Metalurgia Cuprului In Cultura Gumelnita

CUPRINS:

Introducere…………………………………………..……………………….p.4

Cap. I. Informatizarea arheologiei….……………..………………………..p.5

Cap. II. Cultura Gumelnița. Generalități….…..……………………………p.8

Cap. III. Arama……………………………….……………………………..p.10

Cap. IV. Analiza statistică a pieselor gumelnițene.…………..……………p.16

Concluzii……………………………………………………………………p.33

Piese cupru………………………………………………………………….p.36

Bibliografie…………………………………………………………………p.38

INTRODUCERE:

„Metalurgia cuprului în cultura Gumelnița” reprezintă o temă pe cât de complexă, pe atât de interesantă, trezind atenția specialiștilor, care și – au adus contribuția la aducerea la lumină a vestigiilor oamenilor neolitici.

Abordarea acestei teme a fost de la început condiționată de dificultatea rezolvării mai multor probleme la care, mai mult sau mai puțin, am încercat să răspund.

Baza documentară pentru realizarea acestor statistici și analize a reprezentat – o baza de date Acces, care la rândul ei a fost realizată cu ajutorul literaturii arheologice de specialitate.

Prin intermediul mai multor diagrame am analizat piesele din cupru descoperite în neo – eneoliticul gumelnițean de pe teritoriul țării noastre. Într – un prim grafic am încercat să evidențiez măsura în care așezările înregistrate în baza de date, (27 de așezări), au relevat material arheologic, și evoluția lor în funcție de etapele culturii. Alte criterii în funcție de care am analizat piesele sunt: contextul descoperirii, (locuință, depozit, necropolă, mormânt izolat), condiții de descoperire, (săpătură sistematică, săpătură de salvare, sondaj, descoperire întâmplătoare), tipul pieselor, ( în funcție de utilitatea lor), toate acestea în funcție de etapa din care provin.

Aș vrea să adresez întreaga mea recunoștință domnului profesor Dragomir Popovici pentru ajutorul acordat în realizarea acestei lucrări, atât prin sfaturile și îndrumările dânsului, dar și pentru materialul pe care mi l – a pus la dispoziție.

CAPITOLUL I:

INFORMATIZAREA ARHEOLOGIEI

Pentru a realiza această statistică a pieselor din cupru am apelat la o bază de date, realizată în programul Acces, program care a corespuns obiectivelor pe care mi le – am propus sa le ating în această lucrare.

Am urmărit prin această bază de date să ușurez munca de căutare și clasificare a obiectelor din aramă/cupru descoperite pe teritoriul nostru în perioada culturii Gumelnița, în funcție de criteriile esențiale care le definesc.

Lucrul cu bazele de date Acces facilitează stocarea informațiilor, indiferent de cantitatea acestora, dând în același timp și posibilitatea de a fi modificate oricând. Ideal ar fi ca toate informațiile de acest gen să fie stocate pe șantierele arheologice în format digital, prin intermediul acestor baze de date, astfel nemaiexistând posibilitatea scurgerii de informații și cum menționam mai sus; s-ar renunța la cantități imense și în același timp inutile, de materiale, în care s-au înregistrat de-a lungul anilor informațiile rezultate în urma campaniilor arheologice.

Această bază de date mi – a permis crearea unei fișe tip la care am apelat ulterior pentru a înregistra piesele care mă interesau, în funcție de principalele caracteristici care le definesc: proveniența, anul descoperirii, tipul sitului, categoria, cultura, faza, etapa, contextul descoperirii, varianta, tipul piesei. Pe baza acesteia am putut apoi clasifica piesele de cupru descoperite în cultura Gumelnița, le – am putut sorta în funcție de criteriile înregistrate în baza de date. Programul este astfel creat încât să ușureze munca de căutare, indiferent de nivelul la care se realizează acesta.

La baza interpretărilor contextuale și statistice a pieselor de cupru gumelnițene, interpretări pe care le – am menționat în paginile acestei lucrări, a stat un număr de 167 de piese descoperite în arealul culturii Gumelnița de pe teritoriul țării noastre, piese descoperite în diverse contexte și constând într – o diversitate de piese, începând de la străpungătoare, (cea mai numeroasă categorie de piese), ace, dălți, cârlige, inele, lame, topoare și până la cingători, coliere și lingouri, (piese rar întâlnite dar de o deosebită importanță).

După înregistrarea pieselor, informațiile pot fi sortate sub forma unor tabele, ce permit: o privire de ansamblu asupra tuturor informațiilor stocate în baza de date, dar în același timp pot ordona informațiile ascendent sau descendent; poate fi clasificată doar o parte din informații, un singur tip de piesă sau mai multe tipuri, după unul sau mai multe criterii, apoi revenindu – se la informația inițială.

Stocarea în format digital a datelor rezultate din cercetarea arheologică permite, alături de gestionarea informației existente, generarea de informație nouă, prin analiza multi – criterială a diferitelor seturi de date. Analiza distribuției diferitelor piese din aramă, (pe fiecare categorie în parte), va reflecta eventualele corelări între tipurile considerate, respectiv asemănările și diferențele dintre diferitele tipuri de piese.

Evoluția rapidă a tehnologiei informației impune cu necesitate ca arhivele șantierelor să fie transpuse și în format digital, pentru a asigura atât un suport mai rezistent în timp, cât și schimbul rapid de date și actualizarea informației corespunzător cu nivelul actual al rezultatelor cercetării, (A. Bălășescu, C. Haită, D. Popovici, V. Radu, A. M. F. Tomescu, I. Tomescu 2002, p. 68-69)

CAPITOLUL II

CULTURA GUMELNIȚA. GENERALITĂȚI

„Cioburile în foarte mare număr, câteva lame fragmentate din silex, rămășitele de lut ars, și ale greutăților de la plasele de pește, indicau că aici a fost o stațiune eneolitică. Existența fragmentelor ceramice cu proeminențe alungite sau cu striuri și cu linii paralele incizate, conduceau de asemenea la această concluzie”, (V. Dumitrescu 1924, p.325).

Stațiunea eponimă a acestei culturi a fost menționată pentru prima dată de creatorul școlii arheologice românești, Vasile Pârvan. Abia începând cu 1924 Vladimir Dumitrescu a pus la dispoziția preistoricienilor din lumea întreagă prima colecție de materiale specifice, (ceramică, plastică, utilaj litic și de os etc.), adunată chiar din așezarea mai sus menționată, pe care o semnalase ca stațiune preistorică încă din 1921, (V. Dumitrescu 1924, p.325-342).

Aria de răspândire a culturii Gumelnița pe teritoriul nostru corespunde, în general, cu cea culturii Boian în Muntenia; s-a extins și în Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum și în sudul Basarabiei. La sud ajunge până în jumătatea orientală a Bulgariei, la nord și la sud de Balcani este răspândită cu numele de Kodjadermen – Karanovo VI, și ajunge până la Marea Egee.

S – a format în principal pe fondul culturii Boian, dar se pare că are și o componentă Marița, ( și aceasta fiind parțial contemporană cu Boian), din sud – estul Bulgariei, (S. Marinescu – Bâlcu 2001, CD – ROM).

Așa cum fiecare cultură are elementele ei caracteristice, la fel și cultura Gumelnița este caracterizata de anumite elemente care o diferențiază de celelalte culturi: ceramica pictată cu grafit, primele vase de tip askos și rhyton, topoarele masive ca și lamele lungi de silex, o mare varietate de unelte de os și corn, numeroase podoabe realizate din os și corn, plastică extrem de variată, (statuete antropomorfe și zoomorfe)etc. Arama este la rândul ei folosită în chip curent atât pentru realizarea unor obiecte de podoabă, (între care acele cu capul dublu răsucit spiralic – tip răspândit până departe în Asia de sud-est, în valea Indusului) cât și pentru diverse tipuri de topoare masive, toate dovedind cunoștințe destul de avansate ale meșterilor gumelnițeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei.

Cronologia absolută, asupra căreia încă mai există discuții, situează această cultură, potrivit ultimelor date calibrate, în limitele ultimei jumătăți a mileniului V î.Chr. și poate și la zorile mileniului IV î.Chr.

Specialiștii sunt de părere că sfârșitul evoluției așezărilor gumelnițene a fost violent și dramatic, populația din aceste așezări fiind nevoită să se retragă sub „șocul” reprezentat de comunitățile nord – pontice Cernavodă I, dar foarte probabil și sub presiunea exercitată de triburile Cucuteni A3, (Ibidem.).

CAPITOLUL III:

ARAMA

Primul metal cunoscut de oamenii neolitici în spațiul nord-pontic a fost arama. Folosirea sa reprezintă un element important pentru întreaga evoluție a omenirii, întrucât constituie prima experiență în domeniul metalurgiei.

Descoperirea proprietăților acestui metal, (relativ moale, dar și trainic și cu calități plastice) și folosirea lui sub formă nativă sau redus din minereuri oxidice și sulfidice, (cu mai puține impurități), a însemnat un salt important în procesul valorificării resurselor naturale, (M. Petrescu – Dâmbovița 2001, p.117).

Zăcămintele formate din minerale de cupru, aflate la suprafața scoarței terestre ca rezultat al unor procese geologice, se găsesc în stare nativă sau în combinații chimice: sulfuri, teluri, arseniuri, oxizi, carbonați și altele. Minereurile de cupru oxidice sunt alcătuite din malachit și azurit, împreună cu mici cantități de crizocol, tenorit și minerale de gangă. Mineralele de cupru sunt însoțite permanent de pirită și mai rar de pirotină, cele sulfurice sunt asociate cu cuarț, sericit, barită, (P. Dănilă, M. Dănilă 1982, p.29; I. Mareș 2002, p.55).

Aceste minerale combinate chimic trebuiesc separate cu un agent reducător, de obicei la temperaturi ridicate, ajungându – se până la temperaturi de 1000° C, și chiar mai mari, pentru ca aceste minerale să poată fi reduse. O condiție esențială în obținerea cuprului este temperatura, dar, aceasta nu este singura, un rol important constând în durata de expunere a minereului la temperatura respectivă, (R. Maddin 1996, p.10).

Se știe că în Serbia, la Rudna Glava, s-au descoperit indicii că minereurile de magnetită, (cu impregnări masive de calcopirită), erau exploatate încă din vremea neoliticului. Exploatarea minereului se făcea prin puțuri puțin adânci, săpate vertical, în panta foarte înclinată a muntelui. Minele au fost în funcțiune în timpul perioadei Vinça – Ploçnik, poate, însă și mai devreme, (A.Vulpe 1973, p.218).

Se presupune că exploatarea aramei se făcea și în alte părți ale Europei de S – E, inclusiv în spațiul nord-pontic, spațiu a cărei bogăție de minereuri din cupru a facilitat exploatarea și utilizarea acestui metal în preistorie și în perioadele ulterioare. În urma cercetărilor se discută, în mod argumentat, de o metalurgie a cuprului ce a atins performanțe remarcabile, în timpul civilizației gumelnițene, prin tehnologiile folosite în prelucrarea metalului și obținerea unor categorii tipologice de piese variate și în cantități net superioare față de alte zone europene, (V. Nikolov, p.148).

Apariția metalurgiei aramei este un fenomen ce a fost pus în legătură cu invenția ceramicii, respectiv cu obținerea de temperaturi înalte pentru arderea oalelor, și nu un fenomen legat de procesul de dezvoltare și perfecționare a uneltelor de piatră, (A.Vulpe 1973, p.217).

După ce în domeniul ceramicii au fost inventate cuptoare de ars oale evoluate, (cu două încăperi suprapuse, despărțite de un grătar), în care se putea obține o temperatură de peste 1000° C, atunci s-a ajuns și la topirea aramei, în adevăratul sens al cuvântului, (E. Comșa 1994, p.85).

În urma cercetărilor efectuate de-a lungul timpului, îndoielile referitoare la exploatarea locală a cuprului au fost spulberate. În cazul nostru, referindu-ne la cultura Gumelnița, situația este mai puțin complicată.

Cele mai vechi piese de aramă gumelnițene, sunt cele descoperite în 1961 sub dărâmăturile locuinței nr.5 din tell-ul gumelnițean de la marginea orașului Hârșova. Specialiștii și – au pus întrebarea de unde provenea minereul de aramă din care au fost obținute uneltele și podoabele respective, urmând ca trei dintre obiectele descoperite în acest tell să fie analizate în laboratoarele din Germania.

În afară de aramă, piesele respepuțin complicată.

Cele mai vechi piese de aramă gumelnițene, sunt cele descoperite în 1961 sub dărâmăturile locuinței nr.5 din tell-ul gumelnițean de la marginea orașului Hârșova. Specialiștii și – au pus întrebarea de unde provenea minereul de aramă din care au fost obținute uneltele și podoabele respective, urmând ca trei dintre obiectele descoperite în acest tell să fie analizate în laboratoarele din Germania.

În afară de aramă, piesele respective mai conțin :

-dalta: urme de antimoniu, argint =0,07 % și urme de bismut;

-unul din străpungătoare: urme de arsenic, antimoniu = 0,03 %, argint = 0,11 %, urme de nichel, bismut și fier;

-un alt străpungător, de dimensiuni mai mari: urme de arsenic, antimoniu = 0,01 %, argint = 0,01 % și urme de fier.

În încercarea de a face o comparație între compoziția obiectelor de aramă descoperite în așezările neolitice din Dobrogea și cele din sudul Munteniei, specialiștii ajuns la concluzia că cele din Muntenia sunt caracterizate de prezența argintului de la urme slabe până la 0,03-0,09 %, (E. Comșa 1990, p.12). Această constatare permite concluzia că piesele de la Hârșova au fost realizate dintr-o aramă cu o altă compoziție decât cea întrebuințată la realizarea obiectelor descoperite în sudul Munteniei, ceea ce nu exclude posibilitatea ca obiectele dobrogene să fi fost lucrate din aramă provenită din nordul Dobrogei, (Ibidem.; I. Mareș 2002, p.57).

Mineralizațiile cuprifere din România sunt situate în cea mai mare parte, în lanțul Munților Carpați și în Dobrogea, zăcământul de la Altân Tepe, (I. Mareș 2002, p. 55-56).

După cum se știe, în munții din nordul Dobrogei se cunosc o serie de zăcăminte de aramă în vecinătatea localităților: Ceamurlia, Altân Tepe, Horia și Balabancea. Din păcate, încă nu s-au făcut cercetări arheologice pe locul zăcămintelor amintite, pentru a se ști dacă au fost folosite și de oamenii din vechime și dacă atunci s-a folosit astfel de aramă.

În urma analizelor spectrale și a mai multor studii s-a ajuns la concluzia că mina de la Altân Tepe nu a funcționat în timpul civilizației gumelnițene, și chiar dacă s-ar presupune că această mină într-adevăr ar fi fost exploatată în neolitic, nu s-ar putea demonstra, deoarece aici au fost exploatări și în secolul XX, fiind acoperite posibilele „urme” de exploatare. Un lucru important ce trebuie menționat este că în acest zăcământ se găsește și aramă nativă, care a putut fi întrebuințată fără a avea însă dovezi în acest sens, și în cursul epocii neolitice, (P. Hașotti 1997, p.107-108).

Un salt important ce a precedat etapele utilizării aramei, (forjarea la rece sau la cald, topire și turnare, reducere a minereurilor oxidice) a fost reprezentat de procedeul de aliere a cuprului cu alte metale, (arseniu și cositor), obținându-se bronzuri arsenizate, caracterizate atât de creșterea durității cât și prin scăderea punctului de topire la 900° C și o mai mare fluiditate, ce a permis turnarea acestui metal în forme, (M. Petrescu – Dâmbovița 2001, p. 117).

Într-adevăr, pasul decisiv în dezvoltarea metalurgiei neolitice l-a reprezentat, indiferent unde acest proces s-a putut dezvolta, realizarea aliajului de aramă și cositor, sau substitute ale acestuia din urmă: arsenic, antimoniu sau plumb, (I. Nestor 1954, p.52).

b) Activitatea minieră:

În încercarea de a se stabili elementele esențiale unei activități miniere, și mai precis pentru perioada neolitică, specialiștii au apelat în primul rând la analogii cu descoperirile din Peninsula Balcanică, din Jugoslavia și Bulgaria.

Importante pentru cunoașterea activității miniere din perioada eneoliticului, și indirect a metalurgiei cuprului, sunt zăcămintele de cupru din depresiunea tracică și din pantele nordice ale masivului Sredna Gora din Bulgaria. Zona cuprinde 8 zăcăminte, (I. Mareș 2002, p.57).

În urma analizelor metalografice și prin studierea zonei de geneză a elementelor de cultură materială și spirituală s-a stabilit că o mare parte din obiectele de cupru din culturile Gumelnița și Sălcuța au fost lucrate din aramă provenită din Tracia, lucru ce a subliniat schimburile continue ce aveau loc între diferitele comunități neolitice. Acest lucru nu înseamnă că este negat rolul unei evoluții locale neîntrerupte, dar se crede că folosirea unor tehnici noi se datorează în primul rând impulsurilor culturale venite din sudul Peninsulei Balcanice.

Nu poate exista nici o îndoială că multe din obiectele găsite în Muntenia au fost lucrate undeva în așezările înrudite de la sud de fluviu, (E. Comșa 1987, p.106; A. Vulpe 1973, p.220).

Cele mai cunoscute exploatări miniere din mileniul IV î.Chr au fost cele de la Ai Bunar și Stara Zagora. Aici s – au descoperit fragmente ceramice din cultura Karanovo VI – Gumelnița, unelte folosite la minerit: „ciocane de miner” din piatră și corn la Rudna Glava, iar la Ai Bunar s-au descoperit fragmente de unelte confecționate din coarne de animale, cu capetele ascuțite, dar și un topor – ciocan de tip Ploçnic, din cupru, care conserva urme de folosire, (I. Mareș 2002, p.57).

Din punct de vedere geografic, aceste mine, Rudna Glava, (Serbia de est) și Ai Bunar, (în Bulgaria sudică), au determinat două zone originare ale metalurgiei balcanice timpurii : bazinul eruptiv Timok și Tracia bulgară. Primele datări au dus la concluzia că aceste mine provin din perioada eneolitică.

Au fost realizate numeroase studii asupra spațiului Bulgariei, pentru a se stabili rolul pe care l – ar fi putut juca minele de la Rudna Glava și Ai Bunar în furnizarea de minereuri din care să derive cuprul calcolitic al Balcanilor. Pentru Rudna Glava evidența este negativă.

„Indiferent cât de importantă ar fi fost mina de la Rudna Glava în dezvoltarea metalurgiei extractive timpurii a cuprului în Balcani, din punct de vedere cantitativ ea este nesemnificativă”, (Ernst Pernicka, F. Begemann, S. Schmitt – Strecker, H. Todorova, I. Kuleff 1997, p. 145).

În ceea ce privește arealul culturii Gumelnița, problema vechii metalurgii a cuprului a fost și este în continuare în atenția specialiștilor, aceștia efectuând o serie de investigații geochimice pe obiecte de cupru din eneolitic, (eșantioane), rezultatele fiind semnificative, (I. Mareș 2002, p.57).

Din lipsa informațiilor privind existența unor exploatări miniere în eneoliticul nostru, pot fi emise numai presupuneri indirecte despre folosirea lor.

Pe baza unor date din tehnologia actuală a cuprului, (posibile de luat în considerație), s-au emis teorii referitoare la modul de obținere al metalului respectiv, și anume printr-o separare a mineralelor utile sau a metalelor native, (cupru, aur, argint), după operația de exploatare a minereului din zăcăminte de gangă și roci sterile. În acest scop au fost folosite probabil tehnici mecanice simple, cum ar fi sfărâmarea, clasarea și sortarea minereului pe categorii utile, (Idem, p.59).

După ce au fost descoperite calitățile acestui metal s-a trecut în mod treptat la folosirea lui în cantități din ce în ce mai mari, ajungându-se la o „producție metalurgică” în eneolitic, exploatarea acestor zăcăminte de cupru ducând în paralel la dezvoltarea activităților miniere.

Se pare că aceste comunități neolitice au avut un real simț practic al orientării, localizării și exploatării resurselor naturale.

Numai viitoarele analize chimice și metalografice efectuate asupra metalului nativ, minereurilor locale și a obiectelor preistorice, vor putea lămurii chestiunea originii celei mai vechi arame folosite în eneoliticul nostru și stabilii dacă ea este în întregime sau numai parțial, locală sau străină, (Ibidem., p.61) .

CAPITOLUL IV:

STATISTICA PIESELOR GUMELNIȚENE

Piesele de aramă din neo-eneoliticul nord – dunărean au rezultat din săpăturile arheologice efectuate în diferite așezări și necropole investigate în special începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent. În stațiunile arheologice cercetate sistematic, obiectele de aramă au fost descoperite în diferite contexte: în nivelurile de cultură, în locuințe, în gropi menajere și de cult, în sanctuare, în morminte, în cadrul unor complexe arheologice etc. În situațiile în care piesele de aramă au rezultat din condiții stratigrafice sigure, complexe închise, acestea au constituit repere cronologice pentru datarea, prin analogii, a exemplarelor similare descoperite întâmplător.

Începând cu neoliticul târziu, obiectele mărunte de aramă, (în special podoabe), dar și unele ca străpungătoare, dăltițe, se înmulțesc, fiind atestate în toate culturile, proces ce va însemna un mare salt calitativ, ce va duce la dezvoltarea mult mai amplă a metalurgiei cuprului. Odată cu începutul culturii Gumelnița, principalele prototipuri ale obiectelor de aramă ce vor avea largă circulație în perioada imediat următoare, par să fi fost „deja” realizate și produse în mediul local, (A. Vulpe 1973, p. 220).

Descoperirile din așezările neolitice din sud-estul țării noastre sunt o dovadă a faptului că și în arealul nord-dunărean, arama era turnată și prelucrată, pentru anumite categorii de piese. Pentru a întări această afirmație specialiștii fac referire la cele două fragmente de tipare din lut pentru turnat, descoperite la Căscioarele, dar și un mic tipar din lut menționat de Dinu V. Rosetti, când prezenta descoperirile din așezarea de la Vidra alături de câteva „picături” de aramă. S-a afirmat că tiparul de la Vidra era folosit la turnarea obiectelor prin metoda „cerii pierdute” , (E. Comșa 1987, p.106; A. Vulpe 1973, p.220).

Un număr însemnat de obiecte de aramă au fost găsite fortuit, unele dintre ele fiind descoperiri izolate. În cele mai multe cazuri există date în legătură cu locul și contextul descoperirilor, în altele însă acestea lipsesc, (I. Mareș 2002, p.37).

Dacă aruncăm privire sumară asupra diagramelor cu distribuția pieselor de aramă, observăm concentrări în anumite zone, care relevă mai degrabă carențele unui stadiu de cercetare decât o realitate efectivă. Pe teritoriul actual românesc zonele de concentrare a pieselor sunt tocmai acelea în care s-au realizat cercetări de amploare și mai îndelungate, și anume: împrejurimile Bucureștiului, cu extensie spre Dunăre pe văile Argeșului, Dâmboviței și Mostiștei, (unde este situată și așezarea de la Căscioarele) și văile Vedei, Teleormanului și Călmățuiului.

Faptul că declanșarea unor campanii de săpături arheologice în așezări gumelnițene din zone mai puțin cunoscute a condus la descoperirea unor loturi semnificative de piese din cupru este suficient pentru a întregii această afirmație referitoare la numărul mic de piese, datorat carențelor din cercetare, (C. Bem 1999-2000, p. 157; Idem, 2002 – 2003, p. 5).

Pornind de la informațiile din baza de date, (locul descoperirii, contextul descoperirii, tipul pieselor, etapa din care provin, etc.), mi-am propus să fac o analiză contextuală și statistică a pieselor de cupru descoperite pe teritoriul României în cultura Gumelnița, analiză evidențiată prin intermediul diagramelor și graficelor.

Din cele 27 de așezări gumelnițene pe care le – am menționat în baza de date, cele mai numeroase piese au fost descoperite în așezările de la: Căscioarele și Gumelnița, urmate apoi de descoperirile de la Vidra, Vărăști, Hârșova, Glina și Drăgănești – Olt. Cele mai puține piese descoperite aparțin așezărilor de la: Bucșani, Cernavodă, Ciolăneștii din Deal, Cluj – Napoca, Curcani, Cunești, Gărăgău, Geangoiești, Morteni, Însurăței, Jilava, Pietrele, Poroschia, Sărulești, Sultana, Siliștea – Gumești, Tangâru, Teiu, Vânătorii Mici, Vitănești.

Acest grafic evidențiază o evoluție ascendentă începând cu etapa A1 a culturii Gumelnița, urmată de etapa A2 și apoi etapa B1, unde s – au descoperit cele mai multe piese din cupru. Pentru un număr destul de mare de piese nu se cunoaște sigur etapa din care provin.

Cele mai multe și variate piese au fost descoperite în locuințe, aici găsindu– se un număr mare de străpungătoare, în comparație cu celelalte tipuri de piese: ace, dăltițe, inele. Cele mai puține piese descoperite sunt: topoarele, lamele și cârligele. Din păcate nu este cunoscut contextul descoperirii celor mai multe străpungătoare, inele și topoare, ceea ce împiedică o statistică clară a pieselor gumelnițene din eneoliticul românesc. În depozit s – au descoperit doar ace, iar în necropolă ace și un singur topor, (miniatural, descoperit la Gumelnița). În mormânt izolat s – a descoperit o singură daltă în localitatea Curcani, jud. Călărași.

Contextul în care au fost descoperite aceste piese, relevă utilitatea lor practică.

În diagrama de mai sus putem observa că majoritatea pieselor au ajuns la lumină în urma săpăturilor sistematice, cele mai multe din ele fiind descoperite în etapa B1 a culturii Gumelnița, urmate apoi de piesele descoperite în etapa A2 a culturii. Pentru un număr mare de piese nu este sigură etapa din care provin. Cele mai multe piese descoperite în urma sondajelor arheologice aparțin etapei B1 a culturii Gumelnița; pentru etapa A1 nu s –a descoperit nici o piesă, iar pentru etapa A2 foarte puține.

În urma săpăturilor de salvare s –au descoperit piese aparținând etapei A1 a culturii și foarte puține pentru etapa A2, iar pentru etapa B1 a culturii nu s – a

descoperit nici o piesă. Un număr relativ mare de descoperiri întâmplătoare sunt atribuite aceleiași etape B1 a culturii.

Cifrele reprezentate în grafice corespund cu numărul de piese descoperite.

După cum observăm în graficul de mai sus, cele mai multe piese descoperite în cultura Gumelnița pe teritoriul României sunt străpungătoarele, (76%), urmate apoi de: ace, (29,9%), dăltițe, (20%), topoare, (18,3%), lame, (2,3%), și cârlige, (2,9%). În cazul uneltelor este de remarcat o evoluție ascendentă, cele mai multe piese fiind descoperite în etapa B1 a culturii.

Se poate observa din analiza graficelor, că, în comparație cu celelalte tipuri de piese, în așezările gumelnițene nord – pontice predomină străpungătoarele.

Statistica străpungătoarelor, în funcție de așezarea din care provin:

Etapa A1 a culturii Gumelnița: cele mai multe străpungătoare provin din așezarea neolitică de la Cernavodă, urmată de așezarea de la Hârșova și apoi de cele descoperite la Căscioarele și Glina, acestea din urmă în număr egal.

Etapa A2 a culturii Gumelnița: în așezarea de la Căscioarele s – au descoperit cele mai multe piese, urmată cu un raport de ½ de așezarea de la Gumelnița. Un număr redus de străpungătoare s – a descoperit la Sultana, Hârșova și Însurăței.

Etapa B1 a culturii Gumelnița: și în această etapă așezarea de la Căscioarele se află pe locul întâi, aici descoperindu – se peste 20 de străpungătoare, față de așezarea de la Gumelnița unde s – au descoperit în această etapă doar 5 străpungătoare. Cele mai puține piese au fost descoperite la Drăgănești – Olt, Vidra și Însurăței.

– Etapă necunoscută: un număr mare de străpungătoare s – a descoperit în așezarea eponimă a culturii Gumelnița, (35), dar și în așezarea de la Vidra, (22); la Căscioarele s – au descoperit doar 4 piese a căror etapă este necunoscută.

Străpungătoarele, alături de folosirea lor în activități productive de perforare, ornamentare, există posibilitatea să fie folosite și ca arme. Acest lucru putea fi posibil prin înmănușarea lor într – un mâner din os sau prin înfășurarea într – un fir vegetal. La Căscioarele s – a descoperit o piesă unicat, care conservă striuri numai în treimea medie, despărțind astfel, zona de utilizare de cea a mânerului, (C. Bem 1999-2000, p. 98).

Patru piese au fost descoperite în locuința nr. 5 de la Hârșova. Aceasta s-a dovedit a fi o „locuință atelier” pentru prelucrarea podoabelor, (brățări și mărgele), din Spondylus gaederopodus. Se pare că obiectele din aramă ar fi fost folosite la confecționarea acestor podoabe din valve de scoici. Mai exact este vorba de un depozit de podoabe și unelte din aramă. Inițial el s-a aflat depus într-un vas de lut pe o poliță, care în timpul incendiului ce a distrus locuința, a căzut, o parte din obiectele ce se aflau în el, risipindu-se pe o suprafață de 1mp . Evident, locuința și depozitul au aparținut unui individ specializat în confecționarea de astfel de obiecte. Alături de aceste piese s-au mai descoperit și: o daltă și cinci inele de buclă menționate în lucrare, (E. Comșa 1990, p.11; P. Hașotti 1997, p.107-108).

Răspândirea topoarelor:

Piese cu un caracter deosebit, determinat de raritatea lor în mediul eneolitic, dar și de implicațiile lor economice, sociale și spirituale, topoarele de aramă au fost mereu în atenția specialiștilor. Pe lângă dubla lor funcționalitate de unelte și arme, în același timp, unele din ele au avut și un rol legat de practici de cult și magico-rituale, depuneri votive, însemne ale puterii etc.

Considerate piese de prestigiu, topoarele ar putea fi însemnul unor așezări diferențiate din punct de vedere social, , (C. Bem 2005, sub tipar).

În graficul de mai jos, observăm că nu avem nici un topor descoperit pentru cultura Gumelnița A1, iar pentru Gumelnița A2 o singură piesă descoperită la Bucșani. În etapa B1 a culturii avem un topor descoperit la Vidra și unul la Teiu. Din păcate, nu se știe sigur etapa din care provin celelalte descoperiri de la: Vidra, Glina, Gumelnița, Poroschia, Cluj-Napoca, Ciolăneștii din Deal, Bucșani și Sultana. În fiecare din așezări s – a descoperit câte un topor, iar în așezarea de la Gumelnița, s – au descoperit două topoare.

P. Hașotti, a făcut o comparație între obiectele de cupru descoperite în spațiul vest-pontic, (în special în necropola de la Varna) și obiectele descoperite în așezări, observând o discrepanță majoră în ceea ce privește densitatea topoarelor, care sunt prezente în număr mult mai mare în așezări, spre deosebire de necropole; acest fapt subliniază același caracter votiv menționat mai sus, (P. Hașotti 1997, p.107).

„Interesant ar fi să știm care este semnificația pieselor descoperite izolat sau în depozite. Multe din ele ar putea fi depuneri votive, (greu de crezut că omul își pierdea deseori câte un topor prețios pe câmp ), (A.Vulpe1973, p.223).

Răspândirea lamelor:

Caracteristic pentru aceste piese este forma lățită și ascuțită la vârf, asemenea unui cosor; unele sunt prevăzute cu mâner pentru fixare. Au tăișul ascuțit pe partea exterioară.

Astfel de piese au fost descoperite la Căscioarele, (etapa A2 a culturii), două aparținând etapei B1 a culturii Gumelnița, (Căscioarele și Tangâru) și alte două a căror etapă este necunoscută la Căscioarele și Glina.

Răspândirea dălților:

Din piesele pe care le – am descris în baza de date 12 exemplare sunt reprezentate de dălți. Au formă dreptunghiulară sau paralelipipedică, dar pot fi și mai subțiri, asemănătoare cu topoarele plate. Observăm pentru etapa A1 a culturii o singură piesă descoperită la Hârșova. Face parte din renumita „locuință-atelier” cu nr.5, și se pare că era folosită la crestarea și decuparea fragmentelor din brățări, ce urmau a fi transformate în plăcuțe decorative sau mărgele de diferite dimensiuni, (P. Hașotti 1997, p.107-108).

Pentru etapa A2 a culturii nu avem nici o piesă descoperită, pentru B1 avem câte două dălți la: Căscioarele, Gumelnița și Geangoiești. În cazul dălților

descoperite la Gumelnița, Geangoiești, (câte două piese), Curcani, Siliștea – Gumești și Vânătorii Mici, (câte o piesă) etapa de proveniență este neprecizată.

Răspândirea cârligelor:

Cârligele se numără printre piesele cu cele mai puține descoperiri, și avem în baza de date un număr de cinci piese, descoperite astfel: în etapa A2 a culturii Gumelnița s – au descoperit trei cârlige, la Hârșova, Gumelnița și Pietrele. În etapa B1 a culturii s – au descoperit două piese, la Căscioarele și Vidra. Cârligele se disting între ele prin forma capătului de prindere a firului, care se poate termina cu un inel de prindere sau poate fi ascuțit la ambele capete, (Planșa I: 8 a, b).

Unele din aceste categorii au fost folosite pentru pescuit, făcând parte din inventarul gospodăresc.

Răspândirea acelor:

Din punct de vedere tipologic acele se deosebesc de străpungătoare prin forma specifică a capătului proximal, din care rezultă trei grupe principale: ace simple, cu gămălie; ace cu partea proximală aplatizată, (triunghiular / romboidal); ace cu dublă volută sau cu cap dublu spiralat.

Din cele 56 de piese descoperite și publicate până acum în arealul culturii Gumelnița pe teritoriul României, 46 aparțin etapei Gumelnița B1 și doar șase aparțin etapei Gumelnița A2. Pentru Gumelnița A1 nu s-a descoperit nici o piesă. Dacă această situație nu se datorează hazardului descoperirilor, atunci s-ar putea afirma ipoteza unei mai mari utilizări a acelor în etapa B1. Altele erau folosite ca podoabe, (de exemplu volutele): pentru fixarea unor piese vestimentare, sau, poate pentru prinderea părului de către femei, ( E. COMȘA 1965, p.370)

Reprezentative pentru cultura Gumelnița sunt acele cu dublă volută, care nu au jucat doar rolul de podoabe, ci și acela de embleme, adevărate piese de prestigiu reprezentative pentru structurile sociale. Prin dubla volută, acestea constituie categoria cea mai spectaculoasă de ace, (Planșa I, 3). Acest tip este răspândit în ultimele două faze ale culturii Gumelnița.

Pentru etapa A2 a culturii s – au descoperit trei piese la: Vidra, Morteni și Căscioarele, toate în locuințe, iar în etapa B1 se observă o concentrare a pieselor de acest tip, cele mai multe fiind descoperite la Vărăști, (una într – un mormânt, iar celelalte două într – un depozit).

Capătul proximal aplatizat și, în unele cazuri, corpul răsucit, sunt elemente care individualizează cea de-a doua categorie de ace. Realizată prin martelare, partea proximală poate fi romboidală, triunghiulară sau de o formă general triunghiulară, de obicei cu baza mare spre corpul piesei, (Planșa I: 2, 4). Din piesele făcute publice, foarte puține au fost descoperite la sudul Dunării, ceea ce i-a determinat pe arheologi să-și pună problema creării la nordul Dunării a tipului de ace în discuție, într-unul sau mai multe „ateliere” metalurgice locale, situate în apropierea fluviului, (C. Bem 1999-2000, p.160-161; Idem 2002 – 2003, p.10).

Existența unui astfel de atelier poate fi susținută și de descoperirea a trei depozite la Vărăști, (unde s-au descoperit cele mai multe ace de acest tip – nouă exemplare) și Gumelnița, unde s-au descoperit patru ace, toate atribuite etapei B1 a culturii. În aceeași etapă s – au mai descoperit piese la Sultana și Căscioarele, (câte două piese), la Drăgănești – Olt și Bucșani, (câte o piesă). L – a Căscioarele s – a descoperit o piesă ce a fost atribuită etapei A2 a culturii.

Dacă urmărim o evoluție a răspândirii acelor în funcție de etapa din care provin, constatăm ca acestea apar odată cu etapa A2 a culturii, dar majoritatea descoperirilor sunt concentrate în B1.

Acele simple se întâlnesc în cvasitotalitatea ariei gumelnițene, de-a lungul fazelor A2 și B1, folosite, fără îndoială, ca piese cu utilitate casnică, dar foarte probabil și ca podoabe.

„Nu numai locuința era împodobită ci și veșmintele sau chiar corpul. Este posibil să fi existat și tatuaje. În mod sigur, existau diverse modalități de aranjare a părului, (coafuri?). O dovadă în acest sens o constituie acele de păr ,(de os sau cupru) precum și diverse moduri de a figura părul la statuetele antropomorfe. Erau ele folosite de femei sau de către bărbați?”, (S. Marinescu – Bâlcu 2001, CD-ROM).

Inelele:

Întrebuințate în general ca piese de ornament, inelele din cupru au avut rolul de podoabe, (Planșa I: 10a, b). Cerceii sau inelele de buclă constituie cele mai vechi tipuri de piese din cupru și au evoluat până în epoca bronzului; au fost puse în relație cu practici magico-rituale, ca obiecte de cult, fiind considerate drept obiecte ale zeității feminine, obiecte de podoabă, (I. Mareș 2002, p. 128). Procentul de inele descoperite în cultura Gumelnița este de 10, 1 %.

Cele mai vechi inele aparținând culturii Gumelnița au fost descoperite la Hârșova pentru etapa A1, (4 inele), și la Gumelnița, (un inel).

Observăm în graficul de mai sus o concentrare a pieselor descoperite în cultura Gumelnița A2, în așezările de la: Glina, (6 piese), Vidra, (2 piese), în comparație cu așezările de la Pietrele, Căscioarele și Hârșova, unde s – a descoperit doar câte o piesă. Tot la Glina s – a mai descoperit un inel dar nu se cunoaște etapa din care provine. În etapa A1 a culturii s – au descoperit patru inele la Hârșova și unul la Gumelnița. În cultura Gumelnița B1 nu s – a descoperit nici o piesă.

Colane, cingători, brățări, verigi:

Sunt considerate gumelnițene numai brățările simple, uni- sau cel mult bispiralice, variate tipologic, (C. Bem, 1999-2000, p.162; Idem, 2002 – 2003, p.6). O piesă unicat din eneoliticul României a fost descoperită la București. Este din sârmă de cupru, cu un decor ce sugerează capul de șarpe. Nu se știe sigur faza din care provine. A fost pusă în legătură cu practici magico-rituale, deci ar putea fi piesă de cult, (V. Boroneanț 1992, p.71).

Un colier, (colan), din tablă de cupru, a fost descoperit la gâtul unei statuete, în așezarea de la Căscioarele, aparținând etapei B1 a culturii Gumelnița.

Pe aceeași statuetă de la Căscioarele, amintită mai sus, în jurul taliei s-a descoperit o cingătoare din tablă de cupru, (Planșa II, 3a). O altă cingătoare se găsește pe o statuetă din os de la Sultana. Împodobirea statuetelor antropomorfe cu cercei, verigi, colane, cingători de cupru, s-a considerat că face parte din ritualul de cult consacrat zeității feminine, (Planșa II, 3b), piesele respective devenind sacre, (I. Mareș, 2002, p. 130).

În localitatea Pietrele din județul Giurgiu a fost descoperită o verigă, într – o fază neprecizată a culturii Gumelnița.

TABLE ȘI SÂRME:

O categorie extrem de rară este cea a materiei prime pregătită pentru a fi prelucrată: table și sârme. O astfel de tablă, (Planșa II, 5) s-a descoperit în așezarea de la Căscioarele; în același loc a fost descoperită o sârmă, (Planșa II, 4).

LINGOURI:

S-a descoperit o piesă la Vitănești, aparținând etapei B1 a culturii Gumelnița. Piesa este semi-fabricată, posibil import, care atestă atât metalurgia locală a cuprului, cât și comerțul cu asemenea bunuri.

RESTURI DE LA TURNARE:

Din etapa Gumelnița B1 provin „bobițele” de la Vidra, județul Ilfov.

Fiecare grupă de unelte, arme, podoabe, repartizează o gamă variată de piese elaborate de meșteșugarii „specializați” din eneolitic, cu destinații funcționale precise. Este evident faptul că tipuri de unelte și podoabe, invenții ale meșteșugarilor, (unele tipuri de topoare, pandantive, amulete), au dispărut în eneoliticul final, când au avut loc transformări etno-culturale și formarea unor civilizații noi, (I. Mareș 2002, p.140).

Se va putea dispune de mai multe date atunci când rezultatelor actuale obținute li se vor adăuga și analizele traseologice. Tipurile de piese cu datare sigură ajută la încadrarea aproximativă a altor exemplare similare găsite fortuit sau chiar a celor diferite ca tipuri, (piesele din depozite), dar nu pot fi văzute ca repere cronologice pentru stabilirea unor sincronisme între faze, etape și subetape ale unor culturi arheologice eneolitice, deoarece evoluția lor în timp este mai îndelungată decât a fazei culturale în care au apărut.

Se constată de asemenea că, producția pieselor de cupru, cantitativ și ca diversitate tipologică, parcurge o curbă ascendentă, din eneoliticul timpuriu, este maximă în perioada eneoliticului dezvoltat, (clasic), și descendentă în eneoliticul final, (V. Voinea 2001, CD-ROM).

CONCLUZII:

Încă din mileniul VI î. Chr locuitorii spațiului nord – pontic aveau primele contacte cu arama și cunoașterea acestui metal, (prospecția), lucru evidențiat de specialiști prin bucata de cupru descoperită la Iernut, aparținând culturii Starcevo – Criș, dar și prin aducerea la lumină prin intermediul săpăturilor arheologice a primelor obiecte din cupru, aparținând aceleiași culturi, (străpungătoare).

Numeroasele lucrări științifice realizate de câteva generații de specialiști, ce s – au întrecut cu tenacitate în a studia și elucida „misterele” civilizațiilor neolitice, sunt dovada faptului că vechea metalurgie a cuprului a fost și este una din cele mai controversate probleme ale preistoriei.

Investigațiile făcute de – a lungul anilor, concretizate prin descoperirile arheologice de mare importanță, au dus la clarificarea multor necunoscute legate de începuturile și dezvoltarea metalurgiei aramei.

Descoperirile arheologice au adus la lumină date importante despre practicarea mineritului în sud – estul Europei, (Balcani), probabil de o anumită categorie de „mineri profesioniști” , care prin exploatarea zăcămintelor native de aramă, (de la suprafață) sau a celor polimetalice, au ajuns la un moment dat să cunoască și să folosească aliajul de cupru cu arsen, abținând astfel piese mult mai bune din punct de vedere calitativ, (I. Mareș 2002, p. 345).

În neolitic și ulterior, a ființat probabil o categorie de meșteri itineranți „specializați” în metalurgia aramei, care au prelucrat în așezări diferite piese din cupru, prin cele trei etape pe care le presupune procesul de metalurgie:

– o primă etapă de exploatare a zăcămintelor pentru calitățile oxizilor de cupru, urmată de utilizarea tehnicilor simple, (mecanice) de elaborare a pieselor de cupru și dezvoltarea propriu – zisă a metalurgiei aramei, prin folosirea tehnicilor de reducere, topire și turnare, alături de cele mecanice.

Pentru eneoliticul gumelnițean există puține informații referitoare la exploatarea unor zăcăminte de cupru locale, și anume mina de la Altân Tepe, care ridică numeroase semne de întrebare asupra perioadei de exploatare, dar descoperirile rezultate în urma cercetărilor sistematice, (tipare pentru turnat arama la Căscioarele, piese semifabricate și posibile „resturi de la turnare”), sunt o dovadă în ceea ce privește metalurgia locală a cuprului.

Progresele înregistrate în metalurgia aramei sunt în relație și cu rezultatele obținute în arderea ceramicii în cuptoare, când s – a atins temperatura de topire a cuprului, (1085°C).

Se constată o diversitate tipologică de obiecte din cupru în cultura Gumelnița : unelte, (străpungătoare, lame, topoare, dălți, cârlige, ace), podoabe, (brățări, inele, cingători, verigi), diverse alte piese, (sârme, „resturi de la turnare”, table, posibile lingouri).

Analizând obiectele din eneoliticul gumelnițean descoperite în spațiul nord – pontic, și ținând cont de condițiile de descoperire, se constată că cele mai multe piese provin din așezări, (Căscioarele și Gumelnița), respectiv locuințe, cele din morminte și depozite fiind mult mai reduse. Importante ca număr sunt și descoperirile întâmplătoare, în general reprezentate de ace și topoare.

Rezultatele cercetărilor arheologice nu relevă în totalitate realitatea, deoarece unele așezări au fost cercetate sistematic, (de aici provenind cele mai multe piese), altele au făcut obiectul unor sondaje și săpături de salvare, iar pentru un număr semnificativ de piese nu se cunosc condițiile în care au fost descoperite.

Rezultatele analizelor spectrale documentează atât producția locală, cât și schimburile permanente în cadrul circulației metalului, din și înspre zone diferite de producție. Odată cu pătrunderea comunităților Cernavodă I se constată un proces de diminuare a metalurgiei aramei în zona sudică a țării, centrele și „atelierele” gumelnițene încetându – și activitatea.

Metalurgia aramei în neo – eneolitic, (mai ales în cel dezvoltat), a reprezentat un factor principal în cadrul transformărilor care au avut loc în dezvoltarea civilizațiilor de atunci, alături de celelalte laturi economice.

Pentru rezolvarea descifrării totale a unor probleme legate de metalurgia cuprului se impune întreprinderea de cercetări arheologice susținute pentru depistarea și investigarea vechilor exploatări miniere și efectuarea mai multor cercetări interdisciplinare, (analize metalografice, spectrografice, traseologice), alături de cercetarea integrală a cât mai multor așezări neolitice, pentru a putea avea o imagine de ansamblu a ceea ce a reprezentat civilizația neolitică în cvasitotalitatea ei.

Baza actuală de informații va fi întregită cu siguranță de cercetările viitoare, ce vor aduce indiscutabil noi date privind acest domeniu.

1 a,b 3

2 3

5 6 7

4

10 a,b

9 a,b

8 a ,b

1a 1b

2a 2a

3

2b 4

BIBLIOGRAFIE :

Bălășescu Adrian, Haită Constantin, Popovici Dragomir, Radu Valentin,

Tomescu A.M. F., Cercetarea arheologică pluridisciplinară. Concepte, Metode și Tehnici, Seria Cercetări Pluridisciplinare, III, București, Ed. Cetatea de Scaun-Târgoviște, 2002, p.68-69;

Bem Cătălin, Considerații privind o serie de tipuri de piese din aramă gumelnițene, în Buletinul Muzeului “Teohary Antonescu”, 5-6, Giurgiu, 1999 – 2000, p. 155-179;

Bem Cătălin, Considération sur quelques types de pièces gumelnitiennes en cuivre, în Dacia, 46 – 47, București, 2002 – 2003, p. 1 – 26;

Bem Cătălin, Noi considerații asupra topoarelor-ciocan de tip Vidra, în Studii de Preistorie, 3, 2005, sub tipar;

Boroneanț Vasile, Tell-ul eneolitic de la Chitila – București, în Materiale, a VII- a sesiune anuală de rapoarte, Ploiești, 1983, p.69-72;

Comșa Eugen, L'utilization du cuivre par les comunautés de la culture Gumelnita du territoire roumain, în Studia Praehistorica, 1-2, 1978, Sofia, p. 109-120;

Comșa Eugen , Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, 1987,

București, p.102 – 106;

Comșa Eugen, Quelque donnée sur les aiquilles de cuivre découvertes dans l'aire de la civilisation de Gumelnița, în Dacia, N. S., IX, 1965, p.363;

Comșa Eugen, Complexul neolitic de la Radovanu, în Cultură și Civilizație la Dunărea de Jos, VIII, 1990, Călărași, p.11-20;

Comșa Eugen, Arama, în Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a Românilor, vol.I, 1994, coord. Constantin Preda,

Dănilă Petre,

Dănilă Maria, Cuprul, 1982, București, p. 29 – 31;

Dumitrescu

Vladimir, Fouilles de Gumelnita, în Dacia, II, 1925, București, p. 98-99;

Dumitrescu

Vladimir , Descoperirile de la Gumelnița, în Dacia, I, 1924, Ed. Cultura Națională, p.325-342;

Hașotti Puiu, Epoca neolitică în Dobrogea, Constanța, 1997, p. 93-108;

Lazarovici Gh.,

Micle D., Introducere în arheologia informatizată, Universitatea de Vest Timișoara, Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis III, Ed. Timișoara, 2001, p.20-21;

Maddin Robert, Some metallurgical Consideration in the Reconstruction of Early Metallurgy, în The Copper Age in the Near East and Europe 10, colloquium XIX, Metallurgy: Origins and Technology, organizat de Bernardo Bagolini și Fulvia Lo Schiavo, 8-14 septembrie 1996, Ed. A.B.A.C.O, p.9 – 19;

Mareș Ion, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României, Suceava, Ed. Bucovina Istorică, 2002, p. 27-140;

Marinescu – Bâlcu

Silvia, Introducere în cultura Gumelnița, CD – ROM, Ministerul Culturii și Cultelor, Serviciul Arheologie, CIMEC;

Nestor Ion, Asupra începuturilor metalurgiei aramei și bronzului în R.P.R., I, București, p.32, 41;

Pernicka Ernst, Begemann F., Schmitt – Strecker S., Todorova H., Kuleff I. ,

Prehistoric copper in Bulgaria, în Eurasia Antiqua 3, 1997, p. 57 – 59;

Petrescu-Dâmbovița Mircea,

Problema neolitizării, în Istoria Românilor, vol. I, Ed. Academiei, București, 2001. p.116-122;

Vajsov Ivan, Die Idole aus den Graberfejdern von Durankulak 257, în Die Prahistorischen Graberfelder Heravsgegeben Von Henrieta Todorova, 2002, Teil 1, Sofia, p. 264;

Voinea Valentina, Cultura Gumelnița în centrul și sudul Dobrogei, CD – ROM, 2001, Ministerul Culturii și Cultelor, Serviciul Arheologie, CIMEC;

Vulpe Alexandru, Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpato-dunărean, în SCIV, 24, 2, București, 1973, p. 217-237 ;

Vulpe Alexandru, Probleme actuale privind metalurgia aramei si a bronzului în epoca bronzului în România, în Revista de Istorie, București, 1974, p. 140;

Vulpe Alexandru, Die Äxte und Beile in Rumanien II, în, PBF, IX, 5, 1975, p.55-59;