Mesajul Directorului General al Autorității de Management pentru Programul Operațional [611338]

Mesajul Directorului General al Autorității de Management pentru Programul Operațional
Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007 -2013
Pentru a explica cât mai bine noțiunea de fonduri structurale europene trebuie analizat, cel
puțin în linii mari, contextul din care aceasta s -a desprins precum și ceea ce a dus la necesitatea
apariției și integrării acesteia în sistemul politic, social și economic al statelor europene.
În sprijinul acestui demers, analiza trebuie să pornească de la prezentarea contextului istoric,
care prin dinamica evenimentelor a determinat necesitatea unui asemenea sistem de finanțare cu
fonduri europene.
Politica de dezvoltare regională s -a conturat și a luat amploare cu fiecare eveniment istoric
important.
Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în noiembrie 1993 și care viza Uniunea Europeană,
a reprezentat un punct de plecarea important în consolidarea coeziunii economice și sociale,
aceasta devenind, în mod oficial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene.
Acest lucru a fost îngreunat de tendința de expansiune continuă a Uniunii Europene care a
determinat ca statele să devină tot mai diferite și să să -și traseze fiecare propriile linii de
dezvoltare.
Urmând firul istoriei se poate observa că în că de la punerea bazelor Comunității Oțelului și a
Cărbunelui, fondurile structurale și -au adus contribuția la evoluția politicii de dezvoltare
regională economico -socială.
Referiri la necesitatea eliminării decalajelor economice dintre regiuni s -au fă cut și în textul
Tratatului de la Roma. Acest document a fost redactat în 1957 și a pus bazele a ceea ce urma să
fie Comunitatea Europeană.
Un punct important în agenda istorică a manifestării acestui ajutor acordat statelor sub formă
de fonduri struct urale europene este anul 1958 când au fost înființate Fondul Social European și
Fondul European pentru Orientare și Garantare în Agricultură.
Problema redistribuirii resurselor între zonele europene dezvoltate și cele sărace s -a pus pentru
prima dată în anul 1975, anul intrării în UE a Marii Britanii, Irlandei și a Danemarcei. Integrarea
acestor state a dus la crearea Fondului European de Dezvoltare Regională.
Alt concept important care are legătură directă cu sistemul fondurilor structurale europene, cel
de coeziune socială și economică, a fost introdus între anii 1986 -1987 cu intenția de a sprijinii
statele nou intrate, Spania și Portugalia, în fața provocărilor pieței unice.
Un alt reper istoric important îl reprezintă anul 1989 când a fost introdus principiul programării
multi -anuale. Pe lângă acest nou concept au mai fost introduce și noțiunile de stabilire a
obiectivelor în ordinea priorităților lor, precum și înființarea sistemului de cooperare între toți
membrii comunitari.
Zece ani mai târziu, în 1999, a avut loc cea de -a doua reformă în ceea ce privește reforma
fondurilor europene, reformă hotărâtă la Berlin de șefii de state și de guvern. O dată cu această
reformă s -a accentuat sprijinirea comunităților și regiunilor dezavantajate, dup ă ce în 1992 tot
aceștia au hotărât dublarea bugetelor pentru aceleași grupuri și regiuni.
O dată stabilite reperele istorice care au dus la conturarea noțiunii de fonduri structurale
europene se poate oferi o definiție a acesteia.
Astfel, Fondurile Structurale și de Coeziune ( FSC) reprezintă instrumentele financiare prin
intermediul cărora Uniunea Europeană acționează pentru eliminare diferențelor economice și
sociale existente între regiuni, urmărind realizarea coeziunii economice și sociale.
Confo rm Ordonanței de Urgență nr. 64 din 3 iunie 2009 privind gestionarea financiară a
instrumentelor structurale și folosirea acestora pentru obiectivul convergență, instrumentele

structurale reprezintă asistența financiară nerambursabilă primită de România, î n calitate de stat
membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională,
Fondului social european și Fondului de coeziune.
Fondurile aferente instrumentelor structurale sunt destinate și se derulează conform
prevederi lor regulamentelor comunitare, dar și a prevederilor Cadrului strategic național de
referință și ale programelor operaționale, care sunt aprobate de Comisia Europeană, cu
modificările și completările ulterioare.
Pentru a înțelege cum funcționează acest mecanism al fondurilor structurale, acesta trebuie
aprofundat mai mult din punct de vedere teoretic.
În acest sens se impune prezentarea principiilor de acordare a fondurilor: principiul
adiționalității, principiul rambursării, principiul dezangajării au tomate, principiul parteneriatului
respectiv, respectarea regulamentelor naționale.
a) Principiul adiționalității
Aici, adiționalitatea se referă la nivelul cheltuielilor publice realizat de un stat membru al
Uniunii Europene din surse proprii, în pe rioada de programare.
Finanțarea primită prin fondurile europene trebuie susținută de o co -finanțare din resursele
publice ale statului beneficiar completate de un aport venit din partea mediului privat, aport care
este încurajat și susținut în aceste sit uații.
b) Principiul rambursării stabilește faptul că beneficiarii finali efectuează plata către entitățile
care au furnizat lucrări sau servicii din fonduri proprii, urmând ca, pe baza facturilor plătite și a
documentelor de plată, să se solicite ramburs area sumelor cheltuite.
c) Principiul dezangajării automate are la bază regula n+1 sau n+2 , n este anul angajamentului.
Adică, n+3 / n+2 este anul până la sfârșitul căruia este obligatoriu ca fondurile angajate în anul n
să fie cheltuite deoarece sumele n efolosite în intervalul respectiv se pierd.
De exemplu, în perioada 2007 -2010 este valabilă regula n+1, iar în perioada 2011 -2013 se aplică
regula n+2.
d) Principiul parteneriatului
Mesajul Directorului General al Autorit ății de Management pentru Programul Operațional
Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007 -2013
În conformitate cu legislația care privește instrumentele de finanțare, “statele membre și
Comisia trebuie să traseze acțiunile comunitare în strâns ă consultare, iar în timpul tuturor fazelor
(programare, monitorizare, evaluare), trebuie să coopereze cu cele mai reprezentative organisme
la nivel național, regional, local”.
e) Respectarea reglementărilor naționale care privesc: ajutorul de stat, achizi țiile de stat,
achizițiile publice, protecția mediului și egalitatea de șanse.
Pentru a avea o imagine completă a ceea ce înseamnă sistemul Fondurilor Structuale Europene
și a ceea ce presupune acesta este necesară parcurgerea celor două perioade semni ficative în
acest sens, adică perioadele 2007 -20013, respectiv 2014 -2020.
Pentru programarea aferentă perioadei 2007 -2013 au existat trei Instrumente Financiare
cunoscute ca Fonduri structurale și de coeziune respectiv:
• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER);
• Fondul Social European (FSE);
• Fondul de Coeziune (FC).
Pe lângă aceste trei fonduri au existat și două acțiuni complementare, respectiv:
• Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR)
• Fondul European pentru Pescuit (FEP).

1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este focusat pe obiectivul de a întări
coeziunea economică și socială în cadrul Uniunii Europene prin atenuarea dezechilibrelor
regionale, acesta acordă o atenție specială trăsăturilor spec ifice teritoriale.
În acest scop FEDR a finanțat printre altele și :
– ajutoare directe pentru investițiile în întreprinderi, urmărind crearea pe termen lung de
locuri de muncă ;
– infrastructuri care să vizeze cercetarea și inovarea, telecomunicațiile , mediul, energia și
rețelele de transporturi;
– instrumente financiare menite să susțină dezvoltarea regională și locală, dar și să
faciliteze cooperarea între orașe și zone, regiuni;
– măsuri de asistență tehnică.

2. Fondul Social European (FSE) a fost creat să îmbunătățească calitatea locurilor de muncă și
capacitățile de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană.
Fondul Social European vine în ajutorul acțiunile statelor în domenii precum:
– adaptarea lucrătorilor și a companiilor; sisteme d e învățare permanentă, realizarea și
diseminarea unor forme noi de organizare a muncii;
– o facilitare mai bună a accesului la piața muncii al persoanelor care sunt în căutarea unui loc de
muncă, a celor inactive, a femeilor, dar și a emigranților;
– integrarea în societate a persoanelor mai puțin favorizate și respingerea tuturor formelor de
discriminare manifestată pe piața muncii;
– consolidarea personalului prin aplicarea unor reforme la nivelul sistemelor de învățământ și
prin demersurile de interco nectare a unităților de învățământ.

3. Fondul de Coeziune

În cadrul strategiei politicii de dezvoltare rural ă a Comunității Europene, scopul principal al
Fondului de Coeziune este de a acorda asistență statelor cu probleme economice pentru a le
sprijinii să -și atingă obiectivul de aderare la Uniunea Monetară și Economică.
Resursele acestui fond sunt îndrep tate spre două sectoare: mediul și rețelele de transport trans –
europene.
Cerințe principale care condiționează accesul la Fondul de Coeziune sunt:
• este obligatoriu ca țările beneficiare sa aibă un nivel al venitului pe locuitor sub 90% față de
media comunitară;
• este necesar ca membrii beneficiari sa aibă un prag menit să îndeplinească de condițiile
convergență economică.
Deosebirea față de FEDR și FSE este că Fondul de Coeziune nu cofinanțează programe, ci
proiecte sau anumite etape de proiecte, prestabilite clar de la început. Proiectele sunt cele din
domeniul protecției mediului și rețelelor de transport transeuropene și sunt manageriate de
autoritățile naționale cu supervizarea Comitetului de Monitorizare.
Domenii de intervenție ale Fondul ui de Coeziune sunt:
1. Rețelele transeuropene de transport;
2. Proiecte importante de infrastructură de mediu;
3. Domenii care pot înregistra o dezvoltare durabilă și care prezintă puncte pozitive
evidente în protejarea med iului

În completarea tabloului de finanțare aferent perioadei 2007 -2013 trebuie spuse câteva cuvinte
și despre cele două acțiuni complementare amintite mai sus. Astfel, Fondul European pentru
Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) are un aport consi derabil la promovarea unei
dezvoltări rurale durabile în Comunitate Europeană și vine să completeze strategiile de piață și
de sprijinire a veniturilor care se regăsesc în cadrul politicii agricole comune, al politicii de
coeziune și al politicii comune î n domeniul pescuitului.
Printre obiectivele Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală sunt și:
– îmbunătățirea competitivității în domeniul agriculturii și silviculturii ;
– îmbunătățirea mediului și a spațiului rural, prin ajutor dat pentru administrarea
terenurilor;
– îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și promovarea diversificării activităților la
nivel economic.
Fondul European pentru Pescuit (FEP) a fost propus de către Comisia European ă drept un
instrument nou de programare pentru pescuit, în cadrul perspectivei financiare a Uniunii
Europene pentru perioada 2007 -2013.
Ținând cont de evoluția sectorului și de continua extindere a Uniunii Europene, FEP va ajuta
desfăsurarea de acțiu ni de pescuit durabil și diversificare activităților economice în zonele de
pescuit.
Făcând referire la perioada 2014 -2020, spunem că în prezent există cinci fonduri structurale și
de investiții ale UE:
1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR );
2. Fondul Social European (FSE);
3. Fondul de Coeziune;
4. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
5. Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM).
Aceste fonduri finan țează mai multe programe operaționale printre care și următoarele :

1. Programul Operațional Capital Uman (POCU)

Referindu -ne la țara noastră, Programul Operațional Capital Uman (POCU) stabilește
prioritățile de investiții, obiectivele și acțiunile angajate de către România în domeniul resurselor
umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada
2007‐2013 și participând, totodată, la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat
(AP 2014 ‐2020) ‐ și în același timp al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din
România, adică, de a diminua diferențele de dezvoltare economi că și socială dintre România și
restul statelor membre UE.
Acționând în domeniul ocupării forței de muncă, al integrării sociale și educației, POCU va
funcționa ca un instrument de motivare a dezvoltării economice și a coeziunii și, totodată, va
susține realizarea obiectivelor de la nivelul altor provocări de dezvoltare ‐ competitivitate,
infrastructură, administrație și guvernanță ‐ stimulând îndeplinirea angajamentelot asumate de
țara noastră în contextul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere in teligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii.
De asemenea, creșterea procentului de ocupare la nivelul tuturor regiunilor României,
îndeosebi în rândul tinerilor, a fost asumată ca obiectiv principal în documentele strategice
naționale.

Un alt obiectiv al POCU este acela de a încuraja continuarea învățării pe tot parcursul vieții,
aceasta contribuind la prelungirea vieții active, dar și la creșterea șanselor pe piața muncii și, în
general, la asigurarea unei vieți de o calitate mai ridicată.

2. Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 -2020 a fost deschis pentru a veni
în sprijinul nevoilor de dezvoltare ale României, nevoi recunoscute în Acordul de Parteneriat
2014 -2020.
Strategia POIM este concentrată spre creșterea durabilă făcând apel la promovarea unei
economii orientate spre un consum redus de carbon, prin conservarea energetică și promovare a
energiei verzi, dar și prin promovarea unor mijloace de transport prietenoase cu mediul
înconjurător și o folosire mai res ponsabilă a resurselor.
POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin
concentrarea asupra infrastructurii și a resurselor de la nivel național.

3. Programul Operațional Regional – POR 2014 –2020 are ca obiect iv general amplificarea
competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de trai la nivel local și regional. Acestea
se pot realiza prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, dezvoltarea infrastructurii și
serviciilor, în vederea dezvoltării durabile a regiunilor, astfel încât acestea să își poată administra
în mod eficient resursele.
Strategia referitoare la nevoile de dezvoltare cărora trebuie să le răspundă POR 2014 -2020
pornește de la identificarea problemelor cheie: cercetare -dezvolta re și inovare, eficiență
energetică, mediu, dezvoltare urbană, resurse de patrimoniu slab valorificate, turism,
infrastructură rutieră, infrastructură socială și pentru educație, cadastru, capacitate
administrativă.
În perioada de programare 2014 -2020, Uniunea Europeană se va confrunta cu mai multe
provocări, printre care și susținerea, motivarea redresării din criza economică prin crearea de
locuri de muncă, dar și rezolvarea provocărilor legate de protecția mediului și schimbările
climatice, îndrep tarea decalajelor educaționale persistente și combaterea sărăciei și a excluziunii
sociale.
Aceste provocări afectează și amenință populația Europei și necesită crearea unor instrumente
noi, care să răspundă aspirațiilor lor.
Acestea sunt mijloacele puse la dispoziția statelor membre și regiunilor din Uniunea
Europeană în această perioadă de programare, 2014 – 2020. Urmează ca fiecare autoritate de
management să răspundă de valorificarea maximă a acestor instrumente prin ang renarea
parteneriatelor teritoriale la scară mare și adunarea la un loc a tuturor forțelor în vederea
realizării unor strategii de dezvoltare care să conducă la atingerea obiectivele strategiei Europa
2020.
Fondurile structurale sunt la dispoziția pol iticii de coeziune și sunt orientate către statele și
regiunile europene sub -dezvoltate, în scopul acordării de ajutor în vederea recuperării și
diminuării diferențelor economice, sociale și teritoriale existente încă la nivelul UE. De aceea,
importanța ac estora în consolidarea tuturor nivelelor unui stat este cu atât mai mare.
Politica de coeziune care sprijină sistemul acestor fonduri de finanțare este principala politică
de investiții a UE. Această politică se adresează tuturor regiunilor și orașelor din Uniunea
Europeană, sprijinind generarea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea
economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității traiului oamenilor.

Fondurile structurale europene prin politica de coeziune care v ine să completeze alte politici
ale UE, precum cele din domeniul educației, piața ocupării forței de muncă, energiei, mediului,
pieței unice, cercetării și inovării, etc., reprezintă un stimulator principal al ieșirii statelor sub –
dezvoltate din existența precară pe care o înfruntă, dar și pentru statele foarte bine dezvoltate în
vederea consolidării sociale, economice, geo -politice .
Politica de coeziune asigură, în special, cadrul și strategia de investiții necesare ducerii la
îndeplinire a obiectiv elor de creștere convenite și asumate.
Politica de coeziune este un stimulator pentru finanțări suplimentare din fonduri publice și
private, intrucât aceasta impune statelor membre cofinanțarea din bugetul național și generează
totodată încredere în râ ndul investitorilor.
Fondurile structurale sunt o componentă a politicilor Uniunii Europene. Acestea contribuie la
punerea în aplicare a politicilor regionale, sociale și agricole în statele membre care dau un
imbold regiunilor și orașelor din diferite țări membre ale UE să lucreze impreună și să învețe
unele de la celelalte prin programe, proiecte cu efecte concrete asupra tuturor aspectelor vieții
economice.
Intervențiile fondurilor structurale joacă un rol crucial în îmbunătățirea coeziunii social e și
economice a Uniunii Europene, ocupând, dacă vorbim în termeni financiari, al doilea loc ca
pondere în bugetul Uniunii Europene, destinat politicilor europene.

Prezentul material cuprinde o cazuistic ă sui-generis cu referire la situații concrete, realizat pe
baza informațiilor furnizate de către Departamentul de Luptă Antifraudă, conținând cazuri
verificate pentru care s -a dovedit existența unor fraude în utilizarea Fondurilor Europene și
diverse stud ii de caz aferente proiectelor cofinanțate prin POS CCE.
1.2. Frauda : noțiune, tipuri și particularități ale fraudei la finanțarea prin
fondurile structurale europene

Înainte de a dezvolta subiectul fraudelor cu fonduri structurale europene se impune stabilirea
prin definire a noțiunii de fraudă precum și a noțiunilor de suspiciune de fraudă și neregulă,
noțiuni care apar în legislația dedicată domeniului.
Între neregulă și fraudă este o relație ca de la întreg la parte. Conform legislației UE, orice
încălcare a prevederilor din dreptul Comunității Europene ce este rezultatul unui act sau unei
omisiuni a unei entități economic care produce un prejudiciu la adresa bugetului general al UE
prin imputarea unei cheltuieli neeligibile bugetului general constituie o neregulă.
Neregula este definită în legislația națională ca fiind orice depărtare de la cadrul legal, atât la
nivel național cât la nivel comunitar, dar și de la prevederile contractelor ori ale altor
angajamente legale care curg în baza acestor dispoziții, care aduc un prejudiciu bugetului general
al Comunității Europene, precum și bugetelelor conexe, dar și bugeteler din care provine
cofinanțarea aferent ă, printr -o cheltuială necuvenită.
Altfel spus, neregula își are originea și într -o acțiune sau chiar o omisiune a beneficiarului care
provoacă sau ar putea provoca un prejudiciu al acelorași tipuri de bugete amintite mai sus..
Suspiciunea de fraud a derivă din neregulă și reprezintă o neregulă care generează declanșarea
procedurilor administrative sau juridice la nivel național cu scopul de a stabilii prezența unei
vinovății intenționate.

Odată identificate, o suspiciune de neregulă sau o neregulă, autoritățile care au atribuții de
control în acest domeniu intervin și desfășoară verificări la entitatea beneficiară.
Frauda reprezintă orice acțiune sau omisiune comisă cu intenție referitoare la obținerea,
folosirea sau administrarea fondurilor comun itare provenind din bugetul general al Comunităților
Europene ori din bugetele gestionate de acestea sau în numele lor, precum și/sau din bugetele de
cofinanțare aferente, condamnată prin Codul penal, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sa ncționarea actelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, sau
prin alte legi speciale;
Prin urmare, frauda este o neregulă comisă intenționat și constituie o infracțiune de natură
penală.
În legislația europeană frauda este defini tă în Convenția elaborată in temeiul articolului K.3
din Tratatul privind Uniunea Europeana vizând protejarea intereselor financiare ale
Comunităților Europene. Este susceptibilă de a fi considerată o fraudă orice acțiune sau omisiune
făcută cu intenție și care se referă la:
• utilizarea sau prezentarea unor declarații sau acte false, inexacte sau incomplete;
• neprezentarea unei informații prin eludarea unei obligații specifice;
• folosirea fondurilor care provin din bugetul UE sau din bugetele administrat e de
Comuitate ori în numele acesteia în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
O altă definiție a fraudei o găsim în Convenția pentru Protecția Intereselor Financiare din 1995
intrată în vigoare în 17/10/2002 , conform căreia frauda est e orice act internațional care vizează
interesele de natură financiară ale comunității europene din două puncte de vedere: al
cheltuielilor și al veniturilor. Ambele viziuni fac referire la actele care vizează aceleași acțiuni
amintite mai sus.
O dată stabilită baza teoretică se poate aborda în profunzime subiectul fraudelor în domeniul
finanțării cu fonduri structurale europene. În acest sens, următorul pas este clasificarea fraudelor.
Astfel, statele membre descoperă întâi neregulile pe care le co nsideră suspiciuni de fraudă,
însă doar la sfârșitul unei proceduri judiciare desfășurate de autoritățile naționale se stabilește
dacă este vorba sau nu de fraudă și care este cu adevărat impactul financiar.
O clasificare a neregulilor poate conduce, m ai departe, la conturarea tipologiei de fraude.
În literatura de specialitate se regăsește o primă clasificarea neregulilor în funcție de impact : cu
impact financiar și fără impact financiar.
O neregulă cu impact financiar este o situație în care s -a efectuat plata unor fonduri ce
reprezintă cheltuieli nejustificate în cadrul operațiunilor de finanțare.
O neregulă fără impact financiar este o situație în care neregula a fost depistată înainte de
efectuarea plății de către sau către beneficiar.
Clasificarea în funcție de frecvență împarte neregulile în nereguli sistemice și nereguli
specifice.
Neregulile sistemice sunt acele situa ții care apar sau au grad ridicat de probabilitate ca să
apară, fiind consecința unor nereguli la nivelul departamentului de control intern.
De exemplu, efectuarea vicioasă a verificărilor de management asupra proiectelor din cadrul
propriului sistem d e management ar putea fi considerată o neregulă sistemică.
Acest tip de nereguli pot apărea atât în cadrul operațiunilor din cadrul proiectelor, cât și în
sistemul piramidal de control și audit.
Neregulile specifice se pot ivi în urma unor erori sau f raude, având caracter neintenționat sau
intenționat, situație în care se constiuie în suspiciune de fraudă și intervine sesizarea organelor de
urmărire penală care stabilesc certitudinea existenței unui caz de fraudă.

Orice clasificare a tipurilor de fraudă trebuie să fie realizată atât în funcție de circumstanțele
specifice cât și de mediul în care entitățile își desfășoară activitatea.
Asociația Experților Autorizați în Investigarea Fraudelor (ACFE) folose ște o taxonomie
specifică de identificare a tipurilor de fraudă care pot apărea la nivelul unei organizații.
ACFE împarte fraudele în trei categorii :
“1. Manipularea cu intenție a declarațiilor financiare (de exemplu, raportarea eronată a
veniturilor);
2. Orice fel de deturnare de bunuri (de exemplu, rambursări ilegale de cheltuieli);
3. Corupție (de exemplu, mită, nedeclararea conflictelor de interese, deturnare de fonduri).”
Există și un top al metodelor de fraudare identificate de Societatea Acade mică din România în
fruntea căruia stă abuzul în serviciu și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice sau
ale persoanelor, urmate de luarea de mită și instigarea la luare de mită, utilizarea serviciilor de
consultanță în derularea proiectul ui pentru a ascunde deturnarea de fonduri, cheltuirea fondurilor
europene în alte scopuri decât cele pentru care s -au obținut, investiții cu bani europeni care devin
proprietate personală, spălare de bani, etc.
Fie că vorbim despre nereguli sau fraude man ifestate în procesul de finanțare cu fonduri
europene, ambele sunt considerate a fi principalele cauze care determină blocaje pe parcursul
derulării corecte a proiectelor, iar în cadrul Comisiei Europene nu există toleranță pentru aceste
fenomene. De aceea , toate acțiunile care au legătură cu procesul de identificare și sancționare a
diverselor tipuri de fraudă trebuie întreprinse cu maximum de responsabilitate, ținându -se cont
de particularitățile domeniului.
Prezentarea modalităților de comitere a in fracțiunilor în cadrul proiectelor finanțate prin
fonduri europene ne permite să identificăm mai bine particularitățile acestora.
Ilustrative în acest sens sunt următoarele exemple:
– falsificarea evidențelor contabile ale firmei pentru a masca e xistența unor obligații de plată
a taxelor și impozitelor restante precum și a contribuțiilor la fondurile de asigurări sociale;
– falsificarea prin contrafacere a unor certificate de atestare fiscală în scopul ascunderii
situațiilor de insolvență fina nciară;
– completarea cu date nereale a cererilor de finanțare nerambursabilă în legatură cu
experiența firmei într -un anumit domeniu și posibilitățile reale de pregătire și realizare a
proiectului;
– falsificarea istoricului firmei în ceea ce privește exp eriența profesională în domeniu și
introducerea fictivă în proiecte a unor experți cheie inexistenți;
– falsificarea cererii de finanțare nerambursabilă prin introducerea în bugetul proiectului a
unor cheltuieli supradimensionate care au la bază oferte fin anciare nereale, urmărind obținerea
unor finanțări cu un cuantum peste valoarea reală de implementare.
În cazul oricărui program de finanțare europeană se urmărește atingerea unor obiective în
măsură să asigure o dezvoltare durabilă și uniformă a tutu ror statelor membre. Întrucât la nivelul
Uniunii aceste fonduri sunt constituite cu destinație specială în funcție de politicile comunitare
care se doresc a fi stimulate, este firesc ca resursele alocate să fie folosite exclusiv în scopul
pentru care se ac ordă. De asemenea, la nivel de principiu, finanțările europene nu sunt acordate
pentru satisfacerea unor interese sau nevoi personale ale celui care solicită astfel de fonduri, ci se
urmărește un interes general comun de dezvoltare a întregii Uniuni.
Pornind de la aceste considerente, vom avea o schimbare (deturnare) a destinației fondurilor
comunitare în fiecare situație în care sumele acordate vor fi cheltuite în alt scop decât cel pentru
care s -au obținut. Practic, din banii europeni se fac cheltuie li ce nu sunt menționate în proiectul

pentru care se acordă finanțarea. Modul în care are loc o astfel de deturnare de fonduri poate să
îmbrace tipuri diferite, începând cu însușirea efectivă a banilor, până la materializarea unor
sisteme ample de justific are imaginară a acestora.
În legătură cu infracțiunea privind schimbarea destinației fondurilor europene obținute s -au
constat activități de natură infracțională care constau în schimbarea destinației sumelor alocate
pentru implementarea proiectu lui, apelându -se la modalități de operare diferite, precum:
• evaluarea fictivă a ofertelor de către comisiile care au această sarcină;
• schimbarea destinației în mod discreționar a fondurilor către ofertanții aflați în
complicitate cu beneficiarul;
• cereri de ofertă și oferte false provenite de la societăți comerciale care nu există;
• ascunderea pe baza unor declarații false a conflictului de interese dintre firmele ofertante
și membrii comisiei de evaluare;
• întocmirea de acte financiar -contabile privi nd achizițiile de bunuri și servicii urmărind
ascunderea utilizării incorecte a fondurilor comunitare;
• falsificarea semnăturilor unor persoane care nu au contribuit în nici un fel la activitățile
din proiect;
• estimarea exagerată și suprafacturarea costuril or din proiect, etc.
Pentru prevenirea, combaterea, identificarea, sancționarea acestor nereguli și fraude există atât
la nivel european cât și la nivel național instituții specializate, Oficiul European de Luptă Anti –
Fraudă (OLAF), respectiv Departame ntul pentru Lupta Antifraudă (DLAF).
Oficiul European de Luptă Anti -Fraudă (OLAF) este organismul care se ocupă de protejarea
intereselor Uniunii Europene, lupta împotriva fraudei, corupției sau a oricărei alte activități
ilegale, inclusiv împotriva ce lor apărute în cadrul instituțiilor europene.
Departamentul European de Luptă Anti -Fraudă (OLAF) are ca obiectiv protejarea intereselor
financiare ale Uniunii Europene, implicit al cetățenilor săi, dar și reputația instituțiilor europene.
Activitatea organismului este guvernată de principiul integrității, imparțialității și
profesionalismului, respectând drepturile și libertățile cetățenilor.
OLAF își definește obiectivul fundamental ca fiind “ Protejarea intereselor financiare ale
Uniunii Europene împotriva fraudei, corupției și altor activități ilegale și de a proteja reputația
Instituțiilor Europene”.
Prin prisma informațiilor și experienței accumulate, OLAF vine în ajutorul autorităților
responsabile cu managementul fondurilor europene – în inte riorul, dar și în exteriorul Uniunii
Europene – să înțeleagă tipurile de fraudă, tendințele, amenințările și riscurile, și să protejeze
interesele financiare ale Uniunii prin prevenirea fraudelor de orice fel.
La nivelul OLAF funcționează o Comisie Anti -Fraudă ale cărei obiective se pot sintetiza în
îmbunătățirea și actualizarea continuă a modalităților de prevenție și detectare, recuperarea unui
procent mare din fondurile deturnate, împiedicarea viitoarelor fraude prin aplicarea de sancțiuni
corespunzătoar e.
Pentru sprijinirea acestor obiective sunt adoptate o serie de metode, precum: implementarea de
strategii anti -fraudă la fiecare nivel al Comisiei, înțelegerea și consolidarea sarcinilor care revin
părților, etc.
Constatările rezultate în urma activități i derulate de OLAF sunt transmise către instituțiile și
organismele Uniunii cu recomandarea de a fi urmărite.
Organismul face recomandări în ceea ce privește conflictele de interese în recrutare, proiecte de
cercetare, decontarea cheltuielilor de mutare a le personalului UE, procedure de trecere vamală,
etc.

Instituția corespondentă OLAF în țara noastră este Departamentul de Lupta Anti Frauda
(DLAF).
DLAF a fost infiintat in 2005 pentru a asigura protecția intereselor financiare ale UE în
România.
Îndeplinind atribuții de control în rolul său de coordonator luptei împotriva fraudei, DLAF este
organizat și își desfășoară activitatea la nivelul Cancelariei Primului -Ministru, fiind instituția de
contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă.
Îndep linește, de asemenea, funcții strategice și de reglementare în domeniul protecției
intereselor financiare ale UE în România, funcții de asigurare, sprijinire sau coordonare pentru
îndeplinirea sarcinilor ce revin României privind protecția intereselor fina nciare ale Comunității
Europene.
Printre atribuțiile DLAF se află :
– constatarea fraudelor cu incidență asupra intereselor financiare ale Comunității în România;
– asigură și intermediază colaborarea dintre instituțiile naționale cu rol în ap ărarea intereselor
financiare ale UE în țara noastră;
– declanșează și aprobă acte normative al căror subiect este apărarea intereselor financiare ale
Uniunii în România;
– este parte a protocoalelor și acordurilor de cooperare în domeniul administrativ c u autoritățile
și instituțiile naționale, dar și cu cele comunitare;
– desfășoară și coordonează acțiuni de informare în vederea prevenirii fraudării fondurilor
comunitare.
Departamentul coordonează, la nivel național, adoptarea de măsuri
legislative, administrative și operaționale pentru combaterea fraudei și a oricăror alte activități
ilegale care afectează intereselor financiare ale Uniunii Europene.
DLAF cooperează cu autoritățile din statele membre, cu instituțiile europene sau cu alte
entităț i financiare europene pentru a asigura o protecție efectivă și echivalentă a intereselor
financiare ale Uniunii Europene.
În urma controlului DLAF, în cazul unor nereguli, acesta monitorizează toate măsurile luate
de Autoritățile de Management pentru r ecuperarea sumelor datorate.
În situația în care sunt sesizate indicii care ar putea conduce la fapte de natură ilegală,
Departamentul anunță organele competente care trebuie să inițieze o procedură de investigare a
speței respective și să procedeze, acolo unde este cazul, la recuperarea prejudiciului.
DLAF comunică la nivel instituțional cu OLAF și are obligația de a desfășura verificări la fața
locului ca urmare a unor sesizări venite din partea Oficiul European de Luptă Antifraudă sau
autorități nați onale, însă Departamentul se poate și autosesiza în legătură cu eventuale suspiciuni
de ilegalități.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor, consilierii autorizați ai Departamentului au permanent acces în
toate spațiile destinate activităților economice și pot r eține corpuri delicate, de asemenea, pot lua
declarații în legătură cu acțiuni frauduloase, toate acestea pot fi folosite ca probe în anchetele
derulate, mai departe, de autoritățile judiciare.
În situația identificării unei nereguli, nota de control se transmite autorităților cu competențe
în gestionarea fondurilor respective, în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.
Rolul DLAF în prevenirea fraudei ce afectează bugetul UE este foarte bine subliniat prin
atribuțiile sale legislative și politice precum și prin cele de pregătire profesională și de
comunicare în domeniul luptei antifraudă.

Totodată, DLAF propune proiecte de acte normative și de politici publice, colaborează și
transmite opinia sa specializată în legătură cu protejarea intereselor f inanciare ale UE.

De asemenea, în spiritul unei bune colaborări interinstituționale, țin să aduc mulțumiri
Departamentului pentru Luptă Antifraudă, în special domnului Magistrat Claudiu Constantin
DUMITRESCU, Secretar de Stat, Agenției Naționale de Integ ritate, Autorității Naționale pentru
Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și Ministerului Justiției pentru tot sprijinul
acordat în cadrul sesiunilor de instruire pentru personalul Autorității de Management și al
Organismelor Intermediare PO S CCE. Considerăm că aceste sesiuni de instruire, care au fost
realizate cu scopul creșterii gradului de conștientizare a personalului cu privire la importanța
gestionării corecte a fondurilor alocate POS CCE, au avut un real succes și, totodată, un impact
major, acestea datorându -se profesionalismului și seriozității instituțiilor menționate anterior.
1.3. Identificarea fraudelor la finanțarea cu fonduri structurale europene

Așa cum reiese de mai sus, instituția care gestionează întreg procesul de stabilire a existenței
unui caz de fraudă, a încadrării unei nereguli în tipologia fraudelor, este Departamentul de Luptă
Anti Fraudă (DLAF) în strânsă coloborare cu autoritățile centrale, regionale și locale.
Printre cele patru el emente cheie care definesc ciclul complet al măsurilor de combatere a
fraudei (prevenirea, identificarea, investigarea și soluționarea, recuperare prejudiciului și
sancționarea), identificarea reprezintă o etapă critică care trebuie abordată cu pregătirea necesară
și de o manieră pro -activă de către toți factorii responsabili implicați (Beneficiari, Autorități de
Management, Autorități de Control, inclusiv de Audit și alte Agenții care contribuie la aplicare
legislației).
În procesul de identificare a neregulilor și în mod special a posibilelor fraude au un rol
semnificativ toate organismele implicate în procedurile de implementare și evaluare a proiectelor
de investiții europene.
Controlul reprezintă un factor esențial în demersul complex de identifica re a neregulilor.
Traseul investigării unei suspiciuni de fraudă în România începe de la nivelul
beneficiarilor, Autorității de Audit, Curții de Conturi din cadrul Comisiei Europene, al OLAF sau
chiar persoane fizice, etc., care în situația în car e au o suspiciune referitoare la un caz de fraudă
se adresează DLAF.
DLAF recepționează rapoartele întocmite de aceste entități și începe formalitățile de analiză și
investigare a celor raportate și, în func ție de concluziile la care ajung, are posibilitatea de a
continua demersul cu sesizarea organelor de urmărire penală.
Următorul pas este făcut de acestea din urmă care, după ce încheie propriile anchete, trimit
dosarele întocmite către Instanțele de Judeca tă.
În funcție de sentința dată de Instanță, suspiciunea de fraudă devine fraudă.
Metodele de prevenire nu pot oferi o protecție totală împotriva fraudei, astfel încât, autoritatea
de management are nevoie de sisteme care descoperă comportamentul frau dulos în timp util.
Astfel de tehnici includ proceduri de analiză care urmăresc selectarea de anomalii (de exemplu,
unelte de extragere a datelor precum instrumentul ARACHNE), mecanisme solide de raportare
și evaluările de risc practicate în prezent.
Protejarea împotriva actelor ilicite, frauduloase nu se poate realiza complet doar printr -o cultură
etică puternică sau un sistem de control intern consolidate, astfel încât, se impun adoparea unor
măsuri care să intemedieze descoperirea fraudelor.

De asemenea, toți cei care au un rol în aplicarea unui ciclu de finanțare din fondurile
structurale trebuie să își aducă contribuția în identificarea potențialelor activități frauduloase și,
mai apoi, în aplicarea de măsuri împotriva acestora. Acest lucru nec esită împământenirea unei
mentalități pe măsură.
Identificarea din timp a fraudelor ușurează mult efortul corectării ulterioare a pierderilor, insă în
acest sens trebuie să existe într -o măsură confortabilă un anumit scepticism și o conștientizare
reală a “simptomelor” existenței unor potențiale fraude.
Aceste semne de avertizare sau, așa cum sunt cunoscute în literatura de specialitate, indicatori
de fraudă sunt semne mai specifice care indică că are loc o acțiune frauduloasă, situație în care
trebuie s ă existe o reacție promptă pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare.
De asemenea, indicatorii de fraudă pot fi specifici pentru activitățile care au loc cu o anumită
frecvență în cadrul desfășurării programelor de finanțare cu fonduri struc turale, cum ar fi
achizițiile publice și costurile suportate cu forța de muncă.
Există o serie de reglementări în domeniu, iar informațiile conținute de acestea ar trebui să fie
parcurse în detaliu și de asemenea, conținutul lor ar trebui să fie mult mediatizat în rândul
personalului care ocupă poziții de pe care ar putea identifica astfel de situații.
De asemenea, sunt necesare mecanisme clare de raportare care să fie punte de legătură între
instituții în vederea simplificării procesului de raportare , iar promovarea acestora constituie deja
o prioritate pentru organismele responsabile.
Oricare dintre aceste mecanisme ar trebui să faciliteze raportarea suspiciunilor de fraudă, dar și
punctele vulnerabile ale controlului care pot mări semnificativ expu nerea la fraudă a autorității
de management.
Pentru aceste autorități de management ar trebui să existe mecanisme de raportare clare care să
ofere o coordonare suficientă care să vizeze elemente antifraudă cu organele de audit și organele
de anchetă compet ente din statul membru, în special cu autoritățile anticorupție.
Ca în orice alt domeniu sau chiar mai pregnant decât în multe alte domenii, comunicarea și
educarea, pregătirea factorului uman care intervine în acest complex proces de raportare este
Mesaj ul Directorului General al Autorității de Management pentru Programul Operațional
Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007 -2013
nevoie să funcționeze perfect și să determine o conștientizare în rândul personalului a etapelor de
urmat în vedere a atingerii scopului final. Persoanele implicate în acest mecanism trebuie să
înțeleagă că principiul confidențialității guvernează activitatea de raportare și că nu pot suferi în
nici un fel dacă raportează suspiciuni de fraudă. Cu alte cuvinte, aceștia t rebuie să aibă încredere
în politica de toleranță zero a represaliilor contra celor care avertizează în situații de posibile
fraude.
Suspiciunile de fraudă trebuie raportate la OLAF de către autoritatea desemnată de statul
membru, respectând cerințe le legale. De asemenea, beneficiarii trebuie să fie informați cu privire
la modalitățile în care pot transmite către OLAF orice informații pe care le dețin și care pot
conduce la identificarea unui caz de fraudă.
Toate măsurile, acțiunile și instrument ele expuse până acum au un scop precis, pe lângă cel
evident de identificare a neregulilor, adică descurajarea persoanelor care ar putea intenționa să
deturneze, să fraudeze procesul de finanțare cu fonduri structurale europene.
Prezentul material cuprinde o cazuistică sui -generis cu referire la situații concrete, realizat pe baza
informațiilor furnizate de către Departamentul de Luptă Antifraudă, conținând cazuri verificate pentru
care s -a dovedit existența unor fraude în utilizarea Fondurilor Europene și diverse studii de caz aferente
proiectelor cofinanțate prin POS CCE.