Mega Important 10 013 [620465]

1 Responsabilitatea juridica in actul medical.
Bioetica ca stiinta medicala. Confidentialitatea si consimtamantul in
practica medicala. Aspecte de legislatie

/head2right NORME DEONTOLOGICE SI DE CONDUITA PROFESIONALA IN P RACTICA MEDICALA

In toate tarile practica medicala este controlata intr-o mare masura prin legi si
regulamente statale inscrise in codurile juridice ( penal, civil, de procedura penala)
constituind norme de jurisprudenta dar si supliment ar prin coduri de comportament (norme
deontologice) care in general nu sint impuse de leg ea statului dar sint autoacceptate.
Acestea au fost initiate cu mii de ani in urma (Co dul Hammurabi, Juramintul
Hippocratic-anii 400 i.Hr.), sint imbogatite contin uu (declaratii, etc.) si s-au reflectat si se
reflecta in sistemele juridice ale vremii (daca ini tial comportamentele respective au fost
considerate malpractica astazi ele sint acceptate j uridic ca ilegale: exemplu inducerea
avortului ilegal, incalcarea confidentialitatii, et c.)
La modul general normele deontologice stabilesc un minimum de morala specifica cu
privire la exercitarea unei profesiuni. In masura i n care unele norme deontologice au o
semnificatie deosebita si incalcarea lor periclitea za valori aparate prin drept, ele sunt
sanctionate de catre stat devenind si norme juridic e. Exista desigur o dentologie a juristului,
a yiaristului, dar si a politistului, etc.
Dreptul medical, constituit deja in multe tari, re prezinta o particularizare a notiunilor
generale de drept la profesiunea medicala, acesta p utandu-se realiza prin sistematizarea
tuturor normelor cuprinse in codurile de deontologi e, legile sanitare, precum si in legile din
diferite ramuri de drept (constitutional, penal, ci vil, etc.).
Profesiunea medicala este o activitate sociala, me dicul neputand fi exonerat de
responsabilitati sociale si juridice. Actul medical are efecte umane, sociale si juridice
inevitabile din care decurg obligatii si drepturi.

NORME DE DESFASURARE A ACTIVITATII MEDICALE
In profesiunea medicala se impun o serie de norme: morale, administrative, juridice,
penale, etc.
Norme interne Romaniei .
i. In data de 6 iunie 1997 a fost adoptat de Adunarea Generala Nationala a Colegiului
Medicilor din Romania, Codul de deontologie medicala
-art. 4.-Medicul practician are obligatia de a-si exercita profesia conform tuturor
regulilor artei si stiintei Medicale, in respectul moralei specifice si al profesiei umane. In
acest scop, in decursul vietii sale profesionale, m edicul nu trebuie sa inceteze niciodata, sa-
si insuseasca achizitiile stiintei medicale, ca si deciziile marilor foruri profesionale. El trebuie
sa tina permanent seama ca nu exista practica medic ala fara incredere, iar aceasta se
bazeaza pe secretul profesional cat mai absolut.
-art. 5.-Medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practica,
este in serviciul persoanei umane. Nu este admisa a bdicarea de la dorinta exprimata de
catre bolnav: [anonimizat].
-art. 6.-Morala corpului medical se bazeaza pe tra ditiile progresiste universale si
autohtone ale medicinii, care este prin excelenta o profesiune umanitara.
-art. 7.-Cunostiinta medicala este acel factor sub iectiv, care calauzeste
medicul, asigura autocontrolul faptelor, cuvintelor si determona atitudinea lui fata
de interesul omului bolnav.
ii. Legile sanatatii a se vedea site-ul actualizat al MS
iii. Codul Penal. Exista mai multe actiuni-inactiuni care sunt regle mentate penal dintr
care citam:
Art. 196. (1) Divulgarea, fara drept, a unor date de catre a cela caruia I-au fost
incredintate, sau de care a luat cunostiinta in vir tutea profesieie ori functiei, daca fapta este
de natura a aduce prejudicii unei persoane, se pede pseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 nai
sau cu amenda. (2) Actiunea penala se pune in misca re la plingerea paprelabila a persoanei
vatamate (3) Impacarea partilor inlatura raspundere a penala.

2 1.2 Norme internationale
Exista declaratii, conventii, recomandari, ultimele in special cu o greutate normativa
deosebita.
i. Juramintul lui Hipocrate (anul 400 i.Hr)
“Jur pe Apollo medicul si Esculap…ca dupa abilitate a si judecata mea
imi voi mentine aceste juramint ca pe cel ce m-a in vatat aceasta arta sa il
valorez la fel ca pe oricare dintre parintii mei…
Sa impart cunostiintele mele copiilor mei, copiilor profesorilor mei si
cu cei ce au jurat alaturi de mine, dadr cu nimeni altcineva. Voi folosi
tratamentul pentru a ajuta dupa judecata si abilita tea mea, dar niciodata
pentru a face rau. Nici daca mi se cere nu voi admi nistra vreun toxic
otravitor nimanui si nici nu voi sfatui pe altii sa o faca. Nu voi administra
de asemenea abortive pentru a induce avortul. Voi m entine pura arta si viata
mea. Nu voi practica chirurgia daca nu voi avea cal ificarea necesara si nu
voi lasa pe cei specializati sa o practice. In oric e casa voi intra voi
actiona numai in beneficiul pacientului si ma voi tine departe de orice
ademenire, seductie sau coruptie. Tot ce aud si vad in practica mea medicala
le voi considera secrete si nu le voi divulga niman ui”.

ii. Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si
amendata in 1983 de catre Asociatia Mondiala Medica la prezinta in forma actuala urmatorul
continut:
“La momentul admiterii mele in cadrul corpului ace stei profesiuni:
In mod solemn imi voi pune viata in serviciul umani tatii. Voi acorda
profesorilor mei respectul si gratitudinea ce li se cuvine. Imi voi practica
profesia cu constiinta si demnitate. Sanatatea paci entilor mei va fi
principala mea preocupare. Voi respecta secretele c are imi sint incredintate,
chiar daca pacientul a murit. Voi mentine prin toat e puterile mele traditia,
pueterea si onoarea profesiunii medicale. Colegii m ei vor fi ca fratii mei.
Nu voi permite considerenteleor de ordin social, po litic, religios, rasa sau
nationalitate sa se interpuna intre mine si pacient ul meu. Voi mentine
respectul pentru viata umana inca de la inceputul e i si nici chiar sub
amenintare nu imi voi folosi cunostiintele medicale contra legilor
umanitatii. Fac aceste promisiuni solemn, liber si pe cuvintul meu de onoare.
“

iii. Codul International al Eticii Medicale (CIEM). Deriva din Declaratia de la
Geneva.
Datoriile medicului in general
Un medic va mentine la cel mai inalt nivel standard ul profesional al
comportamentului sau fata de bolnavi. Medicul va fi dedicat in toate
specialitatile medicale sa ofere seviciile medicale cele mai completenta
tehnic si moral, pastrind compasiunea si respectul pentru demnitatea umana.
Se va comporta onest fata de pacienti si colegi si nu va acoperi pe acei
medici care manifesta deficiente de caracter sau co mpetenta sau care exercita
actiuni de frauda sau inselatorie. Se considera a f i comportament neetic:
-autoreclama, cu exceptia situatiilor premise de le gea statului, codul
eticii sau Asociatiile Medicale Nationale.
-a plati sau a primi bani sau alte consideratii num ai pentru a face
recomandari pacientului sau a-l recomanda altor col egi
Un medic va respecta drepturile pacientilor, colegi lor si a altor
organizatii ce promoveaza sanatatea si va respecta incerderea pacientului in
sine. Va actiona numai in interesu pacientului sau. In exercitarea unui act
medicul care slabeste rezistenta fizica si/sau psih ica a acestuia. Va
manifesta mare precautie in divulgarea descoperiril or medicale, tehnicilor si
tramentelor pe canale de cominicatie neprofesionale . Medicul va certifica
numai ceea ce personal a verificat.
Datoriile medicului fata de pacient
Medicul va avea permanent in minte obligatia de a a para viata umana.
Datoreaza pacientului sau loialitate si totalitate a cunostiintelor sale
medicale. Ori de cite ori se va simti depasit de ac tul medical va apela la un
coleg care are abilitatea cei ii lipseste lui.

3 Datoreaza confidentialitate totala pacientului sau chiar dupa moartea
acestuia. Va acorda activitate medicala de urgenta ca datorie umanitara, pina
cind se va conveinge ca altii pot si vor sa o faca in locul sau.
Datoriile medicului fata de colegii sai
Un medic se va comporta fata de colegii sai asa cum isi doreste si el
ca acestia sa se comporte fata de el. Nu va lua pac ientii altui coleg. Va
especta principiile declaratiei de la Geneva”.

iv . Alte declaratii la care Romania este astazi parte:
1947 Codul de la Nurnberg
1948 Declaratia Universala a Drepturilor Omului
1948 Declaratia de la Geneva
1948 Codul International al Eticii Medicale
1950 Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale
1961 Charta Sociala Europeana
1962 Declaratia de la Helsinki privind experimentel e si cercetarile biomedicale,
actualizata in 1964 (Helsinki), 1975 (Tokyo), 1983 (Venetia), 1989 (Hong Kong).
1966 Conventia Internationala asupra Drepturilor Ci vile si Politice
1966 Conventia Internationala asupra Drepturilor ec onomice, Sociale si Culturale
1968 Declaratia de la Sydney privind definitia mort ii actualizata in 1983 (Venetia).
1970 Declaratia de la Oslo privind avortul terapeut ic
1973 Declaratia de la Munchen privind discriminarea politica, rasiala, etc. in medicina.
1975 Declaratia de la Tokyo privind tortura si trat amentele degradante.
1976 Recomandarea Consiliului Europei 79/1976 privi nd drepturile bolnavilor si
muribunzilor
1978 Recomandarea Consiliului Europei 29/1978 privi nd transplantul de tesuturi si
organe
1981 Declaratia de la Lisabona privind drepturile p acientului
1983 Declaratia de la Venetia privind bolile termin ale, etc.
1986 Recomandarea Consiliului Europei 1046/1986 si 1100/1989 privind utilizarea
embrionilor umani si fetusilor.
11 mai 2000 Conventia privind drepturile omului si biomedicina, semnata la Oviedo la 4
aprilie 1997 si Protocolul additional Paris 200 pri vind interzicerea clonarii umane.

2. Bazele juridice ale raspunderii medicale
Raportul juridic (medical).
Elementele raportului juridic sunt: subiectele, co ntinutul si obiectul.
Subiectele raportului juridic medical sunt persoan ele fizice (medicii, asistentii
medicali, pacientii) si persoanele juridice (spital ul, policlinica, casa de asigurari, Colegiul
Medicilor) care sunt titulari de drepturi si obliga tii.
Continutul raportului juridic medical reprezinta t otalitatea drepturilor si obligatiilor
subiectilor intre care se desfasoara o relatie soci ala si care sunt prevazute de norma juridica
medicala.
Obiectul raportului juridic medical consta in acti unile ori inactiunile la care sunt
indrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa le respecte, sau, cu alte cuvinte, conduita
pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile.
Medicul poate stabili urmatoarele raporturi juridi ce:
-medic – pacient;
-medic – medic;
-medic – asistent medical;
-medic – spital, policlinica, casa de asigurari, MS .
-medic – Colegiul Medicilor

2. 1 RASPUNDEREA JURIDICA A MEDICULUI
Nu orice conduita umana are relevanta din punct de vedere juridic, ci numai aceea
care cade, intr-o forma sau alta, sub incidenta nor melor juridice.
Se pot distinge in domeniul fiecarei ramuri de dre pt mai multe forme ale raspunderii
juridice: raspundere penala, raspundere civila, ras pundere contraventionala, raspundere
disciplinara, raspundere materiala.

4 Raspunderea penala este definita ca raportul jurid ic penal de constrangere, nascut ca
urmare a savarsirii infractiunii, intre stat, pe de o parte, si infractor, pe de alta parte, raport
complex al carui continut il formeaza dreptul statu lui ca reprezentant al societatii de a trage
la raspundere pe infractor, de a-I aplica sanctiune a prevazuta pentru infractiunea savarsita
si de a-l constrange sa o exacute, precum si obliga tia infractorului de a raspunde pentru
fapta sa si de a se supune restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii.
Raspunderea civila este dominata de ideea fundamen tala a repararii unui prejudiciu
patrimonial produs prin fapta ilicita a unei anumit e persoane. Se disting doua forme ale
raspunderii civile: raspundere civila delictuala si raspundere civila contractuala.
In cazul raspunderii civile delictuale, obligatia incalcata este o obligatie legala, cu
caracter general, care revine tuturor-obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte
ilicite, in timp ce in raspunderea civila contractu ala, obligatia incalcata este o obligatie
concreta, stabilita printr-un contract preexistent, valabil, incheiat intre cel pagubit si cel
care si-a incalcat obligatiile contractuale.
Raspunderea civila delictuala este de mai multe fe luri:
a) raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 C .civ.)
b) raspunderea pentru fapta altei persoane-a comite ntilor (persoana care da
instructiuni, directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele
presupusilor (persoana care are obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la
comitent) (art.1000 al. 3 C. civ.)
c) raspunderea pentru lucruri, edificii si animale (art. 1000 al. 1, art. 1001, art. 1002
C. civ.)
Raspunderea contraventionala este atrasa in cazul comiterii unei contraventii care
este definita ca o fapta ce prezinta un pericol soc ial mai redus decat infractiunea, fapta care
este prevazuta ca atare de lege sau alt act normati v si care este savarsita cu vinovatie.
Aceasta raspundere se incadreaza intr-un regim juri dic special de drept public si este legat
si de activitate organelor administratiei publice-o rganizarea executarii si executarea legii
necesitand si existenta unor sanctiuni pe care le p ot institui si aplica aceste organe in
activitatea lor executiva.
Raspunerea disciplinara a fost definita ca o insti tutie specifica dreptului muncii si
consta intr-un ansamblu de norme legale privind san ctionarea faptelor de incalcare cu
vinovatie de catre orice persoana incadrata, indife rent de functie sau de postul pe care il
ocupa, a obligatiilor asumate prin contractul de mu nca. Aceste fapte sunt numite abateri
disciplinare si atrag sanctiuni ca: mustrare, avert isment, reduceri de salariu, desfacerea
contractului de munca.
Raspunderea materiala consta in obligatia oricarui salariat de a repara, in limitele
prevazute de lege, prejudiciul pe care l-a cauzat u nitatii din vina sa si in legatura cu munca
sa. Ea este o institutie specifica dreptului muncii , obligatia de dezdaunare a unitatii derivand
din contractul individual de munca.

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa e xiste:
o conduita ilicita;
un rezultat vatamator al acestei conduite, care poa te fi exprimat, de exemplu, intr-o
dauna materiala sau prin vatamarea sanatatii corpor ale;
legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultat ul produs;
vinovatie din partea subiectului actului ilicit;
sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura, i n principiu, raspunderea juridica.

a) Conduita ilicita este exprimata intr-o actiune s au inactiune care contravine
prevederilor normei juridice.Inactiunea – nesavarsi rea unei actiuni concrete de catre o
persoana – poate fi considerata drept ilicita numai atunci cand aceasta persoana avea
obligatia juridica sa actioneze intr-un anumit fel si ea nu a actionat ca atare. Fapta
antisociala constituie latura obiectiva a infractiu nii.
Pentru ca o fapta sa constituie infractiune, ea tre buie sa indeplineasca cumulativ trei
trasaturi esentiale:
sa fie prevazuta de lege (penala, civila, legi spec iale, etc.) prin descrierea tuturor
elementelor ce caracterizeaza latura sa obiectiva;
/checkbld sa fie savarsita cu forma de vinovatie ceruta de le ge pentru existenta acelei
infractiuni;

5 /checkbld sa prezinte, prin elementele ei obiective si subiec tive, pericolul social al unei
infractiuni.
Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei sunt acele stari, imprejurari sau situatii
a caror existenta in timpul savarsirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia din
trasaturile esentiale ale infractiunii sa devina im posibila. In practica medicala se intalnesc
urmatoarele cauze care inlatura caracterul ilicit a l faptei:
– stare de necesitate – este in stare de necesitate a cela care savarseste fapta
pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata,
integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia s au un bun important al sau ori
al altuia sau un interes obstesc.
cazul fortuit – nu constituie infractiune fapta pre vazuta de legea penala al carei
rezultat este consecinta unei imprejurari care nu p utea fi prevazuta.
eroarea de fapt – necunoasterea sau cunoasterea gre sita, de catre cel care
savarseste o fapta prevazuta de legea penala, in mo mentul comiterii acesteia, fie
a unei stari, situatii sau imprejurari, esentiala p entru corecta caracterizare a
acelei fapte, fie a unei dispozitii legale.
betia – nu constituie infractiune fapta prevazuta d e legea penala, daca
faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, se gase a, datorita unor imprejurari
independente de vointa sa, in stare de betie comple ta produsa de alcool sau alte
substante.
indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului
exercitare unui drept – cel ce exercita prerogative le pe care legea le recunoaste
dreptului sau subiectiv nu poate fi considerat ca a ctioneaza ilicit, chiar daca prin
exercitiul normal al dreptului sau au fost aduse an umite restrangeri ori prejudicii
dreptului subiectiv al altei persoane. Exercitare u nui drept va fi considerata
abuziva doar atunci cand dreptul nu este utilizat i n vederea realizarii finalitatii
sale, ci in intentia de a pagubi o alta persoana.
/square4 consimtamantul victimei – in masura in care victima prejudiciului a fost de acord,
inca inainte de producerea faptei, ca autorul acest ei fapte sa actioneze intr-un
anumit mod, desi exista posibilitatea cauzarii unei pagube, caracterul ilicit al
faptei este inlaturat. Aceasta clauza de neraspunde re este valabila numai daca
fapta cauzatoare de prejudicii a fost savarsita num ai cu culpa usoara din partea
autorului, daca se refera la drepturile patrimonial e si, in mod exceptional, in
unele situatii in care s-ar putea aduce unele vatam ari corporale temporare,
lipsite de gravitate, sau in masura in care asemene a clauze ar fi indreptatite prin
scopul lor.
b) Rezultatul conduitei ilicite, care provoaca dau ne societatii sau personal unui
individ, aduce atingere valorilor aparate de drept.
In dreptul civil raspunderea juridica survine numa i atunci cand s-a produs un
prejudiciu.
Prejudiciul consta in rezultatul, in efectul negat iv suferit de o anumita persoana, ca
urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoan a sau ca urmare a "faptei" unui animal sau
lucru, pentru care este tinuta sa raspunda o anumit a persoana.
Constituie prejudicii: vatamarea sanatatii unei pe rsoane avand drept urmare
reducerea ori pierderea capacitatii sale de munca, cu consecintele ce decurg din aceasta;
sustragerea unor valori; distrugerea sau deteriorar ea unor bunuri; decesul sustinatorului
legal al unei persoane, in urma unui accident, cu t oate consecintele patrimoniale care
decurg pentru urmasii acestuia, etc.
In dreptul penal si administrativ, desi caracterul ilicit al unei conduite este strans
legat de rezultatul ei vatamator, legea stabileste in anumite cazuri raspunderea juridica
chiar daca rezultatul vatamator nu s-a produs, dar s-a creat pericolul producerii lui. In
dreptul penal, intre astfel de fapte ilicite, fara rezultate concrete vatamatoare, face parte
tentativa.
Rezultatul vatamator concret in dreptul penal este reprezentat de:
-ucidere din culpa;
-vatamare corporala ce necesita pentru vindecare 10 -60 de zile de ingrijire
medicala;
-avortul ilegal;
-pierderea unui simt sau organ;

6 -incetarea functionarii unui simt sau organ;
-infirmitate permanenta fizica sau psihica;
-slutirea;
-avortul posttraumatic;
-punerea in primejdie a vietii.
Codul penal incrimineaza si urmatoarele fapte antis ociale care pot apare in
desfasurarea profesiunii de medic:

1. amenintarea;
2. santajul;
3. violarea secretului corespondentei;
4. divulgarea secretului profesional art.196 CP,
art.78/Legea 3/1978;
5. insulta;
6. calomnia;
7. abuzul de incredere;
8. gestiunea frauduloasa;
9. inselaciunea;
10. delapidarea;
11. distrugerea;
12. sustragerea sau distrugerea de inscrisuri;
13. ruperea de sigilii;
14. abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor;
15. abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi;
16. abuzul in serviciu contra intereselor publice;
17. abuzul in serviciu in forma calificata;
18. neglijenta in serviciu art 249CP;
19. purtarea abuziva;
20. luarea de mita;
21. primirea de foloase necuvenite;
22. traficul de influenta;
23. denuntarea calomnioasa;
24. nedenuntarea unor infractiuni; 25. omisiunea sesizarii organelor judiciare; art.170, 2 62,
263 CP
26. retinerea sau distrugerea de inscrisuri;
27. neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau
indeplinirea defectuoasa, din culpa;
28. neindeplinirea cu stiinta a indatoririlor de
serviciu sau indeplinirea defectuoasa;
29. parasirea postului si prezenta la serviciu in stare
de ebrietate;
30. exercitarea fara drept a unei profesii;
31. falsul material in inscrisuri oficiale;
32. falsul intelectual;
33. falsul in inscrisuri sub semnatura privata;
34. uzul de fals;
35. falsul in declaratii;
36. falsuri privind identitatea;
37. inselaciunea cu privire la calitatea marfurilor;
38. zadarnicirea combaterii bolilor;
39. traficul de stupefiante;
40. falsificarea de produse medicale;
41. punerea in primejdie a unei persoane in
neputinta de a se ingriji art. 314 CP;
42. lasarea fara ajutor, art. 315 CP;
43. omisiunea de instiintare despre o persoana
abandonata in nevoie de ajutor, art. 316 CP
44. tratamentele neomenoase.

2. 2 Culpa medicala (deficiența in acordarea asiste ntei medicale)
Dupa cum a fost prezentat mai sus primul aspect poa te fi cercetat atit din punct de
vedere penal cit si civil (in sistemul anglo-saxon de exemplu, spetele juridice de neglijenta
sint in imensa majoritate a cazurilor instrumentate in raport civil).

In general se considera ca in spetele civile pentru a putea proba culpa medicala
(“medical negligence”) trebuie probate pe rind :
ca medicul avea o datorie de ingrijijre profesional a fata de pacientul respectiv
in exercitarea careia prin actiune/inactiune a mani festat deficiente (si care) au
condus la neindeplinirea cu vinovatie acestei dator ii
care a determinat prejudicii fizice si/sau psihice victimei.
ca intre deficientele manifestate si prejudiciul pr obat (prin expertiza medico-legala)
exista o legatura de cauzalitate directa
Reamintim ca victima este cea care trebuie sa probe ze faptele reclamate, asupra
acuzatului (medicul) planind prezumptia de nevinova tie 1.
Culpa in agendo sau comisiva (aceasta s-a manifestat in cadrul unei actiuni ina decvata in
conditiilor de lucru) prin stangacie, imprudenta, n epricepere, nedibacie, nepasare.
Culpa in omitendo sau omisiva (aceasta s-a manifestat in cadrul unei inactiuni pr in
neexecutarea unor actiuni necesare.
Culpa in eligendo rezida intr-o alegere gresita a procedurilor tehni ce, intr-o delegare a unei
persoane nepotrivite.
Culpa in vigilando rezida in incalcarea unei datorii de confraternita te privind solicitarea
si obligatia de a raspunde la un consult interclini c, prin nesolicitarea unui ajutor, prin
neinformare.

1 in situatia cazului in care se constituie ceea ce juridic se numeste “res ipsa loquiter”-faptele vorb esc de la sine- nu
exista prezumptie de nevinovatie,medicul trebuind s a justifice faptele ce l-au condus la comiterea ero rii; exemplu :
unui bolnav i se extirpa un rinichi fara a se verif ica in prelabil daca exista un rinichi contralatera l (acesta avind
rinichi unic congenital intra in insuficienta renal a acuta), etc.

240 Datoria de ingrijire. Aceasta se stabileste de la sine prin exercitiul p rofesiunii
medicale ori de cite ori un medic este solicitat (s au chiar nu este solicitat-exemplu bolnavii
obnubilati, comatosi-) pentru a consulta in context ul programului de serviciu. Intrucit
drepturile universale de respectare a intimitatii s i dreptul la autodeterminare coexista
actului medical, nici un pacient nu poate fi examin at impotriva propriei vointe. Astfel datoria
de ingrijire nu exista in cazul bolnavilor care ref uza consultatia sau procedura medicala
respectiva exprimindu-si liber neacordarea consimta mintului implicit si exprimat la
consultatie/tratament.
Aspecte sensibile apar in situatia in care medicul este solicitat in afara serviciului (de
exemplu acasa) sau este martor la un accident. In a ceste situatii atit conform juramintului
Hipocratic cit si a codului penal (art. 314 C.P. 2, 315 C.P. 3, 316 C.P. 4) pastreaza datoria de
ingrijire fata de aspectele de urgenta 5 ale cazului. Mai mult chiar conform codului
international al eticii medicale are datoria sa exe rcite aceasta datorie de ingrijire pina cind
se asigura ca un alt coleg doreste si poate sa-i preia sarcina.
Medicii experti (exemplu medicii legisti, medicii d in domeniul asigurarilor de
sanatate, etc.) pastreaza fata de cazurile consulta te (exemplul medicilor legisti in raport cu
cazurile medico-legale examinate) doar datoria de i ngrijire de urgenta (ca orice medic).
Nici un medic nu poate fi la curent permanent cu ul timele noutati medicale chiar
daca un medic are datorie de ingrijire fata de un p acient, el nu va putea fi acuzat de
necunoasterea unor noutati de ultima ora in domeniu dar in schimb poate fi acuzat daca nu
el “impartaseste loialitate completa fata de pacien t cit si toate cunostiintele sale medicale si
ori de cite ori constata ca o examinare sau un trat ament este dincolo de resursele sale
profesionale nu-si indruma pacientul (dupa cum are are chiar obligatia) catre un coleg care
dispune de pregatirea necesara”.

Deficientele medicale ce au ca urmare neindeplinirea datoriei de ingrijire se
pot manifesta atit prin omisiune cit si prin comisi une 6, constituind aspectele deja prezentate
ale conceptului juridic de culpa (culpa cu preveder e -usurinta- sau culpa simpla -neglijenta).
Pentru a da un suport obiectiv omisiunii sau comisi unii respective va trebui apreciat daca un
alt medic avind aceeasi pregatire si aflat in acele asi conditii va actiona in mod diferit fata de
cel in cauza.
Teoria raspunderii bazate pe vinovatie arata ca med icul nu va raspunde de riscurile
imprevizibile-cazul fortuit, forta majora, desi si in aceste imprejurari va fi apasat de raspunderea
sa morala.
Declinul responsabilitatii poate limita comportamen tul profesional anticipativ, acesta
constituind un dezavantaj o data cu atenuarea senti mentului de culpa si depersonalizarea relatiei
medic-bolnav.
In unele tari precum Suedia, Finlanda, Norvegia, No ua Zeelanda sistemul juridic
bazeaza acuzarea in spetele din materie civila nu p e culpa medicului (eroarea sa) ci pe
nevoile pacientului: astfel in loc de a intreba „ca re constituie greseala comisa in raport cu
actiunile sale?” se prefera “fata de actiunile medi cale ce au fost efectuate ce ar mai fi
trebuit sa faca in interesul pacientului si nu a fo st facut?” (sistemul despagubirilor in
materie civila prin “lipsa-erorii”). Acest sistem t inde sa cistige teren fata de apropierea
clasica.
Exista unele tendinte ce sugereaza responsabilitate a obiectiva, in functie de rezultat. Nu
se pot compensa in bani suferintele morale, neexist and un echivalent pecuniar al demnitatii
umane. Cu toate aceste neajunsuri, in Romania epoci i de tranzitie, ideile provenite din cutuma
statelor cu un nivel economic si sanitar avansat su gereaza o trecere de la responsabilitatea bazata
pe mijloace la o responsabilitate contractuala si c hiar la o responsabilitate bazata pe rezultat.
Una dintre cele mai importante probleme o reprezint a delimitarea erorii de greseala.

2 art. 314 C.P . priveste “punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji prin parasire, alungare sau
lasare fara ajutor”
3 art. 315 C.P . priveste “lasarea fara ajutor prin omisiune de aj utor”
4 art. 316 C.P . priveste “lasarea fara ajutor prin omisiune de in stiintare”.
5 urgenta medicala:”o brusca si neasteptata vatamare , boala sau complicatie care necesita asistenta med icala
imediata pentru a salva viata si/sau a preveni infi rmitatea, durerea si suferinta”[8].
6 sistemul despagubirilor in materie civila este in mod uzual bazat pe “probarea comiterii erorii”

241 Greseala inseamna neaplicarea sau nerespectarea unor norme de comportament
profesional pe care un alt profesionist, in aceleas i conditii le-ar fi aplicat. Rezulta ca
elementul esential al greselii il constituie capacitatea profesionala care in conditii similare de
lucru evita greseala.
Eroarea inseamna producerea unui prejudiciu din cauza natu rii lucrurilor (evolutia
complicata a bolii, simptomatologia atipica), situa tie in care orice medic ar fi produs acelasi
prejudiciu in aceleasi conditii de lucru.
Angajarea raspunderii profesionale rezida in delimi tarea corecta a celor 2 notiuni.
Teoria generala a erorilor profesionale vorbeste d e erori de fapt (ce tin de natura actului
medical, de natura lucrului in sine) si de erori de norma (ce tin de lacune de atitudine
profesionala). Prin studierea erorilor de fapt se p ot trage invataminte care ajuta la dezvoltarea
artei medicale, iar prin cercetarea erorilor de nor ma-generatoare de prejudicii-se poate incerca
evitarea acestora.
Eroarea de fapt este neimputabila. Ea nu este urma ta de reprezentarea subiectiva a
consecintelor ei negative, deoarece nu a putut fi p revazuta, in ciuda diligentelor atente si
minutioase. Erorile se datoresc unei imperfectiuni a stiintei medicale la un moment dat, unei
reactivitati particulare a bolnavului, care duc la cunoasterea falsa a unei situatii de fapt. Ele se
produc in conditiile unei activitati perfect normal e. Deoarece respecta regulile de comportament
profesional, eroarea de fapt este susceptibila doar de o analiza morala, cu un beneficiu
deontologic. Se apreciaza ca se afla in eroare oric e medic care, in aceleasi conditii, ar fi fost
victima aceleiasi capcane.
Eroarea de norma este imputabila. Ea tine de domen iul constiintei profesionale si se
omologheaza cu greseala, cand nu se repeta normele acceptate unanim, de obicei. Erorile de
norma pot fi comisive (atunci cand faci ceva ce nu trebuie) si omisive (atunci cand nu faci ceea ce
trebuie), pot fi certe si indoielnice, pot fi usoar e si grave.
In ceea ce priveste relatia medic-pacient, ceea ce ne intereseaza este eroarea diagnostica.
Eroarea diagnostica apare prin formulare incompleta sau formulare gresita. Nestabilirea
diagnosticului, deci neprecizarea continutului boli i reprezinta greseala faptica, iar formularea
inadecvata a diagnosticului reprezinta greseala log ica.
Erorile faptice apar prin neconcordanta totala sau partiala a diagnosticului cu realitatea.
Erorile logice apar prin incalcarea regulilor de ra tionament medical. Cele doua tipuri de erori se
genereaza reciproc, lipsa unui diagnostic corect de terminand o atitudine medicala neadecvata.
Simtul clinic poate fi definit ca acea particulari tate cu care nu te nasti si pe care nu o poti
lasa mostenire, o entitate complexa cladita din cat mai mult studiu teoretic si din cat mai multa
practica aplicata, prin asumarea cat mai multor ris curi.
Cauzele greselii sunt multiple si greu de delimita t. Se poate gresi din prea multa incredere
in sine sau din cauza ideilor preconcepute-subiecti vism;ideile false pot fi generate de situatii
obiective –imperfecta recunoastere a realitatii (er oare de laborator, de exemplu).
Diferentierea erorii de greseala impune si analiza conditiilor de lucru concrete pe care le-a
avut medicul la indemana. Se cauta sa se afle daca medicul a facut, aapeland cu constiinciozitate
si diligenta la cunostintele sale stiintifice, tot ce era posibil in acele conditii, pentru a pune cel mai
exact diagnostic si a alege cea mai buna metoda de tratament in interesul bolnavului. Daca el
arespectat cerintele unei atitudini ideale, neconco rdanta diagnosticului cu realitatea va fi doar o
eroare, caci orice medic ar fi ajuns la aceleasi co ncluzii, in aceleasi conditii. Daca neconcordanta
diagnostica apare prin folosirea nejudicioasa, fara diligenta si constiinciozitate a cunostintelor sal e,
in conditiile concrete de lucru, ne aflam in situat ia de greseala.
Eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiin ciozitatii medicului, dar greseala nu s-ar
putea produce daca medicul ar lucra in aceleasi con ditii, competent si constiincios.
Forta majora apare atunci cand nepunerea corecta a diagnosticului sau neducerea la bun
sfarsit a unei terapii este de cauza externa.
Cazul fortuit apare atunci cand nepunerea corecta a diagnosticului sau neducerea la bun
sfarsit a unei terapii este de cauza interna.
Medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze c ele mai mici riscuri printr-o atitudine
prudenta si printr-o tehnica plina de acuratete. Ri scul oportun- calculat si controlat-trebuie sa
evite riscul inoportun –necontrolabil. Din punct de vedere juridic exista riscuri supuse normarii –
susceptibile de o evaluare anticipata –si riscuri n esupuse normarii-imprevizibile, rezultate din
situatii de urgenta, caz fortuit sau forta majora.
Riscul justificat, constient acceptat, legitimat e ste cel care indeplineste urmatoarele
conditii:

242 salveaza de la un pericol mare;
pericolul este real, actual si iminent si nu poate fi evitat altfel;
valoarea bunului supus riscului este mai mica decat aceea a prejudiciului care s-ar produce.
Riscul ilegitim este cel care apare in alte situat ii si nu indeplineste conditiile enumerate,
cum ar fi riscul impus de depasirea competentei sau riscul in cazul increderii exagerate in fortele
proprii.
Atitudinea fata de riscuri nu poate fi apreciata d ecat pe baza ideii de greseala. In acest
mod se confirma cucerirea unei autentice libertati profesionale in fata justitiei si societatii.
Temeritatea profesionala consta in practicarea uno r acte medicale neconsacrate si
oarecum riscante fata de pregatirea proprie si fata de conditiile obiective de lucru. Acest lucru
este de preferat fata de neasumarea riscurilor util e bolnavului care constituie o grava greseala. In
starile de necesitate se impune in mod imperios sa se accepte riscurile utile, iar orice medic cu
vocatie autentica va deveni in mod constient temera r la nevoie. In scopul reducerii la minimum a
esecurilor profesionale, medicul trebuie sa dea dov ada de scrupulozitate stiintifica, prudenta,
scepticism obiectiv si entuziasm limitat.
In stabilirea criteriilor de evaluare a riscului tr ebuie analizata libertatea profesionala de
alegere raportata la libertatea individuala, care e vita disproportia intre riscul acceptat si rezultat ul
nebanuit.
Riscul profesional devine tolerabil daca medicul is i ia toate masurile de precautie dictate de
discernamantul sau moral si profesional. Pentru exe rcitarea profesiunii medicale sunt imperative
modestia, prudenta, franarea elanului subiectiv, re spectarea regulii dupa care in bolile obisnuite
nu se accepta reguli majore si echilibrarea intre r iscul interventiei si cel al abtinerii. In ciuda
dezvoltarii permanente a artei si profesiunii medic ale, nocivitatea ignorantei si a ambitiilor
desantate este perena.
Consimtamantul bolnavului este un criteriu salutar in evaluarea riscului util.
Consimtamantul dupa prealabila informare-terminolog ie actual uzitata in literatura anglo-saxona-
reprezinta un drept al bolnavului si o obligatie a medicului, esentiale in profilaxia urmaririlor
judiciare pentru malpraxis-greseala medicala. Consi mtamantul trebuie sa exprime echilibrarea
dintre prevederea riscurilor si asumarea lor, dintr e avertizarea utila si avertizarea excesiva.
Prealabila informare nu trebuie sa dea senzatia de “ducere in eroare” in ultima instanta, dar nici
nu trebuie sa determine refuzul tehnicii de catre b olnav prin calificare excesiva.
Arta de a obtine consimtamantul, tinand seama de de ontologia generala, dar si de
psihologia bolnavului in cauza, conform principiilo r de evaluare stiintifica a riscurilor vitale, se
deosebeste total de ipocrizia profesionala a obtine rii consimtamantului prin santaj moral, care
dezumanizeaza relatia medic-pacient.
Greseala poate aparea si dintr-o inactiune-prin ref uzul de asumare a unui risc util
bolnavului.
Institutia greselii, indiferent de omisiune sau com isiune, ramane un criteriu imperios
necesar in aprecierea responsabilitatii medicului c onform ideii hegeliene a raportului intre
necesitate si libertate. Medicul care face o gresea la fara a produce prejudicii, pe care o recunoaste
si o repara, va fi exonerat de responsabilitate. Ex ista situatii indoielnice, in care nu se imputa
capacitatea profesionala a medicului, ci doar neres pectarea regulilor de comportament
profesional.
Intre gravitatea unei greseli si consecintele sale nu exista intotdeauna o relatie directa. In
unele situatii se face o incriminare a riscurilor p osibile in care se prezuma greseala, deci se
practica responsabilitatea bazata pe risc. Responsa bilitatea se bazeaza doar pe incriminarea
riscurilor cunoscute, evitabile, dar in unele centr e medicale se discuta profilaxia riscurilor
necunoscute, inevitabile, practicandu-se abuzul de investigatii si excese terapeutice ce genereaza
medicina defensiva.
Profilaxia riscului implica prevederea, anuntarea s i limitarea acestuia de catre medic, care
nu trebuie sa fie nici prea temerar, nici prea prud ent.
Posologia riscului se face in conditiile aplicarii oricarei terapii medicamentoasa si cuprinde
evaluarea riscului administrarii in functie de boal a, bolnav, reactivitatea actuala a bolnavului si in
raport cu proprietatea medicamentului de a declansa reactii de intoleranta. Cel mai mic risc
trebuie evaluat, calculat si controlat in asa fel i ncat riscul oportun sa reduca la minim riscul
inoportun-imprevizibil si incontrolabil.
Greseala medicala prin abstentie apare prin abtiner ea de la asumarea riscurilor
profesionale, fie incompetenta, fie din frica exage rata de raspundere.
Regulile de profilaxie a riscului sunt citate in li teratura deontologica:

243 a) competenta deplina=onestitate profesionala;
b) diligenta manifestata prin ingrijire atenta, consti incioasa, conform ultimelor achizitii
stiintifice medicale;
c) prudenta rationala, tinand seama de hipertrofia ars enalului terapeutic;
d) capacitate de a lua hotarari in situatii dificile, implicand acceptarea unor riscuri in
interesul bolnavului;
e) devotiune permanenta fata de profesiunea medicala.
Evaluarea riscului trebuie raportata permanent la r ezultatele scontate si la evolutia
spontana a bolii, in contextul conditiilor tehnice ale spitalului si ale competentei echipei de medici .
Se va tine seama de faptul ca:
evaluarea statistica nu este echivalenta cu evaluar ea cazului individual;
riscul se accepta totdeauna doar in interesul bolna vului;
riscul trebuie acceptat liber si clar de catre boln av, respectandu-se dreptul acestuia de habeas
corpus, dar si pentru acoperirea responsabilitatii medicului;
acceptarea riscului nu trebuie sa aiba efecte umane negative previzibile;
riscul trebuie sa fie util si justificat social;
riscul trebuie sa fie acceptat doar in lipsa unei a lte alternative;
riscul trebuie sa rezolve o problema de necesitate medicala.

Probarea prejudiciilor create (generate) si legatur a lor de cauzalitate cu deficienta probata anterior . Daca nu
exista prejudicii fizice si/sau psihice nu exista c auza juridica (vezi expertiza medico-legala pag. 6- 10).

2.3 Comportamentul neprofesional si neetic (“profes sional mis-conduct”)
Deficientele in acordarea asistentei medicale imbra ca mai frecvent una din urmatoarele doua aspecte: c ulpa
medicala (“medical negligence”) si comportamentul n eprofesional si neetic (“professional misconduct”).
Aceasta stare de fapt conduce la sesizarea Colegiul ui de Disciplina al Medicilor si genereaza o anchet a
profesionala si administrativa la care sint audiati ca parti atit pacientul (reprezentanti ai acestuia ) cit si medicul. De
la un medic se asteapta ca sa posede toate calitati le necesare de a putea fata problemelor legate de v iata sau moartea
unui pacient. Aceste calitati se regasesc intrinsec in normele deontologice ale practicii medicale (et icii medicale).
Colegiului de Disciplina ii revine sarcina de a apr ecia calitatea unui medic de a aveea drept de liber a practica sau
necesitatea ridicarii acestui drept. De asemenea Co legiul este in masura de a decide daca faptele ce i -au fost aduse la
cunostiinta (sau pentru s-a autosesizat) sint reale si in consecinta a stabili tipul de masura discipl inara considerata a
fi potrivita in contextul faptei.
Scopul este nu acela de a pedepsi medicii ci de a- i indeparta pe acei medici care constituie o amanin tare la
adresa pacientilor.
In cadrul comportamentului neprofesional este de do rit ca medicii sa fie judecati de catre medici si n u de
catre alti specialisti (juristi, administratori, et c.) intrucit complexitatea stiintelor medicale nu e ste deschisa
persoanelor din afara sistemului medical.

3. Elemente de bioetica medicala
3.1 Aspecte generale
Bioetica (Potter, 1975) reprezinta in acceptiunea s a initiala o noua disciplina care reprezinta o „com binatie
intre cunoasterea biologica (intreaga biosfera) si cea a valorilor cultural umane”
la modul general.

Hellegers ingusteaza conceptul considerind ca bioet ica este generata de catre sinteza intre medicina-e tica-
filozofie, respectiv intre medicina si etica reprez entind analiza aspectelor etice implicate de practi ca medicala.
Reich (1978) o defineste ca fiind „studiul sistemat ic al conduitei umane, in domeniul stiintelor vieti i si
sanatatii, tratata (examinata) in lumina valorilor si principiilor morale” (Encyclopedia of Bioethics) . In 1995 revine
asupra definitiei largind-o mult mai apropiat cu co nceptul potterian ca fiind” studiul sistematic al d imensiunilor
morale-inclusiv viziunea morala, deciziile, conduit a, liniile directoare, etc.- ale stiintelor vietii si tratamentelor
sanitare, cu folosirea unei varietati de metodologi i etice intr-o abordare interdisciplinara”. Astfel „metodologiile
etice” inlocuiesc „valorile si principiile morale” conduitele sociale si deciziile politice gasindu-se integrate in noua
definitie.

In Documento di erice (1991) se prevede ca problema tica bioeticii rezulta din:
-problemele etice ale profesiunilor sanitare
-problemele etice generate de cercetarea pe om chia r daca nu in mod direct terapeutice
-problemele sociale legate de problemele politicii sanitare, medicina muncii, sanatatea internationala ,
politicile de control demografic si planning famili al, etc.

7 Potter a supranumit-o “stiinta a supravietuirii”.

244 -probleme legate de interventia asupra vietii altor fiinte vii (plante, microorganisme, animale) si in general
tot ceea ce tine de echilibrul ecosistemului.
Bioetica nu poate fi redusa la etica sau la deontol ogie. Desemnind un univers mult mai larg decit cel
medical bioetica include etica medicala.
Deontologia medicala este o disciplina car studiaza normele de comportament profesional specific
profesiilor medicale avind ca finalitate aprofundar ea si actualizarea normelor si regulilor de conduit a specifice
profesiunii medicale. Ea include 3 norme:
-norme morale (etica medicala traditionala)
-norme deontologice propriu-zise (coduri, etc.)
-norme juridice specifice fiecarei tari
Bioetica abordeaza toate temele practice ale medici nii moderne: moartea cerebrala, transplantul de org ane,
eutanasia, intreruperea asistarii functiilor vitale la persoane deficiente sau in moarte cerebrala, co nfidentialitatea
medicala, consimtamintul la tratament medical, etic a problemelor generate de tehnica reproductiva mode rna
(surplusul embrionar, mamele surogat, manipularea r eproductiva inclusiv clonarea umana), etc. Dezbater ile bioetice
nu sint sterile intrucit genereaza norme si prescri ptii fata de care guvernele elaboreaza politici, si stemul juridic
furnizeaza argumente iar in final legislaturile emi t legi.
Din cadrul numeroase tematici ale bioeticii vom pre zenta pe scurt doar doua, respectiv confidentialita tea
medicala si consimtamintul la tratamentul medical a caror incalcari conduc foarte adesea la malpractic a medicala.
Trebuie inceput prin a spune ca medicul ca cetatean al unei tarii trebuie sa se supuna legilor acelei tari.

3.2. Aspecte particulare din tematica bioeticii
3.2.1. Confidentialitatea
Informa țiile medicale care se ob țin de la pacien ți pot fi complete sau incomplete. Depozitari de inf orma ții
complete sunt medicul curant în urma examin ării și investig ării medicale (se includ și date liber exprimate de c ătre
pacient) precum și unitatea medical ă prin baza sa de date. Depozitari de informa ții incomplete ( și astfel trebuie s ă
rămân ă) sunt membrii personalului medical aflat sau nu în subordinea direct ă a medicului în cauz ă cât și alte cadre
sanitare sau auxiliare.
Astfel medicul devine depozitarul datelor medicale ale pacien ților s ăi. El trebuie s ă înve țe
să le gestioneze înspre binele pacientului s ău. Orice înc ălc ări ale secretului profesional se
constituie în acte profund negative atât din punct de vedere profesional cât și juridic.
Cu ocazia acestui articol doresc s ă informez și s ă amintesc pentru cei aviza ți c ă în problematica
confiden țialit ății subiectivismul nu î și are locul, aspectele fiind solid reglementate în legisla ția noastr ă prin legi
organice inclusiv de c ătre codul penal alc ătuind un pachet legislativ bine consolidat pe care România îl are ast ăzi la
dispozi ție :
Codul Penal art. 196 Divulgarea secretului profesio nal, Codul de Procedură Penală
art. 79 alin. 1 Ascultarea persoanei obligate de a păstra secretul profesional, Legea
drepturilor pacientului (legea nr. 46 din 21.01.200 3, MO partea I nr. 51, capitolul IV, Codul
deontologic al medicilor. Secțiunea b., Secretul pr ofesional, Legea nr. 306 din 28 iunie 2004
privind exercitarea profesiei de medic precum și or ganizarea și funcționarea colegiului
medicilor din România (MO, partea I nr. 578 din 30 iunie 2004, sectiunea 1 și secțiunea 4),
Declarația de la Geneva, Codul internațional al eti cii medicale, Decizie CNA nr. 40 din 9
martie 2004 privind asigurarea informării corecte s i a pluralismului, art. 8, art.9, Decizia
CNA nr. 248 din 1 iulie 2004 privind protectia demn itatii umane si a dreptului la propria
imagine, art. 2, art.3, art. 16-18.
Normele juridice de mai sus vorbesc împreună cu cel e deontologice despre drepturile
pacientului mai înainte de a vorbi despre dreptul l a informație al cetățeanului care în nici o
societate civilizată nu prevalează asupra dreptului la autodeterminare, intimitate și secret
medical (excepție fac cazurile în care același drep turi ale altor indivizi sunt în pericol).
Deontologic și juridic NU se concepe transparență î n confidențialitatea medicală (cu
excepția cazului în care legea o cere în mod expres ). Domeniul medical al informațiilor ce
intră sub incidența secretului profesional nu este un domeniu public, datele care se
acumulează fiind clasificate.
Personalul medical nu are obligații de comunicare f ață de avocați, are obligații
minime de comunicare față de mass-media (de exemplu într-un accident colectiv numai prin
declararea numărului victimelor), iar față de organ ele de ordine în misiune (frecvent poliție)
doar în limita celor ce se solicită în scris în doc umentele justificatoare pe care aceștia
trebuie să le prezinte direcției spitalului și medi cului curant. În afara acestui cadru oficial
dezvăluirea oricăror date medicale sau înlesnirea a ccesului persoanelor străine la conținutul
foilor de observație este ilegală (străin poate fi și medicul din altă secție care nu este
consultant de specialitate solicitat în scop diagno stic sau de tratament).

245 Legea obligă însă medicul la încălcarea datoriei de confidențialitate ori de câte ori în
exercitarea profesiunii sale află date ce îl determ ină să considere în mod obiectiv că binele
public sau al unei alte persoane este cert și direc t amenințat (exemple: în cazul psihiatrilor
față de conținutul unor anamneze în care pacienții pot declara și pot substanția o infracțiune
viitoare apropiată, informația privitoare la tuberc uloza pulmonară activă a unei persoane
care lucrează cu copiii, etc.).
În cazul solicitării audierii medicului în instanță în cauze care implică aflarea unor
date medicale ce țin de secretul profesional, medic ul va cere ca respectiva solicitare să îi fie
remisă în scris , va cere aprobarea pacientului său și dacă tocmai acesta face obiectul
judecății este obligat ca înainte de a începe preze ntarea celor solicitate să solicite
judecătorului evacuarea sălii de judecată și ședinț ă închisă iar în cazul în care aceasta nu se
permite va cere să se consemneze în scris cele soli citate de el urmând ca întreaga sa
mărturie să fie prezentată numai în scris (art. 79 CPP).
Dar atunci ce se poate spune public fără frica unei implicări juridice sau a răspunderii
disciplinare? De exemplu se poate confirma prezența în spital a unei victime dacă organul
de urmărire nu are obiecții la aceasta . În cazul unui accident colectiv se poate face ref erire
la numărul victimelor dar sub nici o formă la ident itatea acestora, la supraviețuirea sau
decesul unei persoane prezentate sau internate. În majoritatea cazurilor civile este chiar
important ca numai aparținătorii de drept să afle despre decesul unei rude. NU se vor oferi
informații de ordin medical din dosarul medical al niciunui c az.
La modul general aparținătorii au dreptul de a afla despre decesul sau starea de
sănătate a celor din familie dar, atenție, nu toți aparținătorii ci numai cei îndeptățiți
respectiv, rudele de gradul I. În cazul transmiteri i unor informații medicale complexe
(scheme complicate de tratament, urmărire, etc.) se va căuta în familie cea mai înrudită
persoană aptă de a înțelege conținutul informațiilo r medicale (ex. nepot) ce va fi asistată de
ruda de gradul I.
O situația aparte o poate constitui prevalarea repo rterilor de art. 18 al deciziei nr.
248 din 1 iulie 2004 a CNA privind protectia demnit ății umane si a dreptului la propria
imagine din care rezultă că difuzarea pe post a materialelor audiovizuale continând imagini
ale persoanelor aflate la tratament în unitatile de asistenta medicala precum si a datelor
medicale precum rezultatul autopsiei, etc. “este permisa numai cu acordul persoanei (s.n.)
sau, în cazul în care persoana este fara discernamâ nt sau decedată, cu acordul familiei ori a
aparținătorilor. (s.n.) “. Din cele de mai sus ar rezulta că aprobarea unității medicale și a
medicului curant nu sunt considerata în mod explici t ca fiind necesare.
Este evident o lacună a deciziei în temă care însă ca decizie NU poate contrazice legi
organice precum legea 459/2001 (privind activitatea medico- legală), legea 46/2003 (privind
Drepturile pacientului), Codul penal (art.196), Codul de procedură penală (art. 79), etc.
Se uită adesea în goana după știre că atât profesiu nea de gazetar precum și cea de
reporter sunt conduse de către coduri de etică și d e norme deontologice care ar trebui să se
relaționeze în contextul reportajului de tip medica l cu cele ale profesiunii medicale.
Aspectele prezentate mai sus sunt probabil destul d e puțin conștientizate în
societatea noastră altminteri nu am asista neputinc ioși la grave încălcări ale datoriei de
confidențialitate ce pune medicul la dispoziția rig orilor legii prin potențiale acțiuni litigioase.
Spectacolul audio-vizualului din ultimii ani obișnu iește să prezinte destul de imagini
preluate din unitățile medicale sau de la fața locu lui unde este realizat reportajul, în care se
regăsesc clipe de existență umană însoțite adesea d e un tragism accentuat ce sunt voalate
ca știri de “interes național”.
Fără ca cel ale cărui drepturi la intimitate sunt g rosolan încălcate să fie întrebat dacă
își dorește să fie în prim planul actualității nați onale sau nu, se dă peste cap ușa salonului
cu complicitatea, nepăsarea sau necunoașterea cadre lor medicale.
Cu aceeași ocazie unii medici oferă cu lux de amănu nte date privind patologia
traumatică sau psihică a persoanei respective, prog nosticul probabil precum și eventualele
lor sechele efectuând adevărate prezentări de caz s au “autopsii” psihologice.
Toate aceste încălcări pot aduce grave deservicii p acientului (probleme de imagine ce
pot duce până la probleme sociale inclusiv divorț, probleme în litigiu cu companiile de
asigurări, pierderea unor funcții de conducere din unele comitete private de conducere,
pierderea unor funcții înalte pe motiv de boală, st ări psihice reactive, etc.) adesea cu urmări
incalculabile sociale sau persoanale (inclusiv sinu ciderea). Toate se află în litigiu potențial cu
medicul în cauză sau unitatea medicală care îl acre ditează.

246 Astfel instituția purtătorului de cuvânt al spital ului sau al unității medicale trebuie
foarte atent monitorizată în raport cu normele în v igoare.
Cele de mai sus dezvăluie existența unui grav hiat us deontologic ce se manifestă ca
o adevărată obnubilare a lumii medicale, ca o prost rație în fața unei mass-media mult prea
agresive.
Sub nici o formă medicul nu are voie să participe la „înțelegeri” de orice natură
materiale, între pacienți și reporteri. Pacienții n u au dreptul să-și vândă propria imagine în
unitățile medicale.
În afara unității medicale pacienții externați sau aparținătorii lor sunt liberi să acționeze
precum cred de cuviință dar fără a aduce atingere r eputației spitalului sau medicului și fără
a a aduce în stare de răspundere disciplinară pe ac esta din urmă. Medicul este obligat să se
sesizeze de o astfel de desfășurare de evenimente ș i să interzică accesul mass-mediei spre
informație. Va fi încunoștiințată conducerea unităț ii medicale respective care va decide în
consecință în raport cu prevederile legale.

Anexe privind normele deontologice si cadrul legisl ativ referitoare la secretul profesional si
confidentialitatea medicala
Art. 196 C. pen Divulgarea secretului profesional (s.n.). Divulgarea, fără drept (fără consimțământul
pacientului, n.n.), a unor date (starea sănătății, boala de care suferă o persoană, etc., n.n.) de căt re aceluia căruia
i-au fost încredințate (medic, asistentă, etc., n.n .) sau de care a luat cunoștință în virtutea profes iei ori funcției
dacă fapta este de natură a aduce prejudicii (mater iale sau morale, n.n.) unei persoane se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 79 alin. 1 C. proc. pen. Ascultarea persoanei obligate de a păstra secretul profesional (s.n.).
Persoana obligată a păstra secretul profesional (ca drul medical, n.n.) nu poate fi ascultată ca martor cu privire la
faptele și împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoan ei față de care
este obligată a pastra secretul (incuviințarea se d ă în scris, n.n.).

LEGEA DREPTURILOR PACIENTULUI (legea nr. 46 din 21.01.2003, MO Partea I nr. 51 d in
29/01/2003). Capitolul IV. Dreptul la confidentialitatea (s.n.) informatiilor si viata privată a pacientulu i.
Art. 21 Toate informatiile privind starea pacientu lui, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, pro gnosticul,
tratamentul, datele personale sunt confidențiale ch iar și după decesul acestuia.
Art. 22 Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îsi d ă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mo d expres.
Art. 23 În cazul în care informațiile sunt necesar e altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați în
tratamentul pacientului, acordarea consimtământului nu mai este obligatorie.
Art. 24 Pacientul are acces la datele medicale per sonale.
Art. 25 (1) Orice amestec în viata privată, famili ală a pacientului este interzis, cu excepția cazuri lor în care
această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul , tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu consimțământul
pacientului. (2) Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine s au pentru
sănătatea publică.

CODUL DEONTOLOGIC AL MEDICILOR . Secțiunea B. Secretul profesional (s.n.).
Art.13 Secretul medical este obligatoriu. Interesu l societății (prevenirea și combaterea epidemiilor, bolilor
venerice, bolilor cu extindere în masă) primează fa ță de interesul personal.
Art.14 Obiectul secretului este tot ceea ce medicu l, în calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau
indirect în legătură cu viața intimă a bolnavului, a familiei, a aparținătorilor, precum și probleme d e diagnostic,
prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cele mai diverse fapte și chiar și rezulta tul autopsiei.
Art.15 În situația în care legea sau o curte judec ătorească obligă medicul să dezvăluie aspecte cupri nse în
secretul medical, aceasta nu constituie o abatere. Poliția sau procuratura nu pot înlocui decizia jude cătorească.
Art.16 Medicul răspunde disciplinar pentru destăin uirea secretului.
Art.17 Secretul există și față de aparținători, de colegi și cadre sanitare neinteresate în tratament .
Art.18 Secretul persistă și după terminarea tratam entului, sau moartea pacientului.
Art.19 În comunicările științifice, cazurile vor f i în așa fel prezentate, încât identitatea bolnavul ui să nu
poată fi recunoscută.
Art.22 Evidențele medicului (registru, fișe, foi, condici de operație, procese verbale de necropsie) trebuie
păstrate ca materiale secrete (s.n.)

LEGEA NR. 306 din 28 iunie 2004 privind EXERCITAREA PROFESIEI DE MEDIC, precum și
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COLEGIULUI MEDICILOR DI N ROMANIA , Publicat în MO, Partea I nr.
578 din 30 iunie 2004 face referiri atât directe (secțiunea 4) cât și indirecte la confidențialitate (sectiunea
1, secțiunea 4).
Secțiunea 1
Art. 5. (3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și
drepturile pacientului, principiile medicale genera l acceptate, nediscriminarea între pacienți, respec tarea demnității
umane, principiile eticii și deontologiei medicale (s.n.) , grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.
Art. 6, (3) În legătură cu exercitarea profesiei și în limita c ompetențelor profesionale, medicului nu-i pot
fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomand ările cu caracter medical, având în vedere caracter ul umanitar al
profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loia litate față de pacientul său
(s.n.) , precum și dreptul medicului de a prescrie și reco manda tot ceea ce este necesar din punct de vedere
medical pacientului.

247 Secțiunea a 4-a
Art. 39. h) să păstreze secretul profesional (s.n.)
Art. 40. – Obligațiile membrilor Colegiului Medicilor din Româ nia, ce decurg din calitatea lor specială de
medici, sunt: a) să respecte și să aplice, în orice împrejurare, nor mele de deontologie medicală (s.n.) ; f) să
respecte drepturile pacienților (s.n.) .
Secțiunea a 6-a, Art. 69 Răspunderea disciplinară
Art. 69.
(1) Medicul răspunde disciplinar (s.n.) pentru nerespectarea legilor și regulamentelor prof esiei medicale, a
Codului de deontologie medicală și a regulilor de b ună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din
România, pentru nerespectarea deciziilor obligatori i adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din
România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejud icieze
onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.
(2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Med icilor din România, potrivit prezentei legi, nu
exclude (s.n.) răspunderea penală, contravențională, civilă sau ma terială, conform prevederilor legale.

JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE. DECLARAȚIA DE LA GENEVA
La primirea în rândurile Colegiului Medicilor din R omânia, medicul va depune JURĂMÂNTUL LUI
HIPOCRATE în formularea modernă adoptată de Asociația Medica lă Mondială în cadrul DECLARAȚIEI DE LA
GENEVA din anul 1975: “ O dată admis… voi păstra secretel e încredințate de pacienți, chiar și după decesul
acestora”.
CODUL INTERNAȚIONAL AL ETICII MEDICALE ( WMA – October 1949) (World Medical Association
Bulletin, vol. 1, no. 3, October 1949, pp.109, 111) .
“Duties of Doctors to the Sick. : A doctor owes to his patient complete loyalty and a ll the resources of his
science. A doctor shall preserve absolute secrecy o n all he knows about his patient because of the con fidence
entrusted in him”.
NORME DE REGLEMENTARE ALE CNA DECIZIE NR. 40 DIN 9 MARTIE 2004 PRIVIND ASIGURAREA
INFORMĂRII CORECTE SI A PLURALISMULUI
Art. 8. În cadrul emisiunilor cu caracter informati v, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele r eguli:
Art. 9.
(1) În cazul informării asupra unor accidente, dez astre sau tragedii colective se va evita accentuare a
gratuită a stării de îngrijorare și se vor cita sur sele de informare.
(2) Se vor evita speculațiile asupra evenimentelor tragice, a cauzelor și consecințelor lor ori preze ntarea
repetată a unor imagini șocante, pentru a nu provoc a temeri inutile sau panică în rândul publicului.
(3) Nu se va preciza numele victimelor, pînă la co municarea sau confirmarea oficială a acestora.

DECIZIA NR. 248 DIN 1 IULIE 2004 privind PROTECTIA DEMNITATII UMANE SI A DREPTULUI LA PROPRI A
IMAGINE
Art. 2 . Radiodifuzorii au obligatia sa respecte dreptul s acru la demnitate umana (s.n.) si la propria
imagine si sa nu profite de ignoranta sau buna cred inta a persoanelor.
Art. 3 . În sensul prezentei decizii, sunt considerate a f i de interes public justificat orice probleme, fapt e
sau evenimente locale sau nationale, cu semnificati e pentru viata comunitatii si care nu încalca (s.n.) drepturile si
libertatile fundamentale ale omului.
Art. 16 .
(1) Este interzisa difuzarea de imagini ale persoanei aflate în situa tia de victima, fara acordul acesteia
(s.n.).
(2) Este interzisa difuzarea de imagini ale persoanei fara discernamâ nt sau decedate , fara acordul familiei
(s.n.).
(3) Este interzisa difuzarea de imagini care exploateaza sau scot în evidenta traumele sau traumatismele
unei persoane (s.n.).
Art. 17 .
(1) Orice persoana are dreptul la respectul intimi tatii în momente dificile, precum o pierdere irepar abila
sau o nenorocire.
(2) În cazul situatiilor de suferinta umana, a dez astrelor naturale, accidentelor sau a actelor de vi olenta,
radiodifuzorii au obligatia de a nu se amesteca nej ustificat în viata privata (s.n.).
Art. 18 .
(1) Difuzarea materialelor audiovizuale continând imagini ale persoanelor aflate la tratament în unit atile
de asistenta medicala, precum si a datelor cu carac ter personal privind starea de sanatate, problemele de
diagnostic, prognostic, tratament, circumstante în legatura cu boala si alte diverse fapte, inclusiv r ezultatul
autopsiei, este permisa numai cu acordul persoanei (s.n.) sau, în cazul în care persoana este fara discernam ânt sau
decedata, cu acordul familiei ori a apartinatorilor . (s.n.)
(2) Radiodifuzorii au obligatia de a respecta demn itatea si anonimatul persoanelor cu tulburari psihi ce.
(3) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situa tii de interes public justificat în care difuzarea materialului
audiovizual are drept scop:
nn. prevenirea savârsirii unor fapte penale ori înlatur area urmarilor prejudiciabile ale unor asemenea
fapte;
oo. probarea comiterii unei infractiuni;
pp. protejarea sanatatii sau moralei publice.

3.2.2. CONSIMTAMINTUL LA TRATAMENTUL MEDICAL.
Nimeni nu poate fi obligat la tratament si in acest sens orice persoana trebuie sa dea un
consimtamint clar. In cazul copiilor consimtamintul vine din partea parintilor (tutori, curatori).
In cazul bolnavilor psihici consimtamintul vine din partea apartinatoriloe, institutiei medicale in
care acesta se afla internat sau autoritatii legale care ii apara drepturile. In cazurile de urgenta

248 in care victima este inconstienta sau socta medicul nu are nevoie de consimtamint si pate
actiona in conformitate cu cunostiintele sale dar n umai inspr binele pacientului si cunoscind ca
actiunile sale sint verificate prin normele deontol ogice si legale ce guverneaza actul medical
oriunde in lume si in acea tara in particular.
Consimtamintul medical (CM) este de doua tipuri:
-CM implicit (prezumat); atunci cind un pacient solicita un consult medical el implicit
accepta ca va fi examinat si supus unor tratamente medicale. Acest consimtamint general
acopera etapele de baza ale actului medical si nu s e rasfringe asupra examinarilor din sfera
genitala, a investigatiilor invazive, tratamentelor medicale agresive, etc.
-CM exprimat; acest consimtamint specific exprima permisiunea specifica de a fi tratat
printr-un anume act medical/chirurgical care prezin ta risuri potentiale. Se va lua in scris cu cel
putin un martor pentru:
interventiile anestezice
interventiile chirurgicale
interventiile diagnostice invazive
tratamentele medicale agresive (cortizon, citostati ce, antihipertensive majore, etc.)
orice procedura medicala/chirurgicala cu risc poten tial pentru viata pacientului sau
integritatea sa corporala sau psihica.
In cadrul CE se manifesta un tip aparte denumit con simtamint informat (CI) care se ia
cu ocazia interventiilor chirurgicale si constituie o deplina incunostiintare a starii medicale si a
intentiilor terapeutice ale medicului pe intelesul pacientului cit si deplina exprimare a vointei si
liberei alegeri in ceea ce priveste actul medical c e se va efectua; se bazeaza pe deplina
infromare “la rece” a pacientului asupra tuturor pa rticularitatilor interventiei chirurgicale a
complicatiilor posibile si indreptatatirea mediculu i de a lua deciziile pe care le considera cele mai
favorabile in folosul binelui acelui pacient.

Medicul va avea insa grija sa actioneze in prezenta rea particularitatilor cazului si a tratamentului a les
astfel incit avind tot timpul in minte binele pacie ntului sa nu il demobilizeze pe acesta in fata oper atiei. Cu atit mai
mult obtinerea consimtamintului informat este oblig atorie in situatia in care se decide efectuarea uno r interventii
inca neefectuate: consimtamintul informat are in ac est caz rolul de a prelua raspunderea rezultatului asupra
pacientului.
In obtinerea CI medicul nu trebuie sa-si manifeste nici un statut paternalist (“vei face astfel pentru ca asa
e bine iar eu stiu mai bine decit tine ce anume tr ebuie facut”) dar nici un statut distant de interes ele si binele
pacientului (“acestea sint riscurile operatiei si a ceasta e situatia fie ca-ti place fie ca nu-ti plac e iar mai departe faci
ce vrei”). Medicul trebuie sa-i dea pacientului nu numai posibilitatea de a alege in cunostiinta de ca uza dar in
acelasi timp trebuie sa-si exprime optiunea sa prof esionala si nu in ultimul rind sa-i dea incredere i n interventia
propusa (dimensiunea umana a actului medical in a c arei lipsa pacientul poate acuza medicul de rele tr atamente si
neprofesionalism).
Ori de cite ori prin interventia chirurgicala se an ticipeaza ca se va produce o infirmitate (deficit i reversibil
morfologic, morfo-functional sau functional) sau pi erdere de organ (sau incetareafunctionarii unui org an) este
obligatoriu a se lua pacientului un acord special a nterior operatiei. Este obligatoriu ca pentru fieca re interventie
chirurgicala in parte sa se obtina un nou CI.

In obtinerea CI exista 2 situatii particulare:
pacientul inconstient sau incapabil de discutie sau de intelegerea celor ce trebuie
prezentate pentru a obtine un CI. Se va apela la ap artinatori.
situatia in care prezentarea realitatii diagnosticu lui si a optiunilor de urmat este atit de
nociva pacientului incit ii pot produce un rau mai mare decit interventia insasi, un rau apt de
a pune in pericol rezultatul interventiei sau chiar viata pacientului (exemplu sinuciderea).
Medicul avind obligatia de a actiona numai in inter esul pacientului va trebui sa ascunda
realitatea de acesta dar va pastra obligatia de a p rezenta intreaga situatie apartinatorilor si
de a obtine de la acestia CI.
Juridic este esentialmente necesar ca acest consimt amint sa fie precizat in cadrul
unui formular special dedicat dar care, dorim sa su blinem, trebuie sa balanseze protectia
juridica atît de necesara medicului si spitalului/s ectiei în care acesta efectueaza
interventia/tratamentul în cauza cu drepturile paci entului.

Declaratie minimala de consimtamint
”Mi-au fost clar explicate pe intelesul meu toate a spectele medicale ale cazului meu si ale interventi ei
medicale/chirurgicale pe care o voi face cit si ris cul ce poate decurge din neefectuarea ei si in cons ecinta imi
exprim liber consimtamintul la interventia medicala /chirurgicala care…(de exemplu “va duce la amputati a
membrului inferior drept sub nivelul genunchiului”) .
Cu aceeasi ocazie imi exprim si consimtamintul la a nestezia pe care o implica aceasta operatie, si car e va
fi de tipul… (de exemplu anestezie generala, etc.).

249 Inteleg si accept ca medicii desemnati de mine nu i mi pot oferi garantii dar le acord increderea si ii
desemnez sa actioneze numai spre binele meu dupa pr iceperea si experienta lor profesionala in toate co mplicatiile
ce pot decurge".

Formular de consimtamint in vederea tratamentului
In afara formei scurte de consimtamint (declaratia minimala) prezentata mai sus recomandam formularul de
consimtamint care raspunde tuturor caracteristicilo r raspunderii civile si penale ale medicului si de asemenea
respecta drepturile fundamentale ale pacientului af lindu-se de altfel in concordanta cu cele mai multe dintre formele
de consimtamint existente deja in circulatie in mar ea majoritate a sistemelor medicale din Europa (inc lusiv din
SUA).

Subsemnatul_______________________domiciliat in____ _ legitimat cu BI seria ____nr___________, in cal itate
de pacient internat in sectia _____________________ ___a Sp.________________________________ reprezenta nt
legal al copilului______________în vîrsta de_______ __ani, apartinator (sot, sotie, frate, sora,…………………….)
al pacientului__________________________________int ernat în sectia ________________________________a
Sp.________________________________________________ ____consimt sa urmez operatia/tratamentul
urmator 8__________________
Natura, scopul, beneficiile si riscurile efectuari i acestei operatii/tratament precum si a celorlalte optiuni
terapeutice mi-au fost explicate pe întelesul meu d e catre dr. _____________________ pe care îl desemn ez pentru a
efectua operatia/tratamentul specificat mai sus imp reuna cu echipa de ajutoare decisa de acesta.
Mi s-au prezentat riscurile asociate precum si ris curile imprevizibile (inclusiv riscul oricît de mic de deces),
consecintele pe care le presupune interventia/trata mentul final
In cazul în care în timpul interventiei terapeutic e apar situatii si conditii neprevazute sau alte co mplicatii
care impun proceduri suplimentare fata de cele desc rise mai sus ca fiind acceptate de catre mine (incl usiv
transfuzia), accept ca medicul desemnat sa actione ze în consecinta si sa le efectueze dupa priceperea si experienta
sa profesionala doar daca aceste proceduri sînt abs olut justificate din motive medicale si numai în in teresul meu
personal si inspre binele meu; de la acest accept f ace exceptie 9/nu face
exceptie 10 __________________________________
In scopul realizarii operatiei, consimt de asemene a la administrarea anesteziei ce mi-a fost indicata
(generala/alt tip 11 )_______________.
Riscurile actului anestezic mi-au fost explicate c u ocazia consultatiei mele de catre
dr._______________________________, medicul care va proceda la efectuarea anesteziei în operatia/trata mentul la
care voi fi supus.
In consecinta si în conditiile precizate mai sus i mi dau liber si în cunostiinta de cauza consimtamîn tul la
operatia/tratamentul prezentat.
In cazul în care medicii desemnati de catre mine di n motive obiective nu pot efectua operatia/tratamen tul pentru care
le-am acordat consimtamîntul meu declar nul prezent a si înteleg si accept sa semnez un alt consimtamîn t cu un alt
medic 12 .
Certific ca am citit, am înteles si accept pe depl in cele de mai sus si ca urmare le semnez.
____________________________________ ___/________/_ _____
Semnatura pacientului/reprezentantului legal 13 zi luna an
Subsemnatul martor_________________________________ ____, confirm ca prezentul formular de consimtamînt a
fost completat în prezenta mea si semnat de pacient (apartinatori) fara ca asupra sa/lor sa se fi exer citat vreo
constrîngere.
____________________________________ ___/________/_ _____
Semnatura martorului zi luna an

3.3 Conventia de la Oviedo
PARLAMENTUL ROMANIEI CAMERA DEPUTATILOR SENATUL

8 pacientul va scrie clar operatia/tratamentul pe ca re întelege sa o efectueze si pe care o accepta pen tru a nu exista reclamatii
ulterioare bazate pe confuzie: de exemplu va nota: “amputatia membrului inferior sub nivelul genunchiu lui”, “by-pass dublu
coronarian”, etc. Modificarile intraoperatori de te hnica sau indicatie (cu exceptia actiunilor infirmi zante-amputatii, extirpari, etc.)
pot fi totusi efectuate intrucit pacientul consemne aza ca inspre binele sau este de acord cu decizia s pecialistului.
9 exemplu extirparea unui organ, indicatia de a nu m ai resuscita în cazul stopului cardio-respirator, e tc.
10 exemplu amputarea membrului inferior, extirparea r inichiului, orice mijloace in vederea salvarii mele , etc.
11 se specifica obligatoriu ce tip de anestezie se va aplica
12 dreptul de a fi tratat de un anumit medic este de la sine inteles. O anumita schema de tratament sau un anumit plan operator sau
extinderea unei interventii chirurgicale trebuie re cunoscut ca sint acceptate de catre pacient aproape intotdeauna in raport cu
capacitatea profesionala a medicului ales si a incr ederii pe care o are fata de acesta. Cu exceptia si tuatiilor de urgenta nici unui
pacient nu ii este indiferent cine il opereaza. Iar in situatiile de urgenta nu orice medic are dreptu l sa intervina. Un alt medic poate
propune un alt tip de interventie, etc.
13 se vor nota datele de identitate ale acestuia, gra dul de rudenie precum si datele imputernicirii de r eprezentare în cazul tutorilor.

250 LEGE Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege in sedinta din 11 mai 2000, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Cons titutia Romaniei. .
Articol unic. – Se ratifica Conventia europeana pentru protectia drepturilor
omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplica tiile biologiei si medicinei ,
Conventia privind drepturile omului si biomedicina , semnata la Oviedo la 4 aprilie
1997, si Protocolul aditional la Conventia europeana pentru protectia drepturilor
omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplica tiile biologiei si medicinei,
referitor la interzicerea clonarii fiintelor umane , semnat la Paris la 12 ianuarie 1998.