Mentoratul Educațional Reușita ÎN Cariera Didactică

MENTORATUL EDUCAȚIONAL – REUȘITA ÎN CARIERA DIDACTICĂ

Prof. înv. primar Elena Boghean Ionescu

Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”, Pitești

Motto: “Dacă ai cunoștințe, luminează-i și pe ceilalți,

lăsându-i să-și aprindă candelele de la lumina ta.”

Margaret Fuller

Să admitem că pregătirea și formarea mentorilor pentru activitatea de mentorat este utilă pentru dezvoltarea profesională a ambilor actori ai binomului: mentor și stagiar, este primul pas pe care îl putem considera critic și esențial în pregătirea viitoarelor cadre didactice. Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar o conștiință profesională (atitudini, valori), ci și cunoștințe și competențe.

De aceea, considerăm că s-a simțit întotdeauna nevoia de profesionalizare a activității didactice care nu se reduce doar la formarea profesională și temeinică a unor competențe pe care le regăsim în standardele profesionale, ci presupune o exploatare care conduce la descoperirea de noi cunoștințe în situații și contexte educaționale care cer acest lucru. Profesionalizarea înseamnă o redefinire radicală a naturii competențelor care se află la baza unor practici pedagogice eficiente.

În ultimii ani, putem spune că am simțit o acută nevoie a existenței unor mentori care să-i învețe pe tinerii dascăli să fie „buni profesori”, deoarece practica pedagogică desfășurată în timpul facultății s-a dovedit de cele mai multe ori insuficientă. Deși pentru a ajunge profesor sunt necesari mai mulți ani de școală decât în trecut, totuși calitatea formării inițiale a cadrelor didactice rămâne deficitară cu precădere în ceea ce privește practica pedagogică.

Practica pedagogică este activitatea prin care, în anul III de studiu, cele două laturi ale formării profesionale (didactică și de specialitate) interacționează cu adevărat. Importanța practicii pedagogice derivă și din faptul că este singura formă prin care se formează aptitudinea pedagogică și se pun bazele unui stil didactic personal.

Considerăm că durata practicii pedagogice desfășurată într-un singur an este insuficientă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, deoarece, tocmai pentru faptul că se întinde pe o perioadă atât de scurtă, are un caracter superficial și nu poate aborda toate rolurile pe care viitorul profesor ar trebui să le cunoască dinainte de a începe exercitarea profesiei.

Putem spune că, deși universitățile au încercat să facă foarte multe eforturi în vederea asigurării calității formării inițiale a viitorilor profesori, nu au reușit de fiecare dată deoarece „temelia” pe care au continuat „să clădească” nu a fost întotdeauna dintre cele mai „solide”, referindu-ne aici la faptul că nu toți studenții facultăților de științe ale educației au ca bază un liceu pedagogic, aspect ce contează foarte mult.

Am optat pentru dezbaterea acestei teme plecând de la premisa că o societate în schimbare trebuie să aibă la bază o educație puternică, susținută de mentori competenți, care să sprijine profesional și emoțional colegii debutanți și să ajute la o integrare optimă a acestora în perioada de inserție profesională, cu beneficii de ambele părți.

Considerăm că în toate experiențele și atitudinile debutului, rolul mentorului este crucial. El poate ajuta stagiarul să înțeleagă funcția pedagogică a greșelii, rolul ei în învățare, creștere și dezvoltare.

Cercetările precedente au demonstrat că, în ultimii ani, formarea cadrelor didactice reprezintă o prioritate a politicilor educaționale din țara noastră și este organic conectată componentelor reformei sistemului de învățământ. Un vector esențial în dezvoltarea socială îl reprezintă resursa umană bine pregătită și calificată. În acest context, „profesionalizarea educatorului” este o componentă importantă de autoreglare și reconsiderare a sistemului de formare continuă a cadrelor didactice. România s-a aliniat cerințelor europene și obiectivelor pe termen lung de a forma resursă umană profesionistă, înalt calificată și adaptabilă schimbării, de îmbunătățire a sistemului educațional și de promovare a educației pe tot parcursul vieții.

Evaluarea profesorilor, performanța profesională a acestora, se realizează conform prevederilor legale în vigoare, cele mai importante fiind:

OUG nr. 75/2005, aprobată prin Legea nr. 87/2006 privind Calitatea Educației;

O.M, nr. 4595/2009 privind aprobarea criteriilor de performanță pentru evaluarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Învățământul românesc actual are nevoie de profesori competenți și bine pregătiți, capabili să ofere elevilor lor o educație de calitate. Standardele precizează într-o manieră clară ce trebuie să se înțeleagă prin profesori competenți. Aceasta înseamnă că ele trebuie să specifice cunoștințele și abilitățile considerate a fi cele mai importante pentru practicarea profesiei didactice, nivelul de stăpânire al acestora, condițiile în care urmează a fi probate și modul în care vor fi măsurate și evaluate aceste competențe.

În sistemul românesc de învățământ nu existau programe de mentorat formale până la reglementările aduse de noua Lege a Învățământului (1/ 2011), nici la nivelul pregătirii inițiale, nici la nivelul perioadei debutului profesional. Eforturi sporadice de a realiza această îndrumare au existat, dar ele au fost nesistematice, neorganizate, iar mentorii nu au beneficiat de o formare specială în acest sens.

Conform noii Legi a Învățământului, putem vorbi, din anul 2014 – 2015, de mentorat în forma sa formală, instituționalizată, atât în perioada pregătirii practice din timpul masterului didactic, cât și în perioada de un an de stagiu într-o unitate de învățământ sub îndrumarea unui profesor mentor.

Instituția mentorală presupune un proces instrumental, organizat cu precădere pentru atingerea unor performanțe, un proces asistat, realizabil printr-un regim de întărire, de stimulare și de competiție, este un mod de interrelaționare multidimensională, prin care se ajunge la maturizare și autonomie, precum și la schimbul valorilor și competențelor.

După cum sublinia Torrance E.P „prezența sau absența unui mentor provoacă o diferență ce nu poate fi atribuită întâmplării” (Torrance, E. P., 1970, p. 56).

Cadrul didactic nu este doar un agent, care acționează conform unui sistem de norme, ci și un actor, care investește în ceea ce face, dă semnificații, trăiește activitatea educațională cu elevii, având un indice de intervenție personală importantă. Activitatea profesorului are un semnificativ potențial de alteritate, motiv pentru care ea nu poate fi în întregime canonizată și redusă la norme și reguli rigide, la standarde profesionale amintite. Chiar dacă sunt necesare, acestea nu pot acoperi întreaga arie a situațiilor în care se află profesorul.

Profesia de dascăl este una ce presupune pe de-o parte numeroase și variate relații interumane, iar pe de altă parte un proces de comunicare – premisă a eficienței procesului didactic. Dat fiind faptul că marchează viitorul copiilor și dă valoare unei întregi societăți, profesia de cadru didactic presupune o imensă responsabilitate. De aceea, pregătirea viitoarelor cadre didactice trebuie să fie una temeinică și continuă.

Pregătirea inițială pentru ocuparea funcțiilor didactice din sistemul de învățământ presupune conform Legii 1/2011 următoarele:

Formare inițială teoretică de specialitate (se realizează în instituții de profil);

Master didactic cu durata de 2 ani;

Stagiu practic cu durata de 1 an într-o instituție de învățământ sub supravegherea unui mentor.

Așadar, prezența unui mentor este esențială încă din pregătirea inițială a viitoarelor cadre didactice, acesta îndrumând debutanții în programele de practică pedagogică. Stagiul de practică pedagogică are diverse roluri printre care introducerea studenților în atmosfera școlară, punerea acestora în situații didactice educative, facilitându-le trecerea de la teorie la practică.

Urmând direcțiile teoretice conturate de concepția psiho-pedagogică a prezentului, încurajând creativitatea profesională, diseminând experiențele educaționale pozitive și valorificând la maxim competențele didactice ale stagiarilor, mentorii din domeniul educațional își axează întreaga activitate pe formarea și dezvoltarea competențelor absolvenților.

Calitatea activității de mentorat influențează în mod decisiv principalele decizii pe care le adoptă un debutant după primele contacte cu școala. Depinde de etapa de stagiatură câți dintre debutanți își vor continua activitatea în domeniul didactic. Prezența unor cadre didactice cu experiență (a mentorilor), având un grad înalt de recunoaștere în cadrul comunității de practică îi este de mare folos debutantului care învață să aplice în mod activ modelele primite și să rezolve sub asistență situațiile cu care se confruntă în mediul educațional școlar.

Sarcinile unui mentor sunt numeroase și complexe. Competența didactică, care include și atribuțiile menționate, nu se identifică doar cu aptitudinea pedagogică, deși, aceasta din urmă este implicată, competența didactică având o sferă mai largă și cuprinzând în structura ei, o serie de date referitoare la pregătirea de specialitate a profesorului, la valorile după care se conduce, la relațiile sociale în care acesta se integrează.

Pentru a proba o competență, mentorul trebuie să mobilizeze resursele necesare acesteia care se compun din: cunoștințe (a ști), deprinderi (a face), atitudini, valori (a deveni).

Pentru a exercita profesia de mentor, considerată o extindere a celei de cadru didactic întrucât presupune sarcini și roluri mai complexe, o persoană trebuie să însumeze următoarele competențe (Antonesei L. , 2002, p.109):

competența culturală care presupune pe de-o parte pregătire de specialitate și pe de altă parte cultura generală în care se integrează cultura de specialitate;

competența psihopedagogică este cea care asigură profesorului calitatea de bun transmițător al cunoștințelor specifice;

competența psihoafectivă și de comunicare se fundamentează mai ales pe calități ale personalității profesorului;

competența morală presupune ca profesorii să fie infuzați de valorile ce alcătuiesc idealul educativ în toate comportamentele lor public – educative.

competența managerială este cea care asigură eficiența organizării și conducerii activităților pe care le presupune profesia didactică.

O pregătire de calitate superioară a profesorilor, bazată pe un sistem integrat de formare inițială, stagiatură și dezvoltare profesională continuă este necesară acum mai mult decât oricând pentru a răspunde cerințelor actuale ale profesorilor și ritmului schimbării aflat în creștere, precum și noilor cerințe pe care aceștia le vor întâmpina pe parcursul vieții profesionale. Un fundament inițial puternic este esențial pentru înzestrarea noilor profesori cu cunoștințele, competențele, abilitățile, atitudinile, conștientizarea și încrederea necesare pentru a preda, pentru a fi pro-activi și a gestiona schimbarea cu profesionalism într-un mediu care evoluează rapid.

BIBLIOGRAFIE

Antonesei, L., (2005),  Polis și Paideia. Șapte studii despre educație, cultură și politici educative, Editura Polirom, Iași;

Ezechil, L., (coord.), (2009), Ghidul mentorului, Editura Paralela 45, Pitești;

Nicola, Gr., Un ambient pentru excelență – Mentoratul, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2004.

Torrance, E.P. (1970), Creative learningand teaching, New York, Harper and Row.