Meloterapia Beneficii Si Tratamente

=== 905af14d307153d4001faf19fb52eb6863427dad_101434_1 ===

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII TINERETULUI ȘI SPORTULUI

UNIVERSITATEA DE ARTE TÂRGU-MUREȘ

MELOTERAPIA – BENEFICII ȘI TRATAMENTE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF. (LECT.) UNIV. DR. PRENUMELE ȘI NUMELE

ABSOLVENT:

PRENUME NUMELE

CUPRINS

ARGUMENT

Din punct de vedere științific, meloterapia se fundamentează pe efectele psihofiziologice și psihice ale sunetelor muzicale, utilizate ca instrumente cu mare valoare terapeutică în practică, contribuind la echilibrarea afectivă a individului bolnav și la restabilirea canalelor de comunicare dintre acesta și cei apropiați. Terapia prin muzică contribuie la o viață socială activă, la integrarea sau reintegrarea în societate a unor indivizi cu disfuncții, tulburări sau boli somatice și psihosomatice.

Lucrarea de față reprezintă o cercetare care urmărește impactul pe care îl are meloterapia în tratamentul persoanelor cu Alzheimer, în scopul încetinirii procesului de pierdere a memoriei. Problematica abordată în cadrul acestei lucrări urmărește să sprijine reintegrarea socială a bolnavilor de Alzheimer, prin utilizarea meloterapiei și a unor activități de socializare.

Obiectivul principal al cercetării vizează în general aspectele legate de situația actuală a bolnavului mintal în societate. Scopul acestei cercetări este de a identifica dificultățile și barierele care impiedică integrarea în societate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală și de a identifica resursele necesare pentru a înlătura aceste bariere și dificultăți.

MELOTERAPIA – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Terapia prin muzică, cunoscută și sub numele de meloterapie, reprezintă o formă specială a terapiei, în care se utilizează muzica în locul vorbirii, ca un mijloc de exprimare. Cu ajutorul meloterapiei, se pot trata numeroase tulburări mentale sau afective, anumite blocaje mentale, agresivități ascunse, boli psihosomatice, dar și afecțiuni de tipul toxico-dependenței.

Apariția meloterapiei

Studiile elaborate de specialiști în domeniu referitoare la influența pe care o are muzica asupra comportamentului unui individ și asupra stărilor sale afective sunt destul de numeroase, multe din ele având o vechime foarte mare. În unele culturi s-a studiat intens importanța muzicii și rolul acesteia în viața indivizilor.

Includerea muzicii în ritualuri și ceremonii cu scop curativ, a fost menționată în numeroase lucrări vechi. Astfel, încă de la Platon, întâlnim o oarecare încercare de a explica acțiunea benefică a muzicii asupra psihicului uman, precum și puterea terapeutică pe care aceasta o are în tratamentul unor afecțiuni.

Terapia prin muzică a apărut încă din Antichitate, aceasta fiind folosită adesea pentru a încuraja indivizii care plecau la războaie și lupte. În secolul I d.H., terapia prin muzică era o modalitate de vindecare a bolilor foarte des utilizată, așa încât școlile din Padova și Salerno au introdus cursuri despre meloterapie în programul de școlarizare și formare al medicilor.

Preocuparea pentru efectele terapeutice ale muzicii s-au bazat, încă din perioada Antichității, pe capacitatea muzicii de a vindeca sau de a avea efecte nocive, atunci când nu e folosită corespunzător. Ascultarea sau interpretarea muzicii sunt cele două modalități de a lua contact cu valorile artei muzicale în scop terapeutic.

Bolile cele mai frecvente în perioada renascentistă și barocă erau numite „melancolie” – cu referire directă la o anumită stare de spirit, iar în epoca clasică rolul vindecător al muzicii a devenit mai important, accentuându-se legatura dintre corp, minte și suflet în cadrul practicilor ezoterice.

Începând din secolul al XVIIIlea, medicii au avut o abordare mai degrabă științifică a științei lor, conexând informația medicală cu cea din mecanică, mecanică hidraulică, chimie. În epoca romantică, medicina era deja o știință autonomă, ale cărei mijloace erau adeseori alăturate celor muzicale, ce contribuiau mai ales la ameliorarea stării de spirit a celor care apelau la metodele terapeutice muzicale.

Întorcându-ne la Antichitate, observăm că la adepții lui Pitagora există primele atestări ale utilizării muzicii în scop terapeutic. Aristoxenus a scris că adepții lui Pitagora foloseau medicamente pentru purificarea corpului și a sufletului, iar alți autori scriau că aceștia foloseau cântece, atunci când se trezeau, ca să fie plini de energie sau ca să se elibereze de grijile zilei și să se pregătească pentru somn.

În acea perioadă se foloseau melodii diferite pentru eliberarea de supărare, eliberarea de frustare, eliberarea de pasiune, eliberarea de furie sau eliberarea de griji. Ba chiar și unele dansuri erau utilizate în acest scop. Existau numeroase melodii instrumentale interpretate la lira și folosite cu scop terapeutic.

Nu există dovezi clare cum că terapia prin muzică poate fi atribuită lui Pitagora, însă din acea perioadă datează primele informații despre acest tip de terapie. Apare menționat Kleinias din Tarentum, adept al teoriei muzicale și practicant al meloterapiei, astfel că în momentele în care acesta era nervos cânta la liră, și zicea că numai astfel se calmează.

Efectul diferitelor feluri de muzică a fost mult discutat. Conform unor eseuri ale vremii, diferitele feluri de moduri și ritmuri utilizate în muzica grecească erau strâns legate de calitățile etice ale poporului grec.

Dansurile și cântecele grecești aveau rolul de a stârni emoții care își lăsau amprenta asupra indivizilor. Tinerii trebuiau să aibă parte de influențele muzicale potrivite, prin melodii care reflectă bărbăția, îndemânarea și puterea. În acea perioadă exista un control al statului asupra muzicii, control utlizat ca un instrument de menținere al sănătății publice.

Xenocrates, elevul lui Platon, utiliza instrumentele muzicale pentru a vindeca istericii. Când se remarcă efectul pe care muzica sa îl are asupra persoanelor bolnave, îndurerate, acest efect nu se referă la cuvintele cântecului, ci la muzică și linia melodică a acestuia. Totuși, mai târziu unii filozofi ai vremii au contestat faptul că muzica fără cuvinte ar putea să aibă un asemenea efect asupra indivizilor.

Principalele instrumente muzicale grecești utilizate în acea perioadă erau lira și aulosul. Aulosul semăna cu un flaut, însă era de fapt un instrument făcut din trestie sub forma unui oboi. De regulă se cânta la două aulosuri deodată, instrumentistul suflând și cântând la ele simultan. Pentru adepții lui Pitagora, lira era foarte importantă în terapia prin muzică, însă aulosul era considerat vulgar, în vreme ce se credea că lira are capacitatea de a purifica sufletul de pasiuni iraționale.

Lira era considerat un instrument pozitiv, însă aulosul era un instrument ambivalent, care stârnea pasiuni, avea capacitatea de a vrăji, însă avea și unele efecte pozitive. Platon considera că muzica și mișcările regulate ale dansului creează calm și ordine.

De asemena se menționează puterea muzicii în vindecarea bolilor trupului, prin folosirea unor incantații. După secolul al V-lea nu se se mai menționează incantațiile, însă aulosul apare și mai târziu, fiind folosit în tratarea sciaticii. Se credea că aulosul vindecă și boli precum leșinul, panica sau chiar epilepsia, ba chiar ar vindeca și unele mușcături de șarpe.

În Roma antică regăsim din nou incantațiile în vindecarea bolilor sau a unor răni. Cato povestește despre incantații folosite în vindecarea dislocațiilor, iar Varro vorbește despre incantații folosite împotriva durerilor de picioare. Aceste incantații erau în mod evident parte de magie și nu de terapie, însă prin utilizarea cântecelor în incantații, acestea au fost asimilate adesea meloterapiei. Varro menționează în în lucrările sale despre Thaletas și vindecarea ciumei prin muzică, despre pitagorieni și despre cei care au vindecat sciatica prin muzică.

Cicero îl pomenește în lucrările sale pe prietenul său Diodotus care folosea lira ca să își relaxeze mintea. Asclepiades din Bithynia îi vindeca pe frenetici cu ajutorul unei melodii, probabil muzică instrumentală, și a tratat surzenia cu sunete de trompetă. Se face adesea referire la folosirea muzicii în medicină pentru tratarea bolilor mentale și a depresiei.

În secolul al VI-lea apare o informație despre împăratul Iustinian al II-lea care avea puternice accese de furie, tentative de suicid și agresivitate. Conform scrierilor vremii, acesta putea să fie calmat numai dacă i se cânta. Se recomanda terapia prin muzica pentru liniștirea sufletului, alături de stimuli precum vinul, conversațiile lungi, ascultarea recitărilor poetice și plimbările în natură.

Nu trebuie însă să credem că muzica era o metodă obișnuită și des folosită pentru tratarea bolilor fizice. Spre exemplu, în Antichitate, unde medicina avea deja tradiție puternică, muzica era folosită cu caracter de excepție. Conform unor înscrisuri ale vremii existau șarlatani care pretindeau că pot vindeca epilepsia folosind incantații.

Medicina vremii se baza pe dietă alimentară, exerciții fizice, medicamente sau chirurgie incipientă. Terapia prin muzică era considerată medicină marginală, chiar dacă erau câțiva medici care chiar o foloseau.

”De institutione musica” a lui Boethius, scrisă la începutul secolului al VI-lea, a devenit sursa principală de cunoaștere a teoriei antice despre muzică, teorie ce s-a perpetuat în occident în Evul Mediu. Acesta dă numeroase exemple de cazuri reale care demonstrează puterea pe care muzica o are asupra corpului uman.

Toate aceste aspecte au fost menționate în lucrarea lui Boethius pentru a sublinia importanța pe care o are muzica în viața oamenilor. Lucrarea sa este principala formă prin care concepția antică, cosmologică referitoare la meloterapie a fost transmisă Europei Medievale.

Aristotel, chiar dacă profund influențat de etosul lui Platon, nu era de acord cu muzica înțeleasă la nivel cosmic. El face parte din școala scepticilor în ceea ce privește muzica folosită în scop terapeutic.

De asemenea, este important să amintim și creștinismul, care face parte din tabloul post-antic. Creștinismul nu a fost neutru în dezvoltarea meloterapiei, deoarece numeroși teologi susțineau efectele benefice ale terapiei prin muzică. Au existat în acea perioadă numeroși reprezentanți ai unor biserici creștine care se îndoiau de puterea terapeutică a muzicii.

Terapia prin muzică a fost utilizată în numeroase culturi ca tratament încă din Antichitate, adesea cu rezultate remarcabile. Secolul trecut a adus o oarecare formalizare a cunoștințelor în domeniul acesta, permițând astfel maximizarea beneficiilor obținute în urma tratamentelor.

O abordare formală a meloterapiei a început în perioada celui de-al doilea Război Mondial, când doctorii utilizau muzica în tratarea soldații ce sufereau de șoc post-traumatic în urma exploziilor. În anul 1994, în Statele Unite ale Americii, Universitatea de Stat din Michigan a pus bazele primului program școlar de terapie muzicală ce putea fi absolvit cu diplomă.

La începuturile științei terapeutice bazate pe folosirea muzicii ca mijloc de vindecare era aplicată empiric și numai într-un domeniu restrâns, astăzi meloterapia este folosită într-un mod științific, cu consecințe precis asumate și rezultate uimitoare într-o gamă extinsă de afecțiuni.

Muzica și medicina au conexiuni profunde: fiecare dintre ele își manifestă efectele în anumite zone ale personalității umane – fiziologice și spiritual. Ambele presupun o cunoaștere profundă și complex a omului și a mediului său de gândire, a vieții sale afective, a sensibilității.

Dacă în Antichitate terapia prin muzică poate fi rezumată ca fiind pentru filosofie un curent important, dar marginal pentru medicină, lumea medicală arabă medievală a fost mai generoasă. Această cultură datorează mult învățăturilor grecești primite prin intermediul traducerilor din original sau siriană.

Ca termeni medicali era dominată de multitudinea de informații, însă nu se menționa nimic despre terapia prin muzică. Totuși, se pare că medicina medievală islamică a considerat că terapia prin muzică avea importanță în teorie ca și în practică, fiind folosită în spitale, lucru care nu se mai întâmplase până atunci și nici după, până în timpurile moderne.

Astfel, în cultura arabă terapia putea fi făcută fie prin stimulare, fie prin relaxare, adică fie prin intermediul unei stări extatice provocate de o stimulare ritmică puternică despre care se crede că alungă forțele malefice, sau printr-o stare de hipnoză produsă de obicei de o muzică repetitivă, de incantații, prin care armonia este readusă în corpul și sufletul pacientului. Ambele metode sunt foarte vechi și erau cunoscute în toată lumea.

Întradevăr, din Antichitate până în zilele noastre, medicina acceptă din ce în ce mai mult eficacitatea terapiei prin muzică, muzica fiind recunoscută în societățile primitive ca și în cele evoluate ca având proprietăți curative.

Pentru comunitatea Gnawa muzica era esențială pentru revelarea universului și un factor proeminent în sistemul lor de credință. Într-adevăr cântecele, muzica instrumentală și dansurile sunt semne și simboluri ale unui complex de cunoștințe și idei, și impun folosirea unei serii de tehnici mistice care îl fac pe adept nu numai un cunoscător dar și un actor, un participant. Deci, pașii de dans și timpii muzicali sunt încărcați de semnificație. Se spune că ascultatul cu atenție al sunetului gumbriei (o lăută cu gâtul lung și cu trei corzi) este cea mai bună metodă ca sufletul adeptului să fie prins în lacul iluziilor. Efectul muzicii este mult crescut atunci când se folosesc și niște parfumuri subtile într-un moment anume al ritualului pentru a întări regulile la care se supun adepții.

Pentru Gnawa, ritualurile, de obicei marchează și întăresc toate sărbătorile lor, acestea pot fi desfășurate și în particular la cererea unui adept sau a unei persoane bolnave care dorește să primească binecuvântarea, grația divină sau o slujbă de vindecare.

Grupul de muzicieni care asigura desfășurarea ceremoniei era format dintr-o persoană care cânta la gumbri, considerată ca fiind cunoscătoare și care îndeplinea rolul de șef al ritualului; el este cel care cânta și la ganga (o tobă mare). Ceilalți muzicieni din grup, patru sau șase persoane, cântau la qeraqeb. Qeraqeb denumește o pereche de castaniete de metal legate de palmele cântareților. Muzicienii participă și la dans și în plus pot și să cânte la niște tobe mai mici. Pe ritmul metalic dansatorii își etalează calitățile executând figuri acrobatice cu o rapiditate impresionantă.

Cu puțin înainte de miezul nopții, lăuta este purificată cu tămâie înaintea ultimei părți în care împreună cu ganga acompaniază dansul extatic al exorcizării. Pacientul care are nevoie să fie vindecat devine agitat, se ridică și face gesturi frenetice iar prin dans intră în transă. În final, acesta ajunge la o stare de epuizare care se presupunea că indică eliberarea sa de spiritul care l-a posedat.

Meloterapia – concept

Muzica este arta ce ajută la exprimarea sentimentelor și ideilor umane prin sunete combinate într-o manieră specifică ei. Muzica are la bază trei elemente: ritmul, armonia și melodia. Ritmul se referă la potrivirea accentelor tonice în fraze muzicale. Armonia implică îmbinarea melodioasă a sunetelor. Ritmul și melodia sunt acele elemente esențiale în compunerea unui cântec, a unei melodii.

Melodia cuprinde o succesiune de sunete îmbinate în funcție de regulile ritmului și a modulatiei cu scopul formării unei unități ce are un sens expresiv, rezultând astfel o compoziție muzicală (melodie, cântec).

Din punct de vedere științific, meloterapia se fundamentează pe efectele psihofiziologice și psihice ale sunetelor muzicale, utilizate ca instrumente cu mare valoare terapeutică în practică, contribuind la echilibrarea afectivă a individului bolnav și la restabilirea canalelor de comunicare dintre acesta și cei apropiați. Terapia prin muzică contribuie la o viață socială activă, la integrarea sau reintegrarea în societate a unor indivizi cu disfuncții, tulburări sau boli somatice și psihosomatice.

Meloterapia este o metodă de vindecare sau de atenuare a simptomelor bolii prin ascultarea muzicii, care are capacitatea de a duce la echilibrarea energetică a individului, prin fenomenul de biorezonanța indus de vibrațiile instrumentelor. Actualmente, meloterapia cuprinde și integrează un ansamblu complex de metode psihoterapeutice ce implică participarea activă a individului bolnav, utilizând complexul sunet-ființă în scop diagnostic și de tratament.

Terapia prin muzică reprezintă o metodă utilizată în vindecarea și atenuarea a numeroase simptome. Terapia se face prin intermediul muzicii, care induce armonie și un oarecare echilibru energetic ca rezultat al fenomenului de biorezonanță indus de vibrațiile sonore.

Muzica îl însoțește pe om în evoluția sa spirituală, iar efectele benefice ale terapiei muzicale au fost studiate de către mulți înțelepți, spre exemplu Aristotel, Platon sau Pitagora. Muzica este o formă de terapie care se aplică atât la persoanele sănătoase, inducându-le o stare de liniște și confort, cât și la persoanele bolnave, care prezintă dificultăți de relaționare, boli somatice, blocaje emoționale sau cognitive.

Eficacitatea meloterapiei apare unde muzica solicită și stimulează totalitatea caracteristicilor pozitive ale unui individ: voință, perseverență, inițiativă, încredere în sine, inteligență și memorie.

Meloterapia vizează folosirea muzicii ca instrument de tratament cu caracter terapeutic în scopul menținerii, restabilirii sau ameliorării sănătății mentale și fizice a individului. Însă este necesar să menționăm faptul că nu orice individ este receptive la muzică, de aceea, meloterapeutul trebuie să cunoască care este terapia cea mai eficace, benefică indicată și acceptată individ, pentru a o utiliza în folosul acestuia.

Intervenția terapeutului în meloterapie presupune, pe lângă o bună pregătire a acestuia, mult tact și cunoașterea particularităților fiecărei persoane. Folosind elementele muzicale ca o formă de terapie, muzica poate stimula și dezvolta folosirea comunicativă a vocii și a dialogului pre-verbal cu ceilalți, stabilind sensuri și relații ce vor sta la baza dezvoltării limbajului.

Spre exemplu, implicarea elevilor cu cerințe educaționale special (CES) în activitățile complexe de terapie prin muzică prin care pot explora și astfel, controla instrumentele muzicale, le creează copiilor o stare afectivă pozitivă, stimulatoare pentru achiziții preverbale și verbale noi.

Sunetul instrumentelor devine un stimul care facilitează comunicarea, copilul răspunzând acestor stimuli externi într-un mediu securizant, dobândește curaj și încredere în sine, crește nivelul interacțiunii sociale, deprinde noi mijloace de comunicare și își îmbogățește vocabularul activ.

Ca și o concluzie se poate spune că un program de consiliere de grup centrat pe terapie prin muzică și alte terapii prin mediere artistică, în cazul grupurilor formate din elevi cu CES sau elevi cu CES integrați și colegii lor de clasă poate duce la modificarea sistemului de relații între elevi la nivelul clasei și poate determina modificări la nivel individual sub aspectul: autocunoașterii și stimei de sine, exprimării emoționale și comportamentale.

Conform specialiștilor în acest domeniu, pe de o parte meloterapia este o formă privilegiată de terapie prin artă, iar pe de altă parte meloterapia este o tehnică științifică bazată pe descoperirile din psihologie, neurofiziologie sau electroacustică.

Terapia prin muzică se aplică doar după efectuarea unor testări prealabile referitoare la cultura și preferințele muzicale în cazul beneficiarilor care au cât de cât o cultura muzicală dobandită din anii de scoală: muzică vocală sau intrumentală, interpretul și instrumentul favorit, dar si in funcție de preferințele pentru un anume instrument muzical sau o linie melodică preferată în cazul beneficiarilor fară cultură muzicală, cu referire directă la pacienții care nu sunt scolarizați sau care au un nivel de comprehensiune foarte scăzut

Muzica mai poate reprezenta și un fond pentru alte activități terapeutice și de aceea, testarea în prealabil a preferințelor subiecților privind fragmentele musicale preferate, va duce la detensionări conflictuale sau decodificarea unor mesaje nonverbal.

Meloterapia are ca principal obiectiv diminuarea anxietății, înlăturarea inhibițiilor, reorganizarea vieții, facilitarea acceptății de sine, de ceilalți, acceptarea realității, restabilirea sau ameliorarea comunicării, precum și atenuarea handicapurilor motorii și senzoriale.

Meloterapia are o puternică forță inovatoare, având arie de aplicare extinsă. Terapia prin muzică facilitează restabilirea ritmurilor fundamentale de funcționare ale organismului uman, astfel că terapia prin muzică poate să fie folosită în domenii variate.

Meloterapia se folosește în cardiologie, fizio-kinetoterapie sau psihomotricitate, acționând în sensul temperării sau antrenării ritmului cardiac al individului, precum și în sensul reînvățării echilibrului static sau dinamic. Terapia prin muzică ajută la revitalizarea persoanelor în vârstă, încurajând declanșarea unor noi motivații.

Meloterapia, în asociere cu metodele verbale, are triplu rol. Aceasta ajută la descoperirea expresivității corporale, ajută la relaxarea individului și acționează asupra ritmurilor corporale și a psihicului uman.

Terapia prin muzică utilizează muzica pe post de instrument terapeutic în scopul menținerii, restabilirii sau ameliorării sănătății mintale, fizice sau emoționale a individului. Terapia prin muzică include folosirea muzicii și a sunetelor într-un cadru structurat și organizat cu scopul promovării bunăstării mintale, fizice și sociale a unui individ.

Terapia prin muzică nu constă de fapt în educația muzicală a indivizilor, deși aceștia își pot însuși unele abilități muzicale de bază, spre exemplu cântatul la un anumit instrument, însă nu acesta este scopul terapiei muzicale.

În meloterapie, muzică este folosită în primul rând pentru a stabili un punct inițial de contact cu copilul sau adultul tratat, iar mai apoi ca o modalitate de a adresa și rezolva dificultățile întâmpinate de respectivii indivizi.

Terapia prin muzică este o modalitate psihoterapeutică de tratament specifică, care este anume pusă la dispoziția individului cu scopul ca acesta să se poată autocunoaște, pentru a putea suporta mai ușor dificultățile și piedicile vieții cotidiene și pentru a putea trece peste toate acestea.

Meloterapia poate fi utilizată cu copii retrași sau care nu răspund pentru a îi implică într-o activitate muzicală împărtășită. Totodată, poate fi folosită pentru a canaliza energia persoanelor foarte active într-un mod pozitiv și constructiv. Poate fi folosit lucrul în grup în cadrul ședințelor pentru a dezvolta și practica abilități sociale, cum ar fi conștientizarea și aprecierea altor membrii ai grupului, ascultarea, așteptarea rândului, abilități de conducere.

Muzică poate crea o legătură specială între o persoană și îngrijitor. Persoană cu dizabilități are șansă de a interacționa la nivel egal cu altă persoană și este creată posibilitatea de a fi ascultată. Limbajul utilizat în meloterapie este unul al analogiilor. Prin meloterapie, în cadrul ședințelor i se propune individului un obiect analogic de-a lungul unei evoluții ce poate să opereze în sens terapeutic, substituind sau blocând situația patologică.

În vederea atingerii scopului meloterapiei este importantă alegerea unui proiect meloterapeutic adecvat pentru situația în care se intervine prin meloterapie. În cadrul ședințelor de meloterapie sunt cuprinse fie persoane în mod individual, fie grupuri de persoane.

În situația în care la ședințe participă grupuri, acestea pot fi grupuri de origine (în cadrul terapiei familiale) sau neogrupuri (grupuri de tip terapeutic). Alegerea unui proiect meloterapeutic adecvat permite individului stabilirea unei legături directe cu aspirațiile sale, cu simptomele și situația actuală.

Meloterapia se poate realiza atât individual, cât și în grup, atât la copii, cât și la adulți. Astfel, individual ședința va consta în audierea timp de aproximativ zece minute a muzicii preferate, după care se începe discuția liberă de tip psihoanalitic. În grup se poate asculta un fragment muzical urmărindu-se modalitățile de exprimare a participanților pe parcursul terapiei.

Există o legătură de exprimare a celor participanți pe parcursul terapiei între muzică și medicină cât și obiectivele tehnice ale muzicoterapiei în grup și anume:

de a permite bolnavilor să se lase pătrunși de muzică, în condiții de audiție diferite de acelea în care asistă la un concert

de a provoca comunicarea între auditori cu privire la alegerea preferințelor, prin intermediul comentariilor

de a permite terapeutului care coordonează ședința (după alegerea bucății muzicale), abordarea reacțiilor, a respingerilor, tăcerilor și comentariilor fiecărui bolnav din grup, se realizează astfel o mai bună cunoaștere a problemelor sale și se culeg date utilizabile în psihoterapia verbală.

Utilizarea muzicii ca metodă terapeutică trebuie făcută rațional, ținând cont de impactul psihologic al diferitelor structuri muzicale asupra subiecților. Meloterapia este indicată fie în cadrul unei relații duale, fie în cadrul unui grup mic.

Deoarece este vorba de un proiect cu caracter evolutiv se urmăresc aspecte ce privesc situații viitoare. Muzica poate să se constituie ca suport relațional pentru relațiile subiectului cu sine și cu alții. Există trei moduri de utilizare a muzicii în psihoterapie:

psihoterapia de inspirație psihanalitică

psihoterapia ce privilegiază actul creator

psihoterapia bazată pe cognitivism.

Din punctul de vedere al activităților pacienților beneficiari ai meloterapiei se utilizează foarte des forma activă a meloterapiei, denumită și meloterapie directă.

Meloterapia directă are un succes enorm, deoarece constă în desfășurarea unor activități de creație muzicală de către subiecții însăși. Terapia activă constă în implicarea directă a pacienților în jocuri ritmice sau melodice, care le solicită acestora exercitarea capacității de exprimare (asociația percepției corporale cu percepția instrumentală, utilizarea de instrumente pentru improvizație sau explorare intrumentală) fiind și o premisă necesară pentru stimularea imaginației și creativității. Participarea activă reprezintă un avantaj, deoarece în acest mod se îmbină activitatea mentală cu cea fizică.

Rareori se utilizează forma receptivă a meloterapiei, meloterapia indirectă. În acest caz, subiecții beneficiari ai meloterapiei indirecte vor audia muzica creată de către ei și înregistrată în momentul execuției. În cadrul meloterapiei indirecte, subiecții nu sunt pasivi, deoarece audiția solicită un anumit grad de participare. Terapia receptivă reprezintă o formă de ascultare în mod pasiv a ariilor musicale, făcută cu sau fără concentrarea atenției la discursul sonor.

De-a lungul anilor muzica a suscitat o serie de interpretări privind capacitatea ei de a crea o anumită stare sufletească. Există două domenii în muzicoterapie: muzicoterapia receptivă bazată pe audiție și muzicoterapia activă bazată pe expresia muzicală și pe creativitate.

Cercetările în domeniul meloterapiei au demonstrat faptul că instrumentele de percuție, cum sunt castanietele, țambalele, tamburinele, tobele sau xilofoanele, ușurează mult comunicarea în cazul copiilor cu deficiențe mintale severe, în cazul copiilor anxioși sau în cazul copiilor timizi.

În cazul copiilor și nu numai, meloterapia produce o relaxare emoțională, surprinzând în structura sa, două secvențe: prima constă în identificarea tipului de muzică preferată, observând-o pe cea care le face plăcere, dar și pe cea care îi agasează, enervează, indispune și a doua constă în provocarea la o discuție comună privind motivația alegerii muzicii respective.

Muzica, fiind strâns legată de mituri și având rădăcini adânci în originile umanității, se află în corelație cu magicul și sacrul, astfel că în unele mitologii se consideră că muzica este anterioară universului, fiind un participant la apariția acestuia. Datorită unor tehnici apropiate de interpretarea muzicală, orice individ își poate activiza potențialul său creativ în vederea explorării și înțelegerii emoțiilor și sentimentelor sale.

Aceste instrumente sunt la îndemâna indivizilor și sunt utilizate pe post de medieri creatoare. Terapia prin muzică este utilizată adesea și ca o modalitate de dezvoltare personală.

Oamenii sănătoși văd muzica în contextul studierii unui intrument muzical, a cântatului în cor sau a interpretării solo, dar pentru persoanele cu nevoi speciale și dificultăți de învățare, muzica are un alt rol. Pentru ei frecvența sunetelor, ritmul și dansul au un rol de control în procesul de învățare.

De asemenea muzica s-a dovedit a fi eficientă în scoaterea din starea de izolare a persoanelor ce manifestă probleme de comunicare. La indivizii care suferă de tulburări psihice și mentale s-a observat că stimulii sonori diminuează intensitatea tulburărilor în perioadele de decompensare, ameliorează comportamentul socio-afectiv și ajută la sporirea încrederii în sine.

Meloterapia are la bază valorificarea tuturor funcțiilor artistice creative:

funcția fizionomică

funcția de manevrare a instrumentelor

funcția de generalizare a formelor

funcția simbolică.

Chiar dacă meloterapia se utilizează în anumite tulburări sau boli psihice și psihosomatice, există domenii în care aplicarea meloterapiei nu se justifică. În acest caz meloterapia se va axa pe planul activ al producerii sau reproducerii de piese muzicale, pe planul audiției sau chiar și pe ambele planuri. Există trei mari scopuri ale intervențiilor prin meloterapie:

dezvoltarea capacității de ascultare activă

dezvoltarea și menținerea conștiinței și stimei de sine și față de alții

dezvoltarea și menținerea autonomiei prin capacitatea de a face alegeri.

Muzică are o importantă funcție terapeutică și o funcție educativă, contribuind astfel la realizarea echilibrului dintre corpul și sufletul indivizilor.

Numeroase studii au evidențiat relația existent între muzică și misticism, în cazurile de transă și de isterie, situații în care muzica acționează prin îngustarea conștiinței subiectului și prin punerea în ordine a haosului interior al acestuia. Folosim muzica în terapie ca agent al schimbării, pentru a stabili relații terapeutice prin care să se realizeze dezvoltarea personală.

În procesul terapiei prin muzică, muzica este folosită, utilizată în mod conștient pentru ameliorarea vieții de zi cu zi, felul de a fi, și felul de a deveni. Terapia prin muzică definită în sens larg este utilizarea muzicii ca instrument terapeutic pentru restaurarea, întreținerea, și îmbunătățirea sănătății psihologice, mentale, și fiziologice și pentru abilitarea, reabilitarea și întreținerea de comportament, de dezvoltare, aptitudini fizice, și sociale.

BENEFICIILE ȘI EFECTELE UTILIZĂRII MELOTERAPIEI

Cei care se ocupau cu medicina în perioada modernă timpurie ca și publicul educat aveau idei foarte clare despre capacitatea muzicii de a vindeca, pentru ce boli putea fi folosită și de ce uneori vindeca și alteori făcea rău.

În cărțile de specialitate ale vremii, legătura dintre muzică și medicină se manifesta în două feluri diferite dar care au totuși ceva în comun. Ascultatul sau interpretarea muzicii pot fi folosite în vindecarea bolilor, ușurează convalescența sau dimpotrivă poate provoca boala.

Cu foarte puține excepții, bolile despre care se vorbea erau legate de suferințe psihice. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea asemenea suferințe erau numite melancolie, dar în timpul secolului al XVIII-lea, accentul a început să fie pus pe sistemul nervos și problemele legate de acesta.

Meloterapia se fundamentează din punct de vedere științific pe efectele psihofiziologice și psihice ale sunetelor, utilizate ca instrumente cu mare valoare terapeutică, contribuind astfel la echilibrarea afectivă a individului și la restabilirea canalelor de comunicare. Terapia prin muzică contribuie la o viață socială activă, la integrarea sau reintegrarea în societate a unor indivizi cu disfuncții, tulburări sau boli somatice și psihosomatice.

O figură importantă în dezvoltarea doctrinei muzical-magice a fost Marsilio Ficino. Lucrarea sa proprie De triplici vita apărută în anul 1489 au stat la baza textelordespre magie din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Cartea a fost punctul de pornire al discuțiilor despre melancolie și relația dintre aceasta și filosofie și muzică. Prima carte se ocupă de menținerea sănătății, a doua cu prelungirea vieții și a treia cu influența astrelor. În această ultimă carte Ficino oferă o noua explicație despre puterile muzicii.

O abordare similară se întâlnește în literatura franceză a epocii. Se pare că testamentul fizicianului Louis Roger reprezintă primul sprijin adevărat pentru terapia prin muzică în medicina practicată în Franța, cel puțin în perioada modernă timpurie.

Înainte de secolul al XVIII-lea puțini medici au analizat serios muzica în scrierile lor. Totuși, calitățile vindecătoare ale muzicii au fost explorate de compozitori și poeți care au încercat să stârnească anumite răspunsuri emoționale în cadrul publicului lor.

O mulțime de autori care s-au ocupat de problemele sufletului și ale minții au fost oameni ai bisericii, iar alții, cu toate că nu au practicat medicina, aveau educația necesară să scrie despre subiecte legate de medicină.

Înțelegerea principiilor era mai importantă decât vindecarea bolilor, iar boala era rezultatul dezechilibrului umorilor din corp. Se considera că cele patru umori – sângele, flegma, fierea sau bila galbenă și melancolia sau bila neagră – erau influențate de cele patru elemente (pământ, aer, foc și apă) și cele patru caracteristici (fierbinte, rece, uscat și ud).

Cel mai puternic accent se punea pe medicina dietetică care se axa pe temperamentul fiecărui individ în parte. Fiecare persoană are o fire înnăscută care este influențată de circumstanțe interne sau externe, iar medicul, ținând cont de aceste elemente, recomanda un regim zilnic.

În acest context muzica, în special cea vocală, era privită ca o formă de exercițiu care stimula pulsul și reechilibra umorile. În același timp, ritmul era considerat ca o unealtă de diagnostic foarte utilă pentru medic atunci când lua pulsul. Și ascultatul muzicii era benefic, ajutând la digestie, la naștere sau la relaxarea dinaintea somnului. Mai presus de toate, muzica avea legătură cu tulburările minții. Aceste tulburări se aflau între rațiune și simțuri și erau cele care provocau modificări ale umorilor.

Cercetările desfășurate ulterior în acest domeniu au evidențiat faptul că dimensiunea esențială în terapia prin muzică nu este de fapt factorul estetic, ci însuși potențialul afectiv al muzicii. Eficacitatea acestei terapii se menține chiar și în cazul unor indivizi lipsiți total de cultură muzicală, cu condiția ca în aceste situații lucrările muzicale selectate să fie alese în conformitate cu structura afectivă a fiecărui individ în parte. Muzica poate să reevoce și să reînvie amintiri în planul afectiv, iar pe planul cognitiv poate să reactiveze sedimentările unor experiențe existențiale anterioare.

Mergând pe fir cronologic muzica, mai mult decât restul artelor, își are rădăcina în straturile primitive, arhaice ale psihicului uman, fiind influențată și influențând la rândul său aceste straturi. Cercetătorii în acest domeniu au analizat dubla apartenență a operelor muzicale la imaginar și simbolic, precum și la procesele primare și cele secundare, dar și relația dintre muzică și inconștient, dar și relația dintre muzică și dorințele individului. Meloterapia declanșează în ființa umană retrăirea unor afecte, a unor emoții puternice, permițând fie pe cai ludice, fie pe căi imaginare eliberarea și exprimarea acestora.

Datorită meloterapiei atenuarea sau înlăturarea unor trăiri traumatizante și a anumite afecte refulate ar putea reprezenta o modalitate de satisfacere al conștiinței estetice a individului. Emoțiile estetice și în special emoțiile muzicale pot fi un suport al unor stări afective conflictuale, din pricina faptului că limbajul muzical este expus și unor contraforțe emoționale, unor manifestări ale pulsațiilor ritmice, descărcării tensiunilor, precum și diminuării depresiilor.

Emoția individului este exteriorizată în cadrul terapiei prin muzică prin intermediul limbajului muzical, echilibrând subiectul, la fel cum unii compozitori reușeau să depășească episoadele nevrotice sau stările psihopatologice numai prin activitatea de creație muzicală.

În terapia prin muzică intervențiile meloterapeutului sunt în principal muzicale și mai puțin verbale. Scopul final al meloterapiei este comun tuturor psihoterapiilor, fiind acela de a favoriza evoluția comunicării verbale ca modalitate de autoreglare și echilibrare a persoanei.

Pe de o parte, obiectivul principal al terapiei prin muzică este de a permite articularea trăirii și gândirii muzicale, iar pe de altă parte de a permite articularea gândirii verbale, prin formarea de interrelații specifice între meloterapeut și beneficiarul terapiei, ținând cont de dimensiunea muzicală și personală a fiecărui individ.

În meloterapie, toate elementele muzicii și piesele muzicale sunt utilizate cu scopul deschiderii unor canale de comunicare în cazul indivizilor ce manifestă grave probleme în acest sens. Meloterapeutii sunt centrați în tratamentul pacienților pe abordarea analogică a comunicării, urmând ca ulterior subiecții să ajungă și la expresia verbală a comunicării.

Numeroși cercetători care s-au preocupat de logica comunicării verbale și de componentele ei pun accentual și pe importanța decodificării mesajelor nonverbale. Pornind de la aceste aspecte, meloterapeutul va continua terapia ținând cont de tăcerile individului, de bătăile ritmului și de comunicarea nonverbală, considerându-le atitudini cu un anumit mesaj și semnificație.

Meloterapia poate fi utilizată cu succes și în terapiile cognitive, lansându-se terapii muzicale cognitive, care au ca scop să învețe individul să își modifice propriul mod de a gândi, cu speranța de a antrena modificări ale comportamentului acestuia. Astfel, Galinska a creat tehnica portretului muzical.

Această tehnică constă în audierea de către individ a unor piese, în care el se percepe ca în oglindă. Portretul muzical cuprinde trei aspecte esențiale ale personalității individului: Eul de fațadă, Eul ascuns și Eul potențial. Tehnica portretului muzical permite o terapie profundă, oferind informații prețioase în ceea ce privește reprezentarea și imaginea de sine a individului.

Terapia prin muzică este utilizată adesea în cadrul terapiilor sistemice. În cadrul acestor tipuri de terapii, meloterapeutul utilizează muzica (audiată sau creată de către indivizi), urmărind conștientizarea contradicțiilor și paradoxurilor relațiilor lor interpersonale, urmând ca mai apoi să se amelioreze calitatea comunicării. Încadrată în cadrul terapiilor sistemice, terapia prin muzică poate fi utilizată cu succes și în terapia cuplului sau a familiei.

Terapia prin muzică este utilizată adesea și în cadrul psihoterapiilor umaniste, care au la bază valorizarea individului în scopul unei mai bune înțelegeri a intențiilor lui în cadrul actului comunicării. În acest caz accentul este pus pe atitudinea meloterapeutului, mai mult decât pe anumite concepte și tehnici de tratament. Implicarea activă a meloterapeutului este foarte importantă. Meloterapeutul apelează la metode non-directive de tratament, iar reglarea comportamentului individului se face începând cu experiențele de natură afectivă trăite de acesta în prezent.

Meloterapia este indicată ca metodă în tratamentul bolilor psihosomatice. În acest caz, indivizii sunt încorsetați într-un univers al raționalizarilor, utilizând un limbaj fără cuvinte pentru a-și traduce dificultățile și intențiile. Pentru această categorie de indivizi muzica este uneori singura care poate să dărâme barierele incomunicabilității și să le permită astfel să își atenueze simptomele bolii de care suferă, evoluând în sfera comunicării verbale.

Terapia prin muzică nu se limitează numai la domeniul psihiatric, deoarece indicațiile meloterapiei sunt vaste și pot viza numeroase patologii sau tulburări cum ar fi anxietatea, depresia, inhibiția sau sentimentul de abandon.

Utilizarea abuzivă a termenului de meloterapie aparține persoanelor ce propun terapia prin muzică în domenii cum ar fi educația persoanelor cu deficiențe de auz, profilaxia durerilor, pregătirea pentru naștere, pregătirea intervențiilor chirurgicale, etc. În aceste cazuri se poate face în unele cazuri apel la piese muzicale cu anumite efecte pozitive, dar nu se poate vorbi despre meloterapie în adevăratul sens al cuvântului.

Chiar dacă meloterapia se utilizează cu succes în unele tulburări, boli psihice sau boli psihosomatice, există domenii în care aplicarea terapiei prin muzică nu se justifică sub aspectul eficienței în raport cu particularitățile psiho-fizice ale fiecărui individ în parte. În acest caz meloterapia se va axa fie pe planul activ al producerii sau reproducerii de piese și de fragmente muzicale, fie pe planul audiției de opere muzicale, sau chiar și pe ambele planuri.

În unele țări, psihologii care au urmat anumite stagii de formare în meloterapie au utilizat-o pe aceasta la indivizii care sufereau de Alzheimer. În aceste cazuri s-a pornit de la ideea conform căreia fundamentele limbajului verbal au natură muzicală, iar în procesul dezvoltării persoanele acestea sunt anterioare atât funcțiilor lexicale, cât și funcțiilor semantice.

Meloterapia se utilizează în toxicomanie în relație cu intervențiile verbale, prin care se focalizează atenția subiectului pe probleme precise, concrete și reperabile. În situația în care se utilizează ca terapie audiția muzicală, individul este întrebat de ce îi plac anumite piese muzicale.

Alte întrebări se referă la emoțiile și sentimentele individului. Adesea se întreabă subiectul dacă are un sentiment de plăcere sau unul neplăcere după audiție. Este necesar să se utilizeze un meloterapeut priceput, expert în analiza muzicală, deoarece terapia prin muzică presupune și muncă în echipă, deoarece în unele cazuri meloterapeutul colaborează cu psihologi specializați pe meloterapie.

Terapia prin muzică este o formă specifică de a psihoterapiei prin artă și are la bază asocierea muzicii cu lumea sonoră a individului. Acțiunea terapeutică a muzicii este eficientă doar dacă meloterapeutul ia în considerare toate aspectele specifice ale personalității psihomuzicale ale individului și elaborează și aplică o metodologie individualizată, riguroasă și clară.

Terapia prin muzică trebuie neaparat să includă și susținerea psihologică și psihopedagogică personalizată a individului, iar derularea proiectului meloterapeutic trebuie să fie evaluată sub aspectul eficienței.

În cadrul activităților de meloterapie nu sunt necesare cunoștiințe de muzică sau cunoașterea unui instrument muzical. Prevenția este numită ca fiind prevenție primară, secundară și terțiară. Aplicația meloterapiei are mai multe direcții:

Prevenția primară – concentrată asupra prevenirii dificultăților sociale, fizice și psihice, meloterapia participă prin instrumentele de identificare a riscurilor, dar intervine în dezvoltarea personalității și al autocunoașterii.

Prevenția secundară – constă în tratarea stărilor și dificultăților psihice, în restabilirea stării de sănătate.

Prevenția terțiară – se aplică în situații când prin tehnici de meloterapie vom prelucra rezultatele traumelor, sau a consecințelor unor dificultăți emoționale sau a unor boli, prin reabilitare și recuperare.

Conform protocolului profesional al meloterapeuților, terapia prin muzică are diferite forme de lucru în funcție de mecanismul de activare folosit în cadrul terapiei: astfel putem vorbi despre meloterapia de tip activ, meloterapia de tip receptiv și meloterapia de tip integrativ.

În meloterapia activă relația terapeutică se realizează prin muzică improvizată activă. Instrumentele folosite sunt instrumente muzicale, vocea terapeutului și a participanților, muzica audio, limbaj muzical propriu creat.

În terapia receptivă relația terapeutică se realizează prin prelucrarea emoțiilor, aminitirilor emoționale, experiențelor, trecute readuse de ascultarea unei piese muzicale. Instrumentele folosite sunt muzica de diferite tipuri, alese de pacient, tehnici de imagerie, technici de relaxare. Având în vedere tehnicile de imagerie și de relaxare, în terapiile nonverbale nu vor fi implicate persoane cu boli psihotice aflate sub tratament psihogen, pt că distanțarea de realitate ar putea să accentueze această stare.

Vorbim despre meloterapie integrativă atunci când folosim atât tehnici active cât și pe cele receptive combinate. Acesta înseamnă că pe lângă muzică în terapie vor fi întroduse și elemente de improvizații verbale sau nonverbale. Astfel în cadrul tehnicilor clasice de muzică în meloterapia integrativă folosim în egală măsură și teatrul de păpuși, pantomima, desenul, modelajul, dansul, mișcările, compunerea sau dramatizarea.

În țara noastră s-a evidențiat în trecut muzica tracilor, apreciată ca barbară sau primitivă, raportat la gusturile muzicale ale anticilor, muzica tracilor avea caracteristici nete, ce o diferențiau de alte culturi muzicale, fiind viguroasă prin sistemele ritmice utilizate sau prin sunetul strident al instrumentelor însoțite de strigăte. Aceleași surse vorbesc și despre efectul terapeutic și psihologic al muzicii, ca și despre repertoriul specific al actului taumaturgic, practicat în vechime.

O culoare aparte a culturii muzicale pe aceste teritorii este dată de existența cetăților grecești, în care se practica o cultură de tip elenistic, ale cărei influențe se vor face simțite și în regiunile limitrofe, în aria culturală geto-dacă.

De altfel, sunetul diverselor rituri, ceremonii, spectacole, invocări războinice, mulțumiri pentru victoria în luptă sau practici magice însoțite de muzică și dans, diferențiat în funcție de ocazie, zeu venerat sau rezultatul scontat al implorării forțelor naturii, stă mărturie pentru o cultură muzicală avansată, în acord cu stadiul civilizației materiale și spirituale a acestor meleaguri, aflată pe orbita unor influențe interculturale și interartistice de mare impact în lumea veche și străveche.

La începuturile științei terapeutice bazate pe folosirea muzicii ca mijloc de vindecare era aplicată empiric și numai într-un domeniu restrâns, astăzi meloterapia este folosită într-un mod științific, cu consecințe precis asumate și rezultate uimitoare într-o gamă extinsă de afecțiuni.

Muzica și medicina au conexiuni profunde: fiecare dintre ele își manifestă efectele în anumite zone ale personalității umane – fiziologice și spiritual. Ambele presupun o cunoaștere profundă și complex a omului și a mediului său de gândire, a vieții sale afective, a sensibilității.

Ultimele cercetări și practici ne-au confirmat faptul că terapia prin muzică este un tratament universal, ușor de aplicat, fără costuri imense, care poate fi chiar soluția de vindecare în cazul multor boli (mai ales în cazul celor psihice: melancolia, depresia, astenia, angoasa). De altfel, orice om are nevoie de clipa sa de retragere din agitația acestei lumi, clipă care poate fi înfrumusețată cu un moment muzical de cea mai înaltă calitate ce contribuie la liniștirea noastră, la echilibrarea balanței interioare, la înfrumusețarea universului în care trăim.

Veacul al XIX-lea este unul esențial în meloterapia țării noastre, deoarece acesta a prilejuit artiștilor români conectarea la valorile europene ale momentului, lipsind etapele precedente de dezvoltare muzicală consolidată. Artiștii străini traversau teritoriul românesc, trupele italiene de operă ofereau reprezentații publicului de aici, iar evenimente se consemnau mai ales la Timișoara, Sibiu, Iași și București.

Învățământul muzical românesc s-a născut în acele timpuri (Conservatorul Filarmonic și dramatic din Iași și Conservatorul din București). Societatea Filarmonică din București și-a început activitatea la jumătatea sec. al XIX-lea, în anul 1868, iar în acea perioadă societățile corale au devenit foarte răspândite, mai ales în Transilvania.

Dintre muzicienii excepționali ai țării amintim pe Ciprian Porumbescu (1853-1883), compozitor și violonist, întreținând legături cu lumea muzicală austriacă și italiană și beneficiind de studii în Germania. Creația sa s-a dezvoltat în toate marile genuri (opereta Crai Nou) și a fost apreciată ca fiind modernă de către contemporanii săi.

După studii muzicale la Paris, George Stephănescu a reușit înființarea stagiunilor lirice ale țării în anul 1885, urmând ca inaugurarea Operei Române să se producă în anul 1921. Marile generații de interpreți lirici români îi datorează întreaga sa preocupare pentru statutul muzicii profesioniste și a valorii ei. Tot în acea perioadă Constantin Dimitrescu a înființat primele cvartete de coarde, iar Gheorghe Dima a devenit unul din inițiatorii liedului romantic.

Muzica este o modalitate de a vindeca în primul rand sufletul și de a influenteza comportamentul si starea de spirit. Se poate spune, la modul general, că efectele terapiei prin muzică în psihiatrie, acționează în mod efectiv asupra stresului și depășește barierele din calea comunicării dintre pacient și terapeut, dar și dintre pacient-pacient. În urma acestei terapii pacienții reușesc să se exprime liber, să-și expună ideile, situațiile concrete sau propriile emoții, fapt ce creează împreună cu atmosfera destinsă un efect cathartic major.

În cazul copilului și nu numai, meloterapia produce o relaxare emoțională, surprinzând în structura sa, două secvențe: prima constă în identificarea tipului de muzică preferată, observând-o pe cea care-i face plăcere, dar și pe cea ce-l agasează, enervează, indispune și a doua constă în provocarea la o discuție comună privind motivația alegerii muzicii respective. Pornind de la muzica ritmată la cea lentă, cu text sau fără text, beneficiarul reușește să-și exteriorizeze trăirile afective, detensionându-se emoțional, controlându-și comportamentul.

Activitatea terapeutică poate fi corelată și cu alte elemente de ergoterapie sau artterapie, realizându-se o complexă exprimare afectivă. Meloterapia produce și o detensionare emoțională.

Prima secvență a meloterapiei este aceea a tipului de muzică preferată de subiect observând-o pe cea care-i face plăcere, dar și cea care-l agasează, enervează, indispune. A doua secvență reprezintă provocarea subiectului la o discuție comună privind motivația alegerii muzicii respective.

Activitatea terapeutică poate fi corelată și cu alte elemente de ergoterapie sau arterapie, realizând o complexă exprimare afectivă. Meloterapia este un amalgam al muzicii cu terapia, folosim muzica, un agent al schimbării, pentru a stabili relații terapeutice prin care să se realizeze dezvoltarea personală. În procesul terapiei prin muzică, muzica este folosită, utilizată în mod conștient pentru ameliorarea vieții de zi cu zi, felul de a fi, și felul de a deveni.

Terapia prin muzică definită în sens larg este utilizarea muzicii ca instrument terapeutic pentru restaurarea, întreținerea, și îmbunătățirea sănătății psihologice, mentale, și fiziologice și pentru abilitarea, reabilitarea și întreținerea de comportament, de dezvoltare, aptitudini fizice, și sociale.

Efectul Mozart

În anii ’50 în Franța doctorul Alfred Tomatis a efectuat experimente de stimulare auditivă asupra unor grupuri de copii cu deficiețe de vorbire ori comunicare. Acest fenomen a fost preluat, și a proliferat în sute de centre peste tot în lume, utilizând preferențial muzica lui Mozart pentru optimizarea diverselor deficiețe, mai ales a copiilor.

Nu există o bază coerentă de argumentare și demonstrare dar constatăm că în aceste tratamente experimentale este utilizată mai ales muzica lui Mozart și din creația acestuia mai ales muzica ce prezintă partide solistice cu registru înalt (vioara, flautul, oboiul) sau unele dintre simfoniile mozartiene.

Conform specialiștilor muzica mozartiană poate fi folosită la:

optimizarea diverselor deficiențe la copii

dezvoltarea inteligenței spațiale

dezvoltarea funcțiilor gândirii, a gândirii abstracte, strategice

dezvoltarea abilităților comunicaționale

dezvoltarea creativității, capacității de concetrare și abilităților de învățare

dezvoltarea abilităților de exprimare emoțională.

Meloterapia activă Orrf

Concepția pedagogică a metodelor lui Orrf se bazează pe mișcare, ritm, exprimare liberă, text și dramaturgie, mai ales improvizații ritmice, elementare. După al doilea răboi mondial, au mai adăugat la aceste elemente: vocalizarea. Astfel componentele meloterapieie Orff-Schulwerk sunt: muzică elementară, vorbire elementară, mișcări elementare.

Lucrând și practicând acest concept în șolile de pedagogie muzicală, în perioada 1950-1954, pedagogia muzicală Schulwerk va intra în rândul lucrărilor pedagogiei muzicale. Astăzi este cea mai cunoscută metodă de terapie prin muzică. În același timp accentul fiind pus pe exprimare improvizată, s-au creat instrumente specific de percuție care pot fi folosite și de copii/tineri cu dizabilitate.

Metoda Ulwilla

Heinrich Ulrich profesor de muzică și psihopedagog, inițiatorul metodei Ulwilla, a dorit să combată concepția că persoana cu dizabilitate nu poate învăța o partitură muzicală. Astfel a fost elaborată o partitură colorată, în care notele nu sunt reprezentate pe liniile muzicale, ci cu diferite cercuri colorate.

Această metodă este ușor de vizualizat, are o construcție pedagogică simplă și nu necesită abilități de percepție spațială. După spusele lui Ulrich, copiii din învățământul de masă, cei care învață muzica prima dată prin partitura colorată cu mai mare ușurință pot asimila și cel classic. Astfel Metoda Ulwila poate fi folosită cu succes la acele persoane care nu au cunoștiințe muzicale, (abilități de citire a unei partituri) – cum sunt: copiii preșcolari, copii și tineri cu dizabilități, copii și tineri cu dificultăți de învățare, persone în vârstă.

În metoda Ulwilla, având în vedere patitura colorată și instrumentele pregătite special pentru această terapie, în structura instrumentelor muzicale a fost posibilă și desenarea notelor colorat pe instrumente. De asemenea culorile pot fi un ajutor în învățarea numerelor, a matematicii, în dezvoltarea coordonării mișcărilor la persoane cu dizabilități neuro-motorii.

STUDIU DE CAZ.

APLICAȚIILE MELOTERAPIEI LA PACIENȚII CU BOLI PSIHICE

Μеlotеraрia ѕе рractică în ѕеrvicii ѕреcialе, реrѕoanеlе imрlicatе fiind ѕuрuse la încерut unor tеѕtе реntru a lе cunoaștе рrеfеrințеlе ѕau, duрă caz, cultura muzicală. Ρеntru mеlotеraрiе ѕе foloѕеștе aрroaре în еxcluѕivitatе muzica claѕică, astfel рot fi mеnționatе câtеva еxеmрlе de melodii carе ѕе foloѕеѕc în clinicilе dе ѕреciliatatе реntru divеrѕе tulburări рѕihicе ѕau fazе alе tulburărilor dе anxiеtatе:

Ρеntru ѕеdarеa ѕiѕtеmului nеrvoѕ: Сoncеrtul nr. 5 реntru рian și orchеѕtră dе Βееthovеn, Uvеrtura oреrеi Ρеrѕival dе Wagnеr

Ρеntru rеlaxarе: Арocaliрѕa animalеlor dе Vanghеliѕ

Ρеntru dеѕtindеrе: Ѕonata реntru flaut, alto și harfa dе Dеbuѕѕy, Сlar dе luna dе Dеbuѕѕy, Νocturnеlе lui Сhoрin

Ρеntru dеѕtindеrе nеuro-muѕculară: Lacul Lеbеdеlor dе Сеaikovѕki, Ѕеrеnada dе Сhoрin, Ѕimfonia Ρaѕtorala dе Βееthovеn, Viѕ dе dragoѕtе dе Liѕzt

Ρеntru calmarе, liniștе: Аnotimрurilе dе Vivaldi, Аvе Μaria dе Ѕchubеrt, Сoncеrtul Imреrial dе Βееthovеn,Valѕurilе lui Сhoрin

Ρеntru inѕomniе: Variațiunilе Goldbеrg dе Βach

Ρеntru combatеrеa oboѕеlii și ѕurmеnaјului: Ρoеmul ѕimfonic Vitava dе Ѕmеtana, Diminеața dе Griеg

Ρеntru tratarеa ѕtărilor dерrеѕivе: Сarnavalul dе Dvorak

Ρеntru calmarеa ѕtărilor dе agitațiе: Оda bucuriеi dе Βееthovеn, Сorul реlеrinilor dе Wagnеr

Ρеntru tratarеa nеvrozеi aѕtеnicе și tulburărilor vеgеtativе: Μica ѕеrеnadă și Ѕimfonia nr. 41 dе Μozart

Ρеntru calmarеa ѕufеrințеlor cе aрar în urma unor еvеnimеntе tragicе: Сoncеrtul реntru violoncеl dе Dvorak și Ρatеtica dе Сеaikovѕki.

Lucrarea de față reprezintă o cercetare care urmărește impactul pe care îl are meloterapia în tratamentul persoanelor cu Alzheimer, în scopul încetinirii procesului de pierdere a memoriei.

Problematica abordată în cadrul acestei lucrări urmărește să sprijine reintegrarea socială a bolnavilor de Alzheimer, prin utilizarea meloterapiei și a unor activități de socializare. Obiectivul principal al cercetării vizează în general aspectele legate de situația actuală a bolnavului mintal în societate.

Scopul acestei cercetări este de a identifica dificultățile și barierele care impiedică integrarea în societate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală și de a identifica resursele necesare pentru a înlătura aceste bariere și dificultăți.

Utilizarea anumitor metode non-farmacologice, cum ar fi terapia prin muzică, în tratamentele pentru demență și boala Alzheimer are o istorie lungă. Muzica a fost folosită pe scară largă ca o eficientă metodă terapeutică, exemplele incluzând testarea individualizată sau testarea clasică.

Relaxarea persoanelor bolnave prin audierea anumitor melodii în fundal prezintă o eficiență sporită în ceea ce privește calmarea persoanelor ce suferă de Alzheimer și alte afecțiuni asociate. Efectele meloterapiei asupra persoanelor vârstnice, cu simptome ale demenței precum depresia, poate îmbunătăți atât starea de spirit a acestor persoane, cât și anumite funcții cognitive.

În afară de unele probleme de anxietate, cele mai cunoscute simptome assciate demenței și Alzheimerului sunt legate de pierderea memoriei și de imposibilitatea reținerii amintirilor noi. Muzica poate fi de asemenea utilizată și în legătură cu aceste simptome, în urma unor studii constatându-se faptul că capacitatea de amintire la pacienții cu demență se îmbunătățește semnificativ atunci când ascultă muzică.

În ceea ce privește capacitatea de a crea noi amintiri, persoanele ce suferă de Alzheimer prezintă leziuni la nivelul lobului frontal și este observabil la spectroscopia apropiată cu infraroșu că activitatea cortexului prefrontal este scăzută cu ajutorul muzicii, în așa fel încât să contribuie la codificarea memoriei. Memoria muzicală, inclusiv versurile, poate fi redusă în stadiile incipiente ale bolii, însă poate fi păstrată chiar și în cazul unor pacienți cu un stadiu avansat al bolii.

Obiectivele principale ale tratamentului Alzheimerului vizează ameliorarea abilităților funcționale, facilitarea utilizării resurselor cognitive și reducerea dependenței persoanelor bolnave față de îngrijitori. În acest caz, abordarea terapeutică trebuie sã fie multidisciplinară cuprinzând aspecte medicale, sociale, psihologice, psihoterapeutice, precum și aspecte referitoare la acomodarea în cazul modificării ambianței.

Există numeroase tipuri de terapii pentru persoanele cu Alzheimer, utilizându-se atât terapii nonfarmacologice, cât și terapii farmacologice, ambele tipuri de terapii vizând refacerea deficitelor neurotransmițătorilor și corectarea tulburărilor de natură psihică și a celor de natură neurologică.

Terapia non-farmacologică în tratamentul Alzheimerului cuprinde toate aspectele medicale, sociale, psihologice, precum și ambianța, acestea fiind incluse într-un plan individual de intervenție. Planul individual de intervenție cuprinde planul de îngrijire, planul de recuperare și planul de integrare sau reintegrare socială.

În planul de intervenție sunt cuprinse date referitoare la starea de sănătate fizică a pacientului, eventuala depresie sau anxietate, durerile sau disconfortul fizic, efectele secundare ale medicației, biografia individuală, factorii psihologici, factorii fizici de mediu, analiza comportamentală și analiza funcțională în relație cu îngrijirea și îngrijitorii.

Planul individual de intervenție trebuie să fie întocmit de către o echipă multidisciplinară constituită din psihiatru, medic de familie, psiholog, fiziokinetoterapeut, logoped, meloterapeut, ergoterapeut, asistent social, asistent medical, infirmier, îngrijitor autorizat sau un membru al familiei. Acest plan de intervenție se revizuiește regulat, în medie o dată la 3-6 luni, frecvența revizuirii fiind stabilită de comun acord cu îngrijitorii pacientului. În funcție de rezultatele evaluării se decide menținerea persoanei bolnave pentru îngrijire, la domiciliu, în centrele de zi sau în centrele rezidențiale specializate.

Meloterapia în terapia Alzheimerului este adesea folosită ca un mod de exprimare psihologică, cognitivă, socială și fizică a nevoilor pacientului. Tehnicile utilizate în meloterapie variază, folosindu-se diferite instrumente muzicale, dar și audierea sau chiar interpretarea unor cântece. Efectele pozitive ale meloterapiei în tratamentul Alzheimerului includ ușurarea simptomelor comportamentale și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.

Meloterapia este asociată cu amplificarea interacțiunilor intrafamiliale și îmbunătățirea abilităților sociale ale bolnavilor de Alzheimer. Muzica poate fi folosită pentru a facilita reminiscențele și pentru a stimula memoria de lungă durată. Terapia prin muzică poate îmbunătăți recunoașterea și amintirea în contextul liniei melodice și al verbalizării gândurilor.

Când muzica sau alte sunete ajung în ureche, acestea sunt transformate în semnale electrice, ajungând prin nervul auditiv la creier, care le procesează. De aici, răspunsul creierului este unul mult mai complex.

Tehnologia modernă a arătat faptul că muzica activează unele regiuni ale creierului, printre care și regiunile responsabile de memorie și de emoție, dar și zonele responsabile de funcțiile motorii.

Cercetătorii au descoperit că atunci când ascultăm cantece pe care le-am auzit în copilărie este activată zona cortexului prefontal, situat în spatele ochilor. Este una din zonele creierului care se deteriorează cel mai greu în cazul pacientilor cu Alzheimer, din această cauză pacientii cu Alzheimer pot cânta cantece din copilărie, însă nu își mai amintesc aproape nimic altceva. Această zonă este responsabilă și pentru creația muzicală, prezentând importanță deosebită pentru tratarea diferitelor afecțiuni neurologice.

Documentarul Alive Inside (în traducere Viu pe dinăuntru) arată cât de puternic influențează muzica persoanele în vârstă care suferă de demență. Pacienții, care înainte erau lipsiți de reacții la stimuli, parcă s-au trezit la viață atunci când li s-a pus muzica preferată și au început să bată ritmul cu picioarele, să-și miște mâinile și chiar să poarte conversații lungi despre pasiunea lor pentru muzică și despre rolul acesteia în viața lor.

Documentarul, produs și regizat de Michael Rossato-Bennet, îl urmărește pe asistentul social Dan Cohen care le pune muzică pacienților săi și îi privește revenind la viață. Cohen este directorul executiv al organizației non-profit Music&Memory, care strânge și donează iPod-uri pacienților din azilurile de bătrâni, oferind informații și resurse pentru asistenții care încearcă să înființeze programe de terapie muzicală pentru pacienții lor.

Conform documentarului, un bărbat pe nume Henry care de obicei stătea liniștit într-un scaun, cocoșat și care abia scotea două cuvinte, a ieșit ca din transă atunci când a ascultat muzică. Când a venit vorba despre muzica preferată, acesta a început să vorbească despre Cab Calloway și chiar a fredonat melodiile preferate ale artistului. Henry este transformat de puterea muzicii. Inițial, un prizonier al scaunului cu rotile, aflat în imposibilitatea de a-și recunoaște propria fiică, Henry pare a fi scos în mod miraculos din starea lui cu câteva minute de muzică din tinerețe: el povestind despre cântărețul său preferat de jazz, cântând chiar câteva versuri și vorbind despre modul în care muzica îl face să se simtă. Filmul demonstrează un efect bine cunoscut, dar sub-studiat, chiar dacă numeroși neurologi susțin ideea conform căreia muzica poate să trezească pacienții cu Alzheimer și demență.

În documentarul menționat anterior există două teorii care explică efectul transformator al muzicii asupra lui Henry și a altor suferinzi de demență. În primul rând, muzica are conținut emoțional, iar auzul poate declanșa amintiri emoționale (unele dintre cele mai puternice amintiri pe care le avem). Aceste tipuri de amintiri au cea mai bună șansă de a se ridica la vârf la pacienții cu Alzheimer.

În al doilea rând, când oamenii învață muzică, stochează cunoștințele ca memorie procedurală, asociată activității de rutină și activității repetitive. Demența distruge în primul rând părțile creierului responsabile de memoria episodică, care corespunde evenimentelor specifice din viețile noastre, dar le lasă pe cele asociate cu memoria procedurală intacte. Pentru că nu ne-am împrăștiat această amintire pe măsură ce îmbătrânim, păstrăm aprecierea noastră pentru muzică. Abilitatea muzicii de a accesa memoria procedurală și de a trezi emoții poate face mai mult decât doar să permită persoanelor ce suferă de demență să acceseze amintiri prețioase din trecut.

Cercetătorii au descoperit că pacienții cu Alzheimer și-au reamintit mai ușor versurile cântecelor îndrăgite după ce acestea au fost fredonate, decât după ce acestea au fost rostite. Terapia prin muzica ar putea astfel îmbunătăți formarea de noi amintiri la pacienții cu Alzheimer.

Muzicoterapia este indicată bolnavilor de Alzheimer, ei reușind cu ajutorul acesteia să-și îmbunătățească orientarea în timp și spațiu. Activitățile pentru acești bolnavi trebuie să se concentreze mai mult pe distracție și petrecerea într-un mod plăcut a timpului. Prin specificul diagnosticului, meloterapia are rolul de a menține și întreține deprinderile și abilitățile dobândite înainte de debutul afecțiunii.

Terapia prin muzică în cazul bolnavilor de Alzheimer se rezumă la ascultarea de melodii vechi care le sunt pe plac sau învățarea să cânte la un instrument muzical simplu, spre exemplu la xilofon. Această terapie prin muzică le va pune bolnavilor un zâmbet pe față, le va schimbă dispoziția în bine și va ține plictiseală la distanță.

Deși nu toate persoanele în vârstă au tulburări de memorie, studiile de caz ce urmează a fi prezentate se referă în mod specific la persoanele care au tulburări de memorie, precum și la modul în care poate fi folosită terapia muzicală pentru a răspunde nevoilor persoanelor vârstnice afectate de această boală. Astfel nu este un lucru neobișnuit ca persoanele cu demență ușoară sau moderată să interpreteze cu plăcere anumite melodii.

Terapia ocupațională, în particular terapia prin muzică, poate echivala cu medicamentele în lupta împotriva Alzheimerului. În plus, meloterapia este extrem de eficientă și în combaterea apatiei și a depresiei, care constituie unele dintre simptomele cele mai des întâlnite ale bolii. Participarea activă a bolnavilor la alte activități muzicale structurate, cum ar fi realizarea muzicii și interpretarea, se pretează ședințelor de terapie de grup, în care bolnavii sunt adunați pentru a încuraja și sprijini socializarea și activitatea fizică.

Muzica are capacitatea de a tăia granițele religioase și culturale, creând o legătură între indivizi și între grupuri de oameni care nu pot găsi altfel puncte comune. În timp ce modul în care muzica este creată, realizată și distribuită continuă să evolueze, relația noastră cu muzica rămâne practic neschimbată. Mulți indivizi au tendința să se bazeze pe muzică și au nevoie de ea în viața de zi cu zi.

Din aceste motive, terapia muzicală poate scoate la iveală amintiri pierdute sau uitate, putând totodată să ofere o ieșire pentru auto-exprimare și creând medii favorabile menținerii și îmbunătățirii capacităților fizice și cognitive ale indivizilor.

În stadiile incipiente ale demenței, cântarea unor cântece familiare poate angaja pe deplin bolnavii. Deși unii pot avea inhibiții în ceea ce privește cântatul în prezența altor persoane, pe măsură ce procesul de demență progresează aceste inhibiții dispar și indivizii sunt capabili să se implice din ce în ce mai mult în terapia muzicală.

Muzicoterapeuții care lucrează cu populația geriatrică sunt instruiți să folosească numeroasele calități ale muzicii pentru a-i ajuta pe cei cu deficiențe de memorie, demență, Alzheimer și alte boli care au ca simptome uitarea să deblocheze amintiri, să se conecteze cu trecutul lor și să trăiască împreună cu muzica ca o parte integrantă a vieții lor. Intervențiile prin terapia muzicală îi pot ajuta pe indivizi să fie mai prezenți, să-și folosească abilitățile existente și să folosească muzica pentru a retrăi emoții uitate.

Dacă prin observație și evaluare se determină că muzica generează răspunsuri care nu sunt observate în mod regulat, planul de îngrijire al unui individ poate fi scris pentru a include terapia muzicală pentru punerea în aplicare a obiectivelor legate de comunicare, mișcare, reducerea anxietății și alte domenii.

Un rezultat dorit al terapiei muzicale este de a arăta îmbunătățiri măsurabile ale stării de sănătate a pacienților ca urmare a participării la sesiuni de terapie individuale sau de grup.

Alte rezultate urmărite în meloterapie pot include menținerea funcționării cognitive, reducerea agitației sau încetinirea progresiei simptomelor legate de demență și Alzheimer.

Intervențiile prin terapia muzicală includ interpretarea, audierea de muzică live sau înregistrată, precum și cântarea la diferite instrumente muzicale. Nu este necesară nicio abilitate muzicală prealabilă pentru ca participanții la sesiunile de terapie să beneficieze de efectele pozitive ale terapiei muzicale. Din acest motiv, activitățile ce au loc în cadrul sesiunii de terapie muzicală au rolul de a stimula participarea indivizilor, indiferent de nivelul funcției cognitive sau fizice.

Chiar și în cazul unui stadiu avansat al demenței, se poate urma în continuare terapia prin muzică, într-o manieră pasivă, prin ascultarea muzicii și prin intervenții axate pe reducerea stresului, agitației sau a confuziei. Acest lucru poate fi util în special în timp ce personalul, membrii familiei sau persoanele care îngrijesc bolnavii, le administrează medicamente, asistă la îmbăiere și îmbrăcare sau alte activități zilnice de rutină. În astfel de cazuri, muzica poate deveni, de asemenea, o sursă de confort și de atenuare a stresului chiar pentru îngrijitorii care îndeplinesc anumite sarcini pentru adulții cu demență, evidențiindu-se din plin beneficiile terapiei muzicale.

Există numeroase moduri în care se poate încorpora muzica în rutina zilnică a bolnavilor cu Alzheimer, creându-se un mediu mai calmant pentru aceștia și folosindu-se muzica pentru a crea conexiuni cu îngrijitorii. Chiar și așa, este posibil ca nu toate melodiile să creeze o amintire plăcută pentru bolnavi.

Este important ca membrii familiei, îngrijitorii și furnizorii de asistență medicală pentru bolnavul cu Alzheimer să învețe și să înțeleagă preferințele muzicale și istoria personală a acestui individ. Acest lucru se poate face pur și simplu prin observarea răspunsurilor bolnavului la o anumită muzică, determinând astfel cu ce melodii, interpreți și genuri este cel mai familiarizat.

Primul pas pentru a oferi experiențe muzicale semnificative bolnavilor de Alzheimer va reprezenta fundamentul în construirea relației dintre individ și muzică. Având în vedere vârsta cronologică, nivelul cognitiv și preferințele musicale ale bolnavului, se va crea o interacțiune pozitivă pe durata participării la anumite activități și experiențe muzicale. Un lucru simplu, precum o ascultarea unei melodii îndrăgite poate provoca sentimente de confort și de familiaritate.

Muzica lentă este liniștitoare și poate reduce sentimentele de frustrare și agitație ale bolanvilor de Alzheimer. Cântecele cu un ritm puțin mai stimulator pot fi folosite cu succes pentru a facilita mișcarea prin dans și pentru a trezi unele amintiri. Muzica preferată poate ajuta bolnavii la stabilirea rutinei și poate fi utilizată pentru a crea un mediu relaxant atunci când desfășoară anumite activități rutiniere.

Cazul 1

Doamna A este o văduvă în vârstă de 82 de ani cu tulburări cognitive și depresie, trăind într-un centru comunitar pentru adulții în vârstă. Înainte de a locui în acest centru, a trăit acasă împreună cu soțul ei, unde s-a bucurat de lucrul în grădina proprie și a socializat cu prietenii și cu vecinii.

După moartea neașteptată a soțului ei, s-a mutat în casa fiicei sale, moment în care a început să meargă la centrele de zi pentru bătrâni de trei ori pe săptămână. Din păcate fiica dânsei a emigrat, lăsând-o pe doamna A la un centru permanent pentru persoanele cu Alzheimer. După primele câteva săptămâni din program, directorul centrului a observat că, atunci când la radio se difuzau anumite tipuri de muzică în timpul zilei, doamna A fredona și se angaja în conversații despre muzică și muzicieni cu colegii din centru și cu personalul medical și cel auxiliar.

Din această cauză directorul centrului a solicitat furnizarea de servicii de muzică, cu speranța că meloterapeutul ar putea crea intervenții și ar putea desfășura cu bolnavii activități care să îmbunătățească comunicarea spontană a acestora, să încurajeze reminiscența, să creeze oportunități de autoexprimare.

Odată ce ședințele de meloterapie au fost aprobate, la centru s-a format un grup săptămânal de terapie muzicală, iar doamna A a fost una dintre primii bolnavi care și-a exprimat interesul pentru acest grup. Adesea doamna stătea în liniște într-un scaun și aștepta ca meloterapeutul să sosească, iar în momentul în care acesta intra în încăpere având în mână un instrument muzical, doamna A își ridica capul, saluta, se ridică și îl întâmpina pe terapeut cu un zâmbet.

În timp ce colegii doamnei A și familiile acestora erau foarte deschiși în oferirea de informații referitoare la experiențele sau abilitățile muzicale anterioare, aceasta a apărut oarecum ezitantă și a refuzat să discute istoria sau interesul ei în muzică.

Deși contactată, fiica doamnei nu a identificat muzica ca fiind unul dintre interesele sau abilitățile mamei sale, cu toate acestea, în timp doamna a dovedit abilități muzicale și cunoștințe extinse despre muzicieni din genul preferat în cadrul sesiunilor de grup de terapie muzicală.

În timpul sesiunilor de grup meloterapeutul a observat vocea frumoasă a doamnei A și abilitatea ei de a cânta și de a-și aminti versuri și date bibliografice despre artiștii care au înregistrat muzica pe care dânsa o cunoștea și o îndrăgea. După câteva săptămâni doamna A a început să vorbească tot mai des și mai deschis despre pasiunea ei pentru muzică și despre faptul că a regretat că nu și-a urmat vocația în acest sens.

Pe măsură ce se desfășurau sesiunile de meloterapie, doamna a continuat să împărtășească amintiri și povești despre viața ei, exprimându-și totodată tristețea pe care o simțea pentru că familia ei nu i-a susținut interesul pentru muzică și nu i-a recunoscut abilitățile muzicale. În acel moment, meloterapeutul și directorul centrului au fost de acord că cel mai important obiectiv al meloterapiei este de a oferi doamnei A un mediu sigur și de susținere în care să-și folosească vocea, atât literar, cât și figurativ.

Cu încurajarea personalului din centru și a colegilor, o transformare a început să aibă loc deoarece doamna, care a prezentat anterior episoade de uitare, depresie și o reticență în a-și împărtăși darul musical și-a asumat un rol de lider în sesiunile de terapie muzicală. Chiar dacă doamna nu a reținut numele colegilor sau ale îngrijitorilor, dânsa a reușit să cânte melodii întregi din tinerețea sa, manifestând entuziasm.

Doamna A a făcut adesea liste scurte cu câteva melodii pe care și le amintea și pe care le-a prezentat terapeutului muzical înainte de sesiunile săptămânale. Cum încrederea doamnei în sine și în talentul ei a crescut, mai ales datorită încurajărilor și laudelor primate de la colegi și îngrijitori, doamna A a început să compună, improvizând până la urmă un cântec despre viața dânsei.

După câteva săptămâni, când piesa a fost aproape finalizată, s-a observat inspirația pe care o avusese doamna pentru conținutul liric al cântecului. Acesta era despre soțul ei, care a murit în urmă cu cinci ani, foarte brusc și pe neașteptate.

Prin cântec, doamna a putut să-și exprime nu numai dragostea și devotamentul ei continuu față de soțul decedat, ci și să lucreze la vindecare împreună cu meloterapeutul. Cuvintele cântecului au transmis atât de frumos profunzimea pierderii soțului, dar și convingerea că într-o zi îl va fi reîntâlni.

Muzica a ajutat-o ​​pe doamna A să se deplaseze de la depresie la expresie, în așa fel încât dorința și capacitatea ei de a continua să-și folosească și să-și dezvolte abilitățile muzicale au crescut și au făcut mai prețioase relațiile cu cei apropiați.

Cazul 2

Domnul D este un pacient în vârstă de 67 de ani într-un centru privat unde terapia muzicală este oferită la cerere. Domnul D a fost admis cu diagnosticul de insuficiență de memorie moderată, însă a fost ulterior spitalizat în regim de urgență de două ori pentru tratamentul unei stări cardiace complexe.

Înainte de admiterea sa în centrul privat, domnul a locuit acasă împreună cu soția sa, unde se bucura de vizitele regulate ale copiilor, fiind și membru fondator al corului bisericii din localitate. În timp ce era spitalizat la urgențe, el a avut parte de sprijinul continuu al membrilor familiei, care îl vizau de mai multe ori pe săptămână, însă se confrunta adesea cu stări de neliniște, confuzie și anxietate.

Asistentele din centrul de tratament privat au raportat că domnul D avea zilnic stări de agitație, necesitând o atenție sporită a asistentelor și îngrijitorilor. Una dintre asistentele medicale din centru a făcut o cerere pentru admiterea acestuia în programul de terapie muzicală, menționând faptul că domnul D canta frecvent piesele difuzate la radiou și nu manifesta același grad de agitație atunci când era muzică.

În acest caz, meloterapeutul l-a întâlnit pe domnul D și a făcut o evaluare informală, cu scopul de a înțelege preferințele musicale ale acestuia, personalitatea, abilitățile cognitive sau abilitățile de comunicare. Ca urmare a evaluării efectuate, meloterapeutul a stabilit că sesiunile de terapie muzicală ar putea ajuta, reducând agresiunea, oferind posibilitatea de autoexprimare și încurajând comunicarea.

Membrii familiei domnului D au fost în măsură să ofere meloterapeutului o listă cu melodiile și cântăreții preferați. De asemenea, asistentele medicale s-au angajat să încerce să reducă agitația domnul D, punând piesele favorite ale acestuia atunci când meloterapeutul nu era prezent.

Domnul D a beneficiat de terapia muzicală de minim două ori pe săptămână, fiindu-I extraordinar de benefică. În timpul sesiunilor de terapie muzicală, domnul a realizat și a menținut contactul vizual cu meloterapeutul în timp ce asculta piesele sale preferate și fredona versurile acestora cu un zâmbet pe față.

După primele trei sesiuni de meloterapie, domnul D a început să cânte cuvintele din melodiile sale preferate și chiar să cânte câteva acorduri la chitară. Cum terapia muzicală a devenit o parte obișnuită și familiară a rutinei sale zilnice, asistentele din centru și membri familiei sale au învățat importanța folosirii muzicii înainte de debutul episoadelor de agitație pentru a crea un mediu ambient calmant și pentru a reduce sentimentele sale de confuzie și anxietate.

Soția pacientului a comentat diferența considerabilă pe care a văzut-o în comportamentul sotului său și a spus că atât ea, cât și cei doi copii au simțit mai puțin stres și îngrijorare după ce au văzut răspunsurile pozitive ale domnului D la terapia muzicală. Soția dânsului a spus că a simțit un sentiment de ușurare, știind că va putea oricând să folosească muzica pentru a induce un sentiment de calm soțului ei.

Pe măsură ce starea fizică și psihică a domnului D s-a îmbunătățit, participarea sa la ședințele de terapie muzicală a crescut, acesta începând să răspundă muzical și verbal. Într-o astfel de ocazie, terapeutul muzical l-a întrebat dacă ar dori să asculte muzică. Domnul D s-a manifestat entuziast. "Oh, da!" a fost răspunsul acestuia, urmat de cântatul spontan al unei melodii favorite. Ședințele de terapie și relația dintre meloterapeut și pacient a continuat timp de șase luni până la eliberarea domnului D din centru.

Când fețele și locurile nu mai sunt familiar, când poate și numele celor dragi sunt uitate, muzica are capacitatea de a rămâne un prieten familiar, o sursă de confort și de declanșare a amintirilor. Indiferent de nivelul de funcționare cognitiv, terapia muzicală poate fi utilă pentru o serie de rezultate benefice, cum ar fi încurajarea comunicării, facilitarea mișcării prin dans, inițierea interacțiunii interpersonale, stimularea memoriei și reducerea agitației, anxietății și chiar confuziei.

Pe măsură ce populația îmbătrânește, muzica va continua să servească ca o sursă familiară de confort, una care poate ajuta adulții mai în vârstă în schimbările care pot apărea la nivel cognitiv, fizic sau emoțional. Familia care îngrijește un bolnav de Alzheimer sau personalul medical trebuie să fie conștienți de avantajele muzicii pentru persoanele în vârstă și cu probleme de memorie, întărindu-se astfel conexiunile interpersonale pe care aceștia le stabilesc cu persoanele bolnave. Deoarece terapia comportamentală implică relațiile interumane, este clar că terapia este puternic dependentă de interacțiunile sociale.

În studiul de caz prezentat în cuprinsul acestei lucrări, efectele muzicii și ale ședințelor de meloterapie au fost evaluate separate. Astfel, la pacienții cu boala Alzheimer în stadiu inițial, efectul benefic cel mai mare este obținut prin terapia muzicală.

Terapia prin muzică poate contribui la decelerarea progresiei bolii Alzheimer sau chiar la întârzierea debutului acesteia la persoanele mai tinere. Se consideră că terapia muzicală restabilește nivelurile hormonale normale și suprimă deteriorarea celulelor nervoase, protejând celulele nervoase și stopând astfel progresia bolii Alzheimer.

Terapia muzicală are potențialul de a deveni un tratament alternativ sigur, cu o prevalență mai mică a reacțiilor nedorite. Mai mult decât atât, terapia muzicală poate servi ca o profilaxie eficientă a bolii Alzheimer pentru persoanele sănătoase. Prin urmare, utilizarea meloterapiei în tratamentul Alzheimerului are potențialul de a fi o alternativă viabilă la terapia hormonală de substituție.

CONCLUZII

Valoarea terapeutică a muzicii a fost observată de secole, dar ultimii 50 de ani au văzut o dezvoltare a terapiei prin muzică în mod profesional. Astfel și-a luat un loc meritat în câmpul clinic alături de alte prefesii de specialitate precum psihoterapie, terapie ocupațională, terapia discursului și psihologie în serviciile paramedicale oferite de sisteme medicale din multe țări ale Globului. Este de dorit înregistrarea unui progres și al unui avans rapid al meloterapiei în țară noastră prin inițierea unor programe de meloterapie atât în clinicile publice cât și în cele private.

Meloterapeutii sunt de obicei primii și cei mai înzestrați dintre muzicieni și probabil pentru acest motiv abordarea în mod predominant a acestui domeniu este subiectivă, bazată fiind pe tradițiile artistice și literare.

Modelul medical de meloterapie necesită totuși anumite evaluări științifice ale proceselor de măsurare riguros efectuate. De aceea în dorința de a câștigă un mai mare nivel de acceptanță în comunitatea medicală, trebuie găsit un mod de a combină împreună tradiția artistică cu cea științifică. Acest lucru semnifică modul în care tradițiile artistice inspiră dezvoltarea metodelor terapeutice, respectiv modul în care știința produce mijloacele de evidențiere a metodelor ce interesează diferite categorii de beneficiari în circumstanțe variate.

Stilul de lucru, abordarea și tehnicile angajate în terapia prin muzică depind de pregătirea și metodologia aplicate de meloterapeut sau de necesitățile unui grup particular de beneficiari. Muzică reprezintă mediul ideal în care să descoperim modul în care oamenii sunt alcătuiți și cum se manifestă în lume că ființe integre în scopul creării și susținerii identității.

Ascultarea muzicii este pozitivă pentru îmbunătățirea capacităților cognitive în general, a memoriei de lucru și a calității vieții la pacienții cu demență în stadiul moderat, chiar dacă background-ul muzical nu are aceeași eficientă. Meloterapia ar putea da rezultate încurajatoare și ar putea fi implementată fără mari eforturi și fără investiții majore în numeroase centre medicale din țara noastră.

Muzică, fie interpretată, fie ascultată, este benefică pentru pacienții cu demență, în stadiile inițiale ale bolii. Mai multe studii realizate în ultimul timp au ajuns la concluzia conform căreia muzica poate contribui la menținerea capacităților cognitive, emoționale sau sociale a persoanelor care suferă de Alzheimer sau de diferite forme de demență.

Concluzia este că atât cântatul, cât și ascultatul muzicii atenuează simptomele depresive. Interpretarea este deosebit de utilă pentru ameliorarea memoriei de lucru (de exemplu, când cineva vorbește și este întrerupt, răspunde și apoi reia de unde a rămas) la pacienții cu demență ușoară și pentru menținerea funcției executive (prelucrarea informației) și a orientării la persoanele nu prea vârstnice.

Numeroși indivizi asociază genuri muzicale specifice, artiști și cântece specifice cu evenimente de viață, repere sau experiențe, astfel încât să servească drept coloana sonoră pentru viața lor. Pe măsură ce populația îmbătrânită crește, va crește și numărul adulților în vârstă care au nevoie de activități de agrement, implicare socială și oportunități continue de participare la anumite programe de divertisment și socializare.

Pentru adulții cu boala Alzheimer sau cu deficiențe de memorie, muzica poate servi ca o legătură cu trecutul lor, permițându-le să-și reamintească tinerețea, experiențele de viață și pe cei dragi, permițându-le totodată să se conecteze cu ceilalți în mod semnificativ.

BIBLIOGRAFIE

CAMPBELL Don, Meloterapia sau Efectul Mozart, Iași, Editura Sapientia, 2012.

CEZAR Corneliu, Introducere în sonologie, București, Editura Muzicală, 1984.

DRĂGULIN Stela, Introducere în meloterapie, Editura Muzicală Grafoart, București, 2009.

GALINSKA Elzbieta, La musicotherapie cognitive: le portrait musical du patent, Paris, Editura Edith Lecourt, 1989.

IAMANDESCU Ioan-Bradu, Muzicoterapie receptivă, Constanța, Editura Fundației Andrei Șaguna, 2011.

KAUTENBERGER Patricia, Alzheimer's Disease and the Importance of Music Therapy, [Online] http://digitalcommons.augustana.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1001&context=celebrationoflearning

KRAUSS Werner, Puterea vindecătoare a picturii și muzicii, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2014.

LEVITIN Daniel, Creierul nostru musical. Știința unei eterne obsesii, București, Editura Humanitas, 2010.

MARK Michael, Music Education: Source Readings from Ancient Greece to Today, Londra, Editura Routledge, 2002.

OWENS Melissa, Remembering through Music: Music Therapy and Dementia, [Online] http://www.sahp.vcu.edu/media/school-of-allied-health-professions/virginia-center-on-aging/pdf/ageaction/agesummer14.pdf

PREDA Vasile, Terapii prin mediere artistică, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2006.

RODRIGUEZ Jean, TROLL Geoffroy, L`art-therapie, Paris, Editura Ellebore Livre, 2001.

SACKS Oliver, Muzicofilia. Povestiri despre muzică și creier, București, Editura Humanitas, 2010.

VERDEAU-PAILLES Jacqueline, Musicothérapie, Paris, Editura Mason, 1995.

WALL Michelle, DUFFY Anita, The Effects of Music Therapy for Older People with Dementia, [Online] https://www.researchgate.net/publication/41895371_The_effects_of_music_therapy_for_older_people_with_dementia

***, Terapie prin muzică în România. Teorie și practică, prezent și viitor, [Online] http://www.musicastherapy.org/uploads/Compiled_E_BOOK.pdf