Metode Activ Participative De Predare A Notiunilor De Gramatica La Ciclul Gimnazial [605966]
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”
IAȘI
FACULTATEA DE LITERE
METODE ACTIV -PARTICIPATIVE
DE PREDARE A NOȚIUNILOR DE
GRAMATICĂ LA CICLUL
GIMNAZIAL
LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Luminița Cărăușu
Candidat: [anonimizat]. Aniței G. Iuliana – Andreea (căs. Apostol )
Iași,
seria 2016 -2018
1
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”
IAȘI
FACULTATEA DE LITERE
METODE ACTIV -PARTICIPATIVE DE
PREDARE A NOȚIUNILOR DE
GRAMATICĂ LA CICLUL
GIMNAZIAL
LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Luminița Cărăușu
Candidat: [anonimizat]. Aniței G. Iuliana -Andreea (căs. Apostol )
Iași,
seria 2016 -2018
2
CUPRINS:
INTRODUCERE ………………………………………………………………… …………………………. ………..3
CAPITOLUL I: MORFOLOGIA ȘI SINTAXA – SECȚIUNI CONSTITUTIVE ALE
GRAMATICII. PRELI MINARII TEORETICE ………… ……………………….. ……………………. 5
I.1 Delimitări conceptuale …………………………………. ………………………………………… ………………. 5
I.2 Noțiuni de gramatică în gimnazi u…………………… ……………………………………………………….. 7
I.3 Rolul , locul și importanța însușirii limbii române în învăță mântul gimnazial……………. ….10
I.3.1 Obiectivele învățării gramaticii în c iclul gim nanzial ………………………………. …………1 0
I.3.2 Considerații asupra temei cercetate ………………………………… …………………………. …..18
CAPITOLUL AL II -LEA: PROBLEME CONTRO VERSATE DE GRAMATICĂ LA
GIMNAZIU …………………………………………………………………………………………………….. …….. 21
II.1 Distincțiile: verb copulativ versus verb predicativ, verb auxiliar versus verb predicati v..21
II.2 Pronume personal în genitiv sau adjectiv pronominal posesiv? …………….. ………………… …31
II.3 Predicat verbal versus predicat nominal ……………………………………………………. ……………. 40
II.4 Dativul posesiv: atribut pronominal versus complement posesiv ……………………. …………. 53
CAPITOLUL AL III -LEA: PREDAREA GRAMATICII LA GIMNAZIU ……………… . 59
III.1 Predarea – element esențial al procesului instructiv -educativ ………. ………………………….. 59
III.2 Distincția clasic -modern în predare……. …………………………………….. …………………………. 63
III.3 Metode moderne de predare………………………………………………… ……… ………………….. ….64
CAPITOLUL AL IV -LEA: METODE ACTIV -PARTICIPATIVE DE PREDARE A
PROBLEMELOR CONTROVERSATE DE GRAMATICĂ LA GIMNAZIU ……………. 73
IV.1 Distincțiile: verb copulativ versus verb predicativ; verb auxiliar versus verb predicativ.
Jocul d idactic. Ciorchinele, P roblematizarea – clasa a V-a…………. ……………………………. ……73
IV.2 Pronume personal în genitiv sau adjectiv pronominal posesiv? ………………………. ………..73
IV.2.1 Ciorchinele, Metoda cubului, Metoda R.A.I. – clasa a VI -a………………………. ………73
IV.2.2 Meto da exercițiului, Învățarea prin descoperire – clasa a VI -a………………………. …74
IV.3 Predicat verbal versus predicat nominal …………………………………………………… …………… 74
IV.3.1 Conversația eu ristică, Diagrama Venn, Metoda Puzzle – clasa a VI -a……………… .74
IV.3.2 Ciorchinele, Metoda cubului, Eseul de 5′ – clasa a VIII -a…………………………….. ….74
IV.4 Dativul posesiv: atribut pronominal versus complemen t posesiv. Metoda Știu/V reau să
știu/Am învățat, Demonstrația, E xercițiul – clasa a VII-a…….. ……………………….. ………………. 75
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………… ……… 88
SURSE …………………………………………………………………………………………………………….. ……… 90
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………… 92
ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………. ………94
3
Introducere
Disciplina Limba și literatura română ocupă un loc însemnat în Planul de învățământ
având ” un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor
deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată
durata vieții și integrar ea activă într -o societate bazată pe cunoaștere. ” (Programa școlară)
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să -și formeze în primul rând
competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de
activitate prof esională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să
înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare.
”Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este
acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă
lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ
capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din v iața cotidiană, să poată
continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumosul din
natură și la cel creat de om. ” (Programa școlară)
În acest sens, curriculumul de limba și literatura română pentru clasele a V -a – a VIII-
a se bazează pe modelul comunicativ -funcțional , model ce presupune studiul integrat al
limbii, al comunicării și al textului literar.
În mod concret, dezvoltarea competențelor de comunicare, adică utilizarea corectă și
adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, se realizează
prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare, cu texte lite rare și nonliterare
adecvate vârstei școlare.
Una dintre dominantele curriculumului de limba și literatura română pentru gimnaziu
este dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale
disciplinei: Lectură, Elemente de con strucție a comunicării și Practica rațională și
funcțională a limbii.
”Limba – spunea V. Alecsandri – este tezaurul cel mai prețios pe care îl moștenesc
copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie
păstrat cu sfințenie de generațiile ce -l primesc.”
Procesul de însușire a noțiunilor gramaticale se face treptat, în decursul anilor, pe baza
principiului concentric al reluării cunoștințelor de la un an de studiu la altul, prin acumula rea
cantitativă și calit ativă. Noțiunile de gramatică se formează pe baza materialului de limbă, la
început prin exerciții de vorbire , apoi prin perceperi și reprezentări – un drum lung început
încă din primele clase de școală.
4
Mai întâi folosind calea inductivă (de la particula r la general) elevii pleacă de la
observarea faptelor de limbă. Apoi pentru sistematizarea și consolidarea cunoștințelor de
gramatică folosim calea deductivă: de la noțiuni -definiții la aplicarea fenomenelor de limbă
prin exerciții aplicative selectate pe ntru conținuturile respective.
”O condiție esențială a predării -învățării gramaticii limbii române este activizarea
continuă a puterii de abstractizare a elevilor, a posibilităților lor de a lucra cu noțiuni și
categorii de ordin lingvistic.” (Nicolae Efte nie).
Trebuie să formăm la elevii noștri ceea ce Eftenie numește ”reflexul gramatical” –
puterea de a opera rapid cu noțiuni abstracte.
Însă aplicarea mecanică a regulilor și definițiilor, fără o gândire logică, duce la erori.
Elevii au tendința de a prel ua regulile și definițiile și de aici apar confuzii.
În procesul de formare a noțiunilor gramaticale și a deprinderilor de a le utiliza corect,
este bine să -i obișnuim pe elevi cu motivarea unui fapt de limbă din punctul de vedere
gramatical iar acolo und e contextul ne permite (poziționarea cuvântului în context) poate fi
luat în calcul și raționamentul logic. Greșeala nu apare mereu din neștiință , ci poate fi
explicată prin anumite informații stocate în memorie care acționează ca o barier ă împotriva
noilor cunoștințe. De aceea procesul de fixare a noilor cunoștințe trebuie realizat impecabil și
verificat prin exerciții aplicative cât mai variate.
5
Capitolul I – Morfologia și sintaxa – secțiuni constitutive ale gramaticii.
Preliminarii teoretice
I. 1 Delimitări conceptuale
Dacă facem o scurtă analiză a începuturilor gramaticii românești, putem observa faptul
că, după modelul limbilor clasice, cărturarii limbii materne devin conștienți de necesitatea
unei gramatici a limbii , atât ca disciplină de studiu cât și ca știință a limbii.
Ilustrativ este următorul pasaj: ”Adevărat cu înțelepciune luund aminte meșteșugul
acesta mult folos va cîștiga mintea la adăpîndu -te întru acestea. Întîi, vei cunoaște osebirea
fieștecăriia zicer i. A doao, vei cunoaște desfătăciunea limbii rumânești cîtă este și ce feli este.
A treia, vei pricepe cu ce este dialectul rumânesc mai îndestulat sau mai neîndestulat decît alte
dialecturi. A patra, vei avea cheia priceperii în scripturile cele bisericeș ti și întru cele dinafară.
A cincea, vei avea unealtă mijlocitoare întru tălmăcirea altor dialecturi și întru despărțirea
fieștecăriia cuvîntări rumânești sau streine”.1
Discuția legată de prima gramatică a limbii române și de data apariției acestei a aduce
în prim -plan două epoci diferite: a doua jumătate a secolului al XVII -lea sau a doua jumătate
a secolului al XVIII -lea. Cele două lucrări care fac obiectul disputei sunt Tîlcuirea sau
arătatea gramaticii slavonești a grămăticului Staicu din Tîrgovișt e (cca 1660) și Gramatica
rumânească a lui Dimitrie Eustatievici Brașoveanul din anul 1757.
Cercetările în domeniu au demo nstrat, prin exemple clare, argumentate lingvistic,
faptul că , până la descoperirea unei eventuale încercări anterioare de alcătuire a unei gramatici
românești, p rima gramatică a limbii române trebuie considerată lucrarea lui Dimitrie
Eustatievici Brașoveanul.
Pentru a înțelege conceptul numit gramatică ar trebui să pornim de la o teză de bază a
lingvisticii: ”în formă concretă, nu există limbă, ci numai acte lingvistice de expresie și
comunicare, diferite de la un individ la altul și diferite, de asemenea, la același individ în
funcție de circumstanțe. N ici un semn lingvistic nu are exact aceeași formă și aceeași valoare
(semnificat) la toți indivizii care îl utilizează și în toate momentele când este folosit”2.
”Este limpede că vocabularul singur nu este suficient pentru a forma o limbă , căci fără
struct ura gramaticală nu am avea decât cuvinte izolate”; ”ceea ce caracterizează în primul
rând structura gramaticală în ansamblu este caracterul ei abstract …abstracția este
1 Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, Gramatica rumânească.1757. Prima gramatică a limbii române , ediție,
studiu introductiv și glosar de N.A. Ursu, București, 1969, p. 7 .
2 E. Coșeriu, Introducere în lingvistică , Editura Echinox, Cluj, 1995, p. 26 .
6
caracteristică și vocabularului, iar abstracția gramaticală este de un tip mai înalt d ecât cea
lexicală”.3
Consultând Dicționarul explicativ al limbii române aflăm definiția term enului
gramatică : ”Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor și la îmbinarea
lor în propoziții; ramură a lingvisticii care studiază structura gramaticală a unei limbi sau, p.
ext., elementele constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiază aceste elemente. – Din lat.
grammatica.” 4
Corneliu Dimitriu , împărtășind părerea lingviștilor Al. Graur, S. Stati și Lucia Wald,
prezintă sensurile variate ale termenul ui gramatică (<lat. grammatica<gr. grammatike):
”<<știință a literelor>> sau << arta de a citi și de a scrie>> din punct de vedere etimologic;
știință completă a limbii, cuprinzând fonetica și fonologia, lexicologia și semantic a,
morfologia și sintaxa”.5
În aceeași lucrare a lui Dimitriu , gramatica este înțeleasă ca ”știința care are ca obiect
flexiunea cuvintelor și îmbinarea acestora în unități si ntactice ”.6
În vorbire se produce o grupare a cuvintelor între care se stabilesc anumite raporturi
gramaticale ce determină funcția fiecărui cuvânt într -un enunț. Practic, orice gramatică se
raportează la două planuri: cel al cuvântului și cel al enunțului: ”fenomenele gramaticale sunt
grupate în jurul unităților de bază ale limbii – cuvântul (unitate a sistemului, dar și a
discursului [comunicării] și enunțul (unit ate a discursului, tributară sub aspect constructiv ,
sistemului”.7
Putem afirma că gramatica este un complex ce grupează morfologia (studiul structurii
cuvântului și al regulilor schimbării cuvintelor în frază), sintaxa (îmbinare, construcție) și
semantica (studiază sensul cuvintelor).
Limba este un instrument fundamental de comunicare care definește și exprimă, în
aceeași măsură, ființa ce o utilizează. Limba conferă individului uman ”atât capacitatea de a -și
releva identitatea individual, cât și o sumă de trăsături identitare entice”. 8
Între limba maternă, în care individual crește și prin care percepe univers ul, și
perspectiva pe care e l o capătă desp re acest univers există legături misterioase și adânci.
3 Introducere în lingvistică (Colectiv condus de prof. Al. Graur), Editura Științifică, București, 1972, p. 156 .
4 Acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche, Dicționar explicativ al limbii române , Ediția a II -a,
Editura Univers Enciclopedic, Bucur ești, 1996 , p. 431.
5 Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia , Editura Institutul European, Iași, 1999 , p.
1.
6 Corneliu Dimitriu, Op.cit., p.1.
7 Coord. Valeria Guțu Romalo, Gramatica limbii române. (GALR, Vol. I: Cuvântul , Editura Academiei Române,
București, 2005, p. 1.
8 Emanuela Ilie, Didactica literaturii române , Editura Polirom, Iași, 2008, p. 33 .
7
”Ceea ce caracterizează limba în multiplele ei ipostaze –de liant social, de mijloc de
cunoaștere și reprezentare a lumii, de expresie a individualității – este capacitatea ei de a face
posibilă tran smiterea de informație. Comunicarea, funcție fundamentală a limbii, se
întemeiază pe utilizarea semnelor lingvistice, care asigură corelarea unor entități fonice cu o
informație multiplă și diversă. Această informație poate fi îmbogățită și diversificată p rin
aprecierea semnelor; caracterul creativ al (utilizării) limbii se întemeiază pe capacitatea ei de a
produce o cantitate (teoretic) infinită de semne – diferind ca extindere și complexitate, dar și
sub aspectul stabilității”.9
I.2 Noțiuni de gramatică în gimnaziu
În Programa școlară este precizată , foarte clar , concepția pe care s -a întemeiat
curriculum și anume că, ”în școală, predarea -învățarea va urmări „limba în funcțiune”, în
variantele ei orală și scrisă, normată și literară, iar nu „limba ca sis tem abstract”. Interesează
viziunea comunicativ -pragmatică a prezentei programe, nu interesează predarea în și pentru
sine a unor cunoștințe gramaticale, ci abordarea funcțională și aplicativă a acestora în
calitatea lor de elemente care contribuie la stru cturarea unei comunicări corecte și eficiente. În
acest sens, se recomandă, în toate cazurile, exerciții de tip analitic (de recunoaștere, de
grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de
completare, de exemplif icare, de construcție). Se vor evidenția aspecte ținând de ortografie,
de punctuație și de ortoepie, de exprimare corectă în toate situațiile care impun o asemenea
abordare.
Se sugerează ca, în predarea problemelor noi, profesorul să se sprijine de fiecar e dată
pe actualizarea cunoștințelor asimilate anterior de către elevi, pornind de la un text, de la o
situație concretă de comunicare, și nu de la noțiunile teoretice ”.10
În fiecare an de studiu apar la disciplina Limba și literatura română noțiuni de
gramatică noi, care sunt tipărite în programa școlară cu litere aldi ne. De exemplu:
La clasa a V -a:
– Modurile personale și modurile nepersonale (recunoaștere). Timpurile modului
indicativ: prezent, imperfect, perfect compus, perfect simplu, mai -mult-ca-perfectul,
viitorul I. Verbele auxiliare: a fi, a avea, a vrea . Predicatul verbal. Predicatul nominal
(verbul copulativ a fi și numele predicativ).
– Articolul. Articolul hotărât. Articolul nehotărât.
9 Coord. Valeria Guțu Romalo, Op.cit ., p. 5 .
10 Programe școlare. Limba și literatura română: Clasele a V -a – a VIII -a, Bucur ești, 2009 .
8
– Nominativul. Funcții sintactice: subiect și nume predicativ.
– Acuzativul . Prepoziția. Prepoziția simplă și compusă. Funcții sintactice: complement și
atribut (fără precizarea felului).
– Dativul. Funcții sintactice: complement (fără precizarea felului).
– Genitivul . Articolul genitival (posesiv). Acordul în g en și în număr al articolului
genitival cu substantivul determinat. Utilizarea corectă a substantivelor proprii în
dativ -genitiv. Funcții sintactice: atribut (fără precizarea felului).
– Vocativul .
– Formele accentuate și neaccentuate ale pronumelui personal. Funcțiile sintactice:
subiect, atribut, complement.
– Pronumele personal de politețe.
– Numeralul Numeralul cardinal . Numeralul ordinal . Funcții sintactice: subiect, atribut,
complement.
– Adjectivul Adjectivul propriu -zis și adjectivul provenit din verb la participiu.
Adjectivele variabile (formele flexionare) și invariabile. Acordul cu substantivul în
gen, număr și caz. Funcții sintactice: atribut și nume predicativ. Topica adjectivului.
– Adverbul. Adverbele de loc, de timp, de mod. Adverbele provenite din adjective.
Funcția sintactică: complement.
– Interjecția .
– Sintaxa propoziției
– Predicatul. Predicatul verbal (exprimat numai prin verb la moduri personale)
Predicatul nominal (numai cu verbul copulativ a fi). Numele predicativ simplu și
multiplu. Valorile sintactice și semantice ale verbului a fi.
– Subiectul Subiectul exprimat (simplu și multiplu) și subiectul neexprimat (subînțeles și
inclus). Părțile de vorbire prin care se exprimă subiectul (substantiv , pronume,
numeral). Acordul predicatului cu subiectul în persoană și număr (actualizare).
– Atributul Elementele regente ale atributului.
– Complementul Elementele regente ale complementului (numai verbul).
– Sintaxa frazei . Propoziția principală. Propoziția se cundară. Fraza formată din
propoziții principale și propoziții secundare. Elementele de relație în frază:
conjuncțiile (simple și compuse). Coordonarea copulativă și prin juxtapunere.
Subordonarea.
La clasa a VI -a:
– Substantive provenite din alte p ărți de vorbire.
9
– Adjective provenite din verbe la participiu.
– Adverbe provenite din adjective și din substantive.
– Propozi ția regent ă.
– Elementul regent.
– Modurile personale : imperativ, conjunctiv, condi țional -optativ. Timpuri.
– Modurile nepersonale : infinitiv , gerunziu, participiu, supin.
– Substantivele defective de singular sau de plural. Substantivele colective.
– Pronumele posesiv și adjectivul pronominal posesiv. Forme, cazuri și func ții
sintactice.
– Pronumele demonstrativ și adjectivul pronominal demonstrati v. Forme, cazuri și
funcții sintactice.
– Valoarea substantival ă și adjectival ă a numeralului.
– Articolul demonstrativ (adjectival). Gradele de compara ție.
– Gradele de compara ție ale adverbului. Funcțiile sintactice: complement circumstan țial
de loc, de timp, de mod, atribut adverbial.
– Regimul cazual.
– Exerci ții de folosire corect ă a adverbului, a prepozi ției și a conjunc ției.
– Interjec ții predicative.
– Atributul adjectival. Atributul substantival. Atributul pronominal. Atributul adverbial.
– Complementele cir cumstan țiale. Complementele circumstan țiale de loc, de timp, de
mod. Complementele necircumstan țiale. Complementul direct. Complementul
indirect.
La clasa a VII -a:
– Alte verbe copulative: a ajunge, a ie și, a se face, a r ămâne, a însemna, a p ărea.
– Diatezele: activ ă, pasiv ă (complementul de agent), reflexiv ă (pronumele reflexiv).
– Verbele personale și verbele impersonale. Propozi ția fără subiect.
– Locu țiunea verbal ă.
– Funcțiile sintactice ale verbului și ale locuțiunii verbale la moduri nepersonale
(subiect, nume predicativ, complement direct, complement indirect, complemente
circumstan țiale, atribut verbal).
– Locu țiunea substantival ă. Funcțiile sintactice ale substantivului și ale locuțiunii
substantivale atribut substantival genitival, prepozi țional, apozi țional)
– Pronumele și adjectivul pronominal nehot ărât. Forme, cazuri și func ții sintactice.
– Pronumele și adjectivul pronominal negativ. Forme, cazuri și func ții sintactice.
10
– Pronumele și adjectivul pronominal interogativ. Forme, cazuri și func ții sintac tice.
– Pronumele și adjectivul pronominal relativ. Pronumele relativ compus ceea ce
Acordul pronumelui relativ. Forme, cazuri și func ții sintactice.
– Adjectivul pronominal de înt ărire
– Funcții sintactice ale pronumelor atribut pronominal genitival și atribut pronominal
prepozi țional).
– Alte tipuri de numerale.
– Locu țiunea adjectival ă.
– Adverbele interogative, relative, nehot ărâte.
– Locu țiunea adverbial ă.
– Adverbele predicative și locu țiunile adverbiale predicative.
– Funcțiile sintactice ale adverbului și ale locuțiunii adverbiale predicat verbal, nume
predicativ). Adverbe f ără funcție sintactic ă.
– Locu țiunea prepozi țional ă.
– Locu țiunile conjunc ționale .
La clasa a VIII -a:
– Predicatul nominal incomplet.
– Propoziția subordonată predicativă.
– Propoziția subordonată subiectivă. Natura elementului regent al propoziției subiective.
– Propoziția subordonată atributivă.
– Propoziția subordonată completivă directă.
– Propoziția subordonată completivă indirectă.
– Complementele circumstanțiale de cauză, de scop. Propozițiile circumstanțiale de loc,
de timp, de mod, de cauză, de scop.
– Propoziția subordonată circumstanțială condițională.
– Propoziția subordonată circumstanțială concesivă.
– Propoziția subordonată circumstanțială consecutivă.
I.3. Rolul, locul și importanța însușirii limbii române în învățământul gimnazial
I.3.1. Obiectivele învățării gramaticii în ciclul gimnazial
Materia de studiu numită Limba și literatura română ”se definește printr -un corp de
cunoștințe compozit, cu referenți teoretici atât în studiile de limbă, cât și în cele de
literatură”.11 Aceasta are un caracter eterogen ca urmare a ancorării diferite a conținuturilor și
11 Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise , Editura Paralela 45,
Pitești, 2008, p. 8 .
11
capacităților, caracter evidențiat î n pluralismul metodelor conceptual e și în diversitatea
activităților de învățare.
Ca obiect de studiu , limba română , fiind limbă națională, limbă de stat, ea este acel
instrument care îi ajută pe cetățenii țării să exprime, prin vorbire sau în scris, ideile,
cunoștințele și sentimentele, să stabilească între ei relații multiple. Pe de altă parte, ca suport
al gândirii, limba are un rol deosebit în formarea intelectuală și morală a elevilor, în educația
patriotică.
A-i învăța pe elevi să vorbească și să scrie corect, este principala sarcină a
profesorului . Scrierea corectă este oglinda cunoștințelor de gramatică, de limbă în general și
totodată este expresia unei gândiri clare, logice și corecte.
Limba română se învață, mai întâi, în familie, fără reguli stricte, după modelul oferit
de către adulți. Atunci când un copil intră în școală, el are un bagaj minimal de cunoștinț e, ”o
competență lingvistică inițială, ce urmează a fi dezvoltată prin orele de limbă română,
competență pusă în act la celelalte materii de studiu , cât și în mediul extrașcolar”.12
”Principala exigență, pe care o cunoaștem cu toții din experiența noastră de viață, este
aceea de a ne simți ca acasă în torentul impresiilor. Aceasta se întâmplă înainte de toate în
învățarea limbii matern e, prin care se construiește un ansamblu de experiențe tălmăcite
lingvistic. Astfel, îndeplinind această primă articulare a lumii, în care continuăm să ne
mișcăm fără încetare, limba maternă însăși câștigă o familiaritate tot mai mare. Oricine știe ce
însea mnă să ai simțul limbii. Ceva sună străin, ceva nu e <<corect>>. Senzația aceasta o trăim
mereu, de pildă în cazul traducerilor. Ce familiaritate este dezamăgită aici? Ce apropiere este
înstrăintată? Asta înseamnă însă: ce familiaritate ne poartă când sunt em vorbitori? Ce
apropiere ne înconjoară? În mod vădit, nu doar cuvintele și întorsăturile de fraze specifice
limbii noastre ne devin familiare, ci și ceea ce este spus în cuvinte. În această privință
creșterea în sânul unei limbi înseamnă întotdeauna că l umea ne este adusă mai aproape și
ajunge să dureze prin sine într -o ordine spirituală”. 13
”…Această parte intraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la moși –
strămoși, pe când partea traductibilă este comoara gândirii omenești în genere . Precum într -un
sat ne bucurăm toți de oarecari bunuri, cari sunt ale tuturor și ale nimănui, uliți, grădini, piețe,
tot astfel și în republica limbelor sunt drumuri bătute cari sunt a tuturor – adevărata avere
proprie o are însă cineva acasă la sine”14.
12 Alina Pamfil, Op.cit ., p. 10.
13 Hans Georg Gadamer, Despre contribuția poeziei la căutarea adevărului , în Alina Pamfil, Op. cit ., p. 15 .
14 Mihai Eminescu, mss.2257, fila 242, în Alina Pamfil, Op. cit ., p. 15 .
12
Afirmațiile de mai sus nu fac altceva decât să întărească ideea potrivit căreia fiecare
copil trebuie să înțeleagă cum se cuvine necesitatea de a stăpâni modalitățile de a -și exprima
individualitatea, de a se exprima fără greșeli, fluent în limba română, d e a interpreta și de a
învăța literatura română valoroasă.
Pentru a stabili obiectivele învățării gramaticii în ciclul gimnazial este bine să ne
oprim asupra programei din 1907 care prezintă obiectivele studiului limbii materne în
gimnaziu: ”Scopul învățământului Limbei Române în școlile secundare, pentru cursul
inferior este: 1. A familiariza pe elevi cu materialul concret al limbii […]; a îmbogăți continuu
acest materi al; a-i face să aibă cunoștință exactă asupra cuvintelor, preciziunea și stăp ânirea
sigură a noțiunilor. 2. A -i face să citească, să vorbească și să scrie clar, ușor și corect. 3. A le
dezvolta neîntrerupt simțul limbii, atât receptiv (ințelegere adevărată și pătrundere mai
intuitivă a celor citite sau auzite, luare aminte a cuvintel or, expresiunilor și construcțiilor
sintactice particulare limbii românești), cât și productiv (intrebuințare potrivită și sigură a
vocabularului și construcțiilor limbii), la exprimarea orală ș i mai ales î n scris a cugetării și
simțirilor proprii. 4. A co ntribui la dezvoltarea judecății și simțirii elevilor ș i în genere a
tuturor puterilor lor sufletești; a -i face să aibă idei clare, ordine, măsură și chibzuință in
cugetare ș i în vorbă. 5. A -i introduce intr -o lume de cugetări distinse, a le dezvolta simțu l
pentru forma frumoasă în vorbire ș i în scris și a le deștepta pricepere, iubire și respect pentru
cultura și viața națională a poporului nostru" .15
Limba maternă este modul fundamental de înțelegere a lumii iar aprofundarea și
șlefuirea cunoștințelor de limbă determină, în mod direct, precizia și plurivalența înțelegerii.
Studierea limbii și literaturii române în școală este un proces complex și de durată,
reglementat în documentele elaborate de Ministerul Educației Naționale prin Consiliul
Național pentru Curriculum și se subordonează finalităților pentru fiecare nivel de învățămînt
– primar, gimnazial, liceal – dar și obiectivelor ciclurilor curriculare , acestea toate derivînd
din idealul educațional , așa cum este formulat în Legea învățămî ntului: ” Idealul educațional
al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității
umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt
necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului
antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și
pentru angajare pe piața muncii. ”16
15 Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor, Programa Analitică a Învățământului Secundar , București, 1907, în
Alina Pamfil, Op.cit ., p. 18 .
16 Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare
13
Studiind Curriculumul N ațional românesc se poate observa că se are în vedere
descentralizarea și adaptarea, atât la aptitudinele elevilor cât și la obiectivele acestora, ale
părinților și ale comunității locale.
În Planul-cadru pentru gimnaziu , Limba și literatura română ocupă o poziție
privilegiată , momentan , în ceea ce privește numărul de ore din curriculum nucleu : cinci la
clasa a V -a, patru pentru clasele a VI -a – a VIII -a. Noua programă , care se va aplica din anul
școlar 2017 -2018 la clasa a V -a, reduce o oră de limba și literatura română. Curriculum -ul
extins (CE) presupune și parcurgerea conținuturilor marcate cu asterisc în programa școlară,
lărgindu -se astfel oferta de învățare la Limba și literatura română.
Programa școlară la această discipl ină respectă modelul celorlalte programe:
– Notă de prezentare;
– Competențe generale;
– Valori și atitudini;
– Competențe specifice și conținuturi asociate acestora;
– Conținuturi;
– Sugestii metodologice școlare
Programa actuală de Limba și literatura română propune trecerea de la centrarea pe
conținuturi, la centrarea pe obiective și competențe , adică pe elev, pe ceea ce poate să facă
elevul, aspectele formative ale procesului didactic devenind, în felul acesta, preponderente. În
ceea ce privește paradigma î n jurul căreia se structurează această disciplină , în gimnaziu, ea se
bazează pe „ modelul comunicativ -funcțional ” care, ținînd cont de nevoile personale și sociale
ale elevilor, urmărește formarea competenței de comunicare prin dezvoltarea celor patru
deprinderi integratoare: înțelegerea după auz , vorbirea , lectura și scrierea .
Școala are ca prioritate studierea limbii româ ne ca mijloc de comunicare interumană ș i
ca demers de cunoa ștere a identităț ii noastre spirituale și culturale. Noua programă mută
accentul pe studiul integrat a trei părți esențiale: limbă, comunicare, literatură.
”Disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea
personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități ne cesare pentru a le asigura
accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într -o societate
bazat ă pe cunoa ștere.
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să -și formeze în primul rând
competențele de comunicare in dispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de
activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să
înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare. Fiind
14
deopotrivă o di sciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii
române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de
cunoaștere și de activitate.
Finalitățile disciplinei se reflectă nemijlocit în competențele gen erale și în setul de
valori și atitudini enunțate în prezenta programă, din care derivă întreaga structură curriculară
(competențe specifice, conținuturi ale învățării). Aceste finalități își găsesc corespondent, în
principal, în domeniul Comunicare în limba maternă, așa cum apare acesta definit în
documentele Uniunii Europene ( Competențe cheie pentru învățământul pe tot parcursul vieții
– Cadrul european de referință , Anexa la Recomandarea Parlamentului și a Consiliului
European, 2006) , cât și în compet ențele transversale, menționate în același document .
Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela
de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă
lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să -și utilizeze în mod eficient și creativ
capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană, să poată
continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumo sul din
natură și la cel creat de om. ”17
Dominantele curriculumului de limba și literatura română pentru gimnaziu sunt:
– prezentarea comunicării în calitatea sa de competență umană fundamentală, descrisă în
termeni de cunoștințe/ achiziții, deprinderi/ abili tăți și atitudini;
– dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale
disciplinei: Lectură, Elemente de construcție a comunicării și Practica rațională și
funcțională a limbii.
– echilibrarea ponderii acordate exprimării orale față de cea scrisă, precum și mutarea
accentului pe producerea unor mesaje proprii;
– adaptarea conținuturilor la nivelul de vârstă și la interesele copiilor.
Progra ma școlară pentru gimnaziu formulează competențe generale și specifice ,
precum și un set de “valori și atitudini”care să conducă la conturarea finalit ății studiului limbii
și literaturii rom âne î n școală : formarea competenț ei de comunicare și a celei culturale , ceea
ce presupune asimilarea de cunoștințe, formarea de capacităț i și dezv oltarea unui ansamblu de
atitudini, valori, sentimente , emoț ii, motivații .
Structurarea programelor pentru învățământul obl igatoriu se face ținând cont de
imperativele sociale . Accentul cade acum pe limbă – ca instrument de comunicare și pe
cultură – ca realitate deschisă. Un aspect foarte important de care trebuie avut grijă este cel al
17 Programe școlare. Limba și literatura română: Clasele a V -a – a VIII -a, București, 2009 .
15
comunicării (competența de comunicare) care presupune prezența unei teme de discuție, a
unui punct de vedere. Sunt necesare teme de reflecție care vin fie din experiența de viață a
elevilor, fie din lectura diferitelor texte literare și non -literare ce propun viziuni asupra lumii
și lansează subiecte de dezbatere.
Referitor la competența cultu rală, Alina Pamfil își manifestă credința că ” inițierea în
cultură e bine să înceapă cu texte narative canonice și să revină mereu la ele.”18 și asta
deoarece cartea de literatură se adresează atât sufletului cât și minții iar basmele, poveștile,
miturile r eprezintă modele de acțiune și de construcție a identității.
Obiectivele generale ale studierii limbii și literaturii române în învățămîntul
obligatoriu se structurează pe trei dimensiuni:
a) Practica rațională și funcțională a limbii.
Elevul trebuie:
– să cunoască normele și modelele de structurare a formelor de comunicare orală și
scrisă, implicit, să înțeleagă structura și funcționarea limbii literare ca sistem unitar în
permanentă devenire și ca ansamblu al elementelor de construcție a comunicării ;
– să-și activeze cunoștințele de limbă pentru a percepe și a realiza fapte de
comunicare , orală și scrisă, adaptîndu -se dinamic și eficient la strategiile și regulile
interacțiunii sociale;
– să exprime în mod original, într -o formă accesibilă, clară și armoni oasă propriile idei,
judecăți și opinii;
Practica rațională și funcțională a limbii nu mai rămâne doar ”un corpus de noțiuni
lingvistice sterile, fără o rezonanță aparte pentru elevul care are senzația că le intuiește și chiar
stăpînește oricum în practică ” ci se transformă ”într -un univers structural și funcțional
dinamic, flexibil, deci într -un organism viu, a cărui utilizare corectă și adecvată îi servește
perfect scopului de integrare și, de ce nu, de luare în posesie a mediului în care viețuiește”.19
b) Formarea unor reprezentări culturale, precum și a unui univers afectiv și atitudinal coerent.
Elevul trebuie:
– să înțeleagă semnificația limbii literare române în conturarea identității naționale și
integrarea acesteia în contextul culturii universale;
– să interiorizeze , prin contactul cu texte elaborate în diverse stiluri funcționale,
valorile culturale naționale și universale, vehiculate prin limba literară, ca premisă a propriei
dezvoltări intelectuale, afective și morale;
18 Alina Pamfil, Op.cit., p. 26 .
19 Emanuela Ilie, Op.cit., p. 34.
16
– să-și structureze un si stem axiologic coerent, fundament al formării unei
personalități autonome și independente, integrate dinamic în societate;
– să stăpînească principalele modalități de înțelegere și interpretare a unor texte ,
redactate în diverse situații de comunicare și în diversele stiluri funcționale ale limbii române;
c) Formarea unor deprinderi de muncă intelectuală. Ar trebui ca elevul să fie capabil:
– să-și însușească strategiile (metodele și tehnicile) de studiu și de activitate
independentă;
– să-și struct ureze o con duită autonomă în selectarea, organizarea și utilizarea
informației;
– să-și activeze și să -și dezvolte, în mod apropriat, operațiile gîndirii creative.
Realizarea acestor obiective, în perioada școlarității obligatorii, va conduce la
structurarea competențe i de comunicare orală și scrisă, în situații și contexte variate, necesare,
printre altele, continuării studiilor în etapa liceului.
La Limba și literatura română se urmărește formarea unor competențe generale cheie
și dezvoltarea de valori și atitudini, prezentate în Programa școlară.
COMPETEN ȚE GENERALE, SOCIALE ȘI CIVICE:
1. Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare
2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații
de comunicare monologată și dialog ată
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române înproducerea de mesaje scrise, în
diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
VALORI ȘI ATITUDINI:
– Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în
domeniul literaturii
– Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje
receptate
– Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare prin conștientiz area impactului
limbajului asupra celorlalți și prin nevoia de a înțelege și de a folosi limbajul într -o
manieră pozitivă, responsabilă din punct de vedere social
– Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului
acesteia pen tru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural
– Dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală
Competențele specifice, care până nu demult purtau numele de obiective de referință,
17
reprezintă practic descompunerea fiecărei compete nțe generale (sau obie ctiv-cadru în vechea
formulare). Aceste competențe se referă la rezultatele așteptate ale învățării și urmăresc
progresul elevilor în formarea de capacități și achiziționarea cunoștințelor de la un an de
studiu la altul. Ceea ce se ur mărește este corelarea finalităților, a obiectivelor și a
competențelor cu activitățile didactice desfășurate în practica școlară a disciplinei.
Un aspect foarte important legat de evaluare, parte integrantă a procesului instructiv –
educativ, este acela c ă ea vizează atât elevul cât și profesorul, fapt materializat în examenele
naționale: Evaluare Națională și Bacalaureat. Evaluarea se proiectează în strânsă legătură cu
competențele vizate de programa școlară și nu prin raportare la conținuturile manualelo r.
Modificările operate în noul curriculum pot fi sintetizate drept un transfer dinspre
„descriptiv către funcțional”, dinspre studiul cronologic al literaturii române înspre cum se
citește literatură, dinspre studiul descriptiv al limbii spre folosirea ei în comunicare.
Comparându -se cele două tipuri de curriculum, se evid ențiază noutatea și valenț ele
formative ale noului model :
– comunicare a este un domeniu complex care înglobează procesele de receptare a
mesajului oral și a celui scris;
– definirea d omeniilor disciplinei exclusiv î n term eni de capacit ăți;
– prezentarea comunic ării î n calitatea sa de component ă umană fundamentală , acoperind
deprinderi de receptare ș i de exprimare oral ă, respectiv scrisă;
– reechilibrarea ponderii acordate exprim ării orale față de cea scris ă, precum și
proceselor de producere a unor mesaje proprii fa ță de cele de receptare a mesajelor;
– centrarea obiectivelor pe formarea de capacit ăți proprii folosirii limbii î n contexte
concrete de comunicare;
– sugerarea unor conținuturi or ientative pentru a î ncuraja creativitatea și libertatea de
alegere a elevului;
– flexibilitate în adaptarea conț inuturilor la nivelul de dezvoltare al elevului;
– conectarea studiului limbii la realit ățile cotidiene;
– punerea accentului pe structurarea unor strategii și proceduri proprii de rezol vare de
probleme, de explorare ș i investigare, activităț i communicative.
Impun erea modelului comunicativ -funcțional a î nsemnat și o sincronizare cu
tendinț ele manifestate în deceniile opt și nouă ale secolului trecut în didactica limbilor.
Această reorientare a studiului limbii materne spre un tipar nou a fost determinată de un
curent inovator care dorea eliminarea acelui tipar clasic rigid, plasarea elevului în centrul
18
activităț ii didactice, abordarea limb ii ca instrument de comunicare și în spaț iul extraș colar ,
diversificarea s trategiilor activ -participative .
”Miza esențială a studiului limbii în gimnaziu este de ordin instrumental și urmărește
să ofere elevu lui posibilitatea de a se mișca în registre lingvistice diferite și de a recepta și
construi mesaje adecvate unor contexte de comunicare variate. Accentele cad asupra limbii
literare, componentă valorizată social, obligatorie în situațiile de comunicare scrisă. Mai mult,
limba literară este, la vârsta școlară, calea de acces spre celelalte materii de studiu, iar la
vârsta adultă, un atu în reușita socială”.20
Interesul comun al tuturor factorilor implicați în procesul didactic demonstrează faptul
că ”ora de limba și literatura română se poate apropia de funcția esențială a învățării și
aprofundării maternei – aceea de a aduce lumea mai aproape, de a o face să dureze într -o
ordine spirituală.”21
I.3.2. Considerații asupra temei cercetate
Cea mai mare parte a cunoștințelor noastre provine din cărți. Nu există azi, pentru
omul modern, domeniu de activitate care să nu -l solicite la un efort de împrospătare și
îmbogățire permanentă a cunoștințelor tehnice, profesionale, ceea ce se înfăptuiește prin
instrucție. Dar baza instrucției, a studiului o constituie munca cu cartea. Dezvoltarea
impetuoasă a științei și tehnicii contemporane este rodul creativității lui homo libri, a omului
stăpân al Galaxiei Gutenberg în care cartea și instrumentele muncii cu cartea sunt fac tori
dinamizatori ai gândirii și implicit ai progresului, un mijloc important de producție spirituală
și materială.
Acumularea de cunoștințe prin cercetarea cărților presupune priceperea de a le
decodifica, de a le descifra, cu alte cuvinte de a utiliza co rect instrumentele muncii
intelectuale: cititul și scrisul. Utilizarea acestor instrumente intelectuale este un proces
complex, care se însușește treptat, într -o perioadă de timp relativ îndelungată, începând cu
primele săptămâni ale perioadei de școlariza re, când se învață literele alfabetului (elemente
constitutive ale codului scrierii) și continuând, apoi, cu exersarea deprinderii de a citi și scrie
corect.
Privit în sine scrisul, ca instrument al muncii intelectuale, este o operație psiho –
fiziologică ce constă în transpoziția simultană a unor semne din registrul vizual, imprimate
20 Alina Pamfil, Op.cit ., p. 21 .
21 Alina Pamfil, Op.cit ., p. 20.
19
într-o pagină, în semnificații mintale și apoi în gesturi grafice. Se consideră pe deplin formată
această deprindere atunci când această transpoziție se realizează în mod firesc , corect din
punct de vedere gramatical, dând posibilitatea școlarului de a se concentra asupra conținutului
(deci atunci când el, scrisul, devine un automatism). Dar până acolo drumul e lung și
anevoios, cu urcușuri și reveniri, cu corecturi și salturi sp re nivele din ce în ce mai ridicate.
În acest sens sunt semnificative spusele regretatului academician Octavian Fodor: „A
fi pe deplin dascăl echivalează cu o mare investiție de eforturi, cu o tensiune internă
distribuită în direcții multiple. Se cere acce ptarea unei vieți trăită la mare intensitate care nu
poate fi reglementată printr -un grafic orar. Este vorba de o activitate care întrece cu mult
granițele unei profesii bine definite: devine identificare cu existența de fiecare moment și
atrage conținutu l optimal abia atunci când întâlnește nevoia impetuoasă de dăruire care se
cuprinde mai lapidar prin conceptul ei de vocație”.22
Lucrarea de față își propune – pe baza studiului și a experienței dobândite în munca de
instruire – să prezinte câteva probleme controversa te de gramatică la gimnaziu cât și o serie
de metode activ -participative de predare a acestor noțiuni mai puțin înțelese de către elevi.
În alegerea problemelor de studiu ne-am axat pe ideea că studiul limbii române este
studiul limbii materne , formând în mod practic la elevi convingerea că studiul acesteia este
principalul auxiliar în exprimarea cât mai clară și mai exactă a gândurilor și sentimentelor.
Vom urmări să clarific ăm, pe cât posibil, aceste noțiuni apelând la exemple
concludente în acord cu afirmația următoare: „Gramatica trebuie mai puțin predată și mai
mult construită (acțiune, motivare, interes), amintindu -ne că gramatica se învață prin
mijlocirea limbii și nu limba prin mijlocirea gramaticii”.23
Vom căuta să subliniem în mod speci al rolul formativ – aplicativ pe care îl are studiul
limbii române asupra elevilor concomitent cu rolul informativ, considerând că a avea o
gândire gramaticală înseamnă, de fapt, a fi înarmat cu un sistem de cunoștințe de limbă,
teoretice și practice, care să permită în final „crearea” unor contexte de limbă cu ajutorul
cărora gândurile și sentimentele fiecăruia să poată fi cunoscute în toată diversitatea lor și într –
o formă cât mai exactă și mai clară.
Am ales ca problem e de studiu:
– rolul, locul și importa nța însușirii limbii române în învățământul gimnazial;
– predarea gramaticii la gimnaziu;
– câteva probleme controversate de gramatică la gimnaziu;
22 Octavian Fodor , Profilul dascălului în căutarea unor permanențe, Vol. II, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1976,
p. 17.
23 Dottrens, Robert, A educa și a instrui , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 15 4.
20
– efectele instructiv – formative ale metodelor activ -participative , întrucât formarea
noțiunilor, în general, a celor gramaticale în special, precum și lămurirea acestora constituie
un proces complex, c e presupune un efort susținut de gândire din partea elevilor pentru
înțelegerea deplină a fenomenului studiat și pentru asigurarea succesului la învățătură a
tuturor elevilor în ceea ce privește cunoașterea gramaticii Învățându -l pe micul școlar să
citească și să scrie înseamnă a -l învăța cum să învețe.
Însușirea cu succes a gramaticii dă posibilitatea identificării mijloacelor proprii de
exprimare, dând gândirii o ex presie cât mai plastică și mai corectă. De asemenea permite
căutarea de noi conexiuni între date, noi asocieri, realizarea de presupuneri nebănuite, de idei
noi precum și perfecționarea ideilor altora.
Lucrarea de față constituie o ordonare a activității î n funcție de tema aleasă, ordonare
ce va constitui un moment de constatare și un termen de raportare a activității următoare.
21
Capitolul al I I-lea – Probleme controversate de gramatică la gimnaziu
II. 1 – Distincțiile: verb copulativ versus verb predicativ
verb auxiliar versus verb predicativ
”Verbul este o clasă lexico -gramaticală cu un inventar extrem de bogat și deschis,
distingându -se, în raport cu alte părți de vorbire, prin mai multe trăsături. Mor fologic ,
prezintă o flexiune specifică numită conjugare . Sintactico -semantic , are calitatea de a atrage
actanții, componente intim legate de semantica internă a verbului (realizate, în primul rând,
prin nominale, dar și prin echivalentele lor sintactice), cărora verbul le atribuie funcții
sintactice (numite și roluri tematice ) și restricții de formă (de caz, de prepoziție, mai rar de
topică). Verbul este nucleul care asigură structurarea semantico -sintactică a propoziției și
coeziunea componentelor Subiect -Verb -Complement. Semantic , exprimă acțiuni, evenimente
și stări, fixate temporal și înfățișate aspectual, iar, dintre părțile de vorbire, este clasa
purtătoare în cel mai înalt grad a predicației. Pragmati c, este componentul propoziției
înzestrat cu un ansamblu de categorii gramaticale cu înalt potențial deictic (timp, mod,
persoană, număr), categorii în stare să transforme o organizare sintactică într -un fapt de
enunțare. Prin ancorarea deitică pe care o r ealizează prin M(orfemele) P(redicative) pe care și
le atașează (morfemele de timp și de mod), verbul asigură grupului creat în jurul lui nu numai
autonomie sintactică și sintactico -semantică, ci și pragmatică (autonomie în enunțare sau
predicativitate ). ”24
Verbul este un distribuitor de funcții sintactice și de roluri tematice și un purtător al
mărcilor de predicativitate.
”Verbul, cea mai complexă categorie lexico -gramaticală (parte de vorbire), asociază,
într-un grad maxim de complementaritate, func ția denominativă a limbii, proprie unității
fundamentale de la nivel lexical: cuvîntul și funcția predicațională, proprie unității
fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ –
predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică)
definitorie a verbului: procesualitatea.”25
Așa cum se arată în lucrarea lui Corneliu Dimitriu26 termenul de copulativ apare la noi
în Gramatica românească a lui Eliade Rădulescu (Sibiu, 1826), doar c u referire la verbul a fi
în legătură cu copul a din judecată iar exemplul dat este: ”viața este trecătoare”.. viața este
<<subjet>>, trecătoare este <<prezis>>, iar este se numește ”legătură au semn al judicății”.
24 Gramatica limbii române, Vol. I – Cuvântul , Editura Academiei, București, 2005, p. 323.
25 Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Ediția a III -a revăzută, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 172.
26 Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, Vol. I – Morfologia , Editura Institutul European, Iași,
1999 , p. 378.
22
Aceeași idee a verbului copulativ a fi în legătură cu copula din judecată apare și la
Timotei Cipariu27 care vorbește despre copula sau împreunătorul care ” <<leagă subiectul cu
predicatul și înapoi >>”.
”În funcție de poziția N(ume) P(redicativ), se disting două subclase sintactico –
semantice de verbe, cea a verbelor copulative, care cer obligatoriu prezența poziției NP, și cea
mai numeroasă, a verbelor noncopulative, care nu admit această poziție. Cum poz iția NP este
obligatorie pentru orice verb la care ea se atașează, criteriul <<omisibilității>> …devine
nerelevant pentru subclasificarea verbelor copulative.”28
În opinia lui Corneliu Dimitriu29 verbele copulative ”sînt verbe numai sintetice cu
două valențe obligatorii, care fac parte din cadrul predicatului nominal, în cadrul căruia au rol
gramatical prim și rol semantic secund.”
G.G. Neamțu30 lansează ipoteza potrivit căreia în limba română nu există verbe
copulative ci toate verbele sunt predicative.
Elena Neagoe este de părere că ”soluția cea mai indicată ar fi recunoașterea capacității
verbului copulativ de a forma o funcție sintactică, rămînînd ca numele său predicativ să fie
considerat, de asemenea, o funcție aparte care ar putea eventual să fie co ntopită cu elementul
predicativ suplimentar, de care de altfel nu -l desparte decît natura verbului mijlocitor.” 31
Conform Gramaticii Academiei Române clasa copulativelor se caracterizează prin
câteva trăsături pornind de la următoarea schemă sintactică:
Nominal N1 + Nominal N2/Adj N
– restricțiile cazuale de nominativ pentru cele două nominale;
– neomisibilitatea poziției NP;
– alegerea, în poziția a doua, a unui nominal sau a unui adjectiv;
Printre alte caracteristici sintactice ale clasei copulativelor se num ără:
– sunt verbe intranzitive;
– nu participă la opozițiile de diateză;
– își pot asocia forme clitice provenind din determinări avansate ale adjectivului sau
ale numelui din poziția NP;
27 Timotei Cipariu, Gramateca limbei române, Partea a II -a – Sintetica , București, 1877, p. 265
28 Gramatica limbii române , Vol. I, p.352 .
29 Corneliu Dimitriu, Op.cit , p. 378.
30 G.G.Neamțu, Predicatul în limba română , București, 1986, p. 80.
31 Elena Neagoe, Observații asupra definiției verbului copulativ , CL, XIV, 1969, nr. 1, p. 95 -97.
23
– nu pot apărea, prin ele însele, în construcții reflexive;
– nu există incomp atibilitate între calitatea copulativă și cea impersonală,
copulativele personale devenind copulative impersonale dacă subiectul este
realizat prin propoziție conjuncțională sau prin formă verbală nepersonală;
– nu există o relație necesară între calitatea c opulativă și cea intrinsec reflexivă,
unele copulative fiind și reflexive obligatorii ( a se chema, a se numi).
Cu excepția verbului a deveni care este întotdeuna copulativ, toate celelalte verbe
copulative ”au și utilizări noncopulative, ca efect sintactico -semantic al fenomenului de
omonimie lexicală.”32 Ex: Băiatul a ajuns medic./Băiatul a ajuns acasă. În primul exemplu se
poate observa valoare copulativă a verbului a ajunge iar în cel de -al doilea exemplu –
valoarea predicativă.
Verbul a face, nereflexiv, poate fi interpretat ca noncopulativ în exemple ca Băiatul
mi-a făcut un bine . sau ca verb copulativ în construcții ca El face pe prostul. Acest verb
funcționează ca verb copulativ doar însoțit de prepoziția pe care se grupează cu verbul și nu
cu nominalul următor.
D.D. Drașoveanu susține ideea că nu există verbe copulative și predicat nominal
afirmând că în structura substantiv/pronume+ a fi/verbele <<devenirii și nondev enirii >> sau
oricare alt verb+adjectiv, atît verbul cît și adjectivul depind fiecare în parte de
substantiv/pronume și ” orice verb – a fi și oricare altul – dat fiind că actualizează singur
valența verbal -personală (= predicativă) a substantivului -subiect, el și mobilizează toate
elementele, esențiale și neesențiale ale predicației, încît este singur predicativ și deci, prin
morfemul de acord verbal, populează și epuizează, fără rezerve sau excepții, sfera predicatului
verbal, trăsătură pe care plenitudinea sau atrofierea, fie aceasta parțială sau totală, a sensului
lor lexical nu au cum o modifica, astfel că și verbul a fi, ca și verbele devenirii …, aliniindu -se
celorlalte, necontestate, sînt, la modurile personale, predicate verbale, iar auxiliarele
morf ologice, firește, subunități de construcție ale aceluiași, și singurul, fel de predicat, cel
verbal. ”33
Dumitru Irimia prezintă clasificarea verbelor din perspectiva capacității de a -și asuma
și de a îndeplini funcția sintactică de predicat:
– verbe predi cative
– verbe nepredicative
32 Gramatica limbii române, Vol. I, p.353.
33 Sintagma ”verb+adjectiv” – o certitudine?, CL, XVIII, 1973, nr.2, p.268.
24
Cea de -a doua categorie de verbe este împărțită la rândul ei în două subclase, raportat
la ”specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului
sintactic”34:
– verbe copulative
– verbe semiauxiliare
Același autor împarte verbele copulative în două subclase în funcție de planul lor
semantic: verbe copulative absolute și verbe copulative lexico -gramaticale.
În prima subclasă include verbele a fi, a însemna, a reprezenta, a constitui . ”Dacă
verbele copulative absolute sînt cerute de numele care se constituie în central gramatical al
predicației pentru exprimarea categoriilor gramaticale fără de care funcția predicativă nu se
poate realiza, verbele copulative lexico -gramaticale, datori tă conținutului lor lexical concret,
dar nedeterminat, cer un nume care, complinindu -le planul semantic, le asigură asumarea
predicației.”35
În cea de -a doua subclasă sunt incluse verbele: a deveni și a părea (ca verbe
personale), a ajunge, a se face, a ie și, a rămâne .
G.G. Neamțu numește numele predicativ adjunct verbal prima r. Același cercetător,
pornind de la două exemple A angajat un inginer bun./ A devenit un inginer bun . găsește ca
soluții de rezolvare a angajat=verb predicativ , a devenit=auxiliar predicativ.
Verbele pe care în manualele de Limba română le regăsim grupate sub numele de
verbe copulative, G.G. Neamțu le numește auxiliare predicative din trei motive:
– ”prin calificativul predicativ trimite explicit la predicat , nu-l neagă precum
nepred icativ ;
– prin termenul auxilia r transpare calitatea de component al unui predicat;
– nu conține terminologic idea că ar fi relațional, cum o spune explicit copulativ .”36
Acestor verbe autorul le prezintă trei trăsături de care trebuie ținut cont pentru analiza
gramaticală:
” (1) Toate auxiliarele predicative sunt INTRANZITIVE și ca atare nu pot fi niciodată
determinate de un complement direct (completivă directă). Cuvântul (propoziția) care
răspunde pe lângă ele la întrebarea ce și care ar trebui să fie complem ent direct (completivă
directă) va fi nume predicativ (subordonată predicativă). … El a găsit un meșter bun. (meșter
= complement direct); El a devenit un meșter bun.(un meșter = nume predicativ).
34 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 182.
35 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 184 .
36 G.G. Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei seturi de grile rezolvate
și comentate) , Ediția a IV -a, Editura Paralela 45, Pitești, 2014, p., 209.
25
(2) Niciun auxiliar predicativ NU ESTE DETERMINAT SINGUR D E UN COMPLEMENT
CIRCUMSTANȚIAL DE MOD (SUBORDONATĂ CIRCUMSTANȚIALĂ DE MOD).
Cuvântul (propoziția) care răspunde la întrebarea cum pe lângă ele și care ar trebui să fie
complement circumstanțial de mod (subordonată circumstanțială de mod) va fi nume
predica tiv (subordonată predicativă)….El cântă frumos . (frumos = complement
circumstanțial de mod); El pare frumos . (frumos = nume predicativ).
(3) Niciun auxiliar predicativ nu intră, ca element component, în structura unei locuțiuni
verbale. Nu există locuțiun i verbale pe bază de auxiliare predicative, oricât de fixate ar fi
grupurile ca expresii . Afirmația se bazează pe faptul că un verb, dovedit ca auxiliar predicativ,
își cere prin definiție numele predicativ, împreună cu care formează un predicat nominal.
Odată stabilită funcția de predicat nominal, grupul nu poate fi locuțiune verbală, aceasta fiind,
tot prin definiție, predicat verbal, nu nominal.”37
Inventarul auxiliarelor predicative (așa cum numește G.G. Neamțu verbele copulative)
este format din: a fi, a deveni, a se face, a ieși, a ajunge, a rămâne, a părea, a însemna
existând posibilitatea extinderii sau restrângerii acestui inventar de la gramatică la gramatică.
Aceste auxiliare predicative, ”insuficiente semantic, nu asemantice”38 au două
categorii de sensuri, verificate prin sinonimia care permite încadrarea lor în categoria
auxiliarelor predicative sau a verbelor predicative. Ca exemplu: ”Copilul acesta va ajunge
cineva. (sinonim cu a deveni – auxiliar predicativ)”; ”A ajuns mai devreme acasă . (sinonim cu
a sosi ).”
În lucrarea Gramatica limbii române. I – Cuvântul este prezentată o categorie aparte
care nu se studiază la gimnaziu – verbele atributive ”verbe prezentând unele trăsături comune
cu verbele copulative, iar altele diferențiatoare ( ex: Guvernul l -a numit/desemnat ambasador .)
Deosebirile dintre cele două clase de verbe ”se limitează la calitatea sintactică a nominalului
implicat de NP , respectiv de CPO.”39 – complement predicativ al obiectului.
”Asemănările sintactico -semantice dintr e cele două poziții permit legarea lor sub
numele de complemente predicative ale verbului; complemente dată fiind
neomisibilitatea/obligativitatea pozițiilor, a căror apariție este cerută de matricea semantico –
sintactică a verbului, și predicative dată fii nd interpretarea/funcția lor semantică
predicativă.”40
37Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei seturi de grile rezolvate și
comentate , p. 210.
38 Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu tr ei seturi de grile rezolvate și
comentate , p. 211.
39 Gramatica limbii române, Vol.I, p.354.
40 Gramatica limbii române, Vol.I, p.355
26
În Gramatica limbii române. I – Cuvântul, atunci când este explicat modul conjunctiv
pe care elevii îl învață în clasa a VI -a, se face următoarea afirmație: ”Condiționalul prezent
este alcătuit din două componente. Primul component este un element (afix) mobil/liber,
purtător al informațiilor de p ersoană și de număr, cu omonimie între persoanele 3 și 6: aș, ai
[ai], am, ați [ați], ar. Al doilea element este o secvență fonică omonimă cu infinitivul ,
purtătoare a radicalului verbal. (…) Condiționalul perfect este alcătuit din trei componente.
Primul este un element mobil, un afix liber, identic cu cel de la condiționalul prezent atât în ce
privește forma, cât și în ce pivește rolul de purtător al informațiilor de persoană și de număr.
Al doilea element este un formant omonim cu infinitivul verbului a fi. Al treilea element este
un formant identic cu participiul invariabil.”41
În Morfologia lui Dimitriu apare o categorie de verbe neîntâlnită în manualele școlare
– verbele semiauxiliare. Susținătorii predicatului verbal compus apreciază că, în componența
lui, intră un verb semiauxiliar – numit uneori și auxiliar – și un verb de bază. Verbele
semiauxiliare au fost clasificate în semiauxiliare de mod și de aspect.
După o prezentare a modalităților în care au fost grupate aceste verbe de către diverși
autori, Dimitriu ajunge la concluzia că ” rămîn cinci verbe semiauxiliare de mod (…) a putea,
a trebui, a fi, a avea și a veni.”42 iar în ceea ce privește categoria semiauxiliarelor de aspect
”reținem pentru discuții șapte semiauxiliare care arată începutul a cțiunii [ a începe, a (se)
porni, a prinde, a apuca, a sta, a da, a (se) pune ], două care arată continuarea acțiunii (a
continua, a urma) și cinci care arată încheierea acțiunii (a termina, a sfîrși, a isprăvi, a conteni,
a înceta, a se opri).”43
La verbul a vrea ”există două posibilități de construcție din punctul de vedere al
persoanei gramaticale (la aceeași persoană cu verbul guvernat și la persoană diferită față de
verbul guvernat…).”44
”…așa cum în limba română nu există nici un verb care să fie numa i copulativ sau
numai auxiliar, ci unul și același corp fonetic verbal este admis ca predicativ într -un context și
copulativ sau auxiliar în alte contexte, tot la fel limba română nu dispunede nici un verb care
să fie întotdeauna semiauxiliar, ci un singur corp fonetic verbal este acceptat ca semiauxiliar
într-o structură și predicativ (eventual copulativ sau auxiliar) în alta/altele.”45
Dumitru Irimia admite termenul de verb auxiliar, așa cum apare el în manualele
școlare. De exemplu sintagma am cântat este formată din auxiliarul a avea și tema de
41 Gramatica limbii române, Vol. I , p.364.
42 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.397.
43 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.398 .
44 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.397 .
45 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.400 .
27
participiu a verbului și reprezintă timpul perfect compus. Cu toate acestea și Irimia vorbește
despre verbele semiauxiliare care, din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al
predicatului în care sun t cuprinse, se împart în:
– semiauxiliare de modalitate: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea;
– semiauxiliare de aspect: a sta, a vrea;
– semiauxiliare de temporalitate: a fi, a avea
Luminița Hoarță Cărăușu admite existența verbelor predicative și a celor ne predicative
clasificate ”din punctul de vedere al capacității de a -și îndeplini sau nu funcția sintactică
specifică de predicat.”46, împărtășind astfel opinia lui Dumitru Irimia, cu diferența că, în
opinia autoarei, categoria verbelor nepredicative cuprinde 4 subclase:
– verbe auxiliare
– verbe copulative
– verbe semiauxiliare (de modalitate, de aspect)
– verbe din locuțiuni verbale.
„Verbele auxiliare sunt verbele care servesc celorlalte verbe la formarea modurilor,
timpurilor compuse și a diatezei pasive, ajutând la transmiterea de informație morfologică de
tip categorial.(…)Sunt verbe auxiliare în limba română a fi, a avea, a voi și a vrea. Verbele
auxiliare sunt verbe desemantizate din punct de vedere lexical, devenite morfeme gramaticale
și <<pietrificate>> î n anumite forme flexionare. Flexiunea lor este diferită de flexiunea
acelorași verbe în condiția de verbe predicative.”47
Verbele copulative sunt clasificate la fel ca la Dumitru Irimia în verbe copulative
absolute (”instrumentalizate, care sunt simple aux iliare sintactice, vide din punct de vedere
semantic”48 – a fi) și verbe copulative lexico -gramaticale (”care, prin natura lor, sunt, sub
aspect semantic, insuficiente pentru predicație, fiindu -le numaidecât necesară o complinire
semantică, complinire care să facă posibilă predicația.”49
Verbele semiauxiliare sunt o categorie intermediară de verbe între verbele auxiliare și
cele predicative. ”Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens
lexical (unul schimbat, nefiind verbe indep endente semantic). Verbele semiauxiliare se
îndepărtează de verbele predicative prin incapacitatea realizării predicației, deci, prin
pierderea autonomiei sensului lexical.”50
46 Luminița Hoarță Cărăușu, Dinamica morfosintaxei și pragmaticcii limbii române actuale , ediția a II -a, Editura
Cermi, Iași, 2008, p. 94.
47 Luminița Hoarță Că răușu, Op.cit ., p. 95 .
48 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 96 .
49 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 96.
50 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 97.
28
Verbele din locuțiunile verbale ”reprezintă a patra grupă de verbe nepredicative, fiind
<<acele verbe nepredicative care au un anumit sens lexical, care au flexiune comună cu
aceleași verbe cu funcție predicativă și care, împreună cu una sau mai multe părți de vorbire
neverbale constituie o construcție fixă, în cadrul căreia au atât fu ncție gramaticală (funcția
gramaticală constă în aceea că marchează categoriile gramaticale întâlnire la verb (persoană,
număr, timp, mod și diateză) pentru întreaga construcție fixă), cât și funcție lexicală (funcția
lexicală constă în aceea că sensul ver bului respectiv – alături de sensul celorlalte părți de
vorbire din perifrază – contribuie la realizarea sensului perifrazei în întregime. >>”51
În manualele școlare la clasa a V -a52, de exemplu, se precizează faptul că verbul este
nucleul comunicării, este o parte de vorbire care își poate schimba forma, motiv pentru care se
numește flexibil . Definiția dată este: ”Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă
acțiunea, starea sau existența.” Sunt prezentate timpurile verbului – actualizare din clasele
primare, persoana și numărul verbului, modurile verbului cu detalierea timpurilor doa r la
modul indicativ.
În ceea ce privește categoria verbelor auxiliare care apar în manualele școlare, la clasa
a V-a elevii fac greu distincția între verb predicativ, copulativ sau auxiliar. Manualul le
prezintă fiecare verb (a avea, a vrea, a fi – în ac eastă ordine), le explică și le dă câte un
exemplu pentru fiecare valoare morfologică în parte. O anomalie în manualele de Limba
română de la editura Teora este poziționarea lecției despre Verbele auxiliare după lecția de
predare a modurilor și timpurilor compuse. Elevii nu înțeleg din ce este format, de exemplu,
perfectul compus până nu i se explică ce înseamnă verb auxiliar (ajutător) și îl confundă cu
verbul predicativ.
Conform definiției din Manualul de clasa a V -a ”Verbele auxiliare (ajutătoare) serve sc
la realizarea unor forme compuse ale verbelor.
A avea
a) Este verb predicativ când are înțeles de sine stătător (= a poseda, a stăpâni); formează
singur predicatul verbal: Tu ai o carte.
b) Este verb auxiliar când ajută la formarea următoarelor timpuri compus e ale modului
indicativ: perfect compus – am cântat; viitor (forme populare) – am să citesc, aveam
să citesc. Ajută și la formarea modului condițional -optativ ( aș cânta).
A vrea
a) Este verb predicativ când are înțeles de sine stătător ( = a dori, a voi) și f ormează
singur predicat verbal: Tu vrei o carte.
51 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 101 .
52 Limba română, Manual pentru clasa a V -a, Editura P etrion, București, 2004, p. 161 -162.
29
b) Este verb auxiliar când ajută la formarea timpului viitor al indicativului: voi
cânta…Ajută și la formarea modului prezumtiv: voi fi cântând.
A fi
a) Este verb predicativ când are înțeles de sine stătător și formează singur predicat
verbal; are înțelesul: a se afla, a se găsi, a exista. Tu ești acasă (ești = predicat verbal)
b) Este verb auxiliar când ajută la formarea unor timpuri și moduri compuse: El va fi citit
cartea.
c) Este verb copulativ când nu are înțeles de sine stătător și nu se poate înlocui prin a se
afla, a se găsi, a exista, a costa, a ține etc.; nu poate forma singur predicatul unei
propoziții. Prâslea este viteaz .
Verbul copulativ formează pr edicatul nominal împreună cu substantive, pronume,
adjective etc. În structura unui predicat nominal , verbul copulativ stabilește legătura între
subiect și numele predicativ care arată ce este, cine este sau cum este subiectul.” 53
Trebuie făcută precizarea că modul prezumtiv nu se predă la nicio clasă de gimnaziu
și, deși apare în manualul de clasa a V -a, el nu este prevăzut în programa școlară.
La clasa a VI -a nu apar noțiuni noi referitoare la verb (cu excepția verbului a deveni ,
un alt verb cop ulativ în afară de a fi învățat în clasa a V -a) ci sunt reamintite informații din
clasa a V -a și anume: ”Verbul poate fi:
a) predicativ – formează singur predicatul verbal (merge, desenează)
b) copulativ – este parte a predicatului nominal; face legătura între s ubiect și numele
predicativ (a fi, a deveni)
c) auxiliar – ajută la formarea unor moduri și timpuri (a fi, a avea, a vrea)
Predicatul nominal (este format din) verb copulativ (și) nume predicativ:
El este talentat.”54
La clasa a VII -a se face reactualizarea cunoștințelor despre verb, se predă o categorie
gramaticală nouă – diateza, iar verbele sunt clasificate după înțeles (conținut lexical) în
predicative și nepredicative. Cea de -a doua categorie se împarte în:
– ”Copulative (auxiliare sintactice)
– Auxiliare (m orfologice)”55
Această clasificare nu este însoțită de nicio explicaț ie a noțiunilor din paranteză.
53 Limba română, Manual pentru clasa a V -a, Editura Teora, București, 2015, p. 102 -104.
54 Limba română, Manual pentru clasa a V I-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2016, p. 43.
55 Limba română, Manual pentru clasa a V II-a, Editura All Educational, București, 2005, p. 68.
30
După clasificare se prezintă, pe scurt, trăsăturile verbelor predicative și ale verbelor
copulative.
”Verbele predicative:
– au sens lexical de sine stătător;
– pot arăta acțiunea, starea, existența, posesia, necesitatea, posibilitatea, dorința ;
– pot forma singure – la moduri personale – un predicat verbal ;
– la moduri nepersonale, au alte funcții sintactice: subiect, nume predicativ, atribut,
complement. (…)
Verb ele copulative:
– Sunt lipsite total sau parțial de sens lexical.
– Fac legătura dintre subiect și un nume predicativ.
– La moduri personale formează, împreună cu un nume predicativ (purtător al
sensului), un predicat nominal . Singure, nu pot forma predicatul pr opoziției.
– La moduri nepersonale au, împreună cu un nume predicativ care le completează
sensul, alte funcții sintactice: subiect, nume predicativ, atribut, complement.
PN
ex:….este limba…;
PN
…ajung a însemna ceva…
nume predicativ
(verb la infinitiv + nume predicativ)
Verbele a fi, a ajunge, a ieși, a se face, a însemna, a părea, a rămâne pot fi
predicative sau copulative, în funcție d e context. (…)
Verb ul a (se) părea este predicativ când nu intră în relație cu un subiect exprimat prin
nume de persoană.(…).
Verbele auxiliare ajută la formarea modurilor și a timpurilor verbale compuse. Ca
auxiliare aceste verbe nu au înțeles de sin e stătător, deci nu pot forma singure predicatul
propoziției. Sunt instrumente gramaticale . (…) Verbele a fi, a avea, a vrea se conjugă la toate
modurile și timpurile. Verbul a vrea nu are forme la imperativ; este înlocuit de forma voiește
a verbului a voi.”56
La clasa a VIII -a se actualizează toate noțiunile învățate în clasele V -VII iar singurele
noțiuni noi pe care elevii le învață sunt complementele circumstanțiale de cauză, de scop și
toate propozițiile subordonate corespunzătoare părților principale și secundare de propoziție.
56 Limba română, Manual pentru clasa a V II-a, Editura All Educational, București, 2005, p. 68 -70.
31
II.2 Pronume personal în genitiv sau adjectiv pronominal posesiv?
”Pronumele este o clasă lexico -gramaticală de cuvinte fără autonimie semantic –
referențială, având rolul de a reprezenta (= a evoca) în enunț entități prezente implicit sau
explicit în universul de discurs. Spre deosebire de alte părți de vorbire (substantive, verbe,
majoritatea adjectivelor și majoritatea adverbelor), pronu mele nu au referință proprie, ci
funcționează ca deictice (…) sau ca anaforice (…).57
”Prin deixis se desemnează ansamblul modalităților de expresie care asigură ancorarea
mesajului lingvistic (enunț) în situația de comunicare în care este produs. (…)”
”Anafora este relația dintre două elemente lingvistice, în care cel care apare ulterior în
discurs (numit anaforic) nu are un sens de sine stătător, ci este interpretat semantico –
referențial prin raportare la elementul deja apărut (antecedent sau s ursă); anaforicul reia
(parțial sau total) valoarea referențială sau sensul contextual al antecedentului.” 58
”Ca deictice, pronumele își iau referința din situația de comunicare. Astfel, pronumele
de persoana I și a II -a sunt întotdeauna deictice: eu reprezintă locutorul, diferit de la o situație
de comunicare la alta; tu reprezintă alocutorul diferit de la o situație de comunicare la alta.
(…) Ca anaforice, pronumele își iau semnificația prin coreferențialitate de la un antecedent sau
de la un subs ecvent din discurs, alături de care formează un lanț referențial.”59
Pe baza trăsăturilor semantice intrinsece, Gramatica Academiei (ediția din 2005)
clasifică pronumele în mai multe subclase semantice:
– pronume personale (pronume personale propriu -zise, pronume de politețe, pronume
de întărire, pronume reflexive, pronume posesive);
– pronume nepersonale :
pronume demonstrative
pronume de cuantificare: pronume nehotărâte, pronume negative;
pronume relative, pronume interogative;
pronume hibride (pronume relativ -interogative, pronume relativ -exclamative)
”Toate pronumele românești au fost moștenite din latină sau formate pe teren
românesc din elemente latinești . Alcătuiesc o clasă închisă de forme, cu frecvență ridicată în
vorbire , profund eterog ene. Eterogenitate clasei se manifestă în plan semantic -referențial,
sintactic, morfologic. ”60
57 Gramatica limbii române , Vol. I , p.181.
58 Gramatica limbii române , Vol.II, p.635-656.
59 Gramatica limbii române , Vol.I , p.181.
60 Gramatica limbii române , Vol.I, p.184.
32
În ceea ce privește flexiunea pronominală, aceasta se aseamănă prin unele elemente cu
cea a substantivului dar are și trăsături proprii. ”Ca și substantivul, pr onumele își schimbă
forma în raport cu genul, numărul și cazul. Spre deosebire de substantiv însă , dar asemenea
verbului, pronumele prezintă flexiune în raport cu categoria gramaticală a persoanei. În
paradigma flexionară a pronumelui apare un sistem parti cular de omonimii cazuale diferit de
sistemul omonimiilor substantivale (formele pronominale de genitiv -dativ plural sunt
întotdeauna diferite de formele de nominativ -acuzativ). De asemenea, există desinențe de
genitiv -dativ care apar la pronume și articol : -ui(a), -ei(a), -or(a). Persoana, numărul (și genul
la persoana a III -a) interferează, fiind exprimate solidar.”61
În privința cazului , în Gramatica Academiei (ediția din 2005 ) se precizează că
”pronumele nu preia cazul de la termenul pe care îl evocă în discurs, ci se înscrie într -un
sistem propriu de relații pe axa sintagmatică. Identitatea de caz între pronume și nominalul
substituit este doar o coincidență. (…) Raportate la numărul formelor cazuale (N, Ac, G, D,
V), unele pronume au paradigme defe ctive: de exemplu, pronumele personale propriu -zise de
persoana I și a II -a nu au forme de genitiv; pronumele personale propriu -zise de persoana I și
a III -a nu au forme de vocativ; pronumele reflexive nu au forme de nominativ, genitiv,
vocativ.”
”Atunci când apar ca determinări în cadrul unui grup nominal și au comportament de
tip adjectival, formele pronominale sunt numite adjective pronominale. Clasa adjectivelor
pronominale cuprinde, în general, aceiași termeni de inventar cu pronumele corespunzătoare.
Flexiunea adjectivelor pronominale este comună cu a pronumelor corespunzătoare (uneori cu
mici diferențe formale – Fiecare a înțeles situația . Fiecare participant a înțeles situația .)”62
”Posesivele reprezintă (=evocă) participanții la schimbul verbal (eu, tu, el/ea) în
ipostaza de posesori ai unor obiecte din universul de discurs (locutorul în calitate de posesor
al obiectului = meu; alocutorul în calitate de posesor al obiectului = tău; cea de a treia instanță
discursivă în calitate de posesor al obie ctului = său).63”
Tot în lucrarea Gramaticii Academiei (ediția 2005) sunt prezentate cele trei realizări
distincte ale posesivului românesc. Exemplele pe care le dăm în continuare sunt concepute
după modelul celor prezentate:
a) Prăjitura mea este gustoasă.
b) Prăjitura aceasta a mea este gustoasă./ O prăjitură a mea este gustoasă./ Trei prăjituri
ale mele sunt gustoase./ Ale mele prăjituri sunt gustoase.
61 Gramatica limbii române , Vol.I, p.185.
62 Gramatica limbii române , Vol.I , p.189.
63 Gramatica limbii române , Vol. I , p.232.
33
c) A mea este gustoasă.
”În tradiția gramaticii românești, posesivul din structurile (a), (b) este interpretat ca
adjectiv pronominal posesiv (adjectiv pronominal posesiv simplu în a, adjectiv pronominal
dezvoltat în b), în timp ce posesivul din (c) este interpretat ca pronume p osesiv (alcătuit din
articolul posesiv genitival al + posesiv).”64
În continuare este analizată unitatea lexicală a în enunțurile de tip (b) și (c). În
enunțurile de tip (b) ”predomină trăsăturile relaționale ale elementului al/a, introdus ca o
strategie de recuperare a articolului hotărât din structura nominalului prin care este denumit
obiectul posedat. (…) În contextele de tip (c) predomină trăsăturile de
individualizare/demonstrative ale elementului al/a. Din diverse motive discursive, nominalul
obiect posedat nu este exprimat.(…)
Dacă se acordă prioritate diferențelor de comportament semantico -referențial în cele
două ocurențe, vom distinge două unități lexicale omonime: al1 – formant în structura
posesivului (în structuri le de tip b); al2 – pronume demonstrativ semiindepenent (a cărui
actualizare depinde de existența în structură a unui determinant obligatoriu, posesiv/nominal
în genitiv – în structurile de tip c).”65
”Trăsăturile gramaticale și semantico -referențiale ale lexemului posesiv reflectă
evoluția sa în interiorul limbii române: pe de o parte, conservă trăsăturile adjectivale ale
etimonului latinesc, pe de altă parte a dobândit trăsături pronominale, comune cu ale
pronumelui personal în cazul genitiv.
Ca trăsătură tipic adjectivală, posesivul a păstrat din latină acordul în gen, număr și caz
cu nominalul determinat (actualizat în structură sau evocat: fratele meu, sora mea, frații mei,
surorile mele, fratelui meu, surorii mele, fraților mei, surorilor mele; al meu, a mea, ai mei,
ale mele, alor mele, alor mei ). Acordând prioritate acestei trăsături, posesivul va fi interpretat
în toate ocurențele ca adjectiv posesiv , determinând un nominal direct ( caietul meu ) sau
indirect, prin intermediul elementului al ( un caiet al meu ) sau determinând un pronume
semiindependent ( Al meu a dispărut .).”66
Există câteva argumente prezentate de Gramatica Academiei67, potrivit cărora
posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal:
– toate contextele posesivului sunt comune cu ale substantivului în genitiv;
– paradigma pronumelui personal se împletește cu paradigma posesivului: la persoana
64 Gramatica limbii române , Vol.I, p.234.
65 Gramatica limbii române , Vol I , p.234-235.
66 Gramatica limbii române , Vol.I , p.236.
67 Gramatica limbii române , Vol.I , p.236-237.
34
a III -a singular, formele pronumelui personal în genitiv ( lui, ei ) sunt sinonime cu cele
posesive ( său, sa, săi, sale); la persoana a III -a plural, unde paradigma posesivului este
defectivă, se folosesc formele de genitiv ale pronumelui personal ( lor);
– în română, posesivul este coocurent cu un substantin articulat hotărât sau nehotărât
(copilul meu, un copil al meu, copilul Mariei, un copil al Mariei );
– posesivele se deosebesc de adjectivele pronominale prin topica în raport cu
nominalul -centru al grupului sintactic: posesivul în topica standard este postpus nominalului
(ca și substantivele în genitiv: cartea mea/cartea Mariei ), în timp ce toate celelalte adjective
pronominale apar, în topică standard, antepuse nominalului ( această carte/orice carte/ce
carte/ce carte?/nicio carte );
– formele meu, mea, mei, mele apar și fără semnificație posesivă în contextul u nei
prepoziții sau al unei locuțiuni prepoziționale cu regim de genitiv ( în fața mea, în spatele meu ,
deasupra mea );
– formele meu, mea, mei, mele acceptă combinarea cu un pronume de întărire, ceea ce
ar exclude interpretarea posesivelor ca adjective posesive: deasupra mea însumi ;
– formele meu, mea, mei, mele intră în structuri eliptice, specifice pronumelui personal
(Aici sunt eu, mireasă ./ Aici e ste poza mea, mireasă .)
– în transformarea sum pro habeo , posesivul se comportă ca pronumele personal în
genitiv: El are o carte > Cartea este a lui .
”Ca urmare a reorganizării flexiunii nominale prin apariția articolului hotărât și a
lexemului al, adjectivul posesiv latinesc a fost recategorizat în limba română la pronume
personal în genitiv, completând lacunele lexicale din sistemul pronumelui personal; acordul
nu mai are rol de marcare a coeziunii sintactice în cadrul grupului nominal, ci a dobând it rol
semantico -referențial de punere în relație a posesorului cu obiectul posedat din cadrul
grupului respectiv.”68
”În tradiția gramaticii românești, adjectivul posesiv este considerat atribut adjectival,
determinând nominalul regent ( Părerea mea este să nu renunțați …), iar pronumele posesiv
este considerat substitut al nominalului, ocupând poziții sintactice tipice substantivului . (…)
Reconsiderarea statutului acordat lexemului posesiv meu/tău/său/nostru are următoarele
consecințe asupra interpretării sintactice:
– dacă lexemul posesiv este considerat adjectiv pronominal, atunci îndeplinește
funcția sintactică de atribut adjectival, așa cum se consideră în gramatica
tradițională;
68 Gramatica limbii române , Vol.I, p.237.
35
– dacă lexemul posesiv este c onsiderat formă de genitiv a pronumelui personal,
atunci îndeplinește funcția sintactică de atribut pronominal genitival, spre
deosebire de interpretarea din gramatica tradițională. ” 69
Corneliu Dimitriu70 este de părere că ”pronumele și adjectivele pronominale reprezintă
una dintre cele mai puțin omogene clase semantico -gramaticale ale gramaticii românești
clasice.” Caracterul mai puțin omogen este dat de elementele cuprinse în clasa pronumelor și
anume – pronume (cuvinte -substitut) și adjective pronominale (cuvinte ce transmit informația
gramaticală determinativă). Prin faptul că pronumele trimite indirect, prin intermediul
”elementului substituit”, la informația semantică se aseamănă cu celelalte cuvinte -substitut
(numeral, adverb) în timp ce adjectivele pronominale, trimițând la informație gramaticală
determinativă, se aseamănă mai degrabă cu cuvintele -flectiv (prepoziții, conjuncții, verbe
auxiliare).
Același cercetător afirmă că, spre deosebire de subs tantiv, care transmite direct
informație semantică, pronumele, în calitate de substitut, poate transmite informație semantică
doar indirect, prin referirea la substitut.
În privința funcțiilor sintactice pe care le pot îndeplini elementele constitutive ale
clasei pronumelor și adjectivelor pronominale ”comportament unitar au doar adjectivele
pronominale, care toate îndeplinesc întotdeauna funcția sintactică de atribut adjectival,
întrucât prin însăși natura lor se subordonează în mod obligatoriu unui nume c u care se acordă
în categoriile gramaticale comune …”71
În lucrarea citată, Corneliu Dimitriu prezintă, pe lângă teza clasică potrivit căreia la
eu/noi și tu/voi nu există genitiv, și o ipoteză nouă conform căreia aceste forme au cazul
genitiv. Ipoteza es te susținută, cu argumente, de B.B. Berceanu, de Maria Manoliu, de Iordan –
Robu precum și de D. Irimia.
Dimitriu merge pe ipoteza clasică și explică acest lucru: ”… pronumele de tipul al meu
considerat ca unitate (pentru ipoteza că al este detașabil de meu, ca pronume
semiindependent) se deosebește de eu (în afară de persoana gramaticală: eu = pers. I vs. al
meu=pers. a III -a) prin numărul referenților: dacă eu, trimițînd la conceptul de <<vorbitor>> ,
care se individualizează într-o anume persoană (di alogant 1), are un singur referent, al meu –
trimițînd la același vorbitor individualizat într -o anume persoană ( <<posesor>> ) dar și la un
<<posedat>> – are doi referenți. Compară:
eu (referent unic = vorbitorul X sau dialogantul 1) citesc romanul ;
69 Gramatica limbii române , Vol.I , p.239.
70 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.224 .
71 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.233 .
36
al meu (referent 1 =vorbitorul X, <<posesorul>>; referent 2 = romanul,
<<posedatul>>) este aici .
Considerînd numărul referenților drept una dintre particularitățile definitorii pentru
stabilirea felului pronumelui , sîntem de părere că eu și pronumele al meu nu reprezintă
același fel de pronume și, în consecință, al meu nu poate fi o formă flexionară (de genitiv) a
lui eu. (…)
Cît privește adjectivele pronominale de tipul al meu și meu, acestea nu pot fi
considerate genitiv de la eu din motive de natură formală: forma adjectivală unică de tipul al
meu sau meu nu poate fi considerată genitiv (ca de altfel nici vreun alt caz), întrucît –
preluînd cazul (precum și genul și numărul) de la regentul său obligatoriu nominal – (ea)
apare la toate cazurile:
– prietenul meu/un prieten al meu (= nominativ) citește ;
– cartea prietenului meu/unui prieten al meu (= genitiv) este frumoasă ;
– i-a dat cartea prietenului meu/unui prieten al meu (= dativ) .”72
Vorbind despre categoria gramaticală a cazului, Corneliu Dimitriu face precizarea că,
doar persoana a III -a singular și plural are și cazul genitiv. La persoana a III -a româna a
moștenit din latină ”două pronume: pe de o parte, pronumele demonstrativ, care trimite la un
singur substitut, la nominativ ( el < illum , ea < illa) și (…) la genitiv ( lui < illui, ei < illaei ); pe
de altă parte, pronumele posesiv care, împreună cu articolul posesiv -genitival, trimite la cîte
doi substituți, posesorul și posedatul: ( al) său < *seus, (a) sa < sua. În felul acesta, apare
motivați a existenței în română la persoana a III -a singular și a genitivului pronumelui
personal lui, ei, care subtsituie numai posesorul, și a pronumelui posesiv al său , a sa, care
substituie și posesorul, și posedatul.
În legătură cu utilizarea – la persoana a III -a – a genitivului pronumelui personal lui, ei
și a posesivului ( al) său, (a) sa, care într -un anumit sens sînt sinonime, notăm că în vorbirea
populară și familiară apare preferința pentru genitivul pronumelui personal. În limba literară
există o regulă – doar uneori respectată -, potrivit căreia posesivul de persoana a III -a se
folosește atunci cînd determinatul îndeplinește funcția sintactică de subiect, iar genitivul
pronumelui personal de persoana a III -a singular se folosește atunci cînd determinatul
îndeplinește orice altă funcție sintactică în afară de subiect. Utilitatea acestei reguli se vede
doar în situațiile în care folosirea posesivului de persoana a III -a singular, care este indiferent
de genul pose sorului , în locul pronumelui personal de persoana a III -a la genitiv , care are
forme diferite de la un gen la altul, ar face ininteligibilă comunicarea respectivă. Exemplu:
72 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.240.
37
<<El în brațe prinde fata, peste față i se -nclină,
Pune gura lui{ sa} fierbinte pe -a ei { ale sale } buze ce suspin ă>> (M.
Eminescu). ”73
Același cercetător Corneliu Dimitriu prezintă funcți a sintactic ă pe care o îndeplinesc
formele de genitiv ale pronumelui personal, precedate sau nu de articolul posesiv -genitival
sau, mai rar, de o prepoziție care cere acest caz și anume atribut.
Pronumele personal în genitiv mai poate îndeplini și funcția sintactică de subiect, cînd
este precedat obligatoriu de articolul posesiv -genitival, de nume predicativ, cînd este precedat
sau nu de articolul posesiv -genitival, sau de o prepoziție care cere caz, de complement sau
circumstanțial cînd este precedat obligatoriu de o prepoziție care cere genitivul, sau, datorită
elipsei, acuzativul.
În opinia lui Dumitru Irimia pronumele ”este o clasă lexico -gramaticală preponderent
deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic
(protagoniștii comunicării: locutorul și interlocutorul său) și modelează identitatea
constituenților complementari ( obiectul comunicării) în funcție de aceștia. (…)
Pronumele înlocuiește numele, adică stă în locul numelui atunci cînd realitatea
extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic complet, ca și în planul limbii (la nivel
lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret)
interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau se
poate face, dar în condiții speciale și între anumite limite.”74
Din clasa p ronumelor personale fac parte, în accepția lui Irimia, cinci subclase:
– pronume personal neutru (noțional sau obiectiv );
– pronume de reverență (de politețe) ;
– pronume reflexiv ;
– pronume de întărire (de identificare );
– pronume posesiv .
Irimia nu împărtășește opinia Gramaticii Academiei potrivit căreia pronumele personal
de persoana I și a II -a nu are formă de genitiv. Sub aspect semantic, genitivul este cazul
raportului de posesie iar acest lucru se aplică și pronumelui posesiv, indifere nt de cazul
acestuia.
”Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău aparțin,
de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale . În
73 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. I , p.243 -244.
74 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 106 .
38
flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omoninia
pronume personal în genitiv – pronume posesiv , în diferite cazuri (cu excepția genitiv –
dativului mele): în jurul meu – prietenul meu; în fața mea – fața mea. Anularea omonimiei se
realizează la nivel sintactic: sînt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu
substantive: cartea mea; termenii sînt pronume personale cînd relația cu regentul (nominal sau
verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea,
împotriva mea.”75
Același cercetător vorbește despre două tipuri de pronume posesive:
– pronume posesive (propriu -zise) – (meu, tău, său , al meu, ai mei );
– pronume posesive întrebuințate adjectival (sora mea/surorii mele )
Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. Pronumele adjectivale se
folosesc în text singure sau precedate de articolul posesiv.
Luminița Hoarță -Cărăușu împărtășește opinia lui Dimitriu în privința flexiunii cazuale .
La singular, pronumele posesive realizează, în limba literară, numai opoziția cazuală
nominativ -acuzativ iar la plural apare și opoziția genitiv -dativ.
G.G. Neamțu face distincția între articol posesiv și articol genitival pornind de la două
exemple și dă o explicație plauzibilă:
Cei doi copii ai vecinului sunt deja mari. (vecinului = genitiv)
Cei doi copii ai săi sunt deja mari. (ai săi genitiv)
”Având în vedere că orice genitiv exprimă posesorul, dar nu orice posesor se exprimă
printr -un genitiv, este preferabil să utilizăm diferențial cele două calificative ( posesiv și
genitival ). 76
O altă confuzie despre care vorbește tot G.G. Neamțu este legată de confuzia de caz:
nominativ (acuzativ)/ genitiv (dativ). Exemplele su nt date după model:
Papagalii aceștia sunt ai tăi .
N-ai urmat sfatul alor tăi .
Pentru a evita această confuzie, autorul precizează faptul că pronumele posesive cu al
(a, ai, ale) sunt în nominativ, iar cele cu alor sunt în genitiv.
În manualul de clasa a V -a77 apare definiția pronumelui personal: ”Pronumele este
partea de vorbire care ține locul unui substantiv. Pentru că indică persoane se numește
pronume personal.” Pronumele este un substitut (înlocuitor) al substantivelor. Când se referă
75 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 116.
76 Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei seturi de grile rezolvate și
comentate , p. 76.
77 Limba română, Manual pentru clasa a V -a, Editura Teora, p. 148 -154.
39
la oamen i (obiecte personificate) aflați în dialog, are forme specifice pentru a desemna
vorbitorul (locutorul ) – eu, noi – și ascultătorul ( interlocutorul, colocutorul ) – tu, voi . Apare
distincția forme accentuate – forme neaccentuate.
Sunt prezentate cazurile pronumelui personal cu funcțiile sintactice specifice,
asemănătoare celor de la substantiv și formele acestuia pentru fiecare caz în parte :
– nominativ: subiect, nume predicativ;
– acuzativ: atribut pronominal prepozițional, complement direct, complement
indir ect, complement circumstanțial – de loc, de timp, de mod;
– dativ: complement indirect
– genitiv : – aceleași funcții sintactice cu ale substantivului
– vocativ: – fără funcție sintactică.
Se face precizarea că pronumele personale în cazul genitiv au forme doar pentru
persona a III -a, masculin și feminin. Li se atrage atenția elevilor să nu confunde articolul
hotărât proclitic pentru cazurile genitiv sau dativ lui cu pronumele personal cu ac eeași formă.
La clasa a V -a se studiază doar pronumele personal și pronumele personal de politețe.
La clasa a VI -a se face, mai întâi, actualizarea cunoștințelor din clasa a V -a pe baza
unor itemi cu alegere duală. Elevii studiază și alte tipuri de pronume în clasa a VI -a și
adjectivele pronominale corespunzătoare:
– pronume reflexiv;
– pronume și adjectiv pronominal posesiv;
– pronume și adjectiv pronominal demonstrativ.
Elevii întâmpină dificultăți la pronumele și adjectivul pronominal posesiv . În manu al78
li se precizează faptul că, atunci când sunt mai mulți posesori, pronumele posesiv nu are
forme. În locul lui se folosesc formele de genitiv plural ale pronumelui personal: al, (a, ai,
ale).
Pronumele posesive care însoțesc substantivul ce denumește obiectul posedat și se
acordă în gen, număr și caz cu acesta devin adjective posesive . Adjectivul se acordă:
– în număr și persoană cu numele posesorului;
– în gen, număr și caz cu numele obiectului po sedat.
Adjectivul posesiv are funcția sintactică de atribut adjectival, pentru că determină un
substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz.
78 Limba română, Manual pentru clasa a VI -a, Editura Didactică și Pedagogică, p. 104 -107.
40
Formele lui, ei, lor sunt considerate, de unii elevi, pronume posesive. Profesorul le
explică faptul că ele sunt pronume personale chiar și atunci când însoțesc un substantiv,
pentru că nu se acordă cu acesta . Exemplu:
Am primit scrisoarea lui.
Am primit scriso rile lui.
O altă confuzie pe care o fac unii elevi de clasa a VI -a și nu numai, este legată de
folosirea formelor sale/lor. Adjectivul posesiv sale se folosește numai dacă este vorba despre
un singur posesor. Forma lor este pronume personal de persoana a III -a în cazul genitiv.
Băiatul are multe mașini. Mașinile sale sunt interesante.
La clasa a VII -a sunt actualizate cunoștințele din clasele anterioare printr -un ciorchine
completat iar tipurile de pronume pe care le studiază sunt:
– pronume și adjectiv pronominal nehotărât – forme, cazuri și funcții sintactice;
– pronume și adjectiv pronominal negativ – forme, cazuri și funcții sintactice;
– pronume și adjectiv pronominal interogativ – forme, cazuri și funcții sintactice;
– pronume și adjectiv pronominal relativ – forme, cazuri și funcții sintactice;
– pronume și adjectiv pronominal de întărire – forme, cazuri și funcții sintactice;
La clasa a VIII -a nici măcar nu se actualizează noțiunea de pronume deoarece se pune
foarte mult accent pe sintaxă iar morfologia este tratată mai puțin.
II.3 Predicat verbal versus predicat nominal
”Sintaxa are ca obiect de studiu unitățile sintactice, privite dintr -o dublă perspectivă:
raportuală și funcțională.”79
”În organizarea limbii ca sistem , fiecare nivel se dezvoltă pe cel anterior, pe care și -l
include. Cele mai generale sînt nivelul fonematic, inclus de toate celelalte (morfematic,
lexical, sintactic), pe care le materializează. și nivelul sintactic, ce le include pe toate celelalte.
Cu originea în nivelele morfematic și lexical (incluse în dezvoltarea sa), nivelul
sintactic reprezintă limba în procesul comunicării lingvistice.
Din perspectivă statică, unitatea de bază a limbii este cuvîntul . În desfășurarea
raportului lume -gîndire -limbă, el denumește și semnifică în mod izolat și pasiv. Cuvîntul
devine element activ în procesul de comunicare lingvistică numai prin dezvoltarea unei
structuri sintactice.
Din perspectivă dinamică, unitatea de bază a limbii în act (a vorbirii, în accepțiune a lui
Saussure) este enunțul . Întemeindu -se pe caracterul denominativ și semnificativ al cuvintelor
79 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 167 .
41
și pe sensurile derivînd din organizarea lor în sintagme, prin dezvoltarea unor relații
sintactice, expresie a unei trepte superioare în desfășurarea raportului realitate -gîndire -limbă,
enunțul comunică .”80
”Raportul cuvînt -enunț este condiționat, guvernat și orientat de trecerea verbului din
poziția de infinitiv în sistemul lexical al limbii în poziția de predicat în sistemul gramatical.
Prin realizarea predicației, inerentă actului de comunicare lingvistică, verbul guvernează
principalul cîmp semantico -sintactic al enunțului și orientează structura celorlalte, prin
actualizarea interferenței sistem lexical -sistem gramatical concomitent în sfera cuvîntului și în
sfera enunțului.”81
Luminița Hoarță – Cărăușu împărtășește definiția dată de Corneliu Dimitriu sin taxei,
care afirma că aceasta poate fi definită ca ”<< o parte a gramaticii în care se studiază regulile
de îmbinare a cuvintelor în unități sintactice. Considerarea sintacticii ca o parte a gramaticii
presupune admiterea modelului clasic de gramatică, în cadrul căruia, în compartimentul
morfologiei, se analizează regulile modificărilor formale ale cuvintelor, iar în compartimentul
sintaxei se cercetează regulile îmbinării cuvintelor>>”.82
”Unitatea de structură a enunțului este asigurată de înglobarea nivel ului lexical din
sistemul limbii în nivelul sintactic prin intermediul relațiilor sintactice. (…) Din perspectivă
logico -semantică, relațiile sintactice sunt interpretarea lingvistică a unor raporturi logice, prin
care se reflectă în planul gîndirii, con exiuni extralingvistice, extrinsece (între ”obiecte”) și
intrinsece (interioare ”obiectelor” de tipul: parte -întreg, conținut -formă, substanță -calități,
statice sau dinamice).
Dezvoltarea relațiilor sintactice implică o interdependență specifică între refl ectarea
lingvistică a unor raporturi din realitatea extralingvistică și desfășurarea raportului dintre
planul sintagmatic și planul paradigmatic al limbii.
În relativă dependență de particularități ale realității extralingvistice și într -o mai
strânsă leg ătură cu specificul organizării și funcționării fiecărei limbi, între sfera semantică a
unităților lexicale (și sintactice) intrate în enunț și dezvoltarea relațiilor sintactice se instituie
un raport de intercondiționare.”83
”Indiferent de modul specific de interpretare lingvistică a lumii extraverbale, relațiile
sintactice iau naștere din momentul în care, prin desfășurarea celor două operații fundamentae
ale procesului de comunicare lingvistică: selecția semnelor lingvistice din planul paradigmatic
80 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 375.
81 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 376.
82 Luminița Hoarță Cărăușu, Op.cit ., p. 157 .
83 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 379.
42
al limbii și combinarea lor în planul sintagmatic, cel puțin două unități lexicale se asociază în
interiorul unei sintagme (în înțeles sintactic), determinînd împletirea sensurilor lexicale cu
sensuri gramaticale și desfășurarea dinamicii general -particular, es ențială comunicării
lingvistice.(…) Funcția sintactică este noua identitate, de plan sintagmatic, a unităților lexicale
(sintactice). Ea introduce o nouă componentă, sensul sintactic, în planul semantic complex al
cuvîntului (sau al grupului de cuvinte), dar numai în interiorul rapotului cuvînt -enunț.”84
”Prima analiză a propoziției în subiect și predicat aparține logicii din antichitatea
elenă, care proiectează pe planul limbii judecata cu cei doi termeni principali ai ei. În
gramatică predicatul (în lati nă praedicatum ) este un concept relativ nou și împrumutat din
logică, la fel ca subiectul, consacrarea lui datorându -se gramaticilor naționaliste de la
începutul secolului al XVIII -lea. De la primele încercări lexico -gramaticale și până astăzi,
această par te de propoziție a constituit o problemă majoră pentru studiul structurii
gramaticale. Această atenție sporită acordată predicatului de către gramaticieni, în raport cu
celelalte părți de propoziție, își are o justificare obiectivă în realitatea limbii, pr in ponderea sa
în actul comunicării lingvistice, ca cel mai important element de predicație.”85
În Gramatica limbii române – Enunțul Gabriela Pană Dindelegan face distincția între
predicat semantic, sintactic și enunțiativ, ”…numai ultimul acoperind ceea ce se înțelege în
mod curent prin predicat.”86
”Predicatul semantic reprezintă componentul propoziției care asociază unei entități o
proprietate sau care stabilește o relație determinată între două sau trei entități.”87
Exemplific în continuare câteva predi cate semantice după modelul celor prezentate de
Gabriela Pană Dindelegan. Ex.:
Există un câștigător . – predicatul primește un argument -nominal căruia i se atribuie
proprietatea existențială;
Ea este Maria . – predicatul primește un argument -nominal care este identificat;
Ea este frumoasă . – predicatul primește un argument -nominal căruia i se atribuie o calitate;
El este medic . – predicatul primește un argument -nominal inclus într -o anumită clasă;
Fotbalistul aleargă . – predicatul primește un argument -nominal având calitatea de autor al
acțiunii;
Copilul se lovește . – predicatul primește un argument -nominal care suferă procesul exprimat
prin predicat.
84 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 383.
85 Niculescu Stanca, Limba română. Predicatul nominal , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005, p. 5.
86 Gramatica limbii române, Vol. II – Enunțul , Editura Academiei, București, 2005, p. 238.
87 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 238.
43
Funcționează ca predicate semantice:
a) cuvintele din clasa verbului;
b) adjectivul (Băiatul este cuminte .);
c) substantivul :
– în poziția sintactică de nume predicativ (Bărbatul este inginer .)
– în poziția sintactică de predicativ suplimentar (Îl știu profesor bun.)
– în poziția sintactică de apoziție izolată (Acea fată, o frumusețe adevărată , m-a
cucerit.)
d) adverbul (El se comportă asemenea dușmanilor.);
e) prepoziția – doar cele purtătoare ele însele de informație semantică (Locuiește lângă
stadion .)
”Predicatul sintactic constituie centrul/guvernorul unui grup sintactic așezat într -o
poziție semantic predicativă (centrul unui G(rup) V(erbal), dar și centrul unui grup aflat în
poziție de N(ume) P(redicativ), P(redicativ) S(uplimentar), apoziție izolată. În pozițiile
predic ative se manifestă, semantic, capacitatea predicatului de a -și atrage argumentele, iar,
sintactic, de a -și atrage complementele, cărora le impune restricții de rol tematic și restricții de
formă (de caz și de prepoziție). Predicatele sintactice cer asocier ea cu actanți/argumente, care
îndeplinesc, în funcție de trăsăturile matriciale ale predicatului, unul, sau, în cazul mai multor
actanți, două sau trei dintre rolurile: Agent, Pacient, Temă, Experimentator, Sursă, Țintă,
Locativ, Beneficiar.
Prin trăsături le lui de subcategorizare (deci prin diferențele lui de regim) predicatul
sintactic asigură organizarea sintactică a grupului și coeziunea acestuia, iar prin trăsăturile lui
semantico -sintactice asigură structurarea semantică (pe roluri tematice) a grupulu i.”88
”Calitatea de predicat al enunțării adaugă, la calitatea de predicat semantico –
sintactic, și trăsătura predicativității, o trăsătură diferită de celelalte, legată de enunțare, deci
de domeniul pragmatic. Este trăsătura care asigură punerea în relaț ie, prin diverse mijloace
lingvistice, a grupului semantico -sintactic predicativ cu un fapt/eveniment extralingvistic,
ancorat spațio -temporal, și care asigură, în același timp încărcarea grupului cu o anumită
informație modală. Calitatea predicativității (deci calitatea de predicat al enunțării) este
singura trăsătură care conferă unei secvențe lingvistice, indiferent de întindere, autonomie
enunțiativă (= autonomie în comunicare, altfel spus, calitatea de enunț).”89
Gabriela Pană Dindelegan prezintă cât eva particularități proprii ale predicatului:
88 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 240.
89 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 241.
44
– ”Este singura funcție a cărei individualitate se configurează nu numai la nivel
sintactico -semantic, ci implică și nivelul pragmatic, fiind o funcție a cărei definiție
trece dincolo de sintaxă. În consecință, p entru a se realiza, este obligatorie apariția
sa într -o organizare sintactică în care ocupă poziția de guvernor/de atribuitor de
caz, de funcții sintactice și de roluri tematice, iar, în plus, e obligatoriu să
primească, prin intermediul unei forme verbale , M(orfemele) P(redicativității).
– Funcția predicatului reprezintă, în organizarea propoziției, o poziție sintactică
guvernoare, însă nu se poate defini drept clasă de substituție, căci, față de celelalte
funcții, nu cunoaște realizări proporționale (de pro poziție relativă sau
conjuncțională). (…)
– Suprimarea predicatului, exceptând cazurile de elipsă, când intervine recuperarea
contextuală, este imposibilă, ducând la anularea enunțului. Este de neconceput un
enunț prototipic din care predicatul (cel care a sigură organizarea semantico –
sintactică și, în plus, autonomia în enunțare) să lipsească și să nu poată fi
recuperat. (…)
– În timp ce oricare altă funcție sintactică se actualizează prin componente care,
simultan, pot ocupa atât o poziție de centru de gru p, cât și una de subordonat, într –
un enunț canonic (structurat), componentul care îndeplinește funcția de predicat nu
poate apărea decât ca element regent/dominant. Într -un predicat simplu,
componentul -predicat nu apre decât ca regent; într -un predicat com plex, predicatul
se realizează printr -un grup sintactic, al cărui centru nu poate funcționa decât ca
regent. (…)
– Predicatul este singura funcție care, în limitele unei unități de tip propozițional, nu
admite repetarea prin coordonare. Orice altă funcție sintactică (…) admite
coordonarea (…) în timp ce orice predicat coordonat are drept efect crearea unei
noi orga nizări sintactico -propoziționale, depășind limitele organizării primare.(…)
– Într-un enunț structurat (canonic), a cărui structură informațională este binară, fiind
alcătuită din Temă+Remă, verbul -predicat (însoțit de complementele sale) aparține
în mod c urent părții remice a enunțului, fiind partea de enunț purtătoare a noii
informații.”90
”Distincția predicat simplu vs predicat complex privește, pentru un predicat canonic
(unul de tip verbal), modul de încorporare a MP {Morfemele Predicativității} și, imp licit,
structura internă a predicatului. În cazul predicatului simplu , M(orfemele de) P(redicativitate)
90 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 243.
45
sunt incluse în componentul semantic al acestuia, amalgamându -se, ca atare, într -un unic
component, informația semantică, sintactică și pragmatică; în c azul predicatului complex , MP
sunt preluate de un component exterior celui semantic, un operator verbal (numit și
predicator), informația predicației semantice separându -se de cea sintactică și de cea
pragmatică.91”
Având în vedere faptul că la clasele de gimnaziu se predau doar noțiunile de predicat
verbal și predicat nominal, în continuare voi face o trecere în revistă a celorlalte categorii de
predicat ce apar în Gramatica limbii române, II – Enunțul :
A) După clasa mo rfologică a suportului semantic:
– predicate cu suport semantic verbal ( poate să învețe );
– predicate cu suport semantic adjectival, nominal, adverbial, grup prepozițional sau forme
echivalente ale acestora ( este aidoma tuturor );
– predicate cu suport semantic p articipial, în condițiile unui participiu pasiv ( este urât de
toți)
B) După valoarea operatorului :
– predicate complexe cu operator pasiv ( Băiatul este invidiat .);
– predicate complexe cu operator copulativ ( Iubirea înseamnă sacrificiu .);
– predicate complexe cu operator aspectual ( Copilul se apucă de citit .);
– predicate complexe cu operator modal ( Băiatul poate să vină .)
C) După natura verbală/nonverbală a suportului semantic:
– predicate complexe nonverbale
– predicate complexe verbale
”Numele predicativ (NP), funcție c erută de un centru verbal copulativ (Cop), reprezin –
tă o clasă de substituție (adică de echivalente funcționale substituibile în același context
verbal) având ca termeni prototipici adjectivul și nominalul în nominativ (altul decât
nominalul -subiect), iar ca relație sintagmatică specifică, o relație obligatoriu ternară,
implicând verbul -centru de tip copulativ și un nominal -subiect. (…)
NP este o poziție (o complinire) care aparține clasei de compliniri obligatorii ale
verbului, fiind cerută de trăsătur ile matriciale ale acestuia. Se aseamănă, sub multe aspecte, cu
clasa complementelor direct și indirect, de care, la nivel sintactic, se deosebește prin natura
ternară a relației, numele predicativ implicând atât verbul cât și subiectul.”92
”Predicatul este funcția sintactică prin care se realizează predicația în enunțurile
analitice -ipostaza enunțuri verbale. Structura predicatului depinde de modul de integrare a
91 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 244.
92 Gramatica limbii române, Vol. II, p. 263.
46
componentei semantice de natură gramaticală, purtătoare a indicilor de predicaț ie (timp -mod
și persoană -număr ).”93
Dumitru Irimia prezintă cele trei categorii de predicat discutate în noua ediție a
Gramaticii Academiei realizată sub coordonarea Valeriei Guțu Romalo din 2005 și prezentate
în lucrarea de față, precizând faptul că, printre variantele de predicat complex se includ ”în
funcție de operator (concept prin care se definește nivelul sintactic al predicatului): predicatul
nominal (”Ion este/rămîne important”), alături de predicatul verbal realizat prin verb la
diateza pasivă (”Ion este lăudat ”) și de predicate în structura cărora intră (ca operatori) verbe
de aspect și de modalitate (”Ion se apucă de învățat” …).94
Deosebirea față de poziția Gramaticii Academiei o reprezintă cele două categorii de
predicate discutate de Dumitru Irimia, clasificate în funcție de modul concret de realizare a
celor două componente ale predicației și anume:
– predicatul sintetic
– predicatul analitic
”Predicatul sintetic se caracterizează prin realizarea celor două componente semantice
ale predicației în mod solidar, în structura morfem atică liniară (rădăcină+flectiv) a aceleiași
unități lexicale: ”Ne pierdem ca să ne -mplinim” (L.Blaga). (…) Predicatul verbal (sintetic) își
poate realiza conținutul funcțional semantic prin constituent simplu, dezvoltat sau multiplu.”95
”Sub aspect stru ctural, pentru predicatul analitic este definitorie realizarea predicației
printr -un constituent analitic, cu organizare bipolară: o componentă verbală (un verb
copulativ) și un complement nominal (nume: substantiv/adjectiv/pronume, adverb sau
propoziție – dezvoltare a planului semantic al unui nume): verb copulativ+nume predicativ.”96
Dumitru Irimia prezintă mai multe variante ale predicatului analitic:
– predicat analitic simplu, dezvoltat și multiplu – la nivelul predicatului;
– numele predicativ se poate re aliza (în structura predicatului analitic) prin:
a) constituent simplu;
b) constituent dezvoltat;
c) sintagmă analitică;
d) structură analitică cu dezvoltare complexă, dezvoltare propozițională sau poate fi
multiplu.
93 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 429.
94 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 429.
95 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 429.
96 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 434.
47
Din perspectiva raportului dintre planul semantic a l enunțului și lumea extralingvistică
Dumitru Irimia distinge două categorii de predicat:
– predicat absolut;
– predicat referențial.
”În enunțul cu predicat absolut , se absolutizează planul semantic al relației de
interdependență subiect -predicat, concomiten t cu absolutizarea semanticii lexicale a
termenilor ce realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei
determinări cu originea în situația de comunicare.”97
Din categoria predicatelor absolute fac parte predicatele conceptual e și predicatele
metaforice .
”În enunțurile cu predicat referențial , prin predicație se actualizează – în funcție de
situația de comunicare și/sau de tipul de cunoaștere (empirică, științifică, artistică, filozofică,
religioasă) – planul semantic al terme nului -subiect și planul semantic global.”98
Acest tip de predicat se realizează în două variante principale: predicat narativ și
predicat descriptiv .
După o trecere în revistă a celor mai utilizate definiții ale predicatului, cărora le aduce
argumente pentru a arăta că ”nici una dintre ele luată izolat nu este adecvată pentru funcția
sintactică de predicat în general, întrucît această funcție sintactică are realizări variate în limba
română, realizări care nu se lasă cuprinse într -o singură definiție”99, Corneliu Dimitriu
consideră necesare câteva precizări referitoare la funcția sintactică de predicat la care
interesează:
a) predicatul tip/prototipul de predicat, care este parte principală de propoziție, apare
numai în propoziția bimembră și se definește pr in subiect (care este tot parte
principală de propoziție), cu care (subiectul ca parte principală de propoziție,
adică) contractează raportul sintactic (specific) de inerență;
b) predicatul analogic, de asemenea parte principală de propoziție, care, însă, se
întîlnește doar în propoziția monomembră nu se poate defini prin subiect (pentru
că acesta nu există) și, ca urmare, nici prin raportul sintactic (specific) de inerență;
acest tip de predicat se acceptă ca atare numai prin anumite asemănări/analogii cu
predicatul tip;
97 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 439.
98 Dumitru Irimia, Op.cit ., p. 440.
99 Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa , Editura Institutul European, Iași, 2002, p.
1290.
48
c) (…) corespondentul/echivalentul semantic al predicatului (mai exact, al unui
component dintr -o anumită realizare a predicatului) nu are principala caracteristică
gramaticală a predicatului tip, adică nu contractează cu subiectul raportul sin tactic
(specific) de inerență.
În definiția de lucru a predicatului tip/prototipului de predicat notăm că acesta este
partea principală a propoziție i bimembre care, contractînd cu subiectul (de asemenea ca parte
principală de propoziție) raportul sintactic (specific) de inerență, face o comunicare despre
conținutul acestuia (al subiectului).”100
”În afară de verbal, predicatul tip/prototipul de predicat poate fi și nominal, care –
după părțile de vorbire prin care se exprimă – ar trebui numit verbal -nominal. Spre deosebire
de predicatul tip/prototipul de predicat verbal, care este nedivizibil funcțional sintactic, la
predicatul tip/prototipul de predicat nominal se pot identifica două subfuncții la nivel
sintactic: VERBUL COPULATIV și NUMELE PREDICATIV.”101
Lumi nița Hoarță Cărăușu clasifică tipurile de predicat în funcție de părțile de vorbire
prin care se exprimă:
– predicat verbal;
– predicat adverbial (numai adverbele sau locuțiunile adverbiale care intră în
distribuție cu un jonctiv subordonator);
– predicat interj ecțional;
– predicat nominal.
În opinia autoarei predicatul verbal ”poate fi exprimat printr -un verb la un mod
personal sau printr -o structură analitică (locuțiune sau expresie verbală). (…) Predicatul
nominal este alcătuit dintr -un verb copulativ la un mo d personal și dintr -unul sau mai multe
nume predicative.”102
”Numele predicativ poate fi exprimat printr -un substantiv, un adjectiv substantivizat
sau un pronume, un adjectiv, un numeral, un verb la supin sau la infinitiv, un adverb sau o
interjecție.”103
Autoarea clasifică predicatul verbal din perspectivă structurală astfel:
– predicat verbal simplu;
– predicat verbal compus (conține un verb semiauxiliar – de modalitate, de aspect –
și un verb de bază); Ex: Suntem bucuroși să putem pleca azi.
100 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. II, p. 1290.
101 Corneliu Dimitriu, Op.cit ., Vol. II ., p. 1296.
102 Luminița Hoarță Cărăușu, Op. cit., p. 189.
103 Luminița Hoarță Cărăușu, Op. cit., p. 19 0.
49
– predicat verbal dezvoltat( format prin reluarea aceluiași verb, prin sintagme
alcătuite cu verbele a sta sau a se lua și un al doilea verb sau prin sintagme
formate din verbul a trebui și un participiu pasiv).Ex: Acest fapt nu trebuie pus în
discuție.
Predicatul nominal este clasificat din aceeași perspectivă în:
– predicat nominal simplu( format din verb copulativ și nume predicativ);
– predicat nominal compus(format dintr -un verb semiauxiliar, un verb copulativ și
un nume predicativ). Ex: Trebuie să fi fost atrăgătoarea povestea.
G.G. Neamțu face distincția între predicat verbal impersonal și predicat nominal
impersonal, ilustrând -o prin exemplele:
E dovedit că lucrurile s -au întâmplat astfel. – predicat verbal impersonal
E clar că lucrurile s -au întâmplat astfel. – predicat nominal impersonal
Primul tip de predicat este format din a fi auxiliar predicativ impersonal și un nume
predicativ exprimat prin adverb de mod: E ușor să vorbești, mai greu e să faci ; E rușinos să
nu știi asta; E limpede că pentru examen va învăța.
Al doilea tip de predicat este exprimat printr -un verb la diateza pasivă impersonală: E
unanim acceptat că pământul se învârte în jurul soarelui, nu invers .
Notele comune ale celor două grupări sunt:
– a fi ”impersonal”;
– caracterul invariabil tipic adverbia l al celui de -al doilea component;
– calitatea de a cere subordonate subiective.
Pentru deosebirea celor două structuri G.G. Neamțu face următoarele precizări:
1. ”Construcția impersonală <<a fi + participiu (invariabil)>> este substituibilă cu așa –
numitul << reflexiv pasiv cu se impersonal >>: e știut că… -se știe că; e dat să…- se dă să…; e
acceptat că… -se acceptă că…; e demonstrat că… – s-a demonstrat că… Prin această
echivalență obținem proba că << a fi + participiu>> este un verb la diateza pasivă.
2. Calitatea d e participiu, de la care pleacă de altfel recunoașterea construcției, se verifică
ușor prin raportarea la perfectul compus al verbului ( a ști – am știut știut <<
participiu>>).”104
În manualele școlare se studiază două tipuri de predicat (verbal și nominal) iar
informațiile prezentate țin cont de specificul vârstei elevilor. Astfel că la clasa a V -a în
manualul de Limba română105 este prezentată definiția predicatului – Predicatul este partea
104 Neamțu, Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei seturi de grile rezolvate și
comentate , p. 248-249.
105 Limba română, Manual pentru clasa a V -a, Editura Teora, București, 2015, p. 200 -203.
50
principală de propoziție aflată în relație de interdependență (dependență bilaterală) cu
subiectul. Este realizată clasificarea predicatului în:
– predicat verbal (Pv) – arată ce face sau ce suportă subiectul;
– predicat nominal (Pn) – arată ce este, c ine este, cum este subiectul.
În continuare sunt prezentate, cu exemple, verbele predicative la moduri personale
prin care se exprimă predicatul verbal :
– indicativ: El trăiește bine.
– imperativ: Cântă , lăutare!
– conjunctiv: Să nu ne speriem .
– condițional -optativ: Aș căuta altă soluție.
– prezumtiv: Vor mai fi trăind și acum.
Predicatul nominal este alcătuit din:
– verb copulativ ( a fi, a părea ) la un mod personal;
– nume predicativ exprimat prin substantive sau substitute (pronume, numeral) și
prin adjective.
Predicatul nominal poate avea nume predicativ multiplu : Fata cea mare era tăcută și
înțeleaptă. Se face precizarea că există un singur predicat. Numele predicative multiple sunt
constituite prin coordonare, care se poate realiza prin juxtapunere (virgulă) – Fata este blândă,
bună, frumoasă. sau prin joncțiune (conjuncții coordonatoare):
– și: Ziua părea mohorâtă și rece.
– sau: Vremea era rece sau caldă?
– dar: Este silitoare, dar neatentă uneori.
Într-un alt manual de clasa a V -a106 este prezentată definiția – Predicatul este partea
principală de propoziție care atribuie subiectului o acțiune, o stare sau o însușire. Predicatele
sunt exprimate prin verbe la moduri personale. Ele se numesc predicate verbale.
Predicatul verbal atribuie subiectului o acțiune și arată ce face subiectul. Răspunde la
întrebările ce se spune despre subiect?
ce face subiectul?
Predicatul nominal atribuie o însușire sau o c alitate subiectului și arată cine este, ce
este sau cum este subiectul. Răspunde la întrebările: cine este subiectul?
ce este subiectul?
cum este subiectul?
106 Limba română, Manual pentru clasa a V -a, Editura P etrion, București, 2004, p. 218 -220.
51
Numele predicative sunt exprimate prin diferite părți de vorbire (substant iv, adjectiv,
pronume, numeral, adverb). Ele sunt nume predicative simple. Atunci când sunt formate din
mai multe părți de vorbire ele sunt nume predicative multiple.
În manual ul amintit lecția Predicatul se încheie cu o
Schemă recapitulativă:
definiție parte principală de propoziție
atribuie subiectului o acțiune, o stare
sau o însușire
Predicatul: exprimat prin verb la moduri personale
predicat verbal
felul predicat nominal: ver b copulativ + nume predicativ
simplu exprimat prin: multiplu
substantiv pronume numeral adjectiv adverb
În manualul de clasa a VI -a107 sunt reluate informațiile din clas a a V -a referitoare la
definiție și clasificare iar noțiunile noi sunt legate de verbele copulative , altele în afara
verbului a fi. Se face distincția între valoarea de verb predicativ și verb copulativ:
Verb copulativ
Verb predicativ
Fratele ei va ieși tehnician. Fratele ei iese acum din casă.
Maria se face laborantă. Maria își face temele.
El a ajuns medic. El a ajuns în fața hotelului.
Văzând cățelul a rămas surprins. A rămas la noi în seara aceasta.
Acea descoperire a însemnat o victorie. A însem nat fiecare pagină cu creionul.
Părea foarte bucuroasă. Părea că plouă.
A devenit instructor de zbor. A deveni nu este niciodată predicativ .
Numele predicativ poate fi exprimat prin (exemplele sunt după modelul celor din
manual):
substantiv în cazul Nominativ Pisica mea este Kity.
acuzativ cu prepoziție Paltonul este de stofă .
Genitiv Caietul este al băiețelului .
adjectiv la toate gradele Desenul este foarte frumos .
numeral în cazul Nominativ Mingea lui este a doua .
acuzativ cu prepoziție Floarea este pentru a treia .
Genitiv Temele sunt ale celor doi .
pronume în cazul Nominativ Bicicleta lui este aceea .
acuzativ cu prepoziție Premiul este pentru el .
107 Limba română, Manual pentru clasa a V I-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2016, p. 174 -177.
52
Genitiv Mapa este a lui.
verb la modul Infinitiv Bucuria lui este de a dansa .
supin Tema este de rezolvat .
adverb de mod Problema este așa.
de loc Băiatul este de aici .
de timp Lucrarea este pentru azi .
interjecție Va fi vai de tine!
Clasificarea numelui predicativ încheie lecția despre predicat în acest manual de clasa
a VI-a.
Într-un manual de clasa a VII -a108 sunt actualizate informațiile despre predicat
referitoare la clasificare după care se face o trecere în revistă a părților de vorbire prin care
poate fi exprimat predicatul verbal (verb predicativ, locuțiune verbală, adverb predicativ,
locuțiune adverbială, interjecție predicativă) fără a se da niciun exemplu ci doar exerciții
conținând predicate exprimate prin aceste părți de vorbire.
În ceea ce privește predicatul nominal se precizează modul de alcătuire, la ce mod sunt
verbele copulative precum și clasificarea numelul predicativ, după care sunt prezentate, cu
exemple, părțile de vorbire prin care se exprimă numele predicativ.
– substantiv în cazul nominativ, în cazul acuzativ cu prepoziție, în cazul genitiv cu
prepozi ție, în cazul dativ cu prepoziție;
– locuțiune substantivală;
– pronume în cazul nominativ, în cazul acuzativ cu prepoziție, în cazul genitiv cu
prepoziție, în cazul dativ cu prepoziție;
– numeral cu valoare substantivală în cazul nominativ, în cazul acuzativ cu
prepoziție, în cazul genitiv cu prepoziție, în cazul dativ cu prepoziție;
– adjectiv propriu -zis, provenit din verb la participiu, provenit din verb la gerunziu;
– locuțiune adjectivală;
– verb la modul infinitiv și la modul supin;
– locuțiune verbală la modul infinitiv și la modul supin;
– adverb;
– locuțiune adverbială;
– interjecție.”
Într-un alt manual de clasa a VII -a109, după actualizarea cunoștințelor din clasa a VI -a
pe baza unor itemi de completare, se atrage elevilor atenția că nu trebuie să confunde
108 Limba română, Manual pentru clasa a V II-a, Editura Humanitas Educational, București, 2015, p. 186 -188.
109 Limba română, Manual pentru clasa a V II-a, Editura All Educational, București, 2005, p. 148 -150.
53
predicatul exprimat printr -un verb la diateza pasivă cu un predicat nominal iar exemplele date
sunt:
Mărul este copt de soarele verii.
Mărul este copt , nu crud.
La informațiile despre predicatul nominal apare o informație inexistentă în celălalt
manual de clasa a VII -a și anume acordul predicatului nominal care se face astfel:
– verbul copulativ se acordă cu subiectul în persoană și număr;
– numele predicativ se acordă cu subiectul în gen, număr și caz.
La clasa a VIII -a este doar o reactualizare a tuturor noț iunilor învățate la predicat în
clasele V -VII.
II. 4 Dativul posesiv: atribut pronominal versus complement posesiv
”Categoria gramaticală a cazului cuprinde în limba română cinci termeni ( cazuri ):
nominativ (N), acuzativ (Ac), genitiv (G), dativ (D) și vocativ (V), care se manifestă în
flexiunea nominală prin forme distincte și prin forme omonime, organizate într -un sistem de
opoziții caracteristice. (…)
Dativul este cazul subordonat impus nominalului de un regent verbal ( Îi dau elevului
o carte., El răspunde solicitărilor), adjectival (activitate prielnică sănătății ) sau, mai rar,
interjecțional ( Bravo elevilor harnici!) , realizând funcția sintactică prototipică de complement
indirect. (…) Atipic, dativul este cazul nominalului subordonat unui regen t nominal ( dativul
adnominal ), fiind impus de nume de acțiune care păstrează regimul cazual al verbului din care
provin ( acordarea de medalii sportivilor , trimiterea de ajutoare sinistraților ) sau de nume
(nearticulate) de rudenie, de funcții sau de demnit ăți: ( nepot de soră mamei mele , domn
Moldovei ), realizând funcția sintactică de atribut în dativ.”110
”Atributul reprezintă componentul sintactic care face parte din grupul nominal,
funcționând ca adjunct al centrului nominal. Între atribut și centrul său s intactic se stabilește o
relație de dependență. Atributul restrânge sfera semantică a regentului, introducând noi
componente semantice, utile identificării referentului reprezentat prin regent.”111
Gramatica Academiei clasifică atributul pronominal în trei categorii:
– atribut pronominal în genitiv;
– atribut pronominal în dativ;
– atribut pronominal prepozițional.
110 Gramatica limbii române , Vol. I , p.70-72.
111 Gramatica limbii române , Vol. II , p.592.
54
”Atributul pronominal în dativ se exprimă fie prin clitecele pronumelui personal și
reflexiv (mâna -ți, genele -i) fie, mai rar, prin pronume accentuat în construcții asemănătoare
atributului substantival în dativ cu regent nearticulat nume de rudenie sau care exprimă o
relație socială ( nepot acestuia …) sau cu regent abstract verbal, de obicei articulat ( conferirea
de medalii unora. ..). În grupul nomina l, cliticul atribut poate fi atașat atât unui substantiv, de
obicei articulat enclitic, cât și unui adjectiv articulat plasat în antepunere.(…)
Relația dintre clitic și nominalul centru este de subordonate unilaterală.
Atributul pronominal în dativ a vând ca regent un substantiv prototipic îndeplinește de
obicei rolul de Posesor ( În negru și în lacrimi prietenii -mi s-arată ., Al. Macedonski, în GA),
iar ca adjunct al unui substantiv abstract verbal sau adjectival, el poate exprima și alte roluri
actanți ale cerute îndeobște de regenții verbali: Agent ( mersu -i legănat ), Agent/Pacient
(căutarea -i neașteptată ).”112
În lucrările de specialitate se observă o oarecare ezitare în ceea ce privește funcțiile
sintactice ale pronumelor cu valoare de dativ posesiv, mai ales în cazul celor așezate lângă
verb. Dativului posesiv i s -a acordat, fără mari rezerve, funcția sintacti că de atribut
pronominal, însă celui adverbal i s -a acordat când funcție de complement indirect, când
funcție de atribut pronominal. Exemplu:
Și-a luat pălărie . (complement datival)
Și-a luat pălăria (atribut datival)
Alexandru Metea113 afirmă: ”Atributu l pronominal în dativ, atunci când stă în fața
unui verb, poate fi confundat cu un complement indirect. El este atribut când după verb
urmează un substantiv, de obicei articulat, căruia îi putem adăuga un adjectiv posesiv sau un
pronume personal, persoana a III-a, cazul genitiv: Ți-am admirat fotografia = Am admirat
fotografia ta.”
În Gramatica limbii române (1966) se afirmă că atunci ”când pronumele neaccentuat
în dativ stă pe lângă un substantiv, el este clar atribut pronominal” (însă) ”când pronumele
neaccentuat în dativ stă pe lângă un verb, dar se referă la un substantiv de pe lângă acel verb
(cu rol de subiect, nume predicativ sau complement de diverse feluri) el poate fi echivalent cu
un atribut: Vezi -ți de treabă., deși în general este complement indirect.”114.
”Atributul pronominal în dativ/datival se exprimă frecvent prin dativul pronumelor
personale și reflexive, mai exact, numai prin formele neaccentuate de dativ ale acestor
112 Gramatica limbii române , Vol. II , p.602.
113 Alexandru Metea, Limba română de la A la Z , Editura Helicon, Timișoara, p. 164.
114 Gramatica limbii române , Vol. II, Editura Academiei RSR, București, 1966, p. 163.
55
pronume, care <<forme neaccentuate>> sînt numite curent dative posesive și se întîlnesc în
două tipuri de structuri :115
Din inimă -i pămîntul la morți să deie viață. (Mihai Eminescu)
(…) De -mi țin la el urechea {= MEA} – și rîd de cîte -ascult. (Mihai Emines cu)
Luminița Hoarță – Cărăușu afirmă că atributul pronominal în dativ ”se exprimă prin
forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal sau reflexiv. (…) Formele neaccentuate de
dativ ale pronumelui personal și reflexiv cunoscute sub numele de dativ po sesiv funcționează
ca atribut ca determinante ale unui substantiv de obicei articulat hotărât, dar și nearticulat,
când formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal sau reflexiv urmează imediat
regentului.”116
După cum am văzut, p rin dativ posesiv înțelegem formele neaccentuate (clitice) ale
pronumelor personale și reflexive care stau numai pe lângă un substantiv ( dativ posesiv
adnominal ) sau pe lângă un verb ( dativ posesiv adverbal ). Ambele forme sunt variante
distribuționale ale dativului posesiv , denumire preluată din latină – dativus possessivus.
Flora Șuteu acceptă că dativul posesiv apare legat fie de un verb ( Șterge -ți ochii ), fie
legat de un substantiv ( ochii -ți), însă, tot ea afirmă că ”în timp ce dativul posesiv poate fi legat
de orice f el de substantiv pentru a indica ideea de posesie, în construcție cu verbul, pronumele
în dativ nu se poate raporta decât la substantive care îndeplinesc anumite funcții sintactice. În
această situație, el se referă mai ales la substantive care sunt legate de verbul pe lângă care se
află dativul posesiv.” 117
Cercetătoarea ajunge la concluzia că nu există atribut pronominal în dativ când
pronumele apare pe lângă un verb, încadrându -se, astfel, în grupul verbal iar argumentele
aduse sunt următoarele:
– dativul posesiv al pronumelui așezat pe lângă verb exprimă posesia, mai ales cu
referire la substantive care sunt legate sintactic de verb;
– pe lângă un verb, dativul posesiv poate să reia sau să anticipeze un complement
indirect exprimat printr -un pronume în dativ , cu formă neaccentuată, sau printr -un
substantiv. Astfel, dativul posesiv are funcția sintactică de complement indirect,
chiar și atunci când apare singur pe lângă verb.
Pentru a recunoaște funcția sintactică a dativului posesiv, autoarea propune
introdu cerea, în construcția respectivă, a unui complement indirect. În acest fel, dativul
115 Corneliu Dimitriu, Op.cit .,Vol. II , p.1356.
116 Luminița Hoarță Cărăușu, Op. cit., p. 195.
117 Flora Șuteu , Atribut pronominal sau complement indirect? în LR, XI, nr. 3, 1962, p.270.
56
posesiv va fi atribut pronominal numai în construcțiile în care complementul indirect nu poate
fi inserat.
Gramaticile românești nu conțin același număr de complemente, ac estea variind de la
două (direct și indirect) în cele mai vechi gramatici (Heliade 1980, Iordan 1956 ), la trei –
direct, indirect și de agent (GLR , vol. II, p. 149; Avram 1997, p.362, Felecan 2002, p. 165), la
patru – direct, indirect, de agent, intern (Dimitriu 1982, p.237), direct, indirect, de agent, de
materie (Zugun 1993, p.38 -43) și chiar la cinci – direct, indirect, de agent, de reciprocitate,
comparativ (Irimia 1997, p. 408 -426; Merlan 2001, p. 94 și urm.) .
Gramatica Academiei admite șapte complemente: direct, secundar, indirect,
prepozițional, de agent, posesiv, comparativ. Lucrarea Gramatica limbii române (ediția 2005)
nu lămurește problema complement indirect datival sau atribut pronominal datival, ci
deschide noi controverse prin apariția unei noi funcții sintactice – complement posesiv.
”…complementul posesiv este un component al grupului verbal care se actualizează
într-o structură ternară și exprimă posesorul printr -un clitic de pronume reflexiv s au personal
cu trăsătură semantică (+Animat), stabilind prin intermediul verbului regent o relație
semantică de posesie (și alte relații subsumate posesiei: apartenența, dependența) cu un alt
nominal din structură, care exprimă ”obiectul posedat” (în sens larg), de exemplu Ion își
respectă/iubește părinții/vecinii…”118
În aceeași lucrare se afirmă că ”În tradiția gramaticii românești, complementul posesiv
(numit ”dativ posesiv”) , a fost considerat o formă de realizare a complementului indirect, și
nu o po ziție sintactică aparte.
Tot aici sunt prezentate unele asemănări și deosebiri între complementul posesiv și
complementul indirect, ambele fiind componente ale grupului verbal (mai rar, interjecțional),
aflate în relație de subordonare față de verb sau interjecție. Au clase de substituție similare,
apar în structuri ternare și prezintă fen omenul dublei exprimări. În timp ce complementul
indirect aparține grupului verbal, complementul posesiv devine component al grupului verbal
prin amalgamarea acestuia cu un grup nominal, din care își păstrează rolul semantic Posesor.
Numai verbul ( Și-a rup t mâna .) și, mai rar, interjecția ( Iată-i mașina .) pot fi regenți ai
complementului posesiv, în timp ce complementul indirect poate determina și adjective sau
adverbe.
Complementul indirect se poate exprima prin nominal nedublat de un clitic, realizare
imposibilă pentru complementul posesiv. Pentru complementul indirect, structura ternară este
posibilă, dar nu obligatorie și definitorie ( Lui îi place gramatica .), în timp ce pentru
118 Gramatica limbii române , Vol. II , p.441.
57
complementul posesiv este obligatorie ( Îmi iubesc părinții .). Dublarea compl ementului
indirect este guvernată de reguli sintactice, pe când dubla exprimare a complementului
posesiv este un fenomen marginal, manifestat mai ales în enunțuri emfatice.
În manualele școlare de clasa a V -a, la cazul dativ, este prezentată funcția sintactică de
complement, fără alte detalieri sau precizări ale felului acestuia. Atunci când se predă lecția
referitoare la Atribut, apare prezentat succint atributul pronominal exprimat prin pronume
personal în dativ, cu exemplul mâna -ți.
La clasa a V I-a la lecția despre cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului se
realizează doar actualizarea celor studiate în clasa a V -a, cu precizarea că, la nivelul acestei
clase, este specificat tipul de complement și anume indirect – pentru dativ. În cla sa a VI -a
elevii află despre existența ”atributului pronominal în cazul dativ (dativ posesiv), exprimat
prin forma neaccentuată de dativ a pronumelui:
– personal – Ochii ei albaștri clipiră sub lungile -i gene bălaie.
– reflexiv – Niculăiță și-a băgat banii în chimir.
Atunci când forma neaccentuată a pronumelui personal stă în cazul D. și are funcție
sintactică de atribut pronominal, având același înțeles cu adjectivul posesiv, vorbim de dativul
posesiv. exemplu: sania -mi cea mică (-mi=a mea).”119
La clasa a VII-a120, atunci când se studiază atributul, mai întâi se actualizează
cunoștințele despre atributele substantival, pronominal, adjectival, verbal, adverbial iar,
aparte, se discută despre atributul substantival în dativ cu două exemple:
– ”Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. (M. Eminescu) – determinând
un substantiv nearticulat ( preot, profet ): formă învechită, ieșită astăzi din uz;
– Acordarea de premii olimpicilor ne-a bucurat. – determinând un substantiv (nume
de acțiune – acordarea ), de regulă articulat hotărât.
De asemenea se prezintă și atributul pronominal în dativ care ”este exprimat prin
forme neaccentuate de dativ ale pronumelui personal și ale pronumelui reflexiv folosite cu
valoare posesivă, care sunt sinonime cu un adjectiv pron ominal posesiv (dativ posesiv). El
este legat prin cratimă de un substantiv, de un adjectiv, numeral sau participiu, de un verb sau
de o interjecție. În limba română actuală aceste forme se întâlnesc mai mult în limbaj
poetic.”121
119 Limba română, Manual pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2016, p. 197 -198.
120 Limba română, Manual pentru clasa a VII-a, Editura All Educational, București, 2005, p. 156 -157.
121 Limba română, Manual pentru clasa a VII-a, Editura All Educational, București, 2005, p. 157.
58
La clasa a VIII-a se face doar actualizarea cunoștințelor despre atribut însă accentul
este pus pe propoziția subordonată atributivă, noțiune nouă de sintaxă.
59
Capitolul al III -lea – Predarea gramaticii la gimnaziu
III.1 Predarea – element esențial al procesului instructiv -educativ
Educația se realizează pe tot parcursul vieții unui om, în primul rând în familie dar și
cu ocazii variate însă acțiunile educative, sub o formă specială, au loc în instituțiile de
învățământ luând aspectul procesul ui de învățământ.
„Procesul de învățăm ânt reprezintă o interacțiune din amică dintre trei elemente:
predare, învățare și evaluare.”122
Fiecare componentă a procesului de învățământ intermediază învățarea permanentă iar
rezultatele iau forma competențelor despre care Mircea Ștefan, citat de Const antin Cucoș
spunea: „Competența reprezintă un potențial (cognitiv, operațional, afectiv -atitudinal, conativ)
care se manifestă cu succes când situația o cere”.123
Un cadru didactic are ca activitate de bază predarea – o acțiune concepută și realizată
în sco pul instruirii și educării elevilor. Rolul cadrului didactic nu se limitează doar la
transmiterea unor informații ci el organizează mediul educativ, îndrumă activitatea elevilor,
coordonează utilizarea resurselor disponibile, evaluează și înregistrează rez ultatele învățării.
Dacă este să îl cităm pe Ion Albulescu, prin predare înțelegem ”un act complex de
comunicare, în cadrul căruia profesorul transmite elevilor valorile specifice diverselor
domenii ale științei și culturii sau directive de acțiune, le îm părtășește trăiri și sentimente,
opinii și convingeri.”124
„Predarea este definită ca:
„procesul prin care sunt selectate, organizate și utilizate contextele (sală de clasă,
laborator, cabinet, instituție de aplicație), condițiile (frontal, individual, pe m icro-
grupuri) și resursele (mijloace și metode de învățământ, cunoștințe, abilități și
atitudini ale cadrului didactic și elevilor sau studenților), de natură să genereze
rezultate de învățare” (p.85);125
„această activitate trebuie înțeleasă în primul rând ca o problemă de comunicare
pedagogică , bazată pe transmiterea și prezentarea adecvată a materiei, a
cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor stabilite prin planurile și programele
școlare. (…) Pr edarea devine o problemă de organizare și conducere a comunicării,
122 Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediția a II -a revăzută și adăugită , Editura Polirom, Iași, 2002 , p. 275.
123 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Editura Polirom, Iași,
2009, apud M. Ștefan, Lexicon pedagogic , Editura Aramis, București,2006, p. 273.
124 Ion Albulescu, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și crea tivitate , Editura Paralela 45,
Pitești, 2008 , p. 7.
125 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Editura Polirom, Iași,
2009, apud P. Lisievici, Evaluarea în învățământ: cadrul conceptual și metodele esențiale , Revista de
pedagogie, nr. 3 -4, p.271.
60
respectiv a învățării eficiente, bazată pe tehnici operative de proiectare și evaluare
continuă a progresului realizat. În această accepție managerială, se vorbește nu numai
despre activita tea de predare, ci și despre activitatea de predare cu scop de învățare ,
care devine eficientă, dacă este simultan activitate de predare -învățare -evaluare ”
(p.48);126
„ a preda nu este sinonim cu a spune, eventual a dicta și a cere în lecția viitoare
restitu irea verbală a celor spuse” (p.11);127
„proces de organizare a situațiilor în care se desfășoară învățarea” (p.18).”128
Predarea este o etapă esențială a procesului de învățământ aflată în strânsă legătură cu
învățarea și evaluarea. Raportul între verbele a preda și a primi , devine în învățământ o relație
între predare și învățare . Predarea se definește în raport cu învățarea și chiar prin învățare.
În decursul timpului, relația predare – învățare – evaluare a cunoscut și momente de
dezechilibru, afectând rosturile și înțelesurile conceptelor respective. Câteva sensuri ale
conceptului predare ne dezvăluie unele aspecte inadecvate ale raporturilor ei c u celelate două
componente ale procesului de învățământ:
– sensul de simpl ă transmitere și comunicare de cuno ștințe, priceperi și deprinderi elevilor;
– sensul pur metodologic al predă rii: aceasta se confund ă cu metodele ei, îndeosebi cu cele
verbale : a preda se confundă cu a expune ori a comunica verbal .
Predarea se distinge prin dou ă ramuri intim controlate: instruirea (care unește predarea
cu învățarea altora) și transformarea altora, formarea personalit ății acestora prin convertirea
predă rii în învățare, a inform ării în formare.
Predarea înseamnă instruirea care formeaz ă. Ea este o activitate caracteristică școlii
cuprinzând relația de muncă dintre elevi ș i profesori.
Predarea este necesar ă învățării deoarece multe din obiectivele educaț ionale nu pot fi
atinse f ără virtuț ile pred ării:
– prezentarea sistematic ă a con ținutulu i,
– explicarea problemelor, a noț iunilor ,
– introducerea suficientă în conț inuturile pe discipline ale cunoa șterii,
– exemplifică ri sau ilustr ări, aplica ții.
Șansele învățării depind, în mare măsură de relația ei cu predarea.
126 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Editura Polirom, Iași,
2009, apud G. Cristea, Managementul lecției, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003, p.271.
127 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Editura Polirom, Iași,
2009, apud M. Ionescu, Didactic modernă , Editura Didactică și Pedagogică, București,1999, p.271.
128 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele d e definitivare și grade didactice , Editura Polirom, Iași,
2009, apud Z. Wlodarski, Legitățile psihologice ale învățării și predării , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1980, p.271.
61
Pe de altă parte, evolu ția învățării are valoarea unui criteriu de corectur ă ori de
ameliorare a pred ării. În general vorbind, progresele și regresel e la nivelul uneia au consecință
asupra celeilalte . Dar, î n raportul predare -învățare, rolul conduc ător revine pred ării și
subiectului ei – cadrul didactic . Necesară învățării , predarea trebuie s ă fie ș i util ă acesteia,
adică să fie concepută ș i organizat ă după nevoile ș i posibilit ățile învățării .
Pentru a trage o concluzie referitoare la predare putem cita spusele lui Mihai Stanciu:
„Predarea este un proces mai larg decât seria acțiunilor și interacțiunilor din clasă, ea începe
cu proiectarea demersului didactic, continuă cu predarea propriu -zisă și cu evaluarea
rezultatelor. Pe baza concluziilor desprinse în urma evaluării, cadrul didactic va face un efort
de reglare a demersului de predare -învățare, chiar de inovare în acest plan.”129
Predarea noțiunilor de bază ale gramaticii la ciclul gimnazial are legătură strânsă cu
clasele II -IV (ciclul de dezvoltare) când elevii iau contact cu aceste noțiuni iar operarea cu ele
se face apelând la sensul lor și mai puțin la formă. Trebuie să facem distincție între două
concepte esențiale, gradual diferite: cel de ”formare a noțiunilor” și cel de ”însușire a
noțiunilor”, așa cum notează Mihaela Secrieru, idee preluată de la Ausubel și Robinson.
”Formarea noțiunilor trebuie distinsă de însușirea noțiunilor, proces datorită căruia copii mai
mari și adulții învață sensul unei n oțiuni prin contactul cu definiția ei verbală sau prin
întâlnirea ei într -un anumit context”.130
„Procesul formării noțiunilor gramaticale și al creării posibilităților de a opera cu ele
este de o importanță capitală pentru studierea limbii române.”131 La form area noțiunii
participă două elemente: gândirea și obiectul. „ Din această dublă perspectivă, noțiunea, ca
rezultat al însușirilor distinctive ale obiectului, este ideea complexă care încorporează un lung
șir de raționamente logice și de concluzii capabile să caracterizeze laturile esențiale,
trăsăturile fundamentale ale obiectului.Formarea ei nu se produce fără ajutorul limbii și fără
cel al logicii acesteia. Elevii sunt obișnuiți s -o identifice și s -o disocieze de altele, gândirea lor
fiind guvernată de o poziția dintre adevăr și fals. ”132
129 Mihai Stanciu, Didactica postmodernă , Editura Universității Suceava, 2003, pag.177 apud. I. Neacșu,
Instruire și evaluare , Editura Științifică, București, 1990 , p.108 -111.
130 Mihaela Secrieru, Didactica limbii române , Editura Ovi -art, Botoșani, 2004, apud D. P. Ausubel, F. G.
Robinson, Învăța rea în școală. O introducere în psihologia pedagogică , Editura Didactică și Pedagogică,
București,1981, p.181.
131 Vistian Goia, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu , Editura Dacia, Cluj – Napoca,
2002 , p. 35.
132 Vistian Goia, Op. c it., p. 36.
62
„Procesul de însușire a noțiunilor gramaticale se face treptat, în decursul anilor, într -un
sistem închegat pe baza principiului concentric al reluării cunoștințelor de la un an de studiu
la alt an de studiu, prin acumular ea cantitativă și calitativă.”133
Din momentul în care intră în școală, limba maternă devine pentru toți elevii un obiect
de studiu cu noțiuni, reguli, definiții pe care trebuie să și le însușească pentru a se exprima
corect, atât oral cât și în scris. După cum afirmă Emanuela Ilie „limba maternă și literatura în
limba maternă sunt indispensabile formării competențelor de comunicare necesare integrării
armonioase în colectivitatea umană, dar și formării unei personalități individuale complete,
autonome, capab ile de a se exprima fluent, de a -și argumenta propriile opțiuni identitare și
culturale.”134
Însușirea noțiunilor de gramatică se face la început pe calea inductivă – de la
observarea faptelor de limbă, de la particular la general iar pentru sistematizarea ș i
consolidarea cunoștințelor de gramatică se folosește calea deductivă – de la general la
particular, de la definiții la aplicarea fenomenelor de limbă prin exerciții aplicative selectate
pentru acele conținuturi.
În clasele V -VIII elevii trebuie să dobând ească treptat capacitatea de a descoperi
trăsăturile esențiale ale faptelor de limbă pentru a putea ajunge la înțelegerea structurii limbii.
Elevii trebuie să opereze cu aceste noțiuni cu un grad ridicat de abstractizare și generalizare,
lucru foarte impor tant pentru studierea limbii române în școală. Profesorii trebuie să -i
deprindă pe elevi să stabilească legături între elementele cunoscute, să le argumenteze astfel
încât gândirea lor să se ridice de la concret la abstract.
„Reflexul gramatical (…) pute rea de a opera rapid cu noțiuni abstracte trebuie să se
bazeze pe formarea deprinderii de a utiliza un limbaj specializat domeniului gramaticii limbii
române”135.
Apare însă o problemă foarte serioasă: aplicarea, aproape mecanică, fără o gândire
logică, a re gulilor și definițiilor, fapt ce poate duce la erori în aprecierea fenomenului
gramatical. Noțiunile gramaticale trebuie predate în așa fel încât elevii să distingă atât sensul
gramatical cât și sensul logic al cuvintelor din cadrul unui enunț. Elevii treb uie obișnuiți cu
motivarea unui fapt de limbă prin punctul de vedere gramatical iar acolo unde este posibil,
poate fi luat în considerare și raționamentul logic.
133 Nicolae Eftenie, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române , Editura Paralela 45, Pitești,
2008, p. 39 .
134 Emanuela Ilie, Didactica literaturii române , Editura Polirom, Iași, 2008, p. 33 .
135 Nicolae Eftenie, Op. cit. , p. 40.
63
Atât Nicolae Eftenie cât și Vistian Goia, indiferent de modul în care le structurează,
preluâ nd cele patru faze ale învățării și adaptându -le procesului de însușire a noțiunilor de
gramatică, vorbesc despre:
a) faza de receptare – familiarizarea elevului cu noțiunea nouă (la clasele V -VIII), fie
prin izolare, fie prin sublinierea noii noțiuni dintr -un text dat pentru a se trece la
analiza ei. Etapa aceasta are un caracter preponderent inductiv. La Eftenie etapa
include și distingerea planului gramatical de cel logic, etapă care la Goia este
prezentată separat. Aceasta este o fază analitică ce constă î n analiza noțiunii noi și
reliefarea caracteristicilor ei.
b) faza de însușire (a treia la Goia) se realizează cu ajutorul operațiilor gândirii
(analiză, demonstrație, comparație, clasificare, sinteză) și se ajunge la însușirea
regulilor și definițiilor. A cestea nu se memorează mecanic, ci prin înțelegerea
logică a elementelor componente ale definiției sau regulii.
c) faza de stocare (nu mai apare la Goia) se află în strânsă legătură cu cea de însușire,
acum memoria elevilor care a înregistrat clar și logic to ate noțiunile gramaticale le
poate folosi.
d) faza de actualizare/operării superioare cu noțiunile de limbă însușite (Goia) în care
elevii aplică noțiunile în diferite exerciții, pas cu pas, de la simplu la complex.
„Formarea deprinderilor de a aplica teoria gramaticală la practica exprimării se
realizează treptat, în procesul exercițiilor efectuate de elevi, în special în clasă, sub
îndrumarea directă și atentă a profesorului, și apoi acasă, pe măsura creșterii nivelului teoretic
al regulilor și definițiilor predate de la o clasă la alta. Elevii trebuie să justifice rezolvarea dată
cu ajutorul teoriei gramaticale.”136
III. 2 Distincția clasic – modern în predare
Ținând cont de cerințele actuale ale societății moderne, Curriculumul școlar actual
deplasează acce ntul de pe un învățământ cu precădere informativ pe unul cu caracter
preponderent formativ. Actualmente nu se mai cer acumulări cantitative de cunoștințe, de
multe ori irelevante în perspectiva integrării sociale, ci accentul se pune pe dimensiunile
format ive complexe înregistrate la nivelul personalității elevului.
În școala modernă activitatea didactică se sprijină și pe activitatea independentă a
elevilor. Aceștia trebuie să întreprindă căutări, să descopere cunoștințe și să elaboreze idei
noi, toate acestea contribuind la dezvoltarea personalității .
136 Nicolae Eftenie, Op.cit. , p. 45.
64
Predarea în stilul modern presupune prezentarea unor cerințe prin rezolvarea cărora
elevii își însușesc noi conținuturi sau își dezvoltă priceperi și deprinderi. Cercetările de
psihopedagogie au relevat fa ptul că elevii învață mai bine dacă sunt antrenați într -o activitate,
sunt implicați și motivați la un nivel superior.
„Sensibilizarea elevilor pentru activitate, captarea atenției, provocarea curiozității,
stârnirea interesului și stimularea dorinței lor de a acționa pentru producerea învățării
reprezintă condiții deosebit de importante pentru o activitate eficientă.”137 Cu alte cuvinte
putem afirma că predarea presupune „o interacțiune astfel organizată și reglată, încât să fie
satisfăcute, potrivit scopuri lor urmărite, funcțiile de transmitere a cunoștințelor, de impunere,
de coordonare, de facilitare și evaluare a eforturilor de învățare depuse de elevi. Aceste funcții
configurează dimensiunile interacțiunii profesor -elev la clasă, comportamentul profesoru lui
fiind, totuși, determinant pentru producerea învățării.138”
Predarea reprezintă demersurile întreprinse de profesor în timpul lecției iar eficiența
acesteia o determină pe cea a învățării, deoarece predarea și învățarea reprezintă două
componente corelat ive ale procesului didactic. Predarea este un proces prin care profesorul
transmite iar elevii asimilează cunoștințe, norme, valori care stau la baza formării unor
comportamente dorite în plan social.
Reforma învățământului românesc are ca obiectiv fundam ental formarea unui individ
instruit, liber și creativ în gândire, capabil să -și exprime gândurile prin enunțuri complexe,
nuanțate ca reflex al lecturilor. Aceste se opune elevului capabil „doar să scrie după dictare, să
copie fragmente de texte, dar să n u însușească să descompună enunțurile în elementele care îl
alcătuiesc, înțelegând lucrurile în mod mecanic, limitativ, fragmentar.”139
III.3 Metode moderne de predare
Vistian Goia prezintă ca modalități active în predarea -învățarea limbii și literaturii
române:
conversația euristică;
problematizarea;
descoperirea;
activitatea pe grupe de elevi;
brainstormingul;
137 Ion Albulescu, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate , Editura Paralela 45,
Pitești, 2008 , p. 8.
138 Ion Albulescu, Op.cit. , p. 8.
139 Mihaela Secrieru, Op.cit. , p. 12.
65
analiza gramaticală;
exercițiul ca metodă didactică.
Analizându -le pe rând , putem observa că ele au aplicabilitate în predar ea gramaticii.
Astfel conversația euristică este o metodă activă bazată pe dialogul permanent dintre profesor
și elevi. Aceștia au posibilitatea și satisfacția de a descoperi ei înșiși adevărul, li se dezvoltă
capacitatea de exprimare, li se formează depri nderea de a dialoga. Sunt necesare obiective
delimitate strict pentru ca dialogul să aibă finalitatea dorită.
Conversația euristică urmărește stimularea elevilor pentru aflarea adevărului științific
și îmbogățirea cunoștințelor. Elevii nu trebuie intimidați, ci încurajați să răspundă la
întrebările adresate. Se poate porni de la particularitățile unei noțiuni de morfologie sau de
sintaxă pentru ca elevii să vină cu exemple ce vor fi analizate . Succesiunea întrebărilor și
răspunsurilor poate fi când inductivă, când deductivă. Totuși această coversație este
proiectată și se desfășoară în funcție de secvențele învățării, de timpul de car e dispunem
precum și de capacitatea psihică a elevilor. De calitatea întrebărilor depind răspunsurile iar
după modul de adresare și obiectul vizat, V. Goia le clasifică astfel:
– „Frontală (adresată întregii clase);
– Directă (adresată unui elev anume);
– Inver sată (adresată profesorului de către elev și returnată acestuia);
– De releu și de comunicare (adresată de elev profesorului și repusă de acesta întregii
clase);
– Imperativă (se formulează o cerință categorică);
– De revenire (întrebare pe care profesorul o pun e reluând o părere emisă de un elev dar
care nu a putut fi luată în seamă în acel moment).”140
„Principalele funcții ale conversației sunt următoarele:
a) funcția euristică , de descoperire a noilor adevăruri, fiind cea mai des întrebuințată și
cea mai fertilă;
b) funcția de clarificare , de sintetizare și de aprofundare a cunoștințelor, noțiunilor și
conceptelor învățate;
c) funcția de evaluare și control atât a gradului de stăpânire a cunoștințelor însușite, cât și
a priceperilor și deprinderilor gramaticale formate. ”141
Învățarea prin descoperire îl obligă pe elev să -și însușească metode proprii de
cunoaștere, prin efort personal. Elevii rețin mai ușor și pentru un timp mai îndelungat ceea ce
140 Vistian Goia, Op. cit ., p. 109 .
141 Vistian Goia, Op. cit ., p. 10 8.
66
descoperă singuri. Profesorul nu face decât să formuleze ipoteza de lucru și să ofere sprijin
elevilor care pot lucra fie individual, fie pe grupe. Descoperirea inductivă se aplică des în
procesul de predare -învățare a gramaticii. Folosind raționamentul inductiv și analitic, elevii
ajung la descoperirea și definirea unor noțiuni gr amaticale.
Activitatea pe grupe de elevi are rolul de a stimula spiritul de responsabilitate al
fiecărui membru al grupului față de restul colegilor din grup. Este important ca fiecare
membru să lucreze, stimulat permanent de către profesor. Acesta din ur mă este prezent pe tot
parcursul activității, la început când repartizează sarcinile pentru fiecare grupă și la final, când
sunt sintetizate rezultatele tuturor grupelor. Profesorul enunță problema și oferă libertate
deplină, într -un timp limitat pentru gă sirea diverselor soluții.
Brainstormingul sau metoda „asaltului de idei” constă în formularea mai multor
întrebări succesive, cu scopul de a stârni gândirea elevilor și emiterea spontană a
răspunsurilor. Metoda poate fi folosită atunci când profesorul e n evoit să predea noi termeni.
Analiza gramaticală este o operație de identificare a unității și relațiilor dintr -o
secvență de expresie. Scopul utilizării metodei este acela de a -i învăța pe elevi noțiunile cât și
de a descrie sistemul limbii și clasificar ea faptelor ei potrivit categoriilor lingvistice.
„În analiza gramaticală elevii desfășoară următoarele operații și activități:
– un raționament inductiv sau deductiv
– observă modul de existență, de organizare și de funcționare a fenomenelor gramaticale
– extra g trăsături semnificative, note definitorii ale acestora
– subsumează faptele concrete conceptelor învățate
– caută argumente pentru a înțelege și disocia sistemul de opoziții în care se organizează
modificările de formă ale cuvintelor.”142
Folosind această meto dă elevii pot studia fenomenele gramaticale și pot trage
concluzii din exemplele date, ajungând de la cazuri particulare la definiții și reguli. Metoda
poate fi folosită în orice tip de lecție precum și în orice moment al lecției: în verificarea temei
pentru acasă, la însușirea noului subiect, la fixarea cunoștințelor predate. Analiza gramaticală
este un foarte bun mijloc de verificare a cunoștințelor, însă nu trebuie să se transforme într -un
exercițiu mecanic ci se justifică „numai în măsura în care contri buie la cunoașterea
elementelor de bază ale sistemului limbii și la creșterea competenței lingvistice a elevilor.”143
142 Vistian Goia, Op. cit ., p. 1 28.
143 Vistian Goia, Op. cit ., p. 1 29.
67
Exemplu de analiză gramaticală a verbului:
Analiza gramati cală se va face pe texte literare cunoscute de elevi iar gradarea
dificultăților trebuie să fie în raport cu stadiul studierii acelei teme gramaticale. La însușirea
unor noțiuni noi, textele trebuie să fie ușoare iar pentru fixarea și recapitularea cunoștințelor,
textele vor căpăt a o doză mai mare de dificultate pentru ca analiza să ceară elevilor efort de
gândire, însă nu trebuie să conțină controverse. Elevii trebuie obișnuiți cu precizia
interpretării. Aceștia trebuie nu doar să identifice fenomenul gramatical, ci să și argument eze
identificarea lui.
Metoda se poate îmbina cu explicația, conversația și cu demonstrația logică. Analiza
gramaticală poate fi parțială, atunci când analizăm o singură categorie gramaticală a noțiunii
sau integrală, atunci când analizăm toate aspectele noțiunii. De asemenea ea poate fi simplă
sau complexă – textul dat este analizat fonetic, morfologic, sintactic și stilistic). De obicei la
clasele V -VIII se utilizează analiza sintactică însoțită de cea morfologică.
Exercițiul ca metodă didactică se folosește la orele de limba română pentru fixarea
cunoștințelor, formarea deprinderilor de exprimare corectă, atât orală cât și scrisă,
recunoașterea și analizarea noțiunilor gramaticale însușite anterior. Metoda se folosește cu
precădere în lecțiile de fixare și în cele de recapitulare.
„Obiectivele urmărite prin metoda exercițiilor sunt multiple:
– să fixeze cunoștințele teoretice relativ la un capitol, categorie morfologică, sintactică,
ortografică, de punctuație etc.;
– să creeze abilități de transpuner e a acestora în practică;
– să dezvolte deprinderea de muncă independentă a elevilor;
– să dezvăluie profesorului eventualele lipsuri în cunoștințele teoretice ale elevilor;
– să stimuleze capacitățile creative ale acestora, făcând pasul de la operații mintale l a
structuri operaționale;
– să înlăture uitarea , tendințele de interferență (confuzie);
1. felul verbului
2. modul
3. timpul
4. persoana și numărul
5. conjugarea
6. diateza
7. funcția sintactică
68
– să mijlocească transferul cunoștințelor morfo -sintactice de la un capitol la altul, de la o
structură la alta a fenomenului gramatical.”144
Predarea limbii române folosește în practică o serie largă de exerciții pe care G.
Beldescu, citat de Vistian Goia le clasifică în funcție de anumite criterii:
a) „după modul sau forma de efectuare, pot fi: exerciții orale și exerciții scrise;
b) în funcție de natura faptelor de limbă care se aplică în exerciții distingem: exerciții
fonetice, de vocabular, morfologice, sintactice;
c) în funcție de natura priceperilor sau deprinderilor pe care le formăm elevilor, pot fi:
exerciții ortoepice, ortografice, de punctuație, lexicale, gramaticale și sti listice;
d) în sfârșit, după gradul de independență pe care -l pretinde rezolvarea lor, distingem
două mari categorii: de recunoaștere și cu caracter creator.”145
Chiar dacă sunt prezentate ca fiind metode specifice literaturii române, în cele ce
urmează vom f ace o adaptare a câtorva dintre aceste metode la predarea limbii române.
Întrucât procesul instructiv -educativ este în strânsă legătură cu evaluarea, printre metodele
prezentate mai jos se vor regăsi și unele specifice evaluării.
Metoda Știu/Vreau să știu/Am învățat poate fi folosită în lecțiile mixte, de fixare a
cunoștințelor și de însușire a unora noi. Elevii verifică ce știu sau cred că știu despre un
subiect, notează lucrurile neștiute sau de care nu sunt siguri că le știu și cele pe care ar dori să
le afle. Informațiile știute se notează la rubrica Știu, cele dorite la rubric Vreau să știu iar la
finalul activității sunt inventariate noțiunile învățate, ce vor fi trecute la rubrica Am învățat .
O altă metodă folosită la orele de limba română este Unul stă, ceilalți circulă . Ea poate
fi folosită în lecțiile de recapitulare a noțiunilor învățate când profesorul dă, de exemplu, un
text de analizat din punct de vedere morfo -sintactic elevilor împărți ți în grupuri de câte 3 -4,
fiecare având un număr în cadrul grupului. Toate grupele vor analiza textul, însă fiecărei
grupe îi va reveni, în mod special, o parte a acelui text. După analiză, elevii vor începe rotirea.
În fiecare grup va rămâne câte un elev pentru a explica vizitatorilor rezultatele obținute de
grupul său. Rotirea se va sfârși atunci când elevii vor reveni la grupurile inițiale.
Elevul rămas va relata colegilor comentariile făcute de vizitatori iar aceștia din urmă
vor prezenta ce au constat at la celelalte grupuri, punând accent pe asemănările și deosebirile
față de propriul rezultat. Metoda solicit elevilor atenție, capacitate de analiză și evaluare a
unor idei dar și abilitatea de a prezenta celorlalți rezultatele muncii grupului.
144 Vistian Goia, Op. cit ., p. 1 37.
145 Vistian Goia, Op. cit ., p. 1 38., apud G. Beldescu, Tipuri de exerciții în predarea limbii române , în Probleme
de metodică. Limbă și literatură , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1961, p. 135 -196.
69
Cubul este o metodă folosită în predare pentru studierea unei noțiuni din perspective
diferite. Fiecare față a cubului are câte o instrucțiune: descrie, compară,asociază, analizează,
aplică, argumentează pro sau contra. Profesorul poate concepe exerciții, formulat e conform
verbelor existente pe fețele cubului, având ca punct de plecare noțiunea discutată. Metoda
poate fi folosită în orice moment al lecției.
Turul galeriei este o metodă interactivă prin care se valorifică și se evaluează
produsele realizate de elev i în timpul orei. De exemplu: profesorul poate solicita elevilor,
organizați pe grupe, realizarea unor compuneri în care să integreze noțiuni gramaticale noi.
Creațiile literare ale grupelor vor fi afișate în locuri vizibile pentru a putea fi vizitate de
colegii din celelalte grupe, care pot comenta și lăsa pe fiecare planșă câte un comentariu. La
întoarcerea la propria planșă, fiecare grupă va discuta sugestiile și observațiile făcute de
colegi. Evaluarea se face conform unor criterii elaborate de către pr ofesor.
Diagrama Venn este o metodă ce poate fi folosită pe grupe, cerânndu -se elevilor să
identifice elementele asemănătoare și diferite a două noțiuni gramaticale. Elevii vor observa
partea comună și vor marca în spații diferite elementele specifice doa r uneia dintre noțiuni.
R.A.I . – este o metodă alternativă de evaluare care dezvoltă capacitatea elevilor de
autoevaluare precum și de reflecție asupra predării și urmărilor acesteia. „Răspunde”,
„Aruncă”, „Interoghează” sunt pașii acestei metode: elevii aruncă o minge de la unul la altul.
Cel ce aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din ceea ce s -a predat iar cel ce o prinde
trebuie să răspundă corect, apoi o aruncă altui coleg, adresându -i și o întrebar e. Cel care nu
știe răspunsul este exclus din joc ca și cel care adresează o întrebare al cărei răspuns nu îl
cunoaște. Metoda poate fi folosită pentru reactualizarea cunoștințelor, pe parcursul lecției dar
și la finalul activității pentru a se constata e ventualele lacune.
Mozaicul – Jigsaw se bazează pe învățarea în echipă. Clasa este împărțită în grupe de
lucru, în cadrul cărora fiecare membru primește o sarcină de studiu în care trebuie să devină
expert și ulterior să -și inițieze colegii referitor la s ubiectul respectiv. Există câteva etape de
lucru:
– pregătirea materialului se realizează de către profesor care va împărți tema de studiu în
4 sau 5 subteme;
– elevii sunt grupați în echipe de învățare de câte 4 -5 elevi, fiecare elev primind ca
sarcină stu diul individual al subtemei corespunzătoare numărului său. Elevii cu numărul 1 din
toate echipele vor primi subtema 1. Ei trebuie să devină experți în această subtemă pe care o
vor studia individual.
– după etapa lucrului independent se constituie grupele d e experți cu același număr.
70
Fiecare grupă de experți aprofundează subtema respectivă. Au loc discuții pe marginea
subtemei, ținând cont de faptul că fiecare expert trebuie să se instruiască optim pentru a le
transmite colegilor din grupul inițial cunoștinț ele acumulate.
– reîntoarcerea la echipa inițială și prezentarea de către fiecare expert a noțiunilor
învățate. Toți experții fac la fel iar la sfârșitul activității să poată fi asimilate informațiile
despre toate subtemele.
– evaluarea se poate face fie ora l, fie în scris prin chestionare ori fișe de evaluare.
Metoda are avantajul că mobilizează fiecare elev care are sarcini de lucru bine
stabilite, însă are dezavantajul că necesită un timp destul de mare și un grup bine închegat.
Schimbă perechea este o metodă interactivă, de lucru în perechi. Elevii sunt împărțiți
în două grupe egale ca număr; elevii din fiecare grupă sunt așezați față în față cu perechea,
rezultând două cercuri concentrice. Profesorul prezintă o sarcină de lucru (fie itemi de
completa re, fie de asociere sau diferite probleme numerotate pe fișe) care circulă și sunt
completate de perechi în ordinea numerelor. Elevii lucrează câte doi timp de câteva minute,
apoi elevii din cercul exterior se mută în sensul acelor de ceasornic pentru a re aliza o nouă
pereche. Jocul se finalizează când problemele sunt soluționate sau când fiecare elev își
regăsește partenerul inițial.
Metoda stimulează fiecare participant la discuție, dezvoltă spiritul de cooperare,
înțelegere, toleranță față de părerile celorlalți. Dezavantajul poate fi reprezentat de dificultatea
unor elevi de a -și rezolva sarcinile de lucru în timpul stabilit fiecărei perechi. Metoda poate fi
utilizată atât în lecțiile de predare cât și în cele de recapitulare și sistematizare sau în ce le de
evaluare. Profesorul o poate folosi pentru a da elevilor sarcini simple de rezolvat sau exerciții
cu un grad de dificultate mai ridicat, în funcție de potențialul intelectual al elevilor.
Explozia stelară – Starburst este o metodă care stimulează cre area de întrebări la
întrebări începându -se cu cele de tipul: Cine? Ce? Unde? Când? De ce?
După stabilirea problemei și organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare grup
elaborează o listă cu întrebări diverse, legate de problema discutată. Sunt comun icate
rezultatele muncii de grup și sunt evidențiate cele mai interesante întrebări. Metoda
stimulează spiritul de competiție și de cooperare, precum și abilitățile de lucru în echipă.
”Jocul didactic este una dintre cele mai eficiente metode de învățămân t, cu atât mai
mult cu cât are avantaje evidente, în ciuda faptului că, cel puțin în aparență, în el primează
plăcerea și destinderea. (…)
Dezavantajele metodei:
71
– posibilitatea ca jocul să nu fie luat în serios (riscul constă, de fapt, …în a reduce joc ul
la o simplă formă de divertisment, fără o semnificație reală în demersul didactic
propriu -zis;
– dificultatea profesorului în a se implica în desfășurarea și evaluarea lui;
– imposibilitatea unor elevi de a lucra în echipă, de a coopera în grup.”146
Problematizarea este o metodă didactică la baza căreia stau două concepte: situația –
problemă și procesul de rezolvare a acesteia. Metoda ”este una dintre cele mai utile metode
pedagogice prin potențialul ei euristic și activizator. (…) Problematizarea s e poate folosi în
predarea tuturor disciplinelor de învățământ, în toate etapele procesului didactic și la nivelul
tuturor ciclurilor școlare. ”147 (…) Metoda se folosește cu precădere în studiul literaturii dar
există și la limba română posibilități de uti lizare a acesteia.
Eseul de 5` este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a -i ajuta pe elevi să-și
adune ideile legate de tema lecției și pentru a -i da profesorului o idee mai clară despre ce s-a
întâmplat, în plan intelectual, în acea oră.
Avantajele folosirii acestei metode:
oferă feed -back -ul lecției;
creează premisele proiectării activității din următoarea oră;
încurajează exprimarea personalității elevilor;
stimulează învățarea activă și conștientă.
Etapele :
1. Se cere elevilor să scrie un mic eseu în care să prezinte un lucru pe care l -au învățat în
ora respectivă și să formuleze o întrebare pe care o au în legătură cu aceasta.
2. Se strâng eseurile pe măsură ce elevii au terminat.
3. Trecerea rapidă în revistă și un comentariu preliminar cu inventarierea întrebărilor.
Metoda Puzzle este un joc –exercițiu ce constă în reconstituirea unei imagini din
forme, figuri/ piese, a unei propoziții din cuvinte, a unui cuvânt din silabe/ litere.
Descrierea metodei
Este o metodă -exercițiu care necesită munca în grup.Verbul definitoriu al metodei este
,,a reconstit ui’. Imaginea reconstituită conține noțiuni cunoscute de elevi, care se discută în
timpul lecției respective.
146 Emanuela Ilie, Op.cit., p. 163-164.
147 Emanuela Ilie, Op.cit., p. 149-150.
72
Unul dintre b eneficiile metodei este exersarea capacității de a reconstitui/ asambla o
imagine, un cuvânt, o noțiune precum și stabilirea unei relații pozitive de comunicare între
emițător și receptor.
73
Capitolul al I V-lea – Metode activ -participative de predare a problemelor controversate
de gramatică la gimnaziu
IV.1 Distincțiile: verb copulativ versus verb predicativ; verb auxiliar versus verb
predicativ . Jocul didactic, Ciorchinele, Problematizarea. – clasa a V -a
Pentru a preda la clasa a V -a aceste probleme de gramatică am apelat la metodele
activ -participative enumerate mai sus pe care le -am utilizat în cadrul proiectului didactic care
are ca temă Verb predicativ/copulativ/auxiliar .
Metodele folosite au fost prezentate din punct de vedere teo retic în capitolul al III -lea
al prezentei lucrări.
Am folosit metoda Jocul didactic pentru a -i determina pe elevi să identifice corect
valorile morfologice ale verbului a fi în enunțurile date. Folosind cartonașe de culori diferite
elevii de clasa a V -a au intrat în joc, fiind unul asemănător celor cu care ei sunt obișnuiți din
clasele primare.
Metoda ciorchinelui am folosit -o pentru a verifica dacă elevii și -au însușit noțiunile
predate până l a momentul verificării. Fiind vorba despre o fișă de lucru individuală, elevii au
posibilitatea autoverificării și evaluării obiective a cunoștințelor despre valoarea predicativă a
verbului a fi.
Problematizarea , chiar dacă este o metodă didactică mai puți n utilizată la clasa a V -a
ținând cont de complexitatea ei, ne -a ajutat să -i determinăm pe elevi să se autoanalizeze și să –
și descopere o trăsătură de caracter dominantă a personalității lor. Am folosit, de asemenea,
această metodă pentru asigurarea retenției și a transferului, cerându -le elevilor să descopere în
albumele familiei fotografii vechi despre care să scrie câte două propoziții – una cu predicat
verbal și alta cu predicat nominal car e să ilustreze aspectele din fotografie.
IV.2 Pronume personal în genitiv sau adjectiv pronominal posesiv?
IV.2.1. Ciorchinele, Metoda cubului, Metoda R.A.I. – clasa a VI-a
În lecția de actualizare a cunoștințelor despre pronume de la clasa a VI -a, am folosit
mai întâi ciorchinele cu informații despre pronumele personal: definiție, clasificare, forme
accentuate și neaccentuate, cazuri, funcțiile sintactice ale acestuia precum și tipuri de
pronume.
După recapitularea teoriei referitoare la subiectul lecției, elevii au primit o fișă de
lucru realizată folosind metoda cubului . Această strategie didactică permite profesorului
verificarea, mai amănunțit, a cunoștințelor deținute de e levi despre subiectul discutat.
La finalul lecției, pentru asigurarea retenției și a transferului am folosit metoda R.A.I.
care îi antrenează pe toți elevii, dezvoltându -le capacitatea de autoevaluare precum și de
reflecție asupra predării și urmărilor acesteia.
74
IV.2.2 Metoda exercițiului, Învățarea prin descoperire – clasa a VI -a
Pentru a preda pronumele posesiv și adjectivul pronominal posesiv la clasa a VI -a,
ținând cont de faptul că este un tip de pronume nou, am ales mai multe metode didactice
printre care și cele două menționate mai sus.
Metoda exercițiului a fost utilizată pentru fixarea cunoștințelor precum și pentru
recunoașterea și analizarea noțiunilor gramaticale însușite anterior. Metoda se folosește cu
precădere în lecțiile de fixare și în cele de recapitulare. Prin această metodă am urmărit
dezvoltarea deprinderii de muncă independentă a elevilor, identificarea eventualelor lipsuri în
cunoștințele teoretice ale elevilor, mijlocirea transferului cunoștințelor morfo -sintactice de la
un capitol la altul, de la o structură la alta a noțiunii de pronume.
Învățarea prin d escoperire i-a obligat pe elevi să-și însușească metode proprii de
cunoaștere, prin efort personal. Elevii vor reține mai ușor și pentru un timp mai îndelungat
ceea ce descoperă singuri. Profesorul a formulat ipoteza de lucru și oferă sprijin elevilor care
lucrează atât individual, cât și pe grupe. Am folosit raționamentul inductiv și analitic pentru
ca elevii să ajungă la descoperirea și definirea noțiuni gramaticale predate .
IV.3 Predicat verbal versus predicat nominal
IV.3.1. Conversația euristică, Diagrama Venn, Metoda Puzzle – clasa a VI -a
La clasa a VI -a am utilizat, pe lângă alte metode didactice, cele trei menționate mai
sus. Folosind conversația euristică am urmărit stimularea elevilor pentru aflarea adevărului
științif ic și îmbogățirea cunoștințelor referitoare la tema lecției.
Diagrama Venn îi ajută pe elevi să observe mai bine asemănările și deosebirile dintre
verbul predicativ și verbul copulativ, informații necesare pentru atingerea obiectivelor lecției.
Puzz le-ul este o metodă antrenantă, de joc, care îi atrage pe elevi în munca de căutare a
răspunsurilor potrivite și, în acest fel, noțiunile descoperite le îmbogățesc bagajul
informațional.
IV.3.2. Ciorchinele , Metoda cubului, Eseul de 5’ – clasa a VIII -a
Pentru a actualiza cunoștințele despre predicat ale elevilor de clasa a VIII -a, am folosit
în cadrul lecției câteva metode activ -participative pe care le -am considerat oportune în
atingerea obiectivelor stabilite.
Mai întâi am folosit metoda ciorchinelui pentru a face apel la cunoștințele anterioare
ale elevilor, ținând cont de faptul că, în clasa a VIII -a, noțiunile despre verb doar se
actualizează și nu se predau din nou.
75
Lucrul pe grupe mi -a facilitat utilizarea metodei cubului pentru a aplica acele
cunoștințe reactualizate în prima parte a lecției prin rezolvarea ciorchinelui și a fișelor de
lucru pregătite.
Fixarea cunoștințelor despre predicat s -a făcut prin metoda eseului de 5’ , metodă ce a
demonstrat faptul că elevii pot utiliza cu ușurință tipurile de predicat învățate în clasele
anteriore și reactualizate pe parcursul lecției.
IV.4 Dativul posesiv: atribut pronominal versus complement posesiv. Metoda
Știu/Vreau să știu/ Am învățat , Demonstrația, Exercițiul – clasa a VII -a
Aplicarea modelului Știu/ Vreau să știu/ Am învățat presupune parcurgerea a trei
pași: accesarea a ceea ce știm, determinarea a ceea ce dorim să învățăm și reactualizarea a
aceea ce am învățat. Primii doi se pot realiza oral, pe bază de conversație, iar cel de -al treilea
se realizează în scris, fie în timp ce se lecturează textul, fie imediat ce textul a fost parcurs
integral.
Metoda constă în completarea unei fișe de lucru, prin activități de grup sau individual.
Știu Vreau să știu Am învățat
Etapa Știu implică două nivele ale accesării cunoștințelor anterioare: un brainstorming
cu rol de anticipare și o activitate de categorizare. Brainstormingul se realizează în jurul unui
concept cheie. Pe baza informațiilor obținute în urma brainstormingului se efect uează operații
de generalizare și categorizare. Elevilor li se cere să analizeze ceea ce știu deja și să observe
pe cele care au puncte comune și pot fi incluse într -o categorie mai generală. A ne gândi la
ceea ce știm ne ajută să ne îndreptăm atenția asup ra a ceea ce nu știm.
Etapa Vreau să știu presupune formularea unor întrebări, care apar prin evidențierea
punctelor de vedere diferite apărute ca rezultat al brainstormingului sau categorizărilor. Rolul
acestor întrebări este de a orienta și personaliza a ctul lecturii.
Etapa Am învățat se realizează în scris, de către elevi, după ce conținutul lecției a
fost predat. Dacă sunt mai multe informații, completarea acestei rubrici se poate face după
fiecare noțiune învățată.
În cadrul acestei met ode se utilizează unele procedee didactice cum sunt:
conversația, demonstrația, explicația, problematizarea, exercițiul.
Aplicând acest model în predare se obțin: o lectură activă, o rată crescută
a retenției info rmației, creșterea capacității de a realiza categorizări, interes crescut
pentru învățare. Se realizează astfel o învățare autentică și durabilă prin a
similarea unor cunoștințe noi și restructurarea activă a unor scheme mentale. Se
76
dezvoltă capacitatea de exprimare orală, elevii fiind puși în situația de a reformula cu
propriile lor cuvinte cele învățate.
În lucrările de specialitate148 pe care le folosim în procesul didactic problema
atributului este tratată după cum urmează:
Definiție: Atributul determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia:
În zilele calde,… noi copiii ne duceam la scăldat. / (M. Sadoveanu,”Orbul”)
…erau trei ”monitori generali”: doi de învățătură și unul de ordine./ (B.Șt. Delavrancea,
”Domnul Vucea”)
Atributul răspunde la una din trebările: care?, ce fel de?, al (a, ai, ale) cui?, cât
(câtă), câți?(câte)? puse pe lâng ă cuvântul determinat:
În zilele calde ne duceam la scăldat./ Care zile? – calde.
Peste apă era un pod de lemn ./ Ce fel de pod? – de lemn.
Apa râului era caldă./ A cui apă? – a râului
Acolo se întâlnesc două râuri. / Câte râu ri? – două.
Model de lucru:
S A1 P A2
Fumuri albastre se despleteau peste ramuri singuratice . (E. Camilar, ”Povestiri eroice”)
Fumuri se despleteau peste ramuri .
A1 A2
albastre singuratic
Substantivul cu funcția de atribut poate fi determinat la rândul lui de un atribut, așa
încât în unele propoziții avem o înlănțuire de atribute:
Mireasma pomilor din livezile satului îmbălsămează aerul.
Mireasma îmbălsămează aerul.
A1
pomilor
A2
din livezile
A3
satului
148 Ștefania Popescu, Gramatică practică a limbii române , Editura Didac tică și Pedagogică, București, 1983 , p.
77
Un substantiv poate avea două sau mai multe atribute, așezate toate după substantivul
determinat, sau unele după substantiv, iar altele înaintea acestuia.
A1 A2 A3
Căzuse peste țară iarnă grea, aspră, crâncenă . (Z. Stancu, ”Desculț”)
Căzuse peste țară iarnă
A1 A2 A3
grea + aspră + crâncenă
Albia pârâului este o lungă scară de lespezi late și netede .
Albia este o scară
A1 A2 A3
pârâului lungă de lespezi
A4 A5
late + netede
Un atribut poate determina două sau mai multe substantive:
A
Grădinarul cercetează caișii, vișinii și cireșii altoiți.
Grădinarul cercetează caișii, vișinii și cireșii
A
altoiți
Clasificarea atributului
După partea de vorbire prin care este exprimat, atributul poate fi: adjectival,
substantival, apozițional, pronominal, verbal, adverbial, interjecțional.
Atributul adjectival
Atributul adjectival se exprimă prin adjective propriu -zise (casă înaltă), adjective
provenite din verbe la participiu (pomi înfloriți) sau la gerunziu (coșuri fumegânde); numerale
cu valoare adjectivală (doi copii, locul al treilea); adjective pronominale (casa noastră, această
câmpie, celălalt drum, care (ce) floare, câți elevi, fiecare o m, niciun om etc.)
78
Atributul adjectival se acordă cu substantivul determinat în gen, număr și caz:
frumoasa câmpie, al bătrânului copac.
Cărțile noi sunt așezate pe bănci. adjectiv propriu -zis
Florile uscate sunt frumoase. adjectiv provenit din verb la participiu
Ochii ei lăcrimânzi mă fascinau. adjectiv provenit din verb la gerunziu
Doi copii au ieșit din clasă. numeral cardinal cu valoare ad jectivală
Al treilea concurent s-a prezentat prea târziu. numeral ordinal cu val. adjectivală
Amândoi frații sunt înalți. numeral colectiv cu valoare adjectivală
Suma întreită a fost depusă pe card. numer al multiplicativ cu valoare adjectivală
Câte doi elevi s-au încolonat spre ieș ire. numeral distributiv cu valoare adjectivală
Casa noastră este aproape. adjectiv pronominal posesiv
Acest băiat este prietenul meu. adjectiv pronominal demonstrativ
Acea colegă îmi este simpatică. adjectiv pronominal demonstrativ
Același rezultat a fost obținut. adjectiv pronomin al demonstrativ
Câți pomi sunt în grădină? adjectiv pronominal interogativ
Nu știu ce culoare ți se potrivește. adjectiv pronominal relativ
Fiecare om are un vis. adjectiv pronominal nehotărât
Însuși Mircea s-a prezentat la întâlni re. adjectiv pronominal de întărire
Niciun nor nu se zărea pe cer. adjectiv pronominal negativ
Obs. În toate exemplele date mai sus adjectivul determină un substantiv și se acordă cu
acesta în gen, număr și caz. În aceste exemple substantivul determinat are funcția de subiect și
stă în cazul nominativ, deci și adjectivul cu funcție de atribut adjectival stă tot în cazul
nominativ. Sub stantivul determinat poate sta la toate cazurile, deci și adjectivul cu funcție de
atribut adjectival care -l determină poate sta în toate cazurile.
Atributul substantival
Atributul substantival se exprimă prin substantive la nominativ, acuzativ, dativ,
genitiv și vocativ. Atributul substantival este de patru feluri: atribut substantival genitival,
atribut substantival prepozițional, atribut substantival în dativ, și atribut substantival
apozițional.
Atributul substantival genitival
79
Atributul substantiv al genitival poate fi precedat sau nu de articolul posesiv sau
genitival al, a, ai, ale sau de articolul hotărât lui: o carte a colegului meu, cartea lui Mihai ,
un coleg al lui Mihai.
Locul obișnuit al atributului substantival genitival este după substanti vul determinat.
El poate sta imediat după substantivul determinat sau poate fi despărțit de acesta prin alte
atribute:
– crestele munților creste ale munților
– pe aceste creste înalte ale munților
– prietenul bun și neprețuit al lui Mihai .
Uneori, în operele literare și mai ales în poezie, atributul genitival apare înaintea
substantivului determinat:
Exemplu: Și-ale valurilor mândre generații spumegate…. (Gr. Alexandrescu, ”Umbra lui
Mircea la Cozia”)
Atributul substantival genitival răspunde la întrebarea al (a, ai ale) cui? , pusă pe lângă
substantivul determinat: ale cui creste? – ale munților.
Atributul substantival prepozițional
Atributul substantival prepoziționale este exprimat de cele mai multe ori printr -un
substantiv la acuzativ precedat de diferite prepoziții – de, către, spre, cu, fără (de), la, în,
între, pentru, din, dintre, prin, printre etc. – ori de adverbele de comparație ca sau cât cu
valoare de prepoziție:
– livadă de pruni
– drumul spre sat
– o apă ca oglinda
– un om cât un brad
– mersul la vânătoare
– cutia din tablă
– drumul printre brazi
– cărarea prin zăpadă
– casa dintre livezi
– o ceașcă cu ceai
– sarea în supă
– cărarea în codru
– fișa de înscriere
80
– cadoul pentru mama
– virgulele între cuvinte etc.
Obs. Prepoziția sau adverbul de comparație cu valoare de prepoziție se ia împreună cu
stributul substantival. Fii atent la cazurile în care între prepoziție și substantivul cu funcția de
atribut substantival prepozițional sunt intercalate alte cuvinte: lan urile de pe întinsele și
mănoasele câmpii.
Atributul substantival prepozițional se poate exprima și printr -un substantiv la genitiv
precedat de o prepoziție sau locuțiune prepozițională (care cere cazul genitiv): o privire
asupra rezultatelor , lupta contra tiraniei , lupta împotriva nedreptății , locul din fața casei ,
băiatul din spatele mașinii, numele de la sfârșitul catalogului , gazele de eșapament din
urma mașinii etc.
Aceste atribute prepoziționale, exprimate prin substantive la cazul genitiv, se
deosebesc de atributele substativale genitivale prin faptul că substantivele la genitiv sunt
precedate de o prepoziție sau de o locuțiune prepozițională și răspund de obicei la întrebarea
care? : care loc? – din fața casei .
Uneori, când un substantiv are două sau mai multe atribute prepoziționale,prepoziția
este pusă numai înaintea primului atribut, iar înaintea celorlalte atribute prepoziționale ea se
subînțelege:
– stofă șesută cu fire de aur și argint (și de argint ).
Atributul substantival prepozițional poat e fi exprimat și prin substantive în cazul dativ, cu
prepoziție:
– rezultatul grație eforturilor
– nota conform așteptărilor
– progresul datorită dezvoltării
– profesia mulțumită pregătirii
– știrea contrar realității
– rezultatul contrar așteptărilor
– imaginile asemen ea picturilor
– chipul tău aidoma unei mame
– legea potrivit unui cod moral
– procedeul asemănător analizei
Atributul substantival în dativ
Acesta tocmai a fost discutat mai sus. El trebuie să stea la cazul D și este însoțit
aproape întotdeauna de un a dintre prepozițiile care cer cazul D. : grație, mulțumită, datorită,
81
contrar, conform, potrivit, asemenea, aidoma, asemănător. Aceste prepoziții se iau
împreună cu su bstantivul pe care îl însoțesc:
Exemplu: Una dintre reușitele mele conform speranțelor a fost promovarea cu o notă
mare a Examenului de Evaluare Națională.
Exemplu: Statistica potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central a avut o
marjă mică de eroare.
Obs. Există și o situație în care atributul pronominal în dativ nu este însoțit de
prepoziție:
Mihai este nepot cumnatului ei.
Apoziția
Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul
cuvântului determinat, sau în același caz cu acesta:
Ion Bughea , ciobanul , venea nepăsător…
Ion Bughea – subiect, e xprimat prin substantiv propriu compus, stă în cazul N.
ciobanul – apoziție simplă, exprimată prin sbstantiv comun, caz N (element regent ”Ion
Bughea”).
… aducea un caș pentru cumătru -său, popa Eftimie .
cumătru – complement indirect, exprimat prin substa ntiv comun, caz Ac.
popa – apoziție simplă, exprimată prin substantiv comun, caz N (element regent ”cumătru”)
Eftimie – apoziție simplă, exprimată prin substantiv propriu, caz N. (element regent ”popa”)
… un grec ce ținea pe fata unui fost domn , Alexand ru Bogdan …
(N. Bălcescu, ”Românii supt Mihai -Voievod Viteazul ”)
unui domn – atribut substantival genitival, exprimat prin substantiv comun, caz G.
Alexandru Bogdan – apoziție simplă, exprimată prin substantiv propriu compus, caz N.
Ca orice substantiv, apoziția determină un substantiv, ca în exemplele de mai sus, un
pronume sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv:
Îl cunoșteam bine pe el , pe Iacob Onisia . (Geo Bogza, ”Moartea lui Iacob Onisia”).
pe el – complement direct, exprimat prin pronume personal, caz Ac.
pe Iacob Onisia – apoziție simplă, exprimată prin substantiv propriu compus, c az Ac.
(element regent ”pe el”)
Frați… am avut trei: Dimitrie, Vasile și Andrei … (M. Sadoveanu, ”Evocări”)
trei – complement direct, exprimat prin numeral cardinal cu valoare substantivală, caz Ac.
Dimitrie, Vasile și Andrei – apoziție multiplă (formată din trei apoziții simple), exprimată
prin substantive proprii, caz N.
82
Obs. Uneori apoziția este prec edată de un adverb explicativ – adică sau anume : fratele
lui, adică Ion; fratele lui, anume Ion.
Majoritatea apozițiilor exprimă o identitate a obiectului denumit prin apoziție cu acela
indicat prin cuvântul determinat:
Iacob Onisia și el, Ion și fratele se referă la una și aceeași persoană.
Apoziția (atributul substantival apozițional) poate fi exprimată și prin substantiv în cazul
vocativ:
Apoi dă, bade Ipate , unde -i vorbă, nu -i mânie. (Ion Creangă, Povestea lui ”Stan
Pățitul”)
bade – substantiv în cazul V., fără funcție sintactică
Ipate – apoziție simplă, exprimată prin substantiv propriu, caz V.
Obs. Apoziția poate sta, la fel ca substantivul sau înlocuitorul acestuia, la toate cazurile.
1. Fratele lui, Andrei Marine scu, a promovat examenul în mod strălucit.
Andrei Marinescu – apoziție simplă exprimată prin substantiv propriu compus, caz N.
(element regent ”fratele”)
2. Nu l-ai văzut pe Marius , pe prietenul meu?
pe prietenul – apoziție simplă, exprimată prin substantiv c omun, caz Ac. (element regent ”pe
Marius”)
3. I-ai dai florile Mariei , colegei tale de bancă?…
colegei – apoziție simplă, exprimată prin substantiv comun, caz D (element regent ”Mariei”)
Obs. colegei tale de bancă ese apoziție dezvoltată, analizabilă, formată din 4
elemente:
colegei – apoziție simplă (atribust substantival apozițional), caz N
tale – atribut adjectival, exprimat prin adjectiv pronominal posesiv, caz G
de – prepoziție simplă, se analizează împreună cu cuvântul pe care îl însoțește
(de) bancă – atribut substantival prepozițional, exprimat prin substantiv comun, caz Ac.
4. Cărțile Mariei , ale fetei din banca a doua, sunt deschise.
ale fetei – apoziție simplă, exprimată prin substantiv comun, caz G (elemen t regent ”Mariei”)
Obs. ale fetei din banca a doua este apoziție dezvoltată analizabilă, formată din 6
elemente:
ale fetei – apoziție simplă (atribut substantival apozițional), caz G
din banca – atribut substantival prepozițional, exprimat prin substantiv comun, caz Ac., însoțit
de prepoziție
83
a doua – atribut adjectival, exprimat prin numeral ordinal cu valoare adjectivală, caz Ac. (se
acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină, ”banca”), însoțit de articolul
posesiv sau genitival ”a” .
5. Frate Ioane , nu mă lăsa la greu!…
Ioane – apoziție simplă, exprimată prin substantiv propriu, caz V. (elemet regent ”frate”)
Apoziția este de trei feluri: simplă, dezvoltată și multiplă .
1. Apoziția simplă se exprimă printr -un substantiv propriu sau comu n și, mai rar, printr –
un pronume:
Coana Luța … ieși de două ori / să scuture lăvicerele. / (M. Sadoveanu ”O zi ca altele”)
Tata era pescar, în veci sărac, / noi, copiii, eram mulți. / (Gala Galaction, ”Soleima”)
2. Apoziția dezvoltată se xprimă printr -o îmbi nare de cuvinte formată dintr -un substantiv
și unul sau mai multe atribute:
Sergentul nostru, pui de zmeu , / Ne zise -aste cuvinte… (Vasile Alecandri, Peneș Curcanul.)
pui de zmeu – apoziție dezvoltată; apoziția propriu -zisă este ”pui” (”de zmeu” este atr ibutul
acestui substantiv)
Îndată apoi porunci… ca să prinză… pe Radu , feciorul vornicului Socol ../ (Al. Odobescu,
”Doamna Chiajna”)
feciorul vornicului Socol – apoziție dezvoltată; apozițiile propriu -zise sunt ”feciorul” și
”Socol”
– feciorul are ca element regent ”pe Radu”
– Socol are ca element regent ”vornicului”
– vornicului este atributul substantivului determinat, ”feciorul”
Obs. În analiza sintactică a propoziției întreaga îmbinare de cuvinte care formează o
apoziție dezvoltată se consideră ca un t ot, ca o unitate sintactiică: apoziție dezvoltată . Părțile
din care este alcătuită sunt însă analizabile.
3. Apoziția multiplă este formată din mai multe apoziții simple sau atribute substantivale
apoziționale:
Regele Sobieski , însoțit de hatmanii Iablonovski și Potoțki se îndrepta spre cetatea
Neamțului.
S-au copt pomii roditori, cireșii, vișinii și duzii .
Sobieski – apoziție simplă, caz N (element regent ”regele”, substantiv în cazul N.)
Iablonovski și Potoțki – apoziție multiplă, formată din două apoziții simple, caz N (element
regent ”hatmanii”, substantiv în cazul Ac)
84
cireșii, vișinii și duzii – apoziție multiplă, formată din trei apoziții simple, caz N (element
regent ”pomii”, substantiv în cazul N, cu funcție de subiect)
Obs. O apoziție poate constitui baza unei alte apoziții:
D-apoi cu moș Chiorpec , ciubotarul , megieșul nostru , ce năcaz aveam! / (Ion Creangă,
Amintiri din copilărie)
Chiorpec – apoziție simplă, element regent ”moș”
ciubotarul – apoziție simplă, element regent ”Chiorpec”
megieșul – apoziț ie simplă, element regent ”ciubotarul”
megieș ul nostru –apoziție dezvoltată
Din cele de mai sus rezultă că și apoziția poate deveni element regent, pentru o altă
apoziție, s implă, dezvoltată sau multiplă.
Obs. Apoziția simplă poate exprima ceva necesar p entru cunoașterea obiectului
denumit de substantivul determinat sau ceva suplimentar, un adaos, ca o precizare sau o
explicație pe care vorbitorul consideră că e bine să o dea . În vorbire apozițiile simple sau
multiple care apar ca o precizare sau ca o exp licație suplimentară se numesc apoziții
explicative și se izolează de restul propoziției printr -o pauză, care în scris se notează prin
virgulă (virgule). Celelalte apoziții, considerate necesare pentru înțelegerea sensului
propoziției se numesc apoziții de terminative ș i nu se despart prin virgulă. Exemplu: Elevul
Ion Popescu iese la tablă.
Ion Popescu – apoziție determinativă
Averea lui, adică pământurile și livezile, erau rațiunea lui de a trăi.
adică pământurile și livezile – apoziție explicativă
Tot izolate prin pauză de restul propoziției sunt și apozițiile dezvoltate, care se despart
totdeauna prin virgulă (virgule):
El, Sobieski , fala leșilor , eroul creștinătății , mântuitoru l Vienei , să fie nevoit pentru
a doua oară a da pas turcilor.
fala leșilo r, eroul creștinătății, mântuitorul Vienei – apoziții dezvoltate
Apozițiile care urmează după nume proprii sau după pronume personale sunt de
obicei izolate, pentru că atunci când se folosește numele propriu sau pronumele personal
ascultătoru l știe despre cine este vorba.
Atributul pronominal
Atributul pronominal se exprimă prin pronume personale, reflexive, posesive,
demonstrative, relative, interog ative, nehotărâte și negative.
M-au interesat poveștile lor. lor –atribut pronominal exprimat prin pronume personal
85
Cunoașterea sinelui este necesară. sinelui – atribut pronominal exprimat prin pronume
reflexiv
Situația alor tăi este mai bună. alor tăi – atribut pronominal exprimat prin pronume
posesiv
Veștile acestui a nu aduc nimic bun. acestuia – atribut pronominal exprimat prin
pronume demonstrativ
Problemele / a căror rezolvare este grea / sunt în Gazeta Matematică. / a căror –
atribut pronominal exprimat prin pronume relativ
A cui floare este mai frumoasă?… a cui – atribut pronominal exprimat prin pronume
interogativ
Dorințele tuturor sunt să reușească . tuturor – atribut pronominal exprimat prin
pronume nehotărât
Propunerea nici unuia nu a fost interesantă. nici unuia – atribut pronominal exprimat
prin pronume negativ
După mijloacele de exprimare, atributul pronominal poate fi:
atribut pronominal genitival: casa lui, casa acestuia, copiii dumneavoastră,
plăcerea fiecăruia etc.:
atribut pronominal cu prepoziție (prepozițional) în Ac. sau D. : flori pentru tine,
dorul de ea, lauda de sine, oameni ca noi, oameni de -ai noștri, lupta împotriva ei,
locul din fața lor, rezultatul mulțumită mie, dorința potrivit căreia, cărți asemenea
acestora etc.
Atribut pronominal în dativ, exprimat de obicei prin dativul posesiv. Ace ste
atribute speciale însoțesc adjective, verbe sau substantive dar determină în mod
real numai substantive.
pe față -i plâng gândiri
mâna -ți albă
glasu -ți cald
pe frumoasa -ți mână (pe mâna -ți frumoasă )
pe caldu -ți braț (pe brațu -ți cald)
în dulcea -i privire (în privirea -i dulce )
îmi fac tema ( fac tema mea)
își pregătește lecțiile ( pregătește lecțiile sale)
luându -și calul (calul său)
86
Obs. Atributul pronominal genitival sau prepozițional stă de obicei după substantivul
determinat. Uneori, în operele literare și mai ales în poezie, întâlnim și atribute
pronominale așezate înai ntea substantivului determinat:
Exemplu: Iar colo bătrânul dascăl cu -a lui haină roasă -n coate… / (M ihai Eminescu,
”Scrisoarea I”).
Atributul verbal
Atributul verbal se exprimă prin verb la infinitiv: dorința de a citi, speranța de a
merge, bucuria de a trăi, fericirea de a scrie, dorința de a promova, mulțumirea de a
exista etc.;
verb la supin: problema de rezolvat, mașina de reparat, mașina de scris, mașina de
cusut, mersul la vânat, mașina de calculat, foile pentru scris/ de scris etc.;
verb la gerunziu (neacordat cu substantivul determinat): corbii croncănind, aripile
fâlfâind, draperiile unduindu -se, frunzele foșnind, filele cărții clămpănind, ceasul
ticăind, apa susurând, vâ ntul foșnind etc.
Atributul verbal exprimat printr -un verb la infinitiv sau la supin este precedat de
prepoziția ”de” și mai rar de prepozițiile ”la” sau ”pentru”. De altfel în structura
supinului intră aceste prepoziții.
Atributul adverbial
Atributul adv erbial se exprimă prin adverbe precedate de obicei prepoziția ”de” sau
”din” ori prin locuțiuni adverbiale:
Deodată mitralierele de sus au pornit toate. / (Eusebiu Camilar, ”Negura”)
Boierii călări au alergat la sania din față … / (Camil Petrescu, ”Un om între oameni”)
Locurile de jos erau de o deosebită frumusețe.
Norii de sus treceau ca vântul.
Ziua de azi e senină.
Ziua de ieri a fost mohorâtă.
Casele de acolo nu se văd bine.
Băncile de aici sunt vopsite.
Corăbile din larg se vedeau ca niște puncte mișcătoare.
Locurile din față erau mai bune.
Oamenii din urmă mergeau râzând.
Mașina din spate era roșie.
Punctul din mijloc era strălucitor.
87
Atributul interjecțional
Atributul interjecțional determină un substantiv și se exprimă de obicei prin interjecții
care imită sunete sau zgomote ori redau diferite strigăte:
Din lăstar i -a răspuns un glas stins ”piu! piu!”
Auzeam… strigăte de chemare: ”hăp -hăăp! hăp -hăăp!” (I.A. Brătescu -Voinești,
”Puiul”)
Sunetul de tic -tac se auze a clar.
Zgomotul de ”trosc!” l-a speriat.
Zgomotul de ”bâldâbâc” venea dinspre lac.
Pașii ”pâș – pâș” se auzeau limpede.
Sunetul de lipa -lipa venea dinspre gârlă.
Bătaia de cioc -cioc venea dinspre tei.
88
Concluzii
Integrarea elementelor de gramatică în cadrul orelor de Limba română, alegerea unor
forme și metode de predare -învățare -evaluare adecvate, interesul arătat față de activitatea
elevilor, recunoașterea progreselor acestora reprezintă preocupări fundamentale ale
profesorului de Limba și literatura română.
E cunoscut faptul că nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite pentru a transmite celor
de lângă noi adevărul, dar e foarte important ca elevii să posede un minimum de cunoștințe,
tehnici ori strategii pentr u a se exprima fluent în cadrul unei societăți care a devenit, în mod
clar, una a comunicării.
Studiul pe care l -am realizat în această lucrare a urmărit identificarea unor probleme
controversate de gramatică la gimnaziu și abordarea lor prin diferite met ode activ –
participative în vederea optimizării însușirii noțiunilor gramaticale.
Am abordat acest aspect din prisma informațiile existente în lucrările de specialitate pe
care le -am consultat, deoarece am avut numeroase experiențe în acest domeniu și am observat
că, uneori , elevii întâmpină dificultăți în asimilarea anumitor noțiuni de gramatică.
Diagnosticarea și implementarea măsurilor de remediere a problemelor controversate
de gramatică, ne -a oferit ocazia să observăm că putem folosi numeroase metod e de lucru
moderne pentru a -i determina pe elevi să conștientizeze importanța însușirii corecte a
noțiunilor gramaticale.
Considerăm că predarea reprezintă un aspect semnificativ pentru înțelegerea actului
învățării deopotrivă pentru cadrele didactice, e levi și părinți iar relația predare -învățare –
evaluare trebuie abordată ca un tot unitar. Profesorul și elevul trebuie să devină parteneri, atât
în actul învățării cât și în cel al evaluării, tinzând spre cooperare și colaborare.
Profesorul trebuie să -și îndrepte atenția nu doar spre elevii capabili de performanță, cât
și asupra elevilor cu rezultate mai slabe, cărora le va acorda o atenție specială în procesul
didactic.
Prin aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor intera ctive în cadrul lecțiilor de
gramatică am sesizat ameliorări în achiziția problemelor de gramatică, în activizarea și
nuanțarea vocabularului, s -a îmbunătățit relația profesor – elev într -una modernă și
democratică, elevii bucurându -se de libertate, de o c omunicare bazată pe cooperare,
colaborare și ajutor reciproc.
A fost încurajată inițiativa elevilor la lecție, adresarea de întrebări, fiind înlăturată
teama de a nu greși, iar pe parcurs elevii s -au familiarizat cu metodele și denumirile lor, au
înțeles eficiența lor și pașii care trebuie urmați pentru realizarea acestora.
89
Considerăm că metodele pe care le -am propus pentru predarea noțiunilor controversate
de gramatică, materializate în proiectele didactice anexate, sunt o alternativă modernă pentru
dezvoltarea calității predării disciplinei Limba și literatura română.
90
Surse :
1. Programe școlare , București, 2009, http://programe.ise.ro/ .
2. http://edu.ro/invatamant -gimnazial .
3. www.didactic.ro .
4. Chiriță, Cornelia; Trofin, Eliza –Mara (coordonatoare ), Fișe de lucru pe lecții și
unități de învățare cu itemi și teste de evaluare. Clasa a V -a, Editura Paralela 45,
Pitești, 2015.
5. Chiriță, Cornelia; Trofin, Eliza –Mara (coordonatoare), Fișe de lucru pe lecții și
unități de învățare cu itemi și teste de evaluare. Clasa a VI -a, Editura Paralela 45,
Pitești, 2015.
6. Chiriță, Cornelia; Trofin, Eliza –Mara (coordonatoare ), Fișe de lucru pe lecții și
unități de învățare cu itemi și teste de evaluare. Clasa a VII -a, Editura Paralela 45,
Pitești, 2015.
7. Chiriță, Cornelia; Trofin, Eliza –Mara (coordonatoare), Fișe de lucru pe lecții și
unități de învățare cu itemi și teste de evaluare. Clasa a VIII -a, Editura Paralela 45,
Pitești, 2015.
8. Costache, Adrian; Costache, Georgeta, Limba română. O gramatică sintetică pentru
învățământul preuniversitar , Grup Editorial Art, București, 2011
9. Felecan, Nicolae; Felecan, Daiana Cu privire la unele complemente
(necircumstanțiale), Dacoromania, serie nouă, XV, 201 0, nr. 1, Cluj -Napoca, p.35 -47.
http://www.dacoromania.inst -puscariu.ro/ .
10. Goian, Maria Emilia; Got Miorița; Manolache Doina, Limb a română. Manual pentru
clasa a V -a, Editura Teora, București, 2015.
11. Iancu, Marin, Limba română. Manual pentru clasa a VIII -a, Editura Corint, București,
2008.
12. Mazilu -Ionescu, Elena; Jercea, Valentina, Limba română. Manual pentru clasa a
VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2011 .
13. Popescu, Ștefania, Gramatica practică a limbii române , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983 .
14. Roman, Valentin, Complement indirect datival, atribut pronominal d atival
sau…complement posesiv, Revista ”Diacronia”, Editura Universității de Vest din
Timișoara, 2011, http://www.diacronia.ro/ro .
91
15. Sâmihăian, Florentina; Dobra, Sofia; Kuttesch, Nicoleta, Limba și literatura română
pentru clasa a V -a, Metoda ȘTI U-DESCOPĂR -APLIC , Grup Editorial Art, București,
2010.
16. Sâmihăian, Florentina; Dobra, Sofia; Kuttesch, Nicoleta, Limba și literatura română
pentru clasa a VI -a, Metoda ȘTIU -DESCOPĂR -APLIC , Grup Editorial Art, București,
2014.
17. Sâmihăian, Florentina; Ioniță, Florin; Cârstocea, Elena; H. Columban, Monica; Kudor,
Dorina; Sfîrlea, Lenuța, Limba și literatura română pentru clasa a VII -a, Metoda
ȘTIU-DESCOPĂR -APLIC , Grup Editorial Art, București, 2011.
18. Sâmihăian, Florentina; Ioniță, Florin; Cârstocea, Elena; H. Columban, Monica; Kudor,
Dorina; Sfîrlea, Lenuța, Limba și literatura română pentru clasa a VIII -a, Metoda
ȘTIU-DESCOPĂR -APLIC , Grup Editorial Art, București, 2015.
19. Șerban, Anca; Șerban, Sergiu, Limba română. Manual pentru clasa a VII -a, Editura
All, București, 2005.
20. Șuteu, Flora , Atribut pronominal sau complement indirect? , Revista ”Limba română”,
XI, nr . 3, 1962.
92
Bibliografie :
1. Albulescu, Ion, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și
creativitate , Editura Paralela 45, Pitești, 2009.
2. Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 1997 .
3. Beldescu, G., Tipuri de exerciții în predarea limbii române, Editura Didactică și
Predagogică, Bucureșt i, 1961 .
4. Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Predagogică, București, 1980,
ediția a II -a, 1998 .
5. Dimitriu, Corneliu , Gramatica limbii române explicată. Sintaxa , Editura Junimea,
Iași, 1982.
6. Dimitriu, Corneliu, Tratat de morfologie a limbii române, Editura Institutul European,
Iași, 1999 .
7. Dimitriu, Corneliu , Tratat de sintaxă a limbii române, Editura Institutul European,
Iași, 2000 .
8. Eftenie, Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române, Editura
Paralela 45, Pitești, 2008 .
9. Felecan, Nicolae, Sintaxa limbii române. Teorie. Sistem. Construcție, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2002.
10. Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura
Dacia, Cluj – Napoca, 2000 .
11. Gramatica limbii româ ne, Volumul I Morfologia, Volumul al II -lea Sintaxa , Editura
Academiei RSR , București, 1966 .
12. Gramatica limbii române , Volumul I Cuvântul, Volumul al II -lea Enunțul, Editura
Academiei, București, 2005 .
13. Gramatica de bază a limbii române , coordonator Gabriela Pană Dindelegan,
București, 2010 .
14. Hoarță – Cărăușu, Luminița, Dinamica morfosintaxei și pragmaticii limbii române
actuale, Editura Cermi, Iași, 2007 .
15. Ionescu, M; Radu, I, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1995 .
16. Ionescu, Miron; Chiș, Vasile , Strategii de predare – învățare, Editura Științifică,
București, 1992 .
17. Iordan, Iorgu, Limba română contemporană , București, 1954/1956.
18. Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române , Editura Polirom, Iași, 1997 .
93
19. Merlan, Aurelia, Sintaxa limbii române. Relații s intactice și conectori , Editura
Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2001.
20. Metea, Alexandru, Limba română de la A la Z, Editura Helicon, Timișoara.
21. Neamțu, G.,G. Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei
seturi de grile rezolvate și comentate), Editura Paralela 45, Pitești, 2014 . [=Neamțu,
Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și…distincții (cu trei seturi de grile
rezolvate și comentate )].
22. Neamțu, G.G., Predicatul în limba română , București, 1986 . [=Neamțu, Predicatul în limba
română ].
23. Niculescu, Stanca, Limba română. Predicatul nominal (Dificultăți în predare. Tipuri
de greșeli și mijloace de evitare a lor. Exerciții), Editura Didactică și Predagogică,
București, 2005 .
24. Pană Dindelegan, Gabriela, Elemente de gramatică, București, 2003 .
25. Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise,
Editura Paralela 45, Pitești, 2008 .
26. Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid
teoretico -aplicativ , Editura Polirom, Iași, 1999 .
27. Rădulescu, Ion Heliade, Gramatică românească , Ediție și studiu de Valeria Guțu
Romalo, Editura Eminescu, București, 1980.
28. Secrieru, Mihaela, Didactica limbii române , Editura Sedcom Libris, Iași, 2006 .
29. Stanciu, Mihai, Didactica postmodernă, Editura Universității Suceava, 2003 .
30. Zugun, Petru, Funcțiile sintactice ale numelui la cele cinci cazuri, în ”Limba română”,
Chișinău, III, 1993.
94
Anexe
A. Proiecte didactice
B. Fișe de lucru
C. Teste de evaluare
95
A. PROIECT DIDACTIC – IV.1
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a V -a
Data: 17.11.2015
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Limba și literatura română
Unitatea de învățare : III
Tema lecției: Verbul
Titlul lecției: Verb predicativ/copulativ/auxiliar
Tipul lecției: Lecție de dobândire de noi cunoștințe
Durata: 50 de minute
Competențe specifice:
2.3. alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical;
3.4. sesizarea corectitudinii utili zării categoriilor gra maticale în vățate;
4.3 alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punc t de vedere gramatical, folosind
corect semnele ortogra fice și de punctuație .
Obiective operaționale:
La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:
1. Să identifice valorile morfologice (auxiliară, predicativă și copulativă) ale verbului;
2. Să identifice verbele copulative din enunțuri date;
3. Să recunoască predicatul verbal și predicatul nominal în enunțuri date;
Strategia didactică:
Metode și procedee : conversația euristică, explicația, observația, ciorchinele,
exercițiul, problematizarea, jocul didactic.
Mijloace de învățământ : fișe de lucru, caietele de notițe, tabla, cretă, manualul .
Forme de organizare a activității : frontală, individuală, pe grupe.
Bibliografie: Limba și literatura română, manual pentru clasa a V -a, autori Maria Emilia
Goian, Miorița Got, Editura Teora, București, 2000; Gramatică, fișe de lucru pentru clasa a
V-a, autori Eliza Mara Trofin, Luminița Ardelean, Editura Paralela 45, Pitești, 2006.
Resurse: capacitățile de învățare ale elevilor, cunoștin țele dobândite anterior.
Locul de desfășurare : sala de clasă.
Scenariul didactic:
Evenimentul
lecției Activitatea profesorului Activitatea elevului Evaluare/strategii
Evocarea
10 min. Fiecare elev își alege o trăsătură de
caracter exprimată printr -un adjectiv
care începe cu litera prenumelui său și
construiește o propoziție de tipul Cecilia
este creativă (cu un predicat nominal,
numele predicativ fiind exprimat prin
acel adjectiv).
Profesorul le cere elevilor să observe
verbul a fi și să încerce să îl înlocuiască Își scriu prenumele și o
calitate care începe cu prima
literă a prenumelui pe
cartonașele de culori diferite
primite de la profesor.
Răspund la î ntrebările
profesorului.
Problematizarea
Discuția
96
cu unul din verbele a se afla, a se găsi, a
exista .
Profesorul le spune elevilor: dacă verbul
a fi nu se poate înlocui cu unul din
verbele menționate atunci el se numește
copulativ și după el urmează obligatoriu
în propoziție un nume predicativ
împreună cu care formează un alt tip de
predicat și anume predicatul nominal .
Profesorul le mai dă elevilor un
exemplu:
Aș fi mâncat tot dar nu mai puteam.
Voi fi plecat mâine la tr ei.
Câștiga, să fi știut răspunsul.
Profesorul le cere elevilor să observe din
nou verbul a fi și îi întreabă pe elevi la
ce moduri și timpuri sunt verbele din
enunțurile date.
Profesorul le spune elevilor că verbul a
fi din enunțurile date se numește auxiliar
deoarece ajută la formarea unor moduri
și timpuri compuse.
*Profesorul împarte elevilor cartonașe pe
care este scris verbul a fi cu mai multe
valori morfologice.
Roz-verbul a fi copulativ. Țara noastră
este frumoasă.
Galben -verbul a fi predicativ. România
este în Europa.
Alb-verbul a fi auxiliar.Noi am fi dorit
o călătorie prin alte țări din Europa.
Profesorul numește valoarea verbului a
fi, iar elevii trebuie să ridice cartonașul
de culoare respectivă.
Pentru a verifica dacă elevii ș i-au însușit
noțiunile predate până în acel moment,
profesorul le dă o fișă de lucru
individuală – Anexa 1.
Notează informațiile pe
caietele de notițe.
Ridică acele cartonașe
potrivite
Jocul didactic
Ciorchinele
Realizarea
sensului
20 min.
Profesorul întreabă: Care este rolul
numelui predicativ în propoziție?
Profesorul întreabă: Prin ce părți de
vorbire se poate exprima numele
predicativ? Cum poate fi numele
predicativ?
Exemplu: Patria mea este frumoasă.
Limba română este patria mea. Rolul NP în propoziție este
de a preciza caracteris tica
subiectului
Numele predicativ se poate
exprima prin substantiv sau
adjectiv.
Numele predicativ poate fi Analiza faptelor de
limbă
97
Reflecția
10 min.
Asigurarea
retenției și a
transferului Se vor analiza enunțurile:
1. Toate florile sunt gingașe,
mirositoare și ademenitoare.
2. Nu mai țin minte dacă văzduhul
era răcoros sau fierbinte.
*Precizați ce se poate pune între
termenii numelui predicativ multiplu.
Pentru a demonstra că și verbele a vrea
și a avea pot avea valori morfologice
diferite profesorul scrie pe tablă
propoziții cu aceste verbe, cu valoare
morfologică diferită.
Profesor ul le cere elevilor să analizeze
verbele din enunțurile date:
Vreau o înghețată.
Voi merge la bunica.
Ioana are multe cărți
Eu am mâncat fructe.
Pentru a aprofunda noțiunile acumulate
despre predicatul verbal și cel nominal,
profesorul le dă elevilor o fiș ă de lucru –
Anexa 2.
Fiecare membru al grupei va citi analiza
unui predicat. După ce se finalizează
analiza tuturor predicatelor, f iecare elev
va primi o sarcină de lucru ce conține 2
exerciții:
1. Construiți un enunț în care să
încadrați un nume predicativ
simplu.
2. Construiți un enunț în care să
încadrați un nume predicativ
multiplu.
Această fișa va fi verificată la
începutul următoarei ore de la clasă.
Alege 2 -3 fotografii (atât recente ,cât și
mai vechi)ale tale și ale membrilor
familiei tale. Sc rie sub fiecare fotografie
câte o propozitie cu predicat verbal,
respectiv cu predicat nominal (verb
copulativ+ nume predicative simplu și
multiplu) prin care să faci referire la
persoana din fotografie. simplu sau multiplu.
Studiază informația
Virgula sau o conjuncție
Analiza exemplelor
Lucrul în grupe.
Exercițiul
gramatical
Problematizarea
98
Anexa 1 – CIORCHINE NECOMPLETAT
Casa se ……… lângă drum . DEFINI ȚIE:
Când verbul a fi se poate
înlocui cu unul din verbele
………, ………., ………. el
este verb predicativ și
formează singur predicatul
……..
Casa ……… lângă drum .
a se ……
a ……. a se …… Casa se …….. lângă drum.
VERBUL A FI
Casa …….. lângă drum.
99
Anexa 1 – CIORCHINE COMPLETAT
Casa se găsește lângă drum . DEFINI ȚIE:
Când verbul a fi se poate
înlocui cu unul din verbele
a se găsi , a se afla , a exista
el este verb predicativ și
formează singur predicatul
verbal .
Casa există lângă drum .
a se găsi
a exista a se afla Casa se află lângă drum.
VERBUL A FI
Casa este lângă drum.
100
Anexa 2
Grupa 1
Subliniați cu o linie predicatele nominale și cu două linii predicatele verbale din textul
următor:
A fost odată un împărat care era bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o
fată. Feciorul a murit și fata ceru să -l petreacă la groapă. O (pe fata de împărat) priveau toți cu
nesaț cum era puțintică și drăgălață. Tot pe atunci era în cetate o văduvă săracă. Ea avea un
fiu. El era cumsecade, smerit și sfios ca o fată mare.
Grupa 2
Subliniați cu o linie predicatele nominale și cu două linii predicatele verbale din textul
următor:
Fata a îmbrăcat o rochia neagră și părul ei curgea despletit pe spate. Lumea văz u că
era gingașă și plăpândă. O (pe fata de împărat) priveau toți cu nesaț cum era puțintică și
drăgălață. Tot pe atunci era în cetate o văduvă săracă. Ea avea un fiu. El era cumsecade,
smerit și sfios ca o fată mare.
101
PROIECT DIDACTIC – IV. 2.1
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a VI -a
Data: 23.11.2015
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Limba și literatura română
Titlul lecției: Pronumele personal
Tipul lecției: Lecție de actualizare a cunoștințelor
Durata: 50 de minute
COMPETENȚE SPECIFICE :
3.4 sesizarea organizării morfologice și sintactice a textelor citite nonliterare și literare;
2.3 utilizarea categoriilor gramaticale învățate, în diverse tipuri de propoziții;
1.3 sesizarea abaterilor de la normele gramaticale într -un mesaj oral;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
01:să definească pronumele personal;
02: să recunoască pronumele personal în diverse propoziții;
03:să identifice formele accentuate și ne accentuate ale pronumelui personal;
04:să analizeze morfo -sintactic pronumele personal;
05: să identifice formele pronumelui personal de politețe.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
• Metode și procedee: conversația, explicația, metoda R.A.I. , ciorchinele;
• Mijloace didactice: fișe de lucru, flip -chart, tabla, caietele elevilor, bilețelele;
• Forme de organizare: frontal, individual;
• Forme de evaluare: aprecieri verbale și notarea unor elevi;
BIBLIOGRAFIE:
Limba română, manual pentru clasa a VI -a, Editura All Educational, București
,1999.
Florin Ioniță, E. Cârstocea, M.Columban, Caietul inteligent pentru clasa a VI –
a (Literatură -Limbă -Comunicare) Editura Art, 2012.
Elena Apetroaie, Strategii activ -participative în predarea -învățarea limbii și
literaturii ro mâne , Editura Paradigme, Pitești 2009 .
Scenariul didactic:
Etapele
lecției Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode Forme de
organizare
Moment
organizatoric Notarea absențelor
Pregătirea pentru lecției
Se pregătesc pentru
lecție. Conversația
Verificarea
temei și a
cunoștințelor
anterioare Profesorul verifică tema atât cantitativ
cât și calitativ.Profesorul adresează
întrebări cu privire la lecția trecută. Citesc tema din caiete și
își prezintă eventualele
nelămuriri. Conversația
explicația Frontal
Individual
Captarea
atenției Lectura fragmentului despre
învățarea gramaticii (a pronumelui)
din Amintiri din copilărie, de Ion Citesc fragmentul și
discută pe baza celor
citite. Lectura
conversația Frontal
individual
102
Creangă. ( Anexa nr.1 )
Discuții despre necesitatea învățării
gramaticii.
Anunțarea
titlului lecției
și a
obiectivelor Profesorul notează titlul lecției la tablă
Pronumele personal și enumeră
obiectivele lecției. Își notează titlul lecției în
caiete. Explicația Frontal
Desfășurarea
lecției Împreună cu elevii, vom construi la
tablă un ciorchine pentru a -și aminti
tot ceea ce au învățat în clasa a V -a
despre pronumele personal. Elevii vor
veni la tablă și vor completa
ciorchinele cu informații despre
pronume (definiția, clasificarea,
formele accentuate și neaccentuate,
cazurile pronumelui personal, funcțiile
sintactice ale acestuia etc) – (Anexa nr.
2).
După ce am recapitulat partea de
teorie, vom trece la exerciții.
Elevii vor primi fișa de lucru (Ane xa
nr. 3) cu exerciții privind pronumele
personal, realizată folosind metoda
cubului.
Elevii vor veni la tablă pentru a
rezolva exercițiile de pe fișa de lucru. Elevii vin la tablă și
completează ciorchinele
cu informații despre
pronumele personal:
definiț ia, forme
accentuate și
neaccentuate, numărul,
persoana, cazul, tipuri de
pronume învățate.
Elevii primesc fișa de
lucru și rezolvă exerciții. Ciorchinele
Conversația
explicația Frontal
individual
Asigurarea
feed-bach –
ului Utilizând metoda R.A.I , fiecare elev
va adresa o întrebare cu privire la
pronumele personal, unui alt coleg. Elevii adresează întrebări
colegilor. R.A.I. Frontal
individual
Tema pentru
acasă O compunere cu titlul Profesor pentru
o zi, în care elevii să folosească cât
mai multe pronume personale și de
politețe. La final vor sublinia
pronumele personale și de politețe din
compunere. Își notează tema în
caiete. Conversația
explicația Frontal
Anexa nr.1
“ D-apoi lui Trăsnea, săracul, ce -I pățea sufletul cu gramatica! Odată îmi zise el, plin de
mâhnire:
– Ștefănescule (căci așa mă numeam la Fălticeni), astăzi nu mai mergem la școală, că nu
știu tabla înmulțiri și vreau să învăț pe mâine la gramatică. Mă rog ție, hai cu mine la
camp spre Folticeni -Vechi, vom învăța împreună sau câte unul, eu la gramatică și tu la
ce-I vrea; apoi mi -I asculta, să vedem nu s -a prinde și de capul meu ceva!
Ș-apoi gândiți că Trăsnea citea întrebarea și răspunsul ,fiecarepe rând, rar și lămurit,ca să
poată înțelege ceva! Nu așa, necredincioșilor, ci iată cum: “ Ce este gramatica română,
este….ce este…. este…este artă…nu artă, ce ne învață…învață ce ne învață” Și tot așa
dondănind foarte rapede, bâlbâit și fără pic de cugetare…(…)
……Doamne, Doamne! Învățat mai trebuie să fie acel și care face gramatici! Însă și -n
gramatică stau eu și văd că masa tot masă, casa tot casă și boul tot bou se zice, cum le știu
eu de la mama. Poate celelalte bâzdăgânii: “ rotitura, artea, correct, (….) or tografia,
103
sintaxa, etimologia, concrete, abstracte conjuctive: mi -ti-I, me -te-il-o, ne -ve-i-le” și altele
de seamă acestora să fie mai românești…și noi, prostimea,habar n -avem de dânsele!”
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie, fragment, ed. Junimea, Iași 1 982, pp.204 -206)
Anexa 2
PRONUMELE Definiție:
Felul:
Persoana:
Forme:
Gen:
Funcții
sintactice:
AC
G
V
La persoana:
D pentru cazurile
N Numărul:
104
Anexa nr. 3
Fișa de lucru
Prin intermediul metodei cubului sunt verificate și sistematizate cunostințele
elevilor.
DESCRIE
Încearcă să continui poemul cu patru versuri, folosind cât mai multe pronume personale:
Dacă pietrele ar ști să cânte,
Mi-ar plăcea să le ascult.
Dacă…
COMPARĂ
Subliniază forma corectă:
Adu-mi-l !/ Adumi -l !
Îți vorbesc / Î-ți vorbesc
Dândui -o/ Dându -i-o
ți-o declar/ Îți declar
Nați- l! / Na -ți- l!
ASOCIAZĂ
Asociază cuvintele subliniate din propozițiile din coloana A cu funcțiile sintactice
corespunzătoare din coloana B.
A B
I-am spus o poezie Atribut pronominal prepozițional, Ac.
O văd în fiecare dimineață. Complement indirect, D .
Sora lui învață la istorie. Fără funcție sintactică, V .
Măria Ta , vin turcii! Atribut pronominal genitival, G .
Gândul la tine mă emoționează. Complement direct, Ac.
ANALIZEAZĂ
Analizează valorile morfologice ale cuvintelor subliniate:
Unde o fi? A! Uite -o acolo pe o farfurie.
105
I-am atras atenția că nu -i bine să aprindă aragazul când mama lui nu -i acasă.
De ziua lui, mama i -a făcut cadou lui Ionel o minge.
APLICĂ
Aplică, în enunțuri:
– Pronume personal, pers. a II -a, sg., formă neaccentuată, D;
– Pronume personal, pers. I, pl., formă neaccentuată, Ac ;
– Pronume personal, pers. a III -a, sg., formă accentuată, G.
ARGUMENTEAZĂ
Argumentează modul de scriere a pronumelor următoare:
Ne-a spus____________________________________
Dă-le-o _____________________________________
Nu le e frică _________________________________
I-ai spus ____________________________________
V-o aduc ___________________________________
106
PROIECT DIDACTIC – IV. 2.2
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a V I-a
Data: 17.11.2015
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Limba și literatura română
Titlul lecției: Pronumele posesiv și adjectivul pronominal posesiv
Tipul lecției: Lecție de însușire de noi cunoștințe
Durata: 50 de minute
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.4. Sesizarea particularităților lexico -gramaticale ale unui mesaj ascultat;
2.3. alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical;
3.4. sesizarea corectitudinii utili zării categoriilor gra maticale în vățate;
4.3 alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical, folosind
corect semnele ortogra fice și de punctuație.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1- să diferențieze un pronume posesiv de un adjectiv pronominal posesiv;
O2- să recunoască funcția sintactică a adjectivului pronominal posesiv;
O3- să definească pronumele posesiv ca parte de vorbire;
O4- să-și însușească formele pronumelui posesiv, după criteriile: numărul obiectelor posedate
și numărul posesorilor;
O5- să identifice cazurile și funcțiile pronumel ui posesiv .
STRATEGIA DIDACTIC Ă:
1. Metode și procedee didactice: conversația euristică, expunerea, explicația, dialogul,
problematizarea, metoda exercițiului, metoda jocului sub formă de ciorchine,
învățarea prin descoperire, lucrul cu manualul, reluarea.
2. Materiale și mijloace didactice : manualul de Limba română, clasa a VI -a, Editura
Didactică și Pedagogică, tabla, creta, fișa de lucru, tabelul cu formele pronumelui
posesiv.
3. Forme de organizare a activității didactice: activitate frontală și independentă.
4. Resurse educaționale: conținuturile conform programei școlare, cunoștințele elevilor
(clasă omogenă), sala de clasă.
5. Forme de evaluare : evaluare formativă orală prin întărirea răspunsurilor, observația
sistematică.
Scenariul didactic:
107
Momentele
lecției Timpul Conținutul lecției Strategia didactică Probe de evaluare
Momentul
organizatoric 1min Are loc asigurarea cadrului și atmosferei
optime desfășurării lecției. Profesorul
face prezența elevilor, observă dacă
elevul de serviciu a pregătit tabla pentru
scris, creta și buretele. Conversația
Verificarea
conținuturilo
r însușite
anterior 5min Profesorul verifică tema pentru acasă,
numind aleatoriu elevii care vor
răspunde. Actualizează cunoștințele
elevilor despre pronumele învățate până
atunci și cere elevilor să identifice
pronumele din fraza: M-am supărat
pentru că,în loc de cartea mea, le-ai
recomandat -o pe a ta. (m- , le- și –o
sunt pronume învățate iar mea și a ta
sunt noutăți care vor fi însușite în lecția
prezentă) Conversația,
exercițiul gramatical
Verificarea temei
este o evaluare
formativă a
conținuturilor
însușite
Enunțarea
obiectivelor 2min Profesorul formulează titlul lecției și
ceea ce așteaptă de la elevi la sfârșitul
lecției. Explicația, expunerea
Dirijarea
învățării și
realizarea
feed-
backului 30 Profesorul analizează împreună cu
elevii, exemplele din manual:
A mea este albastră. /Pune -l pe al tău. , și
cu ajutorul profesorului, elevii
formulează definiția pronumelui posesiv
pe care o notează în caiete: Cuvintele
care înlocuiesc atît numele posesorului
cât și numele obiectului posedat se
numesc pronume posesive. ( au dublă
referință nominală).
Bicicleta mea este roșie. /A mea
este albastră.
Pune acolo pachetul tău./Pune -l
pe al tău.
Elevii sunt ajutați să observe că
substantivele bicicletă și pachetul sunt
determinate de adjectivele mea și tău
care țin locul posesorilor (băiatul și fata
din imagini).
Se formulează definiția adjectivului
posesiv și elevii notează în caiete: partea Conversația,
expunerea,
metoda exercițiului,
problematizarea,
învățarea prin
descoperire,
jocul sub formă de
ciorchine,
lucrul cu manualul
și cu fișa de lucru Feed -backul se
realizează prin
verificare orală cu
ajutorul exercițiilor
din
manual(exercițiul 6,
p.106)
108
de vorbire care determină un substantiv
și substituie numele posesorului (are o
singură referință nominală); adjectivul
posesiv se acordă în gen, număr și caz
cu substantivul determinat. Elevii
analizează oral din punct de vedere
morfo -sintactic, substanti vele bicicleta
și pachetul și află genul, numărul și
cazul adjectivelor ce le determină (Cazul
N dacă substantivul determinat e subiect
sau nume predicativ, cazul Ac dacă e
complement)
Profesorul precizează faptul că
adjectivul posesiv nu stă în Dativ ia r în
Genitiv stă doar când substantivul
determinat e în Genitiv: Marginile
fotografiei tale s-au îndoit. Elevii
notează informațiile noi pe caiete.
Pentru fixarea cunoștințelor se lucrează
oral exercițiul 6, p.106.
Elevii descoperă funcția sintactică a
adjectivului posesiv: atribut adjectival.
Profesorul scrie pe tablă un exemplu:
Pisoiul meu s-a îmbolnăvit . Solicită
identificarea adjectivului posesiv și apoi
inversarea topicii: Al meu pisoi s -a
îmbolnăvit. Elevii vo r observa
modificarea scrierii adjectivului posesiv
de la un termen la doi termeni atunci
cînd determină un substantiv nearticulat;
vor nota aceste observații în caiete.
Elevii notează după dictare următoarele:
Pronumele posesive au întotdeauna
înaintea lor unul din articolele posesive:
al,a,ai,ale, și au forme diferite în funcție
de numărul posesorilor, de numărul
obiectelor posedate, de gen (feminin și
masculin) și de categoria gramaticală a
persoanei. Profesorul cere elevilor să
deseneze un tabel (vezi Anexa 1 ) în care
să treacă toate formele pronumelui
posesiv așa cum apar date în manual la
pagina 104. Se face observația că individual
Analiza morfo –
sintactică,
Tabelul din anexa 1,
dictarea
109
pronumele posesiv nu are forme pentru
pers.a III -a atunci când sunt mai mulți
posesori, în locul acestuia folosindu -se
formele de Genitiv ale pronumelui
personal: al (a, ai, ale) lor. Doi elevi
formulează exemple cu aceste forme. Se
rezolvă exercițiul 2, pagina 105.
Profesorul comunică noile informații pe
secvențe înlănțuite logic. Alternativ cu
predarea informațiilor se utilizează
metoda exercițiului pentru o bună fixare.
Exersarea se face prin analiză
gramaticală pe text, prin compunerea
unor propoziții care să evidențieze
noțiunile însușite, prin exerciții din
manual și de pe fișa de lucru.
Pe fișa de lucru, elevii au un ciorchine
sub formă de triunghi – Anexa 2 . Pe
boabe și frunze au fost scrise câte un
cuvânt/grup de cuvinte pe care le vor
combina în propoziții. Se vor combina
boabele de pe fiecare latură a triungiului
rezultând trei propoziții. A patra
propoziție se va alcătui di n cuvintele
scrise în mijlocul ciorchinelui iar a
cincea din cuvintele de pe frunze:
1.Al meu și -a propus să cumpere două
bilete. (caz N, subiect)
2.Florile sunt ale mele. (caz N, nume
predicativ)
3.Aflând marea veste, l -am sunat pe al
meu. (caz Ac, complement direct)
4.Aflând rezultatul, și -a propus să le
vorbească alor săi. (caz D, complement
indirect)
5.Conducerea a apreciat întotdeauna
munca alor noștri (caz G, atribut
pronominal)
Se elimină neclaritățile și se corectează
greșelile de însușire
Retenția și
transferul Deoarece exersarea s -a realizat în
paralel cu predarea, profesorul nu mai
pune întrebări recapitulative ci, reface Exercițiul, reluarea,
dialogul, lucrul cu
manualul conexiuni Test de evaluare
formativă cu un item
110
ANEXA NR.1
Numărul
obiectelor
posedate
Genul
Un singur posesor
Mai mulți posesori
Pers. I
Pers. a II –
a
Pers. a
III-a
Pers. I
Pers. a II -a
Un obiect
Posedat M câine Al meu Al tău Al său Al nostru Al vostru
F pisică A mea A ta A sa A noastră A voastră
Mai multe
Obiecte
posedate M câini Ai mei Ai tăi Ai săi Ai noștri Ai voștri
F pisici Ale mele Ale tale Ale sale Ale noastre Ale voastre
prin câteva întrebări, traiectoria lecției.
Face câteva aprecieri orale în legătură
cu participarea elevilor la lecție.
În finalul lecției , profesorul dă
explicații pentru continuarea învățării
acasă și pentru realizarea temei de informații și
noțiuni structurat
Tema pentru
acasă:ex. 1,3,pagina
105
111
Anexa 2
FIȘĂ DE LUCRU
Combinați cuvintele din:
-fiecare latură a triunghiului
-din centrul triunghiului
-din cele trei frunze
Veți obține 5 propoziții. Identificați în aceste proproziții
pronumele posesive și precizați funcția
sintactică și cazul fiecărui pronume.
Și-a
propus
bilete Să
cumpere
Două Al
meu
Alor săi conducerea Alor noștri veste
rezultatul munca întotdeauna l-am sunat
Să le
vorbească A apreciat marea
aflând
Ale
mele
florile
sunt
112
PROIECT DIDACTIC – IV.3.1
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a VI -a
Data: 25.05.2016
Obiectul : Limba și literatura română
Subiectul lecției : Predicatul verbal. Predicatul nominal
Tipul lecției : fixare și consolidare a cunoștințelor
Durata : 50 minute
MOTIVAȚIA:
Lecția este importantă, deoarece permite consolidarea informațiilor existente
referitoare la predicat și clasificarea acestuia. Elevii vor fi puși în fața unor texte literare sau
a unor exerciții în care vor identifica predicatele verbala sau nominale. Se va pune un accent
major pe realizarea acordului dintre predicat și subiect dar și pe însușirea unor reguli necesare
acestui demers.
COMPETENȚE SPECIFICE :
1.1 înțelegerea semnificației ge nerale a unui mesaj oral
1.4 sesizarea abaterilor de la norm ele limbii literare în tr-un mesaj ascultat
2.3 respectarea normelor morfosin tactice în propoziții și în fraze
2.1 asigurarea coerenței ideilor expri mate într -un mesaj oral
2.2 valorificarea categoriilor morfologice învățate, în con texte diferite
COMPETENȚE DERIVATE :
Elevii vor reuși:
a) Informative
– rezolvarea cerințelor, lucrând pe grupe și individual, recapitulând astfel noțiunile
elementare despre predicat;
b) formative:
– exprimarea coerentă, nuanțată în limba română;
c) educative :
– dezvoltarea sentimentului de disciplină a muncii;
– cultivarea muncii în echipă și a creativității elevilor.
d) cognitive:
– precizarea celor două tipuri de predicate;
– definirea predicatului verbal, respectiv nominal;
– aplicarea întrebărilor necesare și corecte pentru recunoașterea acestora;
– identificarea modalităților de obținere ale predicatelor nominale;
– încadrarea verbelor copulative în predicate nominale într -un context dat și
realizarea unor enunțuri corecte din punct de vedere gramatical;
– crearea unor enunturi astfel incat verbul copulative a fi, a ajunge, a rămâne, a
însemna, a se părea, a ieși, a se face să fie pe rând atât predicative cât și
copulative ;
– crearea unor enunțuri cu diferitele sensuri ale verbului copulativa a fi;
– aplicarea corectă doar a valorii copulative a verbului a deveni;
– analiza corectă sintactică și morgologică a unor predicate verbale și nominale;
113
e) afective:
– consimțirea la continuarea efortului de atenție;
– aplicarea cu interes a cunoș tințelor dobândite;
– dorința de a selecta, explica, motiva;
– interesul spre rezolvarea cerințelor.
CONDIȚII PREALABILE:
– elevii sunt deprinși să lucreze pe baza algoritmului, majoritatea recunoscând
predicatele verbale, dar având dificultăți în recunoașterea celor nominale;
– nivelul clasei este mediu, copiii având deprinderi de muncă independentă și în echipă;
STRATEGII DI DACTICE
a) Metode și procedee: învățarea prin descoperire, conversația euristică , lucrul în grup,
exercițiul, jocul didactic, problematizarea, diagrama Venn, puzzle -ul, tabla, caietele elevilor,
fișe de lucru, mapa elevilor.
b) Forme de organizare: frontal, individual, în grupe.
c) Resurse materiale: fișe de lucru pentru fiecare elev, creioane colorate, mapa acivității (file
de portofoliu), culegeri de exerciții de limba română, Manualul de Limba Română – Clasa a
VI-a, Editura Didactică și Pedagogic ă.
d) Forme de organizare a activității: activitate frontală, activitate individuală, activitate pe
grupe.
e) Resurse și managementul timpului:
– capacități normale de învățare;
– cunoștințele dobândite;
– timpul afectat activității: 50 de minute.
Scenariul didactic:
ETAPELE
LECȚIEI ACTIVITATEA
PROFESORULUI ACTIVITATEA
ELEVILOR STRATEGII
DIDACTICE EVALUARE
Moment
Organizatori
c
(3 minute) Voi verifica componența clasei
și voi nota absenții. Elevul de serviciu va
anunța elevii absenți și vor
pregăti materialele pentru
lecție. Discuția
Conversația
Evocarea
(7 minute) Voi verifica tema și voi solicita
elevilor informații despre
noțiunile studiate în lecțiile
anterioare: Predicatul verbal
și predicatul nominal. Elevii vor prezenta caietele
și vor răspunde întrebărilor
mele. Discuția
Conversația
euristică Elevii vor fi
notați cu
plusuri pentru
răspunsurile
oferite.
Realizarea
sensului
(30 minute)
Voi adresa elevilor o serie de
întrebări pentru a verifica
însușirea cunoștințelor din
lecțiile anterioare și le voi Elevii vor răspunde
întrebărilor:
1. Ce este predicatul?
2. Numiți cele două tipuri
de predicate.
3. Care sunt întrebările
Discuția
Problematizarea
Elevii vor fi
notați cu
plusuri pentru
răspunsurile
114
spune că întreaga oră vom
verifica modul în care ei și -au
însușit noțiunile predate de
către mine în orele anterioare.
Voi cere elev ilor să extragă în
diagrama Venn din Anexa 1
verbele predicative și verbele
copulative, precizând oral
pentru fiecare verb identificat
modul, timpul, persoana,
numărul și conjugarea.
Notez pe tablă titlul noii lecții:
Predicatul verbal. Predicatul
nomi nal – fixare și
consolidare a cunoștințelor
Voi face fixarea și actualizarea
cunoștințelor conform anexei
3 pornind de la un text suport
din care vom identifica câte
două predicate verbale și
nominale. De asemenea voi
provoca elevii să identifice alte
două părți de propoziție
diferite. Voi numi un elev care
le va nota la tablă.
Voi da fiecărui elev pentru
portofoliu anexa 4 care
conține valorile copulative și
predicative ale unor verbe.
Pentru a exersa și învăța
modalitățile de realizare ale predicatului verbal?
4. Câte tipuri de nume
predicativ există?
5. Prin ce părți de vorbire
poate fi exprimat numele
predicativ?
6. Când devine verbul a fi
predicativ? Care pot fi
înțelesurile lui?
7. Numiți câteva verbe
care pot fi copulative?
Completează diagrama
Venn în perechi și apoi
vom identifica oral fiecare
verb predicativ respectiv
copulativ.
Elevii notează în caiete
titlul lecției.
Elevii identifică
predicatele verbale și cele
nominale, iar apoi un elev
numit de mine va completa
cele două coloane pentru a
apărea la tablă.
Vor nota în caiete pe două
coloane cele două categorii
ale predicatului. Elevii
noteaza în caiete lecția și
apoi vor pune în mape
anexa 6.
Elevii completează
individual această anexă,
eu ajutându -i cu indicații
pornind de la prezentarea
pe videoproiector. Conversația
euristică
Dictarea
Puzzle – Anexa
2
Problematizarea
Lectura
Diagrama Venn
Explicația
Exercițiul
Discuția
euristică
Problematizarea
Discuția
Problematizarea
Exercițiul
Explicația oferite.
Elevii vor fi
notați cu
plusuri pentru
răspunsurile
oferite și vor
primi aprecieri
verbale.
115
acordului di ntre predicat și
subiect, voi oferi elevilor
anexa 5 care conține teorie și
aplicație pe exemple date,
așezate în două coloane.
Reflecția
(8 minute) Voi aplica elevilor un joc
didactic, fiecare va trebui să
rezolve individual exercițiile
bifând dacă este corect
răspunsul sau greșit.
Elevii vor primi un test
formativ de 5 minute din lecția
de zi conform anexei 6.
Fiecare se va autocorecta și își
va nota lucrarea.
Problematizar ea
Conversația
euristică Elevii vor fi
notați cu
plusuri pentru
răspunsurile
oferite
Elevii vor
vor primi
aprecieri
verbale.
Asigurarea
retenției și a
transferului
(3 minute) Voi oferi fiecărui elev o fișă cu
exerciții conform anexei 7 pe
care le vor rezolva în clasă.
Ca temă pentru acasă elevii se
vor pregăti pentru un test
formativ pe care îl voi aplica
ora următoare. Pentru a veni în
sprijinul lor, le voi da pentru
portofoliu anexa 8 – Structura
lecției. Elevii vor împărți fișele de
lucru și apoi vo r nota tema
în caiete.
Discuția
Conversația
euristică
Notez elevii și
fac aprecieri
verbale asupra
evoluției lor pe
parcursul
întregii ore.
116
ANEXA 1
DIAGRAMA VENN
Verbe copulative
Verbe predicative
117
ANEXA 2
PUZZLE
118
ANEXA 3
Predicatul verbal. Predicatul nominal
A fost odată un împărat care devenise bogat și
puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Feciorul
a murit și fata ceru să -l petreacă la groapă. Ea a
îmbrăcat o rochie neagră și părul ei curgea despletit pe
spate. Lumea văzu că era gingașă și plăpândă. O priveau
toți cu nesaț cum era puțintică și drăgăl așă. Tot pe
atunci era în cetate o femeie care era o văduvă săracă.
Ea avea un fiu.
( după Petre Ispirescu, Fata de împărat și fiul văduvei)
Predicate verbale Predicate nominale
119
ANEXA 4
VERBE PREDICATIVE. VERBE COPULATIVE
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ieși, a ajunge, a se face, a părea, a
însemna, a rămâne, a se naște, a se numi, a se chema, a reprezenta, a se simți, a se arăta,
a constitui, a se crede etc.
Dintre acestea, doar verbul a deveni este întotdeauna copulativ, iar celelalte pot avea
și valoare predicativă și valoare copulativă.
VERBE PREDICATIVE VERBE
COPULATIVE
1. a fi –când este sinonim cu a exista, a
se afla, a se găsi, a costa, a proveni, a
dura, a ține, a trăi, a merge, a se
petrece, a se întâmpla etc.
Eg. În acvariul meu sunt douăzeci de
pești.(se află)
Dicționarul a fost 100 de lei. (a costat)
La papetărie nu erau caiete de
matematică.(nu se găseau)
Bunicul nostru era din Ardeal.
(provenea)
Ședința va fi doar de d ouă ore. ( a dura)
Întâlnirea generală va fi mâine. (va avea
loc)
1. a fi – când nu este sinonim cu niciunul
dintre verbele alăturate, este copulativ
și leagă numele predicativ de subiect.
Eg. Atmosfera era de-a dreptul apăsătoare.
Răspunsul tău este corect și inteligent .
Problema de pe tablă ar fi pentru noi ?
Viitorul va fi sigur dacă muncești
neîncetat.
Îmi doresc să fiți foarte înțelegători .
Fiți cuminți , dragii mei copii!
Radu este cum au fost și părinții lui.
Cadourile acestea sunt pentru cei doi .
2. a deveni
Nu poate fi niciodată verb predicativ! 2. a deveni – este întotdeauna verb
copulativ!
Eg. De ceva timp, Andrei a devenit
interesat de artă.
Învață continuu ca să devină avocat .
După acea întâmplare, băiatul
devenise de nerecunoscut.
3. a ieși – când este sinonim cu a pleca, a
părăsi o incintă.
Eg. Voi ieși afară după ce -mi termin
temele.
Matei a ieșit din clasă fără să
salute.
3.a ieși – când este sinonim cu a deveni, a
fi, a se face.
Eg. Deși ieșise jurist , nu practica meseria.
Termină facultatea și vei ieși doctor .
La campionatul de șah, Dan a ieșit
învingător .
4. a ajunge – când este sinonim cu a sosi,
a veni, a intra, a fi sufficient.
Eg. Trenul a ajuns cu o oră întârziere.
Te sun după ce ajung acasă.
Ajunge cât ai chiulit până acum! 4. a ajunge – când este sinonim cu a
deveni, a fi, a se transforma în…
Eg. Anca s -a antrenat mult și a ajuns
balerină .
În ritmul acesta vei ajunge șomer .
Prietenul meu a ajuns ca tatăl lui.
120
5. a (se) face – când este sinonim cu a
crea, a fabrica, a realiza, a construi
etc.
Eg. Construcția se va face în două luni.
Nu face să riști totul pentru așa
ceva.
Pot face și schițe în creion. 5.a (se) face – când este sinonim cu a
deveni, a fi, a redeveni.
Eg. Doresc să mă fac doctoriță .
Copilașul Ioanei s-a făcut un
năzdrăvan .
De la un timp, s-a făcut foarte
supărăcios .
6. a părea – când nu are subiect;
= a se părea
Eg. Părea că poteca se pierde în
depărtare.
I se pare că glumesc mereu. 6. a părea – când are subiect
Eg. Soarele părea o minge de aur.
Bătrânul părea șeful tuturor.
Peisajul autumnal părea de poveste.
7. a însemna – când este sinonim cu a
scrie, a nota, a face semne/însemnări
pe sau cu ceva, a marca etc.
Eg. Nu și-a însemnat tema pentru
acasă.
Animalele au fost însemnate cu
vopsea.
Profesorul îmi va însemna greșelile
cu roșu.
7.a însemna – când este sinonim cu a
reprezenta, a constitui
Eg. Copiii înseamnă totul pentru
părinți.
Ajutorul tău a însemnat enorm
pentru mine.
Răspunsul tău calm însemna
diplomație .
8. a rămâne – când este sinonim cu a sta,
a nu pleca, a nu părăsi o incintă, a
avea, a urma (să) etc.
Eg. Voi rămâne lângă tine până la
sfârșit.
Nu-ți rămâne decât să mă crezi.
Fetele au rămas pe banca de
rezervă.
8.a rămâne – când este sinonim cu a fi, a
deveni.
Eg. Unchiul Nae a rămas uimit de evoluția
mea.
Elevul rămasese repetent a doua oară din
cauza absențelor.
Bunica Elena a rămas neschimbată de ani
buni.
Lucrurile au rămas la fel , nimic nu s -a
schimbat.
9. a (se) naște – când este folosit cu sens
propriu de bază sau când este sinonim
cu a genera.
Eg. Femeia a născut tripleți.
Frățiorul ei s-a născut ieri la ora
unu.
Propunerea a născut vii
controverse. 9.a se naște – când este sinonim cu a fi, a
avea o calitate încă de la naștere .
Eg. Românul s-a născut poet .
Simona s-a născut pictoriță .
121
Anexa 5 Acordul predicatului cu subiectul
122
ANEXA 6
Numele și prenumele………………………………………. Data…………….
Clasa a VI -a …. Nota…………..
Test formativ
Predicatul verbal. Predicatul nominal
Citește cu atenție și încercuiește răspunsul corect :
I.( 6 x 10 p.) În propoziția :
„Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă…”
( Fata babei și fata moșneagului – de Ion Creangă )
1. Predicatul este : a) era slută ;
b) fata babei era ;
c) era slută, leneșă, țâfnoasă.
2. Există : a) un predicat nominal ;
b) un predicat nominal și un predicat verbal ;
c) un predicat verbal.
3. Din predicat face parte : a) un nume predicativ ;
b) un nume predicativ multiplu ;
c) subiect multiplu.
4. Cuvântul era este : a) verb auxiliar ;
b) verb predicativ ;
c) verb copulativ.
5. Verbul este la : a) mod personal ;
b) mod nepersonal.
6. Cuvântul leneșă este : a) adjectiv ;
b) substantiv ;
c) numeral.
II. ( 2 x 15 p.) Completează PROPOZIȚIILE de mai jos, respectând cerința dată :
Fata moșneagului era …………………………și ……………………………………
( PREDICAT NOMINAL )
Fata babei era…………………………………. ( PREDICAT VERBAL )
Se acordă 10 puncte din oficiu.
SUCCES !
123
ANEXA 7
TEMĂ
I. Acordați predicatele verbale din textul de mai jos cu
subiectele:
1. Andrei………………………………………….o carte (a citi).
2. Andrei, Maria și eu………………………..aceeași carte (a citi).
3. Maria sau Ana……………. …………………premianta clasei ? (a fi).
4. Tânărul……………………………………….. frumos și harnic (a fi).
5. Tinerii…………………………………………. frumoși și harnici (a fi).
6. Băiatul și fetele………………………. ……..f rumoși (a fi).
7. Cornul…………………………………………..cald (a fi).
8. Covrigeii și cornurile………………………calde (a fi).
II. Se dă textul de mai jos:
,,Făt-Frumos șezu pe un scaun, iar ea șopti o vrajă dulce, și, cum îl sărută pe
frunte, el se prefăcu într -o floare roșie închisă ca vișina coaptă. Ea -l puse între
florile din fereastră și cânta de veselie,de răsuna castelul tatălui ei. Atunci intră și
Genarul.
– Ești veselă fata mea? și de ce ești veselă? întrebă el.
– Pentru că nu mai este Făt -Frumos ca să mă răpească, răspunse ea râzând.’’
(Făt- Frumos din lacrimă – Mihai Eminescu)
a) Scrie în spațiul rezervat răspunsuri potrivite pentru fiecare cerință:
1. Transcrie din textul dat , un predicat verbal exprimat prin verb la modul
conjunctiv, timpul prezent
2. Transcrie din textul dat un predicat nominal .
3. Analizează morfologic și si ntactic predicatul nominal transcris de la exercițiul
2.
b) Alcătuiește propoziții în care să existe:
4. Nume predicativ exprimat prin adjectiv .
5. Predicat verbal exprimat prin intejecție .
c) Corectează prin rescriere următorul text:
atunci feciorul îi zise împăratului
tată a venit vremea sămi dai ce miai făgăduit la naștere
124
ANEXA 8
Structura lecției
Definiție: Predicatul este partea principală de propoziție cu ajutorul căreia se
spune ceva despre subiect.
Obs. Pentru a găsi predicatul trebuie să punem întrebarea ce se spune despre
subiect? (ce face / cum este subiectul? )
2. Clasificare: Predicatul este de două feluri: – verbal;
– nominal.
a) Predicatul verbal se poate exprima prin verbe predicative aflate la moduri
personale sau prin interjecții predicative .
PV PV PV PV PV
Aș vrea / să faci / ce nu ai mai făcut . Apucă -te de treabă ! Hai mai repede!
Model de analiză:
aș vrea = predicat verbal exprimat prin verb personal , predicativ, modul
condițional -optativ, timpul prezent, persoana I, numărul singular
hai = PV → int. pred.
b) Predicatul nominal este alcătuit din verb copulativ + nume predicativ.
Ex. Ion a devenit…. ???
PN PN
NP NP
Ion a devenit doctor . Ion este doctor .
vb. cop. s. N vb. cop. s. N
este≠ se află, există
Obs. Verbul a deveni este totdeauna copulativ.
Cel mai folosit verb copulativ este “ a fi”, dar acesta nu are totdeauna valoare
copulativă (el putând să fie și predicativ sau auxiliar):
PV CL
Ex. Ion era acasă ?
Obs. Există și alte verbe care pot avea valoare copulativă: a părea , a ajunge , a se
face, a rămâne ș.a.
Ex. Ion a ajuns doctor .
Numele predicativ poate fi exprimat prin:
a) adjectiv în cazul nominativ : Ioana este singură .
b) substantiv – în cazul nominativ : Ion este un bun doctor .
– în cazul acuzativ + prepoziție : Cercelul era din argint .
c) pronume – în cazul nominativ : Prietenul meu e acesta .
– în cazul acuzativ + prepoziție : Florile sunt de la ai tăi .
d) numeral – în cazul nominativ : Gheorghe este al treilea .
– în cazul acuzativ + prep.: Bicicleta este pentru amândoi .
e) adverb : Alexandru este mai bine ?
f) verb – la modul infinitiv: Datoria ta este de a învăța .
– la modul supin: Gestul lui nu este de înțeles .
Obs. Numele predicativ poate fi simplu sau multiplu .
Ex. Ea era frumoasă și deșteaptă .
Model de analiză:
este de a învăța = PN alcătuit din:
este = vb. cop., m. ind., t. prez., p. a III -a.sg.
+ de a învăța = NP→ vb. pred., c. I, m. inf., t. prez.; + prep. “de”
125
PROIECT DIDACTIC – IV. 3.2
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a VIII -a
Data: 17.11.2015
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Limba și literatura română
Unitatea de învățare : IV
Tema lecției: Verbul
Titlul lecției: Predicatul verbal și nominal – actualizarea cunoștințelor
Tipul lecției: Lecție de actualiz are a cunoștințelor
Durata: 50 de minute
Competențe specifice:
1.4. Sesizarea particularităților lexico -gramaticale ale unui mesaj ascultat;
2.3. alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical;
3.4. sesizarea corectitudinii utilizării categoriilor gra maticale în vățate;
4.3 alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical,
folosind corect semnele ortogra fice și de punctuație.
Obiective operaționale:
La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:
1. Să consolideze cunoștințele teoretice acumulate despre predicatul verbal și
nominal;
2. Să recunoască valorile verbelor (copulativ sau predicativ);
3. Să recunoască predicatul verbal și predicatul nominal î n enunțuri date;
4. Să deducă cunoștințe teoretice despre predicat (prin ce este parte de vorbire se
exprimă) pornind de la exemple;
5. Să alcătuiască propoziții în care numele predicativ să fie exprimat prin diferite
părți de vorbire);
6. Să rezolve exerciții de analiză într -un anumit timp.
Strategia didactică:
Metode și procedee : analiza gramaticală, exercițiul, conversația, activitatea
didactică pe grupe, ciorchinele, metoda cubului, eseul de 5’.
Mijloace de învățământ : fișe de lucru, caietele de n otițe, tabla, cretă,
manualul, cubul, videoproiector.
Forme de organizare a activității : frontală, individuală, pe grupe.
Bibliografie:
– Limba și literatura română, manual pentru clasa a VIII -a, autor Marin Iancu,
Editura Corint , București, 2000.
– Derșidan, Ioan, Metodica predarii limbii si literaturii române, Cluj-Napoc a,
Casa Cărții de Știință, 2003.
– Apetroaiei, Elena, Strategii activ -participative în predarea -învățarea limbii și
literaturii române , Pitești, Editura Paradigme, 2009.
– Cristia n-Foghel, Georgeta, Gramatica pentru toți… , București, Editura
Lucman, 2005.
– Trofin, Eliza -Mara (Coord.), Gramatică. Fișe de lucru , Clasa a VIII -a,
București, Editura Paralela 45, 2009.
Resurse: capacitățile de învățare ale elevilor, cunoștințele dobândite anterior.
Locul de desfășurare : sala de clasă.
Scenariul didactic:
126
Nr
crt. Momentul
lecției Timp Activitate profesor Activitate elev Metode Forme de
organizare Evaluare
1. Moment
organizato –
ric 1’ Profesorul intră în
sala de clasă, salută și
notează absenții. Elevii își
pregătesc
materialele
necesare pentru
oră. Conversația Frontal.
2. Verificarea
temei de
acasă și a
cunoștințe –
lor
acumulate
anterior. 3’ Profesorul numește 2
elevi care vor citi
rezolvarea temei. Elevii citesc tema. Conversația Frontal Se
realizează
prin
citirea
temei și a
întrebăril
or puse.
3. Captarea
atenției 2’ În ultimele lecții am
studiat diferite
categorii semantice
ale cuvintelor. În care
parte a gramaticii se
integrează acestea?
Astăzi vom începe să
discutăm despre o
altă parte a gramaticii
care se numește
sintaxa.
Ce studiază sintaxa?
Care sunt părțile de
propoziție?
Vom încerca astăzi să
ne reamintim ce este
predicatul, cum se
clasifică și să
realizăm cât mai
multe exerciții. Se integrează în
Lexic/ Vocabular.
Sintaxa studiază
părțile de
propoziție,
propozițiile și
raporturile dintre
ele.
Părțile de
propoziție sunt:
predicatul,
subiectul,
atributul și
complementul.
Conversația
Frontal
127
4. Dirijarea
cunoștintel
or și
asigurarea
feed-
backului. 23’ Veți primi o fișă pe
care o vom completa
cu cunoștințele
dobândite în clasele
anterioare. (Anexa 1)
Pe măsura ce elevii
vor completa
ciorchinele, se vor
proiecta răspunsurile.
Pe baza acestor
cunoștințe, elevii
organizați pe trei
grupe lucrează pe fișe
de lucru.
(Anexa 2) Completează
ciorchinele.
Lucrează pe fișele
primite. Metoda
ciorchinelui
Exercițiul
Frontal
Individual
Se va
face după
realizarea
fiecărui
exercițiu.
5. Asigurarea
retenției și
a
transferulu
i 20’ Se aplică metoda
cubului.
Fiecare grupă din
cele șase va primi o
fișă de lucru în
funcție de cerința
care i se va indica pe
fața cubului.
(Anexa 3)
După finalizarea
sarcinii de lucru,
elevii, individual vor
trebui să redacteze o
compunere de 5 -10
rânduri cu titlul
Noiembrie în care să
folosească trei
predicate verbale și
trei predicate
nominale. Vor rezolva
cerințele.
Vor redacta
compunerile.
Vor prezenta
compunerile.
Metoda
cubului
Eseul de 5’ Grupe
Individual Fiecare
grupă își
va
desemna
un elev
care va
prezenta
rezolvare
a
2-3 elevi
vor citi
compuner
ea n
funcție de
timpul
rămas
6. Tema de
acasă 1’ Din manual, elevii
vor avea de rezolvat
exercițiile 1 și 4 de la
pagina 128. Notează tema Conversația Frontal.
128
ANEXA 1 – Ciorchine necompletat
NUME
PREDICATIV PREDICATUL VERBAL
NOMINAL
VERB
COPULATIV
129
ANEXA 1 – Ciorchine completat
PREDICATUL VERBAL
NOMINAL VERB
PREDICATIV
VERB
COPULATIV NUME
PREDICATIV A FI A DEVENI
A IEȘI
A SE
FACE
A
AJUNGE A
RĂMÂNE A
ÎNSEMNA SUBSTANTIV ADVERB
PREDICATIV INTERJECȚIE
PREDICATIVĂ
PRONUME
NUMERAL
ADJECTIV
VERB
NEPERSONAL
ADVERB
INTERJECȚIE
130
Anexa 2
Fișă de lucru
1. Alcătuiți propoziții în care verbele date să fie predicative și copulative.
Verbul Verb predicativ Verb copulativ
A fi
A deveni
A însemna
A ieși
A ajunge
A se face
A rămâne
2. Menționați prin ce sun t exprimate predicatele verbale:
3. Dați exemple de propoziții în care numele predicative să fie exprimate prin: El a spus adevărul.
Mă spăl pe dinți în fiecare zi.
Copacul este bătut de vânt și ploaie.
Se spune că va fi o iarna grea.
Hai cu noi!
El a pus la cale o nouă năzbâtie.
Hoții au luat -o la fugă imediat.
Poate că va veni.
Cu siguranță nu a știut adevărul.
131
1.Descrie diferențele
dintre predicatul
verbal și predicatul
nominal.
3. Scrie în spațiul liber
din stânga litera
corespunzătoare
verbului “a fi”.
2. Compară verbele
subliniate. Care este
diferența între ele? Ce
fel de verbe sunt ele?
4. Analizează
predicatele din textele
următoare
5. Identifică
predicatele verbale și
nominale din
fragmentul următor
precizând prin ce sunt
exprimate
6. Precizează și
argumentează ce fel
de valori are verbul a
fi în propozitiile
următoare
Anexa 3
Adjectiv
Verb la participiu cu valoare
adjectivală.
Substantiv în N.
Pronume în N.
Numeral în N.
Substantiv în Ac.
Pronume în Ac.
Substantiv în G.
Pronume în G.
Verb la infinitiv cu prepoziție
Verb la supin
Interjecție
Locuțiune adjectivală
132
Cerințele exercițiilor de mai jos se regăsesc pe fiecare latură a cubului.
1. Descrie
2. Sora mea a devenit înțeleaptă.
Omul nu rămâne același, el devine .
A ajuns mai devreme.
Mihai ajunge inginer.
Astăzi rămânem acasă.
El a rămas asistent la Drept.
Ea se face că plânge.
De jenă, ea s-a făcut roșie.
Fratele tău a ieșit în curte.
Fratele tău a ieșit doctor.
3.
A. …….. În râurile poluate nu mai sunt pești. a) a merge
…….. În Asia sunt munții cei mai înalți. b) a trăi
……… Castelul e de pe vremea lui Tepeș. c) a se duce
…….. Am fost cu el la circ. d) a dăinui
……… Ai fost azi în oraș? e) a se afla
……… Pe unde ai fost? f) a umbla
B. …… El este din Brașov. a) a dura
……. Cât e kilogramul de mere? b) a proveni
…… Pauza e de zece minute. c) a costa
…… Camera ta e de 20 m2. d) a veni
……. La ce oră e trenul? e) a se întinde
C. ….Cât mai e până sună? a) a se produce
….. A fost un accident groaznic. b) a ține
….. Totul a fost din cauza neatenției. c) a se desfășura
….. Când e ziua ta? d) a trece
…… Întâlnirea va fi la ora 5. e) a se împlini
….. E mult de atunci. f) a se ține
….. Mâine vo i fi trei luni. g) a se desfășura
133
…. Spectacolul va fi mâine. h) a se întâmpla
4.
b) Un om legase o vacă de gât și trăgea din răsputeri de funie să urce vaca pe șură. (I.
Crea ngă)
c) Toată copilăria mi -a fost chinuită de o asemenea comoară, ascunsă sub casa
noastră (Z. Stancu)
d) Tăcerea e de piatră . (I. Pillat)
5. Se zice că soarele ar fi fost frate cu Luna. Cât timp Soarele nu s -a văzut pe cer,
pretutindeni a fost întuneric. Pe pământ Soarele nu și -a găsit soție și era foarte
supărat. (Soarele și Luna)
6. Pe când va ajunge el acasa eu voi fi terminat de citit cartea.
Nu este nimeni care să ne lămureasă.
Ei sunt atât de diferiți încât nici nu poți să spui că sunt frați.
134
PROIECT DIDACTIC – IV. 4
Profeso r: Apostol Iuliana – Andreea
Școala Gimnazială „DIMITRIE POMPEIU”, Broscăuți
Clasa : a V II-a
Data: 15.05.2017
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina de învățământ: Limba și literatura română
Tema lecției: Atributul
Titlul lecției: Alte tipuri de atribut: atribut pronominal apozițional, atribut substantival
în dativ, atribut pronominal în dativ.”
Tipul lecției: Lecție de dobândire de noi cunoștințe
Durata: 50 de minute
COMPETENȚE SPECIFICE:
– recunoașterea atributelor într -un text dat;
– identificarea elementele de relație într -un text dat;
– împărțirea corectă a unui text în propoziții;
– identificarea într -un text dat a tipurilor de propoziții studiate;
– realizarea schemei unei fraze date.
Obiective operaționale:
– cognitive:
La sfârșitul activității ele vii vor fi capabili:
1.1. să definească atributul;
1.2. să recunoască valoarea morfologică a cuvintelor cu funcție sintactică de atribut;
1.3. să identifice atributele în diferite texte;
1.4. să alcătuiască enunțuri în care diferite părți de vorbire să îndeplinească funcția sintactică
de atribut.
– afective:
2.1. să fie dispuși să recepteze informații noi;
2.2. să dorească să stăpânească informațiile spre a le folosi în rezolvarea sarcinii de lucru;
2.3. să interiorizeze noile cunoștințe în sistemul prop riu de valori.
– psihomotorii:
3.1. să rezolve sarcinile de lucru;
3.2. să explice noile cunoștințe;
Strategia didactică
1) Resurse :
– cunoștințele anterioare;
– capacitățile receptive ale elevilor;
-culegere de exerciții, fișe de lucru, planșe, markere, tab la;
2) Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, problematizarea,
exercițiul, metoda Știu/Vreau să știu/Am învățat .
135
3) Forme de organizare:
– activitatea frontală și independentă, individuală;
– activitatea pe grupe;
4) Evaluare : orală și scrisă, aprecieri ver bale pe tot parcursul lecției ;
5) Material bibliografic:
-„Limba română ”, manual pentru clasa a VII -a, Anca Șerban, Sergiu Șerban, Editura
All, București, 2005;
– Violeta Bărbulescu, „ Gramatica limbii române. Sinteze de teorie și exerciții
aplicative ”, Editura Terathopius, Craiova, 1998;
– Mihaela Secrieru „Didactica limbii române ”, Editura Ovi -art, Botoșani, 2004;
Scenariul didactic
1. Organizarea clasei:
Profesorul notează absenții și pregătește cele necesare desfășurării lecției. Se va
împărți clasa în 4 grupe a câte 5 elevi ( grupe eterogene). Fiecare grupă își va alege un
secretar care va nota pe fișă cele stabilite de membrii grupului.
2. Anunțarea subiectului și a obiectivelor opera ționale:
Cadrul didactic anunță elevii tema lecției:”Alte tipuri de atribut: atribut pronominal
apozițional, atribut substantival în dativ, atribut pronominal în dativ”, competențele specifice
și obiectivele operaționale.
3. Actualizarea cunoștințelor anterioare
Etapa Știu
Se prezintă pe flip -chart tabelul cu rubricile: ,,Știu. Vreau să știu. Am învățat “. Elevii
primesc un astfel de tabel pe fișa de lucru. La început se cere elevilor să facă o listă cu tot
ceea ce știu des pre tema ce urmează a fi discutată, apoi fiecare grupă va citi de pe fișă ceea
ce au notat. Împreună cu cadrul dadactic, elevii vor stabili ce ar trebui să fie notat în tabel la
rubrica ,,Știu”, apoi completează prima rubrică a tabelului, atât pe fișe cât și pe flip – chart.
Știu Vreau să știu Am învățat
4. Conducerea procesului de fixare și consolidare:
Etapa „ Vreau să știu”
Cadrul didactic solicită elevii să formuleze întrebări despre ce ar dori să știe legat de
tema propusă. Dirijând cu tact conversația, profesorul îi ajută pe elevi să formuleze întrebări
despre lucrurile de care nu sunt siguri sau lucrurile despr e care ar vrea să cunoască ceva
nou. Se notează aceste întrebări în coloana din mijloc a tabelului, atât pe flip – chart , cât și pe
fișe.
136
Știu Vreau să știu Am învățat
1. Definiția atributului
2. Clasificarea atributului
3. Tipul de raport stabilit între
atribut și termenul regent
4. Atributul substantival
apozițional 1. Alte tipuri de atribut
2. Alte tipuri de atribut
apozițional
Mai întâi se face recapitularea cunoștințelor ce sunt trecute în prima rubrică.
Definiție: Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv
sau un înlocuitor al acestuia (pronume, numeral) și răspunde la una din întrebările: care? ce
fel de? al (a, ai, ale) cui?, câți? câte? al câtelea? a câta? pusă cuvântului determina t.
Fiind vorba despre o lecție prdată după actualizarea cunoștințelor despre tipurile de
atribut și exemplificarea acestora, în lecția de față se face doar o reactualizare cu exemple
orale. Clasificare: în funcție de partea de vorbire prin care este expr imat, atributul poate fi:
Atribut substantival :
– genitival;
– prepozițional;
– apozițional;
Atribut pronominal :
– genitival;
– prepozițional (în Ac, G, D)
Atribut adjectival exprimat prin:
– adjectiv propriu -zis, provenit din verb la participiu, provenit din verb la gerunziu
(gerunziu acordat);
– adjectiv pronominal posesiv, demonstrativ, nehotărât, negativ, interogativ, relativ, de
întărire;
– numeral cu valoare adjectivală cardinal, ordinal, colectiv, multiplicativ, distributiv.
Atribut verbal exprimat prin verb și locu țiune verbală la modurile infinitiv, supin,
gerunziu.
Atribut adverbial exprimat prin adverb și locuțiune adverbială.
Pornind de la un exemplu dat, elevii identifică tipul de raport stabilit între atribut și
termenul regent – raport de subord onare:
”Culegem banii soarelui pe căi.” (I. Pillat) (Î: ai cui bani? ) (R: ai soarelui)
Profesorul solicită elevilor să dea exemplu de un atribut substantival apozițional.
Noi, copiii, eram foarte bucuroși.
Pe baza acestui exemplu, elevii formulează, oral, definiția : Atributul care exprimă
echivalența între termenul regent și cel subordonat se numește atribut substatival apozițional
(apoziție).
Apoziția poate fi simplă (Prietenul meu, Ionescu, este sportiv.) sau dezvoltată
(Ionescu, prietenul meu, est e sportiv.)
Profesorul le dă elevilor un exemplu: ”…o mierlă, alta, își fluieră neastâmpărul.”
(Cezar Petrescu) și le cere să identifice apoziția și să precizeze prin ce parte de vorbire este
137
exprimată. Astfel, răspunzând corect, elevii au aflat că atri butul exprimat prin pronume în
cazul N se numește atribut pronominal apozițional .
În continuare, profesorul le spune elevilor că vor învăța două tipuri de atibute noi.
Pentru aceasta, ei au de rezolvat exercițiul ”Spuneți -vă părerea” de la pagina 156. Rezolvarea
acestuia conduce la identificarea atributului substantival în cazul dativ care poate
determina un substantiv nearticulat sau unul, de regulă, articulat hotărât.
”Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.” (M. Eminescu)
Apoi el evii au de rezolvat exercițiul ”Descoperiți singuri!” de la pagina 157. După
rezolvare, profesorul notează pe tablă definiția unui nou tip de atribut – atribut pronominal
în dativ.
”Pe frunza -i ca un nufăr s -așează brotăceii.” (I.Pillat)
Definiție: Atributul pronominal în dativ este exprimat prin forme neaccentuate de
dativ ale pronumelui personal și ale pronumelui reflexiv folosite cu valoare posesivă, care
sunt sinonime cu un adjectiv pronominal posesiv (dativ posesiv). El este legat pri n cratimă de
un substantiv, de un adjectiv, numeral sau participiu, de un verb sau de o interjecție. În limba
română actuală aceste forme se întâlnesc mai mult în limbajul poetic.
Etapa „Am învățat”
După predarea conținutului, se revine asupra întrebărilor pe care le -au formulat elevii
în etapa anterioară și pe care le -au trecut în coloana “Vreau să știu”. Se reia fiecare întrebare
și se notează răspunsurile aflate în timpul predării noului conținut în coloana a treia.
Știu Vreau să știu Am învățat
1. Definiția atributului
2. Clasificarea
atributului
3. Tipul de raport stabilit
între atribut și
termenul regent
4. Atributul substantival
apozițional 1. Alte tipuri de atribut
2. Alte tipuri de atribut
apozițional 1. Atributul pronominal
apozițional
2.Atributul substantival
în dativ
3. Atributul pronominal
în dativ
5. Asigurarea retenției și transferului:
Dacă rămân întrebări la care nu s -a găsit un răspuns, se vor discuta cu elevii pe tema
lecției în această oră, în funcția de timpul de care dispune cadrul didactic sau rămân ca punct
de plecare pentru alte activități.
În încheierea lecției, p entru a se realiza un scurt feed -back, elevii revin la schema
S/V/A și decid ce au știut la începutul lecției, ce au vrut să învețe pe parcursul ei și ce au
învățat din lecție.
6. Temă pentru acasă
Ca temă elevii vor avea de alcătuit o compune re în care să folosească toate tipurile de
atribut învățate, pe care să le sublinieze.
138
B. Fișe de lucr u
Verbul – clasa a V-a
Citește, cu atenție, textele următoare:
Cerințe:
1. Transcrie verbele din textele date și indică pentru fiecare persoana și numărul.
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………….
……………………………………………………………………………………………. ……………….. ……………………
2. Indică timpul verbelor din textele 1 și 3, apoi pune -le la alte două timpuri ( pe
care le vei numi), păstrând neschimbate persoana și numărul.
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………….
………………………………………………………………………………….. ……….. ………………. …………………….
3. Pune verbele la mod personal din textul 1 la imperfect și perfect simplu, la
persoana I, singular și plural .
………………………………………………………………………………………. …………………………………………..
………………………………………………………………………………….. ………………………… …………………….
4. Identifică predicatele din textul 2 și analizează -le.
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………….
……………………………………………………………………………………………. ……………….. ……………………
1. „Desfrunzit și prea bătrân,
Tremură de frig gorunul,
Au căzut și -ntâii fulgi
Și l-am prins din zbor pe unul.
Migălos lucrată -n fir,
Floare mică și rotundă
S-a topit și a murit
O minune de secundă.”
(Nicolae Labiș – Fulg) Acolo -i călduț și -i tăcere.
Divanul bătrân dintre uși,
Cu vechile lui lăicere,
Ne-așteaptă cu cărți și păpuși.”
(Otilia Cazimir – Bunica)
„- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c -o să mai vii
Înainte de Crăciun”
(G. Topârceanu – Balada unui greier mic).
139
5. Arată felul verbelor subliniate în enunțurile următoare (pred., aux., cop.) .
A început să ningă . …………………………………………………………………………………………….
Aș merge afară, dar am multe teme. ……………………………………………………………………..
Voi ieși mâine, acum e prea rece. …………………………………………………………………………
Pe stradă e gălăgie multă. ……………………………………………………………………………………
Tăceți odată! strigă bunicul supăra t. ……………………………………………………………………..
Lasă -i! Se bucură și ei. ……………………………………………………………………………………….
6. Transcrie structurile de mai jos ca forme verb ale inverse.
te uită! ……………………………………………….
am crezut …………………………………………..
vom aștepta ………………………………………..
se pare ……………………………………………….
te-ar auzi …………………………………………… au căzut ……………………………………………..
veți ridica ………………………………………….
s-a mirat . ……………………………………………
ne va asculta ……………………………………..
l-ați primit ………………………………………….
7. Arată, prin subliniere, care dintre termenii perechilor de cuvinte de mai jos
sunt verbe.
culc – cult
dreg – drag
plasă – lasă
moară – omoară
pune – prune doare – odoare
lașă – lasă
muscă – mușcă
supă – surpă
sigură – asigură
8. Scrie patru enunțuri în care să folosești verbe la moduri nepersonale diferite,
subliniază -le, numește mod ul și funcția sintactică construită.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
……………………………………………………………………… …………………….. ………………………… .
140
Fișă de lucru
Verbul – clasa a VI-a
Citește, cu atenție, textul următor
„- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă nu -mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut…”
(G. Topârceanu – Balada unui greier mic)
Cerințe:
1. Transcrie toate verbele din textul dat și indică pentru fiecare persoana și
numărul.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
………………………………………………………………………………………………………. ………………..
2. Transcrie verbele la timpul prezent, modul indicativ, apoi pune -le la toate
formele trecutului (pe care le vei numi), păstrând neschimbate persoana și
numărul.
………………………………………………………………… ………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………. …….. …………
3. Rescrie, din textul dat, primele trei verbe la indicativ, apoi pune -le la
conjunctiv și la condițional -optativ, la prezent și la perfect.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
……………………… …………………………………………………………………………………………………
4. Analizează verbele subliniate în textul dat, arătând: felul, conjugarea,
persoana, numărul, modul, timpul și funcția sintactică.
………….. …………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
141
5. Rescrie formele verbelor „a avea” , „a fi” , „a voi” din enunțurile următoare
și arată felul lor (pred., aux., cop.) .
A început să ningă.
………………………………………………………………………………………………………..
Aș merge afară, dar am multe teme.
………………………………………………………………………………..
Voi ieși mâine, acum e prea rece.
……………………………………………………………………………………
Pe stradă e gălăgie multă.
……………………………………………………………………………………………. …
Nu voi să mă laud.
…………………………………………………………………………………………………………
Să fi învățat, ai fi știut.
………………………………………………………………………… ………………………..
Vor fi auzit aceste lucruri, dar le -au ignorat.
…………………………………………………………… ………
6. Indică, prin subliniere, verbele la moduri nepersonale, precizând modul și
funcția sintactică a fiecăruia:
Mă apuc de învățat. …………………………….
Nu mă pot concentra. ………………………….
Lecția îvățată nu se uită ușor. ………………
…………………………………………………………
E ușor de înțeles. ………………………………..
Dorința sa era de a ști mai mult. ………….
…………………………………………………………. Alergând, a o bosit. ………………………………
E cam răgușită. …………………………………..
Apa de băut era rece. …………………………..
………………………………………………………….
A citi e o plăcere. ………. ………………………
Am de scris multe exerciții. ………………….
………………………………………………………….
7. Pune la gerunziu verbele/ structurile date.
a scrie …………………………………………… …..
se joacă ……………………………………………..
îi risipea ……………………………………………
o las ………………………………………………….
a copia ……………………………………………… își închipuie ……………………………………….
îl găsesc …………………………………………….
adie …………………………………………………..
vă lasă … …………… ………………………………
a ne da ………………………………………………
8. Precizează cuvântul din care provine fiecare dintre verbele date și numește -l
ca partea de vorbire.
142
a cârâi ……………………………………………….
a ghemui …………………………………………..
a grebla ……………………………………………..
a îndoi ……………………………………………….
a încetini . ………………………………………….. a întrista …………………………………………….
a înzeci ………………………………………………
a tutui ……………………………………………….
a orbi ……………….. ………………………………
a vâjâi ……………………………………………….
9. Pune lângă fiecare dintre verbele date câte două complemente, unul direct și altul
indirect sau circumstanțial (pe care îl vei num i).
citim …………………………………………………
…………………………………………………………
ascultă ………………………………………………
…………………………………………………. ……..
cos ……………………………………………………
…………………………………………………………
bei …………………………………………………….
…………………………………………. ……………..
folosiți ………………………………………………
…………………………………………………………. stropim ……………………………………………..
…………………………………….. ………………….
întreabă ……………………………………………..
………………………………………………………….
prăjiți ………………………………………………..
………………………………………………………….
pictezi ……………………………………………….
………………………………………………………….
aerisesc………………………………………… ……
………………………………………………………….
143
Fișă de lucru
Verbul – clasa a VII-a
„Într -o zi pe când lucram
În gradină, pe sub geam,
îngrijind un trandafir,
Văd că intră -un musafir:
Era mic că -abia-îl vedeai,
Dar cu mustăți d itamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blănița -n dungi;
Și-ntr-un capăt, dintr -o dungă
Îi creștea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea pa tru picioare;
Ochii -albaștri îi clipeau
Și știa să zică: " – Miau!".
Ba să vezi și să te bucuri –
Sărea în aer după fluturi.
Și știa chiar să se joace
Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce -ați fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?
Eu, oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca să -l conving să rămână,
I-am dat și -un pic de smântână
Și, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.”
(Ana Blandiana – Arpagic)
Cerințe:
1. Transcrie toate verbele din textul dat, grupându -le în funcție de conjugare:
conj. I: lucram , ………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….. ……………………………………………….
conj. a II -a: ……………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………….. …………………………………………………………….
conj. a III -a: ………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
conj. a IV -a: …………………………………………………………………………………………. …………..
2. Rescrie, din text, câte un singur verb pentru fiecare timp al modurilor
personale, timp și mod pe care le vei indica.
………………………………………………………………………………………………………… ………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
3. Transformă următoarele forme verbale după modelul dat:
îngrijea – se îngrijea – era îngrijit; î ngrijind – îngrijindu -se – fiind îngrijit.
am dat – ……………………………………………………………………………………………………………
să joace – …………………………………………………………… …………………………………………….
ar fi făcut – ……………………………………………………………………………………………………….
apleacă – ………………………………………………………………………………………………………….
144
4. Arată valoarea verbelor: era (mic) și am (dat), apoi construiește enunțuri cu
alte valori posibile ale acestor forme verbale.
…………………………………………………………………………………………………………………. ……..
…………………………………………………………………………………………………………… ……………
5. Analizează verbele subliniate în textul dat, arătând: felul, conjugarea,
persoana, numărul, modul, timpul, diateza și funcția sintactică a fiecăruia.
…………………………………………………………………………… ……………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
6. Precizează statutul de auxiliar/ predicativ/ copulativ al verbu lui a fi, din
fiecare enunț dat, după ce l -ai subliniat.
a) Suntem la școală. b) Suntem atenți. c) Suntem pedepsiți degeaga. d) Eram acolo.
e) Eram așteptată. f) Eram activă. g) Să -i fi văzut mutra! h) Trebuia să fii în clasă.
i) Trebuia să fi ascultat din nou la română. j) Ai fi fost fericit.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
…………………………………………………………………. ……………………………………………………..
7. Subliniază verbele din enunțurile de mai jos și indică diateza fiecăruia.
a) Te cred pe cuvânt. b) Ai fost văzut la teatru. c) Bucură -te de excursie. d) Ești prea
violent. e) Îți cer scuze. f) Cum îți imaginezi sfârșitul filmului? g) Iarna se întunecă
repede. h) Veți fi răsplătite. i) O să ne amintim mereu . j) Vă ajută zilnic.
…………………………………………………………………………………………………….. ………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
8. Identifică, prin subliniere, verbele la moduri nepersonale, precizând modul
și funcția sinta ctică a fiecăruia.
a) S-a săturat de alergat. b) Alergând a obosit. c) Ei par obosiți. d) Nu mă pot
concentra. e) Aceasta e tema scrisă ieri. f) Lecția de învățat pentru azi a fost ușoară.
g) E bine de știut. h) Hotărârea mea era de -a învăța mai mult. i) Observând greșeala,
s-a corectat. j) A întâlnit un bătrân rătăcind pe stradă.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
…………………………………. …………………………………………………………. ………………………….
9. Identifică, prin subliniere, cuvintele care, în forma dată, pot fi folosite și ca
verbe, transcriindu -le apoi la infinitiv: cazma, bătălie, lopată, luptă, haiducește,
mătură, orbește, prietenește, prostește, râmă, rusește, sapă, turcește, udă, urzică.
…………………………………………………………………………………………………………….. ………….
……………….. ……………………………………………………………………………………………………….
145
Verbul predicativ și copulativ – Clasa a VI -a
Jocul didactic
Elevii sunt împărțiți în jucători, observatori și un conducător al jocului. Elevii –
jucători sunt împărțiți în două grupe (grupa verbului predicativ și grupa verbului
copulativ) și așezați în două cercuri.
Conducătorul comunică textul de pornire primului jucător. Fiecare jucător reia
textul și adaugă un enunț, până se închide cercul.
Se începe cu grupa jucătorilor ce utilizează valoarea copulativă a verbului “a
fi”, conturând portretul unui personaj ce va fi plasat de următoarea grupă (cea care
folosește doar valoarea predicativă a verbului “a fi” sau alte verbe predicative) în
timp și spațiu, relatând o scurtă întâmplare imaginară, după aceleași reguli.
Observatorii notează enunțurile jucătorilor, prelucrează povestirea, o încheie,
dacă a rămas neterminată și prezintă forma fina lă a acesteia, dându -i un titlu potrivit.
Se citește compunerea și se afișează la panoul clasei.
Observatorii comentează modul în care a fost construită povestirea și stabilesc
grupa câștigătoare.
146
FIȘĂ DE LUCRU
ATRIBUTUL ADJECTIVAL
Clasa a VII -a
1. Identificați atributele adjectivale exprimate prin adjective propriu -zise însoțite sau nu de
articolul adjectival (demonstrativ):
a) ”Dar lucrul cel mare e că Mara nu -ti iese niciodată cu gol în cale…” ( I. Slavici )
b) ”În marginile limbii simple și înțelepte Neculce a adunat în cronica lui comori de frumuseți
artistice.” ( M. Sadoveanu)
c) „Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de ob raznici ce erau.” ( I. Creangă)
2.Subliniați atributele adjectivale expri mate printr -o locuțiune adjectivală. Gasiți pentru fiecare
locuțiune adjectivală adjectivul potrivit:
a) „…Când ai ști ce oameni de trea bă suntem!” ( Calistrat Hogaș)
b) Toți priveau cu mi lă la calul numai piele și os.
3. Precizați partea de vorbire prin care se exprimă atributele adjectivale subliniate din enunțurile de
mai jos ( adjectiv propriu -zis sau provenit din verb la participiu ori din gerunziu, numeral, adjectiv
pronominal ):
a) „Pe lespezile calde , șopârle aurii, culcate la soare, clipesc somnor os din ochi…” ( Al. Vlahuță )
b) „ Apele lucinde –n dalbe diamante / Peste câ mpii-n zori…” ( M. Eminescu)
c) „Dar arcul meu a săgetat vecia.” ( I. Pillat )
d) Ambele brațe erau încărcate cu cărți.
e) Această dimineață este foarte răcor oasă.
f) Fiecare pasăre pe limba ei piere.
g) „ Care Haralambie? – întrebă el pe părintele Gherman…” (M. Sadoveanu)
h) Am aflat ce temă avem pentru mâine.
i) Al doilea exercițiu a fost mai ușor.
j) Colegii înșiși dezaprobă purtarea ta.
147
C. Teste de evaluare
Test de evaluare – VERBUL – clasa a V -a B
5. Subliniați verbele în textul de mai jos, arătând funcțiile sintactice ale acestora.
2,5 p x 4 = 10 p.
„- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c -o să mai vii
Înainte de Crăciun”
(G. Topârceanu – Balada unui greier mic).
2. Analizați un verb personal, predicativ din textul de mai sus precizând modul, timpul,
persoana, numărul și funcția sintactică. 2,0 p x 5 = 10 p.
3.Alcătuiți enunțuri în care verbele a avea și a vrea să fie, pe rând, auxiliare si predicative.
2,5 p x 4 = 10 p.
4. Alcătuiți enunțuri în care verbul a fi să fie, pe rând, verb copulativ, predicativ și
auxiliar. 3,0 p x 3 = 9 p.
5.Scrieți formele verbului a stabili pentru toa te modurile nepersonale. 2,5 p x 4 = 10 p.
6. Conjugați verbul a privi la modul indicativ, timpurile perfect compus, mai mult ca
perfect , viitor anterior, la modul conjunctiv, timpul prezent, modul condițional optativ, timpul
perfect și la modul im perativ. 6,0 p x 6 = 36 p
Notă! Se acordă 15 puncte din oficiu. Nota finală se obține prin împărțirea punctajului la 10.
148
SUBSTANTIVUL
evaluare sumativă
Clasa a V -a
1. Notați cu A propozițiile care sunt adevărate și cu F propozițiile care sunt false:
Substantivul este o parte de vorbire neflexibilã. 4 x 2p. = 8 p.
Categoriile gramaticale ale sub stantivului sunt genul, numãrul și cazul.
Substantivul poate îndeplini funcția sintacticã de predicat.
Substantivul în cazul vocativ nu are funcție sintacticã.
2. Analizați cuvintele subliniate din următoarele propoziții: 5×5p.=25p
a) Copilul plânge. b) Ioane , vino repede!
c) Nimeni n -a învățat poezia . d) Mă adresez copilului .
e) Haina băiatului este nouă.
3. Puneți la plural următoarele substantive după modelul de mai jos: floare, școală,
perete, hotar, judecător . 1p.×15=15p.
Mod el: pagină pagini pagin ile niște pagini
floare ………………… ………………. …………………..
școală ………………… ………………. …………………..
perete ………………… ………………. …………………..
hotar ………………… ……………….. …………………..
judecător …………………. ……………….. ……………………
4. Alcă tuiți propoziții conform cerințelor. Subliniați cuvintele care îndeplinesc funcțiile
sintactice cerute: 6×2p=12p.
a) subiect în N.: ………………………………………………………………………….
b) complement î n Ac.:… …………………………………………………………………
c) complement în D.:………………………………………………… …………………..
d) nume predicativ în N.:…… ……………………………………………………………
e) atribut în G.:……… …………………………………………………………… ………
f) atribut în Ac.: ………………………………………………………………………….
5. Completați spațiile libere cu articolele genitivale corespunzătoare: 3×2p.=6p.
a) Cărțile de povești …………fetei mi -au plăcut. b) Am descoperit caietul de teme
….. băiatului. c) Pantofii de piele sunt …….Corinei.
149
6. Construiți trei enunțuri: primul cu substantivul brad în cazul nominativ cu funcția
sintactică de nume predicativ și celelalte două cu substantivele Andrei și Mirela în
cazul dativ. 3×2p.=6p.
brad ………………………… ………… ………………………………………………………
Andrei………………………… ……………………………………………………………
Mirela………………………… …………………………………………………………
7. Scrieți în casetele de lângă fiecare cuvânt felul articolului pus în chenar: 12×1p.=12p.
– pisoiu l – caietu l – un brad – niște rochii
– o bancă – părinte le – cafeau a – o stea
– carte a – niște fete – copii i – nume le
8. Completați următoarele scheme cu prepozițiile care lipsesc: 6×1p.=6p.
muzeu.
grădiniță e jucăuș.
El vine
cinema.
Băiatul
drum e vesel.
fratele lui.
bloc e politicos.
Notă! Se acordă 10 p. din oficiu. Nota se obține prin împărțirea punctajului la 10.
Succes!
150
Numele și prenumele elevului ………………………………………….
Data ………………………………….
Test- Substantivul – clasa a VI – a
I.Citește fiecare din următoarele afirmații și încercuiește cu A dacă o consideri adevărată și cu F dacă
o consideri falsă :
1. A – F Cuvintele: o, un, niște, unui, unei, unor sunt articole nehotărâte.
2. A – F Substantivul în cazul V. are funcție sintactică
3. A – F Substantivul elevul este articulat cu articolul hotărât -l.
II. Încercuiește litera corespunzătoare fiecărui răspuns corect:
1. În propoziția Aceasta este o bluză a verișorului meu . articolul genitival posesiv se acordă cu:
a. substantivul bluză; b. substantivul verișorul; c. aceasta .
2. Seria care conține numai substantive cu aceeași formă la singular și la plural este:
a. unchi, moașă, spate; b. genunchi, zori, a pă; c. ochi, ardei, pui.
3. Cuvintele: a, al, ai, ale sunt:
a. prepoziții ale G.; b. articole genitivale posesive ; c. articole hotărâte.
III. Scrie în spațiul punctat litera corespunzătoare:
……..1. Locuința este de mâine a mătușii . a. S
……. 2. Poarta a închis -o vântul. b. C.d.
……..3. Pasiunea ei pentru flori e veche. c. N.P. în G
d. A.s.p.
IV. Completează spațiile libere cu răspunsul adecvat enunțurilor :
1. Explică scrierea cu trei ,,i” a substantivului copiii.
……………………………………………………………………………………………………………..
2. Scrie cinci substantive formate prin derivare.
………………………………………………………… ………………………………………………………….
3. Cuvintele cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor sunt:
…………………………………………………………………….. …………………………………..
V. Scrie, în propoziții, răspunsul adecvat următoarelor cerințe:
1. A.s.g. exprimat printr -un substantiv
…………………………………………………………………………………………………………….. ….
2. C.c.m. în Ac . exprimat printr -un substantiv
…………………………………………………………………………………………………………….. …
151
3. N.P. în N . exprimat printr -un substantiv
……………………………. …………………………………………………………………………………..
VI. Completează cerințele:
1. Scrie trei prepoziții ale cazului Ac ……………………………………………
2. Scrie trei prepoziții ale cazului G …………………………………….. …………………..
3. Scrie trei prepoziții ale cazului D. …………………………………………………………
Notă : Vei primi câte 5 puncte pentru fiecare cerintă rezolvată corect .
90 de puncte pentru rezolvare și 10 puncte din oficiu .
152
Numele și prenumele elevului ………………………………………….
Data ………………………………….
TEST DE EVALUARE – clasa a VI -a
Citește cu atenție textul următor și scrie răspunsuri pentru fiecare cerință:
Notă! Se acordă 10 puncte din oficiu.
„Mare păcat ar fi fost, dacă sfetnicul cel înțelept nu s -ar fi gândit să se repeadă la palat, să -l
coată pe Tudorel din adâncimea beciului și…, dându -i fluierul și rugându -l să gonească pe
năvălitori,… Cât erau de falnici acei oșteni și căpitani, ajunseră ca niște biete oi, la poruca
ciobănașului. Se țineau după el , tot dănțuind. Și ciobănașul nostru nu s-a lăsat până nu i-a dus
dincolo de hotarele tării lui.” ( Victor Eftimiu, Fluie rul fermecat)
1. Copiază , în ordine, toate pronumele și adjectivele pronominale învățate și indică
felul lor : (20p)
……………………………… …………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………. ……….
2. Completează spațiile punctate cu forme diferite ale pronumelui sau adjectivului
pronominal posesiv: (12p)
a) ………………… a venit la mine.
b) Caietele …………… sunt pe masă iar …………… sunt pe dulap.
c) Parinții …………… au hotărât să meargă la munte.
d) ………………… întârzie o oră.
3. Completează spațiile punctate cu pronumele sau adjectivele pronominale
demonstrative, corespunzător cerinței din paranteză: (12p)
a) ……………… a întârziat la prima oră. (pron. dem. de apropiere)
b) Scaunul ………………. era rupt. (adj. pron. dem. de apropiere)
c) …………….. nu a venit la timp. (pron. dem. de departare)
d) Drumurile……………… au asfaltul crăpat. (adj. pron. dem.de departare)
e) Am ajuns la ……………… oră ca și Maria. (adj. pron. dem. de identitate)
4. Analizează, morfologic și sintactic, cuvintele subliniate în text: (30p)
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
5. Construiește enunțuri în care, folosind pronume diferite ca tip, să existe ceea ce
indică paranteza : (16p)
( n.p. – Ac.) ………………………………………………………………………………..
( A.pron .prep. – D.) ……………………………………………………………………….
(S. – N.) ….………………………………………………………………………………
(C.c.l. – G.) ………………………………………………………………………………
153
Numele și prenumele elevului ………………………………………….
Data ………………………………….
TEST DE EVALUARE – clasa a VII -a
1. Subliniază pronumele și adjectivele pronominale din enunțurile de mai jos și arată
pentru fiecare felul. (30p)
a) Dânsa este mama. b) Vecina dumneaei este bolnavă. c) Îmi redac tez lucrarea. d)
Ești asemenea celuilalt. e) Propunerea unora este bună. f) Cărui băiat îi adresează întrebarea?
g) Întreabă despre același lucru. h) N-am citit nicio carte. i) Promite Mariei înseși. j) Stă
înaintea noastră. k) Vorbește cuiva. l) Despre ca re vorbeau când ai intrat în cameră? m) A
acționat conform alor mei.
2. Modifică patru dintre enunțurile de la exercițiul 1, astfel încât pronumele să devină
adjective pronominale . Numește felul lor, cazul și funcția sintactică. (10p)
3. Completează spațiile punctate cu pronum ele care la genitiv, precedat de
articolul genitival (posesiv). (10p)
Clădirea ………………………………….geamuri se curăță acum e o bancă.
Testul ……………………………. exerciții le rezolvi este din culegere.
4. Completează punctele cu substantive potrivite, astfel încât să realizezi corect
acordul pronumelui relativ care și al articolului genitival cu acestea. (10p)
…………………….. al cărei ………………………
……………….. …… al căror ……………………… …………………….. ale cărui …………………….
…………………….. ale căror …………………….
5. Înlocuiește punctele cu adjective de întărire corespunzătoare. (10p)
Ei ……………….. au rămas uimiți când l -au văzut.
Pe voi …………………………… să fiți supărate.
Vouă (fem.) ………………………. vrea să vă mulțumească.
Mie (fem.) ……………………. îmi revine plăcerea deschiderii spectacolului.
6. Analizează, la alegere, din enunțurile de la exercițiul 1, două pronume și două
adjective pronominale diferite. (20p)
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………..
…………………………………………………………………….. ……………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………..
Notă! Se acordă 10 puncte din oficiu.
154
Declarație de autenticitate,
Subsemnat a Aniței G. Iuliana – Andreea , căsătorită Apostol, cadru didactic la Școala
Gimnazială ,,Dimitrie Pompeiu” din localitatea Broscăuți, județul Botoșani, înscris ă la
examenul de acordare a gradului didactic I , seria 201 6-2018, declar pe propria răspundere
următoarele:
lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;
nu au fost f olosit e alte surse decât cele menționate în bibliografie;
nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din
alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în
care sursa o reprezintă alte lucrări ale candidatului ;
lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Dau prezenta declarație fiindu -mi necesară la predarea lucrării metodico -științifice, în
vederea avizării de către conducătorul științific, doamna prof. univ. dr. Luminița Cărăușu .
Declarant,
Apostol Iuliana – Andreea
…………………………………
Data ……………
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode Activ Participative De Predare A Notiunilor De Gramatica La Ciclul Gimnazial [605966] (ID: 605966)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.