Memoria Copiilor Pentru Atingere

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

MASTER RELAȚII PUBLICE ȘI PUBLICITATE

AN 1, GRUPA 2

MEMORIA COPIILOR PENTRU ATINGERE

Michael R. Leippe, Andrew P. Manion, Ann Romanczyk

Eseu argumentativ

MIRELA MĂDĂLINA UNGUREANU

În acest eseu argumentativ, am ales să vorbesc despre atingere, mai exact, am dorit să ma axez pe memoria copiilor pentru atingere.

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea sentimentelor, senzațiilor, mișcărilor, cunoștințelor din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.

În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată. Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa ajungă la cele cinci simțuri în formele de stimuli chimici și fizici. În această primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată sa fie puse în procesul de codare. Depozitarea este a doua etapă sau procesul de memorie. Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la conștiința. Unele încercări de recuperare se pot realiza fara efort din cauza tipului de informații, iar alte încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite motive.

La om, memoria nu este concentrată și localizată într-un singur bloc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcțiile și actele psihocomportamentale specifice. Așadar, spre deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni bilaterale. Între modul de funcționare a memoriei și modul de funcționare al percepției, reprezentării și gândirii există o condiționare reciprocă profundă: dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le susține (percepție sau gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcționarea bazei lui memorative.

Atingerea este primul limbaj cu care se naște fiecare persoană. În mod instinctiv știm cum să comunicăm prin acest limbaj, deși nu știm să îi apreciem importanța.Se pare că o climă caldă produce culturi care au o viziune mai liberală în ceea ce privește atingerile, comparativ cu regiunile reci. Există mai multe ipoteze pentru explicarea acestui lucru, una dinte ele spunând că o temperatură ambientală mai ridicată crește „disponibilitatea" pielii de a fi atinsă (e mai simplu să atingi pe cineva care poartă haine ce acoperă toată pielea, sau haine subțiri prin care pot să simtă mai bine atingerea). De asemenea, se știe că lipsa soarelui poate duce la depresie și indispoziție de a interacționa cu cei din jur. Cu toate astea, aceste obiceiuri pot fi învățate sau dezvățate, cred cercetătorii. Dacă stai mai mult într-o cultură diferită, sau cu prieteni care ori sunt foarte reci, ori foarte deschiși și călduroși, atitudinea ta față de atingeri se poate schimba.

Cel mai important lucru pe care atingerea îl dezvăluie despre noi este gradul de intimitate și cel de dominație. O simplă strângere de mână îți va indica dacă poți să menții contactul cu persoana pe care tocmai ai cunoscut-o. Este totodată o oportunitate importantă de a transmite un mesaj despre tine. O strângere de mână slabă transmite nesiguranță, dezinteres, timiditate. În schimb, o strângere de mână exagerat de puternică poate transmite dorința de dominare a partenerului.

Atingerea fizică la copii, precum îmbrățișările, legănatul, orice activitate de genul: schimbatul scutecelor, îmbăiatul, alăptatul, sunt extrem de importante. Atingerea fizică este unul din modurile primare prin care sugarul învață despre lumea din jur, de aceea dacă îi limităm această activitate, îi micșorăm și șansele la o dezvoltare armonioasă. Afecțiunea fizică constantă, contactul vizual și îmbrățisările ajută chiar și la creșterea în greutate a copilului, prin eliberarea unei multitudini de hormoni necesari în creștere. În general, copilul oferă semnale fizice (plans, întinderea către mamă, focusarea atenției pe mamă) care anunță când acesta simte nevoia de a fi atins. Copilul mai trebuie stimulat să atingă o mulțime de suprafețe cu texturi diferite, de exemplu: perne, prosoape, parchet, suprafețe uscate, umede sau reci, pentru a i se permite explorarea. Acesta trebuie urmărit pentru semne de neplăcere și orice textură care îi produce disconfort trebuie îndepărtată. Izolarea, abuzul sau ignorarea unui sugar în această perioadă poate duce la un adult cu probleme emoționale, sociale, intelectuale.

Din punctul meu de vedere, literatura în acest domeniu al memoriei infantile și al amintirilor din copilărie înca este săracă. Noi nu putem ști cu precizie ce își va aminti copilul și ce va uita, sau vârsta de la care va începe să rețină evenimentele. Memoria, intens studiată de neurologi, rămane tainică în ceea ce privește rezultatul pe care îl dă. Copilăria noastră psihologică pare, să înceapă mai tarziu decât copilăria biologică.Primele amintiri pe care le au copiii, la vârste mici, se transformă sau se schimbă în timp. Pe măsură ce copiii cresc, primele amintiri sunt înlocuite cu întâmplări petrecute la vârste tot mai mari. Dar, pe măsură ce cresc, amintirile lor devin mai coerente.

Am găsit un studiu foarte interesant pe internet derulat de Carole Peterson și echipa sa, de la Universitatea Newfoundland, Canada.Studiul s-a derulat pe 140 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4 și 13 ani. Copiii au fost rugați să relateze cele mai timpurii trei amintiri și vârsta la care s-au petrecut. Apoi, parinții acestora au fost rugați să confirme claritatea datelor. Ce au descoperit cercetătorii? Mezinii, cei de 4 ani, nu au întâmpinat nicio problemă în a povesti întâmplări trăite înainte de a împlini doi ani. Dar, pe măsură ce vârsta copiilor crește, acestora le vine tot mai greu să reproducă aceleași amintiri.

Mai concret, psihologii au evaluat copiii implicați în studiu, la doi ani după interviul inițial. Acestora li s-au adresat aceleași întrebări: cele mai timpurii trei amintiri și vârsta la care s-au petrecut. Copiii care aveau 7 ani sau mai puțin, au răspuns diferit la a două întâlnire. Au reprodus amintiri diferite decât prima dată. Și numai 33% dintre copiii de 10-13 ani la momentul inițial, au reprodus, la al doilea interviu, aceleași amintiri precum în urmă cu doi ani. Altfel spus, "copilăria noastră psihologică începe mult mai târziu decât copilăria reală", concluzionează Peterson.

Referitor la memoria și procesul de învățare, felul în care copilul reușește să asimileze și ulterior să pună în practică ceea ce învață la școală este esențial pentru evoluția sa. Iar unul dintre factorii importanți în acest sens este memoria, un proces complex, care la copiii cu vârste între 6 și 8 ani se află într-un continuu proces de dezvoltare. Acesta implică deopotriva memoria pe termen scurt, mai exact capacitatea de a reține informația pentru câteva secunde, memoria activă adică abilitatea de a reține informația timp de mai multe minute și de a lucra cu ea și, în final, memoria de lungă durată și anume, capacitatea de a reține informația pentru o perioadă mai lungă de timp. Spre exemplu, autorii Leippe, Romanczyk și Manion, spun că atunci când copilul transcrie un cuvânt de pe tablă, mai întâi este pusă în funcțiune memoria de scurtă durată, mai exact copilul trebuie să rețină secvențe de litere, apoi cea activă atunci când trebuie să scrie cuvântul în caiet fără să privească mult timp la tablă și în cele din urmă este activată memoria de lungă durată, adică, prin reținerea cuvântului, a sensului acestuia și prin capacitatea de scriere ulterioară a lui fără a fi nevoie să mai privească felul in care cuvântul este scris pe o tablă.

Memoria poate fi îmbunătățită și cu ajutorul unei alimentații adecvate, bogată în substanțe nutritive care ajută la dezvoltarea creierului copiilor. Se știe că fructele, legumele, carnea, cerealele integrale sunt alimente extrem de importante în acest sens și că ele nu trebuie să lipsească din dieta zilnică. Vitaminele și mineralele contribuie semnificativ la dezvoltarea sistemului nervos al copiilor.

În concluzie, pot spune că părintele îl ajută cel mai mult pe copil să își fixeze amintirile referitoare la atingeri. Cum? Printr-un stil elaborat, descriptiv, de a sta de vorbă cu el. Cercetătorii au descoperit cămodul în care parinții își exprimă emotiile și trăirile influențează memoria copilului. Memoria acestuia este antrenată de o mămică ce îl ajută să construiască imagini, povești, din experiențele sale, să realizeze anumite conexiuni între evenimente și să le dea viață prin exprimarea emoțiilor.

BIBLIOGRAFIE

https://commons.wikimedia.org

Home

http://www.qbebe.ro/

Michael R. Leippe, Andrew P. Manion, Ann Romanczyk, Journal of Applied Psychology, 1991, Vol. 76, No. 3