Metoda Suva de Evaluare a Riscurilor Pentru Posturile de Muncasi Procesele de Munca

Economie

Metoda Suva de Evaluare a Riscurilor Pentru Posturile de Muncasi Procesele de Munca

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

CAPITOLUL1 METODA SUVA DE EVALUARE A RISCURILOR PENTRU POSTURILE DE MUNCASI PROCESELE DE MUNCA

CAPITOLUL 1.1. DESCRIEREA OBIECTIVULUI

DATE GENERALE ASUPRA ORGANIZĂRII ȘI ACTIVITĂȚII SC COVRIGUL SRL…………..…………….2

CAPITOLUL 2. PREGĂTIREA EVALUĂRII. DOCUMENTARE

2.1 CARACTERISTICILE LOCULUI DE MUNCĂ ANALIZAT – BRUTAR…………….………………….…………4

2.1.1 Procesul de muncă…………………………………………………………………………………………….……4

2.1.2 Mijloace de productie…………………………………………………………………………………………………………….4

2.1.3 Sarcina de munca……………………………………………………………………….. ……………………………………….5

2.1.4 Mediul de munca……………………………………. …………………………………………………………………………6

2.1.5 Descierea proceselor de lucru……………………………………………………………………………………………………..7

CAPITOLUL 3. IDENTIFICAREA PERICOLELOR SI ESTIMAREA RISCURILOR

GENERALITĂȚI…………………………………………………………………..…………………………..……..10

METODA DE EVALUARE A RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ – SUVA…………………………………..……………………………………………………………………………………12

Pregatirea demersului…………………………………………………….……………………………………13

Subdivizarea in procese……………………………………………………………………………………….13

Identificarea proceselor, sectoarelor de activitate și a grupurilor de persoane critice……………….14

Utilizarea de mijloace auxiliare disponibile…………………………………………………………………14

Formarea unei echipe interdisciplinare……………………………………………………………………..15

Procurarea documentației, definirea timpului necesar, calendarul reuniunilor……………………..15

Aprecierea riscurilor……………………………………………………………………………………………16

Estimarea riscurilor………………………………………………………………………….…………………20

Determinarea cauzelor faptelor……………………………………………………. …………………………………..23

Evaluarea riscurilor…………………………………………………………………………………….……….24

Formularea obiectivelor ssm……………………………………………………………………….…………25

Stabilrea unui profil de risc……………………………………………………………… ……………………………….25

Definirea masurilor………………………………………………………………………………………………25

Definirea riscurilor reziduale………………………………………………………………………………….26

Constituirea echipei de evaluare……………………………………………………………….……………………………………………..27

ANEXA 1……………………………………………………………………………….…………………………………………………………..28

Lista consecintelor………………………………………………………………………………….……………………………………………29

ANEXA 2…………………………………………………………………………………..………………………….……………………………31

ANEXA 3……………………………………………………………………………………………………………………………………………34

ANEXA 4……………………………………………………………………………………………………………………………………………36

CAPITOLUL 4. STABILIREA MĂSURILOR DE SECURITATE. PLANUL DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE

4.1 Principii generale…………………………………………………………………….………………………………38

4.1.1 Strategia managerială în domeniul prevenirii…………………………………………..…………………….39

4.1.2 Propagarea securitatii muncii……………………………………….………………………….……………… 39

4.1.3 Caile de prevenire si eliminarea a riscurilor…………………………………………………………..……

5. BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….………………………………………..……………………40

Cap.1 Metoda Suva de evaluare a riscurilor pentru posturile de muncă și pentru procesele de muncă

INTRODUCERE

Directiva Cadru face apel la toți specialiștii, în securitatea muncii, medicina muncii, ergonomi, angajatori, persoane desemnate, instante ale lucrătorilor (Legea 319/2006).

Directiva 89/389 tratează integrarea securității și sănătății în muncă în organizarea proceselor ce se petrec în intreprindere. Pericolele trebuie identificate în mod sistematic, riscurile sunt evaluate iar măsurile stabilite trebuie puse în aplicare.

Scopul acestui demers nu este numai de natura umana, el este de asemenea pentru reducerea costurilor directe și indirecte ale accidentelor de munca și ale îmbolnăvirilor profesionale.

Începând cu anul 2006 intreprinderile sunt obligate sa respecte aceste dispoziții.

Pentru orice intreprindere în care exista riscuri particulare trebuie efectuata o analiza a riscurilor de către specialiști în securitatea muncii, utilizând o metoda recunoscuta.

În spiritul Directivei, analiza riscurilor corespunde cu evaluarea acestora respectând demersul asa cum, acesta este definit în norma EN-1050

-Securitatea mașinilor- ‘principii pentru aprecierea riscurilor’.

Orice intreprindere trebuie sa fie în măsura sa efectueze, cel puțin, o evaluare globala a riscurilor sau detailată dacă aceasta este necesară.

Spre exemplu:

– analiza proceselor / metodelor

– analiza aparatelor, instalațiilor tehnice (analiza echipamentelor de munca)

– analiza posturilor de munca și a proceselor de muncă

Analiza proceselor și analiza metodelor, ca și evaluarea riscurilor trebuie efectuate înainte de realizarea lor practica, de punerea lor în funcțiune, destabilirea metodelor de lucru sau a proceselor.

Aceste analize sunt de competenta fabricanților sau a furnizorilor, ele făcând parte din declarația de conformitate (directiva mașini).

Metoda prezentata mai jos este specializată pe aprecierea riscurilor la locurile de munca în desfășurarea activităților de munca.

ETAPELE METODEI

1. Determinarea limitelor sistemului – definirea sistemului

2. Identificarea fenomenelor periculoase

3. Estimarea riscului

4. Evaluarea riscului

5. Căutarea măsurilor de reducere a riscului – estimarea riscului rezidual

Metoda Suva de identificare a fenomenelor periculoase, caracteristice sistemului analizat, este caracterizata de un ‘brainstorming‘ metodic la care participa o echipa de experți de diferite specialități.

Acest procedeu poate fi utilizat atât pentru sistemele existente cat și pentru cele aflate în faza de proiectare. Metoda Suva ajuta la identificarea fenomenelor potențial periculoase de la posturile de muncă, în desfășurarea proceselor ce se petrec în instalațiile tehnice.

Metoda Suva este bazata pe norma EN 1050.

Pe de alta parte aceasta metoda se sprijină și pe :

– procedeul HAZOP, un procedeu de cercetare sistematica a disfuncționalităților, particularizat pentru analiza instalațiilor din industria chimica și petrochimica ,

– pe ghidul de evaluare a pericolelor

– pe analiza statistica a pericolelor efectuata de asigurator.

In continuare se vor evalua riscurile existente la SC COVRIGUL SRL utilizand aceasta metoda.

CAPITOLUL 1.1. DESCRIEREA OBIECTIVULUI – S.C. COVRIGUL S.R.L.

1.1.1. DATE GENERALE ASUPRA ORGANIZĂRII ȘI ACTIVITĂȚII S.C. COVRIGUL S.R.L.

SC COVRIGUL SRL Galati provine din fosta întreprindere de morarit si panificatie (IMP Galati) iar din anul 2002 face parte din cadrul Grupului de Firme RACOVA, atingand in 2011 o cifra de afaceri de 30 milioane Euro si un numar de 674 salariati. Ca parte a unui mare grup de firme compus din societati cu domenii de activitate cu specific agricol, atat producator de materie prima cat si procesator, societatea isi regaseste rapid identitatea pe piata locala si zonala, consolidand si remodeland un adevarat brand, castigandu-si astfel locul de lider pe piata in industria locala de morarit si panificatie.
           Principalul obiect de activitate al SC COVRIGUL SRL il reprezinta moraritul si panificatia. Astfel strategiile societatii au urmarit in special dezvoltarea activitatilor specifice cat si procesarea superioara a materiei prime si optimizarea productiei de panificatie. Daca la început societatea producea o gamă restrânsă de produse de panificație în județul Galati, in anul 2002, dupa integrarea sa in Grupul RACOVA, domeniul de activitate s-a diversificat, astfel ca în momentul actual SC COVRIGUL SRL produce o gama variata de fainuri, de produse de panificațiesi patiserie comercializate in magazine din județul Galati cât și din județele vecine.
           In ceea ce priveste procesarea materiei prime, a graului, SC COVRIGUL SRL dispune de 2 mori de grau cu o capacitate totala de macinis de peste 77.500t anual iar prin asigurarea materiei prime necesare s-au creat premisele pentru optimizarea productiei de panificatie aceasta fiind de peste 13.000 tone anual, productie globalizata la nivel de societate.
           SC COVRIGUL SRL detine 7 fabrici de paine – Galati, Radauti, Falticeni, Gura Humorului, Campulung, Vatra Dornei si Solca, 2 covrigarii – Galati si Gura Humorului si o fabrica de biscuiti-napolitane – Galati.
           Obiectivele viitoare ale societatii sunt marirea si modernizarea capacitatii de productie a unor unitati, cresterea cotei de piata si obtinerea rolului de lider la nivel regional precum si diversificarea productiei prin achizitionarea unei linii de paste fainoase.

SC COVRIGUL SRL Galati este cea mai mare unitate de panificatie din judetul Galati avand unitati de productie in principalele localitati ale judetului, fiind astfel lider de piata in industria locala de panificatie. Societatea dispunde de 7 fabrici de paine amplasate in Galati, Falticeni, Gura Humorului, Campulung, Vatra Dornei, Radauti si Solca ce insumeaza o capacitate de productie de aprox. 60 t/zi. In perioada 2002-2012 toate unitatile au beneficiat de investitii in modernizarea infrastructurii sau echipamentelor de lucru asigurandu-se astfel imbunatatirea structurii de productie, cresterea calitatii produselor precum si largirea gamei sortimentale creandu-se astfel premisele pentru acoperirea si castigarea de noi segmente de piata.
           Tehnologia folosita pentru realizarea produselor de panificatie este metoda indirecta prin coacearea painii in cuptorul tunale la fabrica din Galati si in cuptoare multivatra in celelalte fabrici. Specialitatile din paine sunt realizate in cuptoare rotative la unitatile din Galati si Gura Humorului. Pe langa fabricile de paine, SC COVRIGUL SRL detine si doua unitati de covrigarie localizate in Galati si Gura Humorului.
           Oferta pentru produsele de panificatie si covrigarie, pentru care se folosesc retete naturale, destinate consumului zilnic, numara peste 40 sortimente de paine si specialitati din paine de diferite gramaje.
           Produsele de panificatie sunt comercializate sub marca COVRIGUL iar din gama sortimentala mentionam :
– panificatie – paine alba, paine neagra, paine de secara, paine cu cartofi, paine intermediara, paine graham, paine cu seminte, paine cu dovleac si morcov, paine la tava, paine digeste, paine cu malai, paine cu fibre, paine hipoglucidica
– specialitati din paine – colaci traditionali, colacei, chifle, semilune, lipii, covrigi, franzele, cornuri bicolore, batoane, japoneze, covrigi.

Distributia produselor se realizeaza in judetul Galati prin intermediul propriei retele de magazine sau catre diversi colaboratori cu mijloacele de transport, eliminandu-se in acest mod intermediarii, vanzarea facandu-se direct catre clienti.

Prezenta lucrare are ca obiect de analiză activitățile ce se desfășoară în cadrul brutariei in care se realizeaza covrigi in cadrul S.C. COVRIGUL S.R.L. Galați domeniul de activitate principal fiind : fabricarea painii, favricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie, COD CAEN : 1071

Activitatea se desfășoară grupat într-un perimetru bine definit, cu ajutorul personalului calificat.

CAPITOLUL 2. PREGĂTIREA EVALUĂRII. DOCUMENTARE

2.1 CARACTERISTICILE LOCULUI DE MUNCĂ ANALIZAT – BRUTAR

2.1.1 Procesul de muncă

Procesul de muncă Procesul de muncă constă în realizarea unor produse de panificație (covrigi), care trebuie sa corespunda normelor in vigoare, atât din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ.

Activitatea în covrigarie se realizează cu un număr de 14 lucrători,12 brutari ,un vanzator si un BRUTAR asigurându-se o activitate în două schimburi la producerea produselor de panificatie .

Programul de lucru

În cadrul covrigariei activitatea este permanentă, două schimburi 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână, pe parcursul întregului an. Se respectă timpul legal de odihnă prevăzut de Codul Muncii.

În structura de personal se regăsesc:

2.1.2 Mijloace de producție

Masă modelat;

Gripcă tăiat aluat;

Sită;

Paletă;

Șipcă (întors și scos covrigii);

Cernătoare făină;

Cântar electronic (ACS 15, DAHONGYING, BINCO);

Malaxor (SILVER MIX);

Aparat de derulat bandă adezivă;

Aparat de sigilat pungi;

Cuptor pe gaz cu flacără deschisă;

Cazan fierbere covrigi;

Lighean;

Cuțit; Foarfecă;

Navete; Cutii; Tăvi;

Saci de făină;

Scară; Scaun;

Matură; Mop; Făraș; Găleată;

Radio (KIPO);

Panou electric 380V;

Sistem de alarmă;

2.1.3 Sarcina de muncă

să respecte orarul de lucru;

să păstreze uniforma curată și un aspect fizic îngrijit;

să nu permită intrarea persoanelor străine în incinta;

să organizeze locul de muncă respectiv;

să asigure realizarea cantității zilnice repartizate de produse de panificație (covrigi);

să asigure și răspundă de respectarea normelor de igiena, a rețetelor de fabricație pentru produsele executate, fiind răspunzător de controlul tehnic de calitate a acestora;

să asigure desfășurarea procesului de producție la locul de muncă;

să recepționeze și să aducă de la magazie materia primă necesară la locul de muncă;

să ordoneze ustensilele pe categorii de produse ce le are de executat în ziua respectivă;

să execute produsele repartizate urmărind permanent respectarea rețetelor de fabricație;

la sfârșitul activității de producție din ziua respectiva efectuează curățenia la locul de munca inclusiv a utilajelor si ustensilelor folosite in procesul de producție;

asigura igiena desăvârșită a procesului de producție la locul de producție sau de muncă;

la recepționarea materiilor prime, verifica organoleptic, miros, gust, văz si alte proceduri cunoscute;

supraveghează la locul de munca funcționarea utilajelor, ustensilelor cu simt de răspundere;

asigura menținerea la zi a carnetului de sănătate personal efectuând la timp verificările, analizele solicitate, inclusiv cursul de igiena;

la începerea zilei de lucru, fiecare angajat se îmbracă cu echipamentul de lucru si protecție adecvat având o stare de curățenie corespunzătoare și fiind complet;

în caz de simptome caracteristice unei stări de rău va anunța conducerea firmei sau cel in drept;

să execute alte sarcini și atribuții corespunzătoare fișelor de post sau trasate în mod direct de către persoana ierarhic superioară

2.1.4 MEDIUL DE MUNCĂ

Lucrătorii executa activitatile specifice functiei, în interiorul punctului de lucru și în aer liber la descărcarea materiei prime.

Conditiile specifice mediului de munca sunt:

Iluminatul: este natural, completat cu iluminatul artificial;

Temperatura: nornală mai ridicata datorita functionarii cuptorului;

Ventilatie naturala si artificiala

Zgomot si vibratii sub limitele admise

Pulberi sub limitele admise.

2.1.5 DESCRIEREA PROCESELOR DE LUCRU

RECEPȚIA MATERIILOR PRIME

recepția făinii

recepția și controlul apei

recepția drojdiei

receptia sării

DEPOZITAREA MATERIILOR PRIME

Făina ambalată în saci în greutatea de 50 kg bucata se depozitează în magazie. Pentru o bună conservare până la prelucrare făina de grâu nu trebuie să depășească 14 – 15,5% umiditate. Sacii se așează pe grătare în stive de 5-6 bucăți în înălțime, în perioadele calde cu temperaturi de peste 18oC și 7-10 bucăți, în cele reci, cu temperaturi sub 18oC. Pentru evitarea degradării făinurilor în timpul depozitării, se impune restivuirea de la interval de o lună, în perioadele reci, și de două ori pe lună, în perioadele calde.

În cazul în care în timpul depozitării, se observă o creștere a temperaturii făinii din saci se vor lua măsuri de aerisire prin restivuire iar dacă este cazul se va repeta stivuirea din cinci în cinci zile. Temperatura mai ridicată poate proveni de la o umiditate mai mare sau se poate datora faptului că magazia este neaerisită în perioadele calde. Drojdia comprimată se achiziționează sub formă de calupuri si se depozitează în frigider. Sarea ambalată în saci se transportă cu un mijloc auto depozitarea ei, făcându-se în magazie.

PREGĂTIREA MATERIILOR PRIME ȘI AUXILIARE

Operațiile de pregătire au drept scop să aducă materiile prime într-o stare fizică corespunzătoare pentru a fi introduse la prepararea aluatului. În procesul de pregătire și condiționare al materiilor prime și auxiliare se prevede aducerea lor la parametrii necesari utilizării. Condiționarea se face prin operații diferite în funcție de natura materialului. Astfel făinurile maturizate se amestecă, se elimin impuritțile feroase, se cern și se încălzesc. Apa, după confirmarea calităților unei ape potabile potrivite scopului propus, se încălzește până la temperatura impusă prin calcul termic. Drojdia se suspensionează în apă și se filtrează pentru înlăturarea eventualelor impurități. Sarea se transformă în saramură.

DOZAREA MATERIILOR PRIME

Dozarea materialelor se efectuează conform bilanțului de materiale stabilit prin rețeta pentru aluat. Operația se execută în funcție de natura materialului:

dozarea fainei- La prepararea aluatului, făina, după ce a fost pregătită este dozată în funcție de rețeta de fabricație și de volumul cuvei, prin dozarea făinii, se urmărește obținerea aluatului de consistență stabilă și respectarea rețetei de fabricație.

dozarea apei- Apa se introduce la prepararea aluatului într-o anumită cantitate și cu anumită temperatură, determinate de însușirile făinii. Ea condiționează hidratarea făinii și deci formarea aluatului. Cantitatea de apă determină consistența aluatului.

dozarea suspensiei de drojdie- Suspensia de drojdie se dozează în funcție de cantitatea de drojdie ce trebuie adăugată la prepararea aluatului și de concentrația acesteia. Cantitatea de drojdie comprimată folosită la prepararea aluatului este de 0,5-4 % față de greutatea făinii.

dozarea soluției de sare- Soluția de sare se dozează în funcție de cantitatea de sare adăugată la frământarea aluatului și de concentrația acesteia. Cantitatea de sare variază în aluat între 0 și 2,5 față de greutatea făinii. Sarea se adaugă în faza de aluat.

PREPAREAREA ALUATULUI

Frământarea aluatului Se realizează cu ajutorul unui malaxor special pentru aluat tare cu cuvă fixă. Frământarea durează 15-30 min., funcție de calitatea făinii și se execută cu mare grijă, întrucât prelungirea duratei de frământare peste cea descrisă degradează brusc calitatea aluatului, care fiind de consistență mare se încălzește repede provocând coagularea glutenului. Astfel în timpul frământării particulele de făină absorb apa, unindu-se la început în mici aglomerări umede de făină care se întâlnesc separat în masa semifabricatului și care pe măsura continuării frământării se unesc într-o masă omogenă uniformă, obținându-se un aluat a cărui consistență variază în funcție de cantitatea de apă adăugată și timpul de amestecare. Aluatul se formează atât prin legarea osmotică a apei de substanțele proteice din făină care își măresc volumul și formează glutenul cât și de cantitatea de amidon care leagă apa prin absorbție dar și pe cale osmotică, formând pasta aluatului În timpul amestecării componentelor se observă și unele bule de gaze care se datoreaza procesului biochimic început, precum și înglobării de aer la frământarea realizată de malaxor. Prepararea unui aluat mare conduce la obținerea covrigilor aplatizați, cu porozitate mare, neuniformă și care se zbârcesc repede. În cazul în care aluatul are temperatura prea mare miezul covrigilor prezintă crăpături inelare iar când aluatul este prea rece covrigii nu mai au coaja lucioasă iar gustul este slab, aciditatea nefiind corespunzătoare.

Fermentarea aluatului Aluatul se lasă la fermentat aproximativ 15 – 20 min.. Aluatul bine fermentat se întinde în fibre paralele este elastic, nelipicios în masă apar pori și are miros plăcut. Momentul terminării fermentației se poate aprecia organoleptic și prin determinarea acidității care trebuie să fie de circa 2 grade. Aluatul nefermentat este dens și se rupe greu.

Divizarea aluatului După fermentare aluatul este trecut la divizare și modelare. Divizarea este operația de porționare a aluatului în bucăți de o anumită greeutate, avându-se în vedere greutatea nominală pe care trebuie să o aibă produsul finit și pierderile care au loc la oparire, coacere și răcire. La divizare se urmărește ca greutatea bucății de aluat să fie cât mai exactă condiție fiind îndeplinită dacă aluatul este omogen și are aceiași densitate în masa sa. Aceste operații se pot executa manual ( cazul de față ) sau cu mașini cu construcție specială. Divizarea manuală a aluatului constă în tăierea cu gripca din masa de aluat aflată pe masa de divizare modelare.

Modelarea aluatului Prin modelare se urmărește forma finală a produsui finit, care prin coacere se dezvoltă uniform. Din punct de vedere biologic modelarea modifică condițiile de mediu pentru microorganisme, celule de drojdii și bacterii, schimbându-și poziția dintr-un mediu epuizat într-un mediu bogat de substanțe nutritive. Operația dă o structură uniformă porozității aluatului prin eliminarea golurilor mari formate în timpul fermentării. Covrigii se modelează cu palmele pe masa de lucru (întindere și răsucire) se formează un sul gros din care se rup bucăți corespunzătoare greutății pe care trebuie să o aibă covrigul se modelează în fitile din care apoi se obțin covrigi în formă de inel. O mare atenție la modelarea covrigilor trebuie acordată încheieturilor, care trebuie să fie bine sudată, întrucât o legătură sudată necorect duce la desfacerea covrigului în faza de opărire și coacere. Divizarea și modelarea manuală prezintă dezavantajele că necesită personal cu multă experiență în producție, produsele nu sunt suficient de uniforme în ceea ce privește greutatea și aspectul exterior, iar igiena produselor nu poate fi asigurată. După modelare covrigii se lasă pentru dospire 2-4 minute durată ce variază cu calitatea, consistența și compoziția aluatului, precum și cu temperatura camerei de dospire care trebuie să fie de 30-35oC

Opărirea covrigilor Înainte de a se trece la cuptor, covrigii dospiți sunt supuși unui tratament de opărire. scopul acestei operații este formarea unui strat subțire de amidon gelificat la suprafața covrigilor, strat care în timpul coacerii se dextrinizează și caramelizează, cea ce dă o culoare frumoasă galben aurie și un luciu plăcut produsului. Prin opărire se coagulează substanțele proteice din stratul periferic și covrigii devin cartilaginoși, cu formă mai stabilă iar procesul de fermentație se oprește, astfel încât se evită formarea golurilor în miezul produsului. În momentul introducerii covrigilor modelați în vasul pentru opărire aceștea cad la fund. Datorită creșterii temperaturii în bucățile de aluat se intensifică fermentația aluatul își mărește volumul și devine ușor. Durata de înmuiere (umflare) reprezintă un indice de calitate specific al acestor produse. Covrigii în contact cu apa ,o absorb, înmuindu-se. Opărirea durează 2-3 min., ea terminându-se atunci când covrigii încep să plutească la suprafața soluției de opărire iar la apăsarea cu degetul nu se deformează fiind elastici (cartilaginoși). Introducerea covrigilor în vasul pentru opărire se face în serii, cu multă atenție, pentru a nu se produce aglomerarea și lipirea covrigilor între ei. După opărire, covrigii se scot cu ajutorul unei liguri -strecurătoare-, se lasă să se scurgă pe o tavă perforată, după care se presară cu mac, susan și sare și apoi se așează distanțat pe o lopată îngustă în vederea coacerii.

Coacerea Se execută în cuptor de cărămidă de construcție specială numite “cuptoare cu iluminare”, acestea având gură de deservire largă și fără ușă de închidere spre a permite manipulările ce se fac cu covrigi în timpul coacerii. Pentru coacere, covrigii se așează împreună cu lopata lângă flacără unde se mențin circa 2 min. timp în care suprafața lor se zvântă și capătă un luciu gălbui caracteristic. Apoi se răstoarnă de pe lopată pe partea cealaltă în vederea coacerii din 2 în 2 min. deplasându-se covrigii din față mai spre interior și dinspre partea injectorului înspre partea opusă, pe toată lățimea vetrei pentru coacerea lor cât mai uniformă. Coacerea se face la temperatura de 180-250oC timp de 10-20 min. în funcție de mărimea covrigilor și compoziția aluatului.

Depozitarea și păstrarea covrigilor Depozitarea și păstrarea covrigilor se face în încăperi uscate, curate, ferite de umezeală, de miros străin, la o temperatură a mediului de circa 18oC. pentru depozitare covrigii copți, după ce au fost sortați pentru îndepărtarea celor deformați, arși, rupți și se așează în lădițe. Lădițele se așează astfel încât să fie bine aerisite. Livarea și transportul produselor Livrarea covrigilor se realizează atât imediat după scoaterea din cuptor respectiv în stare caldă, cât și după răcire, ambalare respectiv depozitare, în ordinea depozitării și în funcție de destinațiile stabilite. Transportul se face în autovehicule special amenajate.

CAPITOLUL 3. IDENTIFICAREA PERICOLELOR ȘI ESTIMAREA RISCURILOR

3.1 GENERALITĂȚI

În terminologia de specialitate, securitatea omului în procesul de muncă este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare și îmbolnăvire profesională.

În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol, iar riscul-posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, pericol potențial (Dicționarul explicativ al limbii române, editat sub egida Academiei României).

Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare și îmbolnăvire este zero.

Prin urmare, securitatea și riscul sunt două noțiuni abstracte, contrare, care se exclud reciproc. În realitate, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge asemenea stări cu caracter de absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potențial de accidentare sau îmbolnăvire; apare întotdeauna un risc "rezidual", fie și numai datorită imprevizibilității acțiunii omului. Dacă nu se fac intervenții corectoare pe parcurs, acest risc rezidual crește, pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin "îmbătrânire".

În consecință, sistemele pot fi caracterizate prin "niveluri de securitate", respectiv "niveluri de risc", ca indicatori cantitativi ai stărilor de securitate/risc. Definind securitatea ca o funcție de risc y = f(x), unde se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât nivelul de risc va fi mai mic și reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relația dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către infinit, iar dacă riscul tinde către infinit, securitatea tinde către zero (fig. 3.1):

Fig. 3.1 Relația risc – securitate

În acest context, în practică se admite o limită de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca și o limită de risc maxim, care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, încât să nu mai fie permisă funcționarea sistemului.

Riscul a fost definit în literatura de specialitate în domeniul securității muncii prin probabilitatea cu care, într-un proces de muncă, intervine un accident sau o îmbolnăvire profesională, cu o anumită frecvență și gravitate a consecințelor. Într-adevăr, dacă se admite un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcție de gravitatea și probabilitatea de producere a consecințelor, prin suprafața unui dreptunghi F1, dezvoltat pe verticală; rezultă că aceeași suprafață poate fi exprimată și printr-un pătrat F2 sau printr-un dreptunghi F3 extins pe orizontală (fig. 3.2).

Fig. 3.2 Reprezentarea grafică a echivalenței riscurilor caracterizate

prin cupluri diferite de gravitate – probabilitate

În toate cele trei cazuri riscul este la fel de mare. În consecință putem atribui unor cupluri gravitate – probabilitate diferite același nivel de risc.

Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate, obținem o curbă cu alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre cele două variabile: gravitate-probabilitate. Pentru reprezentarea riscului funcție de gravitate și probabilitate, standardul CEN – 812/85 definește o astfel de curbă drept "curbă de acceptabilitate a riscului" (fig. 3.3).

Fig. 3.3 Curba de acceptabilitate a riscului

Această curbă permite diferențierea între riscul acceptabil și cel inacceptabil. Astfel, riscul de producere a unui eveniment A, cu consecințe grave, dar frecvență foarte mică, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul evenimentului B, cu consecințe mai puțin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariție, ale cărui coordonate se situează deasupra curbei, este inacceptabil.

Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile.

O asemenea tratare a riscului ridică două probleme:

cum se stabilesc coordonatele riscului (cuplul gravitate – probabilitate);

ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de acceptabilitate de cele de inacceptabilitate.

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ. METODA SUVA

Descrie o metodă de analiză și apreciere a riscurilor la posturile de lucru în desfășurarea proceselor de muncă. O astfel de analiză este necesară pentru toate organizațiile care prezintă riscuri particulare.

Directiva Cadru face apel la toți specialiștii în securitatea muncii, medicina muncii, ergonomie, angajatori, persoane desemnate, instanțe ale lucrătorilor (Legea 319/2006). Directiva 89/389 tratează integrarea securității și sănătății în muncă în organizarea proceselor ce se petrec în intreprindere. Pericolele trebuie identificate în mod sistematic, riscurile sunt evaluate, iar masurile stabilite trebuie puse în aplicare.

Scopul acestui demers nu este numai de natură umană, el este de asemenea pentru reducerea costurilor directe și indirecte ale accidentelor de muncă și ale îmbolnăvirilor profesionale.

Începând cu anul 2006 întreprinderile sunt obligate să respecte aceste dispoziții.

Pentru orice intreprindere în care există riscuri particulare trebuie efectuată o analiză a riscurilor de catre specialiști în securitatea muncii, utilizând o metodă recunoscută.

În spiritul Directivei, analiza riscurilor corespunde cu evaluare acestora respectând demersul așa cum, acesta este definit in norma EN 1050 – Securitatea mașinilor – “principii pentru aprecierea riscurilor”.

Orice intreprindere trebuie să fie în măsură să efectueze cel puțin o evaluare globală a riscurilor sau detailată dacă aceasta este nesesară.

Spre exemplu:

analiza proceselor/metodelor;

analiza aparatelor, instalațiilor tehnice (analiza echipamentelor de muncă);

analiza posturilor de muncă și a proceselor de muncă.

Analiza proceselor și analiza metodelor, ca și evaluarea riscurilor trebuie efectuate înainte de realizarea lor practică, de punerea lor în funcțiune, de stabilirea metodelor de lucru sau a proceselor. Aceste analize sunt de competența fabricanților sau a furnizorilor, ele facând parte din declarația de conformitate (directiva mașini).

Metoda prezentată mai jos este specializată pe aprecierea riscurilor la locurile de muncă în defășurarea activităților de muncă.

Etapele metodei

Determinarea limitelor sistemului – definirea sistemului;

Identificarea fenomenelor periculoase;

Estimarea riscului;

Evaluarea riscului;

Căutarea măsurilor de reducere a riscului – estimarea riscului rezidual.

Metoda Suva de identificare a fenomenelor periculoase, caracteristice sistemului analizat, este caracterizată de un “brainstorming“ metodic la care participa o echipă de experți de diferite specialități.

Acest procedeu poate fi utilizat atât pentru sistemele existente, cât și pentru cele aflate în faza de proiectare. Metoda Suva ajută la identificarea fenomenelor potențial periculoase de la posturile de muncă, în desfășurarea proceselor ce se petrec în instalatiile tehnice.

Metoda Suva este bazată pe norma EN 1050 – Securitatea mașinilor – ‘principii pentru aprecierea riscurilor’. Pe de altă parte aceasta metoda se sprijină și pe:

procedeul HAZOP, un procedeu de cercetare sistematică a disfunctionalităților, particularizat pentru analiza instalațiilor din industria chimică și petrochimică;

ghidul de evaluare a pericolelor;

analiza statistică a pericolelor efectuată de asigurator.

3.2.1 Pregătirea demersului

Structura intreprinderii:

subdiviziuni (procese);

sectoare de activitate;

grupuri de persoane.

Înainte de a începe procesul de apreciere a riscurilor este important de a repera toate celelalte procese și sectoare de activitate.

Pentru intreprinderile care au posturi de muncă în schimbare continuă, care angajează salariați (care au nevoie de protecție) este recomandat de a enumera diferitele grupuri de persoane și grupuri de profesii.

Echipa de evaluare a inclus evaluatori autorizați, ingineri, specialiști pentru pericolele evaluate (electricieni), medicul de medicina muncii, membrii compartimentului prevenire și protecție, conducătorul locului de muncă. Pentru finalizarea procesului de evaluare s-au consultat medicul de medicina muncii.

3.2.2 Subdivizarea în procese

Toate întreprinderile au activitățile subdivizate în procese. Problema care trebuie luată în considerare este un proces care la rândul său sa fie subdivizat în procese particulare.

Dacă intreprinderea dispune de un sistem de gestionare axat pe procese (spre exemplu are implementat un sistem de management al calității conform standardului ISO 9001) diferitele procese pot fi reprezentate direct.

Subdivizare în raport de grupuri profesionale și de grupuri de persoane

Această subdivizare este recomandată pentru intreprinderile ale căror angajați lucrează frecvent în posturi de lucru care nu sunt fixe, dar și pentru intreprinderile care angajează grupuri particulare de persoane (persoane care necesită o protecție suplimentară, cum ar fi tinerii, persoane cu dizabilități, femei gravide.

Subdivizare în procese/sectoare de activitate și grupuri de persoane: o problemă de combinații

Un aspect care trebuie luat în considerare este o posibilă combinare a diferitelor subdiviziuni. Spre exemplu o intreprindere subdivizată în procese care în procesul de apreciere a riscurilor necesită analiza lor în funcție de sectoarele de activitate – cerință rezultată din clasificarea sectoarelor.

3.2.3 Identificarea proceselor, sectoarelor de activitate și a grupurilor de persoane critice

Această etapă trebuie să ne permită să decidem de unde trebuie să începem o analiză aprofundată a riscurilor din intreprindere sau dintr-o ramură.

Etapele următoare trebuie realizate pentru diferite sectoare de activitate, procese și grupuri de persoane:

consultarea statisticilor (intreprindere/ramură) referitor la numărul de zile de concedii medicale datorate accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale;

aflați dacă există riscuri particulare potrivit autoevaluării efectuate de intreprindere;

procedați la vizitarea amplasării posturilor de activitate și intervievați colaboratorii fiecărei intreprinderi.

În final trebuie să putem răspunde la trei întrebări referitoare la: procesele de muncă, sectoarele de activitate și la grupurile de persoane sau de profesii expuse:

Este numărul zilelor de absență prea ridicat în raport cu mijloacele existente în intreprindere sau în ramura de activitate?

Există riscuri particulare?

În urma vizitei în intreprindere și a interviurilor cu colaboratorii au fost identificate deficiențe tehnice și / sau organizationale?

Dacă răspunsul la una sau la multe din aceste întrebări este afirmativ, atunci ne aflăm în prezența unui proces sau sector de activitate sau grup de persoane/meserii critic ceea ce înseamnă că acela este locul de unde trebuie să începem analiza riscurilor.

3.2.4 Utilizarea de mijloace auxiliare disponibile

Vom proceda întâi la o determinare a riscurilor pe procese, sectoare de activitate sau grupuri de persoane expuse. Identificăm dacă există mijloace auxiliare disponibile pentru evaluarea riscurilor identificate.

Intreprinderi pentru care există soluții pe domeniul acestora de activitate.

IMM-uri care s-au grupat/organizat și care au adoptat o soluție comună de a respecta prevederile Directivei Cadru și care dispun și de alte mijloace auxiliare adaptate la specificul acestora.

Grupul astfel creat a procedat el însuși la aprecierea riscurilor aferente proceselor din sectorul acestora de activitate (este o apreciere colectivă a riscurilor). Aceste aprecieri ale riscurilor sunt utilizate ca o bază comună pentru elaborarea listelor de control sau a instrucțiunilor de securitate. Adesea aceste mijloace auxiliare nu acoperă toate sectoarele de activitate din intreprindere și este necesar de a fi utilizate mijloace auxiliare suplimentare (liste de control ale unor instituții specializate) sau intreprinderea a făcut apel la specialiști în securitatea muncii pentru o evaluare suplimentară a riscurilor. Aceste soluții individuale sunt puse la dispoziția intreprinderii din sectorul de activitate considerat de către specialiști în securitatea muncii.

Intreprinderi fără o soluție comună

Aceste intreprinderi nu au acces direct la mijloace auxiliare specifice. Acestea trebuie să le găsească singură, dacă există deja pentru sector, procesul tehnic sau grupul de persoane considerat sau să utilizeze liste de control puse la punct de specialiști în securitatea muncii. Diferite organizații și organisme specializate pot în egală măsură să pună la dispoziție diverse liste de control. Adaptarea și utilizarea listelor de control este în responsabilitatea fiecărei intreprinderi. Pentru procesele complexe este indicat să se procedeze la aprecierea riscurilor în asociere cu specialiști în securitatea muncii și cu colaboratorii acestora (medici de medicina muncii, ergonomi, pshihologi, experti).

3.2.5 Formarea unei echipe interdisciplinare

O condiție importantă pentru realizarea unei aprecieri a riscurilor cât mai exactă și completă este realizarea unei echipe interdisciplinare. Această echipă trebuie să fie formată din 3, 5 membri conduși de un șef de echipă. Munca în echipă este organizată și animată de șeful de echipă.

3.2.6 Procurarea documentației, definirea timpului necesar, calendarul reuniunilor

Pregătirile necesare sunt determinate după mărimea și complexitatea sectoarelor de activtate și a proceselor.

Documentele următoare sunt necesare pentru descrierea proceselor și sectoarelor de activitate:

Descrierea procedeului;

Fotografii, schițe sau grafice (diagrame de flux) ale instalațiilor;

Caracteristicile materiilor prime;

Instrucțiuni de utilizare;

Dispozitive se protecție;

Instalații speciale;

Concepte de securitate;

Certificat de conformitate.

Planificarea secvențelor de control face parte din etapa de pregătire. Într-o instalație care funcționează în flux discontinuu ordinea de control nu este dictată automat de diagrama de flux (figura 3.3).

Fig. 3.3 Managementul riscului

Deci multiple sarcini trebuie realizate în același timp și atunci poate că este necesar de a reprezenta diferitele etape de muncă și stabilirea timpului necesar și a calendarului reuniunilor. Stabilirea timpului necesar depinde de nivelul de aprofundare al analizei, a randamentului echipei și al calității documentelor puse la dispoziție de către organizație.

3.2.7 Aprecierea riscurilor

1. Limitele sistemului de munca

a. Definirea limitelor sistemului – definirea sistemului

Înainte de a incepe analiza trebuie să definim limitele sistemului din sectorul de activitate sau din procesul analizat. Prin urmare trebuie să definim într-o manieră precisă ce face parte din sistem, adică ce trebuie să luam tot timpul în considerare pentru identificarea fenomenelor periculoase și ce este situat în afara sistemului. Este indicat de a diviza procesele sau sectoarele mari în elemente mai mici. Dacă un sector de activitate sau proces conține o linie complexă de producție compusă din mai multe instalații, atunci sectoarele sau procesele parțiale în care am divizat linia trebuie să corespundă (în măsura în care este posibil) unei faze sau unui procedeu. Interfața ansamblului sistemului cu mediul, precum și interfața diferitelor sectoare sau procese în care acesta este divizat trebuie evidențiate și definite. Este necesar de a specifica tipul fenomenelor periculoase analizate, trebuie indicat la cine sau la ce se referă aceste produse, (operatori, echipamente, mediu). Pe de altă parte trebuie clarificate și puse în evidență și interacțiunile cu instalațiile vecine care trebuie reținute, precum și aspectele care nu necesită inspectarea.

La finalul determinării limitelor sistemului, pentru instalații și mașini următoarele puncte trebuie să fie clarificate:

“faza de viață” luată în considerare (construcție, montaj, recepție, utilizare, casare);

modul de funcționare luat în considerare (funcționare normală, curățenie, reparații, reglaj, instalare);

limitele mașinii considerate pentru o utilizare normală;

inventarierea completă a modurilor de utilizare previzibilă a mașinii (industrial, comercial, casnic);

pregătirea (formarea) utilizatorilor potențiali;

împrejurimile (mediul) cuprinzând: instalații vecine și interacțiunile dintre acestea, toate persoanele potențial expuse;

genul fenomenelor periculoase evidențiate, la cine si/sau la ce se referă acestea (operatori, instalații, mediu,);

aspecte care trebuie luate în considerare, dar care nu necesită control sau inspecții suplimentare (statica construcțiilor, tipul procesele chimice).

Având în vedere cele menționate mai sus, la definirea sistemului trebuie declarat modul de exploatare analizat, adică în exploatare normală, particulară sau mentenanță. Aceste trei moduri de exploatare sunt definite mai jos.

Exploatare normală – Instalatia îndeplinește funcția pentru care a fost concepută.

Exploatare particulară – Se referă la pregatirea, transformarea, instalarea, reglarea, verificarea, eliminarea erorilor, curățirea instalației.

Mentenanță – control (măsurare, controlare, înregistrare), determinarea (compararea) parametrilor de funcționare reali cu cei prevăzuți;

întretinere (curățire și întreținere), măsuri pentru a păstra funcționarea instalației la parametri prevăzuti (proiectați);

readucerea parametrilor de funcționare a instalatiei la cei prevăzuți din faza de concepere a acesteia (înlocuirea unor componente sau subansamble, ameliorarea funcționării sau îmbunătățirea acesteia). Atenție la adaptarea la progresul tehnic.

b. Descrierea activităților (om /mașină /mediu)

La început trebuie stabilite diferitele etape de derulare a activității pe sectoare de activitate și/sau procese de fabricație. Toate etapele trebuie consemnate în ordine cronologică, la fel și cele operatorii. Etapele necesare pentru instalarea unei mașini, spre exemplu transportul acesteia din punctul A în punctul B, nu pot fi omise, chiar dacă colaboratorii care execută aceasta operațiune nu constituie o amenințare (pericol) direct sau evident.

În anumite situații unele activități pot fi regrupate. Procedând în acest fel putem să reducem durata necesară pentru aprecierea riscurilor, dar se va reduce și precizia aprecierii. O astfel de regrupare este indicată în absența unor riscuri majore sau când nu analizăm o anumită configurare particulară să punem în evidență principalele fenomene periculoase ale sectorului, pentru că utilizăm o soluție de ramură și vom pune în evidență doar riscurile specifice intreprinderii.

Activitățile trebuie formulate pentru cele trei moduri de exploatare:

normală;

particulară;

mentenanță.

Notițele preluate după instrucțiuni sunt necesare pentru a descrie activitățile sau în caz contrar, descrierea activităților este utilă pentru întocmirea noilor instrucțiuni, dacă acestea nu sunt încă disponibile. În mod normal o activitate nu este descrisă de o acțiune. Pentru descrierea activităților trebuie ca acestea sa fie structurate, dacă este posibil, în maniera următoare:

material;

activitate;

punct de plecare și punct de sosire.

Activitatile pot fi formulate în comun la reuniunile echipei sau încă din faza de pregatire.

c. Identificarea fenomenelor periculoase în echipă

În cursul acestei etape trebuie să identificăm fenomenele periculoase care pot aparea în desfășurarea activităților descrise. Un membru al echipei este însărcinat să redacteze procesul-verbal. Șeful de echipă alege primul proces parțial, evidențiază activitățile pentru toți membri echipei. Echipa începe analiza cu prima activitate. Utilizâd un braimstorming structurat, echipa caută fenomenele periculoase care pot surveni în activitatea descrisă. Este important de a recenza și acele fenomene periculoase pentru care, în acest moment pare puțin probabil sau chiar imposibil, ca acestea să ducă la un eveniment.

Șeful de echipă trebuie să supravegheze ca procesul sau sectorul examinat sunt analizate într-o manieră cât mai completă. De aemenea trebuie ales un ritm de muncă care sa nu plictisească sau să streseze echipa. În cazul în care o discuție între doi experți se prelungește, este indicat să le propunem să-și noteze fiecare punctul său de vedere în procesul-verbal și acestea să fie clarificate în afara reuniunii.

Dacă avem nevoie, putem utiliza și alte liste de fenomene periculoase – anexa EN 1050, broșura AISS “prevenirea riscurilor mecanice” – soluții practice.

d. Definirea vătămărilor

Fiecare fenomen periculos poate antrena un eveniment susceptibil care să cauzeze o vătămare (o leziune fizică și sau un atentat la starea de sănătate). Pentru fiecare fenomen periculos identificat trebuie să evaluăm vătămarea posibilă și să înregistrăm (prin notări în tabele sau grile) acest lucru. Acest lucru este efectuat de echipa de evaluare.

Estimarea riscurilor prin estimarea probabilității de producere și a gravității vătămării

Riscul – reprezintă valoarea cuantificată a unui fenomen periculos. Această valoare este compusă din gravitatea vătămării (G) și probabilitatea (P) de producere a acestei vătămări. Probabilitatea P de apariție a vătămării este definită în maniera următoare:

P = functie de (e, po, L) (3.1)

Ea este determinată de:

frecvența și/sau durata expunerii la fenomenul periculos considerat

(po) probabilitatea de apariție a evenimentului periculos considerat

posibilitatea de evitare sau de limitare a vătămării printr-un comportament adecvat (al organizației, persoanelor implicate sau al măsurilor existente)

Riscul este o functie R = f(G);

este functie de si de

Ca regulă generală, probabilitatea ca un eveniment periculos ce se produce și gravitatea asociată vătămării corespondente nu pot fi întotdeauna precizate cu exactitate. Este indicat de a se proceda într-o manieră prudentă, spre exemplu:

“ne așteptăm la o probabilitate ridicată de producere și la vătămări importante”.

Gravitatea vatamarilor poate fi subdivizata in 5 categorii:

Tabelul 3.1 Determinarea gravitatii vatamarilor si a consecintelor posibile G

invaliditate gravă – incapacitate de muncă pentru profesia în cauză sau pentru o profesie echivalentă, influență mare asupra calității vieții

invaliditate lejeră – reducerea capacității de muncă pentru profesia în cauză sau pentru o profesie echivalentă, influență redusă asupra calității vieții.

Atentatele la sănătate legate de factorii ergonomici sau de organizarea locurilor de muncă, sunt în creștere continuă. Pentru evaluarea acestor riscuri trebuie apelat la un specialist în securitatea muncii. Ergonomia tratează adaptarea condițiilor de muncă la capacitățile și caracteristicile corpului uman, precum și posibilitatea de adaptare a acestuia la sarcinile de muncă. Psihologia muncii cercetează interacțiunile dintre om și munca sa. Ea examinează, înainte de toate, conceperea posturilor de muncă, dar si calificarea, formarea și randamentul omului în îndeplinirea muncii sale. Diferite mijloace auxiliare de analiză sunt puse la dispoziție atât de ergonomie, cât și de psihologia muncii. La această ora există numeroase publicații care prezintă metode de analiză și evaluarea riscurilor asociate activității fizice și mentale ale operatorilor.

În continuare se prezintă două metode calitative de estimare a probabilității.

Varianta 1. Procedura de urmat pentru o apreciere colectivă a riscurilor

(pentru o ramură cu activități similare)

Probabilitatea P este subdivizată în 5 categorii. Estimarea se referă pentru 1000 de colaboratori care exercită aceeași activitate. Ca și mijloace ajutatoare vom utiliza (în măsura în care acestea există) datele statistice ale ramurii analizate, referitor la accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale. Cifrele ce figurează în tabloul următor nu reprezintă decât niște valori indicative.

Tabelul 3.2 –

Determinarea probabilității P (varianta 1)

Varianta 2. Procedura de urmat pentru o apreciere colectivă a riscurilor

(pentru o intreprindere sau sector care are posturi de muncă particulare)

Pentru evaluarea probabilității într-o intreprindere sau sector care are posturi de muncă particulare se pleacă de la starea actuală, adică luăm în calcul instalațiile și organizarea activităților așa cum se găsesc ele în momentul evaluării. Pentru evaluarea probabiltăților există două posibilități.

a. Posibilitatea

Probabilitatea P este subdivizată în 5 categorii, așa cum am indicat și pentru varianta 1. Apoi vom defini prima oară categoria “frecvent”. Aceasta va fi baza de definire a celorlalte 4 categorii.

Tabelul 3.3 – probabilitate P (varianta 2)

b. Probabilitatea

Vom defini un indice de probabilitate P care este determinat de trei elemente evaluate în mod individual. Pentru a face aceasta evaluare vom formula următoarea ipoteză:

P = e + 2po + L (3.2)

Am atribuit un punctaj dublu elementului “po”, pentru ca probabilitatea de aparitie a unui eveniment periculos care rezultă din normele tehnice de securitate și de activitate are un loc mai important decât celelalte două elemente. Această formulă este bazată pe prezentarea probabilității în norma EN 1050 “ securitatea mașinilor – principii pentru aprecierea riscului”.

Tabelul 3.4 – Indice de frecvență si durata de expunere la fenomenul periculos (e)

Probabilitatea de apariție a unui fenomen periculos este definită de urmatoarea manieră:

Tabelul 3.5 – Indică probabilitatea de apariție a unui eveniment periculos po

Tabelul 3.6 – Indica posibilitatea de evitare sau de limitare a vatamarii L

Probabilitatea P (indice) de producere a unei vătămari G rezultă din însumarea valorilor elementelor sale componente :

P = e + 2po + L (3.3)

Rezultatul acestei însumări poate fi evaluat cu ajutorul tabloului de mai jos. Relația între diferitele valori numerice și încadrarea acestora în categorii de la A la E a fost temeinic verificată în practică.

Tabelul 3.7 – Probabilitatea (varianta 2) P

Determinarea cauzelor faptelor

Un eveniment indezirabil (accident sau îmbolnăvire profesională) se produce având la bază un fenomen periculos și un eveniment declanșator. În plus, cauze si fapte variate (diferite) antrenează acest eveniment. Pentru a putea găsi măsurile de securitate adecvate este necesar să procedăm la o examinare sistematică a relațiilor de cauzalitate care conduc la acest eveniment nedorit. Faptele sau cauzele care sunt la originea acestui eveniment pot fi de origine tehnică, deficiențe în materie de organizare sau de formare.

3.2.10 Evaluarea riscurilor

Pentru a evalua riscurile vom utiliza o matrice a riscurilor. In figura 3.4 este prezentată o matrice a riscurilor subdivizată în trei zone. Aceasta soluție corespunde situației dintr-o intreprindere, dar acest lucru nu înseamnă ca ea este valabilă pentru toate intreprinderile. Riscurile sunt apreciate prin estimarea probabilității și a gravității vătămării, în conformitate cu tabelele anterioare.

Matricea riscurilor este definită de catre membrii echipei interdisciplinare de evaluare în colaborare cu angajatorul (managerul intreprinderii).

Fig. 3.4 – Matrice de riscuri

În cazul de față aceștia au decis ca riscurile încadrate în diferite zone ale matricei să fie incadrate (ierarhizate) în trei zone:

riscuri importante;

riscuri medii;

riscuri scăzute.

Fig. 3.5 – Definirea zonelor

Riscurile din zona 1 sunt tratate cu prioritate, următoarele sunt tratate riscurile din zona a doua, iar riscurile din zona a treia sunt tratate ultimele. Definirea priorităților trebuie facută înainte de a începe tratarea riscurilor (analiza acestora, stabilirea asupra căror componente vom acționa și elaborarea măsurilor de prevenire). Subdivizarea matricei în cele trei zone este bazată pe concepția personală (a organizației, cea convenită cu echipa de evaluare, cea stabilită prin politica de securitate si sanatate) și depinde de obiectivele de securitate pe care le avem stabilite. Trebuie respectate și prevederile legislative aplicabile, ordonanțele și directivele. Obiectivele de securitate trebuie să țină cont în același timp și de interesele de exploatare ale instalației, dar și de interesele utilizatorilor, ale riveranilor, ale colaboratorilor etc. Pentru o intreprindere care exploatează aceleași instalații, dar în altă locație, obiectivele de securitate pot diferi. Aceasta își poate stabili exigențe mai ridicate la care va trebui să aloce și resurse adecvate sau mai scăzute (corelate cu situația economică), dar acestea trebie să respecte cel puțin cerințele minime de sănătate și securitate prevăzute în legislația aplicabilă.

Formularea obiectivelor de sănătate și securitate

Pentru a putea stabili ierarhizarea riscurilor și alocarea zonelor din matrice pentru fiecare risc, intreprinderea trebuie să-și definească prioritățile în acțiunea de protejare a sănătății și securității lucrătorilor.

Pentru aceasta trebuie definite obiectivele de prevenire și protecție specifice fiecărui eveniment periculos identificat. În acest sens vom stabili, chiar și pentru evenimente care par putin probabile a se produce, condițiile în care acestea pot avea loc, dar și măsurile de prevenire și protecție adecvate acestora.

Stabilrea unui profil de risc

Se procedează la o estimare a riscurilor pentru fiecare fenomen periculos. Diferitele riscuri sunt înscrise după aceea în matricea riscurilor. Profilul riscului constituie baza gestinonarii riscurilor. Fiecare risc constatat este comparat cu obiectivul de securitate. Dacă acest obiectiv nu este atins trebuie luate din nou măsurile de protecție adecvate.

În măsura posibilităților, riscurile trebuie să fie eleminate. Dacă riscurile nu pot fi eliminate, atunci trebuie cel putin redusă probabilitatea de a se întampla. Odată ce măsurile au fost luate, riscurile trebuie să se situeze în colțul inferior stâng al matricei.

3.2.13 Definirea măsurilor

Dacă se constată cu ocazia unei aprecieri a riscurilor că sistemul de muncă nu este suficient de sigur sau că riscul este prea ridicat pentru grupa de persoane examinată, atunci măsurile potrivite trebuie să fie regândite pentru eliminarea sau reducerea riscurilor.

Evaluând încă odată riscul cu măsura aleasă, se controlează dacă măsura reduce efectiv riscul. Trebuie de asemenea verificată cu aceasta ocazie dacă punerea în aplicare a noilor măsuri de protecție implică fenomene periculoase suplimentare și dacă în acest caz aceste fenomone periculoase trebuie să fie adaugate la lista fenomenelor periculoase constatate și trebuie procedat la o nouă apreciere a riscurilor.

Găsirea unei soluții potrivite pentru problemele de securitate se clasifică în primul rând dacă fenomenele periculoase pot fi suprimate prin reamplasarea de substanțe periculoase. Dacă nu este posibilă suprimarea fenomenului periculos se procedează de maniera urmatoare:

eliminarea sau reducerea fenomenelor periculoase printr-o ameliorare a construcției sau prin utilizarea de substanțe mai putin nocive;

măsurile tehnice de protecție împotriva fenomenelor periculoase care nu pot fi suprimate (diminuarea probabilității ca evenimentul să se producă și reducerea dimensiunii pericolului);

c) măsuri organizatorice (modificarea organizării muncii, amenajarea timpului de lucru, formarea, instrucțiuni de lucru, informații despre riscurile reziduale și modul de admininstrare;

d) măsurile relative de personal (EIP, formare).

În general, trebuie combinate măsurile pentru obținerea securității cerute (impuse). Este important ca fiecare măsură de securitate să permită reducerea frecvenței și gravității evenimentelor periculoase. Pentru a face acest lucru nu trebuie numai să luam în calcul cheltuielile pe termen scurt, dar de asemenea calculele de rentabilitate pe termen lung. Adesea o măsură relativ scumpă este rentabilă, căci ea permite reducerea numărului de zile de absență pe termen lung și producerea de economii pe multiple planuri.

Este importantă respectarea principiului următor în alegerea măsurilor de securitate. Persoanele trebuie să fie implicate în găsirea soluțiilor. Dacă o soluție sau o măsură a fost aleasă trebuie specificată în scris, dacă se schimbă trebuie să fie motivată și aduse lămuriri suplimentare legate de schimbare. Trebuie să se fixeze bine detaliile.

Pentru anumite evenimente este necesar sa facem o cercetare aprofundata asupra cauzelor posibile.

Analiza prin metoda arborelui cauzal permite o identificare sistematică a tuturor cauzelor care conduc la evenimente nedorite. Metoda este un mijloc practic pentru evaluarea raportului cost/utilitate a măsurilor de securitate.

3.2.14 Desemnarea riscurilor reziduale

În practică nu este posibil să eliminam riscurile în ansamblu. Din raționamente de cost și de capacitate este adeseori imposibil să punem în practică simultan toate măsurile necesare reducerii riscurilor.

Punerea în aplicare a acestor măsuri se face treptat, în etape și acestea trebuie aplicate pentru că riscurile reziduale există.

Angajatorul este obligat să informeze salariații despre riscurile reziduale și tipurile acestor riscuri. Riscurile reziduale existente în zona 1 și 2 după punerea în aplicare a măsurilor sunt notate după metoda SUVA pe un formular. În acest formular se va avea grijă să se indice de ce s-a procedat la reducerea suplimentară a riscurilor. Conducerea trebuie să fie informată asupra riscurilor reziduale și să-și dea acordul semnând formularul.

Societatea : S.C. COVRIGUL S..R.L.

Cod Unic de Înregistrare : RO 69696969

Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului : J17/251/2010

Adresa: GALATI

Decizia nr. 14 / 08.11.2013

SEVASTRE MARIUS având funcția de Reprezentant Legal al S.C. COVRIGUL S.R.L. în temeiul art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 319/2006, privind evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă:

DECIDE:

Art. 1 Constituirea echipei de evaluare cu următoarea componență:

SEVASTRE MARIUS

CIOCAN GIORGIAN

BARBU GEORGE

STAN GEORGE

Art. 2 Identificarea si evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala se va realiza pe baza Metodei de evaluare SUVA

Art. 3 Câte un exemplar din decizie se va comunica persoanelor nominalizate și tuturor șefilor de resort pentru aducerea la cunoștință a tuturor lucrătorilor.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a deciziei se însărcinează SEVASTRE MARIUS

Art. 5 Prezenta decizie intră în vigoare la data emiterii acesteia.

Reprezentant Legal

Interprinderea S.C. COVRIGUL S.R.L. ANEXA 1

Bransa/domeniu FABRICAREA PAINII, FAVRICAREA PRAJITURILOR SI A PRODUSELOR PROASPETE DE PATISERIE, COD CAEN : 1071

Proces/Sector de activitate COVRIGARIE