Mediul Inconjurator

Mediul înconjurător este o noțiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca știință, fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridică. Așa cum reiese din literatură, această noțiune nu este definită într-un mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecința conotației date în diverse domenii – științele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul” un ansamblu format din comunitățile biologice și factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente și echilibre de forțe concurente, de natură diversă, care condiționează viața unui grup biologic. Sunt și definiții mai cuprinzătoare, de exemplu, un autor definește mediul înconjurător ca fiind ,,reprezentat de mulțimea factorilor naturali și artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic și social, capabili să influențeze direct sau indirect starea componentelor abiotice și biotice ale biosferei”. Alte definiții au în vedere elemente comune precum: viața omului, calitatea vieții și ființa umană. Arhitecții consideră mediul drept zona de contact între un spațiu construit și mediul ambiant (natural și artificial).

În DEX, mediul este definit ca fiind ,,natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile”. Mediul, în acest caz, apare ca un sistem infinit sau ca un mediu general. Se spune însă că orice ființă vie are un mediu înconjurător al ei, care îi influențează creșterea, dezvoltarea și comportamentul. Ansamblul forțelor care acționează imediat și nemijlocit asupra unei ființe constituie mediul eficient. Conform dicționarului Grand Larousse (1972) mediul este definit ca ,,ansamblul de elemente naturale ori artificiale care condiționează viața omului”, fără a se avea în vedere și termenul de protecție. Sunt și lucrări care consideră noțiunea de ,,mediu” sinonimă cu mediul înconjurător, ambiant, ecologic sau de viață.

Într-o altă opinie mediul este reprezentat de: mediul artificial (alcătuit din mediul de cartier, locul de muncă, odihnă, recreere) și mediul natural (relieful cu peisajele specifice, apele, pădurile, fauna, flora, microorganisme, aerul etc.).

Mediul ca obiect de protecție juridică trebuie însă analizat așa cum diferite acte normative îl definesc ( legi naționale, reglementări internaționale).

Conform Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), factorii de mediu care devin componentele mediului înconjurător se clasifică în: mediul înconjurător natural (care cuprinde factorii naturali ai mediului) și mediul înconjurător uman (care cuprinde mediul construit și mediul social).

In opinia reprezentanților CE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de elemente care în complexitatea relațiilor lor, constituie cadrul, mijlocul și condițiile de viață ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimțite”. Un element de noutate în această definiție este acela că mediul este considerat un bun care aparține întregii colectivități și, drept consecință, acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.

În Constituția României termenul de mediu nu este definit în mod expres, însă din textul art. 135 reiese că ,,mediul este cadrul propice creării condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții”. De asemenea, în același articol se precizează că ,,refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic” sunt asigurate de către statul român.

În Legea protecției mediului nr. 137/1995 mediul era definit ca ,,ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului”. Definiția a fost preluată și în art. 1 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Având în vedere diversitatea elementelor enumerate în definiție rezultă o multitudine de raporturi juridice care privesc: conservarea și protecția componentelor abiotice ale mediului înconjurător, conservarea și protecția componentelor biotice ale mediului înconjurător, protecția factorilor creați de om, regimul produselor și substanțelor toxice, al pesticidelor, organismelor modificate genetic, regimul deșeurilor periculoase, răspunderea juridică, sistemul de monitoring ecologic etc.