Metafore ale Culturii

Fenomenul culturii este foarte complex, astfel încât, la întrebarea „Ce este cultura?” găsim o multitudine de răspunsuri teoretice(aproximativ 163) și metaforice. Pentru început, ne vom opri la cele metaforice, urmând să vorbim și despre termenul de “cultură” în sine.

“Cultura este totul. Cultura este felul în care ne îmbrăcăm, cum ne ținem capul, cum mergem, cum ne legăm cravata, nu numai ce cărți scriem și ce fel de case clădim.” Aime Cesaire

„Cultura este arta înălțată la un set de credințe.” Tom Wolfe

„Cultura e o formă de viață prin care o colectivitate umană își exprimă forța creatoare.” Marin Preda

“Cultura este vasul comunicant al rațiunii umane.” Costel Zagan

„Cultura este un sistem de reguli informale care arăta cum ar trebui oamenii să se comporte într-o organizație.” Kennedy si Deal

“Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ și e o cetate nouă a unității naționale.” Simion Burnuțiu

Așadar, putem deduce mai multe semnificații metaforice ale culturii. Tot metaforic, cultura poate fi văzută și ca:

–        regulator de schimb – funcționând ca un mecanism de control în care contractul informal și recompensele pe termen lung sunt reglementate, ajutate de valori comune, un sistem de referinta și o memorie corporativă comună;

–        compas, în care cultura dă un sens de direcție și ghidează prioritățile

–        „lipici” social – în care ideile, simbolurile și valorile comune sunt surse de identificare cu grupul (organizația) și contracarează fragmentarea;

–        vacă sacră, în care premisele și valorile de bază indică o esență a organizației față de care oamenii sunt atașați;

–        regulator afectiv, în care cultura oferă o linie călăuzitoare pentru emoții și cum ar trebui ele să fie exprimate;

–        dezordine, fragmentare și ambiguitate ca aspecte cheie ale culturii organizaționale;

–        orbitor sau aspectele inconștiente ale culturii, cultura ca idei „taken for granted”

–        închiderea cuvântului, idei și sensuri culturale ce creează o lume fixă în care oamenii sunt incapabili să exploreze și să transceandă critic construcțiile sociale existente.

Definiția dată de către DEX este următoarea: „totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”.

Tеrmеnul de “cultură” prоvinе din lаtinеscul “colere”, ceea ce înseamnă a cultiva/a onora și se referă în general la activitatea umană.

Acest termen reprezintă ansamblul modelelor de gândire, atitudine și acțiune ce caracterizează o populație și reprezintă elementul esențial alături de valorile familiei. Elementele cele mai perfecte ce se regăsesc în termenul de “cultură” sunt valorile, credințele și simbolurile ce diferențiază fiecare populație facând-o să fie unică și specială. Cultura prescrie comportamentul oamenilor în diferite grupuri de persoane și la diferite evenimente numai că, de multe ori membrii unei societăți își dau seama de cultură, doar atunci când interacționează cu culturi diferite. Nici un om nu poate fi considerat membru al unei societati dacă nu face parte dintr-o cultură. Precum a spus și filozoful român Simion Burnuțiu “Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ și e o cetate nouă a unității naționale”. Cu ajutorul culturii putem dobândi valori create de omenire și a le transmite din generație în generație pentru a descoperi unde se reflectă istoria și care sunt rădăcinile noastre.

Există, de asemenea, și termeni înrudiți cu conceptul de cultură, și anume: subcultura, aculturație, enculturație, difuziune și model cultural.

Subcultura reprezintă o cultură caracteristică unui grup social restrâns, ce cuprinde norme și valori diferite de cele social acceptate. Subculturile pot fi alternative, dar și ostile, concurente sistemului cultural dominant. Când subcultura devine opusă valorilor dominante se mai folosește și termenul de contracultură (Milton Yinger). Termenul este des folosit în sociologia deviantei – subcultură delincventă. Alte utilizări: subcultură a tinerilor, a diferitelor profesii, subcultura homosexualilor, etc.

Aculturația (concept cu originea în anttropologia culturală) este procesul de interacțiune a două culture ce întră în contact una cu cealaltă. Aculturația se manifestă fie prin schimbări în ambele culture, fie doar într-una din ele, care preia valorile celeilalte – în acest caz folosim termenul de asimilare (adică integrarea unui grup strain, immigrant sau subordonat în societatea gazdă dominant). Prin asimilare sau aculturație, grupul subordonat acceptă și interiorizeaza valorile și cultura grupului dominant. Cel mai cunoscut exemplu pentru români, este fenomenul de aculturație ce a avut loc odata cu cucerirea Daciei de către romani. Aculturația apare nu doar când doua culture diferite intră în contact, ci și atunci când doua tipuri ale aceleiași culture vin în contact (de exemplu cultura urbană și cultura rurală, adesea procesul de urbanizare este înțeles ca un process de aculturație).

Enculturație – este corespondentul anthropologic al termenului de socializare. Se referă la internalizarea de către individ a normelor și valorilor grupului de apartenență.

Difuziune – desemnează răspândirea atributelor culturale de la o cultură la alta, prin contactul dintre diferite grupuri culturale. La extreme difuzionistii încearcă să arate că elementele culturii umane au apărut într-un singur loc de pe glob și apoi s-au răspândit peste tot (exemplu: similaritățile dintre templele maiașe și piramidele egiptene). Însă aceasta concepție este astăzi depășită. Astăzi se consider că difuziunea este o modalitate de înnoire a culturilor, complementară învenției. Ritmul difuziunii (ritmul în care o opoulație preia elementele culturale noi) este dat de caracteristicile populației (mărime, omogenitate), densitatea relațiilor interpersonale, eficacitatea sursei de transmitere.

Model cultural (Ruth Benedict) – ea spune că fiecare popor are un anumit model cultural (pattern cultural) adică un anumit fel de a se comporta, o anumită configurație a valorilor, anumite tradiții, o anumită fizionomie.

Există 3 tipuri de cultură: cultură populară, cultură cultă și cultură de masă.

Cultura populară – este caracteristică societăților tradiționale rurale. La nivelul acestei culturi se formează și se dezvoltă limba fiecărui popor și cunostințele generale despre tot ceea ce ne înconjoară. Expresia artistică a acestei culturi este folclorul.

Cultura cultă – deși denumită înaltă, nu semnifică faptul că este superioară celorlalte ci mai degrabă semnifică faptul că este altceva, prin faptul că este legată de inventarea scrisului și dezvoltarea tehnicilor de tipărire (inventatorul tiparului Gutenberg). Cultura cultă are ca drept creatori oameni de cultură profesioniști care fac ca creația artistică să nu mai devină anonimă ci mai degrabă personalizată. În cultura cultă se utilizează termeni precum “elitist” și “elitar”. Putem spune că tipul de cultură cultă este elitară în sensul că este produsă de o elită culturală și nu este elitistă pentru că nu se adresează unei singure elite, ci mai degrabă unui grup larg.

Cultura de masă – apare odată cu industria și modernizarea în sensul că se crează bunuri și servicii culturale precum ar fi: televiziunea, radioul, sportul, spectacolul, cinema, publicitatea.

Geert Hofstede, autorul teoriei dimensiunilor culturale distinge atât în sens restrâns al noțiunii de cultură (“rafinament al minții”) cât și într-un sens larg ce corespunde conceptului din antropologia culturală (tipare de gândire, simțire și acțiune).

În primul rând, cultura este un fenomen intelectual colectiv, în sensul că ea reflectă existența unui grup uman în plan spiritual. Prin cultură se înțelege un ansamblu de valori, comportamente care disting membrii unui grup de membrii altor grupuri.

Caracteristicile principale ale culturii sunt:

Caracterul dobândit: cultura se dobândește prin invățare și nu ține de datele biologice ale persoanei.

Caracterul colectiv: este împărtășită de membrii unui grup (religios, profesional, social).

Caracterul simbolic: există în mintea oamenilor și reflectă relația societate-natură.

Caracter structurat: are la bază o structură specifică pentru a descoperi modelul său structural.

Caracter persistent : cultura se transmite de la o generație la alta.

Caracter dinamic: se schimbă în timp și se adaptează continuu chiar dacă indivizii încearcă să se opună schimbării.

În al doilea rând cultura este influențată de mai multe categorii de factori care marchează diferite sfere ale culturii. Spre exemplu în Franța ceea ce diferențiază cultura bretonă din nord vest și cea provensală din sud este limba și istoria (origine celtica,respectiv latină). Religia joacă un rol important în afirmarea unor trăsături culturale transnaționale și transcontinentale: catolicismul explică potrivirile dintre țările Europei Latine și cele ale Americii Latine, islamul pe cele din Malayesia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

În al treilea rând cultura trebuie privită ca un tot întreg, ca un sistem construit pe mai multe nivele. La un prim nivel am putea spune că se găsesc simbolurile adică expresiile, imaginile ce poartă o semnificație specifică pentru cei dintr-o anumită cultură cum ar fi:imnul national, stema, proverbele. La un alt nivel am putea spune că se situează normele de comportament,spre exemplu: obiceiurile tradiționale,formulele de salut, dar și anumite reguli ce trebuie respectate in relațiile ce privesc generațiile (bătrâni vs tineri), relațiile dintre sexe (femei vs bărbați), relații familiale (copii vs parinți). Valorile sunt cele care reprezintă un alt nivel și cuprind cunoștințele dobândite prin intermediul cărora indivizii își construiesc un comportament social.

În concluzie putem spune că fiecare dintre noi ar trebui sa ne cunoaștem istoria, tradițiile, obiceiurile pentru că doar atunci ne regăsim pe noi înșine. Pentru a ajunge undeva, trebuie să știi de unde ai plecat și mai ales cu ce ai plecat. Cultura ne întreține la nivel spiritual și ne oferă propria identitate. Cultura este tot ce ne inconjoară, ea ne oferă emoții și ne face să le manifestăm cum știm noi mai bine, unii prin versuri, alții prin muzică, pictură sau alte arte.