Mediul International de Securitate Tendinte Si Perspective

MOTO

Pe acest pământ nu există siguranță, ci doar oportunitate.

(Douglas MacArthur)

Argument

Alegerea temei ,,Relatiile UE – NATO in privinta asigurarii securitatii in Europa de sud – est”, o motivez ca fiind un subiect de mare actualitate in contextul transformarilor sistemului international contemopran si a redistribuirii puterii intre actorii din sistem (Uniunea Europeana si NATO), pe fondul sporirii insecuritatii si multiplelor amenintari multidimensionale in conditiile globalizarii. Din aceasta perspectiva, Uniunea Europeana este considerata ca fiind un ,,actor intarziat” in ceea ce priveste gestionarea securitatii internationale, intrucat aceasta a adoptat o viziune comuna privind managementul crizelor internationale abia la inceputul secolului XXI . Din documente, reiese faptul ca, inca din aanul 1992, Declaratia Uniunii Europene Occidentale semnala oportunitatea implicarii statelor membre in interventiile militare care reieseau din sfera apararii reciporce, insa instrumentele specifice de punere in practica a unei politici de securitate si aparare europeana, au fost formulate si introduse in cadrul juridic comun abia in anul 1999, mai exact la Tratatul de la Amsterdam. Uniunea europeaana, pe parcursul deceniului trecut, s-a alaturat eforturilor comunitatii internationale de a gestiona crizele internationale, fie din motive umanitare, fie datorita angajamentelor asumate fata de SUA, ONU sau OSCE, fie deoarece a creat asteptari de a actiona din partea actorilor locali, fie din motive geopolitice, cum a fost cazul in vecinatatea imediata (Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu).

Prin ratificarea Trataatului de la Lisabona, ocazie prin care s-a creat premisele unei prezente mai unitaare a Uniunii Europene pe plan international, ac’iunile acesteia sa se ridice la nivelul aspiratiilor statelor membre si al asteptarilor create.

Un alt motiv, pentru alecerea acestei teme, de datoreaza constatarii relaatiile de securitate Nato – UE nu este un domeniu suficient de exploatat in literatura de specialitate din tara noastra. Se poate remarca, tendintele autorilor romani de a trata implicarea Uniunii Europene in managementul crizdelor internationale preponderent prin studii de caz si din perspectiva militaro – strategica, punand accent pe rolul institutiilor internationale de securitate. Intr-un mod evident, Uniunea Europeana este apreciata ca partyener – cheie in cadrul operatiilor NATO, activismul sau pe plan international nu poate fi justificat exclusiv din perspectiva puterii ,,hard”. Dimpotriva, avantajul competitiv al interventiilor Uniunii Europene alaturi de ceilalti actori internationali consta in promovarea unui cadru normativ de conduita pe baza valorilor intriseci, iar aceasta abordare complementaraa face din Uniunea Europeana un partener indispensabil.

Față de argumentele menționate, cu privire la alegerea acestei teme, voi dedica un capitol special, unei mari probleme de securitate, ce afectează întreaga planetă, respectiv terorismul.

Capitolul I

Mediul internațional de securitate – tedințe și perspective.

Mediul strategic internațional de securitate, ca urmare a complexității interacțiunii și interdependenței fenomenelor și proceselor sociale, politice, militare, economice, demografice și ecologice din lume, este intr-o continuă schimbare, ceea ce are ca urmare interesul statelor să acorde mai multa atenție apărării și securității proprei tări. Globalizarea , un exemplu, un fenomen complex, multidimensional și omnipresent, care generează atât efecte positive cât și efecte negative, precum amenințările de securitate.

Globalizarea, riscurile, amenințările de securitate, la amest moment pun o mare problem întregii plenete, reprezentanții tuturor tărilor caută soluții cele mai adecvate, avantajoase pentru depășirea acestora. Integrarea regional, este considerată o soluție viabilă împotriva riscurilor și amnenițărilor de securitate . Cu privire la această integirtate, statele adopă o politică de securitate și apărare comună, folosind resurse umane, material, financiare și informalționale, participând fiecare într-o manieră colectivă.

Uniunea Europeană, este cel mai relevant exemplu, în acest sens, entitate politico-economică interguvernamentală internațională, ce dispune de o politică proprie de securitate și apărare.

La acest moment, uniunea europeană este pe deplin angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internațională, având atât o viziune strategic, integrată în cadrul propriei Strategii de securitate, cât și instrumente necesare asumării unui act operațional în domeniul managementului crizelor.

Noi amenințări ale securității mondiale

La sârșitul secolului XX și începutul secolului XXI Europa a traversat o perioadă de pace și stabilitaten fără precedent, situație datorându-se existenței Uniunii Europene. Aceasta, Uniunea Europeană a generat nu numai un nivel ridicat de dezvoltare economic pe intreg continetul, ci și o nouă abordare a securității, abordare întemeiată pe soluționarea pașnică a disputelor și pe cooperarea internațională multilateral, prin intermediul unor instituții commune.

Reașezarea geopolităcă de la sfărșitul Războiului rece, a generat in anumite părți ale Europei, în special în Balcani a generat o serie de cize în interiorul statelor, și mai puțin ître state. Forțe militare europene, ca urmare a acestor crize au fost trimise in regiuni precum Afganistan, Republica Dominicană Congo sau Timorul de Est.

Un rol important în asigurarea securității europene l-a avut Statele Unite ale Americii, apât rin angajamentele de securitate ( luate în cadrul NATO) față de Europa, cât și prin sprijinul acordat integrării europene.

Toate aceste conflicte, de a lungul timpului, au demonstrate nicio putere sau supraputere precu SUA, nu poate aborda problemele globale de securitate de unul singur.

Rolul esențial în întărirea securității euroatlantuice după încheierea Războiului rece l-a avut NATO. NATO a deschis și dezvoltat parteneriatul politico – military, cooperarea și dialogul consolidate cu fostele state adversare, inclusive cu tara noastră, Romania. De asemenea, a manifestat interese și receptivitate pentru mrimirea de noi mebrii, demonstrând angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor și managementul crizelor, inclusive prin operațiuni în sprijinirea păcii .

La începutul secolului XXI putem spune, faptul că, actorii principali în domeniul securității sunt: SUA, EUROPA, Rusia, Japonia și Chin, esența noii structurii de securitate a lumii constă în relația dinte SUA și EURASIA.

Securitatea a înregistrat o schimbare important după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Dacă până la acest moment, fenomenele terorismului, traficul illegal de arme sau de droguri, migrația ilegală, spălarea de bani, dacă aceste acțiuni acționau separate, în practică s-ar putea observa un nexus al acestor problem diferite, utilizat de către rețelele criminale interne și transfrontaliere, ca o cale de a îmbunătăți eficența activității. Următorul ,,11 septembrie 2001,, este posibil în orice moment, cu diferite ținte, tehnici, resurse și rezultate.

Noile amenințări la adresa securității Uniunii Europene au cuprins o arie largp de tensiuni și riscuri, cum ar fi:

Tensiuni entice;

Criminalitatea organizată transfrontalieră;

Reîmpărțirea unor zone de influență;

instabilitatea politică a unor zone;

traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane. ;

proliferarea entităților statale slabe, respective ,,state eșuate,, (failed states), state ce se caracterizează prin administrații ineficente și corupție, state incapabile de a oferi propriilor cetățeni beneficiile associate gestionării în comun a treburilor politice.

O altă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiționale, precum acțiuni armate sau nonarmatedeliberate, astfel:

terorismul politic transnațional și internațional, incluzând fromele sale biologice și informatice;

acțiuni cu repercursiuni asupra siguranței sitemului de transport intern și internațional;

acțiuni individuale sau collective ce pot accesa illegal sistemele informatice;

acțiuni ce au drept scop afectarea imaginii unei tări pe plan național și internațional;

acțiuni de agresiune economic – financiară;

provocarea deliberată de catastrophe ecologice.

Astfel spus, dintre amenințările la adresa securității Uniunii Europene trei sunte evidente ,: terosrismul internațional, proliferarea armelor de distrigere în masă, existența unor structuri statale slabe și amplificarea crimei organizate.

Față de aceste amenințări asupra securității uniunea Europeană are posibilitatea de a răspunde prin trei obiective si anume: asigurarea stabilității și bunei guvernări în vecinătatea imediată, pregătirea unui răspuns la amenințările de tip nou, crearea unei ordini internaționale care să se bazeze pe un multilateralism eficace.

Este evident că, interesele și obiectivele de securitate ale statelor se pot realize doar printr-o cooperare internațională, cuprinzând forme de acțiune conjugată ale statelor care împărtășesc în comun aleleași valori și interese.

Europa evoluează către un mediu de securitate prin cooperare, având ca element definitoriu integrarea politică și economic cât și extinderea comunității statelor care propovează valorile democratice. Chiar dacă riscurile apariției unei confruntărin militare majore pe continent s-au diminuat în mod semnificativ, există insă un fenomen de instabilitate și criză la nivel subregional, cât și existența tendințelor de marginalizare sau chiar izolare a unor state. Uniunea Europeană tinde spre construirea unei politici externe proprii, efortul NATO și UE este direcționat spre un scop comun, însă modalitatea de acțiune este diferită.

Demersurile de lărgire ale Uniunii Europene și NATO chiar dacă sunt diferite sunt complementare și corespund relației dintre creșterea prosperității și asigurarea stabilității și a securității pe continent.

Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate și Apărare privind managementul crizelor are un impact pozitiv asupra NATO și legăturii transatlantic, atâta tim cât va contribui la întărirea pilonului European de apărare și securitate.

O Europă unită va fi o singură voce, aceea a unui partener euroatlantic, având un potențial economic și militar potrivit provocărilor proceselor de globalizare.

Uniunea Europeana si NATO

Securitatea europeană prin arhitectura sa, în acest moment, prezintă insușirile esentiale ale mediului geopolitic in care se desfășoară: tranzitia către sistemul international, competitia dintre puterile din spatiul euroatlantic pentru redistribuirea roluluilor, încercările Federatiei Ruse de menținere a statutului ca mare putere pe plan mondial si de ocupare a pozițiilor cheie in structurile de securitate europene.

Securitatea are a bază atat stabilitatea politica, cât și stabilitatea militara, acestea fiind clause complenentare. Existența unuin sistem mobil de securitate a Europei va putea fi elucitat numai în condiția în care cele doua componente vor fi consolidate. Promovarea cooperării reprezintă unul din scopui, in vederea atenționării conflictelor din sfera politica si de a reduce la minim pericolul confruntarilor armate. Totodată areca scop evitarea escaladarea potențialelor, punandu-se accent pe promovarea transparenței și a deschiderii.

Rolul NATO în actualul context internațional

NATO alături de partenerii săi, dorește, promovarea și apărarea valorilor fundamentale commune, cum ar fi: libertatea individuală, democrația, economia de piață, supremația legii, , rezolvarea disputelor pe cale pașnică e cale, transparență și deschidere, dar de asemenea dorește și o cooperare cât mai bună la nivel internațional, cooperare ce are ca scop abordarea cu succes a provocărilor din acest mileniu.

La Summit-ului din Marea Britanie NATO a transmis un semnal puternic cu scopul de a descuraja orice tentativă, punand accent pe consolidarea apărării collective, și-a întărit capacitatea de apărare prin adoptarea Planului de acțiune pentru realizarea capacității operaționale a Alianței, convenindu-se astfel, prezența NATO pe teritoriul Aliaților săi estici, inclusiv pe teritoriul țării noastre România. De o atenție aparte a beneficiat și relația transatlantică cu prilejul reuniunii din luna septembrie 2014, adoptându-se în acest sens o Declarație, reconfirmându-se atașamentul Americii de Nord și al Europei în ceea ce privește asigurarea securității euro-atlantice.

Obiective NATO:

  Transformarea

Având în vedere evolutia timpului, și tipurile de amenințări sunt diferite, astfel că se impune ca și NATO, să treacă printr-un proces de schimbare, de transformare, ce reprezintă atât o provocare cât și o cerință constanttă pentru Alianță, și este necesar să se facă față permanent, baza procesului de transformare fiind valorile fundamentale ale acestuia.

Statele membrei au obligația de a depune eforturi suplimentare, în contextual unei crize financiare, pentru a putea menține la standard optime întreg sitem de apărare. În acest sens, România la Summit-ul NATO din Marea Britanie, a adoptat un pachet robust de capabilități de apărare, în sensul de a fi capabilă ca stat mebru să răspundă în mod eficent întregului spectru de amenințări și să poată susțină obiectivele politice și de strategie ale NATO în etapa viitoare.
 3.   Sistem colectiv de apărare

Principalul obiectiv va rămâne sitemul de colectiv de apărare.

În mod cert, este evident că pentru menținerea seurității tuturor statelor member, NATO trebuie să acționeze și în afara granițelor sale, pentru a putea răspunde în mod promt și optim amenințărilor care apar, astfel crînd un mediu internațional mai sigur.

NATO a reusit să extindă cooperarea atât cu statele member , cât și cu organizațiile internaționale, în diferite domenii: lupta împotriva terorismului, prevenirea înmulțirii armelor de distrugere în masă, lupta împotriva atacurilor cibernetce, securitatea energetic.

Experiența dobândită ca urmare a aplicării reformei sistemului de apărare, și existența anumitor programe de educație și pregătire, a făcut ca NATO să ofere totodată și sprijin unor state non-membre ce se confruntă cu problem de securitate.

Parteneriatul NATO – UE

Uniunea Europeană deși apre propria Politică Externă și propria Politică de Securitate Comună, prezintă o importanță deosebită pentru NATO.

Acesta, NATO, aspiră la stabilirea unui parteneriat puternic, solid cu Uniunea Europeană, atât la nivelul de cooperare militară din zonele de interes comun, cât și la dar și la cota dialogului politic.

Pentru dezvoltarea acestui parteneriat se va pune accent în primul rând e evitarea eventualelor dublări ale miscărilor celor două organizații și în al doie arând implicarea statelor member, într-o măsură cât mai mare, în operațiunile oricărei organizații, urmârindu-se astfel utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile, resurse commune.

Nato împreună cu Uniunea Europeană cooperează pentru a preveni, combate și pentru a rezolva atât crizele cât și și conflictele armate din continental Europa și nu numai. Aceste organizații cooperează în spirit de parteneriat și împărtășesc aceleași interese strategice.

Exeptând cooperarea pe domenii diverse, și alte priorități cheie pentru colaborare au menirea, sarcina să fie asigurate eforturile de dezvoltare a capacităților de susținere reciprocă, precum și combaterea terorismului și proliferarea armelor de distrugere în masă.

Politica de securitate si aparare europeană, constituie o importanță deosebită în relațiea celor două organizații, aducând beneficii pentru NATO și favorizează un parteneriat echitabil pentru securitatea trans – atalantică.

Colaborarea strânsă între Uniunea Europeană și NATO este un pion important în dezvoltarea unei "abordări comprehensive" pentru a gestiona crizele și operațiunile care impune aplicarea mijloacelor civile și militare.

Evoluția relației NATO-UE

Încă din anii 1990, țările europene au conștientizat necesitatea aumării unei responsabilități pentru asigurarea securității lor comună. Totodată, NATO a identificat necesitatea înființării unei identități de aparare si securitate Europeană, în cadrul organizației, fiind parte integrantă adaptării structurilor militare și politice ale NATO cât și o condiție importantă avand ca scop dezvoltarea puterii de apărare europenă.

 Aspect ce a avut ca urmare aplificarea unor acorduri între NATO și Uniunea Europeană Occidentală , la acel moment acționând în numele și pe seama Uniunii Europene în domeniul apărării și securității, un exemplu fiind Tratatul de la Maatricht din anul 1992. Aceste acorduri, parteneriate au creat o bază pentru dezvoltarea parteneriatului strategic NATO-UE, după ce în anul 1999, rolul Uniunii Europene Occidentale în privința gestionării crizelor a fost transmis către Uniunea Europeană.

 Asfel, în urma unei corespondențe între NATO, mai exact între Secretarul General și reprezentanții Uniunii Europene, în luna ianuarie 2011 s-a oficializat relațiile directe între NATO și Uniunea Europeană, din acel moment au fost făcute progrese evidente ce au avut ca urmare dezvoltarea parteneriatului, deși la acest moment întregul potențial încă este valorificat.

SARCINI FUNDAMENTALE DE SECURITATE

Asigurarea libertatii si securitatii tuturor membrilor prin intermediul mijloacelor militare si politice , in conformitate cu Tratatul Nord – Atlantic si cu principiile Cartei Natiunilor Unite este scopul esențial al NATO.

Inca de la ,,nastere,, Alianta, aceasta a depus eforturi pentru a stabili o ordine justa si durabia de pace in Europa, avand la baza valorile commune ale democratiei, ale drepturilor omului, in conformitate cu legea. Odata cu sfarsitul Razboiului Rece, acest obiectiv a dobândit o nouă semnificație, intrucat, pentru prima dată în

istoria europeană de după război, viziunea îndeplinirii lui s-a transmornat intr-o realitate.

NATO infatiseaza puntea transatlantică prin intermediul căreia securitatea Europei este in continua conexiune cu securitatea Americii de Nord.

Ea este o demonstratie practică a stradaniei colective depusa de către membrii săi, in vederea sustinerii intereselor commune in problemele securitatii.

Regula fundamentala care stă la baza Alianței este un legamant comun față de cooperarea mutuală între statele membre, axata pe indivizibilitatea securității acestora. Coeziunea si solidaritatea din cadrul Alianței susțin faptul

că nici un stat membru nu poate fi forțat să se bazeze doar pe propriile stradanii.

Fără a fi private tarile membre de drepturile și obligațiile de a-și asuma responsabilitatile suverane în domeniul apărării, Alianța le ajută să-și atingă scopurile de securitate națională în urma unor eforturi colective. Altfel spus, Alianța este o asociere de stari libere, unite în hotărârea lor de a-și pastra securitatea prin garanții comune și prin conexiuni stabile cu alte țări.

Tratatul Nord-Atlantic (1949) – care este baza contractuala si legală a Alianței – a fost consfintita în cadrul Art. 51 din Cart Națiunilor Unite, care confoirma dreptul inalienabil al tarilor independente la apărarea individuală sau colectivă. Ca introducere la poziția Tratatului, telul Aliaților este de a “promova relații de pace și prietenie în Zona Nord-Atlantică” , insa la momentul semnării Tratatului, obievctivul imediat al NATO a fost să apere membrii de o posibila amenințare care ar fi putut sa se iveasca ca urmare a sporirii capacității militare si politicii ale Rusiei.

NATO garanteaza sitemul care sa permita implementarea obiectivelor Alianței. NATO este o organizație inter-guveramentală, prin intermediul careia statele membre își conserva neatinse suveranitatea și independența. Organizația garanteaza forumul în care sa se consulte orice problema, în care statele membre iau decizii în probleme militare si politice, care pot leza securitatea.

Mai mult decat atat, aceasta organizațea oferă structurile utile, necesare pentru a falicita consultarile ssi cooperarea intre statele member in domenii militare, politice cat si economice, stiintifice si chiar in afara mediului militar.

Concluzand, notiunea de securitate transmisa de către membrii Alianței, indiferent de diferențele capacitățile militare naționale sau specifice, contribuie la siguranta din zona Euro-Atlantică. I-a nastere situatii care favorizează extinderea cooperării între membrii Alianței, precum și între membrii Alianței și alte state.

Exercitarea politicii de securitate de care Alianta are incluse ca mijloace pastrarea capacitatii militare suficent de puternica da a putea preveni un eventual razboi, conflict si de a putea garanta o aparare adecvata; o posibilitate colectiva de rezolvare a crizelor care ar putea leza securitatea membrilor săi; și promovarea discutiilor cu alte națiuni și abordarea securității europene în spiritul ajutorului mutual, care să cuprinda măsuri de dezvoltare în aria dezmembrarii si controlului armamentului.

Sistemul faurit în cadrul NATO permite statelor membre să-și coordoneze

politicile, în scopul realizarii acestor sarcini esentiale. Ele garanteaza o

constanta conlucrare și cooperare în domeniul economic, politic, precum si in alte

sfere non-militare, in formularea de strategii comune de apărare;

intemeierea infrastructurii, a echipamentelor și facilităților utile operațiunilor forțelor militare; alcatuirea programelor si exercitiilor commune de instructie.

Aceste activitati au la baza o structura complexa militara si civila, care necesita un personal administrative, bugetar si de programare cat si agentii nominalizate de statele member ale Aliantei, in scopul coordonarii lucrarilor pe diferite domenii de specialitate cum ar fi ansamblul de comunicatii util in facilizarea consultarii politice, comanda fortelor militare cat si controlul acestora, suportul logistic in sprijinirea acestora.