Mentinerea Echilibrului Dintre Viata Personală Si Viata Profesională în Cazul Asistentelor Medicale Dintr Un Spital Privat din Cluj Napoca

UNIVERSITATEA ”BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

DEPARTAMENTUL DE SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA RESURSE UMANE

Menținerea echilibrului dintre viață personală și viața profesională în cazul asistentelor medicale dintr-un spital privat din Cluj-Napoca

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Lect. Univ. Dr. Norbert Petrovici

Absolvent:

Vătămănescu Raluca Maria

Cluj-Napoca

2016

Acordul coordonatorului științific al lucrării

Consider că lucrarea întitulată „Menținerea echilibrului dintre viață personală și viața profesională în cazul asistentelor medicale dintr-un spital privat din Cluj-Napoca” scrisă de absolventul Vătămănescu Raluca Maria, scrisă sub îndrumarea mea, întrunește condițiile necesare pentru susținerea sa în cadrul examenului de licență la secția Sociologie a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca, data 25.06.2016

Lect. Univ. Dr. Norbert Petrovici

_________________________

(semnătura în original)

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul „Menținerea echilibrului dintre viață personală și viața profesională în cazul asistentelor medicale dintr-un spital privat din Cluj-Napoca” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și sunt însoțite de referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori sunt însoțite de referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori este însoțită de referința precisă la textul original.

Cluj-Napoca, 25.06.2016

Absolvent Vătămănescu Raluca Maria

_________________________

(semnătura în original)

Introducere

Tema de cercetare a acestei lucrări, își propune să analizeze echilibrul dintre viața profesională și viața personală în cazul asistentelor medicale. Cercetarea presupune identificarea modului prin care viața personală a femeilor este afectată de viața profesională a acestora, sau modul în care viața profesională este afectată de viața personală. Alegerea temei a fost datorată faptului că mi-am dorit să înțeleg modalitatea de a menține un echilibru optim viață-muncă. Am dorit în același timp să observ modalitățile prin care angajații organizației Polaris Medical reușesc să gestioneze sarcinile la locul de muncă, să delege aceste sarcini și cum anume se reflctă întâmplările de la locul de muncă în viața personală a angajaților.

Cercetarea s-a realizat în cadrul orgnizației Polaris Medical, care desfășoară activități de asisitență spitalicească. Această organizație a fost înființată în anul 2015 și este o societate bazată pe acțiuni. Este un spital în cadrul căreia se utilizează aparatură de ultimă generație, cu personal calificat, cărora periodic li se fac training-uri pentru aprofundarea cunoștințelor angajaților.

Societatea este într-o continuă ascensiune, investitorii străini cumpără și investesc în domeniul sănătății, ca atare apar spitalele private care oferă o alternativă a serviciilor medicale publice. Deoarece sistemul de sănătate public este supra-aglomerat, apar alternative la sistemul public, sistemul de sănătate privat. Pentru ca un spital privat să funcționeze bine, este nevoie ca directorii împreună cu managerii să ofere încontinuu posibilități de dezvoltare a angajaților, metode de recompensare și suport moral pentru a se forma acel echilibru între viața profesională și cea personală. În cadrul acestei organizații managementul personalului este o preocupare importantă, angajații au periodic posibilitatea de a-și exprima opiniile, părerile și nemuțumirile.

Am ales Polaris Medical deoarece este un caz particular, în care se poate observa că programul se respectă, remunerația este mai mare comparativ cu sistemul public de sănătate, condițiile de muncă sunt la standarde înalte, dar și cantitatea de lucru este într-o continuă creștere. Odată cu oferirea unei remunerații mai mari, cererile angajatorului de a face față multitudinilor de sarcini sunt legitime, așadar mi-am propus să aflu în ce mod influențează oboseala și presiunile de la locul de muncă, viața personală a angajatelor. În mod particular m-a interesat să observ cum reușesc asistentele medicale care lucrează în acest spital să facă fața deopotrivă cerințelor familiale cât și cerințelor de la locul de muncă.

În ceea ce privește metodologia am ales cercetarea de tip calitativ, iar ca instrument am folosit ghidul de interviu semi-structurat. Principalele obiective au fost acelea de a identifica condițiile de muncă (relații de muncă, program, rutina), satisfacția la locul de muncă, îndatoririle familiale și echilibrul muncă–familie. Am propus aceste obiective deoarece consider că există o relație de dependență între obiective, ele determinând echilibrul dintre viața profesională și viața personală. Datorită acestui ghid am avut libertatea în relansarea întrebărilor, astfel încât am reușit să culeg cât mai multe date de profunzime. Interviurile au fost realizate în afara organizației, în timpul liber a asistentelor medicale. Pentru a obține răspunsurile necesare, am ales să protejez identitatea respondentelor. Înainte de începerea interviurilor am primit acordul asistentelor de a fi înregistrate pentru a mă ajuta în transcrierea a cât mai multor detalii despre conceptele pe care am dorit să le studiez.

Sociologia profesiilor: poziția de asistent medical

Echilibrul viață profesională – viață personală

Trăim într-o societate care se află într-o continuă dezvoltare și evoluție, unde factorii stresori sunt tot mai mulți, timpul tot mai puțin și sarcini tot mai multe. Cele două domenii diferite, muncă și familie concurează pentru timpul și energia limitate ale individului. Interferența dintre muncă-familie este unul dintre cele mai problematice elemente de stres la locul de muncă. În ultimele patru decade a crescut semnificativ interesul pentru cercetarea echilibrului muncă-familie. Fie că vorbim de sarcini în cadrul unei familii sau de sarcini la locul de muncă acestea ne solicită timpul și atenția. Dar ce facem când datorită sarcinilor de la locul de muncă nu putem să ne îndeplinim sarcinile familiale sau invers?

Conform lui Clark (2000) „echilibrul viață profesională-viață personală este satisfacția și buna funcționare la muncă și acasă, cu un minim conflict de rol". (2000: 751). Așadar, pentru o interferență redusă între muncă-familie este necesar ca între viața profesională și viața personală să existe o balanță. Trebuie să fie menținut constant un echilibru între timpul și importanța acordată cererilor de la muncă și celor familiale.

Orice angajat se confruntă cu interferența vieții profesională cu cea personală, ceea ce se întâmplă la muncă ne schimbă starea într-un mod pozitiv sau negativ și în timpul liber. Un climat prietenos la locul de muncă are efecte pozitive asupra menținerii echilibrului dintre viața profesională și cea personală, în schimb un mediu mai formal nu are o așa mare influență. Interferența dintre muncă și familie este una dintre cele mai problematice elemente de stres la locul de muncă, de aceea pentru un bun echilibru este bine ca în măsura în care este posibil problemele de la locul de muncă să fie gestionate și separate de cele de acasă. Interferența muncă-familie este influențată de vârstă, gen, rasă, statut marital, parental (copii- părinți), educație și ocupație (Brough& Kalliath, 2009: 582).

Acest echilibru dintre muncă și familie poate fii privit ca un nivel crescut de satisfacție și performanță la job, menținerea unei armonii în viața personală, cu un minim conflict de rol. Statutul marital și statutul parental duce la creșterea nivelului de responsabilități în viața persoanlă, astfel că distribuirea sarcinilor personale și profesionale devine mai dificil de realizat, iar echilibrul muncă-familie este afectat. Datorită faptului că femeile sunt cele care se ocupă într-o mai mare măsură de creșterea și educarea copiilor, întreținerea gospodăriei, bărbații au o mai mare autonomie și timp de lucru mai mult, deci și veniturile acestora tind să fie mai mari decât cele ale femeilor (Schieman, Milkie, Glavin, 2009: 966).

Așa cum bine identifică (Lockwood, 2003) echilibrul muncă-familie din perspectiva unui angajat reprezintă provocarea de a manageria obligațiile de la locul de muncă și cele de acasă. Din perspectiva angajatorului acest echilibru reprezintă provocarea de a crea o cultură care să susțină angajații la nivelul companiei, unde angajații se pot focusa asupra sarcinilor la locul de muncă. Atât din perspectiva angajatorului, cât și din perspectiva angajatului, natura schimbătoare a ceea ce constituie familia implică dificultăți în ceea ce privește eficieța la locul de muncă. Un program fix, controlat, ajută la o definire mai clară a „graniței" dintre viața profesională și cea personală.

„Încercarea de a jongla cu cereri care sunt în competiție (familia și munca), este obositoare sau chiar stresantă și are ca efecte productivitate scăzută, probleme de sănătate și absenteism." (Apud., Nancy R. Lockwood, 2003: 2).

Problema menținerii unui echilibru optim între viața profesională și viața personală este de interes atât pentru angajați cât și pentru angajatori. Un anagajat care experimentează un nivel mai scăzut de stres o să aibă o productivitate mai mare, deci profit mai mare pentru organizație. Implicarea angajatorului în inițiative legate de echilibrul muncă-familie este influențată de percepția sa și anume: dacă aceste inițiative au efecte pozitive asupra companiei acesta este motivat să aplice diferite metode pentru a ajuta la păstrarea unui echilibru, insă dacă aceste inițiative nu au efecte pozitive asupra organizației angajatorul nu o fie interesat să le aplice. Suportul primit de angajați din partea angajatorului crește nivelul de satisfacția legat de locul de muncă și scade nivelul de stres (Sturges & Guest, 2004: 6).

Conflictul dintre viața profesională și cea profesională este unul bidirecțional, având diferiți factori la nivel profesional și personal. Factorii profesionali constau în: program de lucru lung sau neregulat, ore lucrate peste program, cantitate mare de lucru, supraîncărcarea, șefi care nu susțin angajații, program de lucru inflexibil, remunerație mică și nivel ridicat de stres. Factorii personali se referă la: status marital, vârsta și numărul copiilor, responsabilități legate de îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor, membrii ai familiei nesusținători. Existența acestor factori duce la îngreunarea menținerii echilibrului dintre viață profesională și viața personală, datorită faptului că angajații sunt prea solicitați le scade energia și nu mai reușesc să facă față și sarcinilor de acasă. Urmările organizaționale sunt că individul are o morală scăzută, crește absenteismul și nivelul de stres, scade productivitatea și calitatea muncii (Voydanoff, 2005: 831).

Menținerea în echilibru a balanței viață profesională-viață personală este dependentă și de cererile și responsabilitățile din cadrul familiei. Categoria cea mai expusă unui conflict ridicat între muncă și familie, este alcătuită din femei care sunt căsătorite și mame. Componența familiei, vârsta copiilor determină existența a mai multor sau a mai puținor sarcini, femeile care au copii mici experimentează un conflict mai ridicat decât cele cu copii mari (Nayak and Pandey, 2015: 182).

Programul de lucru este un alt factor important de care depinde echilibrul dintre viață profesională și viață personală. Cu cât programul este mai flexibil, angajații experimentează mai puține stări de stres, însă stresul la locul de muncă este datorat și implicării fiecăruia, devotamentului și cerințelor de la locul de muncă. În funcție de statutul marital și natura jobului, diferă interferența muncă-familie. De exemplu, un loc de muncă care presupune un nivel mai ridicat de educație, aptitudini mai multe, o responsabilitate mai mare, multiple sarcini, cresc nivelul de implicare a individului și au ca rezultat venituri mai mari, dar și un grad ridicat de stres (Schieman, Milkie, Glavin, 2009, 978).

Interacțiunea muncă-familie face referire la experiențele pe care le trăiește individul în domeniul familiei/muncii, care afectează experiențele din domeniul muncii/familiei. Există atât aspecte negative cât și pozitive cu privire la interacțiunea dintre muncă și viață de familie. Unul dintre aspectele negative este reprezentat de faptul că indivizii, datorită resurselor limitate pe care le dețin și pe care le dedică unui singur rol, nu au posibilitatea de a acorda alte resurse și rolului celuilalt. Aspectele pozitive dintre interacțiunea muncă familie susțin ideea că experiențele pe care individul le trăiește în domeniul familiei au potențialul de a îmbunătăți experiențele pe care individul le trăiește în activitatea de la locul de muncă. Atât munca poate afecta viața de familie, precum și viață de familie poate influența viața la locul de munca (Eby, Maher, Butts, 2010:9.3). În momentul în care te dedici prea mult unui aspect al vieții, munca/familia, o să ai de pierdut în celălalt aspect care face parte din viața ta (munca/familia), posibilitatea de a te ocupa de ambele în mod egal fiind una minimă.

Așa cum susțin Leovaridis, Nicolăescu (2011), pentru ca individul să muncească mai mult este necesar să obțină mai multe satisfacții decât insatisfacții. Satisfacția la locul de muncă este importantă în perseverența individului în profesia aleasă. În construirea unei imagini mai generale despre echilibrul viață profesională – viață personală este important să se țină cont de criterii precum – gen, salarizare, discriminare, stare civilă, metode de lucru mai flexibile (part-time), condiții de muncă, boli profesionale, dezvoltare profesională, metode alternative de îngrijire a copiilor.

„Încercările de reconciliere dintre viața profesională și cea familială se regăsesc mai ales în acele măsuri care vizează accesul celor care lucrează la facilități de îngrijire a copiilor, prin oferirea de soluții pentru perioada preșcolară” (Leovaridis, Nicolăescu, 2011:120).

Așadar, pentru a menține un echilibru între muncă și familie, existența de instituții care să îngrijească copii preșcolari este un real ajutor. Este necesar ca pe părinți să aibă cine să-i ajute la creșterea și educarea copilului, pentru că ei să aibă posibilitatea să muncească cu un program normal. Existând această posibilitate (fie că este vorba de un membru al familiei extinse, creșă sau grădiniță cu program prelungit, programe after school, etc.) părinților le este mai ușor să-și îndeplinească sarcinile.

Chiar dacă într-o familie îndatoririle sunt împărțite între cei doi soți, cercetarea ne arată că femeile sunt cele care se ocupă de principalele treburi casnice (îngrijirea și educarea copiilor, prepararea mâncării, curățenie, etc.). Totuși, România se află pe ultimul loc privind numărul de ore alocat pentru creșterea și educarea copiilor, aproximativ 17-19 ore pe săptămână. Jumătate din respondenți au afirmat că cel puțin de câteva ori pe lună sunt prea obosiți după orele de lucru pentru a se ocupa de treburile casnice, insă un număr mult mai mic au reclamat faptul că nu și-au îndeplinit sarcinile de lucru din cauza responsabilităților familiale, rezultă că de cele mai multe ori viața privată este afectată și devansată de viața profesională Eurofound, 2009: 26). Sunt de părere că, crearea unor sisteme de îngrijire a copiilor, posturi part-time și încurajarea unor aranjamente de lucru mai flexibile sunt unele dintre metodele care ar ajuta la armonizarea vieții profesionale cu cea privată.

Asistența medicală ca profesie

Începând cu secolul XV apar spitalele laice, iar în anul 1775 este înființată la Cluj prima școală de învățămât medical din România și în anul 1857 se fundează Facultatea de Medicină Umană din București. Odată cu evoluția societății și ridicarea nivelului cultural, intervin modificări și în domeniul medicinei. Datorită tehnicizării și expansiunii medicinei, apariției a tot mai multor unități sanitare și suprasolicitării medicilor, apare necesitatea formării de personal cu o calificare superioară, care să preia din sarcinile medicilor. Cea mai superioară treaptă a cadrelor medii sanitare, este reprezentată de asistentele medicale (Borundel, 2007,2008: 30).

Începând cu anii 1930 îngrijirile medicale au fost organizate după principiul taylorismului, segmentând și împărțind sarcinile în subdiviziuni, dorindu-se realizarea lor în serie. Taylorismul presupune diviziunea muncii în sarcini punctuale, având ca scop creșterea productivității. Sistemul taylorism a fost propus de Frederyck Taylor, mai este denumit și managementul științific. Prin intermediul acestui sistem s-a dorit maximizarea profitului și standardizarea muncii. De asemenea, taylorismul se baza pe eficientizarea sarcinilor, managerii fiind responsabili să se asigure de faptul că toți muncitorii au posibilitatea de a-și îndeplini sarcinile punctuale la locul de muncă. Managementul științific se bazează pe monitorizarea performaței muncitorilor prin supervizarea lor, prin relația dintre muncitor și manager în delegarea sarcinilor, relație bazată pe empatie și îmbunătățirea motivației muncitorului astfel încât acesta să performeze la locul de muncă. Această motivație este făcută prin organizarea diverselor training-uri și planificarea orelor de muncă (Miller, 2010). Managerierea unei organizații are funcții importante. Potrivit lui Griffin (2001) „managementul este definit ca fiind setul activităților care își propun îndeplinirea scopurilor organizaționale prin metode eficiente"

Folosind principiul taylorism, medicii deleagă o parte din sarcinile lor asistentelor medicale. La rândul lor, asistentele cedează o parte din sarcinile lor unui personal necalificat. Medicii și asistentele medicale se află în permanență într-o relație de dependență unul față de celălalt. Realizarea sarcinilor în serie duce la centrarea activității medicale pe îndeplinirea sarcinilor și nu pe pacient. Funcționarea după principiile taylorismului a adus cu sine un mare neajuns, nevoile individuale ale fiecărui pacient sunt ignorate (Titircă, 1995: 20).

Datorită Virginiei Henderson la sfârșitul anilor 1970, munca asistentelor înepe să fie reorganizată, punându-se accentul pe nevoile individuale ale fiecărui pacient. Dacă îngrijirea pacienților se face după principiile taylorismului, centrarea pe nevoile particulare ale individului este imposibilă. Reorganizarea orientează activitatea asistentelor medicale spre persoană, nu spre realizarea sarcinilor. Acestea își repartizează pacienții și nu sarcinile, în acest mod fiecare asistentă cunoaște toate necesitățile a unor anumiți pacienți și nu doar anumite necesități a tuturor pacienților. Așadar, actul medical este unul mai eficient și mai bun calitativ. O definire complexă a profesiei de asistent medical generalist este:

„Asistenții medicali generaliști oferă tratament, asistență și servicii de îngrijire pentru persoanele care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a efectelor îmbătrânirii, rănirii, bolilor sau altor insuficiențe fizice ori mentale sau eventualelor riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă responsabilitatea pentru planificarea și gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea altor lucrători de îngrijire a sănătații, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici și cu alte persoane în aplicarea practică a măsurilor preventive si curative" (COR, 2016).

Imaginea asistentelor medicale în România este deseori distorsionată, mass-media le-a creat o imagine care nu le onorează, sunt văzute ca persoane care stau la căpătâiul patului pacientului, făcând o muncă repetitivă și de cele mai multe ori fiind doar ajutorul medicului. Însă, meseria de asistente presupune mult mai mult decât atât, presupune o pregătire temeinică și permanentă, lucru care înlătură rutina. Acestea sunt obligate să facă multiple cursuri în fiecare an, să participe la diferite simpozioane, iar în lipsa unui doctor, într-o situație limită, viața pacienților depinde de asistenta medicală. Deșii oamenii cataloghează meseria de asistent medical ca fiind una care nu necesită o pregătire profesională, în ultimii 30 de ani persoanele care doresc să lucreze ca asistent medical sunt nevoite să facă o specializare (Hoeve, Jansen, Roodbol, 2013: 296).

O caracterizare foarte bună a ceea ce presupune meseria de asistent medical generalist este dată de Titircă (1995), care susține că pentru practicarea unor îngrijiri de calitate, asistentele medicale trebuie să dețină multe cunoștințe și elemente de competență precum:

cunoașterea unui model conceptual de îngrijire care presupune un ansamblu de concepte, o imagine mentală care favorizează reprezentarea realității. pentru definirea cadrului conceptual al unei profesii este nevoie să se cunoască următoarele elemente: scopul profesiei – ajută pacienții în recuperarea medicală și favorizeazaă vindecarea, obiectivul (beneficiarul) – pacientul, rolul său – suplinire a ceea ce nu poate să facă persoana și înlocuiește necesitatea pacientului pentru ca acesta să-și satisfacă cerințele mai ușor, sursa de dificultate – lipsa de forță, lipsa de voință și lipsa de cunoștințe, intervenția aplicată persoanei – este orientată asupra lipsei pacientului și constă în sporirea independenței pacientului și consecințele – sunt rezultate obținute, precum ameliorarea, vindecarea sau câștigarea independenței.

cunoștințele științifice acumulate pe parcursul specializării, tehnice care sunt constituite de procedee metodice și științifice care au ca scop promovarea sănătății și combatea bolilor, cunoștințe etice și legislative.

cunoașterea demersului științific care este un instrument de investigație, de analiză, de interpretare, de planificare și de evaluare a îgrijirilor; permite asistentei să ajungă la continuitate și la planificarea unor îngrijiri de calitate.

În acest moment, asistenții medicali din România trec printr-o etapa de dezvoltare a capitalului cultural, simbolic și economic. În același timp, este o perioadă în care conștientizează formele de dominare exercitate asupra lor și se luptă să le înlăture. O altă prioritate pentru aceștia este aceea de a întări puterea simbolică, care o să-i ajute ca beneficiarii și alte profesii din sistem să le recunoască meritele și contribuția la actul medical. Își consolidează rolul în interiorul câmpului sanitar, crescându-le statutul și prestigiul, astfel reușind să fie mai bine văzuți de societate. În acest context, dorințele lor o să fie mai importante, o să aibă mai mult control asupra regulilor din sistem sanitar, contribuția lor o să fie mai viziblă (Silvia Popovici, 2014).

Modul în care se raportează asistentele medicale la această meserie, determină felul în care acestea sunt percepute, conturează imaginea acestora. Această imagine este bazată foarte mult pe stereotipuri, ele fiind privite ca fiind dependete, feminine și sensibile, comparativ cu medicii care sunt puternici și nu depind neapărat de o asistentă. Asistentele sunt marginalizate și sunt văzute ca inferioare medicului, fapt care are repercursiuni negative asupra nivelului de stimă, scăzând stima și încrederea în sine. Alți factori care influențează nivelul scăzut de stimă sunt: valorile muncii, mediul de lucru, educația și cultura. Acestea pot să fie îmbunătățite prin comunicarea cu colegii și pacienții, consultarea cu alți profesioniști din domeniu (Hoeve, Jansen, Roodbol, 2013: 298).

Este o meserie unde oportunitățile de carieră sunt limitate, posibilități de avansare sunt destul de puține. Satisfacția profesională rezidă din cazurile soluționate, iar în ultima perioadă rolul asistentelor în siguranța pecienților este tot mai mult recunoscut. Asistentele medicale sunt întotdeauna subordonate medicului și datorită faptului că acestea nu își prezintă abilitățile într-un mod benefic pentru ele, se întâmplă ca publicul să-și formeze o percepție eronată despre ceea ce înseamnă această profesie. Succesul actului medical depinde de interdependența dintre medic și asistenta medicală, colaborarea acestora este esențială John (Wiley & Sons Ltd 2013: 305-307).

„Profesia de nursing reprezintă o disciplină practică și necesită atât o înțelegere cognitivă a teoriei, cât și îndemânare și dexteritate în transferul conținuturilor teoretice în cadrul procesului de furnizare a serviciilor medicale către pacient în mediul clinic.” (Reilly & Oermann, 1990).

Conform lui Mozes (2006) în cazul asistentelor medicale satisfacția la locul de muncă este condiționată de autonomia în timpul orelor de muncă, comunicare interpersonală și colaborare, practica profesioală, practica administrativă și de management, oportunități de avansare și promovare, condiții de muncă și mediul psihic (confortul psihic de la locul de muncă). Dacă asistentele medicale efectuează periodic o pregătire temeinică, participă la diferite cursuri, gradul de rutină experimentat este mai mic. Etapele obligatorii din munca unei asistente sunt: pregătirea materialelor necesare, pregătirea bolnavului, efectuarea muncii, strângerea, curățirea și punerea la loc a instrumentarului și materialelor utilizate.

În urma studierii literaturii de specialitate am identificat cele 3 tipuri de forme pe care le poate lua conflictul dintre viața profesională și viața personală: conflict bazat pe timp, conflict bazat pe tensiune și conflict bazat pe comportament (apud Greenhaus și Beutell, 1985). Searle si Klepa (1991) menționează cele doua tipuri de conflicte între muncă și familie: conflictul implicării muncii în familie, atunci când cererile de la locul de muncă interferează cu timpul și atenția acordată familiei și conflictul implicării familiei în muncă se referă la incapacitatea de a se concentra, performa și a face față responsabilităților de la muncă din cauza problemelor sau îndatoririlor familiale.

Elloy și Smith (2003) afirmă că fiecare tip de conflict are câte trei elemente:

conflict bazat pe timp (CMF-timp) începe în momentul în care atât familia cât și locul de muncă concurează pentru timpul individului, iar implicarea în una dintre ele diminuează timpul acordat celeilalte. Cauzele acestui tip de conflict pot să țină de un program încărcat la muncă, program inflexibil, delegații și de existență copiilor mici

conflict bazat pe reacția la stres (CMF-reacție) reacția la stres apare ca rezultatul implicării în unul din cele două roluri, fapt care face dificilă implicarea în celălalt rol. Cauzele stresului pot să fie legate de suportul scăzut din partea organizației/familiei și probleme în dezvoltarea carierei

conflictul bazat pe comportament (CMF-comportament) se referă la diferențele de rol și de comportament pe care individul le are la locul de muncă sau acasă. În timp ce la locul de muncă anagajatului i se solicită un comportament agresiv și exigent, în mediul familial se solicită rabdare, suport emoțional și înțelegere.

Echilibrul viață profesională – viață personală în cazul meseriei de asistent medical

Conform lui Beth Perry Black, asistentele pot să resimtă o scădere în energia psihică la locul de muncă, căderi nervoase, stări de apatie, uneori pot să ia decizii greșite și își pot pierde foarte ușor interesul (Apud. Perry, B.B., professional nursing: concepts&challeges, 2010: 215; Coetzee Klopper, 2008). De asemenea, autoarea afirmă faptul că în meseria de asistent medical nevoile pacienților și nevoile cerute din partea familiei sunt întotdeauna mai importante decât satisfacerea nevoilor personale. Astfel, există riscul ca ele să se simtă frustrate, neapreciate și copleșite. Asemenea sentimente îmbracă forme comportamentale negative. Ca atare, le este greu să mențină o atitudine sănătoasă atât în muncă cât și în viața personală (Apud. Beth Perry Black, 2010: 215, Wisdom, 2008). Unele asistente nu își dau seama că sunt obosite și continuă să muncească până la epuizare, moment în care performanța la locul de muncă scade (Beth Perry Black, 2010: 215).

Potrivit lui Perry, asistentele care se simt obosite și iritate atât la muncă cât și acasă trebuie să pună mai mult accent pe viața lor personală și pe ele înseși. Așa cum în meseria de asistente medicale ele învață să fie atente la nevoile pacienților și să îi pună pe primul plan, în același mod trebuie să procedeze și cu viața lor personală. Perry numește aceste metode drept strategii de a avea succes atât în carieră cât și în viața privată. Este necesar pentru ele să păstreze un echilibru, să-și facă timp să socializeze cu prietenii, să iasă în oraș, dar în același timp este necesar să ofere atenție nevoilor pacienților la locul de muncă (Beth Perry Black, 2010: 218).

În lucrarea sa Beth Perry Black, pune accent pe faptul că spitalele reprezintă un mediu stresant pentru asistenții medicali. Persoanele care se simt constant obosite la muncă și acasă, nu sunt capabile să-și îndeplinească toate sarcinile, nu-și pot atinge obiectivele și nu se pot concentra, astfel nivelul performanței scade. Aceste simptome necesită o atenție mult mai sporită asupra asistenților medicale atât din partea spitalulului cât și din partea lor, a asistenților. Menținerea unui echilibru între muncă și viața personală este un proces continuu și necesită depunerea unui efort constant din partea persoanelor angajate pe acest post (Beth Perry Black, 2010: 219).

Meseria de asistent medical implică o atenție foarte mare asupra pacienților, dar și asupra celor angajați pe acest post. Stresul la locul de muncă este inevitabil, important este ca asistenții să poată menține un echilibru și să nu transfere sentimentele negative pacienților sau familiei. Ca atare, ele trebuie să vorbească despre aceste probleme cu familia lor, implicit cu departamentul de Resurse Umane al spitalului, astfel încât să se găsească metode prin care să se reducă nivelul de anxietate și stres (Beth Perry Black, 2010: 574).

Greenblatt (2002) și Clark (2000) au sugerat faptul că se poate vorbi despre un echilibru muncă-familie în momentul în care există o balanță între cele doua constructe (Apud. Karin A. Polifko- Harris, 2010: 518). Dacă există satisfacție la locul de muncă, există resurse suficiente pentru a avea o viață de familie sau o viață personală reușită. În momentul în care la locul de muncă intervin factorii stresori, aceștia sunt trasmiși automat și mediului familial (Karin A. Polifko- Harris, 2010: 518).

Potrivit lui Greenblatt (2002) există diverse obligații atât la locul de muncă cât și în viața personală a asistentelor. Aceasta a propus patru categorii de resurse considerate esențiale pentru a păstra echilibrul între muncă și familie: resurse financiare, temporale, de control și personale. În momentul în care una din resurse nu este satisfăcută atunci celelalte resurse încearcă să compenseze și să păstreze un echilibru (Karin A. Polifko- Harris, 2010: 518).

În ceea ce privește spitalul privat, există numeroase oportunități pentru ca asistentele medicale să se specializeze pe un anumit domeniu medical. Conform lui Nazarkor, există studii care arată faptul că asistentele ce lucrează în spitalele private au un nivel al satisfacției mult mai ridicat în ceea ce privește contextul muncii decât asistentele care lucrează în sistemul de sănătate public. De asemenea, în spitalele private programul de muncă este mai flexibil, iar numărul de angajați este mai mare decât în sistemul de sănătate public, tocmai pentru a crește performanța angajaților, pentru o mai bună segmentare a muncii și pentru calitatea actului medical (Nazarkor, 2004).

În lucrarea Handbook of Nursing – Development of nursing staff (2008) Manju Chhugani confirmă faptul că în ceea ce privește spitalul, meseria de asistentă medicală reprezintă cea mai mare forță de muncă. Această meserie este una dinamică și complexă, în care persoanele se dezvoltă încontinuu. Este necesar ca spitalele să ofere un climat bun, să creeze condiții de muncă optime și să încurajeze angajații în aprofundarea meseriei. Jones & Jones (1975), oferă o imagine de ansamblu prin prisma faptului că acestea sunt interesate de pacienți și de grija pe care le-o oferă. Din punct de vedere sociologic, această meserie oferă detalii despre aceste relații și se încearcă o preocupare exactă asupra înțelegerii interacțiuniilor interumane (Apud., C.B. Abraham, 1999:10).

Potrivit lui Sharon M. Weinstein, provocările la care sunt supuși asistenții medicali tind să domine viața profesională a acestora. În momentul în care se confruntă cu provocări ce au efect negativ asupra lor, organizația în care își desfășoară activitatea trebuie să le ofere ajutor în reducerea orelor de muncă peste program, în schimbarea turelor, în propunerea de activități relaxante care să destindă atmosfera la locul de muncă. Toate aceste acțiuni pot contribui la creșterea nivelului satisfacției de la locul de muncă, la menținerea echilibrului viață-muncă și la adoptarea unei atitudini mai sănătoasă. De asemenea, se pot propune programe de nutriție, exerciții relaxante și noi abordări în îngrijirea psihică personală. Spitalele sunt un mediu care cer a adopta un ritm de lucru alert, stresant, iar asistenții medicali trebuie să coopereze și să îndeplinească toate sarcinile pe care le primesc. Totodată autoarea afirmă faptul că în momentul în care asistenții medicali se simt obosiți la locul de muncă ei trebuie să acționeze în consecință, să fie capabili să-și identifice simptomele, să își asume responsabilitatea asupra tuturor lucrurilor care nu decurg conform planului. De asemenea trebuie să pună accent pe sine și să folosească diverse tehnici prin care să permită orgasnimului să se încarce cu energie pozitivă (Weinstein, 2015:158-167).

Metodologie

Întrebarea de cercetare

Întrebarea de cercetare de la care am pornit a fost „Cum reușesc asistentele medicale să-si mențină un echilibru între viața profesională și cea personală? ". Persoanele care lucrează ca și asistente medicale lucrează în două schimburi a câte 12 ore, iar asta crează o presiune mare asupra lor. Sunt interesată să observ cum gestionează ele această situație și dacă există conflicte de rol. Am intervievat doar persoane de gen feminin pentru că în această meserie majoritatea persoanelor sunt de gen feminin, iar îndatoririle din viața personală și cele familiale diferă în funcție de gen. Raportat la efortul depus și responsabilitățile aferente acestui post, venitul unei asistente medicale este destul de mic.

Obiective

Sunt interesată în această lucrare să analizez în cazul asistentelor medicale:

condițiile lor de muncă (relații de muncă, program, rutină)

satisfacția lor la locul de muncă în condițiile diferitelor lor îndatoriri familiale

cum definesc ele echilibrul dintre muncă și viață familială și în ce măsură reușesc să îl atingă

Această lucrare urmărește să gasească răspunsuri la întrebarea de cercetare, cu ajutorul celor 4 obiective alese și anume:

Imi propun să identific și să descrieriu condițiile asistentelor medicale de muncă în care își desfășoară activitatea în cadrul organizației, tinând cont de gradul de rutină, programul de muncă, respectarea acestuia și măsura în care acest program este un factor important în echilibrul viață personală-viață profesională. Satisfacția la locul de muncă o urmăresc prin prisma condițiilor oferite de angajator, remunerației și relațiilor de muncă cu persoanele care li se subordonează, cele aflate pe aceeași poziție și cele cărora li se subordonează. Urmăresc să identific și îndatoririle familiale, măsura și modul în care acestea influențează sau nu influențează activitatea desfășurată la muncă. Un alt obiectiv pe care mi l-am propus este acela de a afla cum se raportează sau cum își definesc respondentele echilibrul între viața profesională și cea personală și dacă au capacitatea, având în vedere constrângerile organizaționale, să atingă și să păstreze acest echilibru.

Selecția cazului, de ce Polaris?

Spitalul de Recuperare Polaris Medical este un spital nou, este cel mai mare spital privat de recuperare medicală din România, care s-a deschis în Cluj, sat Suceagu în anul 2015. Acesta a venit cu un alt concept în ceea ce privește sistemul sanitar din România. Este o organizație de tip mediu, are peste 200 de angajați. Activitatea desfășurată de acest spital se află în domeniul medical, dorindu-și să ofere îngrijiri de recuperare medicală la standarde înalte. Când spun standarde înalte fac referire la condițiile de muncă, condiții de spitalizare, aparatura medicală și dotările saloanelor.

În spitalul Polaris Medical remunerația este mai mare față de alte spitale, însă și presiunile asupra angajatelor sunt mari. În acest caz particular, programul se respectă, deci este de așteptat ca păstrarea unui echilibru optim între muncă și familie să nu fie o problemă. Cu toate acestea, cantitatea de efort depusă de asistentele care lucrează în acest spital este mare, datorită faptului că de la deschiderea spitalului și până acum numărul de pacienți a crescut. Dacă numărul de pacienți s-a mărit, a crescut și cantitatea de muncă, însă numărul de asistente a rămas aproximativ același. Am ales să fac cercetarea pe această organizație pentru că este un caz strategic, este un context particular unde este mai vizibil ce se întâmplă, comparativ cu alte spitale. Chiar dacă în această organizație salariul este mai mare, efortul depus pentru rezolvarea la timp a tuturor sarcinilor este mare, deci menținerea unui echilibru optim între viață profesională și viață personală pare să devină o problemă. Solicitările angajatorului sunt legitime, dacă salariul este mai mare decât în alte spitale, este de așteptat că și cerințele să fie mai mari.

Metoda de cercetare

Am ales să folosesc un interviu semi-structurat, alcătuit din 12 întrebări deschise și multiple relansări, pentru a obține răspunsuri de profunzime. Utilizând această metodă de cercetare, persoanele intervievate beneficiează de intimitate și confidențialitate, în acest mod acestora le este mai ușor să răspundă spontan, sincer și liber la întrebările adresate. Avantajale desfășurării unei cercetări prin metoda interviului, constau în faptul că cercetătorul poate observa și limbajul nonverbal, flexibilitate este mai mare, se poate studia o problemă mai complexă, răspunsurile obținute sunt originale (fără intervenția altor persoane).

Selecția cazurilor: eșantionarea teoretică

Deoarece această cercetare este una de tip calitativ, își propune să obțină date descriptive și de profunzime, pentru a putea să identifice cauzele și principiile care stau la baza îmbinării dintre viață profesională și cea personală. Am utilizat metoda eșantionării non-probabilistice, folosind eșantionarea pe cote pentru a cuprinde un număr precis de indivizi din fiecare categorie de interes. Ca și instrument de cercetare am utilizat ghidul de interviu, un ghid semi-structurat care să-mi permită să aflu cauzele și factorii care contribuie la echilibrul viață profesională-viață personală. Cazurile studiate sunt alcătuite din angajații Spitalui de Recuperare Medicală Polaris Medical, persoane de gen feminin care lucrează pe postul de asistent medical generalist. Eșantionul este alcătuit din 15 femei, cu vârsta cuprinsă între 24 și 55 de ani, cu domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, 13 dintre acestea fiind căsătorite și două necăsătorite.

Principalele caracteristici de care am ținut cont în alegerea eșantionului au fost: genul respondentelor, numărul și vârsta copiilor, secția pe care acestea muncesc și domiciliul acestora. Motivul pentru care am ales ca în eșantion să intre doar respondenți de gen feminin este constituit de faptul că îndatoririle familiale sunt diferite în cazul femeilor, comparativ cu îndatoririle familiale în cazul bărbaților. În sistemul medical din România majoritatea persoanelor angajate pe postul de asistent medical generalist sunt femei. În acest caz patricular, 98% din persoanele care muncesc pe acest post sunt de gen feminin.

Vârsta copiilor a fost principalul factor de eșantionare deoarece am pornit de la premiza că îndatoririle familiale diferă în funcție de vârsta copiilor, fiecărei categorii de vârste îi sunt specifice alte nevoi. Astfel, am grupat respondetele în patru categorii în funcție de vârsta copiilor: fără copii – trei respondente, copii 0-12 ani – trei respondente, copii 12-18 ani – trei respondente și copii peste 18 ani – trei respondente. Pentru ca datele obținute să fie cât mai echilibrate am ales ca de pe fiecare secție să intervievez un număr egal de respondente, câte 3 persoane. Astfel, persoanele intervievate de pe secția de Reabilitare Medicală au fiecare câte doi copii, cu vârsta cuprinsă între 4-23 de ani; cele de pe secția de Cardiologie , fiecare au câte doi copii, cu o vârsta cuprinsă între 3-17 ani; de pe secția de Îngrijiri Paliative din asistentele intervievate, doua sunt căsătorite și au copii cu vârsta cuprinsă între 10-20 de ani și una necăsătorită; două din respondentele de pe secția de Psihiatrie sunt căsătorite și au câte un copil de 8 și 16 ani, iar cealaltă nu este căsătorita și nu are copii; pe secția de Neurologie toate asistentele intervievate sunt căsătorite și au copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 25 de ani, una dintre ele are doi copii, cealaltă doar un copil și cea de a treia persoană intervievată nu are copii.

Secția pe care acestea lucrează a fost un alt factor important de care am ținut cont, datorită faptului că fiecare secție are specificul său, gravitatea cazurilor diferă și munca este organizată în funcție de secție și nevoile acesteia. Gradul de rutină experimentat de respondete este diferit în funcție de secție. Colectivul este diferit pe fiecare secție, relațiile cu colegele, cu persoanele aflate în subordine și cu persoanele cărora se subordonează poate să fie un factor care influențează satisfacția la locul de muncă.

Am ales să țin cont și de locul unde acestea au domiciliul (rural și urban) din cauza faptului că spitalul se află în afara localității Cluj-Napoca și persoanele care lucrează aici sunt nevoite să facă zilnic naveta. Timpul pierdut cu transportul, faptul că se află în afara orașului poate să constituie un alt factor care influențează echilibrul viață profesională-viață personală. În același timp, am considerat că este important ca toate respondentele să provină din mediul urban pentru a nu exista o discrepanță care să afecteze validitatea și fidelitatea datelor obținute deoarece nivelul de trai, posibilitățile de petrecere a timpului liber, normele sociale sunt diferite în mediul urban față de mediul rural.

Ghidul de interviu

Ghidul de interviu al interviului semi-structurat este cel mai util deoarece permite colectarea de date calitative, obținându-se o descriere în detaliu a temelor de cercetare. Cercetătorul are o mai mare libertate în alegerea temei de cercetare, în formularea, numărul și succesiunea întrebărilor. Având control asupra succesiunii întrebărilor, răspunsurile primite au o mai mare acuratețe.

În alcătuirea ghidului de interviu am folosit următoarele doua mari teme: viață profesională și viața personală. Aceste două teme le-am considerat cele mai importante în analizarea echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Pentru a formula un răspuns la întrebarea de cercetare și pentru a putea stabili legături cauzale am folosit întrebări prin care mi-am propus să aflu experiențe și comportamente, opinii și valori, responsabilități, dorințe, așteptări, intenții, scopuri și date demografice.

Operaționalizarea vieții profesionale

Pentru a putea analiza modul în care aceste asistente se raportează la profesia lor, am folosit întrebări prin care doresc să aflu nivelul de pregătire al respondentelor, deoarece educația pe care acestea o au este un factor important în alegerea meseriei. Consider că nivelul de pregătire și vechimea în muncă determină satisfacția și rutina pe care aceste persoane o experimentează la muncă. Pentru a putea analiza satisfacția la actualul loc de muncă și a înțelege contrastele existente, trebuie să ținem cont și de experiența respondentelor. Așadar, acestea au fost rugate să facă o descriere a locurilor anterioare de muncă, ținând cont de modul în care au aflat de acel job și cum anume au fost selectate. De asemenea, vârsta la care aceste persoane au urmat cursurile unei școli pentru a se specializa ca asistent medical generalist, este un element prin care se pot identifica motivele pentru care au ales această meserie.

Introducerea în ghidul de interviu a întrebărilor care provoacă respondentele să descrie condițiile actuale de la locul de muncă, făcând referire la cantitatea și greutatea muncii, la felul cum decurge o zi la muncă, la relațiile de muncă și la program, au ajutat la conturarea unei idei despre felul în care privesc ele această meserie. Doresc să aflu sarcinile pe care acestea le au zi de zi, deoarece în acest fel pot să observ cât de repetitivă sau creativă este munca respondentelor. Totodată, prin intermediul acestor itemi îmi propun să obțin o descriere amănunțită a condițiilor de muncă și să observ gradul de rutină, pe care aceste asistente îl experimentează în funcție de secția pe care își desfășoară activitatea.

În determinarea satisfacției la locul de muncă am ales să folosesc și o abordare comparativă, prin care rog respondentele să facă o paralelă între actualul loc de muncă și cele precedente. Întrebările de relansare pentru acest item, au privit programul de muncă, avantaje sau dezavantajele, condițiile de muncă raportate la locurile anterioare de muncă. Cu ajutorul întrebărilor de relansare am dorit să obțin cât mai multe detalii legate de actualul loc de muncă și satisfacția în privința acestuia.

De semenea, am dorit să aflu motivele care stau la baza alegerii sistemului de sănătate privat în detrimentul celui de stat, dacă este vorba de remunerație diferită, de program, de condițiile de muncă, de condițiile de angajare sau de lipsa altor oportunități de angajare în domeniu. Am considerat importante aceste aspecte deoarece acestea pot contribui la satisfacția respondentelor la actualul loc de muncă. În același timp, am întrebat respondentele dacă ar avea de ales în acest moment între sistemul de sănătate public sau privat din România, care l-ar alege? Această întrebare s-a dorit a fi una prin care să testez acuratețea răspunsurilor, deoarece persoanele intervievate au fost rugate să argumenteze răspunsul lor, se poate observa dacă este o discrepanță între răspunsurile primite la întrebările anterioare, cele care vizau satisfacția la actualul loc de muncă și răspunsul dat la această întrebare.

Operaționalizarea vieții personale

Sarcinile și responsabilitățile pe care fiecare persoană intervievată le are acasă sau la muncă, influențează capacitatea de a păstra un echilibru optim între viața profesională și viața personală. Astfel, cea de-a doua temă importantă pentru care am formulat întrebări, este constituită de viața personală. Date precum statut marital, statut parental, vârstă, venituri, cheltuieli, sarcini, îndatoriri familiale și persoane aflate în grijă sunt cele asupra cărora mi-am oprit atenția când am formulat întrebările pentru descrierea vieții personale.

Statutul marital și parental au fost printre principalii factori luați în considerare, deoarece consider că este relevant dacă respondetele sunt căsătorie și au copii, în mod evident sarcinile și responsabilitățile acestora sunt mai mari comparativ cu cele care nu sunt căsătorite și care nu au copii. Numărul și vârsta copiilor este de asemenea importantă, cu cât sunt mai mulți copii, responsabilitățile cresc, capitalul financiar necesar pentru creșterea și educarea lor este mai mare, iar timpul liber trebuie împărțit între soț și copii, trebuie oferită atenție nevoilor fiecăruia. În același timp, nevoile copiilor sunt diferite în funcție de vârsta acestora, copii mici necesită o supraveghere atentă și continuă, spre deosebire de copii mai mari de 12 ani. Tinând cont de nevoile diferite în funcție de vârstă am ales să formulez întrebări prin care să aflu diferite aspecte legate de aceștia.

Componența familiei și a persoanelor cu care respondentele domiciliază a fost un alt aspect pentru care am folosit întrebări în ghidul de interviu. Sunt de părere că importanța acestui aspect rizidă tocmai din faptul că existența a mai multor persoane în aceași casă/gospodărie poate să crească volumul de sarcini de acasă, sau în cazul în care sarcinile sunt împărțite între mai multe persoane, fiecăruia să îi revină mai puține sarcini. Am insistat pe acest aspect pentru că existența altor persoane, care nu mai activează în câmpul muncii, poate să fie un real ajutor în creșterea și educarea copiilor, sau poate să constituie încă o responsabilitate în plus. Conviețuirea împreună cu părinți/bunici poate să fie un ajutor și din punct de vedere financiar, deoarece cheltuielile se împart la mai multe persoane, sau, din contră, conviețuirea cu aceste persoane poate să reprezinte un efort financiar mai mare pentru respondente.

Pentru ca balanța dintre viața profesională și cea personală sa fie menținută în echilibru, am apreciat că este necesar să formulez întrebări din care să înțeleg ce sarcini și îndatoriri au aceste persoane, dacă sunt ajutate de cineva la îndeplinirea lor și dacă după o zi de muncă reușesc să-și îndeplinească aceste sarcini/îndatoriri. O altă întrebare face refirere la activitățile pe care respondentele le au într-o zi liberă, în care nu muncesc, fiindcă modalitatea în care acestea aleg sau sunt nevoite să-și petreacă timpul liber, influențează echilibrul muncă-familie. Petrecerea timpului liber împreună cu familia ajută la coeziunea familiei și la satisfacerea nevoilor persoanele, lucru care contribuie la o bunăstare psihică a respondentelor, de aceea este important să aflu modalitatea în care acestea își petrec timpul liber.

Criterile pe care se acordă remunerația diferă de la spital la spital, iar cheltuielile sunt diferite în cazul fiecărei persoane. Astfel, am formulat câteva întrebări prin care doream să aflu aproximativ salariul acestora, întrucât menținerea unui echilibru în viața personală depinde și de venituri. Motivele pentru care au ales această meserie pot să fie legate și de partea financiară, dar cum această profesie nu este foarte bine plătită, am întrebat direct respondentele care au fost motivele alegerii acestei meserii, deoarece satisfacția la locul de muncă este dependentă și de plăcerea cu care îți faci meseria.

Contexte în care au fost realizate interviurile

Interviurile au fost luate în decursul a 7 săptămâni, înainte sau după terminarea programului de lucru. Persoanele intervievate au fost informate care este scopul cercetării și la ce îmi sunt necesare răspunsurile lor. Pentru a nu inhiba respondentele și pentru a obține cât mai multe informații am ales să păstrez anonimatul acestora, singurele date personale obligatorii pe care le-am solicitat au fost vârsta, secția pe care lucrează, numărul și vârsta copiilor. Durata interviurilor a variat între 40 de minute și 75 de minute, acestea s-au desfășurat în cadrul unei cafenele, în afara orelor de program. Accesul la publicul țintă a fost facilitat de faptul că mama mea lucrează în cadrul acestui spital și atunci am obținut mai ușor acordul asistentelor de a le intervieva. Inițial, am dorit să obțin acordul organizației pentru intervievarea asistelor medicale, însă nu am reușit acest lucru. Întâi, un reprezentant al organizației a spus că nu este nicio problemă să intervievez angajatele, dar apoi nu au mai fost de acord invocând diferite motive, de exemplu faptul că sistemul informatic le-a fost compromis și au fost pierdute diferite date confidențiale, astfel s-au luat anumite măsuri de siguranță, printre care se regăsește faptul că accesul în spital a fost restricționat.

În timpul intervievării persoanele care mi-au răspuns întrebărilor din ghidul de interviu au fost destul de amabile și receptive, au încercat să-mi răspundă cât de bine au știut la întrebări. Faptul că mama mea lucrează în această organizație consider că m-a ajutat în obținerea datelor necesare, chiar și așa unele respondente au avut ezitări la început. În cazul anumitor persoane a fost mai greu să obțin informații, acestea răspunzând destul de scurt și evaziv, astfel am fost nevoită să pun mai multe întrebări de relansare pentru a putea obține informațiile necesare.

Echilibrul viață profesională-viață personală în firma Polaris Medical

Structura organizației: cel mai mare spital privat din România

Polaris Medical este cel mai mare spital privat de recuperare medicală din România, care s-a deschis în Cluj, sat Suceagu în anul 2015. Acesta dispune de 11.000 mp suprafață utilă și un teren cu o suprafață totală de 6 hectare. Înainte de construcția spitalului, pe acest teren a fost o carieră de piatră, care mai apoi s-a transformat într-o livadă neproductivă. Poziționat într-o zonă deluroasă, la o distanță considerabilă față de șoseaua principală, este ferit de zgomot și aglomerație, astfel oferă pacințiilor un cadru optim și relaxant pentru recuperarea medicală. Accesul spre spital se face din drumul national care leagă Cluj-Napoca de județul Sălaj, la aproximativ 1 km de drumul național, distanță care se parcurge în mare parte pe strada principală din satul Suceagu.

Pentru a ajunge la spital, atât angajații, cât și pacienții sau aparținătorii, au posibilitatea de a alege între mijloacele de transport în comun, microbuzul spitalului sau transportul cu mașina proprie. La intrarea în curtea spitalului se află refugiul pentru persoanele care asigură paza spitalului 24/24 h, iar accesul în curtea spitalului se face abia după o discuție cu paznicul unității, paznic care deschide și închide bariera aflată la intrarea în curte.

Fig.1 Spitalul de Recuperare Polaris Medical

În fața complexului se află parcarea, care oferă peste 100 de locuri de parcare pentru personalul spitalului și pacienți, iar în spatele acestuia este zona verde. În zona verde sunt plantați peste 1.300 de pomi fructiferi și tot aici se regăsesc diferite alei de mers și plimbare pentru pacienți. De-o parte si de cealaltă a aleilor sunt amplasate bănci, unde pacienții pot să se relaxeze, într-un cadru natural. Aceeste zone de relaxare sunt mai mult decât utile, tinând cont de faptul că geamurile spitalului nu se deschid, aerisirea se face doar prin instalația de aer condiționat. Utilitatea acestei zone verde se regăsește atât în recuperarea medicală, cât și în relaxarea pacienților.

Accesul în spital se face pe ușa din fața spitalului, atât pentru angajați, cât și pentru pacienți, aparținători. Spitalul este împărțit în 3 corpuri ( C1, C2 și C3), intrarea se face prin C1, printr-un hol mare. În dreapta holului se află recepția, unde pacienții sunt întâmpinați de 3-4 persoane care sunt pregătite să ofere informațiile necesare și să îndrume pacienții. În partea stangă a holului, se află restaurantul spitalului, față în față cu recepția. În restaurant este servită masa pacienților, aparținătorilor și personalului medical. Costul mesei pacienților intră în taxa de spitalizare, aceștia pot alege zilnic între doua variante de meniu pentru fiecare categorie de regim. Personalul medical și aparținătorii, pot să aleagă contra cost, orice variantă de meniu disponibilă și pentru pacienți. Masa medicului de gardă este oferită de spital și nu se face diferența între medic și pacienti sau aparținători, meniul medicului este identic cu cel al pacienților.

În continuarea restaurantului se găsesc vestiarele asistentelor, infirmierilor și a brancardierilor. Sunt două vestiare, unul pentru femei, iar celălalt pentru bărbați, iar langă acestea se află grupul sanitar. În continuarea vestiarelor, pe lângă acestea este un hol care duce la corpul C3, unde sunt amplasate birourile administrative. În continuarea recepției sunt două săli de ședință, în spatele recepției este un hol, unde este liftul, scările care oferă accesul la primul etaj al spitalului și la corpul C2, unde se află ambulatoriu spitalului. În acest ambulatoriu se află cabinetele de recuperare pediatrică, recuperare neurologică, recuperare cardiovasculară, geriatrie, medicină internă, diabetologie, endocrinologie, reumatologie, psihologie, psihiatrie, logopedie și acupunctură. Spitalul beneficiază de un compartiment modern de gastroenterologie și endoscopie digestivă, unde se fac primele consultații pacienților care apelează la serviciile oferite de acest spital. Pe ambulator, lucrează 14 medici și 4 asistente.

Fig. 2 Schiță secție Cardiologie

La etajul unu al spitalului este baza de tratament, secția de Cardiologie și Reabilitare Medicală. Accesul la acest etaj se poate face fie pe scările din spatele recepției, fie pe scările de lângă vestiare. Dacă se urcă pe scările de lângă vestiare, se ajunge pe secția de Cardiologie, care are 10 saloane. Pe Cardiologie, lucreză 6 asistente, 5 infirmiere , 3 medici și medici rezidenți care fac gărzi în spital. Această secție este compartimentată, la fel ca toate celelalte secții, astfel: la intrare este recepția, cabinet medici, grup sanitar pentru medici și grup sanitar pentru pacienți, sală de tratament, oficiu și apoi holul din care se intră în saloane. Pe cea de-a doua secție care se află la acest etaj, secția de Reabilitare medicală, sunt 20 saloane, 7 asistente, 6 infirmiere și 3 medici.

La cel de al doilea etaj se află secția de Psihiatrie, care are 20 saloane. Pe această secție lucrează 7 asistente, 6 infirmiere și 3 medici. Tot la acest etaj este și secția de Îngrijiri Paliative, care are 27 de saloane, unde muncesc 12 asistente, 10 infirmiere și 2 medici. La etajul doi mai există o secție, dar care nu este încă deschisă. Secția de Îngrijiri Paliative se întinde și la etajul trei, etaj unde se regăsește și secția de Neurologie, care are 17 saloane. Pe această secție își desfășoară activitatea, 12 asistente, 8 infirmiere și 3 medici.

Această unitate medicală este structurată pe 5 nivele, fiind un spital dotat la standarde înalte. Oferă 180 de paturi pentru spitalizare continuă și 14 paturi pentru spitalizare de zi și ambulatoriu. Fiecare salon are 1, 2 sau 3 paturi, cu grup sanitar propriu de 7-8 mp, unele grupuri sanitare sunt prevăzute cu sisteme de susținere pentru persoanele cu dizabilități. Saloanele sunt spațioase – peste 20 de mp, dotate cu tot ce este necesar, tv, dulap propriu, noptieră, fotoliu, iar unele saloane au și o cameră de socializare în care se găsește o bibliotecă, fotolii și un calculator. Mai există și câteva saloane VIP, cu un pat, canapea și minibar, dar costurile internării într-un astfel de salon sunt mai mari, comparativ cu celelalte saloane. În cadrul spitalului se regăsesc și un restaurant, cafeterie, coafor, sală multifuncțională și diferite spații de relaxare, amplasate la nivelul fiecărui etaj.

Fig.3 Recepție Neurologie

Curățenia în spital este făcută de o firmă specializată, echipamentul medical este oferit de către spital, culoarea echipamentului este în funcție de poziția ocupată (medici – pantaloni verzi și halat alb, asistente – echipament de culoare mov și infirmiere echipament de culoare verde). De asemenea, se oferă transport gratuit pentru pacienți, personal medical și aparținători. Meniul este același atât pentru personalul medical cât și pentru pacienți și aparținători, pacienții au posibilitatea de a alege meniul pe care îl doresc pentru ziua respectivă, iar masa se servește în restaurant și nu în saloane. Se încurajează foarte mult purtarea pijamalelor doar pe perioada nopții și în timpul zilei să se poarte ținute de zi, pentru ca pacienții să nu simtă atmosfera tipică unui spital. Pacientului îi este permis ca, contra-cost să se cazeze în același salon cu el, un aparținător.

Din punct de vedere organizatoric, nu există camera asistentelor, aceasta este înlocuită de o recepție deschisă pentru o mai mare transparență. Prin acestă recepție se dorește eliminarea barierei care există între bolnavi și personalul medical, acestea putând fi abordate de către pacienți în orice moment. Pentru ca pacientul să se destindă, să aibă activități cu alți pacienți și să nu simtă atmosfera apăsătoare a unui spital obișnuit, s-au creat camerele de socializare. În aceste camere există posibilitatea de a juca diferite jocuri, de a picta și de a relaționa unul cu celălalt.

Fig. 4 Salon VIP

Datorită faptului că este un spital nou și privat în momentul de față funcționează doar la 50% din capacitatea sa, având angajați 25 de medici specialiști, 47 asistente, 43 de infirmiere și 4 brancardieri, dar se fac angajări încontinuu. Pe viitor se dorește, extinderea colaborării cu Casa de Asigurări de Sănătate, momentan colaborarea se desfășoară doar pentru consultul ambulator și baza de tratament. Echipa medicală este formată din specialiști în cardiologie, neurologie, psihiatrie, recuperare medicală și îngrijiri paliative. În ambulatoriul spitalului își desfășoară activitatea medici specialiști în fizioterapie, psihopedagogie specială, terapie ocupațională, logopedie, psihologie, endocrinologie, diabet si boli de nutriție, kinetoterapie, medicină internă, pneumologie și reumatologie.

Acest spital aduce un aport și la bugetul local, numărul șomerilor a fost redus. Persoanelor care locuiesc în satul Suceagu și au dorit să lucreze în acest spital li s-a oferit posibilitatea să participe la cursuri de specializare pentru infirmieri, totul pe cheltuiala spitalului. Prețul pachetelor de servicii, pentru o spitalizare de 10-12 zile este cuprins între 3.500 și 4.500 lei. Aceste costuri variază în funcție de afecțiunile fiecărui pacient, condițiile de cazare sporite (salon VIP), investigațiile suplimentare sau tratamente cerute de pacient.

Motto-ul spitalului este: „Recuperează-ți viitorul”, iar valorile după care acest spital funcționează sunt – munca în echipă, o cât mai bună satisfacere a nevoilor pacienților, respectul reciproc și empatia față de pacienți. Echipa Polaris își dorește să ofere pacienților săi șanse reale de recuperare și posibilitatea de a reveni la o viață normală alături de prieteni și familie. Pentru a realiza aceste lucruri, fiecare pacient este atent evaluat, testat și i se oferă planuri de tratamet personalizate, în funcție de starea de sănătate și de necesitățile fiecăruia.

Selecția personalului cu poziții de asistent medical

Spitalul de Recuperare Medicală Polaris s-a inaugurat în luna septembrie a anului 2015, dar acesta funcționa cu aproximativ o lună înaintea inaugurării. Asistentele medicale au fost angajate începând cu data de 1 iunie, însă pe o perioadă de doua luni acestea nu au muncit, ci au participat la diferite traininguri. În cadrul acestor cursuri, asistentele și infirmierele și-au perfecționat și îmbunătățit cunoștințele de resuscitare cardio respiratorie în caz de urgență, prevenire a infecțiilor nozocomiale, comunicare și relaționare cu pacienții și consiliere în alegerea asigurării pentru malpraxis.

Anunțuri privind recrutarea s-au făcut online, în ziare, în mass-media, pe panouri publicitare, la radio și în unele cazuri se speculează că s-a apelat și la head hunting. Primul interviu s-a efectuat în prezența directoarei de îngrijiri și directoarei de la Resurse Umane, având o durată medie de 15-20 de minute. În cadrul acestui interviu s-au discutat datele trecute în CV, experiența anterioră a candidaților, motivele pentru care doresc să-și schimbe locul de muncă și întrebări legate de familie (stare civila, existența sau nu a copiilor, vârsta acestora).

La aproximativ o lună după primul interviu, acestea au fost sunate și chemate la cel de al doilea interviu. Acest interviu s-a ținut cu directoarea de la Resurse Umane, directoarea de îngrijiri și asistenta șefă a secției pe care candidata urma să fie repartizată. La acest interviu s-a discutat mai în detaliu experiența candidatelor, li s-au pus întrebări legate de incidente de la locurile anterioare de muncă, întrebări ipotetice și s-a discutat despre salar. În urma acestui interviu candidatele nu au primit un răspuns, ci au fost sunate peste câteva zile și anunțate ca au fost selectate și s-a stabilit următoarea întâlnire în care s-a semnat precontractul. Contractul final a fost semnat cu 2-3 zile înainte de începerea cursurilor.

Procesul de recrutare și selecție de personal nu s-a încheiat, deoarece unele persoane au ales să plece din acest spital din diferite motive. În urma discuților avute cu persoanele pe care le-am intervievat, acestea au motivat că, colegele lor au ales să plece din cauza distanței față de oraș, din cauza programului de lucru, din cauza că au primit un alt pachet de slarizare mai bun, sau pentru că acestea au plecat din țară. O altă cauză a faptului că acest proces de recrutare și selecție continuă, o constituie aceea că de la o lună la alta spitalul funcționează la o capacitate mai mare și în mod cert și personalul trebuie suplimentat pentru a face față.

Pentru fiecare secție au fost angajate minim 2-3 asistente cu experiență, neținându-se cont de spitalul, secția sau medicul de familie unde acestea au lucrat înainte. Deoarece în acest moment lucrează persoane cu vârstă cuprinsă între 20 și 56 ani, se poate afirma că vârsta nu a fost un criteriu de angajare. De asemenea, nici naționalitatea sau etnia nu au fost un criteriu după care s-au făcut angajările, în acest spital lucrează persoane de altă naționalitate decât cea română, sau de altă etnie. Ce se poate observa în acest moment, este faptul că asistenții medicali de gen masculin angajați în spitalul Polaris sunt cu mult mai puțini decât asistentele medicale. Apreciez că nu se poate considera o practică discriminatorie, deoarece există totuși, câteva persoane de gen masculin care lucrează pe postul de asistent medical. Consider că aceasta diferență mare între numărul de persoane de gen feminin și numărul de persoane de gen masculin, care lucrează pe postul de asistent medical, se datorează faptului că în România meseria de asistent medical este văzută ca o meserie pentru persoane de gen feminin și nu multe persoane de gen masculin aleg această meserie.

În acest moment, se fac recrutări, în special pentru partea de Ambulator a spitalului. Se dorește pregătirea și acomodarea personalului medical, pentru ca în momentul în care spitalul își va extinde colaborarea cu CAS, aceștia să facă față afluxului mare de pacienți, care vor veni în momentul în care se va semna contractul. Aceaste așteptări sunt bazate pe faptul că în Cluj-Napoca, există un singur spital de recuperare medicală, care nu reușeste să facă față cererii foarte mari. Spitalul Polaris Medical, vine în întâmpinarea cererilor acestor pacienți, oferind servicii medicale și cazare la standarde înalte.

Criteriile după care se face selecția personalului medical, în acest moment, s-au schimbat. Se cer cunoștiințe de operare pe calculator, cunoașterea unei limbi de circulație internațională și sunt preferate pentru angajare persoanele care recent au terminat școala postliceală de asistente. O explicație pentru această preferință de a angaja persoane fără experiență, o constituie remunerația scăzută comparativ cu persoanele care au experiență în domeniu. O alta cauză pentru angajarea mai multor persoane fără experiență, este dorința de a forma personalul în cultura organizațională proprie, pentru că este mai ușor să formeze personalul, decât să corecteze anumite obiceiuri deprinse de la locurile anterioare de muncă.

În urma promovării făcute în afara țării, prin cunoștințele patronului și a personalului medical, au început să vină și chiar să revină pacienți din alte țări. Așadar, cunoașterea unei limbri străine (de preferat limba engleză) este un prim criteriu de care se ține cont în procesul de selecție, deoarece spitalul se adresează atât pacienților din România, cât și celor din alte țări. Pentru oferirea uni act medical de calitate este necesar ca asistentele să cunoască o limbă de ciruclație internațională.

Condiții de muncă

Condițiile în care se lucrează în Polaris Medical, sunt la stardarde ridicate. Curățenia se face de 3 ori pe zi (sau ori de câte ori apare o problemă), de o firmă specializată de curățenie, subcontractată de spital. În timpul zilei, de la 06 la 18 se află în spital 7-8 persoane care se ocupă de curătenie și dezinfecție. În cazul unui control de la Direcția de Sănătate Publică, dacă se găsesc nereguli legate de curățenie, spitalul este tras la răspundere și aceștia la rândul lor, sunt îndreptățiți să ia măsuri împotriva firmei de curățenie angajată. Măsurile acestea pornesc de la recuperarea prejudiciului ajungând până la anularea contractului de prestări servicii cu firma respectivă. Dacă prejudiciul este mai mare și părțile nu se înțeleg, se apelează la instituțiile competente ale statului pentru soluționarea problemei.

Accesul pe secțiile spitalului se face doar cu protecție pentru încălțăminte, de unică folosință. La internare, pacienții primesc o cartelă, cu care se pot deplasa în incita spitalului, având acces doar în spațiile comune și pe secția unde sunt internați. Aparținătorii primesc de la recepție o cartelă sau brățară, care le permite accesul doar pe secția unde solicită să meargă. Astfel, se pot monitoriza toate persoanele care intră în spital, pe ce secție merg și durata vizitei acestora.

Programul de muncă, în cazul asistentelor care își desfășoară activitatea pe secțiile spitalului, este de 12 ore. Schimbul 1 începe munca la ora la 07 și își încheie activitatea la ora 19. În acest interval asistentele au dreptul la două pauze, prima de 30 minute, cuprinsă în intervalul 11:30-12:30, iar cea de-a doua pauză este de 15 minute și este cuprinsă în intervalul 17:30-18:00. Dacă doresc să servească masa, asistentele sunt obligate să coboare la parterul spitalului, în restaurant. Consumul de orice fel de alimente, este strict interzis pe secție, atât în cazul personalului cât și a pacienților. Se urmărește încurajarea acestora să coboare în restaurant și să serveasca masa doar acolo. În saloane mănâncă doar pacienții imobilizați la pat. Personalului medical, pacienților și aparținătorilor care au viciul de a fuma, le este interzis cu desăvârșire să fumeze în incinta sau în curtea spitalului. Aceștia sunt nevoiți să părăsească incinta spitalului pentru a fuma.

Activitatea asistentelor începe prin preluarea secției de la asistenta pe care o schimbă și monitorizarea tuturor pacienților internați pe secție. Prin monitorizare, se înțelege, măsurarea funcțiilor vitale (tensiune, puls și saturația oxigenului din sânge, iar la pacienții diabetici se face profilul glicemic), măsurarea temperaturii, recoltarea probelor biologice pentru analize de laborator și administrarea tratamentului pentru care este indicația de a se administra înainte de masă. Exista 3 tipuri de indicații pentru administrarea tratamentului și anume: înainte de masă, în timpul mesei și după masă.

În cazul în care sunt internări, asistenta preia pacientul, îl conduce în salon, îi prezintă salonul, utilitățile din salon, grupul sanitar și aparatura. Îndeamnă pacientul să se schimbe în haine de spital, urmând să revină în salon pentru obținerea acordului pacientului pentru toate procedurile ce urmează să i se facă pe perioada internării. Dacă pacientul nu are discernământ, nu se încep procedurile până în momentul în care se obține acordul scris de la reprezentantul legal al pacientului. După obținerea acordului se culeg date despre istoricul medical al pacientului, se notează în foaia de observație toate datele medicale obținute de la pacient și se monitorizează funcțiile vitale. Aceste formalități fiind îndeplinite, se anunță medicul care va consulta pacientul. În urma consultului și discuților avute cu pacientul sau reprezentantul legal, medicul o să stabilească planul de tratament și de recuperare personalizat pentru fiecare pacient.

După ce se încheie monitorizarea, pacienții sunt conduși de asistente sau infirmiere la restaurant pentru a servi masa. După conducerea pacinților a căror stare de sănătate a permis să fie conduși în restaurant, infirmierele servesc masa pacienților imobilizați la pat. În unele cazuri, se întâmpla ca și asistentele să fie nevoite să alimenteze pacienții, deoarece unii pacienți refuză să fie alimentați de infirmiere. La terminarea mesei, pacienții revin pe secție, unde li se completează fișele medicale și li se administrează tratamentul avut în indicația medicală, tratament care trebuie administrat după masă. Aceste tratament poate să fie perfuzabil sau oral.

Apoi, se urmărește ca fiecare pacient să meargă în baza de tratament pentru procedurile la care sunt programați. În acest timp, asistentele completează foile medicale, se verifică tratamentul pentru prânz, se fac programări interclinice. Tot în acest timp se efectuează necesarul de medicamente, pentru două zile și se solicită medicamentele necesare farmaciei aflată în incinta spitalului. În timpul în care pacienții sunt plecați în baza de tratament se efectuează curățenia în saloane, sub supravegherea infirmierei sau a asistentei. Curățenia făcută în saloane constă în dezinfecția suprafețelor, ștergerea prafului și schimbarea lenjeriei de pat la două zile.

În intervalul 11:30-12:30 personalul medical și auxiliar coboară pe rând în restaurant să servească masa. În cazul în care sunt probleme pe secție, sau urgențe asistentele rămân pe secție și se ocupă de rezolvarea acestora, chiar dacă au pauză de masă. Pauza de masă peste care au trecut, este recuperată de asistente în momentul în care nu sunt probleme pe secție. La prânz, se monitorizează din nou pacienții, se administrează tratamentul care trebuie administrat înainte de masă și începând cu ora 13:00 se conduc în restaurant pentru servirea mesei. La revenirea acestora pe secție, li se administrează tratamentul și se continuă programul recuperator pentru cei care mai au de efectuat proceduri, iar ceilalți pacienți se odihnesc în salon sau ies la plimbare prin curtea spitalului, însoțiți de infirmieră sau brancardier.

După prânz asistentele se ocupă de problemele organizatorice ale secției, completarea rapoartelor, decontarea medicamentelor și a materialelor folosite și decontează procedurile efectuate. În continuare, asistenta completează aceste acte și administrează tratamentele care trebuie administrate la anumite ore, se ocupă de eventualele probleme care apar. La 18:45 se face schimbul de tură, asistenta care a fost în tura de zi predă secția colegei care intră pe tura de noapte.

Schimbul 2 începe de la ora 19:00 și se încheie a doua zi dimineața, la ora 07:00. În acest interval asistenta monitorizează funcțiile vitale, administrează tratamentul, completează acte, supraveghează bolnavii pe timp de noapte și la nevoie administrează calmante. Spre deosebire de schimbul 1, pe schimbul 2 se pregătesc medicamentele pentru ziua următoare. O altă sarcină a asistentelor, atât pe schimbul 1 cât și pe schimbul 2, este aceea de a întâmpina aparținătorii și de a răspunde la telefonul aflat la recepție.

Remunerația se face după salariul negociat la interviu, la care se adaugă sporurile de noapte și de weekend sau sărbători legale. Salariul este cuprins între 1250 lei și 2500 lei, acesta se negociază în funcție de vechime și experiență profesională. La acest salar se adaugă bonuri valorice și decontarea transportului în limita sumei de 110 lei pe lună. Concediile se acordă în funcție de cum s-a negociat la angajare, neținându-se cont de vechime. În funcție de programarea care se face pe secție la sfârșit de an, își ia fiecare concediu. Asistentele nu sunt constrânse la un un număr maxim sau minim de zile consecutive de concediu.

De când s-a deschis spitalul Polaris Medical s-au organizat două petreceri pentru personal, prima într-un club din Cluj-Napoca, totul pe cheltuială spitalului. Fiecare angajat a primit un bon în valoare de 30 de lei, bon pe care l-a putut folosi pentru a-și cumpăra băutură. Această petrecere a fost organizată cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cea de-a doua petrecere a avut loc cu ocazia zilei copilului în livada spitalului, petrecere la care au participat toți angajații care au dorit să meargă, împreună cu familile acestora. Atât băuturile cât și masa a fost oferită de către organizație, în cadrul acestei petreceri s-a ascultat muzică, s-au desfășurat diferite activități, concursuri, și jocuri pentru copii. Aceste petreceri au scopul de a uni colectivul Polaris Medical și totodată să creeze relații de prietenie între familile acestora. În curând urmează să se desfășoare un concurs de tenis la masă, concurs la care participă personalul.

În spital, săptămânal, se organizează evenimente pentru destinderea pacienților. În cadrul acestor evenimente se joacă table, remi, șah, se cântă, se pun în scenă diferite momente umoristice, totul cu ajutorul unor voluntari. La fiecare sărbătoare mai importantă se urmărește ca pacienții să simtă într-o mică măsură acestă sărbătoare. De exemplu, de 8 Martie pacienții au avut parte de un moment artistic, au primit o prajitură din partea spitalului, iar femeile au primit și câte o floare.

Secțiile spitalului și specificul poziției de asistent medical

Spitalul de Recuperare Polaris Medical este alcătuit dintr-un ambulator, o baza de tratament și 5 secții organizate pe specializările de: Reabilitare Medicală, Cardiologie, Psihiatrie, Neurologie și Paliație. Pacienții care nu sunt internați, pot să efectueze tratamentul ambulator, în baza de tratament. Organizarea se face la nivel de secție, fiecare secție are personalul propriu, aparatură și medicamente.

Pe secția de Reabilitare Medicală se găsesc 20 saloane și lucrează 7 asistente, 6 infirmiere și 3 medici. Din interviurile care le-am aplicat acestor asistente, reiese faptul că ele sunt mulțumite de acest loc de muncă, apreciază condițiile de muncă pe care le au și le descriu ca fiind „net superioare” comparativ cu condițiile din spitalele unde au lucrat anterior. Când spun că aceste condiții sunt foarte bune, acestea au făcut referire la aparatura nouă și modernă, la mobilier nou, la modul de organizare a secției și la faptul că nu le lipsesc niciodată medicamentele sau materialele necesare.

Una dintre respondente mi-a spus că „este un loc de muncă pe care multe asistente ar dori să îl aibă” (Femeie, 55 ani, Reabilitare Medicală), referindu-se la condițiile de muncă, curățenie, salar, volum de muncă și satisfacția pe care o are în momentul în care starea pacienților se îmbunătățeste vizibil, iar unii pacienții internați și imobilizați la pat ajung ca în momentul externării să plece pe picioarele lor. Acestea descriu munca pe care o fac ca fiind una care le solicită atenția, dar destul de repetitivă, aproximativ aceleași sarcini au de îndeplinit în fiecare zi. Din punct de vedere financiar sunt mulțumite, acestea reușesc să-și plătească toate cheltuielile și chiar să economisească pentru un concediu.

Ca și înțelegere cu colegele și cu superiorii sau persoanele aflate în subordinea lor, acestea au spus că nu întâmpină probleme, așa cum au văzut că se întâmplă pe alte secții. Sunt organizate, fiecare știe ce are de făcut și se respectă reciproc. În general, nu s-a întâmplat ca una dintre ele să întâzie la muncă și colega pe care trebuia să o schimbe sa fie nevoită să rămână peste program. Se respectă programul de lucru, program care nu este pe placul tuturor. O respondentă mi-a spus că se gândește serios să-și schimbe locul de muncă, deoarece are doi copii mici și nu reușeste să se ocupe așa cum și-ar dori de creșterea și educarea lor, chiar dacă mama sa o ajută foarte mult. Aceasta a spus că „de multe ori stau și mă gândesc dacă merită să-mi sacrific familia pentru acest post”. (Femeie, 29 ani, Reabilitare Medicală). O altă repondentă mi-a relatat o întâmplare care s-a petrecut la muncă și a marcat-o:

„am avut internat un pacient pentru recuperare, care a rămas paralizat în urma unui accident vascular cerebral, iar acum învată din nou să mănânce. Într-una din zile, în timp ce asistenta îi dădea să mănănce s-a înecat destul de urât, doar experiența și prezența de spirit al asistentei au reușit să-l salveze. Dacă asistenta era fără experiență, sau se impancienta, se putea întâmpla un lucru regretabil”. (Femeie, 45 ani, Reabilitare Medicală)

Pe secția de Cardiologie își desfășoară activitatea 6 asistente, 5 infirmiere, 3 medici. Acesastă secție este formată din 10 saloane și împreună cu secția de Paliație, dispun de cea mai multă aparatură medicală din spitalul Polaris Medical. Asistentele se declară parțial satisfăcute de acest loc de muncă, sunt mulțumite de remunerația primită și de modul în care se respectă programul de lucru, dar critică relațiile de colegialitate și volumul de muncă mare raportat la numărul de asistente. Relația cu superiorii este o relație bazată pe respect și devotament, iar relația cu infirmierele a fost descrisă ca fiind una bună, atât timp cât se impun și delegă sarcini toată activitatea se defășoară normal.

Pe această secție lucrează doar câte o asistentă pe tură, fapt care crează probleme în rândul acestora. Cantitatea de muncă este foarte mare, cazurile sunt complexe și dificile. Aceasta a fost secția unde toate asistentele intervievate mi-au declarat că stresul este foarte mare și că relația cu colegele nu este una tocmai bună, se fac eforturi pentru a menține o relație de colegialitate bună. Pacienții nu au de suferit din cauza neînțelegerilor existe între asistente, pacientul și nevoile sale sunt pe primul loc. Indiferent de discuțiile dintre asistente în momentul în care starea unui pacient se agravează brusc, se uită toate neînțelegerile și fiecare se concentrează pe ceea ce are de făcut în acea situație pentru a ajuta sau chiar salva pacientul.

Principala cauză indentificată pentru neînțelegerile existente pe secție este faptul că pe această secție fluxul de asistente a fost mai mare de la deschiderea spitalului, iar fiecare asistentă dorește să arate cât este de profesionistă. Doamnele doctor care lucrează pe această secție au fost descrise ca: „3 doctorițe mai exigente, care își doresc ca actul medical să fie perfect. Atât timp cât respect cerințele medicilor și îmi fac munca la timp nu există probleme" (Femeie, 33 ani, Cardiologie). Astfel, dorința fiecărei asistente de a se face remarcată, a se afirma și a demonstra atât medicilor cât și colegelor, că ele sunt stăpâne pe ceea ce fac, afectează relația lor de colegialitate. Exigența medicilor de pe această secție face ca asistentele să-și dorească să fie văzute cât mai implicate și profesioniste, acestea sunt într-o competiție în care fiecare își urmărește propriul scop.

O altă cauză pentru neînțelegerile dintre asistente este faptul că, cantitatea de muncă depusă și răspunderea este foarte mare pentru fiecare asistentă în parte. În viitor se dorește angajarea a mai multor asistente, astfel ca pe fiecare tură să fie permanent câte doua asistente, dar până atunci fiecare se străduiește să-și facă munca cât mai bine. Fiecare asistentă știe ce are de făcut și încearcă să îndeplinească toate sarcinile la timp, astfel ușurându-și munca și evitând discuțiile în contradictoriu cu colegele.

Este una dintre secțiile cele mai grele din acest spital, o secție care solicită atenția pe tot parcursul muncii. Acest lucru se datorează faptului că numărul de pacienți este destul de mare și gravitatea cazurilor este diferită comparativ cu alte secții din spital. De exemplu, pe secția de Reabilitare Medicală pacienții sunt stabili, cei mai mulți au probleme locomotorii, probleme care nu le pun viața în pericol. În schimb, pe secția de Cardiologie pacienții au probleme mult mai complexe și asistentele sunt într-o tensiune permanentă, pacienții trebuie urmăriți încontinuu, iar în cazul unui stop respirator, asistenta trebuie să înceapă de urgență resuscitarea cardio-respiratorie. Concomitent, aceasta trebuie să acționeze butonul de urgență, sau dacă infirmiera este prin preajmă ea trebuie să anunțe medicul de gardă. În aceste momente viața pacientului depinde de ea, de promptitudinea sa, de profesionalismul său și nu în ultimul rând de capacitatea sa de a gestiona stresul în situații limită. Fiecare secundă este importantă, iar după sosirea medicului fiecare mișcare a asistentei trebuie să fie într-o perfectă sincronizare cu medicul.

În cazul în care se întâmplă ca simultan să fie probleme cu mai mulți pacienți de pe secție, datorită lipsei de personal și volumului mare de lucru unei singure asistente îi este dificil să facă fața diferitelor cazuri. Ordinea în care se acordă ajutorul este în funcție de gravitate, se anunță medicul de gardă și se împart sarcini infirmierelor. Într-o zi în care acestea au mai multe probleme cu pacienții, se poate întâmpla ca actele care trebuie completate să nu mai fie completate și să rămână asta în sarcina asistentei care o va schimba, iar acesta este un alt motiv care poate crea discuții.

O altă secție unde gravitatea cazurilor este mare și solicită o atenție sporită, este secția de Îngrijiri Paliative. Această secție se află la etajul doi și trei al spitalului, are 27 de saloane și aici își desfășoară activitatea 12 asistente, 10 infirmiere și 2 medici. În urma interviurilor am aflat că acestea sunt mulțumite de condițiile de muncă, salarizare și fiecare zi este diferită, datorită cazurilor pe care le tratează. Sunt zile în care au de lucru încontinuu și zile în care reușesc să aibă câteva momente libere, dar asta se întâmplă destul de rar. În ciuda faptului că este secția cu cele mai mult saloane, numărul de asistente este la fel cu cel de pe secția de Cardiologie unde sunt mult mai puține saloane, diferența o face faptul că pe tura de zi sunt câte doua asistente și doar pe tura de noapte este o singură asistentă. Pe această secție fluxul de pacienți este mai mare decât pe Cardiologie și majoritatea pacienților sunt în fază terminală a unor boli incurabile.

În ciuda faptului că pacienții sunt mai mulți și volumul de muncă este mai mare, acestea formează o echipă unită care luptă pentru ca întreaga secție să funcționeze bine, acest lucru le ajută și le ușurează munca. Relația cu colegele este una foarte bună, s-au legat pritenii, acestea se ajută reciproc și își împart sarcinile între ele. Orele petrecute la locul de muncă nu le indispun pe respondente, deoarece nu există certuri între ele sau cu superiorii, iar atmosfera este liniștită. Relația cu medicii și infirmierele este bună, se completează și se ajută atunci când este nevoie. Chiar dacă munca de pe această secție este complicată și solicită o atenție deosebită, faptul că se lucrează în echipă ajută persoanele care lucrează aici să nu resimtă un nivel ridicat de stres. Medicii sunt implicați, doresc să fie cât mai aproape de pacienți și împreună cu asistentele și infirmierele de pe secție încearcă să le calmeze cât de mult este posibil durerea. Un caz mai deosebit care mi-a fost relatat a fost acela al unei tinere de 30 de ani, care a fost internată pe secția de Îngrijiri Paliative în urmă cu aproximativ un an.

„În acest moment avem internată o tânără, care în urma unor operații estetice a intrat în comă și de un an este tot în comă. Mă gândesc cu groază la persoanele care apelează la astfel de operații doar pentru a arăta mai bine. Pentru ce să îți pui în pericol viața? Nu știu să aprecieze ceea ce au și să se mulțumească cu ce au, așa că apelează la asemenea intervenții care în unele cazuri le fac mai mult rău decât bine". (Femeie, 44 ani, Îngrijiri Paliative)

La același etaj ca și Îngrijirile Paliative se află și secția de Psihiatrie care are 20 saloane. Pe această secție lucrează 7 asistente, 6 infirmiere și 3 medici. Colectivul este unul unit, secția este foarte bine organizată, datorită asistentei șefe. În urma rezultatelor bune avute pe această secție, ea este cea care acum are atribuții și de director de îngrijiri medicale.

Pe fiecare schimb lucrează câte o asistentă ajutată de doua infirmiere. Relația cu infirmierele este una colegială, dar în același timp și de subordonare pentru ca asistenta trebuie tot timpul să știe ce face și unde este infirmiera pentru a putea să supravegheze cât mai bine pacienții. Datorită faptului că de la pacienții bolnavi psihici nu știu niciodată la ce să se aștepte, acestea au o muncă destul de periculoasă, dar se descurcă și își îndeplinesc toate sarcinile.

Munca desfășurată pe această secție nu este niciodată una plictisitoare sau repetitivă, în fiecare zi asistentele au parte de situații neprevăzute sau chiar riscante. Persoanele internate pe această secție necesită o supraveghere mai atentă, datorită naturii bolii lor. Sunt persoane care au nevoie de o înțelegere specială și din discuțiile purtate cu ei aceștia nu trebuie sa-și dea seama că sunt tratați ca niște bolnavi cu probleme, ci să aibă impresia că se discută de la egal la egal. Asistentele trebuie să știe cum să impună respect în fața acestor pacienți, pentru că altfel pacientul poate să devină agresiv și niciodată nu trebuie să fie contraziși, ci prin argumente trebuie convinși de necesitatea acceptării tratamentului și a situației în care se află, dar fără a-i face să se simtă inferiori. De asemenea asistentele nu trebuie niciodată să întoarcă spatele unui astfel de pacient, întotdeauna acesta trebuie să fie în câmpul lor vizual, pentru că aceștia nu sunt stabili psihic și oricând pot să aibă momente de rătăcire, de agresiune fizică sau verbală. În saloanele cu pacienți agresivi asistenta nu va intra niciodată singura, ci întotdeauna însoțită de medic, infirmieră, brancardier sau o altă asistentă.

Secția de Neurologie se află la etajul 3 și dispune de 17 saloane. Pe această secție își desfășoară activitatea, 12 asistente, 8 infirmiere și 3 medici. Programul de muncă le mulțumește pe toate asistentele intervievate, acestea preferând să lucreze o zi și apoi o noapte, dar după aceea să fie libere doua zile. Remunerația primită este considerată de către respondente ca fiind una mulțumitoare și care le ajunge să-si întrețină casa și familia, însă o respondentă a spus că se mai întâmplă să fie nevoită să ia bani împrumut pentru a se descurca cu toate cheltuielile.

Echipa de medici de pe această secție este formată din persoane tinere, până în 40 de ani și este o echipa de profesioniști. Ca urmare, pacienții tratați la locurile anteriore de muncă ale medicilor, în spitale de stat, vin să îi trateze în cadrul Spitalului Polaris Medical, chiar dacă aici serviciile medicale sunt contra cost. Asistentele descriu relația cu infimierele ca o relație bună de colegialitate, iar cu superiorii ca fiind una foarte bună, recunoscând că de multe ori ei sunt cei care rezolvă probleme de organizare dintre asistente. Este o secție unde este mult de lucru, pe fiecare tură sunt câte două asistente și două infirmiere care încearcă să-și împartă în mod egal munca, după cum a spus o respondentă:

„Ne împărțim pacienții în așa fel încât să avem cam la fel de muncă. La început am încercat ca una să facă saloanele cu număr par și cealaltă saloanele cu număr impar, dar am renunțat la aceasta metodă deoarece pentru a avea un echilibru în munca depusă trebuie să ne împărțim pacienții în funcție de cât este de lucru la fiecare și de gravitate." (Femeie, 48, Neurologie)

Se lucrează încontinuu, complexitatea cazurilor face ca asistentele să aibă mult de lucru, stresul este mare, iar experiența diferită a fiecăreia favorizează apariția certurilor. Fiecare asistentă vine din alt spital, majoritatea au lucrat până acum pe alte secții și dorința de a arata și demonstra că modul lor de lucru este corect duce la diferite certuri și discuții. Deoarece majoritatea asistentelor sunt asistente cu vechime, ele s-au format într-un anumit fel la locul anterior de muncă, le este greu să accepte că în anumite situații nu au dreptate și poate cealaltă colegă are dreptate. Consideră că doar modul lor de lucru este bun și nu acceptă, sau acceptă greu faptul că și colega poate să aibă dreptate și sa fie bine și cum spune ea.

Deși discuțiile sunt destul de aprinse, până la urmă se ajunge la un consens, lucru care se vede și din rezultatele care le obțin la nivel de secție. Chiar dacă este o secție unde numărul de pacienți este mare și au cazuri complexe, pacienții sunt tratați corespunzător. Există multe cazuri de pacienți care au fost trimiși de la alte spitale fără șanse de recuperare și aici au reușit să se recupereze.

Respondentele s-au declarat satisfăcute în mare măsură de actualul loc de muncă, însă toate au spus că le-ar ajuta mai mult să lucreze mai bine ca echipă și să nu mai fie probleme între ele, dar în același timp niciuna nu este dispusă să fie mai maleabilă. Aspectul care le nemulțumește pe respondente, este legat de transportul la spital. Acestea spuneau că este destul de deficitar, chiar dacă au autobuz care le duc până în proximitatea spitalului, din stație mai au destul drum de străbătut până la spital.

Relații de muncă în funcție de secții

În urma interviurilor luate asistentelor de la Spitalul de Recuperare Polaris Medical, am aflat că gradul de rutină este diferit în funcție de secția unde se lucrează. Relațiile de muncă sunt diferite și se datorează unor factori precum: secția pe care se lucrează, cantitatea de muncă, vechimea în muncă a asistentelor, medicilor și satisfacției în ceea ce privește locul de muncă. Satisfacția cu munca și locul de muncă diferă de la persoană la persoană, iar în ceea ce privește remunerația majoritatea asistentelor sunt mulțumite.

Dacă analizăm secțiile din perspectiva relațiilor de muncă se observă o diferență mare între secțiile de Reabilitare Medicală, Îngrijiri Paliative, Psihiatrie comparativ cu secțiile de Cardiologie și Neurologie. Pe primele trei secții colectivul este unul unit, care se respectă, își respectă munca și îndatoririle, astfel discuțiile în contradictoriu, neplăcerile și certurile sunt evitate. Echipele de pe aceste secții au înțeles că este necesar să te adapteze mediului în care lucrează, asistentele medicale se ajută reciproc, își împart sarcinile între ele, au legat chiar și prietenii. Respondentele de pe aceste secții au spus că stresul de la locul de muncă este moderat, însă sunt și perioade în care datorită volumului mare de lucru resimt un nivel de stres ridicat.

În schimb, pe secția de Cardiologie asistentele medicale sunt nemulțumite de relația de colegialitate existentă între ele și stresul resimțit este foarte mare. Deoarece asistentele medicale conștientizează faptul că nevoile pacientului sunt primordiale, fac eforturi mari pentru menținerea unei relații de colaborare bună, din urma căreia pacienții nu au de suferit. Una dintre cauzele identificate pentru neînțelegerile de pe această secție rezidă din exigența medicilor, aceștia sunt medici foarte buni, dar care au standarde și cerințe extrem de ridicate, astfel asistentele medicale sunt într-o competiție în care fiecare își urmărește propriul scop. Competiția aceasta duce la conflicte între colege, conflicte care au efecte negative asupra echipei, crescând nivelul de stres, scăzând satisfacția la locul de muncă și în timp pot duce la mari disfuncționalități. O a doua cauză constă în faptul că fluxul de asistente medicale de pe această secție a fost foarte mare, iar fiecare asistentă dorește să-și evidențieze în fața medicilor exigenți, profesionalismul și cunoștințele. În acest mod, fiecare caută să se promoveze pe sine, chiar dacă asta înseamnă să discrediteze una sau mai multe colege.

Pe secția de Neurologie s-a observat un nivel mai ridicat în ceea ce privește conflictul în cazul asistentelor. Este o secție unde volumul de lucru și gravitatea cazurilor sunt mari și asta are efect asupra nivelului de stres mare resimțit de respondentele care lucrează pe această secție. Majoritatea certurilor și conflictelor sunt din cauză că fiecare asistentă de pe această secție are o vechime mare în meseria de asistent medical generalist, dar fiecare a lucrat pe o altă specializare, deci modul de lucru este diferit pentru că fiecare s-a format într-un anumit fel la locurile anterioare de muncă. Relațiile de muncă în ceea ce îi privește pe medici sunt bune, asistentele recunoscând că de multe ori medicii sunt cei care intervin și soluționează conflictele dintre ele. Ținând cont că rezultatele obținute la nivel de secție sunt foarte bune, printre cele mai bune din spital, consider că în acest caz avem de-a face cu un conflict pozitiv. Chiar dacă sunt certuri și discuții în contradictoriu, acestea sunt din cauza diferenței de formare, dar au scopul de a asigura un act medical cât mai eficient. Faptul că medicii intervin la timp și soluționează problemele, conflictele nu degenerează foarte mult, astfel aceste conflicte pozitive produc mai multe efecte pozitive decât negative.

Chiar dacă pe secția de Cardiologie și pe cea de Neurologie responsabilitățile și volumul de muncă sunt mari, nu consider că aceștia sunt principalii factori determinanți ai conflicetelor. Afirm acest lucru, deoarece și secția de Îngrijiri Paliative este o secție unde fluxul de pacienți, cantitatea de muncă, responsabilitățile și gravitatea cazurilor sunt mari, însă pe această secție echipa de asistente au o relație de colegialitate foarte bună, acestea dezvoltând și relații de prietenie.

Gravitatea cazurilor, complexitatea și cantitatea de lucru

Pe secția de Psihiatrie fluxul de pacienți este mare, cazurile nu sunt grave, dar sunt cazuri mai periculoase, care necesită o supraveghere și atenție sporită din partea asistentei medicale, atât pentru siguranța proprie cât și pentru siguranța pacienților. Astfel, chiar dacă cazurile de pe această secție nu sunt grave, cantitatea de lucru este mare deoarece asistentele afirmă că este mai greu să muncească cu persoane care sunt diagnosticați cu boli psihice, decât cu cei care au boli fizice. Rutina nu își are locul în cadrul activității desfășurate de asistentele de pe secția aceasta, zilnic cadrele medicale au parte de situații neprevăzute sau chiar riscante.

Raportat la cantitatea de lucru secțiile de Neurologie și Cardiologie sunt secțiile pe care complexitatea cazurilor este cea mai ridicată. Dacă complexitatea cazurilor și gravitatea lor este ridicată, atunci și efortul depus (atât psihic cât și fizic) este mai mare pe aceste două secții. Rutina este moderată și este legată de responsabilitățile asistentelor de a completa diferite acte și rapoarte zilnice. Echilibrul dintre viața profesională și personală este afectat din cauza stresului, cantității de lucru, oboselii și consumului psihic.

Pe secția de Îngrijiri Paliative asistentele se confruntă cu o muncă grea, datorată gravității cazurilor, cantității mari de lucru și multitudinii de apartură medicală. Fluxul de pacienți de pe această secție este mai mare decât fluxul de pacienți de pe secția de Cardiologie, dar diferența este că pe schimbul unu, lucrează câte doua asistente. În acest fel, asistentele își pot împărți pacienții și le pot acorda îngrijirile medicale specifice fiecăruia. Gradul de rutină experimentat de aceste respondete este unul redus, pacienții se schimbă des, procedurile medicale diferă și fiecare zi are provocările ei. Menținerea echilibrului dintre viață personală și viață profesională este afectat deoarece efortulul mare depus la muncă și oboseala acumulată nu permite asistentelor medicale să se ocupe de toate responsabilitățile din viața personală.

În contrast cu celelalte secții, este secția de Reabilitare Medicală. Aceasta este secția unde gravitatea cazurilor este mai moderată, iar fluxul de pacienți nu este atât de mare. Prin comparație cu celelalte secții, în cadrul acestei secții gradul de rutină este mai mare deoarece dacă gravitatea este în mare parte mai mică decât pe restul secțiilor și diversitatea procedurilor medicale este mai mică. Cantitatea de lucru nu este mai mică, doar că asistentele de pe această secție efectuează proceduri mai repetitive.

Satisfacția la locul de muncă

Am ales să analizez în cele din urmă satisfacția la locul de muncă, deoarece consider că aceasta este dependentă de relațiile de muncă, gravitatea cazurilor și cantitatea de muncă. Dacă relațiile de la locul de muncă sunt conflictuale, apariția conflictelor este inevitabilă și nimănui nu îi este ușor să lucreze într-un mediu conflictual și stresant. Gravitatea cazurilor și cantitatea de muncă influențează satisfacția sau insatisfacția, însă aici trebuie să se țină cont și de remunerație. În ciuda faptului că asistentele medicale au mult de lucru, acestea sunt satisfăcute cu actualul loc de muncă, deoarece sunt motivate financiar și condițiile de muncă oferite de către organizație le mulțumește.

Asistentele medicale care își desfășoară activitatea pe secția de Reabilitare Medicală apreciază condițiile de muncă, modul de organizare al secției, sunt mulțumite atât de remunerație cât și de relațiile de muncă, astfel ele sunt satisfăcute de elementele care constituie actualul loc de muncă. Spre deosebire de asistentele de pe secția de Reabilitare Medicală, asistentele medicale de pe secția de Cardiologie sunt doar parțial mulțumite, acestea sunt satisfăcute din punct de vedere financiar și apreciază condițiile foarte bune oferite de acest spital nou. Aspectele care le nemulțumesc sunt relațiile de muncă dificile și faptul că raportat la numărul de asistente de pe secție volumul de muncă este prea mare. La fel ca și pe secția de Cardiologie, asistentele medicale de pe secția de Neurologie sunt satisfăcute cu actualul loc de muncă, dacă ținem cont doar de condiții de muncă, programul de muncă și salarizare. O mai bună înțelegere și comunicare între asistente, le-ar ajuta pe acestea să fie mai satisfăcute la locul de muncă.

Chiar dacă numărul pacienților este mare și pe secțiile de Îngrijiri Paliative și Psihiatrie, respondentele se declară mulțumite de locul de muncă. Asistentele medicale sunt mulțumite de remunerație, condițiile de lucru, echipa și modul de funcționare a acesteia. Faptul că echipa funcționează bine și au rezultate bune, le motivează și le ajută să experimnteze un nivel mai mic de stres, deci satisfacția în cazul acestora este una mare.

Cum arată viața acasa: sarcini casnice

După orele de muncă respondentele au spus că resimt destul de tare oboseala și nu reușesc întotdeauna să-și îndeplinească toate sarcinile și de multe ori sarcinile care necesită timp sau concentrare sunt lăsate pentru zilele în care nu muncesc. Totuși, după orele de muncă acestea obișnuiesc să ia masa în familie pentru a menține familia unită, se uită împreună cu familia la filme, se joc cu copii, gătesc și pregătesc hainele și cele necesare pentru copii și soț pentru următoarea zi. Toate respondentele au declarat că la ieșirea din schimbul 2, aproximativ 5-6 ore sunt dedicate odihnei deoarece oboseala resimțită este foarte mare.

În ceea ce privește viața personală și modalitatea de petrecere a timpului liber, acesta diferă în funcție de vârsta copiilor și responsabilitățile familiale. Persoanelor necăsătorite și fără copii le este mai ușor să-și organizeze îndatoririle familiale și au mai mult timp liber care să-l petreacă cum își doresc. Activitățile desfășurate de asistentele medicale în zilele libere sunt diverse: curățenie, cumpărături, achitarea cheltuielilor, conducere copiilor la școală și de la școală acasă, practicarea unor sporturi, vizite la părinți și la prieteni, ieșiri în oraș, plimbări, citit, excursii și odihnă.

Respondentele care au copii și familie au mai multe sarcini de îndeplinit în cadrul familiei. Majoritatea persoanelor locuiesc cu parinții lor sau ai soților, sau în același oraș, ele beneficiind de spijin și ajutor în îndeplinirea sarcinilor și în creșterea și educarea copiilor. Unele respondente au recunoscut că fără ajutorul acestor persoane nu ar putea să muncească cu un astfel de program, pentru că nu ar reuși șă se ocupe de copii și familie. Majoritatea respondentelor au afirmat că în zilele libere încearcă să-și îndeplinească toate îndatoririle familiale care nu reușesc să le îndeplinească în zilele în care muncesc. Aceste îndatoriri constau în gătitul unei cantități mai mari de mâncare care să ajungă familiei pentru 2-3 zile când acestea muncesc, cumpărături necesare pentru mai multe zile, curățenie și doar după ce aceste sarcini sunt finalizate își permit să desfășoare activități de relaxare.

În unele cazuri faptul că locuiesc cu părinții nu constituie un factor care să le ajute pe respondente în îndeplinirea responsabilităților, ci responsabilitățile sunt mai mari. Faptul că aceste persoane vârstnice au probleme de sănătate, creează noi responsabilități pentru respondente, deoarece ele trebuie să le îngrijească. Financiar, acestea depun un efort mai mare datorită faptului că veniturile persoanelor care nu mai activează în câmpul muncii sunt reduse, respondentele sunt nevoite să achite o mare parte din medicamentele necesare acestor persoane vărstnice.

Un alt factor care ajută respondetele să mențină un echilibru între viața personală și viața profesională îl constituie ajutorul primit din partea soților. Ajutorul acesta constă în condusul copiilor la școală, și de la școală acasă, în realizarea unor sarcini casnice, întreținerea casei și în efectuarea cumpărăturilor.

Variații ale activităților casnice în funcție de vârsta copiilor

Am ales să fac o analiză a datelor obținute în funcție de principalul criteriu de eșantionare folosit în această cercetare. Acest criteriu este constituit de vârsta copiilor asistentelor medicale intevievate. Așadar am împărțit respondentele în patru cetegorii și anume: asistente fără copii, asistente care au copii cu vârsta cuprinsă între 0-12 ani, asistente care au copii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani, asistente care au copii peste 18 ani. Consider că importanța acestei analize rezidă din faptul că responsabilitățile și prioritățile diferă în funcție de existența sau nu a copiilor și de vârsta acestora, deci este necesar ca în analiza și înțelegerea datelor obținute să țin cont de aceste variabile.

Asistente medicale fără copii. Persoanele din această categorie au vârsta de 24, 26 și 29 de ani, deci sunt persoane tinere care nu au responsabilități în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor. O respondentă este căsătorită și locuiește în chirie împreună cu soțul său, o altă respondentă urmează să se căsătorească și locuiește în apartamentul propriu împreună cu viitorul soț, iar cea de-a treia respondentă locuiește împreună cu mama și fratele său. În cazul acestora, de achitarea cheltuielilor se ocupă ele împreună cu partenerul sau mama.

În această categorie se află persoanele în cazul cărora s-a observat cel mai mic conflict de rol, probabil și datorită faptului că sunt persoane tinere, care doresc să muncească pentru a se putea realiza pe plan personal. Prin urmare, numărul mare de ore muncite, faptul că fac naveta și munca în două schimburi nu reprezintă o problemă pentru ele, atât timp cât sunt motivate de remunerație și de condițiile de muncă. Acestea se declară mulțumite de salariul pe care îl primesc, reușind să ducă un trai decent, să-și permită ieșiri în oraș, anual să meargă într-un concediu, să petreacă weekend-uri la munte sau în alte locuri unde se pot relaxa și distra și chiar să economisească bani. Respondentele nu au fost nevoite să împrumute bani de la alte persoane pentru cele necesare, ci doar pentru cheltuielile mai mari, de exemplu două dintre ele au ales să facă credit la bancă pentru cumpărarea unui apartament.

Percepția asupra echilibrului dintre viața profesională și cea personală este diferit în cazul acestor respondente. Pentru ele este prioritară munca și sunt dispuse să facă anumite compromisuri pentru a avea realizări profesionale. Activitățile desfășurate de acestea după orele de muncă sunt de a ieși la întâlniri cu prietenii, vizionare de filme, cumpărături și odihnă. În zilele în care acestea nu muncesc merg în vizită la părinți, uneori fac curățenie sau gătesc, practică diverse sporturi pentru întreținerea fizică și pleacă în excursii sau drumeții.

Asistente medicale care au copii cu vârsta cuprinsă între 0-12 ani. Reprezentantele acestei categorii sunt persoane tinere, căsătorite, cu vârsta de 29, 31 și 33 de ani. Una dintre respondente locuiește cu părinții, care o ajută la realizarea sarcinilor și cu cei doi copii ai săi, în zilele în care aceasta muncește părinții săi duc copii la creșă și grădiniță. Fără ajutorul părinților repondenta recunoaște că nu ar putea să muncească, deoarece soțul ei lucrează în străinatate și nu ar avea cine să se ocupe de copii. Cheltuielile casei sunt împărțite între repondentă împreună cu soțul și părinții acesteia, nu pentru că nu s-ar descura cei tineri cu cheltuielile, ci pentru că părinții aceteia doresc să achite și ei o parte din ele. O altă respondentă locuiește cu cei doi copii și soțul, dar este ajutată de mama sa în creșterea și educare copiilor. Mama sa este cea responsabilă de condusul copiilor către grădinița și școală și viceversa. Această respondentă experimentează un conflict de rol foarte mare, și se gândește să își schimbe locul de muncă datorită programului de lucru care nu îi permite să petreacă suficient timp cu copii și soțul. Cea de-a treia repondentă locuiește cu soțul și copilul lor. În cazul celei de-a treia respondente aceasta nu este ajutată decât de soț în treburile casnice și cu copilul, el este cel care conduce copilul la școală și de la școală. Copilul învață la o școală care are program de semiinternat, astfel copilul este dus dimineața la ora 8 la școală și scos după-masă la ora 17 de soțul acesteia. Singurele momente în care bunicii copilului îi ajută sunt vacanțele școlare, când copilul merge și își petrece aceste vacanțe la bunici, în mediul rural.

Activitățile pe care aceste angajate le desfășoară după orele de muncă constau în gătit, curățenie, citit, verificat teme, joacă cu copii și pregătirea celor necesare pentru a doua zi copiilor și soților. În timpul liber acestea încearcă să-și petreacă cât mai mult timp cu copii, fac cumpărături, plătesc facturile, gătesc, fac curățenie și se plimbă împreună cu familia. Așa cum se observa, în cazul acestora responsabilitățile și sarcinile familiale sunt mai multe și necesită mai mult timp și atenție din partea respondentelor.

Este categoria de respondente în cadrul căreia a fost cel mai vizibil interferența dintre viața profesională și viața personală. În cazul acestora responsabilitățile sunt mai mari, datorită vârstei mici a copiilor, aceștia necesită atenție și supraveghere continuă. Financiar, respondentele nu au nemulțumiri, sunt mulțumite de traiul pe care reușesc să și-l asigure din salariile lor și ale soțiilor. Acestea nu au venituri suplimentare, dar în cazul unora dintre ele se mai întâmplă să ia împrumuturi și pentru cele necesare în casă, nu doar împrumut pentru locuință și mașină.

Asistente medicale care au copii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani. Respondentele care au copii cu vârsta curpină între 12-18 ani, sunt căsătorite toate, acestea au vârsta de 36, 43, respectiv 45 de ani. Acestea au dimiciliul în Cluj-Napoca și fiecare locuiește împreună cu soțul și copii. Datele obținute în urma intervievării reflectă faptul că pentru realizarea sarcinilor de acasă acestea sunt ajutate de parteneri sau copii. Chiar și așa, în zilele în care muncesc, acestea nu mai reușesc să se ocupe de toate responsabilitățile de acasa, astfel în zilele libere ele optează să se ocupe de sarcinile de acasă, să ofere o atenție mai mare copiilor și nevoilor acestora. Toate respondentele au spus că fac eforturi să mențină o relație bună în înțelegerea și comunicarea cu copii, că încearcă să fie apropriate de aceștia și să le ofere sprijinul să găsească rezolvări problemelor specifice vârstei.

„Sunt la vârsta la care consideră că părinții sunt împotriva lor, dorința de libertate este mare și tentațiile sunt multe, au impresia că prietenii sunt cei mai buni și că doar ei îi pot înțelege. Ca părinte este dificil să ai control asupra lor, cel mai bine este să încerci să le fii prieten și să le induci unele lucruri și mod de gândire, să nu le lași impresia că vrei să îi controlezi. " (femeie, 36 ani, Psihiatrie).

Echilibrul muncă-familie este afectat deoarece asistentele nu reușesc să acorde suficient timp pentru nevoile copiilor. În cazul acestora, nu este nevoie de o grijă și supraveghere sporită, precum în cazul copiilor mai mici, ci de înțelegere a nevoilor emoționale, a solicitarilor si provocarilor de moment. Timpul petrecut cu copii este un factor foarte important în înțelegerea acestora, îndrumarea și ajutarea acestora. În ciuda faptului că, copii sunt la o vârstă la care sunt capabili să aibă grijă de ei, îndrumarea și sprijinul părinților sunt importante pentru viitoul acestora. Respondentele au spus că nu de puține ori se întâmplă ca și la muncă să stea să se gândească ce se întâmplă acasă și dacă totul este bine în lipsa lor, sau să fie nevoite să stea la telefon să rezolve unele probleme sau neînțelegeri de acasă. Așadar, interferența dintre viața personală și cea profesională există și în cazul acestora.

Una dintre respondente a afirmat că pentru ea nu sunt atât de importante condițiile de lucru, atât timp cât este motivată financiar. Remunerația primită este considerată de către aceste respondente suficientă pentru cele necesare, permițându-le să facă față cheltuielilor și să aibă un mod de viață echilibrat. Chiar dacă acestea consideră remunerația suficientă, au declarat că uneori mai sunt momente în care sunt nevoite să se împrumute financiar de la apropriați pentru a-și permite un concediu.

Asistente medicale care au copii peste 18 ani. Persoanele intervievate sunt persoane căsătorite, de vârstă mijlocie având 44, 48 și 55 de ani. Toate cele trei respondente locuiesc doar cu soții și copii lor. Aceste respondente au susținut că resimt destul de tare oboseala acumulată la muncă și că după terminarea programului de lucru nu-și mai îndeplinesc prea multe sarcini familiale, pentru că sunt ajutate și de copii și pentru că în zilele în care nu muncesc acestea preferă să facă curățenie, mancarea pentru următoarele zile în care o să muncească, să grădinărească, să facă cumpărăturile și uneori să iasă din oraș in weekend-uri.

Chiar dacă sunt ajutate la sarcinile familiale de copii, echilibrul între viața profesională și cea personală este afectat, pentru că acestea nu reușesc după orele de muncă să mai aibă și o viață socială sau să petreacă prea mult timp cu familia, cauza principală fiind oboseala. Financiar nu întâmpină probleme, sunt persoane care au trecut prin perioada socialistă și care în cadrul interviului au spus că știu să se mulțumească cu ceea ce au. Reușsesc să-și împartă salariul în așa fel încât sa achite cheltuielile și să mai economisească.

Ținând cont de cele aflate de la persoanele intervievate, se poate concluziona că, categoriile cele mai afectate de interferență viață profesională-viață personală sunt asistentele din cele două categorii: copii 0-12 ani și copii 12-18 ani. În cazul primei categorii este greu de menținut echilibrul între muncă și familie deoarece copii sunt mici și necesită o atenție și supraveghere sporită, iar în cazul celei de-a doua categorii dificultatea din a manageria cele doua roluri rezidă din faptul că, la această vârstă copii sunt în formare, își conturează personalitatea și caracterul. În această perioadă de formare a copiilor sprijinul și o atenție mai mare este necesară pentru a preîntâmpina unele probleme de comportament și pentru îndrumarea copiilor spre un viitor care să se potrivească cu aptitudinile și abilitățile acestora.

În cazul persoanelor fără copii echilibrul muncă-familie trebuie privit dintr-o altă perspectivă, deoarece îndatoririle familiale sunt mai puține și prioritățile lor diferă. Sunt la vârsta la care se stăduiesc să-și construiască un viitor, să se realizeze pe plan profesional, planul personal căzând pe un loc secundar. În timpul liber, activitățile acestora sunt mai degrabă de relaxare, ceea ce le permite să nu resimtă atât de tare oboseala acumulată la muncă.

În nicio grupa respondentele nu au alte surse de venit decât salariul propriu și cel al partenerilor. Majoritatea reușesc să se întrețină, și să ducă un trai decent. Acestea apelând la împrumuturi bancare doar pentru un concediu mai scump, cumpărarea unei mașini, locuințe sau pentru renovarea acesteia.

Concluzii

În această lucrare am abordat un subiect de actualitate, referitor la echilibrul dintre muncă și familie. Am dorit să studiez acest lucru, deoarece în zilele noastre timpul devine cel mai mare dușman al nostru. Cererile și responsabilitățile de la locul de muncă ne solicită și ne ocupă timpul, de cele mai multe ori interferând cu timpul acord vieții particulare. Interferența între cererile familiale și cele de la muncă există, însă de cele mai multe ori, munca interferează cu viața privată și nu invers. Astfel, am ales să observ echilibrul muncă-familie fiind atentă la relațiile de muncă, condițiile de muncă, satisfacția la locul de muncă, îndatoriri familiale, deoarece consider că aceștia sunt principalii factori care determină echilibrul muncă-familie.

În urma interviurilor luate de la asistentele medicale care lucrează în spitalul privat de Recuperare Medicală Polaris Medical, am fost atentă să analizez interviurile în funcție de două categorii: diferența din viața particulară a respondentelor și diferența dintre secții pe care lucrează asistentele. Astfel, în urma analizării datelor am observat că menținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală este deficitar în condițiile unui astfel de program de muncă, mai ales în cazul asistentelor care au copii cu vârsta cuprinsă între 0-12 ani și 12-18 ani. Aceste două categorii sunt cele mai expuse interferenței dintre muncă și familie, deoarece aceste respondente experimentează un nivel ridicat de responsabilități atât în cadrul familiei cât și în timpul orelor de la muncă. Mai ales, în cazul persoanelor cu copii care au vârsta cuprinsă între 0-12 ani, este necesar ajutorul venit din parte familiei extinse pentru a putea face față atât cerințelor de la muncă cât și celor de acasă. Nevoile speciale ale copiilor sub 12 ani necesită timp, înțelegere, răbdare și o supraveghere și grijă constantă, ceea ce respondentele fără ajutorul altor persoane nu reușesc să le acorde. În cazul respondentelor care au copii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani, situația este diferită. Copii nu necesită o supraveghere atât de atentă, aceștia se pot îngriji singuri, însă este necesar ca părinții să fie cât mai prezenți în viața lor pentru a le acorda suport psihic și emoțional și pentru a-i îndruma. Echilibrul dintre viața profesională și viața personală este afectat deoarece angajatele asistente nu reușesc să acorde suficientă atenție copiilor și nevoilor specifice perioadei adolescentine.

Secțiile pe care asistentele medicale muncesc sunt un alt factor care contribuie la echilibrul muncă-familie. Stresul de la muncă, oboseala, consumul fizic și psihic, care rezultă în urma neînțelegerilor dintre colege, gravității cazurilor, din cauza multiplelor sarcini, afectează comportamentul în cadrul familiei a asistentelor, deci în analizarea echilibrului muncă-familie trebuie să ținem cont de specificul secțiilor. Oboseala acumulată în timpul orelor de muncă se răsfrânge asupra capacității respondentelor de a-și îndeplini sarcinile familiale, în funcție de specificul fiecărei secții nivelul de oboseală și stres experimentat este diferit. Astfel, respondentele care muncesc pe secțiile de Neurologie și Cardiologie se declară mai puțin satisfăcute cu locul de muncă din cauza neînțelegerilor existente între colege și din cauza cantității mari de lucru și a gravității cazurilor. Aceste condiții de muncă afectează respondentele, ele sunt mai obosite la terminarea programului de muncă și mai puțin capabile să-ți îndeplinească îndatoririle familiale. Spre deosebire de aceste două secții, pe secția de Îngrijiri Paliative este de asemenea foarte mult de lucru, dar faptul că se lucrează în echipă și nu există conflicte între colege, le ajută pe respondente să experimenteze un grad mai redus de oboseală. Managerierea sarcinilor și delegarea acestora ajută respondentelor ca gestionarea sarcinilor să fie mai ușoară și oboseala mai puțină.

Menținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală este mai deficitară în cazul angajatelor de gen feminin. Persoanele de gen feminin care sunt mame, este categoria care se confruntă cel mai mult cu interferența dintre viața personală și cea profesională. Responsabilitățile din cadrul familiei sunt mai mari în cazul mamelor cu copii mici, decât în cazul femeilor fără copii. Implementarea unor programe prin care mamele să fie sprijinite în creșterea și educarea copiilor mici, ar facilita menținerea unui nivel optim între echilibrul muncă-familie.

Deși din punct de vedere teoretic, spitalele private au un număr mare de angajați, în acest caz particular, spitalul Polaris Medical nu dispunde de un număr atât de mare de angajați. Numărul redus de personal se datorează faptului că este un spital nou înființat și încă nu funcționează la întreaga capacitate. Urmează să se implementeze ideea de a mări numărul de personal, trepatat, pe măsură ce spitalul câștigă notorietate în sistemul medical și numărul de pacienți se mărește.

Precum spune și Clark (2000) „echilibrul viață profesională – viață personală este satisfacția și buna funcționare la muncă și acasă, cu un minim conflict de rol", în acest caz particular satisfacția de la muncă derivă din remunerație și condiții de muncă, iar conflictul de rol există, deoarece programul de 12 ore și cantitatea de lucru afectează asistentele medicale în sensul îndeplinirii responsabilităților familiale după orele de muncă. Atât munca, cât și familia concurează pentru timpul acestora, fiind necesar ca ele să facă față ambelor planuri. Dintre cele trei tipuri de forme pe care le poate lua conflictul dintre viața profesională și viața personală identificate de Elloy și Smith (2003), aceste angajate experimentează cel mai mult conflictul bazat pe timp și conflictul bazat pe reacția la stres, deoarece programul inflexibil, orele multe de lucru și oboseală de la muncă se răsfrânge asupra familiei asistentelor. Așa cum afirmă și Schieman, Milkie, Glavin, un program de lucru mai flexibil scade nivelul de stres și ajută angajatele să managerieze mai ușor cele două roluri (de mamă și de angajată), însă, cum bine am observat în urma cercetării în cazul asistentelor medicale nu există un astfel de program flexibil.

Deoarece meseria de asistent medical este o meserie unde oportunitățile de carieră sunt limitate, Mozes (2006) spune că în cazul asistentelor medicale satisfacția la locul de muncă este condiționată de autonomia în timpul orelor de muncă, remunerație, comunicare interpersonală și colaborare, practica profesională, practica administrativă și de management, condiții de muncă și mediul psihic (confortul psihic de la locul de muncă). Așadar satisfacția acestora asistente este la un nivel destul de ridicat, deoarece condițiile din spitalul privat sunt mai bune, acestea catalogându-le ca fiind unele excelente, excepție făcând neînțelegerile existente între asistente pe anumite secții. Remunerația mai mare comparativ cu alte unități sanitare este o altă sursă de satisfacție, iar faptul că organizația este atentă la nevoile angajaților și periodic aceștia sunt intervievați pentru aflarea problemelor și nemulțumirilor creează un sentiment de siguranță și mulțumire în rândul asistentelor medicale Precum am aflat în urma interviurilor și precum afirmă și Beth Perry Black, nevoile pacienților și nevoile membrilor familiei sunt întotdeauna mai importante pentru o asistentă medicală, decât satisfacerea nevoilor personale, deci echilibrul dintre viața profesională și cea personală este condiționat de satisfacerea responsabilităților pe care asistenta medicală ca și angajat și ca și soție sau mamă le are.

Referințe bibliografice

Abraham, C. M. (2005). Sociology for nurses: A textbook for nurses and other medical practitioners. New Delhi: BI Publications Pvt Ltd.

Aiken, L. H., Clarke, S. P., & Sloane, D. M. (2002). Hospital staffing, organization, and quality of care: Cross-national findings. Nursing Outlook, 50(5): 187-194.

Atkinson, R. (2006). Povestea vieții. Interviul. Iași: Polirom.

Borundel, Corneliu (2007-2008), Medicină internă pentru cadre medii. București: Editura All.

Brough, P., Kalliath, T., (2009), Work-family balance: Theoretical and empirical advancements, Journal of Organizational Behavior, 30(5): 581-585.

Eby, L. T., Maher, C. P., și Butts, M. M. (2010). The intersection of work and family life: The role of affect. Annual Review of Psychology, 61: 599-622.

Eby, L.T., Maher, C. P. și Butts, M. M. (2010) The Intersection of Work and Family Life: The Role of Affect. The Annual Review of Psychology, 61(9):1-24

Elloy, D.F. și Smith, C.R. (2003). Patterns of stress, work‐family conflict, role conflict, role ambiguity and overload among dual‐career and single‐career couples: An Australian study, Cross Cultural Management: An International Journal, 10(1):55-66.

Gershon, R. M., Stone, P. W., Bakken, S., & Larson, E. (2004). Measurement of organizational culture and climate. Journal of Nursing Administration, 34, 33-40.

Greenhaus J.H, Nicholas J. B. (1985). Sources of Conflict between Work and Family Roles. The Academy of Management Review , 10(1):76-88

Gutek, B A., Searle, S., Klepa, L. (1991). Rational versus gender role explanations for work-family conflict, Journal of Applied Psychology, Vol 76(4), Aug 1991, 560-568

Hoeve, Y.T., Gerard J., și Roodbol P.. "The nursing profession: public image, self‐concept and professional identity. A discussion paper." Journal of advanced nursing 70.2 (2014): 295-309.

Krueger, R., A., Casey M. A.. (2005). Metoda focus-grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată, Iași: Polirom. 

Laplantine, F. (2000) Descrierea etnografică, , Iași: Polirom

Leovaridis, C., Nicolăescu, A. (2011). Raportul viață profesională–viață privată, preocupare de actualitate a UE în domeniul pieței muncii. Revista Română de Sociologie, 22(1-2):108-122.

Lockwood, N. (2003). Work/life balance: Challenges and solutions, Society for Human Resource Management Research Quarterly, 1:1-10.

Mucchielli, A. (coord) (2002). Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale. Iași: Polirom.

Nayak, A., Pandey, M. (2015) Work-life balance and imbalance: a conceptual model. Vidyasagar University Journal of Commerce, 20(1):181-192.

Popovici, S. (2014). Asistenții medicali în câmpul profesiilor din sănătate. Rolul procesului de profesionalizare în conturarea identității profesionale. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Schieman, S., Melissa A. Milkie, Glavin, P: When Work Interferes with Life: Work-Nonwork Interference and the Influence ofWork-Related Demands and Resources, American Sociological Review, 74(6):966-988.

Sturges, J., Guest, D. (2004) The Management Centre, King’s College London. Human Resource Management Journal, 14(4): 5-20.

Titircă, Lucreția (2011), Ghid de nursing, Viața medicală românească, București: Viața Medicală Românească.