Metode Agrotehnice de Combatere a Buruienilor In Cazul Culturii de Porumb

De-a lungul timpului ,termenul de buruiana a fost definit in diferite moduri,atat de specialisti in domeniu cat si nespecialisti .Poate fi insa acceptat sintagma potrivit careia :”Singura buruiana buna este moarta”

J.Goldinho (1984) comparand termenul francez de buruiana „malherbe” sau „mauvaise herbe ” cu cel de „weed „ si cu cel german „unkrat „considera ca o definitie simpla nu poate fi data intrucat ,in sens ecologic o buruiana inseamna „o planta care creste in mod spotan intr-un mediu modificat sau influentat de om ”,iar din punct de vedere agrotehnic inseamna o „planta nedorita”.De regula,o specie incepe sa fie considerata buruiana ca urmare a schimbarii in habitat si procesul de selectie este esentialmente ecologic.

Auld B.A (1996) –din punct de vedere economic ,buruiana este o „planta a carei prezenta reduce profitul intr-un sistem agricol .Orice alta specie de planta in afara celei cultivate este privita ca o buruiana in sistemele intensive de agricultura,dar nu si in sistemele cu input-uri reduse”.

Mai recent insa,M.Berca arata ca,din punct de vedere biologic „buruienile sunt plante patrunse in mod spontan sau introduse involuntar in biotipurile cultivate ,plante nedorite ,stanjenitoare sau dominatoare si care genereaza prejudicii cantitative si calitative recoltei „

Cauzele si dimensiunile pagubelor provocate de buruieni culturilor agricole sunt foarte diverse ,de mare amploare si irecuperabile .

Incercand o viziune de ansamblu asupra pagubelor produse de buruieni Koch W.si Hurle ,K(1978) ,Citati de C.Chirila („Biologia buruienilor „2001),arata ca pe terenurile agricole ele dauneaza prin reducerea cantitativa si calitativa a recoltelor,ingreunarea ingrijirii culturilor si a recoltarii ,cresterea pretului de cost pentru uscarea cerealelor ,prin efecte toxice pentru om si animale prin gazduire ,favorizarea si transmiterea bolilor si daunatorilor plantelor .

Ghinea L.si colaboratorii(1987) arata ca pagubele produse de buruieni sunt corelate negativ cu intensitatea agriculturii practicate ,ca exista o relatie inversa intre gradul de imburuienare timpurie si productia obtinuta si o imburuienare timpurie induce efecte nefavorabile mai mari decat una tarzie.

Kramer H(citat de [NUME_REDACTAT].si colab,1972) aprecia,ca la nivel mondial,buruienile produc pagube de 95% (calculate prin diferenta dintre recolta reala si cea potentiala ) in timp ce [NUME_REDACTAT].(1998)arata ca in tarile cu tehnologii moderne pierderile pot ajunge la 27-42% din productia potentiala,in timp ce in tarile slab dezvoltate pierderile pot depasi 50-60%.

Literatura de specialitate mentioneaza o serie de rezultate experimentale convingatoare in acest sens .

Productia de porumb scade cu 38% cand imburuienarea la cuib a fost de 4 plante de Sinapis arvensis (mustar de camp)si cu 18% cand imburuienarea cu Setaria viridis (mohor)a fost de 7 plante .

Ionescu N.E si colab .(1997) arata ca,in medie pe 3 ani ,productia de porumb s-a redus datorita infestarii cu Echinochloa crus-galli (mohorul lat ),cu grad de acoperire de peste 88% cu 4.8 t/ha. In tarile mari cultivatoare de porumb din Europa o atentie deosebita se acorda imburuienarii timpurii a culturii in relatia si cu conditiile climatice ,cunoscand evolutia spre secete prelungite a ultimilor 4 ani in [NUME_REDACTAT] si de Est . Cercetarile efectuate in Romania in ultimile decenii au aratat ca intre buruieni,tipul de sol ,planta premergatoare ,clima,apa freatica ,nivelul agrotehnicii etc.se stabilesc anumite relatii care , prin influenta lor cumulata determina nivelul si calitatea productiei agricole(Chirila si colab .1994,2002)

Paralel cu dezoltarea agriculturi,lumea buruienilor s –a diversificat continuu si s-a adaptat conditiilor impuse de tehnica agricola .

Rezultatele acestor permanente adaptari se evidentiaza prin marea capacitate de supravietuire a buruienilor ca si prin dinamica ce exista in interiorul comunitatilor formate de alte specii. Controlul buruienilor nu poate fi facut decat printr-o combinatie bine aleasa in asolement,lucrari ale solului si erbicide .

In tarile mari cultivatoare de porumb din Europa o atentie deosebita se acorda imburuienarii timpurii a culturii in rleatia si cu conditiile climatice ,cunosvcand evolutia spre secete prelungite a ultimilor ani in [NUME_REDACTAT] si de Est .

In acest sens ,Lenisczky E.si colab.,2004 ,facand cercetari in vestul Ungariei ,au constat ca,fie s i in conditii de seceta la o acoperire de 20% s solului in mai (la 30 de zile de la semanat),concurenta buruienilor alcatuite domininant din dicotilendonate nu a fost semnificativa .Dimpotriva,aceasta a fost foarte evidenta in iunie ,la 7 saptamani de la semnanat ,cand masa plangtelor a fost redusa de aproape 40 de ori la o crestere a masei buruienilor de aproape 3 ori.

Pentru a determina corect si a dirija metodele de control a buruienilor ,cercetatorii europeni ,dar si cei din [NUME_REDACTAT] au efectuat intense cercetari pentru determinarea punctului critic al culturii fata de buruieni .

Recolta de porumb in Turcia a fost redusa insa semnificativ chiar si atunci cand buruienile au ramas numai 15 zile dupa brasarit impreuna cu cultura porumbului.Pagubele sunt cu atat mai mari cu cat persistenta buruienilor in cultura a fost si ea mai mare .Necombaterea buruienilor si a lasa libera calea concurentei interspecifice (la un grad de acoperire a solului de cca 40%)au condus la reducerea de 3 ori a nivelului recoltelor.Daca buruienile ar fi ramas in cultutra numai 50 de zile,pierderea ar fi fost la jumatate.

Cercetarile efectuate in Romania in ultimele decenii au aratat ca inre buruieni ,tipul de sol,planta premergatoare ,clima ,apa freatica ,nivelul agrotehnicii etc.,se stabilesc anumite relatii,care ,prin influenta lor cumulata determina nivelul si calitatea productiei agricole(Chirila si colab.,1994,2002)

Este de subliniat ca modul de daunare al buruienilor este foarte diferit si mai „subtil” decat al altor organisme daunatoare prezente in culturile agricole.In conditiile de clima ale tarii noastre cu precipitatii de regula reduse si neuniorm repartizate (in timp si spatiu) cu deosebire in perioada de vegetatie ,consumul de apa al buruienilor diminueaza rezerva de apa din sol in perioadele cele mai critice (Berca M.2000)

Speciile de Amaranthus ,Chenopodium ,Portulaca ,Sinapis ,Setaria ,Sorpghum secatuiesc solul in perioadele cele mai critice pentru culturile din zonele de stepa ,de la rasarit pana la inlorit .Efectul lor negativ se remarca in mod deosebit in anii secetosi la culturile cu perioada lunga de vegetatie (porumb –hibrizi tardivi)

Consumul de apa al buruienilor pentru un kg de s.u. echivaleaza sau depasesc pe cel al culturilor.De exemplu porumbul are nevoie cca 400 lpentru a sintetiza un kg s.u.,iar buruienile consuma intre 600 si 1000 l apa ,penru a realiza aceeasi masa.

In ceea ce priveste relatia inre buruieni si elementele de nutritie (NPK,microelemente ) este de mentionat ca datorita faptului ca buruienile au un consum mai ridicat in aceste elemente ,se reduce substantial consumul de ingrasaminte de catre planta cultivata .

Sporul de recolta pe tona de ingrasamint se reduce cu pana la 21% la o imkburuienare slaba si cu pana la 42 % la o imburuienare puternica .Consumul de elemente bnutritive pentru un kg de s.u. comparativ cu cea mai economica cultura-porumbul este de 3-4 ori pentru elementele principale.

Timpul, doza, raportul intre elementele de nutritie ,modul si momentul administrarii ingrasamintelor (chimice si organice),uniformitatea aplicarii acestor joaca un rol major in dezvoltarea buruienilor .

Fertilizarea echilibrata cu ingrasmainte organice si chimice poate revirgora cultura si ii poate imprima un avans in vegetatie care sa-i permita a inabusi buruienile ,prin concurenta .Efectele favorabile cele mai concludente se obtin la culturile semanate des,precum si la prasitoare bine intretinute ,incadrate intr-un asolament adecvat.

Efectele buruienilor asupra cresterii culturii pot fi interprate de pe niveluri diferite : unul priveste pierderea de recolta (care reflecta toleranta agronomica a culturii la concurenta )si imlicatiile ei directe .Altul priveste productia relativa de biomasa a speciilor concurente care reprezinta de fapt un mod de masurare a abilitatii competitive a culturii fata de buruieni .Amendarea solurilor (acide sau alcalice) reprezinta o alta masura care poate duce la modificarea esentiala a spectrului de imburuienare ,prin modificare a pH-ului solului intr-un sens sau altul .De asemenea amendamentele creeaza conditii favorabile ultilizarii elementelor de nutritie din ingrasamintele chimice aplicate ,in consecinta permit infiintarea si instalarea unor culturi sanatoase cu un potential de concurenta ridicAT,

Concurenta buruienilor este extinsa si asupra altor factori de vegetatie:imburuienarea puternica micsoreaza porpotia de CO2 din aerul existent in preajma plantei cultivate,reducand altfel capacitateab fotosintetica a acestora.

Buruienile rapesc plantelor cultivate lumina si caldura .O invazie de buruieni dintr-un lan conduce la scaderea temperaturii in media cu 4ºC ,defavorabila plantelor in asimilatie si in prelungirea perioadei de vegetatie.

Metode preventive de combatere a buruienilor

Aceste metode au rolul de a preveni raspandirea buruienilor spre deosebire de cele curative care urmaresc in principal combaterea(distrugerea)sau de cele mai multe ori controlul buruienilor existente pe terenurile agricole .Este mai usor sa previii raspandirea buruienilor decat a le starpi dupa ce s-au instalat ,adica a le aduce in limitele acceptate de noul concept de control.

Curatirea materialului de semanat si calitatea semintelor.Un material de semanat trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate prevazute in standardele de stat(puritatea semintei),ceea ce inseamna seminte lipsite de corpuri straine ,si ,in principal de buruieni.

Capacitatea de germinatie a semintei trebuie sa se apropie de 100% pentru a a realiza o cultura reusita cu o densitate optima a plantelor.

Puterea de germinatie(rasarire)a semintelor are o mare importanta in concurenta buruienilor.

Pregatirea patului germinativ .Majoritatea semintelor de buruieni germineaza si rasar din stratul superficial de sol de 0-5 cm.Restul semintelor,situate sub aceasta aadancime,se afla in asteptare”,gata sa porneasca in vegetatie atunci cand se intrunesc conditii favorabile .Aceste lucrari vizeaza tocmai stratul de sol de 0-5 cm .Grapa cu discuri,freza,combinatorul si cultivatorul sunt unelte care realizeaza o pregatire corespunzatoare a patului germinativ si o distrugere a buruienilor rasarite.

Semanatul in epoca optima-contribuie la uniformitatea rasaririi plantelor si la o buna dezvoltare ,astfel incat acestea devin capabile sa opuna rezistenta buruienilor,in ciuda caracterelor lor adoptive superioare .

Adancimea de semanat-in functie de cultura ,ea trebuie respectata pentru a realiza o cultura viguroasa,uniforma si competitiva.

Asigurarea densitatii plantelor.Buruienile ,vor ocupa ,in mod sigur ,golurile din cultura ,gasind astfel o nisa favorabila cresterii lor(inca de acum 2000 de ani Collumela stia ca semanatul rar grabeste imburuienarea ).

Curatirea apei de irigat de seminte de buruieni prin filtrarea apei.Inlaturarea

excesului de umiditate.Fermentarea completa a gunoiului de grajd .Prin fermentare ,o parte insemnaaata din semintele continute in ingrasamantul organic isi pierde din puterea de germinatie.

Reecoltarea corecta si in perioada optima a culturilor si dezvoltarea corespunzatoare a recoltei principale si secundare .

Distrugerea focarelor de infectie cu seminte de buruieni si carantina fitosanitara.Toate acestea constituie o metoda non poluanta si deloc atat de costitoare precum altele.

Din foarte numeroase motive ,tehnologiile sau masurile propuse pentru combaterea preventiva a buruienilor ar trebui respectate,ele facand parte din „bunele practici agricole” care,nu numai ca ne sunt impuse de standardele UE,dar fac parte din portofoliul agricol tehnic al tuturor tarilor care considera dezvoltarea agricola ca pe un element de progres si civilizatie.

Alte metode s masuri agrotehnice ar putea fii culegerea si plivitul buruienilor care s-a constituit prima data intial ca singura metoda posibila ,indeosebi in culturile dese,efectuandu-se manual,prin smulgerea individuala sau in grup ,in special dupa caderea ploii ,care usura activitatea in sine .Accentul a fost pus,de regula ,pe smulgerea buruienilor perene,acesteafiind de fapt,cele mai daunatoare .Procedeul se aplica si astazi pe scara destul de larga in gospodariile mici ,indeosebi in culturile legumicole cu densitate mare .

Ultilizarea oticului si sapaligii.In zonele secetoase si in conditiile din care buruienile au depasit o anumita faza de vegetatie ,smulgerea manuala nu mai este posibila ,mai ales daca este vorba de buruieni cu inradacinare adanca ,precum palamida ,susaiul.etc

In aceste conditii,oamenii si-au confectionat unelte adecvate –intial din piatra si apoi din metal –ascutite ,cu care se ajutau pentru taierea de la mica adancime in sol a ierburilor nedorite.

S-au utilizat indeosebi in culturile dese de cereale ,dar si pe pajisti .

Combaterea prin metode atat de simple a reprezentat un progres fata de smulegferea manuala ,usurand munca omului si marindu-i productivitatea muncii.Adeseori,cele 2 metode au fost utilizate in comun ,si se mai practica si astazi ,indeosebi in legumicultura.

Rotatia culturilor –cea mai buna masura agrotehnica in combaterea buruienilor .

De foarte multa vreme s-a observat ca numarul de buruieni scade si gradul de imburuienare se reduce semnificativ atunci cand culturile se succed pe aceeasi sola si revin dupa mai multi ani de zile.Cercetari foarte numeroase ,efectuate in ultimii 20-25 de ani in reteaua de cercetare a Academiei de [NUME_REDACTAT] au reconfirmat aceste constatari,adancindu-le suportul stiintific necesar .

C .Pintilie si Gh.Sin (1974) arata ca „rotatia culturilor ramane in continuare o masura agrotehnica foarte eficienta in combaterea buruienilor.Rezultatele obtinute la ICCPT Fundulea,in diferite rotatii ,au evidentiat un grad de imburuienare destul de mare la cultura porumbului ,numarul de buruieni fiind de 6-7 ori mai mare decat in rotatia de 4 ani.

Monocultura favorizeaza inmultirea bolilor si daunatorilor ,iar plantele de cultura sunt mai firave si mai usor de invadatde buruieni .Cercetari efectuate timp de 25 de ani la ICCPT Fundulea au observat de asemena ca rezerva asemintelor de buruieni a crescut in monocultura cu 48% fata de rotatia de 4 ani si cu 17% fata de rotatia de de 2-3 ani(Gh.Sin si Ionita,1986)

.

Este cunoscut ca monocultura favorizeaza imburuienarea specifica toleranta ;dar imburuienarea nu este singura vinovata de reducerea drastica a productiei in monocultura .Foarte periculoasa este monocultura culturilor dese,a cerealelor in mod deosebit ,deoarece lipsa prasilor permite o selectie a buruienilor fata de tratamentele chimice.

Rotatia culturilor elimina foarte multe din aceste inconveniente printre care :reduce gradul general de imburuienare ;reduce rezerva de seminte de buruieni din sol;reduce sau impiedica imburuienarea specifica;evita formarea fenomenelor de rezistenta .

Este cunoscut faptul ca costreiul (Sorghum helpense )poate aduce pagube mari culturii de porumb .Este bine cunoscut ca in culturile de prasitoare costreiul,in special cel din rizomi ,se dezvolta foarte bine creand probleme grele de combatere.

Rotatia culturilor implica in egala masura si rotatia erbicidelor ,care conduce direct la evitarea aparitiei fenomenului de rezistenta ,cu toate consecintele favorabile pentru agricultori.

Sprin specificul eronat al structurii culturilor din Romania ,cerealele paioase si porumbul ocupa aproximativ 65-70% si obliga agricultorul la aplicarea monoculturii cel putin 2-3 ani .In asemena conditii,fermierii ar trebui sa fie obligati sa imbunatateasca celelalte verigi tehnologice ,cum ar fi :lucrari ale solului de foarte buna calitate ,ingrasaminte mai multe si mai bune si,in mod special ,alternanta in ultilizarea produselor chimice de combatere.

METODE AGROTEHNICE DE COMBATERE A BURUIENILOR

Metodele agrotehnice acționează direct asupra buruienilor și organelor de înmulțire ale acestora (semințe, rădăcini care formează lăstari etc.). Aceste metode prezintă următoarele avantaje:

– combate toate speciile de buruieni, monocotiledonate și dicotiledonate, anuale, bienale și perene;

– pe lângă efectul de combatere a buruienilor, măsurile agrotehnice îndeplinesc și alte roluri, ca de exemplu, pregătirea patului germinativ pentru semănat, trasarea de brazde pentru irigat, combaterea bolilor și a dăunătorilor etc.;

– odată cu combaterea buruienilor se realizează în sol și condiții favorabile de mediu pentru plante (posibilități de aerisire, de acumulare a apei etc.);

– sunt nepoluante și deci nu deranjează, ci păstrează un echilibru în ecosistemul agricol;

– nu lasă în sol și plantă reziduuri, cum se întâmplă în cazul unor substanțe erbicide.

Măsurile agrotehnice de combatere a buruienilor prezintă și unele dezavantaje:

– unele lucrări ale solului aplicate nerațional și prea des (arătura, grăpatul cu grape cu discuri grele, lucrarea cu freza, prășitul etc.) favorizează intensificarea proceselor chimice și microbiologice de descompunere a materiei organice din sol și astfel reducerea conținutului de humus al solului, deteriorează structura, tasează (bătătoresc) solul;

– sunt costisitoare din punct de vedere energetic și financiar și obositoare; presupun un număr de brațe de muncă sau mașini (plivit, prășit manual etc.);

– nu întotdeauna se pot executa la momentul optim, fie din lipsa forței de muncă, fie datorită condițiilor climatice nefavorabile (ploi);

sunt lucrări energofage (mari consumatoare de energie mecanică, ex. aratul, desfundarea etc.).

Cele mai importante măsuri agrotehnice cu rol important în combaterea buruienilor sunt:

a) Lucrările solului. Sunt lucrările care se execută cu plugul, grapa, freza, combinatorul, cultivatorul, cizelul, care contribuie la distrugerea buruienilor în curs de răsărire, în vegetație, iar parțial distrug și organele de înmulțire vegetative ale acestora prin arătură, lucrări de pregătire a patului germinativ, lucrări de întreținere etc.

Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol și distruse marea majoritate a buruienilor anuale și bienale în vegetație și numai parțial cele perene (pălămida, volbura, pirul, costreiul, trestia, rugul etc.). Acestea din urmă pot regenera după un timp formând noi plante. Arăturile foarte adânci și desfundarea putem spune că elimină radical buruienile atât din semințe cât și din organele de înmulțire vegetativă.

Prin arat o bună parte din masa de organe vegetative ale buruienilor sunt aduse la suprafața solului și distruse, fie prin uscare, vara, în cazul arăturilor de vară, fie prin îngheț, iarna (în cazul arăturilor de toamnă).

Prin lucrările de întreținere a arăturilor (lucrări superficiale, ca grăpatul) sunt distruse buruienile abia răsărite, iar rădăcinile sunt tăiate, secționate și, ca atare, acestea mor prin deshidratare. Cu cât buruienile sunt în faze de vegetație mai tinere, iar solul uscat, cu atât efectul de distrugere este mai mare.

În solurile umede sau imediat după ploi, rădăcinile buruienilor scoase la suprafață prin arături își refac repede funcțiile și încep să vegeteze. Ca urmare, în aceste zone, lucrările de întreținere a arăturii trebuie repetate.

Pentru o mai bună combatere a buruienilor se recomandă metoda provocației și metoda epuizării (Gh. Budoi și A. Penescu, 1996).

Metoda provocației ajută la distrugerea semințelor viabile din sol și constă în mărunțirea stratului de la suprafață prin lucrări superficiale pentru a stimula germinarea acestora. După ce majoritatea semințelor de buruieni au răsărit (câmpul a înverzit), solul se lucrează din nou superficial atât pentru a le distruge, cât și de a favoriza germinarea altor semințe. Această operație se repetă de 2-3 ori la adâncimi diferite (mai ales la arăturile de vară), iar reușita lor este direct proporțională cu umiditatea din sol. Dacă în sol este umiditate suficientă, succesul în combaterea buruienilor este deplin.

Această metodă este indicată, în special, în livezile de pomi unde solul dintre rânduri se lucrează ca ogor negru. Se folosește și în cazul culturilor care se seamănă târziu (sorg, bumbac, ricin, pepeni), la care terenul poate fi lucrat până la semănat de 2-3 ori prin lucrări superficiale, distrugând astfel buruienile.

Metoda epuizării se folosește pentru distrugerea buruienilor perene cu înmulțire prin muguri de pe rizomi sau drajoni: Cirsium arvense (pălămida), Convolvulus arvensis (volbura), Sorghum halepense (costreiul), Agropyron repens (pirul târâtor), Cynodon dactylon (pirul gros), Phragmites communis (trestia), Sonchus arvensis (susaiul), Aristolochia clematitis (cucurbețica), Equisetum arvense (coada calului), Rumex acetosella (măcriș) etc. Principiul metodei constă în lucrarea superficială și repetată a solului din două în două săptămâni, pentru a tăia lăstarii apăruți la suprafață. Pentru ca acești lăstari să apară și să se dezvolte la suprafață consumă o parte din substanțele de rezervă din rădăcină. Dacă lăstarii vor fi tăiați repetat, de 2-3 ori, substanțele de rezervă se consumă și astfel rizomii, stolonii sau drajonii se epuizează, în acest interval scurt, lăstarii nou formați folosesc mai multe substanțe de rezervă decât sintetizează rizomul, stolonul sau drajonul, curentul de hrană are flux îndreptat spre părțile aeriene și mai puțin spre rădăcină. Această metodă se poate utiliza numai în cazul culturilor prăsitoare și în cazul arăturilor întreținute ca ogor negru (necultivate). Este o metodă costisitoare (se execută de 2-3 ori) și necesită o perioadă lungă de timp, iar succesul este asigurat dacă este completată cu aplicarea de erbicide.

O variantă mai practică a acestei metode este fragmentarea organelor vegetative ale buruienilor (rizomi, drajoni) prin lucrări superficiale, iar apoi când lăstarii sunt răsăriți și au talia de 10-12 cm înălțime se execută arătura adâncă care îngroapă atât lăstarii cât și rizomii fragmentați. Cu cât rizomii sunt fragmentați mai mărunt, cu atât epuizarea este mai rapidă și mai sigură, iar după arătura adâncă, lăstarii nu mai au posibilitatea să ajungă la suprafață. Această metodă se poate practica după recoltarea borceagurilor, rapiței de toamnă, cartofilor timpurii, orzului, grâului pentru ca terenul să rămână necultivat o perioadă mai lungă. La aceste culturi după recoltare și eliberarea terenului de resturi vegetale se execută, fie două lucrări perpendiculare cu grapa cu discuri pentru a fragmenta foarte bine rizomii sau stolonii, fie se execută o arătură superficială pentru a aduce organele vegetative din adâncime la suprafață, după care se execută două operații cu discurile în sensuri diferite. După ce majoritatea rizomilor au lăstărit și câmpul este verde se execută arătura adâncă. Cu cât se întârzie arătura cu atât rezerva de substanțe plastice din segmentele de rizomi se reface. Trebuie menționat că adâncimea lucrărilor, epoca de executare și numărul acestora depind de structura buruienilor, textura și fertilitatea solului, adâncimea, umiditatea din sol etc.

După arătura adâncă, din rădăcinile tăiate vor porni noi lăstari, dar nu vor mai putea ajunge la suprafață din lipsa substanțelor de rezervă din rizom sau stoloni. Sunt câteva specii de buruieni care nu pot fi distruse în totalitate printr-o arătură superficială sau două lucrări cu discul, deoarece mugurii aflați pe rădăcinile mai adânci dau naștere la noi plante (ex. vetrele de pălămidă, de costrei, de pir gros). Pentru eliminarea acestor buruieni trebuie folosite toate metodele de combatere.

b) Distrugerea buruienilor prin grăpat și prășit. Operația de grăpat se recomandă numai pentru anumite culturi ca porumbul, cartoful și se execută pentru distrugerea buruienilor în stadii tinere și a crustei. Pentru combaterea buruienilor în faze tinere se recomandă grăpatul cu sapa rotativă (la porumb), când plantele de cultură au 3-4 frunze. Efectul lucrării este maxim dacă se execută când buruienile sunt mici și slab înrădăcinate. Operația se execută după ce s-a ridicat rouă pentru a elimina distrugerile de plante de cultură (dimineața, plantele de porumb sunt foarte fragile datorită turgescenței maxime a celulelor). Se mai execută și înainte de răsărit când din anumite motive nu răsare cultura (crustă, secetă, frig etc.). În acest caz se folosește grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă.

Prășitul este operația care se execută mecanic cu cultivatorul sau manual cu sapa, în scopul distrugerii buruienilor. Numărul de prașile și epocile de executare depind de particularitățile culturilor, de gradul de îmburuienare, erbicidele folosite etc.

Prin prășit se distrug toate buruienile, anuale sau bienale, iar dacă operația se repetă de 3-4 ori sunt distruse și cele perene, prin metoda epuizării. De regulă, se fac 3-4 prașile manuale, de obicei, pe rândul de plante sau în jurul pomilor, în culturile de legume etc.

Lucrarea de prășit manual este extrem de grea, obositoare și scumpă, necesită multă forță de muncă și nu se poate face decât pe timp frumos. De aceea aceste operații trebuie reduse prin utilizarea de erbicide.

c) Rotația culturilor. Aceasta reprezintă coloana vertebrală a Managementului integrat al buruienilor, ca urmare a eficienței combaterii și a costurilor economice neînsemnate.

Plantele cultivate sunt însoțite de anumite specii de buruieni, care s-au adaptat în decursul timpului particularităților biologice și tehnologiei lor de cultură. Astfel, speciile de mohor lat (Echinochloa crus-galli), mohor (Setaria sp.), meișor (Digitaria sanguinalis), costrei (Sorghum halepense) sunt specifice culturilor de porumb. Speciile de tiuită (Galium sp.), șopârliță (Veronica sp.), albăstriță (Centaurea cyanus), mac (Papaver rhoeas), neghină (Agrostemma githago) sunt specifice cerealelor păioase, loboda (Chenopodium sp.), știrul (Amaranthus sp.), muștarul sălbatic (Sinapis sp.) sunt specifice culturii de sfeclă, soia și floarea-soarelui. De aceea, dacă se cultivă mai mulți ani la rând aceeași plantă pe un teren, se vor înmulți foarte mult buruienile care însoțesc cultura respectivă.

Monocultura favorizează și înmulțirea bolilor și dăunătorilor, iar buruienile invadează cultura distrugând-o. Dimpotrivă, dacă se folosesc rotații de plante având particularități și tehnologii deosebite de cultură se limitează foarte mult înmulțirea buruienilor.

Se recomandă ca măsură obligatorie utilizarea erbicidelor aplicate înainte de semănat pentru a elimina concurența cu buruienile din aceste culturi. Este perioada în care își formează sistemul radicular. Dacă în această perioadă, terenul nu este curat de buruieni producția poate fi diminuată în procent de 30-100%.

d) Fertilizarea. Atât fertilizarea cu îngrășăminte organice, cât și cea cu îngrășăminte minerale conduc la creșterea viguroasă a plantelor de cultură, care stânjenesc buruienile ce răsar mai târziu.

Aplicarea îngrășămintelor favorizează și dezvoltarea buruienilor. Astfel că dacă buruienile sunt distruse prin diferite metode culturale până la semănat și după semănat, plantele de cultură vor avea mai multe substanțe nutritive la dispoziție și vor crește nestingherite. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat și să se aplice în special culturilor prășitoare.

e) Folosirea amendamentelor. Solurile acide se caracterizează prin prezența unor specii de buruieni tipice, care preferă această reacție, ca: Scleronthus annus (sincerică), Equisetum arvense (coada calului), Rumex acetostella (măcriș mărunt), Raphanus raphanistrum (ridichea sălbatică), Ranunculus arvensis (piciorul cocoșului) etc. Aplicarea amendamentelor calcaroase reduce foarte mult numărul de buruieni specifice reacției acide. Kott (1955) citează reducerea numărului de plante de ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum) cu 40-95%, în funcție de doza aplicată. Bujoreanu și colaboratorii (1966) arată că prin amendare au fost eliminate speciile de măcriș (Rumex sp.), ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum), iarba vântului (Apera spica venti), trei frați pătați (Viola arvensis). Astfel, Kott (1955) citează o reducere a gradului de îmburuienare, în funcție de doza de amendamente între 6,14 și 34,66%.

Solurile alcaline sunt îmburuienate cu specii de Salicornia herbacea (iarba sărată), Salsola soda (sărăcia) și [NUME_REDACTAT] sp. ruthenica (ciurlanul), Statice gmelini (limba peștelui). Aplicarea de amendamente (gips și fosfogips) reduc în cazul acestor soluri numărul de buruieni specifice.

f) Semănatul rațional. Dacă semănatul se face la epoca optimă se asigură o încolțire rapidă a semințelor și deci se reduce perioada de timp între semănat și răsărit.

Putem spune că lucrarea solului înainte de semănat, epoca și densitatea la semănat influențează în mare măsură îmburuienarea culturilor. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie executată înaintea operației de semănat pentru a distruge buruienile răsărite sau în curs de răsărire. Cu cât semănatul se face mai târziu după lucrarea solului, cultura va răsări odată cu buruienile.

O repartizare uniformă a semințelor la unitatea de suprafață asigură o mai bună acoperire a terenului de către plantele cultivate și înăbușirea buruienilor. La stabilirea epocii de semănat trebuie să se ia în calcul cerințele față de temperatură pentru germinarea plantelor de cultură, precum și alte considerente.

În anii umezi și mai răcoroși, culturile semănate prea timpuriu răsar greu și mai anevoios decât buruienile, iar amânarea semănatului conduce la scăderea producției.

În ceea ce privește densitatea plantelor, este cunoscut că densitățile mai mici favorizează răsărirea și creșterea buruienilor, iar densitățile optime asigură cea mai bună creștere și dezvoltare a plantelor și contribuie la diminuarea buruienilor (Sariciuk, citat de Kott, 1955, citat de C. Pintilie și colaboratorii – 1985).

g) Plivitul buruienilor. Lucrarea se execută manual, prin smulgerea buruienilor cu mâna. Este o lucrare grea, obositoare, care s-a folosit în trecut, dar și astăzi pe suprafețe mai mici, mai ales în grădini, pajiști, locuri greu accesibile cu mașinile și instalațiile de erbicidat etc. Prin plivit se distrug în special buruienile anuale și bienale. Buruienile perene se smulg greu, iar organele vegetative rămân în profunzimea solului, din care vor apare noi lăstari. Se recomandă ca pentru stârpirea acestora, operația de plivit să se efectueze de 2-3 ori. Pe pajiști, această operație dă rezultate bune dacă solul are umiditate suficientă, iar buruienile se smulg ușor, inclusiv buruienile cu sistem radi-cular pivotant (Plantago sp. – pătlagina, Taraxacum officinalis – păpădia, Lappa major – brusturele mare, Verbascum phlomoides – lumânărica etc.). Plivitul se execută înainte ca buruienile să înflorească pentru a nu forma semințe. Această operație se execută cu oticul – un băț lung cu o lamă metalică ascuțită la vârf.

h) Prășitul manual. Este o lucrare veche, dar utilizată și astăzi, de combatere a buruienilor de pe zona rândurilor care se seamănă la distanțe mari între rânduri. Este o lucrare mai eficace și mai puțin costisitoare decât plivitul. De obicei, în practică se execută l -4 prașile manuale, ținând cont de cultură, gradul de îmburuienare, condiții de sol. Este importantă stabilirea adâncimii corespunzătoare.

Prin prășit se distrug complet buruienile anuale și bienale. Cele perene se distrug prin 2-3 lucrări de prășit manuale.

i) Cositul buruienilor. Se execută manual sau mecanic, mai ales în locurile virane necultivate, margini de drum, canale de irigații, pajiști etc., înainte ca buruienile să înflorească și să fructifice.

Cele perene se cosesc până la epuizarea totală. Faza optimă de cosire a acestor specii perene este perioada între dezvoltarea deplină a frunzelor și cea de la începutul înfloririi (Klingman – 1975, citat de Gh. Budoi și A. Penescu – 1996, citați de P. Guș și D. Săndoiu – 1998).

În această perioadă se găsește cea mai redusă rezervă de substanțe de hrană. Pentru buruienile care lăstăresc după prima coasă din mugurii de la baza tulpinilor se recomandă două coase, a doua coasă se execută mai jos. După două coase, tulpina se lignifică și nu mai lăstărește. Așa se poate combate din pășuni specia Erigeron canadensis (bătrâniș).

Prin cosit nu pot fi combătute în totalitate păpădia (Taraxacum offici-nalis), pirul gros (Cynodon dactylon), ștevia (Rumex sp.), pătlagina (Plan-tago sp.) etc. care produc semințe aproape de suprafața solului.

j) Inundarea. Se practică în orezarii, pe terenurile nivelate și este eficace în combaterea speciilor Echinochloa crus-galli și Echinochloa phylo-pogon. După răsărirea acestora se menține un strat de apă de 5-10 cm până când buruienile sunt distruse prin asfixiere. [NUME_REDACTAT] oryzoides (orez sălbatic) nu este combătută prin această metodă.

k) Mulcirea. Este operația de acoperire a solului dintre rândurile de plante prăsitoare cu resturi organice (paie, gunoi de grajd) sau folii de plastic, hârtie, carton etc. Buruienile sunt astfel înăbușite. Această metodă combate bine multe buruieni anuale și perene (pir, volbură), dar numai parțial pălămida și costreiul. Mulciul format din materii organice contribuie și la ameliorarea conținutului de humus din sol.

La cultura de căpșun, mulciul este o operație obligatorie pentru a preveni contactul fructelor cu solul, deprecierea și distrugerea acestora de către boli (putregaiuri, în special).

1) Irigarea și desecarea. Irigarea favorizează înmulțirea buruienilor, mai ales a speciilor Echinochloa crus-galli (mohorul lat), Polygonum avi-culare (troscotul), Cirsium arvense (pălămida), Sorghum halepense (costreiul mare) etc.

Desecarea reduce numărul de buruieni specifice conținutului ridicat de umiditate din sol cum ar fi: coada calului (Equisetum arvensis), jaleșul (Stachys palustris), ștevie (Rumex aceîosd) etc. și sporește puterea de concurență a plantelor cultivate.

Plantele de porumb, prin natura biologiei lor, sunt lipsite total de posibilități de a concura cu buruienile. Datorită creșterii lente în primele 4-6 săptămâni (perioadă în care plantele își formează sistemul radicular) și datorită densității reduse la m2 (3-6 plante/m2 ) sunt create de la început cele mai bune condiții pentru buruieni în ceea ce privește factorii de vegetație. De aceea, pentru cultura de porumb este de cea mai mare importanță ca tinerele plante să răsară în teren total lipsit de buruieni. De altfel, foarte multe cercetări au scos în evidență acest fapt.

Pierderile cauzate de buruieni producției de porumb sunt ilustrate în tabelul urmator :

Pierderile de recoltă cauzate culturii de porumb în funcție de momentul răsăririi buruienilor (original)

Între gradul de îmburuienare și nivelul producției de porumb este o corelație directă, ilustrată foarte bine de Gyorffy și Berszennnyi (1982), citați de N. Șarpe (1987).

Speciile de buruieni mai frecvente în cultura de porumb sunt următoarele:

A. Buruieni dicotiledonate anuale și perene:

Abutilon theophrasti -teișor;

Amaranthus sp. – știr;

Anthemis sp. – româniță;

Aristolochia clematitis – cucurbețică;

Atriplex sp. – spanac sălbatic;

Capsella bursa – pastoris;

Calystegia sepium – cupa vacii;

Chenopodium album – loboda sălbatică;

Cirsium arvense – pălămida;

Convolvulus arvensis — volbura;

Datura stramonium -laur;

Hibiscus trionum – zămoșiță;

Galium sp. – turiță;

Lepidium draba – urda vacii;

Polygonum convolvulus – hrișcă urcătoare;

Rubus caesius – mur de miriște;

Sinapis arvensis – muștar sălbatic;

Sonchus arvensis – susai;

Stellaria media – rocoină;

Symphitium officinale – tătăneasă;

Veronica sp. – șopârliță;

Vicia sp. – măzăriche;

Xanthium strumarium – cornaci.

B. Specii monocotiledonate anuale și perene:

Setaria sp. – mohor;

Echinochloa crus-galli – mohor lat;

Digitaria sanguinalis – meișor;

Apera spica venti – iarba vântului;

Agropyron repens – pir târâtor;

Cynodon dactylon – pir gros;

Sorghum halepense – costrei.

Combaterea acestor specii de buruieni se poate face printr-un management integrat, foarte bine organizat, adică prin utilizarea tuturor mijloacelor de combatere (agrotehnice, chimice, fizice, preventive). Utilizarea erbicidelor (mai ales a celor cu efect rezidual pe bază de atrazin) trebuie să țină seama de culturile care urmează în rotație cu porumbul. De altfel, pentru cultura porumbului s-au sintetizat foarte multe erbicide. Folosirea acestora însă ține seama de speciile de buruieni, condițiile de sol (conținut de humus, conținut argilă, pH. etc.), a condițiilor climatice (uniformitatea precipitațiilor), precum și de condițiile financiare ale fermierului. Astfel, în combaterea buruienilor din culturile de porumb întâlnim următoarele situații:

a) Combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și o parte din dicotiledonate se face cu ajutorul erbicidelor semivolatile și nevolatile, aplicate înainte de semănat și încorporate superficial la 3-5 cm adâncime cu combinatorul (tabelul 7.9).

Eficacitatea acestor erbicide (în marea majoritate) se menține în jur de 45-50 de zile (agrodisponibilitatea), perioadă de timp suficientă pentru cultura porumbului să crească și să încheie rândurile, astfel încât noile generații de buruieni să nu mai aibă condiții de lumină pentru a se dezvolta.

Perioada de înjumătățire (timpul de înjumătățire este perioada în care un erbicid își menține efectul până ce acesta se reduce, ca efect, la jumătate) la majoritatea erbicidelor prezentate este cuprinsă între 35 și 45 zile. Acest aspect este important în cunoașterea remanenței produselor erbicide și întocmirea rotațiilor.

Erbicidele nevolatile aplicate înainte de semănat (preemergent) pentru combaterea

buruienilor monocotiledonate anuale și o parte din dicotiledonate anuale (încorporate

superficial sau aplicate preemergent înainte de răsăritul porumbului).

b) combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și o parte din dicotiledonate cu ajutorul erbicidelor volatile (tabelul 7.10).

Erbicidele volatile folosite în combaterea buruienilor mono și dicotile anuale (încorporate la 8-10 cm adâncime) (SURSA INFORMATIEI? De unde ai tabelul? Citare!)

Erbicidele folosite pentru combaterea buruienilor monocotiledonate perene se aplică când costreiul (Sorghum halepense) este în perioada de împăiere, în faza de 10+15 cm înălțime, iar porumbul nu depășește 4-6 frunze. După aplicarea acestor produse nu se mai efectuează nici o prașilă mecanică sau manuală pentru a da posibilitatea erbicidelor să se transloce în rizomi. În perioada de uscăciune este foarte bine dacă înainte de aplicare se realizează o normă de udare, pentru ca sistemul circulator al buruienilor să fie foarte activ.

d) combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene cu erbicide aplicate în perioada de vegetație a porumbului (postemergent) se face cu următoarele produse

Erbicidele folosite în perioada de vegetație a porumbului pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene (SURSA INFORMATIEI? De unde ai tabelul? Citare!)

Erbicidele folosite pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale sau perene se aplică în faza de 4-5 frunze ale porumbului, iar a buruienilor în faza de 4-6 frunzulițe. Nu se aplică peste faza de 4-6 frunze deoarece frunzele porumbului se răsucesc, rădăcinile adventive cresc foarte mult, scade rezistența la cădere și la frângere a tulpinilor porumbului (mai ales la erbicidele care conțin dicamba și 2,4 -D), scade producția cu peste 20-30%.

Este bine de știut că produsele pe bază de atrazin au un efect remanent de lungă durată și ca atare nu se recomandă să se aplice singure, asociere cu alte erbicide. De altfel, în țara noastră erbicidele triazinice nu se aplică mai mult de l kg s.a./ha pe solurile cu peste 1% conținuți humus. Pe solurile nisipoase și pe cele cu un conținut de humus sub 1% nu se utilizează.

Erbicidele folosite pentru combaterea costreiului din rizomi ([NUME_REDACTAT] și Mistral) nu se aplică la porumbul zaharat, porumbul de floricele sau în loturile producătoare de semințe, deoarece aceste forme sunt foarte sensibile. Se pot aplica numai după efectuarea unui test anticipat, pentru a studia selectivitatea acestor erbicide față de plantele de porumb.

În prezent, cu ajutorul ingineriei genetice au fost obținuți hibrizi de porumb rezistenți la erbicidele cu efect total de combatere: Basta (glufosinat), Roundup (gliphosate) și Pivot (imazetapir). Acești hibrizi de porumb au fost omologați și în țara noastră însă deocamdată nu se cultivă. Nu se cunoaște clar care vor fi implicațiile acestor noi organisme modificate genetic (GMO) atât asupra animalelor, oamenilor, florei cât și ecosistemelor, în general.

Obținerea acestor hibrizi simplifică foarte mult problema combaterii buruienilor. Astfel, cu ajutorul a două tratamente cu unul din erbicidele Basta, Pivot sau Roundup, toate speciile de buruieni vor fi distruse (atât cele mono cât și cele dicotiledonate anuale și perene). Totuși folosirea unilaterală a acestora va permite selecționarea de biotipuri de buruieni rezistente și la aceste produse în viitor.

.

Porumbul, la fel ca și alte plante prășitoare, se îmburuienează puternic (B e r c a și C i o r l ă u ș, 1994), indiferent de arealul unde se cultivă. Spațiul de nutriție relativ larg permite ca în primele fenofaze de dezvoltare ale plantelor acesta să fie asaltate de o multitudine de specii de buruieni (C o u r t n e y, 1996), favorizate atât de lumina solară care cade direct pe sol, cât și de umiditatea care, de obicei, este suficientă pentru răsărirea semințelor. Un alt fapt deja cunoscut îl reprezintă energia germinativă a boabelor diferitelor specii (S a g a r, 1968), în marea lor majoritate, acestea sunt mult mai rapide în comparație cu boabele de porumb. Are loc astfel o devansare a răsăririi porumbului, fapt care se materializează prin apariția unui adevarat covor verde format din buruieni. În scopul evitării îmburuienarii porumbului se au în vedere două momente de intervenție din partea fermierului, și anume: 1) evitarea îmburuienării plantelor abia răsă- rite, știut fiind faptul că în primele fenofaze porumbul asaltat de buruieni intră într-un stres competitiv din care, fie iese cu foarte mare greutate, fie nu își mai revine chiar dacă respectivele specii sunt înlăturate; 2) în funcție de speciile de buruieni care nu sunt stopate în totalitate în fenofazele de început și care încă mai apar pe parcurs (are loc răsărirea eșalonată a speciilor), se mai face o intervenție radicală de natură chimică – prin erbicide, fie prin 2-3 intervenții nechimice – de obicei prin prașile mecanice și manuale. Atunci când se optează pentru folosirea erbicidelor, în cazul porumbului se vor face două tratamente: unul obligatoriu pentru un spectru cât mai larg de specii, preponderent monocotiledoneic, prin tratamentul solelor semănate și nerăsărite – în preemergență, iar altul, în perioada de vegetație a plantelor – fenofaza cea mai potrivită pentru plante fiind între 3(4) și 7 frunzulițe, cu prezența buruienilor. Pentru realizarea unui control cât mai bun și mai corect, se apelează la intercalarea tratamentelor chimice cu prașile mecanice – în solele mari și la prașilele manuale – în solele mai mici, reduse ca suprafață. Folosirea metodelor complexe de control al buruienilor ar putea să se înscrie în regulile tot mai acceptate ale managementului integrat a buruienilor (MIB) din cultura porumbului (Ș arpe și colab., 1983; A u l d, 1996). Cercetările efectuate atât la noi, cât și în alte tări (Ș arpe și colab., 1983; Adamczewski și R a d a j c z y k, 1995; I o n e s c u și colab., 1997), s-au axat, o perioadă relativ lungă de timp, atât pentru dovedirea necesității reducerii gradului de îmburuienare, inclusiv la porumb, cât și pentru evidențierea celor mai bune și adecvate strategii de natură chimică. Scopul promovarii acestora a fost și incă este evitarea efortului uman, creșterea productivității și reducerea prețului de cost pe unitatea de produs (masa vegetală și boabele). În ultimul timp, regulile noi de protecție ale ecomediului agricol impun norme de limitare a controlului exclusiv pe calea chimică. Înclinația practicienilor înspre găsirea de noi căi de control cât mai adecvate, eventual mai ieftine și cu aplicarea lor în complex, dovedește că aceste tendințe noi se pot reuni într-un MIB specific fiecărui areal de cultură a porumbului. Deocamdată, se consideră că pentru alcă- tuirea unui MIB cât mai adecvat sunt necesare studii și experimentări noi privind: natura ecologică a interrelațiilor dintre specii (N o r r i s, 1992; M o r t e n – sen și colab., 2000), a pragurilor economice de dăunare (Z a n i n și colab., 1994; C o u r t n e y, 1996), a metodelor nechimice de control etc.

Literatura de specialitate mentioneaza o serie de rezultate experimentale convingatoare –productia de porumb scade cu

Pana in 1965 in tara noastra combaterea s-a facut prin metode preventiv e si agrotehnice (prima etapa )

Cu introducerea erbicedelor (a doua etapa dupa 1965) ,combaterea buruienilor s-a axat ,exagerandu-se numai pe baze chimice ,aplicandu-se si unele metode preventive .

Pe langa efectele pozitive ieimediate si determinate de reducerea severa i fiecare an a imburuienarii culturii,dar si cresterii productiilor ,treptat au fost evidentiate si unele limite ale folosirii erbicidelor declansate de impactul negativ al acestora asupra agroecosistemului si nu numai.

O data cu aparitia fenomenelor de rezistenta din cadrul unor specii si a inmultirii speciilor rezistente la unele erbicide (putine la numar o perioada si repetat utilizate )au inceput si in Romania cercetari intense referitoare la combaterea integrata .

In comunicarea facuta la cel de al X-lea [NUME_REDACTAT] de Herbologie din anul 1996 ,B.S.Post si F.G.Wijnauts arata ca strategia de combatere buruieilor trebuie sa aiba in vedere :

Factori strategi (pe termen lung ) care se refera la obiectivul fermei,rotatia si asolamentul ,alegerea culturii si campului ,lucrarile de baza ale solului etc.

Factorii tactici(pe termen scurt) care se refera la tehnicile de intretinere a culturilor ,perioada optima a semanatului ,densitatea ,soiul sau hibridul cultivat ,fertilizarea,amendarea.etc

Factorii operationali (din sezonul/perioada de vegetatie )care constau in masuri de combatere chimica ,biologica,mecanica si fizica.

Sunt posibile si accesibile mai multe tehnici si combinatii de combatere a buruienilor .Strategile insa pot fi diferite datorita diferentelor in distributia si abundenta buruienilor in si intre campuri (sole).Fermierului,celui care gestioneaza agrosistemul i se cere sa hotarasca combinatiile tehnice cele mai eficace in combatere.

Tipul si gradul de imburuienare: conditiile stationale ale fiecarei sole in parte ,elemente ce pot fi considerate ca verigi de baza ale combaterii integrate.

Verigile combaterii integrate trebuie considerate ca parti ale unui sstem unitar egal de importante.Prin urmare ,nu sunt verigi mai putin importante ci numai anumte circumstante care determina o importanta sporita uneia sau alteia dintre ele ,in functie de conditiile concrete ale solei.

Prin aplicarea erbicidelor nu trebuie sa se urmareasca eradicarea buruienilor.Oportunitatea utilizarii unui erbicid si alegerea aplicarii lui trebuie sa aiba in vedere : durata perioadei de degradare;nvelul reziduurilor in sol,plante de cultura (in general in lantul trofic);eficacitate asupra buruienilor;utilizarea erbicidelor privita nu numai prin prisma efectului imediat asupra culturilor tratate ci din punctul de vedere al intregului agroecosistem si poate mai cuprinzator al ecosistemului in ansamblu.

Pilon central al unei combateri integrate il reprezinta asolamentul care are un rol permanent si hotarator asupra imburuienarii ,mai ales pe termen lung.

Combaterea buruienilor depinde exclusiv de factorii locali ,inainte de toate de fermier.

Sistemele de protectie integrata trebuie sa contina metode specifice pentru reglarea tratamentelor .

Masuri in combaterea eficace a buruienilor ar consta in utilizarea rationala a ingrasamintelor chimice .Exista de exemplu o interdependenta intre nutrienti si buruieni,precum si compatibilitati sau incompatibilitati in sistemul de aplicare (ingrasaminte+erbicide,ingrasaminte+insecticide sau fungicide ).

Se impune totodata schimbarea conceptiei despre agricultura (ca meserie),ferma s i fermer .Ferma nu trebuie considerata numai ca o industrie producatoare de alimente ci ca un loc(nucleu )unde se interfereaza si se implementeaza [NUME_REDACTAT] Agricol(MGA).Fermierul gestioneaza in aceste conditii nu numai o ferma ci si un intreg agroecosistem ca parte integranta a naturii ,unicul drum care poate duce catre o agricultura durabila performanta.Gestionarea fermei de catre fermier trebuie sa fie conceputa ca integrala ,ceea ce implica si folosirea unor informatii despre cat mai multe aspecte ale egrosistemelor locale ,incluzand fatete socio-economice ,biologice,chimice ,pedoagrochimice ,tehnice,etc.

Protectia culturilor inclusiv combaterea buruienilor ca multilaterala in obiective si multitehnologica sub raportul posibilitatilor de realizare.

Notiunea de praguri

1.pragul de nedaunare economica reprezinta acea densitate a populatiei de buruieni eprimata fie numeric ,fie in grad de acoperire a solului pentru care costul interventiei antropice se situeaza la nivelul pagubelor cauzate de acestea culturilor.Excperientele care au dus la acest concept au fost efectuate pe cerealele de toamna si pot conduce la ideea neinterventiei umane ,daca acest prag nu este atins de buruieni .

2.pragul de toleranta ,reprezinta ,gradul de acoperiere a solului

………………………………………………………………………………………………………….

Tehnologii precise in ferme

Pentru a se impaca si dezideratul asigurarii sigurantei alimentare toata lumea este de acord ca erbicidele ,trebuie aplicate intr-un comple integrat de alte masuri agrotehnice (lucrari ale solului ,asolamente,lucrari de intretinere ,ingrasare echilibrata specifica ,etc )si numai daca trebuie,dupa epuizarea tuturor celorlalte masuri.

Scopul este acela de reducere a cantitatii de erbicide la hectar ,prin cresterea gradului de agrodisponibilitate ,prin tratarea selectia numai a zonelor imburuienate si,fireste ,prin reducerea frecventei tratamentelor .Toate acestea se incadreaza in genericul englez :precision farming”,adica tehnologii cat mai precise ,cat mai exacte in ferme .

Precision farming vizeaza nu numai managementul controlului buruienilor ,ci managementul conplet al fermei ,in intregimea ei .Tehnologic vorbind ,contorlul buruienilor ,prin marea diversitate a speciilor de buruieni si prin numarul mare de factori naturali si antropici care influenteaza populatiile ,necesita un management etrem de elaborat .Fermierul se afla presat ,ca un sandwich ,de doua probleme importante : necesitatea de a obtine un nivel de productie care sa ii acopere in intregime costurile ,in conditiile reducerii subventiilor.Solicitarea oficiala de a reduce dozele si cantitatiil de erbicide ,pentru a a evita riscul inducerii insecuritatii alimentare ,problema fundamentala a P.A.C .

Reducerea dozelor de erbicide ,ca si frecventa tratamentelor pot fi rezolvate in mai multe feluri.

Nu se trateaza toata suorafata ,ci numai cea acoperita mai mult decat pragul de daunare.In acest caz se vorbeste de aplicari partiale si specifice ,iar pentru aceasta este necesara identificarea precisa a parcelelor implicate .

Se propun mai multe metode printre care si metoda interpolarii,intre punctele de bonitare .Pentru aceasta s-a inventat G.I.S,adica GeoInformation System (Backes M,Plumer L,2004).Noul sistem arata ca ,folosind metoda clasica de bonitare ,apar diferente mari uneori ,in functie de punctele din care au fost recoltate probele Noua metoda ofera deci mai multe informatii asupra populatiei de buruieni si deci o mai corecta decizie in alegerea metodelor de control.

In cazul buruienilor perene,cum ar fi Cirsium arvense,[NUME_REDACTAT],cartarea si delimitarea arealelor ocupate si tratabile nu se mai pot face prin metoda Matrix ,aceasta fiind nepotrivita .Analiza prezentei buruienilor in cultura de porumb a fost facuta cu ajutorul unui receptor D.G.O.S.Rezultatul acesteia consta in elaborarea unor harti de distributie a buruienilor care vor hasura numai suprafetele care se trateaza (Nagy S.si colab .2004)

Fig a)………………………………………………..

Zonele hasurate reprezinta suprafetele acoperite de buruieni ,iar zonele incercuite reprezinta suprafetele ce au nevoie de tratamente .

Calculele arata ca , in cazul lui Cirsium arvense trebuie trata circa 50% din suprafata ,iar in cazul lui Convolvulus arvensis numai 15% din suprafata.Daca se foloseste un erbicid comun de gen derivati fenoxipopionici si tinand cont ca prin suprapunerea celor doua desene ,Convolvulus arvensis este ca prezenta inclus in zona de Cirsium ,rezulta ca numai 50% din suprafata trebuie tratata.Aceste lucru inseamna costuri la 50% pentru erbicid ca si pentru tratament.Costurile pot fi si mai mari datorita utilizarii unor masini mai scumpe ,ce au inglobate in tehnologia lor detectoarele de buruieni,ca si sistemul de declansare automata a jetului erbicid .

Utilizarea sistemului G.P.S([NUME_REDACTAT] System ) si a G.I.S.([NUME_REDACTAT] Sytem )

Acest dublu sistem de determinare a populatiilor de buruieni este foarte potrivit pe terenurile de miristi si serveste in mod deosebit la practicarea unui management d3 precizie in controlul buruienilor.Sistemul nu ofera insa informatii convingatoare pentru speciile de Echinochloa sau pentru samulastra diferitelor culturi .Analiza ofera date foarte concludente atunci cand este facuta chiar si inainte de recoltarea cerealelor ,intr-o parcela in care insa nu s-au facut tratamente cu erbicide .Sistemul mai presupune ca populatia determinata in acest an poate fi regasita in anul urmator ,iar acesta sta la baza elaborarii celor mai puternice si ecologice metode de control(Revsinger P.si colab.2004)

Metoda mai sus prezentata poate fi completata cu un senzor ajutator care faciliteaza mai mult declansarea jetului de erbicid (Dammer K.N. si Wartenberg G.2004).Perfectionarea metodei a constat in faptul ca utilajul este dotat cu grilaj-senzor pentru determinarea buruienilor .Are loc deci o cartarea a buruienilor ,dupa care urmeaza aplicarea dirijata ,orientata numai spre buruienile tinta si apoi o bonitare la 10-2 zile dupa tratament pentru evaluarea activitatii biologice .Alte metode care completeaza bonitarea prin senzori se refera la utilizarea satelitilor ,a baloanelor ,a avioanelor si a elicopterelor ,masuri care nu devanseaza tehnic pe cele terestre ,dar care sunt mult mai costisitoare .

Tinta proiectului consta in a gasi un sistem de control al buruienilor care,fara sa renunte la erbicide (nu se poate inca renunta la ele),sa imbine de o asa maniera factorii de convergenta ai managementului integrat incat rezultul sa fie obtinerea unor produse agricole libere,atat de reziduuri de pesticide ,cat si de reziduuri de micotoxine sau alte toine bacteriene,care ar putea rezulta ca urmare a necontrolizarii starii fitosanitare a culturilor .

Combaterea buruienilor prin metode agrotehnice (tehnologii agicole performante : [NUME_REDACTAT] 2012)

Culturile de porumb pot fi invadate de un numar mare de specii de buruieni mono si dicotiledonate ,anule si perene .Mai periculoase sunt:mohorul(Setaria spp.), iarba-barboasa(Echinocloa crus galli),meisorul(Digitaria sanguinalis),caprita(Chenopodium album),stirul(Amaranthus spp),zamosita(Hibiscus trionum),palamida(Cirium arvense ),costriul mare (Sorghum halepense),coada calului (Equisetum arvense ),pirul tarator (Agropyron repens),volbura(Convolvulus arvensis),susaiul ( Sonchus spp) s.a .Combaterea acestora se face in mare parte prin lucrari agrotehnice: lucrari ale solului pana la semanat ,prasile ,rotatia culturilor s.a .In practica ,deseori ,mai ales in conditiile reducerii fortei de munca si a consumului de energie mecanica ,aplicarea erbicidelor se dovedeste o masura de mar eficacitate .Numarul de erbicide care se afla in comert pentru aceasta cultura este foarte mare ,peste 50 de substante active care se gasesc intr-un sortiment de peste 300 produse comerciale

Se va insista pe metodele nechimice

6.1.4.Influenta lucrarilor solului asupra buruienilor

Prin lucrarile aplicate solului, pe langa afanarea solului se creeaza conditii de reducere a aparitiei buruienilor. Cantitatea de buruieni inregistrata este direct proportionala cu reducerea adancimii de lucrare a solului (fig.).

In toate variantele lucrarile de intretinere a culturii, in special cele de combatere a buruienilor, joaca un rol important. Aplicarea erbicidelor este esentiala, mai ales in variantele disc si nelucrat, in care se constata o crestere a gradului de imburuienare.