Mediul de Securitate European

1. MEDIUL DE SECURITATE EUROPEAN

La începutul mileniului III, urmare a tendinței de globalizare, națiunile și statele, a ansamblului planetei noastre, sunt parte a progreselor notabile ce se înregistrează în domeniul tehnologie, a științelor exacte sau în exploatarea spațiului cosmic. Revoluția în domeniul informaticii a grăbit ritmul cunoașterii, a dat posibilitatea extinderii vitezei și a spațiului de difuzare a cunoștințelor și informațiilor, evenimentele se înlănțuiesc într-un mod amețitor și derutant. Se observă o schimbare majoră a societăților tradiționale pre-industriale, are loc o remodelare a mentalităților și comportamentelor sociale, civilizațiile și culturile se întrepătrund și confruntă, toate acestea indicând o trecere spre statul global.

Observăm că statele și națiunile planetei noastre își pun bazele existenței într-un puternic spirit de adaptare și anticipare, cît și pe o sporită capacitate de analiză și prognoză. Astfel, realizarea securității așa cum este ea cunoscută în studiile de specialitate, reprezintă condiția obligatorie de dezvoltare și supraviețuire a sistemelor politico-sociale. Securitatea își urmează tendința firească de abordare alături de interesul național sau cel al cooperării/concurenței internaționale, de vulnerabilitățile, riscurile și amenințările de la nivel local, național, regional sau global.

De asemenea, sfârșitul războiului rece de la începutul anilor ’90, dezmembrarea fostului stat iugoslav și a U.R.S.S. , extinderea atât a N.A.T.O. cât și a Uniunii Europene spre bazinul Mării Negre, Caucazului și Orientului Apropiat (zona cuprinsă între Marea Neagră și Marea Baltică), tendința U.E. de a juca rolul de factor decizional mondial, reducerea influenței politico-militare a Federației Ruse, dorința Chinei și Indiei de a deveni superputeri politico-economice, au produs modificări esențiale în ceea ce privește actul de securitate.

Asistăm, în prezent, la modificări pe scena internațională, unde vechii actori își reduc ponderea sau chiar dispar lăsând loc noilor tipuri de actori de tip suprastatal reprezentați prin O.N.G.- uri transnaționale și corporații, sisteme integrate economico-politice și militare sau organizații regionale, continentale și globale.

Contextul geopolitic actual ne aduce în prim-plan apariția unei noi ere, chiar dacă studiile de specialitate ne arată coexistența a cel puțin trei lumi: cea în curs de industrializare și modernizare, cea industrială și cea post-industrială . Această nouă eră sau nouă lume se confruntă cu numeroase vulnerabilități, riscuri și amenințări.

1.1. Vulnerabilități, riscuri și amenințări ale cadrului geopolitic actual

Starea de securitate–insecuritate se poate defini în urma unei analize a vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor. În studiile de specialitate, vulnerabilitatea reprezintă caracteristica externă a securității și se definește strategic, iar riscul pe cea internă și se evaluează din punct de vedere politic. Vulnerabilitatea este un indicator ce determină nevoile de securitate ale unui stat; riscul este o vulnerabilitate manifestată, iar amenințarea reprezintă un risc produs .

1.1.1. Surse ale vulnerabilității

Vulnerabilitățile noii lumi sunt strâns legate de existența resurselor naturale (petrol, gaze naturale, cărbune), de comportamentul actorilor statali și non-statali, dar și de condițiile de mediu și schimbările climaterice.

1.1.1.1. Resursele naturale

Problema resurselor naturale reprezintă una din cele mai arzătoare probleme de pe agenda de lucru internațională, datorită în primul rând existenței limitate a acestora.

Cursa industrializării dintre marii actori economici, S.U.A, China și U.E., dezvoltarea industriei automobilistice, dar și globalizarea economică au determinat o risipă a rezervelor petroliere. De asemenea, sectorul energetic, bazat pe consumul de combustibili fosili și nu pe resurse regenerabile, a determinat o devorare a acestor resurse materiale.

Conform unui studiu realizat de Universitatea din California, în ceea ce privește rezervele de petrol ale planetei, acestea ar urma să fie epuizate spre jumătatea secolului XXI, sau în cel mai optimist scenariu în a doua jumătate a secolului .

Extracțiile de țiței brut au ajuns în prezent la peste 61 milioane barili / zi . Cele mai mari rezerve de petrol se regăsesc în zona golfului Persic, reprezentată de Arabia Saudită, lider mondial atât în rezervele de petrol, cât și în producția lui, cu o rezervă de 262,6 miliarde barili, Iranul cu o rezervă de 137 miliarde barili, Iraqul cu 115 miliarde barili, Kuwait cu 104 miliarde barili, dar și în Venezuela, al doilea lider mondial ca rezervă și producție de petrol, cu 211 miliarde barili, sau în Canada cu 175 miliarde barili, Rusia cu rezerve de 60 miliarde barili și SUA cu 20,68 miliarde barili .

În ceea ce privește rezervele de gaze naturale, 40% din rezervele mondiale se regăsesc în zona Orientului Mijlociu și 27% în Rusia, Africa și America de Nord dețin împreună 16%, iar tările din Europa și Eurasia 9% . După dezastrul nuclear din Japonia, țările producătoare de energie au readus în actualitate de surse eficiente și mai puțin periculoase de energie, iar cererea din ce în ce mai mare a gazelor naturale pentru producția de energie electrică va duce la o epuizare a acestei resurse.

Cărbunele reprezintă o altă resursă naturală folosită pe plan mondial în producția de energie electrică și care va intra într-un regres spre jumătatea secolului XXI. Conform estimărilor internaționale, 80% din rezervele de cărbune la nivel mondial se regăsesc în Statele Unite ale Americii, Rusia, China, Australia, India și Africa de Sud .

Dezvoltarea modernă a statelor s-a resimțit și în defrișerile zonelor împădurite ce se regăsesc pe o suprafață de peste 3.800 miliarde hectare. Defrișerile masive din Amercia Latina, Africa și Asia de peste 2 milioane hectare / an.

1.1.1.2. Resursele de apă și hrană

De asemenea, dezvoltarea industrială a declanșat un proces intens de ridicare a bunăstării. Acest lucru a contribuit la o explozie demografică la nivel mondial, ajungând la o triplare a populației în prezent față de începutul secolului trecut. Astfel, procurarea hranei determină o altă vulnerabilitate a statelor, unde numărul persoanelor subnutrite este în continuă creștere, estimându-se la peste 700 milioane de oameni care nu reușesc să își procure hrana necesară.

Și problema resurselor de apă ocupă un loc central al dezbaterilor legate de vulnerabilitățile actuale. Problema lipsei apei afectează state din zona Africii Sahariene, Orientului Apropiat și Mijlociu sau a Asiei Centrale.

1.1.1.3. Tendințele globalizării

Raportul dintre tendințele dezvoltării accelerate științifice și economice (tendințele modernizării) și sistemele sociale, politice și instituționale cu o viteză de reacție mai lentă, a determinat apariția unei vulnerabilități majore. Ca o consecință a tendinței de globalizare, a determinat apariția unor tensiuni ale culturilor și mentalităților, ale ideologiilor și chiar și a credințelor religioase.

Gestiunea schimbărilor ce au loc la nivel local, național, regional și global în economie, societate și în plan spiritual reprezintă primul factor al succesului sau insuccesului acestei acțiuni. Schimbarea ierarhizării, cu rădăcini vechi în organizarea raporturilor mondiale, sub egida Occidentului și a Statelor Unite, generează noi limbaje și noi raporturi cu ceilalți ce vor trebui să își aducă și ei aportul la această tendință.

1.1.1.4. Sănătatea, educația și sărăcia

Reprezintă tot atâtea vulnerabilități ale erei contemporane. La nivel mondial sunt peste 37 milioane de bolnavi numai de SIDA , cu precădere în Africa Subsahariană, alături de alte aproximativ 14 milioane de bolnavi de cancer cu o tendință de dublare a numărului de bolnavi de cancer în următoarele decenii.

Creșterea populației în statele din Golf, India, Bangladesh, Angola etc., și modul de redistribuire a averilor în aceste zone continuă să genereze instabilități locale și regionale. Dacă la nivelul S.U.A. problema natalității și a migrației a găsit preoucpare intre instituțiile abilitate, unde populația a crescut cu puțin peste 100 milioane în mai mult de 50 de ani, în Europa de Vest asistăm la o creștere a fluxului de emigranți din lumea a treia.

Diferențele majore dintre statele bogate și mare parte a statelor care sunt sărace, generează vulnerabilități economiei mondiale și instabilități sociale. Se pot observa diferențe foarte mari între țările de pe continentul nord-american, care generează și cel mai mare venit național brut la nivel mondial, și cele de pe continentul sud-american, între țările din Europa de Vest și țările din fostul spațiu sovietic. De asemenea, intâlnim probleme generate de sărăcie și în țările din continentul african sau în zona Asiei de Sud. Dacă țările foarte dezvoltate au investit foarte mulți bani în educație și sănptate, nu acelși lucru putem spune despre țările slab dezvoltate sau sub-dezvoltate.

1.1.1.5. Suprapopularea și degradarea mediului

Țări precum China, India, cele din Asia de Sud-Est sau cele din Orientul Apropiat și Mijlociu, se confruntă cu problema suprapopulării, tendința actuală, din punct de vedere demografic, fiind de dublare a populației în următorii 50 de ani. Dacă observăm scăderea populației și chiar îmbătrânirea ei în Rusia sau țări din Uniunea Europeană, realizăm faptul că dezechilibrele demografice ale planetei noastre reprezintă o preocupare importantă a liderilor mondiali.

Toate aceste probleme ale suprapopulării și expansiunii demografice determină și degradări considerabile ale mediului înconjurător. Pe lângă emisiile de dioxid de carbon ale producătorilo de energie electrică bazată pe resursele convenționale, ale deșeurilor toxice din industrie deversate în aer, apă și pământ, defrișerile masive de păduri și eroziunea terenurilor agricole constituie, de asemenea, o sursă importantă de vulnerabilitate.

1.1.2. Riscuri și amenințări globale

Principalele riscuri și amenințări majore reprezintă, în mare parte, puncte de vedere comune ale comunităților la nivel internațional. Ideea generală este că doar o securitate cooperativă caracterizată prin roluri și responsabilități foarte bine definite va putea genera o stabilitate și prosperitate a noii ere.

Consecințele negative ale globalizării, proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul, conflictele interetnice sau interreligioase, epidemiile, sărăcia și corupția reprezintă cele mai importante amenințări la adresa și a statelor puternice, dar și a statelor slabe, așa cum o arată și raportul Organizației Națiunilor Unite din 2004.

Japp de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, în vizită la București în luna mai 2004, a precizat că: “amenințările definitorii ale acestui secol sunt: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă și statele instabile” .

1.1.2.1. Amenințările economice și sociale

Puterea politică este dependent de baza economică a statului și influențează sistemul de relații cu ceilalți parteneri. Declinul economic se poate datora atât unor cause interne precum incompetența managerială, cât și unor cause externe precum apariția unor puteri economice rivale. Evidențele istorice prezintă o listă interminabilă de puteri în creștere sau descreștere .

Un efect al globalizării se răsfrânge și asupra capacității statelor de susținere a structurilor tradiționale de limbă, cultură, identitate etnică și religioasă, amenințări ce provin, în cea mai mare parte, din exteriorul statului .

Lichidarea resurselor natural ale națiunilor sărace împreună cu menținerea ritmului ridicat de creștere demografică și creștere economică modestă generatoare de fluxuri migratoare, va produce pericole mari la adresa stabilității și păcii mondiale.

1.1.2.2. Terorismul

Singurele amenințări teroriste la nivelul Europei și chiar la nivel mondial, cu cause exclusive locale, au fost cele generate în Irlanda de Nord și Țara Bascilor . După 1990 însă, securitatea societală a fost zguduită de mai multe atacuri teroriste produse în S.U.A., Spania, Arabia Saudită, Kenya sau Egipt. La baza acestor atacuri teroriste au stat încercările teroriștilor de a impune fundamentalismul Islamic, lupta dintre islam și creștinism sau dintre arabi și americani.

Terorismul nu mai reprezintă doar un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acțiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfășurată în afara și contra normelor internaționale .

1.1.2.3. Economia subterană și corupția

Globalizarea economică și politică produce efecte secundare negative manifestate prin fenemonele de corupție și economie subterană sau piață “neagră”, cee ace afectează securitatea economică a oamenilor, iar frustrările se vor transforma rapid în acțiuni asupra ordinii de drept.

1.1.2.4. Sănătatea și amenințările de natură ecologică

Cele mai răspândite probleme de sănătate la nivel mondial sunt legate de SIDA și cancer, iar numărul foarte mare de state din Africa, Europa și America afectate de aceste boli, reprezintă o criză a sănătății publice. Poluarea excesivă a aerului, apei și solului cu deșeuri toxice și noxe de CO2 sau defrișerile masive de păduri reprezintă amenințări atât de natură biosferică cât și de natură socială, prin distrugerea stratului de ozon, a calități apei și solului și accelerează apariția problemelor grave de sănătate.

Transformările din mediu, mai ales când nu sunt dorite, sau când creează avantaje unilaterale afectează sistemul de securitate. În anumite condiții amenințările de acest fel pot deveni cauze ale unor confruntări militare.

Rezoluția ONU 2200/XXI/16.12.1966 stabilește că statele au dreptul suveran de a-și exploata propriile resurse din teritoriul național, în funcție de politica națională în domeniul mediului înconjurător și au datoria de a asigura ca activitățile, exercitate în limitele jurisdicției lor, să nu provoace daune mediului înconjurător din alte state .

1.2. Caracteristici ale mediului geostrategic și tendințele acestuia

Globalizarea, iată, că devine o realitate incontestabilă ce își derulează acțiunile sub privirile actorilor din toate colțurile planetei, fie că vorbim de cei care o doresc sau de cei care o resping. Procesul integrării, în ciuda răsfrângerii sale și asupra unor spații și domenii mai mici, este unul controlat și întrunește votul majorității locuitorilor statelor semnatare ale acestor acorduri.

Atât integrarea cât și globalizarea fac parte a procesului de dezvoltare a lumii contemporane. Datorită acestor procese soarta unei națiuni este sau va fi legată de soarta celorlalte state, oferind șansa oportunităților reciproce în progresul și prosperitatea economico-socială.

Din acest punct de vedere se consacră o nouă dinamică a politcii mondiale, la modul general, și a politicii europene, în mod special. Mai sunt multe de pus la punct în procesele de globalizare și integrare, dar ele aduc deja noi amenințări la adresa securității. Astfel că sistemele de securitate regionale și mondiale sunt obligate să pună un mare accent pe prevenire, pe crearea de noi instrumente de control și acțiune antiteroristă, sau pe măsuri mai complexe și combinate de natură politică, economică, militară.

Securitatea cooperativă va trebui să țină cont de suveranitatea și responsabilitatea statelor și organizațiilor internaționale. Conform Cartei O.N.U. și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, statele au obligația să-și protejeze propriul popor și să dezvolte relații de cooperare cu vecinii.

Începutul mileniului III ne reconfirmă imprevizibilitatea și complexitatea evoluției mediului de securitate internațional. În fața amenințărilor de tip terorist, în mod special, majoritatea statelor lumii s-au alăturat S.U.A. unui proces al protejerii și promovării democrației, de oprire a violenței mondiale și de a genera stabilitate în spațiul euroatlantic și în lume.

Uniunea Europeană se transformă, cu pași importanți, într-unul din actorii importanși ai scenei internaționale. Din punct de vedere economic, tendința este de a egala hyperputerea S.U.A., prin măsrui comune sau concurente cu America. Politica Europeană de Securitate și Cooperare elaborată de Bruxelles cuprinde atât scopuri și obiective cât și acțiuni umanitare sau de management al crizelor și de prevenire a conflictelor, corelată cu politicile N.A.T.O. .

Uniunea dorește protejarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenței și integrității statelor, consolidarea democrației și a securității, dezvoltarea statului de drept și a drepturilor omului.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, O.S.C.E., a adoptat, ca for regional de securitate, Planul de Acțiune de la București pentru lupta împotriva terorismului și a marcat succese importante în plan democratic, preventiv și de management al crizelor. Împreună cu edificarea unei politici europene de apărare și securitate, N.A.T.O. rămâne, însă, garantul securității spațiului euroatlantic.

Noul mediu geostrategic a determinat țările membre N.A.T.O. să redefinească rolul și prioritățile Alianței, tinând cont de amenințarea majoră a terorismului la adresa securității internaționale. Extinderea granițelor spre noi țări membre a devenit un element necesar pentru conservarea capacităților Alianței în prevenirea și gestionarea crizelor.

Reuniunea miniștrilor apărării din țările N.A.T.O., din anul 2001, a redefinit relațiile cu Federația Rusă, schimbând fundamental relațiile Occidentului cu aceasta din urmă.

Prin dispersarea forțelor S.U.A. și a celorlalți aliați pe spații foarte extinse din afara continentului european, determină Europa să-și consolideze propriile capacități civile și militare de planificare a apărării, propriile organisme de gestionare a crizelor, dar și propriile structuri în domeniul informațiilor și comunicațiilor strategice. Uniunea Europeană va trebui să trateze direct relațiile cu Federația Rusă, dar și cu alți actori internaționali importanți, precum China si Japonia.

După 11 septembrie, noul model de securitate euroatlantic sugerat de Statele Unite impune acțiuni pe celelalte spații în vederea consolidării propriului spațiu și măsuri mai severe de securitate pe teritoriul statelor membre N.A.T.O. Modelul securității și stabilității în Europa, devine, după evenimentele din septembrie 2001, modelul de securitate pentru spațiul Euro-Atlantic, având ca obiectiv apărarea intereselor strategice la distanță, în afara Americii și Europei.

Atentatele teroriste de la 11 septembrie au demolat mitul itangibilității teritoriul nord-american, iar strategia militară americană va trece de la sistemul bazat pe amenințări la sistemul bazat pe capacități, menit să descurajeze și să învingă orice amenințare sau adversar. Administrația de la Washington, prin acțiunile sale de pe alte spații minimizează influențele altor actori internaționali, încercuiește conflictele locale și își apără proprii cetățeni aflați în acele zone.

Schimbările militare ale spațiului transatlantic după momentul de cotitură 11 septembrie în domeniul securității, au întărit rolul de lider de incontestat al S.U.A. în arhitectura securității euroatlantice și internaționale, prin adoptarea de strategii neconvenționale de luptă împotriva unui inamic ce își are ca aliat timpul.

Urmează o perioadă de recesiune la nivel global care determină statele Uniunii Europene și America să își ia măsuri politice și economice pentru securitatea spațiului european și internațional, având loc o creștere a barilului pe piața petrolieră și operarea de concedieri în cadrul companiilor. Creșterea economică a Uniunii Europene înregistrează scăderi, iar criza economică afectează cel mai mult zona Europei de Sud-Est, unind toate țările membre în procesul de intensificare a securității spațiului.

În interiorul spațiului euroatlantic se continuă lupta acerbă din plan economic între Uniunea Europeană și Statele Unite, în ciuda intereselor geostrategice comune ale acestora în acest spațiu, iar securitatea spațiului euroatlantic înseamnând și securitatea internațională.

Ca lider mondial, S.U.A. va continua să își apere interesul național de securitate prin acțiuni comune cu state membre sau nemembre ale N.A.T.O. împotriva tărilor din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu care intenționează fabricarea și traficul de arme de distrugere în masă, dar și acțiuni împotriva teroriștilor și a țărilor care susțin astfel de acțiuni.

În contextul luptei împotriva terorismului a făcut ca spațiului N.A.T.O. și U.E. să se extindă ca suprafață, populație și posibilități. Uniunea Europeană a reușit să-și promoveze interesele mai activ și mai departe în spațiile adiacente noilor săi membri, sporind astfel capacitățile de prevenire și gestionare a crizelor regionale.

Statele euro-atlantice nu pot ignora situația reală din arealul sud-este european al N.A.T.O., precum izolarea Turciei de restul zonei sau tensiunile din Balcani, instabilitatea din zona Caucazului, confruntările din Orientul Mijlociu sau posibilele acțiuni împotriva Iranului și a Coreei de Nord. Aderarea României și a altor 7 state din zonă, în primăvara anului 2004, a favorizat aplanarea disputelor istorice din plan sub-regional, a susținut procesul de reformă în statele sud-est europene prin compatibilizarea cu structurile, mecanismele și legislația Alianței. Anumite state, inclusiv România, pentru o perioadă, vor rămâne în aria părții sărace a Europei, iar depășirea acestui decalaj economic și social se va realiza prin eforturi comune, dar și separat prin mărirea efortului fiecărei șări de a realiza schimburi economice și în afara spațiului european, cu statle din Orientul Mijlociu și Apropiat, China, Japonia și țări din alte zone geografice.

1.3. Analiza geopolitică și geostrategică în spațiul Europei de Sud-Est

Interferențele spațiilor preponderent ortodoxe, catolice și islamice, definește un mediu de securitate în Europa de Sud-Est bine individualizat din punct de vedere geografic și ca zonă civilizațională. Din punct de vedere statal însă, zona est-europeană cunoaște numeroase fărâmițări după terminarea războiului rece, fosta Iugoslavie fiind cel mai afectat stat.

În acest context, Serbia, Macedonia și Kosovo dețin prerogative proprii de auto-administrare, Cipru se află sub controlul internațional al O.N.U. și divizat în două regiuni administrative distincte – zona turcă și zona greacă, Grecia, Ungaria, Bulgaria, România, Slovenia și Croația sunt state membre N.A.T.O. și U.E., iar Turcia și Albania se regăsesc și ele sub scutul N.A.T.O. Toate statele balcanice activează în cadrul O.S.C.E., fiind incluse și în Pactul de Stabilitate din Balcani, iar România, Bulgaria, Macedonia, Slovenia și Albania au aderat la Inițiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est (fig. 11). În Bosnia-Herțegovina și Kosovo sunt desfășurate forțe de poliție și militare ale O.N.U. și forțe de menținere a păcii N.A.T.O.

Mediul de securitate din Europa de Sud-Est, zonă tradițională de conflict între puterile moderne ale continentului (Germania, Rusia, Marea Britanie, Franța) sau între superputerile postbelice (S.U.A. și U.R.S.S.), cunoaște un proces semnificativ de reconstrucție politică, economică și militară. Statele Unite și N.A.T.O., cu sprijinul instituțiilor O.N.U. și O.S.C.E., supervizează cele mai importante evoluții zonale în vederea dezvoltării durabile a economiilor de piață, intergrării în structurile regionale, europene și euro-atlantice de securitate. Prin soluționarea războiului local din Kosovo, din perioada 1999-2000, s-a reușit depășirea momentelor critice de confruntări și războaie și găsirea unor soluții politice a problemei de concesiune iugoslave.

fig. 11 – Țări membre ale Inițiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (S.E.C.I.)

Începutul noului mileniu a cunoscut, în Macedonia, noi conflicte interetnice între minoritățile albaneze și majoritatea slavă, soluționate prin intervenția N.A.T.O., U.E. și O.S.C.E. . Negocierile politice dintre Serbia și Muntenegru cu privire la viitorul Federației și procesele politice din Kosovo au fost gestionate, de asemenea, de N.A.T.O., U.E. și O.S.C.E. .

Varietatea vulnerabilităților persistente în Europa de Sud-Est, în special în Balcani, considerată și butoiul cu pulbere al Europei, caracterizate și de evenimentele petrecute după 1990, au la bază factori de natură politică, economică și socială, militară sau etnică.

O serie de slăbiciuni de structură provenite din:

infrastructură precară;

resurse naturale mici ale subsolului;

industrie depășită tehnologic și cu o organizare a producției din perioada comunistă;

o piață slab-atractivă pentru marii investitori;

lipsa unor investiții importante în modernizarea industrială și în promovarea serviciilor;

păstrarea mentalităților neocomuniste în țări precum Albania și Grecia;

economia subterană

împreună cu o serie de slăbiciuni organice, precum:

consecințele globalizării economice;

slabele rezultate ale reformelor de modernizare din fostele state comuniste;

impactul negativ al conflictelor armate din fosta Iugoslavie

au stat la baza vulnerabilităților economice din Europa de Sud-Est, ce au generat și un serios handicap în procesul de aderare la N.A.T.O. și U.E. al statelor din această zonă . Acest fapt determină și lipsa unei dezvoltări economice durabile bazată pe principii solide în vederea cooperării economice și politice regionale.

Vulnerabilitățile politice provin din complexul balcanic de securitate reprezentat de imposibilitatea statelor de a putea preveni și gestiona crizele locale. Procesul de remodelare teritorială început în 1989-1990, în fosta Federație Iugoslavă, cunoaște și în prezent noi tensiuni între Muntenegru și Serbia, în interiorul Serbiei pentru autonomia și independența Voivodinei și Kosovo sau în Macedonia. Sloganurile liderilor și extremiștilor locali pentru crearea Albaniei Mari, Serbiei Mari sau Bulgariei Mari au contribuit și ele la transformarea Europei de Sud-Est într-un generator de insecuritate continentală.

Lipsa unor sisteme democratice moderne, deavoltarea anevoioasă a regimurilor democratice și reflexele unor lideri zonali au îngreunat procesele de integrare europeană și euro-atlantică ale zonei.

Din punct de vedere etnci și cultural, Europa de Sud-Est reprezintă cel mai bine îmbinarea de popoare, culturi și religii. Conflictele interbalcanice, interetnice și interconfesionale și-au găsit rezolvare prin războaie și purificare etnică în Croația, Serbia, Bosnia-Herțegovina și Kosovo. După înlăturarea de la putere a regimului Miloșevici s-au pus bazele rezolvării democratice a conflictelor, în conformitate cu valorile europene ale respectării identității etnice și culturale sau cooperării politice și administrative. Progresele din zona drepturilor minorităților sunt încă timide în regiune, România făcând notă aparte cu ajutorul practicilor politico-civice și a legislației.

România poate fi considerat un exemplu de promovare pe cale diplomatică și culturală a minorităților sale, deoarece guvernele de la București nu au dorit să manipuleze aceste autorități pentru obținerea de avantaje în relațiile cu statele vecine sau pentru generarea unor tensiuni politice locale.

Asumarea unei istorii încărcate de conflicte teritoriale sau etno-culturale și religioase din zona balcanică, întâlnită, de altfel, și în alte spații de securitate ale Europei, se poate face prin inițiative și instrumente economice și politice, prin remodelarea concepțiilor și mentalităților locuitorilor, prin cooperare și educație în privința respectării drepturilor și libertăților civice, sau prin toleranță politică și religioasă ca urmare a conviețuirii în comun. Toate aceste inițiative provin din direcția U.E. și O.S.C.E., instituții fondatoare ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (fig. 12).

fig. 12 – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

Din punct de vedere militar, țări precum Turcia, Macedonia, Grecia sau Croația acționează, prin intermediul armatelor, asupra mediului politic și ca urmare a lipsei de activism a societății civile. Controlul asupra unor grupări paramilitare (milițiile macedonene, sârbe, bosniace sau cele de tip U.C.K.) nu este unul serios, astfel încât asemenea grupări să pună serioase probleme armatelor regulate sau forțelor de menținere a păcii, așa cum a fost în cazul conflictului din Macedonia dintre milițiile albaneze susținute din Kosovo și Albania și armata Macedoniei și milițiile slave.

După atacul terorist din 11 septembrie 2001, în Bosnia-Hețegovina, Kosovo și Albania se dezvoltă nuclee și rețele teroriste, cu orientare preponderentă islamistă, iar în Grecia și Turcia activează grupări teroriste de extremă stânga.

Toate aceste vulnerabilități din zona balcanică generează și o serie de amenințări interne asupra securității regionale:

prelungirea procesului de definire teritorială;

turbulențele politice asupra securității interne și regionale;

lipsa unor economii moderne puternice sau persistența tensiunilor și conflictelor etnice, culturale și teritoriale

alături și de alte amenințări externe:

conflictul din Orientul Mijlociu și Apropiat;

dependența țărilor din Balcani de petrolul arab, rusesc și de gazele naturale din Rusia și Ucraina;

eșecul implementării monedei unice în U.E. și criza economică a Greciei;

terorismul internațional, crima organizată și extinderea fundamentalismului islamic;

incapacitatea dezvoltării unor sisteme de securtiate regionale.

Prin aderarea României și Bulgarie în structurile N.A.T.O. și U.E. s-a dorit o consolidare a stabilității și securității în regiune, datorate și poziționării geografice a celor două țări la Marea Neagră, fiind cea care crează legătura între arealul euro-atlantic de și Orientul Mijlociu și Asia Centrală. Marea Neagră reprezintă punctul de legătură între producătorii de energie din țările arabe și Marea Caspică și consumatorii de energie reprezentați de țările euro-atlantice, adică legătura între producătorul de securitate (comunitatea euro-atlantică) și consumatorul de securitate din Iran, Irak și Afganistan (fig. 13).

fig. 13 – Rutele produselor petroliere

Dacă în trecut, zona Mării Negre nu a reprezentat importanță statelor occidentale prin perceperea ca zonă de străinătate apropiată de Moscova, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Americii, au determinat extinderea securității în exteriorul zonei euro-atlantice și lărgirea granițelor N.A.T.O. și U.E. spre Marea Neagră și Caucaz, determinând suprapunerea frontierelor geopolitice și geoeconomice cu cele ale Rusiei și scoaterea Mării Negre din conul de umbră ca și periferie a Europei. Se crează premisele afirmării unei noi realități geopolitice și geostrategice a Mării Negre.