Metamorfoză urbană [309657]
Metamorfoză urbană
Regenerarea spațiilor degradate în urma modificării țesutului urban
autor:
stud. arh. Teodora Iojiban
îndrumători:
prof. dr. arh. Georgică Mitrache
asist. dr. arh. Ilinca Păun Constantinescu
CUPRINS
Introducere
Argument 3
Legătura cu lucrarea de diploma 6
Metoda de cercetare și structura lucrării 8
Premisele studiului de cercetare
Contextul general al evoluției orașelor din România 13
Centrul orașului în raport cu evoluția sa 16
Conceptul de regenerare urbană 18
Exemple de regenerare a spațiilor degradate 20
Concluzii – potențialul de dezvoltare al zonelor degradate studiate 23
Studiu de caz: [anonimizat] 24
Țesut vechi vs. țesut nou 29
Determinarea și clasificarea spațiului neconstruit 33
Abordarea spațiilor degradate prin funcțiuni publice 35
Abordare sit str. Fântânii – hibrid 36
Concluzii 43
Bibliografie 45
[anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], pe lângă observarea unor studii de caz, o analiză teoretică ce problematizează ideea de regenerare trecând-o prin diferite filtre.
Orașul contemporan se dezvoltă în contextul unei societăți în care comunitatea se dorește a fi una a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] 50-60 [anonimizat]. Proiectele, [anonimizat], practic, [anonimizat]. [anonimizat], populația care formează comunitatea aferentă.
Creșterea spațiului construit stârnește interesul populației și activează conștiința acesteia indiferent dacă rezultatul reprezintă un succes sau un eșec. Însă ritmul accelerat al schimbărilor și viteza de proiectare a arhitecturii moderne duce la o interpretare și abordare artificială a țesutului existent și astfel la discrepanțe semnificative în organismul urban. [anonimizat] a soluționa problemele ivite.
[anonimizat] a orașelor este reprezentată doar în cazul în care elementele construite definitorii acelei perioade au rezistat trecerii timpului. Există o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], indiferent de structura care a [anonimizat] țesutul actual. Fie că e vorba de cetăți de apărare sau regale care au crescut, comunitatea lor s-a dezvoltat și astfel orașele s-au extins înafara zidurilor de apărare, de așezări teritoriale care au avansat o dată cu progresul tehnologic și industrial care le-a conferit un nou statut, modificările fizice de la nivelul organismului urban au cauze variate. Evoluția tehnologică intervine puternic în structura orașelor care introduc noi șabloane generate de utilizarea mult mai frecventă a autovehiculelor, de prezența spațiilor de servicii și structurilor aferente multiplelor opțiuni de transport public, toate cele menționate precum și alte modificări ale infrastructurii pentru a deservi cât mai potrivit noua economie. Lăsând la o parte aceste schimbări, alte aspecte extrem de relevante în acest studiu sunt proiectele de sistematizare urbană din secolul anterior care constituie un episod specific în evoluția spațiilor care a lăsat în urmă consecințe puternice care constituie frecvent probleme reale în abordarea spațiilor. În anumite cazuri, pe langă toate acestea se numără și diverse evenimente catastrofice naturale sau rezultate în urma unor conflicte puternice al căror rezultat determină modificări importante ale orașelor.
Deducem astfel că din punct de vedere practic, despre o metamorfoză a spațiilor se poate vorbi începând cu primele etape din parcursul istoric al evoluției lor când se înregistrează începutul modificărrilor care contribuie la starea actuală. Așa cum este descris termenul și în dicționarul limbii române, el se referă la capacitatea de a se transforma, de a-și schimba caracterul și comportamentul. Prin corelare cu această explicație, în cadrul acestei lucrări metamorfoza urbană se va referi la procesul continuu al orașelor de a trece de la o stare la alta, prin intermediul schimbărilor de formă, dar și al celor legate de aspecte economice, sociale și culturale care influențează relațiile oricărui sistem început o dată cu primele faze de organizare ale uni teritoriu si continuat inclusiv în prezent. Conceptul se referă la țesutul mereu schimbător al organismelor urbane care caută să ajungă la o stare armonioasă de echibilibru prin remedierea problemelor rezultate în faze anterioare abordate secvențial. Astfel procesul la scară urbană se descompune în părți mai mici ale căror transformări contribuie prin metamorfozarea locală a spațiilor la rezultatul integrat dorit global la nivelul orașului.
Cercetarea analizează în mod particular zona de contact sau intersecția dintre tipuri diferite de țesut, fiecare rezultat al unei perioadei specifice sau consecință a unui eveniment, spațiu care fizic constă adesea în suprafețe semnificative neutilizate, goluri sau spații interstițiale ale organismului urban care datorită nefuncționalității prezente sunt în declin sau au ajuns deja a fi catalogate ca spații reziduale.
Regenerarea este procedeul complex prin care se încearcă revitalizarea acestor spații prin îmbunătățirea structurii fizice, dar și economice și sociale a teritoriului vizat. Contactul dintre vechi și nou raportat la țesutul orașului și la functionarea acestuia prin intermediul relației dintre cele două părți este vital, egalitatea raportului dintre melancolia față de trecut și viziunea față de viitor este esențială pentru a revitaliza cu succes orice teritoriu. Conștientizarea contextului, privind în egală măsură în ambele direcții ale axei timpului, este adesea insuficientă și astfel există riscul ca treptat orașul să își piardă caracteristicile definitorii transformându-se într-o „agregare de obiecte disparate” . Noțiunea de regenerare urbană sustenabilă reprezintă un subiect actual de interes național și internațional specific arhitecturii și urbanismului care prin intermediul unor procese specifice caută să reintegreze și să revitalizele o suprafață degradată sau în declin din cadrul țesutului urban. Formularea unei astfel de viziuni holistice este un proces integrat în care soluțiile vizează rezultate durabile ale mediului economic, fizic și social. Identitatea locului trebuie prezervată, evitând eliminarea aspectelor relevante în mod paradoxal date la o parte prin însuși structurile care ar trebui să genereze difuzarea lor în continuare.
Premisele actuale ale spațiului urban sunt de a dezvolta în comunitatea multiculturală în care trăim punți de legătură, nu ziduri, de a accentua potențialul spațiilor studiate de a se transforma în destinații, de a deveni simbol al regenerării și de a realiza noi conexiuni urbane în interiorul țesutului pe care îl definesc și ale cărui limite pot fi explorate și exploatate în beneficiul comunității și orașului.
Legătura cu lucrarea de diplomă
Lucrarea urmărește studiul evoluției teritoriului pentru a identifica spațiilor neconstruite neglijate, acele suprafețe din interiorul țesutului urban a căror structură a fost modificată o dată cu intervențiile finalizate sau nu ale secolului trecut generând rosturi de dimensiuni mari, spații interstițiale nefuncționale care afectează imaginea și relațiile din interiorul orașului. Necesitatea unui astfel de studiu se datorează compunerii foarte diversificate a fondului construit care nu se poate înțelege pe deplin fără a conecta parcursul istoric și strategiile aplicate aferente perioadei cu fiecare tipologie întâlnită. Studiul vizează în mod particular rețeaua de situri care au rămas neutilizate în zona centrală a orașului și în imediata vecinătate, felul în care acestea se raportează la limitele proprii și la restul țesutului precum și modalitățile prin care ele pot fi reincluse în circuitul central sau transformate în noi nuclee ale organismului urban. Abordarea proiectului se bazează pe reintegrarea și revalorificarea unei suprafețe printr-un proiect de regenerare a cărui scop este de a transforma zona într-o nouă destinație prin intermediul unor funcțiuni publice care să contribuie la activitatea economică, culturală și socială a comunității.
Tratarea subiectului se va realiza abordând cazul particular al orașului Satu Mare, oraș alcătuit în prezent asemeni unui colaj din piese foarte variate, în interiorul căruia am regăsit o serie de spații cu potențialul de a contribui prin transformarea lor la accelerarea procesului de metamorfoză prin care trece întreg teritoriul. Imaginea nesigură a zonelor degradate inserate direct în centrul de interes al orașului constituie argumentul principal pentru propunerea unui scenariu de regenerare care urmărește îmbunătățirea acestor spații. Studiul analitic realizat în baza acestei cercetări constituie punctul de plecare în abordarea proiectului din fazele următoare, și reprezintă partea esențială în determinarea instrumentelor și proceselor prin care propunerea finală din cadrul proiectului de arhitectură va genera o intervenție care va eleva calitatea locului la nivel local și la nivel de oraș.
Orașul reprezintă un caz particular din punct de vedere al transformărilor prin care a trecut de-alungul timpului, înregistrând o serie de etape care au modificat parcursul logic al dezvoltării orașului inițial plănuit. Tocmai de aceea, reinterpretarea țesutului pentru a îmbunătăți relațiile din interiorul său și transformarea spațiilor degradate vin în sprijinul metamorfozei orașului și reprezintă pași esențiali în procesul de redobândire e integrității și identității sale.
Cercetarea realizată prin intermediul acestui studiu teoretic reprezintă baza dezvoltării scenariului prezentat în ultima parte a lucrării al cărui scop este acela de a propune o soluție sustenabilă pentru un spațiu degradat din interiorul orașului care să contribuie în același timp și la îmbunătățirea relațiilor și a imaginii de ansamblu a zonei centrale și apoi a orașului întreg.
Carte poștală cu vedere deasupra orașului Satu Mare, 1899-1939
http://ioangheorghepuscas.ro/index.php?cartipostale
Metoda de cercetare și structura lucrării
Metoda de cercetare teoretică studiază aspectele care constituie latura economică, socială, culturală și istorică a spațiului studiat, o serie de informații venind pe filială românească prin consultarea organizațiilor specializate din județ, dar o succesiune de planuri și date importante au fost obținute și prin contact cu arhiva națională maghiară care deține mărturii legate de orașul studiat în mod particular din perioadele în care acesta a fost sub stăpânirea Ungariei. Planurile istorice joacă un rol foarte important pe tot parcursul cercetării, ele dezvăluind prin analize amprentele perioadelor anterioare în organismul urban actual. De asemenea un rol important îl constituie cercetarea și observarea spațiului urban direct, contactul cu viața urbană de la fața locului care ajută la descifrarea dovezilor evoluției recente și întărește scopul de a crea și transforma spațiile acestea în unele pentru oameni.
Lucrarea începe cu un studiu general al contextului în care s-au dezvoltat orașele din România pentru a descoperi primele etape ale transformării lor, context analizat pe baza izvoarelor istorice și istoriei teritoriului în raport cu vecinătățile care influențează modificările formei și organizării acestora. Structrată în trei părți, de la general la particular, cercetarea trece de la imaginea de ansamblu a orașelor, spre cea a centrului acestuia și apoi spre părți specifice ale organismului urban care necesită îmbunătățiri pentru a contribui pozitiv la evoluția procesului de transformare. Analizele care vin în sprijinul proiectului sunt abordate din perspectiva globală a orașului și din perspectiva locală a zonei în care se va propune un scenariu de intervenție.
Noțiunea de regenerare va fi interpretată prin intermediul teoriei de arhitectură și urbanism, dar mai ales prin intermediul unor studii de caz, exemple pozitive de implementare a acestui tip de strategie în locuri care prezintă anumite aspecte similare cu cele ale situației locale din cadrul zonei de intervenție propuse și studiate în ultima parte a acestei lucrări. Termenul va fi reinterpretat prin raportarea la contextul specific al orașului Satu Mare pentru a deduce elementele definitorii ale acestuia și procesele necesare revitalizării unei zone care are posibilitatea de a genera prin atingerea obiectivelor propuse o serie de alte intervenții care să contribuie la metamorfoza la scară urbană a întregului țesut destructurat.
Întreaga lucrare vizează accentuarea potențialului de dezvoltare și transformare a zonelor afectate de schimbări secvențiale de pe parcursul evoluției spațiului, cu precădere intervențiile violente ale secolului trecut, cu scopul de a evidenția beneficiile care pot fi aduse orașului și comunității sale printr-o astfel de schimbare utilizând procesul de regenerare urbană ca strategie de abordare pentru a obține rezultatul cel mai favorabil.
PLANUL DE IDEI
Premisele studiului de cercetare
Contextul general al evoluției orașelor din România
Prima fază reprezintă o trecere succintă în revistă a diferitelor etape prin care a trecut urbanismul și arhitectura țării, precum și a anumitor evenimente sau personalități care au influențat sau redirecționat procesul de dezvoltare către o formă specifică. Plecând de la unirea principatelor românești, până la căutările specificului național și apoi transformarea orașului într-unul modern socialist în secolul precedent, procesul de formare al orașelor întâmpină diferite ideologii impuse ale căror consecințe se regăsesc în țesutul contemporan.
Centrul orașului în raport cu evoluția lui
Indiferent de structura originară, orașele se confruntă permanent cu problema centralității care se modifică o dată cu țesutul urban, fie că e vorba de o creștere constantă, o deplasare a acestei zonei sau uneori o multiplicare în mai multe centre dispersate sau în rețea. Evoluția zonei centrale este strâns legată de modul în care funcționează organismul urban, el reprezentând nucleul polarizator a căror relații influențează atât imediata vecinătate cât și restul teritoriului din care face parte.
Conceptul de regenerare urbană
Conceptul de regenerare pleacă la origine din Anglia unde a fost utilizat pentru prima oară ca reacție la condițiile precare și nesanitare ale nivelului de trai ale clasei joase în perioada industrializării accelerate. Procesul nu este foarte clar definit încă nici astăzi însă în funcție identitatea și caracterul locului regenerarea ajută prin intermediul unor instrumente specifice la dezvoltarea și revitalizarea zonelor degradate sau în declin. Este încercarea de a obține reversul regresului în care se află o parte dintre spațiile neutilizate studiate pe parcursul acestei lucrări.
Exemple de regenerare
Situații de acest tip cu elemente particulare locului există peste tot, astfel că acest tip de proces se poate implementa la scară variată. Următoarele proiecte analizate reprezintă exemple pozitive prin care suprafețe semnificative ale orașelor din care fac parte au fost transformate pentru o mai bună funcționare în raport cu orașul și relațiile din interiorul țesutului:
Euralille – OMA, Lille, Franța
Slussen – Foster and partners, Stockholm, Suedia
Acestea vor fi lecturate critic pentru a putea corela aspectele asemănătoare și a deduce astfel instrumente care adaptate local se pot implementa și în contextul spațiilor studiate.
Concluzii
Tocmai varietatea structurile care le-au generat sprijină și potențialul de dezvoltare al spațiilor din zona de contact a vechiului cu noul. Ele sunt caracterizate în primul rând de posibilitatea multiplelor utilizări dar și de capacitatea de a conecta și întări relațiile din țesut pentru o mai bună funcționare a organismului pe care îl reprezintă.
Studiu de caz: Satu Mare
Satu Mare – evoluție istorică
Ilustrarea evenimentelor principale care au determinat forma actuală împreună cu o serie de ilustrații schematice facilitează pe de o parte întelegerea orașului și a relațiilor din cadrul acestuia. Pe de altă parte același parcurs va ușura detectarea zonelor degradate precum și relațiile disfuncționale existente care reprezintă principalul subiect de studiu al acestei lucrări.
Țesut vechi vs. țesut nou
În contextul unui oraș alcătuit din părți a căror limită se citește puternic datorită contrastului cu vecinătatea imediată, studiul relațiilor dintre tipologii diferite de țesut este esențial. Raportarea vechi-nou, istoric-modern/contemporan servește nu pentru a stabili care dintre acestea este mai bun, ci pentru a evidenția problematica spațiilor situate la intersecția lor.
Determinarea și clasificarea spațiului neconstruit
Spațiul neconstruit este foarte variat generând tipologii diferite specifice unor funcțiuni adiacente clădirilor sau specifice orașului în sine. O categorie în clasificarea acestor goluri sunt spațiile degradate sau în declin care în cazul orașului Satu Mare se găsesc nu doar în zone nepopulare ci și înrădăcinate în structura centrului orașului.
Abordarea spațiilor degradate prin funcțiuni publice
Seria spațiilor generate de modificările din cadrul țesutului urban se împart într-o ultimă categorie în funcție de utilitatea lor actuală. Atât din analiza spațiilor utilizate și funcționale, dar și din analiza exemplelor de regenerare urbană se poate deduce că cel mai adesea o funcțiune publică facilitează revitalizarea zonelor degradate sau părăsite atunci când aceasta răspunde favorabil necesităților comunității.
Abordarea sitului de pe str. Fântânii
Proiectul de arhitectură prin care se dorește demonstrarea unei posibile modalități de intervenție se materializează printr-un hibrid arhitectural care va încorpora un centru de difuzare al istoriei și evoluției orașului, o expoziție permanentă și publică în care segmentul final este reprezentat de viziunea actuală a orașului în sine. Contextul în care se inserează obiectul de arhitectură va fi parcurs printr-o analiză detaliată a zonei pentru a descoperi elementele particulare generatoare ale potențialului locului care în prezent este puternic separat de restul țesutului urban. Conceptul funcțional preia una dintre categoriile importante de inițiative prezentate chiar și în strategia de dezvoltare locală, aceea a recuperării memoriei orașului pe care o duce mai departe în vedere obținerii unei variante optime de organizare din punct de vedere economic și social. Viziunea generală are la bază spațiul public care va fi catalizatorul acestei schimbări prin intermediul diversității și atractivității activităților care pot avea loc aici.
Concluzii
Lucrarea se încheie prin atragerea atenției asupra potențialului de dezvoltare al acestui spațiu lipsit de viață care trebuie valorificat și exploatat pentru a produce schimbări semnificative și de durată la nivel local mai întâi prin regenerarea zonei, și apoi la nivelul orașului prin reconectarea sa cu acesta.
PREMISELE STUDIULUI DE CERCETARE
Contextul general al evoluției orașelor din România
Mărturiile primelor așezări în acest spațiu care definește astăzi România datează din urmă cu mii de ani, evoluția acestora către orașul contemporan fiind legată foarte puternic în primul rând de istoria regiunii geografice. Primul stat unitar menționat în izvoarele istorice este Dacia, al cărui evoluție începe cu teritoriul de sud-vest al țării ca mai apoi să integreze și Transilvania și Oltenia de azi o dată cu victoria Imperiului Roman sub stăpânirea căruia acestea se aflau. Perioada următoare este caracterizată de multiplele invazii ale popoarelor migratoare care precedă formarea primelor formațiuni prestatale românești – cnezatele și voievodatele. Începând cu secolul XII se vorbește deja despre principatele Moldovei și Țării Romănești, Transilvania fiind vasal al Ungariei. Pentru o perioadă foarte scurtă, cele trei principate se unesc sub conducerea lui Mihai Viteazul până când acesta este asasinat, iar la sfârșitul secolului XVII Transilvania devine parte a imperiului austriac. Bătăliile pentru teritoriu continuă și în secolele viitoare când revoluțiile proclamă unirea principatelor într-un singur stat cu numele de România, stat a cărui forma se va finaliza în ceea ce definim ca teritoriu al țării abia în 1918.
În ciuda multiplelor schimbări geografice, politice și sociale, orașele se dezvoltă sub influența secvențială a puterii care le stăpânește, astfel că începând cu secolele XVII-XVIII se pot observa modificări semnificative ale dimensiunii orașelor care se extind treptat de acum înainte și înafara zidurilor de apărare accentuându-și în același timp caracterul economic.
Pe parcursul timpului metamorfoza urbană a orașelor a avut loc lent, pe o perioadă foarte lungă de timp uneori chiar și de sute de ani, sau brusc în așa fel încât într-un timp foarte scurt diferențele au fost colosale. În mod constant au existat evenimente distrugătoare, dezastre naturale neprevăzute sau conflicte generate de teorii sau ideologii implementate în mod dictatorial. Principalele transformări urbane ale căror impact este prezent și în orașul contemporan sunt specifice secolului anterior în care orașele românești cu ”un caracter slab definit, ele păstrându-și aspectul rural, ca particularitate balcanică, în care noțiunea de oraș era confuză” au fost supuse unei reconstrucții al căror rezultat trebuia să se conformeze noilor standarde impuse. Arhitectura împreună cu spațiul urban erau considerate neimportante de regimul anterior care a produs schimbări violente în organismul urban într-un timp foarte scurt în contrast cu tot ce se petrecea în Europa de Vest unde suportul istoric fundamenta evoluția orașului văzut ca ansamblu integrat, functional, bazat pe o economie în care era inclusă și industria dar și argicultura. Începând cu anii 1960, multe orașe nu au rezistat intervențiilor, centre istorice împreună cu vechi cartiere au fost înlocuite integral cu proiecte standardizate realizate după modele unice. Dictatura profitului accentua importanța reducerii costurilor necesare proiectelor defavorizând spațiile urbane și arhitecturale și calitatea lor. Instrucțiunile din perioada conducerii Gheorghiu-Dej au avut repercusiuni și în etapa următoare a sistematizărilor orașelor când principiul de bază era „de a construi ieftin, bine și frumos”. Atât în regimul acesta, cât și în cel următor principala ideologie pe care se baza restructurarea orașelor era naționalismul. „Noua arhitectură trebuia să simbolizeze victoria socialismului și să dea naștere unui oraș modern, socialist, demn de epoca societății socialiste multilateral dezvoltate”. O nouă fază a dezvoltării specificului național se prevede prin construcția casei de cultură de la Suceava, realizată în 1968 de o personalitate importantă care va proiecta pe tot parcursul sistematizării o serie de ansambluri cu un limbaj specific în care încorporează elemente tradiționale la scară largă, Nicolae Porumbescu.
Perioada anilor ‘70 va râmăne în istoria evoluției orașelor românești datorită impactului pe care l-a avut asupra planificării urbane. Principiile exercitării profesiei din domeniul arhitecturii și urbanismului se schimbă și implicit și redefinirea orașelor ajunge un proces în care trecutul arhitectural și reinterpretarea sa este abandonată în favoarea unui sistem radical și autonom prin care suprafețe întinse ale țesutului istoric sunt pierdute. Politicile regimului comunist au restructurat aproape complet cel puțin 29 de orașe până la sfârșitul anului 1989. În același timp, se dezvolta și proiectul de sistematizare al spațiului rural care dacă s-ar fi demarat și implementat ar fi distrus până în secolul XXI între 7000-8000 de sate pentru a le înlocui cu clădiri de locuințe colective.
Latura principală abordată prin funcționalitatea noilor ansambluri, în special în cazul centrelor civice, viza din punct de vedere teoretic aspectul social al comunităților aferente. Cu toate acestea, din punct de vedere practic, scopul principal al regimului comunist prin introducerea piețelor îngrădite era de a controla activitatea din timpul liber al populației prin desfășurarea evenimentelor de tipul adunărilor populare în care să se difuzeze idealurile promovate de liderii socialiști.
Revoluția din 1989 a pus capăt întregului proces, și a înlăturat conducerea comunistă făcând loc unei democrații în care orașul se adaptează noii libertăți puternic influențate de diversitatea și disponibilitatea resurselor noi accesate. Deja la sfârșitul anilor ’90 manifestarea laturii comerciale e tot mai prezentă în țesutul urban prin intervenții de tipul centrelor de comerț sau magazinelor de dimensiuni foarte mari în forme tot mai diverse. Centrul orașului se extinde, arterele de circulație se lărgesc pentru a face loc autovehiculelor tot mai prezente, iar populația se reorientează către periferie. Viteza accelerată a schimbărilor raportate la țesutul rămas în urma intervențiilor din secolul trecut, formulează problematica orașului contemporan în care relațiile țesutului se schimbă, arhitectura capătă forme noi toate urmărind ideea unei strategii de dezvoltare sustenabilă care să rezolve disfuncțiile și să redea identitatea spațiilor.
Centrul orașului în raport cu evoluția sa
Orașele s-au format pe baza nevoii primare a oamenilor de a socializa, de a se uni în același loc, de a schimba informații, bunuri sau servicii. Această manifestare determină evoluția spațiului urban în care este încurajată comunicare și interacțiunea. Pe măsură ce așezările erau populate de grupuri tot mai mari, organizarea spațială evoluază definind centrul teritoriului tot mai puternic ca locul în care se petreceau activitățile principale ale așezării: de socializare, schimb de informații, comerț, etc. Spațiul orașului se dezvolta, și continuă și azi în aceeași manieră, în raport cu locul principal în jurul căruia gravita.
„Un centru îsi asumă condiția generatoare a ceea ce îl înconjoară”. Centrul este un element fundamental care generează și organizează sistemul teritorial polarizând în jurul lui alte spații în strânsă relație cu el.
Metamorfoza urbană este un proces constant prin care, indiferent de forma pe care o conturează un teritoriu, modificările de ansamblu pun mereu la încercare capacitatea zonei centrale de a se adapta noului cadru. Suprapunerile succesive produc în mod constant schimbări ale conținutului și ale formei. Majoritatea orașelor care au la bază un tip de fortificație s-au organizat în jurul centrelor istorice, chiar dacă din motive diverse amprenta originală a suferit modificări. Creșterea acestor centre de bază a orașelor a dat naștere unor tensiuni dinamice amplificate de existența zidurilor în interiorul cărora începe procesul de creare a noii forme urbane prin care în final elementele specifice care generau un centru se contopesc într-un nou nucleu concentrat și coeziv. O dată cu un aparent echilibru politic inutilitatea zidurilor duce la declinul incintelor fortificate care împreună cu revoluția agrară și ulterior cea industrială duc la o explozie urbană.
Centrul nu mai este spațiul singular, piața de desfacere a agricultorilor, și nici biserica guvernantă a orașului chiar dacă aceste funcțiuni se regăsesc în continuare în arealul acestor zone. Aria de deservire nu este puternic definită ca în cazul cetăților, când zidurile stabileau o limită clară, mai mult decât atât, în prezent această limită este una flexibilă adaptată constant pe măsură ce noi funcțiuni importante și atractive îsi fac apariția. Problematica dezvoltării urbane, raportată la trecut dar cu o viziune pentru viitor, constituie fundamentul pentru inserția în organismul urban al unor noi zone de interes, adesea plasate chiar în interiorul centrelor istorice.
Intervențiile perioadei socialiste au manipulat capacitatea centrului de a legitimiza atitudini sociale și politice intervenind puternic și brutal asupra țesutul istoric cu o serie de proiecte de tipul ansamblurilor administrative și centrelor civice în care scopul real era de a controla activitatea populației în timpul liber. Astfel de intervenții în zona centrală stau la baza relațiilor disfuncționale ale organismului urban de azi. În același timp, momentul generării acestor noi centre accentuază dihotomia centru vechi-centru nou prin identificarea foarte ușor în zona centrală a orașelor a nucleului istoric precum și al celui civic sau administrativ, contrast prezent în mod particular în ansambluri centrale ale orașelor din România. Coerența pe care centrul o oferea în trecut spațiului s-a transformat într-o situație în care contextul actual prezintă mai multe nuclee raportate la un teritoriu mult mai difuz în care noțiunea de centru este reinterpretată prin asociere cu ansamblurile multifuncționale. În ciuda mobilității mult mai facile, specifice acestui secol, centrul este foarte fragmentat. El își păstrează în principiu caracteristica de loc în care se petrec lucruri și care concentrează activitățile principale, dar densitatea ridicată de servicii și funcțiuni care atrag populația favorizează în același timp și congestia spațiilor centrale blocate de prezența excesivă a autovehiculelor.
Domeniul arhitecturii și urbanismului își pune problema restabilirii echilibrului centrelor de oraș care la rândul său să stabilizeze raportul de forțe pe care acesta ar trebui să îl asigure la nivel global. Revitalizarea acestor spații este posibilă prin procese variate în funcție de contextul orașului în care se intervine (pietonizare – „pedestrianize”, descurajarea folosirii autovehiculelor și încurajarea mersului pe jos – „walkable city” remodelarea bulevardelor, introducerea unor activități de loisir atractive, șamd.)
Conceptul de regenerare urbană
În funcție de statutul economic, politic și social de la momentul respectiv, procesul de regenerare urbană a fost perceput prin manifestări diferite, de la simpla reconstrucție după războaiele mondiale la abordarea holistică de azi. În anii ’40-’50 necesitatea igienizării și reparării elementelor urbane distruse de război capătă o importanță națională care va dirija mai apoi evoluția orașelor spre suburban. În anii următori viziunea ideologică se schimbă, iar atenția este redirecționată dinspre periferie spre zona centrală care se dorea a fi reînnoită în spiritul naționalismului socialist. O dată căzut sistemul comunist, anii 1990 joacă un rol esențial în dezvoltarea procesului de regenerare, aceasta fiind perioada în care se aduc în discuție subiecte noi care contrazic politicile anterioare de intervenție și se reorientează strategiile dezvoltare către toate aspectele necesare sustenabilității, iar comunitatea devine pentru prima oară un actor principal al acestui demers.
Conceptul de regenerare urbană este unul specific perioadei contemporane definit în mod general ca procesul prin care se revitalizează și reorganizează un spațiu al cărui regres este previzibil sau deja prezent. Factorii care generează declinul spațiilor țin de efectul pe termen scurt sau lung al problemelor economice, industrializarea și dezindustrializarea, schimbările demografice, structurale, politice, etnice sau orice tensiuni sociale în urma cărora o suprafață existentă dintr-un organism urban se deteriorează. Acțiunile propuse prin acest proces trebuie să fie eficiente nu doar din punct de vedere tehnic, ele ar trebui să se adreseze în mod particular factorilor contextuali locali în așa fel încât rezultatele obținute să aibă impactul necesar și la scară globală și să asigure sustenabilitatea noii intervenții.
Spațiile propuse pentru regenerare în cadrul acestui proiect sunt în mod contrastant definite ori prin haos și dezordine ori prin libertate și spontaneitate, iar demersul caută să obțină „pozitivizarea spațială” prin evidențierea unor reguli raportate la elementele personalizatoare și relațiile specifice cu contextul.
Principiile și practicile europene dezvăluie că procesul de dezvoltare al orașelor trece treptat de la planificarea urbană tradițională spre una a cărei abordare integrată să corespundă evoluției accelerate a structurilor. Instrumentele utilizate trebuie să aibă flexibilitatea necesară corespunzătoare dinamicii orașelor în proces constant de matamorfozare, să încurajeze implicarea actorilor locali pentru a valorifica cel mai bine caracteristicile zonei precum și resursele disponibile în vedere obținerii unui rezultat optim.
Strategia de implementare a unui astfel de proces se bazează pe un studiu analitic dezvoltat apriori prin metode variate. Una dinstre aceste metode promovate de Jan Gehl încurajează observarea și analizarea spațiului și vieții urbane la fața locului, metodă care în opinia mea este una fără de care nu se poate acționa în contextul orașului contemporan în care trăim în care viteza accelerată a schimbările nu permite asimilarea informației complete. Scopul acestor cercetări, susținut și de Gehl, este de a crea orașele pentru oamenii care îl populează îmbunătățind sau accentuând caracteristicile definitorii ale orașului punând astfel în prim plan nevoile societății actuale.
Succesul unui astfel de proiect depinde de reușita atingerii obiectivelor propuse la finalul elaborării viziunii în care integrarea aspectelor economice, sociale și de mediu este imperativă pentru sustenabilitatea intervenției într-o zonă.
Exemple de regenerare a spațiilor degradate
Euralille – OMA, Lille, Franța
Regenerarea urbană pe teritoriul Franței se petrece în mod organizat sub autoritatea celor responsabili cu dezvoltarea urbană care acționează pe baza recomandările unui comitet al cărei alcătuire cuprinde reprezentanți ai tuturor părților interesate. Proiectul intitulat „Contract de Ville” (Parteneriat cu orașul) dezvoltă subiecte care prioritizează aspecte specifice pe care să le îmbunătățească succesiv pentru a oferi populației un nivel de trai ridicat.
Din punct de vedere istoric, orașul nu a fost niciodată unul al burgheziei, dar programele dezvoltate pentru clasa muncitoare se fac remarcate. Cultura a fost lăsată în plan secund datorită crizei locurilor de muncă de la finalul anilor 90, dar astăzi revine în cadrul regenerării urbane ca un element cheie cu rol important în redefinirea identității orașului.
Evoluția orașului Lille este condiționată de geografia terenului care conform lui Paris D. Și Stevens J.F este unul dintre puținele orașe care nu este situat lângă un mare curs de apă. În acest context continental, soluția problemelor legate de infrastructură și transport a fost introducerea unui punct de legătură între Paris, Londra și Bruxelles în țesutul orașului situat la doar 3 ore distanță de mers cu TGV-ul de capitele europene menționate.
Schiță proiect realizată de Koolhas
Stația de legătură reprezintă primul pas în regenerarea zonei din partea estică a centrului orașului. Proiectul se dezvoltă la o scară amplă care obligă introducerea unor elemente diversificate în masterplan, posibilitatea inserării unui singur obiect care să corespundă tuturor necesităților fiind eliminată din start.
Proiectul soluționează la nivel local fluxurile de circulație prin intermediul poziționării unui nod strategic prin care se accesează diverse tipuri de transport în comun. La această scară, impactul acestui nod este cu siguranță unul și la nivel global, locul reprezentând destinația pe traseul Anglia – Franța. Complexul de construcții propus nu poate fi descompus în clădiri independente; fiecare formă este interpretată în raport cu celălalte care astfel asigură coerență și uniformitate relațiilor dintre ele.
Texturile zonei de intervenție
Euralille reprezintă un proiect în care dinamica locului este îmbunătățită prin intermediul implementării unei viziuni diferite de regenerare a orașului contemporan în mod armonios. Texturile diferite ale vecinătăților ghidează evoluția proiectului. Poziționarea în triunghi a gărilor este trasată și definită în funcție de căile ferate și de poziționarea bulevardului Le Corbusier care trece printre parcul din apropiere și „Triangle des Garres” întărind sensibilitatea pe care a manifestat-o proiectantul față de funcționarea propice a fluxurilor de circulație.
Districtul Euralille a evoluat datorită oportunității de a incorpora acest proiect care a fost creat printr-o abordare integratoare. Integrarea orașului în circuitul dintre capitale a crescut semnificativ numărul călătorile care îl traversează și a contribuit astfel la îmbunătățirea turismului local și al vecinătăților imediate. Rezultatele au produs de asemenea spații publice noi atractive pentru comunitatea locale, o nouă zonă comercială și au îmbunătățit vizibil dotările publice locale și din centrul orașului prin unificarea amenajării urbane (pavaj, mobilier urban, tratate uniform).
Slussen – Foster and partners, Stockholm, Suedia
Masterplan Slussen Area
http://www.fosterandpartners.com/projects/slussen-masterplan/
Pentru foarte mult timp separate de un labirint de artere masive din beton, cele două maluri ale râului din zona Slussen, Stockholm, sunt in proces de transformare dintr-un spațiu anost și degradat într-o destinație populară și atractivă care va insufla o nouă viață cartierului și orașului prin îmbunătățirea relației dintre insulele Sodermalm și Gamla Stan. Conceptul contemporan răspunde sensibil contextului la care răspunde printr-o rețea de construcții care se integrează în fondul construit existent. Obiectivul general este așadar realizarea unui centru urban dinamic care să răspundă contextului istoric adecvat și să îmbunătățească relația cu acesta.
Flexibilitatea locului permite introducerea multiplelor funcțiuni, de la cultură la spații comerciale și inclusiv zone de servicii, care să genereze un flux al populației. Revitalizarea spațiului se va realiza și prin intermediul unor spații publice care conectează funcțiunile principale, promenade extinse de-alungul malurilor apei, piațete șamd.
Întreg conceptul urmăreste decongestionarea zonei și obținerea reversului situației actuale în care predomină prezența autoheviculelor. În susținerea acestei idei se va realiza un pod pietonal care să îmbunătățească accesibilitatea și să creeze un spațiu de traversare în care omul să se simtă în siguranță.
Concluzii – potențialul de dezvoltare al spațiilor degradate
Orașele din România constituie cadrul optim pentru implementare a proiectelor de regenerare urbană. Etapele succesive prin care trece organismul urban lasă mărturii în țesut întărind parcursul istoric și oportunitatea păstrării memoriei trecutului a cărei reinterpretare în viziunile contemporane ajută la difuzarea specificității locului.
Ideea fundamentală de la baza unui oraș este nevoia de concentrare a oamenilor, a informației, a produselor, a serviciilor. Evoluția teritoriului se sprijină pe societatea care necesită diversitate și oportunități pentru a crește. Centrul orașului cumulează activitățile sociale prin care se generează interacțiunea și se încurajează comunicarea și se dezvoltă secvențial o dată cu organismul din care face parte. Transformările prin care trece din cauza avansului tehnologic, economic sau social sprijină ideea globalizării care reconfigurează țesutul urban și definește o rețea de centre care relaționează, începând cu centrul istoric, centrele administrative și mai apoi o serie de micro nuclee determinate de un cumul de funcțiuni care generează o dinamică mai puternică în raport cu vecinătățile. Centrul sintetizează stratificarea valorilor trecutului și are capacitatea de a le integra într-un mod inovativ în structurile contemporane, sprijinit de statutul de loc privilegiat datorită centralității care guvernează și subordonează restul orașului.
Conceptul de regenerare urbană a fost reinterpretat de-alungul timpului dar actualitatea subiectului este incontestabilă. Abordarea holistică accentuază potențialul zonelor degradate de a se reintegra în context și introduce ca actor principal comunitatea pentru care se dezvoltă. Ritmul rapid în care se modifică orașele necesită implementarea unei strategii flexibile, capabilă să răspundă și să susțină necesitățile locale și globale.
Specificitatea zonei de intervenție dictează demersul analitic precum și setarea obiectivelor și a viziunii, există însă o serie de aspecte general valabile care contribuie la îmbunătățirea zonelor degradate. Spațiul public este foarte important ca element independent în regenerarea urbană, dar mai ales ca loc al interacțiunii dintre elemente de mediu, economice, culturale și sociale. Îmbunătățirea dinamicii locale și a condițiilor de existență a zonei transformă spațiile în destinații pentru noi funcțiuni care pot genera la rândul lor oportunități pentru populația orașului și pentru economia turismului.
În continuare în capitolul ce urmează voi dezvolta aplicabilitatea practică a acestui proces prin dezvoltarea unui scenariu de regenerare a unui sit specific din interiorul zonei centrale a orașului Satu Mare.
Studiu de caz: SATU MARE
Satu Mare – evoluție istorică
Stampă reprezentând cetatea orașului în jurul anilor 1565
Satu Mare, Studii și comunicări XXVI/II, editura muzeului sătmărean,2010, pag. 39
Deoarece în comparație cu alte orașe din România, evoluția orașului Satu Mare s-a produs diferit din cauza multiplelor evenimente nefericite a căror consecințe au dus la restructurarea aproape integrală a țesutului construit în rânduri repetate, înțelegerea parcursul istoric este cu atât mai importantă deoarece datorită acestor episoade re-generarea s-a produs aproape integral de fiecare dată, iar la intersecția cu părțile care au supravițuit se cicatrizează azi zonele cu disfuncții ale teritoriului.
Evoluția cetății care stă la baza formării orașului, pomenită pentru prima oară în secolele IX-X ca făcând parte din formațiunea condusă de Menumorut, este una puternic legată de poziția geografică în care s-a dezvoltat și de evenimentele implicite care surced datorită ei în lupta pentru stăpânirea teritoriului. Spațiul se transformă constant fiind guvernat succesiv de una dintre marile puteri ale perioadei, unele dintre ele recucerind-o de nenumărate ori până la momentul revenirii sale ca parte integrantă din teritoriului României.
Până în jurul anului 1700, cetatea a fost demolată și reconstruită de cel puțin trei ori, planurile și documentele istorice vorbind pe rând despre o cetate de lemn și pâmânt urmată apoi de două cetăți din piatră, cea din urmă descrisă detaliat și în jurnalele călătorilor care au traversat-o – „În cetatea bine întărită cu cinci bastionae sînt 35 de tunuri. Cetatea se află pe o insulă formată de râul Someș” (J. Bongars în drum spre Constantinopol).
Urbanizarea propriu zisă a orașului pe care îl vedem azi începe o dată cu secolul XVIII când se pornesc pentru prima oară acțiuni de regularizare a râului care va fi redresat în trei etape succesive și chiar dacă mărturia cetăților a fost complet pierdută amprenta cursului de râu care înconjura ansamblul de apărare rămâne vizibilă prin transformarea sa azi în strada care înconjoară centrul orașului și o parte din restul țesutului istoric din partea de vest.
Amprentele fostei cetăți și orașul de azi
Un moment foarte important se definește în anul 1711 când Alexandru Karoly înceie pacea cu habsburgii, cunoscută și ca Pacea de la Sătmar, iar cele două orașe de pe malurile râului, Sătmar la nord și Mintiu la sud, se unesc pentru a forma un singur teritoriu administrativ al cărui centru se stabilește pe partea de nord în locul fostei cetăți orașul colonizat de germani de pe malul stâng al Someșului neavând structură de apărare. Un secol mai târziu, în 1823 se înființează comisia de sistematizare a orașului care va dirija activitatea de edilitare.
Urmează o perioadă de industrializare accelerată a orașului pe fundalul căreia în 1870 se începe construcția căilor ferate care vor străpunge țesutul vechi și vor genera prima categorie de spații cu disfuncții transformate treptat majoritatea în zone cu funcțiuni conexe lor sau spații industriale. Această perioadă se caracterizează în general de dorința de modernizare a orașului care are în prim plan pentru prima dată și spațiul public dedicat populației. Putem vorbi pentru prima oară despre regenerare având sensul pe care îl are conceptul și în prezent acesta fiind momentul în care se revitalizează piața centrală a orașului, nucleul centrului istoric și azi, ocupat până acum de tarabe și barăci.
Care poștală ilustrând Piața Libertății, înainte Deak Ter, 1892-1915
http://ioangheorghepuscas.ro/index.php?cartipostale
O dată cu unirea de la 1918 se înființează și Consiliul Național Român al orașului care sprijină în continuare dezvoltarea puternică pe latura industrială care a dominat și atunci și caracterizează și în continuare economia teritoriului sătmărean.
Perioada imediat următoare înregistrează o serie de conflicte apărute o dată cu discuțiile contradictorii ale partidelor conducătoare acestea având repercusiuni serioase la nivelul structurii orașului în anul 1944 când deportarea unui număr foarte mare de evrei din Satu Mare determină o revoluție în care comunitatea orașului ia parte la manifestări antifasciste și antirăzboi. Răspunsul din partea opoziției vine în mod brutal și tragic printr-o serie de bombardamente care distrug o suprafață foarte mare a orașului, inclusiv uzine importante, poduri și mare parte a clădirilor publice. Armatele românești vin în ajutorul populației și astfel pe 25 octombrie după un atac general orașul este eliberat.
În anul ce vine, 1945, sub conducerea PCR, se dezvoltă procesul de refacere al orașului care își propune să regenereze în primul rând întreprinderile industriale afectate de care e nevoie pentru ca orașul să se suțină mai departe. În același timp se stabilesc cele mai importante artere de circulație care traversează orașul și îl conectează cu cele vecine, se realizează cartiere noi de locuit, se construieste o nouă uzină de apă împreună cu magistrarele de aducțiune necesare precum și o stație de epurare și nu în ultimul rând este momentul în care se naționalizează întreprinderile.
Orașul își revine în forță dezvoltând pe rând fiecare aspect ce ține de funcționarea sa cât mai avantajoasă din punct de vedere economic și social până când, din nefericire, în mai 1970 au loc inundatii catastrofale care distrug trei sferturi din fondul construit al orașului. Satu Mare este silit din nou să se refacă, prin urmare planul de sistematizare inițial se modifică pentru a face față noilor cerințe. Apar cartierele pentru sinistrați (cartierul Soarelui și Carpați), precum și alte microraioane care să acopere necesitățile populației care a pierdut peste 2000 de locuințe. O atenție deosebită se acordă și centrului orașului în care se propune introducere unui ansamblu administrativ specific perioadei respective în care a și fost dezvoltat conceptul general al acestora și implementat în mai multe orașe din România, proiect propus și realizat în Satu Mare de Nicolae Porumbescu. Până la momentul revoluției se îmbunătățește și legătura dintre cele două părți ale orașului separate de râul Someș astfel că în 1976 apare cel de-al doilea pod de legătură, podul Golescu, iar în 1988 se reface podul Decebal în cea de-a treia și actuală formă a sa.
Momentul revoluției și căderea partidului comunist întrerupe demersurile începute ale căror urme se pot observa și azi datorită neterminării unor construcții care rămân în același stadiu până în prezent și în baza cărora s-a rezvoltat rețeaua principală de spații degradate care constituie subiectul particular al acestei cercetări. Regenerarea este așadar un subiect curent în politica orașului care dorește să îmbunătățească imaginea lui și să cicatrizeze rănile trecutului în așa manieră încât metamorfoza urbană să aibă cel mai bun rezultat iar spațiul să își recapete integritatea și coerența.
Etapele principale din evoluția orașului până acum
Țesut vechi vs. țesut nou
Raportul vechi-nou a caracterizat țesutul orașului Satu Mare pe tot parcursul evoluției sale datorită refacerilor la scară atât de mare care au avut loc în mod constant dupa fiecare eveniment catastrofal. Organismul urban se compune azi asemănător unui colaj în care există piese din perioade diferite și de tipologii variate. Deoarece în mod normal când în cadrul unui proces intervine ceva neprevăzut acesta se ia de la capăt, interpretarea procesului de metamorfoză raportat la orașul Satu Mare poate fi unul destul de incert. Pe de o parte am putea considera că datorită distrugerilor în procent atât de mare procesul a fost reînceput în anul 1970 la momentul când inundațiile au distrus trei sferturi din fondul construit al orașului. În același timp, trebuie să ținem cont de faptul că în ciuda ștergerii unei suprafețe considerabile, în țesutul organismului urban actual se regăsesc totuși elemente și din perioade anterioare momentului menționat prin urmare vorbim despre re-generare parțială. Vom considera în continuare că procesul s-a adaptat noilor cerințe, fiecare tipologie diferită dedusă din lectura țesutului reprezentând fază specifică, cuantificabilă și foarte bine determinată în procesul de transformare a orașului. Cu toate acestea natura acestei compuneri și contrastul puternic existent între anumite părți ale acelorași zone genereaza conflict datorită contactului care se produce disfuncțional și crează adesea spații neplăcute.
În concepția populației, care se rezumă în general în a defini doar partea de la nord de Someș, vechi vs. nou se materializează prin cele două piețe din centrul orașului, Piața Libertății reprezentând centrul vechi iar ansamblul administrativ al lui Porumbescu centrul nou. Acest aspect este previzibil deoarece aici este materializat probabil cel mai evident contrast pe care îl percep locuitorii datorită inserției în țesutul vechi al orașului, datând cel puțin din secolul XVIII, al ansamblului administrativ construit foarte atipic față de fondul clasic de construcții joase, întâlnit cel mai frecvent, cât și față de ansamblurile de locuințe colective în care trăiește o mare parte a comunității realizate în secolul anterior. Dacă comparăm vechiul la nou considerând mereu vechi ceva construit înaintea unei referințe la care ne raportăm, în mod neconvențional în acest caz zona realizată la momentul sistematizărilor din anii 70 este percepută în continuare ca fiind centrul nou al orașului chiar și prin asociere cu un obiect construit recent. Deciziile politice de la momentul în care a fost construit palatul administrativ și zona aferentă amplifica impactul acestui tip de ansamblu în conștiința populației continuând să influențeze statutul lor și în prezent.
Cu toate acestea, prin intermediul analizei tipurilor de țesut întâlnit în organismul urban se pot observa diferențe și în alte puncte ale orașului, uneori mai contrastante, alteori mascate prin construcții realizate la scară apropiată, iar lectura planurilor istorice împreună cu cel actual ne permite să identificăm momentele și felul în care au fost create zonele de contact dintre tipologii diferite.
Partea de nord a orașului este alcătuită în preponderent din țesut istoric în care se poate vedea cum apariția primului element mare de infrastructură, și anume calea ferată, a fost cel care a marcat o etapă importantă din seria transformărilor care au schimbat puternic structura orașului în scopul îmbunătățirii acestuia. Introducerea acesteia a generat dezvoltarea unor spații de-alungul axului său, în același timp încetinind dezvoltarea orașului spre est unde a rămas în continuare o organizare aproape rurală a țesutului, definită în mod particular și în documentațiile locale ca spațiu de tip rural existent în cadrul orașului.
Tipuri de țesut – Satu Mare
Consecințele apariției căilor ferate se manifestă similar și pe malul stâng al râului, unde continuă să fragmenteze structura la străpungerea țesutului existent. Majoritatea spațiilor rămase în urma eliminării țesutului vechi, care se poate citi aici doar pe fragmente unde nu a fost distrus de diversele evenimente devastatoare, au fost reconfigurate în așa fel încât să găzduiască funcțiunile conexe căilor ferate, inclusiv o a doua gară a orașului utilizată acum doar pentru trenuri de marfă, Gara Ferastrău.
O altă etapă bine definită în structura orașului o reprezintă țesutul nou de pe partea de sud a orașului ilustrat foarte clar prin intermediul microraioanelor care au fost organizate după principii geometrice. Pe de o parte putem considera ca vechiul și noul relaționează mai armonios la partea de sud prin simplul fapt că la intersecția dintre ele în mod surprinzător aici nu au rămas suprafețe neutilizate sau degradate de teren. Fondul construit se întrepătrunde și continuă să funcționeze specific tipologiei proprii cu unele excepții când datorită întreruperii neașteptate a proiectelor la momentul revoluției anumite construcții joase au supraviețuit demolărilor și prin urmare sunt situate în cadrul aceleiași insule urbane în vecinătatea imediată a blocurilor de locuințe sau în general lângă construcții realizată la cu totul altă scară. Diferențele se datorează și faptului că pe de o parte cartierele au fost realizate într-un moment în care s-au pierdut multe locuințe și necesarul trebuia acoperit cât mai repede și eficient pentru a asigura condiții de trai populației. Pe de altă parte, perioada în care au fost realizate este una în care raportarea la țesutul existent se făcea superficial sau deloc.
În mod constant pe parcursul istoriei conflictul dintre existent și viitor a fost abordat în două maniere principale: fie s-a ignorat complet istoria și fondul construit era considerat doar ca o reminiscență nesemnificativă a trecutului, implicit obstacole în calea noilor proiecte glorioase mai ales din perioada sistematizărilor, fie a fost protejat considerându-l element intangibil. Opoziția dintre cele două ideologii bazate pe principii diferite se resimte mai ales în contextul în care organismul urban a avut invariabil parte la un moment dat al evoluției sale de ambele. Problemele cu care se confruntă astăzi orașul trebuie să găsească o rezolvare în care legătura vechiului cu noul să fie în mod egal abordată pentru a face față cerințelor prezentului – „un studiu condus cu vederi largi, cu o cunoaștere precisă a exigențelor reale ale urbanisticii și a mijloacelor aflate la dispoziția acestei discipline, dar și cu o sinceră afecțiune față de artă și de amintirile orașului, permite aproape întotdeauna compromisuri între cele două (…) În plus, nu se întâmplă deloc rar ca tocmai din astfel de compromisuri să rezulte acea soluție logică și vie, cumpănită și reală”.
Scenariul ideal de transformare este unul în care relația vechiului cu noul să fie transformată într-una benefică pentru ambele părți, și nu forma fizică a vechiului să se transforme în arhitectură nouă sau invers. Specificitatea orașelor se regăsește și în elemente istorice, dar și prin intermediul construcțiilor noi care pot îmbunătăți caracterul existent prin contribuția propie la identitatea unui spațiu.
Determinarea și clasificarea spațiului neconstruit
Deoarece finalitatea acestei lucrări urmărește revitalizarea unui spațiu neconstruit ca parte de bază inclusă în procesul complex de transformare a orașelor, este necesară trecerea în revistă a conceptului înainte de a trece la descifrarea locului în sine.
Peisajul urban este alcătuit din totalitatea spațiilor construite și neconstruite care se împletesc pentru a forma relații în baza cărora se constituie forma și structura orașului. Spațiul neconstruit, deși intangibil, se caracterizează prin corespondeța cu opusul său căruia i se subordoneaza dând forma peisajului în care se dezvolta acesta. El definește și întărește caracterul locului și funcțiunea masei construite în contextul dat. Spațiul neconstruit este intervalul din masa construită, distanța de la un punct la altul, un loc intermediar care ia forma prin intermediul obiectelor care îl delimitează, spațiul „in between” care tranformă sau articulează orașul.
Acesta funcționează în general ca spațiu public prin intemediul căruia se realizează legătura dintre elementele fondului construit sau se accentuază caracterul lor atunci când nu vorbim despre amenajări specifice cum sunt parcurile, grădinile sau piețele pe care nu le vom analiza în acest studiu. Principiile moderniste de dezvoltare a orașelor împreună cu prezența tot mai acentuată a mașinilor au contribuit la declinul anumitor zone astfel că în cadrul spațiului public există zone neatractive și neprimitoare pentru comunitatea locală.
Lucrarea ilustrată studiază categorii de spații neconstruite a căror funcționalitate este nedefinită, spații generate de modificările multiple prin care a trecut orașul și care au rămas neutilizate. În funcție de contextul specific vorbim despre spații interstițiale, spații degradate sau reziduale, spații amorfe, nedefinite care în ciuda potențialului lor defavorizează imaginea orașului și funcționarea coerentă a relațiilor din cadrul organismului urban. Organizarea și regenerarea acestor spații va imbunătăți calitatea locului fiind parte integrantă din procesul de revitalizare a orașului care ajută ulterior și la ridicarea standardelor mediului de viață în care trăiește comunitatea precum și din punct de vedere economic la o creșterii a valorii imobiliare a zonei aferente intervenției.
Spații neconstruite care necesită regenerare din zona centrală a orașului Satu Mare
În cazul orașului Satu Mare, analiza se referă în mod particular la rețeaua de spații desfășurate paralel cu axul râului, parcele a căror existență se datorează întreruperii și implicit nefinalizării proiectelor de sistematizare sau modificării infrastructurii orașului prin intermediul introducerii celor două poduri care fac legătura între părțile de sud și nord separate de Someș. Accentul cade pe aceste zone cu atât mai mult cu cât ele se situază în centrul orașului care influențează pe de o parte percepția lor negativă datorită proximității cu o zona atracticvă, dar le oferă în același timp posibilitatea regenerării în condiții privilegiate față de spațiile de pe malul stând al râului sau de la periferie.
Lucrarea practică din cadrul proiectului de arhitectură propune intervenția pe situl de pe strada Fântânii, aflat în extremitatea estică a planului ilustrat mai sus, contextul specific al acestuia urmând a fi prezentat în cadrul lucrării pentru a evidenția potențialul lui precum și o serie de direcții de bază în raport cu care se vor stabili direcțiile ce vor fi luate în considerare în modelarea obiectului construit din fazele următoare ale proiectului de diplomă.
Abordarea spațiilor degradate prin funcțiuni publice
Funcțiunile publice ajută la atingerea unui număr considerabil de obiective din cadrul unui proiect de regenerare în primul rând prin îmbunătățirea vieții, prin varietatea de activități de loisir sau culturale pe care le poate oferi și nu în ultimul rând prin abilitatea de a genera noi spații și locuri de muncă. Sustenabilitatea acestor spații se va asigura prin intermediul dezvoltării unui nou punct de atracție în cadrul orașului care prin dinamica lui va revitaliza zona și va genera un nou centru de interes pentru cartierul în care se proiectează și al cărui statut îl va ridica o dată cu el.
Spațiul public joacă un rol important în modelarea orașelor până în perioada modernismului când atenția se concentrează pe obiectul construit. Chiar dacă nu constituie singurul factor determinant, el este esențial în propunerea scenariului de regenerare al unui loc și mai ales în implementarea lui deoarece acesta va fi platforma prin intermediul căreia se va facilita interacțiunea și socializarea în cadrul populației. Sustenabilitatea acestuia are la baza apecte sociale democratice importante care pun pe prim plan egalitatea de șanse pentru toate clasele sociale care pot beneficia de funcțiunea publică introdusă. Varietate serviciilor oferite prin intermediul unei astfel de platforme va sprijini identitatea de centru guvernator al zonei și va introduce spațiul în rețeaua de relații subordonate centrului orașului care dirijează evoluția lor.
Avantajul funcțiunilor publice care țin cont de toate aspectele comunității este posibilitatea de a reda orașului viața urbană care s-a degradat substanțial în secolul anterior când prin acestea se încerca doar controlul populației. Mai mult decât atât, o astfel de intervenție punctuală poate declanșa o serie de modificări pozitive în cadrul zonei din care face parte care vor veni în avantajul orașului față de care aceasta se poate raporta într-o manieră îmbunătățită prin intermediul relațiilor dintre elementele noi și context, în final având posibilitatea de a reprezenta o etapă semnificativă a acțiunilor și proceselor succesive care constituie metamorfoza orașului.
Abordare sit str. Fântânii – hibrid
Analiza orașului dezvăluie de o parte și de alta a elementului central reprezentat prin ansamblul administrativ două zone cu potențial de dezvoltare conectate între ele și totodată și cu axul central care conectează centrul istoric și cel din anii ‘70 prin intermediul digului. Proiectul propune dezvoltarea acestei legături care are posibilitatea de a determina un sistem deschis de relații între spații prin care se facilitează legătura dintre cele două poduri și mai apoi și legătura dintre zonele care urmează să se dezvolte în spațiile adiacente lor și spațiile principale ale centrului orașului. Introduc astfel un ax median pe direcție perpendiculară cu cel deja consacrat al nucleului orașului prin care ransforsez conexiunea existență urmând apoi să detaliez în cadrul proiectului de arhitectură un fragment al acestuia.
conexiuni principale dintre punctele de interes expuse
Diploma urmează să ilustreze un fragment al acestui sistem care se orientează către terenul de pe strada Fântânii, situat în imediata vecinătate a podului Decebal, conținutul acestui capitol evidențiind elementele față de care mă raportez și relațiile cu acestea în scenariul pe care îl voi propune prin proiectul de arhitectură. Scopul intervenției este de a rearticula țesutul care până acum aproape 50 de ani s-a schimbat constat, și abia în ultima perioadă s-a reorientat către remedierea relațiilor disfuncționale.
Imaginea sitului propus, poze din arhiva personală
Motivul pentru care am ales acest teren este legat de suprafața mare pe care acesta o deține, care în momentul de față lasă impresia unei insule părăsite datorită stării în care se află. Această stare neatractivă este influențată de prezența unei construcții ce găzduia centrala termică a zonei în stare avansată de degradare, și accentuată de construcția întreruptă a unuia dintre blocurile de locuințe din cadrul proiectului pentru cartierul Someșul care se dorea a fi dezvoltat aici în perioada ce a urmat anului 1970. Proiectul a fost întrerupt în 1989 când au fost finalizate două din ansamblul de trei construcții înalte și a rămas până azi în același stadiu incipient având construită doar fundația.
Probleme specifice spațiului trebuie abordate prin raportare la oraș, în acest caz în raport cu partea de nord a orașului în special, și apoi la zona specifică din care face parte, abordând aceeași strategie urmată pe parcursul cercetării de a studia contextul plecând dinspre cel general spre cel particular al acestui sit.
În raport cu restul țesutului construit din partea de nord a orașului, identificăm două aspecte principale care influențează diferențierea zonei de vecinătatea ei:
delimitarea puternică a grupului de insule realizată de elemente ale infrastructurii orașului prin care se separă puternic de restul țesutului
Limitele insulei urbane din care face parte situl studiat
diferența de scară a fondului construit, precum și varietatea tipologiilor constructive pe o suprafață limitată
Limitele prezente în jurul zonei accentuază neatractivitatea spațiului în care nu se petrece nimic, mai ales prin contrast cu dinamica vieții urbane din zona centrală și chiar prin analogie cu dinamica reprezentată de circulația intensă de pe podul Decebal. Deși le-am definit ca probleme diferite, ce-a de-a doua caracteristică menționată întărește izolarea spațiului față de restul zonei și exact remedierea problemei fondului construit prin echilibrarea relațiilor dintre blocurile de locuințe dezvoltate paralel cu axul digului și construcțiile unifamiliale joase din vecinătatea imediată a sitului reprezintă primul pas în reintegrarea zonei în țesut. Îmbunătățirea relației frontului la apă va uniformiza țesutul și prin integrarea obiectului construit în această imagine se va remedia relația cu orașul. O astfel de construcție va rezolva probleme și la nivel local, echilibrând contrastul dintre blocurile de locuințe și restul țesutului aclătuit din construcții joase.
delimitarea siluetei fondului construit orientat spre râu
Sursă imagine: http://zigzagprinromania.com/blog/raul-somes/
Studiul vizibilității întărește importanța intervenției viitoare care va contribui la imaginea de ansamblu a părții de nord a orașului percepută de pe malul stâng al Someșului în care se dezvoltă și palatul administrativ, cea mai înaltă construcție din oraș care a devenit și simbol reprezentativ al acestuia. Prin urmare relația dintre el și noua intervenție trebuie abordată în așa manieră încât propunerea să se raporteze la el și la construcțiile de locuințe, dar să nu intre în competiție cu acesta.
Localizarea spațiului studiat, deși la prima vedere neatractiv tocmai datorită comparației cu zona animată a centrului situată pe partea de vest a podului de traversare, reprezintă un avantaj deoarece situarea în imediata vecinătate a nucleului principal reprezintă oportunitatea revitalizării și regenerării spațiului în context privilegiat față de spații situate pe partea de sud a orașului sau chiar și cele din partea de nord de la periferie. În același timp, succesul transformărilor de pe acest sit pot influența începerea procesului de revitalizare și pe spațiile învecinate, și ulterior prin îmbunătățirea accesului pe sit, a tuturor spațiilor ilustrate anterior. Astfel revitalizarea unui fragment al țesutului poate avea un impact real asupra orașului.
Relații posibile între spații prin intermediul scenariului propus
Pentru îmbunătățirea accesului pietonal se va exploata relația cu digul pe care există deja un traseu pentru pietoni și de asemenea o traversare în dreptul ansamblului centrului administrativ. Prin urmare voi introduce o legătură directă de pe sit care va comunica astfel și cu centrul administrativ și prin extensie prin promenada dintre acesta și centrul vechi și cu cel din urmă. Un alt element în acest sens va fi introducerea unei structuri care să faciliteze traversarea de pe sit spre centrul istoric prin spațiul din interiorul buclei de coborâre a podului și pe sub acesta. În acest fel, se demarează automat și revitalizarea următorului spațiu din această rețea.
Alt aspect care ține de funcționarea propice a noului proiect în raport cu orașul și mai ales cu frontul dezvoltat paralel cu râul este legat de o diferență semnificativă dintre situl studiat și cel pe care se află construcțiile din anii ’70. Plasamentul celor din urmă este separat de digul de protecție vizibil de bulervardul Transilvania și de o urcare pe pod în sensul de mers spre sud pe când în cazul sitului ales, digul reprezintă însăși limita de proprietate de la partea de sud.
Proiectul reprezintă astfel un reper asociat cu partea de nord a podului materializând și capătul de perspectivă pe traseul paralel cu digul dar și un element care articulează perspectiva de pe mai multe direcții de traversare, și în același timp și relațiile elementelor diferite prezente local de jur împrejurul sitului.
Trecem așadar la analiza din punct de vedere local care se caracterizează prin varietatea tipologiilor elementelor construite. În primul rând, fiecare element se corelează în mod evident cu un moment anume prezentat anterior al evoluției orașului, începând de la fondul construit de locuințe joase care reprezintă cel mai vechi element, calea ferată și construcțiile cu 3-4 niveluri introduse în secolul XIX, digul de protecție după momentul inundațiilor și blocurile de locuințe imediat după acesta, până în secolul XX când avansul tehnologic a dus la refacerea podului Decebal transformând structura metalică într-una din beton. Elementul nou construit va reprezenta în continuare noutatea secolului XXI care caută să medieze relația dintre toate celălalte raportându-se la fiecare în parte.
Am să încep prin a identifica necesitățile în raport cu digul, și râul care până la apariția structurii de apărare a reprezentat elementul atractiv principal al dezvoltării construcțiilor paralel cu el. De aceea, acest aspect contribuie la decizia de a ridica intervenția de la cota terenului la cota digului. Astfel pe lângă posibilitatea recuperării relației cu apa, gestionez și relația cu podul care limita parțial perspectiva dinspre și către noul ansamblu.
Relația fondului construit se va media prin intermediul creșterii graduale pe înălțime dinspre țesutul de case, spre cornișa blocurilor de locuințe cu zece etaje atât de pe sit cât și din continuarea frontului orientat spre apă. Tendința aceasta de creștere a început deja să se dezvolte vizibil la periferia celor trei insule principale din zona studiată prin introducerea construcțiile începând de la patru niveluri în sus care au schimbat parțial țesutul de case inclusiv din punct de vedere funcțional în locuire colectivă mai întâi și apoi primele funcțiuni publice ale acestei zone.
Scenariul de intervenția se propune astfel pentru un mediu eterogen în care dinamica și diversitatea caracterizează locul. Strategia orașului susține dezvoltarea acestui tip de spații, inclusiv menționează situl studiat în planurile și documentațiile locale ca unul dedicat serviciilor publice dar care necesită regenerare ceea ce întărește argumentul acestui proiect.
Direcțiile de abordare ale administrației publice propun o serie de procese prin intermediul cărora se va îmbunătăți structura organismului urban atât din punct de vedere economic cât și social și cultural, și le împarte în categorii specifice printre care se numără și recuperarea memoriei orașului care, așa cum reiese și din studiul evoluției sale descrisă anterior, a fost distrusă în mai multe ocazii. De fiecare dată pus în fața nevoii de restructurare, orașul s-a axat pe refacerea fondului de locuințe și al laturii economice pe care se baza pentru a avea continuitatea necesară, aspectele istorice și culturale fiind complet neglijate. Dimensiunea socială și culturală a comunității are un rol la fel de important și necesar în viața urbană și dezvoltarea sustenabilă a cadrului în care se manifestă. Astfel, din punct de vedere funcțional, proiectul de arhitectură propune introducerea unui hibrid în care relația vechi-nou care a guvernat studiul atent al țesutului să fie adaptată în așa fel încât prin intermediul acestei construcții să avem un centru de difuzare al istoriei orașului și evoluției sale și în același timp și spații în care să se desfășoare activități diverse ale comunității dar și ale companiilor locale care susțin economia orașului și totodată și centrul de difuzare prin prezența lor în același ansamblu. Proiectul urmărește dezvoltarea unor spații noi care să dețină posibilități multiple de utilizare și o varietate de activități atractive care împreună cu spațiul public să reprezinte un catalizator al orașului.
Caracterul public este o parte foarte importantă a acestui proiect deoarece el îmbunătățește atât relațiile funcționale ale hibridului propus cât și relațiile locului cu restul orașului prin oportunitatea conectării lui prin trasee pietonale cu Piața 25 octombrie din cadrul ansamblului realizat de Porumbescu și cu centrul istoric conectat deja cu centrul administrativ. Spațiul public se va orienta pe de o parte către apă și se va dezvolta la cota digului, iar spre nord va relaționa la cota terenului cu spațiul amenajat din jurul blocurilor de locuințe. Acesta se va dezvolta și pe verticală prin introducerea unui parcurs deschis publicului care va traversa parțial construcția și va prezenta evoluția orașului, traseu al cărei finalitate prezintă imaginea actuală a zonei centrale în care se distinge reperul orașului din 1972 încoace, turnul administrativ, dar și centrul istoric împreună cu turlele bisericilor construite în secolele anterioare.
Aspectele expuse până acum împreună cu alte considerente bazate pe viața socială și culturală a orașului va determina împletirea spațiilor din cadrul hibridului în așa fel încât spațiile aparținând centrului cultural introdus la interior precum și cele pentru activități variate să fie situate în principal în prima jumătate a construcției ele participând și la dinamica spațiului public care înconjoară și se întrepătrunde cu elementele construite, iar suprafața destinată închirierii către companii locale care va susține latura culturală din punct de vedere economic să fie distribuită în general la partea superioară a construcției înalte pentru a exploata din punct de vedere economic avantajele pe care le oferă spațiile cu perspectivă asupra orașului. Intervenția va îmbunătăți valoarea zonei și a fondului construit aferent și va stimula ulterior și valoarea imobiliară locală și treptat și cea din restul a orașului.
Din punct de vedere social, intervenția va stârni interesul comunității care va fi atrasă pe de o parte de noutatea intervenției, și ulterior de dorința descoperirii semnificațiilor ilustrate prin proiect care în final dezvăluie tocmai povestea spațiului în care se dezvoltă și trăiesc întărind relația dintre oraș și locuitorii săi.
Concluzii
Satu Mare este un oraș în plin proces de transformare care caută să își consolideze identitatea și să diminueze consecințele etapelor anterioare care generează relații disfuncționale. Strategiile de la nivel local propun îmbunătățirea structurii existente a organismului urban printr-o serie de intervenții clasificate pe categorii specifice laturii economice, sociale și pentru prima dată după mult timp și culturale.
Regenerarea și revitalizarea în scopul creșterii atractivității spațiilor este parte integrantă a proiectelor de dezvoltare și reprezintă un instrument important pentru astfel de orașe în proces de metamorfoză urbană. Ea se adresează secvențial unor părți diverse ale teritoriului pe care le transformă în scopul echilibrării relațiilor din cadrul țesutului. O intervenție locală poate activa procesul de regenerare a întregii zone aferente ei, dar în același timp poate influența inițierea procesului și la scara orașului.
Parcela studiată în mod particular și pe care se dezvoltă proiectul de arhitectură în fazele următoare ale diplomei are potențialul de a deveni un astfel de generator datorită unui număr de aspecte caracteristice: poziționare centrală, accesibilitate ridicată, posibilitatea relaționării directe cu centrul administrativ și centrul istoric al orașului, diversitatea contextului la nivel local care permite abordări și utilizări variate, oportunitatea articulării elementelor diferite aparținând etapelor secvențiale ale dezvoltării orașului și exploatarea potențialului prin relaționare directă cu elementele care au contribuit la limitatarea inițială a evoluția lor.
Scenariul propus se bazează pe un proces specific, adaptat locului în care acțiunile se orientează pe mai multe planuri pentru a satisface nevoile orașului de redefinire a identității proprii, a identității locale, de ameliorare a tensiunilor dintre autovehicule și pietoni, de îmbunătățire a mediului de viață și de oportunitatea realizării unei platforme în care să se exprime în mod egal toți reprezentanții comunității.
Toate obiectivele propuse prin această intervenție pot aduce beneficii multiple orașului prin creșterea atractivității unui loc care va influența revitalizarea secvențială și a altor spații din cadrul țesutului urban.
Publicul joacă un rol important în astfel de proiecte. Calitatea vieții se ameliorează o dată cu legăturile sociale dintre oameni prin introducerea unor spații și funcțiuni publice cu posibilități de desfășurare a activităților din timpul liber care va facilita interacțiunea și va spori sentimentul de apartenență la comunitatea din care fac parte. Abordarea multifuncțională obținută prin introducerea într-un mediu variat a unui hibrid susține nu doar acest aspect, ci contribuie și la evoluția economică și are posibilitatea de a genera noi locuri de muncă pentru populația orașului.
Propunerea unei intervenții integrate de regenerare în contextul unui oraș definit de re-generare are posibilitatea de a îmbunătăți pe termen lung suprafețe semnificative ale orașului și de a contribui în mod pozitiv la redarea coeziunii și identității teritoriului în plin proces de metamorfozare.
Bibliografie
Christopher Alexander, articolul „A city is not a tree„ din Architectural Forum, Vol. 122, nr. 1, 1965
Mihai Alexandru, articolul „Intercondiționări între extinderea urbană și centrul orașului” din revista Urbanismul, nr. 16-17/2014
„Policentralitate și coerență metropolitană”, teză de doctorat Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, 2014
Ioana Ardelean, „Dinamica în spațiul interstițial. Concept, forme, vizualizări”, teză de doctorat Universitatea de arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București, Școala doctorală Spațiu-Imagine-Text-Teritoriu, septembrie 2012
Vasile Cucu, „Orașele României”, Editura științifică, București, 1970
Ioana Costina Drăgănuță, „Spațiul public în cazul regenerării urbane a zonelor centrale post-socialiste”, teză de doctorat Universitatea de arhitectură și Urbanism, București, iulie 2016
Francoise Choay, Imaginea orașului, biblioteca URBANISMUL, serie nouă, București 2012
Pentru o antropologie a spațiului, biblioteca URBANISMUL, serie nouă, București 2011
Urbanismul: utopii și realități, Editura Paideia Simetria, București 2002
Peter Derer, articolul Modernizare urbană, Piața Libertății Satu Mare, din revista Arhitectura, numărul 2 din 1982, pag. 43-45
Constantin Enache, articolul Ansambluri cu caracter central, din revista Arhitectura, numărul 2 din 1982, pag. 37
Mihai Enescu, Dinu Gheorghiu, articolul Concurs pentru un sediu politico-administrativ la Satu Mare din revista Arhitectura, A1 din 1973, pag. 45-55
Jan Gehl, Orașe pentru oameni, Igloo Media, București, 2010
Gustavo Giovanoni, Orașele vechi și noul urbanism, Editura Gemma, București, 2016
Cozma Jurov, Centre civice, Editura Tehnică, București, 1979
Fred Koetter, Collin Rowe, Orașul colaj, trad. lb. română, coord. trad. conf. univ. Dr. Magda Teodorescu, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2013
Cezar Lăzărescu, Urbanismul în România, Editura Tehnică, București 1977
Arhitectura și viața orașelor, Editura Tehnică, București, 1986
Doina Livescu, articolul Complexul de locuit nr. 15 Satu Mare, din revista Arhitectura, A6, 1973
Viorel Adrian Mahu, Specificul național în preocupările arhitecților din diferite țări, teză de doctorat Institutul de Arhitectura Ion Mincu București, îndrumător profesor emerit arhitect Mircea Alifanti
Radu Petre Năstase, „Arhitectură și regenerare urbană”, Editura universitară „Ion Mincu”, București, 2014
Philipp Oswalt, Klaus Overmeyer, Philipp Misselwitz, Urban catalyst – The power of temporary use, Dom publishers, 2013
Damiana Oțoiu, articolul Construind „Victoria socialismului” în Transformarea socialist: politici ale regimului communist între ideologie și administrație, editura Polirom, Iași, 2009
Didier Paris, Jean Francois Stevens, Lille et sa region urban. La bifurcation metropolitaine, editura L’Harmattan, 2000
Plenara cercului U.A. Satu Mare, articolul Schița de sistematizare a municipiului Satu Mare, din revista Arhitectura, numărul 2 din 1974
Nicolae Porumbescu, Maria Porumbescu-Vaida, articolul Gînduri pe marginea unei retrospective, din revista Arhitectura, numărul 5 din 1984, pag. 14-15
Doru Radosav, Ghid de oraș – Satu Mare, Editura Sport Turism, București, 1984
Doru Radosav, Vasile Savinescu, colecția Județele patriei, Satu Mare – Monografie, Editura Sport Turism, București 1980
Radu Radoslav, „Spațiul public ca spațiu cultural al unei comunități umane”, teză de doctorat Institutul de arhitectură Ion Mincu București, 1997
Iulia Stanciu, Locurile intermediare. Arii de mediere – arii vagi, editura universitară „Ion Mincu”, București 2007
Gheorghe Săsărman, articolul Sediu politico-administrativ din revista Arhitectura, A1 din 1973, pag 23-27
Revista Arhitectura, A3 din 1973
Revista Arhitectura, A1 din 1974
Comitetul pentru problemele consiliilor populare – Construcții de locuințe, Institutul de cercetare și proiectare pentru sistematizare, Locuințe și Gospodărie comunală, București, 1987
Județele Patriei – Satu Mare, Monografie, Editura Sport-Turism, București, 1980
Satu Mare, Studii și comunicări – seria Istorie, Etnografie, Artă – XXII/I, Editura muzeului sătmărean, Satu Mare, 2005
Satu Mare, Studii și comunicări – seria Istorie, Etnografie, Artă – XXVI/II, Editura muzeului sătmărean, Satu Mare, 2010
Satu Mare, Studii și comunicări – seria Istorie, Etnografie, Artă – XXX/II, Editura muzeului sătmărean, Satu Mare, 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metamorfoză urbană [309657] (ID: 309657)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.