Metoda mozaic este o metod ă de învățare prin colaborare și are la baz ă împărțirea grupului mare de [606669]
MOZAICUL
Metoda "mozaic" este o metod ă de învățare prin colaborare și are la baz ă împărțirea grupului mare de
cuesanti în mai multe grupe de lucru, coordonate de formator.
Etapele metodei:
a) Etapa I: se împarte clasa în grupe eterogene de patru elevi. Dup ă aceea, se num ără până la patru, astfel
încât fiecare membru al grupei s ă aibă un num ăr de la 1 la 4. Fiec ărui membru al grupei i se d ă o fișă de
învățare care cuprinde o unitate de cunoa ștere (o parte a unui articol). Profesorul discut ă pe scurt titlul
articolului și subiectul pe care îl va trata. Explic ă apoi că pentru acea or ă, sarcina elevilor este s ă
înțeleagă articolul. La sfâr șitul orei, fiecare persoan ă va trebui s ă fi înțeles întreg articolul. Acesta, îns ă,
va fi predat de colegii de grup, pe fragmente. Profesorul atrage aten ția că articolul este împ ărțit în patru
părți. Toți cei care au num ărul 1 vor primi prima parte, cei care au num ărul doi vor primi a doua parte și
așa mai departe.
b) Etapa a II-a: to ți cei care au num ărul 1 se adun ă într-un grup, to ți cei care au num ărul 2 în alt grup etc.
Dacă este foarte numeroas ă clasa, s-ar putea s ă fie nevoie s ă se facă, de exemplu, dou ă grupe cu num ărul
1. Profesorul explic ă faptul c ă grupurile formate din cei cu numerele 1, 2, 3 și 4 se vor numi de acum
grupuri de "exper ți". Sarcina lor este s ă învețe bine materialul prezentat în sec țiunea din articol care le
revine. Ei trebuie s ă-o citeasc ă și să-o discute între ei pentru a o în țelege bine. Apoi trebuie s ă hotărască
modul în care o pot preda, pentru c ă urmează să se întoarc ă la grupul lor originar pentru a preda aceast ă
parte celorlal ți. Este important ca fiecare membru al grupului de exper ți să înțeleagă că el este responsabil
de predarea acelei por țiuni a textului celorlal ți membri ai grupului ini țial. Strategiile de predare și
materialele folosite r ămân la latitudinea grupelor de exper ți. Vor avea nevoie de destul de mult timp
pentru a parcurge fragmentul lor din articol, pentru a discuta și elabora strategii de predare.
c) Etapa a III-a: dup ă ce grupele de exper ți și-au încheiat lucrul, fiecare individ se întoarce la grupul s ău
inițial și predă celorlalți conținutul preg ătit. Se atrage aten ția, din nou, c ă este foarte important ca fiecare
individ din grup s ă stăpânească conținutul tuturor sec țiunilor articolului. E bine s ă noteze orice întreb ări
sau nelămuriri au în leg ătură cu oricare dintre fragmentele articolului și să ceară clarificări expertului pe
acea sec țiune. Dac ă rămân, în continuare, nel ămuriți, pot adresa întrebarea întregului grup de exper ți în
acea sec țiune. Dac ă persistă dubiile, atunci problema va trebui cercetat ă în continuare. La final,
profesorul reaminte ște tema și unitățile de înv ățare, apoi le cere elevilor s ă prezinte oral, în ordinea
inițială, fiecare parte a articolului, a șa cum au asimilat-o în cadrul grupului de "exper ți". Astfel tema se va
trece în revist ă în unitatea ei logic ă. Pentru feedback-ul activit ății, profesorul poate aplica un test, poate
adresa întreb ări pentru a verifica gradul de în țelegere a noului con ținut, capacitatea de analiz ă, sinteză, de
argumentare a afirma țiilor făcute.
Ce face profesorul în timpul înv ățării prin colaborare?
Este foarte important ca profesorul s ă monitorizeze predarea, pentru a fi sigur c ă informa ția se transmite
corect și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întreb ări; stimuleaz ă cooperarea, asigur ă
implicarea, participarea tuturor membrilor.
Avantaje ale folosirii metodei:
Are caracter formativ.
Stimuleaz ă încrederea în sine a participan ților
Dezvolt ă abilități de comunicare argumentativ ă și de relaționare în cadrul grupului.
Dezvolt ă gândirea logic ă, critică și independent ă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metoda mozaic este o metod ă de învățare prin colaborare și are la baz ă împărțirea grupului mare de [606669] (ID: 606669)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
