Memoria si conversia [607698]

Memoria si conversia
Patrimoniul industrial, catalizator pentru regenerarea urbana

Bejan Elena Cristina, An VI, Semian A

1

2

ARGUMENT
Impactul siturilor industriale

CAPITOLUL I Introducere
I.1. Context
I.2. Conversia. Sensuri si semnificatie in arhitectura
I.3 . Potențialului siturilor industriale

CAPITOLUL II Patrimoniul industrial
II.1. Evoluția siturilor industriale și impactul avut asupra dezvoltării orașului
II.2. Valoarea culturală si arhitecturala a patrimoniului industrial
II.3. Avantajele conversiei siturilor industriale

CAPITOLUL III Regenerarea urbana: intre patrimoniu industrial si inovatie
III.1. Arheologie industrială
III.2. Conditii si tipuri de intervenție în siturile indust riale
III.3. Studii de caz

CONCLUZII

Bibliografie

3
CAPITOLUL I Introducere

I.1. Context
Industrializarea din perioada comunista a fost precedata de un proces puternic de
dezindustrializare, ceea ce a scris și a rescris teritorii întregi, structuri urbane și chiar
vieți omenești. Patrimoniul industrial are astfel valoare istorică, marcand o perioada
importanta din viata unui teritoriu, valoare culturală datorita vietilor omenesti ce au
fost scrise in i nteriorul lor sau arhitecturală , ce poate fi reutilizat în societatea
contemporană, fiind eligibil pentru reconversie și reabilitare.
Conversia patrimoniului industrial, ca termen, poate prezenta multe intelesuri si
analizat din mai multe puncte de vedere deoarece conversia implică în special
concepții filosofice, ilustrari ale monumentului și relațiilor complexe dintre spațiu și
om în climatul socio -economic (schimbările care au determinat apariția
postmodernismului). Cuvantul patrimoniu invoca valorile so cio-culturale ale unui
teritoiru ce marcheaza unui moment istoric legat în special de istoria tehnicii și
urbanismului acestuia .
Scopul principal al transformării funcționale a siturilor industriale prin conversie este
reintegrarea situlu i dezafectat, prez ent ca o ruptura in cadrul tesutului urban, inapoi in
imaginea orasului, pentru a isi atinge potentialul maxim si in acleasi timp pentru a fi
catalizatorul unui proces de regenerare a orasului.
Siturile industriale s-au dezvoltat in special pe teritoriul Romaniei in perioada
comunista. Acestea erau simboluri ale promisiunilor programului politic care a
presupus o transformare de amploare a societatii. Unele orase au fost reconstruite
prin negarea centrului istoric, cu argumentul unei slabe urbanitati iar a ltele au fost
construite de la zero, utopii bazate pe cresterea artificiala a unei industrii intr -o zona,
care ulterior a fost negata complet. Astfel, toate proiectele au fost caracterizate de
fragmentare spatiala, istorica si temporala, constructiile deli mitate temporal in orase
precum Iasi sau Bucuresti, se intrepatrund spatial. Astfel, din formele generate de idei
si valori foarte diferite, apare o juxtapunere de forme ce se anuleaza reciproc. Logica
acestui sistem a functionat insa pana in 1989, cand ac easta a expirat brusc, sistemul
fiind spart in fragmente ce nu functioneaza reciproc. Pe acest fond a aparut in ultimii

4
ani tendinta de reconversie care este defapt un proces de readaptare naturala ce apare
in urma oricarei rupturi bruste. Spatiile nefolos ite sunt ocupate in mod organic de
forme eclectice generate de conditiile socio culturale ale noii generatii.
Conversiile industriale implica mai mult decat orice, o cunoastere multidisciplinara
deoarece presupun atat capacitati de planificare urbana, cu nostintete tehnice, o
insusire a trasaturilor economice si capacitate de management.
Insa conversia siturilor industriale este cea mai buna alegere deoarece acestea
prezinta calitățile fizice (structura buna, deshideri mari) și potențial de utilizare a
spațiului flexibil și extins, precum si dispariția inițială a muncii în majoritatea
siturilor industriale, locale sau naționale , avand o localizare centrala in marea
majoritate a oraselor si in acelasi timp , semnificații universal valabile la nivelul unei
societăți.
I.2. Conversia
Conversia presupune in primul rand o schimbare de functiune in cadrul unui obiect
arhitectural, aflata intr -o tensiune cu functiunea initiala. Astfel rezulta si modificari la
nivel formal, nu numai functional, prin modificari ale volumului, delimitarii spatiului,
finisaje care trebuie sa se supuna noii destinatii. In final insa, pentru o conversie
reusita, straturile cladirii, cel initial si cel adaugat in mod organic, trebuie sa fie
distincte si recognoscibile.
Deci, din punct de vedere arhitectural, conversia poate fi definita ca o schimbare a
conținutului unuei cladiri fără a schimba radical forma sa. Reprezinta o modalitate
care depășește barierele form ei simpl e și încearcă să conecteze funcția inițială a
clădirii cu o nouă func ție.
Conversia nu trebuie sa reprezinte o modalitate de a șterge complet memoria, ci o
scriere continuă a istoriei care se suprapune peste straturile mai vechi, mai ales pe
teritoriul unor spatii zdruncinate din punct de vedere politic de -a lungul timpului,
care acum sunt prinse intre violenta desertificatoare a istoriei si vacarmul aglomerarii
urbane actuale si nu trebuie stresate prin fortari tehnico -estetice. Conversia este, prin
urmare, un proces organic care asigură conservarea și continuitatea .

5
Cantitatea semnificativa de spatii in ruina ce o reprezinta patrimoniul industrial al
României se află într -o stare critică, fiind necesara punerea problemei reutilizarii lor.
Amplasarea acestora in cartierele de locuinte colective si constructia masiva , lipsita
de scara umana, creeaza blocaje si disfunctionalitate in cadrul teustului urban,
impunand astfel nevoia cautarii unei solutii. De aceea există eforturi timide realizate
in ultimii ani de a transforma structurile industriale în spații culturale care raspund
logicii neo -liberale ale noii societati.
Conversia presupune raspunderea la nevoile unei societati aflate intr -o criza atat a
spatiilor utilizabile din cadrul orasului cat si economica si sociala, prin reutilizarea
unor spatii cu valoare, acum dezafectate si reintegrarea lor în viața de zi cu zi a
orașelor, prin reutilizarea și adaptarea lor la noi funcții, ce contribuie la îmbunătățirea
caracterului locului, la păstrarea memoriei și identitatea unei societăți.
Istoria omenirii în diverse aspect e, inclusiv istoria urbană, se scrie si evolueaza
constant, actualul , care se afla in constructie continua, fiind o scriere nesfârșită în
textul urban. Orașul poate fi considerat un organism viu datorită mișcării și
transformării sale constante insa, perce pția locuitorilor orașului nu este una completa
ci individuala de la nivelul si prin perspectiva fiecaruia. Orasul nu este doar un cadru
simplu, determinat de componenta sa fizica, de cladirile din cadrul lui, pe care le
percepe fragmentat fiecare ,, ci o c ompoziție complexa care se realizeaza prin
suprapunerea a mai multe elemente aflate in simbioza, intr -un sistem de valori si
relatii. Astfel orasul se realizeaza prin suprapunerea a mai multor componente, fizice,
politice, istorice, nascut din valorile si aspiratiile unor generatii, care contribuie
constant la modificarea imaginii lui.
În ceea ce privește arhitectura și planificarea urbană, contextul poate fi comparat cu
sintaxa urbană, subliniată atât ca o structură specifică a orașului, cât și ca o relaț ie sau
o conexiune care există, în urma unui set specific de reguli, între diferite părți ale
orașului. Orice obiect sau element nou necesită încorporare în contextul întregului,
legând -o cu specificul structurii existente, astfel încât, după încorporare / asimilare,
elementul devine parte a contextului, devenind context însuși.
Contextul istoric arhitectural presupune mai multe componente: obiceiuri, tradiții și
cultur a locului și a societății in care a apărut. Marturii ale trecutului si ale

6
evenimentelor ca s-au resfrans in cadrul orasului sunt clădirile care s -au opus trecerii
timpului ce seamănă cu documente istorice, si ofera detalii despre viata unui oras
intr-o anumita perioada. Contextul realizeaza legatura între trecut, prezent și viitor, și
studiul și înțelegerea acestuia , ajuta la găsirea unei identități autentice a unui oras ,
ancorată în axa temporală.
O cunoastere a realitatii urbane inconjuratoare implica si o p ercepe tie a contextului
construit , deoarece lucrurile spun mereu diferite povești, c um au fost făcute,
împrejurări, fapte istorice care au dus la realizarea acestui document.
Exista teorii care sustin pastrarea intacta a monumentelor istorice, conservarea
implic and respectul fata de monument dar si istoria care a determinat aparitia lui , insa
acestea determina o atitudine statică, lipsită de dinamica pozitivă a creației. Primele
ideologii teoretizate care au susțin ut conservarea patrimoniului construit, au fost
realizate in Regatul Unit, pionerii fiind John Ruskin (ale cărui scrieri au influențat
principiile conservării și restaurării de la secolul al XIX -lea) și William Morris care a
fost în favoarea conservării cladirilor vechi, care este suma intervențiilor succesive
ale generațiilor anterioare.
Accep tarea transformărilor inevitabile ale societății care au marcat cursul istoriei
presupune acceptarea transformărilor făcute de clădiri pentru a se conforma cerințelor
sociale ale acestei schimbări. Astfel, imitarea stilurilor anterioare poate fi percepută
mai degrabă ca o insultă față de trecut decât un compliment, deoarece fiecare
generație trebuie să se bazeze pe tipul și nevoile propriei sale epoci și fiecare
construcție își are originile în valorile și ideile societății respective.
Recuperarea funcționa lă a unui monument prin transformarea sa, chiar în scopul
utilizării sale ca muzeu, asigură nu numai conservarea fizică a clădirii, ci și
menținerea memoriei care a fost purtată în timp. Reutilizarea patrimoniului construit
este mai mult decât o idee roman tică, devenind importantă din cauza necesității de a
păstra o clădire specifică pentru identitatea și valoarea documentară.
În 1975, Serban Cantacuzino a scris în cartea sa "Noi utilizări pentru clădiri vechi",
că "pentru că structura unei clădiri tinde să reziste mai mult decât funcția sa, clădirile
au fost întotdeauna adaptate noilor utilizări, care au permis unei societati, generație
după generație să găsească simțul continuității și stabilitatea în mediul înconjurător ".

7
De-a lungul timpului mereu a ex istat tendinta reocuparii si reutilizarii cladirilor a
caror structura rezista testelor timpului. Templele grecești și romane au fost
transformate în biserici creștine, mănăstirile englezești în case de vacanță din mediul
rural și palatele rusești în muzee. Mai recent, clădirile industriale și stațiile de cale
ferată din secolul al XIX -lea sunt transformate în echipamente sau reședințe culturale,
pur și simplu pentru că acest tip de intervenție și conversie este mai ieftin și mai puțin
complicat decât a cons trui ceva de la zero. Reutilizarea clădirilor existente este o
chestiune de economie, dar în același timp o practică comună în întreaga lume de -a
lungul istoriei.
Orase mari care s -au extins mai mult decat le permitea suprafata terenului, precum
Berlinul s au Parisul, vad de asemenea aceasta tendinta spre reconversie. Spatiile
interstitiale aparute in Berlin dupa caderea Cortinei de Fier si lipsa unei coerente
formale intre cele doua zone de oras, precum si aparitia unei noi mentalitati si tip de
locuitori, a unei generatii caracterizate de un spirit neo -liberal, in antiteza cu trecutul
rigid, au dus la ocuparea fostelor spatii industriale cu spatii ce raspund nevoilor noii
generatii. Astfel comunitati de artisti au preluat hale industriale si le -au transform at in
ateliere si galerii sau cluburi de noapte ce raspund aspiratiilor unei societati care isi
asuma trecutul . Exemplul cartierului La Villette din Paris a devenit deja unul clasic,
reorganizarea cartierului presarat de către abatoarele din fostul Paris ș i alte industrii
legate de ele, care au fost întrerupte ca urmare a schimbărilor tehnologice în industria
alimentară, a început în anii '70 si a durat pana la mijlocul anilor '90, însemnând
restaurarea Pavilionului Vamii de către Bernard Huet, transformare a unei săli
industriale într -un centru cultural și crearea parcului cu același nume ca și al
cartierului de catre Bernard Tschumi și Jacques Derrida, un exemplu standard de
coexistență a straturilor într -o logica care ar fi parut imposibila (în aceeași pol itică de
restructurare urbană, construirea Centrului de Muzică și Dans, proiectat de Christian
de Portzamparc, Muzeul de Tehnologie).
Reutilizarea acestor ansambluri industriale , determinata atat de criza economica cat si
de criza de spatii construibile i n cadrul unui oras, cat si de o atitudine de doliu fata de
un trecut zbuciumat, a fost scânteia care a declanșat un val de interes manifestat spre
patrimoniu industrial, cu un potențial de conversie foarte mare, prin calitatile
spatiului. Rezultatele spect aculoase care au urmat primelor conversii au dat naștere

8
unei noi ramuri de cercetare, care are ca principale obiective: definirea potentialului
de conversie prin analiza patrimoniului industrial si dezvoltarea unor noi functiuni in
cadrul obiectelor arhit ecturale de patrimoniu, ce actioneaza ca si catalizatori ai
zonelor in care sunt plasate.
I.3. Evaluarea potentialului siturilor industriale
Conversia clădirilor industriale este considerată o componentă importanta a
revitalizării urbane, datorită amplasăr ii acestor situri în zonele centrale ale orașelor si
potentialului formal oferit.
Evaluarea potențialului siturilor industriale este strict legată de valoarea lor culturală
și economică. Valoarea culturală devine din ce în ce mai importantă pentru societat e
și pentru oraș în general.
Procesul de conversie a patrimoniului industrial se impune datorica valorii culturale,
istorice si arhitecturale a acestuia, oferind cel putin o utilizare contemporana.
Fabricile dezafectate, clasificate sau nu pe lista monumen telor istorice, sunt în
prezent centre culturale, muzee, concerte sau expoziții.Pe de altă parte, ansamblurie
care devin monumente și nu au voie să intre în procesul de refuncționalizare sunt
reținute din cauza valorii lor educaționale și transformate în m uzee de activități
productive ce au loc în interiorul lor. Natura generoasă a spațiilor industriale și lipsa
unor diviziuni stricte permit soluții creative de refunctionare.
Cladirile industriale păstrează memoria unică a unei perioade din istoria orașului și
de aceea este cu atât mai important ca aceste situri să fie protejate și reintegrate în
contextul urban. Uitarea unei perioade din istoria unui oras, oricat de dureroasa, nu
reprezinta o solutie, necesara fiind pastrarea simbolurilor acelei perioade pentru a
realiza un doliu istoric si pentru a trai ca marturii. Abordarea unei astfel de direcții ar
trebui să ia în considerare explorarea, înțelegerea și evaluarea resurselor siturilor
industriale și să facă uz de aceste situri industriale, astfel încât acestea să poată fi
protejate și păstrate în condiții optime. Trebuie menținut un echilibru între
conservarea elementelor importante ale amplasamentului industrial și transform area
acestuia prin intervențiile necesare pentru adaptarea la noua funcție.
O prioritate in cadrul conversiei o reprezinta protejarea elementelor structurale si
punerea in valoare a acestora deoarece, unul din principalele elemente care determina

9
alegerea siturilor industriale ca potentiale muzee/spatii de birouri etc, o reprezinta
structura ampla, realizata din materiale durabile.
Scopul final al protejării și conservării elementelor valoroase ale sitului industrial
trebuie să rămână o prioritate. O trans formare funcțională menită să reintroducă situl
industrial în viața urbană ar putea crea premisele unui tur al orașului.
In cartea "Industrial Heritage Re -Tooled" , Watson defineste termenul de "embodied
energy" ca energie stocată de materiale și construcți i, energie care poate fi reutilizată
în context o intervenție care vizează conversia funcțională. De aceea siturile
industriale au o valoare economica ridicata, in general fiind construite durabil, din
materiale ce au rezistat trecerii timpului, ce pot fi acum reutilizate cu un consum mai
mic de materie prima.
In plus, valoarea economica este data si de pozitionarea siturilor industriale care
inițial erau situate la marginea orașului, în special lângă gări. Insa odată cu
extinderea limitelor urbane, aceste situri industriale au devenit centrale și, prin
urmare, capacitățile lor economice au crescut.
O altă caracteristică a siturilor industriale este tipul de teren, care este în general de
dimensiuni medii sau mari. Industriile au nevoie de spatii generoase si de facilități de
manipulare și depozitare a materiilor prime sau a produselor finite. În general,
clădirea specifică locației industriale este clădirea "hala", iar această caracteristică
facilitează adesea adaptarea mai ușoară a clădirii industriale la o nouă funcție , fiind o
structura foarte flexibila in interior . Aceste situri nu sunt exploatate la capacitatea lor
maximă și de cele mai multe ori influențează negativ contextul urban, oferind
imaginea zonelor urbane abandonate s i dezafectate.
Cladirile industriale au si o valoare socio -culturala deoarece p rocesul de
industrializare pentru multe orașe din epoca comunistă a fost centrul activ care a
rescris orașul, iar ulterior, dezindustrializarea a dus la dizolvarea comunităților nou
create. Apariția met ropolelor a fost determinată de această perioadă de industrializare,
care a adus o mare importanță orașelor. Au necesitat o populație mai mare, care a fost
drenată artificial din sate, prin dislocarea populației și prin realizarea unei presiuni
demografice în orașe. Acestea raman ca repere ale memoriei colective a locuitorilor
acestor zone dar si a stadiului de dezvoltare al orasului.

10
In plus, siturile idustriale au si valoare istorica, deoarece a cestea au fost o realitate
importantă pentru viața orașelor si a oamenilor care le locuiau si sunt acum expuse
pericolului de uitare colectivă. Conversia lor contribuie la creșterea gradului de
conștientizare a trecutului și la păstrarea memoriei și identității unei societăți,
deoarece arhitectura ar trebui să aibă o funcție terapeutică, realizand un doliu istoric,
printr -un echilibru între conservarea memoriei și uitarea totală. Conversia zonelor
industriale trebuie să stabilizeze formal această tensiune.
Absența activității în aceste clădiri abandonate creează unel e goluri în structura
urbană, care devin rămășițele orașului, fără viață. Lucrarea se concentrează asupra
dezvăluirii calităților acestor spații industriale dezafectate pentru a le adapta
circuitului orașului.
Spațiile industriale abandonate implică supraf ețe mari ale orașului care nu sunt
exploatate, clădiri care sunt degradate sau utilizate în mod necorespunzător. În
majoritatea cazurilor, ele se află într -o stare de degradare atât de avansată încât
demolarea se realizează în loc de conservare sau de conv ersie.
Aceasta ar trebui să fie ultima variantă, cu excepția cazului în care anumite părți ale
clădirilor sau clădiri le nu sunt valoroase și o construcție nouă este mai capabila sa
sustina activitatea nou propsa sau este mai sustenabila. Convertirea funcți onală este o
soluție buna din punct de vedere economic si pentru ca m ajoritatea costurilor de
demolare și construcție a clădirilor noi sunt semnificativ mai mari în comparație cu
adaptarea clădirii existente la o nouă funcție.
Conform Regulamentului Europe an 305, proiectul trebuie să țină seama, de asemenea,
de durabilitatea și perioada estimată de funcționare a clădirii conform programului
arhitectural. La sfârșitul perioadei de utilizare, se recomandă ca majoritatea
materialelor, produselor și subansamble lor adăugate la situl industrial existent să
poată fi refolosite. Acestea pot fi refolosite atât prin dezasamblare, cât și prin
reasamblare, iar proiectarea acestora ar trebui să faciliteze aceste lucruri prin
adaptarea acestora, făcând schimbări care sunt acceptabile din punct de vedere al
eficienței economice sau în cel mai rău caz prin reciclare.

11
CAPITOLUL II Ce inseamnă patrimoniul industrial
II.1. Evoluția siturilor industriale și impactul avut asupra dezvoltării orașului
Studiul acestei lucrări se limitează la analiza siturilor și a patrimoniului urban
industrial. Patrimoniul industrial reprezinta siturile industriale împreună cu clădirile
și subansamblurile amplasamentului. Valoarea socio -culturală a siturilor industriale
se datorează, pe de o part e, faptului că aceste situri de personalitate reprezintă repere,
repere în contextul urban și, pe de altă parte, siturile industriale sunt mărturii ale unei
etape importante în istoria orașului.
Tarile sau chiar regiunile s -au dezvoltat diferit,p atrimoniul industrial fiind legat de
dezvoltarea industrială a orașului , in unele in prioada secolului XIX iar in altele a
secolului XX. Cu toate acestea caracteristici le majore ale industrializării si siturilor
industriale rămân recunoscute în majoritatea cazurilor , ca fiind asemanatoare.
Odata cu perioada industrializarii, a fost realizata o ruptura in cadrul tesutului urban,
intre arhitectura orientata spre cladiri culturale si monumente si arhitectura industriala
strict comerciala.
Peisajul industrial conferă sit ului industrial o anumită specificitate care se referă la o
etapă din istoria orașului și este important ca această caracteristică a identității să fie,
dacă nu este reținută în întregime, cel puțin marcată, semnalizată prin păstrarea
elementelor semnifica tive pentru a aduce înapoi la memoria colectivă existentă și
conștientizarea acelei perioade.
In momentul constructiei lor, s iturile industriale erau poziționate în general la
periferia orașului, insa orasele s -au dezvoltat necontrolat iar siturile au deve nit acum
centrale, plasate de multe ori chiar in interiorul cartierelor rezidentiale . De aceea,
indirect, a crescut valoarea lor economică și, în același timp, potențialul de exploatare.
Unul dintre avantajele siturilor industriale este dat de faptul că oc upă loturi mari,
parcele care, prin conversie funcțională, pot susține programe de arhitectură majore,
iar clădirile industriale oferă în general hale mari care oferă o adaptare ușoară a
multor programe arhitecturale.

12
Specificitatea acestor situri este da tă de faptul că acestea ocupă, în general, loturi
mari sau foarte mari, parcele care au influențat evoluția contextului urban. Funcțiile
lipsă pentru care aceste situri au fost inițial proiectate trebuie să fie păstrate sau
reintegrate, conversia funcționa lă fiind una dintre soluțiile propuse pentru această
abordare.
Spațiile post -industriale sunt junkspace -uri refuzate de oraș, spații intermediare care
necesită umplerea și redefinirea acestora și reprezintă o oportunitate în cadrul
orașului contemporan.
Cu toate acestea, pentru a genera o nouă viață în spațiul mort, obiectul arhitecturii
trebuie să armonizeze contextul în care a apărut cu întregul context oferit. Istoria și
memoria locului sunt o parte importantă a noului ciclu de viață, dar trebuie integra te
în noul context socio -cultural. De aceea există o mare diferență între spațiile organice
și spațiul junk al siturilor postindustriale, pentru că primul este necesar un efort redus
pentru a -l reînvia, în timp ce al doilea trebuie să fie legat de contextu l pe care l -a
ignorat.
Carta patrimoniului indistrial mentioneaza faptul ca acesta ar trebui identificat,
inventariat si cercetat. Acestea sunt cele trei strategii ce trebuie urmate in planificarea
strategiilor de dezvoltare urbana si a politicilor publice .
Patrimoniul industrial trebuie conservat deoarece marcheaza o etapa din evolutia unui
oras, care ar trebui sa fie accesibila generatiilor viitoare.
Valoarea și necesitatea conservării patrimoniului industrial pot deveni un subiect de
discuție și de inter es pentru societatea civilă. În același timp, inventarul acestor situri
care constituie patrimoniul industrial trebuie să fie bine documentat, cu planuri,
fotografii, arhivate pentru a fi un sprijin pentru continuarea cercetării.
Carta TICCIH privind patri moniul industrial în 2013 consideră că cercetarea
arheologică este principala metodă de cercetare. În același timp, se recomandă ca
siturile industriale să fie evaluate în funcție de importanța lor, deoarece principalele
criterii de evaluare sunt definirea tipologiilor peisajului, a sitului, a sitului, a clădirilor,
a structurilor, a mașinilor și a proceselor tehnologice. Colaborarea internațională este
recomandată atât pentru inventarierea patrimoniului industrial, cât și pentru
standardizarea criteriilor de evaluare a proprietății industriale.

13
Carta de patrimoniu industrială TICCIH din 2013 evidențiază impactul major al
industrializării asupra civilizației și recomandă să se ia măsuri pentru recunoașterea
acestei importanțe prin includerea anumitor situri industriale în situl patrimoniului
mondial UNESCO.
Un prim pas în evoluția acestor ansambluri este acceptarea siturilor postindustriale ca
monumente ale unei perioade importante din istoria recentă care nu ar trebui respinse
și scoase din memoria colectivă , ci acceptate și asimilate.
Ulterior, aceste spații masive și dificile, dar semnificative, pot deveni din zonele
refuzate de oraș, principalii poli de atracție, prin conversie și reabilitare, oprirea
distrugerii ireversibile a unei realități care nu este îndepărtată, distrugerea care ar
putea duce la procesul de depopulare, îmbătrânire și pierderea identității locale.
Intervenția lor în oraș trebuie înțeleasă ca o suprapunere valoroasă pe un trecut la fel
de valoros și nu ca un spațiu neimportant, o ruptur ă în țesătura urbană, care trebuie
scoasa din memoria orașului.
Această idee de reconversie și reutilizare a clădirilor existente dobândește un impuls
în societatea contemporană. Popularitatea acestui tip de intervenție derivă din mai
multe probleme ale so cietății – criza economică, ecologică și urbană, datorită
spațiului dens construit în orașele moderne. Dar nu a apărut doar din motive impuse,
ci și din atitudinea pozitivă a conștiinței publice față de patrimoniul construit.
Ce înseamnă conversia atunci? Care sunt implicațiile sale sociale, culturale și
economice asupra unui oraș? Pornind de la țesătura urbană și avansând studiul
obiectului arhitectural, înțelegem că istoria clădirii este la fel de importantă ca și
contextul din care face parte.
Situl indu strial situat în centrul orașului, într -o stare mai mult sau mai puțin degradată
astăzi, ocupă un loc special printre formele clasice de ruină industrială, amintirea
orașului contemporan fiind marcată de prezența fabricilor care au crescut cu el.
În prezen t, aceste situri nu mai servesc funcția pentru care au fost proiectate și adesea
nu sunt menținute, ceea ce influențează negativ contextul si aceste zone industriale
devin "neprietenoase" locuitorilor. Potențialul economic al intervențiilor este, prin
urma re, pe de o parte, valoarea intrinsecă a terenului pe care există un sit industrial și,

14
pe de altă parte, valoarea culturală și memorială, în unele cazuri, perioadele în care
industria s -a dezvoltat reprezentand etape din istoria orașului.
Separarea funcți ilor din oraș a fost motto -ul conceptelor urbane până în perioada
crizei industriale din anii 1970. Globalizarea a adus modificări producției, distribuției,
consumului dintr -o zonă retrasă; oraș, teritoriu, țară într -un context global unde, pe o
piață satu rată, mobilitatea mărfurilor este cheia supraviețuirii. Migrarea industriei
către noi piețe, reducând timpul între producție și marketing, a însemnat închiderea
multor fabrici și a unor platforme industriale în zonele tradiționale pentru
desfășurarea acest or activități. Dezvoltând, pe de altă parte, tehnologia avansată și
diversificarea mărfurilor a însemnat o incompatibilitate între noile tehnologii și
spațiile industriale moștenite din fazele timpurii ale industrializării, cu cât suntem
mai aproape de zil ele noastre, cu atât mai mult timp între construcția unui complex
industrial și momentul depășirii cerințelor tehnologice este mai scurt. În multe cazuri,
din motive economice, multe clădiri și zone industriale au fost abandonate, optând
pentru construcții rapide, adesea în afara orașului, și mai puțin costisitoare decât
demolarea sau renovarea clădirilor necorespunzătoare.
II.2. Valoarea culturală si arhitecturala a patrimoniului industrial
Clădirile industriale reprezintă o realitate a activității umane, un punct de referință
fizic și temporal care contribuie la creșterea gradului de conștientizare a trecutului
unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în înțelegerea prezentului, contribuind la realiz area unei viziuni realiste a
viitorului.
Lipsa activității în cadrul acestor structuri abandonate creează rupturi în țesuturile
urbane expuse la timp și pericol de uitare colectivă. Valoarea clădirilor industriale
dobândește o valență aproape patrimonială prin toate amintirile colective, poveștile
oamenilor care le trăiau și redescoperirea caracterului specific al locului.
În contextul multiplelor crize care afectează lumea de astăzi – criza identității, criza
economică, criza de densificare excesivă a oraș elor și supraaglomerarea lor, criza
spațiului public, criza ecologică – dezvoltarea orașelor a suferit schimbări majore.
Economia globală din ultimii ani, a cărei impact pe termen lung este greu de estimat,
continuă să producă schimbări globale semnificati ve în domeniile arhitecturii și

15
planificării urbane. Experiența din ultimele decenii arată că orașele din țările
dezvoltate sunt redefinite și adaptate noilor cerințe și activităților postindustriale ca
urmare a globalizării și a mobilității sporite a pers oanelor care caută locuri de muncă
mai profitabile.
Problemele de mediu și sociale actuale generate, printre altele, de dezvoltarea
imobiliară excesivă, care până recent au avut loc într -un ritm foarte rapid, necesită
mecanisme de teoretizare și de investi gare care pot contribui la dezvoltarea urbană
durabilă.
Cladirile istorice joacă un rol important în stabilirea modelelor de revitalizare urbană,
reprezentând elementele distinctive care adaugă valoare unei zone și contribuie la
conservarea ei și a identit ății acesteia. Conservarea clădirilor istorice înseamnă
păstrarea memoriei sitului, menținând astfel continuitatea și coerența morfologiei
arhitecturale și o anumită coerență spațială pe care vor fi realizate dezvoltările
viitoare. În zilele noastre, efect ele globalizării sunt resimțite și în arhitectură, limitele
determinate de problemele culturale și geopolitice, care au fost în esență diferite
înainte, sunt acum eliminate. Arhitectura contemporană nu se mai naște dintr -un
anumit loc, deoarece arhitectura locului este ușor de șters.
Existența în lumea contemporană presupune o conștientizare a faptului că fără trecut
nu am putut vorbi astăzi despre un moment modern cu specificul și caracteristicile
sale. Pentru a -și găsi identitatea, omul modern nu poate el imina temporalitatea din
preocupările sale, existența lui fiind certificată prin referire la trecut, spațiu și acum
fiind o acumulare continuă de straturi succesive de evoluție.
Clădirile industriale reprezintă o realitate a activității umane, un punct de referință
fizic și temporal care contribuie la creșterea gradului de conștientizare a trecutului
unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în înțelegerea prezentului, contribuind la realizarea unei vi ziuni realiste a
viitorului.
Lipsa activității în cadrul acestor structuri abandonate creează rupturi în țesuturile
urbane expuse la timp și pericol de uitare colectivă. Valoarea clădirilor industriale
dobândește o valență aproape patrimonială prin toate a mintirile colective, poveștile
oamenilor care le -au trăit și redescoperirea caracterului specific al locului.

16
În contextul multiplelor crize care afectează lumea de astăzi – criza identității, criza
economică, criza de densificare excesivă a orașelor și su praaglomerarea lor, criza
spațiului public, criza ecologică – dezvoltarea orașelor a suferit schimbări majore.
Economia globală din ultimii ani, a cărei impact pe termen lung este greu de estimat,
continuă să producă schimbări globale semnificative în dome niile arhitecturii și
planificării urbane. Experiența din ultimele decenii arată că orașele din țările
dezvoltate sunt redefinite și adaptate noilor cerințe și activităților postindustriale ca
urmare a globalizării și a mobilității sporite a persoanelor ca re caută locuri de muncă
mai profitabile.
Problemele de mediu și sociale actuale generate, printre altele, de dezvoltarea
imobiliară excesivă, care până recent au avut loc într -un ritm foarte rapid, necesită
mecanisme de teoretizare și de investigare care pot contribui la dezvoltarea urbană
durabilă.
Cladirile istorice joacă un rol important în stabilirea modelelor de revitalizare urbană,
reprezentând elementele distinctive care adaugă caracter și valoare unei zone și
contribuie la conservarea ei și a ident ității acesteia. Conservarea clădirilor istorice
înseamnă păstrarea memoriei sitului, menținând astfel continuitatea și coerența
morfologiei arhitecturale și o anumită coerență spațială pe care vor fi realizate
dezvoltările viitoare. În zilele noastre, efe ctele globalizării sunt resimțite și în
arhitectură, limitele determinate de problemele culturale și geopolitice, care au fost în
esență diferite înainte, sunt acum eliminate. Arhitectura contemporană nu se mai
naște dintr -un anumit loc, deoarece arhitectu ra locului este ușor de șters.
Existența în lumea contemporană presupune o conștientizare a faptului că fără trecut
nu am putut vorbi astăzi despre un moment modern cu specificul și caracteristicile
sale. Pentru a -și găsi identitatea, omul modern nu poate elimina temporalitatea din
preocupările sale, existența lui fiind certificată prin referire la trecut, spațiu și acum
fiind o acumulare continuă de straturi succesive de evoluție.
Creșterea interesului pentru patrimoniu, trecut și păstrarea elementelor car e amintesc
de anumite perioade din istoria orașelor fac acest tip de intervenție – conversie
funcțională în special legată de programele de arhitectură socio -culturală.

17
II.3. Avantajele conversiei funcționale a siturilor industriale
De ce este importantă această intervenție? Care sunt principalele avantaje ale
conversiei funcționale a siturilor industriale atât la nivel de context cât și la nivel de
oraș? Zonele industriale au rămas fără funcțiile pentru care au fost proiectate și, în
acest moment, ambele sunt zone abandonate sau exploatate inadecvat și, în același
timp, reprezintă un potențial semnificativ în cazul conversiilor funcționale care
permit adaptarea unui număr mare de noi funcții la modul în care a fost proiectat
spațiul industrial.
În THE INDU STRIAL HERITAGE – MANAGING RESOURCES AND USES,
Judith Alfrey și Tim Putnam subliniază importanța acestei tendințe de susținere a
acestor intervenții în siturile industriale. În același timp, ele definesc conceptul de
învățare a timpului liber, un concept c are evidențiază interesul locuitorilor orașului în
istoria și moștenirea urbană, siturile industriale cu siguranță marcând o perioadă
importantă în istoria orașului, dat fiind faptul că această etapă a influențat
semnificativ dezvoltarea orașului industria l sau a zonelor industriale ale orașului în
perioada modernă. Judith Alfrey și Tim Putnam reflectă de asemenea faptul că
locuitorii care s -au mutat într -un oraș cu o istorie bogată sunt adesea interesați să
cunoască moștenirea istorică.
Politicile care sus tin beneficiile conversiei si utilizarii siturilor industriale prezinta o
serie de avantaje non -economice care merită să fie evidențiat e.
Conectarea la infrastructura existenta este unul din cele mai importante avantaje.
Majoritatea zonelor industriale de astăzi sunt bine conectate la infrastructura existentă.
Acestea se bucura de o pozitionare buna in oras si acces la sistemul de transport,
canalizare, energie electrica, apa, aprovizionare usoara. Aceste situri sunt plasate in
zone strategice ce le facilit eaza redezvoltarea.
Problema gestionării deșeurilor este una tot mai stringenta in ultimii ani si a devenit o
preocupare proeminentă în cadrul oraș elor mult dezvoltate . Prin reutilizarea unei
structuri deja existente, se elimina cantitatea uriasa de deseur i ce ar rezulta in urma
demolarii.
Astfel reutilizarea unei cladiri deja existente devine o modalitate eficienta de
reducere a deseurilor din constructii.

18
Un al treilea avantaj crucial de care politica de revitalizare se bucură este legătura
strânsă cu co nservarea urbană.Memoria socială este vitală pentru bunăstarea
psihologică și socială a unui oraș . Revitalizarea vechilor clădiri industriale prin
conversie este astfel un pas extrem de eficient pentru a păstra sentimentul istoriei
orașului.

Convertirea funcțională este o soluție în acest sens, alocarea unei noi funcții care
facilitează o mai bună întreținere a construcțiilor și a subansamblelor, toate
bazându -se pe presupunerea că intervenția arhitecturală este aceea care protejează,
păstrează și evidenț iază elementele semnificative ale sitului.
Terminologic, conversia este o schimbare a naturii unui lucru sau o schimbare a
esenței acestuia. În lingvistică, conversia este un proces de formare a cuvintelor prin
schimbarea de la o categorie de gramatică la alta fără a schimba forma ei, care se
bazează pe funcționalitatea schimbării unui cuvânt prin dobândirea unei noi funcții
sintactice.
Conversia poate fi de asemenea înțeleasă ca o transformare, o schimbare prin
remodelare, un proces care depășește forma existentă care se dezvoltă într -un anumit
mod.
Prin urmare, transformarea arhitecturală a unei clădiri poate fi înțeleasă ca o
transformare, ca o schimbare a conținutului sau funcției, fără a schimba forma, de -a
lungul unei căi care merge de la ceva, veche a funcție la altceva, și anume noua
funcție. Înțelegerea conversiei ca o călătorie care depășește forma și care leagă
funcția inițială de construcție cu conținutul nou alocat necesită continuitate. În
consecință, mijloacele de convertire se schimbă, dar în același timp înseamnă
conservare, evoluție și continuitate.
Procesul de conversie este influențat în mod direct de contextul urban în care se
integrează clădirea transformată. Contextul este o structură specifică a unui oraș, a
unei relații sau a unei con exiuni care se stabilește în conformitate cu anumite reguli
între diferitele părți ale unui oraș. Studiul contextului, înțeles ca sintaxă urbană,
implică studiul clădirilor (funcțiilor) și regulile legăturii și localizării lor în țesut
urban. Astfel, conte xtul pare a fi o presupunere care implică anumite condiții, datorită
influenței întregului asupra tuturor părților sale, dar și asupra faptului că acest lucru

19
este important din cauza semnificației pe care partidele o atribuie întregului membru;
orice cons trucție nouă necesită integrarea în contextul întregului prin conectarea sa la
structura specifică.
Procesul de conversie este influențat în mod direct de contextul urban în care se
integrează clădirea transformată. Contextul este o structură specifică a u nui oraș, o
relație sau o conexiune care se stabilește în conformitate cu anumite reguli între
diferitele părți ale unui oraș. Studiul contextului, înțeles ca sintaxă urbană, implică
studiul clădirilor (funcțiilor) și a regulilor de conectare și localizare a acestora în
structura urbană. Astfel, contextul pare a fi o ipoteză care implică anumite condiții,
datorită influenței întregului asupra tuturor părților sale, dar și asupra faptului că
acest lucru este important din cauza semnificației pe care partidel e o atribuie
întregului membru; orice construcție nouă necesită integrarea în contextul întregului
prin conectarea sa la structura specifică.
Ceea ce este demn de remarcat este faptul că o construcție industrială care este
considerată arhitectural valoroas ă prin faptul că marchează o etapă a unui curent sau
a unui stil prin faptul că conține sisteme sau elemente de vocabular arhitectural sau
chiar anumite trăsături specificitatea complotului și modul în care existența a unui sit
industrial într -un context u rban influențează parcelele vecine ale sitului.
În cazul programelor arhitecturale care deservesc funcțiile industriale, forma
clădirilor este subordonată funcției. În cazul unei conversii funcționale, este
interesant faptul că această relație de subordona re este inversată și este practică
identificarea unei funcții care este durabilă și adaptabilă clădirii existente.
Pe de o parte, conversia funcțională reușește să păstreze elementele arhitecturale,
clădirea considerată o lucrare arhitecturală sau locul în întregime, deoarece
introducerea unei noi funcții înseamnă, în același timp, eliminarea riscului ca acest
element, subansambluri sau ansamblurile nu vor fi menținute. Pe de altă parte, aceste
elemente sau lucrări arhitecturale, prin conversie, pot deveni valoroase prin calitatea
interdependenței, iar forma și noua funcție împreună pot crea o nouă lucrare
arhitecturală.
Site-urile industriale au în general o investiție energetică mare (energie încorporată)
și trebuie preluate, adaptate și reutilizate. Aceas tă energie și investiție trebuie

20
evaluate în funcție de valoarea economică, dar și de valoarea arhitecturală sau
arhitecturală a sitului. În cazul în care acest site sau părți din acesta au valoare, acesta
trebuie păstrat și încorporat în noul proiect arhi tectural.
Dacă părți ale sitului nu au valoare, trebuie evaluat dacă este mai eficient să le
demolezi sau să le adaptezi noului program de arhitectură. Aceste clădiri industriale
sunt adecvate unei intervenții funcționale de conversie datorită potențialulu i lor.
Conversia funcțională a siturilor industriale ar trebui făcută pentru a relua
amplasamentul care nu funcționează în oraș pentru a valorifica potențialul său.
Astfel de investiții ar trebui să fie încurajate atât de către administrație, ca urmare a
modelului strategiilor create de SUA la mijlocul secolului al XX -lea, când au fost
puternic încurajate conversiile funcționale, tocmai pentru a rezolva utilitatea
clădirilor mari care nu mai erau utilizate conform scopurilor originale de arhitectură.
Un exe mplu în acest sens este prezentat de Marcus Binney, Francis Machin și Ken
Powell în "Bring future The re -use of Industrial Buildings". Sub titlul "Statele Unite
ne-au arătat calea utilizând cu imaginație fonduri guvernamentale", acestea oferă
câteva exempl e de conversii funcționale, inclusiv conversia funcțională din 1978 a
unei clădiri din industria oțelului la Școala Națională de Proiectare Providence sau a
unei turnatorii din Brooklyn, New York, considerată de către locuitori ca fiind o
"insignă urâtă" p entru oraș într -un centru medical, intervenția de conversie
funcțională, urmărind în același timp anumite modificări ale fațadei, în funcție de
nevoile noului program de arhitectură.

21
CAPITOLUL III Regenerarea urbana: intre patrimoniu industrial si inova tie
III.1. Arheologie industrială
Nu toate siturile industriale se afla clasate ca monument, listate pe Lista
Monumentelor Istorice. Conversia functionala insa se poate realiza indifierent,
important fiind potentialul cladirii si al zonei in care se afla.
Arheologia industriala reprezinta o ramura a cercetarii care se afla la intersectia
arheologiei cu arhitectura si stiintele aplicate. Primele mentionari ale acestei
discipline au existat in spatiul anglo -saxon, locul unde a si aparut tedinta reutilizarii
spatiilor industriale. Fiind un domeniu ce implica cunostinte din mai multe arii,
necesita o abordare multi -criteriala.
Arheologia industrială este definita ca un domeniu interdisciplinar ce presupune
studiul siturilor industriale situri ce au deservit pro grame de arhitectură asociate
proceselor industriale. Această cercetare folosește metode de investigații specifice
pentru a analiza marturiile documentare materiale sau a structurilor, dar si a
marturiilor imateriale a peisajelor create pentru sau în urma proceselor industriale.
Orice conversie ar trebui sa inceapa cu aceasta investigatie, pentru a putea scoate in
evidenta calitatile spatiului si elementele valoroase din cadrul sitului industrial, astfel
încat acest ea să poată fi protejate, eve ntual restaurate pentru a le putea transmite mai
departe generațiilor viitoare.
In functie de tipul de interventie se aplica diverse metode de conservare sau punere in
valoare. Situl industrial poate căpata astfel pe de o parte funcțiunea de muzeu
deoarece sta ca o marturie a unei generatii uitate , caruia i se pot adauga functiunile
unui program de arhitectură actual, dar care, în cazul în care ar fi implementat, să
nu afecteze protejarea elementelor sau ansamblurilor considerate și inventariate drept
valoroase în urma procesului de arheologie industrială.
De interes in cadrul studiului de arheologie industriala sunt in general cladirile in
cadrul carora s -au desfasurat activitati de industrie grea. Cladirile convertite in
general sunt vechi mori, docuri, p oduri, fabricile textile, otelariile, canalele, minele si
sistemele de cai ferate sau gari.

22
Arheologia industriala si nevoia de c onservare a acestor clădiri reprezintă
manifestarea unei nevoi psihologice de securitate și conștientizare a rădăcinilor
deoar ece lădirile vechi cuprind între pereții lor o dublă valoare: una afectivă și una
documentară; ei incorporează ideologiile, sentimentele și modul de gândire al celor
care i -au format, structura lor reflectand nivelul civilizației care le -a creat. Pentru un ii
susținători ai conservării monumentelor istorice, conservarea implică respect față de
monument, fapt ce indică o atitudine statică, lipsită de dinamica pozitiva a creației.
Ca disciplină de studiu, arheologia industriala a fost născut a în prima jumătate a
anilor cincizeci în Anglia, pentru aprofundarea cunoașterii istoriei producției trecute
și actuale, luând în calcul analizele arheologice generate în locurile unde aceste
procese au luat loc începând din a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, înainte de
Revoluția Industrială, până în prezent.

Acesta este un mod diferit de citire a orașului și a schimbărilor sale, prin arheologi a
industrială fiind posibila explora rea unor zone interesante care supraviețuiesc în
fabrici vechi , la care nu avem acces in mod normal si readucerea acestor spatii in
viata activa permanenta a orasului.

Arheologia industrială, precum și arhitectura, reprezintă o modalitate perfectă de a
citi urmele ascunse ale istoriei.

Discutia despre conversia functionala a unei cladiri ind ustriale implica automat si
evidentierea contextului istoric, cu straturile sale optime sau mai dureroase. Peste
toate aceste straturi prezentul sta ca baza iar proiectul de arhitectura dezvoltat peste
aceasta asigura coerenta temporala si vizibilitatea t uturor straturilor.
Prin referire la trecut si constientizarea acestuia se poate pastra un obiect arhitectural
ca un reper istorico -cultural si poate ramane in memoria colectiva. Orice modificare
majora a unui spatiu familiar care produce o emotie in memor ia orasului, poate fi
privita ca o desfigurare. Referirea la trecut creeaza insa un sentiment familiar, care ne
determina sa vedem ca fiind frumos.

23
III.2. Conditii si tipuri de intervenție în siturile industriale
Refunctionalizarea clădirilor existente a căpătat din ce în ce mai multă actualitate și
interes în lumea arhitecturii. Condiția inițială oferă de multe ori constrângeri spațiale
importante și necesită o minuțioasă analiză pentru a crea o legătură puternică între
noua intervenție și trecutul însă r ezultatele sunt de cele mai multe ori extrem de
interesante și apreciate.
Natura provocării devine și mai puternică atunci când condiția inițială este cea a unei
fabrici dezafectate. Construită într -un timp al industrializării forțate, ea este o sursă
importantă de inspirație pentru designerii contemporani. Prezența puternică a vechii
structuri de rezistentă, urmele vizibile ale fostelor procese de producție și rămășițele
decorațiunilor interioare specifice locului de muncă dintr -un timp de mult apus sunt
numai o parte din factorii care pot fi luați în calcul pentru contextualizarea noii
intervenții. Noul proiect devine astfel o oportunitate de a renegocia relația nou -vechi
dar și o oportunitate de a proiecta utilizând elemente vechi într -o manieră
contepor ana. Clădirea trecută prin acest proces devine un hibrid temporal: suspendat
între vechimea să, înrădăcinată în viziuni diferite asupra spațiului și a modului de
funcționare, și contemporanul suprapus prin realocarea spațiului interior pentru noi
utilizări și programe.
Noțiunea difuză de timp este împărțită în trei perioade, trecut, prezent și viitor.
Fiecare act uman este plasat automat într -una dintre categorii. Proiectul – în esență o
proiecție – leagă prezentul cu o existență viitoare. Acțiunile actuale sunt, la rândul lor,
îndreptate de trecut. Prin urmare, designul actual cuprinde atât trecutul cât și viitorul,
dar limitele dintre aceste etape nu sunt atât de rigide și ușor de urmărit, după cum ne
putem imagina. Rămâne la latitudinea designerulu i să decidă gradul de raliu cu
diferitele etape ale existenței clădirii. Proiectele propuse spre evaluare ocupă o poziție
de mediere între cele două cele existente, oferind în același timp posibilitatea unei
anumite transformări în viitor.
Valoarea cultura lă poate fi scoasă în evidență în urma studiilor de arheologie
industrială, proces ce presupune o analiză detaliată asupra sitului industrial și a
elementelor, subansamblurilor și ansamblurilor ce îl compun. Pentru a stabili ce este
valoros și trebuie conservat si restaurat, trebuie să stabilim criterii de selecție astfel

24
încât anumite părți care nu sunt valoroase să poată fi demolate și înlocuite
prin construirea unor noi clădiri ce pot avea un potențial atât economic cât și estetic
sau la nivel de context .
Conservarea și reabilitarea patrimoniului industrial implică alegerea atitudinii față de
structurile vechi și relația dintre stratul nou și cel vechi sau modul în care stratul
anterior poate fi transformat astfel încât să poată coexista în interiorul ac estei clădiri.
Unele opțiuni pot include demolarea (dacă structura conservată nu are valoare sau nu
prezinta interese – nici măcar unul structural), muzeificare sau reintegrare în contextul
contemporan printr -o reabilitare structurală, funcțională și estet ică. Pe de altă parte,
reabilitarea poate deveni un subiect controversat atunci când linia dintre renovare,
façadisme și creativitate nu se distinge în mod clar. Reabilitarea și conversia
funcțională a unei clădiri vechi poate fi văzută ca un compromis (po zitiv) între
conservarea istorică și demolare.
Reintegrarea în circuitul zilnic activ este o abordare echilibrată între opțiunea de a
demola clădirea și opțiunea de muzeificare – văzută ca o înghețare a clădirii într -o
anumită etapă a dezvoltării sale (înț elegerea evoluției ca proces de adaptare a acesteia
construirea la cerințele contemporane). Spațiul definit de o structură existentă poate fi
văzut ca un loc dinamic al schimbării și transformării, o scenă pentru jocul informal
dintre trecut, prezent și ur mătoarea etapă de evoluție care urmează să vină
Conversia este un proces de transformare care implică conservarea și continuitatea,
orice clădire poate să fie citit ca un palimpsest, ale cărui straturi co -prezente (istorice)
ajută înțelegerea și alocarea r ealităților trecutului (construit). Co -prezența necesită
existența simultană, care coexistă de acum încolo într -o clădire, implicând prezența în
același timp și în aceeași intervenție, a ipostazelor semnificative pe care le -a făcut
clădirea. Conversiile și revitalizarea urbană seamănă cu scrierea unui text existent,
care oferă ocazia continuitatii prin integrarea într -o manieră inventivă și creativă a
stratului text anterior noului strat. Prin (re) integrarea fragmentelor conservate ale
straturilor anterioa re, care sunt luate și introdus ca citate în corpul unui text, vechea
semnificație a textului este reînnoită. Din această perspectivă, nu orice proiect de
transformare, reabilitare sau up -grade a existentei clădiri, poate fi numită o conversie
adevărată.

25
În contextul unei perioade de criza economica, majoritatea siturilor industriale au fost
golite si nu mai deservesc niciunui scop sau sunt utilizate necorespunzator. . În cele
mai multe cazuri nu sunt respectate nici considerente de ordin estetic si nici normele
de siguranță în exploatare.
Conversia funcțională a unui sit industrial poate avea un impact urias la nivel
contextual . Acestea vor deveni situri de conversie functionala care vor proteja atat
cladirile cat si peisajul, pastrand un sentiment de fami liaritate in linia orasului.

Creșterea utilizării terenurilor (POT) și rata de utilizare (CUT) sunt premise pentru
"redescoperirea" siturilor industriale în contextul absenței parcelelor mari, necesare
pentru anumit or funcții, cu suprafețe mari, atât ca su prafață construită. Ca urmare a
cerințelor industriale, siturile industriale respecta aceasta cerinta a unor
amplasamente intinse si in plus, constructia specifica este hala, care prezina un plan
liber si foarte flexibil care poate acomoda usor noi functiuni.

Conversia funcțională trebuie realizata in momentul in care situl a fos t eliberat de
functiunea precedenta si a fost pierdut ca spatiu din cadrul orasului. O functiune noua
il poate reintegra si ii poate valorifica potentialul.
Interventiile in cadrul sitului industrial se pot face in functie de clasificarea acestuia
in lista de monumente(sau nu) si gradul de protectie a sitului industrial . Lucrarile care
se fac in cadrul acestuia sunt de conversie functionala sau restaurare, realizate doar in
urma cercetarii.
O tentinda des intalnita incepand cu sfarsitul secolului XX o repre zinta acordarea
unei noi functiuni sitului industrial, pentru a nu ramane un spatiu pasiv. Acesta poate
de asemenea fi si conservat ca ruina insa nu pastreaza capacitatea de catalizator a
unei readaptari formale.
Demolarea siturilor industriale reprezinta ultima solutie, in situatia in care structura
cladiriii nu respecta conditiile de securitate. Pentru cunoasterea starii structurii si a
elementelor importante este necesara inventarierea, conservarea si restaurarea. Pot fi
demolate insa portiuni din ansamb luri daca i nu sunt valoroase în contextul sitului
industrial sau nu reusesc sa suporte formal noua functiune a cladirii . Inserțiile de

26
corpuri de clădire trebuiesc făcute astfel încât să nu afecteze elementele considerate
valoroase din cadrul sitului indus trial.
III.3. Studii de caz

27
Concluzie
Conversia functionala este cea mai buna solutie pentru a reutiliza spatii care in
prezent sunt rupturi in tesutul urban, aparute brusc in momentul schimbarii regimului
politic, pentru ca introduc organic functiuni ce raspund nevoilor societatii actuale,
pastrand insa amintirea straturilor anterioare.
Fostele situri industriale, apartinand patrimoniului spatiilor ex comuniste au un
potential enorm, privit din mai multe puncte de vedere, atat economi c cat si istoric si
cultural. Acestea pot deveni prin conversie spatii cu o identitate aparte, pentru a
atrage atat utilizatorii noilor functiuni cat si pentru a actiona ca un catalizator al
zonelor in care sunt introduse.
Valoarea proiectului de conversie al siturilor industriale este cu atat mai mare cu cat
acestea regenereaza nu doar un singur spatiu in cadrul orasului, ce realizeaza noi
functiuni publice, nedefinite, eclectice, generate de noile conditii socio -economice,
de logica neo -liberala, regenerand o societate intreaga.