Metoda Frenkel

Diverse2

Metoda Frenkel

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1. INTRODUCEREA ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

. ACTUALITATEA TEMEI

Ataxia reprezintă incapacitatea de a coordona activitatea musculară în momentul mișcării voluntare, în absența oricărei diminuări a capacității musculare. Pot fi prejudiciate la rândul lor: ritmul, amplitudinea, coordonarea, direcția dar și forța miscării. Pot fi afectate atât membrele superioare cât și cele inferioare, capul sau trunchiul. Cel mai frecvent este cauzată de o leziune cerebeloasă (ataxie cerebeloasă) sau a coloanei posterioare a măduvei spinării, mai rar de o leziune a lobului frontal (ataxie frontală Bruns), o leziune parieto-occipitală (ataxia optică) sau o leziune a proprioceptorilor (ataxia senzorială).

Ataxia poate îngreuna efectuarea mișcării (ataxie cinetică), sau să încetinească adaptarea contracțiior musculare necesare menținerii posturii în ortostatism sau în așezat (ataxie statică).

Ataxia locomotorie este incapacitatea de a controla cu precizie propriile mișcări corporale. Persoanele care suferă de această boală merg sacadat. Ei nu știu unde se află brațele și picioarele lor fără să se uite, dar sunt în stare să simtă și să localizeze un obiect fierbinte plasat pe picioarele lor.

Ataxia reprezintă un simptom, nu este un diagnostic specific și se poate referi inclusiv la un grup sau o categorie de tulburări. Multe tipuri de ataxii sunt ereditare, însă unele pot să apară chiar și în familii în care nu a existat nici un antecedent de ataxie. În acest caz afecțiunea este considerată a fi sporadică.

În SUA în 1970-1972 s-au realizat studii în urma cărora s-a descoperit faptul că incidența bolii este de 3:106 nou-nascuții vii.

Un alt studiu realizat în perioada 1980-1984 arată faptul că ataxia locomotorie este răspândită uniform în lume, fiind prezentă la toate rasele și la ambele sexe în mod egal.

Astfel de studii s-au realizat și pe populația europeană. În urma acestor studii s-a descoperit că 5 din 10 000 persoane suferă de ataxie cerebeloasă.

Oamenii de știință din Marea Britanie au publicat un studiu în Jurnalul de Medicină privind ataxia ereditară. Acest studiu a fost realizat pe un eșantion de 30 de subiecți. Acest studiu a dezvoltat un tratament prin transplantul de celule stem. Celulele stem ajută la tratarea simptomelor ataxiilor, însă tratamentul nu reprezintă vindecarea completă a bolii. În urma aplicării acestui tip de tratament s-a observat încetinirea progresiei bolii, ameliorerea simptomele pacientului precum și îmbunătățirea stării generale de sănătate și stabilitate.

În urma acestor studii realizate în diverse colțuri ale lumii se poate afirma faptul că frecvența ataxiilor locomotorii a început să crească într-un număr mare, atât la copii cât și la persoanele în vârstă.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Date fiind creșterile cazurilor cu ataxie atât la copii cât și la adulți, am considerat că este necesară studierea acestei boli precum și a demonstra că unul din tratamentele benefice în această boală este metoda Frenkel. Deși boala este destul de gravă, nu sunt multe persoane ce pun accent pe reducerea și simplificarea simptomelor, cercetarea și găsirea unor tratamente cât mai eficiente în această boală. În ultimii ani numărul persoanelor care suferă de ataxii a crescut. În ciuda acestui fapt, nu foarte multă lume este alarmată de acest fenomen, de aceea atenția acordată căutării unui tratament cât mai benefic nu este prea mare.

Am ales această temă în încercarea de a demonstra faptul că un pacient suferind de ataxie locomotorie poate să redevină o persoană independentă în viața de zi cu zi în urma unui tratament și a unui program de recuperare bine structurat și îndeplinit.

În urma cercetării făcute pentru a realiza această lucrare de licentă am constatat că majoritatea persoanelor susțin că tratamentele sunt costisitoare și necesită multe eforturi din partea pacientului dar mai ales din partea familiei acestuia. Mulți sunt cei care deși realizează diferite tratamente sunt dezamăgiți că simptomele reapar după o perioadă de stagnare a acestora, simptomele având aceeași intensitate, iar regresul nu se vede.

Tratamentele scumpe, rezultatele nesatisfăcatoare, revenirea simpotomelor bolii și stagnarea evoluției tratamentului sunt factorii ce influențează în mod negativ tratarea bolii. Din acest motiv am ales ca în această lucrare să demontrez că metoda Frenkel vine în ajutorul persoanelor cu ataxii locomotorii, metodă nu atât de costisitoare, ușoară dar cu rezultate foarte bune.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. CAUZE CARE DETERMINĂ APARIȚIA ATAXIILOR LOCOMOTORII DE DIFERITE ETIOLOGII

Cuvântul ataxie provine de la cuvântul gresesc ”a taxis” care înseamnă ”fără comandă” sau ”fără coordonare”.

”Ataxia este o tulburare motorie neparalitică ce se carcterizează prin dificultatea de coordonare a mișcărilor, tulburări de mers manifestate prin dezechilibrări, datorate unei capacități reduse a creierului de a menține postura și de a asigura forța necesară pentru mișcările segmentelor și menținerea ortostatismului.

Fig. nr. 1 Pierderi de echilibru în timpul mersului

( http://myweb.tiscali.co.uk/ataxia.pages/index.2.jpg )

Cauza cea mai des întâlnită în producerea ataxiilor este lezarea nervilor spinali sau a cerebelului.” (Albu C., si colab., 2007 )

Ataxia poate afecta degetele, mâinile, brațele, picioarele, corpul, vorbirea, mișcările oculare și poate duce chiar și la pierderea reflexelor.

Ataxia este cuvântul folosit deseori pentru a descrie simptomele care implică lipsa de coordonare, care însoțește diverse simptome, infecții, traumatisme și boli sau modificări degenerative ale Sistemului nervos central. Aceasta descrie și un grup de boli specifice ale sistemului nervos central numite ataxii ereditare și sporadice.

”Cele mai multe dintre tulburări au ca rezultat ataxia cu specific degenerarea sau atrofia celulelor din cerebel. Cerebelul sau creierul mic este o porțiune a sistemului nervos central, ce se află în cutia craniană în partea inferioară, posterioară a acesteia.” ( www.wikipedia.org/wiki-Cerebel )

Funcția cerebelului este de a coordona mișcările musculare voluntare și de a menține postura și echilibrul.

Fig. nr. 2 Cerebelul ( http://www.esanatos.com/imagini/medicale/cerebelul-1.jpg )

’’Ataxia este declanșată de diferite gene anormale care au anumite lucruri în comun: fabrică proteinele anormale care afectează celulele nervoase care își au originea în cerebel și maduva spinării. Acestea pot afecta și alte părți ale creierului. Celulele nervoase afectate încep să funcționeze defectuos și în cele din urmă sunt degenerate. Pe măsură ce boala progresează, mușchii devin din ce în ce mai receptivi la comenzile din creier. Ca urmare a acestui fapt echilibrul și coordonarea devin problematice.’’ (http://www.diverse.crom.ro/sanatate/ataxia.html)

Această boală poate afecta inclusiv coloana vertebrală. Termenii de degenerare cerebeloasă și degenerare spino-cerebrală se referă la acest tip de deteriorare a sistemului nervos.

Cauzele care provoacă apariția ataxiilor împart ataxiile în 2 tipuri: ataxii declanșate brusc și ataxiile care apar și se dezvoltă treptat, iar semnele clinice ale acestora apar pe parcurs ce boala se agravează.

Cauzele ataxiilor declansate brusc sunt:

traumatism cranian;

accident vascular cerebral ;

hemoragie cerebrală ;

tumori cerebrale;

anomalii congenitale;

boli infecțioase;

expunere la anumite medicamente;

afecțiuni cardio-respiratorii;

atrofia cerebeloasă sau altă disfuncție cerebeloasă;

traumatisme ale coloanei vertebrale ;

Cauzele ataxiilor ce declanșează apariția treptată a ataxiilor sunt:

hipotiroidismul;

deficiență de vitamine ( vitamina E și B12 );

expunerea excesivă și/ sau prelungită la alcool sau alte toxine ;

scleroza multiplă;

sifilis ;

”Stabilirea diagnosticului de ataxie se face cu ajutorul urmatoarelor teste de laborator:

analize de sânge și de urină;

radiografii – acest test utilizează razele electromagnetice pentru a imprima pe un film special imagini ale oaselor, organelor și țesuturilor interne.

Fig. nr. 3 Radiografie cerebel

( https://farm3.staticflickr.com/2940/14392424981_c15e0812ee_o.png )

imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) – această metodă de diagnosticare utilizează o combinație de magneți puternici, frecvențe radio și un calculator pentru a produce imagini detaliate ale organelor și structurilor interne ale corpului;

teste genetice – analize efectuate pentru a se determina dacă o persoană suferă de anumite modificări genetice sau anomalii cromozomiale care sunt cunoscute că ar crește riscul pentru anumite boli genetice (eredoataxia)” (http://myweb.tiscali.co.uk/ataxia.pages/ )

În funcție de independența de sectorul afectat ataxia poate fi cerebeloasă, senzitivă și labirintică.

Ataxia cerebeloasă este provocată de lezarea structurilor cerebelului și se caracterizează prin mers nesigur, împleticit (mers embrios). Mișcările bolnavului sunt exagerate. În cazul ataxiei cerebeloase suferă schimbări și vorbirea; bolnavul scandează cuvintele, rostindu-le pe silabe.

Ataxia senzitivă este cauzată de lezarea căilor sensibilității profunde, care conduc impulsurile spre corodonul posterior al măduvei spinării. Când bolnavii stau în poziție verticală și cu ochii închiși, la ei apare clătinarea trunchiului. Mersul bolnavului este încetinit. În timpul mersului, bolnavul își urmărește numai picioarele, având baza mare de susținere, pășind involuntar, foarte împrăștiat.

Ataxia labirintică sau vestibulară se manifestă prin amețeală bruscă, mișcări involuntare ale globilor oculari sub formă de oscilații orizontale. În timpul mersului bolnavul deviază sau cade pe o parte.

În funcție de modul în care afectează organismul ataxia poate fi :

cinetică = tulburarea mișcărilor segmentare

locomotorie = în mers

statică = tulburarea asigurării posturii în ortostatism

Ataxia cinetică constă în incoordonarea mișcărilor ce participă la efectuarea:

unor mișcări segmentare

mișcări sinergice ce compun un act motor complex (încheierea nasturilor)

mișcări diadocokinetice (mișcări alternative rapide)

Ataxia locomotorie constă în incapacitatea pacientului de a-și menține echilibrul, de a merge normal și de a-și controla propriile mișcări.

Ataxia locomotorie se controlează cerând pacientului să meargă descălțat, în linie dreaptă, înainte și înapoi cu ochii deschiși și apoi închiși. Mersul embrios este prezent în ataxia cerebeloasă, mersul talonat în ataxia senzitivă, iar în ataxia labirintică este prezent mersul în formă de stea.

Ataxia statică se pune în evidență în timpul păstrării unei posturi fixe fie la nivelul membrelor sau trunchiului, fie la nivelul corpului. Imposibilitatea menținerii posturii în așezat, instabilitatea la atingere precum și imposibilitatea menținerii echilibrului realizând oscilații ale corpului în sens antero-posterior, lateral și nevoia lărgirii bazei de susținere sunt cele mai frecvente semne ale acestei ataxii.

Potrivit unor cercetători, ataxia se divide în două categorii: ataxie senzorială și cerebeloasă, iar alții, de exemplu, Morgan, susține că ataxiile sunt de trei tipuri: ataxie senzorială, cerebeloasă și ataxie vestibulară. În unele cazuri, pacientul prezintă simptome de două sau trei tipuri de ataxie , această ataxie fiind denumită ca ataxie mixtă.

Ataxiile au moduri diferite de prezentare, de accea fiecare ataxie prezintă un tablou simptomatologic diferit.

Tabel nr. 1 Diferențele clinice în tipurile de ataxii

O altă cauză importantă a răspândirii ataxiilor este factorul genetic. Ataxia ereditară este o afecțiune în care există o degenerare pe scară largă a cerebelului. Aceste ataxii sunt genetice, ceea ce înseamnă că sunt cauzate de un defect într-o anumită genă. Acest defect este prezent de la începutul vieții unei persoane.

Fig. nr. 4 Cauzele ataxiei- terenul genetic ( http://www.fenixnews.com/wp-content/uploads/2013/02/genetica.jpg )

Ataxiile ereditare pot fi împărțite în ataxii predominant moștenite și ataxii care sunt ereditare recesive (este prezentă la unul din părinți și nu se manifestă în prima generație de urmași dar poate să apară la generațiile următoare).

Una dintre cele mai cunoscute și frecvente ataxii transmisă pe cale genetică este boala Friedreich, aceasta mai este cunoscută și sub numele de eredoataxie spinală. Debutul bolii fiind în copilărie la vârsta 11-13 ani , ea este descrisă ca o afecțiune de sine stătătoare, reprezentând cel puțin 50% din cazurile de ataxie ereditară.

“Tabloul clinic este dominat de tulburări de mers cu ataxie (tabeto-cerebeloasă), mers embrios, în zig-zag, cu picioarele și mâinile depărtate și cu mișcări ale capului. Este prezent și semnul Babinski bilateral. Reflexele osteotendinoase sunt abolite, iar sindromul cerebelos se manifestă prin voce sacadată, adiadocokinezie și tremurătură intențională, având nesiguranță la prinderea obiectelor.

Fig. nr. 5 Boala Friedreich- ataxie cu instabilitate în ortostatism și cu baza de susținere lărgită, tulburări neuro-trofice cu picioarele scobite cu degetele în ciocan.

Tulburările trofice adesea certifică diagnosticul prin acel picior Friedreich, cu bolta scobită, degetele în ciocan și cifoscolioză. Nistagmusul și reacția vestibulară se întâlnesc constant. Boala Freidreich are o evoluție lungă și nu pune viața bolnavului în pericol.” (Cezar I., 1997)

Studiile în curs se realizează în vederea depistării antenatale a acestei boli. Unele forme fruste permit o viață normală până la o vârstă înaintată.

”Eredoataxia cerebeloasă Pierre-Marrie este o boală degenerativă, cu caracter familial dominant, fiind apropiată de eredoataxia Friedreich.

Afecțiunea debutează între 35-40 ani și se manifestă clinic printr-un sindrom cerebelos care evoluează lent. Mersul este dificil, ataxo-spasmodic, cu bază de susținere lărgită, predominand sindromul piramidal cu hiperreflexivitatea osteotendinoasă precum și prezența semnului Babinski. Comparativ, nistagmusul este mai frecvent aici decât în eredoataxia spinală (boala Friedreich) lipsind tulburările trofice și de sensibilitate.” (Cezar I., 1997)

”Ataxia ereditară amiotrofică este o afecțiune rară, familială, ereditară, cu evoluție lentă și fără pericol de moarte. Pe prim plan se situează ataxia cu tulburări de mers. Reflexele osteotendinoase sunt abolite sau diminuate. Existența amiotrofiilor la gambă, cu picior scobit, uneori și scolioza, fac sa te gândești la o formă frustră de Friedreich sau de boala Charcot-Marie-Tooth.” (Cezar I., 1997)

”Nevrita interstițială hipertrofică de Jerine-Sotas este o afecțiune ce se caracterizează prin amiotrofii de tip Charcot-Marie-Tooth, cu hipertrofie a nervilor și evoluție polinevritică lent progresivă, bolnavii putând munci în ciuda amiotrofiilor. Tabloul clinic este dominat de atrofii ale membrelor, cu prinderea extremităților distale, deficit motor și scăderea forței moderat.

Mersul este greoi, stepat, cu reflexe osteotendinoase diminuate până la abolire, hipoestezie distală polinevritică și tulburări de sensibilitate cu caracter profund, cu semn Romberg si ataxie.

Studii genetice arată că este vorba de o afecțiune ereditară cu carcter recesiv autosomal (R. Satran)” (Cezar I., 1997 )

”Un alt tip de ataxie este ataxia frontală. Această ataxie se manifestă prin tulburări de mers și tulburări în ortostatism, retro și lateropulsiune, datorită tulburării de orientare spațială, cu apraxia mersului.

În acest tip de ataxie pot exista și tulburări ale oculomotricității și percepției vizuale, agnozii vizuale frontale și tulburări sfincteriene, dată fiind existența unui control cortical micțional situat pe fața internă a lobului frontal, aproape de lobul calos.” (Cezar I., 1982)

Ataxia telangiectazică sau sindromul Louis-Bar este o formă particulară de ataxie cerebeloasă caracterizându-se prin existența telangiecteziilor în colțurile ochilor sau pe suprafața urechilor și obrajilor adăugându-se infecțiile continue ale aparatului respirator. La toate acestea se asociază și o degerescență cerebeloasă. Boala are debutul în perioada copilăriei, înaintea vârstei de 5 ani.

”Simptomatologia este extrem de variată. Ataxia mersului cu debut în copilărie este manifestarea cea mai comună. Alte simptome ce pot apărea includ: nistagmusul, abolirea reflexelor, disartria și retardarea în creștere. Telangiecteziile apar în urma ataxiei, rareori o preced.” (Câmpeanu E., si colab., 1980)

”Dificultățile de mișcare specifice, necesită deseori utilizarea scaunului cu rotile încă din adolescență. Persoanele care suferă de această tulburare au probleme de vorbire dar și legate de deplasarea laterală a ochilor (apraxie oculomotorie). Pe sclera oculară și pe suprafața pielii apar grupate mici vase de sânge numite telangiectazii extinse.” (http://www.romedic.ro/ataxia-friedreich)

Fig. nr. 6 Utilizarea scaunului cu rotile din adolescență (http://comps.fotosearch.com/comp/FSA/FSA315/x15292553.jpg )

Evoluția bolii este treptată și duce la mari invalidități. Decesul are loc timpuriu datorită infecțiilor respiratorii deoarece au sistemul imunitar scăzut sau a proceselor maligne limforeticulare.

În întreaga lume sunt aproximativ 100 000 de persone care suferă de această ataxie, fiind întâlnit un caz la 40 000 de persoane.

2.2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A METODEI FRENKEL

Heinrich Sebastian Frenkel s-a născut în Heiden la 5 iunie 1860. După ce a primit diploma de medic de la Universitatea din Leipzig, în 1884, s-a întors în Heiden pentru a practica medicina.

Într-o zi, în anul 1887 în timp ce examina un pacient cu tabes dorsalis (mielopatie sifilitică) el a observat randamentul slab pe care l-a dat pacientul la testul “Indice-nas”. Pacientul l-a întrebat despre test, Frenkel i l-a explicat și i-a zis că nu l-a trecut. Peste câteva luni la o reexaminare pacientul a arătat o îmbunătățire remarcabilă a coordonarii. Frenkel l-a întrebat pe pacient ce s-a întâmplat în acest interval de timp iar pacientul i-a răspuns “am vrut foarte mult să trec testul, așa că am exersat”.

În urma acestui episod din cariera lui de medic, Frenkel a trasat următoarea ipoteză: “În cazul în care un pacient își poate reduce singur ataxia cu ajutorul practicii eu de ce să nu pot trata toți pacientii? Sau măcar pe unii?”

La scurt timp după această întâmplare a început imediat să studieze problema într-un mod empiric. A închiriat o casă și a dotat camerele acesteia cu diverse aparate și dispozitive pentru îmbunătățirea coordonării. El a realizat contururi de cretă de urme de pantofi pe podea. Pacienții trebuiau să urmeze aceste contururi sprijinindu-se cu mâinile de niște bare paralele.

Fig. nr. 7 Reeducarea mersului în concepția lui Frenkel

La început, fiecare pacient era în atenția personală a acestui tânăr medic entuziast însă mai tarziu, din cauza problemelor de sănătate și din cauză că numărul pacienților creștea datorită rezultatelor remarcante pe care le avea acest tratament, Frenkel a fost nevoit să instruească asistenți care să aibă grijă de pacienții săi.

Fig. nr. 8 Începuturile lui Frenkel în demonstrarea metodei (http://images.rarenewspapers.com/ebayimgs/5.88.2008/image068.jpg )

”Metoda se adresează ataxiilor locomotorii. Ea tinde să folosească la maximum resturile de propriocepție rămase indemne după boală și să înlocuiască ”simțul muscular” pierdut- cum numește autorul după Secenov, propriocepția- prin stimuli de altă origine, respectiv orientarea vizuală.

Metoda a fost creată pentru tratarea ataxiilor tabetice, boală frecventă la sfârșitul secolului trecut. Înlocuind propriocepția musculară cu văzul, el nu va putea merge noaptea și nici cu ochii închiși.” (Robănescu N., si colab., 2001)

În ataxiile de origine cervicală, unde tractul cerebelos este de obicei afectat rezultatele nu vor fi atât de bune; metoda oferă totuși o posibilitate terapeutică, care nu trebuie neglijată.

2.3. IMPORTANȚA METODEI FRENKEL ÎN TRATAMENTUL ATAXIILOR LOCOMOTORII DE DIFERITE ETIOLOGII

“Metoda Frenkel cuprinde o serie de exerciții care se execută cu controlul vederii. Fiind vorba de reeducarea unei mișcări pierdute, aceasta se reia de la formele cele mai simple, trecându-se treptat prin stadii mai complicate, până la învățarea mersului. Pentru o bună reeducare, se cere ca mișcarea să atingă performanța preciziei, netrecându-se la exercițiu mai greu, până când mișcarea nu se execută “curat” și ușor. Pentru a evita oboseala și plictiseala se va introduce o oarecare varietate.

În aceste cazuri, progresia efortului nu cere creșterea intensității efortului, mișcările, în general, nu trebuie să implice un lucru muscular intens-; cu creșterea complexității lor. Legea progresiei mai suferă în această metoda două derogări: se începe cu mișcări mai ample și mai rapide, care nu sunt mai ușor de executat de către bolnav și se trece apoi la mișcări de amplitudine mai mică, mai precise și efectuate într-un ritm mai lent.

În faza când bolnavul ajunge să fie ridicat din pat, trebuie avută o deosebită grijă ca pacientul să nu cadă, ceea ce ar duce la pierderea încrederii în sine.“ (Robănescu N., si colab., 2001)

“Frenkel a observat că propriocepția pierdută poate fi în mare măsură înlocuită prin input-ul vizual și feedback vizual.“ (Pásztai Z., 2004)

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

3.1.1. Obiectivele cercetării

Principalul obiectiv al cercetării a fost acela de a studia și a demonstra eficiența metodei Frenkel în tratamentul ataxiilor locomotorii de diferite etiologii precum și a dezvolta un program important de recuperare în ataxiile locomotorii pe baza metodei Frenkel.

Obiectivele pe care le-am stabilit pentru cercetarea aleasă au fost :

Consultarea literaturii de specialitate și altor mijloace informative de actualitate în vederea cunoașterii fizio-patologiei ataxiilor locomotorii, a manifestărilor clinice precum și a posibilităților de recuperare și modul de influențare asupra acestora prin tehnica Frenkel.

Structurarea obiectivelor și a conținutului de recuperare prin selectarea și stabilirea celor mai eficiente metode, procedee și tehnici care să ajute metoda Frenkel în tratarea ataxiilor locomotorii.

Ordonarea și sistematizarea procedeelor Frenkel în cadrul programelor de recuperare în urma cărora să se realizeze o recuperare cât mai rapidă și cu eficiență maximă a ataxiilor locomotorii.

Evaluarea finală în vederea aprecierii efectelor ce apar în urma aplicării metodei Frenkel. În funcție de rezultatele obținute propunerea unui program recuperator bine stabilit.

3.1.2. Sarcinile cercetării

În funcție de obiectivele cercetării stabilite am dezvoltat o serie de sarcini bine stabilite astfel încât rezultatele obținute în urma acestei cercetări să fie cât mai eficiente:

Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările în domeniu.

Identificarea și selecționarea unor cazuri ilustrative în raport cu tema cercetării

Menținerea colaborării cu medicii pacienților în vederea comunicării rezultatele obținute în urma examinărilor din timpul tratamentului, introducerea rezultatelor în fișele de evaluare individuale a pacienților cu scopul eficientizării tratamentului

Stabilirea unor metode de evaluare și explorare adecvate tipului de afecțiune

Ordonarea programului recuperator având în vedere principiul individualității și principiul progresivității, precum și existența succesiunilor etapizate a proceselor de recuperare astfel încât recuperarea ataxiilor locomotorii să fie cât mai eficientă, ușoară și rapidă.

Consemnarea permanentă a modificării stării pacientului în vederea evidențierii eficienței metodei Frenkel în recuperarea ataxiilor locomotorii

Încheierea cercetării prin crearea și redactarea unei lucrări de licență care să reprezinte un suport în tratarea ataxiilor locomotorii de diferite etiologii

3.1.3. Durata și etapele cercetării

În scopul unei organizări cât mai eficiente și pentru a obține rezultate cât mai reale, întreaga activitate de cercetare pe care am desfășurat-o pe parcursul a 6 luni (noiembrie 2013- mai 2014) a fost împărțită în mai multe etape :

Etapa 1 ( noiembrie 2013- decembrie 2013 )

În această etapă am studiat literatura de specialitate, am selectat metodele și procedeele utile în tratarea ataxiilor locomotorii. Ne-am axat în special asupra modului în care specialiștii abordează recuperarea ataxiilor locomotorii însă am cercetat și incidența folosirii metodei Frenkel în procesele de recuperare a ataxiilor locomotorii.

Etapa a 2-a ( decembrie 2013- februarie 2014)

Perioada a 2-a a fost îndreptată cunoașterii și întelegerii în profunzime a cauzelor ataxiilor, frecvența acestora, modul de manifestare și de apariție a complicațiilor ce pot apărea în ataxiile locomotorii. Toate neîntelegerile în acest domeniu mi-au fost explicate de către un medic neurolog cu care am ținut legătura pe toată perioada realizării lucrării de licentă.

Am considerat că un rol important în stabilirea obiectivelor, mijloacelor și tratamentului kinetoterapeutic propriu-zis a constat în fișele personale cu datele necesare stabilirii diagnosticului funcțional. Așadar în această perioadă am efectuat fișele personale. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a cercetării, materialele și instrumentele de care am avut nevoie în evaluările funcționale.

Etapa a 3-a ( februarie – aprilie)

În această perioadă am elaborat programul de recuperare propriu-zis prin metoda Frenkel dar și cu ajutorul altor metode și tehnici specifice kinetoterapiei. Această etapă s-a desfășurat în mare parte la domociliul pacientului, realizând în mod constant evaluări pe tot parcursul tratamentului pentru a vedea răspunsurile pacientului la programul de recuperare.

Etapa a 4-a ( aprilie – mai )

În etapa aceasta am prelucrat datele culese, am comparat datele inițiale ale pacientului cu rezultatele finale ale testelor pentru a vedea reușita tratamentului. Scurtând datele obținute în perioada de cercetare am realizat această lucrare de licență care îmi doresc să poată fi folosită ca un suport în tratarea ataxiilor locomotorii de diferite etiologii.

3.2. IPOTEZA CERCETĂRII

Întrucât numărul persoanelor care abandonează tratarea ataxiilor locomotorii datorită imposibilităților financiare a crescut considerabil, iar numărul copiilor ce au această boală este în creștere, doresc să demonstrez că această metodă este benefică, ușoră și necostisitore astfel încât persoanele ataxice să reușească să ducă o viață independentă.

În realizarea acestei lucrări ideea principală de la care am pornit a fost aceea că metoda Frenkel intervine mai mult decât suficient în tratarea ataxiilor locomotorii.

Pornind de la această premisă voi încerca să demonstrez și să verific pe cale experimentală urmatoarea ipoteză:

Se presupune că utilizarea metodei Frenkel în ataxiile locomotorii de diferite etiologii ajută la controlarea propriilor mișcări corporale, recuperează echilibrul static și dinamic , reeducă mișcarea pierdută și într-un final și mersul prin folosirea la maximum a celorlalte simțuri rămase (în special a orientării vizuale) intacte în urma declansării ataxiei, contribuind astfel la îmbunătățirea vieții pacientului.

3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

3.3.1. Subiecții cercetării

Cercetarea a fost realizată pe 3 pacienți având vârste diferite. Doi dintre aceștia erau de sex masculin, iar cel de-al treilea era de sex feminin. Pacienții sufereau de ataxie locomotorie având același mecanism de producere. Aceștia au suferit ataxia în urma producerii unui accident vascular cerebral.

Tabel nr. 2 Lotul de subiecți

3.3.2. Condițiile de desfășurare a cercetării

Pe tot parcursul realizării cercetării, ședințele de tratament s-au realizat la domiciliul pacientului.

Pe toată perioada programului de recuperare am utilizat bancheta de masaj, hârtii colorate și bare paralele. Am urmărit și respectat normele de igienă pe toată perioada ședintelor pentru o cât mai bună desfășurare a acestora.

Durata ședinței de tratament a variat între 40-50 minute timp de 3-4 ori pe săptămână.

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

3.4.1. Metoda documetării

“În cercetare, documentarea este prima etapă a oricărui demers științific. Ea este o activitate individuală, specifică fiecărui cercetător care trebuie să cunoască atât cunoștințe din domeniul său, cât și date de ultimă oră din alte științe.” ( Ababei R., 2009 )

Pentru documetarea necesară cercetării am apelat la materiale bibliografice din domeniul anatomiei, biomecanicii, fiziologiei, fiziopatologie, din domeniul ataxiilor și din domeniul neurologiei.

Documentarea s-a realizat pe întreaga perioada de desfășurare a cercetării.

3.4.2. Metoda observației

Observația are scopul de a strânge date exacte a căror analiză științifică să permită generalizarea. O poziție importantă în această metodă o are cercetătorul întrucât acesta trebuie să fie obiectiv și în același timp cât mai precis.

În timpul convorbirilor cu pacienții, cât timp se realizează tratamentul, am putut observa hipotonia musculară, coordonarea slabă, dizartrie în mod obiectiv și precis, fără ca pacientul să intervină într-un fel pentru a influența observarea întrucât atenția acestuia era focusată către exercițiile din timpul programului de recuperare.

3.4.3. Metoda anchetei

Am folosit metoda aceasta pentru a strânge datele necesare în cunoașterea cât mai în amănunt a subiecților, în procesul de evoluție și pentru a cunoaște modul de manifestare a ataxiei.

În această metodă de cercetare am utilizat interviul anamnezic. Am obținut și date cu privire la debutul bolii, modul de manifestare a acesteia, informații cu privire la diferențele dintre simptomele de debut și cele din prezent, simptomele subiective și obiective ce au determinat prezentarea la medic, diagnosticul stabilit și tratamentul prescris.

3.4.4. Metode de măsurare (exploroare și evaluare)

Măsurarea este reprezentată de un proces de atribuire de valori (cifre/numere) proprietăților subiecților după anumite indicații în așa fel încât relațiile numerice să reprezinte relații relevante între acestea.

Pentru a putea stabili un diagnostic funcțional și pentru a încadra subiectul într-o anumită categorie sau într-un anumit program de recuperare este necesar să folosim anumite metode de măsurare.

Metodele de evaluare sunt folosite cu scopul de a stabili diagnosticul funcțional. Evaluarea se realizează pe baza măsurătorilor și a datelor obținute.

Pe parcursul cercetării am efectuat o serie de măsurători și teste în scopul obținerii unor date relevante referitoare la nivelul de dezvoltare al subiectului și a evaluării nivelelor funcționale inițial și final.

Am realizat teste pe toată perioada programului kinetoterapeutic pentru a observa gradul de recuperare și avansare sau stagnarea procesului recuperator.

Metodele și testele de măsurare, explorare și evaluare folosite au fost:

Anamneza

Importanța anamnezei depășeste obținerea datelor medicale, fiind un proces important întrucât este primul contact al pacientului cu kinetoterapeutul, relația dintre aceștia fiind foarte importantă în parcurgerea programului de recuperare.

Datele obținute cu privire la profesia, vârsta, sexul, antecedentele personale, bolile ereditare ne oferă posibilitatea de a concluziona și a diagnostica mult mai usor. Totodată ne oferă și informații cu privire la complicațiile ce ar putea interveni în procesul de recuperare.

Vârsta ne poate oferi date legate de procesul de evoluție al pacientului, procentul recuperării, fiind și un factor ce influențează timpul realizării tratamentului.

Sexul pacientului oferă date despre posibilele boli specifice sexului masculin sau feminin la care ar putea fi predispuși pacienții.

Profesia, condițiile de muncă și de viață ale pacientului au importanță specială în procesul de cunoaștere al pacientului.

Locul de muncă și condițiile pot fi factori favorizanți în declanșarea bolii ce urmează a fi diagnosticată.

Viața pacientului, pozițiile vicioase, stilul de viață, gradul de sedentarism, sunt condiții ce influențează procesul degenerativ al pacientului.

Existența unei rude apropiate diagnosticată cu o boală trasmisă ereditar poate fi un factor ce duce la posibilitatea de a fi purtator neștiind deoarece boala încă nu s-a declanșat.

Antecedentele personale ne informează asupra altor antecedente ale pacientului care pot avea repercursiuni în procesul de recuperare sau asupra capacității de adaptare la programul recuperator.

Istoricul bolii ne informează asupra modului în care s-a declanșat boala, vârsta pacientului în acel moment, dar și simptomele de început ale acesteia.

Tratamentele realizate în trecut, medicamentația și toate procesele de recuperare urmate sunt importante în stabilirea strategiei de recuperare.

Exmenul vizual ne oferă informații cu privire la disfuncții ale echilibrului, gradul de hipotonie sau hipertonie musculară. Mișcările necontrolate, gestica și mimica pacientului sunt factori importanți ce trebuie urmăriți. Tot cu ajutorul examenului vizual se pot observa devieri ale membrelor, trunchiului sau capului.

Testarea echilibrului

Echilibrul static:

Testul Romberg: se execută cu picioarele apropiate, iar ochii sunt închiși timp de 20-30 secunde. Acest test ne oferă gradul de ”legănare”. O altă variantă a realizării testului este aceea de a așeza picioarele unul înaintea altului. Pierderea echilibrului este interpretată ca semn Romberg pozitiv.

Testul „Branciului” se execută în 2 feluri:

Din ortostatism ca la testul precedent (Romberg), se aplică scurte împingeri neanunțate la nivelul sternului, în spate, pe bazin, din lateral ;

Din ortostatism ca la testul precedent (Romberg), se aplică scurte împingeri neanunțate pacientului la nivelul spatelui, în spate, pe bazin, din lateral, însă cu ochii închisi;

Acest test este realizat în vederea observării modului de reacție a pacientului la stimuli ”branciul”. Dezechilibrările sau instabilitatea bipodală pot fi reacții ce survin în urma aplicării testului.

Măsurarea bazei de susținere în ortostatism scoate în evidență dificultatea menținerii stabilității și al echilibrului în ortostatism.

Testul unipodal se realizează cu brațele încrucișate pe piept, cronometrând cât își poate ține echilibrul (30-150 sec). Pentru a complica testul îi putem spune pacientului să îl realizeze flectând genunchiul. Cu cât timpul de menținere al echilibrului este mai mic, cu atât gradul de afectare al ataxiei este mai mare .

Foto nr. 1 Testul unipodal

Echilibrul activ:

Testul întinderii membrului superior se realizează din ortostatism, având umărul lipit de un perete, iar picioarele fiind apropiate. Membrul superior de aceeași parte cu zidul este flectat și apropiat de perete. Se realizează aplecarea înainte cu avansarea membrului superior maxim posibil fără pierderea echilibrului. Se trasează pe zid nivelul atins de vârful degetelor.

Se măsoară distanța de la nivelul inițial al vârfurilor degetelor până la cel final. Cu cât distanța dintre cele 2 nivele este mai mare cu atât echilibrul pacientului nu a fost atat de afectat în urma declanșării ataxiei.

”Scala echilibrului Berg reprezintă o listă de acțiuni pe care subiectul trebuie sa le execute. După modul în care sunt executate fiecare se codifică cu 0,1,2,3,4 (0=incapabil să execute, iar 4=execută fără nici o dificultate). Cu cât punctajul la test scade, riscul pacientului de a-și pierde echilibrul și de a cădea crește considerabil, astfel punctajele înregistrate sub 36 din 56 de puncte maxime ne indică un risc de a cade de 100 %.” (Balint T., si colab., 2007)

Tabel nr. 3 Scala echilibrului Berg- acțiuni și punctaj

(Balint T. si colab., 2007)

”Testul Ridică-te și mergi este foarte utilizat. Subiecul stă pe scaun, i se comandă să se ridice în picioare, fără sprijin, să meargă 6-10 metri, să se întoarcă și să se așeze pe scaun. Durata aceastor acțiuni poate fi cronometrată fiind un plus în interpretarea rezultatelor. Acest test se poate cuantifica pe scala 0,1,2,3 0 – incapabil; 1-realizează cu dificultate și ajutor din partea kinetoterapeutului; 2- realizează singur cu dificultate; 3- realizează fără dificultate.

Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului care se face la viteză obișnuită a pacientului sau /și viteză crescută. Și la acest test gradele de apreciere pot fi 0-1 sau 0-1-2.” (Balint T., și colab., 2007)

Tabel nr. 4 Acțiuni și valorile acțiunilor în cadrul testului de mers Tinetti

(Balint T. și colab., 2007)

Testarearea stabilității

”Stabilitatea reprezintă menținerea posturilor gravitaționale și antigravitaționale o perioadă mai lungă de timp. Poate fi definită ca posibilitatea realizării unei contracții normale simultane a mușchilor și în jurul unei articulații.

Evaluarea stabilității s-a realizat cu ajutorul următoarelor teste:

menținerea membrelor inferioare din decubit dorsal sau din șezând la 45 grade;

tracțiuni la o bară fixă;

susținerea unei greutăți;

genoflexiuni cu învingerea unei greutăți;

din poziția stând „în patru labe”, din postura păpușii joase, din postura păpușii înalte, din stând pe genunchi, din stând pe genunchi cu picioarele la marginea mesei, din postura cavaler servant, din șezând și din ortostatism se execută împingeri scurte la nivelul umerilor, bazinului, sternul, din lateral și cerem subiectului să nu se lase învins.” (Balint T., și colab., 2007)

Testarea mersului

Se realizează solicitând bolnavului să meargă obișnuit, examinatorul va observa mișcările picioarelor, gembelor și coapselor, fiind atent la toate elementele care compun mersul, inclusiv direcția pașilor, gradul depărtării picioarelor și atitudinea brațelor. Se va cere bolnavului să urmeze o linie dreaptă, inițial mergând cu fața apoi cu spatele, să se oprească brusc și să-și schimbe direcția de mers.

Testarea coordonării

Testul moriștilor se realizează astfel: bolnavul este rugat să realizeze mișcări de învârtire a unui arătător în jurul arătătorului de la mâna opusă. Neregularitățile și mișcările lente sunt semnele ce pot apărea în urma acestui test în cazul în care coordonarea a avut de suferit în urma bolii.

Testul indice-nas, este cel mai folosit test în evaluarea coordonării. Subiectul trebuie sa își așeze indexul pe vârful nasului venind repede cu mâna din poziția de abducție a bratului. Se va urmări direcția inițială și generală a mișcării, amplitudinea și stabilitatea în punctul final.

Foto nr. 2 Testul indice – nas

”Testul călcâie-genunchi este realizat din decubit dorsal, subiectul va pune cât mai repede călcâiul deasupra genunchiului opus. Acest test poate fi realizat și din ortostatism fiind un test atât pentru coordonare cât și pentru echilibru.

Testul trasării cifrei opt pe sol se realizează din ortostatism în sprijin unipodal, cu vârful celuilalt picior trasându-se cifra 8 pe sol.” (Balint T., și colab., 2007)

Mișcările adiadocokinetice completează examenul, oferind posibilitatea de a aprecia corectitudinea, precizia și rapiditatea mișcărilor.

Proba marionetelor este cea mai concludentă. Bolnavul execută mișcări de pronație și supinație, lovind ușor patul, alternativ cu palmele și dosul mâinii.

Este necesar și un studiu privind fonația, articularea cuvintelor și mișcările globilor oculari.

3.4.5.Metoda experimentală

Experimentul este o metodă de cercetare în care cercetătorul provoacă în mod intenționat și în condiții specifice, bine definite, fenomenul pe care vrea să-l studieze, în vederea realizării unor obiective, conștient și precis stabilite. În cercetarea desfășurată am folosit experimentul de verificare a ipotezelor formulate, acesta fiind astfel organizat încât, în final, să ne dea posibilitatea atingerii scopului propus.

3.4.6. Metoda înregistrării, prelucrării și reprezentării grafice a datelor

Pentru a garanta îndeplinirea obiectivelor pe parcursul programului de recuperare este necesară această metodă deoarece ea procesează și ordonează toate informațiile astfel încât tratamentul sa fie structurat corect.

Înregistratrea problemelor studiate și consemnarea rezultatelor obținute s-au desfășurat concomitent cu cercetarea propriu-zisă. Inflormațiile au fost înregistrate în fișa fiecărui subiect și întabelate urmând prelucrarea datelor.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Obiectivele kinetoterapeutice urmărite în realizarea programului de recuperare au fost urmatoarele:

Îmbunătățirea stabilității

Creșterea stabilității posturale

Menținerea permanentă a centrului de gravitate în cadrul bazei de susținere

Reeducarea echilibrului în stațiune bipodală și în mers

Stimularea strategiilor de mișcare

Stimularea învățării abilităților motorii cu ajutorul metodei Frenkel

Reeducarea engramei motorii

Reducerea necesității de ghidare vizuală a mișcării

Reeducarea coordonării

În realizarea acestor obiective am folosit exerciții din metoda Frenkel urmărind performanța și precizia mișcărilor. Pe parcursul recuperării se trece la creșterea treptată a complexității și dificultății exercițiilor, nu și în creșterea intensității.

Exercițiile se execută individual, în mod obligatoriu de doua ori pe zi, câte o jumatate de oră sau o dată pe zi trei sferturi de oră până la o oră, fiind urmate de o ședință de masaj.

Exerciții din poziția culcat. Bolnavul stă pe pat, în decubit dorsal cu capul ridicat pe pernă sau pe spătar, astfel încât să-și poată vedea bine membrele inferioare. Exercițiile se execută alternativ, fiecare exercițiu realizându-se de 3-4 ori într-o ședință.

1. Flexia șoldului și a genunchiului, membrele inferioare rămânând pe planul mesei de tratament. Extensia.

Foto nr. 3 Flexia șoldului și a genunchiului Foto nr. 4 Extensia șoldului si a genunchiului

2. Același exercițiu cu oprirea mișcării la voința bolnavului/ cu oprirea precisă la comanda kinetoterapeutului în timpul flexiei și extensiei.

3. Călcâiul membrului inferior este dus pe rotula genunchiului opus. Se revine la poziția inițială.

4. Călcâiul membrului inferior este așezat pe rotula piciorului opus, apoi alături de genunchi. Se așează apoi călcâiul la mijlocul tibiei opuse și alături de ea. Urmează apoi așezare pe malcoma internă a gambei opuse și alături de ea. Se realizează apoi extensia.

5. Kinetoterapeutul așează degetul pe membrul inferior al pacientului, care trebuie să ducă în acel punct călcâiul membrului inferior opus.

Exercții din poziția șezând.

1. Se ating cu piciorul (vârful sau călcâiul) diferite puncte marcate pe podea sau indicate de către kinetoterapeut.

2. Ridicarea dintr-un scaun și așezarea la loc.

– la comanda 1 se flectează ușor gambele sub marginea scaunului;

– la comanda 2 se apleacă ușor capul și trunchiul înainte;

– la comanda 3, se ridică, cu extensia genunchilor și a șoldurilor.

Foto nr. 5, 6, 7 Ridicarea din scaun și așezarea la loc

Exerciții pentru echilibru

1. Din ortostatism cu membrele superioare întinse, se execută menținerea cărții pe cap cât mai mult timp.

Foto nr. 8 Menținerea cărții pe cap

2. Menținerea echilibrului unipodal timp de 3 secunde.

3. Din ortostatism cu baza de susținere din ce în ce mai mică și cu brațele pe lângă corp se mișcă capul în sus și în jos și de la dreapta la stânga.

Exerciții pentru reeducarea mersului

În ortostatism. În această poziție se va realiza reeducarea mersului. Aceasta se face cu diagrame desenate pe podea. Reeducarea mersului începe cu mersul lateral, considerat mai ușor fiindcă poate fi ajutat de balansul corpului.

1. Din sprijin de o bară la perete realizarea unei jumătăți de pas, mișcând

piciorul, apoi aducându-l pe celălalt lângă primul. După execuția acestor pași se va realiza pasul întreg.

Foto nr. 10, 11 Mers lateral

2. Din aceeași poziție realizarea unui sfert de pas la dreapta, un sfert la stânga, o jumatate de pas la dreapta, un pas întreg la stânga. Se comandă 1,2,3 la fiecare pas executat: la 1 se muta un picior, la 2 se transferă greutatea pe piciorul de atac, la 3 se mută celalalt picior lângă primul.

3. Realizarea mersului pe o linie dreaptă pacientul pășind pe tălpile colorate.

Foto nr. 11, 12, 13, 14 Mersul în linie dreaptă

4. Pacientul învață să se întoarcă mutând picior lângă picior, câte un sfert din rotația întreagă astfel încât să poată executa o întoarcere de 180 º în 2 mutări (2 pași).

Foto. 15, 16, 17 Reeducarea întoarcerii

Exerciții pentru coordonare

1. Coordonarea vizual motorie. Progresia stânga-dreapta, esențială pentru citire, fără să miște capul în timp ce o minge se mișcă pe o masă de la stânga la dreapta, pacientul trebuie să încerce să focalizeze obiectul în mișcare.

2. Stând în fața unei oglinzi pacientul ridică alternativ membrul superior dreapt și membrul inferior stâng și invers.

3. Din decubit dorsal, îndemnăm pacientul să ridice la verticală membrul inferior stâng și membrul superior drept, după aceea se repetă pentru membrul inferior drept și membrul superior stâng.

4. Stând față în față cu pacientul îi oferim o minge mică pe care îl ajutăm să o tranfere dintr-o mână în alta. Mișcarea se efectuează progresiv prin față sau pe sus deasupra capului și se repetă până se reușește să se execute mișcarea corect.

Exerciții pentru membrele superioare

Reeducarea membrelor superioare urmează aceleași principii: bolnavul este învățat să-și controleze cu vederea precizia mișcărilor.

1. Pacientul trebuie să introducă degetele în găurile realizate pe un panou.

2. Din așezat în fața unei mese pacientul trebuie să execute prinderea unui cârligului pe o planșă. Cârligul trebuie să fie prins la culoarea corespunzatoare acestuia.

Foto nr. 18, 19 Prinderea cârligelor pe foaie

3. Așează bețișoare sau chibrituri în găurile unui panou

4. Culege obiecte mici, pietricele, piese de șah, perle și le clădește în grămezi

5. Cu ajutorul unor diagrame tipărite pacientul va realiza desene și va învăța să scrie

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1 Prezentarea și analiza datelor

În urma aplicării metodelor de explorare și evaluare s-au obtinut date care au fost strânse, întabelate și măsurate.

În fișele subiecților s-a elaborat analiza individuală a rezultatelor. Analiza comparativă dintre testarea inițială și testarea finală s-a prezentat în acest capitol.

Datele furnizate de aceste tabele și grafice au participat la observarea cât mai obiectivă a evoluției pacienților în urma aplicării programului de recuperare.

Testul unipodal

Tabel nr. 5 Valori realizate în urma testării unipodale

Graficul nr. 1 Dinamica evoluției privind menținerea echilibrului unipodal

Graficul nr. 1 reprezintă evoluția echilibrului unipodal pentru toți pacienții. Pacientul U.I. a crescut timpul de menținerea a echilibrului unipodal cu 9 secunde, iar pacienții S.L. si P.V. au reușit dublarea timpului de menținere a echilibrului față de testarea inițială.

Măsurarea bazei de susținere în ortostatism

Graficul nr. 2 Evoluția micșorării bazei de susținere în ortostatism în urma aplicării Metodei Frenkel

Graficul nr. 2 prezintă dinamica evoluției celor trei pacienți în urma măsurării bazei de susținere în ortostatism. S-a înregistrat un progres semnificativ urmărind cifrele din grafic asfel încât pacientul 1 a reușit să micșoreze baza de susținere cu 13 centimetri, pacientul 2 cu 12 centimetri, iar cel de-al treilea cu 13 centimetri.

Testul întinderii membrului superior

Tabel nr. 6 Evaluarea echilibrului

Graficul nr. 3 Evoluția echilibrului în ortostatism în urma măsurătorii întinderii membrului superior

Graficul nr. 3 reprezintă gradul de afectare al echilibrului în urma declanșării ataxiei. Se observă o creștere importantă a distanței dintre testarea inițială și testarea finală pentru fiecare pacient. Pacientul 1 a progresat cu 4 centrimetri față de testarea inițială, al doilea pacient 8 centrimetri, iar cel de-al treilea 6 centimetri.

Scala echilibrului Berg

Tabel nr. 7 Punctajele obținute în urma testării acțiunilor din cadrul Scalei de echilibru Berg

Graficul nr. 4 Evoluția pacienților în urma testării inițiale și finale în cadrul Scalei de echilibru Berg

Graficul nr. 4 reprezintă evoluția echilibrului în diferite acțiuni (ridicarea, așezarea, întoarcerea) necesare în desfășurarea activităților zilnice. Am înregistrat o evoluție pentru toți pacienții astfel încât pacientul 1 a crescut punctajul testului în urma testării finale cu 14 puncte, cel de-al doilea pacient cu 15 puncte, iar pacientul P.V. 18 puncte.

Testul Ridică-te și mergi

Tabel nr. 8 Evaluarea acțiunilor din cadrul mersului și a echilibrului dinamic

Graficul nr. 5 Dinamica evoluției echilibrului dinamic și a mersului

Graficul nr. 5 prezintă modul de realizare a ridicării din așezat și interpretarea mersului. Dacă la început primii doi pacienți erau incapabili de a realiza testul, în urma aplicării programului de recuperare aceștia prezintă un progres vizibil reușind să realizeze testul singuri însă cu dificultate, iar pacientul 2 a reusit sa realizeze testul neîntâmpinand probleme.

Testul de mers Tinetti

Tabel nr. 9 Evaluarea mersului

Graficul nr. 6 Dinamica evoluției mersului

Graficul nr. 6 reprezintă dinamica evoluției componentelor din cadrul mersului. La testarea inițială pacientul 1 a obținut 7 puncte, în urma aplicării programului de tratament acesta a obținut 11 puncte. Față de testarea inițială, pacientul 2 a crescut punctajul testului cu 3 puncte. Cel de-al treilea pacient a crescut punctajul în urma testării finale cu 3 puncte.

4.2. Interpretarea datelor

Remarcând evoluția celor trei pacienți rezultă că prin aplicarea metodei Frenkel și a diferitelor exerciții la persoanele cu ataxie locomotorie, simptomele s-au diminuat ducând la ameliorarea stării pacientului.

Pacientul 1 (H.I.) Am putut observa încă o dată problema echilibrului în ortostatism cu ajutorul testului unipodal. Astfel testarea inițială ne indică faptul că primul pacient a realizat la acest test un timp de 10 secunde. Testarea finală a arătat un progres foarte mare. Pacientul, în urma aplicării programului de recuperare a reușit să-și mențină echilibrul timp de 19 secunde.

Baza mare de susținere este cel mai întâlnit semn în ataxii. Astfel la testarea inițială baza de susținere a pacientului a fost de 35 de centimetri. Realizarea exercițiilor, a tehnicilor, a metodei Frenkel și a celorlalte mijloace ce întregesc programul de recuperare au dus la micșorarea bazei de susținere până la 23 de centimetri.

În urma realizării testului întinderii membrului superior pacientul 1 a realizat o întindere a membrului de circa 10 cm. Continuarea întinderii membrului superior ducea la pierderi de echilibru. La testarea finală s-a observat o creștere a întinderii membrului de 4 cm față de cea inițială.

Scala echilibrului Berg indică faptul că la testarea inițială pacientul a realizat un scor de 30 de puncte, scor ce ne indică un risc foarte mare de cădere a pacientului. În urma realizării exercițiilor de recuperare a echilibrului s-a observat o creștere considerabilă a punctajului realizat la testarea finală. Rezultatul a crescut cu 14 puncte ceea ce indică îmbunătățirea tuturor acțiunilor prezentate în scala Berg.

La testarea inițială în cadrul testului Ridică-te și mergi pacientul era incapabil să realizeaze testul, însă spre finalul programului terapeutic pacientul a reușit să realizeze testul singur însă cu dificultate.

Analiza componentelor din cadrul mersului s-a realizat cu ajutorul testului de mers Tinetti. Astfel la testarea inițială am constatat și în acest test problemele de echilibru în mers. Analiza acestor componente specifice testului Tinetti s-a realizat la viteza obișnuită a pacientului, neîncercând să creștem ritmul sau viteză de execuție. Pierderile de echilibru în ortostatism cât și în mers, problemele în ridicare și așezarea pe scaun, imposibilitatea realizării diferitelor acțiuni banale au cunoscut o îmbunătățire considerabilă după aplicarea metodei Frenkel.

Pacietul 2 (S.L. ) Menținerea echilibrului unipodal la testarea inițială a pacientului a fost realizată cu eforturi mari iar timpul de menținere a acestuia a fost de 8 secunde. La testarea finală pacientul a reușit să dubleze timpul ajungând la 16 secunde de menținere.

Am observat o îmbunătățire în urma testării finale a întinderii membrului superior mult mai vizibilă comparativ cu evoluția pacientului 1. Astfel, la testarea inițială pacientul 2 a obținut 9 puncte, iar la testarea finală pacientul a reușit întinderea membrului superior 17 centimetri.

În urma realizării testului ”Scala de echilibru Berg” cel de-al doilea pacient a obținut un punctaj de 34 de puncte din totalul de 56, fapt ce ne demonstrează că problemele sale cu privire la menținerea echilibrului erau mari. Dupa aplicarea tratamentului, pacientul a realizat 49 de puncte la testarea finală demonstrând că metoda Frenkel aduce mari contribuții în tratarea semnelor specifice ataxiilor locomotorii.

Testul “Ridică-te si merg “ a fost realizat înaintea începerii recuperării cu dificultate mare și cu ajutorul kinetoterapeutului, iar la testare finală pacientul a reușit să execute testul fără nici o dificultate, individual.

La “testul de mers Tinetti” pacientul a obținut 9 puncte la testarea inițială. La sfârșitul programului de recuperare, la testarea finală, pacientul a reușit să execute mai ușor și mai corect diferite acțiuni din timpul mersului, astfel la testarea finală pacientul a realizat 12 puncte.

Pacientul 3 ( P.V. ) Testarea inițială a pacientului 3 la testul unipodal ne prezintă că acesta a realizat la acest test un timp de 10 secunde. Testarea finală arată progesul pacientului întrucât acesta și-a dublat timpul în care își menține echilibrul unipodal ajungând astfel la 20 de secunde.

La testarea finală a măsurării bazei de susținere, pacientul a obtinut 24 de centimetri, baza ce a scăzut față de testarea inițială (37 centimetri) cu 13 centimetri, progresul fiind vizibil.

Deși la testarea inițială a întinderii membrului superior pacientul 3 a obținut cea mai mare întindere, 12 centimetri, la testarea finală a reușit să întindă membrul superior prin aplecarea tunchiului circa 18 centimetri.

Scala de echilibru Berg la testarea inițială ne-a oferit un punctaj de 33 de puncte. La testarea finală pacientul a obținut punctajul cel mai mare, aproape maxim, din cel mai bun punctaj obținut dintre cei 3 pacienți, 51 puncte.

Am observat că “ Testul Ridică-te și merg “ la începutul recuperării a fost dificil de realizat pentru pacient de aceea l-am ajutat pentru a-l realiza, însă la testarea finală pacientul a evoluat realizând testul singur însă cu ușoară dificultate. În urma realizării testului Tinetti la testarea inițială pacientul a obținut doar 6 puncte. După realizarea tratamentului punctajul a crescut la 9 puncte la testarea finală.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Analizând rezultatele obținute în urma activității desfășurate, concretizate în evoluția celor 3 subiecți, se poate afirma că ipoteza cercetării s-a confirmat, afirmație susținută de următoarele concluzii:

1. Ipoteza formulată s-a confirmat, astfel încât metoda Frenkel a avut efecte benefice considerabile în tratarea ataxiilor locomotorii de diferite etiologii, ajutând la controlarea mișcărilor corporale, recuperarea echilibrului static și dinamic, reeducarea mișcărilor pierdute ajutând chiar și la reeducarea mersului.

2. Rezultatele testului Unipodal demonstrează că stabilitatea unipodală a fost recuperată cu ajutorul stimulului vizual utilizând exercițiile și principiile din cadrul metodei Frenkel astfel încât toți pacientii au dublat timpul de menținere a echilibrului unipodal.

3. Utilizarea mișcărilor ample și mai rapide în prima parte a tratamentului a contribuit la micșorarea bazei de susținere în ortostatism, în medie cu 12 centimetri.

4. Testarea echilibrului în diferite acțiuni necesare în desfășurarea activităților zilnice precum ridicarea, așezarea sau întoarcerea cu ajutorul scalei de echilibru Berg, a scos în evidență o îmbunătățire semnificativă pentru toți pacienții, de 15-16 puncte în medie, după terminarea programului de recuperare.

5. Trecerea progresivă la execuția unor exerciții mai precise, cu amplitudine mai mică de mișcare și efectuate într-un ritm mai lent au contribuit la îmbunătățirea echilibrului dinamic și la reeducarea mersului. Rezultatele testului Ridică-te și mergi demonstrează că, stabilitatea, abilitatea controlată și echilibrul dinamic au fost recuperate, iar mersul a fost reluat, pacienții reușind să parcurgă distanța fără ajutor.

6. Intervenția kinetoterapeutică a avut efecte benefice și asupra psihicului pacienților, întrucât recuperarea s-a realizat mai rapid și ușor iar aceștia și-au recăpătat încrederea în propriile puteri.

BIBLIOGRAFIE

Ababei R., 2009-2010, Metodologia cercetării activității corporale, Note de curs, Universitatea din Bacău

Albu C. & colaboratorii, 2007, Dicționar de kinetoterapie , Editura Polirom

Balint T.& colaboratorii , 2007, Evaluarea aparatului locomotor, Editura Pim, Iași

Câmpeanu E. & colaboratorii, 1979, Neurologie clinică I, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Câmpeanu E. & colaboratorii , 1980, Neurologie clinica II, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Cezar I., 1982, Compendiu de neurologie, Editura Medicală, București

Ionescu A., 1994, Gimnastica medicală, Editura All, București

Manole L., 2005, Metode și tehnici de reeducare neuromotorie, Note de curs, Universitatea din Bacău

Manole V., Manole L., 2009, Evaluare motrică și funcțională în kinetoterapie, Editura Pim, Iași

Ochiana G., 2006, Kinetoterapia în afecțiuni neurologice I – Curs pentru studenții secțiilor de Kinetoterapie, Editura Pim, Iași

Robanescu N. & colaboratorii, 2001, Reeducarea neuro-motorie, Editura Medicală, Bucuresti

Sbenghe T., 1996, Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului, Editura Medicală, Bucuresti

Zoltan P., 2004, Kinetoterapie în neuropediatrie, Editura Arionda, Oradea

Adrese internet:

http://myweb.tiscali.co.uk/ataxia.pages/index.2.jpg

www.wikipedia.org/wiki-Cerebel

http://www.esanatos.com/imagini/medicale/cerebelul-1.jpg

http://www.diverse.crom.ro/sanatate/ataxia.html

https://farm3.staticflickr.com/2940/14392424981_c15e0812ee_o.png

http://myweb.tiscali.co.uk/ataxia.pages/

http://www.fenixnews.com/wp-content/uploads/2013/02/genetica.jpg

http://www.romedic.ro/ataxia-friedreich

http://comps.fotosearch.com/comp/FSA/FSA315/x15292553.jpg

http://images.rarenewspapers.com/ebayimgs/5.88.2008/image068.jpg

ANEXE

Fișă individuală a pacinetului 1

Nume și prenume: U.I.

Sexul: F

Vârsta: 51 ani

Ocupatie: contabil

Data luării în evidență: 4 ianuarie – 16 aprilie

Diagnostic clinic: Ataxie cerebeloasă post accident vascular cerebral

Istoricul bolii :

Pacientul în vârstă de 51 ani, în timp ce conducea mașina personală a resimtit o durere puternică în zona posterioară a capului. Vederea a avut de suferit pe moment, iar pacientul prezenta vărsături și tulburări de echilibru. În urma acestui incident s-au realizat analize și teste de specialitate.

Diagnostice

Malformație arterio-venoasă de emisferă cerebeloasă dreaptă ruptă

Hematom cerebelos drept- operat

Sindrom cerebelos predominant drept

Hipertensiune grad II

Ataxie cerebeloasă post accident vascular cerebral

Epicriza

Pacienta în vârstă de 51 ani hipertensiv sub tratament instalează brusc în jurul datei de 5-11-2013 un sindrom cefalalgic, tulburări de echilibru și vărsături pentru care se internează în clinica de neurochirurgie iar pe data de 14-11-2013 se practică craniotomie suboccipitală paramediană dreapta cu evacuare transcerebeloasă a colecției hematice și rejecție neuromotorie.

Examenul clinic evidențiază : stațiune bipodală posibilă doar cu sprijin, forță musculară scăzută în membrul superior dreapt, tulburări de echilibru la ridicare și ortostatism, algii la nivelul artic metatarsofalangiene 1 dreapta și stâng cu ușoară tumefacție și căldură locală. Sub tratament medicamentos și fiziokinetoterapeutic simptomatologia s-a ameliorat.

Recomandări

Control neurologic și al TA

Regim Hipoglucidic

Consult neurologic

Evită expunerile la soare

Interzis consumul de alcool, cafea, alte excitante cerebrale

Tratament conform rețetei

Evaluarea pacientului a constat în realizarea testelor atât pentru stabilitate cât și pentru echilibru. S-a evaluat mersului și coordonarea. În realizarea unei evaluări cât mai precisă s-a testat și corectitudinea, precizia și rapiditatea mișcărilor. A fost necesară studierea fonației și modul de a articula cuvintele.

Diagnostic functional :

În urma testelor s-au observat probleme privind:

Bază mare de susținere

Pierderi de echilibru atât în ortostatism cât și în timpul mersului

Mers nesigur,in zig-zag, embrios cu membrele superioare depărtate de corp

Mișcări exagerate-hipermetrie

Imposibilitatea realizării mișcărilor rapide, successive și de sens contrar

Afazie : dizartrie (nu poate pronunța și articula cuvintele)

Tulburări de coordonare

Obiective de tratament

Creșterea stabilității pozițiilor și mișcărilor în spațiu

Reeducarea echilibrului corporal static și dinamic

Micșorarea bazei de susținere

Reeducarea mersului

Ameliorarea coordonării

Programul de recuperare

Mijloacele care se utilizează pentru atingerea acestor obiective, pot fi sistematizate astfel:

Exerciții din decubit dorsal

Flexia șoldului și a genunchiului, piciorul rămânând pe planul mesei de masaj. Se revine în poziția inițială efectuând extensia.

Flexia șoldului și a genunchiului până la jumatatea mișcării, realizând apoi abducția și adducția coapsei. Se revine în poziție inițială.

Se repetă cele 2 exerciții cu oprirea mișcărilor la voința pacientului.

Se repetă primele 2 exerciții cu oprirea precisă a mișcărilor la comandă kinetoterapeutului.

Călcâiul piciorului drept este dus pe rotula genunchiului stâng. Se revine în poziție inițială.

Călcâiul piciorului drept este dus pe rotula genunchiului stâng, apoi lângă genunchiul stâng. Se duce călcâiul stâng la mijlocul tibiei opuse, apoi alături de ea. Se realizează extensia.

Călcâiul drept alunecă de-a lungul gambei stângi de sus în jos oprindu-se pe rotulă, mijlocul gambei și malcoma internă.

Flexia membrului inferior stâng cu abducția sa. Se realizează adducția și extensia membrului inferior stâng fără să atingă cu călcâiul masa de masaj.

Exercițiul precedent realizat cu ambele membre inferioare simultan.

Kinetoterapeutul așează degetul pe membrul inferior al pacientului care trebuie să ducă în acel punct călcâiul membrului inferior opus.

Se ridice pe verticală membrul inferior stâng și membrul superior dreapt, dupa aceea se repetă pentru membrul inferior drept și membrul superior stângă.

Exerciții din așezat

Se repetă minin 5 exerciții din decubit dorsal în această poziție.

La comanda 1 se flectează ușor gambele sub marginea scaunului. La comanda 2 se apleacă ușor capul și trunchiul înainte. La comanda 3 , se ridică, cu extensia genunchilor și a șoldurilor.

Cu vârful sau călcâiul se ating diferite puncte indicate de kinetoterapeut pe podea.

Fără să miște capul în timp ce o minge se mișcă pe o masă de la stânga la dreapta, pacientul trebuie să încerce să focalizeze obiectul în mișcare.

În fața unei mese pacientul trebuie să execute prinderea unui cârligului pe o planșă. Cârligul trebuie să fie prins la culoarea corespunzatoare acestuia.

Așează bețișoare sau chibrituri în găurile unui panou.

Exerciții din ortostatism

Din ortostatism cu membrele superioare întinse, se execută menținerea cărții pe cap cât mai mult timp.

Menținerea echilibrului unipodal timp de 5 secunde. * se va insista pe membrul drept .

Din ortostatism cu sprijin de o bară la perete realizarea unei jumătăți de pas, mișcând piciorul, apoi aducându-l pe celălalt lângă primul. Dupa execuția acestor pași se va realiza pasul întreg.

Din aceeași poziție realizarea unui sfert de pas la dreapta, un sfert la stânga, o jumatate de pas la dreapta, un pas întreg la stânga. Se comandă 1,2,3 la fiecare pas executat: la 1 se muta un picior, la 2 se transferă greutatea pe piciorul de atac, la 3 se mută celalalt picior lângă primul. Se face în același fel reeducarea mersului înainte și înapoi.

Realizarea mersului pe o linie dreaptă pacientul pășind pe tălpile colorate.

Se realizează întoarcerile după o diagramă în forma de cerc realizată pe podea mutând picior lângă picior, câte un sfert din rotația întreagă astfel încât pacientul să execute o întoarcere de 180 grade din 2 pași.

În fața unei oglinzi se îndeamnă pacientul să își ridice alternativ membrul superior dreapt și membrul inferior stâng și invers.

Indicații metodice

La începutul și sfârsitul ședințelor de recuperare se va lua tensiunea arterială și va fi înregistrată pentru a putea compara valorile.

Exercițiile din decubit dorsal se vor realiza cu capul mai ridicat pe o pernă astfel încât pacientul să poată urmări execuția exercițiilor pentru membrele inferioare și membrele superioare.

Fiecare exercițiu se va realiza pentru fiecare membru inferior.

Dozarea exercițiilor va crește în funcție de puterea de execuție a pacientului precum și de modul de realizare a acestora.

Ședințele de kinetoterapie s-au efectuat de 3-4 ori pe săptămână timp de aproximativ 3 luni, timpul unei ședințe a variat între 50-60 minute.

Toate exercițiile vor fi realizate sub supravegherea kinetoterapeutului.

Fișă individuală a pacinetului 2

Nume și prenume: S. L.

Sexul: M

Vârsta: 49 ani

Ocupatie: electrician

Data luării în evidență: 25 ianuarie – 26 aprilie

Diagnostic clinic: Ataxie cerebeloasă post accident vascular cerebral

Istoricul bolii :

Pacientul în vârstă de 49 de ani s-a trezit în dimineața de 6-01-2014 cu dureri în zona posterioară a capului. Prezenta vertij, tulburări de mers ți dizartrie. În urma acestor întamplări s-a prezentat la un medic de specialitate pentru a fi diagnosticat.

Diagnostice:

Accident vascular cerebral hemoragic pontin

Sindrom vestibular central

Hipertensiune arterială grad I

Cavernom pontin

Ataxie cerebeloasă post accident vascular cerebral

Epicriza

Pacientul hipertensiv, neglijat terapeutic la domiciliu se internează pentru vertij, tulburări de echilibru static și dinamic, cefalee difuză, dizartrie, fenomene aparute brusc în ziua internării.

Examen clinic general: Tensiune arterială 130/ 60 mm Hg,

Frecventa cardiacă 72b/ min

Examen neurologic: sindrom vestibular central ( vertij, tulburări de echilibru static și dinamic, grețuri, cefalee difuză, nistagmus absent, proba Romberg- oscilații nesistematizate), fără deficit motor al membrelor, dizartrie, fără tulburări de deglutiție pentru solide și lichide.

Sub tratament evoluția a fost favorabilă, pacientul se externează la cererea familiei și a sa.

Prezenta hemoragie acută ( circa 3, 4 mm) la nivelul punții cerebrale pe linia mediană. Fără deplasarea structurilor cerebrale pe linia mediană.

Recomandări

Regim alimentar hiposodat și hipolipidic

Evitarea eforturile fizice mari și urcarea la înaltime

Se continuă tratamentul medicamentos

Evaluarea pacientului s-a realizat utilizând teste specifice pentru evaluarea mersului, a stabilității, echilibrului și a coordonării. Am utilizat și teste privind mișcările adiadocokinetice oferind posibilitatea de a aprecia corectitudinea, precizia și rapiditatea mișcărilor. Am studiat și modul de articulare a cuvintelor precum și mișcările globilor oculari.

Diagnostic functional:

Bază mare de susținere

Tulburări de mers- mers în zig-zag cu membrele superioare depărtate de corp

Pierderi de echilibru în ortostatism cât și în timpul mersului

Exagerarea mișcărilor-hipermetrie

Imposibilitatea realizării mișcărilor rapide, successive și de sens contrar

Tulburări de coordonare

Dizartrie

Obiective de tratament

Creșterea stabilității bipodale

Micșorarea bazei de susținere

Îmbunătățirea echilibrului static și dinamic

Reeducarea mersului

Îmbunătățirea coordonării

Program de recuperare

Exerciții din decubit dorsal

Flexia șoldului și a genunchiului drept , piciorul rămânând pe planul mesei de masaj. Se realizează abducția și adducția coapsei. *Se va realiza același exercițiu și pentru membrul inferior stâng dar și cu ambele membre odata.

Flexia șoldului și a genunchiului drept, călcâiul neatingând planul mesei de masaj. Se realizează extensia tot la fel. *Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Se repetă cele 2 exerciții de mai sus realizând prima dată exerciții cu opriri voluntare, apoi cu opriri la comanda kinetoterapeutului.

Călcâiul membrului inferior drept este dus pe rotula membrului inferior stâng și lângă ea. Se duce călcâiul drept pe malcoma internă a genunchiului opus și lângă ea. * Exercițiul se va realiza și cu opriri la comanda kinetoterapeutului.

Călcâiul membrului inferior drept se așează pe rotula membrului inferior stâng. Membrul inferior stâng se flectează. * Același exercițiu și pentru membrul inferior drept.

Flexia șoldului și a genunchiului drept, piciorul rămânând pe planul mesei de masaj. Călcâiul drept este dus pe rotulă , mijlocul tibiei și malcoma internă a membrului inferior opus. * Același exercițiu cu flexia membrului inferior stâng.

Același exercițiu ( exercițiul 6) însă mișcările se vor realiza alternativ ( rotula membrului inferior drept- rotula membrului inferior stâng, mijlocul tibiei drepte- mijlocul tibiei stângi, malcoma internă dreapta-malcoma internă stângă).

Flexia membrului inferior drept, cu abducția sa. Simultan se realizează flexia membrului inferior stâng. Membrul inferior drept este apoi adus, în timp ce membrul inferior stâng este extins. Se realizează extensia membrului inferior drept. *Se repetă exercițiul și se începe cu flexia membrului inferior stâng.

Kinetoterapeutul așează degetul pe membrul inferior stâng al pacientului care trebuie să ducă în acel punct călcâiul membrului inferior drept. În momentul în care pacientul atinge degetul, kinetoterapeutul va repeta acțiunea. * Se repetă exercițiul și cu membrul inferior stâng.

Exerciții din așezat

Se repetă toate exercițiile anterioare ce se pot realiza și din această pozitie.

Se așează un scaun în fața unui spalier. Pacientul își sprijină membrul inferior drept pe una din barele spalierului. Pentru a ajunge în această poziție va realiza: flexia șoldului, extensia genunchiului și punerea piciorului pe bară. * Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Din așezat pe un scaun în fața unui spalier pacientul va atinge cu piciorul drept bara 1 a spalierului , apoi 3-2-5-4-6. * Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Ridicarea dintr-un scaun și așezarea la loc. La comanda 1 se flectează ușor gambele sub marginea scaunului, la comanda 2 se apleacă ușor capul și trunchiul înainte, la comanda 3 , se ridică, cu extensia genunchilor și a șoldurilor. * Așezarea urmează comenzile de la numarul 3 la numarul 1.

Din așezat pe un scaun în fața unui spalier, în timp ce cu membrul inferior stâng urcă progresiv până la bara 6, cu membrul inferior drept va coborî de la bara 6 încercând să ajungă în același timp cu ambele membre la bara 3.

Din așezat pe un scaun, pacientul va atinge cu vârful degetelor sau călcâiul diferite forme geometrice, concomitent același tip de formă geometrică.

Din așezat în fața unui panou pacientul trebuie să bage degetele în găurile realizate în panou.

Din așezat în fața unei mese culegerea unor obiecte mici, pietricele, piese de șah, perle și clădirea lor în grămezi.

Exerciții din ortostatism

Mers cu ajutorul unui cadru.

Menținerea echilibrului unipodal timp de 7 secunde.

Din ortostatism cu sprijin de o bară la perete realizarea unei jumătăți de pas, mișcând piciorul, apoi aducându-l pe celălalt lângă primul. Dupa execuția acestor pași se va realiza pasul întreg

Din aceeași poziție realizarea unui sfert de pas la dreapta, un sfert la stânga, o jumatate de pas la dreapta, un pas întreg la stânga. Se comandă 1,2,3 la fiecare pas executat: la 1 se muta un picior, la 2 se transferă greutatea pe piciorul de atac, la 3 se mută celalalt picior lângă primul. Se face în același fel reeducarea mersului înainte și înapoi.

Realizarea mersului pe o linie dreaptă pacientul pășind pe tălpile colorate.

Se realizează întoarcerile după o diagramă în forma de cerc realizată pe podea mutând picior lângă picior, câte un sfert din rotația întreagă astfel încât pacientul să execute o întoarcere de 180 grade din 2 pași.

Stând față în față cu pacientul îi oferim o minge mică pe care îl ajutăm să o tranfere dintr-o mână în alta. Mișcarea se efectuează progresiv prin față sau pe sus deasupra capului și se repetă până se reușește să se execute mișcarea corect.

Indicații metodice

La începutul și sfârsitul ședințelor de recuperare se va lua tensiunea arterială și va fi înregistrată pentru a putea compara valorile.

Exercițiile din decubit dorsal se vor realiza cu capul mai ridicat pe o pernă astfel încât pacientul să poată urmări execuția exercițiilor pentru membrele inferioare și membrele superioare.

Dozarea exercițiilor va crește în funcție de puterea de execuție a pacientului precum și de modul de realizare a acestora.

Toate exercițiile vor fi realizate sub supravegherea kinetoterapeutului.

Ședințele de kinetoterapie s-au efectuat de 3-4 ori pe săptămână timp de 3 luni, timpul unei ședințe a variat între 50-60 minute.

Fișa individuală a pacientului 3

Nume și prenume: P.V.

Sex: M

Vârstă: 49 ani

Ocupație: funcționar public

Data luării în evidență: 16 februarie – 20 aprilie

Diagnostic clinic: Ataxie cerebeloasă post accident vascular cerebral

Istoricul bolii

Pacientul în vârstă de 49 de ani, în timp ce lucra în gospodaria proprie, a simtit o durere în zona posterioară a capului. Starea de vertij și tulburările de mers au fost semne ce au condus la prezentarea pacientului la un doctor de specialitate.

Diangostice

Hipertensiune grad II

Accident vascular cerebral hemoragic

Sindrom cerebelos

Ataxie cerebeloasa post accident vascular cerebral

Epicriza

Pacientul în vârstă de 49 ani hipertensiv, sub tratament se interneaza în secția de neurologie pentru investigații. În urma examenului neurologic acesta prezintă vertij, tulburări de echilibru static și dinamic , cefalee difuză, dizartrie cu testul Romberg pozitiv, sunt prezente și tulburările de deglutiție pentru solide. Test calcai-genunchi- inposibil de realizat.

Examenul clinic pune în evidență problemele de echilibru static și dinamic , oscilații ale trunchiului în timp ce stă în ortostatism precum și stațiune bipodală doar cu sprijin.

Recomandări

Control neurologic

Ținerea în evidență a TA

Regim Hipoglucidic

Evitarea eforturile fizice mari

Interzis excitante cerebrale

Diagnostic funcțional

Bază mare de susținere

Pierderi de echilibru (echilibru static; echilibru dinamic)

Mers nesigur,în zig-zag, embrios

Exagerarea mișcîrilor

Imposibilitatea realizării miscarilor rapide si successive

Dizartrie (nu poate pronunța și articula cuvintele)

Obiectivele programului de recuperare

Creștrea stabilității bipodale

Îmbunătățirea echilibrului static și dinamic

Micșorarea bazei de susținere

Reeducarea mersului

Reeducarea coordonării

Programul de recuperare

Exerciții din decubit dorsal

Flexia șoldului și a genunchiului drept, piciorul rămânând pe planul mesei de masaj. Se realizează abducția și adducția coapsei. *Se va realiza același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Flexia șoldului și a genunchiului drept până la jumatatea mișcării, realizând apoi abducția și adducția coapsei. Se revine în poziție inițială. Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Călcâiul membrului inferior drept este dus pe rotula membrului inferior stâng și lângă ea. Se duce călcâiul drept pe malcoma internă a genunchiului opus și lângă ea.

Călcâiul drept urca de-a lungul gambei stângi de jos în sus oprindu-se pe malcoma internă, mijlocul gambei și rotulă. Același exercițiu și pentru membrul drept.

Se repetă cele 4 exerciții cu oprirea mișcărilor la voința pacientului.

Se repetă primele 2 exerciții cu oprirea precisă a mișcărilor la comandă kinetoterapeutului.

Flexia membrului inferior drept cu abducția sa. Se realizează adducția și extensia membrului inferior drept fără să atingă cu călcâiul masa de masaj. Același exercițiu se va efectua și pentru membrul stang.

Kinetoterapeutul așează degetul pe membrul inferior drept al pacientului care trebuie să ducă în acel punct călcâiul membrului inferior opus. Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

Călcâiul membrului inferior drept este dus pe rotula membrului inferior stâng, în timp ce membrul superior stâng realizează diagonala de flexie ajungând cu mâna pe umarul stâng. Același exercițiu și pentru partea stângă.

Exerciții din așezat

Se repeta toate exercitiile anterioare ce se pot fi realizate și din această pozitie.

Se asează un scaun în fața unui spalier. Pacientul își sprijină membrul inferior drept pe una din barele spalierului. Pentru a ajunge în această pozitie va realiza: flexia soldului, extensia genunchiului și punerea piciorului pe bară. Același exercițiu și pentru membrul inferior stâng.

La comanda 1 se flectează ușor gambele sub marginea scaunului. La comanda 2 se apleacă ușor capul și trunchiul înainte. La comanda 3 , se ridică, cu extensia genunchilor și a șoldurilor.

Cu vârful sau călcâiul se ating diferite puncte indicate de kinetoterapeut pe podea.

Prinderea unui prosop așezat în fața scaunului pacientului cu ajutorul degetelor de la picioare. Același exercițiu cu ambele membre inferioare odata.

Din așezat în fața unei mese pacientul trebuie să așeze 10 zaruri pe diferite fețe ale acestora indicate de kinetoterapeut.

Din așezat în fața unei mese culegerea unor pietricele, perle și cladirea lor în grămezi.

Exerciții din ortostatism

Menținerea echilibrului unipodal timp de 8 secunde.

Menținerea echilibrului unipodal timp de 5 secunde.

Din ortostatism cu sprijin de o bară la perete realizarea unei jumătăți de pas, mișcând piciorul, apoi aducându-l pe celălalt lângă primul. Dupa execuția acestor pași se va realiza pasul întreg.

Din aceeași poziție realizarea unui sfert de pas la dreapta, un sfert la stânga, o jumatate de pas la dreapta, un pas întreg la stânga. Se comandă 1,2,3 la fiecare pas executat: la 1 se muta un picior, la 2 se transferă greutatea pe piciorul de atac, la 3 se mută celalalt picior lângă primul. Se face în același fel reeducarea mersului înainte și înapoi.

Realizarea mersului pe o linie dreaptă pacientul pășind pe tălpile.

Se realizează întoarcerile după o diagramă în forma de cerc realizată pe podea mutând picior lângă picior, câte un sfert din rotația întreagă astfel încât pacientul să execute o întoarcere de 180 º din 2 pași.

În fața unei oglinzi se îndeamnă pacientul să își ridice alternativ mâna dreaptă și piciorul stâng și invers.

Același exercițiu cu membrele ridicate de aceeasi parte.

Indicații metodice

La începutul și sfârsitul ședințelor de recuperare se va lua tensiunea arterială și va fi înregistrată pentru a putea compara valorile.

Exercițiile din decubit dorsal se vor realiza cu capul mai ridicat pe o pernă astfel încât pacientul să poată urmări execuția exercițiilor pentru membrele inferioare și membrele superioare.

Exercitiile se realizează numărând cu voce uniformă.

Dozarea exercițiilor va crește în funcție de puterea de execuție a pacientului precum și de modul de realizare a acestora.

Toate exercițiile vor fi realizate sub supravegherea kinetoterapeutului.

Ședințele de kinetoterapie s-au efectuat de 3-4 ori pe săptămână timp de aproximativ 2 luni, timpul unei ședințe a variat între 50-60 minute.