Mediul Macroeconomic al Afacerilor Internationale

=== d490ea7fdb0c820dabff49a3a78bc5873be73e59_552515_1 ===

Mediul macroeconomic al

afacerilor internaționale

Introducere

Motivația, importanța și metodologia cercetării

Abrevieri

Cap. I Analiza macroeconomică a mediului internațional de afaceri

1.1 Strategii de export/import

1.2 Politici comerciale

(economia mixta/economia capitalista, etc.)

1.3 Criza economica mondiala (Marea recesiune)

1.4 Indicatori macroeconomici – impact asupra comertului mondial

Cap. II Aspecte ale pieței valutare

2.1 Conceptul de piață valutară

2.2Cursul de schimb nominal

2.3 Cursul de schimb real

2.4 Paritatea puterii de cumpărare

Cap. III Studiu comparativ al mediului afacerilor

3.1 Mediul afacerilor in China

3.2 Mediul afacerilor in Rusia

3.3 Mediul afacerilor in Franța

3.4Mediul afacerilor in SUA

Cap. IV Concluzii generale aferente lucrării

Bibliografie sau referinte bibliografice

Introducere

Competiția internațională a făcut ca managementul internațional să fie mult mai complex decât cel intern, în lume existând o diversitate de culturi, iar cei care activează pe piețe diferite de cele din țările de origine trebuie să țină cont de specificul respectivei țări în momentul când dorește a comunica cu oameni de afaceri ce împărtășesc diverse puncte de vedere.

Există anumite tendințe pe care le prezintă mediul de afaceri internațional:

-mărirea ponderii pe care o au afacerile internaționale în totalul afacerilor ( investiții majore s-au înregistrat în Uniunea Europeană, SUA, Japonia și în țările în curs de dezvoltare).

-o creștere semnificativă a volumului pe care îl au activitățile de comerț exterior realizată cu scopul căutării unor noi resurse mai convenabile sau pentru a crește cota de piață și profitul.

-această creștere foarte mare a volumului de afaceri internaționale a condus la apariția unui nou tip de management care a îmbogățit managementul existent și ne referim la managementul internațional.

-trecerea care se realizează de la internaționalizarea la globalizarea vieții economice , înțelegând prin globalizare procesul prin care se realizează conexiuni puternice între afacerile de pe plan mondial.

Globalizarea a crescut foarte mult în ultimele decenii, favorizată de progresul tehnologic, care ușurează în mod vizibil realizarea unor contacte între oameni, ca și deplasarea dintr-un colț în altul al globului.

S-a redus importanța prezenței granițelor între state, dacă privim din punctul de vedere al comerțului și al economiei.

De aceea globalizarea este calea aleasă în mileniul trei pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor planetei.

În zilele noastre aproximativ 25% din producția mondială este vândută în afara țării în care bunurile sunt fabricate.

Afacerile internaționale sunt reprezentate de toate schimburile comerciale derulate de firme sau instituții guvernamentale aparținând mai multor țări.

O firmă poate fi determinată de mai mulți factori să desfășoare afaceri internaționale:

-Mărirea vânzărilor

-Achiziționarea mai convenabilă a resurselor

-Găsirea mai multor surse de achiziție și piețe de desfacere

-O micșorare în privința riscului comercial.

Desfășurarea de afaceri internaționale ar putea să realizeze o mărire a riscului asociat afacerilor de acea o latură importantă a activității firmelor constă în elaborarea unei strategii prin care să realizeze o gestionare corespunzătoare a riscului.

De aceea incertitudinea se poate micșora prin formarea unor alianțe care să se bazeze pe valorificarea avantajelor comune pe care le au firmele dintr-o astfel de alianță.

Tot ceea ce formează domeniul afacerilor se deplasează la nevoie dintr-o țară în alta, referindu-ne aici la furnizori, concurenți, beneficiari ,că și la o parte a personalului unei firme.

Volumul mărit al afacerilor necesită obținerea și prelucrarea unui volum sporit de informații, care se pot obține mult mai ușor cu ajutorul tehnologiei și al cooperării între organizații.

A devenit necesar ca managerii să obțină date despre caracteristicile pe care le prezintă o anumită țară din punct de vedere economic, juridic, politic și nu numai să le dobândească dar să le și înțeleagă, să acționeze pentru a-și îndeplini obiectivele în consens cu cele aflate.

Cu toate că globalizarea reprezintă dezideratul omenirii, există aspecte specifice ale mediului de afaceri din fiecare țară ce sunt dependente de cultura țării respective .

Motivația, importanța și metodologia cercetării

Alegerea unei teme cu privire la mediul internațional de afaceri poate fi o decizie dificilă din cauza modificării în permanență a condițiilor în care se desfășoară afacerile internaționale, ce sunt influențate de viața economică, socială și politică ce există în fiecare stat.

Chiar dacă analizele acestea se perimează destul de ușor, este bine să se realizeze aceste cercetări pentru a vedea evoluția pe care o are mediul de afaceri, deși valabilitatea concluziilor nu este extinsă de obicei pe o perioadă foarte lungă.

Cu toate acestea, analiza mediului de afaceri pe o anumită perioadă poate oferi indicii importante asupra evoluției acestuia pentru mai multă vreme, deoarece în multe cazuri tendințele se mențin dacă nu apar modificări esențiale.

Afacerile internaționale au devenit prioritare față de cele dintr-o țară și în cele mai multe cazuri regulile ce sunt aplicate în afacerile internaționale vor fi aplicate și în cazul afacerilor care se desfășoară între firmele din aceeași țară.

În această lucrare am analizat mediul de afaceri din mai multe țări de pe glob cu orientări politice destul de diferite, pentru a vedea care este impactul pe care diverși factori de influență îi au asupra mediului de afaceri.

Aceste state în care s-a analizat mediul de afaceri sunt unele dintre cele mai importante economii ale lumii, care pot transmite semnale și altor state cu privire la direcția care poate fi urmată pentru o dezvoltare durabilă.

Am analizat cu atenție factorii ce influențează poziția țării în ierarhia mondială și cum încearcă aceste state să capete o influență mai mare pe piața mondială.

Am ajuns la concluzia că mediul de afaceri internațional este volatil și o poziția convenabilă la un anumit moment nu îți garantează păstrarea acestei poziții multă vreme.

De asemenea, companiile multinaționale pot dobândi în unele cazuri o influență destul de mare în viața economică a unui stat, mai ales dacă este vorba despre sectoare de activitate ce au mare importanță în respectivul stat.

Sper ca acestă analiză să se constituie într-o încercare de a lămuri unele aspecte ale mediului internațional de afaceri.

Abrevieri

Figură-fig

Număr-nr

Pagină-pag

Editura- Ed

Cap. I Analiza macroeconomică a mediului internațional de afaceri

1.1 Strategii de export/import

Epoca actuală este cea a globalizării, a afacerilor internaționale, vectorii principali fiind firmele multinaționale, care au ridicat afacerile la un alt nivel.

Globalizarea înseamnă lucruri diferite pentru diverse categorii de oameni. DCând oamenii au stabilt contacte pe o arie geoografică mai mare au mărit varietatea de resurse, produse, servicii, piețe pe care le aveau la dispoziție.

Companiile private au întreprins acest gen de afaceri pentru profit, iar guveernele pentru profit și din motive politice.

Multe companii din concurează din ce în ce mai mult cu firme venite din alte colțuri ale lumii.

Nu mai este atât de important pentru o firmă locul în care va fi vândut produsul ori cel de unde se va face achiziția unui produs, și aici este vorba despre piața internă sau cea internațională deoarece esențial este ca actul de vânzare sau cumpărare să conducă la obținerea unui profit.

Firma de afaceri internațională este o componentă a mediului socio-economic, în același timp fiind un produs și un rezultat al acestuia. Firmele internaționale sunt de diverse tipuri dintre care se pot menționa: firme exportatoare și importatoare de bunuri și servicii, companii multinaționale, corporații transnaționale și globale(grupuri economice).

În literatura de specialitate Raymond Vernon spune că firmele transnaționale au următoarele caracteristici, afirmațiile lui fiind încă considerate valabile :

-să desfășoare operațiuni în cel puțin 6 țări, nu numai ca activități de export, ci având și unități de producție și comercializare pe respectivele piețe, o mare parte a cifrei de afaceri realizându-se în străinătate

-cifra de afaceri pe care o realizează să depășească 100 de milioane dolari

-să își creeze un număr destul de mare de filiale în străinătate, asupra cărora să se exercite un control de la nivel central

-chiar dacă se lasă filialei o relativă independență în gestiune, toate unitățile trebuie să urmeze strategia elaborată de centru, deoarece patrimoniul financiar deținut de societate este considerat unic..

O companie multinațională are o orientare internațională, deoarece ea urmărește obiective globale de afaceri alegând resurse mondiale, cu o oportunitate mondială de piață.

Pentru a se putea extinde pe alte piețe, firmele transnaționale trebuie să parcurgă o serie de pași, esențiali în această activitate.

Faza de bază presupune identificarea oportunităților pe care le oferă piața, lucru care se realizează folosind surse de informare care pot fi primare sau secundare.

Se consideră surse primare acelea care sunt obținute direct de la sursă, prin călătorii în țara care este vizată efectuând cercetări la fața locului.

Sursele secundare se referă la diferite analize sau rapoarte care sunt făcute de organizații internaționale ce activează în țara despre care se dorește a se obține date. Se poate de asemenea comunica cu organizații care prestează servicii pentru a se realiza o informare cu privire la obiceiurile locale..

Putem spune că o firmă intră pe piața internațională când “se angajează activ și pe termen lung cu produsele sale vechi sau noi pe una sau mai multe piețe externe țintă, pe care încă nu are activitate intensă și obiective de piață”10

Procesul complex prin care se selectează piața vizată se poate împărți în patru etape: se identifică țara de care e interesată firma, se face o evaluare preliminară, se realizează o evaluare detaliată și se efectuează apoi o selecție finală.11

O firmă poate apela la una sau mai multe strategii de export sau de import pentru a-și vinde produsele pe o anume piață sau pentru a achiziționa produsele de care are nevoie la cele mai convenabile prețuri de pe altă piață națională.

Preocupările avute de specialiștii domeniului pentru a determina mijloacele de acțiune la care pot face apel întreprinzătorii pentru a realiza dezvoltarea firmei au condus la apariția conceptului de mix de marketing care are în perioada actuală o poziție foarte importantă în teoria ca și în practica marketingului.12

Strategiile de export sau de import sunt strâns legate de mixul de marketing, care are următoarele componente: produs, preț, plasare, promovare.

Politica de produs pe care o are o firmă este necesar să servească următoarelor obiective:13

-să aibă o contribuție majoră la alocarea resurselor astfel încât să se realizeze o dimensionare corectă atât în privința structurii bunurilor care se comercializează, cât și a structurii de producție pe care o prezintă firma respectivă.

-să ajute la creșterea capacității de a concura a firmei și la dobândirea unei poziții superioare sau la menținerea pe aceeași poziție în ierarhia firmelor cu același obiect de activitate

-să aibă o orientare spre client, reușind să satisfacă cerințele din ce în ce mai mari pe care le au consumatorii

-să aibă în vedere folosirea cât mai eficientă a potențialului uman,financiar și material al firmei.

De obicei o firmă nu oferă consumatorilor un singur produs, ci o gamă de produse sau servicii. Gama de produse este compusă din ansamblul articolelelor ce au unele caracteristici comune ori distincte care sunt comercializate de către firma respectivă.

O linie de produse are în componență bunurile ori serviciile ce au trăsături commune, ce se pot diferenția doar prin unele caracteristici secundare.

Dacă ne referim la articole, acestea sunt component unitare diverse ce se găsesc în componența unei linii de produse.

Faptul că o firmă are o gamă mare sau restrânsă de produse aduce unei firme atât avantaje cât și dezavantaje.

Avantajele unei game restrânse sunt:

– efortul va fi îndreptat către un număr mic de produse , fapt ce va genera economii la bugetul de marketing al firmei

-este simplificat procesul de gestiune al acestor produse

Dezavantajele constau în :

-faptul că clienții nu au multe posibilități din care pot alege, ceea ce poate duce la pierderea unor clienți

-firma are o poziție destul de fragilă în raport cu competitorii și cu modul de schimbare a preferințelor pe care le au cumpărătorii

Avantajele unei game extinse:

.posibilitatea de a realiza mai ușor segmentarea pieții

-se micșorează vulnerabilitatea pe care o poate manifesta firma față de competitor și față de preferințele consumatorilor

Dezavantajele gamei extinse:

-produsele nu sunt atât de cunoscute ca în cazul anterior

-fiecare segment al pieții trebuie să fie cucerit într-un mod special

Pentru a elabora o strategie eficientă de preț, o firmă trebuie să parcurgă mai multe etape , conform schemei de mai jos:

Fig.nr.1 Elaborarea unei strategii de preț Sursa: http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/marketing/c7.html

Strategia de prețuri se poate defini ca o conduită a unei firme în privința prețurilor pe care le au produsele sale, care este valabilă pe o perioadă mai lungă de timp.142

Atunci când se lansează un produs, prețul poate fi stabilit prin două modalități strategice:15

1.˝Smântânirea˝, care face referire la pătrunderea pe piață a unui produs nou, pentru care este stabilit un preț mare

Această manieră strategică în care se poate stabili prețul unui produs prezintă următoarele caracteristici:

-Profitul se realizează cu rapiditate într-un termen scurt , până la pătrunderea pe piață a altor firme care să facă concurență produsului respectiv

-Obținerea de profituri ridicate pe un interval mare de timp poate fi realizată prin lansarea produsului nou utilizând tehnologii deosebite, inovații sau invenții, care să marcheze un adevărat salt calitativ, astfel încât să se creeze un adevărat zid, ce poate fi mai greu depășit de concurență rezultatul fiind situarea companiei respective într-o situație de monopol, până când competitorii au destul forță să reducă diferența .

-În acest caz investițiile în cercetare, proiectare se recuperează cu rapiditate iar stocurile corespunzătoare acelui produs sunt moderate

-Se vrea, de regulă, obținerea profitului celui mai mare în condițiile specifice date de piață până la crearea de către competitori a unor produse similare calitativ și din punct de vedere al prețului.

2. ˝Penetrarea˝- se dorește ca produsul să fie introdus în cadrul pieții la un preț cât mai scăzut, obiectivul central fiind acela de a fi în competiție cu firmele deja existente pe piață,ale căror produse sunt cunoscute, pentru a determina anumite segmente ale consumatorilor să își schimbe preferințele.

Prețurile pot fi fixate și în funcție de costuri 16 iar aplicarea unei astfel de strategii presupune ca un anumit nivel minim al vânzărilor să fie asigurat , deoarece sub acest nivel prețul nu ar mai acoperi cheltuielile făcute de firmă cu respectivul produs.

Această strategie pornește de la ipoteza că prețurile trebuie să permită recuperarea costurilor și obținerea unui profit net.

În situația în care producția realizează anumiți parametrii calitativi, iar costurile sunt la niveluri acceptabile, pot fi formulate și strategii de prețuri ce au ca punct de plecare costurile , la care se pun și niște marje de profit.

În practică există și modalități prin care prețul se poate fixa în funcție de cerere. Ele sunt utilizate mai rar, atunci când nu există concurență, sau aceasta se exercită în mod ˝pașnic˝. Criteriul pe baza căruia se fundamentează această strategie este ˝cât suportă piața˝.

Companiile sunt acelea care stabilesc ce combinații între cantitatea de produse și prețurile de vânzare sunt acelea pentru care obțin maximum de profit.

Aceasta mai este numită și metoda discriminării de preț. Caracteristic acestei variante este faptul că produsul respectiv este vândut la mai multe prețuri. Putem deci avea potrivit acestei metode:

-O discriminare între clienți, conform cu care clienți diferiți plătesc sume dierite pentru a achiziționa același bun sau serviciu.

-O discriminare între versiunile în care se realizează produsul

– Discrimitoare referitoare la locul unde se desfășoară vânzarea

-Discriminare ce există în funcție de timp adică de sezon, zi sau oră.

Un alt tip de strategie este cea a orientării prețului după concurență urmărind permanent firmele cu care o companie intră în competiție..

Această opțiune poate fi imitativă, sau poate fi diferențiată, studiindu-se mișcările pe care le fac principalii competitoridar pentru concurenții a căror poziție pe piață nu este prea puternică, aceasta nu este o alegere potrivită.

Chiar dacă firma aplică opțiunea diferențiată, ea trebuie să aibă o abilitate remarcabilă pentru a nu da greș, să supravegheze în mod permanent competitorii și să aibă capabilitatea de a prevede acțiunile pe care le pot întreprinde aceștia.

În situația în care firmele concurente fac o reducere a prețului, companiile care recurg la strategia prin diferențiere vor trebui să găsească idei noi, precum ar fi să realizeze o îmbunătățire a activității în domeniul service-ului și să dea consumatorilor unele facilități atunci când cumpără produsele, deoarece ei nu vor apela la micșorarea prețului pentru respectivul produs

Obiectivele pe care le are activitatea de promovare diferă de la o organizație la alta depinzând de domeniul de activitate, segmentele de piață pe care firma le vizează, mijloacele utilizate și pot fi exprimate nu doar în mărimi de natură cantitativă (cum ar fi creșterea vânzărilor sau a profitului), ci și în termeni de natură calitativă (precum ar fi crearea unei imagini favorabile față de organizație sau față de produsele executate de aceasta).17

De asemenea,putem spune că obiectivele activității de promovare urmăresc atât aspectul informativ (cunoașterea mărcilor și a produselor firmei ), cât și aspectul afectiv (atragerea interesului consumatorilor față de oferta pe care o are organizația )sau îmbunătățirea imaginii produsului ori a firmei ).

Politica promoțională a unei firme este materializată printr-un cumul de strategii care, având în vedere complexitatea activităților promoționaledesfășurate de o firmă , se caracterizează printr-o deosebită diversitate.

Criteriile de clasificare a strategiilor prin care se realizează promovarea sunt numeroase, așa că vom prezenta în continuare câteva dintre ele.

În funcție de criteriul privitor la promovarea imaginii firmei respective , pot fi concretizate două variante strategice, și anume:

-strategia de promovare a imaginii

– strategia de extindere a imaginii, care, la rândul ei, include o serie de opțiuni care pot fi aplicate : strategia de informare pe piață , strategia de stimulare a cererii existente , strategia de diferențiere a ofertei, strategia de stabilizare a vânzărilor.

În funcție de modul în care se desfășoară în timp activitățile promoționale opțiunile strategice pe care le poate avea firma respectivă se diferențiază în:

– strategia activității de promovare permanentă , care presupune eforturi

financiare mari din partea organizației

-strategia de activitate promoțională intermitentă, în funcție de anumite situații de conjunctură sau de sezonul aflat în desfășurare.

Depinzând de obiectivele pe care le are în vedere , firma poate opta pentru:

– promovarea produsului

-promovarea imaginii.

Din punct de vedere al sediului unde se organizează activitățile promoționale, firma are de ales între variantele următoare:

-realizarea acestora activități folosind forțele proprii, la sediul său

-apelarea la instituții și firme specializate deci , în consecință, desfășurarea

activităților de promovare în exteriorul organizației

Specialiștii Cătoiu și Teodorescu, în cartea „Comportamentul consumatorului” afirmă că cea mai bună clasificare pentru strategiile promoționale este:

-strategii de împingere (push strategy), care presupun promovarea produsului numai către următorul participant la procesul de distribuție, care va continua la rândul său această strategie cu următorii membri ai canalului de distribuție, până ce produsul respectiv va fi promovat direct către potențialii clienți.

Aceasta este strategia folosită de producătorii care își trimit forța de vânzare să descopere noi puncte de desfacere și să atragă noi clienți. Ca urmare, fiecare membru al canalului de distribuție împinge produsul către următorul participant la canal , până când acesta ajunge la client

-strategii de tragere (pull strategy), care include activități de marketing, îndeosebi publicitate și promovare pe piața de consum, având ca țintă utilizatorul final și care au menirea să-l facă pe acesta să solicite produse de la intermediari

Activitatea de plasare ( sau de distribuție ) are ca obiect drumul produselor ori serviciilor de la cel care le produce până la consumatorul final.18

La acest proces de plasare a bunurilor, participanții au roluri și interese diferite, care trebuie să se armonizeze pentru buna desfășurare a procesului în ansamblu.

Plasarea este un ultim pas care este realizat pentru ca activitatea pe care o desfășoară firmele să se încheie, iar ciclul economic să poată fi reluat.

După plasarea bunurilor firma care le- a produs poate să își recapete resursele pe care le-a consumat pentru fabricarea acestora și un profit pe care și l-a stabilit, consumatorul primește bunurile dorite, iar intermediarii își acoperă cheltuielile ocazionate de achiziție și realizează și ei un profit.

Sectorul de distribuție pune la dispoziția consumatorilor bunurile dorite, realizând o facilitare a circuitului pe care îl au informațiile și produsele.

În funcție de obiectivele generale și de cele specifice pe care le are o firmă dintr-un anumit domeniu , există trei opțiuni strategice majore ce pot fi utilizate pentru activitatea de plasare :

– distribuția exclusivă care este folosită de firmele producătoare care vor să mențină controlul asupra plasării produselor lor, vizând crearea unei imagini mai bune în privința acestor produse, dar și obținerea unor adaosuri comerciale ridicate pentru produsele lor.

Principalele avantaje pe care le prezintă aplicarea acestei strategii în domeniul plasării sunt următoarele:

-poate asigura loialitatea comercianților față de firmă,

-finanțarea anumitor stocuri existente și asumarea anumitor riscuri de către cei care comercializează produsele

– un grad ridicat de control asupra rețelei comerciale și o mai bună estimare a cererii existente e

Punctele slabe ale strategiei de distribuție exclusivă sunt:

-riscul de a se pierde o parte însemnată din volumul de vânzări care se poate realiza

– riscurile care pot să apară din utilizarea unui singur intermediar, într-o anumită zonă

-faptul că acest tip de distribuție este vizată de legislația antimonopol existentă în țară etc.;

Distribuția selectivă poate fi recomandată în cazul produselor care sunt evaluate mai ales prin intermediul calității și prețului și este folosită de către firmele care fabrică produse pentru care cumpărătorii alocă un interval de timp destul de mare pentru a le cumpăra, din locuri specializate.

Acest tip de strategie permite producătorilor sa dețină un control eficient asupra distribuției dar , în același timp, să colaboreze cu anumiți intermediari,pe care îi preferă și pe care i-au selectat special în acest scop;

-distribuția intensivă (sau de masă) constă în distribuirea produselor sau serviciilor firmei printr-un număr cât mai mare posibil de unități de vânzare fiind cea mai potrivită modalitate în care poate fi realizată distribuția pentru bunurile de larg consum, serviciile de consum, și o mare parte a bunurilor industriale.

Avantajele majore prezentate de acest tip de strategie sunt volumul mare al vânzărilor și

popularitatea pe care o dobândesc mărcile , iar neajunsurile sunt reprezentate de prețurile

mici, cotele reduse de adaos comercial care sunt practicate și dificultatea exercitării unui control asupra aparatului de distribuție.

1.2Politici comerciale

Politica comercială se poate defini ca totalitatea măsurilor și instrumentelor de natură juridică,administrativă, fiscală, financiară, bugetară ce se iau de către un stat cu scopul de a influența fluxul de mărfuri ce tranzitează respectivul stat pentru a promova sau a micșora schimburile cu alte state .19

Politica economică adoptată este o caracteristică a unui stat iar politica comercială este una dintre componentele acesteia, măsurile luate fiind în funcție de interesele pe care le are fiecare stat și de reglementările aflate în vigoare pe plan internațional .

Aplicarea unei politici comerciale poate determina obținerea unui câștig mai mare sau mai mic pentru țara respectivă.

Rolul pe care îl îndeplinește o politică comercială este :

-promovează relațiile respectivului stat cu alte state

-realizează o protejare a economiei proprii față de concurența externă (contribuie la reglementarea importurilor)

-echilibrează balanța economică și de plăți datorită creșterii exporturilor și micșorării importurilor

Obiectivele unei politici comerciale sunt încercarea de a mări dezvoltarea economiei proprii, protejarea firmelor de pe teritoriul acelui stat, o îmbunătățire a ratei de schimb, creșterea veniturilor la bugetul de stat.

Pe plan internațional s-a încercat stabilirea unor reguli privind instrumentele și măsurile utilizate în politica comercială de către statele lumii prin intermediul unor acorduri și tratate comerciale (GATT).

Principalele tipuri de politică comercială utilizate pe plan internațional sunt:

a.Protecționismul, care este tipul de politică comercială ce vizează luarea unor măsuri în ceea ce privește protejarea produselor firmelor de pe propriul territoriu pe baza restricționării unor produse ale firmelor din alte țări.

Această politică încearcă să contracareze efectele neplăcute ale economiei mondiale asupra economiei statului respectiv.

Măsuri protecționiste sunt luate de cele mai multe state ale lumii pentru a proteja anumite sectoare economice, însă trebuie să fie făcută diferența între măsurile luate în mod justificat, pentru a protja interesele producătorilor și ale consumatorilor dintr-o țară și protecționismul excesiv, folosit de unele state puternice ale lumii care impun altor țări condiții defavorabile în schimburile economice .

Există mai multe metode prin care se poate exercita protecționismul cum ar fi: suprataxe, taxe portuare, taxe statistice, impozit pus pe cifra de afaceri, limitări ale exportului, interdicții sau depuneri în valaută.

Protecționismul este în legătură directă cu:

-nivelul stabilit pentru protecție( măsura în care se face o protecție a companiilor naționale)

-sensul și întinderea pe care o are protecția(dacă este limitată la un sector al unei economii naționale, la nivelul unui stat ori a unui grup de state)

-durata acestei protecții (care se urmărește a fi cât mai redusă)

Aplicarea acestor măsuri protecționiste se face în funcție de:

-resursele de ordin material și uman pe care le are la dispoziție statul respectiv

-măsura în care agentul economic protejat contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor autohtoni

-măsura în care activitatea care este protejată ajută la satisfacerea trebuințelor pe care le are statul respectiv.

2.Autarhia este un tip de politică comercială ce vizează stabilirea unor reglementări care blochează schimburile economice cu exteriorul, realizând o izolare a economiei statului respectiv

Este fundamentată pe dirijismul absolut exercitat de stat pe baza diferitelor mijloace de natură economică și politică.

Cei care practică acest tip de politică comercială susțin că aceasta este un ajutor pentru dezvoltarea firmelor de pe teritoriul acelui stat și la apariția de întreprinderi noi din cauza interzicerii importurilor, principalul lucru pozitiv fiind realizarea unei economii independente.

3.Politica de liber schimb ce se concretizează în stabilirea unor reglementări ce măresc fluxurile comerciale și de cooperare și întăresc legăturile pe plan comercial cu alte țări ale statului respectiv, consecințe directe fiind mărirea producției, creșterea și diversificarea ofertei.

Această politică este fundamentată pe teoria susținută de David Ricardo ce se referă la avantajele ce se pot realiza în condițiile în care nu există restricții în privința schimburilor comerciale.

Majoritatea statelor lumii au ales să treacă gradual la o liberalizare în ceea ce privește comerțul mondial care să conducă la îndeplinirea intereselor pe care le au toate părțile implicate , inclusiv ale statelor aflate în curs de dezvoltare.

Aceasta se realizează prin:

-mărirea producției datorită creșterii dimensiunilor piețelor

-mărirea calității produselor autohtone datorată competiției cu produsele străine

-o mai mare stabilitate economică

-o utilizare mai eficientă a resurselor umane

-un grad sporit de satisfacție a consumatorilor care au mai multe alternative

-evoluția prețurilor pe baza legii cererii și a ofertei

1.3Criza mondială mondială. Marea recesiune

Pe data de 15 septembrie 2008 este consemnat începutul celei mai mari crize economice care s-a desfășurat în întreaga lume și care a fost denumită de analiști Marea Recesiune.20

Falimentul marii companii Lehman Brothers a dus la apariția unui adevărat uragan bancar, iar efectele acestei crize se manifestă chiar și în perioada actuală.

Fostul șef al Trezoreriei Statelor Unite a declarat la cinci ani de la eveniment „Criza financiară declanșată în 2008 a fost o 'furtună' cum se întâlnește doar odată la 100 de ani, iar nimeni dintre cei implicați nu a mai văzut așa ceva”.21

Semnele crizei au apărut încă din anul 2007 atunci când grupul francez BNP Parisbas a făcut un anunț cu privire la închiderea a trei fonduri de risc ce erau specializate în datorie ipotecară americană.22

Nici în ultimul moment agențiile de rating nu au evaluat corect riscul, Standard & Poor’s acordând ratingul AAA firmei Lehman Brothers cu doar trei zile înainte de faliment.

Criza s-a propagat rapid, la câteva zile de la prăbușirea marii firme americane banca Fortis fiind ajutată cu 16,2 miliarde dolari de guvernele din Belgia, Olanda și Luxemburg.

A doua zi guvernele din Franța și Belgia au sprijinit banca Dexia cu miliarde de dolari, iar Irlanda ,Marea Britanie și Spania au realizat că au problem majore în domeniul imobiliar.

Criza s-a extins apoi în statele din centrul și estul Europei, cuprinzând și România care au devenit vulnerabile din cauza rezervelor valutare insuficiente.

Băncile centrale au pompat mari sume de bani pe piața financiară cu scopul de a evita o prăbușire iminentă a acesteia și au redus dobânzile pentru ca economiile să poată funcționa.

Grupul G20 al statelor bogate a hotărât ca să fie virate în conturile FMI și ale altor instituții financiare 1000 miliarde de dolari, obiectivul fiind acela de a evita recesiunea globală.

Principala cauză a acestei crize a fost conform revistei Newsweek “isteria împrumuturilor făcute în mod iresponsabil”.23

De ce s-a ivit această goană după împrumuturi a explicat economistul Chris Farrell în cartea sa “The new Frugality”: “Sunteți probabil de acord că actualul sistem economic, care alimentează lăcomia, este principalul vinovat. Mesajul transmis consumatorilor este: „Cumpărați! Cumpărați! Cumpărați!“, indiferent că puteți plăti sau nu. „O generație întreagă a simțit pe propria piele consecințele împrumuturilor excesive”, când oamenii au cumpărat lucruri de care nu aveau nevoie.

Milioane de oameni au rămas șomeri în ultimii ani din cauza crizei economice, iar efectele acesteia sunt vizibil încă.

„În ciuda semnelor de stabilizare, consumatorii . . . încă se luptă să aibă ce să pună pe masă“, se menționează în ziarul sud-african “Sunday Times”, iar publicația “Financial Times” afirma că : „Mulți economiști consideră că achitarea datoriilor va bloca creșterea de consum câțiva ani de acum înainte“.

În Europa evenimentele au continuat în anul 2010 cu criza Greciei care nu a mai fost capabilă să achite datoriile pe care le făcuse.24

Urmarea a fost producerea unor modificări profunde în Uniunea Europeană, care și-a reformat instituțiile.

Comisia Europeană a activat Pactul de Stabilitate iar institutul Eurostat a devenit mult mai vigilent .

În zona europeană și-a făcut apariția Mecanismul European de Stabilitate , care este un instrument ce a făcut posibil faptul ca statele europene să scoată bni din propriile visterii.

Pe planul Uniunii a fost constituită Uniunea Bancară care își propune să țină sub control riscul și Mecanismul Unic de Supraveghere ceveghează toată piața financiară a Uniunii.

Modificarea politicii existente în domeniul ajutoarelor de stat a fost impulsionată de criza economică ce a influențat întreaga lume.25

În anul 2012 a început și reforma în privința modernizării ajutoarelor de stat care a avut ca punct de pornire adoptarea de către Comisia Europeană a comunicării privind modernizarea și a planului de acțiune “ mai puține și mai bine țintite”.

Elementul central care a constituit o noutate în domeniu a fost dezideratul de a reuși alocarea mai eficientă a resurselor publice și realizarea unor politici mai eficiente de intervenție a statului în economie prin utilizarea mecanismului ajutoarelor de stat , această politică a Uniunii dorind să se transforme într-un “instrument de promovare a unei utilizări judicioase a resurselor publice alocate politicilor orientate către creștere și de limitare a denaturărilor susceptibile să aducă atingere condițiilor de concurență echitabilă pe piața internă”.

De când a început acestă reformă, au fost adoptate multe măsuri în domeniul ajutoarelor stat , obiectivul fiind crearea unei transparențe mai mari cu privire la acordarea acestor ajutoare

Economiile europene și-au revenit iar acest semnal este dat de actuala creștere economică, ce provine din aceste măsuri.

Această criză a costat economia StatelorUnite între 6000 și 14000 de miliarde de dolari, pagubele putându-se majora dacă revirimentul economiei nu va fi destul de rapid.26

Rezerva Federală a SUA a identificat printre daunele produse de criză un nivel ridicat al șomajului, și oportunități care au fost pierdute ca urmare a sprijinului acordat sectorului financiar ce s-a ridicat la 12600 miliarde de dolari, pagubele economice consemnate fiind de 40-90% din PIB-ul SUA sau de 50000-120000 de dolari pentru fiecare gospodărie.

Chiar dacă intervenția masivă a statului a evitat un dezastru major, ajutoarele ce au fost acordate firmelor au mărit presiunea exercitată asupra contribuabililor.

Societatea americană trebuie să soluționeze acum probleme dificile precum deficitul federal ridicat sau lichiditățile mari care au fost injectate de banca centrală pe piața financiară.

Criza care a presupus o lungă perioadă de austeritate a stimulat manipularea popoarelor de către politicieni, care au văzut în aceasta o oportunitate.

Țările lovite de criză au renunțat la iluzia bunăstării datorită dispariției a numeroase locuri de muncă și reținerea băncilor în a acorda credite noi.

 1.4 Indicatori macroeconomici – impact asupra comerțului mondial

Cei mai importanți indicatori macroeconomici conform SCN (Sistemul Contabilității Naționale) sunt :PGB, PIB, PIN, PNB, PNN și VN.27

Ei sunt determinați cu scopul de a stabili care este producția finală a unui stat, în scop statistic .

1.PGB(produsul global brut) include toată activitatea economică ce se realizează într-o perioadă anumită de timp.

Este determinat prin suma dintre consumul final(Cf) și consumul intermediar (Ci).

Consumul final include bunuri și servicii care sunt destinate să satisfacă trebuințele individuale și ale societății Cf = consum personal + consum social + Investiții brute

Consumul intermediar include bunurile și serviciile ce se produc într-o anumită perioadă de timp și a căror destinație este producerea altor bunuri și servicii.

2.PIB(produsul intern brut) constă din valoarea pe care o au toate bunurile și serviciile care au ca destinație consumul final dintr-o țară într-o perioadă determinată (de obicei un an).

PIB poate fi determinat prin trei metode:

a)metoda producției PIB=ΣVAB

PIB este suma dintre valorile adăugate brute (VAB) ce se realizează într-o economie națională într-o anumită perioadă.

PIB la prețurile pieței : PIBPP = PIBPF + IIND – S, în care :

PIB PPsunt PIB la prețurile factorilor de producție

IIND sunt impozitele indirect (accize, TVA, taxe vamale)

S sunt subvenții

b)Determinarea PIB cu ajutorul metodei cheltuielilor

PIB = C + IB + G + EN, în care :

C sunt cheltuieli pentru consum unde sunt incluse sumele pe care gospodăriile l cheltuie pentru a cumpăra bunuri ori servicii

IB sunt investiții brute

G(cheltuieli guvernamentale) sunt plățile curente pe care le face guvernul pentru a achiziționa bunuri ori servicii

EN este exportul net; EN = X – M ce reprezintă contribuția pe care o are comerțul exterior la formarea PIB

c)Determinarea PIB cu ajutorul metodei veniturilor

PIB = VF + A +IIND – S,în care:

VF sunt veniturile factorilor de producție

-Veniturile factorului de producție muncă este reprezentat de salariu la care sunt adăugate toate tipurile de cheltuieli pe care firma le are pentru că a utilizatfactorul de producție: impozite, asigurări sociale, pensii

-Profiturile pe care le obțin firmele chiar dacă acestea vor fi sau nu distribuite acționarilor pe care îi au , cuprinzând și partea din profit care se folosește la plata impozitului.

-Rentele se referă la veniturile factorilor de producție care sunt închiriați cum ar fi clădiri sau terenuri.

-Dobânzile

A sau deprecierea capitalului – este consumul de capital fix (CCF) pe parcursul perioadei

de calcul pentru indicator .

IIND sunt impozitele indirecte ce sunt aferente consumului final( TVA, accize, taxe vamale).

S reprezintă subvenții.

3.PIN reprezintă produsul intern net și se referă la valoarea pe care o au bunurile ori serviciile dintr-un stat într-o anumită perioadă de timp ce au ca destinație consumul final, în care se include doar investițiile nete îndepărtând investițiile din amortizări.

Investiții nete + Investiții din amortizări = Investiții brute

PIN = PIB – A

4.PNB este produsul național brut și se referă la valoarea bunurilor și a serviciilor finale care sunt realizate de firme naționale într-o anumită perioadă.

PNB = C + G + IB + X – M

5.PNN este produsul național net și se determină cu formula:

PNN = PNB – A

6.Venitul național este produsul național net exprimat la prețurile pe care le au factorii de producție

VN = PNNPF

Indicatorii macroeconomici se pot exprima în termeni nominali(ne referim la prețuri curente) sau în termeni reali în prețuri constante

PIB în prețuri curente – PIB nominal

PIB în prețuri constante – PIB real ( unde se elimină efectul perturbator al modificării

prețurilor).

Acești indicatori macroeconomici au un puternic impact asupra comerțului internațional demonstrând capacitatea unei națiuni de a crea bunuri sau servicii pe care le poate vinde și care conduc la obținerea de profit pentru companiile din țara respectivă, lucru ce se reflectă în creșterea avuției naționale.

Interpretarea performanțelor economice realizate de state se face pe baza comparării indicatorilor macroeconomici care sunt calculați pentru fiecare stat în parte.

Se utilizează în special compararea valorilor PIB pe cap de locuitor pentru a se crea o imagine corectă asupra țărilor respective.

Cu cât o țară are o poziție mai puternică, cu atât și puterea sa inclusive în domeniul comerțului este mai mare, iar condițiile pe care le poate obține în schimburile cu alte state sunt mai avantajoase.

Cu cât o tară reușește să exporte mai mult fără a crește prea mult valoarea importurilor, va reuși să servească mai bine interesele locuitorilor de pe teritoriul său.

CAP II ASPECTE ALE PIEȚII VALUTARE

2.1 Conceptul de piață valutară

Activitatea de intensificare a schimburilor economice realizate între diverse țări a condus la crearea și dezvoltarea pieții valutare .28

Se cunoaște că fiecare țară are propria sa monedă națională, iar pentru realizarea diverselor tranzacții între țări trebuie ca monedele naționale să poată fi schimbate între state, acest tip de operațiune fiind denumită schimb valutar.

Factorul determinant ce a determinat dezvoltarea cu repeziciune al acestei piețe este progresul din domeniul comunicațiilor prin care se face informarea promptă a tuturor celor interesați și cunoașterea imediată a cursurilor , fiind posibil transferul în interval scurte de timp a unor depozite de la o bancă din America la una europeană.

Piața de schimburi valutare este legată de procesul de vânzare cumpărare a banilor ce apațin diferitelor țări.

Această piață se compune din:

-bănci autorizate

-case de schimb

-instituții valutare ce desfășoară tranzacții financiar-valutare

-bursa valutară

Caracteristici ale pieții valutare sunt următoarele:

-nu prezintă o limitare din punct de vedere geografic, ci este situată în cele mai importante centre comerciale din oricare dintre țările care au monedă convertibilă(New York, Zurich, Londra , Tokyo)

-operațiile se realizează prin intermediul băncilor sau al altor instituții financiare

-obiectul tranzacțiilor este reprezentat de ( valute convertibile care există la bănci în diverse conturi) sau instrumente internaționale prin care se face plata (cambia, cecuri, bilete la ordin).

– această piață este cea ce dă posibilitatea ca cererea de valută să se întâlnească cu oferta , obiectivul fiind cel de a se regla încasările și plățile în valută ce sunt necesare pentru:

1.efectuarea de schimburi comerciale pe plan internațional

2.o mobilitate a capitalului pe teritoriul a diferite țări

3.turismul internațional

Piața valutară este o componentă principală a pieții mondiale deci un ajutor foarte important al schimburilor comerciale internaționale.

Globalizarea are un efect foarte puternic asupra pieții și a concurenței iar supraviețuirea unei firme în noul mediu marcat de concurență este condiționată de edificarea unui climat în care orice firmă care este producătoare de valoare să devină eficientă și să se poată dezvoltaîn mediul economic aflat în continuă schimbare. 29

Contextul internațional ca și cadrul macroeconomic internațional pot fi importante pentru dobândirea unor avantaje competitive datorită setului de politici economice .

Literatura de specialitate ce studiază cursul de schimb a arătat că o devalorizare a monedei naționale în raport cu principalele valute(euro ori dolar), văzută ca un instrument de ieftinire a exporturilor(ce conduce la creșterea competitivității) ce a fost aplicată de multe țări ce se găsesc în tranziție(inclusiv în România), a dat țărilor respective o serie de avantaje pe termen scurt, dintre care pot fi menționate creșterea exporturilor și susținerea balanței de plăți, însă pe termen lung le-a adus dezavantaje cum ar fi creșterea inflației și descurajarea investițiilor.

2.2 Cursul de schimb nominal

Cursul de schimb reprezintă prețul la care se schimbă moneda unei țări în comparație cu moneda altei țări și este influențat de mai mulți factori de ordin economic, financiar și monetar.30

Din toți acești factori unii au influență mai mareși se numesc factori fundamentali.

Aceștia sunt:31

1.Produsul intern brut din țara respectivă și din străinătate

Schimburile de mărfuri de pe plan internațional exercită influență asupra cursului de schimb pe care îl are moneda unei țări, iar exporturile depind de produsul intern brut pe care îl are aceasta fiindcă pentru producerea mărfurilor există o cerere de produse realizate în străinătate iar importurile reprezintă o funcție a produsului intern brut. .

2.Prețurile

Teoria parității puterii de cumpărare spune că variațiile prețurilor relatie ale produselor dintr-o țară comparativ cu cele din străinătate sunt un factor ce pune o presiune pe cursul de schimb.

În situația în care produsele naționale și cele din afară se pot substitui complet, schimburile sunt libere iar costurile de transport ori de tranzacție nu au influență asupra cursului de schimb dintre cele două monede.

Variația procentuală pe care o poate înregistra cursul de schimb este dată de diferența existentă între ratele inflației din cele două țări.

O inflație mai mică existentă într-o țară conduce la aprecierea cursului de schimb al monedei respective față de moneda celeilalte țări, pe când o inflație maim mare conduce la deprecierea acesteia.

3.Masa monetară

Cei care aderă la teoria monetarismului susțin că variațiile nivelului general al prețurilor sunt legate de masa monetară ce se găsește în circulație la un anumit moment într-o țară față de masa monetară din altă țară.

4.Rata dobânzii

În situația în care, datorită existenței unor politici monetare diferite între țări există diferențe ale ratelor dobânzii între țări, efectuarea unor mișcări de capital ar trebui să determine paritatea ratelor de randament.

Dacă în țara A este o rată a dobânzii mai mare decât în țara B capitalul va intra în țara A, iar cursul de schimb al monedei din țara A va cunoaște o scădere.

În condițiile în care există politici monetare neutre între cele două țări, ajustarea cursului de schimb se poate face și prin intermediul ratei dobânzii.

Fig 2. Esența teoriilor cursului valutar Sursa: Teorii clasice și modelul actual al cursului valutar (prezentare Berdilă Ana)

Cursul de schimb efectiv (EER) reprezintă un indicator de mare importanță atât pentru factorii ce iau decizii într-o țară, cât și pentru fiecare companie în parte .

Rata de schimb efectivă nominală este o măsură sintetică a valorii unei monede a unei țări față de monedele principalilor săi parteneri comerciali:

NEER= Π [ ]wi, (1)

în care:

este rata nominală de schimb a leului față de dolar

2.RXi este rata de schimb bilaterală a țării ,unde i este partenerul de schimb al României

3.iar Wi este ponderea atașată partenerul comercial

Cursul de schimb nominal este calculat ca o medie ponderată a ratelor de schimb bilaterale ale monedei naționale în raport cu valutele altor țări.

Acest curs se mai numește și curs al zilei sau curs al pieții și este practicat pe piețele valutare la vedere , caracteristica acestuia fiind că are abateri de la cursul ce se stabilește prin compararea prețurilor.

Abaterea aceasta poate fi o supraevaluare sau o subevaluare a monedei naționale..

În situația în care cursul de schimb nominal este mai mare decât cel ce se calculează pe baza puterii de cumpărare , cursul de schimb este subevaluat, iar în situația inversă există o supraevaluare.

Dacă cele două cursuri sunt egale, evaluarea realizată pe baza puterii de cumpărare a fost corectă.

2.3 Cursul real de schimb

Cursul real de schimb poate fi definit ca fiind cursul nominal ce este ajustat cu prețurile existente pe cele două piețe.32

De exemplu, cursul real de schimb ce se stabilește între leu și euro , ce se notază Q RON/EURO, are semnificația prețului în lei al coșului de consum European , ce se raportează la coșul de consum din România care se exprimă tot în lei.

Q RON/EURO= (2)

este cursul de schimb nominal

Pb prețul unui produs în zona euro

Pa prețul produsului în România

Acest curs real de schimb reprezintă prețul relativ pe care îl are un coș de bunuri și nu îi este asociată o unitate de măsură.

Indicatorul este foarte important pentru econoia unui stat , fiindcă este un mijloc prin care se măsoară competitivitatea unei țări.

Se zice că în situația în care cursul de schimb nominal va crește, moneda națională se va deprecia, exporturile se vor mări iar importurile se vor micșora.

Țara va fi mai competitivă pe plan internațional , iar deficitul contului curent se va reduce.

Dar acest fapt este valabil numai pe termen scurt, în situația în care prețurile din cele două economii nu se modifică.

O mare influență asupra importului și exportului de produse îl are cursul real de schimb, nu cel nominal.

În situația în care prețurile sunt fixe, deprecierea nominală a monedei naționale conduce la ieftinirea bunurilor interne în comparație cu cele străine , exporturile vor fi încurajate , iar importurile vor fi micșorate.

Factorul ce determină valoarea soldului curent este cursul real de schimb iar efectul asupra contului curent este rezultatul atât al evoluției cursului de schimb, cât și a prețurilor.

Deprecierea reală a unei monede naționale este de fapt creșterea cursului real Q RON/EURO și are următoarea semnificație:

-mărirea nivelului cursului real conduce la mărirea prețului coșului European de bunuri în comparație cu cel din țara noastră

-produsele europene se vor scumpi, rezultatul fiind creșterea exporturilor României în zona UE și o frânar a importurilor.

-altă consecință este scăderea puterii de cumpărare a leului în spațiul European

Aprecierea pe care o va cunoaște moneda națională are semnificația scăderii cursului real și conduce la următoarea interpretare:

-scăderea cursului de schimb real va duce la situația în care coșul european va deveni mai ieftin față de cel din România

-bunurile europene se vor ieftini, ceea ce va duce la încurajarea importurilor României din zona euro și la o descurajare a exporturilor

-puterea de cumpărarea a leului în această situație se va mări

2.4Paritatea puterii de cumpărare

Teoria parității puterii de cumpărare (PPP-Purchasing Power Parity) este folosită pentru a se defini cursul real de echilibru.33

Unii specialiști consideră că această teorie a apărut în secolul al XVI-lea, la Școala de la Salamanca din Spania .

Ideea de bază a fost aceea că între prețurile a două produse ce se comercializează între două țări este necesar să fie o corelație.

Această denumire a fost introdusă însă destul de târziu de economisitul suedez Gustav Cassel în anul 1918, după terminarea primului război mondial, atunci când au existat dezbateri la nivel internațional cu privire la nivelul potrivit al cursurilor valutare între țările ce aveau o industrie puternică.

Cassel credea că prețul a două monede are o evoluție corespunzătoare cu puterea lor de cumpărare.

Teoria parității prețurilor de cumpărare susține faptul că va exista o egalitate între nivelul prețurilor ce se stabilesc în aceea și monedă pe piețe diferite.34

Aceasta este una dintre cele mai cunoscute teorii privind stabilirea cursului de schimb, potrivit căreia nivelul pe care îl au prețurile cuprinde toți factorii determinanți ai acestuia.

Deși majoritatea dovezilor empirice nu susțin faptul că această teorie este valabilă, paritatea puterii de cumpărare este o relație de bază în macroeconomia deschisă.

Este esențial ca modul în care poate evolua cursul de schimb pe termen lung să fie cunoscut, deoarece firmele au nevoie să facă anticipări ale acestuia în activitatea lor, pentru a putea face planificări.

Fundamentul teoriei parității puterii de cumpărare este Legea Prețului Unic, ce afirmă că în condițiile în care două bunuri de pe piețe diferite sunt identice, ele vor avea același preț, care se va exprima în aceeași unitate de măsură(aceeași monedă).

Pa= S X Pb (3)

Unde

Pa=prețul unul produs într-o țară

Pb=prețul unul produs în cea de a doua țară

S= cursul de schimb

Conform Legii Prețului Unic, este prezent un fenomen ce determină evoluția cursului de schimb spre nivelul din această teorie și anume arbitrajul.

În condițiile în care pe piață cursul de schimb este mai mare față de del implicat de Legea Prețului Unic, mărfurile ce se produc în țara B devin mai scumpe comparativ cu cele produse în țara A, iar cei care doresc să câștige fără a-și asuma riscuri, vor vinde produse din țara A în țara B, câștigând în acest mod la fiecare produs pe care îl vând.

Însă cererea mai mare pentru bunuri din țara A va duce la o apreciere a monedei acesteia, iar cursul de schimb se va îndrepta către cel de echilibru.

Deci prin acest mecanism, denumit arbitraj, cursul de schimb se va duce către cel de echilibru .

Față de Legea Prețului Unic ce se referă la existența unei egalități a prețurilor pentru fiecare produs în parte, Paritatea Puterii de Cumpărare ia în considerare toate produsele ce există în contextul economic.

Sppp= Pa / Pb (4)

În care:

Sppp= cursul de schimb implicat de PPP

Pa= prețul în țara A a unui coș reprezentativ de bunuri

Pb= prețul în țara b a unui coș reprezentativ de bunuri

Paritatea puterii de cumpărare susține egalitatea de preț dintre mărfurile din cele două țări din coșul reprezentativ, exprimate într-o singură monedă

În situația în care PPP este satisfăcută, puterea de cumpărare pe care o are o monedă este aceeași pe cele două piețe care sunt comparate

Puterea de cumpărare este invers proporțională cu indicele prețurilor (indicele puterii de cumpărare este dat de expresia 1/ indicele prețurilor).

Teoria PPP afirmă că o mărire a puterii de cumpărare existente într-o anumită țară (ce se traduce prin scăderea prețurilor în țara respectivă), va conduce la o apreciere a monedei naționale.

În situația contrară, în care puterea de cumpărare scade, deci prețurile se măresc, moneda națională va cunoaște un fenomen de depreciere.

În cazul în care produsele dintr-o țară devin mai scumpe comparativ cu altă țară, micșorarea cereii pentru respectiveele produse va conduce la deprecierea monedei naționale, deci o aliniere a cursului de schimb la nivelul PPP.

Paritatea Puterii de Cumpărare este o consecință a Legii Prețului Unic și dacă această lege este verificată pentru fiecare produs în parte va fi valabilă și relația PPP.

În macroeconomie se presupune că relațiia PPP poate fi satisfăcută chiar și în condițiile în care Legea Prețului Unic nu este valabilă în cazul fiecărui bun, iar pe termen lung, sunt factori de ordin economic ce determină o egalitate a puterii de cumpărare existente în țări diferite.

Acest calcul al cursului de schimb efectuat conform PPP, are numeroase probleme:

-componentele pe care le are coșul de consum din diferite țări

-ponderea pe care un anumit produs îl are în acest coș

-regimul de taxare diferit din cele două țări.

Cei mai mulți specialiști afirmă că nici unul dintre indicii de preț care sunt disponibili nu are toate informațiile necesare pentru a calcula cursul de schimb în conformitate cu PPP.

Nivelul adevărat al prețului se constituie într-o variabilă neobservabilă.

Din aceeași categorie fac parte alte variabile importante pentru economie cum ar fi:

-produsul intern brut potențial

-rata naturală a șomajului

-prețul eficient pe care îl au acțiunile

Modul în care se selectează indicii de preț poate fi de asemenea discutabil.În situația în care indicii aleși au bază fixă, iar acest an este ales în mod diferit de cele două țări, determinarea cursului de schimb conform cu PPP nu este relevantă.

În situația în care este selectat același an de bază, prețurile din anul respectiv sunt egalate cu 100, chiar dacă nivelul prețurilor nu avea aceeași valoare în cele două țări.

Cei mai mulți economiști analizează , din aceste considerente paritatea ratelor de dobândă în termeni relativi( folosind modificarea relativă a variabilelor ce sunt cuprinse în relația de calcul pentru cursul de schimb și nu valoarea absolută pe care o au acestea).

PPP în forma absolută este specifică pentru modelele teoretice realizate pe termen lung, iar analizele empirice folosesc PPP în formă relativă.

Forma relativă a teoriei PPP, ce decurge din forma absolută, este o explicație pentru modificarea relativă a cursului de schimb fundamentată pe diferențialul de inflație existent în cele două țări:

S1 PPP / S 0PPP == = (5)

În care:

S1 PPP este cursul de schimb în concordanță cu PPP la momentul 1

S 0PPP este cursul de schimb în concordanță cu PPP la momentul 0

este indicele agregat al prețurilor pentru țara A

este indicele agregat al prețurilor pentru țara B

π a este rata anticipată a inflației pe piața țării A pentru perioada (0,1)

π beste rata anticipată a inflației pe piața țării B pentru perioada (0,1)

Utilizând aproximarea ln(1+x) ~x în condițiile în care x este mic se obține:

(S1 PPP – S 0PPP ) / S 0PPP = Δ(%) SPPP ~ π a- π b (6)

Conform cu paritatea puterii de cumpărare, modificarea relativă a cursului de schimb este aproximativ egală cu diferențialul de inflație între cele două țări .În situația în care inflația din țara A este mai mare decât cea din țara B cursul de schimb va crește, iar moneda din țara A se va deprecia.

Cap. III Studiu comparativ al mediului afacerilor

3.1 Mediul de afaceri din China

În China au existat în ultimii douăzeci de ani transformări foarte mari de ordin economic și social, care au reușit să transforme o economie planificată, de tip comunist într-o economie ce se află în plină dezvoltare. 35

A fost modificată și structura proprietății , care în perioada actuală este următoarea: 50% proprietate de stat, 20% proprietate privată , iar restul proprietate mixtă între statul chinez și alte state sau între chinezi și investitori din alte state.

Circa 18% din PIB se datorează sectorului primar din economie, reprezentat de agricultură, piscicultură, silvicultură, 50% este din industrie și construcții, iar 32% este asigurat de sectorul serviciilor, aflat în plină dezvoltare.

Investitorii străini au profitat de faptul că mâna de lucru este foarte ieftină în China și a deschis numeroase afaceri în această țară, îndeosebi în industria textilă și de producere a încălțămintei sau în cea alimentară.

Există puține domenii în care China produce bunuri de un înalt nivel calitativ, avantajul firmelor chinezești fiind cel al posibilității producerii unor cantități mari la prețuri foarte reduse.

Randamentul și productivitatea în China sunt destul de scăzute, iar structura industrială a multor regiuni este destul de puțin diversificată.

Piața internă a Chinei este foarte mare, lucru care generează o cerere mare, deci și oferta trebuie să fie pe măsura cererii, acesta fiind unul dintre scopurile dezvoltării accelerate din punct de vedere economic din ultima perioadă.

În China cele mai multe afaceri sunt de dimensiuni mici, firme familiale ori individuale, care sunt răspândite pe întreg teritoriul țării.

Aceste afaceri au rolul de a absorbi o parte dintre șomerii ce provin din companiile mari care sunt în plin proces de restructurare.

Există în China și firme mari ce activează în domeniile de larg interes precum ar fi extracția, prelucrarea, transportul și distribuția energiei electrice și a petrolului, extracția și prelucrarea cărbunilor sau producerea îngrășămintelor chimice.

Resursele minerale și prelucrarea acestora sunt sub controlul strict al statului chinez, costurile de producție fiind reduse, o consecință fiind prețuri de vânare către populație situate la un nivel rezonabil.

În cazul acestor firme denumite grupuri industriale orientările care sunt stabilite de stat pentru dezvoltare sunt urmărite în mod constant.

Altă categorie de firme mari sunt holdingurile naționalecare au o autonomie față de statul chinez și care funcționează pe baza principiilor economiei de piață.

Unitățile de afaceri ce sunt părți integrante ale holdingului au o organizare sub forma unor filiale sau sunt grupate conform cu ramura de activitate în care activează.

Un exemplu de holding existent în China este China Telecom care este un gigant ce controlează sistemul de comunicații având componentece se ocupă de telefonia fixă, cea mobilă și comunicații prin satelit.

Chinezii au conceput un sistem de impozitare care să dea un imbold firmelor ce fabrică produse destinate exportului și companiilor ce beficiază de investiții străine importante.

Sunt stabilite mai multe cote de impozit ca și scutiri de impozite în funcție de domeniul de activitate, fiind avantajate firmele din domeniul tehnologiei avansate.

Economia mondială va fi avantajată de transformarea pe care o suferă economia Chinei în condițiile în care se continuă dezvoltarea sectorului de servicii si al celui privat pornind de la o economie bazată pe exporturi și investiții.36

China poate oferi și în viitor un suport excelent pentru creșterea economică, fiind aptă să reziste presiunilor care sunt exercitate pe termen scurt și refomei structurale pe o perioadă îndelungată.

Modificările majore din economia Chinei al căror început a fost după decesul liderului comunist Mao Ze Dong, amplificate după anul 1989 ce a fost marcat de amplele manifestații ale populației împotriva sistemului comunist au condus la transformarea Chinei într-o economie de piață, deschisă concurenței.

Există unele companii ce au capital străin al căror obiectiv este obținerea de produse cu costuri reduse și care beneficiază de privilegii din partea statului, ce au înregistrat în ultima perioadă câștiguri mai mici.37

Acest fapt nu este din cauza înrăutățirii mediului de afaceri din China, deși se susține că este un efect al scăderii cererii de produse fabricate în China pe piața mondială și a unei încetiniri a creșterii înregistrate de economia chineză.

În ciuda acestor nemulțumiri, investițiile nu vor fi micșorate dimpotrivă, se vor extinde, dar investitorii străini vor realiza rezultate notabile doar dacă vor profita de avantajele care li se oferă, și vor moderniza tehnologiile, astfel încât modul de a face afaceri să se schimbe profund.

În China există încă o mare parte a populației ocupată în agricultură, deși s-a mărit considerabil numărul celor care lucrează în industrie sau servicii.38

Agricultura este practicată în ferme ce aparțin statului, sau pe terenur care sunt închiriate de fermieri de la stat.

În agricultură muncește aproximativ 40% din populația care este activă, în diferitele ramuri ale industriei 30%, iar în sectorul serviciilor tot aproximativ 30%.

Majoritatea populației , aproximativ 70% își desfășoară existența în mediul rural (în jur de 900 milioane persoane), iar restul de 30% (aproximativ 400 milioane persoane) trăiesc în mediul urban.

În uriașul stat din Asia există uriașe aglomerări urbane(Beijing, Shanghai) , puternic industrializate, în care au apărut numeroase probleme ecologice, fiind afectate foarte mult de poluare.

Există un excedent de forță de muncă, chiar în condițiile în care o mare parte din forța de muncă este slab retribuită, muncind foarte mult și în condiții dificile pentru o plată nesemnificativă.

O mare parte a forței de muncă lucrează în construcții, deoarece caracteristic în China este faptul că se construiește enorm( șosele, poduri, locuințe, linii de metrou, magazine).

Prognozele făcute arată că în anul 2020 va exista un surplus de forță de muncă de circa 120 de milioane de persoane.

Șomerii de la firmele de stat sau de la cele în care proprietatea este colectivă sunt sfătuiți să își găsească loc de muncă în:

– firmele chineze particulare sau în cele mixte, unde se fac investiții importante

-regiunile rurale, unde există unele facilități de deschidere a unor firme pentru cei ce dispun de un oarecare capital

-sectorul de servicii al cărui potențial de dezvoltare este cu adevărat impresionant

-către zonele din centrul și vestul Chinei care sunt mai puțin dezvoltate și unde pot fi deschise afaceri de tip familial

În anul 2016 de exemplu, comerțul de mărfuri al Chinei a avut venituri de 1165,2 miliarde yuani și cheltuieli de 831 miliarde yuani, balanța pozitivă fiind de 334,2 miliarde yuani.39

Se poate deci concluziona că mediul de afaceri din China este favorabil afacerilor și ajută la progresul continuu al acestei țări.

3.2 Mediul de afaceri în Rusia

Rusia este singura țară din lume situată pe două continente având cea mai mare suprafață (17.125.187km2), fiind pe locul 8 în lume în ceea ce privește populația, circa 150.000.000 locuitori. 40

Atunci când fosta Uniune Sovietică s-a destrămat, afacerile dintre diferite state ce au comus-o s-au transformat trecând la nivelul de afaceri intenaționale.41

În anul 2016 Rusia a avut PIB-ul de 60596,2 miliarde uble, cu 0,7% mai mic decât cel înregistrat în anul 2015.

BERD apreciază că dacă nu se vor face reforme structurale care sunt esențiale, în Rusia creșterea pe care o va avea PIB-ul în următorii ani se va limita la maxim 1-2%, această prognoză fiind mai optimistă decât cea făcută de Banca Centrală Rusă (creștere de 0,5-1%).

Potrivit datelor comunicate de Banca Centrală, investițiile străine directe au fost în perioada ianuarie-septembrie 2016 de 8,3 miliarde USD, fiind de 3,6 ori mai mari decât cele din aceeași perioadă din 2015.

Deși economia rusă este foarte importantă pentru întreaga lume, în special în domeniul energetic unde țara dispune de resurse uriașe, Rusia traversează o criză pe plan economic, prognozele de dezvoltare pe termen scurt fiind destul de pesimiste.

Odată cu criza globală care este legată de supraproducția în domeniul petrolului și al gazelor naturale , ce reprezintă elementul fundamental al exporturilor rusești Rusia a început să piardă din puterea pe care o deține pe piața din Europa, după cum scrie Forbes.42

Prețul scăzut al petrolului are o influență negativă în PIB-ul Rusiei și concomitent în privința inflației.

Chiar dacă nivelul producției și investițiile își vor continua trendul descendent, cererea consumatorilor ar putea fi un factor de reglare, deoarece salariile reale s-au stabilizat și chiar au început să se mărească puțin, deci și inflația s-a micșorat un pic.

În prima parte a anului 2016 exportul de petrol și gaze naturale s-a redus cu 32%, iar exporturile altor produse din Rusia cu 17%.

În anul 2015 ponderea pe care o are Rusia în exporturile mondiale s-a micșorat cu 0,6%, principalii clienți pe care îi are Rusia fiind China, Kazahstan, Statele Unite și Turcia.

S-au făcut progrese în ultimii ani permițându-se ca pe piața rusească să pătrundă multe companii din afara granițelor, motivul principal fiind prăbușirea economiei planificate de tip socialist.43

În Rusia puterea care se obține din punct de vedere politic influențează în mod decisiv mediul de afaceri existent în țară.

Au fost formulate reguli care sunt stabilite atât în sistemul legislativ al acestei țări, cât și în întâlnirile informale ale oameilor de afaceri cu oficiali ai statului.

Moneda națională a Rusiei, rubla a suferit un proces de degradare , ceea ce conduce la realizarea unor importuri ineficiente.44

Din această cauză Federația Rusă a realizat planuri detaliate care să ducă, pe termen mediu sau lung la mărirea cotelor de produse rusești în toate sectoarele ce țin de industria prelucrătoare, ce au la bază în perioada actuală circa 50% importuri și acolo unde este posibil înlocurea completă a importurilor peste un anumit timp.

Aceleași scopuri se doresc a fi atinse chiar și în industria de apărare sau a tehnologiilor cu destinație dublă( țevi inox, aparatură medicală, produse farmaceutice, tilaje și bunuri produse în agricultură, etc..).

În același timp sunt utilizate instrumente în ceea ce privește reglementarea tarifară( creșteri ori scăderi ale taxelor vamale pentru import în funcție de produse și bineînțeles, respectând limitele ce au fost impuse de Organizația Mondială a Comerțului.

Se aplică și instrumente de reglementare netarifară cum ar fi limitarea sau reducerea importurilor ce au ca destinație Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Sunt acordate stimulente, subvenții din partea statutlui și facilități fiscale producătorilor ruși care fabrică produse ce înlocuiesc importurile.

Autoritățile ruse confiscă și distrug mărfurile care nu sunt acceptate pe teritoriul Rusiei, în multe cazuri proprietarii acestor bunuri fiind introduși pe o listă neagră a importurilor.

Se poate spune deci că Rusia este în declin din punct de vedere economic, acest fapt afectând puternic mediul de afaceri existent în această țară.

3.3 Mediul afacerilor în Franța

Principala trăsătură ce caracterizează mediul de afaceri francez este intervenția instituțiilor statului în domeniul afacerilor, statul având prerogativa de a creiona direcțiile prioritare de dezvoltare și în unele cazuri implicarea în sectoare economice foarte importante.45

Dirijismul manifestat de stat se concretizează prin conceperea unei strategii de dezvoltare economică cu scopul de a menține capacitatea marilor firme franceze de a fi competitive pe plan mondial, una dintre modalitățile de susținere fiind cea logistică.

Această implicare a fost un factor de progres pentru aeronautică sau pentru producerea de trenuri de mare viteză.

O altă caracteristică este dată de faptul că de obicei afacerile sunt de familie, fiind conduse de generații diferite și lăsate moștenire urmașilor.

Managerii francezi sunt foarte atenți în privința detaliilor, odată ce au făcut o afirmație nu revin la respectiva problemă iar atitudinea față de subordonați este în general distant.

Un lucru bun este faptul că angajații pot critica deciziile pe care le iau managerii, o caracteristică a multor francezi fiind o gândire rațională.

De obicei structurile manageriale adoptate sunt de comandă, iar nivelurile superioare sunt mari din punct de vedere numeric, fiind alcătuite din persoane care sunt specialiști în diverse domenii.46

În ceea ce privește organizarea muncii la francezi, prin echipă se înțelege un grup de oameni cu un obiectiv comun, echipa funcționând foarte bine atunci când există un lider de necontestat.

În ultima perioadă Franța a devenit foarte prietenoasă cu investitorii din Uniunea Europeană, care au la dispoziție o infrastructură economică foarte performantă.47

Au fost efectuate reforme majore în economia franceză în domeniul legislației (dreptul muncii, sistemul de impozitare, imigrația economică), acest lucru fiind favorail pieții de investiții.

Reforma a fost acompaniată de un sprijin acordat culturii întreprinderilor, esențială fiind introducerea unui statut juridic simplificat pe care îl au la dispoziție persoanele care au activități independente.

În anul 2011 s-au înființat în Franța 549.805 întreprinderi noi, fiind cuprinse 291721 întreprinderi ce au statut de autoantreprenor.

Franța a făcut în anul 2010 investiții totalizând 35 miliarde euro pentru a-și dezvolta mediul de afaceri, încurajând promovarea întreprinzătorilor care își propun realizarea unor investiții pe termen lung.

Pe teritoriul Franței sunt 22800 de firme din străinătate , companiile străine fiind tentate să investească în Franța datorită poziției strategice pe care o are pe harta europeană.

Franța ocupă în mulți ani locul 2 după SUA ca destinație pentru investițiile străine, acestea fiind în 2008 de 712 miliarde euro, după care în 2009 au scăzut brusc și au ajuns la 60 miliarde euro valorile crescând din nou cu circa 22% în anii următori.

Datorită acestor investiții în anul 2011 au fost create 31900 locuri de muncă.

Pentru a încuraja afacerile mici au fost alocați în Franța 65 miliarde de euro, peste un million de afaceri noi începând cu anul 2002, fiind cu 30% mai multe comparativ cu deceniul anterior. 48

Cu toate acestea, există oameni care renunță la visul de a avea propria afacere din cauza taxelor ce se situează la un nivel destul de ridicat.

În anul 2007 Franța a avansat 12 locuri în topul “Doing Business” realizat de Banca Mondială, clasându-se pe locul 35 ca loc perfect de începere a unei afaceri.

În Franța o companie este nevoită să plătească circa 40% din salariul unui angajat ca impozite la stat, iar acest lucru face dificilă angajarea de personal nou.

Având 65 milioane de locuitori, Franța este a doua piață de consum existentă în Europa, după Germania și este cea de a cincea economie pe plan mondial, având un PIB de 1932,8 miliarde euro la nivelul anului 2010.

O lege dată pe piața forței de muncă ce se referă la companiile cu mai puțin de 20 de angajați, în sensul că aceste compnii își pot concedia mai ușor salariații, a condus la apariția a aproximativ 720.000 de locuri de muncă, deoarece firmele au angajat mai mulți oameni fără să se mai teamă de procesele pe care le implica concedierea acestora.

Franța are și un turism foarte dezvoltat, în anul 2008 primind aproximativ 80 milioane de turiști, numărulacestora scăzând după atentatele recente, însă în 2017 turismul francez a început să își revină.

Turiștii beneficiază de una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din întreaga lume, rețeaua rutieră având 890000km, autostrăzi peste 100000 km, 400 aeroporturi, 30000 km căi ferate, celebrul TGV circulând cu peste 300 km /oră.

Se poate spune de asemenea că Franța este una dintre cele mai atractive piețe din lume din punct de vedere financiar, o țară care știe foarte bine să își valorifice punctele forte și care încearcă să folosească orice context favorabil pentru a se dezvolta și mai mult.

3.4 Mediul de afaceri în SUA

Se poate spune fără a exagera ca Statele Unite este cea mai mare piață de bunuri și de servicii la nivel mondial, acesta fiind spațiul în care la orice moment se confruntă foarte multe oferte din punct de vedere comercial și proiecte ad afaceri ale tuturor țărilor de pe glob.49

Pentru a reuși pe această piață( pentru a stabili și păstra legăturile comerciale stabile și pe o perioadă lungă de timp cu partenerii ), exportatorii este necesar să respecte cu mare strictețe condițiile contractuale, calitatea produselor, condițiile și termenele la care se face livrarea și obligatoriu să fie informați cu privire la prețurile pe care le au companiile concurente din Statele Unite.

Caracteristic Statelor Unite este faptul că legislația de ordin comercial este diferită de la un stat la altul, de aceea există obligativitatea ca exportatorii să se documenteze riguros cu privire la aspectele legale, la taxe și impozite aplicabile la nivel federal, statal și local.

Există în Statele Unite 4 mari regiuni americane (după împărțirea care a fost realizată de US Census Bureau), aceste zone fiind următoarele:

1.Regiunea Nord Est care este alcătuită dintr-un grup de 9 state(Connecticut, Maine, Massachussetts, New Hampshire, New York, New Jersey, Pennsylvania, Rhode Island și Vermont), ce are următoarele trăsături distinctive:

-este cea mai compactă piață care se găsește pe plan mondial (în privința capacității de absorbție) în care populația este de peste 55,5 milioane de locuitori (aproximativ 17,8% dn întreaga populație a Statelor Unite), teritoriul fiind doar de 4,7% din cel al Statelor Unite

-statele New York, New Jersey, Connecticut și Massachusetts sunt între primele 5 cele mai bogate ale țării, dacă se privește din punctual de vedere al veniturilor pe care le obține populația

-în statul New York se află cel mai ridicat număr , 16, de orașe cu cel mai mare venit mediu, din primele 100 orașe din țară la acest capitol

–cele 9 sate component ale regiunii produc împreună, aproximativ 21% din PPIB total al Statelor Unite

Statele în care PIB-ul este cel mai mare sunt: New York, Pennsylvania, New Jersey, Massachusetts și Connecticut

-această zonă are o diversitate de industrii și de servicii, a căror caracteristică de bază este profitabilitatea, ce sunt situate în special în centrele mari economice ce există în statele Connecticut, New York, New Jersey și Massachusetts

-acest fapt conferă o dezvoltare cu adevărat spectaculoasă a acestei regiuni, fiind favorizată și de faptul că tradiția industrială este foarte îndelungată deoarece este regiunea în care au funcționat industriile aduse inițial de coloniști din Anglia

-zona New York- New Jersey prezintă cei mai mulți importatori și distribuitori din Statele Unite ale Americii

-în New York se află unul dintre cele mai însemnate centre expoziționale de pe teritoriul țării unde se desfășoară manifestăr având ca temă comerțul și industria

-New Jersey prezintă cea mai mare densitate de locuitori ce se află în Statele Unite și cele mai multe companii ce aparțin domeniului industriei farmaceutice și biotehnologiei(14 firme multinaționale de renume au sediul în acest stat)

– New York, New Jersey, Pennsylvania, Massachusetts, Connecticut, Rode Island și New Hampshire dețin multe firme ce se ocupă cu cercetarea în domeniul tehnologiilor de vârf

–regiunea are foarte multe porturi și aeroportri

2.Regiunea Central-Sudică ce este alcătuită din 18 state(Alaska, Alabama, Arkansas, Delaware, District of Columbia, Florida, Georgia, Hawaii, Maryland, Kentucky, Louisiana, Mississippi, North Carolina, Ohio, Oklahoma, South Carolina, Tennessee, Texas, Virginia si West Virginia) ce prezintă două trăsături caracteristice:

-populația este peste 100000000 locuitori, circa 35% din populația Statelor Unite

Această populație s-a mărit în această regiune între anii 1990-2006 cu 21,6% și este așteptat ca până în 2030 să crească cu 42,9%.

Se prognozează că statele ce vor înregistra cea mai mare creștere sunt Florida, Texas, Carolina de Nord, Virginia, Georgia și Tennessee

-PIB-ul total este circa 35% din totalul PIIB al țării (PIB/locuitor, 29305 USD, care este cu 5% sub media SUA

-venitul total 3.260.070 mil. USD (34,1% din total SUA)

-ritmul de creștere a PIB este peste media națională, fapt care se va păstra și pentru anii următori , îndeosebi în statele în care potențialul de creștere este destul de mare (Texas, Florida, Tennessee, Georgia, Carolina de Nord, Alabama, Maryland și Virginia)

-statele din această zonă au o mare diversitate economică iar locuitorii sunt destul de mulți de origine afro-americană și hispanică

– ca urmare această piață este mai puțin pretențioasă și prezintă mari posibilități de creștere în anii următori , având posibilitatea de a absorbi bunuri care sunt de o calitate medie și la prețuri convenabile

-zona are porturi importante și centre expoziționale foarte mari

-în ultima perioadă statele Alabama și Tennessee s-au transformat în centre importante ale industriei de autoturisme

3.Regiunea Central Nordică ce cuprinde 11 state, al căror pol este orașul Chicago( Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, South Dakota și Wisconsin ) ce au următoarele caracterisitici:

-reprezintă industria tradițională a Statelor Unite în domeniul prelucrării, însă ponderea lor în PIB se află în scădere

-populația este de 66,4 milioane locuitori, circa 22% din totalul populației

-PIB total este de 2.809.060 milioane USD , aproximativ 20,4% din PIB-ul țării , PIB/locuitor 42.305 USD aflat sub media națională

-veniturile totale 2007.600 milioane USD ceea ce reprezintă 21% din totalul venitului din SUA

-sectorul industrial va avea în permanență o cerere mare de produse deci în această zonă se pot face multe afaceri profitabile în continuare

-populația cu putere ridicată de cumpărare 25-65 de ani are o creștere mai lentă deci achiziția de bunuri nu va avea un ritm de creștere prea mare în perioada următoare.

4.Regiunea de Vest este alcătuită din 11 state (Arizona, California, Colorado, Idaho, Montana, Nevada, New Mexico, Oregon, Utah, Washington și Wyoming) și prezintă următoarele caracteristici:

-zona include state puternice ce au industrii tradiționale, high tech, agricultură și servicii

-California este statul cel mai mare mare ce ocupă locul 1 în SUA atât în privința PIB , cât și al populației

-se consideră că ritmul de creștere pentru această regiune va fi mare și în anii următori

-populația este de 69,8 mil locuitori aproximativ 22,6% din totalul țării

-PIB-ul total este 3.852.000 mil USD , aproximativ 27,2% din SUA , iar cel pe locuitor 53000 USD, aflându-se peste media din Statele Unite.

În Statele Unite partenerii tradiționali de afaceri beneficiază de facilități care le dau posibilitatea să desfășoare operațiuni intense pe piața americană.

Economia SUA se găsește într-o perioadă de revenire puternică după criza econmică, deci mediul de afaceri este foarte bun.

Cap. IV Concluzii generale aferente lucrării

În lucrare a fost analizat mediul de afaceri din patru state puternice ale lumii și anume China, Rusia, Franța și Statele Unite, economii care se situează printre cele care dictează tendințele ce se manifestă pe plan mondial.

Concluzia cea mai importantă este aceea că fiecare dintre aceste țări întâmpină dificultăți în dezvoltare, pentru Rusia și China acestea fiind mai mari decât pentru SUA sau pentru Franța.

Se poate spune că trecutul comunist al celor două țări are o influență destul de mare în mentalitatea conducătorilor acestora, fapt care se răsfrânge în mod indubitabil asupra performanțelor economice ale acestora.

Statele Unite au cea mai performantă economie dintre cele prezentate, fapt care se răsfrânge asupra mediului de afaceri existent în această țară, care este deschisă către alte state pentru afaceri care pot da un avantaj ambelor firme care intră în legătură.

Este un adevărat privilegiu pentru o firmă să se impună pe piața americană, acest fapt însemnând porți deschise pentru respective firmă de a face faceri cu multe alte state.

În ciuda populației sale care este cea mai numeroasă de pe glob, China rămâne deocamdată o performeră doar în domeniul cantităților de marfă pe care le produce, calitatea fiind lăsată pe plan secund.

De asemenea, raportat la numărul de locuitori, China pune mai puțin accent pe perfecționarea angajaților comparativ cu celelalte trei țări unde acest fapt a devenit important, pentru ca oamenii să reziste pe piața forței de muncă și să își păstreze locurile de muncă.

Concurența între diversele firme din același domeniu implică dorința conducerilor de a găsi cei mai competenți salariați, ceea ce conduce în SUA și Franța la o motivare corespunzătoare a salariaților, care sunt interesați ca firmele să progreseze.

În Rusia mai funcționează încă vechiul sistem bazat pe relațiile informale care le asigură unor salariați un trai decent fără a depune prea multă muncă.

Managementul este în continuă schimbare pe plan mondial și în pofida

tendinței de globalizare în fiecare țară există trăsături specifice, care sunt specific mentalității

poporului respectiv.

În zilele noastre vechile locuri de muncă unde conducătorii trasează doar sarcini

executanților cu privire la ceea ce au de făcut au dispărut.

Pentru firmele puternice din SUA și Franța sănătatea fizică și psihică a angajaților reprezintă una dintre cele mai importante preocupări, deoarece conducătorii sunt conștienți că în acest mod favorizează

progresul firmei

În acest scop în statele dezvoltate din punct de vedere economic au fost create programe

pentru reducerea stressului, programe de consiliere ale salariaților plătite de firmă, care să îi ajute

pe aceștia să depășească problemele care pot interveni

Se muncește foarte mult în echipă și se împarte puterea de decizie în cadrul acesteia ca și

alte sarcini de management..

Angajații doresc să fie implicați în procesul de management iar organizațiile au așteptări

mari din acest punct de vedere în țările democratice.

Față de celelalte țări analizate, Franța este cea care dorește cel mai mult să adopte reforme care să îi permită un loc cât mai bun între națiunile de frunte ale lumii.

Rusia este statul care își bazează dezvoltarea în mod preponderent pe resursele naturale de care dispune, spre deosebire de celelalte state analizate, care încearcă să progreseze datorită creativității și muncii locuitorilor.

Analizând mediul de afaceri din cele patru țări se poate spune că fiecare dintre acestea încearcă să folosească cât mai eficient tot ce are la dispoziție pentru a fi la înălțimea așteptărilor pe care populația respectivă le are de la stat, pentru a se moderniza și pentru a deveni interesante pentru alte națiuni care să decidă să facă investiții în respectivl stat.

Un mediu de afaceri ce oferă facilități și care este stabil poate fi cel mai important factor ce influențează progresul unei națiuni.

Bibliografie sau referințe bibliografice

1.Balaure .V, Marketing, Ed.Uranus, București,2003

2.Beju, Viorel, Mecanismul preturilor in Economia de piata, Cluj Napoca, 1998

3.Constantinescu D A , 2000, Management strategic, Colecția Națională,. București

4.Daniels J , International Business, Pearson,2007

5. Danciu V.,Marketing strategic competitiv. O abordare internațională, Editura Economică, București, 2004

6.Douglas S , Craig S – International Marketing Research, 2ed ed. Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall, 2000

7.Genereux Jacques, Economie politică, Macronomie în economia deschisă, Editura Beck, 2000

8.Neamțu Liviu, Afaceri internaționale, Management si marketing internațional, Editura Academica Brâncuși, 2010, Tg-Jiu

9.Nicolescu O, Strategii manageriale de firmă, Ed Economică, 1996

10.Ristea, A.,Purcarea, Th., Patriche D., Meseria de comerciant, Ed. Didactica si Pedagogică, București

11.Vernon Raymond . International investment and international trade in the product cycle.,: Quarterly Journal of Economics, no.80/1966

,

12.Voinea Gh, curs Economie Financiar Monetară Internațională, Iași, 2011

13.http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/marketing/c7.html

14.socio-umane.ct-asachi.ro/request.php?58

15.http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/11.htm

16.http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/10.htm

17. ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/7.htm ,

18.https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/politici-comerciale-comert-14820.html

19.https://revista22.ro/70265749/marea-recesiune-o-criz-care-a-schimbat-lumea.html

20.http://jurnalul.ro/stiri/externe/un-faliment-care-a-bagat-planeta-in-criza-lehman-brothers-prabusirea-financiara-declansata-in-2008-un-tsunami-cum-se-intalneste-doar-la-100-de-ani-651614

21.http://poseidon01.ssrn.com/delivery.php?

22.https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102011321

23.www.ase.ro/upcpr/profesori/978/ppp.doc

24.www.ase.ro/…/RMFI%20-%20Teorii%20privind%20determinarea%20cursului%20de

25.ftp://www.ipe.ro/RePEc/WorkingPapers/cs5-2004-1.pdf

26.http://www.academia.edu/10233175/Managementul_%C3%AEn_China

27.http://romanian.cri.cn/341/2016/08/31/1s172569.htm

28.http://romanian.cri.cn/341/2016/09/21/1s173079.htm

29.http://romanian.cri.cn/341/2016/08/30/1s172528.htm

30http://www.dce.gov.ro/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Rusia2016.pdf

31.http://www.scrigroup.com/management/Managementul-in-Franta53945.php

32.http://www.zf.ro/business-international/mediul-de-afaceri-din-franta-devine-din-ce-in-ce-mai-prietenos-pentru-firmele-mici-3039065

33.http://www.dce.gov.ro/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_SUA.pdf