întâlnesc pentru a compara fișele și rețin numai
datele care î ntrunesc consensul.

Exercițiu autonom
Continuați exercițiul început.
1. Învă țați bine tipurile de intervenții și posturile operatorului.
2. Pe baza ghidului de interviu pe care l -ați elaborat (v. exercițiile autonome predente), realizați
un interviu cu un subiect ales după strategia de eșantionare pe care ați stabilit -o.
3. Trans crieți interviul. E util ca și ceilalți membri ai echipei să realizeze câte o transcriere
autonomă.
4. Apoi, împreună cu colegii din echipă :
– recitiți suportul de curs și bibliografia (intervențiile operatorului, posturile operatorului și
transcrierea in terviului) ;
– comparați cele trei transcrieri și ascultați simultan caseta : discutați deosebirile ;
– luați, una câte una, toate intervențiile operatorului și evaluați calitatea lor pe baza criteriilor de
calitate ale intervențiilor (întrebărilor) : au a vut o funcție clară în ansamblul interviului ?
care anume? ce efecte au avut asupra răspunsurilor subiectului ? nu le -au direcționat? ce efecte au
avut asupra relației intervievat -intervievator ? s-a simțit subiectul stimulat să ofere cât mai multe
informa ții și cât mai detaliate ? etc.
– formulați alternative pentru intervențiile “neinspirate” și argumentați de ce ar fi mai bune.
5. Identificați sursele de distorsiune a datelor în această transcriere : surse care țin de subiect ;
surse care țin de pregătir ea interviului ; surse care țin de operator ; surse care țin de contextul în
care a fost luat interviul surse care țin de transcriere.
6. Pentru fiecare, identificați cel puțin o modalitate concretă de « reparare » (de creștere a calității
datelor).

35
35

Realizați o listă a lucrurilor pe care le -ați învățat în urma acestui exercițiu !
Solicitați -i cadrului didactic un feedback cu privire la rezultatele muncii voastre !

11. Tipuri de interviu calitativ

Clasificarea interviurilor urmărește mai multe criterii :
o scopul pentru care sunt realizate ;
o gradul de standardizare (pregătire prealabilă) a întrebărilor și a « dispozitivului » de
recoltare;
o implicit, nivelul de directivitate (cât de mult influențează operatorul natura datelor culese) ;
o contextul în care se desfășoară :
– natural – se desfășoară în spațiul și în timpul acțiunii cercetate ;
– construit – se desfășoară într-un spațiu și timp separate de acțiunea cercetată (de
exemplu, cercetătorul îl invită pe subiect într -un birou, pe o terasă etc.) ;
– mixt – cercetătorul îl intervievează pe subiect în spațiu l natural, dar nu și în timpul
acțiunii (de exemplu, un elev intervievat la școală, într -o pauză, despre ce gândește
și ce simte cu privire la cursuri).

Principalele tipuri de interviuri sunt :
1. conversația informală (sau interviul nestructurat) ;
2. interv iul slab structurat ;
3. interviul semistructurat ;
4. interviul open -ended standardizat.

În practica de cercetare, utilizăm adesea și abordări combinate .

11.1. Conversația informală

 Este numită adesea și interviu nestructurat (Fontana & Frey, 2000 : 652).
 Când se desfășoară într -un context natural , e numită și interviu etnografic ; cel mai adesea,
este parte a unei observații participative.
 Are ca scop :
o explorarea unui « teren » cvasi -necunoscut;
o aprofundarea unei observații ;
o verificarea și îmbogățirea unor date .
 E cea mai nedirectivă dintre formele de interviu . Întrebările sunt generate spontan, în cursul
natural al interacțiunii cercetătorului cu subiectul :
o nu dispunem de un set de întrebări pregătit în prealabil (de un ghid de interviu);
o în cazul extrem, al studiului etnografic al unor populații complet n ecunoscute, nu
dispunem de nici un fel de orientare, ne lăsăm complet ghidați de « terenul » însuși și
de acțiunile subiecților ;
o în alte cazuri, dispunem de o orientare tematică ce va focaliza interviul – am precizat
o clasă (sau mai multe) de actori sociali și o clasă (sau mai multe) de comportamente
care ne interesează, toate celelalte fiind « puse între paranteze » (ignorate pentru
moment).
 Datele recoltate de la fiecare subiect intervievat ( informator ) se pot referi la aspecte foarte
diferite (în funcție de specificul contextului acțional) ; nu obținem date comparabile și
cumulabile, în sensul în care întelegem acești termeni în cazul chestionarului sau al
interviului structurat.

36
36
 Informarea subiecților :
o în unele cazuri, subiecții nu știu ca sunt obiect al unei cercetari ;
o în altele, ei sunt informați de la început sau după o etapă preliminară de construcție a
încrederii.
 Înregistrarea datelor :
o în cele mai multe cazuri, nu se realizează decât după ce cerc etătorul a ieșit din raza de
observație a subiectului (dar imediat după , pentru a evita pierderile de informație) ;
o în altele, pot fi luate note sau se pot face chiar înregistrări, fotografii etc.
 Punctele tari :
o respectul terenului : deschidere, non -directivitate, flexibilitate a cercetătorului
(respectul realului, Boudon, 2003) = șanse mari de a obține date valide;
o respectul față de cel intervievat (evită senzația de interogatoriu, pe care o poate da un
interviu obișnuit) ;
o obținem date de profunzime .
 Punctele slabe :
o necesită foarte mult timp (costuri mari) ;
o depinde foarte mult de capacitățile cercetătorului (unii informatori pot fi pierduți,
unele date pot fi generate și distorsionate de cercetător) ;
o depinde foarte mult de « forma » în care se af lă cercetătorul ;
o datele sunt numeroase, nesistematice, dificil de prelucrat ;
o e dificil să identificăm patternurile care traversează diferitele conversații.

O ilustr are de interviu etnologic găsim în H.H. Stahl, 2001, pp. 9 -19.

Atenție !
Chiar dacă cei mai mulți studenți sunt atrași de conversația informală (fiind tentați să transforme
chiar interviurile structurate în astfel de conversații), această formă de interviu nu e ste
recomandată începătorilor : admițând că reușesc să « se descurce » în teren, începătorii se văd
ulterior în fața unui material empiric foarte bogat cu c are nu știu ce să facă.

O variantă a interviului etnologic e ste interviul « gândește cu voce tare » (Think -Aloud Protocol
Interviwing, cf. Patton, 2002, p. 385, citându -i pe Pressley și Afflerbach, 1995; v. ș i Ericson și
Simon, 1993):
o subiectul e ste rugat să gândească cu voce tare în timpul re al al unei activități obișnuite –
chiar dacă, în mod obișnuit nu ar face -o (Patton : ca atunci când medicul își face vizita în
saloane însoțit de studenți) ;
o tot ce spune e înregistrat; dacă nu avem posibilitatea unei înregistrări audio -video, ceea ce
face când spune un lucru sau altul e notat.
o Unul din tre avantajele acestei forme de interviu e ste acela că poate fi realizat și în condiții
« de laborator » (construind condițiile es ențiale ale unei activități obișnuite).

Interviul intercultural :
 este o variantă a i nterviu lui etnologic sau informal, în care informați a este recoltat ă de la
persoa ne diferite cultural de operator sau / și cercetător (obiectul cercetării vizează grupuri
« străine » de grupurile în care este sau ar putea fi încadrat cercetătorul) ;
 interviurile interculturale pot fi atât colective, cât și individuale
 diferențele se referă, cel mai frecvent, la apartenențele etnice și religioase (interviur ile
etnologice / antropologice) ;
 în sensul cel mai larg, putem vorbi despre interviuri interculturale și atunci când avem, de
exemplu :

37
37
o cercetători din categor iile mijlocii care lucrează în grupurile cele mai
defavorizate sau cele mai favorizate;
o cercetători din urban care cercetează populați i rurale;
o bărbați care realizează cercetări în populați i feminine și invers;
o hetero sexuali care studiază populați i homosex uale ;
o cercetători obișnuiți să respecte normele sociale care cercetează populații deviante
sau delicvente ;
o etc.
 în cercetările interculturale, riscul refuzului e mai mare : subiectul procedeaz ă la o
identificare (tipificare) a cercetătorului – în ce grup / tip poate fi el « plasat » ? ce interes ar
putea avea pentru grupul cercetat, pentru problema cercetat ă ? cât de legitim e interesul
respectiv ?; de multe ori, ne putem confrunta cu faptul că subiecții nu înțeleg i nteresul
cercetătorului pentru ei, ca î n exemplul următor : « Ai venit să te mă riți ? / Nu. / Ai venit la
cineva [î n vizit ă] ? / Nu. / Cunoșt i pe cineva. / Nu. Am venit să scriu o carte. / Atunci
trebuie să te duci la … ( populația vecin ă, din care cercet ătoarea este perceput ă ca fac ând
parte ) – (relatat de Otilia ….. la intalnirea NEC , mai 2004 ) ;
 riscul cel mai mare e ste acela ca, atât întrebări le, cât și răspuns urile, să fie înțele se diferit
de interlocutori ; Patton (2002 : 391 ) ne avertizează că actuala tendint ă de globalizare,
departe de a mări șansele de comunicare, crește riscul înțele gerii distorsionate, din cauza
« falsei presupozi ții că sensurile sunt împărtășit e » (ascunde diferențe le de nuan ță) ;
 în cercetarea etnologică clasică, durata lungă a co nviețuirii diminuează riscurile ;
 în cercetările în care colectarea datelor se realizează în timpul unor sejururi scurte, riscurile
cresc ; Patton (2002: 392 ) dă exemplul studiilor de evaluare ;
 aceste riscuri pot fi diminuate prin :
o conștien tizarea diferențe lor :
o controlul diferențe lor de limbaj :
– cunoaște rea limbii și a diferitelor limbaje para- și non -verbale (utilizarea
translatorilor prezintă riscuri ) ;
– conștiința că, î n diferite culturi, acela și termen sau gest pot avea semnifica ții
diferite ; cercetătorul se asigur ă, prin întrebări de clarificare a sensului, că
înțelege corect (Rubin și Rubin, 1995) ;
– consțiința că, în aceeași cultur ă, termenii sunt polisemici ;
– conștiința că orice grup are realit ăți și termeni specifici, iar din aceast ă cauză
unele cuvinte și expresii sunt intraductib ile și trebuie preluate ca atare ;
o controlul diferențelor de norme și valori :
– acceptarea diferenței ca normală ; neutralitatea axiologică e însă dificil ă, atunci
când valori fundamentale sunt în joc ( de ex., unele grupuri acceptă crima ca
mijloc de ob ținere a gra ției divine : ca cercetător ești obligat să înregistrezi pur
și simplu această credință, fără să judeci moralitatea ei );
– identificarea teme lor care, în grupul respectiv, constituie tabu-uri, la modul
absolut sau numai în anumite contexte ( de exemplu, în unele grupuri se poate
vorbi despre sex în intimitate, dar nu și în public ; sau se poate vorbi în public,
dar numai la petreceri și în glumă, « cu perdea ») ;
– cunoașterea și respectarea normel or locale ale interac țiunii în timpul
interviului : dist antă fizică între interlocutori , moduri de adresare, posturi
corporale, sus ținerea privirii etc.
 A fi « străin » constituie un dezavantaj, dar constituie și un avantaj :
o de multe ori, oamenii sunt mai dispuși să vorbească despre subiecte delicate cu
străin ii decât cu apropiații ;

38
38
o străinul are mai multe șanse să sesizeze expresiile luate de membrii ca « de la sine
înțelese » și să caute înțelesurile ascunse.
 Oricât ar fi de dificil , interviul inter cultural e cu mult superior chestionarului standardizat în
recoltarea datelor din populații le rurale analfabete [sau pu țin educate] (Patton, 2002 :394).

11.2. Interviul slab structurat

 Se aseamănă foarte mult și sub toate aspectele cu interviul nestructurat.
 Diferența majoră e ste aceea că operatorul dispune de un instrument : o frază sau o
succesiune de fraze, atent pr egătite în prealabil, cu care începe discuția.
o Alain Blanchet și Anne Gotman (1998: 152 -153) desemnează această frază / succesiune
de fraze prin termenul consemn inițial .
 După „livrarea” consemnului, cercetătorul „merge pe mâna” subiectului și nu intervine decât:
o pentru a relansa conversația, dacă aceasta a intrat într -un unghi mort ; termenul
„relansare ” desemnează o invitație sau o pr ovocare la a continua o idee pe care
subiectul însuși a lansat -o mai devreme;
o pentru a solicita clarificări și aprofundări ale spuselor subiectului.
o Cercetătorul nu introduce nici o temă de discuție pe care subiectul însuși nu a abordat -o.
 O altă deosebir e față de interviul etnologic e ste aceea că interviul slab structurat se utilizează
de regulă într -un context construit (când cercetătorul și subiectul se întâlnesc special pentru a
realiza un interviu și amândoi știu aceasta).

 « The one -shot question » (Patton, 2002: 378).
o Adresăm o singură întrebare, foarte atent pregătită în prealabil, care să genereze, dintr –
un foc, un răspuns interesant pentru anchetă.
o Este recomandată în cazurile în care:
– subiectul are foarte puțin timp (patronii, managerii…);
– estimăm că su biectul ar putea refuza să coopereze, iar noi știm că ne -ar putea oferi
o informație foarte diferită de ceilalți (de exemplu, bătrânii în anchetele etnologice,
persoanele foarte critice vis -à-vis de autorități în anchetele cu privire la gradul de
încredere în instituții…) : « Bine, vă respect decizia, dar dacă tot suntem aici vă rog
sa-mi spuneti numai dacă… (urmează o provocare) ».

În cel de -al doilea caz, avem o dilemă etică : nu avem consimțământul subiectului, dar
dacă renunțăm la subiecții care refuză inițial cooperarea, ne privăm de șansa unei
informații foarte utile pentru construcția validității și fiabilității datelor – cei care refuză
sunt, de regulă, cazuri atipice care ne pot « falsifica » (refuta) concluziile ;
O soluție etică ar fi următoarea : după ce avem răspunsul, îi putem cere subiectului
consimțământul pentru a adăuga spusele sale la baza de date recoltată de la alți subiecți,
cu promisiunea anonimatului.

o Întrebarea trebuie să fie deschisă și focalizată :
– să nu genereze răspunsuri diho tomice (« da » sau « nu ») ;
– să nu furnizeze variante explicite de răspuns ;
– să nu furnizeze variante implicite de răspuns: de exemplu, când întrebăm « Cât de
mulțumit ești de cursul X ? », întrebarea conține o axă a modalităților / variantelor
de răspuns , de la « foarte mulțumit » la « foarte nemulțumit ».
o Necesită reflecție și formulare foarte atentă înainte de întâlnire.
o Este util să mergem la orice întâlnire cu o astfel de întrebare pregătită.
o O lansăm ca și cum ar fi foarte spontană.

39
39

11.3. Interviul sem istructurat (bazat pe un ghid general)

 Ghidul de interviu constă într -o listă de aspecte pe care urmează să le urmărim pe parcurs
(arii de interes, teme și subteme).
o Ghidul poate fi mai mult sau mai puțin detaliat, în funcție de :
– capacitatea cercetătorulu i de a identifica aspectele importante înainte de contactul
cu subiecții ;
– măsura în care se decide că e important ca temele să fie abordate în aceeași
ordine de toți subiecții (ajută la compararea datelor);
– competența operatorilor : cu cât sunt mai puțin experimentați, cu atât ghidul
trebuie să fie mai detaliat.
o Lista tematică servește ca checklist în interacțiunea cu fiecare dintre cei intervievați.
o De regulă, e mai bine să evităm abordarea altor teme decât cele prevăzute ; totuși, dacă
intervievatorul d ecide că o nouă temă aduce o nouă lumină asupra temelor cercetate,
această temă va fi adăugată în ghid și va fi abordată în continuare cu toți subiecții
[Patton, 2002 : 344].
o De regulă, ordinea în care sunt abordate temele nu e importantă.
 Pentru începător i, este recomandat ca, pe lângă lista de teme și subteme, să posede – ca
rezervă – și un set de consemne / incitări , elaborat cu grijă în prealabil (câte un consemn
general pentru fiecare temă și subtemă).
o După ce am lansat consemnul inițial, dacă interviul evoluează bine cu stilul
conversațional, putem utiliza doar lista de teme și subteme.
o Dar dacă nu stăpânim conversația – situație foarte probabilă, pentru cineva lipsit de
experiență – setul de consemne ne ajută să evităm riscul de a devia de la subiect, d e a
direcționa subiecții prin întrebări insuficient de deschise, ori de a nu ne găsi cuvintele
etc.
 În comparație cu interviul nestructurat și cu cel slab structurat, interviul semistructurat
prezintă mai multe avantaje :
o o mai bună utilizare a timpului ;
o datele obținute sunt mai sistematice, mai ușor de prelucrat ;
o datele sunt cu atât mai comparabile și cumulabile cu cât dispunem de un ghid mai
elaborat ;
o e foarte frecvent utilizat în cercetările de evaluare.

O ilustrare a unui ghid de interviu semistructu rat găsim în Fr. de Singly, A. Blanchet, A. Gotman,
J.-C. Kaufmann, 1998, pp. 152 -154.

11.4. Interviul calitativ (open -ended) standardizat

 Practic, e o formă mai “tare”, mai puternic standardizată a interviului semistructurat.
 Ghidul de interviu e elabo rat cu grijă și complet înainte de începerea recoltării datelor; gradul
de elaborare poate merge până la a acorda atenție fiecărei fraze și fiecărui cuvânt, ca în
chestionar.
 Ghidul constă într -o succesiune de consemne, incitări prin care introducem fiecar e temă.
Ghidul nu conține niciodată întrebări cu răspuns precis ( closed -ended )!
 Puncte tari :
o Ghidul de interviu e disponibil pentru orice forma de control, cum ar fi :
– comisiile pentru protecția subiecților ( în state precum SUA, Canada), mai ales în
cazul unor teme controversate sau intruzive ;

40
40
– comisiile pentru evaluarea unui proiect sau unei teze (licență, doctorat);
– utilizatorii / finanțatorii care pot pune sub semnul îndoielii credibilitatea datelor
calitative sau doresc să contribuie la crearea ghidul ui (de exemplu, cei care solicită
evaluări, ori focus -grupuri).
o Minimizează variațiile și face datele comparabile :
– când se lucrează în echipă, pentru a asigura consistența între interviuri / operatori ;
– când operatorii nu sunt profesioniști sau sunt neexp erimentați (de multe ori, sunt
utilizați voluntari sau membri obișnuiți ai comunității) ;
– în studiile realizate în locații multiple (de exemplu, mai multe școli sau
întreprinderi sau comune), pentru a asigura comparativitatea datelor ;
– când, într -un studiu de evaluare, subiecții trebuie intervievați înainte, în cursul, la
finalul sau la mai multe luni după încheierea unui program, iar unele întrebări
trebuie să rămână aceleași (de exemplu, în programele anti -drog).
o Focalizează culegerea datelor și asigură u tilizarea eficientă a timpului și resurselor:
– în studiile de evaluare a unor programe sau în action research – când nu dispunem
decât de un timp foarte limitat pentru a discuta cu subiecții ;
– în studiile care dispun de resurse mai mici.
o Facilitează prelucr area și analiza datelor:
– când dispunem de un timp scurt ;
– când cercetătorii sunt neexperimentați (e cea mai recomandată formă pentru
studenți).
 Slăbiciunea majoră : temele care nu au fost anticipate riscă să rămână neinvestigate, chiar
dacă ar putea fi rel evante. Pentru a ameliora calitatea, e ste util ca, la final, să le dăm
posibilitatea celor intervievați să adauge orice comentariu sau informație consideră necesar :
« Am abordat toate aspectele la care ne -am gândit noi. Dar poate că dumneavoastră știți și
alte lucruri importante despre… (tema cercetării) și ne -ar ajuta dacă ni le -ați spune ».

11.5. Abordări combinate

 Se începe cu un interviu structurat, apoi se continuă cu o conversație care să aprofundeze un
aspect sau altul.
 Se începe cu o conversație info rmală, se continuă cu un interviu semistructurat, iar apoi cu
unul structurat realizat pe un eșantion.
 « Puntea » între diferitele tipuri de interviu poate fi un sensitizing concept , un concept -cheie
care ne e sugerat de unul dintre interlocutori.
 Istoriil e orale / povestirile vieții / istoriile trăite / portretizarea (« portraiture ») (v. Patton,
2002 :403-404).
 Povestiri creative (creative narrative ) : combină metodele artistice (non -verbale) cu
povestirea, pentru a dezvălui elementele pe care subiecții n u le conștientizează
(v., de exemplu, Ruth Leitch, « Limitations of language: developing arts -based creative
narrative in stories of teachers’ identities”, Teachers and Teaching: Theory and Practice ,
Vol. 12, No. 5 / October 2006, pp. 549 -569)

Exerciții a utonom e

1. Plasați fiecare dintre formele de interviu amintite pe o axă, în funcție de :
– gradul de standardizare ;
– gradul de deschidere.

2. Scrieți trei caracteristici ale întrebărilor open -ended.

41
41
3. Scrieți o notă comună și câte o notă specifică pentru î ntrebările deschise de chestionar și
întrebările open -ended.
4. Scrieți cel puțin o caracteristică comună a tuturor forme de interviu calitativ.
5. Scrieți câte două note specifice pentru fiecare din formele de interviu calitativ cunoscute (notă
specifică = ceea ce deosebește o formă de celelalte).
6. Verificați -vă răspunsurile împreună cu un coleg, pe baza suportului de curs și a biliografiei
citite.

7. Pregătiți și realizați câte un interviu din fiecare din tipurile de mai sus.
– Argumentați caracterul etnologic, slab structurat, semistructurat sau structurat.
– Recitiți suportul de curs și bibliografia și verifica ți dacă argumentația voastră a fost corectă.
– Reveniți asupra greșelilor (corectați -le).

Recapitulați ce ați învățat în urma acestui exercițiu !
Solicitați -i cadrului didactic un feedback, la cur sul următor sau la consultații.

Bibliografie obligatorie (în limba română)

 Blanchet A., Gotman A. (1998) „Interviul de producere a datelor”, în F. de Singly, A.
Blanchet, A. Gotman, J. -C. Kaufmann, Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de
producere a datelor, interviul comprehensiv , trad. rom., Polirom, Iasi, pp. 111 -176 (ediție
originală 1992).
 Chelcea, S. (2004) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative ,
Economica, Bucureș ti, pp. 291 -334.
 Stahl, H.H. (2001) Tehnica monografiei sociologice , Editura SNSPA, București, pp. 9 -77
(ediție originală 1934).

Alte lucrări recomandate:
 Cohen L., Manion L., Morrison K. (2003) Research Methods în Education , 5th edition,
RoutledgeFalmer, pp. 287 -292.
 Fontana A., Frey J. H. (1994) „Interviewing: The Art of Science”, în Norman K. Denzin
și Yvonna S. Lincoln (Eds.), 1994, Handbook of Qualitative Research , Sage
Publications, pp. 361 -376.
 Kaufmann, J. -C. (1998). „Interviul comprehensiv”, în F. de Singly, A. Blanchet, A.
Gotman, J. -C. Kaufmann, Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producere a
datelor, interviul comprehensiv , trad. rom., Polirom, Iasi, pp. 201 -293 (ediție originală
1992).
 Mason, J. (1996) Qualitative Researching , Sage Publications, pp. 35 -59.
 Mucchielli, A. (coord.) (2002) Dicționar al metodelor calitative în științele umane și
sociale , trad. rom. de Veronica Suciu, Polirom, Iași (ediție originală 1996) – a se vedea
conceptele specifice acestei teme.
 Patton, M. Q. (2002), Qualitative Research & Evaluation Methods , 3th edition, Sage
Publications, pp. 339 -380.