Mediul DE Viață AL Adolescentului ȘI Influenta Asupra Nivelului Stimei DE Sine

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de Psihologie

LUCRARE DE LICENȚĂ

MEDIUL DE VIAȚĂ AL ADOLESCENTULUI ȘI

INFLUENȚA ASUPRA NIVELULUI

STIMEI DE SINE

Coordonatori științifici,

Prof.univ.dr. Irina Holdevici

Lect.univ.dr. Barbara Craciun

Absolvent,

Gheorghe Răzvan-Eusebiu

Bucucurești

2016

Rezumat

Scopul acestei lucrări de cercetare este de a stabili dacă mediul este un impediment sau un avantaj în dezvoltarea armonioasă a individului. Pornind de la ideea că mediul rural este defavorizat din punct de vedere al educației și dezvoltării profesionale comparative cu mediul urban considerăm că nivelul stimei de sine al adolescenților din mediul rural este mai mic decât nivelul stimei de sine al adolescenților din mediul urban. Stima de sine constituie o valoare umană vulnerabilă la schimbările de mediu în care este pus individul. Este o orientare pozitivă sau negativă față de sine; o autoevaluare globală a meritelor și a valorii personale. Studiul a fost făcut pe un eșantion de 60 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani dintre care 30 de subiecți din mediul rural și 30 de subiecți din mediul urban. Proporția subiecților este egală, 30 de fete și 30 de băieți aflați la vârsta adolescenței. Cele două loturi au fost împărțite în 15 fete și 15 băieți din mediu rural cu 15 fete și 15 baieți din mediul urban. Metoda folosită a fost scala stimei de sine Rosenberg (Rosenberg Self-Esteem Scale, 1965). În urma analizei datelor am ajuns la concluzia că indiferent de mediul de viață, valențele personalității depind în mare parte de temperamentul înnascut al individului. Ipoteza de la care am plecat în care mediul de viață ar fi un factor important pentru stima de sine a individului nu s-a verificat. Dar această variabilă nu este suficientă pentru a măsura nivelul stimei de sine al adolescenților. Posibile explicații pentru datele obținute ar fi că adolescenții din mediul rural, majoritatea elevi ai unor licee bine cotate din orașul apropiat tind să aibă o mai mare încredere și stimă față de sine. Această stimă de sine ridicată poate veni dintr-o percepere a depășirii condiției. De asemenea stadiul de dezvoltare, adolescența, la care se află subiecții nu oferă date relevante despre starea lor psihică, ei fiind într-o perioadă de tranziție în care stima de sine oscilează în funcție de reușitele sau eșecurile de moment. Stima de sine este, în general, o caracteristică stabilă a adulților, așa că nu este ușor de manipulat ca un rezultat în modele experimentale.

Cuprins

4.Introducere

Am ales această temă pentru lucrarea de licență deoarece sunt interesat de factorii care influențează nivelul stimei de sine la adolescenți. Axându-mă pe factorul de mediu am vrut să văd dacă există o diferență la nivelul stimei de sine între adolescenții din mediul rural și cei din mediul urban. Petrecând o mare parte din adolescență în mediul rural, la bunici, am observat o diferență de valorificare a propriei persoane și a bunurilor materiale între mine și prietenii mei de acolo.

Omul este o ființă bio-psiho-socio-culturală, prin urmare caracteristicile lui pot fi urmărite doar în mediul de viață.

Viața ne este coordonată de bagajul genetic moștenit și de mediul în care ne dezvoltăm. Mediul este singurul care diferențiază indivizii prin influența pe care o exercită asupra comportamentului.

Un mare psiholog ce a studiat legătura dintre mediu, individ și stimă de sine a fost Morris Rosemberg. O mare parte din munca lui Rosenberg a examinat modul în care pozițiile sociale structurale cum ar fi statutul rasial sau cel etnic și contextele instituționale cum ar fi școlile sau familiile, sunt în legătură cu stima de sine. Aici, forțele sociale modelate, oferă un set caracteristic de experiențe, care sunt interpretate activ de către indivizi ca formare a conceptului de sine. Cel puțin patru principii teoretice cheie – aprecierea, comparațiile sociale, auto-atribuțiile și egocentrismul (psihologic) stau la baza procesului formării conceptului de sine.

Ereditatea este baza pe care mediul și societatea va modela individul ca persoană. Mediul de viață este un mediator în formarea identității unui individ, iar la o primă observare a grupurilor de oameni ce provin din medii și culturi diferite se reliefează comportamente diferite date de habitat.

Dacă nu ne raportăm la poziționarea geografică și privim clasificarea mediilor doar din punct de vedere administrativ, se evidențiază mediul rural și mediul urban.

Între mediul rural și mediul urban al aceleași țări/culturi nu există diferențe considerabile de obiceiuri. Însă, cum comportamentele sunt învățate prin imitație și asimilate din social atunci apar diferențe evidente la cele două grupuri de indivizi.

Valențele personalității sunt evident influențate de acest factor. Stima de sine este una din componentele personalității care se modifică în funcție de mediul de viață și activitățile individului. Și cum adolescența este o perioadă de dezvoltare, formare a valorilor și definitivare a personalității în care se clădesc structuri psihice de rezistență pe baza cărora viitorul adult își va desfășura viața; stima de sine și mediul sunt factori esențiali în această perioadă. Evidența acestui tip de schimbare se observă în adolescentă, ea însăși fiind o perioadă de schimbare și instabilitate.

Lucrarea de față își propune să urmărescă nivelul stimei de sine al adolescenților din mediul rural comparativ cu valorile stimei de sine ale adolescenților din mediul urban. Plecând de la premisa că mediul care oferă mai multe oportunități de dezvoltare ajută tânărul să-și definească percepția despre lume, despre sine și de raportul dintre cele două. Atunci când în raportul dintre acestea apare un dezechilibru nivelul stimei de sine scade.

Adolescentul, începe să-și formeze principii de viață, păreri despre lume și despre sine și analizează raportul dintre el și lumea din care face parte. Adolescența începe cu vârsta de 13 ani, odată cu perioada de pubertate sau imediat după ce aceasta s-a încheiat și se termină în jurul vârstei de 20 ani, și este cea mai vulnerabilă categorie de vârstă în care comportamentul este efectul mediului de viață. Tinerii sunt avizi de cunoaștere și de afirmare iar mediul ar trebui să le ofere oportunitatea acestor împliniri.

Când această oportunitate lipsește apare un complex de inferioritate care implicit scade nivelul stimei de sine, dacă șansele sunt prielnice atunci complexul nu mobilizează individul, iar stima de sine nu este afectată.

Mediul urban oferă oportunități mai mari de dezvoltare profesională. Șansele educaționale din mediul urban sunt multiple și diversificate. Nivelul de trai este mai ridicat și ca urmare șansa unui copil din mediul urban de a primi o educație mai bună este net crescută față de șansa unui copil ce crește în mediul rural, care datorită slabei dezvoltări civice și sociale și a nivelului de trăi mai scăzut nu primește întreaga educație școlară de care este capabil.

Chiar dacă inteligența nu ține de mediul de viață, comportamentul se asimilează din social, astfel personalitatea care se formează ca rezultantă între temperamentul nativ al individului și interacțiunea cu mediul evidențiază diferențe între adolescenții din mediul rural și mediul urban.

Nu putem afirma că modul de viață și educație din rural este mai precar decât cel din mediul urban, însă ne putem pune întrebarea dacă adolescenții (căci ei sunt cei mai vulnerabili) au o stimă de sine scăzută/ridicată în funcție de mediul în care trăiesc și se dezvoltă.Și dacă din analiza nivelului stimei de sine putem trage concluzia existenței unui mediu favorizant pentru dezvoltarea individului.

Studiul asupra diferenței de nivel al stimei de sine în funcție de mediul de viață poate modifica pe viitor modul de percepție generalizată asupra unei categorii de adolescenți. Poate trage un semnal de alarmă în ceea ce privește oportunitățile de care trebuie să beneficieze orice tânăr în formare.

5.Adolescența si fazele ei de dezvoltare

5.1. Adolescența ca perioadă de tranziție.

Adolescența este o perioadă de impulsivitate mai crescută, implicare în comportamente de risc, căutare de senzații puternice, iar unii adolescenți pot fi mai predispuși spre aceste tipuri de comportamente.Asumarea riscurilor și testarea limitelor, specifice adolescenței, sunt modalităti prin care tinerii se formează ca adulți, de aceea, în această perioadă, indrumarea trebuie să vizeze consecințele comportamentelor de risc.

Au tendințe egocentrice, cred că ceilalți sunt preocupați de imaginea, gândurile și comportamentele lor la fel de constant și intens precum sunt ei înșiși.

Încep să fie mai profund afectați de modul în care sunt tratați în diferite interacțiuni sociale, fapt care este explicat prin dezvoltarea lor și la nivel moral, aceștia având deja propriile judecăți în ceea ce privește corectitudinea și moralitatea.Încep să absoarbă modele și standarde de succes din sursele la care au acces cel mai des,acestea fiind grupul de egali,mediul școlar,mediul familiar și mass media.

Adolescența este etichetată greșit ca fiind o perioadă de criză, deoarece majoritatea adolescenților nu experimentează probleme semnificative în tranziția de la stadiul de copil la cel de adult.Și cum în această perioadă de trecere de la copilărie la stadiu de adult cu păreri proprii și scopuri de viață aduce modificări în plan fizic și psihic,adolescentul are nevoie de sprijin pentru a căpăta încredere în forțele lui proprii și în capacitatea de a deveni un adult.

Afirmarea de sine este cel mai des jucată în acest stadiu al vieții.

Forme ale afirmării: supraevaluarea, subevaluarea (atitudinea de inferioritate),vestimentația excentrică, limbajul prea bogat sau foarte accesibil, corespondența, gesturile, îi place să dea tonul, are spirit de contradicție sau evită unele situații pentru a nu fi penibil. Este evidentă tendința spre autonomie. Integrarea socială se face prin înserarea în grupuri noi, din dorință de afirmare, apartenență la un grup și curozitate. Se dezvoltă atașamentul la colectiv, în activitatea depusă, se realizează inserția individului în societatea adulților.In special pe la 17-18 ani, tînarul este mai obiectiv în aprecieri; adolescentul nu se mai consideră factorul central ci recunoaște existența unei ierarhii care trebuie respectată. Sunt puternice: dorința de cunoaștere, interesul deosebit pentru știință, pregătirea pentru profesie; se constituie și consolidează concepția despre lume .

5.2.Marea schimbare/dezvoltare psihică și fizică

Odată cu instalarea pubertății apar primele modificări evidente ale individului.Copilul trece printr-o schimbare fizica vizibilă ce este imediat precedată de o schimbare in plan emotional.

Adolescența implică o serie de modificări hormonale și fizice strâns relaționate, al căror rezultat este reprezentat de apariția capacității de reproducere matură.Creierul continuă să se schimbe și să se maturizeze în timpul adolescenței are loc un al doilea mare val de dezvoltare cognitiva.Experiențele repetate creează rețele de conexiuni sinaptice, iar acestea devin mai puternice și mai complexe prin utilizarea lor constantă.

Această modificare fizică ce survine odată cu adolescența ajută individul să acumuleze cât mai multe informații si sa le integreze in comportamentul sau social astfel încat mai tarziu să poată face față statutului de adult.

Conform clasificării actuale a psihologiei vârstelor sunt stabilite 3 stadii de dezvoltare:

1.Stadiul pubertații (de la 10 la 14 ani) dominat de o intensă crestere (puseu), de accentuarea dimorfismului sexual cu o largă gamă de rezonante în dezvoltarea psihică si de dezvoltare mare a sociabilității.

2.Preadolescența. Aceasta este o etapa de stabilizare a maturității biologice. Multi autori consideră întreaga pubertate ca preadolescența. În această etapă se conturează și se adânceste mai mult individualizarea și se dezvoltă caracteristicile conștiinței și ale imaginii de sine. Este o fază de intensă dezvoltare psihică, încarcată de conflicte interioare. Tânărul manifestă încă,o oarecare agitație si impulsivitate, unele extravaganțe, momente de neliniște și momente de dificultate, de concentrare, oboseala la efort. Individualizarea se intensifică pe planurile intelectual și de relaționare. Părerile personale încep să fie argumentate și capată deseori o validare de generație. Începe să crească interesul pentru probleme abstracte și de sinteză, dar și pentru participare la roluri mai deosebite.

Momentul postpuberal (de la 14 ani la 16/18 ani) este de trecere și, în acelasi timp, putin diferențiabil de momentul preadolescenței.După iesirea din pubertate are loc în mod intens iesirea din societatea de tip tutelar, familial și școlar și intrarea în viața cultural-socială mai largă.

3. Stadiul adolescenței (de la 14 la 18/20 ani) – dominat de adaptarea la starea adultă, de procesul de câstigare a identitații, de intelectualizarea pregnantă a conduitei urmat de stadiul adolescenței prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani) – dominat de integrarea psihologică primară la cerințele unei profesii, la condiția de independență și de opțiune maritală.

4. Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (de la 16/18 ani la 20 ani). Se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (dezvoltare a gândirii abstracte), prin îmbogațirea si largirea încorporarii de conduite adulte. Exprimarea independenței nu mai este dezirativă și revendicativă ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a aparea în ochii celorlalti. Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depăsit spre a-si măsura forțele. Individualizarea și constiinta de sine devin mai dinamice și capată dimensiuni noi de „demnitate” și „onoare”. De la o formă de evaluare impulsivă se trece la forme de evaluare în care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate sustine și demonstra.Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce se conturează treptat. Tânărul este pregătit psihologic și se pregăteste moral și aptitudinal.

5.Adolescența prelungită (de la 18/20 la 24 ani) cuprinde tineretul deja integrat în forme de munca precum și tineretul studențesc. Sub o formă sau alta, independența este dobândită sau pe cale de a fi dobândită la această vârstă, fapt ce aduce cu sine un plus de energizare a personalității.

Reacții specifice ale vârstei:

În ansamblu, perioadele pubertatii si adolescenței cuprind cel puțin trei categorii de reacții legate de modificările descrise mai sus.

a) Se dezvoltă preocupări ale constiinței de sine (ca percepție de sine întâi, inclusiv schema corporală) ca expresie a identitații ego-ului. Puberul și adolescentul sunt confruntați cu schimbări multiple prin care trec, cu transformările obiective și subiective legate de maturizarea sexuală, de descoperirea dimensiunilor realității sociale precum și de descoperirea propriei identități.

b) Modificarea și transformările ce condiționează iesirea din conformismul infantil au loc prin opoziție, încărcată de cerința de căutare a identității, ceea ce face ca să se treaca printr-o experiență personală densă, trecere impregnata de nesiguranță și de năzuințe puternice spre independență și libertate, demnitate și onoare. Nesiguranța are la baza spargerea sentimentului infantil de dependență. În același timp, libertatea și independența fată de relațiile parentale sunt adesea frustrante și creează nu numai nesiguranță, ci și sentimente de culpabilitate. Aceleași fenomene au loc și cu privire la grup. Apartenența la grup este competitivă și adesea tensională, ceea ce va genera sentimentul de dependență, dar concomitent și de independență și o oarecare nesiguranță.

c) În al treilea rând are loc găsirea unei identități vocaționale ce privește un fel de autocunoaștere și autodescoperire de posibilități sau incapacități. Identitatea vocatională este axată mai ales pe trăsături de caracter și pe interese și abia în al doilea rând pe aptitudini – în perioada pubertății – pentru ca să se dezvolte apoi din ce în ce mai mult si identitatea aptitudinală. Foarte sinuos, acest aspect de identitate nu realizează întotdeauna concordanta între interese si aptitudini.

5.3.Personalitatea ca unitate funcțională esențială în definirea individului

5.3.1.Definiții:

Personalitatea reprezintă totalitatea valorilor, scopurilor, trăirilor și efectelor pe care le provoacă în ansamblu, atât fizicul cât și intelectualul. Personalitatea face parte din conștient, alăturîndu-se curentului de existențialism, în cadrul căruia ființa umană învață și face concluzii în urma experienței personale, adică o experiență calitativă.

In opinia lui Kolb structura anatomică și a sistemului nervos în special determină în parte limitele dezvoltării personalității.Finalizarea personalității are loc in cadrul mediului social de-a lungul unor experiențe sociale adeseori dure,în focul căroră se formează atitudinile, credințele,dorințele, valorile și patternurile adaptative care fac pe fiecare individ în parte un unicat.

Personalitatea cuprinde însusirile psihofizice, structurile cognitive, structurile instrumentale (deprinderi, aptitudini, capacități), structurile atitudinale (caracterul), structurile afectiv-motivaționale etc. ce sunt caracteristice pentru un om sau altul.

Personalitatea se formează în timp prin interacțiunea dintre înnăscut și dobandit și funcționează previzibil în realizarea afectivă a relației omului cu mediul extern și cu lumea interioara proprie; asigură o integrare unica în mediul social.

5.3.2 Conceptele personalității:

Un concept important introdus de Freud este cel de identificare, mecanism psihologic care încearcă să explice asemanarea crescândă între comportamentul copiilor și generațiile mai în vârstă.

Identificarea copilului cu părintele de același sex are două consecințe importante:

– Copilul adoptă rolul de gen ce va fi asumat în viată.

– Copilul adoptă standardele morale ale părinților, atitudinile și interdicțiile împreună cu normele morale ale societății,prin urmare se naște supraeul, iar valorile și credințele unei culturi sunt transmise de la o generație la alta. Freud susține că personalitatea este constituită din trei structuri importante, id (sinele), ego (eul) si superego (supraeul).

Fiecare parte a personalității are propria sa funcție, iar în personalitatea sănătoasă, matură, cele trei parți produc un comportament echilibrat, bine integrat.

Definirea personaliatății individului nu poate avea loc fără cele două structuri ce interacționează permanent.

Ereditatea specifică – aceasta este determinată în primul rând, de specificul creierului uman.Genele controlează structurile anatomo-fiziologice (sistem nervos, organe de simț, glande endocrine), care reprezintă substratul personalității.

Potențialul ereditar uman se transformă in personalitate prin interacțiunea cu mediul socio-cultural în care trăieste copilul, avînd loc procesul de enculturație.

Enculturația este procesul de asimilare a valorilor și comportamentelor umane specifice culturii respective (mediul de viața).

Este vorba despre asimilarea mijloacelor de comunicare, a conceptelor, regulilor de viată, credințelor si idealurilor. În copilarie, enculturația se face indeosebi prin imitație. Mai târziu, prin activitate ea devine selectivă si reflexivă. Prin enculturație, omul se transformă dintr-o ființă biologică, cum este la nastere, într-o personalitate în sensul de ființă bio-psiho-socială.

Educația se realizează în familie prin inocularea principiilor de viață și prin asimilarea schemei de relaționare,familia fiind un grup social restrâns.

Școala realizează educația ca o activitate organizată sistematic pentru dezvoltarea personalității în conformitate cu obiective precis definite într-o anumită epocă si societate.Nici unul din acești factori nu poate să lipsească.

Astfel din structura personalității se desprinde temperamentul ce este condiție înnascută a individului și comportamentul care este modelat de mediul social în care se dezvolta individul.

În analiza tipurilor de comportament in mediile de viață trebuie luat în calcul și tipurile de atitudini ale indivizilor. Tipuri de atitudini generale ale personalității: introvertit și extravertit.

Jung a împărțit energia psihică in două `tipuri de atitudini generale` de bază: introvertit și extravertit. Aceste tipuri sunt îmbinate cu celelalte, explicate mai târziu, pentru a crea tipurile de personalitate Jung. In plus, `tipuri de atitudini generale` introvertit și extravertit ale lui Jung apar ca două caracteristici total opuse în cadrul mai multor sisteme de personalitate moderne.Astfel, tipul introvertit cât și extrovertit poate fi întâlnit atât în mediul rural cât și în mediul urban.Un anumit tip de atitudine în relație cu mediu de viață are ca efect variabila dependentăstima de sine.

Dovada a durabilității valorii și importanței teoriilor lui Jung sunt faptul că structura tipurilor psihologice continuă să fie o bazăa celor mai importante sisteme și instrumente psihometrice utilizate astăzi, inclusiv Myers Briggs si Keirsey.

5.3.3. Componentele personalității

După unii autori temperamentul,caracterul și aptitudinile formează structura de bază a personalității.

Caracterul este o formă specifică fiecărui individ pe care componenta afectivă o ia și ea nu se confundă cu temperamentul și comportamentul moral. Paul Popescu Neveanu spunea că pentru caracter voința și capacitatea de a forma scopuri este cea mai importanată componentă.

Temperamentul este apropiat de noțiunea fiziologică de tip de activitate nervoasă superioară.Chiar psihologul rus Pavlov menționa că temperamentul este cea mai generală caracteristică a sistemului nervos și a activității individuale a omului.

Asadar temperamentul este expresia fundamentului fiziologic al personalității,iar sfera de predilecție a manifestarilor sale este afectivitatea.

Caracterul desemnează latura relațional-valorică a personalității, fiind alcătuit din trăsături care se înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. Caracterul este schimbător, iar puterea acestuia este dată de forța convingerilor, de tăria cu care le apărăm și le susținem. Formarea caracterului debutează în copilărie, prin diferite mijloace, numite mecanisme.

Aptitudinile sunt un ansamblu de însușiri de ordin instrumental-operațional, care diferențiază oamenii între ei, în ceea ce privește maniera de desfășurare a activităților. Nu orice însușire reprezintă o aptitudine, ci numai aceea care favorizează desfășurarea unei activități cu rezultate peste medie.

În comportamentul moral al personalității intervin și percepțiile despre propria persoană.

Percepția de sine alimentează ideea de sine. Sinele cuprinde 3 feluri de elemente: sinele corporal material, sinele social si sinele spiritual.

Sinele corporal material se referă la corp, veșminte, familie, cămin, cărti, obiecte, dar și prieteni, vecini etc., deci la tot ce posedă o persoană.

Al doilea, sinele social, constă din reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține o persoană în mediul său. Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statute sociale.

A treia componenta a sinelui este sinele spiritual și se exprimă prin conștiinta propriei activități, a tendințelor și aptitudinilor psihice. Acesta este „sanctuarul emoțiilor si dorințelor” (W.James).Sinele are o natură socială în toate accepțiile și elementele sale componente.

5.4.Formarea imaginii,conștiinței și stimei de sine

În dezvoltarea socio-emoțională identitatea adolescentului se află într-un continuu proces de definire și autoexplorare care poate duce la o stare de confuzie legată de rolul personal în mediul social.

Se dezvoltă treptat conceptul de stima de sine.La începutul adolescenței stima de sine este mai scăzută, deoarece adolescentul devine conștient de abilitățile și cunoștințele sale încă insuficiente.

Până la sfârșitul adolescenței stima de sine crește și se stabilizează, tânărul fiind mai realist în ceea ce privește propriile evaluări de sine. Adolescenții încep să își exprime emoțiile nuanțat fiind capabili de a simți empatie reală față de cei din jur.

Imaginea corporală, aflată la periferiile conștiinței în copilarie, devine din ce în ce mai centrală încorporându-se în constiința de sine și începe să fie percepută ca atare.

Fără imaginea corporală nu se poate organiza identificarea.

Identificarea nu este un proces simplu si direct. Copilul și-a construit între timp o imagine de sine din experiența sa generala conturata prin ochii celorlalti. El se consideră puternic sau slab,cu trăsături plăcute sau nu. Această experiență inflențează imaginea de sine din timpul puseului de creștere și dinspre finalul acestuia.

Dimensiunile imaginii de sine:

Imaginea de sine, la fel ca și cunoașterea de sine, este un proces complex care implică mai multe dimensiuni. Aceasta nu este o structură omogenă, iar în cadrul ei facem distincția între: Eul real, Eul viitor și Eul ideal.

Nivelul stimei de sine poate fi influențat de raportarea nucleului personalității la mediu.Astfel legătura dintre eul real,eul ideal și eul viitor poate fi o capcană, mai ales in adolescență.

Eul real este cel prezent,cel ce ofera informatii reale despre pozitita in care ne aflam.

Eul ideal este ceea ce ar dori să ajungă subiectul, dar este conștient că nu are resursele necesare pentru a ajunge acolo. Eul ideal nu poate fi niciodată atins. Dacă individul se cantonează în decalajul dintre eul real și cel ideal, atunci el va trăi o permanentă stare de nemulțumire de sine, frustrare și chiar depresie.Dominarea Eului ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenți. Datorită influenței mass-mediei ei ajung să-și dorească ceva ireal, ajungând într-un final să fie dezamăgiți de propria viață. Tocmai de aceea este important ca adolescenții să facă diferența dintre Eul ideal și cel viitor, cel din urmă fiind realizabil. Eul ideal are un rol pozitiv dacă jalonează traiectoria Eului viitor și nu se interpune ca finalitate dorită.

Adolescența este percepută de mulți ca o perioadă de criză, în care individual încearcă să-și găsească locul în societate și să își „constituie identitatea” (E. Erikson).Stadiul de dezvoltare în care se află imaginea de sine reflectă caracteristicile acestei vârste. Adolescentul se implică activ în analiza propriei persoane, de multe ori retrăgându-se din lume pentru a se găsi pe el însuși. Răspunsurile despre sine adolescentul le găsește în informațiile provenite din mediul familial și social. Tocmai datorită frecventelor reflecții asupra propriei persoane, putem spune că imaginea de sine își atinge apogeul în adolescență. Aceasta câștigă complexitate și se extinde asupra majorității trăsăturilor de personalitate. Tot la această vârstă se definește și imaginea ideală de sine, care este influențată de persoanele semnificative pentru adolescent sau modele oferite de mass-media. De aici și motivul pentru care adolescenții sunt ușor influențabili, adesea însușind sau copiind niște comportamente deviante.Stima de sine se stabilizează în jurul vârstei de 17-18 ani.

Perioada pubertății și adolescenței repune problemele dezvoltării constiinței de sine datorita, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerințe ce se manifestă fată de puber și adolescent, iar, pe de altă parte, datorităschimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile și substructurile sale. Mecanismul constiinței de sine este percepția de sine care are câteva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporală, identificarea și constiința ego-ului, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social (în adolescență). Percepția de sine și imaginea corporală devin critice, datorită schimbărilor de stil.

În urma formării imaginii de sine,a constiinței de sine apare și stima de sine care impune individului valorizarea sa în raport cu mediul și cu ceilalți.

Stima de sine constituie o valoare umană fragilă și schimbătoare. Ea crește de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele și scade atunci când nu reușim să atingem respectivele standarde. Așa încât, pe parcursul vieții, este posibil să cunoaștem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar și foarte scăzute.

5.5.Stima de sine concept,modele și teorii

5.5.1.Istoric

Constructul de stimă de sine datează din secolul 19, când William James îl folosește în lucrarea sa, “Principiile Psihologiei”, unde împarte sinele global în sine cunoscător și sine cunoscut. Din această clasificare se naște stima de sine.

În secolul 20, influența inițială a behaviorismului minimizează studiul introspectiv al proceselor mentale, emoțiilor și sentimentelor, care este înlocuit de studiul obiectiv prin intermediul experimentelor pe comportamente observabile în relație cu mediul. Cercetările clinice asupra stimei de sine sunt ignorate deoarece sunt o sursă mai puțin fiabilă măsurărilor riguroase.

Pe la mijlocul secolului 20, fenomenologia și terapiile umaniste îi caștigă stimei de sine un rol proeminent, central, în autoactualizarea persoanei și tratamentul tulburărilor psihice. Au fost introduse noi elemente care au permis să se înțeleagă motivele pentru care oamenii tind să se simtă mai puțin valoroși, descurajați sau incapabili de a înțelege provocările de unii singuri.

5.5.2 Definiții:

Stima de sine constituie o valoare umană vulnerabilă la schimbările de mediu în care este pus individul.Este o orientare pozitivă sau negativă față de sine; o autoevaluare globală a meritelor și a valorii personale.

Stima de sine se conturează, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale:

– sentimentul de siguranță

– cunoașterea de sine

– sentimentul de apartenență (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesională).

– sentimentul de competență.

Sentimentul de încredere anticipează apariția stimei de sine. Individul trebuie ca mai întâi să simtă și să trăiască realmente pentru ca să capete disponibilitatea de a înțelege că are motive de a-și hrăni stima de sine. Cunoașterea de sine, sentimentul de apartenență și sentimentul de competență pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieții, prin atitudini educative adecvate și prin mijloace concrete.

Iată, de exmplu, conform dr. Nathaniel Branden, psiholog umanist stima de sine este „capacitatea de a înfrunta dificultățile fundamentale ale vieții, fără a pierde speranța”. Pe de altă parte, apar și confuzii în perceperea stimei de sine. Americanii spun că încrederea nefundamentată pe experiență ar conduce la experiență și, finalmente, la o încredere consolidată.

Este clar însă că o stimă de sine crescută favorizează dezvoltarea potențialului uman. Când stima de sine este ridicată, individul nu încetează să creadă că merită să reușească și initiaza eforturi înspre atingerea scopului său. Este vorba, în fond, despre o atitudine care atrage succesul, care confirmă încrederea. Când stima de sine este scăzută, persoana riscă să-și abandoneze proiectele din cauza lipsei de tenacitate, fiindcă ea nu posedă suficientă forță pentru a atinge reușita;iar lipsa de perseverență este adesea responsabilă de eșecuri și duce la lipsă de încredere.

Stima de sine cu un nivel ridicat se asociază cu trasături, ca : intuiția, creativitatea, independența, flexibilitatea, capacitatea de a ne recunoaste și indrepta greșelile, gândirea pozitivă.

Stima de sine cu un nivel scăzut se asociază cu negarea realității, reacții defensive, teamă de nou și necunoscut, comportament anxios și ostil, gândire negativă.

Este clar însă că o stimă de sine crescută favorizează dezvoltarea potențialului uman. Fiecare individ se străduiește să-și vadă realizate aspirațiile, săevolueze și să se dezvolte, într-un cuvânt, să progreseze. Atunci când nivelul stimei de sine este ridicat, individul ajunge să creadă că merită sub orice formă să reușească și nu economisește efort și muncăspre atingerea scopului stabilit. În principiu, stima de sine crescută are la bază o atitudine care atrage reușita, care stabilește încrederea în propriile forțe.

Când stima de sine este scăzută, individul poate ajunge până la a-și abandona proiectele, scopurile, țelurile, din cauza lipsei de energie, îndrăzneală și avânt, deoarece nuare suficientă forță pentru a ajunge la reușită. Lipsa de perseverență, adesea responsabilă de eșecuri, va duce astfel la lipsă de încredere în propria putere interioară. Ia naștere astfel tipul de persoană care se mulțumește cu puțin, nu încearcă, nu își mai dă silința, nu-și face planuri, trăind „de azi, pe mâine”.

Stima de sine este mecanismul prin care indivizii iși evaluează propria valoare în comparație cu restul grupului lor social.La mijlocul anilor 1960, Morris Rosenberg și teoreticiani ai învățării sociale au definit stima de sine ca fiind valoare personală sau demnitate.

Nathaniel Branden (1969) definește stima de sine ca experiența de a fi capabil să facă față provocărilor de bază ale vieții și a fi vrednic de fericire. Potrivit lui Branden, stima de sine este suma încrederii în sine (sentimentul propriei capacități) și respectului de sine (sentimentul propriei valori). Branden (1969), mai spune că există trei caracteristici cheie ale stimei de sine :

-este o nevoie umană esențială, vitală pentru supraviețuire și dezvoltare normală, sănătoasă;

-se activează automat la nevoie având la bază convingerile și conștiința individului;

-are loc în relație cu gândurile, comportamentele, sentimentele și acțiunile unei persoane.

Necesitatea stimei de sine joacă un rol important în ierarhia nevoilor realizată de Abraham Maslow, aflându-se printre motivațiile umane de bază. Maslow postulează faptul că oamenii au nevoie atât de stima venită din partea altor oameni cât și respect de sine. Ambele nevoi trebuie satisfăcute pentru ca un individ să crească ca persoană și să atingă nivelul autoactualizării.

(NB)Smith și Macie o definesc ca fiind un concept propriu care vorbește despre sine; este evaluarea subiectivă pozitivă sau negativăa sinelui; dimensiune evaluativă a sinelui care include trăirea propriei valori, mândrie și descurajare. Este de asemenea asociată cu conștiința de sine. Cele patru tipuri de comportamente ale stimei de sine sunt: dezvăluirea, căutarea acceptării, angajarea într-o distracție și introspectia.

Un studiu realizat in 2006, intitulat „Stima de sine scazuta in timpul adolescenței” prezice sănătate precară, comportamente criminale și probleme economice de-a lungul perioadei de adult; scoate în evidență faptul că stima de sine promovează scopuri, așteptări, mecanisme de adaptare și comportamente ce facilitează eficiența învățării și a experiențelor de muncă și impiedică problemele de sănătate mentală și fizică, consumul de substanțe și comportament antisocial.

Altă direcție de cercetare arată că stima de sine e un fenomen secundar, apărut ca urmare a rezultatelor sociale semnificative. Dacă ni se întâmplă lucruri bune în viață, stima de sine e crescută; în caz contrar, stima de sine scade. Astfel, stima de sine este mai mult o consecință decât o cauză a adaptării sociale pozitive.

Baza de cunoștințe încă mai săracă a adolescenților îi face să interpreteze diferit realitatea, pentru că nu au încă experiențe relevante de viață.

5.5.3.Teorii

Numeroase teorii timpurii au postulat faptul că stima de sine este o nevoie umană bazală sau o motivație. Abraham Maslow a inclus stima de sine în ierarhia nevoilor; a descris două forme distincte de stimă: nevoia de respect venită din partea celorlalți, și nevoia de respect pentru propria persoană.Respectul venit din partea altor persoane presupune recunoaștere, acceptare, status, și apreciere, și se credea a fi mai fragil și mai ușor de pierdut decât cel intern. Conform lui Maslow, fără împlinirea nevoilor stimei de sine, indivizii vor fi predispuși să caute satisfacerea acestei nevoi, dar incapabili de a se dezvolta sau obține autoactualizarea.

Teoria sociometrica explică necesitatea și funcționalitatea stimei de sine susținând că sociometrul este etalonul intern care moderează comportamentul uman pentru a asigura că excluderea din grupul social să nu aibă loc. Este o teorie evoluționistă care se referă la faptul că în cadrul civilizațiilor timpurii, excluderea dintr-un grup social putea avea ca rezultat moartea individului.

Teoria sociometrica a fost inițial fundamentată de Leary și Downs (1995) care au susținut că stima de sine este un mecanism prin care un individ poate să-și evalueze comportamentul și atitudinile curente în cadrul grupului său. Leary și Downs (1995) au sugerat că sociometrul, pe care ei îl descriu ca fiind asemenea unui combustibil în motorul unui vehicul, este un sistem intern de monitorizare a mediului individului pentru a detecta rădăcinile excluderii sau evitării grupului. Când sociometrul intern observă că există un potențial spre excludere, un afect negativeste resimțit de individ; de exemplu dacă un comportament duce la a fi ignorat sau ridiculizat, individul care a adoptat acel comportament se poate simți inconfortabil sau rănit și-și modifică astfel comportamentul,conformandu-se grupului,adaptandu-se astfel la mediu si conditiile lui.

Kirkpatrick și Ellis (2003) au extins teoria sociometrică a lui Leary și Downs sugerând că stima de sine are funcții și proprietăți diferite în psihicul uman, cu scopul monitorizării variatelor tipuri de interacțiuni sociale și în acord cu asta este posibil să existe mai mult de un sociometru intern. Kirkpatrick si Ellis (2003) au postulat faptul că funcțiile sociometrice nu sunt numai de a asigura păstrarea individului în grupul său social dar și de a măsura puterea grupului social comparativ cu alte grupuri.

Anthony, Wood și Holmes (2007) au testat abilitatea teoriei sociometrice de a explica și ghida comportamentul social. Cercetătorii au descoperit că persoanele cu nivel scăzut al stimei de sine sunt predispuși să exprime un nivel scăzut al încrederii privind acceptarea lui într-un nou grup social. În acord cu principiile teoriei sociometrice, persoanele cu nivel ridicat al stimei de sine nu au exprimat teama de a fi respinși de grup.

Cercetarea lui Denissen, Penke, Schmitt și van Aken (2008) în relațiile sociale apropiate și stima de sine susțin principiile sociometrice; ei au descoperit că zi de zi stima de sine este afectată de calitatea interacțiunilor cu membrii familiei și prieteni apropiați. Teoria sociometrică postulează că funcția stimei de sine este de a monitoriza mediul pentru a găsi indicii ale comportamentelor ce duc spre excluderea din grup. Stima de sine e un termen ce descrie sentimentul de valoare personală; este văzut ca o trăsătură de personalitate ceea ce înseamnă că tinde să fie stabilă și durabilă. Poate include o varietate de credințe despre sine, evaluarea aspectului fizic, emoții și comportamente. Este o predispoziție dată prin judecata propiei valori.

Teorii moderne asupra stimei de sine explorează motivele pentru care oamenii sunt motivați să mențină o atenție mare asupra propiei persoane. Teoria sociometrică spune că stima de sine este implicată în căpătarea statusului și acceptării în grupul social. Nimic din felul în care gândim, simțim, luăm decizii sau acționăm nu scapă influenței stimei de sine.

Carl Rogers, psiholog umanist, susține că originea problemelor multor oameni înafara lor înșiși este faptul că se consideră fară valoare sau nedemni de a fi iubiți; astfel importanța pe care ei o dau acceptării necondiționate. Întradevăr, conceptul stimei de sine este considerat un drept inalienabil pentru orice persoană, rezumat astfel:" Orice individ, fară nici o excepție, pentru simplul fapt de a fi, este demn de respect necondiționat; el merită să se stimeze pe sine și să fie stimat".

5.5.4. Clasificare

Stima de sine necesită un proces de autoevaluare în cadrul căruia indivizii compară descrierea proprie, a felului în care sunt, cu descrierea a cum ar vrea să devină și cum se tem că ar putea deveni. Autoevaluarea permite individului să fie capabil de a cântări ceea ce știu, ceea ce nu și ceea ce ar vrea să știe. Ei încep să-și recunoască punctele forte și slăbiciunile, și sunt capabili să stabilească țeluri pe care le pot atinge în funcție de cunoașterea pe care o aud despre sine.

Iubirea de sine – este un element de bază în structura stimei de sine; ea este o dragoste necondiționată pentru sine, o experiența intimă ce evoluează din instinct și trebuințe de baza. Ca sentiment, iubirea de sine există la toți oamenii, chiar si la cei nedreptățiți de viată; din această iubire de sine apar resursele care ne permit să rezistăm și să facem fată eșecului, și care, împreună

cu încrederea în sine, ne dau stima de sine, respectul.

Încrederea în sine- se referă la încrederea pe care noi o avem in capacitățile noastre;de a gândi și acționa, de a face fată evenimentelor și provocărilor vieții, de a alege și a lua decizii pe baza propriilor abilități și însușiri psiho-fizice. Dacă avem încredere în aceste capacități, în timp, ele se transformă în convingere, care poate lua forme extreme: de încredere sau neîncredere în sine.

6.Mediul și influențele lui

6.1.Descrieri comparative între mediul rural și mediu urban din perspectiva psiho-socială

Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.

Mediul fizic-reprezintă totalitatea condițiilor bioclimatice în care traiește omul.Acțiunea sa se manifestă în direcția unor modificări organice cum ar fi maturizarea biologică, statura corpului, culoarea pielii, precum și în direcția adoptării unui regim de viață (alimentația, îmbrăcămintea, îndeletnicirile etc.). Mediul fizic nu acționează izolat,ci în corelație cu mediulsocial care poate valorifica posibilitățile pe care le oferă mediul fizic sau modifică acțiunea sa în concordanța cu nevoile organismului.

Mediul social – reprezintă totalitatea condițiilor economice, politice și culturale cum sunt factorii materiali, diviziunea muncii, structura națională și socială, organizarea politică, cultura spirituală, conștiința socială etc., care își pun amprenta asupra dezvoltării psihice. Acțiunea lor poate fi directă prin modificările ce le declanșează în cadrul psihicului uman și indirectă, prin influențele și determinările ce le are asupra acțiunii educaționale.

Mediul însuși are un caracter neomogen, ceea ce poate duce la diferențe individuale evidente. În interiorul său pot acționa forțe cu valențe deosebite, mai puternice sau mai slabe, primele putând uneori acționa în direcția formării unor individualități relativ asemănătoare, deși substratul ereditar este diferit, celelalte oferind o gamă mai suplă de posibilități pentru predispozițiile ereditare. Neomogenitatea mediului rezultă și din modul în care se întrepătrund în interiorul său diferite componente: sociale, culturale, psihosociale etc. Se face distincția în acest sens între un mediu social apropiat și un mediu social mai larg. Primul se manifestă în cadrul familiei, școlii, colectivităților de adolescenți,tineri etc. Specific acestui mediu este prezența unui climat psihosocial cu o puternică încarcatură afectivă, rezultat din relațiile interpersonale ce se stabilesc între membrii acestor comunități. Mediul social mai larg este o rezultantă a nivelului de dezvoltare socială.

Actualul mod de organizare socio-politică impune clasificarea în mediu rural și mediu urban.

Mediul urban reprezintătotalitatea condițiilor și oportunităților oferite de un oraș,iar mediul rural este definit prin condițiile și modul de organizare al vieții de la sat.

Din punct de vedere educațional mediul urban oferă spații de recreere,medii educaționale propice dezvoltării profesionale și o mai mare deschidere spre nou,însă apar și dezavantaje precum alienarea socială,stresul,influența curentelor culturale.

Mediul rural este mai sarac în aceste oportunități,spațiile de educație fiind mult mai reduse,iar accesul la nou usor restricționat;în schimb în acest mediu se oferă oportunitatea socializării și integrării mai usoare în grupul de egali.

Mediul de viață este un factor predominant în construcția personalității persoanei,iar comportamentul derivă din asimilarea informațiilor primite de la ambianță.

6.2. Rolul mediului social în dezvoltarea personalității adolescentului.

În general prin dezvoltare se întelege un proces complex de trecere de la inferior lasuperior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, destadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcționalămai mult sau mai putin închegatăcu un specific calitativ propriu.

Dezvoltarea omului ca ființă bio-psiho-socio-culturală presupune conlucrarea a patru tipuri de forțe: biologice (factorii genetici și cei care țin de sănătate), psihologice (factorii interni: perceptivi, cognitivi, emoționali, de personalitate etc.), socioculturale (factorii interpersonali, societali, culturali, etnici) și ciclurile vieții (în diferite momente ale vieții),forțele biologice, psihologice și socioculturale afectează în mod diferit ființa umană,aflată în contexte diferite.

Psihologia dezvoltării umane promovează o viziune holistică și interacționistă asupra ființei umane.

Dezvoltarea personalității se manifestă prin încorporarea și constituirea de noiconduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerintele mediului natural și sociocultural.Dezvoltarea permite și facilitează constituirea unor relații din ce în ce maidiferențiate și mai subtile ale adolescentului cu mediul în care traiește și se formează.

Datorităacestor relații se elaborează și se construiesc diferitele subsisteme ale psihicului, indispensabileîn evoluția sa spre starea de adult.

Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumularicantitative, cât si salturi calitative.

Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii factorilor externi si interni. Ceiexterni sunt constituiți din totalitatea acțiunilor și influențelor ce se exercită din exteriorasupra dezvoltării și formării personalității umane. Aceștia sunt mediul și educația.

Factorii interni sunt constituiți din totalitatea condițiilor care mijlocesc și favorizeazădezvoltarea psihică.

Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.

Caracteristic pentru specia umană este faptul că achizițiile sale se fixează nu numai în modificări organice, ci și în fenomene de cultură. Mediul social este factorul care păstrează aceste fenomene reprezentând o potențialitate virtuală pentru dezvoltarea copilului. De aceea o întelegere adecvată a rolului sau rezultă numai din raportarea la celălalt factor ereditatea. Din această perspectivă, mediul declanșează și actualizează predispozițiile naturale, astfel încât dezvoltarea diferitelor procese și însusiri psihice este o rezultantă a conlucrării lor. Ponderea în cadrul acestei conlucrări a unuia sau altuia dintre cei doi factori este greu de stabilit, ea diferă în funcție de componența psihică pe care o avem în vedere, că și nivelul atins în dezvoltarea ei. Cu toate acestea se consideră că rolul mediului este mai pregnant în ceea ce este individual și personal decât în ceea ce este tipic, care depinde mai mult de substratul ereditar transmisibil pe cale genetică. Pe de altă parte mediul oferă posibilități nelimitate în vederea valorificării acestor predispoziții cu care se naște copilul.

Mediul social exercită influența cea mai puternică pe calea educației.

Educația reprezintă acțiunea conștientă, organizată, desfășurată în cadrul unor instituții speciale, în scopul formării și informării viitorului adult.

Această influențare conștientă și planificată e totdeauna îndreptata spre scopuri pe care fiecare societate și le fixează potrivit unor cerințe proprii și perioadei istorice date. Ca acțiune socială conștientă, educația poate stimula și accelera aportul celorlalți factori în procesul dezvoltării.

Lev Semeonovici Vîgotski (1896-1934) a descris felul în care cultura influențează dezvoltarea individului. Obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, achizițiile colective intelectuale și materiale, științifice, artistice; istoria pe care o trăiește individul îi determină dezvoltarea.

A creat conceptul de zonă proximă de dezvoltare. Zona proximă de dezvoltare(ZDP) reprezintă diferența dintre ceea ce copilul e pregătit să realizeze singur, în procesulrezolvării problemelor și al adaptării, și ceea ce poate achiziționa doar cu ajutorul adulțilorsau al altor colegi, deoarece îi depășește potențialul activ în momentul dat.

Vîgotski a sustinut că, atunci când copilul îsi dezvoltă cunoștințele ghidat de adult, elajunge la soluții mai sofisticate decât ar face-o doar prin posibilitățile de care dispune.

Așadar, relația socială îi deschide calea spre limbajul ce fundamentează și permite procesele intelectuale și aparține contextului social, în care copilul poate să învețe și să internalizeze procesele ce, în dezvoltarea lui ulterioară, vor opera automat, că gândire verbală.

Acest tipar de dezvoltare în care procesele intelectuale se mișcă dinspre exterior (social) spre interior Vîgotski îl numește „legea generică a dezvoltării culturale”.

Stima de sine se referă la auto-evaluările pozitive sau negative ale propriei persoane pe care le realizează adulții în devenire. Stima de sine este strâns legată de mediul de dezvoltare al copilului,adolescentului viitor adult.

6.3.Rolul socialși stima de sine

Trecerea de la stadiul de copil la cel de adult presupune și schimbarea unor roluri și statusuri sociale. Personalitatea influențează alegerea rolurilor, modul de exercitare a rolurilor. În același timp, dobândirea unui nou rol produce modificări ale eului, ale personalității.

Rolul social este un model normativ de acțiuni pe care un grup sau o societate le asteptă de la un individ.

Prin socializare, individul învață să exercite anumite acțiuni sociale, să interacționeze cu alții și ajunge să ocupe anumite poziții în cadrul societății. Altfel spus, în cadrul structurii sociale, indivizii dețin anumite statusuri și joacă anumite roluri.

În ceea ce privește dificultățile tranziției de rol, să ne gândim că individul, pe parcursul vieții, joacă mai multe roluri legate de evoluția să biologică și profesională. Tranziția de la un rol la altul poate fi asociată cu multe dificultăți, întrucât nu există o pregătire adecvată pentru rolul următor. Nu întotdeauna trecerea de la stadiul de adolescent la tânăr, de la stadiul de tânăr la adult se realizează foarte ușor.

Rolul social este determinat de societate și prezintă totalitatea acțiunilor care se așteaptă din partea unei persoane. Pe de altă parte totalitatea acestor acțiuni trebuie să slujească drept model de conduită pentru fiecare din noi. Rolul social este diferit de la om la om în dependență de vârstă, gen, stare a sănătății și alte criterii.

Majoritatea statusurilor deținute de un individ sunt dobândite pe parcursul socializării și interacțiunii sociale.

Statusul este definit drept poziția sau rangul unui individ în cadrul grupului, sau ale unui grup în raport cu alte grupuri (student, profesor, decan, polițist, medic, tată etc.).Prescrierea statusurilor se face în mod obișnuit în fiecare societate în raport cu sexul și cu vârsta.

Societatea prescrie fiecărui individ un anumit status, în raport cu vârsta pe care o are. Dacă un copil realizează rolurile unui matur, se consideră că a îmbătrânit prea devreme. Dacă un matur realizează rolurile unui copil, este considerat imatur.

Fiecare individ deține o multitudine de statusuri care se asociază între ele, formând un ansamblu denumit status global. Statusul global poate fi coerent, unitar, dacă statusurile care îl compun sunt congruente între ele.Absența congruenței între diferitele statusuri poate provoca la nivelul individului un anumit sentiment de insecuritate sau de culpabilitate.

Rolul definește comportamentul așteptat de la cel care ocupa un anumit status. Într-un anumit sens, statusul și rolul sunt două aspecte ale aceluiași fenomen. Statusul este un ansamblu de privilegii și indatoriri; rolul este exercitarea acestor privilegii și indatoriri. Față de fiecare rol există anumite așteptări din partea celorlalți.

Fiecare persoană indeplinește mai multe roluri.Totalitatea rolurilor asociate unui status formează un set de roluri.

Adolescentul este surprins în aceasta fază în care trebuie să-și asume rolul de persoană matură și statusul de adult,ce raspunde de acțiunile sale.

Foarte rar rolurile jucate de o persoană se combină într-un ansamblu omogen. În cele mai multe situații, intalnim stresul de rol. Acesta desemnează dificultațile pe care le au oamenii în exercitarea cerințelor lor de rol. Stresul de rol se datorează pregatirii inadecvate pentru rol, dificultaților în tranzițiile de rol, conflictelor de rol, eșecurilor de rol.

Pregătirea inadecvată pentru rol poate rezulta și din dinamismul social foarte puternic, astfel poate intervine eșecul de rol prin surpinderea individului în raport cu rolul pe care trebuie să și-l asume.

Adolescentul este foarte vulnerabil în acest aspect,ca urmare poate apărea conflictul de rol,eșecul de rol și stimă de sine scăzută. Acești factori interrelationează și se determină unul pe altul.

Rolul și statusul social este inevitabil influențat de mediul de viață al adolescentului,care trebuie să se adapteze la noul statut;statut ce trebuie să fie în concordanță atât cu vârsta cât și cu mediul.

7.Metodologia cercetării

În cadrul acestui capitol sunt prezentate pe larg obiectivele și ipotezele acestei cercetări, dar și instrumentele de măsurare folosite în încercarea de a le atinge și a le demonstra.Se încearcă clarificarea drumului spre care se dorește să ajungă lucrarea de față, scopul centrat de la care a luat naștere dar și maniera prin care este ea susținută experimental.

7.1.Obiectivul cercetării

Obiectivul lucrării este de a demonstra cu ajutorul unui instrument științific cum are mediul de viață influență asupra percepției individuale, și anume stima de sine a indivizilor testați.

7.2. Scopurile cercetării

Scopul acestei cercetări estede a stabili dacă mediul este un impediment sau un avantaj în dezvoltarea armonioasă a individului.Rezultatele ar influența pe viitor modul cum sunt priviți adolescenții din mediul rural în comparație cu cei din mediul urban.

Ca urmare a acestei cercetări se doreste să se stabileascădacă mediul este un factor important în dezvoltarea stimei de sine care ulterior trage dupa ea rezultate școlare și profesionale bune.

7.3. Variabilele cercetării

-Variabila independentă este mediul de viață al individului și oportunitățile/condițiile pe care acesta le oferă.

-O altă variabilă independentă este sexul subiecților testați.

-Variabila dependenta este raportarea față de sine și de ceilalți a individului,stima de sine,în funcție de mediul în care traieste.Conform ipotezei de cercetare,unitatea personalității,stima de sine fiind dependenta de mediul de viață al individului.

-Variabila dependentă,stima de sine se va raporta și la sexul subiecților.Conform influenței variabilei independente-sexul, din ipoteză, stima de sine va avea valori comparabile între genuri.

7.4.Ipotezele cercetării

– Ipoteza generală:Pornind de la ideea că mediul rural este defavorizat din punct de vedere al educației și dezvoltării profesionale comparative cu mediul urban considerăm că nivelul stimei de sine al adolescenților din mediul rural este mai mic decât nivelul stimei de sine a adolescenților din mediul urban.

– Pe fondul precar al oportunităților oferite de mediul rural considerăm că adolescenții,tinerii în formare ce habiteaza în rural vor avea un nivel mai scăzut al stimei de sine în raport cu adolescenții din mediul urban ce dispun de mai multe sanse de educație și dezvoltare,ceea ce le-ar crea un confort psihic și implicit un nivel mai ridicat al stimei de sine.

– Ipoteza secundară:Dacă mediul are influență asupra nivelului stimei de sine a adolescenților atunci și sexul indivizilor va avea impact asupra stimei de sine;astfel considerăm că una din categorii (feminin-masculin) va avea un nivel mai mare al stimei de sine.

7.5.Eșantionul de subiecți

Participanții acestei cercetări au fost adolescenți cu vârsta cuprinsă între 15-20 ani,un esantion de 60 de subiecți în total,din care 30 de subiecți din mediul ruralși 30 de subiecți din mediul urban.

Proporția subiecților este egală,30 de fete și 30 de băieți aflați la vârsta adolescenței.Cele două loturi (rural/urban) au fost impărțite în 15 fete și 15 băieti din mediu rural cu 15 fete și 15 băieti din mediul urban.

Un procent de 10% din adolescenții testați din mediul rural nu urmează studii liceale,iar celălalt procent de 90% din subiecți sunt elevi la liceele din orasul apropiat domiciliului, Alexandria.

Liceele la care sunt elevi subiecții din mediul rural sunt:Liceul tehnologic “Nicolae Bălăcescu”, Alexandria și Liceul teoretic “Constantin Noica”, Alexandria.

La adolescenții din mediu urban s-a observat un procent de 85% admisi la nivelul de invătământ liceal,restul de 25% fiind elevi ai școlilor gimnaziale.

Subiecții din mediul urbal sunt elevi la Colegiul Național “Octav Onicescu", București și Colegiul tehnic "Iuliu Maniu", București.

Media de vârstă a subiecților testați este 17 ani.

Fig.1 Distribuția subiecțiilor în funcție de mediul de viata

Zona de locuință poate influența nivelul stimei de sine al subiecțiilor prin condițiile de trai, izolarea sau apropierea de persoanele și grupurile din care face parte, percepția socială asupra zonei locuite, sensibilitatea la opinia celorlalți.

Această variabilă are o însemnătate foarte mare, influențând dezvoltarea individului și modul său de a interacționa cu ceilalți și de a gestiona comportamentele în social.Comunitățile rurale, care reprezintă micile grupări de indivizi înrudiți, axate pe exploatarea stabilă și ritmică a mediului natural, trăiesc, în genere, în timpul cosmic, în sensul că succesiunea anotimpurilor impune o anume armonizare cu natura, un anume tip repetitiv de cultivare a ei.

În urma cu aproximativ 20-30 de ani comunitățile rurale nu-și depășeau „mediul”, practicând o existență autosuficientă și un sistem specific de înrudire direct, însa odata cu abolirea sistemului comunist tot mai mulți tineri au migrat și migrează către mediul urban pentru studii universitare și pentru un nivel de trai mai bun.

Viața la oraș poate fi extrem de stresantă și solicitantă datorită cerințelor sociale, celor din grup, de la muncă. Trebuie păstrată mereu o aparență socială, oamenii sunt mult mai atenți la elemente superficiale, caută mereu să se facă plăcuți în cât mai multe cercuri sau să intre în competiție pentru a-și satisface dorința de autorealizare și competență.

Fig.2 Distribuția subiecțiilor în funcție de gen

Primul care a observat o posibilă corelație între gen și nivelul stimei de sine a fost Rosenberg, în 1965. În 1979 Epstein a descoperit că atunci când subiecții de gen feminin sunt rugați să povestească experiențe care le-au influențat stima de sine, aceștia tind să rememoreze evenimente care implică acceptare și respingere, iar subiecții de genul masculin tind să evoce evenimente ce implică succes sau eșec.

Astfel diferența dintre cele două genuri este că femeile gravitează în jurul componentei valoare, important pentru ea fiind modul în care este valorificată și acceptată sau respinsă de ceilalți (fiind totodată mai motivate sa se adapteze mediului,grupului), iar bărbații pun preț pe dimensiunea competenței proprii în termeni de câștig sau pierdere.

Block și Robins (1993) au efectuat un studiu longitudinal din care a reieșit că stima de sine a femeilor este descrisă ca abilitatea de a relaționa într-o manieră interpersonală pozitivă (astfel femeile au nevoie de relaționare, acceptare și socializare pentru a avea o stimă de sine ridicată), iar că cea a bărbațiilor este descrisă de răceală emoțională, lipsă de implicare și independență ( ei având nevoie mai mult de resurse ca să crească, decât de sprijin emoțional).

Fig.3 Distribuția subiecțiilor în funcție de nivelul studiilor

În general, atunci când ne pregătim pentru o profesie ne facem visuri și investim emoțional în acestea. Din păcate, în vremurile de astăzi acest lucru se întâmplă din ce în ce mai rar. Tinerii tind sa nu-si mai dea silința pentru o bună pregătire profesională luând în calcul posibilitățile reduse de încadrare pe piața muncii.Astfel nivelul de frustrare se instalează încă din perioada de pregătire profesională,iar stima de sine este vizibil afectată.

A accepta o profesie care este sub nivelul tău de studii și sub nivelul așteptărilor atrage după sine frustrare, scade stima de sine și apar tot mai multe sentimente de devalorizare personală. Acel om se simte neînsemnat și tendința principală este de retragere din social. Ajung să evite să comunice și să relaționeze cu foști colegi, pentru care soarta a fost mai favorabilă.

Atunci când ai un anumit nivel de așteptări care este nesatisfăcut, sentimentele de frustrare accentuate conduc la stări depresive, care au dus la tentative de suicid sau chiar la suicid.Stima de sine joaca un rol foarte important în motivarea individului spre reușita personală si profesională.

7.6.Metode utilizate:

7.6.1.Scala Rosenberg (SS)

Exista un instrument prin care se poate evalua, relativ usor, stima de sine; este un instrument orientativ, dar care poate fi un bun început pentru a afla nivelul actual al stimei de sine.Scala de stimă de sine Rosenberg (Rosenberg Self-Esteem Scale, 1965).Scala Rosenberg este o scală formată din 10 afirmații.

Scurt Istoric:

Chestionarul “Scala de stima de sine” (Self-Esteem Scale – RSES) si publicat in acelasi an in “ Society and the adolescent self-image ” Princeton, NJ: Princeton University Press a fost elaborat in 1965 de sociologul american,de origine evreiasca Morris Rosenberg(profesor de sociologie la Universitatea din Maryland din 1975 până la moartea sa, în 1992. El a primit titlul de doctor la Universitatea Columbia, în 1953, și a deținut o varietate de poziții, inclusiv la Universitatea Cornell și Institutul National de Sanatate Mintala, înainte de a veni la Maryland). Stima de sine este doar o componentă a conceptului de sine, iar Rosenberg o definește ca “totalitatea gândurilor și sentimentelor individuale, cu referire la sine însuși ca la un obiect.”

RSES are o bună consistență internă, coeficientul alfa Cronbach fiind de 0,89 (aproape de excelent= 0,90), iar fidelitatea test – retest este cuprinsă între 0,85 și 0,88 (Rosenberg, 1965).Este o scală cumulativă tip Likert ( sistem conceput in 1932 de Rensis Likert ) bazată pe intrebari tip Likert (cu raspunsurile posibile ordonate orizontal).

Scala Rosenberg pentru stimă de sine (SS) este probabil cea mai utilizată scală pentru evaluarea stimei de sine din domeniul științelor sociale.Scala reflectă încercarea autorului de a dezvolta un instrument de evaluare unidimensional și global a stimei de sine. SS este o scală Guttman – itemii reprezintă afirmații despre modul conștientizării propriei persoane și valori, aflate pe un continuum.

O serie de studii au indicat faptul că scala este o măsură validă și fidelă a stimeide sine, ca și construct unidimensional, în vreme ce altele au indicat o structură bifactorială a SS. Goldsmith (1986) sugerează faptul că structura factorială a SS estedependentă de o serie de caracteristici ale eșantionului, cum ar fi de exemplu vârsta sau ocupația subiecților.

Spre exemplu, studiile care au inclus adulți au identificat două dimensiuni independente (Kaplan & Pokorny 1969; Shahani et al., 1990), dimensiuni ce cuprindeau de regulă itemii formulați în termeni pozitivi respectiv itemii formulați în termeni negativi.

Studiile la care au participat elevi sau studenți fie susțin structura unidimensională a scalei (Silbert & Tippett, 1965; Crandal, 1973; McCarthy și Hoge, 1982) fie au identificat factori interdependenți sau cu patternuri corelaționale similare (Rosenberg, 1979; Hagborg, 1993).

Scala cuprinde 10 itemi cotați pe scală Likert cu 4 trepte, unde 1 reprezintă “sunt în total dezacord” iar 4 semnifică “sunt întru totul de acord”. Scorurile la SS pot variaîntre 10 și 40. Itemii SS constau într-o serie de afirmații cu privire la evaluarea globală a valorii propriei persoane, cum ar fi “simt că am mai multe calități bune” sau “simt că nu prea am motive să fiu mândru/mândră de persoana mea”. Toți itemii încarcă un singur factor, nefiind grupați pe subscale.

Ca instrument de control s-a folosit o scala de control ce conține aceleași întrebări cu topica inversată.Apar aceleași variante de raspuns,și scorurile variază între 10 și 40 ca și la Scala Rosenberg.

Această scală a fost completată de către subiecți imediat după completarea Scalei Rosemberg.Rolul acestei scale de control a fost de a verifica nivelul de sinceritate la primul chestionar.

Scala de control contine titlul “chestionar2”,datele biografice (nume/prenume,vârsta,sex,mediu de viata,studii) și afirmatia -“Va rog să raspundeți tuturor întrebărilor încercuind răspunsul dumneavoastră.”, precedată de cele 10 afirmații și variantele de raspuns.

Scala se administrează în varianta creion-hârtie, atât individual, cât și în grup. Se preferă aplicarea individuală de fiecare dată când acest lucru este posibil. În cazul aplicarii în grup, este indicat ca grupurile să nu fie mai mari de 15 persoane.

Când grupul este mai mare de 15 persoane, numărul examinatorilor trebuie să crească, păstrându-se raportul de un examinator la maximum 15 persoane evaluate. La fiecare din cei 10 itemi indivizii testați se autoevaluează pe o scală Likert de 4 puncte care indică gradul în care respondenții sunt de acord cu enunțurile vizavi de evaluarea globală a propriei valori.

Materiale necesare: – instrument de scris

– scala SS

– foaia de răspuns.

Condiții de utilizare (este indicat ca pe parcursul completării scalei să fie respectate următoarele condiții):

– mediu securizant și ferit de stimuli care ar putea distrage atenția respondenților

– persoana examinată să fie motivată pentru completarea scalei și odihnită

– mobilier și iluminare adecvate, care să permită subiectului examinat completarea în condiții bune a scalei

– în cazul aplicării în grup, sala trebuie să fie suficient de mare pentru a oferi confort persoanelor examinate.

Instrucțiuni de aplicare

SS este o scală care se aplică fără limită de timp. Fiecare respondent poate completa scala în ritmul său propriu, astfel încât să ofere acele răspunsuri care îl caracterizează cel mai mult. Completarea scalei durează de regulă aproximativ 5 minute.

Dacă respondenții ezită în alegerea unui răspuns, aceștia sunt încurajați să opteze pentru varianta de răspuns care li se potrivește cel mai bine. Dacă indivizii examinați nu pot completa scala în forma sa standard de administrare din cauza unor dificultăți de citire, este permisă citirea itemilor cu voce tare de către examinator.

După ce materialele și condițiile necesare pentru administrarea scalei sunt asigurate, începe evaluarea subiectului. Pe lista cu itemii apare următoarea instrucțiune:”Va rog să raspundeți tuturor intrebărilor încercuind raspunsul dumneavoastra.”, subiectul putând să o recitească ori de câte ori dorește pe parcursul evaluării.

Cotarea scalei

Scorul total se calculează prin sumarea scorurilor la fiecare din cei zece itemi.Pentru itemii 2, 4, 6, 8 și 10 se calculează scorul revers.Cu toate că aceasta este indicația autorului pentru calcularea scorului, nu toatestudiile care au utilizat SS au apelat la această modalitate de scorare.

O serie decercetători (Kaplan & Pokormy, 1969; McCarthy & Hose, 1982; Shahani et al., 1990; Hagborg, 1993) au preferat să calculeze scorul total prin sumarea scorurilor de la fiecare item, susținând astfel că nu este justificată o scală Guttman respectiv o evaluare globală și unidimensională a stimei de sine.

Versiunea originală însă, respectiv versiunea adaptată pentru populația românească, optează pentru un calcul al scorului total prin însumarea scorului revers la scorurile itemilor direcți. Scorul poate varia între 10 și 40. Cu cât scorul este mai mare, cu atât acesta indică o stimă de sine mai ridicată.

Rezultatele se calculează astfel:

– Între 10-15 = nivel foarte scăzut al stimei de sine

– Între 15-20 = nivel scăzut al stimei de sine

– Între 20-25 = nivel mediu al stimei de sine

– Între 25-30 = nivel peste medie al stimei de sine

– Între 30-35 = nivel ridicat al stimei de sine

– Între 35-40 = nivel foarte ridicat al stimei de sine

Totuși, este dificil să izolezi stima de sine ca aspect esențial și pur al individului.

Adesea, stima de sine este percepută ca o dezvoltare psihodinamică; alteori este percepută ca fiind un comportament; nu în ultimul rând, ea poate fi privită și ca o stare psihologică. Tocmai din cauza acestor dimensiuni variate stima de sine este dificil de definit.

7.6.2. Observația naturală

Observația naturală – observarea oamenilor în ambientul lor natural și fără manipularea comportamentului.

Avantaje:

-oferă o bună descriere a comportamentului;comportamentul nu este distorsionat pentru că se desfasoară în condiții naturale;

-este o sursă pentru ipotezele de cercetare.

Dezavantaje:

-nu poate explica relații de tip cauză-efect;

-se manifestă tendinele observatorului.Observația naturală se desfasoară în contextul situațional al mediului.

Observația naturală s-a desfăsurat în timpul testării subiecților prin analiza gesturilor,gradului de emotivitate afisată,și a deschiderii spre testare.

Observația naturalăîn timpul testării a oferit informații despre atitudinea subiecților în momentul în care se simt analizați.

7.7.Descrierea modului de cercetare

Subiecții au fost aleși aleator în funcție de limitele de vârstă stabilite și mediul de viață.Li s-au înmânat chestionarele,un pix și li s-a explicat modul de raspuns la întrebări.Au primit doar informații despre modul de completare al datelor biografice și întrebărilor.Subiecții au completat conform cerinței alegând unuldintre aceste răspunsuri: Total de accord,de accord,dezacord,total dezacord.În testare scala Rosenberg a fost precedată de o scala de control cu rolul de a verifica autenticitatea primelor răspunsuri.Chestionarul aplicat conține date biografice (nume/prenume,vârstă,sex,mediu de viață,studii) și afirmația -“Vă rog să răspundeți tuturor întrebărilor încercuind raspunsul dumneavoastră.”,precedată de cele 10 afirmații și variantele de raspuns.Aceastăscala de control s-a prezentat în aceeași formă ca și scala Rosenberg, având doar topica enunțurilor inversată.Pentru a nu influența raspunsul subiecților scalele de testare au avut ca titlu de prezentare “Chestionar”,respectiv “Chestionar 2”.

Explicația pentru care nu s-a folosit denumirea reală a scalei este că adolescenții, vor încerca să caute pe internet ce măsoara acest tip de scala,iar răspunsurile ar putea fi semnificativ influențate. Nu a fost prestabilit un timp estimativ de completare al chestionarului,adolescenții find lăsați să răspundă fără a fi presați de timp sau influențați de aprecierile examinatorului.

7.8. Condițiile de cercetare

Condițiile de cercetare au fost condițiile de mediu al fiecărui individ (la școală,acasă sau în spațiile de petrecere a timpului liber).

Subiecții nu au fost supuși unei variabile independente controlabile,și nu au fost influențați în alegerea răspunsurilor prin indici sau sugestii.

Din motive independente de scopul stabilit al lucrării subiecții nu au fost testați în grup ci în funcție de disponibilitatea fiecăruia.Condițiile psiho-somatice ale indivizilor în timpul testării au fost în parametrii normali.

Nu a fost prestabilit un timp estimativ de completare al chestionarului,adolescenții find lăsați să răspundă fără a fi presați de timp sau influențați de aprecierile examinatorului.

Subiecții au fost informați de necesitatea completării anumitor date biografice.

8.Prelucrarea datelot cercetării

În cadrul acestui capitol sunt prezentate și interpretate rezultatele cercetării mele, atât din punct de vedere statistic, cât și psihologic. Aceasta este partea practică a proiectului meu prin care încerc să aflu dacă ipoteza poate sau nu să fie validată, dacă există diferențe și particularități între subiecți,in ceea ce priveste nivelul stimei de sine si cum influenteaza mediul acest nivel.

8.1.Prezentarea datelor cercetării.

Tab.1

8.2.Prelucrarea statistică a rezultatelor.

8.2.1.Studiile descriptive

Fig.1 Valorile stimei de sine pe categorii

Analizand rezultatele cercetării pe subiecții din mediul rural s-a constatat că un procent de 76,33% din subiecți au o stimă de sine ridicatăși doarun procent de 23,67% au un nivel scăzut al stimei de sine.

Fig.2 Valorile stimei de sine pe categorii

Din rezultatele cercetării pe subiecții din mediul urban s-a constatat că un procent de 77,91% din subiecți au o stimă de sine ridicatăși doarun procent de 22,09% au un nivel scăzut al stimei de sine.

Prelucrarea statistică a datelor arată că numarul echilibrat al subiecților permite analiza rezultatelor într-o manieră facilă.Eroarea standard fiind nesemnificativă.

Fig.3

Fig.4

Din tabelul de mai sus observăm cănu există o corelatie semnificativă între variabila independentă – mediul și variabila dependentă – stima de sine,valoarea lui “Sig (2-tailed)” fiind mai mare de 0.05.

Fig.5 Valorile stimei de sine pe categorii

Clasificarea pe sexe a relevat un procent de 75,66% al stimei de sine ridicate cu un procent de 24,34% al stimei de sine cu valori scăzute la subiecții de sex feminin.

Fig.6 Valorile stimei de sine pe categorii

Subiecții de sex masculin au obținut un scor de 78,58% al stimei de sine ridicată,cu un procent de 21,42% al stimei de sine scăzută.

Prelucrarea statistică a datelor arată că numărul echilibrat al subiecților permite analiza rezultatelor într-o maniera facilă.Eroarea standard fiind nesemnificativă.

Din tabelul de mai sus observăm că nu există o corelație semnificativă între variabila independentă – sexul și variabila dependenta stima de sine,valoarea lui “Sig (2-tailed)” fiind mai mare de 0.05.

Prelucrarea statistică a datelor a confirmat validitatea scalei în raport cu variabilele utilizate,rezultatele fiind asemănătoare,iar erorile incadrându-se în parametrii standard.

În urma verificării rezultatelor chestionarului control nu s-au observat diferențe considerabile de valori,ceea ce inseamnă că răspunsurile la scala stimei de sine au fost sincere și s-au validat la retestare.Răspunsurile subiecților au fost autentice și neinflențate.

Răspunsurile subiecțiilor la itemii scalei Rosenberg pentru măsurarea stimei de sine au fost structurați în 6 categorii: a) stimă de sine foarte scăzută (între 10-15 puncte), b) stimă de sine scăzută (între 15-20 puncte), c) stimă de sine medie (între 20-25 puncte), d) stimă de sine peste medie (între 25-30 puncte), e) stimă de sine ridicată (între 30-35 puncte) și f) stimă de sine foarte ridicată (între 35-40 puncte).

8.2.2.Date descriptive

Fig.10

1.Media

Sunt indicatorii statistici cu cel mai mare grad de aplicabilitate practică. Mediile se prezintă ca mărimi cu caracter abstract, în sensul că valoarea medie – de cele mai multe ori – nu coincide cu niciuna dintre valorile individuale din care s-a calculat. Media este nivelul la care ar fi ajuns caracteristica înregistrată, dacă, în toate cazurile, toți factorii esențiali și neesențiali ar fi acționat constant. Pentru a asigura un conținut real mediilor calculate, valorile individuale din care se obțin trebuie să fie cât mai apropiate, să existe o omogenitate a colectivității. În cazul eterogenității colectivității, aceasta trebuie separată pe grupe calitative pentru care se calculează medii parțiale.

Astfel media stimei de sine a eșantionului studiat se află între nivelul peste medie și ridicat (M= 30.85).

2.Mediana

Mediana reprezintă termenul care ocupă locul central în seria valorilor caracteristicii, aranjate în ordine crescătoare sau descrescătoare. Valoarea medianei împarte seria în două părți egale: 50% dintre unitățile observate se află sub nivelul medianei și 50% peste nivelul medianei. Spre deosebire de medie, mediana nu este afectată de valorile extreme ale seriei. Mediana coincide cu media în cazul unei distribuții teoretice normale și se îndepartează mult de aceasta dacă distribuția este asimetrică.

Astfel mediana pentru stimă de sine este (M= 31) specifică nivelului ridicat al stimei de sine.

3.Modala

Valoarea dominantă a seriei este acea valoare a caracteristicii care are cea mai mare frecvență de apariție. Ea nu ține seama decât de măsurile cele mai reprezentative.

Valoarea modală necesită ordonarea datelor care corespund unuia sau mai multor elemente ale seriei (în caz de frecvente egale).

Cum se poate observa din tabelul de date din Fig.9, în ceea ce privește stima de sine, nivelul foarte ridicat este cel mai frecvent în rândul subiecților testați (M= 31).

4.Abaterea standard

Interpretarea uzuală a abaterii standard este aceea că, pentru o variabilă distribuită normal, această ipoteză se omite uneori, prin exces – , circa 68% dintre valori diferă de medie cu cel mult o abatere standard și circa 95% dintre valori diferă de medie cu cel mult două abateri standard.

Din tablelul de mai sus, Fig.9 putem observa că valorile stimei de sine diferă mai mult față de medie (ss-3.379).

5.Dispersia

Se folosește pentru a măsura gradul de împrăștiere a datelor unei serii statistice față de medie. Dispersia unei liste de valori este pătratul abaterii standard, adică media pătratelor abaterilor numerelor de la media lor.

Astfel pentru stima de sine dispersia este de 11,418 ceea ce înseamnă că pentru variabila împrăștierea datelor seriei este echilibrată.

Studiile corelaționale (observaționale, constatative) = arată coincidența, natura legăturii dintre variabila independentă și variabila dependentă, nu putem stabili cu precizie cauza producerii acestei legături.Ponderea studiilor corelaționale este mult mai mare în psihologie, decât cele experimentale.

8.2.3.Influența variabilelor independente asupra rezultatelor

Variabilele independente sex și mediu ce au influențat variabila dependentă,stima de sine.

Fig.12

Conform rezultatelor statistice concluzionăm că variabilele ce au acționat asupra indivizilor nu au avut efect în evaluarea stimei de sine a acestora.

1.Reprezentarea grafică= este sursă de informații cu privire la natura relației dintre variabile, motiv pentru care este recomandabilă utilizarea frecventă a acesteia. Mai mult, ea este necesară în special atunci când valoarea corelației este redusă, sau nesemnificativă, deoarece graficul poate scoate în evidență o legătura de alt tip decât liniară.

Fig.13 Evoluție variabile

Se poate observa din graficul de mai sus modul în care cele două variabile corelează. Parcursul lor este invers proporțional și mai evident în cazul valorilor extreme ( stimă de sine foarte ridicată vs mediu de viață și stimă de sine foarte scăzută vs. sex).

8.3.Interpretarea psihologică a rezultatelor

În urma aplicării instrumentului stiintific de măsurare a stimei de sine Rosenberg Self-Esteem Scale, 1965 s-au obtinut următoarele rezultate:

8.3.1.Influența genului în evoluția variabilei stimă de sine.

Rezultatele cercetării au verificat parțial ipoteza secundara.S-a observat un nivel mai ridicat al stimei de sine la adolescenții de gen masculin față de adolescente;diferențele nu sunt însa semnificative.

La scorul total pe sexe fetele au obtinut un procent de 75,66% pentru stima de sine ridicată,iar baietii au obtinut un procent de 78,58% pentru stima de sine ridicată.

O posibila explicatie pentru aceste rezultate este că fetele sunt mai realiste în privința realității vieții,iar gradul de maturizare este mai mare comparativ cu al baieților de aceeași vârstă.

8.3.2. Influența mediului de viata în evoluția variabilei stimă de sine.

Din analiza rezultatelor cercetării ipoteza generală stabilită pentru această lucrare nu s-a verificat,între rezultatele cercetarii pe adolescenți din mediu rural și adolescenți din mediul urban neobservându-se diferențe semnificative al stimei de sine.

Procentul general obținut de adolescenții din mediul urban este de 77,91% pentru stima de sine ridicată iar pentru adolescenții din mediul rural stima de sine ridicată are un procent de 76,33%.

Prin observație naturală s-a constatat că în majoritatea cazurilor adolescenții au fost încântați să participe la o cercetare.S-a observant un grad mai mare de reticența la test al adolescenților din mediu rural față de cei din mediul urban.Initial cu toții au avut tendința de a întreba ce să completeze.

S-a mai observat că pentru adolescenții din mediul rural ideea de testare a însemnat cultura generala,test de inteligența, însă dupa ce li s-a explicat ce presupune testul,și că acesta nu este facut pentru a fi etichetati au acceptat să răspundă la afirmțiile chestionarului.

În schimb,adolescenții din mediul urban au fost mai deschisi la testare.Și adolescenții din mediul urban au avut oarecare reticență în completarea chestionarului, deoarece nu știau ce urmarește acesta.

O observație comună a celor două loturi a fost că fiecare a vrut să stie pentru ce completează testul,ce masoară,și dacă pot afla rezultatele cercetării.

Din observația naturală reiese și faptul că fetele testate acordă mai multă importantă afirmațiilor și răspunsurilor decât baieții testați.Din analiza răspunsurilor la chestionare s-a concluzionat că fetele au completat toate câmpurile cu date biografice,spre deosebire de baieți care au completat în mare masura doar câmpurile cu mediu de viața și genul F/M.

9. Concluzii

Analizând datele obținute concluzionăm că indiferent de mediul de viață,valențele personalității depind în mare parte de temperamentul înnascut al individului. Ipoteza prestabilită în care mediul de viață ar fi un factor important pentru stima de sine a individului nu s-a verificat.Doar această variabilă nu este suficienta petru a masura nivelul stimei de sine a adolescenților.

Posibile explicații pentru datele obținute ar fi că adolescenții din mediul rural,majoritatea elevi ai unor licee bine cotate din orașul apropiat tind să aibe o mai mare încredere și stima față de sine.Această stimă de sine ridicată poate veni dintr-o percepere a depășirii condiției.

De asemenea,pentru elevii din mediul urban,o posibila variabilă neluată în calcul ar fi educațiascolara.Această variabilă ține de rezultatele la învatatură a acestor adolescenți,nivelul de cotare al liceului în care au fost admiși,modul cum sunt ei priviți de ceilalti în calitate de elevi la un liceu cotat mediu spre scăzut.Dacă media de admitere a liceului este una scazută atunci adolescenții admisi la aceste licee capătă de la bun început o stimă de sine scăzută ce se va menține pe parcurs dacă rezultatele la învatatură se diminuează.

Carențele cercetării:

Stadiul de dezvoltare,adolescența,la care se afla subiecții nu oferă date relevante despre starea lor psihică,ei fiind într-o perioadă de tranziție în care stima de sine oscilează în funcție de reușitele sau eșecurile de moment.

Stima de sine este, în general, o caracteristică stabilă a adulților, așa că nu este ușor de manipulat ca un rezultat în modele experimentale. De asemenea, stima de sine nu poate fi “învățată”, ci mai degrabă, aceasta se dezvoltă prin intermediul experiențelor individuale de viață.

Nu s-a luat în calcul variabila educației;întrucât în funcție de rezultatele scolare scade și crește stima de sine a adolescenților,și aprecierea celor din jur.

10.Bibliografie

1.Eul real, Eul viitor și Eul ideal (A. Băban, p.66).M. R. Luca, Clinciu A. I., Pavalache-Ilie M., Lupu D., Fărcaș L. E.(2004) Consilierea în școală, o abordare psihopedagogică, Sibiu: Ed. Psihomedia, 2004.

2.Allport, Gordon W., ”Structura și Dezvoltarea Personalității”, Didactică și Pedagogică, București, 1991.

3.Chelcea, Septimiu, “Psihologie Sociala-Note de Curs”, București, 2001.

4.Chelcea S., Chelcea A., ”Cunoașterea de Sine. Condiție a Ințelepciunii”, Albatros, Bucurețti, 1996.

5.Doise W., Dechamps J.E., Mugny G., ”Psihologia Sociala Experimentala”, Polirom, Iași, 1999.

6.Golu Mihai, “Fundamentele Psihologiei”, vol.1 si 2, Fundația Romania de Mâine, București, 2007.

7.Golu Mihai, “Dinamica Personalității”, Geneza, București,1993.

8.Moscovici Serge, “Psihologia Socială a Relației cu Celălalt”, Polirom, Iași, 1998.

10.Schiopu U., Emil V., “Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții”, Didactică și Pedagogică, București,1997.

11.Tudose C., “Gen și personalitate”, Tritonic, București, 2005.

12.Adolescență, personalitate, limbaj, Ed. Albatros, 1989, cu colaborarea lui Emil Verza;

14. Lăzăroiu, Sebastian, Relațiile, în Fețele schimbării. Românii și provocările tranziției, Editura Nemira, București, 1999.

15. Urse Laureana, Timpul liber și calitatea vieții, în „Calitatea vieții în România” (coord. Ioan Mărginean, Ana Bălașa), Editura Expert, București, 2005. pentru CNCSIS, coord. prof. dr. Ioan Mărginean, 2005.

16.Albu, G., – (2002) – În căutarea educației autentice, Editura Polirom, Iași

17.Toma, Roman, “Sociologie economică rurală”, editura ASE, biblioteca digitală.

18.Lungu, Ovidiu, “SPSS 10.0”, Seria Psihologie Experimentală și Aplicată, 2001.

19.Sillamy, Norbert , ”Larousse Marele Dictionar al Psihologiei”, Universul Enciclopedic, București, 1998.

20. Costanzo Phillip P., “Conformity development as a function of self-blame”, Journal of Personality and Social Psychology vol.14, nr.4, 1970.

21. Dewey A., Russell, “Psychology: An Introduction”, Wadsworth Publishing, 2004.

22.(„The Benefits and Hazard of the Philosophy of Ayn Rand: A Personal Statement”), dr. Nathaniel Branden

23.Albu, Emilia, “Psihologia vârstelor”, Universitatea Petru Maior, Departamentul I.F.R.D., Târgu-Mureș, 2007.- curs

24. www.scribd.com

25. www.infopsihologia.ro

26. www.slideshare.net

Scala stimei de sine Rosenberg Anexa 1