Metafora vulnerabilității în drept [612340]

Metafora vulnerabilității în drept
Conf.univ.dr. Diana Dănișor
Universitatea din Craiova ,
Cercetător la Academia oamenilor de știință din România

Introducere

Metafora este un mod de expresie ce lasă întreaga libertate imaginației, invenției , prin
absența regulilor care -o constituie și prin întinderea domeniului care-i este propriu . Metafora
este o figură particulară a realității, dar și un proces fundamental de similaritate – două
concepții despre metaforă1 al căror loc distinct nu a fost mereu bine perc eput în cadrul
discursului juridic, că acesta este discursul dreptului (discursul legii ori raționamentul plecând
de la lege pentru a -i determina semnificațiile) sau discursul despre drept. Metafora ca figură a
existat mereu în discursul drept ului sub form ele analogiei, având ca funcție justificarea
normei dreptului pozitiv. Discursul despre drept, deci discursul teoretic (cel al unui Kelsen,
Duguit sau Dworkin) care trebuie să dea socoteală despre funcționarea dreptului recurge din
plin la raționamentul metaforic. Acest raționament este destinat să permită teoriei să se
adecveze realității. Metafora ca figură se mulțumește cu o asemănare aproximativă, utilizând
imagini care sunt reprezentări parțiale sau deformate ale realității, obiectivul său fiind acela
de a da spre vedere mai degrabă decât de a demonstra. Metafora ca structură își conservă
dimensiunea propriu -zis metafo rică, aceea de a da spre vedere, dar c eea ce o diferențiază de
metafora ca figură este asumarea distanței dintre două obiecte sau două r aporturi plasate unul
în fața altuia pentru a da socoteală de realitatea exactă.
În limbajul juridic, prima și cea mai evidentă funcție a metaforei este una pur retorică,
percepută ca un artificiu lingvistic de manipulare a opiniei auditoriului.2 În cadru l acestui
studiu ne vom apleca însă asupra metaforei lexicalizate, care desemnează concepte precise
într-un domeniu dat, metafore cărora li se atribuie statutul semiotic de termeni compleți , care
trec în limbajul curen căpătând un nou sens . Acești termeni metaforici prezintă diferite grade
de interacț iune între domeniul sursă și do meniul țintă care le -au generat, putând să se
manifeste sub diverse forme semiotice.3
Vulnerabilitatea este o proprietate organică, care aparține numai corpurilor sensibile
care, ele singure, pot suferi, ea aparținând mai întâi umanității, finitudinii condiției umane
care o face vulnerabilă .4 Vulnerabilitatea, „însușire de a fi vulnerabil”5 provine din francezul
vulnérabilité „caracter a ceea ce este vulnerabil”6 care vine de la adjectivul vulnérable , ce
provine din adjectivul la tin vulnerabilis, -e, ieșit din verbul vulnerare ce însemna a răni , de la
vulnus , -eris care semnifică plagă, leziune , lovitură dată sau primită , deci tot ceea ce poate fi

1 Gérard Timsit, La métaphore dans le discours juridique, Revue européenne des sciences
sociales , XXXVIII -117/2000, p.p. 83 -94.
2 Mortara Garavelli și Gérard Cornu atribuie această funcție ornamentală retoricii juridice proprii
discrusurilor orale jurisdicționale.
3 Micaela R ossi, Terminologies et comparaison interculturelle : évolutions de quelques métaphores
conceptuelles dans le domaine du droit de la famille , Lingua e Diritto. La Lingua della Legge, la
Legge nella Lingua, Publifarum, n. 18, pubblicato il 13/03/2013, consultato il 04/04/2016, url:
http://publifarum.farum.it/ezine_articles.php?id=255
4 Catherine Larrère , La terre est -elle fragile ?, samedi 9 novembre 2013,
http://www.raison -publique.fr/article657.html consultat pe 28 octombrie 2018.
5 Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan ”, Dicționarul explicative al limbii român e
(ediția a II -a revăzută și adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009.
6 Dictionnaire fra nçais lexilogos , mots et merveilles d ’ici et d ’ailleurs ,
https://www.lexilogos.com/francais_dictionnaire.htm .

expus posibilității de a fi rănit, dintr -un punct de vedere fizic sau psihologic. Dacă adjectivul
latin are un dublu sens – „care poate fi rănit” și „care rănește”7 – franceza și, resp ectiv,
româna nu rețin decât primul sens al acestuia. Vulnerabilitatea califică deci un lucru concret
care poate fi atacat, atins cu ușurință , cu succes, ca re oferă o țintă loviturilor adversarilor,
deci o ființă vulnerabilă fizic. Dar folosirea sa metaforică îi permite să se aplice unui lucru
abstract, unei ființe sau unei părți din personalitatea acesteia, aceasta fiind o ființă moral
vulnerabilă8, foarte s ensibilă, ce poate da loc unor atacuri morale, unor agresiuni exterioare și
care le simte dureros, ca pe un atac.9
Modelul de mondializare a generat un sentiment de frică și a condus la o angoasă
generalizată ce a dat o mai mare greutate vulnerabilit ății colective . Dar v ulnerabilitatea poate
fi trăită și ca o condiție a generării unei noi etici și a unor noi modalități prin care să se nască
ceea ce ne salvează, căci, „acolo unde este pericol, se dezvoltă și ceea ce salvează”10,
experiența vi eții expusă posib ilității de a f i rănită putând crea un sentiment de comunitate și
de solidaritate.
Plecând de la definiția de dicționar, filosofiile morale și politice contemporane disting
trei definiții ale vulnerabilității11 pe baza implicațiilor lor morale și politice. Vulnerabilitatea
ca „disponibilitate la rană” a unei integrități fizice sau psihice , ca destructibilitate, permite
distincția între vulnerabilitate și dependență, prima trimițând mai degrabă la ideea de
expunere, decât de determinare. Atitudinea etică duce la ezitarea în fața perspectivei unei
leziuni pe care o putem provoca, în corelație cu ”ideea unei atingeri -ce-nu-trebuie -adusă –
integrității cuiva”12. Vulnerabilitatea ca dependență este evidențiată de teoriile ce țin
de care13, viața fiind dependentă nu de o abținere, ci de un ge st pe care cel vulnerabil nu -l
poate face singur, supraviețuirea sa sau menținerea unei relații pozitive cu sine depinzând de
o realizarea unei îngrijiri, de realizarea unui act din partea altuia. Vulnerabilitatea constitutivă
devine ori cvasi -sinonimă cu contingența, cu expunerea și supunerea la soartă, care presupune
o dependență oarbă și dureroasă la ceea ce se poate întâmpla, ori semnifică susceptibilitate la
subordonare și dominație, la faptul de a trebui să trăiești expus la rău l pe c are altul este în
poziția de a ț i-l impune în mod arbitrar .14

7 Félix Gaffiot , Dictionnaire illustré latin -français , Paris, Hachette, 1934, p. 1697. Cel de -al doilea
sens este prezentat ca fiind unicul sens al lui vulnerabili té de către Guill. F reund , Grand dictionnaire
de la langue latine , 3e Tome, Paris, Librairie de Firm in Didot frères, fils et Cie, p. 606
8 Lydie Dutheil -Warolin , La notion de vulnérabilité de la personne physique en droit privé ,
Universitatea din Limoges, Facultatea de drept și științe economice, 1 oct. 2004 , p. 6.
9 Am consultat pentru această definiție patru dicționare: Institut national de la langue française,
Bernard Q uemada (Sous -dir.), Trésors de la langue française, Dictionnaire de la langue du XIXe et
XXe siècle 1789 -1960 , Paris, Gallimard, 1994 ; Alain R ey (Sous -dir.), Le Grand Robert, Dictionnair e
alphabétique et analogique de la langue française , Paris, Dictionnaires Le Robert -Vuef, 2001 ;
Larousse, Louis G uilbert , René L agane , Georges N iobey (Sous -dir.), Grand dictionnaire des lettres,
Grand Larousse de la langue française en sept volumes , Paris, Larousse, 1986 ; Emile L ittre,
Dictionnaire de la langue française , Paris, Hachette, 1967.
10 „Wo aber Gefahr ist, wächst das Rettende auch”, versuri din poemul Patmos al filosofului și
poetului german Friedrich Hölderlin.
11 A se vedea, în acest sens, Es telle Ferrarrese, Vivre à la merci. Le care et les trois figures de la
vulnérabilité dans les théories politiques contemporaines , MUltitudes, 2009, vol. 37 -38, p. 132 -142
12 Jean-Marc Ferry, Les puissances de l’expérience , tome II: Les ordres de la reconnai ssance, Paris,
Cerf, 1991, p. 121.
13 Vezi , în acest sens, K. André, Entre insouciance et souci de l’autre – L’éthique du care dans
l’enseignement en gestion , Business administration , Université Panthéon -Sorbonne -Paris I, 2013 .
14 Estelle Ferrarese , Les vulnérables et le géomètre . Sur les usages du concept de vulnérabilité dans
les sciences sociales, samedi 9 nov embre 2013,
http://www.raison -publique.fr/article655.html consultat pe 28 octombrie 2018.

Apariția termenului de vulnerabilitate

Vulnerabilitate a începe să aibă o semnificație în ultimele secole ale istoriei
occidentale, Thomas Hobbes și Arthur Schopenhauer fiind primii filo sofi ai vulnerabilității
vieții. Pentru ei viața, în dimensiunea sa carnală și materială, devine un subiect de reflecție
alături de metafizica tradițională și de ontologie. Hobbes a produs o filozofie radical
materialistă în Leviatanul15, publicată în 1651, carte ce renunță la noțiunile tradiționale de
bine și rău, de justiție și injustiție, nemaiocupându -se decât de viața umană și de expun erea sa
la ceea ce -o poate răni, denun țând nivelurile de vulnerabilitate prezente în fenomenul vieții,
cu formele sale d e insecuritate și incertitudine. Pentru el, soluția la problema războiului
tuturor contra tuturor este Leviatanul, imagine celebră a statului absolut ce suprimă libertatea
și independența indivizilor pentru a le proteja viața. Arthur Schopenhauer , în 1819, dezvoltă o
filozofie pesimistă în Lumea ca voință și ca reprezentare16, ființele devorându -se una pe alta
într-un război intestin al tuturor contra tuturor ce este până la urmă unul universal,
neaparținând doar relațiilor umane, ci vieții în numeroasele s ale manifestări, întreaga viață
fiind pentru el durere17. Viața , pentru ambii filosofi , este o luptă pentru a continua să fim aici,
deci o simplă posibilitate, și nu o evidență . Două curente diferite le -au urmat în timpurile
moderne. Curentul dominat de gândi rea lui Hobbes , care face față problemei vulnerabilității
vieții prin dezvoltarea unor strategii securitare, disciplinare și imunizante și care sfârșește în
politica nazistă a secolului XX, unde chestiunea vulnerabilității este deturnată asupra altor
vieți umane tr ansformate în victime sacrificabile18, sau în totalitarismul secolului XX19 care
investește fenomenul vieții cu viziunea lui Hobbes despre viață unită cu sfera politică și
structurile politice tipice totalitarismului. În baza gândirii lui Schopenhauer apare curent ul
care pleacă de la vulnerabilitate p entru a -și găsi numitorul comun într -o etică a
responsabilității intersubiective și în modul pozit iv de simpatie al subiectului um an față de un
altul decât el însuși.20
În ciuda influenței lui Schopenhauer asupra filos ofiilor vitaliste din secolele XIX și
XX21, chestiunile ridicate de acesta în privința vulnerabilității sunt puse în lumină de Simone
Weil, Emmanuel Lévinas, Hans Jonas și Judith Butler, gânditori care au în comun originea

15 Hobbes, Léviathan , Penguin Books, 1976, p. 70 -76.
16 Arthur Schopenhauer, Le Monde comme volonté et comme représentation , (traducere Auguste
Burdea, publicată în 1966, la Paris, PUF), este traducerea în limba franceză a cărții Die Welt als Wille
und Vorstellung , opera principală a filosofului german, publicată pentru prima oară la Leibzig, în
1819, ed. Brockhaus. În limba română, editura Humanitas publică în 2012 Lumea ca voință și ca
reprezentare , în traducerea din germană realizată de Radu Gabriel Pârvu.
17 Idem, p. 410.
18 Cf. René Girard, La Violence et le Sacré , Paris, Grasset, 1972.
19 Francesco Viola, Totalitarismo e irrazionalismo nella teoria morale di Hobbes , in Rivista
internazionale di filosofia del diritto, nr. 44/1977, pp. 76 -132.
20 Vezi în special Hannah Arendt, Che cos’è la politica? , Milano: Edizioni di Comunità, 1995; Michel
Foucault, Histoire de la sexualité, I. La volonté de savoir [1976], Paris, G allimard, 1997; Giorgio
Agamben, L’aperto. L’uomo e l’animale . Torino: Bollati Boringhieri, 2002; Antonio Negri, Il mostro
politico. Nuda vita e potenza , in Desiderio del mostro: dal circo al laboratorio alla politica , Roma,
Manifestolibri, 2001; Roberto E sposito, Terza persona. Politica della vita e filosofia dell'impersonale ,
Torino, Einaudi, 2007.
21 Filosofi precum Nietzsche, Simmel, Bergson și au vorbit în numele vieții, dar la ei viața este
celebrată de manieră optimistă, care nu are nimic de a face cu chestiunea vulnerabilității pe care ei o
consideră marginală și nedemnă de a constitui un subiect de reflecție filosofică.

lor evreiască22 și care s -au angaja t într -o reflecție ce are ca temă vulnerabilitat ea și st rategiile
prin care să faci față acestei probleme. Pentru Simone Weil tema vulnerabilității umane
rămâne centrală, autoarea dând în lucrarea Persoana și sacrul , din 1942, una dintre cele mai
frumoase defini ții ale vulnerabilității: „Există în fiecare om ceva sacru. Dar asta nu este
persoana sa. Nu este nici persoana umană. Este el, acest om, pur și simplu. […] Dacă persona
umană ar fi în el ceea ce este sacru pentru mine, aș putea ușor să -i scot ochii. Oda tă orb, el ar
fi o persoană umană exact ca și înainte. Nu -i voi fi atins deloc persoana umană în el. N u-i voi
fi distrus decât ochii.”23 Este o definiție care are raport cu viața carnală a ființei umane, cu
vulnerabilitatea sa și cu riscul expunerii la durere și la suferință. Ea stabilește o strânsă
legătură între ideea de bine și cererea de protecție contra vulnerabilității24, justiția, și nu
dreptul fiind cea care trebuie „să vegheze să nu li se facă rău oamenilor”25, văzuți ca un tot,
cu trup și sufet.
Emman uel Lévinas, filosof al vulnerabilității, o plasează în ce ntrul reflecției sale,
folosind -o pentru a deconstrui subiectul pe care -l tematizează ca fiind din carne și sânge, ceva
mai presus de conștiință și care este „vulnerabilitate, susceptibilitate, dezg olire”26,
caracterizat „prin pasivitate, prin spoliere, printr -o radicală expunere la alteritate și la
rănire”27. Lévinas i nsistă pe metaforei feței pentru a obține coordonatele reflecției sale etice
conform căreia subiectul vulnerabil care descoperă chiar a ceastă vulnerabilitate în el însuși
este pla sat în condiția responsabilizării eșecului și a expunerii sale constitutive la durere și la
moarte.
Reflecția lui Lévinas este continuată de Judith Butler, cea care începe să creadă că
vulnerabilitatea este la o riginea mecanismului de reglare prin care se produce umanizarea și
dezumanizarea vieții. Iată ce spune ea despre vulnerabilitate: „Fiecare dintre noi este în parte
constituit politic prin vulnerabilitatea socială a cor pului său – ca loc al dorinței ș i al
vulnerabilității fizice, loc al unei dimensiuni publice în același timp expusă și aservită.
Pierderea și vulnerabilitatea sunt consecințele ființei noastre corpuri socialmente constituite,
fragil unite cu alții cu riscul de a -i pierde, și expuse celuilal t, mereu cu riscul violențelor care –
ar putea rezulta din această expunere”28. Cea mai evidentă manifestare a vulnerabilității ,
conform acestei autoare, este discursul de doliu care este unul legitim, fiecare având
posibilitatea de a -și plânge morții, și care face deosebirea între umanitate și inumanitate. Din
confruntarea directă cu filosofia lui Lévinas, Butler face din metafora feței simbolul unei
vulnerabilități ce trebuie să fie fundamentul unei etici centrate p e responsabilitatea f ață de
celălalt. Ceea ce este interesant la Judith Butler este faptul că vulnerabilitatea este mai întâi o
funcție a „condiției noastre lingvistice” : pentru că suntem ființe vorbitoare, identitatea noastră
fiind cuprinsă în norme lingvi stice care -i comandă delimitările, sun tem cu necesitate expuși

22 Ar fi totuși riscant să vorbim de o etică evreiască a vulnerabilității, cu toate că originea acestor
autori nu poate fi complet în tâmplătoare, ideea vulnerabilității fiind una centrală a textelor sacre ale
iudaismului. A se vedea în acest sens Vechiu Testament, Geneza 3:7 unde cuvântul arumìm care
descrie întregul sens al condiției umane după păcat, este tradus prun adjectivul vulner abil; și în Cartea
lui Iov , strigătul protagonistului său îi cere explicații lui Dumnezeu pentru viașa sa mizerabilă, pentru
vulnerabilitatea și durerea sa.
23 Simone Weil, Écrits de Londres et dernières lettres , Paris, Éditions Gallimard, 1957, p. 12.
24 Idem, p. 13.
25 Idem, p. 34.
26 Emmanuel Lévinas, Autrement qu'être ou au -delà de l'essence , La Haye, Martinus Nijhoff, 1974, p.
101-102.
27 Emmanuel Lévinas, Totalité et Infini, Essai sur l'extériorité [1961], La Haye, Martinus Nijhoff,
1971, p. 234.
28 Judit h Butler, Vite precarie. Contro l’uso della violenza in risposta al lutto collettivo , Roma,
Meltemi, 2004, p. 40.

rănirii și injuriilor. Suntem ființe fundamental vulnerabile prin nevoia noastră inițială de
limbaj pentru a ne constitui o identitate, vulnerabilitatea lingvistică fiind „una dintre relațiile
primare pe care le îmbracă relația soc ială”29, primă formă de expunere la voința și acțiunile
celuilalt. Prima formă a vulnerabilității ființei umane este deci constituită de intrarea într -o
comunitate lingvistică, subiectivitatea noastră fiind vulnerabilă la efectele limbajului, omul
fiind con struit în și prin limbă. Indiferent de limba în care creștem, expunerea noastră la
limbaj și vulnerabilitate a care decurge de aici fac din v ulnerabilitate un element universal al
condiției noastre de ființă umană.
Hans Jonas proiectează vulnerabilitatea în tr-o perspectivă universală. Fenomenul
vieții este asociat cu conștientizarea precarității acesteia, oamenii fiind mereu expuși, ca orice
ființă vie, amenințării suferinței și a morții. Iată ce scrie Jonas despre condiția universală a
vulnerabi lității: „Po sibilitatea neființei este atât de constitutivă vieții, încât ființa sa ca atare
este esențialmente un zbor staționar pe deasupra acestei prăpăstii, o plimbare pe m arginea
acesteia. Deci, fiind ea însuși, mai degrabă decât o stare dată, a devenit o posibil itate constant
oferită de a smulge contrariului său, mereu prezent, neființa, de la care plecând, la urma
urmelor, ea este inevitabil înghițită.”30 Chestiunile tratate de Jonas au fost reluate și
dezvoltate de gândirea animalistă a secolului XX prin paradi gma postantropocentrică și
postumanistă.31

Încercarea definirii vulnerabilității
În cartea Protecting the Vulnerable32, Robert Goodin pune accentul pe caracterul
relațional al vulnerabilității, ceea ce permite depășirea înțelegerii sale ca naturală sau soc ială
și recunoașterea acesteia ca un fapt susceptibil de variații în funcție de contextele relaționale
și sociale în care se manifestă. Vulnerabilitatea este văzută ca fundament al obligațiilor
noastre morale. Reevaluarea responsabi lităților sociale și fur nizarea unei justificări morale a
stării sociale este considerată de Goodin „principalul mecanism prin care ne onorăm
responsabilitatea colectivă pe care o avem de a ne proteja concetățenii vulnerabil i”33.
Modelul vulnerabilității elaborate de el este opus modelului voinței34 conform căruia
prioritatea acordată obligațiilor speciale se sprijină pe ideea că aceste obligații ar deriva dintr –
un acord voluntar explicit încheiat între indivizi și din promisiunea dată, ceea ce -i face să
contracteze obligații de car e nu se pot elibera decât prin îndeplinirea acestora. Modelul
vulnerabilității este cel pe care Goodin îl propune pentru justificarea angajamentelor noastre,
model conform căr uia forța obligațiilor noastre derivă din gradul în care ceilalți sunt
vulnerabil i la acțiunile noastre. Nu este vorba nici de forța atașamentului, ni ci de fondarea
voluntară a relației, ci de poziția de vulnerabilitate a unui individ în fața acțiunilor noastre. El
spune, în acest sens, că „ceea ce este crucial, din punctul meu de vede re, este faptul că ceilalți
depind de noi. Ei sunt în mod particular vulnerabili la acțiunile și alegerile noastre. Aceasta

29 Judith Butler, Le Pouvoir des mots. Politique du performatif , Paris , Amsterdam (2004), p.63.
30 Hans Jonas, Organismo e libertà. Verso una bi ologia filosofica [1973], Torino, Einaudi, 1999, p.
11.
31 Obiectivul acestei gândiri era depășirea marelui salt și a radicalei diverstăț ontologice de la care
plecând să se gândească relația dintre oameni și animale. Postulatul egalității universale este a plicat de
teoreticieni precum Peter Singer și Tom Regan care încearcă să extindă drepturile la cei care nu sunt
membri ai speciei umane. Vezi în acest sens Diana Dănișor, Imaginea animalului în drept , RSJ, nr.
1/2017 , p. 165-175.
32 Robert E. Goodin, Protecting the Vulnerable . A Reanalysis of Our Special Re sponsabilities ,
Chicago, University of Chicago Press, 1985.
33 Robert E. Goodin, Protecting the Vulnerable. A Reanalysis of Our Special Responsibilities ,
Chicago, University of Chicago Press, 1985, p. 145 -169.
34 Idem, p. 28 -41.

este, după mine, adevărata sursă a tuturor responsabilităților speciale tradiționale pe care le
recunoaștem atât de ușor. Cons idera rea acestei vulnerabilități care face obligațiile noastre față
de familie, prieteni, clienți și compatrioți atât de puternice, poate da naștere și unor
responsabilități similare față de grupuri mult mai largi de persoane, cu care nu intrăm în
relații specia le de genul acelora care sunt în mod tradițional cunoscute.”35 Este o definiție,
printre rarele tentative de fapt, care încearcă să fixeze în mod rigur os semnificația
vulnerabilității. Insistând pe caracterul relațional al vulnerabilității, această definiț ie permite
să o distingem de slăbiciune și de fragilitate.
Plecând de la faptul că „conceptual, vulnerabilitatea este esențialmente faptul de a fi
expus amenințării unei daune”36, Goodin constată că vulnerabilitatea trimite la posibilitate
sau la probabili tate, implicând un element de imprevizibilitate obiectivă (sau de incertitudine
subiectivă, cel puțin) în privința probabilit ății unui eveniment sau acțiuni, în raport cu
libertatea de acțiune la care individul este expus și pe care nu o poate controla în întregime.
Vulnerabilitatea este înțeleasă în raport cu acțiunea unui agent, ea „implică existența unui
agent (real sau metaforic) capabil să exercite o alegerea efectivă (reală sau, în cazul
vulcanului, adormit, metaforică), să cauzeze sau să evite să cau zeze un prejudiciu ”37. Din
acest motiv, vulnerabilitatea este o categorie relațională, depi nzând de două caracteristici ale
relației care este inevitabilă (subiectul nu i se poate sustrage) și asimetrică (membrii relației
nu dispun de aceleași capacități d e acțiune). Ea este starea subiectului ce se fondează pe o
relație de dependență și de expunere și care depinde de capacitățile sau resursele individului
dependent sau expus, pe de o parte, și puterea de acțiune asupra lui de care dispune agentul
de care p rimul depinde sau la care este expus. Tocmai prin această dimensiune relațională
vulnerabilitatea poate fi distinsă de fragilitate sau slăbiciune, acestea din urmă descriind o
stare internă a individului, care trimite la resursele sau puterile proprii fiec ărui individ de a se
menține într -o anumită stare.
Goodin nu restrânge vulnerabilitatea doar la cea corporală, ci o extinde la ființă în
totalitatea sa , considerând că „ circumstanțele care fac oamenii vulnerabili sunt, de manieră
paradigmatică, niște inca pacități fizice și psihologice. Într -un sens, aceste stări sunt clar
«natur ale» mai degrabă decât « sociale »: ele trimit la dimensiunile obiective ale co nstituției
mentale și fizice a indivizilor, mai degrabă decât la niște caracteristice socialmente
construite.”38 Este deci inexact să considerăm că handicapul mintal sau bolile organice țin pur
și simplu de niște incapacități naturale, mediul social și interpersonal jucând un rol important
în trăirea acestor experiențe.39 Nu ești niciodată vulnerabil în a bsolut sau în solitudine, modul
în care te înscrii în contextul relațional dă socoteală de modul în care se actualizeaz ă și
sporește vulnerabilitatea: „dependența și vulnerabilitatea sunt create, formate sau menținute,
cel puțin în parte, de aranjamentele sociale existente”40, vulnerabilitatea depinzând deci de
relație și, în același timp, de proprietățile interne ale individului și de acțiunea mediului cu
care acesta intră în relație. Ceea ce este important în considerarea unei vulnerabilități nu este
cauza acesteia în cazul unui individ dat, ci modul în care este perceput, tratat și figurat
individul și caracteristicile sale de către mediul în care trăiește. De exemplu, „incapacitatea
de a urca scările încetează de a mai fi un handicap dacă toate clădirile sunt echipate cu rampe
de acces”, argument ce poate fi generalizat la „dependențe vizibil naturale […] l egate de
copilărie, sarcină sau vârstă avansată. Chiar și a tunci când este vorba despre stă ri inevitabile

35 Ibidem, p. 11.
36 Idem, p. 111.
37 Idem, p. 112.
38 Idem, p. 190.
39 Ibidem.
40 Idem, p. 191.

și imuabile, dezavantajele sociale care le sun t atașate pot, evident, să varieze în funcție de
alegerile societale.”41
De aici teza conform căreia vulnerabilitatea ne angajează responsabilitatea , căci în
măsura în care invulnerabilitatea este un ideal inaccesibil, avem în primul rând datoria de a
preveni apariția unor forme de vulnerabilitate , care ar putea da naștere la exploatare, și de a
proteja persoanele vulnerabile.42 Aceasta este direcția morală pe care trebuie s -o urmeze
politicile sociale.43

Vulnerabilitatea în drept
Rezultată din reflecțiile f ilosofice și sociologice prezentate mai sus, care dezbat
precaritatea, fragilitatea și excluderea, dacă nu chiar vulnerabilitatea, utilizată în instituțiile
economice internaționale și afirmându -se în domeniul dezvoltării umane44, „importanța
metaforei vuln erabilității a fost fulgurantă”45. Mutația profundă petrecută în peisajul
academic începând din anii 199046 ne face să credem că „succesul actual al vulnerabilității
datorează cel puțin tot atât proprietăților sal e conceptuale interne de numire a unor aspec te
singulare ale unei realități sociale problematice, cât și calităților sale plastice care o fac
sesizabilă simultan prin mai multe abordări disciplinare”47. Dreptul se poate astfel îmbogăți
prin expertiza altor discipline științifice și poate tinde la cea mai efectivă protecție a persoanei
vulnerabile prin prisma vulnerabilității sale.
Referința la vulnerabilitatea individului se regăsește atât în textele naționale, cât și în
cele internaționale de drept pozitiv (relativ , de exemplu, la drepturile refugiaț ilor48, ale
copiilor în situația unui conflict armat49), precum și în anumite mecanisme de urmărire, cum
ar fi Comitetul pentru drepturile economice, sociale și culturale ale cărui observații finale
pentru perioada 1997 -2009 indică faptul că referința la vul nerabilitatea persoanei s-a
cvadrupl at50. Și judecătorul internațional recurge la vulnerabilitate pentru construirea unei
protecții adaptate la nevoile particulare ale persoanei. Astfel, din decembrie 1981, dată la care
este pentru prima oară utilizată vuln erabilitatea51, și decembrie 2012, 326 de hotărâri CEDO
o menționează.

41 Idem, p. 190.
42 Idem, p. 206.
43 Idem, p. 207.
44 Hélène Thomas , Les vulnérables, la démocratie contre les pauvres , Bellecombe -en-Bauges, éd. du
Croquan t, Terra, 2010, p.78.
45 Susan Sontag , Le sida et ses métaphores , Paris, C. Bourgeois, 1989.
46 Cf. în acest sens : Procesul de la Bologna, inițiat de Conveția asupra recunoașterii calificărilor
relative la învățământul superior în regiunea europeană, semnat pe 11 aprilie 1997 la Lisabora și intrat
în vigoare pe 1 februarie 1999.
47 Marc -Henry Soulet , La vulnérabilité, une ressource à manier avec prudence , in Laurence
Burgorgue -Larsen (dir.), La vulnérabilité saisie par les juges en Europe , Journée d’étude organisée
par l’IREDIES, Paris, Pedone, Cahiers Européens no 7, 2014, p.11.
48 Cf. de exemplu: Uniunea Europeană, Directiva nr. 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de
stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre ,
s, JO UE din 6 februarie 2003, L 31, pp.18 – 25.
49 Cf. de exemplu : Națiunile Unite, Adunarea generală, Rezoluția nr. 54/263 ce anexează „Protocolul
facultativ la Convenția relativă la drepturile copilului, privind implicarea copiilor în conflictele
armate” din 25 mai 2000 ( acest Protocol a intrat în vigoare la 12 februarie 2002), document
A/RES/54/263, Pr eambul.
50 Audrey Chapman , Benjamin Carbonetti , Human rights protections for vulnerable and
disadvantaged groups: the contributions of the UN Committee on economi c social and cultural rights ,
Human Rights Quarterly, vol.33, n°3, aout 2011, p.725.
51 CED O (plen), 22 octo mbrie 1981, Dudgeon c . Regatul Unit , req. n°7525/76.

Dreptul internațional face din vulnerabilitate un fenomen de modă sesizând -o cu toată
ambivalența pe care acest fenomen o implică. Referința la vulnerabilitate are drept obiectiv să
i se dea acesteia un sens pozitiv și să se facă din ea un instrument juridic modern. Luarea în
considerație a vulnerabilității individului în sfera juridică internațională marchează
observarea „unei valori sociale privilegiate”52, care reflectă p reocupările contemporane ale
unei lumi în criză53 (economică, identitară, climatică etc.) și multiplicarea riscurilor ce capătă
o mare amploare ( catastrofe tehnologice, ecologice, economice, terorism). Ca urmare,
referința la vulnerabilitate se lărgește la toți indivizii, nu doar la categoriile marginalizate
(săraci, excluși54): „astăzi, mai mult ca niciodată, amenințările sunt strâns legate între ele, iar
ceea ce constituie o amenințare pentru unul dintre noi, este o amenințare pentru toți. Ma i mult
ca niciodată, cei puternici sunt la fel de vulnerabili ca și cei slabi”55. Trimițând la percepția
riscului, care nu ține cu necesitate de o realitate tangibilă, „vulnerabilitatea a invadat peisajul
contemporan”56, având rezonanțe particulare pentru m ateria juridică.
Dacă teoria clasică a dreptului se baza pe o concepție despre individ ca „ființă
desubstanțializată și desensibilizată”57, neutralitate care permitea încorsetarea lui în statute
juridice constrângătoare, „această postură epistemologică tra dițională este basculată astăzi
printr -o dorință de individuare, de recunoaștere a ființei în singularitatea sa, care se manifestă
printr -o cerere de luare în considerație a sentimentelor sale de către drept. Satisfacerea
acesteia ar conduce la o nouă voca ție pentru drept: să concure ze la înflorirea persoanei.
Această mișcare vehiculează o înțelegere a persoanei umane definite nu doar ca ființă dotată
cu rațiune, ci și capabilă de emoții. În alți termeni, este vorba de a -i restitui subiectului de
drept o pr ofunzime de care dreptul l -ar fi privat”58. Din această cauză, luarea în considerație a
vulnerabilității de către drept conduce la o concepție juridică reînnoită despre individ și
despre protecția acestui a.
Dar ce vulnerabilitate este luată în considerație de către drept? În acest stadiu al
chestionării nu putem să nu distingem între cele două formulări care, deși par similare,
îmbracă na turi diferite: „vulnerabilitate a persoan ei” și „persoana vulnerabilă” , care trimit la
aceeași realitate, doar că unghiul sub ca re sunt privite diferă. Cele două formulări sunt intim
legate, trebuind deci să fie gândite împreună , distincția semantică căpătând importanță în
cadrul materiei juridice în măsura în care dreptul caută să facă din vulnerabilitate un
instrument operațional . „Vulnerabilitatea persoanei” este un concept, în timp ce „persoana
vulnerabilă” trimite la o noțiune. Dacă enunțul noțiunii permite să i se sesizeze imediat

52 Cécile Barbeger , Les personnes vulnérables , in Actes du XIIIe Congrès de l’association françai se
de droit pénal, Le nouveau Code pénal : deux années d’application, Rev. jur. d’Ile -de-France, 1994,
n°44, p.183.
53 Cf. în acest sens Patrick Vassort , Nicolas Oblin (dir), Théorie critique de la crise : Ecole de
Francfort, controverses et interprétations , t.1, Illusio, n°10/11, Caen, éd. Le Bord de l’eau, 2013.
54 Cf. în acest Guillaume le Blanc , Que faire de notre vulnérabilité ? , Montrouge, Bayard, coll. Le
temps d’une question, 2011, p.145.
55 Karim Hussein , Donata Gnisci , Julia Wanjiru , Sécurité humaine : présentati on des concepts et des
initiatives. Quelles conséquences pour l’Afrique de l’Ouest ? , Travaux du Secrétariat du Sahel et de
l’Afrique de l’Ouest, OCDE, document SAH/D(2004)547, decembrie 2004.
56 Henry -Marc Soulet , La vulnérabilité, une ressource à manier avec prudence , in Laurence
Burgorgue -Larsen (dir.), La vulnérabilité saisie par les juges en Europe , Paris, Pedone, 2014, p.7.
57 Vincente Fortier , Sébastien Lebel-Grenier (dir.), Les sentiments et le droit, Rencontres juridiques
Montpellier -Sherbrooke (juin 2011) , Sherbroo ke, Éditions Revue de droit de l'Université de
Sherbrooke, 2012 .
58 Ibidem.

semnificația59, concept ul presupune medierea printr -un discurs care dezvoltă acest sens.
Distincți a dintre concept și noțiune, aplicată sferei dreptului, este complexă prin faptul că
sfera juridică trebuie să le facă să corespundă nu unei realități tangibile, ci unor reguli de
drept: realu l la care se referă conceptul sau noțiunea juridică este unul ab stract60: noțiunea
vizează rezultatul ideii generale despre obiectul propus travaliului spiritului61, în timp ce
conceptul indică modul de a atinge acest rezultat62. Gradul de abstractizare al conceptului este
deci mai important. În domeniul dreptului, concep tul desemnează „o denumire abstractă și
sintetică (…) a unui ansamblu de norme sau de situații de aceeași natură, în calitatea în care
el rezumă sau simbolizează, în discursul juridic, o serie de factori istorici sau un grup de
potențialități în devenire”63. Spre deosebire de concept, care nu creează direct drepturi sau
obligații, noțiunea poate produce un anumit număr de efecte juridice, fiind „mijlocul prin care
juriștii înțeleg faptele în vederea determinării regulilor de drept care le sunt aplicabile:
noțiunea permite calificarea faptelor, adică introducerea lor într -o categorie cunoscută și
repertori ată, căreia aceste fapte par să -i corespundă și, în consecință, și declararea regimului
juridic stabilit pentru această categorie ca aplicabil lor”64. De exem plu, atunci când
judecătorul invocă o noțiune, el se află deja pe calea găsirii soluției, noțiunea av ând un
caracter operațional, utilizarea sa având un aspect intuitiv65. De exemplu, referința la
persoana vulnerabilă în dreptul internațional poate fi aplic ată unei ipoteze determinate și
poate produce consecințe juridice imediate – punerea în sarcina statului a unei obligații
pozitive de protecție -, ceea ce face ca ea să fie calificată drept noțiune juridică66. Referința la
vulnerabilitate, în calitate de co ncept, implică un mai mare grad de abstractizare căci „pentru
ca un “cuvânt ” să devină “concept”, trebuie să i se stabilească spațiul propriu, să i se fondeze
ordinul; există o “istorie ”, care-l face să treacă prin alte concepte sau pe diverse planuri”67.

59 Alexandre Kojève, Le concept, le temps et le discours : introduction au système du savoir , Paris,
Gallimard, 1990, p. 94 și urm. În care autorul spune, în ilustr area noțiunii de pisică : este suficient să
vezi o pisică pentru a înțelege sensul cuvântului.
60 Alexandre Kojève, Le concept, le temps et le discours : introduction au système du savoir , Paris,
Gallimard, 1990, p. 102. Conceptul este înțeles aici „ca Uni -totali tatea care integrează ansamblul
lucrurilor ce “corespunde” Noțiunilor și al Noțiunilor care se “raportează” la lucruri”.
61 François G ény, Sciences et techniques en droit privé positif, Nouvelle contribution à la critique de
la méthode juridique , Paris, Sirey, vol.1, 1913, p.23.
62 Cathrine le Bris , L’humanité saisie par le droit international public , Paris, LGDJ, Coll. «
Bibliothèque de droit international et communautaire », 2012, p.60.
63 Charles Chaumont , L’ambivalence des concepts essentiels du droit intern ational , in Jerzy
Makarczyk (dir.), Etudes de droit international en l’honneur du juge Manfred Lachs , La Haye,
Martinus Nijhoff, 1984, p.55.
64 Francis -Paul B énoit, Notions et concepts, instruments de la connaissance juridique, Les leçons de
la “Philosophie du d roit” de Hegel , in Jean-Michel Galabert , Marcel -René Tercinet , Mélanges en
l’honneur du Professeur Gustave Peiser , Grenoble, PUG, 1995, p.27.
65 Yves Gaudemet , Les méthodes du juge administratif , Paris, LGDJ, Bibliothèque de droit public,
1972, p. 38.
66 O opinie difer ită este oferită de Frédérique Fiechter -Boulvard , La notion de vulnérabilité et sa
consécration par le droit , in Frédérique Cohet-Cordey (dir.), Vulnérabilité et droit, Le développement
de la vulnérabilité et ses enjeux en droit , PUG , 2001, pp.13 – 32. În această pri vință, avem de a face
cu o frontieră permeabilă între concept și noțiune, cf. în acest sens Marie -Thèrese Calais-Auloy, Du
discours et des notions juridiques (notions fonctionnelles et conceptuelles ), Les Petites Affiches,
august 1999.
67 Jean Carbonnier , Les not ions à contenu variable dans le droit français de la famille , in Chaï m
Perelman , Raymond Vander Elst, Les notions à contenu variable en droit , Bruxelles, Bruylant, 1984,
pp.99 – 112.

Elementele structurale pentru sesizarea conceptului de vulnerabilit ate sunt „cauzele,
sensibilitatea, expunerea, amenințarea și riscul în sine”68, care se constituie în componente ale
noțiunii de persoană vulnerabilă69. Cauza vulnerabilității corespunde slăb iciunii particulare a
persoanei care este vulnerabilă la un risc dat din cauza unei slăbiciuni materiale particulare.
Ea se conjugă cu expunerea ce trimite la contextul juridic în care se găsește persoana. De
exemplu, o persoană handicapată este mai vulner abilă, în plus de vulnerabilitatea sa naturală,
într-o ordine juridică ce nu prevede protecția sa sau, chiar dacă o face, o protejează într -o
măsură foarte mică, decât într -o ordine juridică ce -i asigură protecția prin mecanisme
efective. Un alt element structural al conceptului de vulnerabilitate este amenințarea, care este
constituită de violarea unui drept70, vulnerabilitatea având o funcție particulară în măsura în
care considerarea sa ține de calificarea juridică a atingerii respective71. De exemplu, dre ptul
penal permite pronunțarea unei circumstanțe agravante plecând de la constatarea
vulnerabilități victimei. În general vulnerabilitatea este luată în considerație de către judecător
a posteriori realizării riscului, ceea ce nu suprimă caracte rului preventiv al protecției căutate ,
de disuasiune a atingerii. Constatarea de către judecător a vulnerabilității unui individ în
domeniul drepturilor omului, de exemplu, permite impunerea în sarcina statului a unei
obligații pozitive, aceea de a proteja pe viitor persoanele ce prezintă aceeași vulnerabilitate
pentru a nu deveni victime. Sensibilitatea la amenințare, alt element structural al conceptului
de vulnerabilitate, constituie cel mai novator element al definiției persoanei vulnerabile, dar și
cel mai dificil de măsurat. „Grad de răspuns în fața unei perturbări externe”72, sensibilitatea
poate fi tradusă prin noțiunea de reziliență ce reprezintă „capacitatea unui sistem, a unei
comunități sau a unei societăți expuse la riscuri, să reziste, să absoarb ă, să primească și să
corecteze efectele unui pericol în timp oportun și de manieră eficace, în special prin
prevenirea și restaurarea funcțiilor sale esențiale și a funcțiilor sale de bază”73. Adaptată la
materia juridică, reziliența este legată de mecanis mele juridice puse în practică pentru a
preveni realizarea unui risc, precum și de urmărirea instituțională și personală a victimelor în
procesul de reconstrucție cu respectarea drepturilor lor. Instrument novator pentru
identificarea și protecția persoan ei vulnerabile, reziliența atribuie noțiunii de persoană
vulnerabilă atât o funcție preventivă, cât și una de reparare a atingerii aduse.
Plecând de la componentele vulnerabilității menționate mai sus, putem să încercăm să
dăm o definiție generală a acest eia. Vulnerabilitatea desemnează corelația dintre o slăbiciune
particulară și realizarea unui risc material. Persoana este numită deci vulnerabilă atunci când
capacitățile sale de a rezista la o atingere materială specifică sunt diminuate de slăbiciunea sa
particulară. Aceste două elemente, slăbiciunea sa particulară și riscul care apasă în consecință
asupra ei, constituie componentele materiale indispensabile calificării juridice. Dar, pentru a
fi luate în considerare de către drept, aceste elemente trebui e să corespundă anumitor criterii.
Pe de o parte, slăbiciunea persoanei trebuie să fie una particulară , și nu comună tuturor

68 Rosmerlin Estupiña n-Silva , La vulnérabilité dans la jurisprudence de la Cour int eraméricaine
des droits de l’homme : esquisse d’une typologie , in Laurence Burgorgue -Larsen (dir.), La
vulnérabilité saisie par les juges en Europe , op. cit., p.92.
69 Pentru o analiză teleologică ce poartă asupra funcției de calificare a atingerii vulnerabilit ății, cf.
Lydie D utheil -Warolin , La notion de vulnérabilité de la personne physique en droit privé , op. cit.
70 Rosmerlin Estupiña n-Silva , La vulnérabilité dans la jurisprudence de la Cour interaméricaine des
droits de l’homme : esquisse d’une typologie », in Laurence Burgorgue -Larsen (dir.), La vulnérabilité
saisie par les juges en Europe , op. cit., p.93.
71 Lydie D utheil -Warolin , La notion de vulnérabilité de la personne physique en droit privé , op. cit.,
p.27.
72 Ibidem.
73 Nations Unies, Stratégie internationale de pr évention des catastrophes (UNISDR) « Terminologie
pour la prévention des risques de catastrophe », Genève, 2009.

indivizilor . De exemplu, Curtea europeană a drepturilor omului nu consideră boala ca o cauză
materială a vulnerabilității, decât da că are un anumit grad de gravitate74, sensibilitatea la
amenințare (până la dispariția capacității de a face față la dezastre) constituind un element ce
este sesizat cu dificultate de către drept. În privința riscului material la care persoana este
expusă, dreptul îl traduce în termeni de atingere juridică, referința la vulnerabilitate nefiind
pertinentă decât dacă persoana este vulnerabilă la un risc de violare a unui drept garantat.
Sursele vulnerabilități umane sun t incomensurabile (handicap, vârstă, boal ă, sex,
sărăcie, detenție, migrați e, conflict armat, situație contractuală inegalitară, apartenență la un
grup etnic, politic, religios etc.), iar în măsura în care aceasta ține de sentiment, percepția sa
variază în funcție de persoanele care o resimt (î ntr-o situație comparabilă, unii se vor simți
mai vulnerabili decât alții). Sistematizarea surselor vulnerabilității este realizată de Sigmund
Freud care remarcă faptul că „suferința ne amenință din trei părți: în propriul nostru corp
care, destinat de zintegrării și disoluției, nu poate să renunțe chiar la semnalele de alarmă
constituite de durere și de angoasă; din partea lumii exterioare, care dispune de forțe
invincibile și inexorabile pentru a se lupta cu noi și a ne anihila; cea de -a treia, în fine,
provine din raporturile noastre cu celelalte ființe umane. Suferința rezultată don această sursă
este cea mai dură poate decât oricare alta”75. Din această definiție ne dăm seama că în
anumite momente ale vieții și prin natura noastră de ființe umane, noi sun tem toți vulnerabili.
Dar dreptul nu poate și nu ia în considerație această vulnerabilitate universală a omului,
intrinsecă umanității sale. Remediul acestei vulnerabilități naturale este căutat în grup,
gruparea indivizilor fiind cea care a dus la apariți a dreptului ca instrument de organizare a
raporturilor reciproce, dreptul neputându -și avea sursa în omul izolat, ci în s ocietate, cea care –
i dă naștere76: omul devine ființă socială din cauza vulnerabilității sale, iar faptul de a fi o
ființă socială face ca el să fi recurs la regulile de drept77. Ca o contrapartidă la contractul
social (oamenii, subiecți autonomi , deleagă preocuparea și răspunderea protecției lor statului,
instanță care -i reprezintă78), vulnerabilitatea individului, una fundamentală, constitu ie
fundamentul implicit al regulii de drept și a construcției statale.
Vulnerabilitatea persoanei se regăsește, în consecință, în spatele a numeroase
dispoziții ce vizează protecția celor mai slabi prin sancționarea atingerilor ce le pot fi cauzate.
În ca zul minorității, stare de fapt care i se impune legiuitorului și incapacitatea care decurge
din ea apare ca traducere juridică a unei vulnerabilități considerată ca incontestabilă de către
drept, căci putem considera că „întregul spirit al materiei juridic e […] est e dominat de
această stare; vulnerabilitatea omului precedă spiritul legilor”79. Schimbarea naturii
înțelegerii juridice a slăbiciunii oamenilor explică luarea recentă în considerație a
vulnerabilității ființei umane, trecându -se de la vulnerabilit atea ca o constatare de fapt ce se
află la baza unei protecții juridice, la o vulnerabilitate ca instrument funcțional de protecție.

74 Cf. în acest sens : CED O, 29 aprilie 2002, Pretty c. R egatul Unit , req. n°2346/02 ; CED O, 10 martie
2011, Kiyutin c. Rus ia, req. n°2700/10.
75 Sigmund Freud, Malaise dans la civilisation , Paris, PUF, 7 ème éd., 1979, p.21.
76 Henri Capitant , Introduction à l’étude de droit civil , Paris, Pedone, 5 ème éd., 1927, p.23.
77 Frédérique Fiechter -Boulvard , La notion de vulnérabilité et sa consécration par le droit , in
Frédérique Cohet-Cordey (dir.), Vulnérabilité et droit, développement de la vulnérabilité et ses enjeux
en droit , op. cit., p.16.
78 Hasan Abdelhamid , Michel Belanger , Jean-Marie Crouzatier , et al. (dir.), Sécurité humaine et
responsabilité de protéger. L’ordre hum anitaire en question , Agence universitaire de la
Francophonie, Paris, Editions des archives contemporaines, 2009, p.23.
79 Frédérique Fiechter -Boulvard , La notion de vulnérabilité et sa consécration par le droit , in
Frédérique Cohet-Cordey (dir.) , Vulnérabilité et droi t, développement de la vulnérabilité et ses enjeux
en droit , op. cit., p.16.

Dacă referința explicită la vulnerabilitate ar privi toți indivizii, dimensiunea universală
a acesteia, și nu ar aduce nic iun fel de inovație juridică, interesul său în drept părând limitat,
referința operatorie la aceasta, considerarea sa nu ca vulnerabilitate comună ansamblului
ființelor umane, ci ca vulnerabilitate suplimentară, particulară unora dintre ei, câmpul său de
aplicare fiind mai circumscris, dreptul găsește în referința la aceasta un instrument de acțiune
pentru a căuta să compenseze situațiile și evenimentele vieții specifice care să -i facă pe unii
mai vulnerabili decât pe alții, prin rolul său pacificator și d e armonizare a societății prin
reducerea inegalităților.

Dreptul intern în materia vulnerabilității
Vulnerabilitatea luată în considerare de către drept nu este acea vulnerabilitate
universală ce aparține oricărei ființe, ci o vulnerabilitate particulară unora, o vulnerabilitate
relativă și contingentă. Vulnerabilitatea vizează deci o fragilitate relativ importantă
(vulnerabilitatea comună tuturor nu este de ajuns), o slăbiciune particulară, pentru a fi luată în
considerație de către drept.
Fie că este v orba de persoane de drept public sau de drept privat, vulnerabilitatea lor
este identică, ele nefiind distinse decât după dreptul căruia i se supun. Ea poate fi deci luată în
considerare de aceste două drepturi, tot așa cum este luată în considerare de dre ptul
supranațional care tinde „iremediabil la o unificare a drepturilor persoanei în dreptul public și
în dreptul privat, în special prin intermediul promovării drepturilor omului”80.
Noțiunea de vulnerabilitate penetrează în special în dreptul penal, luare a sa în
considerație de către acest drept dezvăluind dorința de a proteja victima, preocupare majoră a
protecției persoanelor și a drepturilor lor subiective ca scop al dreptului penal ce -i dau
acestuia caracterele de drept privat81. Acest concept de vulner abilitate își face incontestabil
apariția și în alte domenii ale dreptului privat, dreptul public fiind mai îndepărtat de
considerațiile de ordin factual, ceea ce nu -l face permeabil la vulnerabilitate. N -o întâlnim
deci de manieră expresă în dreptul const ituțional (nici în blocul de constituționalitate, nici în
jurisprudența constituțională), și nici în dreptul administrativ82.
Noul Cod penal face din vulnerabilitatea victimei o circumstanță agravantă,
inconturnabilă, legiuitorul recurgând aproape sistemat ic la ea. În art. 77, Circumstanțe
agravante , la litera e ), se consideră circumstanță agravantă „săvârșirea infracțiunii profitând
de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate,
infirmității sau altor cauze”. Conform literei b) alin. 1 a art. 1121.[6] Confiscarea extinsă , „(1)
Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul în care
persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta
este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este în chisoarea
de 4 ani sau mai mare: b) infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”.

80 Lydie D utheil -Warolin , La notion de vulnérabilité de la personne en droit privé , teză, Universitatea
din Limoges, Facultatea de drept și științe economice, 1 oct. 2004, p. 9.
81 Jean P radel , Droit pénal général , Paris, Manuels, Cuja s, 14 e éd., 2002, p. 77, n° 77 ; Jean
Carbonnier , Droit civil , Introduction, Thémis, Droit privé, P.U.F., 27 e éd. refondue, 2002, p. 122,
n°64 ; această preocupare pentru victimă în calitatea în care aceasta poate cere reparația prejudiciului
ca legând materia de dreptul privat este una clasică, René G arraud , Traité théorique et pratique du
droit pénal français , vol. I (6 Vol.), 3 e éd. par Paul G arraud , Paris, Sirey 1913 à 1926, n°27, p. 59.
82 Asupra acestor diferite puncte de vedere, a se vedea Elisabeth V allet, La vulnérabilité et le droit
constitutionnel ; Catherine R ibot, La vulnérabilité en droit administratif ; Jean -Charles F roment , La
vulnérabilité pénale des agents publics comme moteur de change ment du droit de la fonction
publique , in Vulnérabilité et droit, Le développement de la vulnérabilité et ses enjeux en droit ,
Colocviu sub coordonarea lui Frédérique Cohey -Cordet , Grenoble, Presses Universitaires de
Grenoble, 2000 , pp. 57 -64, 311 -321, 29 5-310, în special pp. 57 și 311.

Art. 247, cu titlul marginal Exploatarea patrimonială a unei pers oane vulnerabile , dispune:
„(1) Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de
starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori
relației de dependență în care debi torul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită,
pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanță de valoare vădit disproporționată față
de această prestație se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Punerea unei perso ane
în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicații cu alcool sau cu substanțe
psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept
real ori de creanță sau să renunțe la un drept, dacă s -a produ s o pagubă, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Se întâmplă și ca vulnerabilitatea să se erijeze în condiție a infracțiunii înse și.
Un întreg Capitol VI din Titlul I, Infracțiuni contra persoanei, a Părții speciale este
rezervat traficului și exploatării persoanelor vulnerabile. Art. 209 incriminează sclavia, art.
210 traficul de persoane cu referință la vulnerabilitate în alin. 1) litera b – „(1) Recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploat ării
acesteia, săvârșită: b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a -și exprima voința ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi. ” -, art. 211, traficul de minori , minorul fiind
asimilat unei persoane vulnerabile pe motiv de vârstă –„(1) Recrutarea, transportarea,
transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se
pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani ș i interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă
fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea
exercitării uno r drepturi. (3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie
cauză justificativă. ” – art. 213 incriminează proxenetismul, cu circumstanțele agravante
datorate unei condiții de vulnerabilitate, minoritatea victimei – „(1) Determinarea sau
înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării
prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) În cazul în care determinarea la începerea sau
continuarea practicării prostituției s -a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de
la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un
minor, li mitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. ” -, art. 214, Exploatarea
cerșetoriei , incriminează „ (1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu
dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor
material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. ” Art. 215, Folosirea unui minor în scop de
cerșetorie , are următorul conținut care sancționează star ea de vulnerabilitate datorată vârstei:
„Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila
publicului, cerând ajutor material, folosindu -se în acest scop de prezența unui minor, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. ” În art. 216, Folosirea
serviciilor unei persoane exploatate , „Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182
prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori
a traficului de minori, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă
fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. ”
După cum putem constata, o formulă recurentă agravează anumite infracț iuni comise
asupra sau față de o persoană a cărei particulară vulnerab ilitate (codul nostru utilizează
sintagma vădită vulnerabilitate ) datorată vârstei, bolii, unei infirmități, unei deficiențe psihice
sau fizice sau stării de gravidie, este aparentă sau cunoscută de autor , în prejudiciul acesteia
sau care facilitează vădit a vulnerabilitate a acestei persoane .

Noul Cod de procedură penală face referire expresă la vulnerabilitate sau la persoană
vulnerabilă în două articole . Astfel, art. 113, Protecția persoanei vătămate și a părții civile ,
are următoarea formulare: „ Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege
referitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția vieții private sau
a demnității, organul de urmărire penală poate dispune față de persoana vătămată ori față de
partea civilă măsurile de protecție prevăzute la art. 125 -130, care se aplică în mod
corespunzător.” În art. 130, Martorul vulnerabil , din Titlul IV Probele, mijloacele de probă și
procedeele probatorii , al Capitolul ui II Audierea persoanelor , Secțiunea a 5 -a, Protecția
martorilor , § 2 Protecția martorilor vulnerabili , este dispus că „ (1) Procurorul sau, după caz,
instanța poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarelor categorii de
persoane: a) martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșiri i infracțiunii ori ca
urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului; b) martorului minor. (2)
Odată cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul și instanța pot dispune
măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) și d) sau, după caz, art. 127 lit. b) –
e), care se aplică în mod corespunzător. Distorsionarea vocii și a imaginii nu este obligatorie.
(3) Dispozițiile art. 126 și 128 se aplică în mod corespunzător. ”
Introducerea în Codul penal și în cel de proced ură penală a unui astfel de concept
precum vulnerabilitatea marchează incontestabil luarea în considerație de către drept a unui
nou dat social ce ține de evoluția moravurilor. Luarea sa în considerație ca circumstanță
agravantă, dar și ca o condiție prealab ilă a infracțiunii exprimă deci o valoare socială
privilegiată . Mai denotă și faptul că societatea creatoare de norme a devenit foarte sensibilă la
soarta persoanelor a căror slăbiciune le expune la atingeri inacceptabile. Codul penal român și
cel de pro cedură penală exprimă valorile timpului nostru și este deci inspirat de drepturile
omului, atingerile aduse persoanei umane fiind special de grave atu nci când vizează minorii
sau alte persoane vădit vulnerabile.
După câte se poate observa, dincolo de aspec tul său tehnic și juridic, luarea expresă în
considerație a vulnerabilității sau a persoanei vulnerabile exprimă o alegere societală afirmată
care nu se poate opri la un unic domeniu. Nu doar dreptul penal este terenul de expresie în
care se exprimă clar această alegere, vulnerabilitatea fiind destinată să vizeze întregul drept
privat. În dreptul civil, noțiunea nu este expres exprimată în noile coduri, civil și de procedură
civilă, dar ea este implicită într -o serie de materii. În materia contractelor, de exemplu,
vulnerabilitatea obiectivă datorată vârstei înaintate , protejează persoana în vârstă.
În art. 120, Refuzul continuării tutelei , continuarea tutelei poate fi refuzată pe baza
unei anumite vulnerabilități a persoanei constituită de vârstă („60 de an i împliniți”), de
maternitate („ femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani”), de statutul
persoanei („cel care crește și educă 2 sau mai mulți copii”) sau de boală ori alte motive („cel
care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activit ăților desfășurate, a depărtării domiciliului
de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să
îndeplinească această sarcină”). Concluzionăm de aici că boala, infirmitatea, vârsta etc.
constituie un ansamblu omoge n căruia autoritatea publică le asigură o protecție întărită.83
Art. 30, Egalitatea în fața legii civile , atunci când spune că nu au nicio influență
asupra capacității civile „rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta,
sexul sa u orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenența politică, sindicală, la
o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură,
precum și orice altă situație similară” nu face altceva decât să enu mere sursele vulnerabilității
ființei umane.

83 Thierry F ossier , Droits de la défense et personnes vulnérables , Rev. sc. crim. 1998, pp. 57 -68,
n° 3, p.57.

Dreptul a știut să extindă protecția acordată copiilor, fondându -se pe vulnerabilitatea
lor, „deoarece un copil este o ființă slabă, incapabilă să se apere, nici chiar să supraviețuiască
fără protecția socială”84. În spatele acestei protecții se profilează ideea de vulnerabilitate care
nu va apărea expres decât tardiv în acest domeniu. Ea dezvăluie concepția pe care societățile
noastre o au despre copil ca ființa umană cea mai intangibilă și a cărui punere în peri col
reprezintă paroxismul ideii de nedreptate. Protecția juridică a acestei ființe slabe poate fi
analizată ca fiind strămoșul protecției persoanelor vulnerabile, ființe slabe și protejate ca atare
de către drept. Din protejarea copilului, deoarece este vu lnerabil, s -a trecut la acceptarea ideii
protejării altor persoane pe același fundament. Când s -a dorit să se protejeze și alte persoane
vulnerabile în afară de copii, noțiunea de vulnerabilitate a apărut expres prin maturizarea
luării juridice în consider ație a slăbiciunii persoanelor. Această protecție foarte elaborată din
zilele noastre este fondată pe minoritate. Dar noțiunea de minoritate este suficientă pentru
punerea în operă a protecției copilului minor. Deoarece minoritatea prezumă vulnerabilitatea
de manieră irefragabilă85, aceasta din urmă nu mai are, din acest punct de vedere, nicio
utilitate în plan juridic, minoritatea fiind într -adevăr suficientă și foarte precisă. Este motivul
pentru care aceste două calificări nu apar decât de manieră alterna tivă, fie că sunt prevăzute
ca circumstanță agravantă sau ca o condiție constitutiv ă a unor infracțiuni .

Vulnerabilitatea și Convenția europeană a drepturilor omului
Chiar dacă termenul de vulnerabilitate nu figurează nici în Convenția europeană a
drepturilor omulu i, nici în Protocoalele sale, el este invocat, de manieră pertinentă, nu doar
sub forma unei simple noțiuni, în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului. În
termeni de repartiție geografică, cauzele pertinente privesc în majoritate Turcia și Rusi a86,
apoi Regatul U nit și Franța, după care aproape toate statele părți, fără vreo distincție
geografică particulară, sunt vizate de chestiuni de vulnerabilitate pe care Curtea le tratează.
Tematicile ce vizează vulnerabilitatea sunt în relație cu aproape toate drepturile și
dispozițiile Convenției. Totuși , putem regăsi o legătură particulară cu jurisdicția Curții (art.
34 CEDO), cu interdicția torturii (art. 3 CEDO) și dreptul la viață privată (art. 8 CEDO),
cauze în care găsim mai mult vulnerabilitatea.
Curtea foloseș te vulnerabilitatea atât ca bază de extindere a jurisdicției sale, cât și ca
bază de dezvoltare a câmpului de aplicare a drepturilor Convenției și de creare a unor noi
obligații speciale de prote cție din partea statelor părți. Dar, ca și alte o rgane internaționale de
supraveghere a punerii în operă a drepturilor omului care au recurs la vulnerabilitate87, nici

84 Cf. André L aingui , Histoire de la protection pénale des enfants , RID pén. 1979 , p. 521.
85 În acest sens : Jean Pradel , Michel D anti-Juan, Droit pénal spécial , Cujas, 1995, n° 632, p.438; iar
Pascale R enaud -Durand merge mai departe afirmând că persoanele vulnera bile sunt asimilate
minorilor, î n La prise en compte de la vulnérabilité dans le nouveau Code pénal , in Christine
Lazerges (dir.) , Réflexions sur le nouveau Code pénal , Paris: Éditions A. Pédone, 1995, 170 p., aux
pp. 120 -130, p. 121. La fel , Raportul lui Christian Estrosi, care pregătea legea nr. 2003 -239 relativă la
securitatea internă, evocă „o prezumție le gală de vulnerabilitate” în privința minorilor victime ale
unor infracțiuni relative la condițiile demuncă și de locuință contrare demnității umane . AN, Rapport
de M. Christian ESTROSI au nom de la Commission des lois sur le projet de loi pour la sécurité
intérieure , n° 508, 18 décembre 2002.
86 A se vedea statisticile Curții EDO: http : //www .echr.coe. int/Documents/Overview _195920 12
_FRA . pdf.
87 În ceea ce privește practica celorlalte organe internaționale de supraveghere a drepturilor omului în
materie de vulnerabilitate, vezi Alexander H. E. Morawa, 'Vulnerability' as a Concept in
international Human Rights Law (June 1, 2003). Journal of International Relations and Development,
Vol. 10, pp. 139 -55, 2003. Available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=1596101 consultat pe 1
noiembrie 2018 ; Audrey Chapman , Benjamin Carbonetti , Human Rights Protections for

Curtea europeană a drepturilor omului nu dă o definiție a vulnerabilității , fiind discretă asupra
sensului exact al acesteia și asupra eventualelor sale criterii, nejusti ficând nici rolul normativ
pe care aceasta îl joacă în jurisprudența sa. Curtea nu furnizea ză deci criterii care să permită
distingerea conceptului de vulnerabilitate. Dar, din jurisprudența acesteia putem extrage
câteva informații cu privire la subiecții vulnerabili, la cauzele vulnerabilității lor și la
amenințările care apasă asupra acestora.
Curtea consideră ca vulnerabile două tipuri de subiecți: cei care sunt vulnerabili de
manie ră concretă, într -un caz dat, și cei care sunt vulnerabili în așa fel în cât să devină pe
viitor o categorie de persoane vulnerabile. Indivizii care pot constitui o categorie de persoane
vulnerabile sunt femeile88, femeile gravide89, adolescentele gravide90, copiii91, persoanele în
vârstă dependente92, persoanele bolnave fizic s au psihic93, persoanele în fază terminală a
vieții94, transsexualii95, homosexualii96, deținuții97, refugiații98, apatrizii99, persoanele
handicapate100. Curtea se referă însă și la grupuri vulnerabile în această calitate, cum ar fi
romii101, cei care cer azil102, pers oanele handicapate mintal103, persoanele purtătoare de
HIV104. Curtea nu acordă o atenție specială în tratarea vulnerabilității indivizilor, ca
persoane, grupuri, categorii, minorități sau situații, nefăcând o diferență specială între
vulnerabilitatea indivi duală și cea colectivă.
Cauzel e vulnerabilității reținute de C urte pot fi intrinseci sau naturale, cum ar fi genul,
vârsta, orientarea sexuală , boala mentală, sarcina, dar și extrinseci sau circumstanțiale, cum ar
fi detenția, munca, migrația.105 Combinarea acestora creează forme noi sau agravante106 de
vulnerabilitate: maladia psihică în detenție107, sarcina în detenție108, copilăria în migrație109.

Vulnerable and Disadvantaged Groups: The Contributions of the UN Committee on Ec onomic,
Social and Cultural Rights », Human Rights Quarterly , Vol. 33, No. 3 (a ugust 2011), pp. 682 -732.
88 CEDO , 24 iulie 2012, B.S. c. Spania .
89 CEDO , 25 mai 20 II, R. R. c. Po lonia , § 159.
90 CEDO , 30 octo mbrie 2012, P. și S.c . Polo nia, §§ 162 și urm .
91 CEDO 22 octo mbrie 1996, Stubbings et all. c. Regatul Unit .
92 CEDO , 21 iunie 2011, Heinisch c. Germania , § 71. Se cuvine să notăm că jurisprudența n -a
confirmat încă caracterul vulnerabil a persoanei în vârstă n edependentă și care nu este
instituționalizată.
93 CEDO , 16 ianuarie 2009, Reno/de c. Fran ța.
94 CEDO , 29 aprilie 2002 , Pretty c. R egatul Unit .
95 CEDO , marea camer ă, 11 iulie 2002 , Christine Goodwin c. R egatul Unit .
96 CEDO , 22 octo mbrie 19 81, Dudgeon c. R egatul Unit .
97 CEDO , marea cameră , 25 septembre 1997, Aydin c. Tur cia.
98 CEDO , marea cameră, 23 februarie 2013, Hirsi Jamaa et all. c. Italia.
99 CEDO , marea cameră , 26 iunie 2012, Kuric et all. c. Sloveni a.
100 CEDO , 30 aprilie 2009, Glor c. Elveția .
101 CEDO , marea cameră, 18 ianuarie 2001, Chapman c. R egatul Unit , § 96; CEDO , 13
noiembrie 2007, D.H. et all. c. Republi ca Cehă ; CEDO , 16 martie 2010, Orsus et. all. c.
Croa ția, § 147; CEDO , 24 aprilie 20 12, Yordanova et. all. c. Bulgari a; CEDO , 29 ianuarie 2013 ,
Horvath și Kiss c. Ungaria .
102 CEDO , 21 ianuarie 2011, M.S.S. c. Belgi a și Grecia , § 251 .
103 CEDO , 20 mai 2010, Alajos Kiss c. Ungaria , § 42 .
104 CEDO , I 0 martie 20 II, Kiyutin c. Rus ia, § 64.
105 SAMANTHA BESSON , La vulnérabilité dans la jurisprudence de la Cour européenne des droits
de l’homme , p. 70. https://core.ac.uk/download/pdf/20663045.pdf consultat pe 29 octombrie 201 8.
106 CEDO , 19 ianuarie 20 I 0, Muskhadzhiyeva et all. c. Belgi a, § 56 ; CEDO , 24 iulie 2012,
B.S. c. Spania , § 71 , în privința „vulnerabilității specifice a recurentei, inerentă calității sale de
femeie africană ce face prostituție” ; CEDO , 29 ianuarie 2013, Horvath și Kiss c. Ungaria .
107 CEDO , Reno/de c. Fran ța.
108 CEDO , 30 octombrie 2012, P. și S. c. Polo nia, §§ 162 și urm .

Însăși ordinea juridică și instituțiile ce o pun în operă contribuie la crearea sau
sporirea vulnerabilității unei per soane110, ceea ce ne face să putem vorbi despre o
vulnerabilitate instituțională sau juridică.
Jurisprudența Curții nu pare să protejeze vulnerabilitatea specială a persoanelor sărace
sau a celor a căror situație economică și origini sociale sau culturale p ar să le expună în mod
special la atingeri aduse intereselor lor fundamentale.111 Singura excepție pare însă să fie
cazul în care lipsa resurselor și a încadrării sociale atinge un nivel foarte ridicat conducând la
o situație umanitară gravă.112 Neaventurându -se în domeniul vulnerabilității economice și
sociale113, Curtea pare că vrea să menajeze această subsidiaritate , lăsând în competența
statelor evaluarea a ceea ce este rezonabil în termeni de sarcină economică și materială a
obligațiilor pozitive speciale.
Originea amenințărilor este atribuită de către Curte când „naturii”, când altor
particulari114, când statului.
Dintre funcțiile recunoscute de curte vulnerabilității , distingem funcțiile materiale și
funcțiile procedurale . Din prima categorie, putem distinge trei funcții ale vulnerabilități în
contextul nediscriminării, în legătură cu articolul 14 din Convenție și/sau cu Protocolul 12 la
Convenție. Vulnerabil itatea este utilizată de către C urte ca un criteriu dinamic de identificare
a grupurilor de protejat co ntra discriminării, având în vedere că lista criteriilor de
discriminare prohibite de articolul 14 nu este exhaustivă, iar Curtea, prin jurisprudența sa,
identifică noi criterii115. Vulnerabilitatea constituind un mijloc pentru ea, printre altele, de a
deter mina noi grupuri a căror discriminare este prohibită, ea o aplică pentru a identifica noi
criterii de discriminare în legătură cu transsexualitatea116, cu orientarea sexuală117 și cu
handicapul118. Vulnerabilitatea devine, alături de alte elemente, în jurisprude nța Curții, un
element constitutiv al grupului susceptibil de a face obiectul unei discriminări indirecte.119
Prin intermediul vulnerabilității , Curtea reușește să identifice grupurile dezavantajate, cum ar
fi cel al romilor, în cazul cărora a putu t autoriza p roba discriminării indirecte prin statistici
sau răsturnarea sarcinii probei.120 Vulnerabilitatea mai este folosită și ca bază a măsurilor
speciale de protecție a persoanelor vulnerabile discriminate121, această funcție permițându -i

109 Cour EDH, 19 ianuarie 20 I 0, Muskhadzhiyeva et all. c. Belgi a, § 56 .
110 CEDO , marea cameră , 27 noiembrie 2008, Salduz c. Tur cia, § 54.
111 Nu la fel stau lucrurile cu jurisprudența CEDS, CDESC și a Curții interamericane a drepturilor
omului. Vezi Dimitris Xenos, The Human Rights of the Vulnerable , International Journal of Human
Righys, 13(4)?2009, p. 591 -614; Audrey Chapman , Benjamin Carbonetti , Human Rights Protections
for Vulnerable and Disadvantaged Groups: The Contributions of the U~ Committee on Economic,
Social and Cultural Rights , op. cit.
112 CEDO , marea cameră , 27 mai 2005, N. c. R egatul Unit . A se vedea o pinia disidentă a
judecătorilor Tulkens , Bonello și Spielmann , § 6.
113 Dimitris Xenos, The Human Rights of the Vulnerable , op. cit., pp. 593-594.
114 CEDO , 9 iunie 2009, Opuz c. Tur cia, § 160.
115 Voir par exemple CEDO , 27 iulie 2004, Sidabras și Dziautas c. Lituani a; CEDO , 6 ianuarie
2006, Budak et all. c. Tur cia.
116 CEDO , 11 iulie 2002, Christine Goodwin c. Regatul Unit .
117 CEDO , 22 octombrie 1981, Dudgeon c. Regatul Unit .
118 CEDO , 30 aprilie 2009, Glor c. Elveția .
119 CEDO , 18 ianuarie 2001, Chapman c. Regatul Unit , § 96 ; CEDO , 7 februarie 2006, D.H. et
all. c. Repub lica Cehă ; CEDO , 16 martie 2010, Orsus et all. c. Croa ția, § 157 ; CEDO , Yordanova
et all/res c. Bulgari a; CEDO , Horvath and Kiss c. Ungaria , §§ I 02 și urm.
120 A se vedea, de exemplu, CEDO , 6 ianuarie 2005 , Hoogendyk c. Țările de Jos , §. 207, CEDO ,
9 iunie 2009, Opuz c. Turcia, § 198; CEDO , 7 februarie 2006, D.H. et all. c. Republi ca Cehă , §
189.
121 CEDO , 29 ianuarie 2013, Horva th și Kiss c. Ungaria , §§ I 02 și urm .

Curții să fondeze obligații pozitive speciale de prevenție și/sau de reacție la discriminarea
indirectă. Este ceea ce Curtea a făcut în privința romilor și a măsurilor speciale de școlarizare
destinate să le ușureze integrarea.122 În privința funcțiile procedurale ale vulnerabilității , se
constată din jurisprudența Curții că vulnerabilitatea este un facilitator de admisibilitate a
cererilor individuale în fața Curții123, ea constituind o bază de extindere a competenței
Curții124 sau un factor declanșator al răsturnării sarcinii probei125.
Concluzie
Apariția recentă a vulnerabilității în sfera juridică poate fi asemănată cu o creație
lingvistică care se afirmă ca un suport al inovației legislative126. Cum judecătorul și doctrina
contribuie la creația lingvistică, ei contribuie și la inovația în drept, căci un concept sau o
noțiune nu pot spera să existe juridic ca atare decât dacă sunt numite. În consecință,
demonstrația pe care am făcut -o că vulnerabilitatea este un concept juridic complet devine
posibilă. Ar fi poate posibil să spunem că vulne rabilitatea, după exemplul echității, „se simte,
nu se definește”127, ea ținând de „logica inimii”128, iar dacă dreptul este uman și omul la fel
de sensibil , cât de inteligent, ar fi uman „ca inima să -și aibă locul în drept cu același titlu ca și
rațiunea”129.
Vulnerabilitatea aparține categoriei noțiunilor vagi, noțiuni a căror „denumire,
semnificant, rămânând constante, dar al căror domeniu, câmp și semnificat sunt mișcătoare,
evoluează”130.
Interesul juridic al vulnerabilității apare clar de -a lungul funcției sa le: ea permite
calificarea unei atingeri, această calificare va permite apoi fie să se sancționeze autorul, fie să
se protejeze victima contra unei astfel de atingeri. Numai în măsura în care atingerea este
corelativă cu slăbiciunea în cauză, vulnerabilita tea va fi luată în considerație de către drept.
Legătura între slăbiciunea materială a persoanei și natura atingerii pe care o riscă din cauza
acesteia constituie sursa variabilității vulnerabilității al cărei conținut diferă de la o disciplină
la alta, ba chiar și în interiorul aceleiași discipline.131

122 CEDO , 16 martie 2010, Orsus et all. c. Croa ția, § 157; CEDO , 29 ianuarie 2013, Horvath și
Kiss c. Ungaria .
123 CEDO , 18 decembrie 1996, Aksoy c. Tur cia, §§ 56 -57; CEDO , 12 martie 2018, Kuric et all. c.
Slovenia , §§ 302 -304; CEDO , marea cameră , 29 aprilie 2008 , Burden c. Regatul Unit ; CEDO ,
marea cameră , Akdivar et all. c. Tur cia, § I 05 .
124 CEDO , 20 mai 2010, Alajos Kiss c. Ungaria , §§ 42 -44; CEDO, 10 martie 2011, Kiyutin c.
Rusia, § 63 .
125 CED O, 29 ianuarie 2013, Horvath și Kiss c. Ungaria , §§ 102 și urm .; CEDO , 8 noiembrie
2012 , Z. H. c. Ungaria , §§ 31 -32; CEDO , marea cameră , 28 iulie 1999 , Selmouni c. Fran ța;
CEDO , 27 iunie 2010, Salman c. Tur cia, §§ 99 -100.
126 Gérard C ornu, L’art du droit en quête de sagesse , Paris, coll. Doctrine juridique, P.U.F., 1998,
p.291.
127 Jean C arbonnier , Les notions à contenu variable dans le droit français de la famille , in Centre
national de recherches de logique, Lucrări publicate de Chaï m Perelman , Raymond Vander Elst, Les
notions à contenu variable en droit , Bruxelles, Bruylant, 1984, pp. 99 -112, p. 106.
128 Idem p. 111 -112.
129 Ibid.
130 Robert L egros , Les notions à contenu variable en droit pénal , in Centre national de recherches
de logique, Lucrări publicate de Chaï m Perelman , Raymond Vander Elst, Les notions à contenu
variable en droit , Bruxelles, Bruylant, 1984, pp. 21 -37, p. 21.
131 Este adevărat că o disciplină poate manifesta „indiferență față de clasificările altor dicipline” căci
„circumstanța că o disciplină utilizează frecvent o vocabulă care -i «aparține » face ca doar ea singură
să aibă vocația să -i dea acel sens”; cf. Jean -Louis G outal , L’autonomie du droit pénal : reflux et
métamorphose , Rev. sc. crim. 1980, p. 933.