Metode Activ Participative, Eficienta Si Aplicabilitate LA Ciclul Primar
METODE ACTIV-PARTICIPATIVE, EFICIENȚĂ ȘI APLICABILITATE
LA CICLUL PRIMAR
CUPRINS
ARGUMENT
I. SEMNIFICAȚIA CONCEPTULUI DE METODĂ ÎN SISTEMUL ACTIVITĂȚII DIDACTICE
I. 1. Definiții și precizări terminologice
I.2. Metodele didactice –poartă spre educația permanentă
I.3. Relația dintre conținut și metodele de învățământ
I.4. Metode activ – participative. Aspecte generale
I.5. Importanța metodelor interactive
I.6. Obiectivele metodelor activ – participative
I.7.De la metodele tradiționale la metodele interactive
II..SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
II.1. Clasificare
II.2. Metode interactive. Clasificare.
II.2.1. Metode de predare-învățare interactivă
II.2.1.1. Metoda predării-învățării reciproce
II. 2.1.2. Metoda ’’ Schimbă perechea’’(SHARE- PAIR CIRCLES)
II.2.1.3. Știu/ Vreau să știu/ Am învățat
II.2.1.4 Metoda Mozaicului (JIGSAW)
II.2.1.5. Tehnica Lotus (Floare de nufăr)
II.2.1.6. SINELG(Sistemul Interactiv de Notare Și Eficientizarea Lecturii și a Gândirii)
II.2.2 Metode și tehnici interactive de fixare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
II.2.2.1 Ciorchinele
II.2.2.2. Metoda piramidei
II.2.2.3. Diagrama Venn
II.2.2.4. Cubul
II.2.2.5. Metoda cadranelor
II.2.2.6. Turul galeriei
II.2.2.7. Cvintetul
II.2.2.8. Copacul ideilor
II.2.2.9. Metoda R.A.I.
II.2.3. Metode de creativitate
II.2.3.1. Brainstorming-ul
II.2.3.2. Explozia stelară( Starbursting)
II.2.3.3. „Jurnalul dublu”
II.2.3.4. Eseul de 5 minute
II.2.3.5. Metoda 6/3/5/ (brainwriting)
II.2.3.6. Metoda Philips 6/6
II. 2.4. Metode active de rezolvare de probleme
II.2.4.1. Metoda “Pălăriilor gânditoare”(Thinking hats” – Edward Bono)
II.2.4.2. Metoda Frisco
II.2.4.3.Studiul de caz
II.2.5. Metode activ-participative de evaluare
II.2.5.1. Metoda portofoliului
II.2.5.2. Hărțile conceptuale
II.2.5.3. Tehnica 3-2-1
II.2.5.4. Proiectul
III.: VALOAREA FORMATIVĂ A METODELOR ACTIV –PARTICIPATIVE
III. 1 . Aplicații practice ale metodelor activ – participative la ciclul primar
IV. POSIBILITĂȚI DE FOLOSIRE A METODELOR INTERACTIVE ÎN CONDIȚII DE PREDARE SIMULTANĂ
CONCLUZII
ANEXE
Bibliografie
ARGUMENT
„A învăța un copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru
ci să-i dezvoltăm propria gândire,
să-l ajutăm să înțeleagă cu gândirea lui lumea“
Ioan Cerghit
,,Una din problemele cele mai importante ale didacticii o constituie strategia instruirii, înțelegând prin aceasta programul activităților ce au loc în procesul de predare–învățare pentru ca elevii să poată progresa în cunoaștere și să-și îmbunătățească progresul comportamental.” (Alex. Găvenea, ,,Cunoașterea prin descoperire în învățământ”, 1975, pag. 9).
Metodele de învățământ reprezintă căile folosite de cadrul didactic în cadrul procesului instructiv-educativ, cu scopul precis de a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința. Totodată, ele reprezintă mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi rodul cunoașterii în procesul de integrare în viața socială.
Bunul mers al procesului de învățământ și rezultatele obținute depind de metodele folosite. Marii pedagogi au evidențiat faptul că, folosindu-se metode diferite, se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor, că însușirea unor noi cunoștințe sau comportamente se poate realiza mai ușor sau mai greu, în funcție de metodele folosite.
Am fost și sunt mereu preocupată de rezultatele muncii mele de cadru didactic, reflectate, în mod evident, în capacitățile elevilor. De aceea, atunci când mi-am pregătit și-mi pregătesc demersul didactic, am avut și am în vedere metodele pe care le folosesc pentru a-mi atinge obiectivele propuse. Mi-am dat seama că o cale bine aleasă duce, întotdeauna, la un rezultat bun, iar cunoștințele dobândite de elevi au fost mai temeinice. Metodele de învățământ, mai ales cele interactive, sunt un element de bază a strategiei didactice, în strânsă legătură cu mijloacele de învățământ, cu modalitățile de organizare ale elevilor.
Didactica modernă nu impune folosirea metodelor și tehnicilor ca pe niște rețete, ci alegerea celor mai eficiente metode pentru o anumită activitate didactică, din varietatea metodelor de învățământ, revine în exclusivitate cadrului didactic –învățătorul. Pentru a lua această decizie, învățătorul trebuie să țină cont de mai multe aspecte: obiectivele pedagogice urmărite, specificul conținutului de învățat, condițiile materiale, timpul disponibil, dar și propriile sale competențe pedagogice și metodice. Rămâne la latitudinea fiecărui cadru didactic să aleagă din multitudinea de metode de învățământ pe cele mai eficiente, pentru a le folosi în activitate și, ceea ce e foarte important, să caute să le perfecționeze, să le îmbunătățească. Tocmai această posibilitate a cadrului didactic de a aplica creativ metodele de învățământ, precum și cea de a crea el înșiși metode, m-au făcut să-mi aleg această temă a lucrării de gradul I .
În cei doisprezece ani de activitate didactică, am conștientizat că cele mai importante calități ale unui cadru didactic sunt flexibilitatea și, mai ales, puterea de a se adapta, din mers, la transformările și cerințele societății și de a accepta provocările lumii contemporane. De asemenea, am înțeles că beneficiarul procesului instructiv-educativ, copilul, este la fel de deschis și doritor să învețe și că depinde de mine, cel pus să-l modeleze prin cuvânt, comportament, atitudine, înțelegere, ca acesta să-și găsească drumul .Metodele interactive sunt iubite de copii, ei participă cu interes și plăcere la activități și am observat că relațiile interpersonale se dezvoltă mai bine, iar negativismul față de actul de învățare este înlăturat mai ușor.
Prin această lucrare am considerat că, în timpul petrecut căutând, citind, analizând, interpretând, aplicând, îmi voi îmbogăți mult bagajul de cunoștințe didactice, iar atât eu cât și elevii mei, prezenți și viitori, nu vom avea decât de câștigat.
I. SEMNIFICAȚIA CONCEPTULUI DE METODĂ ÎN SISTEMUL ACTIVITĂȚII DIDACTICE
I. 1. Definiții și precizări terminologice
Procesul de învățământ reprezintă un ansamblu vast de acțiuni instructiv-educative, organizate în vederea modelării personalității copilului (psihice și fizice), acțiuni ce au loc într-un mediu specific, școlar. Aici se lucrează cu o maximă intensitate diferite conținuturi, până ce acestea devin un bun personal al elevului.
Pentru a ajunge la o finalitate pedagogică, învățătorul, ca și elevii, intervin cu ajutorul unor metode de predare – învățare. Calitatea muncii lor depinde de aceste metode, ele reprezentând o sursă semnificativă de creștere a eficienței învățământului.
Cuvântul metodă, în semnificație originară, provine din cuvintele grecești odos = cale, drum și metha = către, spre. Așadar, methodos înseamnă „drum către…”, „cale de urmat…”, în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite. Metoda reprezintă un instrument didactic pe care dascălul îl folosește pentru a-i face pe elevii săi să ajungă la realizarea sarcinilor propuse, dând posibilitatea acestora să găsească singuri drumul propriu de urmat în procesul de învățare.
Metoda îmbină actul predării cu cel al învățării, acestea aflându-se într-o legătură și influență reciprocă, strâns legate prin scopul sau obiectivele urmărite și prin munca comună a învățătorului cu a elevului..
Ion Berca ne dă și el o definiție a metodei. „ Înțelegând prin metodă de învățământ o cale, un drum străbătut deopotrivă de elevi și profesor, prin care, conform unor principii – principiile didactice – dar și unor legi – legile învățării – se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi anumite cunoștințe de bază și se formează anumite capacități intelectuale și convingeri în vederea integrării progresive în societate și valoarea oricărei metode se stabilește în funcție de obiective.”
După cum acțiunea instructiv – educativă include mai multe operații, în mod corespunzător metoda încorporează în structura ei o succesiune de procedee.
Raportul dintre metodă și procedeu este dinamic, ceea ce presupune trecerea cu o mare ușurință de la un termen la altul. În funcție de context, metoda poate deveni procedeu, iar procedeul metodă. De exemplu demonstrarea unui fenomen, prezentarea unui tablou, a unei imagini pot constitui un simplu procedeu în cadrul metodei povestirii, explicației, conversației euristice. La rândul ei, explicația poate deveni procedeu în cadrul
Metoda poate participa succesiv, sau simultan la îndeplinirea mai multor obiective instructiv – educative, ceea ce înseamnă că are un caracter polifuncțional. Alegerea unei metode de învățământ reprezintă o decizie importantă și complexă. Ea trebuie aleasă în funcție de conținuturile procesului educațional, de obiectivele stabilite, de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, de disponibilitatea mijloacelor de învățământ.
I.4. Metode activ – participative. Aspecte generale
Orientările noi din didactică au impus cu precădere modernizarea metodelor și procedeelor folosite în activitatea instructiv educativă, pentru a realiza o învățare prin acțiune. Metodele active fac învățarea mai plăcută, lecțiile mai captivante, elevii fiind ajutați să înțeleagă conținuturile ce vor fi capabili să le aplice în viața de zi cu zi.
Cel mai deschis domeniu către nou este cel al metodelor didactice, acestea având o sensibilitate deosebită pentru adaptarea la noi condiții.
Reforma învățământului românesc promovează extinderea folosirii metodelor activ – participative, deoarece acestea stimulează antrenarea elevilor în procesul de învățare, le dezvoltă capacitatea de adaptare le viață, precum și gândirea critică.
Prin folosirea metodelor moderne elevii reușesc să desfășoare activități de investigare și de cercetare directă a fenomenelor, își formează capacități de autoinstruire ce permit achiziționarea și prelucrarea independentă a informațiilor.
Aceste noi metode de învățare activă sunt foarte necesare în procesul de predare, învățare, evaluare, atât pentru dezvoltarea proceselor de gândire necesare elevilor în situații obișnuite sau în situații noi, cât și pentru conținut.
Cu ajutorul acestor metode se stimulează strângerea de informații, producerea de idei, căutarea de soluții, organizarea și reorganizarea progresivă a ideilor, interpretare, reflecție personală, comunicare, inventivitate și creație.
Metodele activ-participative fac apel la efortul personal de gândire, la imaginație, memorie și voință, dar și valorifică potențialul de cunoaștere, acțiune și trăire a copilului. Putem afirma că strategia didactică activ-participativă asigură un demers interactiv al actului de predare- învățare-evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil, valorificând si stimulând potențialul creativ și originalitatea acestuia.
Elena Joița, („Locul și rolul metodelor activ-participative în învățământul actual“ în Revista de pedagogie, numărul 10) dă o definiție a metodelor activ-participative. ’’ Prin metode activ – participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active propriu – zise în care elevii sunt puși și care – i scot pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și-i transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria formare.’’
Metodele activ – participative provoacă și încurajează munca desfășurată pe echipe, elevii participanți la activitatea desfășurată învățând mereu ceva nou, ceva interesant .
Căutarea de idei noi prin intermediul metodelor activ- participative oferă demersului didactic un anumit „mister”. Elevii sunt participanți activi, deoarece întâlnesc anumite situații complexe pentru capacitățile lor intelectuale, însă în grup, prin analize, discuții găsesc răspunsuri la toate întrebările, rezolvări la situațiile problemă, se simte responsabil și mulțumit la sfârșitul lecției.
Penfenomenelor, își formează capacități de autoinstruire ce permit achiziționarea și prelucrarea independentă a informațiilor.
Aceste noi metode de învățare activă sunt foarte necesare în procesul de predare, învățare, evaluare, atât pentru dezvoltarea proceselor de gândire necesare elevilor în situații obișnuite sau în situații noi, cât și pentru conținut.
Cu ajutorul acestor metode se stimulează strângerea de informații, producerea de idei, căutarea de soluții, organizarea și reorganizarea progresivă a ideilor, interpretare, reflecție personală, comunicare, inventivitate și creație.
Metodele activ-participative fac apel la efortul personal de gândire, la imaginație, memorie și voință, dar și valorifică potențialul de cunoaștere, acțiune și trăire a copilului. Putem afirma că strategia didactică activ-participativă asigură un demers interactiv al actului de predare- învățare-evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil, valorificând si stimulând potențialul creativ și originalitatea acestuia.
Elena Joița, („Locul și rolul metodelor activ-participative în învățământul actual“ în Revista de pedagogie, numărul 10) dă o definiție a metodelor activ-participative. ’’ Prin metode activ – participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active propriu – zise în care elevii sunt puși și care – i scot pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și-i transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria formare.’’
Metodele activ – participative provoacă și încurajează munca desfășurată pe echipe, elevii participanți la activitatea desfășurată învățând mereu ceva nou, ceva interesant .
Căutarea de idei noi prin intermediul metodelor activ- participative oferă demersului didactic un anumit „mister”. Elevii sunt participanți activi, deoarece întâlnesc anumite situații complexe pentru capacitățile lor intelectuale, însă în grup, prin analize, discuții găsesc răspunsuri la toate întrebările, rezolvări la situațiile problemă, se simte responsabil și mulțumit la sfârșitul lecției.
Pentru a putea fi aplicate, metodele moderne necesită timp, idei diversificate, implicare activă în activitate, responsabilitate din partea cadrului didactic, încredere în capacitatea personală de a utiliza creator în scopul eficientizării procesul de învățare.
Dascălii trebuie să dea dovadă de mult tact pedagogic, de răbdare în aplicarea metodelor, deoarece aceștia trebuie să-și adapteze stilul personal în funcție de personalitatea fiecărui copil. .
Pentru ca elevii să devină gânditori critici, trebuie să fie curioși, receptivi, fără inhibiții, să fie cât mai bine informați, să gândească liber, să fie activi, creativi, pasionați pentru nou, să conștientizeze valoarea lor. Elevii trebuie implicați activ în demersul didactic pentru că participarea activă constituie o componentă vitală a gândirii critice.
Dacă învățătorul respectă cât mai mult ideile și convingerile elevilor, atunci aceștia învață să aibă mai mult respect față de propria gândire și față de activitatea în care sunt implicați. Este necesar să acordăm toată încrederea noastră capacității fiecărui copil de a gândi critic.
Putem spune că a gândi critic presupune: a manifesta curiozitate, a formula întrebări și a aștepta răspunsuri, a constata implicații și cauze, a găsi posibilități de alege între soluții, a-și adresa întrebarea,, ce ar fi dacă ?”, a ține cont de argumentele colegilor, a le analiza logica, a crea asocieri între conținuturile noi și propriile experiențe, a cerceta cauzele și efectele, a concepe soluții.
Aceste metode invită elevii și la comunicare, deoarece fiecare dorește să comunice, motivarea învățării fiind astfel în creștere. Lucrul în echipă are o serie de beneficii: dezvoltă atitudinea de toleranță față de colegi, răspunsurile nu sunt batjocorite, ci, prin explicațiile celorlalți, cel care a enunțat o rezolvare greșită își schimbă părerea, preluând-o pe cea corectă. Fiecare elev are respect pentru colegii din clasă și pentru părerile acestora. Motivele de stres sunt eliminate, scad emoțiile.
Dascălii sunt cei care facilitează cunoașterea și participă la construirea cunoașterii. Cunoașterea se realizează pentru că este necesară. Relațiile învățător-elev sunt deschise, se bazează pe sprijin reciproc, pe cooperare, pe dialog reciproc.. Această reprezentare promovează parteneriate ale școlii cu comunitatea educativă susținând investigațiile, interogațiile, discuțiile. Se renunță la control, punându-se accent pe proces. Învățătorul este conducător, animator..
Cu ajutorul metodele interactive elevii creează deprinderi, învățare în ritm propriu fiind ușurată, stimulează cooperarea și nu competiția, sunt atractive, pot fi tratate în funcție de stilurile de învățare.
Metodele activ – participative mobilizează energiile elevului, captează atenția acestuia, reușesc să-l determine să urmărească cu maxim interes lecția, să-i câștige afectivitatea față de cele învățate. Îl îndeamnă să să-și folosească imaginația, creativitatea, memoria, logica, înțelegerea. Acestea pun accentul pe procesele de cunoaștere pentru o participare reală a elevului în procesul de învățare. Mai mult, acestea ajută elevul să asculte, să cerceteze singur, să găsească în mod voluntar cunoștințele ce urmează să și le însușească, să adapteze informații, să ajungă la reconstituiri și resistematizări de cunoștințe, să afle singur soluții la probleme.
Metodele interactive sunt modalități moderne de stimulare a învățării și dezvoltării personale încă de la cele mai mici vârste, sunt „unelte” didactice care avantajează schimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.
Interactivitatea înseamnă o învățare prin colaborare, prin comunicare, produce un schimb de idei și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a elevilor, pe implicarea lor activă și directă, pe influența reciprocă din cadrul grupurilor și interacțiunea socială a participanților unui grup.
Introducerea acestor instrumente didactice moderne presupune o unire a calităților și disponibilităților cadrului didactic și anume: receptivitatea la nou, creativitate, adaptarea stilului didactic, gândire reflexivă și modernă, mobilizare, dorință de autoperfecționare, acceptarea noului și o mare flexibilitate în concepții.
Uneori credem despre educație că este o activitate în care continuitatea e mai importantă decât schimbarea. Însă trăim într-un mediu a cărui mișcare este rapidă, imprevizibilă, ambiguă.
Acum putem să privim spre schimbări la care, acum câtva timp în urmă nici nu puteam gândi și asta datorită progresului tehnologic și accesului sporit la cunoaștere și la resurse.
Avem nevoie de o școală care pregătește copilul pentru viitor, care pune accent pe competențele sociale și de comunicare.
Este necesar ca învățătorul să modeleze tipul de personalitate necesar societății cunoașterii, personalitate definită prin noi dimensiuni: gândire creativă și critică capacitatea de a coopera și de a comunica, abilități de relaționare și lucru în echipă, atitudini pozitive și de adaptare, responsabilitate și implicare.
Un învățământ modern, bine conceput încurajează creativitatea, spontaneitatea și inițiativa copiilor, dar și dirijarea, îndrumarea lor, rolul învățătorului având noi valențe, depășind tradiționalul.
În inițierea unui învățământ centrat pe copil, dascălul devine un coparticipant alături de elev la lecțiile desfășurate. El însoțește și îndrumă copilul pe drumul spre cunoaștere.
Utilizarea metodelor activ-participative de predare-învățare în activitățile didactice ajută la îmbunătățirea calității procesului instructiv – educativ, având un caracter și o valoare formativă asupra personalității elevului.
I.5. Importanța metodelor interactive
Evoluția societății actuale a impus și impune adaptarea continuă a educației, a tot se implică aceasta.
Această adaptare este dată, mai ales, de copiii care sunt în permanentă schimbare și care pretind celor care-i aducă un alt mod de abordare a activității didactice . De aceea, metodele folosite în procesul instructiv-educativ trebuie să țină seama de personalitatea educabililor.
Orice activitate nouă, cu conținuturi interesante, motivează elevii pentru învățare . Metodele interactive conferă activității un aer de mister, elevii pornind într-o adevărată aventură a cunoașterii, ei fiind participanți activi, descoperă singuri idei, rezolvă probleme, situații complexe și, ceea ce este important, ei se simt responsabili și mulțumiți la sfârșitul activității.
Elevii care au profesori creativi, mobilizatori, motivanți, vor deveni asemeni modelului lor . De aceea metodele folosite în procesul instructiv-educativ sunt importante și-n modelare, formarea personalității elevilor.
Orice metodă interactivă folosită trebuie să devină un exercițiu de interacțiune dintre mințile copiilor, să ofere feed-back, iar progresul realizat de elevi reprezintă eficiența acestor metode. Aplicarea metodelor solicită timp, diversitate de idei, angajare în acțiune, descoperirea de noi valori, responsabilitate didactică, încredere în capacitatea personală de a le aplica creator, pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ.
Situațiile de învățare rezolvate prin metodele interactive dezvoltă elevilor gândirea, iar atunci când se analizează situațiile critice, un personaj, o întâmplare, un comportament, ei își dezvoltă gândirea democratică, precum și pe cea critică. Foarte importantă este și formarea unor relații de grup prin folosirea metodelor interactive. Reușita folosirii metodelor interactive este dată de însăși comportamentul educabililor dacă aceștia dovedesc deschidere față de actul de învățare, dacă se obțin performanțe pe care elevii le percep și-i fac responsabili. Elevii înțeleg și observă că implicarea lor este diferită, dar dacă sunt încurajați își vor cultiva dorința de ase implica în rezolvarea sarcinilor de grup. Grupul înțelege, prin diversitatea metodelor folosite, să nu-și marginalizeze partenerii de activitate, să aibă răbdare și să manifeste toleranță în abordarea unor probleme ce pot surveni ca urmare a unor incompatibilități.
Metodele interactive sunt importante pentru că ele antrenează gândirea divergentă, dezvoltă atitudinea creativă la copii, condiție esențială pentru desfășurarea unui program complex de instruire și integrare într-o societate tot mai solicitantă .Punerea în practică a metodelor interactive de grup duce la schimbări în planul gândirii cu referire la idei, opinii, limbaj, activizează copiii, îi motivează reducând încorsetarea pe care, deopotrivă, atât elevii cât și cadrele didactice, o resimt într-o activitate tradițională.
Formarea personalității elevului activ, investigator, creator, participant conștient la propria sa dăltuire, constituie nu numai un principiu, ci o orientarea educației contemporane. Iată de ce fiecare elev trebuie să fie pus în situația de a participa, prin efort personal, la dobândirea de noi cunoștințe, de a fi activ.
,,În spirala modernizării strategiei didactice, metodele activ-participative reprezintă un nivel superior . Ele nu sunt noi, dar au devenit actuale în fața cerințelor puse învățătorului, ele nu apar pe un gol metodic, ci reprezintă un salt calitativ.”(R. Dottrens) Sunt prioritare metodele care deschid calea spre dobândirea viitoare a valorilor esențiale ale culturii, pun accentul pe atitudini și capacități psihice fundamentale . Nu este suficient ca elevul să știe, ci trebuie abilitat să facă ce știe, adică să știe să învețe, să se poată folosi în situații noi de cunoștințele dobândit, să facă legături logice și transferuri.
Pedagogia contemporană utilizează preponderent metode și tehnici interactive care pot fi instrumente importante pe care învățătorul le poate folosi în cadrul predării lecțiilor.
I.6. Obiectivele metodelor activ – participative
În volumul ’’Metode interactive de grup’’, (pag. 26) Silvia Breben împreună cu colaboratorii au enumerat o serie de obiective ale metodelor activ – participative. Acestea ar fi:
însușirea unor cunoștințe, abilități, comportament de bază în învățarea eficientă a unor abilități practice în condiții d cooperare;
promovarea unor activități didactice moderne centrată pe demersurile intelectuale interdisciplinare și afectiv – emoționale;
implicarea activă și creativă a copiilor pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente și laterale, libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor;
dobândirea primelor elemente ale muncii intelectuale în vederea cunoașterii realității și a activității viitoare de învățare școlară;
formarea deprinderii copiilor de a găsi singuri informații, de a lucra în echipă, de a aplica cunoștințele în diferite situații de viață, de a conștientiza stilurile e învățare pe care le preferă;
încurajarea autonomiei copilului și promovarea învățării prin cooperare;
focalizarea strategiilor pe promovarea diversității ideilor;
formarea unui sistem de capacități;
formarea deprinderii de a gândi critic;
comunicarea pe baza unei tehnologii informaționale moderne, interactive,
I.7.De la metodele tradiționale la metodele interactive
Pentru a se putea realiza un învățământ eficient, trebuie să se găsească formele, mijloacele, procedeele, metodele care să trezească la viață forțele creatoare ale elevilor și să angajeze în munca de învățare întregul lor potențial spiritual.
Un aspect al reformei învățământului presupune înlocuirea metodelor tradiționale de predare-învățare, cu alte metode bazate pe principiile învățării active. Așa cum am mai arătat, în cazul aplicării acestor metode, elevul este pus în situații noi, care-l mobilizează, îl fac să caute singur rezolvarea unor probleme, este pus în situația de a descoperi singur informația, iar aceste cunoștințe dobândite prin efort propriu sunt reținute mai ușor și pentru o perioadă mai lungă de timp.
Predarea tradițională, în sensul în care cadrul didactic ține o prelegere, face singur o demonstrație, iar rolul elevilor este de a participa pasiv la actul instruirii, nu produce o învățare propriu-zisă decât în foarte mică măsură. Acest mod de abordare didactică are influență redusă asupra creierului, deoarece acesta nu funcționează ca un casetofon sau DVD, care să rețină automat informațiile care i se transmit. Creierul uman nu este un simplu receptor de informație, el funcționează asemenea unui computer, care primește informație, dar o prelucrează, o reține, o folosește atunci când este nevoie. Un computer are nevoie, pentru a fi în stare de funcționare, un soft adecvat pentru a putea interpreta datele introduse. Și creierul nostru are nevoie să facă unele conexiuni cu ideile, cu informațiile pe care le primește mereu, în mod constant. Când învățarea este pasivă, creierul nu face aceste legături. Pentru ca noul să devină ceva trainic este nevoie ca orice informație să fie explicată, testată, prelucrată, aplicată, în așa fel încât cunoștințele să devină operaționale. De aceea, un cadru didactic, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate substitui creierului elevului, nu-l poate determina să devină activ numai prin vorbe.
Modalitatea cea mai eficientă de educarea elevilor în spiritul unei atitudini conștiente și active față de actul de învățare o reprezintă antrenarea permanentă a acestora la un efort intelectul și înarmarea cu capacități necesare unei activități de învățare productivă.
Jean Piaget spunea că,, cerința primordială a educației progresiviste este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de munca interdependentă”.( J. Piaget, Psihologie și pedagogie, 1972).
Deși învățarea este o activitate eminamente proprie, ținând de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective. ,,Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație reciprocă, de cooperare fructuoasă” (I. Cerghit, Metode de învățământ, 1997, pag.97.) Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare activă, cu rezultate evidente.
Predarea este o activitate specifică profesorului, prin care acesta, cu ajutorul lecțiilor, ajută elevul să ia cunoștință cu valori din diverse domenii ale culturii și științei.,,Succesul” lecțiilor desfășurate depinde, în cea mai mare măsură, de metodele selectate, de capacitatea profesorului-învățătorului de a le adapta la specificul conținutului de predat, de capacitatea de percepție a copiilor. Referindu-ne strict la elevi, trebuie să subliniez faptul că aceștia rețin mai mult timp și mai profund ceea ce aud, văd și fac în același timp, ceea ce echivalează cu utilizarea metodelor interactive, care să-l pună pe elev în contact direct cu ceea ce este de studiat. Cercetări efectuate în ultimii ani arată că pasivitatea din clasă, înțeleasă ca rezultat al predării tradiționale, nu produce învățare eficientă. De aceea se impune o abordare diferită a demersului didactic, demers care să includă cu prioritate metodele interactive, o abordare modernă care să țină seama de progresele științelor educației, de evoluția pozitivă a omului în general.
Metodologia didactică este domeniul cel mai deschis înnoirilor, metodele având o sensibilitate deosebită pentru adaptarea la condiții noi. Reforma școlară promovează ideea diminuării ponderii activității expozitive și utilizarea cu preponderență a metodelor interactive, moderne, mai ales că acestea sunt și pe placul elevilor. Înnoirea metodologiei pune accent pe promovarea metodelor interactive, pe acțiune operatorie care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității. Activ este copilul care depune efort de activitate personală, interioară, de cercetare și descoperire a unor adevăruri, pe care, cu un alt mod de abordare, nu le-ar descoperi, nu le-ar interioriza .
Există multe modalități de dinamizare a procesului instructiv-educativ și de înlăturare a impresiei de vechi a acestuia. În școala de astăzi se folosesc cu precădere metodele interactive, participative, centrate pe elev. Există, de asemenea și o preocupare permanentă a cadrelor didactice de a se perfecționa, de a-și îmbunătăți mereu strategiile, toate acestea cu scopul precis de a-l ajuta pe elev . O îmbinare armonioasă a tradiționalului care și-a dovedit eficiența cu modernul, cu dorința cadrelor didactice de a desfășura activități atractive, nu poate fi decât în interesul elevului.
În ultimii ani a crescut foarte mult interesul față de noile metode de predare – învățare – evaluare, sistemele de învățământ fiind mereu în căutarea acestora. Cu toate acestea, metodele tradiționale rămân în actualitate.
Procedurile metodice se pot schimba în timp, unele pot fi uitate, abandonate, însă, tot atât de bine, reabilitate odată cu trecerea timpului
Metodele activ – participative nu reprezintă o ruptură față de metodele tradiționale. Ele reprezintă, de fapt, o ” punte” între acestea.
Învățământul modern caută să îmbine armonios tradiționalul cu modernul, munca individuală și lucrul în grup, să ajungă la un echilibru între experiențele dobândite individual cu cele câștigate în grup, să îmbine învățarea individuală și independentă cu învățarea interdependentă, prin cooperare și colaborare, să asocieze exercițiul individual exercițiului interacțiunii cu ceilalți.
Metodele interactive se pot combina cu cele tradiționale. Acestea din urmă nu se elimină, se modernizează, se combină, se modifică, se îmbunătățesc, se adaptează.
Învățământul modern nu desființează învățământul tradițional, ci dă posibilitatea dascălului să-și desfășoare activitățile altfel, prin crearea unei atmosfere destinse, senine de învățare.
În contrast cu metodele tradiționale, cele active au în vedere dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea unor operații logico-matematice, a unor operații științifice.
În concluzie, învățătorul trebuie să folosească strategii didactice moderne, însă fără a le exclude pe cele ale învățământului tradițional, important este ca ele să mențină treaz interesul elevilor pentru învățare, să creeze atmosferă propice pentru educație, iar rezultatul muncii, atât al profesorului cât și al elevilor, să-și dovedească eficiența. Dacă metodele și procedeele vor fi cele corect alese, ele vor duce la operaționalizarea învățării, la asigurarea mobilității în procesul de predare-învățare-evaluare, la stimularea și motivarea participanților la actul educațional, determinând astfel succesul școlar.
II..SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
II..2. Metode interactive. Clasificare.
II.2.1. Metode de predare-învățare interactivă
II.2.1.1. Metoda predării-învățării reciproce
Această metodă reprezintă o strategie de învățare a tehnicilor de studiere a unui text. Se poate desfășura frontal, sau pe grupe. După ce elevii sunt familiarizați cu metoda, intră în rolul învățătorului, instruindu-și colegii. În cadrul metodei are loc o îmbunătățire a dialogului între elevi. Metoda presupune patru strategii de învățare pe care le pot folosi elevii atunci când studiază un text narativ, științific sau pe teme sociale ( nuvele, legende, povești, basme). Între aceste strategii există o înlănțuire firească, logică.
Cele patru strategii ale aceste metode sunt:
Rezumarea
Punerea de întrebări
Clarificarea datelor
Prezicerea( prognosticarea)
Rezumarea presupune prezentarea a ceea ce este esențial din ceea ce s-a citit, făcându-se un rezumat.
Punerea de întrebări – în această etapă elevii formulează întrebări referitoare la textul citit. Cel care adresează întrebările trebuie să cunoască și răspunsurile. Se pot formula întrebări despre personaje, acțiune, timp, locul de desfășurare etc.
Clarificarea se referă la discutarea termenilor necunoscuți, la explicarea tuturor neînțelegerilor, făcându-se apel la diverse materiale didactice. Dascălul poate interveni atunci când clarificatorii solicită sprijinul acestuia.
Prezicerea se referă la exprimarea a ceea ce cred elevii că se va întâmpla în continuare.
Etapele metodei:
Prezentarea scopului, descrierea metodei și a celor patru strategii;
Împărțirea sarcinilor elevilor;
Organizarea grupelor de elevi;
Lucrul pe text;
Realizarea învățării reciproce;
Comentariile copiilor, aprecierile lor, completări;
Metoda se poate desfășura urmând două variante de lucru:
Varianta 1
Se prezintă pentru întreaga clasă același text pentru studiat. Elevii sunt împărțiți în patru grupe corespunzătoare celor patru roluri, membrii unui grup cooperând în realizarea aceluiași rol.
De exemplu, grupul I are sarcina de a rezuma textul, copiii din grupul II alcătuiesc o serie de întrebări pe care le vor adresa spre sfârșit colegilor, cei din grupul III au în vedere clarificarea termenilor noi, iar cei din grupul al III-lea fac predicții. La final fiecare grup își exercită rolul asumat.
Varianta 2
Pentru textele care au o întindere mai mare, se procedează în felul următor:
textul de studiat se împarte pe fragmente logice;
colectivul se organizează în grupe de câte patru elevi
fiecare membru al grupului îndeplinește câte un rol:
– rezumator,
– întrebător,
– clarificator,
– prezicător;
se distribuie fiecărui crup câte un fragment din text;
elevii lucrează pe text, fiecare asumându-și rolul primit;
în cazul unui grup mai numeros, același rol poate fi împărțit între doi sau trei elevi;
la final, fiecare grup află de la celălalt despre ce a citit; membrii fiecărui grup își exercită rolurile, informându-i pe colegii din celelalte grupe despre ce au citit ei, stimulând discuția pe temele studiate.
Beneficiile metodei predării/ învățării reciproce:
stimulează, motivează învățarea;
ajută elevii în abordarea metodelor și tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de muncă intelectuală pe care le pot folosi apoi și independent;
dezvoltă capacitatea elevilor de a se exprima, le dezvoltă atenția, operațiile gândirii( analiza, sinteza, concretizarea generalizarea, abstractizarea) și capacitatea de ascultare activă;
stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit și priceperea de a alege ce este esențial;
învață elevii să lucreze în grup;
îi învață să coopereze pentru îndeplinirea aceluiași rol;
le dezvoltă capacitatea de a ceda, de a argumenta și de a susține o idee;
II. 2.1.2. Metoda ’’ Schimbă perechea’’(SHARE- PAIR CIRCLES)
Această metodă, a schimbării perechii are la bază munca elevilor în perechi. Pentru aceasta este necesar să se împartă elevii în două grupe egale ca număr de participanți, se formează două cercuri concentrice, elevii fiind față în față pe perechi.
Prin aplicarea metodei se urmărește stimularea comunicării și rezolvarea de probleme prin lucrul în pereche.
Dascălul adresează o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută și apoi comunică ideile. Cercul din exterior se rotește în sensul acelor de ceasornic, partenerii schimbându – se între ei.
Elevii au șansa de a lucra cu fiecare coleg din clasă. Toți sunt implicați în activitate și își aduc contribuția la rezolvarea sarcinii de lucru.
Etapele metodei:
Etapa organizării colectivului în două grupe egale
Fiecare elev ocupă un scaun, în cercul din exterior, sau pe cel din interior, în funcție de preferința fiecăruia, sau împărțiți prin diferite modalități. Stând față în față, fiecare elev are un partener. Dacă numărul de elevi nu este par, se poate alătura și cadrul didactic la activitate.
Etapa prezentării și explicării problemei
În această etapă învățătorul prezintă temele pentru studiu, problemele de rezolvat sau explică importanța rezolvării temei.
Etapa de lucru în perechi
Pentru câteva minute elevii lucrează în perechi. Atunci când sunt anunțați,
elevii din cercul exterior se mută spre dreapta pentru a schimba partenerii, realizând astfel o nouă pereche. Perechile se schimbă mereu până când se ajunge la partenerul inițial sau se termină întrebările.
Etapa analizei ideilor și a elaborării concluziilor
În această etapă elevii se regrupează și se analizează ideile fiecărei perechi. Învățătorul realizează împreună cu elevii o schemă a concluziilor obținute.
Avantajele metodei Share – Pair Circles:
Stimulează participarea tuturor elevilor la activitate;
Elevii au posibilitatea să lucreze cu fiecare coleg din clasă;
stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, toleranța și capacitatea de înțelegerea a părerii celuilalt;
Poate fi aplicată chiar și la vârsta preșcolară, adaptată oricărui domeniu de activitate;
Dezvoltă gândirea și operațiile ei;
Dezvoltă inteligențele multiple;
II.2.1.3. Știu/ Vreau să știu/ Am învățat
Metoda Știu/ Vreau să știu/ Am învățat este un model de predare ce pornește de la ideea că trebuie luate în considerație informațiile anterioare ale elevului, atunci când se predau noi conținuturi.
Cu ajutorul acestei metode elevii conștientizează ceea ce știu, sau cred ca știu referitor la o temă și implicit a ceea ce nu știu, sau nu sunt siguri că știu, dar ar dori să afle sau să învețe.
Poate fi aplicată în prima parte a unei lecții, în reactualizarea vechilor cunoștințe, apoi folosită pe întreg parcursul acesteia.
Acest model de predare presupune o fișă de lucru, pe care elevii o completează individual sau în grup.
Prin folosirea metodei Știu / Vreau să știu/ Am învățat elevii sunt activizați și conștienți de procesul învățării. Mai mult, această metodă le oferă elevilor posibilitatea de a-și verifica nivelul cunoștințelor.
Aplicarea acestei metode presupune parcurgerea a trei etape.
Pentru început, elevii trebuie să inventarieze noțiunile pe care consideră că le dețin referitor la tema dată și să noteze prima rubrică a tabelului cu tot ceea ce știu sau cred că știu despre tema abordată
Această etapă Știu se realizează în momentul de reactualizare a cunoștințelor anterioare și implică două momente: un brainstorming cu rol de anticipare și o activitate cu rol de categorizare. Având la bază cunoștințele dobândite în lecțiile anterioare și din alte surse, din experiența de viață, elevii vin în întâmpinarea noilor cunoștințe cu ceea ce știu despre tema ce urmează a fi studiată.
La o altă rubrică din acel tabel, la rubrica Vreau să știu, vor nota ideile despre care nu cunosc foarte multe, despre care au îndoieli, în legătură cu tema respectivă. Această etapă face trecerea spre abordarea noului conținut, elevii exprimându-și cu interes curiozitățile despre tema pe care urmează să o studieze. Curiozitatea se satisface formulând întrebări despre ceea ce ar dori ei să învețe. În această etapă elevii își formulează diferite scopuri pentru învățare
Odată cu citirea textului nou, elevii pot descoperi daca au găsit ceea ce au căutat, daca le-a fost satisfăcută curiozitatea, dacă au găsit răspunsurile la întrebările formulate.
După studierea textului propus, se realizează o investigație, se fixează cunoștințele, se inventariază noile idei asimilate pe care le notează în rubrica Am învățat. Se pune un mare accent pe originalitatea produselor realizate individual sau în grup.
Primele două etape se pot realiza oral, pe bază de conversație, cea de-a treia, în scris, în timpul citirii textului, sau imediat ce acesta a fost parcurs integral.
După completarea tabelului, copiii pot comenta ideile notate, identificând situația inițială, precum și cea finală, comparându-le.
Prin acest exercițiu se încurajează participarea fiecărui elev, conștientizarea eventualelor lacune și motivarea acoperirii acestora.
Metoda Știu/ Vreau să știu/ Am învățat poate deveni oricând un procedeu în cadrul altei metode activ – participative.
II.2.1.4 Metoda Mozaicului (JIGSAW)
Metoda Mozaicului este o metodă de învățare prin colaborare, fiecare elev având câte o sarcină de lucru în care trebuie să exceleze. În tot acest timp, elevii au responsabilitatea de a transmite informațiile acumulate colegilor.
Pregătirea materialului de studiu.
În această etapă învățătorul stabilește tema de studiat și o împarte în 4 sau 5 subteme. Se pot stabili pentru fiecare subtemă elementele principale de care elevii trebuie să țină cont atunci când studiază materialul în mod independent. Acestea pot fi formulate sub formă de întrebări sau sub forma unui text eliptic care va putea fi completat după ce elevul studiază materialul.
Învățătorul elaborează o fișă – expert în care trece cele 4 sau 5 subteme propuse și o oferă fiecărui grup.
Organizarea grupelor de învățare.
Grupele se pot forma din 4 sau 5 elevi, în funcție de numărul de elevi din clasă.
Fiecare elev din echipă primește un număr de la 1 la 4-5 și are ca temă de lucru să studieze în independent subtema corespunzătoare numărului său.
Este necesar ca el să devină expert în problema primită. De exemplu, elevii cu numărul 1 din toate echipele de învățare formate, vor studia subtema cu numărul 1. Cei cu numărul 2 vor studia subtema cu numărul doi, cei cu numărul 3, subtema cu numărul 3, și așa mai departe.
Faza independentă:
Fiecare elev studiază subtema primită, citește textul corespunzător. Această etapă de studiu independent se poate realiza în clasă sau poate reprezenta o temă avută acasă, realizată înaintea organizării mozaicului.
3. Construirea grupurilor de experți
După parcurgerea lucrului independent, experții cu același număr se reunesc, formând grupuri de experți pentru a dezbate problema împreună.
Etapa discuțiilor în grupul de experți.
Elevii prezintă un raport individual asupra a ceea ce au studiat independent. Au loc discuții referitoare la datele avute și la materialele utilizate, adăugându-se elemente noi și stabilindu-se modalitatea în care noile cunoștințe vor fi transmise și celorlalți membri din echipa inițială. Fiecare elev este membru într-un grup de experți și face pare dintr-o echipă de învățare.
Obiectivul grupului de experți este să înțeleagă și să rețină informațiile descoperite de experți pentru a le preda într-o formă mai atractivă, eficientă, colegilor din echipa inițială.
Mesele de lucru ale grupurilor de experți trebuie amplasate în sala de clasă locuri diferite, pentru a nu se deranja unii pe alții.
4. Reîntoarcerea în echipa inițială de învățare
Experții prezintă cunoștințele asimilate într-un mod cât mai atractiv, reținând la rândul lor cunoștințele pe care le transmit colegii lor, experți în alte subteme. Prezentarea informaților trebuie să fie scurtă, concisă, putând fi însoțită de suporturi vizuale, de diverse materiale., desene, imagini, fotografii.
Membrii sunt antrenați în discuție, putând adresa întrebări, fiecare formându-și propriul plan de idei.
5. Evaluarea
În această etapă elevii demonstrează ce au învățat, prezentând întregii clase rezultatele obținute. Pentru realizarea feedback-ului activității, învățătorul poate oferi elevilor o fișă de evaluare sau poate le poete adresa întrebări la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
Avantajele metodei Jigsaw
Această metodă are un puternic caracter formativ, care dezvoltă capacitățile de cooperare, ascultare, vorbire, gândire creativă și rezolvare de probleme. Elevii trebuie să asculte activ ceea ce prezintă colegii lor, să expună ceea ce au învățat, să coopereze pentru a realiza sarcinile primite, să găsească calea potrivită pentru a-i învăța și pe colegii lor ceea ce au studiat.
Tot prin această metodă copiii învață să se documenteze din mai multe surse, să coopereze cu diverse persoane, să-și evalueze propriile capacități. Mai mult, ei învață să-și înfrângă emoțiile, să capete încredere în capacitățile proprii.
Un alt avantaj este acela că elevii sunt învățați să ofere și să primească ajutor.
II.2.1.5. Tehnica Lotus (Floare de nufăr)
Această metodă constă în stabilirea de relații între noțiuni, având la bază o temă principală din care rezultă alte opt teme, teme ce se construiesc în jurul celei principale, asemenea petalelor de nufăr.
Prin folosirea aceste metode activ – participative se urmărește stimularea inteligențelor multiple și a potențialului creativ în activități de grup, cât și individuale, pe diferite teme. Această metodă dezvoltă capacitățile și abilitățile cognitive, de relaționare, de lider de grup, de autoevaluare și autoapreciere.
Descrierea metodei
Tehnica ’’Floare de nufăr’’ pornește de la o temă centrală din care derivă alte opt teme secundare, urmând ca acestea să devină la rândul lor teme principale pentru alte opt flori de nufăr.
Etapele tehnicii ’’Floare de nufăr’’
Se construiește diagrama / schema de lucru;
Se scrie tema principală în mijlocul diagramei
Elevii se gândesc la ideile, cunoștințele, conținuturile referitoare la tema dată, pe care le trec în spațiile desenate de la unu la opt, înconjurând astfel tema principală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic.
Se abordează cele opt teme și se folosesc ca fiind teme noi pentru celelalte opt flori de nufăr(cadrane).
Se stabilesc noi relații, legături pentru cele opt noi teme centrale și se trec în diagramă.
Se evaluează ideile prin analiza diagramelor și aprecierea rezultatelor din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Ideile exprimate se pot folosi ca sursă de aplicații și teme noi de studiu în lecțiile următoare.
Tehnica Lotus poate fi aplicată atât la școlari, cât și la preșcolari. Se poate aplica în cadrul mai multor arii curriculare și reprezintă o cale de stimulare a creativității elevilor.
Această tehnică are multiple valențe formativ-educative, stimulând și dezvoltând inteligențele multiple.
II.2.1.6. SINELG(Sistemul Interactiv de Notare Și Eficientizarea Lecturii și a Gândirii)
Prin folosirea acestei metode elevii pot descifra un text citindu-l și înțelegându-l în mod activ. Este o metodă specifică momentului dirijării învățării, fiind precedată de o serie de exerciții de reactualizare a cunoștințelor copiilor.
Metoda reprezintă o cale prin care se înlocuiește lectura obișnuită cu una activă, eficientă, antrenând elevul să verifice în urma lecturării textului dacă cunoștințele pe care le deține sunt confirmate sau infirmate de acesta, antrenează elevul într-un proces de identificare a unor informații noi, dar și a celor neclare, care ar putea fi esențiale pentru înțelegere.
Structura metodei
Se oferă elevilor un text suport ( în general un text nonliterar, cu caracter științific), apoi li se cere ca în timpul lecturării textului, să noteze pe marginea textului următoarele simboluri:
’’ ‹’’ pentru informațiile confirmate de text
’’-’’ pentru informațiile contrazise de text;
’’+’’ pentru informațiile noi conținute de text;
’’?’’ pentru informațiile incerte, confuze despre care elevii vor să mai afle detalii.
După ce textul este citit, elevii completează rubricile uni tabel.
Elevii poartă discuții referitoare la informațiile trecute în tabel în grupuri mici, în perechi, apoi frontal( discuții referitoare la cunoștințele confirmate, la cele infirmate, precum și la cele neclare). Învățătorii oferă elevilor noi surse de informare pentru investigațiile personale viitoare.
Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și a Gândirii reprezintă o metodă de monitorizare a înțelegerii unui mesaj scris, contribuie la formarea deprinderii de citire conștientă.
II.2.2 Metode și tehnici interactive de fixare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
II.2.2.1 Ciorchinele
Este o metodă de brainstorming neliniară care dezvoltă gândirea critică, relațiile dintre idei, crearea unor clasificări și legături de cunoștințe, utilizând informații din diferite surse. Este o metodă atractivă ce poate fi utilizată pentru reținerea informației dintr-un text, dar și pentru observarea și comentarea unei imagini.
.Se poate folosi individual sau în grup, în diferite momente ale lecției: în momentul de reactualizarea a cunoștințelor, în momentul de captarea a atenției sau în cel al fixării și sistematizării cunoștințelor dobândite.
Prin aplicarea acestei metode se urmărește exersarea capacității elevilor de a înțelege un anumit conținut.
Pe o planșă sau pe tablă se desenează un cerc, iar în mijlocul acestuia se scrie un cuvânt, o sintagmă care să reprezinte subiectul. Pe măsură ce copiii enunță idei, se formează „ramuri” care se trec în cercuri mai mici pe lateral, legate de tema principală prin linii. Aceste cercuri pot avea, la rândul lor ’’sateliți”. O temă poate avea numeroase ramuri, iar o ramură numeroși sateliți.
Etape ale aplicării metodei:
se scrie un cuvânt nucleu sau o propoziție în mijlocul tablei sau a unei planșe, al unei pagini de caiet;
elevii scriu cuvinte sau sintagme care le vin în minte referitoare la tema dată;
se trasează unele corespondențe(linii)de la termenul sau propoziția de bază la cuvintele sau sintagmele noi, stabilindu-se legături între acestea;
ideile pot fi scrise până la expirarea timpului stabilit.
II.2.2.2. Metoda piramidei
Metoda ’’ piramidei ’’ sau a ’’ bulgărelui de zăpadă’’ constă în îmbinarea activității individuale cu cea desfășurată în grup, în vederea realizării sarcinilor propuse.
Prin aplicarea acestei metode se urmărește dezvoltarea capacității elevilor de a duce la bun sfârșit o sarcină de lucru prin îmbinarea tipurilor de activități, stimularea învățării prin cooperare, dezvoltarea spiritului de echipă, de întrajutorare.
Etapele desfășurării metodei sunt următoarele:
Etapa introductivă – învățătorul prezintă sarcina de lucru
Etapa lucrului individual – elevii lucrează individual timp de cinci minute, notându-se întrebările legate de tema propusă,
Etapa lucrului în perechi – se formează perechi de elevi pentru a discuta rezultatele individuale. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale și se rețin întrebările noi.
Etapa reuniunii în grupuri mai mari –perechile se reunesc și formează două mari grupe, aproximativ egale ca număr de participanți. Se discută rezultatele la care s-a ajuns și se formulează răspunsuri pentru întrebările nesoluționate.
Etapa raportării soluțiilor în colectiv – elevii reuniți într-un singur grup analizează și concluzionează asupra rezultatelor obținute. Aceste idei pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate și comparate de către toți copiii. Învățătorul îi ajută pe copii să găsească răspunsurile la întrebările nesoluționate până în acest moment.
Etapa luării deciziei – se alege soluția finală și se decid concluziile asupra pașilor urmați în soluționarea sarcinilor, precum și asupra participării elevilor la activitate.
II.2.2.3. Diagrama Venn
Metoda constă în compararea de către elevi a două personaje, concepte, idei, obiecte etc. Sunt puse în evidență trăsăturile comune, precum și cele diferite ale elementelor comparate.
Metoda se poate organiza frontal sau pe grupe și se reprezintă sub forma a două cercuri intersectate. În primul cerc se notează trăsăturile primului element comparat, iar în al doilea elementele celuilalt termen comparat.. În zona de intersecție se notează elementele comune.
Această metodă se poate aplica în momentul de consolidare și sistematizare a cunoștințelor, dar poate fi aplicată și în momentul evaluării.
Elevii sunt puși în fața unei activități de identificare a asemănărilor și deosebirilor dintre doi termeni, două personaje, două obiecte în funcție de criteriile stabilite de fiecare în parte.
Diagrama Venn poate fi folosită de elevi în scopul de a-i ajuta să-și sistematizeze cunoștințele, să facă diferență între acele informații asemănătoare. Cunoștințele elevilor sunt mai clare și se păstrează astfel în timp.
II.2.2.4. Cubul
Această metodă activ-participativă urmărește un algoritm ce presupune descrierea, asocierea, comparația, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când există intenția de a aborda o temă nouă sau cunoscută, pentru a putea fi îmbogățită cu noi cunoștințe.
„Cubul” oferă posibilitatea elevilor de a –și dezvolta competențele necesare unei abordări complexe.
Etapele metodei:
Pentru început se realizează un cub pe ale cărui fețe se scriu cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază,, aplică, argumentează (câte o sarcină pe fiecare față a cubului).
Se anunță tema de abordat.
Se împarte colectivul de elevi în șase grupe, fiecare grupă rezolvând una dintre cerințele înscrise pe una dintre fețele cubului .
Descrie : culoarea, forma, mirosul etc
Compară: „ Ce asemănări sunt între…?” „ Prin ce se diferențiază…?”
Analizează: „ Din ce este alcătuit…?”
Asociază: „ La ce te face să te gândești?”
Aplică: „Cum poate fi utilizat?”
Argumentează: pro sau contra. „Enumeră argumente care să fie în sprijinul tău”
Atribuirea sarcinii de lucru pentru fiecare echipă se face prin rostogolirea cubului.
5. Produsele finale se prezintă întregului grup.
6. Lucrările în formele finale se afișează la tablă sau pe un panou.
Participarea întregii clase la realizarea temelor de lucru, munca individuală sau în grup reprezintă o chemare la o competiție în a demonstra asimilarea corectă și completă a cunoștințelor.
Cerințele, sarcinile trecute pe fețele cubului nu trebuie să se refere doar la conținuturi, se poate cere elevilor să-și exprime sentimente, atitudini, să argumenteze pro și contra o problemă etc. Modul de utilizare a metodei poate stimula creativitatea și originalitatea organizării unei lecții de către dascăl ce-și propune să atingă competențe și să formeze atitudini, valori, sentimente.
Avantaje:
Elevii participă conștient, fiind implicați permanent în rezolvarea sarcinilor,
Sarcinile de lucru pot fi diferențiate:
Formează deprinderi de muncă intelectuală.
Se dezvoltă abilitățile de comunicare și cooperare.
Metoda stimulează gândirea logică a elevilor;
Crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup;
Elevii învață unii de la alții, eficiența învățării fiind sporită;
Dezavantaje:
Sarcinile de lucru sunt rezolvate într-un timp destul de îndelungat;
În clasă se creează destul de mult zgomot;
Nu există un control precis în ceea ce privește calitatea și cantitatea cunoștințelor însușite de fiecare elev.
II.2.2.5. Metoda cadranelor
Prin folosirea metodei Cadranelor se urmărește realizarea unei lecturi conștiente a unui text. Metoda este grafică și eficientă pentru selectarea, clasificarea și sintetizarea informațiilor. Urmărește implicarea elevilor în realizarea unei înțelegeri cât mai adecvate a unui conținut informațional.
Metoda Cadranelor poate fi aplicată cu succes în etapa de reactualizare a cunoștințelor, de fixarea a cestora, chiar și în cea de evaluare. Informația este rezumată, esențializată, sintetizată, prelucrată în cât mai puține cuvinte, pe baza a patru principii împărțite în patru cadran.
Tehnica presupune mai multe etape. Pentru început este prezentată tema de lucru. Apoi copiii lucrează independent sau în perechi, după care se evaluează frontal munca în echipă.
Modul de realizare:
se prezintă materialul de studiat;
se împarte pagina în 4 părți, trasându-se două drepte perpendiculare;
cele patru cadrane obținute se numerotează, în fiecare cadran notându-se informațiile referitoare la cerințele stabilite sub forma unor titluri;
elevii citesc textul pentru a face însemnările necesare – învățătorul oferă explicațiile necesare atunci când elevii le solicită;
se confruntă rezultatele obținute și se analizează;
se completează cadranele cu informațiile omise;
se evaluează rezultatele și se fac aprecieri
ultimul cadran poate fi lăsat la dispoziția elevului, acesta putând să-și exprime puncte de vedere proprii, impresii, sentimente, să completeze pro sau contra sau chiar să deseneze (mai ales cei care au abilități artistice)
II.2.2.7. Cvintetul
Metoda cvintetului este o metodă care pune accentul pe capacitatea creativă a elevului. Este o poezie care necesită sintetizarea unor informații, conținuturi în exprimări limpezi, care descriu sau prezintă păreri asupra temei date sau subiectului dat. Este o poezie de cinci versuri care are la bază unele reguli, pe care elevii trebuie să le respecte. E o metodă eficientă, care combină utilul cu plăcutul, prin care se rezumă și se sintetizează cunoștințe, informații, sentimente și convingeri.
Metoda are o serie de beneficii: dezvoltă gândirea creativă a copiilor, simțul umorului, capacitatea de înțelegere, exersează imaginația și memoria.
Prin folosirea acestei metode elevii își pot exprima gânduri, idei, sentimente asupra subiectului prin intermediul cuvintelor.
Structura acțiunii:
1. Se prezintă elevilor o temă pentru realizarea cvintetului.
2. Elevii lucrează individual, în pereche sau în grup, în funcție de numărul de copii
sau de preferința fiecăruia.
3. Copiii sunt solicitați să-și prezinte rezultatele muncii lor.
Regulile de întocmire a unui cvintet:
primul vers este format dintr-un cuvânt care descrie subiectul, de obicei un substantiv.
al doilea vers este format din două cuvinte ( adjective care să arate însușirile cuvântului tematic) ;
al treilea vers este format din trei cuvinte ( verbe la gerunziu care să exprime acțiuni ale cuvântului tematic);
al patrulea vers este format din patru cuvinte ce alcătuiesc o propoziție prin care se afirmă ceva esențial despre cuvântul tematic;
al cincilea vers este format dintr-un singur cuvânt ( de obicei, verb), care exprimă esența subiectului
Cvintetul este folosit ca instrument de sintetizare a informațiilor mai complexe, elevii sintetizând în câteva cuvinte esențialul temei pusă în discuție, putând formula un enunț după regulile date. Folosirea noțiunilor de limba română (substantiv, adjectiv, verb) ajută elevii în elaborarea compoziției.
II.2.2.9. Metoda R.A.I.
Metoda R.A.I.(Răspunde – Aruncă – Interoghează) constă în stimularea și dezvoltarea capacităților de comunicare ale copiilor și se desfășoară la sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție.
Elevii împreună cu învățătorul au la dispoziție o minge cu ajutorul căreia desfășoară un joc. Cel care aruncă mingea adresează o întrebare referitoare la conținutul predat. Elevul care o prinde răspunde la întrebare și adresează, la rândul lui, o altă întrebare unui alt coleg. Cine nu cunoaște răspunsul părăsește jocul, iar interogatorul poate formula o altă întrebare la care cunoaște răspunsul, altfel este eliminat și el din joc, locul fiind ocupat de cel căruia i-a adresat întrebarea. Treptat, prin eliminarea elevilor care nu au răspuns corect, rămân în grup doar cei mai bine pregătiți copii.
Metoda R.A.I. poate fi aplicată în momentul de reactualizare a cunoștințelor, de fixare a acestora și chiar în momentul evaluării.
Fiind antrenați în jocul cu mingea elevii mai timizi se simt încurajați, scapă de inhibiții și participă cu mult entuziasm la o lecție care presupune atât învățare cât și evaluare.
Prin această metodă se realizează un feedback imediat, într-un mod plăcut, fiind stimulate și dezvoltate și capacitățile de a formula întrebări și răspunsuri, precum și atenția distributivă.
Metoda se poate organiza frontal sau pe grupe, fiecare grupă având câte o minge. Dezavantajul metodei ar fi acela că se produce destul de mult zgomot.
II.2.3. Metode de creativitate
II.2.3.1. Brainstorming-ul
Brainstorming-ul numit și „asaltul de idei”, „furtuna de creiere”, „efervescența creierului”, „evaluare amânată” este o metodă activ-participativă de stimulare a creativității, de dezvoltare de idei noi care izvorăsc din conversația dintre mai mulți elevi. În cadrul acestei conversații fiecare vine cu ceva nou, spontan în scopul rezolvării unei probleme, critica nefiind permisă.
Această metodă urmărește exersarea capacităților creatoare a copiilor în procesul instructiv-educativ, care să dirijeze spre formarea unor copii activi, capabili să se concentreze un timp mai îndelungat, în grupuri creative.
„Metoda „asaltului de idei” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor se va obține soluția optimă. Calea de obținere a acestor idei este aceea a stimulării creativității în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanții sunt eliberați de orice constrâgeri, comunică fără teama că vor spune ceva greșit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de ceilalți participanți. Scopul metodei este acela de a da frâu liber imaginație, a ideilor neobișnuite și originale, a părerilor neconvenționale, provocând o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei”. În acest sens, o idee sau o sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premise apariției altor idei din partea celorlalți participanți” (Crenguța_Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009, pag. 211)
Metoda se poate desfășura respectând patru reguli de bază:
solicitarea de exprimare a ideilor rapid în fraze, propoziții sau cuvinte scurte și concrete;
sunt interzise aprecierile critice, ironiile, contradicțiile, orice manifestare de acest gen care inhibă imaginația participanților
sunt încurajate asociațiile neobișnuite de idei, combinările și ameliorările soluțiilor propuse de ceilalți
imaginația trebuie să fie liberă, exprimându-se orice idee îi vin elevului în minte, care este acceptată fără cenzură
Brainstorming-ul se realizează într-un grup de maxim treizeci de elevi, având toți aceleași particularități de vârstă, fiind coordonat de învățător. Poate dura de la 5 minute până la 45 de minute.
Camelia Zlate și Mielu Zlate (1982, p. 136-140) propun următoarele etape pentru inițierea unei sesiuni de brainstorming:
1.Etapa de pregătire care cuprinde:
faza de investigare și de selecție a membrilor grupului creativ;
faza de antrenament creativ;
faza de pregătire a ședințelor de lucru;
2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care cuprinde:
faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
faza de soluționare a subproblemelor formulate;
faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ;
3. Etapa selecției ideilor emise, care favorizează gândirea critică :
faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală;
În cadrul lecțiilor zilnice, se realizează variante simplificate ale metodei, scopul principal fiind acela de a-i determina pe toți elevii să emită idei, să scape de inhibiții, să exerseze atitudini creative în grup, să fie motivați.
Astfel, etapele metodei sunt următoarele:
Alegerea temei/problemei și prezentarea ei
liderul (învățătorul sau un elev) va comunica tema pusă în discuție și va prezenta/reaminti regulile;
subiectul brainstorming-ului se poate formula prin diferite noțiuni sau concepte, prin întrebări (Ce știți despre…?, Ce ați face dacă ați fi…?, Ce ați propune…?, Cum s-ar putea realiza…?, Cum explicați…?, Ce întrebări ați pune…? etc.), prin prezentarea unor imagini, a unui film (metoda poate să preceadă dezbaterea lor).
2. Generarea ideilor
toți elevii își vor comunica ideile, după regulile enunțate, fiecare idee fiind acceptată, în acest fel elevii mai timizi își înving timiditatea și participă cu drag la activitate;
ideile vor fi scrise pe tablă sau flipchart în ordinea emisă de participanți;
etapa se încheie când toți participanții și-au exprimat cel puțin o idee;
3. Evaluarea calității ideilor
reluarea ideilor emise pe rând și gruparea acestora pe diferite criterii;
analiza critică, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul întregii clase sau al unor grupuri mai mici
4.Selectarea celor mai importante idei
se discută liber soluțiile originale;
5. Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, colaje, imagini etc.
Avantajele acestei metode de creativitate sunt numeroase. Astfel, brainstorming-ul stimulează creativitatea în grup, spiritul competitiv, permițând reacții în lanț. Are efecte psihologice deosebite: reduce frustrația, intensifică încrederea în sine, crește spiritul de inițiativă. Creează multe idei noi și originale, stimulând participarea activă, spiritul competitiv. Mai mult, prin aplicarea ei se dezvoltă un climat pozitiv de lucru, crește productivitatea creativității individuale, dezvoltă abilități pentru munca în grup, oferind posibilitatea manifestării libere, spontane.
II.2.3.2. Explozia stelară( Starbursting)
Explozia stelară ( eng. „star” = stea; eng. „burst” = a exploda), este o metodă de activizare a creativității, asemănătoare brainstorming-ului.
Începe din mijlocul noțiunii și se împrăștie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară.
Obiectivul metodei este formularea de cât mai multe întrebări și realizarea de conexiuni între ideile emise de elevi.
Descrierea metodei
Se desenează pe o foaie de hârtie o stea, în mijlocul acesteia se scrie ideea sau tema . Pornind de la tema dată, se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Întrebările pot fi de tipul: Ce? Cine? Unde? De ce? Când? Cum?
Organizată în grup, metoda oferă posibilitatea participării întregului colectiv de elevi, stimulează emiterea de întrebări.
„Explozia stelară” presupune câteva etape:
propunerea unui subiect;
organizarea elevilor în grupuri după preferință;
lucrul în echipă pentru formularea întrebărilor(cât mai multe și mai diverse);
citirea întrebărilor;
aprecierea celor mai interesante întrebări;
dacă timpul permite, elaborarea de răspunsuri la unele întrebări.
Metoda „Explozia stelară” poate fi aplicată în multe domenii de activitate, oricărei vârste. Este o metodă foarte îndrăgită de elevi, deoarece reprezintă o modalitate de relaxare, precum și o sursă de noi descoperiri.
Se poate aplica folosind și material didactic mai variat și anume o stea mare, steluțe mici de culoare galbenă, săgeți de o altă culoare.
II.2.3.3. „Jurnalul dublu”
„Jurnalul dublu” este o metodă activ-participativă care îi impulsionează pe elevi să mediteze asupra semnificației unui text. Elevii sunt puși în situația de a colera noile informații cu propria experiență, cu cunoștințele .
Tehnica poate fi aplicată la textele în proză, dar și în versuri. Asigură o lectură conștientă, activă, permite decodarea textelor citite, elevii înțelegând mai bine semnificațiile acestora.
Metoda presupune mai multe etape:
împărțirea unei pagini în două părți, trasând pe mijloc o linie verticală;
citirea textului individual;
alegerea din text a unui fragment care a impresionat foarte mult și transcrierea lui în partea stângă a paginii ( fiecare elev își alege fragmentul preferat);
Comentarea paragrafului ales de către elevi, în partea dreaptă a paginii(elevii se pot ghida după întrebările: Ce te-a determinat să alegi acest fragment? Ce te-e impresionat la acest fragment? Ce nu ți-a plăcut la acest fragment ? Unde te-ai gândit atunci când l-ai citit?)
Prezentarea însemnărilor. Fiecare elev își expune propria părere în legătură cu fragmentul ales.
În timp ce elevii citesc, se pot opri și nota în jurnal. Numărul de idei din jurnal depind de mărimea textului. Elevii pot însemna impresii, sentimente, păreri, întrebări pe care și le-au pus în timpul lecturării textului.
II.2.3.4. Eseul de 5 minute
Această metodă înștiințează dascălul despre cunoștințele asimilate de elevi, despre felul în care ele au fost percepute, în urma studierii unui text. Elevii ar putea nota câte o idee referitoare la ce au învățat în lecția respectivă sau ar putea să noteze o întrebare la care solicită un răspuns, precum și informații confuze pentru ei.
Metoda are o serie de avantaje, principal fiind acela că oferă feed-back-ul activității, punând la dispoziție punctul de plecare al proiectării activității următoare. Metoda sprijină manifestarea personalității elevilor și încurajează învățarea activă și conștientă;
II.2.3.5. Metoda 6/3/5/ (brainwriting)
Metoda 6/3/5 se aseamănă într-un anumit mod cu brainstorming-ul . Noile idei se scriu pe coli de hârtie care “se plimbă” printre elevi.
Metoda se poate desfășura numai dacă există șase membri în grupul de lucru, care notează pe o coală de hârtie câte trei soluții fiecare pentru o temă dată, timp de 5 minute.
Metoda are câteva etape:
Clasa se împarte în grupuri a câte șase membri.
Se anunță tema de lucru, precum și modalitățile de rezolvare a acesteia. În această etapă elevii primesc câte o foaie de hârtie împărțită în trei coloane.
Elevii desfășoară activitatea în grup, activitatea frontală fiind îmbinată armonios cu ce individuală. Fiecare elev din grupă scrie câte o idee în fiecare paragraf de pe foaia primită, într-un timp de cinci minute. Foile sunt distribuie din partea stângă spre cea la dreaptă, până ajung la elevul care a scris prima idee. Atunci când primește foaia cu ideile, elevul o citește pe ultima scrisă și încearcă să-i aducă o îmbunătățire prin adăugarea unor noi informații, cuvinte, reformulări.
Se analizează toate soluțiile și se remarcă cele mai interesante.
Aplicarea metodei 6/3/5 este benefică, mai ales pentru elevii mai puțin comunicativi, oferindu-le posibilitatea exprimării libere. În plus, exprimarea opiniilor în scris determină elevii să se exprime mai clar. Metoda are un caracter formativ-educativ, dezvoltând imaginația, creativitatea, gândirea, atenția.
Cu toate acestea, metoda prezintă și câteva neajunsuri: timpul alocat fiecărei sarcini poate fi insuficient de la un elev la altul, se neglijează tratarea diferențiată, elevii pot fi influențați de răspunsurile colegilor, blocându-le creativitatea.
II.2.3.6. Metoda Philips 6/6
Metoda această este asemănătoare brainstorming-ului și metodei 6/3/5. Diferă de acestea prin faptul că cei șase elevi din grup pot discuta timp de șase minute.
Etapele metodei sunt următoarele:
Elevii se grupează câte șase (patru membri, un lider de grup, un secretar). Secretarul din fiecare grup înregistrează ideile colegilor iar conducătorul dirijează discuțiile din cadrul grupului și face cunoscute rezultatele obținute.
Se prezintă tema ce urmează a fi abordată în particular, de către fiecare grup și argumentarea importanței acesteia.
Timp de șase minute au loc în cadrul grupului discuții pe baza temei stabilite. Fiecare elev din cadrul grupului prezintă o idee, la sfârșit fiind alese cele mai semnificative.
Soluțiile emise sunt adunate, iar conducătorii grupurilor prezintă ideile la care au ajuns sau sunt predate în scris învățătorului.
Au loc discuții colective privitor la rezultatul final, având la bază clasificarea ideilor scrise pe tablă
Învățătorul prezintă concluziile finale referitoare la modul în care s-a desfășurat activitatea .
Beneficiile aplicării acestei metode sunt asemănătoare cu cele ale brainstorming-ului și metodei 6/3/5, toate aceste trei metode servind la facilitarea comunicării și la obținerea multor idei într-un timp scurt.
II. 2.4. Metode active de rezolvare de probleme
II.2.4.1. Metoda “Pălăriilor gânditoare”(Thinking hats” – Edward Bono)
Metoda “Pălăriile gânditoare” este o metodă de stimulare a creativității elevilor, care are la bază interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă, prin care elevii își manifestă liber gândirea, ținând seama de semnificația culorii pălăriilor care definesc rolul.
Pălăriile sunt în număr de șase, fiecare având câte o culoare: roșu, galben, verde, albastru, negru.
Se pot forma șase grupuri de copii sau o grupă de șase copii. Aceștia își aleg câte o pălărie și interpretează rolul clar, cum pot ei mai bine. Elevii pot inversa rolurile, fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl interpretează.
Culoarea pălăriei este cea care definește rolul.
Fiecare elev trebuie să se “comporte” într-un anumit fel atunci când poartă o pălărie “gânditoare”.
Pălăria albă
Elevul care poartă pălăria albă trebuie să ofere informații clare și precise atunci când i se solicită acest lucru. Trebuie să fie neutru și obiectiv, fără să ofere interpretări și opinii.
“Gânditorul” trebuie să se limiteze strict pe problema discutată, în mod obiectiv și să relateze datele concret, asemeni unui computer.
Gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct. Albul indică neutralitatea.
Pălăria roșie
Elevul care poartă pălăria roșie poate spune așa: “ Așa simt eu în legătură cu…”.
Pălăria roșie face posibilă exprimarea sentimentelor, emoțiilor, permițând gânditorului să analizeze sentimentele celorlalți participanți la discuție. El îi poate întreba ce părere au despre cele discutate, din perspectiva pălăriei roșii, adică din punct de vedere emoțional și afectiv. Nu dă explicații, nici nu se justifică, gândește doar din punctul de vedere al emoțiilor cauzate de problema pusă.
Pălăria neagră
Această pălărie reprezintă “pălăria avertisment”, apreciind lucrurile în mod negativ.
Gânditorul acestei pălării precizează ce este rău, greșit, enumeră greșelile, explică nepotrivirile, care sunt cauzele lor, prezintă riscurile, pericolele, greșelile demersurilor negative.
Se pot folosi următoarele formulări: “Nu numai că nu merge, dar nici….” Dar dacă nu se potrivește cu…”
Elevul care poartă pălăria neagră nu exprimă sentimente negative, dar nici pozitive.
Pălăria galbenă
Este simbolul gândirii optimiste, pozitive. Își îndreaptă atenția asupra aprecierilor pozitive și exprimă speranța, având în vedere beneficiile, valoarea informațiilor și a faptelor date.
Gânditorul acestei pălării este un luptător, caută suporturi logice și practice . Oferă sugestii, propuneri clase, concise. Cere un efort de gândire mai mare. Este în căutarea beneficiilor care nu se întrevăd de la bun început, oferind idei creative care pot constitui material de studiu pentru pălăria galbenă.
Pălăria verde
Este pălăria care simbolizează gândirea creativă . Este folosită pentru crearea unei abundențe de noi soluții posibile, creative, inovatoare. Specific acestei pălării este gândirea laterală pentru rezolvarea problemelor. Combină ideile și creează mai multe tipuri de rezolvare prin selectare, combinare, adăugare. Gânditorul acestei pălării caută alternative, renunță la rețineri, emană idei noi, spontane.
Pălăria albastră
Pălăria albastră are rol de conducător, fiind responsabilă cu verificarea demersurilor desfășurate. Cu alte cuvinte, ea este dirijorul orchestrei, dar cere ajutorul celorlalte pălării.
Gânditorul pălăriei albastre definește problema, conduce întrebările, reconcentrează informațiile pe parcursul activității, formulează ideile principale și concluziile finale. Urmărește cu mare atenție desfășurarea jocului și ține seama ca regulile să fie respectate. Rezolvă conflictele apărute și insistă pe construirea demersului gândirii.
Intervine atunci când este necesar și la sfârșitul activității.
Poate atrage atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții.
Sunt permise comentariile pălăriilor de culori diferite, precum și sugestiile acestora.
Modalitatea de folosire a metodei
Cele șase pălării gânditoare se împart elevilor și se anunță tema de abordat, pentru ca fiecare să-și formuleze ideile.. Pălăria poate fi purtată individual, elevul respectiv asumându-și rolul, sau mai mulți elevi, grupați, pot răspunde sub aceeași pălărie. În grup, elevii pot purta individual câte o pălărie de aceeași culoare, străduindu-se să asigure cea mai bună interpretare.
Elevii trebuie să fie conștienți de faptul că:
pălăria albastră – clarifică
pălăria albă – informează
pălăria verde – generează idei noi
pălăria galbenă – aduce beneficii
pălăria neagră – identifică greșelile
pălăria roșie – spune ce simte despre.
Pălăriile gânditoare pot fi purtate pe rând de elevi sau pot fi toți elevii sub aceeași pălărie. Prin folosirea acestei metode elevii au posibilitatea să se exprime liber, să evite greșelile, să ia anumite decizii.
Metoda “Pălăriile gânditoare” are nenumărate avantaje. Astfel prin aplicarea ei se stimulează creativitatea copiilor, gândirea colectivă și individuală, se dezvoltă capacitățile sociale, de intercomunicare, de toleranță reciprocă, de respect față de opinia colegilor. Metodă dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale, determină și activizează comunicarea și capacitatea de a lua decizii.
Această tehnică oferă posibilitatea tuturor elevilor să fie la un moment dat de aceeași părere, purtând aceeași pălărie, fiind folosită pentru a-i face pe elevi să-și schimbe modul de gândire și să ia în considerare și alte puncte de vedere.
II.2.4.2. Metoda Frisco
Metoda “Frisco” este o metodă care oferă posibilitatea elevilor de a rezolva o problemă prin interpretarea unui rol specific. Membrii grupului trebuie să interpreteze, pe rând, câte un rol: rolul conservatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului.
Scopul acestei metode presupune identificarea unor probleme complexe și rezolvarea acestora prin mijloace simple, adecvate particularităților individuale și de vârstă ale elevilor. Elevii trebuie să dea dovadă de empatie, spirit critic, importante fiind stimularea imaginației, a gândirii creative.
Metoda presupune câteva etape:
1. Etapa identificării problemei: elevii găsesc și propun spre dezbatere împreună cu învățătorul o situație problemă.
2. Etapa organizării colectivului de elevi: se repartizează rolurile în funcție de preferințele fiecărui elev și de capacitățile cerute de rol (C = conservatorul, E = exuberantul, P = pesimistul, O = optimistul). În funcție de numărul de copii, rolurile pot fi abordate individual sau colectiv. Învățătorul poate oferi elevilor recuzită pentru a da credibilitate mai mare personajelor interpretate.
3.Etapa dezbaterii colective: fiecare elev interpretează rolul ales susținându-și punctul de vedere.
Astfel, conservatorul respectă calitățile vechilor soluții, le susține, fără a exclude însă posibilitatea îmbunătățirilor acestora.
Exuberantul, privind spre viitor, exprimă idei care nu au o rezolvare practică vizibilă. El asigură un cadru imaginativ-creativ și îi stimulează pe colegi să privească lucrurile prin prisma lui.
Pesimistul nu are o părere bună despre cele ce se discută, dezaprobând ideile propuse inițial. Este mereu nemulțumit, arătând aspectele supărătoare ale oricărei îmbunătățiri.
Optimistul încurajează elevii să privească lucrurile dintr-o viziune reală, concretă. El găsește mereu soluții, stimulând elevii să gândească pozitiv.
4. Etapa sistematizării ideilor și a concluzionării soluțiilor găsite. În această etapă au loc sistematizarea ideilor și exprimarea concluziilor referitoare la felul în care au fost rezolvate problemele.
Metoda “Frisco” este asemănătoare metodei “Pălăriile gânditoare”, atât din punctul de vedere al modului de desfășurare cât și al avantajelor .
III.: VALOAREA FORMATIVĂ A METODELOR ACTIV –PARTICIPATIVE
Orice metodă didactică devine eficientă în măsura în care rezultatele învățării sunt operaționale.
Cercetările didactice au reliefat faptul că metodele interactive au o eficiență sporită atunci când elevii lucrează în grup sau în echipe . Acest tip de învățare stimulează colaborarea între membrii grupului sau echipei atunci când sunt puși în fața unei situații problematice. Respectând regulile grupului, elevii își valorifică creativ propriile idei, propriile strategii, idei care ajută la rezolvarea situației impuse. Într-un grup, elevii pot să-și verifice temeinicia unor cunoștințe, iar încrederea reciprocă induce o stare psihică pozitivă. Se creează o relație de interdependență între elevi, iar aceasta duce la formarea unor trăsături de caracter cum ar fi : devotamentul, cinstea, curajul, responsabilitatea, onestitatea.
Atât grupul cât și elevul ca individualitate nu au decât de câștigat prin aceste metode de învățare. Grupul poate deveni un loc de refugiu pentru un elev timid și un loc de manifestare pentru un elev hiperactiv, ambii găsindu-și colegi care să-i aprecieze, să-i încurajeze sau să-i tempereze. Elevul conștientizează valoarea grupului prin prisma rezultatelor obținute în urma demersurilor realizate, acestea reliefându-și efectele în plan cognitiv, emoțional –afectiv, comportamental.
,, Metodele activ- participative sunt cele care caută să transforme contactul subiectului cu noul material într-o experiență activă, trăită de el” ( Ausubel,D., Robinson, Fl.,,, Învățarea școlară. O introducere în psihologia pedagogică”, 1981).
Este demonstrat faptul că ideile obținute prin activitățile de grup, prin colaborare, întrajutorare, într-un climat stimulativ, sunt mai eficiente și rămân în memorie timp îndelungat. Activitatea în grup corijează, din mers, anumite deficiențe de învățare individuală și, ceea ce este foarte important, elevul poate conștientiza propria valoare în comparație cu ceilalți, fără a exista o competiție între membrii grupului. De asemenea, metodele activ-participative îi pun pe elevi în situații diferite de învățare, situații în care noul, ineditul sunt factori motivanți de învățare. Fiecare membru al grupului este o individualitate, dar munca în echipă conduce la autocunoaștere, cunoaștere reciprocă, toleranță și înțelegere, De aceea, un eventual eșec nu-l mai poate descuraja atât de mult pe un elev care lucrează în grup. Este foarte important ca fiecare elev din grup să fie responsabil, să conștientizeze faptul că este necesar și obligatoriu să-și ducă bine la îndeplinire sarcinile ce-i revin, pentru ca rezultatele muncii să fie cele mai bune. Un elev care gândește, care se mobilizează, are inițiativă, caută, cercetează și descoperă este un coechiper ideal pentru grup.
Metodele activ –participative au în comun faptul că ele oferă un spor de idei și soluții, facilitează un transfer mai mare de cunoștințe și astfel fac să crească productivitatea muncii intelectuale, să creeze o stare de satisfacție, o senzație de succes”( I. Cerghit,,, Metode de învățământ”, 2006, pag. 75.)
III. 1 . Aplicații practice ale metodelor activ – participative la ciclul primar
Metoda ciorchinelui
Clasa: a IV-a; Obiectul: Istorie; Unitatea de învățare: „Fapte istorice și personalități în Epoca Medievală; Tema: „Ștefan cel Mare”
Explozia stelară
Clasa: a II-a
Obiectul: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: „Toamna”
Tema: „Ciuboțelele ogarului”, de Călin Gruia
Obiectivul operațional: să formuleze întrebări referitoare la lecția studiată;
Cine împrăștia frunzele pe poteci?
Cine mergea spre iarmaroc? De ce i-a luat Iepurele ciuboțelele Ogarului?
Cine avea șubă și ciuboțele? De ce pornise Iepurele spre iarmaroc?
Cine avea doi galbeni? De ce a început Iepurele să plângă?
Cine a mâncat pe săturate? De ce s-au oprit la Hanul Ursului?
De ce era Iepurele zgribulit?
Ce dorea să-și cumpere Iepurele? Unde mergea Iepurele?
Ce avea Iepurele în buzunare? Unde s-au întâlnit cei doi?
Ce avea Ogarul? Unde s-au oprit cei doi?
Ce l-a întrebat Iepurele pe Ogar? Unde a plâns Iepurele?
Ce au făcut la Hanul Ursului? Unde a adormit Ogarul?
Când a pornit Iepurele spre iarmaroc?
Când se petrece întâmplarea?
Când s-a întâlnit Iepurele cu Ogarul?
Când a plâns Iepurele?
Când a furat Iepurele ciuboțelele ?
Diagrama Venn
Clasa: a III-a
Obiectul: Matematică
Unitatea de învățare: Operații cu numere naturale
Tema: Adunarea și scăderea numerelor naturale
Obiectivul operațional: să găsească asemănări și deosebiri între cele două operații matematice
Metoda: se poate organiza frontal sau pe grupe și se reprezintă sub forma a două cercuri intersectate. În primul cerc se notează trăsăturile primului element comparat, iar în al doilea elementele celuilalt termen comparat.. În zona de intersecție se notează elementele comune. Elevii compară două personaje, concepte, idei, obiecte etc.
Adunarea Scăderea
– semnul operației este „+”(plus); – semnul operației este”-„ (minus)
– rezultatul adunării se numește sumă
sau total; -sunt operații -rezultatul scăderii se numește diferență
matematice; sau rest;
– dacă schimbăm locul termenilor, -proba se poate
rezultatul va fi același; realiza și prin -numărul din care scadem se numește
adunare și prin descăzut, iar cel pe care-l scadem se
scădere numește scăzător;
– scăzătorul trebuie să fie mai mic sau egal
-numerele care se adună se numesc termeni; cu descăzutul
Metoda cadranelor
Clasa: a IV-a
Obiectul: Matematică
Unitatea de învățare: „Metode de rezolvare a problemelor”
Tema: Metoda figurativă
Obiectivul operațional: să rezolve problema de pe fișa de lucru
Cvintetul
Clasa: a III-a
Obiectul: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: „Școala”
Tema: Domnu’ Trandafir”, de Mihail Sadoveanu
Obiectivul operațional: să compună cvintete, caracterizând personajul principal
Metoda: o poezie în cinci versuri prin care se sintetizează informațiile în exprimări concise.
Învățătorul
Înalt, deosebit,
Zâmbind, insuflând, învățând,
Pe copiii lui îi educă
Mereu.
Dascălul
Emoționat, blând,
Cântând, povestind, învățând.
Copiilor lui le insuflă
Respect.
Cvintete realizate pe alte teme:
Mama
Frumoasă, drăgăstoasă,
Alinând, legănând, iubind,
Ne îndrumă ușor pașii
În viață.
Primăvara
Proaspătă, gingașă
Tresărind, murmurând, parfumând
Trezește din nou la viață
Natura.
Pădurea
Răcoroasă, misterioasă
Dăruind, unduind, cântând,
Ne oferă atâtea frumuseți
Naturale.
Metoda „Știu, vreau să știu, am învățat”
Clasa: a III-a
Obiectul: Științe
Unitatea de învățare: „Plantele și animalele”
Tema: „Frunza – rolul ei în viața plantei”
Obiectivul operațional:
Metoda: cu ajutorul ei se notează într-un tabel cunoștințele deținute de elevi, cele asupra cărora au îndoieli, precum și noile cunoștințe dobândite.
Jurnalul dublu
Clasa: a IV-a
Obiectul: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: „Călătorii și aventuri”
Tema: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran
Obiectivul operațional: să găsească explicații pentru semnificația unor cuvinte, fragmente;
Metoda: Elevii împart o pagină în două, trasând o linie pe verticală. În partea stângă a paginii elevii notează fragmentele preferate, iar în partea dreaptă vor comenta pasajul ales.
Metoda R.A.I. (răspunde, aruncă, întreabă)
Clasa: a IV-a
Obiectul: Istorie
Unitatea de învățare: „Civilizații și antichități”
Tema: „Grecii, un model de civilizație și cultură”
Obiectivul operațional: să formuleze întrebări și răspunsuri referitoare la lecția nouă.
Metoda: Elevii împreună cu învățătorul au la dispoziție o minge cu ajutorul căreia desfășoară un joc. Cel care aruncă mingea adresează o întrebare referitoare la conținutul predat. Elevul care o prinde răspunde la întrebare și adresează, la rândul lui, o altă întrebare unui alt coleg. Cine nu cunoaște răspunsul părăsește jocul, iar interogatorul poate formula o altă întrebare la care cunoaște răspunsul, altfel este eliminat și el din joc, locul fiind ocupat de cel căruia i-a adresat întrebarea. Treptat, prin eliminarea elevilor care nu au răspuns corect, rămân în grup doar cei mai bine pregătiți copii.
Cum se mai numea Grecia?
Ce se cultiva în țara grecilor antici?
Care era cel mai important zeu al grecilor?
Cum erau organizați vechii greci?
Care erau cele mai importante cetăți?
De cine erau ocupate polisurile?
Cine forma adunarea poporului?
Cu ce se ocupau bărbații greci?
Care era rolul femeii?
Cum erau construite locuințele vechilor greci?
Cum era îmbrăcămintea acestora?
Care au fost cei mai importanți conducători?
Cum a contribuit Grecia la progresul lumii?
„Pălăriile gânditoare”
Clasa: a II-a
Obiectul: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: „Lumea necuvântătoarelor”
Tema: „Dumbrava minunată”, după Mihail Sadoveanu
Obiectivul operațional: să rezolve sarcinile impuse de fiecare pălărie
Pălăria albă – povestitorul
Indică locul și personajele întâmplării.
”Întâmplarea se petrece în pădure, lângă o scorbură de răchită bătrână, personajele fiind Lizuca și cățelul ei, Patrocle.
Pălăria roșie –psihologul
Ce îți place mai mult în această lecție?
Ce simțim atunci când citim acest text față de Lizuca și față de Patrocle?
„În această lecție mi-a plăcut mult de Patrocle pentru că a apărat-o pe Lizuca. Mi-a plăcut și de Lizuca pentru că este o fetiță isteață și iubitoare.”
„Atunci când citim acest text simțim față de Lizuca și de Patrocle sentimente de admirație, pentru că sunt foarte curajoși, dar și de milă pentru că se adăpostesc pe timpul nopții într-o scorbură de răchită și nu într-o casă.”
Pălăria neagră – criticul
Ce crezi că ar putea păți cei doi prieteni?
Cu ce a greșit Lizuca?
„Cei doi prieteni ar putea fi atacați de fiarele pădurii, s-ar putea rătăci prin pădure și nu i-ar mai găsi nimeni. Sau ar putea să fie răpiți de niște zmei.”
„Lizuca nu ar fi trebuit să se pornească la bunicii ei singură. Ar fi trebuit să-i roage pe părinți să o însoțească.”
Pălăria galbenă-creatorul
Care sunt avantajele faptului că Lizuca este însoțită de Patrocle?
Cum se comportă Patrocle față de Lizuca?
Dar Lizuca față de Patrocle?
”Lizuca este norocoasă pentru că-l are pe Patrocle lângă ea deoarece acesta o păzește, o protejează, în plus este și un prieten de nădejde.”
„Patrocle este protector cu Lizuca, iar acesta îi este recunoscătoare mângâindu-l cu admirație.”
Pălăria verde – gânditorul
Imaginează-ți un dialog între tine și Lizuca.
– „Ce bine că te-am întâlnit, dragă Lizuca! Bună! Eu sunt Ioana!
– Bună, Ioana! Mă bucur să te cunosc!
– Aș fi vrut să te întreb cum era în scorbura în care te-ai adăpostit împreună cu Patrocle?
– În scorbură era tare plăcut! Am avut un pătuț moale de mușchi, covoraș de frunze, iar înăuntru pătrundea un miros plăcut de flori!
– Și nu te-ai temut?
– Nu! Cum să mă tem dacă m-au păzit Patrocle și Zâna Pădurii!
– Tare mi-aș dori să merg și eu acolo!
– Atunci hai să mergem împreună! Ne vom juca minunat!
– Multumesc! Să mergem!”
Pălăria albastră – clarificatorul
Pune în ordinea desfășurării întâmplării ideile de mai jos:
Patrocle o apără pe Lizuca atunci când aceasta aude un zgomot.
În drum spre bunici, Patrocle și Lizuca se adăpostesc într-o scorbură de răchită bătrână.
Lizuca îi spune lui Patrocle că se teme de bursuc.
Metoda predării-învățării reciproce
Clasa: a IV-a
Obiectul: Limba și literatura română
Unitatea de învățare: „Povestiri cu tâlc”
Tema: „Povestea crocodilului care plângea”, de Vladimir Colin
Obiectivul operațional: să rezolve sarcinile de lucru impuse de fiecare rol;
Metoda: 1. Clasa se împarte în patru grupuri cu câte patru, cinci elevi;
2. Fiecărui grup îi este distribuit un rol: rezumatorii, întrebătorii, clarificatorii, prezicătorii.
Fragmentul I
Rezumatorii prezintă povestirea primului fragment.
„Pe malul unei ape stătea un crocodil și plângea mult, plângea cu lacrimi de crocodil.
Deodată, a apărut o căprioară care a intrat în vorbă cu el și l-a întrebat de ce plânge. Acesta, cu glas prefăcut i-a răspuns căprioarei că a înghițit un explorator cu pușcă și raniță și că-i pare foarte rău pentru fapta săvârșită”.
Întrebătorii formulează întrebări prin care să conducă atenția copiilor către situațiile importante ale textului.
„De ce plângea crocodilul?
Crezi că acest crocodil chiar a mâncat un explorator?
De ce a intrat în vorbă căprioara cu crocodilul?”
Clarificatorii clarifică anumite situații, explică cuvintele neînțelese, răspund la întrebările puse de „întrebători”.
„Crocodilul plângea pentru că, după spusele lui, ar fi mâncat un explorator cu pușcă și raniță.”
„Lacrimile crocodilului erau false. El nu a mâncat pe nimeni. Cu siguranță a vrut să o păcălească pe căprioară”
„Căprioara a intrat în vorbă cu crocodilul deoarece îi era milă de el.”
„explorator=cercetător
raniță = rucsac
râcâie = deranjează
gâtlej = gât
cotloane= ascunzișuri
nelegiuit = persoană care comite fapte urâte condamnate de lege”
Prezicătorii își imaginează cum i-a venit crocodilului gândul de a o păcăli mai întâi pe căprioară. „Probabil așa era mai sigur că o va prinde și căprioara nu va mai avea scăpare. Sau poate că era prea leneș pentru a depune puțin efort. „
Fragmentul al II-lea
Rezumatorii povestesc fragmentul următor.
„ Văzându-l pe crocodil atât de trist, căprioara a încercat să-l mângâie și să-i spună că e foarte fericită de faptul că el regretă faptele săvârșite. I-a mai spus că-l va ajuta să găsească ierburile sănătoase, să le deosebească pe cele dulci de cele acrișoare și amare.”
Întrebătorii adresează întrebări pentru înțelegerea textului.
„De ce era fericită căprioara?”
„Crezi că ar fi mâncat iarbă crocodilul? De ce a spus acest lucru?”
„Ce a dovedit căprioara prin comportamentul ei?”
Clarificatorii răspund la întrebările elevilor care joacă rolul „întrebătorilor”.
„Căprioara era fericită pentru că a crezut în vorbele crocodilului, a crezut că acesta s-a schimbat și a devenit bun la suflet.”
„ Crocodilul nu ar fi mâncat iarbă. El a spus acest lucru deoarece a vrut să o înșele pe căprioară.”
„Căprioara a dat dovadă de bunătate, înțelegere, compasiune, a dovedit că poate fi o bună prietenă cu oricine, că poate fi de ajutor”
Prezicătorii formulează diferite presupuneri referitoare la ce s-ar fi întâmplat dacă situațiile s-ar fi schimbat.
„Căprioara ar fi putut să intuiască intenția crocodilului. Astfel nu ar mai fi intrat în vorbă cu el sau ar fi putut ea să-i întindă o cursă.”
Fragmentul al III-lea
Rezumatorii povestesc al treilea fragment:
„Atunci când căprioara a vrut să-i arate crocodilului ierburile dulci, acesta a căscat o gură mare, mare și a înghițit-o.”
Întrebătorii formulează întrebări referitoare la fragmentul al treilea.
„De ce nu și-a dat seama căprioara de intenția crocodilului?”
„Ce a gândit crocodilul înainte de a o mânca pe biata căprioară?”
„Oare aceasta a fost intenția crocodilului de la bun început?”
Clarificatorii răspund la întrebările „întrebătorilor” și explică cuvintele necunoscute.
„Căprioara era prea credulă pentru a intui ceea ce vroia să facă crocodilul.”
„Cu siguranță crocodilul s-a gândit la masa gustoasă pe care o va avea.”
„Crocodilul a avut această intenție chiar de cum a zărit-o pe căprioară pe malul apei.”
Șură = adăpost, șopron
Pricină = cauză
Prezicătorii își imaginează alte situații.
„ Să ne imaginăm că biata căprioară și-a dat seama de faptul că urmează să fie mâncată de crocodil și a reușit să fugă.”
„Deodată a apărut un vânător și a salvat-o pe căprioară”
Fragmentul al IV-lea
Rezumatorii povestesc conținutul ultimului fragment.
„Un papagal a asistat la toată întâmplarea, așa că a început să povestească prin pădure tot ceea ce a văzut și să spună că așa pățesc toți cei care cred în lacrimile unui crocodil. De atunci crocodilul nu a mai putut păcăli pe nimeni, deoarece toată lumea știa ce suflet rău are.”
Întrebătorii formulează întrebări referitoare la ultimul fragment.
„ De ce a povestit papagalul tuturor celor din pădure despre cele întâmplate?
„Cine sunt cei care cred în lacrimile unui crocodil?”
„De ce nu a salvat-o pe căprioară papagalul?”
Clarificatorii răspund la întrebări.
„ Papagalul a povestit tuturor despre cele întâmplate pentru ca toți din pădure să se ferească de gura crocodilului.”
„Cei care cred în lacrimile unui crocodil sunt cei naivi.”
„Probabil că papagalul s-a temut să o salveze pe căprioară.”
Prezicătorii fac un exercițiu de imaginație:
„Să ne imaginăm că papagalul ar fi putut să o salveze pe căprioară. Cum credeți voi că ar fi putut?”
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND EFICIENȚA METODELOR ACTIV-PARTICIPATIVE LA CICLUL PRIMAR
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode Activ Participative, Eficienta Si Aplicabilitate LA Ciclul Primar (ID: 159837)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.